Cap I Notiunea de doctrine juridice. Apartenenta disciplinei doctrine juridice la sist. stiintei dr.

Se spune c trim din ce n ce mai mult sub imperiul dreptului, c instituiile sale juridice se succed n viaa noastr ca un cortegiul nesfrit de cnd ne natem i pn murim. Instituiile juridice nu au aprut ns dintr-o dat n tiina dreptului pentru c ele sunt rezultatul cristalizrii gndirii juridice. Instituiile juridice nu apar din eter pentru c reprezint rezultatul unui process de acumulare i de refundamentare nentrerupt a teoriilor, curentelor care stau la baza lor. Au existat n literatura de specialitate trei mari preocupri i anume: 1) Cea legat de definirea dreptului sau ceea ce se cheam ontologie juridic (de la grecescul ontos care nseamn existen. 2) A doua preocupare este cea legat de izvoarele dreptului i se numete metodologie juridic. Vine de la grecescul methodos care nseamn cale, drum. 3) Este o preocupare legat de stabilirea valorilor dreptului cunoscut sub numele de axiologie juridic de la grecescul axios care nseamn valoare. Care n concret nseamn studiul principiile care guverneaza continutul dreptului. 1. Definiia doctrinelor juridice are trei mari accepiuni cristalizate n literatura de specialitate: A) Izvor de drept: opiniile emise asupra dreptului de ctre specialist. B) Sensul obinuit al termenului doctrin care nseamn opinia asupra unei chestiuni particulare. C)Termenul de doctrine (plural). Acesta este sensul care ne intereseaz pentru c ansamblul sau totalitatea opiniilor, teoriilor curente emise de autori cu privire la fenomenul juridic. Trebuie s facem ns o distincie ntre doctrina clasic tradiional i cea modern. Doctrina clasic a fost centrat numai pe studiul textelor legale. Autorii au cutat s explice, s interpreteze sensul legii. Preocuparea a fost numai de a arta ce este dreptul. Doctrina modern a aprut n secolul al XX-lea i este preocupat s pun n discuie probleme noi de drept nelimitndu-se doar la studiul textelor legale. Astfel c a

aprut o nou categorie de doctrin i anume nota sau comentariul de jurispruden. 2. Locul i rolul doctrinelor juridice n sistemul tiintei dreptului Trebuie analizate dou categorii de relaii: a) Relaia doctrine juridice teoria general a dreptului. Dac teoria general a dreptului este preocupat de studiul dreptului pozitiv, adic de studiul dreptului actual n vigoare descrie i sintetizeaz fenomenul juridic actual, doctrinele juridice nu reprezint doar o simpl descriere a curentelor i teoriilor juridice care au stat la baza formrii dreptului (i care stau la baza formrii dreptului) pentru c n cadrul lor se emit judeci de valoare cu privire la aceste teorii. Astfel, docrinele se consider c reprezint o completare i o continuare fireasc a teoriei dreptului, accentul fiind ns pus pe analiz fa de sintez. b) Doctrinele juridice i filosofia (filosofia dreptului). Trebuie s facem o distincie ntre filosofia dreptului elaborat de filosofi i filosofia dreptului a juritilor. Filosofia dreptului a filosofilor este o filosofie aplicat n sensul c se aplic dreptului principiile generale ale filosofiei clasice. Filosofia dreptului a juritilor este fondat pe experiena juridic. n ceea ce privete doctrina juridic, aceasta nu reprezint o cronologie sau o istorie a principalelor coli de drept pentru c ele arat evoluia dreptului, fiind emise interpretri i judeci de valoare asupra colilor de drept. Rolul docrinelor juridice - n primul rnd contribuie la nelegerea i altor discipline. Pentru c ofer soluii pentru instituiile juridice de ramur, fundamenteaz concepte generale care apoi sunt particularizate de tiintele de ramur. Nu i pierd din importan pentru c teoriile nu au fora legii i nici pe cea a jurisprudenei. - Principiile sunt adeseori preluate de legiuitor sau de practica judiciar, ceea ce arat c au implicit rolul de a contribui la crearea dreptului. - Au rolul de a potena valoarea celorlalte izvoare de drept, in special legea si jurisprudenta

Pentru a defini dreptul trebuie ns s inem cont de doctrina juridic pentru c ea este cea care asigur accesul la sursele dreptului. 3. Obiectul de studiu Obiectul doctrinelor juridice const n principal n studiul critic al principiilor care fundamenteaz sistemul tiintei dreptului. Doctrinele juridice nu nseamn doar o niruire a colilor de drept pentru c nu se rezum doar la descrierea concepiilor acestora, ci emit i judeci de valaore. Totui apelul la metoda istoric este important pentru c fiecare coal de drept ncearc s-i impun teoriile sale ca fiind singurele adevrate din punct de vedere tiinific. Dreptul nu s-a format dintr-o dat, ci pe etape marcate de concepia esenial a unei sau a unor coli de drept. Astfel c vom face o prezentare din antichitate i pn astzi a principalelor coli juridice, dar n fapt a acelor coli care reprezint momente sau etape fundamentale, de baz n formarea dreptului. 4. Scopul disciplinei Dac teoria general a dreptului arat ceea ce este dreptul , s-l descrie i s-l sintetizeze n concepte juridice fundamentale, doctrinele juridice arat i ceea ce trebuie s fie dreptul . Sistemul tiinei dreptului este fundamentat de principiile i docrinele formulate de colile de drept. Iar scopul acestui studiu al sistemului tiinei dreptului este acela de a pune n eviden geneza instituiilor juridice. Instituiile juridice nu au aprut din eter, ci ele se fundamenteaz pe anumite terorii, curente, interpretri tiinifice care arat evoluia lor n timp. Se mai spune n literatura de specialitate ca doctrinele juridice au ca scop i a explica mai bine dreptul pozitiv fr a intra pe trmul teoriei generale clasice a dreptului, pentru c n cazul lor explicaiile sunt formulate prin apelul la metoda istoric. 5. Disciplina n nvmntul juridic. A fost introdus de cteva decenii n universitile europene. Sunt denumite Theorie du droit sau Legal theory n Frana, Germania, Marea Britanie, Italia, SUA. La noi s-a inserat aceast disciplin dup revoluie, pn atunci au fost inserate contribuiile colilor de drept pe parcursul problemelor ridicate

de teoria dreptului. De ase ani este introdus i n Romnia ca disciplin distinct.

CAP II Dreptul i justiia n antichitate Sunt dou mari momente importante: Grecia Antic i Roma Antic.

1. Grecia AnticA. Definiia dreptului n antichitate au fost mai muli filosofi greci preocupai de studiul dreptului, dar ne vom opri numai asupra concepiei juridice a lui Platon i a lui Aristotel.

Platon a avut preocupri legate n principal de definiia dreptului. Elspunea c este important s definim termenul. La el, definiia dreptului este legat de dou noiuni. Pe de o parte, noiunea de just i n al doilea rnd noiunea de rost al juristului n societate. Just este neles tot ceea ce ine de a fi corect, de a fi rezonabil, iar rolul juristului este mult mai extins de ceea ce nelegem astzi pentru c juristul nu se limiteaz doar la aplica legea. Platon subliniaz c o lege injust nu poate fi considerat drept. Justiia are rolul de a da fiecruia ceea ce este al su. Scopul legii, n concepia lui Platon, l reprezint virtutea pentru c legea nu trebuie s fie altceva, spunea el, dect o sum a virtuilor. n ceea ce privete obiectul de reglementare al legii, acesta l reprezint proprietatea, succesiunile contractele i bunele moravuri, spune el. El folosete termenul de dikaion pentru a defini dreptul, dar acest termen nseamn n fapt dou lucruri: drept i justiie. Astfel, n viziunea lui, dreptul are ca misiune central educaia. Dreptul are rolul de a civiliza, de a disciplina comportamentul uman n societate prin faptul c nu las la libera apreciere a fiecruia ce comportament trebuie s adopte n relaiile sociale. Ceea ce este nsa interesant n concepia lui Platon este faptul c dreptul nu este un ansamblu de norme juridice pozitive. Scopul lui nu l reprezint mbogirea individual sau general i nici ordinea sau securitatea juridic. Pentru c dreptul are ca scop i virtutea prin care se urmrete att civilizarea comportamentului uman, ct i sancionarea sau disciplinarea acestuia. n concluzie, la Platon, dreptul nu se difereniaz de moral. Se considera c este de neconceput ca o lege s nu urmareasc virtutea, aprarea virtuilor. Prin urmare, asimilarea dreptului cu morala era absolut fireasc pentru c se afirma c legiuitorul nu

poate prescrie o conduit ca fiind obligatorie fr ca acea conduit s fie expresia unei valori morale.

Aristotel. Aceleai preocupri legate de definiia dreptului le regsim i laAristotel. Justiia n concepia sa reprezint un concept cheie esenial pentru a putea defini dreptul. Justiia este considerat o virtute universal care include toate celelalte virtui. Aristotel face o clasificare a justiiei. Justiia este distributiv (reglementeaz raporturile dintre membrii cetii i are ca scop distribuirea bunurilor, a sarcinilor publice, a onorurilor; justiia distributiv anticipeaz ramura dreptului public) i comutativa (care reglemeteaz raporturile dintre particulari. S-a spus c anticipeaz ramura dreptului privat). Aceast clasificare st la baza distinciei ntre dreptul public i dreptul privat. Justiia la el este diferit de morala. El spune c justiia nu trebuie confundat cu morala. n concluzie, nu orice lege, spune Aristotel, este i lege juridic. Folosete de asemenea termenul de dikaion ca i Platon prin care este de acord c se nelege att sensul de drept ct i cel de justiie, dar n concepia lui Aristotel au semnificaii diferite. Sau sunt sensuri diferite pentru c la el justiia insemna un echilibru ntre membrii cetii, iar dreptul privete raporturile ntre cetenii. B. Izvoarele dreptului Din sensul termenului de dikaion il folosim pe sensul de drept, pentru ca are sensul de lege, dar este lege numai ceea ce este relevat de oamenii de arta, printr-o stiinta speculativa. Platon .Metoda lui platon este fondata pe natura pentru ca in centru trebuie sa se plaseze ceea ce vine din lumea exterioara, obiectiva, omul este o fiinta subiectiva. Rolul de legiuitor il are numai filozoful. Filozoful, pentru asi indeplini aceasta misiune, trebuie sa aiba o pregatire complexa, pentru a putea vedea ideile. Astfel, in conceptia lui, filozoful vede ideea de justitie si ideea de drept, lege prin revelatie divina, dar acest lucru presupune un proces de purificare. Nu oricine poate avea acces la cunoasterea dreptului ci numai filozoful, dar si acesta la randul lui trebuie sa parcurga un proces de initiere si de purificare in sensul de detasare de problemele de zi cu zi ale lumii. Prin urmare, in conceptia lui, legile vin de la zei, prin urmare dreptul nu este creat de om, ci este dat acestuia, revelat filozofului care apoi transmite monarhului, sefului statului si acesta mai departe le transmite poporului. De aceea se spune ca, la el, izvorul principal este religia. Dreptul are un caracter ideal, nu este restrans de morala, dar nu este un drept natural. Nu trebuie confundat cu legile naturale.

