1

STUDIUL PIEŢEI DE DESFACERE A FRUCTELOR PROASPETE ŞI USCATE ÎN ŢĂRILE BALTICE

PROIECTUL COMPETITIVITATEA AGRICOLĂ ŞI DEZVOLTAREA ÎNTREPRINDERILOR (ACED)

MAI 2012

Acest raport a fost posibil de elaborat cu sprijinul acordat de poporul American prin intermediul Agenţiei

Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Conţinutul este responsabilitatea exclusivă a

DAI şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al USAID sau al Guvernului Statelor Unite.

ACED Agricultural Competitiveness and

Enterprise Development Project

2

STUDIUL PIEŢEI DE DESFACERE

A FRUCTELOR PROASPETE ŞI

USCATE ÎN ŢĂRILE BALTICE

Titlul programului: Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED)

Sponsor Oficiul USAID : Oficiul Regional de Contractare USAID/Ucraina

Numărul Contractului: AID-117-C-11-00001

Contractor: DAI

Data Publicării: Mai 2012

Autori: DAI/ACED/Peter White şi Alexandru Belschi

Opiniile autorilor exprimate în această publicaţie nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Agenţiei Statelor Unite

pentru Dezvoltare Internaţională sau a Guvernului Statelor Unite

.

3

CUPRINS

CUPRINS ........................................................................................................................................................ 3

SUMAR EXECUTIV ......................................................................................................................................... 4

1. INTRODUCERE ....................................................................................................................................... 6

2. DESCRIERE GENERALĂ A PIEŢEI DE FRUCTE DIN STATELE BALTICE ...................................................... 8

3. INFORMAŢII DE PIAŢĂ PRIVIND FRUCTELE STUDIATE ............................................................................ 12

3.1. MERE ................................................................................................................................................ 12

3.2. STRUGURI DE MASĂ ......................................................................................................................... 21

3.3. PIERSICII ........................................................................................................................................... 29

3.4. TOMATE ........................................................................................................................................... 32

3.5. PRUNE USCATE ................................................................................................................................. 39

3.6. Nuci .................................................................................................................................................. 44

4. CANALE DE DISTRIBUŢIE ......................................................................................................................... 47

4.1. STRUCTURA PIEȚEI ........................................................................................................................... 47

4.2. FORMAREA PREŢURILOR.................................................................................................................. 51

5. CERINŢELE CE AFECTEAZĂ FURNIZORII ................................................................................................... 52

6. CERINŢE LEGALE PENTRU IMPORT ŞI COMERŢ ....................................................................................... 56

6.1. REGLEMENTĂRILE DE IMPORT ......................................................................................................... 56

6.2. CERTIFICARE DE RAMURĂ ................................................................................................................ 57

6.3. CERINŢE FAŢĂ DE AMBALARE ŞI ETICHETARE .................................................................................. 58

7. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ................................................................................................................. 59

7.1. CONCLUZII GENERALE ...................................................................................................................... 59

7.2. RECOMANDĂRI ................................................................................................................................ 60

ANEXE .......................................................................................................................................................... 62

4

SUMAR EXECUTIV

Piaţa Baltică (Estonia, Letonia şi Lituania) este mică, cu numai 6.6 milioane de cetăţeni, dar aceste ţări

sunt net importatoare de fructe. Importul mediu total net de fructe ajunge la 270-280 mii tone pe an.

Adiţional la consumul intern, ţările Baltice, în special Lituania, este un punct important de tranzit pentru

UE şi loturile de peste ocean de fructe destinate pentru Rusia şi Belorus. Aproximativ jumătate din

cantitatea de fructe importată în ţările Baltice este ulterior re-exportată, marfa principală fiind merele

poloneze pentru piaţa rusească.

Consumatorii de pe toate cele trei pieţe, în special Estonia au o abordare de consum foarte patriotic. Ei

preferă fructele şi legumele produse local faţă de cele importate, chiar cînd preţurile sunt mai înalte, iar

calitatea mai joasă. Aceasta se referă mai mult la merele, tomatele locale şi legumele “mix pentru

ciorbă” (cartofi, varză, sfeclă, ceapă şi morcovi) în timp ce alte fructe şi legume sunt produse în cantităţi

foarte limitate şi nu constituie un factor major pe piaţă.

După colapsul Uniunii Sovietice, produsele moldoveneşti şi-au pierdut poziţia în regiune şi cota de piaţă

a fructelor moldoveneşti este minusculă - 0.3%. Această cotă se referă mai mult la nucile moldoveneşti

care este unicul produs care la moment este competitiv pe piaţa baltică. Strugurii moldoveneşti se

comercializează la moment în cantităţi foarte mici, dar au un potenţial de nişă. În pofida faptului că piaţa

consumă în mare parte struguri albi, concurenţa pentru nişa de piaţă ce ţine de strugurii negri nu este

aşa de mare şi cu o anumită promovare a produsului, producătorii moldoveneşti trebuie să fie capabili

să-şi sporească nişa sa de piaţă.

Merele moldoveneşti, paralel cu producerea locală semnificativă a ţărilor Baltice, merele ieftine din

Polonia şi sistemul protector de Preţ Minim de Intrare (PMI) nu au nici o oportunitate pe piaţa Baltică.

Cît despre piersici, PMI şi necorespunderea la sistemul integrat de management al lanţului frigorific

reţelelor de răcire constituie bariere serioase de a pătrunde pe piaţă. Nu există bariere de comerţ pentru

prunele uscate moldoveneşti şi calitatea lor corespunde cerinţelor de piaţă. Oricum, prunele uscate

moldoveneşti au dispărut de pe piaţa Baltică datorită presiunii puternice asupra preţurilor din partea

furnizorilor de peste hotare, în special Chili. Tomatele moldoveneşti pot fi competitive în ţările Baltice,

dacă ele nu vor fi livrate cînd cele produse local sunt disponibile şi preţurile nu vor fi fixate în

conformitate cu preţurile altor ţări furnizoare. Reţelele cu amănuntul domină vînzările cu fructe şi

legume în ţările Baltice cu o cotă de piaţă de 60-80% în dependenţă de ţară. Factorii critici pentru

sectorul cu amănuntul, incluzînd calitate înaltă, fructe cu aspect atrăgător, perioadă de achitare extinsă

şi livrare stabilă a produselor au forţat producătorii moldoveni să fie dependenţi de pieţele deschise,

inhibînd serios creşterea şi dezvoltarea unei pieţi reale.

Datorită pieţei comune cu alte ţări din UE, împreună cu restricţiile PMI şi dimensiunea redusă a pieţei în

ansamblu, importatorii baltici preferă să aducă loturi mixte de produse de pe pieţele angro ale UE, cum

ar fi Olanda şi Polonia. Pentru ai convinge de a aduce camioane cu un singur produs din afara UE,

furnizorii moldoveni trebuie să fie competitiv cu preţul oferit, aspectul fructelor şi termenii de livrare.

5

Perioada cea mai bună pentru a livra struguri de masă moldoveneşti pe piaţa ţărilor Baltice începe din

luna iulie pînă în decembrie. De la jumătate de ianuarie, reţeaua cu amănuntul opreşte importurile

furnizorilor Europeni şi se orientează la livrările de peste ocean. Cea mai importantă regulă pentru

importul tomatelor este “mai degrabă – mai bine” şi fereastra pentru import, dacă preţul este stabilit

corect, este deschisă pînă în iulie, înainte de a se începe producerea locală masivă în ţările Baltice.

Pentru miezul de nuci, cea mai bună perioadă pentru exportatorii Moldoveni în ţările Baltice începe din

luna octombrie pînă la Paşti.

Nu există cerinţe specifice de ambalare pentru a exporta fructe pe piaţa Baltică, atîta timp cît ambalajul

pentru fructe le protejează suficient de la deteriorare. Dacă ambalajul satisface această cerinţă, el va fi

acceptat de către cumpărător indiferent de faptul că este din lemn, carton sau plastic.

Toate cele trei ţări Baltice au adoptat legislaţia UE şi practicile de afaceri, deci conformarea la

standardele de marketing ale UE este extrem de importantă. Adiţional, GlobalGap şi HACCP rapid cîştigă

în popularitate cu toate că la moment nu sunt un “trebuie”.

Un producător din Moldova dispus să lucreze cu un distribuitor sau reţea cu amănuntul pe bază de

termen lung trebuie să fie pregătit să accepte achitările în cel puţin 14-30 zile. Conformarea la cerinţele

minime de calitate, livrări constante, preţuri competitive şi extremă atenţie la aspectele ce ţin de

siguranţa alimentară sunt, de asemenea, foarte importante.

6

1. INTRODUCERE

Despre ACED

ACED reprezintă un proiect cu o durată prevăzută de 5 ani, cofinanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare

Internaţională (USAID) şi Corporaţia „Provocările Mileniului” (MCC), implementat de compania

„Development Alternatives, Inc.” (DAI). Obiectivul principal al acestui proiect constă în sporirea

succeselor sectorului agricol moldovenesc în producerea şi comercializarea produselor cu valoare

adăugată înaltă atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. ACED se va concentra asupra unui număr

limitat de lanţuri valorice în agricultura de valoare înaltă, care vor beneficia de suportul programelor noi

ale MCC în scopul sporirii capacităţilor de irigare în localitate rurală şi al asigurării profiturilor fermierilor

şi ale economiei rurale. Pentru a întări lanţurile valorice existente şi a favoriza dezvoltarea unor lanţuri

noi, programul va oferi o combinaţie de instruire tehnică şi administrativă, asistenţă tehnică şi servicii de

marketing.

Scopul studiului dat al pieţei de desfacere este a da participanţilor lanţului valoric al fructelor din

Moldova (producători, întreprinderi de ambalare, achizitori ş. a.) să înţeleagă mai bine piaţa Baltică a

produsele lor şi cerinţele de intrare pe piaţa aceasta. Studiul dat al pieţei de desfacere a inclus

următoarele produse proaspete: mere, struguri de masă, piersici, tomate, miez de nucă, precum şi

prunele uscate.

Obiectivele generale ale studiului dat al pieţei de desfacere sunt:

A analiza cererea unei pieţe concrete: volumul, tendinţele, preferinţele şi cerinţele

consumatorilor, şi structura generală (categoriile de producţie, segmentele de preţ, şi canalele

de distribuţie).

A determina cerinţele comercianţilor cu amănuntul/angrosiştilor în privinţa furnizării (ambalaj,

calibrare, soiuri, volume, preţuri standard etc.).

A compara produsele din Moldova cu produsele competitive, deja prezente pe piaţă, pentru

depistarea calităţilor de concurenţă puternice şi slabe.

A identifica factorii-cheie determinanţi care, probabil, vor influenţa piaţa în următorii 5 – 10 ani.

Obiectivele specifice ale studiului dat al pieţei de desfacere presupun răspunsul la următoarele întrebări:

Care sunt cerinţele decisive ale cumpărătorilor concreţi către fiecare produs analizat (soiuri,

calitate, determinarea preţurilor, volum, livrare, ambalaj, certificare)?

Care sunt calităţile de concurenţă puternice şi slabe ale produselor sus-numite pe piaţa baltică?

Care este „scara de formare a preţurilor” pentru întreg canalul de distribuţie – importatori,

angrosişti, şi comercianţi cu amănuntul?

Care sunt cerinţele de ambalare ale pieţelor angro şi cu amănuntul?

7

Care sunt preferinţele şi tendinţele consumatorilor locali cu privire la soiuri, dimensiuni şi alte

atribute ale producţiei?

Există în ţările baltice unele nişe de piaţă importante, cum ar fi comerţul ecologic sau comerţul

echitabil, şi dacă există, care sunt caracteristicile lor cu privire la produse, cantitate, diferenţă de

preţ, şi canale de distribuţie?

Cine sunt cei mai importanţi cumpărători pentru fiecare produs studiat?

Care este reputaţia Republicii Moldova în calitate de furnizor de fructe proaspete pe această

piaţă?

Care sunt termenele de plată obişnuite pentru fructele proaspete importate pe piaţa baltică?

Metodologie utilizată

Rezultatele studiului dat se bazează pe informaţiile primare şi secundare colectate din diferite surse.

Pentru colectarea informaţiilor secundare, ACED a angajat compania autohtonă de cercetare „Magenta

Consulting” care utilizează metoda de cercetare de birou şi interviuri prin telefon, ceea ce a oferit

informaţiile statistice despre producţie şi comerţ, precum şi datele despre dinamica preţurilor cu

ridicata, cerinţele legislative. Informaţiile oferite de „Magenta Consulting”, au fost confirmate şi

completate de echipa ACED cu ajutorul cercetării de birou asemănătoare şi prin utilizarea resurselor

informaţionale gratuite şi cu plată, cum ar fi: baza de date „UN Comtrade”, „Global Trade Atlas”

(„Atlasul de comerţ mondial”), Eurostat, „Euromonitor”, ş.a.

Structura raportului

Acest raport include un sumar executive succint, introducere, descriere generală a pieţei de fructe

Baltice, informaţie de piaţă pe produs specific fiecărui tip de fructe studiate. Adiţional, raportul prezintă

o descriere a canalelor de distribuţie, cerinţele cumpărătorilor şi cerinţele guvernamentale ce ţin de

import. La sfîrşitul raportului sunt oferite concluzii şi recomandări specifice pentru producătorii

moldoveni. Anexele includ o listă de contacte a potenţialilor cumpărători, cerinţe vamale ale UE şi

standarde de marketing ale UE.

8

2. DESCRIERE GENERALĂ A PIEŢEI DE FRUCTE DIN STATELE BALTICE

Informaţie generală

Statele Baltice (Estonia, Letonia, şi Lituania) sunt situate în partea de centru-nord al Europei pe

perimetrul de est al Mării Baltice şi de-a lungul hotarelor de vest cu Federaţia Rusă, cu Polonia în partea

de sud şi Finlanda în partea de nord. Suprafaţa teritorială a statelor este următoarea: Estonia - 45.2 mii

km2, Letonia - 64.4 mii km2 şi Lituania - 65.3 mii km2. Populaţia totală constituie aproximativ 6.6

milioane cetăţeni; cea mai populată ţară fiind Lituania cu 48% cetăţeni, urmată de Letonia cu 32% şi

Estonia 20%. Cel mai înalt PIB pe cap de locuitor în aceste trei ţări, conform datelor FMI din 2010, este

Estonia cu $16,880, urmată de Lituania - $13,190 şi Letonia – $12,226.

Accesul la mare şi poziţionarea geografică între ţările cu

populaţie sporită face regiunea un punct important de tranzit

pentru toate tipurile de mărfuri, inclusiv fructe proaspete şi

uscate şi legume.

Toate trei ţări dispun de porturi maritime cu toate că portul

Klaipeda din Lituania este cel mai activ datorită costurilor de

deservire relative joase şi fiindcă este unicul port Baltic care nu

îngheaţă. Portul din Riga este mai scump iar portul din Talin

este aproape de Saint-Petersburg fapt ce creează o concurenţă

semnificativă. Multe livrări de peste ocean ajung în portul

Klaipeda care este mai ieftin decît cel din Rotterdam, cu toate

că transporturile mari destinate pentru ocean nu pot intra în

port şi sunt utilizate luntre mici pentru a prelua marfa.

Tabloul 1. Harta statelor Baltice

Datorită dimensiunii reduse a Statelor Baltice piaţa de fructe în aceste state este tot mică, deşi este

interesantă pentru producătorii moldoveni datorită distanţei relativ scurte, reputaţiei bune a produselor

moldoveneşti şi producerii locale (Baltice) foarte limitate. Ţările baltice au o producere de “mix de

legume pentru ciorbe” bine dezvoltată, incluzînd cartofi, varză, rădăcinoase, ceapă şi morcov. Alte

legume, cum ar fi tomatele, sunt produse preponderant în sere şi volumul nu este îndeajuns pentru a

satisface cerinţele pieţei. Dacă să ne referim la fructe proaspete şi uscate, numai producerea de mere

este mai mult sau mai puţin dezvoltată şi aceasta este în marea majoritate în Lituania şi întro măsură

mai mică în alte ţări Baltice care paralel cu alte fructe sunt în exclusivitate importate.

9

Comerţul cu fructe

Graficul 1. Dinamica importurilor brute şi nete de fructe în statele Baltice, mii tone

1

Graficul din partea stîngă arată dinamica

importurilor brute şi nete (excl. re-exporturile)

pentru toate tipurile de fructe. Luînd în

considerare producerea şi prelucrarea fructelor

foarte limitată, piaţa de consum se echivalează

mai mult sau mai puţin cu importurile nete de

fructe. După cum se observă din grafic, circa

jumătate din volumul de fructe importate sunt

ulterior re-exportate, destinaţia principală fiind

Rusia. Volumul importurilor nete de fructe a fost

destul de stabil în perioada anilor 2008-2010 şi

varia între 270-280 mii tone.

Sursa: bazat pe baza de date ONU Comtrade

Lituania, fiind o ţară mai mare, cu o poziţionare geografică mai strategică, este punctul principal de

logistică pentru re-exporturile de produse de peste ocean şi alte ţări ale UE spre Rusia şi Belarus.

Graficele de mai jos prezintă în procente importurile brute şi nete de fructe ale diferitor ţări. Dacă ne

referim la importurile brute, Lituania are circa două treimi (64%) din importurile Statelor Baltice, dar

dacă se exclud re-exporturile, procentul dintre aceste ţări se egalează considerabil.

Graficul 2. Importuri brute de fructe în statele Baltice după ţări în 2010

Graficul 3. Importuri net de fructe în statele Baltice după ţări în 2010

Cel mai important tip de

produs proaspăt re-exportat

sunt merele poloneze livrate

prin ţările Baltice către

Rusia. Acestea sunt urmate

de citrice, piersici şi prune.

Companiile mari de

distribuţie Baltice dispun de

un canal bine dezvoltat ce

aprovizionează importatorii

şi supermarketurile ruseşti.

Sursa: bazat pe baza de date ONU Comtrade

1 Importul brut reprezintă importul total al produsului în ţară. O parte din importul brut este ulterior re-exportată în alte ţări şi importul net

reprezintă volumul produselor ce rămîn în ţară.

0

100

200

300

400

500

600

700

2006 2007 2008 2009 2010

gross fruitimport

net fruitimport

Estonia 14% Letonia

22% Lituania 64%

Estonia 26%

Letonia 38%

Lituania 36%

10

Graficul de mai jos arată procentul de fructe importate (net) în ţările Baltice.

Graficul 4. Fructe principale net importate în statele Baltice după volum

După cum se observă din graficul 4, atunci cînd e

vorba de importuri nete, merele nu sunt fructul

principal şi constituie numai 9% din totalul de

fructe importate pentru consumul local. Aceasta

se explică prin faptul că 60% din cererea de piaţă

pentru mere este acoperită de producerea locală

(Baltică).

Poziţia lider este deţinută de citrice (în special

mandarine şi portocale), pepeni, banane şi

struguri. Piersicii şi ananasul la fel deţin un procent

mic din importurile nete de fructe, în timp ce

volumele altor fructe importate sunt într-adevăr

nesemnificative.

Sursa: bazat pe baza de date ONU Comtrade

Graficul 5 arată ţările principale exportatoare de fructe ţărilor Baltice. După cum se observă, furnizorul

lider de fructe este Olanda în pofida unei baze de producere relativ limitate. Olanda, cu o platformă

logistică bine-dezvoltată, preţuri competitive, şi capacitatea de a pune cu uşurinţă împreună loturi mixte

pentru livrări de mărfuri dincolo de ocean, se plasează pe o poziţie foarte favorabilă. Aceiaşi situaţie

există în Belgia şi Polonia. Polonia este la fel un exportator important de mere.

Ceea ce ţine de alte ţări producătoare de fructe,

furnizorii de bază sunt Italia şi Spania, urmate de

Turcia cu toate că Turcia lent pierde piaţa datorită

logisticii mai complicate comparativ cu ţările UE şi

sistemului protector de Preţ Minim de Intrare.

Majoritatea importatorilor din ţările Baltice, inclusiv

distribuitorii şi reţelele de vînzări cu amănuntul, nu

dispun de experienţă suficientă de a importa produse

din afara UE. În cele mai multe cazuri, ei nu posedă

nici măcar informaţii despre taxele de import şi alte

bariere ce ţin de comerţ.

Graficul 5. Cota ţărilor principale exportatoare de fructe statelor Baltice în 2010, după volume

Sursa: bazat pe baza de date ONU Comtrade

De multe ori dimensiunea mică a pieţei Baltice limitează posibilităţile pentru loturile cu un singur

produs, făcînd ca loturile mixte să devină foarte populare. În general, loturile mixte din ţările din afara

UE sunt cu mult mai complicat de a fi organizate. Acesta este motivul de ce importurile din ţările din

afara UE au o cotă mică pe piaţă.

Banane 16%

Ananas 2%

Portocale 8%

Mandarine 11%

Grepfrut 3% Lămîi

3%

Struguri 15%

Pepeni galbeni

18%

Mere 9%

Piersici 3%

Alte fructe 12%

Spania 11%

Italia 14%

Polonia 6%

Olanda 37%

Belgia 4%

Germania 3%

Turcia 3%

Restul lumii 22%

11

Preferinţele şi diferenţele regionale

Există o preferinţă puternică faţă de produsele crescute local (Baltice) şi preţurile pentru asemenea

produse pot fi semnificativ mai înalte faţă de cele importate, chiar dacă calitatea este mai joasă. Acest

exemplu este foarte pronunţat în Estonia şi mai puţin pronunţat în Lituania şi Letonia. Produsele

regionale ce parvin din alte ţări Baltice de asemenea sunt mai solicitate şi au preţuri mai înalte decît alte

fructe şi legume livrate din alte ţări ale UE sau de peste ocean. Consumatorii sunt obişnuiţi cu gustul

produselor sale locale şi le percep ca fiind mai naturale şi mai proaspete. Este foarte dificil de a vinde

produsele importate în timpul sezonului de vîrf cînd pe piaţă sunt disponibile produsele locale. Fructele

şi legumele moldoveneşti încă au capacitatea de a fi percepute ca produse regionale şi îşi au locul lor pe

piaţă. Aceasta este mai pronunţat în Estonia unde consumatorii sunt mai deschişi pentru produsele ce

vin din ţările fostei Uniuni Sovietice decît în celelalte două ţări Baltice. Consumatorii estonieni încă-şi

amintesc gustul produselor moldoveneşti şi le percep ca naturale şi într-adevăr sunt pe placul lor. Lipsa

unui aspect atractiv al fructelor moldoveneşti şi politicii de comerţ protectiv a UE constituie bariere

serioase pentru penetrarea acestei pieţe.

Pieţe de nişă

Piaţa pentru produsele organice este foarte mică şi se află la o etapă iniţială de dezvoltare. Majoritatea

consumatorilor nu sunt gata de a plăti mai mult pentru fructe şi legume organice. Rotația de mărfuri

slabă contribuie la alterări înalte şi în aşa mod menţine preţurile înalte. De obicei, în supermarketuri se

poate de găsit 2-3 tipuri de fructe şi legume organice şi aceasta este pur şi simplu pentru a spori

asortimentul oferit consumatorului. În general, nu se importă volume de produse organice la nivel de

loturi de camion şi cel mai des întîlnit articol de produs organic sunt bananele. Produsele “Fair Trade” nu

există în ţările Baltice.

Tendinţele consumatorilor

Criza financiară mondială a avut un impact serios asupra puterii de cumpărare a consumatorilor Baltici.

Tendinţa din ultimii trei ani este orientată spre un accent mai mare pe preţ. Furnizorii s-au dezis de

ambalaje sofisticate pentru a reduce costurile şi preţurile ce ajung la consumatorul final, în special cînd

comercianţii cu amănuntul sunt direct implicaţi în importuri. Accentul pe preţ şi concurenţa feroce în

cadrul diferitor formate cu amănuntul duc la faptul că multe produse arată la fel şi par într-un fel

artificiale. Unica excepţie în acest context ţine de produsele crescute local care sunt preferate şi din

acest considerent preţul la importuri devine un factor şi mai important.

Axarea pe preţ face produsele de marcă mai puţin importante. Ca exemplu, cinci ani în urmă aşa mărci

ca Del Monte sau Chiquita aveau un anumit avantaj competitiv. La moment, ele concurează mai direct

cu produse fără marcă, cu accent mai pronunţat pe preţ şi valoare.

12

3. INFORMAŢII DE PIAŢĂ PRIVIND FRUCTELE STUDIATE

3.1. MERE

3.1.1. Caracteristicile pieţei de mere

Dimensiunea piețeipieţei

Sectorul de prelucrare a merelor nu este dezvoltat semnificativ în ţările Baltice, deci putem considera că

dimensiunile pieţei de mere consumate în stare proaspătă sunt determinate de volumele de producere,

exporturi şi importuri. În perioada anilor 2006-2010 dimensiunea pieţei de mere din ţările Baltice s-a

redus de la 128 mii tone la 76 mii tone. Producerea locală ce s-a confruntat cu o concurenţă severă din

partea ţărilor UE a scăzut de la 136 la 46 mii tone în aceiaşi perioadă. În 2006-2007 exportul de mere a

fost mai înalt decît importurile, ceea ce semnifică că o parte din producţia locală la fel a fost exportată.

Începînd cu 2008, importurile au fost mai înalte decît exporturile şi în 2010 cota de mere importate pe

piaţa Baltică a atins 40%, cu toate că acest procentaj variază în cadrul celor trei ţări (vezi detaliile oferite

în continuare în acest capitol).

Graficul 6. Dinamica de producere, comerţ extern şi dimensiunile pieței de mere în ţările Baltice, mii tone

Graficul 7. Cotele pieței de mere după ţări în 2010

Sursa: bazat pe baza de date ONU Comtrade şi FAO

Din cadrul celor trei ţări Baltice, cea mai mare ţară - Lituania – a deţinut cea mai mare cotă de piață

(54%) din tot volumul de mere consumat în Baltica, urmată de Letonia (28%) şi Estonia (18%).

0

50

100

150

200

250

2006 2007 2008 2009 2010

Production

Import

Export

Market size

Estonia 18%

Letonia 28%

Lituania 54%

13

3.1.2. Concurenţă şi preţuri

Concurenţa

Graficele de mai jos arată ţările principale furnizoare de mere pentru toate trei pieţe Baltice.

