STEFAN CEL MARE ( 1433 – 1504 )

“Stefan Voda, domn cel mare, seaman pe lume nu are, decat numai mandrul soare “

Ştefan al III-lea , supranumit Ştefan cel Mare (n. 1433, Borzeşti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.

Perioada domniei 1457 - 1504Născut 1433 Borzeşti

Decedat 2 iulie 1504 SuceavaPredecesor Petru Aron

Succesor Bogdan al III-lea cel Orb

Parintii :

Era fiul lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domnească a Muşatinilor (sau Muşateştilor), întemeiată de Margareta-Muşata, mama lui Petru I (1374-1392). Muşatinii moldoveni erau înrudiţi cu neamul valah al Basarabilor, care a dat Munteniei mai mulţi domni celebri: Mircea cel Bătrîn, Vlad Dracul, Vlad Ţepeş.

Mama voievodului este doamna Oltea. In spatele fiecarui barbat puternic se ascunde o femeie inteligenta. Dupa moartea sotului ei, Bogdan al II-lea, Maria-Oltea si-a crescut fiul, Stefan, pentru a deveni domnitor. Se considera ca primul nume - Maria - a fost luat spre sfarsitul vietii, cand s-a calugarit, iar cel de-al doilea - Oltea - vine din zona Olt, loc de unde se tragea ea. Documentele sunt zgarcite in ceea ce priveste originile ei, de aceea a ramas loc de presupuneri si legende fabuloase.

Casatoriile :

Ştefan cel Mare a avut trei căsătorii : cu Evdochia de Kiev, cu Maria de Mangop şi cu Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti, fratele lui Vlad Ţepeş.

Toate erau de rang princiar, descendente din mari familii domnitoare, între care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmaşa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor.

Evdochia din Kiev este prima soţie a domnitorului Ştefan cel Mare şi sora cneazului Simion Olelkovici. Căsătoria a avut loc la data de 5 iulie 1463 şi a luat sfârşit prin moartea Evdochiei.

1

Maria din Mangop este a doua soţie a domnitorului Ştefan cel Mare. Ca şi prima căsătorie a domnitorului se va termina prin decesul soţiei sale.

Maria Voichiţa este cea de a treia soţie a domnitorului Ştefan cel Mare, fiica lui Radu cel Frumos. Căsătoria a avut loc în anul 1473. Din dragostea lor s-a născut Alexandru, primul fiu al lui Ştefan, ctitorul bisericii Adormirea din Bacău.

Fii si fiice

Prima soţie, Evdochia (cu care s-a căsătorit la 5 iulie 1463) i-a născut doi feciori, Alexandru şi Petru, şi o fiică, Elena, fiul cel mai mare, Alexandru, fiind favoritul domnitorului.

A doua soţie, Maria de Mangop, cu care s-a căsătorit în 1472 i-a născut doi băieţi: Ilie şi Bogdan.

A treia sotie , Maria-Voichiţa l-a născut pe Bogdan, ajuns domn al Moldovei după moartea lui Ştefan cel Mare - s-a aflat pe tronul ţării din 1504 pînă în 1517. Bogdan a avut două surori: Ana, moartă de timpuriu, şi Maria, căsătorită cu un prinţ polon.

Fiu natural al lui Ştefan a fost şi Petru, copilul Mariei Rareş din Hîrlău. Petru Rareş a domnit în două rînduri: 1527-1538 şi 1541-1546.

Domnia lui Stefan cel Mare si Sfânt în Moldova a avut loc înperioada cuprinsă între anii 1457-1504.

Domnia sa, de aproape jumătate de veac, este cea mai frumoasă perioadă din istoriaMoldovei, niciodată tara nu a fost mai întinsă, mai respectată si mai bogată.

Portretul fizic:-statură potrivită;-îmbrăcăminte domnească (pelerina lungă, cusută cu fir de aur si argint;-fata prelungă, ochi mari, privire verde pătrunzătoare.Portretul moral:-trăsăturile fetei exprimă: dârzenie,îndrăzneală, hotărâre, vointă, severitate;-felul în care îsi tine sabia si pasul făcut înainte exprimă hotărâre, fire demnă;-“om întreg la fire, nelenes”( Grigore Ureche) adică bun gospodar;-mester mare, om războinic, viteaz;-mare ctitor si iubitor de frumos;-iubitor de tară si de libertate.Situatia politică internă a Moldovei în jurul anului 1457:-certuri pentru domnie – slăbirea tării;-boierii au închinat turcilor Moldova si s-au învoit să plătească tribut;-tara era prost goepodărită.Situatia politică externă:-Imperiul Otoman cunoaste o maximă expansiune;

2

-Polonia si Ungaria vor să-si impună suveranitatea tării.Măsuri luate pe plan intern:-alungarea lui Petru Aron si a boierilor supusi turcilor;-dezvoltarea agriculturii, a mestesugurilor si negotului;-înăltarea mănăstirilor: Putna, Voronet, Neamt, Moldovita;-dezvoltarea comertului:-exportă: grâu, ovăz, orz, vite, porci, cai, vin miere;-importă: fiare de plug, aur, ulei, postav, piper.-formează oastea: boieri credinciosi, tărani liberi, târgoveti;întăreste cetătile: Suceava, Hotin, Soroca, Chilia, Roman, Cetatea Albă,Cetatea Neamtului;-încheie un larg sistem de aliante cu Vlad Tepes, Iancu CorvinHunedoara, Ungaria, Polonia, Rusia.Bătălii:-Baia – 1467 –se luptă cu Matei Corvin (se spune că Matei însusi cît era de mândrus-a retras dus pe targă, rănit în spate de o săgeată cu trei vârfuri.Înfrângerea l-a făcut să

jure că nuva mai veni cu oaste împotriva Moldovei si a fratelui de acelasi neam.-Vaslui –1475 – cu turcii condusi de Soliman Pasa;-Războieni (Valea Albă) –1476 cu tucii condusi de Mahomed al II-lea;-Codrii Cosminului – 1497 - polonezi condusi de Albert“la 2 iulie 1504, Stefan murea, după ce domnise 47 de ani, două luni si trei

săptămâni,domn adevărat, viteaz, cuminte si iubitor de tară si de neam din clipa întâia până în ceadin urmă.” (Nicolae Iorga)Este înmormântat la Mânăstirea Putna.

Tablou cronologic al principalelor evenimente militare

1457 – Doljeşti 1462/1465 – Chilia 1467 – Baia 1471-1473 – Radu cel Frumos alungat 1475 – Podu Înalt-Vaslui1476 – Războieni-Valea Albă 1485 – Colomeea1485/1486 – Cătlăbuga/Şcheia1487 – reia plata tributului1497 – Codrii Cosminului

Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

3

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o "oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie rare, opoziţia boierilor slabă şi buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni, să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau multi bani în visteria domnească. Astfel se explică cum a avut Ştefan mijloace materiale ca să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, şi unii şi alţii voiau să aibă sub suzeranitatea lor Moldova. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453 - de către sultanul Mahomed II Fatâh îşi continua înaintarea în inima Europei.

