7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 1/53
CUPRINS
CAPITOLUL 1. COMUNISMUL IN ROMANIA .................................................................21.1.Instaurarea regimului comunist in Romania ..........................................................21.2.Etapele regimului comunist din România .............................................................5
1.3. Literatura scrisa in comunism ...............................................................................91.3.1.Atitudinea criticii faţă de literatura din comunism ...................................... 101.3.2. Romanele din comunism ...........................................................................14
CAPITOLUL 2. CULTURA ROMANA DUPA INSTAURAREA COMUNISMULUI . .182.1. Suprimarea elitelor culturale ............................................................................. 222.2.Perioade, teme si atitudini .................................................................................. 24
2.2.1.Periada proletcultismului si a dogmatismului stalinist ................................. 242.2.2..Perioada de deschidere culturala si de liberalizare politica ........................ 262.2.3..Perioada de reideologizare si de dizidenta culturala ................................... 27
2.3.Evolutii culturale si efecte sociale ...................................................................... 29CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ - HERTA MULLER, VENIREA EI ÎN ROMÂNIA
-SCANDALUL IZBUCNIT ÎN URMA DECLARAŢIILOR EI ........................................313.1. Dialogul din 27 septembrie de la Ateneul Român dintre Herta Müller şi
Gabriel Liiceanu ....................................................................................................................32CONCLUZII ........................................................................................................................... 50România stăruie să se afirme drept o ţară a paradoxurilor. După ce a trecut printr-unadin cele mai dure dictaturi, cea ceauşistă, pe când în celelalte ţări ale blocului sovieticdezgheţul din ultimii ani ai ciumei roşii a fost vizibil, după o perioadă post '89 plină depoticniri, pe când celelalte ţări intrau mult mai direct în democraţie, în NATO şi în UE,
spre cinstea sa, România este prima ţară ex-comunistă care condamnă comunismul.....51Care ar fi diferenţa substanţială dintre Herta Muller şi intelectualii mainstream din
România? Păi în cazul celor din urmă, ascuţimea spiritului critic, capacitatea deinterpretare a unor texte profunde, exprimarea complicată ş.a.m.d. nu sunt niciodată
dublate de rigoare morală......................................................................................................51
Obisnuit sa fie adulat de multimi, Gabriel Liiceanu, floarea culturii romanesti, s-aaratat foarte deranjat de acuzele pe care Herta Muller le-a adus intelectualitatii dinRomania dinainte de '90, in scurta ei vizita in Romania.....................................................51BIBLIOGRAFIE .....................................................................................................................52
1
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 2/53
CAPITOLUL 1. COMUNISMUL IN ROMANIA
1.1.Instaurarea regimului comunist in RomaniaDeşi se află încă la începuturile sale, studiul regimului comunist din România a făcut
de-a lungul timpului progrese însemnate, în special în ultimele două decenii. Din cauza
interdicţiilor politice interne, până la prăbuşirea regimului comunist, istoria acestuia a putut fi
studiată aproape exclusiv în centre universitare din străinătate, în special din SUA şi din
Europa Occidentală. Cercetătorii regimului comunist au fost astfel privaţi de accesul direct la
surse de arhivă; mai mult, agenda lor de cercetare a fost condiţionată de evoluţia generală a
studiilor privind spaţiul est-european în timpul războiului rece.1
Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noţiuni: un
anume sistem social, o ideologie care promovează acest sistem social, sau o mişcare politică
care doreşte să implementeze acest sistem.
Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există
proprietate privată şi nici clase sociale. În comunism toate bunurile aparţin societăţii ca întreg,
şi toţi membrii acesteia se bucură de acelaşi statut social şi economic. Probabil cel mai
cunoscut principiu al unei societaţi comuniste este: "Fiecare după puteri, fiecăruia după
nevoi."2
Ca ideologie mai nouă, comunismul după revoluţia din octombrie din Rusia ţaristă,
este sinonim cu marxismul şi diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-
Leninismului.3 Printre altele, Marxism-Leninismul propune concepţia progresului în istorie,
potrivit căreia există patru faze ale dezvoltării economice a societăţii: sclavia, feudalismul,
capitalismul şi comunismul. Această "concepţie materialistă" a comunismului, arată că din1 Gheorghe Boldur-Lăţescu, Genocidul comunist în România, Bucureşti, Editura Albatros, 1992
2 Sintagma a fost preluată ( aproape literal ) din Biblie, şi anume din Faptele Aposolilor 4.34-35.3 Carl J. Friedrich, Zbigniew K. Brzezinski, Totalitarian Dictatorship and Autocracy, Cambridge, HarvardUniversity Press, 1956
2
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 3/53
sistemul economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură...). De asemeni
dezvoltă "concepţia determinismului", potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen
de comportament indus, nu de gândirea acelui individ ci de clasa la care aparţine, şi de aceea
el trebuie reeducat în lumina noii societăţi comuniste. Acest concept determinist este cel care
a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul
secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, România şi în celelate "state frăţeşti".
"Marii conducători" ai proletariatului şi ai ţărănimii, au instaurat în ţările în care au
fost "aleşi" regimuri tiranice, dictaoriale unde preaslăvita grijă faţă de om, a fost grija de
oprimare a toate drepturilor democratice şi suprimarea, dacă era posibil, a oponenţilor. "Cine
nu este cu noi, este împotriva noastră", asta era deviza de fapt a conducătorilor acestor state
care de "bună voie" au îmbrăţişat această ideologie. Datorită acestei ideologii au căzut jertfă
pe lângă cei mulţi şi intelectualitatea de seamă a neamului.4
Ca mişcare politică, comunismul este o ramură a mişcării socialiste, de care se
diferenţiază în principal prin dorinţa comuniştilor de a instaura un sistem comunist în locul
unuia capitalist, de multe ori prin metode revoluţionare armate.Actul de la 23 August 1944
care a însemnat una din marile tragedii ale istoriei româneşti5. A marcat trecerea în România
spre un regim democratic,care din nefericire nu a devenit efectiv datorită, pe de-o parte,
prezenţei trupelor sovietice în ţară, iar pe de altă parte, datorită împărţirii sferelor de influenţă
între marile puteri, România fiind inclusă în sfera de influenţă sovietică, deschizându-se astfel
calea unui nou regim de dictatură, cel totalitar comunist care avea să marcheze dramatic
soarta ţării noastre pentru o îndelungată perioadă de timp. Regimul totalitar comunist s-a
instaurat efectiv în România începând cu anul 1948 şi a durat până în decembrie 1989, având
următoarele caracteristici: Regimul totalitar comunist s-a instaurat în România în mod treptat,
prin accederea la putere a comuniştilor, care au recurs la o serie de acte succesive în scopul
cuceririi depline a puterii politice. Dintre acestea menţionăm în mod deosebit instaurarea la 6
martie 1945 a guvernului dr. Petru Groza format în majoritate din comunişti. Instaurareaacestui guvern s-a făcut după cum se ştie, la presiunile Moscovei care, prin emisarul său
Vâşinschi, sosit la Bucureşti în mod special pentru acest scop a determinat pe regele Mihai să
accepte înlocuirea guvernului Rădescu, cu guvernul dr. Petru Groza care va urmări ca
principal scop comunizarea României.6 Trebuie menţionat însă şi faptul că instaurarea acestui
guvern a fost însoţită de retragerea administraţiei sovietice din Ardealul de Nord,
4 Lucian Boia, Miturile comunismului romanesc, Editura Nemira, Bucureşti, 1998
5 DENIS DELETANT, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu Dej şi statul poliţienesc, 1948-1965. EdituraPolirom, Bucureşti, 2001, p. 40.6 Ibidem, p. 58.
3
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 4/53
administraţie care s-a instaurat samavolnic imediat după eliberarea acestuia de către armata
română puterii aliate - Anglia şi SUA, care au condiţionat recunoaşterea acestui guvern de
includerea în componenţa sa a câte un reprezentant din cadrul partidelor Naţional Ţărănesc şi
Naţional Liberal şi organizarea de alegeri libere în scopul constituirii noilor organe ale puterii
de stat, condiţii acceptate în cele din urmă, ceea ce a condus la recunoaşterea guvernului dr.
Petru Groza şi de către cele două puteri aliate. Un alt moment pe linia acaparării depline a
puterii politice de către comunişti l-a constituit alegerile din 19 noiembrie 1946 care, după
cum se cunoaşte, au fost falsificate în favoarea comuniştilor. Noul parlament unicameral
conform legii electorale din acea vreme era alcătuit în proporţie de peste 78% din comunişti şi
procomunişti, asigurându-se astfel, o legitimitate noii puteri comuniste.
Deşi rezultatul alegerilor a fost vehement contestat de către opoziţie cu probe
concludente, solicitându-se inclusiv Puterilor Aliate să nu le recunoască, în cele din urmă,
prin mesajul tronului către parlamentul rezultat din alegeri frauduloase, acestea au fost
validate. Guvernul format în urma acestor alegeri, prezidat tot de dr. Petru Groza (care deşi nu
era comunist, a făcut jocul acestora), cu o compoziţie comunistă mărită, a fost recunoscut de
Puterile Aliate cum şi de alte guverne ale lumii. Această situaţie a întărit poziţiile comuniste
în diferite structuri ale puterii şi ca atare, procesul de comunizare a României s-a accentuat.
În cursul anului 1947 s-au înregistrat ultimele momente spre instaurarea deplină a unui
stat totalitar comunist.
Astfel, în vara anului 1947, P.N.Ţ. şi P.N.L. au fost scoase în afara legii,7 liderii
acestora condamnaţi la ani grei de închisoare, ajungându-se ca pe scena politică a ţării să
rămână partidul comunist şi aliaţii acestuia, pregătindu-se în felul acesta terenul pentru un
regim totalitar bazat pe un partid unic.
În noiembrie 1947 au fost înlăturate din guvern grupările care reprezentau vechile
forţe politice, dar care se aliaseră cu comuniştii, fiind vorba de Gheorghe Tătărăscu,
reprezentantul unei grupări liberale şi de Alexandru Alexandrini, reprezentantul unei grupărinaţional-ţărăniste.
În urma acestor epurări, s-a ajuns la un guvern a cărei componenţă era în totalitate
comunistă, forma de guvernământ continuând să fie însă una monarhică. Ca urmare a acestei
situaţii, comuniştii au trecut la acţiunea finală de înlăturare a ultimei piedici din calea
instaurării unui regim totalitar.8
7 DENIS DELETANT, Pompiliu Teodor, Mihai Bşrbulescu, Isoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti,1998, p. 49.8 VLADIMIR TISMĂNEANU, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 115.
4
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 5/53
Astfel, la 30 decembrie 1947, regele Mihai este obligat să abdice, proclamându-se
Republica Populară Română ce marca succesul deplin al comuniştilor pe calea instaurării unui
regim totalitar.
În esenţă regimul totalitar comunist din România a fost la fel ca în toate ţările în care
s-au instaurat astfel de regimuri, având însă anumite particularităţi care l-au deosebit de
acestea în sens pozitiv sau negativ. Astfel, toate regimurile comuniste din zona europeană au
fost impuse de Uniunea Sovietică, cu acordul Puterilor occidentale şi complicitatea unor forţe
interne, fiind implementate după modelul sovietic. Aceste regimuri s-au instaurat şi menţinut
prin forţă, recurgându-se în acest scop la represiuni sângeroase în toate statele respective, la
suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, impunându-se un singur partid
declarat ca forţă politică conducătoare, realizându-se în practică formula partid-stat. Atât
economia cât şi politica acestor ţări era subordonată Uniunii Sovietice, fiind în felul acesta
afectate grav independenţa şi suveranitatea acestora.
1.2.Etapele regimului comunist din România
Regimul comunist din România, întins pe un timp îndelungat de peste patru decenii, a
cunoscut mai multe perioade cu anumite etape în cadrul acestora, comportând o serie de
particularităţi.
O primă perioadă este cea dintre 1948-1965 din timpul guvernării lui Gh. Gheorghiu-
Dej. Acesta, ales prim-secretar al partidului comunist în octombrie 1945, ulterior conducător
al partidului unic până la moartea sa în 1965, a fost, după modelul politic reprezentat de
Stalin, un conducător autoritar, intolerant cu orice formă de opoziţie. Regimul Dej a cunoscut
trei etape principale ale luptei în interiorul partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, după
modelul stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele şi pentru eliminarea (epurarea)
adversarilor reali sau potenţiali. Prima etapă a epurarilor întrepinse de Dej a început în 19459,
prin lichidarea grabită a lui Ştefan Foris, fost conducător al partidului comunist în timpulrăzboiului, şi a culminat cu arestarea, în 1948, a liderului de partid Lucreţiu Pătrăşcanu, un
comunist cu o bună pregătire intelecuală şi foarte ambiţios în care Dej vedea un adversar
politic personal. Pătrăşcanu a fost închis şi supus la diverse presiuni fizice şi psihice, pentru a
recunoaşte colaborarea cu servicii secrete occidentale. După moartea lui Stalin (5 martie
1953), noul conducător al Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov, a dat semnalul înnoirii
echipelor conducătoare din ţările-satelit. Temându-se că Hruşciov va dori înlocuirea sa cu
9 DENIS DELETANT, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu Dej şi statul poliţenesc, 1948-1965, EdituraPolirom, Bucureşti, 2001, p. 75.
5
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 6/53
Lucreţiu Pătrăşcanu, Dej a decis în 1954 lichidarea adversarului său, în urma unui proces10
regizat în culise.
A doua etapă a epurării întrepinse la vârful propriului partid i-a avut drept victime
principale pe Ana Pauker şi pe colaboratorii acesteia, Vasile Luca şi Teohari Georgescu
(gruparea moscovită, Dej şi colaboratorii săi fiind “fracţiunea internă”). Cele două fracţiuni au
colaborat atâta vreme cât au avut de luptat împotriva duşmanilor comuni. În 1952, având
consimţământul lui Stalin, gruparea lui Dej a pornit ofensiva deschisă împotriva grupării Anei
Pauker, acuzând-o de “politică de stânga”, “împaciuitorism”, etc. Unul dintre avantajele lui
Dej provenea şi din faptul că atacul său la adresa Anei Pauker (care era evreică) coincidea cu
începutul unei campanii antisemite a lui Stalin la Moscova.
Ultima etapă a epurării interne a avut loc în iunie 1957, an în care Dej a anihilat, din
punct de vedere politic, alţi doi lideri de partid susceptibili de a-i deveni adversari: Iosif
Chişinevschi şi Miron Constantinescu. Acum, ca şi-n precedentele etape, conform ritualului
politic practicat de toate regimurile comuniste, Dej a legat de numele adversarilor săi
înlăturaţi toate abuzurile, eşecurile şi nerealizările regimului; în locul celor epuraţi, şi-a numit
oameni fideli, din propria sa echipă. După 1958, anul retragerii trupelor sovietice de pe
teritoriul României, trece la o schimabare sensibilă a liniilor directoare ale politicii sale: este
vorba de o oarecare îndepartare faţă de modelul sovietic, mai ales în privinţa politicii externe.
Pe planul politicii interne, această schimbare s-a manifestat printr-o relativă liberalizare a
vieţii culturale, a învăţământului, etc. Legăturile culturale şi ştiinţifice cu ţările din Occident,
rupte după 1948, sunt reluate şi ajung la un nivel modest, dar promiţător. Dej reia şi legatura
cu Iugoslavia, al cărei lider comunist, Iosip Broz Tito, fusese un adversar redutabil al lui
Stalin. Totuşi, este de reţinut faptul că, din punct de vedere politic, partidul unic şi-a menţinut
neştirbit controlul intern asupra societăţii şi nu a cedat nici unul din prerogativele sale.
A doua perioadă a acestui regim este cea dintre 1965 - decembrie 1989, din timpul
guvernării lui Nicolae Ceauşescu. Venirea noului lider la conducerea partidului unic a fost bine primită de societatea românească: Ceauşescu era recunoscut ca unul dintre cei mai fideli
discipoli ai lui Dej şi era de asteptat continuarea procesului de liberalizare a regimului11; pe de
altă parte, Ceauşescu simboliza şi o altă generaţie ajunsă la putere (în varstă de 47, fostul
general de Securitate, era cel mai tânăr lider comunist). În iulie 1965, la Congresul al 9-lea al
10 DENIS DELETANT, Pompiliu Teodor, Mihai Bşrbulescu, Isoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1998, p. 49.11 Interviurile cu Apostol Maurer şi Alexandru Bârlădeanu, „Cum a venit la putere Nicolae Ceauşescu”, Magazinistoric, vol. XXIX, nr 7, iulie 1995, p. 3-7.
6
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 7/53
Partidul Comunist Român (redenumit astfel, din Partidul Muncitoresc Român)12, Ceauşescu
pune bazele propriului său program de politic, foarte promiţător în condiţiile epocii: se
distinge, mai ales, principiul conducerii colective, menit să împiedice-potrivit versiunii
oficiale-acumularea puterii în mâinile unei singure persoane. Cel puţin pe moment, acest
principiu avea şi acoperire practică: în acel moment, România avea, formal, o conducere
colectivă: Nicolae Ceauşecu (secretar-general al PCR), Chivu Stoica (presedintele Consiliului
de Stat ), şi Ion Gheorghe Maurer ( prim ministru ).
În cadrul acestei perioade se pot distinge trei etape: prima din 1965-1971; a doua din
1971-1982, iar a treia din 1981 - decembrie 1989.
