DREPT COMUNITAR

CURS UNIVERSITAR SELECTIV

MIHUT GABRIELA GYONGY MIHUT MIKI

PREZENTUL SUPORT DE CURS ESTE SUPUS,CONFORM LEGII NR.8/1998, DREPTULUI DE AUTOR AL D-REI MIHUT GABRIELA GYONGY CUMPARATORUL NU-L VA PUTEA TRANSMITE UNEI ALTE PERSOANE . IN CONSECINTA ,ESTE INTERZISA MULTIPLICAREA, TIPARIREA, PUBLICAREA SAU TRANSMITE FARA CONSIMTAMANTUL EXPRES AL AUTOAREI, DAT IN FORMA SCRISA. IN CAZ CONTRAR FAPTUITORUL VA SUPORTA CONSECINTELE LEGII PENALE SI CIVILE.

UNIVERSITATEA WALES-ROMANIA FACULTATEA DE STIINTE SPECIALIZAREA MANAGEMENT

ANUL II DE STUDII

I. TEMATICA LA EXAMENUL DIN SESIUNEA IANUARIE 2008 ANUL II DE STUDII LA DREPT COMUNITAR:

1. TRATATELE INSTITUTIVE SI MODIFICATOARE:- TRATATUL DE LA PARIS- CECO(CECA)-1952- TRATATELE DE LA ROMA- CEEA, EURATOM- 1957- ACTUL UNIC EUROPEAN-1987- TRATATUL DE LA MAESTRICHT-1993- TRATATUL DE LA AMSTERDAM-1999- TRATATUL DE LA NISA-2003- TRATATUL DE LA LISABONA-2007

2. INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE;- PARLAMENTUL UNIUNII EUROPENE- CONSILIUL UNIUNII EUROPENE- COMISIA UNIUNII EUROPENE

3. REGULAMENTUL, DIRECTIVA, DECIZIA,4. AVIZUL, RECOMANDAREA5. GRILELE

II. DESFASURAREA EXAMENELOR EXAMENUL SE VA DESFASURA PE O PERIOADA DE 2 ORE SI VA CONSTA IN:- UN EXAMEN SCRIS TIP GRILA DE 10 INTREBARI –TIMP: 30 MINUTE- UN EXAMEN ORAL- TIMP: 1 ORA SI 30 MINUTE

III. MODUL DE NOTARE VA FI URMATORUL:- 1 PUNCT DIN OFICIU;- 1 PUNCT PENTRU PREZENTA LA CURSURI;- 1 PUNCT PENTRU PREZENTA LA SEMINARII;- EXAMENUL SCRIS SI ORAL: - EXAMENUL SCRIS: 10 INTREBARI A CATE 1 PUNCT. - EXAMENUL ORAL: 3 INTREBARI NOTATE CU CATE 3,33 PUNCTE

PENTRU EXAMEN STUDENTII TREBUIE SA DETINA DOAR PAGINILE CU SUBIECTELE DIN TEMATICA

CAPITOLUL I. PREMISELE CREARII COMUNITATILOR EUROPENE

I. Europa în perioada interbelica Ideea unei Europe Unite a framantat mintile cele mai luminate inca din antichitate si pana in secolul XX. Incepand cu Imperiul roman, Imperiul Caroligian sau Sfanul Imperiu Roman de Neam German toate marile minti ale lumii(Europei) au dorit unificarea Europei. Primele indicii concrete ale dorintei de a crea o Europa unica au aparut între cele doua razboaie mondiale. Imediat dupa primul razboi mondial întreaga Europa zacea în ruine, bilantul fiind tragic: aproape 10 milioane de morti. În timpul primului conflict mondial a avut loc si revolutia din octombrie din Rusia. În scopul mentinerii pacii popoarelor a fost semnat Tratatul de la Versailles care a marcat sfârsitul primului razboi mondial. Pentru prima data Statele Unite ale Americii s-au implicat în mod decisiv în solutionarea problemelor existente pe plan european. Liga Natiunilor a fost creata pentru solutionarea amiabila a eventualelor conflicte ce ar putea aparea în viitor. Astfel, ca urmare a declinului politic al Europei problema organizarii ei începe sa fie limpede perceputa. Deja apare opozitia între doua conceptii diferite despre construirea Europei:1) O simpla cooperare care sa menajeze suveranitatile statale existente. 2) O depasire a suveranitatii printr-un proces de unificare, de integrare a Europei, cum se va spune mai târziu.

Manifestul Pan Europa al contelui Kalergi

Pentru prima data proiectul unei Europe unite a dobândit contur precis gratie actiunii diplomatului (contele) COUDENHOVE KALERGI sustinator al celei de-a doua conceptii asupra Europei în mod deschis federalista. Astfel în 1922 contele Kalergi a publicat la Viena manifestul PAN EUROPA1 în care afirma: Problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire. În 1923 el reuneste la Viena Congresul constitutiv al Uniunii Pan Europene la care iau parte 2000 persoane. Proiectul unui Pact Paneuropean elaborat de contele Kalergi cuprindea 20 de articole in care erau enuntate principiile potrivit caruia statele suverane”Vor alcatui o alianta eterna pentru a asigura pacea europeana”. Noua organizatie urma sa poarte denumirea de”Statele federale europene”, toti cetatenii statelor federate devenind in acelasi timp si cetateni europeni. Membrii federatiei urmau sa respecte Pactul Ligii Natiunilor si Pactul Briand-Kellog, iar diferendele dintre state urmau sa fie judecate de catre o Curte Federala. Minoritatile nationale trebuiai sa se bucure de drepturi egale cu majoritatea cetatenilor in fata legilor, precum si in ceea ce priveste liberul exercitiu al limbii, invatamantului, presei si practicarea cultelor religioase. Tratatele comerciale intre statele federate urmau sa fie pe baza”Clauzei natiunii celei mai favorizate”, iar tratatele politice si militare urmau sa fie abrogate daca nu se inscriau in ideile federatiei.

1 Dreptul integrarii europene-Tratat elementar-prof.univ.dr.Victor Duculescu- ed. Lumina Lex, Buc.2003

Organele federatiei erau: Consiliul, cuprinzand cate un reprezentant al fiecarui stat, cu drept de vot: Adunarea, insumand delegati ai parlamentelor sau institutiilor analoage si Curtea federala, care examina conflictele intre statele federate, decizand totodata in ceea ce priveste conflictele dintre autoritatile federale si guvernele statelor federate. Aceasta miscare s-a inspirat din modelul federal oferit de Statele Unite ale Americii.

Europa Communis

Mai putin cunoscut, danezul Heerfordt a publicat în 1924 un eseu intitulat Europa communis care continea o critica acerba a Societatii Natiunilor a carei slabiciune indica deja ca aceasta interzice realmente recursul la razboi, dar si o analiza detaliata a ceea ce ar putea fi institutiile unei Europe Communis, viitorul stat federal european . Heerfordt a prevazut în proiectul sau o adunare interparlamentara, un director al sefilor de stat dispunând de un drept de veto si un minister federal responsabil în fata Adunarii, un regim special pentru Agricultura si o perioada de tranzitie înainte de realizarea unei uniuni vamale.

Ideile federaliste ale lui Aristide Briand Mai rasunatoare a fost initiativa lui Aristide Briand, ministrul francez de externe în anii 1929-1930. În septembrie 1929, Briand a rostit în fata celei de-a zecea sesiuni a Adunarii Societatii Natiunilor un discurs care desi a avut un mare impact asupra opiniei publice europene, era totusi destul de echivoc: Ideea europeana care a obsedat imaginatia filozofilor si poetilor a progresat în spirite. Cred ca între popoarele care sunt grupate geografic asa cum sunt popoarele Europei trebuie sa existe un liant federal. Asadar Briand, cu toate ca este un partizan al notiunii de federalism precizeaza de îndata ca liantul federal nu va trebui sa atinga suveranitatea nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie.

Memorandum-ul privind Uniunea Federala Europeana Echivocul existent în discursul lui Aristide Briand nu a fost înlaturat nici în memorandum-ul mai detaliat privind Uniunea Federala Europeana, redactat de secretarul general din ministerul afacerilor externe francez Alexis Lejer, si prezentat Adunarii +Societatii Natiunior pe 1.05.1930. Nu se poate nega ca ideea unui federalism european, chiar lipsit de orice consecinta pe plan practic a ridicat foarte multe obiectii în plan guvernamental. Dintre membrii Societatii Natiunilor doar Iugoslavia îsi manifesta adeziunea fata de proiect. De pe o pozitie conservatoare, Anglia s-a limitat doar la a reaminti legaturile sale speciale cu Commonwealth-ul.

CAPITOLUL II UNIUNEA EUROPEANA(FOSTELE COMUNITATI EUROPENE): ISTORIC, INSTITUTII, PROCESE DECIZIONALE

Procesul de integrare europeană

Comunitatile europene au avut drept scop stabilirea intre membrii lor a unei aproprieri mai puternice decat cea care rezulta din organizatiile de cooperare. Avand acest scop, ele s-au plasat intr-o perspectiva mai apropriata aspiratiilor federale care au fost, totusi, exprimate la Congresul de la Haga, din mai 1948, lovindu-se, atunci, de conceptiile partizanilor unei cooperari institutionalizate2. Ideea unei Europe unite a fost susţinută de-a lungul secolelor de împăraţi şi intelectuali deopotrivă, dar numai după cel de-al doilea război mondial statele europene au instituţionalizat forme de cooperare internaţională, cu competenţe în domenii specifice, cum ar fi: Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE)3, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)4, Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizaţii au pus bazele unei solidarităţi mai strânse între statele europene, dar încă manifestau trăsăturile clasice ale unei uniuni a statelor şi ale cooperării interguvernamentale. Începutul procesului de integrare europeană - caracterizat prin trăsături originale şi specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul 1950, când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă, comparativ cu formele tradiţionale existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate către o organizaţie cu puteri de constrângere asupra membrilor săi. Iniţiativa a constat în integrarea producţiei de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei, în cadrul unei organizaţii deschise participării şi altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta a fost primul pas către o cooperare largită: o integrare sectorială ce ar fi putut influenţa şi alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarată, însă obiectivul politic imediat îl constituia alipirea Germaniei la Europa şi eliminarea rivalităţilor existente între Franţa şi Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului şi Saar-ului. Un rol important in aceasta intiativa(franceza) ii revine lui Jean Monnet, datorita caruia s-au facut demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene. Acesta., indeplinind functia de sef al Organizatei nationale a planificarii din Franta, a propus ca productia de carbune si de otel din Franta si Germania sa fie administrata de catre un

2 Manualul Uniunii Europene- prof.univ.dr. Augustin Fuerea, ed.Universul Juridic, Bucuresti 20043 Organisation for European Economic Co-operation -OEEC4 North Atlantic Treaty Organisation - NATO

organism suptranational. Rezultatul acestei initiative s-a constituit in declaratia lansata la 9 mai 1950 de catre Robert Schuman5. În 1951, negocierile desfăşuarate între şase ţări – Belgia, Franţa, Germania, Italia,Luxemburg şi Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se înfiinţaComunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Comparativ cu alte organizaţii internaţionale existente la acel moment, principalul element de noutate îl constituia caracterul supranaţional al acestei Comunităţi, reprezentat de transferul de competenţe către o instituţie(Înaltă Autoritate6) responsabilă cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre (SM). O altă iniţiativă sectorială este reprezentată de crearea unei Comunităţi Europene de Apărare(CEA)7, iniţiativă care a eşuat însă, datorită faptului că Tratatul aferent - semnat în 1952 – nu a fost niciodată ratificat de către Parlamentul Franţei.O relansare în forţă a „iniţativei europene” a avut loc în anul 1955, în cadrul conferinţei de la Messina, la care miniştrii afacerilor externe ai CECO au căzut de acord asupra înfiinţării unei uniuni economice bazată pe o piaţă comună şi asupra creării unei organizaţii pentru energia atomică. O comisie de experţi condusă de Paul–Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilorexterne, a elaborat două proiecte ce au condus la semnarea, în 1957, a celor două Tratate de la Roma – cel prin care se înfiinţa Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi tratatul Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM). După prima experienţă sectorială a CECO, CEE constituie un exemplu unic de organizaţie supranaţională – adică o oranizaţie creată prin transferul de suveranitate de la statele membre la„Comunitate”. În acest context, transferul de suveranitate înseamnă o delegare - de la membrii fondatori ai Comunităţii către anumite instituţii comune – a puterii de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor democraţiei şi statului de drept. În acest scop au fost create mecanisme de decizie şi un cadru instituţional complex, capabile să asigure reprezentarea intereselor guvernelor statelor membre, a interesului general al Comunităţii, precum şi a intereselor cetăţenilor europeni. Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma, semnat la 25 martie 1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei „pieţe comune” şi de abordarea progresivă a politicilor economice ale statelor membre, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue şi echilibrate, a unei creşteri accelerate a standardelor de viaţă şi a unor relaţii mai strânse între statele membre. Crearea unei pieţe comune nu înseamnă numai eliminarea tuturor barierelor existente în calea liberei circulaţii a bunurilor şi stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea vamală)8; piaţacomună înseamnă şi liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulaţie a persoanelor,serviciilor şi capitalului) şi stabilirea unor politici comune în domenii strategice (agricultură, comerţ, transport şi concurenţă) pentru crearea unor condiţii omogene în vederea creşterii performanţei activităţilor economice. Astfel, în 1968, CEE avea deja încheiată uniunea vamală şi avea o piaţă agricolă comună. Începând cu 1950, gradul de integrare europeană a crescut progresiv, atât din punct de vedere geografic – prin aderări succesive - cât şi din punctul de vedere al

5 Manualul Uniunii Europene- prof.univ. Augustin Fuerea, ed.Universul Juridic, Bucuresti 2004 6 „High Authority”7 European Defence Community - EDC8 În engleză, “common custom tariff”.

dezvoltării de politici şi structuri instituţionale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economică cu şase membri, în momentul de faţă s-a ajuns la o uniune politică a 27 de ţări9(cu negocieri în plină desfăşurare pentru admiterea de noi membri) şi care va avea în curând o nouă Constituţie10.

Extinderea integrării europene

Extinderea integrării europene înseamnă extinderea geografică (sau integrarea pe orizontală) şi constă în aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfăşurat în sase valuri succesive de aderare, etapele intregrării geografice fiind indicate mai jos:__Membri fondatori: 1957 – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda;__Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;__A doua extindere: 1981 – Grecia;__A treia extindere: 1986 – Portugalia, Spania;__A patra extindere: 1996 – Austria, Finlanda, Suedia;__A cincea extindere: 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,Slovacia, Slovenia, Ungaria.- A sasea extindere:2007- Bulgaria si Romania In acest moment(sfarsitul anului 2007) Uniunea Europeana cuprinzand 27 de state iar o viitoare extindere a Uniunii Europene este discutabila in privinta unor state care si-au aratat deja interesul(chiar de mai multi ani) precum:Macedonia, Croatia, Ukraina, Moldova, Serbia, Muntenegru, Bosnia si Hertegovina si nu in ultimul rand Turcia, se preconizeaza ca date privitoare la aderare anii:2010, 2012 sau chiar 2015, si acestea datorita numeroaselor probleme ivite de aderarea la Uniunea Europeana a ultimelor doua valuri de state membre.

I.2. Adâncirea integrării europene

Procesul de adâncire a intregrării europene (sau integrarea pe verticală) a demarat în anii ’50 şi are în vedere următoarele aspecte:a) creşterea progresivă a obiectivelor comune, pe care statele membre decid să le realizeze împreună, prin extinderea ariilor politicilor comune;b) întărirea caracterului supranaţional al Comunităţii, prin utilizarea extensivă asistemului de vot majoritar (în locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelulConsiliului), prin care sunt reprezentate interesele naţionale ale fiecărui SM,precum şi prin întărirea rolului Parlamentului European (unde sunt directreprezentaţi cetăţenii europeni).

9 Este vorba de cele zece ţări care devin membre în 2004: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (din Europa Centrală şi de Est), Cipru şi Malta (din zona mediteraneeană), si de Romania si Bulgaria. Membre din 2007. La momentul actual se află în proces de negociere Turcia, Macedonia, Croatia 10 Adoptarea unei noi Constituţii este cauzată, în mare parte, de dimensiunea acestui proces de extindere (zece ţări si Romania si Bulgaria) şi de transformările pe care le impune - atât la nivel instituţional, cât şi decizional.

Tratatul CEE a fost amendat de câteva ori şi suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene, până la consolidarea sa finală într-o Constituţie (aflată încă în stadiul de proiect, finalizat în iulie 2003 şi urmând a fi rediscutat în octombrie 2003). În tabelul de mai jos sunt prezentate tratatele prin care a fost amendat Tratatul UE:

TRATATELE UNIUNII EUROPENE

Anul si Documentul1986 (ratificat în 1987 Actul Unic European1992 (ratificat în 1993) Tratatul de la Maastricht1997 (ratificat în 1999) Tratatul de la Amsterdam2001 (ratificat în 2003) Tratatul de la Nisa2007(semnat 13 dec.2007) Tratatul de la Lisabona Această abordare are în vedere dezvoltarea graduală a procesului de integrare, centrată pe tratarea acelor aspecte asupra cărora se poate ajunge la un acord şi pe amânarea acelor chestiuni care nu sunt încă în stadiul la care pot constitui obiectul unei decizii.

Actul Unic European

După Tratatul de la Roma, procesul de adâncire a integrării a fost cuprins în Actul Unic European, semnat la 17 februarie 1986 şi ratificat la 1 iulie 1987. În urma unui preambul ce exprima intenţia SM de a transforma Comunitatea Economică întro Uniune Politică (intenţie care se va concretiza câţiva ani mai târziu, prin Tratatul de la Maastricht), au fost introduse următoarele inovaţii:- instituţionalizarea formală a Consiliului European (format din şefii de stat sau deguvern şi de preşedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabilpentru stabilirea direcţiilor de dezvoltare ale Comunităţii;- introducerea sistemului de vot al majorităţii calificate în cadrul Consiliului, pentruadoptarea acelor deciziilor care au în vedere finalizarea pieţei interne, politica socială,coeziunea economică şi socială şi politicii cercetării;- întărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilorlegislative de cooperare şi a necesităţii acordului PE pentru deciziile privind aderareade noi state membre şi acordurile de asociere;- înfiinţarea Tribunalului Primei Instanţe11 , alături de Curtea Europeană de Justiţie(CEJ);- creşterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetareştiinţifică, coeziune economică şi socială;- stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pieţei interne (noţiunea de „piaţăinternă” fiind mai puternică decât cea de „piaţă comună”, implicând nu numai realizarea celor patru libertăţi – libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor, libera

11 The Court of First Instance

circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a capitalului – ci şi implementarea a noi politici şi a coeziunii economice şi sociale).

Tratatul de la Maestricht

Schimbarea peisajului politic european după căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est a condus la un proces de regândire a structurii Comunităţii Europene, în direcţia creării unei uniuni politice şi a uniunii economice şi monetare. Baza legală a noii Uniuni Europene este reprezentată de Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi ratificat la 1 noiembrie 1993. Uniunea Europeană (UE) înseamnă, pe de o parte menţinerea şi extinderea acquis-ului Comunităţii Europene12 şi, pe de altă parte noi forme de cooperare în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi al Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI). Astfel, conform imaginii comune despre UE, prin Tratatul de la Maastricht aceasta devine o construcţie cu trei piloni, care va fi menţinută şi dezvoltată continuu. Primul PilonDimensiunea comunitară- Cetăţenia europeană- Libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalului- Politici comunitare- Uniunea economică şi monetară

Al doilea pilon- Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)

Al Treilea Pilon- Cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI)13

Primul pilon Primul pilon acoperă sectoarele, regulile şi procedurile de decizie referitoare la CEE, CECO şi Euratom. Tratatul de la Maastricht modifică Tratatul de la Roma al CEE şi creează Comunitatea Europeană, subliniind astfel caracterul său extins, ce depăşeşte marginile integrării economice. Aceste modificări sunt reprezentate de:- continuarea extinderii rolului PE, în special cu referire la aprobarea nominalizărilorComisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitorsubiecte, PE îşi împarte prerogativele cu Consiliul);- continuarea extinderii gamei politicilor comune (educaţia şi formarea profesională,

12 Vezi Glosar13 Prin Tratatul de la Amsterdam, multe din domeniile aflate sub jurisdicţia JAI au fost transferate dimensiunii comunitare (primul pilon).

reţelele trans-europene, politica industrială, dezvoltarea cooperării, protecţiaconsumatorului) şi întărirea altor politici comune deja existente (politica socială,coeziunea economică şi socială, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, politica demediu);- crearea cetăţeniei europene: toţi cetăţenii statelor membre pot circula şi se pot stabili în alte state membre;dreptul de a alege şi de a participa în alegerile municipale şi pentru PE în statele membre de rezidenţă, indiferent de naţionalitate; protecţie diplomatică şi consulară din partea ambasadei unui alt stat membru pe teritoriul unui stat terţ şi în care stat membru naţional nu este reprezentat; dreptul de a trimite petiţii PE şi de a se adresa Mediatorului European(Ombudsmanului european);- instituirea uniunii economice şi monetare: convergenţa politicilor economică şimonetară a statelor membre, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) şi laînfiinţarea Băncii Centrale Europene (BCE).

Al doilea pilon

Odată cu instituirea celui de–al doilea pilon, cooperarea politică dintre statele membre este ridicată la statutul de politică comună, ceea ce înseamnă includerea ei într-un cadru instituţional specific. Astfel, prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politică comună extinsă la toate sectoarele politicii externe şi de securitate şi se pun bazele unei cooperări sistematice între statele membre. Această cooperare este caracterizată de derularea unor acţiuni comune, desfăşurate pe de consens14 şi care limitează statele membre în politica lor externă. PESC este gestionată de aceleaşi instituţii care operează sub primul pilon, dar care au puteri şi proceduri de decizie diferite: astfel, deoarece acest domeniu este de importanţă strategică pentru statele membre şi este dificil de renunţat la suveranitatea naţională, procedura de decizie aplicată este metoda interguvernamentală (pentru adoptarea deciziilor fiind valabilă regula consensului).

Al treilea pilon Tratatul de la Maastricht stabileşte şi o formă sistematică de cooperare între SM, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne – cooperare care, până la acest moment, se desfăşura pe bază de acorduri internaţionale ocazionale ( un astfel de exemplu îl constituie Acordul Schengen, semnat în 1995 de numai 5 state membre). Procesul de decizie este similar celui din domeniul PCSE (bazat pe regula unanimităţii). Aspectele acoperite de această politică şi reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigraţia, lupta împotriva fraudei şi dependenţei de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile şi penale, cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte internaţionale.

Tratatul de la Amsterdam

Următorul moment cheie în direcţia adâncirii integrării europene este constituit de Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi ratificat la 1 mai 1999.

14 Este vorba de metoda interguvernamentală.

Tratatul a reprezentat punctul final al lucrărilor Conferinţei Inter-guvernamemtale (CIG) iniţiate la Torino în 1997 şi prevăzută deja prin Tratatul de la Maastricht.Tratatul de la Amsterdam amendează atât Tratatul CE, cât şi Tratatul UE, iar elementele de noutate aduse sunt:- instituţionalizarea cooperării sporite, prin care este combinată nevoia unei continueintegrări (existentă în unele state membre) cu nevoia respectării dorinţei altor SM de a nu fi implicate în anumite politici comune (în domeniul cărora vor să îşi păstrezesuveranitatea naţională); acest sistem poate fi aplicat în domeniile de activitate alecelor trei piloni, cu următoarele condiţii:a- să aibă în vedere promovare obiectivelor UE şi să fie aplicat ca o ultimăvariantă;b- să nu pună în pericol “acquis-ul comunitar” sau drepturile, obligaţiile şiinteresele statelor membre neparticipante;c- să se refere la majoritatea statelor membre şi să fie deschis tuturor celorlate SM, în orice moment. Acest principiu al unei Europe „cu două viteze” a fost aplicat încă dinainteadobândirii unui caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnării: 1) Acordului Schengen (în 1985, numai de către Belgia, Franţa, Germania, Luxemburgşi Olanda), 2) Cartei Sociale (Marea Britanie refuzând semnarea, în 1993, a angajamentului de armonizare a politicilor sociale, însă fiind incluse reguli cu caracter relativ şi obligatorii pentru celelalte state membre), 3) uniunii economice şi monetare(la care nu au aderat Danemarca, Suedia şi Marea Britanie).

Primul pilon Dimensiunea comunitară a UE a fost întărită sub următoarele aspecte:a- crearea de politici comune de ocupare a forţei de muncă: statele membre vor considerapromovarea ocupării forţei de muncă drept o chestiune de interes comun şi îşi vor coordona acţiunile în cadrul Consiliului –acesta din urmă elaborând anual un set „Direcţii de ocupare a forţei de muncă”15, ce vor fi urmărite de guvernele statelor membre în adoptarea politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă;b- mai mult, Consiliul poate emite recomandări guvernelor naţionale prinmajoritate calificată şi poate adopta – în co-decizie cu Parlamentul – măsuri depromovare a acţiunilor inovatoare în domeniul ocupării;c- integrarea conţinutului Cartei Sociale în Tratat, odată cu semnarea acesteia decătre Marea Britanie;d- extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate (excluziuneasocială, sănătatea publică, lupta împotriva fraudei);e- extinderea listei drepturilor civice ale cetăţenilor europeni;f- întărirea politicii de mediu, a politicii de sănătate şi a politicii de protecţie aconsumatorului.

Al doilea pilon

15 “Employment Guidelines”

Sistemul PESC a fost întărit cu privire la:a- posibilitatea dezvoltării de strategii comune pentru acţiunile de politicăexternă ale statelor membre;b- introducerea principiului „abţinerii constructive”, prin care se permite unuistat membru să se abţină de la votul în Consiliu, fără a bloca o decizie unanimă; astfel,respectivul stat membru nu este obligat să aplice decizia, dar trebuie să accepteobligativitatea acesteia pentru Uniune şi trebuie să se abţină de la orice acţiunece poate veni în conflict cu acţiunile UE bazate pe decizia în cauză;c- înfiinţarea unei Unităţi de Planificare şi Avertizare16 responsabilă cumonitorizarea evoluţiilor externe şi cu avertizarea referitoare la evenimente şisituaţii ce pot afecta securitatea UE;d- oferirea poziţiei de „Înalt Reprezentant pentru probleme de PESC”Secretarului General al Consiliului, responsabil pentru asistarea PreşedenţieiUniunii în probleme referitoare la PESC şi pentru sprijin în formularea,pregătirea şi implementarea deciziilor politice de către Consiliu; „ÎnaltulReprezentant” poate purta discuţii politice cu părţi terţe, în numele Consiliuluişi la cererea Preşedenţei;e- includerea „misiunilor Petersberg”17 în Tratatul UE, cu scopul de a sublinia căla baza priorităţilor de acţiune ale UE stă dorinţa comună de a apărasecuritatea europeană prin acţiuni de ajutor umanitar şi de restaurare a păcii.

Al treilea pilon Majoritatea sectoarelor de activitate acoperite de acest pilon (oferireade viză şi de azil, emigrarea, cooperarea vamală, cooperarea judiciară civilă privindlibera circulaţie a persoanelor) au fost transferate primului pilon, transformând astfelprocedurile de decizie - de la metoda inter-guvernamentală la metoda comunitară(comunitizare); ca rezultat, al treilea pilon nu mai este „Justiţie şi Afaceri Interne”, cidevine „Cooperarea judiciară şi poliţienească în domeniul criminalităţii”.

Tratatul de la Nisa Tratatul de la Amsterdam, ca şi Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr-o a doua Conferinţă Inter-guvernamentală, cu scopul de a realiza reformele instituţionale necesare procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un număr de reforme fără legătură cu procesul de extindere. Lucrările CIG au dus la

16 “ Planning and Early Warning Unit”17 Declaraţia de la Petersberg, din 19 iunie 1992, este un element central în hotărârea de a dezvolta Uniunea Europei Occidentale (UEO) drept componenta de apărare a UE şi ca mijloc de întărire a pilonului european al Alianţei Atlantice (NATO). Prin această declaraţie au fost definite diferitele tipuri de misiuni militare pe care UEO le-ar putea întreprinde: în plus faţă de contribuirea la apararea comunitară în conformitate cu Articolul 5 din Tratatul de la Washington şi Articolul V din Tratatul de la Bruxelles amendat, unităţile militare ale Statelor Membre UEO pot fi utilizate şi pentru: -misiuni umanitare şi de salvare; -misiuni de menţinere a păcii; -misiuni ale forţelor de luptă în administrarea crizelor, inclusiv restabilirea păcii. (www.infoeuropa.ro)

pregătirea textului Tratatului de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. Principalele aspecte cuprinse în Tratatul de la Nisa sunt:- schimbările instituţionale din cadrul procesului de extindere: deşi, pentru noile state membre, numărul de locuri în PE, numărul voturilor alocate în cadrul Consiliului şi pragurile aplicabile în cadrul procedurii majorităţii calificate vor fi determinate prin tratatele de aderare, Tratatul de la Nisa stabileşte noi reguli, ce au în vedere o Uniune cu 27 de membri;- două inovaţii majore privind procesul de decizie:a- extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie prin vot cu majoritatecalificată în cadrul Consiliului, pentru probleme în care anterior deciziile erauluate prin consens (de exemplu, facilitarea libertăţii de circulaţie a persoanelor,cooperarea judiciară pe probleme civile, încheierea de acorduri internaţionaleîn domeniile comerţului, serviciilor şi aspectelor comerciale ale proprietăţiiindividuale – cu unele excepţii, etc.);b- extinderea procedurii co-deciziei la noi chestiuni, ce privesc: crearea destimulente pentru combaterea discriminării, cooperarea judiciară pe problemecivile, măsuri specifice de sprijin industrial, acţiuni de coeziune desfăşurate înafara Fondurilor Structurale, statutul partidelor politice europene şi aspectelegate de imigraţie, de acordarea de vize şi de azil;- revizuirea sistemului de cooperare, prin realizarea următoarelor modificări:a- numărul minim de state membre necesare pentru propunerea unei clauze întărite decooperare este 8, ceea ce înseamnă că după a cincea extindere nu va reprezentamajoritatea statelor membre;b- înlăturarea posibilităţii utilizării dreptului de veto cu privire la cooperareastrânsă în domeniile aflate sub incidenţa primului şi celui de-al treilea pilon şiînlocuirea acesteia cu dreptul statelor membre de a supune problema Consiliului European, care poate decide prin majoritate calificată (mai mult, dacă problema aparţineunuia din domeniile în care se aplică procedura co-deciziei, este necesaracordul PE);c- introducerea posibilităţii de stabilire a unei „cooperări strânse” în domeniulPESC, în scopul implementării de acţiuni sau poziţii comune (dar exceptândchestiunile cu implicaţii militare sau care ţin de problema securităţii);- introducerea unui instrument de prevenire în cadrul procedurii - procedură ce dejapermite Consiliului European să facă publică orice încălcare serioasă şi persistentă adrepturilor fundamentale de către un stat membru – instrument ce dă posibilitatea suspendării unor drepturi ale statului în cauză;- dezvoltarea capacităţii militare a UE, prin crearea unor structuri politice şi militarepermanente şi prin încorporarea, în cadrul Uniunii, a atribuţiilor de management alcrizei corespunzătoare Uniunii Europei Occidentale18. Comitetul Politic şi de

18 Uniunea Europei Occidentale (UEO) a fost înfiinţată în 1948 prin Tratatul de la Bruxelles şi este o organizaţie creată în scopul cooperării pe probleme de apărare şi securitate. UEO este formată din 28 de ţări, cu patru statute diferite: de membru, de membru asociat, de observator sau de partener asociat. Toate ţările UE au statut de membru, cu excepţia Austriei, Danemarcei, Finlandei, Irlandei şi Suediei – care au statut de observator; România este membru asociat. Tratatul de la Amsterdam a transformat UEO în „ parte integrantă a dezvoltării Uniunii”, delegându-i capabilitatea operaţională în domeniul apărării. UEO a avut un rol major în misiunile Petersberg, prin organizarea detaşamentului de poliţie din Mostar sau prin

Apărare19 este organismul ce poate primi autorizare din partea Consiliului pentru a luadeciziile potrivite în cadrul pilonului al doilea, în vederea asigurării controlului politicşi conducerii strategice a operaţiunilor de management al crizei.- înfiinţarea „Eurojust” în domeniul cooperării judiciare pe probleme de criminalitate;Eurojust reprezintă o unitate formată din magistraţi, a căror sarcină este de a contribuila coordonarea autorităţilor naţionale responsabile cu procedurile din domeniu;- extinderea sprijinului comunitar în noi sectoare de activitate, pentru acţiunile SM dindomeniile politicii sociale, a educaţiei şi formării profesionale; este vorba despre lupta acesteia, a fost infiinţat un Comitet de Protecţie Socială20 - organ consultativ, cusarcina de a promova cooperarea între statele membre şi Comisia Europeană. Odată cu Tratatul de la Nisa a fost elaborată o „Declaraţie asupra viitorului UniuniiEuropene”, prin care se lansa o dezbatere generală asupra dezvoltării viitoare a Uniunii şicare implica atât statele membre, cât şi statele candidate. Aspectele avute în vedere de această declaraţie sunt: delimitarea responsabilităţilor între UE şi SM, statutul Cartei drepturilor fundamentale a UE, simplificarea tratatelor şi rolul parlamentelor naţionale în cadrul instituţional al UE.

Proiectul unei Constitutii Europene În urma aprobării Declaraţiei de la Laeken, la 15 decembrie 2001, Consiliul European a hotărât înfiinţarea unei Convenţii Europene, care să pregătească procesul de reformă a UE. A avut astfel loc o dezbatere ce a durat 16 luni şi la care au participat reprezentanţi aiguvernelor şi parlamentelor naţionale ale statelor membre şi ale ţărilor candidate, Parlamentul european, Comisia Europeană, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor, alături de organizaţiile interesate (şi participante prin intermediul unui forum deschis). Rezultatul dezbaterii este reprezentat de elaborarea proiectului Constituţiei europene. Principalele reforme ale Uniunii Europene pot fi grupate în trei categorii:

1. Structură

- Consolidarea diverselor tratate existente într-un singur document: ConstituţiaEuropeană;- UE dobândeşte personalitate juridică;- Carta drepturilor fundamentale este încorporată în Constituţie.

cooperarea cu poliţia din Albania. La momentul actual, se pare însă că UEO a abandonat acest rol, în favoarea dezvoltării structurilor şi capacităţilor proprii ale UE în domeniul politicii comune de securitate şi apărare (PCSA). Organismele aflate sub coordonarea UEO – Institutul pentru Studii de Apărare (Security Studies Institute) şi Centrul Satelit (Satellite Centre) au fost transferate Uniunii Europene la 1 ianuarie 2002. De asemenea, Tratatul de la Nisa a eliminat un număr de prevederi ale Tratatului UE cu privire la relaţiile dintre UEO şi Uniune. Principalul domeniu în care responsibilitatea a rămas UEO este apărarea colectivă (Articolul 5), al cărui transfer către Uniune pare a fi fost amânată. (www.infoeuropa.ro)19 “Political and Security Committee”20 “Social Protection Committee”

2. Cadru instituţional

- Stabilirea unui Preşedinte al Consiliului European, în scopul de a asiguracontinuitatea, vizibilitatea şi coerenţa reprezentării UE atât pe plan intern, cât şi peplan extern;- Reducerea numărului comisionarilor europeni, în scopul de a permiteoperaţionalitatea Comisiei într-o Uniune cu 25 de state membre (sau chiar mai multe);- Introducerea funcţiei de Ministru de Externe al UE;- Acordul asupra unei clauze de solidaritate pentru sprijin reciproc în caz de dezastresau atacuri teroriste;- Recunoaşterea „Eurogrup” ca un organism independent, cu dreptul de a îşi alegepreşedintele („Dl. Euro”) pe o perioadă de doi ani.