Graficul 8. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de mere în Estonia

Graficul 9 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de mere în Letonia

Graficul 10. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de mere în Lituania

Sursa: Eurostat

Analizînd graficele de mai sus, se poate de observat că în Lituania merele locale domină piaţa cu o cotă

puternică de piaţă de 83%. Merele produse local de asemenea aprovizionează circa jumătate din piaţa

din Letonia, pe cînd în Estonia cota de piaţă a merelor constituie numai 14%. Cel mai mare exportator

pentru aceste ţări este Polonia (în special pentru Estonia şi Letonia) urmată de procente similar de mici

de Germania, Italia şi Olanda. Estonia la fel importă volume nesemnificative de mere din Franţa şi Belgia.

Concurenţa de preţ a merelor moldoveneşti

Graficul 11. Preţul mediu lunar de import în 2010 şi fluctuaţia minimă de preţ de intrare pentru mere proaspete în ţările

Baltice, euro/ kg

Sursa: Eurostat

Produs local 14%

Polonia 55%

Germania 11%

Franţa 4%

Italia 3%

Olanda 4% Belgia

3%

Alt import

6%

Produs local 49% Polonia

30%

Italia 7%

Olanda 5%

Lituania 4%

Germania

3%

Alt import

2%

Produs local 83%

Olanda 6%

Polonia 7%

Italia 3%

Germania

1%

0%

0.00

0.10

0.20

0.30

0.40

0.50

0.60

0.70

0.80

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

MEP to EU

AIP Estonia

AIP Latvia

AIP Lithuania

14

Graficele de mai sus ne demonstrează fluctuaţia de Preţ Minim de Intrare (PMI) în EU2 şi preţul mediu de

import pentru merele livrate în toate trei ţări Baltice. După cum vedem din grafic, preţul mediu de

import în Estonia este mai jos decît Preţul Minim de Intrare aproximativ anul în jur, fapt ce constituie o

barieră semnificativă pentru merele moldoveneşti de a ajunge în Estonia. Analizînd preţul mediu de

import vizavi de Preţul Minim de Intrare pentru Letonia şi Lituania, putem observa că începînd cu luna

august, cînd apar primele mere moldoveneşti, Preţul Mediu de Import este mai înalt decît Preţul Mediu

de Intrare fapt ce oferă producătorilor moldoveni o oportunitate “teoretică” de a concura pe această

piaţă. Cînd analizăm fluctuaţia PMI de mai sus, trebuie să luăm în considerare faptul că Lituania este un

punct de logistică puternic şi un canal important de transportare a fructelor din UE în Rusia. Adesea cele

mai scumpe mere importate în Lituania sunt ulterior re-exportate în Rusia cu cele mai ieftine fructe ce

sunt vîndute în Lituania. Acesta fiind cazul, datele oferite în graficul 11 nu pot servi ca o dovadă absolută

a unei concurenţe posibile a merelor moldoveneşti pe această piaţă deoarece preţul mediu de import

este supraevaluat. Pentru a confirma această constatare, putem adăuga că în timpul efectuării vizitelor

la piaţă din luna ianuarie 2012, diferenţa de preţ la comerţul cu amănuntul pentru merele proaspete în

toate aceste trei ţări a fost într-adevăr nesemnificativ. Merele în Lituania nu erau cu mai mult de 5-10%

mai scumpe decît în Estonia şi Letonia.

Graficul de mai jos descrie fluctuaţia preţului mediu de import din ţările principale de livrare în

comparaţie cu fluctuaţia Preţurilor Minime de Intrare.

Graficul 12. Preţul mediu lunar de import pe ţară în 2010 şi fluctuaţia Preţului Minim de Intrare la mere proaspete în ţările

Baltice, euro/ kg

Sursa: bazat pe datele Eurostat şi TARIC

După cum vedem din graficul 12, preţul de import al merelor poloneze este mai jos decît Preţul Minim

de Intrare tot anul în jur şi a fluctuat în limitele de 0.25-0.45 €/kg (preţ oferit ţărilor Baltice, excl. TVA).

2 Majoritatea produselor moldoveneşti, inclusiv merele, beneficiază de Acordul de Comerţ Asimetric ce ţine de exporturile către UE şi se aplică

0% taxa de import. Pentru a beneficia de aceasta, este nevoie ca pentru marfa importată prețul să fie egal sau mai mare decît preţul stipulat

pentru acea perioadă specifică de timp. Dacă preţul este mai mic, automat este ajustat la preţul minim de intrare (PMI) şi se aplică o taxă de

import corespunzătoare şi dacă este aplicată, preţul se egalează cu PMI. Pot să apare cazuri rare cînd preţul de import este extrem de mic şi

chiar cu aplicarea taxelor vamale, ele este mai jos decît PMI şi aceasta va fi explicat ulterior. Aceasta protejează producătorii locali ai UE de la

dumpingul de produse pe piaţă şi uneori poate constitui o barieră pentru produsele moldoveneşti de a pătrunde pe o anumită piaţă UE.

0.00

0.10

0.20

0.30

0.40

0.50

0.60

0.70

0.80

0.90

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

Poland

Netherlands

Germany

Italy

MEP to EU

15

Luînd în considerare următorii factori: 1) distanţa de transportare mai mică, 2) cheltuieli de transport

mai puţine, 3) fără preţ minim de intrare şi 4) dorinţă de a vinde jumătate de an pentru 0.20-0.30 €/kg,

putem afirma că nu este o piaţă reală pentru merele moldoveneşti. În plus, acest lucru ar presupune că

calitatea şi exteriorul cosmetic general ar fi la fel ca cel al merelor poloneze. Unica şansă de a introduce

merele moldoveneşti în ţările Baltic ar fi de a le poziţiona în acelaşi segment de piaţă ca şi merele livrate

din Italia, Germania şi Olanda (0.55-0.80 €/kg în Oct-Dec 2012), ce va implica o îmbunătăţire

semnificativă a calităţii şi ambalării împreună cu o campanie de marketing puternică ce va promova

merele moldoveneşti.

Discuţiile cu operatorii de piaţă din ţările Baltice au confirmat faptul că merele poloneze constituie un

factor major în menţinerea preţurilor de piaţă mici. Ca un exemplu de asemenea preţuri joase putem

menţiona că în ianuarie 2012 preţul angro pentru merele poloneze de 65+mm în ţările Baltice a

constituit 0.40-0.50 €/kg (incl. TVA şi adaosul comercial al angrosiştilor). Preţul de la poarta

producătorului pentru unele soiuri de mere poloneze a constituit: 0.44 €/kg pentru soiul Mutsu 80+mm;

0.43 €/kg pentru Gala 70+mm; 0.33 €/kg pentru Idared 70+mm. La fel şi importatorii au menţionat că

uneori preţurile de la poarta producătorului pentru merele poloneze poate fi mai jos de 0.15 €/kg în

timpul perioadei de vîrf de producere. Producătorii polonezi monitorizează constant preţurile de piaţă şi

sunt întotdeauna gata să le coboare dacă pe piaţă apare o concurenţă reală din altă ţară care constituie

o ameninţare.

În afară de merele poloneze, un factor important îl constituie merele produse local. Nu există multe

depozite frigorifice în ţările Baltice şi deci volumul major de mere locale este comercializat din August

pînă în Noiembrie, dar totuşi sunt disponibile pentru comerţul cu amănuntul pînă la finele iernii.

Este important de menţionat, că consumatorii estonieni au un model “patriotic” de consum,

întotdeauna preferînd merele estoniene şi neatrăgînd mare atenţie la exteriorul inferior şi numeroasele

defecte cosmetice în comparaţie cu merele poloneze. Diferenţa devine chiar mai pronunţată, dar nu

este încă un factor pentru a compara merele estoniene cu cele din ţările Europei de Vest. Merele

estoniene de obicei se vînd la un preţ de două ori mai scump decît cele poloneze şi sunt considerate

mult mai naturale avînd un gust dulce-acrişor mult mai bun. În Lituania “patriotismul” consumatorului

(preferinţa locală) este mai mic decît în Estonia şi în Letonia şi merele locale pierd cota de piaţă în

comparaţie cu importurile.

Opinia comună a operatorilor de piaţă este că merele de cea mai bună calitate sunt livrate în ţările

Baltice din Germania.

În timpul vizitelor de piaţă efectuate în luna ianuarie 2012, preţul cu amănuntul pentru mere începea de

la 0.60-0.70 €/kg pentru mere poloneze (Gloster, Champion, Golden Delicious); de la 0.75 euro/ kg

pentru mere locale ne-sortate cu defecte cosmetice în abundenţă (soiul Aauksis în Letonia) pînă la

1.34/euro kg pentru Categoria I soi local Lobo. Merele din Italia şi Germania erau la un preţ ce varia între

1-1.50 euro în dependenţă de calitate, calibru şi soi (în marea majoritate Golden Delicious, Jonagored,

Jonagold, Granny Smith, Royal Gala). Merele mari de culoare roşie 80+mm (Red Chief) din Brazilia costau

1.75 euro şi “merele de club” (Pink Lady din Italia) - 2.30 €/kg. Cele mai ieftine soiuri erau Gloster,

16

Golden, Champion, Gala (în majoritate din Polonia) - 0.70- 1.00 €/kg, urmate de Jonagored şi Jonagold

(în jur de 1-1.20 €/kg), Royal Gala, Granny Smith, Red Chief, Braeburn (1.50-1.80 €/kg) şi pe locul de vîrf

- soiurile Fuji şi Pink Lady (2.15-2.30 €/kg). Merele din Piaţa centrală din Riga erau exclusiv locale sau din

Polonia. Merele din Polonia erau uneori calibrate, iar cele locale nicicînd. Preţul varia între 0.85-1.15

€/kg, în marea majoritate depinzînd de aspectul exterior.

3.1.3. Cerinţe specifice pentru mere

Calibrare şi sortare

Calibrul merelor solicita de operatorii cheie de piaţă depinde de canalul de distribuţie şi soi. Regula

generală este “cu cît mai mare cu atît mai bine”. Importatorii ce aprovizionează supermarketurile

preferă dimensiunile de 80+mm, cu toate că unii angrosişti au menţionat că dimensiunile de 65+ şi

70+mm tot sunt bune dacă preţul e bun (menţionînd că merele poloneze de obicei nu sunt mai mari de

70+mm, dar întotdeauna au un preţ bun). Pentru HoReCa (Hotele/Restaurante/Cafenele) şi în special

pentru şcoli, dimensiunile de 60, 70, 75 mm sunt bine acceptate. Pentru soiurile cum ar fi Golden

Delicious, care de obicei nu cresc mari, dimensiunea de 65+70+ este considerată bună. Diferenţa de preţ

între calibre (ex: +70mm vs.+75mm) constituie 0.02 – 0.03 €/kg.

Merele de calitatea a II se găsesc pe piaţă mai des şi unii importatori de asemenea au menţionat că ei

preferă să lucreze cu mere de categoria II, deoarece preţul contează cînd se comercializează volume mai

mari.

În timpul vizitării pieţei central din Riga, am observat că merele locale letoniene se vindeau chiar cu

multe defecte externe (pete negre), dar consumatorul este tolerant faţă de aceste defecte ale merelor

locale în comparaţie cu cele importante care trebuie să aibă un aspect mult mai perfect.

Culoare şi soiuri

Există două segmente distincte de piaţă pentru mere în ţările Baltice. Primul este – mere “locale”. Toate

cele trei ţări au soiurile sale care nu sunt cunoscute la nivel internaţional. Acestea sunt soiurile de iarnă

Bogatyri şi Telisa în Estonia, Lobo, Auksis, Lielie, Sinaporlovskis, Tiklina, Iedzenu în Letonia, Ligol şi altele

în Lituania. Majoritatea sunt mere de culoare galbenă şi verde cu pete roşii (vezi foto 2). De obicei, ele

au un gust mai acru decît merele poloneze care sunt apreciate de consumatori.

17

Foto 2. Mere din Letonia pe piaţa central din Riga, în lăzi din plastic Spre deosebire de merele locale, cele

importate sunt preferabil de soiuri roşii.

Cota de piaţă estimativă pentru merele

roşii importate în ţările Baltice constituie

circa 70%, urmate de 20% galbene şi 10%

verzi. Merele roşii importate au un preţ

mai bun pe piaţă, dacă nu de comparat

cu merele verzi/uleioase, care sunt la fel

scumpe comparativ cu calitatea lor joasă.

Cel mai principal soi importat pe piaţă este Jonagored, un soi foarte popular importat mai mult din

Olanda, Belgia şi Germania. Alte soiuri importante din aceste ţări sunt Jonagold şi Gloster, toate cu

calibrul de 90+mm. Din Polonia cele mai principale soiuri importate sunt de asemenea Gloster împreună

cu Champion, Lobo şi, în măsură mai mică, Idared. Cele mai importante soiuri italiene le constituie

Golden Delicious şi Granny Smith, cu calibrul de 80+mm. Este important de menţionat că merele de soi

Golden Delicious trebuie să fie galbene, cu un nivel înalt de maturitate. Merele de soi Granny Smith

trebuie să aibă pete albe şi la fel sunt furnizate din Germania, Franţa şi Spania, cu toate că în cantităţi

mai mici decît din Italia.

Importatorii din Lituania de asemenea primesc mere din Italia şi Brasilia de soi Red Chief, cît şi Granny

Smith din Franţa (ambele soiuri de calibrul 90+mm), în marea majoritate pentru re-export în Rusia.

Cerinţele interne ale supermarketurilor

Rețelele de comerţ cu amănuntul au anumite cerinţe specifice interne de calitate adiţional la

standardele pieței UE şi standardele UNECE de calitate. Un exemplu de cerinţe pentru mere ale rețelelor

de comerţ cu amănuntul este prezentat mai jos:

Culoarea: trebuie să fie tipică pentru soi cu prezenţă minimă a culorii roşii pentru anumite soiuri

(min. 60% pentru Fuji, 35% pentru Jonagold, 60% pentru Royal Gala). Culoarea pentru Golden

Delicious trebuie să corespundă nr. 3-7 în conformitate cu tabelul de culori şi 3-5 pentru Granny

Smith cu pată roşie fiind permisă pentru ambele soiuri;

Fermitatea: maximum 5.4 kg la sosire pentru majoritatea soiurilor, 4.5 kg pentru Golden

Delicious, 5 pentru Granny Smith.

Limita de amidon este introdusă pentru anumite soiuri: 2.8-3.5 pentru Golden Delicious, 3.5-4.5

pentru Jonagold, 2.5-3 pentru Royal Gala, 3.5-5 pentru Fuji.

Calibrul solicitat la fel depinde de soi: 75-85 mm pentru Fuji, Golden Delicious, Royal Gala, 75-80

şi 80-85 mm pentru Granny Smith, şi 65-90 mm pentru Jonagold. Diferenţa între mărimea

fructelor din acelaşi ambalaj nu trebuie să depăşească 5mm.

18

Conținutul de zahăr: minimum 11° Brix pentru majoritatea soiurilor (min. 12° Brix pentru Golden

Delicious)

Fructele trebuie să fie tari şi să nu arăte „obosite”. Tratamentul cu ceară este permis. Durata de

depozitare trebuie să constituie minim 30 zile după ce au ajuns în supermarket.

Ambalarea

Discuţiile cu participanţii de pe piaţă au relevant că ambalarea pentru mere nu este un factor important

atîta timp cît ambalajul arată respectabil şi protejează fructele de deteriorări. Cel mai popular ambalaj

utilizat sunt cutiile din carton de tip „telescopic” de 18 kg (la fel numite “bushel”) din Franţa şi Italia,

cutii din carton de tip „telescopic” de 12 kg din Olanda şi cutii din carton deschise de 12-14 kg din

Polonia.

Foto 3. Cutii “Bushel” din carton de 18 kg pentru mere din Italia

Foto 4. Mere poloneze în cutii deschise din carton, 12 kg

Foto 5. Mere poloneze în cutii deschise din carton “design de lemn”,10 kg

Cutiile din carton “bushel” de 18 kg sunt considerate ca cel mai bun ambalaj pentru merele mari re-

exportate în Rusia. Dimensiunea adesea este calculată ca număr de fructe per cutie (72 sau 82 cm

pentru Red Chief italiene sau merele mari franceze Granny Smith cu calibrul de 90+mm) în patru niveluri

cu separatoare între ele.

Se utilizează şi lăzi din lemn dar întro măsură mai mică. Un exemplu cu mere poloneze în lăzi din lemn de

12 kg este oferit în fotografia 6. Uneori merele olandeze sunt importate în lăzi din lemn de 18 kg.

În imaginea 7 observăm un exemplu de ambalaj sezonier francez unde fructele sunt acoperite cu

peliculă pentru a fi protejate de îngheţuri.

Ambalajul din carton este mai răspîndit, dar lăzile din lemn au o prezentare mai naturală. Imaginea 5 ne

demonstrează o cutie deschisă din carton poloneză cu un concept de design de lemn (se aseamănă cu o

ladă din lemn). Ambalajul de acest gen a devenit foarte popular recent şi s-a fost observat că mulţi

angrosişti îl utilizează.

19

Foto 6. Mere poloneze în lăzi din lemn, 12kg Foto 7. Mere franceze în “ambalaj sezonier” – lăzi din lemn acoperite cu plastic perforat

Merele poloneze sunt livrate în containere mari (sau în containere din lemn de 300-400 kg sau din

plastic de 200 kg), adesea fiind ulterior preambalate de către distribuitori în lăzi mai mici din plastic sau

preambalate în pungi din plastic de 1-2 kg. Această opţiune este mai des utilizată pentru merele de

calitate/preţ mai mic care sunt livrate în volume mai mari pentru a minimaliza costurile.

În ţările Baltice la fel se pot găsi cutii cu straturi din plastic, cu celule pentru fiecare măr care sunt

furnizate din Europa de Vest. Asemenea caracteristici nu sunt foarte populare şi nu constituie un factor

important de concurenţă. Fructele mai ieftine sunt importate în lăzi de volum mare, iar cele mai scumpe

sunt ambalate în 1-4 straturi fără celule.

Este esenţial că produsul să fie paletizat. Dacă canalul ţintă de

distribuţie este supermarketul, dimensiunea paleţilor trebuie

să fie exclusiv de 800x1200x145 mm – euro-palet standard cu

toate certificările necesare (ştampilată EUR cu indicarea

producătorului de palet, numărul de serie şi anul producerii).

În cazul în care produsul este destinat de a fi vîndut pe piaţă,

dimensiunea paletului trebuie să constituie 1000x1200x145

mm, dimensiune considerată mai bună.

Preţul produsului trebuie să includă şi costul paletului,

deoarece operatorii de pe piaţa Baltică nu fac parte din

sistemul de schimb Euro - palet şi paleţii sunt aruncaţi după ce

produsul este comercializat.

Cerinţele de etichetare sunt obligatorii pentru toate fructele.

Exemple în acest context în limba estoniană, Letonă şi

lituaniană sunt oferite în imaginea 39, capitolul 6.3 din acest

raport.

Cerinţele minime faţă de etichetare pentru mere trebuie să

specifice originea, soiul, calibrul şi categoria (calitatea).

Foto 8. Mere germane paletizate

20

Etichetele pentru comerţul cu amănuntul conţin următoarea informaţie: numele distribuitorului, numele

ambalatorului, denumirea produsului, originea, calitatea, greutatea şi preţul (adăugată de supermarket).

Tendinţele

Merele produce local în ţările Baltice au o cotă mare pe piaţă şi aceasta pare să rămînă neschimbată în

viitorul apropiat, în special în Estonia, întro măsură mai mică în Letonia. În Lituania consumatorii se

orientează spre merele poloneze care sunt mai ieftine fiindcă factorul de preţ este cu mult mai

important. Lituania încă rămîne de a fi un punct mare de re-exportare a merelor din UE spre Rusia. Pe

parcursul ultimilor cinci ani, volumele au devenit din ce în ce mai mici datorită faptului că cumpărătorii

din Rusia au stabilite relaţii directe cu furnizorii din UE. Majoritatea merelor sunt consumate în sezonul

de vîrf – August – Noiembrie – înainte ca avalanşa de citrice să “lovească” piaţa. Cu logistica şi

transportarea foarte bine dezvoltată, operatorii de piaţă din ţările Baltice vor prefera în continuare să

aducă mere din UE unde distanţele sunt mai mici decît din Moldova, preţurile sunt foarte joase (Polonia)

şi unde loturile mixte sunt uşor de organizat reducînd tensiunea de a lua mai multă marfă decît este

necesar. Moldova a pierdut deja piaţa de mere din ţările Baltice şi integrarea în continuare a ţărilor UE,

împreună cu sistemul de Preţ Minim de Intrare şi taxele de import pentru ţările non-UE, plus produsul

ieftin din Polonia va face imposibilă orice prezenţă semnificativă pe această piaţă. Indiferent de toate

barierele de accesare a pieţei, cum ar fi distanţe mai mari (în comparaţie cu Polonia) şi toate barierele

comerciale cu UE, merele, dacă va fi aşa ceva, care vor avea cea mai bună şansă de a penetra piaţa sunt

cele roşii, de calibrul 70-80mm în cutii deschise din carton sau lăzi din lemn de 12-13 kg.

21

3.2. STRUGURI DE MASĂ

3.2.1. Caracteristicile pieței strugurilor de masă

Dimensiunea pieței

Nu există producere locală de struguri în ţările Baltice. Din acest considerent, toţi strugurii de pe piaţă

sunt importaţi. Dimensiunea pieței de struguri de masă în ţările Baltice a scăzut semnificativ, de la 23 mii

tone în 2006 la 14 mii tone în 2010, după cum se vede din graficul 13. Acelaşi grafic demonstrează

creşterea importurilor şi re-exporturilor strugurilor de masă în marea majoritate spre Rusia.

Graficul 13. Dinamica comerţului extern şi dimensiunile pieței de struguri de masă în ţările Baltice, mii tone

Graficul 14. Cotele pieței de struguri de masă în 2010, pe ţări

Sursa: Baza de date Comtrade

Din graficul 14 putem observa că toate cele trei ţări Baltice au aproximativ aceiaşi dimensiune de piaţă

pentru strugurii de masă, unde Lituania are o piaţă puţin mai mare decît celelalte două ţări.

3.2.2. Concurenţa şi preţurile

Concurenţa

Graficul 15. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de struguri de masă în Estonia

Graficul 16. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de struguri de masă în Letonia

Graficul 17 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de struguri de masă în Lituania

Sursa: Baza de date Comtrade

Graficile 15-17 arată ţările furnizoare de struguri de masă în Estonia, Letonia şi Lituania. După cum se

observă, exportatorul principal este Italia ce satisface aproximativ jumătate din piaţă. Strugurii din

0

10

20

30

40

50

2006 2007 2008 2009 2010

Import

Export

Market size

Estonia 30%

Letonia 31%

Lituania 39%

Italia 46%

Africa de Sud 10%

Chili 10% Olanda

5%

India 8%

Alte importuri

21% Italia 44%

Olanda 18%

Lituania 17%

Turcia 11%

Alte importuri

10%

Italia 55%

Olanda 29%

Africa de Sud 2%

Bulgaria 2%

0%

Spania 1%

0%

Polonia 2%

Alte importur

i 9%

22

Turcia se comercializează numai în Letonia şi restul furnizori sunt din Emisfera de Sud. Estonia în marea

majoritate importă strugurii direct din Emisfera de Sud (Chili, Africa de Sud şi India), pe cînd Letonia şi

Lituania se aprovizionează cu struguri din Olanda şi volume cu mult mai mici din Polonia. Lituania la fel

importă unele volume nesemnificative din Spania şi Bulgaria.

Competitivitatea de preţ a strugurilor de masă moldoveneşti în ţările Baltice

Graficul 18. Preţul mediu lunar de import în 2010 şi fluctuaţia minimă de preţ de intrare pentru strugurii de masă în ţările

Baltice, euro/ kg

Sursa: în baza datelor de la Eurostat şi TARIC

Sezonul de vîrf pentru struguri în ţările Baltice îl constituie lunile August - Noiembrie cînd se efectuează

60% din toate importurile de struguri. În această perioadă, Preţul Minim de Intrare pentru struguri în UE

variază între 0.55 - 0.48 €/kg, care este cu mult sub preţurile medii de import şi nu constituie o barieră

pentru strugurii moldoveneşti de a pătrunde pe aceste pieţe. Graficul 18 arată fluctuaţia Preţului Mediu

de Import (PMI) pe parcursul anului, cele mai joase preţuri (0.80-0.90 €/kg) fiind înregistrate în

Septembrie şi cele mai înalte (1.60-2.50 €/kg) în Decembrie. La fel se poate de observat, că preţurile de

import în Estonia în general au fost cele mai joase din regiune şi PMI în Letonia şi Lituania au fost mai

înalte în prima jumătate a anului şi cu mult mai înalte în luna decembrie. Aceasta se explică prin faptul

că Lituania şi Letonia joacă un rol major în re-exportarea strugurilor ce vin din Emisfera de Sud (prin

Olanda) în Rusia. Aceşti struguri sunt furnizaţi în marea majoritate în perioada de iarnă şi au un preţ cu

mult mai înalt decît preţul la strugurii din UE.

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-20 21-31 1-31 1-30 1-31 1-20 20-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

MEP to EU

AIP Estonia

AIP Latvia

AIP Lithuania

23

Graficul 19. Preţul mediu lunar pe ţara de import în 2010 şi fluctuaţia Preţului Minim de Intrare pentru strugurii de masă în

ţările Baltice, €/kg

Sursa: în baza datelor de la Eurostat şi TARIC

Graficul 19 de mai sus descrie fluctuaţia Preţului Mediu de Import a principalelor ţări furnizoare. Din

luna august pînă în octombrie, preţul de import al strugurilor italieni constituie circa 1 €/kg, apoi

sporeşte de la 1.40 pînă la1.70 €/kg în noiembrie şi decembrie. Italia, fiind principalul furnizor în sezonul

de vîrf, dictează preţurile pe piaţă. Strugurii turceşti sunt mai puţin costisitori, ajung la preţul de 0.60

€/kg în septembrie, dar încă mai sus de Preţul Minim de Intrare. Preţul strugurilor din Emisfera de Sud ce

ajung în mare parte atît prin Olanda cît şi direct, stăpînesc cele mai înalte preţuri de 2.5 €/kg în

decembrie, dar la fel erau înalte (1.50-2.00 €/kg) în ianuarie – mai 2010.