• domnia sa, care a durat aproape o jumatate de veac, a cunoscut victorii memorabile in lupta pentru independenta romanilor;

• Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotand-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus frau ambitiilor nesanatoase ale boierilor lacomi de avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a luat apararea taranilor exploatati fara nici o mila de boieri;

• a contat pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai pamantului stramosesc;

• a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltand numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei;

• cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane;

• a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea;

• In timpul sau a luat nastere stilul “moldovenesc” in constructia bisericilor, s-au scris primele letopisete (cronici) si s-au facut daruri catre manastiri din afara tarii. Se spune ca Stefan purta intotdeauna asupra sa un triptic, adica o icoana tripla, reprezentand pe Mantuitorul Hristos, pe Maica Domnului si pe Sfantul Ioan Botezatorul. Unul dintre marii sai duhovnici a fost Daniil Sihastrul, caruia i-a cerut

4

adesea sfatul si care, dupa infrangerea de la Valea Alba, l-a indemnat sa continue lupta impotriva paganilor.

• Dupa victoria de la Vaslui, in scrisoarea pe care a trimis-o marilor monarhi europeni, el scria: “Am luat sabia in mana si, cu ajutorul Domnului nostru Dumnezeu Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit (...), pentru care lucru fie laudat Domnul Dumnezeul nostru.”

• In epoca sa, Moldova a cunoscut cea mai mare intindere, intre Carpati, Nistru si Marea Neagra. Capitala era in cetatea Sucevei, pe care domnitorul a intarit-o cu ziduri puternice din piatra, pentru a rezista oricarui atac.

•

Moldova in timpul lui Stefan cel Mare

5

STRUCTURA ARMATEI MOLDOVEI ÎN TIMPUL LUI ŞTEFAN CEL MARE

6

ARMATA MOLDOVEI

CURTENII(SLUJITORII

DOMNIEI) STEAGURILE BOIERIMII

LEFEGII(MERCENARII)

OASTEA CEA MARE(GLOATELE DE

ŢĂRANI)Caracter nepermanent

Convocată doar în caz derăzboi)

ÎNTĂRIREA SISTEMULUI MILITAR

Politica militara a Domnitorului s-a axat pe doua componente : Refacerea sau construirea de noi cetati: Chilia, Cetatea Alba, Neamt,Suceava,

Soroca, Orhei, Craciuna, Tighina, etc Consolidarea permanenta a armatei (steagurile boieresti , curtenii, mercenarii si

gloatele de ţarani)

Caracteristica generala a domniei. Domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504) a fost perioada cea mai glorioasa din istoria medievala a romanilor, punctul culminant al luptei lor pentru independenta si afirmare in contextul civilizatiei europene in secolul al XV-iea. Reusind sa instaureze in tara un echilibru social, marele domnitor a pus capat luptelor dintre fractiunile boieresti si a creat o baza sociala pentru consolidarea puterii domnesti, care intrunea boierimea dregatoare, slujitorii (curteni, vitejii etc.), taranii chemati la oaste, orasenii.

Victoriile repurtate de domnitor au permis Moldovei sa devina un factor politic si militar de un prestigiu extern incontestabil. Pilda de vitejie, intelepciune, profunda credinta a marelui domnitor a ramas intruchipata in folclor, in opere scrise si de arta.

Lunga domnie a lui Stefan cel Mare cunoaste cateva etape :

Prima etapa: 1457-1473 - corespunde consolidarii domniei in plan intern si extern prin impunerea independentei tarii in relatiile cu Polonia si Ungaria;

A doua etapa: 1473-1486 -perioada marilor confruntari cu Imperiul otoman;

A treia etapa: 1486-1904 - noua orientare a Moldovei (dupa "rascumpararea pacii" cu turcii prin plata tributului), spre un sistem de aliante (in primul rand cu Ungaria), menit sa contracareze tendintele de dominatie ale Poloniei asupra statului moldovenesc si sa bareze expansiunea otomana in Europa.

POLITICA INTERNA

7

Întărirea sistemului militar Consolidarea rolului domniei in raport cu marea boierime

Transformarea Moldovei într-un centru de spiritualitate creştin-ortodoxă

Integrarea Moldovei în circuitul comercial european (de la Marea Baltică la Marea Neagră

Stefan cel Mare, fiul lui Bogdan al Il-lea (1449-1451) si al Mariei (sau Oltea), fiica de boier din neamul Basarabilor, nepotul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), vine la domnie in primavara anului 1457 fiind sustinut de un corp de oaste, pus la dispozitia lui de Vlad Tepes. Reuseste sa-i inlature de la domnie pe Petru Aron si este uns ca domn "la locul ce se cheama Direptate" pe Siret, la 14 aprilie 1457 in prezenta Mitroplitului, boierilor si ostenilor.

Politica interna a noului domn s-a deosebit de la bun inceput de cea a predecesorilor sai, prin faptul ca el a chemat la colaborare boierii din anturajul fostului domn, inzestrandu-i cu proprietati funciare si acordandu-le inalte dregatorii. Boierii care urmase pe domnul pribeag Petru Aron in Polonia s-au intors in tara. O alta masura intreprinsa de domn a fost intarirea institutiilor centrale ale statului: Sfatul domnesc, administratia locala, oastea si sistemul de aparare a tarii.

In Sfatul domnesc Stefan a numit numai boieri cu dregatorii, inlaturand pe cei care erau inclusi in acest organ numai in calitate de mari detinatori de domenii; Sfatul a fost micsorat de la 30 la 16 membri, in fruntea cetatilor a numit parcalabi din randurile boierilor lui de incredere, a creat dregatoria portarului de Suceava, comandantul ostirii.

Domnitorul a refacut domeniul domnesc, cumparand sau confiscand de la boierii care se dovedeau tradatori proprietati funciare. Cu aceste mosii era inzestrata biserica si cei care se dovedeau credinciosi in lupta impotriva dusmanilor. Stefan ridica la rang de "viteji" osteni care se distingeau in lupta, acrodandu-le proprietati funciare si privilegii.

Domnul a acordat, de asemenea, privilegii oraselor, a aparat interesele negustorilor locali in tara si peste hotarele ei, a protejat caile comerciale internationale care treceau prin teritoriul Moldovei, aducandu-i venituri considerabile. O deosebita atentie a acordat Stefan organizarii militare a tarii. El a intarit "oastea cea mica" (10.000-15.000 ostasi), marind rolul garzii domnesti si a curtenilor in componenta ei, s-a preocupat de pregatirea "oastei mari a tarii" (30.000 ostasi), in care se inrolau taranii, echipati cu armamentul lor propriu. Cavaleria si arcasii moldoveni s-au ridicat la nivelul celor mai bune ostiri ale vremii. Domnul a intarit si inzestrat cu artilerie cetatile tarii: Suceava, Neamt, Hotin, Chilia, Cetatea Alba, Orhei, Soroca (fortificatie anterioara celei actuale). Politica interna activa si chibzuita a lui Stefan cel Mare a servit drept baza pentru impunerea Tarii Moldovei pe plan extern ca un stat puternic si prosper. Concentrarea puterii de stat in mainile domnitorului i-a permis sa opuna cu succes rezistenta expansiunii tarilor vecine.

POLITICA EXTERNA IN PERIOADA 1457 – 1473

8

Pastrarea echilibrului de forte si a status-quo-lui în raport cu puterile crestine (Ungaria si Polonia)

Încercarea de obtinere a independentei fata de Imperiul Otoman

Obiectivul principal al politicii externe in primii ani de domnie a lui Stefan cel Mare a fost normalizarea relatiilor cu Polonia si neutralizarea pretentiilor de suzeranitate ale Ungariei asupra Moldovei. Cele preconizate de voievodul moldovean aveau sorti de izbanda datorita faptului ca regele polonez era angajat in conflictul indelungat cu cavalerii teutoni, iar regele maghiar -in lupta pentru obtinerea coroanei sale, la care pretindea imparatul Frideric al III-lea de Habsburg.