3. Procesul de decizie

- Utilizarea sistemului de vot cu majoritate calificată ca procedură standard de decizieîn cadrul Consiliului şi simplificarea sa;- Adoptarea procedurii co-decizie ca procedură legislativă standard. Se urmăreşte intrarea în vigoare a Constituţiei în martie 2005, însă unele prevederi ale sale se vor aplica numai începând cu 2009.

II. Stabilirea pietei comune. Cele patru libertati fundamentale. Spatiul economic european(S.E.E.). Lansarea monedei unice.

1. Stabilirea pietei comune. . Prin Tratatul de Maestricht s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale comunitatilor Europene si s-a recurs la o mai buna sistematizare. Ne referim in acest caz la dispozitiile privind libera circulatie a:- marfurilor,- persoanelor,- capitalurilor - serviciilor21, care, intr-un grad diferit, se pot circumscrie aproape oricareia dintre actiunile si politicile comunitare. Aceste libertati au fost realizate, in cea mai mare parte a lor, deja in cursul perioadei de tranzitie22, potrivit Tratatului, prin dispozitii de procedura si prin actiuni, abstentiuni, restrictii ori interdictii. Asadar, Piata interna este definita ca un spatiu fara frontiere interne care trebuie sa functioneze in aceleasi conditii ca o piata nationala:marfurile, persoanele, capitalurile si serviciile trebuie sa circule in cadrul ei fara nici un control la frontierele dintre statele membre, dupa exemplul absesntei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat. 21 Unii autori au distins si o a cincea libertate derivata din celelalte patru si anume libertatea platilor. In fapt, in noua redactare a Tratatului C.E. libertatea platilor este alaturata liberei circulatii a capitalurilor la Cap.IV al Titlului III din Partea a III-a, intitulat,,Capitaluri si plati”.22 Tratat de drept comunitar-Octavian Manolache, ed.C.H.Beck, editia a 5, Bucuresti 2006

Acest spatiu fara frontiere interioare, in interpretarea Comisiei, nu poate sa-si gaseasca traducerea sa concreta si efectiva decat daca el priveste toate marfurile, serviciile si capitalurile care circula in cuprinsul lor, iar daca este vorba de cazul particular al persoanelor, orice interpretare a art.8 A care ar duce la limitarea efectelor doar la resortisantii comunitari ar lipsii aceasta dispozitie de orice efect util. Prinurmare, art.8 A stabileste, asadar, pentru Comunitate si, de asemenea, pentru statele membre o obligatie de rezultat, care nu ar putea fi indeplinita daca ansamblul controalelor de frontiera(si efectele aferente) nu sunt suprimate. Prin Decizia nr.93/72 a Comisiei s-a constituit un Comitet consultativ pentru coordonarea in domeniul pietei interne. El poate fi consultat potrivit competentei ce i-a fost stabilita, asupra tuturor problemelor practice care pot sa survina dupa 1 ianuarie 1993 relativ la functionarea acestei piete. Prin Regulamentul nr.2679/98 din 7 decembrie a Consiliului s-au stabilit cateva reguli privind functionarea pietei interne in relatie cu libera circulatie a marfurilor intre statele membre atunci cand sunt in cauza obstacole la aceasta circulatie care pot fi atribuite unui stat membru, daca ele implica o actiune sau o inactiune din partea acestuia, care poate constitui o incalcare a art.30-36 din Tratat si care:- duc la o serioasa afectare a liberei circulatii a marfurilor, impiedicand, intarziind sau deviind importurile in, exporturi din sau transportul printr-un stat membru;- cauzeaza importante pierderi persoanelor implicate;- necesita actiunea imediata in scopul impiedicarii oricarei continuari, cresteri sau intensificari a afectarii sau pierderii in cauza23.

2. Cele patru libertati fundamentale. Cele patru libertati fundamentale prevazute in Dreptul Comunitar(in tratate) sunt urmatoarele:A- libera circulatie a marfurilor;B- libera circulatie a persoanelor;C- libera circulatie a capitalurilor; D- libera circulatie a serviciilor.

A. Libera circulatie a marfurilor Regulile esentiale privind aceasta libertate sunt prevazute la art.23, 24 C.E. din Tratat, fiind dezvoltate, detaliate, in art.25-31 C.E. Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unui uniuni vanale care sa priveasca:- toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent; - adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte; - eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent intre statele membre.

A.1. Uniunea vamala si barierele fiscale. Interzicerea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Tariful vamal comun.

23 Tratat de Drept Comunitar-Octavian Manolache. Ed. C.H.Beck, editia 5, Bucuresti 2006

a.1. Uniunea vamala.

Uniunea vamala a implicat, initial(fostul art.12 C.E.E. si C.E., devenit art.25 prin modificarea adusa de TA), intr-un prim sens, abolirea si, deci, interzicerea in comertul intre statele membre de la o anumita data a taxelor vamale si a altor taxe cu efect echivalent24. Ea a fost realizata o data cu expirarea perioadei de tranzitie mentionate, pentru noile tari care au devenit membre ale Comunitatilor-Spania si Portugalia- aceasta perioada fiind prevazuta pana la sfarsitul anului 1992. Potrivit reglementarii actuale (art.25 C.E.), taxele vamale la importuri si la exporturi si taxele cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre, interdictia aplicandu-se si taxelor vamale de natura fiscala. Interzicerea taxelor vamale are o sfera mai larga25, aplicandu-se, potrivit art.24 parag.1, nu numai marfurilor care sunt originare dintr-un stat membru, ci si celor care provin dintr-o tara terta, care se vor afla in libera circulatie intre statele membre odata intrate in circuitul comercial comunitar. Marfurile care au aceasta din urma provenienta vor avea acest regim daca formalitatile de import au fost indeplinite si orice taxe vamale sau taxe, avand efect echivalent care sunt platibile, au fost incasate in acel stat membru si nu au beneficiat de o reducere totala sau partilala a unor asemenea taxe. Art 9(23) si 12(25)26 care interzic intre statele membre taxele vamale asupra importurilor si exporturilor si toate taxele cu efect echivalent, impiedica legislatia nationala sa impuna contributii obligatorii asupra exporturilor de produse agricole catre alte state membre, daca aceste contributii nu sunt impuse pe seama inspectiilor, realizate in scopul indeplinirii obligatiilor conform dreptului comunitar, daca ele sunt aplicate numai la exportul produselor in cauza si nu privesc un sistem general de taxe interne aplicate sistematic indiferent de originea tarii de export sau de destinatie a marfurilor supuse lor si, daca ele nu reprezinta compensatii pentru un beneficiu specific sau individual furnizat comerciantului intr-o suma proportionala cu acel serviciu27

a.2. Uniunea vamala mai implica, intr-al doilea sens, adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte,

Tarif comun care este asadar impus la granitele comunitare. Orice marfa care urmeaza sa intre pe teritoriul comunitar va fi supusa acestui tarif, indiferent de tara de intrare. Prin Regulamentul nr.950/68 din 28 iunie 1968 al Consiliului a fost stabilit Tariful Vamal Comun care a luat in considerare unele rezultate ale acordurilor incheiate anterior. De la 1 iulie 1968 el a inlocuit tarifele vamale ale statelor membre. El face o trimitere la Anexa care cuprinde tariful ca atare. Incepand cu 1 ianuarie 1988 a fost stabilit un nou tarif integrat si un sistem de nomenclatura statisrica prin Regulamentul nr.2658/87 al Consiliului, inlocuind deci regulamentul precedent. Versiunea curenta a tarifului este

24 Uniunea vamala nu este scopul final, ci punctul de plecare al pietei comune, constituind unul dintre fundamentele sale25 Tratat de Drept Comunitar-Octavian Manolache. Ed. C.H.Beck, editia 5, Bucuresti 200626 Art 25 C.E. are urmatorul continut”Taxele vamale la import si la export si taxele cu efect echivalent sunt interzise in Statele Membre. Aceasta interdictie se aplica si taxelor vamale de natura fiscala”.27 C 130/93, Lamaine c. NDALTP, hot.prelim.din 7 iulie 1994, consid.19, in ECR, 1994)

publicata anual in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin Regulamentul nr.2913/92 al Consiliului a fost stabilit Codul Vamal Comunitar, iar in aplicarea sa a fost adoptat Regulamentul nr.2454/93 din 2 iulie 1993 al Comisiei modificat in octombrie 1994 prin Regulamentul nr.2193/94 al Comisiei si in decembrie 1994 prin Regulamentul nr.3254/94 al Comisiei. Tariful vamal nu se aplica de o autoritate comunitara distincta, de sine statatoare, ci de catre autoritatile nationale ale statului pe teritoriul caruia intra marfurile, actionand deci in numele Comunitatii atunci cand ele fac incadrarile sau clasificarile tarifare respective. Potrivit art.28 C.e, taxele din Tariful Vamal Comun sunt stabilite de catre Consiliu, care statueaza cu majoritate calificata, la propunerea Comisiei. O delimitare se impune atunci cand se vor compara dispozitiile art.25 C.E., care interzic taxele vamale la import si export si taxele cu efect echivalent si dispozitiile art.90 alin.1, care permit impunerea, direct sau indirect, de taxe interne de orice fel produselor statelor membre in masura in care acestea sunt aplicate produselor indigene similare. a.3. Tratatul C.E. interzice in mod expres restrictiile cantitative si a masurilor cu efect echivalent, ori prin controlul schimburilor comerciale in ceea ce priveste importurile

Aceste dispozitii fiind de aplicare directa de la sfarsitul perioadei de tranzitie, putand fi invocate in fata tribunalelor nationale. Prin art.29 C.e. sunt interzise, intre statele membre, restrictiile cantitative la export, precum si toate masurile cu efect echivalent. Restrictiile cantitative prohibitive ca atare ar putea rezulta din aplicarea unor masuri legislative sau administartive care restrang atat importul, cat si exportul, privind unul sau mai multe produse prin impunerea anumitor cote sau prin fixarea unor norme cantitative intr-o perioada data sau privind productia acelor produse ori prin necesitatea obtinerii de licente pentru anumite cantitati de marfuri. Prevederile art.30(28) sunt aplicabile fara a distinge in privinta marfurilor originare din Comunitate si produsele care au intrat in libera circulatie in oricare dintre statele membre, indiferent de originea reala a acestor produse. In sensul art.30(28) si urmatoarele, termenul”masuri”(cu efect echivalent) inseamna:- legi;- regulamente;- prevederi administrative;- practici administrative- si toate instrumentele emanand de la o autoritate publica, inclusiv recomandari. Intre cele mai importante prevederi, actiuni sau practici administrative pot fi mentionate:- stabilirea de preturi maxime sau minime, chiar temporar;- restrictiile asupra productiilor si investitiilor daca vor duce la o reducere a posibilitatii de export;- legislatia privind originea sau denumirea marfurilor, ori compozitia ambalajelor28

- verificari si inspectii duble;

28 Ex: C82/77, Jacobs van Tiggele)

- masuri nationale privind cumpararea;- “grandfather clauses”29

- practici administrative dezavantajand importul si(sau) exportul; - legislatia privind anumite marfuri:margarina, produsele alcoolice;- legislatia nationala agricola si privind pescuitul si legislatia mediului afectand unele marfuri.- practicile privind marcile, inventiile, indicatiile de provenienta sau denumirea de origine;

A.2. Regula Ratiunii

Prin introducerea unei reguli de ratiune(care mai este denumita si”cerinta de ratiune”) s-a incercat atenuarea efectului principiului de baza stabilit in practica prin care masurile susceptibile sa impiedice, in mod direct sau indirect, real sau potential, comertul international, sunt considerate masuri avand un efect echivalent. Dar s-a accentuat ca eceste reguli trebuie sa fie proportionale cu scopul avut in vedere, astfel incat daca un stat membru poate sa opteze intre diferite masuri spre a realiza acelasi obiectiv, el trebuie sa aleaga mijloacele care restrang cel mai putin libera circulatie a marfurilor in Comunitate30

In fapt, este vorba de recunoasterea reciproca de catre statele membre a acestor cerinte, in cazul produselor ce provin din alte state membre(ca o a doua regula, pe langa regula ratiunii) in virtutea constatarii “ca nu exista nici un motiv valabil de ce, in cazul in care marfurile au fost in mod legal produse si comercializate in unul din statele membre, ele sa nu fie introduse intr-un alt stat membru”. O exceptie importanta de la principiul de baza mentionat la art.30, in sensul ca” prevederile art.28 si 29 nu vor impiedica prohibitii asupra importului, exportului sau marfurilor in tranzit justificate pe motive de:- moralitate publica, ordine publica sau securitate publica;- protectia sanatatii si vietii oamenilor, animalelor si plantelor;- protectia tezaurelor nationaleposedand valoare arheologica, istorica sau aritistica;- ori protectia proprietatii industriale si comerciale…”

A.3. Cauze de salvgardare

Prin AUE a fost introdus in Tratatul C.E. un nou text-art.100A(95) parag.4 prin care la motivele justificate din art.36(30) care permit restrictii sau prohibitii la importul, exportul sau marfurile in tranzit, se adauga alte doua motive. Astfel, daca, dupa o masura de armonizare luata de Comisie sau Consiliu actionand cu majoritate calificata, un stat membru considera ca este necesar sa mentina prevederi nationale pe motive de nevoi majore avute in vedere la art.30 ori privind protectia mediului inconjurator ori a mediului de lucru, va notifica aceste prevederi Comisiei. Prin TA s-a introdus o noua dispozitie(parag.5) in art.100A(95) potrivit careia, in plus, fara prejudicierea prevederilor cuprinse in parag.4 sus-mentionat, daca, dupa

29 Termen artificial promovat de practica americana, referindu-se la protectia si privilegierea unui grup de oameni sau produse, a aparut la ijlocul sec.19 in statele sudiste din S.U.A30 C 178/84, Comisia c. Germaniei, hot.din 12 martie 1987, in ECR, 1987

adoptarea unei masuri de armonizare de catre Consiliu sau Comisie, un stat membru considera a fi necesara introducerea unor prevederi nationale intemeiate pe probe stiintifice noi referitoare la protectia mediului sau la mediul de lucru c urmre a unei probleme specifice acestui stst survenite dupa adoptarea masurilor de rmonizare, el va notifica Comisei prevedrile avute n vedere, precum si motivele entru a le introduce. O alt clauza de salvgardare este prevazuta la art 134 C.E.. Se acorda posibilitate Comisiei de a recomanda metodele prin care celelalte state membre sa furnizeze cooperarea necesara in scopul de a se asigura ca executarea masurilor de politica comerciala luate conform Trataului, de catre oricare stat membru, nu este impiedicata de devieri ale traficului comercial sau daca diferentele dintre aceste masuri antreneaza dificultati in unul sau mai multe state. Daca nu face asemenea recomandari, Comisia poate sa autorizeze statele membre sa ia masuri de protectie necesare, ale caror conditii si modalitati le defineste. In caz de urgenta, statele membre vor solicita Comisiei autorizarea de a lua ele insele masurile necesare, Comisia urmand sa se pronunte in cel mai scurt timp, dar putand apoi sa decida in orice moment, ca statele respective trebuie sa modifice sau sa suprime masurile in cauza. Art.296 al C.E. prevede alte doua cauze de salvgardare care pot sa afecteze libera circulatie a marfurilor. Astfel, nici un stat membru nu va fi obligat sa furnizeze informatii a caror dezvaluire ar fi contrara intereselor esentiale ale securitatii sale. Este vorba de interese de stat, mai ales de natura economica. De asemenea, oricare stat membru poate sa ia astfel de masuri pe care el le considera necesare pentru protejarea acestor interese care sunt in legatura cu productia ori comertul cu arme, munitii si materiale de razboi, dar aceste masuri nu trebuie sa afecteze conditiile de concurenta pe piata comuna privind produsele care nu sunt destinate expres scopurilor militare. In sfarsit, o clauza de salvgardare ar putea fi aplicata atunci cand ar fi existat o criza neasteptata in balanta de plati a unui stat membru. Masurile luate in acest scop, conform art.120 C.E., erau cu titlu conservatoriu, urmau sa aduca un minim de perturbari in functionarea Pietei comune si nu ar trebui sa fie excesiv de prohibitive sau de restrictive pentru remedierea dificultatilor neasteptate care s-au manifestat. Dispozitiile art.120 C.E. si-au incetat aplicabilitatea de la inceputul celei de a treia faze a realizarii Uniunii economice si monetare, sub rezerva art.122 parag.6 C.E.

A.4. Monopolul de stat cu caracter comercial

Monopolurile de stat pot fi numai cu caracter comercial sau mixte- de productie si comerciale. Pentru a exista calificarea de »monopol » nu este necesar sa se exercite controlul total al pietei pentru anumite marfuri, fiind suficient daca organismele respective au ca obiect de activitate tranzactii privind un produs comercial susceptibil de a fi in concurenta si comercializat intre statele membre si joaca un rol efectiv in acest comert. Art.37 parag.1 C.E.(TA-in prezent 31 parag.1) a impus statelor membre obligatia de a adapta aceste monopoluri astfel incat sa se garanteze ca, atunci cand perioada de tranzitie a luat sfarsit, nici o discriminare nu va exista intre nationalii statelor membre.

Aceasta dispozitie a avut efect direct de la sfarsitul perioadei de tranzitie-31 decembrie 1969, fiind aplicabila numai cu marfurile asa cum s-a mentionat expres. Statele membre se vor abtine, conform art.31 parag.2 de la a introduce orice noua masura care este contrara principiului stabilit la parag.1 sau care restrange domeniul de aplicare a articolelor care privesc interzicerea taxelor vamale si restrictiile cantitative intre statele membre.

B. Libera circulatie a persoanelor

B.1. Domeniul de aplicare

Conform art.39 C.E.-libera circulatie a lucratorilor este asigurata in interiorul Comunitatii. Libera circulatie a persoanelor implica orice discriminari bazate pe nationalitate intre lucratorii statelor membre in ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de munca si de angajare(art.39 parag.2). Beneficiul dreptului la libera circulatie este subordonatposesiei nationalitatii unuia dintre statele membre, dar in absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru determina suveran conditiile in care ele acorda nationalitatea, inclusiv dubla nationalitate(cetatenie). Odata cu adoptarea Regulamentului 1612/68 a fost consacrat irevocabil si principiul nediscriminarii(al egalitatii de tratament) cu o clauza de salvgardare pentru piata nationala a fortei de munca. Aceasta clauza poate fi utilizata, conform art.20 din Regulament, atunci cand un stat membru este supus ori prevede perturbari pe piata sa ce priveste forta de munca, care ar putea ameninta serios standardul de viata ori nivelul de utilizare al ei intr-o regiune ori profesie data. Libera circulatie a lucratorilor implica, sub rezerva limitarilor pe motive de ordine publica, secutitate publica ori sanatate publica, patru coordonate, potrivit parag.3 al art.39:- acceptarea ofertelor de angajare intr-adevar facute;- deplasarea in mod liber pe teritoriul statelor membre- sederea intr-un stat membru pentru scopul de angajare potrivit prevederilor ce carmuiesc angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa;- ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei dupa ce a fost angajat in acest stat, sub rezerva conditiilor care sunt cuprinse in Regulamentele de implementare elaborate de Comisie31

Prin Directiva Parlamentului si Consiliului nr.2004/38 din 29 aprilie 2004 s-a reglementat dreptul cetatenilor Uniunii si al membrilor lor de familie de a circula si de asedea in mod liber pe teritoriul statelor membre. In adoptarea acestei Directive s-a avut in vedere existenta cetateniei Uniunii care confera fiecarui cetatean al acesteia un drept fundamental si individual de a circula in mod liber pe teritoriul statelor membre, sub conditia limitelor si conditiilor stabilite prin Tratat si a masurilor adoptate in vederea aplicarii lor.

31 A se vedea si G.Lyon-Caen- Droit social internationale europeen, Dalloz 1991

B.2. Ingradirea dreptului la libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a lucratorilor este ingradita numai in doua situatii, strict delimitative, care pot constitui exemplu:- in primul rand, art.39 C.E. nu se va aplica angajarilor in serviciul public(parag.4);- in al doilea rand libera circulatie a lucratorilor poate fi limitata( restransa, ingradita) pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica. Prin Directiva Parlamentului si Consiliului nr.2004/38 din 29 aprilie 2004 s-au reglementat si aspectele privind aceste motive.

B.3. Libera circulatie a persoanelor si securitatea sociala

Libertatea de circulatie a lucratorilor trebuie insotite de masuri de secutitate sociala intrucat mijloacele de aplicare a legislatiei nationale in materie ar putea constitui un obstacol la obiectivele pietei comune. De aceea prin art.42 se instituie un sistem de coordonare a modaliatatilor de securitate sociala. La 29 aprilie 2004 a fost adoptat Regulamentul Parlamentului si Consiliului nr.883/2004 din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala. Scopul acestui regulament este acela de a se evita ca securitatea sociala care functiona intr-un cadru teritorial divizat sa nu constituie o piedica sau un obstacol la libera circulatie32. Din punct de vedere al domeniului de aplicare material(art.2) Regulamentul se aplica tuturor legislatiilor relative la domeniile de securitate sociala care privesc:- prestatiile de boala;- prestatiile de maternitate si paternitate asimilate;- prestatiile de batranete;- prestatiile de invaliditate;- prestatiile de supravietuitor;- prestatiile in caz de accidente de munca si de boli profesionale;- prestatiile de somaj;- prestatiile de prepensionare;- prestatiile familiale ;- prestatiile de deces. Cu exceptia dispozitiilor contrare din Anexa nr.VI, Regulamentul se aplica regimurilor de securitate sociala generale si speciale supuse sau nu cotizarii, ca si regulilor la obligatiile angajatorilor si armatorilor. El se aplica si prestatiilor speciale in cazurile cu caracter necontributiv avute in vedere in art.70. Cu toate acestea, dispozitiile din Titlul III al Regulamentului nu afecteaza dispozitiile legislatiei statelor membre relative la obligatiile armatorului. Sunt excluse din sfera de aplicatie a Regulamentului, in discutie:- asistenta sociala si medicala;- prestatiile in favoarea victimelor de razboi si a consecintelor acestuia.

32 Tratat de Drept Comunitar-Octavian Manolache. Ed. C.H.Beck, editia 5, Bucuresti 2006

C. Libera circulatie a capitalului si platilor

C.1 Generalitati

In art.56 C.E. parag.1 se interzic orice restrictii la circulatia capitalurilor in statele membre si intre statele membre si tarile terte(din afara Uniunii europene). Acest text comporta doaua aspecte:a- in primul rand, interdictia restrictiilor priveste circulatia capitalurilor intre statele membre(SM) ;b- in al doilea rand, interdictia restrictiilor prevazute la art.78B(56)C.E. are in vedere circulatia capitalurilor intre statele membre si statele terte neapartinand Comunitatii, dar, conform conform art 73 C.E.(57) par.1. Libera circulatie a capitalurilor trebuie sa fie motivata de necesitatea efectuarii de investitii pe piata comunitara fara restrictii, astfel incat sa contribuie la infaptuirea obiectivului promovorii dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in cadrul Comunitatii, o crestere durabila si neinflationista, un inalt grad de convergenta a performantelor economice, un nivel ridicat de folosire a fortei de munca e.t.c. a. Au fost considerate obstacole la libera circulatie a capitalurilor intre statele membre:- obligatia de adepune in pastrare la o banca titlurile straine;- obligatia de ainscrie o ipoteca in registrul funciar in moneda nationala;- refuzul de a corda beneficiul unei exonerari fiscale pentru dividentele pentru actiuni, platite de catre societatile care isi au sediul in celelalte state membre;- atunci cand un stat membru adopta si mentine in vigoare reguli nationale care: - interzic dobandirea de catre investitorii din alte atate membre a mai mult de un numar de actiuni la unele intreprinderi nationale; - impun acordarea de catre stat a autorizatiilor pentru dobandfirea posesiei unor actiuni la unele intreprinderi nationale peste un nivel specificat. Un stat membru nu isi indeplineste obligatiile prevazute de art.56 atunci cand mentine in vigoare reguli nationale care dau statului membru dreptul la o actiune specifica(de aur) intr-o companie petroliera, in conformitate cu care sunt atasate acestei actiuni urmatoarele drepturi:- un drept de autorizare prealabila de catre state daca unele plafoane cu privire la detinatorii de actiuni sau de drepturi de vot sunt depasiote:- un drept de a se opune oricarei decizii de a se cesiona sau a se afecta ca garantie majoritatea capitalului diverselor filiale ale companiei.b. Conform art.73(57)C.E parag.1 prin aceasta dispozitie nu este afectata aplicarea fata de aceste tari a restrictiilor existente la 31 decembrie 1993 in virtutea dreptului national sau a dreptului comunitar in ceea ce priveste circulatia capitalurilor cu destinatie sau provenind din tarile terte implicand:- investitii directe, inclusiv investitii imobiliare;- autorizarea, prestarea de servicii financiare;- sau admiterea de titluri pe pietele de capitaluri. Atunci cand sunt in cauza deplasari de capitaluri provenind din sau destinate tarilor terte, indiferent de domeniul capitalurilor(textul nefacand dinstinctie), daca in imprejurari exceptionale aceste deplasari de capital cauzeaza sau ameninta sa cauzeze dificultati

grave functionarii Uniunii economice si monetare., Consiliul poate sa utilizeze cauza de salvgardare stabilita in art.59 C.E., luand masuri in consecinta pentru o perioada nedepasind 6 luni, in masura in care ele ar fi necesare. Intr-o alta ipoteza, daca, in cazul prevazut in art.30 C.E., actiunea Comunitatii privind intreruperea sau reducerea, total sau partial, a relatiilor comerciale cu unul sau mai multe tari terte, cu luarea masurii urgente de catre Consiliu- o actiune a Comunitatii este considerata necesara, Consiliul va putea lua in privinta tarilor terte in cauza astfel de masuri in ce priveste deplasarea de capital, in aplicarea art.60 C.E. Masuri asemanatoare pot fi luate si unilateral, cat timp Consiliul nu a luat el masurile necesare, si fara a fi afectate dispozitiile art.297 C.E.(obligatia de consultare intre state in cazuri deosebite).

C.2 Domeniul de aplicare a libertatii de circulatie a platilor Prin acelasi art.56 parag.2 C.E. sunt interzise de asemenea toate masurile restrictive privind platile intre statele membre si tarile terte. Orice restrictie asupra platilor este, in fapt, interzisa inca de la sfarsitul perioadei de tranzitie, daca ne raportam la vechea reglementare art.106 C.E. In categoria de”plati” sunt incluse;- pe de o parte platile aferente schimbului de marfuri, servicii si capital, cum ar fi de exemplu: cele privind repartizarea profitului ori plata de dobanzi si care se cuvin creditorului sau beneficiarului;- pe de alta parte transferurile de capitaluri in cadrul liberei circulatii a acestora si transferurilor de salarii pentru activitatile desfasurate de beneficiar intr-un stat membru ca persoane care s-au deplasat in acel stat in virtutea liberei circulatii a persoanelor. Platile in moneda statului propriu al creditorului sau beneficiarului, erau numai o alternativa la platile in moneda statului in care aceste plati au rezultat. Cat despre termenul astfel stabilit, credem ca el era fixat in raport de inceperea la aceeasi data a celei de a doua faza aUniunii economice si monetare, cand urma a fi facilitata utilizarea ECU(EURO)33. Art.58 si 60 C.E. mentionate in materie de capitaluri, sunt de asemenea aplicabile in privinta platilor. In plus, in caza de dificultate sau amenintare grava cu dificultati in balanta de plati provenind fie dintr-un dezechilibru global al balantei, fie ipoteza unei cauze neasteptate in aceasta balanta, statul membru interesat ar putea lua masuri de salvgardare potrivit art.120 C.E.

D. Libera circulatie a serviciilor. Dreptul de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau a unei profesii

D.1. Domeniul de aplicare

Libertatea de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau a unei profesii poate fi considerata ca o parte componenta a libertatii de circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatiilor(Uniunii). Dar ea trebuie sa fie asociata, in acelasi timp, si libertatii de furnizare a serviciilor, acest fapt avand ca fundament necesitatea asigurarii repartizarii optime a tuturor factorior de productie la nivel comunitar, astfel incat mobilitatea

33 Tratat de Drept Comunitar-Octavian Manolache. Ed. C.H.Beck, editia 5, Bucuresti 2006

acestora sa permita exercitarea activitatii productive si comerciale in cele mai favorabile medii sociale, economice si comerciale. Art.43 alin.1 dispune ca, in cadrul dispoziriilor prevazute in cele ce urmeaza, restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru sunt interzise, aceste interdictii extinzandu-se si asupra restrictiilor de creare de agentii, filiale, sau sucursale de catre resortisantii unui stat membru stabiliti pe teritoriul unui alt stat membru. Libertatea de stabilire include, conform art.43 alin.2 dreptul de a incepe si continua activitati ca persoane nesalariate(independente) ceea ce inseamna dreptul de acces la asemenea activitati si dreptul de a infiinta si administra intreprinderi, in special companii si firme, in sensul art.48 C.E., adica acelea care au sediul lor statutar, administratia lor centrala sau principalul lor stabiliment pe teritoriul comunitar sau care au fost constituite potrivit dreptului civil sau comercial, inclusiv societatile cooperative si alte persoane juridice carmuite de dreptul public sau privat, afara de acelea care nu sunt producatoare de profit34. Dreptul de stabilire-a aratat Curtea-comporta facultatea de a crea si de a mentine, cu respectarea regulilor profesionale, mai multe centre de activitate in Comunitate. Art.52 parag.1(in prezent art.43 parag.1) a impus ca orice restrictie la libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sa fie inlaturate in etape progresive in cursul perioadei de tranzitie. Libertatea de circulatie in contextul in care il invocam, al dreptului de stabilire, poate fi, insa, afectata prin restrictii in cazul unor activitati care intr-un anumit stat membru sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autoritatii publice(de exemplu: cea de executor, de notar-restrictii). In cele mai multe profesiuni si ocupatii, accesul este subordonat obtinerii de diplome sau unor conditii sppecifice, al caror mod de dobandire, respectiv de indeplinire sunt diferite, ceea ce ar contribui la mentinerea unor restrictii la libertatea de stabilire. Directiva nr.98/48 din 21 decembrie 1988 a instituit un sistem general pentru recunoasterea diplomelor de invatamant superior acordate la terminarea pregatirii si educatiei profesionale cu o durata de cel putin 3 ani35. Prin directiva nr.92/51 din 18 iunie 1992 a Consiliului s-a instituit un al doilea sistem de recunoastere a formarii profesionale in cadrul altor ramuri de invatamant decat invatamantul superior(modificata prin Directiva Comisiei nr.94/38 din 23 august 1994 si Directiva nr.95/43 din 20 iulie 1995 si Directiva Consiliului nr.97/38 din 20 iunie 1996.

D.2. Libertatea de furnizare a serviciilor

Sunt considerate servicii(art.50 alin.1) acele servicii care sunt in mod normal furnizate contra unei remuneratii, in masura in care ele nu sunt carmuite de prevederile privind libertatea de circulatie a marfurilor, capitalului si persoanelor, si ele includ, in special:- activitati cu caracter industrial;- activitati cu caracter comercial;

34 Dreptul de stabilire al agentilor economici in statele Uniunii Europene-D. Chilea, ed.Muntenia and Leda, Constanta 200135 Directiva a fost modificata prin Directiva Parlamentului si Consiliului nr.2001/19 din 14 martie 2001

- activitati cu caracter mestesugaresti(artizanale);- ori activitati profesionale(liberale). De exemplu: a fost definit ca”servicii” faptul unei intreprinderi de a pune la dispozitia, contra unei remunerari, personal care ramane in serviciul acestei intreprinderi, nefiind incheiat cu beneficiarul un contract de angajare, activitatea in sine a intreprinderii constituind o profesie care satisface conditiile parag.1 al art.60 al Tratatului. Nu sunt incluse in sfera acestei notiuni serviciile prestate in cadrul sistemului de educatie nationala; Sunt considerate servicii:- activitatile de leasing;- activitatile privind operarea aparatelor de jocuri de noroc, indifrent daca ea este sau nu separata de activitatile privind fabricarea, importul sau distribuirea acestor aparate;- transmiterea semnalelor de televiziune, radio, inclusiv cele de natura publicitara, e.t.c. Libertatea de servicii poate fi restransa numai prin reguli justificate de interesul public si aplicabile tuturor persoanelor si intreprinderilor care actioneaza pe teritoriul statelor membre unde este furnizat serviciul, in masura in care acest interes nu este salvgardat prin reguli la care furnizorul acestor servicii este supus in statul membru in care este stabilit(restrangerea este posibila si pentru motive de ordine publica, securitate publica si de sanatate publica, conform art.46 C.E. aplicabil in temeiul art.55 C.E.).

3. Spatiul economic european(S.E.E.)

O extindere considerala s-a produs la 2 mai 1992, odata cu semnarea, la Porto, a Acordului care instituie Spatiul economic european. Acordul a fost semnat de cele 5 state membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb(A.E.L.S.), infiintata la 4 ianuarie 1960, prin Conventia de la Stockholm(Austria, Suedia, Finlanda, Islanda si Norvegia). Elvetia, in urma referendumului din 6 decembrie 1992, s-a retras de la negocieri. Zona astfel stabilita este una dintre cele mai mari din lume. Ea cuprinde 370 de milioane de locuitori si are un produs brut intern de 6750 miliarde dolari. Acordul de la Porto se inscrie intr-un model recomandat de G.A.T.T.. A fost incheiat potrivit dispozitiilor din art.28 din Tratatul instituind C.E.E. El nu constituie, in nici un caz, o integrare de tip comunitar, ceea ce nu exclude faptul ca anumiti membrii A.E.L.S., integrati in S.E.E., sa doreasca sa adere la C.E.E36. Acordul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1994. O privire atenta confirma ca Spatiul economic european nu este o uniune vamala. El nu are, prin urmare, un tarif vamal comun. Acordul consacra cele patru libertati de circulatie din cadrul Uniunii Europene, dar numai 80% dintre normele pietei unice leaga membrii S.E.E. Astfel, sectoare precum agricultura, pescuitul, politica comerciala comuna s.a. nu sunt avute in vedere. La data de 1 ianuarie 1995 a avut loc aderarea la Uniunea Europeana a Austriei, Finlandei si Suediei. Dupa refuzul Elvetiei de a deveni stat parte la Tratatul instituind Spatiul economic european, Islanda si Norvegia au refuzat sa participe la Uniunea Europeana. Tratatul asupra S.E.E. ofera un model pentru o asociere mai stransa intre anumite state din estul Europei.

