UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA CENTRUL DE

Click here to load reader

  • date post

    29-Oct-2021
  • Category

    Documents

  • view

    0
  • download

    0

Embed Size (px)

Transcript of UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA CENTRUL DE

Universitatea Babe-BolyaiAn I, semestrul II
CENTRUL DE FORMARE CONTINU, ÎNVMÂNT LA DISTAN I CU FRECVEN
REDUS
Specializarea: Administraie Public
Titlul disciplinei: Sociologie
Mosoiu, nr. 71
principii teoretico-metodologice
3. Obiectul i temele majore ale sociologiei
4. Postulate i principii teoretico – metodologice
Chestionar de autoevaluare
Obiective
Obiective
Obiective
Mecanisme ale socializrii
Ageni i instane socializante
asupra stratificrii. Despre inconsistena de status
Obiective
Obiective
Emanciparea femeii si schimbarea sociala / ,Feminizarea saraciei’ si dezvoltare sociala
Chestionar de autoevaluare
VII. Familia. Tipuri de familie. Familia în societile tradiionale i societile moderne
Obiective
Obiective
Obiective
Postulate i principii teoretico-metodologice 1
Obiective: - prezentarea conceptelor i noiunilor cheie ale disciplinei
- cunoaterea principalelor perspective teoretice ale sociologiei
Noiuni cheie: simul comun, realitate social, actor social, individualism metodologic, neutralitate
axiologic, explicaie, comprehensiune
Traian Rotariu, Petru Ilu (coord.), Sociologie, Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca, 1996, p. 5-
34
Principii ale simului comun:
spune: prestigiu, putere, isteime, încredere personal. Confortabilitatea: acceptm
enunul care ne place. Familiaritatea: acceptm enunurile familiare, pe care le tim
sau auzim frecvent (exemplul coninuturilor media).
- Principiul definiiei verbale: conceptele enunurilor descriptive sunt definite în
termeni strict verbali. Verificarea adevrului este evitat prin utilizarea conceptelor
vagi (o mare armat va fi înfrînt), legarea unui concept vag de unul precis, de unde
rezult enunuri circulare.
- Suprageneralizarea: trecerea de la o concluzie oarecare la o generalizare cît mai
larg posibil.
- Evitarea confirmrii- refuzul ideilor altora sau a comparaiilor nefavorabile cu
propriile noastre idei. Dou ci: difereniere, reinterpretarea ideii (raionalizri
pentru a reduce disonana cognitiv),
- Judecata ilogic, utilizarea subterfugiilor de gîndire atunci cînd observaiile obinute
în cercetare contrazic concluziile noastre. Expresia: excepia confirm regula. Un alt
exemplu: eroarea juctorului.
- Credulitatea naiv: abandonarea spiritului critic în judecarea informaiilor.
Naterea sociologiei a însemnat punerea sub semnul întrebrii a simului comun în abordarea i
interpretarea fenomenelor i proceselor sociale cu care suntem confruntai.
Sociologia este tiin i în acelai timp contiin de un fel deosebit.
tiina: proces, prin care urmrim s cunoatem realitatea aa cum este
Produs: rezultatul aceea ce s-a aflat pîn acum
Paradigm etic: comunitate guvernat de imperativele universalismului,
comunalismului (caracterul public), dezinteres ( nu propagand), scepticism organizat.
Sociologia este tiin, fiindc respect elementele de baz ale metodei tiinifice:
- explicaii i interpretri fundate pe observaii concrete, factuale
1 O parte a textului este o variant restrâns a capitolului similar din volumul SOCIOLOGIE, Coordonatori T. Rotariu i P.
Ilu, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996
- explicaiile, teoriile, interpretrile ce vin în contradicie cu teoriile anterioare
trebuiesc respinse.
- Mrturiile tiinifice provin din surse competente.
- În condiii constante, acelai fapt trebuie s fie observat de indivizi diferii.
- Observaiile se repet i confirm
- Dovada tiinific asigur baza pentru prezicerea cu a anumit precizie a repetrii
unui fapt.
Într-o manier simplificat, sociologia poate fi definit ca fiind studiul sistematic i sceptic al
societii umane (Macionis, Plummer, 1998).
