І Ш І Ш І P R O P R I E T A R : A B O N A M E N T E : SOC. AN. „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, BREZOIANU 23 ш 8 Ш а Ш ^ M
DIRECTOR ŞI AD-TOB DELEGAT, STELIAN POPESCU de onoare 500 „ particulare 12 luni 360 „
6 luni 190 „ I n i c r i s ă s u b N o . 163 T r i b . I l fov
REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI I Str. Brezoianu 23
T E L E F O N 3.30.10
APARE SĂPTĂMÂNAL
PREŢUL 6 LEI
A N U L L I N r . 2 6
S Â M B Ă T A 27 I U N I E 1942
Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU
I. DAN Portul Odesa
І Р І К Ш I I I
de AL. PALEOLOGU Din ce în ce mai mult, cuprinsul conceptului „in
telectualitate" suferă dispreţul cugetătorilor actuali, iar termenul însuşi tinde a ii înlocuit peste tot cu cel de „spiritualitate". Este în orice caz, pentru primul termen, o garanţie de a nu ii compromis printr'o întrebuinţare improprie; dar cel de al doilea e tratat cu o lipsă abuzivă de menajament
într'adevăr, cu sensurile sale riguros definite, termenul „intelectualitate" se acomodează foarte greu, dacă nu deloc, cu mofturile inspirate şi convulsive cari sunt, dela o vreme, cea mai bogată manifestare de cultură. „Spiritualitate" e mai vag şi mai nebulos; este un domeniu vast .şi paradisiac pentru intuiţii prea frumoase ca: trăire, tragism, aspiraţie metafizică, mesianism, nelinişte, etc., etc. Aceste cu- ' vinte desemnează desigur realităţi ale spiritului, abuzul'oare se face cu efë este~ÎHSeî de o anostă uşurinţă care te scuteşte de a gândi adâncit şi pătrunzător, distingând atent fenomenele, analizându-ile complexitatea şi urmând firul logic al raţionamentului. Asemenea exerciţii sunt probabil cam obositoare; în locul lor o beţie disenteriacă de cuvinte caracterizează în mod general manifestările scrise sau ora'.e ale cugetătorilor actuali. In aceste manifestări a a-părut mai ales o stare predominantă: neliniştea. Normal, neliniştea e o stare de spirit; astăzi ea a devenit un mod de existenţă. Desigur, a fi inteligent e greu şi incomod, — a fi neliniştit e la îndemâna tuturor semidocţilor, având şi avantajul de a-i colora1
cu o superioară grandoare. „Spiritualitatea" a ajuns un sat fără câini.
* A ie sinucide din dragoste e o indelicateţă.
* Notă despre Th. Pnîlasdy. Este bine cunoscut fasti
diosul loc comun prin care arta lui Th. Pallady e socotită ca o replică a celei a lui Matisse. Face parte din bagajul de judecăţi de-a-gata ,admise fără control c a evidente şi cu valoare de circulaţie în conversaţiile alese aile burgheziilor iubitori de artă şi cultură. Până şi un critic de artă inteligent şi subtil ca Jacques Lassaigne a putut să scrie (în R. F. R. Noembrie 1936) aceste rânduri penibil de neroade: „Pallady trăeşte în Franţa, dar nu ocupă în cadrele picturii franceze decât un loc onorabil; cu toate darurile sale şi cu tot simţul foarte îndrăzneţ al raporturilor, el e strivit de libertatea suverană a lui Matisse. Şi transplantaţi la Bucureşti, nu ştiu care din doi Matisse sau Pallady, ar fi mai stânjenit şi străin. In orice caz, Matisse e desigur cel mai aproape de o tradiţie orientală care nu e cu totul străină de România". Asemenea observaţii, cu torul gratuite şi inutile, arată o lipsă totală de înţelegere a esenţei artei acestor doi maeştri. Nu văd dece anumite predilecţii orientaliste ale lui Matisse ar fi obligatorii pentru Pallady. In lunga carieră a acestuia, se pot remarca uşor unele influenţe tehnice dela mai mulţi pictori francezi contemporani: Marquet, Bonnard, Rouault, Matisse. Cred că există persoane cari s'au convins mai de mult şi cari îşi dau seama că influenţele n 'au dece să fie socotite ca o dovadă de lipsă de personalitate. Ele sunt asimilarea profundă a culturii şi căutarea unui mod de expresie pentru propria unicitate artistică. Luichian a primit dela pictorii francezi independenţi cele mai felurite influenţe; nu mai puţin pictura lui a exprimat un adevăr plastic personal şi puternic.
Esenţa interioară a artei lui Pallady se distinge hotărît de cea a lui Matisse.
Cel mai pătrunzător critic de artă contemporan, René Huyghe, a semnalat la Matisse o armonie plastică specifică tematicei şi cromaticei lui: „l'hairmonie de choc".
Arta lui Matisse este o crrtă de aer liber, viziunea sa vădeşte o estetică vitalista. Ritmul său de creaţie e vioi; pictura sa e realizată într'o gamă majoră. Liniştea din unele tablouri ale lui Matisse exprimă odihna plenară ce urmează unei exuberanţe fizice. Arta lui Matisse respiră o atmosferă matinală.
Cu totul alta este esenţa interioară a artei lui Pallady. La el nu poate fi vorba de o ,.harmonie de chec'' Oricât de vie ar fi culoarea, oricât de viguros desenul, efectul lor e tamizat într'o atmosferă lenifiantă.
(Urmare in pag. 2-a)
D U P A U N A N D E R A Z B 0 I U A « î l S î 1 Acum, la finde unei etape, ae
adunăm gândurile, încercând .7a prindem aspectele uniui an de lăzboiu — anul cel mai plin in fapte eroice din tot trecutul îmbelşugat în lupte — şi ni se pare că a trecut un veac întreg, atât de multe au fost evenimentele, atât de epopei „-e au fost episoadele bătăliilor.
Pe cât de binecuvântat de Dumnezeu ne epare răstimpul dela 22 luinie 1941, până l a 22 Iunie 1942, pe atât de blestemat, uitat de oameni şi de cer, se înfăţişează ce lălăit an, al robiei bolşevice. Stăruie încă în auz ca un ecou din valea plângerii chemările deznădăjduite ale fraţilor basarabeni şi bucovineni. Doinele din vremea surghiunului încep toate cu „frunza neagră" a durerii, vădind sentimentul tragic al restriştelor româneşti de pe vremea năvălirilor păgâne. O singură rază încălzeşte amărăciunea covârşitoare: gândul că vom porni odată marşul spre Răsăritul roşu-
Evanghelia neamului va păstra în chenar negru ziuu de 27 Iunie 1940 când a căzut trăsnetul uilti-matului sovietic peste capetele noastre. Ne găseam sdrunciniaiţi la noi acasă, părăsiţi ca leul bolnav din fabulă, iar în afara hotarelor începuseră să ne încolţească, aştep
tând momentul prielnic pentru a sfâşia trupul ţării. Numai nori ,тіе-gri din toate părţile.
A fost într'adevăr cea mai cumplită răspântie a istoriei şi ni se întunecă soarele şi acum când ne amintim, dar credinţa în Dumnezeul strămoşilor nu ne-a părăsit. Pentru un moment, armata noi-stră bravă şi-a plecat grumazul-
Am văzut atunci feţele ostaşilor purtând pecetea pătimirii lui Crist. Indignare» a fost zăvoriiă cu laicăte grele în inimi; pumnii s'au încleştat mai aprig pe armă, dar disciplina militară a stat mai presus de orice dor de răsbunare, dovedind tăria morală a oştirii noastre. Instinctul străbun ле spunea că după nopţile întunecoase trebuie să răsară zorile.
Şi lumină se făcu ! Moscoviţii se pregăteau tocmai
să benlchetuiască la parastasul a-nului de robie r«4nânească şi iată că ziua mult aşteptată sosi şi des-legarea cea mase se întâmplă. Oştenii înlemniţi ca Intr'o poves-. te, se mişcară- Tunurile triimiseră primele salve peste Prut, sbură-torii noştri din înaltul văzduhului aruncară foc peste trupurile nelegiuiţilor, iar dorobanţii desro-birii se pregăteau să alunge fiara de pe ogorul strămoşesc.
de I. VALÉRIÁN Sufletul românesc tresaltă în
chiot de sărbătoare. Doinele s'au prefăcut în marşuri şi imnuri de biruinţă. Flăcăii satelor, plecaţi la luptă cu flori şi cântece, se ară' tară vrednici de 'Cei mai buni luptători ai lumii.
Avântul ostaşilor noştri nu se putea opri nici la Nistru, nici la Bug. Inima îi îndeamnă să meargă înainte, tot mai departe în bârlogul duşmanului, pentru a-1 răpune cu desăvârşire. Acolo, pe stepele ruseşti se plămădeşte o nouă lume mai bună, o nouă Eu-rouă.
Lupta începută are într'adevăr caracterul unei cruciade. Toată lumea creştină este în stere de a -larmă* Popoarele europene şi-au trimis cruciaţii să lupte pentru apărarea religiei, pentru siguranţa căminurilor şi isbânda civilizaţiei.
Din această verificare epocală, noi nu puteam lipsi. Prezenţa noa stră s'a impus ca o realitate atât de impresionantă, încât mulţi ani ea va înfăţişa actul de zestre al drepturilor noastre. Armata ro • mână s'a acoperit de glorie- Această ,afirmaţie nu o facem noi. Nu meroasele coiminfcate germane
(Urmare în pagina 3-a)
M i n «
CATEGORII MAJORE DE INTELECTUALI Din consideraţiile articolului pre
cedent, e foarte probabil ca unii să fi întrezărit la noi intenţia de a raporta noţiunea de intelectual la aceea de' filosof'. Mai mult; chiar dea o deduce pe cea d in tâ i d i n cea de a doua. Nu am găsit altă noţiune care să ne sa t isfacă şi la care sa ne referim.
In mod tacit am avut in totdeauna în minte gândul că intelectualul trebue să exprime o va loa re u m a n ă , iar atributele acestei -umanităţi le-am găsit mai deplin reprezentate de filosof. Natura preocupărilor lui îl fac mare şi uman. El este în i;eţ;mca luptă cu Necunoscutul si n u numai ca să-i folosească tainele furate, ci pentru că nu poate vieţui fără ele. Dar pentru ca să ducă onorabil lupta, trebue să fie stăpânul unei minţi cuprinzătoare, care să integreze si să caute întotdeauna legăturile dintre elementele pe care le-a desprins, fără să se piardă în amănunte. El întrupează spiritul critic cu toate consecinţele lui: nevoie de motivare, rezervă faţă de problemele insolubile şi stringenţă logică. Am înşirat numai câteva din armele cu care-şi duce lupta cu Necunoscutul. Iar dacă din această luptă iese bătut şi. copleşit, a cui e consecinţa relativităţii propriei valori şi înţelepciunea amară care decurge din ea dacă nu a filosofului? Dacă înţelepciunea şi bunătatea ne exprimă umanitatea, a-tunci filosoful le reprezintă la maximum. Drumul către înţelepciune începe odată cu lupta lui de descoperire a adevă ru lu i cu ajutorul inteligenţei, dar nu se sfârşeşte decât a-t unc i când in te l igenţa îşi împacă contradicţiile întâlnite în drumul către adevăr şi pe acestea cu sine. Bunătatea, ca trăsătură câştigată, poate fi concluzia în ţe lepciuni i î n u l t imă analiză a inteligenţei, căci e greu de imaginat ca o inteligenţă mare să nu opereze transformări în sufletul întreg şi sa nu creieze t end in ţe de mis
ii care în direcţia deschisă de ea. Cine ştie ce e bine, ca să nu-şi nege pro-pria-i inteligenţă care i-a indicat binele, trebue să-l facă. Când Socrate a spus acest Vucrui a ая.'*И dreptate.
Dacă nemulţumirea cu ceea ce e dat, lupta de dragul luptei, spiritul integrativ, spiritul critic, înţelepciunea şi bunătatea sunt atribute de care nu trebue să ne ruşinăm, ci constitue ramurile din care e împletită cununa celui de se cheamă om, atunci reperarea d iscuţ ie i noastre la întruchiparea lor cea mai adecuată, la filosof, este întemeiată.
In aceas tă r a p o r t a r e c r edem că nu a m fost arbitrari, deoarece o seamă de atribute decurg, pentru intelectual, din determinările inteligenţii, care nu poate lipsi din sfera noţ iuni i lui, ca şi din aceea a filosofului.
E necesar să subliniem că există şi alte modalităţi superioare de realizare ale persoanei umane, cum este eroul, politicul, omul de ştiinţă, artistul şi profetul şi, în consecinţă, rămânem datori cu o explicaţie: dece nu i-am considerat pe aceştia ca punct de plecare în deducţia noastră?
Pentru moment, dăm răspuns întrebării cu privire la primii trei: erou, om politic şi om de ştiinţă. Toţi aceştia nu sunt oameni armonici. In profilul lor sufletesc există, întotdeauna, o exagerare. Astfel, în cazul politicului şi al eroului întâlnim o predominare a inteligenţii pentru putere. Impresia pe care din această cauză, o lasă este că l umea se sfârşeşte cu ei. Dacă am precizat că inteligenţa ca putere e numai una din feţele ei şi că cealaltă funcţie a ei, cea de t r ans f igura re şi c reare a une i lumi ideaţionale, dă coloare şi diferenţiază pe intelectual — este lămurit că rezerva noastră este întemeiată. Cât priveşte omul de ş t i inţă . profilul său sufletesc nu e mai puţin ciclopic. La el întâlnim o predominare a inteligenţei pentru inteligenţă. Zace şi în această exagerare un rău:
de N. PÄRVU cultivarea inteligenţei numai pentru rafinarea mecanismelor ei de funcţionare, fără nicio repercursiune asupra întregului suflet poate ridica valoarea acelei inteligenţi, dar nu a 0-mului care o poartă. Inteligenţa lui se poate rafina, el însă rămâne, ca om, tot pe locul în care l-au apucat întâile buchii. Explicaţia acestui fapt vine din natura şi limita preocupărilor lui. Ceea ce-l interesează este. materia şi legile ei, pe sine s'a uitat. Această uitare de sine atrage pară-ginirea părţii afective, care ocupă două treimi din fiinţa noastră şi e de două ori i m p o r t a n t ă : oda tă p e n t r u inteligenţă şi odată pentru voinţă. Este învederat că, din această cauză, nu ne-am putut închipui intelectualul nici după modelu l acesta de sa-vant.
Ca atitudine, atât eroul, politicul, cât şi omul de ştiinţă sunt optimişti, un fel de romantici idealişt i . Cei dintâi cred cu înverşunare în puterea de schimbare a inteligenţei lor, ca într'o forţă predestinată, iar savantul este la fel de optimist în ceea ce priveşte reuşita inteligenţei sale în descoperirea legilor. АШѵЛіпеа a-aceasta, la oamenii de acţiune, este în mare parte congenitală, dar ea îşi mai găseşte motivare — şi aici a-dăugăm şi pe savant —• într'o lipsă a simţului de relativitate, de raportare a actelor noastre la veşnicie, semn al altei lipse, a simţului critic. Poate că omul de acţiune să fie încurcat de el în hotărîrile lui, poate că oamenii de acest fel se conduc după intuiţiile lor geniale, de aceea nu le facem din asta un reproş, dar. cum intuiţia lor nu o putem transplanta intelectualului, îi rezervăm acestuia precauţia unui cât de modest spirit cri t ic. Cât priveşte pe savant, optimismul lui are acelaşi motiv: u i ' ă să-s i mai întoarcă inteligenţa asupra ei însăşi ca să-i examineze funcţionarea.
(Urmare ln pag. 6-a)
Concepţia romantică a poetului: „izolat în turnul de fildeş", concepţie atât de înrădăcinată în conştiinţele vag culturale ale publicului nostru, este un anacronism supărător. Produs al unui secol care nu s'a resemnat să se sfârşească odată cu lichidarea lui calendaristică, perpetuându-şi tiparele instituţionale până dincolo de pragul său terminus, instituţia aceasta a turnului tromantic a răzbătut cu regală impasibilitate freamătul unei perioade de răsturnări sociale, păstrându-se paradoxal, ш valoare absolută, în creerele mediocre.
„Tumul de fildeş" este visul ainitagonist al unei societăţi saturate de aglomerare cotidiană şi de uniformizare, pentru inoliivizii căreia norma contopirii în massă era totuşi un blestem. Veacul pozitivist este veacull cel mai socialist şi cel mai individualist din câte s'au scurs. Convins 'de avantagule socmlisului, el valorifica în secret individualismul, cerând artistului dovada unei superiorităţi de comportament, absente din viaţa oricărui om cum se cade.
Intre public şi artist, perspectiva obligatorie este a în/depărtării verticale. Artistul trebuie să fie, în concepţia na/i/v romantică şi spectaculos-teatrală „de'asupra" mediului social şi „în afara" lui- El va să vieţuiască, după imaginea comună, „în nouri", dovedind cu îndârjire programatică o „detaşare de real", un „apracticiism", o „lipsă de aderenţă la actualitate", care să-l nSimbeze cu nepreţuita stimă a semenilor.
Dacă acestea sunt .atributele sine-qua-non ale artistuuui, întrebarea asupra genului de relaţii cu publicul ce-i sunt îngăduite prizo-nöeruíliui venerat din turn, capătă o foarte curioasă întorsătură" de truism : e inutil să" ţi pui o problemă, a- cărei deslegare s tă în însăşi enunţul ei. Publicul trebuie să fie faţă de artist, în concepţia vulgului, o cantitate neglijabilă, un element de dispreţuit. Nu se repetă ou imbecilă încăpăţânare că ,,Emines>-cu nici nu se gândea să publice măcar", că „îi smulgeau prietenii manuscrisele, ca să le dea la tápár" ? Nu se vorbeşte insistent de desin-teresarea poetului faţă de opera odată elaborată? Nu se repetă exasjperant vorbele, care la Vigruy însemnau o atitudine de viaţă Si o etică, dar care în gura mulţimii neche-maţiiiLor sună falş : „jeter l'oeuvre à la mer des mutltitudeis" ?
Opera de artă devenită un mesagiu asvâr-li't hazardului, „la bouteille à la mer", ...„tremblamite voya\gewse à flatter condamnée", ...„seule \danis l'Océan, seule toujours!"... etc., are totuşi, în aceeaşi concepţie de modistă diletantă, vii'rtuţi nebăniuite. Oraţie operei aruncate în oceanul nepăsărilor publicului, poetul îşi va perpetua existenţa dincolo de graniţffle ei.
„...Ce fragile verre, portera sa pensée e\t son nom jusqu'au port..."
Isvorîtă dintr'un protest împotriva vre-тёЫісВеі vieţii, abiijiduita operă de artă are rolul de petiţie către Absolut. Ustensill al organizaţiei 'defensive împotriva unei comemorări :
„...aiuac un ßaaom. M a vaincu la mont". Poziţia artistului în concepţia aceasta este
aceea a unui orgoliu nemăsurat şi inuman. Pentru simpla sa perpetuare spirituailă lucrează artistul :
„Lis cas imois sur las imiiürs : „Commé mo-rwtion". nedeosebinidu-se astfel (decât în ceeace privesc mijloacele) de atletul perpetuării bio" logice cu orice cftip, de insul materialismului celui mai brutal,- de campionul competiţiilor sexuale, de muşchetarii cinici ai cultului phafliic.