36 Drept comunitar european.Parte generala-prof.univ.dr.Augustin Fuerea, ed.Lumina Lex, Bucuresti 2006

4. Lansarea monedei unice

La Consiliul european de la Madrid, din decembrie 1995, denumirea de Ecu a fost inlocuita cu cea de Euro. Ulterior, la Consiliul european de la Dublin(decembrie 1996), a fost adoptat un Pact de stabilitate, care prevede aplicarea, de catre statele membre ale zonei Euro, a programului de stabilitate si aplicarea sanctiunilor financiare statelor care au un deficit superior cifrei de 3%, cu exceptia cazurilor de recesiune economica grava. In ianuarie 1998, patru state membre ale Uniunii Europene nu faceau parte din Zona Euro: un stat nu indeplinea criteriile de convergenta(Grecia), iar alte trei state nu doreau sa participe la zona Euro(Marea Britanie, Suedia si Danemarca)37 La 2 mai 1998, Consiliul european, reunit la Bruxelles, confirma crearea unei zone Euro intre 11 state si stabileste paritatile definite dintre monedele acestora. De asemenea, Consiliul l-a desemnat pe domnul Duisenberg38 ca presedinte al Bancii centrale europene. La 31 decembrie 1998, ministrii de finante stabilesc valoarea in Euro a celor 11 monede vizate, iar la 1 ianuarie 1999, Euro a fost lansat pe pietele de schimb si poate fi folosit ca mijloc scriptural de plata. Europenii folosesc biletele si monedele euro incepand cu 1 ianuarie 2000, dar doar 12 state membre din numarul de 15 state membre, au trecut la aceea data la moneda unica Euro, trei state si anume:Marea Britanie, Danemarca si Suedia refuzand. La aceasta data doar 15 state membre folosesc moneda Euro, celelalte 12 state membre urmand a trece in urmatorii 5-10 ani la moneda unica Euro, cu o mare exceptie, si anume, Marea Britanie care a declarat deschis ca nu va renunta la moneda ei nationala Lira sterlina.

37 Drept comunitar european.Parte generala-prof.univ.Augustin Fuerea, ed.Lumina Lex, Bucuresti 200638 Avand cetatenie olandeza

CAPITOLUL IV DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI PREVAZUTE IN CARTA EUROPEANA SI RESPECTATE IN UNIUNEA EUROPEANA

Popoarele Europei, au stabilit o uniune tot mai strânsă între ele şi ca urmare au hotărât să aibă un viitor paşnic bazat pe valori comune. Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii. Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. Totodată Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie. Tot ea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea acestor valori comune respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei, precum şi a identităţii naţionale a statelor membre şi a organizaţiilor puterilor publice la nivel naţional, regional şi local. “Uniunea caută să promoveze o dezvoltare echilibrată şi durabilă şi asigură libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi a capitalurilor, precum şi libertatea de stabilire. În acest scop, este necesar ca evidenţiindu-le printr-o cartă să fie întărită protecţia drepturilor fundamentale în spiritul evoluţiei societăţii, al progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. Respectiva Cartă reafirmă, prin respectarea competenţelor şi îndatoririlor Uniunii, precum şi a principiului subsidiarităţii, drepturile care rezultă în special din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune statelor membre, din Convenţia Europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei, precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest context, Carta va fi interpretată de către instanţele Uniunii şi ale statelor membre luând în considerare în întregime explicaţiile stabilite sub autoritatea preşedinţiei Convenţiei care a elaborat Carta. Faptul de a beneficia de aceste drepturi implică responsabilităţi şi îndatoriri atât faţă de terţi, precum şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare.”1

În consecinţă, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în continuare.

I – DEMNITATEA ŞI DREPTURILE ASIMILATE

Demnitatea umană “Demnitatea” umană este inviolabilă, aceasta trebuie respectată şi protejată2

Dreptul la viaţă 1.Orice persoană are dreptul la viaţă.

Referitor la dreptul la viaţă, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispune următoarele “dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sacţionată cu această pedeapsă prin lege.” Deasemenea se mai dispune “ moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol (art 2 CEDO) în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă, şi anume: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru împiedica evadarea unei personae legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburările violente sau o insurecţie”.

2.Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat4

Conform CEDO “pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat”

Dreptul la integritatea persoanei “Orice persoană are dreptul la integritate fizică şi psihică.” In cadrul medicinii şi biologiei , trebuie respectate în principal următoarele: a) consimţământul liber şi în cunoştiinţă de cauză al persoanei implicate, conform prevederilor legii; b) interzicerea practicilor de eugenie, în special a acelora care au drept scop selecţia persoanelor; c) interzicerea utilizării corpului uman şi părţilor sale, ca atare, ca sursă de profit;interzicerea clonării umane în scopul reproducerii.

Interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nimeni nu poate fi supus torturii şi nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate In Uniune este interzisă ţinerea în sclavie sau în servitute a unei persoane. Deasemenea, nimeni nu poate fi constrâns să presteze o muncă forţată sau obligatorie şi este interzis traficul cu fiinţe umane. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în acest sens “ orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art 5 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului sau în timpul în care se află în libertate condiţionată; orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu; orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii; orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.”

II – LIBERTĂŢILE CETĂŢEANULUI EUROPEAN

Dreptul la libertate şi securitate Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi securitate.

Respectarea vieţii particulare şi de familie Viaţa particulară şi de familie ai oricărei persoane trebuie respectată, alături de respectarea domiciliului şi corespondenţei particulare. Amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept nu este permisă decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi daca constituie o masură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării , apărarea oridinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Protecţia datelor cu caracter personal Conform Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, „orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.” Aceste date trebuiesc tratate corect, în scopuri precise şi doar pe baza consimţământului persoanei în cauză.Dreptul la căsătorie şi dreptul de întemeiere a unei familii Aceste drepturi sunt garantate în conformitate cu legile naţionale care reglementează exercitarea acestor drepturi. „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie”7 conform legislaţiei naţionale.

Dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasă Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasă. Acest drept oferă cetăţeanului libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum şi aceea de a-şi manifesta liber religia individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul culturii, învăţării, practicilor şi îndeplinirii riturilor.

Dreptul la libertatea de exprimare şi de informare Acest drept se referă la libertatea oricărei persoane de a-şi expune opinia, de a primi sau transimite informaţii sau idei, fără restricţii din partea autorităţilor publice. Deasemenea sunt respectate libertatea şi pluralismul mijloacelor de exprimare în masă. Conform CEDO „ orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.” Totodata Constitutia prevede că statele nu sunt impiedicate să supună societăţile de radiodifuzare, de cinematografie su de televiziune unui regim de autorizare. Constituţia prevede: „ Exercitarea acestor libertăţi ce comportă indatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi , condiţii de restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, intr-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei...”

Dreptul de întrunire şi de asociere

Acest drept se referă la libertatea oricărei persoane de a se întruni sau asocia cu oricine sau orice organizaţie, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate sau de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor.

Dreptul la educaţie Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană are dreptul la educaţie , precum şi la accesul la formarea profesională şi la formarea continuă. Acest drept include posibilitatea de a urma invăţământul obligatoriu, care este gratuit. Totodată se prevede că orice personă are dreptul de a înfiinţa instituţii de învăţământ respectând principiile democratice. Deasemenea părinţii au dreptul de a asigura educarea şi instruirea copiilor, potrivit convingerilor lor religioase, filozofice şi pedagogice, în concordanţă cu respectarea legilor naţionale care reglementează acest drept.

Libertatea profesională şi dreptul la muncă „Orice persoană are dreptul la muncă şi dreptul de a exercita o profesie aleasă sau acceptată în mod liber .” 8 Deasemenea fiecare cetăţean sau cetăţeană a Uniunii are libertatea de a-şi căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a-şi oferi serviciile în orice stat membru.Resortisanţii ţărilor terţe care sunt autorizaţi să lucreze pe teritoriul statelor membre au dreptul la condiţii de muncă echivalente cu cele de care beneficiază cetăţenii sau cetăţenele Uniunii.

Libertatea de a desfaşura o activitate comercială Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene libertatea de a desfăşura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale.

Dreptul de proprietate Acest drept se referă la faptul că orice persoană are dreptul de se bucura de proprietatea bunurilor pe care le-a dobândit în mod legal, de a le folosi, de a dispune de ele şi de a le lăsa moştenire. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosirea bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general. Totodată Carta drepturilor fundamentale a UE menţionează că proprietatea intelectuală este protejată.

Dreptul la azil Dreptul de azil este garantat cu respectarea regulilor Convenţiei de la Geneva din 28 iulie 1951 şi a Protocolului din 31 ianuarie 1967 referitor la statutul refugiaţilor şi în conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Protecţia în caz de evacuare, expulzare sau extrădare Conform acestui drept Carta drepturilor fundamentale precizează că “expulzările colective sunt interzise” şi deasemenea “Nimeni nu poate fi evacuat, expulzat sau extrădat

către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.”

III - EGALITATEA

Egalitatea în drepturi In faţa legii toate persoanele sunt egale.

Nediscriminarea. Conform Cartei drepturilor fundamentale inclusă în partea a doua a Constituţiei Uniunii Europene este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex, rasă, culoare, origini etnice sau sociale, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau orice altă opinie, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Totodata , în domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice, se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate.„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire, în special, de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică este respectată şi neîngrădită de către Uniunea Europeană.

Egalitatea între bărbaţi şi femei Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precizează că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile, inclusiv în materie de angajare, muncă şi salarizare. Deasemenea se mai precizează că principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat.

Drepturile copilului Pe tot întinsul Uniunii Europene copiii au dreptul la protecţie şi la îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Totodată, aceştia “îşi pot exprima în mod liber opinia, care este luată în considerare pentru aspectele ce îi privesc, în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate. În toate actele referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să reprezinte o preocupare primordială.” Conform drepturilor copiilor ,orice copil are dreptul de a avea, periodic, relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său.

Drepturile persoanelor în vârstă Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală.

Integrarea personelor cu handicap

Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor, a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. De aceea se pune accent pe acceptarea acestor persoane in diferite locuri de munca în funcţie de handicapul avut şi capacitatea lor de a desfăşura o activitate.

IV – SOLIDARITATEA

In ceea ce priveşte solidaritatea cetăţenilor Uniunii Europene, există anumite drepturi ce trebuiesc respectate şi anume :

Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii In această privinţă, Carta drepturilor prevede ca lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora trebuie să le fie garantate, la niveluri adecvate şi în timp util, o informare şi o consultare în cazurile şi în condiţiile prevăzute de dreptul comunitar şi de legislaţiile şi practicile naţionale.

Dreptul la negociere şi la acţiuni colective Potrivit Constituţiei Uniunii Europene, lucrătorii şi angajatorii sau organizaţiile lor au dreptul, conform dreptului Uniunii şi al legislaţiilor şi practicilor naţionale, de a negocia şi de a încheia convenţii colective la nivelele corespunzătoare şi de a recurge la acţiuni colective, inclusiv la grevă, în caz de conflict de interese, în scopul apărării intereselor lor.

Dreptul de acces la serviciile de plasament Conform acestui drept orice persoană are dreptul de a avea acces la un serviciu gratuit de plasare.

Protecţia în cazul concedierii nejustificate “Orice lucrător are dreptul la protecţie împotriva oricărei concedieri nejustificate ”11, conform dreptului Uniunii şi al legislaţiilor şi practicilor naţionale.

Dreptul de a avea condiţii de lucru corecte şi echitabile Conform Cartei drepturilor rice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea sa. Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă şi la perioade de repaus zilnic şi săptămânal, precum şi la o perioadă anuală de concediu cu plată.

Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă Potrivit reglementărilor Europene, se interzice munca copiilor. “Vârsta minimă de acceptare la lucru nu poate fi inferioară celei la care încetează perioada de şcolarizare obligatorie, fără să aducă atingere normelor mai favorabile tinerilor şi în absenţa unor derogări limitate.” Tinerii acceptaţi să lucreze trebuie să beneficieze de condiţii de muncă adaptate vârstei lor şi să fie protejaţi împotriva exploatării economice sau împotriva oricărei

activităţi care ar putea pune în pericol securitatea, sănătatea, dezvoltarea lor fizică, psihică, morală sau socială sau care le-ar putea compromite educaţia.

Viaţa de familie şi viaţa profesională Protecţia familiei este asigurată pe plan juridic, economic şi social. Pentru a putea să concilieze viaţa de familie şi cea profesională, orice persoană are dreptul să fie protejată împotriva oricărei concedieri din motive de maternitate, precum şi dreptul la un concediu de maternitate plătit şi la un concediu parental, ca urmare a naşterii sau adopţiei unui copil.

Dreptul la securitate socială şi asistenţă socială Potrivit Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europeană, aceasta din urmă recunoaşte şi respectă dreptul de acces la prestaţiile de securitate socială şi la serviciile sociale care acordă protecţie în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependenţă sau bătrâneţe, precum şi în caz de pierdere a locului de muncă, potrivit normelor stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale. Asftel, orice persoană care are reşedinţa sau se deplasează legal în interiorul Uniunii are dreptul la prestaţii de securitate socială şi la avantaje sociale, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale. Deasemenea, pentru a combate excluderea socială şi sărăcia, Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul la ajutor social şi la ajutor pentru locuinţă destinate să asigure o existenţă demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, potrivit normelor stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale.

Dreptul la asistenţă medicală Conform normelor Uniunii Europene, orice persoană are dreptul de acces la asistenţa medicală şi de a beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile stabilite de legislaţiile şi practicile naţionale. Prin definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, se asigură un nivel ridicat de asistenţă medicală.

Accesul la serviciile de interes economic general Uniunea recunoaşte şi respectă accesul la serviciile de interes economic general, aşa cum este prevăzut în legislaţiile şi practicile naţionale, conform Constituţiei, în scopul promovării coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii.

V – DREPTURILE CETĂŢENILOR

Cetatenia Cetăţenia a fost instituită prin dispoziţiile Tratatului de la Mastricht, care a introdus în Tratatul Comunităţii Europene partea a doua „Cetăţenia Uniunii”, cuprinzând articolele 8(17)-8 E(22)

Astfel conform dispoziţiilor articolului 8(17) se instituie o cetăţenie a Uniunii. „Este cetăţean al Uniunii orice persoană având naţionalitatea unui stat membru.”13 Asfel se dispune ca toţi cetăţenii Uniunii să se bucure de drepturile şi sunt supuşi îndatoriilor prevăzute de tratat.

Calitatea de cetăţean al Uniunii Europene , conferă persoanei în cauză anumite drepturi şi anume:

Dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European Conform capitolului V „Cetăţenie” din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene „ orice cetăţean şi orice cetăţeană ai Uniunii au drept de vot si de a fi aleşi la alegerile pentru Parlamentul European in statul-membru în care el sau ea îşi au domiciliul în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat”. Membrii Parlamentului European sunt aleşi vot direct, liber şi secret.

Dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile locale Conform drepturilor cetăţenilor Europeni, orice cetăţean sau orice cetăţeană a Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat.

Dreptul la bună administrare Acest drept presupune ca orice persoană să fie ascultată inainte de a fi luate măsuri individuale impotriva sa, care o pot defavoriza. Totodata orice persoană are dreptul de access la un dosar care o priveşte, cu condiţia respectării intereselor legitime de confidenţialitate şi a secretului profesional şi de afaceri. Deasemenea administraţia are obligaţia de a-şi motiva deciziile. In cazul unor daune pricinuite de anumite instituţii sau de agenţii acestora asupra unei persoane, aceasta din urmă are dreptul la repararea din partea Comunităţii a daunelor in conformitate cu principiile generale comune drepturilor statelor membre. Orice persoană se poate adresa Instituţiilor Uniunii în una din limbile tratatelor şi trebuie să primească răspuns în aceiaşi limbă.

Dreptul de acces la documente Potrivit acestui drept , orice cetăţean sau cetăţeana a Uniunii Europene sau orice persoană fizică sau juridică care locuieşte sau îşi are reşedinţa statutară intr-un stat membru are dreptul de access la documentele Parlamentului European , ale Consiliului sau ale Comisiei.

Dreptul de a-l sesiza pe Mediatorul Uniunii Europene Orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau locuieşte intr-un stat membru al Uniunii, şi orice cetăţean sau cetăţeană a Uniunii, are „dreptul de a-l sesiza pe Mediatorul Uniunii în caz de proastă administrare în activitatea instituţilor sau organelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă, în exercitarea funcţiilor lor juridicţionale.”

Dreptul la petiţie

Conform acestui drept, orice cetăţean European, sau persoană fizică sau juridică cu domiciliul sau sediul statutar intr-un stat membru, are drept de petiţionare către Parlamenul European .Petiţia poate fi individuală sau în grup; obiectul petiţiei trebuie să privească un subiect legat de domeniile de activitate ale Comunităţii. Subiectul petiţiei trebuie să îl privească în mod direct pe autorul ei.

Dreptul la libera circulaţie şi şedere Orice cetăţean sau cetăţeană a Uniunii Europene are dreptul de circulaţie şi de şedere liberă pe teritoriul statelor membre. Se precizează că libertatea de circulaţie şi de şedere poate să fie acordată, conform Constituţiei, resortisanţilor unei ţări terţe cu reşedinţa pe teritoriul unui stat membru.

Dreptul la protecţie diplomatică şi consulară Potrivit acestui drept „orice cetăţean la Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru , al cărui resortisant este, nu dispune de reprezentare, de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca naţionalii statului respectiv.”15

VI - JUSTIŢIA In ceea ce priveşte Justiţia, orice persoană cetăţean a Uniunii Europene sau cu drepturi depline de şedere pe teritoriul Uniunii Europene beneficiază de următoarele drepturi:

Dreptul de a apela efectiv şi de a avea acces la o instanţă imparţială Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul de a apela efectiv la o instanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul articol. Deasemenea, orice persoană are dreptul de a i se judeca cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială, stabilită în prealabil prin lege. Totodată, orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată; asistenţa juridică gratuită se acordă acelora care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care acest ajutor ar fi necesar pentru a asigura în mod efectiv accesul la justiţie. „ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală, îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurările speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare

Conform legilor Uniunii, orice acuzat este prezumat nevinovat până în momentul când i se stabileşte, în mod legal, vinovăţia. Totodată, fiecărui acuzat i se garantează respectarea dreptului la apărare. „ Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.. Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită în audiere”.

Principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau dreptului internaţional. De asemenea, nu se aplică nici o pedeapsă mai mare decât cea care era aplicabilă în momentul în care infracţiunea a fost comisă. Dacă, ulterior infracţiunii, legea prevede o pedeapsă mai uşoară, aceasta din urmă se aplică. Se precizează că pedepsele nu trebuie să fie disproporţionate faţă de infracţiune.

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit penal de două ori pentru aceeaşi infracţiune In conformitate cu drepturile cetăţenilor Uniunii Europene, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în interiorul Uniunii, printr-o hotărâre penală definitivă, conform legii. Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezintă unul dintre principiile de bază ale dreptului comunitar. Obiectivul principal privind respectarea drepturilor omului in Uniune a fost acela de a asigura protejarea acestor drepturi în proiectarea, aplicarea şi interpretarea legislaţiei comunitare.

CAPITOLUL V CADRUL INSTITUTIONAL SI PROCESUL DE DECIZIE

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi inţiativelor comunitare. Alte instituţii cu rol important în funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de Justiţie (împreună cu Tribunalul Primei Instanţe), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul European. Nu în ultimul rând, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiţii – care sprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale şi de programele comunitare) – şi Banca Central Europeană – creată în scopul sprijinirii uniunii economice şi monetare. Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflectă evoluţia în timp a structurii unionale europene şi trec acum printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii cu zece state în 200439 (cea mai mare extindere din istoria sa) şi cu alte două în 200740 (deocamdată, procesul neoprindu-se aici).

1. Principiile institutionale comunitare

Principiile institutionale comunitare nu au beneficiat propriu-zis de o formulare in cadrul tartatelor, fiind mai degraba deduse de literatura de specialitate pe baza practicii Curtii de Justitie cu ocazia contenciosului interinstitutional prin interpretarea tratatelor. In acest context s-ar putea considera ca principiile care stau la baza competentelor intre institutiile comunitare, ar putea fi urmatoarele41;- principiul atribuirii de competente;- principiul echilibrului institutional;- principiul autonomiei institutiilor; principiul cooperarii loiale.

a. Principiul atribuirii de competente

Conform acestui principiu institutional, fiecare institutie comunitara isi exercita atributiile in conformitate cu dispozitiile din tratatele comunitare.

Aceasta presupune ca institutiile comunitare nu pot sa exercite decat competentele care le sunt atribuite prin tratate. Actele adoptate de institutii in exercitarea competentelor lor trebuie sa fie fundamentate pe articolele din tratate, care constituie baza lor legala42.

39 Este vorba de Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania , Cipru şi Malta.40 România şi Bulgaria. 41 Sistemul institutional al Uniunii Europene- dr. Nicoleta Diaconu, ed.Lumina Lex, Bucuresti 200142 Droit institutionnel l”Union Europenne”-Boulouis. Ed.5, Montchestein 1996

Aceasta conditie nu priveste numai natura actului, ci si continutul si procedura aplicarii lui. Prin urmare conform principiului atribuirii de competente putem concluziona ca institutiile comunitare au competente limitate, fiecare dintre ele putand actiona numai in limitele reglementarilor legale, acest lucru fiind enuntat in tartatele comunitare43.

b. Principiul echilibrului institutional Expresia”echilibru institutional” a fost utilizata pentru prima data de catre Curtea de Justitie44 Din perspectiva Curtii de Justitie rezulta ca principiul a fost dedus si din dispozitiile art.4 par.1 al Tratatului C.E., considerandu-se ca acest text fundamenteaza pozitia institutionala caracteristica fiecarui institutii in cadrul ansamblului comunitar si deci, prin aceasta, echilibrul institutional voit prin tratat. Principiul echilibrului institutional carmuieste raporturile existente intre institutiile comunitare, fiind conceput atat ca un principiu de separare a puterilor comunitare dar si de colaborare intre aceste puteri. Conform principiului echilibrului institutional fiecare institutie trebuie sa-si exercite competentele care i-au fost atribuite, dar sa nu impiedice in nici un mod exercitarea competentelor care au fost atribuite altor institutii. Principiul echilibrului institutional interzice deasemenea si delegarea de puteri- acest lucru fiind statuat de practica judiciara comunitara-asadar, in cadrul juridic limitat stabilit prin tratat, exercitarea competentelor de catre institutiile comunitare este exclusiva. Respectarea principiului echilibrului institutional presupune ca orice nerespectare a dispozitiilor legale privind atribuirea competentelor trebuie sanctionata45 Aplicarea principiului echilibrului institutional constituie o garantie a exercitarii corecte a atributiilor institutiilor comunitare, o garantie a respectarii drepturilor lor in cadrul sistemului institutional comunitar. In acelasi timp echilibrul institutional presupune si o conlucrare intre puteri, care se manifesta prin participarea fiecarei institutii la elaborarea si punerea in practica a normelor juridice comunitare. In jurisprudenta Curtii de justitie, principiul echilibrului institutional indeplineste doua categorii de functii : functii tehnice si functii de fond. Functiile tehnice releva faptul ca principiul serveste ca fundament juridic in interpretarea taratatelor de catre Curtea de Justitie, iar functiile de fond exprima faptul ca principiul reprezinta o garantie in cadrul sistemului juridic comunitar. Garantia pe care o ofera acest principiu are la baza in primul rand continutul principiului( exercitarea competentelor de fiecare institutie dar cu respectarea competentelor celorlalte institutii) insa si controlul jurisdictional exercitat asupra actelor comunitare.

c. Principiul autonomiei institutiilor

43 Art.3-Tratatul C.E.C.O., art.4 par.1 Tratatul C.E.E.A.44 C.J.C.E.- Meroni and Co.Industrie Metallurgique Sp.A.C. Haute Autorite 9/56, Recueil 1958 45 C.J.C.E.- Parlament europeen c. Conseil 70/89, 1990

Acest principiu al al autonomiei institutiilor ocroteste organizarea interna a fiecarei institutii comunitare. Daca prin celelalte principii institutionale sunt inpuse anumite limitari institutiilor comunitare( limitarea la exercitarea anumitor competente care sunt prevazute in tratate; exercitarea acestor competente exact asa cum sunt prevazute, fara a se aduce atingere competentelor celorlalte institutii), principiul autonomiei permite fiecarei institutii de a se organiza liber in limitele legale stabilite. Prin stabilirea limitelor intre care poate fi exercitata autonomia institutionala s-a urmarit evitarea incalcarii de catre o institutie a atributiilor celorlalte institutii sau a statelor membre. Principiul isi gaseste ocrotirea legala in dispozitiile art.5 par.2- al Tratatului C.e.- care impune statelor membre sa se abtina de la orice masura susceptibila de a pune in pericol realizarea scopurilor tratatului( prin acestea se intele si obligatia de a nu lua masuri care ar putea impiedica functionarea interna a institutiilor comunitare) Institutiile comunitare se bucura de autonomie, avand posibilitatea de a dispune in mod liber in urmatoarele domenii:- posibilitatea de a-si adopta regulamentul interior46

- posibilitatea de a-si organiza propria functionare interne baza regulamentelor adoptate, in scopul realizarii sarcinilor ce le-au fost incredintate prin tratate;- posibilitatea de a-i desemna functionarii comunitari, acestia fiind numiti de fiecare institutie pe baza propriilor reguli stabilite, privind statutul acestora;- posibilitatea de stabilire a sediului-cu respectarea prevederilor tratatului in baza caruia functioneaza. Aceasta posibilitate a fost confirmata cu prilejul unor dispute generate de stabilirea sediului Parlamentului european. Curtea de Justitie a decis ca trebuie respectata autonomia Parlamentului european in privinta stabilirii sediului, cu respectarea tratativelor referitoare la implicarea statelor membre in problema respectiva47.

d. Principiul cooperarii loiale In activitatea comunitara, cooperarea loiala se impune atat intre institutiile comunitare cat si intre acestea si statele membre si institutii. Curtea de Justitie a interpretat art.5-Tratat C.E. in sensul creearii unei obligatii de cooperare loiale intre statele membre si institutii. Tratatul de la Amsterdam completeaza aceste reglementari48 prezentand un nou timp de cooperare intre statele membre”mai stransa”, dand expresie conceptului flexibilitatii in procesul de integrare comunitara. Noile reglementari statueaza realizarea integrarii in ritmuri diferite intre statele membre, stabilind cadrul legal in care acest lucru este posibil si conditiile ce urmeaza a fi indeplinite.

46 Exemple: art.142 al Tratatului C.E.-‘’Parlamentul european isi stabileste regulamentul interior in urma acordului majoritatii membrilor care il compun”; art.151 par.3 al Tratatului C.E.-“Consiliul isi adopta regulamentul interior”: art.162 par.2 al Tratatului C.E.-‘Comisia isi fixeaza regulamentul interior in vederea asigurarii functionarii sale si a serviciilor sale in conditiile prevazute de tratat” 47 C.J.C.E.- Luxemburg c. Parlament 10.02.1983, 230/81 Recueil 1983.48 Art.5 A-Tratatul C.E. ; Art.K12, K15, K16-Tratatul de la Amsterdam

Potrivit noilor reglementari, statele membre care isi propun sa instaureze intre ele o cooperare mai stransa pot recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de tratate, cu conditia ca aceasta cooperare sa indeplineasca anumite conditii:- sa respecte principiile tratatelor si cadrul institutional unic al Uniunii;- sa tinda sa favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, sa apere si sa serveasca interesele sale;- sa nu fie utilizata decat in ultima instanta, atunci cand obiectivele tratatelor nu ar putea fi atinse aplicand procedurile pe care ele le prevad;- sa priveasca cel putin majoritatea statelor membre;- sa nu afecteze realizarile comunitare, nici masurile luate in baza altor dispozitii ale tratatelor;- sa nu afecteze competentele, drepturile si obligatiile statelor membre care nu iau parte:- sa fie deschisa tuturor statelor membre si sa le permita participarea in orice moment sub rezerva respectarii deciziei initiale ca si a deciziilor luate in acest cadru. Tratatul stabileste si procedurile care trebuiesc indeplinite pentru realizarea acestei forme de cooperare intre statele membre. Totodata, in afara cadrului conditiilor generale stabilite pentru cooperarea mai stransa intre state, sunt prevazute si o serie de criterii aditionale stabilite pentru cooperarea in anumite domenii.

CAPITOLUL VI INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

1. Parlamentul European(P.E.) Parlamentul European a fost înfiinţat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta“ popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene"49, fiind singura instituţie a cărei componenţă este stabilită prin alegeri libere, la nivel european şi ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice. Iniţial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu funcţie consultativă şi constituit din membri ai parlamentelor naţionale. Tratatele de la Maastricht şi de la Amsterdam au adus schimbări majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu funcţii politice şi cu puteri legislative şi bugetare. Primele alegeri parlamentare au avut loc în 1979, din acel moment desfăşurându-se sistematic o dată la fiecare 5 ani. Membrii PE sunt aleşi prin vot universal direct şi prin sistemul reprezentării proporţionale, fiind grupaţi în funcţie de partidele politice pe care le reprezintă şi nu de naţionalităţile lor (există însă şi membri independenţi). Alegerile parlamentare se desfăşoară la nivel de State Membre(SM), pe bază de sisteme diferite, astfel:a- la nivel regional : Marea Britanie, Italia şi Belgia;b- la nivel naţional: Franţa, Spania, Danemarca;c- sistem mixt: Germania.

49 Articolul 189.

În Belgia, Grecia şi Luxemburg, votul este obligatoriu. Numărul de locuri ce îi revine fiecărui SM în PE este stabilit în funcţie de populaţia SM respectiv, pe baza unui sistem de proporţionalitate ce permite reprezentarea convenabilă a statelor cu o populaţie mai mică50. Ca evoluţie a componenţei PE trebuie menţionată creşterea numărului euro-parlamentarilor reprezentaţi de femei – de la 16, 5% la 29,7%. Ultimele alegeri au avut loc în 2007, următoarele fiind prevăzute pentru anul 2009 – când numărul locurilor parlamentare va creşte de la 732 în prezent, la 750 (datorită ultimului val al extinderii UE) Din punct de vedere al organizării, PE are următoarele structuri:- Preşedinte – reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiileinternaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului şi sedinţele interne;- Birou parlamentar - organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cu problemele administrative, organizatorice şi de personal;- Conferinţa preşedinţilor – organ politic al Parlamentului, constituit din PreşedinteleParlamentului şi preşedinţii grupărilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi aşedinţelor plenare, fixarea calendarului activităţilor desfăşurate de organismeleparlamentare şi stabilirea competenţei comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum şi anumărul membrilor acestora;- Comitete – organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi sunt împărţite încomitete permanente (17), comitete temporare (6) – vezi Anexa 2 - şi comiteteparlamentare mixte – ce menţin relaţiile cu parlamentele ţărilor candidate;- Secretariat – 3 500 de funcţionari ce lucrează în serviciul PE.Rolul Parlamentului în cadrul Uniunii Europene are în vedere:- examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul deMiniştri), prin procedura de co-decizie;- aprobarea (şi monitorizarea) bugetului UE;- exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii UE, cu posibilitatea de a înfiinţacomisii de anchetă;- aprobarea acordurilor internaţionale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi SM şi acordurile comerciale sau de asociere între UE şi alte ţări. De asemenea, PE numeşte Ombusdmanul European pe o perioadă de cinci ani (echivalentă mandatului parlamentar), menţinând astfel legătura cu cetăţenii UE. Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţe în fiecare lună, timp de o săptămână. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul General se află la Luxemburg. Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:a- procedura de co-decizie – Parlamentul împarte puterea legislativă cu Consiliul;b- procedura de aviz conform51 – acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte legislative;c- procedura de cooperare – Parlamentul poate influenţa deciziile Consiliului prin dreptul de a aduce amendamente propunerilor acestuia – această procedură a fost limitată, în urma Tratatului de la Amsterdam, la câteva situaţii ce privesc uniunea economică şi

50 Astfel, un parlamentar luxemburghez reprezintă 72 000 de persoane, în timp ce unul german reprezintă 829 000 de persoane, unul italian – 662 000 persoane şi unul suedez – 402 000 persoane.51 În engleză, „procedure of assent”.

monetară;d- procedura de consultare – Parlamentului îi este cerută o opinie, ce este fundamentată de unu din comitetele sale; Tratatul de la Nisa a adus următoarele modificări privind funcţionarea Parlamentului European:- fixarea numărului de locuri la 732;- extinderea procedurii de co-decizie;- extinderea rolului de co-legislator, prin acordarea dreptului de a înainta acţiuni Curţii de Justiţie (cu aceleaşi condiţii ca şi celelalte instituţii) Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:- stabilirea unui prag de minim 4 euro-parlamentari pentru fiecare SM;- creşterea (până aproape de dublare) rolului PE în procesul de decizie.

2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) Conform Tratatului UE, Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele Statelor Membre (spre deosebire de Parlament, care reprezintă interesele populaţiei SM) şi este compus din reprezentanţi ai guvernelor SM (motiv pentru care i se spune şi “Consiliul de Miniştri”), avândatât putere legislativă cât şi executivă. Numărul membrilor Consiliului este egal cu numărul SM, fiecare guvern având un singur reprezentant. Consiliul este principala instituţie de decizie a UE. Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are în componenţa sa mai multe consilii specifice, grupate pe sectoare de activitate. De asemenea, Consiliul mai are un secretariat permanent („Secretariatul General al Consiliului UE”), care pregăteşte şi asigură buna desfăşurare a lucrărilor acestuia la toate nivelurile (şi al cărui Secretar General are un mandat de cinci ani), precum şi un „Comitet al Reprezentanţilor Permanenţi” – COREPER52. În urma Tratatului de la Amsterdam, Secretarul General are şi rolul de “Înalt Reprezentant al Politicii Comune de Securitate şi Apărare”. Preşedinţia Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de fiecare SM (schimbarea acesteia având loc o dată la şase luni). Ordinea rotaţiei preşedinţiei a fost stabilită până în anul 2008, după cum urmează:2003 : Grecia şi Italia2004: Irlanda şi Olanda2005: Luxemburg şi Marea Britanie2006: Austria şi Finlanda.2007: Spania si Portugalia2008: Slovenia si Franta Dacă principalul avantaj (şi motiv) al unei preşedinţiei prin rotaţie este întărirea imaginii şi accentuarea importanţei rolului Uniunii în SM, dezavantajul creat de acest sistem este reprezentat de discontinuitatea programelor şi iniţiativelor Consiliului – cu atât mai evidentă după aderarea celor zece noi SM în 2004 si a ceor doua state din 2007 Bulgaria si Romania, când fiecărei ţări îi va veni rândul la Preşedinţie o dată la 13 ani.

52 De fapt, aceste este reprezentat de două comitete: COREPER I, constituit din adjuncţi ai amabasadorilor SM, şi COREPER II – constituit din amabasadori ai SM.

