ALECU R USSO
418. - UNIVERSUL LITERAR
C t i t o r i i A L E C U R U S S O
(1817 — 1859) de PAUL I. PAPADOPOL
„O pag ină ignora tă d in l i t e ra tu ra român ă " — astfel îşi subin t i tu lează d. Pet re V. Haneş s tud iu l de c u r â n d a p ă r u t în „E-d i tu ra Casei Şcoalelor" a s u p r a lui Alecu Russo (1). E desigur destul adevă r în a-ceastă a f i rmaj iune care pr iveşte pe unu l d in t re cei ma i vajnici lup tă to r i pen t ru cauza românească : Alecu Russu este un nedreptă ţ i t , un ignorat ca a t â ţ i a alţii , un erou al onest i tăţ i i sufleteşti şi al convingerilor absolu te în legă tură cu u n a dintre cele ma i de seamă v i r tu ţ i sociale — iubirea p ă m â n t u l u i s trămoşesc, pas iunea ne înf rân tă pen t ru gra iul şi fraţi i săi. Astfel fiind lucrur i le — soar ta lui în istoria săracei noas t re l i t e ra tur i este un reflex dureros a ceeace s'a în t âmpla t a tâ to r şi a tâ tor aleşi ai neamulu i , ref lexul pu ţ inu lui interes pe care atâ{i pret inşi oameni de cu l tu ra îl a r a t ă tocmai celor ma i tipici r eprezen tan ţ i ai cul tur i i noastre .
Să nu se uite însă u n lucru : o piedică — pen t ru s t r ăba t e r ea acestui s t ra t de ceată — a fost ch ia r ope ra scrisă a lui Alecu Russo — în pa r t e — îmbrăca tă , în ha ina mai pu ţ in accesibilă mare lu i publ ic , a l imbii franceze — în p a r t e contesta tă , în p a r t e — greoac — ca fond sufletesc şi ca exp r imare , îu genera l pu ţ in popula r i za tă şi foarte pu ţ i n popula r izab i lă . Numai aşa se expl ică de ce — înt r 'o recentă p r o g r a m ă anal i t ică (din fericire — azi părăsi tă) — sforţăr i le l i terare ale acestui erou al fana t i smulu i românesc pă ruse ră de prisos.
Şi totuşi — în faţa acestui complex de fapte — Alecu Russo pa r e — vai ! — mai pu ţ in nedrep tă ţ i t de cât alţii . Şi aceasta tocmai pen t ru că opera lui comple tă a fost pub l i ca tă în două edi t iuni (1908, 1910), pent rucă , in l egă tu ră cu ea, s'au scris studii de valoare (ca acela amint i t al d-lui Petre V. Haneş) , pen t rucă o p a r t e d in cele scrise în l imba franceză i a u fost t raduse cu pr icepere şi vulgar iza te în biblioteci de popula r iza re , în fine pen t rucă a cont inua t să fie socotit a d e v ă r a t u l au to r al unei opere de m a r e efect şi cu precise cal i tă ţ i l i te rare — .„Cântarea Românie i" . E — desigur — o soar tă pe ca re a ţâ ţ i u i ta ţ i ai scrisului românesc (uneori — mai merituoşi) ar pu tea-o invid ia şi din cauza căreia cel ce semnează aceste r ân dur i nu-1 poa te p u n e chiar pe p r imu l plan de nedrep tă ţ i ţ i . «
Viaţa lui Alecu Russo a fost — desigur foarte scur tă , destul de tr is tă şi amarn i c de sbuc iumată . T rebue să ţ inem socoteală — în p r imu l loc —- de sufletul lui de adevă ra t p r imi t iv — cu toată cu l tu ra super ioară pe care şi-o asimilase din şcoa-lele super ioare ale Apusu lu i şi din numeroasele sale călători i . In fond el r ămâne acelaş entusias t nes tăpâni t , acelaş pa t r io t integru, acelaş regionalist fanat ic , acelaş democra t desăvârş i t , acelaş lup tă to r svăpă ia t ga t a să înf runte toate p r i -
1) Ediţia a 11-a, 1930.
mejdii le, acelaş visător incorigibil şi — m a i ales — acelaş pas ionat al d reptăţ i i şi adevăru lu i . Dovezi se po t e u a destule : amintesc — doar peripeţ i i le pe care Ie-a sulcr i t p r i n închisori le ungureşti, diu care a scăpa t ca p r in minune , . leporturea la mănăs t i r ea boveja, şi exilul la care a fost supus , fap tu l de a se fi tăcut adovocat n u m a i „ca să v a d ă dea-proape tr is ta comedie a nedrep tă ţ i i " , d ra gostea lui p e a i r a m u n i e ca ic 1-a determinat sa rc tuze , t u demni ta te şi cu tărie, o c a n d i d a t u r a ot iemlu la d ivanul ad-noc — tot a tâ tea l ap i e care dau pe l a ţ â locinai conturul , ne ta l is i i ica t tic in temperiile civilizaţiei, al sufletului sau.
« P a r e curios ca despre opera lui Alecu
Russo — nu se poate zice ma i mul t Nu tocmai vâsla şi tiu p rea var ia ta — cu poate ii închisa toar te uşor ш calificativul dc p r imi t ivă — din a tâ tea a l te motive, da r ma i ales din acela cu Alecu Russo, n ' a fost, n a p u t u t l i n ic iodată art is t . 11 împiedeca dela aceas ta poa le şi t impul in care a t iu i t — un t imp de l u p t ă şi de sac ra i c iu — da r 1-a împiedeca t m a i cu seama vajnicul său en tuz iasm patr io t ic , felul c u m îşi t ă lmăc iâ el pen t ru sine obligaţiile scriitoriceşti , încrederea pe care o punea ш meni rea scri i torului , s iguran ţa in temeinicia munci i acestuia.
Şt dovada cea ma i b u n a este faptul de a se îi în reg imenta t cel ma i de t impur iu şi cel mai complet , fap tu l tic a se i i alătura t cu tot devo tamentu l munci i de reînviere cu l tu ra l - romăuească dela „Dacia l i te rară" . Aici îşi găseşte Alecu Kusso cel mai potr ivi t adăpos t sufletesc. Se împr ieteneşte cu mar i i însut ic ţ i tor i şi se înrolează cu tot sufletul în s lu jba de u l i rmare a pres t ig iu lui românesc . JJe-aici predi lecţia sa pen t ru teme de interes exclusiv national — de aici ma i — cu tleosebirc conservator ismul său — în toarcerea că t re t recutul eroic, exhor to t i smul său — îndemnuri le la lupte măre ţ e i n l egă tu ră cu patria, î a fine — democra t i smul său — completa şi defini t iva aprop ie re de sufletul şi v ia ţa poporulu i , a uorodulu i cu interesele că ru ia se identif icase a t â t de t impur iu . D in t r e toate acestea însă p recumpăneşte s impat ia pen t ru cei de jos care face d in Alecu Russo un ini ţ ia tor şi un înfăptui tor . Şi aceas ta d in a tâ t de mul te motive, dar mai ales d in largul interes pe care, cu deosebire în „Amint i r i" , îl dă viefii poporane , din gr i ja cu care sa lu tă şi s tud iază poezia poporu lu i „ adevă ra t a l i t e ra tură cu care se pot m â n d r i Roma n i i ' , în fine d in locul de frunte p e care încearcă să-1 dea limbii , gra iu lui celor dc jos — cerând scrii tori lor să se folosească mereu de ae ja s t ă e x p r i m a r e clară , p i torească, neaoşe. E — din acest p u n c t dc vedere — Alecu Russo un ră tăc i t , da r u n ră tăc i t de speţă super ioară , un v isă tor nobil însufleţi t de u n a - d i n t r e cele ma i frumoase pasiuni , un închină tor al sufletului celor mul ţ i . Şi dac 'a r fi n u m a i a-
tât ! D a r a d m i r a ţ i u n e a lui Russo pentru poezia poporu lu i n u e nici gratuită, nici numai ex te r ioară . Ea nu ţâşneşte dintr'o idee p reconcepu tă sau d in t r 'o admiraţie de ordin politico-social, da r din cunoaşterea p r o f u n d ă a poeziei poporului pe care încearcă s'o studieze, d u p ă ce va ;i pe t recut veri în t regi ascul tând-o , urmărind-o şi colecţ ionând-o. E u n merit de care a fost lipsit Alecu Russo acela de a vedea în el un valoros folclorist, adevăra tu l culegător al celor m a i multe dintre poeziile p o p u l a r e publ ica te de V. Alecsan-dri, în f runtea că ro ra t rebueşte considerată însăşi acea „Mior i ţa" care va fi fost încredinţa tă , desigur în t r 'o formă mai propr ié poporulu i , b a r d u l u i dela Mirceşti.
E un punc t care const i tue intr'adevăr un mare mer i t pen t ru Alecu Russo — mai ales dacă n u p ie rdem din vedere împrejurăr i le , refuzul înaintaş i lor săi de a îngădui predispozi ţ i i ar t is t ice sufletului a-nonim
D a r — pe l â n g ă toate aceste lăudabile sfor ţăr i — Alecu Russo s'a încercat în a-tâtea alte di recţ iuni — mai puţ in obici-nite pe a tunc i .
Astfel — î n t r ' u n t imp \к\ care literatura era încă su rgh iun i t ă sau în imposibilitate de a se creia — Alecu Russo năzueşte să scrie o p roză suggest ivă, p resă ra tă cu re-flexiuni in teresante şi cu observaţiuni pitoreşti, con tu rând ma i dcaproape genul a tâ t de pre tenţ ios a l amint ir i lor , îu care fără să se p o a t ă ap rop i a de 1. Creangă, reuşeşte să fie — uneor i — atâ t de colorat, a t â t de cald. Sânt v i r tu ţ i care aparţio neîndoios lui Alecu Russo — mult mai amp lu şi m a i va r i a t decât înaintaşii săi în aceas tă d i recţ iune — Eliade Rudulescu şi M. Kogă ln i cea iu . Fireşte că amintirile lui Alecu Russo t rebuesc s i tuate totuşi a-tât de depa r t e de acelea ale lui C. Ne-gruzz.i care este ma i ar t is t şi mai concentrat. De-aic i rezul tă o obl igaţ iune : aceea de a reface aceas tă ope ră care, aşa cum e, prezintă serioase asper i tă ţ i sau măcar -de a o face cunoscută n u m a i în fragmente şi îu cele m a i in teresante fragmente. E un aviz pen t ru pos ter i ta tea care, dacă vrea să pre ţuească pe Alecu Russo. trebue să-1 cunoască desbrăca t de orice falsă podoabă, de orice u r m ă de primitivitate, de amestecul acela cont inuu de literatură şi ne l i te ra tură , de gândur i frumoase şi retor ism deşăn ţa t în m ă s u r ă să dea pe fa{ă ma i mul t omul poli t ic decât pe scriitorul î t idcmânatec . Fi reş te că această tră-satură a ta len tu lu i lui Alecu Russo cou-vine de minune cu aceea pe care am relevat-o de visător, cu ceala l tă de primitiv, de admi ra to r al t recutu lu i , de pasionata! pă tur i i de jos şi de exhor ta t iv şi toate ' laolal tă ne îndrep tă ţesc să vedem în el mai cu deosebire p e u n u l din cei mai limpezi reprezentan ţ i ai romantismului românesc - - p e l a tu rea prozei literare şi retorice.
F ă r ă îndoia lă ca — dint re toate încer
UNIVERSUL LITERAR. — 419
rile lui Aleru Russo — cea mai demnă reţinut este aceea de a se smulge toc
ai din ghiarele acestui romantism acut ire-1 stăpânia aşa de puternic. Ne inte-•sează — prin urmare — un al doilea Uecu Russo — acela despre caro se vor-şte asa de rar şi aşa de puţin. Şi dacă
^tr'adesiir se poate vorbi de o ignorare I lui — apoi aceasta trebueşte pusă in irânsă legătură cu activitatea de cerce
ilor al realităţilor, cu acea interesantă rtivitate ştiinţifică în care el s'a mani-stat cu destulă distincţiune. Două direc-ani l-au preocupat mai mult : cea criti-
şi cea linguistică. In prima este un a-|evărat semnalizator mult mai bogat şi
conturat chiar decât Kogăluiceanu— neural căruia, până atunci, îi mai pu-
airibui acest titlu. Se manifestă ca are şi în „Cugetări'' — dar mai cu
ia îu succintele încercări biografice: [Poetul Dăsjălescu", „Mihail Cuciurca-
în fine în acel studiu pregnant şi iracteristic despre „Poezia poporala" la ire ne-am mai oprit. Sânt tot atâtea "lutri care ni-1 arată plutind între entu-sin şi realitate, ba, ici şi colo, reuşind
Ise smulgă din pânza de păianjen a vra-romantice. D in aceste cercetări î l vc-
— pe deoparte — înzestrat cu bună-liiiţa judecătorului blând care ştie să
adă şi să scuze, pe de alta, cu spiri-de justă analiză şi de reală pătruude-în fine. cu curajul unor respingeri o-
irabile şi binevoitoare. Sânt tocmai însuşirile adevăratului cri-şi dacă Alecu Russo n a realizat prea
lit în această direcţie — ne-a lăsat i-ginea li ledă a ceeace ar fi putut rea-
Acolo însă unde a excelat Alecu Russo los t încercările de critică linguistică.
i)acă în direcţiunea de mai sus n'a pu-decât să semnalizeze — de astă dată
'adus un puternic sprijiu în campania [abia începută — de curăţirea, de des-|k>eare a limbii materne din crusta u-
reforme care tindeau la desbinarca [turarilor dc pătară ţ ă r ă n e a s c ă . Era
în floare curentul latinist. Se cerea ificarea limbii — adică alungarea ne-Qismelor şi înlocuirea lor prin eleinen-
Iromane luate, fie deadrcptul din dictio-Inil limbii latiae, fie din vechile texte (aâneşti, fie d i n economia limbii îtalie-ţti — care se părea unora ca un dia-; al limbii celor două popoare. Prime j -lera iminentă. Academia română — înălţată mult m a i târziu — va fi — până piu — înstăpânită dc această pornire I desfigurare a limbii strămoşeşti. Alecu Kso a fost unul dintre putinii cari au lut d i n capul locului altfel. L-a ajutat |aceasta şi apropierea sa de sufletul po-
lu i despre ale căruia calităţi vorbeşte latâtea ori aşa de frumos. E de mirare [deci că — in „Cugetări'' mai ales — Ridica el cu demnitate împotriva „hao
sului limbistiC' din Ardeal pe care avusese ocazie să-l cunoască şi cu prilejul •adunării nationale dela Blaj şi din diferite scrieri — printre care acea „Istori'a Homaniloru clin Daci'a superioare", tipărită la Vienua, în 1851 „personificatia u-nui sistem", carte inutilizabilă tocmai pentrucă „sistemul limbii înneacă sujetul". Şi lucrurile sânt continuate cu acceaş tenacitate în „Studie moldovană" şi mai a-les în „Contra Ardelenilor" — un vijelios articol polemic.
Fireşte că nici aici Alecu Russo n'a putut face prea mult. A ajutat cu folos — a luat măsuri de îndreptare din vreme ; a prevenit accentuarea unui rău şi a contribuit la înlăturarea lui. Atât. Ce păcat că, pe lângă această operă negativă, a încercat să-şi creeze, să recomande un sistem tot atât de eronat, acela al adoptării limbii populare ! Democratul şi omul de acţiune eşiau din umbră. Scriind : celălalt, capetele a multor Români, perd, bieţii Români nu le înţelegea nici de cum, fraţi şi fii a miilor de Români... nu vorbia — el încerca să reformeze exprimarea literară după calapodul celei ţărăneşti.
Ne găsim şi de astă dată, în faţa unui scuzabil exces.
• După toate aceste consideraţiuni figu
ra lui Alecu Russo se impune — fără îndoială — destul de conturată. Vedem îu el un preţios om de cultură, o voinţă mai presus de toate pusă în slujba ridicării celor de jos, un om de acţiune, un patriot, dublat de un scriitor acceptabil cu frumoase posibilităţi dc critic literar şi lin-guist. In fa{a acestei situatiuni de o preci-ziune uimitoare, mai e oare nevoie să-i adăogăm acea „Cântare a României" care a dat atât de mult de lucru cercetătorilor literari — obiigându-i s'o lege când de numele lui, când de acela al lui Bălcescu:' Credem cà nu. .Şi aceasta din două motive : pentrucă figura lui Alecu Russo apare în deajuns de conturată în mijlocul acestor caracterizări — în desăvârşită u-nitate şi iii perfectă concordantă cu sufletul lui pentrucă — aşa cum o cunoaştem — ea se apropie, prin stil, prin eleganţă, prin frază, prin sentimentul de
duioşie, prin limba neproviiicializată — de „Istoria Românilor sub Mihai Vodă Viteazul" de Bălcescu. E dacă vreţi—acesta supremul argument în favoarea tezei noastre — fără să insist prea mult asupra acestei nestabilite încrederi în energia acestui neam năpăstuit, unită cu dragostea firească pentru libertatea patriei sale care constitue fondul intim al celor două opere. In fa{a acestor constatări renunţăm la argumentele istorice. Ne mulţă-înim să invităm cetitorii la controlul celor două opere—spre a se convinge „de visu" de dreptatea cauzei noastre. Că ar fi existând totuşi o versiune Alecu Russo. Ni
mic de zis. Atâta numai că această versiune (chiar dacă e mai completă) e — pedeoparte — inferioară ca realizare, e greoae şi prozaică, e plină de provincialisme şi de expresiuni plate, pedealta — dusă de mână, aproape copiată după versiunea Bălcescu. Deaceea preferăm s'o luăm în considerare pe cealaltă care — pentru literatura românească — reprezintă mai mult decât o simplă încercare neisbutită.
E şi acesta tot un omagiu pentru Alecu Russo căruia nu vrem să-i atribuim decât ceeace îi aparţine şi îl face vrednic dc admiraţia posterităţii.