Cu scopul de a impune Polonia sa nu dea azil lui Petru Aron, Stefan in 1458 intreprinde o incursiune in regiunea sudica a acestei tari. Regele Cazimir al IV-lea este nevoit sa inceapa tratative cu Moldova. Prin tratatul de la Overchelauti (pe Nistru) el il recunoaste pe Stefan domn si interzice lui Petru Aron de a se apropia de hotarele Moldovei. Domnul moldovean, la randul sau, recunoaste formal suzeranitatea regelui polon, in 1463 Stefan se casatoreste cu Eudochia, fiica cneazului Kievului Simion Olelcovici. Deoarece Ucraina se afla atunci in componenta Poloniei, aceasta casatorie a apropiat si mai mult pe domn de regatul polon.

In aceeasi perioada se incordase relatiile moldo-ungare. Regele maghiar pretindea sa fie recunoscut ca suzeran al domnului Moldovei. La curtea lui Matei Corvin se retrage din Polonia Petru Aron. Ungaria continua sa ocupe cetatea Chilia. Dupa incercarea nereusita din 1462, la 1465 Stefan ocupa Chilia, fiind sprijinit de locuitorii ei. Drept raspuns Matei Corvin hotaraste sa-i scoata pe Stefan din domnie.

In 1467, in fruntea unei armate de 40.000 oameni Matei Corvin patrunde in Moldova. La Baia, in noaptea de 14 spre 15 decembrie, tabara regelui este atacata de oastea lui Stefan. Cu pierderi mari, ranit, regele se retrage. Numai un act de tradare a vornicului Crasnas i-a permis lui Mateas sa scape cu viata.

Victoria de la Baia a consolidat pozitiile lui Stefan in interiorul tarii si si-a ridicat prestigiul sau in relatiile cu alte state.

In 1469, in urma unei incursiuni in Transilvania, Stefan il prinde acolo pe Petru Aron si il pedepseste pentru uciderea tatalui sau Bogdan al Il-lea.

In anul urmator, la Lipnic Stefan ataca o oaste tatareasca, care savarsise o incursiune la nordul Moldovei. Tatarii sunt macilariti, iar domnul ia masuri de intarire a hotarelor rasaritene ale tarii, fortificand si cetatea Orheiului.

 In politica sa externa Stefan Voda a demonstrat inalte calitati de diplomat, evitand sa aiba concomitent doi inamici puternici. Aceasta i-a permis sa pastreze independenta tarii, alternand relatiile pasnice cu conflictele militare cu puternicile state vecine, aflate in ascensiune - Ungaria, Polonia si Imperiul otoman. Cand relatiile cu aceste tari aduceau la razboaie, Stefan a stiut sa utilizeze pe deplin metode specifice de lupta (pusteirea teritoriului in calea dusmanului, hartuirea in continuu pe masura inaintarii lui in interiorul tarii, folosirea cu iscusinta a

9

avantajului reliefului etc.), care minimalizau superioritatea numerica a inamicului. Disproportia sau asimetria dintre fortele moldovene si dusmane nu numai ca nu asigura victoria invadatorilor, ci dimpotriva, darorita iscusintei domnitorului se termina aproape intotdeauna cu infrangerea lor.

Începutul domniei lui Ştefan cel Mare

După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, şi - după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljeşti", la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor lui.

Inceputul domniei lui Stefan cel MareIn acest moment de grea cumpana pentru cele trei tari romane amenintate de expansiune continua a Imperiului Otoman, a ajuns voievod al Moldovei Stefan cel Mare1457-1504 fiul lui Bogdan al-II-lea, voievod asasinat de Petru Aron. Stefan se refugiase in Tara Romaneasca, casa ceara ajutor pentru a lua conducerea Moldovei, pe care Petru Aron o inchinase si turcilor si polonilor.In acea vreme taranii din nordul Moldovei se rasculasera, sub conducerea lui Leu, importiva boierilor si a lui Aron.Folosind aceasta imprejurare, Stefan a pornit cu ajutorul lui Vlad Tepes, ca sas-i ocupe tronul.Asfel Stefan a biruit pe Aron la Dolhestipe Siret la sud de Suceava.Dupa acesta biruinta s-a indreptat spre Suceava, capitala Moldovei. Aici la locul numit Direptate, a strans o mare adunare, la care au fost chemati nu numai boieri mari, ci si alta curte marunta.Noul domn a tinut sa aiba si consimntamantul paturilor marunte cum numeste cronicarul pe tarani si pe oraseni.Si aici cu totii l-au ridicat domn, incheie cronicarul.Domnia lui Stefan Voda a reprezentat un moment important in lupta impotriva tendintelor de faramitare feudala si de intarire al statului centralizat al Moldovei.Poporul si-a pus mari nadejdi in priceperea tanarului Stefan de a-l conduce in lupta pentru salvarea Moldovei din starea de decadere. Stefan cel Mare dornic sa se apere impotriva cotropirii straine, turcesti sau tataresti, poporul a participat cu insufletire la organizarea militara a tarii. Bun comandant de osti, Stefan a organizat cu pricepere o armata recrutata in deosebi dintre razesi si targoveti, la care sau adaugat ele-mentele din mica boierime.Asfel, in vremea lui, forta militara a Moldovei se baza pe o oaste mai larga, recrutata din popor.Armele principale sabiile, scuturile si chiar tunurile, ca si har-nasamentele pentru cai care erau cumparate de la mesteri brasoveni.Pentru apararea Moldovei au fost marite si consolidate vechile cetati atat de la hotare, cat si din interior Hotin, Soroca, Cetatea-Aba,Suceava, Cetatea Neamntului si Craciuna. Conducerea garnizoanelor din aceste cetati a fost incredintata unor parcalabi, recrutati dintre oa-menii cei mai credinciosi si mai viteji, cum au fost Sendrea, Harman,Luca Arbore.Insemnatatea domniei lui Stefan cel MareStefan-voda a murit in 2 iulie 1504.A fost inmormantat la manastireaPutna, cu multa jale si plangere tuturor locuitorilor tarii-cum scri-e Grigore Ureche-cat plangeau toti ca dupa un parinte al lor pentru lucrarile lui cele vitejesti, care nimenea din domni, nici mai inainte, nici dupa aceea nu l-au ajuns.Stefan-voda a fost una din cele mai de seama, figuri din istoria poporului nostru. Cronicarul Grigore Ureche il descrie ca pe un omintreg la minte, nelenes.Vioiciunea lui putin obisnuita se imbina cu o judecata calma, stapanita, patrunzatoare.Stefan stia sa-si indeplineasca planurile cu multa priceperesi unde nu gandea acolo il aflai. A avut incredere in fortele poporului pe care l-a condus. La nevoie a stiut sa

