Ieri noapte,
Furt de cablu înPasul VâlcanIeri, luni, 30 ianuarie, dimineaţă, înPasul Vâlcan, cineva care ieşise maidevreme afară a făcut o constatarecare l-a lăsat interzis. Cablul carepune în mişcare vechiul baby-schiaparţinând asociaţiei montaniarzilorde aici atârna pe una dintre traverse,iar capătul ajunsese în stratul de zăpadă.Ing. Alexandru Kantor,preşedintele Asociaţiei Pasul Vâlcan, care făcuseconstatarea, şi-a dat seama imediat despre ce evorba: de la instalaţia baby-schiului lipsea o bucatăde cablu de oţel în lungime de 250 de metri.Interesant este,aşa cum mi-a spus însuşi preşedintele asociaţiei, că,în cursul zilei de duminică, când, în Pas, a fost plinde lume, totul a fost în regulă. Furtul, şi-a datseama omul, a avut loc, aşadar, în cursul nopţii. Laprimele ore ale zilei de luni, probabil. Ing. Alexan-dru Kantor a sunat la Poliţie şi şi-a anunţat colegii
de asociaţie care erau în oraş. "În foarte scurt timp,mi-a spus, la telefon, Alexandru Kantor, cablul şitraversa furate au fost găsite la centrul de colectarea fierului vechi de la Dincă. Cel din spatele caseifunerare."Mâine (adică azi - n.r.),cobor şi merg să dau declaraţie la poliţie, mi-a maispus Sandu Kantor. Dar cel mai curios sunt, crede-mă, să-l văd pe făptaş. Să fiu faţă-n faţă cu elşi să-l întreb de ce şi-a bătut joc de munca noastrăde ani şi ani?". (Gheorghe OLTEANU)
CMYK
MARŢI31 ianuarie 2012
Anul VNr. 87612 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro
Răsărit: 07:50Apus: 17:29
Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani
ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!
MARCĂÎNREGISTRATĂR
Nu există lege împotriva
ADEVĂRULUI!
Director:Cătălin DOCEA
Curs valutar:1€ = 4,3340 lei1$ = 3,3020 lei1₤ = 5,1774 lei
ZiarulVãii Jiului
TipardigitalCel mai bun
preţ dinjudeţ!
Transmitecererea ta de
ofertă la [email protected]
Comentează subiectele momentuluiaccesând site-ul cotidianului nostru
0254 512512 0720 512000 0254 512500
TAXI COMSIONRAPIDIEFTIN
CONFORTABIL
Ieri, la Lupeni
Un bărbat de 72 de ania fost găsitmort în zăpadăValea Jiului intră în rândul locali -tăţilor în care gerul a făcut vic-time umane. Un bărbat de 72 deani din Lupeni a fost găsit mortîn zăpadă.Cadavrul a fost găsit de localniciidin zona Frumuşelu, unde băr-batul şi-a dat ultima suflare.Aceştia au dat imediat telefon la112. Morbida descoperire a fostfăcută la ora 10. Poliţiştii ajunşila locul respectiv au stabilit iden-titatea bărbatului. Cadavrul nuprezenta urme de violenţă pecorp. A fost transportat la morgaSpitalului Municipal Lupeni învederea efectuării necropsiei şipentru a se stabili cauza morţii.
Alina PIPAN
Nu ştim alţii cum sunt, dar când negândim cu ce CV din lumea afaceri -lor se va arunca Dorin-Oliviu Gligor,preşedintele PDL Hunedoara, înlupta pentru şefia ConsiliuluiJudeţean Hunedoara aproape că neapucă plânsul. Că râsul, abia ce ne-alăsat...
Mont Ferorom SRL Ţebea este singura so-cietate la care, potrivit celor mai recenteinformaţii disponibile, preşedintele PDLHunedoara figurează ca asociat (cu 50%de la nivelul anului 2008). Plecând de lapretenţiile lui Gligor de a conduce acestjudeţ, vă aşteptaţi, probabil, ca firma deactivităţi veterinare a preşedintelui PDL săfi avut nebănuite “succesuri”. Nimic maifals! Din lectura ălor mai proaspete infor-maţii disponibile la Ministerul FinanţelorPublice, Mont Ferorom SRL înregistraobligaţii restante la bugetul de stat, îm-potriva sa fiind demarată procedura de executare silită. De altfel, societatea MontFerorom este menţionată în mai multeanunţuri colective publicate de AFP Bradcu privire la contribuabili pe numelecărora au fost emise acte administrativefiscale (somaţii şi decizii de accesorii)
pentru care nu există dovada comunicării.Mai exact, la sediul declarat al firmei încare este asociat şeful PDL, uşa a fost în-chisă de mai multe ori. Tocmai când, peacolo, trecea factorul poştal cu plicurile dela Administraţia Finanţelor Publice.În plus, firma lui Gligor a şi avut rezultatefinanciare modeste: pierdere 3.879 de leiîn 2010 la o cifră de afaceri de 83.248 delei, pierdere 4.044 de lei în 2009 la o cifrăde afaceri de 79.758 de lei, pierdere21.475 de lei în 2008 la o cifră de afaceride 46.591 de lei.Ghinionul în afaceri nu-i însă obicei decasă la PDL. Rom Quality Cert SRL Deva,societatea lui Emanuel Clej, secretar executiv al Organizaţiei de Tineret a PDLHunedoara, câştigă contracte pe bandă ru-lantă cu statul prin metoda cumpărării di-recte. Ce înseamnă asta? E simplu:instituţia de stat caută un consultant, intrăpe SEAP şi se poticneşte la oferta firmeimenţionate, declarată direct câştigătoare,fără a mai studia şi ofertele altor societăţide profil. În acest fel, firma lui Clej de laPDL a pus mâna pe contracte la unităţimedicale din Brad (38.700 lei + TVA),Hunedoara (48.000 lei + TVA), Deva(55.000 lei + TVA), Vulcan (44.000 lei +
TVA), Geoagiu (38.000 lei + TVA), şi dinnou Brad (40.000 lei + TVA) şi Hunedoara(34.200 lei + TVA).Prieten pe Facebook cu Agathe Blaga,fiica preşedintelui Senatului României,Emanuel Clej, junele de la PDL, şi-a ex-tins de curând aria afacerilor.Rom Quality Cert SRL a câştigat direct, ladata de 12 ianuarie 2012, trei contracte deconsultanţă cu Sanatoriul de Neuropsihia-trie Podriga, judeţul Botoşani, valoarea în-sumată a acestora însemnând 60.000 de lei+ TVA.Aţi intuit, probabil, că Sanatoriul de Neu-ropsihiatrie Podriga se află în subordineaConsiliului Judeţean Botoşani, condus depreşedintele Mihai Ţâbuleac. Nimeni altuldecât prim-vicepreşedintele Biroului Per-manent Judeţean al PDL Botoşani.Şi, uite aşa, arta şi afacerile merg mână înmână la PDL. Iar insuccesul asociatului de50% Gligor, preşedinte PDL Hunedoara,ascunde “succesurile” lui Clej, secretar executiv OT PDL Hunedoara, în afacerilecu instituţiile subordonate lui Ţâbuleac,prim- vicepreşedintele PDL Botoşani.Treaba descrisă mai sus chiar pare a fi ochestiune de artă şi precizie. Revenim.
