FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR AL COOPERAŢIEI
MEŞTEŞUGĂREŞTI SPIRU HARET
COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI
MODULUL IX: ERGONOMIE VIZUALĂ (SUPORT DE CURS )
ŞCOALA POSTLICEALĂ
CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST
NIVEL 3 AVANSAT
ANUL II
PROF. ING. GORDIN STOICA ANCA
2
INTRODUCERE
Datorită cercetărilor referitoare la personalitatea umană, la condiţia umană a muncii,
organizarea muncii nu se mai limitează astăzi la metodele şi măsurarea timpului de muncă. Ea are în
vedere toate solicitările psihologice, fiziologice, sociale, economice, tehnice, biologice, culturale care
solicită personalitatea, solicitări ce fac obiectul de studiu al ERGONOMIEI.
Faptul că în secolul informatizării, în general şi al proceselor de producţie, organul cel mai
solicitat este cel al vederii, canal prin care se transmit peste 90 % din informaţii, studiul ergonomiei
vizuale se înscrie în curentul secolului XXI.
Greutăţile şi eforturile în dezvoltarea şi aplicarea ştiinţelor psiho-sociale în producţia economică
(folosind o sintagmă pentru întreaga activitate umană cu caracter util, constructiv), nu sunt generate
numai de complexitatea fenomenelor, pe care ele le studiază, ci şi interacţiunea lor. De aici a rezultat
necesitatea de a se uni într-o ştiinţă interdisciplinară a condiţiei umane, atât psihologia, sociologia,
fiziologia, antropologia culturală, ştiinţele economice şi tehnice, antropometria cât şi alte ştiinţe. Ştiinţa
interdisciplinară care a rezultat s-a numit ERGONOMIE.
Această denumire a fost dată de psihologul englez K. F. H. Marrell, în anul 1949. Etimologia
cuvântului este grecească, fiind compus din ergos = muncă şi nomos = lege. Astăzi denumirea de
ergonomie este acceptată şi folosită de toată lumea.
Cu toate eforturile depuse de cei care se ocupă de ergonomie, nu s-a căzut de acord asupra unei
formulări unitare a definirii ei. În marea majoritate, definiţiile au amprenta specialităţii de bază a
fiecărui autor.
Organizaţia Internaţională a Muncii defineşte ergonomia astfel: aplicarea ştiinţelor biologice,
umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi
munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare a omului.
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, defineşte această ştiinţă astfel: ergonomia
sintetizează cunoştinţele biologice, medicale, psihologice, antropologice şi sociale, în corelaţie cu cele
tehnice, urmărind adaptarea reciprocă a complexului om – unealtă – mediu, pentru realizarea unei
productivităţi radicale, cu menţinerea şi promovarea capacităţii de muncă.
Optimizarea relaţiei om – unealtă – mediu impune îndeplinirea unor condiţii:
- orientarea, reorientarea şi selecţia profesională a factorului uman;
- proiectarea maşinilor în concordanţă cu capacităţile umane;
- conceperea unei ambianţe care să asigure securitatea şi protecţia muncii;
- repartizarea raţională a sarcinilor şi folosirea corectă a capacităţii umane;
- economia energetică a organismului uman.
Modulul IX Ergonomia vizuală, vine în sprijinul acestei specializări. Conţinuturile abordate sunt
elaborate pe baza standardului de pregătire profesională al calificării tehnician optometrist, nivel 3
avansat şi de asemenea pe baza curriculum-ului aferent acestei calificări.
3
CUPRINS
Capitolul 1. Ergonomia locului de muncă şi a profesiei
1.1 Etapele organizării ergonomice a locului de muncă
1.2 Concepţia constructivă a locului de muncă
1.3 Proiectarea locului de muncă în funcţie de dimensiunile antropometrice şi
limitele fiziologice ale executantului
1.4 Zonele de lucru
1.5 Criterii de proiectare ergonomică a mobilierului locului de muncă
1.6 Proiectarea şi îmbunătăţirea factorilor de ambianţă fizică
1.7 Factorii psihosociali
Capitolul 2. Ergonomia vizuală pentru adulţi şi copii
2.1 Senzaţiile şi analizatorul vizual
2.2 Ambianţa luminoasă
2.3 Cromatica industrială şi a mediului de lucru
Capitolul 3. Munca, postura, vederea
3.1 Oboseala
3.2 Mediul ambiant şi calităţile sale
3.3 Postura corporală
BIBLIOGRAFIE
SARCINI DE LUCRU:
- 2 TESTE
4
CAPITOLUL 1 ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ ŞI A PROFESIEI
1.1 Etapele organizării ergonomice a locului de muncă Ergonomia locului de muncă are în principal rolul de a armoniza într-un tot unitar, elementele
locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de muncă), în vederea asigurării
condiţiilor, care să permită excutantului desfăşurarea unei activităţi bune, cu consum minim de energie
şi cu senzaţie de bună stare fiziologică.
Prin loc de muncă se înţelege suprafaţa sau spaţiul în care omul muncii sau un grup de oameni
ai muncii, acţionează cu ajutorul uneltelor de muncă asupra obiectelor muncii, în vederea extragerii sau
transformării lor, potrivit scopului urmărit.
