0:11Trist, dar în următoarele 18 minute cât va ţine discursul meu patru Americani ce sunt

în viaţă vor muri din cauza hranei pe care o mănâncă.

0:24Numele meu este Jamie Oliver. Am 34 de ani. Sunt din Essex, Anglia şi în ultimii

şapte ani am muncit necontenit să salvez vieţi cum ştiu eu mai bine. Nu sunt medic. Sunt

bucătar. Nu am echipamente costisitoare sau medicamente. Folosesc informarea,

educarea.

0:50Cred cu adevărat ca puterea alimentaţiei are un rol primordial în casele noastre ce

ne leagă de cele mai frumoase momente ale vieţii. Trăim o dezastruoasă, dezastruoasă

realitate acum. America, voi sunteţi primii în top. Sunteţi printre cele mai nesănătoase ţări

din lume.

1:16Aș putea vă rog să ridicaţi mâna, câţi dintre cei prezenţi aveţi copii? Vă rog ridicaţi

mâna. Mătuşi, unchi, puteţi continua ... Ridicaţi mâna. Care aveţi mătuşi sau unchi de

asemenea. Cei mai mulţi. OK. Noi, adulţii din ultimele patru generaţii, le-am dat copiilor

noştri destinul unei vieţi mai scurte decât a părinţilor lor.Copilul dumneavoastră va trăi cu

zece ani mai puţin decât dumneavoastră datorită opţiunilor alimentare pe care i le-am

pus la dispoziţie. Două treimi din această încăpere, astăzi, în America, sunt statistic

supraponderali sau obezi. Voi de-acolo, voi sunteţi bine, dar vă vom veni și vouă de hac

în cele din urmă, nu vă faceţi griji.

1:57(Râsete)

1:58Corect? Statisticile despresănătatea precară sunt clare, foarte clare. Ne petrecem

viaţa fiind paranoici despre moarte, crime, omucideri, numiţi-o voi. E pe prima pagină a

fiecărui ziar, CNN. Uitaţi-vă la omucideri, jos de tot, pentru numele lui

Dumnezeu. Corect?

2:15(Râsete)

2:17(Aplauze)

2:22Fiecare dintre liniile roşii este o boală cauzată de dietă. Orice medic, orice specialist

vă va spune asta. De fapt, bolile cauzate de alimentaţie sunt cel mai mare ucigaş din

Statele Unite, acum, aici, astăzi. Aceasta este o problemă globală. Este o

catastrofă. Face ravagii în lume. Anglia este imediat după voi, ca de obicei.

2:46(Râsete)

2:50Ştiu că erau îndeaproape, dar nu chiar atat de aproape. Avem nevoie de-o

revoluţie. Mexic, Australia, Germania, India, China, toate au mari probleme cu obezitatea

şi sănătatea precară. Gândiţi-vă la fumat.Acum costă mult mai puţin decât

obezitatea. Obezitatea vă costă pe voi, americanii 10 la sută din facturile legate de

sănătate. 150 miliarde dolari anual. În 10 ani se estimează că se vor dubla. 300 miliarde

dolari anual. Şi, haideţi sa fim sinceri, nu aveţi atâţia bani.

3:24(Râsete)

3:27Am venit aici să pornesc o revoluţie alimentară în care cred cu tărie. Avem nevoie de

ea. Acum e momentul. Suntem într-un moment critic. Eu fac asta de şapte ani. Încerc s-o

fac în America de şapte ani. Acum e momentul perfect - perfect pentru a începe. Am

mers în miezul problemei. Am fost în West Virginia, cel mai nesănătos stat din

America. Sau aşa era anul trecut. Anul acesta e altul pe locul întâi, dar ne vom ocupa de

el în sezonul următor.

