Ulei Pigmentii
-
Upload
patrascan-violeta -
Category
Documents
-
view
51 -
download
7
description
Transcript of Ulei Pigmentii
CUPRINS
1. STRUCTURA
1.1. Pictura în ulei
1.2. Lianţi
1.3. Verniurile
2. CAUZE ALE DEGRADARII ( Etiopatogenia pigmenţilor în
ulei şi a lianţilor )
2.1. Cauze ale degradării pigmenţilor
2.2. Interacţiunea pigmenţi lianţi
2.3. Cauze ale degradării verniurilor
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE
1
1.1. Pictura în ulei Analiza picturii vechi ca şi durabilitatea acesteia ,arată grija pe care pictorii de altădată o
acordau tehnicii meseriei lor şi confirmă calitatea superioară a materialelor pe care aceştia le
foloseau.
Succesiunea de straturi ce alcătuiesc o pictură ce urmează a fi conservată :
1.suportul flexibil -pânza
2.stratul de încleiere preliminară2.preparaţia de grund propriuzis
3.stratul de amorsă
4.desenul
5.eboşa de culoare
6.pictura propriu-zisă
7.glasiuri,velaturi,frotiuri originale,detalii
8.verni original, verni final de protecţie aplicat în timpul restaurărilor, retuşuri,repictări, urme de
praf,fum etc
Trăinicia picturii în ulei depinde de următoarele condiţii :
1.Suporturile pe care a fost realizată,materialele care au constituit grundurile acesteia
2.Materialele colorante utilizate,pigmenţii
3.Compoziţia materiei liante a culorilor,pigmenţilor
4.Calitatea verniului protector
5..Metodele ,tehnicile,tehnologiile de pictură
6.Modul de păstrare ,depozitar
Pigmenti
Culorile albe Albul este produs de orice suprafaţă care reflectă în întregime lumina, fără a o descompune.
Poate fi compus prin amestecul aditiv al culorilor- lumină primare sau al culorilor pigmentare
primare . în raporturile cromatice albul – ca şi negrul, sunt socotite non-culori, datorită
acromatismului lor.
Pigmenţii albi se prepară fie din prelucrarea de materii naturale, fie pe cale chimică.
2
Alb de titan .Depăşeşte alburile de plumb şi de zinc prin capacitatea de acoperire net
superioră, stabilittae la lumină şi în amestecuri, lipsa de toxicitate, compatibilitate cu toţi lianţii,
rezistenţa la acţiunea agenţilor chimici, la umiditate şi intemperii. Frecat cu ulei, are o bună
sicativitate.
Alb de zinc. Chimic , este un oxid de zinc, perfect alb şi uşor rece când este pur (gălbui sau
gri când conţine cadmiu, respective plumb), stbil atât la lumină, cât şi în amestecuri, uşor toxic.
Neşansa face să fie alcătuit din particule extreme de fine, care nu reflectă bine lumina, şi ca atare
nu acoperă bine, iar pictorii tind să-l aplice în straturi groase, care în picture în ulei devin
sticloase şi craclează uşor după uscare. Se usucă greu când este frecat cu ulei, deşi fabricanţii îi
adaugă diverse substanţe sicativante.
Culorile negre Negru de fum. Tonul intens destinal picturii este de obicei rece. Frecat cu ulei are calităţile şi
defectele multor negruri: se usucă greu, este intens, opac,nu reacţionează chimic cu alte
culori,dar are sicativitatea scăzută şi tendinţa de a migra spre suprafaţa picturii, adică invadează
tentele în care a fost introdus.
Negru de ivoriu. Are un ton cald, mătăsos, este durabil, stabil la lumină şi în amestecuri,
lipsit de toxicitate şi acoperă bine (fiind mai transparent decât negrul de fum, ceea ce în cazul
culorilor negre din pictură trebuie apreciat ca pozitiv). Frecat cu uleiul, îl absoarbe în proporţie
mare şi se usucă lent. În amestecurile cu alb, dă griuri sidefii, subtile. Astăzi este negrul preferat
al pictorilor, fiind utilizat în toate tehnicile. Sin. Negru de Paris.
Culorile roşii Roşul este o culoare fundamentală a spectrului solar , care nu poate fi creată prin amestec, ale
cărei lungimi de undă variază între circa 650-800 milimicroni.
Pigmenţii roşii se prepară prin prelucrarea unor materii minerale şi vegetale, sau pe cale chimică.
Carmin. Roşu-vişîniu intens, preparat din gogoşile coşenilei (cocus cacti ), o insectă
originară din Mexic.
