Vernor Vinge - Copiii Cerului

http://slidepdf.com/reader/full/vernor-vinge-copiii-cerului 1/616
Doi ani de la Btlia de pe Dealul Navei Stelare
Cum atragi atenia celui mai bogat afacerist din lume?
Prodotus îi amintea prea bine cum îi petrecuse întreaga sa existen trind pe spinarea aristocrailor, fr s-i închipuie vreodat c va decdea într-atât încât s ajung la mâna
unui comersant de duzin. Dar iat-l umblând pe strzile cartierului industrial din Slaul Rsritean, cu singurul servitor care îi mai rmsese alturi, încercând s gseasc o adres.
Strada pe care intrau acum era chiar mai îngust decât cea din care tocmai ieiser. Fr îndoial, cel mai bogat afacerist al lumii nu ar pi niciodat într-o asemenea fundtur!
Aleea avea de o partei de alta ui masive, care acum stteau toate închise, dar în zon trebuie s fi fost o hrmlaie de nedescris la ceasul când se schimbau turele. Din metru în metru se vedeau afie lipite, îns nu erau obinuitele anunuri pe care le zriser în
celelalte cartiere. Acestea erau avertismentei indicaii: „TOATE LABELE SPLATE ÎNAINTE DE MUNC“, „ NU SE DAU BANI ÎN AVANS“, „CERERI DE ANGAJARE ÎNAINTE“.
Acest ultim afi indica spre o pereche de ui mari din captul aleii. Totul avea un aer ridicol de naivi pompos. Cu toate acestea… în timp ce continua s mearg înainte, Prodotus privi cu atenie crenelurile de deasupra, ce preau a fi din lemn îmbrcate în ipsos. Dar, dac erau din piatr adevrat, atunci în acest loc se ridica un castel fortificat, ascuns chiar în inima comercial a Slaului Rsritean.
Prodotus rmase în urmi fcu semn servitorului s o ia înainte. Chitiratifor pi de-a lungul aleii, ridicându-i în slvi stpânul drag. Înc nu ajunsese la cele dou ui masive când ele se ddur brusc în lturii îi fcu apariia o hait numeroas. La prima vedere, avea nou sau zece membri, care se împânzir în cadrul uilor, blocându-le drumul, ca o santinel. Prodotus îi înfrân cu greu impulsul de a trage cu ochiul în sus pe metereze dup arcai.
Haita masiv din faa lor îi privi un moment prostete, apoi întreb pe un ton oficios:
– Cutai un loc de munc?tii s citii?
Chitiratifor se opri în toiul introducerilor ceremonioasei rspunse:
– Bineîneles c putem citi, dar nu suntem aici pentru…
– Nu conteaz, i-o retez portarul-hait, fr s asculte restul frazei. Am formularele chiar aici.
Doi membri se repezir pe scri în jos cu nite buci de hârtie în bot.
– V voi explica totul, pe urm semnai. Magnatul pltete bine. V d acoperi deasupra capului.i o zi liber la fiecare zece-zile lucrate.
8/16/2019 Vernor Vinge - Copiii Cerului
Chitiratifor începu s se enerveze.
– Vezi dumneata, stimabile, noi nu cutm de lucru! Stpânul meu –i art respectuos înspre Prodotus – a venit pân aici pentru a-i prezenta Marelui Magnat noi produsei noi oportuniti de afaceri.
– Sunt bunei amprentele, dac nutii s v semnai…
Îi întrerupse brusc discursul, înelegând în cele din urm cuvintele lui Chitiratifor.
– Nu cutai de lucru?
Se uit mai bine la ei, bgând de seam costumul extravagant al servitorului.
– Într-adevr, nu suntei îmbrcai pentru ua asta. Ar fi trebuit s îmi dau seama.
Sttu pe gânduri o clip, apoi continu:
– Ai greit adresa. Vizitatorii cu afaceri trebuie s mearg la Centrul de afaceri. Mergeiînapoi cinci strdue, apoi luai-o pe Calea Marelui Magnat. Ateptai. V dm o hart.
Creatura nu se mic din loc, dar Prodotus îi ddu seama c haita era mai numeroas decât bnuise el, cuiruri de membri care se pierdeau în cldire; aceti rsriteni tolerau cele mai groteti perversiti.
Chitiratifor se retrase spre Prodotusi membrul aflat cel mai aproape îiopti printre dini:
– E un drum de vreo câiva kilometri numai ca s ocoleti toat hardughia asta nenorocit!
Prodotus încuviin din capetei, trecând pe lâng servitor, se puse direct în faa paznicului:
– Noi am venit tocmai de pe Coasta de Vest pentru a-l ajuta pe Magnat. Cerem s fim tratai cu respect, nu s fim purtai pe drumuri!
Membrii paznicului aflai înaintea lui se ddur înapoi intimidai. Ascultându-l de aproape, Prodotus îi ddu seama c nu era o gard militar. Exceptând petrecerile, probabil c nu omorâse la viaa lui nici o musc. De fapt, creatura era atât de naiv, încât nu realiza pericolul în care se afl. Dup un moment, paznicul se regrupi rosti calm:
– Îmi pare ru, domnule, dar eu respect ordinele. Vizitatorii trebuie s intre pe ua de la birouri.
Chitiratifor mârâia gata s atace, îns Prodotus îi fcu semn s se liniteasc. Dei, în sinea lui, Prodotus nu avea niciun chef s înconjoare cldirea, cutând intrarea oficial … i asta nu din comoditate. Îi dduse seama c gsiser aceast u doar printr-un noroc chior. Spionii Cioplitoarei-în-lemn probabil nu se gseau atât de departe de cas, dar era cel mai bine stie cât mai puin lume despre legtura dintre Prodotusi Magnat.
Se ddu înapoi politicos din faa paznicului.i intrarea aceasta ar fi fost bun, doar s gseasc pe cineva cu un dram de minte.
– Poate ordinele dumitale nu se refer la mine.
Paznicul cântri posibilitatea vreme de câteva secunde, apoi rspunse:
– Dar cred c sunt valabilei în cazul de fa.
– Prea bine atunci, cât ateptm dup hart, ai putea trimite vorb cuiva care e cu putere de decizie.
Apoi simi nevoia s nuaneze:
– Te rog s trimii vorb superiorilor dumitale c avem veti despre Invazia din Exterior.
– Ce anumei de unde?
– La naiba, amice, e vorba despre Clugriele Monstruoase!
La auzul acestui apelativ, nu apru superiorul gardianului; cvintetul care le iei în întâmpinare era mult mai sus pe linia de comand!
„Remasritlfeer“ le adres câteva întrebri rstite, dup care le fcu semn s-l urmeze. În câteva minute trecuser de pazi peau pe culoarele mochetate ale cldirii. Aruncând o privire în jurul lui, Prodotus încerc s-i ascund zâmbetele. Designul interior era o combinaie perfect de prost-gusti opulen, o dovad gritoare a prostiei parvenitului. Remasritlfeer, pe de alt parte, fcea not discordant cu decorul. Ghidul lor era zvelti avea cicatrici pe boti pe labe, iar pe sub blan i se puteau vedea muchii bine conturai. Ochii îi erau de un galben-pal, iar privirea nu era deloc prietenoas.
Merser destul de mult, îns creatura nu scoase aproape nici un cuvânt. În cele din urm, coridorul se termin într-o u îngust, care aducea mai degrab cu intrarea într-o cuc
de câine decât cu ua biroului unuia dintre cei mai bogai plebei din lume.
Remasritlfeer deschise uai bg capul înuntru:
– Am adus veneticii, Eminena Voastr.
Dinuntru se auzi o voce:
– Nu „eminen“, ci „stpâne“. Astzi parc sun mai bine “stpâne“.
– Prea bine, stpâne.
Dar cei patru membri rmai pe hol îi ddur ochii peste cap, exasperai.
– Bun, pi, s nu mai pierdem timpul, bag-i în birou, avem loc suficient.
Pind prin ua îngust, Prodotus privea în toate direciilei nicieri, cai cum nu ar fi fost foarte interesat de ce vedea. Câteva lmpi cu gaz atârnau din tavan. I se pru c zrete membrii unui bodyguard pe scaunele de deasupra. Camera era într-adevr spaioas, dar era plin cu… ce? Nu cu brizbrizurile strlucitoare de pe holuri. Aici se gseau aparate mai micii mai marii câteva mese de desen mari, înclinate, acoperite cu schie pe jumtate terminate. Pereii erau acoperii de jos pân sus cu rafturi de cri atât de înalte, încât aveai nevoie s te urci pe stinghii trase de sfori pentru a ajunge la rafturile cele mai de sus. Un membru al lui Prodotus sttea la mai puin de un metru de unul din rafturile de cri. Nu era marea literatur a lumii. Majoritatea erau registre de contabilitate. Iar cele de pe poliele de sus preau a fi monitoare oficiale.
Se auzi din nou glasul gazdei lor nevzute:
– Poftii mai aproape, s v vd pe toi mai bine!i de ce dracu’ n-ai putut, m rog, intra pe la intrarea vizitatorilor, doar nu degeaba am construit Sala tronurilor!
Ultima partea a frazei fusese mai mult un mormit enervat.
Prodotus se strecur prin talme-balmeul din camer. Doi membri îi ieir de sub o mas de desen. Restul ajunse în mijlocul camerei o secund mai târziu. Avu un moment de confuzie când Chitiratifor se ddu într-o partei el putu s-l vad pentru prima dat pe Marele Magnat: creatura avea opt membri de vârstei dimensiuni diferite. Prodotus trebui s-l numere de dou ori, cci membrii mai mici se micau neîncetat. În centru se gseau patru aduli cam de vârst medie, lipsii de orice trstur nobil sau rzboinic. Doi dintre ei aveau acele viziere verzulii pe care le puteai observa la contabilii de peste tot, iar ceilali doi întorceau paginile registrelor. Era destul de clar c fptura tocmai îi numra
banii sau se pregtea de vreo tranzacie sau ce naiba mai fceau Stiletele de afaceri.
Magnatul se uit spre Chitiratifori Prodotus, apoi începu s le vorbeasc pe un ton iritat:
– Aa. Pretindei s avei veti despre Clugriele Monstruoase. Pentru binele vostru, sper c nu vorbii prostii. Cunosc prea bine Clugriele ca s-mi dau seama dac turnai
baliverne.
Unul din capete îi fcu semn lui Prodotus s vin mai aproape.
Trateaz-l ca pe un rege.