3:55(Râsete)

3:56Huntington, West Virginia. Frumos oraş. Am vrut să pun suflete şi oameni, publicul

vostru, în jurul statisticilor cu care ne-am obişnuit atât de mult. Vreau să vă fac cunoştinţă

cu nişte oameni la care ţin.Publicul vostru. Copiii voştri. Vreau să vă arăt o poză cu

prietena mea Brittany. Are 16 ani. Mai are de trăit 6 ani din cauza hranei pe care a

mâncat-o. Ea este a treia generaţie de americani ce nu a crescut într-un mediu

alimentar în care să fie învăţată să gătească acasă sau la şcoală, de mama ei, sau de

mama mamei ei. Mai are de trăit şase ani. Îşi distruge ficatul până va muri.

4:38Stacy, din familia Edwards. Oameni, aceasta este o familie normală. Stacy face tot

ce-i stă în putinţă, dar şi ea face parte din a treia generaţie; ea nu a fost învăţată să

gătească acasă sau la şcoală. Familia este obeză. Justin, are 12 ani. Are aproape 160

kg. El e afectat fără să vrea, pentru numele lui Dumnezeu.Fiica, de exemplu, Katie, are

doar patru ani. E obeză chiar înainte de a începe şcoala primară. Marissa. Ea e în

regulă. Ea e ca şi voi. Dar ştiţi ce? Tatăl ei, care a fost obez, a murit în braţele ei. Şi al

doilea bărbat ca importanţă din viaţa ei, unchiul ei, a murit de obezitate. Iar acum tatăl ei

vitreg e obez. Vedeţi, ideea e că obezitatea şi bolile cauzate de alimentaţie nu-i rănesc

doar pe oamenii care le au, ci şi pe prietenii lor, familiile lor, fraţi, surori.

5:25Pastorul Steve. Un om inspiraţional. Unul din primi mei aliaţi din Huntington, West

Virginia. El are de-a face cu latura dureroasă a problemei. El trebuie să-i îngroape pe

oameni, OK? Şi s-a săturat. S-a săturat să-şi îngroape prietenii, şi familia,

comunitatea. Iarna, mor de trei ori mai mulţi oameni. Şi s-a săturat.Această boală poate fi

evitată. Această irosire de vieţi. Apropo, iată în ce sunt înmormântaţi. Nu avem

echipamentele necesare ca sa facem asta. Nu pot nici să-i scoată pe uşă, şi nu

glumesc. Nici nu pot fi transportaţi. Macara.

6:01OK, eu o văd ca pe un triunghi, ok? Iată peisajul alimentaţiei. Trebuie să-l

înţelegeţi. Probabil aţi auzit toate astea înainte, dar haideţi să reluăm. În ultimii 30 de

ani, ce s-a întâmplat de s-a distrus ţara? Haideţi să fim sinceri şi cinstiţi. Ei bine. Stilul de

viaţă modern.

6:18Haideţi să începem cu strada principală. Fast-food-ul a cucerit întreaga ţară. Toţi

ştim asta. Brandurile mari sunt printre cele mai importante, cele mai mari puteri din

această ţară. Supermarket-urile de asemenea. Companii mari. Companii mari. Acum 30

de ani, marea majoritate a mâncării era din împrejurimi şi proaspătă. Acum marea

majoritate este procesată şi plină de tot felul de aditivi, ingrediente suplimentare, iar

restul poveştii îl ştiţi. Dimensiunea porţiei este evident o mare, mare

problemă.Etichetarea este o mare problemă. Etichetarea în această ţară este o

ruşine. Vor să fie auto ... Vor să se auto-reglementeze. Industria vrea să facă ea singură

ordine în propria curte. Cum, în acest tip de climat? Ei nu merită aşa ceva. Cum poţi

spune despre ceva că e cu un conţinut redus de grăsimi, când de fapt are foarte mult

zahăr?

7:08Acasă. Marea problemă cu casa e că obişnuia să fie locul unde se transmiteau mai

departe obiceiurile alimentare, lucruri care ne-au clădit societatea. Lucrul acesta nu se

mai întâmplă acum. Şi voi ştiţi, în timp ce mergem la servici iar viaţa se schimbă, şi cum

viaţa întotdeauna evoluează, trebuie sa o abordăm holistic -- îndepărtaţi-vă pentru o

clipă, şi re-aranjaţi balanţa. Nu se mai întâmplă. Nu s-a mai întâmplat de 30 de

ani. Vreau să vă arăt o situaţie ce e foarte normală acum. Familia Edwards.