Rolul Consiliul European constă în faptul că are principala responsabilitate pentru pilonii 2 şi 3 ai UE, adică pentru cooperarea interguvernamentală în domeniile politicii externe şi de securitate comune şi al justiţiei şi afacerilor interne. Alături de acestea, Consiliul împarte responsabilitatea cu Parlamentul în cadrul primului pilon (dimensiunea comunitară), acoperind astfel domeniile pieţei unice şi majoritatea politicilor comune, şi asigurând libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului. Procedura de vot în cadrul Consiliului este cea a unanimităţii, alături de procedura majorităţii calificate. Majoritatea calificată corespunde numărului de voturi necesar pentru adoptarea unei decizii în Consiliu când sunt în dezbatere subiecte ce cad sub incidenta Articolului 205(2) al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (fostul Articol 148(2)). Pragul pentru majoritate calificată este stabilit la 62 voturi din 87 (71%). Voturile Statelor Membre sunt ponderate în baza populaţiei lor şi corectate în favoarea ţărilor mai puţin populate. Un Protocol asupra instituţiilor a fost anexat Tratatului Uniunii Europene, prin Tratatul de la Amsterdam. El prevede ca, înainte cu un an ca Uniunea Europeana să depăşească numărul de 20 de membri, o nouă conferinţă interguvernamentală să fie organizată pentru a rezolva problemele instituţionale create de extindere, în special ponderarea voturilor în Consiliu şi componenţa Comisiei. Extinderea votului cu majoritate calificată a fost propusă ca o masură esenţială ce ar permite funcţionarea maieficientă a instituţiilor într-o Europă lărgită. O majoritate calificată reprezintă 58% din populaţia Statelor Membre. Deciziile ar deveni mai puţin reprezentative, în ce priveste populaţia, dacă sistemul actual de ponderare ar fi menţinut într-o Uniune Europeana lărgită. Pentru a se asigura păstrarea legitimităţii deciziillor Consiliului, Conferinţa interguvernamentală lansată în februarie 2000 a avut drept sarcina schimbarea sistemului. Tratatul de la Nisa introduce schimbări în ponderarea voturilor în Consiliu, începând cu 1 ianuarie 2005: Tratatul modifica numărul voturilor atribuite fiecarui Stat Membru şi precizează numărul de voturi pentru ţările candidate, după aderare. Consiliul este implicat în procedura de co-decizie, alături de PE, avizează anumite decizii ale Comisiei Europene şi poate amenda altele. Tratatul de la Nisa a modificat modul de funcţionare a Consiliului prin extinderea procedurii de vot a majorităţii calificate la alte domenii de decizie (cum ar fi cel al politicii comerciale comune). Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:- înlocuirea preşedinţiei prin rotaţie cu alegerea unui preşedinte pe o perioadă de cinci ani(eventual prin două mandate de 2,5 ani);- preşedenţia consiliilor specifice (cu excepţia celui pentru afaceri externe) va fi acordată SM, prin rotaţie, pe o perioadă de un an.- numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.

3. Comisia Europeană Comisia Europeană reprezintă interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament şi de Consiliu) şi este organul executiv al UE. Principalele competenţe ale Comisiei sunt:a- de control: supraveghează respectarea Tratatului UE şi implementarea legislaţieicomunitare;

b- de iniţiativă: are monopolul iniţiativei în chestiuni de competenţă comunitară (politicicomunitare);c- de execuţie: joacă rolul unui guvern la nivel comunitar, având responsabilitateaimplementării şi coordonării politicilor, precum şi a gestionării Fondurilor Structurale şia bugetului anual al Uniunii;d- de reprezentare: primeşte scrisorile de acreditare ale ambasadorilor ţărilor din afaraspaţiului comunitar în UE şi are Delegaţii – cu rang de ambasade - în statele candidatesau în alte state din afara Uniunii, precum şi birouri de reprezentare în SM. Comisia Europeană este constituită 20 de comisari25 (2 comisari pentru fiecare din cele 5 SM mari şi câte unul pentru cele 10 SM mici), cu un mandat de 5 ani, reprezentând interesele UE şi nu al SM din care provin şi aleşi după cum urmează:- Consiliul nominalizează un candidat la preşedinţia Comisiei;- Parlamentul European aprobă nominalizarea;- Consiliul alcătuieşte o listă cu candidaţi pentru funcţia de comisari, de comun acord cupreşedintele desemnat;- lista este supusă aprobării PE;- odată lista aprobată, comisarii sunt numiţi de către Consiliu. De asemenea, aceştia includ un preşedinte şi doi vice-preşedinţi. Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar activitatea comisarilor se desfăşoară la Bruxelles şi la Luxemburg, fiind susţinută de un aparat birocratic format din 24 000 de funcţionari şi organizat în direcţii generale, direcţii, servicii specializate şi unităţi. Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:- schimbarea componenţei Comisiei începând cu anul 2009, după cum urmează:preşedinte, ministru de afaceri externe/vice-preşedinte şi 13 comisari aleşi pe baza unuisistem de rotaţie între SM (până în 2009, fiecare SM va fi reprezentat de un comisar)53;- crearea, în cadrul Comisiei, a funcţiei de ministru al afacerilor externe.

4. Curtea Europeană de Justiţie Înfiinţată în 1952, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) are rolul de a asigura uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar şi are competenţa de a soluţiona litigii care implică SM, instituţii comunitare, companii sau persoane fizice din spaţiul UE. La momentul actual, Curtea de Justiţie are sediul la Luxemburg şi este compusă din 15 judecători(corespunzător numărului SM) şi 8 avocaţi generali, cu un mandat de şase ani. Conform prevederilor Tratatului de la Nisa (intrat în vigoare în februarie 2003) şi odată cu adăugarea de noi SM, numărul judecătorilor se va ridica la 27. Judecătorii aleg Preşedintele Curţii, cu un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit. Începând cu 1989, Curtea de Justiţie este asistată în activitatea sa de către Tribunalul Primei Instanţe, la rândul său compus din 15 judecători şi având rolul de a soluţiona disputele dintre Comisia Europeană şi persoanele fizice sau juridice, precum şi pe cele dintre instituţiile comunitare sau dintre acestea şi funcţionarii lor. Tratatul de la Nisa a adus o reformă majoră în cadrul CEJ, cele mai importante aspecte ale acesteia fiind:

53 Iniţial au fost doar 9 comisari.

- flexibilitate crescută în privinţa adoptării statutului CEJ, care poate fi acum amendat de Consiliu – pe bază de unanimitate şi la cererea Curţii însăşi sau a Comisiei;- aprobarea regulilor de procedură ale Curţii de către Consiliu se face acum prin majoritate calificată;- prin decizia unanimă a Consiliului şi în urma ratificării parlamentelor naţionale,soluţionarea disputelor referitoare la drepturile de proprietate industrială intră subjurisdicţiea CEJ;- o mai bună împărţire a atribuţiilor între CEJ şi Tribunalul Primei Instanţe, rezultânddegrevarea CEJ.a Europeană şi persoanele fizice sau juridice, ca şi pe cele administrative între instituţiile5. Curtea Europeană de Conturi Înfiinţată în 1977, Curtea Europeană de Conturi (CEC) a dobândit statutul de institiţie a UE numai în 1993 (prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam) şi reprezinta “conştiinţa financiară” a Uniunii. Rolul său este de a controla aspectele financiare ale UE, mai exact legalitatea operaţiunilor bugetului comunitar şi corespondenţa acestuia cu programul anual de gestionare a sa. Curtea desfăşoară acest tip de control anual şi elaborează un raport pe care îl înaintează Parlamentului European (şi care serveşte la descărcarea bugetară a Comisiei). Curtea de Conturi este independentă în raport cu celelalte instituţii comunitare şi are deplină libertate în privinţa organizării şi planificării activităţii sale de audit şi de raportare. Curtea este constituită din 15 membri (independenţi şi cu experienţă în auditul finanţelor publice), provenind din cele 15 SM, cu un mandat de şase ani; la rândul lor, membrii Curţii îşi aleg un Preşedinte, cu un mandat de trei ani. Membrii Curţii sunt asistaţi în activitatea lor de 550 de profesionişti în domeniu, dintre care 250 sunt auditori. Curtea de Conturi nu poate acorda sancţiuni în cazul descoperirii de nereguli, ci doar informează organismele comunitare competente. Tratatul de la Nisa specifică în detaliu componenţa CEC, care trebuie să aibă un reprezentant al fiecărui SM. De asemenea, CEC se poate organiza în “camere”, în vederea adoptării anumitor categorii de rapoarte şi opinii.

6. Ombudsmanul European Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al Poporului la nivel comunitar, şi este numit de Parlament pe o durată de cinci ani. Instituţia Ombudsmanului există din 1992 iar rolul său este de a primi reclamaţii referitoare la acte de administrare deficientă54 în activitatea instituţiilor sau organismelor comunitare, din partea cetăţenilor europeni sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu sediul în unul din SM. Ombudsmanul soluţionează o astfel de reclamaţie prin efectuarea de investigaţii, informarea instituţiei în cauză, căutarea unei soluţii amiabile şi emiterea de recomandări

54 27 În engleză, „maladministration”.

către instituţia respectivă – la care aceasta trebuie să răspundă printr-un raport detaliat, în termen de trei luni. Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, la sfârşitul fiecărui an.

7. Comitetul Economic şi Social

Comitetul Economic şi Social (CES) este un organ consultativ, înfiinţat prin Tratatul de la Roma (1957), care reflectă implicarea societăţii civile în viaţa politică şi care reprezintă cele mai importante grupuri de interese din domeniile economic şi social. CES este constituit din 222 de membri - de la reprezentanţi ai sindicatelor, la consumatori şi ecologişti. Rolul CES este:a- de a oferi consultanţă Parlamentului, Consiliului şi Comisiei în procesul de luare adeciziei;b- de a asigura o mai mare implicare a societăţii civile în iniţiativa europeană şi de apromova dialogul social;c- de a întări rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările ne- membre ale UE. Prin componenţa şi domeniile sale de activitate, CES acţionează ca un forum european de reflecţie pentru organizaţiile şi asociaţiile societăţii civile, constituind, în acelaşi timp, o punte de legătură între acestea şi UE. Domeniile în care este consultat CES sunt reprezentate de: piaţa internă, educaţie, protecţia consumatorului, mediu, dezvoltare regională şi afaceri sociale – ultima pe probleme specifice, precum politica de ocupare a forţei de muncă, sănătatea publică, egalitatea de şanse, etc. De asemenea, CES poate emite opinii şi din proprie iniţiativă.Tratatul de la Nisa nu a schimbat numărul şi distribuţia locurilor SM în cadrul CES, dar aclarificat criteriile de eligibilitate pentru calitatea de membru.

8. Comitetul Regiunilor Comitetul Regiunilor (CR) este cea mai nouă instituţie comunitară şi a fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht (1992), ca răspuns la cererea organizaţiilor locale şi regionale de a fi reprezentate în cadrul UE. CR este constituit din 222 de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale, numiţi de către Consiliul Uniunii Europene (la recomandarea SM) pentru o perioadă de patru ani şi care îşi desfăşoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea SM. CR este un organ consultativ, ale cărui opinii sunt cerute şi luate în considerare de către Consiliul UE, Parlament şi Comisie55, în domenii ce interferează cu interesele locale şi regionale – cum ar fi: educaţia, problemele de tineret, cultura, sănătatea, coeziunea economică şi socială. Rolul său a fost extins odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, printre ariile sale de expertiză numărându-se acum şi problemele de mediu, Fondul Social, formarea profesională, cooperarea transfrontalieră şi transportul. De asemenea, CR poate emite opinii şi din proprie iniţiativă.

55 Consultarea sa este obligatorie atunci când sunt vizate măsuri ce afectează domeniile sale de activitate.

Activitatea CR reflectă trei principii de bază ale activităţii UE:1. principiul subsidiarităţii: UE nu trebuie să îşi asume sarcini ce se potrivesc mai bineadministraţiilor naţionale, locale sau regionale;2. principiul proximităţii: toate nivelurile de guvernare trebuie să aibă drept scop apropierea de cetăţeni, printr-o organizare corespunzătoare a activităţii lor;3. principiul parteneriatului: colaborarea şi implicarea în procesul de decizie a autorităţilor de la nivel european, naţional, regional şi local, în vederea realizării unei guvernări europene solide. Tratatul de la Nisa nu a schimbat numărul sau distribuţia locurilor SM în cadrul CR, ci stipulează că, în viitor, numărul membrilor nu poate fi mai mare de 350. În ceea ce priveşte eligibilitatea acestora, au fost clar stipulate condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea calităţii de membru.

9. Banca Europeană de Investiţii

Instituţie financiară a UE, înfiinţată în baza Tratatului de la Roma, Banca Europeană de Investiţii (BEI) finanţează proiecte ce duc la realizarea obiectivelor Uniunii în Europa şi în toată lumea. BEI este un organism cu personalitate juridică şi independenţă financiară şi are sediul la Luxemburg. Acţionarii BEI sunt SM ale Uniunii, banca fiind administrată de un Consiliu al Guvernatorilor, alcătuit din 15 miniştri de finanţe (număr echivalent celui al SM). Responsabilităţile Consiliului constau în: stabilirea politicilor de creditare, aprobarea bilanţului şi raportului anual, autorizarea operaţiunilor de finanţare din afara Uniunii şi luarea de decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, Consiliul Guvernatorilor numeşte membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management şi ai Comitetului de Audit.Activitatea BEI se desfăşoară pe baza unui document strategic, numit “Planul OperaţionalCorporativ”56 şi aprobat de Consiliul Directorilor, document care defineşte politica băncii pe termen mediu şi stabileşte priorităţile operaţionale prin prisma obiectivelor stabilite de Consiliul Guvernatorilor, fiind în acelaşi timp un instrument de evaluare ulterioară (ex-post) a activităţilor băncii. Documentul acoperă o perioadă de trei ani, ultimul fiind adoptat în decembrie 2001 şi acoperind perioada 2002-2004, ale cărei priorităţi operaţionale sunt:a- sprijinirea dezvoltării regionale şi a coeziunii economice şi sociale pe teritoriul Uniunii;b- implementarea iniţiativei “Inovarea 2000”57;c- protecţia mediului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;d- pregătirea ţărilor în curs de aderare pentru integrarea în UE;

56 The Corporate Operational Plan.57 “Iniţiativa 2000” are drept scop promovarea modernizării tehnologice şi pregătirea capitalului uman pentru a face faţă unei economii în schimbare.

e- întărirea ajutorului comunitar de dezvoltare şi a politicii de cooperare în ţările partenere58.

10. Banca Centrală Europeană Banca Central Europeană (BCE) – cu sediul la Frankfurt - a fost înfiinţată în 1998 şi este responsabilă pentru politica monetară a UE. Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilităţii preţurilor, astfel încît să se păstreze valoarea monedei unice (Euro) şi economia europeană să nu fie afectată de procesele inflaţioniste. În plus, politica monetară are şi rolul de a sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar. BCE este administrată de un preşedinte şi un consiliu executiv, care menţin o cooperare strânsă cu băncile centrale naţionale ale SM ce au aderat la zona Euro – alcătuind astfel Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul. Obiectivele acestui sistem sunt:a- definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro;b- derularea operaţiunilor externe;c- păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre;d- promovarea unui sistem eficient de plăţi. Banca Central Europeană a înlocuit Institutul Monetar European59. Tratatul de la Nisa nu schimbă componenţa Consiliului Guvernator al BCE, însă aduce schimbări în ceea ce priveşte regulile de decizie (decizii adoptate, în general, prin majoritate simplă – un membru, un vot).

Viitorul UE şi procesul de decizie După cum am arătat anterior, relaţia care există între instituţiile Uniunii Europene şi procesul de decizie este direct afectată de procesul de extindere şi de creşterea numărului SM. Reforma instituţională care are loc în momentul de faţă nu este însă numai rezultatul acestei extinderi, ci şia deficitului democratic cu care Uniunea s-a confruntat în anii trecuţi, a participării şi interesului insuficiente din partea societăţii civile şi a sectorului privat. Revenind la procesul de decizie, s-a spus adesea că acesta nu este destul de apropiat de cetăţeni, că nu reflectă suficient interesele locale şi sectoriale. Tocmai de aceea, considerăm utilă o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă procesul de decizie la nivel comunitar şi ce va aduce nou reforma în acest sens. Astfel, am văzut că UE este structurată pe trei piloni: dimensiunea comunitară (primul pilon) politici externe şi de securitate comune (al doilea pilon) şi cooperarea judiciară şi a poliţiei în domeniul criminalităţii (al treilea pilon). În domeniul ultimilor doi piloni, metoda de decizie este cea inter-guvernamentală, caracterizată prin:a- drept de iniţiativă împărţit de către Comisie şi S/M;b- consensul ca regulă generală de vot în Consiliu (unanimitate);c- rol consultativ pentru Parlamentul European;d- rol minor pentru Curtea de Justiţie.

58 E vorba de ţările zonei mediteraneene, cele balcanice, ţările Americii Latine şi ale Asiei.

59 European Monetary Institute (EMI)

Spre deosebire de acestea, dimensiunea comunitară – care reprezintă însăşi esenţa Uniunii – este caracterizată, la nivelul deciziei, prin:a- dreptul de iniţiativă ca monopol al Comisiei;b- largă utilizare a votului majoritar în Consiliu (majoritate calificată);c- rol activ pentru Parlamentul European;d- interpretare uniformă a legislaţiei comunitare de către Curtea de Justiţie. În ceea ce priveşte procesul de decizie, metodele utilizate în acest scop sunt: co-decizia, avizul conform, cooperarea şi consultarea (ultimele trei fiind prezentate în cadrul descrierii atribuţiilor Parlamentului European). Dintre acestea, reforma instituţională acordă un rol crescut procedurii co-deciziei, care devine astfel principala metodă de decizie la nivel comunitar şi limitează rolul celorlate proceduri. Datorită acestui fapt am considerat necesară o prezentare detaliată a co-deciziei şi a modului în care aceasta funcţionează la nivelul celor trei instituţii cu atribuţii în domenii: Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene.

Procedura co –deciziei

Procedura co-deciziei implică una, două sau trei etape, după cum urmează:- Comisia propune un act legislativ;- Parlamentul European adoptă o poziţie cu referire la actul respectiv, pe baza unui raport întocmit de comisia parlamentară relevantă; de obicei, sunt făcute amendamente lapropunerea Comisiei _ aceasta reprezintă prima etapă;- Consiliul UE are două alternative:1) acceptă amendamentele Parlamentului _ propunerea legislativă este adoptată;2) modifică amendamentele, prin adoptarea unei poziţii comune;- Pe baza unei recomandări a comitetului corespunzător, în a doua etapă, Parlamentulemite o opinie prin care: aprobă, respinge sau amendează poziţia Consiliului, printr-omajoritate absolută a membrilor săi (314 voturi);- Comisia ia în considerare amendamentele Parlamentului şi trimite Consiliului opropunere amendată; Consiliul poate adopta, prin majoritate calificată, amendamenteleParlamentului care au fost acceptate de către Comisie, sau poate modifica amendamenteleParlamentului prin unanimitate;- În eventualitatea unui dezacord între Parlament şi Consiliu, un comitet de conciliere –format din membri ai Consiliului şi o delegaţie a Parlamentului – se întâneşte timp demaxim şase săptămâni. Delegaţia Parlamentului, care reflectă componenţa PE, esteformată din 15 membri şi este prezidată de unul din vice-preşedinţii PE; delegaţia includeîntotdeauna raportorul Parlamentului.- În majoritatea cazurilor, cele două părţi ajung la un acord, ce are forma unui text comun.- Parlamentul este invitat să confirme acest acord în cea de-a treia etapă; dacă nu se ajunge la nici un acord, respectiva propunere de legislativă nu va fi adoptată. Un alt element de noutate adus de Constituţia Europeană la nivelul deciziei este reprezentant de utilizarea sistemului de vot al majorităţii calificate ca procedură standard de decizie în cadrul Consiliului şi simplificarea sa. Astfel, va creşte rolul Parlamentului în

procesul de decizie, iar dreptul naţional de veto va fi păstrat numai în câteva sectoare, cum ar fi impozitarea şi politica externă. Mai mult, începând cu anul 2002, deciziile vor fi adoptate prin majoritate dublă, ceea ce înseamnă reprezentarea a cel puţin jumătate din SM şi a 60% din totalul populaţiei Uniunii. Menţionăm aici că acestea sunt deocamdată numai propuneri, rezultate în urma procesului de consultare reprezentat de Convenţia europeană şi că, chiar dacă sondajele arată la ora actuală o acceptare de 95% a schimbărilor propuse de Constituţia Europeană, adoptarea acesteia a facut obiectul Conferinţei Interguvernamentale din octombrie 2003.

CAPITOLUL VII SCURT ISTORIC AL RELATIILOR INTRE ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA

România este prima tarã din Europa Centralã si de Est care a stabilit relatii oficiale cu Comunitatea Europeanã. In 1967, au fost initiate negocierile pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare, respectiv brânzeturi, ouã, carne de porc cu scopul de a scuti produsele românesti de taxe suplimentare, dar si de a obliga partea românã sã respecte un anumit nivel al preturilor pentru a nu crea dificultãti pe piata statelor membre. In 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, România intrã în sistemul generalizat de preferinte al Comunitãtii Europene. De asemenea, un alt Acord cu privire la produsele industriale este semnat în 1980. Imediat dupã cãderea zidului Berlinului, România stabileste în 1990 relatii diplomatice cu Uniunea Europeanã, semnând în acelasi an un Acord de Comert si Cooperare. La 1 februarie 1993, România semneazã Acordul European care instituie o asociere între România, pe de o parte, si Comunitãtile Europene si Statele Membre ale acestora, pe de altã parte. Acest acord care crea o zonã de liber schimb între România si statele membre recunostea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii Europene si prevedea asistentã financiarã si tehnicã din partea UE. In 1993 la Copenhaga, statele membre au decis cã statele asociate din Europa Centralã si de Est pot deveni state membre al Uniunii Europene în momentul în care îndeplinesc criteriile economice si politice necesare. Acest lucru a dus la depunerea de cãtre România a cererii de aderare la Uniunea Europeanã la 22 iunie 1995, la câteva luni dupã intrarea în vigoare a Acordului European (1 februarie 1995). In iulie 1997, Comisia Europeanã adoptã Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeanã. In martie 1998, Uniunea Europeanã lanseazã, în mod oficial, procesul de extindere, iar în luna noiembrie a aceluiasi an Comisia Europeanã

publicã primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare. Prin decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu România, urmatã de lansarea oficialã, în februarie 2000, a procesului de negociere a aderãrii României la Uniunea Europeanã se face trecerea la o nouã etapã de consolidare a relatiilor dintre România si Uniunea Europeanã. Consiliile Europene de la Copenhaga (decembrie 2002), de la Salonic (iunie 2003), Bruxelles (decembrie 2003) si Bruxelles (iunie 2004) reconfirmã sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 si aderarea efectivã în ianuarie 2007. Încheierea negocierilor de aderare are loc în decembrie 2004, confirmându-se totodatã în cadrul Consiliului European de la Bruxelles calendarul de aderare. In acelasi timp, României i se recomandã sã continue reformele si sã implementeze angajamentele asumate în negocieri referitoare la acquis-ul comunitar, în special în ceea ce priveste justitia si afacerile interne, politica în domeniul concurentei si mediu. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare si considerã cã România va fi capabilã sã-si asume obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007. La 13 aprilie 2005, România primeste avizul conform al Parlamentului European, urmând ca semnarea Tratatului de Aderare sã aibã loc la 25 aprilie 2005. Începând cu aceastã datã, România are statutul de observator la activitatea institutiilor europene, fiind implicatã in procesul de elaborare a legislatiei comunitare, dar neavând drept de vot. Dintre statele membre UE, Tratatul a fost ratificat pânã în prezent de Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Republica Elenã, Estonia, Cehia, Spania si Italia. La 25 octombrie 2005, Comisia Europeanã publicã primul Raport Comprehensiv de Monitorizare pentru România care confirmã progresele importante în pregãtirea internã, si mãsurile ce urmeazã sã fie luate în continuare pentru asigurarea aderãrii la 1 ianuarie 2007.

CAPITOLUL VIII DEZBATERE ASUPRA VIITORULUI EUROPEI SCURT ISTORIC

La 14 februarie 2000 se deschidea Conferinta Interguvernamentala pentru pregãtirea lucrãrilor Consiliului European din cadrul presedintiei franceze, care urma sã aibã loc între 7 si 10 decembrie acelasi an. Consiliul european de la Nisa avea sã marcheze primul pas în demersul istoric de sistematizare a politicilor europene, a delimitãrii competentelor institutiilor si membrilor sãi, a cadrului decizional, dar si de consfintire, printr-un act constitutional, a drepturilor si libertãtilor fundamentale ale cetãtenilor sãi. Documentul

final care a rezultat dupã Nisa nu a fost considerat, la acea datã, satisfãcãtor pentru a rãspunde tuturor provocãrilor unei Europe extinse la 27 membri. De aceea, concluziilor Consiliului European i-a fost atasata Declaratia de la Nisa privind viitorul Uniunii Europene. Aceasta deschidea calea spre negocieri ulterioare asupra unui document care sã atingã acele aspecte rãmase nerezolvate. La 15 decembrie 2001 avea loc Consiliul european de la Laeken, Belgia, care s-a finalizat prin adoptarea Declaratiei de la Laeken privind viitorul Europei, si care convoca o Conventie europeana pentru a dezbate, într-un cadru democratic care includea si reprezentanti ai statelor pe atunci candidate, problemele legate de directia doritã de dezvoltare a Uniunii. La 28 februarie 2002, avea loc sesiunea inauguralã a Conventiei, care urma sã se finalizeze la 20 iulie 2003, prin prezentarea, în fata Consiliului European, a proiectului de Tratat de stabilire a unei Constitutii pentru Europa. Consiliul european de la Salonic a adoptat textul Tratatului la 18 iunie 2004, iar semnarea oficialã a Tratatului, care a urmat unei perioade de negocieri interguvernamentale în cadrul Consiliului Uniunii, a avut loc la 29 octombrie la Roma în cadrul presedintiei olandeze. Din acel moment, statele membre aveau doi ani la dispozitie pentru ratificare. Procesul de ratificare variazã de un stat membru la altul, în functie de traditia democraticã a fiecãruia. Astfel, în timp ce majoritatea statelor au recurs la votul parlamentar, statele adepte ale democratiei directe au optat pentru metoda referendumului national. Pânã la1 ianuarie 2006, 13 din 25 de state au ratificat tratatul: Austria, Cipru, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia si Spania. Tratatul constitutional va intra în vigoare dupã ratificarea de toate statele membre. Dacã însã, doar 80% din statele membre îl vor ratifica într-un interval de 2 ani, trebuie gãsitã o solutie politicã agreatã de toate statele membre. La douã sãptãmâni dupã esecul referendum-urilor din Franta si Olanda, Consiliul European din 16-17 iunie 2005 decide lansarea unei perioade de reflectieîn cadrul cãreia sã aibã loc dezbateri nationale care sã antreneze cetãtenii, partenerii sociali, institutiile în vederea gãsirii unei solutii pentru viitorul Uniunii. În plus, în septembrie 2005, Parlamentul European decide si el stabilirea unei perioade de reflectie si a unui grup însãrcinat cu structurarea contextului analizãrii dezbaterii asupra viitorului Uniunii. Astfel, pentru a relansa dezbaterea asupra viitorului Europei, grupul de reflectie a propus organizarea unei serii de conferinte între parlamentele nationale si cel european, denumite Foruri parlamentare. Primul asemenea Forum ar urma sã aibã loc în primãvara lui 2006, înaintea Consiliului European din iunie. De asemenea, Parlamentul cere statelor membre sã organizeze întâlniri publice si dezbateri cu presa– foruri de cetateni- la nivel national, regional si local. Conjugat eforturilor Consiliului si Parlamentului European, Comisia Europeanã a lansat în octombrie 2005 un,,Plan D pentru democratie, dialog, dezbatere”, având ca obiectiv principal stimularea dezbaterii între cetãtenii si institutiile europene. Concluziile perioadei de reflectie ar trebui prezentate în a doua parte a lui 2007, astfel încât, în cazul în care din dezbateri va rezulta revizuirea extensivã a textului, un mandat sã poatã fi pregãtit pentru o nouã Conventie, care sã aibã loc în timpul lui 2008. Oricare vor fi concluziile perioadei de reflectie, Parlamentul considerã cã cel mai

târziu în 2009, Constitutia ar trebui sã intre în vigoare. Principalele beneficii ale adoptãrii unei Constitutii pentru Europa

Dezbaterea existentã la nivel european asupra adoptãrii unei Constitutii europene indicã faptul cã se vorbeste despre,,Un alt fel” de constructie politicã, mai integratã si mai evoluatã decât o simplã cooperare interguvernamentalã. Se sperã cresterea constiintei europene, e cooperare si solidaritate, precum si intensificarea sentimentului identitãtii europene. Pentru prima oarã în istoria sa, Uniunea Europeanã ar obtine personalitate juridicã, fiind recunoscutã ca entitate de sine stãtãtoare la nivel international, fapt ce i-ar conferi un plus de coerentã si coeziune în dialogul international si în negocierile internationale. Adoptarea unei Constitutii ar constitui un succes al democratiei, prin extinderea atributiilor Parlamentului European la noi arii de legiferare, precum si prin extinderea procedurii de codecizie la noi domenii. Adoptarea unei Constitutii ar constitui un pas înainte în descurajarea euro-scepticismului tot mai accentuat în ultima perioadã, prin implicarea, cu eforturi substantiale la nivel institutional si transferul de competente la nivel comunitar, a participantilor la constructia europeanã. Constitutia reprezintã o etapã esentialã în constructia politicã a Uniunii Europene, rãspunzând provocãrilor unei Uniuni extinse de 25 de State Membre (cãrora li se vor alãtura în 2007 si România si Bulgaria) având peste 450 milioane de cetãteni, o uniune care îsi propune sã fie un „global player” important atât din punct de vedere economic, cât si politic. Pentru România, momentul istoric era extrem de important întrucât se suprapunea cu perioada ratificãrii Tratatului de aderare si apropiata aderare la UE în 2007. Prima tara membra a Uniuni Europene care a ratificar Tratatul Constitutional a fost Ungaria, iar pana la aceasta data doar 5 state membre ale Uniunii europene le-au Ratificat.

Structura Tratatului Constitutional

Tratatul constitutional contine cinci pãrti principale: - Introducere (Preambul) - Titlul I – obiective, valori, metode - Titlul II – Drepturile fundamentale comune (Carta drepturilor fundamentale a UE) - Titlul III – Politicile si categoriile de competente - Titlul IV – Prevederi finale În rezumat, textul Tratatului prevede:- Aspecte privind institutiile Uniunii: Parlamentul va avea 750 membri din 2009, proportia repartitiilor fiind în favoarea statelor mici; Consiliul European – se introduce functia de Presedinte permanent; Consiliul de Ministri – un ministru per stat membru, QMV;

Comisia – un reprezentant pe stat pânã în 2014, ulterior 2/3 din state vor avea reprezentanti (pe considerente geo-demografice), pentru o Uniune cu 27 de state membre aproximativ 18 comisari; Curtea de Justitie – cel putin un judecãtor pe stat membru, prin majoritatea calificatã se pot stabili curti specializate. - Aspecte privind procedurile legislative în cadrul Uniunii: Comisia detine monopolul initiativei legislative; Consiliul si Parlamentul pot cere, dar nu propune legislatie; Parlamentul adoptã, amendeazã si respinge legislatia prin vot majoritar; Consiliul adoptã, amendeazã sau respinge legislatia prin majoritate dublã; Consiliul decide prin unanimitate dacã sã respingã propunerea Comisiei. Majoritatea calificatã dublã reprezintã 55% din statele UE, însumând cel putin 15 state si cel putin 65% din populatia Uniunii de ex: 3 state mari si unul mic pot bloca o decizie, cele zece state nou intrate nu pot bloca o decizie, cele mai mici 11 state din Uniune pot bloca o decizie aprobatã de celelalte 14. Definirea competentelor Uniunii: Competente exclusive (doar Uniunea legifereazã) în domeniile: uniune vamalã, regulile concurentei pentru piata internã; politica monetarã pentru statele din zona Euro, conservarea resurselor marine, politica comunã comercialã, acorduri internationale, personalitatea juridicã a UE Competente partajate („shared competences”) în domeniile: Piata Internã; Politica socialã (partea a III a din Tratat); Coeziunea economicã, socialã si teritorialã; agricultura si pescuitul; mediul; protectia consumatorului; transportul; retelele trans-europene; energia; JAI; anumite aspecte de sãnãtate publicã (Partea a III a din Tratat). Competente de coordonare a actiunii în domeniile: protejarea si ameliorarea sãnãtãtii umane; industrie; turism; culturã; educatie, tineret, sport si pregãtire vocationalã; protectie civilã; cooperare administrativã. Instrumentele legale ale Uniunii: Legi - fostele „reglementãri”, obligatorii în întregime si direct aplicabile; Legi cadru - fostele „directive”, adresate statelor membre; (atât legile cât si legile cadru sunt adoptate de Parlament si Consiliu împreunã; contin 75% din legislatie); Acte non-legislative - regulamente si decizii, direct aplicabile, adoptate de Consiliu, Comisie sau BCE; Recomandãri si opinii (I 32, I 34-2), cu caracter ne-constrângãtor. Carta drepturilor fundamentale a UE - Curtea de Justitie de la Luxemburg va judeca, iar deciziile sale vor prevala asupra tuturor chestiunilor continute. Noi arii legislative introduse de Tratatul constitutional: protejarea drepturilor de proprietate intelectualã, spatiu, energie, culturã, sport, protectie civilã, cooperare administrativã, ajutor umanitar, turism, emigratie, JAI, azil, cooperare penalã europeanã, drepturi fundamentale (Carta, partea III) (Unele dintre aceste arii fuseserã deja legiferate prin clauza de flexibilitate.) Puterea executivã dupã urmãtoarele alegeri parlamentare europene: 18 voturi din 25 ale statelor membre, reprezentând 65% din populatia Uniunii vor alege Presedintele Consiliului, „Primul-ministru” al UE (presedintele Comisiei), Ministrul Afacerilor Externe (cu rang de Vicepresedinte al Comisiei). Aspecte speciale prezente în Tratat:

“Frâna de urgentã”: permite unui stat membru sa facã apel la Consiliul European în cazul în care interesele sale nationale sunt lezate. Votul unanim se va aplica în continuare pentru: impozitare, anumite chestiuni de politicã externã, de securitate si de apãrare, precum si viitoarelor revizuiri constitutionale. „clauza de retragere din Uniune”: un stat membru se poate retrage din Uniune cu un preaviz de doi ani; Existã posibilitatea ca un milion de cetãteni comunitari sã înainteze spre dezbaterea Comisiei un proiect legislativ; Statele din zona Euro vor avea noi drepturi (ex. vor putea impune politici de impozitare comune); Este introdusã clauza de solidaritate, în cazul atacurilor teroriste.