Aristotel La aristotel intalnim 2 surse, izvoare de drept: 1. Dreptul natural, e imuabil, ne precede noua si ne va supravietui, care consta in legile naturale, obiective ale firii. 2. Legile scrise ale statului El spune ca elaborarea dreptului o face pe etape. 1. studiul naturii, moment intelectual. In Politica, intalnim elemente de drept constitutional, pentru ca este preocupat de studiul regimului politic si spune ca cel mai echilibrat regim politic se afla intre aristocratie si democratie. 2.Al doilea moment al dreptului: observarea dreptului natural, dreptul natural este dedus din principii: fie apriori, al ratiunii practice, fie din definitii abstracte ale naturii umane. Se considera in literatura de specialitate ca aceasta conceptie anunta dreptul comparat si sociologia juridica. C. Teoria legilor pozitive Platon. Dreptul are caracter normativ, este obligatoriu de urmat, se adreseaza tuturor. Insa, in ceea ce priveste legile statului, acestea trebuie sa fie exigente, iar acest lucru este posibil de realizat pentru ca sunt edictate de un filozof care are puterea absoluta si rolul de legiuitor. Initial, Platon se declara impotriva legii scrise, deoarece considera ca legea scrisa, datorita formulelor sale, impiedica aplicarea ei si distribuirea justitiei. Ori justitia este cea care asigura echilibrul social. Justitia este menita sa dea satisfactie cetatenilor. Insa el nu este de acord initial, spune ca legea scrisa afecteaza justitia, dauneaza asigurarii echilibrului social. Orice lege scrisa se dovedeste injusta cu ocazia aplicarii ei, se observa usor lacunele pe care le are. Platon spune ca exista 3 tipuri de guvernamant: monarhia, aristocratia si democratia, fiecare degenerand in tiranie, oligarhie, demagogie. Ceea ce este important este ca formuleaza principiul legalitatii, care are loc central si devine favorabil legii scrise. Pentru a putea asigura principiul legalitatii, este necesar ca statul sa elaboreze legi scrise, deci isi schimba conceptia initiala. Prin urmare, in doctrina lui, legea vine de sus, de la divinitate, nu de la popor, legile sunt revelate filozofului de catre divinitate care dicteaza apoi ansamblul de legi. Emite si cateva principii de tehnica legislativa, in sensul ca legile trebuie sa aiba un preambul si apoi textul propriu zis. Intr-un fel

accepta ca legile scrise sunt bune, dar ca nu sunt altceva decat o copie proasta a justitiei perfecte. Toti trebuie sa se supuna legilor, sustine idea obedientei fata de lege, judecatorii fac aplicarea legii. Din aceasta conceptie s-a formulat principiul principele este absolvit de lege, Princeps legibus solutus est. Aristotel. Subliniaza necesitatea legilor scrise ale statului, dar spune ca in elaborarea acestor legi trebuie sa plecam de la observarea naturii, a realitatilor exterioare. Din acest punct de vedre, dreptul are un obiect de cercetare care este bazat pe dialectica si observatie. In conceptia lui Aristotel, exista 2 moduri de creare a legilor scrise: o cu ajutorul legiuitorilor prudenti o cu ajutorul impartialitatii legiuitorului (nu a judecatorului). Legiuitorul trebuie sa fie prudent in relgementarea actelor normative. Puterea legislativa sau judecatoreasca: este detinuta de (aristocrati) cel care conduce afaceri publice, in sensul ca trebuie sa fie o persoana cu situatie materiala destul de buna, si sa beneficieze de un anumit respect (conteaza situatia pe care o are). Legile au puteri limitative: legile au valoare normativa, in sensul ca le putem considera obligatorii de numai daca ele corespund unui just natural legea este inteligenta fara pasiune. (intr-o lege trebuie sa gasim mintea legiuitorului, dar nu pasiunea lui). Legile trebuie sa emane de la autoritatile competente. Dar, Aristotel admite si alte surse ale dreptului scris, spune ca pot lua nastere si datorita CUTUMEI, JURISPRUDENTEI sau emanand DIRECT DE LA POPOR. Rezulta ca legea scrisa emisa de stat isi pierde din autoritate fiind admise si alte surse ale legii.

2. Roma AnticaA.Influenta greaca si principiile dreptului roman B.Cicero A. Influenta greaca si principiile dreptului roman sunt preluate in special din doctrina lui Platon si Aristotel si doctrina stoicismului. Platon Stoicismul grec a dat nastere stoicismului roman, numai ca stoicismul roman este considerat mai mult o doctrina morala decat juridica. Si romanii au preluat doctrina filozofului rege. Filozoful (inteleptul cetatii) la

romani, sta retras, separat de cetate, nu se implica in sarcinile publice si nu-l intereseaza scopul dreptului. In ceea ce priveste conceptia despre drept, romanii preiau conceptia greaca, potrivit careia exista o lege universala naturala care isi are originea sau sursa in ratiunea universala, iar o parte a ei se regaseste in constiinta fiecarui om. Acesta conceptie morala va determnina continutul dreptului roman clasic. Dreptul natural isi pierde din amploare. Este vorba despre acel drept imuabil, furnizat de divinitate, iar institutiile juridice nu mai sunt considerate permanente pentru ca ele au o sursa istorica si nu provin din dreptul natural, ele sunt rezultatul interventiei omului, nu mai pot fi considerate niste constante. Se spune, in literatura de specialitate, ca stoicismul i-a deturnat pe juristii romani de la dreptul natural, pentru ca accentul se pune acum pe textul pozitiv, sau pe legile in vigoare si pe rationamentul deductiv . Juristii romani sunt preocupati de elaborarea concreta a legilor si nu se mai inspira din legile naturale. Doctrina lui Platon a dat nastere la 2 principii: 1. Quod principi placuit, legis habet vigorem (ceea ce place principelui are forta de lege) 2. Princeps legibus solutes est (principele este absolvit de legi). Legea nu mai este doar o transcriere a dreptului natural, ci este vointa principelui. Al 2-lea principiu arata ca el nu trebuie sa se supuna legilor pe care le edicteaza. Neoplatonismul din Imp Roman a sustinut idea unui drept autoritar in forma legislativa. Aristotel Doctrina lui Aristotel a influentat conceptul de justitie, romanii agreand formula suum cuique tribuere, care inseamna a da fiecaruia ceea ce este al sau. Crearea si interpretarea dreptului respecta doctrina lui Aristotel, pentru ca se recurge la texte, tinand insa cont fie de traditia jurisprudentiala fie de actele pretorului sau ale senatului. Modificarea textelor: in numele echitatii, prin confruntarea opiniilor sau a scolilor de drept. Justul: isi are originea in dreptul natural, in natura lucrurilor; rezulta ca regula de drept nu se poate crea decat plecand de la ceea ce este just.

Izvoarele dreptului Izvorul principal nu este legea scrisa, ci natura in sensul de lege naturala. Dreptul clasic roman este in special opera doctrinei. Legile nu sunt ierarhizate cum propune Aristotel. B. Cicero Este influentat de scepticism si pune accentul pe jurisprudenta.A formulat noi obligatii: obligatia de a respecta in fiecare om, fie si sclav, ratiunea, umanitatea, sinceritatea, pietatea in raporturile de familie.

Legea naturala(baza dreptului scris al statului) Definitie: ratiunea dreapta acordata naturii, raspandita in constiinta fiecarui om. Este o lege veritabila, constanta si eterna. Definitia este fundamentata pe doctrina greaca. Dreptul, in conceptia lui, nu este rezultatul vointei libere, ci este dictat de natura. Dreptul nu se fondeaza pe o pura pozitivitate(nu putem sa ne limitam la a considera dreptul doar ceea ce este la un moment dat in vigoare), pentru ca ar rezulta ca, in anumite cazuri, si legile tiranilor ar fi drept. Jus naturale: jus gentium = stabileste relatiile reciprice dintre popoare, este fondat pe nevoi comune. Jus civile = dreptul pe care il are fiecare popor in particular. Paradox: Cicero, desi recunoaste necesitatea dreptului natural, sustine ca acesta poate fi imbunatatit cu ajutorul legiuitorului, opera legiuitorului poate avea sensul de a tempera exigentele justitiei si ale ratiunii naturale pure. Ideea dreptului natural comun tuturor oamenilor a ajuns sa fie transformata treptat intr-un principiu de drept, iar sursa acestui principiu se afla in stoicism si este agreata de majoritatea juristilor romani. Fundamentele dreptului se gasesc in natura lucrurilor Jus naturale: legat de aequitas, de unde rezulta tratamentul egal al lucrurilor; ajuta la formularea principiilor generale. Unul din principii fiind oamenii sunt egali si liberi in mod natural. Exceptia o face sclavia, care era fireasca datorita existentei lui jus gentium. Jus gentium: concept propriu romanilor Jus naturale: concept de traditie greaca, preluat de la romani, in special de Cicero. Un concept interesant este conceptul de cetatenie.

Trebuie facuta o distinctie de ordin istoric: 1) pana la codificare: cetatenia romana nu aparea in prim plan, nu prezenta importanta, decat atunci cand se punea problema dobandirii sau pierderii cetateniei. 2) dupa codificare, care insemnat unificarea tuturor legilor, cetatenia romana a devenit mai mult un statut social, de unde rezulta 2 consecinte: a) cetatenia este exclusiva, in sensul ca nimeni nu poate fi cetatean a 2 sau mai multe cetati. b) buna functionare a cetatii romane presupune o egalitate a drepturilor intre cetateni, aceasta consecinta fiind dezvoltata de Cicero. Egalitatea intre cetateni: o egalitate juridica in fata legii civile si o egalitate politica in fata functiilor legislative si executive. Egalitatea politica: aparitia privilegiilor care au influentat dreptul public dar si dreptul privat; apare ereditatea obligatorie in exercitarea unor profesii; in dreptul penal, din cauza privilegiilor apare inegalitatea intre pedepsele si procedura aplicabila. Concluzie: cetatenia roman = un statut social superior diferentiat, neunitar, aflandu-se la baza distinctiei dreptului public de dreptul privat. Michel Villey: cetatenia este un statut social caruia dreptul ii da o forma juridica.

Capitolul III

Formarea dreptului modern

SECTIUNEA I Rolul crestinismului in formarea

dreptului. Evul MediuA.B.

Doctrina juridica a Sfantului Augustin Conceptia despre drept si lege a Sfantului Toma d`Aquino

Doctrina juridica a Sfantului Augustin Exista 3 probleme pe care le vom aborda: 1. Teoria legilor profane (Teoria dreptului pozitiv) 2. Continutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului 3. Teoria statuluiA.