Oxid roşu. Roşu rupt preparat artificial
Roşu de cadmiu. Roşu saturat, cu tonuri variind între oranj dechis, închis şi purpuriu, de nelipsit
pe paleta pictorului contemporan. Etse o sulfo-seleniura de cadmiu. Cadmiul de roşu este mai
rezistent decât galbenul, acoperă bin, rămâne fix la lumină, nu cedează la alţi agenţi
externi,inclusive la temperatură, când este frecat cu ulei îl absoarbe în proporţie de 30 %, are
3
sicativitate mediocre ,dar strâluceşţe mai puternic decât în stare de pulbere. Suportă bine
amestecurile cu alburile moderne, dar poate surprinde în alte amestecuri; trebuie supravegheat în
amestecurile cu plumb şi pământuri.
Roşu de crom- roşu aprins ca vermillonul, este un cromat de plumb nehidratat. Datorită
structurii sale cristaline, îşi schimbă culoarea la o frecare prelungitâ. Este opac , însă nu rezistă la
lumină şi în amestecuri. Înlocuit astăzi în pictură de cadmiuri ,din roşu de crom se prepară
vopsele ieftine. Sin cinabru. Crom roşu, roşu de china.
Roşu de Mars. Apartin gamei de roşu de pământ, chimic este oxid de fier precipitat. Culoare
stabilă la lumină, la agenţi chimici şî intemperii. Frecate cu ulei, se usucă ceva mai greu decât
corespondentele naturale. Alte denumiri : roşu de Prussia , roşu englez, roşu Indian, roşu
Pompeian , roşu veneţian, roşu van Dyck.
Roşu permanent. Numele mai mutor culori , printer care roşu intens numit cinabru (sulfură
de mercur), un roşu cald , preparat artificial.
Vermillon. Numele unui roşu –oranj intens ( sulfură de mercur). Există un pigment mai nou,
net superior ca rezistenţă şi strălucire celui vechi : vermilionul de cadmiu. Posedând calităţile
cadmiurilor moderne (stabilitate, durabilitate etc ) aceste a înlocuit definitive vermilionul de
mercur.
Culorile OranjOranjul(portocaliul) este una dintre culorile spectrului solar , situate între roşu şi galben. S-au
fabricat puţine culori oranj pentru pictură.
Oranjul de cadmiu . Este o sulfo-seleniura de cadmiu, în care predomină sulfura de cadmiu.
Oranj luminos din familia cadmiurilor. Calităţi : este stabil la lumină şi în amestecuri, acoperă
bine în tehnica uleiului , are o bună sicativitate
Oranj de crom. Culoare artificială asemănătoare oranjului de cadmiu. Se foloseşte mult la
fabricarea culorilor ieftine ( deoarece se întunecă, se înverzeşte). L-a înlocuit oranjul de cadmiu.
Oranj de Mars . Pigment artificial derivat din compuşii fierului , cu o tentă cărămizie. Este o
culoare durabilă, stabilă, care posedă o bună sicativitate în tehnica uleiului. Chimic, este un oxid
de fier precipitat.
Vermillon Oranj. Culoare de cadmiu, modernă, solidă şi durabilă, aemănătoare cadmiurilor.
Culorile GalbeneCuloare de bază a spectrului solar, galbenul nu poate fi creat prin amestecul altor culori.
4
Culori galbene se obţin din anumite minerale ( acestea fiind cele mai durabile ) şi oraganice ( cu
tente frumoase dar perisabile), sau pe cale chimică.
Galben Citron. Numele galbenului d ezinc sau al altor pigmenţi galben-verzui, cu alte
compoziţii chimice.
Galben de Cadmiu. Cadmiurile galbene şî oranj sunt sulfuri de cadmiu. Frecat în ulei , pe
care îl absoarbe în proporţie de 20 %, se usucă bine, este opac, stabile la lumină şi la agenţii
atmosferici. Rezistă la o temperatură de 700 de grade. Are o stabilitate redusă mai redusă,
întunecându-se , iar surplusul de sulf pe care îl conţin, reclamă unele precauţii faţă de
amestecurile cu culorile de plumb.
Galben de Crom. Este un cromat de plumb, în amestec izomorf cu suflatul de plumb , care
poedă neajunsurile cromaţilor. Este un galben cald şi intens, opacitatea, intensitatea şi rezistenţa
lui cresc pe măsură ce tonurile variază de la un galben deschis , spre unul mai închis, oranjiu.are
o sicativitate bună, dar rămâne instabil la lumină, se întunecă la întuneric. Se recomandă a fi
evitat.
Ocru Galben . galben (rupt). Este un pământ provenit din depozite divers situate , de unde o
mare varietate a compoziţiei, calităţilor şi tonurilor : deschis, înschis, oranjiu, maroniu spre roz,
spre verzui , etc. Chimic, este o argilă colorată cu hidroxizi şi oxizi de fier . Acoperă foarte bine,
are o perfectă rezistenţă la lumină şi în amestecuri, suportăacizii, se usucă excellent, dar tonurile
închise tind să se întunece din cauza uleiului incorporate.