După tipul de organizare a producţiei, locurile de muncă se clasifică în: locuri de muncă pentru
producţie de unicate, de serie mică, serie mijlocie, de serie mare şi de masă.
După gradul de mecanizare şi de automatizare a producţiei sunt: locuri de muncă cu procese
manuale, cu procese manual-mecanice şi cu procese de aparatură.
După numărul oamenilor muncii, locurile de muncă sunt individuale sau colective.
După numărul de utilaje, locurile de muncă pot fi cu un singur utilaj sau cu mai multe utilaje.
După natura activităţii, locurile de muncă se pot clasifica în: locuri de muncă unde se desfăşoară
activităţi de bază şi locuri de muncă din activitatea de servire.
După poziţia lor în spaţiu, locurile de muncă pot fi fixe sau mobile.
Organizarea ergonomică a locului de muncă impune parcurgerea unor etape succesive, bine
determinate.
Prima etapă este documentarea şi înregistrarea datelor necesare proiectării noului loc de
muncă.
Alegerea locului de muncă, atunci când avem de a face cu studii de reorganizare a unor locuri
de muncă, constă în stabilirea locurilor de muncă care se justifică a fi analizate.
Înregistrarea datelor studiului, constă în obţinerea de informaţii privind organizarea locului de
muncă (suprafaţa, mijloacele de muncă, forţa de muncă, obiectul muncii şi condiţiile de mediu).
Examinarea critică a situaţiei existente cu ajutorul metodei interogative este o etapă ce
urmăreşte eliminarea deficienţelor constatate şi stabilirea soluţiilor de îmbunătăţire.
Proiectarea organizării ergonomice a locului de muncă constă în proiectarea unor variante noi,
pe principii şi reguli ergonomice, dintre care se alege varianta ce prezintă cele mai multe avantaje. În
cadrul acestei etape se disting următoarele faze : proiectarea variantelor de organizare a locului de
muncă, calculul eficienţei şi alegerea variantei optime.
Elaborarea normativelor sau normelor de muncă este o etapă care are drept scop stabilirea
consumului de muncă, pentru realizarea elementelor procesului de muncă şi a acestuia în totalitate.
1.2 Concepţia constructivă a locului de muncă Pentru a executa o anumită activitate în cadrul locului de muncă, executantul (pe baza
informaţiilor) acţionează asupra mijloacelor de muncă şi obiectelor muncii, într-o ambianţă fizică şi
psihică. În această acţiune există un permanent schimb de informaţii. Rolul ergonomiei este de a
asigura ca acest schimb de informaţii să se facă cât mai rapid, cu cât mai puţine erori, în deplină
securitate şi în condiţii de confort.
Astfel, este necesar să se cunoască : funcţiile îndeplinite de executant şi de mijlocul de muncă,
cum sunt executate aceste funcţii, precum şi condiţiile în care aceste funcţii sunt executate cu
maximum de randament.
5
Executantul, cu ajutorul organelor sale de simţ, recepţionează informaţiile provenite din zona sa
de activitate. Pe baza acestor informaţii, precum şi a unor informaţii stocate în memorie, ia o anumită
decizie, care este executată de organele sale executante. Aceste organe transmit decizia mijlocului de
muncă prin intermediul dispozitivelor de acţionare ale acestuia.
Mijlocul de muncă este acela care în permanenţă, prin intermediul unor aparate prezintă
executantului informaţii privind modul cum au fost executate comenzile.
Funcţiile îndeplinite în cazul relaţiei executant – mijloc de muncă, de fiecare element al relaţiei
sunt:
a) funcţii îndeplinite de executant:
- recepţionarea informaţiei de către factorul uman poate fi făcută mai rapid sau mai lent, mai
precis sau mai puţin precis, ea depinzând de modul de prezentare a informaţiei. Această informaţie
provine din exteriorul sau interiorul sistemului. Ergonomia vizuală precizează modalităţile de intrare a
informaţiilor, dar execuţia lor poate fi facilitată prin asigurarea unui volum de informaţii optime ce
poate fi prelucrat într-un interval de timp minim.
- acţionarea este legată de funcţia de recepţionare şi trasmitere a acţionărilor între membrele
superioare şi inferioare. De asemenea, se asigură o concepţie constructivă a mijloacelor de acţionare,
care conduce la consumuri minime de energie fizică şi nervoasă pentru executant.
b) funcţiile îndeplinite de mijlocul de muncă:
- execuţia comenzilor este funcţia îndeplinită în totalitate de mijlocul de muncă şi depinde, de
asemenea în totalitate, de soluţiile tehnice adopate de proiectant;
- prezentarea informaţiei din interiorul sistemului se face cu ajutorul aparatelor de măsură şi
control cu care este echipat mijlocul de muncă. Concepţia constructivă ergonomică a acestor aparate,
asigură elementului uman o recepţionare corespunzătoare a informaţiilor, deci o condiţie care conferă
sistemului stabilitate şi fiabilitate.
Executantul şi mijlocul de muncă evoluează într-un anumit mediu fizic şi social, ce impune şi
influenţa acestor factori.
1.3 Proiectarea locului de muncă în funcţie de dimensiunile antropometrice şi
limitele fiziologice ale executantului În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa, în proiectarea ergonomică a locului de
muncă se va ţine seama de dimensiunile antropometrice, dimensiuni care variază de la individ la
individ, funcţie de sex, de zona geografică, regimul de viaţă din copilărie, practicarea unor sporturi etc.