Cătălin DOCEA
Zoo PDL, faza pe județ. În timp ce menajeria lui Gligor a rămas datoare la stat,
Firma unui june activ PDL continuă seria contractelor
de “succesuri” cu statul
Analizând situaţia tensionatăcare durează de mai multăvreme în Consiliul local al mu-nicipiului Vulcan şi învinuirilecare se aduc, din aceastăcauză, filialei Vulcan a Partidu-lui România Mare, conducereajudeţeană a PRM a discutatsâmbătă, 28 ianuarie a.c., lafaţa locului, într-o şedinţă comună, acuzele care ni seaduc şi s-a ajuns la urmă-toarele concluzii:
1. În urma formării coaliţiei dintre PSD, PNL şi PRM, Partidul Naţional Liberal s-a alescu funcţia de viceprimar iar d-na AlinaCîrstoiu a devenit mâna dreaptă a primarului
Gheorghe Ile;2. Când PSD-ul a încălcat proto-colul şi a trecut de partea PDL-ului, cu sprijinul PSD d-naAngela Stoica a fost aleasă vi-ceprimar. Gurile rele vorbesc, înVulcan, că PSD-ul nu ar fi făcuttotal dezinteresat această „tranzacţie” politică; 3. După un timp, PSD-ul s-arăzgândit şi a vrut s-o schimbe ped-na Angela Stoica dar motivelesubterane ale acestei „suciri” leştiu doar ei;4. Faptul că, azi, PSD şi PNL aucâte un consilier local mai puţindecât au hotărât vulcănenii înurmă cu patru ani nu este im-putabil nici PRM-ului, nici con-silierului Dorel Şchiopu. Maiexact, PRM-ul nu are nicio vinălegată de starea de incompati-bilitate a d-lui Marin Coltescuşi nici de demisia insuficient ex-plicată a d-lui Tudorel Cărăşel; 5. Ca urmare a acestor acţiuni descrise succint în rândurile demai sus, nici PRM-ul şi nici con-silierul Şchiopu nu au avut vreuncâştig. Ba, mai mult, am „reuşit”performanţa unică de a pierde şisediul obţinut în Vulcan;
6. Votul acordat, în ultima şedinţă de consiliu,de Partidul România Mare a fost, de fapt, unvot acordat în interesul vulcănenilor pentru ase putea debloca operaţiunile financiarecurente care, în absenţa votului nostru, ar fiscurtcircuitat administraţia finanţelor publicela început de an. În consecinţă, analiza noastră a relevat fap-tul că PSD şi PNL, cei doi profitori de peurma voturilor noastre, nu au dreptulmoral să ne acuze public de trădare. Ceeace trebuie să ne reproşăm este doza de ide-alism şi sentimentalism cu care am acţionatpână acum, votul nostru fiind speculat de oparte sau de alta în funcţie de cum le-aufost afectate interesele. Noi am fost într-o situaţie privilegiată în care,de votul nostru, a depins constituirea unei ma-jorităţi în consiliul local şi nu am acţionat cusuficient pragmatism.Prin urmare, până la viitoarele alegeri locale,promitem ca, în momentul votului din con-siliu, să cântărim de şapte ori înainte şi săvotăm pragmatic. Suntem convinşi că stră-moşii noştri latini aveau dreptate când spuneaucă cine nu reuşeşte de prima dată, să încerce şia doua oară. Şi tot ei mai spuneau că cine ştiesă judece drept, ştie şi să conducă. Aviz amato-rilor de coaliţii!
Costel AVRAMPreşedintele Filialei Judeţene
Hunedoara a PRM
2 ACTUALITATE Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012
Cumpăr lemn. Relaţii la telefon
0751.199109.
COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT
ISSN 2065 - 5096
Director: Cătălin DOCEA
Redactor şef: Marian BOBOC
0761.756840
Colectivul de redacþie:
Alina PIPAN [email protected] BRAN 0766.728688Mihaela PETROŞAN [email protected] OLTEANULoredana JUGLEA [email protected]
Colaboratori permanenþi:Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ,Mihai BARBU, Irina BOBOC,Valeriu BUTULESCU, GilbertDANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Robert HUMMEL, Ioan LASCU, Ilie PINTEA, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, GheorgheTRUŢĂ, Dumitru VELEA
DTP: Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837
Administrativ / Publicitate:Diana SANTA - 0722.344681
Difuzare:Marcel DOCEA - 0761.756839
Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu
nr. 2, et. 2
Telefoanele redacþiei: 0254.549 020
0254.549 121 (fax) 0737.575 582
ZiarulVãii Jiului
RESTAURANTULVENEZIA
(Petroşani, Complex Parângul)a început înscrierile pentru
grupurile interesate de organizarea de petreceri în perioada 1- 8 Martie.
Preţ informativ: 50 lei / meniu / persoană
Oferim preţuri corecte, negociabile, celor aflaţi în
căutarea unui loc ideal pentrumese organizate.Relaţii la telefon
0761.195.971
Ilie Botgros, primarul Aninoasei, este decis ca în acestînceput de an să rezolve o serie de chestiuni rămaserestante din 2011 sau chiar mai demult.
Prima dintre acestea se referă la restanţa de bani pentru lu-crările efectuate la Podul Aninoasa, pe Ordonanţa 7 a Guvernului României. În acest sens, primarul Ilie Botgrosva discuta miercuri, la Bucureşti, cu secretarul de statPăcurariu, Botgros având antamată o audienţă. „Sper să rezolv această problemă, ca să terminăm cu podul şi cubanii şi cu hârtiile”, ne-a declarat primarul Ilie Botgros.Primarul va discuta joi cea mai importantă problemă pen-tru Aninoasa, edilul având stabilită o audienţă la ElenaUdrea, ministrul MDRT. „Înarmat” cu toată documentaţia,refăcută faţă de anul trecut, primarul Aninoasei speră să oconvingă pe ministrul Udrea ca să aprobe finanţarea MDRT la proiectul „Blocul social de 60 deapartamente”, care ar urma să ia locul barăcilor hidoase şiponosite situate la Iscroni. Partea bună este că Elena Udreaa promis în 2011 că, dacă se merge cu un proiect viabil, vascăpa Aninoasa de această colonie sordidă. Poate de dataaceasta, cu documentaţia refăcută, Ilie Botgros va veni cusacul plin de la ministerul care a alocat cele mai multe fon-duri în Valea Jiului din 1989 încoace.„Sper că de data aceasta să avem parte de reuşită. Am refă-cut toată documentaţia şi merg cu speranţă la minister,unde voi fi primit de doamna ministru joi, la orele 13:00”,ne-a declarat Ilie Botgros.
Corneliu BRAN
Primarul Ilie Botgros va avea
Două întâlniri lanivel înalt
COMUNICAT DE PRESĂ PRM
www.zvj.ro
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012 3ACTUALITATE
www.zvj.ro
Jiul Exchange SRLPetroşani angajează urgent lucrător cu experienţă în domeniulamanet şi schimb valutar. Relaţii la telefon0254.548908.
Grupul de firme Protector angajează
contabil cu experienţă. Relaţii la telefon
0254.548908.
SC EURO JOBS S.R.L angajează
- inginer proiectantRelaţii la tel.
0354.108.516 /0727.091.969.
Schimbări la nivel înalt pecare le vede oricine. LaCotroceni, lupul (de mare)Traian Băsescu vrea să deaimpresia că-şi schimbă blanaşi încearcă o împăcare cu oparte a românilor, cum îiplace lui să spună. Emil Boccel mic din fruntea guvernuluiportocaliu, nebărbierit cuzilele, cu cearcăne la ochi,fără costum şi doar cu flanelaaceea de revoluţionar pe el,nu mai poate de grija cetăţe-nilor acestei ţări.
Iar la Vulcance vedem? Îl vedem pe primarul portocaliuGheorghe Ile care nu dă niciun semn că ardori cu reconciliere cu consilierii locali dinopoziţie. Mai mult, prin ceea ce continuă săfacă, Gheorghe Ile tensionează şi mai multrelaţiile dintre el şi consilierii locali USLşi cel de la PRM. Şi, apoi, pe cele dintreaceştia şi consilierii locali portocalii. Care,lăsându-se manevraţi ca nişte păpuşi decătre duoul Stoica-Ile, au scăzut extrem demult în ochii cetăţenilor. Asta, desigur, înciuda încercărilor primarului şi ale vi-ceprimăriţei de a-i arăta pe cei din opoziţiecă ar fi împotriva intereselor cetăţenilor.Cum drag îi mai este să spună Angelei Stoica.
În loc să-lia ca exemplu pe marele lui şef de laCotroceni, care, deşi numai Dumnezeu ştiece-i în mintea şi sufletul lui, minimalizândcererile protestatarilor, mimează o
apropiere de ceea ce ar trebui să fie com-portamentul normal al unui preşedinte, pri-marul Gheorghe Ile dă cu bâta în orice şioricine care îi întinde o mână de împăcare.De câteva luni de zile "le-o tot trage" -scuzaţi-mi expresia, dar aste este cea carese potriveşte manevrelor ordinare pe care leface Ile - consilierilor PSD şi PNL, cărorale boicotează cu bună ştiinţă validarea celordouă locuri de consilier local rămase va-cante. Pur şi simplu îşi face de cap şi trecepeste lege de parcă aceasta nu ar fi valabilăşi pentru el.
A fost firesc,aşadar, ca, după ce doamna secretar RodicaPeter a precizat că şedinţa de consiliu dejoi, 26 ianuarie, nu se poate ţine din lipsăde cvorum, să-l vedem din nou "ex-plodând", în sensul bun al cuvântului, peconsilierul PSD Petru Hodor. Acesta, ca şiceilalţi colegi, se aştepta la o reintrare înnormalitate a consiliului local. S-a gândit, amai spus dumnealui, că, aşa cum, la nivelînalt, se încearcă revenirea la un climatfiresc dintre Putere şi Opoziţie, aşa s-ar fi
cuvenit să se petreacă faptele şi la Vulcan.Deoarece la noi, date fiind lucrăturile cu-plului Gheorghe Ile - Angela Stoica, tre-burile au decurs cu totul altfel, întrebareape care pesedistul Petru Hodor i-a pus-o luiGheorghe Ile a fost "de ce ne sfidaţi pentrua nu ştiu câta oară?".
