Tr reporter 03
1
3 interviu Luni, 11 martie 2013 - Transilvania REPORTER Reporter: IRES, institutul pe care îl conduceţi, a lansat o acţiune de sprijinire a clubului Universitatea Cluj. Concret, despre ce este vorba? Vasile Dâncu: Noi nu suntem o firmă mare, dar suntem o organizaţie dintre cele de ultimă generaţie, pentru că lu- crăm cu inteligenţă şi capitalul nostru cel mai important este cunoaşterea. În fie- care zi vorbim cu câteva mii de oameni şi acest lucru ne ajută să înţelegem lucru- rile, să avem o altă privire asupra societă- ţii. Vedem că societăţile din ziua de astăzi au nevoie de simboluri şi de reconstruc- ţie. Suntem într-o perioadă în care statul şi-a luat mâna de pe cetăţean şi va trebui să inventăm o altă formă de solidaritate, alte forme de a ne sprijini unii pe alţii. Ce- tatea în care trăim acum, Clujul, are ne- voie de un nou spirit şi de lideri fireşti, nu de demagogi. Am scris de multe ori asta, am făcut o campanie electorală sinceră în care am căutat să lansez idei cărora ştiam că încă nu le venise timpul. Dar am înţeles că nu ajunge să scrii, trebuie şi făcut ceva şi dincolo de politică. Trebuie să-i sensibilizăm pe oameni cu exemplul propriu, să le aduci ca mărturie propria ta viaţă. Universitatea Cluj este o stare de spirit, un simbol care poate relansa spe- ranţa într-un oraş unde se amestecă să- răcia cu luxul arogant şi unde avem o elită care se afişează doar la Balul Operei, în rest nicio operaţiune caritabilă nu reu- şeşte. Am speranţa că salvarea echipei de fotbal poate fi primul pas dintr-o poveste de succes care să redeştepte comunitatea clujeană din apatie, indiferenţă sau frag- mentare. Îmi pare rău să mai constat ceva: Clujul a început să piardă şi în inteligenţă, minunată galerie de la U a în- ceput să emită slogane la care „inteli- ghenţia” noastră se uită şi nu le înţelege. Am făcut un test în acest sens şi rezulta- tele m-au întristat. Gestul nostru de a cumpăra 1.000 de bilete de solidaritate pentru „U” este unul insignifiant, nu merită discuţia. Cred că mai important a fost că am distribuit 2.000 de bilete unor femei şi copii, acesta este sensul profund al implicării. Am vrut să le spunem celor mari, firmelor care câş- tigă sute de milioane de euro din banii clujenilor, că ar putea face ceva pentru Cluj, că trebuie să dea ceva înapoi. Anul acesta vom face mai multe proiecte me- nite să-i surprindă pe clujeni, să-i scoată din amorţeală, să le dea de gândit. Dacă le spun acum, îşi pierd o parte din efect. Care sunt motivele care v-au determi- nat să faceţi acest demers, e vorba de o acţiune mai amplă de implicare în comu- nitate? Ce vă mai propuneţi? La motive aş spune un singur lucru: motive de om. Echipa mea număra peste 100 de tineri şi ceea ce fac ei la muncă trebuie să fie o şcoală, să-i şi înveţe ceva. Munca este uneori abrutizantă, de aceea trebuie să le arăţi oamenilor că este im- portant ceea ce fac ei. De exemplu, la ac- ţiunea de distribuire de bilete am dat ho- tărât că merg numai băieţi, fiind 8 martie. Dar în echipă s-au înscris şi fete pentru că au înţeles că este important ceea ce urmează a fi făcut. În viitor, vom fi parte- neri voluntari pentru echipa care se luptă pentru „Cluj - capitală culurală euro- peană”, vom continua să facem asta la TIFF , avem câteva proiecte alături de so- cietatea civilă şi o serie de programe de monitorizare a calităţii vieţii urbane, prin care vom furniza cetăţenilor o privire exactă asupra standardelor de locuire şi viaţa în comparaţie cu standardele euro- pene. Lucrăm şi acum în mai multe pro- grame cu instituţii culturale de prestigiu din oraş, alături de organizaţii care se ocupă de protejarea mediului, suntem alături de organizaţii studenţeşti de la UBB sau Universitatea Tehnică, avem parteneriate media cu instituţii clujene la cele mai importante evenimente, vom mai aduce evenimente naţionale din zona ştiinţelor sociale şi ale comunicării la Cluj. Şi suntem deschişi la toate propu- nerile care ne