Dezolarea schopenihaueriană în faţa spectacolului josnic al concurenţei „voinţelor de a fi", este îndreptăţită şi în cazul artistului care nu doreşte decât, egoist, perpetuarea numelui său, faima materială, renumele vulgar, celebritatea, din întâmplare căutată pe calea spiritului şi nu a muşchilor dela picioare :
„Non omnis moriar''-Dacă mai există muşchetari lăudăroşi şd
cuceritori, în 'domeniul literelor sau al artelor frumoase, vima e a concepţiei permanentizate în public. Publicul cere să fie dispreţuit. Publicul e feminin, şi n'are dece scăpa reguilei generale a feminităţii : aceea de a iubi pe cel oe-o brutftuiieşte mai grosolan. Emiattiéul chiriaş al turnului de fildeş, byronianul detractor al masselor, jicneşte prin aiiimpia-nismul său contrafăcut, şi prin încercarea de desumanizare, care, în lac să se producă în sens ascendent; apropiindu-u de fiicele supranaturale din sferele superioare ale existenţei, se întâmplă de muflite ori în sensul o-pus : Sufpraomul cu orice preţ, nu reuşeşte decât să depăşească limitele omeniei, devenind sub-om, sau, în cel mai fericit caz, ne-om.
MIRON CONSTANTINESCU Case la Tiraspol ION FRUNZETŢI
Ultimele .«producţii té să-i mustram şi pe d-nii Călim. Bodnărescu şi Băiăşoiu. Nu sunt lipsiţi de calităţi aceşti doui tineri actori. Darr de-aici, până la
« m л » -m s J a te avânta în interpretarea lui — R e p o r t a i de là Co i i servator — н а ^^« і - А А а і ш г е а
ш~ este un oarecare drum. Şi ine-CEVA D E S P R E P R O D U C Ţ I I IN Fosta b londă domnişoa ră Coca întrebuinţare pe una din scenele viitabilul s'a întâmplat: d-nii Bă-
— - . , . ...... . . . . lăşoiu şi Bodnărescu s'au lăsat depăşiţi de rolurile interpretate.
In schimb îi felicităm din toată in ima pe t iner i i T ra i an Popeseu-Vrajbă şi Petru Assun. Roluri grele au interpretat şi dânşii. Primul a fost Cyrano de Bergerac. Al doilea, Avarul.
G E N E R A L A r d e l e a n u e r a u r m ă r i t ă cu ins i s t en ţă p r i n foyer, p r i n sală, peste
î n t o t d e a u n a „producţ i i le" Con- tot, d e u n ine lung şi plicticos, s e rva to ru lu i de a r t ă d r a m a t i c ă pe n u m e l e său , T r a i a n Lalescu.
George Voinescu, a p a r e n t a b sent da r totuşi foar te a ten t la ce se pe t recea în j u ru l lui, p r ivea l umea p r in monoclu.
E rnes t Verzea, făcea r is ipă de observa ţ i i şi era la fel de agi ta t
amintesc cronicar i lor d ramat ic i sau s impl i lor ziarişt i , deveni ţ i pes te noap te , cu aceas tă ocazie, judecă to r i de t e a t ru şi t a len te , că au u n foar te desvol ta t s imţ al h u m o r u l u i pe ca re se s imt obl i gaţ i s ă - l verse p e sp ina rea t i ne - C a Virgil Stoenesou. r i lor cand ida ţ i la n e m u r i r e p r in Şi alţii... Şi altele... glorie.
B i n e în ţe les , e m u l t m a i comod să bat jocoreş t i în scris u n t â n ă r şi p e n t r u m o m e n t oarecare ac tor de Conse rva to r d e c â t p e cine ş t ie ce m a e s t r u cu p re t en ţ i i şi n e n u m ă r a t e t oane .
E levu l d e Conse rva to r n ' a r e p r i e t en i inf luenţ i , ca r i să sugereze i m p e r t u r b a b i l u l u i cr i t ic o aprec iere , tot a ş a cum n ' a r e p u t in ţa de a - i da în judeca tă pe ziarişt i i ca lomnia tor i ai t a l e n t u lui lor .
Mie î m i veţ i da voe — şi m ă adresez a t â t ci t i tori lor obişnuiţ i
Ziar iş t i , actori , pr ie teni . E t e r n a sală delà producţ i i .
CLASA D O M N U L U I ION M A -NOLESCU
Dar a bătut gongul pentru prima oară. Şi a bătut ş i inima d-lui Ion Manolescu ceva mai tare.
Elevii său, dădeau producţia. Primul a fost d. Cosgărescu.
Avem impresia că dânsul este un om foarte simpatic, care nu prea se gândeşte să devină actor.
par t icu la re . A urmat o scenă din „Hero şi
Leandru" scrisă — după cum ne-a informat programul plin de greşeli de tipar — de Brillparzer. Domnişoara Olimpia Predescu spune frumos versurile. Şi e şi acesta un merit.
Mă uit în program să văd ce mai urmează. Citesc şi fac un gest să fug d in sală. II văd şi pe Cristobald, imitându-mi gestul, îmi dau însă seama la timp că am comis amândoi o eroare: d-ra Odette Botez n'are nimic comun cu d - r a Odette Popescu, celebra „Damă cu camelii" de anul trecut.
Dar s'o vedem şi pe d-ra Odette Botez.
E mare, îmbrăcată în verde şi vine însoţită de foarte tânăra domnişoară Raluca Zamfirescu. Aud un glas lângă mine:
— , Ce m a i e şi asta? examen la conservator sau spectacol de retragere?"
După cum vedeţi, o mică rău-
Măşti şi reflectoare
Preliminarii la arta trucajului
cât şi m a i a les ci t i tori lor elevi şi bine face. Căci, interpretându-l täte. Dar d-ra Botez n'are de ce să
se supere. Interpretând-o pe Fédra, dânsa a dat dovada unui neobişnuit temperament artistic, care o îndreptăţeşte să spere în
de Conserva tor — să vi-1 prez in t pe Jupan Dumitrache din „Noap-p e e levul d e Conserva tor , aşa tea furtunoasă" nu ne-a prea făcură p r e a p u ţ i n a fost p r ezen t a t eut să vedem că ar p u r t a în el în anua le l e repor tag i i g lumeţe ale flacăra sfântă a talentului. producţ ie i . Dar să trecem mjai departe.
Bine în ţe les , îl în tâ lnesc a d e - D-ra Nina Finţescu, interpretând tr'° frumoasă carieră teatrală. seaori pe e levul d e Conserva or 0 s c e n ă din , L'aiglon" a dat do- l n fond, teatrul n'are nevoe nu-în cafenele, t r ă g â n d chiulul delà v a d u u n e i m a r i paSiuni pentru m a i de ingenue. curs , p u n â n d ţ a r a l a cale şi n e a d - teatru. Se simte însă nevoia unei D-ra Raluca Zamfirescu n'a m i ţ â n d a l te t a l en te decât pe ace - т а ш ű e ^ d g t e a t r u « ^ g ă spus mare lucru. Doar 2-3 replici. la al d u m n e a l u i . Dar , în fond, t r ebue p e n t r u aces t mo t iv s ă - l acuzăm p e e levul de Conservator ? L a fel ca el procedează şi mu l ţ i maeş t r i consacra ţ i .
Bâr fea la şi î n f u m u r a r e a fac şi ele oa recum p a r t e din t r ad i ţ i a vieţi i m e r e u t r ă i t e î n t r e culise.
Elevul d e Conservator! devine însă î n t r ' a d e v ă r in t e resan t din clipa în oare încep p r e p a r a t i v e le p e n t r u p r i m a Sa m a r e eş i ie în publ ic : P roduc ţ i a p e scena Tea t ru lu i Nat iona l .
D u p ă 3 a n i d e î n v ă ţ ă t u r ă şi de n e m u l ţ u m i r i e x p r i m a t e în g u r a m a r e , ia tă-1 p e e levul d e Conser va to r silit să a r a t e în publ ic ceeace poa te .
A n u l aces ta , o n o u ă ser ie de câ r l an i a i t ea t ru lu i românesc a u îf ifruntat l umina r a m p e i şi o-chiul a t e n t a l spec ta to ru lu i .
P e toţi aceşt i t iner i p r e t e n den ţ i l a g lor ie l - a m u r m ă r i t , confortabil i n s ' a l a ţ i î n t r ' u n fotoliu de orehe t s ră .
E , b ine înţeles, m u l t m a i comod să judec i d i n sa lă , decâ t s ă te ch inueş t i p e sceriă p e n t r u a dovedi că ai ta len t .
Aşa că, p o r n i n d Ia c o m p u n e r e a r epo r t a ju lu i nos t ru , v o m lep ă d a — p e câ t posibi l v a fi — haina , inu t i l ă , î n aces t caz, a
tempereze aceas tă pas iune şi sa scoată la iveală o adevărată actriţă. D. N. Toscani i-a dat, cu multă justeţe, replicile.
D-na Nelly Marinescu e blondă, se îmbracă frumos, dar are ghinion. N'a găsit în tot conservatorul un elev care să-i dea replica.
Dar scânteea din ochii aceia jucăuşi ne-a trădat o autentică actriţă. Aşteptăm cu deosebită ne-
NORA VASU,ESCU
Fără să-i pese de un nas care la un moment dat avea poftă să cadă, d. Traian Popescu-Vrajbă, a debitat, plin de entuziasm şi-
răbdare producţia ei care va avea t i n e r e t e > c u 0 deosebită eleganţă,
P E T R U ASS AN
Aşa că a fost silită să joace o scenă din „Păianjenul" împreună cu d. Saşa Stoianovici, absolvent, цеца
loc anul viitor. Pour „la bonne bouche" a fost
lăsat d. Jean Marinescu. Dar ghinionul i-a tras o festă acestui elev de certe calităţi. O năpraz-nică răguşeală l-a împiedicat să-l interpreteze pe Brand, aşa cum, pe semne, intenţionase. In orice caz ar trebui să renunţe la gesturile copiate delà maestrul său, Ion Manolescu.
Fiindcă avem certitudinea că Jean Marinescu este ceva mai mult decât o simplă imi ta ţ ie a unui maestru.
Şi a căzut cortina pentru a şeasea oară... Şi cu această cădere, prima zi a producţiilor a luat sfârşit.
CLASA D O M N U L U I ION SÂRBUL
A doua zi, acelaş public umpluse delà ora 9 dimineaţa, sala Naţionalului. Astăzi, elevii d-lui Sârbul sunt la rând. Dar să-i urmărim şi pe ei:
De ce a ţinut d-ra Pierette Abeg să o interpreteze pe Ju-
dificila tiradă a .nasului şi a interpretat la fel de bine scena duelului.
Iar Petru Assan, bine ajutat de d-ra Despina Pelin în rolul Fro-sinei, a r eda t cu mi j loace simple toate stările sufleteşti ale eroului lui Molière.
Sperăm ca până în clipa de faţă vre-un director de teatru să fi fost de aeeeaş părere cu noi şi să-i fi angajat pe aceşti doui excelenţi actori.
O revelaţie a ^constituit pentru noi d. Benciu, care, dând replica în Năpasta a realizat un foarte impresionant Ion — e d rep t : p u ţ in epileptic, dar profund uman. D-na Marcela Georgescu a dovedit certe cali tăţ i . A m fi preferat însă s'o vedem într'un rol de ceva mai mari proporţii.
Iar d-nii P ă t r a ş c u Sârbu l şi Aurel Dumitru s'au silit să salveze ultimul act din „Patima roşie". Insă piesă d- lui Sorbul nu se poate juca dacă nu există o Tofană. Iar d-ra Lucia Tomas, căutând să ascundă sub o pălărie ciudata lipsa de talent, a fost departe de intenţiile autorului.
ni r i pă t imaşe . Şi a c u m să t r ecem la subiect .
care, cu textul în mână, i-a de- T a l e n t a r e d ă n s a s i c h i a r o a ° ^reabilă Crina a realizat 1 a l e n l a r e . a a n s a * -?г eniar oa- d _ n a v i r g i n i a Weber-Vrlăţeanu.
Lipsa de spaţiu ne sileşte, însă influenţaţi de glasul s ă І Ш т p e n t m n u m & r u l v i i t o r
tangmt al d-rei Abbeg). Ii lip- p a r t e a u , a r e p o r t a ] j u l u i î n m r e
i roniei muşcă toa re . Pă r e r i l e noa- „ . „ , s t r e n u vor n e a p ă r a t să fie ve r - clarat că o iubeşte şi la sfârşit a recare sensibilitate (nu spunem diete . Aşa a m văzut şi aşa a m ?i s ă ru t a t -o , ne r id icând în să în a o e as fca , influenţaţi de scr is . F ă r ă pă r t in i r i . F ă r ă po r - nici o clipă ochii de pe text.
D-na Nelly Marinescu nu este seşte însă prospeţimea care ar fi n e v w n d e c l a s e l e d . n e l o r
ceeace se cheamă un „mare Ja- mdreptaţit-o să interpreteze ro- РІШЦ ? i Marioara Voiculescu. lent". Pare însa conştiincioasa şi Iul eroinei lui Shakespeare. cum nici urîtă nu e, îşi va găsi Tot aşa cum ne simţim datori T R A I A N L A L E S C U M. S. P U B L I C U L
L u p t a a început în după a m i a za une i zile de Luni . î n c e p u t de săp t ămână , deci s emn bun . Vi i tori i ar t iş t i ş i -au făcut cruce cu l i m b a în cerul gur i i şi au in t r a t în scenă.
Să fie î n t r ' u n ceas bun . Şi publ icu l să fie îngădui tor . Să nu se lase in f luenţa t de
că ldura moleş i toare c a r e a î n ţeles ca şi de astă da tă să fie p rezen tă în sală la m a r e l e eve n iment .
Pe ş a n t i e r u l sau vulpea
„ M ă s c ă r i c i " şi strugurii
Unul d in cele m a i în ţe lepte lec în fa ţa unei g răd in i în с о ш - Comicul Matei , u r m â n d pi lda „ges tur i ' ' ce le -a făcut a u t o r i t ă - t rucţ ie . lui Diogene, ş i -a u m p l u t gu ra cu ţile româneş t i , a fost — fără î n - D u p ă felul a rh i teo ture i , a i p u - bomboane d e m a l ţ d i n p u n g a lui doia lă — îndulc i rea măsur i lo r de tea să crez i că t e găseşt i o r i la Mia S t e r i a d e şi ţ ipă c â t îl ţ in camuflaj la g răd in i l e de vară- Po r t Said, ori i a Casa Bianca, r ă runch i i l a coana Miţa S toenes -
Abia s'a r id ica t u n colţ işor d in judecând după ziduri le a lbe , cu, decana soacrelor din R o m â -p e r d e a u a de p l u m b ce n e otodo- c rene la te ş i acoper i t e cu olane — jea t r i s t e ţea nopţ i lor în camere expl icaţ ia e uşoară . Romeo L ă -înfunda te , că bieţii actoraşi , r i - ? ă r e s c u a t r ă i t m u l t ă v r e m e p e
sipiţi p e sub a r ip i p ro t ec toa re de acolo — şi era să m ă c red oh 1 a r clasei po ten ta te , ac iua ţ i p e l ângă i a P o r t Said, dacă n 'aş fi băga t director i i ce a v e a u săli d e spectacole, deci „d rep tu l de a juca" , ş i - au l u a t sborul , pe socoteală propr ie , a u a p u c a t de coa rne v i t regia m a t e r i a l ă a t impu lu i şi a u „ în jgheba t" formaţ i i ar t is t ice noi şi cura te .
n i a în t reg i tă : — ,,Şitiu ce a i s ă - m i spui s c u m
pă doamnă . Că sunt u n imbeci l , că n ' a m ven i t să te iau !.
Romeo Lăzărescu, mai negru de seamă că poa r t a c rene la tă era d e c â t toţ i negri i , se cea r t ă cu s t r ânsă in b ra ţe , sandwdş, în t re o t â m p l ă r i e Şi un negus to r de ghia ţă .
Dar să p ă t r u n d e m î n ă u n t r u . N u e tocmai uşor . i n t r a r e a e
b a r a t ă de m o r m a n e d e ta la j , m o -U n a din acestea, e şi t ea t ru l loz, s t inghi i şi var.
„Măscăr ic i" ce s e v a deschide la Hala Tra ian , s u b conducerea neobosi tului şi vecinie tânăruliui Romeo Lăzărescu, recidivist , n u
ODETTE B O T E Z
Pub l i cu l select n u l ipseşte. Domnu l R e b r e a n u a lua t loc în loja directorială , ia r domnull Vie- ? t i u a c â t a o a r ă ' î n c n e s t i i d ' a s " tor Ion Popa s'a ins ta la t în b a n - tea !... ca I-a, ho tă r î t să vadă tot şi A m zâmbi t cu ne înc rede re ch iar să î n t r e v a d ă ceeace nu se când a m auz i t că un bie t ac tor poa te r e m a r c a la p r i m a p r iv i re : a r , e , a z i cura ju l să deschidă u n t a l en tu l a scuns s u b o b a r b ă de t e a t ru nou, c â n d vechii şi ob i ş -lână sau sufo u n n a s de talr'on. ' nui ţ i i î n t repr inză to r i de spec ta -
î n t r ' o loje, domnişoa ra E lv i r a ^ ^ a u о Ъ ж і < _ а Ш а y r e m e
Sute de scaune, g rămezi de p i cioare, une le val ide, abte.e şchioape, îţi tae d r u m u l .
Ciocănituri , rände le , vopsi tor i . T rebu ie să fiu cu m a r e b ă g a r e
d e s e a m ă să nu -mi zebrez cu vărg i de puşcăr ie panta loni i .
Ajung la scenă. Minune!. . . Im pitorescă
Godeamu a< fost o spec ta toa re s i l i toare . N ' a lipsit delà nici-o p r o duc ţ ie şi à ap l auda t cu e n t u z iasm tot : şi ce i-a p lăcu t şi ce n u i-a plăcut .
Presa , nici ea n ' a lipsit : D o m nul Ca rand ino se cocoţase în t r 'o
bă rba ţ i , femei, a r t i ş t i i noş t r i soare!... s impatici , p e ca re - i a p l a u d ă m in
afişele r ec lamei bucuraş tene , n u - f i e c a r e s e a r ă ( m h a i n e s t r ă l u c i t e
Negoescu, care- l t ach inează că n u ş t ie roiul , du|pă ce t rece o o-chiadă ia e lectr ic ian şi a l t a la ăla cu florile. Virginica R o m a noschi e gravă , a fec ta tă şi a r e t rac. A r e şi de ce. E cea mai nouă î n dis t r ibuţ ie , e rolul g reu şi se gândeş t e la 3 Iulie, da ta p r ime i înfăţişerd la d ivor ţu l ou soţul ei şi aa p r e m i e r a „ F r u c t u lui Opri t" , căsător ia ei cu t e a t ru l serios ! Şi e cald!... Ter ibi l de cald!...
în t inş i ca şopâr la la soare, a c torii îşi a ş t eap tă replica, t â m p l a rul a para l iza t ciocanul şi p ic torul n u m a i a r e nevoie s a - ş i t o -
promiscui ta te , pească cleiul la foc; l^a puls la
ma i cu n u m e l e lor, se a b ţ i n s'o facă.
Curioşi să af lăm adevă ru l , n e - a m d u s la... fa ţa looul'Ul.
Dacă ne p lace să vedem u n loje de r a n g u l I I ia r C. Cr i s to - spectacol în p r e m i e r ă şi să-i g u s -bald, la fel de acru ca î n to tdeau - t ă m deliciile, apoi vă rog să c r e -na, a cău ta t să î m p u n g ă tot ce deţ i ,că nu - i d e .loc de lepăda t nu i -a p l ă c u r # Virgi l S toenescu Bă vezi m u n c a d e l abo ra to r a tise agi ta cu p a s i u n e : din s ta l în n e i piese de t e a t ru !... loje, d in loje la galer ie . Vlaicu P e o că ldură de n u ştiu câte B â r n a ascul ta a p a r e n t a t en t da r g r a d e (chiar m e r c u r u ] din t e r -cu gându l a iu rea teori i le lui m o m e t r u îşi nesocotise sojibdivi-George Şoimu, ma i emoţ iona t ca ziunile, ca şi a p a r a t u l de t a x a t la o p r e m i e r ă a „Tea t ru lu i de al şoferului caire m 'a adus l a H a -azi" : dădea p roduc ţ i a şi' soţia lud, la Tra ian , Urbea Bucureş t i , p i a - a r e genunchiu l d r ep t jupuit , d o a m n a Marce la Geomgesou. sa Bănoasa , j ude ţu l Ilfov) desca- căzut cu bicicleta.