Fluctuaţia lunară a preţurilor de import, an după an, repetă curba din graficul 18, în timp ce valorile

absolute de preţ se schimbă în baza unui număr de factori, unde vremea şi ratele de schimb valutar sunt

cele mai importante. În timpul discuţiilor cu diferiţi operatori de piaţă, s-a menţionat că preţurile medii

în 2011 au fost semnificativ mai joase decît în 2010. Preţul de import pentru strugurii albi italieni cu

sîmburi în 2011 începea cu 1.70 la începutul lui Iulie şi cădea pînă la 0.60-0.80 €/kg în august-octombrie.

Preţurile începeau să se majoreze în noiembrie şi ajungeau pînă la 1.15 €/kg la începutul lui decembrie

2011. Opinia generală a unor actori de pe piaţă este faptul că calitatea strugurilor italieni în luna

noiembrie începe să scadă şi ei cedează/pierd în faţa strugurilor din Emisfera de Sud.

Începînd cu mijlocul lunii august, strugurii albi turceşti se comercializează în acelaşi timp cu cei italieni,

dar ei nu concurează direct şi ocupă un segment de piaţă mai mic a strugurilor fără sîmburi versus celor

italieni cu sîmburi care au un preţ mai înalt. Înainte de mijlocul lui august, strugurii timpurii turceşti nu

conţin nivelul minim acceptat de zahăr (14%). Strugurii fără sîmburi de obicei sunt mai scumpi pe piaţă

decît cei cu sîmburi, dar soiul turcesc “Sultana”, care este soiul lor principal, face excepţie. În afară de

faptul că acest soi de struguri este comercializat cu 30% mai ieftin decît strugurii italieni cu sîmburi, cota

lui de piaţă este în descreştere din cauza calităţii proaste.

La începutul lui decembrie, volumul strugurilor importaţi cade cu 90% în comparaţie cu luna noiembrie

şi supermarketurile stopează importul strugurilor europeni din cauza calităţii joase şi se orientează la

strugurii din Emisfera de Sud. Soiurile principale sunt Red Globe şi soiurile albe fără sîmburi de genul

Regal Seedless din Africa de Sud şi Imperial Seedless din Argentina ce apar în ianuarie. În decembrie, Red

Globes vine în majoritate din Africa de Sud şi Brazilia, iar începînd cu ianuarie şi pînă în aprilie - din Chili

şi Peru. În perioada vizitei noastre (ianuarie 2012), preţul de import pentru Red Globe din Peru

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-20 21-31 1-31 1-30 1-31 1-20 20-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

Italy

Netherlands

S.Africa

Turkey

Chile

MEP to EU

24

constituia circa 2.45 €/kg şi 1.7 €/kg pentru Regal Seedless din Africa de Sud. Furnizori mici de struguri în

afara sezonului de vîrf sunt India şi Egipt, care au o calitate relativ joasă, dar au un preţ atractiv şi care

încă nu sunt nişte factori importanţi pe piaţa generală. Strugurii moldoveneşti (soiul Moldova) sunt

cunoscuţi pe piaţă şi ei se comercializează din luna octombrie pînă în decembrie. Volumele sunt mici şi

au un singur canal de distribuţie care este piaţa deschisă, datorită calităţii joase şi perioadei scurte de

depozitare. Strugurii din Moldova ajung în Estonia şi sunt ulterior distribuiţi în celelalte ţări Baltice

Preţul pentru strugurii moldoveneşti este cel mai mic din piaţă şi acesta este singurul factor real de ce

strugurii se vînd. În decembrie 2011/ianuarie 2012, preţul angro la strugurii moldoveneşti în Estonia era

de 1.20-1.30 €/kg, excl. TVA, preţ ce este chiar mai jos decît la strugurii albi turceşti (1.40 €/kg). Este

important de menţionat că soiul de struguri Moldova din Moldova concura în Letonia cu acelaşi soi din

Macedonia în sezonul de vîrf al anului 2011. Strugurii din Macedonia erau importaţi cu preţul de la

poarta producătorului cu 0.50 €/kg în octombrie şi ajungea la 0.80-1.00 €/kg la finele lui noiembrie.

Comercianţii din Piaţa centrală din Riga au confirmat că în octombrie 2011 eu aveau în asortimentul lor

struguri moldoveneşti pe care-i comercializau cu 1.85 €/kg, avînd o loialitate bună din partea

consumatorilor, chiar dacă calitatea era medie şi strugurii nu cîntăreau mai mult 300 gr.

În timpul vizitei de piaţă din ianuarie 2012, cel mai mic preţ cu amănuntul la strugurii de masă era de

2.65 €/kg pentru strugurii albi spanioli cu sîmburi şi 2.90 €/kg pentru strugurii albi fără sîmburi de

categoria II din Italia (soiul Victoria) şi Spania. Evident că preţul cu amănuntul depinde în marea

majoritate de tipul de format de comerţ cu amănuntul (supermarket faţă de reduceri mari) şi promoţii în

cadrul magazinelor care pot avea loc. Aceiaşi struguri albi din Spania şi Italia (după cum a fost menţionat

mai sus) pot fi găsiţi la un preţ de 3.70-4.10 €/kg în alte magazine. Strugurii de soiul Red Globe din Peru

şi Africa de Sud au fost poziţionaţi cu un preţ general ce varia între 3.70-4.10 €/kg, cu toate că cel mai

înalt preţ întîlnit pentru acest produs a fost de 5.57 €/kg, iar cel mai jos - 2.61 €/kg (promovare în

magazine de discount). În principiu, strugurii albi din Italia şi Spania şi Red Globe din Peru şi Africa de

Sud erau unicii struguri pe rafturile magazinelor cu amănuntul în ianuarie (în Baltica) cu unele excepţii

foarte minore.

3.2.3. Cerinţe specifice pentru strugurii de masă

Cerinţe faţă de calitate

Majoritatea importatorilor/angrosiştilor au remarcat că mărimea ciorchinului şi a boabelor nu este aşa

de importantă cu toate că strugurii trebuie să arate bine şi să nu fie prea mici. În general, mărimea

normală, acceptată a ciorchinului trebuie să fie de 300-500 gr., cu toate că cu cît este mai mare cu atît

este mai bine. Unii importatori au menţionat că diferenţa de marime ale strugurilor şi boabelor nu este

aşa de important, pe cînd alţii preferă ca strugurii să fie curăţiţi de boabele mici.

În ceea ce priveşte subiectul “mărime”, numai strugurii turceşti de soi Sultana au fost menţionaţi din

cauza boabelor mici. Acest soi necesită ambalare individuală a strugurilor chiar şi în sezonul de vîrf de

producere, fiindcă consumatorii sunt predispuşi de a rupe şi mînca boabe mici de pe rafturile

magazinului atunci cînd calibrul boabelor este mic.

25

Supermarketurile au cerinţe mai stricte care vor fi descrise ulterior în acest capitol. Reţelele cu

amănuntul şi exportatorii cunosc şi operează cu aceste cerinţe, pe cînd uneori intermediarii de pe piaţă

furnizează produsul comercianţilor cu amănuntul fără a atrage o prea mare atenţie la cerinţele exacte ce

ţin de marime.

Un reprezentant al supermarketului a menţionat că strugurii din Italia cîntăresc circa 700 gr. şi calibrul

boabelor este de 20-25 mm, fapt ce poate fi un etalon pentru producătorii moldoveni.

Se atrage atenţie mare la culoarea verde a ciorchinului cu termen de depozitare de minimum două

săptămîni după ce ajunge la depozitul angrosistului. Unii importatori au menţionat că durata scurtă de

depozitare a fost motivul principal de ce ei au stopat afacerea cu strugurii de masă moldoveneşti.

Important de menţionat este faptul că dacă calitatea strugurilor importaţi este într-adevăr rea şi ei nu

pot fi vînduţi nici în supermarketuri şi nici pe pieţele deschise, preţul pentru debarasarea de produs este

de 25 €/t. Costul este achitat de importator şi după aceasta, rambursat de exportator. Aceasta este

adiţional la costul produsului care în final nu este plătit de importator. Importatorii au menţionat că

asemenea lucruri se întâmplau cu strugurii moldoveneşti.

Culoare şi soiuri

Consumatorii preferă strugurii de culoare albă, urmaţi de cei de culoare roşie şi apoi de culoare neagră.

În aşa mod soiurile italiene - Italia şi Vittoria domină piaţa în sezonul de vîrf. Datorită faptului că toţi

operatori de piaţă furnizează aceste soiuri, marja lor de profit este aproape de zero.

Soiurile populare în perioada de iarnă sunt Thompson Seedless (Africa de Sud), Imperial Seedless şi Red

Globe. Este important de menţionat că soiul turcesc fără sîmburi Sultana, în pofida faptului că are un

preţ mic, nu se vinde prea bine în ţările Baltice, cu excepţia Letoniei.

Acelaşi soi livrat din Africa de Sud în perioada de iarnă şi comercializat ca soiul Thompson Seedless, cu

boabe puţin mai mari şi aspect mai frumos este considerat ca produs de calitate superioară.

În general, consumatorii preferă struguri fără sîmburi, dar nu întotdeauna îşi pot permite, deci consumul

de struguri (albi) cu sîmburi este mai mare.

Strugurii de culoare neagră nu se cumpără în cantităţi

mari. Comercianţii au menţionat că soiurile Black

Magic, Black Pearl şi Moldova au fost cumpărate la

sezon doar pentru asortiment. Ca exemplu de volume

comercializate după culori, un comerciant a declarat că

în timpul sezonului de vîrf el a importat 2-3 camioane

cu struguri albi, un camion cu struguri roşii şi 2-3 paleţi

cu struguri negri. Începînd cu luna noiembrie,

distribuitorii care livrează produce la supermarketuri

nu au în asortimentul său struguri de culoare

întunecată cu sîmburi şi unicul canal de distribuţie

rămîne a fi piaţa deschisă.

Foto 8. Struguri albi italieni fără sîmburi şi Red Globe din Peru pe piaţa centrală din Riga

26

În timpul vizitei noastre (mijlocul lunii ianuarie 2012), unicile soiuri de struguri prezente în

supermarketuri erau Red Globe din Italia şi Peru şi struguri albi fără sîmburi din Italia, Africa de Sud şi

Namibia (Africa de Sud Vest).

Cerinţele interne ale supermarketurilor

Reţelele cu amănuntul au anumite cerinţe interne specifice de calitate adiţional la standardele de piaţă

ale UE şi standardele de piaţă ale UNECE. Mai jos, este prezentat un exemplu de cerinţe ale reţelei cu

amănuntul pentru strugurii de masă în dependenţă de soi:

Culoarea boabelor: roşu uniform pronunţat pînă la roşu rubiniu pentru Red Globe; alburiu verde

uniform, uşor spre verde este preferabil pentru Vittoria, Italia, Thompson Seedless, Superior,

Regal, Sugraone, Mistery, Early Sweet.

Structura strugurului: nu prea strîns şi nu prea liber;

Aspectul strugurului: boabe uniforme, diferenţa în diametru dintre strugurii din acelaşi coş

trebuie să se limiteze la 2 mm;

Greutatea strugurului: minimum 150 gr. pentru Thompson Seedless, Superior, Regal, Sugraone,

Mistery, Early Sweet, soiuri principale; 400-500 gr pentru Red Globe; 700-1100 gr pentru Vittoria

şi Italia;

Numărul de struguri întro cutie de 4.5 kg: 8-12 pentru Red Globe; 4-6 pentru Vittoria şi Italia;

Calibrul boabei: minimum 24mm+ pentru Red Globe şi Italia; 23mm+ pentru Vittoria; 14-18mm

pentru Thompson Seedless; 15-18 mm pentru Superior; 16mm+ pentru Regal, Sugraone,

Mistery, Early Sweet, soiuri Prime;

Brix: minimum 14° Brix pentru Red Globe, Vittoria, Italia, Superior; 15° Brix pentru Thompson

Seedless, Regal, Sugarone, Mistery, Early Sweet, Prime

Durata de depozitare: minimum 7 zile după livrarea la supermarket

Culoarea ciorchinului trebuie să fie verde uniform, forma să fie tipică soiului, fără arsuri de

soare, boabe crăpate şi stricate.

Ambalarea

Materialul pentru ambalare nu este important. Se utilizează pe larg lemnul, cartonul şi plasticul atît

pentru sezonul de vîrf cît şi pentru perioada de iarnă. Dimensiunile ambalajului variază între 4.5-10 kg

per cutie şi nu depind de sezon.

Imaginile de mai jos arată exemple de ambalaj din carton de 8 kg pentru strugurii parveniţi din Africa de

Sud şi Namibia (Africa de Sud Vest). Este important de menţionat că toţi strugurii livraţi în perioada de

iarnă sunt înfăşuraţi cu peliculă şi hîrtie sulfitată pentru a prelungi durata de depozitare.

27

Foto 9. Ambalaj de iarnă cu struguri Chiquita, cutii din carton de 8 kg cu peliculă şi hîrtie sulfitată

Foto 10. Ambalaj de iarnă cu struguri din Namibia, cutii din carton de 8 kg cu peliculă şi hîrtie sulfitată

Foto 11. Ambalaj de iarnă cu struguri, cutii din carton de 8 kg cu peliculă şi hîrtie sulfitată

Strugurii din Peru tradiţional sunt ambalaţi în cutii din plastic de 8.2kg după cum se vede în imaginile de

mai jos. Acesta este un ambalaj standard pentru majoritatea strugurilor din America de Sud.

Întotdeauna se utilizează peliculă pentru înfăşurare şi hîrtie sulfitată.

Foto 12. Ambalaj de iarnă pentru struguri Red Globe din Peru, ladă din plastic de 8.2 kg, înfăşurată cu peliculă şi hîrtie sulfitată şi struguri preambalaţi

Foto 13. Ambalaj de iarnă pentru struguri Red Globe din Peru, ladă din plastic de 8.2 kg înfăşurată cu peliculă şi hîrtie sulfitată şi struguri preambalaţi

Strugurii livraţi în perioada de iarnă sunt preambalaţi în pungi de plastic sau, în măsură mai mică, în

pungi de hîrtie. Caserolele de plastic de aproximativ 500 gr. la fel sunt utilizate ca o opţiune de

preambalare (vezi imaginea 15)

Foto 14. Struguri Chiquita preambalaţi, pungi din peliculă perforate

Foto 15. Struguri Chiquita preambalaţi, caserole din plastic

Foto 16. Struguri Red Globe din Peru preambalaţi, pungi din peliculă perforate

28

Strugurii italieni livraţi chiar şi în sezonul “mort” sunt ambalaţi în lăzile lor tradiţionale din lemn de 4.5

kg. Unica diferenţă (în comparaţie cu toiul sezonului) este înfăşurarea cu peliculă.

Foto 17. Ambalaj de iarnă pentru strugurii italieni, lăzi din lemn, 4.5 kg

Foto 18. Ambalaj de iarnă pentru strugurii italieni, lăzi din lemn, 4.5 kg g

Este important de

menţionat că absenţa

preambalării în timpul

sezonului mort este la

fel acceptată de către

cumpărători, dar toţi

strugurii trebuie să fie

separaţi prin

separatoare de spumă

(6 compartimente

distincte pentru o cutie

de 4.5 kg).

Spre deosebire de perioada de iarnă, strugurii livraţi în sezonul de vîrf de producere (de la jumătate de

august pînă în noiembrie) nu necesită ambalaje închise şi sunt pe larg acceptaţi fără a fi preambalaţi.

Unica excepţie ţine de strugurii turceşti de soiuri tîrzii deoarece nivelul de brix este înalt şi boabele cad

uşor.

Lăzile tradiţionale din lemn de 5-8 kg utilizate de furnizorii italieni şi moldoveni sunt bine acceptate.

Unica observaţie făcută referitor la strugurii din Moldova este că moldovenii de obicei ambalează

strugurii prea strîns fapt ce cauzează vătămături produselor din cauza fricţiunii prea mari. La fel s-a

observat că lăzile moldoveneşti din lemn “tip vechi” (stil Sovietic de lăzi grele) sunt deja rar acceptate.

Paletizarea produsului este crucială şi etichetarea lăzilor trebuie să fie efectuată conform cerinţelor

minime ale UE descrise în capitolul 6.3.

Tendinţele

Piaţa din ţările Baltice se deplasează foarte încet spre struguri fără sîmburi, deşi această mişcare este

întîrziată de o descreştere în veniturile adiţionale şi preţurile înalte pentru aceşti struguri. Strugurii negri,

cu seminţe sunt consumaţi mai mult în Estonia, care are o comunitate mai mare de vorbitori de limba

rusă cu preferinţe puternice faţă de produsele furnizate din fosta Uniune Sovietică. Strugurii cu sîmburi,

fiind în mare parte de culoare roșie și provenind din Italia, încă deţin cea mai mare cotă pe piaţă şi se

consumă în marea majoritate din iulie pînă în noiembrie.

Criza financiară mondială a cauzat o descreştere a veniturilor consumatorilor care a rezultat întro

orientare mai focusată asupra preţurilor. De exemplu: mulţi struguri din Italia în timpul sezonului de vîrf

de producere sunt importaţi în cutii simple din plastic de 10 kg (nu în lăzi tradiţionale italiene din lemn

de 4.5 kg), doar pentru a economisi cîţiva cenţi pentru costul lăzii.

29

În timpul sezonului de vîrf de producere, preţul constituie factorul major şi volume semnificative pot fi

livrate pe piaţă dacă preţul e bun, chiar dacă calitatea nu este perfectă. În sezonul mort, actorii de pe

piaţă preferă să aibă sau produse bune sau să nu le aibă deloc.

Exportatorii moldoveni au o anumită nişă pentru strugurii negri cu sîmburi şi trebuie să ia exemplu de la

italieni, în sens de preţ şi calitate, pentru a fi competitiv pe această piaţă.

3.3. PIERSICII

3.3.1. Caracteristicile pieței de piersici

Dimensiunea pieței

Piersicii nu se produc nici întro ţară Baltică. Toţi piersicii de pe piaţă sunt importaţi. Graficul 20

demonstrează că dimensiunea pieței pentru piersici în ţările Baltice se cifra la 12 mii tone în 2006-2007

şi a ajuns la 8-9 mii tone în 2008-2010. Şi în continuare se importă volume mari pentru a fi ulterior re-

exportate (preponderent în Rusia) şi această tendinţă este în creştere.

Graficul 20. Dinamica comerţului extern şi dimensiunea pieței de piersici în ţările Baltice, mii tone

Graficul 21. Cota de piaţă pentru piersici în ţările Baltice în 2010, după ţări

Sursa: Baza de date a ONU Comtrade

Cel mai înalt consum de piersici în 2010 a fost înregistrat în Letonia ce a constituit aproape jumătate din

totalul consumului de piaţă de piersici (vezi graficul 21).

0

10

20

30

40

2006 2007 2008 2009 2010

Import

Export

Market size

Estonia 31%

Letonia 49%

Lituania 20%

30

3.3.2. Concurenţa şi preţurile

Concurenţa

Graficul 22. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de piersici în Estonia

Graficul 23 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de piersici în Letonia

Graficul 24 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de piersici în Lituania

Sursa: Baza de date a ONU Comtrade

Graficele 22-24 demonstrează că Spania este cel mai mare furnizor de piersici în ţările Baltice, în special

pentru Estonia şi Letonia, urmată de Italia şi cu un procent cu mult mai mic de Grecia şi Olanda care în

mare parte le re-exportă.

Actorii de pe piaţă la fel au menţionat şi Ungaria ca ţară furnizoare, deşi nu chiar competitivă la preţ,

fapt ce se confirm prin absenţa ţării în graficele de mai sus.

Competitivitatea de preţ a piersicilor din Moldova

Graficul 25. Preţul mediu lunar de import în 2010 şi fluctuaţia minimă de preţ de intrare pentru piersicii proaspeţi în ţările Baltice, euro/ kg

Sursa: bazat pe datele Eurostat şi TARIC

Graficul de mai sus demonstrează că preţurile medii de import au fost mai înalte decît Preţul Minim de

Intrare pe toată perioada sezonului, Iunie – Septembrie 2011. Uneori piaţa poate fi suprasaturată şi unii

actori de pe piaţă au menţionat că preţul poate să coboare pînă la 0.15 €/kg preţ de la poarta

producătorului la furnizorii UE. În acest caz Preţul Minim de Intrare devine o barieră pentru a intra pe

Spania 75%

Italia 19%

Polonia 2%

Letonia 2%

Alte importuri

2%

Spania 60%

Italia 21%

Grecia 7%

Olanda 5%

Lituania 3%

Alte importuri

4% Olanda 28%

Spania 29%

Italia 35%

Germania 2%

Letonia 2%

Alte importuri

4%

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

3.50

4.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-10 11-20 21-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov

MEP to EU

AIP Estonia

AIP Latvia

AIP Lithuania

31

piaţă pentru furnizorii non-UE. După cum vedem din graficul 25, preţul mediu de import în principiu nu

diferă de la o ţară Baltică la alta cu excepţia piersicilor din afara sezonului care sunt importaţi în Lituania

pentru a fi ulterior re-exportaţi. Începutul sezonului este luna mai cînd piersicii sunt importaţi cu 2.10-

2.30 €/kg, apoi preţul scade pînă la circa 1.50 €/kg în iunie, 1.20-1.30 €/kg în iulie, 1 €/kg în august şi

0.75- 0.85 €/kg în perioada septembrie-noiembrie.

Graficul 26. Preţul mediu de import pe ţara de import în 2010 şi fluctuaţia Preţului Minim de Intrare la piersici în ţările Baltice, euro/ kg

Sursa: bazat pe datele Eurostat şi TARIC

Analizînd graficul de mai sus, se observă că Spania este cel mai mare furnizor direct de piersici şi trebuie

să fie utilizată ca un etalon pentru producătorii moldoveni. Pe tot parcursul sezonului de

producere/livrare, piersicii spanioli au fost vînduţi chiar la nivelul preţului minim de intrare sau mai jos.

Acest lucru practic elimină piaţa pentru furnizorii non-UE. Piersicii din Grecia în mediu erau mai scumpi

cu 0.15-0.225 €/kg. Piersicii din Italia aveau un preţ similar cu cei din Spania.

Analizînd aceste date, putem ajunge la concluzia simplă că nu există potenţial de piaţă pentru piersicii

din Moldova de pătrunde pe vreo piaţă din ţările Baltice atîta timp cît există sistemul Preţului Minim de

Intrare.

3.3.3. Cerinţe specifice faţă de piersici

Piersicii livraţi din Italia şi Spania în marea majoritate sunt de calibrul AAA şi AA, deşi există spaţiu şi

pentru piersici mai mici dacă preţul este foarte atractiv. Preferinţele faţă de calibrul piersicilor depind de

an şi condiţiile pieței şi se poate întîmpla că piersicii de calibrul AB pot fi mai solicitaţi decît AA. Dar în

general, cu cît sunt mai mari cu atît mai bine atîta timp cît nu există preţuri mai înalte pentru fructele

mai mari.

Piersicii trebuie să aibă pielița roşie şi să ajungă la depozitul angrosistului tari, cu puţină elasticitate.

Importatorii au menţionat că piersicii din Ungaria au un gust bun, dar adesea ajung moi, fapt ce duce la

nivel înalt de alterare/pierderi.

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

3.50

4.00

4.50

5.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-10 11-20 21-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

Netherlands

Spain

Italy

Greece

MEP to EU

32

Cerinţele interne ale supermarketurilor

Reţelele cu amănuntul au anumite cerinţe interne specifice de calitate adiţional la standardele de piaţă

ale UE şi standardele de piaţă ale UNECE. Un exemplu de cerinţe ale reţelelor cu amănuntul pentru

piersici este:

Culoarea trebuie să fie minimum 70% roşie/oranj fără decolorări verzui;

Forma trebuie să fie uniformă, tipică pentru soi

Fermitatea trebuie să fie în limitele de 3.5kg - 5.5 kg

Fructele trebuie să fie maturizate fără simptome de “obosire”;

Durata minimă de păstrare este 10 zile după livrare;

Calibru: 37,39 sau 43 fructe de calibrul AA (73-80mm); 42, 45 sau 48 fructe de calibrul A (75

mm); 52,56 sau 59 – de calibrul B(61mm) per cutie de 4.5 kg

Conținutul de zahăr: 10 ° Brix

Temperatura suprafeţei sîmburelui: de la +1 la +6° C.

Ambalajul

Ambalajul standard pentru piersici sunt cutiile deschise

din carton sau lemn de 4.5 -5 kg. Fructele pot fi

ambalate în vrac sau în 1-2 straturi.

Diferenţa de preţ între ambalajul în vrac şi ambalajul în

straturi este de 2-3 euro cenţi/kg.

Sunt preferate celule individuale pentru fiecare fruct.

Foto 19. Piersici în cutii deschise din carton de 4.5 kg cu celule individuale

3.4. TOMATE

3.4.1. Caracteristicile piețeipieţei de tomate

Dimensiunea piețeipieţei

Dimensiunea pieței de tomate proaspete în ţările Baltice a fost în general stabilă în perioada 2006-2010

cu o creştere mică în 2009 şi cu o fluctuaţie uşoară a volumelor de aproximativ 40 mii tone pe an. Din

graficul 27 putem observa volume mari de import ale tomatelor şi ulterior re-export (în mare parte în

Rusia).

33

Graficul 27. Dinamica de producere, comerţ extern şi dimensiunea pieței de tomate proaspete în ţările Baltice, mii tone

Graficul 28. Cota de piaţă a tomatelor în 2010 după ţări

Sursa: bazat pe baza de date Comtrade şi FAO

Graficul 28 demonstrează că indiferent de mărimea diferită ca suprafaţă a ţărilor Baltice, dimensiunea

generală a pieței este divizată destul de egal între ele, cu Estonia – cel mai mare consumator de tomate.