Un exemplu de amenajare ergonomică a locului de muncă este Ergoflex, un stand special
proiectat să se adapteze oricărei configuraţii existente în biroul de lucru, folosind mobilierul din dotare.
Respectiv acest stand se poate monta pe mobilierul existent şi poate fi reglat pentru orice
tipodimensiune de utilizator de calculator. Adăugând standul la mobilier, duce la posibilitatea de a
deplasa calculatorul sus, jos, înainte, înapoi, acest lucru fiind un ajutor pentru cei care lucrează mai
multe ore la calculator. Echipamentul oferă posibilitatea utilizatorului să creeze un loc de muncă
special adaptat nevoilor sale, atât din punct de vedere antropometric, cât şi în raport cu nevoile sale
vizule. Acest mod de organizare a locului de muncă, previne accidentările repetate prin lovire de
mobilier, oboseala oculară etc. Echipamentul nu vindecă, dar previne îmbolnăvirea, este uşor de montat
fiind natural din acest punct de vedere, iar cunoştinţe minime de mecanică pot fi utilizate alături de
manualul său tehnic de montaj.
6
1.4 Zonele de lucru Zona de lucru este suprafaţa rezervată unui executant, individual sau colectiv, care realizează
aceeaşi lucrare, pentru a-şi îndeplini sarcinile de muncă. Ea trebuie corect dimensionată, astfel încât să
permită aşezarea mijoloacelor de muncă şi a obiectelor muncii necesare executantului pentru
desfăşurarea activităţii cu mişcări cât mai puţin obositoare.
Se disting următoarele zone de lucru: zona de lucru în plan orizontal şi zona de lucru în plan
vertical. Ambele zone se compun dintr-o zonă normală şi o zonă maximă.
Indiferent dacă munca se desfăşoară în plan orizontal sau vertical, este recomandabil să tindem
ca mişcările să fie executate în sfera normală. În acest scop, materialele, piesele, butoanele spre care se
intind mâinile, este recomandabil să fie plasate în interiorul sferei normale de muncă, după criteriul
frecvenţei de utilizare.
Pentru o amplasare raţională a dispozitivelor de acţionare, a surselor de informaţii vizuale,
pentru dimensionarea suprafeţelor de lucru, se va ţine seama, pe lângă zonele de muncă şi de
posibilităţile de rotire a ochilor şi a capului, pentru amplasarea surselor de informaţii vizuale.
1.5 Criterii de proiectare ergonomică a mobilierului locului de muncă În activitatea desfăşurată la locul de muncă, executantul utilizează un anumit tip de mobilier. În
concepţia ergonomică a mobilierului se va ţine seama de poziţia executantului (în picioare sau aşezat),
genul de activităţi şi sexul executanţilor.
Poziţia executantului în timpul activităţii – adoptarea unei poziţii corecte de muncă înseamnă
luarea unei poziţii cât mai aproape posibil de poziţia naturală a corpului în repaus, adică atunci când
planul longitudinal, sagital şi transversal formează între ele unghiuri diedre de 90°.
Poziţia normală a corpului se caractrizează prin menţinerea echilibrului natural şi prin
efectuarea celor mai avantajoase mişcări, respectiv mişcările simetrice şi cele prin care sunt antrenate
mase musculare mici.
Criteriul determinant în stabilirea poziţiei de lucru este în majoritatea cazurilor greutatea
obiectului muncii.
Dimensionarea locului de muncă – înălţimea de lucru, la pupitre sau la maşini, trebuie să fie
corect adaptată dimensiunilor antropometrice ale fiecărui individ, ţinând seama de gradul de precizie al
muncii şi de categoria efortului pe care îl face. Natura lucrărilor este un factor determinant pentru
organizarea locului de muncă. După cum lucrările sunt mai puţin precise, dar necesită eforturi
importante, sau invers, eforturile sunt neglijabile dar precizia determină o concentrare deosebită a
executantului, impun anumite caracteristici dimensionale şi de adaptare ale locului de muncă, menite să
asigure în toate cazurile o poziţie de lucru corectă, adică acea poziţie în care corpul este puţin aplecat în
faţă. Pentru a reduce solicitările executantului, se impune evitarea poziţiei foarte flexate sau nenaturală
a corpului, prin găsirea unor soluţii mentie să asigure poziţia corectă.
Criteriile care se folosesc în proiectarea meselor, birourilor şi a scaunelor de lucru, sunt:
- înălţimea planului de lucru;
- lărgimea şi adâncimea planului de lucru depind de dimensiunile obiectelor muncii care
urmează să fie aşezate şi prelucrate pe suprafaţa de lucru, precum şi de cantitatea de materiale şi
obiecte ale muncii cu care se lucrează într-o unitate de timp;
- când se proiectează pentru lucru în poziţia şezând, trebuie să se asigure înălţimea şi adâncimea
pentru picioare, care să se poată mişca fără să apară senzaţia de jenă.
Indiferent de poziţia operatorului este necesar ca axa vederii sale să fie perpendiculară pe
suprafaţa pupitrului de lucru. Ca urmare dacă lucrează în poziţie ortostatică, înălţimea pupitrului
trebuie să fie mare, iar înclinaţia suprafeţei să fie la 30°.