vin pentru a participa la viaţa cetăţii. Sociologul este mai degrabă un obser- vator al socialului, al relaţiilor sociale. Prin coborârea mai pronunţată, mai adâncă în social a dumneavoastră şi a institutului pe care îl conduceţi, vreţi să lansaţi cumva un semnal privind nevoia ca fiecare dintre noi să ne implicăm mai mult în comunitatea din care facem parte? Institutul meu de cercetare face mar- keting, comunicare, se ocupă de strategii de comunicare, de evaluare de programe, nu este doar un institut de cercetare cla- sic şi nici nu este obosit de stat la birou. Noi suntem un think thank independent, visăm să ajutăm România să-şi defi- nească viitorul, să optimizeze viaţa pre- zentă. Din păcate, chiar şi unii colegi ai mei au uitat că nu studiem societăţi ge- nerice, ideal-tipice, ci trebuie să nu uităm de societatea în care trăim, cu atât mai mult dacă suntem sociologi. Este clar că nu tot ceea ce faci un sociolog este socio- logie, ca ştiinţă pură, dar este necesar că sociologii să caute să construiască o şti- inţă a naţiunii sau cum spunea Gusti, în interbelic, o sociologia militans. Unii din- tre colegii sau prietenii mei mai tineri nu sunt de acord cu asta, nici eu nu eram când eram mai tânăr, dar acum văd că România se prăbuşeşte din lipsă de sens, din lipsă de proiecte şi acest lucru mă aduce uneori la disperare. Şi acţiunea este antidotul disperării, cum spunea Joan Baez mai demult. Cred că sociologii trebuie să caute forme de implicare, din- colo de articole sau sondaje de opinie. Universitatea Cluj este un club cu tra- diţie, care a adunat în jurul lui foarte multă dragoste şi pasiune, sugestivă fiind acea celebră vorbă -că tot a fost ieri 8 martie - „Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U”. Pe de altă parte, în oraş e şi un alt club, CFR, mai puţin iubit, dar care a per- format mai mult decât U. E loc de două iubiri în inima unui clujean microbist? Nu e loc de două iubiri, oricât de mare ar fi inima unui suporter. Dar nici nu pot să urăsc la comandă, cum ţi se cere câteodată în societate. Am spus-o încă de la început, atunci când am făcut o tentativă de a uni această comunitate asociindu-mă cu Ioan Rus şi Paskany Arpad într-o întreprindere de presă: eu ţin cu „U”, însă rezultatele lui CFR sunt demne de respectul nostru. Paskany a realizat o întreprindere performantă, a in- vestit mulţi bani din banii lui, a adus echipe de top în Cluj şi a făcut să se audă de Cluj până departe. Dar iubirea oame- nilor nu se poate cumpăra, respectul se poate obţine, dacă arăţi constanţă şi bune intenţii. Am primit multe înjurături pentru romantismul meu de a crede că putem uni comunitatea clujeană prin proiecte concrete, dar cred că trebuie să nu obo- sim. Poate vor încerca şi alţii şi vor fi mai norocoşi, eu cred că trebuie să-i judecăm pe oameni după fapte, nu după etnie, rasă sau stare socială. „U” Cluj nu este o întreprindere capita- listă, „U” Cluj este un strigăt de disperare, un fenomen social. Unii au încercat să trans- forme această iubire în arginţi, dar nu a ţinut. Am fost prin 1996, cred, la Consiliul de Administraţie a lui „U” şi am încercat să-i conving să facem o societate pe acţiuni prin subscripţie publică ca la Real Madrid sau Bayern München, dar am vorbit degeaba. Mulţi se gândeau la „U” ca la o vacă de muls şi nu înţelegeam că această imensă energie pozitivă poate fi folosită constructiv, cu bună credinţă pentru a consolida un fe- nomen rar întâlnit în lume, chiar dacă fani ai echipelor sunt peste tot. Îmi aduc aminte când mergeam cu soţia mea (pe atunci doar iubita) pe stadion, când îngheţam de frig şi stăteam ore întregi în ploaie (venea Steaua sau Dinamo), am mers apoi cu fiul meu în timp ce era în „B”, eram foarte puţini atunci, politicienii au venit mai târziu, cu fotografi şi filmagii. Am mers mai rar când „U” deve- nise portocalie şi un politician vremelnic îşi pusese bannerul portocaliu, ca etichetă, peste stadion, şi în toate aceste momente am învăţat câte