BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE,...

288
BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă literară de Simona-Grazia Dima şi Aurelian Titu Dumitrescu Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti, 2006

Transcript of BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE,...

Page 1: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ

modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI

o anchetă literară de Simona-Grazia Dima

şi Aurelian Titu Dumitrescu

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti, 2006

Page 2: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Autorul A. T. D. a fost sprijinit de CopyRO Coperta de Nicolae MACOVEI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: DIMA, SIMONA-GRAZIA DUMITRESCU, AURELIAN TITU

BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ, modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI – o anchetă literară de Simona-Grazia Dima şi Aurelian Titu Dumitrescu/

Simona-Grazia Dima şi Aurelian Titu Dumitrescu – Bucureşti: Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2006 anchetă literară ISBN 973–745–005–1 CIP

Editor coordonator: Ciprian CHIRVASIU Redactor de carte: Elena CIOPONEA Simona-Grazia DIMA Culegere şi tehnoredactare: Paulina CRĂCIUNESCU Nicoleta IORDACHE Corectură: Carmen TUDORACHE Simona-Grazia DIMA

Imprimat la Tipografia Ministerului Administraţiei şi Internelor

Page 3: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Argument

Făcând încă de la sfârşitul adolescenţei o pasiune pentru poezia lui Arthur Rimbaud şi căpătând, datorită aprecierilor acestuia, o dependenţă de universul lui Charles Baudelaire, am încercat, mai ales după 1980, când am venit în Bucureşti, să îi găsesc pe autorii cu gusturi literare identice sau asemănătoare şi să comunic cu ei. Mi-a fost destul de greu pentru că poeţii atât de bogatei şi de profund exprimatei generaţii ’80 au adus cu dânşii preocuparea pentru literaturile engleză şi americană, în care şi-au găsit şi modelele. Totuşi, Rimbaud, atrăgând prin iluminările sale, pe care unii le-am numit revelaţii sau le-am transformat în revelaţii, a fost model pentru mai mulţi autori din generaţiile ’60 şi ’70, printre care Nora Iuga, Fănuş Neagu şi Angela Marinescu. Toţi aceştia au avut la tinereţe gustul aventurii şi preocuparea pentru viaţa boemă. Fiecare dintre ei a avut şi a încercat să schimbe pe cont propriu lumea, arta, să umanizeze şi mai mult religiile.

Am intrat şi eu în lumea boemă, unde am cunoscut mult mai mulţi scriitori, unii azi necunoscuţi, care citau destul de des în conversaţii versuri din Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud şi Stéphane Mallarmé. Am observat acolo, printre pahare pline sau pe jumătate goale, prin cercurile dese de fum de ţigară, deasupra cărţilor care

3

Page 4: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

abia se mai ţineau între coperte, că vestiţii patru poeţi francezi nu pot fi despărţiţi în minţile şi în sufletele acelor tineri încă şi încă români, care s-au molipsit de lirismul esenţelor.

Boema, nu presupune o vorbire dezordonată. Dimpotrivă, una esenţializată. Până în 1989, când pretutindeni se ţineau discursuri exagerat de lungi şi într-un limbaj vag, în boemă se vorbea numai la obiect şi cu atâtea maxime, încât un discurs înregistrat în Restaurantul Scriitorilor, la masa lui Gheorghe Iova, rivaliza cu un tratat de filosofie sau de estetică. Iova are şi el afinităţi cu cei patru poeţi francezi, în special cu Arthur Rimbaud, dar, deşi a promis că scrie pentru această carte şi i-am dat telefoane mai bine de un an de zile, nu a intrat în starea în care se putea exprima esenţializat despre unii dintre maeştrii săi. De mai bine de un deceniu s-a distrus boema literară şi ţara a pierdut mult. Oricum, cei care se revendică de la Rimbaud e imposibil ca măcar o scurtă perioadă de creaţie din viaţa lor să nu se fi considerat poeţi damnaţi. Unii au ajuns intelectuali redutabili în jurul vârstei de cincizeci de ani, ca Valeriu Mircea Popa bunăoară, care şi-a luat doctoratul la Academie cu o teză despre psihologia artei, şi au trăiri mistice foarte puternice, deşi se regăsesc în suprarealism, şi, totuşi, se încearcă spiritual în tiparele poeziei rimbaldiene.

Un alt tip de damnare este cea a lui Charles Baudelaire. Poetul, în opinia mea, deja la fel de important ca Tudor Arghezi sau ca George Bacovia, primii discipoli de geniu ai maestrului francez, este Cezar Ivănescu. Domnia sa are mai mulţi maeştri, dar primul dintre ei este Baudelaire. Mai are în comun cu Charles pasiunea pentru opera lui Edgar Allen Poe. Cezar Ivănescu este un poet damnat nu numai prin faptul că nu a fost recunoscut la timp, că s-a declarat că este inanalizabil cu mijloacele obişnuite ale criticii literare,

4

Page 5: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

că întâmpină şi azi opoziţia mereu prea multor conformişti, ci şi prin aceea că în poezia sa se simte legea morală distrusă şi înlocuită cu primatul esteticii pure. Deşi acest Ivănescu nu este un alcoolic, pentru Domnia sa boema a avut un rol de iniţiere şi, apoi, unul consultativ. Din păcate, după mai bine de doi ani de insistenţe din partea mea, a renunţat să încerce să se concentreze şi să scrie despre maestrul său francez.

În discuţii mai scurte sau mai lungi, mai simple sau mai complexe, eu am încercat să obţin de la interlocutorii mei răspunsurile la trei iscodiri ale cugetului: a) ce aveţi în comun cu poezia lui X?; b) ce vă deosebeşte arta de poezia lui X?; schiţaţi, vă rog, profilul spiritual al lui X!. Cei mai mulţi colegi scriitori au ocolit răspunsurile directe. Nici nu este uşor să te detaşezi şi să-ţi portretizezi maeştrii. Îmi amintesc cu jenă cât de greu mi-a fost mie să scriu portretele inspirate de Nichita Stănescu. Aşa că îi înţeleg pe Gheorghe Iova şi pe Cezar Ivănescu, dar cu atât mai mare este meritul celor ce şi-au exprimat opiniile în această carte. Uneori, unui popor întreg îi este greu să spună de ce iubeşte un artist. La moartea lui Nichita Stănescu, autorităţile au intrat în panică şi au ordonat ca maşinile din convoiul mortuar să înainteze cu viteză maximă. Sicriul fixat de noi cu mâinile încerca să se lovească dintr-un oblon metalic în altul. Oamenii, care înţelegeau despre ce este vorba, se opreau în loc, îşi luau căciulile de pe capete şi îşi făceau semnul crucii. Convoiul s-a întregit în Cimitirul Bellu, unde aşteptau mii de cetăţeni veniţi din întreaga ţară. Nichita era iubit din timpul vieţii, aşa cum a ajuns iubit, la un secol de la moartea sa, Eminescu. Poporul îi iubeşte pe amândoi şi mai mult azi, dar încă nu ştie să spună de ce o face. Oricum, amândoi au fost nişte hoţi de foc sacru, cum afirma Rimbaud despre poetul ideal al viziunilor sale.

5

Page 6: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Când fenomenul este atât de complex, întrebările anchetei nu pot fi decât vagi, cum au părut şi cele de la prima mea anchetă amplă, cea despre limba română. Altceva decât întrebările ne ţine împreună în carte. Poate conştiinţa valorii celor despre care rostim aprecieri şi conştiinţa valorii noastre. Poate că spiritul artei totale. Poate că sacrificiile făcute de fiecare dintre noi pentru artă. Poate că fondul comun de idei. Poate că spiritul naţional. Poate că frisonul planetar. Poate că dorinţa de a atrage atenţia asupra unui fenomen. Poate că tendinţa de a ne delimita de unele fenomene care se petrec azi şi care par copleşitoare.

Boema n-a fost dispreţuită decât de fascişti şi de comunişti, care nu l-au suportat nici pe I.L. Caragiale. Ea le-a părut o lume fără reguli şi extrem de periculoasă fiindcă punea orice sub semnul întrebării. Boema apare de obicei în cercurile cosmopolite sau se dezvoltă agreată de acestea. Face bine şi spiritului naţional, pe care îl relaxează. Nu totdeauna ea demitizează, pentru că are propriile ei mituri. Societatea „Junimea“ a dat mulţi boemi, printre care Mihai Eminescu şi Ion Creangă. În perioada interbelică, a reînflorit boema şi mai toţi scriitorii buni erau de găsit la Restaurantul „Capşa“. Un miracol s-a petrecut şi în socialism, în perioada 1965–1971, când boemii publicau tablete pe primele sau pe ultimele pagini ale revistelor şi ziarelor vremii. În boemă, s-au simţit bine şi au creat magistral Nichita, Fănuş şi, mai târziu, Virgil Mazilescu. Acesta cita şi el deseori versuri nu numai din Eminescu, ci şi din Baudelaire, Verlaine, Rimbaud şi Mallarmé. Nu este o lume fără reguli boema şi trebuie să faci multă ascultare până când să ajungi să vorbeşti într-însa. Boemii ca Nora Iuga, Fănuş Neagu, Angela Marinescu au fost atraşi la tinereţe de călătoriile cu trenul, cu vaporul, cu avionul, s-au simţit bine într-o lume agitată, cu fum de ţigară şi cu lumini artificiale.

6

Page 7: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Nu numai Rimbaud a dat boemi români. Doi autori atât de diferiţi ca Liviu Ioan Stoiciu şi Octavian Soviany se revendică de la Paul Verlaine. Pe Stoiciu boema nu l-a împiedicat să fie un bărbat adevărat şi un patriot desăvârşit. Când, cu ocazia Primăverii de la Praga, România a fost în pericol, el a plecat voluntar în armată să îşi apere ţara. Revoluţia română din 1989 a avut în el un erou, dar Liviu nu şi-a luat certificat de revoluţionar. Presa românească de după 1989 a avut în el un simbol al probităţii morale şi al superiorităţii profesionale. Influenţa lui Verlaine asupra sa la prima tinereţe nu l-a îndepărtat de Eminescu. Dimpotrivă!

Octavian Soviany este boem şi acum. Nicicând un critic literar atât de onest şi de profund nu s-a simţit atât de bine printre vieţaşii alcoolului. Poezia sa uimitor de fină este, totuşi, arta unui damnat. Soviany simte în boemă muzica divină a versurilor şi vede cum inefabilul devine substanţa infinitului.

Alexandru Ioan este un eminent poet de la Craiova, despre care se ştie deocamdată foarte puţin. Textul său mi-a parvenit prin Ionel Ciupureanu, artist încă mai realizat decât Ioan. Alexandru e boem verde şi, ceea ce-i rău, îşi ţine opera printre fişele unei biblioteci, fiind descurajat de viaţa culturală din România, dar sunt mulţi confraţi, printre care Ciupureanu, care afirmă că Alexandru Ioan este un poet mai profund decât ei. Acesta are cu Baudelaire un raport direct, de la boem la boem, de la artist la artist.

George Stanca, mai vârstnicul său confrate, îl iubeşte cu detaşare pe Baudelaire, faţă de care, deşi îi adoră arta poetică, are rezerve de ordin moral.

Când se intelectualizează mult discursul, ca în cazul domnilor Radu Cârneci şi C.D. Zeletin, două personalităţi foarte complexe, cu o paletă largă de preocupări preponderent culturale, care onorează şi

7

Page 8: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

paginile acestei cărţi, legăturile lui Baudelaire din şi prin cultura română se stabilesc, deşi nu este întotdeauna clar, cu fondul eminescian de idei, cu vocabularul eminescian, cu problematica ontologică eminesciană.

O atare situaţie devine limpede în cazul lui Mihai Prepeliţă, care îşi expune calvarul vieţii sale umilitoare din spaţiul sovietic, revendicându-se de la doi mari maeştri, pe care îi asociază direct: Mihai Eminescu şi Charles Baudelaire.

Îndeajuns de vârstnici pentru a fi poeţi, dar încă prea tineri pentru a fi cărturari notorii, Paul Aretzu şi Nicolae Macovei, fiecare cu un stagiu îndelungat în boemă (Nicolae a ieşit la pensie de la Teatrul Evreiesc de Stat, unde a funcţionat ca secretar literar), se interesează deopotrivă de Baudelaire şi Rimbaud. Dacă pentru Charles au un respect generic, amândoi fac o pasiune pentru Arthur, pe care îl sfredelesc pur şi simplu. Aretzu mărturiseşte ce a învăţat de la Rimbaud. Dacă Dumnezeu îl va ţine cât de cât sănătos, caracaleanul, care, după trei volume de poezie suprarealistă ale unei conştiinţe tumorale, a dat un excelent volum de psalmi, dar tot în cheie suprarealistă, va ajunge o figură tot atât de luminoasă în cultură ca şi Octavian Soviany, fiind deci şi poet şi critic literar de un înalt nivel estetic. Dacă Octavian este un anarhist, adept al esteticii înalte şi un creştin dilematic, Paul este însă un legalist şi un creştin profund.

Mariana Filimon, Florea Florescu şi Florentin Popescu, poeţi de cote mari între cunoscători, se referă la Charles Baudelaire ca la o experienţă depăşită, păstrând totuşi tandreţe şi o sfioasă recunoştinţă pentru model. La Florea Florescu, modelul mai are încă un rol consultativ.

Tatiana Rădulescu şi Nicolae Rotaru au un respect principial pentru fiecare dintre cei patru poeţi francezi, ca oameni care se lasă influenţaţi de orice este de calitate în literatura universală şi li se potriveşte. Dar Tatiana nu

8

Page 9: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

poate scrie despre Verlaine, pe care îl consideră prea dificil de abordat dintr-o perspectivă personală. Nicolae este mai pasionat, trădând o legătură secretă pe care o avea cu poeţii blestemaţi, deci chiar şi cu Mallarmé.

Simona-Grazia Dima, o admirabilă colegă din generaţia ’80, care este mai deşteaptă decât mine şi trăieşte adeseori stări de spirit mai rafinate decât ale mele, motiv pentru care am şi rugat-o să accepte să fie redactorul cărţii, îşi împarte admiraţia dinspre Mallarmé înspre Baudelaire, dovedind în comentarii claritatea de viziune a superintelectualului Cornel Mihai Ionescu, dar cu multe diferenţe de abordare şi cu un spirit critic diferit.

Domnul profesor Florin Mihăilescu creează panorama receptării prin critică în primul rând a lui Baudelaire şi consiliază ştiinţific lucrarea.

Doamna Amelia Pavel comentează influenţele simbolismului francez în artele plastice şi, cu bunăvoinţă, ne sugerează complexitatea acestui fenomen ideatic.

Preotul Niculae Constantin se opune seducător alungării din creştinism a lui Baudelaire şi a lui Rimbaud.

Admirabilul Horia Gârbea ne oferă, cu maliţiozitate mieroasă, un text care ne-a bucurat şi care prezintă opinia generală a posesorilor de presă literară: Adio neoromantismului, simbolismului şi expresionismului, este vremea postmodernismului de influenţă engleză şi aspiraţie americană. Horia nu minte! Aşa cred ei, cei care, încă din anii ’70, merituos vor să sincronizeze cultura română cu problematica acută a prezentului planetar. Dar mai există totuşi autori de valoare care se sustrag sincronizării şi pentru care orice impuls de la centru apare ca un moft. Totuşi, trăim în Orient, unde popoarele gândesc mai degrabă în mituri decât în categorii filosofice şi unde Rimbaud, vezi Doamne!, bunăoară, este receptat

9

Page 10: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ca orientalul catolicilor. Aici, revelaţia va fi întotdeauna sinteza graţiei divine şi pulsul cosmic esenţial.

Ion Stratan, un cocon de aur al poeziei româneşti din ultimele trei decenii, mi-a transmis o scrisoare cu aprecieri memorabile la adresa lui Charles Baudelaire şi câteva traduceri remarcabile ale unora dintre cele mai dificile poezii ale acestuia.

Ciprian Chirvasiu este unul dintre tinerii poeţi care nu se mai preocupă de Baudelaire, Verlaine, Rimbaud şi Mallarmé, dar care adoră scriitori generaţi de aceste forţe spirituale. Impertinenţa sa, fiind sublimă, este lipsită de superficialitate şi ţine mai degrabă de curajul radical de tip Rimbaud.

Îi mulţumesc preotului Alexandru Morariu pentru sugestia de a realiza această anchetă literară.

AURELIAN TITU DUMITRESCU

10

Page 11: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

PAUL ARETZU

Lecţia Baudelaire

harles Baudelaire este, neîndoielnic, unul dintre marii creatori ai literaturii moderne,

spirit prodigios – profund şi original – care a schimbat radical parcursul poeziei lumii, vizionar şi iniţiator. Suntem cu toţii impregnaţi de eforturile lui creative. El a despărţit apele: de o parte, poezia obiect, mimetică, imagistică, pasivă, frumoasă, de cealaltă parte, poezia perceptivă, subiectivizată, abisală, ofensivă, tensionată, problematizantă, reflexivă, autotelică, „travaliu de singularizare“ (Laurent Jenny).

C

Baudelaire, socotit, cu uşurinţă, un discrazic, este, în realitate, un dezgustat de acumularea de convenţionalism, de suficienţa conservatoare a tradiţiei, de frumuseţea academică, goală de conţinut. De aceea, el refuză trecutul celorlalţi şi-şi proclamă prezentul său, singular, virgin. Frumosul doctoral este sterp, comprimat de sine, vlăguit de semantică. Baudelaire reformulează noţiunea esteticului, socotind frumos tot ceea ce generează idei, instigă imaginaţia, multiplică figuralitatea realului, fără însă a depăşi

11

Page 12: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

marca stilului de autor. Nu frumosul ostentativ, nud, retorizat, este apreciat de poet, ci frumosul discret, gândit, imanent, invizibil, care este intensiv şi regenerativ, expresiv, frumosul poietic din descompunere, frumuseţea morţii, care produce stări, gânduri. Un frumos în potenţialitate, aflat permanent, pentru subtilul poet, într-o cameră de aşteptare, un act aţipit, promiţând voluptăţi, ecouri.

Baudelaire gândeşte o estetică fenomenologică, o cunoaştere creativă, recuperată din subiectivitate, arta ca experienţă instantanee, atingerea unei plenarităţi temporale prin ţintirea totală a prezentului.

Pornind de la aceleaşi întrebări existenţiale, Baudelaire este reversul lui Dostoievski. El pluteşte într-un univers artificial al unei individualităţi utopice. În acest sens, se poate afirma despre poet ceea ce acesta afirmase despre Poe: „a fost o minte excepţional de solitară“. Pe când Baudelaire socoteşte că arta autentică este morală în sine, prin valoarea sa, pravoslavnicul Dostoievski ştie că morala creştină este frumoasă fiindcă este perfectă, iar scrisul este apanajul credinţei.

Baudelaire reformează însăşi mentalitatea actului de creaţie, transformând scrisul într-un demers exclusiv estetic. Prin dandysm, modelul estetic devine un modus vivendi. Esteticul este imanent etic şi mântuitor. Scrisul, singur, este destul pentru a izbăvi. Poezia lui Baudelaire apare ca o manifestare a orgoliului creator al eului, conducând la o lustraţie estetică. Poetul îşi însuşeşte uneori o atitudine histrionică, reprezentând tragismul în derizoriu, ecorşând fardurile, stratul

12

Page 13: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

estetic. În acelaşi timp, în fondul său, are imprimată o retractilitate aristocratică.

Poet al ambivalenţelor absolute, firea lui se zbate între pietate şi satanism, între inocenţă şi damnaţie, într-un univers al dualismului în care spiritul şi materia, binele şi răul îşi pierd identitatea. Suferind de un soi de rău de luciditate, poetul se găseşte permanent în faţa judecăţii de apoi, atras în egală măsură de rai şi de iad, fulgerat în acelaşi timp de Dumnezeu şi de Satana. Se manifestă nu numai dualitatea naturii interioare, ci şi reprehensiunea faţă de mediocritatea pragmatică a civilizaţiei timpului. George Călinescu observa: „Baudelaire e un romantic, abătut între real şi ideal, un om care, prin urmare, îşi caută refugiul în utopie“.

Personalitate complexă, uneori contradictorie, poetul dezvăluie experienţe plurale ale modernismului: clarobscurul, evazivul, forţa adâncului, reveria, evanescenţa, agonia vaporizării, existenţa în memorie, asaltul inaccesibilului, parfumul ca mesager inefabil prezent/absent, erupţiile spectrelor de semne, de simboluri, invizibilul prezent, revelator, transparenţa sensibilă, deschizând noi limbaje, expansiunea spiritului spre paradisuri (artificiale), beţiile raţiunii şi ale moralei. Eliberarea abisalităţilor este urmarea unui proces de denarcisizare, o apocalipsă a oglinzilor, de întoarcere la geneză. Astfel, satanismul, urâtul apar, în mod paradoxal, ca o exorcizare a frumosului.

Uimitoare este viziunea semiotică a universului, ca limbaj generalizat, „pădure de simboluri“, „repertoriu al tuturor metaforelor“, „hambar de imagini şi semne“. Corespondenţele susţin principiul poetic al lumii: „La

13

Page 14: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Nature est un temple où de vivants piliers/Laissent parfois sortir de confuses paroles;/L’homme y passe à travers des forêts de symboles/Qui l’observent avec des regards familiers.//Comme de longs échos qui de loin se confondent/Dans une ténébreuse et profonde unité,/Vaste comme la nuit et comme la clarté,/Les parfums, les couleurs et les sons se répondent“. Ideea apăruse şi la Swedenborg. Lumea capătă dimensiuni de expresivitate infinite, într-o simultaneitate iscoditoare şi comunicaţională, un mediu în întregime spiritualizat, dar familiar. Astfel, poetului i se revelează existenţa unui logos universal, eul se diseminează, este angrenat într-un concert nesfârşit. Nu mai este vorba de o oglindire imagistică a autorului, ci de o oglindire comunicaţională infinită. Corespondenţele lumii deschid toate limitele poeziei. Totuşi, poezia nu-şi pierde caracterul cosmic, de armonie şi ordine, pentru că Baudelaire este un vizionar riguros, care a înţeles că la capătul oricărui delir se află o geneză, adică o raţiune.

Baudelaire a pătruns în alcătuirea mea culturală, cum era şi firesc, o dată cu adolescenţa. De aceea i-am perceput mai ales aspectele gestuale, teribile, imaginea mitică, şi mai puţin elementele de fineţe estetică şi metafizică pe care le-am degustat mai târziu. Am fost influenţat în chip general de autoritatea sa culturală.

Asupra poeziei române, înrâurirea lui Baudelaire este târzie, dar semnificativă. Titu Maiorescu preia, în 1867, prin intermediul său, câteva idei din estetica lui Poe, pe care le aplică studiului O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867.

Influenţa lui Baudelaire nu se exercită asupra primilor simbolişti români, cum ar fi fost normal,

14

Page 15: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

sau se exercită vag. Abia Bacovia preia elemente de construcţie, de univers, fără filosofia estetică profundă a acestuia. Dominanta bacoviană este suferinţa, cea baudelaireiană este voluptatea spirituală.

Arghezi îi este dator, în special, în poezia de început, dar se recunosc determinaţii majore şi, mai apoi, legate de tematică, de conotaţiile satanice, de estetica urâtului (Flori de mucigai), lipsindu-i însă sistemul teoriei, destul de riguros elaborat, al modelului. Plasticitatea verbală argheziană este însă aproape reversul hieratismului baudelaireian, de interioritate, meditativ. La Arghezi, până şi psalmii sunt semne ale orgoliului cognitiv uman, ale manifestării exultanţei fiinţei, ale unei relaţii familiare, directe cu sacrul. Nu răscumpărarea spirituală (baudelairiană) este problema capitală a lui Arghezi, ci extinderea competenţelor de cunoaştere, teama de moarte, mesianismul cultural. Universul arghezian este vitalist, fecund în latura optimistă, cosmică. La Baudelaire, spiritul substituie natura.

În privinţa religiosului, se observă afinităţi cu Cioran, misticul lucidităţii. Amândoi sunt atraşi într-un mod fascinatoriu de splendoarea negativă.

Şi în poezia ultimelor decenii, postmodernistă, sunt reperabile aspecte specific baudelaireiene, macabrul, hidosul, putrescenţa, urâtul, imundul, dependente însă de alte rosturi programatice.

Cert este că, după un secol şi jumătate, lecţia mondială de poezie a lui Baudelaire este vie, captivantă, majoră, neveştejită de curentele şi de módele literare care i-au succedat.

15

Page 16: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Ce am învăţat de la Arthur Rimbaud

imbaud – poetul auroral, al schimbărilor absolute. Potenţialitatea enormă/efuzivă a

poeziei sale conţine continuu pulsiunea evadării. De aceea, scrisul său se manifestă ca o descărcare teribilă de tensiune, ca un fulger, ca şi cum poetului i-ar fi fost imposibil să-l mai păstreze, expulzându-l ca pe o sarcină prematură. Este în el o ştiinţă a naturii.

R

*

A intra în teritoriul Rimbaud înseamnă a te aventura în nisipurile mişcătoare ale propriului eu, a te scufunda în tine. Opera lui Rimbaud este autobiografia oricui – aceea ocultă, cu consecinţe fatale –, la care accezi numai dacă te lepezi de tine, dacă eşti absolut sincer şi ai curajul să identifici, să depăşeşti alteritatea je est un autre. Mă recunosc în scrisul lui Rimbaud, dar ca o entitate distinctă.

*

Fără îndoială, poetul se joacă în modul cel mai pur, fiind încântat de universul lexical. Rimbaud face o experienţă completă a scrisului, ducând poezia până la capăt, până la incomunicabilitatea datorată

16

Page 17: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

totalei comunicări. El desfăşoară raza poeziei pe un orizont de 360 de grade. O poezie ardentă, adică plină de combustie. Drumul poeziei lui Rimbaud progresează, regresiv, dinspre lingvistică spre noeză, dinspre cosmosul gramatical al cuvintelor spre haosul poietic al gândului (spre o alchimie a verbului, prefigurată deja în Vocale).

*

Uimeşte la Rimbaud o artă a nonconformismului inocent, adică autentic, nativ, lipsită de ostentaţie, manifestată ca rafinament şi ca maturitate estetică. Şi receptivitatea la prezent este sensibilă: între 15–17 ani, insurgenţa comunardă, ironie cu ţinte multiple (socială, morală, religioasă), estetica urâtului, inflexibilitatea iluministă, retroversiuni de imagini. Un inventar destul de bogat! Hugo l-a numit pe poet „un Shakespeare copil“.

Rimbaud sparge întotdeauna clişeele epocii, mentalităţile, pentru că vine cu bagajul de acasă, se revarsă din originalitate, ţâşneşte din viziune, care este irepetabilă şi inepuizabilă, personalizând genial lumea. Amprentele lui sunt, şi azi, încă fragede.

*

Dacă Baudelaire este Tatăl, Rimbaud este Fiul, într-o religie estetică.

*

Rimbaud a fost un contrabandist al graniţei spiritului, făcând frecvente incursiuni dincolo, experimentând abisurile, revelând numeroasele dimensiuni ale scrisului, răscolit de crize de

17

Page 18: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

luciditate, subiect şi obiect al propriei poezii. Le bateau ivre reprezintă căderea (nevinovată?) în poezie, pe când Une saison en enfer este antidotul, demersul invers, metapoetic.

*

Înconjurat de dicţionare, de studii, de teancuri de cărţi, în toiul iernii, în preajma sărbătorilor, într-un anotimp al reînnoirii, recitesc, parcă la nesfârşit, poemele unui copil.

M-am întrebat adesea de ce atâta lumină dintr-o dată, pentru un timp atât de scurt, de ce un poet autentic abandonează brusc scrisul, care este natura sa, de unde atâta profunzime la un copil, de ce înverşunarea lui negativă, anticelestă, cine, ce vrea să ne comunice printr-un astfel de oracol?

*

Rimbaud recomandă scrisul ca pierdere de sine, ca ţâşnire din mediocritatea eului („poetul devine vizionar printr-o îndelungă, imensă şi lucidă dereglare a tuturor simţurilor“), căutând autenticitatea într-o metamorfoză, în paroxism, într-un absolut extatic. Cum poetul îşi iese din sine, şi poezia sa îşi sfărâmă paradigmele.

*

Rimbaud este împlinirea în geniu a lui Verlaine. Cel din urmă îi numeşte poemele abisale Illuminations.

*

18

Page 19: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Iluminismul lui Rimbaud nu este, în nici un fel, ideologic, ci ţine de fantezia vârstei. De fapt, nu există poet mai paradoxal decât el. Extazul lucidităţii.

*

Numind nonidentitatea ca principiu poetic, Rimbaud marchează trecerea la o nouă viziune estetică: eu este altcineva este, în fond, o definiţie a nonfiguralităţii metaforei, care diseminează sensurile şi inseminează cuvintele, ca trop provocator. Prin ironie, prin permutări rafinate, printr-un ludic cerebralizat, Rimbaud este primul care practică deliberat deconstrucţia edificatoare.

Poezia ca transgresare generalizată a tuturor formelor: a spaţiilor şi a stărilor, poezie definibilă, prin experimentele abstracte ale creierului, ca lustraţie. Şi ca locuire în propria construcţie mentală, ca emergenţă prin pereţii de idei, sfidând gravitaţia limbii.

*

Nimic nu este prea fantezist atunci când se pune problema interpretării operei rimbaldiene. Ţintind spre transformarea şi purificarea omului, iluminarea, textele pot fi comentate alchimic. Poetul caută cuvântul universal, armonia nouă. Se remarcă aspectul teluric, penetrarea finitului de către infinit, metamorfozele, vegetalele şi mineralele, unele simboluri ezoterice, cabalistice.

*

Înaintea lui Freud, Rimbaud intuieşte abisalitatea, redefineşte principiul heraclitian, anticipează, într-un fel, teoria haosului structurat.

19

Page 20: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Rimbaud este viitorul mereu prezent. El respinge facticitatea, nu se fixează în nici un fel de libertate constrângătoare, lucrează mereu la omul uman. Este un fervent al spiritului autentic, un iniţiat nativ.

Eul rimbaldian se întoarce în neştiinţa de sine iniţială. Imaginea lumii se eliberează astfel de subiectivismul arogant al omului. Dereglarea voluntară a simţurilor, cenzurarea prin amnezie a celor ştiute restituie inocenţa şi curiozitatea de copil, luarea în posesie a universului prin descoperirea nemărginită. Astfel, scopul vieţii poetului este neîncetata descoperire a lumii. În acest sens, Rimbaud are un tonus foarte ridicat. Corabia are nevoie de beţia călătoriei, de ape noi, de un itinerar virgin, de un echipaj vigilent, de uitarea de sine, pentru a se confunda cu marea.

Poezia lui Rimbaud este nesfârşita goană după altceva, metamorfoza/călătoria neîntreruptă eu – altul, reînnoirea minţii prin lepădarea de eu, care este limitat, monoton, şi asumarea condiţiei de vizionar, trăitor în centrul lumii, adică om al experienţelor unice, absolute, al transcenderii eului. Jupuirea de eu înseamnă dezmărginirea, astfel încât poetul să fie gândit de limbaj, iar cuvântul să-şi recapete funcţia originară, cosmogonică. Astfel, poetul îşi asumă plenaritatea lumii, printr-o deschidere totală de comunicare. Altul este rodul obţinut prin sacrificarea eului.

Există o revelaţie dincolo de simţuri şi chiar dincolo de raţiune, aceea a înfăptuirii creaţiei, consumată în chiar simultaneitatea ei.

*

20

Page 21: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Poezia lui Arthur Rimbaud este o provocare continuă şi, în acest sens, o operă încheiată/neîncheiată căreia îi datorăm poezia modernă, postmodernă ...

*

„Ne-a cunoscut pe toţi şi ne-a iubit pe toţi. Să ştim, în această noapte de iarnă, de la un promontoriu la altul, de la zbuciumatul pol până la castel, de la mulţime până la nisipul de ţărm, de la o privire la alta, plini de vigoare sau osteniţi, să ştim să-l chemăm şi să-l vedem, înainte de a-l trimite mai departe, şi să-i urmărim, sub maree şi deasupra deşerturilor de omăt, viziunile, răsuflările, trupul, lumina“ (Geniul).

21

Page 22: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

RADU CÂRNECI

Umanismul (sau măştile!) lui Baudelaire

Aşezarea în limba română – de către subsemnatul – a integralei lirice Baudelaire

a durat aproape douăzeci de ani – din 1971 până spre 1990. În acest timp, fiecare piesă a fost citită, văzută, revăzută şi analizată de zeci de ori până a fi pusă definitiv în tiparele româneşti. Această îndelungă strădanie (pătrunderea cu încetinitorul în tainele baudelairiene) a făcut să-mi dau seama, să constat până la urmă că, alături de acel poète maudit (atât de explorat, atât de discutat şi, în final, condamnat nu numai de o parte a criticii literare a vremii, ci vai! de către justiţia timpului) a existat „necunoscutul“, „ignoratul“ Baudelaire al durerii, al neputinţei, Baudelaire constatatorul şi contestatorul unui timp social viciat. Această trăsătură severă a liricii lui Baudelaire a fost numai în parte, sau deloc, menţionată de către cei peste o sută de traducători şi interpreţi români ai poeziei marelui damnat. S-a insistat prea mult, aproape în mod

22

Page 23: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

absurd, în latura maladivului expresiei, a satanismului ideilor, lăsând, parcă, în mod deliberat, în umbră această viguroasă implicare în socialul vremii, pe care Baudelaire l-a tratat cu un simţ al umanului deosebit de acut. Aşa se face că în finalul poemei de început a Florilor răului – Bénédiction – el îşi asociază (cu ironie amară!) pe acest – Hypocrite lecteur! – mon semblable, mon frère!, spre a-şi susţine în faţa societăţii asprimea observaţiilor.

*

Chip de înger luminos şi întunecat totodată, Charles Baudelaire ocupă în lumea sa şi în lumea modernă a poeziei franceze (şi nu numai!) un loc special. Multele părţi întunecoase, născute din accidente ale vieţii sale nefericite, au fost, în mod surprinzător, scoase din biografia sa; dar aceste umbre se risipesc şi, prin el însuşi, poetul îşi consolidează eternitatea arătându-ni-se, în sfârşit, ca un exemplu de curaj şi de pură virtute creatoare. Aş vrea să insist asupra acestei decantări, asupra acestei limpeziri profunde ce s-a împlinit deja, asupra eliminării, cu timpul, a nuanţei satanice, a terifiantului atracţios, care-i plăcea poetului, dar care nu coincidea în mod necesar cu principala-i tendinţă, cu misiunea sa literară. Am fost şi sunt tentat (în continuare) să demonstrez prin Baudelaire o forţă spirituală de luminoasă grandoare. Această forţă, datorată admirabilei sale limbi, face din Baudelaire un geniu francez al Poeziei şi, poate, primul al istoriei poetice.

Când se va pune în valoare dramatismul secolului XIX (moştenire a Revoluţiei de la 1848),

23

Page 24: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

anunţând din toate părţile abisurile Franţei secolului XX, debordând de viaţă şi de disperare, când se vor vedea, în sfârşit, măreţia şi virtuţile acestei epoci, atunci Charles Baudelaire va fi considerat, pe drept, iniţiatorul unei arte poetice ascunse, dăruit întru totul esenţialului, deschizând omului cunoaşterile cele mai cuprinzătoare ale fiinţei sale; această descoperire şi această nouă eternizare a chipului acelei epoci vor fi, prin opera lui Baudelaire, franceze. Ceea ce romantismul german figurase, ceea ce acesta îndulcise prin joc şi imaginaţie, Baudelaire – în continuarea lui Nerval – atacă în mod direct, în concretul său propriu. Fiindcă geniul francez este, se ştie, un geniu concret. Baudelaire şi-a trăit dureros opera şi în acest fel a făcut operă reală. Deghizările sale, paradoxurile prin care Baudelaire ascundea această operaţie ţin de prudenţa spiritului său, ba chiar de îndrăzneala pe care operaţia cu pricina o necesita. Toate acestea, după cum se ştie, n-au împiedicat condamnarea publică a lui Baudelaire în acea epocă de dezmăţ şi de o aureolă îndoielnică.

Ajungem deci imediat la drama lui Baudelaire cu Franţa, care a fost una severă, smulgându-i poetului destule invective. Aici geniul nu face ceea ce crede necesar, ci un cu totul alt lucru. Baudelaire se plictiseşte în Franţa, dar deschide totuşi un univers francez; din el vor ieşi scriitori la fel de uimitori, ca Rimbaud şi Mallarmé; din el se va naşte o modă poetică serioasă, pe care, înaintea lui, Franţa a ignorat-o şi care, fără el, ar fi putut rămâne definitiv pierdută. Baudelaire acoperă cu

24

Page 25: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

sarcasm societatea respectivă, de care are serioase motive a se plânge; dar el dă o definiţie precisă luptei sale, atunci când scrie: „Naţiunile au oameni mari chiar dacă nu şi-i doresc şi nu şi-i merită“. La fel cum, în furia lui Rimbaud, ca şi în deznădejdea lui Baudelaire se ghiceşte iubirea. Fiindcă iubirile nefericite sunt cele mai mari iubiri.

Valoarea lui Baudelaire în evoluţia artei franceze şi europene este cea a unei creaţii de adâncime. El salută la un moment dat „criza fecundă“ a literaturii romantice, care a dat o nouă viaţă poeziei franceze, „moartă“ de la Corneille până la el. Ritmul care trebuia imprimat Poeziei era de altă factură şi unul decisiv. În mod cert, creaţia poetică majoră era destul de rară în Franţa – scrie undeva Pierre Jean Jouve – înţelegând prin aceasta invenţia unei realităţi verbale autonome, care să fie expresia realităţii mute; marile secole din trecut nu şi-au pus asemenea probleme, fiind mult prea rezonabile. O artă poetică raţională, codificată de Boileau, o artă a rimelor şi a sentimentelor alese cu grijă, moare o dată cu Revoluţia Franceză. Arta romantică, Hugo şi Lamartine, ca şi Nerval într-o anume măsură, dar mai ales poezia lui Baudelaire survenită spre 1850, folosind, s-ar zice, rana pe care Franţa a primit-o smulgând limbajului o realitate, mai adevărată decât realul, care este creaţie iraţională. Această artă a putut apărea în învălmăşeala acelei epoci, când Baudelaire se afla într-un plan secund; în fapt, el era cel mai mare şi cel mai profund. De atunci, un fenomen nou se produce. S-ar putea zice că, din această mişcare baudelairiană, a ieşit, în sfârşit, o poezie franceză,

25

Page 26: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

cu o desfăşurare rapidă şi esenţială, capabilă de altceva decât măsura, bunul gust şi inteligenţa.

Aş zice că autorul Florilor răului era încă de la început stăpânit de un secret, că el se manifesta sub măşti diferite. Cred sincer că a vrut să ne arate că satanica sa anti-religie era o mască şi că respectiva mască (fără îndoială necesară lui însuşi, ca şi timpului său!) ascundea un sens pătrunzător, revelator al păcatului considerat în interiorul spiritului şi mai ales în inconştientul firii umane. Este pentru întâia oară când inconştientul se dezvăluie precis, singular, după ce Baudelaire găsise propria-i cheie prin poemul Legături tainice (Correspondances); poetul, iată, accede primul la simbolism.

O a doua mască este din piatră şi bronz, de o frumuseţe (Beauté) impasibilă şi inumană, pe care Baudelaire o aplică operei sale, pentru a se întări şi consola, poate, după îndrăzneala de-a o concepe. Dar, prin aceste două măşti, urcând din adâncul neştiut către lumină, se iveşte curentul continuu al unei voinţe spirituale, de o căutare nemiloasă şi infinit mai doritoare de Dumnezeu – dumnezeul creştinilor pe care nu-l mai are nici o altă religie. Această formidabilă tentativă interioară, împreună cu pasiunea de a experimenta totul, nu merge fără de furtunile nevrozei, fără înverşunarea simţirii perverse, a durerilor de tot felul, a neputinţei, în sfârşit, a morţii. Baudelaire a cunoscut toate aceste încercări, cum a cunoscut şi „harurile“ acelei prostituate pe care o iubea cu o dragoste bizară, mai ales pentru „impurităţile“ ei. Baudelaire a cântat „frumuseţea răului“ în poeme aproape întotdeauna magnifice, pentru că ea se

26

Page 27: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

împlinea pentru poet ca o frumuseţe a binelui. Făcând aceasta, el descoperea unele secrete ale omului. Dimpotrivă, în poezia „pură“, creaţia sa este umană, adică completă, trăind întreaga durere fără minciună, toată speranţa adâncurilor, întregul curaj de-a fi văzut şi de-a fi sperat încă.

Azi, într-un secol de îngrozitoare vorbărie, ne întrebăm dacă poetul trebuia să cedeze îngerului ori îngerul să cedeze poetului. Baudelaire răspunde că el a împlinit ce avea de împlinit. Aşa se face că el este încă atât de citit şi astăzi. Trebuie resimţită, iar şi iar, frumuseţea subterană a desăvârşirilor sale. Este suficient a-l elibera de câteva zorzoane ale tristeţii sale, pentru a redescoperi una din figurile cele mai dăruite sincerităţii pe care Franţa le-a dat lumii. Dar această adevărată spiritualitate impune, de asemenea, ca nici o tentativă de reducere sau de adăugire să nu poată reuşi a-l aşeza pe Baudelaire într-o religie anume sau în politică. Se citeşte, în Mon coeur mis à nu: „Nu am convingeri, fiindcă nu sunt ambiţios. Totuşi am câteva convingeri într-un sens mai elevat, care nu pot fi înţelese de oamenii timpului meu. – Înainte de toate a fi un om mare înseamnă să fii un sfânt pentru tine însuţi“. Aceasta era gândirea unui om deznădăjduit.

*

Creaţiile literare, asemenea oamenilor, cunosc ore fericite. Sunt unele ore transparente, ce se aseamănă cu acele stări de libertate pe care doar moartea va şti să ni le confere mai târziu. Oare totuşi gâlgâind de putere şi de certitudinea vieţii, dar, în acelaşi

27

Page 28: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

timp, de stăpânire. Atunci poezia îşi este suficientă sieşi iar ideea şi forma sunt două firi în una singură. Atunci sensul creştin, realitatea materială, durerea, frumuseţea sunt toate în armonie: iar geniul lui Baudelaire se arată măreţ.

În alte ore (când, mulţumită lui Dumnezeu!) poetul are doar o conştiinţă imperfectă, Baudelaire soseşte cu toate puterile-i, stăpânind toate puterile. Este clipa când darurile-i se unesc. Spiritualitatea poetică se elaborează complet atunci, pentru că în acel moment toate elementele ard deodată, fără să fumege, într-un eter minunat! Atunci se realizează universul baudelairian, univers pur, ireal, – univers al memoriei, dar, de asemenea, ca în anii adânci, univers al reînceperii divine.

Este vorba de o eternitate tristă, aproape plăcută, de un suflet neprihănit, încrezător în Dumnezeu; exprimate într-o limbă epurată, înţeleaptă şi puternică, încât ne este imposibil a separa, chiar şi pentru o secundă, calitatea verbală de cea spirituală.

Ajunşi aici, trebuie să repet (pentru a câta oară?!) că Baudelaire este un foarte mare poet, clasic şi modern totodată, al timpului său şi al tuturora. Poet francez, dar vorbind pentru tot Occidentul (şi nu numai!) despre permanenta naştere a lumii. Virtutea durerii este cea a creştinătăţii; experienţa lui Baudelaire este cea a epocii, una angoasată, care, citind viitorul, se vede imediat lipsită de părinteasca bunătate divină – şi chiar lipsită de întreaga şi necesara protecţie împotriva uriaşului mecanism al răului.

*

28

Page 29: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Revenind la cele spuse la începutul acestei scurte expuneri: Charles Baudelaire este scriitorul cel mai tradus în limba română din toată literatura universală. Mai mult decât Shakespeare, Balzac, Goethe. Da, peste o sută de interpreţi! Aceasta înseamnă iubire şi preţuire totală faţă de creaţia baudelairiană şi, mai ales, înţelegerea necesităţii unei asemenea opere atât din punct de vedere estetic, cât şi etic.

În acelaşi timp însă înseamnă şi o influenţă benefică în evoluţia poeziei româneşti din a doua parte a secolului XIX şi, mai ales, asupra modernizării, în secolul XX, a formulelor poetice, în primul rând cu privire la sonet, la spiritualizarea acestuia. Vladimir Streinu, în Introducere la ediţia Baudelaire din 1968, observă cu acuitate acest fapt: „... Cât priveşte imitaţia şi reminiscenţa, asemenea norme de cult baudelairian, uneori chiar în opere de real talent, sunt evidente la poeţii noi dintre 1908 şi 1914. Atitudini lirice, metafore şi adesea versuri necontroversabile trec din Les fleurs du mal în poeziile <splendidei generaţii>, cum singuri îşi spuneau Ion Minulescu, N. Davidescu, Al.T. Stamatiad, Eug. Ştefănescu-Est etc. Dar faptul capital, care distrage cu totul atenţia istorico-literară de la traduceri, este asimilarea substanţei marelui poet francez prin T. Arghezi şi G. Bacovia. Amândoi aceştia preiau în tinereţe unele motive lirice caracteristic baudelairiene, pentru ca la maturitate să se declare personalităţi originale ...“ Dar această „imixtiune“ a lui Baudelaire în intimitatea poeziei româneşti este mult mai complexă şi de durată, resimţindu-se chiar şi în timpul de faţă. În ce mă priveşte, traducându-i toată opera poetică, adâncind-o

29

Page 30: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

deci, am învăţat din aceasta necesitatea esenţializării lirice, „eleganţarea“ acesteia. Dacă autorul Cuvintelor potrivite nu s-a „dezrobit“ din Baudelaire (chiar dacă a aşteptat a debuta până la 47 de ani!), nerezistând ispitei şi-a numit una din marile-i cărţi Flori de mucegai (vezi Florile Răului), spre a scăpa de obsesia acestui vrăjitor al cuvântului, am inventat rondo-sonetul, prin care poezia mea a reînflorit şi a rodit, modern, împlinindu-se matur. Şi totuşi, chiar şi în zilele noastre, umbra lucidului inspirat se apleacă asupra noastră ca un memento de un umanism viu, de o dorinţă de înnoire în fond, cum se exprimă în finalul poemului Călătoria: „...O, Moarte, este clipa! să ridicăm ancora!/E-o ţară plicticoasă, bătrâne căpitan!/De-i de cărbune cerul, iar marea-şi umflă hora,/în inimi arde dorul, neprihănit elan!//Otrava ta ne-o toarnă: o bem fără de teamă!/În creier să ne ardă, nestăvilit ecou,/Infern sau rai, tot una,/Cu-abisul lor ne cheamă!/Vrem doar Necunoscutul, şi-n miezu-i, ceva Nou!“

30

Page 31: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

CIPRIAN CHIRVASIU

Promit să revin

u nu scriu poezie. Nici nu fac artă. Deşi am primit o diplomă în urmă cu două decenii,

foarte de curând am învăţat să devin profesor de română. Norocul literaturii noastre: avem atât de mulţi şi de constant tâmpiţi pe metrul pătrat, încât aceasta e mereu recentă. Din păcate, doar spaţiul unde nu poţi trăi din artă iveşte genii. Între literatura universală şi literatura română nu au fost niciodată hotare: cea din urmă, când se naşte, este întreagă. Cine are nevoie de repere în afară nu este stăpân pe înăuntru. Limba română e un efort literar. Cel care vorbeşte ca să facă bani din asta nu se gândeşte nici o clipă la Eminescu. Eu nu cred în scriitorii români contemporani. Cei mai mulţi au un fel de a fi ca şi când ar face cu mâna în urma trenului. Doar faţă de propriul demers creator au o atitudine reverenţioasă. Mi se pare un lucru scârbos şi tautologic.

E

L-am recitit pe Baudelaire. El a crezut că va scrie la modul extrem, doar dacă trăieşte în chip extrem. Părerea mea este că nu a trăit bine. Nici viaţa, nici

31

Page 32: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

poezia lui nu seamănă cu nimeni, cu nimic şi nici măcar nu seamănă între ele. Marele Baudelaire nu m-a convins pe deplin. Nu am găsit la dânsul un vers după care să trăiesc mai rău sau mai bine. Florile răului sunt un exerciţiu de trăire în afară.

Rimbaud scrie cristalin, sinestezic. El este un proiect care se blochează între litere şi care dă, cu autoritate, definiţia vocalelor. Nici Rimbaud nu m-a entuziasmat. Să-mi fie iertat că negările mele seamănă cu cele ale lui Arthur Rimbaud, din corespondenţa sa.

M-am întrebat dacă nu greşesc fiindcă nu le cunosc limba, dar calitatea artistică a celor care i-au tradus se află deasupra oricărui dubiu. Nu ştiu dacă poeţii francezi cu pricina au fost vreodată traduşi mai bine într-o altă limbă a lumii. Dar, fiindcă Nora Iuga, Angela Marinescu, Valeriu Mircea Popa şi Aurelian Titu Dumitrescu se revendică de la Rimbaud, n-am cum să nu mă întorc la lectură. Şi, fiindcă Aurelian Titu Dumitrescu l-a învăţat pe Baudelaire de la Cezar Ivănescu, înseamnă că eu încă nu am înţeles destul. Promit să revin.

Limba română este puternică. Ştie să facă selecţii şi să pună de-o parte. Într-însa nu au fost mulţi creatori înainte de Eminescu. Dar sigur după dânsul se pretind a fi prea mulţi. Prea mulţi care scriu fără să aibă conştiinţa ei. Din această cauză limba română a căpătat deprinderea să pună de-o parte. Limba română ne-a învăţat că nu poate fi folosită fără să fie creată. Cunosc numai câţiva români care se exprimă cu responsabilitate. Ca bărbat, am fericirea că doi dintre ei sunt femei.

De la Nora Iuga am luat gândul înţelept că exprimarea înseamnă răstignire. Că trebuie să te laşi

32

Page 33: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

în cuvinte pe spate, ca într-un lan de iarbă. Că trebuie să te abandonezi cuvintelor ca sub o invazie de furnici. Şi să nu respiri, mai ales să nu respiri, atunci când ele îţi traversează inima. Scrisul Angelei Marinescu este asemenea casei Angelei Marinescu, asemenea străzii unde locuieşte Angela Marinescu, asemenea oraşului domniei-sale. În scrisul Angelei Marinescu am mâncat un măr copt de Angela Marinescu şi am înţeles că poezia se recuperează. Că e oarecum voluntar să scrii poezie, atâta vreme cât în urmă sunt atâtea dâre de frumos care aşteaptă ambulanţa. Angela Marinescu a inventat articulaţii în poezia română, care nu bănuia că are genunchi, cot, gât, umăr.

George Almosnino este marele poet care a fost soţul doamnei Nora Iuga. Atât de mare, încât bănuiesc că nici domnia-sa nu a auzit despre sine în ţara asta. Eu cred că Florin Mugur şi George Almosnino s-au născut ca să îl protejeze cu pereţi de cleştar pe Nichita Stănescu.

Foarte greu am deschis ochii asupra proprietăţii cuvintelor. Primul sacrificiu pe viu, într-un timp când să te sacrifici părea o ipoteză, mi l-a livrat gratis, la uşa unui cămin studenţesc, Ioan Es. Pop. Credeam atunci că exagerează. Aşa era, dar a făcut-o într-atât, încât a devenit singurul poet care-şi trăieşte afirmarea de după ’89. Ioan Es. Pop m-a făcut să aflu cât de bine e ca, la răstimpuri, să-ţi duci în spinare monologurile.

Adrian Păunescu mi-a dat alternativa: ori să tac, ori să-mi privesc cuvintele în ochi. Adrian Păunescu are o autoritate care vine dinspre semn. La el există o mare poezie de dragoste care nu se

33

Page 34: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mai poate scrie decât în limba română. Călătoria asta îşi cerea un sfârşit.

Nu îl merit pe Nichita Stănescu, dar pe Aurelian Titu Dumitrescu da. Pentru prima oară simt că trăiesc textul cu toţi porii şi cu conştiinţa întreagă. Visez să cred că Aurelian Titu Dumitrescu a fost inventat doar pentru mine. Că şi-a trăit dramele şi fericirile doar ca să ajungă aici.

Eu nu scriu poezie. Nici nu fac artă. Pentru că Aurelian Titu Dumitrescu mi-a povestit ce i s-a povestit şi lui: că important e să trăieşti, să te bucuri, să faci cumpărături, să-ţi plăteşti întreţinerea, să deschizi uşa casei şi, în dosul ei, să te întâmpini tu însuţi, cu toate bucuriile, cu toate întreţinerile, cu toate fiscurile tale. Şi să intri în tine şi să ai puterea să rămâi acolo. Lecţia lui Nichita, pe care ar fi bine să o primească toţi, ca o palmă pe faţă: „Trăiţi, oameni buni, lăsaţi fleacurile! Arta vine de la sine!“.

Tot Titu mi l-a împrumutat pe corsarul Cezar Ivănescu. Acesta din urmă m-a apreciat la Iaşi, într-un cenaclu studenţesc, acum douăzeci şi ceva de ani, dar am hotărât că e nesuferit şi că nu o să-l mai bag în seamă de-atunci încolo. Este poetul care are de-a face cu destinul meu mai mult decât mi-am închipuit. Aş fi scris numai ca domnia-sa, dacă Titu nu mi-ar fi poruncit să-l citesc, ca să mă citesc şi grec, şi să scriu ca mine însumi. Din clipa aceea, am scris numai ca domnia-sa, fiindcă ştiu că-l iubeşte pe Titu. Poate că aş scrie altfel, dacă i-aş strânge mâna cea cuprinsă de o brăţară de aramă şi dacă i-aş putea dărui o brăţară de aur în locul acesteia. Sunt un mic autor din zilele noastre, care

34

Page 35: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

scrie fascinat de Cezar Ivănescu, căruia Cezar Ivănescu îi e contemporan, dar unul pe care nu l-am cunoscut niciodată. Râvnesc la brăţara de aramă a lui Cezar Ivănescu şi îmi e de ajuns.

Doamne, ce puţin trăim şi cât de mult timp ne cere arta! De ce ne-ai dat un trup mic, dacă vrei să Te vorbim de bine? Nu de moarte ne e teamă, ci de câtă dreptate vom avea prin alţii.

În pauzele de masă, ne întrebăm dacă să scriem Biblia sau numai Evangheliile Sale. Amin.

35

Page 36: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Pr. NICULAE CONSTANTIN

Maestrul suferinţei

ntrând în lumea temporală prin păcat, Adamul căzut păstrează totuşi Chipul lui Dumnezeu,

adică raţiunea şi libertatea, de care pomeneşte referatul biblic: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră …“ (Facerea 1, 26).

I

Umbrirea chipului, „născută“ prin păcat, aduce în lume o libertate a deşertăciunilor. Îndepărtându-se de Dumnezeu, omul pare a rămâne singur cu simţurile sale. Avide, lacome, nesăbuite în plăcere, ele înghit viaţa şi timpul.

Păcătoşii nu sunt oameni lipsiţi de credinţă. Ei sunt mădulare ale Bisericii prin Botez. Intrarea lor sub imperiul păcatului îi ţine potrivnici la lucrarea harică. Prinşi cu mii de tentacule nevăzute în imobilismul răului devorator, ei trăiesc infernul terestru fără însă a-L uita sau refuza pe Dumnezeu. Neputinţa luptei îi face tetanici, cataleptici, mortificaţi. Sufletul se nostalgiază pe măsură ce aprofundarea în ruină determină îndepărtarea lor de Creator. Le rămân doar raţiunea şi sensibilitatea

36

Page 37: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

împerecheate cu plăcerea-durere. Asemenea nisipurilor mişcătoare, fiinţele păcatului se afundă la cea mai firavă unduire a ispitei. Văd soarele deasupra capului, dar simt moartea în ei. Cugetul li se întunecă. Îşi doresc eliberarea, dar nu mai au puteri. Apare refuzul de sine ca formă autopedepsitoare, dar şi ca ultim strigăt de adorare a lui Dumnezeu. Mirajul lumii i-a biruit. Refugiul în estetică este pentru unii mântuitor. La aceştia, exprimarea este vitală.

Maestru al suferinţei, Baudelaire observă durerea din exteriorul său şi o trăieşte în interior. Ca într-o dihotomie a morţii, gândul are, prin plasticitate, binecuvântare, iar prin nelinişti, blestem.