PAUL 1. P A P A D O P O L
NOTE BIO-BIBLIOGRAFICE Fiu al romanticului Iancu Donici (care
„se căsătorise din dragoste cu vara sa, fără să se cunune, deoarece legile ruseşti opriau astfel dc căsătorii) Alecu Donici, supranumit Russu, şi pentru a se deosebi de cealaltă familie a fabulistului Alecu Donici, era de loc din Basarabia unde-şi petrece timpul aproape 11 ani. Nu se ştie sigur când s'a născut ; se presupune că" la 1817, „dacă nu şi mai încoace'*. Studiază în Elveţia. După revoluţia dela 1848, trecu în Bucovina şi în Viena. Călători prin Transilvania, îu timpul revoluţiei. Găsindu-i-se câteva exemplare din „Deşteptarea României", fu închis la Cluj — de unde scăpă ca prin minune. Trece în Muntenia, se duce la Paris, se întoarce în Moldova ca advocat, moare de oftică la Iaşi înainte de Unirea Principatelor, la 1859. (După P. V. Haneş).
SCRIERI :
Colaborează la : Albina românească, 1846 ; Zimbrul, 1851—52 ; Calendarul ziarului Buciumul, 1853 ; România literară, 1855 ; Steaua Dunării, 1855—1856 ;
Postume în : Foaia pentru literatură, Cernăuţi, 1S68 ; Columna lui Traian, 1 8 7 4 ; Revista română, 1 8 6 3 ; Voix de la Roumanie, 1863 ; In manuscris s'au păs-Irat : Ofiferi francezi în Moldova ; La
pierre de tilleul ; Iassy et ses habitants en 1848 ;
EDIŢIUNI :
Scrieri publicate de (Ed. Academiei) d. P. V. Haneş. Buc. 1908 ; Piatra corbului, S iveja , trad. în „Bibi. rom. Socec" 1908 ;
Scrieri, cu o prefaţă de G. Bogdan-Duică. Ed. Minerva, 1910 ;
Cugetări şi amintiri în „Bibi. p. toţi" ; Piatra Teiului, Iaşii şi locuitorii săi,
trad. de C. Mărgăritărcscu, Vălenii de mu.ite (1909) ;
(după , Bibi. rom." G. Adamescu).
P. I. P.
420. - UNIVERSUL LITERAR
i » o e ж • e s o
Cei huni şi cei viteji, cei fără pată, Cei dornici de viaţă şi de soare Căzut-au toţi pe negrele ogoare : Priveşte-ţi fiii, ţară 'nsângerată !
N E T E ţara presărată de morminte Pierdute pe câmpii şi pe coline Şi tot mai rar ne vom aduce-aminte...
Ei dorm acum sub brazda roditoare, Sub lanul blond, sub holda 'mbelşugată, Cu viaţa lor, cu jertfa lor bogată Hrănind nădejdea pâinei viitoare...
Departe de oraşe şi de lume, Sub zări însângerate de rubine Câte-va cruci stinghere, fără nume !
MIRCEA DEM. RĂDULESCU
NOAPTE DE TOAMNA IN PUSTNICIE*) M'am frânt din frământări de lumii de tină Din drumuri fără zare şi hodină... Am poposit cu stanţe "ntr'o clisură In peşteră de calcar ud de ploi Şi mi-am făcut pe griunji de piatră sură Culcuş din preşuri galbene de foi...
Dar sufletu-mi hoinar şi 'n agonii Se aciuase 'n vreascuri pământii Sub frunze moi pojghejuite'n straturi Si ud de-atâta besnă şi pustiu Se strânse mic din sfâşieri pe haturi Ca un coral pe-oceamul fumuriu...
In pacea cu veştminte de milenii Mi-am stâns pojaru-aprins ca în gheenii. . Şi'n s p a i i u fără margini, fără vrere M'a prime un gând ciudat de peste zi Să mă de sieg de humă, de durere, De neputinţa firii de a fi...
Si ca un cadru peste pustnicie — Tortură frântă 'n gol de veşnicie —
S'au rupt din noapte arpe dle'utuneric Cu 'nvolburări de tuş şi plâns şi frig, Si s'au prelins pe lespezi lung, himeric, Şi mi-a venit, aşa. un gând să strig...
Şi-au ropotit pe jgheaburi şui şuvoae Târînd prundiş şi mâl prin V P ; , zăvoae... Şi toată noapte 'n hăul mort de veacuri Cu deşirări de ploi şi vânt pe dealuri Au plâns departe streşini la eonaeuri Şi 'n mine răstigniri de idealuri...
GABRIEL D R A G A N
*) Din volumul: „Trofee de aur", în eiins de арагіфііе.
P O V E S Sunt eu ce port scânteia iiubirei creatoare Adun surâsul fireii, distanta dintre astre Şi eu doar responsabili de dragostea ce moaire în proza neiuiiloasă a patimilor voastre.
EA L U I Şi strâng în pumnu-imi rece o inima giimgaşe Ce-am prefăcut-o 'n grabă, prim legea de magie, intr'alta ne 'nţeleasă, aprinsă, pătimaşe, Ce 'n jocul ei topeşte întreaga duioşie.
Eu sunt ee-au fost odată Horajiu şi Virgiliu Un foc de sacrificiu ce miiis'tuiia fecioare Şi port prieteni ia ce-au dus Traiiian eu Fliiniu In umbra de repaus din zilele cu soatre-
Expresie dau pânzei şi marmurei viată In visele femeii, sunt leagăn de mătaise, Le sorb Ia floiri parfumul şi arta mă răsfaţă. Din fulger, adun forţa în clipe furtumoase
In gama unor note ce vecimieia 'mi cântă S'ascunde tot misterül plăcerilor trăite Şi... dr-am pierdut cărarea... acelaş fier mi 'mplântă In inima-mi pustie şuvoiiul de ispite...
De-o chiaimă Julieita, Cleopatra', Salomeia,, De'i vis ori răzbunare, de'ii patimă, o r g o l i u . E bobul cel de aur din spicul meu femeia... Cu-o mână poartă facta,, — cu alta 'mpairte dol iu. .
GALLIA TUDOR
UNIVERSUL LITERAR. - 421
Dela o vreme Jup i t e r fusese dat ui tărei . Nimeni nu-i mai a rdea mirezme, nimeni uu-i mai je r t fea juniei pe a l ta re şi cioplitorii în p ia t ră nu-i mai făceau din dal tă .şi ciocan chipul pr in temple.
Şi oricât ar fi fost mai presus de toate acestea, uneori tot le s imţea cu amărăc iu ne lipsa. î n t r eba ţ i numa i pe orice despot detronat, pe oricine a cunoscut odată slava, cum i s'ar pă rea ca deodată nimeni , dar nimeni să nu-i mai ap r indă smirnă, să nu mai ingenunche înainte-i si să mai ceară a ju tor şi ocrotire. Căci zeu eşti numai cât cred în t ine oamenii şi-ji îna l ţă ftltaie, pe u rmă rămâi numa i un biet mit.
D a r Jup i t e r în Olimpii i unde de veacuri isulăşlucste îşi păs t r a se încă acolo a to tputernicia. Zeii ceilalţi nici unu l n 'a mai încercat să-i ş t i rbească din slavă. Titanii
;iiu se mai răsvră t i seră . Şi nesch imba ta o-rânduială în tocmită chiar de dânsu l dăi nuia mereu ca şi la îmceputu l vremuri -
Ilor că J u n o n a tot ca şi a tunci îl pândeş te ţeu ochi iscoditori de femee geloasă, că Minerva ,şi D i a n a vai tot fecioare-s !...
Poate că nici zeii nu-şi făuresc desăvar iait soarta . I Şi zadarn ic la ospeţe toa rnă în cupe nectarul şi ambroz ia Hebe r ămasă tot t ână ră , Ganimcd de veacuri rămas tot copil, li
Ipare lui Jup i te r ades sălciu nectarul . I Se ui tă cu ochi lacomi jos spre p ă m â n t , unde de a t â t a t imp n'a scoborât . Nimeni
luit s'a gândi t la grele încercăr i să-1 mai cheme. Se uită spre pămân t , unde veacurile ce au trecut, au adus mereu prefa
ceri şi lume înoită. In Ol imp nimic nu s'a urnit din loc. Chipur i l e chiar sunt mereu
iaceleasi. Nimfele, muzele, zeiţele nici cro-jiala veşmântu lu i n 'au s c h i m b a t - o ! I Şi a t â t a ar vrea Jup i t e r să mai sco-boare odată , să mai îndrăgească vreo pământeancă fiică de rege or numai fată frumoasă.
I De nu o face, nu gelozia Junonei îl o-preşte. Pr ic ina e al ta . Jup i t e r e oarecum intimidat de pămân ten i . Se u i ta uneor i trist la fulgerilc cu care nu-i mai sperie. In sch imb le-a luat oarecum dânsul frica, de când a văzut tot ce-au născocit dânşii . De când şi cerul , î m p ă r ă ţ i a până acum 'necontestată a Zeilor, e mereu violată, brăzdată zilnic de sborul pajur i lor mae
stre, a smeitor t i tanici , născociri şi sluji -fori ai pămân tu r i lo r . \ Aşa fiind — cu toată dor in(a — nu-i ve-inea să mai coboare, mai ales că nici loc Je adăpos t nu mai avea, căci în temple
lalţi zei îi luaseră locul. Dar fiindcă îi era a tâ ta dc lungă vre
mea, s'a dus într 'o zi Ia ruda sa Hades să-1 mai vadă . Auzise de altfel şi dânsu l că in infern sunt mar i prefaceri , că zilnic •e preschimbă î n f ă ţ i ş a r e a ; şi de mul ţ imea relor cc vin mereu, hotare le mereu lărgi te jau să cupr indă într 'o zi tot chaosul . I a r Hades a re să fie domnul celei mai m a r i 4imi. P â n ă a tunc i în pala tu- i s u b p ă m â n -fean, încon jura t de aspr i sfetnici î m p a r t e vinovaţilor pedepse, ce spun drept , că nu
Ini se p a r a t â t de grozave. I Că Tan ta l f lămând râvneşte la nişte fructe din care n 'a pu tu t gus ta nici odată.. . Oare e s inguru l care a înt ins zadarn ic mâna spre r a m u r a dor i tă ? D a r în t r 'o mă-jsură oarecare mi se pa re că toţi în t indem mâini lacome spre r a m u r i cc sunt p rea
sus puse. Şi însetaţ i pr ivim ades cum seacă isvorul, a tunci când am aplecat cupa.
Se svârcolesc în smoală în t a r t a r chinuiţi ? Erau unii a t â t a dc obişnuiţ i dc pc p ă m â n t cu osânda asta, că nici nu i-a surpr ins prea mul t poate. De văpaia unei patimi, de svârcolir i le unui gând nu s'au nimicit mulţ i mergând apoi de b u n ă voie în t a r t a r ?
Dar la sfârşit or icâtă imagina ţ ie ar a-vea şi zeii, nu pot născoci şi ei decât chinuri cc au fost şi ori fi cât lumea pe pământ întâi şi apoi în iad.
De altfel nu e nici chiar aşa de urâ t pe acolo. Că nu e zi niciodată şi nici nu mai vezi soaiele.. D a r înehipueşte- ţ i că ai fi lucră tor într 'o mină toată viaţa. De cum se ivesc zorile te-ai scoborît în fund ş i -
Dar ce vorbesc ? Nu încape asemănare . In mină e murda r , s t râmt . Lucrezi ghemuit, stâlcit în scobituri negre de humă si că rbune . Te îneacă uneori apele. Se prăbuşesc galerii şi te îngroapă ! Te sfflrtică în bucăţ i explozii ! Nici Hades n 'ar avea inima să-şi t r imi tă în mină osândiţ i i ,
ln t a r ta r e confort, lărgime, spaţ iu . Un râu trece p r in mijloc. Pomul lui Tan ta l înfloreşte, rodeşte. Tinere femei trec cu amfore pe umăr . Nu poate să fie a tâ ta de u râ t acolo.
Şi Jup i te r nu de mult musaf i r lui Hades se pl imbă cu gazda-i pe aleele poate cam umbroase ale infernului . Căci lumina o dă numai că ldăr i le cu smoală apr in să în care ades sunt t rupur i .
Pr ivea Jup i t e r mereu. De mul t nu se amuzase a t â t a de bine. La fiece răspânt ie era ceva nou. Şi lume ! Tineret mai cu seamă ! Lucrul se înţelege, căci dacă a-jiinpi bă t r ân ai vreme de a juns să fii şi cucernic, să te speli de păca te , dai ' dacă Parcele c rude îţi taie firul vieţii tocmai la vârs ta amorulu i , a păca tu lu i ?...
Şi t rupur i l e mai toate t inere se svârcolesc in văpăi .
Braţe albe se r idică, sâni se în t rezăresc prin fum. De a t â t a vreme de când îşi fac osânda, t rupur i l e astea ar t rebui să fie complet consumate .
Ilezistă mereu totuşi . Simt numai abia rumeni te ea d u p ă mai pre lungi te băi de soare. î n v ă ţ a t ă le e oare ca rnea cu ori şi ce dogoare ?
In unele cazane perechi îşi fac a l ă tu ra t osânda. Şi Ie e mai uşoară poate .
E din ce in ce mai in teresant în tar tar . Ce fad şi anost era Olimpii i unde Junona nimfele, Hebe... Toate de veacur i aceleaşi !
D a r ce rost au femeile acestea ce vin cu amfore pe umăr ? Cine sunt şi de ce îşi umple toa te în a p a St ixului amforele, ca să meargă să Ie deşerte apoi mai sus pe o colină în t r ' un butoi vechi, dogit, care Iasă pr in doagele-i pleznite să curgă înda tă toată a p a aşa de greu adusă ; pen t ru ca nenorocitele că ră toa re să aducă iarăşi , mereu, veşnic pe umerii lor t rudi ţ i apa . ca să umple apoi iar butoiul — vestitul butoi al Dana ide lor .
Şi ia tă pe Jup i t e r interesat dc odată de soar ta şi de chinul lor. Şi ap rop ia t Ie priveşte cu ochii lui de taur cu care a pr ivi t p e Europa , când a răpi t -o : şi se înfoiază în toga-i albă, v rând poate să se preschimbe ia ră în l ebăda urişă, care sedusese pe Leda, soaţa lui T indar .
Căci că lă toare le de apă, cincizeci la număr, cu feţele loi- triste, cu t rupur i l e subţiri, sunt cu mul t mai in teresante pr in contrast poate ca toate nimfele din Ol imp îngrăşaţii de odihnă şi ambrozie .
Şi cum îşi ui tase că însuşi el Jup i te r în vremuri poruncise pedeapsa, a în t rebat pc Hades cc vină au cele cincizeci de fete, le ispăşesc a t â t a de greu, că rând a t â t a
apă , când vrednice ar fi să care nectar la masa zeilor. Şi poate i-ar p ă r e a şi lui a tunci mai pu ţ in sălciu nec taru l .
Hades a cău ta t în t r ' un vechi dosar al crimelor celebre şi a găsit şi vina celor cincizeci de osândite . Şi-au omorî t cu toate soţii chiar în noaptea n u n ţ e i Şi acuma ispăşesc.
— „Cum !'' S ' H indignat Jup i t e r deodată . „ O crimă pasională, o d r a m ă de alcov ? Şi n 'au fost ach i ta te ? Cine a putut să le condamne ? D a r t rebue negreşit revizuit procesul ! Să-1 t r imitem la ju ra ţ i . Cred că-i s ingura da tă dela facerea lumii, când sunt osândi te nişte femei numa i pentru cr ima, eă şi-au omorâ t bărba ţ i i . Dar câte altele de atuneca.. . . Dar n 'ar mai fi în Stix apă de ar fi fost osândi te toate, s'o care cu amforele. Doa r s'au modernizat de a tunc i legile, s'a revizuit codul şi când o femee astăzi omoară un bă rba t e mai pu ţ in pedepsi tă decât dacă ar fi r u p t un măr din pomul vecinului" .
„Şi apoi cine ştie dacă tot soţii ucişi n'au fost vinovaţi . Poate că au fost prea bruta l i în noaptea nunţ i i sau poate Că.... n 'au fost de-a juns Ce m a r t o r i au depus ? Să fie chemaţ i ia ră ! In sfârşit t rebue cu orice chip revizuit procesul .Dar p â n ă a-tunci să li se r idice pedeapsa . Butoiul să fie dat la repara t , ca să nii mai curgă din e! V reo p ică tu ră !*'
...Şi să se păstreze butoiul în acelaş loc în t a r t a r ca dovadă a bună tă ţ i i şi măr in i -I I I i t i lui Jupiter !" — care totuşi a lăsat mul ţ imea cealal tă de osândiţ i să flănifln-zeazească or să se prăjească în smoală înainte . Cc vreţi ? E rau de sigur mai puţin interesanţ i şi nu pu tea cere lui Hades a t â t ea revizuir i de procese.
Se va fi găsit desigur vreun dogar în în tuneca tu l ţ inut s u b p ă m â n t e a n . Sunt şi p r in t re cei păcătoşi destui .
Hades a dat poruncă şi cât au lipsit spre Stix, p lecate cu amforele, fetele, — a şi fost butoiul încleiat, cercuit , repara t , aşa ca nici un s t rop, să nu mai curgă .
D a r bietul Jup i t e r n 'a p u t u t avea răsp la ta bună tă ţ i i lui. Mercur veni după el în t r 'un suflet.
11 chema îndără t în Ol imp grabnic Junona. Răscoală, p r ă p ă d , zavistie. Dacă dorise Jup i t e r şi în O l i m p sch imbare putea fi pe depl in mu l ţumi t acuma.
D a r ce mesager buc lucaş dusese până acolo toate noile născociri p ă m â n t e n e ? Ce unde pr in văzduh duseseră până acolo sunete de jazz, conferinţe feministe, sport si e leganţa, moda la Par i s ?....
Nimfele răzvră t i te nu mai veneau smerit să spele divinele picioare a lui Apolo. Multe îşi re tezaseră cosiţele. Clio fuma pe ascuns. Melpomena citea pe Gide iar Eu-terpe şi Tesps ichora se s t r ădu iau să a-ranjeze ceaiur i cu Jazzband în Ol imp.
Tinerii zei a runcă tor i de discuri j ucau a c u m foot-ball.
I lercul stropşise pe câ ţ iva prea uşori la box.