Criteriile ergonomice specifice scaunelor ce intră în doatarea locurilor de muncă sunt :
7
- înălţimea platformei de la şezut la sol să poată varia între 360 şi 480 mm, cu posibilităţi de
reglare în funcţie de înălţimea persoanei care îl utilizează şi de înălţimea planului de lucru ;
- lăţimea medie a platformei de şezut să fie de 400 mm, iar adâncimea de 420 mm pentru femei
şi de 450 mm pentru bărbaţi ;
- spătarul să fie curbat pentru a adera la forma spatelui, dând senzaţia de stabilitate şi siguranţă ;
- scaunul să fie reglabil şi pe verticală şi pe orizontală etc.
1.6 Proiectarea şi îmbunătăţirea factorilor de ambianţă fizică Ambianţa fizică constituie o componentă importantă în proiectarea ergonomică a locurilor de
muncă. Ea depinde de condiţiile organizatorice şi are implicaţii directe asupra bunei stări fiziologice a
executanţilor, cât şi asupra volumului şi calităţii producţiei.
Iluminatul condiţionează activitatea umană, având în vederea că peste 90 % din cantitatea
informaţiilor acumulate provin prin intermediul analizorului vizual.
Pe lângă valorile minime ale nivelurilor de iluminare, o ambianţă este considerată iluminată
corect dacă:
- este o corelare corectă între contrast, iluminarea fondului, timpul de expunere şi nivelul
acuităţii vizuale;
- diferenţierea detaliilor mici se reglează mai bine prin îmbunătăţirea contrastelor decât prin
creşterea iluminării;
- corelaţia dintre înălţimea caracterelor de pe sursele de informaţii şi distanţa de citire
favorizează reducerea consumului de energie electrică a erorilor de citire;
- se are în vedere nu numai cantitatea de lumină ci şi alţi factori care favorizează acuitatea
vizuală (intensitatea luminii, calitatea luminii, cromatica mediului, distribuţia iluminării).
Cromatica are numeroase efecte fiziologice, psihologice asupra organismului. La nivelul
locului de muncă, cromatica favorizează acuitatea vizuală. Coeficienţii de reflexie a culorilor pentru
pereţi şi mobilier sunt : plafon 80 … 92 %, pereţi 40 … 60 %, fereastră cu storuri 40 … 60 %, mobilier
26 … 44 %, sol, 21 … 39 %.
Microclimatul – factorii de microclimat (temperatura, umiditatea şi viteza de circulaţie a
aerului) trebuie proiectaţi în funcţie de natura şi intensitatea muncii prestate.
Nivelul optim de confort la locul de muncă se realizează în următoarele condiţii:
- temperatura aerului (la activităţi fără radiaţii calorice) ar trebui să fie de 16° … 18°C (muncă
fizică uşoară), cu umiditate relativă sub 70 % şi o mişcare a aerului de 0,3 … 0,4 m / s;
- temperatura aerului la activităţi cu radiaţii termice unilaterale să fie de 14° … 16°C, când
intensitatea radiaţiilor este de 0,5 cal / cm²*min ; 10° … 14°C când intensitatea radiaţiilor depăşeşte 1,1
cal / cm²*min;
- în timpul iernii în încăperile în care executanţii lucrează în poziţie şezând, temperatura aerului
la înălţimea capului să fie de aproximativ18°C, iar temperaturile medii superficiale ale pereţilor să fie
de acelaşi ordin de mărime cu abateri de până la ± 3°C, în condiţiile unei mişcări ale aerului de
aproximativ 0,2 m / s şi a unei umidităţi relative a aerului de 40 … 60 %;
- pentru locurile de muncă cu temperatura aerului de peste 25°C, viteza curenţilor de aer să fie
cel puţin 0,3 m / s indiferent de intensitatea efortului fizic;
- temperatura suprafeţelor încălzite ale utilajelor, instalaţiilor etc., de la locurile de muncă
trebuie să fie de maxim 55°C.
8
1.7 Factorii psihosociali Factorii care influenţează randamentul executantului la nivelul locului de muncă sunt de natură:
- individuală: pregătirea profesională, aptitudini, capacitate de învăţare şi adaptare, interes
pentru profesiune, motivaţie pentru muncă, aspiraţii, sistem de valori, sănătate, experienţă, situaţie
socială etc.;
- tehnică: tipul utilajului, gradul de uzură, modul de reglare etc.;
- organizatorică: metoda de muncă, normele de muncă, recrutarea, repartizarea, calificarea şi
integrarea personalului etc.;
- psihosocială: climatul psihosocial de la locul de muncă, stil de conducere etc.
Cerinţele psihosociale pentru proiectarea locului de muncă sunt:
- principiul activismului: o eficienţă crescută a activităţii se obţine în măsura în care omul
reprezintă un element cât mai activ în procesul de muncă;
- principiul împlinirii funcţiilor psihice superioare (gândire, creativitate) în procesul muncii;
- principiul optimei încărcări, care cere a se evita atât situaţiile de suprasolicitare, cât şi cele de
subsolicitare;
- regula cunoaşterii rezultatelor, posibilitatea ca executantul să se poată identifica cu un produs
sau o lucrare, stimulează imaginea în sine, autorespectul şi nevoia de autodepăşire.
