Download - FONTES HISTORIAE DACO-ROMANAE, VOL IV. MARGINALIA...2019/03/17 · Historiae Daco-Romanae, published in the Romanian Academy Publishing House in 1982 (ed. H. Mihăescu et alii) is

FONTES HISTORIAE DACO-ROMANAE, VOL IV. MARGINALIA

Preot prof. dr. Vasile V. Muntean

Abstract. Like the previous books, the present one, the fourth from Fontes Historiae Daco-Romanae, published in the Romanian Academy Publishing House in 1982 (ed. H. Mihăescu et alii) is very useful to the historians because of the numerous information it contains, authentic sources for the History of the Romanians. This is the reason why this work has recently been introduced on the internet. Just in case this work will be republished in a usual format, the present study refers to the Greek texts excerpted and the Romanian version and corrects some translation inaccuracies, including the main printing errors. Evidently, the rectifications made do not diminish the intrinsic value of this comprehensive anthology.

Keywords: the History of Romania, the northern and southern Danubian Romanians, links with Byzantium, corrections of terms and expressions.

Rezumat. Ca și volumele anterioare, volumul actual, al IV-lea din FHDR, publicat în Ed. Academiei Române în 1982 (ed. H. Mihăescu et alii), este foarte util istoricilor datorită numeroaselor informații ce le cuprinde, autentice surse pentru Istoria românilor. Pe acest motiv, recent lucrarea de față a fost introdusă pe internet. În eventualitatea unei reeditări în format obișnuit, studiul prezent are în vedere textele grecești excerptate și versiunea românească, îndreptând unele inexactități de traducere, inclusiv principalele erori de tipar. Evident, rectificările în cauză nu scad valoarea intrinsecă a acestei cuprinzătoare antologii.

În Introducere, prefațatorul (indicat nominal doar la Cuprins, p. 585), într-o

expunere informată și echilibrată, subliniază importanța izvoarelor din această culegere pentru Istoria Românilor. Neîndoielnic, este lăudabil efortul editorilor de a selecta sursele diacronice referitoare la românii de pretutindeni și de a le prezenta într-o frumoasă limbă românească. A nu se uita, însă, că orice demers uman – mai ales de acest fel – nu poate fi impecabil, ci numai perfectibil. În anul 1983, pregătind disertația doctorală sub îndrumarea regretatului Prof.

144 Altarul Banatului

Alexandru Elian, am corijat o informație preluată din FHDR, IV, privitoare la românii balcanici. Reputatul elenist și bizantinolog mi-a aprobat îndreptarea respectivă, zicându-mi că ”sunt și alte greșeli” în acel tom 1. Recent, având mai mult timp la dispoziție, am verificat aproape literal varianta elină și cea română, înlăturând scăpările sau inadvertențele mai deosebite, și aceasta spre folosul în primul rând al cercetătorilor, al medieviștilor. Precizez că în dezba-terea de față voi respecta, pe cât e posibil, ordinea paginilor din volumul de care discutăm.

Noul tratat academic de Istoria Românilor se referă la invazia mongolă din 1241-1242 2, nu la „năvala tătarilor” (p. VI). Pe urmă, aserțiunea că românii nord-danubieni sunt atestați documentar de către Moise Chorenați (tot p. VI), nu se confirmă. Încă din anul 1984 3 mi-am format convingerea că Anania Șirakați, tot un armean, este autorul acelei Geografii ce amintește de Balak (= Țară românească) în stânga Dunării 4. Între termenii de obârșie medio-grecească intrați în limba noastră, coordonatorul principal al volumului a inclus în p. VII și sintagma traistă, cuvânt moștenit (paralela albaneză: strajcë) 5, în elină τράϊστο, care însă este un împrumut grecesc din româna sud-dunăreană, ca și cuvântul cătun, cum vom vedea mai încolo. Cu toate acestea, e salutar faptul că deja în aceeași p. VII se dau echivalențele pentru Ungrovlahia – Țara Românească, pentru Maurovlahia/Bogdania/Rusovlahia – Moldova. Era de așteptat însă ca din pagina următoare să nu mai întâlnim aceste numiri medi-evale, ci Țara Românească, Moldova, cum de altfel încep să apară aceste state, sub ultima formă, mai spre finele volumului prezent. În p. VIII s-a vorbit de mitropolia din stânga Dunării de la 1359; de notat că anterior acelui an – cum demonstrează ultimele investigații - a ființat un scaun episcopal ortodox la Curtea de Argeș 6. În p. XII (r. 1 de sus), după Acta et diplomata lipsește deter-minativul Graeca la această antologie prețioasă (reeditată la Atena-Aalen în 1968).

1 Byzantium and Romanians, București 2009, p. 120, n. 76; Miscellanea, Sibiu 2017, pp. 207-208.

2 V. Spinei, în Istoria Românilor, III, București 2001, p. 438 sqq.3 V. Muntean, Miscellanea, p. 221.4 Idem, Contribuții la istoria Banatului, Timișoara 1990, pp. 65-66 (cu comentar și literatură

de specialitate); inserarea lui Balak în Geografia armeană nu este mai târzie de secolul al IX-lea. A se vedea și The Geography of Ananias of Širak: Ašxarhacʼoycʼ. The Long and the Short Recensions. Introduction, Translation and Commentary by R. H. Hewsen, Wiesbaden 1992; același, Seventh Century. Geography Attributed to Ananias, Delmar - New York, 1994. În medalionul „Ananias of Shirak”, din Encyclopedia Iranica (online ed., 2018), citim că Geografia în cauză i se atribuie lui Anania Șirakați, dar - „confusingly” - se atribuie și lui Moise Chorenați.

5 A. Vraciu, Limba daco - geților, Timișoara 1980, p. 114; V. Muntean, Contribuții..., p. 35.6 D. I. Mureșan, Philothée Ier Kokkinos, la Métropole de Hongrovalachie et les , în Istorie bisericească, misiune creștină și viață culturală, II, Galați 2010, p. 347 sqq. (în continuare: IMV).

145Fontes Historiae Daco-Romanae, vol IV. Marginalia

În locul elinilor de la titlul fragmentului din Macarie Magnesianul (p. 3) trebuia scris păgânilor, traducere interpretativă acceptată de renumiți specialiști 7. Adverbul „niciodată” este în plus; se va înlocui cu pronumele “nimeni”. Apoi ἔτι, οὖν, ἀλλά nu s-au mai tălmăcit, fără a fi afectat totuși mesajul esențial al pasajului excerptat. După macrobii e necesară o paranteză dreaptă. Se impune, după aceea, o majusculă la evanghelie. La sfârșitul pasa-jului, „desparte” se va exclude pentru „mărginește”. La fel, în loc de „rătăcitori” propun „nomazi” (ca și în original). Ca sursă istorică, Macarie din Magnesia (astăzi Manisa din Turcia asiatică) recent a fost rediscutat largo 8.

În p. 5 se redă o parte din enkomion-ul (elogiul) dedicat Sf. Dimitrie. În preliminarii trebuia arătat că martirul nu era din Tesalonic, ci din Sirmium-Mitrovița, iar tesalonicenii l-au adoptat ulterior (detalii voi oferi în alt loc). În rândul 3 de jos (text) măreția se va substitui cu mărimea (μέγεθος).

În legătură cu românii din Calcidica 9 (p. 7), e de remarcat că se pot aduce – în privința traducerii – unele îmbunătățiri: acei εἰκονομάχοι („luptători împotriva icoanelor”) puteau apărea – în tendința brevilocvenței - ca iconoclaști, pe urmă „epoca” (καιρός) ca oportunitate/ocazie 10. Câteva cuvinte, de mai mică importanță, n-au mai fost tălmăcite. Cât despre etnonimul „romei”, se cuvenea clarificat în aparatul critic. Și o ultimă subliniere: fragmentul de față a fost împărțit în două fraze; trebuia respectată structura originalului.

