1
Asist.univ. dr. Cristina Şerbănescu
Tehnici de comunicare orală
Laborator în tehnologie IFR
2
INTRODUCERE
Tehnici de comunicare orală este un laborator practic care urmăreşte iniţierea şi familiarizarea
studenţilor cu arta oratoriei. Se are în vedere, de asemenea, perfecţionarea competenţelor lingvistice şi
redacţionale, prin consolidarea noţiunilor de gramatică.
Obiectivele laboratorului
Laboratorul asigură studenţilor cadrul autentic în care să-şi dezvolte percepţia asupra
tehnicilor discursului. Se au în vedere următoarele obiective:
- întelegerea conceptelor teoretice referitoare la componentele de bază ale unei
prezentări orale;
- construirea şi utilizarea activă a unui vocabular cât mai bogat ;
- însuşirea noţiunilor teoretice şi folosirea lor în situaţiile stabilite, în mod creativ;
- dezvoltarea competenţelor comunicaţionale;
- consolidarea noţiunilor de gramatică şi utilizarea lor corectă în comunicarea orală şi
scrisă.
Competenţe conferite
Laboratorul dezvoltă şi îmbunătăţeşte următoarele abilităţi şi competenţe:
- identificarea noţiunilor teoretice de bază prin definirea componentelor fundamentale
ale structurii discursului;
- utilizarea cu acurateţe a tehnicilor de redactare şi susţinere a discursului în contexte
particulare;
- folosirea vocabularului specializat şi standard în elaborarea prezentărilor;
- utilizarea trucurilor prin care se poate câştiga încrederea în sine, prin care se poate trece de la
starea de nervozitate la o gândire calmă şi clară., prin care se pot masca emoţiile;
- abiliatatea de a redacta şi susţine un discurs, pentru diverse situaţii.
3
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
CĂUTAREA ŞI ORGANIZAREA IDEILOR
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Timp alocat învăţări
1.4. Concepte cheie
1.5. Conţinutul unităţii de învăţare
1.6. Sinteza unităţii de învăţare
1.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
1.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
1.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2
EXPRIMARE CORECTĂ PENTRU COMUNICARE EFICIENTĂ
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Timp alocat învăţări
2.4. Concepte cheie
2.5. Conţinutul unităţii de învăţare
2.6. Sinteza unităţii de învăţare
2.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
2.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
2.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3
DISCURSUL ŞI EMOŢIILE
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Timp alocat învăţări
3.4. Concepte cheie
3.5. Conţinutul unităţii de învăţare
3.6. Sinteza unităţii de învăţare
3.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
3.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
3.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4
CUM PREGĂTIM O PREZENTARE?
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Timp alocat învăţări
4.4. Concepte cheie
4.5. Conţinutul unităţii de învăţare
4
4.6. Sinteza unităţii de învăţare
4.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
4.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
4.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5
ATITUDINEA CORPORALĂ ŞI IMPORTANŢA NON-VERBALULUI 5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Timp alocat învăţări
5.4. Concepte cheie
5.5. Conţinutul unităţii de învăţare
5.6. Sinteza unităţii de învăţare
5.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
5.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
5.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
BIBLIOGRAFIE
5
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
CĂUTAREA ŞI ORGANIZAREA IDEILOR
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Timp alocat învăţări
1.4. Concepte cheie
1.5. Conţinutul unităţii de învăţare
1.6. Sinteza unităţii de învăţare
1.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
1.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
1.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
1.1. INTRODUCERE
Pentru elaborarea unui discurs este necesară parcurgerea mai
multor stadii. Unitatea de învăţare detaliază aceste etape cu elementele
aferente şi enumeră tipurile de planuri de discurs, precum şi „reţete”
clasice sau moderne pentru o prezentare de succes.
1.2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE UNITĂŢII DE
ÎNVĂŢARE
Identificarea etapelor elaborării unui discurs şi însuşirea tehnicilor de
pregătire a planului prezentării.
1.3. TIMP ALOCAT ÎNVĂŢĂRII: 2 ore
1.4. CONCEPTE CHEIE
Faza de căutare, tipologia planului, organizarea ideilor, discurs
modern, discursul la Cicero .
6
1.5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE
ÎNVĂŢARE
Căutarea şi organizarea ideilor este etapa cea mai importantă pentru
persoana care pregăteşte o lucrare scrisă sau orală. Autorii studiilor de
specialitate arată că trebuie parcurse două stadii:
- Căutarea faptelor, argumentelor sau părerilor, folosind toate
cunoştinţele şi informaţiile disponibile
- Organizarea acestor elemente după un plan logic, clar şi solid.
(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, p.25)
Ferreol şi Flageul schematizează metoda în felul următor:
Faza de căutare
Faza de organizare
Faza de căutare
Pentru această fază a pregătirii unui discurs cei doi autori notează două
metode foarte practice.
1. Metoda interogativă poate fi reprezentată prin sigla 5CUCD/P:
- C repetat de cinci ori, corespunzând următoarelor întrebări: La
cine se referă? (persoanele), Ce? (obiectul, datele întrebării...),
Când? (timpul, cronologia), Care sunt consecinţele?, Care sunt
soluţiile?
- U pentru Unde? (loc, spaţiu)
- C pentru Cum? (modalităţi, metode...), Cât?(cantitate, măsură)
- D pentru De ce? (cauze), sau P pentru Pentru ce? (Obiective,
Cunoştinţe şi informaţii
disponibile Gândire
Idei(fapte, argumente,
opinii)
Înlănţuire logică
Plan (părţi,subpărţi...)
7
scopuri)
Această metodă permite analizarea multiplă a unui subiect şi
deschiderea a numeroase piste de cercetare.
2. Metoda unghiurilor de abordare. Tema poate fi studiată făcând
apel la diverse criterii, care vor constitui unghiuri de acces care
încearcă să clarifice mizele sau controversele:
- Diferitele aspecte ale problemei, fiecare dintre ele fiind în raport
cu un câmp de investigare sau cu o disciplină specifică (istorie,
geografie, economie, ştiinţe politice...)
- Punctele de vedere, adesea prea puţin cunoscute, ale partenerilor
avuţi în vedere.