Doi dintre membrii lui Prodotus se târâr pe burt mai aproape de Magnat, captându-le atenia tuturor celor opt membri ai bogtaului. Cei patru membri tineri, nite puiandri mai mici de doi ani, se oprir din agitaia de jur împrejurul celorlali patru mai btrâni. Se
regrupar, doi trecur în spatei doi în fa, la câiva centimetri de Prodotus. Puiandrii acetia erau parte integrant din personalitatea Magnatului… într-o foarte mic msuri doar atunci când aveau chef. Sunetele lor mentale erau incredibil de glgioasei Prodotus trebui s fac un efort de voin s nu dea îndrt, oripilat.
Dup câteva momente în care îl examin pe toate prile fr nicio jen, Magnatul i seadres iar:
– Deci ia s auzim ce ai de spus despre Clugriele Monstruoase?
– Am fost martor când nava lor spaialExcentric II a coborât din ceruri.
Prodotus folosise numele pe care i-l dduser oamenii navei. Scurti simplu, numele suna strin.
– Am vzut cum arma lor fulgertoare a distrus un întreg imperiu într-o singur dup-
amiaz.
Magnatul ddea din capete, aprobând. Majoritatea celor de pe Coasta de Est vedeau aceast poveste a victoriei Cioplitoarei-în-lemn ca o poveste de adormit copiii. Evident, Magnatul nu era unul dintre ei.
– Nu-mi povesteti nimic nou, amice… dei puine haite cunosc adevratul nume al navei.
–tiu mult mai multe, Stpâne. Vorbesc limba Clugrielor, letiu secretelei letiu planurile.
Mai aveai unul din dataseturile lor, în al treilea buzunar din dreapta, dar nu avea nicio intenie s dezvluie acest avantaj.
– Ah, adevrat? întreb Magnatul cu un zâmbet necrutori incredul pe toate cele opt chipuri ale sale. În cazul acesta, poate aflm i noi care este numele dumitale.
Un rspuns sincer la aceast întrebare era inevitabil mai devreme sau mai târziu, dei l-ar putea costa viaa.
– Stpâne, numele meu este Prodotus. Am fost…
Toate capetele Magnatuluiânir în sus.
– Remasritlfeer!
– Stpâne?
Micua hait uciga sttea grupat în jurul singurei ieiri în camer.
– Anuleaz-mi toate întâlnirile astzi. Nu mai primesc pe nimeni, indiferent cine este. Spune-i lui Saliminophon s aib grij de schimbul de tur.
– Da, Stpâne.
Cei patru membri maturi ai Magnatului lsar deoparte registrelei îl privir pe Prodotus.
– Poi fi convins c afirmaia va fi verificat, domnule. Discret, îns categoric verificat.
Se putea citi pe chipul Magnatului entuziasmul, dorina de a crede în ceea ce auzea. Pentru moment, puiandrii erau sub control.
– Ai fost spionul-ef al Cioplitoarei-în-lemn, condamnat pentru trdare.
– Foarte adevrat, rspunse Prodotus trufa, ridicându-i capetele.i sunt mândru de aa- zisa mea trdare. Cioplitoarea-în-lemn s-a aliat cu Regina Clugrii Larvele ei.
– Larve? întreb Magnatul cscând ochii mari de uimire.
– Exact, Stpâne. „Clugri“i „Larv“ se refer la dou aspecte ale acelorai creaturi, oameni, cum se autonumesc ei. „Clugri“ este termenul folosit pentru aduli. La urma urmei, este o creatur pe dou picioare, meschini depravati, de asemenea, solitar.
– Clugrielereale sunt insecte, înalte cam atâta…
Unul dintre puiandrii Magnatului deschise botul, artând undeva mai puin de cinci centimetri.
– Clugriele din cer pot aveai un metru jumtate pân la umeri.
–tiui eu asta, rspunse Magnatul. Dar Larvele? Sunt puii acestor montri?
– Într-adevr.
Doi dintre membrii din fa ai lui Prodotus fcur câiva pai spre Magnat, de parc ar fi vrut s îi dezvluie o tain:
– O informaie pe care e posibil s nu o fi cunoscuti care face aceast analogie s capete mai mult sens: invazia real a avut loc cu un an înainte de Btlia de pe Dealul Navei
Stelare.
– Înainte ca Cioplitoarea-în-lemn s mrluiasc spre nord?
– Da. O nav stelar mult mai mic a aterizat în mare secret cu treizecii cinci de zece-zile înainte.itii cu ce era încrcat? Stpâne, aceast nav era plin-ochi de ou din care mai târziu au ieit Larvele!
– Deci atunci a avut loc adevrata invazie, spuse Magnatul. Aa cum larvele ies din goacele lori miun peste tot, aceti oameni vor ajunge s invadeze întreaga lume…
–i ne vor mânca cu fulgi cu tot! interveni Chitiratifor.
Prodotus îi arunc o privire sever, apoi se întoarse iar spre bogta.
– Chitiratifor are o imaginaie prea bogat. Deocamdat, aceti viermi sunt tineri. Exist doar un singur adult, Regina clugri, Ravna. Dar s ne gândim doar aa: nu sunt decât doi ani de când RavnaiExcentric II au ajunsi deja au pus stpânire pe Domeniul
Cioplitoarei-în-lemni apoi s-au extins peste toateinuturile din nord.
Doi dintre membrii aduli ai Magnatului se jucau cu abacul, mutând bilele micue dintr-o parte în alta. Chiar avea un abac.
–i cum fac clugriele… sau aceast clugri Ravna… s menin controlul asupra inuturilor? Sunt glgioase? Pot invada gândurile celorlali cuipetele lor?
Întrebarea suna ca un soi de test.
– Deloc, stpâne. Aidoma insectelor, oamenii nu scot un sunet atunci când gândesc. Nicio
vorb. Sunt mui precum zidurile, spuse Prodotus, fcu o pauz, apoi continu: Stpâne, nu vreau s subestimez gravitatea pericolului, dar dac ne unim forele, putem lupta împotriva acestor creaturi. Oamenii sunt stupizi! Nici nu ar fi de mirare, având în vedere c au un singur cap. A spune c cei mai inteligeni dintre ei nu depesc inteligena unui cvartet încropit la întâmplare.
– Ei, nu mai spune! Chiari Ravna?
– Chiari Ravna! Ei nu sunt în stare s fac nici operaii simple matematice pe carei ultimul ntâng de-al nostru le-ar face. Memoria lor auditiv – chiari în cazul vocilor
propriilor semeni – este aproape inexistent. Într-o oarecare msur, sunt mai jos pe scara evoluiei decât insectele clugrie. Viaa lor const în a tri pe spinarea celorlali sau a fura de la semenii lor.
Toi cei opt membri ai Magnatului stteau complet nemicai. Prodotus le putea auzi undeva murmurul gândurilor, o amestectur de calcule, mirrii incertitudini.
– Ceva nu se pup, spuse el în cele din urm. Din propriile mele investigaii, am aflati eu câteva lucruri precum cele pe care mi le-ai povestit tu acum. Clugriele sunt nite inventatori extraordinari. Le-am testat praful negru de puc. Am auzit vorbindu-se despre
catapulte alimentate de praful respectiv.i de alte invenii pe care eu înc nu le pot reproduce. Potzbura! Nava lor,Excentric II, o fi ea doborât acum la pmânt, îns mai aui o alt nav mai mic, de mrimea unei brci. Anul trecut a fost zrit undeva în nordul oraului, dup cum povestesc unii martori de încredere.
Prodotusi Chitiratifor schimbar o privire iute. Asta chiar era o veste proast. Cu glas tare, Prodotus continu:
– Ai dreptate, Stpâne, dar nu înseamn c ei au inventat toate aceste lucruri. Oamenii au furat puri simplu toat tehnologia care le putea fi de folos. Eu am… surse… care dovedesc tocmai acest lucru, c fur de foarte mult timp. În cele din urm, victimele lor s-au sturat de eii i-au alungat de pe planeta lor. Ei nu înelegi nu pot reproduce nimic din ce au. Pân la urm, toate aceste aparate se vor strica. Un exemplu ar fi nava aceea anti-gravitaie despre care vorbeai. Ba mai mult, aceste creaturi au furat –i continu s fure – propriile noastre invenii. S lum, de pild, praful negru de puc pe care l-ai menionat. Ar fi
putut la fel de bine s fie creat de o hait inventiv, poate aceeai care a inventat cu adevrattunurile.
Magnatul nu rspunse imediat. Prea rmas fr cuvinte. Înc de pe vremea când Prodotus auzise pentru prima oar vorbindu-se despre marele bogta, avusese o suspiciune c el ascundea o tain aparte, care l-ar putea face sensibil la cauza lui Prodotus. Pân acum, fusese doar o bnuial, îns…
– M întrebam…, continu Magnatul când îi reveni din uimire. Praful de puci catapultele… îmi aduc aminte…
Pentru o clip se pierdu, membrii rmaser stingheri, puiandrii începur s scânceasc – parc plângeau dup ceva pierdut. Bogtaul îi reveni imediat.
– Eu… am fosti eu inventator, cândva.
– Înc mai eti, Stpâne, din cât se poate vedea, rspunse Prodotus artând cu botul lucrurile din camer.
Îns Magnatul nu prea s aud.
– Apoi m-am dezmembrat. Fratele meu a plecat pe Coasta de Vest. Avea atâtea idei… crezi c…?
Da! Îns, cu voce tare, Prodotus fu mult mai rezervat:
– Domnul meu, eu am legturi peste tot, te pot ajuta s afli un rspunsi la aceast întrebare.
înainte ca Ravna s fi venit în contact cu ea. Arunc o privire în jur, încercând s-i dea seama unde se afl, dar tot ce-i putea aminti era visul pe care tocmai îl avusese.
Îi plimb degetele peste mânerul fotoliului. Era din lemn masiv, confecionat de Stilete din partea locului, la fel ca masa. Dar pereii erau într-o nuan de verde, uor curbai spre podeaua de asemenea verzuie. Aha, se afla în nava Copiilor, undeva sub castelul Cioplitoarei-în-lemn. Avusese nevoie de ceva timp pentru a se trezi! Simi c se învârte
camera cu eai îi ls ameit capul în mâini, închizând ochii pân când lucrurile se linitir. Apoi se ridici încerc s gândeasc limpede. Cu excepia ultimelor câteva minute, toate întâmplrile aveau sens:
Coborâse în catacombe pentru a inspecta containerele ermetice de hibernoterapie ale Copiilor. Aceast zon a castelului adpostea întreaga istorie a evoluiei tehnologice de la zidurile de piatr spate cu ciocanelei dlile dinainte de inventarea prafului de puc pân la Transcendentul deczut, cu lmpile de pe navaExcentric II care luminau încperile. În urm cu doi ani, cuvele cu Copii fuseser transferate de pe landerul straumeri aduse aici, întinse pe jos cu suficient de mult spaiu între ele cât s permit cldurii reziduale
degajate de condensatoare s se disipeze.