1. Teoria legilor profane Doctrina Sf. Augustin este caracterizata de viziunea crestina asupra lumii. Toata conceptia sa juridica are la baza teoria crestina. Sf. Augustin

sublineaza ca trebuie sa facem o distinctie in cadrul sistemului legislativ intre legea divina si legea omeneasca (=profana). Teoria legii profane are la baza 2 principii: a) Legile profane nu sunt juste b) Desi injuste, legile profane trebuie respectate (ideea obedientei fata de lege) Critica toate institutiile statului (sociale, militare, judiciare, ale administratiei). El spune, de asemenea, ca dreptul nu poate fiinta decat daca este just. Justitia: a da fiecaruia ceea ce este al sau, insa nu poate fi numita justitie cea care nu Il are in centru pe Dumnezeu, Autorul si Stapanul tuturor lucrurilor, precum si onoarea si respectul pe care I le datoram. Astfel, justitia romana este injusta, pentru ca nu are la baza credinta crestina, iar unde nu exista justitie, nu exista nici drept. Dreptul nu este ceea ce stabilesc oamenii. Sf. Augustin ramane fidel doctrinei traditionale a filosofiei clasice juridice greco-romane, si considera ca dreptul este ceea ce este just. Creeaza conceptul de jus humanum = legile cetatii terestre, dar nu este decat o facilitate de limbaj (institutiile profane nu sunt deloc drept). Dar trebuie sa dam Cezarului ceea ce este al Cezarului; prin urmare, legile profane trebuie respectate de catre crestini. Justificarea acestei idei: Pe de o parte, legile ajuta la pacea cetatii, se inscriu in realizarea unor anumite ordini, o anumita pace. Exista mai multe grade de pace: pace perfecta, superioara si paci inferioare. Pacea perfecta, superioara este divina, este numai cea asigurata de o justitie perfecta, crestina. Pacile inferioare asigura o ordine provizorie, ca cea a cetatii terestre. Legile statului nu pot asigura decat o astfel de pace inferioara. Pe de alta parte, supunandu-ne legilor umane, ne supunem implicit unui plan divin, pentru ca aceste legi au rostul lor in planul lui Dumnezeu, nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu. Doctrina Sf. Augustin este diferita de tot ceea ce se afirmase pana atunci in epoca, si este distincta de dreptul natural si apropiata de pozitivismul juridic (promoveaza notiuni, ca ordinea publica, respectarea legilor pozitive). 2. Continutul dreptului. Teoria izvoarelor dreptului

Pentru a explica continutul dreptului trebuie aratat sensul notiunii de justitie, care este diferit de cel din antichitate. Astfel, justitia nu mai inseamna egalitate ci caritate, generozitate, gratuitate. Trasaturile justitiei crestine: 1. Justitia crestina are caracter subiectiv. Justitia crestina, fiind o justitie de caritate, contine reguli imprecise care se aplica diferit. Justitia este informulabila, ea nu poate fi adevarata decat daca are la baza credinta in Dumnezeu. 2. Justitia crestina are ca scop perfectiunea. Ea nu admite realizarea niciunui interes personal. Sfantul Augustin sustine ideea proprietatii private, dar si a proprietatii comune, obstesti, prin punerea in comun a bunurilor de catre crestini, in special calugari reafirmarea dreptului natural, justitia devine comunitara. Proprietatea privata nu-si are izvorul in dreptul divin. 3. Lipsa sanctiunii: element de esenta pentru dreptul crestin, el nu poate sanctiona si nu poate fi sanctionat pe pamant. Important: dreptul crestin poate coexista in armonie cu dreptul laic, terestru, trecator. Explicatie: a) Faptul ca nu au puncte comune, nu inseamna ca trebuie sa se opuna unul altuia. Dreptul crestin pune accent pe indepartarea omului de cele materiale, terestre, iar Dreptul laic (pozitiv) este preocupat de lucrurile trecatoare (este preocupat de acele elemente care prezinta importanta in viata omului la un moment dat, si anume: libertatea noastra, familie, statut social, bunuri, etc.). Dreptul crestin ofera o viziune de ansamblu asupra valorilor eterne pentru organizarea si functionarea societatii. b) Pentru un crestin, intre respectarea legii divine si legea laica, conteaza legea divina. Nu are importanta ce dispune legea laica (de exemplu, pentru un crestin, chiar suprimarea propriei vieti de catre justitie, nu are importanta daca el a respectat legea divina). Legea laica poate fi mentinuta. IZVOARELE DREPTULUI: 3 categorii de legi care releva ce inseamna justitia dreptul natural (legea naturala); legea lui Moise; legea lui Hristos. 1. Dreptul natural Ne ajuta sa cunoastem ceea ce este just si modul de functionare a justitiei. Sf. Augustin nu este un adept al dreptului natural, ci al dreptului crestin. Conceptia sa este ca Dumnezeu a impus o ordine in natura, iar justitia oamenilor nu ar trebui decat sa execute decat aceasta ordine naturala.

Era bun inainte de caderea in pacatul originar; este numit de Sf. Augustin legea paganilor, lex gentium. Crestinii au acces la justitie pe alte cai. 2. Legea lui Moise: pare paradoxal ca Sfantul Augustin considera legea mozaica o sursa a dreptului, pentru ca aceasta este diferita de legea crestina. Justificare: aceasta provine de la Dumnezeu, a fost data direct de catre Dumnezeu in mainile lui Moise, dar o considera adecvata acelui timp, fiind depasita de legea crestina. 3. Legea lui Hristos (legea crestinilor, legea noua): singura capabila sa-i conduca pe oameni spre justitie si spre descoperirea sensului termenului drept, just; se regaseste in cele 4 evanghelii. In lucrarea sa De civitate dei incearca sa defineasca notiunea de just, spunand ca justul isi are baza in credinta (justus ex fide vivit = justul traieste din credinta); Credinta este principiul cunoasterii, ceea ce este valabil si pentru drept. Explicatie: inteligenta umana este prea corupta pentru a descoperi continutul justului; adevaratul drept este substituirea dreptului natural, al paganilor cu un drept sacral. Legile si cutumele nu au valoare decat daca textele divine tac: rol de lex specialia. Explicatia consta in faptul ca Hristos a spus Eu sunt Calea, Adevarul si Viata si nu traditia, cutuma sunt vesnic de urmat pentru omenire. 3. Teoria statului Statul = sa se bazeze pe legi crestine, sa pedepseasca atingerile aduse bisericii crestine, mergand pana la folosirea fortei. Legile omenesti ar trebui sa fie in concordanta cu legile crestine, dar acest lucru NU este o conditie pentru respectarea si aplicarea lor. Crestinii trebuie sa respecte legile terestre, chiar daca sunt rele. Este ideal ca ele sa fie juste, DAR justul nu poate fi cunoscut decat prin credinta si prin revelatie divina.Statul crestin trebuie sa evolueze spre

crearea unei cetati divine, care sa fie un refugiu al crestinilor. Cetatea terestra trebuie sa fie o copie a cetatii divine, dreptul omenesc devenind astfel crestin.

B. Conceptia despre drept si lege a Sfantului Toma d`AquinoDoua probleme: Noi semnificatii ale Teoriei dreptului natural Contributia crestinismului la crearea si evolutia dreptului Noi semnificatii ale teoriei dreptului natural

Dreptul natural este: diferit de legile omenesti, nu se confunda cu morala si este muabil (NU imuabil), pentru ca natura noastra umana este schimbatoare. Ar trebui ca si legile omenesti sa fie schimbatoare, pentru ca ele sunt consecintele dreptului natural.

In ceea ce priveste legile omenesti pozitive, sunt 5 aspecte: Necesitatea legii omenesti: se justifica NU prin faptul ca legea este un remediu al raului, al pacatului, ci: provine din natura umana, pe care o reflecta. Legea omeneasca are in continutul sau dispozitii nu numai represive, ci si permisive si preventive. Originea legii: este legata de regimul politic si cuprinde dispozitii pentru monarh, pentru cei bogati sau intelepti si pentru popor. (preluarea ideii lui Aristotel: legile concentreaza un maximum de virtute: leges habent maximam virtutem) Continuitatea legii: explicata tot cu ajutorul dreptului natural: orice lege omeneasca provine din dreptul natural. Legea creata de legiuitor nu este altceva decat expresia justului natural. Prin urmare, dreptul are la baza 2 elemente componente: ratiunea (dreptul deriva din stiintele naturii) vointa umana (puterea legislativa i-a adaugat dreptului stabilitate, forma scrisa rigida si precizie) Calitatile legii: legea = sa fie justa, adica sa reflecte binele comun si nu interesele personale ale legiuitorului, dar, trebuie sa fie si corespunzatoare conditiilor de spatiu si timp in conformitate cu justul natural. Autoritatea legii .Nu poate exista decat daca legea este justa, daca ea corespunde justului natural. De aici reies 2 consecinte: Daca ea este expresia a ceea ce este just, va fi inteleasa si aplicata de oameni. Daca legea este injusta, trebuie sanctionata de judecator (s-a considerat ca la Sf. Toma, autoritatea legii omenesti este conditionala). Dreptul se confunda in continuare cu conceptul de just, ca la greci si la romani, fiind un just care deriva din natura. Dreptul natural contine reguli imprecise, schimbatoare, si ofera reguli generale. Legile omenesti, pozitive ocupa locul central in cadrul dreptului natural. S-a pus insa intrebarea cum poate fi totusi aplicat dreptul natural de catre judecator. Raspuns: atunci cand legea pozitiva tace, judecatorul trebuie sa solutioneze cazul prin aplicarea acestor reguli, chiar daca sunt generale si imprecise. Contributia crestinismului la crearea si evolutia dreptului Summa theologiae (lucrare): rolul crestinismului in formarea dreptului este dublu:

o Divinitatea are rolul de a ne arata ca natura noastra umana nu este singura in Univers, ca exista o lume spirituala puternica deasupra ei. o Cunoasterea umana poate fi ajutata de revelatia divina. Dumnezeu il ajuta pe om sa descopere adevaruri rationale. dreptul are aceeasi semnificatie ca si la Aristotel, adica dreptul este obiectul justitiei. Recunoaste existenta dreptului natural, a dreptului gintilor. Dreptul pozitiv nu poate avea ca izvor decat legile omenesti, profane. Legea suprema este legea eterna, cauza suprema a tuturor lucrurilor si din care deriva totul, pentru ca ea este divina. Preceptele sale nu sunt cunoscute direct de om, ele trec in legea naturala. Legea naturala este, de altfel, sura moralei pentru om si poate fi cunoscuta de orice om, indiferent daca este crestin sau pagan. In Tratatul legilor (lucrare): legea omeneasca deriva din legea naturala, este expresia ratiunii profane.

Izvoarele dreptului: acestea sunt de origine crestina, si anume Vechiul si Noul Testament, adica legea veche si legea noua. o Scopul acestor 2 izvoare: de a ne dezvalui o dimensiune spirituala in plus, cea a existentei divinitatii.Prin divinitate ne putem salva sufletul. Mantuirea sufletului ne asigura accesul la o altfel de existenta, marcata de constanta, pentru ca este o existenta vesnica, caracterizata de Sfantul Toma ca fiind o beatitudine eterna. o Fara credinta insa, refuzand sa respectam legile divine, nu putem accede la aceasta lume noua, pe care Dumnezeu vrea sa o imparta cu noi. o Conceptia lui este pur religioasa, aparent fara nicio legatura cu dreptul. o Legea noua, legea lui Hristos, considerata cel mai important izvor de drept, este total diferita de legea umana, ea nu are continutul clasic si forma legii scrise. Explicatie: 1. Legea crestina este destinata cu adevarat celor care vor sa fie desavarsiti, nu seamana cu nimic din ceea ce inseamna lege omeneasca, ea este atipica, pentru ca presupune o revolutie interioara, o permanenta lupta pentru a ne schimba. 2. Legea crestina este o stare de spirit, pe care trebuie sa o traim in permanenta. Spre deosebire de Sf. Augustin, la Sf. Toma exista o distinctie intre legea crestina si drept (are acces oricine la el, inclusiv cei necredinciosi) Important este ca readuce in prim-plan teoria dreptului natural al antichitatii. distinctia dreptului in drept public si drept privat. Dreptul public

A sustinut teoria laica a suveranitatii statale, ceea ce a deschis calea apoi pentru separarea statului de biserica. Suveranitatea este pentru toti, in mod egal, inclusiv pentru cei necredinciosi.

