Training de Organizare Comunitară...
Transcript of Training de Organizare Comunitară...
Un proiect
1
Training de Organizare Comunitară Anticorupție
20-21 octombrie 2012, Timișoara
Centralizare răspunsuri chestionar
Introducere
În perioada 20-21 octombrie a.c. a avut loc training-ul de Organizare Comunitară
Anticorupție la care au participat în prima zi 16 persoane. La sfârşitul primei zile le-a fost
înmânat un chestionar în câte şase exemplare, cu privire la corupţie, urmând ca până a doua zi
viitori organizatori comunitari să adreseze aceste întrebări în mod aleatoriu cetăţenilor
întâlniţi.
A doua zi, s-au prezentat le training 14 participanţi cu un număr total de 45 de chestionare.
Dintre cei chestionați 35 au oferit date cu privire la sex ( 21 femei şi 14 bărbaţi) şi 28 au oferit
date de contact ( telefon și/sau email).
Scopul chestionarului a fost nu numai de a afla părerea cetăţenilor despre corupţie, cauzele şi
efectele acesteia asupra calităţii vieţii ci şi de a oferi posibilitatea viitorilor organizatori
comunitari să interacţioneze cu cei din jur, să se implice astfel în încurajarea cetăţeniei active
pornind cu propriul exemplu.
Acest training reprezintă una din activităţile pe care ni le-am propus în cadrul acestui
proiect şi anume să creăm o reţea între activiştii din România, atât on-line cât şi off-line,
pregătirea unei noi generaţii de lideri care să spună NU corupţiei şi să încurajeze cetăţenia
activă care va păstra autorităţile locale responsabile.
Un proiect
2
Întrebarea nr.1: scopul ei a fost de a se determina nivelul corupţiei în general. Dintre cei 45
de respondenţi 25 sunt de părere că nivelul corupţiei este foarte ridicat, 16 apreciind că este
ridicat şi 4 au răspuns că este mediu.
25
16
3
0 0 1
0123456789
1011121314151617181920212223242526272829303132333435363738394041424344
Foarte ridicat Ridicat Mediu Scăzut Foarte scăzut Nu ştiu
Nu
măru
l d
e r
es
po
nd
en
ţi
1. După părerea dvs., nivelul corupţiei este:
Series1
Un proiect
3
Întrebarea nr.2: s-a dorit reliefarea insistituţiilor în care corupţia este cea mai mare. În urma
centralizării datelor reiese că primul loc este ocupat de sistemul de sănătate (18), urmat
îndeaproape de Primării (14) şi Structuri ale MAI (13), Guvernul și Parlamentul având
fiecare câte 9 voturi.
18
5
13
14
7
5
6
2
4
9 9
6
2
4
1
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
Nu
măru
l re
sp
on
den
ţilo
r
După părerea dvs. în care dintre instituţiile statului credeţi că există cel mai mare grad de corupţie?
Series1
Un proiect
4
Întrebarea nr.3: obiectivul acestei întrebări a fost determinarea nivelului de cunoaştere, de
identificare a corupţiei prin exemplificarea a 8 situaţii (numerotate de la A la K). Iată ce au
răspuns cei 45 de cetățeni intervievați:
Varianta A. Să dai bani unui medic de care ai fost mulţumit cum te-a tratat. Din analiza
datelor reiese că din cei 45 de respondenţi, jumătate NU cred că este faptă de corupţie (22).
20
22
2
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
22
24
26
28
30
32
34
36
38
40
42
44
DA NU Nu ştiu
Nu
maru
l re
sp
on
den
tilo
r
Varianta de răspuns
A. Să dai bani unui medic de care ai fost mulţumit cum te-a tratat
Series1
Un proiect
5
Varianta B: Să fii funcţionar public şi să primeşti bani de la o persoană care te solicită în
rezolvarea unei probleme.
43
1 0
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
22
24
26
28
30
32
34
36
38
40
42
44
46
DA NU Nu ştiu
Nu
mă
rul
de
re
sp
on
de
nţi
Varianta de răspuns
Varianta B: Să fii funcţionar public şi să primeşti bani de la o persoană care te solicită în rezolvarea unei probleme
Series1
Un proiect
6
Varianta C: Să apelezi la o cunoştinţă de la direcţia Taxe şi impozite pentru a evita plata
unor obligaţii către stat.
