Umbre de molecule, molecule de umbre

“Pe malurile lumilor infinite se joaca copiii.“

“An der Küsten endloser Welten spielen Kinder”

“A végtelen világ partokon gyermekek játszanak“

- Rabindranath Tagorezi

Persoane:

A Personajul principal

B umbra nr. 1 a lui A

C umbra nr. 2 a lui A

D umbra nr. 3 a lui A

E umbra nr. 4 a lui A

Szene 1.

A: Odata am fost copil…

B: Părinţii ţi-au spus că trebuie să stai în maşină în scaunul pentru copii, ca nu

cumva să mori în cazul unui accident.

“Eu nu mor”, ai spus. „Eu pot să zbor!“

…

A fost pentru prima oară când ai vorbit ceva despre moarte.

(MUSIC)

A: Mă jucam mereu de-a pasărea. Mi-am construit chiar şi o colivie într-un colţ al

camerei. Dar nu am intrat niciodată în ea. Vroiam să fiu o pasăre liberă, aşa că

alergam pe dealuri, pe stradă, printe pietoni şi îmi deschideam larg braţele în zbor.

Când ajungeam acasă, mă uitam la colivie si zâmbeam. Aveam nevoie de ea acolo

pentru a-mi dovedi că sunt în afara ei. Am zburat mulţi ani…

1

B: Până când tatăl tău a venit şi ţi-a spus că e timpul să încetezi a mai face pe

pasărea.

A: Am vrut să mă gândesc la ce mi-a spus. Cred că a fost pentru prima oară când m-

am gândit că trebuie să mă gândesc. Iar colivia părea locul potrivit pentru gânduri.

Am intrat în ea.

(MUSIC)

A: Era un loc tare stingher… Parcă era un spaţiu construit după măsurile mele,

parcă în toţi anii aceia în care refuzasem să intru aici, crescuse alături de mine, se

modelase pentru mine si mă aşteptase doar pe mine.

B: Cel mai ciudat era însă faptul că aveai sentimentul că şi tu o aşteptasei doar pe

ea, deşi ştiai că nu fusese aşa.

Aproape că îţi părea rău că o lăsasei să te aştepte atâta vreme.

Ai început să te uiţi în jur şi…

A: Mi-am dat seama că pot trăi confortabil, totuşi trebuia să îmi iau gândul de la

zborurile mele. Nu pentru că era un loc mic, ci pentru că era un loc prea confortabil

pentru o astfel de activitate.

Szene 2.

A: Îţi aduci aminte când teiul din grădina străbuniciilor înflorise cu şosete albastre?

Cât ne-am mai minunat, bând din limonadă!

C: Da! Şi când pe el au început să se urce miriapozii şi să se incalţe cu frunze?

A: (râzănd) Orice miriapod sănătos la cap ar fii băgat picioarele în şosete.

C: (râzând) Râdeam de ei şi beam din limonadă.

(Scurtă pauză)

A: Acum...pietrificate imi sunt rădăciniile părului şi departe dinspre ocean aud lovituri

de daltă...

(Scurtă pauză)

2

A: Odată, de mult, mi-am dorit să văd marea...

C: Ce te-a oprit?

A: Nimic,…am plecat în căutarea ei, am trecut de pădurea fermecată, am văzut zâne

care împleteau fire de mătase cu fire de aur, mi-au aruncat în păr praf de stele şi am

crezut că m-am născut din nou.

C: Şi marea?

A: Era îngheţată…

C: Şi peştii?

A: Erau translucizi şi înnotau pe sub gheată. Mi-am apropiat urechea de ghetă şi i-

am auzit cântand.

C: Peştii sunt muţi, cu atât mai puţin au talent muzical.

A: Da,...aşa este...cred că îmi doream să-i aud cântând...sau era de la praful de

stele.

Oricum…vocea lor suna a soare. Trei dintre ei reuşiseră să scape din cubul de

gheaţă şi cu ajutorul unui balon împrumutat de la un circar, trecuseră de troposfera,

stratosfera, mesosfera, termosfera si exosfera până ajunseseră la soare. Înnotaseră

în soare până au devenit aurii. Coborâseră apoi în cubul lor de gheaţă. Aflaseră că

dacă îsi cântau soarele din vene, ar putea să dezgheţe marea. Aduseseră soarele în

mare şi aşteptau să audă valurile izbindu-se de tărm… Auzind toate acestea, am

fugit acasă, în colivia mea, pentru a nu-mi uda hainele.

(MUSIC)

Szene 3.

A: Ți-am spus că îţi voi pune flori în cap şi voi fugi departe. Ha! Ți-am spus asta

căzând în întuneric, …simţindu-ţi buzele sparte. si am fugit.

Umbre. Apă, apă, apă !!! …

Noroi…

D: Apă...

3

A: daca iti vine sa crezi:…şi ea era spartă...Noroi ...umbre. Viaţă...spartă!

Ştii... nu am vrut să fug,...am vrut să înnot... Dar mă- nnecam.

D: Aşa că te-ai prins de tricoul meu cu Spongebob. Ai crezut că te voi absorbi în tine.

M-ai agăţat şi…

A: Ţipă

D: Ţi-am muşcat buza…

A: Simţind cauciucul printat. M-ai strâns în braţe.

D: Şi ai văzut cum aveam un ochi galben…

A: Dar nu galben de tine...

Doar de mine.

…

A: Mai ţii minte când fugeam amundoi prin mare?

D: Țin minte că purtai pantaloni pătraţi

A si C: Aveam ochii umpluţi de tine.

D: Ți-am spus că iţi voi pune flori in cap şi-ţi voi cânta in şoapte.

…

A: Încetează a-mi mai vorbi astfel! Tu nu eşti EL, ... eşti doar o umbra!