Este explicata prin intermediul teoriei dreptului natural; deriva din natura, dominatia politica este naturala. Astfel, suveranitatea nu este considerata o consecinta a pacatului omenesc, un remediu. Regele este supus Papei, insa, regele, ocupandu-se mai mult de lucruri terestre, el este mai mult legat de dreptul natural. Supusii, in chestiuni materiale, trebuie sa se supuna regelui, iar in cele spirituale Papei.

Dreptul privat Caracteriat de teoria proprietatii private (dominiun).

Respinge teoria proprietatii obstesti, comunitare a crestinilor, din planul dreptului si o plaseaza in sfera moralei. Se face referire la notiunea de vanzare-cumparare, de uz, de contracte, de delict, asa cum a fost ea consacrata de dreptul roman. Institutia casatoriei are un regim mixt: juridico-religios, in sensul ca acesta are si un rol divin, de unire cu Hristos si cu biserica, de unde rezulta interdictia divortului, a poligamiei si a incestului. Concluzie: doctrina Sfantului Toma, desi tributara antichitatii, a insemnat totusi un progres al teoriei dreptului natural, reconstruind fundamentele dreptului, fara a sacrifica scopurile spirituale ale omului. Sectiunea a II-a Laicizarea dreptuluiStructur: I. II. III. IV. Teoria contractului social i teoria separaiei puterilor Concepia lui Kant cu privire la drept Drepturile inalienabile ale omului Raionalitii moderni

I. Teoria contractului social i teoria separaiei puterilor - laicizarea dreptului este marcat de mutarea centrului de interes de la Dumenezeu la om, ceea ce implic o schimbare total a teoriei asupra statului i a definiiei dreptului - n aceast epoc se spune c se trece de la superior la inferior, de la Dumnezeu la om, de la raiunea divin la raiunea uman, iar dreptul i el se

raionalizeaz, n sensul c devine cunoscut prin intermediul raiunii umane, exclusiv - sunt importante 2 aspecte: 1. influenele asupra teoriei statului - Grotius este cel care iniiaz teoria contractului social i teoria asupra statului, n conceptia sa, apariia oricrui stat este precedat de apariia unui pact ntre guvernani i popor, dar obiectul acestui contract n consituie chiar stransmiterea puterii de ctre popor guvernanilor i se stabilete forma de guvernmnd - n opinia lui, odat cu aceast transmitere a puterii, poporul i pierde dreptul i de a-i pedepsi pe guvernani i de a ... - forma pactului nu poate fi aceea a unui simplu contract intern, ci are forma tratatului internaional pentru c invoc principiul pacta sunt servanda, sau principiul forei obligatorii a contractelor internaionale - acest pact are valoare definitiv, nu poate fi modificat ulterior dup placul guvernanilor, dar susine c prin participarea la acest pact se ajunge la obediena poporului fa de suveran - Thomas Hobbes este asemntoare concepia, dar exist nuane, diferene fa de Grotius - este fondator al contractului social i al teoriei separaiei puterilor - statul ia natere tot prin apariia unui pact social, care are ns ca scop transmiterea drepturilor i asigurarea pcii i siguranei indivizilor, deoarece oamenii se afl n rzboi contra tuturor pentru c omul este lup homo homini lupus, iar starea natural care preexist statului este rzboiul tuturor contra tuturpr bellum omnium contra omnes - astfel, se creeaz un pact cu scopul de a asigura pacea, dar oamenii cedeaz anumite drepturi n favoarea statului, iar nu puterea ca la Grotius, ci drepturile lor naturale, n schimbul pcii - statul este totalitar, pentru c el concenteaz ntreaga putere, suveranitatea - contractul se ncheie ntre stat i popor, nu ntre suveran i popor - dreptul anun prin teoria sa faptul c statul este singurul izvor de drept, numai statul spune dreptul pentru c el are putere de comand, iar legea este un comandament - statul este singura surs a dreptului - puterea statului este summum imperium, este suvern, absolut - legile sunt create de monarh, dar este realuat aceeai idee din Antichitate, conform cruia el nu este supus legilor sale, el este ex lege i supra llege - justul nu este un just natural, ci un just legal - John Locke, concepie diferit, n sensul c omul este n mod natural social, se afl ntr-o stare de natur, nu se afl ntr-o stare de rzboi - starea de natur concentreaz un ansamblu de drepturi fundamentale ale omului, dreptul la libertate, dreptul la munc, dreptul la proprietatea privat - contractul social nu are scopul de a asigura sigurana, pacea, ci de a garanta drepturile ancestrale, naturale, inamuabile - dreptul pozitiv consituia partea central a dreptului natural, acum este ns invers - rolul statului este acela de a garanta drepturile naturale ale cetenilor

-

-

-

autoritile statului dac abuzeaz de drepturile transmise de popor, poporul are dreptul s i ia napoi suveranitatea din aceast concepie rezult bilateralitatea obligaiei politice, i anume obligaia poporului de a se supune legilor pozitive ale statului, dar i obligaia pentru ceste autoriti de a respecta i apra drepturile naturale ale oamenilor astfel, supunerea fa de puterea politic, fa de dreptul pozitiv nu este necondiionat astfel, se consider n doctrin c John Locke este fondatorul liberalismului politic, pentru c un pact cu majoritatea nseamn un pact cu toi, un act al ntregii societii (idee a unui regim demicratic, majoritatea decide) n consluzie, scopul statului nu l reprezint pacea, sigurana individului, ci maximum de libertate pentru om orice norm juridic edictat de stat trebuie s asigure noi drepturi, noi liberti Jean Jaques Rousseau cel mai de seam reprezentant al teoriei contractului social diferen de opinii, preia ideea de stare de natur, dar p staer nenorocit de natur, pentru c omul e un biet animal social, care are 2 tendine care l salveaz dina ceast stare nenorocit de natur: mila i perfectibilitatea astfel, iese din aceastp stare de izolare, de singurtate, se asociaz cu ali oameni, ncheie un contract sau un pact social prin care transmite toate drepturile sale naturale, ancestrale, imuabile, dar cedeaz ns atenie statului, entitate rezultat ca urmare a ncheierii pactului, care pe care i le restituie imediat de asemenea, drepturile naturale se transform n drepturi civile pozitive prin intermediul pactului social esena pactului social acesta este definit ca ansamblul voinelor individuale care se transform n voina general a societii voina general nu este o simpl sum a voinelor individuale, ci un proces de selecie i valorizare, care nseamn raiunea public, n sensul de interes general al societii suveranul nu trebuie vzut niciodat ca o singur persoan, ci ca o instituie n care s se regseasc toi cetenii guvernarea democratic este un ideal, fiind greu adaptabil oamenilor, datorit firii umane B. Definiia drepturilor Grotius spune c dreptule ste mijlocul raional i natural prin care se asigur pacea social n concepia lui dreptul natural este imuabil preia ideea lui Aristotel, potrivit cruia omul este un animal social, prin urmare simpla lui socialibilitate este sufcient pentru crearea dreptului sociabilitatea omului provine dind reptul natural, dar se realizeaz prin pactul social dreptul natural cretin a subordonat dreptul natural dreptului divin pozitiv dreptul pozitiv este ncorporat n dreptul natural

-

-

accesul la drept are loc prin intermediul raiunii umane, curentul raionalist al dreptului natural modern, care tinde s elimine dreptul divin pozitiv ca ordine juridic - Hobbes spune c rolul de legiuitor l are, nu o instituie separat, ci suveranul sau eful statului sau monarhul, iar legea pe care el o edicteaz determin dreptul, prin urmare i actele juridice, aplicarea dreptului - actele juridice sunt conforme cu legea edictat de suveran - prin aceast concepie Hobbes se apropie de pozitivismul juridic, conformitatea cu legea - n realitate exist 3 coordonate majore care l difereniaz de pozitivismul juridic: 1) faptul c este adeptul dreptului natural, nu trebuie s renunm la acest ius naturalae, pentru c acesta este etalonul dreptului pozitiv, pe legea natural este fondat pacea i securitatea societii, legea pozitiv nefiind dect mijlocul prin care se atinge pacea, legea pozitiv este indisolubil legat de legea natural 2) nu ntlnim ideea limitrii puterii statale prin drept, adic dreptul s opreasc dreptul, ci el spune c suveranitatea este absolut, statul este totalitar, indivizibil 3) ntregul sistem juridico-politic din concepia lui, nu se identific cu cel pozitivist scopul suprem al ntregului sistem de drept pozitiv, scopul suprem l reprezint asigurarea pcii i a siguranei indivizilor, ns legea pozitiv este subordonat legii naturale, care le arat ceea ce trebuie s fie n concepia lui Locke, dreptul se definete ca un ansamblu de liberti. Iar coninutul dreptului este format din norme obligatorii misiunea central este de a asigura libertatea individului prin toate categoriile sale de presccripii la JJ Rousseau, legea este vzut ca o generalizare colectiv, este legitim numai dac rezult numai din pactul colectiv exist i dubl generalitate a legii: o generalitate formal o generalitate material generalitatea formal nseamn c orice lege trebuie s emane de la autoritile statale, nu de la ceteni sau de la eventuale grupuri nestatale astfel, legea venind de la toi, este legat de democraie generalitatea material presupune c orice lege cuprinde prescripii pe care legea le statueaz, prin care se ordon sau se comand ceva

1) 2) 1) 2)

- din aceast dubl generalitate rezult 2 seturi de consecine: a) legea nu poate niciodat s pronune asupra particularului, ci numai asupra a ceea ce este general, pentru c legea are caracter general i impersonal

b) caracterul legitim, sau cum este justificat respectarea legii, este legitim prin faptul c este expresia voinei generale, astfel este i raional i legitim - doar legea poate mplini omul pentru c ea asigur libertatea i justiia - nici JJ Rousseau nu respinge dreptul natural, dar l vede ca stnd la baza dreptului pozitiv, fiind absorbit, dar l transfigureaz, fcndu-l un drept analogic natural - dreptul analogic natural nseamn c numai legea pozitiv i raiunea public i c numai acestea i dau validitate i semnificaie dreptului natural - el nu este nici continuatorul dreptului natural, dar nu este nici pozitivist: el d legilor absolute, venite de la Dumnezeu, o form uman II. Concepia lui I. Kant cu privire la drept - separarea dreptului de moral i separarea dreptului natural de dreptul pozitiv - dreptul natural nseamn ansamblul condiiilor datorit crora preferina arbitrar a fiecruia se poate armoniza cu preferina arbitrar a celorlali, n cadrul unei legi uiniversale de libertate - dreptul natural asigur coexistena drepturilor libertii celorlali - dreptul pozitiv cuprinde normele reglementate i sancionate de legiuitor, este dependent de voina legiuitorului, coninutul dreptului p ozitiv depinde ns de cadrul vieii sociale, factor important - astfel afirm c este necesar limitarea drepturilor ceteanului, dar nu necondiionat, ci numai pentru a asigura coexitena cu liertile celorlali - dinstincia dintre dreptul natural i cel pozitiv const n faptul c dreptul natural este ntemeiat pe raiune, iar dreptul pozitiv este bazat pe inspiraie, dar din aceast cauz, uneori este arbitrar (dreptul pozitiv reprezint inspiraia legiuitorului surprins la un moment dat) - n concepia lui, ca i la Rousseau, se afirm libertatea i egalitatea pe care le consider a sta la temelia ansamblului de drepturi i liberti ale omului, pentru c sunt drepturi nnscute, dar natere la alte drepturi i liberti, sunt naturale, fiind considerate a fi cele mai importante din sistemul dreptului pozitiv Drepturile inalienabile ale omului