- Perspectiva analitică : punerea în relief a principalelor
componente, categorii sau subdiviziuni
- Lanţul de explicaţii de tipul : cauze – fapte – consecinţe
- Timpul: trecut /prezent/ viitor, înainte şi după o dată fixată ca
reper, termen scurt/ termen lung.
- Spaţiul : interior/ exterior, naţional /internaţional, comunal
/regional, întreprindere /ramură
- Artcularea teorie practică : principii /aplicare, apelul la exemple
pentru a îmbogăţi o discuţie
- Nivelul la care ne situăm: general/ particular, participanţi/ sistem,
micro /mediu/ macro.
- Contradicţiile şi opoziţiile: avantaje/ dezavantaje, poli pozitivi
/poli negativi.
- Calea de rezolvare, care poate fi exprimată prin secvenţă:
problemă, dificultăţi –> soluţii, remedii –> rezultate.
- Raţionamentul comparativ: se vor marca asemănările sau
punctele comune, deosebirile sau dezacordurile
- Abordarea cantitativă şi calitativă: prima are în vedere volumele,
efectivele, seriile statistice, în timp ce a doua vizează calităţile
materiale sau estetice, norme sau prescripţii.
- Opticile obiective şi subiective: se regăseşte aici separarea
(clivajul) judecată a faptelor/ judecată de valoare. (G.Ferreol, N.
Flageul, 2007, p.26,27)
Organizarea ideilor
8
O comunicare corectă presupune o regrupare a noţiunilor pe
categorii (o selecţie a celor mai reprezentativi itemi şi o regrupare pe
familii) şi alegerea unui plan în funcţie de răspunsul aşteptat la
întrebarea pusă.
Planul trebuie să fie adaptat obiectivului urmărit şi naturii subiectului,
coerent (în îmbinarea părţilor sale) şi echilibrat.
Tipologia planului:
- Plan linear (bazat pe împărţirea spaţiului georgrafic sau
cronologic)
- Cu caracter analitic, bazat pe descompunerea întrebării în mai
multe sub-ansambluri
- Sprijinindu-se pe o opoziţie sau o alternativă de tipul avantaje
inconveniente, aspecte pozitive aspecte negative, individ
colectivitate, cantitativ calitatic, teorie practică, soluţie A soluţie
B. Demerdul acordă un loc important argumentării, capacităţii de
a explica, critica, sintetiza.
- Fondat pe raţionament. Aici se diting mai multe posibilităţi:
1. Raţionamentul cauzal şi „lanţurile explicative”
2. Raţionamentul deductiv şi raţionamentul inductiv.
3. Raţionamentul comparativ: două realităţi, două noţiuni sunt
relaţionate pentru a determina asemănările şi diferenţele
4. Raţionamentul prin reducere la absurd
5. Raţionamentul dialectic: teză-antiteză-sinteză. (G.Ferreol, N.
Flageul, 2007, p.40-43)
Exemplu:
9
Raţionament cauzal
Raţionament
dialectic
Primul subiect pe
tema marginalizării
sociale
Cauze
Probleme
Soluţii
Fatalitate
Modalitate de a o
evita
Sinteză
Al doilea subiect
despre tema reducerii
timpului de muncă
Probleme
Soluţii
Rezultate
Efecte posibile
Limite şi obstacole
Sinteză
(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, p.42)
Ferreol şi Flageul concluzionează că alegerea planului se
va face în funcţie de temă şi de directivă, verbele utilizate în
enunţ putând orienta alegerea structurii
Verbe utilizate în enunţ
(directive)
Tip de plan
A analiza, a caracteriza, a defini,
a descrie
Plan analitic(studiul principalelor
componente, al diferitelor aspecte,
al punctelor de vedere) sau linear
(timp, spaţiu)
A aprecia, a comenta Plan bazat pe o opoziţie şi plan
analitic
A studia, a explica o situaţie Plan bazat pe raţionament cauzal
A demonstra Structură inductivă sau deductivă
A compara A şi B Raţionament comparativ aplicat
unui plan analitic
A discuta, a critica, ce credeţi
despre...?
Plan de tip analitic sau dialectic
(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, p.42)
Ron Hoff propune o variantă cu mult simplificată a planului unui
discurs. Autorul este de părere că întocmirea unui plan poate obosi
mental individul, poate fi atât de plictisitoare încât foarte mulţi scriitori
de discursuri alcătuiesc planul abia la finalul redactării acestuia. Hoff
afirmă că un plan încărcat este foarte greu de reţinut, iar menire planului
este de a ajuta să-ţi aminteşti toate etapele discursului, să se preteze unei
interpretări grafice ce poate conduce la o schemă.
„Pentru a fi utilă, structura unei
prezentări trebuie să fie suficient de simplă pentru a
fi uşor reţinută. Ea trebuie să fie atât de simplă, încât
tu să poţi să-ţi aduci aminte ce vrei să spui, iar
10
publicul să-şi amintească cu uşurinţă ceea ce ai spus”
(Hoff R., 2002, p.193)
Hoff supune atenţiei discursul clasic, planul clasic al discursului,
povestind o discuţie cu John Wood (diplomat american, distins, care
foloseşte o structură clasică a discursului, un barbat plin de umor, o
vedetă printre diplomaţii străini) în care îl ruga pe acesta să schiţeze
structura pe care o foloseşte în prezentările sale. În 20 de secunde acesta
i-a creionat pe un şerveţel de hârtie:
„GLUME, POVESTIOARE, ANECDOTE
Spune-le ce ai de gând să le spui
GLUME, POVESTIOARE, ANECDOTE
Spune-le
GLUME, POVESTIOARE, ANECDOTE
Spune-le despre ce le-ai vorbit.”
Ron Hoff arată că acestă structură este una personalizată a
discursului lui Cicero: Introducere, Cuprins, Încheiere.
Cicero este cel care a definit structura discursului, în primul
manual pentru oratori (în jurul anului 100 î.Cr.). Hoff a extras
din Ad herennium (Cartea I), despre teorie vorbirii în public
regulile unui discurs, aşa cum îl vedea Cicero.
