Teza_doctorat Evaziune Si Presiunea
Click here to load reader
-
Upload
ionchiaburu -
Category
Documents
-
view
152 -
download
23
description
Transcript of Teza_doctorat Evaziune Si Presiunea
-
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI FACULTATEA DE FINANTE, ASIGURARI, BANCI SI BURSE DE VALORI
TEZA DE DOCTORAT
CONDUCATOR STIINTIFIC: PROF. UNIV. DR. GHEORGHE BISTRICEANU
DOCTORAND: EC. OLTEANU ION
BUCURESTI 2003
-
CUPRINS
INTRODUCERE 3 CAP. I SISTEMUL FISCAL 6 1.1 ISTORIA SISTEMULUI FISCAL N ROMNIA 12 1.1.1 Sistemul fiscal din Romnia de la nceputuri pna n anul 1948 13 1.1.2 Sistemul fiscal din Romnia n perioada comunista 28 1.1.3 Sistemul fiscal din Romnia dupa anul 1990 32 1.2 CLASIFICAREA SISTEMELOR FISCALE 38 1.2.1 Clasificarile tehnice 39 1.2.2 Clasificarile economice 43 1.3 EVALUAREA MATERIEI IMPOZABILE 48 1.3.1 Metode declarative 49 1.3.2 Metode prezumtive 52 1.3.3 Metode de evaluare administrativa 54 CAP. II POLITICA SI PRESIUNEA FISCALA 58 2.1 POLITICA FISCALA SI POLITICA BUGETARA 59 2.2 IMPOZITUL- INSTRUMENT DE POLITICA CONJUCTURALA 62 2.2.1 Sensibilitatea impozitului 62 2.2.2 Incidenta impozitului 64 2.2.3 Masuri directionale ale politicii fiscale 66 2.3 POLITICA FISCALA SI AGENTUL ECONOMIC 70 2.4 FISCALITATEA SI POLITICA SOCIALA 76 2.5 STABILIREA LIMITEI PRESIUNII FISCALE 78 2.5.1 Teoria impozitului optim 87 2.5.2 Rezistenta la impozite 94 2.6 PRESIUNEA FISCALA N ROMNIA. 96 2.6.1 Presiunea fiscala la nivel national 96 2.6.2 Presiunea fiscala la nivelul agentului economic 101 CAP III EVAZIUNEA FISCALA 104 3.1 CONSIDERATII GENERALE 104 3.2 DEFINITIA SI CLASIFICAREA EVAZIUNII FISCALE 107 3.2.1 Cu privire la definitia evaziunii fiscale si a fraudei fiscale 107 3.2.2 Clasificarea juridica a evaziunii fiscale 114 3.3 MANIFESTARILE FRAUDEI FISCALE 116 3.3.1 Manifestarile sociologice ale evaziunii fiscale 116
-
3.3.2 Evaziunea fiscala nationala 122 3.3.3 Evaziunea fiscala internationala 124 3.4 EVAZIUNEA FISCALA N ROMNIA. 132 3.5 FUNCTIILE EVAZIUNII FISCALE 142 3.5.1 Functia generala a evaziunii fiscale 142 3.5.2 Functia evaziunii fiscale n Romnia 155 3.6 INSTRUMENTE DE MASURA A EVAZIUNII FISCALE 158 3.6.1 Metode aproximative 158 3.6.2 Metode statistice 161 CAP.IV CONTROLUL FISCAL. 167 4.1 NECESITATEA EXERCITARII CONTROLULUI FISCAL, FORMELE SI METODELE ACESTUIA 168 4.1.1 Istoricul privind controlul fiscal n Romnia 168 4.1.2 Locul si importanta controlului fiscal 172 4.1.3 Formele si metodele controlului fiscal 174 4.2 ORGANELE DE CONTROL FISCAL SI COMPETENTELE ACESTORA 182 4.2.1 Organele de control fiscal 182 4.2.2 Competentele de control fiscal 187 4.3 DOCUMENTELE DE CONTROL FISCAL SI VALORIFICAREA ACESTORA 202 4.3.1 Actele de control ntocmite de organele fiscale 202 4.3.2 Masuri de valorificare a rezultatelor controlului fiscal 205 CAP.V METODE SI TEHNICI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE 208 5.1 PERFECTIONAREA SISTEMULUI FISCAL 208 5.2 PERFECTIONAREA CONTROLULUI FISCAL 221 5.3 SANCTIONAREA EVAZIUNII FISCALE 247 CONCLUZII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALA; COMBATEREA SI PREVENIREA EVAZIUNII FISCALE 251 ANEXE 257 BIBIOGRAFIE 274
-
INTRODUCERE
Dorinta fiecaruia dintre noi este de a cstiga ct mai multi bani n mod cinstit
pentru a realiza obiectivele pe care le propunem. Aceasta depinde, nsa, de mai
multi factori cum ar fi: pregatirea profesionala, abilitatea, agilitatea si uneori
norocul. O mare parte din banii cstigati sunt preluati de catre stat sub forma
impozitelor si taxelor fara a se oferi o contraprestatie directa pentru aceasta, ceea
ce face ca averea individului sau a agentului economic sa se diminueze si, astfel,
sa nu mai poata realiza partial sau n totalitate obiectivele propuse. Cum este
foarte greu sa se desparta de o parte din veniturile care Ii se cuvin, cauta sa se
sustraga de la plata impozitelor si taxelor datorate fie folosind imperfectiunile legii,
fie ncalcnd-o.
Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadecvetelor unei
legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum
si a neprevederii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot att de vinovata
ca si acei pe care i provoaca prin aceasta evaziune.
Evaziunea fiscala a devenit un pericol social care afecteaza economia unui
stat, alaturi de tulburarile sociale. Prin trecerea la noul tip de economie, agentului
economic romn nu i-a fost greu sa-si adapteze comportamentul astfel nct
evaziunea fiscala sa devina o maniera de lucru. Mai greu a fost pentru guvern,
care dupa aproape cincizeci de ani de civism fiscal, evaziunea fiscala a aparut ca
un fenomen economico-social care a lovit si loveste veniturile statului puternic si
acum dupa aproximativ 13 ani la fel ca la nceputul anilor 90.
Democratizarea finantelor publice din tara noastra a produs o reactie
antifiscala mai ales n rndul acelora care naintea introducerii reformelor fiscale,
erau exonerati sau se bucurau de importante privilegii n ceea ce priveste
obligatiile fiscale.
-
Desi, sistemul fiscal din tara noastra si contabilitatea nationala au fost
adaptate, ntr-o mare masura, fiscalitatii internationale, ndeosebi cerintelor
Comunitatii Economice Europene (datorita legaturilor economice cu aceasta,
investitiilor efectuate de agentii economici din aceste tari n Romnia si a dorintei
de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana), fenomenul evaziunii fiscale s-a
dezvoltat continuu, ndeosebi la adapostul legilor.
Inexistenta specialistilor n aplicarea corecta a legilor fiscale, n special n
rndul functionarilor publici, precum si a accentuarii fenomenului de coruptie
(specific tarilor slab dezvoltate sau n tranzitie la economia de piata) au facut ca
acest fenomen sa ia o amploare fara precedent n tara noastra. Practic, nu exista
agent economic care sa eludeze legile fiscale.
Legislatia privind combaterea evaziunii fiscale este ca si inexistenta, iar cea
n vigoare nu poate fi aplicata de organele competente faptele prevazute n
aceasta fiind greu de dovedit.
Odata cu sporirea actiunilor de combatere si prevenire a evaziunii fiscale se
constata o tot mai pregnanta perfectionare a metodelor si formelor de evaziune
fiscala, organizarea si cooperarea n scopul savrsirii de fapte de evaziune fiscala,
cu consecinta diminuarii creantelor fiscale ale statului. n acest sens se pot
mentiona nedeclararea de bunuri si servicii, disimularea veniturilor realizate,
comercializarea de marfuri a caror provenienta nu poate fi dovedita n conditiile
legii si nenregistrarea veniturilor din comercializarea acestora, utilizarea de firme
fictive, realizarea de operatiuni fictive reflectate n cheltuieli, inclusiv operatiuni de
aceasta natura cu strainatatea, consecinta constituindu-se n scurgeri de sume n
valuta n afara tarii. La acestea se adauga contrabanda, necunoasterea, ignorarea
si interpretarea abuziva a legilor fiscale sau aplicarea eronata a acestora si
totodata refuzul la plata sau tergiversarea obligatiilor fiscale.
Evolutia si dinamica fenomenului evazionist, a prejudiciilor nregistrate prin
evaziune fiscala demonstreaza, pe fondul situatiei economiei romnesti, ca s-au
amplificat cazurile de eludare a legilor fiscale, att n sectorul public, ct si n
domeniul organizarii si functionarii sectorului privat.
-
n aproape toate sectoarele de activitate se constata cazuri de nerespectare
a dispozitiilor privind aplicarea legilor fiscale, reglementarilor vamale si normelor
de comert, urmarindu-se sustragerea de la plata a impozitelor si taxelor datorate
statului.
Pe masura adncirii cooperarii economice internationale si a dezvoltarii
relatiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite si cu nivel de fiscalitate diferit,
evaziunea fiscala nu se manifesta doar ca un fenomen national, ci a devenit unul
international. Multi agenti economici si transfera afacerile catre tari cu fiscalitate
redusa, acest fenomen fiind greu de controlat de catre guvernanti.
Pericolele care pot afecta economia datorate unei evaziuni fiscale excesive
au fost semnalate si analizate de mai multi specialisti. Acestea se pot manifesta
prin:
- privarea bugetului de stat de veniturile stabilite prin lege a fi ncasate de
la contribuabili;
- inducerea de inechitati n rndul contribuabililor n legatura cu prelevarile
suportate de acestia;
- alterarea mediului economic, social si politic.
n vederea elaborarii acestui material s-au valorificat rezultatele cercetarilor
n domeniul evaziunii fiscale (nationale si internationale) si controlului fiscal,
precum si experienta dobndita n activitatea profesionala.