10

fie aspru, mai ales cu marii boieri si cu adversarii politicii lui. N-a umblat dupa primejdii si razboaie. Dar daca i s-au impus, le-a dus la izbanda cu indrazneala si spirit de jertfa.la lucruri de razboaie mester,-scrie Grigore Ureche- unde era nevoie insusi se vara, ca vazandu-l ai sai sa nu indarapteze, si pentru aceea rar razboi de nu biruia. Si unde biruiau altii, nu pierdea nadejdea, ca stiindu-se cazut, se ridica deasupra bituitorilor. Insusirile lui Stefan s-au vadit atat in organizarea tarii, cat si in eroica lupta pentru independenta. A fost printre cei dintii care au incercat sa alcatuiasca un bloc al tarilor romane impotriva cotropirii otomane, anticipand asfel premiselor uniri ale poporului intr-o singura tara. Conducand poporul in marea actiune impotriva cotropirii otomane, obtinand stralucite victorii, el a devenit unul din conducatorii cei mai vrednici de lauda din din acea vreme. Intra-devar, in timpul domniei lui, Moldova s-a reorganizat si s-a intarit. Calauzind lupta pentru independenta, din 36 de batalii, Stefan, infruntea mildovenilor, a castigat 34.Faptele de vitejie au starnit admiratia intregii Europe.Stefan cel Mare a iubit cultura si a tinut sa infrumuseteze tara cu opera de arta de o nepretuita valoare, cum sant cladirile bisericilor de la Voronet ori Neamnt.Pentru chipul cum a inteles sa-si puna sabia, mintea si inima in slujba tarii, Stefan isi merita pe deplin numele de cel Mare, pe care i l-a dat poporul.

Relaţiile cu Ungaria

1462, 1465 – Ştefan atacă şi cucereşte Chilia, apărată de o garnizoană maghiară 1467 – Ştefan zdrobeşte la Baia armata regelui maghiar Matei Corvin care

invadase Moldova

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, cade la înţelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage duşmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeţi şi o lovitură de lance. Ştefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungureşti în retragere şi îşi asigură liniştea la graniţa apuseană a ţării.

Relaţiile cu regele Ungariei s-au acutizat în jurul anului 1467. Pretendentul la tron, Petru Aron, era adăpostit de câţiva ani în Ungaria. Regele pretindea omagiul şi supunerea din partea domnului mmoldovean. Acesta, închinat regelui polon, a profitat şi de conflictuil dintre cei doi regi (regele polon voia coroana maghiară). În 1467 Ştefan a sprijinit răscoala nobililor şi saşiloir ardeleni împotriva regelui. Când regele I-a înfrânt pe răsculaţi, unii cntre capii răscoalei s-au refugiat la curtea lui Ştefan. Matei Corvin a profitat de şederea sa în Transilvania, unde a venit cu o oaste de 8000 de călăreţi şi 4000 de pedestraşi, şi a inrrat în Moldova cu scopul de a tranşa problema moldoveană. A adus cu el doi pretendenţi la tron. În timpul campaniei maghiare Ştefan s-a confruntat şi cu o răbufnire a opoziţiei partidei boiereşti

11

ostile. După un moment de negocieri la Roman, oastea maghiară a luat prăzi în anuimale şi oameni din teritoriile prin care a trecut şi s-a aşezat la Baia, apropae de trecătorile ardelene pe unde voiau să treacă prăzile. Bătălia care s-a dat la Baia, în condiţii neprielnice unei desfăşurări de forţe – teren mlăştinos dominat de înşlţimile din jur, a fost câştigată de Ştefan cel Mare în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467. Chiar şi regele a fost rănit şi o parte a oastei a pierit în luptă. Victoria lui Ştefan I-a permis să tranşeze releţiile cu boierii infideli, care au fost ucişi după bătălie. Puterea suzerană, Polonia, nu a intervenit direct în confllict, ci doar pe plan diplomatic, cerând explicaţii regelui maghiar care a dus o campanie împotriva unui casal al său. S-a apelat la Scaunul Papal împotriva regelui maghiar.

Bătălia de la Baia

Relaţiile cu Polonia

1485 – La Colomeea, Ştefan se recunoaşte vasalul regelui polon Cazimir Iagellon 1497 – La Codrii Cosminului, Ştefan înfrânge armata polonă invadatoare

condusă de Ioan-Albert

După 1489 relaţiile lui Ştefan cu Polonia s-au înrăutăţit din cauza supunerii domnulşui moldovean faţă de regele Ungariei. Chiar dacă după 1490 în Ungaria era un rege din dinastia poloneză a Iagellonilor (Vladislav al II-lea), regele polonez Ioan Albert nu a renunţat la planurile de a readuce Moldova sub obedienţa sa. În 1494 el a plănuit înlocuirea lui Ştefan cu Sigismund, fratele mai mic al regelui Poloniei. Pretextul oficial al campaniei poloneze din Moldova din 1497 era eliberarea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Asediul Sucevei a eşuat. În acelaşi timp, Ştefan a fost ajutat de 2000 de ostaşi turci şi de 12000 de ostaşi maghiari. În faţa presiunilor militare şi diplomatice, Ioan Albert al Poloniei a abandonat planul de înlăturare a domnitorului moldovean. Pe drumul de retragere, Ştefan l-a atacat pe regele polonez la Codrii Cosminului în 26 octombrie 1497. Ca represalii, în anul următor Ştefan şi-a trimis oştile pentru pradă în Polonia. După repetate schimburi de solii şi cu medierea Ungariei, între Moldova şi Polonia s-a încheiat o pace în 1499.Relaţiile cu Ungaria şi Polonia au evoluat de la alianţă, vasalitate şi până la confruntări militare, în final Ştefan eliminând orice obligaţie a Moldovei faţă de cele două regate creştine

12

Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ştefan se hotărî să ceară ajutor regelui Poloniei. Regele Cazimir îi ceru lui Ştefan să se recunoască vasalul lui şi să-i depună jurământ de credinţă în tabăra militară de la Colomeia (La Colomeia, Stefan cel Mare a acceptat. Domnitorul Moldovei a ingenuncheat in fata regelui polonez). Ştefan acceptă această umilinţă, în speranţa că va primi ajutorul aşa de necesar împotriva turcilor. Dar nici Polonezii, iar mai târziu nici regele Ungariei nu s-au ţinut de cuvânt. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ştefan încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid II, care asigură independenţa Moldovei în schimbul plăţii unui tribut sultanului.

Între timp reuşise să respingă o invazie a noului rege polonez, Ioan Albert, nimicind oastea poloneză în bătălia de la Codrul Cozminului din anul 1497. În vara anului următor Ştefan întreprinde o expediţie de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei, capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă se încheie pace în 1499 la Hârlău pe baza de egalitate.

Relaţiile cu Ţara Românească

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu Turcii, Ştefan voia să aibă în Ţara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădând Ialomiţa şi arzând oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brânzei"), dar îndată Turcii au răspuns, trimiţând pe Tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la Turci (în noiembrie 1473, Ştefan cucereşte cetatea Dâmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.

Conflictul cu Imperiul Otoman

Mahomed II nu putea lăsa nepedepsit amestecul lui Ştefan în treburile domniei Ţării Româneşti. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadân Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ştefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului în locul numit Podul Înalt şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Marea oştire a Turcilor se clătină şi se destrămă într-o învălmăşeală cumplită. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări turburarea Turcilor, care se risipiră. După alungarea Turcilor, Ştefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Veneţienilor, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei.

13

Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele Tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, Turcii covârşiră puterile Moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ştefan pregăteşte o nouă oaste, că Ungurii şi Polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează, că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed II se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ştefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea ţării şi a domnului ei.