D A N A I D E L E de LUCREŢIA P E T K E S C U
422. - UNIVERSUL LITERAR
să fie vizitat şi chinuiţ i i i în t rebaţ i , — pute ţ i înţelege că toţi osândit i i aveau câte ceva dc spus — afară de ele.
Şi buto iu l veşnic, — exasperan t de plin — clocea acum apa lui verzue şi m u r d a r ă şi făcea bietelor feje uemai luate de nimeni în scamă o tor tură cu mult mai mare, decât când erau osândi te să-1, umple în t r 'una .
Şi ia tă că se a n u n ţ ă în infern o vizită a unui personaj impor tan t . Şi toţi osândit i i îşi scot mai mult la iveală neconteni ta lor tor tură . Pregăt ind povestirea vinei lor, îşi lărgesc mai mul t r ă n i l e Suflă în smoală, să fie mai încinsă. Ce dure re nu eşti în s tare să suferi numai să nu rămâi aşa mic neluat în seamă !
Tan ta l ar fi fost de când ui ta t , dacă chinul foamei lui nu-i dă ru i a celebri ta tea ! Şi câţi n 'ar cumpăra -o astăzi şi mai scump încă ! Ca sît-ţi vezi numele şi car ica tura în gazete, cu ce n'ai plăt i mândr i a asta ?
Şi de aceea erau a t t âa de a m ă r â t e bietele fete, că ar fi p u t u t să umple butoiul şi cu lacrămi . D a r buto iu l repara t bine. era plin, veşnic plin. Zadarnic îi dau ele ocoale cu amforele lor acum inutile.
Plouă mărun t . Plouă de mai mul te nopţi . Frunzişul plopilor în freamăt, t r en tură
suvenirur i a d o r m i t e . Frig. Vântul a t rân t i t pu te rn ic poar ta
după mine. Acelaş sunet ca o funie de teiu suci tă — ud — şi repezită în lunt rea unui pescar. Pu ţ ină neorânduia lă 'n t imp. Plouă.... Plouă nemilos. Stropi sbt trători . dc ploaie se înt ind într 'o vâ jâ i tu ră albă pc geam. Câ ţ iva porumbei sălbatici , au tăiat , ca o ştire nesigură, perdelele reci de ploaie — căt re o gură de văi.
Pe stradelă, toate felinarele sînt stinse. O fată veştedă de plâns, a r a n j a în t r 'o glastră galbenă, nişte flori de mort . O vedeam în odaia ei, de peste d rum. lumina tă de două lumânăr i nal te — şi. câteodată , vreo împle t i tu ră dc mătase a fulgerului ' le-afară, mi-o a ră ta î n t r ' un fel de ţ ipă t — săru tând un portret . Se vorbea că amantu l ei. din oraşul C. -.' sinucise într 'o t răsură dc pia ţă , în drum spre casă, când se 'ntoreca dela un c incmato graf.
î n t r ' un t r emur prelungi t , mă trezii în iatacul meu. răsfoind un a lbum prăfui t şi uitat. P r in t re file erau presate, din cop i l ă r i e flori violete şi câteva p lan te de toamnă. Am dat peste-un desen, care reprezenta într 'o dungă de lumina, nişte cocori înşirui ţ i t r â m b ă . Apoi. altul : lângă un zid în tuneca t şi ploios — un câine lungit. Un tablou impres ionant pent ru-o nouă poezie : Câinele ucis !...
. .Târz iu Noapte . P louă — plouă —timp urât . Tăcerea o simţi ca un praf negru si ud. De ce mai t rebuie să vegheze sufletul, când înşişi norii, p r in scurgerea lor. ne s trecoară în inimi suferinţele zilelor şi nopţi lor de nepr icepere omenească ?
P e s trada pl ină de noroi, o r id ică tura
Nicăcri nici o spă r tu ră cât de mică. Şi personaju l acela aşa de important
are să vină c u r â n d de tot. l i e şi anunţa tă sosirea Şi fireşte că nici nu are să le ice în scamă. Jup i t e r de ce ai făcut asta? Şi-n loc de mul ţumir i , blesteme se înalţă spre O l imp .
D a r în sfârşi i c h h r . l ăs ta nu poate să mai dureze.
Ţin sfat şi T i ra şi Aglae cele mai îndrăzneţe din. ele — tot ele hotăr îseră atunci şi omorul soţilor — chibzuesc şi — pe furiş ca să nu afle nimeni , fac butoiului o s p ă r t u r ă . O s p ă r t u r ă mică, dar îndeajuns totuşi, ca p â n ă în t r ' un ceas să-şi piardă toată apa . Şi a tunc i toate cu vaete, cu ţipete, cu l ac rămi p e obraz, dar aşa dc fericite, în suflet, au luat pe umer i amforele şi au porni t iar spre Stix să care apa. Şi cele cincizeci dc fete a lui Danaos, după ce au a n u n ţ a t p re tu t indeni , că chinul lor reîncepe, s'au apuca t să umple iar, cu trudă zadarn ică butoiul menit să rămână veşnic gol, numa i pen t ru mulţumirea aşa de scump plă t i tă , de a nu fi da te uitării, de a-şi pă s t r a în veci rcnumele Danaidelor.
L U C R E Ţ I A PETRESCU
de oameni îmbrac iţi la fel. se căţărau pt ziduri în dansur i macabre .
F a t a de peste d rum, înebunise !...
Î O A N GEORGESCU
*
M I - E I N I M A
casă pust ie . Cu s tema nobleţei în frunte. I-a hărăzi t -o dure rea . In ceasuri de cumpănă grea.
D in umbră răsar şi se înal tă , doi crini spre fereastra închisă. In brazda dorului se p ie rd rădăcin i le lor. Sau poate ntt-s crini ci mâini înă l ţa te spre rugă. Ori chiar numai u m b r a firavă a mâini lor clin depăr tă r i .
D a r crinii înfloresc şi-şi înclină căp-şorul cu mirul de aur , p r in geamul scund să pr ivească în t a ina inimii mele. Par flori coborâ te din ceruri cu — argintul stelelor mute.. .
Şi totuşi nu-s crini , nici flori coborâte din cerur i . E u m b r a copilei divine, a durerii duios în t rupa te , cu umbre dc doruri în gene.
Ea plânge, durerea , şi lacrămi cad blând pc p ragu l inimii melc, călduţe ea ploaia de v a r ă cc rodeşte belşugul câmpiei.
Şi in ima mi se înf ioară . Nădejdi înfloresc şi dorur i şi-o umple cu noua viaţă. Ea nu mai e casă pust ie !
Ruga duioasei copile, cu mâini mai albe ca neaua ii cân tă — un înger — pe prispă. Icoana ei, d r a g ă icoană, mi-e scumpă şi s fântă podoabă .
Z. SANDU
POEME IN PROZĂ
FERESTRELE TRECUTULUI
Şi-n Ioc de ambrozie t u rna Ganimed în cupe şampanie , cocteluri....
Căci în l ipsa lui Jup i t e r ajunsese p â n ă acolo binefaceri le civilizaţiei pămân tene . Şi ce n 'au d ă r â m a t ? Căci nu mai respectau nimica cuceri tori i aceştia proaspeţ i ai văzduhulu i . O p a j u r ă de a lor sbu rând cu 150 pc oră şi ne t inând — cum se cuvine — dreap ta , lovise în oişte ca ru l lui Apolo şi-i betegise un cal. Şi p â n ă să-i ia Apolo n u m ă r u l fugise glonţ peste Atlantic.
Apoi un zmeu cu solzi de a luminium, scăpat se vede din hangaru l unde era ţi-nut închis, sburând nebun a t recut cu mul t peste podeaua de nori şi a d ă r â m a t în t recere — n ă t â n g — un perete aşa frumos tapisat în bleu ciel al camerei celor două surori nemăritate : D iana şi Minerva.
Şi Jup i t e r oftă adânc văzând rczrnen'ta şi paguba . Plăt ise cam scump pl imbarea . Orcâ t ar avea şi el nevoie de o schimbare nu mai e chip să plece de acasă. Riscă să găsească în u r m ă d ă r â m a t ă aşezarea veche si în locui tă cu vreo plebeiană republ ică. Ce s'ar face cl atunci pr ibeag — cu fulge-rile lui, care nu mai în spă imân tă pe nimeni ?
D a r să mai vorbim de Dana ide . Când au tu rna t i a ră cele cincizeci de amfore în butoiul , care fusese până a tunci uneal ta lor dc tor tura , când au t u r n a t zic — cele cincizeci dc amfore, se aş tep ta să vadă cu rgând ca de obiceiu apa : şi-n şuvoaie mici să se în toarne iar Ia râul Stix care a l tmint re lea ar li secat poate . Căci dc o veşnicie scoteau din cl apă . D a r de da ta asta butoiul n'a curs şi înda tă a fost plin pe j u m ă t a t e Şi mult s'au mira t şi s'au bucura t fetele Se chemau u n a pe a l ta şi-şi a ră t au minunea : ..Aglae vin dc vezi ! Ui-tă- te ca nu mai curge ! Hira, Izmene, Ca-lipso veniţi de vedeţi minunea !"
.Şi aşa au p ierdut , mi ra te în ju ru l butoiului o bună b u c a t ă de vreme. Apoi au mers de au umplu t iar amforele şi cu ele a fost înda tă plin butoiul .
Şi Dana ide le fericite — zile de-arândul n'au făcut decât să-1 pr ivească, să se bucure şi să povestească tu tu ro r tovarăşi lor dc suferinţă nouta tea senzaţ ională, că chinul lor a încetat .
Şi a t â t a de m â n d r e e rau de interesul, dc mila ce Jup i t e r le a ră tase : şi au fost a tâ t de fericite o vreme !
D a r . . D a r ce ti-e cu f eme ia ! Au începu t d u p ă un t imp să li se urască . Fireşte — nu mai făceau acum nimica. Şi nici pc la ceilalji osândiţ i nu mai îndrăzneau să meargă. Erau privi te din zi în zi cu ochi mai răi . Mila lui Jup i te r era in terpre ta tă în a t â t ea feluri ! Şt a tâ tea bârfel i şi vorbe sch imbau pe seama lor, chinuiţ i i !
Ce vreji, pe t ă r â m u l tu tu ro r pedepselor să fie n u m a i ele scutite de pedeapsă ?
Apoi se ivise şi v ra jbă în t re ele, căci fiecare îşi a t r ibu ia ei s ingure meri tul dc a fi înduioşat pe Jupi te r .
In sfârşit e rau cu totul schimbate . Ch ia r trupeşte. T rupur i l e lor t r â n d a v e acum îşi pierdeau a rmonia formelor subţ i r i . Şi îşi aduceau aminte cât de bine le s tă teau pe umeri amforele pl ine.
D a r mai mul t ca toate le apasă acum o nenorocire peste fire de mare : Celebrele D a n a i d e încep să fie da te u i tă r i i . Nimeni nu le mai pomeneşte numele. Căci înţelegeţi : Dana ide le fără pedeapsa bu toiului nesecat nu mai sunt decât nişte biete femei ca ori şi care.
Si când veneau vizite p r in infern — de la D a n t e se făcuse un obicei ca infernul
UNIVERSUL LITERAR. - 423
B Ă L Ţ A T U L de C O N S T . RÂULEŢ
Nu ştiu dacă a fost de vină noaptea , sau nevoia dc petrecere pe care o simt u-neori a tâ t dc pu te rn i că visători i şi ar t iştii, sau cur iozi ta tea Iui p u r u r e a t rează când era vorba de tea t ru , da r d u p ă 12 Га cuprins o dor in ţă ne în f rân tă de a cunoaş te tle a p r o a p e lumea „Fetelor din Popa Nan" , le a vedea la ca acasă această lume puţin înţe leasă de cei mul ţ i — şi s'a dus în vestita maha la . Necunoscând pe nimeni prin p a r t e a locului, Liciu s'a î nd rep ta t spre comisarul de spă r ţ ămân tu lu i , Bru tus Ciornei, unu l din admira to r i i săi. Ofi ţerul tle poliţ ie s'a bucu ra t mult , se înţelege, de sosirea mare lu i artist , şi i-a spus că a îne-merit-o bine. dc oarece feteie d in Popa-Nan sânt a d u n a t e Ia „Postelnicul" , o sală tle danţ din s t r ada lui Vodă Ţepeş. Neuitatul ar t is t venea delà g răd ina unde juca tn va ra aceea şi era îmbrăca t în a lb de sus şi p â n ă jos. I n t r a r e a sa în sală n 'a fost observată, de oarece dănţu i tor i i nu-1 văzuseră până a tunc i decât pc scenă — şi a-colo nu toţi — iar toa tă lua rea amin te o atrăgea d u p ă sine comisarul de poliţ ie, „şeful c i rcumscripţ ie i ' ' , acela care avea drep
ţi — clacă nu p r in lege, cel pu ţ in p r in obicei — de a le face, uneori , educa ţ iunea . Habar nu aveau flăcăii cu bre ton şi du-duile pa r fuma te cu pomadă verde şi Eau de eologne. că Liciu — dacă nu alt Liciu, cil pu ţ in .Moise din „Lipitorile sa te lor" — este in mij locul lor.
D a n ţ u l e ra pe sfârşite, praful p u d r a s e din belşug toate cele, lămpi le începuseră să pâ lpâe de oboseală şi că ldu ra bra ţe lor transe se r idica în aer ispi t i toare, înpă in-
jenind ochii, î n d r e p t â n d toate pr ivi r i le că-Ire frumoasele mahala le i . Cine ar îndrăzni să a ş t e a r n ă pe hâr t ie m ă c a r pa r t ea cea mai nev inova tă a gândur i lor ee s t r ăba t o sală în care s'a dan ţa t câ teva ceasuri ?
Şi ce pr iv i re nu s'ar pleca fulgerător dacă s'ar opr i , o cl ipă numai , în ochii dănţuitorilor ca re nu ştiu să-şi a scundă simţirile, cum sânt cei delà marg ine ? Tn atmosfera aceas ta încărca tă u r m a să se aleagă „Regina Balului" . Ti t lul acesta este poate cel m a i de seamă pe care îl poate cuceri o fa tă d r ă g u ţ ă de maha l a ; el ţ ine adesea, locul de zestre şi, în to tdeauna pe cel de peţ i toare . Când zici. a fost aleasă în cu ta re Dumin ica „Regina Balului" , nu mai e nevoie să ară ţ i că a r e căpsorul aşa, mijlocelul aminterea , picioruşul nu ştiu cum, mânuş i ţe le nu ştiu ce fel : iar talentul aşa şi pe dincolo — e destul . Ceva serios începu să p lu tească în aer. învingând şi că ldu ra şi p ra fu l şi u i tă tur i le înd răzne ţe şi şoaptele însoţi te de chinui rea buzelor şi ruperea mâini lor , ceva mai mul t decât serios, ceva solemn.
Pu ţ in lucru este să alegi o Regină, fie ea ch ia r a ba lu lu i ? Fiecare se î n t r eabă cine va fi fericita, fetele t r e m u r â n d de plăcere la ideea că ar fi ele şi de teamă că ar putea b i ru i r iva la lor ; iar cavaleri i t ru -dindu-se să găsească mij loace noi, p r in care a r p u t e a să cucerească mai mul te vo-luri pen t ru alesele lor.
Mă, tu eşti cu cineva ? Nu, cu nimeni , nene Petr ică . Ei. a tunc i fă bine şi ia o car te poşta
lă pen t ru Pach i ţ a mea ; o cunoşti , nu c aşa ? E ca şi nevas ta mea : ne c u n u n ă m .
— Păi să vezi, лепе Petrică.. . — Mă, tu ştii că tot eu te scap, când e
la o adică ? Pe de al tă pa r t e o dudue face un compl iment p â n ă la p ă m â n t unu i j une eare îşi s t rânge oribil un ochiu în j u r u l unei j u m ă t ă ţ i de ochelari , ce ar voi să în-locuească monoclul .
— Mă votezi, nn e aşa ? Două t rec la b ra ţ pr in fa ţa unu i melan
colic funcţ ionar de marchidănie , cu care una din ele este într 'o mică neînţelegere vremelnică. Aceasta se ascute d â n d ochii peste cap şi î n toa rcând nasul încetişor — ca bus tu l de ceară din v i t r ina cu tă ru i băr bier :
— Noi n'o alegem pe Miţa, acum sântem cu ar i s tocra ta . (Aţi înţeles că Miţa este ea : iar a r i s tocra ta? noua cucer i re a mar ch idanu lu i ) .
Liciu pr iveşte în toate pă i ţ i l e cu luare aminte , a scu l tă şi tace. In vremea asta „poşta'* funcţ ionează ; din toate păr ţ i l e se c u m p ă r ă căr ţ i poştale şi se a r u n c ă în u rnă .
C ă r ţ i poştale ! Că r ţ i poştale 1 Liciu se în toarse . In spatele lui se afla o
fetiţă s labă, u r â t ă şi şchioapă. Modest îmbrăca tă , d a r cură ţ ică , p i ep t ăna t ă s implu, pă rea că a căzut din cer în „sa lonul" a-cela.
— Ce ai acolo, domnişoară ? — Votur i ! — V o t u r i ?
*. — Da. p e n t r u „Regina Balului" . — Votu ri de vânzare ? — şi buza de
jos a mare lu i ar t is t se s t r â m b ă de oda tă in colţul s tâng, ceeaee i se î n t âmpla de (d)icei când e ra desgustat . De as tăda tă glumea.
— D a , pent ru comitet . — mai îngână , sfioasă, copila. Liciu băgă m â n a în buzunar .
— C a m câte ai acolo ? — O, sânt mul te domnule ! — răspun
se ea, ca şi c u m ar fi ghicit să Liciu voia să-i cumpere toate votăr i le .