„O blasphème de l’art! ô surprise fatale! La femme au corps divin, promettant le bonheur, Par le haut se termine en monstre bicéphale!“ (Le masque, în Charles Baudelaire, Les Fleurs

du Mal, Bucureşti, 1968, ELU, Ediţie alcătuită de Geo Dumitrescu, p. 56)

Aparent satanic, Baudelaire suferă marea dramă a fiinţei eliberate de orice lege:

„Que tu viennes du ciel ou de l’enfer, qu’importe, O, Beauté! Monstre énorme, effrayant, ingénu!“ Nevoia de a se adânci în cunoaştere îl face să se

îndrepte spre tărâmul plăcerii, care îi este accesibil şi apropiat. Dezamăgirea vine firesc, întrucât simţurile au, la capătul de dincolo de extazul carnal, marele premiu al suferinţei:

„Toi qui, comme un coup de couteau, Dans mon coeur plaintif es entrée; Toi qui, forte comme un troupeau De démons, vins, falle et parée,

37

Page 38: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

De mon esprit humilié Fait ton lit et ton domaine; — Infâme à qui je suis lié Comme le forçat à la chaîne, …“ (Le vampire, în Charles Baudelaire, op. cit., p. 94) Înnebunitoare, starea de după uzarea senzorială

ţine infinit mai mult decât orice plăcere şi îl chinuie pe artist, care doreşte să o alunge exprimând-o. Chiar titlul volumului, Les Fleures du Mal, vorbeşte de părţile ce rămân a fi achitate de cel care vrea să-l cunoască pe Satan. Din acest punct de vedere, Baudelaire este un creator paradoxal al timpurilor moderne. Rostind nerostitul şi văzând nevăzutul, el simte ca un expert moartea firii de dinaintea morţii. Viaţa sa pare o pendulare între odihna simţurilor şi abuzarea lor. Ai zice că genialitatea creativă îi e liberă doar în pauza dintre două epuizări senzoriale. Şi atunci, firesc, condeiul îi cere, în primul rând, eliberarea de matricea spirituală a plăcerii de adineauri, care tocmai a început să doară:

„Une nuit que j’étais près d’une afreuse Juive, Comme au long d’un cadavre un cadavre étendu, Je me pris à songer près de ce corps vendu A la triste beauté dont mon désir se prive.“ (Une nuit que j’etais près d’une affreuse juive,

Charles Baudelaire, op. cit., p. 98) Dator lumii care l-a împins spre ruină, Baudelaire

se simte asemenea unui tribun responsabil a-i păzi prin cuvinte pe cei care vor să cunoască păcatul. Vede lumea în oglinzi vrăjite malefic, aparent deformatoare, dar de fapt grăitoare de adevăruri cenuşii, ale unei lumi în derivă morală. În acestea, lumina dă la o parte

38

Page 39: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ambalajul-miraj, lăsând mizeria umană în hidoşenia ei nudă. Chinul ca plată pare tema retoricii sale:

„Le Démon fait des trous secrets à ces abîmes, Par où fuiraient mille ans de sueurs et d’efforts, Quand même elle saurait ranimer ses victimes, Et pours les rassaigner ressusciter leurs corps.“ (Le tonneau de la Haine, în Charles Baudelaire,

op. cit., p. 222) Creştinismul lui Baudelaire este unul

răsturnat cu capul în jos, asemenea celui al Apostolului Petru, care nu s-a simţit vrednic a suferi răstignire hristică. La apostol, era smerenie copleşitoare; la Baudelaire, e revoltă împotriva unui sine neascultător de Dumnezeul binelui.

„Mais de toi je n’implore, ange, que tes prières, Ange plein de bonheur, de joie et de lumières!“ (Réversibilité, în Charles Baudelaire, op. cit.,

p. 140) Sacerdoţiu iluzoriu al unei demonologii abisale,

antipredica versurilor baudelairiene e un strigăt al lacrimilor, înnodate sub bărbia tremurândă a singurătăţilor unui abuziv, abuzat de necereasca războire a spiritului, încarcerat într-un trup golit de sacralitatea duhului ce a fost îndepărtat de semeţia unui om care a înţeles greşit libertatea în temporalitate.

Omul pe care Baudelaire îl revelează are paloare maladivă, convulsiuni demonice, congestionări ale chipului ce dezvăluie un suflet împătimit. Crispat hidos, senzualul are în ochi luciditatea poftelor ce se vor împlinite. Eleganţa ironiei cu care Baudelaire îl descrie pe împătimit nu-l exclude dintre chinuiţi, el fiind un maestru al cunoaşterii sufletului, prin propriul experiment.

39

Page 40: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

„Emblèmes nets, tableau parfait D’une fortune irrémédiable, Qui donne à penser que le Diable Fait toujours bien tout ce qu’il fait! ………………………………… Un phare ironique, infernal, Flambeau des grâces sataniques, Soulagement et gloire uniques, — La conscience dans le Mal!“ (L’irrémédiable, în Charles Baudelaire, op. cit.,

p. 248) Ca ucenic al lui Satan, el ştie totul despre

adâncul omenesc. Vroind totuşi să se elibereze de maestrul malefic, Baudelaire zâmbeşte enigmatic, de dincolo de versurile sale, asemenea Monei Lisa del Giocondo, lăsându-ne să aflăm singuri codurile mesajului său de iubire disimulată a binelui.

Baudelaire vine parcă din propriile sale versuri profetice, care „vorbesc“ despre timpul prezent. Pare şi nu pare al vremii lui ci, mai degrabă, al veacului nostru, în care mirifica decadenţă ne înduioşează, pregătindu-ne pentru suferinţa muririi noastre de mâine.

Baudelaire nu ne-a păcălit. El este un iubitor de aproapele. Pedagogia sa este cea a maestrului care se adânceşte în căutare până la ruină. De ce? Pentru a le spori ucenicilor săi cunoaşterea.

Magicianul şi iluzionistul Baudelaire, ascuns printre florile răului, ne priveşte întrebător, parcă întrebându-ne: „M-aţi priceput?“

După ce-i citeşti poezia, simţi nevoia de purificare. Estetica maleficului şi a maladivului din

40

Page 41: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

versurile sale are forţă dinamizatoare. Enervat de impudoarea şi necinstea lumii aparent virtuoase, atunci când crezi că Baudelaire desacralizează, el, de fapt, se revoltă, îndemnând la căutarea adevărului şi a autenticului nealterat:

„Chacun de vous m’a fait un temple dans son coeur; Vous avez, en secret, baisé ma fesse immonde! Reconnaissez Satan à son rire vainqueur, Énorme et laid comme le monde!“ (L’imprévu, în Charles Baudelaire, op. cit., p. 494) Baudelaire, genialul iniţiat al maleficului, a

înţeles că poezia este şansa mântuirii sale artistice.

41

Page 42: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Cuvântul ca patimă

ntâlnirea lui Rimbaud cu vâltoarea vremii germinează în poezia sa un univers al

controverselor. Copil al revoltelor şi nestăpânit al harului, dus de apele prea adânci ale unei existenţe subliminale până la desfacerea fiinţei de către genialitate, poetul are dispute perpetue: cu sine, cu Dumnezeu, cu lumea, cu poezia. Nemilos cu el însuşi până la cruzime, inegal în vibraţie şi inconstant cu ispitirile revelaţiei poetice, Rimbaud alege cuvântul ca patimă. Apostol laic al adevărului sacru, avocat al îngenunchiaţilor sorţii, mare închizător al creştinismului confuzionat al epocii, dojenitor, dar nu hulitor de Dumnezeu, şi numai din iubire faţă de semeni, poetul se poartă când ca o victimă, când ca un despot, se mişcă asemenea unui prinţ, gândeşte ca un arhanghel, păcătuieşte ca un demonizat şi suferă ca un lepros. Harul poetic îi este blestem, condiţia umană, infern, trupul, făclie arzândă, iar simţurile, jar mistuitor. Univers existenţial în care raţiunea şi credinţa – sau îndoiala – nasc dileme.

Î

În jurul său, materia, melanj de spirit căzut şi carnalitate maladivă, curge către hăul dezagregării. Apocaliptic, lumea se necrozează sub ochii săi.

42

Page 43: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Degradare universală în care fiorul morţii fluidizează în turbulenţe macroscopice tot ce întâlneşte, asemenea unui Styx galactic: „O, inimă, ce-nseamnă bălţi de sânge, arzând/Jăratic, mii de morţi, un ţipăt nesfârşit/ De furie, suspinuri de iaduri răsturnând/Orânduiri! Ruine, vârtej dezlănţuit! (O, inimă, ce-nseamnă, traducere de N. Argintescu-Amza, în Arthur Rimbaud, Scrieri alese, Bucureşti/ELU, 1968, p. 102).

Pentru Rimbaud, lumea este bizară, sucită, eviscerată, enigmatică. Încercând să o priceapă, se adânceşte în necunoscutul pe care vrea să-l definească. Oracular, caută în sfera cifrelor timpului devastator; mistic, se lasă purtat de harisme profetice, prospectând un viitor ce-l intuieşte a fi teluric, potrivit firii sale libere şi prea cenzurat senzuale, la care se raportează mereu. Nemulţumit de spaţiul vital cianozat – lipsit de oxigen purificator –, îmbâcsit de patimi, artistul sondează adâncul vocalelor şi caută rezonanţa eterică a consoanelor, proporţia de adevăr şi mister din abisul cuvintelor.

Cu frenezia şi disperarea discipolului prin vocaţie, dar rămas fără învăţător, Rimbaud cere iluminarea. Privirea se întunecă de bezna incertitudinilor uneori sinucigaşe, se afundă isihastic în nivelul cel mai de jos al vieţuirii, pentru a înţelege omul, riscând să cadă în capcanele unei asceze desacralizate. Prin forţe interioare nedefinite anatomic, se ridică din împovărare spre a lua lumea pieptiş, ca şi cum ar fi născută din sine şi, deci, datoare a-i da explicaţii pentru toată neorânduiala propriului destin. Explorator al deşertului de combustie umană, Rimbaud respiră şi transpiră pentru o absolută

43

Page 44: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

libertate incertă. Când atinge, mimetic chiar, această temă, versurile ţâşnesc din el, sfârtecându-i carnea sufletului. Atunci îşi euthanasiază metabolic raţiunile morale în favoarea experimentului. Pulsaţiile luminii demiurgice sunt strivite in nuce, bezna şi întunericul jubilând cosmogonic în infinitul integral destructurat, dar liber spiritualizat, al senzaţiilor.

Neîncrezător în legile care guvernează materia iraţională şi spiritul liber, renunţând la a le mai descifra rosturile, Rimbaud caută idealul: în poezie, în om, în social. Sensul existenţei sale are miez de goană fantomatică. Ca un Hamlet al poeziei, concepută ca instrument al sinuciderii, în virtutea unei aparente determinări sacre şi primenite, poetul rămâne un chinuit al întrebărilor capitale: cui să se închine? Poate fi cunoscută firea umană? Are infernul efect asupra păgânilor sau necredincioşilor? Ce e mai de preţ, mântuirea sau libertatea? E lumea bună sau rea? Ce trebuie să cânte poezia, măreţia sau sluţenia umană? Morala este putere sau slăbiciune a cugetului? Are poetul acces la veşnicie? Trebuie purtată sau nu bătălia spirituală? Cât de adânci sunt tainele cuvântului?

Destin paradoxal. Drumeţul fără călăuză fuge de Dumnezeu, dar se apropie natural de acesta prin iubirea de libertate, de cuvântul ipostaziat şi de frumosul esenţializat.

Cunoscând probabil dogma „Extra Ecclesia nulla salus“ (în afară de Biserică nu există mântuire), Rimbaud evadează imagistic – neputând-o face fiinţial – din creştinism, căutându-şi refugiul în păgânismul pe care îl închipuie eliberat de religii şi zeităţi.

44

Page 45: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Asemenea lui Adam, se ascunde de Dumnezeu în Edenul pe care nu-l poate însă părăsi fără poruncă divină. Botezul creştin îl vede ca început al damnaţiunii sale. Îşi strigă lepădarea de Dumnezeu, dar se macină în dorurile transcendenţei. Construieşte o lume virtuală – cu potenţialităţi ale binelui în ea –, la care să nu participe divinul. E năucit de coliziunea războaielor interioare cu bătăliile din afară. Mesianic, îşi doreşte să îndrepte lumea, profeţind o alta, la care nu aspiră şi pentru care nu oferă soluţii. Încorsetat conjunctural într-un cotidian neperformant în radicalism, artistul parcurge un infern personal, nedantesc, fără demoni. În viziunea sa, fiara este umană, carnală, senzualizată confuz, haotic, lacom. Raţiunea devine închisoare, simţurile dau omului dreptul de a fi brută, adorarea şi închinările trebuie să aibă ca destinatar o „dihanie“ negăsită încă. Dintr-un trecut ancestral, i se întoarce alchimic în vene sângele păgân purificator, capabil să-l spele de creştinismul penitenţiar. Neamul – pe care îl consideră „prost“, inferior – din care se trage este unica şansă de a accede la veşnicie fără Tribunal divin. La a doua venire, Hristos îi va judeca şi condamna la moartea veşnică doar pe cei cu sânge nobil. Părând a cunoaşte că mântuirea e consubstanţială cu libertatea, Rimbaud îşi identifică însă responsabilităţile doar prin raportare la cea din urmă.

Fiinţă pulsatorie, cu trăire sinuoasă, Rimbaud exprimă prezentul interior, neprelucrat, nud, macru, dar având ingenuitatea introspecţiilor transcendate. Timpul trecut şi perspectiva nu există decât ca

45

Page 46: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

experiment. Asemenea unui reporter de front, el exhibă strigătele spiritului neîmpăcat şi lacom de absolut. Marele sensibil al sluţeniilor sufleteşti se confesează în vers din dorinţa de a se elibera, spulberându-se însă. Venit parcă de dincolo de creştinismul primar, Rimbaud poartă lupta spiritului cu clipa inefabilă. Trubadur al iadului terestru, el pare că se naşte din adâncul tenebros al senzualităţii descătuşate. Ierarhizarea socială funcţionează pe dos, paradoxal, antilogic. În palate găsim fiinţe groteşti, primitive, cu instincte primare în loc de raţiune, cu limbaj horcăitor, cavernos, cu pofte hulpave, devoratoare de semeni (Fierarul, Zăcătorii, La muzică, Mâniile Cezarului …).

Slujbaşii Domnului sunt viciaţi, schimonosiţi, desprinşi parcă din tablourile lui Goya (Încovrigări, Săracii la biserică …).

Sacrul convenţional este deformat, răvăşit de realitate şi privit printr-o prismă ce desface anapoda lumina, exprimând doar nuanţele întunecate sau nefireşti: drăcuşorii sunt „zglobii“, duhurile „năzdrăvane“, sfinţii din Betleem „năluci bălaie“ (Căsnicie tânără); pe altarul lui Solomon nu se aduce arderea de tot a jertfei animale, ci fierberea umană a poetului: „De-aş dormi/de-aş fierbe-o dată/Pe-altarul lui Solomon!/Cu rugină-amestecată/ Curgă zeama în Cedron!/“ (Lupul tot urla, trad. Petre Solomon, în Artur Rimbaud, op. cit., p. 124); atmosfera din biserici, în care săracii înfometaţi ajung să confunde mireasma cerii topite cu cea a pâinii calde, îi stârneşte revoltă antihristică, neputinţa obidiţilor aflaţi în rugăciune contrastând

46

Page 47: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

cu aparenta nemişcare a minunii (Sărăcii la biserică, Rugă de seară, Fierarul).

Pradă nesaţului ispitelor, pe care le savurează lacom, tinereşte, Rimbaud pare un artist fără de religie, un nebun eliberat de dogme şi canoane, o fiinţă din afara spaţiului şi timpului. El întruchipează un adânc plin de tristeţi, dar strălucitor prin luminozităţile astrale. Este un artist care nu semnează pactul ipocriziei convenţionale pentru promisiunea vieţii veşnice. Adorarea lui Dumnezeu, de o încrâncenare colosală, poetul o ascunde şi o apără cu toată fiinţa.

Năucit de revelaţiile poetice devoratoare de absolut, Rimbaud se aşează în pocăinţă cu ţinuta demnă a tâlharului de pe Cruce, poezia lui devenind torent vindecător pentru societatea franceză, aşa cum proza l-a făcut pe Charles Dickens, din scriitor, reformator.

Creştinismul lui Rimbaud este nu doar bipolar, ci şi dilematic: dileme în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu şi dileme în ceea ce-l priveşte pe diavol. Cunoaşterea lui Dumnezeu este cu atât mai încrâncenată cu cât artistul refuză, respinge orice cale bătătorită. De aceea, viaţa poetului pare o crepusculară cădere din cer, cu inconstanţe şi ezitări ca ale fulgului de nea ferit de viscol. Mersul său prin lumina creaţiei te duce cu gândul la dramatismul întâlnirii Sfântului Apostol Pavel cu disputa chinuitoare dintre lege şi păcat. „Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat./Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc./Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că

47

Page 48: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Legea este bună./Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu;/Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc“ (Romani 7, 14–19).

Rimbaud refuză cunoaşterea lui Dumnezeu pe calea Revelaţiei supranaturale, chiar dacă aceasta este superioară celei naturale. El respinge credinţa, care înseamnă în primul rând purificarea de patimi şi alege, dimpotrivă, calea cea mai grea, mai ruinătoare, a afundării în întunericul păcatului, hrana inspirativă venindu-i aproape ombilical, exclusiv din matricea libertăţii însetate şi înfometate de adevăr. Iluminarea dorită are, de aceea, ramificaţii precum cele ale unui arbore al tristeţii, care îl invadează cu muţenia durerii solitare. Nepocăinţa lui se aseamănă iarăşi cu mărturia pocăinţei pauline: „Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?/Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci dar eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului“ (Romani 7, 24–25).

Această dividere, diasporă a sensibilităţii poetice, face din Rimbaud o fiinţă lacomă în cunoaştere, implicit în cunoaşterea lui Dumnezeu. Pentru el, iluminarea înseamnă înălţarea omului pornit din iad. El răstoarnă luminile create coerent, conştient că are ca protecţie doar principiul libertăţii absolute, deci absurde în raport cu creaţia. Pornind din iad, omul va ajunge sigur la Eden, eliminând deci în pragul morţii perspectiva sumbră a focului

48

Page 49: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Gheenei. Această neverosimilă, fabulatorie „variantă“ aleasă de poet este însă epuizantă, vlăguitoare. Iluminarea, indiferent de religie, înseamnă atingerea păcii supreme prin comunicare în transcendent. Nu există iluminare fără raportarea fiinţei umane la Dumnezeu. Universul căutărilor lui Rimbaud este incert, pentru că lumea – inclusiv cea materială – nu are substanţă fără raportare la transcendent. Poetul inversează şi aici criteriul de valori. Nimic din existentul material sau spiritual – implicit, transcendenţa divină – nu are suport în arta omului aflat în absolută libertate. Libertatea cere experiment şi curaj în cunoaştere, iar acestea aduc suferinţă. În creştinism, suferinţa este mântuitoare. Rimbaud, fugit deliberat din creştinism, se reîntoarce involuntar în acesta prin suferinţă şi recâştigă şansa mântuirii. Uimit de schimbările interioare, poetul trăieşte prăbuşirea în întrebări nepuse şi nenăscute. Cu semnul mirării pe chip, cu stigmatele păcatului provocat în conştiinţă, cu vibraţia vocilor interioare în dizarmonie, cu măcinarea muzelor în ţesuturi şi organe, fiinţa Rimbaud conferă dăinuire suferinţei sale. În conştiinţa-i autoflagelată, dilematic, Dumnezeu pare să-l întrebe: „ce-ţi pare esenţială, existenţa Mea sau mântuirea? Ce e mai greu de purtat, talentul sau trupul simţual? Unde crezi că se fericeşte autentic omul, aici, în lumea simţurilor sau dincolo, în patria păcii şi a iubirii?“.

Neîmpăcat, diavolul îi face cu ochiul: „trăieşte-ţi viaţa, cât poţi de lacom, ca să-ţi hrăneşti talentul şi genialitatea! Crezi că suferinţa de aici e de preferat celei din viaţa viitoare?! Dacă Hristos a pătimit pe

49

Page 50: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Cruce, de ce mai îngăduie suferinţa omului, că doar îi spuneţi Mântuitorul?! Ce rost au clericii în lume când, vezi bine, eu mă plimb în voie printre ei?!“

Inima lui Rimbaud e sfâşiată de disputele în alb–negru din conştiinţă. Dar nu moare. Poetul reuşeşte să învingă moartea. Prin ce? Prin exprimarea sinelui de freamăt al dizarmoniilor interioare, ca unică formă de fericire a genialităţii ininteligibile.

Infernul este suprema pedeapsă a lui Dumnezeu. Cel ce se simte azvârlit în infern nu se află în afara spaţiului religios, ba dimpotrivă, într-o pocăinţă blocantă, imobilă, năucă. El viază în tărâmul adevărurilor creştine, iar când le respinge, e semn că le cunoaşte, deci e interesat de ele. Rimbaud nu se vrea un reformator al teologiei, ci doar un clevetitor, un cercetător-certăreţ al Domnului. Poziţie de mare smerenie, căci trădează disimularea nereuşită a celui care iubeşte atât de adânc, încât nu vrea să afle nimeni, nici Dumnezeu. Răzvrătit fiind, poetul trăieşte în spaţiul cuvintelor, acolo unde Logosul Întrupat mângâie raţiunea. Cuvântul îl apropie pe om de Dumnezeu chiar când acesta Îl reneagă. Numai în afara cuvântului omul pierde statutul unic de coroană a creaţiei divine. Cu atât mai mult, poetul, trăitor al rostirii şi al esteticului, se află în preajma lui Dumnezeu. Cine alege cuvântul ca vieţuire şi crede în frumos probabil că nu are cum să nu ajungă în veşnicie.

50

Page 51: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

SIMONA-GRAZIA DIMA

Provocare maximă

Cum eram un copil „francofon“, dedulcit de timpuriu la reviste franţuzeşti, receptarea lui

Baudelaire s-a petrecut insidios, printr-un aer de familie, chiar, dacă punem la socoteală tezaurul de cărţi de acasă. Acesta cuprindea, fireşte, mai multe ediţii ale poemelor lui Baudelaire, somptuoase, bilingve, din care simţeam – era un fapt evident – veneraţia generaţiilor de scriitori români, cititori asidui şi deopotrivă traducători inspiraţi: un adevărat regal. Lectura zăbavnică din ediţia datorată lui Geo Dumitrescu, de pildă, adevărată capodoperă (şi) tipografică, a fost un fenomen magic, o acţiune-nonacţiune, nepremeditată, organică, deoarece s-a desfăşurat într-un timp prelung, asemeni unei orientale picurări de parfumuri. Desigur, cu acest festin de stropi extatici, ritual mereu reluat, la câte-o ploaie cu miros de praf, la câte-o delicioasă singurătate în largul apartament de cărămidă, adăpost meditativ, s-a împletit şi studiul meu licean solitar, la vremea potrivită. Atunci universul baudelairian mi-era deja oarecum familiar, fie şi la modul ludic. Ca om,

51

Page 52: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Baudelaire mi se releva ca un antimodel. În excesele lui, inclusiv pecuniare, ca şi în ura purtată generalului Aupick, tatăl său vitreg, sau notarului, căruia avea totuşi să-i recunoască buna intenţie, eu vedeam limitele unui ins schizoid, turbat de orgolii, un rebel prefăcut, fiindcă altminteri aspira spre un fotoliu în Academie, dandy formalist, ce punea preţ, în mod fixist şi inutil, asupra culorii veşmintelor, ca şi pe drama propriei firi antinomice, pe contrarii ireconciliabile, de care nu se putea nicicum detaşa. Lipsa de pacificare lăuntrică a poetului mi-l învedera ca ins necredincios, un superficial în genul acelor spirite medievale preocupate de omnipotenţa morţii, fără a o sesiza ca anticameră a învierii sau, altfel spus, a vieţii într-un alt registru, unul spiritual. Patetismul său nerezolvat mi-l făcea nesuferit, asimilabil unui om de teatru veşnic atent la un auditoriu ahtiat, la rându-i, să fie sedus. În ochii mei el era cineva care nu-şi dusese meditaţia sau investigaţia până la capăt şi o lăsase, în pofida adevărului, să bântuie veacurile ce au urmat, prea leneşe, şi ele, spre a se osteni să afle cum stau lucrurile şi astfel abandonate de bunăvoie unei stări impure şi egoiste. Poetul îmi apărea ca un narcisist, iar la anumite niveluri ale gândirii, trepte pe care era, neîndoielnic, receptat de unii, poezia sa avea un efect ruinător. Cei necopţi nu îi puteau degusta geniul, se opreau la palierele joase, la tot ce ţinea de aparenţă (dandysmul, drogurile, erotismul damnat etc.). Spiritele avizate însă, cu totul neatinse de tumefierile contingentului, puteau rămâne liniştit în bătaia razelor unei conştiinţe însetate de o frumuseţe

52

Page 53: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

veşnică, de un extaz perpetuu, pe care nu le ştiuse afla în realitate, dar le dibuise în imaginar.

În această lumină l-am citit eu pe Baudelaire, în dimensiunea profundă a intimităţii sale, în ipostaza sa de suflet debusolat, dar îndrăgostit de arhetipuri şi foarte aproape de puntea spre transcendent, da! Căci, oricât de contestatar s-ar fi pretins, poetul nu era de fapt decât un copil turbulent, vrăjit de lume, dar şi de dispariţia acesteia, contrast pe care-l figura îngrozit în poezii ca Les Métamophoses du Vampire, precum şi un mistic incomplet, suspendat în Limb (cum avea, de altfel, intuiţia situării sale), între a câştiga şi a pierde, între posesie şi derelicţiune. Acolo se devoala înfriguratul tărâm baudelairian, al unor contrarii neechilibrate de ponderea, pe celălalt taler, a păcii lăuntrice. Lipsea înţelepciunea celui ce acceptă viaţa ca pe un dar venit de sus pentru deprinderea unei anume lecţii, lipsea luciditatea celui ce ştie că văzutele în cortegiu se preling ca pe sticlă pe ecranul de-a pururi văzător şi indestructibil al conştiinţei infinite. Ceea ce mă impresionează este că, deşi străin de orice învăţătură de acest gen, Baudelaire îi descoperise intuitiv preambulul în exclamaţia „La conscience dans le Mal!“, din poemul L’irrémédiable, iar poezia lui nu-şi va veşteji niciodată pentru mine farmecul investigativ, de aflat mai peste tot în proiectatele sale Limburi. Suntem, parcă, martorii unei revelaţii ce ţâşneşte sub privirea noastră din conştiinţa poetului.

În acelaşi timp însă nu pot să nu observ că singur şi-a pus în cale obstacolele de care se plânge

53

Page 54: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

(monstres visqueux, un Styx bourbeux et plombé, reptiles etc.), obstacole de care este îndrăgostit, printr-o fascinaţie a răului intrinsecă firii lui, după cum o mărturiseşte el însuşi într-un alt poem: „Tu n’es pas digne qu’on t’enlève/A ton esclavage maudit,// Imbécile! – de son empire/Si nos efforts te délivraient/ Tes baisers ressusciteraient/Le cadavre de ton vampire!“ (Le vampire). La Baudelaire, demitizarea profundă este încă intermitentă, nu posedă acea radicalitate ce va fi specifică postmodernităţii. Strofa finală din Une charogne e suficientă pentru a purifica întreaga viziune: „j’ai gardé la forme et l’essence divine/de mes amours décomposés!“.

Consideram că poetului îi era necesară o maşinărie prea complicată şi greoaie pentru a ajunge la concluzii evidente deja în Evul Mediu, la unele locuri comune precum acesta: „À mes cotés, au lieu du mannequin puissant/Qui semblait avoir fait provision de sang,/Tremblait confusément des débris de squelette,/Qui d’eux-mêmes rendaient le cri d’une girouette/Ou d’une enseigne, au bout d’une tringle de fer,/Que balance le vent pendant les nuits d’hiver“ (Les Métamorphoses du Vampire). Poetul află lucruri de mult ştiute, întrucât îi place să ia cunoaşterea pe cont propriu, în sensul abstragerii din orice sistem. Opera lui Baudelaire marchează începutul ospăţului dubitativ cu hălci din măduva culturii europene, în sensul că un patrimoniu de adevăruri milenare este dislocat, spre a fi înlocuit cu bunul plac, cu aleatoriul, cu tirania anormalităţii, cu argumentul istoric, în dauna celui raţional. Prin Baudelaire, triumful sciziunii dintre

54

Page 55: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

viaţă şi artă se afirmă cu un soi de inconştienţă, în sensul prizării grăbite, cu bătaie foarte scurtă, a realului. E un mod de a sugera că normalitatea (alta decât cea a vreunui conformist), echilibrul, pacea lăuntrică sunt nişte mofturi, nişte poncife psihologice, forme ale banalităţii, în timp ce profunzimea e apanajul exclusiv al celor care suferă cu tot dinadinsul şi se complică singuri, în eşecuri cauzate de slăbiciunea şi neputinţa lor. De aici, dispreţul faţă de un modus vivendi armonios, faţă de înţelepciune, faţă de lumea însăşi. Meritul e aflat numai în sfâşierea şi îndoiala sterpe, prelungite la infinit.

Nu vreau să-i fac prin aceste consideraţii o vină lui Baudelaire. Răsunetul unei astfel de opere, pentru care timpurile erau coapte, ţine de fatalitate. Exagerările aparţin îndeosebi cititorilor pripiţi ai lui Baudelaire, căci poetul are, totuşi (deşi sentimentul îi lipseşte şi nu bate mai departe de satisfacţia aflată în senzaţii de moment), o anume caritate (dedusă, şi aceasta, din supoziţia unor trecute concupiscenţe, precum o probează compasiunea lui foarte masculină faţă de bătrânele din Les Petites Vieilles: „Je vois s’épanouir vos passions novices:/ Sombres ou lumineux, je vis vos jours perdus“). Poetul nu ignora, în ceea ce-l priveşte, ordinea spirituală. O invocă neîncetat, de-a lungul întregii sale opere, conştient de imensitatea unei lumi rezidente în spatele muţeniei părelnice: „Celui dont les pensers, comme des alouettes,/Vers les cieux le matin prennent un libre essor,/– Qui plane sur la vie, et comprend sans effort/Le langage des fleurs et des choses muettes!“ (Elévation). S-ar putea, probabil,

55

Page 56: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

susţine că această poezie nu e dintre cele reprezentative pentru universul baudelairian şi probabil aşa este. Nimic nu ne opreşte însă să observăm captarea epifaniei prin intermediul imaginii în L’invitation au voyage: „Là, tout n’est qu’ordre et beauté,/Luxe, calme et volupté“. E o lume vătuită, unde se opreşte încleştarea dihotomică, unde „Les soleils mouillés/ De ces ciels brouillés/ Pour mon esprit ont les charmes/Si mystérieux/De tes trâitres yeux,/Brillants à travers leurs larmes“.

Unii critici, care nu erau câtuşi de puţin poeţi, au spus că poetul abhora regnul vegetal atunci când descria „Les riches plafonds,/Les miroirs profonds“, dar n-am crezut niciodată în afirmaţiile lor. Poetul vorbeşte despre nostalgia purităţii originare: „Tout y parlerait/A l’âme en secret/Sa douce langue natale“, iar imaginile nu aparţin lumii sensibile, ci subiectivităţii ce se exprimă prin intermediul obiectelor. Poetul elimină vegetalul doar temporar, pentru a exalta imperisabilitatea, fiindcă are în vedere un spaţiu ideal. Dacă spune: „j’avais banni (…) Le végétal irregulier“, e fiindcă vorbeşte, în termenii poeziei, despre sacrul ipostaziabil prin materie: „Et, peintre fier de mon génie,/ Je savourais dans mon tableau/L’enivrante monotonie/ Du métal, du marbre et de l’éau“ (Rève parisien). Spaţiul ideal închipuit de Baudelaire rezonează, prin ani, cu acel „loc liniştit“, micul bar evocat de Hemingway într-una din povestirile sale. Este un topos aflat în legătură cu arhetipul veghind lumea decăzută: „Et tout, même la couleur noire/ Semblait fourbi, clair, irisé“. În lumile superioare, aşadar, negrul nu mai denotează negativ, părţile întunecate sunt simple incrustaţii impersonale, de dincolo de emoţii (de

56

Page 57: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

umilinţa emotivităţii) şi de tirania simţurilor. Este una din poeziile mele favorite, un semn că literatura se poate citi şi în cheie spirituală, că, oricât ar refuza ea spiritul, rămâne suspendată, giuvaier, pe o poziţie (fie şi una oarecare) în corpul Tradiţiei.

Dacă admitem că rolul cathartic al literaturii este departe de a fi dispărut, iar omul află prin artă o dezlegare unor chestiuni vitale, nu doar estetice, atunci Visul parizian al lui Baudelaire anunţă o epocă a existenţei conduse de un estetism înalt. Este vina ignoranţilor că au ales spuma neagră a poeziei baudelairiene, în detrimentul latenţelor sale infinite. Poezii precum Lesbos ori Femmes damnées au stârnit scandal, deşi poetul nu voia să spună decât că iubirea e un mare mister, apt să justifice o serie de anomalii în sfera imediatului. Pe de altă parte, dacă e adevărat că „Maint joyau dort enseveli/Dans les ténèbres et l’oubli,/Bien loin des pioches et des sondes;//Mainte fleur épanche à regret/Son parfum doux comme un secret/Dans les solitudes profondes“ (Le guignon), poezia lui Baudelaire subliniază, ca pe o fatalitate, vremea incomunicabilităţii, momentul demonic al înstrăinării fiinţelor unele de altele, timp exaltat în modernitate şi postmodernitate, dar nelipsit nici înainte, în toate civilizaţiile, căci „Homme, nul n’a sondé le fond de tes abîmes“ (L’homme et la mer). Chiar dacă nu psihologia este punctul său forte, poetul se acordă cu divinitatea prin partea de frumuseţe şi beatitudine a lirismului său, care reuşeşte, iată, să rezolve contrariile prin procedeul iraţional al alchimiei poetice. Frumuseţea invocată în nenumărate finaluri de poeme este mult

57

Page 58: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mai mult decât o referire la amantele temporare, este aspiraţia spre frumuseţea divină, faţetă a unei vieţi înălţate, fie şi inconştient, la spirit: „Mon coeur est un palais flétri par la cohue;/On s’y soûle, on s’y tue, on s’y prend aux cheveux!/– Un parfum nage autour de votre gorge nue! …//O Beauté, dur fléau des âmes, tu le veux!/Avec tes yeux de feu, brillants comme des fêtes,/Calcine ces lambeaux qu’ont épargnés les bêtes!“ (Causerie).

Baudelaire este unul dintre poeţii pe care-i îndrăgesc cel mai mult, maestru al unei arte foarte grele, nu la îndemâna oricui, aceea a sincerităţii totale. Este un exemplu de cum slăbiciunea constituţională se converteşte în putere şi magie, de cum dependenţa devine suveranitate şi acces la adevăruri înalte. Tocmai fiindcă-l iubesc, nu pot să nu-i reproşez răul exemplu pe care, în unele privinţe, l-a dat urmaşilor săi. Deoarece eseurile şi lucrările sale de critică literară le socotesc a fi desăvârşite, preţuiesc mereu ochiul de veghe, ochiul critic, ochiul distant, nelipsit din nici o poezie-confesiune a celui mai mare abandon, după cum misterul insondabil al iubirii poate justifica demersul riscant al „femeilor osândite“: „Ô vierges, ô démons, ô monstres, ô martyres,/De la réalité grands esprits contempteurs,/Chercheuses d’infini, dévotes et satyres,/Tantôt pleines de cris, tantôt, pleines de pleurs,//Vous que dans votre enfer mon âme a poursuivies,/Pauvres soeurs, je vous aime autant que je vous plains,/Pour vos mornes douleurs, vos soifs inassouvies,/Et les urnes d’amour dont vos grands coeurs sont pleins!“ (Femmes damnées). Este, aici, un – al câtelea? –

58

Page 59: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

autoportret al acestui egoist de geniu, care confunda iubirea spirituală cu cea fizică, o confunda, fără îndoială, dacă ne aducem aminte că, în toiul revoluţiei, îşi îndemna colegii de luptă să-i omoare tatăl vitreg, pe generalul Aupick! Iubirea sa, parţială, aşadar, nu îmbrăţişa întreaga umanitate, de unde sciziunea, schizoidia. Asemenea unui Eugen Ionescu avant la lettre, el se declară „blessé par le mystère et l’absurdité“ (Les sept vieillards) şi găseşte că sunt destule de imputat chiar şi îngerilor (Réversibilité). Baudelaire se complace în demitizare, în neputinţa de a mai trăi idealul. Vechea ţară Cythera, tărâm magic, aflat sub protecţie venusiană, se preface într-un „terrain des plus maigres,/Un désert rocailleux troublé par des cris aigres“, ba chiar „Eldorado banal de tous les vieux garçons./Regardez, après tout, c’est une pauvre terre“ (Un voyage à Cythère). Luciditatea (nu suficientă, totuşi) îi smulgea următoarele versuri: „Dans ton île, ô Venus! je n’ai trouvé debout/Qu’un gibet symbolique où pendait mon image …“.

Poetul e o victimă inocentă, într-o măsură, pentru că ar fi fost scutit de toate aceste tribulaţii într-o societate ghidată de principii spirituale. Succesul uriaş dobândit într-un sfârşit şi cariera postumă a poeziilor baudelairiene nu se justifică, din păcate, doar prin arta lor perfectă. Societatea europeană, tot mai debusolată, mai îndepărtată de divin, a zărit în ele, ca-ntr-o oglindă, semnele decăderii sale şi s-a lăsat vrăjită de ele. Elogiul materialităţii nude, al falsei complexităţi, al suferinţei de dragul suferinţei se afla, cu Baudelaire, doar la început.

59

Page 60: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Religia, enclavizată, începea să vegeteze într-o alveolă, aparte de arta care se dezvolta anarhic, ca şi alte ramuri ale intelectului şi ale simţirii omeneşti. Nu mai erau o acţiune, o coexistenţă sinergică şi o reciprocă recunoaştere, ci se înstăpânea nemiloasa excludere reciprocă …

Pentru mine Baudelaire reprezintă o provocare maximă: aceea de a rămâne eu însămi.

Şi, în plus, există câteva motive pentru care îl găsesc foarte apropiat, veritabil sfetnic de taină: întâi, faptul că a scris critică literară; şi a făcut-o cu extremă, benefică detaşare, slujind un gust estetic impecabil. Apoi, pasiunea pentru Edgar A. Poe. O am şi eu, de prima oară când l-am citit. În al treilea rând, momentele ascensionale din vastul său corpus poetic. Încurajarea că literatura poate fi un prag de trecere spre spiritualitate, într-un mod surprinzător, imprevizibil, total neteoretic: expresie a spontaneităţii cosmice, transmentale, transintelectuale, iar nu o versificare de lucruri convenabile, metaphysically correct. Admir, în egală măsură, la Baudelaire, sensibilitatea creatorului adevărat, acea generozitate (sacrificială, în fond) de a se lăsa rănit şi de a recunoaşte asta. Baudelaire nu-şi cultivă imaginea, ci, dimpotrivă, şi-o distruge, iar noi suntem liberi să-i descoperim esenţa umană dincolo de orice metamorfoze, precum şi de convenţiile umane.

Prin această înaltă sinceritate, el este emoţionant, răscumpără puerilismul unor atitudini de tinereţe, iar poezia sa devine revelaţia unui destin – o mărturie, o ardere, căutarea însăşi. Rug demn de veneraţie. Forţă ce pătrunde conştiinţa cititorului, o mişcă, i se arată ca o rudă. Ce diferenţă între Baudelaire şi

60

Page 61: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

numeroşi poetaştri de astăzi, avizi, după fiecare producţie, de un premiu! Ce premiu s-ar putea da unei răvăşiri existenţiale experimentate prin poezie? Şi ar fi el mai important, oare, decât înţelegerea noastră? Nu cumva o asemenea poezie este dovada cea mai clară că desăvârşirea umană este o substanţă, de origine şi natură spirituale, ce-i drept, dar tangibilă, o realizare internă, pe care, iată, o putem formula foarte stângaci în cuvinte? Căci, am putea caracteriza, cu nepermisă naivitate, poezia lui Baudelaire, drept simplă poezie, drept simplă scriere? Sau, mai degrabă, este ea o scriere-viaţă, o entitate ce nu se mai justifică prin nimic exterior şi care, parafrazând un alt poet, începe şi se sfârşeşte cu sine?

61

Page 62: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Hotarul îmbrăţişează cele două lumi

i-am instilat poezia lui Mallarmé încă din adolescenţă, printr-un studiu solitar, în anii

petrecuţi la liceul timişorean „Constantin Diaconovici Loga“, astăzi colegiu naţional, ani când parcurgeam, cu iniţiative de self-made man/woman pe tărâmuri ale artei şi ale intelectului, printr-o lectură sistematică, literatură universală, suplinind astfel orele dedicate prin programă acestei materii – timp preţios, în care profesoara de la clasa de umană unde învăţam prefera să facă dirigenţie. Deşi am condamnat-o şi o voi condamna întotdeauna pentru asta, poate a fost mai bine aşa, cu ea titanii s-ar fi pipernicit până la stadiul de popor cuminte, convenţional. Prin contrast, apropierea nemijlocită de marea literatură a reprezentat, prin autenticitatea ei, o experienţă incomparabilă. În plus, textelor lui Mallarmé, îndeosebi, li se potriveşte degustarea singuratică, exilul unei lecturii exterioare oricărui status oficial.

M

Nu am pătruns, aşadar, în operele unor autori uriaşi dusă de mână, ci m-am aruncat de-a dreptul în dogoarea flăcărilor emanate de neostoiţi dragoni sălăşluind, altfel liniştiţi şi inofensivi, în vizuinile lor arhetipale. Însoţeam lectura operelor

62

Page 63: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

prime cu aceea a unor excelente exegeze, la fel de vii. Dacă poezia lui Mallarmé m-a uluit de la bun început, Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich, cartea însoţitoare, m-a deconcertat atunci, prin clasa a unsprezecea şi, de fapt, nu m-a câştigat pe de-a-ntregul niciodată. Pentru mine, această lucrare, socotită fundamentală, păcătuieşte prin aceea că adaugă operelor comentate idei de neaflat în ele, preschimbând astfel materialul originar în altceva, în argument al unui sistem propriu, de natură, evident, doar intelectuală (fie şi filosofică). Inseparabilă prin datul sorţii, de lectura poeziei lui Mallarmé, cartea cu pricina m-a îndepărtat de poezia lui şi, în genere, de poezia modernă la care se referea, poezie care mă atrăgea magnetic şi de care am continuat să mă apropii, cu prudenţă, numai prin forţe proprii, cu atenţia deschisă la maximum.

Am făcut deci cunoştinţă cu poezia lui Mallarmé simultan prin studiu solitar şi printr-o contestaţie critică, prin revolta faţă de o critică întristătoare. Pentru mine era evident modul (pe care îl găseam de-a dreptul monstruos) de articulare a unor afirmaţii în raţionamentul lui Hugo Friedrich, pânza mentală ţesută nu pentru a descifra poezie, ci pentru a susţine un sistem propriu, pornind de la afirmaţii parţial adevărate, situate însă, inflexibil, în jurul unor corpus-uri poetice foarte diferite, înăbuşite astfel, precum larvele unor insecte puternice sunt înfipte de părinţi, încă din faza de ou, în trupurile unor vietăţi neajutorate, mai idilice.

Un înţelept oriental era de părere că principala caracteristică a lumii occidentale o reprezintă tendinţa

63

Page 64: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

de a interpreta, de a comenta şi de a explica. În special în cazul unei traduceri, aceasta devine pretextul pentru ca intelectualul occidental să creeze o orientare a ideilor inexistentă, în mare parte, în manuscrisul originar. Dacă nu reuşea să prindă orientarea iniţială a gândirii, fapt care se petrecea destul de des, el o introducea pe a sa, deseori arbitrară, pentru a demonstra un punct de vedere personal sau pentru a o utiliza ca demonstraţie a teoriei preferate. Cuvintele acestea, ale şeicului sufit Hassan Effendi, definesc trăirea mea din liceu, deznădejdea indescriptibilă la vederea larvei lacome înfăşurate pe trupul diafan al poeţilor atât de translucizi, încât deveneau, iată, pentru criticii voraci, o pradă straniu de apetisantă. În primul rând, comestibilă. Nu neg fineţea simţului premonitoriu al criticului, care numea postulate prevestite şi prevestitoare de epoci istorice. Adevărul este că eu, fără a şti aceasta cu precizie (căci mă refer la anii dinainte de 1990, când căutările spirituale erau dificile, prin lipsa bibliografiei şi prin aura de ridicol, de spaimă din jurul lor – a se vedea cacialmaua Meditaţiei transcendentale) – tânjeam după absolut şi aflam în Hugo Friedrich doar un apostol al tranzitoriului. Nu-l contestam atât pe el, necum pe poeţii analizaţi, ci înseşi orientările unor epoci, înfăţişate cu o neutralitate aproape laudativă, în orice caz, cu totul pasivă şi servil constatatorie, de excelentul, altfel, cărturar. Iar dacă insist atât asupra acestui, anodin, în aparenţă, incident, este pentru că am iubit, de la început, şi poezia, şi critica, iar pe ultima am socotit-o indispensabilă – un ghid în absolut. Nu

64

Page 65: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

puteam ierta o atare dezamăgire. Căutam absolutul prin literatură (neştiind, în plan conştient, aceasta): poezia trebuia să-l ipostazieze, iar critica, să-l descifreze. Poate părea absurd, dar momentul acesta, al lecturilor din liceu, mi-a structurat viaţa o dată pentru totdeauna. De aceea îi acord acum atâta atenţie. Am constatat neputinţa criticii de a explica absolutul. Greşeam oare? Nu era şi cuvântul parte a absolutului? Pentru mine, atunci, aşa era. Dar, dacă absolutul nu e obligatoriu în critică şi pentru că iubeam literatura, evident, şi după această revelaţie negativă, am devenit un soi de martor, dedat analizei prudente înainte de orice acceptare. Curând după aceea, casta universitară mi s-a dezvăluit ca obârşie a acestor erori. Tot ce spun acum nu se îndepărtează de obiectul anchetei. Vorbind despre Mallarmé, vorbesc despre mine. Vorbind despre mine, vorbesc despre ce a însemnat pentru mine Mallarmé. În esenţă, momentul a fost tragic. Lectura poeziei lui şi a recepţiei sale critice dobândeau, în mintea mea, o gravitate pe viaţă şi pe moarte. Datorită acestui sentiment, devenit, ulterior, convingere bazată pe argumente solide din punctul meu de vedere şi vitale pentru mine, mi-am ales un drum similar în parte cu al marelui poet. Un drum departe de cei care au pretenţia că judecă ori că pun etichete ce nu se mai pot lua jos. O lume a beneficei confuzii taoiste, unde lucrurile stau îngemănate: „Calea Adevărului este ceva neformat, fără margini. În acest haos, în această neclaritate există totuşi o ordine. Această instabilitate tulbure conţine în ea

65

Page 66: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

substanţa. În această întunecime profundă se află esenţa pură“. (Dao de jing, capitolul 12). Sau, aşa cum mărturisea, într-o scrisoare rămasă celebră, însuşi Stéphane Mallarmé: „Să nu uit escapadele pe care, de cum mă simt prea ostenit în spirit, le fac pe malurile Senei şi-ale pădurii Fontainebleau, într-un loc, de ani şi ani, acelaşi: acolo îmi apar cu totul altfel, amant al navigaţiei fluviale. Cinstesc această apă care lasă a se topi într-însa zile lungi, fără să ţi se pară că le vei fi pierdut, şi fără umbra unei remuşcări. Simplu hoinar în yole de mahon, împătimit însă al velei, prea-mândru de flotila lui“.

Lectura lui Mallarmé a început pentru a nu sfârşi vreodată, ea a pornit în cugetul meu o dezbatere pasionantă la care doar viaţa, dar, în realitate, destinul va da la un moment dat un răspuns mulţumitor. Nici o exegeză nu mi-a putut lămuri vraja desprinsă la fiecare lectură a poeziei Sainte. Intuiam că marea puritate a acestei poezii nu provine exclusiv din calităţile literare ale acesteia, că ea se revendică şi din altceva decât literatura propriu-zisă, adică un text compus din cuvinte.

Mai târziu şi nu neapărat prin Mallarmé, mi-am definit opţiunea pentru literatură ca practică spirituală. O opţiune pe care n-o consider câtuşi de puţin obligatorie, ci doar legitimă pentru cei destinaţi ei. Literaţii nu formează o familie, ei sunt individualităţi, uneori disjuncte. E şi acesta un aspect al misterului existenţei noastre, al misterului cosmic în general. Numai fiindcă eram predestinată unui drum literar asociat căutării spirituale, poezia lui Mallarmé a reverberat astfel în mine, dar trebuie să

66

Page 67: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

spun că nu ea m-a călăuzit. A fost însă o perpetuă încurajare pe drumul ingrat, hotar subţire, situat între două lumi. Paradoxul acesta nu era doar în mintea mea, aveam exemple: dacă Paul Claudel l-a numit, criptic, dar judicios, pe Mallarmé „un profesor de atenţie“, Karl Vossler şi alţii îi contestă tocmai calitatea, fundamentală, de poet, afirmând: „opera lui se adresează astăzi mai ales criticilor de artă, literaţilor şi filologilor, iar în ultimă instanţă filosofilor. (…) Terenul cultivat de el se află într-o zonă de trecere, mai mult sau mai puţin neutră, şi de aceea mult disputată, la graniţa dintre poezie şi religie“. Desigur, poetul francez a avut detractori numeroşi, dar şi discipoli. Tot Vossler nu se sfieşte să considere că „pentru Mallarmé şi ai săi valorile religioase (indiferent dacă le concepem în sens mistic sau magic) se găsesc incluse în cele estetice“. Din nou, critica şovăie, în condiţiile în care nu sunt trasate graniţe clare între artă şi religie, între atribuţiile precise ale acestora. Nu e de mirare că deranjează, precum o existenţă neomologată oficial, superpoziţia misticii şi a esteticii. Faptul că religia lui Mallarmé este/rămâne neexprimată, deci neelucidată pentru intelect, creează insatisfacţie îndrăgostiţilor de distincţii intelectuale. Religia lui Mallarmé ar putea fi arta, cu poetul ca preot sau zeu, dar asta nu mulţumeşte. O veselă confuzie, o benefică adumbrire a sensurilor, insuficient de tonică însă pentru a-i însănătoşi pe critici – căci tot boală cred că e acea manie a elitei intelectuale a Occidentului de a atribui însuşiri bine şi strict delimitate pe categorii unor manifestări ce poartă atributele totalităţii. De ce n-ar fi

67

Page 68: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

voie ca poemele lui Mallarmé sau ale altcuiva să fie şi estetice şi religioase? Unde e contradicţia? Înţelegem prea puţin din religie, limităm sacrul. Ne deranjează dacă sacrul nu vorbeşte explicit, nu vrem să-l recunoaştem decât pe domeniul „său“. Frumuseţea, în accepţia ei supremă, e parte a divinităţii, maeştrii atemporali au repetat că divinul există ca sat-chit-ananda (existenţă-conştiinţă-beatitudine), iar afirmaţia nu este una livrescă, poate fi verificată de oricine. Arta s-ar putea include, în acest regim funcţional, în perimetrul lui ananda. Spre cinstea ei, arta Europei a depăşit condiţia decorativă, devenind o modalitate neoficială, dar cu atât mai autentică, de căutare a adevărului. Iar adevărul revelat prin artă s-a arătat luxuriant, confuz, multiplu, arborescent – aşa cum este.

Nu numai că Mallarmé ne parvenea în traducere; chiar şi citit, el traducea: stările lui spirituale. Literatura constituie, în ultimă instanţă, transpoziţie, glisare, simbolizare, transplantare dintr-un mediu într-altul.

Simbolizarea este, mai nou, privită ca un păcat. Literatura ar trebui să devină obiect opac, să nu mai comunice altceva decât propria, de neînlocuit, prezenţă, pretind unii critici. E un adevăr patetic aici, dar nici incandescenţa prezenţei obiectului literar nu poate obnubila suportul – pe care, vrând-nevrând, literatura îl va „simboliza“ în vecii vecilor, fie şi în concomitenţă, adică lăsând cât mai puţin spaţiu între inspiraţie şi obiectul ei, creând aşadar iluzia coincidenţei inspiraţiei şi a textului. La Mallarmé, textul încearcă să fie concomitent viziunilor sale. Uneori devine arid, din neputinţa de a cuprinde

68

Page 69: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

domenii imponderabile. Alteori vocea, aceea fizică, din timpul celebrelor întâlnirii de marţi, i se frânge, sugerând o elevaţie ilimitată a aspiraţiilor sale, măreţia recunoscându-i-se şi graţie acestor postúri nereproductibile textual. Oricum, spiritualitatea, în accepţia ei apocrifă, neînregimentată în cadrul vreunei confesiuni, ci funcţională ca dat etern uman, conferă forţă inspiratorie poeziei lui Mallarmé şi o justifică.

La plurivalenţa camuflajelor misticii sale făcea aluzie şi poetul, reţinut, sibilinic: „Câteva apariţii pretutindeni unde se montează un balet, unde se face muzică de orgă, marile mele slăbiciuni, în artă, contradictorii oarecum, a căror noimă, însă, se va vădi cândva, şi cam atât“. Neaparţinând planului mental, poezia lui Mallarmé se poate citi, măcar parţial, în cheie mistică, în cheia tuturor posibilităţilor, din perspectiva a ceva care, incluzând totul şi fiind de o supremă versatilitate, nu cunoaşte, cu toate acestea, schimbarea. Ar fi acesta un subtil argument ce se poate aduce împotriva celor ce critică lipsa de carnalitate a poeziei lui Mallarmé, desprinderea ei de cele terestre, văzând în ea o acrobaţie intelectuală searbădă, manifestare a sterilităţii şi a nevrozei. Pe seama acestei nevroze se pune şi referirea la Neant, al cărui sens e totuşi atât de ambiguu, când ne reamintim că Mallarmé era, funciarmente, poet şi exprima o viziune întâi poetică, fie ea şi hrănită de o percepţie mistică. Aici, mai ales, mă îndoiam de intuiţiile lui Hugo Friedrich, adept al unui neant al alienării specific

69

Page 70: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

epocii moderne. Eu una nu eram sigură că la Mallarmé neantul e o simplă nevroză tipică alienării, lectura mea era mai sfioasă, paşii mei în lumea lui erau mici, ca ai călătorului taoist: „Atât de prevenitor – aidoma celui care trece iarna peste gheaţa unui râu. Temător – ca acela ce se fereşte de cei patru vecini ai săi. Demn – precum un oaspete în vizită. Acoperitor cu mintea – asemenea unui gheţar ce se împrăştie prin topire“. În timp ce criticii ştiu totul şi se grăbesc, vai, cum se mai grăbesc, poetul are, poate, suavitatea de a enunţa ceea ce ar putea fi un neant hărăzit cu un bogat potenţial, cel al apariţiei şi al genezei. Mult diferit de neantul pur uman, nevrotic, este neantul misticilor, posibil izvor al darurilor de orice fel. Nu ambiţionez mai mult decât să opinez că lectura lui Mallarmé posedă indicii pentru indefinirea ei. Aşa cum, înaintând în cunoaştere, descoperi că ştii tot mai puţin, deşi înţelegi tot mai mult. Şi nu pledez decât pentru o lectură în planul de referinţă al poetului, iar nu în acela al criticului. Poezia, dar nu numai ea, are dreptul la o sfidare a orizontului de aşteptare, are dreptul la o lectură în planul său specific de existenţă, iar nu în planul altcuiva.

Practicam asupra lui Mallarmé o lectură pas cu pas, o lectură cu amănuntul, o lectură misterică. În poemul Sainte, armoniile plurisenzoriale perfecte (comemorarea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, în rafinate împletiri, topite unele-ntr-altele, ale auditivului, vizualului, olfactivului) nu m-au amăgit. Apoteoza nu le aparţine lor, ci sugestiei enigmatice din final, referirilor la un „penet instrumental“ şi la o „muziciană

70

Page 71: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

a tăcerii“. Acestea lărgesc enorm câmpul semantic, îl extind, practic, într-un infinit despodobit de simţuri. E ca şi cum un copac încărcat de rod ar arde, spre a-şi expune vederii miezul indestructibil.

Adevărata muzică, sugerează poetul, rezidă într-o retragere în nedefinit, în inaudibil. Există, aşadar, realităţi mai importante, mai extinse decât cele perceptibile senzorial şi acolo au loc evenimente decisive. Evenimente despre care merită să scrii!

Aşa am descifrat eu în adolescenţă poezia lui Mallarmé, cu o emoţie adâncă, pentru a fi aflat o uşă spre absolut. Mi s-ar putea reproşa că ar fi fost preferabil apelul la texte religioase propriu-zise, în acelaşi scop şi cu acelaşi rezultat. Ni se pun (sau sunt, sever, inchizitorial, gândite) întrebări ce-şi conţin răspunsul. De ce, ca poet, să recurg la altceva decât la poezie, pentru a urca oricât de sus? De ce n-ar putea ajunge poezia acolo unde descinde mistica? Şi poezia, ca orice lucru din lume, cu condiţia să fie iubit, adorat de un privitor religios prin zelul său, devine acel privitor şi se revelă drept recipient al Lumii întregi, precum o face lama ultimă a Tarotului, ori aşa cum cartea şi cititorul dintr-un poem al lui Wallace Stevens devin una. Poemele lui Mallarmé nu-mi indicau un punct spre care, înaintând, să părăsesc poezia, ar fi fost un ţel pragmatic, un punct comercial, tranzacţional. Eu rămâneam în poezia lui Mallarmé şi, simultan, pătrundeam dincolo, în acea frumuseţe inalterabilă, inaccesibilă simţurilor – frumuseţe căreia poemul (Sainte sau altul) îi era parte şi, totodată, nu mai puţin de un întreg. Prevestind frumuseţea, era deja frumuseţea, o conţinea şi

71

Page 72: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

participa la ea. A spus-o, referitor la Mallarmé, şi poetul Stefan George: „ne laşi credinţa în acel Eden de frumuseţe care singur e veşnic“. Poemul indica un ţel din care nu lipsea el însuşi. O realitate care nu excludea, ci transmuta, lucru mărturisit şi de poet, chiar dacă tonul său e plin de sfială, adiat de un duh friabil, fragmentar: „eu, totdeauna, am visat şi încercat să fac alt lucru, gata, mereu, cu zel de alchimist, a-i jertfi orice vanităţi şi satisfacţii, cum îţi puneai pe foc, pe vremuri, mobila şi căpriorii casei, întreţinând cuptorul Marei Operi“.