Ca și alte antroponime bizantine, imperatorul Nicephoros (p. 9) în volumul precedent este însemnat Nichifor 11, lucru firesc. Datorită împrejurării că sunt întrebuințate două sisteme de citire, reuchlinian și erasmian, nu s-a ajuns la o armonie în redarea numelor proprii (de persoane sau de localități). Nici Îndreptarul ortografic și ortoepic al Academiei nu s-a respectat întotdeauna, încât la Indice se constată unele situații insolite; le voi semnala pe cele mai de seamă, în încheierea actualului articol.

Deoarece este un termen specific – e vorba de strateg ce apare în această lucrare la p. 39 (în românește, cum se știe, avem și strategie) – era de așteptat

7 N. Iorga, Istoria vieții bizantine (trad.), București 1974, p. 298; M. Psellos, Cronografia (trad.; note de N.-Ș. Tanașoca), București 1998, p. 212, n. 2; I. G. Coman, Patrologie, III, București 1988, p. 108; H. Chadwick, The Church in Ancient Society, Oxford 2001, p. 228: traduce titlul scrierii Sf. Atanasie Alexandrinul “Împotriva elinilor” astfel: Against the heathen.

8 M. Cățoi, Valoarea informației lui Macarie Magnes pentru creștinismul de la Dunărea de Jos la cumpăna dintre secolele IV-V, în IMV, I, Galați 2009, pp. 63-86.

9 A se vedea și reflecțiile lui P. Năsturel asupra acestor vlahorinhini, în studiul său Les Valaques de lʼespace byzantin et bulgare jusquʼ à la conquête ottomane, în vol. Les Aroumains, Paris 1989, p. 51. O traducere - ghidându-se după W. Tomaschek - a dat și Mihai Eminescu; cf. V. Muntean, Spiritualitate bizantină și românească, Timișoara 2004, p. 102 (cu comentariu și bibliografie).

10 H. Liddel, R. Scott, Greek - English Lexicon (abreviat: GEL), reed. H. Stuart Jones et alii, Oxford 1966, p. 859; G. Lampe, A Patristic Greek Lexicon (prescurtat: PGL), Oxford 1978, p. 693; M. Bailly, Dictionnaire grec - français11 (abreviat: DGF), Paris 1928, p. 1000.

11 Fontes Historiae Daco-Romanae (= FHDR), III, ed. Al. Elian și N. -Ș. Tanașoca, București 1975, p. 561, sub voce.


ca și în pp. 11, 13 et alibi să vedem în loc de „comandanți”, strategi 12. De asemenea, în p. 11 (n. 1) se va consemna fără greșeală tratatul, iar la n. 2 se va scrie Crimeea (nu Crimea). Chiar cuvântul „temă” (ibidem) era recoman-dabil să se explice mai bine decât s-a făcut în p. 29, n. 2, thema nefiind o familiară regiune, ci o unitate administrativ-teritorială și militară în același timp 13. La p. 15, între scrisoarea nr. 23 și cea cu nr. 183 era indispensabil un spațiu și a se comunica din nou cititorului că adresantul ultimei epistole este împăratul bizantin Constantin VII. În cadrul acestui text tradus, numele țarului bulgar Simeon nu se observă, în plus este epitetul ciumatul ce n-are corespon-dent în original; ἀποστάτης nu semnifică dușman, ci renegat 14. După aceea, ἐπίνoια nu înseamnă nebunie (tot p. 15, r. 5 de jos), ci născocire/șiretlic 15. Împăratul constantinopolitan e numit fiu de către patriarhul ecumenic; în paran-teză dreaptă trebuia adăugat duhovnicesc. Și locuțiunea „că-l înfruntăm pe Dumnezeu” trebuie emendată în felul următor: „dacă nu îl disprețuim pe Dumnezeu” (εἰ μὴ καταφρονεῖται Θεός) 16. La subsol (n. 5) Tisa e calificată fluviu, pe când în Le Petit Larousse 17 apare ca râu.

În p. 17, referitor la tratatul de strategie al lui Urbicius, expresia dublă munci grele mai potrivit s-ar traduce – întâi – prin osteneli, iar în al doilea rând, prin sforțări (sg. κάματος) 18. Etnonimul saraceni, sau sarazini, trebuia lămurit subliniar, ei fiind maurii 19. La rândul său, cuvântul sălbateci (tot p. 17 et passim) se va retipări sălbatici, adjectivul în cauză provenind din limba latină: salvaticus. În aparatul critic (la n. 1) se va adăuga știrea că unii autori datează opera Arta militară la începutul veacului VIII 20; la n. 7 vom citi Șapor (nu Sapor). Heraclea (p. 19) se scrie cu doi e: Heracleea. Întrucât Euagrios (p. 21) e cunoscut de cercetătorii români și străini ca Evagrie 21, apreciez ca adecvată forma din urmă.

În p. 23 (ultimul r. din text), Bizanțul se va echivala – în paranteză dreaptă – cu Constantinopolul. Să amintesc că sigillia (din p. 24), înscrisuri prevăzute obișnuit cu peceți, pot fi și împărătești, și patriarhale 22. Privitor la Prima Justiniana (p. 25, nr. 3), a se parcurge deocamdată un documentat material ce

12 Detalii despre strateg, în The Oxford Dictionary of Byzantium (= ODB), III, ed. Al. Kazhdan et alii, New York – Oxford 1991, p. 1964.

13 ODB, III, pp. 2034-2035.14 L. Petrițis, Dicționar grec - român, București 1976, p. 100.15 GEL, p. 648 (invention, device).16 PGL, p. 726: καταφρονέω = desprise. 17 Nouvelle έdition, Paris 1995, p. 1714.18 DGF, p. 1014.19 Dicționar italian - român2, București 1971, p. 760.20 A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei2, București 1993, pp. 25 și 297.21 R. Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, București 2003, pp.

255-256; ODB, II, p. 761.22 ODB, III, pp. 1283-1284.


i s-a închinat în 1987 23, iar relativ la structura ecleziastică a românilor sud-danubieni, bibliografia din n. 5 se va completa cu studiul lui P. Năsturel ce a tratat și acest subiect 24. Tot referitor la dispoziția imperială a lui Vasile II Bulgaroctonul (la fel, p. 25, nota introductivă), se pot întregi datele referitoare la organizarea eclesială a românilor balcanici cu starea bisericească din Banatul istoric, în documentul respectiv fiind menționat castrul Tibiskos, după toate probabilitățile Timișoara de azi 25. Fragmentul în grecește l-am reprodus în teza de doctorat, unde am identificat toate așezările pomenite în actul vasilian 26.

În ce privește pasajul despre administrația bizantină la Dunărea de Jos (p. 27), în transpunerea românească numele Aaron e absent, în timp ce titlurile sau calitățile personajelor amintite (bunăoară proedru, magistru) nu sunt elu-cidate decât într-un unic caz (domestikos ton scholon). Ducelui Aspracaniei, pe nume Pacratios, i se atașează - exagerat - apelativul augustul; locuțiunea „Πακρατίου βασιλέως” îndeamnă mai curând a se accepta interpretarea de basilikos anthropos 27, pentru că augustus indica un atribut acordat suveranilor.

După noile îndrumări ale Academiei, formulele de tipul: domnia mea, (p. 29 el alia), măria ta (p. 103), smerenia noastră (p. 225) etc., se scriu cu inițiale majuscule. Deoarece thema s-a mai explicat anterior, în ceea ce privește Moglena (pp. 29 și 31) – renunțîndu-se la provincie –, ea poate fi precedată de thema. Termenii hartular și sebast 28 (p. 31) ar fi trebuit să fie luați în seamă. În ultimul § de jos, varianta românească are marele logofăt; e vorba, totuși, de megas logariastes – oficial financiar 29. În aceeași p. 31, n. 4, se conchide – în privința vlahilor din Moglena – că numele Stan, Rimnița, Radu, Cravița sunt de obârșie slavă, iar Peducel de origine latină. La rându-i, P. Năsturel susținea întemeiat că nume ca Radu, Stan și mai ales Păducel confirmă trăsătura lor românească 30. După decretul împăratului Alexie I Comnenul (pp. 29-31), consider că era necesar să se fi copiat pasajul din Alexiada Anei Comnena

23 H.-D. Döpmann, Zur Problematik von Justiniana Prima, în Miscellanea Bulgarica, 5, Viena 1987, pp. 221-232. Vezi și ODB, II, p. 1085: sunt unele afirmații neîntemeiate, precum și la S. Turlej, Justiniana Prima, Cracovia 2016, pp. 47-86. Un studiu, ce i-am dedicat acestei instituții, se află sub tipar.