Culorile verziCuloare a spectrului solar situată între galben şi albastru. Se prepară prin prelucrarea unor materii
minerale, vegetale sau pe cale chimică.
Malahit. Verde pal, rece sau cald, natural, obţinut din mineralul malahit . Chimic, este un
carbonat basic d ecupru natural, înrudit cu azuritul. Durabilitatea lui este discutabilă , mai ales în
amestecuri. Azi se produce şi sintetic, dar este folosit rar.
Verde de Bariu. Pigment artificial ( apropiat tonului verde Veronese ) care poate fi o culoare
de mangan , un amestec de cromat de bariu şi albastru heliogen.
Verde Cadmiu. Culoare artificială ( sulfură d ecadmiu şî oxid de crom) , cu un ton luminos şî
cakd, stabil la lumină , însă nu şi în amestecuri. Sin. Verde permanent.
Verde de China . vere cald, profund , aparte. Stabilitatea lui la lumină şi în amestecuri este
discutabilă, putând fi un pigment vegetal sau unul artificial (din oxid de crom).
5
Verde Veronese. Intens şi luminos, pigmentul este un arseniat de cupru- compoziţie care îi
determină proprietăţile : este toxic şi se înnegreşte în amestec cu sulful ( cadmiurile, albastrul
ultramarine etc) şi plumbul. Liber, rezistă la lumină , dar e bine de evitat.denumirea culorii a fost
atribuitâ şi altor pigmenţi.
Culorile albastre Albastrul, cea de a treia culoare de bază a spectrului solar, este de provenienţă minerală sau
vegetală, dar se prepară mai ale pe cale chimică.
Albastru Ceruleum. Albastru verzui, luminos, socotit printre cele mai bune culori ale paletei
moderne : absolute fix la lumină şi în amestecuri , opac, se usucă bine când e frecat cu ulei.
Chimic , este un stanat de cobalt.
Albastru de Cobalt. Este un aluminat de cobalt. Tenta lui se aseamănă cu ultramarinul natural.
Rezistă în amestecuri, la lumină şi intemperii, este compatibil cu toţi lianţii, însă absorbţia mare
de ulei, în timp, îi poate afecta tenta.luminozitatea şi opacitatea îi sporesc dacă este frecat cu
puţin alb.
Albastru de Fier . nume generic al ferocianurilor de fier.
Albastru de Prusia. Albastru rece, cu tonuri profunde. Chimic, pigmentul este o ă feroasă,
care conţine oxizi de fier şî compuşi organici. Transparent (dacă nu este amestecat cu puţin
alb ) , are tendinţa să inunde celelalte culori, ets esocotit cea mai “invadatoare” culoare a paletei,
motiv pentru care evită amestecurile. Unele sortimente se decolorează la lumină sau se înverzesc,
altele rezistă bine, ceea ce produce controverse (se crede că a modificat tablourile lui Cezanne ).
Deşi nu e toxic, este bine de evitat.
Albastru de Voroneţ. Numele poetic, la noi , al azuritului.
Albastru Egiptean. Azuriu antic, preparat din faianţă egipteană pulverizată. Este un silicat
dublu, de cupru şi de calciu, a cărui metodă de preparare s-a pierdut.
Albastru Ultramarin. Sortiment natural , astăzi un mit , era plătit odinioară – se spune- cu
echivalentul în aur al greutăţii lui (ceea ce nu e chiar o exagerare: se obţinea dintr-o “piatră
scumpă” lapis lazuli pulverizată şi spălată repetat, rezultând doar 2-3 5 pigment pur .Sortiment
artificial seamănă cu precedentul fără să aibă nici pe departe saturaţia şi durabilitatea acestuia.
Este fix la lumină şi lipsit de toxicitate, dar sensibil la agenţii atmosferici. Se modifică în unele
amestecuri, putând constracta “boala ultramarinului “ când se aplică liber. Prin compensaţie ,
6
este o culoare ieftină, frecat cu ulei, se usucă bine, dar acoperă mai modest. Chimic , este o
combinaţie complexă de aluminiu, sodium, siliciu de sulf.
Azurit. Albastru stabil la luminâ , nu prea opac şî nici prea intens, este relative toxic, iar în
ambianţe umede tinde să-şi modifice tenta spre verde, transformându-se în malahit. Este un
carbonat basic de cupru naturak, relative toxic, şi un azurite sintetic. Âstâzi este înlocuit cu
albastrurile moderne de cobalt şi ultramarin.
Culorile VioletVioletul, ultima dintre culorile spectrului solar, poate fi mai rece sau mai caldă întru-cât poate fi
compusă prin amestecul roşului cu albastru.