Nu cred că putem sau trebuie să găsim cuvinte ori explicaţii pentru a specifica în ce anume era iniţiat Mallarmé. În mod sigur, acel ceva, ce va fi fost, nu se putea revela, nu putea funcţiona decât prin intermediul poeziei sau o dată cu ea. E destul să rămână pentru noi un iniţiat în poezie, iar noi să fim capabili să lărgim domeniul poeziei, astfel încât să cuprindă, fără complicaţii şi scrupule în exces, şi spaţiul mallarméan. Criticile, adesea vehemente, la adresa acestui spaţiu, sunt inutile. Detaliile vieţii zilnice, instinctele, emoţiile au de partea lor, astăzi, ca-ntotdeauna, dar parcă mai înfocat, legiuni de lăudători. Pentru aceştia, literatura bazată pe un alt câmp de investigaţie e literă moartă. Situaţia durează de când lumea, o arată clar Jung, distingând, în iureşul istoriei, multimilenara bătălie dintre extravertiţi şi introvertiţi, dintre realişti şi nominalişti etc. N-ar fi nimic dacă fiecare din cele două tabere şi-ar da seama că perspectivele sunt complementare: empiricul, cercetat plutonic, revelă o dimensiune spirituală, intrinsecă, introversiunea descoperă în ea sursa

72

Page 73: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

întregii existenţe, alaiul făpturilor. Greşesc acei empirişti care se referă la materie ca la o simplă materie, la instincte ca la simple instincte, la emoţii ca emoţii şi atât, orbi la misterul pe care-l ascund acestea, nesimţitori la ipostaza sacră a lumii pe care o trăim, profană doar atâta timp cât nu e conştientă de sine, de adevăratul său sine. A vorbi despre materie ca simplă materie, ca obiect, înseamnă a o coborî, a o înjosi, a o lipsi de justificarea-i superioară. Cei ce preamăresc forţa (fizică, instinctuală, emoţională), cei ce văd în sfinţi şi în poeţi fiinţe bicisnice, subdezvoltate, se vor fi gândit oare la cât combustibil uman (inclusiv vanităţi şi satisfacţii, cum spune poetul, posesiunile materiale şi iluziile arse fiind subînţelese) este necesar pentru un pas spiritual, ca şi pentru acea carte multrâvnită de Mallarmé, neîncheiată, poate fiindcă tindea spre infinire, spre „explicaţia orfică a lumii, singurul fapt cu care poetul e dator şi jocul literar prin excelenţă?“ Şi nu e vorba aici de snobism, de jonglerii mentale, ci de răbdarea zilnică, de nimic răsplătită, de a merge, de pildă, la şcoli oarecare, iar nu spre universităţi de renume, spre a preda nu alese învăţături alchimice, ci doar limba engleză, unor elevi prea puţin conştienţi ori recunoscători: „n-am urcat nici o singură dată strada Romei ca să merg la colegiul Rollin, fără a simţi tentaţia acută, traversând bulevardul Battignolles, de a mă arunca de pe podul de cale ferată şi de a isprăvi cu viaţa“. Răbdarea de a fi îndurat, decenii la rând, deriziunea, ba chiar şi acuzaţii din cele mai diverse, de la impostură la anarhism, fără a-şi pierde ţinuta, dar nici anonimatul, contopit lăuntric

73

Page 74: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

cu o unitate metafizică strâns ataşată, dar şi inerentă, întregii creaţii: „niciodată vreun gând nu mi se prezintă singur, detaşat, n-am aşa ceva şi mă trezesc aici în încurcătură, ale mele formând trăsătura, muzical plasate, a unui întreg, iar dacă se izolează, le simt pierzându-şi până şi adevărul şi sunând fals“. Poezia lui Mallarmé conţine, în fond, multă viaţă, concentrate de trăiri la limita experienţei umane şi mentale, dar şi lucruri fermecătoare şi fireşti. În cuvintele inspirate ale lui Stefan George: „Dar nu a dat maestrul şi imagini clar descifrabile? Culegerea de Pagini, cu plângerea de toamnă, fiorul de iarnă şi elogiul căminului trist … Sălbăticia biblică a Irodiadei care în nopţi fără odihnă rătăceşte cu părul despletit prin cămări: apoi îşi priveşte într-o oglindă goliciunea mată a trupului brun, împodobit doar cu câteva nestemate cântătoare. (…) Sau După-amiaza unui faun, plină de mirosul pământului verii şi al apelor ei, de frunzişul înfierbântat neclintit şi de făpturi cu porniri primordial-frumoase ce-şi sug tăria şiroind la pieptul umflat al unei mame universale.“

Fiecărei abstracţiuni din opera sa îi corespunde un sacrificiu pe scena vieţii zilnice, pe care, totuşi, n-o respinge, precum artistul încolţit de aroganţa neştiutoare a unor muncitori (a se vedea poemul Conflict) nu se află în opoziţie ireductibilă cu aceştia, ci într-o tainică, înduioşătoare confrerie nerevelată: „Poate că şi eu, unul, muncesc“.

Nu am reuşit până acum să explic convingător relaţia dintre poezia mea şi cea a lui Mallarmé. M-am referit de fiecare dată la această poezie pro domo, apărând spiţa unor poeţi din care fac şi eu parte,

74

Page 75: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

cea a trăitorilor de inefabil, frecvent atacaţi, întrucât carnalitatea îşi apără confiniile, deşi, dacă ar şti să privească adânc în Sine, şi-ar descoperi veritabila esenţă, imaterială. Nu sunt, aşadar, un poet mallarméan decât în chip analogic, printr-un pact poetic de natură identică. Analogia m-ar privi structural, iar nu la nivelul influenţelor. Poezia lui Mallarmé este plină de emoţie, chiar dacă această emoţie este una aparte, străină de dorinţa vulgară de a şoca, de a dobândi ceva exterior. Spiritul ce se regăseşte pe sine părăsind planul fizic şi emotiv, nu se descărnează pentru aceasta, el duce cu sine instinctele şi emoţiile, făcându-le să înflorească printr-o a doua înfăţişare, celestă, dar beneficiind de darurile revărsate în favoarea sa. Dacă există poezie pe hotarul îngust şi ingrat de străbătut dintre cele două lumi, acesta, negreşit, le îmbrăţişează pe amândouă.

75

Page 76: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

MARIANA FILIMON

Fascinaţia Baudelaire

e la început vreau să spun că tema antologiei nu e tocmai lesne de abordat.

Mai bine zis, e oarecum o temă delicată pentru un poet. Presupune a se recunoaşte influenţe, paternităţi, determinări … Şi, chiar dacă este vorba despre străluciţi poeţi francezi, nu înseamnă totuşi, prin această recunoaştere, o oarecare subminare a propriei originalităţi? Pe care, de bine de rău, fiecare autor şi-o asumă? Nu e oare riscant să spui tu singur, cu o ciudată sinceritate, ştiţi, eu merg (am mers) pe mâna lui … Să te autodenunţi ca discipol?

D

Lucrurile se schimbă, riscul devine minim, doar dacă ne referim numai la începuturi, la copilăria poeziei celor care am ajuns acum la o anume vârstă (să nu mai vorbim …), la primele încercări de zbor în lumea fantastă, dar atât de reală, tot atât de reală ca viaţa, a versului. Atunci când captezi influenţe, mimezi gesturi, primeşti stimuli dintr-o direcţie sau alta, cauţi sprijin şi o anume certitudine.

76

Page 77: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Fireşte însă între a imita pur şi simplu şi a percepe înrâuriri calea e lungă.

În ce mă priveşte, fascinaţia a constituit-o Baudelaire. Au mai fost şi alţii – Puşkin, Esenin, trăiam doar în plină avalanşă a literaturii ruse şi sovietice, dar Les fleurs du mal sau „magia literelor franceze“ m-au marcat, într-adevăr, într-o perioadă esenţială. O perioadă când murmuram într-un fel de beţie a recunoaşterii de sine:

„Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt, Nevrednicul ei schivnic de-o veşnicie sînt Şi n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie“. Mi-e greu să-mi amintesc acum în ce împrejurări

ale puţinilor mei ani mă socoteam eu însămi un fel de schivnic al morţii!

Întrezăream pesemne sau doar presimţeam latura fantomatică a lumii, ameţitoarele tenebre „unde nici o rază n-a zâmbit“, cu noaptea lor, o „gazdă mohorâtă“ şi mă îmbibam de acea atmosferă grea, de forţa ei întunecată.

Amănuntele autobiografice, chiar retrăindu-le în amintire, nu cred că ar izbuti să explice, mai curând ar simplifica aplecarea mea de atunci.

Şi totuşi, de ce Baudelaire? De ce? Întrebarea are mai multe posibile răspunsuri. Afinităţi – e prea mult sau prea puţin spus.

Găsim, desigur, într-un anumit ceas al devenirii noastre, cartea, lectura potrivită. Gide parcă spunea că citim de fapt pentru a ne confirma gândurile. Eşti adolescent, bântuit de lucruri pe care le intuieşti, dar pe care nu le poţi pătrunde pe deplin. Contururi vagi, mişcătoare ce te neliniştesc.

77

Page 78: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Întrebările se adună sub semne imprecise, de nerostit, de neformulat.

Dar iată – deschizi o carte şi în filele ei (întâmplător?) e un posibil răspuns.

Eşti poet sau, cel puţin, tinzi să devii, scrii cu încăpăţânare şi cu fervoare versuri stângace, cu sau fără rimă, îi citeşti pe alţii, pe marii, pe adevăraţii şi într-o zi descoperi Poemul. Cel ce te poate lumina. Firele care te-au purtat către el sunt infinite, misterioase, gata însă să-ţi împlinească bucuria unei întâlniri unice, esenţiale.

Citeam în neştire Florile Răului, îmi asumam expresii, enunţuri, sonorităţi tulburătoare, dar mai ales o stare anume, trucând totuşi o nefericire existenţială greu explicabilă. Ceea ce îmi sugerau versurile lui Baudelaire era uneori mai mult decât puteam îndura: ecouri ale unor trăiri pentru mine încă bâjbâitoare, încă precare, dar cu atât mai dureroase. Nu puteam, de una singură, duce o sclipire a înţelegerii, a pătrunderii în abisuri, până la capăt.

Cel ce a dat lumii Albatrosul ştie, îmi spuneam. Tânjeam după un adevăr anume, abia ghicit, şi mă aflam la vârsta când, mai mult decât perceperea reală, sugestia te fascinează. Baudelaire mă conducea către strălucirile întunecate ale misteriosului, ale inefabilului şi acesta era atunci „adevărul“ meu.

Trăind, dar şi mimând o nefericire a neînţelesului, a de neatinsului, proprie multor adolescenţi, năzuiam de fapt către o împlinire, ce lua forme din ce în ce mai distincte. Claritatea acelor forme mă apropia tot mai mult de mine însămi, de ceea ce doream să devin. Erau poate primele scăpărări ale conştiinţei poetice, cine poate să ştie? Îmi dibuiam calea.

78

Page 79: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Scriam cu rimă, decantam ritmuri, exersam sonete, baudelairizam. Mă antrenam în tehnicile Maestrului, tehnici abandonate mai târziu, nădăjduind să ating densitatea orbitoare a verbului său.

Mărturisirea mea de mai sus ar fi incompletă, dacă nu aş aminti şi momentul Descartes. În primii ani de facultate, i-am descoperit Discurs asupra metodei şi alte câteva scrieri. Nu ştiu în ce fel atunci genul acesta de lectură răspundea unor exigenţe interioare proprii altei vârste, nu ştiu nici ce pasaje anume m-au făcut să exclam: iată un mare poet francez! Exclamaţia ce poate părea pretenţioasă, uşor grandilocventă, ţin minte totuşi cu câtă sinceritate şi bucurie a descoperirii a fost rostită în acel moment.

Influenţe ale poeţilor francezi au fost poate mai numeroase. Cum altfel mi-aş putea explica iubirea pentru Bacovia, rămasă intactă până astăzi? Filiera este aceeaşi.

79

Page 80: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

FLOREA FLORESCU

„Sunt un adept al metaforei totale“

e ce Baudelaire? Pentru că el, ca şi mine, este născut în aceeaşi zodie, inclusiv zi,

9 aprilie (chiar dacă în acte eu figurez pe 12 aprilie). D

Atât Baudelaire, cât şi eu, am avut părul alb încă din tinereţe.

Creaţiile lui Baudelaire, ca şi ale mele, conţin o doctrină filosifică, mistică şi estetică. Poemele noastre izvorăsc din energia externă a lucrurilor, freamătă şi vibrează, gândirea tresărind cu aceeaşi intensitate.

Esteticianul şi criticul secolului XIX francez are premisa divinităţii, regula jocului transformând poezia în identitate. În cărţile sale, Baudelaire şi-a pus toată ura şi duioşia, satanismul răzbunător, frumuseţea răului fiind pur şi simplu frumuseţea mişcării în care eşecul este total, mişcarea fiind diversă şi simplă, voluntară şi imaginară. La Baudelaire, poezia vine ca muzica, adică singură. La amândoi, inspiraţia porneşte de la talent, spaţiul obiectiv şi subiectiv fiind unul şi acelaşi lucru. Sufletele noastre sunt vaste şi pure, prelucrând materiale căzute în banalitate,

80

Page 81: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

făcând din spaţiu şi timp cea mai minunată deschidere simultană şi succesivă a unei vieţi multiple. Actul poetic este la noi ca o spirală, se înfăşoară şi se desfăşoară, în jurul unei gândiri dirijate.

La Baudelaire, visul este o senzaţie prelungită. Artistului neputincios îi corespunde un călău conştient, degradat de mizeria sa, fiind un cântăreţ al parfumurilor, mai mult decât al sunetului şi al culorii.

Ion Pillat, în traducerile operei lui Baudelaire, a descoperit cele mai patetice „chemări ale Divinităţii“ din lirismul francez al secolului XIX.

Dacă poezia lui Baudelaire este compusă în vers clasic, în conformitate cu ce se scria în acel secol, la mine, cvasitotalitatea versurilor se substituie interogaţiilor metafizice, gen cu filiaţii şi ecouri în poezia românească a secolului XX, George Bacovia, Ion Pillat, Ion Vinea, Nichita Stănescu, Daniel Turcea. Geneza se desfăşoară, în lumea poemelor mele, într-o permanentă imanenţă spaţială şi transcendenţă temporală. Eu intru în sacrul marilor bucurii, în fericirea lucidă a lucrurilor şi a sentimentelor, poezia mea fiind şi grea, şi imponderabilă, într-o continuă expresivitate, este o memorie a obiectelor. Poezia mea eliptică suprimă ceea ce e impur însă impuritatea obţine şi ea câteva dividende, are un spaţiu şi un timp al presimţirilor, care mă umanizează, fiind un antidiscurs prin maxima concentrare a poeziei.

Aceasta este o rulare tenace a aceluiaşi soft poetic, materialul lingvistic, tematic, fiind acelaşi.

Poemele mele se constituie într-o veritabilă autobiografie, satul Ghizdăveşti fiind centrul Universului personal, unde curăţenia sufletească şi frumuseţea campestră rămân veşnice.

81

Page 82: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Un element prezent în poeme este fântâna, cea născătoare de ciuturi şi potolitoare de sete de viaţă. Poemele îşi modifică numai centrul de greutate, din exploratorii devin tot mai mult autoexploratorii, putând include şi pusee de beatitudine, de calm.

Satul din Câmpia Romanaţiului are o asemenea impregnare în conştiinţa mea, încât aproape nu mai are referinţă în stricta imediatitate.

Satul e numai o construcţie consolidată din cioburile percepţiilor din copilăria mea, eu trăindu-mi realitatea interioară cu pregnanţa şi acuitatea unei prezenţe imediate.

Baudelaire nu poate lipsi dintr-o antologie a poeziei universale, oricât de subţire ar fi aceasta.

Eu reuşesc prin metaforizare să eliberez cuvintele din sensurile inutilului, redându-le nuanţele imperceptibile ale luminii şi acumularea caratelor dincolo de forţa lor nevăzută. Sunt un adept al metaforei totale. Fără a avea pretenţii de a fi critic literar, acesta este punctul de vedere al unui poet despre alt poet, Baudelaire.

82

Page 83: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

HORIA GÂRBEA

Baudelaire, Rimbaud, proza şi amintirea

tim de la Baudelaire că poetul e asemeni cu albatrosul, care, chipurile, exilat pe pământ,

e încurcat de aripile cu care este adaptat exclusiv la zbor. Dar prozatorul? Dar, mai ales, romancierul? Cred că justificarea lui se află în încercarea de a descrie, chiar prin intermediul fantasticului, o lume reală sau, oricum, care păstrează aparenţa unei realităţi solide. El ar face parte, dimpotrivă, dintr-o faună care, chiar înzestrată cu aripi, n-ar putea părăsi solul, precum dropia sau struţul.

Ş

Un exemplu care-mi vine în minte prin forţa cu care se impune este celebrul Dune a lui Frank Herbert. Autorul descrie o planetă cu climat ostil, teatrul unei lupte politice şi militare etc. O face însă atât de verosimilă în toată amănuntele sale, încât realitatea ei devine neîndoielnică. Mai mult, după roman s-a putut face un joc de calculator în care amatorul va izbuti în mod coerent să refacă pas cu pas construcţia acelei lumi.

83

Page 84: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Ceea ce prezintă interes în proză, ca şi într-un joc PC, este în primul rând existenţa personajelor care evoluează şi interacţionează în chip convingător şi consecutiv premiselor. Ele se circumscriu unei epoci, unui timp, unor date psihologice care ţin de o „realitate“.

Este absolut normal ca, în Maestrul şi Margareta, personajele altui tărâm să se dedea zborului, după cum, la alt nivel, personajele lumii noastre să fie terorizate de probleme curente ale vieţii omeneşti pe care nu le pot depăşi.

Din păcate însă multe proze ale momentului din literatura noastră sunt lipsite tocmai de o asemenea coerenţă, care dă lumii fictive a romanului (nuvelei) aparenţa unei realităţi indiscutabile. Personajele nu doar că se comportă bizar peste limitele în care orice fiinţă este capabilă de surprize, dar au trasee absolut neverosimile. „Lumile“ construite artificial sunt găunoase, imposibile sau, mai rău, improbabile.

În ceea ce mă priveşte, după o experienţă vastă şi mai curând nefastă de cititor de proză contemporană românească, observ cu durere o alienare a autorului. Personajele vorbesc, se comportă, cumva, ca în filmele proaste româneşti, croite după necesităţi ideologice sub comunism: ele funcţionează unilateral, ca nişte mecanisme specializate pe funcţii înguste. Sunt lipsite de complexitatea unor oameni vii şi nici măcar în treacăt nu aflăm ce fac, cu ce se ocupă, ce aspiraţii sau aberaţii au. Unii sunt preocupaţi excesiv sau exclusiv de sex. Alţii doar raţionează politic, fără a fi clar dacă şi trăiesc din asta sau dacă mănâncă şi dorm. Alţii excelează în preocupări dintre cele mai bizare şi care, în principiu, exercitate într-o societate

84

Page 85: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

de orice tip, ar duce la marginalizarea sau chiar la detenţia lor în locuri specializate. În fine, alte personaje/ acţiuni sunt de un neo-sămăntorism atât de apăsat încât nu e cu putinţă să li se atribuie, nici măcar în vise, vreun raport cu realitatea.

Acesta e motivul pentru care privesc romanul românesc şi, mai general, întreaga proză de azi de la noi cu suspiciunea că ea serveşte în primul rând unei teze a autorului şi nu îl are în vedere pe cititor, cel care îşi doreşte să găsească, în spatele textului, o realitate plauzibilă. Într-un chip foarte curios, prozatorii acţionează de fapt ca nişte demiurgi orgolioşi care creează lumi ce nu pot funcţiona şi, făcând asta, se îndreaptă, de fapt, împotriva propriului interes: acela de a fi citiţi de multă lume şi de a comunica, astfel, unei mase de „adepţi“ adevărul lor.

Să fie de vină ... Baudelaire? Faptul că modele literare de la noi au fost mai degrabă luate din literatura franceză? Şi că au fost mai ales poeţi? Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé sau Valéry au vreo vină pentru o anumită ne-adaptare a romancierului român la realitate? E cert, oricum, că, exceptându-l pe Proust, romancierii francezi nu au avut o mare influenţă asupra scrisului la noi. Şi, paradoxal, admiratorii lui Proust s-au depărtat de model tocmai în direcţia unui realism care, adesea, nu le-a ieşit. De fapt, proustianismul lui Camil Petrescu e mai mult declarativ.

În poezie însă, deşi de la epoca lui Baudelaire sau Rimbaud a trecut vreme multă, influenţele se văd şi azi. Nici poezia interbelică, nici cea a anilor 1960–1970, care s-a întors la schema de valori interbelică, nu

85

Page 86: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

au găsit, cu excepţiile de rigoare, modelul major în lirica lui Eminescu. Experienţa romantică era încheiată şi greu de valorificat. În schimb, numiţii poeţi francezi au devenit, declarat sau nu, ca şi Mallarmé, Valéry, Apollinaire, foarte gustaţi şi „au căzut repede“ la sufletul poetului român, ba şi al prozatorului.

Se vede limpede. Străduindu-se să se smulgă din comunism şi „realism socialist“, Labiş dedică un poem entuziast lui Rimbaud. Baudelaire este un poet din care avem, pentru fiecare text, mai multe traduceri mai mult decât mulţumitoare. Cum nu este cazul la, să zicem, Victor Hugo.

Abia în anii ’70, modelul poeziei americane începe să se impună liricilor de la noi şi efectul se simte şi în proză, pentru că la promoţiile ’80 şi ’90 autorii sunt obligaţi să „crească împreună“ în cenacluri, la început greu publicaţi, apoi fără putinţa publicării. Totuşi, poezia franceză rămâne şi ea un reper, chiar dacă aluziile la ea sunt uneori detaşat ironice.

Este, în mod obiectiv, foarte greu de căutat şi de „separat“ în formaţia complexă a personalităţii unui scriitor de sfârşit de secol XX influenţa unui anumit scriitor sau chiar a unei anumite literaturi. Autorul însuşi – sau poate mai ales el? – n-ar putea să spună cât anume datorează unui scriitor autohton sau străin. Este totuşi cert că poezia şi proza noastră actuală, ba chiar şi teatrul, cuprind într-o proporţie însemnată „elixiruri“ franceze ale răstimpului cuprins între sfârşitul romantismului şi dezvoltarea noului roman. Partea mai apropiată în timp a literaturii franceze îşi manifestă influenţa mai ales prin teorie şi mai puţin prin modele individuale. În cazul marilor

86

Page 87: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

poeţi de tipul celor numiţi mai sus şi al lui Proust, definitorie este personalitatea lor, care „lucrează“ asupra scriitorului român. Excepţiile (păşunişti, autişti, neaoşişti, naturalişti etc.) există, fireşte, dând contur regulii.

Facem aşadar o reverenţă înaintea culturii şi limbii franceze cu care chiar generaţia mea a crescut „în casă“ înainte de a învăţa engleza. E o diferenţă esenţială pe care eu o resimt, dacă mi se îngăduie o clipă de amintire personală. Cu franceza „am crescut“ în urechi şi bibliotecă, engleza mi-a fost impusă instituţional şi prin necesitate profesională. Absolut toţi adulţii pe care îi întâlneam în copilărie în familie sau în cercuri familiale vorbeau franceza. Nimeni, cu excepţia unei mătuşi, nu ştia englezeşte. La optsprezece ani, traduceam Albatrosul şi Podul Mirabeau, cu orgoliul că am realizat varianta „mea“.

Mai târziu, am constatat, cum ziceam mai sus, că poezia franceză n-a prins totdeauna bine prozei noastre. Dar nu contează, poate e doar o impresie. Singura certitudine rămâne aceea a „cititorului făţarnic“, ce poartă ascuns în buzunar carnetul său cu versuri.

87

Page 88: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ALEXANDRU IOAN

Enigmele absolutului

e cine mai cântă matelotul Alexandru Ioan la prora-i?“

Sau: „De ce-ar voi un marţian să fie scoţian?“ „P

Eu, Alexandru Ioan (I.S.K.), unul, aşadar v-aş putea spune, şi spun, că doi ca mine-s prea mulţi; asta spun astăzi. Când aveam 14–19 ani, o, vârsta primelor mele cuvinte scrise drept poeme prin versurile: mă „săturasem“ în ghilimele bineînţelese – de a tot „rupe“ cu ceea ce există înaintea ochilor mei. În faţa unor versuri precum acelora citite de mine la vârsta aceea. Iar Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Mallarmé au fost, nu ştiu „de ce şi cum“, primii poeţi citiţi de „Sandu“, de mine, cu o spaimă şi o fervoare de-a dreptul sfinte: ei au fost primii mei zei sau Dumnezei, cum voiţi. Dumnezeul–Baudelaire, Dumnezeul–Rimbaud, Dumnezeul mai puţin, mai străin mie, Mallarmé, Dumnezeul prea omenesc chiar şi pentru un om – m-aţi ghicit? – Verlaine. Zei în felul fieşcăruia, de bună seamă! Doream a scrie în felul lor, de bună seamă, vă închipuiţi, cu felul meu de a

88

Page 89: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

fi, de a simţi – gândi, îmi doream, pe-atunci astfel să îmi şochez „contemporanii“: pe maică-mea, „Doamna Vevi“ – zicându-i-se şi zicându-i ipso factu, aidoma pe Doamna Cucu Antoaneta, profesoara mea de biologie, pare-mi-se, pe iubita şi prietena mea de-atunci şi dintotdeauna, Rodica Ciobanu, pe primii mei prieteni – cum altfel? – poeţi şi, ciudat, chiar o seamă de ştii! – de alţi amici – fir-ar să fie ei – şi astăzi le-aş zice de la obraz: de ce m-aţi încurajat, în numele Tatălui? Căci păreau a-mi spune, ca în Biblie, (Matei 9,3): — Îndrăzneşte, fiule, iertate sunt păcatele tale. Eram, ce mai, gumat.

De aceea, ca să revin: într-o „manieră“ cât mai şocantă cu putinţă credeam eu că voi putea ajunge să m-apropii de aceşti zei-oameni poeţi în legea lor, ca şi cum le-aş fi cerut un fel de „atestat“ – sau ce? – că sunt de-al lor, descoperindu-mă în ăstfel mai bine prin, cum să le zici, „aceleaşi crime“! „Participam“, cu voie de la mine, la toate nenorocitele şi mirobolantele şi plinele de sângele stropit pe toţi pereţii lor „delicte zeieşti“. Eram, fără îndoială, un „delincvent-minor“, dar zeu şi – dacă nu mă înşel – acelaşi (aşa) am rămas!

Umblam prin pădurea satului meu, a Goesciului de-atunci şi de-acum, ceresc şi pământesc, pentru ce? să caut – măcar ce – în peripatetice periple sarmisegetuziene – cum spuneam, „somat“ de zeii mei – căci mai erau şi Poe şi Kafka şi Urmuz, dar – opreşte toţi aceştia – aha, zâmbeam doi mai mult decât zei, cum să le zic, întru care făpturi şi pe Dumnezeus Tatăl l-aş fi putut scrie, vroit, cu litere mici: Dostoievski şi Lautréamont. Despre acesta din urmă şi acuma n-aş putea spune decât – Doamne fereşte! – psalmi şi rugăciuni! Bine mi-am zis: Doamne fereşte! Dar ... m-am îndepărtat. Căutam, cum v-am

89

Page 90: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

spus mult mai înainte, forme de lemn cu „feţe“ drăceşti prin pădurile sătucului meu şi, „împreună“ cu versurile din acea vreme, le agăţam pe ai casei mele pereţi şi-n ale prietenilor mei urechi, gândindu-mă că ai mei teribili stăpâni, pe care-i iubeam şi-i iubesc, cum „Doamna Vevi“ pe Bunul sanchiu – Domnul Dumnezeu – mă vor îndreptăţi să sper că, odată, voi fi bine-venit în Împărăţia lor, şi cât mai grabnic. Scuzaţi-mă pentru un mic distinguo: pre Bunul Dumnezeu nu-l puteam iubi de fel, căci mă înspăimânta realmente. Aveam nişte vise atât de înfricoşătoare, încât ... şi toate păreau a-mi fi trimise, „transmise“ de către Bunul. Nu păreau, chiar de la Acela veneau „ele“! Ştiam.

M-a pufnit, credeţi-mă, râsul citind acum câţiva ani, în „România literară“, că undeva, în lume, parcă se „experimentează“ tot felul de „năzbâtii“. Citeam despre turnatul sângelui în maşini, din care curge apoi sângele pe stradă sau pe podea, cuţite cari ciopârţesc inimi verzi pe pereţi, păsări furişate-forfecate din cârpe, presupun, şi despre nişte excremente în chingi prinse pe abdomen, de lilieci, ori cadavre zăcând pe jos cu oamenii lor vii cu tot etc., etc. –: copilării, v-aş spune, dragilor – toate acestea-mi veneau aproape cu fieşcare somn, în vis, brusc, brusc – în toţi acei ani şi cum spuneam, cu „expeditori“ – limpede ca dimineţile-mi de-atunci de-obşte „salvatoare“, nu glumesc: Atăţiitorul sau – vorba lui Henry Miller – Dumnezeu cum le-o fi chemând ...

Încercam să vă fac a înţelege – prin prea multele-mi spuse – cât de minunat era să ştiu – că şi zeii mei, chiar dacă nu-mi vorbeau decât prin cărţile lor – nu se putea să nu fi fost „bântuiţi“ de aceleaşi nenorocite – şi altele „întâmplări“ – de-aceste! Stop. Şi:

90

Page 91: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Baudelaire a fost, trebuia s-o spun dintâiul – cel pentru care – împreună adesea cu prietenul meu şi de astăzi, Aurelian Zisu, – făcusem o adevărată lecturare – în – pătimăşie, aşa: eu, zece poeme, Aurel încă-atâtea, până „terminasem“ – vorba vine – sfânta-i carte Florile răului. Iar, înspre dimineaţă – cum astfel? – Caragiale! Aurele, salut.

Baudelaire m-a fascinat, bulversându-mi orice alte reflexe – de – cunoaştere – emoţie, în primă instanţă prin acel poem şi în clipa această mie-mi, parcă, „adresat“ ca o încurajare: Litanii către Satan ... Ca o încurajare şi ca un bine-ştiut îndemn la îndemn de a nu uita „a cui“ este şi în ce fel este şi de ce este în aşa fel – sau hal – lumea noastră greşit făcută de el ... Ergo, stricată. „Totuşi, fiecare cu gusturile lui!“ (H. Miller).

Apoi, da: iată şi cele mai adesea-n râs – strigate – în cap, desigur, versuri, cum ar zice cutăraş-criticul, „baudelaire-ine“.

Lepădarea Sfântului Petru, Abel şi Cain ... dar şi ... Vinul asasinului – „shakespearian“ de-a binelea, că de-al răulea nu pot pentru ca să-i zic, din contră – dar şi Frumuseţea, Uriaşa, Vampirul. Cum stam în noapte. Mustrare postumă, Pisica o fantomă – adică: Chipul din ramă – Semper Eadem. Pe volumul ce-l răsfoiesc acum, făcut cadou de un prieten, cineva, poate el a scris, la pag. 159 poemul Motanul, a scris acela (aceea): o iubeşte pisicile ...

Că „iubeşte“ – fiind bărbat, nu?, pesemne – nouă au făcut zece poeme? Da? Acum ar urma a vă recita Aurelian pe al său Baudelaire, să continuu eu – vă rog – cu ale mele, se înţelege: Unei creole, Strigoiul, Sonet de toamnă, Tristeţea Lună, Bufniţele, Mortul vesel, Groaza plăcută, Unei trecătoare, Scheletul care

91

Page 92: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

sapă, Sfârşitul zilei, şi încă: Podoabele, Uitarea, Femei blestemate – Delfina şi Ipolita – Metamorfoza vampirului, Răzvrătitul. Capacul, Genunea, Neprevăzutul, Examen la miezul nopţii – acesta, ultimul, ar fi să-l citim în fieşcari noapte, neapărat – ş.a.m.d.

Rog a vă, cum spuneam, citi aste sfinte pagini pre unde le vreţi găsi şi-o să lăsaţi lumea să lunece, chiar fiindcă, spunea, ne-ncredinţa Baudelaire:

„Dacă un poet ar cere Statului dreptul de a avea câţiva burghezi în grajd, Lumea ar fi foarte mirată, pe când dacă un burghez ar cere un poet la grătar, lucrul ar părea cât se poate de firesc“.

Ergo, citiţi, în loc de „burghez“, „om-deplin“ şi-n loc de „poet“, vreau cum v-am tot zis.

Cam atât? Ba. Mi s-a cerut – Ionel C. mi-a zis să scriu

câteva vorbuliţe despre aceştia poeţi-zei – ceea ce şi făcui, strămoşeşte, bine – zic eu şi dacă nu vă este cu supărare de – amen va să închei, obişnuit, cu o glumba (glumiţei în Ardeal i se zice).

Un scurt, poate prea scurt ipotetic dialog cumva apocrif: Domnul Dumnezeu, Tatăl, Alexandru I., poate unul din fiii lui.

Dumnezeu: — Bună dimineaţa, Alexandre. Alex: — Bună să fie, dacă zici Tu. P.S. Cât despre ceilalţi doi poeţi: Mallarmé şi

Verlaine, bine, zic precum acelaşi H. Miller: — Aşa să ajute Dumnezeu, dar eu nu-i văd pe zeii aceştia mari poeţi. Punctum.

Despre Rimbaud, cetiţi iar, rogu-vă, ce-am îngăimărit mai sus „despre“ Lautréamont. Da? Aţi citit. Atunci, chiar că nu mai am nimic a vă zice. Punctum.

92

Page 93: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

NORA IUGA

Rimbaud – un apelativ amoros?

Este oribilă egolatria asta care se acutizează cu vârsta, făcându-ne incapabili să mai vedem

frumuseţea altora. Autoadularea mea a ajuns până acolo încât îmi acoperă cu umbra ei monstruoasă chiar şi adoraţia cea mai pură pe care am avut-o pentru cineva, pura şi frenetica mea iubire pentru Rimbaud. Parcă-l aud pe Dan Laurenţiu recitând: „O, saison, o, châteaux, quelle âme est sans Rimbaud“. Şi iată ce voiam să spun, că primul lucru care îmi vine în minte acum, când mi se cere să vorbesc despre Rimbaud, este elogiul adus mie în prefaţa volumului meu de debut de către Miron Radu Paraschivescu, alăturându-mă celui mai teribil copil din poezia lumii: „Sper să nu greşesc când recunosc în versurile Norei Iuga o rezonanţă din Rimbaud despre care se vorbeşte mult şi de mult în lumea noastră literară, dar e interesant de observat că, în afară de câteva momente excepţionale în poezia unui Virgil Teodorescu sau Gellu Naum, nu am întâlnit în ţara noastră urmele vreunei corespondenţe

93

Page 94: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

rimbaldiene; mă refer mai ales la o înrudire cu spiritul acestui înaintaş al poeziei moderne decât cu tehnica lui poetică“. Aşadar nu Rimbaud în sine, ci Rimbaud în raport cu mine. Poate că oamenii, în general, şi cu precădere poeţii, înţeleg mai greu lucrurile în absolutul lor obiectiv, până nu şi-l acordează la fiinţa lor devoratoare, ajustându-l după măsura subiectivismului lor. De ce m-o fi comparat MRP cu Rimbaud? Dintr-un fel de iubire, fără îndoială, pentru că poezia naşte întotdeauna un fel de iubire. De ce am afirmat şi eu, la rândul meu, în prefaţa la antologia lui Aurelian Titu Dumitrescu că simt în poezia lui un ecou rimbaldian? Tot dintr-un fel de iubire. Şi iată cum Rimbaud devine un fel de apelativ amoros, cum îi spui fiinţei iubite, „Steluţa mea“, „Inimioara mea“, „Puiculiţa mea“. Numele poeţilor sunt puse adesea în ecuaţii dintr-astea mai mult sau mai puţin izbutite. Mircea Ivănescu într-o cronică m-a alăturat Sylviei Plath, alţii au alăturat-o pe Angela Marinescu Sylviei Plath; pe noi două nu ne-a pus nimeni niciodată alături. Elle coule, elle coule la maladie d’amour – lanţul slăbiciunilor. Am iubit mai presus de orice poeţii tineri, poeţii care trăiesc frenetic, poeţii-flacără, poeţii-chibrituri, poate de aceea găsesc şi azi prin sertare cutii pline de chibrituri arse pe care le păstrez cu sfinţenie. Rimbaud e … ce e Rimbaud? E o respiraţie. E un ritm. E un puls. E însăşi combustia inegalabilă, ireversibilă a tinereţii. Poate şi Radiguet, poate Modigliani, poate Gérard Philippe, poate Mozart … poate Daniel Turcea, dar el, când a intrat în Epifanie nu mai avea simţuri,

94

Page 95: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

nu mai avea nervi – se afla deja în marile spaţii ale heliului. Viaţă e Rimbaud, viaţă la limită, risc şi autodistrugere, înger exterminator e Rimbaud, un kamikadze perpetuu care-şi asumă libertatea propriei explozii. Nimic nu mi-am dorit mai mult decât să rămân veşnic tânără în poezie … dar diavolul n-a vrut să semneze pactul cu mine. Mă uit în jur – viitură după viitură, ape noi clocotind, hohotind, torente de poezie tânără, frenetică. Încă un Rimbaud, şi încă şi încă. Dar se umplu paginile şi n-am spus nimic despre poezia lui Rimbaud. Cum să vorbeşti cu creierul despre soarele vorace care pârjoleşte deşertul, despre meteoritul Tungus, despre Tsunami care mută axul pământului?! Despre Rimbaud nu se poate vorbi decât cu tăcerea asurzitoare.

95

Page 96: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

NICOLAE MACOVEI

Civilizat şi sălbatic

Considerat, fără nici o rezervă, un poet al modernităţii sau, mai exact spus, „părintele“

ei, Baudelaire, după multitudinea experienţelor şi a experimentelor artistice (şi nu numai) ce au transformat secolul XX într-un dramatic, fabulos şi unic laborator al omului pornit în căutarea identităţii sale, a adevărului şi a dreptăţii şi, evident, a frumosului „în sine“, Baudelaire deci ar fi putut să pară astăzi, în post-modernism, la peste 130 de ani de la moartea sa, epuizat, ca să spunem aşa, din punct de vedere emoţional, dar şi ca model estetic. Aşa cum s-a întâmplat cu alţi creatori, consideraţi la vremea lor, dar şi ulterior, drept moderni. Mai ales că în contextul dinamic şi contradictoriu al culturii europene, dar şi româneşti de astăzi, modernitatea lui Baudelaire reprezintă mai degrabă una dintre feţele monedei, cealaltă faţă (şi despre care se vorbeşte mai puţin) fiind reprezentată, aş îndrăzni să spun, de un fel de clasicism sui-generis, de o rigoare şi de o consistenţă severe ale formelor

96

Page 97: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

care impun în sine, dincolo de orice alt considerent. Dar, prin asta, evident, Baudelaire nu este un poet al formei, chiar dacă ea se vădeşte a reprezenta mijlocul prin care emoţia, gândurile şi ideile se transmit cu maximă şi unică expresivitate. Melodios şi acaparator. Direct şi folosind un vocabular mai apropiat de cel uzual decât au făcut alţi poeţi. Oricum, echilibrul desăvârşit, s-ar putea afirma, între ceea ce spune şi cum spune îl aşează pe Baudelaire mai repede în familia clasicilor, fără ca prin asta modernitatea sa, prelungită în cea mai mare măsură până astăzi, să aibă prea mult de suferit. Ceea ce îl individualizează însă ţine atât de o parcimonie a sentimentelor comune, impregnând de obicei mediul poetic, cât şi de ştiinţa de a-şi îmbrăca discursul într-o răceală misterioasă, în ireal şi într-o tensiune luciferică specifică aristocraţiei sau, mai exact spus, elitelor spiritului. Poezia lui Baudelaire este încărcată de aburii fosforescenţi ai viziunilor lunare ale viitorului cu amurguri ce nu pot sfârşi în noapte şi cu răsărituri de soare ce nu suportă întunericul luminii. Încearcă să ajungă în cele mai înalte zone ale irealităţii, ducând acolo stricăciunile omului pentru a le transforma în minuni şi luciri de stele. Reuşind să spere că a evadat din sordid şi din mizeriile unei realităţii păcătoase. Reuşind doar o agonie plină de mister şi promisiuni difuze. Este o frumuseţe a incertitudinii ori o frumuseţe care nu este nici virtute, nici păcat. Este o promisiune a binelui care nu va căpăta niciodată formă deplină, concretă, ultimă. Este întruchiparea unei frumuseţi deschise, un soi de estetică fără nici o conotaţie

97

Page 98: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

academică. Este, astfel, evident, contradictoriu, pervers şi hiperbolic. Vine de departe şi tinde spre depărtări. Este civilizat şi sălbatic, orăşean şi mistic, elegant şi dispreţuitor, singuratic şi atras de zonele subliminale, care unesc şi înnobilează oamenii ori îi luciferează. Parfumuri şi irizări magnetice impregnează zidurile versurilor lui, iar străzile şi întreaga organizare a spaţiului poetic alunecă mereu şi mereu peste noi şi surprinzătoare înţelesuri, destrămând şi recompunând lumea până capătă inconsistenţa măreaţă a visului şi nobleţea pură a iubirii şi a toleranţei. Are uimitoarea generozitate de a transforma răul în bine şi urâtul în frumos. Aici, îşi au locul de desfăşurare şi mitologia femeii ori a vinului, străzile Parisului şi decadenţa cartierelor famate ori gunoiul şi elixirurile drogurilor, ca embleme fierbinţi şi pline de farmec. Eliberat de servituţiile unei retorici a banalului şi obişnuitului, ca marcă umană, Baudelaire anexează poeziei teritorii insolite, anormale ori de-a dreptul imorale, trezind şi acum o crispare în bunul simţ burghez. Este „răul“ care însoţeşte, ba chiar fundamentează spaţiul şi timpul unde omul european modern trăieşte, moare şi învie zi după zi, secol după secol. Misterul şi aşa-zisa armonie a bunei naturi sunt înlocuite la Baudelaire cu frumuseţea şi fascinaţia unei raţionalităţi interioare şi exterioare artificiale, a omului în sine, să zicem (chiar în starea lui decadentă ori nefericită), oricum, a unei gândiri şi vieţi tensionate, chiar sfâşiate de căutare, eşecuri, limite şi descoperiri specifice unei civilizaţii ce s-a construit şi se construieşte mereu pe teritoriul

98

Page 99: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

european, nu din propria-i decadenţă, ci din elanul ei fundamental de cunoaştere şi din bucuria rigorilor gândirii şi a noilor ei armonii şi sinteze eliberatoare. Depăşind mereu prin aspiraţii limitele şi limitările.

x x x

Dincolo de opera propriu-zisă (şi de dialogul pe care îl declanşează ea, având un caracter mai mult ori mai puţin didactic), între cititor şi poet poate să apară şi o relaţie particulară, subiectivă, neformalizată, deschisă modificării şi interpretărilor, extraestetică. Din acest punct de vedere, pentru mine, Baudelaire reprezintă nu doar geniul poetului modern, poetul în sine, revoltat şi puternic, singur, non-conformist şi vizionar, omul şi artistul afirmându-şi sensibilitatea şi dreptul de a fi împotriva ori deasupra unei societăţi obtuze şi mediocre, ci, în acelaşi timp, reprezintă şi tipul special de spiritualitate care a conferit Franţei strălucire, grandoare şi forţă, dar şi posibilitatea impunerii unui model universal de fiinţă, capabilă să echilibreze şi să stăpânească raţional, dar şi creator, şi binele şi răul, spaţiul şi timpul, frumosul şi urâtul, sacrul şi profanul, efemerul şi eternitatea, femininul şi masculinul, centrul şi periferia, lumina şi întunericul, cerul şi pământul. Această capacitate a lui Baudelaire de a fi purtător puternic şi inconfundabil al unui model de spiritualitate şi civilizaţie universală fascinează. Şi, cu siguranţă, va mai fascina mult timp de acum înainte. Probabil, pe orice meridian. Desigur, amendamentele legate de acest aspect ţin şi de caracteristicile culturale,

99

Page 100: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

formative ale receptorilor operei lui Baudelaire. Dacă tipul de spiritualitate şi cultură are o ascendenţă mitică şi conservatoare, să zicem, specifică societăţilor în care ştiinţa şi rigorile ei critice şi metafizice nu s-au afirmat ca instrumente de cunoaştere şi organizare, atunci Baudelaire poate fi descifrat mai ales sub înfăţişarea lui luciferică, păgână, imorală, şi mai puţin sub cea angelică, ordonatoare şi integratoare de noi valori şi sinteze existenţiale. Se percep mai degrabă mirosul şi sila viitorului hoit al iubitei decât frumuseţea şi vraja unei femei care va fi şi un hoit mâncat de viermi, cândva, la sfârşitul poveştii, dar deocamdată se înfăţişează acum şi aici într-o splendoare unică, impunând bucurie, senzualitate şi plăcere în loc de decădere şi dezgust.

x x x

O situaţie ambiguă iscă aşa-zisul creştinism al lui Baudelaire. Însă poetul, explicit, nu este ataşat nici unui elan religios ori de „mântuire“, chiar dacă majoritatea temelor ori „personajele“ sale favorite sunt marginalii, păcătoşii, ori pur şi simplu cei din afara moralei şi condiţiei burgheze. Dezechilibrele sociale dramatice, nedreptatea, sărăcia, degradarea fiinţei umane au constituit, în fapt, întotdeauna, un impuls justificativ şi ordonator pentru diverse doctrine sociale şi chiar pentru totalitarismele criminale ale secolului XX. De fapt, europenii sunt creştini, indiferent că acceptă ori nu acest lucru. Artiştii, intelectualii, în general vorbind, s-au simţit datori să propună soluţii şi idei capabile să ducă la

100

Page 101: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

dispariţia „răului“ din viaţa socială. Nici secolul XIX nu a făcut excepţie. Prin ricoşeu, se poate spune că majoritatea artiştilor europeni au o tangenţă mai mică sau mai mare cu religia creştină şi ameliorarea condiţiei umane chiar atunci când sunt ... atei. Această situaţie este un dat fundamental al spiritualităţii şi istoriei Europei. Şi, din acest punct de vedere, Baudelaire nu putea fi altfel. Dar geniul lui poetic şi puterea lui de a spori limitele artei în general, numai printr-un proces de simplificare şi deformare, ar putea fi catalogate drept atitudine socială şi estetică religioasă activă. La urma urmelor, oricât de mult ar fi acceptat Baudelaire ca părinte al „modernităţii“, nu este în folosul nimănui, nici al religiei şi nici al artei, să-l ataşeze unei situaţii doctrinare care nu lămureşte nimic, nici din punct de vedere religios şi nici estetic. Rămas doar ca „părinte“ al modernităţii, este suficient pentru a pulsa încă viu, paradoxal, tonic, grandios şi tensionant în conştiinţa culturii şi spiritualităţii europene.

101

Page 102: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Inimitabilul

Despre Arthur Rimbaud s-a spus şi încă se poate spune aproape orice. Este un fel de

prototip al poetului european. Un fel de „unu“ inimitabil şi, în acelaşi timp, multiplicat la infinit în fiecare cititor şi în fiecare poet care se naşte după el. Intimitatea difuză şi totuşi energică, lucidă şi sarcastică a lumii lui poetice, diversitatea ei sigură şi amplă, cu un registru şi o intensitate de acrobat, dar şi o rigoare a cuvântului şi o coeziune paradoxală de arhitect simbolic, fără a mai aminti de un soi de sacralitate panteistă, tristă şi robustă în acelaşi timp, prin care viaţa şi moartea, iubirea şi culorile, carnea omului şi drama lui pământească se dezghioacă, oferind un festin sobru şi pur de poezie radiologică a omului, fac din Arthur Rimbaud un model aproape imposibil de clasificat. Oricum, lumea lui Rimbaud nu poate oferi protecţie şi confort. Nu este, ca să spunem aşa, domestică. Nu este un pansament contra durerii de a fi. Pentru că ea dizolvă şi înlătură orice presupusă intimitate „romantică“, dulceagă, burgheză, să zicem, după o alchimie „modernă“, (astăzi se spune „postmodernă“), unică şi cu o intensitate a spiritului şi a etajelor

102

Page 103: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

polisemantice puse în joc, care o fac imposibil de urmat şi imitat până la capăt. Însă, mai presus de orice, capabilă să impună tensiuni umane şi de expresie ce-şi dovedesc în timp, dar şi în culturi diferite, o prospeţime şi un „adevăr“ poetic fascinant.

Dar Arthur Rimbaud nu este un profesor de poetică şi retorică. Strălucirea, dar şi emoţia subliminală a poeziei lui sparg orice tipar verbal şi ideatic, înfiorându-te metafizic cu o densitate paralizantă, aproape hipnotică. Oricum, îţi descoperă o limită existenţială dincolo de care nu se mai poate trăi şi nu se mai poate înţelege ceva. Iar atunci când pare a accepta o oarecare intimitate, ca să spunem aşa, normală, descoperi că, de fapt, te-ai afundat rapid şi fără voie, ca un chirurg neexperimentat, în măruntaie reci şi carne crudă, în prevestiri şi mituri neînţelese, dar care funcţionează continuu, dincolo de aparenţele, de piele, în subtextul unui prezent etern. Convenţiile limbii, uşile verbale nu au aici alt rost decât de a te introduce în spaţiul infinit al lumii şi al unui dramatism nepotolit de vreme şi vremuire, cum ar spune Noica.

*

În tinereţe, când am citit pentru prima oară Iluminările, am simţit un fel de palmă părintească dată pe obrazul existenţei mele. Palmă ivită într-un moment crucial, ce m-a trezit parcă dintr-o amorţeală amniotică. Dacă m-a trezit.

*

O altă consecinţă a întâlnirii cu Rimbaud a fost legată de refuzul meu expres de a-l mai accepta

103

Page 104: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

pe Eminescu ca model existenţial. A fost ca atunci când te desparţi de mama ta. Pentru că nu poţi trăi nici ca fiinţă socială, nici ca poet doar în limitele unei placente calde, ocrotitoare a sentimentului de intimitate respectuoasă, în recunoştinţă şi acord armonic faţă de cea care ţi-a dat viaţă şi te-a îngrijit cât ai fost neajutorat. Strada, oraşul, lumea, universul presupun alt tip de intimitate şi pun în joc alte energii şi criterii de funcţionare decât cele bazate pe dragoste şi ocrotire. Şi Dumnezeu ne ia la el în cer ori ne trimite în iad din dragoste, dar ca să ne salveze. Din acest punct de vedere, Rimbaud a fost ca un fel de tată ce m-a aruncat în mijlocul oceanului pentru a învăţa să înot şi să încerc singur să ajung la un ţărm, oricum, altul decât cel al acceptării pasive, romantice şi resemnate a realităţii.

*

Aş îndrăzni să spun că „răceala“ şi duritatea proaspătă aduse în lume de Rimbaud sunt trăsături caracteristice întregului spaţiu spiritual şi filosofic, politic şi social al Occidentului. Este o luciditate care nu acceptă tiparele ce îl pot umili pe om. Este o luciditate care încearcă mereu şi mereu limitele libertăţii şi, ca să spunem aşa, datele imediate ale conştiinţei. Descoperind în chip dureros şi tragic că cele mai grave şi greu de depăşit obstacole sunt cele ale tiparelor din interiorul nostru cel mai lăuntric, transformate în norme, mituri şi enormităţi ideatice, istorice şi ideologice prin folosinţă şi uzaj, prin necumpănire, dar şi exces.

Rimbaud a adus în poezie un spirit atât de „ştiinţific“, de modern, o cumpătare tăioasă, o

104

Page 105: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

prospeţime a expresiei şi o înţelepciune neresemnată atât de vie, încât pare a fi un soi de profet al spiritului contemporan. Sau, cum spune el în poemul Vieţi: „Înţelepciunea mea e la fel de dispreţuită ca şi haosul. Dar ce-i oare nimicnicia mea, pe lângă stupoarea care v-aşteaptă?“ (Traducere de Petre Solomon).

105

Page 106: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ANGELA MARINESCU

Rimbaud – antipoetul

imbaud a fost cel mai anti-filosof poet cu putinţă, în sensul în care chiar prefixul

cu pricina ne vorbeşte de o dimensiune filo-sofică. R

A fost anti-om, anti-bărbat, anti-poet şi, într-un târziu, consumat de iubirile lui dificile într-ale spiritului, a devenit muritor, pur şi simplu.

A mers până la capăt în experienţa lui cu limbajul sau de limbaj, capătul fiind chiar posibilitatea pe care o poţi da unui lucru, atunci când îi atingi limitele, de a-l converti în opusul lui. Sau de a-l transforma în altceva decât a fost până atunci.

A scris numai pentru că limbajul i s-a părut a fi un instrument. Dacă ar fi pus o singură clipă, pe acelaşi plan, limbajul cu moartea, nu ar fi acţionat în nici un fel, dimpotrivă. I s-a părut, mereu, că poezia este spada lui de francez pervers căruia îi este dat să străbată mări şi ţări pentru a ajunge la un liman al nimănui. Un limbaj al tăcerii şi al liniştii.

Rimbaud a renunţat la scris şi, în clipa când renunţarea bătea la uşa fiinţei lui, melancolia

106

Page 107: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

renunţării a răsunat ca un urlet şi a vestit despre faptul că renunţarea la poezie face parte din poezie, aşa precum tăcerea face parte din cuvânt.

Rimbaud a descoperit cu adevărat poezia, tocmai pentru că a introdus în noţiunea de poezie altceva decât poezia, non-poezia, non-scrisul, anti-poezia. Poezia care nu se îndreaptă spre altceva decât poezia nu rezistă în timp, aşa cum viaţa nu există decât pentru că se întemeiază pe absenţa ei, ce este moartea.

Rimbaud a dat sens noţiunii de a tăcea şi, astfel, tăcerea a devenit parte intrinsecă a limbajului.

De la Rimbaud încoace, poezia a devenit un obiect cu trei dimensiuni, o fiinţă cu viaţă proprie, deoarece gândirea despre poezie s-a îmbogăţit cu un sacrificiu, al prezenţei, în favoarea unei absenţe semnificative.

În ce mă priveşte, Rimbaud se joacă, precum un Ariel, printre cărţile mele, printre rândurile mele şi-mi face cu tifla de câte ori mă închin poeziei ca unui idol.

Rimbaud îmi vorbeşte din interiorul tăcerii atunci când mă rup de mine, prin limbaj, pentru a ajunge dincolo de limbaj, prin mine.

107

Page 108: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

FLORIN MIHĂILESCU

Comentarii la Baudelaire

n România, destinul operei lui Baudelaire a fost, incontestabil, unul dintre cele mai norocoase.

Chiar dacă el nu reprezintă neapărat o excepţie în contextul european, nu există nici o îndoială că numărul traducerilor în limba noastră rămâne impresionant pe parcursul unui secol, de la apariţia primelor două versiuni româneşti în „Convorbiri literare“ din 1870, datorate lui Vasile Pogor, şi până la quasi-completa antologie din 1968, îngrijită de Geo Dumitrescu. Cantitatea acestora ne îndreptăţeşte să credem că Baudelaire a fost, probabil, după Victor Hugo, cel mai împământenit poet francez în idiomul nostru naţional, iar cât priveşte calitatea, cel puţin în câteva fericite cazuri, ea se ridică până foarte aproape de aceea a originalului, mulţumită unor spirite în mare măsură congenere, precum Arghezi sau Al. Philippide, dar şi unor virtuozi ai formei poetice, ca Ion Pillat.