O treime din cuve erau acum goale, Copiii fiind trezii. Acetia erau aproape toi Copiii adui de la început. Acum, triau pe Dealul Navei Stelare. Unii dintre ei veneau aici în castel lacoal. Dac asculta cu atenie, Ravna putea auzi din când în când câte un râset de copil amestecat cu bolboroseala Stiletelor.
De ce am venit în lander? Ah, da. Petrecuse doar câteva minute afar, uitându-se prin ferestrele cuvelor la chipurile Copiilor adormii care ateptau cuminii netiutori clipa când vor exista suficieni îngrijitori aduli. Majoritatea trezirilor erau o chestiune de rutin,
dar în ultimii doi ani, unele dintre cuve se uscaser puin, aidoma înveliului unei semine care a ateptat prea mult. Cum putea ea salva Copiii din aceste teci vetejite? Acesta fusese motivul vizitei ei de astzi, de a revizui rezultatele pe Timor Ristling, prima ei încercare cu aceste leagne afectate.
Nava aceasta fusese, original, produsul tehnologiei din Exteriorul Superior. Cea mai mare parte a aparaturii nu funciona aici, în Zona Lent; Ravna nu putuse niciodat transfera
jurnalul de mentenan a landerului la bordul propriei sale nave, deciera nevoit s vin tocmai aici pentru a accesa datele respective. Privirea i se plimb anevoie în jurul cabinei de comand. Prea multe se întâmplaser în aceast încpere cu pereii verzi. Nava nu rmsese doar cu setrile din Exteriorul Superior, trecusei prin Laboratoare, în
Transcendentul Inferiori fusese… modificat. Dac privea în sus, putea vedea unele din acele schimbri, fungusul atârnând din tavan. Contramsura magic. Dei acum arta ca o pânz de pianjen prfuit, Contramsura atenuase radiaiile solare, îi ucisese ce avea mai drag pe lumei probabil salvase galaxia. Rmiele fungusului îi deranja chiari pe copiii straumeri.
Nici nu era de mirare c visai urât într-un asemenea loc.
Excentric II pentru a monitoriza legile fizice relevante. Pân acum nu fuseser semnale de alarm.
Înc sprijinindu-se de zid, Ravna apel nava, cerând o fereastr pe zonograf. Vzu graficul, cu sunetul obinuit. Apoi observ scalarea. Imposibil! Derul înapoi ultimele cinci sute de secundei bg de seam vârful ascuit al graficului. Pentru aproape zece milisecunde, materia din Zon fusese peste limitele calibrate, atât de sus încât ar fi putut fi în
Transcendent. Apoi observ semnalul rou de avertizare. Era alarma Zonei pe care ea însi o instalase cu mare grij, semnal pe care ar fi trebuit s-l primeasc în secunda în care s-ar fi petrecut anomalia. Imposibil, imposibil. Undeva ceva era greit. Verific diagnosticele, îngrozindu-se. Da, o eroare comis de ea însi: alarma Zonei se activa doar atunci când Ravna se afla la bordul luiExcentric II. Cum de nu sesizase computerul navei aceast eroare stupid? Dartia deja rspunsul. De multe ori încercase s le explice Copiilor – care nu puteau înelege – c, dac te loveti la genunchi, este foarte posibil s fie
vina ta.
Trim în Zona Lent. Practic, nu avem niciun fel de inteligen artificiali singurele lucruri
pe care ne putem baza sunt atât de simple, încât uneori nici nu ajung pân la stadiul de banal. Aici Jos, dac voiai s faci ceva cum trebuie, trebuia s gândeti totul de la un capt la cellalt. Copiilor nu le plcuse explicaia ei. Veneau dintr-un loc atât de sofisticat, încât aceste noiuni erau chiar mai stranii pentru ei decât pentru Ravna Bergsndot.
Analiz graficele care pluteau împrejurul ei în întuneric. Era în mod cert o alarm, îns putea fi o alarm fals. Trebuie s fie o alarm fals! Valoarea anormal din grafic era atât de discreti de scurt ca durat, încât putea fi o greeal. O recalibrare de instrument. Da, asta trebuie s fi fost. Se întoarsei îi continu urcuul, derulând înaintei înapoi prin istoricul înregistrrilor, cutând o dovad a unei explicaii banale pentru ceea ce se petrecuse. Existau câteva diagnostice pe care s le ia în calcul.
Se gândi la ele în timp ce urca scrile, luând curba de la unir de trepte la altul. Sus, deasupra capului, putea zri un ptrat de lumin.
Dup btlia de pe Dealul Navei Stelare, stabilitatea fizic a Zonei fusese la fel de solid precum rdcinile unui munte… dar aceast comparaie ar putea avea consecine fatale. Cutremure se pot întâmpla oricând, plcile tectonice se deplaseaz mereu. Ce vedea ea acum în grafic putea fi o tresrire minuscul, microscopic a universului acestuia. Analiz orele de pe înregistrare. Micarea se produsese aproximativ în momentul în care ea avusese acel vis ciudat din landerul straumer. Aadar, pentru aproape o sutime de secund, poate C nu mai fusese constanta absoluti landerul ar fi putut depista coordonatelei starea flotei Molimei. Pentru aproape o sutime de secund, Contramsura ar fi putut funciona.
Iar visul ei a fost, la propriu, o veste.
Cu toate acestea, ea tot nutia cât timp mai avea la dispoziie. Puteau fi câteva ore. Dar dac erau ani sau decade? Atunci fiecare minut trebuia folosit la maxim. Cumva.
– Hei, Ravna! se auzi un strigt de copil de undeva din curte, din direciacolii.
Vor ajunge în faa ei într-un minut. Nu pot sta de vorb cu ei acum. Se întoarsei se retrase pe scri. Comarurile pot oricând deveni realitate.i nu doar personajele negative erau nevoite s ia deciziile grele.
La sfâritul fiecrei zece-zile, Copiii aveau o zi frcoal. Uneori, aceasta fcea cea de-a zecea zi îngrozitor de plictisitoare, sau cel puin aa gândea Timor Ristling. Alteori, Belle îl ducea prin vreun cotlon întunecati umed al Noului Castel, sau Ravna Bergsndot îl lua cu ea prin strâmtoare pân pe Insula Tinuit.
Astzi se dovedea a fi una din zilele foarte interesante, în care ceilali Copii îl lsau s participei el la proiectele lor.
– Tu o sii dease, Timor, îi spusese Gannon.
Gannon Jorkenrud organizase expediiai îl invitase în mod special pe Timor, dei aceasta însemna c vor trebui s-l care în spate o parte din coborâul de pe Dealul Navei Stelare. Gannoni ceilali Copii îl ajutar pe Timor chiari când traversar câmpul bolovnos de la poalele stâncilor. Pescruiiipau deasupra lor, purtai în sus de cureni.
Se aflau chiar perm acum, cu stâncile în spate. Era ciudat s ai marea chiar la nivelul ochilor. Spuma valurilor prea c se unete cu ceaa care plutea deasupra apei, ascunzând într-un abur uor cldirile de pe Insula Tinuit, aflat la o deprtare de câiva kilometri.
Aici, pe plaj, puteai vedea detalii ascunse de obicei în spatele stâncilor. Vedeai cum refluxul trsese înapoi apa, descoperind acest câmp plin de roci ciudate, aidoma unor
jucrii gigantice lsate în urm de nite uriai care locuiser pe aceste meleaguri în urm cu muli ani. Nu exista un singur loc complet uscat, iar când marea se întorcea la flux, acoperea în întregime câmpul cu ap. Aceast dinamic a mareei era neobinuit pentru Copii.
Belle sporovia de zor pe lâng Timor, cârcota ca de obicei:
– S vezi c apa o s-mi murdreasc blana!
Belle era aproape complet alb. Lucru destul de rar printre Stilete, dei unul dintre ei, masculul cel btrân, avusese nite pete negre care, de la vârst, deveniser albe.
– Nu trebuia s vii, zevzeaco, spuse Gannon.
Cei doi nu se înghieau deloc. Belle scoase un sunet, o combinaie de mârâiti râset.
– Încearc numai s m opreti, s vezi ce-i fac. N-am mai vzut un naufragiu ca lumea de ani buni. Cum i-ai dat seama c va trage la mal aici?
– E un secret pe care numai oamenii îltiu.
Câiva dintre ceilali Copii începur s râd. Coborau cu toii grmad pe poteca îngust ce erpuia printre pietre.
– De fapt nu e un secret al oamenilor, spuse unul dintre ei. Nevil a vzut pe monitoarele de supraveghere de peExcentric II când a rmas în nav dup ore. Ravnai ceilalitiu despre naufragiu, dar nu au vzut ultimele actualizri.
– Îhî. Grzile Cioplitoarei-în-lemn probabil sunt undeva prin portul Versantului Stâncos, dar noi vom ajunge chiar la faa locului înaintea lor.
Deocamdat nu vedeau epava, îns erau suficient de aproape acum ca Timor s vad apa
sprgându-se de stânci. În faa lor, norii de pescrui zburau roat în jurul unui anume punct, de parc ar fi fost la fel de curioi despre ultimul naufragiu cai ei. Timor simi un
val ciudat de nostalgie, care îl cuprindea atunci când ceva din lumea aceasta îi amintea de lumea de dinainte. Psrile acelea erau atât de stranii, dar în acelai timp stolurile lor agitate semnau foarte bine cu roiurile stigmergice de acas.
Apa îi ajungea acum pân la glezne, ptrunzând în pantofii din piele, strângându-l ca nite mâini de ghea.
– Ateptai-mi pe mine!
– Vezi,i-am spus eu c nu e bine s mergi pe aici, se plânse Belle, srind de colo pân colo enervat.
– Fir-ar s…, se întoarse Gannon. Ah, OK, hai s te aezm aici pe stânc.
Apoi, împreun cu ceilali biei, îl sltar pe Timor pe un bolovan. Doi membri ai lui Belle se crar pe umerii celorlali treii urcar lâng Timor.
– De aici te descurci s urci pân în vârf? întreb Gannon.
Timor se suci împrejur, încercând s zreasc dincolo de curba neted a stâncii. Nu-i plcea s recunosc în faa altora c nu putea face anumite lucruri.
– Da, m descurc.