Sunteţi curioşisă aflaţi ce a răspuns Gheorghe Ile? Care,şezând la locul lui, parcă s-a făcut şi maimic decât părea. "Ceea ce îmi stă mie însarcină am făcut, a rostit el fără tragere deinimă şi fără să clipească. Eu nu pot să (le)dau ordin!" (consilierilor PD-L – n.r.). Vai,vai, să-ţi vină să plângi, nu alta. Fireşte,ceea ce a aflat de la Ile nu l-a mulţumitdeloc pe Petru Hodor. "Nu este un răspunscare să mă bucure pe mine şi pe cetăţeniimunicipiului Vulcan. Eu nu mai particip laceva ce a depăşit orice închipuire", a venitreplica consilierului PSD. Care i-a sub-liniat, apoi, că, pe ordinea de zi a şedinţeiconvocate şi neţinute, există cel puţin treiproiecte de hotărâre care-i privesc direct pecetăţenii Vulcanului.
În asemenea circumstanţe,consilierul PSD l-a atenţionat, la modul se-rios, pe primarul Gheorghe Ile că, de acumîncolo, el nu va mai veni la nicio şedinţă deconsiliu local de îndată. Gen de şedinţe deconsiliu local pe care, s-a observat foartebine, Gheorghe Ile le convoacă de azi pemâine numai şi numai ca să evite validareacelor două locuri de consilier local rămasevacante.
Pe aceeaşi poziţie a declarat că se situează şi pesedistul Spiridon Simion. "N-am să mai participnici eu la aceste circuri. Asta, ca să vadăvulcănenii ce face partidul-stat!". Iar punc-tul pe "i" l-a pus liberala Alina AnamariaCîrstoiu: "Le pasă numai de ei!".
Gheorghe OLTEANU
Pesedistul Spiridon Simion susţine punctul de vedere al colegului său Petru Hodor:
"Să vadă vulcănenii ce face partidul-stat!"
Un petroşenean,CERCETAT PENTRU CONTRABANDĂ CUŢIGĂRI
La ger nu pică sticleţii, dar pică pradalor. Poliţiştii Biroului de Investigare aFraudelor Petroşani au început ur-mărirea penală faţă de un întreprinză-tor de 35 de ani, din Petroşani.
Întreprinzătorul este acuzat decomiterea infracţiunilor de evaziunefiscală şi contrabandă. Poliţiştii au ridi-cat de la domiciliul suspectului 123 depachete ţigări. Ţigaretele erau de mărcidiferite şi nu aveau aplicat timbru fis-cal legal.În casa bărbatului a fost găsită şi sumade 283 lei provenită din vânzarea deţigări fără timbru fiscal legal, precumşi mai multe înscrisuri, din care rezultăcă acesta a comercializat ilegal ţigări ladomiciliu.Poliţiştii continuă cercetările cu suspec-tul în stare de libertate, pentru sta-bilirea întregii sale activităţiinfracţionale.
Alina PIPAN
Prin grija instructoruluiIonuţ Lascău, de la ClubulSportiv Pantera NeagrăPetroşani, în data de 28ianuarie, în sala de sport aŞcolii Generale nr. 5Petroşani, a avut loc unantrenament special cucei 60 de practicanţi aiartelor marţiale din Vul-can, Petrila şi Petroşani.
Obiectivele principale ale acestei acţiuni au vizat pregătirea
fizică, dar si cea tehnică, precum şi
creşterea coeziunii echipei, în vederea
participării la competiţiile de
Taekwon-do ITF, care se vor desfăşura
în luna aprilie.
Antrenamentul,unul special de această dată, a fost con-
dus de către directorul tehnic al Federaţiei
Române de specialitate, Alexandru
Mureşan, 6 Dan, de la Clubul Sportiv
Delta Cluj. Domnia sa a prezentat probe
individuale de luptă şi tehnici speciale.
Acest program spectaculos susţinut de
către sensei Alexandru Mureşan, împre-
ună cu instructorul Ionuţ Lascău de la
Club Pantera Neagră Petroşani, a
cuprins toate cerinţele, respectiv:
tehnică, autoapărare, tehnici speciale, mo-
bilitate şi forţă. Timp de două ore, demon-
straţia a fost urmărită cu viu interes de
către participanţii la pregătire şi de către
persoanele prezente în sala de sport.
Motiv pentru care, în numele părinţilor copiilor înscrişi la
acest club sportiv, îl felicit pe instructorul
Ionuţ Lascău, organizatorul evenimentului.
Aceleaşi felicitări le merită, desigur, şi
sportivii. La rândul său, instructorul Ionuţ
Lascău le mulţumeşte sincer părinţilor pen-
tru eforturile pe care le fac zi de zi pentru
copiii lor care aspiră la performanţă în
această frumoasă ramură a artelor marţiale.
Eugenia RĂDUCAN
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 20124 SPORT
www.zvj.ro
Elitte Beauty Centerangajează maseuză cu experienţă.Relaţii la telefon0254.548908.
Antrenament specialal panterelor negredin Petroşani
JIUL URCĂ LA RUSU CURIVIŞ ŞI DRĂGHICIEchipa de fotbal Jiul Petroşani va urca
astăzi, pentru o perioadă de 10 zile, la
Rusu. Pe data de 2 februarie „minerii”
au programat şi primul amical în
compania lui CS Vulcan. Petroşenenii
vor urca la munte cu două achiziţii:
arădeanul Riviş, jucătorul dorit de
Gigi Borugă, şi Constantin Drăghici,
fost şi revenit la Jiul. Antrenorul Jiului,
Marin Tudorache, a declarat că este
mulţumit de faptul că niciun jucător nu
a venit cu kilograme în plus. „Am fost
plăcut surprins să constat că jucătorii
au venit fără kilograme în plus şi au
respectat întocmai programul pe care
l-am dat. Şi, fie vorba între noi, pe criza
asta nimeni nu îşi mai permite să se
îngraşe”, a declarat Tudorache. (L.J.)
Cei mai buni sportivi ai anului2011 - discipline neolimpice(33 de sportivi)Locul IFlorin Mureşan, karate tradiţional, tineret,
CS Ryu Do, antrenor Teodor Telembici;
performanţe: dublu campion, vicecampion
şi medaliat cu bronz la CM Serbia; campion
la CE Serbia.
Locul II (2 sportivi)Ana Maria Gherghel, fotbal tenis, senioară,
CS Comexim Lupeni, antrenor Dima
Druncea; performanţe: triplă campioană
europeană la CE Cipru.
Sergiu Olariu, karate tradiţional, junior, CS
Ryu Do, antrenor Teodor Telembici; perfor-
manţe: triplu campion mondial la tineret şi
juniori CM Serbia.
Locul III (4 sportivi)Mădălina Puşcaş, karate tradiţional, ju-
nioară, CS Ryu Do, antrenor Teodor
Telembici; performanţe: campioană
mondială la CM Serbia, vicecampioană eu-
ropeană la CE Serbia.
Cristian Popa, tae-kwon do, senior, CS
Hard Steel Hunedoara, antrenor Cristinel
Popa; performanţe: campion, vicecampion,
medaliat cu bronz şi locul IV la
CE Slovacia.
Mihail Plop, karate Eur&ka, senior, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu; per-
formanţe: dublu campion european la CE
Italia, vicecampion european CE Germania.
Sănducu Grigore, karate Eur&ka, senior,
CS Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu;
performanţe: dublu campion şi vicecampion
european la CE Italia.
Locul IV (5 sportivi)Iulia Furdui, karate tradiţional, junioară, CS
Ryu Do, antrenor Teodor Telembici; perfor-
manţe: campioană mondială la CM Sebia,
vicecampioană europeană la CE Serbia.
Cosmin Oprescu, tae-kwon do, senior, CS
Hard Steel Hunedoara, antrenor Cristinel
Popa; performanţe: campion, vicecampion
european şi medaliat cu bronz la
CE Slovacia.
Artur Christian Meizel, tae-kwon do,
senior, CS Hard Steel Hunedoara, antrenor
Cristinel Popa; performanţe: campion, vice-
campion european şi medaliat cu bronz la
CE Slovacia.
Alina-Gerlinda Tinca, karate WKC, se-
nioară, CSM Petroşani, antrenor Radu
Polifronie; performanţe: dublă campioană
europeană la CE Turcia.
Dan Negriciu, karate Eur&ka, senior, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordachescu; per-
formanţe: campion, vicecampion european
şi medaliat cu bronz la CE Italia.
Locul V (5 sportivi)Toma Telembici, karate tradiţional, junior,
CS Ryu Do, antrenor Teodor Telembici;
performanţe: campion mondial la
CM Serbia.