Efecte pentru România

România va intra într-o mare familie de state si popoare egale, uniune care nu va limita capacitatea de actiune sau dezvoltare a României, ci o va eficientiza si o va îmbogãti. Aderarea la Uniunea Europeanã va conferi României o voce si o capacitate considerabilã de participare la politicile uneia dintre cele mai avansate constructii internationale de cooperare care a existat vreodatã. Gradul de reprezentare în diversele institutii comunitare (voturi în cadrul Consiliului, reprezentanti în Parlament etc) favorizeazã statele mici, indicând o constructie europeanã bazatã pe coeziune si cooperare si pe solidaritatea statelor mai bogate fatã de ceilalti membri. Modul în care au fost încheiate negocierile în cadrul Consiliului European privind Constitutia demonstreazã ponderea si importanta pe care o au deja statele nou intrate sau statele mici (prin posibilitatea alcãtuirii unor minoritãti de blocaj) în luarea de decizii sau împiedicarea unor decizii nedorite. Participarea unei delegatii române la Conventia care a pregãtit Tratatul constitutional si consultarea permanentã au constituit un prim exercitiu de negociere/cooperare si adaptare la noua configuratie de putere din sânul Uniunii. România ar câstiga încã doi reprezentanti în Parlamentul European odatã cu intrarea în vigoare a Constitutiei, dupã alegerile parlamentare din 2009.

Efecte asupra Tratatului de aderare a României

România si Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare si la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa, dacã acesta va fi ratificat de toate statele membre pânã la data aderãrii efective a României si a Bulgariei. În acest context, Tratatul de aderare a României si a Bulgariei trebuie sã continã adaptãrile necesare aduse Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa. Astfel, s-au redactat în paralel un Act de aderare si un Protocol de aderare. Actul si Protocolul vor intra în vigoare alternativ, în functie intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa. În cazul în care Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderãrii României si Bulgariei (1 ianuarie 2007), Protocolul de aderare va intra direct în vigoare. Dacã, însã, Tratatul Constitutional va intra în vigoare dupã aderarea României si Bulgariei, la momentul

aderãrii acestora, va intra în vigoare Actul de aderare, iar odatã cu intrarea în vigoare a Tratatului Constitutional, Actul de aderare va fi abrogat si Protocolul va începe sã producã efecte juridice.

Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana

TRATATUL DE ADERARE A ROMANIEI LA UNIUNEA EUROPEANA

I. Elemente generaleTratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole. Acest tratatul a fost elaborat pe baza aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece noi state membre. Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004, în cazul României şi Bulgariei, prin Tratatul de aderare se prevede şi posibilitatea aderării la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, dacă acesta ar fi fost ratificat de către toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei. În consecinţă, având în vedere faptul că Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuia să conţină şi adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa, s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol de aderare. În Tratatul de aderare se prevede intrarea în vigoare alternativă a Actului şi a Protocolului, în funcţie intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Astfel, în cazul în care Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa ar fi intrat în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei (1 ianuarie 2007), ar fi intrat direct în vigoare Protocolul de aderare. Având în vedere însă că Tratatul Constituţional nu a intrat în vigoare înainte de data aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, la momentul aderării acestora a intrat în vigoare Actul de aderare. Totuşi, la intrarea în vigoare a Tratatului Constituţional, Actul de aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice.Actul de aderare cuprinde modificările aduse prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM). Protocolul de aderare adaptează Tratatul Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document. Actul şi Protocolul au, în principiu, conţinut identic (diferă doar referirea la textele din Constituţia Europeană, respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană).II. Structura Tratatului de aderareTratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană cuprinde:Părţile generale: Tratatul propriu-zis, Actul de aderare / Protocolul de aderare; Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor - măsuri permanente şi măsuri temporare

Declaraţiile. Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre, Tratatul României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse acquis-ului comunitar, având în vedere perioada mare între momentul semnării Tratatului şi momentul aderării efective. Adaptările tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare, respectiv Consiliul şi Comisia.Părţile generale1. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană, precum şi faptul că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa, în condiţiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat. Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare. De asemenea, se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare (data aderării), precum şi faptul că acesta trebuie ratificat de părţile contractante conform procedurilor interne. Instrumentele de ratificare trebuiau depuse până la 31 decembrie 2006 . Conform clauzei finale, dacă unul dintre cele două state care aderă nu depune instrumentul de ratificare până la această dată, Tratatul va intra în vigoare pentru celălalt stat, Consiliul urmând să adopte ajustările necesare Protocolului de aderare sau, după caz, Actului de aderare.Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine:Partea I - Principiile Partea a II-a - Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor / Constituţiei Partea a III-a - Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a - Prevederile temporare (perioadele de tranziţie) Partea a V-a - Prevederi legate de implementarea Actului2. Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană anterior aderării acestora la UE. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. Este statuată obligaţia celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile încheiate de Uniune cu terţe state, convenţiile încheiate între statele membre, precum şi însuşirea acquis-ului Schengen. Lista convenţiilor încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului. România şi Bulgaria au avut obligaţia de a modifica, până la data aderării, tratatele încheiate cu state terţe, care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. În caz contrar, aceste tratate trebuiau denunţate. Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi produse din oţel în relaţia cu statele terţe, în raport cu importurile României şi Bulgariei. De asemenea, restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare, se prevede că acestea vor fi administrate de Uniune.România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, de la data aderării, fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform

articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene. 3. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale, respectiv participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene:România deţine 35 de locuri în Parlamentul European, pentru perioada 2007 - 2009. După această dată, numărul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European.România deţine 14 voturi în Consiliul Uniunii.România are dreptul la un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. Mandatul este de şase ani. La fiecare trei ani, se vor schimba, alternativ, treisprezece sau paisprezece judecători.România deţine 15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri în Comitetul Regiunilor.România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii Europene de Investiţii, precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut de Tratatul EURATOM. Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale Uniunii. 4. Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă), precum şi referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului adoptat până la 1 octombrie 2004 ("cut-off date"). Este vorba despre actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria Dintre adaptările tehnice, pot fi menţionate: etichetarea produselor electrice şi electronice; lista de specii de plante şi animale protejate în România; calificări, lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ care au eliberat diplomele în acest sens; lista punctelor de frontieră; lista aeroporturilor internaţionale; lista produselor chimice periculoase; traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse domenii (ex. societate pe acţiuni, societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, taxă de drum, autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri judeţene, drumuri comunale etc); lista statelor cărora România le solicită viză şi diferitele categorii de viză; lista instituţiilor din România participante la procesul de achiziţii publice.5. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă), prevederile instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar. Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar, România deţine 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). România are obligaţia de a desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007". Acestea înseamnă că România poate organiza oricând înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri, inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare, care a avut loc la 25 aprilie 2005 şi data aderării. După cum se cunoaşte, alegerile pentru Parlamentul European au fost programate pentru 13 mai 2007. În ipoteza în care Constituţia Europeană ar intra în vigoare în 2007, până în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa", România având 14 voturi, precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Conform prevederilor financiare cu caracter temporar, România trebuie să contribuie la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu 42,3 milioane Euro. Contribuţia

României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel este de 29,88 milioane Euro.De asemenea, în perioada de tranziţie, România beneficiază de Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen, precum şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility), având ca scop îmbunătăţirea acestora. Alocările pentru România sunt de: 297,2 milioane Euro în 2007 131,8 milioane Euro în 2008 130,8 milioane Euro în 2009. Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor din cadrul asistenţei de pre-aderare, acordată prin programul PHARE, programul PHARE - CBC (Cross-border cooperation), programul ISPA, programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie.Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în perioada 2007-2009 este de:1 399 milioane Euro în 2007 1 972 milioane Euro în 2008 2 603 milioane Euro în 2009.Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare. Ca şi în cazul celor zece noi state membre, Tratatul conţine trei clauze generale de salvgardare: clauza de salvgardare generală Dacă, până la sfârşitul a trei ani de la aderare, vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu, România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune. În aceleaşi circumstanţe, orice stat membru actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre.clauza de salvgardare privind Piaţa InternăDacă în primii trei ani de la aderare, România şi Bulgaria nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel funcţionarea Pieţei Interne, Comisia Europeană, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate să ia măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii. Această clauză poate fi invocată şi înainte de data aderării celor două state.clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interneDacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea mutuală în domeniul civil şi penal, Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, poate, până la sfârşitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situaţiei.Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate, în cazul României şi al Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. Consiliul, prin vot în unanimitate, la recomandarea Comisiei, poate lua decizia de a amâna data aderării cu un an, până la 1 ianuarie 2008, dacă în urma monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă a

acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. În plus, în ceea ce priveşte România, Consiliul poate decide, prin vot cu majoritate calificată, amânarea aderării cu un an, până la 1 ianuarie 2008, dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii menţionate într-o anexă).În cadrul prevederilor temporare, se stipulează posibilitatea pentru România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a facilita trecerea la noua politică agricolă comună, precum şi în ceea ce priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar, fito-sanitar şi al siguranţei alimentelor.6. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma aderării României şi Bulgariei (Titlul I), modalităţile de aplicare a actelor instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile finale (Titlul III). Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către instituţiile comunitare (Consiliul, Comisia şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură. România şi Bulgaria au numit câte un membru al Comisiei Europene, la data aderării, al cărui mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai Comisiei. Comisarii român şi bulgar au fost numiţi de Consiliu, cu majoritate calificată, în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul Parlamentului European. Astfel, spre deosebire de Tratatul celor zece, în cazul numirii noilor comisari s-a cerut şi avizul Parlamentului European, pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei.Totodată, România şi Bulgaria au numit câte un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă. România şi Bulgaria au numit membri la Curtea Europeană de Conturi, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, directivelor şi deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. Aceste măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne necesare. De asemenea, se prevede comunicarea către România şi Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva radiaţiilor). Este stipulat, totodată, mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru acquis-ul adoptat după "cut-off date" (1 octombrie 2004), adaptări care nu au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. Mecanismul presupunea adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie de instituţia care a emis actul), la solicitarea României sau Bulgariei, realizată cel târziu la data aderării. Faţă de Tratatul celor zece, s-a introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare pentru a modifica legislaţia lor internă, acolo unde aceste modificări au fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării Bulgariei şi României.Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei unei copii certificate a unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul Uniunii Europene, precum şi tratatele internaţionale deţinute în arhivele Secretariatului General al Consiliului.DeclaraţiiLa Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter politic, care nu

produc efecte juridice: Declaraţia comună a statelor membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor; Declaraţia comună a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale Bulgariei şi ale României; Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei privind libera circulaţie a persoanelor; Declaraţia Bulgariei privind alfabetul chirilic. Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor, statele membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la piaţa muncii, în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar. Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor convenite în negocieri, acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor justiţiei şi afacerilor interne, concurenţei şi mediului. Declaraţia cuprinde aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17 decembrie 2004.In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro).România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state membre, respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza de salvgardare, deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt clare şi lipsite de echivoc.

Anexa 1PERIOADE DE TRANZIŢIE ŞI DEROGĂRI OBŢINUTE DE ROMÂNIACapitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilorRomânia a obţinut o perioadă de tranziţie de cinci ani, până la 1 ianuarie 2012, pentru transpunerea Directivei nr. 97/9/CE, privind schemele de compensare a investitorilor. Nivelul minim al compensărilor va ajunge la minim 20.000 euro la finalul perioadei de tranziţie (dacă investiţia a depăşit această sumă)Capitolul 4 - Libera circulaţie a capitalurilorRomânia a obţinut o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren agricol, păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European); România a obţinut o perioadă de tranziţie de 5 pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară. Capitolul 6 - ConcurenţaRomânia a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea scutirilor de taxe în zonele defavorizatePentru investitorii care au dobândit certificatul de investitori în zonele defavorizate înainte de 1 iulie 2003, scutirea de la plata taxelor pentru investiţii noi va fi aplicată pe durata existenţei zonelor defavorizate: - Pentru 3 zone defavorizate (Brad, Valea Jiului, Bălan) până la 31 decembrie 2008;- Pentru 22 de zone defavorizate (Comăneşti, Bucovina, Altân Tepe, Filipeşti, Ceptura, Albeni, Schela, Motru Rovinari, Rusca Montană, Bocşa, Moldova Nouă-Anina, Baraolt, Apuseni, Ştei-Nucet, Borod Şuncuiuş-Dobreşti-Vadu Crişului, Popeşti-Derna-Aleşd, Ip, Hida-Surduc- Jibou-Bălan, Şărmăşag-Chiejd-Bobota, Baia Mare, Borşa Vişeu, Rodna) până la 31 decembrie 2009;- Pentru 3 zone defavorizate (Cugir, Zimnicea, Copşa Mică) până la 31 decembrie 2010Perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata

redevenţei pentru zonele libere, pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administraţiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002. Perioadă de tranziţie pentru restructurarea sistemului siderurgic Capitolul 7 - Agricultura1. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani, până la 31.12.2009, pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de tăiere şi alinierea la cerinţele europene a unităţilor de procesare a cărnii (26 unităţi) 2. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani, până la 31.12.2009, pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a cărnii de pasăre (2 unităţi).3. România a solicitat şi a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani, până la 31.12.2009, pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a laptelui (28 unităţi), precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte.4. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani, până la 31.12.2009, pentru conformarea la cerinţele comunitare a fermelor de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obţinut5 .România a obţinut încadrarea în categorii a zonelor viti-vinicole6. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 8 ani, până la 31.12.2014 pentru defrişarea suprafeţelor de 30.000 ha ocupate cu hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera, cu recunoaşterea dreptului de replantare7 .România a obţinut drepturi suplimentare de plantare a viţei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlată şi struguri de masă, de 1,5% din suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie8. România a obţinut dreptul de adăugare a zaharozei pentru îmbogăţirea musturilor în zahăr în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor9. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine şi geografice pentru:13 băuturi spirtoase din prune, respectiv „ţuică", „horincă" şi „tur" şi 5 băuturi spirtoase din distilat de vin, respectiv „vinars".10. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirii de origine pentru băutura spirtoasă pălincă „palincă".11 .România a obţinut posibilitatea utilizării a 20% din fondurile destinate dezvoltării rurale pentru suplimentarea plaţilor directe. (top-up)12 .România a obţinut 3 ani, până la data de 31.12.2009 - pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor omologate în prezent în România şi care conţin următoarele substanţe active incluse in Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf, acetoclor, dimetoat si respectiv 2 ani pentru substanţa activa 2,4 D, cupru (sub forma de sulfat, oxiclorura sau hidroxid).Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilorRomânia a obţinut o perioadă de tranziţie de 4 ani, respectiv până la 31 decembrie 2010, pentru aplicarea, în ceea ce priveşte vehiculele româneşti care desfăşoară exclusiv activităţi de transport intern, a impozitelor minime prevăzute în anexa I la Directiva 1999/62;România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea integrală a prevederilor referitoare la greutăţile maxime ale Directivei 96/53, care stabileşte dimensiunile maxime admise în traficul naţional şi internaţional şi greutăţile maxime admise în traficul internaţional de 7 ani, până la 31 decembrie 2013. Perioada de tranziţie este acordată pentru depăşirea greutăţii maxime pe axa motoare (nu şi pentru depăşirea greutăţii totale)

şi se aplică pentru reţeaua de drumuri secundare nereabilitată. Sunt prevăzute următoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanică:între 10 şi 10,5 tone: 0.11 euro/km între 10,5 şi 11 tone: 0.30 euro/km între 11 şi 11,5 tone: 0.44 euro/kmPentru vehiculele cu suspensie pneumatică taxele vor fi cu cel puţin 25% mai reduse. Pentru reţeaua de tranzit principală nu a fost acordată perioadă de tranziţie întrucât cea mai mare parte a reţelei respective va fi reabilitată până la data aderării.Uniunea Europeană a solicitat o perioadă de tranziţie pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier. Perioada de tranziţie la cabotajul rutier este solicitată în aceeaşi formulă (3+2 ani) negociată cu Bulgaria, Polonia, Ungaria şi Cehia, ţari care au cerut la randul lor tranziţii în domeniul transportului rutier. Statele care nu au solicitat tranziţii au primit formula 2+2, cu excepţia Maltei, Ciprului şi Sloveniei care, datorită pieţei de transport de dimensiuni reduse, nu li s-a solicitat perioadă de tranziţie Perioada de tranziţie presupune faptul că, în primii trei ani după aderare, transportatorii români nu vor avea acces la piaţa de transport rutier de marfă în actualele şi viitoarele state membre, care la rândul lor nu vor avea acces pe piaţa din România. Statele membre au posibilitatea de a prelungi interdicţia accesului la cabotaj cu încă doi ani pe baza adresării unei notificări către Comisie. În lipsa notificării, piaţa se deschide automat. Pe durata perioadei de tranziţie statele membre, pe baza acordurilor bilaterale, pot schimba autorizaţii de cabotaj, inclusiv liberalizarea integrală a cabotajului rutier. În cazuri urgente şi excepţionale de puternică distorsiune pe piaţa internă de transport, un stat membru care a solicitat perioadă de tranziţie poate invoca o clauză de salvgardare şi, cu notificarea Comisiei, poate suspenda aplicarea acquis-ului pe o perioadă determinată. Capitolul 10 - ImpozitareaRomânia a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani, până la 31 decembrie 2009, în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la ţigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind ţigaretele. România a obţinut o derogare de la aplicarea art. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte aplicarea pragului de impozitare de 35.000 Euro cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA. România a obţinut o derogare - potrivit art. 28 alin. 3 (b) şi Anexei F pct. 17 - pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internaţional de persoane.România a obţinut o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe, obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului, echivalent a 50 litri băuturi spirtoase /gospodărie/an, cu concentraţie de 40% în volum, prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România.Pentru transpunerea prevederilor directivei 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii, România solicită următoarele perioade de tranziţie:pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2011, de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul A din directivă; pentru motorină folosită drept carburant pentru maşini: o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2013, de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul A din

directivă; pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I - Tabelul C din directivă; pentru păcură: o perioada de tranziţie de 2 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2009, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul C din directivă, pentru păcura care nu e utilizată în reţeaua de termoficare pentru păcură: o perioada de tranziţie de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul C din directivă, pentru păcura utilizată pentru furnizarea energiei termice livrate populaţiei prin sisteme centralizate de încalzire urbană (termoficare); pentru electricitate folosită în scopuri comerciale şi necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I - Tabelul C din directivă; În ceea ce priveşte directiva nr. 49/2003/CE, privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite State Membre, România solicită o perioadă de tranziţie de 4 ani, de la aplicarea art. 1 din directivă, respectiv până la data de 31.12.2010.Capitolul 14 - EnergiaRomânia a obţinut o derogare şi o perioadă de tranziţie referitoare la obligaţia menţinerii unor stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere pentru 90 de zile, astfel: - O derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol, întrucât România este ţară producătoare de petrol şi, în prezent, consumul este acoperit în proporţie de cca. 50% din producţia internă. Astfel, România va asigura un stoc minim corespunzător consumului pe 67,5 zile, faţă de 90 de zile, cât prevede acquis-ul.- O perioadă de tranziţie de 5 ani de la momentul aderării, pentru constituirea stocului minim, respectiv până la 31 decembrie 2011, dată la care România va atinge un nivel de stocare de 67,5 zile.Capitolul 22 - Protecţia mediului înconjurătorRomânia a obţinut perioade de tranziţie pentru: Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service - între 1-3 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2007, pentru mai multe sute de instalaţii Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, amendată de Directiva 2004/12/EC5 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2011, pentru atingerea unui nivel de 50% recuperare şi 15% pentru reciclarea plasticului;5 ani perioadă de tranziţie, considerând 2008 ca an de referinţă, până în 31 decembrie 2013, pentru atingerea unui nivel de 60% recuperare globală şi 55% pentru reciclarea sticlei, conform directivei 94/62/EC;3 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2011, pentru atingerea unui nivel de

15% de reciclare a lemnului Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor între 1-2 ani perioadă de tranziţie pentru mai multe zeci de instalaţii pentru incinerarea resturilor şi deşeurilor rezultate din activităţi medicaleDirectiva 2002/96/EC privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice2 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2008, pentru atingerea nivelului de colectare de 4 kg deşeuri electrice şi electronice/locuitor/an (art. 5.5)2 ani perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2008, pentru atingerea ţintelor de reciclare şi recuperare (art. 7.2)Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunităţii perioadă de tranziţie de 3 ani (până la 31 decembrie 2009), pentru aplicarea integrală a prevederilor directivei, pentru substanţele periculoase - hexaclorbenzen (HCB), hexaclorbutadienă (HCBD), 1,2 - dichloretan, tricloretilenă, triclorbenzen, cadmiu şi mercur, Lindan - pentru mai multe zeci de combinateDirectiva 99/31/EC referitoare la depozitarea deşeurilor - până la 16 iulie 2017 Regulamentul nr.259/93 privind controlul transportului deşeurilor în, dinspre şi înspre Comunitatea Europeana - până la 31 Decembrie 2015 Directiva nr. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane - până la 31 decembrie 2020 Directiva nr. 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman - până la 31 Decembrie 2015 Directiva nr. 96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluării (IPPC) - până la 31 Decembrie 2015 Directiva Consiliului nr.88/609/EEC privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosfera de la instalaţii mari de ardere (LCP) (amendata de Directiva 2001/80/EC) - până la 31 Decembrie 2013.

Cronologia relatiilor Romania-Uniunea Europeana

Cronologia relaţiilor România-UE

1 februarie 1993 Semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană (Acord European)

1 februarie 1995 Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere la UE. (Acord European)

Iunie 1995 România prezintă cererea oficiala de aderare la UE

Iulie 1997 Comisia Europeana a prezentat "Opinia asupra cererii oficiale de aderare a României"

Noiembrie 1998 Comisia Europeana prezintă primul Raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare

Decembrie 1999 Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România (alături de alte şase state candidate).

Februarie 2000 Conferinţa Interguvernamentală România-UE. Este lansat, în mod oficial, procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeana.

Decembrie 2002 Consiliul European de la Copenhaga a exprimat sprijinul pentru obiectivul aderării României la UE în 2007

Iunie 2003 Consiliul European de la Salonic a manifestat susţinerea pentru încheierea negocierilor de aderare ale României în anul 2004

Decembrie 2003 Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a României la Uniunea Europeana - finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cat mai curând posibil în 2005 şi aderarea efectiva la Uniunea Europeana în ianuarie 2007. În concluziile Consiliului European s-a afirmat ca aderarea României şi Bulgariei reprezintă obiectivul comun al Uniunii Europene cu 25 de membri. Pentru prima data într-un document al Consiliului European este afirmat obiectivul semnării Tratatului comun de aderare al României şi Bulgariei în 2005, precum si sprijinul Uniunii Europene în acest sens.

Iunie 2004 Consiliul European de la Bruxelles reconfirma calendarul de aderare a României, în intervalele temporale 2004-2005-2007.

Octombrie 2004 La 6 octombrie 2004 Comisia Europeană prezintă Raportul anual

2004 pentru România, precum şi Documentul de Strategie privind perspectivele procesului de extindere. Documentele afirmă sprijinul ferm al Comisiei Europene în favoarea încheierii negocierilor de aderare cu România (şi Bulgaria) până la sfârşitul anului 2004.

Decembrie 2004 Formalizarea din punct de vedere tehnic a negocierilor de aderare în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie a.c.

Decembrie 2004 Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004 a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România, şi a reafirmat calendarul de aderare: aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 - aderarea efectivă.

13 aprilie 2005 România a primit avizul conform al Parlamentului European pentru semnarea Tratatului de Aderare. Conform procedurii (art. 49 TUE), forul democratic european s-a pronunţat la 13 aprilie a.c., cu ocazia sesiunii plenare, în baza unui Raport de progrese elaborat de Raportorului PE pentru România, Pierre Moscovici. Rezultatul votului din plenara PE: aviz conform: 497 de voturi pentru, 93 împotrivă, 71 abţineri. Raportul Moscovici: 564 de voturi pentru şi 59 împotriva, 41 abţineri.

25 aprilie 2005 Semnarea Tratatului de Aderare a României si Bulgariei la UE, Luxemburg

16-17 iunie 2005 Primul Consiliu European la care România a participat în noua sa calitate de observator.

21 iunie 2005 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Slovacia

26 septembrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Ungaria

29 septembrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Slovenia

25 octombrie 2005

Publicarea, de către Comisia Europeană, a primului Raport comprehensiv de Monitorizare pentru România, precum şi a Documentului comun de Strategie (Composite Paper). Documentele confirmă progresele importante în pregătirea internă, şi măsurile ce urmează să fie luate în continuare pentru asigurarea aderării la 1 ianuarie 2007.

27 octombrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Republica Cipru

2 noiembrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Republica Elenă

16 noiembrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Estonia

6 decembrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Republica Cehă

14 decembrie 2005

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Spania

24 ianuarie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Malta

26 ianuarie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Letonia

16 februarie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Marea Britanie

8 martie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Portugalia

30 martie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Lituania

30 martie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Polonia

9 mai 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Suedia

11 mai 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Austria

16 mai 2006 Publicarea Raportului comprehensiv de monitorizare al Comisiei Europene

13 iunie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Olanda

19 iunie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Finlanda

21 iunie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Irlanda

29 iunie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Luxemburg

26 septembrie 2006

Publicarea de către Comisia Europeană a utimului Raport de Monitorizare, în care este confirmată data de 1 ianuarie 2007 ca dată a aderării României la UE

3 octombrie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Franţa

13 octombrie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Belgia

21 noiembrie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Danemarca

24 noiembrie 2006

Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Germania

Decembrie 2006 Consiliul European de la Bruxelles din 14-15 decembrie 2006 confirmă aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007

1 ianuarie 2007 România devine stat membru al Uniunii Europene

CAPITOLUL VIII TRATATUL DE REFORMA A UNUNII EUROPENE LISABONA 2007

S-a spus ‘este o victorie a Uniunii Europene’. S-a spus ‘Uniunea a iesit din criza’. Sarkozy a spus extaziat ‘Franta trebuie sa fie prima care ratifica’. Acordul asupra reformei Tratatului UE este intr-adevar un moment istoric dar dupa anii de reflexii si negocieri interminabile, cinicii au dreptul sa spuna ‘nu cred pana nu il vad intrat in vigoare’. Procesul de ratificare difera de la stat la stat membru. In unele state, ca Irlanda, trebuie sa se organizeze referendum conform constitutiei nationale. Altele vor ratifica tratatul doar prin votul Parlamentului. Olanda a decis deja ca nu va mai organiza referendum pentru ratificarea textului. Totusi, procesul de ratificare nu va fi unul care sa nu se impiedice de critici dar cele 27 de state membre UE au fost de acord sa implementeze aceasta reforma a tratatului pana in 2009, an electoral european. Cert este ca 21-23 iunie Lisabona este un prim pas dintr-un moment istoric. La 13 decembrie 2007 toate statele membre au semnat Tratatul de la Lisabona, urmand ca in anul 2008 sa fie ratificate de catre tarile respective(de catre Parlamentele statelor, si in Romania Parlamentul va cel care va ratifica Tratatul, singura tara care va efectua un referendum fiind Irlanda) iar in ianuarie 2009 acesta sa intre in vigoare. Tratatul de la Lisabona este diferit de Constitutia Europeana, dar nu foarte Ne obisnuisem sa vorbim despre Constitutia europeana, dar de la Consiliul din vara trecuta de la Bruxelles nu mai mentionam cuvantul Constitutie, atat de temut de britanici. Vorbim doar despre amendarea tratatului pe baza caruia functioneaza ceea ce este acum Uniunea Europeana, tratat care exista de 50 de ani. Deci ceea ce se va numi Tratatul de la Lisabona este diferit de vechea Constitutie prin forma in care sunt facute reformele. Fiind o amendare a vechiului tratat limbajul textului este foarte jurdic, ca sa nu spunem greoi. Conventia Europeana realizase Constitutia in ideea de a inlocui toate vechile texte

legislative de baza ale Uniunii, si astfel textul era mult mai ‘prietenos’. In plus, in Tratatul de la Lisabona intra noi optiuni ‘opt-out’ pe care statele membre le-au negociat, si care nu erau incluse in Constitutie. Aceasta este principala diferenta de fond, pentru ca, desi scris mai complicat, Tratatul de reforma face acelasi lucru – adapteaza arhitectura UE la situatia extinsa, UE-27 de state membre.

Presedintele UE

Dupa ratificarea Tratatului de la Lisabona Uniunea Europeana va avea un presedinte, dar comparatie care s-ar putea face cu presedintele Statelor Unite nu este deloc corescta. Deocamdata, cel putin, presedintele Uniunii Europene ramane un simbol. O fata atasata Uniunii. Presedintele UE va fi, ca si pana acum, Presedintele Consiliului Uniunii Europene, doar ca va fi aleasa o anumita persoana, care va sta in aceasta functie timp de 30 de luni. Aceasta persoana va fi un politician de top, ales in unanimitate de primii ministrii si de presedintii statelor membre dar postului nu ii sunt atasate puteri executive. Vechiul sistem de presedintie rotativa a Consiliului nu dispare, dar se schimba. Noul tratat va prevedea o presedintie compusa din trei state care vor prezida impreuna reuniunile ministrilor din Consiliu.

Consiliul UE

Statele membre au convenit pentru o redistributie a voturilor statelor membre in consiliu, care va fi realizata in mai multe faze in perioada 2014 – 2017.

Mini-Comisia Europeana

Tratatul micsoreaza numarul de comisari care vor activa in Comisie din urmatorul mandat. Din 2014, comisarii vor ramane doua treimi din numarul de state membre, cu o regula de rotatie corespunzatoare. Aceasta decizie este salutara in interesul edicientei decizionale.

Parlamentul European UE27

Tratatul de la Lisabona redistribuie locurile din Parlamentul European conform unei formule proportionale. Nici unul din Statele Membre nu va putea avea mai mult de 96 locuri sau mai puţin de şase. Numărul maxim de deputaţi europeni va fi 750.

Ex-Ministrul de externe, actualul Inalt reprezentant

Uniunea Europeana nu va avea un ministru de externe, asa cum au dorit membrii Conventiei Europene cand au scris Constitutia. Negocierile dintre statele membre au rezultat in denumirea postului « Inalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate ». Inaltul reprezentant va fi o pozitie inalta in arhitectura UE. Desi nu se poate substitui ministrilor de externe, deoarece orice politica in acest domeniu, implementata la nivel

european, va trebui agreata in unanimitate de toate statele membre, Inaltul reprezentant va avea probabil o voce mai puternica pe scena internationala decat oricare dintre ministri de externe ai statelor membre individual. Tratatul de la Lisabona prevede insa clar ca postul “nu va interfera cu responsabilitatile statelor membre in ceea ce priveste formularea si implementarea politicilor lor externe”. Inaltul reprezentant va fi Javier Solana, asa cum au stabilit statele membre cu ceva timp in urma. In noul post, Javier Solana, acum Secretar General al Consiliului Uniunii Europene si Inalt Reprezentant pentru Politica Comuna Externa si de Securitate, isi va pastra prestanta diplomatica oferita de actualul sau post, dar va prelua si puterile financiare atribuite acum Comisarului pentru Politica Externa, Benita Ferrero-Waldner, care coordoneaza bugetul UE pe actiuni externe.

UE – persoana juridica

Una dintre cele mai importante afirmatii ale Tratatului de la Lisabona este faptul ca Uniunea Europeana va avea personalitate juridica – la fel ca un stat, si nu ca o organizatie internationala. Comunitatea Europeana semneaza tratate de cativa ani buni si este membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, de exemplu. La fel cum s-au semnat tratate internationale cu numele de Uniune Europeana. Totusi, personalitatea juridica a UE nu era explicit recunoscuta in propriile sale acte fundamentale pana acum. Declaratia politica atasata Tratatului afirma din nou clar ca faptul ca are personalitate juridica, nu da Uniunii Europene dreptul de a se substitui statelor membre in chestiuni pentru care nu a primit mandat sa o faca.

Parlamentele nationale au greutate mai mare

Noul tratat UE va acorda Parlamentelor nationale un rol mai mare in luare deciziilor europene, chiar daca schimbarile in acest domeniu sunt destul de limitate. Una dintre noutati este ca institutiile UE vor trebui sa notifice parlamentelor nationale toate propunerile legislative facute la nivel european, iar parlamentele vor avea 8 saptamani ragaz pentru a comenta aceste propuneri inainte ca guvernele nationale sa inceapa sa le discute. Mai important este ca, prin noul tratat, parlamentele nationale vor putea aduce contestatii legislatiei UE. Daca o treime dintre parlamentele national au obiectii la adresa unei propuneri legislative, cimisia trebuie sa o discute din nou si sa ia decizia daca sa o sustina in continuare, sa o amendeze sau sa o retraga. Daca Comisia decide sa mentina propunerea in forma contestata de parlamente, acestea nu mai au dreptul sa o conteste mai departe. Daca contestatia vine din partea majoritatii parlamentelor nationale, iar Comisia se hotaraste sa mearga inainte cu propunerea in forma contestata, intervin Consiliul si Parlamentul European, care vor media conflictul.

Carta europeana a drepturilor fundamentale

Tratatul de la Lisabona face referire la Carta europeana a drepturilor fundamentale aceasta devinind intr-o anumita masura obligatorie pentru toate statele membre. Exista si

aici prevederi care asigura faptul ca legislatiile nationale nu vor fi contrazise de Carta drepturilor fundamentale. Textul Cartei in sine ramane intr-o anexa a Tratatului.

Transfer de suveranitate - JAI

Tratatul de la Lisabona constituie un pas inainte in transferul de suveranitate de la statele membre la Uniunea Europeana, dar este unul limitat. Au fost extinse puterile Comisiei, Parlamentului si Curtii de Justitie in domeniul justitiei si afacerilor interne. A fost inlaturata, de asemenea, din anumite domenii puterea de veto a statelor membre. Statele au putere de veto pe politicile care cer decizii unanime. Cel mai important domeniu scos de sub incidenta unanimitatii este Justitia si afacerile interne. UE va lua decizii cu majoritate simpla in ceea ce priveste in domeniul cooperarii politienesti si al cooperarii judiciare in materie penala. De asemenea, tot in domeniul Justitie si afaceri interne, noul Tratat confera Curtii de justitie dreptul de a judeca cazuri pe baza legislatiei UE JAI, ca azilul, vizele, imigratia ilegala sau cooperarea in materie juridica. Tratatul mai scoate de sub incidenta unanimitatii cateva zeci de politici, numeric mai multe decat celelalte tratate, dar mai putin importante. Un exemplu sunt regulile de strangere a datelor statistice in zona euro. Mai important este ca noul Tratat permite votul majoritar pe propunerile Inaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate privind implementarea politicilor externe. Unanimitatea este inlaturata si in ceea ce priveste legislatia privind securitatea sociala a migrantilor, cu o clauza care permite unui guvern national sa ceara votul unanim intr-o reuniune a Consiliului European daca legislatia pe cale a fi adoptata contravine flagrant intereselor sale.