— C â t e ? — D e zece lei. Liciu secate două piese şi i le înt inse
fetei, care rămăsese încremeni tă . Pe când ea se depăr t a , mu l ţumind , mare le ar t is t o chemă :
— Cum te ch iamă ? — Ioan Elena. — Bine d-şoară Ioan, du-le de-ţi vezi de
t reabă D u p ă p lecarea vânză toare i de votur i ,
Liciu ceru două condee şi, dând unu l comisarului , îi zise :
— Scrie, Ciornei — C e ? — C u m ? tot n'ai înţeles ? Ioan E-
lena ! In sfârşi t u r n a s'a închis şi toate ini
mile au început să bată . P ieptur i le se ridicau şi se lăsau repede. Sala e ra într 'o aş tep tare chinui toare . Vocea „pr i s t avu lu i " se auzi , d u p ă pu ţ in , în imjlocul tăceri i generale :
— Anişoara Popa ! — Bravo ! Bravo ! — Tincuţa Belciug — — Tră iască ! — Mar ioa ra Muştaru , zisă şi câ rna , zisă
şi C iuca la t a ! Votul se anulează de oarece compromi te persoana .
— Aşa e ! Aşa e ! — Acri viţa.... p r i s tavu l se în t r e rupe ; a-
poi furios : — Cine e năzgânbul care a scris-o ?
— Ioan Elena ! Nimeni nu a p l a u d ă la auzul acestui
n u nie. Pr is tavul cont inuă să scoată la voturi
din u rnă . — Ioan Elena ! Tăcere . — Ioan Elena ! Fetele t resar . — Ioan Elena ! Dudu i l e se ui tă u n a Ia
alta. — Ioan Elena ! Str igăte de mi ra re . — Ioan Elena ! Uimire generală . — Ioan Elena ! C â ţ i v a dănţu i tor i se duc
de controlează dacă nu c u m v a „poştaşul*' glumeşte.
— Ioan Elena ! O voce din fundul săl i i : — Mai las-o, Popescule ! — Ioan Elena ! Nu şt im cât a ţ i na t cărţ i le poştale cu
acest nume , da r n u m ă r u l lor era covârşitor. Că t re sfârşi t ca să nu m ă n â n c e bătaie, p r i s t avu l ma i sch imbă :
— Elena Ioan . Mânia s tâ rn i tă în sală este de nedes-
cris. D a r ia tă şi „ rezul ta tu l vo tu lu i " : D- ra Elena Ioan a fost aleasă Regina
Ralului. Şontân-şontâc, s ă r m a n a fată înna in tea-
ză eu ochii în jos spre locul de cinste, roşie de ruşine, năuc i tă ca în vis. Şi in mijlocul mirăr i i t u tu ro ra , d in t r 'un colţ al sălii r ă s u n ă nişte ap lauze repezi : E ra Liciu. î n t r ' un ungher se ţ ine o consfătuire . Din când în când pr iv i r i îndrăzne ţe se înd reap tă pe furiş spre masa unde se af lau Liciu şi Ciornei . Doi încep să le dea tâ r coale.
— Mă, să ştii că Băl ţa tu l ne-a făcut-o ! Băl ţatul era, de b u n ă seamă, Liciu. Neînt recutul ar t is t nici nu clipi. Comisa ru l intrase însă la grije. Ştia el ce ştia : îşi cunoştea el oamenii . C u v â n t u l „Băl ţa tu l" . rostit mai în tâ i cu sfială, fu spus apoi t a re — ta re şi, în cu rând , un s t r igăt obştesc cupr inse sa la :
— Jos eu „Bă l ţ a tu l " ! Liciu ştia numai ce sânt fetele din Popa
N a n — din piesa lui Digeo — da r Ciornei avea idee cam ce sân t şi băcţ i i din Popa Nan. Pe de o pa r t e îi d ă d u să în ţe leagă lui Liciu că a r fi b ine să plece, fiind târziu : iar pe de a l t a se î nc run tă de vreo două ori la cei mai ţâvnoşi d in t re inst igatori . Căci se făcea p r o p a g a n d ă în cont ra Bălfatului . . Liciu p ă r e a că nu înţelege. Flăcăi i cu bre ton îşi şopteau în t re ei, i n t r au şi eşeau. Se cunoştea cât de colo că se p u n e ceva la cale. Ce să facă bietul comisar ? Ar fi vestit poli ţ ia, da r nu-i venea să-1 lase pe Liciu nici o cl ipă s ingur : a r fi t r imis pe cineva, da r auzea ar t i s tu l . Era cum nu se poate mai rău . Ioan Elena plecase p l â n g â n d condusă de fel de fel de ba t jocur i :
— Unu. doi. Unu, doi ! — E fudulă de un picior ! — I-a in t ra t nn s â m b u r e în ghia tă . — Drep ţ i ! unu , doi ! Unu, doi ! In sfârşi t servitori i î ncepură să stingă
lămpile : s ingurul mijloc pr in care poţi să ho tă răş t i flăcăii din pa r t ea locului să părăsească sala de joc . Liciu şi Ciornei au r ă m a s mai la u rmă . Că t r e poa r t ă se g rămădise vreo cincizeci de flăcăi, toţi cu moţul p e ochi şi cu reteveiul în m â n ă .
C â n d să iasă, u n b ă e ţ a n d r u se apropie de Ciornei :
;.Ч - I NIYERSUL LITERAR
G U Z G A N I I de LEON TOLSTOI
Iii t impul iernii d in 1866, rămăsesem pent ru o zi, la reşedinţa din Yasnaia Po-l iana, singur eu discipolul meu favorit, M. Teneromo.
— Nu te temi de guzgani 1 în t rebă Leon Nieolueviei, care stinse l u m â n a r e a şi se în \e l i bine în pătur i le sale... Eşti un om fericit ! Dar, eu. s t raşnic mă mai tem... fn acest moment ciliar, aud nu ştiu unde, că roade ceva... Sunt m ol ţi, aici... Altădată , se conservau şunci în această cameră... Poate ai observat nişte cârl ige în tavan... Era aici o magazie : astă se vede după cum sunt lucra te bolţile şi după înă l ţ imea ferestrelor. Am venit să stau în această odaie fiindcă este mai călduroasă... Lisă guzganii mă neliniştesc... Au ceva 's imbol ic în frica ce mi-o inspiră. Dealtfel când îi priveşti îfi par an imale drăguţe , curăţele : însă mişcări le lor
precipi ta te , repeziciunea lor, înfăţ işarea lor neliniştită şi cruzimea lor a-parentă simbolizează grozav de bine păcatul , si p roduc o i inpresiune de groază, o spaimă meschină, care roade şi de care ori şi cine. cu o dorinţă nebună ,ar wen să scape.
„ îmi amintesc, mai cu seamă, de o noapte. E mult deatunci , în t impul bătăl ie i dela Sebastopol, la care luam par te ca ofiţer.
„Căt re seară, focul arti leriei deveni înfricoşător, si ba ter ia noastră în t reagă îşi desfăşură toată furia. Bubui tur i le u r m a u unele după altele şi umpleau aerul cu poc-
— Domnule şef, vor să-I facă scăpat pe Bălţatul !
Iu curie se făcuse în tuner ic . Grupul se apropie . Se auzi J voce gioasă :
— Ce caută Băl ţa tul pr in t re noi ? Nu ne t rebue a r i s t oc r a ţ i ! Comisaru l fierbea. Să dea signal de a l a rmă să aduce sergenţii, s'ar fi făcut un scandal cc nu i-ar fi p lăcut lui l.iciu.
Atunci, îu faţa cetei înfur ia te şi gata de bâ tae , pe când Liciu se pregătea să înainteze fără să dea nici o luare aminte flăcăilor din Popa Nan. comisarul avu o inspiraţ ie :
Se duse drept spre ei şi. cu o voce care îi făcu să a m uf cască, le strigă \ â r ându - ş i cozorocul ehipiului în nasul celui din faţă:
— Mă, ştiţi \oi cine e d o m n u l ? E artistul Liciu dela Teat ru l Naţ ional .
In clipa aceea s'a petrecut ceva uimitor. Cei (lin frunte îşi scoaseră pălări i le : iar cei din fund se îndesau să-l vadă. Şi ca şi cum ar li fost din vreme înţeleşi, cei cari cu un moment mai "naintc se legaseră să-l cotonogească, strigau în t r 'un glas :
— Tră iască Liciu ! Când l'a luat de mână să-l ducă până
la t răsură , t r ecând priit mij locul flăcăilor aşezaţi a c u m pe doua r ândur i , Ciornei povesteşte că b ra ţu l lui Liciu t r emura .
CONST. RÂULEŢ
ni tur i , t r imi ţând depar te făşii aprinse. Duşmanu l r ă spundea cu îndâr j i re . Ghiulele cădeau ca ploaia în j u ru l soldaţilor şi se spărgeau deasupra capetelor lor. cu un sgomot asurzitor .
„Orele mele de serviciu terminate , în credinfai bater ia înlocui torului meu. şi coborii , ca să mă odihnesc, la adăpostul meu. Era săpat sub un zid gros de pământ şi bl indat .
„Mă întinsei pe pa tu l meu dc campanie şi începui să citesc la lumina unui capăt . de l umânare .
„Somnul nu venia. „Şi cum să dormi ? Mugetul tunur i lor
a iungeà până la mine. şi, la fiecare descărcare , mi se părea că t avanu l şi zidurile, cât pe ce, au să se p răbuşească şi au să mă îngroape sub dă râmă tu r i l e Ior. Tn reali tate, nu erà decât v ibra ţ iunca aerului, care s t r ăbă tând pr in uşă, producea a-ceastă impresie de prăbuş i re .
„Această cons ta tare mă absorbi , şi, pc încetul, mă linişti : înda tă ce m'am încălzit şi s imţ indu-mă în a fară de orice pericol, începui iarăşi să citesc.
„Fără să-mi dau seama, aţipii şi chiar adormii . De odată , simţtii că guzganii , erau acolo
..Nu deschisei ochii : dar . deslipind a b i a pleoapele, văzui, că locuinţa erà lumina tă de aceiaş capăt de lumânare , şi că. pe podea, lângă sacul cu previziuni , s tă teau doi guzgani enormi.
„Mi se părea, precis | i -o spun, că stăteau foai te liniştiţi şi că nu se mişcau de loc
„închisei înda tă ochii şi a runca i car tea pent ru ca sgomotul să-i pu ie pe fugă. D a r văzui că ei nu fugeau. Mă întorsei. în toate chipuri le , în pa t : guzganii nu se duceau • ei rodeau furios nu ştiu ce şi au-ziam cum nu se mai as tâmpăra ţ i .
„Nu pot spune că am avut impres iunea că s'au suit pe mine, sau că mi-au muşcat picioarele, spinarea , capul .
„Aceasta n 'ar fi fost aşa dc grozav ; aş fi ştiut ce voiau cu mine. Ceeace făcea ca frica mea să fie de nedescris . erà că 'mi înch ipu iam mii de lucrur i , cari de cari mai înspă imân tă toa re . Mă simţeam înconjura t de ei, şi vedeam, îndrăznea la lor ne ruş ina tă : s imţ iam puterea lor misterioasă a supra mea ; ei îmi para l izau braţele şi picioarele : mă imobilizau numai ei singuri ; s imţeam cum mi se ridică păru l în vârf ni capului , şi pielea mea se ridica în mii şi mii de încreţ i tur i , cum se în tâmplă , când te cupr inde o frică grozavă.
„Eram aşa de ameţi t de aceste sensaţii şi de spa ima m e a nespusă, că nu ma i auziani bubu i tu l tunur i lor bater iei mele.
„ îmi amintesc , de bucur i a ce simţii, când o b o m b ă căzu ap roape dc adăpostul meu. şi. când această bubu i tu ră mă trezi din amor ţea lă . Îmi adusei aminte de bateria mea. de l imbile dc foc ce plouau, de erele mele de serviciu, şi regre tam că nu era încă rândul meu de a înlocui pc ofiţerul de d iminea ţă .
„Ah ! cu cc p lăcere aş fi părăs i t adăpostul meu şi aş fi înlocuit pe ori şi cine ar fi fost.
„Dar ce-ar fi spus camaraz i i mei ? „Aş fi mur i t de ruşine să mărturisesc
că-mi fusese frică de guzgani şi că ci m'au alungat .
„Şi s imţeam cum al fi doi guzgani păt rundeau în sufletul meu sub forma iu-şinei şi a fiicei.
„„Ruşinea şi frica. Ele l up t ă intre ele, şi una vrea să învingă pe cealal tă . Frica mă a lungă de aici, din p a t u l meu, şi ruşinea mă reţine şi mă ţintue.şte în culcuşul meu.
.,— Rămâi aici, şi dormi ! „Dar nu pot să do rm ! Sunt foarte tul
bura t . „Şi guzganii , nu aceia cari erau in su
fletul meu, ci, adevăra ţ i i , acei cari trăiau, ' acei cari e rau pe podea, - - îi auziani ro- ; zând şi cont inuând infernalul lor sgomot.
„Aruncai , cât colo, p ă t u r a dc pe mine, sării jos din pat, şi, drept în vârful picioarelor, ca pe nişte catal ige de cauciuc, fugii a fară .
„ î n t â m p l ă -se orice, dar nu pot să stau în adăpostul meu...
„Cerul eră în flăcări din cauza schijelor de obuz : aerul , încărca t de praf, de fum şi de p ă m â n t umed. r idicat de bombe, eră înăbuşi tor . Domnea un sgomot a-surzitor, şi la fiecare pas, riscai să găseşti moar tea .
„Dar , eu mă s imţeam uşor, ea şi cum aş fi scăpat din cea mai marc primejdie,
„Ştiu. ştiu că îu această împrejurare , ca şi în toate re la ţ iuni le d in t re oameni, pricina cea mai mare a t u tu ro r relelor este l ipsa de iubire De aici vine frica, căci prin iubire, n'ai frică. Tubirca nu ştie de frica. înţeleg şi simt mic imea sufletului meu, :;i lucrez din răsputer i ca să-l înalt, să-l desăvârşesc".
Din f ranţuzeş te de
AURELIA TOTOESCl)
IJRIVERSUL LITERAR. — 425
TEATRUL ROMANESC IN ARDEALUL DE PE VREMURI
de SEPTIMIU POPA
In Ardealul de pe vremuri n 'a exis tat ţi nu putea să existe decât tea t ru românesc de di letanţi . Diferitele serbăr i cul turale, petreceri dansan te , sfinţiri de biserici şi scoale la sate şi la oraşe e rau împ reuna t e cu . .productiuni declamator ico-teatralc" . Лşa numiţ i i „ar t i ş t i " se recru tau dn rândur i le t inerimei s tudioase şi ale a-dorabilelor cuconiţe din zilele acelea. Intre venerabilele mat roane ale zilelor noastre nu se \ a găsi, poate, nici una , care în zilele tinerejei să nu fi secerat, ca „actr i ţă" , puternice aplauze din pa r t ea publ i cului iubi tor dc a r tă românească .
l.a sate, art işt i i se recru tau din flăcăi şi fete de ţ ă ran , iar directori de scenă erau preojii şi învăţă tor i i . Exis ta şi o bogată l i t e ra tură tea t ra lă românească în Ardeal , cu lucrăr i originale, t r aducer i şi localizări , a cărei antologie nu s'a făcut încă, dar , ar t rebui să se facă. F ă r ă pre ten ţ ia vrc-ti-nei deosebite valori l i terare, piesele dc teatru ce se scriau în Ardeal aveau tendinţe mora l iza toare şi mai ales... na ţ ionalizat oare.
Se jucau mai ales piesele lui losif Vulcan, act ivul preşedinte al ..Societăţii pentru cre iarea unui fond de tea t ru român" . In epoca romant ică a lui „scrieţi băieţ i , numai scrieţi", losil Vulcan a scris şi t ipăr i t vre-o cincizeci de piese, isvorî tc din însufleţ i rea naţ ională a acelor vremi, în t re acestea recordul — în ce pr iveşte număru l reprezentanţ i i lor îl bă tea „Ruga delà Ch i să tău" , e ternizarea scenică a
unor fiimoase obiceiuri româneşt i bănă ţ e ne. Urmau dialoguri le lui Alexandru Ţin-ţariu, monoloagele lui Anton Pop şi mul te altele Apoi, toate piesele popora le ale lui Alexandri, ca „Arvinte şi Pepelea", Piat ra din casă" şi „O nuntă la ţ a ră" . Tn ultimii ani de s tăpâni re ungurească se mai jucau şi piesele lui Octavian Prie, în t re cari „ O V u ş o a r ă " a a juns ap roape o mie de representaţ i i .
Piesele lui Caragia le şi alte piese de valoare l i terară reală se j u c a u numa i la oraşe cu prilejul congreselor „Astre i" şi ale „Societăţi i tea t ra le" . P â n ă în 1900 se organiză şi Ia Blaj o representa t ie t ea t ra lă cu „art iş t i s tuden ţ i " în seara de „lăsatul secului", când, deodată Blăjenii au fost nevoiţi să r enun ţe la această „pe t recan ie" pe u r m a unei porunci s t raşnice veni te delà Budapesta . „Reuniunea rodal i lor rom â n i " din Sibiu, de sub conducerea lui Victor Tordăş ianu . deasemenca organiza câte-un ciclu dc 4—5 representaţ i i tea t ra le in câşlegi. Intr 'o vreme, chiar şi .Reuniunea femeilor r o m â n e " din Blaj avea îndeletniciri teatra le . Teat ru românesc stabil în Ardeal n'a existat , dar , gazetele ro--m.âneşti aveau, cu toate acestea, rubr ică teatrali i românească stabilă.
O simrură (lată s'a j uca t „Năpas t a " lui Ca rag ia l e " în t r ' un sat. dar , fără să fie pr imi tă cu s impat ie din pa r t ea publ icului, a lcă tui t mai ales din ţ ă ran i . Tn discuţiile porn i te cu acest pri lej s'a căzut dc a-cord. că „Năpas t a " e o piesă ţ ă rănească , da r nu pen t ru ţă ran i .
„Societatea pentru c rearea unui fond de t ea t ru" a nut r i t un vis, pe care, în condiţiile politice de a tunci ch iar şi cei mai
optimişti români ardeleni îl credeau irealizabil. E ra visul clădir i i unui teatru românesc stabil , cu o t rupă s tabi lă de artişti profesionişti . Societatea a împăr ţ i t chiar şi burse „unor t ineri de m a r e speranţă" , pen t ru a se perfecţ iona în a r t a d ramat ică Intre aceştia amin t im pe Za-haria Harsan, A. P. Bănuţ şi ac tua lu l preot delà Sebeşul Săsesc, d. Tiiu Morar. Fondul societăţii atinsese cifra de un milion coroane. La ult imele congrese anua le preşedintele cu oare-are t r e m u r a r e în glas făcea consta tarea , că ne apropiem de înfăptuirea sfântului vis. Sc gând ia el oare la forma realizării visului ? Poate.. .