24 Les Valaques…, p. 73 și urm. 25 V. Muntean, Monografia Arhiepiscopiei Timișoarei, I, Timișoara 2012, pp. 40-41.26 Idem, Byzantium..., p. 57. Vezi și I. D. Suciu – R. Constantinescu, Documente privitoare la

istoria Mitropoliei Banatului, I, Timișoara 1980, p. 21: termenului parohii îi lipsește un i. 27 ODB, I, p. 266. Despre Vasile Apokapes, vezi și FHDR, III, pp. 61 și 69; V. Mărculeț, Thema

Paristrion-Paradunavon, Mediaș 2008, p. 62 sq.28 ODB, I, p. 416; III, pp. 1862-1863: conceptul augustus a condus la sevastos = venerabil

(epitet onorific, inițial). A se vedea și M. Andreev, Vatopedskata gramota, Sofia 1965, p. 181.29 ODB, II, pp. 1244-1245.30 A se revedea vol. Les Aroumains (cit. supra, la n. 9), p. 58.


(VIII, V, 2) privind cei 5.000 de munteni care au trecut de partea lui Alexie, în conflictul cu pecenegii din anul 1091 31.

Pe motiv că Țara Sfântă apare ca Israil (în p. 33), acest Israil este eliminat la Index, acolo fiind inventariat numai Israel. În ultimul rând de jos, în loc de „al lui Avraam” se va lectura „ai lui...” Structura lingvistică „înalt în cugetare” (din p. 35, secția Scrisori) nu satisface deplin; γνώμη, aici, are semnificația de judecată. În ultimul rând de jos (text), împărate trebuie încadrat între virgule (fiind la Vocativ), iar pentru „așadar” nu se află acoperire în original (acolo lipsește ἄρα). În p. 39 (mijloc), nu satisface - ca tâlcuire - „privirea de oștean”, ci cea „de strateg” (στρατηγικόν). Tot în p. 39, r. 4 de jos, între colo și colo, se va pune o cratimă.

Románia din p. 44 putea fi reprodusă întocmai în versiunea românească, iar „împărăția romeilor” să treacă sub linie. Cei doi νῦν n-au mai fost redați în românește, pesemne că precizarea inițială „În aceste timpuri...” s-a considerat suficientă. Iisus e scris cu un i (doar în p. 461 este cu doi), pe când alte persoane sacre – în diverse locuri – apar și cu inițială minusculă 32. Purpura, sau porfira, din p. 47, trebuia analizată, cu detalierea că exista o încăpere în palatul împă-rătesc din Bizanț, îmbrăcată în porfir, unde nășteau basilisele; de aici, epitetul imperial Porfirogenetul 33. Mai trebuia relevată semnificația ausonilor și acum (ibid.), nu doar la Indice. În loc de „zingănitul” (de fapt zăngănitul) arcului din aceeași p. 47, aș spune lovitura (κτύπoς în idiomul elin) 34. Chiar dacă sub raport etimologic protivnic 35 (p. 49, rubrica de sus, Despre sciți) e justificabil, azi se folosește în vorbire potrivnic. În § următor, n-aș privi pe regele David ca și cântăreț, ci mai degrabă ca psalt.

Πρους din p. 50 se va schimba cu ὃρους. Ediția utilizată (p. 51) conține, în titlu, două cuvinte copiate greșit: „grosstenteils uzm”; corectate: grösstentheils zum. In subsidiar, aghioriții din original (tot p. 50) pot fi transcriși și în românește fie așa, fie ca athoniți. Este regretabil că termenul traco-dac katunai 36 din p. 52 s-a înlocuit în varianta românească cu unități (p. 53). Acest cuvânt autohton a intrat în elină și ca substantiv, și ca verb (p. 182). Mănăstirea aghiorită Karakallos (p. 53, r. 7 de jos) se cădea a fi redată drept Karakala 37,

31 FHDR, III, p. 548 (Nota adițională); Ana Comnena, Alexiada (trad.), II, București 1977, pp. 17-18, n. 1: B. Leib – primul editor al celebrei scrieri – afirmă că sunt vlahi (notă de N.-Ș. Tanașoca).

32 Compară cu studiul lui P. Năsturel, Le Christianisme roumain à lʼépoque des invasions barbares, în IMV, II, p. 23.

33 ODB, III, p. 1071.34 L. Peținis, op. cit.,p. 266.35 I. Negrescu, Limba slavă veche, București 1961, p. 396.36 Vezi și comentariul lui P. Năsturel, Les Valaques..., p. 71, plus I. I. Russu, Etnogeneza româ-

nilor, București 1981, pp. 290-292.37 P. Lemerle, Le monde de Byzance, V. R., Londra 1978, cap. XVIII, p. 428.


ori Karakallu 38. Iezechia n-a fost împărat (p. 55, § 1 de sus), ci numai rege 39. În aceeași pagină (r. 9 de jos; vezi și p. 57), greșeala trebuie înlăturată, fiindcă ἁμαρτία înseamnă păcat 40. Sintagma „mărturia a doi oameni” (p. 57, r. 2 de sus) e preluată din Matei 18, 16. Nici εἰς βάθυνον (din p. 56) nu s-a tălmăcit mulțumitor: în prăpastie; trebuia: în groapă 41. Pe urmă ὄξος (p. 56) nu are sensul de oțel, ci de oțet (eroare de tipar). Prefer să traduc ἀγενείους καὶ εὐνούχους prin spâni și eunuci, și nu ca ”oameni nevrednici și scopiți” (p. 59). După aceea, γνώριμος nu are accepția de prieten (ibid.), ci de cunoscut 42. Lipsind concordanța, chiar în același § (r. 4 și 6 de jos, din aceeași p. 59) Sf. Munte apare când cu inițiale mici, când cu mari. În rândurile preliminare din p. 61, Halys (Kisil Irmak) și Dunărea sunt doar... râuri.

Justificat, se spune Kastamon 43 (azi Kastamonu), și nu Castamonis/Castamona (pp. 61 și 71), iar ὁμολογῶ nu înseamnă datoresc (ibid., r. ultim de jos), ci mărturisesc/exprim. În contemporaneitate nu se rostește: „mașinațiune” (p. 63), ci mașinație. Chrysobule (din aceeași p. 63, r. 2 de jos) s-ar putea reda peste tot ca hrisoave, termen existent în română 44, cum altminteri apare în p. 121. Parecii (p. 65) au fost asemănați, în ultimul timp, cu vecinii români 45. Marița este râu (tot în p. 65), iar la Index - fluviu. Termenul emporion trebuia tradus, ceea ce nu s-a realizat; semnifică port 46. Se presupune că Sagoudaous (la fel, p. 65) ar fi un toponim tracic; vezi și introducerea din p. 63 și p. 580 (sub verbo), unde partea a doua a lui e pusă în relație cu dava dacică. Firește, tracologii își vor spune cuvântul. Acei „pareci așezați” (p. 65, penultimul rând) ar fi trebuit desemnați ca proskathemenoi/proscatimeni; într-un comentariu din p. 113 (n. 3) nu se decelează însă condiția socială sau juridică a acestor țărani 47.

După ce în versiunea românească (p. 67) citim: „Istru, fluviul Pheison la evrei, Ganges la inzi, Indos la etiopieni, Danubis la elini”, ne va surprinde

38 H. -G. Beck, Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich, Mϋnchen 1959, p. 220.39 D. Bondalici, Enciclopedia marilor personalități din Vechiul și Noul Testament, Caransebeș

2005, p. 129.40 PGL, p. 81.41 Cf. Matei 15, 14; Nestle - Aland, Novum Testamentum Graece et Latine, Londra 1969, p. 40

(lat. fovea); Das Neue Testament, Le Nouveau Testament, The New Testament (The Gideons International), f. a., pp. 32, 19, 14 (cele 3 versiuni au paginație proprie): Grube, fosse, ditch.