7:42(clip) Jamie Oliver: Haide să vorbim. Chestiile astea trec prin corpurile tale şi ale

familiei în fiecare săptămână. Şi vreau ca tu să ştii că acest lucru o să-ţi omoare copii

prematur. Cum te simţi?

7:57Stacy: Mă simt foarte tristă şi deprimată acum. Dar ştii, eu vreau ca copiii mei să

reușească în viaţă, iar lucrul ăsta nu-i va ajuta să ajungă acolo. De fapt eu îi ucid.

8:09JO: Da, asta faci. Da. Dar putem opri asta. Normal. Să trecem la şcoli, ceva la care

sunt specialist. OK. Şcoala. Ce e şcoala? Cine a inventat-o? Care e scopul şcolii? Şcoala

a fost dintotdeauna inventată ca să ne dea instrumentele cu ajutorul cărora să fim

creativi, să facem lucruri minunate, să ne câştigăm existenţa, etc, etc, etc. Ştiţi, a fost de

fapt aproape încorsetată aşa de multă vreme. OK? Dar de fapt n-am ajutat-o să

evolueze ca să facă faţă catastrofelor sănătăţii din America, ok? Mâncarea de la şcoală e

ceva ce marea majoritate a copiilor -- 31 de milioane zilnic, de fapt -- o mănâncă de două

ori pe zi, cel mai adesea, micul dejun şi prânzul, 180 de zile pe an. Deci aţi putea spune

ca mâncarea de la şcoală e chiar importantă, într-adevăr, judecând după circumstanţe.

9:06(Râsete)

9:11Înainte să încep să vorbesc din nou expresiv, ceea ce sunt sigur ca abia aşteptaţi ...

9:16(Râsete)

9:18Trebuie să spun ceva şi este foarte important cu speranţa că magicul se va

produce în următoarele trei luni. Bucătăresele şi bucătarii prânzului din America ... mă

ofer să le fiu ambasador. Nu vreau să îi acuz.Ei fac tot ceea ce pot. Îşi dau silinţa. Dar ei

fac ceea ce li s-a spus să facă, iar ceea ce li s-a spus este atât de greşit. Sistemul este în

principal condus de contabili. Nu sunt destui, sau deloc, specialişti în alimentaţie implicaţi

în proces. Asta este o problemă. Daca nu eşti un expert într-ale alimentaţiei şi ai bugete

reduse şi ţi se cere sa economiseşti tot mai mult, atunci nu poţi să fii creativ, nu poţi să

experimentezi şi să scriimulte lucruri noi. Dacă eşti contabil, un executant foarte

bun, singurul lucru pe care îl poți face în aceste circumstanţe este să cumperi marfă de

proastă calitate, tot mai ieftină.

10:08Acum, realitatea este că măncarea ce-o primesc copii voştri zilnic este de tip fast-

food, foarte procesată,nu este suficientă hrană proaspătă, aproape deloc. Ştiţi şi voi, cu o

grămadă de aditivi, E-uri, abia vă vine să credeţi ce ingrediente ... Nici pe departe nu

sunt suficiente legume. Cartofii prăjiţi sunt consideraţi o legumă. Pizza pentru micul

dejun. Nici măcar nu primesc veselă. Cuţite şi furculiţe? Nu, sunt prea periculoase. Ei au

foarfeci în sala de clasă dar cuţite şi furculiţe, nu. Şi din punctul meu de vedere, dacă nu

ai tacâmuri în şcoală, de fapt susţii, de la nivel de stat, mâncarea fast-food. Pentru că nu

are nevoie de tacâmuri. Şi da, apropo, este fast food. Gen sloppy joes (un tip de

burger), hamburgeri, cârnaţi, pizza, toate de felul acesta. 10 procente din ce cheltuim

pentru sănătate, cum am spus şi mai devreme,cheltuim pentru obezitate. Şi suma se va

dubla. Nu ne educăm copiii. Nu există nicio obligație legală de a învăţa copii despre

alimentaţie, în şcoala primară sau gimnaziu. OK? Nu-i învăţăm pe copii despre mâncare.