În prima etapă a acestei perioade (1965-1971), se continuă procesul de creştere
economică şi, pe această bază, o ridicare a nivelului de trai a populaţiei, o protecţie socială şi
o anumită liberalizare a vieţii spirituale, păstrându-se însă elementele fundamentale ale
regimului totalitar comunist. Pe plan extern s-a continuat politica de independenţă faţă de
Uniunea Sovietică şi de deschidere spre Occident, România fiind iniţiatoarea unor acţiuni
politice pe plan extern mult apreciate în epocă. Momentul culminant al acestei politici l-a
constituit poziţia României faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la
Varşovia în frunte cu cele ale Uniunii Sovietice (1968), la care România nu numai că nu a
participat, dar a condamnat vehement această invazie, populaţia ţării noastre fiind chemată să
opună rezistenţă armată în cazul unei situaţii similare cu cea din Cehoslovacia. Prestigiul
liderului comunist a crescut atât în ţară cât şi în străinătate, aspect care, din păcate, va fi
folosit apoi la promovarea unui cult deşănţat al personalităţii.13
A doua etapă a regimului politic dictatorial din timpul guvernării lui Ceauşescu
(1971-1982)
Se caracterizează prin accentuarea conţinutului totalitar al regimului politic,
recurgându-se la o supraveghere severă a populaţiei de către organele partidului şi statului, la
o ideologizare şi politizare excesivă a vieţii sociale în toate domeniile sale de activitate, la osupercentralizare a economiei, la împrumuturi masive de capital de pe piaţa occidentală ce au
fost destinate construirii unor obiective industriale gigant, mari consumatoare de materii
prime, materiale şi energie care, în perspectivă, au avut urmări negative, mai ales sub aspectul
eficienţei şi rentabilităţii economice.
12 DENIS DELETANT, Pompiliu Teodor, Mihai Bşrbulescu, Isoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1998, p. 534.13 DAN IONESCU, “The Posthumans Cult of Ceauşescu and Its High Priests” report on Eastern Europe, 31 mai1992, pp. 23-27.
7
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 8/53
În această etapă a continuat, pe baza unei rate înalte de acumulare, procesul de creştere
economică, implicit o creştere a construcţiilor de locuinţe pentru populaţie şi a unor obiective
culturale şi de învăţământ. S-a continuat protecţia socială din etapa anterioară. Spre sfârşitul
acestei etape însă, şi-au făcut apariţia unele semne evidente privind o încetinire a ritmului de
dezvoltare economică şi totodată, o penurie de bunuri alimentare, medicamente etc.
Este în acelaşi timp etapa în care semnele de contestare a cuplului Ceauşescu devin tot
mai evidente, îndeosebi pe plan intern, dar în unele privinţe şi pe plan extern.
A treia şi ultima etapă a regimului totalitar comunist din timpul guvernării lui
Ceauşescu, se referă la intervalul de timp dintre 1982 şi decembrie 1989, când acest regim a
fost înlăturat prin revoluţia română.
Drepturile şi libertăţile omului sunt drastic îngrădite. Economia ţării traversează o
perioadă de criză manifestată prin încetarea creşterii economice şi, mai ales, a lipsei de
eficienţă şi rentabilitate. Starea gravă din economie este accentuată şi de măsurile iniţiate de
Ceauşescu de a achita împrumuturile externe ale statului român, care au dus, pe de o parte la
izolarea economică şi politică a României, privarea economiei de mijloace moderne de
dezvoltare. Aspectul cel mai grav al acestor stări de lucruri l-a constituit scăderea dramatică a
nivelului de trai a populaţiei, obligată la privaţiuni de tot felul (alimentaţie, căldură etc.).
Tragic şi paradoxal pentru populaţia românească era faptul că, deşi suferea de foame şi de
frig, era obligată, prin mecanismul propagandei de partid şi de stat să adreseze permanente
osanale cuplului Ceauşescu.14
Şi sub aspectul politicii externe apar în această etapă schimbări semnificative. Astfel,
dacă în etapele anterioare politica externă românească era orientată spre occident, Ceauşescu
încercând chiar să pună securitatea României sub umbrelă americană, în anii '80, Ceauşescu
dă semne de oscilare şi nesiguranţă pe plan extern, ajungându-se la o înrăutăţire a relaţiilor
ţării atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu Occidentul.
Paradoxul acestei situaţii îl constituie faptul că deşi se manifesta încă o anumităindependenţă faţă de Uniunea Sovietică, sub aspect economic, România depindea tot mai mult
de aceasta datorită nevoilor de import de gaze naturale, petrol şi alte materii prime şi
materiale, aceasta şi datorită perturbării între timp a relaţiilor ţării noastre cu Occidentul.
Anii de sfârşit ai acestei etape (1988-1989), deşi înregistrau achitarea completă a
datoriei externe de circa 14 miliarde de dolari, arătau o Românie cu o economie sarcofagă,
14 DAN IONESCU, „The Posthumanus Cult of Ceauşescu and It’s High Priests”, Report on Eastern Europe , 31mai 1992, p. 30-31.
8
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 9/53
supercentralizată şi mult rămasă în urmă, cu o populaţie care se confrunta cu privaţiuni de tot
felul şi umilită de cultul absurd al personalităţii, existând o totală izolare a ţării pe plan extern.
Toate acestea constituiau semne a unei profunde crize de sistem, conducând la
declanşarea revoltei populaţiei împotriva regimului totalitar 15, revoltă care se va transforma
într-o revoluţie soldată cu înlăturarea acestui regim şi trecerea la un regim democratic şi la o
economie de piaţă liberă.
Stema Partidului Comunist Român având ca elemente "secera şi ciocanul",
simbolizând "înfrăţirea" şi "uniunea de nezdruncinat" dintre "ţărănimea muncitoare şi
proletariat." Se observă, de asemenea, cununa de spice uşor eliptică şi ascendentă, precum şi
acronimul PCR .
1.3. Literatura scrisa in comunism
Reevaluarea literaturii romane scrise in timpul regimului comunist este o obsesie
rezistenta in spaţiul cultural romanesc, poate si pentru ca, pina acum, foarte mari răsturnări de
ierarhii n-au avut loc, in ciuda deselor si înverşunatelor polemici.
Unii cred ca despre aceasta perioada sunt indreptatiti sa scrie mai ales cei care au fost
martorii si actorii acelei epoci ciudate din punct de vedere politic, ca numai aceia care au
cunoscut in mod nemijlocit regimul, rigorile, cenzura si comportamentele scriitorilor de
atunci pot scrie „adevărata“ istorie a literaturii romane de pina in 1989. In acest sens se fac
încercări si promisiuni, unele ridicole, de redare „exacta“ a peisajului literar de atunci. Si sunt
priviţi cu mefienta outsider-ii: cei aflaţi in exil, străinii specializaţi in romanistica, tinerii care
n-au apucat vremurile.
Pe de alta parte, exista si atitudinea inversa, aceea conform căreia se aşteaptă de la
tineri, de la nou-veniţii in sistem, privirea „obiectiva“, neatinsa de parti-pris-uri, asupra unei
epoci pe care ei n-au cunoscut-o direct si fata de care se presupune ca pot ramine „reci“ si
„nemiloşi“.Ambele atitudini sunt deopotrivă exagerate si nici una dintre ele nu poate fi garantata
din punct de vedere moral: nici cei care au participat direct la viata literara a perioadei
comuniste nu sunt garanţii unei atitudini obiective doar pentru ca au trăit acea perioada, nici
cei care vin după sau din afara nu sunt in afara influentelor, simpatiilor, afinităţilor fata de
scriitorii pe care au prilejul sa ii observe manifestându-se astăzi activ intr-un sistem cultural
15 VLADIMIR TISMĂNEANU, „Tremors in Romania”, New York Times, 30 decembrie 1987.
9
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 10/53
postcomunist, nu lipsit de multe din reflexele celui totalitar. De altfel, nici nu ar fi de dorit sa
continue încrâncenarea in aflarea „adevărului.16
Ce este mai greu de suportat pentru cei care au trăit nemijlocit trecutul comunist este
un fel de cinism, de răceala in studierea acelei epoci, văzute astăzi ca o perioada interesanta si
ofertanta ca obiect de studiu. Acest tip de atitudine cistiga din ce in ce mai mult teren. Pentru
ca, dincolo de frustrări, orgolii, nedreptati, literatura scrisa in comunism, in acest sistem
infernal si nenorocit, care a distrus talente si a produs drame de neînchipuit, devine tot mai
mult o provocare academica, un teritoriu interesant pentru exotismul si stranietatea lui. Nici
nu e de mirare ca majoritatea tezelor de doctorat recente se ocupa exact de acest interval
istoric. Oricât ar părea de cinic, literatura romana scrisa in comunism este cea mai incitanta,
dificila si complicata literatura scrisa vreodată in spaţiul romanesc, tocmai prin amestecul
incredibil de morala si estetica, de idei literare si ideologie politica, de compromis si
rezistenta, de reuşita si ratare.
Dilema om-opera devine ridicola in cazul acestei perioade. Intr-o epoca in care
intruziunea politicului in viata oamenilor mergea pina la controlul naşterilor, ascultarea
discuţiilor din familie sau urmărirea celor mai neînsemnate miscari, a discuta literatura
independent de mediul in care a fost creata este o întreprindere naiva. O întreprindere pe care,
de altfel, unii o practica si o recomanda, vorbind cu indiferenta despre compromisuri si
turnători si cu evlavie despre valoarea perena a operelor. Atenţie insa: de multe ori, nu
naivitatea e cea care naşte asemenea ridicole ipocrizii critice, ci dorinţa interesata de
monumentalizare, de grandios si de camuflare a compromisului, de continuitate a unor ierarhii
create artificial.
In raportarea la aceasta literatura, se pot observa, cel puţin pina acum, doua tendinţe,
ambele extreme, dintre care una duce cunoaşterea contextului pina la înlocuirea studiului
literaturii cu studiul patologiei unei epoci, iar cealaltă camuflează total orice intruziune ne-
estetica.
1.3.1.Atitudinea criticii faţă de literatura din comunism
Exista cel puţin doua cazuri semnificative in cel mai înalt grad pentru aceste doua
atitudini critice fata de literatura scrisa in comunism, doua tipuri de manifestări ilustrate prin
cartile a doi critici, unii dintre cei mai importanţi: Eugen Negrici si Eugen Simion.16
Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, Poezia I , Editura Fundaţiei Pro, ediţia a II-a, Bucureşti,2006
10
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 11/53
Cartea lui Eugen Negrici, Literatura romana sub comunism (primul ei volum, Proza,
publicat in 2002) este importanta in primul rând ca efort de sistematizare, fiind pina acum cea
mai cuprinzătoare si mai articulata analiza a fenomenului literar din fostul regim, făcuta din
perspectiva căderii acestuia. „Literatura aservita“ si „literatura tolerata“, conceptele de baza
ale clasificării operate de autor in câmpul prozei, nu vor putea fi ocolite in nici o analiza
viitoare a perioadei.
In afara calităţii cu totul remarcabile de a deschide apetitul pentru studiul acestei
perioade, cartea lui Eugen Negrici poate fi văzuta si ca un simbol al unui anumit fel de situare
fata de fenomen: poziţia demascatorului retrospectiv. Mai mult decât o reevaluare a acestei
perioade literare, Literatura romana sub comunism explica resorturile politice si sociale care
au făcut posibila o asemenea literatura si pune in discutarea ei mai mult abilitaţi de patologist
decit de critic. De altfel, metafora favorita a acestui tip de abordare este aceea a maladivului, a
patologicului, nu de puţine ori cu referinţe in sfera medicala: „Sub presiunea acestor câmpuri
de forte adverse, nu putea sa se ivească decit un peisaj bolnav, dar interesant din perspectiva
unei «estetici» totalitare, care, daca se va fundamenta vreodată ca disciplina, se va ocupa de
caracterul contorsionat al creaţiilor acelor vremuri si de evoluţia nefireasca a fenomenului
artistic. Iar prezenta neîntrerupta in viata literara a unei literaturi oficiale de uz propagandistic
si servita de un număr important de condeieri s-a transformat intr-o povara constanta, cu
efecte neaşteptate. Ea a devenit un virus agresiv împotriva căruia literatura adevărata a fost
nevoita sa fabrice mereu anticorpi, sa furnizeze replici si sa se apere in felul ei, bijbiind după
coridoarele libere“.
Peisaj bolnav, viruşi, anticorpi, cam aşa arata instrumentele de evaluare a literaturii
conform acestei viziuni care mizează mult pe dramatism si pe efect spectaculos. Demersul
propus e foarte valoros din perspectiva înţelegerii mecanismelor de manipulare si intimidare a
scriitorilor, a cauzelor si a metodelor care au stat la baza producerii unei literaturi de tip
artificial. Daca pentru deceniul marcat de proletcultism, de după instaurarea regimuluicomunist, aceasta metoda este, probabil, cea mai potrivita (si analiza lui Eugen Negrici asupra
prozei „comunismului fundamentalist“ este tot ce s-a scris mai bun in domeniu), in cazul
literaturii anilor ’60 si a următorilor, acest scenariu al maladivului nu mai funcţionează insa la
fel de eficient.
O construcţie atât de bine articulata incit seamănă cu o poveste maniheista perfecta, in
care se vorbeşte dur despre „sodomizarea scriitorului“, despre noua „religie politica“, despre
„miturile invidiei si miturile speranţei“, risca sa înlocuiască de fapt cu totul analiza efectiva a producţiilor literare ale epocii respective, risca sa-si transforme obiectul, proza scrisa in
11
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 12/53
deceniile comuniste, in pretextul unui eseu de mare ingeniozitate, dar care ramine cumva
imponderabil fata de literatura, cu toata cutezanţa si duritatea celor spuse.
Eugen Negrici vorbeşte insa ca nimeni altul despre compromis si ticăloşie, despre
scriitori dincolo de cartile lor.17 Scrie, de pilda, despre „lichelismul funciar“ si caracterul de
„executant frenetic si fara scrupule al oricărei misiuni“ ale lui Zaharia Stancu, despre frica si
oportunismul lui Sadoveanu, despre „promptitudinea jegoasa“ cu care Petru Dumitriu se
adapta comandamentelor politice sau despre „ticăloşia rareori egalata in ticăloasa noastră
literatura a anilor ’50“ din romanul Şoseaua Nordului de Eugen Barbu.
In spatele unei aparente cruzimi medicale a analizei se afla, de fapt, pasiuni foarte
puternice, la baza celor mai „ştiinţifice“ clasificări sta o dorinţa necenzurata de „a face
dreptate“, de a pedepsi si de a premia intr-un fel care nu era posibil in epoca.
Eugen Negrici este, aşadar, adeptul si ilustratorul unui tip de analiza a literaturii din
perioada comunista pe care l-am putea defini ca ornamentat, îndelung chibzuit si construit cu
migala in jurul unor complexe metaforic-etice.
Clasificările sunt atente si ingenioase si acoperă o plaja foarte larga. In studiul lui,
literatura se transforma intr-un insectar ordonat si grotesc in acelaşi timp. In nici un caz acest
tip de analiza nu ar fi putut sa existe înainte de 1989, este o critica de ruptura cu un trecut
detestat si autorul pare sa exploateze din plin, cu o frenezie debordanta si cu o fantezie
citeodata morbida, posibilitatea de a se juca stilistic-demascator cu lucruri altădată capitale.
Cu totul altfel se manifesta criticii care considera ca o data cu schimbarea din 1989 nu
e nevoie si de o schimbare totala de percepţie a literaturii, ca ce s-a spus înainte e bun spus, ca
nu e nevoie de reevaluări, ba dimpotrivă, ca reluarea celor spuse înainte arata ca literatura
romana si-a putut crea in perioada comunismului o ierarhie valabila si astăzi. Aici ar putea fi
găsit un sens pentru multele reeditări pe care criticii importanţi le-au oferit publicului
postdecembrist.
Eugen Simion a autorizat câteva ediţii ale cartii sale Scriitori romani de azi, singurelemodificări fiind de compoziţie, cu alte cuvinte, s-au operat schimbări de sumar după caz, au
fost introduşi scriitori, iar alţii au fost excluşi.
Daca ediţia se întâmpla sa apară la Chişinău (Scriitori romani de azi, 1998), sunt
introduşi scriitori basarabeni: un capitol din ediţia 1998 se numeşte Grigore Vieru, un poet cu
lira-n lacrimi. Ceea ce propune criticul Eugen Simion nu este o lista canonica, ci un set de
valori fluctuant, oportunist. Nu putem şti cu adevărat daca criticul Simion chiar îl apreciază pe
poetul Vieru, pentru ca poetul Vieru apare doar in aceasta ediţie basarabeana. Altfel,17 Eugen Negrici , Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008
12
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 13/53
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 14/53
propoziţii oraculare, fie, in sens contrar, tendinţa de a înveli rana deschisa a faptului intr-o
plasa de imagini aluzive“.
Cam aşa ar arata Adrian Paunescu intr-o istorie literara indiferenta cu totul la realitatea
politica si sociala in care s-au mişcat scriitorii respectivi. Singura problema este ca s-ar putea,
la un moment dat, sa nu ne mai putem explica anumite „dilatări“ prea exagerate sau unele
„înveliri“ cu totul inedite.
Tipul de analiza indiferenta pe care îl propune cu obstinaţie de mai bine de zece ani
Eugen Simion nu face decit sa opacizeze si mai mult o istorie si aşa greu de inteles de către
cei care n-au trăit-o. Mulţi tineri din jurul lui Eugen Simion se grăbesc sa adere la acest tip de
imoralitate a camuflajului. E o atitudine de neînţeles, deopotrivă psihologic si cultural. In
gestul „învelirii“ in estetism a unui sistem care numai „estetic“ n-a fost se afla, de fapt,
adevărata continuare a unui tip de critica literara care se obişnuise sa convieţuiască foarte bine
cu un regim totalitar.