ceva de spre „U”. Un lucru este indubitabil: „U” Cluj nu poate să moară pentru că este o comunitate de simţire şi gând. Este un proiect subliminal, dincolo de raţionalizările posibile. Nu există nicio echipă mare făcută doar cu bani, fără pu- blic. Orice echipă de fotbal poate retrograda, poate pierde zeci de meciuri la rând, ea poate reînvia pentru că iubirea suporterilor este acolo, aşteaptă cuminte, se transmite din generaţie în generaţie. Invers, o echipă care are performanţă, dar joacă cu stadionul gol este doar o realitate sta- tistică, nu are consistenţă socială. Încă elita Clu- jului nu a înţeles acest fenomen, a încercat doar să folosească „U” ca pe un val pe care să se urce politic sau economic, sau să-l spargă atunci când le venea în faţă. Ar putea fi o echipă de fotbal elementul care să poată polariza, să poată coagula, uni o întreagă comunitate? Când am văzut mashul transparent cu Iuliu Haţieganu coborând din cer, cu aripi de înger şi cu o carte în mână, pe Cluj Arena, am plâns ca un copil, noroc că eram singur, şi am scris într-un carneţel cu litere mari: IMBECILILOR, VOI NU ÎNŢELEGEŢI CĂ AICI NU ESTE VORBA DESPRE FOTBAL! Acolo, în tribună, sunt copiii şi nepoţii noştri, iar drama lor este şi drama familiilor noastre, numai dacă suntem orbi nu înţelegem. Mă uit la fiul meu de 11 ani cum îşi ia în ziua meciului tricoul cu „U”, dar nu vrea să meargă la stadion pentru ca să nu vadă umilinţa de a pierde şi simt profund disperarea că majorita- tea celor care au făcut purcoaie de bani la Cluj nu înţeleg nimic şi nu văd dincolo de bani. Orice poate uni o comunitate, dar un act de iubire este ocazia cea mai bună. Multe comu- nităţi s-au adunat în jurul unei drame, sper să nu fie şi cazul nostru, dar ca să nu se întâmple aşa, ar trebuie să construim proiecte pozitive. Universitatea Cluj este un proiect pe care doar trebuie să-l luăm cu bună-credinţă, să nu-l bruscăm şi să nu vrem să-l comercializăm rapid. Este ca o vază de cristal pe care trebuie s-o manevrăm cu grijă. Trebuie să-l tratăm cu iubire. Nu putem da brandul unor gunoieri sau cocalari, veniţi de niciunde. Ei ce să facă cu el? Să dea în schimb nişte bani electorali? Ce să facă fata aia cu palmier la purtător, să ne facă ea proiectul de renaştere comunitară? Îmi cer scuze pentru aceşti oameni, poate au avut bune intenţii, dar noi, clujenii, prin conducătorii noştri, am fost nişte dobitoci. Se zice că toţi ne pricepem la fotbal şi la po- litică. Atunci de ce avem o clasă politică atât de slabă şi cluburi de fotbal atât de modeste în raport cu marile cluburi europene? Am scris de multe ori despre fotbal şi poli- tică, două fenomene carte se întâlnesc şi am- bele sunt oglindă pentru societate. Fotbalul şi politica din România au numitor comun: Mi- tică Dragomir şi Gigi Becali, doi oameni admi- raţi şi respectaţi de multă lume. Comparaţi cu Sir Alex Ferguson sau Franz Beckenbauer şi nu mai spuneţi nimic. Nu cred că putem să recu- perăm aşa de repede secole de civilizaţie lipsă. Am crezut că se poate, dar nu mai cred că este atât de simplu. „Imbecililor, voi nu înţelegeţi că aici nu este vorba despre fotbal!” «Fotbalul şi politica din România au numitori comuni: Mitică Dragomir şi Gigi Becali. Comparaţi cu Sir Alex Ferguson sau Franz Beckenbauer şi nu mai spuneţi nimic» «Noi suntem un think thank independent, visăm să ajutăm România să-şi definească viitorul, să optimizeze viaţa prezentă. Anul acesta vom face mai multe proiecte menite să-i surprindă pe clujeni, să-i scoată din amorţeală, să le dea de gândit» Vasile Dâncu, sociolog: foto Dan boDea © transilvania reporter
-
Upload
vasile-dancu -
Category
Documents
-
view
142 -
download
1
description
interviu vasile Dancu despre dfenomenul U Cluj in Transilvania Reporte
Transcript of Tr reporter 03
3interviu
Luni, 11 martie 2013 - Transilvania REPORTER
Reporter: IRES, institutul pe care îlconduceţi, a lansat o acţiune de sprijinirea clubului Universitatea Cluj. Concret,despre ce este vorba?