Purpură- cea mai faimoasă dintre culorile Antichităţii, symbol al puterii şi al luxului. Este un
colorant de origine animală, pe care Vitruviu îl descrie deosebind tonuri violacee – purpură de
Tarent , iar cea albăstruie – purpură de Bizanţ. Era frurnizată anticilor de anumite moluşte
marine, în special de murex trunculus şi murex brandaris. Datorită innaccesibilităţii ei au fost
încercaţi diveri înlocuitori : folium ( extras din planta crozophora tinctoria ), orsel ( din licheni
maritime, in special roccella tinctoria ), purpura vegetală ( obţinută din rădăcini de roibă şi
cârmâz ). Astăzi este imitată.
Violet de Magenta . culoare preparată din anilină, puţin stabilă . ( numele tentei este folosit în
cromatologie pentru a indica un violet – roşcat).
Violet de Managn . Ton rece , profund, cu însuşiri apropiate de violetul de cobalt închis. Alte
nume : violet burgundy, vioeltul mineral, violetul permanent.
Culorile BruneBrunul-culoare inexistentă în spectrul solar- se prepară ca pigment prin prelucrarea unor argile
colorate de compuşii fierului şî manganului sau a unor materii organice ( animale sau vegetale),
ca şi prin diverse procedee chimice.
Sienna Arsă- pământ brun-roşcat , rezultat din calcinarea siennei naturale sau , mai rar , a
unui ocru închis , cuprinzând oxizi de fier , siliciu , argilă etc; rămâne stabil în condiţii extreme ,
frecat cu ulei dăpaste sicative şi opace. Soliditatea lui remarcabilă îl recomandă tuturor
tehnicilor.
Sienna Naturală – Pământ cu o tentă ruptă de ocru închis, folosit începând din Antichitate.
Conţine mult fier , siliciu , mangan şi puţinăargilă, considerat a fi un silicat de fier. Este o culoare
7
durabilă, transparentă, rezistentă la lumină. Din păcate , frecarea cu ulei trebuie evitată, prea
setoasă de ulei ( îl absoarbe între 125-140 % ), se întunecă rapid şi se usucă greu.
Umbră Arsă – bun preparat prin calcinarea umbrei naturale. Este o argilă colorată cu oxid de
fier anhidru şi bioxid de mangan, deci rezistentă la lumină, în amestecuri.
Prin frecare absoarbe ulei în proporţi de 90 % şi se usucă prompt ( din pricina oxidului de angan
incorporate ), fiind şi ceva mai transparentă decât umbra naturală.
Umbră naturală- pământ brun, uşor rece. Fiind o argilă colorată de oxidul de fier hidratat şi
bioxid de mangan, este stabil la lumină şi la intamperii, suficient de opac. Absoarbe mult ulei
prin frecare în proporţie de 85-100 %, se usucă bine datorită manganului, dar I se remarcă
tendinţa de a îmbăsci amestecurile.
2. Lianţii Astăzi principalele uleiuri sunt uleiul de in şi de mac. Uscarea (solidificarea) uleiurilor este
rezultatul unei oxidări şi nu a evaporării, ca în cazul tehnicilor pe bază de apă. Avem de-a face
aici cu o absorbţie de oxygen din atmosferă, în aşa fel încât uscarea se produce de sus în jos, şi
de la suprafaţă către profunzime, datorită contactului cu oxigenul şi încorporării lui. Absorbind
oxygen, uleiurile cresc in greutate şi scad în volum.
Uscarea uleiurilor se poate accelera fie prin expunerea la soare – cale dezirabila şi
inofensiva, daca nu se exagereaza timpul de expunere în cazul pastelor deja aplicate , fie prin
adăugarea de sicative – cale mai periculoasă, care poate duce la craclări.
Cu prilejul uscării lui forţate are loc un fenomen care merită să ne reţină
atenţia :forţându-I prea mult timpul de uscare, la suprafaţa uleiului se formează o pojghiţă
compactă care împiedică pătrundera oxigenului în profunzimea stratului şi îi întârzie uscarea; ca
urmare uleiul începe să rănvezescă, să-şi piardă piardă neutralitatea chimică, apărând tensiuni
între zona deja uscată şi cealaltă. Ori , aceste tensiuni provoacă cracluri.
Esenţa de terebentină
Considerată ca diluantul tipic al pictorilor, esenţa de terebentină a fost folosită din primele
epoci ale picturii în ulei. Numele ei provine de la conierul terebinthos, din scoarţa căreia se
scurge terebentina de Chio.
Este un lichid apos, perfect limpede şi incolor, cu care pictorii îşi dilueazâ culorile şi
verniurile – verniuri pe care uneori şi le prepară singuri. Fluidizează şi accelerează uscarea
8
culorilor,dar trebuie folosită cu măsură, întrucât abuzul de esenţă le degradează excesiv, făcându-
le casante şi slăbindu-le adeziunea.
O anumită toxicitate a esenţei de terebentină dăunează pe termen lung celor ce-i inhalează
emanaţiile în incinte neaerisite.