Î

Dacă analiza succesiunii traducerilor baudelairiene, mai reuşite sau mai slabe, s-a făcut în destule împrejurări, fie cu ocazia tipăririi lor în volume,

108

Page 109: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

fie retrospectiv, cu ocazia suspomenitei ediţii jubiliare din 1968, o trecere în revistă a principalelor menţiuni şi, mai ales, comentarii poate îngădui concluzii dintre cele mai interesante şi mai semnificative pentru procesul receptării marelui poet în mediile noastre intelectuale. În imensitatea bibliografiei critice existente pe plan internaţional şi mai cu seamă francez, nu trebuie să ne aşteptăm, bineînţeles, la cine ştie ce revelaţii interpretative, necum documentare, deşi unele dintre chiar acestea din urmă nu ne-au lipsit, căci amănunte importante privind relaţia lui Ange Pechméja cu autorul Florilor răului au fost puse în lumină pe tărâm românesc. Cel mai substanţial câştig de pe seama cunoaşterii reacţiilor critice româneşti manifestate de-a lungul timpului pe marginea operei genialului poet francez consistă neîndoielnic în punerea în exergă a atitudinii comentatorilor noştri din punctul de vedere al sensibilităţii autohtone, dar şi din acela al unei evoluţii literare specifice. De aici şi unele elocvente diferenţe, mai ales în prima fază a procesului de receptare. Nu e în acest sens nici un motiv de mirare că partizanii poeziei tradiţionale s-au arătat de la început reticenţi, în vreme ce promotorii modernităţii estetice, simboliştii înaintea tuturor, l-au transformat într-o emblemă de autoritate şi într-un veritabil steag de luptă. Prestigiul mult prea mare al lui Baudelaire n-a permis însă nimănui o contestare făţişă a geniului său poetic, controversa dezvoltându-se mai exact pe tema relaţiei cu literatura română, cu necesităţile şi obiectivele ei, cu specificul dinamicii şi al metamorfozelor sale istorice.

Primul ecou baudelairian, în afara celor două traduceri ale lui Pogor, a fost pus în legătură cu Titu

109

Page 110: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Maiorescu, care, în Cercetarea lui critică de la 1867, îl menţionează pe poetul francez, nu însă în calitatea lui de bază, ci în aceea de … traducător al lui Edgar Poe şi, ceea ce e şi mai semnificativ pentru modicitatea interesului românesc faţă de el, la acea dată, fără măcar a-l nominaliza, trimiţând doar la „traducerea franceză“ din istoriile „extraordinare“ ale scriitorului american, ca şi cum autorul ei nici nu conta sau, oricum, „nu era în chestie“. Pentru Maiorescu, e limpede că Baudelaire nu reprezenta încă un nume, aşa cum avea să devină el foarte curând după aceea.

Contrazicătorul şi adversarul criticului junimist, Constantin Dobrogeanu-Gherea, mult mai bine pus la curent cu mişcarea literară franceză modernă a sfârşitului de secol, rezervă lui Baudelaire un tratament mai apropiat, dar nu mai puţin incidental, raportându-l la Eminescu, în amplul studiu consacrat acestuia. El pomeneşte aici „cântarea brutală şi nesănătoasă“ a autorului celebrei La Charogne, „care, primblându-se cu iubita-i, dă peste un hoit puturos, putred, verde, în care foiesc viermii, de la care se împrăştie o duhoare ciumată“, totul spre a sublinia marea diferenţă a poetului român, iubitor al naturii şi al femeii divinizate, mai curând decât demonizate, căci însuşi fondul nativ al lui Eminescu era, după criticul socialist, mai presus de orice, optimismul şi idealismul.

Un elev al lui Gherea, aşa cum s-a profilat în tinereţea lui critică N. Iorga, scrie la rândul său, într-un articol din 1890, Poezia veacului, în spiritul aceleiaşi delimitări, dar totodată ceva mai nuanţat, integrându-l pe Baudelaire în categoria poeţilor bolnavi şi mistici: „Străbătând în grozăviile putrejunilor, cântând estaticele

110

Page 111: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

înălţări ale unui suflet bolnav de prea mult misticism către idealuri femenine imposibile şi eterice, slăvind în versuri frumoase simfonii ascunse ale parfumurilor, azvârlind puţin din nisipul realităţei peste această viziune de apocalips şi catacombă, el a scos din gura lui Hugo cuvântul care îl judecă şi astăzi: <Il a créé un frisson nouveau>“. Iorga îi recunoaşte poetului, fără îndoială, talentul, dar o face într-un context care amestecă elogiul cu reticenţa din ce în ce mai apăsată, încât, deşi Baudelaire ar avea o tehnică de stil împrumutată de la Hugo şi un ideal inculcat de şcoala romantică, el devine la un moment dat, sub condeiul colorat al criticului nostru, un soi de „croitor literar, de îmbrăcător al idealelor streine“, care „n-a împrumutat totuşi de la un singur izvor: Poe i-a dat fiorul de care vorbeşte Hugo“, astfel că „lumea s-a putut înşela asupra originalităţii manieristului romantic care, în realitate, n-are alt merit decât acel de a fi fiert la un loc epicismul lui Hugo cu viziunile de friguri ale lui Edgar Poe, pentru a ne da floarea veninoasă care se cheamă: Les fleurs du mal. „Cunoscând evoluţia ulterioară a tânărului Iorga, asemenea aprecieri pot fi considerate premonitoare pentru viitoarea lui concepţie tradiţionalistă. Curios apare însă faptul că impetuosul critic nu-i recunoaşte poetului nici măcar însuşirile critice, calificându-l pur şi simplu de „neputincios în materie de cugetare (criticele sale artistice o dovedesc îndeajuns)“. Opacitatea literară, lipsa de gust şi de orientare estetică îşi anunţă de pe acum efectul păgubitor şi compromiţător în privinţa acţiunii lui ideologice şi a influenţei, din fericire foarte limitată, asupra literaturii cu care i-a fost sortit să se afle contemporan.

111

Page 112: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Rezistenţa la farmecul şi la modelul poeziei baudelairiene a venit şi din direcţia altui discipol al lui Gherea. Ibrăileanu, pentru că despre el este vorba, arunca o altă privire, mai nouă şi mai tolerantă, decât a confratelui său de aceeaşi vârstă, dar nu şi de aceeaşi formaţie, subliniind cel puţin excelenţa artistică a marelui liric însă contrapunându-i exigenţe identice ale unei tradiţii poetice revolute. În 1911, el dedică autorului francez un întreg articol pe marginea cărţii sale emblematice, Les Fleurs du mal, recunoscând în atitudinea faţă de acesta şi de opera lui un element de polarizare a conştiinţei literare româneşti: „Când vreai să ţintuieşti pe cineva la stâlpul infamiei şi să-l faci obiectul oprobriului şi al vindictei publice, îl denunţi că ceteşte şi gustă pe Baudelaire“. Dimpotrivă, „rafinaţii – care au înscris pe steagul lor chipul enigmatic al poetului <diabolic> – nu-şi pot imagina brute mai refractare la frumuseţile nepieritoare ale artei, decât acei nătângi care admiră cu răgete ţărănismele unui Coşbuc sau Goga“. S-ar putea bănui din aceste rânduri introductive ale textului că autorul său se va strădui să ne propună o imagine mai echilibrată. Felul în care debutează însă analiza propriu-zisă nu anunţă nimic bun. Baudelaire e socotit drept un spirit anormal în chip indubitabil, după cum tot aşa de sigur i se pare criticului „că acest mare artist nu e un poet de primul rang în literatura universală“, iar „proclamarea lui de şef, mai ales la noi, e cam ridicolă“. În schimb, „sinceritatea din Florile răului nu poate lăsa nici o îndoială“, chiar dacă poetul afectează uneori şi exagerează destul de frecvent. „Anormalitatea“ lui ar veni din deziluzionarea în faţa existenţei, din

112

Page 113: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

îndepărtarea de natură şi dezinteresul pentru realitate. De aici, epuizarea nervoasă, „urâtul“ şi „plictisul“, ori libertinajul erotic împins până la perversitate. Femeia lui Baudelaire e stranie, străină, insolită. Din înclinarea spre pasivitate, izvorăşte şi o altă consecinţă foarte semnificativă: „Energiile psihice, necheltuite în afară, stagnează, se corup şi dau naştere la stări sufleteşti caracteristice: tristeţă, groază, exprimate prin imagini lugubre, macabre, sepulcrale (aşa cum cetitorul român poate constata la discipolii lui Baudelaire de la noi)“. Spaima poetului în faţa naturii ia forma unor halucinaţii, a căror expresie lirică îi apare lui Ibrăileanu neîndoielnic admirabilă. În celebrul sonet Corespondenţe, criticul descoperă „tot simbolism“, rezultat pentru Baudelaire din căutarea misterului ce se ascunde dincolo de lucruri şi din inchietudinea constantă în faţa naturii. Toate acestea îl conduc pe ideologul nostru poporanist la cea mai gravă dintre imputările de pe scara lui de valori, imputarea morală: „oboseala, deziluzionarea, inacţiunea, slăbind instinctul vieţii, slăbeşte şi instinctul moral. Şi, la sufletele de elită, locul instinctului moral îl ia întotdeauna simţul estetic“. Indiferenţa etică se însoţeşte cu valorizarea estetică. Artistul înclină spre mizantropie şi spre izolare din punct de vedere social, iar „singurătatea aceasta morală dă naştere, fireşte, la o psihologie specială, alta, care-şi poate găsi şi ea formula în baudelairianism“. În această direcţie, trebuie înregistrată originalitatea marelui poet francez, care, concede Ibrăileanu în chip destul de neaşteptat, „răspunde şi el la unele momente ale

113

Page 114: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

sensibilităţii noastre“, căci „cine nu-şi simte uneori sufletul atins de <boala veacului>?“.

Menţionându-l încă o dată în 1922 drept „poetul orăşan al lucrurilor exclusiv şi caracteristic orăşeneşti“, de la care se reclamă întreaga „poezie nouă“, criticul „Vieţii româneşti“ revine mai aplicat asupra lui într-unul dintre cele mai importante articole ale sale, Influenţe străine şi realităţi naţionale (1925). Aici, Baudelaire e declarat, înainte de orice, „un poet în toată puterea cuvântului“, care „nu poate aduce decât foloase unui poet român“, dându-i şi „folositoare îndrumări tehnice“. Rolul său în lirica românească nu poate fi însă acelaşi cu al unor Lamartine sau Hugo, mai devreme, ori al romantismului german, mai târziu, în cazul lui Eminescu. Pornind de la un studiu al lui Thibaudet, care argumentează că Baudelaire nu putea fi decât un poet al Parisului, criticul român se întreabă dacă o astfel de creaţie se potriveşte mediului nostru naţional. Răspunsul e negativ, căci Bucureştiul nu e decât o imitaţie a capitalei franceze şi, dacă în ce priveşte obiectele de utilitate practică împrumutul poate fi binevenit, „o poezie prost imitată e în cazul cel mai bun zero, nu e o realitate estetică, nu face parte din literatură“. Mai mult chiar, pseudobaudelairismul nostru „nu numai că nu e nimic, dar e ceva negativ“. Soluţia ar fi să avem „tăria de a ne supune realităţii“ şi să nu umblăm „cu iluzii vane“. Poziţia lui Ibrăileanu se fixează astfel într-un refuz orgolios, la care, personal, el nu va renunţa niciodată, dar pe care tradiţionalismul interbelic nu-l va mai prelua cu

114

Page 115: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

acelaşi aplomb, căci gloria poetului francez va dobândi între timp o recunoaştere atât de categorică şi de universală, încât contestarea ei ar fi trecut desigur drept mult prea compromiţătoare.

Că poeţii noi de la finele secolului XIX şi începutul celui următor, la care se refereau şi Gherea, şi Iorga, şi Ibrăileanu, se revendicau din Baudelaire nu poate fi decât împrejurarea cea mai naturală, după cum mai întâi o asemenea filiaţie fusese proclamată bineînţeles în Franţa. Aflat în plină afirmare şi expansiune, simbolismul ajungea şi pe meleagurile noastre, unde Macedonski, detonatorul procesului de înnoire a poeziei româneşti, îl aşeza în 1892 pe marele lui precursor înaintea tuturor. Într-un celebru manifest, Poezia viitorului, printre „geniurile“ noului curent figurează Baudelaire, precedându-i pe Maeterlink, Mallarmé, Joséphin Péladan şi Jean Moréas. După doi ani, în 1894, poetul nostru devine mai explicit, numindu-l pe autorul Florilor răului „tipul cel mai curios din literatura franceză“, „un gigant“ ca versificator însă bizar ca poet, „capul decadenţilor“, un „ironic ascuns“, „profund fără să pară“ şi „pervers întotdeauna“, „un satan al cărui eu intim scapă analizei“. E însă un creator care „nu entuziasmează nici chiar pe cei mai rafinaţi în artă“, în pofida unei „legende de admiraţiune“, care face că toţi simulează că-l admiră, deşi prea puţini îl înţeleg cu adevărat. Primirea oarecum întortocheată pe care i-o rezervă aici Macedonski genialului său predecesor, mai ales că ea nici nu se însoţeşte cu o autentică înrudire temperamentală, demonstrează cât de puternice continuau să fie în

115

Page 116: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

epocă prejudecăţile în confruntarea cu mutaţiile de mentalitate care se produseseră deja şi se aflau acum într-o hotărâtă şi ireversibilă desfăşurare.

Ofensiva promotorilor modernităţii artistice se accentuează în anii începutului de secol, iar din rândurile acestora cel mai insistent şi în multe privinţe convingător se dovedeşte acum lingvistul, folcloristul, dar şi animatorul literar Ovid Densusianu, deopotrivă prin revista lui, „Vieaţa nouă“ (1905–1925), ca şi prin cursurile sale universitare, dintre care cele mai importante vor fi publicate de el însuşi în 1922 în două volume, sub titlul grăitor Sufletul latin şi literatura nouă. Era de aşteptat ca locul ocupat de Baudelaire în ierarhia de valori a lui Densusianu să fie unul foarte înalt. Şi, chiar dacă el nu e acompaniat de un comentariu mai substanţial şi mai analitic, caracterizarea lui ca părinte al poeziei moderne vorbeşte de la sine pentru preţuirea pe care i-o acordă criticul român. Într-una din Conferenţele Vieţei noui din 1909, putem citi acest paragraf de sinteză, care se cuvine cu prisosinţă rememorat: „Dintre poeţii de la mijlocul veacului trecut, Baudelaire poate fi socotit ca un antemergător al curentului simbolist. Acest izolat, acest <prince des ténèbres> care a adus în poezie o sensibilitate nouă, un fior necunoscut, lăsa să se întrevadă în opera lui subtilă, rafinată, de o resemnare solemnă, o parte din ce avea să caracterizeze poezia de mai târziu. Ceea ce îl apropie mai ales de simbolişti este analiza adâncă, adeseori chinuitoare, a stărilor sufleteşti, intuiţia unei vieţi misterioase care pluteşte în jurul nostru, descoperirea de legături tainice, de <correspondances> nebănuite între lucrurile cele

116

Page 117: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mai depărtate”. Preponderenţa interesului pentru elevii lui Baudelaire, ca şi pentru o multitudine de alţi poeţi mai noi, nu înseamnă totuşi câtuşi de puţin o desconsiderare a celui dintâi dintre toţi, ci, mai curând, tocmai consolidarea poziţiei sale în conştiinţa literară şi, mai apoi, dar din ce în ce mai limpede, şi în opinia unui public din ce în ce mai larg.

Aşa se explică, după cum ni se pare, şi tratamentul mai mult ocazional pe care-l întâlnim la autenticul corifeu al modernismului românesc, E. Lovinescu. Acesta îl foloseşte pe Baudelaire mai ales într-o comparaţie cu Arghezi, reluată în câteva rânduri, de la volumul IX de Critice până la Istoria literaturii româneşti contemporane, semnalând influenţa poetului francez în privinţa asocierii „macabrului cu senzualitatea“: „Obsesia morţii e o notă esenţială a poeziei baudelairiene, întrucât nu e vorba de o moarte imaterială sau spiritualizată, ci de viziunea ei în descompunerea materiei, după cum nu e vorba de oroarea ei, ci de stăruinţa în putreziciune“. Mai revelator decât oriunde, împrejurarea se evidenţiază în planul eroticii: „amorul şi moartea au mai fost asociate, dar moartea sosea prin senzaţia de infinit şi de neant a oricărui sentiment absolut“. Observaţiile acestea îl vor fi determinat pe poetul român, după părerea criticului, să suprime din volumul de debut, Cuvinte potrivite, atât Agatele negre, cât şi Litaniile şi Dedicaţia. Dar, cu toate acestea, influenţa baudelairiană a rămas, oricum, „în evocaţia femeii pure, unică prin frumuseţe în literatura noastră“, căci, la autorul Florilor răului, „puritatea e privită în sensul unei frumuseţi fizice, lipsită de intelectualitate şi chiar de inteligenţă,

117

Page 118: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

nefrământată de nici o problemă de conştiinţă“. Elemente baudelairiene descoperă Lovinescu şi la Nicolae Davidescu, unde acestea par să fie mult mai organice decât la Arghezi şi unde influenţa nu se limitează „numai la sensibilitate, ci se întinde şi la expresia ei“.

În afară de citările incidentale, criticul îl prinde o dată pe poetul francez într-o schiţă de ansamblu, în deja amintitul volum al Criticelor sale. Găsim aici un portret din care nu absentează nici o notă fundamentală: „Poetul de factură clasică, Baudelaire, a exprimat, în realitate, mai mult senzaţii rare şi moderne. Modernismul lui consta din individualism violent, din misticism amestecat cu voluptate, din satanism, din contradicţii puternice, dar căutate, de sentimente, din exotism; el nu trebuie, aşadar, confundat cu simbolismul“. Ultima remarcă este de o indiscutabilă pertinenţă, Lovinescu adăugând că inspiraţia baudelairiană „e în genere de substanţă intelectuală; într-însa intră voinţă, atitudine, ideologie şi retorică“, ceea ce o desparte de poezia simbolistă, în care criticul român vedea tocmai „în esenţă o reacţiune împotriva intelectualismului“.

Din rândul criticilor de orientare lovinesciană, Tudor Vianu este primul care consacră lui Charles Baudelaire ca poet sentimental un studiu mai cuprinzător, scris în 1921, cu prilejul centenarului naşterii poetului, dar publicat în 1924. Ar fi desigur cu neputinţă să reluăm în acest cadru, mai curând succint, nenumăratele observaţii pătrunzătoare şi subtile pe care le conţine textul, după cum ar fi excesiv să aglomerăm citatele. Vom încerca, aşadar,

118

Page 119: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

a reţine doar viziunea generală a tânărului exeget, marcând un moment important în receptarea critică a lui Baudelaire pe teren românesc. De la bun început, Vianu notează „popularitatea crescândă şi însemnătatea de acum netăgăduită“ a operei ilustrului poet, o operă a cărei bibliografie critică se îmbogăţise enorm între timp. Cu toate acestea, eseistul nostru aduce câteva accente şi variaţii noi în concertul general al interpretărilor, construindu-şi analiza pe traiectoria Infern–Purgatoriu–Paradis, cum se şi intitulase textul la apariţia în „Gândirea“. Comparaţia cu Dante şi cu a lui Comedie divină tindea să circule ca un loc comun al exegezei şi avea să fie utilizată şi la noi de Ion Pillat, dar Vianu pune în relief mai cu seamă efortul baudelairian de salvare, de înălţare şi de purificare. El propune „o înţelegere mai justă şi mai bărbătească“, subliniind că Baudelaire „nu s-a menţinut în umbră şi melancolie, dar a înaintat cu o energie eroică în mijlocul arenei în care cască şi urlă fiarele deznădejdei“, pentru a oferi umanităţii „sinteza poetică cea mai luminoasă a suferinţelor şi revoltelor ei“, încât – scrie Vianu într-o formulare memorabilă – „Baudelaire e un erou al civilizaţiei noastre“. Pornind de la cunoscuta distincţie a lui Fr. Schiller între poeţii naivi şi cei sentimentali, de care tocmai se ocupase în teza de doctorat, exegetul român îl integrează bineînţeles pe autorul Florilor răului celei de-a doua categorii, cu care împărtăşeşte „simţirea unui dureros inconformism cu lumea“, făurindu-şi un ideal compensatoriu şi consolator. Însă, dacă autorii contemporani cu Rousseau se amăgeau cu idilele unei primitivităţi arcadiene, Baudelaire „se îndreaptă către o primitivitate

119

Page 120: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mai autentică“, năzuind spre o împăcare cu natura, ceea ce îl determină pe Vianu să avanseze ideea, cu care îşi dă seama că îi va surprinde pe unii cititori ai săi, a unui „poet idilic“, evident numai printr-o parte a operei sale. Drumul marelui liric francez urmează aşadar parcursul de la infern prin purgatoriu spre paradis, iar concluzia eseistului nostru alege tocmai sensul tonifiant al acestuia: „În procesul moral al poeziei baudelairiene, în lupta poetului contra unei civilizaţii pe care o învinovăţea de urâţenie şi laşitate, dornică să se refacă într-o frumoasă şi loială animalitate, icoana nu se desăvârşeşte decât dacă ţinem seama şi de această latură în adevăr paradisiacă“.

Un eseu la fel de elegant şi de substanţial îl datorăm lui Ion Pillat, care remarcă şi el Actualitatea lui Baudelaire, în volumul din 1936, Portrete lirice. După încă mai bine de un deceniu de la articolul lui Vianu, este semnificativ că noul comentator începe prin a atrage atenţia asupra diversităţii interpretărilor care au continuat să se acumuleze: „Nu e poet să aibă o poziţie mai greu de lămurit decât Baudelaire – prin înseşi variaţiile criticii franceze şi străine, în decursul anilor, faţă de o creaţie unică în originalitatea ei organică şi totuşi atât de complexă, încât a putut da naştere la interpretările cele mai felurite, cele mai contradictorii chiar“. Între poetul satanic şi decadent şi cel mistic şi catolic, între cel romantic şi cel modern, între rafinatul apostol al artei pentru artă şi al poeziei pure şi sufletul de creştin, „de martir răstignit şi bântuit de harul înfricoşat al durerii şi al dragostei de oameni“, care ar putea fi adevăratul Baudelaire? Pillat înclină, ca şi Vianu, spre soluţia mai curând încurajatoare şi

120

Page 121: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

stenică a dilemelor şi insistă în demersul său asupra fervorii religioase a precursorului său, pronunţând la un moment dat chiar şi cuvântul „eroism“, care ne aduce aminte de Vianu, un „eroism spiritual al rugii zilnice“. Punând apoi în lumină versantul romantic şi cel clasic al operei baudelairiene, Pillat afirmă unitatea mai presus de toate a acesteia şi, din nou ca acelaşi Vianu, constată substanţa şi orientarea ei dantescă, citând opinia unui critic francez, conform căreia în poezia Florilor răului se pot descifra aceleaşi popasuri ca în Divina comedie: Infernul, Pulgatoriul şi Paradisul. Lui Pillat nu-i scapă, desigur, nici împerecherea morţii cu iubirea, ilustrată şi ea prin convingătoare citate, care confirmă deopotrivă că opera baudelairiană „nu ne prezintă deci numai rezolvarea minunată a unei probleme de estetică poetică, dar şi un caz pasionant de luptă şi de izbândă morală“.

Reîntorcându-ne acum la criticii profesionişti, cel dintâi lucru ce se poate nota cu uşurinţă este frecvenţa citării modelului, reperului şi etalonului baudelairian în cele mai variate contexte, privind atât influenţa exercitată în cuprinsul poeziei româneşti, cât şi circumstanţierea estetică în aplicaţia la unii creatori autohtoni. Mai consistente comentarii au prilejuit traducerile, asupra cărora atenţia s-a îndreptat şi s-a focalizat pe tema relativei lor fidelităţi faţă de original, dar a generat în câteva împrejurări şi unele remarci avându-l ca obiect în mod special pe Baudelaire. Şi Perspessicius, şi Pompiliu Constantinescu, şi Vladimir Streinu, iar ceva mai târziu Şerban Cioculescu pot fi pomeniţi în acest sens, cu rezultate dintre cele mai profitabile.

121

Page 122: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Figurând el însuşi printre tălmăcitori, autorul Menţiunilor critice se confesează şi se justifică în această calitate într-un text intitulat Baudelaire travestit – din carnetul unui tălmăcitor şi publicat în a patra serie a „menţiunilor“ sale, din 1938, pentru ca apoi să se pronunţe asupra versiunilor lui Alexandru Westfried şi Al. Th. Stamatiad. La rândul său, Pompiliu Constantinescu scrie despre traducerea lui Al. Philippide şi la fel va face şi Vladimir Streinu, care însă, dintre toţi, va dedica poetului francez şi numeroase pagini speciale deosebit de pătrunzătoare şi de originale, printre cele mai bune din câte cuprind comentariile critice româneşti. Chiar şi scriind numai pe marginea traducerilor, el este mult mai stăruitor şi mai substanţial decât confraţii lui, aşa cum se vede din articolul Baudelaire în româneşte, inserat în al doilea volum de Pagini de critică literară din 1968 şi unde supune unei analize pertinente, propunând chiar şi soluţii proprii de ameliorare a unora dintre ele, versiunile lui Stamatiad, Pillat, Philippide şi Lazăr Iliescu. Deşi limitate la problematica Versificaţiei moderne (1966), cu totul demne de a fi adăugate sunt şi aprecierile din volumul cu acest titlu, unde poetul francez e indicat a fi avut „nostalgia unei noi forme de expresie“ şi a fi întrevăzut „teoretic versul liber“, descriindu-l avant la lettre în cuvinte precise, care-l îndreptăţesc pe Streinu să afirme fără nici o ezitare că „disputele care vor umple sfârşitul secolului (XIX – n.n.) şi care se vor revărsa şi peste următorii douăzeci de ani nu vor aduce mai nimic esenţial peste ceea ce conţinea fraza lui Baudelaire, ca estetică a versului liber“.

122

Page 123: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Cel mai întins text l-a închinat criticul nostru marelui poet al Franţei cu ocazia centenarului morţii acestuia şi a apariţiei în 1968 a ediţiei jubiliare integrale în limba română, aceea îngrijită de Geo Dumitrescu, pe care am mai pomenit-o deja în debutul paginilor de faţă. În cele două secţiuni ale acestui amplu studiu, avem de-a face cu o prezentare de ansamblu, intitulată Fenomenul Baudelaire şi apoi cu un prim istoric al receptării lui Baudelaire în literatura română. Dacă în prima parte sunt reluate sintetic şi elegant informaţii devenite deja de o circulaţie curentă şi universală, în a doua, ne întâlnim cu o contribuţie de excepţională utilitate. Streinu este cel dintâi, după toate probabilităţile, care semnalează prima menţiune, încă de la 1867, a lui Baudelaire de către T. Maiorescu ca autor (nenominalizat însă) al traducerii Istoriilor extraordinare ale lui Edgar Poe. Criticul inventariază apoi şi discută cele mai importante variante româneşti ale Florilor răului sau măcar numai ale unora din piesele celebrului volum, de a cărui integralitate nu ne-am putut bucura decât mult mai târziu, după publicarea destul de plăcut surprinzătoare în „Convorbiri literare“ din 1870 a două din capodoperele baudelairiene, în transpunerea lui Vasile Pogor. Dar el subliniază şi influenţa asupra unor poeţi români importanţi, ca Bacovia sau Arghezi, prilej de a mai nota şi unele consideraţii remarcabile privindu-l pe Baudelaire însuşi, a cărui poezie „după lupta zadarnică de a răscumpăra materia prin spirit, limitele existenţei prin aventură, păcatul prin remuşcare şi, în general, termenul de suferinţă al fiecărei antinomii

123

Page 124: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

prin termenul contrar de fericire, luptă răsplătită iluzoriu numai prin realizarea visului său de artă, proclamase extincţia morală în pesimismul, am zice, cel mai atroce, dacă Shakespeare cu Hamlet şi Sonetele lui nu l-ar fi precedat de mult mai înainte“. Socotind că „la Arghezi precumpăneşte însă termenul pozitiv al antinomiilor care îl sfâşie“, Streinu face parcă abstracţie de viziunea mai constructivă a antecesorilor săi, Vianu şi Pillat, faţă de care, oricum, afişează o certă opinie divergentă.

Notabilă mai cu seamă este însă observaţia că, prin Bacovia şi Arghezi, ne aflăm în „faza cea mai însemnată a pătrunderii lui Baudelaire în literatura română“, care „se intercalează (…) între imitaţiile simboliştilor din preajma anului 1910 şi între traducerile masive care vor începe să apară după 1930“. Despre acestea din urmă, criticul formulează aprecieri convingătoare, acordându-le girul mai ales celor aparţinând lui Philippide, lui Pillat, Lazăr Iliescu şi lui Alexandru Hodoş, a cărui versiune rămasă încă în manuscris la acea dată nu-l împiedică totuşi pe Streinu să-l enumere pe autorul ei „printre cei mai remarcabili translatori români ai lui Baudelaire, atât de temeinică îi este cunoaşterea poetului tradus, atât de fermă posesiunea limbii române şi atât de fidelă transpunerea“. Putem regreta astfel că această versiune nu şi-a găsit nici până astăzi editorul.

Însă în perioada postbelică, până la studiul capital evocat aici şi pe care n-am dorit să-l separăm de mai vechile preocupări ale lui Streinu, mai sunt necesare cel puţin încă două menţiuni, a lui Ion Biberi şi a lui G. Călinescu. Cel dintâi ne

124

Page 125: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

oferă în volumul său de Profiluri literare franceze din 1945 un Itinerar baudelairian, în care regăsim inevitabil multe dintre consideraţiile şi caracterizările devenite deja comune, dar în acelaşi timp şi o binevenită evidenţiere a meritelor de critic ale poetului, asupra cărora nu se opriseră în mod particular predecesorii români ai noului eseist, însă o făceau din ce în ce mai frecvent străinii, ceea ce era absolut normal, întrucât „spiritul lui Baudelaire are alături de intuiţia poetică, elanul mistic şi bogăţia vieţii interioare, valenţa rigorii şi a preciziei matematice. În acelaşi timp intuitiv şi discursiv, risipit şi lucid, Baudelaire a dat atât poeziei cât şi criticei lui adâncime şi tensiune, dramă şi rigoare formală. Pătrunzător şi fin, disociator subtil, înzestrat deopotrivă cu antene vibratile şi cu stringenţă dialectică, riguros şi mobil, Baudelaire a scris cele mai vibrante şi mai adevărate pagini de critică literară a secolului trecut“. Biberi completează astfel în chip cu totul oportun imaginea poetului cu un aspect dintre cele mai preţioase şi mai revelatoare ale structuralei ambivalenţe a spiritului baudelairian. Căci criticul nu se arată mai prejos decât poetul.

La rândul său, G. Călinescu comentează, cu binecunoscuta lui acuitate, Utopia lui Baudelaire, într-un articol din 1946, şi totodată vizionarismul sau viitorismul poetului, dându-le o interpretare de asemenea constructivă, care, de altfel, cădea şi bine în atmosfera postbelică: „Baudelaire e un romantic, abătut între real şi ideal, un om care prin urmare îşi caută refugiul în utopie“, el îşi construieşte o lume posibilă şi e marcat de un anume clasicism de Renaştere. Aşadar „pe lângă un Baudelaire liric, există

125

Page 126: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

un Baudelaire viitorist, vizionar al unei lumi noi, cu peisajul, arhitectura şi umanitatea ei, un arteficier cu ochi geometric care protestează împotriva amorfităţii secolului său“. Este, desigur, aici o variaţie pe mai vechea temă a idealismului baudelairian, sugestivă însă pentru climatul epocii, dar şi pentru înţelegerea mai complexă a atitudinii poetului.

Din generaţia marilor criticii interbelici, Şerban Cioculescu este ultimul care ne mai reţine atenţia în aceste pagini, prin două scurte texte, prilejuite de centenarul morţii lui Baudelaire şi de ediţia jubiliară din 1968. Dacă ultimul face o concisă trecere în revistă a unui întreg secol de traduceri, celălalt conţine, după opinia noastră, o observaţie fundamentală, cu atât mai preţioasă cu cât n-a fost speculată cum se cuvine nici în trecut, nici azi, deşi e în mod categoric una cu bătaie lungă: „Esteticeşte vorbind, el este întâiul mare mântuitor al sugestiei în poezie …“ şi întrerupem citatul aici, pentru că restul nu ne interesează acum. Admiţând că sugestia este, aşa cum credem, semnul distinctiv al poeziei moderne, în deosebire de cea tradiţională, indiferent de apartenenţa acesteia la clasicism ori, dimpotrivă, la romantism, imaginea liricului francez de părinte fondator al orientării simboliste şi, prin ea, al poeziei secolului XX, devine cu atât mai limpede şi mai convingătoare. Pe lângă diferenţele de ordin tematic sau cele care ţin de felurite inovaţii ale tehnicii poetice, inclusiv eliberarea versului din chingile prozodiei clasice, lirismul modern s-a impus prin această reformă radicală a înlocuirii limbajului eminamente discursiv

126

Page 127: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

şi descriptiv prin limbajul universal al sugestiei, muzicală în simbolism, plastică sau intelectuală în postsimbolism, ori cea de pură atmosferă textuală în experimentalismul postmodern.

E curios lucru că până în 1992 n-am avut în bibliografia critică românească (trebuind să lăsăm de-o parte admirabilul eseu din 1947 Baudelaire et l’expérience du gouffre al lui Benjamin Fondane) şi o monografie demnă de un asemenea mare artist şi promotor al unui alt model de umanitate, în care un întreg secol următor avea să se recunoască. S-a însărcinat însă cu o astfel de lucrare un autor quasi-necunoscut, care, din păcate, nu este şi un critic literar, ci mai curând un amator, înnobilat totuşi printr-o pasiune absorbantă pentru creatorul Florilor răului şi, nu mai puţin, printr-o impresionantă aspiraţie spre integralitate a efortului său. Numele lui, Marin Rădulescu, se cuvine omagiat fie şi numai pentru volumul uriaş al unei compulsări mai mult decât utile şi revelatoare de informaţii, documente şi surse bibliografice. „Baudelaire este pasiunea vieţii mele“, declară autorul, încă din pragul impunătoarei sale întreprinderi, exprimându-şi cu modestie speranţa că monografia sa „va satisface exigenţele cercetătorului literar – măcar (s.n.) prin amplitudinea şi minuţiozitatea documentaţiei“. Să adăugăm că şi prin suprafaţa demersului exegetic, căci ne aflăm în faţa a peste o mie cinci sute de pagini, repartizate în trei volume de format mare, purtând titlul comun Baudelaire – existenţă şi creaţie, titlurile fiecăruia dintre ele fiind: Estetica baudelairiană, Creativitatea baudelairiană şi Limanul speranţei – exilul.

127

Page 128: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Nu vom intra acum, fără doar şi poate, în universul unei atari spectaculoase exegeze, dar vom nota faptul că ea este structurată precumpănitor pe criteriul biografic, deşi împănată de comentarii referitoare la operă, de o extrem de bogată iconografie şi de consistente texte ilustrative din numeroşi alţi autori, precum şi întregită printr-o antologie de pagini baudelairiene. O bibliografie care se doreşte aproape exhaustivă încheie impresionanta lucrare a lui Marin Rădulescu, cuprinzând nu numai contribuţiile străine, dar, bineînţeles, şi pe cele româneşti. În pofida unor insuficienţe sau inabilităţi de limbaj sau de atitudine critică, pe care autorul însuşi nu şi le ascunde, cercetarea împătimitului nostru baudelairolog se impune oricui nu numai prin devotament, dar şi prin seriozitate, ceea ce face ca de acum încolo să nu mai poată fi ocolită de nimeni.

Şi, poate că, prin strădania ei atât de neobişnuită, vai, în cultura noastră, această monumentală trilogie va impulsiona pe altul sau pe alţii dintre criticii şi istoricii noştri literari specialişti ai domeniului francez să ne ofere noi interpretări superioare ale personalităţii şi operei baudelairiene, asociind acribiei filologice profesionismul exegetic şi poate farmecul unui talent de portretist şi de evocator. Fie ca ele să nu mai întârzie, cum au făcut-o absolut surprinzător până acum, atât amar de vreme. Pe lângă că le merită poetul însuşi, le merită cu siguranţă, mai presus de toate, cultura noastră naţională.

128

Page 129: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

FĂNUŞ NEAGU

„Rachiu adu-le lucrătorilor“

oetul de geniu se reinventează pe sine cu fiecare vers, la fiecare lectură. Iar, dintre

genii, Arthur Rimbaud, felinarul cu umeri şi revoltă de adolescentin, va ocupa mereu locul de onoare la Cina cea de taină pe care ne-o oferim, în miez de noapte, când afară ninge turbat şi se dezlănţuie viscolul. Par delicatesse, Rimbaud se cere citit numai în nopţile zbuciumate de iluminări cu sânge mistic.

P

„... Visat-am noaptea verde cu-omături uluite – Săruturi care urcă în ochii mării, lent, – Mişcarea unor seve în veci neauzite, Şi fosforul ce cântă arzând incandescent ...“

Citindu-l în asemenea clipe, te întrebi ce visează Franţa eternă, ce înalţă Oceanul, ce ucidem în noi rupând din litera lui pâinea şi sorbind vinul de care ne este pururea sete?

Copil născut într-un târg (Charleville – Ardeni), „superior în tâmpenie tuturor oraşelor de provincie“, el a băut vin doar din podgorii celeste, a crescut cu

129

Page 130: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

capul în poala de foc a infernului, rănit deopotrivă de îngeri şi de demoni, nevindecat nici chiar de Dumnezeu, şi-a turnat pe rănile-i crunte sânge de sclavi, a dansat la toate barurile spânzuraţilor, a zdrobit cu baros de fierar încuietorile palatului Tuilleries ca să-i strige unui rege burduhos:

„Cu voi doar trădătorii şi trântorii s-au dat. Noi suntem oameni liberi! Şi-avem drept aliat Teroarea. Ea, putere ne dă, şi măreţie! ...“ Copil genial (a scris doar de la şaisprezece la

nouăsprezece ani!), copil nebun, creasta Oceanului în ceasuri de mânie şi corabia scufundându-se fericită în reciful de corali („poetul, zice el, devine vizionar printr-o îndelungată, imensă şi conştientă dereglare a tuturor simţurilor“), Rimbaud este umbra şi întruparea măreţiei pe care-o implorăm în rugăciunile noastre să ne farmece gândul. Unicorn sfârtecând arborii libertăţii şi pulpă de miel pe jăratecul Foamei de frumos – cine să-l înţeleagă?! Îi ştie cineva înălţimea? Doarme într-un singur mormânt sau risipit în toate? I-au cunoscut tiranii sabia aşa cum i-au cunoscut sclavii iubirea de aur? L-au iubit fecioarele trufaşe? L-au adorat desculţii din praguri de biserică? Nu ştim decât că l-a iubit ca nimeni altul Verlaine („al toamnei cânt/viori de vânt/îl plâng topite“), ca să sfârşească prin a-l înjunghia.

„Crăiasă a Păstorilor! Rachiu adu-le lucrătorilor, Ca să aştepte fără groază Baia în mare, la amiază.“

130

Page 131: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Când mă simt colindat de revolte, aş vrea să mi-l citească Walt Whitman, cu glasul lui de tunet; când sunt melancolic, aş sta sfios s-ascult cum îl şopteşte, ca desprins din O mie şi una de nopţi, un poet persan:

„O stea trandafirie-n urechi ţi-a lăcrimat. Alb, infinitu-ţi cade de la grumaz la şale. Pe sân îţi pune Marea mărgăritar roşcat. Iar Omul sângerează la tronul coapsei tale.“ Arthur Rimbaud însuşi ne spune mereu cu

glasul a tot ce poate fi mai tragic: „Par delicatesse, J’ai perdu ma vie ...“ Arthur Rimbaud se dă la fund în flăcările a şapte

infernuri şi-n răsăritul apoteotic a nouă ceruri.

131

Page 132: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

AMELIA PAVEL

Scriitori în secolul vizualului

u un nume generic, am putea spune despre secolul XIX că a fost predominant

un secol al vizualului. Pe lângă tradiţionalele pictură, sculptură şi gravură, au apărut litografia, fotografia iar, la sfârşitul secolului, cinematografia. Expoziţiile universale, începând cu cele de la mijlocul secolului XIX, cuprind, alături de noile realizări tehnice, importante capitole de artă vizuală. Este momentul introducerii în Europa a artei extrem-orientale, în primul rând a gravurii japoneze, a cărei influenţă a marcat considerabil arta modernă a Europei şi Americii din secolele XIX şi XX.

C

În acest context, se conturează firesc raporturile, s-ar putea spune prioritare, între literatură şi arta plastică, în special între poezie şi artele vizuale. Se adaugă faptul că unii prozatori şi poeţi s-au îndeletnicit frecvent cu studiul artelor vizuale. Citez, în acest sens, pe Stendhal cu studiul său Le romantisme dans les arts şi pe Baudelaire, care, precum se ştie, a avut o susţinută activitate de critic de artă, chiar de cronicar în sensul actual al cuvântului.

132

Page 133: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Dincolo însă de acest tip de relaţii, să le spunem profesionale, între artele vizuale şi îndeletnicirea literară, prioritar poetică, este frapantă în poezia franceză din secolul XIX imaginea concret vizualizată. Să abordăm câteva exemple. Iată-l pe Lamartine, preromanticul care a avut un considerabil ecou şi în literatura română prin relaţiile lui cu studenţii şi revoluţionarii români aflaţi la Paris la mijlocul secolului XIX. Celebra poezie Le Lac cu versul ei devenit maximă: „O temps! suspends ton vol ...“ va influenţa peisagistica elveţiană a mijlocului de secol XIX, axată pe tema lacului şi a muntelui, cu mult apreciatul în Elveţia franceză Bocion, din opera căruia deţine câteva peisaje şi Muzeul Colecţiilor din Bucureşti. Dominante vizuale, poate inspirate din pictura vremii, întâlnim şi la Alfred de Musset. Într-un poem intitulat Lettre à M de Lamartine, se evocă scene din viaţa unui apicultor, proiectat în dimensiuni monumentale, într-o viziune în acelaşi timp realistă şi romantică. Ecouri din această viziune se găsesc în pictura românească la Nicolae Grigorescu şi la Nicolae Vermont.

Un caz care constituie în el însuşi un capitol în problema raporturilor dintre vizualitate şi poezie în secolul XIX este Victor Hugo. Precum se ştie, Victor Hugo a fost şi un foarte talentat desenator, mai ales de peisaje marine şi arhitecturale, încărcate cu aceeaşi energie debordantă, cu acelaşi romantism retoric ca şi poezia şi dramaturgia lui. Iată poemul Extase (1828): „Singur lângă valuri, ... ochii mei se cufundau dincolo de lumea reală“. Îl obsedează imaginile marine, care amintesc de exilul politic al

133

Page 134: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

poetului pe insula bretonă Guernesey, el, adversarul neîmpăcat al lui Napoleon al III-lea. Dar şi în romane, ca în Notre-Dame de Paris, dincolo de naraţiune, există o adevărată documentare asupra arhitecturii şi sculpturii gotice medievale franceze. Aceste aspecte au fost evident folosite cu mult succes de cinematografie.

Mai puţin celebre, dar nu mai puţin semnificative, sunt aluziile lui Théophile Gautier la opere de artă vizuală. Caracteristic în acest sens este poemul consacrat pictorului spaniol Zurbarán, ale cărui figuri de călugări în alb constituie una din comorile artei spaniole. Evocarea se concretizează acut în prima strofă a poemului, când îi „vedem“ pe aceşti călugări „alunecând tăcuţi pe pavimentele morţilor“, murmurând rugăciuni fără număr.

Cel mai reprezentativ poet în sensul vocaţiei vizualităţii este, desigur, Charles Baudelaire, care, precum se ştie, a fost şi un critic de artă ale cărui opinii au fost decisive, nu numai în epocă. Ele rămân valabile şi astăzi. Saloanele lui Baudelaire, cronici înserate în publicaţiile vremii, au marcat istoria artei franceze – şi nu numai – atât a secolului XIX, cât şi a trecutului artistic universal. Dacă am cita numai poemul Les phares (Farurile), ne-am întâlni cu o mică istorie a artei universale în versuri. Poemul consacră fiecărui pictor invocat patru versuri: începe cu Rubens, continuă cu Leonardo da Vinci, cu Rembrandt, cu Michelangelo, cu Goya, cu Delacroix (cu al cărui spirit Baudelaire a fraternizat în mod special), încheind cu o mulţumire dramatică, adresată divinităţii, prin oferta „acestui plânset fierbinte care, rostogolit din secol în secol, vine să moară pe malul veşniciei tale“. În

134

Page 135: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

marele său tablou, Gustave Courbet, aducând un omagiu culturii franceze în general, situează în centru portretul lui Baudelaire. Urmând în continuare sonetele şi alte poeme ale lui Baudelaire, recunoaştem peisaje de Corot, imagini simboliste de Gustave Moreau – să ne gândim la versul poetului în care lumea este pentru „une forêt de symboles“, o pădure de simboluri. Pe alocuri îl intuieşte pe Odilon Redon cu premoniţiile lui suprarealiste – vezi sonetul Le Guignon. Uneori, imaginile lui Baudelaire se apropie de pictorii simbolişti germani, pe care, de altfel, nu i-a cunoscut, ba chiar şi de imagini din scenografia wagneriană, de care se pare că era informat, astfel sonetul La vie antérieure, cu celebrul lui vers de început: „J’ai long temps habité sous de vastes portiques“ („Ani în şir locuit-am sub măreţe portaluri“). Cu Delacroix se înfrăţeşte în permanenţă. Cunoscutul tablou al lui Monet, Le Balcon, se asociază cu poemul Le Balcon, descriind o neîntinată fericire, desigur mult potenţată şi senzualizată. Peste decenii, Matisse se va inspira din L’invitation au voyage, cu refrenul cunoscut „Là, tout n’est qu’ordre et beauté,/ Luxe, calme et volupté“, pictând celebrul Dans cu nuduri, din colecţia rusă a Galeriei Tretiakov.

La Stéphane Mallarmé, vizualitatea este la fel de provocatoare, deşi el nu este, ca Baudelaire, direct implicat în activitatea artistică, decât în măsura în care, în „La Revue Blanche“, interesul pentru artele vizuale exista şi prin contribuţia lui Theodor Cornel, românul critic de artă şi critic literar, activ în această redacţie. Afinităţile lui Mallarmé se îndreaptă nu spre o imagine abstractă,

135

Page 136: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ci, dimpotrivă, spre o lume a simbolurilor accentuat carnale. „Mon corps est triste, hélas, et j’ai lu tous les livres“ („Trupul meu e trist şi cărţile toate le-am citit“), repetă poetul. Matisse va face o ilustraţie la poemele lui Mallarmé, reţinând din imaginile acestuia prezenţele maritime (Brise marine): „Je partirai! Steamer balansant ta mâture, Lève l’ancre pour une exotique nature!“ Ca şi Baudelaire, se apropie de simbolurile lui Gustave Moreau în poemul Herodiada. Acumularea de bijuterii, de aur, de brocarturi strălucitoare reconstituie, în poemul lui Mallarmé, universul lui Gustave Moreau. Nici de lumea lui Böcklin nu este străin Mallarmé: lacurile lui Böcklin, încărcate de vise şi anxietăţi. Tot de Böcklin se apropie şi celebrul sonet Le vierge, le vivace et le bel aujourd’hui, cu imaginea lebedelor în agonie şi exil. Evocări de sculpturi funerare găsim în sonetul consacrat mormântului lui Edgar Poe.

La Paul Verlaine, în general mai aproape de muzică decât de vizualitate, există în poemul Clair de lune o evocare a scenelor de divertisment în stil rococo, ale lui Watteau. „Jouant du luth et dansant, et quasi triste sous les déquisements fantastiques“ („Cântând la mandolină şi dansând sunt trişti în costumaţiile lor fantastice“). Alte poeme, evocatoare peisagistic, se înrudesc cu impresioniştii, cu Pissaro în special, prin viziunea lor uşor idilică.

La Rimbaud, vizualitatea, acolo unde apare în mod evident, are un caracter amplu – catastrofic, direct legat de Delacroix şi mai ales de Géricault, de faimosul lui tablou Le Radeau de la méduse. Poemul lui Rimbaud Le bateau are caracterul unei adevărate

136

Page 137: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ilustraţii de carte. Celebrul sonet Voyelles (Vocale) este un adevărat program al raporturilor dintre cuvânt şi imagine vizuală. Există însă la Rimbaud şi unele poeme care evocă imagini din prima fază a lui Picasso, astfel poezia Le pauvre songe:

„Peut-être un soir m’attent, Ou je boirai tranquille En quelque vieille ville …“ În principal prozator, Huysmans a avut un rol

esenţial în reînvierea interesului pentru arta medievală franceză. Atât în romanul La Cathédrale, cât şi în La-bàs, arhitectura şi sculptura religioasă medievală îşi dezvăluie o simbolistică de mare profunzime filozofică. Influenţa acestor romane asupra evoluţiei picturii religioase franceze a fost enormă. Pictura lui Maurice Denis, dar şi a lui Puvis de Chavannes de acolo pornesc.

Belgianul de limbă franceză, Emile Verhaeren, din pleiada vizionarilor de stânga ai culturii valone de la finele secolului XIX, aproape că l-a tradus în versuri pe sculptorul Ch. Meunier, în poemul Le menuisier (Tâmplarul). Acestei profesiuni, Verhaeren îi atribuie o vocaţie filosofic–constructivă, atunci când scrie, în prima strofă a poemului:

„Le menuisier du vieux savoir Fait des cercles et des carrés Tenacement, pour démontrer Comment l’âme doit concevoir Les lois indubitables et profondes Qui sont la règle et la clarté du monde.“ Fiind bine cunoscut şi apreciat în redacţiile

literare româneşti de la începutul secolului XX (1900–1912), Verhaeren şi viziunile lui de stânga au

137

Page 138: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

influenţat în anume măsură pictura şi sculptura mică, mai ales în primul deceniu al secolului XX, inclusiv din România.

În totală opoziţie cu Verhaeren este poetul catolic – idilic Francis Jammes, ale cărui poeme, reconstituind peisajele tradiţionale ale ruralităţii franceze, sunt îmbibate de religiozitate şi se apropie de Charles Péguy, de neocatolicismul filosofic şi idilic în acelaşi timp, retoric şi cu unele conotaţii politice din textele literare semnate de Paul Claudel, François Mauriac, G. Bernanos.

138

Page 139: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

VALERIU MIRCEA POPA

Rimbaud şi umbra

imbaud. Un punct de reper. O amărăciune şi o disperare pe care le înţelegi, de fapt, doar

după ce viaţa îţi oferă şi ţie, din belşug, amărăciune şi disperare. Cu o ironie pe măsură. Ca un antidot.

RAsemănări ale mele cu spiritul său: a) pendularea

între viaţa fantasmă şi viaţa năucitor de concretă; Rimbaud nu a mai revenit din acest periplu; eu mă încăpăţânez să parcurg, de o viaţă de om, acest du-te-vino; b) celebra definire a poeziei ca „dereglare“ controlată a tuturor simţurilor; în ceea ce mă priveşte, înţeleg prin asta o exacerbare a tuturor contactelor cu lumea, răsturnarea logicii comune, întâlnirea cu acele paradoxale alăturări de sublim şi abject ce pot fi întâlnite acum (poate dintotdeauna) la tot pasul, cu condiţia să ai ochi pentru asta.

Deosebiri. Nu am de gând să cedez atât de repede; şi, de altfel, a înţelege este mai important decât a scrie, chiar dacă scrisul înseamnă unul din drumurile care te duc spre un înţeles al lucrurilor (întâmplărilor) acestei lumi şi a ceea ce se petrece dincolo de ea.

139

Page 140: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

FLORENTIN POPESCU

O relaţie specială

elaţia mea cu Baudelaire nu poate fi altfel decât a fost şi a rămas relaţia autorului

Florilor răului cu toţi poeţii (şi nu numai poeţii) care l-au avut în afinităţi în veacul lui şi în cel următor: o relaţie între un mare scriitor şi un cititor ceva mai atent şi mai fidel în comparaţie cu alţii.

R

Fireşte, a spune că mi-am descoperit afinităţi comune cu acest copil teribil al poeziei, care a revoluţionat literatura din ţara lui şi pe aceea a lumii este un loc comun. Am mai spus-o, o spun şi o vor spune şi alţii, fiindcă Baudelaire n-a fost numai un pionier al liricii moderne, un deschizător de drumuri, ci şi un nucleu, adunând în opera lui germenii unor universuri poetice care nici măcar nu se bănuiau atunci când scriitorul a dat la iveală celebrele Flori ale răului.

De asemenea, tot un loc comun a devenit şi faptul că teoria corespondenţelor, magistral concretizată de el, s-a metamorfozat şi a devenit, ca să zic aşa, o piatră de temelie, un fel de biblie pentru foarte

140

Page 141: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mulţi poeţi moderni, din Europa şi până în America, din Australia şi până în Africa.

Mai degrabă sunt tentat să enumăr câteva din argumentele care-mi justifică aderenţa la poezia lui Baudelaire, de aici putându-se deduce lesne şi afinităţile personale cu opera lui.

Aşadar de ce acest poet înainte de toate şi în faţa tuturor celorlalţi?:

— întâi şi-întâi pentru viaţa lui, care a fost o mare învolburată de căderi şi urcuşuri, de lumină şi întuneric, o necontenită mişcare de valuri din care s-a ivit o operă pe potrivă. Nu se spune în genere că omul e opera lui şi invers?

— pentru extraordinara sa capacitate de sondare a abisurilor sufleteşti, transfigurate în idei şi metafore cutremurătoare; pare că întregul cosmos trăieşte prin ele, încărcându-se cu virtuţi sau vicii umane. Iată, bunăoară, cum vede el omul şi marea: „În amândoi sunt hăuri şi-ntunecimi profunde:/Tu, omule, au cine adâncul să-ţi măsoare?/Tu, mare, cine ştie ascunde a ta splendoare?/În amândoi o taină eternă se ascunde.//Şi totuşi secoli, iată, s-au scurs nenumăraţi/De când voi duceţi luptă cu turbare;/Atât de mult vă plac omorul, om şi mare,/ Vrăjmaşi cumpliţi în luptă, o, fraţi neînpăcaţi!“

— pentru neaşteptatul asocierilor de imagini şi harul divin de a armoniza contrariile, obiectele cu natura şi pe aceasta cu furtunile din interiorul fiinţei umane. Exemple se găsesc în toată cartea, dar am să mă opresc doar la unul: „Vioara, ca un suflet pe care-l chinui, plânge,/Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!/Frumos şi grav e cerul ca

141

Page 142: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

bolta din altare/Şi soarele în zare s-a înecat în sânge .../Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare/ Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!/Şi soarele în zare s-a înecat în sânge .../În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare!“.

— pentru „extazul şi oroarea vieţii“, cum zice el undeva, care, din fericire pentru cultura universală, au fost şi ele transfigurate şi se regăsesc în operă, aducând, cum zice Victor Hugo, un „fior nou“ în poezie;

— pentru efectul benefic asupra poeţilor din ţara lui şi din toată lumea, poeţi care, la rândul lor, au îmbogăţit cu noi valori patrimoniul literar universal;

— pentru că ne oferă şi nouă, celor ce trăim la-nceput de veac şi de mileniu, o adevărată „carte de învăţătură“ în materie de viziune asupra lumii, o lecţie de construcţie poetică, de stil şi de arta versului;

— etc., etc. Îţi mulţumim, peste veacuri, Maestre!

142

Page 143: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

MIHAI PREPELIŢĂ

Încercare de destăinuire poetică sau

Un fel de sinucidere ... la 57 de ani

Ş i iată că într-o zi (nu-i mai spun bună ...) de februarie 1969 (faur, dar nu chiar de la

„meşter-faur“ sau „faur-maur“ ...) aveam să debutez ca poet în cadrul Cenaclului Mihai Eminescu al Universităţii de Stat V.I. Lenin din Chişinău (s-a încercat de mai multe ori ca unica universitate din R.S.S. Moldovenească să poarte numele lui Dimitrie Cantemir, dar ... tot cu Lenin pre limbă ne culcam şi cu Lenin pre limbă ne trezeam, deşi îmi dădeam seama de pe atunci, în tainiţele sufletului meu, că idolul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie – neapărat cu majuscule, în timp ce dumnezeu şi biserică eram obligaţi să scriem cu minusculă – era un Satan al veacului XX!) – nu pur şi simplu să rostesc în faţa studenţilor (cu glasul sugrumat de emoţii!) nişte versuri, ci să fiu judecat public pentru „crima“ de a fi îndrăznit să scriu (să compun, adică

143

Page 144: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

să gândesc!), deoarece aveam de acum un bogat „cazier“, adică o faimă de „poet“, chiar de la primul an al facultăţii de filologie (nu se numea facultatea de litere, deoarece se presupunea că noi, „învăţăceii“, cunoşteam sau ar fi trebuit să cunoaştem literele, ruseşti!, încă din clasa I primară); compunerea pe o temă liberă, la examenul de admitere, o încheiam printr-o autoprorocire ameninţătoare: vreau să devin scriitor, să-mi jertfesc viaţa de dragul Patriei şi al Neamului (poate: să-mi servesc până la jertfire de sine Patria şi Neamul, cam aşa, aproximativ ... Ce mi-a trăsnit prin cap atunci?). Mă gândeam că nu am nici o şansă (eram patru sau chiar cinci aspiranţi pentru un loc la facultate), apoi, compunerile nu le semnam – îmi imaginam că nu sunt decât nişte „scrisori anonime“, chiar dacă ni se oferea un plic, în care erau numele noastre, cu un fel de cod ... Tristeţea din sufletul meu era alimentată şi de faptul că veneam tocmai de la Leningrad (pe atunci nici nu visam că se va numi cândva Sankt-Petersburg, ca pe timpuri ...), unde n-am reuşit la Institutul Ilia Repin al Academiei de Arte Plastice din U.R.S.S. Ca să nu mă fac de ruşine în faţa părinţilor, am depus şi eu actele „la filologie“, în ultima zi (la instituţiile superioare de teatru, cinema, muzică şi arte plastice examenele de admitere aveau loc cu o lună înaintea celorlalte ...). Eram primul copil în familie, însemnat cu o cruce în frunte (cu fierul roşu!), pentru că nu numai părinţii, dar şi bunicii mei au fost deportaţi – au simţit pe pielea lor gulagul sovietic: stepele pustii din Kazahstan, Siberia, Lacul Onega, minele de cărbuni din Donbas ... Toţi ai mei

144

Page 145: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

figurau la paragraful „duşmani ai poporului“, şi cei vii, şi cei morţi, iar eu nu eram decât „un copil al duşmanilor poporului“ şi, pentru o identificare imediată, eram înscrişi în buletinele de identitate (paşapoartele de gulag) r o m â n i, cel puţin cei născuţi pe teritoriul fostelor judeţe Rădăuţi, Storojineţ, al Ţinutului Herţa din regiunea Cernăuţi, precum şi din regiunea Transcarpatică – satele româneşti din Maramureşul Istoric ...