Lucrarea de fata abordeaza legaturile complexe dintre sistemul fiscal,
politica fiscala, presiunea fiscala si evaziunea fiscala, comparatii dintre evaziunea
fiscala din Romnia si tarile dezvoltate din Europa si SUA, cauzele care au dus si
duc la cresterea evaziunii fiscale, rolul controlului fiscal si perfectionarea acestuia,
metodele si tehnicile de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.
Lucrarea prezinta o analiza a presiunii fiscale asupra agentului economic si
a populatiei, a nivelul evaziunii fiscale n functie de presiunea fiscala si de politica
fiscala, a metodelor de combatere si prevenire a evaziunii fiscale si a concluziilor
ce se desprind din aceasta analiza.
-
CAPITOLUL I
SISTEMUL FISCAL
Sistemul fiscal este definit ca totalitatea impozitelor instituite ntr-un stat
care-i procura acestuia o parte covrsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit
avnd o contributie specifica si un rol important n economie.
Sistemul fiscal este n mod normal expresia vointei politice a unei comunitati
umane organizata pe un teritoriu determinat si dispunnd de o autonomie
suficienta pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezinta, sa se
doteze cu o serie de reguli juridice si fiscale.
Orice sistem fiscal are urmatoarele caracteristici:
Exclusivitatea aplicarii care presupune faptul ca el se aplica ntr-un
teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un
buget sau un sistem bugetar.
Autonomia tehnica, adica un sistem fiscal este autonom din punct de
vedere tehnic daca este un sistem fiscal complet, ceea ce nseamna ca acesta
contine toate regulile de asezare, lichidare si ncasare necesare pentru punerea
sa n aplicare.
Aceasta autonomie are loc chiar daca continutul unui sistem fiscal dat, a
fost elaborat sub influenta directa sau indirecta a altui sistem fiscal, sau daca el
evolueaza n aceeasi directie cu cea din urma.
Daca un sistem fiscal, prezentnd cele doua caracteristici de mai sus, a fost
elaborat de organele proprii ale teritoriului n care se aplica, se va putea vorbi de
autonomie fiscala completa sau de suveranitate fiscala.
Statul suveran din punct de vedere politic si fiscal poate sa exercite o putere
fiscala absoluta sau de suveranitate fiscala.
-
Statul suveran din punct de vedere politic si fiscal poate sa exercite o putere
fiscala n cadrul teritoriului sau. Sistemele fiscale au aparut si evoluat n functie de
interesele si nevoile diferiti lor stapni, de aceea organizarea fiscului nu a fost
agreata nca de la nceputuri.
Fiecare stat, din antichitate si pna astazi, si-a adoptat propriul lui sistem
fiscal, mai mult sau mai putin perfectionat, dupa cum aceasta a cunoscut o mai
mare sau mai mica putere economica si militara. Sunt astfel cunoscute sistemele
fiscale ale Chinei, Mesopotamiei, Indiei, Egiptului si Romei, din antichitate, aparute
si perfectionate n strnsa legatura cu nevoile razboaielor purtate de aceste state
pentru expansiuni teritoriale, sau n interior pentru mentinerea ordinii sau
frontierelor. Spre exemplu n China sunt cunoscute reformele fiscale din secolul V
.e.n., cnd s-a creat monopolul de stat asupra sarii, fierului si alcoolului, iar n
secolul VII e.n. a fost instituit impozitul pe recolta.
n Roma antica n materie administrativa a fost creat n anul 6 e.n. bugetul
militar (aerarium militare), destinat achitarii pensiilor veteranilor, dar si pentru
acoperirea celorlalte cheltuieli militare. O alta noutate o constituie instituirea
visteriei imperiale, aceasta centraliza veniturile provinciilor de rang imperial si
impozitul vamal, prelund si sumele obtinute din confiscari, cele de pe domeniu
public, impozite pe vnzari si eliberari de sclavi.
Pentru statul roman impozitele reprezentau principala sursa de venituri. n
functie de obiectivul impus impozitarii existau :
a) impozite directe - pe pamnt, pe persoana tributum capitis si, mai
trziu, pe mosteniri- vicesima hereditatium;
b) impozite indirecte care vizau , in principal, activitatile comerciale;
c) impozite extraordinare pe veniturile particulare (prazi de razboi, amenzi,
confiscari , dari speciale, monopoluri).
n alta epoca, Iustinian, mparatul Bizantului, n legislatia sa Digestele
apare un titlu special numit dreptul fiscului. Aparator al dreptului fiscului,
Iustinian este n acelasi timp si aparatorul celor cu obligatii fata de acesta. El
recomanda celor care strngeau darile ca sa se comporte asemenea parintilor
-
fata de copii, sa fie drepti n solutionarea pricinilor, sa-i apere pe nevinovati, dar
sa-i pedepseasca potrivit cu legea pe cei rai platnici, sa nu primeasca mita de la
contribuabili etc.
Sistemele fiscale, n decursul istoriei, ca si astazi, au evoluat urmarind n
principal ca:
a) prin numarul si marimea impozitelor sa satisfaca necesitatile de fonduri
ale statului;
b) sa simplifice si sa nlesneasca munca de colectare a impozitelor;
c) impozitele sa fie tolerate de contribuabili;
d) sa creasca numarul contribuabililor pentru eliminarea inechitatilor;
Impozitele finanteaza activitatile statului. Totusi impozitele sunt si
instrumente prin intermediul carora statul redistribuie venitul si avutia si sunt o
parte integranta a politicii fiscale a statului, fiind utilizate la stabilirea cererii
agregate. Impozitele, ca instrumente politice, au unele functii de ndeplinit si
obiective de satisfacut. Din aceasta cauza nu este surprinzator faptul ca sistemul
fiscal este fortat atunci cnd obiectivele politice intra n conflict. Daca activitatea
statului mbunatateste sau nu bunastarea sociala, aceasta depinde si de faptul ca
statul are la dispozitie sau nu un sistem fiscal bun. Raspunsul la aceasta ntrebare
este direct legat de principiile impozitarii si ce se ntelege prin sistem fiscal bun.
Cele doua principii sunt: principiul avantajului (echivalentei) si principiul capacitatii
de a plati.
Principiul avantajului, ca teorie privind impozitarea si are originea n
schimbul voluntar sau teoria pretului din finantele publice si examineaza costurile
si avantajele (beneficiile) activitatilor sectorului public care pune fata n fata
cetateanul individual si statul. Indivizii, se presupune ca, si adapteaza consumul
de bunuri (publice sau private) astfel nct avantajul marginal din consum este
egal cu costul marginal. Regula care se desprinde este ca, n general contributia
fiecarui individ la impozite trebuie sa se bazeze pe avantajul primit din
consumarea bunurilor publice. Aceasta teorie mai este cunoscuta ca teoria
echivalentei.
-
Principiul avantajului sufera unele carente rezultate din faptul ca el vine n
contradictie cu unele din functiile si modul de constituire a unui sistem fiscal.
ntelegnd impozitele ca plati voluntare pentru furnizarea de bunuri publice,
principiul nu este conform cu realitatea n care impozitele sunt coercitive. Daca
impozitele ar fi voluntare si bazate pe evaluarea marginala a fiecarui individ a
avantajului primit, n acest caz s-ar oferi ocazia pentru toata lumea sa
subaprecieze avantajele pe care ei, n realitate le primesc, si deci sa ceara
impozite mai mici. Acest principiu ignora complet necesitatea redistribuirii venitului
catre stat.
Principiul capacitatii de a plati a contribuabilului, n loc de a baza
obligatiile fiscale ale unui individ pe ct de mult beneficiaza acesta de pe urma
cheltuielilor publice (ct primeste din acestea), fondeaza perceperea impozitelor
pe ct de mult si permite individul sa plateasca. Acest principiu si are originea n
preocuparile economistilor finantelor publice din sec. XIX-lea si nceputul sec. XX,
care au crezut n minimalizarea sacrificiului individual al impozitarii si n realizarea
acestui obiectiv, si care au fost preocupati de reducerea cheltuielilor publice. De
asemenea, ei au cerut ca sistemul de impozitare sa fie ?just?. Acest principiu al
egalitatii impozitarii s-a bazat pe o notiune speciala a justitiei, aceea ca egalitatea
n plata impozitelor implica egalitatea n sacrificiu. Presupunnd o anumita relatie
pozitiva dintre venitul agregat si satisfactie, impozitele, considerate independent
de avantaje, produc sacrificiul. n jurul acestei notiuni au fost dezvoltate teoriile
sacrificiului egal, proportional si minimal.
Sacrificiul egal este definit ca o pierdere egala sau constanta de utilitate de
fiecare contribuabil. Sacrificiul proportional nseamna o pierdere de utilitate care
asigura ca indicele utilitatii dupa impozitare ntre contribuabili, este echivalent cu
indicele nainte de impozitare. Teoria sacrificiului minim presupune o structura a
impozitarii care sa minimalizeze pierderea utilitatii agregate cnd aceasta este
totalizata pentru toti contribuabilii.
Strns legata de teoria sacrificiului egal este teoria sacrificiului progresiv,
printre sustinatorii caruia se numara J.J. Rousseau, Proudhon si Say. n Romnia,
-
impozitarea progresiva a fost adoptata pentru prima data prin legea contributiilor
directe din anul 1923. Obiectiunile care s-au ridicat de-a lungul timpului, n
legatura cu impozitarea progresiva sunt:
a. nu se stie de unde sa nceapa progresivitatea si unde sa se termine;
b. daca impozitul progresiv este prea ridicat, da loc de fraude;
c. minimul care nu trebuie sa fie impozitat;
d. o tendinta de nivelare a veniturilor.