Gabriel Plop, karate Eur&ka, senior, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordachescu; per-
formanţe: campion şi vicecampion euro-
pean la CE Italia.
Diana Andreea Aniela Ioan, karate Eur&ka,
senioară, CS Hard Steel Hunedoara,
antrenor Gheorghe Păiuş; performanţe:
campioană europeană şi medaliată cu bronz
CE Italia.
Andreea Şimo, karate tradiţional, tineret,
CS Budo Kurai Samurai Hunedoara,
antrenor Ianos Şimo; performanţe: medali-
ată cu bronz la CM Serbia, vicecampioană
europeană şi dublu medali-
ată cu bronz la
CE Serbia
Ovidiu Crişan, karate tradiţional, tineret,
CS Ryu Do, antrenor Teodor Telembici;
performanţe: dublu campion european la
CE Serbia.
Locul VI (4 sportivi)Ioana Furdui, karate tradiţional, junioară, CS
Ryu Do, antrenor Teodor Telembici; perfor-
manţe: campioană mondială la CM Serbia.
Eva Spanior, karate Eur&ka, senioară, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu;
performanţe: campioană europeană la
CE Italia.
Horea Luca, karate Eur&ka, junior,
CS Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu;
performanţe: triplu campion european la
CE Italia.
Andreea Potcovel, karate Eur&ka, junioară,
CS Hard Steel Hunedoara, antrenor
Gheorghe Păiuş; performanţe: campioană,
vicecampioană europeană şi medaliată cu
bronz la CE Italia.
Locul VII (4 sportivi)Radu Mircea, karate Eur&ka, junior, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu; per-
formanţe: campion european şi dublu
medaliat cu bronz la CE Italia.
Andra Daniliuc, karate Eur&ka, junioară,
CS Heian, antrenor Marius Biji, perfor-
manţe: campioană europeană şi medaliată
cu bronz la CE Italia.
Bogdan Hriţcu, karate Eur&ka, junior, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu; per-
formanţe: campion european la CE Italia.
Premia Matei, gimnastică aerobică, ju-
nioară, CSS Petroşani, antrenor Iuliana
Piscoi; performanţe: campioană şi vicecam-
pioană europeană la CE România.
Locul VIII (4 sportivi)Răzvan Udrea, karate, cadet, CS Shinto
Petroşani, antrenor Marius Sigmirean; per-
formanţe: dublu campion european la CE
Ungaria.
Ioana Popescu, karate Eur&ka, cadet, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu; per-
formanţe: campioană şi vicecampioană eu-
ropeană la CE Italia.
Aleonia Tacaci, karate Eur&ka, tineret, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu; per-
formanţe: campion european la CE Italia.
Sonya Neagu, karate Eur&ka, cadet, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordachescu;
performanţe: campioană europeană la
CE Italia.
Locul IX (2 sportivi)Adriana Ilie, karate, cadet, CS Shinto
Petroşani, antrenor Marius Sigmirean;
performanţe: campioană europeană la
CE Ungaria.
Paul Bucea, karate Eur&ka, junior, CS
Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu; per-
formanţe: campion european la CE Italia.
Locul X (2 sportivi)Andrei Dăncescu, karate Eur&ka, junior,
CS Dacicus, antrenor Nicolae Iordăchescu;
performanţe: campion european CE Italia.
Valentin Bozan, tae-kwon do, junior, CS
Cobra, antrenor Iosif Ambruş, performanţe:
campion european la CE Slovacia.
Loredana JUGLEA
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012 5SPORT
www.zvj.ro
Sportivii de la Comexim RLupeni, locul II în topul probelor neolimpiceSportivii din Vale şi-au luat partealeului în topul sporturilor neolimpice,pe anul 2011, unde clasamentul esteinvadat de 31 de practicanţi de artemarţiale care au, ce-i drept, medaliieuropene. La sporturi neolimpicesituaţia pare radical diferită, întrucâtDJTS s-a simţit obligată să includă întop 31 de practicanţi de arte marţialecare sunt minimum campioni europeni. Pe lângă ei au mai intrat întop doar o practicantă de fotbal tenisşi o campioană de la fotbal tenis.Ploaia de titluri de campioni este însăpuţin valoroasă, întrucât artelemarţiale au un caracter aparte şi suntslab cotate, din cauza numărului marede stiluri şi organizaţii.
CMYK
6 ACTUALITATE
www.zvj.ro
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012
Pe str. Şt. O. Iosif din Petroşani,Pe str. Şt. O. Iosif din Petroşani,
Râu de gheaţăRâu de gheaţă- ieri dimineaţă- ieri dimineaţăO ţeavă spartă la parterul unei scări, din blocul2A, de pe strada Şt. O. Iosif din Petroşani aavut ca rezultat formarea unui râu de gheaţă petrotuar şi carosabil.
Defecţiunea s-a produs în jurul orei 9:00. Apa curgea cascadă de pe casa scării direct în stradă. Fără cizme de cauciuc şi un bun echilibru nu puteai nici măcar săpătrunzi în scară. La parterul blocului funcţionează două firme. Patronul uneiadintre ele spune că anunţase Apa Serv-ul de aproximativ 40 de minute, dar ni-meni nu s-a prezentat să remedieze defecţiunea. Conducta spartă este una de apărece. Deci, odată ajunsă în stradă, apa care curgea valuri s-a transformat rapid îngheaţă. Şuvoiul, în decurs de o oră, a trecut de casa funerară Bobocul, ajungândîn sensul unic ce se intersectează cu Bulevardul 1 Decembrie 1918.Conform purtătorului de cuvânt Gabriela Gomoi, de la SC Apa Serv SA, defecţi-unea s-a produs din cauza temperaturilor scăzute. Ţevile de apă au explodat.La ora 10:30 o echipă era deja în teren şi lucra pentru remedierea defecţiunii.
Alina PIPAN
În Valea Jiului au fost
Nopţi cu -15gradeGerul s-a instalat peste Valea Jiului. Pe timpul
nopţii temperaturile au ajuns la -15 grade, iar
dimineaţa gradele au început să urce, dar nu au
trecut de 0.
Până vineri mercurul în termometre rămâne coborât.Cel mai mult de suferit au avut păsările. Frigul le-aîngheţat, iar porumbeii, vrăbiuţele şi ciorile au căzut,secerate de ger, în zăpada îngheţată. Nici oamenii nutrec uşor peste această perioadă. La 28 ianuarie, înServiciul UPU SMURD al Spitalului de Urgenţă dinPetroşani a ajuns o persoană fără adăpost. A fostanunţată Poliţia Locală, care a preluat persoana respectivă şi a dus-o la adăpostul de noapte de pe str. Constructorul. „În zilele de 27, 28 şi 29 am avuto acţiune pe străzi. Am verificat toate punctele dinPetroşani în care de obicei se strâng oamenii fărăadăpost, dar nu am găsit pe nimeni. Singura persoanăpe care am transportat-o la adăpost a fost cea pe caream preluat-o de la spital pe data de 28. Probabil căoamenii străzii şi-au găsit alt loc drept adăpost. Laadăpost mai era o femeie care a stat un pic şi apoi aplecat. Adăpostul are 3 locuri disponibile”, ne-a in-format Dorel Neag, şeful Poliţiei Locale Petroşani.
Alina PIPAN
CMYK
7DIVERSEZiarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012
www.zvj.ro
Alex este din Vulcan. A studiat la Devaartele plastice, apoi la Tg. Jiu. Niciundeîn liceu nu a învăţat ce este aerografia.Această tehnică nu se studiază la liceu,în cadrul programei şcolare. Dar intere-sul şi curiozitatea l-au făcut să de-scopere cum se creează cu aerograful.„Când eram la Deva, la şcoală, ur-măream o emi-
siune pe Discovery despre ceicare fac ornamentele pe maşini.M-am interesat cum se reali -zează acestea, pentru că îmiplăceau tare mult. La Deva, latipografia la care lucram în tim-pul liceului, am văzut şi amachiziţionat şi primul aerograf.
Era un model vechi, care nufuncţiona. Am încercat eusă-i refac compresoruldintr-un motoraş defrigider. Nu am reuşit marelucru. Apoi, în urmă cu doi ani, m-am interesat cum să fac rost deun aerograf. Cel mai ieftin era un-deva la 200 de lei. În vara lui 2010am lucrat la mare, trei job-uri amavut, ca să pot să strâng să-mi iauaparatul acela. După ce am strânsbanii, mi l-am comandat. Peurmă, am comandat şi vopselele.Şi acelea sunt scumpe. Şi am în-ceput să desenez cu el. Primullucru pe care l-am făcut a fost săornamentez o cască de motoci-cletă. Profesorii mi-au spus căoricine poate să facă treabaasta. Nu le-am mai arătat apoinimic”, povesteşte Alex. După ce a făcut desene pe tot
felul de obiecte, de la carcase de telefonla huse, Alex s-a apucat de tablouri.Unul dintre ele îl puteţi admira înaceastă pagină. Tânărul artist şi-a datseama încet, încet, că aerografia sepoate transforma în viitor într-un stil deviaţă. Acum, aflându-se în an terminalla liceu, vânează o bursă la o universi-tate din străinătate. Norocul s-ar puteasă-i surâdă chiar din… Turkmenistan. „Pentru a crea o pânză, cum este cea pecare v-am arătat-o, trebuie creat maiîntâi şablonul, în funcţie de culorile ceurmează să le aplici. El este ulterioraplicat şi colorat. Este frumos şi sper caîn timp să am posibilitatea să fac câtmai multe pânze”, ne-a explicat AlexDrăgoi.