În 1476, Ştefan ajută pe Vlad Ţepeş să reia tronul, însă acesta este ucis la puţin timp de boieri. Cinci ani mai târziu, în iulie 1481, Basarab Ţepeluş este înfrânt de Ştefan la Râmnicu Sărat. În amintirea acestei bătălii, domnul Moldovei ridică în Râmnic o biserică cu hramul Sfânta Parascheva, lăcaş ce va dăinui până la sfârşitul sec. XIX. După 1482, relaţiile cu Ţara Românească au devenit mai bune, pe tronul de la Târgovişte venind Vlad Călugărul, sprijinit de unguri, ce se arătase deschis pentru reglementarea problemelor de hotar (Cetatea Crăciuna este cedată lui Ştefan).

În 1484, noul sultan Baiazid II, atacă pe neaşteptate sudul Moldovei utilizînd o mare parte din flota sa. Superioritatea artileriei otomane a dus la căderea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Acest fapt a avut urmări nefavorabile pentru Moldova , rămânând inchis drumul spre Marea Neagră.

ÎNCERCAREA DE OBŢINERE A INDEPENDENŢEI FAŢĂ DE IMPERIUL OTOMAN

1475 – Podu Înalt-Vaslui – strălucită victorie obţinută de Ştefan 1485/1486 – Cătlăbuga/Şcheia

1471-1473 – Radu cel Frumos(vasal otoman) este alungat din Ţ. Rom

1476 – Războieni/Valea Albă - Ştefan este înfrânt, Moldova este pustiită

1487 – reia plata tributului

Sfârşitul domniei

Ultimii ani de domnie fură ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă o biserică. Bătrân şi bolnav de gută; i s-a amputat piciorul. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită pentru acele vremuri - marele domnitor închise ochii la 2 iulie 1504.

14

Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)Povara anilor, greutatile de neinchipuit ale atator razboaie, acea rana nevindecata de la

picior capatata inca din tinerete intr-o lupta la Cetatea Alba, podagra care l-a chinuit doi ani inainte de a trece la cele vesnice in 1504, n-au putut sa infrana virtutea maritului Voievod Stefan, care mereu, cu mintea si cu inima era neinfricat aparator al hotarelor, al libertatii tarii si al credintei

Sfarsitul vietii domnitorului

Intr-un basorelief de la manastirea atonita Vatoped caci si acolo Stefan Voievod s-a numarat printre ctitori, este infatisat ca un principe in varsta inaintata, pe chip se descifreaza oboseala unei vieti atat de zbuciumate. Dar intreaga sa viata si in indelungata domnie pe care Dumnezeu i-a randuit-o si-a indeplinit datoria in cea mai inalta masura.

Cand si-a simtit sfarsitul aproape, la 2 februarie 1503, binecredinciosul Stefan Voda a intocmit un hrisov cu semnificatii testamentare: "In numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Troita Sfanta de-o-fiinta si nedespartita. Iata eu, robul Stapanului meu Iisus Hristos, Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, facem cunoscut, cu aceasta carte a noastra, tuturor celor care o vor vedea, sau o vor auzi citindu-se, ca a binevoit domnia mea cu a noastra bunavointa si cu inima luminata si curata si din toata bunavoia noastra si cu ajutorul lui Dumnezeu, si am facut pentru pomenirea sfant-raposatilor inaintasi bunici si parinti ai nostri, si pentru sanatatea si mantuirea copiilor nostri, si am intarit prin acest privilegiu Manastirii Putna, unde este hramul Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ..."

Venind sfarsitul zilelor sale, binecredinciosul Voievod Stefan nu a putut vedea incheiat de scris Tetraevanghelul pe care incepuse sa-l ctitoreasca in primele luni ale anului 1504: "Io Stefan Voievod ... care aprins de dumnezeiasca dorinta si iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind, cu ravna a dat si a scris aceasta. Si apoi l-a aflat moartea. Iar fiul sau, Bogdan Voievod, a ferecat acest Tetraevanghel ... si l-a dat bisericii de la curtile din Harlau ... 1504, luna noiembrie 24".

. S-a stins la varsta de peste 70 de ani, inconjurat de netarmurita iubire a familiei, a sfetnicilor, a oastei si a intregului popor "care-l cinstea ca pe un Mesia".Intr-un basorelief de la manastirea atonita Vatoped caci si acolo Stefan Voievod s-a numarat printre ctitori, este infatisat ca un principe in varsta inaintata, pe chip se descifreaza oboseala unei vieti atat de zbuciumate. Dar intreaga sa viata si in indelungata domnie pe care Dumnezeu i-a randuit-o si-a indeplinit datoria in cea mai inalta masura.

S-a stins incet din viata aceasta pamanteasca voievodul cel preaevlavios si a fost plans de tara intreaga careia ii lasa amintirea de nesters a unei domnii lungi si stralucite, a unei bunatati luminate, pe care n-o covarsea decat iubirea pentru neamul si pamantul romanesc, pe care le-a aparat cu bratul sau neinvins vreme de o jumatate de veac, trecand prin vremuri vitrege si prin greutati fara de seama.

In Letopisetul anonim al Moldovei se afla mentiuni deosebit de interesante in legatura cu acea sfanta si neuitata zi de 2 Iulie 1504. S-au intamplat atunci fapte si semne prevestitoare ale marelui eveniment: "A fost in acelasi an, inainte de moartea lui, iarna grea si foarte aspra, cum nu fusese niciodata si au fost in timpul verii ploi mari si revarsari de ape ..."

15

La 2 iulie 1504, în a patra oră a zilei după 47 de ani şi 3 luni de domnie Ştefan cel Mare şi Sfânt avea să se stingă din viaţă.

Când a fost să moara Ştefan Multă jale a fost în ţară Şi la patul său de moarte Toţi boierii s-adunară.

Plânge dealu, plânge valea, Plâng pâdurile bătrâne, Şi poporul în hohot plânge, "Cui ne laşi pe noi, Stăpâne?"

Mormantul lui Stefan cel Mare

Ştefan cel Mare s-a stins din viaţă la 2 iulie 1504 şi a fost înmormântat la mănăstirea Putna, cu mare jale. Întregul norod al Moldovei a fost adânc îndurerat. Pentru înţelepciunea şi faptele sale de vitejie, pentru lupta necontenită pentru apărarea ţării, poporul i-a spus ,,cel Mare”.

La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfarseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa "Apus de soare":

,, ... Tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor !..." A fost înmormântat la Mănăstirea Putna, zidită în timpul domniei sale, intre anii

1466 - 1469 .Actuala biserică a fost practic reconstruită între 1653 şi 1662 de către Vasile Lupu şi urmaşii săi.Daca pe marmura sacra de la Putna nu este sapata si ziua de hotar, "2 iulie 1504, ea se afla insa mentionata pe Acoperamantul acestei lespezi: "Io Bogdan Voievod din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldovei, a infrumusetat si a acoperit cu acest acoperamant mormantul tatalui sau, Io Stefan Voievod, cel care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni, care s-a stramutat la lacasul de veci in anul 1504, luna iulie, ziua 2 de marti, in ceasul al patrulea din zi."

Cetatea de scaun Suceava

Din porunca lui Ştefan cel Mare (1457-1504), cetatea este puternic fortificată prin construirea unui zid în incinta ce înconjoară vechiul fort. Zidul a fost construit în două etape: înainte de 1476 s-a ridicat o "perdea" de ziduri cu grosimea de 1,5 m, având la capete turnuri de apărare, de forma pătrată şi o înălţime de aproximativ 15 m. Vechea

16

intrare a fost zidită şi s-a construit o noua intrare, pe latura de sud, accesul în cetate făcându-se pe un pod, parte fix, parte mobil. Înainte de 1497 s-a construit a doua "perdea" de ziduri cu grosimea de cca. 2 m, având turnuri de apărare lipite de zid. Cetatea era înconjurată pe trei laturi, est, sud, vest, de un şanţ de apărare foarte lat.