Teoria capacitatii contributive a fost fundamentata de Adam Smith si John
Stuard Hill. Critica teoriei capacitatii de a plati vizeaza n primul rnd presupunerile
pe care le face aceasta teorie:
1. venitul este presupus a fi cel care determina utilitatea;
2. utilitatea marginala a venitului se presupune ca este cunoscuta si n
descrestere pe masura cresterii venitului;
3. utilitatile relative ale indivizilor sunt presupuse a fi masurate prin
diferentele dintre veniturile acestora;
4. este admisa comparatia dintre persoane a utilitatii.
Sistemele fiscale au avut si au n general urmatoarele coordonate:
a) trecerea de la impozite analitice la impozite sintetice;
b) adoptarea de noi procedee de asezare si lichidare a impozitelor;
c) cresterea randamentului fiscal.
Evolutia de la impozitului analitic la cel sintetic este considerat de catre
specialisti, fenomenul cel mai important al fiscalitatii. Impozitul sintetic este cel
care este stabilit n func tie de o marime economica considerata ce apartine n
totalitatea sa unui contribuabil (venit, cifra de afaceri, patrimoniu) n timp ce
impozitul analitic nu se sprijina dect pe un element determinant al contribuabilului
(un gen de venit).
n ceea ce priveste fiscalitatea directa, fenomenul se manifesta prin evolutia
de la impozitarea cedulara la impozitarea unitara (impozitul global) care se refera
la un contribuabil real, cel care suporta, n definitiv sarcina fiscala. n ceea ce
priveste impozitul indirect, acesta este suportat de consumator. n decursul
-
timpului, fiscalitatea indirecta asupra veniturilor a evoluat catre taxele aplicate
asupra unor marimi economice abstracte (ex. taxa pe valoarea adaugata).
Distinctia istorica si comoda dintre impozitele directe si indirecte, este astazi
nlocuita printr-o clasificare stabilita n functie de natura elementului economic luat
ca baza de impozitare (impozit pe venit, pe cheltuieli, pe capital). n ceea ce
priveste transformarea tehnicilor de impozitare, n materie de asezare s-a trecut,
de la procedee de stabilire dupa indicii sau semne exterioare, la procedee de
evaluare directa pe baza unei declaratii verificate care trebuie sa demonstreze
venitul sau cifra de afaceri impozabila reala, reiesita din date contabile probante
cu declaratiile tertilor.
Progresele obtinute n tehnica fiscala au permis o crestere puternica a
presiunii fiscale, ajungnd ca aceasta sa creasca de la 30.9% n anii 60 la 41.2%
n 1992 n tarile Uniunii Europene. Toate aceste progrese au fost si sunt posibile
numai n masura n care sistemul fiscal se sprijina pe o serie de principii de
impunere. Este vorba de unele principii moderne, care s-au adaugat la canoanele
sugerate de Adam Smith (echitate, certitudine, eficienta-randament, comoditate)
dintre care amintim: neutralitate, stabilizare, efect stimulativ-nestimulativ,
flexibilitate si stabilitate, redistribuirea operativa a venitului si avutiei. La aceste
principii economistul francez Maurice Allais, laureat al premiului Nobel n anul
1988 propune unele principii legate n principal de personalitatea subiectului
impozabil: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, legitimitatea si lipsa
de arbitru.
Referindu-se la sistemul fiscal din SUA, Richard Musgrave arata ca acesta,
ca al oricarei tari, s-a dezvoltat ca raspuns la o serie de influente economice,
politice si sociale. Acesta nu a fost construit n consecinta dupa cerintele optime
pentru o structura a impozitelor bune. De la Adam Smith pna n prezent
economistii au propus o serie de astfel de cerinte, printre care cele mai importante
sunt:
1. Distributia sarcinii fiscale trebuie sa fie echitabila.
-
2. Impozitele trebuie alese astfel nct sa minimizeze mpiedicarea luarii
deciziilor economice astfel dect au loc acestea n cazul pietelor eficiente.
3. Daca politica fiscala este folosita pentru atingerea unor obiective cum ar
fi marimea stimularii investitiilor, aceasta trebuie sa fie conceputa astfel nct sa
minimizeze nerealizarea echitatii sistemului.
4. Structura impozitelor trebuie sa usureze folosirea politicii fiscale pentru
obiectivele stabilizarii si cresterii economice.
5. Costurile de administrare si de conformare trebuie sa fie asa de mici nct
sa fie compatibile cu alte obiective.
Aceste cerinte alaturi de altele (sa fie stabil, admitnd un numar minim de
schimbari n structura si nivelul impozitelor; sa fie transparent pentru a facilita
dezbaterea politica si adoptarea deciziilor de politica fiscala; sa fie sensibil la
relatiile dintre diferite structuri ale administratiei publice), pot fi folosite ca si criterii
pentru evaluarea calitatii unui sistem fiscal.
1.1 ISTORIA SISTEMULUI FISCAL N ROMNIA
Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal
performant prin randament si suportabilitatea din partea contribuabililor. Starea
prezenta de prosperitate a unui stat contemporan este dependenta de istoria
propriului sistem fiscal, de felul n care acesta a fost conceput si a functionat.
Ceea ce deosebeste o tara aflata n progres de una aflata n declin este, n buna
masura, preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin
impozite, mprumuturi si rata dobnzii.
n tara noastra, despre progres perceptibil se poate vorbi numai odata cu
intrarea n orbita capitalismului, intrare nlesnita de prevederile Regulamentelor
Organice. Procesul revolutiei burgheze a naintat ntr-un mod vertiginos, ce a
suprapus elemente noi, burgheze, peste vechile elemente feudale. Cu reformele
din anul 1918, care nlatura ultimele ramasite ale vechiului regim feudal,
-
constituind un progres evident fata de haosul si arbitrariul care domnea n trecut,
aseznd statul romn pe temelii mai solide, introducnd rnduiala n finantele
acestuia.
1.1.1 Sistemul fiscal n Romnia de la nceputuri pna n 1948
Principiul care a dominat administratia finantelor publice n trecut deriva din
conceptia imperiala bizantina a Domnului, stapn al tarii. Astfel, n sfaturile
domnitorului Tarii Romnesti Neagoe Basarab, ce le lasa fiului sau, era si
urmatorul:...iar venitul tau , ce-ti va veni din toata tara , sa fie tot n minile tale...
n viata poporului romn primul impozit consemnat n documente, dateaza
de pe vremea cnezilor (clasa nobililor care si transmiteau puterea din generatie n
generatie asupra tinuturilor pe care le detineau), n sec.XIII. Este vorba de taxele
vamale ncasate n moneda timpului respectiv, ele fiind cel dinti mijloc de a
strnge bani pentru voievozi. Vamile erau asezate att la granitele principatului,
ct si la granita judetelor si barierele oraselor.
n sec. XIV, pe lnga taxele vamale, este consemnata si dijma care era
cunoscuta in timpul lui Mircea cel Batrn sub denumirea de vama si se percepea
n natura.
n sec. XV, apare birul, impozitul n bani, singurul venit al visteriei. Aceasta
era o dare personala, pe cap de locuitor si perceputa n raport cu posibilitatea de
plata a contribuabi lilor. Plata birului se facea numai de clasa de jos. Birul este
impozitul cel mai vechi al tarilor romne atestat n documente nca din anul 1247,
n care se vorbeste de veniturile si foloasele concedate de voivodatele romne
cavalerilor ioaniti.
Sistemul dupa care se facea mpartirea impozitelor (constatarea si
repartizarea) era cisluirea, adica stabilirea impozitului pe fiecare persoana se
-
facea de catre obstea satului, n functie de avere (impozitul se repartiza pe
comune, acestea l defalca pe familii si apoi pe locuitori).
n ceea ce priveste perceperea impozitului existau slujbasi care erau
nsarcinati cu strngerea birului (birari) si care au aparut dupa nchinarea la turci.
n sec. XVI pe lnga bir si taxe vamale apar si gainaritul, vama de cosit,
vacaritul. n cazul n care cineva nu achita birul, acesta trebuia achitat de ceilalti
locuitori sau de proprietarul mosiei. Cel care platea birul altuia dobndea dreptul
de proprietate asupra bunurilor debitorului sau .
n sec. XVII, birul continua sa fie prezent aparnd si alte dari n natura
precum fumaritul, tutunaritul, desetina si pogonaritul, existnd n continuare taxele
vamale. n aceasta perioada ncepe sa se concretizeze organizarea fiscala. Se
fixeaza pentru prima data termenul de plata si suma de plata. Toate acestea mai
mult n teorie, caci n practica continua vechiul sistem de impunere si percepere.
n sec. XVIII apare o noua dare directa denumita civerturi care era un
impozit personal, platit n patru sferturi trimestriale. Celelalte venituri, n epoca
feudala, proveneau din exploatarea ocnelor de sare, din pescuit, din mosii etc. n
acea perioada au existat mai multe dari n natura care nu au putut fi reconstituite
dect dupa documentele istorice gasite, n special dupa cele din epoca fanariota.
n timp ce n alte state dezvoltarea capitalului a schimbat structura economiei
acestor state si a facut sa se adopte sisteme fiscale corespunzatoare, n
principatele romne abia n sec. XIX-lea s-a trecut la darile si prestatiile n natura,
la darile n bani (impozitele). Sirul mare ale acestor dari s-a putut reconstitui dupa
documente istorice din epoca fanariota. Din documentele acestei perioade s-a
putut reconstitui modul cum era aplicate aceste dari si la ce abuzuri au dus
masurile impuse de nevoia de bani a domnitorilor pentru cumpararea domniei.