3. VerniurileDefiniţie
- Verniurile sunt soluţii de substanţe organice, transparente sau slab gălbui, solubile în
solvenţi organici sau uleiuri sicative şi care, prin uscare, formează o peliculă. Se obţin din răşini
naturale şi sintetice, din uleiuri sicative, din ceară, din balsamuri şi din diverşisolvenţi organici.
Se folosesc în pictura în ulei sau tempera, în diverse scopuri.
Clasificarea verniurilor după funcţiile lor :
- După Marc Havel se disting patru funcţii caracteristice verniurilor:- Verni de pictură – se
adaugă în culori pentru a îmbogăţii liantul;- Verni de retuş – împrospătează culorile;-
Verni izolant – evită reacţiile nedorite între două straturi;- Verni final sau de tablou – cu
rol optic şi de protecţie.
II. Degradarea Pigmentilor
In general vorbim despre degradarea stratului cromatic compus din pigmenti si lianti .
Principalele situatii de degradare a pigmentilor sunt date de efectul :
- luminii
- umiditatii (ca apa de infiltratie)
-agresiunii chimice asupra pigmentilor
Agresiunea chimica: Pigmentii care contin metale se inched la culoare datorita cresterii sulfurilr
metalice. La fel se intampla si cu hidrogensulfurat din procesele de putrefactie ,sub actiunea sa
metalele din pigmenti se transforma in sulfuri.
Incompatibilitatea chimica a pigmentilor: Pigmentii fiind substante chimice: daca e intalnesc
pigmentii pe baza de sulf cu cei de plumb va rezulta sulfura de plumb (negru
9
Principala cauza ale degradarii o reprezinta climatul : temperatura , umiditatea , lumina,
componenta aerului. când obiectele sunt păstrate în timp indelungat în anumite condiţii de
umiditate ,temperatură relativ constantă, în sol, apă, în spaţiul închis al unei peşteri, mormânt etc,
tind să ajungă la o stare de echilibru faţă de acest mediu.Schimbarea bruscă a mediului, a
umezelii, acţionează negativ şi asupra materialelor anorganice producând dezintegrarea.
Picturile de şevalet realizate pe lemn,pânză,textilele şi hârtia sunt sensibile la umiditate.
Deşi se cunoaşte faptul că minimum de umiditate este necesar pentru a ţine sub control
sub aspect fizic anumite componente de natură organică.
Lemnul folosit ca suport la picturile vechi se poate încovoia la uscăciune sau dilata la
umezeală,schimbare ce acţionează asuprestratului de preparaţie cu grund şi supra peliculei de
culoare,producând fisuri uşoare sau chiar desprinderea în întregime a picturii.Din această cauză
nu se recomandă încălzirea incaperii cu sobe alimentate cu lemne sau gaze naturale,deoarece
produc o căldură puternică locală şi constantă.
Temperatura şi umiditatea rămân factorii climatici de care depinde viaţa operelor de
artă.
Atmosfera zonelor învecinate mărilor nu este potrivită datorită conţinutului sărat
alaerului.Efectul chimic distrugător al aerului sărat acţionează şi asupra aliajelor de
aramă,fibrelor textile şi chiar asupra picturii.Componenţa aerului este în acest caz un agent
distrugător ,putândfi nociv prin elementele lui chimice.Oxigenul deţine un loc important în
acţiunea distructivă mai ales asupra obiectelor de metal neprotejate .Aerul poluat pătrunde masiv
şim în spaţiile inchise unde sistemele de purificare sunt costisitoare şi greu
realizabile.Hidrogenul sulfuratdin aer acţionează asupra metalelor vechi (excepţie face
aurul),asupra pietrei pe care oînnegreşte,modificând şi coloritul picturilor în a cărei componenţă
se află albul de plumb.
Lumina ,agent de degradare
Lumina poate aduce operelor de artă degradări tot atât de grave ca un climat nefavorabil.
Sursa de lumină este de două feluri: cea naturală a soarelui şi cea artificială produsăde
electricitate.Lumina electrică poate fi : incandescentă,caldă sau fluorescentă şi
rece.Luminaartificială oferă două mari avantaje : este egală şi mai puţin dăunătoare. Pe de altă
parte dezavantajul este că lumina artificială nu poate imita toate nuanţele luminii solare în care se
cer văzute tonurile şi nuanţele operelor picturale.
10
Materialele de natură anorganică sunt atacate de lumină într - o proporţie redusă.
Sticla colorată, pictată şi smalţul pe bază de sticlă pot să- şi modifice culoarea sub influenţa
luminii. Umiditatea aerului este măsurată cu un aparat special denumit higrometru ( Umidometru
),iar pentru măsurarea luminii luxmetrul. În unele mari muzee există dispozitive electrice
caredirijează automat închiderea jaluzelelor ,reglând astfel intensitatea luminii solare.Pentru
protecţie împotriva razelor ultraviolete se folosesc filtre sau sticle cu preparaţie specială.