O lată lotuşi, s'a c lădi i în Ardeal un teatru siabil românesc, o rganizându-se şi o t rupă s tabi lă românescă. Dar , nu la o-raşe, ci... la sate. Prin anii nouăzeci , preotul loan Baciu din Şoimuş, j ud . Bistr i ţa-Năsăucl şi a zidit casă paroch ia lă . î ncă înainte de începerea clădir i i i-a venit i-cleia, ca l ângă edificiul caselor parochia le să ridice şi o sală de tea t ru , cu s ta lur i , loji şi galerii , l oan Baciu dealtfel conducea o t r u p ă de actor i -di le tant i ţ ă ran i , in fruntea cărora a cut reera t sute de o-ra.şe şi sate ardelene şi bănă ţene , cu un repertoriu Je vre-o zece piese (Alexandri , losif Vulcan, plus , localizări) .
„Amfi tea t ru l " ce se c lădia în casele pa rochiale avea să fie „a l ta ru l p r inc ip ia l ni templu!ui ar t is t ic ce se ex t inde pe întreg teri toriul p ă m â n t u l u i locuit de românii supuşi s tăpâni r i i ungureş t i" .
Dar , bunu lu i preot nu i-a fost sorocit să-şi vadă visul împlini t . Când „amfiteatrul"' era ap roape te rminat , au răsăr i t de
oda tă în comună câ ţ iva j a n d a r m i , conduşi de un solgăbirău. S'au dresat procese verbale, loan Baciu a fost da t pe m â n a parche tu lu i , iar gazetele ungureş t i delà Budapesta şi Cluj t u n a u şi fulgerau împotr iva popii valah, t r ădă to r de pa t r ie . Insfârşit , visătorul preot a fost scos de sub ori-cc pedeapsă, dar , s'a rostit sent in ţa tte moar te a sup ra „amfi tea t ru lu i" , care a fost t ransformat în două camere de locuit Cu lacrimi în ochi loan Baciu a asistat la d ă r î m a r e a lojilor şi galeriilor...
D in când în când şi cu permis iunea dobândi tă cc, ne închipui te greută ţ i delà guvernul unguresc, venia în Ardea l vre-o t rupă delà Bucureşti , ori, Iaşi .
In vremea lor, a tâ t Millo, cât şi Pasca ly au cut reera t cu trupele lor oraşele Ardealului. In 1912 a venit t r u p a lui Antonescu, care a juca t piesele lui Carag ia le şi bucăţi t r aduse din franţuzeşte. Condeiul o-menesc n ar pu tea descrie însufleţ i rea cu care ardeleni i însoţ iau d r u m u l t r i u m f a l e i acestei t rupe . Din depă r t ă r i de zeci şi ch iar sute de chi lometr i a lergau preoţi i , învă ţă tor i i şi alţi că r tu ra r i delà sate, ca să asculte pc cei veniţ i în numele.... visului neîmplini t .
La Clu j , t r u p a lui Antonescu n 'a fost admisă să joace tea t ru , pe motiv că în acest oraş exis tă tea t ru s tabi l unguresc . S'a organizat numa i o cină pr ie tenească in sala unu i res tauran t , cu cântece, recitări , f ragmente d ramat i ce şi... d iscursur i naţ ionale . Cina s'a încheia t cu un duios ,1a revedere'". D u p ă câ ţ iva ani s'a dovedit, că acest „la revedere" nu s'n SDUS în zadar .
426. - UNIVERSUL LITERAR
r rificti lit ertirti ZIARISTUL, SCRIITORUL ŞI ANUNŢUL
de ION FOTI
Este creator de curente şi de glorii, distrugător de fetişi, iubitor de larma luptei, avantgarda tuturor bătăliilor ce se dau pentru cauzele mari, cel d'intâi care se sacrifică, cei din urmă care profită.
Ziaristul a contribuit, la noi, enorm la crearea curentului pentru intrarea în răz-boiu ; ziaristul de principii a fost educatorul cel niai de samă al poporului, pe care polkicianii sau îl ignorau sau îl tă-mâiau, după nevoie. Istoria ziaristicei de idei se confundă cu însăşi mişcarea intelectuală de o sută de ani. Prin Curierul de ambe-sexe, Heliade Rădulescu a luptat la modernizarea Munteniei, prin gazete, Filimon a atacat trecutul şi obrăznicia tiranică a ciocoiului. Gazetele au creiat curentul unirii celor două principate cu Domn comun. Ideile generoase Îe-au răspândit gazetarii mari, ca A. Ro-setti, Cezar Boli iac. Panu, Ion Nădejde, Gherea, fraţii Bacalbaşa, Ranetti etc., iar marea mişcare naţionalistă care era să ne ducă la Unirea cea mare, pornită de Eminescu, a fost susţinută, timp de două decenii zi cu zi, de un alt gazetar, formidabil acesta ca putere de muncă, vastitate de cunoştinţe, vigoare şi pitoresc de stil, îndrăzneală şi fanatism patriotic : Nicolae Iorga.
A făcut pentru generaţia Unirii acest dascăl ce nu făcuseră două zeci de veacuri. Cei mai de seamă intelectuali, profesori, publicişti au pornit de la el : i-a creat verbul său inspirat şi înălţător, convingerile sale exprimate zilnic în nie-sagii scurte, coprinzătoare, mici plachete de bronz, capodopere de multe ori, totdeauna interesante şi captivante.
Cea mai mare parte din numele de seamă ale gazetăriei şi publicisticei actuale pornesc de la N. Iorga.
Dar a existat la noi şi ziaristul profesionist, nu numai cel de idei. Reporterul neobosit şi cu informaţia la timp, redactorul de editoriale al partidelor de articole de polemică, reporterul parlamentar, judiciar, de fapte diverse, etc.. In toate aceste ramificaţii ale gazetăriei, de la primul redactor, secretarul de redacţie, reporterii, sau redactorii diverselor rubri-ce de azi, ce merg dela modă până la sport, de Ia şah până Ia cronicile infinite ale actualităţii—, sunt ziarişti cari se ridică la înălţimea celor mai buni profesionişti de aiurea.
Ziaristul la noi a făcut mari progrese, a fost totdeauna în fruntea marelor mişcări şi curente şi a reprezintat, poate, mai mult, ca celelalte ramuri ale vieţii naiţonale, în această direcţie, interesele generale
Este important de reţinut acest lucru cu atât mai mult, cu cât ziaristul de principii şi de idei începe să fie înlocuit cu „marele reportaj" şi cu reclama comercială. Cronicele cinematografice au dispărut înlocuite cu' anunţuri plătite, în cari se exagerează şi în cari se caută cuvântul sugestiv, ilustraţia nimerită pentru a frapa imaginaţia cititorului, in acest
caz, pe viitorul client. Tot aşa se face şi cu cărţile, in afară, de cotidianele cu tradiţie mare, şi în revistele cu renume mondial, unde se recenzează sau se critică numai anumite cărţi, în cele mai multe cazuri se publică mici dări de seama plătite sau ' chiar anunţuri în rubrici lucrative pentru ziare.
Scriitorul este exclus din acest şivoi zilnic, dacă nu este colaboratorul unei gazete. Din cauza amplei desvoltări cc au luat-o ziarele, pline dc rubrici variate si zilince. revistele sunt în plină decadenţă.
Cititorul grăbit nu are vreme să se a-profundeze în studii şi în publicaţii de specialitate Astronomul, financiarul, scriitorul îşi condesează părerile în ziare unde este solicitat, mai bine plătit şi în contact cu marele public.
Dc aci o criză a publicaţiei de idei, a magazinului — care crede că-şi va relua locul important educativ în viaţa noastră socială, după ce vom trece cu bine epoca această de tranziţie şi de lipsă de stabilitate—, în toate domeniile spiritului.
Si este natural sa fie aşa. In fenomenele sociale, in van am căuta pete însoare şi am face recriminări, de oare ce nu snnt justificate cu nimic. Ele au baze serioase, ce nu pot fi negate şi nici puse în discuţie.
Trăim într'o epocă de mare zăpăceală. Tn politică. în economie, în finanţe. în viaţă socială. în artă, în curentele spirituale, în constatările ştiinţei, revizuim totul. Ştiinţa din apodictică şi infailibilă s'a transformat într'un scepticism general, care repune în discuţie toate datele experienţei noastre. In politică, formidabile curente anarhice dărîmă bazele principiilor sacrosante de autoritate, ierarhie, dis ciplină, fără de cari nu poate să existe civilizaţie şi progres.
In economia politică sunt răsturnate toate noţiunele de până acum ; se pare că formula de salvare a Europei nu s'a găsit încă şi suntem în căutarea ei, printr'un compromis care nu e altceva de cât sentimentul de economie şi de muncă fără preget.
Desigur că şi arta suferă : şarlatanii şi creatorii se amestecă în aceeaş oală. La ce adevărată creaţie ? Publicul preocupat de ziua de azi nu se mai gândeşte decât cum să-şi asigure existenţa şi cum din puţinul ce-1 câştigă să profite mai ieftin şi cu ceva mai la îndemână. 11 satisface cinematograful, care nu-i cere ore fixe şi nici pierderea unei seri ; se mulţumeşte cu orice, numai să fie accesibil unui spirit simplist şi primar, aşa cum ni se redau toate filmele.
Totuşi, în acest haos, principiul fundamental persistă; ideia îşi menţine inalterabilă forţa ei magnifică. Tot plăcerile sufletului sunt cele mai mari, cele mai nobile, cele mai durabile. Omenirea dezamăgită impregnată de un materialism cras în contradicţie cu marele noastre idealuri, pentru a trăi trebuie să revic la
divinele iluzii ale fanteziei, la dulcile speranţe amăgitoare — hrana sufletului, cum sunt alimentele rtutritoare corpului.
Sufletul acesta de reîntinerire, această renaştere a spiritului, după cele mai teribile zguduiri ale marelui război, se resimte peste tot, cFnar în Rusia haotică, unde sentimentul dc adoraţiune religioasă pâlpâie, se aprinde ca în primele secole ale creştinismului. De altfel opera pseudo-mistică ale unor detracaţi este un semnal pentru a reveni la marca arfă, ce nu o creiază decât vajnicele preocupări ale sufletului şi n'o aureolează decât nimbul de aur şi de foc al idealului.
Tocmai acest ideal ne mulţumeşte mai mult ca toate satisfacţiile materiale, pentru că este un fenomen interior permanent, ce bea la izvorul iluziilor noastre şi se hrăneşte din minunatele creaţiuni ale fanteziei. Ca într'o lanternă magică se otrlindesc în el toate dorinţele noastre de mai bine, toate speranţele într'o dumnezeire iertătoare, ce concentrează toate sforţările pentru a croia din viaţă noastră un scop. o unealtă în serviciul cauzelor mari. Idealul ne învaţă jertfa de sine, ne-o face divină suferinţa pentru ceva nobil, ne îndeamnă la acte de curaj şi ne creiază eroi, chiar în mărunta схіз-fenţă zilnică a unor umili.
fzconirea idealului din artă a ucis paradisul fantaziei. a coborfit-o pc pământ ca o Tleană Consânzeană cerşetoare-, zmnlgândui aureola frumuseţii incomparabile şi a voluptăţii cereşti.
Ca focurile cari arătau pe dealuri sau pe munţi anrom'erea uneî nenorociri, asa materialismul intefrral ne-a scufundat îu durere si îii nefericire veşnică. Acum, din toate unghiurile nămantului apar salvatori, Mcsii cu misiuni divine, prevestitorii veacului de aur pe care 1-a ucis ştiinţa şi iceotîcismul în trecut Semne de timnuri noui în artă sunt evidente. Le salutăm aurora lor binefăcătoare.
EPIGRAME Lui C. Ardeleanu, au
torul romanului „Am ucu pe Dumnezeu''.
Deşi sunt mulţi ne 'nerezători, Eu totuşi cred că e uimam Şi nu prem greu ca să-L omorî .Ciliar şi pe EL cn-aşa- roman.
Lui N. Kiriţescu, axdo-rul conveidiei „Un erou1".
Un « n o u ?... pardon, stóanate !... Cred c'afrrmi ceva greşit, Căci eroi suint sute. poate: Toţi acei ce te-iau... . oiitilt.
AUREL CHIRESCU
UNIVERSUL LITERAR. - 42?
p l M S l l c u SALONUL OFICIAL
— ARHITECTURĂ ŞI ARTĂ DECORATIVĂ — de LUCIANA DRACOPOL -NEGULESCU
3ÄL1LF ŞCOALEI D E ARHITECTURA
Nici c u s a r Dulca o împerechere mai clasică şi mai firească. Cele ma i t ipice înfăptuiri utile şi f rumoase sunt s t rânse înt r 'un mănueh i de o var ie ta te concepţio-nală si de real izare care pe rmi te o incurs iune în mai toate făgaşuri le ar telor respective. Aşa s ' ar pu tea defini în mai mul te cuvinte „Salonul", care este o o-glindă a vremii , a f rământăr i lo r ce a-nimă spir i tele art işt i lor.
P r ima impresie ce ţi-o dă ansamblu l e su rp r inză to r de b u n ă şi în artele plast ice «e tine seamă de acest moment ho tăr î to r . pent ru ochiul unui fin observator .
Să rămânem deocamdată la a rh i tec tură , a tâ t pen t rucă — în general — însuşiri le ci impune înâte ta ten, cât şi pr in observarea compara t i vă а celor expuse la „Salon".
Arhi tec tu ra p rezenta tă Ia Salon a rc o însuşire caracter is t ică şi semnificativă : va r ie ta tea st i luri lor.
Altă da t ă fiecare epocă îşi avea stilul prefera t .
Astăzi ex is ten ţa unui t recut bogat îu motive de inspi ra ţ ie arhi tectonică, a făcut posibilă o d ivers i ta te a st i luri lor în aceiaş epocă da to r i t ă gustului şi preferinţelor ar t is tu lui care are cum să-şi aleagă cele mai potr ivi te forme de expresie .
La noi există o a rh i tec tură au tohtonă , istorică, obişnui tă clădir i lor din jurul m ă năst ir i lor şi caselor boereşti. un stil care a r ămas şi astăzi, da r care n u m a i pe a-locurea mai e pur . Dc obicei astăzi, stilul a rhonda r i cu lu i de altă da tă s ' a exagera t , devenind de o f rumuseţe comună şi superficială, demnă să uimească pc necunoscătorii de a r tă . Acoperişul a devenit o c e r i e de jocur i ascuţ i te şi neregula te cari supără pr ivi rea , ia r romant icele ceardaeur i
cu coloane si a rcade ogivale, ba lconaşe agă ţa te or iunde , just i f icate p r in a ş a zisul stil de ..n:lh".
Lucrul însă nu este inexplicabi l . Inco-herenţa si nes iguranţa spir i tuală , în tâ ln i tă şi în alte domenii art ist ice. îşi arc r eprezentanţ i i eî şi în a rh i tec tură . Se m a i găsesc însă şi lucrăr i de stil pur . c u m ne-au convins unele lucrăr i expuse la ..Salon". ca de ni ldă c a s a T. P. S. S. Pa t r i a rhu lu i Miron Cr is iea din Dragoslavcle de a rh i tectul Berechet, care păs t rează toate far -mecile conacului în stil românesc.
D a r lângă aceste onere pure , l ança „Castel vânătoresc' (Luou) a tâ t de potr iv i t linei maririni de pădu re , la poalele mun te lui, lângă admi rab i l a reconst i tuire medievală a castelului .Corvinilor" d in H u n e d o a r a fBordonache Canel la , Că lugă reanu . Nigo) şi a bisericilor m a i ales b izant ine , în tâ lneşt i în „Salon'' şi a l te st i luri s trăine. D e pi ldă stilul francez, elegant şi m a r -s tos , al Pa la tu lu i Rectal (Neneiulescii) si «tilul clasic, ffreco-roman, al muzeulu i (lin Alexandr ia (Becii).
Şi apoi găseşti la ..Salon" с.-bficü m o derne, care însă a rareor i a t ing carac ter i s tica sti lului.
Cele mai multe sunt e tape de suiş si de purif icare, spre ceeace găseşti numai răs-leţ.
D a r în legătură cu a rh i t ec tu ra modernă , (in să fac o observaţie. Tendinţe le a rh i tecturi i moderne au făcut din această la t u r ă a ar te lor plastice vesti toarea clasicismului spre care t inde. Cine a observat cele câteva clădiri în care nu mai exis tă jocur i obositoare de linii în tor tochiate şi intermit tente la care se adaugă conglomeratele decorat ive, îmi va găsi pă rerea adevă ra t ă . Pre fe r in ţa pen t ru linia d reap tă în a rh i tec tură , la care se adaogă coloana simplă, ca şi toate decoruri le liniare cşite din însăşi edificiul şi nu supra puse dă o foarte b u n ă impresie ochiului . Con templa to ru l nu se mai opreşte la motive greoaie şi obositoare ca în asa zisul stil de „vila", ci curge la vale odată cu linia si poate primi ansamblu l fără sfo-tare . Această a rh i t ec tu ră de linie s implă, sobră şi severă, care linişteşte p r in senină ta tea ei şi nu f rământă sufletul, este clasică. In acest sens a rh i t ec tu ra a făcut un pas îna in tea celorlalte ar te plast ice şi însăşi condiţi i le ei de exis tentă , o va impune mai uşor mulfimei.
La „Salon" sunt câtev.a proecte de pa late impună toa re de f rumuseţe şi de măreţie, concepute în stil modern , încă impur , ca de pi ldă pa la tu l „Lige'i Culturale" de Traianescii sau acela de Crist inel . i-mobil de rapor t al Iui fotzn. sau pa la tu l ..A-sigurării Româneşti" d"e Năde jde şi Doi-cescu. N u m a i pa la tu l „Asigurării Româneşti'' al fraţi lor Crea igă este însă aproape complet pur i f ica t de reminiscenţe s t ră i ne. D a r o luc ra re cu totul deosebită şi caracter is t ică , care nu mai are nimic din ce suntem obisaui ţ i să vedem este proec-tul în t iu la t „Casa unui arhitect'' a d-lui C a n a n ă u . E=te sinsaira luc ra re pu ră din tot , Salonul'' şi specifică sti lului clasic, asa cun? \ a fi înţeles în vremile noastre .