Aceasta stare de lucruri facea pe Wilkinson, consulul Angliei n Principate n
perioada 1814-1821 sa spuna: ?nu exista un popor n lume care sa fie mai apasat
de nepotism si coplesit de dari ca taranul romn din Muntenia si Moldova, si
nimeni nu ar putea suferi cu aceeasi resemnare ca dnsul, nici chiar jumatate din
-
sarcinile ce apasau asupra lui?. 1
n timp ce n alte state dezvoltarea capitalului (comertului, industriei) a
schimbat structura economiei acestor state si a facut sa se adopte sisteme
corespunzatoare, n Principatele Romne abia n sec. al XIX-lea s-a trecut de la
darile si prestatiile n natura la darile n bani.
Urmare a avansului economic luat si implicit, a unor sisteme fiscale bine
definite n tarile Europei Occidentale n sec. XVII si XVIII apar o serie de scrieri
fiscale care studiau impozitul din punct de vedere al legitimitatii, legalitatii si
influentei lui sociale. n Franta, Montesquieu si Rousseau condamnau impozitele
ridicate si sperau ca acestea sunt temporare, n Germania, Iacob Borintz si
Schekendorff aparau accizele socotindu-le mai juste.
n istoria sistemului fiscal romnesc, reforma domnitorului Constantin
Mavrocordat este recunoscuta ca prima ncercare stiintifica de asezare si
percepere a impozitelor. Partea cea mai importanta a acestei reforme o constituie
transformarea impozitului direct dintr-un impozit de repartitie numit cotitate. Apare
astfel aplicarea unui principiu care nsemna la vremea aceea o revolutie fiscala.
Pe de alta parte aceste masuri prevedeau ca toti contribuabilii sa stie anticipat ce
dari si n ce cuantum aveau obligatia sa plateasca.
Pentru a aplica reforma fiscala, Constantin Mavrocordat a trebuit sa recurga
la masuri de organizare administrativa. Pe lnga acestea domnitorul a dispus
efectuarea unui recensamnt cu ocazia caruia s-au recenzat 147000 contribuabili
carora li s-a prevazut cte o nsemnare cu pecetea si s-a stabilit numarul rolului de
contributie iar plata impozitului sa se faca la prcalabul satului ceea ce constituia
o nlesnire pentru contribuabili. Tot acum s-a nfiintat cassa rasurelor pentru plata
functionarilor, alimentata cu cte 4 parale de fiecare leu din venitul general al
tezaurului.
Reforma ncercata de Mavrocordat a urmarit sa aplice principiile
generalitatii, proportionalitatii si a raspunderii individuale fata de fisc, principii care
_________________________________________________________________
1 Th. Aslan,Tratat de finante, Bucuresti,1925, pag. 21
-
se regasesc n legislatia fiscala din epoca moderna. Datorita influentelor Imperiului
otoman reforma nu a avut rezultate practice, domnitorii ce au urmat neaplicndu-
le.
Pna la Regulamentul Organic, sistemul de impunere a fost consecinta
fireasca a organizarii sociale din acele timpuri ale carei inegalitati sociale s-au
manifestat si n planul inegalitatilor fiscale (boierii nu plateau bir), proprietatea
funciara care era un izvor nsemnat de venituri pentru tara si prezenta o baza
sigura de impunere, a fost scutita de orice impozit n aceasta perioada.
Bazele finantelor de stat ale Romniei moderne au fost puse de
Regulamentele Organice ale Munteniei si Moldovei (1831-1832). Din punct de
vedere bugetar aceste acte constitutionale au nsemnat trecerea de la sistemul
financiar si fiscal bizantin, la sistemul de bugete anuale regulate, bazate pe
venituri strnse si administrate dupa anumite reguli, bugete supuse controlului
politic si juridic al organelor constitutionale ale statului.
Regulamentul organic constatnd haosul lasat de domnitorii fanarioti, a
reglementat noul regim fiscal. El a desfiintat toate darile n bani si natura care
existau n cele doua principate (birul, breslele, vamile interioare, vacaritul, darile
suplimentare etc.). Totodata Regulamentul organic a nfiintat si pastrat
urmatoarele impozite: directe (capitatia - dare personala, dajdia mazililor, patenta-
impozit pe clase asupra comerciantilor si profesionistilor); indirecte (taxele vamale-
desfiintnd vamile interioare, taxa de export asupra vacilor, oieritul si cornaritul
strainilor, impozitul asupra sarii, veniturile domeniilor, manastirilor); aditionale
(1/10 din capitatie pentru nfrumusetarea oraselor); locale (cote asupra vinului,
tutunului etc).
Ca principii ale fiscalitatii moderne, Regulamentul organic a statuat
egalitatea tuturor naintea impozitelor si a prevazut ca impozitul sa fie determinat,
si nu arbitrar cum se proceda pna atunci, sa fie platit la anumite scadente,
cunoscute, att suma de plata, ct si scadenta n mod anticipat de contribuabil.
Astfel, n acest document, care reprezinta prima Constitutie romneasca, se
-
stipula: Drept aceea comitetul chemat fiind a aseza temeiurile noului Regulament,
care trebuie sa ocrmuiasca de acum nainte Principatul Valahiei, au socotit
datoriei sa ntrebuinteze la alcatuirea capului pentru finante, rnduiala de mai jos:
a) sa strice si sa desputerniceze orice bir si dajdie pentru fiecare an;
b) sa hotareasca neaparatele cheltuieli ale statului pentru fiecare an;
c) sa hotareasca birurile si toate veniturile care se vor strnge de acum
nainte, si se vor rndui a ntmpina cheltuielile anului;
d) sa aseze reguli hotartoare si nestramutate pentru recensamnt si
mpartirea birului si dajdilor;
e) sa hotarasca rnduiala ce trebuie sa se pastreze la strngerea birului si
a celorlalte ramuri de venituri ale statului.
Printre meritele Regulamentului Organic, desi nu a fost privit niciodata cu
ncredere de poporul romn, n domeniul finantelor si fiscalitatii:
- a facut prima unificare fiscala a tarilor romne, avnd loc nainte de a fi
fost realizata unirea politic;
- a fixat cheltuielile statului pe fiecare an;
- a introdus rnduiala n finante n locul anarhiei precedente;
- a fixat darile si toate celelalte venituri pentru a face fata cheltuielilor;
- a pus bazele sistemului fiscal modern incipient, principii ale fiscalitatii
valabile si astazi.
Dintre criticile aduse Regulamentului Organic, n domeniul analizat, se
remarca aceea ca nu a adus egalitatea tuturor n fata impozitelor (boierii nu
plateau nici un impozit direct), precum si mentinerea sistemului vechi de adaugiri
si scaderi la darile existente n functie de rodnicia agriculturii anilor din acea
perioada.
Sistemul financiar din timpul lui Cuza a trebuit sa ia n considere prevederile
Conventiei de la Paris dar si sa tina seama de situatia reala a celor doua tari
rezultata n urma aplicarii stipulatiilor Regulamentului Organic. La nceputul
domniei A.I. Cuza declara ca impozitele vor fi stabilite numai treptat si aceasta n
urma unor studii adnci.
-
n anul 1862 odata cu unificarea administrativa s-au pus bazele unui nceput
de organizare financiara n scopul unificarii impozitelor din cele doua Principate
votndu-se urmatoarele legi:
- unificarea impozitului funciar fixndu-se la 4% din venitul net;
- unificarea contributiilor de poduri si sosele;
- taxa de 10% asupra bunurilor de mna moarta s-a extins si n Moldova.
n anul 1863 s-a votat o noua serie de legi fiscale printre care, cea mai
importanta, legea patentelor cu mai multe clase de patentari. Relativ la
organizarea administratiei fiscale a aparut Condica Contributiilor Directe.
Constatarea materiei impozabile se facea prin recensaminte efectuate la intervale
de 5 ani. ncasarea impozitelor se facea de perceptori care erau ajutati de agenti.
Impozitele n vigoare n perioada 1859-1866 se grupau astfel: impozite
directe (capitatia taraneasca, impozitul funciar, patenta) si impozite indirecte (taxa
de export, taxa de transmisie, si taxele vamale). Aceste impozite nu au putut sa
procure ntregul volum de venituri necesare echilibrarii bugetului, exercitiile
bugetare au fost tot timpul deficitare.
n anul 1866 odata cu urcarea pe tron a lui Carol de Hohenzollern, tara a
intrat ntr-o noua faza de evolutie, au fost dezvoltate industria, agricultura, caile
ferate, impozitele mai moderne. n anul 1872 a nceput reforma impozitelor care a
ameliorat situatia financiara a bugetului.
n perioada 1866-1916 n Romnia existau mai multe impozite:
a) impozite directe:
- impozitul funciar agricol si pe cladiri,
- patenta, careia i s-au introdus trei clase, contribuabilii fiind impusi dupa
ocupatii si semne exterioare,
- caile de comunicatii,
-impozitul complementar reprezentnd 1% din venitul general al
contribuabilului;
- impozitul asupra venitului din valori mobiliare;
- impozitul pe salarii;
-
- taxele militare.
b) impozitele indirecte:
- taxele de timbru;
- impozitul pe bauturi spirtoase ncepnd cu anul 1867. n anul 1873 s-a
votat licenta asupra bauturilor spirtoase, acest impozit contribuind semnificativ la
formarea veniturilor statului;
- impozitul pe vii;
- taxele vamale, n 1875 a fost elaborat tariful vamal;
c) impozite pe consumatie:
- impozitul asupra zaharului;
- impozitul asupra produselor petroliere;
- impozitul pe spectacole.
d) monopolurile statului:
- monopolul sarii;
- monopolul tutunului;
- monopolul chibriturilor;
- monopolul cartilor de joc;
- monopolul prafului de pusca;
- monopolul hrtiei de tigarete.
f) impozitele locale care au fost reglementate prin legea rurala din anul
1864.
n anul 1882 s-a introdus carnetul de contribuabil, si a aparut Legea de
organizare a Ministerului Finantelor cnd apare prima lege de urmarire. n anul
1900 P.P. Carp a introdus o reforma fiscala care a modificat toate impozitele
directe existente pna la acea vreme: impozitul funciar, patentele, impozitul
asupra salariilor functionarilor publici si pensionarilor. O alta reforma a fost cea a
lui E. Costinescu din anul 1910 care urmarea impunerea tuturor veniturilor ntr-un
mod ct mai simplu, fiind prima ncercare de a introduce n Romnia un impozit
unic prin nlocuirea celor 6 impozite directe (funciar, pe salarii, pe averea
mobiliara, patentele, impozitul personal si taxa pe vii). Impozitul unic direct propus
-
era progresiv. Fiecare contribuabil era impus asupra totalului net al veniturilor
realizate de acesta din munca sau din fructificarea capitalului. Venitul impus era
cel care ramnea contribuabilului dupa deducerea cheltuielilor facute de acesta
pentru a-l dobndi.