Sistemul de vot in Consiliu

Tratatul introduce un nou sistem de vot in Consiliu, ceva mai simplu decat actualul. O decizie trece daca 55% din statele membre (15 din 27) sunt in favoarea ei sau daca statele care voteaza pentru formeaza 65% din populatia UE. In prezent statele membre au fiecare un numar de voturi in Consiliu direct proportional cu numarul de cetateni. Astfel, o decizie este aprobata daca 255 sin 345 de voturi sunt voturi pentru.

Simplificarea amendarii

Tratatul de la Lisabona introduce prevederi prin care Tratatul UE si politicile europene sa fie mai usor de modificat de acum inainte, eventual fara convocarea Conferintei Interguvernamentale. Asa-numita “ratchet clause” care permite statelor membre ca pe viitor, sa modifice chestiunile care pana acum erau amendate prin unanimitate, doar prin majoritate. Totusi, clauza nu se aplica pentru reforme institutionale fundamentale ale Tratatului, pentru care CIG va trebui in continuare convocata. De asemenea, modificarile textului tratatului raman in aria de decizii unanime a statelor membre, iar parlamentele nationale trebuie sa le aprobe.

Statut de membru in Consiliul de Securitate ONU ?

Nu. Uniunea Europeana ramane o organizatie internationala, deci nu poate fi membra a Consiliului de Securitate. Totusi, o data cu infiintarea postului de Inalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, daca statele membre ajung la o pozitie unanima privind o chestiune de pe agenda Consiliului, statele care sunt membre ale Consiliului ii vor solicita lui Javier Solana sa prezinte aceasta pozitie la ONU. Voturile din Consiliul de Securitate ONU apartin in continuare insa statelor membre. In fapt, de altfel, Javier Solana nu este nici acum strain de prezentarea pozitiilor comune UE in cadrul Consiliului ONU. Aceasta s-a intamplat de cateva ori, fapt care nu a impiedicat statele UE sa exprime pozitii diferite. Tratatul include o declaratie politica care afirma raspicat ca Politica comuna externa si de securitate nu va afecta nicicum statutul de membru in Consiliul de Securitate al vreunei tari UE.

CAPITOLUL IX DREPT COMUNITAR I. Izvoarele dreptului comunitar

Articolul 38 din Statutul Curtii Internationale de justitie, prin enumerarea regulilor pe care acesata le va aplica, furnizeaza, in mod indirect, o lidta a izvoarelor dreptului international. Insa acest lucru nu se intampla in domeniul dreptului comunitar european. Regimul izvoarelor(enumerarea si ierarhia acestora) rezulta nu numai din tratatele institutive, ci si din practica institutiilor si a statelor membre, precum si din sistematizarea realizata de chiar Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene60. Nucleul central si cantitativ preponderent este reprezentat prin ceea ce poarta denumirea de drept comunitar in sens restrans, asadar; Tratatele institutive, ca izvoare primare, precum si de regulile continute in actele luate de catre institutiile comunitare pentru aplicarea acestor tratate ca izvoare derivate. In sens larg, dreptul comunitar reprezinta totalitatea regulilor aplicabile in aceasta ordine juridica noua, de exemplu:izvoare nescrise, precum jurisprudenta Curtii sau principiile generale de drept ori izvoare care isi au originea in afara ordinii juridice comunitare, precum dreptul izvorat din relatiile externe ale Comunitatilor sau dreptul

60 Drept comunitar European.Parte generala.-Augustin fuerea, ed.All Beck 2003

complementar aparut prin acte conventionale incheiate de catre statele membre pentru aplicarea tratatelor.

II. Izvoarele primare ale dreptului comunitar Dreptul comunitar primar este constituit din cele trei Tratate care au pus bazele Comunitatilor europene si din Actele si Tratatele care le modifica, completeaza si adapteaza. a. Tratatele originare

Pentru Comunitatea europeana a carbunelui si otelului(CECA, CECO), instrumentul principal l-a constituit Tratatul de la Paris, semnat in 28 aprilie 1951 si care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952. Mentionam ca Tratatul era insotit de numeroase protocoale aditionale si anexe cu aceeasi valoare ca si Tratatul insusi. Pentru Comunitatea europeana a energiei atomice(CEEA) si Comunitatea economica europeana(CEE), principalele tratate sunt cele doua Texte semnate la Roma, la 25 martie 1957 si intrate in vigoare la 14 ianuarie 1958, care erau si ele insotite de numeroase protocoale si anexe ca de exemplu: Statutul Bancii Europene de investitii, precum si Protocoalele semnate la 17 aprilie 1957, la Bruxelles, cu privire la privilegiile si imunitatile comunitare si la Curtea de justitie.

b. Tratatele si actele modificatoare

Vom mentiona doar cele mai importante modificari aduse celor trei Tratate originare de-a lungul timpului:- actele prin care s-au pus bazele institutiilor comune: Conventia cu privire la anumite institutii comune, semnata si intrate in vigoare in acelasi timp cu Tratatele de la Roma; Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica pentru Comunitati si Protocolul unic cu privire la imunitati si privilegii, semnate la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 si intrtate in vigoare la 1 iulie 1967;- ,,Tratatele bugetare”, cu privire la cresterea puterii financiare a Parlamentului European, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie 1970(intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie 1975(intrat in vigoare la 1 iunie 1977);- Decizia din 21 aprilie 1970, cu privire la inlocuirea contributiilor financiare prin resursele proprii comunitatilor, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1971, inlocuita prin Decizia din 31 decembrie 1994; - Decizia din 20 septembrie 1976, cu privire la alegerea reprezentantilor Adunarilor prin sufragiu universal direct, intrata in vigoare la 1 iulie 1978;- Actele de aderare care adapteaza si completeaza tratatele anterioare.

c. Tratatele ,,compozite” Aceste tratate ,,compozite” sunt urmatoarele:

- Actul unic european, semnat la Luxemburg si la Haga, la 17 si 28 februarie 1986 si intrat in vigoare la 1 iulie 198761;- Tratatul asupra Uniunii europene, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993;- Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si intrat in vigoare la 1 mai 1999;- Tratatul de la Nisa, semnat la - Tratatul de la lisabona, semnat la 13 decembrie 2007

III. Izvoarele derivate aledreptului comunitar

1. Actele juridice cu forta obligatorie Din categoria actelor de drept derivat fac parte o serie de acte care au la baza Tratatul, de unde si denumirea lor, care indica faptul, ca adoptarea lor se fundamenteaza pe dreptul primar. In principiu, nu exista o ierarhie intre aceste acte, desi un regulament poate modifica o directiva daca baza juridica folosita permite recurgerea la la doua tipuri de instrumente. Aceasta regula cunoaste, totusi, o exceptie care este evidenta. Exista o ierarhie intre actele de drept derivat de baza si masurile de executare care le sunt subordonate. Clasificarea actelor dreptului derivat are ca temei art.249 T.C.E62, care contine o enumerare a acestor acte si a efectelor lor. Astfel distingem intre:- acte obligatorii: regulament, directiva, decizie - acte facultative: recomandari si avize

a. Regulamentul Conform art.249,,regulamentul are aplicabilitate generala. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in toate statele membre” Faptul ca regulamentul are aplicabilitate generala inseamna ca se aplica, in mod abstract, tuturor persoanelor care intra in sfera sa de aplicare63. Chiar daca regulamentul nu se adreseaza decat unui numar limitat de persoane aceasta nu il face sa-si piarda caracterul general, chiar daca persoanele carora le este aplicabil pot fi identificate, avand in vedere faptul ca,,aceasta aplicare se efectueaza in virtutea unei situatii obiective de drept sau de fapt definite prin act, in raport cu finalitatea acestuia din urma”. Aceasta reprezinta una dintre diferentele existente intre regulament si decizie. Regulamentul este obligatoriu in toate elementele sale, adresandu-se fie institutiilor, fie tuturor statelor membre, fie particularilor. El se aplica tuturor siyuatiilorcare intra in sfera sa de aplicare, iar statele membre nu il pot aplica in mod selectiv. Dificultatile de aplicare nu ii permit unui stat membru sa se sustraga de la executarea regulamentului. Regulamentul este direct aplicabil in toate statele membre; Nu trebuie, deci, sa faca obiectul nici unei masuri de transpunere si se impune ordinii juridice nationale inca din momentul intrarii sale in vigoare. Orice forma de transpunere este, de altfel, interzisa, 61 J.O.C.E. nr.L169, din 29.06.198762 Vechea numerotare:art.18963 Hotararea din 14.12.1962, Confederation generale des producteurs de fruits et legumes c. Conseil, cauzele 16, 17/62, Rec.909

deoarece ar pune sub semnul indoielii originea obligatiilor prevazute in regulament, precum si data intrarii in vigoare. Aplicabilitate directa implca faptul ca regulamentul creeaza imediat drepturi si obligatii pe care particularii le pot valorifica atat in relatie cu autoritatile nationale(efect direct vertical), cat si in raport cu alti particulari( efect direct orizontal). Regulamentele sunt de doua tipuri: - de baza - de executare. Regulamentele de baza sunt, in principiu, de competenta exclusiva a Consiliului sau a cuplului Consiliu/Parlament. Regulamentele de executare pot fi adoptate si de catre Consiliu, dar, cel mai des, sunt adoptate de Comisie, in exercitarea competentei sale de executare, delegate de Consiliu. Datorita aplicabilitatii directe a regulamentului, jurisdictiile nationale sunt competente sa controleze conformitatea masurilor nationale de executare cu regulamentul

b. Decizia Articolul 249 prevede:,,Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza”. Decizia este asadar, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau mai multi destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Decizia se deosebeste de regulament prin absenta aplicabilitatii generale. Din punctul de vedere insa al aplicabilitatii directe, se poate intampla, totusi, ca decizia adresata unui stat membru sa implice luarea de catre acesta a unor masuri destinate punerii sale in aplicare. Decizia este direct aplicabila de catre destinatarii sai. Prin urmare, atunci cand decizia este adresata unuia sau mai multor state membre, ea poate crea drepturi sau obligatii pentru particulari. In acest caz, cu scopul de a pastra efectul util al deciziei, acestia ar putea sa o invoce in fata jurisdictiilor nationale. Curtea a recunoscut ca o decizie adresata unui stat poate crea drepturi in favoarea justitiabililor in masura in care nu lasa destinatarului nici o marja de apreciere discretionara in ceea ce priveste executarea sa64. Vom enumera cateva exemple de decizii: - decizia de interzicere a unui contingent tarifar(vezi taxa de prima inmatriculare a autovehicolelor din Romania)- decizia adresata unui stat membru, prin care acesta este autorizat sa ia masuri de salvgardare65;- decizia Comisiei adresata unei intreprinderi, prin care constata incompatibilitatea unei intelegeri cu art.8166 T.C.E. si condamna intreprinderea la plata unei amenzi, e.t.c. De mentionat faptul ca acest act derivat comunitar nu trebuie confundat cu decizia- izvor complementar de drept comunitar, aceasta din urma fiind o hotarare cu caracter general, denumita , pentru a nu se confunda cu decizia din art.249, cu termenul din limba germana67,,Beschlus”. Va vom prezenta(analiza) categoria aceasta de acte comunitare in sectiunea izvoarelor complementare ale dreptului comunitar european.64 Cauza 9/70, Grad, Rec.1970, pag.825; Cauza 130/78, Salumificio di Cornuda, Rec.1978, pag.18765 Art.134 (vechea numerotare: art.115)66 Vechea numerotare: art.8567 Care inseamna,,decizie”

c. Directiva Mentionam ca directiva comunitara continua sa apara ca avand,,un obiect normativ neindentificat”. Foarte rar s-a intamplat ca un act juridic sa suscite, fie cu privire la definirea sa, fie cu privire la regimul sau, atatea incertitudini de ordin jurisprudential, atat controverse in doctrina si atatea dezbateri politice. 1. Definitie Conform art.249 T.C.E.68, ,,directiva leaga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul atins, lasand instantelor69nationale competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele”. Vom mentiona ca acest tip de instrument juridic nu constituie, insa, o inovatie radicala a autorilor Tratatelor de la Roma, ci exista, deja, sub o denumire diferita si sub o forma daca nu identical, cel putin analoaga, in Tratatul de la Paris instituind CECO(CECA)70:,,recomandarile C.E.C.O. ..sunt obligatorii in ceea ce priveste scopurile si lasa celor carora se adreseaza posibilitatea de a alege mijloacele adecvate atingerii lor”. Prin urmare, aceste acte au principala caracteristica faptul ca, ele cuprind un proces normativ in,,doua trepte”, ceea ce presupune prin definitie interventia succesiva a autoritatii comunitare si nationale. 2. Caracterele Directivei

Caracterele directivei sunt in numar de trei si anume:- directiva este un act care,,leaga”, asadar un act obligatoriu la fel ca regulamentul si decizia(spre diferenta de recomandare si aviz);- directiva, asemanator cu decizia individuala si spre deosebire de regulament, nu este obligatorie decat pentru destinatarii pe care ii desemneaza. Asadar, directiva este un act individual(recomandarea CECO nu este obligatorie decat pentru statul sau statele membre ori intreprinderile carora li se adreseaza).- directiva nu este dotata- spre deosebire de regulament- decat cu forta normativa limitata, ceea ce inseamna ca obligatia pe care ea o creeaza in sarcina statelor membre priveste doar,,rezultatul de atins” si lasa statelor membre ,,competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele” 3. Autoritatea emitenta

68 Modificat la Amsterdam; alin.1:,,Pentru indeplinirea misiunii lor in conditiile prevazute in prezentul tratat, Parlamentul European impreuna cu Consiliul, Consiliul si Comisia adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize”. In aceeasi maniera este redactat si art.61 al Tratatului Instituind EURATOM, in timp ce art.14 al Tratatului instituind C.E.C.O. prevede recomandarea ca act echivalent al directivei din celelalte doua Tratate.69 A se intelege,,autoritatilor”.70 Acest Tratat a Expirat pe 23 iulie 2002

Directiva nu poate emana decat de la institutiile comunitare, deoarece numai acestea sunt cele care au putere de decizie, avand drept autori de decizie sau Parlamentul European sau Consiliul, in cadrul procedurilor legislative care presupun colaborarea acestora, sau numai Consiliul sau Comisia, in virtutea puterii sale normative autonome ori pe baza abilitarii primite din partea Consiliului. 4. Clasificare Directiva se clasifica in:- directiva de baza- directiva de executie Directiva de baza este adoptata pe baza Tratatelor. Directiva de executie pentru executarea directivelor de baza. Exista principiul potrivit caruia directivele de executie nu pot derogate de la directivele de baza. 5. Regimul juridic Directiva constituie un instrument folosit la nivel comunitar in vederea armonizarii legislatiilor nationale, de depasire a diferentelor, a contradictiilor, de multe ori substantiale, dintre reglementarile interne ale diverselor state membre. Prin urmare directiva stabileste numai obiectivele care trebuiesc indeplinite de catre state, lasandu-le acestora libertate in ceea ce priveste modalitatea de punere in practica, transpunerea directivei consta in adoptarea de catre autoritatile nationale competente, in termenul prevazut de institutiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea in ordinea juridica interna a normelor continute de directiva.

2. Acte comunitare fara forta juridica obligatorie Actele juridice fara caracter obligatoriu, adoptate de catre institutiile sau organele comunitare sunt in numar de doua, si anume : - recomandarea- avizul

a. Recomandarea Potrtivit art.249, recomandarile si avizele,,nu leaga”, prin urmare ele nu au un efect constrangator, cu exceptia recomandarilorC.E.C.O., care aveau acelasi efecte ca cel al directivelor Obiectul recomandarilor este acela de a invita destinatarii sa adopte o anumita conduita. Recomandarea constituind, uneori, un substituit pentru adoptarea unei directive, pornind de la premisa increderii in autodisciplina destinatarilor sai. Astfel, in cazul in care luarea in considerare a recomandarii esueaza, destinatarii recomandarii stiu ca continutul recomandarii va fi tradus iontr-un act constrangator din punct de vedere juridic. In alte cazuri, recomandarea vizeaza un cadru general de actiune. Recomandarea nu este lipsita de orice efect juridic, C.J.C.E. afirmand ca jurisdictiile nationale trebuie sa o utilizeze ca instrument de interpretare a masurilor nationale adoptate pentru punerea lor

in aplicare sau in situatia in care recomandarea vine in sprijinul altor masuri comunitare cu caracter constrangator71

Prin urmare daca un stat omite sa ia masurile recomandate, C.J.C.E. poate sa examineze daca acea recomandare are sau nu efecte juridice.

b. Avizul Avizul, ca si act comunitar, este folosit cu scopul de a exprima un punct de vedere. In privinta obligativitatii solicitarii sale de catre institutiile comunitare, avizul poate fi de doua feluri:- aviz obligatoriu- aviz facultativ1. Avizul obligatoriu se clasifica din punctul de vedere al respectarii sale de catre solicitant in doua tipuri:- avize consultative, a caror respectare ramane la latitudinea celui care este este obligat sa il ceara;- avize conforme, a caror respectare este obligatorie.2. Avizul facultativ nu poate fi decat consultativ. Pot da avize toate institutiile si organele comunitare. Exista multe domenii in care Tratatel obliga Consiliul U.E. sa ceara avizul Parlamentului European, Comitetului Economic si Social si Comitetului Regiunilor, in momentul in care adopta un anumit tip de legislatie. Uneori, avizul Parlamentului European are valoare de aviz conform, deci trebuie respectat de catre Consiliul de Ministrii in momentul elaborarii actului normativ respectiv. Foarte multe avize sunt elaborate de catre C.J.C.E., a carei misiune principala prevazuta de Tratatele institutive si modoficatoare este aceea de a asiguara dreptului comunitar interpretarea si aplicarea Tratatelor. Un exemplu deosebit de cunoscut de tip de aviz este cel din anul 1986, aiz prin care Curtea s-a pronuntat cu privire la posibilitatea aderarii C.E. la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar precum se stie avizul a fost negativ.

IV. Izvoarele complementare

In privinta izvoarelor complementare, mentionam, ca in afara de actele comunitare care sunt prevazute in art.249 al T.C.E. si anume: regulamentul, directiva, decizia, avizul si recomandarea, exista o serie de acte derivate care sunt denumite si,,atipice”, datorita faptului ca ca acestea nu apar in claficate in articolul 249 al T.C.E. Aceste izvoare complementare cuprind urmatoarele acte comunitare:

1. Asa-numitele acte interne, care sunt constituite din:

- regulamente de organizare si functionare a organelor sau instutiilor;- statute;- regulamente financiare,

71 Hotararea din 13.12.1989, Fond national de maladies professionelles, cauza C-322/88, Rec.I-4407

e.t.c.

2. Actele sui generis, constituite din:

- hotarari cu caracter general72;- rezolutii;- declaratii;- concluzii;- programe de actiune;- comunicari ale Comisiei;- acorduri inter-institutionale. In privinta acestor tipuri de acte, precizam ca adoptarea acestora a fost legitimata de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene(C.J.C.E.), sub rezerva ca acestea sa nu deroge de la prevederile Tratatelor constitutive, principiu care este valabil, de altfel, pentru intregul drept derivat ai carui emitenti sunt institutiile comunitare.

1. Actele interne ale institutilor comunitare

In aceasta privinta ne referim la actele care privesc activitatea interna a institutiilor, si, cum am mai precizat este vorba despre urmatoarele acte: a- Statute, regulamente interne, regulamente financiare, e.t.c. Asadar, fiecare dintre institutiile comunitare are dreptul, drept prevazut in Tratate, de a-si elabora Regulamentul de organizare interna si de functionare73. Mentionam ca exemple care intra in aceasta categorie: - regulamentele financiare prevazute de art.27974 T.C.E.;- actele adoptate de catre o institutie in executarea statutului functionarilor comunitari (numire, promovare, e.t.c.); b- Actele pregatitoare in cadrul etapelor procesului decizional., cum ar fi de exemplu:- propunerile Comisiei;- programele generale pe care trebuie sa le adopte institutiile75;- recomandarea adresata de Comisie Consiliului in vederea incheierii unui acord international;- deliberarea Consiliului cu privire la negocierea si incheierea unui acord international.c- Acte care modifica dispozitiile institutionale ale Tratatelor. De exemplu: art.22176

T.C.C.E. prevede faptul ca, la cererea C.J.C.E, Consiliul, statuand cu unanimitate poate creste numarul judecatorilor si poate face adaptarile necesare modului de organizare a sesiunilor Curtii in plen sau in Camere.

72 Ne referim la ,,beschluss”, care inseamna,,decizii” in limba germana, a nu se confunda cu deciziile prevazute in art.249 al T.C.E.73 Regulamentele de procedura ale C.J.C.E si T.P.I.; Regulamentele interioare ale Consiliului si Comisiei. E.t.c.74 Conform vechii numerotari:art.209.75 Ca de exemplu, in material dreptului de stabilire si liberytatii prestarii serviciilor. 76 Conform vechii numerotari:art.165

Aceste acte nu produc, in general, efect juridic decat in cadrul relatiilor inter-institutionale, dar exista si cazuri in care efectele se extind si in afara acestui cadru. Vom mentiona cateva asemenea cazuri, si anume : - Regulamentul de procedura al C.J.C.E. determina si efecte externe si nu numai efecte interne;- Statutul functionarilor comunitari are forma unui regulament al Consiliului, deci prin urmare actele adoptate de institutii in baza Statutului pot determina efecte juridice in afara administratiei comunitare.

2. Actele sui generis

a. Hotararile avand caracter general

Aceste hotararisunt, uneori, desemnate prin termenul de,,decizii”, fara a avea, insa, nici o legatura cu actul derivat reglementat de art.249 T.C.E., pe care l-am analizat in cadrul izvoarelor derivate comunitare. Aceste hotarari sunt acte generale care nu au destinatari desemnati. Poate fi cazul de hotarari prevazute de Tratate(cele cu privire la resursele proprii, la modul de exercitare a competentei de executare conferite Comisiei, decizii fondate pe art.308,, sau dupa vechea numerotare art.235), situatie in care Tratatul insusi determina ce efecte juridice le acorda. Mai poate fi vorba despre decizii de ordine interna( ex.: crearea de comitete) . De asemenea, prin aceste hotarari, Consiliul poate stabili lista produselor considerate materii de razboi sau poate aproba acorduri inteenationale. Dar de mentionat ca daca aceste acorduri produc efecte juridice, atunci ele pot fi supuse controlului Curtii de justitie.

b. Rezolutiile Consiliului

Acestea contin cel mai adesea un program de actiune viitoare intr-un domeniu determinat. In aceasta situatie, rezolutia respectiva nu poate avea efect juridic, doar poate invita Comisia sa prezinte propuneri sau sa actioneze intr-un anumit sens. Daca rezolutia are ca obiect un domeniu care nu intra in intregime in competenta comunitara, actul ia forma unei rezolutii a Consiliului si a reprezentantilor guvernelor statelor membre.c. Concluziile Consiliului Concluziile sunt adoptate in urma unor dezbateri care s-au derulat in cursul sesiunilor Consiliului. Acestea pot contine declaratii avand caracter pur politic, dar de asemenea acestea pot contine si hotarari cu caracter general( si ne referim la acele ,,decizii’ sau ,,Beschluss”). Tocmai din aceasta cauza forta juridica a unor astfel de acte nu poate fi determinata decat in urma unei analize atente a continutului acestora. Mentionam, astfel, ca trebuie facuta o diferentiere intre concluziile Consiliului si cele ale presedintiei acestuia, si anume ca:- daca concluziile Consiliului sunt adoptate de catre acesta- concluziile presedintiei reprezinta rezultatul unei singure vointe, a presedintiei, si constituie un rezumat a ceea ce presedintia doreste sa retina din dezbatere, deci nu angajeaza Consiliul si prin urmare nu produc efecte juridice.d. Declaratiile Consiliului

Precizam ca exista obiceiul de a inscrie in procesul-verbal al Consiliului, cu ocazia adoptarii actelor legislative, declaratiile Consiliulu, ale Comisiei sau ale statelor membre. Aceste declaratii nu au nici un efect asupra actului legislativ si nu pot servi drept instrument de interpretare, decat daca textul actului prevede acest lucru.e. Comunicari din partea Comisiei Aceste comunicari ale Comisiei pot fi diverse. Astfel, putem vorbii despre Carti albe sau Carti verzi in legatura cu care Comisia solicita opinia institutiilor sau a particularilor inainte de prezentarea unei propuneri legislative, rapoarte de natura diferita, dar si documente in care Comisia precizeaza care va fi conduita sa in viitor sau care ar trebui sa fie comportamentul statelor membre sau al particularilor.f. Declaratiile comune Ne referim in aceasta situatie la declaratiile comune ale mai multor institutii care contin angajamente reciproce sau acorduri inter-institutionale, cum ar fi ca de exemplu:- Codul de conduita din 13 decembrie 1993 privind accesul public la documentele Consiliului;- Declaratia comuna a Adunarii, Comisiei si Consiliului cu privire la respectarea drepturilor fundamentale;- Declaratia inter-institutionala din 25 octombrie 1993 cu privire la democratie, transparenta si subsidiaritate. V. Acordurile internationale la care sunt parte Comunitatile Europene

Acordurile internationale la care sunt parte Comunitatile Europene constituie izvoare de drept comunitar.

1. Acordurile incheiate de Comunitati

Conform art.300 paragraful 7 T.C.E.,,acordurile incheiate in conditiile stabilite de prezentul articol leaga Comunitatea si statele membre”. Acordurile incheiate de C.E. cu statele terte sau cu organizatii internationale fac, asadar, parte integranta din ordinea juridica comunitara din momentul intrarii lor in vigoare Acordurile incheiate de catre C.E. ocupa, in ordinea juridica comunitara, un loc inferior Tratatelor, dar superior dreptului derivat. Prioritatea Tratatelor rezulta din art.300 care prevede o procedura ce permite C.J.C.E. sa constate, anterior incheierii unui acord, incompatibilitatea acestuia cu Tratatul si impune, in acest caz, revizuirea Tratatului inainte de incheierea sa. De aseenea C.J.C.E. are posibilitatea de a anula decizia de incheiere a unui acord atunci cand acesta este contrar Tratatului. Totodata, conform art.300, acordul incheiat de catre C.E. leaga si statele membre. C.J.C.E. a afirmat ca obligatia de a respecta un acord nu se aplica numai intre statul membru si statele terte-parti la acord, ci si Comunitatii.

2. Actele unilaterale adoptate de organele infiintate prin acordurile incheiate de comunitati

Regimul juridic aplicabil acordurilor incheiate de C.E. este acelasi si pentru actele adoptate de organele create prin aceste acorduri. Numeroase acorduri incheiate de catre

C.E. si, mai ales, acordurile de asociere sau de cooperare instituie organe carora le confera o putere de decizie. Precizam ca, actele adoptate in conditiile prevazute de aceste acorduri au acelasi rang in ordinea juridica comunitara ca acordurile insesi.

3. Succesiunea la acordurile incheiate anterior de statele membre.

In ordinea juridica comunitara pot intra anumite acorduri incheiate intre statele membre inainte de intrarea in vigoare a Tratatelor institutive. Articolul 307 permite statelor membre sa continue executarea acestor acorduri, dar acest lucru nu presupune, in nici un caz, ca acestea din urma fac parte din ordinea juridica comunitara Acest lucru ar fi posibil numai daca C.E. ar succede la aceste acorduri. Este vorba, totusi, de cazuri exceptionale. In aceste cazuri, trebuie ca toate statele membre sa fie parti la acord, sa isi exprime vointa de a lega C.E. prin obligatiile care decurg din acesta si sa adere la obiectivele urmarite de acord, ceea ce ar insemna ca practica institutiilor comunitare in cadrul acordului sa coincida cu recunoasterea de catre terti a transferului de competenta operat de statele membre C.E.favorabil

VI. Izvoarele nescrise 1. Principiile generale ale dreptului comunitar

A. Superioritatea(prioritatea) si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar

Principiile generale ale dreptului comunitar au fost initiate si formulate in hotararile Curtii de Justitie de la Luxemburg si, apoi, introduce in T.C.E. sau in tratatele modificatoare, fiind, in sfarsit, consecrate, ca atare, in Constitutia Uniunii Europene, semnata la Roma, la 29.10.2004, si aflata in process de ratificare.

1. Natura juridica si semnificatia dreptului comuniar si aplicabilitatea directa, au fost creatia principala din hotararile Costa-Enel (1994), Walt Wilhelm (1968), Internationale H.(1970), si Limmenthal II (1978) si altele in care se afirma si alte principii:- TCE a creat proprie ordine juridica comunitara, care a devenit parte integranta a ordinii juridice ale statelor membre, pe care instantele acestora sunt obligate sa o respecte (Costa-Enel):- sistemul juridic nascut din tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, datorita, naturii sale speciale, surclasat de normele juridice interne, fiind superior acestora (Costa-Enel):- conflictele intre reglementarile comunitare si nationale trebuie rezolvate aplicand principiul prioritatii dreptului comunitar( Walt Welmen);- validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi interpretata numai in lumina dreptului comunitar, ca si efectul sau direct(Internationale H.);

- respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept aparate de Curtea de Justitie (Internationale H.):- aplicabilitatea directa a dreptului comunitar inseamna aplicarea deplina si uniforma a reglementarilor sale in toate statele membre, incepand cu data intarii in vigoare si cat timp vor fi in vigoare (Limmenthal II);- o instanta nationala are obligatia sa aplice dreptul comunitar sis a-I asigure efectul direct deplin, inlaturand, chiar din oficiu, orice norma contrara interna (Simmenthal III).

2.Alte principii ale dreptului comunitar

- Considerente importante tinand de principiul sigurantei juridice face imposibila, in principiu, redeschiderea problemei, caci ar afecta efectul direct al dreptului comunitar si neretroactivitatea acestuia( Defrenne-1976); - Principiul nediscriminarii se aplica tuturor raporturilor juridice, indifferent de locul unde se nasc si unde isi produc efectele(Walrave si Koch-1974);- In raport de importanta fundamentala a principiului tratamentului egal al persoanelor, sub toate aspectele, dispozitiile dreptului comunitar trebuie, in acest domeniu, interpretate strict(Speta Marshall-1986);- In aplicarea principiului cooperarii, prevazut de articolul 5 din Tratat, instantele nationale trebuie sa asigure protectia legala la care persoanele au dreptul ca efect direct al dreptului comunitar(FactosfaneII-1980)- Principiul libertatii de asociere, consacrat de CEDO(art.11) si de tratatele constitutionale ale statelor membre, constituie unul din drepturile fundamentale garantate in ordinea juridical comunitara(Boasman-1995);- Principiul subsidiaritatii nu poate permite ca libertatea interna a asociatilor de drept privat sa aduca atingere exercitiului drepturilor conferite de Tratat(Bosman-1995);- In aplicarea principiului proportionalitatii, ridicat la rangul de principiu general de drept comunitar, legalitatea reglementarilor comunitare este subordonata conditiei ca mijloacele folosite sa fie adecvate realizarii obiectivului urmarit in mod legitim si nu sa depaseasca ceea ce este necesar(Industrias P.-1996)

B. Drepturile fundamentale ale omului ca principii generale ale dreptului comunitar

1 .Protectia acordata drepturilor fundamentale, inspirata din traditiile constitutionale comune statelor membre, trebuie asigurata in cadrul structurii si obiectivelor comunitare, caci respectarea lor face parte integranta din principiile generale de drept comunitar(Internationale H.-1970);

2. Drepturile fundamentale formeaza numai o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar dreptul de proprietate este garantat in ordinea juridical comunitara, in accord cu art.1(alin.1) din Protocolul additional al CEDO(Haner-1979);1. Dreptul la repectarea vietii private, consacrat si prin art.8 din CEDO, face parte din principiile generale de drept a caror respectare o asigura judecatorul de drept comunitar(Comisie/15.V.1997).

3. Principiul egalitatii de tratament si al nediscriminarii constituie un principiu al dreptului comunitar care consacra un drept fundamental, ca si principiul sigurantei juridice sic el al protectiei increderii legitime(buna-credinta)(Kuchlenz-1997 si Altmann- 1996).4. Drepturile apararii si celelalte garantii personale constituie drepturi fundamentale ale dreptului comun, care trebuie respectate in oricare feluri de proceduri(EFMA-1997, Shangha Bicycle-1997, e.t.c.).

C. Primatul Dreptului Comunitar in jurisprudenta C.E. de Justitie a U.E.

Acest principiu a fost”construit” in hotararea Costa/Enel-1964, statuindu-se, ca o”directie strategica” jurisprudentiala ca”toate normele comunitare trebuie sa prevaleze asupra ansamblurilor normelor nationale, inclusive la nivel constitutional”.

D. Jurisprudenta Comunitara si obligatiile de loialitate comunitara Curtea de Justitie a decis ca”Tratatul impune statelor membre ca nu pot lua sau mentine in vigoare masuri susceptibile de a elimina efectul util al dreptului comunitar”(Hot.Inna c ATAB.16.11.1977), statele membre fiind obligate, in baza art.10 TCE sa ia”toate dispozitiile proprii pentru a asigura eficacitatea dreptului comunitar(hot.Comisia / Grecia 21.IX.1988).

E. Autonomia institutionala Curtea de justitie a considerat ca revine judecatorului national competenta de a stabilii, printer diverse proceduri interne, pe acelea care sunt cele mai adecvate pentru a garanta drepturile individuale conferite de dreptul comunitar(Hot.Luck.4.IX.1968).

F. Plenitudinea de competenta a judecatorilor nationali exercitarea functiei sale comunitare Curtea de Justitie a statuat ca protectia justitiabililor necesita recunoasterea plenitudinii de competenta in favoarea judecatorului national in exercitarea in exercitarea functiei sale comunitare, el fiind”in consecinta, judecatorul de drept comun in aplicarea dreptului comun-Hot.Limmenthal. 9.III.1978)

G. Principiul de efectivitate si echipolenta Curtea a stabilitit ca”protectia asigurata justitiabililor trebuie sa fie, in toate cazurile, efectiva(CJCE, 9.VII.1985, Hot. Bazetti 179/1984), ceea ce presupune ca modalitatile procedurale de resursuri jurisdictionale destinate sa asigure protectia drepturilor recunoscute justitiabililor in dreptul comunitar nu pot fi aplicate intr-o maniera, in care

practice, se face imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite(CJCE, Hot.Rowe-9.XI.1983). H. Exercitarea drepturilor dobandite direct din dreptul comunitar

Curtea de la Luxemburg recunoaste justitiabililor din statele membre un anumit numar de drepturi pe care le au direct din dreptul comunitar si pe care ordinea juridical nationala trebuie, in mod imperativ sa le garanteze:

- dreptul la un judecator;- dreptul la un judecator de refere;- dreptul la actiunea in repetatiune;- apelul la reperatiunea pentru prejudicii cauzate de violarile dreptului comunitar de catre organele statale. 2. Jurisprudenta Curtii Euroene de la Luxmburg

Este de precizat faptul ca, influenta jurisprudentei asupra dezvoltarii dreptului comunitar este considerabila, deoarece judecatorul comunitar se confrunta cu un sistem de drept in formare. Totodat, avand rolul de a veghea respectarea dreptului(comunitar), Curtii de la Luxemburg i-s-a solicitat nu numai precizarea dreptului, ci si acoperirea lacuelor printr-o jurisprudenta pretoriana, creativa, jurisprudenta a prefigurat, asadar, deseori, evolutia legislativa. Mentionam ca, jurisprudenta C.J.C.E. nu reprezinta un izvor de drept comunitar in sensul cunoscut de sistemul de drept common law, hotararile judecatoresti neavand efect erga omnes. Solutiile date de Curtea de Justitie de la Luxemburg sunt obligatorii in cea ce priveste modul in care se interpreteaza dispozitiile dreptului comunitar. Prin urmare, desi mu putem spune ca dreptul european este un,,case law”, trebuie recunoscut faptul ca interpretarea si aplicarea conforma cu Tratatele a dreptului comunitar sunt posibile numai prin intermediul jurisprudentei C.J.C.E. In ceea ce priveste metoda de interpretare utilizata de catre Curtea de Justitie de la Luxemburg, aceasta este una dinamica si recurge, deseori la principiile generale de drept.