Aşa muncesc actori i , aşa plă-şi culor i fasc inante , muncesc r ă s - m ă d e s c u n s u c c e s C u s u d o a r e a
bit şi sargui tor , în soare a r ză to r l r u n ţ e i > c u l a c r i m i d e b u c u r [ e c u
zâmbe t şi r ă b d a r e . şi va lu r i de năduişeală. Cu feţe descompuse d e văpa ie
îmi zâmbesc, Mia Ster iade , Vir ginica Ramanosch i , Lu lu P o p e scu. Sab ina Muşatescu, a i n t r a t de tot la apă. Se l u p t ă să- l conv ingă ipe N . N. Maltei m a l bine să vorbească m a i pi ţ i găiat . Mate i sus ţ ine teoria 1 „pedalei" .
Nu- i m a i î n t r eb nimic. Ce ros t a r ma i avea un inter
v iew ? Ce-mi ma i pot spune ei ? L a ce să le m a i t u r b u r l iniştea
c ă a r fi t r ân tor i lo r de cafenea, cu bâzâ i -tul lor d e a lb ine luc ră toa re ?
Lasă - i p e cei de la cafenea să -ş i construiască „opinii" cu ca -
— N u - m i ma i pomeni ţ i de p e - r e S e vo r înf rupta d i n dulceaţa dală, r ăcneş te Mia Ster iade , care m ; e r e i lor m u n c i t e în anon imat .
- • - A I. M.
Ceiace ne-a î n d e m n a t să scr iem aceste note de tehnică teatrală— care privesc îndeosebi pe actorii noştr i , — n u a fost decât îngrijorarea care creştea pe fiece zi şi care altoia în noi îndoiala a-supra mult zisei „mare chemare" a celor cari au urcat scena. Deoarece, urmărim de mai mult timp confuzia în care înnoată actorii noştri, majoritatea lor: a r t a şi v i a ţ a le t rec pe acelaş plan. Aceasta dacă nu la începutul carierei, când ajung în câmpul magnetic al unui maestru, este inevitabil. Căci în ţara noastră actorul ajuns la „măe-strie" nu se lasă lipsit de lenta neagră a încoronării din culisă, şi care este plictiseala. Or, ciracul, din spirit papagalicesc ţine isonul. Se ascunde după o formulă nouă de t e a t r u exc luzând p ragu l dintre artă şi viaţă şi care într'un fel de depresiune— criză de care n u îşi dă seama momentan, dar care este explicaţia nemarcării acelei sărituri din firesc la nefiresc. Să fim bine înţeleşi : actorul odată intrat în scenă nu mai este decât de sem-nu l animat al personagiului. Şi aici suntem nevoiţi să facem uz de o regulă fundamentală asupra trucajului dată de către Vassili Molcianowsky : artistul între pereţii de carton ai scenei trebue să fie întotdeaua trucat, dar trebue să caute să întrebuinţeze cât mai mult propria faţă adap-tând-o cerinţelor teatrului. Astfel, fidel p r inc ip iu lu i d rame i , Alexander Moissi, juca cu faţa naturală. Aceasta nu-l împiedica să dea câteva trăsături de gri-mon, în ultimele scene ale „Cadavrului viu" al lui Tolstoi.
S'a vorbit atât de mult de i n s t inctul t ea t r a l care chiar în viaţă obligă omul sa-ş i schimbe ch i pu l ; cu a tâ t ma i m u l t în faţa
specta tor i lor es te o ruş ine ca un actor să a p a r ă cu chipul de pe s t radă . Acest instinct teatral duce la compunerea „minelor" care în prim stadiu nu necesită nicio fixare din culoarea grimo-nului. Mai târziu, creiarea tipului, a personagiului, — şi p r in a-cest cuvânt trecem în artă — intervine grimonul care poate corecta natura, care poate altera firescul.
Spuneam mai sus că ac toru l în prealabil trebue să caute să-şi adapteze faţa cerinţelor teatrului. Aceasta natural printr'o cu-noaştre amănunţită a tuturor posibilităţilor pe care ni le dă propria-ne faţă. Stăpânirea muşchilor bucali , faciali, frontali, pentru a putea coordona orice mişcare dictată de comportamentul personagiului. Neîndoel-nic, acolo u n d e n a t u r a e n e p u t incioasă sau nu satisface exigenţa actorului, pentru întărirea unei trăsături, intervine grimonul care face tocmai pasul de trecere în nefiresc, şi ceiace mărturiseşte conştiinţa artei.
Când se ajunge la această stăpânire, când se ştie a se specula
n a t u r a — a specula t ea t r a lu l din ea, — în acest moment trebue un ascuţit bun simţ care să poată să păstreze echi l ibrul dintre transformare şi individualism. Altfel se cade în grotesc. Aici se face simţită meseria şi îndeosebi munca dusă până la istovire. Căci pe lângă boi rea pomeţ i lor , a nasului, a ochilor, gradarea culorilor şi a umbrelor se supune luminei reflectoarelor şi adân-cimei sălii teatrului. Culoarea la lumină albă se descompune sau când i se suprapun irizării venite delà rampă, rivălţi, arle-chini , ne p roduce surpr ize : t r u cajul nu apare decât ca o în-bâcseală de culori. Regisorului îi cade în sarcină deci ca să vadă, fiind al ^treilea ochi" în sală: tot regisorului i se cere gradarea culorilor. (Este cunoscut însă conflictul mereu în floare dintre actor, regisor, electrician şi care nu duce de cât la'o nereuşită distribuire a valorilor plastice în atmosfera piesei).
Deci actorului nu-i rămâne decât un singur control : o-glinda !
Bunul simţ şi cunoaşterea teh-nicei sunt de a juns la c re ia rea hainei unui personagiu.
Dar ceia ce vine să întărească eficacitatea perseverenţei este dragostea de arta pe care o faci !
Trucajul cinematografic prezintă oarecare facilitarism.
In p r i m u l r â n d i n t e rp re tu l e făcut pentru rol. E căutat în viaţă şi adus după trebuinţă în studio. Nu se recurge la nici un artificiu. Din tehnica trucajului nu împrumută decât o compoziţie specială de te int pentru nivelarea oricăror i r egu la r i t ă ţ i ale p i e lei. In cinematograf în cele mai dese cazuri se scrie iext pentru cutare vedetă sau cutare star. In zilele noas t r e în deosebi, f ap tul, se întâmplă şi în teatru.
Dacă dăm o privire retrospectivă asupra artei trucajului în celelalte ţări trebuie să menţionăm două : Italia şi Rusia, care marchează în evoluţia teatrului un moment din cele mai caracteristice. In aceste două ţ ă r i de altfel spectacolul este privit cu o notă în plus de seriozitate şi m a i grav decât în celelalte.
Spuneam la începutul acestor note că ele sunt adresate îndeosebi actorilor noştri ; nu vroim să fie luate drept decât o ofrandă pentru actorul viitorului.
Iar celor de acum cuvintele unui mare comediant veneţian : „Mai înainte ca să-mi învăţ rolul, gândesc la înfăţişarea exterioară pe care trebuie să o aibă personagiul, ca să pot să dau cu prisosinţă ceiace a voit autorul".
Atât !
N. A L E X A N D R E S C U - T O S C A N I
TINERE TALENTE
N. NICOLAU VALENTIN
un t â n ă r e l emen t a l t e a t r u l u i „Muncă şi L u m i n ă "
Opinii separate (Urmare din pag. l-a)
Pctllcrdy nu ѳ un pictor intelectuedist, dar e un pictor intelectual. Arta s a e o artă de interior. Peisajele sale sunt expresia viziunii unui spectator al naturii, a unui intelectual care se plimbă în aerul liber cu o carte subsuoară şi cu reminiscenţa umii gând sau unui vers în minte. Cheia artei lui Pallady sunt naturile moarte. Ele respiră o atmosferă inteecfcuală densă, în oare pluteşte amintirea unor lecturi, unor
•fraze muzicale sau a unui erotism cerebral. Pictura lui Pallady e realizată într'o gamă minoră în care stărue spleenül baudeîairian, sau corelatul său muzical din preludiul lui Chopin. Atâtea tablouri de Pallady evocă versuri ca:
Il est de forts parfums pour qui toute matière Est poreuse,
sau : J'cd plus de souvenirs que si J'avais mille ans. Pictura s a nu are răceala unei arte abstracte, dar în
ea se descifrează intimitatea cu cultura. In multe naturi moarte de Pallady se poate vedea câte o partitură muzicală sau câte o carte, pe care scrie: Chopin, Goethe, Les feuirs du mal. Nirvana, etc. Aceste puncte de reper cuprind reminiscenţele implicite ale preocupărilor de cultură ale artistului. Pallady îmi pare a fi un pictor al saţietăţii intelectuale.
AL. PALEOLOGU
Pe s c u r t P E N T R U CEI Î N J U R A Ţ I
bir jereşte, p e n t r u coraservatoriş-tii c a r e anull a c e s t a ^ a s fârş i tu l p roducţ ie i d e drama' de là Na ţ io na l a u p r i m i t î n obra j i tot m u cegaiul u n o r că l imăr i de buoher i în a le scrisului , — r â n d u r i l e a-cestea v in să ie l ămurească f a p tul că n u c h e m a r e a sau n e c h e . • m a r e a a a t r a s invect ivele u n o r p i e r d e - v a r ă din culisele gaze te lor, ci sp i r i tu l l o r t ineresc ş i ne -descompus încă, a i r i ta t de rma argăs i tă la cafenea-
Inc re ţ i r ea f runţ i lor în faţa unor c u v i n t e erumcate cu p ra ş t i a ar însemnia desmanţ i rea c u r a j u lui p e care l -aţ i u r c a t p e scena Naţ iona lu lu i ! Vedeţ i vod, în t r 'o s ăp t ămână , p r i m a scenă a S t a t u lui gâlgâia d e t ine re ţe ; şi aceasta n u a convenit ce lor car i t r ă i a u d e p e u r m a can-ican-ulud, şi a u c ă u t a t să vă a t r a g ă în cloacă. Nu a u reuş i t ş i a t u n c i v ă mânjesc cu noro iu l coloanelor de gazetă.
N u m e l e scribilor în tâ ln i ţ i sub în ju r ă tu r i e s te u n lest de oare scr isul conşti incios se va lipsi cu rând ; lipsa d e p regă t i r e p ro fe sională şi l ipsa d e gr i jă p e n t r u cuvân tu l t i pă r i t a u dovedi t d in pr isos inţă domnii delà „Toate Ziare le" car i s 'au grăb i t să în credin ţeze o cronică d rama t i că în mâin i l e u n o r Icsuleşt i d in pub l i cistica bucureş t eană .
N E D E S C O M P U S „INCÄ"
este spiritul tineretului care urcă pentru întâia dată scena. Ori, descoper i rea p r e a de t impur iu , delà poartă, a micilor răutăţi din culise — n u aduce decât înrăirea unor suflete înarmate acum, doar cu tinereţe ! Şi tinereţea se sdruncină atât de uşor !...
Era atât de greu oare să urmeze aceşti domni Icsuleşti marele exemplu din anul trecut al lui Victor Ion Popa ? Mai mult chiar: să î m p r u m u t e c u v â n t u l lui Victor Ion Popa ! Balsam pentru rănile care vor veni ! Nu s'au ostenit .
Sau dacă ale lor guri ştirbe, neputincioase în strigarea unui adevăr, au îndulcit pe alocuri însăilările în prezentarea conser-vatoriştilor, invectivele erau în schimb îndreptate spre firele încărunţite ale maeştrilor. Dedesubturile unei cariere ac tor iceş t i erau scoase la lumină. Cu ce rost ? Nu erau barem explicaţiile succesului sau insuccesuha ; ele const i tu iau „intemperiile" unei producţii.
...Şi acel „încă" nu l-am fi dorit adăogat; ne-a scăpat din fuga styloului. Poate în bine: o prevenire dată tinereţii.
T E A T R U L STUDENŢESC
Art icolu l d in t r ' un n u m ă r al r e vistei noas t re , r ă s p u n s d- lu i Ion S a v a Ia p rob l ema t ea t ru lu i u n i vers i ta r , — după cum e ra şi de a ş t ep t a t a i r i t a t pe câ ţ iva D o m n i („Vremea", „Timpul") car i s 'au coalizat în a p ă r ă t o r i ai u n u i ed i ficiu care nici n u se r id icase ! (Adăogăm că acei Domni n u s 'au învrednic i t să-ş i a s u m e cu s e m n ă t u r ă cele a ş t e r n u t e î n coloanele revis te lor respect ive) .
N u m a i a c u m t re i s ă p t ă m â n i m a i mu l ţ i s tuden ţ i de là di fer i te Facul tă ţ i , g rupa ţ i în j u r u l une i revis te , s 'au g r ă b i t s ă t r a d u c ă în faptă p reconizăr i l e d- lui Ion Sava. E v o r b a de „Republ ica soboli lor" improv iza ţ i e d e t ea t ru occidenta l .
Cur ioz i t a t ea n e - a dus la acel spectacol (în r ea l i t a t e n u îşi m e r i t ă t i t u l a tu r a !) — şi dea lungul celor t re i a c t e p u s e sub s u p r a v e ghe rea u n u i improv iza t d i rec tor de scenă, n e - a m verif icat a n u m i te c red in ţe : e l ementu l u m a n inex is ten t şi s u p u s la u n t e x t a s -cenîc n u d ă d e a decâit o gro tes -că a p a r i ţ i e l a r a m p ă a u n o r şcolar i p r e m i a n ţ i , ca r i bâ lbâ ie p e ne ră su f l a t e versuri , . . . fie ele t i c lui te şi d e u n s t u d e n t î n l i te re !
N e î n t r e b ă m : dece d. Ion Sava n u a fost i nv i t a t la u n a d i n t r e mul te le repet i ţ i i ? P o a t e „colect a " de ban i (la care şi noi a m cont r ibui t cu 40 iei) n u indispun e a p e n imen i ! P o a t e !
AUTORI A U T O H T O N I
S 'ar părea că t e a t r u l n o s t r u este sărac d e r e p e r t o r i u r o m â nesc. Nu ! Exis tă u n soiu de boicot ar t i s t ic : nonva lo r i l e teatrale domnesc delà p r i m a scenă a S t a tu lu i p â n ă la u l t i m u l t e a t ru de pasa j , i a r ce în t rece b u n u l s imţ p r imeş te oprobiu l presei şi apoi a l pub l icu lu i docil.
Opac i t a t ea a r t i s t i că p rov ine de sus în job. Greş i ta înc redere a-c o r d a t ă de cei de jos celor sus -puşi (ajunşi acolo p r i n umer i r ă u intenţ ionaţ i ) — a ajiuns ş t i inţă şi deci c r i t e r iu de selecţie a l va lo r i lor ar t is t ice.
De aici t r i s tu l m e r c u r t ea t ra l : „Demonul vesel" de Dragoş P r o -topopeacu — opt spectacole! „S 'a s t ins candela" , „Suror i le A m a n " şi u l t imul Colonaş — re lua re în s tag iunea v i i toare !...
N E A L T E
27 IUNIE 1942 UNIVERSUL LITERAR
Note germane
E P O S R O M A N E S C
aşa ÎL p r e z i n t ă Walter- Schüren-berg (în r u b r i c a Literatura Vremii, d in h e b d o m a d a r u l Das Reich — 21 Iun i e ort.) p e ION, r o m a n u l d - lu i R e b r e a n u , c a r e a apă ru t , la Wiener Verlagsgesel lschaft , sub suges t ivu l titlu d e Die Erde, die trunken macht (Pămân tu l c a r e îmba tă ) .
„Ch ia r la începu tu l romanu lu i , — no tează d-1 Schurenberg , — e o desc r ie re ca re te face s'o a s cul ţ i cü a ten ţ ie . E descris , la h o ră, t ine re tu l sa lu lu i . Joacă „ A r de leanca" . Muzică d e l ău t a r i , îmbulzeală , — că ldură to rop i toare . Colb, sudoa re şi fe ţe roşii ce lucesc d e î n c o r d a r e şi m u l ţ u m i r e . Toa te s u n t văzu t e cu ochi deschis şi r e ţ inu t . Nimic d i n r o m a n t i s m u l popo ran p r e p a r a t a -n u m e ş i cu acu ra t e ţ a . Şi a şa se p e t r e c luc ru r i l e în tot cupr insu l că r ţ i i : f iecare luc ru e n u m i t , f ă r ă în f rumuse ţa re , p e n u m e l e
, lui.. Na tu ra l i smu l că r ţ i i m i e u n scop î n s ine ar t i s t ic . Deşi c ras el e depl in . I a r pe r spec t iva a s u p r a în t regulu i e s t e ceeace face d i n aceas tă ca r te r o m a n u l cel m a i obiect iv a l une i r e g i u n i d e con-f inu \ ş i , c u aceas t a o s inteză a r t ist ică d e c a r a c t e r na ţ iona l şi fopniat eu ropean" .
O R I Z O N T U L
e u n u m a i al f iecărui g e r m a n , ci al f iecărui eu ropean s 'a l ă rg i t in ul t imii t r e i a n i ; m u n ţ i î n t r eg i de ne în ţe legere a u fost n ive la ţ i , z idur i l e ne înc reder i i , r id ica te cu zei, s 'au p r ă b u ş i t în războiu . Perspect ive , noi s ' au deschis p r e tu t inden i şi p r i v i r e a p lanează pes te o Eu ropă ce s e î n f i i i p i nouă . M u l e s e m a i găsesc î n d e veni re , n u s 'a rea l iza t încă pes te tot b reşa c ă t r ă o nouă gândi re , f a r p r e tu t i nden i îşi încep ca lea lucrur i l e moi. Scri i tori î d in Itoate ţă r i le le p r e s imt a c u m a , le văd, încep s ă le î n t ruch ipeze î n m o d vizionar, şi t ine re tu l u r m e a z ă b u curos s t eagu lu i lor, t i ne re tu l care a r e s imţ sănă tos p e n t r u to tu] ce este vi i tor , vi i torul lu i , ş i începe să se l ibereze de ceeace e vechiu ş* învechi t . D a r nou l pe isa j a l spir i tului ş i a l idea lu lu i a r t i s t ic se cere desch is cu gri jă . Aceste pagini a r dor i s ă cont r ibuie , cu par tea lor , la p r e z e n t a r e a noii vieţi , a ş a cum se ogl indeşte ea m l i t e r a t u r ă : in ca r t e , î n d r a m ă , -în film şi în megafonul r ad ioe -misiunii. Scr i i tor i ş i cuge tă to r i d e format şi n u m e e u r o p e a n vo r l ua t u v â n t u l r e l a t â n d c lasând şi sc ru tând . Cu aceas tă î nda to r i r e de a in forma despre noul scris pe ceti tori i de l imba g e r m a n ă din toate ţ ă r i l e eu ropene , r ev i s t a
Soldat român, arhanghel de fier, soldat român, Frumos şi mândru soare al veşniciei mioaslfcre, Mereu viteaz şi tânăr în timpul cel bătrân. De mii de ani în ţara aceasta eşti stăpân Şi ne păzeşti-, pământul sub cerurile-albastre !
Făcut din fier şi piatră, — la fel de dârz şi tare, — Rămas în ciuda vremii, ca la întâiul veac, Eşti zămislit din crunta ciocnire creatoare. Din îndârjirea fără de margine cu oare In cremenea romană izbi amnarul dac.
Când începea urgia cumplitelor războaie, In cete călăreţe porneau vitejii 'n zare Şi chiuiau voinicii ca 'n zi de sărbătoare Cu ghioage, flinte, coase, topoare şi ţăpoaie Să sfarme lifta care furase din hotare.
Purtând în gând icoana, o mamă, un ogor,... Păstrând în inimi chipul blând al copiilor,... Şi Bistriţa cu plute, cu vulturi mari Negoiul, Ciobanii şi păstorii când începeau războiul Luau cu ei şi ţara în sufletele lor.