Reforma propusa n 1910 se caracteriza prin preocuparea de justitie fiscala,
prin tendinta de simplificare adusa mecanismelor legii fiscale din acea vreme si
intentia de a creste veniturile statului pe masura cresterii avutului personal si a
avutiei nationale.
Dupa 1907, administratia tarii a capatat un pronuntat caracter de
centralizare care a avut o influenta pozitiva asupra finantelor statului, bugetul de
stat era votat de catre Camera Deputatilor. Un rol important n perfectionarea
fiscalitatii l-a avut Vintila Bratianu care cerea introducerea impozitului progresiv
asupra venitului, din care o cota sa fie acordata administratiei locale.
ntre cele doua razboaie mondiale, bugetul statului a avut ca principala
sursa de alimentare veniturile fiscale la care se adaugau veniturile cu caracter
economic provenind din exploatarea serviciilor publice de transport, comunicatii
etc. Structura generala a sistemului de venituri a fost amplificata prin dezvoltarea
continua a sistemului de impozite si taxe si de marirea considerabila a avutiei
publice. Varietatea sistemelor fiscale a fost preluata de la provinciile romnesti
reunificate n anul 1918.
n anul 1921 reforma fiscala a Romniei rentregite a fost propusa de N.
Titulescu care avea n acea perioada functia de ministru al finantelor. El a propus
urmatoarele principii:
a) reducerea cheltuielilor publice pna la limita unde ncepe dezorganizarea
serviciilor publice. n acest sens legea bugetara prevedea:
1. instituirea unui control preventiv al cheltuielilor publice, prin reducerea
cheltuielilor suplimentare;
2. instituirea unui organ care, n cursul anului fiscal, sa dea concursul
Ministerul Finantelor pentru a face reduceri peste cele prevazute n buget;
-
3 trecerea n legea bugetara a unor dispozitii din legea contabilitatii publice
relative la ordonantarea cheltuielilor de personal si a celor materiale;
b) sporirea veniturilor prin crearea de noi impozite pna la limita n care nu
va stnjeni productia.
Principiile de baza ale noului sistem fiscal erau:
- impunerea venitului efectiv realizat n baza declaratiei contribuabilului;
- diferentierea sistemului de cote dupa natura veniturilor realizate;
- introducerea impozitului pe venitul global.
N.Titulescu a propus Parlamentului urmatoarele proiecte de legi care vizau:
a. reforma contributiilor directe cu crearea impozitului progresiv pe venitul
global;
b. impozitul pe lux si cifra de afaceri;
c. impozitul progresiv pe succesiuni;
d. impozitul extraordinar progresiv pe avere si mbogatirea de razboi.
Toate veniturile erau impuse cu cote proportionale. Totalitatea veniturilor
cedulare si necedulare efectiv realizate de un contribuabil n anul precedent erau
supuse n cazul n care depaseau minimul de existenta neimpozabil, la impozitul
global progresiv. Cotele de impozit erau cuprinse ntre 2 si 50% pentru veniturile
mai mari de 20 milioane lei.
Impozitul progresiv pe avere si pe mbogatirea din timpul razboiului a fost
propus de Titulescu sub presiunea opiniei publice, scandalizata de cstigurile
fabuloase realizate de speculantii care s-au ocupat cu aprovizionarea armatei si
populatiei n perioada 1914-1921, acest impozit fiind introdus si de alte tari ca
Franta, Anglia, Germania sau SUA. Impozitul se aplica tuturor cetatenilor
indiferent de nationalitate, care realizasera averi n o anumita perioada si viza
averile nete obtinute prin aplicarea unor serii de scazaminte. Sumele ce s-ar fi
ncasat trebuiau afectate pentru plata despagubirilor de razboi, reducerea datoriei
publice si pentru cheltuielile necesare refacerii tarii. nsa aceasta lege nu s-a
aplicat.
-
n acelasi an a fost introdus impozitul asupra luxului si cifrei afacerilor,
reprezentnd la acea vreme o noutate n sistemul fiscal romnesc. Experimentata
pentru prima data n SUA, aceasta avea la baza ideea de a taxa o marfa ori de
cte ori trecea dintr-o mna n alta, constituind o sursa de venituri bugetare cu ct
circuitul economic de la producator la consumator era mai mare. Legea prevedea
taxe asupra locurilor de consumatie si hotelurilor, pe obiec te de lux, si impozitul
general asupra cifrei de afaceri, permanente sau accidentale dovedindu-se unul
din cele mai productive impozite. Lui i s-a adaugat si impozitul progresiv pe
succesiuni si impozitul progresiv pe avere, punerea lor n aplicare a nsemnat
modernizarea si democratizarea sistemului fiscal.
ncepnd din 1923 a fost pusa n aplicare noua lege a contributiilor directe.
Noul sistem de impozite era bazat pe ideea impunerii veniturilor reale realizate de
persoane fizice. Prin noua lege se nfiintau 6 impozite directe, numite elementare,
nlocuind denumirea de cedulare, respectiv: agricole, pe cladiri, mobiliare, din
salarii, din industrie si comert si din profesiuni. Impozitul pe venitul global se aseza
asupra ntregului venit anual al contribuabilului, care se compunea din veniturile
supuse la impozitele elementare. Pentru evaluarea acestor impozite se impuneau
veniturile capului familiei, ale sotiei, precum si a celorlalti membrii ai familiei, ale
caror venituri erau la dispozitia capului familiei. Venitul global se forma scazndu-
se impozitele elementare si dobnzile platite la datoriile chirografare si ipotecare,
cotele fiind cuprinse ntre 1 si 30%.
Pentru ntreprinderile industriale si comerciale, impozitul global a fost
nlocuit cu un impozit complementar, cu cote variind n functie de rentabilitatea
ntreprinderii, calculata sub forma raportului ntre beneficiul net si capitalul social.
Comparnd noul regim al contributiilor directe cu cel din 1921, rezulta ca
legea din 1923 cuprindea o serie de degrevari pentru veniturile capitalurilor
investite n agricultura, industrie si banci, veniturile arendasilor si n general pentru
veniturilor mari.
Tratamentul fiscal aplicat veniturilor din munca, veniturile de masa
urmaribile usor prin sistemul stopajului la sursa si cele mai putin susceptibile de
-
evaziune, explica randamentul din ce n ce mai mare al impozitului pe salarii si
importanta lui relativ preponderenta n ntregul sistem al contributiilor directe.
Aplicarea acestui nou sistem de impozite directe nseamna introducerea n
sistemul fiscal romnesc a unor principii de impunere moderne comparabile cu
cele din statele capitaliste din apusul Europei. n perioada 1921-1924, n ciuda
unor dificultati de ordin economic si social, s-au realizat n materie de finante:
unificarea bugetara, reforma impozitelor directe, consolidarea datoriei flotante
externe, crearea creditului industrial. Prin cresterea lor succesiva s-a cautat sa se
nfrneze tendintele inflationiste, provocnd totodata scumpirea treptata a vietii n
interior pna la nivelul preturilor din exteriorul tarii.
Impozitele indirecte nu au suferit modificari prin reforma din 1923, ele fiind
aceleasi, respectiv: impozitul timbrului, impozitul pe automobile care era stabilit n
functie de greutatea masinii, iar din 1939 n functie de capacitatea cilindrica a
motorului, impozitul pe spectacole, impozitul pe lux si cifra de afaceri, taxe de
consumatie pe petrol, faina, zahar, ciment etc.
Evolutia impozitelor directe si indirecte in total venituri bugetare in perioada
1922-1928 se prezenta astfel (in %):
Tabelul nr. 1
Evolutia impozitelor directe si indirecte n total venituri bugetare
Anul Impozit
Direct
Impozit indirect
si taxa de consumatie
Monopolurilor
Fiscale
Total
1922 8.2 51.7 8.9 68.8
1923 12.6 50.4 7.4 70.4
1924 11.6 47.2 7.8 66.6
1925 12.4 37.6 8.6 58.6
1926 15.7 49.5 12.1 77.3
1927 20.8 50.5 11.1 82.5
1928 23.0 44.0 13.4 80.4
-
Sursa: V. Condescu Evaziunea fiscala n Romnia, Ed. Economica, Iasi,1936 pag 63
ntre anii 1924-1928 politica financiara a statului s-a caracterizat prin masuri
bugetare care au urmarit:
a) evolutia veniturilor n functie de ncasarile anului precedent;
b) mentinerea cheltuielilor ordinare n limitele stricte ale veniturilor realizate.
n perioada 1921-1927 n Romnia s-au realizat bugete excedentare.
n anul 1929 ntreprinderile statului si monopolurile de stat au fost
organizate din nou pe criterii comerciale, ele capatnd o autonomie relativa,
devenind regii si case comerciale, iar bugetele lor au fost desprinse din bugetele
ordinare ale statului. n perioada 1930-1942, aproape 20% din veniturile bugetare
au apartinut ntreprinderilor si monopolurilor de stat. n anul 1934 legea
contributiilor directe a desfiintat impozitul global progresiv, n locul lui
introducndu-se un impozit suplimentar adaugat la fiecare impozit elementar n
parte. Legea urmarea sa realizeze un sistem de control al veniturilor pentru a
mpiedica evaziunea fiscala.
n asezarea impozitelor directe s-a acordat atentie acelora legate de
economia particulara, degrevndu-se fiscal salariile si proprietatea cladita. Dupa
1935 s-au majorat impozitele indirecte aplicate asupra consumului si circulatiei
marfurilor, pe cifra de afaceri, taxele de timbru si cele de nregistrare. Dupa 1936
impozitele indirecte, taxele de consumatie si cifra de afaceri, au format izvorul
principal de venituri bugetare.
