LEGENDA PERLEI

A fost odata un fluture foarte singur si trist. Atat de singur si de trist ca nu mai voia sa traiasca. Si intr-o zi pe cand statea abatut pe malul marii, gandindu-se la zadarnicia vietii, a auzit langa el o voce mica si limpede:

- Buna dimineata. Cine esti tu? - Eu sunt un fluture, dar tu? O piatra care vorbeste? Nu-mi vine sa cred!

- Dar eu nu sunt o piatra, sunt o scoica si sunt vie ca si tine. Vrei sa fii prietenul meu?

Eu nu am prieteni. Sunt tare nefericit pentru ca nimeni nu ma iubeste si de aceea am vrut sa ma inec in mare.

- Nu vreau sa mori. Si eu am fost la fel de singura si trista, nici eu n-am cunoscut iubirea. Dar acum ai venit tu si nici eu nici tu nu mai suntem singuri.

Ramai cu mine, fii printul meu inaripat care sa-mi povesteasca ce-a vazut prin lume, tot ce ochii mei sarati, de fiica a marii, nu pot vedea.

Si fluturele a ramas alaturi de scoica si s-au iubit mai mult decat se poate spune.

Fluturele strangea pe aripi culorile lumii si le daruia buchet iubitei sale, iar scoica inchidea in cochilia ei tot fosnetul misterios al adancurilor, aducandu-l in dar printului ei inaripat.

Dar cum viata fluturilor e mai scurta decat a scoicilor, intr-o buna zi fluturele a murit.

Scoica l-a ingropat in nisip si l-a plans mult de tot, atat de mult ca a murit si ea, de tristete, dizolvandu-se-n propriile ei lacrimi pana cand n-a mai fost.

Dar in dimineata zilei urmatoare, in jurul cochiliei goale ce imbratisa o movilita de nisip cu cruce de margean la cap, cazuse o ninsoare de sidef.

Caci perla nu e altceva decat lacrima de scoica si pulbere de fluture amestecate cu multa, foarte multa iubire.