Observaie: termenul „sceptic” sintetizeaz cerina de obiectivitate i nepartizanat ideologic.
Studiul trebuie s fie nenormativ. Interogaiile legitime ale unui sociolog sunt „ce se întîmpl?” i „de
ce se întâmpl?”. „Ce trebuie s se întâmple?” este o interogaie explicit normativ i este specific
activistului sau ideologului.
În ceea ce privete specificul perspectivei sociologice, Peter Berger (1963) menioneaz dou
trsturi eseniale: aceea de „a vedea generalul din particular” i capacitatea de „a vedea ceea ce este
neobinuit în familiar”. Sociologii identific paternuri generale ale vieii sociale în comportamentul
unor indivizi particulari. Recunoscând unicitatea indivizilor, sociologii recunosc c societatea
acioneaz în mod diferit asupra unor categorii diferite de persoane (copii comparativ cu aduli, femei
fa de brbai, bogai-sraci). Gândim sociologic atunci când contientizm cum categoria general
creia îi aparinem modeleaz experienele noastre de via. Pe de alt parte, conform lui Peter Berger
prima înelepciune a sociologiei este aceea de a ti c lucrurile nu sunt ce par a fi. Aceasta presupune
renunarea la ideea familiar c comportamentul uman este dora o problem de decizie individual a
acestora i acceptarea ideii c societatea ghideaz gândurile i dorinele noastre.
Exemplu: De ce ai ales s urmai o facultate? A gândi sociologic înseamn a observa c pentru
foarte muli oameni a urma o facultate este o decizie imposibil
Fundamentul perspectivei sociologice const în înelegerea subtil, dar complex i profund a
modurilor în care vieile noastre reflect experienele noastre sociale. Sociologia investigheaz legtura
dintre ceea ce face societatea din noi i ceea ce facem noi înine din noi. Activitatea noastr
configureaz lumea în care trim, fiind în acelai timp structurat de aceast lume (Giddens, 2000, 14)
Constituirea sociologiei ca tiinã
Sociologia s-a nãscut ca demers tiinific al socialului în a doua jumãtate a secolului XIX
reprezentînd un rãspuns epistemic la intersectarea mai multor mutaii i condiii de ordin economic,
social, politic i intelectual. Acestea din urmã nu sunt deloc ultimile ca importanã, ele fiind într-un fel
anterioare celorlalte. Astfel cã sociologia a apãrut ca proiect intelectual epistemologic încã prin lucrarea
francezului A.Comte (1798-1857) intitulatã Cours de philosophie pozitive,prin care în 1838 se i
introduce termenul de "sociologie". Pledoaria lui Comte era cã i abordarea societãii este necesar a fi
pusã sub semnul studiului pozitiv al faptelor, în spiritul i cu metode identice sau analoge celor din
tiinele naturii. Era imperioasã trecerea de la speculativ i normativ, la concret i descriptiv, explicativ
i predictiv, de la ce ar trebui sã fie, la ceea ce este, i e previzibil sã fie, de la deducia purã despre om
i societate la cercetarea efectivã, la observaie riguroasã, înregistrare, numãrare. Si în sociologie
teoriile sunt adevãrate teorii dacã se întemeiazã pe fapte.
Cunoaterea autenticã a socioumanului înseamnã nu numai depãirea bunului sim dar i
detaarea de orizontul speculaiei pure, a filosofiei, oricât de seducãtoare ar fi ea. E de subliniat cã
A.Comte, dei nu a efectuat cercetãri sociologice propriu-zise, rãmânând la stadiul de proiect, a vãzut
în sociologie nu doar un exerciiu intelectual, ci un instrument de perfecionare a vieii sociale. Deviza
lui a fost i este mereu invocatã de sociologi : "savoir pour prevoir, prevoir pour pouvoir".