Greutatea specifica a impozitelor directe si indirecte pe ani, n aceasta
perioada au fost:
Tabelul nr. 2
Greutatea specifica a impozitelor n perioada interbelica
1934/35 1935/36 1936/37 1937/38 1938/39 1939/40
I directe
I indirecte
19,2
70,3
17,8
66,5
15,9
66,0
16,2
69,3
24,4
65,9
21,0
65,3
Sursa: M. Maievski, Contributii la istoria finantelor publice ale Romniei , Ed Stiintifica,
Bucuresti 1957
-
n perioada razboiului, impozitele directe au suferit o serie de restructurari
radicale, din care cea mai importanta a fost introducerea n anul 1941 a sistemului
de impunere a veniturilor din industrie si comert pe baza cifrei de afaceri anuale.
Sistemul impozitelor directe a fost completat cu un impozit special pe celibatari,
nsa sursa fiscala de baza a continuat sa ramna impozitele indirecte.
n 1933-1934 s-a facut o importanta reforma fiscala cnd s-au introdus n
finantele statului elemente tinere, cu pregatire universitara de specialitate.
mpartirea fiscala facuta din 1933 cuprindea:
- Directorate regionale - care cuprindeau regiuni care nglobau mai multe
Inspectorate financiare regionale;
- Inspectorate generale care cuprindeau inspectorate regionale si erau puse
sub controlul directoratelor;
- Inspectorate regionale care aveau n subordine administratii financiare din
1-4 judete;
- Administratii financiare care erau cte 1-3 n fiecare judet, si anume:
a. de constatare mixte,
b. de ncasare si plati,
c. de constatare indirecta.
Pentru reprimarea evaziunii fiscale la 25 decembrie 1929 a fost adoptata
Legea pentru reprimarea evaziunii fiscale la contributiile directe
Pna n anul 1945, statul romn, ca si celelalte, si-a satisfacut nevoile sale
de venituri pe urmatoarele cai:
- pe calea perceperii impozitelor;
- din mprumuturi interne si externe;
- din averea sa particulara (domeniul public si domeniul privat).
Impozitele directe si taxele asimilate:
a) Impozitul personal (capitatia) era cunoscuta n timpul Regulamentului
Organic sub numele de bir si a fost temelia pe care a fost asezata
reforma fiscala introdusa de Regulamentul Organic. Numele de bir s-a
-
mentinut pna n anul 1859, cnd a fost supusa la impozit si clasa
privilegiata si s-a schimbat n impozit personal (capitatia). n 1877 I.C.
Bratianu i-a schimbat numele n ?cai de comunicatiune?. Acest impozit a
fost desfiintat de Legea la Contributiile Directe din 1923, pastrndu-se
numai impozitul de 10 lei pentru aceia care nu aveau nici un fel de venit.
b) Impozitul funciar a fost introdus n legislatia tarii noastre n 1859. El s-a
fixat la nceput la 4% asupra veniturilor proprietatilor nemiscatoare rurale
si urbane, suferind mai multe modificari de-a lungul timpului. n anul
1923 a fost mpartit n doua cedulare: pentru proprietatile agricole si
pentru cladiri.
c) Impozitul pe veniturile ntreprinderilor comerciale si industriale a
fost introdus de Regulamentele Organice care au nfiintat impozitul pe
patenta pentru negustori mpartindu-I n trei clase. n 1877 a fost
completat cu taxa proportionala n raport cu valoarea locativa a
magazinului. Reforma contributiilor directe din 1923 a abrogat toate
legile existente n provinciile romnesti si a stabilit un impozit direct
asupra veniturilor comertului si industriei, cota fiind fixata la 10% asupra
veniturilor nete. Veniturile nete se obtineau scazndu-se din veniturile
brute rezultate din operatiile efectuate n cursul anului, cheltuielile proprii
ale ntreprinderii.
d) Impozitul pe salarii a fost nfiintat n anul 1877, aplicndu-se o cota de
5% si a durat pna n anul 1891, cnd a fost desfiintat, fiind reintrodus n
anul 1900. Dupa anul 1923 impozitul a fost modificat si extins de la
lefurile si pensiile publice si private la gratificatii si orice alte indemnizatii,
participarea la beneficii ale functionarilor sau lucratorilor, precum si
rentelor viagere.
e) Impozitul pe veniturile din profesiuni si ocupatii neimpuse la alte
impozite atingea profesiunile libere si venituri din ocupatii necomerciale
(experti, translatori). Impozitul era de 8% asupra venitului net,
constatarea veniturilor facndu-se pe baza declaratiei contribuabilului.
-
f) Impozitul progresiv pe venitul global se suprapunea peste impozitele
elementare si era un impozit personal si progresiv. La acest impozit erau
supuse numai veniturile din tara ale contribuabililor, dar si cele pe care le
posedau n strainatate, daca acestia domiciliau mai mult de 6 luni n tara
si cuprindea att veniturile personale ale capului de familie, ale sotiei si
copiilor minori ale caror venituri le aveau la dispozitie.
Venituri global se determina din deducerea din venitul general al
contribuabilului a impozitelor elementare si a altor elemente de venit prevazute de
lege.
Impozitele indirecte
a) Impozitul vamal este unul din cele mai vechi impozite. l gasim chiar
nainte de ntemeierea tarilor romne n cele doua Principate. ncepnd
cu Regulamentul Organic, impozitul vamal s-a perceput numai la
frontiera. Pna n 1860 a fost arendat, iar apoi administrarea sa s-a facut
de catre stat.
n anul 1874 a aparut o lege a vamilor si n 1875 s-a elaborat un tarif
vamal n urma conventiei comerciale ncheiata cu Austro - Ungaria si alte
state.
b) Impozitul timbrului si nregistrarii succesiunilor, donatiilor si
tranzactiilor, a aparut n anul 1872 ca de altfel si impozitul asupra
succesiunilor si donatiilor. Actelor juridice sau extrajuridice li se aplicau
timbru fix sau timbru proportional. Pentru succesiuni si donatii se
percepeau taxe de nregistrare ca si pentru vnzarea de imobile si
mobile.
c) Impozitul pe lux si cifra de afaceri a fost nfiintat n anul 1921, cota
fiind de 10%, iar cota asupra afacerii de 1%, si percepea pentru orice
vnzare de marfuri de catre comercianti sau intermediari, mandatari etc.
d) Impozitul asupra obiectelor de consumatie (accize). Regulamentul
Organic a impus unele obiecte de consumatie: spirt, vin, rachiu, tutun.
Impozitul asupra bauturilor spirtoase a fost impus n anul 1867 si a
-
suferit modificari. n 1898 apare impozitul asupra zaharului, iar n 1900
asupra petrolului.
Monopolurile fiscale
Monopolul sarii a fost dreptul domnului pna la Regulamentul Organic cnd
a devenit drept al statului, pna n 1862 cnd a fost arendat.
Monopolul tutunului a fost nfiintat n anul 1864, desfiintat n 1867 si
renfiintat n anul 1872 fiind dat n concesiune Bancii Romniei, iar din anul 1879
statul a administrat singur acest monopol.
Monopolul hrtiei de tigarete a intrat n vigoare n anul 1900.
1.1.2 Sistemul fiscal n Romnia n perioada comunista
Sistemul fiscal al Romniei din perioada 1848-1989 nu a contribuit cu nimic
la opera de constituire a unui sistem fiscal modern, cum dorea sa realizeze tara
noastra. Sistemul fiscal din aceasta perioada nu a avut un rol deosebit n cadrul
economiei, nu a fost o prghie a politicii bugetare, avnd n vedere economia de
comanda cum a fost cea a Romniei din aceea perioada. Din reglementarile care
privesc impozitele si taxele n aceasta perioada enumeram:
a. Legea nr.2/1950 privind impozitul pe circulatia produselor nlocuit n anul
1962 de impozitul pe circulatia marfurilor;
b. Decretul 153/1954 privind impozitul pe veniturile populatiei prin care se
stabileau transele de impozit pe salarii (retributii) cuprinse ntre 6 si 16%.