-

s-au afirmat n timpul revoluiilor american i francez din secoulul al XVIIlea ele sunt consacrate n Declaraia de independen a statelor americane din 1776 i Declaraia drepturilor omlui i ceteanului din 1789 din Frana prin aceste declaraii s-au cristalizat 3 cooncepte fundamentale, i anume acelea de fericire, liertate i egalitate totodat de pun 3 ntrebri: cine este titularul drepturilor inalienabile? Cine le proclam i n numele cui? Care sunt aceste drepturi i ce for normativa au? cu privire la titularul drepturilor inalienabile s-au conturat 2 opinii:

1) una care l avea n centru pe omul natural 2) alta conform creia omul politic sau civil ar fi subiectul de drept n cauz - aceast diferen ne trimite la distincia fcut de Jean Jaques Rousseau ntre noiunile de om i cetean - n declaraii, distincia pornete de la semnificaiile conceptului de libertate, aadar, declaraia american se refer la libertatea unui om concret, i anume cel aflat sub dominaia coroanei britanice, pe cnd declaraia francez vorbete despre libertatea unui om abstract denumit cetean - primul pas ctre proclamarea independenei naiunii americane a fost fcut n cadrul ntrunirii congresului continental inut pe 7 iunie 1776 n cldirea organului legislativ din Philadelphia Pensilvanya de ctre Richard Henry Lee care reprezenta statul ... - acesta a spus c legtura politic dintre Marea Britanie i coloniile unite ar trebui dizolvate - proiectul declaraiei de independen a fost ntocmit ntre 11 iunie i 28 iunie 1776 de o comisie special mputernicit de ctre congresul continenta, aceast comisie a fost compus din 5 membri: Thomas Jefferson, John Adams, Benjamin Franklin, Rogerd Sheman? i Robert Livingston - pe 25 iunie 1776 acest proiect a fost citit n edina congresului continental, iar ntre 1 i 4 iulie 1776 congresul a dezbtut i revizuit acest proiect - pe 2 iulie 1776, 12 din cele 13 colonii au adoptat n congres rezoluia Lee, colonia New York abinndu-se de la vot, iar pe 4 iulie a fost adoptat Declaraia de independen prin care s-a proclamat independena naiunii americane fa de coroana britanic - revoluia francez este evenimentul care a marcat n istoria Franei trecerea la epoca modern, perioada revoluionar ncepe n 1789 cu reunirea adunrii strilor generale i cderea Bastiliei - ideile liberale i naionale propovduite de revoluia francez s-au rspndit n toat Europa avnd ca efect intensificarea luptei naiunilor asuprite mpotriva dominaiei strine - la 4 august 1789 Adunarea naional constituit din membri ai burgheziei a abolit feudalismul tergnd ... nobililor i clerului i anulnd drepturile ... - din noua societate era exclus privilegiul, adic forma veche de libertate, astfel c egalitatea juridic devenea regula i cadrul pentru noua libertate - Adunarea a nlocuit provinciile cu 83 de departamente administrate uniform i aproximativ egale ntre ele ca teritoriu i populaie - la 26 august 1789 Adunarea a publicat Declaraia drepturilor omului i ceteanului, idealurile revoluionare fiind rezumate n formula libertate, egalitate, fraternitate - n ceea ce privete forma de organizare, partidele populare au impus un model legislativ unicameral, regele pstra un drept de veto, acest drept nsemna c regele putea s se opun unei legi pe care organul legislativ o aproba - Declaraia drepturilor omului i ceteanului este Charta fundamental prin care se consider c au fost puse n Frana i n lume bazele democraiei moderne - Declaraia cuprinde un preambul i 17 articole care combin dispoziiile privind drepturile a 3 categorii de persoane: drepturile oamenilor, adic ale

francezilor, ale strinilor, drepturi ale cetenilor (doar francezi) i drepturi ale societii care priveau naiunea francez i care ... - Cine proclam drepturile omului? - Conform Declaraei de independen, toi oamenii sunt creai egal i sunt nzestrai de ctre creator cu anumite drepturi inalienabile, deci putem spune ntr-o oarecare msur c Declaraia american ofer o explicaie religioas i totodat din punct de vedere al dreptului natural cu privire la existena acestor drepturi - Declaraia francez subliniaz c drepturile inalienabile au o semnificaie politic, ele nefiind rezultatul voinei lui Dumnezeu, pentru c omul se poate declara titular al drepturilor pe care natura sa uman le presupune - Care sunt drepturile inalienabile i ce for normativ au? - n primul rnd trebuie subliniat faptul c Declaraia de independen i Declaraia omului i ceteanulu situeaz pe locul central concepte diferite, astfel Declaraia american se axeaz n jurul noiunii de libertate, pe cnd Declaraia francez se axeaz n jurul celei de egalitate - acest fapt se datoreaz i contextelor diferite n acre au fost adoptate cele 2 declaraii - pe cnd Declaraia de independen a fost adoptat de o naiune tnr care se cristalizase de curnd i care-i cerea independena, Declaraia drepturilor omului i ceteanului a fost adoptat n contextul n care partea majoritar a populaiei franceze dorea s nlture dominaia celor puini rin desfiinarea privilegiilor i a ingalitilor dintre ceteni - chiar i aa, ambele declaraii au anumite puncte comune, cuum ar fi fericirea cetenilor ca scop suprem urmrii - metodele de acces la fericirea public difer ns, astfel Declaraia americanp afirm faptul c poporul construiete republica, iar nu statul, deci fericirea public se atinge prin afirmarea libertii, poporul i nu guvernanii ocupnd locul central - Declaraia francez pe de alt parte susine ntoezazea statului n fondarea republicii - numai puterea politic are datoria de a garanta drepturile fundamentale, libertatea individului cptndu-i adevrata valoare doar atunci cnd exist un climat de egalitate ntre ceteni - fericirea nu trebuie asigurat efectiv de ctre stat, ci statul trebuie s creeze i s menin un climat n care cetenii s poat fi fericii n urma liberei lor aciuni - u prim drept fundamental ar fi dreptul la siguran, la baza reglementrii acestui drept st teoria lui Thomas Hobbes conform cruia ... - acest deziderat se poate atinge prin respectarea a 2 condiii: 1. n primul rnd puterea politic nu trebuie s aib drept de via i de moarte asupra cetenilor 2. n al doilea rnd, puterea politic nu trebuie s fie proprietatea cuiva - n plus, suveranul nu trebuie s fie stpnul supuilor si, acesta trebuind s exercite puterea n numele legii i a mputernicirii pe care o primete din partea poporului, ceea ce se numete autoritate

-

ca prim concluzie, putem spune c odat creat, statul trebuie s se autolimiteze prin legi proprii, dispare astfel ideea c princepele este absolvit de legi, provenind iniial de la Platon, suveranitatea nefiind deci absolut vorbim aadar despre statul de drept, ceea ce n Frana nsemna c statul trebuie s se supun une ordini obiective fondat pe ... sau pe norme de drept constituional unii constituionaliti germani au considera c se ajunge la un cerc vicios atunci cnd statul este limitat prin normele dreptului pozitiv pe care tot el lea creat

Libertatea contiinei conform teoriei lui Hobbes, sigurana este ... n acest caz libertatea fiind un scop i mai nalt n stat n consecin, libertatea contiinei ar fi legat de raiune i de posibilitatea omului de a gndi liber

Dreptul la proprietate una dintre teoriile care i confer legitimitate este cea formulat de Locke care considera proprietatea o extensie a dreptului la siguran, astfel, dac omul are dreptul de a-i apropria viaa ca pe un bun, statul neavnd dreptul de a interveni, atunci cu att mai mult el ar avea dreptul de a-i apropria bunurile din natur desigur, aceast teorie nu se poate extinde i asupra oamenilor ca obiect al dreptului de proprietate, acetia neputnd fi asimilai bunurilor omul nu poate fi dect subiectul unui raport juridic ce implic proprietatea i niciodat obiect ala cestuia proprietatea este justificat iniial prin ideea de munc, astfel c omului i aparine ceea ce produce din Declaraia de independen se desprinde ideea c proprietatea i avea originea n dreptul natural, dar acesta a fost denaturat de ctre o injustee a monarhului Declaraia francez ne spune c proprietatea ar fi o expresie i o extensie a dreptului natural proprietatea privat are la baz existena individului ... nu trebuie fcut niciodat o confuzie ntre proprietate i profesie, ele sunt 2 noiuni distincte ce nu se implic reciproc, aadar nu oricine este proprietar este automat i posesor al bunului i nu oricine este posesor al unui bun este i proprietar al acestuia proprietatea este o stare de drept i posesia este o stare de fapt, cu toate acestea, de multe ori cele 2 sunt exercitate de aceeai persoan, ns ele nnu se confund niciodat i nici nu se afl ntr-o relaie de tip parte ntreg, precum cea dintre dreptul de proprietate i dezmmbrmintele acestuia

-

-

-

se spune c proprietatea este unul dintre drepturile care atunc cnd este respectat i recunoscut conduce de obicei la meninerea libertii i a egalitii ntre ceteni

IV.Rationalistii moderni A.HEGEL Se opune doctrinei antice a dreptului natural, DAR, la el, dreptul natural nu se opune dreptului pozitiv. Dreptul natural este fondat pe o libertate imediata a individului. Sistemul de drept este expresia libertatii realizate. Omul este un produs al istoriei, nu un substrat al acesteia. Omul este un membru al societatii sub un dublu aspect: In cadrul statului rational(omul isi realizeaza propriul interes subiectiv) In cadrul statului propriu-zis(intervine ca cetatean participand la puterea legislativa) Drepturile omului la Hegel, se transforma in obligatii ale cetatenilor. La Hegel drepturile omului sunt considerate foarte importante si transormarea acestora in obligatii reprezinta o garantie a pastrarii lor. Libertatea este considerata un adevarat principiu de drept si sta la baza oricarui sistem de drept. Insa drepturile omului nu reprezinta altceva decat un moment relativ al dreptului. In ceea ce priveste dreptul de proprietate, Hegel are o perceptie diferita. El este adeptul proprietatii private; proprietatea colectiva este o contradictie in termeni. B.POZITIVISMUL JURIDIC Avand in vbedere ca definirea conceptului de drept, de justitie au fost fundamentate pe jus naturalismus au aparut curente opuse in gandirea juridica: curentul pozitivist si curentul idealist. Curentul pozitivist. Pune accentul pe elemente exterioare ratiunii umane; este impotriva naturalizarii(impotriva dreptului natural) si rationalizarii dreptului. Curentul idealist. Dreptul este opera ratiunii, adica avem acces la drept prin intermediul ratiunii umane., fie ca aceasta este o ratiune speculativa, pura sau absoluta. Doctrina pozitivista(sfarsitul secolului al XIX-lea) exclude notiunea de just din definitia dreptului. Este baza a 3 curente de gandire : a)Scoala exegezelor(scoala franceza de drept). A aparut in Franta, intre anii 1830-1880, fiind determinata de procesul de codificare. Ea exclude filosofia dreptului din stiudiul juridic al dreptului. Promoveaza o filosofie etatista. Valoarea absoluta a dreptului natural s-a transferat la dreptul pozitiv, creat de vointa suverana a statului.