Corect? Iată un filmuleţ dintr-o şcoală primară, cu o situaţie des întâlnită în Anglia.

11:12Video: Cine ştie ce sunt astea?

11:14Copil: Cartofi. Jamie Oliver: Cartofi? Deci crezi că aceştia sunt cartofi? Ştiţi ce este

asta? Ştiţi ce este asta? Copil: Brocoli?

11:21JO: Dar asta? Prietenul nostru vechi. Ştii ce este asta drăguţo? Copil: Ţelină.

11:25JO: Nu. Ce crezi tu că e? Copil: Ceapă. JO: Ceapă? Nu.

11:28Jamie Oliver: Imediat începi să-ţi dai seama dacă copiii au habar de unde vine

hrana.

11:34Video: JO: Cine ştie ce e asta? Copil: Ăăă, pară. JO: Ce crezi că este asta? Copil:

Nu ştiu. JO: Dacă copiii nu le cunosc, atunci nu le vor mânca niciodată.

11:44(Râsete)

11:45JO: Normal. Anglia şi America, Anglia şi America, Ghiciţi cum am remediat situaţia.

Ghiciţi. Două lecţii a câte o oră fiecare. Trebuie să începem să ne învăţăm copiii despre

hrană, în şcoli, şi cu asta basta.

12:00(Aplauze)

12:05Vreau să vă povestesc despre ceva, ceva care într-un fel rezumă halul în care am

ajuns. OK? Vreau să vă povestesc despre ceva de bază precum laptele. Fiecare copil

are dreptul la lapte în şcoală. Copiii voştri beau lapte la şcoală, la micul dejun şi la prânz.

Corect? Beau două sticle. Ok? Marea majoritate a copiilor o fac. Dar laptele simplu nu

mai e îndeajuns. Pentru că cineva din comisia laptelui, şi vă rog nu mă înţelegeţi

greşit, eu încurajez consumul de lapte, dar cineva din comisia laptelui, probabil a plătit un

caraghios să vină cu ideea că dacă pui arome şi coloranţi şi zahăr în lapte, nu-i așa, or

să-l bea mai mulţi copii. Da.

12:42(aplaudă)

12:43Şi bineînţeles că ideea o să prindă. Iar comisia merelor o să vină cu ideea că dacă

o să facă din mere caramele, o să mănânce mai multe mere. Mă înţelegeţi? Din punctul

meu de vedere, nu e nevoie să aromatizăm laptele. Ok? Zahăr există în orice. Ştiu toate

proprietățile acelor ingrediente. Le găsim în orice. Nici măcar laptele nu a scăpat de

problemele cu care ne confruntăm acum. Iată laptele nostru. Iată cutia. Într-o cutie este

aproape la fel de mult zahăr ca într-o doză din băutura voastră carbogazoasă

preferată. Şi copiii beau două pe zi. Deci, lăsaţi-mă să vă arăt. De exemplu, un

copil mănâncă opt linguri de zahăr pe zi. Atât într-o săptămână. Atât într-o lună. Şi mi-am

permis să vă arăt cât zahăr consumă în cinci ani de şcoală primară, doar din lapte. Nu

ştiu ce credeţi voi, dar judecând circumstanţele orice judecător din lume s-ar uita la

statistici şi la probe şi ar găsi vinovat orice guvern din trecut de abuz împotriva copilului.

Asta e ceea ce cred eu.

13:55(Aplauze).