Parţial aceasta se explică prin clima din Lituania care permite de a produce tomate în cîmp deschis cu

fermieri mici care adesea nu raportează toată recolta la agenţiile oficiale de statistică, pe cînd în Estonia

şi Letonia aproape toate tomatele sunt produse în sere şi sunt raportate.

3.4.2. Concurenţa şi preţurile

Concurenţa

Estonia produce în jur de 5.1 mii tone de tomate pe an în sere şi Letonia aproximativ 6 mii tone.

Tomatele din Lituania sunt produse în majoritate în cîmp deschis şi volumul mediu anual este de circa

2.5 mii tone conform statisticilor oficiale. Producerea în Estonia şi Letonia este foarte concentrată. De

exemplu, nouă producători mari în sere din Letonia (suprafaţa serelor de 1-10 ha) furnizează pe piaţă

90% din produsul local.

Graficele de mai jos arată ţările principale furnizoare de tomate în toate trei ţări Baltice cît şi procentul

producerii locale. După cum se vede, producerea locală de tomate constituie 32-33% din piaţa din

Estonia şi Letonia şi numai 18% în Lituania. Adițional la producerea locală, furnizorii principali pe piaţă

sunt aşa ţări ca Olanda (cota de piaţă 59% în Lituania), Spania (11-21% în dependenţă de ţară) şi unii

furnizori mai mici ca Turcia, Polonia şi Franţa.

Graficul 29. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de tomate în Estonia

Graficul 30 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de tomate în Letonia

Graficul 31 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de tomate în Lituania

Sursa: Baza de date NU Comtrade

0

20

40

60

80

100

2006 2007 2008 2009 2010

Production

Import

Export

Market size

Estonia 38%

Letonia 29%

Lituania 33%

Producere locală 32%

Olanda 31%

Spania 21%

Turcia 5%

Polonia 3% Alte

importuri 8%

Producere locală 33%

Olanda 37%

Spania 11%

Lituania 6%

Turcia 6%

Franţa 3%

Polonia 2%

Alte importuri

2%

Producere locală 18%

Olanda 59%

Spania 13%

Polonia 5%

Letonia 2%

Alte importuri

3%

34

Tomatele de seră produse în Estonia şi Letonia se produc de la finele lunii martie (cu volume mai mari

începînd cu mai şi picul în iulie) pînă la începutul lunii noiembrie. Tomatele în cîmp deschis din Lituania

se produc din iulie pînă în septembrie. În restul perioadei, se consumă Tomatele importate.

Competitivitatea de preţ a tomatelor din Moldova

Analizînd graficul 32, se vede clar că preţurile medii de import în 2010 erau mai mari decît Preţul Minim

de Intrare pe toată perioada anului. Aceasta oferă oportunitate ţărilor furnizoare non-UE (incl. Moldova)

de a fi competitive cu preţurile la tomate în aceste ţări baltice.

Graficul 32. Preţul mediu lunar de import în 2010 şi fluctuaţia preţului minim de intrare pentru tomatele proaspete în ţările

Baltice, euro/ kg

Sursa: bazat pe datele Eurostat şi TARIC

Cele mai joase preţuri au fost identificate în perioada mai-august cu o variaţie de preţ între 0.85-1.10

€/kg. Începînd cu luna septembrie şi tot restul anului, preţul de import a constituit aproximativ 1.10-1.40

€/kg, cu excepţia importurilor lituaniene care ajungeau la 1.70 €/kg. Majoritatea acestor importuri

scumpe de tomate au fost ulterior re-exportate în Rusia.

Volumele cele mai mari de tomate au fost importate în perioadele mai – iulie şi octombrie-decembrie. În

luna august, care este luna de pic pentru producerea locală, volumele importate au fost cele mai joase în

toate trei ţări.

Fluctuaţia de preţ la tomate în comerţul cu amănuntul este următoarea: primele tomate (din seră) apar

în martie cu prețul de 3.50 €/kg la nivel de magazin. În timp de două săptămîni, preţul scade la 2.15-2.50

€/kg. şi în luna aprilie preţul scade pînă la 1.80 €/kg. Pînă în luna iunie există o oportunitate bună pentru

a livra tomate de import pe piaţă. La finele lunii iulie, tomatele din Polonia şi tomatele locale din cîmp

deschis apar la un preţ de 0.70 €/kg care în continuare scad în preţ şi ajung la 0.40-0.60 €/kg în august.

Ulterior, preţurile încep să crească constituind 1.80 €/kg la finele lunii octombrie. Cu preţul ce atinge

nivelul de 1.50 €/kg, consumul scade semnificativ. Preţul maxim la tomatele cu amănuntul iarna tîrziu

ajunge la 3 €/kg şi consumul la acest preţ este foarte mic.

0.00

0.20

0.40

0.60

0.80

1.00

1.20

1.40

1.60

1.80

2.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-20 21-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

MEP to EU

AIP Estonia

AIP Latvia

AIP Lithuania

35

Graficul 33. Preţul mediu lunar în 2010 după ţara de import şi fluctuaţia preţului minim de intrare la tomatele proaspete în

ţările Baltice, euro/ kg

Sursa: bazat pe datele Eurostat şi TARIC

Graficul de mai sus arată fluctuaţia preţului de import pentru diferite ţări furnizoare. Tomatele din

Olanda sunt cele mai scumpe, dar cel mai mare procent este destinat pentru re-export, preponderant în

Rusia. Cele mai principale ţări etalon pentru producători moldoveneşti trebuie să servească Spania

urmată de Polonia. Tomatele din Olanda destinate pentru consum în ţările Baltice erau mai ieftine şi de

o calitatea mai proastă în comparaţie cu cele pentru re-export.

Cele mai mari volume de tomate din Spania au fost livrate ţărilor Baltice din decembrie pînă în iunie, dar

oricum volume mai mici au apărut pe piaţă pe tot parcursul anului. În lunile mai – august 2010, preţul de

import al tomatelor din Spania constituia 0.70-0.85 €/kg, din septembrie pînă în februarie au crescut

pînă la 1.00-1.10 €/kg, ajungînd la cel mai înalt preţ, martie – aprilie, de 1.40 €/kg. Tomatele din Polonia

erau în general mai ieftine cu 0.10-0.20 €/kg decît cele spaniole, cu excepţia lunilor mai şi iunie deşi în

general tendinţa de fluctuaţie a preţurilor a fost aceiaşi.

Tomatele din Turcia sunt prezente pe piaţă în special din luna decembrie pînă în aprilie cînd ele nu

concurează cu tomatele locale din ţările Baltice. În această perioadă, în Moldova nu se produc tomate şi

de aceea Turcia nu este un concurent direct cu Moldova. Absenţa Turciei pe piaţă în timp de vară,

indiferent de preţurile lor joase, este un indicator clar că piaţa este foarte densă şi calitatea tomatelor

turceşti nu este acceptată cînd pe piaţă sunt produsele locale.

În timpul vizitei la piaţă la mijlocul luni ianuarie 2012, a fost identificat următorul asortiment de tomate

şi corespunzătoarele categorii de preţuri: cele mai ieftine tomate de categoria II din Spania, în vrac,

ajungeau la 1.42 €/kg, şi tomatele de seră, categoria II din Lituania se vindeau cu 1.71 €/kg. Preţul mediu

pentru tomatele în vrac spaniole varia între 2.00-2.20 €/kg, în timp ce tomatele pe ciorchine spaniole

erau cu 2.30-2.60 €/kg. Preţul la tomatele în vrac olandeze era de 2.50 €/kg şi cele pe ciorchine se

vindeau cu 3.10 €/kg. Tomatele cherry spaniole se comercializau la preţul de 4.00-4.30 €/kg. Tomatele în

vrac verzi-purpurii spaniole se vindeau la 3.80-4.40 €/kg. Preţul la tomatele spaniole de categoria II în

vrac, la piaţa centrală din Riga era 1.85-2.30 €/kg.

În sumar, putem afirma că tomatele moldoveneşti au numai o foarte mică oportunitate în Estonia şi

Letonia, fiindcă perioada de producere coincide cu cea a producătorilor baltici locali. În Estonia şi întro

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-20 21-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

Netherlands

Spain

Poland

Turkey

MEP to EU

36

măsură mai mică în Letonia, “patriotismul” consumatorilor este înalt şi majoritatea oamenilor prefer să

procure tomate cultivate local, chiar dacă uneori ele sunt de două ori mai scumpe decît cele spaniole, cu

şi mai mari diferenţe de preţ în comparaţie cu tomatele poloneze şi turceşti. Cea mai bună oportunitate

pentru tomatele moldoveneşti o constituie Lituania unde tomatele locale produse în cîmp deschi sunt

de o calitate mai joasă şi consumatorii sunt mai conştienţi faţă de preţ. Pentru ca producătorii

moldoveni să fie competitiv în ţările Baltice, în special în Lituania, ei trebuie să utilizeze Spania şi Polonia

ca etalon competitiv în ce priveşte preţul şi calitatea.

3.4.3. Cerinţe specific pentru tomate

Calibrare şi sortare

Tomatele de calitatea I şi II se găsesc pe piaţă în proporţii aproximativ egale. Unii distribuitori au declarat

că ei lucrează numai cu tomatele de calitatea I, dar concluzia după vizita noastră la piaţă este că există la

fel şi o piaţă pentru o calitate mai joasă.

Cînd este vorba despre tomatele produce local, toleranţa consumatorilor faţă de calitate sau “lipsa ei”

este foarte înaltă în Estonia şi Letonia. Cerinţele faţă de tomatele importate sunt cu mult mai înalte în ce

priveşte calibrul, exteriorul şi ambalajul.

Toleranţa supermarketurilor faţă de calitate pentru categoriile I şi II este de 10% pentru defecte

cosmetice şi 2% pentru cele alterate. Toleranţa pentru prezenţa solului şi petelor albe pe tomate este

zero. Petele albe pe tomate nu se tolerează deloc, deoarece aceasta poate fi rezultatul aplicării

incorecte a pesticidelor.

Se utilizează pe larg multe clasificări de calibru şi standarde oficiale ale UE (oferite în Anexele din acest

raport) şi acesta nu este unicul tabel utilizat (vezi tabelul de mai jos):

Tabelul 1. Clasificările calibrului la tomate

CALIBRU (clasificarea 1) CALIBRU (clasificarea 2) Cod oficial CALIBRU UE DIMENSIUNI GREUTATE

GG BBB 9 82-102mm 201-700 gr

G BB 8 67-82mm 141-200 gr

M B 7 57-67mm 111-140 gr

MM A 6 47-57mm TO 110 gr

Sursa:: http://www.acrena.es/en/Products/LooseTomatoes.aspx,

http://www.gpwimperium.pl/index.php/en/vegetables/tomatoes, EU Marketing Standards

Tabelul de mai sus demonstrează că acelaşi calibru al tomatelor poate fi codificat diferit în dependenţă

de standardele de clasificare utilizate. De exemplu, calibru 8 conform standardelor de piaţă UE la fel

poate fi numit ca calibru BB sau G conform altor clasificări. Toate aceste clasificări sunt utilizate de

actorii de pe piaţă.

Cerinţele faţă de calibru aplicate de actorii de pe piaţă sunt de obicei mai stricte decît clasificările

standardelor de piaţă UE cu diferența de calibru ce nu trebuie să depăşească mai mult de 5mm şi uneori

4 mm pentru supermarketuri. Potrivit distribuitorilor, cel mai popular calibru pentru tomatele în vrac

este de 58-63mm şi 63-68mm (sau 65-70 mm).

37

Tomatele locale din Estonia şi Letonia au de obicei formă rotundă şi sunt mari (65-70mm) şi aceasta

trebuie să fie ca etalon pentru producătorii moldoveni. Aceste tomate se vînd în volume mari, dar

pentru a face oferte diferitor sectoare, producătorii mai mari de obicei produc tomate de toate calibrele

şi formele.

Consumatorii din Estonia şi Letonia sunt obişnuiţi cu gustul tomatelor din seră şi nu prea agreează

tomate din cîmp deschis, pe cînd consumatorii din Lituania sunt mai deschişi de a accepta tomatele

crescute în cîmp deschis.

Tipuri şi soiuri

Consumatorii din ţările Baltice în general prefer tomatele pe ciorchine cu toate că datorită preţului mai

înalt cu circa 10-15% pentru asemenea tomate, mulţi consumatori cumpără tomate în vrac. Piaţa

întrucîtva este divizată egal între aceste două tipuri de oferte de tomate. Tomatele pe ciorchine arată

mai proaspete decît cele în vrac şi datorită ciorchinelor au o aromă mai puternică. Se întîmplă ca

consumatorii în supermarketuri, iau tomate cu ciorchine, înlătură ciorchinele şi apoi achită ca pentru

tomate în vrac şi au un preţ mai ieftin.

Foto 20. Tomate poloneze pe piaţa centrală din Riga

Foto 21. Tomate spaniole pe piaţa centrală din Riga

Foto 22. Tomate alungite spaniole pe piaţa central ădin Riga

Soiurile de tomate de obicei nu sunt aşa de importante pentru consumatorul final şi factorii principali ce

influenţează decizia lor de cumpărare sunt următorii:

Ţara de origine – preferinţă produselor crescute local;

Forma – în majoritate rotundă;

Fermitatea –trebuie să fie tari;

Culoarea –cu cît mai roşu-aprins cu atît mai bine;

Preţul – cu cît mai mic cu atît mai bine, deşi produsele locale şi cele importate concurează în

diferite categorii distinctive. Primele (locale) fiind cu mult mai scumpe în sezonul de producere

de vîrf şi aceasta se întîmplă întro măsură mai mică în Lituania decît în Estonia sau Letonia.

La fel există posibilităţi pentru diferite tipuri de tomate aşa ca: tomate alungite şi tomate foarte mari

(inima boului) vîndute în aprilie-mai la preţ înalt, cît şi tomate cherry şi tomate mici alungite (15-20mm).

Mai degrabă aceasta este o nişă pe piaţă decît ceva tipic.

38

Ambalaj

Ambalaj bun pentru tomatele în vrac “obişnuit” sunt cutiile deschise din carton 4-5 kg, fie cele ambalate

în vrac, fie în două straturi separate prin hîrtie protectoare. Un exemplu de un aşa ambalaj “tipic” este

prezentat în imaginea 23. Tomatele de calibru mai mare şi mai scumpe, ca cele din Morocco, prezentate

în imaginea 25 pot fi ambalate în cutii din carton deschise de 6-7 kg cu un strat de fructe şi în celule

individuale din plastic. Producătorii spanioli deseori utilizează lăzi din plastic de 5 kg (vezi imaginea 24).

Foto 23. Tomate tunisiene în cutii deschise din carton

Foto 24. Tomate cu ciorchine spaniole în lăzi deschise din plastic

Foto 25. Tomate din Morocco în cutii deschise din carton, un strat, suport din plastic cu celule

Imaginile de mai jos arată că tomatele pe ciorchine din diferite ţări sunt livrate în ambalaj absolut identic

şi anume - cutii deschise din carton de 5 kg, 4-5 tomate pe ciorchină în două straturi, separate prin hîrtie

de protecţie.

Foto 26. Tomate pe ciorchine din seră, galbene din Letonia

Foto 27. Tomate pe ciorchine în cutii deschise din carton, Olanda

Picture 28. Tomate pe ciorchine în cutii deschise din carton, Germania

Preambalarea este pe larg utilizată pentru tomatele cu fructul mic cum ar fi tomatele cherry pe ciorchine

sau tomatele alungite cherry arătate în imaginile de mai jos. Un ambalaj bine acceptat îl constituie

cutiile deschise din carton cu pungi din plastic de 10x500 gr. cu cîte doi struguri de ciorchine în fiecare.

Roşiile cherry în vrac, cel mai des sunt ambalate în caserole din plastic de 250 gr., cu 9-12 caserole per

cutie.

39

Foto 29. Tomate cherry preambalate din Morocco

Foto 30. Tomate cherry alungite preambalate din Morocco

Foto 31. Tomate preambalate din Spania

Tendinţe

Piaţa de tomate din ţările Baltice este foarte competitivă şi foarte greu de a fi pătrunsă. Aceasta se

datorează în primul rînd patriotismului pronunţat al consumatorilor, în special în Estonia şi Letonia, şi

presiunii intense asupra raportului preţ/calitate din partea ţărilor furnizoare concurente. În afară de

preferinţele puternice faţă de produsele crescute local, în special tomatele, producătorii din ţările

Baltice iau toate măsurile pentru a nu pierde terenul în favoarea furnizorilor agresivi din Spania, Polonia

şi Olanda. Spania şi Olanda au deja o prezenţă puternică pe piaţă şi Polonia este o problemă mare

pentru producătorii din ţările Baltice datorită faptului că sunt aproape, politicii de aplicare a pesticidelor

mai puţin restrictivă, subvenţiilor înalte în agricultură şi disponibilitatea de a coborî preţurile atunci cînd

este nevoie.

Preferinţele în creştere ale consumatorilor sunt spre tomatele pe ciorchine şi acest segment de piaţă se

prevede că va creşte cînd veniturile opţionale vor fi “revitalizate”. Tomatele moldoveneşti au un anumit

potenţial în Estonia dacă ele vor fi poziţionate în segmental cu preţuri înalte împreună cu tomatele

produse local. În Estonia, datorită comunităţii mari de vorbitori de limbă Rusă, ei sunt mai deschişi faţă

de produsele din ţările membre ale fostei Uniuni Sovietice, dar calitatea trebuie să fie bună. Piaţa

lituaniană este foarte competitivă la preţ cu legături istorice ce sunt doar un factor foarte minor.

Succesul pe piaţa lituaniană se bazează pe perceperea generală a raportului calitate/preţ, ce va fi un

factor determinant. Pentru producătorii moldoveni, etalonul de competitivitate pentru ecuaţia calitate/

“valoare” a preţului trebuie să fie Spania şi Polonia. Pentru piaţa din Letonia, modelul general de

consum este o combinare a celei din Estonia şi Lituania şi la fel va fi foarte dificil de a introduce pe piaţă

a produsele moldoveneşti.

3.5. PRUNE USCATE

3.5.1. Caracteristicile pieței pentru prunele uscate

Dimensiunea pieței

Producerea locală a prunelor uscate în ţările Baltice nu este dezvoltată şi piaţa depinde exclusiv de

produsele importate. Graficul 34 demonstrează o fluctuaţie semnificativă a dimensiunii pieţei pe

parcursul ultimilor ani, deşi fără nici o tendinţă reală. Consumul variază între 1–1.8 mii tone pe an.

Aproximativ 30-40% din prunele uscate importate sunt ulterior re-exportate, iar restul se consumă local.

40

Graficul 34. Dinamica comerţului extern şi dimensiunea pieței pentru prunele uscate fără sîmburi în ţările Baltice, tone

Graficul 35. Cota de piaţă a prunelor uscate fără sîmburi în 2010, după ţări

Sursa: baza de date NU Comtrade

Graficul 35 demonstrează că Lituania este cel mai mare consumator de fructe uscate din toate cele trei

ţări Baltice studiate şi deţine mai mult de jumătate din piaţă. Letonia are o cotă de 32% , iar Estonia

numai 14% din piaţă.

3.5.2. Concurenţa şi preţurile

Concurenţa

Din graficul 38 observăm că Chili este cel mai mare furnizor de prune uscate în Lituania cu o cotă de 57%

în 2010, urmată de Argentina (22%) şi întro măsură cu mult mai mică de SUA (8%), Polonia (5%) şi Franţa

(3%). Alţi furnizori, aşa ca Kirgyzstan, Portugalia şi Moldova la fel sunt prezenţi pe piaţă, dar nu joacă un

rol semnificativ.

Graficul 36. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de prune uscate în Estonia

Graficul 37 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de prune uscate în Letonia

Graficul 38 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de prune uscate în Lituania

Sursa: baza de date ONU Comtrade

Referitor la Estonia şi Letonia (graficele 36-37), putem observa că livrările directe de fructe uscate din

Chili la fel au cea mai mare cotă pe piaţă cît şi unele volume fiind re-exportate indirect prin Lituania.

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

2006 2007 2008 2009 2010

Import

Export

Market size

Estonia 14%

Letonia 32%

Lituania 54%

Chili 61%

Lituania 15%

Letonia 13%

Alte importuri

11%

Cili 59%

Lituania 16%

Argentina 17%

Germania 3%

Alte importuri

5%

Chili 57%

Argentina 22%

Polonia 6%

SUA 8%

Franţa 3%

Alte importuri

4%

41

Competitivitatea de preţ ale prunelor uscate moldoveneşti în ţările Baltice

Graficul 39. Preţul mediu lunar de import în 2010 pentru prune uscate în ţările Baltice, €/ kg

Sursa: Eurostat

Din graficul 39, observăm că cele mai joase preţuri de import pentru prunele uscate în 2011 au fost în

Lituania, urmată de Letonia cu preţuri puţin mai mari şi preţuri mult mai înalte în Estonia. Aceasta

reflectă relaţia inversă dintre volumul importat şi preţul corespunzător. Fluctuaţia de preţ a fost în mare

parte în limitele de 1.20-1.70 €/kg (în afară de Estonia) şi nu au fost oscilaţii semnificative de preţ în

dependență de sezon sezon. Ce ţine de cerinţă, există schimbări sezoniere, cele mai mari importuri au

avut loc din octombrie pînă în martie. Majoritatea angrosiştilor nu au de afacere cu prunele uscate deloc

în timp de vară.

Nu este un preţ minim de intrare pentru prunele uscate din Moldova şi deci aceasta nu este o barieră.

Graficul 40. Preţul mediu lunar după ţara de import în 2010 pentru prunele uscate în ţările Baltice, €/ kg

Sursa: Eurostat

Graficul ilustrează că cele două ţări principale furnizoare de prune uscate în ţările Baltice sunt Chili şi

Argentina. Diferenţierea de preţ între aceste două ţări a fost foarte mică şi Chili a avut un avantaj mic de

preţ în prima jumătate a anului, iar în a doua jumătate această situaţie s-a schimbat şi Argentina a avut

un avantaj mic de preţ.

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

2.50

3.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

AIP Estonia

AIP Latvia

AIP Lithuania

0.00

0.50

1.00

1.50

2.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

Chile

Argentina

42

Chili şi Argentina şi-au stabilit anumite modele de preţ pentru cantităţi mari industriale şi alte ţări

furnizoare urmează aceste preţuri, cu excepţia nişelor mici de piaţă unde abordarea faţă de stabilirea

preţului poate fi diferită. Ca exemplu de astfel de nişe, pot servi prunele uscate scumpe din Franţa şi

SUA care se vînd consumatorului final ca produse de calitate superioară cu preţ mult mai înalt. La fel

există o nişă mică pentru prunele uscate din Kirgyzstan care au un preţ foarte mic pentru clienţii sensibili

la preţ ce întotdeauna caută să facă o economisire.

Vorbind despre competitivitatea de preţ pentru prunele uscate fără sîmburi din Moldova, noi putem cita

un importator mare de fructe uscate care a spus că el a cumpărat prune uscate chiliene cu 1.3 €/kg (preţ

de import, excl. TVA) şi în acelaşi timp el a avut propuneri din Moldova pentru un produs similar la preţ

de 1.85 €/kg ce a fost foarte necompetitiv.

Pentru a oferi cîteva exemple, noi putem menţiona că în perioada vizitei de piaţă din mijlocul lunii

ianuarie 2012, preţul mediu de import pentru prunele chiliene era de 1.40-1.60 €/kg în dependenţă de

calitate. Angrosiştii care asigurau cantităţi mici (un palet) de prune uscate chiliene de la pieţele angro din

Polonia le procurau cu 1.85 €/kg.

Prunele uscate fără sîmburi vîndute pe Piaţa centrală din Riga erau în mare parte din Chili cu un preţ de

la 2.85 €/kg (incl. TVA) preţ cu amănuntul pentru prunele uscate acre presate cu nuanţă roşietică şi cu

4.45 €/kg pentru prunele uscate întregi, mai întunecate şi dulci.

3.5.3. Cerinţe specific faţă de prunele uscate

Cerinţe faţă de calitate şi ambalare

Piaţa baltică consumă în marea majoritate prune fără sîmburi şi există numai un importator care procură

volume semnificative de prune uscate cu sîmburi.

Cele mai bine vîndute prune uscate sunt cele mai ieftine (şi mai

mici) şi dimensiunea obişnuită este de 70-80 sau 80-90ct./pound

(453.6 gr.). Prunele uscate mai mari (40-50 ct./pound) se vînd bine

dacă preţul este bun. Sunt acceptate atît prunele de formă ovală cît

şi rotundă.

Unii importatori au menţionat că cel mai bun nivel de umiditate

este de 32%. Este important de menţionat că această cerinţă este

cunoscută şi importantă pentru importatori mari, pe cînd angrosiştii

mai mici nu cunosc care este umiditatea şi nici importanţa ei, ei pur

şi simplu re-comercializează pe piaţă produsele de la operatorii mari

de.

Foto 32. Prune uscate chiliene fără sîmburi

Pentru utilizarea industrială, preferinţa este mai mare pentru prunele uscate din Argentina ce au o

pieliţă mai subţire decît cele din Chili cu pieliţă mai groasă care sunt comercializate direct

43

consumatorilor. Există şi o anumită cerinţă pentru prunele uscate din Franţa care au un gust puţin

acrişor.

Un subiect major referitor la fructele uscate şi nuci ţine de limitele legale pentru micotoxine. Din acest

considerent se cer teste de laborator în prealabil, înainte de orice livrare.

Foto 33. Prune uscate fără sîmburi, “Sofruco” în cutii din carton de 10 kg, Chili

Foto 34. Prune uscate fără sîmburi “Prunesco” în cutii din carton de 10 kg, Chili

Ambalajul standard utilizat pentru

prunele uscate sunt cutiile din

carton de 5 sau 10 kg cu produsul

ambalat în saci de polietilenă

după cum este arătat în imaginile

33-34. Uneori importatorii

reambalează prunele uscate în

pungi de plastic de 0.5-1.2kg,

dacă intenţionează să le vîndă la

supermarketuri.