Vasile Dâncu: Noi nu suntem o firmămare, dar suntem o organizaţie dintrecele de ultimă generaţie, pentru că lu-crăm cu inteligenţă şi capitalul nostru celmai important este cunoaşterea. În fie-care zi vorbim cu câteva mii de oameni şiacest lucru ne ajută să înţelegem lucru-rile, să avem o altă privire asupra societă-ţii. Ve dem că societăţile din ziua de astăziau nevoie de simboluri şi de reconstruc-ţie. Suntem într-o perioadă în care statulşi-a luat mâna de pe cetăţean şi va trebuisă inventăm o altă formă de solidaritate,alte forme de a ne sprijini unii pe alţii. Ce-tatea în care trăim acum, Clujul, are ne-voie de un nou spirit şi de lideri fireşti, nude demagogi. Am scris de multe ori asta,am făcut o campanie electorală sincerăîn care am căutat să lansez idei căroraştiam că încă nu le venise timpul. Dar amînţeles că nu ajunge să scrii, trebuie şifăcut ceva şi dincolo de politică. Trebuiesă-i sensibilizăm pe oameni cu exemplulpropriu, să le aduci ca mărturie propriata viaţă. Universitatea Cluj este o stare despirit, un simbol care poate relansa spe-ranţa într-un oraş unde se amestecă să-răcia cu luxul arogant şi unde avem oelită care se afişează doar la Balul Operei,în rest nicio operaţiune caritabilă nu reu-şeşte. Am speranţa că salvarea echipei defotbal poate fi primul pas dintr-o povestede succes care să redeştepte comunitateaclujeană din apatie, indiferenţă sau frag-mentare. Îmi pare rău să mai constatceva: Clujul a început să piardă şi îninteli genţă, minunată galerie de la U a în -ceput să emită slogane la care „in teli -ghenţia” noastră se uită şi nu le înţelege.Am făcut un test în acest sens şi rezulta-tele m-au întristat.
Gestul nostru de a cumpăra 1.000 debilete de solidaritate pentru „U” este unulinsignifiant, nu merită discuţia. Cred cămai important a fost că am distribuit2.000 de bilete unor femei şi copii, acestaeste sensul profund al implicării. Am vrutsă le spunem celor mari, firmelor care câş-tigă sute de milioane de euro din baniiclujenilor, că ar putea face ceva pentruCluj, că trebuie să dea ceva înapoi. Anulacesta vom face mai multe proiecte me-nite să-i surprindă pe clujeni, să-i scoatădin amorţeală, să le dea de gândit. Dacăle spun acum, îşi pierd o parte din efect.
Care sunt motivele care v-au determi-nat să faceţi acest demers, e vorba de oacţiune mai amplă de implicare în comu-nitate? Ce vă mai propuneţi?
La motive aş spune un singur lucru:motive de om. Echipa mea număra peste100 de tineri şi ceea ce fac ei la muncătrebuie să fie o şcoală, să-i şi înveţe ceva.Munca este uneori abrutizantă, de aceeatrebuie să le arăţi oamenilor că este im-portant ceea ce fac ei. De exemplu, la ac-
ţiunea de distribuire de bilete am dat ho-tărât că merg numai băieţi, fiind 8 martie.Dar în echipă s-au înscris şi fete pentrucă au înţeles că este important ceea ceurmează a fi făcut. În viitor, vom fi parte-neri voluntari pentru echipa care se luptăpentru „Cluj - capitală culurală euro-peană”, vom continua să facem asta laTIFF, avem câteva proiecte alături de so-cietatea civilă şi o serie de programe demonitorizare a calităţii vieţii urbane, princare vom furniza cetăţenilor o privireexactă asupra standardelor de locuire şiviaţa în comparaţie cu standardele euro-pene. Lucrăm şi acum în mai multe pro-grame cu instituţii culturale de prestigiudin oraş, alături de organizaţii care seocupă de protejarea mediului, suntemalături de organizaţii studenţeşti de laUBB sau Universitatea Tehnică, avemparteneriate media cu instituţii clujene lacele mai importante evenimente, vommai aduce evenimente naţionale din zonaştiinţelor sociale şi ale comunicării laCluj. Şi suntem deschişi la toate propu-nerile care ne vin pentru a participa laviaţa cetăţii.