N-am reuşit să-mi ascund originea „nesănătoasă“ şi atunci s-a trezit un diavol în carnea mea, în celulele mele (dar nu şi în suflet!) şi m-am făcut p o e t, m-am declarat poet de la bun început, dar unul revoltat, hăituit, încolţit, nemulţumit neacceptat – un fel de poet avangardist (deşi încă nu cunoşteam mai nimic pe atunci despre adevărate AVANGARDĂ în artă şi literatură). Mă înduioşam şi cu „porecla“ de PICTOR ABSTRACŢIONIST, după cum s-a scris despre mine chiar în ziarul Universităţii (cu ocazia aniversării revoluţiei din octombrie am „pictat“ gazeta de perete a facultăţii într-un mod atât de original, încât a fost pur şi simplu smulsă cu tot cu tencuială, călcată în picioare, criticată la decanat, la rectorat, într-o şedinţă închisă a comitetului de partid ...). Zburau pietrele din toate direcţiile în capul pictorului. Iar pictorul – eram chiar eu şi nu semnam decât în calitate de „membru al colegiului redacţional“ ...

Deşi compuneam versuri de la vârsta de zece ani (din mers!), abia după ce am trecut de douăzeci „mi s-a permis“ să deschid gura. După ce am tot insistat cu noi şi noi texte (aveam de acum cel puţin trei manuscrise a câte o sută de poezii), după ce am

145

Page 146: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

trecut cenzura kaghebiştilor de la facultate (nu le mai dau numele, căci nu merită) şi mi-au fost selectate zece titluri pentru Cenaclul Mihai Eminescu (era obligatoriu să scriem Mihail, ca pe placa de la mormânt a ... clasicului literaturii moldoveneşti) ...

În prezidiul cenaclului se aflau: preşedintele – tânărul poet Mihai Morăraş, născut la Cernăuţi, cu cinci ani mai în vârstă decât mine; criticul literar Mihai Cimpoi – preşedintele Clubului literar Mioriţa de pe lângă Biblioteca Republicană de Stat Nadejda Krupskaia; profesorul de estetică al facultăţii, criticul literar Ion Ciocanu; poetul Petru Zadnipru – secretar responsabil al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.S. Moldovenească; profesorul de literatură clasică ... moldovenească Ion Osadcenco (conducătorul seminarului special Eminescu – a şi fost interzis!); supervigilentul lector Gheorghe Mazilu (care invita băieţii de la anul întâi „să doarmă o noapte“ la el, iniţiindu-i în arta homosexuală ...), parcă au mai stat şi alţii la „masa roşie“ ... Sala de festivităţi arhiplină. Câteva sute de studenţi de la toate facultăţile. Lectori. Profesori. Tineri şi bătrâni …

La colţul din dreapta (dacă priveai din sală) al mesei prezidiului şi-a citit (mai mult le-a rostit pe dinafară) cele zece poezii selectate „la sânge“ tânăra poetă Liuba (Liubov) Tuchilatu, nimeni alta decât Leonida Lari, care de pe atunci era o legendă vie a facultăţii, purta un „blazon“ de „poetă mistică“, deşi titlul acesta era rostit mai ales în şoaptă şi n-a mai scăpat de el nici în prezent (Mihai Cimpoi, care primul i-a potrivit această „haină“, repetă până şi în ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a volumului O

146

Page 147: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Editura ARC, Chişinău, 1997, p. 225: „Poeta devine, cu timpul, mistică, fără ca misticismul să fie acoperit artistic ... “), apoi, la celălalt colţ am citit eu, fără să-mi ridic ochii de pe paginile drastic redactate, tot zece poezii, după care în loc să mă închin şi să „mulţumesc pentru atenţie“, am scos din buzunarul de la piept o coală împăturită în patru, m-am întors spre membrii prezidiului şi printr-o frază destul de întortocheată le-am cerut îngăduinţa să mai citesc un singur poem, „în afară de concurs“, fără să mă deranjez că unii s-au înnegrit la faţă de gestul meu obraznic ...

„Şi am început: Când am înţeles ... Am înţeles îndată! Că n-ai să mai vii ... Să mai vii vreodată – Eu ţi-am tăiat sânii, Sânii tăi de fată, Să rămâi cu mine, Pentru mine – fată ...“ (astăzi ultimul vers l-aş înlocui cu:

nedezverginată ...) Am făcut o mică pauză. Am tras cu coada

ochiului spre cei din sală – zeci şi sute de ochi strălucind de bucurie, de satisfacţie – era un fel de început de revoltă, la care ei nu se încumetau. Cu greu am descoperit-o şi pe Mada, prietena mea, pe care foarte greu am convins-o să participe la „prăbuşirea“ mea, avea nişte ochi liliachii, de o frumuseţe rară, nu cunoştea nici o boabă româneşte (deşi se născuse la Chişinău!), am invitat-o în calitate de Muză,

147

Page 148: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

pentru a provoca şi mai mult dezacordul (poate chiar gelozia) colegilor basarabeni ...

Înconjurat de lumina tainică din ochii iubitei, am citit mai departe:

„Când i-am dus la buze – Buzele mi-au plâns ...

Mult am râs în noapte, Noapte fără vis ... Eu am rupt cu dinţii – Dinţii mei de câine! Carnea crudă arde, Arde foc în mine ...“ Şi, ridicând vocea, tot mai mult, actoriceşte

(cu Mada studiam de mai bine de un an de zile la Studioul tinerilor actori şi regizori de pe lângă Studioul Moldova-Film), am continuat:

„Ochii plini de sânge, Sânge roz cu lapte – Nu s-astâmpăr, Doamne, Doamne, nici cu şoapte ...“ Simţeam că sala este electrizată, parcă era o

şedinţă de hipnoză colectivă: „Lapte cald şi roşu, Roşu ca de ceară – Poate pruncul nostru N-ar fi fost să moară ... Mâinile-mi supuse – Îs supuse ele? Un copil în inimă – Inima te cere! Vino lângă mine, Lângă mine, iară,

148

Page 149: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Să te prind în palme, Palmele-mi de ceară ...“ Şi am mai tras, pentru ultima oară, o gură de

aer (încins, din sala gata-gata să explodeze), încheind, aproape în şoaptă:

„Când am înţeles ... Am înţeles îndată! Că n-ai să mai vii ... Să mai vii vreodată – Eu ţi-am tăiat sânii, Sânii tăi de fată, Să rămâi cu mine, Pentru mine – fată ...“ În loc de aplauze, s-a lăsat în sală o tăcere de

mormânt. Am depus (demonstrativ!) textul pe masa prezidiului şi am păşit bărbăteşte spre scaunul meu liber de lângă Mada, muza mea, credincioasă, care vedea TOTUL, dar nu înţelegea nimic... M-am lipit de coapsa ei fierbinte, am scos din servietă volumul Florile răului de Baudelaire şi m-am adâncit în lectură ... Purtam cu mine peste tot proaspăta ediţie alcătuită de Geo Dumitrescu, pe care mi-am procurat-o de la librăria din Cernăuţi în timpul vacanţei de iarnă (librara, o ovreică în vârstă, care ţinea foarte mult la mine, mi-a recomandat-o, spunându-mi: „Domnule student, dacă nu te-ai lecuit de poezie, trebuie să-l citeşti neapărat pe Baudelaire ...“ „Ca să mă îmbolnăvesc şi mai rău pentru toată viaţa?“ – am răspuns şi i-am întins imediat 3 ruble şi 67 de copeici – mai bine de jumătate din costul biletului de autobus Cernăuţi – Chişinău, fiind nevoit să călătoresc de la Bălţi iepureşte ...).

149

Page 150: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Astfel poezia lui Charles Baudelaire a intrat în viaţa mea, în sângele meu, în celulele mele ...

Nici nu m-a interesat ce s-a vorbit la cenaclu despre poeziile mele (despre poezia „baudelairiană“ nu s-a rostit nici un cuvânt!), am fost atent doar la părerile exprimate despre versurile Liubei Tuchilatu, pe care o simpatizam, dar cu care n-am reuşit să discut nici o dată până atunci. Era cu doi ani mai tânără... Nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei negri, adânci, plini de mister. Trecea pe lângă mine (prin mine!) fără să mă observe (de fapt, nu observa pe nimeni din jurul ei!). Femeia ...

Căutam un răspuns în poezia La beauté a lui Baudelaire:

„Ca visul unei marmuri, o! ce frumoasă sînt, Iar sînul meu cu moarte împodobeşte firea, Făcut fiind să-aducă poeţilor iubirea Cea mută şi eternă-a materiei de rînd ...“ (traducere de Al. Andriţoiu) Versurile Liubei Tuchilatu aveau să apară în

scurt timp în ziarul bilingv „Kişiniovski Universitet“ (Universitatea din Chişinău), despre ale mele nu aveam nici o veste, deşi de mai bine de un an zăcea mort la redacţie manuscrisul meu Omul fără dragoste (munceam din greu la alte două manuscrise: Ziua de la miezul nopţii şi Nuntă după moarte). Mi-am lăsat barbă, deşi ştiam prea bine că pe atunci intelectualii cu barbă sau plete prea lungi erau pescuiţi de pe străzi, escortaţi la miliţie şi tunşi ... (Prin Chişinău înaintea mea au fost două cazuri: bărboşii Emil Loteanu, poet şi regizor de film – am reuşit chiar să mă filmez în pelicula lui Această clipă!, într-un

150

Page 151: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

rol episodic, cu un an în urmă – şi redactorul Editurii Cartea Moldovenească, Emil Codău, „celebru“ printr-un poem scandalos, care circula în manuscris, adică noi cunoşteam de acum SAMIZDAT-ul sovietic ...). Miliţia n-a pus mâna pe mine, dar colonelul de la catedra militară nu mi-a iertat forma mea de revoltă – s-a pus problema exmatriculării mele din Universitate! Trebuia să aleg: ori barba şi pletele lungi, ori Universitatea – adio!, mai ales că, între timp, am încercat să mă transfer cu studiile la renumitul Institut de Literatură Maxim Gorki din Moscova – unica „fabrică“ de scriitori din URSS – şi dacă nu mi-a reuşit... Tuns şi ras, nu m-am lăsat de poezie. Scriam în taină, iubeam în taină, sufeream în taină ...

Debutul meu literar s-a produs, totuşi, dar nu la Chişinău, ci la Cernăuţi, chiar în mult jinduita pagină literară a cotidianului regional „Zorile Bucovinei“ (30 martie 1969), unica publicaţie de limbă română din Nordul Bucovinei, deşi se tipărea cu litere ruseşti. Sus, în colţul din dreapta al paginii, sub „un tanc sovietic în satul .... din raionul Zastavna la sfârşitul lui martie 1944, locotenentul Semionov G.I., comandantul tancului, stă de vorbă cu sătenii“ – DOUĂ CÂNTECE DE RĂZBOI, alături de poezia redactorului şef Ion Chilaru, Coloana nemuririi (în memoria ostaşilor căzuţi în luptele pentru eliberarea Bucovinei), a clasicului în viaţă Andrei Lupan (peste doar cinci ani avea să-mi devină socru ...), cu un fragment din poemul Sat uitat (Fraţilor, bine-aţi venit!), dar şi alături de poeziile tinerilor poeţi Ilie T. Zegrea, Vasile Tărâţeanu, Dumitru Covalciuc ... Pagina mai cuprindea nuvela Vişinul a regretatului

151

Page 152: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

scriitor bucovinean Dumitru Grinciuc (1933–1964) şi jos un INSTANTANEU, cu titlul În miez de noapte, semnat de poetul Ilie Motrescu, cel care avea să fie asasinat în mod bestial peste câteva luni, în iulie 1969 ... Presiunile regimului sovietic (fotografia cu tancul „eliberator“ din pagina literară), dramatismul şi tragismul existenţei intelectualilor români din Bucovina şi Basarabia ocupate nu mai au nevoie de alte comentarii ...

Peste un timp avea să fie publicat şi ciclul meu de versuri în „Kişiniovski Universitet“, cu un cuvânt destul de elogios, dar şi aspru, semnat de redactorul Ion Ciocanu, chiar şi fotografia autorului „cu barbă“ (!) a văzut lumina tiparului ...

Nu mă mai interesa. Scriam şi pictam. Pictam şi scriam cu o poftă nebună. Iubeam şi uram ... Pe lângă volumul lui Baudelaire purtam cu mine şi cartea lui Eminescu, Poezii, ediţia îngrijită de Perpessicius, ediţia a II-a, Bucureşti, 1960, 668 p., tipărită pe hârtie velină biblie ... Devenise cu adevărat BIBLIA MEA! Am scris pe prima filă, cu majuscule, cu negru, gras: Mihai Prepeliţă, or. Cernăuţi, sec. XX, ultima generaţie ... Eram conştient de condiţia artistului în imperiul răului ...

Fiind născut în Zodia Balanţei, a Cumpenei, încercam din răsputeri să-mi menţin echilibrul între cei doi poeţi ai mei: Baudelaire şi Eminescu sau invers. Când eram bătut pentru poezie, mă retrăgeam în pictură... Dacă mă părăsea o Muză, îmi „cumpăram“ un Model ori alegeam Singurătatea sau îmi căutam altă Muză ...

Ce aveam în comun cu Baudelaire sau ce mă deosebea de spiritul lui Baudelaire?

152

Page 153: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Mă strecuram (hoţeşte!) prin gâtlejul sugrumat (spânzurat!) al Clepsidrei, când în jos, când în sus (mă încumetam să zbor, Pasăre fiind după nume şi înaintând împotriva curentului, dar nu mă simţeam mai mult decât un fir de nisip, anonim, în bătaia vântului, mai ales a „buranului“ dinspre Siberii ...)

Veşnic îndrăgostit şi veşnic „omul fără dragoste“. Prizonier al propriilor gânduri şi iluzii. Boem. Vagabond. Muritor de foame ...

Căutam Femeia! Uram Femeia ... ALLÉGORIE

„Frumoasa mea, cu pieptul de antică sculptură, Îşi moaie zilnic părul, la chef, în băutură, Iar gheara voluptăţii şi viciul otrăvit Alunecă pe pielea ei dură, de granit. Ea-şi bate joc de Moarte şi de Desfrîu, şi-aceşti Oribili monştri, care strîng omenirea-n cleşti Şi-n jocuri dezmăţate o macină, respectă În trupul ei splendoarea şi linia perfectă. Cu mersul de zeiţă şi lene de sultană, Plăcerilor le-nchină credinţa musulmană Şi-n braţele-i deschise, îmbie să poftească Spre sânii ei întreaga suflare omenească. Ea ştie, – această stearpă şi falnică fecioară, Ce pentru mersul lumii e-atât de necesară, Că frumuseţea cărnii e minunatul dar Prin care smulgi iertarea oricărui fapt murdar. De Iad şi Purgatoriu n-a auzit, nu ştie, Şi când va bate ceasul să intre-n veşnicie, Ea va privi în faţă al Morţii rînjet slut Fără tristeţi şi ură, precum un nou-născut.“ (traducere de Mircea Pavelescu)

153

Page 154: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

În ultimii ani de universitate eram poreclit „poetul sânilor răzvrătiţi“. Poate că am pictat un tablou Odă sânilor? Dar tot de la Baudelaire mi se trăgea şi porecla ...

Schimbam Florile răului cu Poeziile lui Eminescu. Mă atrăgeau mai ales postumele. Imperfecţiunea unor versuri, faptul că Poetul nu le-a oferit tiparului, mă inspira într-un mod ciudat. Important pentru mine era să scriu, nu să public. În vara anului 1969 m-am aflat pentru trei luni în Districtul Militar Odessa, într-o unitate militară de infanterie motorizată şi tancuri ... Deveneam locotenent al Armatei Sovietice. Ca să nu înnebunesc, scriam zilnic câte o scrisoare rusoaicei Mada din Chişinău, compuneam versuri în limba rusă (!), un exemplar îl puneam în plic, altul ... îl îngropam în pământul poligonului militar (40x20 km) ... Ce era în capul meu ... Îl invidiam pe colegul de facultate şi de curs, Mihai Morăraş, care, deşi făcuse trei ani de Armată Sovietică înainte de a intra la Universitate, acum alerga în rând cu noi, înghiţea praful Bugeagului, înghiţea în tăcere toate sudălmile etajate ale ofiţerilor ruşi, care modelau din noi ofiţeri credincioşi ai Patriei ... Nu mai scria poezii, îi născuse soţia şi cu greu a obţinut o permisie de trei zile ...

La întoarcerea din armată, Mada mi-a restituit toate scrisorile şi mai mult nu ne-am întâlnit ... Femeia!

Ca la Eminescu: PIERDUTĂ PENTRU MINE, ZÎMBIND PRIN LUME TRECI!

„Pierdută pentru mine, zîmbind prin lume treci! Şi eu să-mi ştiu osânda ... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu braţele să-ntind, De-a genelor mişcare nădejdea să mi-o prind,

154

Page 155: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Zîmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez – Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi ...“ De la Eminescu învăţam a muri din dragoste,

de la Baudelaire deprindeam arta de a rezista... Dar Eminescu îmi era, totuşi, mai aproape (adunam material pentru viitoarea mea carte – evocarea documentară Tânguiosul glas de clopot ... Eminescu şi Bucovina, a. 1858–1869), simţeam că îl trădez pe IDOLUL MEU BAUDELAIRE, că devin ... român!

„Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o Şi totuşi când pe dânsa cu ţărînă-a coperit-o Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă Şi aş fi vrut cu dânsa ca să mă puie-n groapă ... Cînd clopotul sunat-au, plângea a lui aramă Şi rătăcit la minte strigam: unde eşti, mamă?

Priveam în fundul gropii şi lacrimi curgeau râu Din ochii mei nevredinici pe negrul ei sicriu; Nu ştiam ce-i de mine şi cum pot să rămân În lume-atât de singur şi atâta de strein Şi inima-mi se strânse şi viaţa-mi sta în gât – Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atît ...“ Trebuie să mă desprind din mocirla în care

mă zbăteam, fără de nici un rost, fără de nici un viitor ... (Mada s-a reîntors la primul ei bărbat, de care divorţase, era chelner într-o cafenea de lângă căminele noastre studenţeşti, practica boxul ...).

„Şi totuşi, totuşi, scumpo ... de nu te-aş fi văzut Au astă bogăţie de-amor aş fi avut? Durerea-mi este dragă, căci de la tine-mi vine Şi îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăşte-mă, priveşte la mine cu dispreţ, Să te iubesc prin asta tu mai mult mă înveţi!

155

Page 156: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Spuneţi-mi cum că faţa o mască e de ceară Şi mai mult o să crească iubirea mea amară! Că-n lupanar văzut-o-aţi jucînd, bătînd din palme Şi o să-mi par-un înger, în gîndul lui cu psalme! Spuneţi de ea tot răul de vreţi să-nnebunesc: Că-i heteră, un monstru, că-i Satan – o iubesc!“ Descopeream în biografia poetului Charles

Baudelaire că a fost şi un excelent critic plastic, muzical şi literar (la începutul anului 1972 aveam să-mi procur, de acum de la Moscova, din librăria Drujba, adică PRIETENIA, volumul Curiozităţi estetice, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971). „Diferitele studii, spontane sau ocazionale, ale lui Baudelaire despre frumoasele arte, despre literatură şi muzică trebuiesc considerate în primul rând drept creaţii tot atât de geniale ca Les fleurs du mal şi Le spleen de paris. Ele conţin o adevărată doctrină estetică, filosofică şi mistică“, după cum avea să scrie, peste un secol, editorul său, Y.–G. Le Dantec.

Oricum, vizitam Muzeul de Artă Plastică din Chişinău (era unul singur!), Sala de Expoziţii (în incinta Catedralei, despre care circula o legendă că un poet cunoscut ar fi urcat pe cupolă şi ar fi dat jos Crucea ...), concertele de la Filarmonică, m-am împrietenit cu tânărul compozitor Ion Macovei, cu dirijorul Dumitru Goia; frecventam teatrele, mai ales Luceafărul, dar şi teatrul „stalinist“ A.S. Puşkin, unde aveam să fiu angajat, din 1972, în calitate de secretar literar, având posibilitatea să realizez şi scenografia unor spectacole... Inconştient (sau poate conştient!) urmam CALEA LUI BAUDELAIRE, dar tot ce încercam sau chiar reuşeam să finalizez avea

156

Page 157: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

să se întoarcă, aidoma unui bumerang, în ... capul meu! Pietrele toate se spărgeau de un singur cap ... Spectacolul Ori-ori ..., după piesa dramaturgului moscovit Valentin Azernikov, în regia lui Andrei Băleanu şi scenografia mea, s-a jucat doar de cinci ori! Unul din motivele suspendării spectacolului a fost şi scenografia, „prea îndrăzneaţă, sfidătoare“, ca să nu spun mai mult. Scenografia spectacolului Sânziana şi Pepelea, după feeria lui Vasile Alecsandri, am realizat-o pe scena Teatrului de limbă rusă din Tiraspol (Transnistria), alte proiecte mi-au fost interzise ... Prima mea expoziţie personală (Stadionul Republican din Chişinău, anul 1970) de pictură şi grafică a provocat un scandal, până la urmă s-au implicat organele de securitate (KGB-ul!), m-am trezit aruncat în stradă, în toiul iernii (eram angajat pictor la Stadion, locuiam chiar în atelier ...). Viaţa îmi „dicta“ CE şi CUM să scriu, CE şi CUM să pictez ... Era o perioadă cumplită, când despre pictorii români din Basarabia (adică, R.S.S. Moldovenească!) nu se putea să scrii nici un cuvânt, mai ales despre cel mai important artist plastic, Mihai Grecu ... Reuşeam să strecor uneori doar câte o frază despre compoziţiile sale extraordinare, în anumite cronici despre pictorii sovietici, care expuneau la Chişinău. Maestrul Mihai Grecu devenise idolul meu (am avut chiar şi o întâmplare deosebită: când m-a scos scriitorul Iacob Burghiu din Spitalul psihiatric din Costiujeni, o suburbie a Chişinăului, de tristă faimă – primul om cu care ne-am întâlnit a fost ... Mihai Grecu, am discutat NUMAI DESPRE PICTURĂ, după mai multe săptămâni de închisoare psihiatrică, unde ni se „spălau

157

Page 158: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

creierii“ prin cele mai sofisticate metode medicale criminale!). Nici astăzi nu-mi dau seama, dacă cele TREI INTERNĂRI ale mele la psihiatrie (în Basarabia, căci în Rusia, pe parcursul a 20 de ani, nu am avut nici o problemă cu „psihiatria sovietică“) au ceva comun cu biografia lui Baudelaire ... La 4 martie 1977 (anul expulzării mele din Chişinău, „fără drept de întoarcere“, nu sunt reabilitat nici în prezent) mă aflam tot închis la Spitalul Republican de Psihiatrie din Costiujeni ... La ora 2200 (2100 ora României) eram trimişi la culcare, îndopaţi cu somnifere puternice, după şocurile cu insulină de peste zi, la care eram supuşi toţi cei închişi în salonul furioşilor, iar eu devenisem „furios“, pentru că nu doream să plec în Armata Sovietică în calitate de ofiţer (doi dintre colegii mei de facultate, chiar de curs, românul Toader Chilat şi ovreiul Mihail Şmulevici, „şcoliţi la catedra militară“, şi-au pierdut viaţa în timpul „serviciului militar obligatoriu“, chiar dacă erau locotenenţi, ca şi mine ...). Cât despre „şocurile electrice“ din spitalele psihiatrie „pentru arderea creierilor“ – n-am văzut, eu n-am fost supus la această metodă barbară, iar, despre ce nu am văzut cu ochii proprii şi nu am simţit pe propria piele, nu pot să scriu ... La ora 22 şi 22 de minute (ora Moscovei) balamucul nostru s-a cutremurat din toate încheieturile, eu am sărit din pat, cu pătura zoioasă în cap, ne-am bulucit cu toţii spre uşă (care era încuiată, ca de obicei, dincolo se afla un infirmier zdravăn, care urla şi el de spaimă, dar nu îndrăznea să descuie uşa – ordinul era ordin! – loveam cu paturile în plasa de metal de la geamuri –

158

Page 159: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

eram la etajul doi sau trei – eram în stare să sărim cu toţii prin geam, dacă am fi reuşit să-l spargem; din plafon bucăţi de tencuială cădeau peste noi, prin colţul salonului, unde era patul meu, de acum se vedea cerul – apăruse o spărtură de o palmă ... dacă ar mai fi continuat cutremurul – blocul vechi al spitalului s-ar fi prăbuşit la pământ şi rar cine dintre noi ar fi rămas în viaţă ...). Cumpăna?

Vai şi amar de cumpenele mele ... Dar tot acolo, la Costiujeni, am scris (pe

ascuns, pe foiţe de ţigară...) poate cea mai bună piesă a mea de teatru, în ruseşte, Krik bez prava na eho, adică Ţipăt fără drept de apel (în România am publicat-o, după ce am scris-o din nou, pe româneşte, cu titlul La casa cu nebuni, şi nu De ..., pentru că majoritatea scenelor aveau loc chiar acolo, la Costiujeni, unde erau internaţi mai ales OAMENI SĂNĂTOŞI, pentru a li se spăla creierii, şi nu nişte OAMENI NEBUNI CU ADEVĂRAT!).

Foiţele de ţigară, tixite cu textul meu mărunt, le strecuram DINCOLO, aproape zilnic, prin fratele meu, Gheorghe, student la ziaristică, la Universitate (din spital aveam dreptul la corespondenţă cu familia, dar plicurile se înmânau medicului, el studia conţinutul, după care le expedia sau le depunea la dosarul cu numele expeditorului ...); fratele avea grijă să fie textul dactilografiat, multiplicat şi răspândit printre patrioţii basarabeni, prieteni (SAMIZDAT-ul funcţiona perfect!), deoarece eu nu mai aveam nici o speranţă să ies viu de la Constiujeni, am fost ameninţat cu moartea, dacă nu voi părăsi „de bună voie“ Chişinăul, tuns, ras în cap (prietenul meu, omul de teatru, pictorul Ion Puiu,

159

Page 160: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

chiar mi-a pictat portretul – Îmblânzitorul Curcubeului – după titlul romanului meu, în manuscris, Îmblânzirea Curcubeului) – eram UN MORT VIU ...

Altă lovitură venea de la atelierul meu – din cartierul Micul Paris, după cum l-am botezat (unde se află în prezent Galeria Constantin Brâncuşi) – o şură dărăpănată dintr-o curte veche, din spatele blocurilor de pe prospectul (bulevardul) Lenin – o parte era ocupată de secţia de realizare a machetelor, a Fondului Plastic – în centru, atelierul sculptorului Lev Averbuh (în scurt timp s-a sinucis ...) şi colţul cel mai distrus, cu acoperişul spart, cu un cuptor electric pentru ceramică, părăsit, cu un pat de beton, pe care dormeam (un fel de mal, pe care se stivuiau mai înainte oalele fierbinţi scoase din cuptor) – şi iată că în timpul cutremurului toată gospodăria noastră s-a prăbuşit pe jumătate, iar cele două sau patru lăzi de-ale mele, din placaj, burduşite cu manuscrise, jurnale, schiţe, foi grafice, proiecte – câte au scăpat de şobolani (aveam impresia că şura cu pricina era aşezată peste un vechi cimitir, metodă deseori folosită de autorităţile sovietice pentru a şterge orice urmă românească din Basarabia, până şi căminele noastre studenţeşti s-au dovedit a fi construite pe teritoriul unui vechi cimitir – de câte ori se spărgea o ţeavă şi se săpau nişte şanţuri – noi eram nevoiţi să sărim peste oasele şi craniile răscolite!) – s-au risipit, toată curtea era plină cu hârtiile mele, după cum mi-a povestit fratele, cu lacrimi în ochi... Astfel veni pedeapsa cea mare, A LUI DUMNEZEU? Puţin de tot a recuperat fratele meu din tot dezastrul din jur ...

160

Page 161: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Manuscrisele mele „baudelairiene“, munca mea disperată de pe parcursul a 12 ani, s-a spulberat în vânt ... Era un fel de sinucidere! Prima ... La vârsta de 30 de ani ...

Dar spiritul, DUHUL LUI BAUDELAIRE, nu m-a părăsit. Nu m-a trădat. Plecam din Chişinău, din Basarabia (pentru totdeauna!), cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul răvăşit (un divorţ absurd, despărţirea de unicul fiu, Călin, de numai doi anişori), cu memoria ştearsă la Costiujeni, ca o bandă de magnetofon demagnetizată; cu nici o carte tipărită. Lăsam la Uniunea Scriitorilor manuscrisul Peste Carpaţi, peste cutremure ..., versuri lirice, versuri dramatice... Avea să vadă lumina tiparului abia în anul de graţie 1989, la douăzeci de ani după debutul meu, dar tot cu „litere criminale ruseşti“ – aşa mi-a venit între timp să le botez. Plecam spre MARELE NICĂIERI, în imperiu, să mi se piardă urma, să mi se şteargă şi numele ... De două ori, începând cu anul 1970, am avut invitaţii din România, să-mi vizitez rudele – pe fratele mamei mele, Vasile Patraş, veteran de război, fost miner, care locuia la Baineţ, cu plămânii ciuruiţi de mizerie, la câteva sute de metri de casa noastră natală din Bahrineşti, numai că între noi zăngăneau cele două garduri de sârmă ghimpată, blestemata de graniţă dintre români şi români; iar în judeţul Braşov mai erau în viaţă fraţii tatălui meu, Costică şi Nicolae Prepeliţă, ultimul mi-a tot trimis invitaţii, dar nu mi s-a eliberat un paşaport ... Dacă ajungeam în România, poate mă ascundeam undeva în munţi, „la o stână“, vorba lui

161

Page 162: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Grigore Vieru, dacă o fi adevărat acest gând al „poetului naţional basarabean“, că nu l-am auzit niciodată destăinuindu-se înainte de 1989 ...

Eram terorizat de propriile-mi iluzii, depresiile mele „lirice“ şi „plastice“ erau legate cu mii şi milioane de firicele de miraculoasa făptură, divină şi satanică simultan – FEMEIA ...

„Când Maestrul e nebun, Vine Muza, iarăşi vine, Fie noapte, fie ziuă, Muza trece zid şi vine ... Iar Maestrul, ca răsplată, Clipa, când ea se dezbracă, Din nebun înger devine ...“ Discursul meu poetic devenea „realist“ (au nu

„realismul socialist“ era pe atunci unica „metodă“, „curent“, prin care ni se permitea, de la miliţie! să ne exprimăm sentimentele, trăirile sănătoase?):

„FEMEIA – O RAZĂ DE LUNĂ ... Privesc singuratic prin geamul odăii Îmbâcsită cu fum de ţigară, Deşi eu nu fumez! ... Mucegaiul de prin colţuri Se întinde pe furiş Cu îndemânare de pisică Spre pânzele mele – Grămezi, Grămezi! În care mi-am pictat ochii, Şi faţa, Şi inima, Şi mâinile!

162

Page 163: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Dar mai ales ochii mi i-am stors, Când nu mai aveam culori Şi nici un ban în buzunare ...“ Sărăcia lucie nu era o metaforă, o invenţie, un fel

de a cocheta. La disperare, coexistam „în doi“: „Dar iată că o rază de lună Mă loveşte în tâmplă, Alerg nebun spre uşă, Cad pe jos, mă rostogolesc, Împiedicându-mă de portretele mele Cu ochii scoşi! Răcnesc din rărunchi, Mă ridic buimăcit: Trebuie să deschid uşa, Să leg câinele cât mai departe (avan se mai teme de câinele meu!), Căci vine EA, Coboară în odaia mea mucedă Pe o rază de lună ...“ O fi fiind de la Baudelaire „cetire“? Sau din

Luceafărul lui Eminescu? Poate, totuşi, inspirată din viaţa nemiloasă a lui Mihai Prepeliţă ...

Când am „aterizat“ la Moscova, în plină iarnă (noiembrie 1977), am căutat să nimeresc la ŢDL (celebra Casă Centrală a Literaţilor), unde doi scriitori ruşi s-au uitat lung la mine, m-au îmbrăţişat, m-au invitat la masa lor: „Sadisi, bratok!“ (Ia loc, frăţioare!), mi-au turnat imediat un „stakan granionnîi“ (pahar în canturi, de 200 gr., dacă se umplea până la dunga de sus, iar plin-ochi – 250 gr.), am ciocnit, m-au forţat să-l dau „peste cap“ până la fund, pe nerăsuflate, după care mi-au dat să miros o coajă

163

Page 164: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

de pâine neagră ca fundul ceaunului bunicii mele Lucheria din Bucovina (avea să se stingă din viaţă cu zile în februarie, ziua a doisprezecea, anul viitor ...). După care mi-au spus din nou: „Dacă vrei să devii un scriitor adevărat, mai întâi trebuie să înveţi a bea vodcă de rând cu noi ...“. Am încercat să le spun că eu nu beau, „nu prea beau“, că abia am scăpat din Basarabia, unde se bea vin cu căldările ... Că eu, de fapt, sunt român, din Bucovina (era cât pe ce să mă „scap cu vorba“ şi să rostesc Bucovina ocupată ...). Ei s-au scărpinat puţin în cap – erau păroşi, zoioşi, nebărbieriţi – adevăraţi urşi! – şi m-au sfătuit, de data asta ameninţător: „Apăi, frăţioare, dacă zici că eşti român, atunci, ca să devii scriitor adevărat, să te primim în rândurile noastre, nu-i de ajuns să înveţi a <gluşi> vodcă de rând cu noi, da’ mai trebuie, pur şi simplu eşti condamnat, să scrii, ruseşte! – mai bine decât noi ...“

Purtam cu mine doar Sfânta Biblie în buzunar, tipărită pe foiţă de ţigară, în limba română ...

„Muzele m-au părăsit. Dumnezeu m-a uitat ...“ Au urmat douăzeci, aproape douăzeci de ani,

„petrecuţi“ în Rusia (am fost expulzat şi din Moscova, pe Volga, „pentru încălcarea gravă a regimului de paşapoarte“: m-am încumetat să locuiesc, până la urmă, clandestin, în blocul din care fusese arestat, apoi urcat într-un avion şi „vărsat“ în Occident, Aleksandr Soljeniţîn – printr-o minune cerească, murise o bătrână şi m-am instalat în camera ei – în locuinţa comună, o „komunalkă“, cu nr. 159 – Soljeniţîn locuise la nr. 169 – pe numele fostei mele soacre, Rahil

164

Page 165: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Moiseievna; achitam întreţinerea în continuare pe numele şi cu actele ei – de la Gogol am învăţat „a trăi pe contul sufletelor moarte“; m-am şi recăsătorit, cu o rusoaică, moscovită, care mi-a născut o fetiţă şi, când abia îmi adusesem soţia şi copilul de la maternitate – m-au şi găbjit miliţienii! A intervenit conducerea Uniunii Scriitorilor din URSS – eram de doi ani membru titular, dar organele sovietice au ripostat: „Hvatit nam adnavo Saljeniţîna! Teperi priot kakoi-to Prepeliţîn ...“ – adică – „Nu-i de ajuns că avem pe capul nostru un Soljeniţîn! Acum ne presează cu un oarecare Prepeliţîn ...“ Numele meu pe tot parcursul „exilului rusesc“ a fost stâlcit în fel şi chip, după „inspiraţia“ celor care îl rosteau sau scriau ...).

Şi am locuit şi pe Volga, în regiunea Iaroslavl, în oraşul vechi, Pereslavl-Zalesski, doi ani (aveam să mă reîntorc la Moscova, să devin rezident, abia prin cea de a treia căsătorie, cu poeta armeană Alla Ter-Agopian); şi am scris numai ruseşte, şi poeme, şi proză, şi dramaturgie, şi am tipărit câteva cărţi, una chiar cu un tiraj de 150.000 ex., dar simţeam că mor, era un fel de sinucidere lentă ... Tot mai mult mă îndepărtam de NEAMUL MEU, de Bucovina, de Basarabia, de România din vis. Trebuie să recunosc: în Rusia am avut şi vise frumoase, pentru că ÎN RUSIA ÎNTOTDEAUNA AM VISAT ROMÂNEŞTE, adică vorbeam româneşte, numai româneşte ... doar în vis!

Şi a venit anul 1989, şi mi s-a eliberat la Uniunea Scriitorilor din Moscova primul paşaport (albastru, de serviciu), şi am fost urcat şi eu într-un avion sovietic, ruta Moscova-Dubrovnik ... şi am

165

Page 166: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

aterizat la Bucureşti, în octombrie (piloţii mi-au propus să zbor până în Iugoslavia ...).

La 7 noiembrie, sărbătoarea cea mare a ruşilor – aniversarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie – când la Chişinău străzile din jurul ministerului de interne, incendiat, erau baricadate, iar poeta Leonida Lari, deputat al poporului din URSS, cu alţi doi-trei colegi deputaţi, care nu s-au ascuns prin birouri, au ieşit cu pieptul deschis în faţa armatei sovietice de ocupaţie, ofiţerii aveau ordin de la Moscova să tragă în manifestanţii basarabeni şi numai o minune, divină, a oprit o mare baie de sânge – eu încă mă aflam în România, dar m-a „pescuit“ un diplomat al Ambasadei URSS din Bucureşti şi mi-a dat un sfat cu încărcătură de ordin: „Pervîm samaliotom na Maskvu!“ adică să mă întorc cu primul avion posibil la Moscova ... Şi să nu mai afirme cineva, să tot demonstreze, că Moscova n-a fost nici într-un fel implicată în evenimentele din decembrie 1989 din România! Citiţi, domnilor, stenograma, volumele roşii ale şedinţelor Congresului deputaţilor poporului din URSS, din decembrie 1989, prezidate de Mihail Gorbaciov ...

Muza, muzele mele s-au răzvrătit şi ele. De acum, în septembrie 1990 am aterizat (tot cu un avion sovietic ...) pentru a doua oară la Bucureşti, veneam în trei: cu soţia Alla Ter-Agopian, cu poetul Anatoli Verşinski, născut în Siberia, la lansarea antologiei Drevo suşcestvovania (Arborele fiinţării noastre) – prima antologie a tinerilor poeţi din România (15 autori, printre care Florin Iaru, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Cristian Popescu,

166

Page 167: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Mariana Marin ş.a.), pe care i-am tradus şi editat „în trei“ la Moscova (tiraj 15.000 ex.). Ne-a primit chiar preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Mircea Dinescu, desigur, la o şampanie, cu lansarea ne-am descurcat singuri ...

În 1991, am reuşit să stau trei luni în Ţară, să fac o călătorie „de documentare“ prin toate judeţele de frontieră – de la Sfânta Mânăstire Putna şi până la Iaşi, după care, la întoarcere, la Moscova, mi s-a retras paşaportul de serviciu; în 1992, am avut permis să intru în România doar pentru 48 de ore (am participat „cu trup şi suflet“ la Putna la slujba de canonizare a lui Ştefan cel Mare); în 1993 am reuşit să depun (după mai mulţi ani de chinuri!) actele pentru redobândirea cetăţeniei române, iar la 4 iulie 1994 (dată simbolică!) mi s-a înmânat „repatrierea“, m-am stabilit la Bucureşti, după un al treilea divorţ! Dar divorţam, pentru totdeauna! şi de regimul sovietic, de Rusia ...

La plecarea din Moscova am mai trecut o dată, nostalgic, pe sub geamurile lui Soljeniţîn (marele disident avea să se reîntoarcă în Rusia „democratică“, cu mare alai, aidoma unui ţar!, după ce a călătorit, cu multe popasuri, într-un tren special, într-un vagon „regal“ – de la Vladivostok până la gara Iaroslavskaia din Moscova – să ajungă în capitala Imperiului Răului la 21 iulie, la 17 zile după ce eu am primit, la Bucureşti, actul de repatriere, după exact 17 ani de „şedere“ a mea în Rusia ... Pictorul Nicolae Guţă, cu care ne-am repatriat cam în acelaşi timp şi ne-am stabilit în 1994 la Bucureşti, îmi va riposta că iar mă laud! Dar aceste coincidenţe nu

167

Page 168: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

sunt întâmplătoare ...); m-am plimbat şi pe celebrul Tverskoi bulivar, unde, în faţa statuii poetului Serghei Esenin (vai, „Maskva Kabaţkaia“ i-a desvelit de curând prima statuie ...) un bărbat mărunţel, jerpelit, cu hainele pline de noroi şi sânge, recita în gura mare, pur şi simplu urla nişte versuri proprii ... M-am apropiat, l-am ascultat: versurile erau „în dulcele stil clasic rusesc“, veritabile, interesante, izbucneau din sufletul unui poet revoltat, ajuns la ultimul grad al disperării ... I-am strâns puternic mâna, m-am prezentat şi el atunci mi-a spus şi numele său (nu l-am reţinut, din păcate), apoi şi-a scos ochelarii de soare şi i-am văzut mai bine vânătăile ... Abia de i se vedeau pupilele dintre pungile de sânge închegat! I-am lăsat adresa mea de la Bucureşti, de la Revista Reîntregirii Neamului „Glasul Naţiunii“, unde redactor şef era ... Leonida Lari – eu înnoptam chiar la sediul redacţiei – rugându-l să-mi trimită un ciclu din versurile sale, pentru o posibilă antologie a „noii poezii din Rusia“ ... Nu le-am mai primit niciodată! „Poetul“ (şi aşa n-am aflat dacă este un creator adevărat sau un huligan) dormea noapte după noapte chiar pe o bancă de lângă statuia lui Esenin, era mereu ridicat de acolo şi bătut de „noua miliţie“, dar el rostea mai departe versuri, în gura mare, nu se astâmpăra ...

La „Glasul Naţiunii“ aveam numărul de telefon 312-76-37, care era, de fapt, chiar numărul de telefon de pe timpuri al generalului Stănculescu (din octombrie 1994, ne-am mutat cu sediul redacţiei în str. Valter Mărăcineanu 1–3, dintr-o vilă din str. Londra, cu tot cu numărul de telefon de

168

Page 169: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

acolo ...). Eram trezit, noaptea – dormeam la început chiar pe masa de scris, punându-mi sub cap un maldăr mai vechi din revista „Glasul“ (prima publicaţie în grafie latină din Basarabia!) – suna telefonul, ridicam receptorul şi auzeam mereu alte voci, necunoscute, care se adresau: „Dom’ general?“. Alteori, buimăcit de somn, răspundeam în ruseşte şi după asta două-trei săptămâni nu mă mai deranja nimeni în toiul nopţii la telefon ... Până m-am mutat într-o cutie de beton armat, părăsind redacţia ...

Dacă e adevărat că „somnul naşte monştri“, apoi viaţa mea la Bucureşti a dat naştere unor poeme noi. Unul, kilometric, chiar aşa l-am şi intitulat, Poem nocturn:

„bătrâna doamnă trece reverenţios prin geam ea sparge cu picioru-i delicat lumina străvezie a zidului păşeşte direct pe masa mea de brad desenează în aer o figură deşucheată de cancan îşi arată coapsele tocite de dragoste dezvelindu-şi picioarele până la geneză sare jucăuşă pe duşumeaua de beton a celulei mele de călugăr se hlizeşte la mine doamna-muză <ai văzut ce sprintenă sunt> <ţi-au plăcut pulpanele mele> <ai vrea să facem o partidă de sex> <cum n-ai mai făcut cu nimeni niciodată>“ Existenţa precară, dincolo de orice imaginaţie

(fără spaţiu locativ, fără nici un izvor de existenţă, cu trei copii de la trei mame diferite, părăsiţi în trei ţări; cu probleme la coloana vertebrală – m-am şi

169

Page 170: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

operat, hernie de disc ...) – apa de la robinet, cartofii mărunţi, ca nucile (pentru câini!), sarea şi uleiul au devenit „elementele“ cele mai frecvente ale poeticii bucureştene ... Desigur, hârtia, un pix sau mai ales creionul (şi pixul costă bani!), un capăt de lumânare de prin biserici (nu aveam cu ce achita nici lumina ...). Ziua „trăiam“, noaptea „compuneam“, adică înregistram toate etapele agoniei mele ... Aşa am devenit român!

Descopăr în Piaţa Norilor din cartierul Tineretului (ce denumire poetică! să mai spună cineva că românii nu au imaginaţie ...) roşiile, ceva mai ieftine decât cartofii, în toiul verii:

„după revoluţia din decembrie 22 românia are 22 de milioane de poeţi nici academia nu mai ţine o evidenţă strictă acum poezia se vinde la kilogram se vinde în piaţa norilor cu preţ redus alături de roşiile pe jumătate putrede îl rog pe un ţăran oltean cu obrazul roşu de prea multă sănătate să-mi sloboadă un kilogram de roşii când aud de preţ îmi pierd darul vorbirii peste o oră îmi revin ca după balamuc <dar cât costă jumătăţile de roşii putrede“ <apăi nu costă nimic> <dacă-i treabă pe cinste> <atunci toarnă mata în sacul ista fără fund> <vreo câtevaisprezece kilograme> <căci tot nu am nici un ban> he-he îmi râde în faţă şugubăţul omulean <voi aici la oraş sunteţi putrezi de bogaţi>

170

Page 171: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

<iar eu vând astăzi numai jumătatea cea bună> <azi dau roşiile cu jumătate de preţ> <hai părinte nu mai sta pe gânduri> <scoate gologanii din buzunar> <dar nu sunt părinte om bun> <sunt scriitor> <he-he adică un fel de scârţa-pârţa pe hârtie>“ „Economia de piaţă“ m-a îndemnat să mă apropii

vertiginos de optzeciştii din România, de fapt, dacă socotim că primul meu volum de poezie, Peste Carpaţi, peste cutremure ... avea să vadă lumina tiparului abia în 1989, mă încadrez şi eu în generaţia sau promoţia optzeci, deşi criticul literar Mihai Dolgan din Basarabia mă „înghesuie“ în „generaţia de creaţie a şaizeciştilor“: Întoarcerea la izvoare şi restabilirea artei în drepturile sale (vezi Antologia Iubire de metaforă, Chişinău, 2001, vol. I); de nouăzecişti (pe mult regretatul Cristian Popescu l-am cunoscut, l-am şi tradus în ruseşte); chiar de douămiişti (îi admir la Cenaclul Euridice), nu mai folosesc majusculele în poemele mele, semnele de punctuaţie (doar ghilimelele în caz de dialog). Mi-am redus uneltele la minimum ...

Nu folosesc metroul, tramvaiul (ucigător de poeţi!), troleibusul, autobuzul. Bat drumurile cu picioarele mele până mi se rod tălpile încălţărilor şi îmi sângerează călcâiele ... Afurisiţii de câini vagabonzi din Bucureşti mă încolţesc la tot pasul (pentru comparaţie: în Rusia, în cei aproape 20 de ani, nu m-a muşcat nici un câine, nu m-a atacat nici un lup hămăsit de foame, deşi am locuit mai mulţi ani în pădurile din jurul Moscovei) ...

Primul dulău (de rasă!) m-a muşcat de pulpa piciorului chiar pe platoul Monumentului Ţăranului

171

Page 172: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Român răsculat în 1907, probabil, era în călduri (patrupedul!), iar stăpânul stătea tolănit la soare. Altul (un câine-lup) a sărit la mine, din senin, vizavi de Casa Vernescu a Uniunii Scriitorilor, pe care, de când a devenit cazinou, sunt nevoit s-o ocolesc (ştiam că acolo, la început, prin 1990, erau nişte camere pentru scriitorii nevoiaşi, dar ... „economia de piaţă”, bat-o vina!); m-a înhăţat de cotul stâng, m-a salvat canadiana din pânză groasă de cort ... Al treilea, pre nume Negruţu, era să-mi rupă tendoanele: l-am vizitat, în Piaţa Unirii, str. Poenaru Bordea, pe Nicolae Lupan – cel mai cunoscut disident basarabean, expulzat din Chişinău în anul 1974 – anul expulzării din URSS şi al lui Soljeniţîn – acum patriotul moldovean, când vine la Bucureşti din Franţa, închiriază o cămăruţă, nu are nici el spaţiu locativ în România ... Al patrulea – o javră lihnită de foame – m-a încolţit chiar în faţa Liceului Economic de pe bulevardul Dacia – eram după intervenţia chirurgicală la coloana vertebrală şi am ieşit, totuşi, să-l votez pe primarul general (nu-i mai dau numele!), cu gândul că va ajunge cândva dosarul meu pe masa lui şi se va „îndura“ să-mi acorde o locuinţă ...

Nu mai continuu. Restul sunt în cartea Poem nocturn (Editura Augusta, Timişoara, 2000):

„odată cu răsăritul soarelui mă trezesc admirând printre zăbrelele ruginite parada câinilor vagabonzi încerc să număr meticulos douăsprezece potăi lihnite de foame unul cu o ureche ruptă altul în trei picioare celălalt cu blana flocăită

172

Page 173: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

al patrulea fără de un ochi al cincilea e o javră mai mult moartă decât vie cel de al şaselea e un buldog alungat din casă al şaptelea cu o cutie de conserve legată de coadă despre cel de al optulea mi-e scârbă să şi relatez îşi târâie maţele pe pământ dar nu se lasă de haită al nouălea e în erecţie al zecelea e o căţea cu ţâţele fleşcăite cei doi de la urmă încheie solemnul cortegiu încălecaţi unul pe altul i-a înciotat dracul îi urmăresc cu lacrimi în ochi gândindu-mă la pictorul briegel căruia nu i-a fost dat să-i picteze eu nu am nici pânză şi nici vopsele la îndemână“ Acum stau la o mansardă. Un stejar, care a

depăşit cu vârful său blocul nostru cu şase niveluri, îmi bate cu ramurile în geam, mai ales dimineaţa, în zori. Mă trezesc, îmi fac rugăciunile şi mă apuc de lucru. Mă gândesc uneori că încă n-am fost la Paris (la Singapore am ajuns, iar la Paris încă nu ...), GÂNDESC LIBER – aceasta este marea biruinţă a vieţii mele. Deocamdată comunică între ele DOUĂ MANSARDE – a mea, de la etajul cinci, cu a lui ... Emil Cioran, de la etajul cinci din Paris, rue de l’Odeon nr. 21. N-am reuşit să-l vizitez pe MARELE SINGURATIC. Dialogurile dintre mansardele noastre s-ar putea să se transforme într-o carte. De data

173

Page 174: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

asta o voi scrie fără ajutorul reportofonului. Doar cu sufletul. SUFLETELE NEMURITOARE ...

Uneori sar alarmat din somn: iar am visat ruseşte, parcă mă aflam la Moscova sau undeva în Rusia, dincolo de Volga (în satul Bogoslovo – Cuvântul lui Dumnezeu, din regiunea Kostroma?), parcă discutam cu fiică-mea Maria, cu maică-sa, rusoaica Anuşka, sau cu poeta armeană Alla Ter-Agopian ... Trecutul meu „rusesc“ este mai puternic decât ultimii zece ani petrecuţi la Bucureşti! Oricum, rămân UN SCRIITOR BILINGV ...

Am avut, desigur, şi rezultate. Ediţia în 10 volume (aproape 5.000 de pagini) sub genericul Din gulagul românilor ... – este prima selecţie din tot ce am scris în limba română. Acum m-am apucat de alte zece volume – BOMJ ... Pictura ... Spectacolele de teatru ...

În anul 1995 actorul basarabean Vasile Butnaru a reuşit să se lanseze pe scena Atelier a Teatrului Naţional Ion Luca Caragiale din Bucureşti cu monospectacolul Mucenicul după poemele mele, în premieră absolută (la Chişinău spectacolul a fost interzis!). Avea să devină apoi laureat la un festival internaţional din Kiev (Ucraina), altul la Moscova. A reuşit să ajungă cu Mucenicul şi în Grecia, unde turneul a durat trei luni. Câteva ecouri: spectacolul Mucenicul, după mine, este o capodoperă. Actorul este expresiv, atât exterior, cât şi interior. O lucrare făcută cu mare dragoste şi credinţă. „Suntem actori de acelaşi sânge!“ – Larisa Kadîrova, artistă a poporului din Ucraina. „Sunt de părere că lucrarea trebuie prezentată pe întreg globul pământesc. Îndeosebi, monospectacolul s-ar bucura de succes

174

Page 175: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

la comunităţile româneşti. Românii din alte părţi ale lumii s-ar simţi onoraţi de prezenţa actorului Vasile Butnaru“ – Ana Uziana Barza, fondatoarea Comunităţii române Ştefan Cel Mare, Grecia ...

Prin februarie 1998, am fost invitaţi împreună în Germania. Vasile Butnaru s-a produs cu monodrama Mucenicul şi la Ambasada României de la Bonn, unde am avut cea mai importantă serată, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani. Eu am revenit la Bucureşti, iar actorul basarabean a prezentat spectacolul la Paris, de unde a luat trenul spre Italia ... La Roma, s-a îndreptat spre Columna lui Traian (am vrut să scriu ... Decebal!). S-a îmbrăţişat cu dacii noştri în lanţuri ... Prima noapte a petrecut-o chiar pe o bancă de piatră din preajmă. Apoi şi-a înjghebat o colibă pe malul Tibrului şi 14 luni la rând a colindat aproape toată Italia cu Mucenicul meu, al nostru! La întoarcere, în ziarul „Ţara“ (27.04.1999, p. 4), interviul chiar aşa a şi fost intitulat: La Roma actorul Vasile Butnaru a trăit într-o colibă şi s-a simţit ca acasă. „... la Roma urma să fiu cazat în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din oraş. Am refuzat, şi cum vremea era frumoasă, mi-am înjghebat o colibă pe malul Tibrului şi am locuit acolo. Explicaţia e simplă: nu pot juca spectacole religioase (Mucenicul, bunăoară) locuind într-un hotel de lux. Prefer locuri modeste, unde pot să mă rog în tihnă, să postesc, acestea fiind definitorii în relaţia mea cu Dumnezeu“ ... Preotul Anton Lucaci de la Radio Vatican, unde Vasile Butnaru a fost invitat pentru câteva emisiuni, inclusiv la redacţia care emite în limba rusă, avea să se pronunţe semnificativ: „Un teatru aparte, cu un

175

Page 176: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

singur actor, întruchipând la modul esenţial eforturile unui neam care-şi caută fără întrerupere DEMNITATEA şi locul în universul uman, parcurgând calea purificării interioare prin jertfă, până când balada propriei resemnări se transformă în cântare de Paşti“.

Dacă ar fi să-i dăm întru totul crezare lui Charles Baudelaire – „Binele este totdeauna produsul unei arte, iar răul se săvârşeşte fără caznă, în chip natural, prin fatalitate“ (Curiozităţi estetice, p. 214). Cred că într-o măsură oarecare ne-am îndeplinit misiunea ...

Nu demult împlineam 55 de ani. Crucea destinului meu apăsa drept în moalele capului, întristatul meu cap, lovit de atâtea ori în Imperiul Răului. De la această imagine, deloc poetică, ci trăită-suferită-îndurată PE VIU, am ajuns, în mod logic, la o imagine cruntă, neorealistă:

„pe drum îl visez pe bietul poet şi mai nenorocit ca în viaţa-i scurtă de mucenic eminescu rătăceşte prin cernăuţi cu capul spart tot întreabă şi întreabă de trecătorii grăbiţi <unde-i ţara mea românia> <unde-i dulcea mea bucovină> şi toţi îi răspund într-un glas <ne znaiu> adică <nu ştiu>“ Poetul avea să fie „potolit“ cu mercur injectat

în vene, la 33 de ani (vârsta lui Christ!), strănepoţii lui „neascultători“ au fost „trataţi“ la spitalul psihiatric cu insulină, de un român.