– OK. Atunci noi mergem mai departe. Hehe. Mergem s ne împrietenim cu celuii naufragiai. Tu te caeri pe stânca asta pân în vârf. Dac vezi haitele Cioplitoarei-în-lemn sau pe Ravna Bergsndot, o trimii pe Belle s ne anune. Ai îneles?
– Îhî.
Gannoni ceilali biei îi reluar expediia. Timor îi urmri un moment, dar numai Ovin Verring se întoarsei le fcu un semn discret cu mâna. Bieii crescuser mai repede decât el, nici nu era de mirare c nu-l luau cu ei. Pe de alt parte, era singurul pe care îl lsaser dease. Se întinse de-a lungul terasei în stânc spre nite ieituri de care se putea prinde pentru a se cra. Dedesubt, o auzea pe Belle cutând un loc pe unde s îi ridice restul
membrilor. Undeva, deasupra lui, se vedea un trio de pescrui cocoai pe o stânc. Îi aminti ce învase despre cuiburile psrilor. „Cuiburile“ sunt ca nite cree autoforme, doar c fr niciun sistem de securitate; psrile respective îi aprau singure cuiburilei s-ar putea repezi asupra lui dac li s-ar nzri c vrea s le fac vreun ru puilor.
Din fericire, pescruii respectivi se mulumeau doar sipe din toate puterile, apoi, unul câte unul îi luar zborul, amestecându-se în cârdul care se rotea deasupra falezei. Bg de seam c în aceeai direcie se îndreptaui ceilali Copii. Hei! Ajunsese aproape de vârful stâncii! Se înl precaut pe piatra neagri alunecoas, încercând s evite ginaul psrilor. Unul din capetele lui Belle se ii de dup stânc:
– Ia ajut-m un pic.
– Scuze, hai!
Se ls pe burti întinse mâinile în jos, apoi trase unul din membri, Ihm, singurul mascul al lui Belle. În vreme ce Timor se lupta cu greutatea lui Ihm, Belle îl ajut cu restul membrilor. Ajunsei ea în sfârit susi se ridic în picioare, plângându-se mereu c i-au îngheat labele. Stând în mijlocul ei, Timor avu în sfârit ocazia s priveasc mai bine de
jur împrejur. Wow! Undeva în spatele lor, spre est, se înlau stâncile Dealului Navei
Stelare, strlucind în btaia soarelui de miaznoapte. La miazzi rsrise luna plin. Nici nu era de mirare c nivelul apei era atât de sczut. Se întoarse cu greu într-o partei vzu în cele din urm scena naufragiului. Vasul sttea aproape înepenit în strâmtoare, dar aluneca uor, metru cu metru, înspre stânci. Una dintre plutele din fa ajunsese deja la rm.
Trei membri ai lui Belle se ghemuir unul în cellalt concentrai, ascultând, ceilali stteau drepi, de o partei de alta a lui Timor, privind, probabil, cai el, spre epav. Vederea Stiletelor era mai slab decât a oamenilor, îns atunci când îi rsfirau toi membrii, aveau o percepie a spaiului net superioar.
– Auzi cum se sparg bârnele de lemn de stânci? întreb Belle.
Desigur,auzul Stiletelor era infinit mai bun decât cel al oamenilor.
Timor privi cu atenie spre pluta din fa. OK, pi, piatra e normal s sparg lemnul, corect? Mai ales dac stâncile respective nu aveau sistem de evitare. Iar aici, nimic nu avea sistem de evitare sau securitate.
Putea vedea cum lemnul se frânsese în mijloci cele dou jumti ale vehiculului se înclinau de o partei de alta. Cu siguran înfiarea actual a navei nu fcuse parte din designul original. Pe de alt parte, plutele acestea artau altfel decât ambarcaiunile furite de haite. Aveau catargei vele, îns toate erau aezate anapoda.i plutele aflate înc în larg artau la fel de ru, de parc cineva adunase pri de la mai multe epavei le asamblase alandala.
Timor se concentr s vad mai bine mecanismelei structura. Pe puni se gseau butoaie i o grmad de membri, îmbrcai în zdrene murdare, ghemuii, încordai, încercând s sein pe nav. Din când în când se vedeau câiva adunându-sei agându-se de câte o funie. Aha, încercau din rsputeri sin vasul departe de stânci.
– Au probleme cu nava, spuse Timor.
– Normal c au probleme, nu-i auzi pe cei din ap cum ip disperai? zise Belle emiând unuierat uor, echivalentul unui râs în limbajul Stiletelor.
Se uit în api zri capete aprândi disprând între valuri.
– Sracii de ei, este îngrozitor, n-ar trebui s chemm pe cineva s-i ajute?
Timortia c Gannoni gaca lui nici nu puteaui nici nutiau cum s acorde ajutor în caz de naufragiu maritim. O simi pe Belle scuturându-sei o auzi rspunzându-i nepstoare:
– Dac nu ar fi ajuns atât de sus în nord sau dac ar fi naufragiat când apa era sus, atunci n-ar fi fost nicio problem. Pun pariu c paza de coast a Cioplitoarei-în-lemn se afl deja în port. Magazinele astea de vechituri plutitoare au tot felul de bunti care nu se gsesc nicieri în afara zonei tropicale.
– Nu, adic s-i scoat pe cei din ap s nu se înece.
– Nutii despre ce vorbeti, spuse Belle întorcând unul din capete înspre el. tia sunt Tropicali. Fiecare membru în parte este probabil la fel de inteligent ca oricare solitar din nord, dar ei nu formeaz haite decât accidental. Uit-te la plutele acelea! Sunt fcute de nite indivizi fr nicio brum de minte. Uneori sunt atât de tâmpii, încât nici nu vd când îi iau cureniii îi aduc încoace. Eu zic, cu cât mor mai muli pe drum, cu atât mai bine.
i continu s bolboroseasc în stilul ei caracteristic, bârfindi cârcotind în acelai timp:
– Destul c-i avem i noi pe veteranii notri care sunt vai de capetele lor. Dar noi mcar avem decena s nu-i lsm la vedere. În plus, ce obligaie avem noi fa de aduntura asta? O s se târâie prin ora, vicrindu-se, murdrind peste tot, solitari prostnaci. Ceretori soioi, împuiii nebuni…
Îi ddu înainte fr nicio noim. Belle reprezenta una din acele haite care vorbea samnorska aproape perfect, îns câteodat o parte din ea trncnea întruna chiari dup
ce atenia ei era îndreptat în alt parte. Timor observ c se concentra acum pe nav, tremurând de agitaie. Fusese chiar mai nerbdtoare decât Timor atunci când Gannon
Jorkenrud le propusesei lor s vin aici. Biatul îi urmri privirea. Era îndreptat spre butoaiele care pluteau în spuma apelor.
– Nu îneleg, dac Tropicalii sunt aa o problem, de ce te agii s-i ajutm?
– Pi, s-i explic, putiule. Aceste naufragii se petrec de când e lumea. Îmi amintesc delegende înc de pe vremea când eu m aflam în capitala Cioplitoarei-în-lemn. O dat la câiva ani, mai aprea câte un vas cu câteva sute de Tropicali la bord. Faza e c vasele lor au, de obicei, încrctur destul de valoroas, lucruri pe care noi în mod normal nu le
vedem, cci Tropicele sunt atât de infestate de bolii pline de Coruri, încât nimeni cu mintea întreag nu se poate întoarce de acolo viui nevtmat. Dar pe nave gseti multe lucruri interesante. Iar de data asta s-au lovit de stânci, spuse ea artând spre nav. E rost dei mai multe bunti gratis.i eu sunt prima la rând s-mi iau partea!
Fcu o pauz, ascultând.
– Ha, nite butoaie au intrat între stânci, le aud cum se crap.
Doi dintre membrii ei coborâr de pe stânc. Cel mai în vârst rmase în urm pentru a-i coordona.
– Uite ce e, Timor, tu rmâi aici, eu cobor puin, s… –i bolborosi un sunet pe care Timor îl recunoscu drept un mormit evaziv – …s arunc o privire…
Cei doi membri mai tineri deja o luaser la fug în jos, agitai, în graba lor riscând s se zgârie sau s îi luxeze picioarele.
– Stai c vreaui eu s merg cu tine! strig Timor.
– Nu, c n-ai vitez! Adic… nu, c e prea periculos pentru tine! Stai aici c m întorc.
Cei doi se fcuser deja nevzui, disprând pe dup stânc, iar ali doi membri încercau s-l ajute pe btrânul Ihm s coboare fr s alunece pe bolovani.
– În afar de asta, continu Belle, tu trebuie sii dease. Gannon are încredere în tine.
– Dar…
Acum toi membrii lui Belle plecaser. Desigur, ea îl putea auzi înc, dar Belle se pricepea destul de bine s îl ignore. Dei nu îi convenea, Timor îi ddu dreptate. Îi amintea cât de rece fusese apa, cât de alunecoase pietrele. Cele mai multe dintre ele erau rotundei netede, dar mai aveaui fisuri, cu muchiile tioase. Timor nu puteaine pasul cu Belle.
Se aez înapoi în mijlocul stâncii lui. Da, era pus acolo dease. O treab foarte important. De cele mai multe ori, era lsat pe margine. Se uit de jur împrejur. Cât putea el vedea prin aburul de deasupra apei, nu se vedea nicieri vreo barc de salvare venind
prin strâmtoare dinspre Insula Tinuit. Portul Versantului Stâncos aflat în sud era mult mai aproape, dar flota de acolo era o pdure nemicat de catargei vergi. Poate chiar depindea acum doar de Gannoni de ceilali Copii s salveze membrii echipajului.
Îi întoarse privirea spre marea care se lovea de stânci. Din loc în loc, îi zrea pe membrii lui Belle. Merse apoi prin câteva pasaje îngustei ajunsese aproape de valurile înspumate. Fiecare membru se strecura cu grij, încercând s nu ating apa îngheat; cu toate
acestea, se afla la câiva metri de Tropicalii czui în ap. Oare va putea s îi ajute? Stiletele erau înottoare desvârite, doar c, în ap, le era greu s îi comunice gândurile. Ravna le spusese c Stiletele evoluaser din mamifere acvatice. Urmrind-o pe Belle, Timor înelese c apa arctic era prea rece pentru ea, totui, doi intraser deja pe jumtate în valuri. Ceilaliineau strâns între flci mantia celui mai din fa, pentru a nu-l lsa prad curenilor.
Poate ar putea salva unul-doi Tropicali. Apoi observ c Belle încerca din rsputeri s scoat un butoi de lemn care rmsese înepenit între dou stânci ce ieeau din ap. Prin sprturile din container se zrea un soi de pânz verde.
– Of, Belle! spuse Timor încet.