42 PGL, p. 318.43 ODB, II, p. 1110.44 Instituții feudale din Țările Române (coord. O. Sachelarie și N. Stoicescu), București 1988,

p. 226 (mai departe: IFȚR).45 V. Muntean, Byzantium..., p. 149. Vezi și M. Andreev – D. Anghelov, Istorija na bălgarskata

feodalna dăržava i pravo, Sofia 1968, p. 385 (sub voce).46 E. Vranousis, Βυζαντινὰ ἔγγραφα τῆς Μονῆς Πάτμου, Atena 1980, p. 370 (alias λιμήν)47 Proskatimenii sunt „elevterii” (ἐλεύθεροι), adică acei oameni pribegi, instalați pe domeniile

unei mănăstiri sau ale unui proprietar laic, devenind locuitorii lor; ei se transformau la sfârșit în pareci; cf. V. Muntean, Byzantium..., p. 151.


prima afirmație din nota 2: „Cele două fluvii ale paradisului. De reținut forma Danubis la bizantini, adică Dunărea”. De facto, conform Genezei 2, 10-14, „din Eden ieșea un râu [sic] care uda raiul, iar de acolo se împărțea în 4 brațe. Numele unuia era Fison [...]. Numele râului al doilea este Gihon [...]. Numele râului al treilea este Tigru [...], iar râul al patrulea este Eufratul”. Probabil din Leon Diaconul (sec. X) s-a inspirat Ioan Zonaras (sec. XII), găsind la primul unele ca acestea: „Se zice că Istrul numit Fison [...] izvorăște din răsărit, curge pe sub pământ [...], iese iarăși la iveală [...] și se varsă în Pontul Euxin” 48. Traducătorul trebuia să respingă și alte identificări greșite, de pildă Indos (Indus) la etiopieni sau alegația că „panonii sunt bulgari”.

Ptochoprodromos nu se poate egala cu „Prodromos Cerșetorul” (p. 69, preliminarii), ci cu Săracul 49. Diocleații sună mai bine pe românește: diocleii 50, iar calabrii - calabrezii. Evident, Dioclea (n. 1) se scrie corect Diocleea. Înainte de excerptele din Ioan Tzetzes (nr. XX, p. 72 sqq), se putea introduce pasajul din Mihail Anhialos, patriarhul constantinopolitan (1170-1178), pasaj ce l-am adus în discuție pentru întâia oară la noi; autorul - în manieră arhaizantă - menționează, între popoarele cu care s-a confruntat împăratul Manuil I Comnenul al Bizanțului (1143-1180), pe daci, adică pe românii nord-dună-reni 51. Realmente, râul dacic s-a chemat Sargetia 52, nu Sargentia (p. 73). Kιβώτιον (p. 74) nu trebuia redat prin chivot (p. 75), ci prin ladă. În p. 77 (ultimul r. de jos) e o greșeală de tipar: noșții; trebuia nopții. La p. 79 (r. 6 de sus), înainte de Sardes se va pune în (ἐν), în locul lui pe.

E prea pretențios termenul Istorie (nota introductivă din p. 81), folosit în cazul lui Constantin Manasses. Efectiv, scrierea sa este un cronograf, un com-pendiu istoric. Bazileul Tzimisces (ibid.) de regulă se scrie Tzimiskes 53. Poate era folositor să se fi descris și rolul hartofilaxului, amintit în p. 83 (explicat insuficient în p. 323, n. 1, fiind văzut exclusiv ca arhivar). Prin χαρτoφύλαξ se înțelege un oficial eclesial, cu obligații arhivistice și notariale. Cu timpul, el a dobândit foarte însemnate drepturi, ajungând să-l reprezinte pe patriarh și, în absența lui, chiar să prezideze sinodul 54. La προκαθήμενοι (p. 84) lipsește un σ; acest cuvânt trebuia să-l regăsim și în română, întrucât îndeajuns s-a discutat despre el anterior. Nu se spune „pe stavropighiu” (p. 85), ci cu titlul de/în formă de stavropighie. Este de subliniat faptul că termenul hirotoniți din

48 FHDR, II, București 1970, p. 681.49 FHDR, III, p. 187.50 Ibidem, p. 79.51 V. Muntean, Contribuții..., pp. 69-70; Idem, Miscellanea, p. 223: reacția bizantinistului P.

Năsturel care, într-o scrisoare din 10.VII. 1991, îmi spunea că îmi va face o recenzie la Contribuții, că-l interesa, între altele, știrea (de dânsul neștiută) din Mihail al Anhialului, felicitându-mă la sfârșit pentru “descoperire”.

52 Istoria Românilor (cit.), I, p. 713.53 ODB, III, p. 556.54 Ibid., I, pp. 415-416,


aceeași p. 85 (încă p. 155) este corect 55, și nu cel de hirotonisiți, întrebuințat abuziv (passim). Ekdiktos-ul, alias dichiu 56, din n. 5, are un t inutil.

În pagina următoare (87), locuțiunea dublă „pe un stavropighiu” se va citi așa: ca o stavropighie. Ioniță (p. 91, r. 1 de sus) trebuia să apară tocmai în varianta românească și nu în aparatul critic. Eroare de traducere: n-au existat 9 evanghelii (p. 93, la mijloc), ci 9 leproși nerecunoscători, înfățișați în Evanghelie (una din cele patru) 57. Sf. Dimitrie n-a fost ofițer superior, având și un slujitor numit Lupus (tot p. 93), ci în exclusivitate diacon 58. În p. 95 (r. 9 de sus), în locul cutiei se va trece chivot (de la κιβωτός, în care se găseau Tablele legii) 59. După fugari (aceeași pag., r. 7 de jos) se va omite virgula. Pe urmă, Typhon 60 trebuia caracterizat în josul paginii; titanii nu erau „cutezători”, ci trufași (θρασεῖς). În p. 97 (r. 5 de sus), în loc de război se va citi „cele rele” (sg. κακός), iar în rândul următor lupta se va substitui cu război (πόλεμος), cum este în elină. Tomos synodikos – ca formă – nu înseamnă Răspuns sinodal (p. 99), ci Tomos sinodal. Haron (p. 101 și n. 4), ab initio, a avut și alte înda-toriri, potrivit mitologiei antice; trebuia revelat acest aspect.

Eruditul bizantin Nichifor Blemmydes nu a elaborat o simplă autobiografie (p. 103); ne-au parvenit două prelucrări ale autobiografiei respective 61. Fraza primă, ce se referă la Mănăstirea Sosandros, nu respectă întru totul originalul: ...ἔρημον οἴκησιν, ξένην, ἀπαράκλητον, εὐπαράκλητον πάλιν, ἡσυχίας στάδιον εἴπερ σὺ θέλεις, παρηγορίας εἰ προαιρῇ χωρίον, Σώσανδρος ἁπλῶς ἡ μονὴ φερώνυμος. Traducerea efectuată: „...sălaș retras, primitor, de-sine-stătător, ușor de înduplecat, loc de odihnă, dacă dorești, de întărire sufletească, dacă preferi, pe scurt, mănăstirea cu nume potrivit: Sosandros”. Acum tâlcuirea corijată: „... sălaș retras, insolit, inconfortabil, gata de a fi agreabil, loc de liniște dacă dorești, de mângâiere dacă preferi, pe scurt mănăstirea cu nume semnificativ: Sosandros”[σώζω, ἀνήρ].

Tălmăcirea „piatră asterică” (pp. 104-105) nu redă așa cum trebuie sensul original, ci piatra meteorică 62. Locuțiunea „...se sfințește și se parfumează cu ape și mirul binecuvântării...” (p. 107, § prim) nu e tradusă cu acribie. Îndreptată, sună astfel: cu apă și mir se sfințește și se miruiește... Haimosul, neredat ca

55 Ene și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Caransebeș 2001, pp. 192-193.

56 IFȚR, p. 85 (la români).57 Cf. Luca 19, 12-19.58 J. Zeiller, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de lʼEmpire romain, Paris

1918, pp. 81 și 590; V. Muntean, Scrieri teologice și istorice, Caransebeș 2012, pp. 68-75: Sf. Dimitrie, cleric sau militar ?