1.3.2. Romanele din comunism
Dintre zonele de interes pe care aceasta literatura scrisa in comunism le oferă
cercetătorului de azi, una dintre cele mai fierbinţi pare sa fie aceea a romanului. Deşi
copleşitor prin cantitate si număr de autori, romanul de dinainte de 1989 încapsulează cel mai
bine portretul esenţializat al unei epoci literare.
Cel mai interesant studiu al acestor romane ar putea fi acela al cazurilor semnificative.
Printre ele, de pilda, cazurile cu totul curioase ale scriitorilor care coboară simbolic din
perioada interbelica. Transformarea Şoimilor lui Mihail Sadoveanu in Nicoara Potcoava in
1952 poate fi mult mai expresiva decit lectura zecilor de producţii mediocre de la începutul
anilor ’50. Nu mai puţin semnificativ este cazul lui Camil Petrescu si al romanului sau
monumental Un om intre oameni, din 1952-1953, o carte care necesita o analiza amănunţita,
chiar si numai pentru ca ne-am obişnuit sa-l studiem pe Camil Petrescu intr-un anumit fel,canonizat ca „marele interbelic“. Ce se întâmpla cu acest mare interbelic in perioada
postbelica poate fi văzut ca un mise-en-abime al situaţiei trecerii literaturii noastre intr-o alta
etapa.
In afara studierii unor „cazuri“ semnificative, romanele acestei perioade compun un
set de valori, atitudini, repere morale si sociale. Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice
(sau inestetice) ale unui sistem artistic, dar si ca rezervoare ale unor mentalitati. Cum apar
dragostea, relaţiile sociale, taranul sau intelectualul, partidul si intimitatea, eroul saucondamnatul in romanele anilor ’50, ’60 si ’70 poate fi mai interesant decit o batalie nesfirsita
14
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 15/53
pentru un loc mai in fata intr-o ierarhie estetica. Cum apar si cum erau de fapt. O corelare a
„adevărurilor“ romaneşti cu, de pilda, oglinda acelei lumi, aşa cum se vede ea in dosarele de
Securitate, ar fi poate un exerciţiu revelator tocmai pentru cercetătorul care n-a trăit nemijlocit
acea parte de istorie.
Lumea specifica a romanelor anilor ’50, ’60 si ’70 conţine nuclee de anomalie, de
curiozitate si de specific irepetabile in istoria unei literaturi.19 O întreaga galerie de „figuri de
ceara“, de copii si adolescenţi, de muncitori si intelectuali, de aristocraţi si activişti de partid,
de femei seducătoare sau hulite mişuna in aceste romane. De asemenea, un întreg complex de
valori: iubirea recunoscuta si acceptata sau iubirea subversiva si condamnata, cariera si
carieristul, cultura, trecutul si istoria, morala, pudoarea, convenţiile si prejudecatule se pot
desprinde din acest material literar.
Mai interesanta, aşadar, pare sa fie nu o alta „ierarhie“ a perioadei, ci o altfel de
lectura a acestor romane. Nu o alta lista si nici o interpretare originala, psihanalitica sau
revanşarda, moralizatoare sau sarcastica, ci o alta atitudine fata de un conţinut literar, văzut ca
un rezervor de mentalitati si valori ale unei epoci complexe si complicate. Iar daca de aici va
rezulta si o alta ierarhie, poate ca nu va fi un lucru tocmai rău.
Câteva consideraţii ale poeziei sub comunism
La 18 ani de la căderea regimului comunist, suntem in măsura sa constatam ca
ultimele lui doua decenii au reprezentat, in chip paradoxal, o perioada fecunda a istoriei
poeziei romaneşti, poate cea mai bogata in iniţiative stilistice si, in orice caz, realmente
interesanta pentru oricine doreşte sa analizeze raporturile complexe ale "eului" creator cu
lumea si cu ideologia care perverteşte imaginea.
In acest răstimp bizar, poezia a fost protejata de statutul ei recunoscut intr-un sfârşit
(adică abia la începutul deceniului 7) drept unul special. Cercul restrâns al cititorilor de
poezie, fragilitatea si lipsa de consistenta pe care le sugera organelor puterii prezenta acesteia
in spaţiul editorial, ambiguitatea la care aspira de la o vreme limbajul ei o făceau sa fieneglijabila ideologic, deşi utila ca argument bilanţier propagandistic de uz extern.
Ingerinţele factorilor politici n-au încetat sa se facă simţite si după 1964, iar după 1971
au fost chiar amplificate, dar nu mai fiinţau inhibiţia, spaima teribila din anii 50 si legile
terorii roşii. Era vorba in fond de o presiune constanta, dar flasca, un fel de ameninţare surda,
organica, nesecondata de masuri punitive. Ceea ce a favorizat o atmosfera proprie exerciţiului
poetic si modificări interesante in atitudinea "eului" creator care a reacţionat in felul lui
19 Lucian Boia, Miturile comunismului romanesc, Editura Nemira, Bucureşti, 1998
15
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 16/53
specific in aerul bolnav reglat de climatizoarele de sera ale partidului. Ceea ce nu ucide,
consolidează si vecinătatea primejdiei a dăruit poeziei-floare a răului o tragica fertilitate.
Vecinătatea sau mai precis amintirea obsesiva, terorizata a primejdiei mortale din vremea
fundamentalismului comunist. Căci tot ce s-a întâmplat in aria literaturii, după 1964, a fost
consecinţa unei reacţii compensative manifestate in durata si in câteva noduri. La început s-a
umplut in mare graba pustiul lăsat in urma de poezia agitatorica si de hibrizii lirice produşi in
preajma anului 1960. S-au reconstituit liniile de forţa ale poeziei interbelice si ale celei
moderne occidentale asimilate când mai bine si când mai râu si s-au reaşezat temeiurile liricii,
ale liricii propriu zise, ignorate sau evitate metodic înainte.
Curând, adică după ce si-a redescoperit venirea, si-a redobândit funcţiile fireşti,
statutul liric si cititorii, poezia si-a întins cu adevărat aripile cucerind teritorii necunoscute,
modernizându-si proteic formulele, preluând sau transfigurând "existentul" nu numai din
perspectiva unor valori spirituale supreme, ci si a stării noastre de spirit marcate de absenta
luminii si a speranţei.
Ca aspect general, in afara bogatiei remarcabile a modalităţilor s-a putut constata o
dezvoltare spectaculoasa a limbajului poetic, mai cu seama a celui ce descoperă prin
"metonimie si ambiguitate" corespondentele unor stări de dezgust si disperare.
Nu a fost singura cale prin care poeţii au izbutit sa se "exprime" intr-o vreme tulbure si
fara orizont, in care deznădejdea cuprinsese toate celulele vieţii. Ca si in cazul prozei, au
apărut, sporind diversitatea, manifestări atipice, specii rare ce ţin de patologia stilistica
totalitara.
Se remarca intai de toate fenomenul generator de mutanţi al deghizării intenţiilor prin
metamorfoza genurilor si migrarea funcţiilor. Cum se ştie, romanul a preluat unele funcţii ale
jurnalismului politic (incapabil de onestitate), ale istoriografiei (obligate sa se limiteze la
adevărul partinic), ale sociologiei (neagreate ca ştiinţa de către partidul demiurg).
Tot astfel, prin achiziţia unor structuri epice, poezia a început de la un moment dat sa-si asume funcţiile dezvăluitoare ale prozei realismului cotidian, iar prin revenirea la
discursivitate si la retorica alegoriei funcţiile pamfletului politic. Vechi procedee au fost
reciclate spre a deveni utile noilor sarcini ale poeziei, vesmintele uzate ale acestuia au fost
date la întors spre a servi efortului de a transmite un adevăr greu de rostit. Creşterea
dezgustului pentru construcţie si pentru efecte artistice in favoarea redescoperirii naturaleţei
intelese ca un răspuns la tendinţa oficiala de poleire a realităţii a pregătit începutul procesului
de decădere a metaforei. In peisajul complex pe care ni-l pune sub ochi creaţia poetica adeceniilor de regim ceauşist, nu sunt greu de remarcat, in schimb, extraordinarele progrese ale
16
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 17/53
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 18/53
CAPITOLUL 2. CULTURA ROMANA DUPA INSTAURAREACOMUNISMULUI
Instalarea regimului comunist în România a însemnat intervenţia şi controlul
politicului asupra tuturor compartimentelor vieţii. Partidul Comunist, ca „forţă conducătoare
în Stat", ca putere absolută, a dezvoltat o acţiune susţinută de legitimare a intereselor sale,
recurgând la diferite tipuri de constrângeri. Cultura şi literatura au jucat un rol important în
arsenalul de dominaţie, fiind politizate şi subordonate puterii.
Cercetările întreprinse asupra regimurilor dictatoriale au dovedit că cetăţenii răspund
cu forme diferite de rezistenţă unei politici intervenţioniste, ceea ce le poate da iluzia că îşi
păstrează şi protejează anumite drepturi, dar, în acelaşi timp, poate genera duplicitate şi
complicitate.
Atitudinea puterii faţă de scriitori, de creatori, în general, a fost una de continuu
control, în acest scop fiind organizate servicii sau subservicii speciale şi specializate: de
cenzură şi de securitate. La acestea se adăuga „îndrumarea" literaturii de către partid şi
activiştii I săi culturali. Literatura şi presa, discursul scris tipărit erau supuse unei lecturi de
verificare a conţinutului, după alte criterii decât cele estetice sau jurnalistice.
In cele patru decenii de comunism, raporturile literaturii cu politicul, respectiv cu
puterea, au trecut prin mai multe etape, dinamismul lor fiind în strânsă legătură cu
poziţionarea pe plan naţional şi internaţional a regimului.
In perioada comunismului, în literatura română s-a manifestat constant, dar în forme şi
cu intensităţi diferite, un fenomen de subordonare a literarului faţă de comenzile politicului,
de aservire faţă de ideologia şi programul Partidului Comunist, corelat cu o atitudine umană,de slujire şi de aplicare a politicii comuniste în domeniul literaturii, adeseori în schimbul unor
beneficii de diferite tipuri.
De aceea se poate vorbi despre o literatură aservită ideologiei comuniste, chiar dacă
termenul de „literatură" în acest caz este golit de înţelesul său de bază. Acest tip de literatură,
în afara literarului propriu-zis, s-a caracterizat prin:
• „îndrumarea" literaturii de către Partid şi cadrele sale;
• utilizarea unor genuri şi specii literare pentru slujirea ideologiei comuniste;
18
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 19/53
• impunerea unor scriitori şi critici literari, fideli regimului, şi criticarea, sancţionarea
şi eliminarea celor care se abăteau de la „linia" trasată de Partid.
În România, peisajul literar din timpul comunismului poate fi prezentat în câteva
etape, în funcţie de dinamica regimului politic, determinată, la rândul ei, de modelul şi
controlul sovietic. Aceste etape au fost descrise de critici şi cercetători contemporani în
diferite moduri, fiind convenite cel puţin patru repere:
I. Etapa stalinistă (1948-1964);
II. Etapa relativei liberalizări (1964-1971);
III. Etapa comunismului naţionalist (1971-1989).
IV. Etapa nationalismului communist (1971-1989 )
Specificul primei etape este determinat de regimul politic de tip fundamentalist şi de
sovietizarea impuse de Stalin în România şi în celelalte ţări din lagărul socialist.20 Literatura
are, în acest timp, o singură dimensiune: „de propagandă şi de agitaţie", fiind învestită cu
misiunea istorică de a exprima, de a transmite şi de a impune ideologia de partid. încadrată
într-o concepţie unică despre artă, dictată şi hotărâtă la Moscova, această literatură trebuia să
creeze suportul mental şi afectiv necesar înregimentării populaţiei în slujba idealului
comunist.21
Pentru a denumi acest tip de literatură au fost preluate două formule din Uniunea
Sovietică: proletcultism şi realism socialist.
Proletcultismul este un termen aplicat literaturii române ideologizate din perioada
stalinistă, în comentariile şi analizele ulterioare acestui interval de timp. La origine, termenul
se referă la organizaţia Proletcult („cultura proletară"), organizaţie „muncitorească cultural-
educativă cu caracter de masă", înfiinţată în Rusia în 1917, cu puţin timp înainte de Revoluţia
din Octombrie. Proletcult îşi declară autonomia faţă de ideologia leninistă, în numele unei arte
„noi", fără tradiţie, fără moştenire, fără continuitate, având caracter mai mult avangardist. Cu
un număr din ce în ce mai mare de filiale, organizaţia devine incomodă şi Lenin manevreazăsubordonarea ei faţă de partid. Proletcultul este lichidat în 1932.
Realismul socialist desemnează concepţia despre artă de tip doctrinar, oficial,
transformată în directive, impusă în 1932 de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, odată cu
lichidarea Proletcultului. Realismul socialist impune altă relaţie cu trecutul: „preluarea critică
şi creatoare a celor mai valoroase cuceriri", în folosul societăţii şi al culturii socialiste, şi
20 FRUNZĂ VICTOR, Istoria Stalinismului în România, Editura humanitas, 199121
DELETANT,
DENIS, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu Dej şi statul poliţienesc, 1948-1965.Editura Polirom, Bucureşti, 2001
19
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 20/53
eliminarea elementelor retrograde ale vechii societăţi, cea burgheză, pe baza unui spirit critic
ascuţit. Odată cu înfiinţarea Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică, în 1934, în statutul
acestei organizaţii, articolul 1, se decide că realismul socialist este metoda fundamentală de
creaţie pentru literatura şi critica literară sovietică. Această metodă impune artistului „o
reprezentare istorică adevărată a realităţii concrete în dezvoltarea ei revoluţionară", precum şi
datoria educării şi transformării ideologice a muncitorilor în spiritul socialismului. Stalin îl
defineşte pe scriitor ca „inginer al sufletelor". Realismul socialist este arma ideologică a
muncitorilor şi înseamnă arta în slujba revoluţiei.
Conţinutul acestei arte se prezintă sub două faţete: pe de c parte, este o critică a
trecutului, adică a tarelor moştenite de k societatea burgheză, pe de altă parte, este o susţinere
a noului care se naşte din dezvoltarea socialistă.
Promotorii ei susţin că, spre deosebire de arta burgheză, care copiază realitatea,
realismul socialist dă artei valoare de sinteză şi capacitate de proiecţie în viitor.
Etapa stalinistă înseamnă pentru literatura română aplicare: teoriei celor două culturi,
lansate de Lenin: în societatea împărţită îi clase antagonice, există o cultură înaintată, legată
de viaţa şi d lupta poporului, şi una retrogradă, decadentă, emanată de clasei dominante în
descompunere. Această ideologizare a determine acţiuni de „evaluare" a moştenirii literare:
• blamarea unui mare număr de scriitori a căror operă a fost interzisă, fiind trecută în
aşa-zisele fonduri secrete ale bibliotecilor
• reeditarea selectivă;
• deformarea sensului operei prin interpretare dogmatică. Astfel, în 1946 apare
catalogul Publicaţii scoase din circulaţie cu 1863 de titluri dintre care 762 în limba română,
iar în 1948, ui catalog de 10000 de titluri, de 522 de pagini, cu un supliment de 11 de pagini,
la care se adaugă toate manualele şcolare de dinainte de 1947. Alţi autori au fost scoşi din
circulaţie prin interdicţia tacită de a nu mai fi publicaţi (Maiorescu, Călinescu). S-au
întreprins acţiuni de epurare a bibliotecilor particulare cu arderea sau confiscarea cărţilor, aşacum s-a întâmplat cu biblioteca lui E. Lovinescu.
Scena literară a timpului este copleşită de subliteratură, un rol important în asigurarea
alinierii ideologice avându-1 critica literară, care devine un fel de jandarm al Partidului.
Dar excepţiile nu lipsesc, în acesta perioadă apărând câteva romane importante pentru
literatura română: Bietul Ioanide de G Călinescu (în 1953), Moromeţii, volumul I, de Marin
Preda (în 1955) Cronică de familie de Petru Dumitriu (în 1956), Groapa de Eugen Barbu (în
1957).
20
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 21/53
Poezia, căreia i se trasase misiunea de a însufleţi, prin mesajul ei, crezul înalt al
partidului, era una de tip agitatoric, cu un mesaj accesibil, care să poată ajunge la „oamenii
muncii", fără a fac concesii artei imperialiste, formale şi cosmopolite, sau artei decadente,
burghezo-moşiereşti, evazioniste şi intimiste. Temele era prosovietice sau antiimperialiste,
legate de viaţa „nouă de la oraşe şi sate", de omul „nou" şi izbânzile sale, de partid şi
binefaceri sale. Prezentul luminos, în contrast cu trecutul întunecat, comunist - erou
civilizator, victoriile de pe marile şantiere, colectivizări agriculturii reprezintă realităţi măreţe,
demne de inspiraţia poeţică. Formula consacrată este cea a poemelor narative, scrise într-o
liml „pe înţeles", în care adeseori erau imitate structuri poetice cunoscute de tipul baladei
populare, al versului eminescian, coşbucian etc.
Proza era destinată misiunii de a reflecta „marile transformi din industrie şi
agricultură, munca fremătătoare de pe şantiere" rolul partidului, lupta cu trecutul retrograd, cu
clasele exploatatoare „lupta de clasă", frumuseţea şi măreţia eroului comunist, fie muncitor
sau ţăran. Formula unei antiteze stridente, tiparul înfruntării binelui cu răul, schemă familiară
din literatura populară, linierea pe două coloane a personajelor în funcţie de apartenenţa de
lasă reprezentau repere obligatorii pentru cei care voiau să îşi vadă opera tipărită. Erau
respinse şi condamnate de critica vremii atitudinile ambigue, şovăitoare, viaţa intimă a
personajelor, scenele considerate „atipice", în condiţiile în care tiparele realităţii erau iute şi
transmise „de sus". Speciile în proză ale vremii indică o predilecţie pentru pamflet şi reportaj.