Alina PIPAN
Începând de ieri şi până la sfârşi-tul lunii februarie, patru studenţiai Academiei de Poliţie „Alexan-dru Ioan Cuza” arma - jandarmi,desfăşoară stagiul de practică încadrul Inspectoratului de Jan-darmi Judeţean Hunedoara.
Toţi stagiarii sunt studenţi în anul I de studiu şiprovin din instituţii de învâţământ din judeţulHunedoara.În timpul stagiului, cunoştinţele teoretice acumu-late până în prezent în instituţia de învăţământsuperior urmează să fie aplicate pe durata stag-iului de practică. Studenţii vor fi coordonaţi şi
îndrumaţi de ofiţeri cu experienţăîn activitatea profesională.Practica studenţilor se va con-cretiza în desfăşurarea de activităţiîn cadrul structurilor de ordine
publică ale inspectoratului, pentru formarea de-prinderilor necesare în viitoarea cariera militară.
Mihaela PETROŞAN
Cu pistolul la tâmpla artei…
Alex Drăgoi despre artade a mânui aerografulArta se naşte din talent şi iniţiativă. Alex Drăgoi, elev la un liceu de arte plasticedin Tg. Jiu, a descoperit cum se poate creacu… aerograful. Aerograful este un instru-ment folosit în arta modernă. Un pistol pentruvopseaua colorată, cu care se creează prinintermediul şabloanelor. Aerografia ia am-ploare în lumea artistică. Iar Alex Drăgoi a descoperit cum poate face acest lucru.
La jandarmi,
Studenţi în practică
Transfer la dublu: şi locul de muncă şi salariatul
Dacă societatea comercială la care lucrezi a fost transfera -tă, strânge-ţi lucrurile de pe birou şi alătură-te voios noiiconduceri!Locurile de muncă sunt, prin definiţie, instabile: niciopersoană angajată nu poate băga mâna în foc pentru câttimp îşi va păstra poziţia actuală, dinamica schimbărilorde job fiind la o cotă foarte ridicată în aceste timpuri maigrele.Dacă locurile de muncă se clatină mai ceva ca plăcile tec-tonice în timpul unui seism, nici conducerea nu duce lipsăde provocări: multe întreprinderi îşi schimbă statutul, basunt transferate, ba cesionate, ba fuzionează, toate asteacu o motivare precisă, respectiv speranţa că "mutarea" vafi urmată de succes.Când şefii sărbătoresc noile schimbări şi ciocnesc în cin-stea lor, angajaţii aşteaptă cu frica în sân să afle dacă maieste loc şi pentru ei în compania reformată.Pentru a le linişti anxietatea, trebuie spus că drepturile
salariaţilor se transferă în tandem cusocietatea şi au aceeaşi aplicabili tateindiferent de noua formă organiza-torică a companiei, adresa sediuluisau numele noului şef. Astfel, in-diferent dacă transferul societăţii afost realizat prin fuziune sau ce-sionare, acesta nu poate constituimotiv de concediere colectivă sauindividuală, faptele contrare acestordispoziţii fiind pedepsite de lege.
Competiţia cedent-cesionar
Chiar dacă te-ai obişnuit cu vechiulşef şi ai avut grijă să-i intri în graţiiîn timp util, e vremea să schimbitactica şi să faci săpături arheologi -ce, mai ales biografice, despre noulşef. Trebuie să afli ce-i place, ce îlderanjează, cum poţi să devii anga-jatul ideal, şi, mai ales, să îi câştigi
încrederea. Cineştie, poate schim-bările din cadrulunităţii pot veni însoţite chiar de o promovare…Când se transferă societatea prin act de cesiune,fenomenul care apare se referă, de fapt, la schimbul deidentitate profesională de ordin managerial dintre cedentşi cesionar. Asta înseamnă că cedentul (fostul tău şef) îşicedează drepturile de angajator unui cesionar (viitorul tăuşef), scopul celui din urmă fiind acela de a continua activi -tatea de până acum. Cedentul va trebui să-i pună învedere cesionarului toate secretele, dar şi toate drepturileşi obligaţiile ce decurg din contractele de muncă alesalariaţilor, asta pentru a fluidiza activitatea şi pentru a nuîngreuna procesul de schimbare a numelui, conducerii sausediului companiei.Totodată, anterior transferului, atât cedentul cât şi cesion-arul vor trebui să ia legătura cu reprezentanţii de sindicatai salariaţilor pentru a-i informa cu privire la schimbăriledin cadrul unităţii.Cesionarul va trebui să respecte clauzele contractului demuncă în vigoare, însă, la un an după ce a avut loc trans-ferul efectiv, se pot renegocia termenii contractului. Încazul în care societatea îşi pierde autonomia iar contractulîntocmit de cesionar străluceşte mai frumos şi este maitentant, salariaţilor transferaţi li se va aplica acest noucontract.Înştiinţarea salariaţilor cu privire la aceste schimbări nu serealizează informal, la o şuetă de birou, ci dimpotrivă:toate repercusiunile şi datele implicate în procesul detransfer trebuie furnizate reprezentanţilor salariali cu 30de zile înainte de eveniment. Nici autorităţile nu sunt ui-tate, şi ele trebuie să fie bine informate, actele dovedi-toare şi noul statut al salariaţilor fiind incluse la dosarulrespectivei companii.Pentru detalii şi pentru a te informa suplimentar, acce-sează www.avocat-tv.ro, secţiunea Subiecte. Aici, avocatMarius Flăcău oferă detalii despre protecţia salariaţilor încazul transferului societăţii.
Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 20128 ACTUALITATE
www.zvj.ro
SC EURO JOBS SRL angajează:
PSIHOLOG, SOCIOLOG sau PSIHOSOCIOLOGCerinţe: studii superioare de speciali-
tate şi experienţă relevantă în domeniu;program full time.
CV-urile se pot trimite la adresa de e-mail [email protected].
Pentru detalii suplimentare ne puteţicontacta la numărul de telefon:
0733.076.679.Interviul va avea loc miercuri, 8 februarie, ora 12:00.
Protecţia salariaţilor în cazul transferului societăţii
Lucrările adunării generale vor avea loc în sala de şedinţe a Hotelului „Phoenicia”. Dintre punctele de peordinea de zi amintim: descentralizarea serviciilor publice, derularea unui program naţional care să vizeze
realizarea unor centre de dez-voltare zonală, discutarea situaţiei oraşelor din Româniaşi a planurilor administraţiilorlocale din acest an, discuţii organizatorice a asociaţiei, „Raportul activităţii comitetuluiA.O.R.” şi sarcinile comitetuluipe anul 2012.
La întâlnirea de la Bucureşti vor fi prezenţi, alături deprimarii de oraşe din toată ţara, miniştrii guvernului şipremierul Emil Boc.
Corneliu BRAN
De mâine până sâmbătă,
Trei primari din Valea Jiului vor participa la A.O.R.Trei primari din Valea Jiului vor participa la Bucureşti între 1 şi 4 februarie 2012 laAdunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor dinRomânia (A.O.R.). Este vorba de primarii Ilie Păducel - Petrila, Ilie Botgros - Aninoasa şiDănuţ Buhăescu - Uricani.
Ieri, la sediul Direcţiei deSănătate Publică (D.S.P.)Hunedoara, directorul executiv adjunct, mediculCecilia Birău, a susţinut oconferinţă de presă în carea prezentat bilanţul activi -tăţii instituţiei în anul 2011.Vă prezentăm câteva dindatele oficiale prezentate.
Deficit mare de mediciUna dintre informaţiile cele mai demne deatenţie este aceea care spune că, în acest moment, la noi în judeţ există un deficit deaproximativ 200 de medici şi 500 de asis-tente. Cu toate acestea, oficialii de la Sănă-tate spun că, probabil, după 10 februarieposturile vor fi deblocate de minister.
