tofan-nr.-7_0

7/17/2019 tofan-nr.-7_0

http://slidepdf.com/reader/full/tofan-nr-70 1/7

Adina TOFAN

95

Adina TOFAN

Corpul uman ca ready-made

Exerciţiu critic: Instalaţie-video „Germinaţie”

( Abstract ) The video installation “Germination”, exhibited at the “Cupola” Galleryin February 2006, is a meditation on various types of art. It is a Body Art work whose message is: “in any piece of work , if you want it to be real,you have to put something from what you really are”. The Body Art artistis one who actually gives his body for the art, his entire body as a rawmaterial. The beauty of this kind of art, beyond its idea (which is moreimportant than the form itself) appears also from the artist's sacrifice. I said“beauty” because, in spite of many other opinions, there is beauty in thecontemporary art, a hidden beauty which waits for us in silence.

„Nu numai roţile de bicicletă,bideurile şi alte obiecte devin ready-made ,ci corpul însuşi e tratat ca un ready- made .La fel de bine ca oricare alt obiect, elpoate fi congelat, conservat, exhibat...Ready-made -ul a devenit o funcţie esen-ţială la reproducerea şi la expansiunea

valorii: orice obiect care a primit statutulde ready-made a intrat prin aceasta îndomeniul artelor.

Noua Ordine estetică, după JeanBaudrillard, reuşeşte să transforme

creaţia cea mai subtilă, realitatea cea mainesemnificativ ă, cea care scapă până acum valorii, într-un imens festival almărfii, transformând chiar iluzia în marf ă absolută. Apogeul acestei estetici univer-sale apare o dată cu ideea corpului tratatca ready-made” 1. Body-art , „arta corpului”,este o mişcare apărută după 1960, careapelează la prezenţa efectiv ă a corpuluiuman, de regulă al autorului, în realizareaoperei de artă. Direcţiile de manifestaresunt diferite: fie se pune accent pe

caracteristicile formale ale corpului şi pe

1 Henry-Pierre Jeudy, Corpul ca obiect de art ă ,Editura Eurosong&Book, Bucureşti,1998, p. 203

acţiunea timpului şi spaţiului asupra lui, fiepe „calităţile” sale expresive sau simbolice.Ca tendinţe ale genului remarcăm:

happening -ul, acţiunea, performance -ul, inter- venţia, comportamentul. Precursorul miş-cării, după autorul cărţii Corpul – anatomieş i simbol 2.

Man Ray- Tunsoare, 1921

2 Marco Bussagli, Corpul-anatomie ş i simbol , EdituraHazan, Paris, 2006

7/17/2019 tofan-nr.-7_0



96

Bussagli, este Man Ray, prin celebrasa fotografie din 1921, în care MarcelDuchamp pozează purtând o stea căză-toare decupată în propria freză. Acestapare a fi un prim semn, cu mult timp

înaintea afirmării Body-art -ului ca direcţiede sine stătătoare în arta contemporană,

al utilizării corpului uman ca suportpentru opera de artă.Mai apropiat de noi în timp, Pollock

reprezintă un alt precedent, tot după Marco Bussagli. Acesta nu foloseşte altecorpuri drept pensoane vii, precum YvesKlein, ci devine el însuşi pensonul,instrumentul manifestării propriilor im-pulsuri necenzurate , concretizate prin

împroşcările sale de culoare pe pânză.„Spre deosebire de celelalte ten-

dinţe care includ corpul uman întremijloacele de expresie

şi au deci un

caracter pluridisciplinar, arta corporală mizează exclusiv pe sau exacerbează limbajul corpului. Corpul uman devinesingurul spaţiu de acţiune si de realizare,iar aceasta cu scopul de a-l elibera deultimele tabu-uri care-i sunt ataşate. Sepune, desigur, întrebarea: de ce a fostnevoie sa fie implicat însuşi corpul uman

în asemenea experienţe? R ăspunsul adu-ce în discuţie logica internă a evoluţieiartei în veacul douăzeci şi contextulsocial-politic, dar explicaţiile obţinute

astfel nu sunt suficiente. Interferenţa totmai pronunţată a artelor în ultima vremea impus necesitatea unei sinteze a noilorestetici care angajează teatrul, dansul,artele plastice, poezia, cinema-ul, muzica,pantomima, ca şi alte dimensiuni subte-rane ale culturii veacului, precum sexuali-tatea, fetişismul, psihodrama. Corpuluman s-a dovedit a fi singurul loc în carese pot îmbina diversele limbaje plastice.În plus, antrenând în joc o întreag ă reţeade semnificaţii sociale, estetica trupului

omenesc se împlineşte din principiu înspaţiul public şi răspunde astfel unui

deziderat al timpului: reconectarea indivi-dului la comunitatea socială.”3

Nu întâmplător, legat de exerciţiulcritic ce va urma, anexez exemplul a treidoamne a căror artă este reprezentativ ă pentru Body-art: Gina Pane, Orlan şi

Vanessa Beecroft.