Se mut în partea dinspre sud a platformei pe care sttea, încercând s vad mai bine ce se petrece. Aha! Gannoni ceilali biei ajunseser în cele din urm la ap. Îi putea vedea acum pe toi. Eraui câteva haite cu ei, care nu preau prea în largul lor, strângându-se unul în altuli bolborosind nemulumii atât de tare încât Timor îi putea auzi de la o deprtare de cincizeci de metri. Nici Copiii nu artau prea bine. Pantalonii le erau uzi pân aproape de talie. La fel cai Timor, purtau haine fcute din lân de localnici. Spre deosebire de stofele inteligente, lâna nu-i proteja nici de ap, nici de frig. Ovin Verring
tremura vizibil. Gannon se crase pe o teras îngusti le fcea semn celorlali s-l urmeze. Fr Belle care s-l ajute, Timor nu putea auzi ce le spunea Gannon. Cea de-a doua plut era la mai puin de zece metri de Copii. Ba ieea la suprafa, ba era tras în adâncuri, uneori atât de aproape de terasa unde erau Copiii, încât lui Timor îi era team s nu se izbeasc de ei. Aceast plut avea vele fluturând pe catarge dispuse dezordonat, pe
jumtate rupte. Timor nu participase înc la nicio lecie despre navigaie. Acestea erau doar pentru Copiii mai mari, care doreau s devin exploratorii diplomai.
Dar nava aceasta nu semna cu cele pe care le vzuse el în portul din Insula Tinuit sau în Portul Versantului Stâncos. Dac nu cumva era un mecanism cu sistem de regenerare – i asemenea mecanisme nu existau pe aceast lume – nava din faa ochilor lui era complet scpat de sub control. Cum probabil fusese din momentul în care se lovise de furtun. Ce exploratori neînfricai trebuie s fie aceti Tropicali. Acum bg de seam c pluta era plin ochi cu… membri ai echipajului? Pasageri? Erau toi fcui ghem printre butoaiei lzi.i în jurul catargelor, înfurai în pturii pelerine groase. Claie peste grmad, atât de înghesuii unul în cellalt cum nu mai vzuse Timor niciodat aici pe Domeniul Cioplitoarei-în-lemn. Haitele nu puteau gândi coerent când ajungeau atât de aproape una de cealalt.
Câteodat Belle prea s vorbeasc fr nicio noim, dup care Timor îi ddea seama c ea rostise un adevr pe care el nu era capabil s-l îneleag la momentul respectiv. Acum pricepea el c ea avusese dreptate în ceea ce-i privete pe aceti biei solitari de pe plute. Probabil c nu exista pe întreaga nav nicio entitate complet, ci doar membri lâng ali membri, niciunul mai inteligent decât un câine sau un sjirisjan sau un robot de companie.
Dac nu ar fi blocai pe plut, oare ar fi capabili s formeze haite cu o gândire coerent?
Belle nu prea prea optimist. Prins în misiunea de a salva butoiul cu comori pentru ea însi, Belle nu vedeai nu auzea nimic din ce se petrecea în jur. Dar Copiii se înghesuiser pe terasa de piatri strigau la gloata adunat pe cea de-a doua plut. Chiar i Stiletele venite cu ei strigau. Timor nu înelegea niciun cuvânt, dar sunetul produs de mulimea de pe plut era aproape dureros de puternic, mai puternic decât orice sunet produs de o haiti îndreptat spre uscat. Nici mcar sunetele nu erau familiare, poate era un alt dialect. Cel mai probabil nu erau decât sunete nearticulate emise de nite creaturi care plutiser în deriv, înghesuii laolalt cinetie câte zece-zile, consumându-i resursele pân în pragul înfometrii.
Timor nutia cum puteau fi ajutai. Îi îndrept iar privirea înspre Portul Versantului Stâncosi prin cea vzu ceva apropiindu-se de-a lungul curbeirmului. Preau a fi patru sau cinci haite trgând nite snii de echipament. Iar deasupra lor în cer plutea ceva care îi aduse aminte de cas: o sanie antigravitaional. Nu conta c nu era un model fcut de oamenii c se legna ca o frunz purtat de vânt. Pentru el, era oarecum ca acas.
Aceasta era singura nav zburtoare pân când Ravna Bergsndot avea s le arate Stiletelor cum s construiasc baloane zburtoare. (Iar pentru Timor, ideea de baloane zburtoare erai mai ciudat decât ideea c nu ar exista niciun aparat de zbor.)
Agraviul coborî pe lâng versant, aezându-se cu grij pe cureni. Cobora mult înaintea haitelor venind dinspre port, undeva la douzeci de metri deprtare de locul unde se afla
Timor. O clip, Timor se întreb de ce Pelerinul – singurul care putea pilota nava – nu aduce aparatul mai aproape. Apoi sania se înclin pe o parte, zgâriind stâncile cu partea de sus. Se redres scuturându-sei ateriz deodat, trântindu-se la sol. În ultima vreme, se trântea cam des. Din fericire, fuzelajul era mai rezistent decât lemnuli mai dur decât piatra. Trapa de sus se deschisei dup o secund se ivi un cap omenesc. Dup cum se atepta, era Johanna Olsndot; ea era aproape întotdeauna pasagerul agraviului.
Timor se întoarse cu gândul s le strige lui Gannoni celorlali c au venit ajutoare!
Gannon Jorkenrud se cltina pe marginea terasei de piatr. Cea de-a doua plut tocmaiajunsese larm. Ovin Verringi cei mai muli dintre Copii erau mai în spate, dar Gannon i ali câiva biei mai mici aruncau ceva spre cea de a doua plut. Strigau sau râdeau, aruncând iarii iari. Aruncau cu pietre în Tropicali.
Timor se ridic în picioare pe piatra alunecoasi începu s strige ctre ei:
– Hei, biei, încetai!
Cuvintele îi fur înghiite de vânt, îns braele lui ridicate în sus le atraser atenia. Gannon îi fcu semn cu mâna, probabil gândindu-se c Timor îi avertiza de venirea cuiva. Se ddur înapoi de la marginea apei. Timor alunec pe piatri ateriz într-una din
bltoacele de pe suprafaa stâncii. Hm, probabil câtigase bunvoina lui Gannon. Pân acum, îi dorise acest lucru din tot sufletul, îns ultimele întâmplri îi lsaser un gust amar.
Johanna Olsndot îi câtig reputaia de Fat Rea printr-o întâmplare. În urma unui singur incident, petrecut când nici nu împlinise bineaisprezece ani. Ali copii fceau boacne ani întregi fr a fi privii astfel.
Pelerinul Wickllrrackcic auzise despre naufragiui, împreun, zburaser pân la versantul stâncos pentru a da o mân de ajutor. Ceea ce clar nu era un gest de Fat Rea. Ajunser la locul naufragiului cu mult înaintea celor de la Paza de coast. Johanna iei imediati alerg sprerm înainte ca Pelerinul s pun agraviul pe pmânt. În spatele ei, nava fcu
un salt uor în aer apoi se ls cu totul la sol. În faa ei, trei plute jalnice, dintre care dou deja euate pe stânci.
Johanna vzu c la faa locului mai veniseri alte ajutoare, o mulime de Copii în frunte cu Gannon Jorkenrud.i – mi, s fie! – aruncau cu pietre în Stiletele care se scufundau!
Johanna se repezi pe lâng stânci, prin apa îngheat a strâmtorii interioare, înjurândi ipând la mica ceat a lui Gannon.
Grupul se retrsese deja de pe locul de unde îi atacaser pe refugiai, fugind care încotro pe potecile care se ascundeau pe dup stânci. Erau cu toii mai mici de anii de înlime
decât ea. În afar de asta, i se dusese vestea c e iute de mânie.i era singurul Copil care luase parte cu adevrat la Btlia de pe Dealul Navei Stelare.
Johanna cercet cu privirea de-a lunguli de-a latul stâncile de pe falez, poate mai rmsese vreun rufctor. Descoperi înc un copil, unul foarte mic. Timor Ristling, coborând anevoie de pe bolovan, ajutat de Belle Ornrikakihm. S vezii s nu crezi, la cine nici nu te atepi. Apoi Timori Belle se fcur nevzuii Johanna uit de ei. Pelerinul coborâsei el din agravii toi cei cinci membri ai lui se chinuiau s o scoat din apa care îi ajungea pân la glezne.
– Alo, care e problema ta? protest ea. Apa nu e agitat!
Era rece de îi îngheau oasele, dar aici, în spatele stâncilor, marea se îmblânzea într-un lac puin adânc cu valuri domoale.
Pelerinul o conduse înapoi de-a lungul pietrelor, la câiva metri de ap.
– Nu e peste tot pân la glezn, mai sunt gurii fisuri. Ai senzaia c totul e bine, devii tot mai îndrzne i mai puin precauti se pot întâmpla accidente foarte neplcute cât ai clipi din ochi. Pentru un aventurier care înfruntase moartea de atâtea ori, Pelerinul era uneori
un pap-lapte. Dar, la drept vorbind… chiar la câiva metri de unde se aflau acum, o spum alb bolborosea încolcindu-se la suprafaa apei. Stând la nivelul mrii, nici nu
vedeai bine apa, cci ceaa care plutea deasupra crea o atmosfer confuz.
Sosii Paza de coast. Cele cinci haite deja începuser, cu ajutorul unor funii, s trag plutele dintre stâncile unde le dusese curentul.
Pe plute stteau înghesuite câteva duzini de Stilete, cocoate pe maldre de vechituri. Acetia erau primii Tropicali pe care îi vzuse Johanna în viaa ei, tot atât de bizari pe cât îi descriau cei cu care sttuse ea de vorb. Strinii nu se grupau în haite. Formau doar o gloat adunat dup cum se nimerea – solitari care acionau cum îi ducea capul. Icii colo câiva dintre ei cooperau pentru a trage funiile care li se aruncau de pe mal. Alii se ascundeau de parc le-ar fi fost frici… Se uit de-a lungul apei învluite în cea. Din loc în loc vzu iindu-se câte un cap sau un corp întreg întins peste câte o bucat de lemn care plutea în voia apei. Zeci de indivizi czuser peste bord.
Johanna se întoarse spre cel mai apropiat membru din haita Pelerinului, Cicatrice, cel mai
solid dintre ei.
– Vezi în larg, cei de acolo se vor îneca! Ar trebui s-i scoatem pe ei mai întâi.
Pelerinul aprob din toate capetele.
– De acord, dar nu sunt foarte sigur c putem face mare lucru pentru ei.
– Ba pe naiba, cum s nu putem!
Art înspre parâmele de salvare aduse de Paza de coast.