14:04Acum, dacă aș veni aici, și mi-aș dori să vin astăzi să vă prezint un leac pentru

SIDA sau cancer, v-aţi îmbulzi şi încăiera să ajungeţi la mine. Tot, toate veștile acestea

rele, pot fi prevenite. Asta este vestea bună. Într-adevăr pot fi prevenite. Deci, haideţi să

ne gândim puţin, avem o problemă, trebuie s-o tratăm de la origini. OK, deci, din punctul

meu de vedere, ce ar trebui să facem? Uite cum stă treaba. Nu putem să rezolvăm

abordând-o dintr-o singură parte. S-o luăm de la rădăcini şi într-adevăr să facem

schimbări majore, schimbări reale, ca să vă pot privi în ochi şi să spun, "Peste 10

ani, istoria vieţilor copiilor noştri,fericirea -- şi să nu uităm, eşti deștept dacă mănânci

corect, şi ştii c-o să trăieşti mai mult, şi toate lucrurile acelea, vor arăta altfel. Ok?"

14:50Deci, supermarket-urile. Unde altundeva faceţi cumpărături atât de des? În fiecare

săptămână. Câţi bani cheltuiţi într-o viaţă, într-un supermarket? Le iubim. Ele doar ne

vând ce vrem. În regulă. Ne sunt datoare să pună un "ambasador alimentar" în fiecare

supermarket important. Trebuie să ne ajute când facem cumpărături. Trebuie să ne

înveţe să gătim mâncăruri rapide, gustoase, în funcţie de sezon pentru oamenii

ocupaţi. Lucrul acesta nu este scump. În câteva locuri deja e realizat. Şi trebuie făcut

peste tot în America cât mai curând şi rapid. Marile branduri, ştiţi, brandurile

alimentare, trebuie să pună educaţia alimentară în centrul afacerii lor. Ştiu, uşor de zis,

greu de făcut. Acesta este viitorul, şi e singura variantă.

15:33Fast food-ul. Industria fast-food ştiţi, e foarte competitivă. Am văzut o mulţime de

documente secrete şi acorduri de-ale restaurantelor fast-food. Ştiu ce fac ele. De fapt ne-

au învăţat cu cu aceste doze de zahăr, sare şi grăsime şi x, y şi z. Şi toată lumea le

iubeşte. Corect? Deci şi ei vor fi parte din soluţie. Dar trebuie să facem guvernele să

muncească alături de furnizorii industriei fast-food şi industria restaurantelor. Pentru ca

peste cinci, şase, sau şapte ani să ne dezveţe de marile cantităţi de grăsimi, zahăr și

toate celelalte ingrediente non-alimentare.

16:08Acum, de asemenea, revenind la etichetarea făcută de marile branduri, am spus

mai devreme, este o batjocură. şi trebuie să fie îndreptată. OK, şcoala. Evident, în şcoli

le suntem datori copiilor să ne asigurăm că-n cele 180 de zile ale anului, de la cel mic

drăgălaş de 4 ani, până la 18, 20, 24 de ani, oricât ar fi, trebuie să li se

gătească mâncare proaspătă şi adecvată provenind de la producători locali. ok? E

nevoie de un nou standard în ceea ce priveşte mâncarea proaspătă adecvată pentru

copiii voştri. Da?

16:38(Aplauze)

16:43În aceste condiţii, e foarte important ca fiecare copil american să părăsească

şcoala ştiind să gătească 10 reţete care îi vor salva viaţa. Deprinderi pe viaţă.

16:55(Aplauze)

16:56Asta înseamnă că pot fi studenţi, sau tineri părinţi, şi să fie în stare să construiască,

experimenteze în jurul noţiunilor elementare ale gătitului, indiferent de ce recesiune va fi

să fie. Dacă ştii să găteşti te vei descurca cu banii şi în recesiune. Dacă ştii să găteşti,

timpul nu contează. Locul de muncă. Nu prea am vorbit despre el. Ştiţi, acum e vremea

şi pentru responsabilitatea corporatistă să abordeze felul în care companiile îşi

hrănesc sau sau le oferă lucruri angajaţilor. Angajaţii sunt mamele şi taţii copiilor

Americii.Marissa, tatăl ei i-a murit în braţe, cred că ar fi fericită dacă America corporatistă

ar începe să-şi hrănească angajaţii corect. În mod sigur nici ei nu trebuie ignorați. Să ne

întoarcem la cămin.