Pe lângă agenţii atmosferici de distrugere amintiţi,un alt factor care a dus la jertfirea multor
capodopere de-a lungul secolelor ,a fost omul ,restauratorul improvizat.
Incompetenţa acestuia i se datorează operaţii de distrugere ca:
- montarea suporturilor de pânză ale picturilor pe şasiuri de mărimi şi calităţi diferite
- amputarea suporturilor şi modificarea formei tablourilor
-rulare a pânzei cu suprafaţa pictată spre interior
- dublări necorespunzătoare
- neglijenţe în transportarea tablourilor
- repictările grosolane şi modificarea compoziţiei lucrării
Principalele degradari ale pigmentilor :
-Alterări ale stratului pictural din cauza înnegririi sau îngălbenirii liantului poate constitui un
factor de degradare.Pe de altă parte degradarea liantului poate face stratul de culoare mai friabil.
-Alterări ale stratului pictural din cauza naturii pigmentului care prin oxidare duce la modificări
cromatice ,prin modificarea nuanţei şi tonului de culoare.Alterări din cauza difuziei şi trecerii–
migrării unei culori în altă culoare sau a penetrării unei culori spre suprafaţaexterioară.La aceste
alterari se adaugă procese chimice de oxidare a peliculei de culoare.Alterări care apar în timp ca
reacţii chimice ,din cauze ale combinaţiilor nepotrivite dintre pigmenţi .Se cunoaşte faptul că
albastrul de Prusia se alterează în amestec cu galbenul de crom,iar pigmenţii pe bază de plumb se
alterează în amestec cu cele pe bază de crom.Culorile instabile lalumină,lacurile de origine
vegetală se decolorează în timp,îşi schimbă nuanţa iar straturile deglasiuri şi velaturi foarte
subţiri dispar în timp,se decolorează.
11
Îmbătrânirea verniului,îngălbenirea,opacizarea şi matizarea verniului este de asemenea un
alt factor de degradare ,datorat condiţiilor externe de climat atmosferic.Degradarea verniului
poate fi cauzată de alterarea chimică sau biologică ,din contactul cu anumiţi pigmenţi din stratul
de culoare.Alte tipuri de de gradări şi deteriorări ale verniului se datorează variaţiilor
detemperatură şi de umiditate,care se văd prin mici fisuri sau pete albăstrui.Unele deteriorări pot
să apără din cauza mişcării suportului care a pierdut din elasticitate,transformându-se în strat
pulverulent,sfărâmicios prin pierderea aderenţei la suprafaţa de culoare . Deteriorări aleverniului
se pot observa şi în urma reacţiilor chimice ,a proceselor termice care duc la aspectul de coajă de
portocală şi craclări , datorate greşelilor de execuţie şi nerespectării timpilor deuscare dintre
stratul de culoare şi vernisare. Înnegrirea verniului se poate datora compoziţieiatmosferice şi
iluminării nepotrivite,dar şi componenţei sale .
Alte tipuri de deteriorari vizibile la suprafaţa picturii sunt embuurile care se deosebesc prin
micile suprafeţe de culoare mată ,dincauza absorbţiei prea rapide a liantului ,uleiului de către un
strat aflat dedesupt.Efectul acestor embuuri se se observă sub forma unor tonuri uşor albăstrii ca
un abur.O altă explicaţie aalbăstririi verniurilor este umiditatea sau când pictura este mai rece la
suprafaţa sa decât aeruldin mediul înconjurător.
În concluzie starea de conservare a unei picturi pe pânză depinde de mai mulţi factoricare
concurează,în funcţie de gradul de deteriorare şi degradare care se observă în funcţie denatura
proceselor de alterare şi de fenomenul de îmbătrânire a operei.Specialiştii din
domeniulrestaurării şi conservării operelor de artă ,prin expertiza stării de conservare vor
determina tipologia defectelor şi deteriorărilor,al degradărilor şi alterărilor care au survenit în
timp. Deasemenea salvarea de la distrugere a operelor de artă are în vedere şi
Studierea fenomenului de îmbătânire ca proces evolutiv ce lasă amprenta timpului,a patinei,dar şi
a neglijenţei umane,a depunerilor de murdărie ,a modificărilor cromatice,a intervenţiilor
neprofesioniste,a repictărilor grosolane,pentru a stabili metodele prin care opera poate fi salvată
prin conservare.
12
Interaciunea pigmenti - liantiInteracţiunea pigmenţilor cu lianţii
- Pigmenţii pot interveni în uscarea uleiului şi în formarea peliculelor respective, prin accelerarea
sau frânarea acestui proces. Astfel pigmenţii ce conţin plumb (alb de plumb, miniu de plumb),
mangan (umbră) sau cobalt (albastru de cobalt, albastru smalţ) produc un efect sicativant asupra
uleiului ( grabesc procesul de uscare al acestuia). Alţi pigmenţi ca negrul de fum, albul de zinc,
pigmenţii organici, reacţionează în mod invers, incetinind procesul de uscare. Unii pigmenţi ca
albul de plumb si albul de zinc saponifică parţial uleiul de in cu formarea sapunurilor de plumb,
respectiv de zinc, cu aspectomogen, compact, neporos, translucid, avînd drept urmare micşorarea
puterii de acoperire a acestor pigmenţi.