Ideile ce vizau întemeierea sociologiei ca tiinã nu puteau apare i mai ales nu puteau prinde
viaã decât într-o societate democraticã, unde libertatea de gândire, iniiativele i drepturile individuale
în toate domeniile sunt valori fundamentale. Pe acest fundal socio-politic, al Europei celei de a doua
jumãtate a secolului al XIX-lea i alte condiii au facilitat i accelerat naterea i dezvoltarea studiilor
sociologice, i anume : dezvoltarea tehno-economicã, industrializarea, modernizarea i urbanizarea ce
presupuneau o înaltã preocupare pentru punerea organizãrii sociale (i a comportamentului uman) pe
baze raionale (tiinifice); trecerea de la simplu la complex, de la comunitãi tradiional-rurale la
aglomeraii modern-urbane, dezvoltarea capitalistã în general, care pe lângã progres i bunãstare, a
adus cu sine i o serie de probleme sociale i - cel puin din perspectiva mentalitãii de atunci -
numeroase crize : sãrãcie, marginalizai, imigrani, "criza" familiei (femei pãrãsite, copii ilegitimi,
coabitãri). Rezolvarea nerepresivã a acestor probleme i cu costuri sociale cât mai mici, presupunea
cunoaterea lor în profunzime.
Alãturi de Auguste Comte, în ordine cronologicã, fondatori ai sociologiei sunt apreciai ca fiind
: Karl Marx (1818-1883) cu ale sale idei despre primordialitatea factorului economic în determinismul
social, controlul ideilor din societate de cãtre clasele guvernante i, simetric, falsa contiinã a claselor
i grupurilor oprimate. In centrul concepiei sale stã teza cã fora motricã a dezvoltãrii - cel puin pânã
la un punct - a istoriei i societãii este tensiunea intergrupalã, mai specific lupta de clasã i revoluia.
El este socotit, de aceea, principalul reprezentant al teoriei conflictualiste; Herbart Spencer (1820-
1903), care a definit mai precis subiecte ale sociologiei cum ar fi religia, politica, familia, controlul
social, munca i stratificarea. El este pãrintele darwinismului social, susinând cã i adaptarea succesul
i progresul în viaa socialã urmeazã legile seleciei i evoluiei din lumea naturalã; Emil Durkheim
(1858-1917) poate fi considerat într-un fel primul autentic sociolog, realizând întâiul studiu concret de
sociologie (Sinuciderea, 1897), bazat pe date statistice dar i cu un aparat teoretico-metodologic
operant. El a fãcut astfel o demonstraie practicã a transmutãrii examinãrii socialului din câmpul
filosofiei (sociale) în cel al cercetãrii concrete. Ideea fundamentalã a gândirii durkeimiene este cã
mediul social fasoneazã comportamentul indivizilor aproape în întregime. Deasupra i dincolo de
individ sunt structuri sociale date (sociale sui-generis, economice, politice, juridice etc.), fapte sociale
ce trebuiesc tratate ca "lucruri" - cum el insistã.Fapte sociale ca "lucruri" sunt i valorile, normele,
cunotinele, dar în calitatea lor de transindividuale, exterioare. Fenomenele sociale trebuie explicate
prin fapte sociale, ele neputând fi reduse la motivaii i comportamente individuale. Prin locul pe care
Durkeim îl acordã structurilor transindividuale i funciile pe care diferite fore i configuraii sociale le
au în meninerea societãii ca un întreg, sociologul francez este socotit ca precursor al curentului
structural - funcionalist; Max Weber (1864-1920) a întreprins subtile analize, fundate pe date istorice
i statistice, privitoare la raportul dintre economie i societate, dintre organizaie, birocraie,
comportament grupal i individual raional. Celebrã este lucrarea lui "Etica" protestantã i spiritul
capitalismului (1904-1905) în care, în replicã i în contrast cu Marx, argumenteazã cã ideile sunt în
anumite contexte i secvene istorice nu efecte ci cauze ale unor schimbãri sociale eseniale
(capitalismul este în principal produsul unei noi etici religioase- protestantismul). Gânditorul german a
fost extrem de preocupat i de problema judecãilor de valoare în cercetãrile sociologice, el militând
pentru neutralism axiologic (Wertfreiheit); în multe manuale i tratate Georg Simmel (1858-1916), cu
sublinierea rolului societal al interaciunilor din grupurile formale i informale, i George Herbert Mead
(1863-1931), cu accentul pus pe faptul cã interaciunile sociale se bazeazã pe - i dezvoltã - simboluri,
sunt considerai i ei drept clasici ai sociologiei.
1.1. Obiectul i temele majore ale sociologiei
Referentul ontic: realitatea socialã- "obiectivul" i "interpretativ - construitul"
Am operat pânã acum cu o definire implicitã a sociologiei. Sã încercãm o circumscriere
explicitã i mai precisã a obiectului i temelor ei de studiu.