b)Scoala engleza. Jeremy Bentham critica sistemul de common law si propune codificarea; sustine epurarea dreptului: trebuie inlaturat din conceptul de drept orice element extrajudiciar, pentru a construi p stiinta a dreptului perfect autonoma. Legea este comandamentul celui care are puterea asupra altuia. Scopul legii este binele public. Dreptul este privit ca un ansamblu de semne care provin de la suveran. John Austin continua doctrina lui bentham, dar fara a reintroduce dreptul natural, plasand legea si jurisprudenta in stiinta dreptului pozitiv. c)Scoala germana. Dreptul isi are originea in creatia populara spontana izvorat dintr-un singur comandament statal, de la o singura autoritatea, puterea legiuitoare. Apare ideea codificarii legilor in vigoare explicata prin ideea ca un sistem rational al drepturilor naturale trebuie sa permita constructia unui sistem de drept pozitiv sub forma unui cod unic. Legile si dreptul impun o anumita autoritate statului. Savigny nu este de acord cu ideea codificarii dreptului, pe care o motiveaza: daca am codifica dreptul, acesta ar deveni mai greu de adaptat la noile realitati sociale, astfel ca el s-a transformat dintr-un sistem suplu, deschis intr-un sistem rigid, inchis. Dreptul este expresia constiintei juridice populare(termenul de Volksgeist). Constiinta juridica populara nu este altceva decat vointa istorica si spontana a dreptului, care se manifesta in cutume. Scoala istorica a dreptului: opusa pozitivismului(pozitivismul neaga rolul istoriei ca rol primordial in formarea dreptului). Important : istoria are un rol in genealogia conceptelor. Noul curent al Scolii germana a dreptului: pandectism = reelaborarea conceptuala a dreptului; se bazeaza pe metoda jurisprudentei conceptelor(Begriefsjurisprudenz)

IV.Criza dreptuluiProbleme tratate : Juridicizarea si etatizarea dreptului Teoriile antiformaliste Sectiunea I : Teoriile formaliste Formalismul juridic: situeaza in centrul studierii dreptului legea si statul. Pozitivismul juridic german izvorat din Scoala istorica a dreptului si din Pandectism: criticat la inceputul secolului al XX-lea. Tendinta noua in gandirea juridica: cea a autonomiei stiintei dreptului. Doua obiective majore: sistematizarea stiintei dreptului separarea conceptelor dreptului in sistemul stiintei dreptului

Sistematizarea stiintei dreptului: o operatiune intelectuala de stabilire de reguli juridice prin deductie( se formeaza pozitivismul stiintific, distinct de pozitivismul legii din timpul Revolutiilor franceze). In Germania dreptul este vazut exclusiv ca un drept pozitiv(tendinta de separare de pozitivismul conceptualist). Autonomia conceptelor dreptului are doua componente: Formularea unei Teorii generale a dreptului Separarea filosofiei dreptului de stiinta dreptului

I.Juridicizarea dreptului. Teoria normativista Hans Kelsen - critica conceptia traditionala conform careia dreptul este produsul fortei statului( si dreptul limiteaza statul, iar aceasta autolimitare a statului prin drept rezida in vointa statului). Vointa statului = o transpunere a autonomiei de vointa contractuale din dreptul privat. - construieste o teorie pura a dreptului, care este diferita de teoria generala a dreptului Ideea centrala a doctrinei lui Kelsen: notiunile, conceptele fundamentale ale dreptului, care grupeaza celelalte concepte juridice si se regasesc in varful genealogiei conceptelor trebuie sa fie epurate de orice semnificatie etico-politica. Teoria dreptului: sa fie pur juridica, nu morala, filosofica sau politica. Kelsen formuleaza o conceptie normativista asupra dreptului, care este compusa din doua teze fundamentale: 1. Teza separatiei dreptului de morala(dreptul este independent de perceptele morale ale dreptului natural). 2. Teoria normativista propriu-zisa, care face o distinctie intre drept si fapt. Vointa statului = ceea ce este obiectiv si real valid, ceea ce este stabilit de o norma juridica obiectiv valida. O norma juridica este considerata valida daca emana oficial de la stat, de la autoritatiile competente. 1.Teza separatiei dreptului de morala Teoria pozitivista definea dreptul ca un act de comandament al legiuitorului insotit de o sanctiune. S-a apreciat, in literatura de specialitate, ca aceasta conceptie este una imperativista. Conceptia imperativista asupra dreptului = norma juridica este actul de vointa a legiuitorului, care consta in obtinerea de la altul a unui comportament determinat intr-o situatie precisa. Kelsen critica aceasta teorie: vointa subiectiva a agentului de a obyine de la altul un comportament adecvat, e semnificatia subiectiva a ceea ce trebuie sa aiba loc. Face o distinctie intre fapt si drept. Comportamentul pe care o persoana trebie sa-l aiba(sollen)=FAPT, este independent de subiectivismul incorporat intr-un ordin,

intr-un comandament=DREPT. Cu alte cuvinte, vointa legiuitorului trebuie sa fie INDEPENDENTA de subiectivism si DEPENDENTA de o norma, de un comandament. 2. Teoria normativista propriu-zisa Conform conceptiei lui Kelsen, dreptul este un sistem de norme ierarhizate. Legiuitorul, cand reglementeaza o conduita dereminata, este abilitat de o alt norma juridica, ce ii confera aceasta abilitare. In acest caz, omul se supune normei juridice si nu unor simple comandamente. El este obedient dreptului si nu faptului saua ctului de enuntare a ordinelor. Ordinele nu pot fi oiective, nu pot fi ceea ce trebuie sa fie ( sollen), decat daca o norma juuridica le da emitentilor acestor ordine o asemenea putere. In statele moderne, aceasta norma juridica este Constitutia, superioara altor norme. Toate celelalte norme juridice trebuie sa fie conforme cu normele imediat superioare lor si acestea cu Constitutia. Din ce norma superioara se fundamenteaza validitatea Constitutiei ? Kelsen afirma ca este o norma ipotetica, denumita norma fundamentala. Ea are o singura prescriptie: destinatarii normelor trebuie sa se conformeze normelor puterii constituante. Kelsen respinge, astfel, Teoria dreptului natural, pt k jusnaturalismul sustine ca aceasta norma superioara contine principii de justitie care ar conditiona continutul dreptului natural. Dreptul pozitiv si dreptul natural, in conceptia lui Kelsen, sunt total diferite si ireconciliabile. Validitatea si eficacitatea ordinii juridice este data de norma fundamentala. Validitatea inseamna modul de existenta specifica a normelor. O norma este valabila daca a fost creata intr-un anumit mod care determina o alta norma, care la randul ei a fost reglementata de alta norma. La Kelsen, stiinta dreptului nu are ca obiect stabilirea de norme juridice, stabilirea a ceea ce trebuie sa fie, ci descrierea normelor sistemului, desemnarea normelor valide ale acestuia

II. Etatizarea dreptului. Pozitivismul etatist francezPozitivismul german, creat pe baza teoriei statului (cf careia statul este un subiect autonom de drept cu vointa proprie persoana juridica), este o entitate separata de societate, are organe care actioneaza in numele sau. Aceasta teorie a pus problema raportului stat-drept, mai exact cum este posibil ca statul care nu poate fi identificat cu forta, este supus dreptului, pe care tot el il creeaza. Statul se autolimiteaza, pt k este un stat de drept, care se supune voluntar dreptului. Este

teoria germana care s-a impus is in Franta. Cel mai de seama reprezentant al pozitivismului etatist francez este Carre de Malberg. Carre de Malberg preia teoria germana a statului-persoana juridica si a autolimitarii statului, subliniind ca statul este natiunea organizata juridic, iar Parlamentul, expresie a vointei generale a natiunii, este organul suprem al statului. Doctrina sa se formeaza in contextul in care la inceputul sec al XX-lea, legea este contestata ca fiind unica sursa a dreptului ; legea, adica actul juridic al Parlamentului, trebuie supusa justitiei. Ideea dominanta a doctrinei lui Malberg este ca statul este supus dreptului, de unde rezulta doua aspecte : exista un drept superior dreptului pozitiv creat de stat (dreptul obiectiv), ale carui reguli sunt inspirate de un principiu de justitie fondat pe solidaritate (regula solidaritatii) ; o se formuleaza teoria autolimitarii, inspirata de cea germana. Daca crearea statului este un simplu fapt nesusceptibil de a primi o calificare juridica, atunci existenta statului se identifica cu actul care il instituie. o Carre de Malberg este la celalalt pol al teoriei lui Kelsen, pt k in spatele dreptului se afla un fapt, nu o norma juridica. Conform teoriei autolimitarii a lui Malberg, statul este prin definitie limitat de drept, pt k el nu se poate naste si nu poate subzista decat printr-o norma juridica. Statul este o putere limitata de drept, o organizatie creata de Constitutie. Spre deosebire de Kelsen, Malberg considera ordinea de drept nu o ierarhie de norme juridice, ci o ierarhie de organe. Parlamentul este organul suprem, care exprima vointa nationala. In consecinta, ordinea de drept este o ierarhie de organe, de norme juridice sau de functii ? Malberg critica teoria lui Kelsen de creare a dreptului pe grade de norme. Malberg stabileste o ierarhie a autoritatilor (organelor) de stat, o gradatie a puterilor acestora. Autoritatile statale sunt cele care cedeaza statului vointa primara si initiala. Unitatea statului este compromisa atunci cand nu exista o autoritate care sa aiba o putere de decizie mai mare care sa o faca autoritate predominanta, de unde rezulta superioritatea puterii (autoritatii) constituante. Aceasta inegalitate a autoritatilor trebuie sa se regaseasca in ordinea puterilor constituite.

Constituirea puterilor statale coincide cu stabilirea regulilor juridice care acorda statut statal autoritatilor si le confera competenta. Astfel, ordinea juridica nu se poate rezuma la o ierarhie de organe. Nu exista organe fara drept, dreptul este cel

care ierarhizeaza autoritatile. Doctrina lui Malberg propune o ierarhizare a autoritatilor si a functiilor (legislativa, executiva, judecatoreasca si constituanta). Functia constituanta a statului este cea mai importanta, ea creeaza Constitutia si stabileste ordinea juridica.

Teoriile antiformalisteTeoriile antiformaliste critica normativismul juridic si pot fi grupate in mai multe curente : decizionismul juridic scoala liberului drept realismul american realismul scandinav sociologia dreptului teoriile pluralismului juridic

Decizionismul juridic Fondatorul decizionismului juridic, Carl Schmitt, critica Teoria normativista a lui Kelsen si conceptia liberala a statului de drept. Schmitt afirma k este inadmisibil ca o norma juridica sa-si creeze conditiile propriei sale aplicari, o lege nu poate sa se aplice, sa se utilizeze sau execute ea insasi, ea nu se poate interpreta ea insasi, nici sa se defineasca, nici sa se sancioneze . Este de neconceput ca o norma sa se realizeze prin ea insasi. Teoria decizionista / decizionismul juridic : Nu exista norma fara interventia unei autoritati care sa decida; decizia luata de o autoritate face posibila existenta chiar a normei. Disocierea facuta de Kelsen intre validitatea unei norme, care reprezinta modul de existenta a acesteia si eficacitatea sa sau aplicabilitatea este nesemnificativa, in conceptia lui Schmitt. Doctrina sa se caracterizeaza prin amestecul politicului cu juridicul si chiar prin primatul pooliticului asupra juridicului. ; piramida lui Kelsen este o pura iluzie. In ceea ce priveste ordinea de drept, spre deosebire de Kelsen, Schmitt afirma k validitatea acesteia are fundamente diferite, pt k in varful ordinii de drept nu sta o norma, cu atat mai putzin o norma fundamentala ipotetica, dupa cum spune Kelsen, ci decizia suveranului. Ordinea de drept se fundamenteaza pe o decizie si nu pe o norma. Este decizia suveranului si poate fi suveran cel care decide starea exceptionala ( = imprevizibilitate ceea ce nu este prevazut in ordinea juridica). Starea exceptionala permite suspendarea ordinii de drept in cazul in care existenta statului este pusa in pericol.