Cele şase reguli ale discursului la Cicero
I. Introducerea („câştigarea atenţiei”)
II. Enunţarea ideilor (fondul) – accentul pus pe concizie,
claritate, credibilitate
III. Diviziunea (zone de acord, dezacord, decizii necesare)
IV. Dovada (atitudini faţă de aspectele nerezolvate – cu
argumente concrete)
V. Combaterea (distrugerea argumentelor adversarilor
– Cicero era un dur)
VI. Concluzia (sfârşitul „formulat în armonie cu arta”).
Pesemne că publicului i se aminteşte de îndatoririle
sale faţă de problemele în discuţie, iar oratorul se
retrage graţios. (Hoff R., 2002, p.195)
11
1.6. SINTEZA UNITĂTII DE ÎNVĂŢARE
Pregătirea unei prezentări va debuta cu etapele de căutare şi organizare a ideilor. Pentru
etapa de căutare a ideilor se va ţine cont de metoda „5CUCD/P” şi de metoda ”unghiurilor de
abordare”. În etapa de organizare a ideilor se pune accent pe noţiunea de plan al prezentării şi
se realizează o tipologie a planului. Discursul poate fi pregătit conform unor structuri
moderne sau pornind de la schema clasică a lui Cicero.
1.7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE
1. În funcţie de ce se face alegerea planului în opinia lui Ferreol şi Flageul?
2. Care sun cele şase reguli ale discursului la Cicero?
12
1.8. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi ca propoziţia este falsă).
1. Planul trebuie să fie adaptat obiectivului urmărit şi naturii subiectului, coerent (în
îmbinarea părţilor sale) şi echilibrat.
Alegeţi varianta corectă!
2. Cine a definit structura discursului, în primul manual pentru oratori:
a)Aristotel
b)Cicero
c)Collett
13
1.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE
Ferreol, G.,Flageul, N., Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi, 2007, pp.25-27
Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002,
pp.193-195
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2
EXPRIMARE CORECTĂ PENTRU COMUNICARE EFICIENTĂ
2.1. Introducere
14
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Timp alocat învăţări
2.4. Concepte cheie
2.5. Conţinutul unităţii de învăţare
2.6. Sinteza unităţii de învăţare
2.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
2.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
2.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
2.1. INTRODUCERE
Corectitudinea gramaticală este esenţială pentru
pregătirea unei prezentări. Autori consacraţi ai domeniului
pun mare accent pe patru sfaturi în această privinţă: să
găsească termeni adecvaţi, să construiască corect frazele, să
scrie corect din punct de vedere gramatical şi să aibă un stil
agreabil
2. 2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE
UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Studenţii vor înţelege că pentru pregătirea unui discurs
este foarte importantă etapa de redactare a acestuia. Regulile
de urmat sau greşelile care trebuie evitate sunt enumerate
pentru a fi însuşite.
2.3. TIMP ALOCAT ÎNVĂŢĂRII: 2 ore
2.4. CONCEPTE CHEIE
câmpul lexical, sensurile cuvântului, registrului limbii,
diversificarea lexicală, calităţile stilului
15
2.5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE
ÎNVĂŢARE
Ferreol şi Flageul arată că o centrare justă a
problematicii tratate, o căutare atentă a ideilor şi o
organizare clară şi riguroasă a discursului nu ajung pentru a
asigura calitatea prestaţiei scrise sau orale. Astfel, oricare ar
fi forma de transmitere a mesajului, fiecare trebuie să ţină
seama de următoarele preocupări:
- Să găsească termeni adecvaţi
- Să construiască corect frazele
- Să scrie corect din punct de vedere gramatical
- Să aibă un stil agreabil. (G.Ferreol, N. Flageul, 2007,
p.26)
1. Alegerea vocabularului
Rigoarea, o exigenţă obligatorie
- Câmpul lexical ales. Este preferabil ca termenii aleşi să
fie cât mai clari şi naturali
- Sensurile cuvântului (monosemia, polisemia şi
conotaţia)
- Caracterizarea (descrierea unei fiinţe, unui lucru sau a
unei idei cu ajutorul substantivelor, verbelor sau
epitetelor alese cu grijă pentru a surprinde exact
caracteristicile “referentului”)
O comunicare adaptată
Pentru a transmite un mesaj în mod eficient limbajul
emiţătorului trebuie să fie unul adecvat, iar pentru a se
realiza acest aspect există câteva procedee:
- Ilustrarea prin exemple (din date reale sau imaginare)
16
- Stabilirea registrului limbii (există trei categorii:
cultivat, mediu şi familiar)
Improprietatea termenilor
Greşelile de limbă pot afecta orice persoană, de la un
student până la un scriitor exeprimentat, dar cea mai mare
atenţie trebuie acordată categoriilor următoare:
- Neologismele. Pot fi acceptate doar dacă apar în
dicţionar
- Barbarismele
- Pleonasmele, sinonimele de redundanţă sau de repetiţie.
- Paronimele
Diversificarea lexicală
Expresiile pe care le putem folosi pentru a descrie o
situaţie, un obiect sau pentru a exprima opinii pot fi multiple,
însă majoritatea dintre noi nu folosim toate resursele
lexicului.Spre exemplu, putem porni de la verbele următoare:
- A creşte: a mări, a amplifica, a augmenta, a dezvolta, a
lărgi, a întinde.
- A evalua: a estima, a calcula, a aprecia, a judeca.
- A construi: a edifica, a dura, a fabrica, a elabora, a
asmabla.
- A informa: a instrui, a avertiza, a clarifica.
- A întreprinde: a îndeplini, a afectua, a realiza, a executa,
a acţiona.
- A arăta: a indica, a desemna, a stabili, a semnala, a
degaja, a evoca.
2. Construcţia corectă a frazelor Pentru o exprimare corectă este esenţial să se respecte sintaxa
iar acest lucru se realizează prin:
- Frazele simple, compuse sau complexe
- Ordonarea termenilor
- Exprimarea legăturilor logice între idei
3. Exactitatea formelor gramaticale poate fi respectată
17
prin:
- Folosirea adecvată a cuvântului
- Folosirea corectă a timpurilor şi modurilor verbale.
4. Calităţile stilului Stilul nu face trimitere doar la scrierea corectă, din punct de
vedere gramatical, a discursului, ci la acea notă de
originalitate dată de maniera proprie de redactare.
„Stilul este expresia, arta de a scrie, care face sensibile ideile şi
sentimentele noastre, este mijlocul de comunicare între spirite.