Este important de menţionat că există numai cîţiva importatori în ţările Baltice care pot procura un

camion plin (20 tone) cu prune uscate. Angrosiştii mai mici se aprovizionează cu prune uscate de la

aceşti importatori mari sau aduc cantităţi mici (de la cîteva pînă la 1-2 paleţi) ca marfă mixtă de la

pieţele angro din Polonia.

44

3.6. Nuci

3.6.1. Caracteristicile pieței de miez de nucă

Dimensiunea pieței

Dimensiunea pieței pentru miezul de nucă este într-un declin gradual din 2006 ajungînd la numai 327

tone în 2010. Ca şi în cazul cu multe alte produse horticole, nu există producere locală şi volumele mari

care se importă sunt ulterior re-exportate.

Graficul 41. Dinamica comerţului extern şi dimensiunea pieței de nuci în ţările Baltice, tone

Graficul 42. Cota de piaţă a nucilor în 2010, după ţări

Sursa: Baza de date ONU Comtrade

După cum se vede în graficul 42, Estonia deţine numai 21% din piaţa miezului de nucă în țările Baltice. În

sens de volum, aceasta se egalează la 69 tone, care constituie aproximativ 3.5 camioane. Lituania şi

Letonia consumă anual fiecare cîte aproximativ 130 tone sau 6.5 camioane.

3.6.2. Concurenţa şi preţurile

Concurenţa

Graficul 43. Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de miez de nucă în Estonia

Graficul 44 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de miez de nucă în Letonia

Graficul 45 Cota de piaţă a ţărilor furnizoare de miez de nucă în Lituania

Sursa: Bza de date NU Comtrade

Graficele de mai sus demonstrează că Ucraina, Polonia şi Moldova sunt principalii furnizori de nuci.

Lituania este cel mai principal centru de import al nucilor în ţările Baltice şi celelalte două ţări adesea se

aprovizionează cu acest produs direct din Lituania. Majoritatea nucilor care ajung în Estonia trec sau prin

Lituania sau prin Letonia şi numai volume foarte mici sunt livrate direct din ţările producătoare.

0

100

200

300

400

500

600

700

800

2006 2007 2008 2009 2010

Import

Export

Market size

Estonia 21%

Letonia 41%

Lituania 38%

Lituania 36%

Letonia 27%

Ucraina 12%

Alte importuri

25%

Ucraina 38%

Lituania 25%

Moldova 16%

SUA 10%

Alte importuri

11% Polonia 41%

Moldova 21%

Ucraina 20%

Letonia 11%

Alte importuri

7%

45

Competitivitatea de preţ a nucilor moldoveneşti în ţările Baltice

Graficul 46. Preţul mediu lunar de import în 2010 pentru miezul de nucă în ţările Baltice, €/ kg

Sursa: Eurostat

Din graficul de mai sus nu putem obţine nici o corelare de preţ ce ţine de sezon sau ţară cu excepţia

faptului că prețul din Lituania este puţin mai jos ca alte ţări. În termeni de sezonalitate şi volume

corespunzătoare, importatorii de pe piaţă au menţionat că ei se ocupă cu nucile toamna tîrziu şi iarna.

Graficul 47. Preţul mediu lunar după ţara de import în 2010 pentru miezul de nucă în ţările Baltice, €/ kg

Sursa: Eurostat

Graficul 47 arată că nu este o diferenţă semnificativă a preţului de import (în dependenţă de ţara

furnizoare) în prima jumătate a anului 2010 (variază de la 3.5 la 4.5 €/kg). La finele anului, diferenţierea

de preţ a fost mai pronunţată (variind de la 2.8 la 6.8 €/kg). Este interesant de observat că preţul pentru

nucile moldoveneşti a fost mai înalt în comparaţie cu alte ţări concurente.

Un alt factor care influenţează major preţul este volumul de produs livrat. Foarte puţine companii din

ţările Baltice pot accepta un camion întreg cu nuci, chiar și cu un preţ mai redus. De obicei, angrosiştii de

talie medie asigură produsul de la importatorii mari sau direct de la piaţa angro din Polonia (ca loturi

mixte) şi de aceea plătesc un preţ mai mare. Calitatea nucilor este un alt factor important în stabilirea

preţurilor. Ca exemplu de diferența de preț bazată pe calitate, poate fi menţionat faptul că preţul de

import pentru un camion de nuci din Polonia în 2011 a fost de 5.10 €/kg (excl. TVA) pentru calitate mixtă

(30% jumătăţi deschise la culoare, 30% sferturi şi restul - mixte) în comparaţie cu preţul angro în Polonia

0.00

1.00

2.00

3.00

4.00

5.00

6.00

7.00

8.00

9.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

AIP Estonia

AIP Latvia

AIP Lithuania

0.00

1.00

2.00

3.00

4.00

5.00

6.00

7.00

8.00

1-31 1-28 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31 1-31 1-30 1-31 1-30 1-31

Jan Feb Mar Apr Mai June July Aug Sep Oct Nov Dec

Poland

Moldova

Ukraine

46

pentru sferturi întunecate (calitate cu mult mai proastă) ce se vindeau cu 5.2 €/kg pentru volume mai

mici, aşa ca un palet.

Un importator a menţionat că el ar prefera importuri de 12

tone pe camion din Ucraina decît cel de 20 tone. La fel s-a

menţionat că în 2011/începutul 2012, furnizorii ucraineni au

fost mai puţin prezenţi pe piaţă din cauza problemelor cu

formalităţile vamale de export din Ucraina. Din această cauză,

preţul de la poarta producătorului pentru miezul de nucă din

Ucraina la jumătate de ianuarie 2012 a fost mic - circa 3.3

€/kg, în timp ce la începutul anului 2011 el era de 5.20-5.90

€/kg pentru jumătăţi de culoare deschisă.

Foto 35. Amestec de miez de nucă ucrainean

Ca un exemplu pentru preţurile cu amănuntul , putem menţiona că miezul de nucă preambalat în pungi

din plastic de 1 kg de calitate mixtă se vindea cu 11.45 euro/pachet într-un hypermarket şi pe Piaţa

Centrală din Riga preţul atingea la 10 – 11.50 €/kg în dependenţă de mărime şi culoare (miezul de

culoare mai deschisă era mai scump).

3.6.3. Cerinţe specifice faţă de nuci

Cerinţe faţă de calitate şi ambalaj

În general, actorii de pe piaţă preferă mai mult miezul de nucă de calitate mai bună (jumătăţi mari şi

deschise la culoare), indiferent de faptul că ele sunt semnificativ mai scumpe. Pe piaţă se poate vedea

calităţi diferite ale nucilor, inclusiv jumătăţi, sferturi, calitate mixtă, dar nu s-a observat şi praf de miez.

Foto 36. Amestec de miezuri de nucă în cutii din carton de 5 kg, Ucraina

Foto 37. Amestec de miezuri de nucă în cutii din carton de 5 kg, Polonia

Ambalajul standard pentru miezul

de nucă utilizat de majoritatea

furnizorilor sunt cutii carton din

carton de 5 sau 10 kg. Uneori miezul

este învelit în peliculă sau chiar în

ambalaj din plastic cu vacuum.

În afară de acest format standard de

ambalare, uneori miezurile mai

ieftine sunt împachetate în saci din

polietilenă simplă de 22.5 - 30 kg.

În sumar, putem menţiona că nucile moldoveneşti au o prezenţă vizibilă în ţările Baltice şi concurează cu

succes şi adesea au preţuri mai înalte decît concurenţii săi. Oricum, piaţă este într-adevăr mică şi în

declin, fără nici o oportunitate reală de a se extinde. Actorii mici de pe piaţă vor continua să aducă

volume mici din Polonia şi există numai cîţiva importatori care pot cumpăra cantităţi mari de miez de

nucă.

47

4. CANALE DE DISTRIBUŢIE

4.1. STRUCTURA PIEȚEI

Canalele de distribuţie

Vînzările de produse proaspete în ţările Baltice sunt în majoritate direcţionate prin reţelele moderne cu

amănuntul şi acest model continuă să crească. Nu există date statistice oficiale disponibile ce ar specifica

cota de piaţă cu amănuntul pentru fructele şi legumele proaspete. Actorii de piaţă estimează aceasta la

aproximativ 60-80% în dependenţă de ţara specifică. Lituania are cea mai mare concentrare de consum

de fructe prin intermediul comerţului modern cu amănuntul abordînd circa 80%, dar vînzările prin

intermediul pieţelor tradiţionale (deschise)nu depășesc 5% din totalul de vînzări ale produselor

proaspete. În Letonia şi Estonia, consumul de fructe prin reţele modern cu amănuntul este mai jos (60%)

şi procentul de vînzări pe pieţele deschise este mai înalt ajungînd la 30%. Restul cotei de piaţă o

constituie HoReCa şi instituţiile publice (10%) şi magazine mici individuale ce constituie 5% din totalul de

vînzări. Schema de mai jos ne arată fluxul de produse proaspete prin intermediul diferitor canale de

distribuţie în ţările Baltice.

Graficul 48. Canalele de distribuţie a fructelor proaspete în ţările Baltice

După cum vedem din graficul 48, canalele principale de distribuţie rămîn a fi reţelele cu amănuntul care

sunt aprovizionate de către importatori mari, şi furnizorii din UE precum și de peste ocean. Angrosiştii

mici şi distribuitorii uneori livrează volume mici reţelelor cu amănuntul, dar clienţii lor de bază sunt

pieţele deschise, magazinele tradiţionale cu amănuntul, instituţiile publice şi HoReCa. Furnizorul

principal pentru distribuitorii mai mici sunt pieţele angro din Polonia şi Olanda unde ei pot procura loturi

mixte de produse. Aceste pieţe angro la fel sunt surse importante de aprovizionare pentru

48

importatorii/distribuitorii mari. Datorită naturii foarte competitive ale acestor pieţe, preţul uneori poate

fi chiar mai mic decît la produsele furnizate direct de la producător.

Importatorii mari (aprox. zece pentru toate trei ţări) adesea activează ca furnizori pentru Rusia şi Belarus

re-exportînd volume semnificative de produse din UE sau de peste ocean. Acest model este mai tipic

pentru Lituania care aprovizionează nu numai „vecinii săi din est”, dar şi celelalte două ţări Baltice. Un

comerciant estonian a declarat că unii distribuitori mai bine preferă să se aprovizioneze cu produse prin

Lituania sau Letonia decît să importe direct, fiindcă este mai simplu de a trece vama, cu toate că teoretic

procedurile de vămuire trebuie să fie la fel pentru toate ţările UE.

În prezent, exportatorii moldoveni (în special pentru strugurii de masă) au înţelegeri cu angrosişti mici şi

produsul este livrat ulterior în mare parte pe pieţele deschise şi magazinele individuale unde cerinţele

faţă de calitate nu sunt aşa de stricte ca în formatul modern de comerţ cu amănuntul.

Comerţul cu amănuntul modern

RIMI (deţinut de investitori suedezi şi norvegieni) şi Maxima sunt două cele mai mari grupuri de comerţ

cu amănuntul care împreună controlează de la 50% la 70% din piaţă în dependenţă de ţară. Maxima

lucrează atît cu supermarketurile cît şi cu formatul de discount. RIMI la fel include un format de discount

numit Super Netto în Letonia şi Lituania. Cea mai mare cotă pe piaţă RIMI o deţine în Estonia, pe cînd

Maxima domină în Lituania şi în Letonia. Aceste două reţele mari dictează preţurile pe întreaga piaţă şi

adesea se întîmplă că preţurile lor foarte joase complică lucrul angrosiştilor mici.

Alte reţele cu amănuntul importante sunt ETK şi Selver în Estonia, IKI şi Norfa în Lituania şi Stockmann

care este prezent în toate trei ţări.

Pieţele tradiţionale deschise

Pieţele tradiţionale/verzi sunt încă un canal important pentru produsele proaspete în ţările Baltice. În

Lituania acest canal este foarte limitat la moment, în timp ce în Estonia şi Letonia încă se efectuează

vînzări de produse proaspete în volume mari prin acest canal, ajung la 30% şi acest procent încă poate

creşte. În timpul sezonului de producere de vîrf, chiar şi importatorii/distribuitorii mari lucrează activ cu

pieţele deschise şi pot genera mai multe vînzări prin intermediul acestui canal decît prin reţelele cu

amănuntul. De exemplu, Piaţa Centrală din Riga (vezi imaginea 38) este cea mai mare piaţă închisă din

Europa de Est şi deţine singură o cotă pe piaţă de 30-40% din toate produsele proaspete vîndute în

capitala Letoniei.

49

Tradiţional, pieţele deschise era locul unde

consumatori puteau procura produse la

preţuri joase şi de multe ori şi de calitate

joasă. Acum pe aceste pieţe este posibil de

găsit produse de calitate diferită – de la cea

mai joasă calitate (în majoritate produse

locale) pînă la cea mai înaltă calitate la un

preţ corespunzător. Sortimentul pe pieţele

deschise este cu mult mai larg decît

“produsul standard” găsit în reţelele cu

amănuntul atît pentru segmentul de jos de

piață mici cît şi pentru cel de sus.

Foto 38. Piaţa centrală din Riga, cea mai mare piaţă închisă din Europa de Est

Procentul de vînzări pe pieţele deschise a scăzut în ultimele două decenii, deşi situaţia acum s-a

stabilizat. Un comerciant de pe piaţă a afirmat chiar că din anul precedent consumatorii au început de a

veni mai des la piaţă căutînd produse mai “naturale” şi pentru posibilitatea de a negocia mai bine.

În general, presiunea continuă a “discounterilor” cu amănuntul a cauzat mai multe scăderi de preţuri în

reţelele mici cu amănuntul decît pe pieţele deschise.

Pe lîngă faptul că este cel mai important canal pentru produsele locale (Baltice), pieţele tradiţionale

deschise sunt încă considerate cel mai bun canal de comercializare a produselor proaspete cu grad înalt

de alterare, cu perioadă scurtă de păstrare, cum ar fi piersicii, caisele, cireşele, unele soiuri de pepeni

verzi/galbeni (cum ar fi cei din Uzbekistan) şi toate tipurile de pomuşoare. Mulţi importatori mari

preferă să nu se ocupe cu aceste produse uşor alterabile din cauza riscului înalt de pierderi.

Comercianţii de pe pieţele deschise de obicei se aprovizionează cu produse de la distribuitorii/angrosiştii

mici, în cazul Pieței Centrale din Riga, de la piaţa mică angro cu camioane, situată în apropiere. Acesta

este locul unde produsele sunt aduse de către mini-busuri în mare parte de la producătorii locali cît şi de

pe pieţele angro din Polonia şi Lituania. Angrosiştii estonieni adesea se aprovizionează cu produse de pe

aceiaşi piaţă. O mulţime de tranzacţii pe pieţele deschise şi pieţele angro cu camioane sunt efectuate

“numai contra bani gheaţă” şi niciodată nu sunt oficial înregistrare.

Instituţiile publice şi HoReCa

Instituţiile publice (şcoli, spitale, armata, închisori, etc.) şi HoReCa sunt două canale de distribuţie care

trebuie să fie recunoscute, deşi volumele comune sunt încă comparativ mici.

Instituţiile publice sunt aprovizionate de către distribuitorii mari şi preţul este stabilit o dată în an.

Acesta este cazul pentru ofertele ce ţin de armată şi închisori. În baza licitațiilor publice, importatorii

trebuie să ofere un preţ “mediu” în care sunt blocaţi pentru anul întreg şi nu sunt supuşi nici la o

fluctuaţie sezonieră de piaţă. În cazul ofertelor pentru şcoli, unele şcoli organizează licitaţii publice

pentru fructe şi legume de cîteva ori pe an pentru anumite perioade desemnate de timp.

50

Sectorul HoReCa este deservit de mulţi distribuitori mici şi mijlocii specializaţi. Piaţa HoReCa de obicei

solicită o calitate mai înaltă şi plăteşte un preţ mai înalt. Adaosul comercial al importatorilor ce

deservesc segmental HoReCa poate ajunge la 30-35%. Distribuitorii ce deservesc segmentul HoReCa

trebuie să dispună de un asortiment cu mult mai mare decît cei ce deservesc comerţul cu amănuntul.

Distribuţia directă nu este pe larg practicată între distribuitorii HoReCa, deoarece clienţii ridică produsul

direct de la depozitele angrosiştilor sau de la piaţă contra plată în numerar.

Distribuitori/ angrosişti

În ţările Baltice angrosiştii joacă un rol major în canalizarea produselor proaspete către consumatori

finali. Angrosiştii de asemenea efectuează distribuţii directe magazinelor şi deci termenul “angrosist” şi

“distribuitor” în acest context este utilizat ca sinonime.

În principiu, toţi distribuitorii sunt şi importatori, deşi ei pot fi divizaţi în două categorii conform

activităţilor sale. Importatori mici aduc produsele în mare parte de pe pieţele angro UE (Polonia şi

Olanda) şi transportările includ mai mult loturi mixte. De multe ori, aceste companii nu au experienţă de

a se aproviziona cu produse din afara UE. Importatorii mari, în total aproximativ zece pentru toate ţările

Baltice, importă direct de la producătorii UE şi cei de peste ocean, deşi pieţele angro UE continuă a fi o

sursă importantă de aprovizionare pentru ei. Printre aceşti importatori mari, pot fi menţionaţi următorii:

Augma, CITMA Group, Baltic Fresh Fruit, Litbana în Lituania; Karlsoona şi Bambona în Estonia şi Daneks

în Letonia. Unele din aceste companii (în special cele lituaniene) au filiale în toate cele trei ţări Baltice.

Cele două mari reţele cu amănuntul (RIMI şi Maxima) sunt la fel importatori mari, aprovizionîndu-se în

mare parte direct de la producătorii străini cît şi procurînd unele articole de la distribuitorii mari. Aceşti

distribuitori pot oferi şi servicii reţelelor cu amănuntul aşa ca depozitarea şi sortarea produsului în caz că

apare o problem ce ţine de calitate.

Referindu-ne la volumele generale importate, trebuie să luăm în considerare dimensiunea mică a pieţei

Baltice. În general, importatorii pot asigura cantităţi mari de fructe/legume de bază şi unele categorii de

produse în timpul sezonului de vîrf. De exemplu, pot fi asigurate volume de mere, struguri sau tomate în

timpul sezonului de vîrf, un anumit număr de camioane pe săptămînă pentru fiecare categorie de

produs. Companiile care se ocupă cu re-exportul pot fi mai flexibile din moment ce ele nu sunt

totalmente dependente de pieţele Baltice şi sunt mai dispuși de a procura cantităţi de un singur produs

ce se încadrează complet într-un camion.

Este cu mult mai convenabil de a procura loturi mixte de produse pentru piaţa locală. Pentru a convinge

importatorii de a lua camione întregi de un singur produs, furnizorul trebuie să ofere un motiv foarte

bun pentru acceptarea acestei cantităţi comandate. Aceasta trebuie să aibă un preţ cu adevărat bun,

termeni mai buni de achitare sau anumite condiţii speciale. Este la fel important de menţionat că

importatorii de obicei nu vor să lucreze cu produsele din ţările terţe (din afara UE), din cauza necesităţii

de a plăti taxele de import şi VAT imediat după import.

51

O perioadă de livrare acceptabilă pentru produsele moldoveneşti expediate importatorilor va fi pînă la

patru zile. Perioada medie de plată poate fi între 15-30 zile, deşi pentru prima livrare a produsului,

importatorii sunt disponibili să plătească imediat ce marfa a ajuns.

De obicei, importatorii nu au un preţ fix pentru întregul sezon şi preţul pentru fiecare livrare de produs

este de obicei discutat înainte de livrare. Uneori, furnizorii pot negocia un preţ minim garantat pentru

tot sezonul, dar în acest caz ei trebuie să ofere importatorilor stimulente adiţionale, cum ar fi – 90 zile

perioada de achitare.

4.2. FORMAREA PREŢURILOR Din tabelul de mai jos, putem vedea un exemplu de formare a preţurilor pentru strugurii de masă

moldoveneşti la finele sezonului de vîrf (noiembrie) în ţările Baltice. Acest exemplu este oferit pentru

“canalul ideal” ce comercializează prin intermediul reţelelor cu amănuntul. Nici un produs moldovenesc

nu se comercializează la moment prin acest canal. Vă rugăm să reţineţi că la moment produsele

moldoveneşti ajung la consumatorul final prin magazine individuale sau pieţe, și respectiv modelul de

preţ în realitate diferă de cel prezentat în tabel, deoarece preţul consumatorului este aproximativ cu

30% mai mare decît este indicat în model fiindcă adaosurile comerciale la magazinele mici şi operatorii

de pe pieţele deschise de obicei sunt mai înalte decît în reţelele cu amănuntul.

Tabelul 2. Exemplu de formare a preţurilor pentru strugurii de masă moldoveneşti în noiembrie

Producător Comerciant Transport

Angrosist (adaosul net)

Reţea de supermarketuri

TVA 20% (Estonia)

Structura preţului, €/kg 0.90 1.10 1.25 1.75 2.20 2.65

Scara de formare a preţului, €/kg

0.90 0.20 0.15 0.50 0.45 0.45

Structura preţului indicat în tabelul 2 este ilustrată mai jos în graficul 49. Putem observa că pentru a fi

competitiv pe piaţă, preţul de la poarta producătorului din Moldova nu trebuie să fie mai înalt decît o

treime din preţul consumatorului final în supermarketuri pentru strugurii concurenților. De exemplu,

dacă strugurii negri italieni cu seminţe se comercializează în supermarketul RIMI la preţul de 2.40 €/kg,

preţul competitiv de la poarta consumatorului pentru struguri similari (soiul Moldova) nu trebuie să fie

mai înalt decît 0.80 €/kg.

Graficul 49. Exemplu de structură a preţului pentru struguri de masă moldoveneşti în noiembrie

Adaosul comercial mediu al importatorilor/angrosiştilor este de la 10% pînă la 15-20% (cînd ei trebuie să

efectueze distribuţii directe la magazine). Pentru unele produse strategice, cum sunt merele vîndute în

cantităţi mai mari, adaosul distribuitorului poate să ajungă la numai 5%. Este important de menţionat că

atunci cînd se lucrează cu reţelele cu amănuntul, distribuitorii trebuie să achite costuri de marketing de

Producător 34%

Comerciant 8%

Transport 5% Angrosist

19%

Reţea supermarket 17%

TVA 17%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

52

la 5 la 24%, dar 10-15 % este media. Aceste costuri sunt incluse în preţ, deci marja brută a distribuitorilor

variază de la 15% la 40%, pe cînd marja net (excl. costurile de marketing) rămîne de 5-15%.

La fructele uscate şi nuci, adaosul comercial al comersantului este de obicei mai mic în comparaţie cu

produsele proaspete, variind între 5% - 7%.

Adaosul comercial în reţelele de supermarketuri variază între 20% şi 35% în dependenţă de produs şi

sezon. Adaosul comercial este mai mic în timpul sezonului de producere. Reţelele cu amănuntul în

format de discount de obicei menţin preţurile cu 10% mai jos decît reţelele de supermarketuri

“obişnuite”.

Comercianţii cu amănuntul mai mici de obicei aplică adaosuri comerciale mai înalte decît reţelele cu

amănuntul care pot ajunge la 40-60%. Comercianţii ce-şi vînd produsele pe pieţele deschise de obicei

aplică 100% de adaos comercial şi semnificativ reduc din acest preţ semnificativ atunci cînd vor să vîndă

marfa mai repede.

5. CERINŢELE CE AFECTEAZĂ FURNIZORII

Cerinţele faţă de calitate

Reţelele de comerţ cu amănuntul sunt canalul principal de distribuţie către consumatorul final în ţările

Baltice şi au stabilit cerinţele/standardele de calitate care sunt urmate de obicei de tot sistemul de

distribuţie. Următoarele canale fac excepţie de la această practică generală:

HoReCa – uneori poate avea cerinţe specifice pentru soiuri speciale de fructe/legume cum ar fi

tomatele de culoare galbenă sau cerinţe mai joase faţă de calitate pentru produsele care nu se

consumă direct în statul respectiv şi sunt utilizate ca ingrediente, de exemplu, mere mai mici cu

defecte vizuale ce sunt utilizate pentru copturi.

Piaţa deschisă – are o toleranţă mai mare faţă de produsele de calitate mai proastă, în special

produsele cultivate local în ţările Baltice.

Instituţiile publice – pot accepta fructe de mărime mai mică decît de obicei sunt acceptat de

către reţelele cu amănuntul pentru a obține un preț mai mic.

Primele cerinţe de calitate de referinţă sunt standardele de piaţă UE şi/sau standardele UNECE.

Standardele UNECE sunt destul de similare cu cele ale UE şi din momentul abrogării standardelor de

comercializare UE în 2009, pentru majoritatea fructelor cu excepţia merelor, strugurilor de masă,

piersicilor şi tomatelor, standardele UNECE au devenit cel mai principal punct de referinţă pentru

cerinţele minime de calitate pentru majoritatea fructelor şi legumelor. Abrogarea standardelor de

comercializare ale UE au eliminat obligaţia supermarketurilor cu amănuntul de a indica ţara de origine la

majoritatea produselor lor. Acesta fiind cazul, uneori supermarketurile încercă să comercializeze

produsele importate ca “locale”, dacă aspectul exterior este similar, cerînd un preţ mai înalt de unde

oamenii cred că e produs local.

Reţelele cu amănuntul în statele Baltice recent au început să adopte cerinţele sale corporative referitor

la calitatea minimă a produsului. În general, cerinţele minime de calitate pentru fructe şi legume nu sunt

definite. Managerii pe procurări stabilesc individual aceste cerinţe cu fiecare furnizor în conformitate cu

53

experienţa pe care o posedă. Aceste cerinţe se pot schimba frecvent, de multe ori pe săptămână, în

funcţie de situaţia de pe piaţa. Tendinţele de preţ ofertă/cerere pot uneori solicita fructe de calitate mai

înaltă sau mai joasă.