Ca franzele gonJte de vajnica furtună, Aşa piereau păgânii sub iureşele tale; Sinan şi Carol Robert în groaza lor nebună, Fugeau mâncând pământul, spre munte şi spre vale, Sub pumnul tău de vifor, oe frânge şi răzbună.
Vulturii şi bourii îţi ocroteau trecutul. Tu, ruptt din pacea casei, când te-avântai pe plai Oa să înfrunţi urgia străinilor, ştiai Că Ştefan, lângă tine zburând, îţi ţine scutul, Şi că-ţi croeşti izbânda cu visul Iui Mihai !
Flăcăi din şapte sate, voinici dintr'un judeţ, Viteji din toată ţara aţi alungat păgânul. Puternici ca stejarul, ca bradul de semeţi Aşa sunteţi de veaicuri şi astăzi, măi băeţi, Căci nimeni nu-i pe lume mai Itare ca românul"!
In viaţa voastră sfântă, de aspre jertfe plină, Aţi biruit pămânltul ca soarele de sus Sau mucenici ai soartei, ca soarele-aţi apus. In măreţia morţii, frumoşi ca şi Isus, Aţi părăsit lumina, luptând pentru lumiină.
De marea voastră faptă sunt veacurile pline In noaptea vrăjmăşiei v'aţi Smălţat : văpăi. Pe grui şi pe colnice, la trecători şi 'n văi, La câmpul Mierlei, Podul-Inalt şi la Rovine : Aceiaşi fără seamăn, aceiaşi dragi flăcăi !
Soldaţii de-altădată ce-au adormit în moarte Sunt rădăcini de suflet oe încă mai rodesc. Nici o putere viaţa de viaţă n'o desparte : Hrănind ou vitejie tot neamul românesc, Din groapă iese visul să meargă mai departe.
Un fulger luminează umplând întregul cer. E gândul tău, române, veghind ca urn străjer Pe ţara ta frumoasă, bogată ca o salbă Din pragurile 'nalte pân 'la Cetatea Albă, — De sus, din munţi, la Porţile de Fier.
Oştean în dulcea ţară de vrednicii tăcute In care gândul este curait cum e cristalul, In ţara Cosinzenei, în ţara unde valul Din Dunăre în Mare vin poala" să-i sărute Iar munţii strâng cu sete la pieptul lor, Ardealul !
La răsărit duşmanul se pregătea de luptă ; Puternic ca un crivăţ potopitor de ger Voia să năvălească în pacea ţării ruptă ; Atunci mândria voastră, o clipă întreruptă, Şi-a ridicat şi ochii şi fruntea către cer.
Când Crivăţul mânia pe noi şi-a abătut, Se 'ncimse cel din urmă şi cel mai greu război ; Strămoşii din morminte venit-au lângă voi. Cei ce-au murit la Plevna, au re'nviat la Prut, ... Şi Crivăţul se 'ntoarse să fugă înapoi !
Grădina Bucovinei se 'ntinde pe sub brazi, Şi Basarabia scumpă, zâmbind, uită suspinul ; Pe cerul nostru însă tot nu s'a 'ntins seninul In caerele vremii tot n u s'a tors destinul Soldat Român, de pază fii mâine ca şi azi !
In pomul ei, când cânttă lin o privighetoare, întregul crâng trăeşte doar înitr'un singur pom. Prin tine, bucuria de a trăi sub soare A Ţării noastre scumpe şi falnică şi mare, Soldat român, trăeşte doar într'un singur om !
Ca vremea, — apa trece dar pietrele rămân, Tu porţi în trup trecutul şi 'n suflet viitorul, Pe soarba ta eşti paaaiic, pe Ţara ta* stăpân, Ai fost întotdeauna şi eşti biruitorul Arhanghel de lumină şi fier, — soldat român,
HORIA FURTUNA
După un an de războiu Cântec de jafe | \ | O t Ѳ І t cl IІ Ѳ П Ѳ ( U r m a r e d i n p a g i n a I~a)
u r m e a z ă vechii ilradiţii nemţeş t i de a fi, în baza p ropr i i lo r pu te r i c rea toare , o m e d i a t o a r e î n t r e v e -
. cânii europeni . Vor fi p r e z e n t a t e uăr ţ i noi , n u p r in j udeca rea r e pede fo rmu la t ă a valor i i lor, ci oons ide rându- l e cu d ragos te şi l ă s â n d ccliitoruî.-Ji u i l tmUl v e r dict. Pagin i le aces tea n u v o r să incite l a v reo în f i e rbân ta t ă cea r tă de păre r i , oi să î n d e m n e la o r i en tă r i şi j udecă ţ i persona l -. N u î n t r u p r e a m ă r i r e a lozincei Várt p o u r l ' a r t , nici sp r e a fi o revis tă specia lă la l i t e ra tu ră , a-p a r pagini le acestea , ci s p r e a fi un m e n s u a l in te resan t , v iu şi pe înţe lesul f iecăruia" .
Aces ta e mani fes tu l revisttei Europäische Liteatuir c a r e şi -a lansat p r i m u l n u m ă r în Ed i tu ra Deutscher Ver lag din Ber l in .
Colaborează Svend F leuron (Ich (sah Deutschland) , B o d o Schu t t (Der Brief), H e r y b e r t Menzel (Der zu e inem n e u e n Roman), L i u v i u R e b r e a n u (Rumänische Heima' ), F r a n z Turnier (Gespräch ü b e r B r u n o Brehm) , Ra ine r Schlösser (Gebur t der Hymne) şi Wilhelm Rudol f (Bel e g u n g in F l a n d e r n u n d der Wallomei).
Re ţ inem d in R u m ä n i s c h e H e i m a t (Pa t r i a românească ) aces te pasagi i : „Despre R o m â n i a n u cunosc, s p r e nenorocu l nos t ru , nouăzeci , d a c ă n u c h i a r nouăzeci ţ i nouă l a sută d i n t r e toţi s t ră in i i i n s t ru i ţ i no rma l , de cât că a r e bogăţ i i în pe t ro l şi cerea le şi o capi ta lă cu n u m e l e de B u k a r e s t .
„Şi, to tuş i , poporul m e u a r putea fi n u m ă r a t , din a n u m i t e p u n c t e de vede re , în r â n d u l celor mai interesante ale Europei. Pe p ă m â n t s t r ă v e c h i u tracic, popo rul r o m â n e s c a r e zu l t a t d in sinteza d i n t r e l a t i n i t a t e ş i s lavism. Ca a t a r e , î n t r u c h i p e a z ă o for ţă de s ine s t ă t ă t o a r e şi, î n anumit»» privinţe, anică. Numai în această or igine zace e x p l i c a r e a unor . in aparenţă inexpl icabi le cont ra dicţii a le o m u l u i român: i n i m i fierbinte — cugetare dară, s imţ pasittv — visători*, ambiţ ie ne* •»«vors**, car* se fărâmă îac& л
m ă r t u r i s e s c î n d e a j u n s e r o i s m u l o s t a ş i l o r n o ş t r i . P r e s a s t r ă i n ă şi t o ţ i o a m e n i i d e blună c r e d i n ţ ă e l o g i a z ă î n f i e c a r e z i v i r t u ţ i i l e r ă z bo in i ce a l e doi robemţulu i r o m â n şi î n f a ţ a a t â t o r r e c u n o a ş t e r i m e r i t a t e , n o i n u m a l a v e m d e a d ă u g a t d e c â t f l o r i l e d e r e c u n o ş t i n ţ ă a i e n e a m u l u i î n t r e g
P o a t e că m u l ţ i d i n t r e ce i c a r i a s t ă z i n e î n c h i n ă p a g i n i î n t r e g i c u l a u d e l a a d r e s a ţ ă r i i şi o s t a ş i l o r e i , n(u c u n o s p r e a b i n e s u f l e t u l v a l a h ş i t r e c u t u l n o s t r u d e s b u c i u m p r i n l o c u r i l e acestea»
A m p u r c e s l a l u p t ă , n u d i n l ă c o m i e ş i n i c i d in s p i r i t d e a v e n t u r ă . O s t a ş u l r o m â n a p l e c a t l a r ă z b o i u î n m o d f i resc c a î n t r ' o f r u m o a s ă b a l a d ă , ca s ă - ş i a p e r e b r a z d a p e o a r e o m u n c e ş t e , ca s ă - ş i d e s r o b e a s c ă f r a ţ i i , c u h o t ă -r-îrea d e t o t d e a u n a a b u n i c i l o r . D e l à r ă s ă r i t , n e - a p â n d i t m e r e u p r i m e j d i a c e a m a r e " N u s u n t v o r b e g o a l e s a u f i g u r i d e s t i l a c e s i e e x p r e s i i e a : s t r ă j e r i n e a d o r m i ţ i l a p o r ţ i l e r ă s ă r i t u l u i , f a c t o r i de ci-vilizaiţie î n S u d - E s t u l e u r o p e a n . N u m a i n o i ş t i m c â t n e - a c o s t a t f a i m a a c e s t o r m i s i u n i , c â t s â n g e românesc s 'a v ă r s a t p e n t r u p ă s t r a r e a a c e s t u i p ă m â n t a ş e z a t in b ă t a i a t u t u r o r v â n t u r i l o r . C e t ă ţ i le l u i Ş t e f a n V o d ă p r e s ă r a t e d e - a -l u n g u l N i s t r u l u i s t a u m ă r t u r i e d e s p r e v e g h e a n o a s t r ă î n d e c u r s u l v e a c u r i l o r , i a r c a r t e a i s t o r i e i se
poate deschide critând pentru я arăta temeinicia drepturilor noastre.
Forţa noastră vitală, dârzenia luptelor purtate de străbuni ne-au păstrat fiin/ţa pe aceste meleaguri. Cu cât cresc mormintele e-roilor noştri, cm atât pământul ne devine mai scump iar instinctul de apărare creşte mai puternic, din generaţie în generaţie.
România păşeşte în al doilea an de războiu- Cu acest prilej, s'a publicat un comlunicat din care se vede situaţia pierderilor noastrj în lup ia contra bolşevismului-
Este cel mai grăitor document a,l contribuţiei noastre pe altarul lumii civilizate, este cea măi sfântă idovadă despre puterea de jertfă a neamului românesc.
După un an de lupte ne simţim sufletul mai călit în atâtea bătălii victorioase, privind cu încredere nesdrunicinată în viitor ;-i dreptatea năzuinţelor româneşti.
Epopeea neamului nostru îşi continuă drumul de lumină şi glorie şi vor trebui mai târziu sute şi mii de pagini ca să veşnicească măreţia acestor clipe de puternică trăire eroică.
Cu sânge au scris cei jertfiţi a-ceastă epopee şi ne închinăm în genteiichi în faţa crucilor unde se odihnesc cei mai buni dintre noi-
Nu te teme, n u te teme Dacă iar mor erisamteme
Dacă iar se văd în zare Păsările călătoare.
Nici nu plânge, mici nu plânge Când rupi ramul şi vezi sânge
Când rupi creanga şi prin creangă Moartea zice din talangă.
Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană Din a nopţii grea dojana.
Nici n u spume, nici nu spune Vânturilor să s'adune.
Veşnicia dacă şade Frunza însă cade, cade.
Stelele din zeci şi sute Se răresc şi se fac slute.
Sufletul se 'învârte 'n sine Poticnindu-se de ştime.
Lacul verde stă pe apă Iară apa sapă, sapă
Sapă fără rost în cale Şi te-acoperă cu jale...
RADU STANCA
I. VALÉRIÁN
ciocnirea cu rea l i t a tea , clan ex -araordînar — pauze p r e a m a r i şi. de aici, conflict e te rn cu t impul ca r e t r ece când p r e a repedf . când p r e a înce t ; — aces tea sun t n u m a i o p a r t e d i n contradicţ i i le ca re a p r o a p e s e deschid şi, t o tuşi, s u n t ca rac te r i s t i ce fiinţei româneş t i " .
, ,Pen t ru ţ ă r a n u l nos t ru p ă m â n tul mu es te v r e u n obiect de ex ploa ta re , ci o fiinţă vie, de care se ap rop i e cu u n s en t imen t c iu-Cat de v e n e r a r e şi t e a m ă . El se s i tote zămisl i t şi c rescut din a-oest p ă m â n t , c a o p l a n t ă v ră j i t ă care n u poa te fi d is t rusă în v e cii vecilor. I n p ă m â n t zace, dea-icea , sensul , vieţ i i lu i" .
„Român ia de azi şi Dacia de o-f i n i o a r ă s u n t m ă r i m i congruente, n u n u m a i ca noţ iuni geogra-•ice, c i şi ca spaţ i i a le e t n o s u b i românesc" .
, ,L imba r o m â n e a s c ă e şi ea o p e r ă a t i r a n u l u i . Delà aces t c reator ş i - a p r imi t e a în t reg f a rmeru l şi specif ica-i p u t e r e d e ex yres ie" .
„Noul Reich este p r i m u l m a r e s ta t care , a f l ându- se în apogeul puter i i , îşi î nd reap t ă pr iv i r i le n u n u m a i î n s p r e r ea l i t a t ea n o a s t r ă poli t ică şi economică. E p e n t r u p r i m a da tă că u n popor m a r e se apropie , în t r ' adevăr , d e sufletul românesc şi încearcă să v a d ă ce poa te oferi aces t suflet c u l t u r i eu ropene" .
S T A T I S T I C I L E
n u s u n t ch iar aşa d e cifre cum pa r . N u m ă r u l vorbeş te şi, deob i -ceiu, e m a i e locvent decât toa te h iperbole le re tor i lor . Şi a c u m ia t ă p r o b l e m a : Ne p lângem, pe b u n ă sau r ea d rep ta t e , d e ple tora ar t iş t i lor , savanţ i lo r , scr i i tor i loi şi aşa m a i depa r t e - Mai a les t i n e rii, anga ja ţ i t r u p ş i suf le t în m i raculoasa a v e n t u r ă * a r t e i s a u
şt i inţei lor, s imt a d e v ă r a t e co mori de gelozie or idecâteor i este vo rba să ia la cunoş t in ţă sau să aprecieze p res ta ţ i a v r e u n u i con frate. P e lângă faptu l că nu - ş i d a u s eama de semnificaţ i i le p s i hologice ale invidiei , — (gelozia, invidia ura, etc. , dovedesc n e p u t in ţ a l à cel ce e gelos, invidiază şi u răş te ) , — ei n u cunosc î n d e a j u n s nici rea l i tă ţ i le .
In G e r m a n i a a n u l u i 1925 de pi ldă a u fost recenzaţ i (la r e c e n -z ă m â n t u l populaţ iei) , n u m a i puţin de 19.283 d e ar t i ş t i , oameni de ş t i in ţă şi scr i i tor i . D in t r e a-ceştia 3943 femei a r t i s te , s a v a n t e sau scr i i toare . Scri i tor i i e rau 3690 d e toţi la o popu la ţ i e de 35.853.730 profesionişt i act ivi , — s a u la o popu la ţ i e de c i rca 70 mi l ioane locuitori . 3690 d e scr i i tor i şi sc r i i toa re la 70-000.000 ce tă ţeni î n seamnă u n scri i tor la circa 20.000 nescr i i tor i . E p rea mul t ? Şi când constaţ i că, în з . ceeaşi Oerman ie , ac t ivau 211.066 învă ţă to r i , 121.754 inginer i , 45.196 muzicieni , 40.746 preoţ i , 5.915 redae tor i n u m a i ca angaja ţ i , deci n u liber profesionişt i . S a u 799.833 lăcătuşi , 198.393 f ierari , 180 351 s t rungar i , 147.114 croitori , 145012 b r u t a r i , 111.891 cismari , 101.432 t ipograf i , 27.132 legător i d e cărţi l iber profesionişt i .
E p r e a mul t ?
T R A I A N C H E L A R I U
SVETOZAR HÚRBAN- VAJANSKY
In lanul copt pătrunde soare Şi-abate galbena secară, Din înălţime, val de aur Revarsă soarele de vară.
O, Doamne, tu cunoşti prea bine Adâncul meu şi dor şi minte, Indură-te şi te apleacă, Ascultă ruga mea, părinte !
Dă pentru neamul meu, stăpâne, La seceriş îmbelşugare, Să-şi vadă jitnlţele pline, Flămânzilor spre 'ndestulare.
Eu n'am, părinte, nicio brazdă In ţarină, tu ştii prea bine, In lumea asta făr'de marg'ni Sunt bătător la uşi streine.
Şi n 'am măcar ш pumn de boabe Să pot să-l semăn pe-arătură, De mine râde arudă soarta, Norocul m'a privit cu ură.
Sub straşină streină cuibul Mi-aşez ca biata rândunică, •— E-aşa de şubred că adesea Suflarea vântului mi-1 strică.
Dar vezi, îngenunchez cucernic Aicea pe ţărâna sfântă, — Dă-i toate darurile, Doamne, Şi pururi o binecuvânta !
Păzeşte-o de vărsări, de ape. De grindină şi de furtună, De flacăra pustiitoare Păzeşte ţarina străbună.
Dă, Doamne, neamului meu pace, Să guste darurile tale, Aplecă-te'sndurat spre dânsul Şi-arcrtcc-i spre kmiină cale 1...
Trad. de L U. SOKCU
CIVILTA
revista expoziţiei universale din Roma, editată de V. Bompiani --- a a p ă r u t în excepţionale condiţii tehnice, în luna Februarie a anului curent.
Pe lângă articole extrem de interesante ca cele asupra Japoniei războinice, asupra lui Galileo Galilei, Mozar t şt al tele, ceeace atrage în deosebi atenţia iubitorului de artă, sunţ câteva excelente reproduceri din opera iui Giolto, în cadrul unui mic studiu tratând despre activitatea din tinereţe a artistului, adică de picturile din biserica din Assisi, care reprezintă viaţa Sfântului Francise.
E prea mic spaţiul acestor note pentru a putea vorbi despre importanţa lui Giotto şi despre uriaşa înnoi re pe care o aduce picturii, sclavă până atunci a hieratismului bizantin. Giotto umanizează pictura, îi dă suflet, mişcare, formă şi profunzime.
Reproducerile din Civiltá, dintre care unele în culori, ilustrează în mod strălucit forţarea tânărului pictor de a se elibera de asprimea canoanelor şi de a sufla duh de viaţă asupra impresionantelor sale personagii.
Căci ceeace mişcă în deosebi şi face de neuitat o frescă giot-tescă, e tocmai lupta dintre cele ' două tendinţe, care duce !a o naivitate primitivă atât de pură, încât face să te gândeşti, involuntar, la curăţenia de plantă a sufletului celor dintâi oameni.
Un alt poet, mai aproape de psalmi şi de cel care ne-a fost fratele tuturor creaturilor, a Soarelui ca şi a celui mai umil vierme, a acelui „Poverello di Dio", nu se mai putea găsi. De Biserica din Assisi sunt astăzi de-o-potrivă de legaţi şi Sfântul Francise şi Giotto
B A T T A G L I E
e titlul unei cărţi apărută în luna Septembrie a anului trecut, cu textul s emna t de Raffael le Carr ie r i .
Adresată mai mult amatorilor de artă, ca r tea a r e sarcina de a prezenta felul în care a fost concepută o bătălie de pictorii italieni reprezentativi p e n t r u aces t gen epic al p i c t u r i i
D e aceea, locul de frunte în numita carte îl ocupă tot reproducerile, de astădată numai în negru, după diferite tablouri şi fresci celebre.
In fruntea pictorilor ilustratori de bătălii stă Paolo Uccello (1397—1475) cu a sa „Rotta di San Romano", din care o pânză se găseşte în prezent la Galeria Naţională din Londra, alta la Louvre şi alta la Galeria Uffizi din Florenţa.
După ce sunt reproduse în întregime toate cele trei pânze, se dau din fiecare, din belşug, reproduceri în mare a fragmentelor semnificative pentru vădirea forţei plastice cu care pictorul a ştiut să redea înghenuncherea unui cavaler sau prăbuşirea unui cal.