Fenomenul unei literaturi aservite ideologiei şi politicii comuniste nu a încetat după
depăşirea stalinismului în România.22
Etapa relativei liberalizări se caracterizează în primul rând in diminuarea controlului
ideologic asupra teritoriului liric, care este confiscat şi folosit ca instrument de propagandă în
perioada stalinistă. Temele impuse - partidul glorios, cuceririle socialismului, eroul
conducător - nu mai sunt unice şi obligatorii. În proză însă un număr însemnat de scrieri
contribuie la susţinerea politicii de partid, abordând două teme de predilecţie: lupta dintre nouşi vechi (cu o schemă epică simplă: inginerul tânăr şi capabil, angajat într-o întreprindere de
stat intră în conflict cu vechea gardă şi cu profitorii regimului comunist) şi istoria naţională,
prin luarea cultului eroilor. În etapa comunismului naţionalist cele două arii tematice ale
prozei sunt continuate cu intenţia transparentă de a justifica politica ceauşistă şi noul tip de
revoluţionar, de a legitima regimul politic comunist. „Proza cu activişti" (Eugen Negrici), prin
care acest personaj apare fie ca victimă, fie ca fiinţă profundă, capabilă să analizeze trecutul
22 MONTIAS JOHN, Economic Development in Communist Romania, The MIT Press 1999
21
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 22/53
„obiectiv", şi proza de inspiraţie istorică (Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul sau strămoşii daci)
asigură politizarea literarului.
Fenomenul descris mai sus şi proporţiile lui au fost considerabile, dar, în acelaşi timp,
nu trebuie confundat cu literatura română din această perioadă, din perioada postbelică, cum
nu trebuie exclusă şi influenţa lui asupra acestei literaturi. Proza, poezia, dramaturgia au
continuat însă, în acest interval politic, să înregistreze contribuţii valoroase, care au asigurat
continuitatea literaturii române. Unii comentatori au făcut distincţie între literatura aservită
regimului (care este obiectul prezentului studiu de caz) şi literatura tolerată de regim
(literatura propriu-zisă, care se supune normei etice), pentru a puncta raporturile scrierilor din
această perioadă ! politicul. Dar atribuirea denumirii de „literatură" scrierilor de circumstanţă,
comandate, controlate sau impuse de „Partid", trebuie studiată cu precauţii şi studiată ca
fenomen al istoriei sociale şi culturale.
2.1. Suprimarea elitelor culturale
Este o perioada de dislocare treptata a culturii romane, sub aspect institutional si
ideologic, si de inlocuire a ei cu lucrari, manuale, idei, teme si structuri transplantate de la
Moscova, cu modele sovietice. In 1947 apare o lucrare de istorie a lui Mihai Roler, in care
formarea poporului roman si alte momente istorice semnificative sunt deformate grosolan in
spiritul istoriografiei sovietice. Dupa 1946 incep atacurile agresive impotriva scriitorilor care
reprezentau reperele de varf ale literaturii romane: Arghezi, Blaga, Calinescu, Voiculescu; un
moment semnificativ pentru noua orientare este articolul lui Sorin Toma, publicat in
“Scanteia”, indreptat impotriva lui Arghezi, cu titlul Poezia putrefactiei sau putrefactia
poeziei, din 1948.
Elita intelectuala si politica romaneasca, pentru a nu putea opune rezistenta, a fost
efectiv decapitata; scriitori, artisti, preoti, savanti, intelectuali care nu au aderat la regim sau
care erau banuiti ca potentiali adversari ai regimului au fost inchisi sub diverse pretexte, tinutiani de zile in inchisori sau trimisi sa lucreze la Canalul Dunarea-Marea Neagra, unii fara sa fie
judecati, atii condamnati la ani grei (15-20 de ani) de inchisoare. Lucretiu Patrascanu, lider
comunist, a fost si el arestat in 1948, sub acuzatia de complot si ca “a renuntat la politica
luptei de clasa”, datorita afirmatiei facute de acesta: “in primul rand sunt roman, apoi
comunist”, cu prilejul unui discurs tinut la Cluj. A fost ucis in inchisoare in 1954.
Alaturi de fruntasii partidelor traditionale si demnitarii politici din perioada anterioara
care au pierit in inchisori (Iuliu Maniu, C-tin C.I Bratianu, Ion Mihalache, s. a.), o serie deintelectuali de prima valoare au avut aceeasi tragica soarta (mentionam doar filosoful Mircea
22
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 23/53
Vulcanescu, economistul Mihail Manoilescu, istoricul Gh. Bratianu). Unii dintre intelectualii
care au fost inchisi au reusit sa supravietuiasca acestei dramatice experiente (in 1964 au fost
eliberati detinutii politici). Dintre acestia mentionam pe: Nichifor Crainic, Petre Tutea, Vasile
Bancila, Vasile Voiculescu, Ernest Bernea, Radu Gyr, C-tin Noica, Edgar Papu, Anton
Dumitriu, Ion Petrovici, Vladimir Streinu). Alti scriitori si ganditori au fost marginalizati,
scosi din universitati, urmariti de securitate, avand domiciliul fortat, cu interdictia de a
publica. In astfel de conditii de marginalizare s-au aflat Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Liviu
Rusu, Mircea Florian, C.R. Motru si G. Calinescu (scos de la universitate in 1949, desi a
condus Institutul de istorie si teorie literara si a fost prezent in publicistica).
Intuind represiunea ce avea sa urmeze, multi scriitori si intelectuali s-au stabilit in
Occident dupa al doilea razboi mondial. Ei au continuat sa scrie si sa creeze, in romaneste sau
in alte limbi, afirmandu-se in exil ca exponenti ai spiritului romanec. Alaturi de figurile
proeminente ale lui Mircea Eliade, Emil Cioran si Eugen Ionescu, trebuie amintiti Aron
Cotrus, Stefan Baciu, Vintila Horia (care obtine Premiul Goncourt in 1960 pentru romanul
Dumnezeu s-a nascut in exil), Horia Stamatu, Alexandru Busuioceanu, George Uscatescu, Al.
Cioranescu. 23
O persecutie la fel de puternica a fost instrumentata de regimul comunist, mai ales in
primul deceniu de la instaurare, si impotriva bisericilor si institutiilor religioase (preoti si
inaltii prelati ortodocsi au fost intemnitati, au fost interzise scolile organizate de biserici,
activitatile de caritate, toate activitatile care depaseau lacasurile de cult). Tot sub presiunea
Moscovei, in 1948 a fost desfiintata Biserica greco-catolica, iar conducatorii ei au fost
intemnitati, printre care Iuliu Hossu si Alexandru Todea. Propaganda ateist-stiintifica avea
sarcina de a “emancipa” oamenii de credinta religioasa.
In consecinta, la inceputul anilor ‘50, regimul comunist reusise prin teroare
suprimarea opozitiei (cu exceptia rezistentei armate a unor grupuri retrase in munti),
intelectualii de referinta erau intemnitati sau marginalizati, invatamantul, editurile, publicatiile, radioul (mai tarziu si televiziunea) erau controlat riguros, iar intreaga cultura era
subordonata ideologic directivelor comuniste.
23
ARENDT HANNAH, Originile totalitarismului, Trad. rom, Ion Dur şi Mircea Ivănescu, Editura Humanitas,1944
23
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 24/53
2.2.Perioade, teme si atitudini
In linii mari, sub raport cultural, putem deosebi trei perioade relativ distincte ale
regimului comunist: dogmatismul stalinist din anii ’50, epoca de relativa liberalizare intre
1964-1971 si epoca de restalinizare pana in 1989.
2.2.1.Periada proletcultismului si a dogmatismului stalinist
Este perioada care acopera, cu unele nuante putin semnificative, intervalul 1948-1964.
Este intervalul in care s-a consumat, dupa epoca fanariota, cea mai teribila tragedie nationala,
este perioada unui “holocaust” al culturii nationale, in care elita culturala anterioara a fost
decapitata fizic sau marginalizata, perioada in care Romania a trait sub agresiunea unui model
cultural de ocupatie, vizand distrugerea memoriei istorice si rusificarea institutiilor, a
invatamantului si a culturii in ansamblul ei.
Spatiul gandirii sociale si filosofice a fost acaparat complet de ideologia marxista, in
varianta ei stalinista, iar gandirea romaneasca moderna, in expresiile ei de virf, a fost
considerata, fara exceptie, “idealista”, conservatoare si reactionara.
In creatia artistica s-a impus canonul “realismului socialist”, prin care se intelegea
“redarea” cat mai directa si netransfigurata a “realitatii”, potrivit “viziunii partidului”, intr-un
limbaj “pe intelesul maselor”, o arta aservita total propagadei.
Este perioada numita si “proletcultista”, avand in vedere teza lui Lenin dupa care,
odata cu instaurarea regimului comunist, noua “cultura proletara” ar trebui sa elimine “cultura
burgheza”, reactionara, pentru a asigura omogenitatea spirituala a noii societati. Sub aceasta
deviza, marii scriitori romani au fost eliminati din programele de invatamant, cei mai
semnificativi ganditori romani au fost calificati “reactionari”; unele discipline stiintifice,
precum cibernetica, sociologia si geopolitica, au fost considerate “stiinte burgheze”, intrucat
s-au dezvoltat in afara marxismului. Filosofia occidentala moderna, cu toate curentele si
scolile ei de gandire, era decretata “filosofie burgheza”, incapabila sa acceada la cunoasterea“adevarului”, datorita faptului ca aceasta filosofie era limitata de “interesele de clasa” pe care
le exprima, astfel ca “adevarul” ramanea monopolul gandirii marxiste. Istoria nationala a fost
desfigurata prin interpretari marxiste aberante.
In acest climat sufocant, de ideologizare abuziva, au fost eliminate marile valori si
repere ale constiintei nationale din circuitul public, pe motiv ca ar fi creatii "burgheze",
retrograde. Au fost inlocuite cu o ideologie schematica si cu o cultura de ocupatie, o cultura
de substitutie, internationalista, “proletara”, in fapt cu elemente ale culturii ruse, de mana a
24
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 25/53
doua. Apar insa si traduceri din marii clasici ai literaturii ruse (Gogol, Turgheniev, Tolstoi,
Cehov, mai tarziu si Dostoievski).
Scriitorii romani moderni24 nu sunt publicati insa decat fragmentar, dupa o severa
triere si cu amputari ale unor capitole, paragrafe sau versuri. Eminescu era redus la poezia de
protest social, Imparat si proletar, Cosbuc la Noi vrem pamant; interpretarea operelor se facea
exclusiv prin prisma ideologiei “luptei de clasa”. Lucrarile care ilustreaza asa-zisul “realism
socialist” sunt penibile sub raport artistic, prin schematism si didacticism, prin ideologizarea
abuziva a oricarei teme, prin caracterul rudimentar al limbajului; multi autori fara nici o
vocatie artistica, la care se adauga si unii cu inzestrari notabile, precum si scriitori cu o opera
remarcabila inainte de instaurarea regimului comunist, au practicat in epoca o literatura scrisa
in acest cod ideologizant; lucrarile de acest fel nu pot fi incluse decat la capitolul propaganda
stalinista si comunista. Au excelat in aceasta nefericita directie Dan Desliu, Nina Cassian, I.
Ludo, Veronica Porumbacu, Victor Tulbure, Maria Banus, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc,
s.a. In sectorul noii “teorii literare”, al criticii culturale, ideologice si de “directie” (domeniu
foarte important pentru ca avea menirea de a traduce indicatiile partidului in norme de creatie,
de a “indruma” creatia si de a stabili criteriile de apreciere), numele de referinta erau atunci -
pe langa ideologii partidului, Iosif Chisinevski si Leonte Rautu - Mihai Novicov, Ion Vitner,
Nestor Ignat, Silviu Brucan, N. Doreanu, Vicu Mandra, Paul Cornea, Pavel Apostol,
C.I.Gulian, Z. Ornea, Ov.S. Crohmalniceanu, Ileana Vrancea, Paul Georgescu, Savin Bratu.
Evident, dupa ce valul sovietizarii si al dogmatismului stalinist a trecut, multi scriitori
si ideologi mentionati mai sus s-au “convertit”25 estetic si politic, devenind, dupa 1965, critici
ferventi ai dogmatismului pe care l-au sustinut inainte. Unii au ajuns chiar opozanti si
dizidenti in regimul ceausist (Dan Desliu, Silviu Brucan). Perioada "proletcultismului" si a
stalinismului ofera marturii dramatice - si caricaturale totodata - ale deculturalizarii mediului
social si ale impunerii acestui tip de "cultura oficiala", total subordonata criteriilor ideologice
si politice. Fata de acest tip de inregimentare ideologica, mediile intelectuale autohtone auadoptat diverse strategii de opozitie, de adaptare sau de disimulare, refugiindu-se in zone
neutre sub raport ideologic sau mai putin atinse de "comandamentele" partidului unic.
In consecinta, prin tot ceea ce s-a intamplat in decursul “obsedantului deceniu”, a fost
intrerupt firul continuitatii istorice in plan cultural, printr-o actiune politica violenta. In cultura
este important sa cladesti temeinic prin continuitate. Romania a trait o epoca de “demolare”
24 Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu: Dicţionarul scriitorilor români. Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 199525 Eugen Simion (coordonator): Dicţionarul General al Literaturii Române. Edit. Univers Enciclopedic,Bucureşti, 2005
25
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 26/53
efectiva a culturii nationale, sub deviza internationalismului proletar. Pornirea demolatoare a
epocii este ilustrata si de intentia unor “culturnici”, activisti zelosi ai partidului comunist, de a
demola fizic Coloana fara sfarsit, ridicata de Brancusi la Targu Jiu. Este epoca in care marii
autori erau pusi la “index”, interzisi pentru lectura, astfel ca unii studenti de la faculatea de
filosofie au fost inchisi pentru ca l-au citit pe Kant.
2.2.2..Perioada de deschidere culturala si de liberalizare politica
Este perioada de relativa liberalizare, care a avut efecte benefice asupra mediului
cultural, dintre anii 1964-1974. Este perioada in care sunt redescoperite si revalorificate
filoanele nationale ale culturii, in care se reiau contactele intelectuale cu lumea occidentala;
arta si activitatile culturale isi revendica si obtin o relativa autonomie fata de directivele
politicii oficiale, directive ce cunosc si ele o faza de relaxare, iar cenzura ideologica devine
mai permisiva. Artele plastice, teatrul, cinematografia, literatura si presa culturala cunosc o
innoire de substanta, o diversificare stilistica si realizari de performanta. 26
Punctul maxim al acestei perioade este atins in 1968, cand Romania refuza sa participe
la invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia. Pozitia liderului Nicolae
Ceausescu starneste adeziunea populatiei si a intelectualilor. Mai ales ca regimul incurajeaza
o critica deschisa a dogmatismului stalinist si a practicilor represive din “obsedantul deceniu”
(anii ’50). Este reabilitat Lucretiu Patrascanu, victima a terorii din anii ’50. Sunt reabilitati o
serie de scriitori si ganditori care inainte fusera interzisi sau marginalizati (Arghezi, Blaga,
Goga, Voiculescu).27
Distantarea ideologica de canoanele proletcultismului si ale “realismului socialist”
favorizeaza aparitia unei noi generatii artistice, care se va impune cu realizari de performanta,
in toate domeniile, de la poezie, roman, critica si dramaturgie, la muzica, film, teatru, pictura
si sculptura. Este perioada in care, alaturi de Zaharia Stancu, Geo Bogza, Marin Preda si
Eugen Barbu, se afirma, dupa momentul Nicolae Labis (mort in 1956), generatia lui NichitaSanescu, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Nicolae Breban, D.R.Popescu, George Balaita,
Augustin Buzura, Adrian Paunescu, Ana Blandiana, Theodor Mazilu, s.a. In artele plastice si
in miscarea teatrala, in muzica si cinematografie apar opere de valoare, sunt asimilate noile
formule literare occidentale, critica literara dobandeste un fundament teoretic solid, isi
innoieste radical limbajul, abordarile, stilul, scara de valori este refacuta dupa criterii estetice,
sunt eliminate erorile si aprecierile aberante din anii proletcultismului. In general, are loc o26
Florin Mihăilescu: De la proletcultism la postmodernism. Edit. Pontica, Constanţa, 200227 BĂLAN ION, Regimul concentraţionar din România, 1945-1946, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2000
26
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 27/53
diversificare a campului cultural, apar grupari care promoveaza anumite stiluri, reviste care se
individualizeaza prin promovarea unor directii si programe estetice, unii intelectuali, scapati
din puscarii, incep sa publice in reviste, unii sunt treptat integrati in invatamant sau cercetare.
In principalele centre de judet apar reviste culturale de tinuta, in care se exprima o noua
generatie de intelectuali, detasati de dogmatismul marxist, cu referinte la modelele teoretice
contemporane.
Aceasta noua orientare politica a avut un efect benefic si asupra procesului de
restituire a mostenirii culturale. Un reviriment deosebit este vizibil in disciplinele istorice,
care rectifica erorile anterioare si reabiliteaza abordarile stiintifice, cu un plus de
documentatie. Au fost reabilitati scriitorii clasici si cei moderni, s-a initiat o ampla actiune de
"valorificare critica a mostenirii culturale", care, cu toate limitele ei, a reprezentat un inceput
pentru tiparirea unor opere fundamentale ale ganditorilor romani. Actiunea de valorificare
"critica" a mostenirii culturale, desi limitata si supravegheata ideologic, a permis totusi
aducerea in actualitate si in circuitul public a unor personalitati ale culturii nationale, a
marilor sisteme de gandire si a substantei lor problematice.