Situaţia în cazul cancerului decol uterin Datele D.S.P. Hunedoara arată că, faţă anul2009, şi în 2010 şi anul trecut aceste cazuriau înregistrat scăderi. Dacă în 2009 se înre -gistrau 85 de cazuri noi, în 2010 au fost în-
registrate 82 de cazuri, iar în 2011, 77 decazuri noi. Potrivit D.S.P. Hunedoara, dincele 77 de cazuri, doar 22 sunt în stadii curabile.
Diabet zaharat şi obezitateÎn cazul diabetului zaharat, comparativ cuanul 2010 - când în judeţul Hunedoara aufost înregistrate 20.893 de cazuri de diabetzaharat -, anul trecut numărul acestora acrescut, în evidenţele D.S.P. Hunedoarafiind înregistrate 22.567 cazuri.Şi tendinţa obezităţii este în creştere înjudeţul nostru, la fel cum se întâmplă şi peplan naţional. Numărul cazurilor noi a atinsîn 2011 cifra de 3.261 persoane, dintre care373 copii cu vârsta de până la 14 ani.
Toxiinfecţii alimentare în Valea JiuluiÎn cursul anului 2011, se arată în bilanţulD.S.P. Hunedoara, „personalul implicat însiguranţa alimentului (CompartimentulEvaluarea Factorilor de Risc din MediuIgiena Alimentului) a identificat şi monitori -zat două focare de toxiinfecţie alimentară(TIA). Unul dintre aceste focare familiale deTIA (două cazuri - copii) a evoluat înPetrila. Cazurile au fost internate la SecţiaBoli Infecţioase din cadrul Spitalului
Municipal Vulcan. Examenele de laboratornu au identificat agentul cauzal. Nu au fostrecoltate probe de alimente, acestea fiindconsumate în totalitate.Tot anul trecut, un alt focar familial de TIA (4 cazuri - 2 copii şi 2 adulţi) a evoluat în Lupeni. Cazurile au fost internate la SecţiaBoli Infecţioase din cadrul Spitalului Munici -pal Vulcan. Rezultatele testelor de laboratorau identificat agentul cauzal ca fiind stafilo-coc alb nehemolitic pentru două persoane”.
Prevenirea şi educarea populaţiei sunt prioritareAnul trecut D.S.P. Hunedoara a derulat 31de campanii de informare, educare şi comu-nicare pe diferite teme: de la prevenirea in-fecţiilor respiratorii acute şi a gripei însezonul friguros, alimentaţia sănătoasă şi ac-tivitatea fizică, prevenirea cancerului de coluterin, ziua mondială a apei, ziua mondialăde luptă împotriva tuberculozei, până la„Săptămâna europeană a vaccinării” ori„Ziua mondială de luptă împotrivaHIV/SIDA”.De notat şi faptul că, în 2011, doar 94 depersoane s-au vaccinat împotriva HPV.În cadrul bilanţului D.S.P. Hunedoara aumai fost prezentate şi programele de imu-nizare, acoperirea vaccinală, supraveghereaşi controlul bolilor transmisibile prioritare,
precum şi situaţia probelor analizate de laboratorul de diagnostic şi investigare însănătate publică.
Mihaela PETROŞAN
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012 9ACTUALITATE
Certificat Digital Calificat cu
Semnătură electronică extinsă
Kit-ul DigiSign cuprinde:
� Certificat Digital Calificat valabil 1 (un) ancare conţine Semnătură electronică extinsă;� Dispozitiv Criptografic e-Token Pro USB Aladdin Technologies;� DigiSigner - soft de semnare a oricărui tip de documente.
Preţul KIT-ului este de 47 Euro (fără TVA);
(30 Euro – Certificatul digital + 17 Euro - e-Token)
Relaţii la: SC Centrul de Calcul INFO’98 SA
Telefon 0254-541.330
S.C. EURO JOBS S.R.L vă oferă, lacele mai bune preţuri de pe piaţă,
următoarele servicii:- măsurători topografice, trasări deconstrucţii civile şi industriale, intabulări, parcelări cu statul român,înscrieri în cartea funciară;- proiectare construcţii civile(proiecte de case, cabane, garaje la 5euro/mp construit) (D.T.A.C.,D.T.A.D., Studii de fezabilitate), modificări de proiect.De asemenea, obţinem avize, acordurişi autorizaţii de construire sau desfi-inţare.
Ne puteţi contacta la nr. de tel.0354.108.516, 0727.091.969,
sau la adresele: Petroşani, str. 22 Decembrie, nr. 1, lângă Capela BoboculPetroşani, str. Livezeni, nr. 3, et. 1 - Birou proiectare.
De acum, problemele dumneavoastră sunt şi
ale noastre!
Cabana Straja angajează bucătar, ospătar,
cameristă, în condiţii avantajoase.
Relaţii la telefon0762.657363.
www.zvj.ro
Pe ger,
Fructele şilegumele sunt mai greleDacă treceţi prin piaţă zilele acestea, trebuie să aveţi grijă la cecumpăraţi. Cântarul va atârna maigreu, dacă fructele şi legumele suntîngheţate.
„Dacă sunt comercializate în cele două hale, fructele şilegumele nu îngheaţă. Acolo este, totuşi, un confort ter-mic”, ne-a liniştit Ioan Pristavu, administratorul pieţelordin Petroşani. Însă, comercianţii care vând afară legumeleîngheaţă şi ei şi marfa. Dar nici cumpărătorii nu se preamai uită la marfa expusă în ger. În cele mai multe cazuri,aleg confortul cumpărăturilor în supermarketuri.„Aşteptăm să treacă iarna, să mai crească temperaturile,pentru că nici reparaţii nu se pot face pe frigul acesta. Înafară de problema frigului, alte situaţii negative nu s-ausemnalat în perimetrul pieţei”, spune Ioan Pristavu.
Alina PIPAN
Sănătatea hunedorenilor la bilanţ
În judeţul Hunedoara ar mai trebui angajaţi 200 de medici şi 500 de asistente
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 201210 ACTUALITATE
www.zvj.ro
Universitatea din Petroşani,ADA Computers Bucureştişi cinci universităţi tehnicedin ţară implementeazăproiectul PLM-Adaptor,care susţine dezvoltarearesurselor umane.
Bursă pentru studenţiipetroşeneniInvestiţia proiectului se ridică la suma de2,4 milioane euro. În cadrul proiectului seurmăreşte creşterea aptitudinilor de muncăa 700 de studenţi aflaţi în situaţia de tranzi -ţie de la universitate la viaţa activă. Cum se realizează acest lucru? Prin adaptareacunoştinţelor la necesităţile companiilordin industrie. Iar pentru studenţii Univer-sităţii Petroşani, care au participat la acestproiect, se va organiza, în data de 9 febru-arie, şi o bursă a locurilor de muncă, undese asigură conectarea companiilor dinzonă cu studenţii instruiţi în cadrulproiectului.
Proiectul de anvergură a implicat CNH, Adarco Invest,ElectroutilStudenţii au posibilitatea să simuleze încadrul unei întreprinderi virtuale toateconceptele de dezvoltare digitală a pro-duselor şi proceselor: concepţia şi
proiectarea produselor, simularea şi analizafolosind prototipul virtual, realizarea fabri-caţiei digitale a produselor folosind tot pro-totipul virtual şi integrarea etapelor dedezvoltare, colaborarea în întreprindereavirtuală şi managementul documentaţieitehnice despre produs.„Cererea de ingineri bine pregătiţi creştezilnic în România. Ne bucurăm să aflăm de la universităţile partenere că din ce în ce mai mulţi participanţi la proiectul PLM-Adaptor se angajează în industrie”,este de părere Ionel Barbu, manager deproiect PLM-Adaptor.Proiectul a inclus organizarea unui concursde către universităţile partenere. Concursuls-a adresat oricărei persoane asistată întranziţia de la şcoală la viaţa activă încadrul proiectului PLM-Adaptor, care aurmat cel puţin un modul şi a obţinut celpuţin o diplomă la unul din cele 4 modulede pregătire, studenţi înmatriculaţi la uni-
versitate pentru licenţă sau master.„Concursul este realizat pentru a crea şimai multe conexiuni ale grupului ţintă cufirmele din industrie, pentru a susţine astfelîndeplinirea unuia dintre obiectivele princi-pale ale proiectului şi anume, tranziţia de laşcoală la viaţa activa”, spune Ionel Barbu,manager de proiect PLM-Adaptor.Temele de concurs au fost luate de studenţide la firmele din zonă, CNH Petroşani,Adarco Invest şi Electroutil. Reprezentanţiiacestor firme împreună cu reprezentanţiiUniversităţii şi ADA au făcut parte dincomisia de acordare a celor 8 premii,adică - 4 laptopuri şi 4 aparate de fo-tografiat. Studenţii Universităţii dinPetroşani s-au prezentat foarte bine laacest concurs, fiind bine apreciaţi dereprezentanţii firmelor.„Concursul de realizare prototip virtual,din cadrul proiectului PLM-Adaptor,poate fi asemănat cu participarea la
testarea unui autoturism detop cu un bord foarte modern,pentru că studenţii de la Universitatea din Petroşani,dintr-o zonă defavorizată aţării, au avut posibilitatea săutilizeze soft-uri CAD/CAE/ CAM/ PDM de ultimăgeneraţie pentru rezolvareaunor probleme tehnice alefirmelor din Valea Jiului.Participarea la concurs esteun pas important pe caleaprofesiei de inginer, dătă-
toare de speranţă şi motivare pentru a bate laporţile marilor companii din industriaromânească şi internaţională”, apreciazăconf. dr. ing. Iosif Dumitrescu, expert coordonator regional.La 9 februarie 2012, la Biblioteca Univer-sităţii din Petroşani va fi organizată bursalocurilor de muncă pentru studenţii absol-venţi ai acestui curs, iar locurile de muncăvor fi oferite de societăţile participante laproiect.