Din P i e ro de l la Francesca (1416—1492) s'au reprodus frescele din Biserica San Francesco din Arezzo, reprezentând înfrângerea lui Cosroe, un rege persan care a batjocorit Crucea, şi Bă
tălia contra lui Maxenţiu, alt duşman al creştinismului.
Urmează apoi câteva reproduceri din marea frescă din sala papală din Vatican, reprezentând Bătălia lui Constantin, al cărei plan a fost conceput de Raffael — desenul preliminar se găseşte la Louvre — da r executorul a fost Giulio Romano (1493—1576).
Ca ultim reprezentant al genului epic e trecut T in tore t to (J518—1594) cu a sa măreaţă Luptă delà Zara, pictată în Sala della Scrutinio din Palatul Ducal delà Veneţia.
Reproducerile din ,ДШрадІъе" dau o admirabilă icoană a evoluţiei picturii delà Paolo Ucello până la Tintoretto, adică în intervalul de mai bine de o sută dc ani.
La P. Ucello figurile mai păstrează ceva din rigiditatea predecesorilor, personagiile sunt rar aşezate, în jurul fiecăruia e un spaţiu liber care parcă-l protejează: delà primul plan nu e o trecere gradată până la cel din urmă, ci bruscă. Sunt toate acestea lucruri care ne supără, dar ne şi încântă totodată; lupta are în ea ceva de legendă medievală, de cavalerism, de luptă între doi rivali de o francheţe departe de învălmăşeala şi de atmosfera de apocalips a luptelor semnate, mult mai aproape de noi ea timp, de un Delacroix sau Gé~ ricault.
Piero della Francesco e apropiat în ceeace priveşte concepţia de P. Ucello, fără a avea însă fa rmecul acestuia .
Bătălia lui Constantin a lui Raffael şi Giulio Romano e mult mai unitar compusă, cu o d i s t r i buţ ie savantă a personagiilor, cu treceri gradate delà un plan la celălal t . Personagi i le fac p a r t e integrantă din iureşul luptei, şi-au pierdut nobleţea medievală. L u p t a e sălbat ică , d i s t rugătoare , oa o năvălire de barbari, îngerii cari apar printre nouri în planul de sus, nu poartă în mână ramura păcii, ci sabia scoasă din teacă. Şi crucile care marchează locul unde se găseşte Constantin îndeamnă parcă la şi mai cumplite ciocniri.
Bătălia delà Zara a lui Tintoretto e o compoziţie mult mai amplă, mai distinct compusă : nu mai e o învălmăşeală în care nu poţi deosebi rivalii, ci o î n tâ l n i re tumultoasă a două armate de temut. Armata veneţiană pe deoparte şi cea ungară pe de alta, compusă din cavalerie şi artilerie. In ultimul plan se văd corăbiile: cerul e plin de fum gros şi de suliţe.
Câteva pagini din carte sunt consacrate unei „reţete" date de Leonardo doritorilor de a compune o bătălie, fragment extras ,Codice atlantico" şi semănat cu desene fle-ale maestrului figurând luptători şi grupuri de combatanţi. E un fragment interesant pentru dragostea de amănunt şi de precizie a acestui minunat vrăjitor.
m In ceeace priveşte fotografia şi
tot ceeace ţine de tehnică şi Civi l tá şi Bat tagl ie , fac c inste t i p a r u l u i italian.
SORACTES
4 UNIVERSUL LITERAR 27 IUNIE 1942
R obot la toartă în bătătura lui Voicu Zborea, m o r a r la moara cu aburi, a veche.
Drept este că lumea este adunată aci după nevoi, dar mai mulţi se găsesc dntre cei veniţi după clevetiri, znoave sau a1 te paraacovenii, d e c â t după treburi adevărate. .
Printre cei dintâi . sunt gospodarii aşezaţi, mânaţi să vânture în trior o baniţă de grâu, să macine un sac cu porumb, sau să cântărească în duţumalu morii— numai la moara lui Voicu Zborea se găseşte cântar în toată Crevedia— nişte car- 4
ne de contrabandă. Printre cei din ur
mă însă, îndeobşte se adună şugubeţii saţiului, cu to-Da plină de iscodiri, de invenţii şi de felurimi de întâmplări, bune pentru gurâ-cascâ, oprind treburile adevărate în loc, şi adunând lumea fără rost, glugă în jurul anecdotelor ! Fiecaire se aproie le pâlc cu noutatea unei aventuri cât mai gogoneţe. Povestirea, plecată liniştită din vatra satului, ia proporţii uiu.toare, în gura vorbitorilor, pentru a ajunge la urechile ciulite ale ascultătorilor în forma speri-oasă a unei gogoriţe. Cărăuşii rămân în poartă, scăpărând amnarele, cu ochii spre povestitori, nevestele îşi aduc o paima în dreptul gurii, moţăind din tulpan, în vreme ce copiii se tăvălesc de râs în praful şanţului.
Şi povestitorul dă iama în toate bucuriile şi neoazurile satului, legate de o întâmplare hazlie, înflorind-o şi prefirând-o cu o fantezie cât mai guralivă !
— ia spume, mă neică Mihuţ, cum a fost cu nevestele lui Dragnea? s'auză şi lumea.
— Dragnea din Suseni, ăl cu două neveste ?
— Două ea două, dar vezi că nu le-a avut cu formă !
— Formă, neformă, e însurat el ciu două neveste deodată? ăsta e chichirezul omului — forma nu face două parale !
— Adică, vreau să zic, cum air fi vorba, de o cununie în regulă !
Cununie n'a avut cu nici una, la Primărie şi nici la BiserJcă, dar două neveste se cheamă că tot a avut xumânu la casia lui !
— Adică ţiitoare, cum vine vorba ! — Zi şi ţiitoare, dacă pofteşti, că
tot acolo merge; ce-i trebue dragostei formă ?
— Păi aşa, zău ! — Atunci, hai să mai vedem cum
a fost ! — Păi, a fost aşa, că femeia dintâi a
plecat la bâlciu ia Brezoaiia să cumpere nişte doniţi pentru pomană, cu voia bărbatului şi Dragnea s'a dus şi el în Obor la Bolintin să-şi aleagă un malac dă prăsilă. Acolo, în Bolintin, lume, forfcteală şi femei fără treabă, dornice de iubit. In amestecătura aia, Dragnea se izbi de una mai tantose ca altele.
— Da'ce — am auzit nene Dragneo, că te-ar fi lăsat femeia ?
Dragnea, din felul lui pus pe vorbe cu două înţe'esruri :
— M'a lăsat că m'a lăsat, parcă numai ea e femeie în toată lumea asta ?
— Păi, acum stai cuc ? — Stau că stau ! — Şi p'aci, prin Bolintin ce te-a în
mânat că te-ai rătăcit ? — Un malac pentru prăsilă. —Da' la drept vorbind, ia urma ur
melor, ce adicătelea eu n'aşi fu bună de prăsilă ?
— Ii fi, nu zic, dar ne ia părul foc, dăn partea Drăguşinii.
— Păi lumea vorbeşte că e fugită cai Negoiţă dă ia regie !
— Mi-a oam venit şi mie pe la nas ploconu ăsta.
— Păi dacă e aşa, ce mai stăm ? hai să ne adunăm dupe drumuri !
— Să ne adunăm Caterino, dă ce să nu ne adunăm ? şi dacă o fi să ni se taie jindu şi eu n'oi mai putea fără tine şi fără Drăguşina o să pot, atunci bag formele în Tribunal !
— Despărţire ? — Despărţire ! — Atunci ne luăm, oa bărbat cu ne
vastă ! — Fireşte că ne luăm !
Zaiafet mare în bătătura lui Dragnea, paracliser în Susenii. Şi-a adus omu fe-mee nouă acasă. Se brodise şi bine, iar gurile rele nu fuseseră ele rele d'asurda. Femeia plecată de patrusprezece zile dupe doniţe la târg ia Brezoaia, nu se mai arătase. Mai în urmă, se zvonise că ar fi furat-o din inima bâlciului domnu Duţu, învăţător în Obaia, şi ar fi înghesuit-o într'o vizuină din marginea Căsciorenchii, ameninţând pe trădători cu iataganele.
Şi Dragnea, fie că nu înghiţise aventura, dar îi convenea, fie că aflase că posna se adeverea, îşi mută omul gândul delà fugară şi îi ceru Caterinei morţiş să-i fie femeie... cu adevărat ! Şi întâmplarea prinse. Dragnea ieşi în lume cu nevastă nouă şi lumea privea la ea ca la urs !
— Dar la un caz că femeia dintâi îşi ia seama şi se întoarce la bărbat ?
PALETA Invaţă-mă, Doamne, să pot spune Cu trăirea mea de spavadă şi rugăciune. Cum fiecare dintre bălaie inimii e o treaptă Pe cane năfîuca iubitului, înliru mtâmpinare-t, mă aşteaptă.
Auzi-mă: tăcerile mi-s nenumărate. Ca slngurătăile dintr'o străveche cetate. Pentm oamenii-fraţi şi la fel pentru oamenii-duşmani. Toată sunt parcă o poveste de acum o mie de ani, — Rostir. le-mi către ei nu seamănă ou nici unele, Intr'atât oricare paare îngâna „tăciunele şi cărbunele" Monologului tors la căpătâiul capiilor, — Inlr'alâl oräcaire aruncă punte între viaţa morţilor Şi moartea viilor...
Vezl-mă : dacă nu trec prin grădini, nü-ѳ firesc Să mă socotesc peiailă şi tulpină. Dacă nu mă plec spre umbra pasului, raresc Din îndeluingile nopţi, geamănă luminii din lumina...
Iarlă-mă : duc prin lume un har şi un blestem. La hotarul1 сатоіа vrăjmaşii îngeri se încHnă Şi cei drept păzitori se tem, — Sunt corabie şi ocean* cum e bolta œrului Pentru subumărul stâng al Rătăciţilor pe corabia şi oceanul fiecărui pământesc val...
...Şi învaţă-mă. Doamne, să pot spune Cu singurătatea mea de spovadă şi rugăciune, Cum oricare dintre bătaie inimii tăinuieşte o treaptă Pe care năluca iubitului mă aşteaptă.
COCA FARAGO
— Douá SChiţe — de S A R M A N U L KLOPŞTOK
— Atunci să vezi dandanaua dracului !
— Nuntă în toată regula ! — Şi încă ce nuntă ! întări a cobie
un cărăuş, întrerupând hazos numărătoarea sacilor, după ce crestă pe răbojul înfipt în cordeaua pălăriei dăsaga urcată în podul morii.
— Păi, taman aşa s'a şi întâmplat, împlini fălos de veşti noui,'încărcătorul de saci, spânzurat pe dricul căruţei.
— Afurisită nagodă mai fu şi asta ! — Cioc, cioc, într'o bună noapte la
geamul lui Dragnea. — Cine-i ? — Oameni buni ! — Ce fel de oameni ? — Iaca, muerea lui Dragnea, cine să
fie ? Ţâşt ! din pat, care pitit într'un colţ,
care într'altul, — Dragnea şi cu Cate-rina !
— Hai, Dragneo, şi fă odată şi deschide !
Duţu învăţătorul îşi prinsese iubita cu contabilul statului delà pădure. O-miul îi făcu repede răvaş de drum să n'apuce nevasta să-l lase şi pe el ca pe Dragnsa, şi femeia lui Dragnea se întorcea acum... de la târg din Brezoaia.
— Cu donitile ?
— Da de unde ! Doniţile în vizuina lui Duţu.
— Şi Dragnea cum a scos-o la che-lemet ?
— A scos-o că i-̂ a 'ntors cheia în broască, muerii d'întâiu, şi s'a dat omu de partea celei de a doua.
— Şi Drăguşina ce a făcut ? — S'a plâns Primarului. Primarul іна
chemat ia Primărie şi 1-a pus pe Dragnea să aleagă.
— Păi cât era s'o aştept, domnule Primar ? spuneţi şi dv ! Două săptămâni încheiate nu a fost d'ajunsi ?
— Aşa este, întări Primarul. — Fireşte că aşa este ! — Vorba e, o ai cu legitimaţie ? — Nu ! — Da p'asta ? — Nici p'asta. — Atunci ce mai vrei, femeie, delà
omul ăsta ? se adresă capul satului către Drăguşina, care se uitase cu ochii în ochii telefonistului Primăriei...
— Vreau să-mi deschiză uşa ! — Ce-ai de zis, Dragneo ? — E broască nemţească, domnule
Primar, se deschide numai la oameni de ispravă !
— Auzi Prăguşino ! — Dacă başi şti barem cununaţi,
du-te vino, dar aşa să-mi spargă casa o venetică, mu prea-mi convine !
— Ii cunun acuşi, eu ! — S'o văd şi p'asta, şi atunci Dum
nezeu să vi-i trăiască ! Primarul îşi desfăcu cureaua delà
brâu şi prinse de mijloc pe Dragnea şi pe Caterina, dintr'odată. Apoi, deschizând un ceaslov din teancurile neorânduite depe masă, se poticni îiîitr'o clita-nie joasă, îngroşată de o nesiguranţă o-bositoare, inversând intonaţia, cu intermitenţe cari risipeau sensul pasa-giilor şi plimbându-şi privirea solemnă consecutiv, din foile cărţii în ochii însurăţeilor, citi :
Art. 196 din condica civilă : Femeia este datoare să locuiască împreună cu bărbatul său şi să-l urmeze în orice loc va găsi de cuviinţă; bărbatul este dator a o primi şi a-i da asistenţa necesară convieţuirii".
— Păi dacă e p'aşa, stai tu, Duţule, că te învăţ eu minte să calci tu legea... fără s'o réspectezi şi să mă huidueşti după ce mi-ai spart casa, isbucni Drăguşina, suflecându-şi tulpanul deasupra sprincenelor cănite şi eşind ou mâinile în şolduri pe uşa Primăriei !
отсшшш wâœm *rotpr iu zis, Remua Răducă-neanu nu era tocmai avocat în regulă.
Dupa doi ani de agutoric de grefă, în care tâmp redactase cu succes toate hotărîrile în procesele la a căror judecată „complectase" Tribunalul şi închisese definitiv toate tutelele din acea epocă, cu şi fără compturi de gestiune în regulă, — ceruse înscrierea ca apărător pe lângă instanţele care cădeau în jurisdicţia districtului Tribunalului din care... făcuse şi el parte.
Ordonanţa de înscriere se afişase la toate uşile judecă-toriiMor de resort şi Reimus Răducăneanu, chiar de a doua zi delà publicaţiunile legale delà înscrierea lui printre rândurile avocaţiilor, arbora pe uşa odăiţei lui de becher, din gangul fostului hotel Budişteanu din podul Ga-liţii, tăbliţa zugravului Marvan: „Remus Răducăneanu, pricinii de notariat, chestiuni fiscal1« şi consultaţiiuui în toate speţele — fost ajutor de grefier clasa I pe lângă tribunalul Ilfov".
Clientela, oricum, mijea ea şi aşa, cu toată puzderia de avocaţi care colcăia împrejurul lui Renius Răducăneanu şi în care apărătorul cel nou se pierdea ca o procedură neîndeplinită, împricinaţii scăpătaţi umblau după un avocat care să nu fie tocmai avocat — Remus Răducăneainu! Câteva adopţiuni în care fusese angajat, confirmate dc tribunal în urma... concluziilor apărătorului Remus Răducăneanu, lansară curând modesta firmă din gangul şandramalei hotelului Budişteanu.
Mai târziu, Remus Răducăneanu asistă pe câţiva împroprietăriţi la executarea pe faţa pământului a hotărniciilor în care figurau, afară la câmp, unde, după cercetările locale de rigoare, lua masa cu supleantul tribunalului şi cu... avocaţii megieşilor, discutând la desert chestiuni de drept pur!
In sfârşit, Remus Răducăneanu fu împuternicit într'o vreme de către câţiva clienţi delà prima instanţă, să redacteze apelurile în procesele... pierdute, să le introducă la tribunal la oraş, să emită procedura şi, la nevoile, să angajeze un avocat „adevărat" — apărătorului fiindu-i limitată competenţa numai la ocoalele judeţului şi ale Capitalei în care obţinuse înscrierea.
într'o zi, a fost chemat în cabinetul prezidentului secţiunii în care purtase doi ani de zile, cu o mândrie bine meritată, roba dăruită de un judecător înscris în barou.
— Merg afacerile, merg, dragă Remuse? se adresă prezidentul apărătorului, fără a-şi înălţa ochelarii de pe lucrările de complect pe care le rezolva cu <L Eftodie Gher-
lack, grefierul titular al secţiunii.
— Ceac-pac, Coane Vintilă, mormăi apărătorul Remus Răducăneanu, înălţând servieta în dreptul inimii, tră-gându-şi duhul prin mustaţa retezată pe linia buzelor supte de iimportanţa ce i-a acordat audienţa inopinată a Prezidentului şi privind înfrigurat în hârtiile de pe birou care poate îi rezervau vre-o afacere mănoasă.
— Am o succesiune venită prin parchet, Răducănene.
— Prea bine, Coane Vintilă.
— Oaută-i moştenitorii şl lichidează-o.
— Şi dacă nu-i găsesc? — O declarăm vacantă şi
te numim curator. — Onorariu? — Zece la sută din patri
moniul fondului succesoral. — Trăiţi, Coane Vintilă!
ce-i fusese dat de prezidentul Vintilă. De aci încolo, orice urmă dispărea într'o nelămurire de definitivi dezorientare.
In iureşul urnei agape colegiale, Remus Răducăneanu citi întâmplător pe spatele cruciuliţei delà spital: „WI-LIAM ABRAMS DEPNER".
Atât! Atât cât a trebuit şi func-
ţonarului deila biroul deceselor pentru a redija actul de deces.
Tenebra acestei perspective de perpetuu mutism, făcu, printr'o stranie reacţiune psihică, ca apărătorul Remus Răducăneanu să-şi amintească în timpul agapei că, in culoarul Oficiului de Stare Civilă, unde mersese cu speranţa umor descoperiri priin-cioase, îi zâmbiseră semnificativ câţiva martori profesionişti.
După mature chibzueli, a-părătorul Remus Răducăneanu a ajuns la concluzlunea l i c h i d ă r i i succesiunii, cu eventualii moştenitori, ceea-ce-i părea mai favorabil de cât oferta onorariului de zece la sută asupra unul fond care putea să fie, în cazul succesiunii vacante, mult mai redus decât acela pe care l-ar fi indicat moştenitorii pre-zumptivi.
Propunerea prezidentului Vintilă nu-i prea sura dea, d« aceea apărătorul Remus Răducăneanu începu chiar de a doua zi exodul eercetárúlor moştenitorilor... „fireşti" sau chiar... aparenţi. Grefierul Eftodie Gherilack îi încredinţa dosarul succesiunii şi apărătorul Remus Răducăneanu bătu la toate porţile.
Dar moştenitorii nu se iviră.
La biroul deceselor, Oficiului de stare civilă, învest'ga-ţiunile nu avură un succes mai presus decât inferliiita-tea aceloraşi cercetări destul de rapid întreprinse de către vigilentul apărător llemus Răducăneanu, aiurea!
Defunctul nu lăsase nici un indiciu, iar spitalul în care îşi dăduse sufletul, nu putu oferi decât catagrafia hainelor rămase în pod şi o cruciuliţă de celuloid pe care intendentul o păstra pentru orice eventualitate în cancelaria adm'nistraţiuiîii ospiciúiluer
Remus Răducăneanu le revendică în numele succesiunii pe care o reprezenta, ridicân-du-le în puterea mandatului
Inventariul întocmit în a-ceeaş atmosferă a totalei absenţe de indicii, se afla sus Ia parchetul tribunalului. Remus Răducăneanu oferi secretarului o cutie de regale R. M. S. şi îl studie ou aviditate. Fondul mu era die lepădat, iar zeciuiaila, în cazul succesiunii vacante, se augu-menta vădit.