59 Septuaginta (ed. A. Rahlfs), Stuttgart 1935, p. 357.60 Detalii la V. Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București 1989, p. 604; V. Muntean,

Spititualitate..., p. 268.61 ODB, I, p. 296.62 GEL, p. 261.


Haemus (tot p. 107, § 2), nu mai este înregistrat la Index. Fiind în original Ἰσμαήλ (p. 106), și în varianta românească trebuia să observăm acest etnonim, nu Israelul. După britan (r. 3 de jos) se va așeza o virgulă, iar legat de „iberul de la apus” trebuia precizat în aparatul critic că avem de-a face cu locuitorul din Peninsula iberică. La Indice (p. 575) vocabula aceasta nu e semnalată; acolo sunt consemnați iberii din Caucaz (ivirii), cu excepția unei confuzii din p. 145 (unde, totuși, e Peninsula iberică), pagină trecută din greșeală, sub voce, la ivirii caucazieni.

Adverbul ὁμoῦ (=totodată) din pag. 108 lipsește în traducerea românească, apoi câteva cuvinte după hidră (p. 109, r. 1 de jos) sunt de asemenea lăsate afară în originalul grecesc. Anna Maliasenos (p. 111), în versiunea românească eu o transcriam: Ana Maliasena. „Vlahii așezați” (din p. 113) puteau fi redați simplu: proscatimeni (și se trimitea la nota supra, ce îi comentează pe larg). De asemenea în p. 113 (r. 4 de sus), în loc de „a chiliilor”, vom scrie pentru chiliile, altfel rămâne absurdă formularea privind cheltuielile investite “pentru cultivarea viei și a chiliilor”. Kephale (tot p. 113, nr. 3) = guvernator. Ultimul rând de jos cuprinde o tălmăcire defectuoasă: Episkepsis nu se referă cu ade-vărat la thema Oxeia, ci la Maica Domnului 63.

Toponimul Vlachokatuna (p. 115) trebuia explicat în subsol că privește o așezare vlahă (românească); vezi și Katuna din p. 113. Și termenii sigillatikion 64 și stichos (la fel p. 115, § 2) trebuiau echivalați – fiecare – cu parcelă sau lot. Paroikios este redat într-un studiu Paroikion 65. Acei „melissourgoi” (din p. 117, r. 4 de sus) în Indice sunt tălmăciți, cu probabilitate, apicultori. Cu siguranță, au fost apicultori, ființând și un impozit aferent. În plus, puterea noastră (aceeași p. 117, r. 12 de sus), ținând cont de context, se va înlocui cu Maiestatea Noastră. În loc de catepanikion (p. 119, r. 3 de sus) trebuia scris catepanat 66, iar în loc de împărăția mea (r. 5 de sus), Maiestatea Mea.

Din cauză că și românii au avut noțiunea de perperă (pl. perperi) 67 pentru hyperpyr (p. 121), se putea lesne utiliza. În paragraful Despre vlahi, „tainurile” se vor înlocui – conform originalului – cu privilegiile, iar „ținutul” cu cate-panatul; echivalarea (din n. 1) între căpitanat și catepanat este aproximativă. În § 2 din versiunea românească lipsește antroponimul Manuil. N-am mai întâlnit ideea de „grâu sprijinit” (aceeași pag., r. 2 de jos); deocamdată n-am

63 ODB, III, p. 2175.64 K. Smyrlis, Preisthood and Empire, în The Patriarchate of Constantinople in Context and

Comparaison, ed. Chr. Gastgeber et alii, Viena 2016 (extras - internet), p. 101, n. 57: „sigillatikia, that is staseis of paroikoi donated by a rulerʼs sigillion, probably tax exempt: one sigillatikion is said to be ʽof eight hyperpyraʼ which surely means that it was exempted from all eight hyperpyra of - basic - tax burdening it”.

65 Donald M. Nicol, The Despotate of Epiros 1267-1479: A Contribution to the History of Greece in the Middle Ages (Paperback, 2010), p. 87.

66 ODB, I, p. 391.67 DIFȚR, p. 359.


aflat (în dicționarele consultate) – pentru elinul κρεμνός – decât conceptul: atârnat de/legat de... „Soarele” din p. 123 (text, r. 3 de sus) este de fapt σελήνη! Dar în pagina următoare (r. 12 de jos) οὐρανός este tălmăcit ca soare. Infra (r. 8 de jos), se impune un acord gramatical: nici una din ele, nu „nici unul din ele”. În n. 3, Iudea trebuia cu doi de e.

Kακῶς (din p. 126) nu poate fi perceput ca „tiran”, ci ca mizerabil 68. Pe urmă, în § 3 din p. 127, în loc de avari vom tipări goți. În aceeași pagină (n. 1), în loc de „Ulfila a fugit...”, vom spune – mai exact – că s-a refugiat 69. „Calea pietruită” traiană (p. 131) e mai puțin expresivă decât drumul pietruit al lui Traian.

În ce-l privește pe faimosul general Velizarie (p. 133), trac ab origine 70, se cuvenea să se fi dat unele detalii în apparatus criticus, spre exemplu că propriul cal se numea bălan (cuvânt traco-dac) 71. După aceea, adevăratul nume al sclavei patriarhului veterotestamentar Avraam n-a fost Agara (p. 135), ci Agar; în r. 2 de jos, după puterea, etnonimul evrei a fost omis din eroare.

În cazul mucenicului Dimitrie, myroblytos nu semnifică „dăruitor” (p.139), ci izvorâtor de mir; el – repet – a fost diacon și sângele lui (r. 3 de jos) nu a sfințit catedrala tesaloniceană din moment ce a fost martirizat în Sirmium. În loc de „avuția trupului” (ibid.), vom corija în această manieră: comoara (πλοῦτος) trupului martirului. Patriarhul constantinopolitan Atanasie I nu a decedat în 1323 (p. 141, preliminarii), ci în jurul anului 1315 72. Vocabula prelați (din „Scrisoare către împărat”, tot p. 141, nr. 2) este prea des folosită (et alibi); în Răsărit, azi, nu e prea uzitată. Apoi, „impioșii” și cei „lipsiți de Dumnezeu” (din p. 143, § 2), potrivit originalului elin, trebuie taxați de-a dreptul atei.

Gadeire (p. 145) ar fi – după Index, p. 574 – o localitate în Iordania, când era de facto strâmtoarea Gibraltar 73. În p. 147 (la mijloc, sub paranteza cu p. 726), ale (de două ori) se va citi al. La p. 149 (r. 5 de jos), în loc de „ci plantat” se va pune și (καί) plantat. Sugerez ca unii autori antici din p. 151 (r. 3 de jos), nefiind toți cunoscuți lectorului obișnuit, să li se consacre câte un scurt meda-lion infrapaginal.

Atributul καθολική (în p. 154: greșit καθολοκή) nu înseamnă catolicească (p. 155), ci ortodoxă, cum au arătat concludent competenți teologi din Est 74. Întrucât necesitate și nevoie sunt sinonime, „necesitate” se va înlocui cu anan-ghie (ἀνάγκη) din original. Tot în p. 155 (r. 3 de jos; încă: p. 221, nr. 23; p.

68 DGF, p. 1006.69 FHDR, II, p. 113; M. Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române3, București 2013, p. 57.70 I. I. Russu, Elemente traco - getice în Imperiul roman și în Byzantium, București 1976, p.

106 și urm.71 V. Muntean, Bizantinologie, I, Timișoara 1999, p. 106.72 ODB, I, p. 218.73 FHDR, III, p. 171.74 D. Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă2, II, București 1997, pp. 188, 191 (n. 123).


227, nr. 30 și p. 369, nr. 4), mai elegant ar suna făcut în loc de produs. În p. 159, în titlul fragmentului reprodus se va trece sebast în locul augustului, iar „tăiușuri” se va corija în tăișuri. „Apostat” (din p. 161, mijloc) semnifică, aici, rebel. „Bătrânul” Lachanos e tradus corect, însă în original lipsește al doilea o: deci πόλιον, nu πόλιν. Asen (n. 3 și 5) se va lectura Asan.