In The Social Science Encyclopedia (1985), Eduard Shils considerã sã "sociologia este în
prezent un corp nesistematic de cunotine dobândit prin studiul societãii ca întreg i a pãrilor sale"
(p.799). In aceastã lapidarã caracterizare se indicã obiectul sociologiei (ansamblul societal i pãrile
sale), marcându-se faptul cã nu s-au acumulat încã cunotine sistematice (unitare, coerente). Intr-o
foarte densã i analiticã lucrare - Introducere în sociologie (1992) -, Achim Mihu oferã urmãtoarea
definiie : "Sociologia este în mod esenial studiul explicativ i comprehensiv al realitãii sociale în
totalitatea ei, adicã a unei realitãi sui-generis, precum i a unor pãri fenomene i procese ale acestei
realitãi în legãturile lor multiple, variate i complexe cu întregul" (p.11). Aici evidenierea caracterului
de nesistematicitate dispare, menionându-se, în schimb, distincia dintre explicativ i comprehensiv. Se
sublinieazã - prin "sui-generis" - cã e vorba de o realitate specificã.
Sã notãm cã:
a) Realitatea socialã este studiatã i de alte tiine (istoria, economia, demografia, politologia
etc.) i se ridicã deci întrebarea care este specificul sociologiei ? Un posibil rãspuns (Zamfir, 1993) ar fi
cã, pe de o parte, sociologia este tiina caracteristicilor generale ale comportamentelor sociale, ale
relaiilor sociale, ale colectivitãilor umane, ale organizãrii i funcionãrii instituiilor, coninuturile
variate ale acestora fiind studiate de discipline particulare (tiinele economice, juridice, politice etc); în
acest îneles, sociologia ar reprezenta o tiinã a formelor sociale - i nu a realitãii ca atare - i o
metodologie generalã de investigare a comportamentelor societale. Pe de altã parte, specificul ar rezulta
din aceea cã sociologia se ocupã de felul în care diversele subsisteme ale socialului (economic, politic,
juridic etc) interacioneazã între ele, i cu sistemul societal global.
In acest sens, sociologie înseamnã i studiul determinaiilor, structurilor, funciilor i consecinelor
sociale ale multiplelor subsisteme i de aici o serie de sociologii de ramurã : economicã, politicã, a
tiinei, loisinului s.a.
mediu (grupuri mijlocii, organizaii i instituii particulare) ca i nivelul macrosocial (clase i straturi
sociale, economia, politica, societatea în ansamblul ei)
b) Abordarea tiinificã a societãii ca întreg - atât în stabilirea unor forme, modele generale de
comportamente i activitãi, cât cu precãdere în dezvãluirea interrelaiilor dintre subsisteme i cu
sistemul global - se situeazã undeva între aspiraie i rezultate efective. Ea este mai mult o tentaie i
declaraie decât realizãri ferme. Se poate chiar evidena unui paradox globalitate-exactitate (Ilu, 1985),
anume cã, cu cât ne apropiem de o abordare globalã (holisticã) a socialului cu atât scade precizia i
cantitativul, i crete speculativul i vagul, i cu cât suntem mai exaci, cu atât mai mult fragmentarul
(de multe ori asociat cu nesemnificativul ) este prezent.