Meseriasii individuali, persoanele care realizau venituri din nchirieri erau
impozitati cu cote cuprinse ntre 17 si 70%. Aceste transe ridicate
aplicate liber-profesionistilor au avut ca scop desfiintarea treptata a
initiativei private n detrimentul celei socialiste;
c. Decretul 179/1962 privind impozitul pe veniturile cooperatiilor si
organizatiilor cooperatiste si de consum;
d. HCM 1276/1962 privind impozitul pe circulatia marfurilor datorat de
organizatiile economice socialiste, stabilit n cote procentuale asupra
-
pretului cu ridicata sau asupra tarifului si n cote fixe pe unitatea de
masura. Acest impozit era stabilit o data cu formarea preturilor sau
tarifelor sau cnd aveau loc modificari de preturi. Se aplica n cascada
asupra preturilor cu ridicata, indiferent de numarul de verigi fara drept de
deducere. A fost utilizat pna n anul 1993 cnd a fost nlocuit de taxa pe
valoarea adaugata;
e. HCM nr. 545/1970 privind reglementarea unor impozite pe veniturile
populatiei;
f. Decretul 425/1972 privind impozitul pe societatile mixte cu participare
romna si straina . Acestea se impuneau cu o cota de 30% asupra
beneficiilor anuale;
g. Decretul 276/1973 privind impunerea veniturilor realizate de nerezidenti
n Romnia impuse cu cote cuprinse ntre 10 si 25% asupra veniturilor
din dobnzi, brevete, drepturi de autor, activitati artistice si sportive etc.
Acest impozit a fost utilizat pna n anul 1997 cnd a fost nlocuit de o
alta reglementare similara;
h. Decretul 395/1976 privind tariful vamal al Romniei. Taxele vamale nu
erau aplicate tarilor cu care Romnia avea reciprocitate n special cu
tarile membre CAER;
i. Legea 1/1977 privind impozitul pe fondul total de retribuire a unitatilor
socialiste prin care se desfiinta impozitul pe retributiile individuale fiind
stabilite cote unice de impozit asupra fondului de retributii cuprins ntre
16 si 17,5% n functie de ramura de productie;
j. Legea 25/1981 privind impozitele si taxele locale platit de persoane
fizice si unitatile economice pentru cladiri, mijloace de transport, terenuri,
panouri publicitare si chiar pentru cini;
k. Legea nr. 2/1987 privind impozitul agricol, platit de cooperativele
agricole de productie pentru terenurile pe care detineau. Acestea
plateau un impozit fix pe hectar diferentiat pe categorii de folosinta a
terenurilor si zone de fertilitate, fara a tine seama de rentabilitatea sau
-
beneficiile obtinute de catre acestea. Prin aceasta reglementare se
impozitau si veniturile taranilor cooperatori.
Aceste impozite si taxe asigurau cea mai mare parte a veniturilor bugetului
de stat alaturi de prelevarile obligatorii din beneficiile unitatilor. Bugetele locale
trebuiau sa se autofinanteze din surse proprii. Aceasta se realiza prin obligatia
populatiei la plata unor contributii stabilite abuziv de catre consiliile populare ale
localitatilor, munca patriotica efectuate n afara orelor de program sau de catre
studenti si elevi n timpul orelor de studiu, recuperare de materiale refolosibile etc.
ntr-o societate n care posibilitatile de realizare a unor averi personale
semnificative erau aproape inexistente (cu exceptia nomenclaturii), recurgerea la
impozitare a constituit, n permanenta, un mijloc de aplatizare a nivelului de trai al
majoritatii populatiei. ntr-adevar, si economiile socialiste, cu toate ca ele
concentrau la bugetele statelor respective, n cadrul repartitiei primare, cea mai
mare parte a venitului national, au recurs la mecanismul impozitelor, dar nu att
din ratiuni economice si bugetare, ct mai ales, politice si sociale.
Caracteristicile de baza ale fiscalitatii din perioada comunista au fost:
1. Urmarirea lichidarii ramasitelor ornduirii precedente, cea capitalista, si
cu ajutorul impozitelor si taxelor (n afara masurilor politice) aplicate
micilor comercianti, meseriasi si a liber profesionistilor care mai
ramasesera n activitate dupa actul nationalizarii din 1948.
2. Impozitarea a lovit numai veniturile aferente proprietatii care nu
apartineau statului (cooperatia, organizatiile obstesti, micii meseriasi
etc.), iar n ceea ce priveste impozitul pe salariile angajatilor, ncepnd
cu 1977, prin plata acestuia de catre ntreprinderi si nsusirea salariului
net de catre salariati, s-a acreditat ideea ca acestia n-ar plati impozit,
3. Sistemul fiscal nu a jucat un rol activ n cadrul politicii fiscale si, la rndul
ei, nici aceasta n agrementul sistemului economic centralizat planificat.
Nivelul de trai cvasigeneralizat scazut al populatiei, care a fost nevoita sa
suporte mari investitii n proiecte neviabile, demonstreaza ca, n realitate,
-
populatia activa a fost supusa n acea perioada, la o impozitare de o factura cu
totul originala pentru a doua jumatate a secolului XX.
Dezechilibrele structurale dintre oferta axata preponderent pe productia de
bunuri de investitii si cererea solvabila interna si externa, s-au acumulat n timp
contribuind la distorsionarea capacitatii de productie. Lipsa datoriei externe
realizata pe baza reducerii importurilor, a contribuit la cresterea uzurii morale a
tehnologiilor existente constituind un iluzoriu avantaj care a disparut rapid.
Nivelurile preturilor si salariilor erau stabilite la nivel central si strict controlate,
urmarindu-se o egalizare a veniturilor realizate cu cele destinate consumului.
Mecanismele pietei nu functionau si evident pietele de capital erau inexistente.
Bugetul statului, planul circulatiei monetare, planul de credite si planul
valutar erau subordonate productiei planificate si industrializarii rapide, care
trebuia sa asigure cresterea extensiva a economiei. Ratele scazute ale dobnzilor
si politica salariilor mici generau supraevaluari a beneficiilor nete ale agentilor
economici care erau preluate la buget. Prelevarile din beneficii, impozitul pe
circulatia marfurilor si contributia la asigurarile sociale erau utilizate pentru
alimentarea bugetului de stat. Prin intermediul bugetului statului se gestionau
investitiile agentilor economici, a bunurilor si serviciilor publice si protectia sociala
a populatiei. Anul 1989 gaseste Romnia ntr-o situatie economica si
conjuncturala nefavorabila.
Sistemul centralizat nu a creat premisele unei concurente reale ntre
ntreprinderi, productia fiind planificata prin planuri pe linie de partid, ducnd la
scaderea productivitatii muncii si la necompetitivitatea produselor romnesti pe
piata internationala. Relatiile comerciale se desfasurau n special cu tarile fost
comuniste din tratatul CAER, adoptndu-se un sistem fiscal comun de toate tarile
membre.
Totusi, sistemul fiscal din perioada comunista are meritul de a fi singurul n
care nu a existat fenomenul de evaziune fiscala, proprietarul ntregii avutii fiind
statul care preleva ntregul profit la bugetul de stat. Rolul controlului fiscal din acea
-
perioada era de protejarea averii statului de fraudele angajatilor, de modul cum
era cheltuit banul public pentru diferite investitii efectuate de institutiile statului.
1.1.3 Sistemul fiscal n Romnia dupa 1990
Odata cu trecerea la economia de piata, reforma fiscala, ca parte integranta
a reformei economice, era o prioritate a statului. Datorita mentalitatii si a altor
distorsiuni induse de trecutul ?centralizat? al vietii economice, crearea unui sistem
fiscal care sa se adapteze cerintelor bugetare ale tarii noastre a fost greu de
realizat. Nici pna n prezent nu s-a reusit construirea acestui sistem care sa
poata fi aplicat unitar de toti agentii economici si acoperirea deficitelor bugetare
din anii precedenti, aceasta fiind determinata att de deciziile politice, ct si cele
economice luate de guvernanti n aceasta perioada.
n anul 1990 reforma fiscala s-a caracterizat prin anularea (abrogarea) unor
reglementari vechi din perioada comunista, reorganizarea si descentralizarea
actelor decizionale a agentilor economici cu capital public, dar si aparitia
ntreprinzatorilor particulari. Primele reglementari fiscale au aparut n anul 1991
respectiv impozitul pe salarii, impozitul pe profit, elaborarea legii finantelor publice.
Ulterior au fost introduse accizele, taxa pe valoarea adaugata, taxele vamale,
taxele locale, fondurile speciale. n aceasta perioada impozitele si taxele care
formeaza actualul sistem fiscal au fost modificate (numai n ceea ce priveste taxa
pe valoarea adaugata au avut loc 280 de modificari ). De asemenea, nu putem sa
nu remarcam incapacitatea sistemului fiscal romnesc de a face fata nevoilor
bugetare ale statului, toate bugetele din perioada 1991-2002 s-au ncheiat cu
deficite bugetare, ponderea veniturilor bugetare a fost devansata constant de
catre cheltuieli:
-
0
10
20
30
40
50
60
70
80
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1998 2000 2001
Venituri
Cheltuieli
Ponderea veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat n bugetul consolidat
Sursa: Rapoartele Ministerului Finantelor Publice privind executia bugetara
Aceste deficite nu au fost o rezultanta a optiunilor politice privind un mod de
gndire a ghidarii economiei nationale, ci a insuficientelor sistemului nostru fiscal.
Ele trebuie puse n legatura si cu situatia precara a economiei romnesti din acesti
ani, cu rolul statului nca destul de activ n economie si cu o administratie departe
de a fi eficienta, dar destul de stufoasa.
Presiunea unor cheltuieli bugetare pastrate si chiar marite, a unor
revendicari sociale si a unor ezitari ale fortelor politice aflate la putere, precum si
interventiile decise si brutale ale organismelor financiare internationale (FMI,
-
Banca Mondiala), au facut ca reforma fiscala din tara noastra sa se desfasoare ca
un proces ad-hoc cu schimbari frecvente si elemente adaugate.