La 55 de ani, simţind farmecul Balanţei, am propus la Bucureşti o expoziţie de pictură şi grafică. Am fost programat în luna martie 2003, la aniversarea

176

Page 177: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

a 85-a de la Marea Unire a Basarabiei cu Patria-Mamă. Ne apropiem vertiginos de pragul unui secol, iar MAREA UNIRE A NEAMULUI ROMÂNESC tot nu s-a înfăptuit. Au nu suntem cu toţii sub un blestem?

Mi-am adunat picturile cu greu. Nouă ani de zile tablourile mele au fost blocate de vama ucraineană, nu aveam dreptul să le scot din satul meu natal din graniţă, unde le-am adus în 1977, într-un container de 5 tone, cu trenul, de la Chişinău. După 1991, au devenit TEZAURUL UCRAINEI ...

Până la urmă prima mea expoziţie personală, retrospectivă, am instalat-o la parterul gigantic al Muzeului Naţional de Istorie a României, cu genericul Basarabia martiră (aproape toate compoziţiile folclorice, de dimensiuni mari – Mioriţa, de pildă, de 2x3 m. ş.a., cât şi foile grafice au fost concepute şi create în Basarabia, în anii şaptezeci, adică anii cei mai cumpliţi ai dezmăţului sovietic ...). S-au tipărit pliantele (visul de a edita un album color a rămas doar vis ...), afişele, o parte am reuşit să le distribui, dar în ajunul vernisajului mă trezesc cu un telefon alarmant (eram la o şedinţă a Academiei Dacoromâne): titlul de Basarabia Martiră NU MERGE; dacă nu-l schimb, vernisajul nu va mai avea loc! Trebuia să dau răspunsul fără să pun receptorul ... Şi aşa s-a născut Bilanţul vieţii mele – zodia cumpenei: aproape o sută de lucrări de pictură şi grafică, şase vitrine cu publicaţiile mele – 25 de cărţi originale, 10 traduceri, volume colective, antologii, reviste, ziare ...

Ce putere haină mi-a interzis titlul Basarabia martiră?

La Editura Augusta din Timişoara tipăresc două volume de ... poeme. Adică Poeme uitate, 2004

177

Page 178: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

(şi Alte poeme uitate, 2005), câte o sută de titluri şi mai multe foi grafice alb-negru – totul din perioada mea baudelaireană. Dacă în prima culegere „n-am îndrăznit“ să includ Balada sânilor tăiaţi ..., cea de a doua se deschide chiar cu acest text scandalos, din timpurile apuse ale debutului meu basarabean ...

Mă voi „lecui“ vreodată definitiv de Baudelaire şi mă voi reîntoarce la Eminescu? ... Păşesc pe un fir invizibil întins la maximum între cele două piramide (piramizi-cărămizi?), cu ochii legaţi, simt „cu tălpile în flăcări“ arena circului nostru literar – au nu este o TRISTĂ COMEDIE A LITERATURII faptul că după 1989 au apărut peste o mie de poeţi „postdecembrişti“, în timp ce în România la ora actuală abia dacă putem constata existenţa a cel mult 10–15 poeţi adevăraţi ...

Păşesc înainte. Mă cumpenesc. Umbrela echilibrului meu este cerul. CERUL ...

Au nu această putere divină m-a readus la Zodia Balanţei? La această Vârstă a Bilanţului? Totul rămâne un miracol ...

În toamnă voi împlini 57 de ani. Poate 75 (după cum arăt, cu barba-mi înzăpezită ...)? 5+7 sau 7+5=12. Cam de pe la vârsta de 12 ani am început. Să gândesc. Liber! Să scriu. Să pictez. Să vagabondez.

Un fel de sinucidere lentă ... Baudelairiana mea continuă ... Aidoma unui cancer al sufletului. Tentaculele

acestei vidre se întind simultan în toate părţile. Metaforă? Metafizică? Metapoem? Metastază? Până când, Doamne?

178

Page 179: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

TATIANA RĂDULESCU

Eseu despre Charles Baudelaire

La vârsta adolescenţei mele, Tudor Arghezi a fost, prin Cuvintele sale potrivite şi Florile

de mucigai, catalizatorul literar în cunoaşterea poeziei lui Charles Baudelaire. Deja scrisesem versuri marcate de contactul cu lirica suavă a Magdei Isanos, şi, pe acest fond, cuvintele de acută plasticitate ale lui Tudor Arghezi au indicat o zonă de alarmă a sensibilităţii, un teritoriu minat cu aură toxică şi insolită. Cel care mi-a citit pentru prima oară poeziile lui Charles Baudelaire, aforisme şi fragmente din curiozităţile sale estetice, era un bătrân negustor de antichităţi, pe numele său Filip Manu, care trăia împreună cu familia sa în zona legendară a Crailor de Curtea Veche. Estet, cu gusturi rafinate şi, ocazional, profesor de franceză, el îşi făcuse o metodă originală de predare din a declama şi a interpreta, în limba franceză, poeziile de referinţă ale acestui liric damnat. Condusă de firul acestor lecturi de iniţiere, am primit mesajul contradictoriu al liricului simbolist prin care intuiam polarităţile existenţei: Extase de vie – Horreur de vie; Divinitate –

179

Page 180: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

poet damnat; Extaz mistic – neant; Damnare – înviere spirituală. Desigur că aceste polarităţi erau intuite în procesul unor lecturi comparative şi că înţelegerea lor conceptuală a venit mult mai târziu, când am citit eseuri şi studii consacrate lui Baudelaire.

La un prim contact cu poezia baudelairiană, am manifestat fascinaţie atât faţă de carnalitatea aspră a cuvintelor din zone contradictorii ale vocabularului, cât şi faţă de eleganţa matematică a prozodiei.

Binecunoscutele motive exotice, intimismul şi

cultul voluptăţii, erau în consonanţă cu structura adolescentină, cu fireasca tentaţie de experiere existenţială, de limite depăşite, de visare, evaziune, livresc şi patos melancolic.

Sensibilă la pictura lui Vermeer, cunoscută, desigur, din reproduceri. Cu sugestii de lumină filtrată prin cenuşă, ambarcaţiuni şi ape plumburii, eram predispusă şi capabilă să descind în vagul lecturii poetice din Baudelaire.

Se mai adăuga fascinaţia trezită de personajul Baudelaire – aristocrat cinic, dandy, cu gustul paradoxului. Mi-l închipuiam cu părul verde şi cu fularul viu – în fapt, cobra pe care o purtase, o dată, demonstrativ, în jurul gâtului, pentru a epata spiritul burghez.

Din lectura celebrei prefeţe semnate de

Théophile Gautier, din versurile cu trimitere certă şi din ilustraţiile de epocă, am reconstituit în parte mitul erotic baudelairian, pendularea între femeia de culoare (şarpele care dansează) şi iubirea platonică şi mistică pentru La Présidente.

180

Page 181: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Estetismul, elitismul, atmosfera hotelului de lux Pimodan, stilul de viaţă boemă cu improvizaţii şi ofrande lirice, prizare de haşiş, constituiau pentru mine un fond de înţelegere a unui univers care nu mă obseda, deşi l-am purtat mult timp în reveriile mele.

Am citit aforismele lui Baudelaire, nonconformiste,

paradoxale, cinice – cum spuneam – curiozităţile estetice şi prefaţa celebră pe care Théophile Gautier a semnat-o întru glorificarea idolului incomod al poeziei simboliste, Charles Baudelaire.

Personalitate proteică, anticipare a patosului negativ pe firul căruia avea să evolueze spiritul liric modern. Sens al unui dinamism contradictoriu, marcat deopotrivă de retorism romantic, elan mistic, spleen, gust pentru damnare, suicid moral în numele experienţelor limită, al nebuniei asumate şi a frumuseţii hieratice: „je haϊs le mouvement qui deplace les lignes“.

În timp, s-au sedimentat în mintea şi în

sensibilitatea mea alte straturi de reprezentări din poezia lui Charles Baudelaire, ca efect al unei traversée de l’écriture prin filtrul lecturilor din Proust, Mateiu I. Caragiale, Bacovia, Macedonski, Eminescu.

Proza lui Marcel Proust mi se părea a fi o supradimensionare a unor poeme baudelairiene şi o formă de reflectare a acestora într-un univers estetic paralel.

Poemul postum eminescian Când te-am văzut,

Verena mi se părea o expresie de intuiţie abisală a esteticii urâtului, compatibilă cu poezia lui Baudelaire

181

Page 182: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Hoitul. Ulterior, am grupat în această sferă poezia Cuptorul a lui George Bacovia şi Noaptea de Noiembrie a lui Alexandru Macedonski.

Tărâmul tenebrelor – pol al fascinaţiei iminente în sfera trăirilor limită, făcea posibilă, prin recul, accederea la voluptăţile verbului, la încrâncenări senzoriale şi euforie lingvistică.

Prin poezii precum Către cititor, Binecuvântare şi Epigraf pentru o carte osândită, am avut acces la autobiografia fierbinte a scriitorului, spre identitatea sa încifrată prin vers.

Compoziţiile poematice Femei osândite, Lesbos, mi-au permis accesul la pânzele lui Theodor Pallady.

Parcurgând cu ocazia unei retrospective o

simeză cu lucrări ale maestrului de stirpe boierească şi educaţie plastică pariziană, intimist cu fior melancolic, am simţit apropierea de lumea estetică a lui Baudelaire în preajma tabloului intitulat Toujours de Baudelaire.

Confirmarea intuiţiei mele m-a făcut să perseverez în domeniul conexiunilor poezie-pictură şi să am în vedere viziunea liricului francez despre creaţia impresioniştilor, expusă în saloanele pariziene ale timpului.

Mitologia boemei franceze mi-a fost inoculată prin filtrul lui Baudelaire. Astfel, am parcurs monografii dedicate lui Manet, Monet, Van Gogh, Modigliani, Matisse, Picasso, Brâncuşi. Inconştient, îl consideram pe poet mentorul lor spiritual „peste mode şi timp“.

Parisul mi-a devenit familiar, la fel limba

franceză, din perspectiva a tot ceea ce lecturile periodice din poezia lui Baudelaire mi-au sugerat:

182

Page 183: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

tensiuni psihice, polarităţi, morbiditate, extaz, halucinaţie intensificată de drog, iubire, voluptate şi exotism. Teritoriul livresc, fantast, desigur că falsificat din exces de imaginaţie şi extravaganţă.

Cum, cât s-a reflectat această lume estetică

destul de compozită în ceea ce am scris mi-e greu să discern. Poate că nici nu ar trebui să-mi pun această problemă. Ar fi ca o incizie în creaţia mea lirică atât de imperfectă. Gestul ar avea semnificaţia unei priviri într-o prăpastie, în timp ce te căzneşti să mergi pe sârmă.

Dinspre Arghezi înspre Baudelaire, trecând prin lectura lui Bacovia, am rămas cu gustul pentru contrast, violenţă verbală, metaforă şi asonanţe. Din perspectiva acelor ani (1970–1978), câteva poezii le-am păstrat, ca fiind revelatoare pentru recurenţa unor lecturi bazate pe afinitate structurală cu poetul simbolist. Înainte, m-am referit la Baudelaire ca la un magician al unui teritoriu estetic pe care l-am parcurs mental prin lecturi încrucişate, vizite în muzee, visări, imaginaţie şi rare momente de conceptualizare. Ulterior, afinităţile s-au materializat prin versuri purtând amprenta saltului din oximoron, din antiteze.

În 1978, am studiat monumentala carte a lui Macel Raymond intitulată De la Baudelaire la suprarealism. Cu această ocazie, aveam să meditez asupra disjuncţiei vizionar – poet şi să înţeleg că, abordându-l pe Baudelaire ca poet, ca fiinţă damnată, ca geniu pe orbita melancoliei, ca alchimist al verbului şi dialectician (pe linia horreur de vivre – extase de vivre), mă angajam într-un demers de o destul de mare gravitate şi chiar periculozitate şi nu

183

Page 184: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

lipsit de consecinţe pe termen lung. Era ca şi când ai fi forat într-un minereu radioactiv. Căci, cum puteam să scap de obsesia Cytherei, de insinuanta ei dezvăluire, de imnul închinat frumuseţii şi de alte embleme ale supliciului. Baudelaire îmi apărea atunci ca un magician şi exorcist al durerii existenţiale, ca un martir sublim şi cinic capabil să exclame: „Je suis la plaie et le couteau“.

Studiul lui Marcel Raymond îmi arăta cât de bogate şi iradiante au fost consecinţele lirice existenţiale, estetice, mistice pe care poezia lui Baudelaire le-a antrenat într-un vast câmp cultural înstăpânit de vraja persuasivă a limbii franceze sub care poeţii români au evoluat: Macedonski, Mateiu I. Caragiale, Ion Pillat, Tudor Arghezi. Dincolo de decorativism, estetism, eleganţă prozodică, filtrul baudelairian părea capabil pentru mine să ardă pentru totdeauna papilele gustului liric.

Graţios şi incisiv în sonete, amplu discursiv şi

riguros în poemele de viziune, Charles Baudelaire m-a făcut să mă gândesc la structura operei poetice eminesciene de o unitate primordială şi intrinsecă.

În versiunea lui Taşcu Gheorghiu, textul lui

Lautréamont mi l-a repus în minte pe Baudelaire ca o lectură liant. Scriind un eseu despre Cânturile lui Maldoror, m-am fixat asupra titlului Îngerul melancoliei, titlu generic pentru abordarea predilectă a acestei serii de poeţi ai suferinţei existenţiale asumate şi cultivate ca exerciţiu spiritual. Patosul cruzimii se asocia descinderii în infernul subconştientului. Poemul baudelairian Don Juan în infern a reprezentat o

184

Page 185: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

lectură emblematică pentru mine. La fel, versurile lui Lautréamont: „Groparule, de ce plângi,/Noi suntem pe această corabie nefericită numită Pământ pentru a suferi“. În acest context, notez discret despre mine că am semnat volumul Oaspetele de piatră, cu trimitere specială la celebrul mit al lui Don Juan, conţinând motive precum exorcisme, ecorşeu şi iluzii ale risipei de sine.

Lecturi cu semnificaţie de destin personal, lecturi

interzise de simţul pudibond, lecturi răvăşitoare, aducătoare de neant, asceză şi durere. Lautréamont, după Baudelaire şi Bacovia, mi-a clarificat sensul sintagmei morţii continue, adâncit de eseul poetului Ion Caraion.

Mult timp nu am mai conştientizat că port sub piele plaga lecturilor din marele damnat. Parcurgând, reluând prefaţa lui Gautier, apoi volumul Florile răului, am înţeles că autorul lor a parvenit la o viziune interioară cristalină, profesional conştientizată prin structurarea acestuia tematică şi motivistică, volumul determinând cititorul să îl silabisească ciclu după ciclu, pentru ca la sfârşit să acceadă la versurile epitafului conjuratoriu. Autentic sărut dat leprosului. Poetul ne leagă astfel de destinul său nefericit, ne cere lacrima noastră vitală să o strivim între paginile sângerânde, să deplângem condiţia umană căzută, să ne autoflagelăm împreună cu el şi să ne sfinţim prin patosul confesiunii. Revenim la un nou romantism prin patosul confesiunii. Din nou în craterul-caliciu al acestei stări de spirit care bântuie de fapt firea noastră încă de la vârsta

185

Page 186: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

fragilităţii emoţionale, făcându-i sensibile şi polarităţile, şi complementarităţile.

Stilist de anvergură, imagist sintactician, vizionar

captivat de propriile pătimirii orgiastice, Baudelaire s-a implicat ca o conştiinţă tragică (prin reactualizare) pentru fiecare poet sau artist care-l citeşte, fiind astfel o emblemă pentru sensul devenirii poetice într-o amplă perioadă de timp. Ce va fi după Baudelaire – adică după istovirea sensurilor sale ultime şi când se va instaura pacificator pentru conştiinţele noastre obosite l’extase de vivre? Când va înceta eul omului modern şi postmodern să fie „haïssable“?

Amintesc în treacăt că şi Nichita Stănescu a

scris poezia Preşedintele Baudelaire şi că volumul Patimile, semnat de Mircea Ciobanu – stilist recunoscut în contextul românesc postmodernist –, a fost o carte de referinţă pentru mine.

Desigur că o lectură precum aceea din opera lui Charles Baudelaire are în cariera oricărui om confruntat cu problemele scrisului o relevanţă deosebită, precum cuvintele unui oracol.

186

Page 187: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

„La vârsta ieşirii din adolescenţă“

ecturi disparate din poezia lui Rimbaud la vârsta ieşirii din adolescenţă m-au pus la

curent cu un mod inedit de asumare a vieţii sub semnul libertăţii extreme şi a revoltei. Cultura hippy a anilor ’60, ’70 a modelat la rându-i figuri şi atitudini de adolescenţi întârziaţi, capabili să detabuizeze multe convenţii de tip burghez. Mult timp figura chansonetistului Hugues Aufray, îndrăgostit de muzica latină şi de alte ritmuri exotice, s-a suprapus în imaginarul meu chipului singularului adolescent, aşa cum a fost ea pictată în celebrul tablou al lui.

L

Exact un tip de frumuseţe juvenilă constituia şi pentru mine un reper intim, nemărturisit. Mă fascina faptul că la şaptesprezece ani Rimbaud îşi deschisese cu brio şi în mod programatic cariera poetică. Toate elementele unui destin fulminant mă atrăgeau în cazul său: voinţa-i de autoipostaziere într-un personaj incomod şi excentric, expresia lirică incisivă, conştiinţa de poet vizionar autorealizat „prin dereglarea sistematică a tuturor simţurilor“. Lectura versurilor sale îmi deschidea o perspectivă plonjantă dinspre o „transcendenţă negativă“ către o metafizică

187

Page 188: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

neagră. Poemul Corabia beată, prin pledoaria de imagini şi vocabularul de un mare ambitus, a stăruit în mintea mea mult timp, ca un simbol al aventurii extreme.

În primii ani de facultate, experienţa lecturii din Lautréamont (Cânturile lui Maldoror, în traducerea lui Taşcu Gheorghiu) mi-a clarificat şi mai coerent această structură a creatorului liric care, pornind de la estetica simbolistă, deviază cursul propriei deveniri înspre estetism şi, pe o cale abruptă, explorează situaţii paradoxale, la capătul cărora el se confundă cu alienarea, delirul, gustul propriei damnări.

Dacă iniţierea mea în sensul unei poezii disforice s-a făcut prin Bacovia, lecturile lui Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont şi din expresionistul austriac G. Trakl aveau să amplifice reprezentările mele în acest sens. Şi, cum era firesc, să nuanţeze conceptul de poezie, într-o perioadă în care scriam şi chiar intenţionam să-mi public versurile, sub imboldul colegilor mei de generaţie optzecistă.

La o şedinţă de cenaclu studenţesc – cum se ştie, în anii ’70 la Facultatea de Litere profesorul Ovid. S. Crohmălniceanu, autor, printre altele, şi al unui studiu despre poezia expresionistă, patrona un cenaclu cu destul de mare audienţă – am citit poezii care mi-au fost etichetate drept rimbaldiene. În fapt, calificarea se datora limbajului dur, bolovănos, şi sintaxei abrupte. Unor daruri, aşadar, pur exterioare. Mai târziu, studiul unor monografii scrise de Marcel Raymond, Hugo Friederich mi-au întărit convingerea că experienţe limită destructive şi destructurante la nivelul sintaxei poetice pot să conducă la recompunerea

188

Page 189: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

discursului ca figură a unei energii rostitoare ce se obiectivează proteic. Am mai înţeles că, din perspectiva dicteului vizionar, Rimbaud a regăsit structurile prozodiei clasice, academice, de la care plecase, ca autor al unor compoziţii în limba latină, impuse de programa şcolară a epocii. Genialul adolescent dovedise o intuiţie abisală a suprarealismului, mobilizat fiind de trăirile sale lăuntrice de tip romantic şi de experienţa drogurilor.

Lectura versurilor lui Rimbaud, în original sau în traducere, regăsirea acestui autor ca referinţă în studii precum La poésie éclatée de G. Poulet, simpatia mea faţă de o anumită tipologie artistică, aflată sub semnul boemei, toate au avut un impact asupra mea în exerciţiul continuu al autodefinirii ca poet şi ca temperament creator. Ca şi în cazul lui Baudelaire (abordat de Sartre în monografia sa, Cuvintele), lecturile din Rimbaud mi-au întregit o viziune fantastă şi personală asupra vieţii boeme cunoscute şi din monografiile publicate de Editura Meridiane. Tablourile pariziene (semnate de Baudelaire) şi Boema mea (miniatura lirică a lui Rimbaud) mă ajutau să înţeleg atmosfera unei epoci intrate în legendă şi să descifrez un mod de viaţă minată în fragilitatea ei de însuşi contradictoriul structurii artistice a celor pentru care boema, beţia, orgia, drogul, cultul viciului constituie o constelaţie imperativă în planul eticii de creator.

În perioada unor exerciţii poetice personale sub forma unor proze scurte, vag suprarealiste, am regăsit interesul şi motivaţia de a reciti Iluminările lui Rimbaud. În fapt, era vorba de o serie de Vitralii – cum le

189

Page 190: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

numisem atunci –, proze bazate pe imagism abrupt, şoc expresiv şi sintaxă fulgurantă. Această experienţă coincidea în cazul meu cu transpunerea în expresie a unor viziuni plastice, pictura fiind pentru mine un limbaj complementar, la care apelam cu scopul de a retensiona discursul liric şi a-l reorienta într-o direcţie nouă. Într-o perioadă de lecturi variate, hazardul m-a pus în faţa unor proze semnate de Marc Chagall. Juxtapunerea incongruentă cu finalitate magică a imaginilor din tablourile acestui pictor, interpretarea fantezistă şi onirică a datelor unei icoane m-au făcut să aşez în aceeaşi perspectivă semantică creaţiile pictorului rus şi Iluminările lui Rimbaud. Ca şi când cei doi creatori ar fi aparţinut aceleiaşi lumi. Încercam o intensă bucurie în cunoaşterea viziunilor lor crepusculare, cele ale unui eu disparat, pulverizat. Un eu migrator, care se dezintegrează în experienţe disparate, pentru ca apoi să se reintegreze magic din elementele unei fulguraţii nocturne.

Problema eului liric, a pluralităţii sale prin fiinţare şi expresie, m-a preocupat mult timp după data debutului meu editorial. Idealul unei scriituri fulgurante, bazate pe imagism, blocuri semantice disparate, blancuri în aşezarea grafică a unor poeme, pe care, din spirit de contradicţie, le numisem Sărbători, mă preocupa.

Când, în integrala poetică Rimbaud, publicată de Editura Eminescu, am citit piesele cu titlu oximoronic Sărbătorile răbdării, am avut sentimentul că bifez încă o experienţă revelatorie, legată de cunoaşterea şi integrarea câtorva elemente din acest tip de lirism. Rimbaud a fertilizat prin exemplul său

190

Page 191: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mitul poeziei care moare tânără, mitul poetului adolescent şi teribilist. Poezia ca filosofie a săracului în anii ’80 mi-a apărut a fi o formulă existenţială compensatorie. Poemul Corabia beată situa existenţialul în perspectiva cosmogonicului, prin erupţia de imagini siderale şi maritime. Eul confruntat cu mitul călătoriei iniţiatice, cu sfidarea timpului şi a spaţiului era o figură provocatoare. Pentru noi, românii, aventura similară era sfârşitul continuu, o regresie lentă în sinele nostru profund sub patronajul spiritual al lui Bacovia, redescoperit şi tematizat de Ion Caraion, poet disforic la rându-i, autor al eseului susnumit. Rimbaud, într-o lectură românească, soluţia existenţială Rimbaud în contextul solicitării totalitare româneşti de sfârşit de secol şi de mileniu, Rimbaud, termenul de comparaţie pentru liricii noştri, beneficiind de cea mai urâtă, dar şi cea mai poetică limbă cu putinţă (după aprecierea lui E. Cioran), iată câteva coordonate mai obiective de apropiere de marele damnat.

Născut în aceeaşi perioadă cu Eminescu, scriitorul francez face uz de aceeaşi apropiere explozivă a hiperbolei de litotă, a graţiosului de sublim şi a sublimului de grotesc. Putem urmări la cei doi autori aceeaşi pendulare între compoziţia lirică de mici dimensiuni şi poemul de anvergură vizionară sau satirică. Astfel, putem avea o receptare nouă a poemului Împărat şi proletar de Eminescu. Venind dinspre experienţa simpatizantului Comunei, Rimbaud, cel care, apăsând pedala mai mult pe grotesc, oferă o imagine demitizată a lumii occidentale, a credinţelor şi emblemelor burgheze, cu dezinvoltură, patos destructiv, cinism şi cruzime.

191

Page 192: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Eul golit de orice vanitate devine un mic demiurg rău în exerciţiul unei cruzimi gratuite.

Descinderea din retorica academică în structuri oximoronice dominate de categoria estetică a grotescului, trecerea de la dicteul febril la simetrii prozodice cristaline, dar toxice în conţinutul lor semantic, ritmicitatea când foarte abruptă, când detensionată, iată ce mi-au oferit recentele lecturi din Rimbaud.

Mitul tinereţii damnate se conjugă la el cu nostalgia unei copilării pure, aurorale.

Cum am spus, studiul lui Marcel Raymond – De la Baudelaire la suprarealism – mi l-a apropiat pe Rimbaud într-o perspectivă teoretică inedită prin dihotomia psihologică poet-vizionar. Am înţeles că orfismul în cazul său avea o conotaţie demonică. Tot astfel, studiul cărţii Structurile liricii moderne de H. Friedrich asocia modernităţii destructurarea continuă a triunghiului autor–operă–cititor, din perspectiva conceptelor negative, între care acela de transcendenţă negativă.

De la o etapă la alta a formării mele, Rimbaud a activat ca un ferment activ, direcţionându-mi lecturile în sensul unei lirici grave, aparţinând fie lui Jorje Vallejo, fie lui Michaux. Asumându-mi o anume incisivitate în a simţi/a exprima liric, mi-am intitulat o serie de poeme Exorcisme, cu conştiinţa că Michaux îşi numise astfel câteva texte definitorii.

Acum, când citesc atâtea lucrări ale postmodernităţii şi textualiştilor, care vizează lumea structurată ca text şi pe însuşi poetul, purtând pe trupul experienţelor extreme cămaşa de

192

Page 193: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

litere, textul rimbaldian îmi apare ca un memento expresiv şi vertiginos:

„De-atunci mă scald într-una în Marea lactescentă Ca-ntr-un poem de aştri pătruns şi devorând Azurul verde-n care vrun înecat – absentă Şi palidă stafie – coboară când şi când Şi-n care, dând culoare sălciilor seninuri Deliruri şi cadenţe ascunse-n străluciri Mai largi decât ni-e lira, mai tari ca orice vinuri Fac să dospească fierea roşieticei iubiri Văzut-am cum un soare pătat de-un mistic sânge Iluminează cheaguri prelungi şi viorii Cum draperia mării, foşnind sub zări se strânge Talazurile – parcă eroi de tragedii.“ Rimbaud, prin exemplul său existenţial, a conferit

poetului misiunea de a schimba viaţa cu preţul oricăror experienţe-limită, în care el se manifestă ca un alchimist al verbului, ca un martir, ca un damnat. Lecţia lui Rimbaud nu poate fi asumată de nimeni cu nonşalanţă, cu estetism. Versurile lui bolovănoase, minereuri radioactive într-o montură clasică de platină (alexandrinul) indică tentativa aproape suicidă a poetului de a se desprinde de convenţiile etice şi sociale pentru a întreprinde pe cont propriu o aventură asociată cu reformularea eului în acelaşi sens cu ceea ce spusese şi Baudelaire:

„le moi est un autre le moi est haïssable.“ Tematica apocaliptică – aşa cum indică exegeza

de specialitate – a textelor lirice care se scriu în prezent indică sensul de evoluţie a filonului rimbaldian.

193

Page 194: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

În fapt, poetul descinde în propriul infern pentru a se împărtăşi cu esenţele sale nefericite şi pentru ca astfel să aibă puterea unui taumaturg, capabil să dezvrăjească lumea de tenebre. La capătul unei astfel de experienţe toxice, izbucneşte o lumină aurorală, pe care magicianul melancolic o primeşte ca pe o cuminecătură. Aşa cum anunţa şi M. Raymond în studiul său: „poezia este chemată să dea un răspuns în privinţa destinului uman“.

194

Page 195: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

„O căutare înaltă“

elebrând tăcerea în perioade de sterilitate poetică sau sterilizate din exces de estetic,

Mallarmé mi s-a insinuat ca reper livresc ce părea a veni întotdeauna dintr-o zonă a vocabularului consacrată unei poezii de factură clasicizantă – precum armură de platină – „nimic e spumă, vers virgin“ – spre a desemna o cupă simbolică şi de bun augur, cu gestul unui oaspete care străbate irizând straturi de azur, valuri de voci astrale. Ofranda lui nu putea fi decât aceea a unei beţii benigne.

C

Arabescuri printre cuvinte, sinuozităţi având ca sens o căutare înaltă şi greu de definit, versurile lui Mallarmé incită la exerciţii de rostire într-un registru oarecum solemn, atunci când nu elanul vital te propulsează, ci o foame de asceză de lungă durată, pentru a ciopli idoli din nebulozităţi luminiscente:

„Vexaţi, n-au să-l provoace nicicând pe-acest pervers Cu scrâşnet taie spada doar razele de lună Ninsoarea peste oase în drumul ei advers“ (Ghinionul) Rafinamentul lexical poate că m-a tentat mai

mult atunci când încă am cultivat concepţia

195

Page 196: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

sacerdoţiului liric. Acest fapt purcede dintr-o zonă a mitologiei poetice moderniste, trenând ecouri din eminescianul Memento Mori, rondelurile lui Macedonski, Ritmurile pentru nunţile necesare ale lui Ion Barbu, poemele lui Philippide şi ale lui Mircea Ciobanu, Cezar Baltag, dar nu exclude reversul: contrastele violente, dure, expresiile cinice. Dar, dincolo de lacrimi, serafimi, flori, arcuşuri, viole, corole, balsamuri, azur – este loc şi pentru o figuraţie a torturii, a flagelării.

Căci După amiaza unui faun se întregeşte complementar cu pasiunea sanguinară a Herodiadei.

Iată de ce, atunci când citeam şi adnotam Patimile şi Nopţile lui Mircea Ciobanu – prieten literar şi mentor – violenţa, tăişul, ghilotina, sângerarea au reprezentat termeni obsesivi ce au trecut şi în poeziile mele din volumul Oaspetele de piatră. În textura unei rostiri psaltice şi cu aparenţă ceremonioasă, tainică. Prin această menţiune, afirm că mi l-am apropiat pe Mallarmé din perspectiva poetului român contemporan care a avut o mare afinitate cu scriitorul francez. Cel puţin, aşa l-a prezentat Laurenţiu Ulici într-un studiu.

Paiaţa şi bonzul. Doi poli. Umbră grotescă şi impură, paiaţa caricaturizează gravitatea sacerdotală a bonzului. Două simboluri: funia şi turnul de fildeş.

„Un aur de cimbale hilar în pumni de ură Deodată nuditatea Solarul zeu mi-o fură Ce pură exalase din fragedul meu nacru“ (Paiaţa pedepsită) Dualitatea angelic-demonic se vădeşte în

cazul lui Mallarmé a fi nuanţată prin termenii expuşi în rândurile precedente. Ea asigură

196

Page 197: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

pendularea macrotextului, fapt responsabil de o devenire discretă în însăşi personalitatea cititorului.

„Deasupră-mi noapte-a pielii când râncedă apari Levitând ingrat! că iată aici întregu-mi sacru Un fard topit în apa perfidă de gheţari“ Mallarmé – ca experienţă de lectură, dar şi în

plan poietic consună cu pudoarea, vălul, mistificarea dorită, încifrarea, poate din dorinţa de a înmormânta fastuos sub metafore şi structuri simbolice un daimon. Este şi acesta un sacerdoţiu.

„Mă oglindesc şi înger mă văd Şi pier şi-ador — Să fie arta geamul, misticitate fie – A reînvia şi unde, în ceru-anterior Al Frumuseţii Visul mi-e diademă vie“ Polarităţile lumii se regăsesc în poetul francez

ca într-o bijuterie barocă, în care montura de mare preţ face să se confrunte luciri, culori şi densităţi diferite. La fiecare început de an, lectura mallarméeană vădeşte pentru mine – ca gest ludic – virtuţi oraculare. Ea nu poate lăsa indiferent nici un autor care, iubind geniul latinităţii, îndrăzneşte să accepte provocarea livrescă a unor sentinţe precum aceasta:

„E vreun mijloc, tu, Eul ce ştii amărăciunea De-a sfărâma cristalul de monstru insultat Şi-a evada, în aripi vădindu-şi goliciunea — Cu riscul de cădere pe veci, ca un Damnat?“ Recapitulând cele mărturisite şi scrise de mine

despre cei trei zei ai poeziei moderne neolatine – Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé – pot spune că redescoperirea ritualică în imaginarul meu a unor configuraţii de tip romantic străbate această zonă a

197

Page 198: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

lecturilor cu un efort de a mă înţelege şi îmbogăţi. Nu este exclus ca această experienţă să fie tributară tradiţiei filofranceze, atât de vie în cultura românească.

Cei trei mari poeţi sunt, desigur, pentru mine, intangibili, iar cultul pentru ei este, într-un fel, distant. Dar ideea de a-i fi citit şi adnotat cu maximum de interes în momente de graţie sau cruciale în formarea mea îmi dă sentimentul unei statorniciri estetice.

Dincolo de lectura lor foarte personală, dincolo de acumularea unor elemente configuratoare, se profilează plaja descărnării poeziei şi a desolemnizării ei. După o agapă simbolică Baudelaire – Rimbaud – Mallarmé, simt nevoia să mă pregătesc pentru un necesar exerciţiu de descărnare (sau destrupare) sau de destructurare a poeziei sub un alt patronaj spiritual. Fastul metaforei parcă se cere expiat prin asceză.

Igitur – ca spectacol mental, ca balet al gesturilor, cuvintelor, tăcerilor era completat de cruzimea ritualică a Herodiadei. Personajul m-a preocupat la sfârşitul adolescenţei. Mult mai târziu, am asociat lectura câtorva sonete mallarméene cu aceea a unor miniaturi lirice semnate de Gongora. Preţiozitatea sunetelor, incantaţia voluptuoasă şi un farmec abstract îi reunea pe cei doi autori în mintea mea. Aflasem că generaţia 1927 a liricilor spanioli l-a revendicat pe Gongora în perspectiva lecturii modernistului Mallarmé.

Modelul de lectură a creaţiilor lui Mallarmé, îndeosebi a celor parnasiene, o asociam unei tehnici picturale asistate într-un atelier: maestrul nu pleca de la reprezentarea obiectului, ci de la o „de dincolo de conturul“ acestuia.

Pictura lui Nicolae Georgescu – elev al lui Corneliu Baba – autor de naturi statice plămădite parcă dintr-o

198

Page 199: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

materie nebuloasă, latescentă, portretele sale expresive în sens vizionar se întemeiau pe acest principiu.

Emblema unui meteorit căzut dintr-un dezastru obscur o cred tot mai mult compatibilă în scrisul şi viziunea mea poetică cu Oaspetele de piatră – ciclu liric al indeterminării, declanşat de experienţe ale misterului uman, după cum fervoarea solară din După amiaza unui faun, imagistica ei compensatorie prin frust, senzualitatea, a primit în scrisul meu replici întârziate.

Marii maeştri muţi impun respect, dar îi ţinem oarecum la distanţă, dintr-un soi de precauţie. Ne pot absorbi în nimbul lor pulsatoriu. Mărturisesc că am avut destulă reticenţă, mai ales faţă de cei care îmi induc sentimentul unei înnoiri bruşte, într-un fel sau altul. De aceea, am trădat imaginea şi cunoştinţele despre aceştia şi am încercat să mă apropii de oamenii vii din jurul meu, considerând că este o impietate a fora înlăuntrul unei statui ciclopice precum aceea a lui Baudelaire, Rimbaud sau Mallarmé.

199

Page 200: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

NICOLAE ROTARU

Rechizitoriul aversiunii

trebuit să moară şi să treacă un timp – ca şi-n cazul lui Giordano Bruno, Vicent

van Gogh sau Mihai Eminescu – pentru ca ţara sa şi, apoi, umanitatea să-l declare geniu pe controversatul, nonconformistul, „obscenul“ şi straniul Charles Baudelaire.

A

Astăzi, în cimitirul parizian Montparnasse (undeva, la margine şi alături de cel cu care s-a aflat în cruntă duşmănie, generalul Jacques Aupick, tatăl său vitreg) este un adevărat pelerinaj, mai ales la 9 aprilie şi în ultima zi de august, datele naşterii şi, respectiv, morţii poetului damnat, a deschizătorului de drum nou, de modă, a celui ce n-a fost magistru, dar a avut numeroşi discipoli, n-a fost agreat, dar a avut numeroşi adepţi.

Mie, Baudelaire mi-a fost izvor secret de apă vie şi comportament poetic. M-a influenţat şi m-a „convertit“, asumarea dezordinii şi a nonconformismului său curajos alimentându-mi neputinţele, inhibiţiile şi încorsetările.

200

Page 201: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Când am citit notaţia sa: „Astăzi, 23 ianuarie 1862, am primit un avertisment straniu: am simţit fâlfâind deasupra mea aripa imbecilităţii“ sau când am aflat că-n timpul sângerosului an revoluţionar 1848 striga pe baricade, cerând împuşcarea generalului Aupick, m-am simţit, brusc, solidar şi i-am devenit admirator sau, folosind un cuvânt la modă, fan. Fan fanatic, mi-aş permite să forţez mâna limbii române!

Contradicţiile şi „aberaţiile“ baudelairiene (precum aceea de a candida pentru un fotoliu de nemuritor în Academie) mi-au alimentat propriile nehotărâri.

Uneori, marele poet pare că-şi asumă un diletantism studiat, pentru a se face neînţeles, chiar neacceptat de contemporani. Cum poţi să nu fii solidar cu un suferind sortit să rabde umilinţa amenzii pentru carte şi interdicţia poemelor considerate azi geniale precum: Femei blestemate, Metamorfozele vampirului sau Bijuteriile?

De la el (şi de la contemporanul lui european, locuitor în România, pe numele său Mihai Eminescu!) am învăţat negocierea în picioare metrice cu moartea şi excentricităţile, am deprins revolta şi jemanfişismul în chip de colaci de salvare de la înec în lacul cu fluid romantic stătut, în care fusesem obişnuit să mă scald în melancolii şi emoţii primare.

Prin definiţie, creatorul este un ins dual. Baudelaire m-a învăţat să-mi asum graniţa acestei dualităţi care-ar putea fi iubirea, situată între naştere şi pornirea eschatologică. Orice eşec al acestei asumări a devenit poezie şi, pentru a şlefui, a mai fost nevoie să-mprumut ceva de la el: solitudinea. Solitudinea ca esenţializare şi metamorfoză a însingurării romantice.

201

Page 202: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Sub această carapace, în acest sâmbure, sunt posibile gestaţia şi rodul cuvintelor. Retragerea din lumea mistificării şi epatărilor, din excenticitate şi „dandysm“ catalizează luciditatea, alimentează căderea în „păcatul“ de a fi (şi) altcineva şi mai ales de a putea evada din tine însuţi; adică de a crede şi a crea!

Baudelaire m-a învăţat să-mi prefac cuvintele în ascuţiş de armă albă, să le adun în poeme răzvrătite şi contradictorii, în visări parţial color şi greu de istorisit la trezirea din halucinaţia sau doar din hipnoză.

Reanimarea florilor (cum am denumit primul meu grupaj de versuri ofertat unei edituri după ce l-au „validat“ Gh. Tomozei şi Fl. Mugur, dar rămas nepublicat) este un ecou la Florile (de otravă sau bolnave, cum propuseseră Arghezi şi, respectiv, Streinu să se traducă Les Fleurs du mal) ale lui Baudelaire.

În anii ’70, când am alcătuit „vaza“ cu poeme, care-ar fi trebuit să fie debutul meu editorial, m-a impresionat dedicaţia lui C. B. către unul dintre apropiaţii săi: „Poetul desăvârşit/neîntrecutului magician al literelor franceze/scumpului şi veneratului meu/maestrul şi prieten/Théophile Gautier/cu sentimentul/celei mai profunde smerenii/îi dedic/ aceste flori bolnave“. Mai apoi, patrulaterul temelor emise în primul vers din (poezia) Prefaţă („Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia“) au devenit obsesii ale propriei mele creaţii.

O tentativă de a urma filologia (împotriva interdicţiei şefilor militari, care vedeau această facultate drept incompatibilă cu cariera mea de ofiţer) m-a pus din nou faţă în faţă cu maestrul spleen-ului, revenindu-mi, la examen, să analizez (în franceză)

202

Page 203: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

vestitul poem Albatrosul. Mult timp m-a obsedat identificarea poetului (care mă credeam!) cu un „prinţ al vastei zări“ pe care, „Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări/Aripile-i imense l-împiedică să meargă“, potrivit echivalenţelor traducătorului Al. Philippide.

Pentru mine, bizarul şi nonconformistul Baudelaire este un fel de Oscar Wilde sau Byron francez. Spiritul de revoltă şi solitudinea autoasumată, presiunile sataniste şi complacerea într-un proces de conştiinţă a răului, preocuparea (estetică) pentru lumea grotescă şi travaliul (poetic) pentru umanizarea naturii maladive m-au atras şi mi-au conturat o anume damnare, un refugiu spiritual imitativ, o efervescenţă diabolică estompată, dar remanentă. Poate c-ar fi trebuit să vizitez Franţa, să văd Parisul, pentru a-l merita pe Baudelaire drept model, pentru a mă simţi, ca poet, ocrotit de umbra fălniciei sale. Dar, ştiindu-i, cât de cât, limba, am parcurs Tableaux parisiens, i-am savurat Le vin, am tras în piept aroma poemelor celebre din Les Fleures du mal, am rezonat citind Spleen et idéal, încercând să-i înţeleg Revolte şi să-i accept La mort. Adică, am reuşit să parcurg cele şase cicluri ale drumurilor existenţei umane muzical-magice şi să constat apoi că acest fapt m-a ajutat (m-a învăţat cum) că evadez de sub tutela romantică. Aşa cum Baudelaire însuşi a fost ajutat de „simfonia în alb major“ a lui Gautier sau de „voluptatea“ acelui „copil al secolului“ care a fost Sainte-Beuve să nu mai semene nici cu sine.

Controversele şi negarea contemporanilor au făcut din Baudelaire, pentru lirica universală, ceea ce au făcut convivii din universalul şi genialul Van Gogh pentru lumea cromatică.

203

Page 204: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Asemenea pulsiuni existenţiale, pentru artişti, reprezintă izvorul creator de frumuseţi şi eternităţi spirituale. Atitudinea, comportamentul şi transfigurările creatoare ale unor asemenea artişti magnetizează, molipsesc, domină şi predomină, umbresc ocrotitor sau distructiv destinul celor ce au ales opţiunea admiraţiei, cum s-a-ntâmplat cu mine, cel dedat la „răzvrătiri“ lirico-ludice made in Charles Baudelaire.

Aventurile erotice (potenţatoare ale dramatismului liric pentru orice poet!) ale lui Baudelaire au fost puţine, dar profunde. M-au impresionat „ciudata zeitate bună“, adică actriţa mulatră de mahala pariziană Jeanne Duval şi Apollonia Sabatier, destinatara unei bogate corespondenţe şi a unor poeme neiscălite. Dar, pentru poet, iubirea reprezintă un extaz putrefact, cum rezultă din finalul poemului Un hoit: „Când viermii te vor roade cu sărutări haine/Atunci, frumoaso, să le spui şi lor/Că am păstrat esenţa şi formele divine/Şi duhul descompusului amor“. Cum să nu influenţeze asta pe cel ce-a îmbrăcat cămaşa morţii eroice numite travaliu poetic?

Cel mai mult însă m-a marcat similitudinea de gând şi faptă în adevăratul rechizitoriu pe care Baudelaire îl face naturii, când o învinuieşte că-l „constrânge pe om să doarmă, să mănânce şi să se pună la adăpost ...“, adică îl face rob al trebuinţelor lui Maslow, necum mirabilului supliciu care este creaţia. Din această resurecţie se nasc marile teme poetice ale obsesiei de sine (cum la alt obsedat şi chinuit de sine, Stendhal, se nasc marile experienţe epice!), ale sinelui năpădit de urât (spleen) şi uscăciune, de angoasă şi neputinţă, iluminat când şi când de scăpăratul unui vers incendiar.

204

Page 205: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Cei ce-au încercat apropierea de Baudelaire s-au plâns de neputinţa drumului până la capăt. Versul său este greu de acceptat, la fel ca o injecţie răufăcătoare fizic, dar care tămăduieşte suferinţe majore. Pentru mine (ca şi pentru Victor Hugo, probabil, căruia îi este dedicat poemul Bătrânele), Baudelaire este producător de empatie şi rezonanţe de tipul: „În vechile oraşe cu străzi întortocheate,/Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător,/Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate/Făpturi trec gârbovite, c-un ce fermecător“ (trad. Ş. Bascovici). Tot el mă lasă pe gânduri germinative, când scrie: „De-mi crapă capul greu de ură,/Sau de mă taie-n două, eu/Oi râde ca de Dumnezeu,/De Drac sau Cuminecărută!“ (trad. V. Colin) sau: „Neam al lui Cain, suie-n Tărie,/Pe Domnul zvârle-l pe pământ!“ (trad. Gr. Hagiu) ori: „Satan, să-ţi fie milă de-a mea nefericire!“ (invocaţie obsesivă din poezia Litanii către Satan).

Din dorinţa dialogului-duel, a replicii de nădejde şi optimism, am continuat să scriu à la manière de ..., aşa încât astăzi mă simt liber să fiu eu însumi, ca un fost autor de epopee nevoit să evolueze în geometria perfectă a unui rondo-sonet. Îi datorez asta şi-i mulţumesc lui Charles Baudelaire.

205

Page 206: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Muzical şi oniric Moto: „Să-ţi fie versul buna veste/Ascunsă-n vântul pui din zori/Ce-adulmecă prin izmă şi bujori .../Iar restul, doar literatură este.“ (Arta Poetică) „Şi-n vânt mă las/În răul pas/Care mă poartă/Din loc în loc/Acelaşi joc/De frunză moartă.“ (Cântec de toamnă)

e la saturnianul Paul Verlaine (fiu de ofiţer şi absolvent doar de liceu) am învăţat lecţia

simplităţii şi a goliciunii sufletului călător, convieţuind cu fanteziile blestemului ce anunţau sositul pe lume al simbolismului, goliciune datorată atacului liricului care, în viziunea lui Ortega y Gasset, răneşte sau ucide lucrurile.

D

Un delir imaginativ, vizionar şi o „îmbarcare“ pentru oniric („visătorie“ laolaltă, cum ar fi spus Bachelard, pe care am experimentat-o în Aripi de hârtie, volum de haiku-uri cărora am încercat să le găsesc echivalenţe în engleză, franceză şi italiană), o deturnare de fabulos şi erotic à La Bonne Chanson (încercată în cărţile Viaţă expirată şi Deceniul Secsy şi-n secţiunile din volumele Bis in idem şi Tandem liric) sunt constrângerile şi „depotenţările“ verlainiene autoasumate. Paradigma

206

Page 207: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

lumii create, un fel de anti-lume valabilă doar în/prin limbaj, adică alta decât cea care poate rezulta prin raportare la real – una halucinantă, somnambulă „hipnagogică“, fluidă şi „adimensională“ – reprezintă egida acestor experienţe lirice care ar putea aparţine unei aşa-zise literaturi a efectului şi desfătărilor.

Evadările lui Verlaine – întâi din boemă în căsnicie, din mariaj în aventura-n doi cu „demonul“ Rimbaud, din această „convieţuire“ în voia „vântului rău“, la care chiar el îl chemase („Vino, suflet scump şi mare, te aşteptăm“) în penitenţă, din închisoare (unde a scris Romanţe fără cuvinte) în viaţa fără busolă, dar cu abuz bahic şi-n fine de aici (unde a încercat, fără succes, pocăinţa mistică, evidenţiată în volumul Sagesse, dar şi aventura muncii de agricultor ratat ori de vagabond incurabil) în Désappointement, adică Dezamăgire (cum şi-a intitulat ultimul sonet dinaintea morţii survenite la încheierea anului 1895) – acele evadări deci s-au dovedit popasuri dintr-un purgatoriu celest, o anticameră a celebrităţii neînţelese de convivi, dar jinduită de admiratorii tineri ai lui „Pablo“. Mă număr printre acei admiratori îmbolnăviţi de tristeţea Poemelor saturniene, de optimismul temperat al Serbărilor Galante sau de sinceritatea muzicală a Cântecelor pentru ea, printre cei ce i-au luat în serios Arta poetică antiparnasiană sau cunoscutele-i imperative: „De la musique avant toute chose“ şi „Prends l’éloquence et tords-lui le cou!“. Micile trădări (cu Mallarmé!) în privinţa muzicii n-au fost de natură, cred, să umbrească loialitatea faţă de „sucirea gâtului elocinţei“ pe care-o practic majoritar, asumându-mi un anume „hedonism al suferinţei“.

207

Page 208: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Dacă mă complac în postura de „poet blestemat?“. M-aş complăcea, dar nu sunt, deşi Verlaine mi-a oferit toată cohorta de influenţe. Blestemul „anonimatului autoasumat“, al refuzului „lesei“ de generaţie, al nonconformismului în raport cu „consacraţii“, ignoranţele prozodice (uneori chiar de fonetică!), absurdităţile lingvistice şi experimentele rebusistice, moi-même-ul asumat drept art poetique, artificiile sonore, contradicţiile şi „terorizarea“ ideilor sunt câteva dintre tentaţiile la care n-am rezistat. Dar nebunul Verlaine nu e vizionar-profetul Rimbaud, nici alchimist-dificilul Mallarmé, el rămâne „sălbaticul genial al fadorii“, cum ar spune el însuşi absenţei de gust, fadului provocator. De la el împrumuţi, dimpreună cu revolta şi ţinta, o dată cu cauza şi efectul, conţinutul de emoţii şi formele de a le face „apt combatante“. Am intrat în labirintul verlainian ţinând drept ghid cărţile unor C. Abăluţă, D. Laurenţiu, V. Mazilescu, Gh. Tomozei, A.T. Dumitrescu, ca să „divulg“ doar câţiva contemporani. Sunt verlainian doar în măsura în care accept (se acceptă) că n-am ecou, deşi-s complice la crearea şi propagarea lui, ca stânca, ca zidul, ca pădurea, ca aerul. Înstrăinările limbajului (meu) poetic sunt rodul unor retrocedări, al achitării unor obligaţii pentru împrumutul din lectura celor pe care, conştient de măreţia lor, i-am considerat, totodată, singulari.

La Verlaine m-a frapat evitarea culorii excesive şi a spectaculosului, care produce şi mai multă culoare şi muzicalitate spectaculoasă, între limitele unui fast controlat şi ale rafinamentului aparent. „Ingerinţa dominantă a muzicii“ face ca lumea

208

Page 209: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

exterioară şi trăirile intime să se contopească, dar acest fapt nu poate să nu aibă atractivitate.

Recapitulând, pot spune că spiritul frondist, comportamentul aparent bizar, revolta împotriva convenţiilor umane, mediocrităţii, prostiei şi neam-prostiei, retragerea într-o solitudine laborioasă urmată de expasiunea în socialul bântuit de minciună, angoasă şi sărăcie spirituală, căruia îi opun justiţiarismul, militantismul intelectual, cultul pentru frumosul straniu şi rigoarea diabolică, sunt „împrumuturi“ constante de la „poeţii blestemaţi“, mai ales Baudelaire, în special Rimbaud, cu precădere Mallarmé şi, desigur, Verlaine.

Toată creaţia mea, dar mai ales poezia, stă sub semnul adevărului împrumutat de la Baudelaire, conform căruia natura, fiind izvorul răului, trebuie „umanizată“ prin artă. De aici, tăgada şi pulsiunile sataniste, care sunt opuse mereu credinţei şi dogmelor religioase în „alchimia“ poetică baudelairiană de care mă învrednicesc, ermetismul sugestiv-magic şi eliptic-abuziv mallarmeean al unora dintre poeme, dizarmonia simţurilor, a trăirilor halucinatorii, viaţa contrastantă, de „relicvariu“, cu atitudini anticlericale şi libertine de tip transcendental rimbaldian şi, în fine, viziunile dramatice, înclinaţia spre resemnarea pesimistă, păcatele şi remuşcările, exerciţiile lirice licenţioase (ca-n cărţile Deceniul Secsy, Viaţă expirată şi Emoţii cărunte), recursul la cantabilitatea armonică, populară, care, toate, caracterizează modul meu de a fi, a gândi şi a crea.

Verlaine mi-a pricinuit cea mai îndelungată şi frumoasă caznă a lecturii, fiindcă a scris destul de

209

Page 210: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mult în raport cu Baudelaire şi Rimbaud. Nu ştiu precis dacă Jurnalul de laşitate pe care-l ţin de trei decenii este declanşat de lectura Memoriilor unui văduv, Spitalele mele, Confesiuni şi Închisorile mele, dar că m-a influenţat „barbarul“ şi „nebunul“ de Verlaine este neîndoios.

De altminteri, toate lecturile din poeţii francezi sunt cele ce au pus umărul (ca şi cele din literatura rusă, germană, italiană, engleză, latino-americană şi, desigur, română) la cronicizarea incurabilei maladii a scrisului cu care mă mândresc.

210

Page 211: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Singurătăţi plurale

eşi sunt catalogate ca atare relativ uşor, geniile sunt, totuşi, rare. Arthur Rimbaud

(trăitor mai puţin chiar şi decât contemporanul său Eminescu, între 1854–1891) este o asemenea raritate, adică un geniu. Un Poet. Unul dintre evadaţii din chingile romantismului, cel care a ctitorit ceea ce se cheamă experienţă modernă. Rimbaud a renunţat la dogma „crede şi nu cerceta“ pentru mitul „eu sunt un altul“, fiindu-şi martor la ecloziunea „oului dogmatic“ incubat în propria minte, în ciudatul sistem de a gândi. La o analiză de suprafaţă, a părut că el, marele poet, s-a despărţit, astfel, chiar de poezie. Profunzimea scoate în evidenţă exact contrariul. Profunzimea cercetării complice, lectura participativă, înţelegerea neînţelesurilor din poematica tânărului nonşalanţelor ucigaşe, la care m-am învrednicit la vârsta vârstei sale şi, apoi, constant.

D

Lectura „poemelor“ din Un anotimp în infern m-a determinat să rup multe din filele scrise, inclusiv pe cele nescrise, până la ciumpăvirea pădurii din care provenea hârtia. Rostirea cuvintelor rimbaldiene (mai ales a echivalenţelor româneşti propuse de vrednicul şi talentatul Taşcu Gheorghiu)

211

Page 212: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

seamănă cu un ritual sacerdotal în urma căruia rămâne mireasmă de tămâie care alungă diavolii şi-i invită la închinăciune chiar şi pe atei. Am descoperit cum pot fi oglinzi poemele nescrise, cum invizibilul (chiar incredibilul!) poate genera zeci de faţete ale lumii reale şi cum totul este reflexie (a faţetelor de diamant) devenită sonoră şi vizibilă prin admiraţie.

Acest soi de contaminare experimentalistă, „apocaliptică“ devine imposibilă (incapabilă) de abandon. Sub tăişul revelator/revelat al Iluminărilor lui de „mistic în stare sălbatică“, după cum îl numea Claudel, mi-am redactat, găsindu-mă înapoia liniei de start (prin concurs de debut produs, ca să-l citez pe Ulici, sub semnul „paradoxului grămezii“, într-un volum colectiv, laolaltă cu alţi nouă nou-născuţi de vârste şi valori diferite), unde aşteptam, pregătit să plec în cursa (editorială) ca poet, unul dintre grupajele de poeme („vise ambigene“), citite şi avizate de Grigore Hagiu şi Cezar Ivănescu, dar rămase report perpetuu în planuri editoriale din evul revolut.

„Copilul teribil al simbolismului francez“, exaltatul şi insurgentul fiu de ofiţer din Charleville (iată al doilea motiv de simpatie din partea militarilor care am rămas, supravieţuind demilitarizării celei la modă în lumea belicos-violentă şi asimetric-globală în care trăim!), a cărui revoltă are ca prim inamic familia („Părinţi, aţi fost nenorocirea mea şi a voastră“), poetul „blestemat“ care şi-a ales să trăiască în ascultarea a două zeităţi – Muza şi Libertatea – mi-a devenit dintru început, dacă nu model, unul dintre profesorii de „muzologie şi funambulistică“ (Să ai doar şaptesprezece ani la instaurarea Comunei din

212

Page 213: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Paris şi să nu ceri pe baricade moartea tatălui tău, ca Baudelaire, dar să redactezi un Proiect de Constituţie comunistă, reprezintă tot o nebunie demnă de toată admiraţia!).

Dincolo de paradoxuri şi nonconformism, Rimbaud rămâne însă autorul unor texte vitale, al unor scrieri-manifest ale unui Prometeu revoltat împotriva Divinităţii, dar şi al unor „tăceri locvace“ şi polisemice care alimentează fantezia, oniricul şi realitatea, dar numai ca rezultat al creaţiei.