Schmitt critica, de asemenea, doctrina liberala. In conceptia sa, statul este legiuitor, este statul in care rationalitatea legii se aprecieaza dupa criterii formale, competenta autoritatii si procedura care a fost urmata. Legalitatea devine un principiu de legitimare = > legea = justitie. Statul-legiuitor este caracterizat de separarea societatii civile de entitatea statului. Ink din anii 20, statul a devenit stat-social, numit si stat-providenta ; Schmitt afirma k este un stat-social, pt k el intervine in toate domeniile existentei, nu numai in economie, spre deosebire de doctrina liberala ( a noninterventiei statului).

Scoala liberului drept Este reprezentata in principal de Fracois Jeni. Cercetarea libera a dreptului promoveaza inlaturarea lacunelor si inadvertentelor legislative. Astfel, Fracois Jeni indica un dualism metodologic, compus pe de-o parte din interpretarea legii, iar pe de alta parte din libera cercetare stiintifica. De asemenea, el sustine ca interpretarea legiuitorului realizata intr-o maniera libera nu poate prevala vointei acestuia. Cu alte cuvinte, cand exista o contradictie intre ideea rezultata in urma interpretarii libere si vointa legiuitorului va prevala aceasta din urma. Realismul american Fondatorul realismului american a fost Oliver Wheendel Holmes, a carui doctrina comporta 4 teze fundamentale : 1. Teza functionalista a dreptului ce presupune ca dreptul este un mijloc de realizare a diferitelor politici puse in practica de guvernanti. Se observa asadar ca aceasta teza face abstractie de ratiunea initiala a dreptului, punand in prim plan interesul guvernantilor(prin politicile guvernate de acestia) si abia in plan secund interesul general al societatii. 2. Teza nedeterminarii, conform careia normele juridice contin termeni imprecisi care fac dificila aplicarea in practica a normelor. Aceasta teza este legata de teoria precedentului judiciar din sistemele de common law, prin aceea ca normele juridice care au stat la baza solutiilor anterioare dobandesc un caracter determinant, prin exprimarea termenilor imprecisi trebuie inteles ca normele juridice au un caracter obiectiv si nu neaparat ca au un inteles ambiguu, motiv pentru care, in

momentul in care ele dobandesc o aplicabilitate practica dobandesc in acelasi timp si un caracter deteminat(subiectiv). 3. Teza comportamentalista(behaviorismul) conform careia hotararea judecatoreasca este rezultatul intuitilor personale ale fiecarui judecator. Se observa asadar ca in aceasta teza, supunerea judecatorului fata de lege nu mai este atat de riguroasa, perceptile proprii prevaland literei legii. 4. Teza anticonceptualista conform careia faptele continute in cauze si hotarari judecatoresti au consecinte sociale. Aceasta teza promoveaza doua aspecte : a) Gandirea juridica trebuie sa fie corelata cu modelele de comportament impuse de tribunale(instante judecatoresti) sau de alte autoritati cu activitate jurisdictionala b) Gandirea juridica nu trebuie sa emita judecati de valoare asupra acestor modele de comportament si nici nu trebuie sa elaboreze o teorie a justitiei Realismul scandinav Principarul reprezentant este danezul Alf Ross. In conceptia sa , dreptul este un fenomen sigur, iar normativitatea juridica este o constrangre psihologica. Teoria lui Ross are la baza ideea ca norma juridica prin sanctiunea(obligativitatea sa) constrange destinatarul legii sa o respecte; se omite asadar si posibilitatea respectarii de bunavoie a legii, aceasta intrucat pot exista si norme juridice permisive, care au caracter obligatoriu in sensul ca niciun membru al societatii nu poate face abstractie de ea, astfel ca trebuie sa o respecte chiar daca nu exista constrangerea psihologica a pedepsei. De asemenea, Ross critica si distinctia facuta de Kelsen intre eficacitatea si validitatea dreptului. Sociologia dreptului Rudolf von Iherin-reprezentant. Juristul german sustine ca scopul dreptului este sa corespunda protectiei a ceea ce este necesar pentru afirmarea personalitatii omului, in special aspectele relative la onoarea si proprietatea sa. Astfel, in conceptia sa dreptul trebuie sa cuprinda norme juridica prin care sa se intituie mecanismele de promovare, garantare si ocrotire a drepturilor subiective(personale), patrimoniale

si nepatrimoniale. Totusi, la Iherin, aceasta garantare nu are un caracter unitar intrucat, in conceptia sa, calitatea persoanei are influente asupra proprietatii, asadar aceste mecanisme vor imbraca forme specifice, in functie de statutul, calitatea fiecarei persoane. Max Wevel-alt reprezentant. Acesta sustine ca dreptul cuprinde norme ierarhizate care sunt predefinite si ordonate ierarhic dupa alte norme. Se observa asadar o reminiscienta a perceptiei lui Kelsen, relativa la formarea dreptului in trepte/pe grade. Pluralismul juridic Maurice Hauriu. Conform acestuia, daca statul si alte entitati colective, fie ele institutii private sau publice pot elabora fiecare in interiorul sau norme juridice, atunci statul nu mai poate fi unica institutie producatore de drept. Asadar, ideea principala a pluralismului juridic vine sa reformeze ideea conform careia statul este unica enitate care poate defini dreptul. Leon Digui. Arata ca dreptul reprezinta ceea ce este socialmente necesar si nu ceea ce este sanctionat oficial de catre stat. asadar, in conceptia sa, dreptul pozitiv este disociat de realitatea sociala. Totodata, el sustine ca statul nu poate exista sub forma puterii publice sau sub forma suveranitatii intrucat acestea sunt inferioare obligatiilor internationale asumate de stat. asadar, se realizeaza o confuzie intre cele doua forme de suveranitate specifice statului : suveranitatea pe plan intern si suveranitatea pe plan extern. Teoriile indealiste Neokantianismul. Cei doi reprezentanti : Giorgio Belvechio si Rudolph Stammner. In conceptia lui Belvechio sistemele juridice reflecta idealul de justitie care permite realizarea libertatii persoanei. De asemenea, el mai sustine ca dreptul nu trebuie definit prin continutul sau ci prin forma sa care trebuie sa fie una universala astfel incat sa se regaseasca in orice sistem juridic. Se observa asadar ca se face abstractie de specificul fiecarei societati in parte, motiv pentru care dreptul in mod obiectiv nu poate avea o forma universala. Totodata se afirma ca apartine domeniului dreptului orice actiune care izvoraste dintr-un drept subiectiv de a actiona si care are o obligatie corelativa ce revine altui subiect si care consta in interdictia de a

impedica pe altul sa-si exercite acest drept de a actiona. Astfel, se observa ca in conceptia lui Belvechio aceste actiuni ce apartin domeniului dreptului au intotdeauna caracter bilateral si coordonat(corelativ), spre deosebire de cele din domeniul moralei care au un caracter unilateral si necesar intrucat ele se raporteaza doar la subiectul activ. Rudolph sustine ca pentru a defini dreptul trebuie ca in prealabil sa fie izolat de factorii istorici si sociologici, intrucat conceptul dreptului nu poate fi cercetat decat de o stiinta pura a dreptului fiind expresia unei vointe inviolabile, coercitive, autonome si suverane. Astfel, si la Stammner dreptul este corespunzator idealului de justitie avand la baza doua principii : a) Principiul respectarii personalitatii fiecaruia b) Principiul participarii conform caruia omul nu trebuie exclus din comunitatea careia ii apartine, ci el trebuie sa aiba o implicare activa in viata comunitatii. O manifestare a acestui principiu este referendumul.Fenomenologia dreptrului-se refera la procesul de cercetare a dreptului in forma sa initiala a priori pentru a se evidentia esenta acestuia.Conceptul de fenomenologie a dreptului a fost introdus de Edmond Hussel si cunoaste doua tendinte : 1)una axeologica conform careia cercetarea esentei concceptelor juridice este acelasi lucru cu cercetarea valorii acestor concepte. 2)si o tendinta existentialista conform careia dreptul este exclusiv opera omului.Plecandu se de la met fen de cercetare a dreptului care avea rolul de a evidentia esenta si sturctura dreptului .S-au conturat 3 categorii de esente ale dreptului care cumulate determina continutul dreptului: a)elemente de esenta generala-dreptul in substanta sa esentiala apare ca fiind un ansamblu de norme b)elemente de esenta specifice,normele care compun dreptul cu continut etic,avand vocatie de comandament c)elemente de esenta particulare Curentul axiologic . Edmond Hussel sustine ca la baza dreptului este cutuma juridica si ca dreptul este compus din numeroase elemente cutumiare dar care pot avea un caracter nedeterminat (relativ).Moment in care singurul izvor de drept veritabil ramane vointa legiuitorului (vointa monarhului,a parlament).El mai sustine ca supunerea membrilor comunitatii acestei vointe se face intr o maniera libera si constienta ,nefiind o simpla subordonare fata de stat.Aceasta doctrina a fost continuata de discipolul sau si de fiul sau Gerhard Hussel aratandu-se ca esenta dreptului consta in caracterele a priori

si necesare ale conceptelor juridice.Totodata se arata ca normele juridice sunt entitati ideale dar reale in acelasi timp intrucat se poate demonstra sturctura lor interna,numai ca uneori dreptul pozitiv deviaza de la esenta sa,lasandu-se asadar intrebarea daca dreptul pozitiv trebuie sa se conformeze esentei sale. Existentialismul juridicConform acestui curent existenta precede esenta,astfel pentru drept problema nu consta in a cunoaste esenta acestuia pentru ca dreptul si lumea depind de actiunile umane,de experienta umana.Aceste valori sunt practic calitati obiective ale lucrurilor,au caracter a priori si sunt ierarhizate,existand astfel valori fundamentale sau absolute ce alcatuiesc fundamentul(baza) principiilor juridice supreme,iar deasupra lor aflandu-se demnitatea persoanei umane ,demnitate din care deriva aceste principii supreme cum ar fi:libertatile fundamentale ,dreptul la viata etc. Conform acestui curent ,dreptul are 2 categ de izvoare: 1)Izvoarele reale 2)Izvoarele ideale La baza acestei clasificari sta distinctia dintre fapt si valoare,adica diferenta dintre ceea ce este(izvoarele reale) si ceea ce ar trebui sa fie(izvoarele ideale) Reabilitarea dreptului naturalI.Criza modernismului. Leo Strauss si scoala germana Leo strauss critica dreptul modern bazat pe egalitatea dintre barbat si femeie, pe istoricism si pozitivism. Istoricismul este criticat deoarece el sustine ceea ce este si nu ceea ce ar trebui sa fie. De cealalta parte, pozitivismul este criticat deoarece in materia dreptului, in etica, in politica nu este posibila nicio judecata obiectiva, pozitivismul afirmand ca exista mai multe sisteme de valori, iar judecatile izvorate din ele sunt rezultatul deciziilor subiective si arbitrare. Cele doua curente, istoricismul si pozitivismul sustin ca subiectul ocupa pozitia centrala in constructia dreptului, modernistii punand omul in locul divinitatii. De asemenea, se mai arata ca dreptul natural trimite la raporturile dintre subiect si lumea din care provine. Acest subiect are obligatia de a indeplini ceea ce trebuie sa fie in functie de ceea ce este. Drepturile subiectului nu preexista obligatiilor, iar drepturile ce revin subiectului vor fi determinate prin raportarea la ordinea si finalitatea acestei lumi ierarhizate. Scoala germana-arata ca exista principii mai puternice decat orice statut juridic, principii care alcatuiesc de fapt dreptul natural(dreptul ratiunii) si care se regasesc in declaratiile drepturilor omului sau a drepturilor civile. Astfel tocmai ideea promovarii si respectarii drepturilor omului a dus treptat, cu precadere dupa al doilea Razboi mondial la reabilitarea dreptului natural, devenind astfel tot mai pregnant, tot mai accentuat, armonizarea legislatilor