Sociologul este mai degrabă un obser-vator al socialului, al relaţiilor sociale. Princoborârea mai pronunţată, mai a dâncă însocial a dumneavoastră şi a institutului pecare îl conduceţi, vreţi să lansaţi cumva unsemnal privind nevoia ca fiecare dintre noisă ne implicăm mai mult în comunitateadin care facem parte?
Institutul meu de cercetare face mar-keting, comunicare, se ocupă de strategiide comunicare, de evaluare de programe,nu este doar un institut de cercetare cla-sic şi nici nu este obosit de stat la birou.Noi suntem un think thank independent,visăm să ajutăm România să-şi defi-nească viitorul, să optimizeze viaţa pre-zentă. Din păcate, chiar şi unii colegi aimei au uitat că nu studiem societăţi ge-nerice, ideal-tipice, ci trebuie să nu uitămde societatea în care trăim, cu atât maimult dacă suntem sociologi. Este clar cănu tot ceea ce faci un sociolog este socio-logie, ca ştiinţă pură, dar este necesar căsociologii să caute să construiască o şti-inţă a naţiunii sau cum spunea Gusti, îninterbelic, o sociologia militans. Unii din-tre colegii sau prietenii mei mai tineri nusunt de acord cu asta, nici eu nu eramcând eram mai tânăr, dar acum văd căRomânia se prăbuşeşte din lipsă de sens,din lipsă de proiecte şi acest lucru măaduce uneori la disperare. Şi acţiuneaeste antidotul disperării, cum spuneaJoan Baez mai demult. Cred că sociologiitrebuie să caute forme de implicare, din-colo de articole sau sondaje de opinie.
Universitatea Cluj este un club cu tra-diţie, care a adunat în jurul lui foartemultă dragoste şi pasiune, sugestivă fiindacea celebră vorbă -că tot a fost ieri 8martie - „Mamă, te iubesc, dar nu ca peU”. Pe de altă parte, în oraş e şi un alt
club, CFR, mai puţin iubit, dar care a per-format mai mult decât U. E loc de douăiubiri în inima unui clujean microbist?
Nu e loc de două iubiri, oricât demare ar fi inima unui suporter. Dar nicinu pot să urăsc la comandă, cum ţi secere câteodată în societate. Am spus-oîncă de la început, atunci când am făcuto tentativă de a uni această comunitateasociindu-mă cu Ioan Rus şi PaskanyArpad într-o întreprindere de presă: eu ţin
cu „U”, însă rezultatele lui CFR suntdemne de respectul nostru. Paskany arealizat o întreprindere performantă, a in-vestit mulţi bani din banii lui, a adusechipe de top în Cluj şi a făcut să se audăde Cluj până departe. Dar iubirea oame-nilor nu se poate cumpăra, respectul sepoate obţine, dacă arăţi constanţă şi buneintenţii. Am primit multe înjurături pentruromantismul meu de a crede că putemuni comunitatea clujeană prin proiecteconcrete, dar cred că trebuie să nu obo-sim. Poate vor încerca şi alţii şi vor fi mainorocoşi, eu cred că trebuie să-i judecămpe oameni după fapte, nu după etnie,rasă sau stare socială.
„U” Cluj nu este o întreprindere capita-listă, „U” Cluj este un strigăt de disperare, unfenomen social. Unii au încercat să trans-forme această iubire în arginţi, dar nu aţinut. Am fost prin 1996, cred, la Consiliulde Administraţie a lui „U” şi am încercat să-iconving să facem o societate pe acţiuni prinsubscripţie publică ca la Real Madrid sauBayern München, dar am vorbit degeaba.Mulţi se gândeau la „U” ca la o vacă demuls şi nu înţelegeam că această imensăenergie pozitivă poate fi folosită constructiv,cu bună credinţă pentru a consolida un fe-nomen rar întâlnit în lume, chiar dacă faniai echipelor sunt peste tot. Îmi aduc amintecând mergeam cu soţia mea (pe atunci doariubita) pe stadion, când îngheţam de frig şistăteam ore întregi în ploaie (venea Stea uasau Dinamo), am mers apoi cu fiul meu întimp ce era în „B”, eram foarte puţini atunci,politicienii au venit mai târziu, cu fotografişi filmagii. Am mers mai rar când „U” deve-nise portocalie şi un politician vremelnic îşipusese bannerul portocaliu, ca etichetă,peste stadion, şi în toate aceste momenteam învăţat câte ceva de spre „U”. Un lucrueste indubitabil: „U” Cluj nu poate să moarăpentru că este o comunitate de simţire şigând. Este un proiect subliminal, dincolo deraţionalizările posibile. Nu există nicioechipă mare făcută doar cu bani, fără pu-blic. Orice echipă de fotbal poate retrograda,poate pierde zeci de meciuri la rând, eapoate reînvia pentru că iubirea suporteriloreste acolo, aşteaptă cuminte, se transmitedin generaţie în generaţie.