Dar oricum, aportul lui din partea moştenitorilor puşi în posesiunea averii, avea să fie mult mai considerabil decât acela cu care îl gratificase anticipativ prezidentul Vin -tilă. De aceea Remus Răducăneanu renunţă zâmbitor la mandatul de curator, lucrând a transforma succesiunea din vacantă în reală. Inventarul vorbea de merazuri fabuloase. O brutărie la podul St. Elef-terie, depozite considerabile de cherestea pe şoseaua Mihai Bravu, o fabrică de apă gazoasă în Crângaşi şi un imobil în Olteniţa. Remus Răducăneanu îşi adună probato-riilc. Câţiva „profesionişti" de pe sala biroului deceselor, care n'au avut nicicând, nici In clin nici în mânecă cu mortul, înconjurară dulceag pe apărătorul Remus Rădu -căneanu în bătătura unui han scărpinându-şi, cu o îndobitocire felină, mustăţile d'sgraţioase care desveleau măselele flămânde ale parazitului hrănit din sudoarea altuia, asigurând pe reprezentantul justiţiei cu o bogată argumentare „că pă cum ar fi cunoscut pă mort", încât însuşi apărătorul Re
mus Răducăneanu avu la un moment dat impresiunea că nu mai este vorba de nişte martori falşi.
Merseră atunci, toţi cu toţii, cu lecţia învăţată înaintea judecătorului supleant delegat cu ascultarea... lor. însoţit de şleahta mincinoasă a unor moştenitori ieşiţi din pământ şi pe cari apărătorul Remus Răducăneanu îi introduse radios în cabinetul prezidentului Vintilă, odată cu petiţlunea de punere în posesie.
— Moştenitorii, Coane Vintilă!
In vreme ce, din camera judecătorului supleant, se auzea:
— Jur pe sfânta cruce, de a spune adevărul, tot adevărul şi nimic alt decât adevărul.
In care timp prezidentul Vintilă, trecând ochii de pe lucrările de complect spre a-pärätorul Remus Răducăneanu şi de aci spre banda moştenitorilor, întrebă:
— Dumnealor sunt? — Da, Coane Vintilă! — Dovada? După care, tot din camera
de alături, continuă să se audă:
— Aţi cunoscut pe defunctul Wiliam Abrams Depner?
— Cum să nu-l cunosc, d-le judecător, se poate „să nu cunoaştem nod" pe bogătaşul Depner?
In vreme ce apărătorul Remus Răducăneanu întăreşte spre prezidentul Vintilă.
— Dovada? D-l membru supleant ascultă dincolo martorii!
— Bun, continuăm cu rezolvarea complectului, se a-dresează prezidentul Vintilă grefierului Eftodie Gherlack,
— iar dvs. veţi plăti taxelie legale de succesiune — se întoarce prezidentul Vintilă către grupul moştenitorilor. D. avocat al dv. are să vă înveţe.
Şi grefierul Eftodie Gherlack, urmând succesiunea rezol uţiunilor de pe biroul prezidentului Vintilă, dă citire cu glas tare, petiţiunii imediat următoare:
— „Subsemnata Lu do vie a William Abrams. Depner, fiica legitimă a defunctului meu părinte William Abrams Depner, în baza alăturatului extract de naştere, coroborat cu actul de notorietate anexat, din care reiese calitatea mea de unică moşenitoare a sus-numitulul defunct, faţă cu re-cipisa fiscului de plata taxelor Statului asupra fondului de moştenit, — cu profund respect vă rog să binevoiţi a ordona punerea mea in posesiune asupra întregei averi
mişcătoare şi nemişcătoare a decedatului meu părinte".
Şi în camera judecătorului supleant, martorii sfârşesc, în acelaşi timp, rând pe rând, repetând şi semnând depoziţia:
— „Aşa să-ml ajute Dumnezeu"!
- 27 I U N I E 1942 UNIVERSUL LITERAR 5
99
Cronica literară
GENEZA MITULUI" ^dejAUREL COSMOIU
Cartea Româneasca, Bucureşti 1942 L a capă tu l une i e x p e r i e n ţ e a b - r i tu lu i o m e n e s c Jde a - ş i r egăs i „un monote i sm l a t e n t " (Bergson)
sorfoantă p â n ă la obsesie şi a b - condi ţ ia o r ig inară de exis tenţă , " ° " ~ *vwi««in.tă a ^ іѵішія-surd, de sp re p u t e r e a exp re s ivă a de a t ră i ou p l e n i t u d i n e conşt i-cuvinte lor , iMal'larmé năzu ia la iniţa ident i tă ţ i i l u i per fec te cu „extazul p u r " a l chinezului „au în t r eaga c rea ţ i e . S u b d ive r s i t a -coeur l impide e t f in" care c u o tea a p a r e n t ă a da t e lo r sensor ia -penisulă d i s t r a t ă p ic tează u n p e i - l i tăţ i i , „omul e t e r n «unul şi a -saj m i n i a t u r a l p e a lbu l de z ă - e e l a ş " t ân je ş t e d u p ă sinteză şi a r e .calităţile une i e x p u n e r i c l a re p a d ă al ceştilor. Poa te că în a r m o n i e lăunt r ică , după u n i t a t e şi metodice , uneor i exces iv m e -acest ideal d e a r t ă m i n o r ă şi î n sp i r i t ş i î n aceas tă o r i en t a r e tatforică î n expres ie şi mu t i l î m -s implu a r t i s a n a t s e r ă s f r ânge c ă t r e a l t ceva , iîn a t r ac ţ i a u n u i podobită , d a r p roza e în genera l c t v a din men ta l i t a t ea mic b u r - -dincolo care t r anscende solici tă- cura tă , r e m a r c a b i l ă ca p u t e r e gheză a e t e rnu lu i Cand ide cu - r i le mul t ip l e a le în fă ţ i şe r i lo r de plas t ic izare a gându lu i î n t e r -p r insă n fa imoasa locu ţ iune : il concrete r ecunoaş tem vocaţ ia r e - men i p ropr i i şi imagini adec -faut cul t iver son j a rd in" . Totuşi ligioasă şi metafizică a omului , a t i t ud inea p e c a r e o def ineş te ca r e se con tu rează tot m a i a c
cen tua t dea lwigul mitologiilor ca
sau ea „o conş t i in ţă a divinităţii f undamen ta l e " , î n t e rmen i i d- lui Aure l Cosmoiu.
I a t ă , foa r te s u m a r sch i ţ a t e a r t icula ţ i i le ide i lor p r o e m i n e n t e d in „Geneza mi tu lu i " . S tud iu l
vate
dic tonul v o l t a i r e - i a n s e poa te genera l iza f ă r ă g reşa lă p e n t r u aceia oa r i a s e m e n e a poetului f rancez vor fi f ăcu t înconjuru l t u t u r o r luc ru r i lo r . î n ţ e l epc iunea lo r desfermeicată, u şo r scept ică şi î n t o a r s ă a s u p r a ei însăşi , a s p i rând la 'contEortul u n u i c a l m in ter ior îşi la r o t u n d i t a t e poa t e pă rea u n o r a meschină^ s a u ch ia r frivolă, l ips i tă d e în ţe legere g e neroasă .
Generozi ta tea , g u s t u l î n d r ă z nelii şi a l r i sculu i , a l a v e n t u r i i într'run cuvânt , süMit s emne le t i nereţ i i ; a l aven tur i i сопсгеЧ'!.' spa ţ ia le şi al aceleia desfăşu ra tă Iîn pe rspec t ive le n e m ă r g in i te a l e |spiri tului . Vas t i t a t ea
M I H A I NICULESCU
N o t e r o m â n e ş t i C. M A N O L A C H E : S F Â N T A
D R E P T A T E
I m p u s cu a u t o r i t a t e în epica noas t r ă d in u l t i m u l deceniu , n u m e l e d - lu i C. Mano lache este as tăz i ace la a l u n u i a d in cei m a i aprec ia ţ i romanc ie r i .
O AND E R A BUNICA F A T A de C. COSCO
In c u r â n d v a a p a r e în ed i tu ra Universu l o ca r te d e evocări v e sele d ' n Bucureş t i i de a l t ăda tă , în t i tu la ră „Când e r a Ьиміцй fa tă" , idaitorită cunoscu tu lu i ş i a-Sfînta d rep ta te , mas ivu l d-sa le
r o m a n a a p ă r u t zilele aces tea în p r e d a t u l u i umor i s t C. Cose©. Esite unei p r o b l e m e icum es te aceea a p a t r a ediţ ie la „Car tea R o m a - o ca r t e d e u m o r ales, cu pes te a mi tu lu i n u p u t e a s ă descura - n e a s c & » . p e n t r u ' deosebHele- i
cal i tăţ i , c a r t e a aceas ta ş i -a a d ă -ieze pu te r i l e ne înce rca te а із
B A L T A S Í U : T E A T R U L ŞCOLAR
nunţ i i .unim t a n a r ce rce tă to r . D e - „1 - . . - ueat la prestigiul ei şi-al auto
aceea n u ni s'a p a r u t s u r p r i n z a - "**"' ^ 6 _* . . _ tor fap tu l că d. A u r e l Cosmoiu r u l u i p r emiu l Academie i K o -s'a l ă sa t a t r a s d e u n a d i n p r o - m â n e . blemele cele m a i desbă tu t e d i n filosofia cu l tur i i . Aprec iab i lă n i N. C. se p a r e l a au to ru l s tud iu lu i d e s p re „Geneza m i t u l u i " , n u a t a va loarea efor tului de sinteză pe sonală câ t posibi l i tă ţ i le d e p l a s t ic i ta te a expresie i , ceeace n e î n d r e p t ă ţ e ş t e s ă s e m n a l ă m a-ceastă c a r t e la o cronică de l i t e r a t u r ă genera lă . D. A u r e l C o s moiu s e a r a t ă încă — aşa c u m n e p u t e a m aş t ep t a de al tfel
Teatrul şcolar este în ţara noastră o preocupare l i m i t a t ă la numărul institutoarelor si directorilor de şcoli secundare şi privită adesea cu oarecare neîncredere şi indulgenţă. Vine aceasta, de»i |gur, şi dintr'o lipsă de t r a d i ţ i e in w a i t e r i e d e
des tu l de î n d a t o r a t lec tur i lor speotacole pentru copii, dur î n t r ep r inse p e n t r u cunoaş t e r ea s i dintr'o falsă considerare a problemei despre ca r e s e ocupă. îndeletnicirii de actor în ge-Cerce tă toru l a ţ inu t să precizeze nere. că punc tu l său de vede re î n d i s - D. N. C. BaMasiu, duipă o în- Poezia d e larg i acordur i , i svo-cuţia p rob lemei es te unu l s i n t e - delungată şi fructuoasă expe- tată d in a d î n c u r i de g â n d şi tic. Aşezându- se în aceas t ă p e r s - rienţă personală, îmbogăţită s imţ i re , a lui Mate i A l e x a n d r e -
M A T E I A L E X A N D R E S C U : V Ă M I L E V Ă Z D U H U L U I
seu s'a dovedi t a fi d i n cele m a i alese esen ţe a le liricei noas t r e t inere . Gus tu l c i t i torului i n t i tu l a t p re ten ţ ios , a t â t de greu de sat isfăcut , a a v u t m o t i v e să înce teze d e - a s e cons idera u l t r ag ia t a tunc i când s'a a d r e s a t poeziei lui Mate i A lexandr t seu .
Zilele t r e c u t e s 'a pus sub t i p a r o a l tă ca r te de poezie a lui Mate i A iexand re scu in t i tu la tă Vămi le văzduhulu i , ca re va a-p a r e î n cu rând , î n alese cond i -
pect ivă îi e ra însă foar te g reu pn<nfr'iiin. popas de aproape să evi te une le contradic ţ i i сагь douăzeci de ani prin ţările de nu s u n t doar a p a r e n t e c u m ni se c tdl tură ale apusului, pune pro-s p u n e c ă t r e sfârşi tul căr ţ i i . Meima şi pentru tineretul no-
D. Aurel Cosmoiu sc r ie în t r ' un stru, — în special pentru mi-loc că scopul u r m ă r i t p r i n stu- Cul popor al celor până la zece diul său es te d e a d is t inge „în ani — şi aduce; pe lângă pre-subs t r a tu l mitologi i lor celor ma i ţiooise coWtri'bufH i a pair tea î ndepă r t a t e une l e d e a l t e l e p e teoretică a ideii teatrului şco-omul e te rn , unu l şi acelaş , m a - iar, şi soluţii practice, dînd ni fes tându-ş i în m o d u l cel ma i î n d r u m ă r i p e t n t m itaţi acei cari a m p l u noble ţea spi r i tu lu i său" , ştiu să nu se descurajeze în In felul aces t a r e v e n i m însă la contact c u inerentele lipsuri şi iluzia r ad ica l i smulu i eleat , a cri- pudici şi caută să realizeze în ^}™1™', i n . .Univer t e n u l u i ap r i o r i c ş i n e s c h i m b a - a c e s t domeniu. tor, a uni tă ţ i i de m ă s u r ă i dea ' e abs t rac te . Au to ru l „Geneze i m i tu lu i " n i se p a r e m a i a p r o a p e de adevăr , a t u n c i c â n d d u p ă in vocarea punc tu lu i d e vedere a l „omului e tern , unu l şi acelaş ' af i rmă în alt loc că : „Speci fv . ta tea suf le tu lu i unu i popor şi rezonanţa e tosului s ă u p a r t i c u l a r r ă m â n totuşi în mitologia lui ca n iş te e l emen te insolubile la
CECÍLIA CARONI-CHIiLOM : G H E O R G H E P A N U E S E I S T Ş I
C R I T I C
'Gheorghe P a n u e cunoscut ma i m u l t p r i n boga ta - i ac t iv i t a te pol i t ico-socială p e care o d e p u n e în a doua j u m ă t a t e a s e colului trelcMt şi a s t a în d a u n a l i t e ra tu lu i c a r e - a fost unu l d in
t e m p e r a t u r i l e -cele m a i r id i ca t e cei .mai convinşi adepţ i ai „ J u -şi i m p u n or icăre i mitologii c o - n imi i " şi „Convorbi r i lor L i t e r a -loarea ţ inu tu r i lo r n a t a l e " . r e " oare t r ă i a u p r i n spi r i tu l a n i -
D u p ă d. A u r e l Cosmoiu, m i t u l m a t o r a l lui T i tu Maiorescu. îndepl ineş te î n v i a ţ a in t imă a N u i s e poa t e p r e t i n d e lui sp i r i tu lu i aceeaşi func ţ iune corn- Panu , ca de al t fe l celor ma i pensa tor ie , indi ferent de cu loa - mul ţ i d in t i m p u l său, să-ş i fi în -rea locală a mitologiilor pr in care ch ina t î n t r e a g a p u t e r e d e m u n c ă se e x p r i m ă specificităţi le diferi- în t r 'o s ingură d i rec ţ ie . Vîr te ju l te ale suf le tului popoare lor . „Că- de pre facer i ce sol ici tau ţă r i le derea în i s to r ie" a o m u l u i p r in noas t r e în t o a t e direcţ i i le , n e -
- sch imbarea condi ţ i i lor lui or igi - voia de oameni l umina ţ i a t â t de n a r e d e ex i s t en ţă , r e la t iv iza rea tniult s imţi tă e r a fa ta l să ducă sp i r i tu lu i absolu t p r i n p a r t i c i p a - la o f ă r â m i ţ a r e a efor tur i lor , rea la cont ingenţe le deven i r i i au oricât de b ine in ten ţ iona ţ i a r f:
su l l i t e ra r" . Coper ta şi desenele , s e m n a t e de p ic toru l Mac Cons-tan t inescu .
S u n t e m convinşi că şi acest Ultim vo lum se va b u c u r a de aceeaşi p r e ţu i r e din p a r t e a ci t i tori lor.
L I T O R A L
Revis ta de poezie Li tora l , de sub conducerea d-lui Dumi t ru Olar iu, care a p a r e la Cons tan ţa a scos n u m ă r u l 12 pe Mai 1942 şi a d u c e u r m ă t o a r e l e colaborăr i : Aure l Dumi t rescu , Horia Ni ţu -lescu, D u m i t r u Olariu, Ioan Micu, Ion Lolu, Ştefan Brînză .
Mereu in t e r e san te şi f rumoase, g ravur i l e lui C. Grosiu.
C. P.
CAP. COMANDOR M A R I U S VERBIOEANU:
J A P O N I A , R E G I N A A S I E I
D. căpi tan comandor Mar ius Vertbi'ceanu es te u n n u m e cunos-
. . . . . . . . . . eut în publicis t ica r o m â n ă , pr in făcut n u n u m a i posibi la d a r şi fost cer chemaţ i sa conducă l u - prodig ioasa- i ac t iv i t a t e p e c e -necesară apa r i ţ i a m i t u l u i ca u n crăr i le aces tea d e m a r e r ă ş p u n - t iu i tă d e h a r u l t a len tu lu i . Ia tă , fenomen inevi tab i l în v i a ţ a sp i - d e r e pe şan t i e ru l sp i r i tua l a l d e ce n u const i tue nici o s u r -r i tua l ă a omulu i . P r i n condi ţ i i le naţ ie i . pr iză că numai, la câ t eva s ă p t ă -or ig inare de ex i s t en ţ ă a omulu i , O p r i n d u - s e a s u p r a lui Gheor - m â n i de là publ icarea cărţ i i „ J a -d. Aure l Cosmoiu înţe lege iden - ghe P a n u d o c u m e n t a t u l şi i n t e r e - P ° n i a " Reg ina Asiei" (o suges -t i t a tea lu i subs t an ţ i a l ă c u n a t u - s ân tu l s t ud iu a l d-nei Cecilia t i v ă Ş* -impresionantă d o c u m e n -ra. I n aceas tă p r i v i n ţ ă sun t de Caron i -Chi lom îl p r iveş te şi ni-1 r e ţ i n u t ref lexiuni le p ă t r u n z ă t o a - p rez in tă n u m a i sub la tu ra acea
s ta m a i p u ţ i n cunoscută de eseist şi critic, din ac t iv i ta tea depusă la „Convorbir i L i t e r a r e " şi „ S ă p t ă m â n a " .
r e ale a u t o r u l u i : „Despăr ţ i rea d i n t r e om şi n a t u r ă es te m a i m u l t de n a t u r ă 'conceptuală, d e cât de esenţă şi e a t rădează o cunoaş t e re d e supra fa ţă , ad ică o necunoaş t e re a adâncu lu i unu ia ş ; a l celeilal te". I a r ma i depa r te : „ In o m se găseş te ch in tesenţa întregi i lumi c r ea tu ra l e . Deaceea n u p u t e m s p u n e că omul, cerce tând n a t u r a , p r iveş te î n a-fa>ra des t inu lu i s ău . P r iv ind în na tu r ă , î n a d â n c u r i l e ei s e m n i ficative, omul con t emp lă p r o p r i ile sale peisagi i in te r ioare , a r ă t a t e în t r 'o l u m i n ă e x t e r n ă " .
Ref lexiunea mit ică a p a r e a s t fel ca un dor nepotol i t al sp i -
t a r e a războiului: d in Pacific în l u m i n a ul t imelor evenimente) , d-sa a t r ebu i t să facă să a p a r ă a doua ediţie, ca re se bucură , de asemenea , d e u n rea l succes de l ib ră r ie şi cri t ică.
Este cazul să a m i n t i m că în a -eelatş t i m p d-®a m a i a r e sub t ipar un j u rna l d e război ae ro -nava l — în colaborare cu d- Cris t ian Teodorescu — în t i tu la t „Echi pa j , ila pos tur i le d e luptă !" — Iar în t impu l acesta, două a l t e lu crăr i — o d r a m ă istorică în ve r sur i pnivind f igura a t â t de s imbolică a voevodulu i Mihai Vodă Viteazul şi o l u c r a r e de sinteză a sup ra G e r m a n i e i î n t i tu l a t ă „Heil Hi t l e r" — a ş t e a p t ă d i n p a r t e a d-sale.. . „bunul d e i m p r i m a t " .