Exageră r i l e simpliste nu sc împacă însă cu frumosul, fi indcă nu opresc pr ivirea vi lasă p rea evidentă ideea ut i l i tă ţ i i . Asn sunt ..Administraţia C. F. R." şi „Oraş petrolifer" (pr ima de Doicescu şi Evolccanu. cealal tă de Zarifoool). Având în vedere scopul p u r prac t ic al acestor construcţ i i , probabi l că autori i nici că «'au gândi t să sat isfacă pretenţ i i le esteticei.
în general a rh i tec tura prezenta tă la „Salon", dc st i luri mul t ip le şi var ia te , inspiră interes pr in gr i ia cu cari expozanţ i i ne-au oferit f rumosul adevăra t . La impresia genera lă de frumuseţe r a r e se degajează d in focul schemat ic al liniilor, se P-daugă forma exter ioară a ansamblu lu i , colori tul sî decoraţ iuni le .
D a r ma i este ceva. Organiza tor i i .Salonului" nu s'au mul ţumi t să ne a ra te puterea de creafie a românulu i P C t ă r îmul arhi tecturi i , ci au voit să comrdc 'eze locaşul omulu i şi să a ra te forfa inventivă în cealal tă l a tu ră a frumosului util al locuinţei, decora ţ iunea . De la început ţ inem să spunem că arfa decorat ivă, cel pu ţ in aşa cum e p rezen ta tă la „Salon" e dc o valoa
re cu mul t ma i infer ioară arh î tec ture i . Dc aceea pe câtă vreme a rh i t e c tu r a poa te r ivaliza cu orice producţ i i^ s t ră ine, a r t a decorat ivă nu mul ţumeş te pe cunoscător i i de orfèvrerie, mai ales că obiectele s t ră ine sunt adeseori foarte reuşite.
D a r scăderile ar te lor decora t ive le vom observa din ma i mul te punc te de vedere, î n t â i că la „Salon' nu sunt reprezen ta te toate speciile ar telor decorat ive şi apoi că cele reprezenta te sunt de o va loare sub nivelul produselor s t ră ine. De pi ldă nu c xis tă nici un fel de decora ţ iune in ternă , scu lp tură în lemn, tapete , reliefuri, înt r ' un cuvân t nu există a rh i t ec tu ra inter i oară . Singurele exemple în această categorie sunt „scara casei unui amator de arfă" (Henriet te De lavrancea-Gibory) şi o schiţă de vi tral iu. (Bélier).
Inter ioarele sunt tot aşa de slab repre zentate cu toate că s igur s'ar fi găsit oameni de gust care să ştie să le facă ma i reuşite
Trecând la obiectele de detal iu avem de observat însuşir i *n cadru l celor ce ne sunt date .
Unele din vasele în ceramică ale d-lui Niculescu şi ale d-rei Petrescu sunt încercăr i cu oarecare va loare ar t is t ică. (Vas cu ţă rănci este au toh ton izarea u n u i vas ant ic grecesc, în care „Corele'' sunt românce în por t ţ ă rănesc) .
D in t r e covoarele româneşt i ma i reuşite r e m a r c ă m pe ale d-nei Vas.iliu Ghia-ţă. în care sunt b ine pr inse ch ipur i sculpta te în lemn, d u p ă ' c o n c e p ţ i a ţ ă r anu lu i , le o na iv i ta te p r imi t ivă caracter is t ică . Co
loritul p recum şi modul dc t r a t a re dau impresia p i rog ravu r i i . D a r dacă lucrăr i le d-nei Gh ia t ă sunt discutabi le , covoarele d-nci colonel Şoarece ca şi lucrăr i le d-nei I. Toanid cum vom a r ă t a imediat , fac excepţie dein scăderi le generale. Aceste covoare cu motive s trăine, a tâ t p r in subiect, pr in colorit şi ţ e să tu ră sunt de o f rumuseţe incontestabi lă .
Şi in ai s lab reprezenta te sunt s cu lp tu ra si p i c tu ra decorat ivă, dar nu fără exp l i caţie.
Se vede că la noi gustul pen t ru baso-rolief şi frescă aceste o rnamen te art is t ice, nu există . Biserica doar şi-a pă s t r a t fresca religioasă D e aceea la „Salon" basoreliefuri nu <rnsim. iar fresca religioasă a d-rei Râmniceanu care reprez in tă cunoscutul motiv religios „Feciora cu pruncul'' e p r e a greoae şi petr i f icată , ca să p o a t ă m ă c a r pe depa r t e egala motivele de va loare cunoscuţi; în is tor ia pic tur i i .
D a r câ teva mot ive cu adevă ra t ar t i s tice, care ies d in comun, cum a m observat ma i sus. sunt min ia tur i le t empera ale d-lui Ionel loanid, în t re care mai de seamă este f igura mărea ţ ă a lui „Mihai Viteazul".
Cu toate l ipsurile şi scăderi le observate „Salonul" dc anul acesta a re des tule calită ţ i ca să inspire admi ra ţ i e şi să mu l ţu mească gustur i le î n t r ' un sens, chiar dacă în celălalt aspect nu a pu tu t -o face.
428. - UNIVERSUL LITERAR
GfizeTariii
ÎNTOARCEREA LA EVUL MEDIU este articolul de fond cu care'se deschide nr. 5 al revistei „Gândirea''. Este o pioasă şi inteligentă comemorare a romantismului— şi un popas în ceeace această şcoală a descoperit ie noi.
ACELAŞ NUMĂR ADUCE : versuri în nota revistei semnate de d-nii : V. Voicu-lescu, I. Pil lat şi Dragoş Protopopescu ; traducerea d-lni Lucian Blaga (Sonia de Kugo Marti) ; două capitole din „Cartea rr.untelui sfânt" de Sandu Tudor : o bogată şi variată cronică, cum şi o mare cantitate de material plastic preţios : vig-nete desemne şi reproduceri din pictorii ultimelor expoziţii.
Cu un articol despre Pacifism, semnat de d Nichifor Crainic începe fascicola următoare. Se analizează cu pricepere rostul Societăţii Naţiunilor şi atitudinea popoarelor ortodoxe fată de această insti-tutiune de împăciuire. Drumul de urmat aici ar fi : „restabilirea raporturilor de prietenie sufletească cu vecinii noştri" — ţintă la care se va ajunge numai atunci când popoarele Balcanului se vor regăsi ,,în acel fond sufletesc comun, de două ori milenar, care este credinţa lor ortodoxă".
Şi de-aici o datorie a fiecăruia dintre— aceea de a ajuta această revenire, căci— adaogă autorul — „cine va considera a-cest fond de tradiţii străvechi şi'n straturile lui va nrădăcina ideea pacifică a Societăţii Naţiunilor, va face operă durabilă şi dumnezeească. „Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii mi Dumnezeu se vor chema'*.
DACA S'AR MAT TNDOI cineva despre ortodoxismul „Gândirii", nu va avea decât «ă răsfoească Nr. 4 (an X) care, dela articolul dc fond, rezumat mai sus, până la cronica măruntă şi ultima vignetă — tine trează ideea acestei directive psiho-logico-literare. Asta însemnează că. dacă până acum 5 ani, ortodoxismul „Gândirii", era mai mult teoretic sau de specialitate, astăzi s'a practizat, a reuşit să sape brasde adânci, atrăgând. în valurile sale liniştite o samă de personalităţi, creiând sau orientând scriitori. Şi fiindcă am în mână Nr. 4 ; voiu adăoga că această notă armonizează de minune versurile d-lui L. Blaga. cu proza lui Sandu Tudor, „Cimitirul'' poetului religios G. Gregorian cu „însemnările lui Safirim", semnate de d. N. M. Condeescu — şi toate acestea cu scrisoarea d-lui Vasile Băncilă (într'o biserică benedictină) — care afirmă, din zi în zi, mai puternice dovezi de filosofie religioasă.
La „Cronică*' : d. Al. Bădăufă vorbeşte despre : romanul urban românesc (caracterizând • Calea Victoriei de Cezar Pe-trescu. La bal mascat de Tonei Teodorea-nu şi La Paradis general de Cezar Pe-tresett). d. Paul Sterian despre „Joc secund", al d-lui I. Barbu, d. Ton Marin Sa-doveanu despre : „Scriitorii şi vieata so
cială", iar d. T. Vianu despre.... d. Ion Marin Sadoveanu (Câniece de rob).
In general : aceeaş ireproşabilă înfăţişare care înscrie „Gândirea" în fruntea periodicelor româneşti.
TARG MOLDOVENESC IN 1890 — astfel se numeşte fragmentul pe care-l publică marele prozator, d. Mihail Sadoveanu în prima fascicola a anului curent din „Viata românească*'. E un moment mai ales descriptiv care convine de minune cu tot ce cunoaştem din opera acestui meticulos şlefuitor al cuvântului şi cunoscător al mediului moldovenesc
UN ALT FRAGMENT publică, în ace laş număr, celălalt exponent al prozei dela ,Via(a românească" — d. Jean Bart sub
titlul : „O scrisoarte uitată". Sânt câteva scene mişcătoare petrecute
„Intr'un port, odată". — Aşteptăm cu nerăbdare primul roman al acestui experimentat cunoscător al viefii.
Despre „LOGOFOTUL KONAKI ŞT POEZIA FRANCEZA A EPOCII*' scrie — cu toată priceperea (ibidem) d. prof. Ch. Droithet — stabilind câteva dintre modelele unuia dintre primii noştri stihuitori Aceştia sânt : Leonard (Idylles morale), Claudian : Reflexii asupra generaţiei noui. la istoricul legăturilor sufleteşti dintre cele două popoare latine.
La „NOTE PE MARGINEA CĂRŢILOR" d. Al. Rosetti, directorul „Culturii naţionale" elogiează „jocul secund*' al d-lui Ion Barbu, editat de aceeaş Casă.
D I N SUMARUL A CELUI A S fascicol : opere dc idei : D . L. Suciantt : Prostia ca teorie a cunoaşterii ; Al. A. Philippide : Reflexii cu prilejul unui centenar ; dr. E. Crăc iun: Problema cancerului: Alex. Claudian : Reflexii asupra genernţiei noui
Literatură : Radu Rosetti : Dragostea Iui Osolinsky ; Henriette
Yvonne Stahl : Plumb (III) ; versuri : Otília Cazimir : Moment muzical ; Demoste-ne Bottez : Misticism ;
Cronici numeroase şi variate semnează : d-na babela Sadoveanu. d. N. N. Tonitza. Thomas Greenwood ; Traian Broşteanu, Nicanor et Comp. Tn general numărul bogat şi bine închegat.
Despre „MUZEUL NAŢIONAL de antichităţi*' scrie — în „Boabe de grâu", nr. ? — un judicios articol. însoţit de numeroase şi reuşite clişee, d. Radu Vulpe. E vorba despre începuturile acestui muzeu şi despre înseninatele colectiuni ce posedă • aceea a generalului Mavros. maior Papa-zoglu. graf Scarlat Rosetti, Procopie Ca-sotti. Cezar Boliac, Banul Ghica, Dem. Stürza. M. Kogălniceanu, Dem. Enciules-cii. N. Creţulescu.
Activităţii de director desfăşurate de Gr. Toeilescu şi V. Pârvan li se rezervă spafiul cuvenit — cum şi pierderilor suferite în timpul din urmă. Se închee cu descrierea sălilor şi a şcoalei din Roma, căreia d. Al. Maren, un elev al acesteia, îi consacră studiul următor. Restul numărului : Ton ring-Clubul României de Mihai
Haret şi o schiţă de călătorie semnată de d. I. A. Basurnbescu.
Ca totdeauna — cronica : bogată, instructivă şi variată — urmăreşte de aproape mişcarea culturală dinnăuntru şi din afară.
LUI P. CERNA îi este închinat Nr. 12 al „Luceafărului literar şi artistic" din Brăila. Articole comemorative : un apel către foştii prieteni ai poetului „să dea in vileag fapte pe care le ştiu ca adevărate" despre Cerna (semnat : Stelian Constantin), câteva „amintiri despre Panait Cerna*' (L M. Costin) ca elev al liceului „N. Bălcescu" din B;-ăila — care-şi petrecea vre-m rea „scriiifd sau cetind poezii din autorii săi favoriţi pe-atunci : Macedonsky, Verlaine, Rau délai re : o scurtă caracterizare biografică : „Viaţa şi opera poetului Panait Cerna" de Tudor Şerbănescu şi „Impresii din satul lui Panait Cerna" de Elena T. Cristache.
ALTE COLABORART : Versuri : Primăvara de T. Al. Bran-Lemeny şi Strigătul lui Napoleon — de Const-Goran ; Cântec nntic de C. Buznea-Moldovennu, Sonetul durerii de Ton Focş-neanu, Despărţire de Şt. Alexiu etc..
Activităţii cultural-literare a oraşului i se rezervă un copios articol — susceptibil de unele mici completări şi rectificări.
PATRU MONOGRAFII LITERARE s â n t : Alecu Russo de Petre N. Haneş; N. T. Petrascu : Vasile Alecsandri ;
Tudor Vianu : Poezia lui Eminescu ; Paul I. Papadopol : Un sol al biruinţei :
poetul Şt. O. Tosif. Pe când altele? Coşbuc, Vlahută, Gâr
leanu, Cerna, Caragiale aşteaptă să fie studiaţi şi aprofundaţi.
„ÎNDREPTAR" (No. 4) continuă să a-dune pe vechii colaboratori ai „Vieţii nouă". Astfel — numărul acesta ni-i readuce pe d-nii M. Cr(uceanu) şi N. St(ăne-scu), cu ale cărora nume eram atât de o-bicinuiţi.
Se deschide printr'o caracterizare a scri-torului francez Alfred Mortrès despre Honoré de Balzac din care extragem
„Balzac e un romantic prin dinamismul său, prin zugrăvirea excesivă şi frenetica a personagiilor, printr'un caracter fatidic, prin paroxismul statornic al pasiunilor, prin romanescul situaţiunilor. Toate aceste însuşiri sânt mult depărtate de realismul plat al lui Zola, al lui Flaubert, al lui Guy de Maupassant"
De-aici rezultă că : „Gloria lui Balzac de abia începe. Ea va creşte dealungul veacurilor, pe măsură ce scriitorul va fi fost mai cunoscut", căci, „dincolo de moravuri, sânt caracterele şi pasiunile, care se schimbă cu mult mai încet" .
Restul numărului, bogat, variat şi cu îngrijire scris, aduce literatura preţioasă a d-lor T. M. Raşcu şi Eug. Speranţia. a d-nei Mia FroUo — dar mai ales o bogată şi inteligentă cronică asupra actualităţii literare româneşti şi—mai puţin—străiue.
P. I. P.
UNIVERSUL LITERAR. — 429
liYercirci o seama de
cu inle într'o zi un scriitor mediocru spuse lui
Balzac : — Am mândria să pot spune, că sunt
fiul operelor mele l — Bravo ! Atunci, te rog să transmiţi
t ddui d-lale toate felicitările mele, răspunse Balzac. Lai scăpat de o graou responsabilitate. «
Verhaeren era foarte econom. Călătorind in Olanda cu pictorul spaniol Ke-goyos, se însărcina să cumpere două bilete de tren, dar nu mai găsi decât unul.
— Ah ! Dumnezeule ! spuse el priele-nuliti său. Am pierdut biletul tău.
» D-ra V., e o artistă de latent ; dar in
zestrală cu un fizic cât se poate de neplăcut. Jucând la Reims o piesă de Ded Rysel, partenerul ei ii adresa următoarea replică :
— „Doamnă, te schimbi la faţă..." „Las-o să se schimbe, strigă cineoa
din sală, nu oa pierde nimic".
m Într'o seară, la premiera unei comedii
foarte slabe, se auzi deodată un fluerat puternic şi lung.
Autorul (ti. de Bornier) care tremura in culise, exclamă cu parapon :
— Ştiu eu dela cine vine asta I Colonelul 1
— Ce. colonel ? îl întrebă un confrate. — Un colonel de cavalerie, duşmanul
meu cel mai "înverşunat ! Cu prilejul celei de a doua reprezen
taţie, fluerăturile se înteţiră. De data asta nu mai fluera o singură persoană, fluera toată sala.
— Nu ţi-am spus eu, se vaită autorul, ticălosul de colonel !.... Nu mă slăbeşte de loc !
— Adevărat, mare duşmănie trebue să-ţi poarte colonelul! îi răspunse confratele. Astăseară na mai venit singur, a venit cu tot regimentul.
« Au rămas celebre glumele şi farsele
lui Le Rouoray, secretarul d-nei de Sévigné
într'o zi, umbla sub pelerină, cu o piatră cât toate zilele. Când fu întrebat ce face cu piatra, răspunse că e o mostră dintr'o casa pe care ar orea s'o vândă.
é Un marchiz, bogat putred, căruia îi
intrase în cap ideea că ştie să picteze, chemă într'o zi la el acasă pe celebrul pictor Poussin, spre a-i cere părerea a-supra ultimului tablou pe care-l smân-gălise :
— Domnule marchiz, spuse Poussin, nă lipseşte un singur lucru ca să puteţi fi considerat un pictor mare : sărăcia !
ft» СЯ Z €Ш ШГ SF.NATUL AMERICAN ARE. . BROAŞTE
N O L
La toate sălile Senatu lu i amer ican au fost sch imbate braaşiele. 320 de broaşte au tomate vor as igura pe senatori cont ra furtului , ln t r ' adevăr aceşt ia s'au p lans că le-au d i spăru t în ul t imul t imp diferite hâr t i i clin birouri le lor.
ZECE SĂPTĂMÂNI D E REPREZENTAŢII S H A K E S P E A R I E N E
Comemora rea festivală a lui William Shakespeare , la St ra t ford-ou-Avon, va în cepe in ziua de 7 Iulie, cu o reprezenta ţ ie ii lui „Othel lo" . In rolul lui Othello va apa re VVilired Walter George Uayes va in terpre ta pe lago şi Joyce, Bland pe Des-demona.