La nivelul fiecărui loc de muncă, activitatea stimulează la auodepăşire şi creează satisfacţii în
următoarele condiţii:
- dacă solicită din partea executantului un anumit potenţial de aptitudini ;
- dacă este creativă, deci permite executantului să intervină în mod creativ în rezolvarea
sarcinilor de la locul de muncă ;
- dacă are un anumit grad de complexitate şi varietate ;
- dacă îi asigură executantului un anumit grad de autonomie ;
- dacă permite executantului să identifice un rezultat semnificativ al muncii sale ;
- dacă asigură un anumit grad de responsabilitate din partea executantului ;
- dacă îi permite şi îi solicită executantului acumularea de noi cunoştinţe, deprinderi, capacităţi
(dezvoltă personalitatea) ;
- dacă îi conferă un anumit prestigiu social ;
- dacă îi permite şi asigură cooperarea interumană optimă.
Pentru ca în proiectarea şi organizarea ergonomică a locului de muncă, relaţia dintre factorul
uman şi activitatea sa să fie optimă, este necesar să se asigure orientarea, selecţia şi repartizarea
profesională a executantului potrivit locului respectiv. Aceste acţiuni presupun, pe de o parte, stabilirea
solicitărilor diferitelor locuri de muncă (analiza psihologică a muncii), iar pe de altă parte, evaluarea
posibilităţilor individuale ale celor care vor presta aceste activităţi.
9
CAPITOLUL 2 ERGONOMIA VIZUALĂ PENTRU COPII ŞI ADULŢI
2.1 Senzaţiile şi analizatorul vizual Legătura organismului cu mediul se stabileşte prin intermediul analizatorilor asupra cărora
acţionează însuşirile simple ale obiectelor. Aceste însuşiri sunt analizate şi reflectate subiectiv prin
intermediul senzaţiilor. Astfel de însuşiri sunt culoarea, mirosul, gustul, greutatea, temperatura etc.
Senzaţiile se împart în două categorii:
- senzaţii care reflectă însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor mediului înconjurător cum sunt
senzaţiile vizuale, auditive, cutanate, olfactive şi gustative;
- senzaţii care reflectă mişcarea corpului sau a unor părţi ale corpului, starea organelor interne,
care includ senzaţiile kinestezice, de echilibru şi interne (sau organice).
Aceste senzaţii sunt provocate de acţiunea energiei radiante a undelor electromagnetice asupra
analizatorului vizual.
Analizatorul vizual îşi desfăşoară activitatea în cadrul câmpului vizual, care este acea parte a
mediului ambiant pe care o putem cuprinde cu vederea, fără a întoarce ochii sau capul. În acest câmp
vizual, vederea nu este foarte clară, decât într-un con de unghi solid de 1°. Imaginea obiectelor devine
cu atât mai ştearsă cu cât distanţa faţă de axa optică este mai mare.
Câmpul vizual poate fi împărţit în :
- câmpul vizual al percepţiei clare cu un unghi de deschidere de 8°;
- câmpul vizual al percepţiei medii cu un unghi de deschidere de 40°;
- câmpul vizual al percepţiei periferice cu un unghi de deschidere de 40° … 70°.
Vizibilitatea obiectelor este influenţată de cantitatea de lumină care este reflectată sau emisă de
ele. Deschiderea poate ajuta la creşterea cantităţii de lumină care trece prin lentilă (cristalin sau lentila
aeriană sau de contact), dar într-un mediu înconjurător foarte întunecat, capacitatea de a distinge
obiecte sau trăsături specifice lor, poate fi afectată, în special dacă trăsăturile sunt mici şi dacă
contrastul acestora în comparaţie cu fondul înconjurător este slab.
2.2 Ambianţa luminoasă ● Lumina naturală (sau artificială) reprezintă principalul factor de solicitare a analizatorului
vizual.
Indiferent de categoria din care face parte, lumina încăperilor de lucru exercită o influenţă
importantă asupra intensităţii efortului depus în procesul muncii şi asupra gradului de oboseală. O
iluminare corectă trebuie să asigure condiţii favorabile unui confort vizual, astfel ca planul de lucru să
fie văzut cu precizie şi fără efort, pe toată întinderea lui, iar ochiul să poată observa obiectele şi să
poată distinge detaliile acestora. Ambianţa luminoasă se caracterizează prin cantitatea şi calitatea
luminii. Canitatea se apreciază în funcţie de luminanţă (strălucire), direcţie, uniformitatea repartiţiei,
intensitate şi iluminare. Direcţia de propagare a luminii are o mare importanţă în iluminarea suprafeţei
de lucru, atât pe nivelul acesteia cât şi prin crearea de umbre sau străluciri datorate reflexiei. Prin
uniformitatea repartiţiei, fluxul luminos sau primit de corp, evaluat prin senzaţia luminoasă pe care o
produce, trebuie să se încadreze într-o anumită toleranţă admisă, pe întreaga suprafaţă de lucru.
Culoarea luminii este un alt factor important, legat de eficacitatea semnalului luminos. Folosind
răspunsul timp ca un indicator al eficacităţii pentru culori diferite, s-a constatat experimental
următoarea ordine (de la cel mai rapid la cel mai încet): roşu, verde, galben şi alb. Oricum, fondul de
culoare şi ambianţa luminoasă vor interacţiona, influenţând capacitatea individului de a detecta şi
răspunde la diferite culori.