Nu este numai darul de a exprima gândurile, ci arta de a le
aduce în prezent, de a le face să se nască, de a vedea legăturile
dintre ele, de a le face vizibile”(Albalat A.,1992, p. 15)
Pentru a deveni abili în arta discursului, pentru a a avea
un anumit stil trebuie să respectăm:
Precizia şi claritatea
- O structură recursivă. Înlănţuirea logică S+P+C
uşurează înţelegerea, fiind o structură sintactică simplă
- Puncte de reper frecvente
Conjuncţii şi
adverbe
coordonatoare
Prepoziţii şi
conjuncţii
subordonatoare
Exemple de
verbe sau de
locuţiuni
Analogie Adică, de
exemplu, pe lângă,
la fel...
La fel ca, după
cum...
La asta se
adaugă şi, este
compatibil cu...
Disjuncţie Sau, fie, nici... În afară de, numai
dacă, doar dacă...
Diferă de...
Opoziţie Dar... Din contră, deşi... Este contra cu,
vis-a-vis de...
Cauză Căci, deci, într-
adevăr
Pentru că, dat fiind
că, de vreme ce...
Motivul este
că...
Consecinţă În consecinţă, prin
urmare...
Încât, aşa că, de
manieră că...
Rezultă din,
urmează că...
(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, p.61)
Concizia
Potrivit lui Antoine Albalat concizia este performanţa cea
mai dificil de atins pentru că stilul trebuie clarificat şi întărit
până la definitivare. În privinţa respectării principiului
conciziei, trebuie să:
18
- Se facă fraze scurte
- Să se exprime o singură idee într-o frază
- Să se evite perifrazele, cuvintele inutile
Originalitatea şi mişcarea
Originalitatea este opusul expresiilor standard, învechite,
opusul banalităţii şi drumul spre o exprimare proprie,
personalizată. Aceasta se poate atinge prin:
- Varietatea de formulări şi tipurile de frază (inversiunea)
- Ponderea imaginilor (prin apel la comparaţii şi folosirea
metaforelor). (G.Ferreol, N. Flageul, 2007, pp.46-62)
Respectarea celor patru criterii ale unei exprimări eficiente
relevate mai sus asigură un start promiţător pentru orice
persoană care se pregăteşte să susţină un discurs. Dale Carnegie
era de părere că un bun vorbitor „ trebuie să fie atât de natural
încât auditoriul să nu observe niciodată felul său de a vorbi. Să
fie preocupat doar de ceea ce spune.” (D. Carnegie, 2008, p.89)
2. 6. SINTEZA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Pentru a avea succes în arta oratoriei nu este suficientă doar organizarea riguroasă a
ideilor în plan. De o importanţă reală este redactarea corectă a prezentării. Ferreol şi Flageul
indică cele patru criterii care trebuie respectate pentru a avea succes în prezentări. Se pune
accent pe alegera vocabularului, construcţia corectă a frazelor, exactitatea formelor
gramaticale şi calităţile stilului.
2.7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE
1.Prezentaţi verbele de la care se poate porni în construcţia frazei pentru o diversitate
lexicală
2. Prin ce procedee este respectată exactitatea formelor gramaticale?
19
2.8. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi ca propoziţia este falsă).
1. Stilul face trimitere doar la scrierea corectă, din punct de vedere gramatical, a
discursului.
Alegeţi varianta corectă!
2. În privinţa respectării principiului conciziei, trebuie să:
a. Se facă fraze scurte
b. Se facă fraze scurte, să se exprime o singură idee într-o frază, Să se evite perifrazele,
cuvintele inutile
c. Să se exprime o singură idee într-o frază
20
2.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE
Albalat, A., Art d’ecrire, Paris, Armand Collin, 1992, p.15
Ferreol, G.,Flageul, N., Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi, 2007, pp.46-62
Carnegie, D., Cum să vorbim în public, Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p.89
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3
DISCURSUL ŞI EMOŢIILE
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Timp alocat învăţări
3.4. Concepte cheie
3.5. Conţinutul unităţii de învăţare
3.6. Sinteza unităţii de învăţare
3.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
21
3.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
3.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
3.1. INTRODUCERE
Discursul public reprezintă o provocare pentru
majoritatea dintre noi. Pentru mulţi oameni, însă, acesta
reprezintă un supliciu, un moment la care se gândesc cu groază.
Tracul vorbitului în public afectează un număr impresionant de
indivizi, de multe ori chiar persoane care vorbesc frecvent în
faţa unui auditoriu, sau vedete internaţionale.
3. 2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE
UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Obiectivul unităţii de învăţare este de a oferi sfaturi utile
persoanelor care au dificultăţi în a vorbi în public. Sunt enumerate
trucuri prin care se poate câştiga încrederea în sine, prin care se
poate trece la o gândire calmă şi clară.
3.3. TIMP ALOCAT ÎNVĂŢĂRII: 2 ore
3.4. CONCEPTE CHEIE
emoţii constructive, exerciţii de dicţie, „Conectaţi-vă la
audienţă”.
22
3.5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE
ÎNVĂŢARE
Discursul public reprezintă o provocare pentru
majoritatea dintre noi. Pentru mulţi oameni, însă, acesta
reprezintă un supliciu, un moment la care se gândesc cu groază.
Tracul vorbitului în public afectează un număr impresionant de
indivizi, de multe ori chiar persoane care vorbesc frecvent în
faţa unui auditoriu, sau vedete internaţionale.
Aceştia devin timizi, speriaţi, nu se pot concentra şi
chiar uită ceeau ce au de spus. Aceste motive au îndemnat
oratori pricepuţi să organizeze cursuri pentru dezvoltarea
abilităţilor de susţinere a disursurilor.
„Câştigarea încrederii în sine şi curajul de a gândi calm
şi clar atunci când ne adresăm unui unui grup nu sunt nici pe
departe nişte factori atât de dificili pe cât îşi închipuie oamenii,
în general. Nu reprezintă un har de la Dumnezeu cu care sunt
înzestraţi doar câţiva aleşi. E ca atunci când joci golf. Orice îşi
poate dezvolta talentul ascuns, cu condiţia să aibă suficientă
dorinţă să o facă.” (D. Carnegie, 2008, p.10)
Dale Carnegie enumeră patru reguli de bază pentru un
discurs eficient:
1. Să începeţi cu o dorinţă puternică şi îndârjită.
Cu cât dorinţa este mai mare, cu atât progresul
şi realizările nu se vor lăsa aşteptate.