Aceste „obsesii“ m-au marcat, atunci când am alcătuit „opul ratat“ de „vise ambigene“, aceleaşi „scindări de/din real“ mă însoţesc adesea, atunci când, în efervescenţa tranziţiei post-ceauşiste de azi, m-asemăn cu un militant al Comunei reeditate (revăzute şi adăugite), menite să-nvingă „ospăţul vieţii“, „viciul care a dat rădăcini de durere“, „tinereţea şăgalnică, eroică, fabuloasă“, „alchimia verbului“, „dimineaţa de beţie“ şi alte „iluminări“ de pe drumul (poetic) parcurs între absurd şi ideal, între realitate şi tendinţă.

Dar, vai, Rimbaud trăieşte, în mai puţin de patru decenii, două vieţi profunde şi distincte, acest status social reprezentând alt motiv de asumare a influenţei sale asupra eficienţei duelului meu cu muschetarii verbului şi metaforei. Viziunile halucinante, comportamentul violent, înfumurarea şi absurditatea „marelui rebel“ ce-ncerc să mi-l adjudec drept model dispar când îl cunoaşte pe Verlaine (S-a scris şi s-a fabulat pe seama acestei legături scandaloase, mai mult sau mai puţin împotriva firii, din care supravieţuitorul Rimbaud – inclusiv la propriu, în

213

Page 214: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

faţa armei celui ce-l invitase la sublima suferinţă în doi – iese mântuit/lecuit de experienţe lirice, de alchimia creaţiei care, şi aşa, au durat doar patru ani neîncheiaţi din adolescenţa sa, între şaisprezece şi nouăsprezece ani, o rupe cu plăcuta destrăbălare printre idei, devenind produs al „conştiinţei conştiente“, cum spusese Paul Valéry).

Dintr-o solidaritate greu de ascuns, am admirat aventura post-verlainiană (mercenar în armata olandeză, circar, hamal, comersant, şef de şantier, traficant de arme etc.), marile lui evadări din sine şi din „infernul“ creaţiei, peregrinările printre tentaţiile lumii, care l-au costat întâi un picior (amputat din cauza unei tumori la genunchi) şi-n final viaţa, isprăvită la etatea de treizecişişapte de ani.

Magul senzaţiilor rămâne însă un precursor, un prag la capătul unei piste pe care aleargă tinerii curentului/şcolii ctitorite de Jean Moréas, pe numele său simbolismul.

Fanteziile delirante, noul limbaj, magia simţurilor, contrastele diabolice, vulgarităţile şi câte alte „înspăimântări“ ale celui ce se credea, ca poet, „un hoţ de foc sacru“ au marcat o cohortă de generaţii de frondişti şi imitatori, între care (nu-mi place să, nici că, dar) mă număr, ca practicant al jocului cu iluzii ca-ntr-un posibil nou „album drăcos“, dacă putem spune drăcos franţuzescului zutique.

A trăit puţin şi a scris şi mai puţin, începând cu o „imitare“ a clişeelor parnasiene, în latura teribilist-miraculoasă, după care s-a lăsat înfrânt de solitudine şi şi-a asumat ipostaza de pedant eşuat în virtual şi damnare.

214

Page 215: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Rimbaud este rod al singurătăţii plurale-existenţiale şi, deopotrivă, spirituale – aşa încât m-am putut compatibiliza cu modusul său vivendi şi operandi, lăsându-mă influenţat perpetuu de boarea clocotită a translucidităţilor reci şi umede ale izvorului său de spirit, din care se pot tămădui de realism – ca şi mine – leaturi întregi de înregimentaţi ai poeziei.

215

Page 216: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Ambiguităţi şi dileme Moto: „Cum limpede-n El însuşi eternitatea-l schimbă/Poetul înteţeşte cu vârful spadei mut/Secolul său în spaima de-a nu fi cunoscut/Că moartea triumfase-n această rară limbă!“ (Mormântul lui Edgar Poe)

doua „mare aventură“ după Rimbaud, în viziunea lui Ov.S. Crohmălniceanu, o

reprezintă Stéphane Mallarmé, unul dintre combatanţii „revoluţiei europene a poeziei“ începute cu Baudelaire (Înţeleg prin această revoluţie – care, în final, a „detronat“ tutela romantic-eroică a unor Villon – Racine – victoria iniţiativei de „gâtuire“ a realităţii, de jugulare a funcţiei comunicaţionale a limbajului şi sporirea valenţei lui supranoţionale, adică de impunere a dictaturii celor ce vor miza pe „La parole essentielle“, apud Mallarmé. Înţeleg şi accept, de ani buni, melanjul propus de „aventurierii nonconformismului“, între care află şi autorul cunoscutei egloge După amiaza unui faun, valorificată muzical de prietenul autorului, Claude Debussy).

A

Mallarmé mi se pare – dintre cei patru mari poeţi francezi „finalişti“ ai secolului XIX, în raport cu care Aurelian Titu Dumitrescu mă solicită să particip la

216

Page 217: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

o anchetă privind apropierea stilistică şi influenţa asupra travaliului meu liric – cel mai „contagios“. El însuşi pasionat de autorul Florilor răului, după o experienţă infantilă în care, de la şapte ani, mamă i-a devenit bunica, iar pasiunea supremă, lectura, decanul de „longevitate“ al patrulaterului Rimbaud, Baudelaire, Verlaine, Mallarmé (cvartet care acoperă cei şaptezecişişapte de ani ai tronsonului 1821–1898), a reuşit să se impună printr-o discreţie carismatică şi un apetit anglofon mai mare ca al lui Baudelaire (care, şi el, tradusese poeme şi publicase studiul Edgar Poe, sa vie et ses ouvrages, în 1852), mai ales după ce predă, ca profesor, limba engleză în şcoli din provincii ale Franţei.

Dar Stéphane Mallarmé este, alături de Verlaine (care a „sfărâmat toate cumplitele piedici ale versului“) stâlp de bază al „panteonului simbolismului“, cel care a înnobilat poemul cu „sensul misterului şi al inefabilului“. Poezia lui Mallarmé n-a produs stupoare (ca a lui Rimbaud), nici repulsie şi procese pentru imoralitate (ca a lui Baudelaire) şi nici desfătare prin muzicalitate şi nuanţă (ca a lui Verlaine), ci câte ceva din toate astea şi, în plus, rafinament, violenţă şi misticism. Dacă mă luam după testamentul său (scris când a avut primul semn de sufocare, cu o zi înainte să moară) prin care cerea să se pună totul pe foc, că „nu există nici o moştenire literară, sărmanii mei copii“, ca unul care mă consider „prunc“ al „ermetismului transparent“ din poezia sa, ar fi trebuit să renunţ la a antrena himere şi a dresa iluzii, conformându-mă sentinţelor de tip „renunţaţi să scrieţi poezie“ a lui Emil Brumaru,

217

Page 218: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

„deocamdată, nu“ a lui Geo Dumitrescu sau „nimic demn de luat în serios“ a Constanţei Buzea. Ei bine, nu am dezarmat. Mallarmé a fost cel care m-a ajutat să înving convenienţele şi găşcănismul literar dâmboviţean, să supravieţuiesc sentinţelor unor „consacraţi“, plătiţi să ţină poşte ale redacţiei şi să distrugă destine literare, el a avut pentru mine efectul fructului interzis, mai ales după ce am citit cu câtă admiraţie şi prietenie l-a înconjurat şi l-a popularizat Verlaine în cartea Les Poétes maudits.

Aşadar, „blestematul“ marţian (născut în 18 martie 1842) care a scris versuri pe caiete confiscate, a început să-mi fie model, să-i gust sonoritatea şi rafinamentul, să-i împrumut violenţa şi melancolia, să-i râvnesc nebunia şi misticismul pe care le exersez, la rându-mi, în experimentele lirice din Muzeul muzelor, Eternitatea aproximativă, Uitarea de mine şi Paşii fără urmă.

Am împrumutat de la marele parizian concizia, sibilinicul şi seninătatea, dar şi ermetizarea, misterul şi incifrarea ludică, adică deopotrivă accesibilitatea şi „intrarea oprită“, practicate de autorul straniului text, dispus în pagină à la Maiakovski, intitulat O azvârlire a zarurilor nu va aboli niciodată hazardul.

După atâta şcolire în care învăţasem să povestesc epica unei ... poezii, Mallarmé m-a deprins primul să gust muzica de nereprodus (necum de narat) a versului, ce se adresează fanteziei senzitive şi complicităţii raţionale ale iniţiaţilor. De-ar fi să comit o impietate, aş spune că poezia lui Mallarmé îmi apare ca o convieţuire triunghiulară Ion Barbu, Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu, de la noi.

218

Page 219: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Am simţit, totdeauna, nevoia să recurg la sugestivitatea muzicală, discreţia semantică, încifrarea ideatică sau noţiunea abstractă apud Stéphane Mallarmé, mai ales că, în dorinţa mea de a trece lacul opreliştilor, am acceptat adesea frăţietatea cu dracul, numită cantată encomiastică ori retorică ocazională, care au fost de natură să-mi sugrume puţinul elan vital, să-mi ucidă subţirele filon liric din muntele de zăcământ sărac care sunt. De la autorul Madrigalurilor (1920) şi Poemelor în proză (1942), am învăţat să fiu „dificil“, să nu mai scriu poeme care impresionează prin simpla lectură (ca admirarea unui tablou sau mirositul unei garoafe), ci care cer exerciţiu cerebral, empatie intelectuală şi compatibilitate ludică. Pentru peştera vastă în care vede Arghezi reverberaţia strigătului când aduci vorba despre Poet, Mallarmé este „producător“ de stalactite înţepătoare, umede şi miraculoase, de „muţenie sfâşiată“, de tăcere explodând în cuvinte menite să proclame adevăruri greu de înţeles şi şi mai greu de acceptat. Cum să nu iubeşti un asemenea om, dacă ai înţeles din scrisul său – caznă de Sisif pe ... muntele de alb al colii de scris – aceste adâncimi grave de „jalbă futilă“, în care poetul este „Păstor de surâsuri“?

„Prinţ al spiritului“, admiratul meu peste timp mi-a devenit şi mai apropiat după ce am reuşit să mă despart de unele influenţe mallarmeene, găsindu-mi propriile ambiguităţi şi dileme, propriile tipare şi libertăţi prozodice pentru aceleaşi teme, de la timp, destin şi damnare, la speranţă, credinţă şi apocalips, de la iubire, natură şi viaţă, la lumină, metafizică şi hazard.

219

Page 220: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Muzica verlainiană, la Mallarmé, devine muzică a ideilor, aparent ermetică, „ametaforică“, sosită din lumea „formelor-idei“ de tip antibaudelairian, în care evoluează liric autorul Versurilor de circumstanţă.

Dar, de la Stéphane Mallarmé am învăţat că „poezia se face cu cuvinte, nu cu idei“, de la el am deprins şi am înţeles anatomia acestor cuvinte („carnea“ vocalelor şi „osatura“ consoanelor) ca recuzită de simboluri şi eufonii, de sugestii şi sonorităţi. De la el am învăţat ştiinţa escamotării prin perifrază, meşteşugul suspansului, valoarea echivalenţelor lingvistice, înregimentarea verbului pe frontul versului liber, iar din lectura jurnalului Ultima modă am deprins arta de a „încolţi“ noul, simţul ritmului, sacrificarea prozodică, secretul muzicii şi filosofiei, „puternicia“ frumosului, snobismul modei şi desuetudinea modelului. Ca mai ieri Arghezi, şi eu am fost „cutremurat de sintaxa lui Mallarmé“, cum ar fi spus Vladimir Streinu, după ce cunoscusem „terorile“ rimbaldiene şi baudelairiene. Varianta de sistematizare a poeticului şi poieticei versului aparţinând taxinomiei mallarmeene (adică structurarea cu frustrare de sens, cum a denumit-o Eugen Negrici) m-a obsedat stilistic şi ontologic, eu încercând să „abandonez“ cuvântul (ca matrice a naturalului) în favoarea unei „dereificări“ (ca aspiraţie spre neant), capabilă să creeze un limbaj („cale a salvării“) compus din melanjul dintre hazard şi impuritatea existenţială (a secolului), amestec care înseamnă, de fapt, transcendere, golire, spiritualizare, prin dematerializare, deconturare şi, deci, sublimare. Această evanescenţă şi transluciditate mallarmeană mă obsedează la fiecare contact cu hârtia ori tastatura,

220

Page 221: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

constrângându-mă la căutări conative, fatice şi metalingvistice vizând destinatarul, oferta de contact şi codul. De aici, recursul la jongleriile verbale şi combinaţiile ludice la care mă dedau, împrumutând de la Mallarmé „iniţiativa cuvintelor“, libertatea acestora de a fi înlocuite cu contrarii sau „necuvenite“ de tip „Uvedenrode“ sau „Trimbulinzii“. Aşa s-a născut al meu „Ucudaria“ (de fapt, un palindrom în care se află diminutivul unui prenume drag mie), unde evoluează o parte dintre muzele mele puse la cazna „jocului secundar“. Ermetismului care rezultă uneori din alcătuirile-mi lirice îi pun o supapă ludică, de tip referenţial, un fel de acces/ieşire pe unde poate avea loc transferul sensibil/inteligibil, timp/eternitate, hazard/ lege etc. Fiecărui poem al meu am încercat să-i „montez“ un „ambreiaj“ un „mediator“ care să sprijine pornirea lecturii, decriptarea, funcţionarea furnizorului de emoţie poetică pentru ceea ce Mallarmé numea „regard absolu“. Adresarea către acele priviri absolute („ochiului spiritului“, dar şi „auzului tăcerii“) mă determină să caut „ademeniri mediatoare“ (de tipul jocului lui Rimbaud cu vocalele şi culorile!), pseudo-simboluri şi artificii lexicale, care să mă-ndepărteze de capcanele limitative şi, chiar, „imitative“.

Acest travaliu catalitic pentru semnificaţie în ambianţă (eu)forică l-au experimentat la noi M. Ciobanu, D. Botta, L. Dimov, Traian T. Coşovei, Mircea Dinescu, Petre Stoica şi, desigur, G. Bacovia şi I. Barbu, la care motivaţia poetică este aproape cultică, dar Mallarmé n-a încetat să fie ... contagios şi magnetic.

El ne-a învăţat să captăm/captivăm, să creăm rămuriş încâlcit din cuvinte ca să oferim, tot noi,

221

Page 222: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

iluzia, în chip de truc stilistic izbăvitor plutind peste sau înotând în oceanul de (in)certitudini. Dar riscul comunicării (greoaie – cu receptorul plural sau etanşe – cu cititorii de profesie) este asumarea fiecăruia, asumare care, personal, îmi este defavorabilă. Ei şi? „Mimesisul“ mallarmean îmi dă puterea supravieţuirii în cvasi-anonimatul ce va dispărea, sunt sigur, prin „postumizare“, iar acest „semantism“ îmi fertilizează adecvările şi „derealizările“ lirice de zi cu zi.

222

Page 223: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

OCTAVIAN SOVIANY

Lecţia de sinceritate

-am descoperit de timpuriu pe Baudelaire, pe la 15 ani, după ce trecusem prin infernurile

bacoviene şi citisem că autorul Plumbului transpune în cheia urâtului românesc algoritmii orgolioaselor spleenuri baudelairiene.

L

Am făcut rost de o ediţie (incompletă) din Florile răului în traducerea lui Al. Philippide şi aşa a început convieţuirea mea cu Baudelaire.

A fost o convieţuire nespus de lungă şi nespus de fertilă, pe parcursul căreia am învăţat să privesc spre mine însumi fără ipocrizie: textele baudelairiene sunt un cumplit exerciţiu de sinceritate, rostit cu dicţia impecabilă a maeştrilor de odinioară, dar şi cu teribila tensiune spre autenticitate a modernilor.

De la Baudelaire, am învăţat, de asemenea, că adeseori trebuie să-l implori pe Dumnezeu ca să-ţi poţi privi trupul şi sufletul fără scârbă. Iar lecţia scârbei de sine – ca şi lecţia disperării, de altfel – e constructivă în cel mai înalt grad, deoarece – anihilându-l pe cel mai odios dintre monştrii noştri interiori (mă refer, desigur,

223

Page 224: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

la vanitate) – ne redă nouă înşine, conducându-ne spre sinele nostru profund şi smulgându-ne din volbura de miraje a Mayei.

Peste ani, când am încercat să-mi scriu (în Textele de la Monte Negro) propriul traseu labirintic, m-am descoperit în ipostaza baudelairiană a regelui dintr-o ţară ploioasă, prin care – în loc de sânge – circulă apa verde a Lethei.

Şi m-am înverşunat împotriva acestui cavaler al plictisului, silindu-mă să fiu totodată cuţit şi rană, palmă şi obraz, roată şi corp ţintuit pe scândura eşafodului.

M-am folosit de arma ridicolului şi mi-am luat în derâdere neputinţele, pentru a mă elibera de sinele meu aparent, pentru a-mi smulge toate măştile, sacrificând uneori şi bucăţi de obraz, în spiritul lecţiei baudelairiene din Heautotimouromenos.

Şi mi-am numit pe rând toţi demonii interiori, într-o tentativă de exorcizare la care n-aş fi putut să acced dacă n-aş fi citit niciodată Florile răului.

Nevoindu-mă spre acea dicţie impecabilă cu care se rosteşte textul baudelairian şi care e semnul demnităţii noastre până şi în infern.

Căci – şi am învăţat asta tot de la Baudelaire – infernul condamnă, te condamnă, fără drept de apel, la o demnitate superlativă.

De asta este Baudelaire tatăl nostru, al tuturor.

224

Page 225: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Eternul crepuscul sau lecţia despre moarte

robabil sunt ultimul verlainian din poezia românească de astăzi.

L-am citit pentru prima oară pe Verlaine în adolescenţă, poate cu mai puţin entuziasm decât pe Baudelaire sau Rimbaud. Pentru că lectura poeziei verlainiene presupune, îmi închipui, o anumită maturitate sufletească, o anumită capacitate de a percepe lirismul în starea lui cea mai pură, adică de a percepe acele frisoane şi reverberaţii care vin dinspre text şi te străbat ca o electricitate, antrenând într-un cutremur al fibrelor sufleteşti şi chiar al ţesuturilor din care eşti plămădit, carapacea tare a gândului ce se dizolvă astfel, sub timbrul inconfundabil al muzicii, pe care o secretă cuvintele şi pauzele dintre cuvinte, devenind ea însăşi stare lirică.

P

După ce luasem act de voluptuoasele exerciţii de autotortură din Florile răului şi de experienţele de vizionar ale lui Rimbaud, poezia verlainiană aducea chemarea melancolic-legănătoare a morţii în muzică, pe care e mai greu s-o percepi în adolescenţă. Apoi, recitind şi tot recitind, m-am îndrăgostit pe nesimţite de această melopee crepusculară care

225

Page 226: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

instaurează o lume scăldată în lumina unui amurg ce ţine cât o eternitate, cu serbările ei galante, care transformă moartea în cantilenă şi în mişcare graţioasă de menuet. Descopeream în Velaine dulceaţa superlativă a morţii, care se găseşte, într-o altă cheie, la Eminescu. Moartea are în cantos-ul verlainian ceva din policromia unui vis plin de fluturi multicolori, e o îmbarcare perpetuă spre Cythera, amestec de durere şi voluptate, în care sunt condensate cele mai rafinate otrăvuri ale rococo-ului. Adică al acelui baroc thanatofil şi agonic, care şi-a pierdut toate încrâncenările şi toate anxietăţile paroxistice, devenind acceptare senină, elegantă şi plină de graţie, a crepusculului etern. Căci Verlaine e un Watteau sau un Fragonard, un Mozart ceva mai pervers şi mai rafinat, a cărui poezie acumulează, ca un condensator, toxinele agoniei, din care elaborează, într-o lecţie exemplară de alchimie, fastidioase miraje şi jocuri de artificii, spectacole fascinante de sunet şi de lumină.

Trebuie să mărturisesc că posibil n-aş fi scris niciodată poemele din ciclul Întâmplările cărturarilor, dacă nu l-aş fi citit pe Verlaine. După cum, de asemenea, n-aş fi scris rugăciunile (profane şi păcătoase desigur) din Cartea cea mare a breviarului fără adânca şi atât de ingenua totuşi lecţie de smerenie din Sagesse.

Astăzi, când arta şi poezia sunt poate mai „dezumanizate“ ca niciodată, sentimentalitatea verlainiană ni se dezvăluie ca o stare de graţie a cuvântului topit şi transformat în emoţie pură, de care conştiinţa noastră nefericită de fiinţe apocaliptice, adică agonizante şi crepusculare, are atâta nevoie.

226

Page 227: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Poezia lui Verlaine este poezia sufletului candid, dar şi a eleganţei crepusculare, care cunosc în lirica sa acel dozaj savant pe care îl presupune elaborarea oricărui pharmakon, leac şi totodată otravă.

Îl recunosc, cu mult respect şi cu umilinţă, în acest pervers plin de ingenuităţi, în acest copil vicios din timpul decadentismului, pe unul din marii mei profesori de poezie.

227

Page 228: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Nu poţi iubi un boa constrictor

-am crezut niciodată că poezia e un sinonim al delirului şi că trebuie să iei

neapărat mescalină ca să poţi vedea în locul unor fabrici nişte moschee. De aceea m-am apropiat mai greu de Rimbaud.

N

În timp ce-l citeam pe Baudelaire cu entuziasm, Iluminările nu-mi provocau nici o stare de exaltare. Iar când îl deschideam pe Rimbaud, zăboveam mai curând asupra Vaporului beat şi mă întrebam cum poate să fie o viaţă pierdută din prea multă delicateţe.

Pervertit pesemne de mişcarea de metronom a versurilor alexandrine, nu puteam rezona decât epidermic cu sălbăticia rimbaldiană.

A trebuit să mă sălbăticesc eu însumi, să dobândesc o vocaţie a cumplitului, pe care n-am avut-o în adolescenţă, şi să-mi pierd viaţa (nu neapărat din delicateţe) pentru a mă putea citi în Rimbaud.

Textele de la Monte Negro sunt anotimpul meu în infern.

Dar, înainte de asta, am încercat să-mi însuşesc lecţia Iluminărilor. Multe din poemele publicate în Cartea lui Benedict (oricât de fastidios-manieriste ar

228

Page 229: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

părea la prima vedere) au de fapt o singură miză: aceea ca, în jurul cuvintelor, atunci când ele intră într-un soi de transă hipnotică şi încep să sfârâie asemeni unor bucăţi de cărbune între care se formează arcul electric, să se producă nişte luminiţe, nişte aure sau luminiscenţe, prin care limbajul trimite în afara lui însuşi, spre nişte zone ale nerostirii, unde spunerea se converteşte într-un miraculos pachet de fotoni.

Pentru aceasta, îi sunt recunoscător lui Rimbaud, pe care îl respect foarte mult, dar pe care cred că nu l-am iubit niciodată.

Nu poţi iubi un boa constrictor, chiar dacă i-ai descoperit frumuseţea plină de stranietate şi chiar dacă ochii lui te hipnotizează.

229

Page 230: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

GEORGE STANCA

Baudelaire-ul din noi, baudelaire-ii dintre noi

solicitat de A.T. Dumitrescu în noaptea de 6 mai 2004, în jurul orei 23,00, când sărbătoream deja împreună, aşteptând miezul nopţii şi începutul zilei mele de naştere, din mers, în maşina mea, venind de la Slatina. Eram cam prin dreptul comunei Spineni, Olt, de unde sunt originari bunicul şi tatăl meu. g.s.

rovocarea lansată de Aurelian Titu Dumitrescu, aceea de a ne conversa, a ne

„textua“ despre Baudelaire, m-a întors, recunosc cu melanholie, în anii de liceu. Când Baudelaire mi se părea nemaipomenit şi provoca unui lector de 18 ani emoţii inedite, cu licenţiozităţile sale epatante. Îl găseam, ca şi acum, nonconformist, răzvrătit şi îndrăzneţ în spirit. Cu aceşti ochi îl vedeam, atunci, prin anii '60, frisonând la aluziile epidermice pe care le descopeream.

P

Da, dar spre ruşinea mea de licean evoluat, care l-a citit pe Baudelaire (B) chiar în limba sa, habar nu aveam de rafinamentele sexuale din dedesubturile

230

Page 231: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

poeziei sale şi, în general, din desoù-urile existenţei amorului de tip parizian. Recunosc, cu o candoare jenată, că aluziile făcute de B, de pildă, la insula Lesbos, relief pe care-l cunoşteam citat de Minulescu nu o dată (Luaţi, spre pildă, Romanţa fără muzică, cu amantele ei din „Siracuza,//Citera,//Lesbos//Şi Corint?“ sau Romanţa celor trei romanţe, „Pe-a doua// Voi sculpta-o-n ritmul eroticelor lesbiane//Cu care-n Lesbos cântăreţii şi legendarele nebune//Sărbătoreau pe blonda Venus“ – sublinierile cu aldine îmi aparţin, n.m., G.S.), nu mi-au trezit nici o asociere lubrică sau nelalocul ei, în afara aceleia legată de dragoste. Dragostea normală, cum altfel? „Fapta aceea//ce-o face omul cu femeia“, vorba lui Geo Dumitrescu.

Şi toate astea mi s-au întâmplat fiindcă liceanul, apoi studentul anilor '60 nici nu poseda la vremea aceea un televizor şi nu avea acces la reviste porno sau sexy, nemaivorbind despre filmele erotice. Noi abia răsfoiam frenetic pe sub bancă, savurând fragmente din scenele erotice petrecute de „Elevul Dima dintr-a 7-a“ al lui M. Drumeş, parcă.

Noi vedeam la „ateneu“ sau la casa de cultură filme eroice, nu erotice. Despre eroica Armată Roşie, cu Katiuşa, cu „Serioja, davai avtamatî!“ sau „Streliai, niemţî pa uliţa“.

Aşa încât, repet, aluziile lui Baudelaire, viaţa în Lesbos cu măcar poemele Lesbos şi Fammes damnées (Delphine et Hippolyte) mă lăsau „nemuritor şi rece“, căci nu pricepeam nimic.

Aici, mă despart de el, de B. Sunt şi am fost mereu, chiar şi-n tumultoasa şi prelunga mea burlăcie (m-am căsătorit de-adevărat la 36 de ani), un amorez

231

Page 232: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

clasic, ortodox. Chiar dacă am fost adesea un senzual exagerat, scris şi oral, chiar dacă uneori am fost de-a dreptul erotoman, pofticios, carnasier, nesătul de săruturi şi amângâiuri (amângâi, cuvânt inventat de subsemnatul), extravaganţelor homo- (când nu sunt patologice şi native) chiar şi unora hetero-sexuale, eu le-am opus un ferm dicton luat de la un scriitor favorit al lui B, din care a tradus copios, Edgar Allan Poe: Nevermore! Îmi plac, cum să nu-mi placă?, versuri ca acestea: „Frumoasa mea, cu pieptul de antică sculptură//îşi moaie zilnic părul, la chef, în băutură,// Iar gheara voluptăţii şi viciul otrăvit//Alunecă pe pielea ei dură de granit“ (Alegorie, trad M. Pavelescu).

De altfel, cu toate reţinerile şi repulsiile mele fizice involuntare, prejudecăţile şi pudoarea mea sexuală nu m-au împiedicat să mă afund în lectura unor proze pe care eu la numesc la „limitele de jos ale normalului“. E acel teritoriu interzis oricărei prejudecăţi, uneori morbid, alteori de-a dreptul pervers, în care nu pot evolua. E acel vast şi sensibil loc, uneori indicibil, al unor iubiri şi extaze prohibite, pe care mai târziu le-au descoperit şi exploatat în cele mai exotice şi stupefiante detalii îndeobşte prozatori cum ar fi Marguerite Yourcenar în Alexis sau tratat despre lupta zadarnică, Nabokov în Lolita, Mario Vargas Llosa în Elogiu mamei vitrege, ultima fiind, de altfel, chiar o bijuterie de proză, care te ţine mereu, spectaculos, între a voma de scârbă sau a o face dintr-o prea tare şi insuportabil de plăcută odoare afrodisiacă.

Spre a concluziona, pot spune, fără false pudori, că eu unul, ca poet şi consumator de poezie, m-am

232

Page 233: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

adăpat la spiritul lui B aproape în subconştient, căci acolo ştie el intra cel mai bine.

Ca şi Minulescu, de altfel, pe care l-am receptat înaintea lui B, ca şi Geo Dumitrescu, cel care m-a descoperit şi căruia îi datorăm una dintre cele mai complete antologii B (Charles Baudelaire, Florile răului, BPT, 1978, Ed. Minerva), ca şi mulţi alţi poeţi care i-au împrumutat spiritul în forme mai absconse, mai mascate, mai subterane.

O dată însă despărţit de el, mie mi-a rămas viu şi nepervertit doar spiritul lui erotic. Fie şi exagerat. Dar numai cel ortodox, în stare pură. Şi, apropo de emulii, voiţi sau nevoiţi, ai lui B, tare aş fi fost curios să aflu în ce măsură Eminescu, cu senzualismul său intrinsec, ar fi fost influenţat, dacă i-ar fi cunoscut poezia. Căci, se pare că, la scurta perioadă cât au fost contemporani (B a murit când poetul român avea 17 ani), Eminescu, care a pierit de aceeaşi boală ca el, cunoştea, prin intermediul lui Titu Maiorescu, numai opera critică a lui B, plus traducerile din E.A. Poe. Din păcate, repet, nu şi poemele.

Prilejul oferit de a vorbi despre B mi-a relevat un fapt pe care, jur, îl uitasem: acela că eu, care pretind a nu şti nici un poem pe de rost, indiferent de cine l-ar fi scris, reţinusem în tinereţe, integral, un text din B, care se numea À une passante. Şi mi-am amintit şi de ce.

Pentru că aici se reda minunat faptul acela al tânărului care am fost, nu o dată însingurat şi însetat întru amor, mereu în febrile căutări după iubita ideală, ins care, mergând pe o stradă aglomerată de metropolă, zărea o minuntă femeie (?) („agile et

233

Page 234: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

noble avec sa jambe de statue“), apariţie ce îi provoca, mă citez, „o dragoste profundă de-o secundă“. Apoi, ea dispărea, intruvabilă, misterioasă, în neantul asurzitor al străzii („la rue assourdissante“) făcându-te să exclami, cu tot aerul alungat din plămâni:

„O toi que j'eusse aimèe, o toi qui le savais!“

234

Page 235: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

LIVIU IOAN STOICIU

După „postmodernismul“ de tip american, va urma un „nou romantism“ de tip francez

-aţi gândit? A avut loc o mutaţie în literatura română a anilor ’70 – în loc să meargă pe

mâna textualismului de limbă franceză, tinerii poeţi recunoscuţi sub titulatura de optzecişti (au debutat editorial în anii ’80) au mers pe mâna textualismului de limbă engleză. Tonul l-au dat poeţii traducători, recitiţi-i poezia lui Mircea Ivănescu, de pildă (traducător eminent din engleză, nu din franceză), este în concordanţă cu modelul poetic american! Exageraţi ... De ce n-ar fi el în concordanţă şi cu modelul francez? Au avut americanii textualism? Autoreferenţialitatea şi meditaţia dezabuzată nu aparţin numai unei limbi de circulaţie internaţională. Şi nu sunt americanii cei care au impus expresivitatea cotidianului şi autenticitatea versului liber, sigur.

V

Stau la o terasă de vară, în faţa unei halbe de bere, în centrul Bucureştiului. Unul e redactor-şef

235

Page 236: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

de revistă de cultură, care apare în provincie – nu e acomodat cu dedesubturile poeziei, a fost funcţionar la Ministerul de Cultură, tocmai s-a pensionat. Îi place să asculte, îşi caută noi colaboratori la foaia lui sponsorizată de Ministerul Culturii. E o bătaie a limbilor pe plan mondial, franceză şi engleză şi la nivel creator? Cum să nu, e o mişcare astrală şi aici ...

S-a întâmplat ceva esenţial prin schimbarea

direcţiei în poezia română, prin optzecişti, poezia franceză a rămas în fundal. Ea aparţine perioadei copilăriei viitorului poet optzecist, a fost studiată în liceu şi citită în particular numai la nivel de poeţi francezi importanţi, asimilată inconştient de cei predispuşi să scrie la rândul lor poezie, şi atât. Poetul optzecist a scris la început după model francez romantic (sau după modelul poeţilor români mari din secolul XIX).

La începutul anilor ’70, eu scriam după un model incert, nici francez, nici american: modelul meu era poezia română modernă. În România sfârşitului anilor ’70 şi începutului anilor ’80, au început să apară insistent însă traduceri de poezie din limba engleză (americană, britanică sau canadiană), care au deturnat efectiv gustul poeţilor români. Şi mie mi s-a părut atunci că mă eliberez în interior, în mod natural (trăiam sub un regim comunist, în care cenzura era la ordinea zilei), trecând insesizabil în regim de poezie directă, pusă pe hârtie în afara oricăror reguli ... Probabil că era inevitabil să se ajungă aici: numai prin ironie (şi demitizare, în cazul meu) puteai să faci un pas înainte în poezia română, fără să ţi se pară că faci

236

Page 237: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

vreun compromis în insula politică pe care trăiam. Nu aveai cum să ignori realitatea politică şi socială, aşa că a venit de la sine soluţia exhibării condiţiei tale de om închis, prin scris liber. Dezinhibarea a început şi prin autoparodierea actului de creaţie, a textului în sine. Forma originală, exterioară, insolită (textul poeziei se putea confunda cu proza) a câştigat şi ea în faţa conţinutului. Dintr-odată, sensibilitatea latină locală a preluat din mers formula americană de a scrie poezie ... Dar formaliştii, oricât şi-au perfecţionat discursul, în timp, au mai pierdut din înălţime, critica literară a pus pariu pe existenţialişti, pe cei întorşi cu faţa spre propriul interior, spre propriul conţinut, fie el terminat şi într-un abis ... S-au ars etape la nivel individual, fiecare a evoluat după formule care, reunite, aveau să constituie paradigma optzecistă. Întrebarea e dacă forma (de suprafaţă) are legătură cu poezia americană şi conţinutul (de profunzime) are legătură cu poezia franceză – mă refer la substratul poeziei universale, moştenit automat.

Se pare că dominaţia limbii franceze din secolul XIX, până după jumătatea secolului XX, şi modelul ei de a scrie s-au sfârşit, luându-le locul limba engleză/americană şi modelul ei de a scrie poezie. Toate drumurile revoluţiei culturale n-au mai dus în Franţa, ci în America, avangarda mutându-se dintr-un loc în altul. În anii ’80 având să se sincronizeze poezia română şi cu poezia americană. După ce, până atunci, poezia română era sincronizată cu poezia franceză, îndeosebi? Sigur, lucrurile nu sunt atât de simple, eu n-am atâta minte să le judec.

237

Page 238: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Aţi fost influenţat de vreun poet francez în copilăria sau adolescenţa dumneavoastră? Probabil că am fost, dar nu sunt conştient de asta. N-am avut o bibliotecă de traduceri din poezia franceză la îndemână nici în copilărie, cât am locuit la un canton CFR izolat, nici în adolescenţă, chiar dacă am terminat un liceu de cultură generală, „la umană“, într-o fostă capitală de raion. Să fiu sincer, apoi, dând de gustul boemei literare, venit la Bucureşti la studii, am fost obsedat mai mult de boema poeţilor francezi din secolul XIX, decât de poezia lor. Mi-am ratat prima tinereţe într-o boemă de tip parizian ... La un moment dat, m-am confundat cu Paul Verlaine, cu „omul-poet“, deşi îmi era antipatic (se spunea că a avut o înfăţişare înfricoşătoare, „cu fruntea şi ciocul lui Lenin“), cel puţin aşa era perceput dintr-o fotografie pe care i-o ştiam, în care era încruntat ... Paul Verlaine îi era contemporan reperului meu dintotdeauna, Mihai Eminescu (era cu şase ani mai mare decât poetul român şi a murit la şapte ani după ce a murit Mihai Eminescu), le comparam destinul. Paul Verlaine şi-a luat bacalaureatul la şaptesprezece ani, asemenea mie (dat de la şase ani la şcoală). Am evoluat în paralel, fiecare în secolul lui. A avut, cum am avut şi eu, „patima băuturii“, cum singur mărturisea: „Mă îmbătam în văzul tuturor – sub pretextul gratuit că asta ajută la urinat“ ... Inadaptabil la viaţa comună, ratat voit pe plan social (nu şi-a încheiat studiile superioare şi a mers împotriva vremurilor şi a curentului politic sau literar, având fire de revoluţionar), a fost apropiat de cei umili, năpăstuiţi de soartă. Boema lui era şi o

238

Page 239: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

expresie a exasperării personale de a nu-şi găsi nicăieri locul. Asemenea mie, până la douăzecişicinci de ani a dus o viaţă „fără frâu, dacă nu chiar cu totul nestăpânită“. După ce a împlinit douăzecişicinci de ani, viaţa lui „se regularizează, se rânduieşte“, pune „stavilă şi liman exceselor, băuturii şi femeilor, e începutul înţelepciunii“ („urmând o moderaţie, în vederea liniştii conjugale“). La douăzecişicinci de ani, eu m-am căsătorit şi am avut parte de un copil, am uitat de boemă. Am abandonat definitiv băutura. E adevărat, de la această vârstă mi se despart drumurile de Paul Verlaine, conjunctura secolelor XIX şi XX având alte priorităţi ... Paul Verlaine s-a căsătorit la douăzecişişase de ani, în august 1870, cu o fetişcană de şaisprezece ani, cu care a avut un copil (tot un băiat, ca mine). În 1871, Paul Verlaine devine un „comunard“ activ, aderă la ideile Comunei din Paris, ia parte la acţiunile acesteia (e şef al biroului de presă). După înăbuşirea revoluţiei, pentru a scăpa de represalii, stă ascuns, îşi pierde slujba şi se schimbă radical ca om, afectat şi psihic de nereuşita mişcării în care se angajase, e de nerecunoscut. În acelaşi an, îl cunoaşte pe demonicul adolescent Arthur Rimbaud, venit la Paris, „de care se va lega afectiv până la pasiune“ – şi de aici înainte tot destinul lui o ia anapoda. Deşi i se naşte un copil în octombrie 1871, Paul Verlaine îşi părăseşte familia în iunie 1872 şi pleacă din ţară cu „adolescentul de geniu“ Arthur Rimbaud, după ce „relaţiile dintre cei doi poeţi vor degenera în scandaloase raporturi de sfidare a moralei publice“. Paul Verlaine era îndrăgostit de Arthur Rimbaud, din cauza căruia va face şi puşcărie doi ani,

239

Page 240: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

în urma unei crize de nebunie (pe fond mistic), trăgând cu un revolver asupra lui, la Bruxelles ... Nu mai insist pe viaţa sa particulară. Aşa cum spuneam, la douăzecişicinci de ani m-am despărşit de destinul lui Paul Verlaine: în România n-a avut loc nici un eveniment în 1975 (când aveam eu douăzecişicinci de ani), comunismul de tip ceauşist avea să trăiască bine mersi, revoluţia (pe alt fond decât aceea a Comunei din Paris, dar în numele aceloraşi principii iluzorii democratice) avea să vină abia în 1989. Dar ce interesant, m-am asemănat „în absolut“ cu alesul meu Paul Verlaine întru boemă, până să împlinesc eu douăzecişicinci de ani, participând activ la Revoluţia anticomunistă din 1989 (când eu aveam treizecişinouă de ani; altfel, în 1889, când Mihai Eminescu murea în România, Paul Verlaine, la treizecişinouă de ani, era în declin total; deşi cunoaşte gloria literară în Franţa, „începe lungul lui martiriu, al spitalelor şi al mizeriei inimaginabile“ (bolnav reumatic şi minat de alcool, are o tentativă de sinucidere) ... Inclusiv în poezia impresionistă, îi descopereai lui Paul Verlaine drama interioară. Dar poezia mea n-a urmat cursul poeziei secolului XIX a lui Paul Verlaine decât la începuturi, când eram în liceu, la Adjud ... A fost de ajuns să descopăr brusc avangarda din secolul XX şi drumurile noastre au evoluat, dacă pot să spun aşa, diferit, aparent, nici nu s-ar fi putut altfel. Paul Verlaine rămâne un reper al poeziei universale, eu rămân un dulce copil al poeziei scrise în limba română ...

Mă întreb dacă e vreo diferenţă calitativă umană,

sentimentală, psihică, emotivă între omul-poet francez

240

Page 241: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

din secolul XIX şi omul-poet din secolul XX, român. Sensibilitatea lirică trebuie să fi rămas aceeaşi, fiind exprimată conform câştigurilor în materie de poezie de până la ei, în parte. Credeţi că vă puteţi pune în pielea şi sufletul lui Paul Verlaine, iar Paul Verlaine ar fi putut să se pună în pielea şi în sufletul dumneavoastră? Redactorul-şef al revistei din provincie îi vorbeşte şi el cu dumneavoastră poetului cu care bea o bere, deşi se cunosc de câţiva ani buni ... Poetul scoate o carte învechită, tradusă şi apărută înainte de Revoluţie, în 1987 (Confesiuni de Paul Verlaine), din care citează ce are subliniat. A luat cartea cu el, în geanta de umăr, la întâmplare, să aibă ce să citească în metrou, cât aşteaptă trenul şi cât călătoreşte. De altfel, având în minte ce a citit, a dezvoltat toată această temă ... Să vă vorbesc despre milă şi excentricitate, valabile oricărui om-poet, din orice epocă? Paul Verlaine spune că poemele sunt „dureroase descărcări“ – exact asta am declarat şi eu în scris, înainte de a-i citi lui confesiunile. Se considera un „om complicat“ (care-şi bate joc de el însuşi) – la fel mă simt şi eu. A recunoscut că a avut parte toată viaţa de „evenimente contradictorii“ – la fel am avut şi eu parte (cei din apropierea mea se crucesc de succesiunea acestor evenimente contradictorii la mine, nu le vine să creadă că e posibil). Despre primul lui volum de versuri (Poèmes Saturniens, apărut pe când avea douăzecişidoi de ani), Paul Verlaine spune că în el „izbucneşte de-a binelea straniul şi nu mai puţin sălbaticul duh ce-l purtam în mine“. Pot oricând să subscriu consideraţiilor sale (referindu-mă la cartea mea de debut). Însă e şi o diferenţă esenţială între

241

Page 242: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

noi: faptul că, în timp ce Paul Verlaine a avut o iubire filială ieşită din comun pentru mama sa (care i-a crescut sensibilitatea, dacă nu cumva i-a pervertit-o), eu am rămas fără mamă de la un an şi patru luni (mama mea a murit trăsnită în iunie 1951). În legătură cu iubirea, în general, eu am aceeaşi problemă ca el, a „indigestiilor morale“. Întrebând: „Căci de-a lungul vieţii mele am iubit mult – poate prea mult?“ Îi pot răspunde: prea-multul în iubire strică. Deşi, continuă Paul Verlaine, „credeţi-mă, dragostea este, dacă nu chiar totul, ah! atunci este aproape totul!“ (se referea la dragostea lui de la douăzecişişase de ani pentru acea puştoaică de şaisprezece ani, care avea să-i fie soţie şi să-i nască un copil, dar pe care avea să o părăsească pentru un puşti de şaisprezece ani, Arthur Rimbaud, vai ...). E „un dulce rău ce-l înduri iubind“. Vă asigur, nu s-a schimbat în timp omul-poet, suferă la fel ca oricine, în orice loc al planetei, se chinuieşte cu fleacuri şi-şi consumă energia cu nimicuri trecătoare. De altfel, trăgând o linie să facă socoteală, Paul Verlaine scria despre el, spre sfârşitul vieţii, per total: „Multe defecte, vicii chiar, şi mai mult decât orice, nenoroc, suportat mai mult sau mai puţin în mod demn“ ... Credeţi-mă, sunt în situaţia lui Paul Verlaine, să trag despre mine aceeaşi concluzie, la o adică, nenorocul hrănindu-mi destinul. Totuşi, am avut un noroc, faptul că eu, deşi nu sunt un nimic pe lumea asta (cel puţin în faţa ochilor mei), sunt un nimeni pe lângă Paul Verlaine. De aceea, nu pot să fiu mândru de mine („poţi fi mândru numai atunci când te compari“), dar nici n-am o justificare să mă sinucid

242

Page 243: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

din acest motiv. Şi, cu toate acestea, sunt obsedat de sinucidere de acum doi ani, din 2002, când am împlinit cincizecişidoi de ani (ce coincidenţă, la cincizecişidoi de ani, în 1896, a murit Paul Verlaine), acesta e păcatul meu esenţial, care mă scoate din rând ... Bine că nu e păcatul limbii române! În locul meu, va veni poetul (au venit deja o grămadă) care să scrie poezie în limba română – nu neapărat după un model francez sau american, poetul român e un om spontan, iar „omul spontan e mai autentic decât omul reflexiv“ (conform psihologismului modern). Am dreptate?

Ce chestie, domnule! De la ce a pornit acest

dialog al nostru? De la magia poeziei. De la faptul susţinerii mele publice că după „postmodernismul“ de tip american impus de optzecişti (cu valoare estetică), în poezia română va urma un „nou romantism“ de tip francez, întrevăzut între versurile nou-veniţilor deja, „care să fie doar pe plac“, fără să mai ţină cont dacă are valoare estetică ... Autenticul scris cică va ţine loc şi de valoare estetică. Mai bem o bere?

243

Page 244: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ION STRATAN

Traducător de crucifixe – minijurnal de tălmăcitor

din Baudelaire Ploieşti

18 aprilie 2005 Dragă Titu,

O dată cu marii creatori, când istoria literară îi cataloghează ca atare, se repun eternele

probleme ale scrisului: Ce este literatura (vezi şi Sartre în polemică), care este puterea cuvântului scris (Franţa contemporană şi-ar putea plăti datoria externă din drepturile de autor pentru Balzac), ce este poetul în adâncul său, ce este literatul în esenţa sa? Charles Baudelaire reprezintă Poetul Absolut. „Cel mai mare poet în orice grai“, cum îl caracterizează titanul literaturii engleze, T.S. Eliot, conştiinţa care realiza, prin prezenţa în manualele de şcoală şi în cursurile universitare, o biografie selectă şi aventuroasă. Destinul face ca fiul adoptiv al generalului Aupick să fie POETUL. În primul rând, prin lupta, prin încleştarea cu formele prozodice

244

Page 245: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

tradiţionale. În al doilea rând, prin izvodirea unei „noi sensibilităţi“, muzicale, citadine, în esenţă chiar „pariziană“. În al treilea rând, prin statuarea interesului faţă de celelalte arte drept for pentru sufletul şi intelectul scriitorului.

Sigur că există, ca în cazul tuturor marilor creatori, posibilitatea să îl etichetăm după modelul suficienţei pedagogice – Poet al „paradisurilor artificiale“, adept al „măştii demonismului“ etc. Faptul profund este că în creaţia lui Baudelaire (ca şi la Eminescu, la Nichita Stănescu) se află mai mulţi poeţi.

Unul este răzvrătitul continuu, „ghemul de şerpi“ (cum spune plastic), pe care l-au zămislit părinţii săi.

Altul, alături de cel care nu crede „nici în Satana, nici în Dumnezeu“, este admiratorul artei antice, al Venerei (ca la Eminescu), dar fără o „Madonă“, versul baudelairian izbindu-se de piatra răcelii a imortalităţii.

Dar să trecem la traducere. Relaţia lui Baudelaire cu poezia românească este cu totul specială. Fiecare poet (important sau nu) din spaţiul artistic românesc VREA să aibă „UN BAUDELAIRE AL LUI“, un fel de complement în altă cultură. Aşa s-a întâmplat cu Arghezi, cu Philippide, cu Ion Caraion, cu Geo Dumitrescu, cu Ştefan Aug. Doinaş. Fiecare a încercat să pună patina propriei valori poetice în traduceri. Învăţând noi la şcoală, până la saturaţie, poeme în general (aşa era şcoala anilor ’80), ne-am gândit, după ce le ştiam parţial pe de rost, să facem şi parafraze ori reluări cu iz parodic, mai des în cenacluri, dar şi în grupul de prieteni. Una se termina, drept „replică“ la Albatrosul lui Baudelaire,

245

Page 246: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

în loc de celebrul final – „Aripile-i imense-l împiedică să meargă“ („Ses ailes de géant l’empêchent de marcher“) – cu „Tes ailes de Mitterand m’empêchent, Georges Marchais“ (Mitterand era preşedinte socialist, iar G.M., prim-secretar al partidului comunist francez). Fără să mă compar cu „corifeii“ traducerilor pe care îi aminteam (şi despre care spuneam la Clubul „Ideea Europeană“ că traduc nu în „româna standard“, ci în ARGHEZIANĂ, DOINAŞIANĂ, CARAIONEANĂ ori PILLATIANĂ), în acest sens am căutat să reliefez caracteristicile (câte sunt) ale scrisului meu în traducerea incorectă.

Deci, mărturisindu-mă traducător, ar fi de semnalat: 1) am ales în primul rând poemele (mai bine zis ele m-au ales) care mă obsedau din tinereţe: Corespondenţe, Farurile, Omul şi marea; 2) celelalte au fost selectate după un principiu să spunem „cartezian“ fiindcă au o simbolistică mai clară, o „voce“ a autorului mai uniformă şi o „logică“ a discursului evidentă. Astfel, am tradus Înălţare, Parfum exotic, Frumuseţea, Poem XXVII. Tălmăcirile datează din 1998, şi, desigur, voi reveni în anii următori asupra lor cu noi variante, forme şi sonorităţi.

În Înălţare, am încercat să transfigurez stanţele poemului într-un fel de lebădă, fragmentând versul în distihuri şi căutând să-i acord o aură mai luminoasă, de ascensiune sufletească, în pregătirea cuvintelor magice din final.

Grupajul l-am aşezat sub titlul Ion Stratan – traduceri libere din Baudelaire (variante) şi a fost încredinţat, pentru un termen foarte depărtat (când voi reveni cu noi traduceri), revistei „Axioma“.

246

Page 247: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Fiindcă îmi este imposibil, din cauza unei luxaţii la deget, să scriu mai multe rânduri de mână, mă opresc (pentru că la „computer“ nu „simt“ textul), urmând să trimit traducerile.

Cu multe mulţumiri, şi deja pregătindu-mă după ce îmi trece luxaţia, pentru noi meditaţii şi traduceri, din inimă.

I. S.

247

Page 248: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Ploieşti 23 aprilie 2005

Dragul meu Titu,

Îţi trimit traducerile din Baudelaire, comentariile fiind deja primite, sper. Le-am expediat săptămâna trecută.

Te îmbrăţişez cu drag. Îţi doresc multă sănătate şi succes!

Te am mereu alături de inima versului meu. Al tău întotdeauna, cu dragoste,

I.S.

248

Page 249: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Albatrosul

Adesea, spre batjocuri, oameni din echipaj Iau albatrosul, caldul, al păsărilor mării Care urmează fără durere în voiaj Nava alunecândă pe-abisurile zării. De-abea îl aşezară pe fruntea cea uscată Că acest prinţ al zării, ruşinat şi infirm Îşi lasă deoparte aripile lobate Care supremaţia pe ceruri i-o afirm. Cest călător în zboruri cum e stângaci, ridicol El, altădat’ frumosul cât este de urât Unu-i afumă-n pipă sfâşietor ventricol Un altul îl imită în şchiopătări de mit. Poetul e asemeni stăpânului de noauri Nu-i pasă de furtună şi râde de ciclon Exilat între oameni, despovărat de daruri El e cel mai ridicol şi cel mai sumbru om.

249

Page 250: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Viaţa anterioară

Am locuit mari timpuri sub vastele porticuri Pe care scări de mare le stingeau, duioase Şi lungile coloane, drepte şi maiestuoase Făceau restul Naturii să pară din nimicuri Furtunile ce mişcă imaginile-n ceruri Amestecă solemnul cu grija lor de sfânt Puternice acorduri din glasul lor adânc Culorile de-amurguri în ochi îmi fac misteruri Acolo eu trăit-am în voluptate calmă În mijlocul de valuri, azururi şi minuni Pe unde sclave goale, ca salbele ce suni Îmi răcoreau şi fruntea ca o palmă Şi unde singur lucru la care mă gândesc E un secret ce-n suflet mă face să jelesc.

250

Page 251: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Călugărul îndărătnic

Vechi temple ce prin ziduri afirmă cu tărie Un adevăr prea veşnic al Sanctităţii toate Într-adevăr încântă cu dulce armonie Clădirea austeră faţă de vechi palate În vreme câtă Criştii tot înfloreau seminţii Doar un călugăr tainic, zi mai necunoscut Se ocupa cu, veşnic, mormintele cuvinte Glorificând al Morţii cuvânt cu mult mai mult — Sufletul meu e mormântul călugărului rău Pe care-l locuieşte de-o veşnicie-n hău Nimic nu-mpodobeşte odaia odioasă Călugăr fără cuget! când voi putea să fac Din viul cel spectacol al vieţii ce o tac A mîinii mele muncă şi-un luminos acasă?

251

Page 252: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Neşansa

Ca să ridic o sarcină mai mare Sisif, mi-ar trebui curajul tău! Oricât am pune suflet în opere de hău Arta e lungă, Timpul viaţă n-are. Departe de mormintele celebre Spre-un cimitir mai izolat, Inima mea, ca un tambur-soldat Merge cântând doar sunete funebre — Acum dorm învelit În tenebre, ciucit Departe de acea cântare Şi floarea răspândeşte un regret Parfumu-i dulce e ca un secret În solitudinea Cea Mare.

252

Page 253: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Omul şi marea

Om liber, totdeauna iubi-vei tu şi marea Marea îţi e oglindă şi sufletul ţi-l vezi Cătând prin valuri calme, neştiutor, cărarea Şi spiritul e haos pe care-l celebrezi Îţi place să te-alunge cu sânu-ţi de imagini O-mbrăţişezi cu ochii şi braţele, iar cinul Tresalte-ntotdeauna la sunetu-i, vecinul În plânsetu-i de cosmos de neoprit în margini Amândoi sunteţi tenebroşi şi discreţi Om, nimeni nu-ţi scrutează abisul sufletesc Tu, mare (Totul ştie doar duhul ce-l primesc) În vremea asta, iată, nenumărate ere Cu care duceţi luptă fără iertare-n gând Atât iubiţi carnagiul şi moartea printre sere O, luptători pe viaţă, o, fraţi iubiţi nicicând.

253

Page 254: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Parfum exotic

Când, ochii-nchişi, în seara acestei calde toamne Respir mirosul palid al sânilor tăi strânşi Văd cum coboară râuri departe de ochi plânşi Şi focul se deschide în pieptul unei doamne. O insulă de lene unde natura este În arbori nepereche cu fructe de arome Precum din trunchi de oameni sunt sacrele lor dome Şi fete cu ochirea mai pură ca-n poveste. Urmând ţinutul care chemat e de parfumuri Văd portul plin de pânze şi plin de albe drumuri Cu încă oboseală din valul lor marin, În timp ce tot parfumul copacilor mai verzi Se-nalţă şi mirosul înalt de nori susţin Amestecând în suflet poveşti ce nu le crezi.

254

Page 255: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Înălţare

Deasupra de întinderi, deasupra de vâlcele De munţi, păduri şi ceruri, deasupra chiar de mări Deasupra, peste soare, deasupra peste zări Deasupra de planete cu etrat’inele Tu, spirit, tu te mişti cu multă-agilitate Şi precum meteorul ce se aruncă-n unde Străbaţi cu veselie imensităţi profunde Cu bărbătească spusă şi fină voluptate Ridică-te deasupra efluviilor rele Mergi întru înălţare în cerul cel de sus Şi bea ca pe ulciorul odată iar adus Un foc ce limpezeşte netemătoare stele Trecute-s plictiseala şi tristele depresii Care încarcă viaţa cu grâul lor profund Şi fericitul poate cu àripa din gând Să se arunce-n câmpul luminii de expresii Cel ale cărui gânduri asemeni ciocârliei Spre ceruri dimineaţa pornesc în liber zbor Planează peste viaţă şi înţelege-n dor Vorbirile de floare şi tremurul câmpiei.