– Apuc sforile asteai cheam-i pe salvamari s-i scoat mai întâi pe cei din ap!
Pelerinul era, de obicei, un tip foarte sritor. Acum îns pru sovie o clip, dup care ddu fuga în spatele haitelor de salvamari, bolborosind agitat. Chiari dup trei ani de când asista frecvent la discuii între membrii haitelor, Johanna tot nu înelegea mare lucru din limbajul inter-hait. Cuvintele se înghesuiau în acorduri, unele dintre ele pe un ton prea înalt pentru a fi percepute de urechea ei. În acest moment, Pelerinul striga un fel de porunc. Se auzi de câteva ori „Cioplitoarea-în-lemn“. OK, deci invoca o autoritate mai înalt. Fiind principele consort al Reginei, cuvântul lui avea o oarecare greutate.
Dou dintre haitele Pazei de coast îi prsir posturilei îl ajutar pe Pelerin s care frânghiile larm. Mai multe haite, care nu preau a fi din Paza de coast, venir dinspre stânci. Majoritatea dintre ele îi ocoli pe Johannai pe Pelerin, prând mai degrab interesai s-i salveze pe cei de pe plute. E adevrat c acolo erau în joc mai multe viei, dar cei a cror via era în pericol imediat erau cei din ap. În total, doar cinci haite – inclusiv cea a Pelerinului – se strduiau acum s-i salveze. Haitele alergau în toate prile, aruncând spre cei din ap sfori care aveau la capt flotoare. Solitarii speriai se aruncau
înainte în ap, prinzându-se cu disperare de funie. Privindu-i, semnau cu nite animale marine. În ape mai calmei mai calde, ar fi fost chiar în siguran.
Când un solitar reuea s se prind de sfoar, era imediat tras pe uscat, pe o poriune de plaj neted, acoperit cu prundi. Johannai ceilali reuir s salveze câiva înottori, dar fuseser cel puin treizeci de indivizi czui în ap. Ceilali probabil se înecaser din cauza apei îngheate sau fuseser dui de curent mai în nord.
Între timp, celelalte haite reuiser s salveze ce mai rmsese din cele trei plute. Tropicalii de la bord coborauiruri-iruri, în vreme ce Paza de coasti ceilali localnici se ridicar pe grmezile de vechiturii începur s scormoneasc. Johanna îi ddu seama cu întârziere c principalul scop al acestei „operaiuni de salvare“ era s se pun mâna pe încrctura epavelor.
Nu se mai zrea niciun supravieuitor în apele strâmtorii. Cu excepia Pelerinului, haitele care îi ajutaser la salvarea solitarilor li se alturar celorlali disperai s ia tot ce le pica în labe. De-a lungul poriunii de falez, Tropicalii care scpaser erau acum adunai în
grupuri, tremurând de frig. Cel mai mic dintre acestea era format din cel puin douzeci de Stilete. Nu erau haite, erau doar solitari strâni laolalt s nu înghee de frig.
Johanna pi pân la marginea grupului, ascultând, ateptându-se la un limbaj coerent ca între membrii unei haite. Dar sunetele care îi ajungeau la urechi nu aveau niciun sens. La urma urmei, nici nu avea de-a face cu o hait în sensul adevrat al cuvântului. Cu toate acestea, auzea un bâzâiti simea din când în când înepturi în tâmple. Aceste fpturi nu erau „tcute“ în sensul atribuit sunetelor mentale ale haitelor – între cincizecii dou sute cincizeci de kilohertzi.
Pelerinul era în spatele ei, meninându-se la o distan sigur de cincisprezece-douzeci de metri de cel mai apropiat dintre Tropicali.
– Nu eti chiar Miss Popularitate în momentul de fa.
– Eu? rspunse Johanna, cercetând cu privirea aduntura neobinuit.
Aproape niciunul dintre ei nu purta straie, iar blana le atârna murdari neîngrijit, aa cum auzisei ea din povetile care circulau. Unii nici nu mai aveau blan, cu excepia labelor.
– Pi, de ce s nu fim populari, doar i-am salvat!
– Ah, nu în rândul celor de aici eti nepopular, spuse Pelerinul.
Johanna se ddu cu câiva pai mai aproape de grup. Câteva zeci de capete se îndreptar în direcia ei, cu flcile încletate.
– Hei, eu nu am spus c Tropicalii te-ar lua în brae! Pun pariu c niciunul dintre ei nu realizeaz c ai ajutat la salvarea lor.
– OK, atunci! Darine cont de un lucru: Tropicalii nu se adapteaz foarte bine aici. Haitele lor, atunci când se strduiesc s le formeze, sunt destul de slabe.
– De undetii? Ai trit vreodat în Corul Tropicalilor?
Pelerinul nu fcuse niciodat în mod direct o asemenea afirmaie.ovi o clip, apoi rspunse:
– Pi, pentru o vreme am trit undeva la periferie, m rog, în colectivele tropicale. Adevratul Cor din miezul junglelor ar fi foarte repede fatal oricrei haite coerente. Îi poi imagina cum este s fii înconjurat de asemenea gloate, fr ca mcar unul s pstreze o oarecare distan de bun-sim? Mi-e imposibil s m gândesc cum ar fi… dei presupun c, dac povetile cu orgiile interminabile sunt adevrate, atunci e un mod destul de fericit de a te dezintegra. Deci nu am trit cu ei. Ce voiam s spun este c astfel de naufragii s-au mai întâmplati înainte. Vom avea un an, doi de btaie de cap, cu solitari bântuind pe aici, mai muli decât gseti în mod normal cu btrâneea sau accidentele nefericite în care dispar membri ai haitelor. Vor fi chiar mai muli solitari decât în urma rzboiului cu Oeli
Jupuitorul. Dar în cele din urm situaia se va regla de la sine.
– Cu siguran.
Peau acum printre bolovani uriai, crându-se pe pietrele mai mici czute printre stâncile amenintoare care se înlau de o partei de alta. Nu era cel mai potrivit loc pentru o promenad. Toate pietrele de sub picioarele lor picaser de undeva de deasupra. Uneori primvara în urma dezgheului se creau avalane de pietre în urma crora se mai aduga un strat la baza stâncilor. Pentru moment, gândul acesta era undeva într-un col al minii fetei, un motiv în plus de a pleca de aici cât mai repede.
– Deci dup un an sau doi, toate aceste biete animale vor fi aproape moartei soldaii Cioplitoarei-în-lemn vor fi rezolvat problema?
– Vai, nu, nimic de genul acesta. Sauaproape nimic. De-a lungul secolelor, Cioplitoarea-în- lemni poporul ei au învat c, dac au rbdare pân vin bruma toamneii un curent de suprafa care bate înspre sud, pot scpa într-o manier aproape amiabil de vizitatorii care au supravieuit. Trebuie doar s le repare plutele vechi sau s construiasc altele noi. La o adic, nici nu e foarte greu s încropeti o amrât de plut din resturi care mereu ajung la mal aduse de cureni.
– Vrei s spui c Tropicalii care supravieuiesc pot fi puri simplu pui pe o pluti trimii pe mare?
– Nu chiar, dei uneori este suficient. Vechea Cioplitoare-în-lemn a învat c Tropicalii sunt precum gaiele: sunt atrai de lucrurile strlucitoare, sunt atrai de amnare… lucru lipsit de sens, din moment ce umiditatea din atmosfer este dumanul numrul unu al focului. Le plac tot felul de prostii. Cu mult vreme în urm, Stiletele de aici au îneles care sunt aceste prostioare. Deci ce fac? Iau plutelei le umplu cu fleacuri colorate, mai puni
nite mâncare pe lâng, pentru drum… dac apa e linitit, îi poi aduce pe indivizi la bord, apoi îi împingi pe curent spre cas, drum buni cale btut, problema rezolvat!
– Da. Se îneac în larg, unde nu-i vedei voi.
Johanna ajunse lâng agravii aez palma pe metalul netedi sidefat al navei. La atingerea ei, trapa lateral se ridici o ramp alunec în afar. Aparatul fusese proiectat
pentru indivizi care mergeau pe skrode. Urcarea la bord era uoar pentru oameni sauStilete. Johanna sri în navi se aez în nia ei obinuit (care nu fusese proiectat pentru forma corpului omenesc).
Pelerinul veni în urma ei, pind cu greu pe pietri, apoi, unul câte unul, se urc pe ramp.
– Nu e cai cum am avea de-a face cu haite coerente, Johanna, iar tutii asta.
Doar c în vocea lui se simea o not fals, o nepsare forat.
– Nici mcar tu nu crezi ce spui. Am dreptate, Pelerinule?
Cei cinci membri se grbir s-i ocupe locurile de jur împrejurul cabinei. Interfaa panoului de pilotare a agraviului o fi fost flexibil în Exterior, dar aici, în Zona Lent, era setat pentru utilizatorii originali, care fuseser skrodclreii. Astzi e posibil s nu mai fie nici unul în via pe întreaga planet. Mare pcat, din moment ce interfaa de pilotare avea comenzile de zbor împrtiate prin toate colurile cabinei. Poate un echipaj uman ar fi putut pilota agraviul… dac respectivul echipaj ar fi avut experien de o via de zbor, fiind obinuit cu instabilitile sistemului. Pe de alt parte, o hait de Stilete putea pilota cu chiu, cu vai aparatul, cu condiia s fie la fel de experimentati de zurlie precum Pelerinul.
În timp ce trapa se închideai Pelerinul era ocupat cu resetarea fibrei de agravi a navei, o parte din membrii lui o priveau pe Johanna, gândindu-se la ultima ei afirmaie.
Îi rspunse cu o voce uman în care se putea auzi o und de tristee.
– Tropicalii sunt mai mult decât nite animale, Johanna. Iubita mea Cioplitoarea-în-lemn i-ar putea spune c Tropicalii sunt de asemenea inferiori animalelor, dar tutii c eu nu sunt de aceast prere. Eu însumi am fost de multe ori fragmentat.
Aps pe unul din zecile de butoane aflate pe consol. Agraviul se ridic întâi pe partea stâng, apoi pe partea dreapt. Aluneci se ciocni de unul din pereii stâncii. Pelerinul o redresi nava se aplec în stânga, trecând razant pe lâng blocul de piatr, dar lovindu-se de pietrele de dedesubt. Între timp, pilotul prinsese ritmuli aparatulâni în sus, abia zgâriindu-se de stânc. În urm cu doi ani, dup ce devenise evident c numai cineva precum Pelerinul ar putea pilota nava, acesta îi fcuse un obicei din a bga spaima în pasagerii lui.