O ac t iv i t a t e ca re mer i t ă î n t r e a ga a t en ţ i e a cet i tori lor — fapt p e n t r u oare a m îşi ânsemnat -o aici.
E P I S O D
Se n u m e ş t e r o m a n u l d- lu i Hor ia Fi l ip . Nu ins i s tăm a s u p r a lui , nefi ind încă depl in documen ta ţ i . D a r ceeace voim să r e m a r c ă m es te sub t i t lu l : F r a g m e n t d e v ia ţă .
P r e o c u p a r e a este in te resan tă . Căci, î n t r ' adevă r , s e poa t e n a ş t e î n t r e b a r e a dacă u n r o m a n poa te , fără a pre judic ia oper i i sa le , r e curge la o r e p r o d u c e r e a rea l i tăţ i i s au n u ? Când v o m citi c a r
t ea d - iu i Hor ia Fi l ip , v o m p u t e a şt i c u m a rezolvaţi a c e a s t ă problemă. Dar ea rămâjtie vie, în genera l , p e n t r u orice a l t sc r i i tor.
Deoarece , p e l â n g ă pă r ţ i l e a -greabi le , v ia ţa a r e şi p ă r ţ i î n tunecoase . I a r autor i i , oameni oameni fiind, sun t uneor i m â n a ţ i de r e s e n t i m e n t e persona le . Şi n u este o a t i t ud ine et ică s ă înscr i i
î n pag in i m e n i t e s ă r ă m â n ă î n de lungă v r e m e deschise, u r i ca r i nu p r ivesc p e al ţ i i , sp r e pi ldă .
D a r ch i a r m u l ţ u m i r i l e t a l e nu sun t sor t i te să fie împăr t ă ş i t e t u tu ror . Un om păs t rează discreţ ie a sup ra vieţii sa le !
320 pagini , cu n u m e r o a s e desene în tex t şi ou o coper tă în t r i c ro -mie.
I n aces t caz, c u m r ă m â n e m cu romane le cari nu fac a l t ceva d e câ t s ă r e p r o d u c ă v i a ţ a ? Căci a série s ine ira et s tud io este l ă u dabi l , d a r l ips i t d e in te res . U n r o m a n în care au to ru l să n u - ş i pună pas iunea î n t r eagă — căci ac tu l de crea ţ ie însăşi es te o p a siune — este reée şi nea t r ăgă to r .
Aşadar , pe d e a l t ă p a r t e , r o -mpfiele t r ebue să fie f r agmen te de v ia ţă !
P r o b l e m a es te cât s e poa te de in t e r e san tă şi g reu de adus la un l iman hotă r î t .
M A R I A FDljOTTI, AŞA CUM NU E CUNOSCUTA
N u ş t im de ce Conserva toru l Regal de A r t ă D r a m a t i c ă n u a r e o scenă p ropr i e pe care s tudenţ i i
să improvizeze un a n s a m b l u ca re să dea p u t i n ţ a unei dep l ine cunoaş ter i a meş teşugulu i t e a tral . E s t e iştiuit, doar , că abso l venţi i celor „trei an i d e s tud i i " n u a jung să marcheze u n t e ren scenic, să se miş te , decâ t d u p ă câ ţ iva an i de ac t iv i t a t e î n t r ' u n t ea t ru . i(Nu t r ebu ie să se ui te că şi r epe t a t e l e s t ă r u i n ţ e a le p ro fe -sor i lo r -maeş t r i a u r ă m a s fă ră u n efect imediat ) .
N u m a i a tunc i când u n tu rneu al m a e s t r u l u i necesi tă un rol sch i ţa t s e găseş te o u t i l izare p e n t r u câ ţ iva d i n elevii clasei sale.
D - n a Mar ia Filot t i însă, îşi u -tilizează în p r o p r i u - i t e a t r u — şi
aceas ta e b i n e să o ş t ie to ţ i domnii cronicar i ai producţ ie i din anu l acesta ! — majo r i t a t ea elevilor d-sale . P â n ă şi cei d in anul întâi de s tud iu . Ii d is t r ibuie , n a tural , î n ro lu r i după posibi l i tă ţ i le f iecăruia ; repet i ţ i i le se fac sub d i rec ta gri jă a d-nei Filotti şi sun t con t inua te în ore le de clasă delà Conservator . Daca u -nii d i n t r e s tudenţ i i clasei d-sa le s u n t m a i p u ţ i n înzes t ra ţ i , d o v e desc totuşi o ş t i in ţă a meş te şu gului. S'a dovedi t aceasta la producţ ia clasei d-sale .
Şi e bine să se ştie că pe l ân gă această gri jă p e n t r u p r o m o varea t a len te lo r t inere , d -na M a ria Fi lot t i îşi încura jează elevii cu cont rac te care pot ispiti ac tori cunoscuţ i .
REVISTA „CONVORBIRI L I T E R A R E "
a împl in i t 75 d e an i de apar i ţ i e . Fap tu l aces t a n u t r e b u e pr iv i t doar ca o comemora re t e m p o r a ră, ci de ia începu t t r e b u e să i se acorde semnif icaţ ia lu i cu l tu ra l ă . Căci, d i n t r e t oa t e per iodice le r o m â n e , n u m a i „Convorbir i L i t e r a r e " desăvârşesc î n i s tor ia l i t e ra tu r i i noas t re u n p r o g r a m şi în
acelaş t imp o v i r t u t e r ep rezen ta t ivă a idea lu lu i a r t i s t ic . „Convor bir i L i t e r a r e " iri'a fost rev is ta u -nei epoci s a u a une i genera ţ i i — ea a s t r ă b ă t u t t impur i l e , consa-c rându- ş i pagin i le t u t u r o r p r o b lemelor na ţ iona le şi d e cu l tu ră — f ă r ă a s e rea l iza î n t r ' u n clan apar te , d impo t r ivă fiind tot u n a cu formele de căpe ten ie a le i s toriei.
Delà T i tu Maiorescu şi p â n ă la putenniea pe r sona l i t a t e a d- lui I. E. TOROUŢIU, ac tua lu l con
ducă tor a l revistei 1 C o n v o r b i r i l e" a u avu t p r i m a t u l t u t u r o r a t i tudin i lor şi dincolo de geniul lor pa r t i cu l a r — a u ş t iu t să creeze scri i tor i şi poeţ i care po t fi m â n dr i de şcoala „Convorbi r i lor L i t e r a r e " . Nu este aşa d a r o s implă î n t â m p l a r e aceas tă împ l in i re de ani , căci a r t r e b u i amin t i ţ i toţ i jun imiş t i i şi apoi scri i tori i de după războiu — care a u î m p ă r tăşi t revis te i toa tă vocaţ ia şi a r ta lor.
S ă p t ă m â n a t recu tă , cu loate g reu tă ţ i l e ma te r i a l e pe ca re şi d. Torouţ iu le în t âmpină , „Convorb i r i le" a u a p ă r u t to tuş i în şase n u m e r e — cupr inzând u n bogat m a t e r i a l poet ic şi o compac tă cronică a ac tua l i t ă ţ i i . TrebueSc r e m a r c a t e ar t icolul comemora t iv al d- lu i S. Mehedin ţ i , o schi ţă inedi tă s e m n a t ă de d. I . Al. Biră-tescu-Voineşt i , p r e c u m şi toate colaborăr i le in t e re san te a le d-lor Miha i l Dragomirescu , I . R ă d u -
lesou-Pogoneanu, Ja lea , A g â r b i -ceanu, Rădulescu Mot ru , I . P e -trovici , etc., e tc .
P e d r u m u l m a r e i sale mis iuni , r ev i s t a „Convorbi r i L i t e r a r e " a r e de câş t iga t n u m a i t rofee — iar d- lui I. E. Torouţ iu , c a r e se în gri jeşte de apar i i ţ a ei, i se cuv i n e toa tă l auda acestei munc i a-desea dincolo de pu t in ţ e l e omeneşt i .
A C C I D E N T PALACE. . .
D. Colonaş e un autor dramatic. D. Oolonaş a scris deci căteva piese. D. Colonaş a mai scris o piesă — şi piesa domnului Colonaş s'a reprezentat. D. Birlic a luat (nu ne explicăm dece) această hotărîre eroică. Avea oare teatrul „Comedia" nevoe de o „farsă" ? Dacă răspunsul e afirmativ, trebue să mărturisim că direcţia teatrului a nimerit-o numai într'o privinţă...
Căci nimeni şi nimic nu va putea salva o piesă cotre nu se susţine nici prin text, nici prin aşa numitul comic al s i tuaţi i lor, nici chiar prin ceeace ar putea place galeriei : „Accident Palace Hotel" e mai mult decât un accident: este o greşală pe cât de inexplicabilă pe-atâta de supărătoare.
Şi când ne gândim că bot d. Colonaş a scris şi piese bune I
Tempi passati ! B A R B A R A R A
SPaznic de comori C Â N T E C E NOUI
In seaira'n care n'ai vrea un gând să te alinte, ci să-ţ: păzeşti tăcerea avan ca pe-o comoară, atunci din valul vremii aducerfle-aniinte, acele-uitate visuri, şirag de clipe sfinte, ca picurii de polaie în suflet se pogoară.
Şi în amurgul rece al zilelor de toamnă, în sările când vântul îţi spune că eşti lângă pământ, atunci triisteţa ta sfântă te îndeamnă ca să-ţi rechemi în suflet, logodnică şi doamnă, o lacrimă... şî visul înoepe-atunci să plângă.
Şi'n sările de toamnă tu treci pe sub castanii tăcutelor alee... şi gândul te omoară, căci gândul îţi şopteşte : „Nn mai- cerca ! Ce van îi ca să te'ntorci cu trupul tot îndărăt, cu anii !...•' ...Aducerile-aminte sunt tainica-ţi comoară...
Poesie şi tinereţe
SR f 6 um T R A I A N COSTA
In turnwrile-albmtre când seara se aprinde .Aduini ila sân eolmoara brăţărilor sărace. Iubeşti albele vise, canid liniştea-şi desface Aripe de mătase şi 'n ele te cuprinde.
Nu e pe lume vrajă să n'o asculţi cum trece ; Intre un basm şx-un cântec destinul te surprinde. Târziu îţi mângâi sânul mirait între oglinde Şi nu ştii de-i năvală de dor sau sfântă pace.
Iţi freamătă 'n trup svontuil grădinilor de laur Şi primăvara 'n suflet cu dopate de aur Dar nu-s decât vioare ori fund a d â n c de ape.
Şi'n somn când cern hulubii omăturile grele Iar îngerii — haiduc® — au aţipit pe-aproape,
Frunzişurilor nopţii te dărueşti — inele...
i ï N. VERONESCU
Ce tânăr sunt. M'aş dărui cu'nfiorare, or icărui zvon ce calea mi-o aţine...
(Rilke) Poetu l e un ar t is t . O p ic tură , o simfonie, îţi t r a n
spune suf le tul u n d e v a dincolo de noi, t e depăşeşte , şi nu e a l t ceva decâ t tot poésie. Poes ie -esenţă, cr is ta l izare .
F ie câ teva p ică tur i d e r o u ă a-găţa te , ca n i ş t e clopoţei d e l u m i nă, d e u n ghiocel mic . Sau, v a l u ri le ca re se izbesc d e s tânci de un v e r d e închis ca re con t r a s t ea ză cu coroanele de spumă de c h i h l i m b a r şi v iole tul b r u n al ce ru lui . Sau or ica re a l tă t r ă i r e . A r t is tul t r ă ieş te clipa, suf le tul lui o f i l t rează şi, fie penelul , s u n e tul , sau n u m a i versul , o c r i s ta l i zează.
Ba, când e t ână r , pa rcă ceva mai m u l t : a r t i s tu l poa t e fi in felul lui u n revo lu ţ ionar , să i m p u nă forme noi , n u a n ţ e noi . Poe tu l t ră ieş te poesia m a i b ru t . Versu l e sevă c rudă . Emoţ i a copleşeşte, inundă sufletul, îl t r a n s p u n e . E n u m a i nerv , bagaj de n e a s t â m păr , goană după o regăs i re d i n colo de el.
Cu anii , p a r c ă acest n e r v s lăbeşte, to tu l devine încet, a r t i f i
cial, to tu l oboseşte, sau nici n u a r e t i m p să obosească. P e unii , l up t a vieţi i îi doboa ră încă t ineri . P e alţii , ceva d in ei, ceva simfonic, îi î n d e a m n ă undeva , depa r t e de lume, d e protocolar , tocmai pen t rucă să ma i poa tă să r ă m â nă p e furiş t ineri .
Mă gândesc, c â n d scr iu aceste r ândur i , la po r t r e tu l lui Degas : un moşneag a le rgând p r in n o a p tea deasă, în t r 'o m a n t a veche, o pă lă r i e informă, îna in te , la î n tâmpla re , fără ţ in tă , ca u n rege L e a r sau un H o m e r a l p ic tur i i .
Scr ia Degas-moşneagul , pl in de a m ă r ă c i u n e : Nihi l h u m a n u n i doit ê t r e in suppor t ab le à suppo r ter . J e pa r l e d 'autrefois , car, à p a r t le coeur, il m e semble que tout vieill i t en moi p ropor t ionnel lement . E t m ê m e ce coeur a de l 'artificiel. Les danseuses l 'ont cousu dans u n sac d e sat in rose, de sa t in rose un peu fané, comme leurs chaussons de danse.. .
Şi m ă în t reb , p r i e t ene Baciu, dacă a m p r i n s îndea juns acesl r i tm, acest ne rv , şi dacă, cândva, în t r ' un târziu, n ' a r e să n e pară rău că n ' a m fost des tu l d e t iner i
F L O R I N LUCESCU
C O N T R A P U N C T
xcursie Ѵеяі, am ajuns prin locuri rueumblaite. Opreşte-te să ne-odihnim. De-aici «rasei© se văd atât de mici şi ceriurile-atât de-apropiate,
Tăcerile sclipesc pe licurici. Doar inima neobosită bate a veşnicie şi-a singurătate — şi pare clopot plin când te ridici.
Intoance-te, ca pasărea, să vezi : acuma Dumnezeu e-atât de darnic şi parcă-1 văd, înalt, umblând pe ape.
Ţi-i frică, prietene ? Ar fi zadarnic. Numai aici vei învăţa să сгеяй... Auzi ? R^pl iâc ioeva pe-aproape...
ŞTEFAN AUG. DOINAŞ
Florin Lucescu, nu ai dreptate! lartă-mă dacă ţi-o spun aşa, din capul locului, dar mi se pare că sinceritatea poetică este întotdeauna scuzabilă. „Destul de tineri" nu vom putea fi niciodată şi asta nu are importanţă, deoarece poe<sia nu este în chip automat legată de ceeace ne place să numim tinereţe. Numai oamenii tineri să fie capabili de a sesiza acest mare suflu — „den grossen, feierlichen Hauch" — după cum spunea Stefan George? Mi se pare că nu...
Şi spunând aceasta, nu mă gândesc nicidecum la pilde palpabile, la catalogări didactice, la înş i rui re de nume şi versuri. Uite, mă simt uneori tânărul cel mai bătrân — şi din această bătrâneţe paradoxală iau naştere totuşi armonii pe care mi se pare că nu le"-asi fi putut zămisli cu ani în urmă.
„Poesie şi tinereţe" a început să fie mai mult o formulă — decât o realitate şi cred că nu există fapt mai dăunător, decât acela de a crede în lucrurile care vin de-a gata. Dece să c redem pttr si simplu? Dece să păşim — birui tor i şi tineri — adică neştiutori într'o oarecare măsură, când la îndemână ne stau toate experienţele şi frământările, pe care ni le pot aduce anii, îmbo-găţindu-ne ?
Efebul transparent este de multe ori mai neesenţial (şi nu
este aceasta o simplă vorbă) decât bătrânul faun, care pe naiul său deapănă toate cânturile lumii...
Poesia se trăeşte, perpetuân-d.u-se în timp, pe când tinereţea trece, banal, cu fiecare clipă.
Şi-atunci, dece să legăm, numai de dragul unei graţioase piruete, cele netrecătoare, de cele care pier de pe o zi pe alta ? Un vers se leagă de altul, aşa cum nici o zi a tmeretü nu se împreună cu cea care-i urmează. Vezi deci, poete, că esertfialul nu este să fii tânăr — ci acela să fii poet.
Bătrânul Goethe a fost „un veşnic student", iar Rilke, pe ca-re-l citezi în motto, a oferit o-dată un trandafir unei cerşetoare, fiindcă nu a avut să-i dee un ban. Mai stai oare să te întrebi de contingente şi stări ci/oüe când vezi aceste realităţi sguduitoare ?
Tineri suntem noi, şi o spunem fUTiclcă elanul nostru ne dă dreptul la aceasta. S'o spunem, dar să nu clamăm, căci — tot într'un târziu — s'ar putea să ne pară rău că nu suntem destul de bătrâni...
ŞTEFAN BACIU
N. B. Manuscr ise le s e trimiit la redacţ ie , m e n ţ i o n â n d u - s e pe p i c : p e n t r u Şt. B. Şi r ă s p u n s u rile: I. Goga, E. Di.: Da. Teodor En., D. Mere, V. P. Măc. Al te le . Unghianu I. P., C. Mareş, L. Tri / , Dimitrie Cob.: Nu.
6 UNIVERSUL LITERAR 27 IUN>E 1942
— Reportaj — de P A U L l. D A N I E L
u STRATEGUL DE CAFENEA.
Este un produs modern, pur tând deci toate caracterele surogatului şi produselor de serie. Ca stare civilă se recrutează deobicei din paşnicele rânduri ale pensionarilor. Semne particulare n'are. Este deci cu a tâ t mai periculos, fiindcă neprezentând stigmate vizibile, nu te poţi feri de el. Periculos nu pentru obşte, care-1 poate considera cu l i nişte ca pe un ins perfect inofensiv, cl pentru acel care a avut imprudenţa să discute în tramvai cu el, despre vreme sau despre speculă, sau care din Întâmplare s'a aşezat la cafenea în apropiere de masa Iul.
Dacă făcându-i fişa personală la rubrica profesiunii ai trece: „fost funcţionar comercial, actualmente pensionar", n'ai comite decât o foarte banală eroare psihologică. In realitate, el este deţinător de... secrete. De secrete de războiu, formidabile bineînţeles, pe care le deţine misterios dar cert „din sursă sigură".
Ca mai toţi oamenii dela 60 de ani în sus, omul nostru a ra ta t ceva. In cazul de faţă, şi-a ra ta t cariera. E drept că mai bine de trei decenii a înşirat, relativ mulţumit , eterne cifre în eterne registre şi numai în clipele de inerentă dar rară revoltă, la sfârşitul lunii, când constata că şi-a consumat anticipat leafa pentru a juca biliard, a protestat împotriva vitregiei soartei, care l-a făcut să aleagă această plictistoare meserie.
Dar acum, odată cu bătrâneţea, odată cu liniştea, cu stropitul muşcatelor din grădină şi tabietul ziarului citit pe îndelete, omul nostru s'a răs-vrătit, a devenit automat un ra ta t şi ca orice ra tat, acru, agresiv şi îngâmfat. Şi toate acestea, de când i s'a trezit conştiinţa că şi-a ra ta t cariera, conştiinţă rostită într 'o frază :
— Voiam să mă înscriu la şcoala de cădeţi, dar ta ta m'a dat la comerţ.
Tatăl, pe care mai acum 30 de ani l-a iertat Dumnezeu, ar fi foarte mirat dacă ar lua cunoşt inţă de tardivele veleităţi războinice ale odraslei care urla îngrozitor când se lovea, şi care t remura de frică la vederea sergentului din colţ...