Interacţiunea lianţilor cu pigmenţii
- Unii lianţi pot acţiona chimic asupra unor pigmenţi în funcţie de natura acestora. Astfel,
alcalinitatea varului nu permite folosirea unor pigmenţi în frescă. Dintre pigmenţii nerezistenţi la
var cităm: albastrul de Prusia, verdele decrom, albul de plumb, auripigmentul, pigmenţii verzi şi
albaştri artificiali pe bază de cupru şi alţii.Rezistenţa la alcali este specifică pigmenţilor folosiţi
pentru pictura în frescă. Aciditatea emulsiilor de ou, datorită oţetului adăugat drept conservant nu
este suportată de pigmenţii pe bază de sulfuri, caultramarinul (poate să–şi modifice uşor nuanţa),
sau de pigmenţii pe bază de carbonaţi (azuritul ,malachitul, albul de plumb, albul de var).
Înpractică, s-a observat că o concentraţie mică de oţet în prezenţa uleiului, face imperceptibilă
acţiunea distructivă a oţetului asupra pigmenţilor.Descompunerea hidrolitică a uleiului şi
râncezirea lui duce la creşterea acidităţii, cu efecte de decolorare asupra unor pigmenţi. Deaceea
are loc decolorarea roşului ( miniu) de plumb şi a galbenului de plumb. Atât oleatul de plumb cât
şi glicerinatul de plumb formate,sunt de culoare albă. Decolorarea albastrului smalţ în ulei este
cauzată foarte probabil tot de creşterea acidităţii uleiului. Tot datorităacidităţii uleiului diferitele
sorturi de galben de crom (cromat de plumb) se înverzesc. Uleiurile ieftine, nerafinate suficient,
folosite în picturaartistică pot conduce la asemenea accidente. Aciditatea răşinilor naturale din
verniuri sau a celor introduse uneori în uleiuri, poate afecta unii pigmenţi pe bază de cupru, pe
care îi dizolvă cu formarea rezinatului de cupru de culoare verde ce difuzează în masa de liant
sau de verni. Îmbătrânirea unor pelicule de ulei saude verni din răşini naturale, manifestate
printre altele şi prin îngălbenire, modifică culorile originale datorită unui fenomen fizic
desuprapuneri de culori. De exemplu, prin suprapunerea unui verni îngălbenit peste o culoare
13
albastră va rezulta o culoare verde. Culoareaalbastră originală va apare numai după înlăturarea
verniului îngălbenit.Un rol important în interacţiunea liant – pigment îl are puritatea pigmenţiilor
sintetici. Liantul uleios sau apos poate dizolva anumiţicomponenţi (impurităţi) din pigment şi
afecta tonalitatea culorii respective.
1.Pigmenţii obţinuţi pe bază de plumb,cobalt ,mangan şi crom grăbesc uscarea uleiurilor şi
întăresc în acelaşi timp startul de pictură în ulei.Aceşti pigmenţi intră în combinaţia chimică cu
uleiul.
2.Culorile care absorb umezeala din aer (hidroscopice) ,slăbesc stratul de
pictură,deteriorândtonul şi stabilitatea picturii,durabilitatea (ultramarinul şi pigmenţii din argile)
3.Excesul de ulei din culori dăunează picturii prin îngălbenire ,reducând durabilitatea
Principalele cauze ale degradării picturii pe pânză : lumina directă a
soarelui ,aerulviciat,umiditatea peste anumite limite,temperaturile
extreme,manipularea ,transportul etc.Douăcondiţii esenţiale rămân : evitarea picturii de contactul
direct cu aerul viciat şi intemperiile sale şi evitarea contactului cu lumina prea puternică.În ceea
ce priveşte pictura încă nevernisată custratul protector de verni (damar,mastic),contactul cu aerul
şi lumina moderată o ajută.O picturăvernisată va fi protejată parţial o anumită perioade de
ani ,până când stratul de verni se va deteriora ,se va înnegri (boala verniului)şi la operaţia de
conservare va trebuiînlăturat.Îndepărtarea verniului de răşină este o operaţie dificilă,deoarece
dacă nu este făcutăcorespunzător,poate distruge stratul de culoare . Pânza fiind cel mai dificil şi
fragil suport de pictură ,din anumite puncte de vedere, faţă de suportul rigid (lemnul),poate
favoriza apariţiaanumitor degradări : apariţia lacunelor în stratul de culoare sau de preparaţie
-pierderea anumitor zone ,prin detaşarea faţă de suportul pânzei,fisurarea şi craclarea stratului de
culoare.O modalitate de păstrare a picturii ar fi acoperirea cu un strat protector de sticlă care să-i
asigure un fel de microclimat ideal constant (lumină,umiditate,aer,temperatură,ferit de praf etc).