Pelerinul pe de o parte se distra de minune, iar pe de alt parte, se asigura c lumea, de fric, îl lsa s zboare oriunde avea poft. Ravna habar nu avea de tactica lui, dar Johanna îi dduse imediat seamai îl ameninase îl va da de gol, iar acum seinea scai dup el, s fie sigur c, dac nava o lua razna, nu era din cauza ideilor nstrunice ale Pelerinului. Problema era c agraviul se slbisei devenea mai greu de controlat. Cele mai performante fragmente erau acum cele luate de peExcentric II. Din aceast cauz, Pelerinul era nevoit mereu s reînvee caracteristicile de pilotare ale aparatului. Acum nici nu mai avea timp de
vechile lui farse.
Ambarcaiunea alunec prin aer cinci metri, dar departe de peretele de piatr. Zburau acum la douzeci de metri deasupra stâncilor, cu suficient spaiu de manevr de jur împrejur încât s nu le mai fie team c se vor ciocni de ceva. Decolarea nu fusese rea deloc.
În timp ce se înlau, câiva dintre membrii Pelerinului se întoarser spre Johanna.
– Am uitat s te întreb, încotro vrei s mergem?
– Mergem acolo unde îi vom adposti pe aceti marinari, rspunse ea.
Fragmentariumul Cioplitoarei-în-lemn era cocoat în pereii mai scunzi ai Vii Margrum, nu departe de oraul Versantului Stâncos, unde fuseser mânai de la spate de Tropicali. Drumul Pelerinului era mai mult sau mai puin direct spre Fragmentarium. Cu alte cuvinte, se învârtea în toate direciile, dar în mare mergea drept înainte. La altitudini mai înalte, s-ar fi riscat cu viteze supersonice, dar pentru plimbri scurte cum era aceasta
mergea cu o vitez atât de mic, încât o hait în fug l-ar fi putut depi.
Dei pereii agraviului aveau un finisaj argintiu metalizat la exterior, Pelerinul pstra fuzelajul transparent pentru cei din interior. Vizibilitatea rmânea totui surprinztor de redus. Agraviul refolosit de atâtea ori devenise opac, o peticeal din cârpe roietice. În unele locuri, reparaiile erau atât de evidente, încât semnau unquilt fcut din petice de cptueal antifonic folosit de Stilete, cusute laolalt de o hait bezmetic. Johanna îi alesese locul ghidându-se dup zonele de transparen din „ptura“ de agrav. Locul ei nu era pe un scaun în adevratul sens al cuvântului, ci într-o ni, sttea mai mult aplecat înainte pentru a nu obstruciona vederea prin tavan, iar centura de siguran era
improvizat. Pe de alt parte, vedea perfect în jos.
Tocmai treceau pe deasupra Copiilor pe care îi vzuse la locul naufragiului. Cinci bieii dou fete. De la altitudinea la care se afla, Johanna îi recunotea pe fiecare în parte. Da, ei erau. Scutur din capi bombni enervat.
– Vezi ce vdi eu?
Pelerinul era cu trei boturi lipite de câte o poriune transparent, micându-se cu rapiditate de la una la alta, deci nu avea nicio dificultate în a vedea în mai multe direcii, cu toate c vederea Stiletelor nu era la fel de bun ca a oamenilor.
– Ce e de vzut?
– Copiii. Aruncau cu pietre în Tropicali.
Fcu în minte o list cu numele tuturor, promiându-i în sinea ei s nu uite.
– Ovin Verring. Niciodat nu mi l-a fi imaginat fcând asemenea lucruri.
Ovin era de aceeai vârst cu ea. Fuseser colegi lacoali erau oarecum prieteni, dar nu prieteni în sensul romantic.
Agraviul se zdruncin din toate încheieturile. Johanna se obinuise s-iin gura închis binei limba departe de dini când mergea cu aparatul pilotat de Pelerin. Acum abia mai observa acrobaiile navei când zburau, singura problem era când se apropiau de stânci
sau cldiri. Pelerinul recpt controlul; nici el nu pruse a sesiza zguduitura.
– Sincer s fiu, Jo, nu cred c Verring arunca cu vreo piatr. Sttea în banca lui mai în spate.
–i ce dac nu arunca? Ar fi putut s-i opreasc pe ceilali…
Trecur pe deasupra altui copil, mai micu, care rmsese în urma celorlali. Un cvintet mergea alturi de el. Era una din cele trei haite care parc veniser împreun cu btuii.
– Vezi? Pâni Timor Ristling era cu ei. Sttea dease!
Timor era infirm acum. Fusese destul de sntos în Laboratorul Superior, dar chiari atunci Johanna îl comptimise. Era cam de aceeai vârst cu fratele ei, dar provenea dintr- o familie de integratori de grad inferior, mult sub nivelul de inteligen al oamenilor de tiini al arheologilor care se ocupau cu reanimarea vechilor arhive. Cea mai apropiat analogie cu lumea Stiletelor ar fi fost c prinii lui Timor erau îngrijitori, mturând gunoaiele strlucitoare pe care alii mai privilegiai decât ei le lsau în urm. Biatul nu strlucise niciodat în clas, puri simplu nu avea mintea apt pentru gândire tehnic. Ai fi crezut c aceste necazuri ale lui l-ar fi fcut mai înelegtor fa de bietele suflete care
naufragiaser. Hmmm.
– Pun pariu c haita de lâng el l-a dus acolo.
Cvintetul cu blana alb care mergea în jurul lui. Belle Ornrikakihm era o hait de o reputaie destul de dubioas, care se închipuia politician, nscut cândva în imperiul preuman al Cioplitoarei-în-lemn. Mare pcat c pusese ghearele pe Timor. Biatul merita pe cineva mai bun drept Cel Mai Bun Prieten, dar era îndeajuns de mare încât s fie independent.
predic aa cum se cuvenea. Johanna se apleci mai mult în fa, încercând s vad mai bine. Ceaa se ridicase de pe marei înaintase pe uscat, învluindu-i pe Copii, fcându-i aproape invizibili. Johanna vzu cum Nevil îi oprete pe toi micii rufctori, ba chiar îl ateptai pe Timor s-i ajung din urm, alturi de Belle. Se uit în susi îi fcu semn cu mâna.
– Mulumesc, Nevil.
Acum putea pleca mai departe cu inima împcat.
Se ls pe spatei îi îndrept privirea spre aripa dinspre sud a navei. Pe jumtate ascuns de ceaa marin, se vedea satul Versantului Stâncosi portul mic aflat chiar la gura de
vrsare a Fluviului Margrum. Apoi agraviul se ridic din fuioarele de cea, ieind în cerul limpede al zilei de început de vari Johanna putu vedea pân ht departe întinzându-se la picioarele ei covorul de pâcl. „U“-ul vii Margrum spat de ghear ptrundea în interiorul continentului,esurile verzi de la picioarele pereilor stâncoii peticele de zpad de pe creste care nu se topeau nici mcar vara. Istoric, râul Margrum separase
inutul Jupuitorului de cel al Cioplitoarei-în-lemn. Btlia de pe Dealul Navei Stelare schimbase totul.
Fragmentariumul Cioplitoarei-în-lemn era în faa lor, chiar deasupra ceurilor. Stabilimentul pornise iniial ca un spital de campanie temporar, în dorina Cioplitoarei-în- lemn de a onora haitele care luptaser pentru a o susine. Treptat se transformase în altceva mult mai mare. Pelerinul pretindea c era unicat în lume. Cu siguran era o idee neobinuit, întrucât multe dintre haite nici nu înelegeau la ce servea acest Fragmentarium.
Cldirile erau construite pe un platou nu prea mare într-unul din pereii vii. Garduri – mai înalte decât construiser vreodat fermierii de aici – înconjurau platoul. Cldirile din interior fuseser construite cât mai aproape una de cealalt, lsând cât mai mult spaiu deschis pentru sporturii alte activiti în aer liber. Cioplitoarea-în-lemn glumise c de fapt lsase tot acest platou gol pentru a-i asigura Pelerinului o asolizare cât mai lipsit de emoii. Având în vedere cât de des veneau Johannai Pelerinul aici, gluma coninea un sâmbure de adevr.
În timp ce coborau cu zdruncinturile de rigoare, Johanna observ în rândul Stiletelor care se plimbau prin curte câiva indivizi dubios de neîngrijii. Cum reuiser s sar gardul? Îi
ddu seama c probabil nu era ea prima persoan care aducea vestea naufragiului. Deci se impunea o schimbare de strategie.
De obicei, Johanna era asaltat de toi solitarii care se aflau pe terenul de sport. Astzi doar câiva dintre cei mai coereni dintre ei venir s o salute, dar majoritatea pacienilor preau mai degrab interesai de vizitatorii Tropicali. Niciunul dintre îngrijitori – educatorii de prsile – nu era la vedere.
Johannai Pelerinul lsar în urm terenuli o luar pe lâng cldirile pe care Ravna Bergsndot le numea „azile de btrâni“. Membrii haitelor rar apucau s triasc mai mult de treizeci de ani. Aceste cldiri gzduiau indivizi prea btrâni pentru a mai putea tri sau lucra alturi de haitele lor. Ceilali membri îi vizitau, uneori rmâneau cu ei zile întregi, mai ales dac cei în vârst fuseser partea intelectual sau emoional a haitei. Aici era cea mai trist zon a Fragmentariumului pentru Johanna,tiind c, fr o tehnologie decent,
viitorul acestor fragmente rmânea sumbru. Restul haitelor îi vor vizita din ce în ce mai rar, în cele din urm vor incorpora membri tinerii vor uita de cei în vârst.
Icii colo câte un btrân ridica ochii spre ea. Câteva dintre haitele venite în vizit – cei care îi preuiau btrânii suficient de mult pentru a se reuni cu ei – strigar saluturii chiar câteva fraze întregi în samnorsk. Lumea era recunosctoare pentru acest fragmentarium, dar toat atmosfera aducea cu Evul Întunecat al preistoriei umane. Aceeai soart ne ateapti pe noi, Copiii, Aici Jos.
Birourile educatorilor de prsile se aflau la captul ridicat al campamentului, în spatele terenului de sporti al barcilor pentru membrii sntoi. Exista o scurttur, dar
Johannai Pelerinul seineau departe de zona unde erauinui criminalii de rzboi. Aceasta era o instituie pe care multe state de pe planeta Stiletelor o întreineau, dei de
obieci era un stâlp al infamiei public, unde erau expui dumanii statului parial executai. Cioplitoarea-în-lemn îns nu dduse niciodat dovad de un asemenea sadism. Pelerinul o asigura adesea pe Johanna c oamenii avuseser mare noroc c ajunseser în regatul celui mai blând despot din lume. Acum, cu Jupuitorul reabilitati Prodotus evadat, mai era un singur criminal rmas în tabr, monstrul creat de Jupuitor, Lordul Oel.