Ioniță – trebuia precizat – a fost țarul românilor (sud-dunăreni) și al bul-garilor 75, și nu invers ca în p. 165 (nota bibliografică) et passim. Însăși Cronica Moreei îl prezintă ca „domn al Vlahiei” (p. 167). Începând cu p. 171, în mai multe locuri apare μισίρ pe lângă un antroponim și nu i se dă vreo lămurire infrapaginală; doar un μισί (la Vocativ) e tradus cu „domnule” (p. 401). Περί (din p. 186) semnifică: în regiunea/zona, și nu „în jurul râului Meandru” (p. 187). Înainte de moesi (ibid.) trebuie un de. „Moloșii” din Epir (n. 1) se crede (în Index, p. 578) că ar fi aromâni; sunt de acord. Ei locuiau în Molossia, ținut cu munți, unde într-adevăr trăiau nu puțini aromâni. Înainte de Actele Patriarhiei ecumenice (p. 189 sqq.), trebuia inclusă istorioara despre dacul „nomad” Șerban din Rodope, din primul sfert al sec. XIII; nomad, aici, înseamnă păs-tor 76. Iată un extras din pasajul respectiv: „...ἕνα δὲ τῶν ἀπὸ τοῦ Δακικοῦ γένους νομάδα Συρμπάνον ὠνομασμένον τῶν ὄντων ἀποστερήσας...” B. P. Hasdeu (p. 189) se scrie cu ș. Tomosul (din p. 190) putea rămâne și în p. 191 tomos, nu simplu act.

În cadrul Deciziei sinodale (p. 191) apar alternativ expresiile „preasfinți”, „preasfințitul”; văd că astăzi - în privința titulaturii ierarhilor - a supraviețuit numai cea de a doua. Madytai (p. 193, ultimul rând din text) este mai curând Madytos. Chestiunea localizării Vicinei (ibid., n. 5) nu o consider nici în prezent rezolvată 77. Tenedos în versiunea românească (p. 195, nr. 6) nu apare. Mai departe (ibid., nr. 7), Akindin și Varlaam 78 trebuiau portretizați succint în apa-ratul critic; rândurile de jos conțin greșeli de tipar. La n. 7 (tot p. 195) vedem vocabula hesihastă; obișnuit, în textele tipărite la noi, ne întâmpină: isihastă, isihasm 79.

Cor (din p. 197, nr. 8) se va substitui cu grup sau ceată. După aceea, marea biserică (ibid., nr. 9; p. 201, r. 1 de jos) necesită inițiale majuscule 80. Statornicirea (p. 199, r. 8 de sus) se va înlocui cu întremarea (κατάστασις). Traducerea privind acel synthronon (ibid., r. 1 de jos) e mai exactă decât cea din p. 361

75 Astfel apare în FHDR, III, p. 303 (n. 172) et passim.76 Ibidem, p. 548, nota. O prezentare impresionantă a caracterului lui Șerban aparține regretatului

bizantinist P. Năsturel; am reprodus-o în Miscellanea, p. 222. Rândurile în elină le-am preluat din ediția de la Bonn, I, p. 146, a operei lui Ioan Cantacuzino.

77 Em. Popescu, Configurația religioasă la Dunărea de Jos în ajunul și după Cruciada a IV-a, în IMV, II, p. 155; Al. Madgearu, Despre două recente tentative de localizare a Vicinei, în Pontica, 2015-2016, p. 67.

78 ODB, I, p. 45 (Grigorie Akindinos) și p. 257 (Varlaam Calabrezul).79 FHDR, III, p. 497; Românii în mișcarea isihastă (sub îngrijirea lui V. Cândea), Iași 1997.80 Precum în FHDR, III, p. 489.


(r. 3 de jos). La n. 15, penultimul rând, în loc de apsidă se va citi absidă. Punctele de suspensie din p. 203 se vor completa cu Țara Românească. În p. 205, n. 18 (și în p. 257, r. de jos) se va lectura mitropolitan (nu metropolitan). Într-una din p. 207 (mijloc) se va întregi prin omiterea liniuței. În p. 210 (r. 3 de jos) câteva cuvinte grecești lipsesc. Volodimir, din p. 211, nr. 14, este Vladimir (Suzdal) 81. Apoi, „au referire la însuși Dumnezeu” (ibid.) se va refor-mula așa: trece/se ridică la... (εἰς αὐτὸν τὸν Θεὸν τὴν ἀναφορὰν ἔχει). La nr. 15 (r. 4 de jos), înainte de tron trebuie pus un pe. În rândul 3 infra, construcția de tipul „lojile din dreapta ale catechumenatului” nu este adecvată. În realitate, sinodul s-a întrunit în Katechoumena (sala din dreapta), din sec. VII încăperea bisericii numită astfel în amintirea catehumenatului 82. Împăratul bulgar (p. 219, nr. 21) era de așteptat să apară ca țar, iar „au fost îndrăgite” poate lăsa locul altei expresii, mai potrivite: au fost acceptate (ἐστέρχθησαν). ”Împărăția” din p. 221, r. 7 de sus, va fi ștearsă pentru alt termen, Maiestate. Ipopsifiu (p. 222, nr. 25; p.224, nr. 28 și 29) fiind și în română 83, putea fi reprodus. Expresia „din urmă” (p. 223, nr. 25, ultimul rând) poate să dispară, neavând corespondență în original. În p. 223 (nr. 26), în loc de „cărți de acuzare” vom nota petiții 84 de acuzare. La n. 47, Myralikiei se vor separa. Eludăm vexaținune (p. 229, r. 6 de jos) pentru vexație.

Taxiarhul din p. 230 e tradus exagerat cu căpitan; este arhanghelul 85 Mihail. Categumenul (p. 231) reprezintă egumenul cu hirotonie 86. Numele ținuturilor supuse stavropighiei Peri (în p. 230, cu deformări în textul grecesc) se pot compara - cele traduse în p. 231 - cu denumirile aflătoare în studii speciale 87, unde și Dragoș (pp. 231 și 233) e scris Drag 88. Pag. 235 (nr. 37) reclamă altă îndreptare: Instrucțiune, nu Scrisoare. În loc de „obieciul” (ibid.) trebuia: cutuma sau obiceiul bisericesc; în original nu există pendantul pentru îndemn, adică παραίνεσις. „Sfântul” (din p. 237, nr. 39) nu se găsește în original. Apoi, βάρος (tot p. 237, nr. 40) are înțelesul de apăsare, nu de blestem.

În p. 243 (nr. 47) nu e vorba de Isaac din Moldova, ci de Iațco derivat din Iachint 89. Adverbul „acolo” din rândul de deasupra celui cu kanonikon, nu se află în textul elin (adică ἐκεῖθεν), fiind în plus. Se are în vedere arhiereul constantinopolitan, nu cel moldovean. Apelativul mănăstirioare (ibid.), întâlnit

81 ODB, III, p. 1979.82 Ibid., II, pp. 818-819.83 Braniște, Dicționar..., p. 222.84 GEL, p. 1047.85 L. Peținis, op. cit., p. 391.86 V. Muntean, Byzantium..., p. 119.87 I. Chirilă, Pași spre instituționalizarea vieții bisericești din Transilvania. Cazul Mănăstirii

Peri, în IMV, II, p. 597 și urm.88 Ibidem, pp. 599 și 617.89 Chr. Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, București 1975, p. 160; V. Muntean, Byzantium...,

p. 128 (cu detalii); în consecință, n. 78 din p. 243 (FHDR, IV) se va omite.


și în alt loc, este ieșit greșit la tipar (trebuia mănăstioare) 90. Termenul dichiu existând și în română, cum am văzut, trebuia redat în varianta românească (p. 245) ca atare, nu ca „persoană îndreptățită”. În p. 247 (r. 12 de jos) iarăși lipsește dichiul din versiunea românească. În p. 249 (r. 2 de jos), în loc de a citi se va lectura a vorbi (de la λέγω, cu sensul primar). În p. 251 (r. 2 de sus) apare în plus prelat, cuvânt lipsă în textul elin. „Concursul grației lui Dumnezeu” (aceeași p. 251, r. de jos) constituie o sintagmă exacerbată; era simplu să se spună că persoana în cauză se bucura de ajutorul lui Dumnezeu. Adjectivul ortodoxă (pe lângă Biserică, p. 253, r. de jos) este omis nejustificat în versiunea românească. M. Gedeon (p. 259, n. 94) se putea scrie și Ghedeon 91.