3. Cutuma Comunitara

In dreptul international public cutuma ocupa un loc deosebit de important, fiind cel mai vechi izvor, atat al dreptului international, cat si al dreptului general. Cutuma internationala reprezinta, conform art.38 lit.b din Statutul Curtii Internationale de Justitie anexat Cartei O.N.U.,,o dovada a unei practici general acceptata ca drept”. Elementele procesului cutumiar sunt urmatoarele:- cutuma trebuie sa constituie o practica generala;- sa fie relativ indelungata si uniforma;- si sa fie considerate de catre state ca exprimand o regula de conduita cu forta juridica obligatorie. Cutuma reprezinta o sursa nescrisa si poate fi definita, prin prisma dreptului comunitar, ca fiind o practica urmata si acceptata, devenind, astfel, obligatorie din punct

de vedere legal, practica ce adauga sau modifica legislatia primara sau secundara(derivata) a Comunitatii Europene.

VII. Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul intern

1. Aplcabilitatea imediata a drtului comunitar dreptul intern al statelor membre

Pentru a intelege raportul dintre cele doua sisteme de drept-drept comunitar si dreptul intern al atatelor membre- vom prezenta cele doua conceptii doctrinare existente in materie, si anume teoria monista si teoria dualista. Conform teoriei moniste norma de drept intern se afla in aceeasi sfera cu cea internationala, existand un raport de supra/sub-ordonare, in functie de varianata adoptata. O prima varianta este aceea care consacra prioritatea dreptului intern asupra dreptului international. Adeptii acesteia pornesc de la conceptiile filozofice ale lui Hegel. Cealalta varianta este aceea in care se promoveaza aplicarea imediata a dreptului international public in dreptul intern. Adeptul cel mai cunoscut al acestei conceptii este Hans Kelsen, reprezentant al scolii de la Viena. Aceasta varianta afirma ca norma internationala este imediat aplicata, in calitate de norma internationala, fara a fi necesara,,nationalizarea”ei. Conform teoriei dualiste, care are ca adepti pe italieni(D.Anzilotti) si germani (H.Triepel), propune urmatoarea conceptie:ordinea juridica internationala si cea nationala sunt sisteme independente, separate care coexista paralel. Prin urmare, un tratat international are efect si in ordinea juridica interna numai daca este ratificat: are loc o,,nationalizare” a tratatului, el fiind aplicat in calitate de drept intern. Conform acestei teorii, nu exista un raport de subordonare intre cele doua sisteme. In privinta raportului dintre dreptul comunitar european si dreptul intern al statelor membre, mentionam ca Tratatele institutive consacra monismul si impun respectarea sa de catre statele membre. Vom prezenta succint , situatia existenta din punctul de vedere al aplicabilitatii imediate a unor categorii de acte comunitare. a. Tratatele comunitare

Tratatele institutive au fost incluse in ordinea juridica a fiecarui stat fondator, fie prin dispozitiile constitutionale, fie prin alte tipuri de dispozitii legislative. Aceste Tratate au fost admise formal si in statele traditional dualiste, cu efectul inglobarii Tratatului in dreptul intern77. Extinderea Comunitatilor prin cooptarea unor state dualiste nu a avut drept consecinta transformarea efectelor Tratatelor. Acestea au fost adoptate si aici, obligandu-l pe judecatorul national sa tina seama de dispozitiile lor, ca norme ale dreptului comunitar si nu ca norme ale dreptului national. Daca un Tratat devine aplicabil in virtutea unui act al parlamentului national, Tratatul nu este privit ca si cum ar emena de la acesta.

77 Drept comunitar European. Parte generala- Augustin Fuerea, ed.All Beck

b. Dreptul derivat si dreptul rezultat din relatiile externe ale Comunitatilor

Admiterea regulamenteloe in legislatia interna este interzisa, fie ca acestea emana de la state, fie ca emena de la organisme nationale cu puteri normative. Aplicabilitatea imediata a regulamentelor nu creeaza probleme in statele moniste, forta obligatorie a dispozitiilor pe care reglementarile le comporta nu se subordoneaza interventiei autoritatii statelor membre. In privinta deciziilor si directivelor adresate statelor membre, acestea impun, categorig, masuri de aplicare, dar competenta, astfel rezervata autoritatilor nationale, este una de executare si nu de admitere. Aceste acte beneficiaza de aplicabilitate imediata si sunt integrate in legislatia interna a statelor membre, prin simplul efect al publicarii lor in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene sau prin notificare, dupa caz. Acordurile externe incheiate de catre Consiliul U.E. si publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene sunt, prin acest fapt, introduse in legislatia nationala, fara a a mai fi nevoie de vreo publicare sau ratificare la nivel national. In concluzie, Dreptul comunitar, in ansamblu, se integreaza automat in legislatia interna a statelor membre, caracteristica originala care decurge din sistemul inovator creat de Jean Monet si care a fost facut public prin Declaratia lui Robert Schuman-sistemul de integrare, care sta la baza intregii activitati a Comunitatilor Europene, singura organizatie internationala din lume care a reusit sa il aplice78. CAPITOLUL VI SPETE

PRINCIPIILE SIGURANTEI JURIDICE

Siguranta juridica – Reglementare comunitara – Exigente de claritate si previzibilitate79

Principiul sigurantei juridice reclama ca legislatia comunitara sa fie sigura si aplicarea sa previzibila pentru justitiabili si, ca orice act comunitar ce produce efecte juridice, sa fie clar, precis si adus la cunostinta celui interesat, in asa fel incat acesta sa poata cunoaste cu certitudine momentul din care respectivul act a luat fiinta si incepe sa produca efecte juridice. Acest imperative se impune cu o rigoare aparte atunci cand este vorba despre un act susceptibil sa aiba consecine financiare, pentru a le permite celor interesati sa cunoasca cu exactitate intinderea obligatiilor pe care le au. (Hotarare din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu).

Siguranta juridica – Reglementare comunitara – Exigente de claritate si previzibilitate- Coexistenta a doua reguli de drept contradictorii

78 Drept comunitar European. Parte generala- Augustin Fuerea, ed.All Beck

79 Jurisprudenta comunitara-prof.univ.Marin Voicu, ed.Lumina Lex, Bucuresti 2005

O reglementare ce creeaza o situatie in care coexista doua reguli de drept contradictorii referitoare la drepturile impuse importului anumitor produse in cadrul Comunitatii, nu ar trebui sa fie calificat ca o legislatie comunitara sigura, a carei aplicare este previzibila pentru justitiabili si, astfel, incalca principiul sigurantei juridice. (Hotarare din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu).

Siguranta juridica – Reglementare comunitara – Exigente de claritate si previzibilitate- Acte ale institutiilor- Publicare- Data

Daca exista o prezumtie ca data publicarii unui act comunitar este intr-adevar cea care figureaza in fiecare numar din Jurnalul Oficial, in caz contrar trebuie sa se tina cont de data publicarii. Consiliul, antedatand numarul Jurnalului Oficial in care a fost publicat actul comunitar, incalca principiul de siguranta juridical intrucat, actionand astfel, nu ii permite celui interesat sa cunoasca cu certitudine momentul din care respectivul act a luat nastere si incepe sa produca efecte juridice. (Hotarare din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)

PRINCIPIUL INCREDERII LEGITIME

Protectia increderii legitime-Conditii

Dreptul de a reclama protectia increderii legitime se intinde asupra oricarei persoane particulare ce se afla intr-o situatie din care rezulta ca administratia comunitara a facut sa se nasca sperante intemeiate. Un functionar nu ar trebui sa invoce o incalacare a principiului increderii legitime in lipsa asigurarilor precise din partea administratiei. La fel, promisiunile ce nu ar tine cont de dispozitiile statutare nu ar putea crea o incredere legitima pentru cel caruia I se adreseaza. (Hotarare din 11 iulie 1996, Ortega Urretavizcaya/Comisie).

Dreptul de a reclama protectia increderii legitime se intinde asupra oricarei persoane particulare ce se afla intr-o situatie din care rezulta ca administratia comunitara, prin furnizarea de asigurari precise acestuia, a facut sa se nasca in sufletul acestuia sperante intemeiate. O persoana particulara nu ar trebui sa-si faca sperante urmare atribuirii in favoarea sa a unei cote din import, intemeiate pe acordarea ulterioara a licentelor de import pe care le-a cerut, in masura in care aceasta atribuire nu constituie decat o prima etapa in obtinerea unui drept efectiv de import. (Hotarare din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie)

Acte ale institutiilor-Adoptare previzibila de catre un operator economic prudent si avizat-Principiul increderii legitime-Inaplicabilitate80

80 Jurisprudenta comunitara-prof.univ.Marin Voicu, ed.Lumina Lex, Bucuresti 2005

Atunci cand un operator economic prudent si avizat este in masura sa prevada adoptarea unei masuri comunitare de natura sa-i afecteze interesele, el nu ar trebui sa se prevaleze de increderea legitima in cazul in care aceasta masura este adoptata. Aceasta este si cazul in care un operator economic a initiat transportul cu trenul al marfurilor comandate fara a astepta decizia institutiei comunitare referitoare la cererea de licente de import si nu a luat precautiile necesare pentru apararea propriilor interese in ipoteza in care cererea de licente ar fi fost respinsa. (Hotarare din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie).

Protectia increderii legitime-Retragerea unui act intr-un termen rezonabil-Lipsa increderii legitime

Daca actul ce poate pune bazele increderii legitime a unei persoane particulare este retras de administratie intr-un termen rezonabil, nasterea increderii legitime nu ar trebui constatata. (Hotarare din 16 octombrie 1996, Effisol/Comisie).

Protectia increderii legitime-Conduita unei institutii comunitare neconforma cu reglementarea comunitara-Lipsa increderii legitime

Increderea legitima nu poate aparea ca urmare a unei conduite neconforme cu reglementarea comunitara din partea unei institutii comunitare. (Hotarare din 16 octombrie 1996, Effisol/Comisie).

DREPTURILE APARARII SI GARANTIILE PROCEDURALE

Drepturile apararii-Violare din partea regulilor procedurale nationale aplicabile infractiunilor comise fata de o reglementare ce nu se situeaza in dreptul comunitar-Apreciere facuta de Curte-Excludere

Curtea nu este competenta sa se pronunte, in cadrul procedurii cu titlu prejudicial instituite prin art.177 din Tratat, asupra unei eventuale violari a principiilor relative la protectia drepturilor apararii si la respectarea contradictorialitatii prin regulile de procedura aplicabile infractiunilor comise fata de o reglementare national ace se situeaza in afara domeniului de aplicare a dreptului comunitar. (Hotarare din 22 ianuarie 1997, Procedura penala c.Maurin).

Drepturile apararii-Respect datorat in cadrul procedurilor administrative-Antidumping-Obligatii ale institutiilor de a satisface cererile de informare ale intreprinderilor incriminate-Limite-Cerere tardiva

In cadrul unei proceduri administrative, ca cea care precede instituirea drepturilor antidumping, au fost respectate drepturile apararii din moment ce, in cursul procedurii, intreprinderea interesata este in masura sa-si faca cunoscut punctual de vedere asupra realitatii si pertinentei faptelor si imprejurarilor invocate precum si, atunci cand este

cazul, asupra documentelor retinute. In acest sens, nu ar trebui sa invocam o violare a art.7 par.4 lit.c din reglementarea antidumping de baza nr.2423/88, o intreprindere ce a fost invitata sa-si faca cunoscut punctual de vedere in scris sis a ceara a fi audiata si a carei cerere de informare asupra calcului marjei drepturilor provizorii nefiind formulate decat dupa expirarea termenului prevazut de art.3 din reglementarea provizorie nr.2833/91 pentru prerzentarea de observatii si in art.7 par.4 lit.c, I, cc, din reglementarea de baza pentru prezentarea cererilor de informare. (Hotarare din 11.07.1996, Sinochem Heilongjiang/Consiliu).

Drept comunitar-Principii-Drepturile apararii-Respect datorat in cadrul procedurilor administrative-Antidumping Au fost respectate drepturile apararii din moment ce intreprinderea interesata a fost in masura, in cursul procedurii administrative, sa-si faca cunoscut punctual de vedere asupra realitatii si pertinentei faptelor si imprejurarilor invocate. (Hotarare din 22 ianuarie 1997, Climax Paper Convertes/Consiliu)

PUNEREA IN APLICARE A DREPTULUI COMUNITAR IN ORDINEA JURIDICA INTERNA.

Drepturi conferite persoanelor particulare-Violare de catre un stat membru-Obligatia de a repara prejudicial cauzat persoanelor particulare-Caracter direct aplicabil al dispozitiei incalcate-Lipsa incidentei

Principiul potrivit caruia statele membre sunt obligate sa repare daunele cauzate persoanelor particulare, ca urmare a violarilor dreptuluo comunitar ce le sunt imputabile, nu ar trebui sa i se inlature aplicarea atunci cand violarea priveste o dispozitie de drept comunitar direct aplicabila. In fapt, posibilitatea oferita justitiabililor de a invoca in fata jurisdictiilor nationale dispozitiile direct aplicabile nu constituie decat o garantie minima sin u este suficenta a asigura prin ea insasi aplicarea deplina si completa a dreptului comunitar. Destinata prevalarii aplicarii dispozitiilor de drept comunitar in fata dispozitiilor nationale, aceasta posibilitate nu este de natura sa asidure, in toate cazurile, persoanei particulare beneficial drepturilor pe care i le confera dreptul comunitar si, in special, sa evite ca aceasta sa sufere un prejudiciu ca urmare a incalcarii acestui drept, imputabil unui stat membru. (Hotarare din 5 martie 1996, Brasserie du pecheur/B.D. si The Queen).

Interpretare-Acte ale institutiilor-Motivare-Luare in calcul81

81 Jurisprudenta comunitara-prof.univ.Marin Voicu, ed.Lumina Lex, Bucuresti 2005

Dispozitivul unui act este nedisociabil de motivarea sa, de maniera ca el ar trebui interpretat, cand este cazul, tinand cont de motivele ce au condos la adoptarea sa. (Hotarare din 15 mai 1997, TWD/Comisie).

Motivele unui act sunt indispensabile pentru a determina sensul exact al celor aratate in dispozitiv. (Hotarare din 15 mai 1997, SCK si FNK/Comisie).

Interpretare-Acte ale institutiilor-Declaratie inscrisa in procesul verbal-Luare in consideratie-Inadmisibilitate in lipsa unui sprijin in insusi actul in speta

O declaratie ce figureaza intr-un process-verbal are o valoare limitata,, in sensul ca ea nu poate fi luata in consideratie pentru interpretarea unei dispozitii de drept comunitar, atunci cand continutul sau nu-si gaseste expresia in textul dispozitiei in cauza sin u are, deci, valoare juridical. (Hotarare din 29 mai 1997, VAG Sverige).

Concurenta-Intelegeri-Atingere adusa concurentei- Art.85 par.1 din Tratat-Exigenta alternative a unui obiectiv sau a unui effect concurential-Luare in considerare a diferitelor versiuni lingvistice

Pentru a exista o infractiune la art.85 par.1 din Tratat, nu este necesar ca o intelegere sa aiba in acelasi timp un obiectiv si un effect anticoncurentiale, cum sugereaza versiunea italiana a acestei dispozitii. In fapt, aceasta versiune nu ar trebui sa prevaleze singura in fata tuturor celorlalte versiuni lingvistice care fac sa apara cu claritate, prin utilizarea termenului”sau”, caracterul necumulativ, dar alternative, al conditiei in cauza. Interpretarea uniforma a normelor comunitare cere, in fapt, ca ele sa fie interpretate si aplicate in lumina versiunilor redactate in celelalte limbi comunitare. (Hotarare din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisie).

INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL IN CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR

Stauder-29/69-1969, 0419

Atunci cand o singura decizie esteadresata tuturor statelor membre, nevoia de aplicare uniforma si-in mod corespunzator-de interpretare uniforma face imposibila luarea in considerare numai a unui singur sens al textului luat in mod izolat, impunand interpretarea pe baza atat a intentiei rele a autorului sau, cat si a scopului urmarit de acesta, ambele in lumina indeosebi a versiunilor in toate cele patru limbi oficiale.(astazi 27 de limbi oficiale).

Von Colseon si Kammann-14/83-1984, 1891

Cu toate ca al treilea aliniat al art.189 al Tratatului lasa statelor membre libertatea de a alege caile si mijloacele de punere in aplicare a directivelor, o asemenea libertate nu

aduce atingere obligatiei tuturor statelor membre carora li se adreseaza o directiva de a adopta-toate masurile necesare pentru a face directiva pe deplin eficace, in conformitate cu obiectivele pe care aceasta le urmareste.

CONDITII RELATIVE LA CALIFICAREA PROFESIONALA SISTEMUL GENERAL DE RECUNOASTERE A DIPLOMELOR Principiul general

Statele membre nu pot face abstractie, in aplicarea dispozitiilor lor nationale, de cunostintele si de calificarile deja obtinute de persoana in cauza intr-un alt stat membru(…). In consecinta ele sunt oblige sa tin seama deechivlare diplomelor(...) si, daca este cazul, de a proceda la o examinare comparativ a cunostintelor s calificarilo cerute de dispozitiile lo nationaleu celeal persoane in auza(...). Hot./30.11.995

Astfel, procedura de autorizare trebuie, in primul rand, sa aiba drept unic obiectiv de a verifica daca titlul universitar de gradul III, obtinut intr-un alt stat membru, a fost eliberat legitim, in urma absolvirii efective a cursurilor, de o istitute invatamant superior, competenta in acest sens. Hot./31.03.1993

Rolul directivelor In fapt, directiva 29/48 CEE a Consiliului, din 21 decembrie 1988, referitoare la un sistem general de recunoastere a diplomelor de invatamant superior ce sanctioneaza instruirea profesionala cu durata minima de3 ani(...), nu vizeaza un titlu universitar, cum este cel in cauza in fata jurisdictie nationale, ce fost obtinut in urma unui singur an de studiu. Hot./31.03.1993

In schimb, directiva 92/51 CEE a Cosiliului, din 18 iunie 1992, referitoare la un al doilea sistem general de recunoastere formarii profesionale, ce completeaza directiva 89/48/CEE (...) extinde sistemul de recunoastere si asupra diplomelor ce sanctioneaza studiile cu durata de cel putin un an. Aceasta directiva a fost, totusi, adoptata dupa faptele litigiului pe fond si termenul de transpunere in dreptul national nu a ajuns la scadenta. Hot.31.03.1993

Astfel, exercitarea dreptului la libera stabilire a domiciliului nu poate fi subordonata, dupa 1 ianuarie 1973, de catre un stat membru fata de un cetatean al unui nou stat membru, unei autorizatii exceptionale, in masura in care acel cetatean indeplineste conditiile definite de legislatia tarii de domiciliu pentru proprii cetateni. Hot./28.06.1977

APLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONAL

Jurisprudenta C.J.C.E. impune judecatorului national sa aplice dreptul intern intr-o asemenea masura incat sa asigure efectivitatea normei comunitare, precum si intreaga protectie judiciara conferita de aceasta cetateanului. Efectele dreptului comunitar enumerate pana acum-aplicabilitatea directa, preeminenta, raspunderea statelor pentru incalcarea dreptului comunitar- il pun pe cel ce aplica legea in plan national in fata unor sarcini absolut noi. Acesta detine, astfel, raspunderea nu numai pentru ordinea nationala de drept ci si pentru cea comunitara. Cum trebuie judecatorul sa ia aceste lucruri in considerare? Dat fiind faptul ca ordinea comunitara de drept este o ordine noua, judecatorul trebuie sa stie sa interpreteze si aceasta ordine de drept. Astfel spus, el trebuie sa decida ca orice judecator din orice alt stat membru.

TESTE GRILA

1. Conform proiectului Pactului Paneuropean al diplomatului Coudenhove Kalergi, Organele federatiei erau:a)- Consiliul, cuprinzand cate un reprezentant al fiecarui stat, cu drept de vot; b)- Adunarea, insumand delegati ai parlamentelor sau institutiilor analoage; c)- si Curtea federala, care examina conflictele intre statele federate, decizand totodata in ceea ce priveste conflictele dintre autoritatile federale si guvernele statelor federate. 2. Initiativa constituirii CECA(CECO) i-a apartinut lui: a)- Jean Monnetb)- Robert Schumanc)- Alex Briand3. Tratatul de la Paris(CECA, CECO) a fost semnat de :a) – Belgia, Franţa, Germania, Italia,Luxemburg şi Olanda ;b)- Belgia, Franţa, Germania, Italia,Luxemburg şi Marea Britanie;c)- Belgia, Franţa, Germania, Italia,Luxemburg şi Spania;4. In 1957 s-au semnat:a)- cele două Tratate de la Roma – cel prin care se înfiinţa Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi tratatul Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM);b)- Tratatul de la Paris(CECO) ; c)- Tratatul de la Paris(CECA)5. Uniunea europeana cuprinde in prezent :a)- 27 de ţări;b)- 25 de tari;c)- 6 tari.6. Cate extinderi au avut loc in Uniunea Europeana:a)- 5;b)- 6;c)- 77. Procesul de adâncire a intregrării europene (sau integrarea pe verticală) a demarat în anii ’50 şi are în vedere următoarele aspecte:a)- creşterea progresivă a obiectivelor comune, pe care statele membre decid să le realizeze împreună, prin extinderea ariilor politicilor comune;b)- întărirea caracterului supranaţional al Comunităţii, prin utilizarea extensivă asistemului de vot majoritar (în locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelulConsiliului), prin care sunt reprezentate interesele naţionale ale fiecărui stat membru,precum şi prin întărirea rolului Parlamentului European (unde sunt directreprezentaţi cetăţenii europeni);c)- unificarea economica si monetara

8. Prin Actul unic european au fost introduse următoarele inovaţii:a)- instituţionalizarea formală a Consiliului European (format din şefii de stat sau deguvern şi de preşedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabilpentru stabilirea direcţiilor de dezvoltare ale Comunităţii;b)- introducerea sistemului de vot al majorităţii calificate în cadrul Consiliului, pentruadoptarea acelor deciziilor care au în vedere finalizarea pieţei interne, politica socială,coeziunea economică şi socială şi politicii cercetării;c)- întărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilorlegislative de cooperare şi a necesităţii acordului PE pentru deciziile privind aderareade noi state membre şi acordurile de asociere;d)- înfiinţarea Tribunalului Primei Instanţe , alături de Curtea Europeană de Justiţie(CEJ);e)- creşterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetareştiinţifică, coeziune economică şi socială;f)- stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pieţei interne (noţiunea de „piaţă internă” fiind mai puternică decât cea de „piaţă comună”, implicând nu numairealizarea celor patru libertăţi – libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie aserviciilor, libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a capitalului – ci şiimplementarea a noi politici şi a coeziunii economice şi sociale).9. Conform Tratatului de la Maestricht, dimensiunea comunitara cuprindea:a)- Cetăţenia europeană;b)- Libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalului;c)- Politici comunitare;d)- Uniunea economică şi monetară.10. Tratatul de la Maastricht modifică Tratatul de la Roma al CEE şi creează Comunitatea Europeană, subliniind astfel caracterul său extins, ce depăşeşte marginile integrării economice. Aceste modificări sunt reprezentate de:a)- continuarea extinderii rolului Parlamentul European, în special cu referire la aprobarea nominalizărilorComisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitor subiecte, Parlamentul European îşi împarte prerogativele cu Consiliul);b)- continuarea extinderii gamei politicilor comune (educaţia şi formarea profesională,reţelele trans-europene, politica industrială, dezvoltarea cooperării, protecţiaconsumatorului) şi întărirea altor politici comune deja existente (politica socială,coeziunea economică şi socială, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, politica demediu);c)- crearea cetăţeniei europene: toţi cetăţenii statelor membre pot circula şi se pot stabili în alte state membre;dreptul de a alege şi de a participa în alegerile municipale şi pentru Parlamentul European în statul membru de rezidenţă, indiferent de naţionalitate; protecţie diplomatică şi consulară din partea ambasadei unui alt stat membru pe teritoriul unui stat terţ şi în care statul membru naţional nu estereprezentat; dreptul de a trimite petiţii Parlamentului European şi de a se adresa Mediatorului European(Ombudsmanului european);d)- instituirea uniunii economice şi monetare: convergenţa politicilor economică şimonetară a statelor membre, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) şi la

înfiinţarea Băncii Centrale Europene (BCE).11. Tratatul de la Maastricht stabileşte şi o formă sistematică de cooperare între statele membre), în domeniul justiţiei şi afacerilor interne – aspectele acoperite de această politică şi reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt:a)- oferirea de azil politic;b)- emigraţia;c)- lupta împotriva fraudei şi dependenţei de droguri;d)- cooperarea judiciară în chestiuni civile şi penale;e)- cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea terorismului;f)- alte tipuri de delicte internaţionale.12. Tratatul de la Amsterdam amendează atât Tratatul CE, cât şi Tratatul UE, iar printre elementele de noutate aduse sun tinstituţionalizarea cooperării sporite, prin care este combinată nevoia unei continue integrări (existentă în unele state membre) cu nevoia respectării dorinţei altor state membre de a nu fi implicate în anumite politici comune (în domeniul cărora vor să îşi păstreze suveranitatea naţională); acest sistem poate fi aplicat în domeniile de activitate ale celor trei piloni, cu următoarele condiţii:a- să aibă în vedere promovare obiectivelor UE şi să fie aplicat ca o ultimăvariantă;b- să nu pună în pericol “acquis-ul comunitar” sau drepturile, obligaţiile şiinteresele state membre neparticipante;c- să se refere la majoritatea SM şi să fie deschis tuturor celorlate SM, în oricemoment.13. Principiul unei Europe „cu două viteze” a fost aplicat încă dinainteadobândirii unui caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnării: 1) Acordului Schengen (în 1985, numai de către Belgia, Franţa, Germania, Luxemburgşi Olanda); 2) Cartei Sociale (Marea Britanie refuzând semnarea, în 1993, a angajamentului de armonizare a politicilor sociale, însă fiind incluse reguli cu caracter relativ şi obligatorii pentru celelate state membre); 3) uniunii economice şi monetare(la care nu au aderat Danemarca, Suedia şi Marea Britanie).14. Prin Tratatul de la Maestricht, dimensiunea comunitară a UE a fost întărită sub următoarele aspecte:a)- crearea de politici comune de ocupare a forţei de muncă: SM vor considerapromovarea ocupării forţei de muncă drept o chestiune de interes comun şi îşivor coordona acţiunile în cadrul Consiliului –acesta din urmă elaborând anualun set „Direcţii de ocupare a forţei de muncă”, ce vor fi urmărite deguvernele statelor membre în adoptarea politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă;b)- mai mult, Consiliul poate emite recomandări guvernelor naţionale prinmajoritate calificată şi poate adopta – în co-decizie cu Parlamentul – măsuri depromovare a acţiunilor inovatoare în domeniul ocupării;c)- integrarea conţinutului Cartei Sociale în Tratat, odată cu semnarea acesteia decătre Marea Britanie;d)- extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate (excluziuneasocială, sănătatea publică, lupta împotriva fraudei);

e)- extinderea listei drepturilor civice ale cetăţenilor europeni;f)- întărirea politicii de mediu, a politicii de sănătate şi a politicii de protecţie aconsumatorului.15. Conform Tratatului de la Maestricht, sistemul PESC a fost întărit cu privire la:a)- posibilitatea dezvoltării de strategii comune pentru acţiunile de politicăexternă ale staelor membre;b)- introducerea principiului „abţinerii constructive”, prin care se permite unuistat membru să se abţină de la votul în Consiliu, fără a bloca o decizie unanimă; astfel,respectivul stat membru nu este obligat să aplice decizia, dar trebuie să accepteobligativitatea acesteia pentru Uniune şi trebuie să se abţină de la orice acţiunece poate veni în conflict cu acţiunile UE bazate pe decizia în cauză;c)- înfiinţarea unei Unităţi de Planificare şi Avertizare,responsabilă cumonitorizarea evoluţiilor externe şi cu avertizarea referitoare la evenimente şisituaţii ce pot afecta securitatea UE;d)- oferirea poziţiei de „Înalt Reprezentant pentru probleme de PESC”Secretarului General al Consiliului, responsabil pentru asistarea PreşedenţieiUniunii în probleme referitoare la PESC şi pentru sprijin în formularea,pregătirea şi implementarea deciziilor politice de către Consiliu; „ÎnaltulReprezentant” poate purta discuţii politice cu părţi terţe, în numele Consiliuluişi la cererea Preşedenţei;e)- includerea „misiunilor Petersberg” în Tratatul UE, cu scopul de a sublinia căla baza priorităţilor de acţiune ale UE stă dorinţa comună de a apărasecuritatea europeană prin acţiuni de ajutor umanitar şi de restaurare a păcii.16. Principalele aspecte cuprinse în Tratatul de la Nisa sunt:a)- schimbările instituţionale din cadrul procesului de extindere: deşi, pentru noile SM,numărul de locuri în PE, numărul voturilor alocate în cadrul Consiliului şi pragurileaplicabile în cadrul procedurii majorităţii calificate vor fi determinate prin tratatele deaderare, Tratatul de la Nisa stabileşte noi reguli, ce au în vedere o Uniune cu 27 demembri;b)- două inovaţii majore privind procesul de decizie: - extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie prin vot cu majoritatecalificată în cadrul Consiliului, pentru probleme în care anterior deciziile erauluate prin consens (de exemplu, facilitarea libertăţii de circulaţie a persoanelor,cooperarea judiciară pe probleme civile, încheierea de acorduri internaţionaleîn domeniile comerţului, serviciilor şi aspectelor comerciale ale proprietăţiiindividuale – cu unele excepţii, etc.); - extinderea procedurii co-deciziei la noi chestiuni, ce privesc: crearea destimulente pentru combaterea discriminării, cooperarea judiciară pe problemecivile, măsuri specifice de sprijin industrial, acţiuni de coeziune desfăşurate înafara Fondurilor Structurale, statutul partidelor politice europene şi aspectelegate de imigraţie, de acordarea de vize şi de azil;c)- revizuirea sistemului de cooperare, prin realizarea următoarelor modificări: - numărul minim de SM necesare pentru propunerea unei clauze întărite decooperare este 8, ceea ce înseamnă că după a cincea extindere nu va reprezentamajoritatea statelor membre; - înlăturarea posibilităţii utilizării dreptului de veto cu privire la cooperarea

strânsă în domeniile aflate sub incidenţa primului şi celui de-al treilea pilon şiînlocuirea acesteia cu dreptul statelor membre de a supune problema Consiliului European, care poate decide prin majoritate calificată (mai mult, dacă problema aparţineunuia din domeniile în care se aplică procedura co-deciziei, este necesaracordul PE); - introducerea posibilităţii de stabilire a unei „cooperări strânse” în domeniulPESC, în scopul implementării de acţiuni sau poziţii comune (dar exceptândchestiunile cu implicaţii militare sau care ţin de problema securităţii);d)- introducerea unui instrument de prevenire în cadrul procedurii - procedură ce dejapermite Consiliului European să facă publică orice încălcare serioasă şi persistentă adrepturilor fundamentale de către un SM – instrument ce dă posibilitatea suspendăriiunor drepturi ale statului în cauză;17. Principalele aspecte cuprinse în Tratatul de la Nisa sunt:a)- dezvoltarea capacităţii militare a UE, prin crearea unor structuri politice şi militarepermanente şi prin încorporarea, în cadrul Uniunii, a atribuţiilor de management alcrizei corespunzătoare Uniunii Europei Occidentale. Comitetul Politic şi deApărare este organismul ce poate primi autorizare din partea Consiliului pentru a luadeciziile potrivite în cadrul pilonului al doilea, în vederea asigurării controlului politicşi conducerii strategice a operaţiunilor de management al crizei.b)- înfiinţarea „Eurojust” în domeniul cooperării judiciare pe probleme de criminalitate;Eurojust reprezintă o unitate formată din magistraţi, a căror sarcină este de a contribuila coordonarea autorităţilor naţionale responsabile cu procedurile din domeniu;c)- extinderea sprijinului comunitar în noi sectoare de activitate, pentru acţiunile SM dindomeniile politicii sociale, a educaţiei şi formării profesionale; este vorba despre lupta acesteia, a fost infiinţat un Comitet de Protecţie Socială - organ consultativ, cusarcina de a promova cooperarea între statele membre şi Comisia Europeană.18. Principalele reforme ale Uniunii Europene sunt urmatoarele:a)- Consolidarea diverselor tratate existente într-un singur document: ConstituţiaEuropeană;b)- UE dobândeşte personalitate juridică;c)- Carta drepturilor fundamentale este încorporată în Constituţie.18. Principalele reforme ale Uniunii Europene sunt urmatoarele:a)- Stabilirea unui Preşedinte al Consiliului European, în scopul de a asiguracontinuitatea, vizibilitatea şi coerenţa reprezentării UE atât pe plan intern, cât şi peplan extern;b)- Reducerea numărului comisionarilor europeni, în scopul de a permiteoperaţionalitatea Comisiei într-o Uniune cu 25 de SM (sau chiar mai multe);c)- Introducerea funcţiei de Ministru de Externe al UE;d)- Acordul asupra unei clauze de solidaritate pentru sprijin reciproc în caz de dezastresau atacuri teroriste.20. Principalele reforme ale Uniunii Europene sunt urmatoarele:a)- Recunoaşterea „Eurogrup” ca un organism independent, cu dreptul de a îşi alegepreşedintele („Dl. Euro”) pe o perioadă de doi ani.b)- Utilizarea sistemului de vot cu majoritate calificată ca procedură standard de decizieîn cadrul Consiliului şi simplificarea sa;c)- Adoptarea procedurii co-decizie ca procedură legislativă standard.