c) Pentru sociologie, realitatea socialã este constituitã din structuri, fore i condiii obiective -
existente înafara contiinei i voinei individului - dar i din realitatea subiectivã. Iar aceasta din urmã
înseamnã, în principal, urmãtoarele actorii sociali acioneazã în virtutea unei motivaii, care nu se
reduce la nevoile bazale (hranã, somn, îmbrãcãminte, sex, comfort) ci cuprinde i trebuine superioare,
cum ar fi realizarea plenarã a personalitãii, ataamentul faã de valori (solidaritate, dreptate, adevãr
etc.). Pe lângã motivaia propriu-zisã, a trebuinelor i scopurilor, subiectivitatea presupune cã oamenii
nu se raporteazã direct la lume i semenii lor ci prin intermediul simbolurilor, a codurilor, de mai micã
sau mare generalitate, de la limba unei culturi pânã la simboluri i coduri (nu de puine ori secrete)
specifice unor grupuri i organizaii. Indivizii interpreteazã continuu micro i macromediul social în
care trãiesc, comportamentele altora i cele proprii. Interpretãrile, la rândul lor, nu sunt elemente pasive
ale subiectivitãii, ele traducându-se în acte de conduitã. In mãsurã considerabilã modul în care
acionãm, depinde de felul în care percepem i interpretãm . Altfel spus, agenii umani, în calitate de
indivizi, grupuri, popoare i culturi construiesc mereu prin interaciune atât realitatea subiectivã cât pe
cea obiectivã. Iatã de ce am spusus cã obiectul sociologiei îl constituie realitatea socialã ca "obiectiv" i
ca "interpretat-construit". Un exemplu concret ar fi situaia i comportamentul categoriei de persoane
de vârsta a III-a : existã nite determinani obiectivi, de care cu greu se poate face abstracie, cum sunt:
vârsta biologicã, veniturile, statutul de pensionar. Dar condiia i activitãile desfãurate de ei depind i
de cum îi privesc i interpreteazã alii i cum se percep i se evalueazã ei înii.
d) Foarte importantã este în sociologie distincia dintre formal i informal. Primul termen
desemneazã instituiile, structurile, organizaiile, grupãrile recunoscute oficial, cu prescrierea precisã a
obiectivelor, regulilor, sarcinilor, privilegiilor i obligaiilor. In societãile ce cunosc scrisul, acestea
sunt de regulã consemnate în legi, regulamente i alte documente oficiale. Informal se referã la ceea ce
se petrece dincolo de cadrele stabilite prin legi i reglementãri, la organizare i structurare a relaiilor
interpersonale, bazate de cele mai multe ori pe atracii i respingeri de ordin psihosocial (afective,
axiologice, de prestigiu s.a). De pildã, într-o întreprindere exsitã o schemã datã de posturi i atribuii
(organigrama), - aspectul formal -, existã însã i relaii informale, fãrã reglementãri, funcioneazã o
structurã socioefectivã. Tot aa dupã cum în multe colective umane se poate vedea limpede diferena
dintre liderul formal (numit sau ales) i cel informal (care întrunete simpatiile celor mai muli).
Sociologia se ocupã atât de formal cât mai ales de informal, de distana dintre cele douã paliere, i de
relaia dintre ele.
Sociologie generalã i sociologii de ramurã
In consideraiile de pânã acum am vizat în special ceea ce se numete sociologie generalã. Cea
mai bunã cale de a vedea care sunt temele ei majore este de a consulta manuale i tratate de specialitate,
acolo unde, în ciuda altfel a multor dispute privind obiectul sociologiei, se sedimenteazã subiectele ei
semnificative. Iatã cum se prezintã ele în douã relativ recente tratate de sociologie. In Handbook of
Sociology (ed.N.Smelser,1988) figureazã ca pãri mari : Probleme teoretice i metodologice; Bazele
inegalitãii în societate; Organizaii i instituii majore; Procesul social i schimbarea.
In Traite de sociologie (ed. R.Boudon) capitolele sunt: Aciunea (socialã); Grupurile i sociabilitatea;
Stratificarea; Mobilitatea; Puterea; Conflictele; Micãrile sociale; Schimbarea socialã; Organizaia;
Deviana; Religia; Cultura; Cunoaterea; Comunicarea.
Pãrile i capitolele diverselor manuale, tratate i culegeri de texte sociologice cuprind i alte
teme precum muncã i profesiile, rasa i etnicitatea, familia, socializarea, educaia, cultura, problema
vârstelor, rolurile de sex (statutul social bãrbat/femeie), sistemul politic, sistemul economic.
Examinarea acestor teme ne relevã faptul cã existã subiecte specifice ale sociologiei generale cum ar fi:
stratificarea i mobilitatea, micãrile i schimbarea socialã, dar cã cele mai multe dintre ele fac obiectul
sociologiilor de ramurã. Ca i în alte discipline, pe mãsura dezvoltãrii ei, din sociologie s-au constituit
câmpuri de cunoatere distincte. Ele se difereniazã în principal dupã domeniul social pe care il
vizeazã, având astfel: sociologie economicã, sociologie politicã, sociologie juridicã, sociologie
medicalã, sociologia tiinei, sociologia religiei, sociologia culturii, sociologia sportului, sociologia
loisirului i turismului. Sigur, i alte criterii opereazã: sociologia vârstelor, sociologia urban-ruralã etc.