Toleranţa medie de calitate a reţelelor cu amănuntul este de 2-4% (în dependenţă de reţea). Un

reprezentat a unei reţele cu amănuntul a menţionat că toleranţa de calitate pentru calitatea Categoria I

şi II este de 10% pentru defecte cosmetice şi 2% pentru alterare. Toleranţa faţă de prezenţa soiului şi

alte defecte ca pete albe pe tomate este zero. Unii importatori au menţionat că dacă ei procură produse

pentru reţelele cu amănuntul, ei verifică fiecare cutie (chiar dacă este livrată din ţările UE) înainte de a

expedia marfa la supermarketuri. Acest lucru se efectuează fiindcă supermarketurile aplică penalităţi

mari pentru necorespunderea calităţii. În cazul în care furnizorul are îndoieli în ce priveşte calitatea

produselor sale, este mai ieftin să nu le livreze supermarketului şi să se confrunte cu riscul de a fi

respins, cu sancţiuni severe şi cu pierderea reputaţiei sale în faţa cumpărătorului.

Dacă produsul nu trece controlul de calitate, el este de obicei preluat de către furnizor dacă el este local.

În cazul în care livrările sunt de la furnizori străini, lanţurile cu amănuntul propun ca produsul să fie

distrus sau dacă a fost convenit, să fie sortat. Ambele cazuri implică plată suplimentară din partea

furnizorului. De exemplu, pentru a sorta un produs, costul începe de la 0.20 €/kg.

În timpul inspectării produsului livrat, inspectorii de calitate pot uşor identifica aproape toate defectele,

în afară de daunele cauzate de frig. Daunele de la frig pot fi identificate mai târziu de către comerciantul

cu amănuntul şi numai în acest caz, furnizorul n-ar avea o notificare imediată de non-conformitate a

produsului.

Certificatele voluntare, cum ar fi GlobalGAP nu sunt larg răspândite, deşi aceasta se poate schimba în

curînd. De exemplu, reţeaua cu amănuntul RIMI recent a început a solicita ca toţi producătorii noi care

le furnizează produse trebuie să deţină certificarea GlobalGap şi că ei (reţeaua) va permite o perioadă de

tranziţie pentru furnizorii existenţi pentru a se asigura cu certificările necesare. Pentru furnizorii care

sunt distribuitori sau procesatori, se solicită certificatele acceptate de GFSI (Global Food Safety

Initiative), care sunt BRC, IFC sau HACCP olandez (care este mai sever decît Codex Alimentarius HACCP).

RIMI este prima reţea de comerţ cu amănuntul în ţările Baltice care a început se solicite asemenea

certificări obligatorii şi acest exemplu la sigur va fi urmat de alţi actori de pe piaţă.

Pentru primul lot de produse importate de la un furnizor nou, şi de asemenea în mod regulat, reţelele cu

amănuntul solicită certificatul de la un laborator naţional acreditat (în cazul furnizorilor moldoveni, atît

laboratorul cît şi metoda de testare trebuie să fie acreditată de un organ de acreditare din Moldova).

Acest certificat trebuie să stipuleze respectarea Nivelului Minim de Reziduri (NMR) ale UE ce ţin de

fosfor-organic, clor-organic şi alte grupuri chimice reziduale. Această informaţie este acoperită de

certificatul de igienă şi aceasta este o obligaţie legală pentru toate importurile. Adiţional, reţelele cu

amănuntul pot avea cerinţele sale corporative. Aceasta se face, deoarece inspecţia de frontieră pentru

NMR este foarte rară în ţările Baltice şi niciodată nu se efectuează cu consecvenţă reală. Din numărul

total de livrări în Letonia, ni s-a comunicat că nu mai mult de 100 de livrări de fructe şi legume au fost

verificate de NMR la frontieră şi situaţia este similară şi în celelalte ţări Baltice. Din acest considerent,

reţelele cu amănuntul vor să aibă o protecţie adiţională pentru a avea produse sigure după cum este

54

stipulat în contractele lor cu furnizorii şi cu aplicarea penalităţilor cînd nu se respectă siguranţa

produselor pînă la 3,000 Euro pentru fiecare lot.

Cerinţele faţă de soiuri nu este un factor important, deoarece supermarketurile de obicei nu au un

asortiment mare de fructe. Secţia lor cu produse este destul de limitată, dispun aproximativ de 5-6 soiuri

de mere, 2-3 de struguri de masă, 3-4 de tomate, etc. Cele mai populare soiuri sunt cele care se găsesc

“la sezon”, dar orice soi care are un aspect bun şi o valoare foarte bună îşi poate găsi nișa sa pe piață.

Factorul cheie este - capabil de a oferi “fructe care arată bine” la un preţ foarte rezonabil. Preferinţele

pentru calitatea extra, categoria I şi II depind de formatul magazinului (supermarket faţă de discount),

sezon şi preţ corespunzător.

Produsele trebuie să fie paletizate şi costul paletului trebuie să fie inclus în preţul produsului, deoarece

reţelele cu amănuntul din ţările Baltice nu sunt membri ai Sistemului European de Schimb cu Palete şi nu

le pot returna. Pentru supermarketuri sunt acceptate numai paletele de standard euro (0.80x1.20 m).

Modele de lucru

De obicei, reţelele cu amănuntul mari au un contract general cu furnizorii unde volumele nu sunt

indicate. Săptămînal (de obicei Marţi), ele colectează ofertele de la distribuitorii săi. Distribuitorii

livrează supermarketurilor toată gama de produse pe care ei sunt disponibili să o ofere cu specificări

detaliate şi preţuri. (de exemplu: mere Golden Delicious din Polonia, categoria II, calibrul 65+ pentru

0.60 €/kg; struguri Red Globe din Cili, categoria I pentru 1.50 €/kg, etc.). Supermarketurile răspund în 2-

3 zile (de obicei Joi/Vineri) şi selectează cele mai bune oferte, plasează comenzile sale care trebuie să fie

îndeplinite pînă Luni. Această duce la situaţia că importatorii nu-şi pot planifica volumele sale de import

cu mare precizie şi uneori trebuie să importe produsele fără nici o garanţie că acestea vor fi vîndute. De

exemplu, distribuitorii susţin că furnizori polonezi adesea nu au un sistem de logistică bine dezvoltat şi în

multe cazuri durează mai mult de 3-4 zile din momentul comenzii pînă la livrare. În cazul merelor

poloneze cu preţul lor foarte mic, distribuitorii importă merele pe propriul lor risc, fără a avea comenzi

ferme; dacă preţul e bun ei consideră nu este nici o problem de a le vinde bazîndu-se pe oferte de

valoare. Cînd supermarketurile planifică promoții, ele identifică în prealabil furnizorii şi aceasta este de

obicei pentru o lună. În plus, dacă un furnizor are surplus de producție, el poate oferi un preţ foarte mic

şi se poate apropia de supermarket cu propunerea de a susţine o promoție.

Dacă o reţea cu amănuntul este supraîncărcată (cumpărătorul/managerul a comis o greşeală în

planificarea volumelor), ei pot expedia produsul înapoi furnizorului clasificîndu-l ca un produs de calitate

inferioară pe care distribuitorul trebuie să-l primească înapoi,dacă vrea să rămînă furnizor şi în viitor. Un

distribuitor a menţionat că supermarketurile resping în mediu 3% din toate livrările atît din cauza calităţi

cît şi din alte cauze, cum ar fi surplusul de produs în depozit.

Situaţii de surplus de obicei apar cînd reţelele cu amănuntul îşi planifică promoţiile, iar estimările de

vînzări nu se materializează. Pentru a minimiză necesitatea de a returna produsul (în cazul estimărilor

greșite), reţelele cu amănuntul care sunt prezente în toate trei ţări Baltice nu fac promoții cu acelaşi

produs în acelaşi timp în alte ţări, fapt ce le oferă flexibilitate să deplaseze produsul în alte ţări pentru o

mai bună gestionare a stocurilor.

55

Cele două reţele mari de comerţ cu amănuntul (RIMI şi Maxima) importă marea parte a produselor de

sinestătător şi dispun de centrele sale de logistică. Distribuitori baltici livrează produsele sale sau la

aceste centre de logistică sau la fiecare magazin direct. Reţele cu amănuntul mai mici de obicei lucrează

mai mult prin intermediul importatorilor decît importă direct şi importatori trebuie să livreze produsul la

fiecare magazine în parte.

În cazul RIMI, procurările sunt parţial centralizate (din Suedia) şi parţial sunt efectuate de managerii de

procurări locali (în majoritate pentru importurile din alte ţări Baltice). Cerinţele de calitate sunt la fel în

ambele cazuri.

Adeseori, reţelele cu amănuntul dispun de puţină experienţă în aducerea produselor din ţările ne-

tradiţionale şi depind de importatorii acestor produse (cum ar fi pepenii verzi din Rusia şi unele fructe

din Egipt). Motivul este că supermarketurile nu au capacitatea de a efectua controlul de calitate înainte

de vămuire şi trebuie să achite taxele vamale şi TVA la importuri înainte de a vedea produsul. În caz de

necorespunderii calității produsului, ei nu pot returna produsul şi de aceea ei preferă să lucreze prin

intermediul furnizorilor locali. Cînd ţara furnizoare devine “mai tradiţională” şi există mai multă

încredere în calitatea produsului, supermarketurile tind să elimine nivelul intermediar - - importatorul -

şi să lucreze direct cu furnizorii străini.

Un aspect important pentru producătorii moldoveni de struguri de masă este că ei trebuie să planifice

să-şi vîndă strugurii înainte de finele anului, fiindcă începînd cu jumătate de ianuarie reţelele cu

amănuntul stopează procurarea strugurilor de masă de la furnizorii din UE din cauza calităţii reduse.

Chiar şi pentru strugurii de masă europeni de calitate înaltă, ei nu sunt disponibili de a face excepţie,

deoarece ei nu doresc să-şi asume riscul.

În concluzie, este foarte clar că pentru ca reţelele cu amănuntul să-şi schimbe furnizorii, furnizorul

trebuie să ofere ceva mai atractiv sau diferit în comparaţie cu produsele care deja există pe piață. În alte

cuvinte, oferiţi-le un motiv bun pentru a trece la ceva nou şi captivant, o valoare sau un serviciu mai

bun; şi ca întotdeauna, comerciantul cu amănuntul caută toate acestea împreună.

Costuri de comercializare şi perioada de plată

Reţelelor cu amănuntul mari ce au o cotă de piaţă semnificativă nu li se permite de către lege de a

solicita retro-bonusuri, dar ei camuflează aceasta prin alte costuri ascunse cum ar fi disconturi pentru

logistică, etc. Potrivit informaţiei comunicate de distribuitori, astfel de plăţi pot varia între 8-24%, dar de

obicei ele constituie 10-15% din vînzări.

În mod normal, reţelele cu amănuntul achită furnizorii săi în 21-45 de zile de la data livrării avînd credit

nelimitat pentru marfă. În cazuri excepţionale, cînd reţeaua într-adevăr are nevoie de un anumit produs,

plăţile de efectuează în timp de o săptămînă daca este necesar.

56

6. CERINŢE LEGALE PENTRU IMPORT ŞI COMERŢ

6.1. REGLEMENTĂRILE DE IMPORT

Procedurile de export de fructe pe piaţa Baltică urmează aceleaşi cerinţe ca şi alte ţări ale UE.

Standardizarea fructelor

Pentru ca producătorii din alte ţări să poată exporta fructe în ţările Baltice, produsele lor trebuie să

urmeze cu stricteţe normele stabilite în cadrul Uniunii Europene. Aceste reguli sunt prezentate în

standardele de comercializare ale sectorului de fructe şi legume special elaborate pentru fiecare produs.

Aceste standarde includ următoarele aspecte: cerinţele minime de calitate, dezvoltarea fructului,

clasificarea, calibrarea, prezentarea, etichetarea şi toleranţa faţă de substanţele nocive.

Standardele de marketing pentru sectorul de fructe şi legume sunt următoarele:

• Struguri de masă – Regulamentul (CE) Nr. 1221/2008;

• Mere - Regulamentul (CE) Nr. 1221/2008;

• Piersici – Regulamentul (CE) Nr. 1221/2008;

• Nuci uscate întregi – Standarde CEE – ONU -2003 Ediţia 2003;

Standardele de Comercializare specifice sunt prezentate în Anexa 2 din acest raport.

Certificarea fructelor

Pentru a importa fructe în Uniunea Europeană, producătorii străini trebuie să posede următoarele

certificate:

Certificatul de circulaţie a mărfurilor EUR.1 (Certificatul de origine) – emis de Serviciul vamal al

R. Moldova conform Regulamentului de completare, ce autentifică şi emit certificate ce ţin de

originea mărfurilor exportate din R.Moldova în cadrul acordurilor comerciale preferenţiale cu

Uniunea Europeană (ACP) şi de ţările care acordă Republicii Moldova Sistemul Generalizat de

Preferinţe (SGP). Acesta este un document valabil ce confirmă oficial ţara de origine a mărfurilor

exportate.;

• Certificat de conformitate pentru mărfurile exportate – acest document este destinat pentru a

confirma conformitatea produsului la condiţiile stabilite de anumite standarde (ex. GOST sau

SM). Producătorul poate obţine Certificatul de Conformitate de la unul din organele de

certificare. Acesta este unicul document care confirmă corespunderea produsului la standardele

de comercializare ale UE ce au fost adoptate de către legislaţia R. Moldova (regulamentul

nr.1221) şi au intrat în vigoare în luna noiembrie 2011.

Certificat fitosanitar – acest document este eliberat de către Inspectoratul de Stat Regional

pentru Protecţia Plantelor;

Certificat igienic – acest certificat este eliberat de către Ministerul Sănătăţii al R. Moldova în baza testării produselor de către laboratoarele acreditate. El indică nivelul de reziduri de

57

pesticide conţinute în produs. Nivelul de reziduri adoptate de autorităţile moldoveneşti corespunde cu cel al UE.

CMR – document de transportare ce confirmă existenţa contractului între compania de transport şi expeditor în ceea ce priveşte serviciile de transport rutier.

În afară de certificatele menţionate mai sus, în scopul de a efectua procedurile vamale, fiecare transport

trebuie să fie însoţit, de asemenea, de o factură şi contract de import-export. Declaraţiile vamale se

întocmesc în oficiile vamale.

Taxele vamale

La data de 21 ianuarie 2008, Republica Moldova a semnat un acord nou cu UE în cadrul cărui

preferinţele comerciale autonome sunt oferite conform Regulamentului nr. 55/2008 al Consiliului

Europei. Potrivit acestui acord, toate fructele studiate (mere proaspete, struguri de masă, piersici şi

prune uscate) sunt scutite de componentul ad valorem a taxelor de import. Este important,

componentul specific a taxelor vamale rîmine intact (mecanismul anti-dumping) şi este aplicat pentru

toate fructele şi legumele din ţările non-UE dacă preţul de import este mai mic decît preţul minim de

intrare (PIM). Preţurile minime de intrare şi componentele specifice a taxelor vamale sunt prezentate în

Anexa 1 din acest raport.

6.2. CERTIFICARE DE RAMURĂ

Mediul de afaceri al UE solicită ca producătorii şi comercianţii de fructe proaspete să fie certificaţi

conform unor standard internaţionale. Certificatele principale sunt descrise mai jos:

a) GLOBAL/EURO GAP- un standard voluntar care este în primul rînd prevăzut pentru a asigura consumatorii despre faptul cum produsele alimentare sunt produse la fermă (gospodărie). Aceasta intenţionează de a minimiza impactul negativ asupra mediului în urma lucrărilor agricole, reducînd utilizarea chimicalelor şi asigurînd o abordare responsabilă faţă de sănătatea şi siguranţa lucrătorului, cît şi bunăstarea animalelor. Certificarea Global Gap şi ISO nu este încă frecvent cerută de supermarketuri (unica excepţie fiind RIMI) şi nu atrage o majorare a preţului. Dacă preţul este acelaşi, oricum, supermarketul preferă să lucreze cu un furnizor certificat.

b) HACCP este un sistem de management al siguranţei alimentelor bazat pe principiile analizei riscurilor şi a punctelor critice de control. Principiile standarde HACCP de siguranţă alimentară sunt impuse de legislaţie pentru toţi participanţii reţelelor de piaţă a fructelor proaspete şi uscate, în special ce se ocupă cu aşa operaţiuni cum ar fi sortarea, spălarea, refrigerarea şi transportarea, deci sunt anumite puncte critice de control pentru întregul proces de producere.

c) În afară de certificatele menţionate mai sus, următoarele certificări sunt de dorit pentru

companiile care se ocupă cu tranzacţiile comerciale de fructe şi legume:

- ISO 9001

- 9001:2008 (calitate)

- 14001:2004 (mediu)

- OHSAS 18001:2007 (sănătate şi securitate de muncă).

58

6.3. CERINŢE FAŢĂ DE AMBALARE ŞI ETICHETARE

În scopul de a comercializa în mod corespunzător fructele şi legumele, trebuie să fie respectată o

anumită legislaţie ce ţine de ambalare şi etichetare după cum este descris mai jos:

Omogenitatea

Conţinutul fiecărui ambalaj trebuie să fie uniform şi să conţină legume şi fructe de aceiaşi origine, soi şi

calitate. Partea vizibilă a ambalajului de produse trebuie să fie reprezentativă pentru întregul său

conţinut.

Ambalajul

Fructele şi legumele trebuie să fie ambalate astfel încît să fie protejate în mod corespunzător.

Materialele utilizate în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate şi să evite orice vătămare externă

sau internă a produsului. Utilizarea materialelor, în special hîrtie sau etichete, care includ specificaţii

comerciale este permisă cu condiţia ca imprimarea sau etichetarea să fi fost făcută cu cerneală non-

toxică sau clei. În cazul în care fructele şi legumele sunt înfăşurate, trebuie să utilizaţi hîrtie subţire,

uscată şi din material de ambalare nou şi fără miros. Utilizarea de orice substanţă care tinde să modifice

caracteristicile naturale ale fructelor şi legumelor în special gustul şi mirosul este interzisă. Ambalajul

trebuie să fie complet liber de obiecte străine.

Etichetarea

În realitate, actorii de pe piaţă nu pun accent deosebit pe etichete, deoarece etichetarea

corespunzătoare nu este controlată eficient de către legislaţie, cu toate acestea, impune anumite reguli

privind practicile de etichetare.

59

Fiecare ambalaj trebuie să fie etichetat individual şi citeţ şi să

prezinte în mod clar următoarele:

Identifice ambalatorul şi / sau expeditorul: numele şi

adresa sau codul de marcă, emise sau recunoscute de

către un oficial;

Natura produsului (specia şi denumirea soiului, pe bază

de voluntariat);

Originea produsului (ţara de origine şi orice zonă de

producere, nivel naţional, regional sau local);

Specificaţii comerciale: categoria de calitate şi, dacă

standardul cere calibrul şi/sau numărul de fructe în

cutie;

Marca oficială de control (opţional).

Pentru produsele pre-ambalate, informaţiile trebuie să fie

furnizate referitor la standardele de calitate şi greutatea netă.

Foto 39. Exemplu de etichetă pentru 3 ţări Baltice

7. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

7.1. CONCLUZII GENERALE

Studiul efectuat poate concluziona următoarele:

Consumul de fructe în ţările Baltice este stabil. Toate trei ţări sunt net importatoare de fructe,

produsele principale fiind citricele, pepenii, bananele şi strugurii de masă.

Ţările Baltice sunt un punct convenabil pentru re-exportul fructelor din UE în Rusia şi Belarus.

Producerea locală de fructe şi legume în mare parte se limitează la mere şi legume pentru “mix

pentru ciorbe” şi tomate în sere, cu excepţia Lituaniei unde se produc tomate în cîmp deschis

Producția locală (Baltică) este puternic preferată în Estonia şi Letonia şi întro măsură mai mică în

Lituania.

Merele moldoveneşti nu sunt competitive din cauza producției locale, ofertelor poloneze ieftine

şi sistemului protectiv de PMI care reduce la zero orice şansă de a intra pe piaţă.

Datorită sistemului PMI, gestionării necorespunzătoare a lanțului frigorofic şi concurenţei severe

din Spania, piersicii nu au nici o şansă reală de a pătrunde pe piaţă .

Prunele uscate moldoveneşti corespund tuturor cerinţelor de piaţă, dar nu au un preţ

competitiv. Nu este necesară o îmbunătăţire adiţională a produsului, accentul trebuie să fie pus

pe valoare.

Miezul de nucă moldovenesc corespunde cerinţelor de piaţă, dar piaţa este mică şi în

descreştere.

Piaţa Baltică preferă struguri albi fără sîmburi, dar preţul majorat pentru strugurii fără sîmburi

reprezintă o oportunitate de nişă de a extinde prezenţa pieţei cu strugurii existenţi

moldoveneşti negri cu sîmburi.

60

Tomatele moldoveneşti pot avea potenţial de intrare pe piaţă, dacă livrările sunt “bine

cronometrare”, preţurile sunt competitive şi pot evita roșiile cultivate local.

Reţelele de comerţ cu amănuntul controlează canalele de produse proaspete (60-80%) şi

cerințele față de calitate sunt mai stringente decît pe pieţele deschise unde produsele

moldoveneşti (strugurii) au fost comercializate pînă acum.

Comercianţii cu amănuntul şi distribuitorii nu dispun de multă experienţă în importul produselor

din ţările non-UE şi preferă să fac importuri from UE din mai multe motive (financiar,

familiarizare, logistică, promptitudine) .

Calitatea produsului livrat în ţările Baltice trebuie să corespundă sau standardelor de

comercializare ale UE sau standardelor UNECE.

Siguranţa alimentară este o problemă foarte importantă şi corespunderea Nivelului Minim de

Reziduri este necesară. GlobalGap este încă o cerinţă voluntară, dar această situaţie se schimbă

rapid şi va fi o cerinţă definitivă în cel mai apropiat timp.

O tendinţă cheie se axează pe “valoare” unde preţul este un factor critic şi marca (brand-ul)

joacă un rol mai mic în cea ce priveşte importurile.

Piaţa Baltică este bine organizată cu canale de aprovizionare stabile şi unica cale de a iniţia

schimbări în aprovizionare poate fi prin oferirea unui avantaj competitiv distinct sau ceva cu

totul nou. Comercianţii cu amănuntul/importatorii nu-şi vor schimba furnizorii pînă cînd nu le

veţi oferi un motiv bun pentru aceasta.

7.2. RECOMANDĂRI

Piaţa Baltică este mică şi una în care reţelele cu amănuntul joacă un rol tot mai mare în distribuirea

fructelor şi legumelor. În trecut, producătorii moldoveni nu puteau furniza produsele sale în reţelele cu

amănuntul mari şi dominante cum ar fi RIMI şi MAXIMA, dar aici este viitorul de creştere şi penetrare a

pieței. Prin intermediul acestor lanţuri valorice studiate, se observă că unele produse nu au loc pe piaţă

în timpul apropiat. Există unele categorii de produse cum ar fi strugurii şi tomatele care au potenţial de a

pătrunde pe piaţă şi pot trece în sectorul de comerţ cu amănuntul modern. Acest lucru va urma unele

modificări implicînd post-recoltarea, managementul lanţului frigorific şi respectarea cerinţelor şi

regulamentelor generale ale cumpărătorului/pieței. Mai jos găsiţi unele recomandări pentru a fortifica

acceptarea pe piaţă şi viabilitatea pe termen lung în piaţa Baltică pentru unele categorii de produse:

Strugurii trebuie să fie de soiuri negre aşa ca Moldova, Cardinal, Codreanca, deoarece aceasta

este nişa unde concurenţa nu este aşa de mare, produsul este cunoscut şi cota de piaţă poate fi

extinsă.

Trebuie să fie aplicate tehnologii adecvate pentru a asigura calibrul boabei de cel puţin 20mm şi

a strugurilor de 500 gr. Strugurii va trebui să fie culeşi cu fermitatea corectă.

Struguri trebuie să fie ambalaţi adecvat în cutii, fructele să fie ambalate nu prea strîns şi să fie o

gestionare a lanțului frigorific corespunzătoare pentru a asigura ciorchine verzi şi o perioadă de

păstrare amplă după livrare. Aceasta trebuie să constituie minim 7-10 zile.

61

Utilizare adecvată a îngrăşămintelor şi pesticidelor care sunt în corespundere cu cerinţele severe

sanitare şi igienice impuse de Uniunea Europeană.

Strugurii trebuie să fie livraţi cît mai degrabă posibil din moment ce sunt disponibili, fără livrări

după începutul lunii decembrie.

Ambalajul strugurilor trebuie să protejeze fructul şi etichetarea trebuie să corespundă cerinţelor

legale.

Acorduri pe termen lung cu comercianţii cu amănuntul pentru a extinde prezenţa pe piaţă.

Tomatele trebuie să fie calibrate (65-70mm), ambalate în vrac (mai econom), să fie de culoare şi

fermitate bună şi cu preţ competitiv. Ca referinţă trebuie de folosit tomatele spaniole şi

poloneze.

Tomatele trebuie să fie ambalate în cutii de 4-5 kg sau în varc sau în două straturi cu utilizarea

hîrtiei de protecţie.

Trebuie să fie utilizate lăzi din plastic sau din carton pentru ambalare, menţînînd costurile de

ambalare reduse, avînd în vedere costurile ce cresc fantastic.

Tomatele trebuie să fie livrate cît mai degrabă posibil din moment ce sunt disponibile şi nu după

mijlocul lunii Iulie cînd este sezonul de vîrf pentru producerea locală (Baltică).

Merele nu trebuiesc livrate pe piaţa Baltică din cauza PMI şi concurenţei cu merele din Polonia,

cu tacticile lor de preţ jos pentru a preveni pătrunderea pe piaţă a merelor din alte ţări.

Piersicii nu trebuie să ia în considerare în viitorul apropiat din cauza PMI. Chiar şi cu

managementul corect al lanţurilui frigorific şi perioada de păstrare adecvată (după livrare), ei nu

sunt o opţiune bună luînd în calcul ofertele de preţ din Spania care sunt bine sub nivelul PMI

cînd este necesar.

Prunele întregi uscate trebuie să fie fără sîmburi, de calibrul 70-80 sau 80-90 şi conţinutul de

umiditate de circa 32%.Pentru a cîştiga cota de piaţă, produsul trebuie să aibă un preţ

competitiv.

Ambalajul pentru prunele întregi uscate trebuie să fie o cutie standard de 5-10 kg cu peliculă sau

vacuum. Produsul trebuie să fie furnizat în corespundere cu cererea de bază, începînd cu luna

Octombrie pînă la Paşti.