10
Calitatea luminii se apreciază funcţie de sursele de lumină şi modul de repartizare a fluxului
luminos. După izvoarele de lumină, există iluminat natural şi artificial.
Alţi factori de care trebuie ţinut cont sunt:
- gradul de reflexie al pieselor, sculelor şi mediului ambiant;
- diferenţele în comparaţie cu lumina naturală;
- necesitatea de a se utiliza iluminatul artficial în timpul zilei;
- vârsta lucrătorilor.
● Sistemele de iluminat artificial se clasifică în două categorii: sisteme de iluminat general şi
sisteme de iluminat local. În cazurile în care iluminatul local se foloseşte concomitent cu iluminatul
general, iluminatul de ansamblu este denumit iluminat combinat. Paralel trebuie organizat sistemul de
iluminat de siguranţă precum şi iluminatul exterior.
Iluminatul general se caracterizează prin difuzarea fluxului luminos pe toată suprafaţa încăperii
de lucru, fără orientare precisă asupra unui anumit loc de muncă. Poate fi direct, indirect, semidirect,
semiindirect, difuz sau cu repartizare spaţială uniformă şi iluminat general localizat.
Iluminatul localizat se foloseşte pentru acele încăperi unde se efectuează lucrări care necesită
iluminări de valori diferite, în raport cu exigenţele de precizie.
2.3 Cromatica industrială şi a mediului de lucru Cromatica industrială are un rol important în asigurarea unui iluminat corect şi în uşurarea
muncii.
Utilizarea culorilor în scopul uşurării muncii se bazează pe efectele fiziologice, psihologice ale
culorilor asupra oamenilor.
Culoarea Efectele fiziologice Efectele psihice
Roşu Creşte presiunea sanguină
Ridică tonusul muscular
Activează respiraţia
Culoare foarte caldă
Stimulator general
Stimulator intelectual
Senzaţie de apropiere în spaţiu
Portocaliu Accelerează pulsaţiile inimii
Menţine presiunea sanguină
Favorizează secreţia gastrică şi digestia
Culoare caldă
Stimulent emotiv
Senzaţie de apropiere foarte mare în spaţiu
Galben Influenţează funcţionarea normală a
sistemului cardio - vascular
Culoare caldă
Culoarea cea mai veselă
Stimulează vederea
Calmant al psihonevrozelor
Senzaţie de apropiere în spaţiu
Verde Scade presiunea sanguină
Dilată vasele capilare
Culoare rece
Culoare liniştitoare
Impresia de prospeţime
Facilitează deconectarea nervoasă
Senzaţia de depărtare în spaţiu
Albastru Scade presiunea sanguină
Scade tonusul muscular
Calmează respiraţia şi frecvenţa pulsului
Culoare foarte rece
Culoare liniştitoare
În exces duce la depresii
Senzaţie de depărtare în spaţiu
Violet Creşte rezistenţa cardiovasculară
Creşte rezistenţa plămânilor
Culoare rece
Culoare neliniştitoare, descuranjantă
11
Senzaţia de depărtare foarte mare
Influenţa psihologică a culorilor se manifestă prin efectele lor psihice, care constau în iluzii
senzoriale. Aceste efecte psihice se bazează pe procese ale subconştientului. Ele sunt, în parte,
determinate de asociaţiile subconştiente cu evenimente trăite sau văzute şi în parte, de aptitudini
moştenite sau de predispoziţii psihice. Aceste efecte modifică activitatea şi dispoziţia psihică şi, prin
aceasta, întregul comportament al omului.
Prin alegerea şi dispunerea judicioasă a culorilor în încăperile de lucru, trebuie să se urmărească
atât satisfacerea exigenţelor estetice, cât şi a celor fiziologice şi psihice.
Prin coloritul în mediul de muncă se urmăreşte îndeplinirea următoarelor aspecte: realizarea
gradului de confort; micşorarea oboselii; semnalizarea şi securitatea.
● Tipurile de cromatică industrială şi şcolară
În funcţie de domeniul de referinţă şi de scopul urmărit, cromatica industrială şi şcolară este de
mai multe feluri: cromatica generală, cromatica funcţională a mijloacelor de muncă, respectiv a
mobilierului şcolar, cromatica informaţional – tehnologică, cromatica muncii şi a studiului.
În toate tipurile de cromatică industrială şi şcolară, primul criteriu care este luat în studiu, la
alegerea unei culori, este coeficientul de reflectare sau de absorbţie. În general, culorile deschise
reflectă lumina, iar cele închise o absorb.