21. Prin Tratatul de Maestricht s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale comunitatilor Europene si s-a recurs la o mai buna sistematizare. Ne referim in acest caz la dispozitiile privind libera circulatie a:a)- marfurilor;b)- persoanelor;c)- capitalurilor; d)- serviciilor. 22. Prin Regulamentul nr.2679/98 din 7 decembrie a Consiliului s-au stabilit cateva reguli privind functionarea pietei interne in relatie cu libera circulatie a marfurilor intre statele membre atunci cand sunt in cauza obstacole la aceasta circulatie care pot fi atribuite unui stat membru, daca ele implica o actiune sau o inactiune din partea acestuia, care poate constitui o incalcare a art.30-36 din Tratat si care:a)- duc la o serioasa afectare a liberei circulatii a marfurilor, impiedicand, intarziind sau deviind importurile in, exporturi din sau transportul printr-un stat membru;b)- cauzeaza importante pierderi persoanelor implicate;c)- necesita actiunea imediata in scopul impiedicarii oricarei continuari, cresteri sau intensificari a afectarii sau pierderii in cauza.23. Cele patru libertati fundamentale prevazute in Dreptul Comunitar(in tratate) sunt urmatoarele:a)- libera circulatie a marfurilor;b)- libera circulatie a persoanelor;c)- libera circulatie a capitalurilor; d)- libera circulatie a serviciilor. 24. Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unui uniuni vamale care sa priveasca:a)- toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent; b)- adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte; c)- eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent intre statele membre. 25. In sensul art.30(28) si urmatoarele, termenul”masuri”(cu efect echivalent) inseamna:a)- legi;b)- regulamente;c)- prevederi administrative;d)- practici administrative;e)- si toate instrumentele emanand de la o autoritate publica, inclusiv recomandari.26. Intre cele mai importante prevederi, actiuni sau practici administrative pot fi mentionate:a)- stabilirea de preturi maxime sau minime, chiar temporar;b)- restrictiile asupra productiilor si investitiilor daca vor duce la o reducere a posibilitatii de export;c)- legislatia privind originea sau denumirea marfurilor, ori compozitia ambalajelord)- verificari si inspectii duble; 27. Intre cele mai importante prevederi, actiuni sau practici administrative pot fi mentionate:

a)- masuri nationale privind cumpararea;b)- “grandfather clauses”;c)- practici administrative dezavantajand importul si(sau) exportul; d)- legislatia privind anumite marfuri:margarina, produsele alcoolice;e)- legislatia nationala agricola si privind pescuitul si legislatia mediului afectand unele marfuri.f)- practicile privind marcile, inventiile, indicatiile de provenienta sau denumirea de origine;28. O exceptie importanta de la principiul de baza mentionat la art.30, in sensul ca” prevederile art.28 si 29 nu vor impiedica prohibitii asupra importului, exportului sau marfufurilor in tranzit justificate pe motive de:a)- moralitate publica, ordine publica sau securitate publica;b)- protectia sanatatii si vietii oamenilor, animalelor si plantelor;c)- protectia tezaurelor nationaleposedand valoare arheologica, istorica sau aritistica;d)- ori protectia proprietatii industriale si comerciale…”29. Libera circulatie a lucratorilor implica, sub rezerva limitarilor pe motive de ordine publica, secutitate publica ori sanatate publica, patru coordonate, potrivit parag.3 al art.39:a)- acceptarea ofertelor de angajare intr-adevar facute;b)- deplasarea in mod liber pe teritoriul statelor membrec)- sederea intr-un stat membru pentru scopul de angajare potrivit prevederilor ce carmuiesc angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament ori actiune administrativa;d)- ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei dupa ce a fost angajat in acest stat, sub rezerva conditiilor care sunt cuprinse in Regulamentele de implementare elaborate de Comisie. 30. Libera circulatie a lucratorilor este ingradita numai in doua situatii, strict delimitative, care pot constitui exemplu:- in primul rand, art.39 C.E. nu se va aplica angajarilor in serviciul public(parag.4);- in al doilea rand libera circulatie a lucratorilor poate fi limitata( restransa, ingradita) pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica;- in primul rand, art.30 nu se va aplica angajatilor din serviciul public(parag.1) 31. Din punct de vedere al domeniului de aplicare material(art.2) Regulamentul Parlamentului si Consiliului nr.883/2004 din 29 aprilie 2004 se aplica tuturor legislatiilor relative la domeniile de securitate sociala care privesc:a)- prestatiile de boala;b)- prestatiile de maternitate si paternitate asimilate;c)- prestatiile de batranete;d)- prestatiile de invaliditate;32. Din punct de vedere al domeniului de aplicare material(art.2) Regulamentul Parlamentului si Consiliului nr.883/2004 din 29 aprilie 2004 se aplica tuturor legislatiilor relative la domeniile de securitate sociala care privesc:a)- prestatiile de supravietuitor;b)- prestatiile in caz de accidente de munca si de boli profesionale;c)- prestatiile de somaj;d)- prestatiile de prepensionare;

e)- prestatiile familiale;f)- prestatiile de deces.33. Sunt excluse din sfera de aplicatie a Regulamentului Parlamentului si Consiliului nr.883/2004 din 29 aprilie 2004:a)- asistenta sociala si medicala;b) - prestatiile in favoarea victimelor de razboi si a consecintelor acestuia;c)- prestatiile de invaliditate.34. Au fost considerate obstacole la libera circulatie a capitalurilor intre statele membre:a)- obligatia de adepune in pastrare la o banca titlurile straine;b)- obligatia de ainscrie o ipoteca in registrul funciar in moneda nationala;c)- refuzul de a corda beneficiul unei exonerari fiscale pentru dividentele pentru actiuni, platite de catre societatile care isi au sediul in celelalte state membre;d)- atunci cand un stat membru adopta si mentine in vigoare reguli nationale care: - interzic dobandirea de catre investitorii din alte atate membre a mai mult de un numar de actiuni la unele intreprinderi nationale; - impun acordarea de catre stat a autorizatiilor pentru dobandfirea posesiei unor actiuni la unele intreprinderi nationale peste un nivel specificat. 35. Un stat membru nu isi indeplineste obligatiile prevazute de art.56 atunci cand mentine in vigoare reguli nationale care dau statului membru dreptul la o actiune specifica(de aur) intr-o companie petroliera, in conformitate cu care sunt atasate acestei actiuni urmatoarele drepturi:a)- un drept de autorizare prealabila de catre state daca unele plafoane cu privire la detinatorii de actiuni sau de drepturi de vot sunt depasite ;b)- un drept de a se opune oricarei decizii de a se cesiona sau a se afecta ca garantie majoritatea capitalului diverselor filiale ale companiei;c)- un drept de creditor.36. Conform art.73(57)C.E parag.1 prin aceasta dispozitie nu este afectata aplicarea fata de aceste tari a restrictiilor existente la 31 decembrie 1993 in virtutea dreptului national sau a dreptului comunitar in ceea ce priveste circulatia capitalurilor cu destinatie sau provenind din tarile terte implicand:a)- investitii directe, inclusiv investitii imobiliare;b)- autorizarea, prestarea de servicii financiare;c)- sau admiterea de titluri pe pietele de capitaluri.37. Sunt considerate servicii(art.50 alin.1) acele servicii care sunt in mod normal furnizate contra unei remuneratii, in masura in care ele nu sunt carmuite de prevederile privind libertatea de circulatie a marfurilor, capitalului si persoanelor, si ele includ, in special:a)- activitati cu caracter industrial;b)- activitati cu caracter comercial;c)- activitati cu caracter mestesugaresti(artizanale);d)- ori activitati profesionale(liberale). Sunt considerate servicii:- activitatile din cadrul sistemului de educatie nationala; - activitatile de leasing;

- activitatile privind operarea aparatelor de jocuri de noroc, indifrent daca ea este sau nu separata de activitatile privind fabricarea, importul sau distribuirea acestor aparate;- transmiterea semnalelor de televiziune, radio, inclusiv cele de natura publicitara, e.t.c.39. S-ar putea considera ca principiile care stau la baza competentelor intre institutiile comunitare, ar putea fi urmatoarele:a)- principiul atribuirii de competente;b)- principiul echilibrului institutional;c)- principiul autonomiei institutiilor;d)- principiul cooperarii loiale.40. Institutiile comunitare se bucura de autonomie, avand posibilitatea de a dispune in mod liber in urmatoarele domenii:a)- posibilitatea de a-si adopta regulamentul interior;b)- posibilitatea de a-si organiza propria functionare interne baza regulamentelor adoptate, in scopul realizarii sarcinilor ce le-au fost incredintate prin tratate;c)- posibilitatea de a-i desemna functionarii comunitari, acestia fiind numiti de fiecare institutie pe baza propriilor reguli stabilite, privind statutul acestora;d)- posibilitatea de stabilire a sediului-cu respectarea prevederilor tratatului in baza caruia functioneaza.41. Potrivit noilor reglementari, statele membre care isi propun sa instaureze intre ele o cooperare mai stransa pot recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de tratate, cu conditia ca aceasta cooperare sa indeplineasca anumite conditii:a)- sa respecte principiile tratatelor si cadrul institutional unic al Uniunii;b)- sa tinda sa favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, sa apere si sa serveasca interesele sale;c)- sa nu fie utilizata decat in ultima instanta, atunci cand obiectivele tratatelor nu ar putea fi atinse aplicand procedurile pe care ele le prevad;42. Potrivit noilor reglementari, statele membre care isi propun sa instaureze intre ele o cooperare mai stransa pot recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de tratate, cu conditia ca aceasta cooperare sa indeplineasca anumite conditii:a)- sa priveasca cel putin majoritatea statelor membre;b)- sa nu afecteze realizarile comunitare, nici masurile luate in baza altor dispozitii ale tratatelor;c)- sa nu afecteze competentele, drepturile si obligatiile statelor membre care nu iau parte:d)- sa fie deschisa tuturor statelor membre si sa le permita participarea in orice moment sub rezerva respectarii deciziei initiale ca si a deciziilor luate in acest cadru.43. Alegerile parlamentare se desfăşoară la nivel de atate membre, pe bază de sisteme diferite, astfel:a- la nivel regional : Marea Britanie, Italia şi Belgia;b- la nivel naţional: Franţa, Spania, Danemarca;c- sistem mixt: Germania.44. Din punct de vedere al organizării, Parlamentul European are următoarele structuri:a)- Preşedinte – reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiileinternaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului şi sedinţele interne;

b)- Birou parlamentar - organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cu problemele administrative, organizatorice şi de personal;c)- Conferinţa preşedinţilor – organ politic al Parlamentului, constituit din PreşedinteleParlamentului şi preşedinţii grupărilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi aşedinţelor plenare, fixarea calendarului activităţilor desfăşurate de organismeleparlamentare şi stabilirea competenţei comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum şi anumărul membrilor acestora.45. Din punct de vedere al organizării, PE are următoarele structuri:a)- Comitete – organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi sunt împărţite încomitete permanente (17), comitete temporare (6) – vezi Anexa 2 - şi comiteteparlamentare mixte – ce menţin relaţiile cu parlamentele ţărilor candidate;b)- Secretariat – 3 500 de funcţionari ce lucrează în serviciul PE;c)- Comisie.46. Rolul Parlamentului în cadrul Uniunii Europene are în vedere:a)- examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul deMiniştri), prin procedura de co-decizie;b)- aprobarea (şi monitorizarea) bugetului UE;c)- exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii UE, cu posibilitatea de a înfiinţacomisii de anchetă;c)- aprobarea acordurilor internaţionale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi state membre şi acordurile comerciale sau de asociere între UE şi alte ţări.47. Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:a)- procedura de co-decizie – Parlamentul împarte puterea legislativă cu Consiliul;b)- procedura de aviz conform – acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte legislative;c)- procedura de cooperare – Parlamentul poate influenţa deciziile Consiliului prin dreptul de a aduce amendamente propunerilor acestuia – această procedură a fost limitată, în urma Tratatului de la Amsterdam, la câteva situaţii ce privesc uniunea economică şimonetară;d)- procedura de consultare – Parlamentului îi este cerută o opinie, ce este fundamentată de unu din comitetele sale;48. Tratatul de la Nisa a adus următoarele modificări privind funcţionarea Parlamentului European:a)- fixarea numărului de locuri la 732;b)- extinderea procedurii de co-decizie;c)- extinderea rolului de co-legislator, prin acordarea dreptului de a înainta acţiuni Curţii de Justiţie (cu aceleaşi condiţii ca şi celelalte instituţii).49. Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:a)- înlocuirea preşedinţiei prin rotaţie cu alegerea unui preşedinte pe o perioadă de cinci ani(eventual prin două mandate de 2,5 ani);b)- preşedenţia consiliilor specifice (cu excepţia celui pentru afaceri externe) va fi acordată SM, prin rotaţie, pe o perioadă de un an.c)- numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.50. Comisia Europeană este constituită 20 de comisari25 (2 comisari pentru fiecare din cele 5 SM mari şi câte unul pentru cele 10 SM mici), cu un mandat de 5 ani, reprezentând interesele UE şi nu al SM din care provin şi aleşi după cum urmează:

a)- Consiliul nominalizează un candidat la preşedinţia Comisiei;b)- Parlamentul European aprobă nominalizarea;c)- Consiliul alcătuieşte o listă cu candidaţi pentru funcţia de comisari, de comun acord cu preşedintele desemnat;d)- lista este supusă aprobării PE;e)- odată lista aprobată, comisarii sunt numiţi de către Consiliu.51. Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:a)- schimbarea componenţei Comisiei începând cu anul 2009, după cum urmează:preşedinte, ministru de afaceri externe/vice-preşedinte şi 13 comisari aleşi pe baza unuisistem de rotaţie între SM (până în 2009, fiecare SM va fi reprezentat de un comisar);b)- crearea, în cadrul Comisiei, a funcţiei de ministru al afacerilor externe;c)- numirea comisarilor de catre Parlamentul European:52. Tratatul de la Nisa a adus o reformă majoră în cadrul CEJ, cele mai importante aspecte ale acesteia fiind:a)- flexibilitate crescută în privinţa adoptării statutului CEJ, care poate fi acum amendat de Consiliu – pe bază de unanimitate şi la cererea Curţii însăşi sau a Comisiei;b)- aprobarea regulilor de procedură ale Curţii de către Consiliu se face acum prin majoritate calificată;c)- prin decizia unanimă a Consiliului şi în urma ratificării parlamentelor naţionale,soluţionarea disputelor referitoare la drepturile de proprietate industrială intră subjurisdicţiea CEJ;d)- o mai bună împărţire a atribuţiilor între CEJ şi Tribunalul Primei Instanţe, rezultânddegrevarea CEJ.a Europeană şi persoanele fizice sau juridice, ca şi pe cele adminstituţiile53. Rolul Comitetului Economic si social(CES) este:a)- de a oferi consultanţă Parlamentului, Consiliului şi Comisiei în procesul de luare adeciziei;b)- de a asigura o mai mare implicare a societăţii civile în iniţiativa europeană şi de apromova dialogul social;c)- de a întări rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările ne- membre ale UE.54. Activitatea CR reflectă trei principii de bază ale activităţii UE:a)- principiul subsidiarităţii: UE nu trebuie să îşi asume sarcini ce se potrivesc mai bineadministraţiilor naţionale, locale sau regionale;b)- principiul proximităţii: toate nivelurile de guvernare trebuie să aibă drept scop apropierea de cetăţeni, printr-o organizare corespunzătoare a activităţii lor;c)- principiul parteneriatului: colaborarea şi implicarea în procesul de decizie a autorităţilor de la nivel european, naţional, regional şi local, în vederea realizării unei guvernări europene solide.55. BEI este un organism cu personalitate juridică şi independenţă financiară şi are sediul la:a)- Luxemburg;b)- Strasbourg;c)- Bruxelles;d)- Haga;56. Activitatea BEI se desfăşoară pe baza unui document strategic, numit “Planul Operaţional

Corporativ”, ale cărei priorităţi operaţionale sunt:a)- sprijinirea dezvoltării regionale şi a coeziunii economice şi sociale pe teritoriul Uniunii;b)- implementarea iniţiativei “Inovarea 2000”;c)- protecţia mediului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;d)- pregătirea ţărilor în curs de aderare pentru integrarea în UE;e)- întărirea ajutorului comunitar de dezvoltare şi a politicii de cooperare în ţările partenere.57. Obiectivele Sistemului european de banci centrale sunt:a)- definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro;b)- derularea operaţiunilor externe;c)- păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre;d)- promovarea unui sistem eficient de plăţi.58. Dreptul comunitar primar este constituit din:a)- Cele trei Tratate care au pus bazele Comunitatilor europene; b)- Actele si Tratatele care le modifica, completeaza si adapteazal c)- Cutuma comunitara59. Consituie Tratatele si actele modificatoare:a)- actele prin care s-au pus bazele institutiilor comune: Conventia cu privire la anumite institutii comune, semnata si intrate in vigoare in acelasi timp cu Tratatele de la Roma; Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica pentru Comunitati si Protocolul unic cu privire la imunitati si privilegii, semnate la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 si intrtate in vigoare la 1 iulie 1967;b)- ,,Tratatele bugetare”, cu privire la cresterea puterii financiare a Parlamentului European, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie 1970(intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie 1975(intrat in vigoare la 1 iunie 1977);c)- Decizia din 21 aprilie 1970, cu privire la inlocuirea contributiilor financiare prin resursele proprii comunitatilor, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1971, inlocuita prin Decizia din 31 decembrie 1994; d)- Decizia din 20 septembrie 1976, cu privire la alegerea reprezentantilor Adunarilor prin sufragiu universal direct, intrata in vigoare la 1 iulie 1978;e)- Actele de aderare care adapteaza si completeaza tratatele anterioare.60. Tratate ,,compozite” sunt urmatoarele:a)- Actul unic european, semnat la Luxemburg si la Haga, la 17 si 28 februarie 1986 si intrat in vigoare la 1 iulie 1987;b)- Tratatul asupra Uniunii europene, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993;c)- Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si intrat in vigoare la 1 mai 1999;d)- Tratatul de la Nisa, semnat la e)- Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 200761. Actele juridice comunitare obligatorii sunt:a)- regulamentul;b)- directiva;c)- decizia 62. Actele juridice comunitare facultative sunt:

a)- recomandarile;b)- avizele;c)- directivele63. Regulamentele sunt de doua tipuri: a)- de baza; b)- de executare;c)- directe

64. Care sunt caracterele directivei?a)- directiva este un act care,,leaga”, asadar un act obligatoriu la fel ca regulamentul si decizia(spre diferenta de recomandare si aviz);b)- directiva, asemanator cu decizia individuala si spre deosebire de regulament, nu este obligatorie decat pentru destinatarii pe care ii desemneaza. Asadar, directiva este un act individual(recomandarea CECO nu este obligatorie decat pentru statul sau statele membre ori intreprinderile carora li se adreseaza).c)- directiva nu este dotata- spre deosebire de regulament- decat cu forta normativa limitata, ceea ce inseamna ca obligatia pe care ea o creeaza in sarcina statelor membre priveste doar,,rezultatul de atins” si lasa statelor membre ,,competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele”65. Directiva se clasifica in:a)- directiva de baza ;b)- directiva de executie ;c)- directiva de implementare66. Asa-numitele acte interne sunt constituite din:a)- regulamente de organizare si functionare a organelor sau instutiilor;b)- statute;c)- regulamente financiare, 67. Actele sui generis sunt constituite din:a)- hotarari cu caracter general;b)- rezolutii;c)- declaratii;d)- concluzii;e)- programe de actiune;f)- comunicari ale Comisiei;g)- acorduri inter-institutionale. 68. Elementele procesului cutumiar sunt urmatoarele:a)- cutuma trebuie sa constituie o practica generala;b)- cutuma sa fie relativ indelungata si uniforma;c)- cutuma sa fie considerata de catre state ca exprimand o regula de conduita cu forta juridica obligatorie.69. Raportul dintre cele doua sisteme de drept-drept comunitar si dreptul intern al statelor membre- este reprezentat de cele doua conceptii doctrinare existente in materie: a)- teoria monista; b)- teoria dualista;c)- teoria Schuman70. Romania a devenit membra a Uniunii Europene in anul:

a)- 2005;b)- 2007;c)- 200471. In ce an a avut loc ultima extindere a Uniunii Europene?a)- 2004;b)- 2007;c)- 2005

GLOSAR Distribuţia locurilor în Parlamentul European şi echilibrarea voturilor în Consiliul Uniunii Europene, conform Tratatului de la NisaState Membre Locuri în ParlamentulEuropean Echilibrarea voturilor înConsiliul UEGermania 99 29Marea Britanie 72 29Franţa 72 29Italia 72 29Spania 50 27Polonia 50 27România 33 14Olanda 25 13Grecia 22 12Cehia 20 12Belgia 22 12Ungaria 20 12Portugalia 22 12Suedia 18 10Bulgaria 17 10Austria 17 10Slovacia 13 7Danemarca 13 7Finlanda 13 7Irlanda 12 7Lituania 12 7Letonia 8 4Slovenia 7 4Estonia 6 4Cipru 6 4Luxemburg 6 4Malta 5 3TOTAL 732 345

COMITETE PARLAMENTAREComitete permanente:Nr. crt. Acronim Domeniu de activitate1 AFET Afaceri externe, drepturile omului, politica de securitate şi de

apărare comună2 BUDG Buget3 CONT Control bugetar4 LIBE Drepturile şi libertăţile cetăţenilor, justiţie şi afaceri interne5 ECON Probleme economice şi monetare6 JURI Probleme legale şi piaţă internă7 ITRE Industrie, comerţ exterior, cercetare şi energie8 EMPL Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale9 ENVI Mediu, sănătate publică şi protecţia consumatorului10 AGRI Agricultură şi dezvoltare rurală11 PECH Pescuit12 RETT Politică regională, transporturi şi turism13 CULT Cultură, tineret, educaţie, mass-media şi sport14 DEVE Dezvoltare şi cooperare15 AFCO Afaceri constituţionale16 FEMM Drepturile femeii şi egalitatea de şanse17 PETI PetiţiiComitete temporareNr.crt. Acronim Domeniu de activitate1 FIAP Febra aftoasă2 GENE Genetică umană şi alte tehnologii noi ale medicinii moderne3 ECHE Sistemul de intercepţie ECHELON4 ESB2 Monitorizarea acţiunilor întreprinse la recomandarea BSE5 ESB1 Cercetare a BSE (encefalopatia spongiformă la bovine)6 TRAN Cercetare a regimului de tranzit comunitar

Abţinerea constructivă: procedura care permite unui stat membru să se abţină de la vot în Consiliul de Miniştri, în materie de politică externă şi de securitate comună, fără a bloca o decizie a cărei adoptare necesita unanimitate. Această posibilitate a fost introdusă prin Tratatul de la Amsterdam, în noul Articol 23 al Tratatului Uniunii Europene. Dacă abţinerea constructivă este însoţită de o declaraţie oficială, SM în cauză nu este obligat să aplice decizia, dar trebuie să accepte faptul că aceasta reprezintă un angajament al Uniunii. În consecinţă, SM trebuie să se abţină de la orice demers care ar putea să contravină acţiunii întreprinse de Uniune în baza deciziei respective. Acquis-ul comunitar: numit şi patrimoniul comunităţii, este un corp de drepturi şi obligaţii care uneşte Statele Membre ale UE. Se compune din principiile şi obiectivele politice ale tratatelor, legislaţia care pune în aplicare tratatele şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie, declaraţiile şi rezoluţiile UE, măsurile privind politica externă şi de securitate comună şi cele privind justiţia şi afacerile interne, precum şi tratatele internaţionale ale UE şi cele bilaterale ale Statelor Membre. Asistenţa de pre-aderare: suportul financiar oferit de UE ţărilor în curs de aderare pentru adaptarea acestora la standardele UE în vederea armonizării legislaţiei lor cu cea comunitară. Se compune din

trei instrumente financiare principale: Phare (pentru infrastructura administrativă şi sistemul juridic), Sapard (pentru agricultură) şi ISPA (pentru transport şi mediu). Cooperare (procedura de): procedură de decizie ce a fost introdusă prin Actul Unic European.Ea conferă Parlamentului European o influenţă mai mare asupra procesului legislativ, prin intermediul unei a doua lecturi a propunerilor Comisiei. De la intrarea în vigoare a Tratatului UE, această procedură a fost aplicată în special în următoarele domenii: transporturi, combaterea discriminării, implementarea Articolului 101 (fondurile Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale ale statelor membre), Fondul Social, învăţămant profesional, reţele transeuropene, coeziune economică şi socială, cercetare, mediu înconjurator, cooperare pentru dezvoltare, sănătate şi protecţia muncii (Articolul 138), Acordul de Politică Socială etc. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, aplicabilitatea procedurii cooperării a fost considerabil redusă în favoarea procedurii de co-decizie. În prezent, procedura de cooperare se mai aplică numai în câteva domenii ale uniunii economice şi monetare. Co-decizia: procedură de decizie (Articolul 251 al Tratatului CE, fostul Articol 189b) ce a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht. Ea permite Parlamentului European să adopte instrumente legislative împreună cu Consiliul de Miniştri. În practică, aceasta a dus la sporirea puterilor legislative ale Parlamentului în următoarele domenii: libera circulaţie a forţei de muncă, dreptul de stabilire a reşedinţei, serviciile, piaţa internă, educaţia (măsuri stimulative), sănătatea (măsuri stimulative), protecţia consumatorului, reţelele trans-europene (linii directoare), mediul înconjurător (program general de acţiune), cultura (măsuri stimulative) şi cercetarea (program cadru). Tratatul de la Amsterdam a simplificat procedura de co-decizie, care astfel a devenit mai rapidă, mai eficientă şi mai transparentă. În plus, ea a fost extinsă la noi domenii cum ar fi excluderea socială, sănătatea publică şi combaterea fraudei. Consiliul Europei: organizaţie internaţională înfiinţată în 1949 cu scopul de a proteja şi promova valorile comune precum şi dezvoltarea economică şi socială a ţărilor din Europa. Consiliul Uniunii Europene: una dintre instituţiile Uniunii Europene. Se compune din miniştrii Statelor Membre responsabili cu chestiunile aflate pe agenda de lucru: afaceri externe, agricultură, industrie, transport, etc. EURATOM: înfiinţată în acelaşi timp cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) prin Tratatul de la Roma, având menirea de a elabora o politică comună de utilizare a energiei atomice în scopuri paşnice. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO): înfiinţată în 1951 prin Tratatul de la Paris cu scopul de a crea o piaţă comună în sectorul cărbunelui şi oţelului.

Consiliul European: termen folosit pentru a descrie întâlnirile regulate ale şefilor de stat sau de guvern ai Statelor Membre. Statutul său oficial a fost conferit prin Tratatul de la Maastricht. Se întruneşte de cel puţin două ori pe an, iar preşedintele Comisiei Europene participă ca membru cu drepturi depline. Menirea sa este de a da Uniunii impulsul necesar pentru dezvoltare şi pentru definirea liniilor directoare ale politicii generale. Este una dintre instituţiile UE. Comunitatea Europeană (CE): noul nume al Comunităţii Economice Europene (CEE) atribuit odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht (1993). Comunitatea Economică Europeană (CEE): Comunitate înfiinţată în 1957 prin Tratatul de la Roma, având ca obiectiv principal crearea unei Pieţe Comune pentru Statele Membre. De-a lungul anilor, activităţile s-au extins către alte domenii, astfel că CEE şi-a pierdut caracterul sectorial. Tratatul de la Maastricht a luat act de această nouă dimensiune, subliniind că este nu numai o organizaţie economică, ci şi una cu dimensiune politică. Pilonii Uniunii Europene: cei trei piloni ai Tratatului UE sunt:- primul pilon – dimensiunea comunitară, compusă din aranjamentele stabilite prin Tratatele celor trei comunităţi (CE, CECO, EURATOM), ex. cetăţenia europeană, politicile comune, UEM, etc- al doilea pilon – politica externă şi de securitate comună- al treilea pilon – cooperarea poliţiei şi a justiţiei în combaterea criminalităţii Schengen (Acord şi Convenţie): Acordul semnat în 1985 de către cinci state (Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda), prin care hotărăsc să introducă treptat libera circulaţie a persoanelor prin eliminarea controlului la frontiere. Convenţia de la Schengen, semnată în 1990 de către aceleaşi cinci state, prevede mecanisme şi garanţii pentru punerea în practică a liberei circulaţii a persoanelor. Din 1999, Acordul, Convenţia şi instituţiile care le pun în aplicare au devenit parte a acquis-ului comunitar. Uniunea Economică şi Monetară (UEM): procesul prin care politicile economice şi monetare ale Statelor Membre se armonizează în scopul introducerii monedei unice. Uniunea Europeană (UE): organizaţie înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht, care se compune din cele trei comunităţi (CE, CECO, EURATOM), integrate cu o Politică Externă şi de Securitate Comună şi o Politică de Cooperare în Justiţie şi Afaceri Interne. Statele Membre (SM) ale UE: Italia, Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Suedia, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Cehia, Polonia, Malta, Cipru, Slovenia, Slovacia, Bulgaria si Romania.

Acte privind cooperarea in domeniul privat

1. Regulamentul (CE) nr.1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privindprocedurile de insolventa

a. Regulamentul(CE) nr.1348/2000 al Consiliului din 29 mai privind modificarea si comunicarea in statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila si comerciala

b. Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala.

c. Regulamentul (CE) nr.1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea intre instantele statelor membre in domeniul obtinerii de probe in materie civila si comerciala.

d. Regulamentul (CE) nr.1496/2002 al Comisiei din 21 august 2002 de modificare a anexei I (normele de competenta interne prevazute la articolul 3 aliniatul 2 si articolul 4 aliniatul 2 ) si a anexei II (lista instantelor judecatoresti si a autoritatilor competente) la Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala.

e. Directiva nr.2003/3/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de imbunatatire a accesului la justitie in litigiilr transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime commune privind asistenta judiciara acordata in asemenea litigii.

f. Regulamentul (CE) nr.2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in material raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1347/2001.

g. Regulamentul (CE) nr.805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind creearea unui titlu executoriu European pentru creantele necontestate.

h. Regulametul (CE) nr.2245/2004 al Comisiei din 27 decembrie 2004 de modificare a anexelor I, II, III si IV la Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie civila si comerciala.

i. Regulamentul (CE) nr.1869/2005 al Comisiei din 16 noiembrie 2005 de inlocuire a anexelor la Regulamentul (CE) nr.805/2004 al Parlamentului European si Consiliului privind creearea unui titlu executoriu European pentru creantele necontestate.

j. Regulamentul (CE) nr.694/2006 al Consiliului din 27 aprilie 2006 de modificare a listelor privind procedurile de insolventa, procedurile de lichidare si lichidatorii din anexele A, B si C la Regulamentul (CE) nr.146/ 2000 privind procedurile de insolventa.

Acte privind cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala

1. Actiunea comuna 98/699/JAI din 3 decembrie 1998 adoptata de Consiliu in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana privind spalarea banilor, identificarea, urmarirea, inghetarea sau sechestrarea si confiscarea instrumentelor si a produselor infractiunii.

2. Actiunea comuna 98/733/JAI din 21 decembrie 1998 adoptata de Consiliu in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind incriminarea participarii la o organizatie criminala in statele membre ale Uniunii Europene.

3. Decizia-cadru a Cosiliului 2001/220/JAI din 15 martie 2001 privind statutul victimelor in cadrul procedurilor enale.

4. Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiului din 26 iunie 2001 privind spalarea banilor, identificarea, urmarirea, inghetarea, sechestrarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunii.

5. Decizia-cadru 2002/475/Jai a Consiliului din 13 iunie2002 privind combaterea terorismului.

6. Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul European de arestare si procedurile de predare intre statele membre.

7. Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane.

8. Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea coruptiei in sectorul privat.

9. Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea in Uniunea Europeana a ordinelor de inghetare a bunurilor sau probelor.

10. Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatarii sexuale a copiilor si a pornografie infantile.

11. Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despagubirea victimelor infractionalitatii.

12. Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispozitiilor minime privind elementelor constitutive ale infractiunilor si sanctiunile aplicabile in domeniul traficului illicit de droguri.

13. Decizia-cadru 2005/2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor si a bunurilor avand legatura cu infractiunea.

14. Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a sanctiunilor financiare.

15. Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce pentru hotararile de confiscare.

LISTA DE ACRONIME:BEI Banca Europeană de InvestiţiiBCE Banca Centrală EuropeanăCEA Comunitatea Europeană de ApărareCEC Curtea Europeană de ConturiCECO Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi OţeluluiCEE Comunitatea Economică EuropeanăCEJ Curtea Europeană de JustiţieCES Comitetul Economic şi SocialCR Comitetul RegiunilorCIG Conferinţa InterguvernamentalăEURATOM Comunitatea Europeană pentru Energie AtomicăJAI Justiţie şi Afaceri Interne

NATO Organizaţia Tratatului Atlanticului de NordOCEE Organizaţia pentru Cooperare Economică EuropeanăPE Parlamentul EuropeanPESC Politica Externă şi de Securitate ComunăSM State MembreUE Uniunea EuropeanăUEO Uniunea Europei Occidentale

RASPUNSURI CORECTE TEST GRILA

1. abc 2.ab 3.a 4.a

5.a 6.b 7.ab 8.abcdef

9.abcd 10.abcd 11.abcdef 12.abc

13.abc 14.abcdef 15.abcde 16.abcd

17.abc 18.abc 19.abcd 20.abc

21.abcd 22.abcd 23.abcd 24.abc

25.abcde 26.abcd 27.abcdef 28.abcd

29.abcd 30.ab 31.abcd 32.abcdef

33.ab 34.abcd 35.ab 36.abc

37.abcd 38.bcd 39.abcd 40.abcd

41.abc 42.abcd 43.abc 44.abc

45.ab 46.abc 47.abcd 48.abc

49.abc 50.abcde 51.ab 52.abcd

53.abc 54.abc 55.a 56.abcde

57.abcde 58.abc 59.abcde 60.abcde

61.abc 62.ab 63.ab 64.abc

65.ab 66.abc 67.abcdefg 68.abc

69.ab 70.b 71.b

Bibliografie:Drept comunitar-parte generala- prof.univ.dr.Augustin Fuerea, ed.All Beck, 2006, BucurestiInstitutii Europene- prof.univ.dr.Augustin Fuerea, ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005Dreptul integrarii europene-Tratat elementar-prof.univ.dr.Victor Duculescu- ed. Lumina Lex, Buc.2003Manualul Uniunii Europene- prof.univ.dr. Augustin Fuerea, ed.Universul Juridic, Bucuresti 2004Tratat de drept comunitar-Octavian Manolache, ed.C.H.Beck, editia a 5, Bucuresti 2006G.Lyon-Caen- Droit social internationale europeen, Dalloz 1991Sistemul institutional al Uniunii Europene- dr. Nicoleta Diaconu, ed.Lumina Lex, Bucuresti 2001Droit institutionnel l”Union Europenne”-Boulouis. Ed.5, Montchestein 1996Jurisprudenta comunitara-prof.univ.Marin Voicu, ed.Lumina Lex, Bucuresti 2005 “The functioning of the Institutions” – Reflection paper prepared by the Convention Secretariat and approved by the Praesidium, Bruxelles: 2003 (CONV 477/03)“Draft Treaty Establishing a Constitution for Europe”, European Covention: July 2003 (CONV 850/03)Jurnalul Oficial al Uniunii EuropeneCarta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, partea a doua a Constituţiei Uniunii Europene, ediţia on-line 2007Constituţia Uniunii Europene, ediţia on-line 2007Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, texte introduse în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europen , varianta on-line 2007www.mae.ro