Totodata, are loc o deschidere spre cultura occidentala, totusi limitata si selectiva, dar
mediile universitare incep sa aiba acces la revistele si cartile de specialitate din Occident,
intelectualii reintra astfel in circuitul informational si stiintific. Se fac traduceri masive din
scriitorii contemporani, se traduc autori de referinta din gandirea filosofica (Kant, Hegel,
Platon, Aristotel, Leibnitz, Croce, Sartre, Camus). Programele din invatamantul umanist sunt
refacute, apar manuale noi, sub raportul continutului si al modului de abordare, pentru
discipline ca istorie, filosofie, istoria literaturii romane; disciplinele sociale se elibereaza
treptat de marxismul dogmatic, se reinfiinteaza facultatea de sociologie etc. Toate aceste
achizitii au favorizat punerea in discutie a dogmelor marxiste, au dus la o largire a cadrelor
intelectuale de referinta si la manifestarea criticii sociale in forme culturale si disimulate, care
se va extinde ulterior in alte modalitati. S-a format astfel un camp consolidat al culturii, incare s-au dezvoltat curente de opinie, s-au initiat dezbaterii de idei, iar mediile culturale au
reusit sa creeze o presiune specifica inclusiv asupra vietii politice. Se reiau timid si legaturile
cu intelectualii din diaspora. Putem consemna si un interes mai viu pentru afirmarea culturii
romane in lume.
2.2.3..Perioada de reideologizare si de dizidenta culturala
27
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 28/53
Dupa 1971, regimul comunist28 manifesta o tendinta tot mai accentuata de
reideologizare a mediului cultural si de inasprire a cenzurii. Regimul politic evolueaza treptat
spre o restalinizare, prin impunerea unei “linii ideologice” in cultura si prin cultul
personalitatii dictatorului Ceausescu. Efectul acestei cotituri ideologice este contradictoriu in
plan cultural. Acum se naste si o reactie, difuza la inceput, de opozitie la politica regimului.
Apar tot mai frecvent forme de protest social si intelectual.
Mediile culturale aveau acum structuri consolidate, independente de cele politice, iar
pozitiile dobandite de o serie de personalitati si de unele publicatii in perioada anterioara
incurajeaza unele acte de dizidenta individuala, care se vor amplifica in anii ’80. Dar mediile
culturale sunt divizate de angajari teoretice si ideologice diferite, inclusiv de atitudini diferite
fata de traditia culturala; sunt reluate teme si dispute din perioada interbelica.
Literatura dezvaluie aberatiile sistemului comunist, dar intr-un limbaj simbolic, aluziv
si “esopic”, pentru a putea trece de cenzura. In mediile sociale si intelectuale se dezvolta un
limbaj codificat prin care oamenii isi exprima aversiunea fata de regim; este epoca limbajului
dublu, a unor conduite duplicitare, ca strategii de supravietuire si de opozitie simbolica.
Este perioada in care cenzura se inaspreste, revistele si editurile sunt din nou
controlate strict, circuitul informatiei este supravegheat, iar in anii ’80 cetatenii care aveau
masini de scris sunt obligati periodic sa le inregistreze la militie; televiziunea isi reduce
programul la doua ore pe zi, in care se difuzau doar programe in care se facea un cult desantat
al dictatorului. Desi propaganda s-a intensificat, ea nu mai avea eficienta, regimul nu mai era
crezut, iar lumea culturala a opus diverse forme de rezistenta, pasive sau manifeste. In aceste
conditii s-au dezvoltat limbajul dublu, literatura cu “cheie”, dar si conduite duplicitare in
spatiul culturii.
Pentru a-si legitima dictatura, regimul Ceausescu a recurs la o ampla actiune de
exaltare a ideii nationale, incercand sa anexeze la aceasta politica nationalista si sectoare ale
creatiei artistice. De fapt, sub aceste practici, care desfigurau istoria si transformau ideeanationala intr-o tema de propaganda, se promova un cult al personalitatii dictatorului, cult ce
devenise sufocant si luase forme caricaturale.29
Desi cei care nu scriau pe placul propagandei oficiale aveau dificultati in a publica, o
serie de intelectuali au refuzat sa faca compromisuri, nu au renuntat la tinuta estetica si
morala, s-au retras in spatiul cultural, cladind opere de valoare. Aceasta atitudine a fost
numita ulterior “rezistenta prin cultura”. Unele grupuri s-au izolat si au lucrat temeinic in
28 Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Explorări în comunismul românesc vol.1Polirom, 200429 Eugen Negrici , Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008
28
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 29/53
sfera unor discipline sau preocupari culturale majore, precum a fost grupul din jurul lui
Constantin Noica, de la Paltinis. In acelasi timp, in mediile intelectuale au aparut si actiuni de
opozitie fata de regim (miscarea initiata de Paul Goma in 1977), unii creatori (artisti plastici,
regizori, interpreti, actori etc.) au ales calea exilului, unii scriitori si intelectuali au denuntat
public incalcarea drepturilor omului si a libertatii de exprimare, initiind miscari de dizidenta
(Mihai Botez, Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Doina Cornea etc.).
Totusi, operatia de restituire a culturii nationale continua si in anii ’80. Datorita unor
initiative editoriale apar lucrari monumentale, precum “Istoria” lui Calinescu, editia integrala
a lui Eminescu, inceputa de Perpessicius, se publica lucrarile lui Cantemir, Balcescu,
Lovinescu, Iorga, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi, D.D. Rosca, Blaga (opera integrala), Vianu,
Motru, Mircea Eliade, E. Ionescu etc.
2.3.Evolutii culturale si efecte sociale
Alfabetizare, instructie si formarea unui nou fond cultural.Pe langa aceste evolutii
sinuoase ale creatiei culturale, in functie de atitudinile diferite ale regimului fata de spatiul
cultural, este necesar sa aruncam o privire si in planul de adancime al proceselor culturale din
anii regimului comunist. In primul rand trebuie remarcat faptul ca sistemul de invatamant -
caruia regimul i-a acordat o atentie speciala (declansand chiar un program de alfabetizare a
populatiei) - desi in anii ‘50 era total subordonat directivelor ideologice (cu scopul de a
modela un tip de “om nou”), treptat acest sistem s-a profesionalizat, atat la nivel mediu, cat si
universitar, si a devenit, in perioada de deschidere din anii ’60, un mediu de formare culturala
a unor noi generatii. Odata cu industrializarea fortata si cu urbanizarea, regimurile comuniste
au declansat un amplu proces de scolarizare si educatie, care, desi a fost partial afectat de
programe ideologice, a produs, prin firea lucrurilor, o crestere substantiala a nivelului de
instructie si de educatie culturala a cetatenilor. 30
Un important drum al modernizarii sociale si culturale are loc acum in interiorulcadrului politic dat, astfel ca modernizarea invatamantului si diversificarea specialitatilor,
succesele creatiei artistice si mai ales a celei literare, expansiunea revistelor culturale,
recuperarea partiala si treptata a gandirii filosofice si sociale romanesti, reluarea unor circuite
spirituale cu lumea occidentala, au dus la cresterea gradului de cultura generala. Aceasta
acumulare treptata a unui nou fond cultural nou la nivel social a facut ca manipularea si
indoctrinarea populatiei sa nu mai fie posibile in forme simpliste si rudimentare. Asa se
30 Eugen Negrici , Literatura română sub comunism. Poezia, editura Fundaţiei Pro, 2003
29
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 30/53
explica si esecurile propagandei oficiale si cristalizarea atitudinilor alternative si de opozitie
surda la dictatura.
Noile generatii aveau un alt orizont intelectual, alte aspiratii culturale si motivatii de
realizare profesionala.31 In felul acesta, lent, s-au format premise de ordin cultural si
intelectual favorabile schimbarii sociale, schimbari care erau insa blocate de factorul politic.
Este un traseu prin care putem explica divortul total dintre regim si societate in deceniul ’80.
Cultura interioara a grupurilor si a indivizilor era alta decat cea pe care o solicita propaganda;
la nivel social se formase si se consolidase o contracultura puternica fata de cea oficiala, dar
care nu dobandea decat o expresie disimulata sau care traia paralel cu cea oficiala. Astfel,
evolutiile regimului politic, spre dictatura personala si control simbolic asupra mediului
social, si evolutiile culturale de adancime se bifurca. Refuzul regimului imbraca acum forma
unui sentiment social, care a izbucnit in 1989.
31 Eugen Negrici , Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008
30
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 31/53
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ - HERTA MULLER, VENIREA EI ÎNROMÂNIA -SCANDALUL IZBUCNIT ÎN URMA DECLARAŢIILOR
EI
Herta Müller (n. 17 august 1953, Niţchidorf, Regiunea Timişoara) este o scriitoare
germană de limbă germană şi română originară din România, laureată a Premiului Nobel
pentru Literatură pe anul 2009.
In perioada 1973-1976, studiaza germanistica si Limba si Literatura Romana laUniversitatea din Timisoara.
Apropierea de Aktionsgruppe Banat o aduce in atentia Securitatii. Intre 1977 si 1979
lucreaza ca traducatoare la intreprinderea Tehnometal din Timisoara. Ulterior, preda germana
ca profesoara suplinitoare.
In 1982, debuteaza cu volumul de povestiri "Niederungen" ("Tinuturile joase"), in
care cenzura a intervenit considerabil, urmat, in 1984, de un altul, "Druckender Tango"
("Tangou apasator"). "Niederungen" apare, in acelasi an, in forma sa initiala in Germania, faptcare ii aduce Hertei Muller interdictia de a mai publica in Romania.
Herta Muller este laureata a numeroase premii importante - Premiul Kleist (1994), Premiul
European pentru Literatura Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul Franz
Kafka (1999), Premiul pentru Literatura al Fundatiei Konrad Adenauer (2005).
Academia Suedeza i-a atribuit in 2009 Premiul Nobel pentru Literatura.
Pana in prezent, cartile Hertei Muller au fost traduse si publicate in peste douazeci de limbi.
Înainte de primirea Premiului Nobel, vizitele Hertei Müller în România treceauaproape neobservate - în 2009, scriitoarea a participat în România la un eveniment de
provincie, Festivalul de Literatură „Oskar Pastior" de la Sibiu, iar ecourile abia de au trecut
graniţele judeţului. Nobelul a schimbat însă radical percepţia publică asupra scriitoarei.
Herta Muller a fost hărţuită de securitate în anii '80, poliţia secretă ceauşistă
propunându-i în mod constant să colaboreze. Scriitoarea a refuzat, drept pentru care
securitatea a raspândit zvonul că ar fi racolat-o, pentru a-i distruge astfel imaginea.
În paralel, opera publicată i-a fost cenzurata. În 1987, Muller a emigrat în Germania,
scăpând de teroarea securităţii.
31
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 32/53
Juriul Academiei din Stockholm şi-a motivat decizia prin "densitatea poeziei şi
sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezmoşteniţilor".
3.1. Dialogul din 27 septembrie de la Ateneul Român dintre Herta Müller şi
Gabriel Liiceanu
Herta Muller, câştigătoarea premiului Nobel pentru Literatură în 2009, s-a aflat la
Bucureşti, pe 27 şi 28 septembrie 2010.
Herta Muller, laureata a premiului Nobel pentru literatura pe anul 2009, a declarat luni
seara, la Ateneul Roman, la o lectura publica si un dialog cu Gabriel Liiceanu, ca nu si-a dorit
niciodata sa devina scriitoare, ci a fost obligata sa scrie pentru a intelege ce se intampla cu
viata sa.
Până la momentul decernării premiului Nobel pentru literatură, ştiam prea puţine
despre Herta Muller. Citisem câteva fragmente remarcabile prin numere vechi din Lettre
Internationale, mai ştiam de existenţa unei cărţi apărute într-o mică editură de nişă din
România (carte imposibil de găsit), aflasem de prezenţa ei la Sibiu la un festival ce purta
numele lui Oskar Pastior (prin 2007, 2008, 2009, nu mai reţin). Cam atât şi nimic mai mult, în
afară de consideraţiile pur subiective ale unuia şi altuia, aprecieri care, ca senzaţie, dădeau
măsura unui scriitor între alte mii de scriitori.
"Premiul Nobel nu m-a schimbat decat pe dinafara, nu si pe dinauntru", a mai spus
scriitoarea.
Ea a fost intrebata si de Securitate, reamintindu-i-se ca, acum doi ani, a declarat, intr-
un interviu, ca este urmarita in continuare de serviciile secrete.
In ceea ce priveste apartenenta sa la o tara sau la o cultura, scriitoarea germana de
origine romana a spus ca prefera sa spuna "acasa", in loc de "patrie", ultimul cuvant fiind
incarcat cu prea multa ideologie. Si totusi, Herta Muller a spus ca, pentru ea, "patria este ce nu
poti sa suporti si ce nu poti sa parasesti", informeaza si Mediafax.
Venirea in Romania a celebrei scriitoare a facut ca Ateneul Roman sa devinaneincapator, la cel mai important eveniment din cadrul vizitei Hertei Muller la Bucuresti: o
lectura publica, urmata de un dialog cu filozoful Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu îşi scoate şcolăreşte notiţele. Tremurul din glas îi trădează emoţia.
Pe scaunul ei, laureata Premiului Nobel pentru literatură are pumnii strânşi. Filosoful român
propune o temă legată de patrie. Autoarea germană, cunoscută pentru obsesia ei legată de
dezrădăcinare, ripostează, în arc: “Aş prefera cuvântul acasă. E cu mult mai mult şi puţin mai
puţin”. Dar patria e limba, insistă amfitrionul de la Humanitas.
32
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 33/53
Herta Muller, a declarat luni, la Bucuresti, ca prestigioasa distinctie i-a schimbat viata
doar pe dinafara, in particular ea ramanand aceeasi persoana.
La conferinţa de presă s-a revenit asupra cazului Pastior şi a colaborării acestuia cu
securitatea. Herta Müller a relevat dimensiunea umană a acestui caz, revenind asupra
presiunilor la care a fost supus în repetate rânduri poetul german în România după ieşirea sa
din Gulag.
Scriitoarea îl defineşte ca pe un „om zdrobit“ care nu a fost cruţat nici după ce a plătit
un preţ în Gulagul sovietic, subliniind faptul că vocabularul angajamentului la securitate face
parte din cămaşa de forţă pe care regimul comunist l-a silit s-o îmbrace.
Scriitoarea consideră că a fost urmărită în continuare după 1989, chiar dacă
obiectivele securităţii s-au schimbat, însă frica i-a dispărut, acea frică atât de pregnantă în
romanele ei.
Faptul că nu a existat un real proces de dezintoxicare a societăţii româneşti şi faptul că
articulaţiile sistemului informativ au rămas aproape intacte, iar actorii lui au fost promovaţi în
poziţii importante, constituie pentru Herta Müller unul dintre blocajele României actuale, un
impas, o carantină prelungită indefinit. Scriitoarea refuză ideea de a primi o distincţie, cea mai
înaltă distincţie a statului român, din partea preşedintelui statului, Traian Băsescu, o distincţie
care să-i recunoască meritele civice, aşa cum refuză să comenteze situaţia politică din
România.
Herta Müller a menţionat că premiul literar primit în 1982 din partea UTC în calitatea
sa de reprezentat al unei „naţiuni conlocuitoare“ nu a făcut obiectul niciunui compromis şi că
acest premiu se regăseşte în bibliografia sa la fel de firesc cum se află şi în biografia sa.
În dialogul dintre Herta Müller şi filosoful Gabriel Liiceanu, mărul discordiei a fost
angajamentul politic inconsistent al intelectualilor români în comunism, care, chiar dacă au
refuzat să laude şi să sprijine sistemul, nici nu au îmbrăţişat vreo formă deschisă de protest
politic. Ea afirmă că “ în România, dacă vrei să vorbeşti de dizidenţă, nu ai ce să spui, decât,eventual, că nu a fost dizidenţă organizată. Radu Filipescu, preotul Calciu, Paul Goma au fost
lăsaţi singuri, cine i-a sprijinit? Protestatarii au fost prea puţini şi cine şi-a ridicat capul a fost
lăsat singur".
Concluzia scriitoarei este necruţătoare: rezistenţa prin cultură a intelectualilor este
vorbă în vânt („când eu am avut probleme cu dictatura, cei mai mulţi au tăcut"), iar duritatea
dictaturii în România se datorează şi intelectualităţii care s-a refugiat în cultură, păstrându-şi
astfel o foarte confortabilă neutralitate politică.
33
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 34/53
Dacă ar fi fost foarte mulţi care să deranjeze această dictatură, ea nu ar fi putut să se
facă tot mai sinistră. Până la urmă, nimeni din Est nu a umblat cu maşina de scris la poliţie ca
noi, care trebuia să obţinem permis pentru folosirea ei", a observat câştigătoarea Nobelului
făcând referire la faptul că scriitorii trebuiau să-şi înregistreze maşinile de scris pentru a putea
fi identificaţi în cazul în care ar fi apărut manifeste sau scrieri subversive.
Sentimentul exilului a fost celălalt leitmotiv în discuţia de la Ateneu, scriitoarea
repetând o idee mai veche, anume că nu mai e posibil să se întoarcă definitiv în România:
„Eu m-am născut aici, am trăit toate cele până în '87 şi după aia gata, m-au dat afară, nu am
mai putut să mă întorc.
" În comunitatea germană din România, întoarcerea nu-şi mai are rost - „în sate mai
sunt 3-4 oameni în vârstă care nu mai au pe nimeni şi casele de bătrâni sunt viitorul
minorităţii germane din ţara asta. Dacă aş vrea să revin să continui nu aş avea cu ce, cu cine şi
este imposibil. Toţi aştia sunt undeva în lume şi pe mine asta câteodată mă doare; dar alt-
minteri spun că am avut şi noroc."