34
7
3
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
20
22
24
26
28
30
32
34
36
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l re
sp
on
den
ţilo
r
Varianta de răspuns
Varianta C. Să apelezi la o cunoştinţă de la direcţia Taxe şi impozite pentr a evita plata unor obligaţii către stat
Series1
Un proiect
7
Varianta D: Să oferi bani unui funcţionar public pentru a te ajuta în rezolvarea unei
probleme
40
2
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l re
sp
on
den
ţilo
r
Varianta de răspuns
Varianta D. Să oferi bani unui funcţionar public pentru a te ajuta în rezolvarea unei probleme
Series1
Un proiect
8
Varianta E: Să promiţi unui angajat de la Cadastru că dacă te ajută cu eliberarea înainte de
termen a unui document îl vei recompensa ulterior.
37
7
0 0
5
10
15
20
25
30
35
40
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l re
sp
on
den
ţilo
r
Varianta de răspuns
Varianta E. Să promiţi unui angajat de la Cadastru că dacă te ajută cu eliberarea înainte de termen a unui document îl vei recompensa ulterior
Series1
Un proiect
9
Varianta F: Să mergi în audienţă la directorul unei instituţii pentru a îi solicita urgentarea
rezolvării problemei
2
41
1
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
DA NU Nu ştiu
Nu
mă
rul
resp
on
de
nţi
lor
Varianta de răspuns
Varianta F. Să mergi în audienţă la directorul unei instituţii pentru a îi solicita urgentarea rezolvării problemei
Series1
Un proiect
10
Varianta G: Atitudinea unui funcţionar care foloseşte cuvinte urâte către un cetăţean care nu
are toate actele într-un dosar
8
32
4
0
5
10
15
20
25
30
35
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l d
e r
esp
on
den
ţi
Varianta de răspuns
Varianta G. Atitudinea unui funcţionar care foloseşte cuvinte urâte către un cetăţean care nu are toate actele într-un dosar
Series1
Un proiect
11
Varianta H: Să apelezi la un prieten pentru a-ţi urgenta rezolvarea dosarului de şomaj
20
22
2
0
5
10
15
20
25
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l d
e r
esp
on
den
ţi
Varianta de răspuns
Varianta H. Să apelezi la un prieten pentru a-ţi urgenta rezolvarea dosarului de şomaj
Series1
Un proiect
12
Variant I: Un inspector şcolar să dea o evaluare foarte bună unei şcoli unde soţia sa e
profesoară
23
16
5
0
5
10
15
20
25
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l d
e r
esp
on
den
ţi
Varianta de răspuns
Varianta I. Un inspector şcolar să dea o evaluare foarte bună unei şcoli unde soţia sa e profesoară
Series1
Un proiect
13
Varianta J: Dacă pentru repunerea în posesie primesc un teren pe un alt amplasament
pentru ca altcineva să primească acel teren în schimbul unor favoruri
35
6
3
0
5
10
15
20
25
30
35
40
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l d
e r
esp
on
den
ţi
Varianta de răspuns
Varianta J. Dacă pentru repunerea în posesie primesc un teren pe un alt amplasament pentru ca altcineva să primească acel teren în schimbul unor favoruri
Series1
Un proiect
14
Varianta K: Primăria asfaltează strada unde locuieşte fiica unei personalităţi în detrimentul
unei străzi mai importante.
34
9
1
0
5
10
15
20
25
30
35
40
DA NU Nu ştiu
Nu
măru
l d
e r
esp
on
den
ţi
Varianta de răspuns
Varianta K. Primăria asfaltează strada unde locuieşte fiica unei personalităţi în detrimentul unei străzi mai importante
Series1
Un proiect
15
Întrebarea nr.4: identificarea unor situaţii în care respondenţii au fost puşi să dea cadou, o
mică atenţie, o sumă de bani în ultimul an (2012).