Pammakaristos nu se cheamă mănăstirea (p. 263, r. 3 de sus), ci Fecioara Maria – patronul spiritual sau hramul acelui lăcaș sacru 92. În p. 265 (nr. 61), aș fi tradus ὡς καλὸν ἄνθρωπον (din p. 264) nu „ca fiind bun bărbat”, ci ca om bun. După puterea (ibid.) a se intercala harul, ca în original; la nr. 62, arhonții despotikoi sunt văzuți „de rangul al doilea”, după ce în p. 223 erau chiar „de seamă” (tâlcuirea aceluiași traducător!). În p. 269 (nr. 64) Medeia = Midia 93. Problema Arhiepiscopiei Ohridei (p. 271, n. 106) – foarte controver-sată – se va limpezi, cred, când va vedea lumina tiparului comunicarea pe această temă a Prof. Alexandru Elian din 1947 94. Ἀπόφασις se va traduce prin lămurire 95, nu prin hotărâre (p. 273, r. deasupra nr.-ului 67). Afacerea (p. 275, r. 14 și 6 de jos) aș eluda-o pentru: lucrul ce se face/fapta sau situația. Tot la p. 275 (r. 8 de jos) și în p. 277 (r. 7 de sus), în loc „să blagoslovească” se va introduce sintagma să sfințească (ἁγιάζῃ).

În legătură cu viețuirea chinovială – sau idioritmică – de la Athos, cu concluzia nefondată a traducătorului că la Cutlumuș (se scrie cu ș, nu cu s) s-ar fi adoptat “viața de sine” (idioritmia) (p. 279, r. 7 de jos), cercetări mai noi au demonstrat realitatea că această „lavră a Țării Românești”, cum mai era denumită acea mănăstire, a rămas cu regim chinovitic și după ce Hariton va ajunge mitropolit în Muntenia 96. Ediția diplomatică a lui P. Lemerle nu s-a publicat la Paris în 1946 (ibid., r. 5 de sus), ci în 1945 (retipărită înainte de decesul distinsului bizantinist). Eforul (p. 282) nu poate fi egalat cu stăpânul mănăstirii în cauză (p. 283), având sensul de administrator laic, de manager. În tradiția răsăriteană se zice că egumenul poartă cârjă, nu baston (p. 285). În § 2 din p. 287, în loc de: „cu voința, hotărârea și îndemnul protului de atunci din Sf. Munte, adică a ieromonahului sfintelor mănăstiri Teodosie și a

90 I. Stanciu, Dicționar religios, București 1994, p. 164.91 Al. Elian, Bizanțul, Biserica și cultura românească (ed. V. V. Muntean), Iași 2003, p. 86, n. 257.92 H. -G. Beck, Kirche..., p. 215.93 Echivalare în FHDR, III, p. 493. 94 În curs de apariție în SMIM.95 DGF, p. 250.96 P. Năsturel, Le Mont Athos et les Roumains, Roma 1986, p. 50.


preasfințitului mitropolit de Hierissos și din părțile Sf. Munte, Iacov...”, vom tălmăci mai fidel așa: „cu voința, hotărârea și asentimentul (συναινέσει) iero-monahului Teodosie, protul de atunci al sfintelor mănăstiri din Sf. Munte, și ale preasfințitului mitropolit al cetății Hierissos și – la noi (καθ᾿ἡμᾶς) – al Sf. Munte, chir Iacov...”

După καίσσαρος (nu cu doi σ ) nu trebuia pus sic (p. 290, r. 15 de jos), întrucât tatăl-socru (Voihna) al lui Ioan Uglieša 97 (nu Ugleș, cum apare în p. 291), a avut cu adevărat titlul de cezar. E nefirească și tălmăcirea de genul: „cuvenita cinste din partea vlahilor a proedriei” (p. 293, r. 7 de sus); o refor-mulez în acest mod: „cuvenita cinste a întâietății din partea românilor”. Ἰταμός și ἀσύστροφος nu înseamnă „nestăpânit și lipsit de rușine” (p. 293), ci „obraz-nic și dezordonat”. Tot în p. 293 (r. 7 de jos), Sf. Munte trebuie înlocuit cu Cutlumuș. Constructorul „legiuitului cort înălțat de Moise” (p. 293, r. de jos) este Bețaleel, cf. Exod 31, 2; grecii au pronunțat puțin diferit: Beseleil.

În locul expresiei consacrate „doi bănuți” ai văduvei (Luca 21, 2), în p. 295 (r. 1 de sus) vedem „doi oboli...”; nu este o greșeală ca la „păstor al dreptății” (p. 297, r. 1 de jos); trebuia „păstrător al dreptății” (= dikeofilaxul). Din păcate, protopopul Mihail, călugărit la Athos sub numele de Melchisedec (p. 301, r. 11 de sus), va ajunge prizonier la turci 98. În p. 302 (în dreptul cifrei 145 din text) trebuie corectat termenul grecesc astfel: ἐκτεθείσης , iar un rând mai jos în loc de τὲ se va scrie τὸ. În p. 305, un termen tradus eronat: nu stăpânitori, ci arhonți. Mai jos, mănăstirii Vatopedi i se va adăuga atributul imperială, spre a fi în acord cu indicația din original. În Calendarul ortodox nu e cuprins “izbânditorul George” (p. 307), ci “Gheorghe, purtătorul de biruință”. Mai deplină (tot p. 307, mijloc), neavând grad de comparație, vom adopta o altă expresie, sinonimă: mai mare.

Expresia περὶ τὴν Βλαχίαν (p. 308) s-a tradus greșit: “în preajma Vlahiei” (p. 309); trebuia în regiunea sau zona Vlahiei. Apoi, nu “din Eleusa”, Eleusa fiind supranumele Maicii Domnului. În p. 311 (§ 3 de jos), Maria Voichița 99 - nu Maria de Mangop - putea coresponda cu patriarhul constantinopolitan. La p. 313 (r. 2 de sus), în loc de “au fost creați […] mitropoliți”, mai românește se spune: au fost făcuți… Corect trebuia transliterat antroponimul din p. 314 ca Dobrotiță 100, și nu ca Dobrotici, deși și în acest chip despotul dobrogean apare în felurite documente. Anul 6897 (din p. 319) e scris eronat în p. 318. Așezarea veșmântului Mariei în raclă la Vlaherne, nu s-a făcut pe timpul

97 P. Lemerle, Le monde de Byzance, cap. XIX, pp. 134-146; G. Moravcsik, Byzantinoturcica, I, Berlin 1958, p. 591; C. Jireček, Geschichte der Serben, II, Gotha 1918, p. 131.

98 I. Dură, File de istorie bisericească, Onești 2018, p. 20.99 D. I. Mureșan, Patriarhia ecumenică și Ștefan cel Mare, în vol. În memoria lui Alexandru

Elian (ed. V. V. Muntean), Timișoara 2008, p. 139.100 N. Iorga, Locul românilor în istoria universală (ed. R. Constantinescu), București 1985, p. 162:

Dobrotiță, de la Dobrotă – nume foarte răspândit în onomastica românească din toate regiunile.


împăratului Leon III Isaurul (p. 327, n. 10), ci al lui Leon I (457-474). Nu prin χειροθεσία (p. 331, preliminarii) se face sfințirea în vreo treaptă clericală, ci prin χειροτονία. În p. 347 (nr. 5), greșit e Arghirocastron, în loc de Anghelocastron. Substantivul κανίσκια n-are sensul de omagii (p. 353, r. 3 de sus), ci cel de “mici panere”. Cuvântul ῥόγα, pe urmă, înseamnă retribuție, nu slujbă (ibid., r. 8 de sus).