“Fiecare carte a acestei scriitoare germane născute în Banatul românesc, indiferent de
genul abordat, poartă amprenta terorii secrete care nu poate fi ştearsă din memoria ei.
Mentionind ca, in locul atit de ideologizatului “patrie”, il prefera pe “acasa” (“Acasa e
cu mult mai putin si cu mult mai mult. Daca te simti acasa cred ca ajunge”), Herta Muller a
spus: “De multe ori am fost cu alti scriitori, de obicei scriitori germani, in lecturi sau
simpozioane. Pentru foarte multi era interesant sa spuna ca patria lor este limba. Si m-am
enervat. Si am spus: Cine dracu’ le pune lor sub semnul intrebarii aceasta patrie? Ei in viata
lor nu au avut nici un fel de problema cu patria lor, astia, nascuti in anii ‘50, in Vest. Puteau
sa vina, sa plece, dupa voia lor. Propozitia asta, cu limba este patria, pentru germana, a fost
facuta de emigranti in timpul national-socialismului, de cei care au fugit in vremea lui Hitler
ca sa nu fie omoriti. Am gasit aceasta propozitie la Semprun si am vazut ca el stie asta, ca si el
in timpul franchismului a fost in exil, apoi a luptat impotriva nazistilor, apoi a fost de citevaori in Spania sub nume false, deci el stie despre ce este vorba. Poate limba comuna imi
apartine si mie, teoretic sau prin nastere, dar daca ea este dusmanoasa cu viata mea, la ce-mi
foloseste? Imi arata si mai mult ca nu sint acasa in ea. Cred ca asta ni s-a intimplat noua, a
trebuit sa simtim si mai mult ca nu sintem acasa. Ni s-a luat dreptul de a ne simti acasa. De
aceea cred ca aceasta notiune, de a fi acasa, contine si contrariul ei. De multe ori am zis ca, in
germana, heimat este si ceea ce nu poti sa suporti, si ceea ce nu poti sa parasesti. Poti sa pleci
cu picioarele, dar duci cu tine in cap ca s-au intimplat prea multe si duci greutatile alea de care
34
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 35/53
nu poti sa faci abstractie. Timpita de patrie vine cu tine daca nu vrei si te chinuie si acolo unde
te-ai dus ca sa scapi cu viata!”.
In continuare, Herta Muller si-a amintit cit de emotionata a fost cindva la Barcelona,
cind a nimerit la o mare sarbatoare populara. Oamenii dansau intr-o piata, erau din toate
generatiile, isi strinsesera pantofii si posetele in mijloc si isi incaltasera pantofii de dans cu
care venisera de acasa. “In momentul ala ma apuca plinsul. Pentru ca imi dau seama ca sint
niste oameni in lume care niciodata nu au fost nevoiti sa-si paraseasca tara in care stau, ca au
putut sa-si mentina ceva de la sine inteles, de care nu trebuie sa faci caz. Ca daca despre patrie
trebuie sa faci caz, deja ceva nu este in ordine.”
“Sint scriitoare doar cu mine insami”
Scriitoarea a fost intrebata imediat daca a meritat pretul platit, presupunind ca trairea
in comunism i-ar fi adus o intelegere superioara a lumii: “Nu. Nu am nici o intelegere a lumii,
de superioara nici nu poate fi vorba. Eu nu inteleg lumea. De-aia scriu, ca nu pricep. Viata
omului este valoarea cea mai de pret care exista. Nimic nu justifica injosirea, umilirea sa”. Iar
literatura este doar “un mod de a cauta”: “Oblig cuvintele sa ma ajute sa spun ceea ce cred ca
trebuie sa spun. Aflu abia cind ma apuc de o propozitie ce trebuie sa spuna. Scrisul are logica
lui si iti impune logica esteticului. Pe de o parte, limba este ceva ce ma chinuie si nu ma lasa
in pace si ma obliga sa-mi screm mintea pina nu mai pot, pe de alta parte, cind o fac ma ajuta.
Eu, acuma, cind stau aicea, nu sint scriitoare. Eu sint scriitoare doar cu mine insami. Asta e
alta meserie. Asta este circ”.
Tema angajamentului politic, a alegerii facute de intelectualii romani in favoarea
esteticului, a “limbajului curat” si in defavoarea curajului civic a marcat – daca mai era nevoie
– pozitiile distincte pe care s-au aflat cei doi scriitori de-a lungul intregii dezbateri. Herta
Muller a propus o comparatie la indemina, Romania cu alte tari est-europene care au trait
experienta comunismului, cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia sau chiar cu RDG-ul.
În cărţile Hertei Müller, Securitatea nu este doar o instituţie represivă, ea îmbracătoate aspectele răului uman: de la umilinţă şi hărţuire până la frică, tortură şi moarte”, scria
Nora Iuga, traducătoarea Hertei Müller.
Nici astăzi, autoarea de origine română nu se simte în România ca acasă: “Dosarele
sunt închise. Se arată numai selectiv. Oamenii din fostul sistem au tărăganat lucrurile ştiind că
timpul lucrează pentru ei. Trebuie să spun că şi populaţia e de vină.
CNSAS-ul n-a avut rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă pentru că oamenii nu s-au
interesat. Ce-au făcut intelectualii? Ce-a făcut Uniunea Scriitorilor? Ce-au făcut universitarii,medicii, popii, biserica?”
35
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 36/53
Dialogul a luat sfârşit cu o amintire din comunism a Hertei Müller. După „nu ştiu câte
luni de şomaj", ea ajunge să predea ca suplinitoare la o grădiniţă, cu speranţa că slujba aceasta
nu va fi ideologizată, „sunt copii mici, nimeni nu se uită ce şi cum". Însă din prima zi
descoperă că programul trebuie să înceapă cu intonarea imnului interminabil al României
comuniste - „Cu cât era ţara mai prăpădită, mai puneau o strofă."
În plus, când a vorbit despre destinul celor care au plecat din ţară, Herta Müller a
remarcat faptul că minoritatea germană din România a dispărut cu totul. "Germanii sunt
istorie aici (...) Dacă aş vrea să vin, nu aş avea cu cine să fac ceva", a spus ea.
Despre refuzul de a pactiza cu regimul, Herta Müller a vorbit cu o modestie încărcată:
„Eu n-am făcut nimic. Doar n-am mai suportat: «Domnilor, mi-e greaţă de voi!»"
Revolta - exprimată şi în cărţile sale - faţă de intelectualii „din Vest", care vorbesc
despre regimurile totalitare, dar „nu ştiu nimic despre lipsa de libertate", a dus la o
problematizare fină: distincţia între cei care n-au trăit sub dictatură, dar pretind că înţeleg ceva
din ea, şi cei care au trăit-o, dar n-au ştiut să se raporteze la ea: „Sunt persoane care n-au
cunoscut nicio dictatură şi sunt persoane care au trăit sub o dictatură şi n-au înţeles nimic".
Personaj controversat – pentru declaratiile sale necrutatoare la adresa patriei natale
care i-a impus suferinta comunismului -, Herta a demonstrat ca este o persoana iubita, sau cel
putin se bucura de celebritate.
Declaraţiile pe care scriitoarea germană le-a făcut la Bucureşti, în special cele din
dialogul purtat cu Gabriel Liiceanu la Ateneu, au redeschis, din fericire, o dezbatere care
părea muribundă, cea privind compromisurile din timpul comunismului. Pe scurt, ea spune că
aşa-zisul “refugiu în cultură” al elitelor româneşti nu poate fi considerat o formă de rezistenţă
şi că mult prea puţini intelectuali au avut curajul de a protesta.
Dialogul din 27 septembrie de la Ateneul Român dintre Herta Müller şi Gabriel
Liiceanu a stârnit polemici interesante în lumea culturală românească. Elita intelectuală
discută replicile celor doi care au împărţit lumea culturală în două tabere. Pe de-o parte suntcei care o admiră şi o susţin - Ovidiu Şimonica de cealaltă nemulţumiţii care o critică - printre
care Mircea Cărtărescu sau Nicolae Manolescu.
Dilema Veche a propus-o pe Herta Müller la tema săptămânii. Și lista poate
continua.Toate aceste articole, atitudini luate de intelectualii noștri; toate aceste spirite încinse
demonstrează că aveam nevoie de un un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură să ni se
atragă atenția asupra unor probleme cu care societatea românească se confruntă în ultimii 20
de ani…
36
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 37/53
Pe scena Ateneului am fost uimită să întâlnesc o femeie elegantă, modestă și cu un
discurs rațional și argumentat despre probleme și perioade care în România sunt tratate cu
manuși de catifea. O scriitoare care nu se laudă că a în țeles, nu dă lecții de viață sau de
morală; povestește ce a trăit și își lasă cititorul să tragă concluzii și să înțeleagă. Nu sunt un
radical; nu consider regimul comunist răul absolut, însă în seara de 27 septembrie am fost
printre cei care au aplaudat sincer aproape fiecare replică pe care Herta Müller i-a dat-o lui
Liiceanu. Pentru că. domnul filosof, a rămas încremenit în foile pregătite de acasă, care l-au
adus în imposibilitatea de-a face față unui dialog deschis și sincer. Iar aplauzele „la scenă
deschisă”, atât de criticate, au venit pentru că la 25 de ani am încă nevoie de modele, iar
lumea culturală actuală nu se poate lăuda cu foarte multe.
Lipsa disidenţei probabil pentru cei mai mulţi nu mai este un secret; de asemenea nici
acceptarea tacită a regimului comunist de intelectualii de atunci; care s-au plasat în fruntea
elitei culturale de acum!
Problemele ridicate de Herta Müller la Ateneu ne îndeamnă pe noi toţi să ne
cunoaştem istoria, să cercetăm comunismul şi să ne asumăm trecutul. Pentru că, perioada
comunistă este o jumatate de secol de istorie încă sensibilă şi cvasi-necunoscută. Despre care
se emit păreri; condamnări etc. Însă lumea aşa cum este prezentată în literatura Hertei Müller
încă este prea puţin studiată, prea puţin înţeleasă.
Experienţa şocantă a deportării în lagarele de muncă sovietice, radiografiată în
ultimul roman al scriitoarei germane – „Leaganul respiraţiei” ne face să credem că avem încă
multe necunoscute în această istorie.
Scriitoarea germană născuta în Banat s-a arătat sinceră, încrâncenată şi totodata
iertătoare. Ceea ce a primat în viaţa sa - adevărul, libertatea, respectul de sine - i-au înnobilat
existenţa, deşi Nobelul, precum mărturiseşte, i-a schimbat viaţa doar "pe dinafară", nu şi în
particular.
Cu demnitate, a vorbit despre oamenii sensibili şi oamenii formaţi într-un sistem
totalitar, poate cu aceeaşi demnitate cu care a ascultat motivaţia Juriului Nobel 2009, rostită la
8 octombrie anul trecut la Stockholm: "Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat
scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate
universul celor deposedaţi".
Pe scena Ateneului Român, scriitoarea s-a conformat din respectul pentru cititor.
Gazda acestui templu cultural, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George
Enescu", a făcut oficiile de rigoare, exprimandu-şi gratitudinea pentru prezenţa ei aici.
37
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 38/53
O surpriză a venit din partea muzicianului Dan Grigore, care i-a oferit oaspetelui "un
cadou muzical", interpretând la pian "un buchet de piese" de Brahms (Intermezzo), Schumann
(Pasărea profet), încheind micul recital cu Schubert. El a ales piesele "cu gândul" la cărţile
Hertei Müller.
Ambasadorul Germaniei în România, Andreas von Mettenheim, adresând un cuvânt
de bun venit scriitoarei, a menţionat că acordarea Premiului Nobel Hertei Müller poate fi
interpretat ca un triumf al limbii germane, dar premiul este în totalitate al ei.
Lectura pe care a gândit-o scriitoarea pentru evenimentul de la Ateneu - fragmente din
cel mai nou roman al său "Leagănul respiraţiei" (Humanitas Fiction, 2010) - a fost susţinută în
limba germană, publicul putând urmări textul tradus anexat în caietul de sală. Dar dialogul cu
editorul şi filosoful Gabriel Liiceanu a fost în română.
Şi-a cerut scuze că nu este perfectă româna pe care o vorbeşte acum, dar consideră că
aşa trebuie să vorbească aici, româneşte.
În legătura cu limba ţării din care a plecat în 1987, Herta Müller spunea odată: "Fireşte
că, atunci când scriu, româna scrie şi ea cu mine, pentru că o am crescută în privire".
La multe întrebări sau constatări ale lui Gabriel Liiceanu, scriitoarea începea mai
degrabă cu "nu", argumentând poziţia sa faţă de ceea ce a trăit şi faţă de ceea ce trăieşte.
Spunea că omul este "o piesă" unică, având o relaţie personală cu lumea; că meseria
scriitorului este să scrie ceva pe hârtie şi că ea scrie pentru că simte că este constrânsă, dar de
multe ori nu vrea să scrie. "Scriu şi aranjez lucrurile despre ce am trăit, ca să pot trăi apoi şi să
scriu în continuare", a spus Herta Müller. Asta este constrângerea.
Nu a fost o disidentă. Afirma că în România nici nu a existat disidenţă. Dacă apărea un
disident, acesta era lăsat singur şi niciodată nu s-a format o mişcare de acest fel, precum în
alte ţări foste socialiste.
A apreciat că a cunoscut mulţi oameni sensibili, de diverse meserii şi că limba ei este
limba celorlalţi, a celor care nu scriu şi că ea a înţeles că doar dacă recompui limba lor ajungila literatură. Pe de altă parte, menţiona: "Limba mă chinuie, nu mă lasă în pace, dar când scriu
mă ajută...".
Nu este de acord cu "Limba este patria", căci această "propoziţie" a fost "făcută" în
Germania de emigranţii "urmăriţi de naţional-socialişti". Preferă însă să spună "acasă", în loc
de "patrie". În opinia sa, sintagma "patrie" a fost folosită foarte des, a fost ideologizată. "Dacă
te simţi acasă, ajunge", crede scriitoarea.
38
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 39/53
"Patria este ceea ce nu poţi lăsa, dar nici nu poţi lua cu tine", a spus Herta Müller,
adăugând că exilul este o pierdere enormă pentru orice ţară, deoarece pleacă întotdeauna cei
mai sensibili, cei care nu mai pot continua. A precizat că nu mai poate să se întoarcă.
Fiind oarecum în opoziţie faţă de Gabriel Liiceanu, pe unele segmente de discuţie,
Herta Müller a sublini că fiecare carte care s-a scris în timpul comunismului era doar un mod
de a respira, de a rămâne onest şi nu un fel de rezistenţă: "Era prea puţin şi nu ceva ce ar fi
deranjat acest sistem ceauşist, tot mai sinistru". Ea este "încrâncenată", pentru a putea trăi cu
trecutul şi cu prezentul său.
Limba mă chinuie, nu mă lasă în pace, dar când scriu mă ajută (...) Fireşte că, atunci
când scriu, româna scrie şi ea cu mine, pentru că o am crescută în privire"
Este inacceptabil ca un interviu cu o laureata a premiului Nobel sa se desfasoare astfel.
Dupa mine.
Liiceanu n-a facut altceva, in acest interviu, decit sa cerseasca aprobarea, absolvirea,
fara, insa, a-si recunoaste vreo vina. Chiar cred ca e incapabil sa-si gaseasca vreuna. Se crede
curat si daca nu chiar disident, macar un opozant tacut. Nu stiu daca Herta Muller avea un
plan de bataie pentru acest interviu (este foarte posibil) dar s-a aratat neinduplecata in
atitudinea ei. Intuia, probabil, ca o sa fie intrebata: "De ce ne acuzati doamna? Ce-aveti cu
noi? Am suferit si noi alaturi de dvs."
Nu cred c-a fost acuzatoare. Nu cred, de altfel, ca poti acuza pe cineva de lipsa de
curaj inainte de decembrie '89. Am fost, aproape toti, niste lasi.
Ce putem face noi, insa, este sa-i acuzam pe acesti "intelectuali de vaza" (Plesu,
Liiceanu & Co.) ca nu au facut nimic dupa '90. Atunci, la inceput. Sau ca s-au compromis
intrind slugi la toti cei care s-au perindat la putere de atunci.
Herta Muller vorbeşte, la un moment dat, despre drama emigrării, despre greutăţile
integrării şi durerea de-a fi nevoit să pleci de-acasă. Este uimitor cum nişte intelectuali de talia
lui Plelu sau Liiceanu nu au capacitatea de a înţelege asta.Când Răzvan Theodorescu i-a etichetat, pe cei care au protestat la Montreal împotriva
prezenţei lui Iliescu la inaugurarea Pieţei Romţniei, drept "lumpeni", "pegra", "rataţi",
"nespălaţi" sau "scursori ale societăţii", Pleşu s-a grăbit să-i ţină isonul. Nu pricepea că
majoritatea protestatarilor plecaseră din România pe vremea şi din cauza lui Iliescu şi că ar fi
absurd să-l primească cu braţele deschise. Dacă asta e greu de înţeles, ce să mai înţelegi din
suferinţele Hertei Muller?
39
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 40/53
Acum, Plesu pune sub semnul intrebarii autenticitatea Hertei Muller: "a face din
disidenţa ta un „capital“ de prestigiu, o tribună, de la a cărei înălţime, dai de pămînt cu
„laşitatea“ comunităţii." este etichetat de domnul Plesu ca a "recadea in inautenticitate".
Chiar dacă societatea românească m-a exclus şi nu mi-a dat voie să îi aparţin, chiar
dacă românii nu mă acceptă nici astăzi, pentru că spun adevărul despre vechii securişti aflaţi
tot la putere, limba română mă însoţeşte permanent, spune Herta Müller, în interviul acordat
Comitetului Nobel.