2. Să ştiţi exact despre ce vreţi să vorbiţi. La
acest punct este esenţial planul expunerii, pe
care vorbitorul trebuie să-l cunoască foarte
bine. În caz contrar se va observa lipsa de
pregătire care îl va pune într-o situaţie penibilă
23
în momentul susţinerii discursului.
3. Aveţi încredere în voi! William James, un
celebru psiholog american, era de părere că
pentru a avea curajul înfruntării publicului
trebuie să vă purtaşi ca şi când aţi avea deja
această îndrăzneală. Dacă ştiţi despre ce
vorbiţi, trageţi aer în piept treizeci de secunde
şi ieşiţi în faţă.
4. Exersaţi! Exersaţi! Exersaţi! Este condiţia
sine qua non (fără de care nu se poate) a artei
oratoriei. Făcân referire la teama de a vorbi în
public, Roosevelt explica că orice debutant
poate suferi de „sindromul dolarului”( o
emoţie profundă, fără legătură cu timiditatea,
o sfială ce afectează persoana care vorbeşte
pentru prima dată în public ca şi când aceasta
vedea pentru prima dată un dolar sau ar pleca
la o bătălie. În acest caz nu este nevoie de
curaj, ci de stăpânire de sine şi de sânge rece).
Prin exerciţii repetate, obişnuinţă şi voinţă
rezultatele vor fi din ce în ce mai bune. (D.
Carnegie, 2008, pp.13-17)
Ron Hoff este de părere că emoţii sunt constructive şi dă
zece sfaturi practice celor care se pregătesc să suţină un
discurs:
1. Nu te opune. Nu te ajută cu nimic daca lupţi
cu emoţiile. Acceptă-le ca pe o influenţă
pozitivă (te vor împiedica să pari apatic)
2. Fă o scurtă plimbare de înviorare. O plimbare
în afara sălii te va detensiona, iar genunchii nu
vor mai tremura, cu siguranţă .Astfel,
prezentarea poate începe fără emoţii şi
agitaţie.
24
3. Nu sta picior peste picior. Amorţeala poate
afecta unul dintre picioare şi poate duce chiar
la pierderea echilibrului. Sfatul este următorul:
când îţi vine rândul, aşază-ţi ambele picioare
pe podea, apleacă-te puţin înainte şi mişcă-ţi
degetele de la picioare pentru a te convinge că
picioarele nu sunt amorţite.
4. În timp ce aştepţi să-ţi vină rândul, lasă-ţi
braţele pe lângă corp. Simţi cum tensiunea se
scurge prin ele până-n covor.
5. În timp ce braţele îţi atârnă pe lângă corp,
roteşte încheieturile mâinilor, scuturându-ţi
degetele. Acest exerciţiu intensifică circulaţia
sângelui, iar o circulaţie snguină bună reduce
stresul.
6. Imaginează-i că porţi un mantou pe umeri.
Astfel, umerii nu vor mai fi încordaţi şi
ridicaţi, realizându-se o detensionare a
acestora.
7. Mişcă-ţi bărbia înainte şi înapoi de trei-patru
ori. Daca oasele se aud trosnind, cu siguranţă
eşti tensionat. Sindromul „maxilarului
încleştat” este cel mai rău lucru care se poate
întâmpla unui prezentator. Deşi poate părea
ciudat, acest sindrom afectează uneori chiar şi
prezentatorii TV.
8. Respiră adânc. Prin inspiraţie şi expiraţie
stomacul se strânge şi revine la normal. După
două minute organismul este oxigenat.
9. Lasă să treacă. Este o sugestie, nu un ordin.
Este o sugestie către creier, muşchi, nervi şi
sistemul circulator, care poate risipi emoţiile.
10. Nu te sfii să faci exerciţiile de încălzire. La fel
25
ca dansatorii sau atleţii, şi oratorii au nevoie
de o încălzire.(R. Hoff, 2002, pp.61-63)
Un truc care vă poate detensiona înaintea susţinerii
discursului ar fi ca în timpul plimbării scurte să faceţi exerciţii
de dicţie. Pe lângă faptul că vă veţi încălzi corzile vocale, o
mică poticnire în exerciţiile rapide va poate amuza şi
detensiona uşor.
Cele mai cunoscute exerciţii sunt:
„Stanca stă-n castan ca stanca”
„Capera sare-n piatră, crăpa-i-ar caprei capu-n patru cum a
crăpat şi piatra-n patru”
„Şase saşi îm şase saci”
Tot pentru a reduce anxietatea Roz Townsend face o
adăugare sfaturilor practice enumerate mai sus prin:
- Ramintirea intenţiilor pentru care faceţi prezentarea şi ce
beneficii aduce participanţilor (factorul motivaţional este
extrem de important)
- Faceţi cunoştinţă cu audienţa. Dacă nu se cunoaşte auditoriul
înainte se va încerca acest lucru înainte susţinerii discursului
pentru a le evalua oarecum identitatea şi aşteptările
- Conectaţi-vă la audienţă. Stabiliţi contact vizual şi menţineţi-l
câteva secunde ca şi cum prezentarea ar fi destinată doar acelei
persoane. Repetaţi acţiunea şi cu alte persoane din public, fără
grabă. (R. Townsend, 2009, pp.72-73)
3. 6. SINTEZA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
26
Emoţiile dinaintea şi din timpul susţinerii unui discurs reprezintă unul dintre motivele
pentru care foarte multe persoane se feresc să facă prezentări publice. Dale Carnegie enumeră
patru reguli de bază pentru un discurs eficient, pentru o susţinere de succes. Zece sfaturi
practice în vederea susţinerii unei prezentări dă şi Ron Hoff, însă acesta pune accentul pe
aspectul emoţiilor constructive.
3.7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE
1. Prin ce metodă se pot încălzi corzile vocale?
2. Prezentaţi cele patru reguli de bază pentru un discurs eficient ale lui Dale Carnegie
27
3.8. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi ca propoziţia este falsă).
1. Câştigarea încrederii în sine şi curajul de a gândi calm şi clar atunci când ne adresăm
unui unui grup nu sunt nici pe departe nişte factori atât de dificili pe cât îşi închipuie
oamenii, în general. Nu reprezintă un har de la Dumnezeu cu care sunt înzestraţi doar
câţiva aleşi. E ca atunci când joci golf. Orice îşi poate dezvolta talentul ascuns, cu
condiţia să aibă suficientă dorinţă să o facă.