În performan ţ ele sale, consideratedrept „ritualuri de purificare”, Gina Pane

îşi supune corpul torturii fizice şi psihice.Îndreptate împotriva excesului de este-tism caracteristic societăţii noastre, acţiu-nile sale sunt situaţii limită şi experienţeextreme, în care artista se expune

împreună cu tot arsenalul de stări proprii,de obsesii sau de convingeri. Tăindu-secu lama (chiar şi pe faţă ), înf igându-şiace în braţe, dându-şi foc, adică

manipulându-şi corpul ca pe oricare altmaterial; folosindu-se de simbolismulacestor elemente - al focului, al sângelui,al laptelui, Gina Pane „construieşte”acţiuni care stârnesc reacţii emoţionalefoarte puternice în rândul publicului.

Aceste reacţii, pe care artista ştie cum să le obţină, sunt, de asemeni, secvenţe aleevenimentului, părţi importante ale consti-tuirii „operei de artă”.

Gina Pane – Le lait chaud , performance,

Paris, 1972.

3 D. N. Zaharia, Antinomicul în arta contemporan ă ,Editura Dosoftei, Iaşi, 1999, p. 233

7/17/2019 tofan-nr.-7_0


Adina TOFAN

97

Artista franceză Orlan este cu-noscută drept aceea care ş i-a d ă ruit corpulartei. Ea îşi pune efectiv identitatea înparanteză-la fiecare performance , la fiecare„spectacol”, de fiecare dată când Arta i-ocere. Paradoxal, într-o vreme în careartistul este acuzat că-şi doreşte gloria,

afirmarea personală cu orice preţ, Orlanrenunţă la propria identitate, la propriafigură, dorind să fie altcineva, oricine.

Acţiunile propuse de artistă sunt „fil-mele” unor operaţii estetice „la vedere”precedate de o prezentare amănunţită (decătre ea însăşi) a proiectului, prin texte şiimagini foarte edificatoare.

Orlan-Visul secolului XXI, video performance,1990

Spre deosebire de „cazurile” ante-rioare, Vanessa Beecroft nu se foloseştede propriul corp în scopul redării ideilorsale, ci expune grupuri de tinere modelede sex feminin, pozând în atitudiniimpersonale. Dacă pentru Gina Pane şiOrlan atingerea scopului cere modificări

în propria fizionomie, Vanessa Beecroftare varianta alegerii dintr-un număroarecare de „candidate” pe cele ce se

înscriu într-o anumită tipologie, înfuncţie de tema propusă. O altă diferenţă este aceea că ea nu „regizează” acţiuni, eapur şi simplu expune aceste corpuri înspaţii convenţionale – galerii de artă,muzee. Aceasta ar fi practic varianta

elementară a tratării corpului ca obiectgata-f ăcut, după exemplul ready-made -uluilui Duchamp: selectarea obiectului, dislo-carea din mediul propriu şi translarea lui

în lumea artei. Dacă ţinem cont de faptulcă modelele fiecărui grup seamănă deja

între ele, iar artista, prin intervenţia sa le

aduce practic la acelaşi numitor comun,putem face o nouă paralelă, aceea întreoperele de faţă şi acumulările lui Arman.

Vanessa Beecroft - Mod ă ş i art ă , Seul, 2007

„Se înţelege, însă, că nu toate ten-tativele de artă corporală au valenţeestetice. Au şanse de a dăinui în istoriaartei acei artişti care au ştiut să-şimediatizeze opera prin mijlocirea unei

construcţii simbolice puternice şi rigu-roase, care nu mizează, cu alte cuvinte,doar pe simplul şoc psihologic. Aceastapentru că, în condiţiile post-avangardei,nu rămâne mare lucru din acel impact alartei care se consuma doar la nivelulemotivităţii spectatorului. Consumându-se în limitele subiectivităţii narcisiste, sauale unui cenaclu de iniţiaţi, asemeneaexpresii de patologie privată a artistuluisunt incapabile să se articuleze într-unproiect mai amplu, apt să cuprindă spa-ţiul public. Deşi este poate prematur să se trag ă concluzii pe acest teren încontinuă mişcare, s-ar părea că rezistente

7/17/2019 tofan-nr.-7_0



98

în timp rămân creaţiile artiştilor din aniişaizeci, al căror proiect artistic reuneştedeopotriv ă individualul şi generalul.Dacă, aşa cum scrie Francois Pluchart,datul fundamental al artei corporale esteaceastă carne socializat ă ş i ocean de nes ă buin ţă reprezentată de corpul uman, este nece-sar ca în corpul devenit suport şi mijlocde expresie să recunoască tot omul ooperă de artă ( tot omul vrea să spună, aici,orice amator de artă familiarizat cu expe-rimentele contemporane)4.

Lucrarea „Germinaţie” reprezintă omeditaţie asupra diferitelor tipuri decreaţie.

Din punct de vedere formal, este oinstalaţie video compusă dintr-o suită deimagini numerotate (care, desf ăşurate înordine logică, sugerează o acţiune) şidintr-un monitor care repetă aceeaşiacţiune, mişcarea fiind, de această dată,efectiv ă.