Cel mai important monument laic din Moldova, Cetatea de Scaun a Sucevei .Amplasata pe un pinten de deal, pe un platou inalt, in partea de est a orasului,

restaurata in ultimii ani, este o ctitorie a voievodului Petru I Musat (1375-1391). Construita din piatra, a fost intarita ulterior de Stefan cel Mare La 1 mai 1600 ostasii lui Mihai Viteazul au intrat fara lupta în Cetatea de Scaun a Sucevei, încheind astfel actul I al unirii celor 3 tari românesti.

Cetatea de Scaun a Sucevei a avut o istorie nu numai bogată în evenimente şi fapte de luptă, ci a însemnat adesea şi principalul element de rezistenţă al întregii Moldove împotriva celor ce doreau sa o supună.

Cetatea de Scaun , una dintre cele mai cunoscute până în prezent, s-a bucurat de faimă deosebită de-a lungul timpului. Identificându-se cu gloria militară şi cu idealul de independenţă.

In interiorul curtii se aflau incaperile domnitorului si familiei sale, ale slujitorilor domnesti, ale ostasilor, depozite pentru alimente si munitii, camere de garda, un paraclis cu peretii pictati, sala sfatului domnesc.In cetate functiona monetaria Moldovei.

Cetatea de Scaun dateaza din secolul al XV-lea este ctitoria domnitorilor Musatini si nu a putut fi cucerita niciodata. Astazi se pot admira masivele zone exterioare, parti din tunuri si ruine ale constructiilor interioare. Cat a domnit Stefan cel Mare "un vultur al faimei plutea asupra Sucevei" (Mihail Sadoveanu). Era faima dobandita de vitejiile ostenilor moldoveni care, ani de-a randul au tinut inchise portile Cetatii Suceava in fata tuturor atacurilor dusmane gliei romanesti .

Cetatea de scaun Suceava

17

Intr-adevar, CETATEA DE SCAUN a Sucevei a fost este si va fi o urma a istoriei. Toti cei ce i-au calcat pragurile isi vor aminti cu caldura de pitorestile locuri, care de fiecare data ne vor aduce un strop de mandrie si fericire in suflet ca suntem urmasii acestor tinuturi de basm care incep si ele cu A FOST ODATA....

DIVERSE

De tânăr, noul domnitor s-a arătat a fi un mare conducător. Mai întâi, Ştefan s-a îngrijit să sporească bunăstarea ţării. A îndemnat ţăranii să

cultive cât mai multe grâne şi să crească vite. A înfiinţat noi târguri şi a sprijinit meşteşugurile. A încurajat negoţul şi a uşurat

trecerea negustorilor străini cu mărfurile lor prin Moldova. A ocrotit ţărănimea. Bazându-se pe dragostea de ţară a răzeşilor, Ştefan i-a chemat

în numeroase rânduri la oaste, pe cei viteji răsplătindu-i cu pământ.

18

Prin comerţ, ţara realiza mulţi bani pe care voievodul i-a folosit pentru construcţii şi pentru oştire.

Ştefan-Vodă era iubitor de pace şi a căutat să trăiască în bună înţelegere cu vecinii. Dacă nu s-a putut întotdeauna, vinovat n-a fost el, ci numai aceia care au ridicat sabia asupra Moldovei.

Ştiind că primejdia cea mai mare pentru libertatea poporului său era Imperiul Otoman, şi-a reorganizat armata şi şi-a întărit cetăţile.

De-a lungul celor 47 de ani de domnie a purtat numeroase războaie pentru a apăra libertatea şi independenţa ţării: cu turcii, tătarii, polonii. Majoritatea istoricilor consideră că a obţinut 34 de victorii şi a suferit doar două înfrângeri.

Cea mai strălucită victorie a avut-o Stefan cel Mare asupra turcilor, în 1475, la Vaslui. Sultanul Mahomed al II-lea, văzând că Ştefan refuză să-i plătească tribut, s-a hotărât să supună Moldova. În acest scop l-a trimis pe Soliman-Paşa, cu o mare armată, care număra 120.000 de oameni, mult mai numeroasă decat oştirea lui Ştefan. Domnul Moldovei a pustiit totul în calea turcilor, astfel încât aceştia au suferit de foame şi de sete, fiindcă în calea lor recoltele fuseseră arse, iar fântânile otrăvite. În ziua bătăliei decisive era o ceaţă deasă. În locul ales de Ştefan, mlăştinos şi necunoscut turcilor, voievodul a obţinut o victorie răsunătoare. Armata lui Soliman-Paşa a fost risipită.

Ştefan cel Mare a fost un om credincios, cu frica lui Dumnezeu. De-a lungul întregii

sale domnii, el a fost un protector al credinţei creştine şi un neobosit ctitor de biserici şi mănăstiri: nu mai puţin de 44 de locaşuri de închinăciune fiind ridicate din porunca sa. Ştefan le-a înălţat drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele obţinute în luptele cu duşmanii creştinătăţii, cât şi pentru pomenirea celor căzuţi în luptă.

Însuşi papa de la Roma l-a lăudat, numindu-l ,,Atletul lui Hristos”. Unul din marii săi duhovnici a fost Daniil Sihastrul, căruia i-a cerut adesea sfatul şi

care, după înfrângerea de la Valea Albă, l-a îndemnat să continue lupta împotriva păgânilor.

Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor împreună cu Daniil Sihastru, în anul 1992, cinstindu-l cu numele de ,,binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Ştefan cel Mare este cel mai de seamă reprezentant al dinastiei moldave a Muşatinilor

A dominat autoritar istoria Moldovei aproape 50 ani, fiind un model politic pentru domnii ce i-au urmat

Este cel mai de seamă reprezentant militar al Moldovei medievale.Pe plan extern, deşi nu a reuşit să obţină independenţa statului faţă de Imperiul Otoman, a pus capăt pretenţiilor de suzeranitate ale Ungariei şi Poloniei.Ştefan cel Mare a intrat în istorie pentru geniul său miltar, tactic şi stategic

A transformat Moldova într-un simbol al Ortodoxiei Perioada domniei sale înseamnă pe plan intern pe de-o parte întărirea autorităţii

centrale dar şi sărăcirea şi pustiirea Moldovei datorită războaielor numeroase duse precum şi a numărului mare de morţi rezultat în urma acestoraStefan cel Mare vazut de contemporanii sai :

19

„ bărbat minunat cu nimic mai prejos decat comandantii eroici, de care atat ne miram, este cel mai vrednic sa i se incredinteze, cinstea de comandant impotriva turcilor „

Spada lui Stefan cel Mare

• spada comemorativa ,,Stefan cel Mare”; • este o ,,replica” a spadei lui Stefan, al carui original se pastreaza la muzeul Topkapi

din Istambul; • spada originala a lui Stefan nu a fost facuta in tara, ci foarte probabil la genovezi

sau venetieni;

LEGENDE DESPRE STEFAN CEL MARE

DIN  COPILĂRIA  LUI  ŞTEFAN  CEL  MARE

Când era de 10 ani, Ştefan se arăta isteţ şi plin de năzbâtii: nu găseai în sat copil netrântit de el.