Întrebată de ce continuă să scrie despre România, ţara în care a experimentat răul
major al dictaturii, Herta Müller spune că "literatura se naşte acolo unde există cea mai mare
încărcătură emoţională. Am trăit mai bine de 30 de ani din viaţa mea sub dictatură, astea au
fost obstacolele de care m-am lovit, nu am căutat eu aceste teme, ele m-au căutat pe mine.
Este necesar să scrii despre ceea ce constituie provocarea ta constantă".
Problema e că Herta Muller nu se consideră o disidentă, şi nici nu dă cu nimeni de
pământ. Stă doar dreaptă. Şi asta trebuie că-l doare tare pe Pleşu, să vadă că se poate şi aşa.
Ce puţin îi lipsea, lui şi celorca el, să stea alături de ea. Li se pare puţin ce a facut ea pentru că
nu văd tot ceea ce nu a făcut.
Mai mult, Herta Muller nu crede că are o înţelegere superioară a lumii pentru că a trăit
sub o dictatură. Falsă modestie? Poate. Pare însă autentică atunci când spune că ar fi preferat
să nu scrie niciodată nici un cuvint decât să i se fi întâmplat ceea ce i s-a întâmplat. Sau când
spune că "literatura este un mod de a căuta".
Comunitatea germana din tara ar putea revendica oarece influenta dar noi ceilalti, care
am impartit o vreme aerul mioritic cu ea, trebuie sa recunoastem ca Herta Muller nu a
apartinut niciodata, cu adevarat, lumii noastre.
Stiu toate argumentele pe care le au cei mindri, stiu ca formarea si educatia Hertei s-
au intimplat in Romania. Daca ar fi scris in romaneste poate vreunul din aceste argumente ar
fi stat in picioare dar din pacate ea a scris doar in germana. Sint uluit ca a fost interzisa. Eramconvins ca securistii nostri nu stiau sa citeasca nici in romana daramite in germana.
Cred ca veti fi de acord ca talentul nu are nimic de-a face cu locul unde te-ai nascut. Si
ca talentul singur nu te duce prea departe. El trebuie ingrijit, hranit, incurajat. Asta s-a
intimplat in Germania. Ce i s-a intimplat Hertei Muller in Romania comunista a fost tocmai
opusul. Chiar daca i-a dat subiecte. Daca pentru a cistiga Nobel-ul trebuie sa fi umilit, sa te
calesti infruntind o multime de greutati si nedreptati, atunci poate ca regimul comunist a avut
ceva de-a face cu acest premiu. Nu-i face asta comunisti pe cei care se mindresc cu succesulei?
40
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 41/53
Cred unii ca alegerea celor de la academia suedeza a fost motivata si de aniversarea a
20 de ani de la caderea comunismului. Nici acolo nu prea avem cu ce ne mindri.
"Am scris întotdeauna doar pentru mine. Încerc să decriptez, în interior, ceea ce se
petrece cu mine, ce s-a ales din mine. Mă trag dintr-un sătuc, am ajuns la oraş, unde m-am
confruntat cu o minoritate germană conservatoare, apoi am scris prima mea carte, mi-am
renegat mereu originile, am scris despre chestiunile naţional-socialismului, apoi despre modul
de viaţă arhaic, de la sate, despre etnocentrism şi mulţi au caracterizat scrierile mele, din acest
motiv, ca o literatură naţionalistă, ceea ce eu nu cred că am făcut", este mărturia unei
scriitoare care, neobosind să denunţe totalitarismul comunist, a primit recunoaşterea
Nobelului.
Cu simplitatea gesturilor mari, Herta Muller povesteşte, pe ton domol, cum a plecat
din România şi cum nu a ajuns să se despartă de ţara în care a crescut, chiar dacă tot în ea a
trăit marile dureri. Unele dintre ele, cele mai multe de nevindecat, dar mărturisite cu atâta
onestitate, încât nu compasiunea este sentimentul pe care îl trezeşte, ci curajul de a ne asuma,
fiecare dintre noi şi toţi împreună, istoria.
"Din societatea românească am fost exclusă pe motive politice, cumva, ca şi când nu
aş fi aparţinut acelui loc. Am ajuns în Germania, unde am fost considerată dintotdeauna
româncă. În România am fost privită mereu ca o nemţoaică, am fost mereu considerată altfel,
diferită".
Sentimentul de excludere "m-a făcut adesea să sufăr, dar l-am considerat, în final, ca
pe un fapt şi atât. Nu poţi constrânge un om să dezvăluie ceea ce gândeşte. Dacă prin ceea ce
cred şi gândesc nu pot dovedi că aparţin unui loc, ce mai rămâne de făcut?", spune Muller.
Şi tot Herta Müller spunea: “pe de altă parte, dacă n-aş fi plecat, n-aş fi avut atâţia
nervi să rezist aici! Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi
dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta
indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei… N-aşfi putut să rezist să văd zilnic că, în toate locurile importante, sunt aceiaşi oameni ca înainte,
sau care au aceeaşi mentalitate. Practic nu s-a schimbat nimic
În ultimul roman pe care îl semnează, "Atemschaukel", Herta Muller ridică miza şi
aruncă în joc teme grele, ca memoria socială şi similarităţile dintre cele două rele majore ale
secolului trecut, nazismul şi comunismul.
Mulţi din minoritatea germană din România au făcut parte din structurile SS sau
Wehrmacht; la fel, românii au ţinut, o parte dintre ei, cu Antonescu, spune Muller."Deportarea lor s-a petrecut în ianuarie '45, iar războiul s-a terminat în mai. Tatăl meu a făcut
41
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 42/53
parte din structurile SS, s-a întors din război. România a avut parte de un regim nazist, dar
ruşii i-au constrâns pe români să schimbe regimul politic.
Aşa cum minoritatea maghiară a fost făcută răspunzătoare, cu Horthy, de simpatia faţă
de nazism, horthyştii fiind asimilaţi cu naziştii, aşa şi nemţii din România au fost asimilaţi
doctrinei naziste. Mama mea a fost şi ea deportată, timp de cinci ani şi am încercat să văd
aceste lucruri legate, interconectate. Fără actele criminale ale Germaniei naziste, deportarea
nu ar fi avut loc. Aşa că lucrurile acestea trebuie gândite împreună", explică autoarea.
În ceea ce priveşte relaţia cu România, Herta Muller nu se dezice de tonul critic, dar
lucid, al tuturor intervenţiilor ei publice pe această temă: "Cei care recenzează cărţile mele le
privesc subiectiv şi în societatea românească nu sunt apreciată în mod deosebit pentru că spun
ce gândesc despre situaţia de acolo - exact aşa cum este.
Vechea nomenclatură şi Securitatea şi-au împărţit poziţiile de putere din stat, s-a creat
o întreagă reţea şi se deservesc reciproc, motiv pentru care corupţia este la cote atât de înalte
în această ţară. Din păcate, eu cred că românii sunt încă departe de un regim democratic
autentic, lucru care nu este primit foarte bine în România, e o veşnică problemă, greu de
înţeles în exil", este concluzia, dar şi avertismentul Hertei Muller.
"Am învăţat limba română foarte târziu, la 15 ani, la oraş, mi-am dorit mult să învăţ
această limbă, pentru că o consider o limbă plină de sens, poetică. Mi-am dat seama că a fost
bine şi faptul că am învăţat târziu această limbă, pentru că mi-am format o anumită imagine a
acesteia.
Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care
le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una
a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care
oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în
limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi", mărturiseşte
scriitoarea."Eu cred că trebuie să fii onest, împăcat cu tine însuţi. Cred că scriind, omul se
împlineşte altfel decât prin cele cinci simţuri. Scriind sunt descoperite lucruri din altă
dimensiune. Atâta timp cât scriu, îmi dau seama măcar un pic cum ar putea decurge viaţa, dar
când termin textul, iară nu mai ştiu", este confesiunea Hertei Muller, scriitoare născută în
România, exilată în Germania şi laureată a prestigiosului premiu Nobel pentru literatură.
Se impune o întrebare: se va întâmpla ceva în zrmacestei vizite şi a acestor adevăruri
spuse cu demnitate?
42
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 43/53
Răspunsul curat este "nu!". Nimeni nu este dispus să-şi pună cenuşă în cap, să intre în
raţiunea unui om ca Herta Muller şi să iasă din logica consacrată prin care, de 20 de ani
încoace, s-au ridicat cariere, s-au construit cu migală centre de putere şi s-au croit destine care
nu trebuie supuse unei evaluări "externe". Or, din acest ultim unghi de privire, s-ar părea că
momentul consumat la Ateneu şi prelungit în zilele care au urmat nu o să capete valenţe
"istorice", ci va rămâne la dispoziţia celor care fac "adevărul" în ţară, astfel încât totul, cu
migală şi pricepere, va fi transformat într-un accident regretabil, cu multe confuzii ce vor fi
clarificate rapid.
Suntde reţinut: a) ceea ce la nivelul unei anumite părţi a intelectualităţii româneşti se
numeşte dezicere de fostul regim "prin nepătarea cuvintelor", la Herta Muller este o probă
nezdruncinată de "apolitism vinovat"; b) mitul "rezistenţei prin cultură", prin cheia
sensibilităţii Hertei Muller, se zdruncină serios şi nu mai are importanţă - după cum se vede -
decât pentru cei direct implicaţi în acest mod de simţire prin care concep ei "dizidenţa".
Avem o ţară frumoasă, cu oameni frumoşi. Păcat, doar, că oamenii aceştia nu
reacţionează la absolut nimic, fugind de adevăr ca eroina principală din Alien de monştrii
aceia înspăimântători.
Andrei Pleşu, invitat să vorbească la acest eveniment, a declarat pentru „Adevărul":
„Herta Müller a mai fost în România şi înainte, însă nu a fost primită cu atâta entuziasm ca
acum, ceea ce arată că un premiu de anvergura aceasta e născător de legende şi stimulează
imaginaţia şi apetitul public.
Faptul că, în imensa serie de invitaţii pe care le are ca laureată a Premiului Nobel,
Herta Müller a acceptat şi această invitaţie, fără vreo rezervă, din toată inima, înseamnă că
între România şi Herta Müller există o relaţie de fond care e încă vie. Principala ei
caracteristică, şi ca scriitor, şi ca om, este autencitatea.
Herta Müller nu înţelege să spună şi să facă lucruri cu care nu este integral de acord,
integral însemnând şi cu inima, şi cu mintea, şi cu trupul. Este un lucru rar. Ea este un omcare nu poate fi întreg decât clipă de clipă.
Acest lucru nu era posibil mai ales sub dictatură, care este un sistem care nu te lasă să
fii întreg, care te pune să spui ce nu vrei, să crezi ceea ce nu crezi şi să fii prezent unde nu vrei
să fii prezent. Ea nu a făcut faţă acestei provocări. Rezultatul este că a luat premiul Nobel ca
scriitor german. Şi ne bucurăm foarte mult că a făcut-o."
Comentariul lui Silviu Schuster: octombrie 8, 2009
M-a impresionat şi incitat să aflu mai mult despre opera ei şi despre subiectul abordat.Cu toate că în esenţă nu contează originea şi destinaţia personajelor. Nici chiar istoria care a
43
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 44/53
pus personajele în acele trăiri. În miez, părerea mea este că “Atemschaukel” este o pledoarie
pentru libertate şi un monument împotriva uitării. Cred că împotriva uitării faptului că
deciziile politice aberante într-un sistem necontrolat democratic distrug vieţi, distrug
ireparabil şi ireversibil . Distrug profund, cu răni ce nu se mai închid, cu care învăţăm să trăim
şi să ne descurcăm chiar mult după ce perioada de chin direct a trecut.
Herta Müller spunea că pentru unii oameni tăcerea şi uitarea este un mod de a prelucra
psihologic traumele pe care le-au avut. Spunea că ea crede că uitarea poate ajuta individul în a
se vindeca, contrar a ceea ce predică psihologii.
Alegerea rămâne însă a individului şi este o formă de libertate. Dreptul individului la
tăcere nu poate fi luat. Iar această alegere poate da înapoi demintatea celui traumatizat şi
înjosit.
Cred că dreptul individului la tăcere şi uitare nu trebuie însă proiectat asupra unei
societăţi, naţiuni sau omenirii. Pentru că o societate posedă mai mult decât ceea ce duce la un
moment dat. Are istoria ei care o marchează şi are viitorul pe care îl formează. Pentru asta
este nevoie de verticalitatea celor ce reusesc să povesteasca despre destinul lor sau al altora
fără să cadă în rolul victimei ce caută compasiune sau revanşă.
Cred că Herta Müller reuşeşte asta. Reuşeşte într-un mod atât de simplu încât devine
din nou spectaculos. Cred că prin opera ei care are legatură cu România plasează această
geografie în patrimoniul cultural universal, iar mie îmi dă din nou un sentiment ambivalent şi
oarecum paradoxal de mândrie şi ruşinare. Mândrie că rădăcinile de unde mă trag şi eu au
condus la aşa ceva pozitiv şi în acelaşi timp ruşinos că poporul din care provin a putut tolera
şi iniţia tipul de biografii sfărâmate pe care Herta Müller le descrie.
Gândul mă duce la observaţia că la rădăcina florilor celor mai frumoase se află mult
gunoi. În concluzie, cu toată bucuria că opera Hertei Müller a primit recunoasterea pe care o
merita, mi-aş fi dorit ca ea să nu fie necesară.
La Ateneu Liiceanu a fost cel care vorbea de la înălțime, în timp ce Herta Muller vorbea de la nivelul omului simplu și, nicidecum, de la înălțimea premiului Nobel. Reacțiile
publicului au fost elocvente, pentru că au taxat condescendența lui Liiceanu și au întărit
simplitatea Hertei Muller. Oamenii de rând și chiar intelectualii care nu s-au prostituat politic
se regăsesc în vorbele clare și tranșante a Hertei Muller. Ea vorbește prin prisma omului care
mergea la fabrică în timpul comunismului, iar Liiceanu vorbește prin prisma celui care
detinea functii de conducere pe la Academie! Prin simpla prezență pe scenă a Hertei Mulle,
Liiceanu s-a autodesfiinșat ca disident și ca intelectual. Asta nu înseamnă că, pentru a aveacredibilitate morală, Liiceanu ar fi trebuit să sufere la fel de mult precum Herta Muller in
44
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 45/53
timpul comunismului. Nu, nicidecum, însă atunci când ea era într-o fabrică cu geamurile
sparte unde se îngheța de frig și tu în birourile calde a editurilor afiliate regimului s-ar cuveni
un moment de tăcere! Dar Liiceanu nu știe să tacă, iar publicul l-a taxat.
O seară întreagă Liiceanu s-a chinuit să demonstreze că și el a fost disident, deoarece
nu și-a prostituat cuvintele. Herta Muller i-a arătat ce înseamnă disidența vorbind despre
Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria. Din nou, Liiceanu ar fi trebuit să tacă, dar nu a făcut-o și
și-a mai tras un glonț în picior. Herta Muller are dreptate atunci cand spune ca in Romania nu
a existat o reală disidență, ci doar cazuri rare de oameni care s-au opus regimului.
Singurele argumente pe care Liiceanu, Pleșu, Manolescu & co. le mai au sunt cele
telenovelistice, menite să înduioșeze asistența. Ei zic ceva de genul ”În sinea mea și eu am
fost un disident”. Doar că este greu de crezut că ai fost disident atunci când erai prin anumite
foruri de conducere, sau când scriai osanale zilei de 23 august, precum făcea Manolescu. Sau
când dădeai cu subsemnatul la Securitate în mod cât se poate de barbar precum făcea agentul
”Volodea” (vă las să ghiciți voi cine e) ș.a.m.d. La fel de înduioșător este și faptul că
Liiceanu nu și-a dus mașina de scris la înregistrat. Evident, la funcțiile pe care le avea, chiar
și atunci când nu era directorul Editurii Politice, îi duceau alții mașina de scris la declarat.
Liiceanu a ajuns ce a ajuns datorită afilierii sale tacite la regim. Schimbările l-au prins
cocoțat în fruntea Editurii Politice, iar după căderea lui Ceaușescu a reușit să-și transforme
această resursă în capital, luând astfel naștere editura Humanitas, o editură care nu-și plătește
colaboratorii cu lunile și care a încercat acum să cumpere tăcerea Hertei Muller publicandu-i
cartile. Numai că Herta Muller nu este o naivă și nu le-a făcut jocul. Pentru dânsa, este clar că
Liiceanu a dorit să-i publice căr țile pentru că știa că se vor vinde ca pâinea caldă.
Comparându-i pe Liiceanu cu Herta Muller putem spune următoarele. Herta Muller a
plecat în Germania unde a devenit o scriitoare cunoscută, luând premiul Nobel pentru
literatură în 2009. Dacă Liiceanu ar fi plecat peste hotare să-și încerce norocul ar fi rămas un
trist anonim.
Pînă la urmă, ce a spus Herta Müller, de fierbe întreaga lume culturală? De fapt, ce a
supărat într-atîta, încît „greii“ culturii române (Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Mircea
Cărtărescu) simt nevoia să intervină? Ce s-a întîmplat, de fapt, la Ateneul Român, în seara
zilei de luni, 27 septembrie 2010? De unde acest dispreţ faţă de afirmaţiile Hertei Müller? Şi,
mai ales, de unde dispreţul faţă de publicul venit la Ateneul Român?