Originalul Oel fusese redus la trei membri. Aceast rmi avea o celul de temni din care se ieea într-un mic teren pentru exerciii. Johanna nu mai vzuse fragmentul de doi ani de zile.tia c fratele ei mai venea pe aici din când în când s stea de vorb cu trioul,
dar Jefrii Amdi aveau problemele lor personale de rezolvat cu Oel. Ndjduia doar c aceste vizite nu erau menite s batjocoreasc. Oel era turbat de mânie, fiind victima unui rzboi dintre precauia Cioplitoarei-în-lemni pretenia Jupuitorului de a-l pstra în via.
Johanna auzi strigtele de furie venind dinspre curtea privat, cerând s fie eliberat. Oel simea c ceva se întâmpli, din câte se pare, nu era niciun îngrijitor prin preajm s-l lase afar în curte.
– Unde sunt educatorii de prsile?
Nici mcar Infirmiera nu era la datorie, dei în mod obinuit, ea dovedea o contiinciozitate obsesiv.
Pelerinul îi întoarse un bot spre biroul directorului.
– Armonie e aici. Îl aud vorbind.
– E aici?
La naiba. Armonie eraeful educatorilor, o hait de mod vechei o mare jigodie. Acum îl auzeai ea bolborosind în cldirea din fa. Vorbea tare, enervat; la început Johanna confundase strigtele lui cuipetele obinuite din barcile pacienilor. Da, era vocea lui
Armonie vorbind la telefon.
Lucru bun, din moment ce deciziile lui Armonie nu puteau fi influenate decât de cineva din afar. Ridic ivrul de la poarta interioari intr împreun cu Pelerinul în zona educatorilor. Cldirea administratorilor era de fapt o camer unde stteau de obicei educatorii care fceau de gard noaptea, cel mai adesea Infirmiera. Era suficient de spaioas încât s gzduiasc dou sau trei haite, dar în momentul de fa, dinuntru nu prea s vin decât o singur voce. Ua din fa era deschis. Johanna se apleci intr legnându-se stângaci de pe un picior pe altul, precedati urmat de Pelerin.
Da, era Armonie undeva în spate, în biroul lui oficial. Nu era la fel de spaios pe câti l-ar fi dorit probabil Armonie, dar era camera cu telefon, iareful educatorilor de prsilei-o revendicase înc din prima zi a instalrii lui în funcie. Johanna se bucura în sinea ei c nimeni nu-i explicase vreodat educatorului-ef cât de simplu era de instalat firul de telefon într-o alt camer. De altfel, Johanna nu era singura care nu vedea cu ochi buni aceast hait.
Armonie tocmai punea receptorul în furc în momentul în care Pelerinuli Johanna îi bgar capetele pe u.
– Ia uite pe cine avem noi aici! exclam el pe un ton care se voia cordial. Chiar persoana care îmi provoac dureri de capete! Ia un loc, te rog, Johanna!
Fcu semn cu botul spre un loc pe podea în faa biroului su. Jo se aez turcete. Acum trebuia s-i ridice capul s-l vad pe Armonie. Era mai bine decât s stea cocoat pentru
a evita s dea cu capul în tavan. Pelerinul se aez pe hol, bgând un singur cap pe u. Putea participa la discuie fr interferena sunetelor mentale.
Johanna îi construise o mic pledoarie, dar poate c acest telefon schimbase starea lucrurilor.
– Pi, începu ea precaut, ai auzit despre naufragiu.
– Da, desigur. Tocmai am terminat de discutat aceast chestiune cu Maiestatea Sa Regina Stiletelor în persoan.
– Aa.
Oare ce a spus Regina?
Armonie arta prea mulumit de sine ca lucrurile s fie favorabile Johannei.
– Sire, în urma acestui naufragiu sunt aproape dou sute de supravieuitori. Pelerinul îmi
spune c acest numr este considerabil mai mare decât media supravieuitorilor unui naufragiu al celor din mrile sudice.
Armonie scutur, iritat, din capete.
– Dai, din câte îneleg eu, tu eti principala responsabil pentru aceast problem.
Adic responsabil de salvarea unor suflete, voiau s spun tâmpiii.
– Am ajutat-oi eu, complet Pelerinul pe un ton vesel.
Armonie îl concedie pe Pelerin împingându-i dispreuitor un bot în sus.eful educatorilor încerca în orice situaie s-i dea peste bot Pelerinului. Nu puteai întâlni dou haite mai radical diferite una de cealalt: una strâns împreun ca un pumn încletati cealalt atât de lejer, încât uneori aveai impresia c se dezintegreaz în fragmente mai mici. Din pcate pentru Armonie, Pelerinul fusese în ultimii doi anii înc mai era principele consort al reginei. Iar acum, o parte din Cioplitoarea-în-lemn era de la Pelerin. Armonie era mult prea prudent pentru a scpa o vorb împotriva lui. Îi întoarse toate capetele spre Johanna.
– Fr îndoial te întrebi unde sunt asistenii mei în aceast dup-amiaz.
Asistenii lui fiind ceilali educatori de prsile, majoritatea haite foarte cumsecade.
– Da, aa este.
– Ei bine, tu eti motivul absenei lor. Tocmai discutam i cu Regina. Este destul de grav c ai transformat acest naufragiu dintr-o întâmplare banal într-o inconvenien foarte serioas. Dar este de neiertat faptul c i-ai îndrumat s vin aici pentru a se refugia.
– Poftim? Nu e adevrat!
Pelerinul interveni din nou.
– Hei, eu am fost acoloitiu c Johanna nu a fcut un asemenea lucru. M îndoiesc c vreun Tropical arti vreun cuvânt în samnorsk. Iar fragmentele de limbaj inter-hait pe care le folosesc ei nu seamn cu vorbirea de prin partea noastr. S zici mersi dac vei reui tu s te înelegi cu ei.
Armonie se ridic întreg în picioare, câiva membri îi aranjar vestele cu fireturi roii aleuniformelor împopoonate pe msura importanei lui. Doi dintre membri se aplecar peste biroui începur s gesticuleze cu emfaz.
– Atunci s avem iertare. Puri simplu aa am crezut c vei proceda. La fel au crezuti asistenii mei. Fiecare dintre ei este la ora actual plecat în vale pentru aine sub control atacul derbedeilor Tropicali. Noi cu toii am presupus cine ar fi putut încuraja creaturile respective la asemenea acte.
Johanna îi încruci braele la piepti se aplec înainte.tia c grosul gloatei era înc pe
plaj, escortat spre sat de Paza de coast. Nu erau mai mult de treizeci sau patruzeci ceicare scpaseri puteau rtci la întâmplare pe dealuri. Cât despre ideea c ea le sugerase Tropicalilor s vin aici, ei bine, era o nerozie. Armonie îi mai fcuse astfel de faze în trecut, aducându-i acuzaii hazardate care se dovedeau a fi exact lucrurile pe care ea avea de gând s le sugereze. Dar de data aceasta nu mai voia s se lase dezarmat.
– Sire, dac personalul a presupus c eu a fi îndrumat Tropicalii încoace înseamn c poate este o idee bun. Tropicalii sunt fiine cai propriii votri membri, ca solitarii pe care îi ajutm aici, la Fragmentarium.
– Aici, la Centrul de educare a prsilelor, o corect Armonie.
Educarea prsilelor era un aspect important al civilizaiei Stiletelor, o combinaie de consilier marital, cresctor de animalei chirurg plastician. Johanna îi respecta pe majoritatea educatorilor de prsil, chiari pe cei mai rigizi dintre ei care nu o puteau suporta. Era nevoie de mult pricepere pentru a recomanda ce puiandru s se alture crei haite sau dac ar trebui creat o hait nou.i mai mult talent presupunea formarea unei haite întregi din membri maturi, solitari sau duete. Iar unii dintre educatorii de prsile locali erau adevrate genii în arta lor. Armonie Veste-roii era unul dintre ei. Expert în prsile pe Coasta de Est, o pclise cumva pe Cioplitoarea-în-lemn atunci când ea era la
ananghie dup ce îi pierduse doi dintre cei mai în vârst membri. Vestele-roii din Rsrit aveau o atitudine mult mai aspr fa de membrii individuali decât majoritatea haitelor. Într-o oarecare msur, erau precum vechii adepi ai Jupuitorului, dei Jo nu i-ar fi sugerat niciodat acest lucru direct Cioplitoarei-în-lemn.
– Dar atunci când te amesteci în aceste chestiuni care nu te privesc, pleci de la o premis fundamental greit: încpânarea de a vedea fragmentele ca pe nite pacieni bolnavi. Îneleg modul tu de a gândi, provine dintr-o slbiciune fundamental uman. Puri simplu aa gândii voi, n-ai ce s faci.
Johanna fu tentat s-i rspund sarcastic.Dac noi, Copiii, nu am fi pierdu i în slbticia asta pretehnologic, ne-am putea înlocui orice organ sau parte a corpului, chiar mai uor
decât tu, Sir Armonie, i-ai putea imagina. Din pcate, aceast fraz ar putea veni tocmai în sprijinul argumentului educatorului-ef. Negsind niciun alt rspuns tios la remarca lui,
Johanna tcui îl ls s continue.
– Noi, haitele, pe de alt parte, putemalege ce s fim. Noi trim dincolo de existena
efemer a fiecruia dintre membrii mereu suntem la apogeul devenirii noastre.
Mcar Pelerinul avu ceva de spus:
– Eu am trit suficient de mult stiu c teoria aceasta nu este întotdeauna adevrat.
– Normal, cu o hait neînchegat ca a ta…
– Ah, e drept. Dar o hait neînchegat la care Regina pleac urechea. Deci ia spune-mi, domnule Armonie, ai de gând s-i alungi pe nefericiii care au naufragiat azi-diminea?
– Da.
Veste-roii zâmbea.
– Sunt mai numeroi decât de obicei. Dac formeaz un Cor mare, sunt o pacoste glgioas. Dac se despart în solitari sau duete, se vor împtia în curând prin orae, devenind o btaie de capi mai mare. Nici stenii, nici comercianii nu vor vedea cu ochi
buni dezordinea care va urma.i maitiu c Cioplitoarea-în-lemn nu va încuviina uciderea lor.
Armonie continua s zâmbeasc.
–

Vernor Vinge - Copiii Cerului

Documents

Transcript of Vernor Vinge - Copiii Cerului