Nucile trebuie să fie cu miezuri mari de culoare deschisă sau cu oferte mai economice (30%

miezuri, 30% sferturi şi mixte)

Ambalajul pentru nuci trebuie să fie cutii din carton de 5-10 kg cît şi saci din plastic cutii în vrac

de 22.5 sau 30 kg.

Nucile trebuie să fie livrate începînd cu luna Octombrie pînă la Paşti cînd cererea este mai mare.

62

ANEXE

ANEXA 1. TAXELE VAMALE ALE UE PENTRU FRUCTELE PROASPETE MOLDOVENEŞTI

MERE PROASPETE (Cod HS: 0808108090)

(01-07-2011 - 15-07-2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 45.70 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 44.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 0.90 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 43.90 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.80 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 43.00 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.70 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 42.00 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.70 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 41.10 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.60 EUR / 100 kg

V7 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 40.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 5.50 EUR / 100 kg

V8 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 39.30 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 6.40 EUR / 100 kg

V9 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 23.80 EUR / 100 kg

01-09-2011 - 31-12-2011

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 45.70 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 44.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 0.90 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 43.90 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.80 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 43.00 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.70 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 42.00 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.70 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 23.80 EUR / 100 kg

PIERSICI PROASPEŢI (Cod HS: 0809309000)

Tariful de preferinţă (01-01-2011 - 10-06-2011) : 0 %

(21-06-2011 - 31-07-2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 77.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 76.00 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.60 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 74.50 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.10 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 72.90 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.70 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 71.40 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 6.20 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 13.00 EUR / 100 kg

(01-08-2011 - 30-09-2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 60.00 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 58.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.20 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 57.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.40 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 56.40 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.60 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 55.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.80 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 13.00 EUR / 100 kg

Tariful de preferinţă (01-10-2011 - 31-12-2011) : 0%

63

STRUGURI DE MASĂ PROASPEŢI (Cod HS: 080610)

Tariful de preferinţă (01-01-2011 - 20-07-2011) : 0 %

(21-07-2011 – 31.10.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 54.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 53.50 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.10 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 52.40 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.20 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 51.30 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.30 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 50.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.40 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 9.60 EUR / 100 kg

(01-11-2011 - 20-11-2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 47.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 46.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.00 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 45.70 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.90 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 44.70 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.90 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 43.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.80 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 9.60 EUR / 100 kg

Tariful de preferinţă (21-11-2011 - 31-12-2011) : 0 %

ROŞII PROASPETE SAU RĂCITE (Cod HS: 0702000099)

(01-01-2011 – 31.03.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 84.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 82.90 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.70 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 81.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.40 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 79.50 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 5.10 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 77.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 6.80 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 29.80 EUR / 100 kg

(01-04-2011 – 30.04.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 112.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 110.30 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.30 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 108.10 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.50 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 105.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 6.80 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 103.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 9.00 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 29.80 EUR / 100 kg

(01-05-2011 – 31.05.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 72.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 71.10 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.50 EUR / 100 kg

64

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 69.70 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.90 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 68.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.40 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 66.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 5.80 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 29.80 EUR / 100 kg

(01-06-2011 – 30.09.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 52.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 51.50 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.10 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 50.50 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.10 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 49.40 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.20 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 48.40 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.20 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 29.80 EUR / 100 kg

(01-10-2011 – 20.12.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 62.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 61.30 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.30 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 60.10 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.50 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 58.80 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 3.80 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 57.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 5.00 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 29.80 EUR / 100 kg

(21-12-2011 – 31.12.2011)

V1 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 67.60 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 %

V2 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 66.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 1.40 EUR / 100 kg

V3 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 64.90 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 2.70 EUR / 100 kg

V4 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 63.50 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 4.10 EUR / 100 kg

V5 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 62.20 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 5.40 EUR / 100 kg

V6 Dacă preţul de intrare declarat este egal sau mai mare decît 0 EUR / 100 kg Se aplică taxa de 0 % + 29.80 EUR / 100 kg

65

ANEXA 2. STANDARDE DE COMERCIALIZARE UE PENTRU MERE, PIERSICI, STRUGURI DE

MASĂ ŞI ROŞII

STANDARDELE DE COMERCIALIZARE PENTRU MERE

I. DEFINIŢIA PRODUSULUI

Acest standard se aplică pentru soiurile provenite din Malus domestica Borkh. Sunt destinate livrării în

stare proaspătă către consumatori, merele pentru prelucrarea industrială fiind excluse.

II. DISPOZIŢII PRIVIND CALITATEA

Standardul are ca obiect definirea cerinţelor de calitate pe care trebuie să le prezinte merele după

condiţionare şi ambalare.

A. Cerinţe minime

La toate categoriile, ţinînd cont de dispoziţiile speciale prevăzute pentru fiecare categorie şi de

toleranţele admise, merele trebuie să fie:

- Întregi

- Sănătoase, se exclude produsele afectate de putregai sau cu alterări din cauza cărora devin improprii

pentru consum,

- Curate, fără materii străine vizibile,

- Fără boli

- Fără deteriorări cauzate de boli care afectează pulpa,

- Fără forme serioase de vitrozitate,cu excepţia soiului Fuji şi mutaţilor lui,

- Fără umezeală externă anormală,

- Fără miros şi/sau gust străin,

Dezvoltarea şi starea merelor trebuie să le permită:

- Să reziste la transportare şi manipulare şi

- Să ajungă în stare satisfăcătoare la destinaţie.

B. Cerinţe faţă de maturitate

Merele trebuie să fie suficient de dezvoltate şi să ofere un grad satisfăcător de maturitate.

Dezvoltarea şi gradul de maturitate a merelor trebuie să le permită continuarea procesului de coacere şi

atingere a gradului necesar de maturitate, în funcţie de caracteristicile soiului.

Pentru a verifica cerinţele minime de maturitate, pot fi luaţi în considerare mai mulţi parametric (ex,

aspectul morfologic, gustul, duritatea şi indexul refeactometric).

C. Clasificarea

Merele sunt clasificate în trei categorii definite mai jos:

(I) Categoria "Extra"

Merele din această categorie trebuie să fie de o calitate superioară. Să fie caracteristice soiului [2], şi să

aibă un peduncul intact.

66

Merele trebuie să ofere următoarea suprafaţă minimă de coloraţie tipică soiului:

- Trei sferturi din suprafaţa totală de coloraţie pentru grupa A,

- Jumătate din suprafaţa totală de coloraţie roşie mixtă pentru grupul B

- 1 / 3 din suprafaţa totală de coloraţie uşor roşietică, însoţită de dungi roşii sau întunecate pentru

grupul C.

Pulpa trebuie să fie perfect sănătoasă.

Merele nu trebuie să prezinte defecte, cu excepşia unor defecte mici superficiale care nu afectează

aspectul general al produselor, calitatea, păstrarea şi prezentarea în ambalaj:

- Defecte foarte mici la nivel de epidermă,

- Rugozitate foarte mică [3], de exemplu:

- Pete maronii ce nu depăşesc cavitatea pedunculului, fără rugozităţi şi /sau

- Urme uşoare de rugozitate/rugozitate izolată.

(Ii) Categoria I

Merele din această categorie trebuie să fie de calitate bună. Trebuie să fie tipice soiului [4].

Merele trebuie să prezinte următoarea suprafaţă minimă de coloraţie caracteristică soiului:

- Jumătate din suprafaţa totală de coloraţie roşie pentru grupa A,

- O treime din suprafaţa totală de coloraţie roşie mixtă pentru grupul B

- 1 / 10 din suprafaţa totală de coloraţie uşor roşietică, însoţită de dungi roşii sau întunecate pentru

grupul C.

Pulpa trebuie să fie perfect sănătoasă.

Deşi, unele defecte mici se permit cu condiţia că nu afectează aspectul general al produselor, calitatea,

păstrarea şi prezentarea în ambalaj:

- Un uşor defect de formă

- Un uşor defect de dezvoltare

- Un uşor defect de coloraţie

- Găuri mici a căror suprafaţă totală nu depăşesc 1 cm2, fără ofilire

- Defecte mici de coajă care nu depăşesc:

- 2 cm în lungime, în cazul defectelor de formă alungită

- 1 cm2 din suprafaţa totală în cazul altor defecte, cu excepţia ruginii (Venturia inaequalis), care în

general nu trebuie să afecteze o suprafaţă mai mare de 0.25 cm2

- Rugozitate mică [5], de exemplu:

- Pete maronii ce nu depăşesc cavitatea pedunculului dar pot fi dure şi / sau

Pedunculul poate lipsi cu condiţia ca secţiunea să fie curată şi epiderma adiacentă să nu fie deteriorată.

(Iii) Categoria II

Această categorie include merele care nu se încadrează în categoriile superioare, dar corespund

caracteristicilor minime definite mai sus.

Pulpa nu trebuie să prezinte defecte esenţiale.

Următoarele defecte sunt admise, cu condiţia ca fructele să păstreze caracteristicile esenţiale ce ţin de

calitate, păstrare şi prezentare:

67

- Defecte de formă

- Defecte de dezvoltare

- Defecte de coloraţie

- Lovituri uşoare ce nu depăşesc 1.5 cm2 din suprafaţa totală, epiderma putînd fi uşor decolorată,

- defecte la nivelul epidermei, care nu pot depăşi:

- lungimea de 4 cm, în cazul defectelor de formă alungită

- 2.5 cm2 din suprafaţa totală în cazul altor defecte, cu excepţia ruginii (Venturia inaequalis), a căror

suprafaţă totală nu poate depăşi 1 cm2;

III. DISPOZIŢII PRIVIND CALIBRAREA

Calibrul este determinat de diametrul maxim al secţiunii ecuatoriale sau de greutate.

Calibrul minim este de 60 mm, dacă se determină după diametru sau de 90 gr, dacă se determină după

greutate. Se pot accepta fructe cu calibre mai mici, dacă nivelul Brix al produsului este mai mare sau egal

cu 10.5 ° Brix, iar calibrul este de minim 50 mm sau 70 g.

Pentru a asigura omogenitatea de calibru, diferenţa de diametru dintre fructele din acelaşi ambalaj nu

trebuie să depăşească:

(A) Calibrul fructelor în funcţie de diametru:

- 5 mm pentru fructele din categoria 'Extra' şi din categoriile I şi II, prezentate pe rînduri şi în straturi. Cu

toate acestea, la merele din soiurile Bramley's Seedling (Bramley, Triomphe de Kiel) şi Horneburger,

diferenţa de diametru se poate ridica pînă la 10 mm

- 10 mm pentru fructele din categoria I prezentate în vrac în containere sau în ambalaj pentru vînzare.

Cu toate acestea, la merele din soiurile Bramley's Seedling (Bramley, Triomphe de Kiel) şi Horneburger,

diferenţa de diametru se poate ridica pînă la 20 mm sau

(B) pentru fructele măsurate după greutate:

- pentru merele din categoria "Extra" şi categoria I şi II prezentate în rînduri şi straturi:

Interval (g) | diferenţa în greutate (g) |

70-90 | 15 g |

91-135 | 20 g |

136-200 | 30 g |

201-300 | 40 g |

> 300 | 50 g |

- pentru merele din Categoria I ambalate în vrac sau ambalaj pentru vînzare.

Interval (g) | Omogenitate (g) |

70-135 | 35 |

136-300 | 70 |

> 300 | 100 |

Nu există nici o cerinţă referitoare la omogenitatea de calibru pentru fructele din Categoria II prezentate

în vrac în containere sau ambalaje destinate pentru vînzări.

IV. DISPOZIŢII PRIVIND TOLERANŢELE

68

În toate etapele de comercializare, sunt premise toleranţe cu privire la calitate şi calibru pentru

produsele care nu satisfac cerinţele categoriei indicate.

A. Toleranţă de calitate

(I) Categoria "Extra"

Permite un total de 5% din mere (din număr sau din greutate) care nu îndeplinsec cerinţele categoriei,

dar le întrunesc pe cele ale categoriei I. În cadrul acestei toleranţe, se poate admite un procent de pînă

la 0.5 % în total ce întruneşte cerinţele de calitate ale Categoriei II.

(Ii) Categoria I

Permite un total de 10% din mere (din număr sau din greutate) care nu îndeplinsec cerinţele categoriei,

dar le întrunesc pe cele ale categoriei II. În cadrul acestei toleranţe, nu mai mult de 1% se admite care nu

îndeplinşte cerinţele categoriei II şi nici cerinţele minime, sau produse alterate.

(Iii) Categoria II

Permite un total de 10% din mere (din număr sau din greutate) care nu îndeplinesc cerinţele categoriei

şi nici cerinţele minime. În cadrul acestei toleranţe, proporţia totală de produse alterate nu poate depăşi

2%.

B. Toleranţe de calibru

Pentru toate categoriile: este permisă o toleranţă total a merelor (din număr sau din greutate) care nu

îndeplinesc cerinţele privind calibrul. Această toleranţă poate fi extinsă ca să includă produsele cu un

calibru de:

- 5 mm sau mai mult sub diametrul minim

- 10 g sau mai mult sub greutatea minimă.

V. DISPOZIŢII PRIVIND PREZENTAREA

A. Omogenitate

Fiecare ambalaj trebuie să aibă un conţinut omogen şi să nu cuprindă decît mere de aceiaşi origine, soi,

calitate şi calibrare (dacă sunt calibrate) şi cu acelaşi grad de maturitate.

De asemenea, pentru categoria 'Extra' se impune omogenitatea din punctual de vedere al coloraţiei.

Oricum, se poate de ambalat împreună un amestec de mere de diferite soiuri, cu condiţia că acestea să

fie omogene în ce priveşte calitatea, şi pentru fiecare soi, în ce priveşte originea.

Partea vizibilă a conţinutului ambalajului trebuie să fie reprezentativă pentru întregul conţinut.

B. Ambalare

Merele trebuie ambalate astfel încît să se asigure o protecţie adecvată a produsului.

În special, ambalajele pentru comercializare avînd o greutate netă de peste 3 kg trebuie să fie suficient

de rigide pentru a proteja produsul în mod adecvat.

Materialele folosite în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate și de o calitate care să nu producă

deteriorări exterioare sau interioare ale produsului. Utilizarea de materiale, în special hîrtie sau

înscrisuri, care poartă specificații comerciale este permisă numai cu condiția ca înscrisul sau etichetarea

să se realizeze cu cerneală sau clei netoxice.

69

Etichetele aplicate individual pe produse trebuie ca, atunci cînd sunt dezlipite, să nu lase urme vizibile de

clei, nici defecte pe epidermă.

Ambalajul nu trebuie să conțină materii străine.

VI. DISPOZIŢII PRIVIND MARCAJUL

Fiecare ambalaj trebuie să poarte următoarele detalii, în litere grupate pe aceeași parte, marcajul fiind

lizibil, imposibil de șters și vizibil din exterior.

A. Identificare

Numele și adresa ambalatorului și/sau expeditorului. Această mențiune poate fi înlocuită: — pentru toate ambalajele, cu excepția preambalajelor, de codul reprezentând ambalatorul și/sau

expeditorul eliberat sau recunoscut de un organism oficial, precedat de mențiunea “Ambalator și/sau

expeditor”( sau o abreviere echivalentă);

- doar pentru preambalaje, cu numele și adresa unui vînzător stabilit în interiorul Comunității, precedat de mențiunea “Ambalat pentru:” sau o mențiune echivalentă. În acest caz, etichetarea trebuie, de asemenea, să conțină un cod care corespunde ambalatorului și/sau expeditorului. Vânzătorul furnizează orice informații considerate necesare de organismele de control privind semnificația acestui cod B. Natura produsului

- " Mere”, în cazul în care conținutul nu este vizibil din exterior;

- Denumirea. Dacă este un amestec de soiuri diferite de mere, se indică denumirea fiecărui soi.

- Denumirea poate fi înlocuită de un sinonim. Denumirea mutaţiei sau denumirea comercială pot fi

furnizate doar adiţional la soiul sau sinonimul acestuia.

C. Originea produsului

Țara de origine [7] și, opțional, regiunea de producție sau denumirea zonei la nivel național, regional sau

local.

Dacă se conține un amestec de soiuri diferite de mere de origini diferite, indicarea fiecăreia dintre țările

de origine ale fructelor respective trebuie să apară în imediata apropiere a soiului în cauză.

D. Caracteristici comerciale

- Categoria

- Calibrul sau, pentru fructele prezentate în rînduri şi straturi, numărul de bucăți.

În cazul în care identificarea are loc pe baza calibrului, trebuie să indice:

(A) pentru produsele pentru care există norme privind omogenitatea, diametrul minim şi maxim sau

greutatea minimă şi maximă;

(B) pentru produsele pentru care nu există norme privind omogenitatea, diametrul sau greutatea celui

mai mic fruct din ambalaj, urmat de (a) cuvîntul "şi peste" sau o denumire echivalentă sau, după caz,

diametrul sau greutatea celui mai mare fruct din ambalaj.

E. Marcajul de control oficial (opţional)

Nu este necesar să se menţioneze indicaţiile prevăzute în primul paragraf atunci cînd ambalajul conţine pachete pentru comercializare, vizibile din exterior pe care figurează indicaţiile respective. Aceste ambalaje nu trebuie să conţină marcaje care să inducă în eroare. Atunci cînd aceste ambalaje sunt aşezate pe palete, aceste indicații trebuie să figureze pe o fișă plasată vizibil cel puțin pe două din fațetele paletei.

70

STANDARDE DE COMERCIALIZARE PENTRU PIERSICI ŞI NECTARINE

I. DEFINIŢIA PRODUSULUI

Prezentul standard reglementează piersicile și nectarinele din soiurile (cultivarele) provenite din Prunus

persica Sieb şi Zucca., destinate livrării în stare proaspătă către consumatori, piersicile și nectarinele

pentru prelucrarea industrial fiind excluse.

II. DISPOZIŢII PRIVIND CALITATEA

Standardul are ca obiect definirea calităților pe care trebuie să le prezinte piersicile și nectarinele după

condiționare și ambalare.

A. Cerinţe minime

Luînd în calcul dispozițiile speciale prevăzute pentru fiecare categorie și de toleranțele admise, piersicii și

nectarinele trebuie să fie:

- Întregi

- Sănătoase, se exclud produsele atinse de putregai sau cu alterări din cauza cărora devin improprii

pentru consum

- Curate, practic fără materii străine vizibile,

- Fără boli,

- Fără deteriorări cauzate de boli ce afectează pulpa,

- Fără divizări de fruct în cavitatea pedunculului,

- Fără umezeală externă anormală,

- Fără miros şi/sau gust străin,

- Dezvoltarea şi stadiul de maturitate al piersicilor şi nectarinelor trebuie să le permită:

- Să reziste la transport şi manipulare şi

- Să ajungă în stare satisfăcătoare la locul de destinație.

B. Caracteristici de maturitate

Fructele trebuie să fie suficient de dezvoltate pentru a oferi un grad satisfăcător de maturitate. Indexul

refractometric al pulpei minim trebuie să fie de 8 ° Brix.

C. Clasificare

Piersicii şi nectarinele sunt clasificate în trei categorii definite mai jos:

(I) Categoria "Extra"

Piersicile și nectarinele din această categorie trebuie să fie de calitate superioară. Trebuie să fie

caracteristice soiului.

Pulpa trebuie să fie perfect sănătoasă.

Piersicile și nectarinele nu trebuie să prezinte defecte, cu excepția unor foarte mici alterări superficiale,

cu condiția ca acestea să nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea, păstrarea și prezentarea

sa în ambalaj.

71

(Ii) Categoria I

Piersicile și nectarinele din această categorie trebuie să fie de bună calitate. Trebuie să prezinte

caracteristicile soiului. Pulpa trebuie să fie perfect sănătoasă.

Cu toate acestea, sunt premise uşoare cu condiția ca acestea să nu afecteze aspectul general al

produsului, calitatea, păstrarea și prezentarea sa în ambalaj:

- Un uşor defect de formă

- Un uşor defect de dezvoltare

- Un uşor defect de coloraţie

- Uşoare urme pe suprafaţă cauzate de presiune ce nu depăşesc 1 cm2,

- Mici defecte la nivelul epidermei ce nu depăşesc:

- lungimea de 1.5 cm, în cazul defectelor de formă alungită,

- 1 cm2 din suprafaţa totală în cazul altor defecte.

(Iii) Categoria II

Această categorie cuprinde piersicile și nectarinele care nu pot fi clasificate în categoriile superioare, dar

corespund caracteristicilor minime definite anterior.

Pulpa nu ar trebui să prezinte defecte grave. Pot fi premise unele defecte la nivelul epidermei cu

condiția ca piersicile și nectarinele să-și păstreze caracteristicile esențiale referitoare la calitate, păstrare

și prezentare:

- Defecte de dezvoltare, inclusiv despicaţi, cu condiţia că fructul nu este detaşat şi pulpa este sănătoasă

- Defecte în coloraţie,

- Lovituri, suprafaţa totală care nu depăşeşte 2 cm2, epiderma poate fi uşor decolorată,

- Mici defecte la nivelul epidermei ce nu depăşesc:

- 2.5 cm lungime, defecte de formă alungite

- 2 cm2 din suprafaţa totală în cazul altor defecte.

III. DISPOZIŢII PRIVIND CALIBRAREA

Calibrul este determinat dau de diametrul maxim al secţiunii ecuatoriale sau de greutate sau prin

numărare.

Calibrul minim este:

- 56 mm sau 85 g pentru Categoria for 'Extra',

- 51 mm sau 65 g pentru Categoria I şi II (dacă se impune calibrarea).

Cu toate acestea, fructele cu calibrul mai mic de 56 mm sau 85 g nu se vînd în perioada 1 Iulie – 31

Octombrie (în emisfera de nord) şi între 1 Ianuarie – 30 Aprilie (în emisfera de sud).

În ce priveşte Categoria II, următoarele dispoziţii sunt opţionale:

De a asigura omogenitatea calibrului, diferenţa de calibru a produselor din acelaşi ambalaj nu trebuie să

depăşească

(A) în cazul fructelor calibrate după diametru:

- 5 mm pentru diametrul fructului sub 70 mm

- 10 mm pentru 70 mm diametrul fructului.

72

(B) în cazul fructelor calibrate după greutate:

- 30 g pentru greutatea fructului mai mic de 180 g,

- 80 g pentru greutatea fructului peste 180 g.

(C) În cazul cînd fructul este sortat după calibru, diferenţa în mărime trebuie să corespundă dispoziţiilor

din paragraful (a) sau (b)

Unde codul de calibrare trebuie să fie respectat conform tabelului de mai jos

| Cod | diametru | greutate |

de la | la | de la | la |

(Mm) | (mm) | (g) | (g) |

1 | D | 51 | 56 | 65 | 85 |

2 | C | 56 | 61 | 85 | 105 |

3 | B | 61 | 67 | 105 | 135 |

4 | A | 67 | 73 | 135 | 180 |

5 | AA | 73 | 80 | 180 | 220 |

6 | AAA | 80 | 90 | 220 | 300 |

7 | YYYY |> 90 |> 300 |

IV. DISPOZIŢII PRIVIND TOLERANŢELE

Sunt admise toleranțe de calitate și de calibru în fiecare ambalaj pentru produsele care nu sunt

conforme cu cerințele categoriei indicate.

A. Toleranţe de calitate

(I) Categoria "Extra"

Permit 5 % din piersici sau nectarine (din număr sau din greutate) care nu îndeplinesc cerințele categoriei, dar le întrunesc pe cele ale categoriei I. În cadrul acestei toleranţe, pînă la 0.5% din total se încadrează ca produse de Categoria II care îndeplinesc cerinţele categoriei.

(Ii) Categoria I

Permit 10 % din piersici sau nectarine (din număr sau din greutate) care nu îndeplinesc cerințele

categoriei, dar le întrunesc pe cele ale categoriei II. În cadrul acestei toleranţe, nu mai mult de 1% se

admite care nu îndeplinşte cerinţele categoriei II şi nici cerinţele minime, sau produse alterate.

(Iii) Categoria II

Permite un total de 10% din piersici sau nectarine (din număr sau din greutate) care nu îndeplinesc

cerinţele categoriei şi nici cerinţele minime. În cadrul acestei toleranţe, proporţia totală de produse

alterate nu poate depăşi 2%.

B. Toleranţe de calibru

Pentru toate categoriile (dacă sunt calibrate): permite 10% din piersici şi nectarine (număr sau greutate)

care nu îndeplinesc cerinţele de calibrare.

73

V. DISPOZIŢII PRIVIND PREZENTAREA

A. Omogenitate

Fiecare ambalaj trebuie să aibă un conținut omogen și să nu cuprindă decît piersici sau nectarine de aceeași origine, soi, calitate, grad de maturitate și calibru, iar pentru categoria “Extra” conținutul trebuie să fie, de asemenea, omogen din punct de vedere al colorației. Partea vizibilă a conținutului fiecărui ambalaj trebuie să fie reprezentativă pentru întregul conținut.

B. Ambalare

Piersicii şi nectarinele trebuie ambalate astfel încît să se asigure o protecție adecvată a produsului. Materialele folosite în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate și de o calitate care să nu producă deteriorări exterioare sau interioare ale produsului. Utilizarea de materiale, în special hîrtie sau înscrisuri, care poartă specificații comerciale este permisă numai cu condiția ca înscrisul sau etichetarea să se realizeze cu cerneală sau clei netoxice. Etichetele aplicate individual pe produse trebuie ca, atunci când sunt dezlipite, să nu lase urme vizibile de clei, nici defecte pe epidermă. Ambalajul nu trebuie să conțină materii străine.

VI. DISPOZIŢII PRIVIND MARCAJUL

Fiecare ambalaj trebuie să poarte următoarele detalii, în litere grupate pe aceeași parte, marcajul fiind

lizibil, imposibil de șters și vizibil din exterior:

A. Identificare

Numele și adresa ambalatorului și/sau expeditorului Această mențiune poate fi înlocuită: — Pentru toate ambalajele, cu excepția preambalajelor, de codul reprezentând ambalatorul și/sau

expeditorul eliberat sau recunoscut de un organism oficial, precedat de mențiunea “Ambalator și/sau

expeditor” sau o abreviere echivalentă;

— Doar pentru ambalajele pre-ambalate, cu numele și adresa unui vânzător stabilit în Comunitate ,

indicat în strânsă legătură cu referința «Ambalat pentru:» sau o mențiune echivalentă. În acest caz,

etichetarea trebuie, de asemenea, să conțină un cod care corespunde ambalatorului și/sau

expeditorului. Vînzătorul furnizează orice informații considerate necesare de organismele de control

privind semnificația acestui cod.