Sărbă to r i rea va cont inua t imp dc zece săp tămân i , până la 13 Septembrie , repre-zentându-se în t regul reper tor iu „Othello ' ' , „Cea de a douăsprezecea noapte" , „Mult zgomot pen t ru n imic" ; „Visul unei nopţi de v a r ă " ; „1 uliu Cezar ' ' ; „Romeo şi Ju-l ie t ta" ; „Femeile vesele din Windsor" ; k,Hamlet" ; „ F u r t u n a " ; .Regele Richard al 11-lea" şi „Machbet" .
In ziua de 7 August se va da un mat i neu special de dansur i , bale tur i şi reprezentaţ i i de mimică.
P L O A I E A R T I F I C I A L A
D u p ă mai mul te exper ien ţe nereuşite, deoarece au fost făcute pe o vreme nefa vorabilă, d. Veraort , un olandez a isbutit să p roducă ploae în vecinăta tea Amsterd a m u l u i pr in asvâr l i rea de ghia ţă pulverizată, în nori. Această exper ien ţă a fost făcută în t r 'un avion la o înăl ţ ime de i-600 picioare.
Cu rând după aceasta exper ien ţa a început să. plouă cu gălea ta pe instda Maréken şi în apropiere .
UE LA BERLIN LA T O K I O CU AVIONUL
Aviatorul j a p o i e z Seji Yoshivvara, va în t repr inde în cursul lunei August un sbor fără escală de la Berlin la Tokio. Sborul va fi executa t cu un avion german de două locuri.
Sborul va fi susţ inut de z iarul j apo nez „Hochi Shimbun ' ' .
PRINŢUL DE WALES D O J E N I T
Ziarul englezesc ,.Ncws Chronicle ' ' relatează că p r in ţu l de Wales a pr imit din pa r t ea membr i lo r unor congregaţ i i religioase dela Cardif f o telegramă pr in care aceştia îl dojeneau pc pr in ţ pen t rucă nu respectă Dumin ica .
Te leg rama era concepută astfel : „Cu iot respectul ne permi tem să atrasrcm a-tenţia Alteţii Voastre regale amin t indu- i că a re da tor ia să dea exemplu l de sus viitorilor voştr i supuşi leali, ev i tând de a desconsidera Dumin ica .
caricatura zilei EXPLICAŢIE !...
— D a r de ce se uită j a v r a as ta aşa la farfur ia mea ?
— Veţi înţelege : c farfur ia în care i se dă şi lui să mănânce. . .
(Lustige Blätter — Berlin)
CHEMAREA P O M P I E R I L O R
— Foc ! Veniţi cât mai repede ! Foc !
— U n ' l e ?
— Aici, domnule , ce d racu ? Aici I (London Opinion)
LA REPLICĂ.. .
— Mai ai ceva de a d ă u g a t pen t ru a te apă r a ?
— Daţ i -mi t imp. domnule preşedinte , daţ i mi t i m p !
•— Bine a tunc i : zece luni. I ţ i a jung ?
(Hamburger Illustrierte)
430. - UNIVERSUL L I T E R A R
Oameni i car i au eşit la r â n d astăzi , literaţ i , oameni politici , ar t iş t i şi alţii , în t a r a Moldovei, sunt acei t ineri care cu vr 'o douăzeci de ani mai îna in te era cunoscuţi sub n u m e dc Nemţi , sau capete s tropşi te şi cu denumirea de Fran ţuz i , in t rodusă mai târziu. Nici o l imbă în lume nu are un cuvân t destul de pu te rn ic ca să exp r ime d ispre ţu i toarea semnificare a numelui de Fran ţuz , cu care u n ü bă t rân i elin Moldova porecl iseră t ineri i de pe la 1855, oamenii de astăzi .
Acei b ă t r â n i ce se născuseră în giubele şi caf tane încet câte încet au părăs i t lumea, şi c âmpu l au rămas Nemţilor şi Franţuzi lor .
Cur ioasă nă luc i re omenească ! . . Deşi un p ă t r a r de veac ap roape a trecut de a tuneca, totuşi u r m ă m a ne chema tineri, şi ni se pure că suntem copilaşii cu plete lungi 'de pe la 1835 ; tot ne îngâmfăm cu denumirea de bonjurişti, poreclă iscodită la 1S48. Dar vai de t iner imea aceasta şi de t inereţi le acelei tinerinii ! F ran ţuz i i şi Nemţii dela 1835, bonjur iş t i i dela 1848, sunt albi, suri , ţ i cei mai mul ţ i în vârs ta celor cc e rau bă t rân i , pe când a m răsăr i t noi
Oamen i i de astăzi u i tă că nu au avut t inereţă ! In z iua răsăr i r i i lor, pe la 1835, cel mai t ânăr din ei e ra mai b ă t r â n încă decât cel m a i bă t r ân din bă t rân i , fie acel bă t r ân din vremea celor în tâ i Nemţ i !... şi dela 1835 p â n ă la 1855, ad ică în t r 'un curs de 20 de ani , ma i mul t au t ră i t Moldova decât în cele de pe u r m ă două veacuri . Viaţa păr in ţ i lo r au trecut lină ca un r âu ce cu ră p r in livezi şi g răd in i şi se perde fără vuet în Şiret. Fe cât era ei depar te şi s t ră ini dc voinicii ce dorm la Valea Albă, pe a t â t a ne-am născut şi noi s t ră ini şi depa r t e de dânşi i . î n t âmp lă r i l e lumci de pe 'mpreg iur uiur ia la grani ţa tare i ; vă lmăşagul veacului îi găsia şi-i lăsa liniştiţi...
Ei au deschis ochii î n t r ' un leagăn moale de obiceiuri or ientale ; noi a m răsăr i t în l a rma ideilor no lă ; ochii şi gându l părinţi lor se înd rep ta la răsăr i t , a noştr i ochi s tau ţ int i ţ i spre apus !
Este û vorbă ţ ă r ănească : săracu Ştefan Vodă, ur.de-i să Dadă !... ini i închipuesc câte oda tă că au eşit d in mormân t un s t rămoş, uu Voinic de ţ a r a de sus, un boier de Orheiu , u n H a t m a n adevăra t , un C ă p i t a n de târg, sau m ă c a r cel ma i ascuns Postelnicel din A d u n a r e a ţărei care au iscălit des iobirea vecinilor la 1772, în biserica Tre i Ierarhi lor .
O a r e H a t m a n u l acela ar pu tea să'şi cunoască u rmaşi i în Moldovenii de astăzi ? Hainele, nă ravur i l e , p ă m â n t u l au luat prefacere, p â n ă şi l imba, p â n ă şi numele! Ştefan Vodă s'ar crede în a l tă ţ a ră . Pentru od ihna sufletului său n 'aş i dori să mai vie Ştefan Vodă, ch iar şi de ar fi cu put in ţă . Ce a r face el pe u n p ă m â n t , unde n'an m a i r ă m a s u r m e de u m b r a lui măcar ?. . Vorba lui nu ma i este l imba-giul nostru... S t rănepoţ i i Urecheştilor, D r a -gomireştilor, MovileşHlor, i-ar zice în versuri, în ode şi în proză :
Eroule i lustru ! t rompe ta gloriei tale pene t ra animile bravi lor romani de admi ră -ciune grandioasă şi neîndefinisabi lă pentru mer i tu l neîninvicibi l i tăciunei tale !...
La care lucrur i f rumoase, de şi neinteligibile pen t ru dânsul , Ştefan Vodă, b ie tu l !
;ir holba ochii lui cei înfricoşiiori... şi s'ar culca iarăş i ш mormânt. . . .
Mi-e tcauii . ca în z iua de pe urmă, când t r âmb i ţ a cerească ne va chema la giude.-cata cea mare , nu ne \ o m p u i c a iii |cicgc cu s t rămoşi i noşirii , nici ш minut, mei >n idei.
U n d e i Ştefan \ odă să ne audă l ba spun drept , răs ip i rea cea iute a tre
cutului m ă p ă t r u n d e de ja le !... lup ia dogmelor noua a năru i t r ă s ipă pesie ras ipa in societatea moldoveneasca aşa dc grao-nic şi dc temeinic, cu ш se p a i e ca nu au p u t u t fi alte luc rur i şi alte obiceiuri ilccai aceste de astuzi. J a l ea mea nu este însă că au trecut, da r ca au t recut t a r a a-.şi lusa tes tamentu l ; r apcg iunca cu care s au stins t recutu l d in t re noi este g iudcca ta cea mai în t r icoşatu a acelui t recut ! Ce este vrednic de t ra i t nu moare !... Unde sunt lapte le dela 17(1 p a n a la 1835, care vor r amunea drep t l a ta şi lolos in lironi-ctle ţarci Unde sunt numele neui ia ie de popor t r e c u t u l e mor t şi de loi mort ! D a r ma i Hiainte de a a r u n c a ţărâna veeinica pe sicriul !ui, s ă i m a i pr i vim puţin.... i \u se î n t â m p l a adese-ori nit r o casa un mort pe ca te ш via(u lui n u l lubia casnicii Copiii însă, rudele, vecinii se s t râng, pr ivesc încă oda tă la ei, işi aduc amin te dc bunele răposa tu lu i şi îl petrec la groapa cu un frumos şi creştinesc : „Dumnezeu s a l er te".
Să zicem şi noi, Dumnezeu să erte t recutul ! însă ca vecinii şi rudele , sa l uăm aminte ce a avut bun răposa tu l .
.buntem de ier i : pu tem iucă su ne amin t im câteva din obiceiurile copilăriei noastre, obiceiuri cc nu vor trece la copiii noştri . . A d e v ă r a t avem in imă moldovenească, dar am fost copii iu doi per i : ne-am născut in Moldova b ă t r â n ă ; a m supt s t r ă ină ta tea deşi capu l ne este de Neamţ sau de F r a n ţuz, a \ e m o dator ie fiească de a a r u n c a câteva flori pc m o r m â n t u l t recutului , va veni vremea, dacă n ' au şi sosit, îu care >i noi, t ineri i de pe la 1855, t ineri i şi bonjur iş t i i sur i de astăzi vom, fi chemaţ i băt râni : vom fi giudecaţ i uu d u p ă ceeace a m făcut, dar d u p ă ceeace minţ i le stre-chiete or socoti că a t rebui t să facem ; vom fi osândiţ i , u u d u p ă greu ta tea luptei şi a vieiuci de a tuncea, ci după p a t ima par t iz i lor şi d u p ă p lacu l opiniei mul -ţimei. Umbra t recu tu lu i ce în tunecă când şi când o pa r t e d in vieaţa noas t ră zilnică se împrăş t i e Moldova vechie mi se înfă-ţ işază ca o p ă d u r e deasă şi mare , unde toporul au tăiet iute în d r eap t a şi în s t înga fără a fi î ncăpu t vremea de a curaţ i locul. Plugul , adică civilizaţia, st îr-peşte pe fie care zi rădăcine le şi preface codrul îu cu ra tu ra , c u r a t u r a în lan frumos, ear lanul în c împi i roditoare.. . . La zioa giudccăjei , noi ne vom măgul i că ani fost toporaşi l muncă î , iar s t rămoşi i noştri , cu ce să se mîugîe sermani i ! Flori le care aşi vre să a runc , le-aşi culege nu n u m a i in vieaţa poli t ică a t recutului , da r în cele mul te obiceiur i casnice, din ca re unele iie-au legănat îu faşă, şi dc care pă r in ţ i i noştr i se rezăma în zioa lupte i !... Multe din ele au r ămas , dar sermanele ! ruşinoase şi ascunse.
F ran ţuz i i zic că oameni i cei m a r i nu au nici pă r in ţ i , nici u r m a ş i !... Poa te am pu tè să zicem şi noî ca dînşiî, de şi nu s întem mar i . Nimica nu maî leagă Mol
dova de as tăz i cu t recutul , şi fără trecut societăţile sînt şchioape. Naţ i i le care au pe rdu t şirul obiceiuri lor păr in teş t i sînt
na ţ i i fără rădăc ină , nestatornice, sau, cum zice vorba ce proas tă , nici Turc , nici Mol-dovan ; l imba lor şi l i t e ra tu ra nu a u temelie, şi na ţ iona l i t a tea a tuncc este numai o închipui re poli t ică.
Obiceiur i le pă r in teş t i a u pă răs i t clasele cul t ivate ; aceste clase s au depăr ta t de fizionomia popora lă precî t s 'au dep ă r t a t de tradi ţ i i le boiereşti. . . Să nu ne înşelăm ; în Moldova as tăz i eczistă cinuri, dar boieri nu m a l sînt !... avem proprietar i , amplo ia ţ i , bogaţ i , speculanţ i , poeţi, advocaţ i , profesori , a legător i , oameni , mai I ine sari m a i r â u crescuţi. . . Cine ş'ar mai zice astăzi om de casa cu iva '( Credinţele, vorba, era una la boier şi la p lugar ; acea legă tură s 'au î n t r e rup t ! o p răpas t i e adîncă despar te astăzi omul nou, porecli t boier, de popor şi p r ă p a s t i a aceea se chianiă ştiinţa. Pe cît boierul creşte în idei şi în î nvă ţ ă tu ră , pe a t î t a poporu l r ămîne în urmă. In v remea t recută boierul vorbia, t r ă i a cu {cranul p r e c u m ar fi vorbit cu alt al său necăftănil ; se înţelegea amîn-doî în l imbă şi în idei , as tăz i îl înţelegem cu in ima numai , şi t r ebue să învă ţăm l imba lui. Ei nu m a l este pent ru noi de cât un capi ta l sau o s tudie mora lă sau
p i to rească . Păr in ţ i i nu cunoştea s tudia pitorească... . Avem dar o dator ie sfintă, fiească şi na ţ ională а culege odoarcle vie-ţcl păr in teş t i . Nenorocirea l i tera ture l , ped a n t ă îu condelu, p e d a n t ă în forme, ped a n t ă îu idei, care îneacă şi omoară îu ţăr i le romîneşt î desvol tarea sp i r i tu lu i şi a închipuire! , vine d in p r i c ina neştiinţei l imbe! şi a t radi ţ i i lor păr in teş t i ; literatu ra aceasta nu are rădăc ină , nici dă roadă.
Când Drago.şiî şi Răduleş t i ! a l i teraturel aii descălecat pe ţ ă rmur i l e romîne nu au înt ins urechile să a u d ă de unde ba te vîn-tul, ce l imbă vorb ia şi ce vorbe spunea Roniîni! ; nu aii auzit resui t înd cimpoiul pr in văl ; nu aii ascul ta t nici ja lea , nici bucur ia cânticelor ; nu a u ap ipă i t inima lăutei.. . Rădeşt i ! şi Drăgoşeşt i! , fugar! de la T u r n u l Babinonului , vorbia latineşte, uni ! i talieneşte, al ţ i i nu ştiea nici o l imbă, unii galiceşte... c u m p u t e a el să înţeleagă romîneasca, adică : o l imbă p lămădi tă două mii dc an i în lacr imi , în sînge, în c ă u t ă t u r a stelelor şi a na tu re l
In loc de a zidi o l i t e ra tu ră cu mater ialul naţ ie! , ne-aft adus haosul păcătos a poeţilor, a învăţa ţ i lor , a tehnologiştitor, a gramat ic i lor imper ie ! resar i tene, care alerga vieaţa lor în t reagă după un cuvînt nou, o regulă ingenioasă, o logogri iă ; si ne-au prefăcut pe n o ! Romîni i ardeleni , moldoveni şi bucureş ten î în Tr isot in i ! şi Vadiusiî veacului al XIX.
Dumnezeu îşi *) va face milă cu noî şi va t r imi te vre un ŞampoUion ca să tîl-macească urmaşi lor noştri operele şi limbile cc ne-au adus Drăgoşeş t i ! şi l lădeşti i aceşti!.
D a c a este ca neamul ro îm să a ibă şi el o l imbă şi o l i te ra tură , spir i tu l pub l ic va părăs i căile pedanţ i lor şi se va îndrepta la isvorul adevă ra t : l a t radi ţ i i le şi obiceiuri le pămîn tu lu î , unde s tau ascunse încă şi formele şi st i lul ; şi de a ş ! fi poet, a ş ! culege mitologia romînă , ca re ' ! fru-
1) în text „st"
р л а м і ш т я т в
C U G E T Ă R I FRAGMENT de A L E C U R U S S O
UNIVERSUL LITERAR. — 451
Interview-uri ...CU D-L IONEL TEODOREANU
De autorul Medelenilor ne leagă statornic amintirea acelui portret 6 pe 4, pe care Dornnia-Sa când era in liceu şi-l pa ţi . desfăcut depe carnetul de identitate şi l-a dat gazetelor să-l publice. Vi-l a-mintiţi • un băefandru frumos — de prin-tr'a Vi-a — cu blană la gât şi cu o frizură precât de nedisciplinată, preatât de adorabila. Mult timp, l-am crezut un coleg cam de aceeaşi vârstă cu noi şi toţi membrii societăţii literare „hliade Rădulescu' ciclu sfântul Sava eram crunt de geloşi, când îl vedeam răsfăfându-se intre portretele unor Sadoveanu, Ibrăilca-nu, Topârceanu, Dernoslene Botez, ş. a..
L-am văzut mai târziu citind la o şezătoare in Capitală şi atunci am avut impresia certă că trebue să fie student cu semilicenţa neluată, pela Universitatea din laşi.
După ultima întrevedere, vârsta domnului Teodoreanu a rămas staţionară la a-
celaş punct „beau temps", iar Domnia-sa, printr'un gest de feminitate, nu mi-a des-lăinuil-o, mi-a făcut însă o declaraţie senzaţională ; anume că are copii de 9 ani şi dacă nu i-aş fi văzul în carne şi oase, aş fi crezut că şi din asta face o cochetărie.
Am insistai înlradins asupra celor de mai sus, fiindcă, dânsul sa realizat la o vârstă când alţii culreeră redacţiile cu poezele n ghiozdan. Şi am mai stăruit şi pentru motivul că e, cum se ştie, de o popularitate cum nau avui o la noi decât doi dictatori ai frumuseţii : Leonard şi Rudolf Valentino.