D: Dar cu ce se deosebeşte EL, TU (indreptandu-se spre A) sau cu ce vă deosebiţi

VOI (indreptandu-se spre public) de o umbra?

(Scurtă Pauză)

D: (îndreptându-se spre A): Fugeai departe...şi lotuşi purtai in păr.

(MUSIK)

În timp ce A trece în următoarea uşă, şi în timp ce Petra cânta, se aude o voce în difuzor:

Peste mare râdea cu picuri de lăcustă aurită în soare. Se înnălţau curcubee din

pereţi zdrenţuroşi, curcubee pline de bube si pete albastre. Şi valurile mării se

izbeau de ei şi urlau de durere când sarea le atingea pielea văruită...

4

Szene 4.

E: Ce se aude?

A:Ţi-e teamă?

E:…Da…

A: De ce?

E: De pielea-ţi stacojie. De cum ţi se văd ochii în paharele din vitrine.

A: Nu fii prostuţ! Paharele s-au spart. A rămas doar fumul de ţigară înfipt în locul

unde au stat. Uite, apropie-te! Poţi să auzi fumul cum râde de tine. Dansează printre

oglinzile vitrinei şi râde de tine. Râde şi compune un vals din râsul lui. Îl voi numi…

E: Valsul fumului râzând de tine.

A: …

(Scurtă pauză)

A: Am învăţat să dansez. Odată de mult ştiam să zbor. Dar nu să dansez. Ha! Pun

pariu că acel rânjit de fum nu ştie să zboare!

E: Dar dansează. Şi îşi compune propriul vals!

A: La ce bun…dacă în vitrină se vede doar pe el? La ce bun dacă in geam nu i se

văd aripile? La ce bun dacă îşi neagă propriul zbor?

(Scurtă pauză)

A: Ţi-am povestit vreodată de fosta fabrică?

E: Cea de pensule? Da, spuneai ca acolo lucrau pietoni.

A: Îşi înmuiau pensulele în cazane şi pluteau între acrilic si frunze de tei. Îşi prindeau

gâtul cu părul turcoaz şi zâmbeau printre nuanţe topaz. Magenta le erau porii, verzi

ochii si pentru ei pensulele cântau la pian… Ştii ce faceau?

E: Împreună pluteau pe sunetele fostelor picturi din epava absintului ocean…

A: Dar doar dansau…seara, treceau poduri înalte din velur, cu rachete de origami în

spate. Sperau doar că într-o zi o să înveţe să zboare.

5

Szene 5.

A: Acesta…este un munte…?

B: (razand) Acela este un munte.

C: (ton serios) Aceasta este allea din valea roz unde şerpii ard arici la frigăruie şi

şuierătul clopoţeilor lor se pierde în ochi de gazele.

A: Ce mi s-a intamplat?

B: Şşş…o sa trezesti zmeul!

A: Mi-a amortit faţa! Lăcustele îmi acopera gatul! Putrezesc stalactitele în ziduri si

broaştele se târăsc printe frunze uscate de dafin. (ţipă) Uite cum sar şerpii pe statui.

Tot ce pot să respir este sunetul suav si morbid al bufniţelor albe cu ciocul aurit de

sânge! Unde sunt? Scoate-ţi-mă de aici! (ţipând, zbătându-se în cuşcă)

D: Asta nu se poate!

A: Poftim?

E: Atunci când ai lăsat prăpastia să cadă, s-a năvălit toată în tine!

B: Pielea i s-a sfâşiat de colţurile oaselor tale şi ţi s-a prins cu ghiarele de plămâni.

Şi-a dat seama în acea fracţiune de secundă că este ultima ei cădere şi fusese

ultima ei escaladă.

D: Îşi lăsă braţele să cadă în timp ce îţi aluneca prin stomac.

C: Acum, pentru că nu se mai zbătea, parcă şi coapsa-ţi stângă ţi se calmă…în timp

ce…căzătura ei in degetul de la picioru-ţi stâng lăsă să-ţi răsune ecoul în pori.

A: Şi acuma?

E: Acum vei aştepta.

D: Prăpastia din picior îţi este prea goală pentru a putea să te mişti şi un milimetru.

A: Ce voi aştepta?

B: Îţi vei aştepta aripile de dinaintea primei camere.

6

(Scurtă pauză)

A: (începând să agaţe picturile de gratii) Am avut un vis…

E: Despre?

A: Despre o oaie sălbatică, care dorea cu toată ardoarea să iasă din spinii de pe

câmp. Era un câmp mov şi vara, când se topea, înnota parcă într-un borcan cu

uleiuri în nuanţe lila. Iar spinii se ţineau după ea. Şi ea, şi spinii erau mov. Behăia ca

o oaie sălbatică ce era. Închidea ochii şi visa că spinii îi pătrunseră sufletul şi i-l

vopsise mov. Dar când i-a deschis sufletul, măcelarul nu a putut decât să spună: Ce

oaie sălbatică era!

(Scurtă pauză)

C: Pentru că am ajuns să ne revedem şi pentru că nu te-am întrebat niciodată:

Peştii,... au reuşit să dezgheţe apa?

A: Nu ştiu, dacă ei au reuşit…De curând am fost acolo, dar… pădurea era fără zâne.

Iar în albastrul mării se topise nonculoarea. În albastru de cer se topise marea…

Mă înnec în mare şi mă renasc în…nonculoare.

D: Ha! aşteptai ca zânele să te acopere cu praf uitând că tu eşti o stea)

A: (oprindu-se din a agăţa pictrile) Peste toamnă râde cu gheaţă. Cât este ceasul?

B,C, D,E: E târziu…şi în spaţiu ninge cu gânduri...

7