Invers, o echipă care are performanţă, darjoacă cu stadionul gol este doar o realitate sta-tistică, nu are consistenţă socială. Încă elita Clu-jului nu a înţeles acest fenomen, a încercat doarsă folosească „U” ca pe un val pe care să se urcepolitic sau economic, sau să-l spargă atunci cândle venea în faţă.
Ar putea fi o echipă de fotbal elementulcare să poată polariza, să poată coagula, uni oîntreagă comunitate?
Când am văzut mashul transparent cu IuliuHaţieganu coborând din cer, cu aripi de îngerşi cu o carte în mână, pe Cluj Arena, am plânsca un copil, noroc că eram singur, şi am scrisîntr-un carneţel cu litere mari: IMBECILILOR,VOI NU ÎNŢELEGEŢI CĂ AICI NU ESTEVORBA DESPRE FOTBAL!
Acolo, în tribună, sunt copiii şi nepoţiinoştri, iar drama lor este şi drama familiilornoastre, numai dacă suntem orbi nu înţelegem.Mă uit la fiul meu de 11 ani cum îşi ia în ziuameciului tricoul cu „U”, dar nu vrea să meargăla stadion pentru ca să nu vadă umilinţa de apierde şi simt profund disperarea că majorita-tea celor care au făcut purcoaie de bani la Clujnu înţeleg nimic şi nu văd dincolo de bani.
Orice poate uni o comunitate, dar un act deiubire este ocazia cea mai bună. Multe comu-nităţi s-au adunat în jurul unei drame, sper sănu fie şi cazul nostru, dar ca să nu se întâmpleaşa, ar trebuie să construim proiecte pozitive.Universitatea Cluj este un proiect pe care doartrebuie să-l luăm cu bună-credinţă, să nu-lbruscăm şi să nu vrem să-l comercializămrapid. Este ca o vază de cristal pe care trebuies-o manevrăm cu grijă. Trebuie să-l tratăm cuiubire. Nu putem da brandul unor gunoieri saucocalari, veniţi de niciunde. Ei ce să facă cu el?Să dea în schimb nişte bani electorali? Ce să
facă fata aia cu palmier la purtător, să ne facăea proiectul de renaştere comunitară? Îmi cerscuze pentru aceşti oameni, poate au avut buneintenţii, dar noi, clujenii, prin conducătoriinoştri, am fost nişte dobitoci.
Se zice că toţi ne pricepem la fotbal şi la po-litică. Atunci de ce avem o clasă politică atâtde slabă şi cluburi de fotbal atât de modeste înraport cu marile cluburi europene?
Am scris de multe ori despre fotbal şi poli-tică, două fenomene carte se întâlnesc şi am-bele sunt oglindă pentru societate. Fotbalul şipolitica din România au numitor comun: Mi-tică Dragomir şi Gigi Becali, doi oameni admi-raţi şi respectaţi de multă lume. Comparaţi cuSir Alex Ferguson sau Franz Beckenbauer şi numai spuneţi nimic. Nu cred că putem să recu-perăm aşa de repede secole de civilizaţie lipsă.Am crezut că se poate, dar nu mai cred că esteatât de simplu.
„Imbecililor, voi nu înţelegeţi căaici nu este vorba despre fotbal!”
«Fotbalul şi politica din România aunumitori comuni: Mitică Dragomir
şi Gigi Becali. Comparaţi cu Sir AlexFerguson sau Franz Beckenbauer şi nu
mai spuneţi nimic»
«Noi suntem un think thank independent,visăm să ajutăm România să-şi defineascăviitorul, să optimizeze viaţa prezentă.Anul acesta vom face mai multe proiectemenite să-i surprindă pe clujeni, să-iscoată din amorţeală, să le dea de gândit»
Vasile Dâncu, sociolog:
fo
to
Da
n b
oD
ea
©tr
an
sil
va
nia
re
po
rte
r