nationale cu rigorile impuse de respectarea drepturilor omului. In consecinta s-a pus intrebarea daca o lege ce contravine drepturilor omului poate fi valida din punct de vedere juridic si daca destinatarii sai sunt obligati sa o respecte. La aceasta problema scoala germana a raspuns ca validitatea normei juridice depinde de conformitatea ei morala, solutie criticata de scoala anglo-saxona de drept care promova distinctia dintre drept si morala. Aceasta din urma scoala a aratat ca validitatea normei juridice se stabileste pe baza unor criterii de validitate(criterile descriptive ale normei juridice), adica acele elemente avute in vedere la crearea lor. In consecinta, o norma juridica ramane valida doar atata timp cat ea corespunde criteriilor care au stat la baza crearii ei.II.Declinul modernismului in conceptia lui Michel Villey Michel Villey - nu este de acord cu dreptul modern, un drept individualist si lipsit de realism. - El inclina spre dreptul natural(il regasim in dreptul roman), singurul care pastreaza ceea ce este autentic in drept. - Villey este impotriva conceptiei lui Kant, dar si a celei a lui Kelsen. - critica notiunea de drept subiectiv: dreptul nu se afla in relatie cu un subiect, ci cu natura lucrurilor(notiunea de subiect si cea de individ sunt echivalente) - trebuie ca omul sa se intoarca la dreptul natural, iar juristii la gandirea juridica antica a dreptului natural, care este vazut ca reprezentand un nou realism juridic - aduce doua critici majore din doctrina sa: critica pozitivismului juridic si critica dreptului natural modern - pozitivismul juridic este criticat : dreptul nu poate fi creat de om, el ii preexista, pentru ca se afla in ordinea fireasca a lucrurilor. Omul nu poate opri scrugerea implacabila a timpului. - dreptul natural modern, desi se pretinde a fi un drept al omului si pentru om, el pleaca de la o premisa falsificata si anume, starea de natura - omul trebuie sa graviteze in jurul dreptului si nu dreptul in jurul omului - singurul capabil sa arate ce este dreptul este jus naturalismul antic - formuleaza definitia dreptului : dreptul este de fapt, sollen provenit din sein, adica ceea ce trebuie sa fie izvoraste din ceea ce este - critica lui: pe de-o parte, s-a reprosat ca autorul francez condunda notiunile de individ si de subiect, iar sustinerea unui drept natural clasic, antic inseamna invocarea unui drept rational impracticabil - ideea ca dreptul grativeaza in jurul omului, idee pe care o respinge Villey, nu are un sens individualist, ci universalist, fondat pe ideea de libertate - omul si dreptul nu au nici un sens decat prin intermediul ideii de libertate(universalitatea subiectului practic in mod gresit a fost asimilata de Villey individualismului)

- pe de alta parte, doctrina lui Villey este criticata: promoveaza intoarcerea la jus naturalismul antic, la prima versiune a dreptului natural fondat pe o armonie cosmica. - trei probleme: cum poate fi aplicat dreptul natural antic in societatea actuala contemporana; naturalismul antic este destul de ambiguu, de neclar in raport cu lumea moderna si nu poate solutiona problemele societatii actuale; natura lucrurilor nu este altceva decat natura institutiilor romane si nu natura dreptului, cum sustinea Villey - ceea ce este interesant: sustine ideea separarii dreptului de morala, ca si pozitivismul juridic pe care il critica - ca o reactie la reabilitarea dreptului natural, Scoala anglo-saxona de drept promoveaza o orientare noua in gandirea juridica, neopozitivismul juridic.

I.Conceptul de drept si structura sistemului juridic. Conceptia lui H.L.A.Hart - preocuparea centrala este definirea dreptului, dar Hart nu ofera o definite propriu-zisa a dreptului - foarte important limbajul juridic folosit, regulile de semantica si sintaxa(probleme de interpretare) - interpretarea: contextul aplicarii regulii(stabilirea starii de fapt, organizarea concreta a procesului, administrarea probelor). Astfel, aceeasi regula care intr-un litigiu este clara, in altul poate pune probleme de interpretare - normele juridice au un continut deschis(unele litigii sa fie usoare, iar altele dificile). Sunt dificile acele litigii in care nu decurge nicio solutie juridica nici din lege, nici din jurisprudenta(putere discretionara). Dar, aceasta putere discretionara a autoritatilor executive afecteaza impartialitatea si neutralitatea puterii judecatoresti - aplicarea regulii de drept depinde: de obiectivele pe care le urmareste legiuitorul care a creat aceasta regula. In functie de obiectivele normei juridice putem constata daca litigiile dificile intra sub sfera de incidenta a normei sau nu. - formulele lingvistice ale normei contin o doza de indoiala: confera continut deschis, care determina tulburari in aplicarea normei, daca nu se tine seama de obiectivul avut in vedere de legiuitor - obligatia de obedienta fata de norma: explicata prin obisnuita oamenilor de a se supune legilor - a fi obedient fata de o norma nu inseamna in niciun caz obisnuita, chiar daca este o practica sociala generalizata ce consta in actiuni repetate ale membrilor unui grup social - orice conduita neconforma conduitei tip reglementate de norma juridica este dezaprobata de membrii grupului social(faptul de a fi obedient unei reguli

sociale nu se vazeaza pe o obisnuita, ci pe acceptarea deliberata a regulii de catre actorii sociali) Hans dezvolta o teorie proprie asupra normativitatii dreptului in care piramida lui Kelsen este inversata(cu varful in jos). Este de acord cu ideea ca normativitatea sistemului de drept este asigurata de normele juridice ierarhizate, fiecare norma bazandu-se pe o alta norma, dar interdependenta lor are o alta semnificatie decat la Kelsen. El clasifica normele in norme principale si norme secundare. Este sustinatorul ideii ca deasupra tuturor exista o norma distincta, separata care fundamenteaza intregul sistem al normelor, este o norma ipotetica si care nu trebuie identificata cu Constitutia. In ceea ce priveste definitia dreptului, Hans subliniaza faptul ca limbajul legiuitorului folosit intr-o lege este reflectia contextului social, economic, politic si cultural al societatii respective. Faptul ca a pus accentul pe limbajul juridic in definirea dreptului a determinat ca la doctrina sa sa fie considerata ca precursoare a Scolii Analitice a Dreptului, scoala dezvoltata de juristii anglo-saxoni si de cei italieni. Nu se poate omite faptul ca definitia dreptului nu tine seama si de obiectivele urmarite de legiuitor, ceea ce inseamna apelul la interpretarea normei pentru a descifra vointa reala a legiuitorului. Obiectivele/vointa reala a legiuitorului inseamna traducerea in plan juridic a proiectului politic al guvernantilor aflati la un moment dat la putere, dar dreptul reprezinta in realitate o imbinare intre interesele politice si interesele sociale. Asta atrage atentia asupra faptului ca pentru a putea defini conceptul de drept trebuie sa se tina cont de toate aceste trei elemente esentiale: limbajul juridic, interesul politic si interesul social. n privina izvoarelor dreptului, Hart afirm c pe lng izvoarele formale ale dreptului (imperative) exist i izvoarele facultative (constau n influene cauzale sau materiale care condiioneaz dezlegarea pricinii pe care o face judectorul i care in inclusiv de bun-credin) - izvoarele facultative nu fac ns parte din sistemul de drept - structura sistemului de drept: exist 2 condiii necesare i suficiente pentru nsi existena sistemului: 1) normele de conduit care sunt reglementate i apreciate ca valide, trebuie s fie respectate de ceteni 2) exist o regul de recunoatere numit chiar regul ultim de recunoatere a validitii, ea determin criteriile de validitate juridic, iar modificarea bormelor sau orice decizie cu privire la ele trebuie s fie recunoscut de autoriti ca reprezentnd modele publice comune pe care ele le adopt n aceast calitate - sistemul de drept n concepia lui cuprinde 2 categorii de norme: a) norme primare b) norme secundare

a) normele primare sunt cele care stabilesc modelele de comportament care trebuie urmate, este vorba de conduita tip, stabilit ca fiind obligatorie pentru toi, ele stabilesc obligativitatea comportamentului uman b) normele secundare, norme cu privire la tehnica legislativ care stabilesc modul n care regulile primare pot fi identificate, edictate, abrogate sau modificate - normele secundare sunt reguli de recunoatere, care relev criteriile de validitate a normelor juridice, adic reguli de creare a normelor, reguli de schimbare de modificare sau de arogare i reguli de decizie instaurnd competene de jurisdicie - toate regulile valide ale sistemului de drept ns sunt recunoscute prin intermediul unei reguli ultime de recunoatere care cuprinde criteriile de validitate pentru toate regulile de sistem - nu se pune n discuie validitatea acestei norme ultime de cunoatere (ca la Kelsen), DAR spune c aceast norm nu este o norm ipotetic, aa cum apare la Kelsen, ea nu este nicio ficiune, ci un fapt social - piramida lui Kelsen este rsturnat i vizualizat invers, de la vrf la baz obligaia de obedien exist i pentru aceast regul ultim de recunoatere, pe care ajunge s o considere o obedien fa de Constituie, pn la urm obediena se refer la toate regulile secundare, pe care autoritile care au misiunea s aplice dreptul, trebuie s le respecte validitatea normei juridice este dat de eficacitatea sa ca o norm juridice s fie eficace nseamn ca ea s fie viabil, s fie capabil s produc efecte juridice n mod direct s-a apreciat de ctre literatura de specialitate c Hart vrea s lase poarta deschis ordinii de drept, problemei justificrii ordinii juridice i deplaseaz aceast problem spre condiiile sistemului juridic valid II. Negarea jusnaturalismului. Doctrina lui Neil MacCormick

doctrina sa a fost denumit neoinstituionalismul juridic repudiaz jusnaturalismul pentru c, spune el, dreptul nu se fondeaz pe valorile i pe principiile universale la care ar trebui s corespund ordinea juridic pozitiv critic normativismul pur al lui Kelsen deoarece ordinea de drept pozitiv se bazeaz nu pe sollen, care reprezint o pur construcie teoretic, ci pe fapte instituionale n care se nscrie aciunea social atunci cnd faptele brute se nscriu n timp i n spaiu n mod independent de orice aciune uman, faptele instituionale sunt veritabile artificii care i datoreaz existena conveniilor umane convenii sociale, juridice, morale i nu putem face cuno