Din cauza scimbărilor prea bruşte de temperatură şi umiditate ,pot apărea modificări în ceea ce
priveşte structura la suprafaţă dar şi în profunzimea straturilor succesive,cum ar fi
craclarea,fragilizarea anumitor porţiuni din materia colorată sau grund,procese de exfoliere,dar şi
întinderi şi gonflări ale suprafeţei.
14
Câteva note orientative :
-culorile de anilină trebuie excluse de pe paletă întru-cât sunt decolorate de lumină (amestecul lor
cu alte culori nu le ameliorează, ci le întârzie cel mult dispariţia )
-culorile organice se decolorează ori dispar la lumină, se modifică în amestecuri şi sunt sensibile
la solvenţii de curăţare (cea mai rezistentă dintre ele este lacul de garanţă ; I se adaugă câteva
negruri )
-culori care conţin sulf ( cadmiurile roşii, oranj, galbene etc ) se înnegresc dacă sunt amestecate
cu culorile d eplumb ( alb de plumb şi de argint, galbenul de Neapole, galbenul de crom etc );
sulful putănd proveni şi din atmosfera poluată, este recomandată vernisarea finală ;
-cadmiurile par a se întuneca în amestecurile cu pământurile, întrucât primele conţin sulf,
ultimele fier ( observaţia nu este unanim acceptată , recomandându-se supravegherea
melanjurilor );
-culori derivate din fier ( pământurile naturale şi arse , culori de mars ) se pot ameteca între ele
fără pericol , situându-se printer cele mai solide culori ale paletei ( când sunt pure );
- albastrul de Prusia “devorează culorile cu care intră în amestec ( e bines ă fie folosit liber , deşi
uneori se modifică această stare )
- galbenul de crom se modifică atât liber cât şi în amestecuri ( trebuie evitat );
- umbra ( naturală şi arsă ) dă rezultatele cele mai bune în tehnicile pe bază de apă , frecată cu
ulei , are tendinţa de a se îmbâcsi amestecurile;
- sunt toxice culorile care conţin plumb , arsenic şi cupru;
-nu se recomandă amestecul culorilor provenite de producători diferiţi.
Numărul culorilor absolute fixe , în orice condiţii , este neaşteptat de mic. Cele mai bune culori
actuale ( frecate cu ulei ) ar fi următoarele :
- alburile – de titan , de zinc, de argint
-negrurile – de ivoriu , de mars , de piersică, de viţă
- roşurile – de cadmiu, englez, veneţian , lacul de garanţă
- brunurile – de mars , sienna arsă
15
- oranjurile – de cadmiu , de mars
- galbenurile – de cadmiu , ocru galben ( natural şi de mars )
- verzurile – de crom ( oxid de crom ) şi smaragdul
- albastrurile – de cobalt , ultramarine , ceruleum
- violeturile – de cobalt ( închis şi deschis)
Bibliografie:
-Liviu Lăzărescu , Pictura în Ulei , editura Sigma Plus , Deva 1996
- Brandi, Cesare , Teoria restaurarii , Meridiane,Bucuresti,1996
- Bălănescu, Grigore, Dicţionar de chimie ,Editura Tehnică,Bucureşti,1964
- Cennini,Cennino- Tratatul de picture ,Editura Meridiane,Bucuresti ,1977
- Dionisie din Furna- Carte de pictură ,Editura Meridiane,Bucureşti,1979
-Dionisie din Furna- Erminia picturii byzantine ,Editura Sophia,Bucureşti,2000
- Havel,Marc- Tehnica tabloului ,Editura Meridiane,Bucureşti,1980
-Iuliania,Monahia- Truda iconarului ,Editura Sophia,2001-Kiplik,D.I
.-Materialele colorante ale picturii ,E.S.P.L.A.,Bucureşti,1952
- Kiplik,D.I- Pictura monumentală , ,E.S.P.L.A.,Bucuresti,1952
- Kiplik,D.I- Acuarela,tempera,pastel si desen ,E.S.P.L.A.,Bucureşti,1952
- Kiplik,D.I- Tehnica picturii vechilor maeştri ,E.S.P.L.A.,Bucureşti,1952
-Kiplik,D.I., Pictura în ulei , Ed. De Stat pentru Literatură şi Artă,Bucure sti,1953-Knut,
Nicolaus, The restauration of paintings ,Editor:Christine Westphal,1999-Langlais,Xavier de
- La technique de la peinture a l’huile ,Flamarion,Paris,1959- Lăzărescu, Liviu, Pictura în
ulei ,Ed.Sigma Plus,1966
16