17:37Ei, uite, dacă facem toate astea, şi chiar putem, este atât de realizabil. Se poate să-

ţi pese şi să fii și comercial. Absolut. Dar casa trebuie să înceapă să transmită gătitul din

nou din generație în generație, sigur. Sigur, transmiteţi-l ca pe o filozofie. Iar pentru mine

e chiar romantic. Dar dacă o persoană învaţă trei persoane cum să gătească, iar cei trei

învaţă fiecare trei amici de-ai lor, procesul trebuie să se repete doar de 25 de ori, şi am

acoperi toată populaţia Americii. Romantic, într-adevăr, dar, cel mai importanteste să-i

faci pe oameni să realizeze că fiecare efort individual contribuie cu ceva. Trebuie să

aducem înapoi ceea ce s-a pierdut. Huntington Kitchen. Huntington, unde am făcut

această emisiune, ştiţi, am făcut o emisiune la o oră de maximă audienţă care sperăm că

va inspira oamenii să participe la această schimbare. Cred cu adevărat că această

schimbare se va produce. Bucătăria Huntington. Lucrez cu o comunitate. Am lucrat cu

şcolile. Am găsit fonduri locale susţinute pentru ca fiecare şcoală din zonă să treacă de la

junk-food la mâncare proaspătă. 6500 de dolari per şcoală.

18:39(Aplauze)

18:40Doar de atăt e nevoie. 6500 mii de dolari per şcoală. Bucătăria pentru 25000 dolari

pe lună. Ok? Asta pot să facă 5000 de oameni într-un an, ceea ce înseamnă 10 la sută

din populaţia lor. Şi e vorba de oameni pentru oameni. Ştiţi, sunt bucătari locali ce îi

învaţă pe localnici. Sunt lecţii gratuite de bucătărie, lecţii gratuite de bucătărie în

stradă. Acesta e un lucru real, schimbare tangibilă, reală, schimbare tangibilă. În

America, dacă ne uităm acum, se întâmplă o grămadă de lucruri minunate. O multitudine

de lucruri minunate se întâmplă. Sunt îngeri prin America ce fac lucruri minunate în şcoli,

grupuri fermă - şcoală,grupuri grădini - şcoală, educaţie. Există oameni extraordinari ce

fac deja treaba asta. Problema e că toţi vor să propage lucrurile ce le fac la următoarea

şcoală, apoi la următoarea. Dar nu sunt suficienţi bani.Trebuie să-i găsim pe specialişti şi

pe îngeri rapid, să-i identificăm, iar apoi să le facilităm accesul la resurse să poată

multiplica ceea ce deja fac şi o fac bine. Companiile din America trebuie s-o susţină pe

doamna Obama în lucrurile pe care vrea să le întreprindă.

19:44(Aplauze)

19:50Şi uite, ştiu că e ciudat ca un englez să stea aici în faţa voastră vorbind despre

toate astea. Tot ce pot să vă spun e că îmi pasă. Sunt tată. Şi iubesc ţara asta. Şi cred

cu adevărat, că de fapt, că dacă schimbarea poate fi pusă în aplicare în această

ţară, lucruri minunate se vor întămpla în jurul lumii. Dacă America o va face cred că alţii o

vor urma. Este foarte important.

20:14(Aplauze)

20:21Când eram în Huntington, încercând să rezolv căteva lucruri când nu funcţionau,

mă găndeam că dacă aş avea o baghetă magică ce aş face? Şi mi-am zis, ştii ce? Mi-ar

plăcea să fiu în faţa unora dintre cei mai minunaţi formatori de opinie şi cutezători din

America. Iar o lună mai târziu cei de la TED m-au sunat şi mi-au dat acest premiu. Iată-

mă. Deci, dorinţa mea. Dislexic, deci sunt mai încet. Dorinţa mea este ca voi să ajutaţi

această puternică și sustenabilă mişcare de a educa fiecare copil despre alimentaţie, să

influenţați familiile să gătească din nou, şi a permite oamenilor de peste tot să lupte

împotriva obezităţii.

21:20(Aplauze)

21:30Vă mulţumesc.

21:32(Aplauze)