Efectele stimulatoare ale cromaticii industriale şi şcolare:
Caracterul activităţii şi condiţiile de
ambianţă
Caracterul culorilor
recomandate
Felul culorilor
Activităţi manuale cu eforturi fizice
dinamice
Activităţi de supraveghere
Culori odihnitoare (nuanţe
pastel)
Bleu, roz, vernil
Activităţi monotone Culori stimulative (nuanţe vii) Roşu, portocaliu
Muncă la temperaturi ridicate
Activităţi în încăperi care primesc multă
lumină naturală
Culori reci Verde, bleu
Activităţi la temperaturi scăzute
Activităţi în încăperi lipsite de aer sau cu
puţină lumină naturală
Culori calde Crem, roz, portocaliu
Activităţi în spaţiu limitat Culori de lărgire a spaţiului Alb, roz
Activităţi în spaţii largi Culori de limitare a spaţiului Albastru, maro
Activităţi în locuri zgomotoase Culori liniştitoare Vernil, verde pal, verde
albăstrui
12
CAPITOLUL 3 MUNCA, POSTURA, VEDEREA
3.1 Oboseala În urma solicitării oricărei activităţi umane, apare oboseala. Oboseala este starea de slăbiciune
musculară, nervoasă sau psihică, vizibilă sau interioară, reală sau imaginară. Ea este cea care
diminuează capacitatea de muncă şi este asemănătoare altor semnale, ca foamea, durerea şi care
alarmează organismul, înştiinţându-l de pericolul apariţiei unui fenomen patologic.
Dacă ea se manifestă în limite normale, nu este o boală, are consecinţe temporare asupra
organismului. Aceste consecinţe sunt: slăbirea atenţiei faţă de munca îndeplinită şi faţă de mediul
înconjurător. Ca urmare, factorul uman pierde capacitatea de formare a unor noi deprinderi, iar
deprinderile vechi, formate anterior şi devenite automate, intră greu în funcţiune. Astfel, coordonarea
dintre diferitele faze şi operaţii este perturbată.
Oboseala se manifestă prin încetinirea ritmului de muncă, apariţia mişcărilor suplimentare şi
inutile.
Cauzele şi simptomele oboselii
Oboseala poate fi provocată de numeroase cauze, dintre care cele mai importante sunt:
monotonia, intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale, factorii de mediu (temperatură, lumină,
zgomot), factorii psihici (responsabilităţi, griji şi / sau conflicte), condiţii alimentare, boala şi durerile.
Ca simptome putem aminti: scăderea atenţiei, încetinirea şi inhibarea percepţiei, inhibarea capacităţii
de gândire, scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale, slăbirea rezistenţei generale a
organismului faţă de diferite boli etc.
Prevenirea şi atenuarea oboselii în timpul muncii
Apariţia oboselii poate fi amânată în anumite limite, iar după ce a apărut, poate fi de asemenea
atenuată. Cunoaşterea cauzelor care generează oboseala, ca şi a căilor de remediere şi de prevenire a
oboselii, au o deosebită importanţă practică în organizarea locurilor de muncă, în studierea metodelor
de lucru, în reducerea timpului de muncă prin eliminarea mişcărilor inutile şi prin întrebuinţarea celor
mai simple şi uşoare mişcări, în stabilirea unor structuri raţionale a timpului de odihnă şi necesităţi
fiziologice în cadrul timpului total de muncă.
Prevenirea şi atenuarea oboselii poate fi făcută prin: organizarea corectă a regimului de muncă,
pauzele de odihnă, organizarea muncii şi prin programe speciale de relaxare şi recuperare.
Organizarea corectă a regimului de muncă constă în găsirea unor corelaţii şi alternanţe optime
între durata perioadelor de muncă, durata pauzelor pentru odihnă, numărul, conţinutul şi momentul
introducerii acestor pauze, în aşa fel încât să se asigure o eficienţă sporită, la un nivel maxim al
capacităţii de muncă şi o bună stare de sănătate.
Durata optimă de lucru este condiţionată de gradul de solicitare şi de caracterul acestei solicitări
în procesul muncii. În cadrul dinamicii zilnice a capacităţii de muncă, se ştie că nivelul cel mai scăzut
se înregistrează între orele 12 şi 14, iar în cursul nopţii între orele 3 şi 4. Aceste probleme sunt deosebit
de importante în organizarea muncii, deoarece numai dacă timpul de muncă al executantului coincide
cu perioadele în care capacitatea de muncă este maximă, se creează premisele unor rezultate deosebite,
cu consum minim de energie şi prevenire a oboselii.
Un rol important în atenuarea oboselii îl joacă şi pauzele de odihnă necesare alternanţei
organice între consumul de energie şi recuperarea acesteia.
13
3.2 Mediul ambiant şi calităţile sale Într-un mediu de lucru perfect adaptat cerinţelor umane, sunt multe detalii ce trebuie avute în
vedere, pentru a obţine performanţe optime, în jurul cărora se efectuează nenumărate studii şi cercetări.
Mobilierul
De exemplu, prima cerinţă a spaţiului de lucru ergonomic cu computerul, se referă la mobilier.
Astfel se detaliază trăsăturile generale ale mobilierului, dacă spaţiul are destinaţia iniţială de birou de
lucru predominant cu computerul.
Pentru un birou cu un singur post de lucru (acces la un terminal video), cu un program în
general de mai mult de patru ore, oboseala este o consecinţă a poziţiei statice a muşchilor, scaunul
având un rol important în schimbarea uşoară a posturii şi alegerea celei mai confortabile poziţii pentru
momentul respectiv. Spatele şi suportul de şezut trebuie să fie reajustabile, până la înălţimea coloanei
lombare, pe care să o spijine şi să o susţină. Suporturile braţelor nu trebuie să împiedice mişcările
braţelor, iar înălţimea să fie comparabilă cu cea a biroului.