255

Page 256: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

C.D. ZELETIN

Spiritul baudelairian

(două prelegeri susţinute la Facultatea de Medicină a U.M.F., Bucureşti)

harles Baudelaire rămâne primul mare poet modern, modern în accepţiunea

secolului nostru. C

Venind să exemplifice o estetică nouă, nescrisă încă, dar împrăştiind fulguraţii stranii din toate scrierile lui de până atunci, Florile Răului (1857) au marcat momentul istoric începând de la care, în planul conceptelor, arta s-a desprins de frumos, urâtul devenind izvor de inspiraţie pentru artist. Dintr-o dată, problematica poeziei s-a tulburat şi s-a îmbogăţit. Dacă până la Baudelaire arta nu putea să existe fără frumos, în timp ce frumosul putea să existe în afara artei, ca frumos natural, cu Baudelaire, arta capătă un statut de suzeranitate, dispunând de frumuseţe, dar putându-se dispensa de ea. În optica poetului, urâtul revelează însuşiri sensibile la lucrarea artei, această nouă categorie estetică având nu mai puţină importanţă decât frumosul în exprimarea

256

Page 257: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

adevărului vieţii. Fără a decurge exclusiv din urât, estetica lui Baudelaire impunea, în fond, o normă a bunului simţ, ocultată de-a lungul vremii de morala curentă, care, în numele unei elevaţii desprinse de realitatea omenească, îşi îndepărta privirile de la sondarea abisurilor nu totdeauna delectabile şi pure ale sufletului ... Chiar dacă psihologică, arta se consacra exteriorităţii şi în sensul respectării tacite a unor interdicţii ce delimitau lăuntrul sfâşiat de disperare al omului, în care pasiuni învălmăşite, bătăi de aripi albe şi negre, spaime existenţiale, vicii devastatoare, nebunii mocnite contribuie la definirea naturii umane nu mai puţin ca frumuseţea, armonia şi spiritul înălţării. Atât în Florile Răului, cât şi în scrierile sale de estetică, Baudelaire repudiază problematica sensibilităţii medii şi îşi îndreaptă interesul spre cele două categorii morale extreme: binele şi răul, cerul şi prăpastia, angelicul şi diavolescul, tulburarea şi echilibrul, urâtul şi frumosul, prăbuşirea şi înălţarea, durerea şi extazul, viciul şi puritatea. El parcurge întreaga distanţă pe care se aştern faptele sufleteşti ale omului, exprimându-le într-o totală şi izbitoare sinceritate. Acesta e adevăratul spirit baudelairian şi el implică o înţelegere filosofică a artei; ceea ce s-a impus însă în timp a fost impresia baudelairiană, trezită şi întreţinută mai mult de unul din polii acestei dualităţi, polul răului şi al urâtului, ce lovea mai mult inerţia sensibilităţii artistice de până la el decât binele şi frumosul, aflate, într-un fel, în firea lucrurilor. Aşa se explică faptul că până azi persistă ideea, în bună măsură falsă, că poezia Stârvul e mai baudelairiană decât Invitaţie la călătorie sau

257

Page 258: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Metamorfozele vampirului decât Înălţare. Şi tot impresia baudelairiană a făcut ca mulţi traducători ai Florilor Răului, şi nu numai români, să caute echivalenţe lexicale şi stilistice potrivite mai mult laturii sumbre, corespunzătoare, prin cromatică, tensiunii în negativ a conceptelor, cu alte cuvinte, să facă o traducere mai concretă şi mai pitorească pe care, extinzând-o şi asupra laturii luminoase, au denaturat-o, realizând un fel de îmbrăcare a nudului ... Se deplasa astfel noutatea baudelairiană din zona conceptuală în cea a surprizei plastice a lexicului, de care poetul nu era în mod deosebit interesat, aşa cum vom vedea mai departe. Or, tocmai în echidistribuirea spiritului său între cei doi poli, în curajul şi forţa de a exprima artistic urâtul şi frumosul, răul şi binele, elevarea şi prăbuşirea sufletească, stă eroismul lui Baudelaire şi nu e deloc întâmplător faptul că poetul îşi găsea predecesori în Beethoven, Byron şi Poe.

Baudelaire oferă exemplul cel mai timpuriu şi mai puternic de ceea ce numim sensibilitate modernă în creaţia artistică. De la început, el a hotărât să privească separat creaţia şi separat arta, restrângând-o pe aceasta din urmă la sfera unei măiestrii sustrase zbuciumului omenesc fundamental. Fără să nege măiestria, el nu caută s-o reprezinte, ci s-o supună însuşindu-şi-o şi s-o depăşească. Într-adevăr, Baudelaire este un maestru al poeziei franceze şi universale, dar o poezie a sa, privită ca piesă de măiestrie, poartă întâi de toate urma trecerii prin foc: fascinează prin oxizi misterioşi, prin cenuşa savant reticulată după fuziune, printr-o dulceaţă a prozodiei ce nu-i urmarea unei răbdătoare şlefuiri, ci a împietririi fluidităţilor incandescente atunci când se

258

Page 259: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

răcesc. Impresia aceasta o întâlnim şi la Eminescu, ilustrată mai mult de asonanţă, în general de efortul aproximării prin omofonii, ceea ce-l apropie de spiritul stilistic al poeziei populare ... Baudelaire ironiza, când subtil, când explicit, poticnirea în măiestrie. Maestrul şi prietenul său, oricât de mare, Théophile Gautier, căruia îi sunt dedicate, cu atâta deferenţă, Florile Răului, este totuşi, în ochii săi, un poet impecabil, ceea ce vrea să însemne – în sensul etimologiei latine – fără nici un păcat, adică tocmai poet al acestei arte; Victor Hugo, căruia Baudelaire îi închină mai multe tablouri pariziene, e „un artizan mai mult corect decât creator“, iar în excelenta poezie a lui Théodore de Banville ar vrea să audă totuşi „discordanţele muzicii de sabat“ şi „schelălăielile ironiei, această răzbunare a învinsului“ ...

Creaţia adevărată transcede artei, e o libertate pură, dobândită după ce spiritul s-a înstăpânit pe artă. Mai mult decât arta, creaţia priveşte adevărul trăirii şi nu se realizează decât atunci când trăirea e zguduitoare, iar mărturisirea ei patetică şi totală. Cum ar fi putut atunci Baudelaire să fie poet impecabil, când izvorul zguduirii e păcatul însuşi, iar al patetismului, nevoia imperioasă de a-l destăinui!? ... Creatorul caută până în cele mai stinghere cotloane ale sufletului, rar spălate de lumina gândului, şi se exprimă cu o sinceritate îndeobşte traumatizantă pentru morala convenabilă şi pentru simţirea grijuliu ferită de sângerări, amândouă acestea înfrăţite, nu de puţine ori, în pactele făţărniciei ... Infernul lui Baudelaire nu e negru, ci transparent, iar coborârea în mlaştinile lui fermentate nu cere un efort mai mare decât înălţarea spre purităţile paradisiace ... „Nu s-a încărcat cu crime secrete ...“ spunea un filosof modern despre poet.

259

Page 260: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Intelectualismul este un alt element care asigură caracterul modern al artei lui Baudelaire. Dar nu un intelectualism în sensul cultivării laturii abstracte a gândirii, ci al lucidităţii nemodulate de amăgirile şi iluziile sensibilităţii, dispusă la trucaje şi absolviri ce contravin francheţei poetului hotărât să exprime adevărul despre sine. Ca în unele străluminări ale artei arhaice, a exprima recunoaşte, în cazul lui Baudelaire, etimologia primară a termenului, aceea a latinescului exprimere, adică a face să iasă prin apăsare. Ideea arată un conflict. De altfel, poetul însuşi spune despre adevărurile pe care arta lui le rosteşte că sunt rodul „apăsării unei odioase tiranii“. Această opresiune creatoare face ca opera de artă să fie urmarea reflectivităţii spontane, străină de orice tendenţiozităţi ori tezisme, ce reduc opera de artă la a fi anexa unor idei cu valoare de prejudecată. Oroarea faţă de teză nu-l împiedică pe artist să utilizeze în construcţiile sale conceptul. Dimpotrivă, poetul-gânditor îl foloseşte din plin în Florile Răului, încât chiar conceptul e cel care le conferă un anume grad de decolorare. Pentru a face din concepte personaje într-un libret ameninţat de monotonia piesei, de cele mai multe ori cu un singur erou principal, poetul, el le grafiază adesea cu majusculă iniţială: Plictisul, Viciul, Păcatul, Prostia etc., ori Natura, Adevărul, Frumuseţea, Eternitatea, Speranţa, Trezirea etc. Poetul întrebuinţează astfel de concepte, dincolo de care se află trăiri cutremurătoare, ca pe adevărate jaloane ale unei estetici de o puternică marcă personală.

Această artă intelectuală e demonică, însă nu printr-un program, ci prin mişcarea ei cea mai

260

Page 261: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

lăuntrică. Ea poartă blestemul de a fi mereu nouă, de a anula experienţa convertită în binele pe care îl reprezintă ştiutul, cu punctele lui de reazim ce îngăduie clipa de răgaz şi mulţumirea. Resortul ce-i asigură perpetua noutate este revolta şi nu e întâmplător faptul că Florile Răului au un capitol ce poartă acest nume, Revoltă, plasat înaintea capitolului Moartea. Revolta, sinonim sufletesc al negării ... Esenţa artei stă, după Baudelaire, în revelaţie. Arta trebuie să tulbure fără contenire prin inedit, să scoată sufletul din echilibrul stabil şi să-l plaseze în echilibrul metastabil, pururi ameninţat, sensibil lucrării Diavolului. O operă de artă trebuie ori să fie nouă, ori, dacă e beletristică, să ofere noutatea la fiece lectură, ca şi cum aceasta s-ar săvârşi sub lumina unei tot alte hermeneutici, altfel rămâne o abstracţie comună şi goală, operă a unui imens plictis. Dar revelarea esenţelor nu e de ajuns pentru a da statut artei; mai trebuie să existe un element care să le nege pe măsură ce ele se afirmă, altfel arta s-ar reduce la o simplă operă de arheologie spirituală. Acest element este demonismul. El le contrazice esenţelor revelate de artă caracterul etern, opunându-le perisabilul, şi le contrazice caracterul spiritual, opunându-le rictusurile cărnii muncite de patimi. Demonismul conferă viaţă operei. Există permanent un „şarpe galben“ cuibărit în suflet, ce zice nu la orice da, ce se opune nevoii de certitudine, ce alterează armonia îndată după împlinirea ei, ce străbate în răspăr toate structurile sufleteşti în sedimentare şi tulbură ataraxia râvnită de sufletul omenesc.

Prin demoniacul viziunii, Florile Răului completează imaginea dramatică a omului oferită

261

Page 262: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

de romantism, sporind ponderea tragismului. Eroul baudelairian nu numai că străbate gheena suferinţei, printr-o simplă deplasare înspre infern, cum o face în poezii ca Beatrice ori Metamorfozele vampirului, sau dinspre infern, ca în Binecuvântare sau Înălţare, ci găzduieşte în însuşi sufletul lui infernul, ca pe o condamnare pe viaţă. Osândirea capătă valoarea unei dimensiuni a profunzimii, vector ce zadarnic s-ar mai intersecta cu deplasările pe orizontală, într-un sens sau altul, ale evenimentelor soartei sale: viitorul sau reveriile privitoare la trecut. Eposul vieţii este inutil în acest caz. Deznădejdea izvorăşte din descoperirea sufletului fixat pe veşnicie în spaţiul suferinţei. Timpul şi mişcarea sufletească pe care acesta o creează l-au părăsit: poetul e abandonat deznădejdii. Mintea străluceşte, dar sufletul e rănit. „E mai greu să-l iubeşti pe Dumnezeu decât să crezi în el – scrie Baudelaire în unul din cele trei proiecte de prefaţă la Florile Răului. Dimpotrivă, e mai greu pentru oamenii secolului nostru să creadă în diavol decât să-l iubească. Toată lumea îl simte şi nimeni nu crede în el. Sublimă subtilitate a Diavolului“. Pendularea scriitorului între Dumnezeu şi Diavol are la origine o timpurie şi paradoxală poziţie sufletească faţă de viaţă. O spune singur în Jurnale: „Încă de copil am simţit în inimă două simţăminte contradictorii, oroarea de viaţă şi extazul vieţii“. Sila de viaţă însă a trecut înaintea extazului, acesta rarefiindu-se până la a dispărea. Urmare a lucidităţii dezbărate până şi de cea mai slabă irizare a iluziei, urâtul a cotropit sufletul poetului, asemeni celui mai mare rău cu putinţă, aşa cum singur o afirmă în finalul poeziei, Cititorului. Urâtul e trăit fie ca pustiu,

262

Page 263: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

deci în orizontalitate, fie ca abis, deci în verticalitate: infinitul perceput în două dimensiuni... Urâtul e sentiment, nu absenţă a sentimentului, nu indiferenţă, nu apatie. „Ceea ce numiţi indiferenţă e numai resemnarea disperării“ – spune Baudelaire ... Apatia e o decuplare de viaţă prin atrofia receptorilor pentru ea; în cazul lui Baudelaire, urâtul e urmarea unei sensibilităţi consumate, un alt fel de a numi viaţa parcursă, extinderea unui punct final, de aceea urâtul e asociat, în viziunile sale, morţii. Dezgustul e încă în viaţă; urâtul însă e deja viaţă moartă.“ Această carte – scrie poetul despre Florile Răului – va rămâne ca o mărturie a dezgustului şi a scârbei mele de toate cele“. Însă a trebuit o mare forţă a dezgustului pentru ca această capodoperă a liricii universale să fie scrisă şi – e de presupus – o scădere a bucuriei vieţii până aproape de extincţie: se ştie că poetul a făcut o tentativă de sinucidere şi a hrănit multă vreme gândul ei. Paradisurile artificiale trăite de el erau – dincolo de semnificaţia lor metafizică – o formă de a mai face ca bucuria vieţii să pâlpâie, ele fiind totuşi o dublură de viaţă, o iluzie de viaţă, un substitut de viaţă ... Abia când zona dezgustului a fost străbătută, plăcerea de viaţă învinsă şi sentimentul urâtului rotunjit, îi apare poetului ţara de dincolo de negură: creaţia. Traversând cercurile multiple ale infernului propriu, el îşi poate lua revanşa prin forma superioară de viaţă care este creaţia, sinonim al libertăţii pure şi consacrare întru singurătatea absolută. „Când voi fi inspirat dezgust şi oroare tuturor – va scrie în Rachete – voi fi cucerit singurătatea“. Încă din adolescenţă începuse acest program, experimentat mai întâi pe propriii

263

Page 264: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

săi părinţi, trezind în generalul Aupick, tatăl său vitreg, dezgust şi ură, iar în inima doamnei Aupick, mama sa, un amestec de groază şi iubire tandră ...

Sentimentul singurătăţii e asociat de Baudelaire cu ideea de geniu, de aceea geniul e osândit la incomunicabilitate, câtă vreme pentru fiinţele de obşte comunicabilitatea este o condiţie sine qua non, asigurând rosturile Venerei Pandemia, procreatoarea, din filosofia platonică. O notează poetul însuşi: „Gustul de neînvins al prostituţiei în inima omului, din care ia naştere groaza de singurătate. Vrea să fie doi. Omul de geniu vrea să fie unul, deci solitar. Gloria este să rămâi unul şi să te prostituezi într-un fel aparte“. (Inima mea aşa cum este, XXXVI). Genialitatea împrumută însuşiri celui numit cu un termen englezesc dandy, om modern ce se cuvine să trăiască detaşat şi să doarmă în faţa oglinzii – simbol al trecerii reflexiei în reflecţie. Opus femeii, el ştie să separe sufletul de trup, să trăiască abstract într-o frumuseţe a lui şi a lumii sale, depărtându-se de condiţia naturalului, abominabil în optica poetului-filosof ... Singurătatea baudelariană era totuşi un elaborat mintal, nu o nevoie sufletească. Charles Asselineau spune că Baudelaire nu suporta să stea nici măcar o oră singur şi îşi scria deseori articolele având pe cineva alături, care putea chiar să doarmă, numai să existe acolo ... Desele altercaţii şi împăcări cu dragostea vieţii lui, mulatra Jeanne Duval, o atestă. De altfel, nici pe planul mentalului această singurătate nu putea atinge desăvârşirea, deoarece poetul nu se putea desprinde total faţă de cei cărora le inspira dezgust: îi trebuiau, chiar dacă îi detesta. Ruperea completă de

264

Page 265: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

ei ar fi însemnat pierderea unei piese importante din mecanismul de producere constantă a simţămintelor de dezgust. Prezenţa celor ce-i primeau ura îi era, în felul acesta, necesară. Stimulativă pentru sufletul lui dezgustat, existenţa lor era, pe de altă parte, de natură să nu-l satisfacă pe creatorul însetat după o detaşare francă şi descoperind voluptăţi în zbor: poezia Înălţare o atestă, după cum şi antinomia conţinută în titlul Spleen şi ideal. E încă un argument pledând în favoarea pendulării – chiar dacă inegale – a lui Baudelaire între bine şi rău ... Libertatea în care se imaginează este izvorul orgoliului său şi al celor trei mari rele de care se plânge: plictisul, incomunicabilitatea şi senzaţia de abis. „Moral şi fizic, am avut totdeauna senzaţia abisului: nu numai abisul somnului, dar şi abisul faptei, al visului, al amintirii, al dorinţei, al regretului, al remuşcării, al frumosului, al numărului“, notează în Jurnale. Abisul îl fascinează şi-l aspiră în infinitul lui: „Să-ţi măsurăm abisul !“ – îi strigă el morţii în finalul celui mai lung poem al Florilor Răului, Călătoria. Clamările poetului prăbuşit în abis se îndreaptă totuşi spre Dumnezeu, „unica iubire“ a poetului, şi acesta este înţelesul sonetului De profundis clamavi, a cărui monotonie ternă e asigurată de repetiţii neadmise de codul acestei poezii cu formă fixă, dar necesare şi semnificative, prin sărăcirea şi decolorarea pe care le produc, pentru exprimarea sentimentului de abis: „soare fără căldură (sau de gheaţă)“ se repetă de două ori, „noapte“ de trei ori, „groază“ de două ori ...

Urâtul este pentru Baudelaire mai mult decât un superlativ al locului comun; e o matrice psihică al cărei

265

Page 266: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

relief a fost tocit până la a fi ras de către disperare, devenind un suport pe care nu se poate construi nimic din ce-a fost, conştiinţă torturantă a unei mari absenţe. Îl descrie singur în Gustul de neant: beznă fără speranţă, resemnare a sufletului prăbuşit într-un somn de brută, istovire a sufletului incapabil să mai iubească, înghiţire de către Timp. E cel mai general sentiment al poetului, proiecţie universală a sensibilităţii sale: „Privesc de sus planeta şi nu râvnesc un loc ...“. Oricum, urâtul rămâne şi o exacerbare a banalului, iar Baudelaire, ca o reacţie împotriva lui, cere artei să fie nouă, surprinzătoare, bizară. La realizarea impresiei de bizar contribuie şi faptul că arta adevărată, o metafizică exprimată sensibil, are, în optica lui Baudelaire, caracter ezoteric, deci enigmatic şi revelabil numai celor iniţiaţi ori spiritelor cu o experienţă de viaţă depăşind accepţiunile comune. Frumosul, având totdeauna o latură care scapă, e bizar. Frumuseţea e severă, lipsită de familiaritate, şi nu distrează, ci răspândeşte un aer tare şi rece de Olimp. Tronează ca o zeitate în azur, insensibilă şi nemişcată de suferinţa umană ori de lacrimile firii sentimentale. Sfinx de neînţeles, frumuseţea are asprimea unor peisaje imaginate exclusiv din piatră, parcurge toată distanţa dintre infern şi paradis, rămânând – prin oricâte avataruri omeneşti ar fi antrenată – cu o inimă de zăpadă.

Frumuseţea are o esenţă contradictorie, ea venind deopotrivă din cer şi din prăpastie, din Dumnezeu şi din Satana, fiind deopotrivă izvor de binefacere şi de crimă (Frumuseţea şi Imn frumuseţii) ...

Frumuseţea apărea astfel ca un element al demiurgicului, neschimbător şi fix, distribuit în toate

266

Page 267: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

entităţile lumii, cu atât mai încremenit cu cât mai îndeaproape îl amintea pe Creator. „Nu credea decât în imuabil“, scrie Théophile Gautier despre Baudelaire şi găsim această precizare esenţială pentru înţelegerea poetului gânditor şi estetician ... În cazul Florilor Răului, impresia de bizar este întărită şi de faptul că ideea de rău îmbracă forma frumoasă, trezind în cititor aprehensiuni legate de intuirea diavolescului. Viaţa conferită prin artă artificialului, puterea de a imprima impresia de prezenţă absenţei, decolorarea otrăvitoare ori coloritul ucigaş al cărţii, sinceritatea ce se consumă pe sine până la a se metamorfoza în exhibiţie întăresc şi ele bizareria baudelairiană. „Arta modernă – scrie Baudelaire în eseul Théodore de Banville – are o tendinţă esenţialmente demonică. Şi îmi pare că această parte infernală din om, ce-i oferă plăcerea de a şi-o explica lui însuşi, creşte din zi în zi, ca şi cum Diavolul s-ar amuza făcând-o să sporească prin procedee artificiale“. Arta bizară e o emanaţie a artistului bizar, extrapolat sensibilităţii şi înţelegerii unanime. El este un permanent revoltat. O clipă de răgaz în revoltă îngăduie sensibilităţii generale să metabolizeze bizareria, atenuându-i însuşirile definitorii şi aneantizându-i identitatea, îngăduie vigorilor vitalului să-l năpădească pe eternul revoltat, restructurându-l prin normele utilului şi ale eficienţei, atât de abhorate de poet, îl sileşte la integrare în dumnezeiasca armonie universală, supremul unison ce exclude bizareria ... Revolta şi bizarul sunt o garanţie a noului. Triumful amândurora înseamnă biruinţa asupra locului comun – oricât de frumos sau de patetic ar fi el exprimat – prin folosirea armelor constituite de

267

Page 268: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

surpriză, originalitate şi îndrăzneală. Monotonia şi surpriza sunt necesităţi eterne ale sufletului omenesc – scrie Baudelaire într-unul din proiectele de prefaţă la Florile Răului – şi ele sunt satisfăcute în poezie de ritm şi rimă. Această dualitate a poeziei este, aşadar, urmarea unei dualităţi existente în sufletul omenesc. O viziune asemănătoare o întâlnim şi în privinţa frumosului, unde dialectica baudelairiană justifică noul prin etern. Frumuseţea, scrie poetul, conţine un element etern, invariabil, extrem de greu de determinat, şi un element relativ, circumstanţial, legat de epocă, de gust, modă, morală, pasiune ... Fără acest al doilea element, primul ar fi inapreciabil, neadaptat şi neapropiat naturii umane. Dualitatea artei este o consecinţă fatală a dualităţii omului.

*

Florile Răului au venit cu un stil propriu, corespunzând mai degrabă unei vieţi a ideilor, sincere şi forte, decât consumării vreunei experienţe stilistice aparte.

Dimpotrivă, fidelitatea lor faţă de lirica franceză de la Ronsard încoace e remarcabilă, dar violent contrastantă prin noutatea ideilor cărora le dau expresie şi care îi îndemna pe tinerii Verlaine şi Mallarmé să-l salute pe autorul lor ca un novator. Pe bună dreptate Sainte-Beuve făcea, în 1857, remarca – necesară dar nu suficientă – după care Baudelaire petrarchizează asupra oribilului. Poetul nu a fost interesat în invenţia prozodică şi mai ales lexicală. Există chiar o anume indiferenţă pentru limbă ca element plastic, dar nu indiferenţă pentru limbă ca

268

Page 269: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

muzică. Rima e comună, ca la Bacovia, uneori chiar ştearsă, strofa are însă o muzicalitate structurală, o supleţe şi un aer de desăvârşit surprinzătoare, îngăduind la citire apofonii potrivite simţământului dominant al cărţii, acela de melancolie stenică ori deznădejde bărbăteşte trăită ... Se pare că şi în vorbirea obişnuită acest „dandy rătăcit în boemă“, cum îl vedea Théophile Gautier, modifica fonemele în timbru şi în intensitate, dând frazei un profil particular: „Îşi măsura frazele, nu folosea decât termenii cei mai căutaţi şi pronunţa unele cuvinte într-un fel aparte, ca şi cum ar fi voit să le sublinieze ori să le dea o importanţă misterioasă. Avea în glas italice şi majuscule iniţiale ...“. După sărăcia lirismului secolelor XVII şi XVIII, Florile Răului au surprins contemporaneitatea printr-o lirică bogată şi nouă, vibrantă, dar orchestrată de către sobrietate. Gustul pentru morbid şi macabru, lauda sterilităţii, căreia îi corespundea un concept estetic, şi înclinarea poetului – remarcată cel dintâi de Charles Asselineau – de a dramatiza abstracţia, paradisurile artificiale ce nu-s decât o umbră a umbrei fericirii, atracţia pentru putrid, proiectarea în fantastic, reveria neagră, demoniacul şi autoflagelarea sunt dispoziţii sufleteşti şi teme ce nu puteau decât să învioreze stilul obosit al înaintaşilor, chiar dacă poetul le prelua, intactă, prozodia.

Deşi Florile Răului prezintă o anume estompare a detaliului sufletesc, prin sporirea densităţii psihologice a evenimentului luat drept subiect, trăsătura stilistică cea mai însemnată a liricii lui Baudelaire rămâne aticismul, epitet ce întruneşte în el puritatea, precizia, fineţea şi concizia. Baudelaire stă departe de asiatismul

269

Page 270: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

retoric-redundant, cum i-am spune noi astăzi, de care-l acuza Brutus pe Cicero ... Interesant e faptul că înseşi unele oscilări pe care le implică semantica termenului sunt ilustrate de poezia lui. Astfel, aticismul presupune, deopotrivă, eleganţă şi concizie; totuşi, stilul atic e mai mult elegant decât concis – ceea ce într-adevăr se poate spune despre stilul lui Baudelaire. În accepţiunile lui mai moderne, aticismul exprimă şi o anumită familiaritate plină de spirit, ceea ce iarăşi e perfect adevărat pentru Baudelaire şi nu contravine impresiei de detaşare pe care de multe ori o lasă lirica lui. Poezii ca Remuşcare postumă, Biet suflet singuratic, Diseară ce vei spune ..., Invitaţie la călătorie, Causerie, Cântec de toamnă, Moesta et errabunda, Unei cerşetoare roşcate, Căderea serii, La doica generoasă ce-o gelozeai în viaţă ... etc. au un aer de dulce familiaritate. De altfel, se pare că în discuţii Baudelaire punea pe primul plan viaţa lucioasă a ideii, în a cărei oglindă se reflectau prea puţin intimităţile ... „În conversaţia lui metafizică – scria Théophile Gautier despre prietenul său, pe care-l găsea sobru, ca toţi muncitorii – Baudelaire vorbea mult despre ideile lui, foarte puţin despre sentimentele şi de loc despre acţiunile lui“. Obsesia logicului, specifică naturilor preocupate peste firesc de eul propriu, se regăseşte şi în Florile Răului şi anume în stilul lor complicat şi savant, ingenios şi plin de nuanţe, stilul matur al decadenţei obsedate de ideea perfecţiunii şi în care „cel din urmă cuvânt al Verbului este somat să exprime tot“ (Théophile Gautier) şi unde absolut totul este sau pare a fi urmarea unui determinism vădit ori abscons. Claritatea şi construcţia rămân marile iubiri ale lui

270

Page 271: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Baudelaire. În ţara ideală, totul nu e decât ordine şi frumuseţe, calm, lux şi voluptate (Învitaţie la călătorie) ... Aşa cum nota acelaşi Théophile Gautier, întâmplătorul şi confuzul erau cei doi duşmani ai lui, exclusivism pe care tânărul său admirator, Paul Verlaine, avea să nu-l împărtăşească … Prin această dispoziţie a spiritului, Baudelaire rămâne circumscris clasicismului şi se izolează de simbolismul căruia îi va fi, prin alte laturi, cel mai de seamă precursor.

*

Răul, neavând existenţă în sine şi, deci, nefiind principiu ontologic, subzistă în om prin voinţa acestuia. Cultivarea lui este operă a voinţei. Fiind în fond un artificiu, el coincide, în cazul lui Baudelaire, cu apetenţa lui pentru artificial, sporind-o. Grefat pe sufletul său prin suferinţă, răul prosperă şi înfloreşte, împingându-l spre moarte, aşa cum dezvoltarea binelui îl duce spre viaţă. Or, fapt este că înclinarea poetului pentru rău este împletită cu gustul pentru suferinţă, zbucium şi moarte, exact cele trei forme personale ale răului în filosofia patristică.

Baudelaire îşi asumă responsabilitatea morţii, privită ca nimicire totală a existenţei, printr-un act logic şi deliberat: alegerea căii răului. El vrea răul, deşi ştie că răul piere odată cu stingerea voinţei care l-a produs. Contrar însă celor spuse de poetul însuşi, care îşi descoperea conştiinţa în rău, o dată muşcat de voluptatea trăirii răului, el nu mai poate şi nu mai vrea să dea înapoi, ci vrea sporită această voluptate, această jubilare în negativ, mai mult a simţurilor, decât a conştiinţei. Dacă în structura răului există o

271

Page 272: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

participare cât de cât a conştiinţei, aceasta se întâmplă din cauza dorinţei de răzbunare prin rău: „Am nevoie de răzbunare, aşa cum un om obosit are nevoie de o baie“ (Inima mea aşa cum este). Şi, cum excelenţa răzbunării stă în răzbunarea pe sine însuşi, el începe cu această culme vindicativă şi o proclamă în poezia Heavtontimorumenosul. Tendinţa de diabolizare a răzbunării pe sine se observă şi din coborârea acestei locuţiuni eline, folosite de Terenţiu în una din comediile sale, la condiţia de substantiv comun articulat, deci la condiţia multiplicităţii celui ce se pedepseşte pe sine însuşi, proliferarea răului suprem fiind operă de creaţie eminamente satanică, omul servind principiului de autodistrugere doar ca instrument ... A-ţi produce suferinţă – spune J.-P. Sartre – înseamnă atât a poseda cât şi a crea, a crea răul, poetul fiindu-şi propriul martor şi călău ... El vedea însă legătura dintre victimă şi călău ca fiind de natură sexuală, dar îşi extrăgea elementele necesare pentru analiza genezei răului din biografie, din Inima mea aşa cum este sau din alte jurnale. Or, într-o perfectă armonie între titlu şi conţinut, Florile Răului sunt suficiente pentru a-l reprezenta pe Baudelaire ca poet al stărilor inverse trăirilor îndumnezeitoare ce definesc binele ...

Poetul nu-şi reproşează nimic sieşi şi nici lui Dumnezeu, răul fiind opera sa proprie, creaţia sa. El simte ca un creştin că nu Dumnezeu este cauza răului, ci omul însuşi. Trăind răul, poetul nu-l huleşte pe Creator, cât îl laudă pe Satana, rămânând permanent circumscris în ordinea creştină, aceea prestabilită de divinitate. O clipă dacă ar fi devenit ateu, tot eşafodajul său de idei şi simţiri s-ar fi prăbuşit, poetul trebuind

272

Page 273: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

să-şi ia o altă identitate şi începând – probabil – să construiască pe o convenţie. Fără punctele cardinale maniheiste, binele şi răul, nu ar mai fi existat universul baudelairian aşa cum ni-l comunică Florile Răului. Binele şi răul sunt matricile pe care psihologia baudelairiană a clădit un univers perfect raţional, în care, dacă răul sporeşte, binele, în orice caz, nu este reprimat: ideologia satanică lipseşte cu desăvârşire, astfel că Florile Răului sunt mai curând un breviar liric decât un catehism. Cu tot elogiul adus de poet lucidităţii, Florile Răului nu sunt atât un elaborat al minţii, cât o emanaţie a psihologiei. Elogiul lucidităţii exprimă în fond nostalgia după o luciditate pierdută. Luciditatea ar veni să compenseze scufundarea în psihologie, în propriul eu. E firesc, astfel, ca sentimentul dominant să fie cel de pustiu, de urât, de spleen şi dezgust. La o cuprindere de ansamblu a Florilor Răului, cititorul simte că armătura de idei e tare, dar palidă, după cum palidă este perceperea lumii exterioare de către poetul turmentat sub obsesia puternicelor viziuni ale lumii lăuntrice. Or, tocmai aceste palori ideatice sunt potenţate prin zvâcnirea unor imagini frapante, asimilate mai greu de sufletul şi înţelegerea curentă ale cititorului, care le întâmpină cu inerţia unei alte experienţe lirice. Nimic mai deconcertant şi, cu toate acestea, mai unitar ca Florile Răului. Înţelegerea justă a acestei situaţii paradoxale obligă cititorul profund să reconstituie universul baudelairian. Cum coerenţei semantice a textului îi corespunde o desăvârşită coerenţă a universului, acest cititor va descoperi că bizareria se subţiază până la dispariţie ...

273

Page 274: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Baudelaire înmulţeşte cu încă unul ceata îngerilor căzuţi, cărora li se înnegresc aripile, dar încă zboară şi creează în sens demiurgic inversat. El nu trăieşte drama luciferică generală, ci o dramă individuală. Nu-l interesează geneza răului absolut, de aceea nu e filosof, şi nu se întreabă, ca Origen, de pildă, dacă răul e un principiu ontologic sau dacă Dumnezeu a creat răul forţat de căderea în păcat a omului. El e obsedat mai mult de propria-i psihologie absorbantă şi generatoare de rău, decât de metafizica răului. Dacă ar fi oglindit răul cu mintea, ar fi fost filosof; oglindindu-l însă cu simţirea, e artist. Numai răsădit pe simţire răul poate să înflorească. Floarea este exact imaginea evenimentului senzorial suprem, apogeul expansiunii aparatului de proliferare a răului. E simbolul biruinţei autoproliferării independente de o voinţă din afară, ruptă întâi de toate de voinţa lui Dumnezeu. Într-un anumit fel, care e numai al lor, Florile Răului sunt un cântec de biruinţă a omului definit prin păcat, om dezdumnezeit, împlinind natura omenească pentru care fericirea edenică e o ficţiune, în cazul cel mai bun o amintire, în nici un caz o speranţă ... Este cântecul libertăţii tragice a omului desprins activ de Dumnezeu, sângerându-şi tălpile în spinii vieţii. Gustul lui e şi el liber, nu mai este direcţionat moral: din a-toate-văzător, el a devenit a-toate-cunoscător, cunoscător mai întâi al suferinţei.

Nu e locul să cercetăm aici rădăcinile răului trăit şi cântat de Baudelaire, dacă e un rău metafizic ori de sorginte biografică, dacă e livresc sau structural. În orice caz, lăsând la o parte probabilitatea determinării genetice, poetul a trăit experienţa răului încă din copilărie: trauma sufletească resimţită la căsătoria

274

Page 275: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

mamei cu un „străin“, tocmai de către el, care – urmând expresia lui Sartre – se considera fiu de drept divin, căruia însă noua legătură matrimonială i-a pângărit caracterul sacru al dragostei materne; pedeapsa ce a urmat înghiţirii unui bilet strecurat de un coleg în timpul orelor; legătura cu Sara, soldată cu repercusiuni veneriene, infecţia luetică etc. Astfel, chiar dacă ar fi existat vreo componentă constituţională în trăirea şi savurarea răului, componenţa căpătată, de obârşie psihologică, a fost apreciabilă. Ea s-a grefat pe un gust înnăscut pentru singularizare, pentru bizar şi macabru. Baudelaire simţea cu atât mai mult nevoia de a se decupa de ambianţă cu cât aceasta se structura mai mult. Elementele ordinii noi prin care societatea se înălţa erau dictate de consumarea ordinii precedente şi nu de negarea ori de răsturnarea ei. Uzufructuar voluptos al evoluţiei, el era revoluţionar numai în nostalgiile diabolice, nu şi în viziuni care să privească viitorul obştei; izolat în plasma densă a eului propriu, Baudelaire nu a manifestat nici o înclinare de a schimba ordinea vremii sale, ci doar dispoziţia fundamentală de a o ataca, în timp ce o respectă, trimiţându-şi ieremiadele negre de pe tărâmul solid de unde îi arată lumii abisurile în care se poate prăbuşi ... Original în toate, pozeur de cursă lungă şi nu de circumstanţă, îi plăcea să debiteze monstruozităţi – după expresia lui Henry de la Madelène – şi să-şi scandalizeze prietenii, atât prin fapte cât şi prin teoretizări. Asamblate, acestea au creat o veritabilă estetică a uimirii, menită mai mult să zguduie decât să dărâme, mai mult să surprindă decât să îndurereze, mai mult să declanşeze sincope în armonii decât să

275

Page 276: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

producă haos. În felul acesta, Baudelaire e un răzvrătit şi nu un revoluţionar. Individualist la culme, poetul e un obsedat de sine şi nicidecum un profet, deoarece lumea îi este indiferentă. O proiecţie a acestei stări stă în grija lui pentru forma desăvârşită, de la vestimentaţie la prozodie. Politeţea lui era fără cusur; o însoţea o detaşare melancolică şi o oarecare răceală. Politeţea e acomodarea formei personale la forma de obşte, tatonarea reciprocă a formelor fără a se pune în legătură prin miez. Atunci când poetul formula o aserţiune, aceasta într-atât avea înfăţişarea sentinţei şi a paradoxului, încât părea alonja unei maliţii, impresie pe care o lasă în general omul care vorbeşte, dar nu comunică. Leconte de Lisle îi povestea Elenei Văcărescu că Baudelaire avea exact aerul unui preot maliţios. Dandysmul poetului era menit să introducă mai mult un stil al eleganţei singularizate decât un cod al comportamentului, dovedindu-se astfel mai mult o chestiune de estetică decât de morală ... Însă domeniul cel mai însemnat în care se vădeşte gustul poetului pentru formă rămâne poezia.

*

Era un singular. Încă din tinereţe, mai mult învins decât derutat de unele experienţe precoce de viaţă, are revelaţia îndreptăţirii de a oscila preferenţial pe axa binelui şi a răului, bătând mai mult spre polul acestuia din urmă. O face trăind într-o anume idealitate a răului, netranspusă în fapte de viaţă, ci numai într-o schiţă a lor, trăind în tâlcul satanic, în nostalgia predicii malefice, în răsturnarea sensului inerţiilor morale şi în paradigmele răzbunării.

276

Page 277: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

Extravaganţele, dandysmul, cheltuielile fabuloase, erotismul oarecum heterodox, practica haşişului, sunt forme ale unei revolte menite să zguduie, nu să disloce. Astfel, Florile Răului, rămânând fidele ideii de normă morală, sunt mai curând elegii vindicative decât discurs satanic. Ele au venit să colonizeze, în secolul lor literar, continentul rarefiat al Răului cu fantasmele unui suflet biciuit, dar tare. Creaţia în negativ devine obsesia prin care explorează partea ascunsă a lumii, face ca imaginarul să înflorească şi să scoată fructe ce se vor coace la lumina clorotică a lunii, răcorite inutil de bătăi negre de aripi ... Transcenderea aparenţelor şi accesul la imaginar reprezintă forme ale unei eliberări, abia prin ele putându-se realiza grandoarea tragică a eului său. În felul acesta, Baudelaire poate fi privit ca moment de prăbuşire a mimesisului şi numai aşa poate fi înţeles faptul că poetul nu se poate regăsi în natură, parametru psihologic familiar şi definitoriu pentru romantici şi, în general, pentru omul obişnuit.

Sfidarea palpabilului, abandonarea lumii îndelung şi rostuit sedimentate, în favoarea invenţiei hazardate, scufundarea în imaginar, căderi îndeobşte, sunt pentru el înălţări care îi oferă posibilitatea de a-şi lua marea revanşă, creaţia ... Liber în faţa ei ca nimeni altul, era firesc să se simtă singur şi inutil; totuşi, creaţia însemna o concesie adusă binelui, binele făcând parte din ordinea utilului şi implicit din ordinea demiurgică, pe care Baudelaire o refuza, fără să-i nege existenţa. Poetul a trăit sfâşietor această contradicţie; atârnând de poezie „ca un copil de poala mumii“, cum spune Al. Philippide, vrednicul lui

277

Page 278: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

tălmăcitor în româneşte, el îşi deteriora libertatea pe măsură ce şi-o crea ... Era un mecanism diavolesc de autoîntreţinere fără răgaz, prin care poetul percepea infinitul. Vieţi paralele, insaţietatea întru creaţie şi insaţietatea întru plăcere, în care Sartre vedea forme deviate ale gustului pentru infinit, ele justifică bestialitatea malefică a unor viziuni din Florile Răului, voluptatea morbidă şi cântecul viciului. În înţelegerea lor, temele acestea cer cunoaşterea filosofiei poetului, neformulată ca atare în Florile Răului, dar vădită în anumite părţi ale lor, în biografie şi în unele cărţi, publicate sau rămase în proiect, ca Spleenul parizian, Paradisuri artificiale şi Jurnale intime, cu ciclurile lor Rachete, Igienă, dar mai ales Inima mea aşa cum este. Ruptă de contractul subînţeles cu exigenţa şi cu darurile permanente ale realităţii, această mişcare sufletească fără contenire îi hrănea un orgoliu uscat, orgoliu nebun, în măsura în care individul individual nu se acorda cu individul social, distrugător întrucât îşi găsea combustie în răzbunare, deci în ură, menit unei fatuităţi exasperante şi sterile. Poetul idolatrizează luciditatea tocmai pentru că reflexia în oglinda conştiinţei lui nu este o dreaptă măsură; proiecţiile sale psihanalitice sunt marea, nimicirea, oceanul, infernul, abisul, neantul, disperarea ... El se creează pe măsură ce se distruge, fără contenire, cu o plăcere sadomasochistă, descoperind un limbaj al său, atenuant în exprimarea crimei şi aprins în glorificarea torturii. Configuraţia adâncurilor lui intoxicate de sine, neprimenite prin altul, se converteşte în semne, simboluri şi concepte care se aştern în afară prin

278

Page 279: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

reprezentări ale dezagregării. Amestecul macabrului cu senzualitatea, asocierea iubirii cu obsesia morţii, femeia privită maniheist, ca amestec de impuritate diabolică şi candoare îngerească, lipsită de putinţa de a separa cerinţele sufletului de cerinţele trupului, preferinţa pentru femeia frumoasă, dar de o intelectualitate precară, existenţă la urma urmei involutivă, femeia provocatoare, violent afişată, insolentă, iar uneori înţepenită de atribute ale masculinităţii, ca Sisina, de pildă, reprezintă gustul baudelairian în privinţa femeii. Aceasta evoluează în spectacolul vieţii ruptă de timpul poetului, care nu-şi poate restabili cu ea unitatea, nu se poate justifica pe pământ şi nici nu se poate regăsi în vreuna din ofertele eternităţii; ea rămâne legată de evanescent, de insezisabil, de flash-ul secundei (Unei trecătoare), în ultimă instanţă de moarte, de diavolesc, de părerea de rău ... Două paralele care vin şi pleacă în infinit, justificând deopotrivă disperarea, ura, iubirea şi blestemul poetului, iar nu imnul unui timp ori al unei veşnicii comune. Finalul sonetului Unei trecătoare este edificator în această privinţă: – O, tu, pe care te-aş fi iubit! strigă Baudelaire în urma eternei trecătoare ... Răul a lucrat printre fulguraţiile frumuseţii, nostalgia nu-şi are remediu, blestemul operează în ordinea metafizică a răului fără însă a uşura sufletul, poetul găseşte în femeie negăsirea, neantul, plictisul, oroarea abisului, găseşte clipa, nu timpul, şi nici măcar clipa lui ... Prin ea i se revelează un univers afectiv pendulând între secret şi interzis, în care grozăvia are mai mult valoare de simbol al unei lumi ce-l fascinează, dar

279

Page 280: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

la care nu accede, decât valoarea unei plăceri. Iar dacă acesta din urmă îl cuprinde uneori, ea este lipsită de fiorul de elevaţie pe care îl presupune plăcerea; să se observe, în acest sens, faptul că Baudelaire cântă în Florile Răului aproape exclusiv voluptatea, plăcerea extremă, o jubilaţie senzorială aparte, din care mâna diabolică a eliminat tresăririle înălţării ... Îngerul e prăbuşit, adică înălţat invers, astfel încât să se regăsească în vastităţile lumii răsturnate: moartea, răul, infernul, plictisul, ura, groaza, crima, desfrânarea, haosul, nebunia, boala, uitarea, răzbunarea, febra, căinţa, nimicirea, remuşcarea. Stările acestea sunt exprimate prin entităţi lexicale ce vădesc, deşi puternice, o anume devitalizare, pe care o capătă cuvântul în drumul lui de la particular spre general, de la substantivul pur la sinecdocă, de la noţiune la categorie. Ele apar grafiate de multe ori cu majusculă iniţială, în felul de a scrie al celor obsedaţi maniacal, trădând existenţa unor dominante psihice trăite filosofic, adică abstract, dar exprimate plastic, prin mijloacele artei cuvântului. Nemulţumit de sine însă perfect adaptat eului propriu, Baudelaire afişează în Florile Răului o indiferenţă suverană faţă de entităţile omeneşti aflate în alcătuire, creştere sau ecloziune, faţă de înflorirea întru bine. Dacă ar fi existat o articulare a artistului cu ofensiva vieţii, el ar fi desăvârşit o lucrare morală având ca termeni utilul şi seamănul, amândoi refuzaţi de poet, ar fi fost smuls din imaginar, din gratuitate şi din liberul arbitru, marea miză a spiritului său. Oroarea lui rămâne fapta, atracţia se îndreaptă spre mască. Şi în pozitiv şi în negativ. Masca arată un sens, nu etalează un fapt de viaţă

280

Page 281: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

consumată, ba dimpotrivă, îl ascunde. Netrăită ca fapt, viaţa se cere răzbunată şi, în cazul poetului, răzbunarea nu se înfăptuieşte printr-o industrie a răului, ci prin nostalgia lui, nostalgie scuzată – în faţa exigenţelor Demiurgului, pe care Baudelaire îl recunoaşte, ca orice discipol luciferic –, scuzată prin creaţie. Creaţia îi întăreşte existenţa hipotonică şi dezabuzată, justificând un spirit osândit la tortură fără sfârşit. Având la îndemână măştile răului, Baudelaire le opune binelui ce-şi desfăşoară alături lucrarea. Înrădăcinarea în rău – prin voluptatea pe care răul i-o procură – îl extrapolează binelui. Astfel, existenţa lui Baudelaire pare o osândire la monotonia unui paralelism, netulburat de conflictul intersecţiilor. Pustiul unei astfel de vieţi nu poate fi rupt decât prin accidentele întru rău, adică prin tot ce face ea pentru ca răul să înflorească: acesta este înţelesul oximoronului Florile Răului, „carte atroce“, după cum singur şi-a caracterizat-o autorul, care spune că şi-a pus în ea toată inima, toată tandreţea, întreaga religie (travestită), toată ura ... Miza lui Baudelaire este una psihologică: înflorirea ca remediu al pustiului vieţii; dacă miza ar fi fost una mentală, pe artist l-ar fi interesat mai curând roadele decât florile Răului ...

Problemele acceptării binelui s-ar fi pus dacă Baudelaire nu ar fi trăit de timpuriu adânci încercări ale răului şi dacă n-ar fi avut şi o anumită înclinare de a găsi plăceri în stările morbide şi în tristeţe. Primirea binelui l-ar fi obligat însă la a se implica într-o structură morală, la umoarea egală a coerenţei etice, l-ar fi silit la subsumare şi asumare. În opera de subsumare însă l-ar fi împiedicat orgoliul, iar în cea

281

Page 282: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

de asumare, simţul prea viu al libertăţii personale, pe altarul căreia a jertfit toată viaţa ... Straniu amestec, în sufletul lui Baudelaire, de refuz al autocoerciţiei şi de acceptare fără crâcnire a măsurilor coercitive impuse din afară, suportate până la masochism ... Această convieţuire paradoxală este ilustrată pe de o parte de trama de idei a Florilor Răului, una din cele mai libere cărţi ale poeziei universale, şi pe de alta de procesul ce i s-a intentat, în care poetul s-a supus autorităţii sacrosante a judecătorilor, recunoscându-şi vinovăţia: vinovatul – spune Sartre despre poet – are o funcţie în universul teocratic şi el beneficiază de drepturi: dreptul la blam, la pedeapsă, la pocăinţă, într-adevăr practici sufleteşti ale lui Baudelaire. Coerciţia din afară venea să-i valideze şi mai mult violarea legii morale pe care o săvârşea prin scris. Astfel, supuşenia lui deţinea şi valoarea unei subtile tehnici diabolice de a obţine şi mai mult ceea ce, în adâncul lăuntrului său, avea din plin ... Coerciţia îi reducea libertatea în sensul instanţei judecătoreşti, dar i-o sporea în sensul curenţilor din plasma lui sufletească. Judecătorii osândeau o carte încercând să-i limiteze puterea de iradiere, în timp ce le scăpa sufletul poetului, şi mai liber în lucrarea lui. Judecători de cărţi şi nu de suflete ... Ei nu erau instanţă a poetului, ci a semenilor lui, aşa că poetul – cu excepţia fricii de amendă – poate nu avea de ce să se sinchisească prea mult. Mântuirea prin seamăn – supremă normă a vieţii creştine – îi stârnea un simţământ penibil, ca, în general, orice idee socială: cel ce nu se putea privi dinafară, din neputinţa desprinderii de eul propriu, n-avea de ce să participe la fapte de progres moral

282

Page 283: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

şi să se pătrundă de jubilaţiile pe care le presupun sociabilitatea, dăruirea pentru altul şi uitarea de sine.

Individualist absolut, de unde şi o anume monotonie disperată a spiritului său, lipsit de interes pentru societate, dar fără repulsie faţă de ea, Baudelaire e însetat de uitare, însă de o uitare metafizică, substitut al morţii sau, în cel mai bun caz, prăbuşire într-o perplexitate care să-i odihnească spiritul pe care i l-a istovit contemplarea de sine. Aşa i se explică inadaptabilitatea, când trăită conflictual, când suportată de o apatie aproape letargică, contrastând cu personalitatea lui foarte bine conturată. Se adaugă, la inadaptabilitatea lui, distanţa faţă de om, pe care sentimentul de silă o dictează cât mai mare, în timp ce spaima de singurătate sufletească o doreşte cât mai redusă. Pe aceasta din urmă o atestă tonul de destăinuire caldă din atâtea poezii, din care e suficient să amintim Părul, Moesta et errabunda, Invitaţie la călătorie etc. cât şi scrisori, cum este cea trimisă din Belgia la 3 februarie 1865 doamnei Paul Meurice, în care o asigură că mizantropia nu-i vine din vreo trăsătură rea a firii, ci dintr-o sensibilitate prea vie şi dintr-o înclinare de a se scandaliza prea uşor ... În sforţările de a-şi crea singurătatea socială, poetul folosea drept arme ironia, sarcasmul, autocalomnia, în speranţa că va spori crusta calcară a izolării de vulg. În scrisoarea de mai sus, poetul relatează prietenei sale din Paris cum, exasperat de a fi totdeauna crezut, răspândeşte zvonuri calomnioase despre sine însuşi: că şi-a omorât tatăl, după care l-a mâncat, că se află în serviciile secrete ale Franţei, că are prietenii particulare etc. şi – culmea! – este crezut ... Deopotrivă

283

Page 284: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

truc şi dorinţă irezistibilă de a surprinde, acest comportament i-a creat o faimă de mistificator, mai ales printre belgienii mai simpli şi mai creduli decât francezii. Aşa se face că, îndată după moarte, un contemporan, Émile Leclercq, scria despre poet că „nu avea nici convingeri, nici bun simţ, nici entuziasm sincer. Poza ca om religios şi viaţa lui – pe care o povestea fără ruşine – protesta în întregime împotriva misticismului pe care îl etala“ ...

Izvorul bizareriilor sale trebuie căutat, aşadar, nu numai în fire, ci şi în reflexele izolării, care coincideau cu gustul de singularizare, justificat prin conştiinţa de singularitate. Ele au avut drept efect, în planul sensibilităţii, o atrofie a imediateţii perceptive. În poezie, aceasta îl va apropia de clasicism şi se va fixa ca o surdină pe corzile acelei sensibilităţi propice simbolismului, care începea să vibreze în el ...

*

Charles Baudelaire stă drept în faţa secolului XX. Cutremurătoare, dar de un adânc echilibru interior, Florile Răului rămân deschise acestui secol zbuciumat şi paradoxal, care pune în cumpănă însăşi existenţa fiinţei umane. Omul e tot mai izolat, pe măsură ce oamenii se amestecă, sentimentul planetar îl expune în faţa unui cosmos care-l lasă şi mai singur şi abandonat exteriorităţilor, forme ale civilizaţiei extreme coexistă cu barbaria, tabuurile sociale prevalează asupra celor morale, se consumă experienţe pe care omenirea le-a încercat în repetate rânduri de-a lungul timpului, alegându-se din ele numai cu scepticism şi descurajare. Creşterea vitezei şi a frecvenţei de intersecţie în toate

284

Page 285: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

formele de mişcare umană toceşte sensibilitatea şi demonetizează valoarea creatoare a registrului mediu al sensibilităţii, crescând-o pe aceea a extremelor; în sfârşit, în secolul nostru sporeşte deruta estetică şi simţul moral se anemiază. Arta urmează îndeaproape secolul: o caracterizează intelectualismul şi brutalitatea, neatârnarea de frumos şi ermetismul, exacerbarea laturii de spontaneitate, aversiunea pentru elaborare şi indiferenţa pentru măiestria artistică – latură în care Baudelaire nu s-ar regăsi ... Experiment spiritual, ea exprimă mai puţin sensibilitatea: spiritualul s-a emancipat de sub tutela sensibilităţii şi inima nu mai pulsează în artă. Arta e mai puţin a orei de reverie sau a visului şi mai mult a fundalului zbuciumat al vieţii. Ea pune omul în situaţia de a se regăsi în absurdul ori aneantizarea căreia îi dă chip, ea îl atrage cu ameţelile vâltorii, în timp ce-l înstrăinează prin nedumerirea pe care i-o trezeşte. Arta îi exprimă condiţia descumpănitoare şi tragică. Depăşind dicteul sensibilităţii, imaginaţia rafinează şi extinde universul artei, dar riscă să-l sărăcească spiritual şi să nu-l mai reprezinte în sinceritatea simplă a inimii – prima lui realitate.

Suflet cariat de dureri, disperat de el însuşi, obosit de pendularea între extazul şi sfâşierile viciului, dar năzuind spre puritate fără a accepta vreo normă a purificării, Baudelaire răspunde multor exigenţe ale veacului nostru. Dar poate că veacul nu a urcat încă până la el, căci omul, etern căutător de rost, încă nu şi-a descoperit complet neantul şi zădărnicia, iar izvorul durerii şi al disperării lui continuă să-şi sporească învolburarea …

285

Page 286: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

CUPRINS

AURELIAN TITU DUMITRESCU Argument ..................................................................... 3

PAUL ARETZU Lecţia Baudelaire ....................................................... 11 Ce am învăţat de la Arthur Rimbaud ......................... 16

RADU CÂRNECI Umanismul (sau măştile!) lui Baudelaire .................. 22

CIPRIAN CHIRVASIU Promit să revin .......................................................... 31

Pr. NICULAE CONSTANTIN Maestrul suferinţei ..................................................... 36 Cuvântul ca patimă .................................................... 42

SIMONA-GRAZIA DIMA Provocare maximă ..................................................... 51 Hotarul îmbrăţişează cele două lumi ......................... 62

MARIANA FILIMON Fascinaţia Baudelaire ................................................ 76

FLOREA FLORESCU „Sunt un adept al metaforei totale“ ........................... 80

HORIA GÂRBEA Baudelaire, Rimbaud, proza şi amintirea .................. 83

ALEXANDRU IOAN Enigmele absolutului ................................................. 88

286

Page 287: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

NORA IUGA Rimbaud – un apelativ amoros? .................................. 93

NICOLAE MACOVEI Civilizat şi sălbatic .................................................... 96 Inimitabilul .............................................................. 102

ANGELA MARINESCU Rimbaud – antipoetul .............................................. 106

FLORIN MIHĂILESCU Comentarii la Baudelaire ......................................... 108

FĂNUŞ NEAGU „Rachiu adu-le lucrătorilor“ .................................... 129

AMELIA PAVEL Scriitori în secolul vizualului .................................. 132

VALERIU MIRCEA POPA Rimbaud şi umbra ................................................... 139

FLORENTIN POPESCU O relaţie specială ..................................................... 140

MIHAI PREPELIŢĂ Încercare de destăinuire poetică sau Un fel de sinucidere … la 57 de ani ........................ 143

TATIANA RĂDULESCU Eseu despre Charles Baudelaire .............................. 179 „La vârsta ieşirii din adolescenţă“ ........................... 187 „O căutare înaltă“ .................................................... 195

NICOLAE ROTARU Rechizitoriul aversiunii ........................................... 200 Muzical şi oniric ...................................................... 206 Singurătăţi plurale ................................................... 211 Ambiguităţi şi dileme .............................................. 216

OCTAVIAN SOVIANY Lecţia de sinceritate ................................................. 223 Eternul crepuscul sau lecţia despre moarte .............. 225 Nu poţi iubi un boa constrictor ................................ 228

287

Page 288: BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ … virtuala/editura mai/baudelaire... · BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMBAUD, MALLARMÉ modele pentru SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI o anchetă

GEORGE STANCA Baudelaire-ul din noi, baudelaire-ii dintre noi ......... 230

LIVIU IOAN STOICIU După „postmodernismul“ de tip american, va urma un „nou romantism“ de tip francez ............................... 235

ION STRATAN Traducător de crucifixe – minijurnal de tălmăcitor din Baudelaire ............................................................... 244

C.D. ZELETIN Spiritul baudelairian (două prelegeri susţinute la Facultatea de Medicină a U.M.F., Bucureşti) .......... 256

288