Alina PIPAN
Proiectul PLM-Adaptor,
Şansă reală de angajare pentru Şansă reală de angajare pentru studenţii Universităţii din Petroşanistudenţii Universităţii din Petroşaniîn cadrul marilor investitori localiîn cadrul marilor investitori locali
Ieri, la Orăştie, deputatul PDL de Hune-
doara Iosif Blaga a prezentat public un
bilanţ al activităţii sale în Parlamentul
României. Blaga a ţinut să arate cetăţe-
nilor ce a reuşit să facă în ultimul an de
mandat.
Disciplinat atâta cât sepoate…În primul rând, deputatul hunedorean aţinut să precizeze că, deşi a mai avut poziţiidiferite pe unele teme, în 2011 a încercat săse conformeze, „atât cât s-a putut”, disci-plinei de partid şi a grupului parlamentar.„După cum ştiţi, sunt câteva legi cu care nuam fost de acord şi am votat altfel faţă decolegii din partid, mai ales într-o ultimă pe-rioadă după ce în grupul parlamentar sestabilise că anumite măsuri de austeritatenu vor mai fi luate. Cum acest lucru nu s-aîntâmplat în totalitate, am încercat să-miexprim altfel punctul de vedere prin votulmeu în Parlamentul României deşi am fostşi sunt conştient că votul meu nu avea ofoarte mare importanţă, dar avea o oarecarerezonanţă în teritoriu. Pentru mine aceasta
este o nemulţumire”, a declarat Iosif Blaga.
Veşti bune pentru linia defontă ductilă de la MecanicaBlaga spune că cea mai importantă dorinţăelectorală a sa a fost să poată repune înfuncţiune linia de fontă ductilă de laMecanica Orăştie. „...Acest lucru pentrumine însemna o relaţie strânsă cu GuvernulRomâniei. Pentru mine, premierul a fost unsprijin real din acest punct de vedere deşi adurat cam mult, doi ani, până când amreuşit să ajungem la o închiriere a acesteilinii de fontă ductilă de către un om deafaceri din Germania. Am înţeles că în lunadecembrie s-a semnat contractul deînchiriere şi urmează ca din februarie să seinventarieze utilajele, iar până în iunie săfie pornită activitatea la această linie. Vor ficreate aproximativ 250 de locuri demuncă”, a spus Iosif Blaga.„Un alt obiectiv important a vizat relaţiaOrăştie – Romoşel – Romos, un drum ce vascurta distanţa dintre aceste localităţi”, aprecizat deputatul hunedorean. În ceea ce
priveşte porţiunea de au-tostradă care trece prinjudeţul nostru, deputatulBlaga a menţionat că a avutdiscuţii cu toţi miniştriiTransporturilor pe aceastătemă.
Umăr de sprijin şi pentruSimeriaTot din colaborarea cu Guvernul, Blagaspune că a reuşit să rezolve şi o problemăimportantă a oraşului Simeria. „Este vorbade o zonă unde nu era canalizare, iar prinsprijinul doamnei ministru Anca Boagiuam reuşit ca staţia de pompare să treacă dinproprietatea CFR-ului în proprietatea con-siliului local astfel încât să poată fi utilizatăde primărie şi să se facă noi investiţiiacolo”, a mai spus deputatul hunedorean.
No comment!„Impresia mea este că în acest momentbanul în politică are o pondere destul deridicată, având în vedere şi tot felul de sin
drofii care se fac cu fasole, cu câr-naţi, cu sarmale… fie în precampanie, fieîn campanie. Or, lucrul acesta nu este bun.A folosi sărăcia ca armă politică este în de-favoarea democraţiei”, a declarat Blaga.
Toate direcţiile merită atenţie!Toate variantele la alegeri sunt pe lista par-lamentarului Iosif Blaga. „Aştept punctulde vedere al PDL. Dacă ies bine în sondaje,cu peste 50 la sută, ca un politician respon-sabil, trebuie să răspund voinţei cetăţenilor.Asta înseamnă că s-ar putea să candidezdin partea PDL sau chiar independent oridin partea altui partid. Nu m-am hotărât ceo să fac. Eu din 1990 sunt în Partidul Democrat… Iau în calcul şi varianta unuinou mandat în Parlament”, a mai declaratdeputatul.
Mihaela PETROŞAN
Bilanţul parlamentarului Iosif Blaga „Eu fac parte din Comisia de politică externă în
Parlamentul României. Contribuţia mea mai impor-
tantă a fost legată de Adunarea parlamentară a
Consiliului Europei unde am avut o serie de deplasări
la o serie de comisii fie la Paris, fie la Strasbourg, fie la
Bruxelles, fie la Londra, unde am fost solicitat fiind
membru supleant la domnul Cezar Preda”, a declarat
deputatul Iosif Blaga.
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 2012 11PUBLICITATE
www.zvj.ro
Vând garsonieră în Petroşani,ultracentral (lângă primărie),Bdul 1 Decembrie 1918, bl. 97.
Telefon 0729.664975
Vând casă cu 5 încăperi, gaz,apă, curent, grădină şi curte, înBăcia, lângă şcoală. Preţ 35.000de euro.
Relaţii la telefon0768.020106
Vând apartament în vilă şi terenconstruibil, 140 mp, str. 1 Decembrie 1918, zonaDimitrov, Petroşani.
Telefon 0725.219019
Vând apartament 3 camere, înLupeni, B-dul Păcii, bl. 57, decomandat, bucătărie mare,baie şi WC de serviciu, balcon,zonă liniştită.
Tel. 0721.333544
Vând garaj str. 9 Mai, lângăpiaţă (construit în 2010, izolatexterior şi interior, apă, curent,uşă la telecomandă), concesiunepe 25 ani, suprafaţă 26 m. Preţ7.000 euro neg.
Tel. 0765.380847
Vând 2 apartamente (unite - total 7 camere, 3 băi,bucătărie), aproximativ 180mp, situate în Petrila, stradaRepublicii, deasupra CARPetrila.
Telefon - 0733.083379
Vând garsonieră în Petrila, str.Mihail Sadoveanu. Preţ 130 mil.lei vechi negociabil.
Telefon - 0720.965091
Vând teren în Petroşani intravilan la 5 minute de centru(Maleia). Drum stradal. Utilităţi.Preţ mic.
Telefon - 0724.773944
Vând, în Jieţ-Androneşti, 3terenuri de 1500 mp, 5600 mp şi7500 mp, holdă, pomi fructiferi,apă, la şosea. Preţ 10 euro/mp discutabil.
Telefon 0725.219019
Vând Fiat Grande Punto, a.f.2007, comenzi volan, 32.000
km, motor 1400 cmc, benzină,albastru indigo, închidere cen-
tralizată, aer condiţionat, 4airbag-uri, 5 uşi, fără accidente,
unic proprietar, înmatri culată.Preţ 7.000 euro negociabil.
Accept variante plus diferenţă. Relaţii la tel.
0730.004032
IMOBILIARE ANGAJĂRI
AUTO
Berbec (21 Mar - 20 Apr)
Eşti rezervat în privinţa veştilorbune care vin azi, de parcă aibănui că în spatele strălucirii
aparente s-ar afla şi un preţ deplătit.
Taur (21 Apr - 21 Mai)
Apelează la cei care cunosc celmai bine legile, dacă vrei să faci lu-mină în problema care te preocupă.
Consideri că nu eşti apreciat corect,că cineva se poartă cu tine cum nu ai merita,de aceea trebuie să aduni dovezi.
Gemeni (22 Mai - 21 Iun)
Îţi consumi energia pe lucrurimărunte, dar eşti de părere că şide acestea trebuia să te ocupiodată şi-odată.
Rac (22 Iun - 22 Iul)
Dacă pleci la drum, te vei în-toarce acasă frânt de obosealădeoarece nu porneşti cu bateriile
încărcate de energie.