Vom consemna, mai întîi, referirile la publicul prezent la Ateneul Român. Să ne
reamintim: în acea seară, afirmaţiile Hertei Müller au provocat ropote de aplauze. Uneori, s-a
45
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 46/53
aplaudat după fiecare frază rostită. Aşa a simţit publicul, aşa a reacţionat. Nu cred că e nevoie
să facem o hermeneutică a aplauzelor. Acestea arată o anume stare de spirit, arată o anume
aşteptare. S-a aplaudat pentru că vorbele Hertei Müller au fost fireşti, clare, chiar dacă, pe
alocuri, n-a lipsit ironia. Publicul a fost impresionat, auzind-o, şi a aplaudat.
Povestea cu aplauzele are, de fapt, în opinia mea, două înţelesuri. Primul, aplauzele au
fost oferite, în cea mai mare parte, Hertei Müller, directorul Editurii Humanitas rămînînd
deseori blocat în faţa scriitoarei, fără replică (şi fără aplauze). Al doilea înţeles: pe tot
parcursul serii, între Herta Müller şi Gabriel Liiceanu s-a căscat o prăpastie, un clivaj, a fost
un soi de inadecvare, de nepotrivire. Herta Müller a fost firească, naturală, ironică, plăcută,
Gabriel Liiceanu n-a putut să reziste unui dialog normal, a fost „încremenit în proiect“, într-o
idee nefertilă de a compara biografiile.
Seara respectivă şi impresia pe care a lăsat-o Gabriel Liiceanu – de om care se
străduieşte să arate că nu s-a mînjit în comunism – trebuiau să fie cumva contracarate. Aşa au
apărut replicile lui Mircea Cărtărescu, în Evenimentul zilei, şi Nicolae Manolescu, în
Adevărul. Foarte interesant este că Nicolae Manolescu are, la interval de cîteva zile, altfel de
păreri despre seara de luni, 27 septembrie. ÎnRomânia literară, numărul de săptămîna trecută,
Nicolae Manolescu remarcă diferenţele dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu şi scrie despre
o discuţie care a fost „pe cît de pasionantă, pe atît de tensionată“. Manolescu consemnează în
editorialul din România literară: „După părerea Hertei Müller, în România, minoritarii, etnici
sau politici, n-au găsit nici un sprijin. Opinia literară a fost pasivă şi supusă. Sala a aplaudat.
Am privit în jur. Erau foarte puţini intelectuali care să fi dovedit curaj în anii comunismului.
De unde atîta masochism?“.
În România literară, Manolescu se desparte într-un singur punct de Herta Müller,
atunci cînd comentează afirmaţiile scritoarei privind apolitismul scriitorilor români,
considerat a fi „o formă de laşitate“ de Herta Müller. Directorul revistei România literară dă
verdictul: „Inverosimilă simplificare din partea unei scriitoare care a trăit pe pielea eicomunismul!“.
La cîteva zile, Nicolae Manolescu, cel care consemnase şi „tăcerea impresionantă“ din
timpul lecturii publice făcute din Leagănul respiraţiei, revine în Adevărul. Deja, în Adevărul,
Nicolae Manolescu vorbeşte despre „enorma dezamăgire“ a felului în care Herta Müller
răspundea întrebărilor lui Gabriel Liiceanu. Discuţia, înRomânia literară, era „pasionantă“, în
Adevărul, Herta Müller aruncase în groapa cu lei nu doar scriitorii, ci şi „întregul popor
român“.
46
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 47/53
Nicolae Manolescu mai face un lucru: atacă biografia Hertei Müller: „Cît timp s-a
aflat în România, a tăcut, chiar dacă, vorba ei, s-a «enervat»; de solidarizat, nu s-a solidarizat
cu disidenţii, fatalmente minoritari în toate dictaturile (reproş pe care îl face acum majorităţii
românilor), ba s-a «aranjat» şi ea cum a putut, nerefuzînd de exemplu un premiu literar
acordat de UTC“. Ce să însemne această frază? Injurie? Calomniere? Insinuare?
În discursul rostit cu ocazia decernării Premiului Nobel (decembrie 2009), Herta
Müller afirmă: „Împotriva unor atacuri te poţi apăra, dar în faţa clevetirii eşti neputincios“. În
conferinţa de presă de la Bucureşti, Herta Müller a fost întrebată de premiul UTC, primit, în
1982, după apariţia volumuluiNiederungen, la Editura Kriterion, unde publicau scriitori ai
minorităţilor naţionale. Răspunsul scriitoarei a fost foarte simplu – acel premiu UTC se
acorda, în fiecare an, unui scriitor „minoritar“, i-a fost înmînat la Timişoara şi, pe scenă, la
festivitate, n-a spus nimic despre PCR, ci doar despre satul natal (volumul Niederungen
cuprinde povestiri din Niţchidorf, fusese cenzurat, cu numeroase pagini eliminate; o variantă
integrală apare în Germania, în 1984).
Atunci, nu e şi fraza din articolul lui Nicolae Manolescu o formă de clevetire? Chiar să
nu ştie Nicolae Manolescu biografia Hertei Müller? Chiar să nu ştie că au existat ani, cei de
după premiul UTC, cînd Herta Müller era înjosită la serviciu, la fabrica „Tehnometal“? Chiar
să nu ştie că Securitatea a încercat să o racoleze şi că ea a refuzat? Că a fost dată afară din
serviciu pentru că n-a acceptat colaborarea? Chiar să nu ştie că a fost bătută de miliţieni? Că i
s-au instalat microfoane în locuinţă, că era filată, că fusese bruscată pe peronul gării din
Timişoara, cînd mergea să ia trenul, pentru a se întîlni, la Braşov, cu editoarea sa din
Germania? Chiar să nu ştie că Securitatea lansase zvonul că Herta Müller era vîndută
Securităţii, zvon perpetuat şi după plecarea scriitoarei în Germania? Ştie Nicolae Manolescu
cum lucra Asociaţia Şvabilor Bănăţeni din RFG, înainte de 1989, pentru compromiterea
Hertei Müller? Ştie că Herta Müller a găsit în dosarul de la CNSAS schiţa planului casei din
Germania, făcută de o fostă prietenă de la Timişoara, care o vizitase cu aprobarea şi laîndemnul Securităţii?
Anul trecut, Herta Müller publica în Observator cultural un articol despre dosarul său
de la CNSAS şi despre modul în care Securitatea căuta s-o calomnieze, despre cum a fost
urmărită şi după plecarea sa în Germania (articolul se numeşte „Cristina şi butaforia ei“, cu
subtitlul „Ceea ce (nu) scrie în dosarele Securităţii“, şi a apărut în Observator cultural, nr.
502, din 26 noiembrie 2009).
Ultima frază din Adevărul este de-a dreptul senzaţională. Nicolae Manolescu aducediscuţia spre prezent: „Şi nu mi se pare deloc onorant din partea ei să nu ştie, şi încă şi mai
47
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 48/53
grav, să se prefacă a nu şti că, vorbind de memoria dictaturii, în România postdecembristă
există un institut al statului care studiază trecutul comunist şi crimele lui şi că România este
singura ţară din fostul lagăr estic al cărei preşedinte şi-a asumat oficial un raport care
condamna regimul, declarîndu-l, nu numai criminal, dar şi ilegitim“. A, domnule Manolescu,
asta era, acum ne-am dumirit! Nu numai că Herta Müller a spus cîteva lucruri neplăcute lui
Gabriel Liiceanu şi românilor (voi reveni la această generalizare – despre cum a fost aruncat
în „groapa cu lei“ întregul „popor român“), dar nici n-a avut cuvinte de laudă la adresa
preşedintelui Băsescu. L-a ignorat. A şi precizat, la conferinţa de presă premergătoare
întîlnirii de la Ateneu, că nu „colecţionează insigne şi medalii“, dacă s-ar pune problema unei
decoraţii. A, deci asta era: absenţa unei laude la adresa preşedintelui Băsescu sau măcar un
cuvînt cît de mic, prin care să arate că ştie că, în România, preşedinte este Traian Băsescu…
Or, Herta Müller a tăcut, ba chiar a spus, într-un interviu din Observator cultural, publicat cu
cîteva zile înainte de venirea sa în România: „Eu am fost deseori acuzată că vorbesc critic
despre România. Dar cred că trebuie să spui adevărul despre dictatură, despre moştenirile ei
care împiedică democratizarea ţării, chiar dacă asta deranjează. Ştiu că românii sînt supăraţi
pe situaţia din ţară“.
Dacă Nicolae Manolescu are dreptul să-şi exprime mulţumirea faţă de eforturile
instituţionale privind înţelegerea trecutului comunist, credem că şi Herta Müller are dreptul să
se exprime critic faţă de „moştenirile care împiedică democratizarea ţării“. Şi dacă tot
vorbeşte despre „un institut al statului care studiază trecutul comunist“, ce părere are Nicolae
Manolescu despre situaţia de la IICCMER, cu înlocuirea lui Marius Oprea, cel care crease
Institutul cu spijinul Guvernului Tăriceanu, după ce preşedintele Băsescu refuzase orice
implicare (a se vedea articolul „De ce nu-mi place Băsescu“, Observator cultural, nr. 543, din
23 septembrie 2010)?
Ne întoarcem, în finalul acestui articol, la afirmaţiile Hertei Müller, conform cărora, în
vremea comunismului, a fost „prea puţin“ să scrii „cărţi curate“ şi că mai mulţi ar fi trebuit să„se enerveze“, adică să protesteze. În definitiv, nu mi se pare nimic condamnabil să recunoşti
că n-ai fost disident. Nu mi se pare ceva ieşit din comun să spui că n-ai protestat. Cei mai
mulţi dintre români nu l-au proslăvit pe Ceauşescu, dar nici n-au protestat. Au încercat să
supravieţuiască, trăind prost, înfricoşaţi, înfometaţi. Această formă de supravieţuire ar putea
să însemne şi o formă de consimţire, de neimplicare, „nu ne băgăm“, sau, ca să folosim
cuvintele Hertei Müller, de mitläufer. Şi? E o ruşine că n-ai fost disident? De ce trebuie să-ţi
supralicitezi biografia? De ce trebuie să contrabalansezi neimplicarea politică, amintind decărţile „curate“ pe care le-ai scris? Da, acele cărţi erau o alinare, o formă de refugiu, îţi
48
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 49/53
dădeau o linişte sufletească, dar absenţa protestului politic ar trebui recunoscută: sistemul nu
s-a zdruncinat cu acele cărţi „curate“.
Herta Müller nu acuză, nu incriminează, a spus doar că puteau fi mai mulţi cei care să
se fi „enervat“. Herta Müller precizează foarte clar că ea n-a fost disidentă, dar a avut de-a
face cu metodele Securităţii. În nici un moment, Herta Müller nu s-a aşezat în rînd cu Paul
Goma, cu Radu Filipescu, cu Dorin Tudoran, cu Doina Cornea, cu Dan Petrescu, cu preotul
Gheorghe Calciu Dumitreasa, cu Ion Vianu, cu Vasile Paraschiv. N-a pretins, în nici un
moment, că a fost ca ei. Atunci, de ce s-a supărat Mircea Cărtărescu? De ce spune că întîlnirea
de la Ateneul Român a fost „o şansă irosită“?
Mircea Cărtărescu scrie – în Evenimentul zilei din 1 octombrie – că Herta Müller ar
trebui să arate „afecţiune“ faţă de români, să arate „empatie“ faţă de aceştia, ca să devină „un
oaspete iubit şi admirat al ţării a cărei limbă o vorbeşte atît de bine“. Cum ar fi sunat în gura
Hertei Müller un discurs de tipul: „românii au rezistat cel mai bine ororii comuniste, au fost
mai tari ca polonezii, ca ungurii, românii nu erau trataţi drept căcaţi – vai, ce cuvînt oribil,
cine l-a putut rosti – de funcţionarii comunişti, erau respectaţi, Ceauşescu nu lucra cu
Securitatea pentru intimidarea şi maltratarea românilor, iar Gabriel Liiceanu a lovit puternic
în sistem cînd l-a tradus pe Heidegger, cînd a propus «modelul paideic în cultura română» din
Jurnalul de la Păltiniş. Iar eu am fost o netoată că nu am vrut să colaborez cu Securitatea. Sînt
şi astăzi o proastă pentru că vreau să-l înţeleg pe Oskar Pastior, care a semnat un angajament
cu Securitatea, dar n-a dat nici un fel de note, n-a incriminat pe nimeni, n-a făcut rău
nimănui“. Acest tip de discurs dorea Mircea Cărtărescu să-l audă de la Herta Müller? Aşa
trebuia să vorbească Herta Müller? N-ar fi fost un discurs mincinos?
Faptul că Herta Müller e aceeaşi şi după ce a primit Premiul Nobel pentru Literatură,
faptul că îşi acceptă limitele, dar continuă să vorbească despre lumea comunistă în care a trăit
e salutar, după părerea mea. Poate că mai multe dialoguri publice, în România, ale Hertei
Müller ar fi necesare. La fel de important ar fi să-i (re)ascultăm pe puţinii noştri rezistenţi, pecei care s-au opus comunismului. Poate că vizita Hertei Müller nu e „o şansă irosită“, ci o cale
de a resuscita discuţia despre trecutul comunist, chiar dacă Nicolae Manolescu e foarte
mulţumit că avem un institut care „studiază trecutul comunist“ şi un preşedinte care „şi-a
asumat oficial un raport care condamna regimul“. Pentru unii, cum e şi Herta Müller, asta nu
este destul.
49
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 50/53
CONCLUZII
Regimul comunist a stârnit controverse încă de la începuturile sale atât in occident cât
şi în rândul popoarelor aflate sub cortina roşie. Şi în ziua de azi după căderea majoritătţii
regimurilor comuniste oamenii şi chiar istoricii nu-şi pot explica de unde atâta violenţă? De
unde atâtea crime? De ce au fost ţinuţi oamenii în întuneric? De ce au fost distruse elitele
valoroase ale societăţii şi nu au avut drept la cuvânt, la apărare? Cum au reişit oamenii de
cultură medie să conducă aproape jumătate din lume?
Sunt întrebări la care s-a încercat de-a lungul timpului căutarea unui răspuns exact de
către istorici dar nu s-a reuşit cu adevărat. Întrebările referitoare las ideologia comunistă nu au
gasit răspunsuri exacte deoarece multe dintre documentele comuniste au fost mult timp
secrete, iar altele mai sunt încă.
Istoricii erau consideraţi de către comunişti periculoşi tocmai pentru că acestia caută
adevarul, iar acesta nu este mereu convenabil. Cercetarea istorică despre propria epocă,
comuniştii au încredinţat-o activistilor de partid, iar ceea ce au scris ei nu putea fi considerat
adevăr istoric.
În această lucrare am realizat o prezentare a începuturilor comuniste în România,
procedeul de instaurare care a dus la sovietizarea României.
Sursa mea de informaţie fiind foarte restrânsă am reuşit sa aflu câteva lucruri
interesante despre relaţiile româno-maghiare din această zonă, despre cea mai mare parte a
elitelelor politice din această zonă, despre felul în care a fost implicat aici regimul comunist şi
felul în care puterea centrală reacţiona la cele întâmplate.
50
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 51/53
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 52/53
BIBLIOGRAFIE
1. Gheorghe Boldur-Lăţescu, Genocidul comunist în România, Bucureşti, EdituraAlbatros, 1992
2. Carl J. Friedrich, Zbigniew K. Brzezinski, Totalitarian Dictatorship and Autocracy,Cambridge, Harvard University Press, 1956
3. Lucian Boia, Miturile comunismului romanesc, Editura Nemira, Bucureşti, 19984. DENIS DELETANT, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu Dej şi statul
poliţienesc, 1948-1965. Editura Polirom, Bucureşti, 20015. DENIS DELETANT, Pompiliu Teodor, Mihai Bşrbulescu, Isoria României, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 19986. VLADIMIR TISMĂNEANU, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, Iaşi, 2005
7. Interviurile cu Apostol Maurer şi Alexandru Bârlădeanu, „Cum a venit la putere NicolaeCeauşescu”, Magazin istoric, vol. XXIX, nr 7, iulie 19958.DAN IONESCU, “The Posthumans Cult of Ceauşescu and Its High Priests” report on
Eastern Europe, 31 mai 19929.VLADIMIR TISMĂNEANU, „Tremors in Romania”, New York Times, 30 decembrie1987.10.Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, Poezia I , Editura Fundaţiei Pro, ediţia aII-a, Bucureşti, 200611.Eugen Negrici , Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 200812.Lucian Boia, Miturile comunismului romanesc, Editura Nemira, Bucureşti, 199813.FRUNZĂ VICTOR, Istoria Stalinismului în România, Editura humanitas, 199114.MONTIAS JOHN, Economic Development in Communist Romania, The MIT Press 199915.ARENDT HANNAH, Originile totalitarismului, Trad. rom, Ion Dur şi Mircea Ivănescu,Editura Humanitas, 194416. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu: Dicţionarul scriitorilor români. EdituraFundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995
52
7/18/2019 Comunismul in Romania
http://slidepdf.com/reader/full/comunismul-in-romania-56d6f52b8d175 53/53
17. Eugen Simion (coordonator): Dicţionarul General al Literaturii Române. Edit. UniversEnciclopedic, Bucureşti, 200518. Florin Mihăilescu: De la proletcultism la postmodernism. Edit. Pontica, Constanţa, 200219. BĂLAN ION, Regimul concentraţionar din România, 1945-1946, Fundaţia AcademiaCivică, Bucureşti, 2000
20. Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Explorări în comunismul românesc vol.1 Polirom, 200421. Eugen Negrici , Literatura română sub comunism. Poezia, editura Fundaţiei Pro, 200322. DELETANT, DENIS, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu Dej şi statul
poliţienesc, 1948-1965. Editura Polirom, Bucureşti, 2001
Top Related