20

De la o vreme, a fost luat din satul Borzeşti[1], ţinutul Bacăului şi dus la Suceava, din Bucovina[2], unde tatăl său avea scaunul de domnie. Nici aici nu s-a domolit. Când era între copii, nu ştia multe şi cum nu se dădeau biruiţi, jos cu ei la pământ. Aşa de meşter era la trântă, încât nu se găsea nimeni să-l întreacă sau să-l biruiască.Se dusese vestea în lume că feciorul Măriei Sale e voinic şi amarnic, iar adesea îi auzeai zicând: „Ce-a fi de el când o ajunge mare?”.Se ştie că tatăl său, Bogdan Voievod[3], a fost omorât la o petrecere de către Aron, care a ajuns în urmă Vodă[4]. Cum se văzu acesta pe scaunul domniei, căută val-vârtej să-l omoare pe Ştefan. Ostaşi scump plătiţi erau puşi să-i aducă capul. Ştefan aflase de una ca asta şi se făcu nevăzut. Şi umblau trimişii peste tot locul. În cele din urmă aflară că Ştefan o pornise spre Ţara de Jos[5] şi nişte drumeţi ar fi văzut un băieţandru ca de 12 ani alergând pe drumuri. Cum simţi Ştefan că ostaşii cu poruncă domnească se apropie, pe nebăgate de seamă se ascunse într-o căruţă încărcată cu saci şi acoperită cu paie. Cum ajunseră şirul de căruţe, trimişii începură să scormonească prin căruţe, cu nişte suliţe ascuţite. Văzând că din căruţe nu iese nici un ţipăt de om, mai întrebară ce mai întrebară pe drumeţi şi îşi căutară de drum.După o bucată bună de drum, numai ce vede un căruţaş că din căruţa lui tot picură necontenit sânge. Când căută, ce să vadă? Un băiat împuns în şoldul piciorului, de unde sângele curgea încă. Atunci cu toţii pricepură pricina şi se minunau între ei: cum de n-a zis nici cârc, atunci când l-au împuns?! Şi dându-i îngrijire, l-au adus până la Galaţi. Aici le-a spus toată întâmplarea şi drumeţii cu căruţele i-au spus de unde veneau.Când Ştefan ajunse voievod peste Moldova, a dat la toţi acei drumeţi moşii din belşug şi ranguri de boierie, căci, zicea el, „cu credinţă mi-aţi fost la mare cumpănă şi omul la nevoie se cunoaşte ce fel e”.

STEJARUL  LUI  ŞTEFAN  CEL  MARE

În satul Plăvălari, nu departe de Reuseni, este o biserică mică de lemn în pădure, ce-i zice a lui Ştefan cel Mare.Tradiţia spune că, pe când Ştefan era un flăcăiandru, a fost luat de tatăl său, Bogdan Vodă, la o nuntă în satul Reuseni. Noaptea, însă, în toiul nunţii, a năvălit pe neaşteptate Petru Aron, fratele domnului, cu o ceată de oşteni şi, prinzându-l pe Bogdan, l-a omorât.Ştefan atunci, de frică, a fugit şi s-a ascuns în pădure, într-un stejar. Zadarnic l-au căutat oamenii lui Petru Aron ca să-l omoare şi pe el, că nu l-au mai găsit.După ce a ajuns domn al Moldovei, Ştefan a ridicat aici, din lemnul stejarului în care şi-a aflat scăpare, o biserică, în amintirea acestui fapt[1].

Ştefan  Vodă  şi  lupoaica

După ce s-a născut Ştefan Vodă, părinţii care pe vremea aceea erau domni mari, se duseră la sfat şi copilul rămase acasă cu argaţii. Ştefan, care abia fiind de un an, era mai năzdrăvan

21

decât alţii de cinci ani, o luă raita prin grădină după struguraşi. Mergând încoace şi încolo prin tufişuri, se pierdu.O lupoaică, care-şi alăpta puii chiar în fundul grădinii, mirosindu-l a carne de om, se duse în struguraştină şi dădu cu ochii de el. Îl văzu frumos şi sprinten şi i se făcu milă văzându-l că, în nepriceperea lui, în loc să fugă, se duse la ea cu mâinile întinse şi, apucând-o de ţâţe, fiindu-i dor de lapte dulce, începu să sugă. Lupoaica îl lăsă până se sătură, apoi, luându-l de după cap, îl duse în cuibul unde-i erau puii.Părinţii abia pe subînserate băgară de seamă că Ştefan nu-i ca-n palmă. Deci ce era de făcut? Îl căutară. Dar ia băiatul dacă ai de unde. Copilul părea c-a intrat în fundul pământului. A doua zi îl aflară în pădure, sugând ţâţă alături cu puii de lup.Oamenii, auzind de această întâmplare, fiecare îşi zicea că din Ştefan are să se facă om mare.

Ştefan  cel  Mare  şi  îngerii

Când Ştefan Vodă era copil de vreo cinci ani, s-a dus după fragi cu alţi copii de vârsta lui. Seara, când ceilalţi copii s-au întors către casă, luară de seamă că Ştefănuc, după cum îl dezmierdau ei, nu era între ei. Necăjiţi de această întâmplare, nici nu se duseră pe la părinţii lor, fără fiecare se culcă pe unde l-a ajuns somnul.Ştefan, însă, după ce a rămas singur-singurel în mijlocul codrului, o luă la fugă, din întâmplare, tot mai înspre mijlocul pădurii, crezând că o să deie de margine. Într-o vreme, vede la rădăcina unui lemn gros o lumină ce ardea fără a se mişca, deşi vântul şi ploaia o băteau cu toată puterea. Ştefan, cât ce o luă în mână, spre mirarea lui, se văzu în mijlocul unei căsuţe de lemn de brad, în care altceva nu era decât două măsuţe încărcate cu lumini de ceară, apoi o iconiţă mică, pe jumătate ştearsă, rezemată de o carte groasă şi putredă de veche.Intrând înlăuntru, căldura îl înmuie aşa, încât, de voia lui, adormi cu lumina în mână. Când era, însă, pe la miezul nopţii, se trezi din somn, simţind că i-a smuls cineva lumina din mână. Îşi deschide încetişor ochişorii şi, spre spaima lui, vede la cele două mese doi moşnegi, mai bătrâni decât oricare oameni din lume, care, de bătrâni ce erau, nici pleoapele nu şi le mai puteau ridica. Aceşti bătrâni se rugau stând în genunchi înaintea iconiţei. –     Bine că ne-a adus Dumnezeu pe acest copilaş, zise unul dintre bătrâni.–     Da’ un mai mare bine nu am avut niciodată. Chiar era să murim de foame şi de sete, neavând cine să ne aducă cele trebuincioase. El ni le va aduce, aşa că fericiţi ne vom putea ruga şi de aici înainte, netrebuind ca să ne îngrijim şi de ale gurii.–     Aşa e, dar cum o să-l cheme, ce nume o să-i dăm? întrebă un moşneag.–     Are el nume şi încă un nume frumos, care, cu vremea, are să fie nume sfânt pentru neamul lui.–     Şi cum aşa?–     Bine, e copil bun, cu frică şi credinţă lui Dumnezeu, se va purta bine, căci numai aşa o să i se sfetească norocul, care de mult plânge de dorul lui.–     Dacă e aşa cum zici, apoi fie. Şi ascultând copilul, îl mânară ca să le aducă nişte rădăcini de buruieni, din care apoi moşnegii îşi făceau de mâncare şi ca drept plată, din când în când îi mai dau şi lui câte o lingură de zeamă rămasă pe fundul ceaunaşului.