3
6
11
24
0
5
10
15
20
25
30
1
Nu
mă
rul
de
sit
ua
ţii
Situaţii
Ultima situaţie din acest an (2012) în care aţi fost pus să daţi un cadou, o mică atenţie, o sumă de bani
1. Mi s-a solicitat direct să ofer o mică atenţie, osumă de bani
2. Am încercat să ofer o mică atenţie, o sumă debani din propria iniţiativă
3. Prin comportamentul şi atitudinea angajatului mis-a sugerat să ofer o mică atenţie, o sumă de bani
4. Nu am fost pus în ultimul an în această situaţie
Un proiect
16
Întrebarea nr.5: Cum credeţi că sunt afectate viaţa dumneavoastră şi dezvoltarea
comunităţii de corupţie?
Împiedică dezvoltarea individuală a oamenilor cu potențial în detrimentrul celor care
apelează la corupție
Se exclude egalitatea de șanse, se promovează non-valorile și se practică nepotismele
Este simplu! Cu bani se rezolvă orice interes propriu ai avea într-un domeniu; dacă
nu ai bani în zilele noastre, lumea nu sare să te ajute
Impune o direcție greșită (mersul instituțiilor publice, oamenii nu mai disting
obișnuitul de imoral, de ilegal). Afectează calitatea muncii
Vom ajunge să plătim serviciile de două ori
Nu am reușit să mă angajez
Tratament incorect – favorizarea celor care dau mită, stricarea imaginii României
Neresepectându-se principiile democrației, se crează un dezechilibru social pentru că
cei care sunt susținuți în funcții importante nu sunt acolo datorită pregătirii lor și sunt
incapabili din punct de vedere administrativ
În mare parte nu ajută la nimic, duce la distrugerea identității unei țări
Nepotismul e o cauză majoră
Minimalizarea unor probleme cu adevărat importante
Nu mă simt afectat, cel puțin în prezent
Lipsa de transparență a funcționării lucrurilor duce la incertitudine, lipsă de
încredere și la sentimentul că fiecare are mai multe șanse de reușită încercând să
”rezolve” lucrurile pe cont propriu
Crește frustrarea; cresc resentimentele și neîncrederea. Apar inegalități
Problemele nu se pot rezolva decât așa, chiar dacă asta mă lasă fără bani
Dacă nu dau mită nu beneficiez de servicii de calitate și prompte
Corupția reprezintă un cerc vicios, în care dacă intri nu mai poți ieși, plus că
corectitudinea și egalitatea membrilor unui stat (popor) este afectată direct și fără
cale de întoarcere
Oficializarea corupției la toate nivelurile și în toate sectoarele enumerate la
întrebarea 2, împiedică desfășurarea corectă a activităților, concursurilor, licitațiilor,
aprecierea corectă a proiectelor inclusiv din fonduri europene etc.
Pe gratis primești servicii de proastă calitate
Nu avem acces la ceea ce avem nevoie și ni se cuvine
Un proiect
17
Întrebarea nr.6: Ce faceţi dumneavoastră deja sau ce v-aţi angajat să faceţi pentru a preveni
şi combate corupţia?
13 respondenţi au răspuns că nu fac nimic, nu se implică din cauză că : e pierdere de
timp; în sistemul de sănătate, spre exemplu, nu se poate altfel.
17 respondenţi au răspuns că nu dau mită, cei mai mulţi din motive de integritate, unii
dintre ei că nu au bani.
8 respondenţi au răspuns că nu fac nimic deocamdată, dar că ar fi dispuşi să facă ceva
în acest sens.
7 respondenţi fie nu au răspuns fie s-au abţinut
Un proiect
18
Întrebarea nr. 7: Sunteţi de acord să participaţi la câteva întâlniri de lucru pentru
dezvoltarea unei strategii locale cetăţeneşti pentru prevenirea şi combaterea corupţiei?
24 au răspuns că DA, ceilalți în mare parte motivând că nu au timp sau că nu are rost.
24
21
19,5
20
20,5
21
21,5
22
22,5
23
23,5
24
24,5
Da Nu
Nu
măru
l d
e r
esp
on
den
ţi
Varianta de răspuns
7. Sunteţi de acord să participaţi la căteva întâlniri de lucru pentru dezvoltarea unei strategii locale cetăţeneşti pentru prevenirea şi combaterea corupţiei?
Series1