Ca o primã aproximaie putem spune cã fiecare sociologie de ramurã se centreazã pe studierea
caracteristicilor i mecanismelor sociale endogene ale domeniului pe care îl vizeazã, precum i pe
intercondiionãrile lui cu alte domenii i cu ansamblu societal. Si bineîneles pe felul în care ele
afecteazã viaa indivizilor concrei în general (nu numai a celor care lucreazã în sfera respectivã).
Sociologia tiinei, de exemplu, investigheazã caracteristicile socio-demografice ale membrilor
comunitãii tiinifice, vârstã, sex, etnie, performane profesionale etc., constituirea i funcionarea
colectivelor de cercetare, dar i relaia dintre tiinã i politicã, economie i alte sfere de activitate. De
asemenea, ea are în vedere raportul dintre tiinã i societate ca întreg i impactul ei asupra mentalitãii
i comportamentului cotidian al oamenilor.
Aa cum cele de mai sus sugereazã se poate afirma cã:
- Intre sociologia generalã i sociologiile de ramurã existã o consubstanialitate; prima oferã
perspective, teorii concepte i metode generale, cele din urmã aduc material faptic, micro i mezoteorii,
descoperã eventual noi tehnici i procedee de cercetare, îmbogãind astfel ansamblul teoretico-
metodologic al sociologiei ca disciplinã de ansamblu.
- Sociologiile de ramurã sunt, la rândul lor, foarte strâns interconectate. E greu de conceput,
bunãoarã, abordarea fenomenului delincvenional (sociologie juridicã) fãrã apel la sociologia familiei.
Sociologiile de ramurã fac i ele schimburi reciproce de idei, concepte, date statistice.
- In funcie de instituiile, fenomenele i procesele pe care le studiazã diversele ramuri ale
sociologiei se întâlnesc cu alte discipline, se împrumutã idei, concepte, material empiric. Astfel, sunt
evidente legãturile dintre criminologie i sociologia juridicã sau dintre sociologia familiei i sexologie.
Postulate i principii teoretico – metodologice
Mediul social : constrângeri i oportunitãi
Cã mediul în care oamenii trãiesc determinã în considerabilã mãsurã felul în care ei simt,
gândesc i acioneazã este - dupã cum observã i E.Shils (1985) -postulatul cu cea mai mare
consensualitate în comunitatea sociologilor. Chiar în societãile simple, tribale, acolo unde incidena
factorilor naturali era (i este) mult mai puternicã i directã decât în societãile complex-industrializate,
personalitatea i comportamentul indivizilor sunt calchiote de formele sociale, hotãrâtoare fiind relaiile
de rudenie. In societãile accentuat difereniate, clasa socialã din care fac parte, profesia, etnia, mediul
rezidenial marcheazã manifestãrile, ansele i traiectoriile de viaã al înilor umani.Factorii bio-
genetici conteazã i ei bineîneles, iar cât se datoreazã mediului social i cât înnãscutului este o
permanentã întrebare pentru disciplinele sociumane.
Trebuie remarcat cã postulatul de mai sus are ca subpostulate mai importante urmãtoarele:
Mediul social înseamnã deopotrivã palierul structural-social propriu-zis (instituii, poziii de clasã i
profesionale etc.) dar i polienul spiritual - simbolic (valori, norme, cunotine etc.). Structurile sociale
obiective ca i cele spiritual-simbolice îngrãdesc libertatea indivizilor, inclusiv prin opinia publicã, i
pot fi resimite ca i constrângeri. Insã prin socializare, cu precãdere condiionãrile i coninuturile de
ordin spiritual-simbolic sunt induse i interiorizate astfel încât ele devin deziderate, idei de urmat, grade
de libertate i nicidecum fore constrictive. Mediul social în care oamenii trãiesc i îi desfãoarã
activitãile nu este ceva omogen i amorf, ci cu ordine i organizare, ceea ce presupune conducãtori i
elite, adicã putere. Relaiile elite -mase i de putere sunt universale în domeniul socialului.
Postulatul cã mediul social determinã prin…