Am face însă o eroare gravă dacă am crede că marele sufragiu de care se bucură se datoreşie numai calităţilor Dom-niei-sale fotogenice. Nu. Succesul enorm s'a produs în cursul apariţiei Medelenilor, acea grandioasă fresca în care, în-muind penslu-i prodigios pe un şevalet
încărcat de toate combinaţiile coloristice, u zugrăvit cu vorbe, în tonuri însorite, copilăria şi adolescenţa. Nu voiu uita niciodată gestul fiicei unui moşier, când îmi arăta, teatral, o raclă aurită în care odihneau legate in piele şi'n panglice seria Medelenilor, cu o inscripţie de-asupra : „Aici doarme copilăria mea". Deaseme-} nea, cele două dudui care-au vărsat lacrimi multe când au închis paginile în care Olguţa era omorîtă de autor, şi pe care lacrimi le-am cules într'o batistă şi am arătat-o domnului Teodoreanu. In leagănele şi іл cataloagele grădinilor noastre de copii, vei găsi acum foarte multe nume împrumutate delà Dănuţ, Olguţa, Monica.
„Turnul Milenii" şi recentul „Bal Mascat'' în care viscolul imagistic din celelalte volume, nu mai bătea acum decât sub forma unei brize răcoroase, vădesc ace-
moasă ca şi acea la t ină sau greacă ; de aşi fi istoric aşi s t reba te p r i n toate bor-deele să descopăr o amint i re sau o rug ină de a r m ă ; de aşi fi g ramat ic , aşi călător i pe toate malur i le româneşti şi aşi culege l imba.
Ain agitais depar te , depar te şi nu prea depar te , cum zice cîni icui . S in tem în minutu l vajnic, unde t rebue să facem chipul trecutului. . .
Citi an i să ma î t reacă şi hainele, l imba, obiceiuri le societăţi i vechi de ieri se vor cufunda. C u m vom fabr ica a tunce d r a m a sau elegia t r ecu tu lu i ! ' Cu ce \oin tălmăci is toria, dacă nu cunoaş tem sufletul mor tu lu i Ce va p u t e a i i propăş i rea , dacă nu vom şti de unde au porn i t Ce mîngăere p u t e m simţi noT, ostaşi i p ropăşire!, dacă nu şt im m ă r i r e a lupte i '{ Ce solu dc p ă r i n ţ i vom fi, dacă l epădăm toată moşteni rea pă r in tească '(...
Cînt icele mancelor , stafi i le nopţi lor, poveştile cbelai iul i i i , p r ie teşugul ţ iganaşilor, ocara şi z a h ă r u l gîupîneseî , greceasca dascălului , şi cîte al te obiceiur i şi credinfe care s 'au dus şi n'or m a i veni sînt legate c'o v iea ţă pol i t ică şi mora lă obştească, istoria filosofică a vremilor t recute şi in-troducţ ia v reme! nouă.
I I . C înd îşi a r u n c ă cineva ochii pe ceea ce
să c h i a m ă L i t e ra tu ra I tomînă, pu ţ ine şi ra r ! p roduc ţ i i pot a-î opri cu plăcere ; puţ ine îndes tu lează mintea şi in ima ; cele mul te s înt copilări i , cercăr i fără formă, a c ă ro ra p re ţ s tă nutna î în costul t ipograf ie! şi în încrederea ce a u au tor i i lotcă nu se pot găsi luc rur i m a l frumoase în lume. Pen t ru a înţelege pe al ţ i i t rebuie gramat ice le şi lecsicoanele a felluritelor l imb! neo-lat ine de astăzi , saü de nu, eşti silit a gîci, ca cimil i turcle D- lu ï R, înţelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor îuioi.
Cînd m ă aştept la vre-o idee nouă, lămuri tă , izvoi i iă d in min tea romînă şi scoasă la lumină în l imbă romînă , îmi aduc amin te că ideea aceea a m cetit-o în au
tori f ranţezî saii nemţ i , cu deosebirea însă că aces ta o espr imaseră lină, f rumoasă, fură silă, şi ai noş t r i ! o pre fac în logo-grif Unul preface toa tă Hmba în iune, altul îu ţie, a l tu l în iu, a l tu l în ini... dc nu ştii c u m să te în torc i în t re aceste pa t ru punctur. 1 ca rd ina le a gramat ic i lor .
Nu ma i este e r ta t Romîni lor a grăi ro-mîneşte , sub os îndâ de ignoranţă; o mare pa r t e din acel ce se încerc a scrie şi-au da t cuv in tu l a s c h i n n s i ce este, şi mul ţ i voesc a face o l imbă nouă : cei procopsiţi^ sub cuvîn t că sînt procopsiţi şi au idei, cei ne invă ţa ţ l p e n t r u că doresc să p a r ă învă ţa ţ i ; nici unul nu gindeşte ca limbele se fac p r in vreme, p r i n scrier i buue . după r i tului şi spi r i tu l na ţ ional i tă ţ i lor ! Adevărat , n e \ o d e nouă cer mij loace nouă, şi ideile nouă, au t rebuin ţa de cuvinte nouă dar nevoea t rebue să le dee la ivală, să le creeze şi sa le împămîn tenească . Să fim siguri că unde ne-a t rebui un cuvînt , nevoea il va iscodi, nu d u p ă s is tema cutâ-ru ia sau a cutări i ia, da r d u p ă logica limbe!, p e care nu o fac nici învă ţa ţ i i nici lecsicoanele.
I n veacul al \VT, cînd E u r o p a era la p u n c t u l unde s intem no! de vre-o douăzeci de ani la renaşterea ştiinţelor ş a artelor, pedan t i smul amer in ţ a l imbele de o soar tă ce a re m u l t ă a semănare cu soar ta l imbei noastre . La t in ismul îneca spir i tele ; neologismul ţ inea loc de talent ; iscodirea de cuvin te e ra geniul ! Cu cît o car te era pl ină de sisteme, cu cît e ra mai neînţeleasă, eu a t î t a se p ă r e a ma î f rumoasă şi m a i sublimă ! Pedan ţ i i se felicita uni i pe al|i í . . . e ra epoha lor ! I... Pe acea vreme t ră ia Rabelais un om care ştiea lat ineşte, da r V o rb ia cura t f ranţuzeşte , cum s'ar zice a s t ă z i la noi : un om ce ar şti franţuzeşte, da r a r vorbi, cu toate aceste, ro-mîueştc . Acest Rabelais r idea de pedanţ i , car i i d ispola mereu la t ineasca v r înd a schiinosi f ranţuzeasca . D e s'ar ivi pe ţer-mur i le D u n ă r e i un Rabela is , n u s a r ruşina să zică şi de noi că despoiem franţuzeasca, ca să schimosim româneasca.
Aii t rebui t l imbe! franţeze două veacuri pen t ru a se descurca de ba rba r i smul pedan t i smulu i ! I -au trebui t un şir de oameni ca Rabela is , Pasca l şi au tor i i al XVII şi al AVI 11 veac pen t ru a se curaţ i de la t in ism şi de italienism, şi a se pune pe calea el.
Ce este l i t e ra tu ra de nu chiar eespresia vieţi! unei na ţ i i 'i I n r iu r i r ea l i teraturi lor , ca să fie d r e a p t ă şi legiuită, t r ebu ie să iasă din g radu l civilizaţiei, din aplecarea naţ ională , din în r iu r i rea s tărei morale , so-ţiale şi polit ice ; toate aceste e lemente trebuie să se înşire delaolul tă .
Când un popor moare , pu t e r ea l i tera tu-rei lu i este m o a r t ă ; r ă m î n e n u m a i o rezervă de idei care nu sînt a n ie ! u n u i popor în deosebi, ci a omenire! întreg!, fără deosebire de t i m p u r i ; ia r forma vechie înt rebu in ţa tă la lucrul nou nu ' i a l t a decît o giucâr ie . Cine în t r ebu in ţ î ază forma literat urilor vechî, învie poporu l acel mort cu g îndul şi cu nă ravur i l e lui , căc i liter a t u r a nu poa te fi decât h a i n a unei fiinţi.
D a r ce este pen t ru naţ i i le ce se rătăcesc în înt re i tu l pedan t i sm a formei, a cuvintelor şi a momiţer ie l s t răini lor '(
De mi r a r e este că Romîni i au început cu pedan t i smul c înd p i lda naţ i i lor putea să le f ie dc învă ţ ă tu ră . I tal ienii , Spaniolii, F r a n ţ u z i ! s 'au desbă tu t veacur i întregi în faşele pedan t i smu lu i de tot felini, p înă ce în sfîrţit , j l -au lua t de seamă că al XIX veac d u p ă Hris tos n u s e a m ă n ă cu al XIX veac îna in te de Hristos ; că credinţele a u luat prefacere şi. în t indere , că a-mestecarea noroadelor au amestecat ideile şi au alcătui t oda tă cu nouă na ţ i i şi l imbi nouă, d u p ă î n t imp lă î i l e nouă ale omenire! Veacul al XVI, zis al renaştere! , nu' i a l ta decît reac ţ ia lumei în l imbi, ş t i inţ î şi credinţ i , şi rescoala sp i r i tu lu i popoarelor în cont ra pedan t i smulu i . Ce n î s'ar părea oare să în tâ ln im pe uliţ i o man ină cu mestii turceşt i , cu frac, şi pe cap cu coif roman ? Pe tea t ru aseminea î m b r ă c ă m i n t e se c h i a m ă anahron ism, în l i t e ra tu ră pedant i sm.
ALECU RUSSO
432. - UNIVERSUL LITERAR
iaşi putere de evocare pe planuri întinse şi multiple.
Pentru la toamnă, pregăteşte un roman — poate lot în serie — si care va îmbrăţişa un mediu încă neexploatat, lnchi-puiţi-oă ce va mai da încă la iveala domnul Teodoreanu, căci acum se consideră abia la începutul carierii.
« Descinsesem în gara Iaşi după 16 ore
de călătorie plină de riscuri din cauza a-pelor revărsate. O trăsură, mică aproape cât cărucioarele acele cu care guvernantele duc copiii bogaţi la promenadă, m'a dus în Fundătura Buzdugan la locuinţa domnilor fraţi Teodoreanu cari trebuiau sa-mi dea cheile cu cari să descui porţile zăvorite ah scriitorilor cu domiciliul în Capitala Moldovei. Primul pe care l-am vizitat a fost domnul G. Ibrăileanu, cel mai ascuţit spirit critic din cultura românească de azi, filosoful şi restauratorul celui mai măreţ monument poetic ridicat în limba românească de Augustul Emi-nescu.
m Când am hotărît ceasul convorbirei,
domnul 1. Teodoreanu mă aştepta in camera lui Păstorel. Era îmbrăcat în faimoasa bluză rusească neagră şi bine dispus.
A sărit ca un pui de cerb în mijlocul patului şi a ncrucişat picioarele :
— Desiclcratele criticei d a u de mul te ori rezul tate comice. Nu ştiu dacă d u m n e a t a cunoşti „V F pi tăiam' de Jacques Chardon . Fi bine, când a apă ru t , cri t ica a spus : e o car te bună , dar e lucra tă ha l anda l a ; t rebue pur i f ica tă . Autorul a p re lucra t volumul în sensul Sugestiilor acestora. A-ceiuşi cri t ică a spus apoi că e o car te bună, dar lucrată. . . searbăd !
— îmi vorbiaţi adineaori de iaşi şi cu oarecare nemulţumire...
— Capi t a l a Moldovei e în p l ină decădere. E un adevăra t exod al scriitorilor şi intelectuali lor ieşeni spre Metropolă, spre Bucureşti . D u p ă Uni rea Pr inc ipa te lor, decăderea aceas ta era de n a t u r ă strict economică ; din punct de vedere intelectual, era într 'o s i tuare pr i i toare . Dovadă, mişcarea juniniei, mai apoi a Vieţii româneşti ş. a.. Cen t ru l de greu ta te politic mu tându- se la Bucureşti , oraş ce da loc de-acum la o desfăşurare de viaţă balzaciană, l aşu l s 'a pur i f icat t repta t de toate energiile. In ul t imul t imp. a devenit un fel de bâlciu . un fel de ceată de fu rnici rasboinice. Din alt punc t dc vedere, liniştea, pacea, împre jur imi le lui frumoase dau impresia unei cetăţi bénédictine, în care numa i pulsează decât energia spir i tuală , energia visului . Viaţa bu-
cureş teană are o mişcare cent r ipedă, mergând d inafa ră spre interior, creator de valori spir i tuale .
D u p ă răsboiu, a a p ă r u t şi în Bucureşt i un publ ic cu veri tabi le înc l inăr i spre cele spir i tuale . A m asistat de mul te ori la conferinţe şi a m observat cum publ icul sesiza fiecare nuan ţă , oricât de subti lă, fie p r in a-plauze, fie p r in a l te gesturi . La Iaşi, c u m spune Péladan, s'a s tabil i t în t re publ ic şi creator acel jeu de pomme : amândo i stabilesc un perfect echi l ibru de înţelegere recriproeă. Şi scri i torul găsind înţelegere şi acel mediu prielnic creaţiei, e invitat să se dedea cu ma i m u l t ă r âvnă preocupăr i lor lui de a r tă . C â n d nu există acest publ ic , r a t a r e a scri i torului nu e depa r t e
— Cum explicaţi exodul acesta spre Bucureşti ?
— E un fenomen foarte curios. De vreme ce în Apus oraşele de provincie sunt adevăra te focare de inte lectual i ta te , la noi d u p ă laşi , oraşe ca Galaţ i i , Constanţa, Craiova, Chiş inăul ş. a. sunt a p r o a p e nule din acest punc t de vedere. Exis tă oarecare an imaţ ie la C lu j şi la Cernău ţ i .
Metropola noastră a t rage pr in nucleele de cu l tu ră pe care le are , p r in profesorii cari locuiesc acolo, muzee, biblioteci ; clar mai ales p r in r i tmul acela de v ia ţă intensă cu care pare a se fi depr ins nervii cont imporani lor .
— D-ooasIră v'aţi gândit să vă mulaţi la Bucureşti ?
— Aparent n'aş avea niciun motiv să r ă m â n ac i
— Poale că tocmai această atmosferă patriarhală vă e prielnică scrisului.
— Tocmai de asta spun. N 'aş avea dece, iu t rucâ t eu nu scriu decât va ta , pe care mi-o pe t rec a iurea nu în Iaşi. P ropr iu zis, vi legiatura nu prea co i s t i t ue pentru, mine pr i le j de odihnă.
— Ce preferaţi : marea, muntele, strei-nătatea v
— Toate, în egală m ă s u r ă sau poate mai pu ţ i n marca . E cald şi scrisul merge anevoie. Aşa, e ram anii t recuţ i la Constan ţa . Locuiam acelaş imobil cu pr ie tenul Cezar Petrescu, care deasemenca, scrie mult vara . Ca să pu tem lucra, ne des-b răcam foarte sumar aş te rneam câte o pă tu r ă pe duşumea şi cu că l imara alături , scr iam lungiţ i jos ca acei ofiţeri cari făceau r apoa r t e sau dau ordine pc front, ascunşi în măşt i de apă ra re . Cezar Petrescu o ducea prost de tot în această pr i vinţă, fiind gras.
Nici aci nu pu team însă scăpa de curiozitatea publicului care voia să ne vadă. Apă ream din când în când aşa rufoşi cum eram, la fereastră. Femeile şi făceau cruce ca de cine ştie cc a ră t ă r i ant idelu-viene.
— Dar decetit când cetiţi ? Aveţi o lectură vasta
— Citesc încă din copilărie. Am început cu haiduci i , cu fermecătoarele „0 mie şi una de nopţi", cu Sherlock Holmes, cu romanele lui Jules Verne. Pe când e r am în cursul superior al liceului, m'am m u t a t de-acasă la nişte bunici ai m,ei. Cunoş team destul de b ine viaţa, sporturile şi petreceri le mă aduseseră într'o s tare dc b lazare . M'am hotăr î t să mă ret rag din lume. Mi-am tuns păru l , am a-bandoiiat toate costumele elegante sau cel pu ţ i n cochete şi m'am aşezat pe citit. Ara citit în v remea aceea a tâ t de mult că mă mir că nu am orbit p â n ă acum sau nu por t cel pu ţ in ochelari .
Acum ,deşi luat de vârtejul a tâ tor preocupăr i , găsesc destul t imp să mă pun l.-i curent cu noută ţ i le l i terare streine şi indigene.
— SÏ pe cari autori streini ii preferaţi?
— Bineînţeles, mai întâi pe loti cei mari a căror admi ra ţ i e |i-c par 'en impusă. Iubesc mult pe Allain Fournier ; ador dela vârsta de 13 ani pe Rudyard Kipling şi-l aplaud cu aceeaşi copilărie tumultoasă pentru Kimm, cea mai încân tă toare poveste în pl ină real i tate, pentru cele două volume ale jungle i şi pen t ru unele din nuvelele lui.
— C'iliţi englezeşte ?
— Nu, în t raducere franceză. Un poet pe care l-am citit şi gândi t t leudreptul în tot s t raniu l şi toate mirăr i le ce răsar noap tea din cele mai adânci tăceri ale fiinţei, <le-acolo de unde p a r c ă vin vaete de buline şi tăceri de măr i , este Rainer Maria Rilke. Pe acesta îl savurez în original.
— Dintre ruşi ?
— Fraţ i i Karamazov , Les Possèdes, Les messieurs Colollieff. Salticov, Set (Irin ş. a.
— Dar dintre scriitorii noştri ?
— Preţucsc mul t pe Sadoveanu şi Arghezi Stimez ac t iv i ta tea cul tura lă ce se desfăşoară la Bucureşti şi admir lupta pc care o dă Cezar Petrescu pent ru a defini fizionomia socială a epocii noastre. Tu turor celorlalţi scrii tori cari muncesc astăzi, le aduc aci la toţi sa lutul meu frăţesc.
N. CREVEDTA
(Continuare în numărul viilor).
ТГР. ZfARULUl „UNIVERSUL", s t i . BREZOIANU Nr. II
Top Related