La cafenea, găseşti un singur scaun liber. Te hotărăşti rapid, mai ales că omul în vârstă şi cu aspect respectabil care-şi soarbe în linişte cafeaua ascuns după paravanul ziarului îţi pare profund absorbit în dubla-i ocupaţie. Deaceea, prima lui întrebare strecurată cu perfidă blândeţe:
— „Ce se mai aude cu războiul, domnule", te surprinde nepregătit. Vrei să dai un răspuns oarecare, dar e prea târziu. Ai fost a tacat prin surpriză, dezarmat, anihilat şi nu-ţ i rămâne decât să taci. Să taci şi să asculţi. Să asculţi şi să priveşti. Da, trebuie să şi priveşti, fiindcă domnul în vârstă care te-a prins în cursă are în permanenţă buzunarele pline cu hăr ţ i de toate mărimile, în toate culorile, a tuturor teatrelor de războiu. Cu dexteri tatea obişnuinţei, le desfăşoară în faţa ta :
— Uite domnule, aici au ajuns Japonezii. După cum vezi, i-a înconjurat pe chinezi dela spate. Uite, aici e aripa dreaptă, aici Chang Kai Chek, aici e aripa stângă a Japonezilor şi aici e fluviul Galben.
Cunoştinţele lui geografice sunt într 'adevăr uimitoare. Comandamentul japonez riscă astfel să fie hăr ţu i t de forţele chineze. Ar trebui deci s'o ia pe aicea, apoi pe aici şi să-i atace prin surprindere, altfel e rău...
— „Ştiu eu, ce spun...".
Uneori te întâmpină cu zâmbet de triumf şi priviri radioase:
— „Ai văzut, domnule?" Tu, care n'ai văzut nimic, îl priveşti nedumerit.
El îşi freacă satisfăcut mâinile: — „Asta zic şi eu victorie. Au făcut exact cum
am spus eu!... I-a a tacat pe Ruşi în dreapta şi le-a nimicit diviziile motorizate. Am spus întotdeauna, este singura tactică de urmat în condiţiile acestea".
Nu-ţi rămâne decât să taci, fiindcă îţi dai seama că nu bucuria patriotică este cauza exaltării sale, ci sentimentul că victoria îi revine lui personal. Altădată însă îl vezi plouat.
— Ce ţi-s'a întâmplat , cucoane? Ţi s'au înecat corăbiile? El te priveşte posomorit.
Nu-ţi rămâne decât să taci. Ar fi inutil sâ încerci să-l convingi. Ca orice maniac, e încăpăţânat
şi optuz. De fapt, omul acesta este de plâns. Pe umerii lui gârboviţi apasă răspunderi şi griji grele, independent de faptul că şi le prilejueşte singur. In reculegerea şi t ihna bătrâneţei a căzut pradă unei pasiuni, şi orice pasiune îşi cere drepturile. Şi cine ştie dacă cufundarea în griji şi în necazuri, în emoţii impersonale, nu este decât un refugiu? Omul nostru se cufundă în hărţi , în cărţi de strategie şi în vieţile eroilor. Nu o face oare dintr'o inconştientă reacţie împotriva morţii care se apropie cu paşi uşori? Am spus că strategul de cafenea e un om periculos. De fapt, nu e mai periculos decât un îndrăgostit, de pildă...
ETERNUL BOEM.
Tip — reminiscenţă cu rezonanţe de madrigal, transmis pe cale mai mult sau mal puţin directă de pe vremea teraselor, bârfelilor, simbolismului, şi şvarţurilor literare. Apariţia lui sugerează şi concretizează într 'o obligatorie înlănţuire, pe a-tunci a tâ t de firească asociaţie de idei : poet — primăvară — ftizie. Statură înaltă şi firavă, cu umerii încovoiaţi de povara iubirilor sfâşietoare şj tenebroase, a suferinţelor fără nume şi a visărilor iară hotare. Peste obrazul ofilit de paloarea nopţilor pierdute în contemplarea diverşilor aştri, borurile negre îşi fâlfâie umbrele, iar de sub ele, pletele acum, vai, răsar în nestăvilită revărsare. Buzele crispate într 'o sceptică şi superioară resemnare, sunt umbrite de mustăcioara scurtă, — artificiu nefolositor, — care tinde fără să reuşească, să imprime werthereienei fizionomii o nuanţă de cochetărie. Misterul ochilor negri şi desigur trişti cu licăriri implacabile, ca privirile fecioarelor blestemate sau ale spadasinilor îne-buniţi de dragoste, reflectă în afară de deziluziile culese la întoarcerea din călătorii lunare şi mot-to-ul: „Nimeni nu m ă înţelege!"
Acest leit-motiv este pentru omul nostru nu numai o motivare sau o normă de conduită, ci
un echilibru, un ţel. Când îl întâlneşti, ceeace nu se întâmplă decât pe înserat, întorci capul după el...
Dacă-1 urmăreşti, vezi că nu îndeplineşte niciun tainic şi ciudat ritual, cum te-ai aştepta dela un om cu o înfăţişare de poet blestemat într 'o noapte fără lună. Foarte simplu, îl vezi îndreptându-se spre cafeneaua lui.
De ani de zile, la aceeaşi oră, se aşează la aceeaşi masă, după ce a căutat — fără convingere pe... simbolicul amic care de un anumit număr de ani îl aşteaptă. După ce s'a convins că amicul ri'a venit, — probabil c'a întârziat dar trebue să vină, — se aşează şi aşteaptă sub ochii înţelegători şi absenţi ai chelnerului. Şi adăstarea îşi aduce roadele, căci după un t imp mai lung sau mai scurt, soseşte dacă nu simbolicul amic, totuşi un cunoscut, (în limita elastică a acestui termen). Şi omul nostru e plin iar de vieaţă, mişcare, culoare şi grai.
Şi fiindcă este din nou avântat , omul nostru şi-a recăpătat din atributele tinereţii şi deci visează, face planuri, bârfeşte:
— Ştii, am un roman... E aproape gata. Mai am doar ultimul capitol. Un roman care va răsturna tot ce s'a scris până acum!... Am găsit o formulă nouă, care va distruge problematica pirandeliană. Până într 'o săptămână este sub tipar şi până într'o lună s'a epuizat ediţia I-a...
— Dar bine, hazardează cunoscutul, parcă te ştiam poet?.... Se referă la o plachetă pe care a publicat-o acum douăzeci şi cinci de ani.
— E'ireşte, sunt şi poet. Uite, am două volume de versuri în manuscris, dar nu le-am publicat,
fiindcă... Şi apropiindu-şi scaunul, prinde să-şi povestească o tenebroasă maşinaţie urzită de duşmanii invidioşi.
— Nu ţi-o spun decât ţie care îmi eşti ca un frate şi mă înţelegi. Dar le-am dejucat eu planurile. O să vedem noi!...
Timpul trece, dar poetul-romancier nu este grăbit, neavând ceeace oamenii de rând ar putea numi meserie, sub raportul obligativităţii. Altminteri, nu este ocupaţie pe care să nu o fi îmbrăţişat, entuziast şi sporadic. Dar n'a fost înţeles. Ca gazetar, directorul n'a vrut să-i accepte fără rezervă părerile geniale şl originale. A părăsit redacţia ziarului şi folosindu-se de vagile reminiscenţe muzicale, s'a făcut profesor de canto.
— Numai în muzică este puritate, stil, armonie... Dar elevele n 'au voit să-i accepte implicit şi
iubirea, de fiece dată... eternă în toate variantele, unică, mântuitoare, blestemată, condamnată. Şi-a
părăsit elevele, dându-şi seama că eternul şi t r a gicul omenesc, că ar ta pură şi sbuciumul neînţeles al sufletului se exteriorizează în manifestări pe care cei neiniţiaţi le-ar numi comice, a trecut într'o ţa ră străină şi s'a făcut... paiaţă „Ridi Pa-gliacci!"
Dar publicul nu i-a acceptat nobila ofrandă a bufleiului, dăruit mulţimei într 'un giumbuşluc şi l-a fluerat. Atunci a părăsit circul. S'a întors acasă cu simbolica hotărîre de a începe „o viaţă nouă" şi cuminte, şi burghezit, s'a făcut funcţionar. Dar mâna neiertătoare a unui destin cumplit îl pân dea pretutindeni: s'a îndrăgostit; o nouă iubire unică, veşnică şi mântuitoare. Şi conştient de antagonismul dintre iubirea care-şi cerea întreagă şi unică trăirea — şi slujbă, incapabil de a sincroniza paralel pe două planuri sufletul, funcţionarul a păşit în faţa stăpânului şi i-a cerut „un concediu de dragoste". Neînţelegător şi s t râmt la suflet, patronul i-a acordat unul... definitiv. De atunci şi-a căutat deslegarea în iubiri unice şi eterne, în călătorii, în visuri, în vin. Iubitele l-au părăsit, meleagurile străine l-au trimis acasă, visurile l-au trădat. Dar i-a rămas aşteptarea. De fapt, e un creator ra ta t sau mai bine zis un creator incomplet cât şi incapabil de împlinire. Nu poate îndeplini actul final şi hotărî tor al lungului şi complicatului proces de creaţie: realizarea. Deaceea, aripile îi sunt firave şi visurile înt inate şi căzătoare. De fapt, tocmai prin diletantismul la care îl condamnă propria-i neputinţă, poetul nostru este un aristocrat. Un aristocrat al visării, întrunind de altfel cele trei condiţii cerute: izo
lare, singurătate, superioritate, indiferent dacă e imaginară sau nu. La drept vorbind, acest om îşi găseşte explicarea şi mărturisirea existenţei, sale numai în propria-i imaginaţie.
Categorii majore de intelectuali
(Urmare d in pa*. I -a )
A m putea fi întrebaţi pentru ce nu-i dorim intelectualului măcar a-titudineu aceasta optimistă faţă de lume şi viaţă? Pentrucă, în primul rând, ar însemna să-l concepem ca pe un necumpătat, gata de harţă, naiv sau poate îngâmfat şi fanatic, iar în al doilea rând, fiindcă în mod cinstit nu o putem motiva prin nici un fel de argumentaţie. Inteligenţa, cu mecanismele ei de funcţionare şi adevărurile scoase de ea până acum, nu ne îndreptăţesc. Socotim că se înţelege despre ce fel de optimism vorbim? Nu despre unul înăscut, a-titudinal pe care nu-l putem prescrie, ci despre unul isvorît din cunoaşterea condiţiei umane în care ne găsim. Atitudini ce ţin de ereditate nu putem dicta, cel mult le putem corecta pe cele existente, In acest sens, optimismul nativ ăl intelectualului trebue păzit de a deveni ilaritate.
Armonia pe care n'am găsit-o celor două categorii de oameni mari nu i-o putem refuza filosofului. El este acela care reuşeşte să împace inteligenţa cu ea însăşi şi lumea cu sine. Ce însemnează aceasta? Universul a-supra căruia se exercită inteligenţa, nu rare ori prezintă contradicţii, fenomene care nu pot fi subsumate u-Пиі principiu unic. De aceea şi rezultatele la care ajunge inteligenţa, atplicându-se acestor fenomene, aduc cu ele aceleaşi nepotriviri, aceleaşi contradicţii. Natura intimă a inteli
genţii, stă, însă, în stringenţă logică într'o unificare a fenomenelor în care totul să fie înlănţuit motivat, fără ca să mai rămână ceva neexplicat în această unitate. Această năzuinţă spre unitate îşi mai are isvo-rul şi în viaţa afectivă a gânditorului, de aceea ea trebue realizată cu orice preţ. fiindcă de ea depinde liniştea sufletească a acestuia. Ea nu se va realiza decât atunci, când inteligenţa, unificând toate datele despre lume, prin fixarea locului fiecăruia, îi fixează locul propriu şi valoarea în Univers. In paranteză fie spus, unificarea de care vorbim nu este perfectă nicicând. In acest înţeles, filosoful, împăcându-şi inteligenţa se împacă pe sine cu lumea. Armonia însă nu trebue privită numai în acest sens de împăcare, ce apare relativ târziu, ci trebue căutată şi în raportul dintre forţele sufletului său dintre impulsul şi neliniştea emotivă adâncă, cu toată rezonanţa produsă de ea şi lumina inteligenţei. Toate întrebările, toate neliniştile legate de succesele şi e-şecurile inteligenţei îi îmbogăţesc interiorul şi îl fac sensibil la durere şi la bucurie, la poésie şi la tragedie, fiindcă în el se sbat şi trăesc eu luciditate toate.
Multe sunt speţele de intelectuali. Ideea însă, modelul e filosoful. Inşii realizează acest model, în grade diferite, după condiţiile minţii şi ale spaţiului cultural în care se găsesc
însemnează aceasta că orice intelectual trebue să fie un filosof? In sensul major al cuvântului, nu! Am arătat în articolul precedent care sunt atributele unui intelectual adevărat. Atributelor acelora, pe care mai pronunţat le are şi filosoful, li se adaugă în cazul acestuia ceea ce am numit ,,împăcarea inteligenţii" şi „viziunea unitară" despre lume şi viaţă. Acestea nu pot fi a t r i bu i t e sau cerute micului intelectual. Ele au fost înlocuite printr'o înţelepciune a vieţii. In această accepţiune, fiecare intelectual are o anumită filosofic
Am văzut că eroul, politicul şi omul de ştiinţă, în majoritatea cazurilor, sunt lipsiţi de armonia interioară a facultăţilor şi de ceea ce am numit împăcare a inteligenţei, viziune unitară. Sunt aceştia intelec tuali? Sunt şi aceştia! In ceea ce priveşte armonia interioară, ei sunt mari tocmai prin unilateralitatea dimensiunilor lor sufleteşti — sunt spărgătorii de fronturi, deschizătorii de drumuri. Ne-am ferit însă ca să considerăm pe vreunul dintre aceştia ca model pentru micii in. felec-tuali (nu oricine poate fi spărgător de fronturi) pentru ca să ferim pe intelectual de a fi caraghios. Parlamentul ţării româneşti ne-a servit multe mostre de astfel de intelectuali. Cât priveşte cealaltă lipsă, împăcarea inteligenţei, situaţia e următoarea: ca să urmeze împăcarea, trebue să fi fost cândva neînţelegere, nelinişte, o problemă care să scandalizeze inteligenţa. Ori, dacă aceasta nu s'a ivit, înseamnă că împăcarea a existat din capul locului. Cum am spus. savantul, eroul şi politicul sunt tipi romantici, dogmatici — optimişt i . Modelat după profilul acestora, însă. micul intelectual devine îngâmfat, fanatic şi naiv. De aceea repetăm: toţi aceştia sunt intelectuali de calibru major prin unicitatea lor. In
epocile de criză şi transformări so' exale, se întâmplă ca massei să i se dea o modelare unilaterală, după profilul sufletesc al şefului. Această directivare în spre o ţintă, unică, lucrativă şi necesară în timpuri anumite, se disolvă şi revine la forme mai armonice, odată cu realizarea scopului propus.
La un moment dat. în cursul a-cestei discuţii , a veni i vorba de artist şi profet. Puţini vor fi cari să se îndoiască de intelectualitatea artistului, de aceea ne apropiem întâi de el. In afară de atributele mai mici, peste care am trecut şi nu le-am avut în vedere de data aceasta, trebue să-i recunoaştem a-cestuia armonia interioară a facultăţilor, dar nici deeum o împăcare a acestora, sau măcar a inteligenţei cu ea însăşi şi cu lumea. De altfel, problematica lui sufletească nu e de natură pur raţională şi lucidă. Un artist care a tras ultimele consecinţe logice dintr'o problemă e-xistenţială nu mai e artist, ci devine filosof. Problemele pe care şi-le pune artistul îşi găsesc întotdeauna o rezolvare simbolică concretă. Problema pusă nu face decât să stârnească o furtună sufletească, care nu încetează decât atunci când artistul o repetă cu material artistic şi o face reprezentativă pentru întreaga speţă. De aceea el este un ijts care se repetă pe sine, un tragic nicicând împăcat, un adolescent al existenţei care se văicăreşte întruna. Niciodată nu trebue s'ajungă la linişte sufletească şi la împăcare, cn să nu înceteze de a fi. Micul intelectual modelat după chipul şi asemănarea artistului devine un plângăreţ de speţă minoră.
înainte de a fi scris câte ceva despre profet ca intelectual, ţinem să-i trecem, pe toţi marii intelectuali, din nou în revistă, încercând
o categorisire a lor după a t i tudinea pe care o iau faţă de sensul existenţei. Pentru erou şi politic, sensul existenţei este acela pe care i-l dă el. Omul de ştiinţă recunoaşte că existenţa are sens, dar n u m a i a tâ ta cât poate fi m ă s u r a t şi vârît din ea în ecuaţie. Restul, nu-l mai interesează. Pentru artist, existenţa parcă are şi parcă nu are nici un sens. Nu ştiu dacă ex i s t en ţa a re sau nu are sens — zice filosoful. Nu l-am găsit încă. Pentru profet, existenţa are un sens aprioric. O consecinţă firească a acestor a t i tudini diferite faţă de sensul existenţei, este atitudinea faţă de lume şi viaţă a fiecăruia, este propria-i conduită. Cu gândul la această conduită, cei dintâi trei, eroul, polit icul şt savantul sunt intelectuali de tip optimist-dogmatic, artistul este un intelectual de tip tragic, iar filosoful şi profetul intelectuali de tip înţelcvt. In acest loc se pot ivi unele nedumeriri: profetul pe care suntem o-bişnuiţi să-l vedem ca pe un vizionar dogmatic şi optimist, să apară alături de filosof, a cărui atitudine faţă de existenţă are unele aspecte, dacă nu sceptice, în orice caz rezervate, întrebătoare? Să ne lămurim: înţelepciunea este comună atât filosofului cât şi profetului. Notele ei constitutive sunt următoarele : împăcarea inteligenţei prin scoaterea tuturor consecinţelor posibile din examenul întreprins de ea. viziunea unitară despre lume şi viaţă şi conştiinţa re la t iv i tă ţ i i scoasă din raportarea insului la univers. Din a-ceste atribute unul singur s'ar părea că nu se acordă cu concepţia obişnuită despre profet, anume conştiina relativităţii. Alţii ar putea să adauge şi împăcarea inteligenţii. Aceştia din urmă, însă, au despre profet o concepţie foarte mizeră. II consideră dacă nu mărginit, atunci un mare
şarlatan. Se precizăm că vorb ind de profet, ne gândim aci la Christ şi nu la alţii, fiindcă pe aceia nu-i cunoaştem. Christ a întreprins acel examen raţional al existenţii şi a scos toate consecinţele. Rezultatele acestui examen pot fi rezumate astfel : este imposibil ca Adevărul, ultimul adevăr să fie descoperit de un care dacă vrea să-l ţină în taină, să-l ţină ascuns, Adevărul nu poate fi găsit prin sforţările raţionale ale filosofului sau ale omului de ştiinţă. Capul celui care, prin absurd, ar p să-l afle ar sări în aer, fiindcă-l depăşeşte. De aceea marele Adevăr va fi deopotrivă de accesibil deşteptului cât şi săracului cu duhul— dar nu când vrem noi, ci la plinirea vremii. In această poziţie, faţă de pretenţiile noastre de cunoaştere, noi vedem atitudinea critică a inteligenţii lui Isus. Toată etica Lui este o consecvenţă a acestui examen. Dacă trecerea noastră pe aici se reduce la o aşteptare, atunci de ce să-i dăm existenţei sensuri materiale, de ce ne-am frânge după .,cele filosoficeşti" şi-am avea iluzia că noi îi dăm sens existenţei? In această accepţiune, profetul Christ a avut conştiinţa relativităţii lui ca om, şi a lumei în care a trăit. In pustia celor treizeci de ani, în care timp nu ştim precis pe unde a umblat, a avut timp ca să-şi dea seama de asta. Toată viaţa Lui nu a încetat să încerce a da valoare şi semnificaţie acestei lumi prin raportare la cealaltă. Fără îndoială că Usus e un mare dogmatic şi un optimist, dar nu al acestei lumi. A-devărul ştia că nu-l vom putea găsi aici, nu-l vom putea găsi singuri. Până la plinirea vremii, a vrut ca aci să fie linişte; a vrut să ne facă înţelepţi şi ne-a arătat cum.
N. P Ä R V U
TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24.484.939
Top Related