Alegeţi varianta corectă!
3. Ce autor este de părere că emoţiile pot fi şi constructive:
a. Dale Carnegie
b. Ron Hoff
c. Roz Townsend
3.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE
.
Carnegie, D., Cum să vorbim în public, Curtea Veche, Bucureşti, 2008, pp.
10-17
Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002,
pp.61-63
Townsend,R, Dezvolătăţi abilităţile de comunicare. Idei simple pentru
prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pp.72-73
28
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4
CUM PREGĂTIM O PREZENTARE?
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Timp alocat învăţări
4.4. Concepte cheie
4.5. Conţinutul unităţii de învăţare
4.6. Sinteza unităţii de învăţare
4.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
4.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
4.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
4.1. INTRODUCERE
Pregătirea unei prezentări se va face avându-se în vedere
imaginea de ansamblu şi identificarea detaliilor. Pentru imaginea de
ansamblu se accentuează obiectivul şi punctele cheie ale prezentării,
precum şi intervalul de timp alocat acesteia. Sunt descrise principalele
metode şi tipuri de prezentări la care se poate apela atunci când avem de
susţinut un discurs.
4. 2. OBIECTIVELE ŞI COMPETENŢELE
29
UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Studenţii vor înţelege că pregătirea unei prezentări se iniţiază cu doi
paşi foarte importanţi: formarea imaginii de ansamblu şi
identificarea detaliilor
4.3. TIMP ALOCAT ÎNVĂŢĂRII: 2 ore
4.4. CONCEPTE CHEIE
imaginea de ansamblu, identificarea detaliilor, harta mentală,
tipuri şi metode de prezentare.
4.5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE
ÎNVĂŢARE
Roz Townsend susţine că pregătirea unei prezentări se
iniţiază cu doi paşi foarte importanţi: formarea imaginii de ansamblu şi
identificarea detaliilor.
30
Roz Townsend, 2009, p. 60 – Harta mentală pentru o prezentare de
succes
Imaginea de ansamblu se va forma în momentul în care motivul
pentru care se susţine prezentarea este foarte clar, punctele cheie care se
doresc a fi prezenatate şi încadrarea într-un interval de timp.
1. Obiectivul unei prezentări poate fi de două tipuri : cu caracter
informativ sau cu caracter persusiv. Fiecare trebuie să îşi noteze
tipul obiectivului şi să fie specifici în privinţa acestuia
2. Punctele cheie. Pentru o prezentare reuşită se va avea în vedere
stabiliera a cinci puncte cheie din intreaga informaţie pe care
doriţi să o transmiteţi.
3. Intervalul de timp alocat prezentării. Trebuie luat în calcul ritmul
prezentării, timpul alocat întrebărilor şi evaluării. Pentru
planificarea unei prezentări de 30 de minute s-ar putea proceda în
felul următor :
- 5 minte pentru a vă prezenta şi pentru a introduce
subiectul
- 15 minute pentru a prezenta cele 5 puncte cheie
- 5 minute pentr a sintetiza şi invita la acţiune
- 5 minute pentru evaluare şi feedback
31
Identicarea detaliilor
1. Răspundeţi la întrebări legate de profilul participanţilor
2. organizaţi-vă punctele-cheie
3. Pregătirea e cheia succesului
4. Declaraţi beneficiile ideilor voastre
5. Pregătiţi rezumate imprimate (broşuri) pentru participanţi
6. Planificaţi utilizarea unor elemente vizuale ajutătoare adecvate
7. Continuaţi să revizuiţi şi sumarizaţi
8. Creaţi o introducere de efect
9. Repetaţi şi revizuţi
10. Pregătiţi răspunsul la întrebări posibile
Luaţi în serios fiecare feedback şi răspuns din partea publicului. (R.
Townsend, 2009, pp.61-67)
Tipuri şi metode de prezentare
Tipurile de prezentări variază în funcţie de obiectiv şi de profilul
membrilor audienţei
În cadrul prezentărilor formale membrii audienţei vor să ştie ce
anume vă dă dreptul să le vorbiţi şi care vă este calificare, întrucât în
cazul acestui tip de discurs prezentatorul este considerat ca fiind expert.
Prezentarea ideilor prin Simulare constituie o metodă foare
populară datorită jocurilor şi exerciţiilor de simulare.
Discuţiile panel au avantajul unei metode ce generază varitate
mare de prezentări, însă este necesar un intermediar profesionist pentru
întreţinerea fluxului şi intensitatea prezentării.
DVD-uri. Multe prezentări se folosesc de acest tip de material
pentru a sprijini informaţia.
Power Point. Este o metodă prin care se dezvoltă destul de
frumos o prezentare, însă utilizarea ei abuzivă din ultima vreme şi
pericolul unei defecţiuni la calculator na face să nu ne sprijinim foarte
mult pe aceasta.
32
Atelierele de lucru- Workshopuri. Acest tip de prezentare este
dublu eficient întrucât se pot susţine prezentările, dar se şi pot pune în
practică ideile.
Întrebări şi răspunsuri. La acest tip de sesiuni pot exista mai
mulţi prezentatori şi sunt eficiente prin implicarea audienţei.
Accesul la audienţă. Există două tipuri de prezentatori : primul
tip alege să vorbescă în mijlocul publicului sau să se plimbe printre
participanţi pentru a îndepărta barierele fizice şi a crea sentimentul de
intimitate, iar al doilea tip preferă să rămână la pupitru sau pe scenă
pentru a păstra distanţa emoţională şi intelecuală. (R. Townsend, 2009,
pp.68-70)
Ron Hoff este un adept al mişcării în timpul susţinerii
discursului. Acesta consideră că „vorbitorii statici induc apatie
publicului”. Hoff afirmă că prin mişcare prezentatorii „dovedesc că sunt
vii”, obligă publicul să stea cu ochii deschişi (mai ales aceia care se
plimbă printre oamenii din public şi întreţin o tensiune dinamică), este
redus stresul vorbitorului iar prin mişcare apar motivele de oprire,
necesare adunării gândurilor. (R. Hoff, 2002, p. 95)
Indiferent de tipul de prezentare ales, metodele de pregătire a
unei prezentări de succes vor porni întotdeauna de la o cercetare serioasă
pentru colectarea datelor, indiferent dacă persoana care susţine discursul
este începătoare sau expertă.