Leu (23 Iul - 22 Aug)
Porneşti plin de avânt într-o direcţie nouă de la care ai marispe ranţe. Poate fi o afacere, o in -
ves tiţie masivă, şi toate acestea cerun consum imens de energie, de timp, poateşi de bani din partea ta.
Fecioară (23 Aug - 21 Sep)
Fii atent la propunerile pe care ţile face astăzi o persoană a căreicredibilitate lasă de dorit. Dacă ai
auzit vreodată lucruri rele despreacest om, ţine cont de avertismente, pentrucă sunt în avantajul tău.
Balanţă (22 Sep - 22 Oct)
Nu porni în direcţia cea nouăcare ţi se deschide atrăgător înfaţa ochilor fără să ai şi datele
foarte clare pe care să te poţi baza.
Scorpion (23 Oct - 21 Noi)
Deşi atmosfera e foarte plăcutăîn jurul tău, parcă nu te adapteziperfect în acest mediu. Ţi-e gân-
dul în altă parte, în cu totul alt locdecât cel de care ai azi parte.
Săgetător (22 Noi - 20 Dec)
Dacă e să ai parte azi de vreuneveniment fericit, acesta pare săfie dedicat iubirii. Poate te îndră-
gosteşti la prima vedere de cinevaapărut brusc în calea ta.
Capricorn (21 Dec - 19 Ian)
Nu te lua după informaţia pecare ţi-o transmite azi un coleg,pentru că se va dovedi a fi falsă.
Poate exista şi o intenţie negativăla mijloc...
Vărsător (20 Ian - 18 Feb)
Te îndoieşti dacă să crezi înpromisiunile celui de lângă tinesau să aştepţi mai întâi să se veri-
fice informaţiile pe care le transmite.
Peşti (19 Feb - 20 Mar)
Nimic nu merge conform planu -rilor şi ai tendinţa de a generalizaspunând că toate sunt împotrivata. Nu sunt întrunite condiţiile unor
succese în nicio direcţie, dar vinovat poate nueşti tu, ci anturajul nefast în care ai nimerit.
HOROSCOPHOROSCOP
Pentru comenzi de MICĂşi MARE PUBLICITATE ne puteţi contacta la:
0254.549020, 0254.549121, [email protected],
[email protected], [email protected]
sau direct la sediulredacţiei noastre.
SERVICII
ÎNCHIRIERI
Închiriez spaţiu industrialcu teren aferent în municipiulPetroşani, str. Dărăneşti(vizavi de Lascăr Service),pretabil ca depozit,spaţiu de producţie etc.,acces direct din DN 66, apă,curent etc.
Informaţii la telefon0761.282342
Sonorizări, filmări profesionale, fotografii - pentru diverse evenimente:nunţi, botezuri, onomastice, petreceri private.
Relaţii la telefon:0723.7886640768.6884650762.695556
PIERDERI
Vând cauciucuri de iarnă, import Austria, dimensiuni: 185/60/14, 185/65/14, 195/65/15, 205/55/16. Preţuri între 80-100 lei/buc.
Relaţii la telefon 0765.459316
SC REALCOM SA PETROªANIdistribuitor unic în Valea Jiului al produselor
lactate SC Napolact SA Cluj, satisface toate comenzileagenţilor economici cu produse proaspete de cea mai
înaltă calitate:
Asigurăm transportul franco-magazin.Relaţii la telefon:
0254.542472 sau 0733.960320
- lapte consum- lapte bătut
- sana- iaurt- chefir
- caşcaval- smântână
- unt- brânză
- lapte praf
Pictez camere copii.Preţuri rezonabile.
Tel. 0785.406616
Societate comercială angajeazăcarmangier cu experienţă.
Relaţii la telefon0751.199101.
Cursuri de dans sportiv!Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat? Înscrie-te lacursurile de dans sportiv pentru copii şi adulţi! Poţi practica dansul lanivel de începători, intermediari sau avansaţi, cursurile predate fiindla acelaşi nivel cu cele din ma ri le centre din ţară! Grupele de vârstă încare te poţi înscrie sunt: 1) Clasele I-VIII; 2) Liceu - adulţi. Poţi participa la spectacole, concursuri! Instructorul oferă la cererepregătire pentru “valsul mirilor”! Sălile de dans sunt în: - Petroşani (Şc. Gen. „Avram Stanca” şi Şc. Gen. Nr. 5); - Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila; - Lupeni (Clubul Sindicatelor Lupeni).
Te poţi înscrie la numărul de telefon: 0726.620840.
Pierdut legitimaţie persoanăcu handicap eliberată deComisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicappe numele Ivan Eleonora. Se declară nulă.
Magazin încălţăminte,centru, angajezvânzătoare, salariu 800 lei +bonusuri.
Telefon 0727.881104
Jandarmii montani au conti-nuat ieri acţiunea de căutarea bărbatului dispărut în zonaIzvoarele din masivul Parâng.Căutările decurg greu dincauza zăpezii de peste unmetru din Parâng. Jandarmiiau ajuns încă din prima zi decăutări la coliba bărbatului, daraceasta era goală.Cel mai probabil, acesta a ieşitpe munte şi s-a pierdut, a căzutşi s-a lovit, sau a îngheţat defrig. Sunt şanse slabe ca acestasă fie găsit în viaţă.
Alina PIPAN
CMYK
Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 31 ianuarie 201212 ACTUALITATE
www.zvj.ro
De la Prefectură s-a anunţat oficial faptul
că Administraţia Naţională de Meteo-
rologie a emis o avertizare meteorologică
- cod portocaliu - pentru intervalul
30 ianuarie - 3 februarie 2012. Această
avertizare este valabilă şi la nivelul
judeţului Hunedoara, alături de alte
36 de judeţe ale ţării.
În urma acestei avertizări, Instituţia Prefec-tului a înştiinţat Centrul Operaţional dincadrul Inspectoratului judeţean pentru Situ-aţii de Urgenţă Hunedoara care are obligaţiade a înştiinţa comitetele locale pentru situ-aţii de urgenţă să se monitorizeze cu toatăatenţia evoluţia fenomenelor meteorologicepentru a putea interveni în timp util laapariţia unor situaţii de urgenţă. De aseme-nea, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, afost transmisă procedura pentru prevenireadeceselor prin hipotermie a persoanelor fără
adăpost şi a celor din spaţii neîncălzite, in-stituţiilor implicate în identificarea, trans-portul tratarea şi adăpostirea pe timp denoapte a acestor persoane. Astfel, în acesteacţiuni destinate persoanelor fără adăpostsunt implicate: Direcţia de Sănătate Publică,Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă,Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean precum şiprimăriile de municipii şi oraşe de la niveluljudeţului nostru. „Solicit implicarea tuturorfactorilor de decizie în aceste acţiuni pentrua monitoriza atât evoluţia fenomenelor me-teorologice precum şi pentru a putea identi-fica, transporta şi adăposti persoanele aflateîn dificultate în această perioadă”, a declaratMarius Lucian Szabo, subprefectul judeţu-lui Hunedoara.
Mihaela PETROŞAN
Şi oficial,
În judeţul Hunedoara e ger
Frigul care a pus stăpânire în ultima
vreme şi pe judeţul nostru impune mă-
suri speciale pentru protecţia populaţiei,
mai ales a celor fără adăpost, aflaţi în
pericolul de a-şi pierde viaţa îngheţând
pe stradă. Tocmai de aceea, structurile
subordonate Ministerului Sănătăţii şi
cele ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor au luat măsuri de prevenire
în acest sens.
Astfel, în ultimele 48 de ore, serviciul de
ambulanţă a transportat un număr de5 persoane - care au fost afectate detemperaturilor scăzute - în unităţileşi compartimentele de primiri ur-genţă din care trei au avut nevoie de
îngrijiri datorită hipotermiei, iar două aufost persoane fără adăpost. De asemenea, patru persoane au primit asis-tenţă medicală pentru hipotermie, iar altepatru, fără adăpost, s-au prezentat launităţile şi compartimentele de primiri ur-genţă pentru a se adăposti de frig. De laavertizarea „cod galben de ger” emisă demeteorologi şi până în prezent, la niveluljudeţului nu s-au înregistrat decese dincauza hipotermiei severe.
Mihaela PETROŞAN
Frigul a adus şimăsuri speciale
La o săptămână de la dispariţia petrileanului,La o săptămână de la dispariţia petrileanului,
Căutările înCăutările înParâng suntParâng suntanevoioaseanevoioase
Fratele a sunat la ZVJDuminică seara, Petre Cic, fratele dispărutului, a sunat la redacţie.Acesta ne-a vorbit despre eforturile care se fac în găsirea fratelui său,exprimându-şi supărarea faţă de precaritatea mijloacelor tehnicefolosite de autorităţi în această acţiune.
Top Related