Sunt indicați greșit anii Conciliului unionist florentin 101 (p. 359, nota bibliografică). La n. 2, a se îndrepta data luptei de la Mantzikert: nu 19, ci 26 august 1071 102. În p. 361 (partea introductivă), se va preciza că mitropolitul Moldovei Teoctist (având anii de păstorire eronați) a fost sfințit de Nicodim al Peciului, cu acordul Patriarhiei de Constantinopol 103. Nu ne este necunoscut numele episcopului de Polianina strămutat în scaunul moldovean (p. 365, n. 2); se numea Macarie 104. Eleusa, în românește, trebuia să fie articulată: Îndurătoarea. Fiind explicat, mesazonul – și nu mijlocitorul (pp. 365 și 367) - trebuia să apară și în restul versiunii românești. Διορθῶσαι semnifică: „să fie îmbunătățită/îndreptată”, nu reformată (p. 367, § de sus). Vocabula „promoțiunea” (ibid., r. 5 de jos și p. 371) aș schimba-o cu promovarea. Unii ierarhi ortodocși n-au făcut „figură de vedete” la Florența (p. 373, nr. 6), πρόκριτοι însemnând aleși/distinși/notabili. Ceva mai jos trebuia însemnat Melnik 105 (nu Melenic). Sf. Cyril (p. 377, nr. 10) trebuia spus că e Chiril, arhiepiscopul Alexandriei. Nu este o expresie fericită clauza Filioque (p. 379); aș zice: adaosul Filioque. Adverbul ῥητως (p. 378) e mai firesc să apară și în românește (ritos), decât acel expres (din p. 379). Aș mai renunța la adunare (ibid., r. 8 de jos) pentru întrunire.

Iviria nu a avut împărat (p. 383), ci numai rege. Apoi, Friedrich al III-lea n-a fost cârmuitorul Austriei (p. 385, preliminarii), ci al Germaniei. În aceeași pagină lipsește ziua în care a căzut Constantinopolul sub turci, anume 29 mai. Ultimul împărat bizantin, Constantin XII 106 (nu XI, ca în p. 517, n. 253), nu a fost „regele cerșetor” (tot p. 385, r. de jos), ci săracul împărat. După „Ungaria îndurerată” (p. 387, r. 5 de jos), cuvintele ce urmează nu se regăsesc în textul original decât parțial. În fine, în p. 389 (r. 3 de jos), nu ascultați-mi, ci credeți-mi (πιστεύσατε) cuvântul. Socotesc că γνῶσις poate fi redat în românește mai adecvat nu prin știință (p. 395, r. 2 de jos), ci prin cunoaștere/înțelepciune. În subsidiar, „necredința din oști...” (p. 399, r. 3 de jos) s-ar tâlcui mai bine cu neîncrederea (δυσπιστία). Nici termenul întocmirile (din p. 407, nr. 8) nu e cel mai bine ales; aș fi zis: τὰς παραταγάς = dispozițiile [de luptă].

101 Amănunte la V. Muntean, Istoria creștină generală, II, București 2008, p. 67 sqq.102 M. Psellos, Cronografia (cit.), p. 253, n. 18.103 D. I. Mureșan, Patriarhia..., p. 100.104 Al. Elian, Bizanțul..., p. 66, n. 183.105 ODB, II, p. 1337.106 S. Dașkov, Împărați bizantini (trad.), București 1999, p. 506; Beck, Kirche..., p. 802.


Nu e sigur faptul că ienicerul Hamuzas l-a ucis pe regele ungur la Varna (p. 413, r. 5 de sus); posibil să fi fost Koca Hizir 107. Ultimele rânduri din p. 415 le voi structura astfel: „Slavă/mărire și putere, și cinste (τιμή) [...], Treimea Sfântă și în trei străluciri [...], proslăvesc măreția voastră” 108.

La p. 423 (nr. 11) Mircea cel Bătrân e calificat „domnul misilor”; trebuia specificat că – sub această denumire arhaizantă – se ascund românii. Dunărea nu este râu (p. 439). În p. 443 (n. 23), în loc de anul 1456 se va trece 1424 109; în p. 369 (n. 8) observăm septembrie 1423, ca dată a plecării personajului imperial Ioan, din Asprokastron spre Ungaria. Traducerea mai nouă a expresiei oὐ πάνυ τι εὐνομούμενον = „nu prea civilizat” (p. 455, r. 2 de sus), nu se confirmă; cea veche, a lui V. Grecu, e însă acceptabilă: „cu legi nu prea bune”, aceasta fiind întărită printr-o precizare ulterioară (infra): neamul românesc „nu se conduce după legi prea bune”. Bătălia de la Rovine s-a dat, după unii autori, în octombrie 1394 (cf. P. 457, n. 35), după alții în 1395 110. Emendația operată de H. Ditten (p. 459, n. 52): δόκιμον prin δακικόν, o socotesc (nu ca traducătorul de acum) întemeiată. Pristina (p. 495, r. 4 de jos) trebuie scrisă cu ș, iar Becskerek (p. 529, n. 50) redat ca Becicherec. Patriarhul Ioachim nu a murit din „trecere cu vederea” (p. 549, r. 2 de sus), ci pentru disprețuire (περιφρόνησις). Alt patriarh constantinopolitan, Teolipt (1513-1522) a fost invitat de Radu de la Afumați (cel sigur, comparativ cu ceilalți pomeniți pro-vizoriu în n. 6) să pregătească marele mir, nu „să facă sfântul maslu” (p. 549, mijloc). Înaltul ierarh l-a convins pe același Radu nu „să zidească biserica Atotfericitei” (Pammakaristos), ci să o restaureze (ἀνακτίσῃ), să o refacă. În p. 549 (r. 4 de jos), conducătorii se vor citi arhonți. Și locuțiunea „Constantin, fiul [sic] lui Zilygov” (p. 561, nr. 6) trebuie îndreptată în felul următor: Constantin, domnul (ἀφέντης, p. 560) de la Žegligovo 111, de unde și numele de Constantin Žegligovac.

La Indicele, incomplet, voi remarca – selectiv – unele nepotriviri (cele nereținute în paginile anterioare). Blacherne/Vlaherne (p. 570) a fost și biserică, ceea ce nu se menționează. Castamonitu (termen anunțat în p. 576, în drept cu Kastamonitu) nu apare la locul său în p. 571, ci în p. 572: Constamonitu!

107 A. Decei, Istoria Imperiului otoman până la 1656, București 1978, p. 93.108 În Acatistier (Timișoara 2010, p. 35) găsim expresia „în trei sori”. În continuare, traducerea din

FHDR: „Slavă și putere și mărire [...], Treimei sfinte și de trei ori luminate: slăvesc măreția voastră.”109 Ioan al VIII-lea Paleologul - revenind din Italia și Ungaria - în toamna anului 1424 se găsea

în Moldova. De la Cetatea Albă s-a îndreptat pe apă spre Constantinopol; cf. Ș. Papacostea, Un humaniste italien au service de Byzance en Europe Centrale au XVe siècle, în Études Byzantines et Post-Byzantines, V, 2006, p. 374 (și n. 15).

110 V. Muntean, Contribuții..., pp. 80-83; Ș. Papacostea, Evul Mediu românesc, București 2001, pp. 71-74.

111 C. Jireček, Geschichte der Bulgaren, Praga 1876, p. 586 (sub voce).P.S. : Mulțumesc și pe această cale Dlui acad. Andrei Pippidi care – după lecturarea întregului

material - a apreciat remarcile mele ca fiind „corecte, chiar hipercorecte uneori”.


La hagiografie se pot adăuga mai multe cifre: 93, 113, 115, 139. Pag. 593 (din p. 575, sub voce: Ioachim) nu este în cartea de față, care are doar 588 pagini. Markos (p. 577), fără justificare, e dublat. Din nefericire, moesii (p. 578, sub verbo) sunt numai bulgari! Proilavon (din p. 553) lipsește la Index. Skopje este scris de două ori în pp. 580 și 581. Ar fi trebuit ca toate toponimele și antroponimele din actualul tom IV să fie asemănătoare – dacă nu identice – cu cele din vol. III din Fontes. Și termenii grecești principali (didascali, pareci, protostrator, strategi ș.a.m.d.) puteau fi inventariați în Indice.

Cum am precizat și la început, sublinierile de mai sus nu diminuează însem-nătatea acestei lucrări, o realizare deosebită a istoriografiei noastre.