4. 6. SINTEZA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Roz Townsend arată că unei prezentări de succes îi este necesară o “hartă mentală”, o
schiţă prealabilă a tuturor aspectelor relaţionate cu discursul. Este relevată importanţa stablirii
obiectivului principal, a principalelor puncte ale discursului, precum şi calcularea timpului
33
rezervat prezentării. Sunt prezentate principalele metode de prezentare ale unui discurs public
cu avantajele şi dezavantajele aferente.
4. 7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE
1.Câte puncte cheie se stabilesc pentru o prezentare?
2. Cum aţi calcula ritmul de prezentare pentru un discurs căruia i-au fost alocate 20 de
minute?
4.8. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi ca propoziţia este falsă).
1. Obiectivul unei prezentări poate fi de două tipuri : cu caracter informativ sau cu
caracter persusiv.
Alegeţi varianta corectă!
2. Accesul la audienţă se realizează:
a. rămânând la pupitru sau pe scenă
b. vorbind în mijlocul publicului(sau plimbându-se printre participanţi)
c. vorbind în mijlocul publicului(sau plimbându-se printre participanţi) sau rămânând la
pupitru sau pe scenă
34
4.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE
Townsend, R, Dezvolătăţi abilităţile de comunicare. Idei simple pentru prezentări
de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pp. 61-70
Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002, p.95
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5
ATITUDINEA CORPORALĂ ŞI IMPORTANŢA NON-VERBALULUI
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Timp alocat învăţări
5.4. Concepte cheie
5.5. Conţinutul unităţii de învăţare
5.6. Sinteza unităţii de învăţare
5.7. Întrebări de control şi teme de dezbatere
5.8. Teste pentru autoevaluare la tema tratată
5.9. Indicaţii bibliografice pentru aprofundare
35
5.1. INTRODUCERE
Tonalitatea vocii, respiraţia, privirea sau gestica sunt
elemente de o importanţă reală în susţinerea unui discurs.
Comunicarea non-verbală poate să aducă un plus oratorului
dacă sunt respectate anumite reguli ale acestui registru. În caz
contrar, putem avea parte de un fisco la susţinerea discursului.
5.2. OBIECTIVELE ŞI
COMPETENŢELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Studenţii vor înţelege care sunt cele trei aspecte ale unei
prezentări care trebuie autoevaluate şi îmbunătăţite constant,
dar şi metodele prin care se poate realiza aceată autoevaluare.
5.3. TIMP ALOCAT ÎNVĂŢĂRII: 2 ore
5.4. CONCEPTE CHEIE
vocile „aerate”, voci „încordate”, respiraţie, privire, gestică,
înregistrarea discursului
5..5. CONŢINUTUL UNITĂŢII DE
ÎNVĂŢARE
Pentru o bună performanţă în susţinerea
discursurilor există anumiţi parametrii de care trebuie să ţineţi
cont. Este vorba de voce, respiraţie, privire sau gestică.
Sunetul şi volumul vocii unui prezentator pot să
impresioneze plăcut auditoriul sau să-l irite. Pentru o bună
rezonanţă trebuie să îmbunătăţiţi poziţia corpului prin exerciţii
36
specifice, cu gâtul drept şi cu capul în continuarea axei
trunchiului.
Ron Hoff sfătuieşte orice persoană care pregăteşte o
prezentare să-şi rezerve măcar o zi pentru propria voce.Această
sugestie presupune înregistrarea propriei voci cu un reportofon
şi ascultarea ei pentru a constata caracteristicile acesteia. „Ai o
voce pe care ţi-ar plăcea să o asculţi? Cum ţi-ai descrie propria
voce? Puternică sau slabă?Sigură sau ezitantă?Apropiată sau
distantă? Rapidă sau lentă?”. (R. Hoff, 2002, p. 137)
Peter Collett face distincţia între vocile „aerate” şi
vocile „încordate”. Diferenţa se face la nivelul fluxului de aer
existent în cele două tipuri de voci, cele tensionate tinzînd să
aibă un sunet metalic (sună rece), iar cele aerate sunt mai
relaxate şi degajate (sună cald). Vocile „aerate” par a fi cele
mai apreciate în ultimii ani pentru că articularea pe un ton
scăzut creează sentimentul unei apropieri fizice şi
psihologice.(P. Collett, 2005, pp.118-119)
Bâlbâielile sau repetarea excesivă a „ă-ului” pot fi
considerate handicapuri în privinţa susţinerii discursurilor, însă
acestea pot fi remediate.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi debitului verbal.
O precipitare a acestuia poate indica starea de agitaţie iar o
lentoare a debitului poate conduce la stari de plictiseală.
Respiraţia oratorului este un alt aspect important care
trebuie controlat atent pentru a evita blocajele sau chiar o
pierdere a suflului.
Privirea va reprezenta întotdeauna individul şi
personalitatea acestuia iar de fizionomia unui prezentator
poate să depindă legătura pe care acesta o va stabili cu
publicul.
Gestica în cadrul susţinerii unui discurs trebuie să fie:
- spontană, cât mai naturală, originală sau teatrală
- suplă, pentru a se evita mişcările rigide, stereotipe
37
- adaptată, atitudinea să fie în concordanţă cu ideea
emisă
- limitată, nu se va abuza de gestică, preferându-se de
cele mai multe ori sobrietatea.
Trebuie evitate gesturile:
- de autocontact (atingerea nasului, scărpinarea
urechii, ducerea mâinii la gură) care indică
nervozitatea, imaturitatea sau fragilitatea.
- de substituire (lustruirea hainelor, tragerea
mânecilor, îndreptarea unui şuviţe de păr) care prin
repetiţie maschează, în mod inconştient, emoţia
frustrarea sau un conflict interior.
- De acompaniere(pumnul închis sau indexul îndreptat
spre cineva pot sugera agresivitate sau ameninţare).
- De reacţie (ridicatul din umeri sau căscatul pot fi
interpretate drep semne de insolenţă sau indiferenţă).