Sunt două moduri de reprezentareformală a unei idei (nevoia de a sublinia,de a întări) al cărei conţinut este sugerat,din nou, în două moduri diferite. Ideeade creaţie rezidă atât din aspectul femeii,care este însărcinată, cât şi din „acţiunea”

4 D.N. Zaharia - Antinomicul în arta contemporan ă ,Editura Dosoftei, Iaşi, 1999, p. 236

7/17/2019 tofan-nr.-7_0


Adina TOFAN

99

ei artistică de a desena copilul şi de a-ldota cu atribute fizice desprinse efectivdin propriul corp. Compoziţional, lucra-rea e alcătuită oarecum simetric, cudesf ăşurări liniare de module egale, de oparte şi de alta a centrului de interes, careeste pus în evidenţă atât prin dispunerea

sa centrală cât şi prin dinamismul său.Femeia dovedeşte aici că poate fi şi

mamă, dar şi artist, ea poate să facă şicopii, dar poate să facă şi artă. Ea înţe-lege poate, cel mai bine, sensul, adev ăratasemnificaţie a creaţiei şi adev ăratul sacri-ficiu de sine prin şi pentru creaţie.

Mesajul e mai mult decât simplu:„În orice operă, dacă vrei să fie adev ă-rată, trebuie să pui ceva din ceea ce eşti”.Personajul reprezentat pune la propriude la el – părul, ochii, sprâncenele, gura.

Femeia creează copilul din sângele şi dincarnea ei, şi, în acelaşi fel, creează operade artă. O dată ajunşi aici, e atât de uşorde înţeles atitudinea artistului body-artcare îşi sacrifică trupul, si-l dă efectivpentru artă. Pentru ca, din el, să se facă oidee. Trupul lui, ca materie primă pentruidee…

Ce poate fi mai mult de atât? (poatedoar să-ţi dai sufletul – Chris Burden,Rudolf Schwartzkogler )

Bunul simţ comun nu poate trage de

aici decât o concluzie: „nebunie - artanebună, artişti nebuni…” Şi, mai ales,„unde e frumuseţea?!” Aceasta e întrebareastandard a „necredincioşilor”, a celor cecaută adev ărul în formă şi uită de conţinut.

Pentru care e de preferat o formă armonioasă care nu spune nimic decâtun adev ăr cu aspect inform. Privită dinafară, lucrarea poate fi descrisă –atitudine impersonală, mişcări stereotipe,de maşinărie; revenire la aceeaşi poziţiestatică, monumentală iniţială; şi totul alb-

negru şi sec – foile numerotate, dispuse

7/17/2019 tofan-nr.-7_0



100

regulat în şiruri drepte, paralele. Artistul,alb ca o statuie de ceară si rece. Dramalui toată, e însă înăuntru, la fel şifrumuseţea actului său, ca şi copilul,ideea – toate reale şi pe cale de a se naşteşi de a ţipa din răsputeri la oamenii orbi care trec pe drum.

După Jean Jacques Gleizal, „esteticanu este chiar atât de absentă din arta

contemporană pe cât se lasă deseori a se înţelege5. Ca deschidere, ca apel adresatceluilalt, ea nu poate părăsi arta. Cazul luiBeuys6 este foarte semnificativ: deşi artasa militează împotriva esteticii, eaproduce totuşi estetică. Aceeaşi remarcă s-ar putea face cu privire la majoritateaartiştilor contemporani. Cu timpul, nedăm seama că arta contemporană şi-a

5 Jean Jacques Gleizal – Arta ş i politicul , EdituraMeridiane, Bucureşti, 1999, p. 167

6 Joseph Beuys (1921) Artist german. Promotor şiteoretician al unor forme de avangardă cahappening , enviroments , artă conceptuală. – Dic ţ ionarde art ă modern ă , C. Prut, Editura Albatros,Bucureşti, 1982, p. 53

7/17/2019 tofan-nr.-7_0


Adina TOFAN

101

produs propria estetică. De ce să nurecunoaştem că aceasta artă produceplăcere? De ce să nu admitem că operelesale pot fi frumoase? Dar aceasta fru-museţe poate că nu mai este la fel cu ceade altădată. Arta contemporană respingeo estetică care ar duce la academism şi

formalism”.Prin firea lui, omul caută frumosul

şi, prin urmare, a inventat arta pentru caarta să procure pentru el frumosul. Cinesuntem însă noi, cei de azi, şi ce aşteptăm

AZI de la lumea artei? Ne mai mulţu-

meşte oare pe noi, arta celor care-aumurit de mult?

Indiferent de răspunsul fiecăruia înparte, realitatea e că, dincolo de aparenţe,

în arta contemporană frumosul există.Frumosul ascuns aşteaptă…Cel mai tristeste că, mai departe de asta, totul de-

pinde de noi.

tofan-nr.-7_0

Documents

Transcript of tofan-nr.-7_0