22

Trecură vreo câţiva ani de când Ştefan era în slujba celor doi moşnegi şi din acesta, din mic şi slăbuţ ce era, se făcu un băieţandru înalt şi spătos, mândru şi frumos de să te tot uiţi la el.Odată, mergând după rădăcini prin codru, vede o pasăre cum nu i se mai întâmplă să vadă niciodată, căci de unde să fi văzut pasăre cu clonţul de diamant, cu ochii ca stelele, cu trupul ca de aramă, cu penele de aur şi cu picioarele de argint?–     Bine că te-am întâlnit, Făt-Frumos, că e multă vreme de când te tot caut.Ştefan sta ca înlemnit, cuprins de spaimă, la auzul acestor cuvinte omeneşti.–     Nu-ţi fie frică de nimic, că nu e nime pe aici care să ne vadă şi să ne audă, numai noi suntem singuri-singurei, dimpreună cu Dumnezeu, care e în tot locul de faţă. Mergi şi du moşnegilor tăi rădăcinile şi spune-le că îngerul ţării tale te cheamă de ajutor.–     Dar cine eşti tu, pasăre măiastră, că de eşti arma satanei, să te alung din aceşti codri, unde satana încă nu a avut putere ca să între; iar de eşti vreo stafie necurată, să mă ascund de faţa ta.–     Nu sunt nici stafie, nici arma satanei, ci sunt norocul tău şi al ţării tale învrăjbite. Mergi, ia-ţi rămas bun de la cei doi moşnegi creştini şi, cerându-le binecuvântarea părintească, roagă-i ca în rugăciunile lor să nu-şi uite de tine şi de dragă ţărişoara ta.Ştefan făcu după cum l-a învăţat pasărea.Moşnegii, auzindu-i vorbele, îi dară binecuvântarea zicând:–     Mic ai fost când ai venit aici, mare te duci, dar mai mare să te reîntorci. Mare în fapte şi în virtuţi, căci atunci şi Dumnezeul părinţilor şi al moşilor noştri îţi va binecuvânta paşii tăi. Mergi, darul lui Dumnezeu să te lumineze în toate căile tale. Nu uita, însă, niciodată că „nimic fără Dumnezeu şi că unde primejdia e mare, acolo e şi El mai aproape”.Când cei doi bătrâni sfârşiră cu binecuvântarea, casa se lumină şi ei se făcură nevăzuţi, căci nu erau altcineva decât doi îngeri anume trimişi de Dumnezeu, ca să-l îndrepte pe căile cele sfinte.Întorcându-se Ştefan, faţa îi sclipea ca lumina soarelui, iar pasărea cea de mai înainte nu o mai găsi, ci în locul ei găsi o fată înaltă, tocmai cât el şi frumoasă, cum nu mai văzuse niciodată.Lui Ştefan îi pică dragă. Fata, însă, zise:–     Ştefane, de vrei ca să-mi fii drag şi să-ţi fiu nevastă, trebuie să baţi toţi duşmanii ţării tale. Sprijinul e la Dumnezeu, iar eu îţi sunt norocul care totdeauna te va duce pe căile cele bune. Roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi binecuvânte paşii tăi şi pune jurământ sfânt înaintea Lui, că Îi vei ţine toate poruncile Lui.–     Aşa să fie, zise Ştefan, şi, căzând în genunchi, se rugă atotputernicului Dumnezeu ca să-i dea sprijinul Lui cel dumnezeiesc, jurându-se că-i va ţine poruncile. Atunci auzi un glas din cer, numai de el înţeles, prin care Dumnezeu îi binecuvânta toţii paşii.Ştefan, ridicându-se în picioare, întinse mâna fetei celei frumoase şi-i zise:–     Îţi mulţumesc că mănăstire ai scos din desişul codrului. Că mi-ai dat aceste învăţături şi te rog ca să nu mă uiţi. Uite, ţara îmi plânge de necaz, merg ca, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al tău, să o scap din gura celor ce vor să o înghită.Fata, sărutându-l pe frunte, se făcu nevăzută şi aşa, nevăzută, l-a însoţit în toate locurile, până ce Ştefan a fost chemat în ceea lume.Lumea crede că el n-a murit, fără s-a înălţat la cer cu trup cu tot, ca să-şi dea samă de faptele lui bune şi creştineşti[1].

23

24

Manastirea Putna este cea mai reprezentativa ctitorie a lui Stefan cel Mare, aici aflandu-se si trupul lui. Lângă mormântul domnitorului, se afla cel al soţiei sale Maria Voichiţa, decedata în 1511. în partea de nord a gropniţei se afla mormântul Mariei de Mangop, cea de a doua soţie a domnitorului (m.1476) şi al fiilor marelui domnitor, Bogdan şi Petru.

Mănăstirea Voroneţ ctitorie din 1488 a lui Ştefan cel Mare, biserica mănăstirii cu hramul "Sf. Gheorghe".

Biserica "Înălţarea Sf. Cruci " Pătrăuţi este ctitoria lui Ştefan cel Mare, din 1487

construita din piatra bruta, face parte din categoria celor mai vechi construcţii

IMAGINI DIN LUPTA DE LA VASLUI

25

 

IMN LUI STEFAN CEL MARE

de Vasile Alecsandri

26

La poalele Carpaţilor,Sub vechiul tău mormânt,Dormi, erou al românilor,

O! Ştefan, erou sfânt!Ca sentinele falniceCarpaţii te păzesc

Şi de sublima-ţi glorieCu secolii şoptesc.

Când tremurau popoareleSub aprigii păgâni,

Tu le-apărai cu braţeleVitejilor români.

Cu drag privindu-ţi patriaŞi moartea cu dispreţ,

Măreţ în sânul luptelor,Şi-n pace-ai fost măreţ.

În cer apune soareleStingând razele lui,

Dar într-a noastre sufleteÎn veci tu nu apui!

Prin negura trecutului,O! soare-nvingător.

Lumini cu raze splendide,Prezent şi viitor.

În timpul vitejiilor,Cuprins de-un sacru dor,

Visai unirea DacieiCu-o turmă ş-un păstor;O! mare umbră-eroică,

Priveşte visul tău:Uniţi suntem în cugete,

Uniţi în Dumnezeu.

În poalele Carpaţilor,La vechiul tău mormânt,

Toţi în genunchi, o! Ştefane,Depunem jurământ:

Un gând s-avem în numeleRomânului popor,

Aprinşi de-amorul glorieiŞ-al patriei amor!

Patriot inflacarat, Alecsandri a participat la manifestatia de la Putna (1871) cu prilejul implinirii a 400 ani de la construirea acestei manastiri si a scris poezia "Imn lui Stefan cel Mare", in memoria domnitorului Moldovei.

27

Desi domnitorul se odihneste de veacuri "La poalele Carpatilor", imaginea lui Stefan dainuie peste timp, deoarece el este viu in memoria oamenilor.

Figura mareata a voievodului apare intr-o aura legendara.In acest imn autorul isi exprima direct sentimentele de dragoste si de admiratie fata de

Stefan cel Mare, personalitate de exceptie in istoria nationala, care e glorificata si careia ii aduce un vibrant elogiu.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

28