(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, pp. 154- 156)
Limbajul non-verbal are o importanţă deosebită în
cadrul discursului pentru că poate să-l pună mult mai bine
în valoare pe vorbitor. Ferreol şi Flageul au elaborat un
tabel în care este pusă în evidenţă importanţa non-
verbalului.
Componenta
avută în vedere
Formele luate Interpretă
ri posibile
Privirea Fixitate,
mobilitate,
circularitate,
instabilitate, vid…
Punere în evidenţă
a trăsăturilor de
caracter
(nervositate,
aroganţă,
modestie…)
Expresiile feţei Mimică, grimase,
zâmbete, ticuri…
Indicaţii despre
starea de spirit şi
despre
personalitatea
oratorului
Mişcările capului Clătinări ale Punctarea frazei,
38
capului, rigiditate,
întinderea gâtului,
verticalitate,
balansări..
accentuarea
cuvintelor.
Mâinile Crispare,
răsuciri…
Sentimente de
frică sau de
anxietate, de
apărare sau de
satisfacţie
Gesturile Tropăieli,
preumblări…
Conduită
exprimând
nerăbdarea,
agitaţia sau
confuzia.
Poziţia corpului Bustul ţinut
înainte sau înapoi,
picioarele strânse
sau ţinute picior
peste picior…
Informaţii despre
gradul de
siguranţă, de
timiditate, de
dezinvoltură sau
de convingere.
Relaţia cu
obiectele
Jocul cu stiloul, cu
pachetul de ţigări,
cu tocul
ochelarilor…
Manifetări trădând
detaşarea sau
oboseala,
plictiseala.
Zgomotele Tusea, potrivirea
vocii, suspinele…
Timiditate,
plictiseala,
enervare.
Senzaţiile
fiziologice
Înroşirea feţei,
tremurul,
bâlbâielile,
respiraţia
precipitată…
Trac, emotivitate,
tensiune.
(G.Ferreol, N. Flageul, 2007, p.156)
Pentru a reuşi o evaluare cinstită a performaţei
de orator, cei doi autori au întocmit şi o grilă de
evaluare a susţinerii unui discurs din care reies destul de
clar cele trei aspecte ce trebuie urmărite şi dezvoltate.
1. Vocea ( articulare, debit, volum, intonaţie şi ritm)
2. Atitudinea (privire, gestică, emotivitate, prestanţă)
3. Expunerea (gestiunea timpului, volumul
cunoştinţelor, valabilitatea planului, calitatea
argumentaţiei, forţa de convingere, posibilitatea de
adaptare)
39
Un sfat foarte util pentru oricine se pregăteşte să suţină
un discurs, dar mai ales pentru începători, este să se
autoevaluaze înainte de evenimentul respectiv. Regula
repetatului în oglindă nu se va demoda niciodată. Mai mult, ea
a fost îmbunătăţită datorită evoluţiei tehnologiei. Astfel, o nouă
metodă de autoevaluarea este reprezentată de înregistrarea pe
casetă video a discursului, pentru a putea urmări toate aspectele
despre care am vorbit mai sus.
5. 6. SINTEZA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
Autorii de specialitate arată cât de importantă este vocea unui orator, tonalitatea şi ritmul
acesteia. Este explicat motivul pentru care este benefică conştientizarea propriei voci şi
corectarea acesteia, dacă este cazul.Comunicarea non-verbală poate fi decisivă în cadrul unui
discurs iar Ferreol şi Flageul au elaborat un tabel în care sunt expuse componentele
comportamentului non-verbal, formele pe care acestea le pot lua şi cum pot fi acestea
interpretate.
5. 7. ÎNTREBĂRI DE CONTROL ŞI TEME DE DEZBATERE
1. Unde se face distincţia între vocile „aerate” şi vocile „încordate”?
2. Cum trebuie să fie gestica în cadrul susţinerii unui discurs?
40
5.8. TESTE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă
consideraţi ca propoziţia este falsă).
1. Bâlbâielile sau repetarea excesivă a „ă-ului”sunt considerate handicapuri în privinţa
susţinerii discursurilor şi nu pot fi remediate.
Alegeţi varianta corectă!
2.O voce „aerată” creează sentimentul de:
a. iritabilitate
b. dezinteres
c. unei apropieri fizice şi psihologice
41
5.9. INDICAŢII BIBLIOGRAFICE PENTRU APROFUNDARE:
Ferreol, G.,Flageul, N., Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi, 2007, pp.154-156
Collett, P., Cartea gesturilor – cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile
lor, Trei, Bucureşti, 2005, pp.118-119
Ferreol, G.,Flageul, N., Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi, 2007, p.137
42
BIBLIOGRAFIE
Albalat, A., Art d’ecrire, Paris, Armand Collin, 1992
Beciu, C., Comunicare şi discurs mediatic, Comunicare.ro, Bucureşti, 2009
Breton, P., Manipularea cuvântului, Instit.European, Iaşi, 2006
Carnegie, D., Cum să vorbim în public, Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Cazacu, T., Confuzii, greşeli, prostii şi răutăţi în limba română, azi, Tritonic,
Bucureşti, 2010
Collett, P., Cartea gesturilor – cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile
lor, Trei, Bucureşti, 2005
Ferreol, G.,Flageul, N., Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi, 2007
Frumuşani, D., Analiza discursului, Bucureşti, Editura Tritonic, 2005
Hoff, R, Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2002
King, L., Secretele comunicării. Cum să comunici cu oricine, oricând şi oriunde,
Amaltea, Bucureşti, 1999
McNair, B., Introducere în comunicarea politică, Polirom, Iaşi, 2007
Middleton, K., Legislatia comunicării publice, Polirom, Iaşi, 2002
Mucchielli, A., Arta de a comunica.Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare, Polirom, Iaşi, 2005
Pease, A., Limbajul vorbirii - arta conversaţiei, Polimark, Bucureşti, 1997
Stoiciu, A., Comunicarea politică - Cum se vând idei şi oameni, Humanitas,
Bucureşti, 2000
Townsend, R, Dezvolătăţi abilităţile de comunicare. Idei simple pentru
prezentări de succes, Curtea Veche, Bucureşti, 2009
Trager, R., Legislaţia comunicării publice, Polirom, Iaşi, 2002
Walther, G., Influenţa limbajului pozitiv, Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Zemor, P., Comunicarea publică, Instit.European, Iaşi, 2003
Top Related