B. Natura produsului

- "Piersici" sau "Nectarine" în cazul în care conținutul nu este vizibil din exterior.

- Culoarea pulpei.

- Numele soiului (opţional).

C. Originea produsului

Țara de origine [16] și, în mod opțional, regiunea unde au fost cultivate sau denumirea zonei la nivel național, regional sau local. D. Caracteristici comerciale

- Categoria.

- Calibrul (pentru calibrare), exprimat în diametrele minime şi maxime (în mm) sau greutatea minimă şi

maximă (g) sau codul calibrului.

74

- Numărul de unităţi (opţional)

E. Marcajul de control oficial (opţionale)

Nu este necesar să se menționeze pe ambalaj indicațiile prevăzute la primul paragraf atunci cînd ele conțin ambalaje pentru comercializare, vizibile din exterior și pe care figurează indicațiile respective. Aceste ambalaje nu trebuie să aibă marcaje care să inducă în eroare. Atunci cînd aceste ambalaje sunt așezate pe paleți, aceste indicații trebuie să figureze pe o fișă plasată vizibil cel puțin pe două din fațetele paletului.

STANDARDE DE COMERCIALIZARE PENTRU STRUGURII DE MASĂ

I. DEFINIŢIA PRODUSULUI

Prezentul standard reglementează strugurii de masă din soiurile (cultivarele) provenite din Vitis vinifera

L., destinați livrării în stare proaspătă către consumatori, strugurii de masă pentru prelucrare industrială

fiind excluși.

II. DISPOZIŢII PROVIND CALITATEA

Standardul are ca obiect definirea calităților pe care trebuie să le prezinte strugurii de masă după

condiționare și ambalare.

A. Cerinţe minime

La toate categoriile, ținând seama de dispozițiile speciale prevăzute pentru fiecare categorie și de

toleranțele admise, ciorchinii și boabele trebuie să fie:

- Sănătoase, se exclud produsele atinse de putregai sau cu alterări din cauza cărora devin improprii pentru consum; - Curate, practic fără materii străine vizibile; - Fără boli; - Fără deteriorări cauzate de boli; - Fără umezeală externă anormală; - Fără miros și/sau gust străin; De asemenea, boabele trebuie să fie: - Întregi; - Bine formate; - Dezvoltate normal.

Pigmentarea datorată soarelui nu constituie un defect.

Dezvoltarea și starea strugurilor de masă trebuie să le permită: - Să reziste la transport și manipulare și - Să ajungă în stare satisfăcătoare la locul de destinație.

B. Cerinţe de maturitate

Sucul de struguri trebuie să aibă un indice refractometric mai puţin de :

- 12 ° Brix pentru soiurile Alphonse Lavallée, Cardinal şi Victoria

- 13 ° Brix pentru toate celelalte souri cu sîmburi,

75

- 14 ° Brix pentru toate soiurile fără sîmburi

În plus, toate soiurile trebuie să prezinte un raport zahăr-aciditate satisfăcător.

C. Clasificare

Strugurii de masă sunt clasificaţi în trei categorii definite mai jos:

(I) Categoria "Extra"

Strugurii de masă clasificați în această categorie trebuie să fie de calitate superioară. Ei trebuie să fie caracteristice soiului, ţinînd cont de zona de producere. Boabele trebuie să fie tari, bine prinse de ciorchine, repartizate uniform pe ciorchine și acoperite cu pelicula de ceară. Strugurii trebuie să fie fără defecte cu excepţia unor defecte ușoare cu condiția ca acestea să nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea, păstrarea și prezentarea acestuia în ambalaj.

(Ii) Categoria I

Strugurii de masă clasificați în această categorie trebuie să fie de calitate bună. Ei trebuie să fie caracterstici soiului, ţinînd cont de zona de producere. Boabele trebuie să fie tari, bine prinse de ciorchine și, pe cît posibil, acoperite cu pelicula de ceară. Repartizarea boabelor pe ciorchine poate fi totuși mai puțin uniformă decît la categoria "Extra." Sunt permise următoarele defecte ușoare cu condiția ca acestea să nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea, păstrarea și prezentarea acestuia în ambalaj: - Ușoare defecte de formă; - Ușoare defecte de colorație; - Ușoare arsuri din cauza soarelui care nu afectează decât epiderma.

(Iii) Categoria II

Această categorie cuprinde strugurii de masă care nu pot fi clasificați în categoriile superioare, dar corespund caracteristicilor minime definite mai sus. Ciorchinii pot prezenta ușoare defecte de formă, de dezvoltare și de culoare, cu condiția să nu fie modificate caracteristicile esențiale ale soiului, ținînd seama de zona de producere. Boabele trebuie să fie tari și bine prinse de ciorchine și, pe cît posibil, acoperite cu pelicula de ceară.

Repartizarea pe ciorchine poate fi mai puțin uniformă decît la categoria I.

Boabele pot prezenta următoarele defecte, cu condiția să își păstreze caracteristicile esențiale în ceea ce privește calitatea, păstrarea și prezentarea: - Defecte de formă; - Defecte de colorație; - Ușoare arsuri pe epidermă, din cauza soarelui; - Ușoare defecte ale epidermei.

III. DISPOZIŢII PRIVIND CALIBRAREA

Calibrarea este determinată de greutatea ciorchinelui. Greutatea minimă a unui ciorchine este de 75 g. Acest lucru nu se aplică în pachetele care conţin porţii

individuale.

76

IV. DISPOZIŢII PRIVIND TOLERANŢELE

La fiecare ambalaj sunt premise toleranțe cu privire la calitate și calibru, pentru produsele care nu îndeplinesc cerințele categoriei indicate. A. Toleranţe de calitate

i) Categoria "Extra"

Permite 5 % din greutatea ciorchinilor care nu îndeplinesc cerințele categoriei, dar le întrunesc pe cele ale categoriei I. În cadrul acestei toleranţe, pînă la 0.5% din total se încadrează ca produse de Categoria II care îndeplinesc cerinţele categoriei.

ii) Categoria I

Permite 10 % din greutatea ciorchinilor care nu îndeplinesc cerințele categoriei, dar le întrunesc pe cele ale categoriei II. În cadrul acestei toleranţe, nu mai mult de 1% se admite care nu îndeplinşte cerinţele categoriei II şi nici cerinţele minime, sau produse alterate.

iii) Categoria II

Permite un total de 10% din greutatea ciorchinilor care nu îndeplinesc cerinţele categoriei şi nici

cerinţele minime. În cadrul acestei toleranţe, proporţia totală de produse alterate nu poate depăşi 2%.

B. Toleranţele de calibru

Pentru toate categoriile: permite 10% din greutatea ciorchinilor care nu îndeplinesc cerinţele de calibrare. Pentru adaptarea greutăţii fiecărui ambalaj destinat vînzării, poate conţine un ciorchine cîntărind mai puţin de 75 g, cu condiția ca ciorchinele să îndeplinească toate celelalte cerințe ale categoriei indicate.

V. DISPOZIŢII PRIVIND PREZENTAREA

A. Omogenitate

Fiecare ambalaj trebuie să aibă un conținut omogen și să nu cuprindă decît ciorchini de aceeași origine, soi, calitate și grad de maturitate. În ceea ce privește categoria “Extra”, ciorchinii trebuie să aibă o culoare și un calibru mai mult sau mai puțin identice. Oricum, se poate de ambalat împreună un amestec de struguri de diferite soiuri, cu condiţia că acestea

să fie omogene în ce priveşte calitatea, şi pentru fiecare soi, în ce priveşte originea.

Partea vizibilă a conținutului ambalajului trebuie să fie reprezentativă pentru întregul conținut.

B. Ambalare

Strugurii de masă trebuie ambalați astfel încât să se asigure o protecție adecvată a produsului. Materialele folosite în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate și de o calitate care să nu producă deteriorări exterioare sau interioare ale produsului. Utilizarea materialelor, în special a hîrtiei sau a timbrelor care conțin specificații comerciale, este permisă cu condiția ca imprimarea sau etichetarea să fi fost făcută cu cerneală sau adeziv netoxice. Etichetele aplicate individual pe produse trebuie ca, atunci când sunt dezlipite, să nu lase urme vizibile de clei, nici defecte pe epidermă

77

Ambalajele nu trebuie să conțină materii străine, cu excepția cazului când este vorba de o prezentare special conținînd un fragment de mlădiță atașată de crenguța ciorchinelui și care nu depășește 5 cm în lungime.

VI. DISPOZIŢII PRIVIND MARCAJUL

Fiecare colet trebuie să poarte următoarele detalii, în litere grupate pe aceeași parte, marcajul fiind lizibil, imposibil de șters și vizibil din exterior: A. Identificare

Numele și adresa ambalatorului și/sau expeditorului Această mențiune poate fi înlocuită: - Pentru toate ambalajele, cu excepția preambalajelor, de codul reprezentînd ambalatorul și/sau expeditorul eliberat sau recunoscut de un organism oficial, precedat de mențiunea “Ambalator și/sau expeditor” sau o abreviere echivalentă; - Doar pentru coletele pre-ambalate, cu numele și adresa unui vânzător stabilit în Comunitate, indicat în legătură cu referința “Ambalat pentru:” sau o mențiune echivalentă. În acest caz, etichetarea trebuie, de asemenea, să conțină un cod care corespunde ambalatorului și/sau expeditorului. Vânzătorul furnizează orice informații considerate necesare de organismele de control privind semnificația acestui cod.

B. Natura produsului

- "Struguri de masă”, în cazul în care conținutul nu este vizibil din exterior.

- Denumirea. Dacă este un amestec de soiuri diferite de struguri, se indică denumirea fiecărui soi.

C. Originea produsului

- Țara de origine sau, dacă este cazul, țările de origine și, eventual, regiunea de producție sau denumirea zonei la nivel național, regional sau local - Dacă se conține un amestec de soiuri diferite de struguri de origini diferite, indicarea fiecăreia dintre

țările de origine ale fructelor respective trebuie să apară în imediata apropiere a soiului în cauză.

D. Caracteristici comerciale

- Categoria.

- Unde este adecvat, cuvintele “ciorchinele cu greutate mai mică de 75 g, reprezentînd porţii separate."

E. Marcajul de control official (opţional)

Nu este necesar să se menționeze pe ambalaje indicațiile prevăzute la primul paragraf atunci cînd ele conțin ambalaje pentru comercializare, vizibile din exterior și pe care figurează indicațiile respective. Aceste ambalaje nu trebuie să aibă marcaje care să inducă în eroare. Atunci cînd ele sunt așezate pe paleți, aceste indicații trebuie să figureze pe o fișă plasată vizibil cel puțin pe două din fațetele paletului.

78

STANDARDE DE COMERCIALIZARE PENTRU TOMATE

I. DEFINIŢIA PRODUSULUI

Prezentul standard reglementează tomatele din soiurile (cultivarele) provenite din Lycopersicon lycopersicum (L.)., destinate livrării în stare proaspătă către consumatori, tomatele pentru prelucrarea industrială fiind. Tomatele pot fi clasificate în patru tipuri comerciale:

- "rotunde",

- "cu dungi",

- "prelungi" or "alungite",

- "cherry" (inclusive tomatele "cocktail").

II. DISPOZIŢII PRIVIND CALITATEA

Standardul are ca obiect definirea calităților pe care trebuie să le prezinte tomatele după condiționare și ambalare. A. Cerinţe minime

Ținând seama de dispozițiile speciale prevăzute pentru fiecare categorie și de toleranțele admise, tomatele trebuie să fie: - Întregi; - Sănătoase, se exclud produsele atinse de putregai sau cu alterări din cauza cărora devin improprii pentru consum; - Curate, practic fără materii străine vizibile - Proaspete ca aspect; - Fără boli; - Fără deteriorări cauzate de boli ce afectează pulpa; - Fără umezeală externă anormală; - Fără miros și/sau gust străin..

În ceea ce privește tomatele în ciorchine, codițele trebuie să fie proaspete, sănătoase, curate și lipsite de frunze și de orice materii străine vizibile. Dezvoltarea și starea tomatelor trebuie să le permită: - să reziste la transport și manipulare și - să ajungă în stare satisfăcătoare la locul de destinație.

B. Clasificare

Tomatele sunt clasificate în trei categorii definite mai jos:

(i) Categoria "Extra"

Tomatele clasificate în această categorie trebuie să fie de calitate superioară. Ele trebuie să fie tari şi

caracteristice soiului şi /sau tipului comercial.

Culoarea lor, raportată la stadiul de maturitate, trebuie să poată răspunde cerințelor de la paragraful trei de la punctul A. menționat anterior.

79

Acestea nu trebuie să prezinte pete verzi sau alte deficiențe, cu excepția unor alterări foarte ușoare, superficiale ale epidermei, cu condiția ca acestea să nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea sa, păstrarea și prezentarea în ambalaj.

(ii) Categoria I

Tomatele clasificate în această categorie trebuie să fie de bună calitate. Ele trebuie să fie suficient de tari și să prezinte caracteristicile soiului şi/sau tipului comercial. Trebuie să fie lipsite de crăpături și de pete verzi vizibile. Cu toate acestea, ele pot să prezinte următoarele defecte ușoare, cu condiția ca acestea să nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea, păstrarea și prezentarea în ambalaj acestuia: - un ușor defect de formă și de dezvoltare; - un ușor defect de colorație; - ușoare defecte ale epidermei; - urme foarte ușoare de lovituri.

În plus, tomatele “cu dungi” pot prezenta:

- crăpături cicatrizate de 1 cm lungime maximă; - protuberanțe, dar nu în număr excesiv; - un mic ombilic care nu prezintă o formațiune lemnoasă; - cicatrice lemnoase pînă la 1 cm2; - fină cicatrice a pistilului de formă alungită (asemănătoare unei cusături), a cărei lungime nu trebuie să depășească două treimi din diametrul maxim al fructului

(iii) Categoria II

Această categorie cuprinde tomatele care nu pot fi clasificate în categoriile superioare, dar corespund caracteristicilor minime definite anterior.

Ele trebuie să fie suficient de tari (dar pot fi mai puțin tari decât cele clasificate în categoria I) și nu trebuie să prezinte crăpături necicatrizate. Pot prezenta următoarele defecte, cu condiția să își păstreze caracteristicile esențiale de calitate, păstrare și prezentare: - defecte de formă şi de dezvoltare,

- defecte de coloraţie,

- defecte ale epidermei sau urme de la lovituri, care nu afectează serios fructul,

- crăpături cicatrizate cu o lungime de cel mult3 cm pentru tomatele rotunde, striate sau alungite.

În plus, tomatele “cu dungi” pot prezenta: - protuberanțe mai mari în comparație cu categoria I, fără să aibă defecte; - un ombilic; - cicatrice lemnoase de cel mult depășească 2 cm2; - cicatrice fină a pistilului de formă alungită (asemănătoare unei cusături).

III. DISPOZIŢII PRIVIND CALIBRAREA

Calibrul este determinat de diametrul maxim al secțiunii ecuatoriale, după greutate.

Dispozițiile de mai jos nu se aplică tomatelor pe ciorchine şi cherry, şi sunt opţionale pentru Categoria II.

80

Pentru a asigura omogenitatea calibrului, varietatea în calibru în același ambalaj nu trebuie să

depăşească:

(a) Pentru tomatele calibrate după diametru:

- 10 mm, dacă diametrul celui mai mic fruct (după cum este indicat pe ambalaj) este sub 50 mm,

- 15 mm, dacă diametrul celui mai mic fruct (după cum este indicat pe ambalaj) este 50 mm şi mai mult,

dar sub 70 mm,

- 20 mm, dacă diametrul celui mai mic fruct (după cum este indicat pe ambalaj) este 70 mm şi mai mult,

dar sub 100 mm,

- nu este limitare de diferenţiere în diametru pentru fructele egale sau peste 100 mm.

În caz că se aplică coduri de calibru, trebuie să fie respecate codurile şi gama din acest table: Cod de calibru

Diametrul (mm)

0 ≤ 20

1 > 20 ≤ 25

2 > 25 ≤ 30

3 > 30 ≤ 35

4 > 35 ≤ 40

5 > 40 ≤ 47

6 > 47 ≤ 57

7 > 57 ≤ 67

8 > 67 ≤ 82

9 > 82 ≤ 102

10 > 102

(b) Pentru tomatele calibrate după greutate, diferenţa de mărime trebuie să fie în concordanţă cu

diferenţa indicată în punctul (a).

IV. DISPOZIŢII PRIVIND TOLERANŢELE

La fiecare ambalaj sunt premise toleranțe cu privire la calitate și calibru, pentru produsele care nu satisfac cerințele categoriei indicate.

A. Toleranţe de calitate

(i) Categoria "Extra"

81

5 % din numărul sau greutatea tomatelor care nu corespund caracteristicilor categoriei, dar care sunt conforme caracteristicilor de la categoria I sunt admise . În cadrul acestei toleranţe, nu mai mult de 0.5% din total pot să consiste din produse de care îndeplinesc cerinţele de calitate a Categoriei II.

(ii) Categoria I

10 % din numărul sau greutatea tomatelor care nu corespund caracteristicilor categoriei, dar care sunt conforme caracteristicilor de la categoria II sunt admise. În cadrul acestei toleranţe, nu mai mult de 1% de produse se admit care nu îndeplinesc cerinţele categoriei II şi nici cerinţele minime sau de produse afectate de putrezire. În cazul tomatelor în ciorchine, 5 % din numărul sau greutatea tomatelor desprinse de pe tulpină se admite.

(iii) Categoria II

Se permite 10 % din numărul sau greutatea tomatelor care nu îndeplinesc cerințele categoriei și nici cerințele minime. În cadrul acestei toleranţe, nu mai mult de 2% în total poate include produse afectate de putregai. În cazul tomatelor în ciorchine, 10 % din numărul sau greutatea tomatelor desprinse de pe tulpină se admit.

B. Toleranţe de calibru

Pentru toate categoriile: se permite o tolerană de 10 %, din numărul sau greutate tomatelor care nu

satisfac cerinţele faţă de calibru.

V. DISPOZIŢII PRIVIND PREZENTAREA

A. OMOGENITATE

Fiecare ambalaj trebuie să aibă un conținut omogen și să nu cuprindă decît tomate de aceeași origine, soi sau tip comercial, calitate și calibru (dacă se impune calibrarea). Tomatele clasificate în categoriile “Extra»” şi categoria I trebuie să fie omogene în ceea ce privește maturitatea și colorația În plus, pentru tomatele “alungite”, lungimea trebuie să fie suficient de uniformă. Oricum, se poate de ambalat împreună un amestec de tomate de diferite coloraţii, soiuri şi/sau tipuri

comerciale, cu condiţia că acestea să fie omogene în ce priveşte calitatea, coloraţia, soiul şi/sau tipul

comercial, în ce priveşte originea.

Partea vizibilă a conținutului ambalajului trebuie să fie reprezentativă pentru întregul conținut.

B. Ambalare

Tomatele trebuie ambalate astfel încât să se asigure o protecție adecvată a produsului. Materialele folosite în interiorul ambalajului trebuie să fie noi, curate și de o calitate care să nu producă deteriorări exterioare sau interioare ale produsului. Utilizarea materialelor, în special a hîrtiei sau a timbrelor care conțin specificații comerciale, este permisă cu condiția ca imprimarea sau etichetarea să fi fost făcută cu cerneală sau adeziv netoxice. Ambalajul nu trebuie să conțină materii străine.

82

VI. DISPOZIŢII PRIVIND MARCAJUL

Fiecare colet trebuie să poarte următoarele detalii, în litere grupate pe aceeași parte, marcajul fiind lizibil, imposibil de șters și vizibil din exterior: A. Identificare

Numele și adresa ambalatorului și/sau expeditorului Această mențiune poate fi înlocuită:

pentru toate ambalajele, cu excepția preambalajelor, de codul reprezentând ambalatorul și/sau expeditorul eliberat sau recunoscut de un organism oficial, precedat de mențiunea “Ambalator și/sau expeditor” sau o abreviere echivalentă;

doar pentru ambalajele pre-ambalate, cu numele și adresa unui vânzător stabilit în Comunitate, indicat în legătură cu referința “Ambalat pentru:” sau o mențiune echivalentă. În acest caz, etichetarea trebuie, de asemenea, să conțină un cod care corespunde ambalatorului și/sau expeditorului. Vînzătorul furnizează orice informații considerate necesare de organismele de control privind semnificația acestui cod.

B. Natura produsului

“Tomate” sau “tomate în ciorchine" și tipul comercial, în cazul în care conținutul nu este vizibil din exterior; aceste indicații sunt obligatorii în toate cazurile pentru tomatele “cherry” (sau “cocktail”), în ciorchine sau nu.

"Mix de tomate", sau denumirea echivalentă în caz că sunt împreună tomate de soiuri diferite,

tipuri comerciale şi/sau coloraţie. Dacă produsul nu este vizibil din exterior, se indică coloraţia,

soiurile sau tipul comercial şi cantitatea fiecărui ambalaj.

Numele soiului (opțional).

C. Originea produsului

Țara de origine 1 și, opţional, regiunea de producție sau denumirea zonei la nivel național, regional sau

local.

Dacă se conține un amestec de coloraţii, soiuri diferite şi/sau tipuri comerciale de tomate de origini

diferite, indicarea fiecăreia dintre țările de origine ale fructelor respective trebuie să apară în imediata

apropiere a coloraţiei, soiului şi/sau tipului comercial în cauză.

D. Caracteristici comerciale

Categoria.

Calibrul (dacă se impune calibrarea), exprimat în diametrele minime și maxime.

E. Marcajul de control oficial (opţional)

Nu este necesar să se menționeze pe ambalaje indicațiile prevăzute la primul paragraf atunci cînd ele conțin ambalaje pentru comercializare, vizibile din exterior și pe care figurează indicațiile respective. Aceste ambalaje nu trebuie să aibă marcaje care să inducă în eroare. Atunci cînd ele sunt așezate pe paleți, aceste indicații trebuie să figureze pe o fișă plasată vizibil cel puțin pe două din fațetele paletului.

83

ANEXA 3. LISTA POTENŢIALILOR CUMPĂRĂTORI

ESTONIA

SANELER (fructe şi legume proaspete)

Dl. Erki Markus, manager pe importuri,Tel:+372 662 01 62, erki@saneler.ee ,Keldrimäe 9, Tallinn,

CAPITAL FRUITS & NUTS (fructe uscate şi nuci)

Dna. Signe Kapsi, director+372 56473334, signe@capitalfruits.ee

BAMBONA (fructe şi legume proaspete)

Dl. Ahti Koppelmann, manager pe logistică, Tel: +372 6055661, Fax: +373 605 5676,

ahti@bambona.com, , str. Peterburi tee 88A, 11415, Tallinn

JURKI-INVEST (fructe şi legume proaspete)

Dl. Felix,Tel: +372 56362362, Tallinn

LETONIA

AUGLUSERVIS (fructe şi legume proaspete, distribuţie HoReCa)

Dl. Reinis Strodahs, manager pe importuri (mob: +371 67609777).Rīga, Buļļu iela 43/45,

import@augluserviss.lv

LATBANA BALTIC (fructe şi legume proaspete)

Dl. Victors Belenkovs (intervievat), comercial. dir., Tel:+371 7686069, Fax: +371 7686075,

victor@latbana.lv, 13 Katlakana str, Riga, LV-1073

LAKI FRUIT (fructe şi legume proaspete)

Dl. Igor Vejen, director, Tel: +371 67174379, Fax: +371 67185559, Lubanas iela 82, Riga, 7th.section,

deposit 29a

SAN REX (fructe uscate şi nuci)

Dl. Serghei Markretskii , director, tel/fax:+371 67512515, Lubanas iela 82, Riga, 7th.section

EZERKAULINI (fructe şi legume proaspete, producere şi distribuire)

Dna. Kristine Brunovsk, director comercial. Tel: +371 67895806, Fax:+ 371 67800649, ,

kristine.brunovska@ezerkaulini.lv , www.darzeni.lv, Jaunbajari, Salaspils novads, LV-2117

DANEKS (fructe şi legume proaspete)

84

Dl. Andrey Orlov, Preşedinte al Consiliului, grape@daneks.lv, Tel: +371 67425104, fax: +371 67425107,

24c Kleistu str. Riga, LV – 10

LITUANIA

AUGMA (fructe şi legume proaspete)

Dna. Neringa Stulgaite, departamentul de importuri. Tel :+370 44575077, fax: +370 445 75001,

nerinag@augma.lt, Vydmantai, Kretingos r.,LT-97226

BALTIC FRESH FRUIT (fructe şi legume proaspete)

Dna. Irina Goncarova, manager pe procurări, Tel:+370 46 215682, irina@bff.lt, Kairiu str. 1a, LT-95367,

Klaipeda

LITBANA (fructe şi legume proaspete)

Dl. Donatas Podlipskas, director comercial, tel: +370 52691862, fax: +370 52620203, donatas@litbana.lt,

Kirtimu 57D, LT-02244, Vilnius

BGS SERVICE (fructe şi legume proaspete)

Dl. Darius, director, tel/fax:+370 52602844, info@bgc.lt, Kirtimų g. 49, LT-02244 Vilnius

LONGANA (fructe şi legume proaspete)

Irena Martinkiene, director comercial, Tel:+370 52602327, Fax: +370 52602251, longana-irena@takas.lt,

V.A. Graiciuno str. 2B, LT-02241 Vilnius, Lithuania

BALTIC SUPPLY (fructe uscate şi nuci)

Rimantas Kaminskas, director, Tel: +370 52394532, Fax:+370 52394535, rimas@balticsupply.lt

(Vinges Terminals), 16th Km. of the road Vilnius-Minsk, Vilnius raj., Lithuania