Biroul ar trebui să aibă dimensiuni corespunzătoare cu necesităţile pentru care este utilizat şi să
permită o bună mişcare a utilizatorului, dându-i în acelaşi timp posibilitatea să menţină o postură
corectă. Suprafeţele biroului trebuie să fie antireflex, pentru a preveni incidenţa în ochi a luminii
reflectate.
3.3 Postura corporală Trebuie să fie dreaptă pentru a menţine coloana vertebrală în curbură fiziologică, distribuind
presiunea în inelele vertebrale.
Braţele ar trebui să formeze cu antabraţele un unghi de 90°, permiţând mişcările umerilor, atât
în planul braţelor cât şi cel al antebraţelor, fără o flexie mai mare de 20° şi fără devieri laterale.
Videoterminalul trebuie să formeze cu suprafaţa biroului un unghi de 90°, menţinând distanţa
faţă de ochi în intervalul 35 ... 50 cm, distanţă dependenă de caracterele scrisului şi de mărimea
ecranului. Înălţimea videoterminalului trebuie să fie cu 10° sub linia de privire orizontală a
utilizatorului (aproximativ ± 15 cm deasupra şi sub linie), deoarece ochiul uman are deja 30° unghi
vizual, astfel că linia de privire va cădea pe partea superioară a ecranului.
Tastatura trebuie să fie în faţa utilizatorului, pentru a evita deplasările de pe o parte pe alta, care
creează mari probleme de adaptare; tastatura trebuie să fie amplasată într-un spaţiu luminos unde
mâinile să aibe un sprijin bun cu o uşoară flexie dorsală.
De asemenea trebuie prevăzuţi suporţi şi clipsuri pentru documente la aceeaşi înălţime cu
ecranul, pentru a evita efortul muscular şi amorţeala încheieturilor.
Iluminarea are o foarte mare importanţă pentru acţiunile pe care le întreprindem, afectând
confortul şi eficienţa; nivelul ideal de iluminare este de 500 lx, dar trebuie evitate reflexiile pe
suprafeţele polisate sau şlefuite, de aceea iluminarea trebuie să fie difuză.
Poziţiile corpurilor de iluminat, de preferinţă de tip parabolic pentru o iluminare uniformă,
trebuie să fie paralele cu utilizatorul şi perpendiculare pe tastatură, departe de linia de privire.
Iluminarea artificială cu tuburi de neon, trebuie asigurată cu mai mult de un tub, pentru a preveni
efectul stroboscopic. Dacă sunt necesare corpuri de iluminat suplimentare, atunci ele trebuie
direcţionate către tastatură şi nu către ecran
În situaţiile în care reflexiile şi contrastul sunt greu de controlat, videoterminalul trebuie
acoperit cu un ecran de protecţie, care atenuează reflexia cât şi efectul de culoare, în cazul în care nu se
poate utiliza ecran se recomandă purtarea ochelarilor de protecţie.
Temperatura trebuie să se situeze între 18° ... 22°C, deoarece un mediu ambiant mai cald
produce oboseală, în timp ce un mediu mai rece produce iritare, nervozitate. În afara acestui interval de
temperaturi, concentrarea mentală scade şi cresc erorile.
14
Umiditatea aerului trebuie să se situeze între 30 % ... 70 % pentru a preveni încărcarea
electrostatică şi uscarea mucoaselor, respectiv a pielii. Acumulările de gaze sunt evitate prin ventilaţie
corespunzătoare, gazele putând produce disconfort fizic şi mental.
Nivelul de zgomot pentru opt ore de lucru, limita zgomotului este de 85 dB. Peste această limită
se produce iritare, cât şi leziuni ireversibile ale urechii. Selectarea aparturii adiţionale, cum ar fi
imprimantele, trebuie făcută conform criteriului mai sus menţionat; dacă nu este posibilă alegerea unui
aparat silenţios, se recomandă plasarea sa în afara mediului de lucru.
BIBLIOGRAFIE
- Ergonomie vizuală, autor A. O. Trufaşu UPB Bucureşti 2000
- Lămpile şi lumina, autori S. T. Henderson, A.M. Marsden, Thorn EMI Lighting Ltd New
York 1983
- ECCO European Diploma Optometry (candidate guidelines) – Zentralverband der
Augenoptiker, Dűsseldorf 2008
15
Calificarea: Tehnician optometrist
Anul II
Modulul IX: Ergonomie vizuală
SARCINI DE LUCRU
TESTUL NR.1
1. Descrieţi etapele organizării ergonomice specifice locurilor de muncă.
2. Cum se realizează proiectarea locurilor de muncă, funcţie de dimensiunile antropometrice şi
de limitele fiziologice ale lucrătorului?
3. Clasificaţi locurile de muncă.
4. Descrieţi funcţiile îndeplinite în cazul relaţiei executants-mijloc de muncă.
5. În urma solicitării oricărei activităţi umane, apare oboseala. Care sunt factorii care conduc la
această stare a omului?
TESTUL NR. 2
1. Care sunt elementele proiectării şi îmbunătăţirii factorilor ambianţei fizice?
2. Descrieţi factorii psihosociali specifici locurilor de muncă.
3. În ce constă ambianţa cromatică şi industrială?
4. Ce calităţi trebuie să aibe mediului ambiant, pentru desfăşurarea unei activităţi optime la
locul de muncă?
5. Caracterizaţi modul de iluminare specific locurilor de muncă.