Concluzia ca Romnia, ca de altfel si celelalte tari din centrul si estul
Europei, nu se afla n situatia de a avea un sistem fiscal modern, bazndu-ne pe
conceptia ca un sistem fiscal nu este numai o suma de impozite induse prin
legislatie. Din aceasta cauza reforma fiscala trebuie continuata pe baza de analize
multiple si complexe care sa includa calcule de cuantificare a diverselor influente,
astfel nct sistemul fiscal ce urmeaza a fi definitivat sa raspunda ct mai bine
cerintelor impuse politicii fiscale de catre reforma economica ce trebuie realizata
pentru a putea avea pretentii de integrare europeana a economiei romnesti.
Aceste analize sunt serios afectate de o baza prea ngusta pentru impozitarea
veniturilor personale care nu permite nici aprecierea randamentului potential al
sistemului fiscal, la un moment dat, dar nici stabilirea greutatii specifice a fiecarui
impozit n cadrul sistemului, astfel nct distorsiunile induse n economie sa fie
minime, iar randamentul fiscal sa creasca. Daca distorsiunile economice cresc n
acelasi timp cu cotele de impozite, situatia poate fi contracarata prin largirea
sferei de aplicare a impozitelor (a bazei de impozitare la nivel global), care permite
mbunatatirea caracterului neutru al fiscalitatii si sporirea echitatii fiscale.
Aceasta largire poate avea loc prin includerea n rndul veniturilor
impozabile si a altor venituri (cstiguri n natura, venituri din capital etc.), ct si prin
suprimarea unei serii de reduceri si scutiri care ar conduce si la o simplificare a
gestionarii impozitelor.
Sistemul fiscal actual cuprinde o gama larga de impozite si taxe suportate
de agentii economici n cote procentuale ridicate care creeaza asupra acestora o
presiune fiscala ridicata. Conform legii bugetului de stat din perioada 1997-2003
impozitele datorate de contribuabili sunt:
A. Impozite directe:
1. Impozitul pe profit -25%- introdus n anul 1991 n cota de 40% fiind
modificat de 8 ori pna n anul 2002;
-
2. Impozitul pe salarii 18-40% - introdus n anul 1991, n prezent fiind
asimilat impozitului pe venit. La nceput cotele ajungeau la 45%;
3. Impozitul pe venit 15-60% - a fost introdus n anul 2000 fiind modificat la
nceputul anului 2002. Acesta cuprinde:
- impozitul pe venituri din salarii;
- impozitul pe venituri din cedarea folosintei bunurilor;
- impozitul pe veniturile din dividende;
- impozitul pe veniturile din dobnzi;
- impozitul pe venitul din transferul dreptului de proprietate mobiliara;
- impozitul pe valorificarea dreptului de proprietate individuala;
- impozitul pe veniturile din activitati agricole;
4. Impozitul pe venituri realizate de persoane juridice nerezidente 5-20% -
introdus n anul 1973 si modificat abia n anul 1998;
5. Impozit pe dividende persoane juridice 10% - introdus n anul 1995;
6. Contributii la veniturile salariale 2-5% - coprinde contributia pentru
persoanele cu handicap;
B. Impozite indirecte:
1. Taxa pe valoarea adaugata 19% - intrusa n anul 1993 prin aplicarea
cotei de 18% ulterior fiind modificata la 22%;
2. Accize diferite cote procentuale sau specifice- introduse n anul 1993
suferind 14 modificari n aceasta perioada;
3. Taxe pentru jocuri de noroc - diferite cote specifice introdusa n anul
1994;
4. Taxa de autorizare pentru eliberarea de licente - cote fixe specifice a
fost introdusa n anul 1999 fiind modificata de 4 ori pna n anul 2002;
5. Taxe de timbru;
6. Taxe notariale;
7. Taxe vamale diferite cote procentuale ntre 2-80%;
8. Impozitul pe titeiul din productia interna si gazelor naturale;
-
9. Taxa pentru comercializarea alcoolului, tigarilor si a cafelei diferite cote
fixe anuale- introdusa n anul 1998 ;
10. Impozitul pe veniturile microntreprinderilor 1,5% din venituri
introdus n anul 2001 ;
11. Alte impozite indirecte;
Sistemele fiscale occidentale sunt, n cea mai mare parte a lor, fructul unei
evolutii si a unor acumulari treptate si ndelung analizate pna la consfintirea lor
prin legi fiscale. Cu toate acestea, si aici se mai cauta optimul reformei fiscale
pentru a constitui un sprijin mai eficace n aplicarea politicilor fiscale ale statelor
respective. Cu att mai mult este necesara reforma fiscala n tara noastra care
trebuie sa rezolve probleme privind asigurarea mijloacelor financiare pentru
acoperirea cheltuielilor publice, utiliznd impozitul ca prghie fiscala la nivel
macroeconomic si alinierea la comandamentele integrarii europene, care nainte
de armonizare fiscala presupune existenta unui sistem modern.
n Romnia impozitele indirecte sunt precumpanitoare. n anul 2000 ele
procurau 60,4% din totalul veniturilor fiscale, fata de 39,6% cele directe. Urmarind
mutatiile intervenite n structura veniturilor fiscale din tara noastra se constata
ponderea impozitelor directe n primii trei ani ai tranzitiei, de la 64% n anul 1990
la 74,7% n anul 1992. Aceasta evolutie reflecta orientarea politicii fiscale spre
majorarea impozitelor indirecte, n principal taxa pe valoarea adaugata si accizele,
care sunt mai comode dect cele directe n ce priveste asezarea si perceperea
lor.
n tarile Uniunii Europene ponderea impozitelor pe bunuri si servicii s-a
diminuat de la 38,2% n 1995 la 31% n anul 2000. Aceste impozite diminueaza
cererea de consum a populatiei, afectnd nivelul de trai, n plus conduce la efecte
inflationiste greu de tinut sub control.
Statele membre ale Uniunii Europene urmaresc evitarea concurentei
neloiale ntre ele. Tratatul privind Uniunea Europeana cuprinde prevederi
referitoare la regimul de impozitare tinnd seama de reglementari GATT. n acest
-
sens, nici un stat membru nu stabileste direct sau indirect pentru produsele altui
stat membru impuneri interne de orice natura superioare celor care se aplica
pentru produse similare. Pentru a crea conditii de functionare corespunzatoare a
pietei interne, se impune armonizarea legislatiei n toate domeniile economico-
sociale, inclusiv a legislatiei privind impozitele directe in special.
Statele care doresc sa adere la Uniunea Europeana au obligatia sa
respecte dispozitiile privind impozitele, n consecinta, trebuie sa adopte din timp
masuri legislative corespunzatoare.
Impozitele directe n statele membre ale Uniunii Europene sunt de
competenta autoritatilor publice nationale. Astfel, impozitele pe venit si cele pe
profit detin ponderea n cadrul impozitelor directe, au asiete apropiate ca si
conceptie, dar au niveluri diferite. Impozitul pe venit este datorat de persoanele
fizice, fiind conceput ca impozit pe venit global provenind att din surse interne ct
si externe. Impozitul pe profit datorat de agentii economici se calculeaza asupra
totalitatii profitului realizat, conform reglementarilor nationale, elementele impunerii
difera de la o tara la alta.
n Romnia, au fost reglementate impozitele pe venit si pe profit. Venitul
global impozabil anual este format din suma veniturilor nete numai a trei categorii
de venituri, respectiv cele din activitati independente, cele din salarii si din cedarea
folosintei bunurilor. Impozitul pe profit impune agentii economici cu o cota
standard de 25%, se admit deduceri, amortizarea accelerata fara aprobarea
organelor fiscale, iar calculul si plata se efectueaza trimestrial.
Impozitele indirecte n tarile Uniunii Europene cuprind impozite cu caracter
general asupra consumului prin care sunt reglementate, n toate tarile
comunitare, taxa pe valoarea adaugata si accizele. n tara noastra noile
reglementari privind taxa pe valoarea adaugata si accizele au fost armonizate cu
masurile cuprinse n Directiva a VI a Uniunii Europene, ca de exemplu: revizuirea
capitolului de scutiri, eliminarea cotei zero, eliminarea a numeroaselor scutiri,
introducerea de scutiri prevazute de Directiva.
-
Unele masuri nu sunt armonizate cu Directiva cum este, cota standard n
cazul taxei pe valoarea adaugata si cotele mici la produsele nocive (alcool, tutun,
cafea, produse poluante etc.) n cazul accizelor.
Toate aceste deziderate trebuie privite n dinamica, deoarece un sistem fiscal
trebuie sa urmareasca n permanenta mersul economiei astfel nct sa fie un
sprijin real si nu o frna. Cadenta sa trebuie sa fie cnd n fata cnd n urma
cadentei economiei, dupa cum necesitatile de politica economica o impun, iar cele
de politica fiscala o fac posibila.
1.2 CLASIFICAREA SISTEMELOR FISCALE
Clasificarea sistemelor fiscale este impusa de necesitatea explicarii si
extrapolarii acestora si de studiul comparativ al diferitelor sisteme fiscale. Ea este
o necesitate att din punct de vedere teoretic, ct si practic. Economistul francez
Jean Baptiste Geoffroy arata ca: Proliferarea, uneori arhaica, a prelevarilor fiscale
necesita un efort de a face ordine, de clasificare, permitnd, printr-o legatura
coordonata, sa se degaje, ntr-un mod att de rational, ct si posibil,
caracteristicile fundamentale ale sistemelor fiscale, sa se amelioreze
fundamentele optiunilor fiscale ale guvernelor, sa se degaje sensibilitatii nationale
n domeniu economic si social...1
Criteriile folosite n clasificarea sistemelor fiscale sunt numeroase: impozite
analitice sau impozite sintetice, impozite reale sau impozite personale.
Diversitatea sistemelor fiscale, rezultat al conditiilor istorice si geografice de
dezvoltare a statelor, la care se adauga influenta deciziilor politice determina
nerelevanta unor comparatii. Apare astfel necesitatea gasirii unor elemente de
referinta, n functie de care sa analizeze spatial si temporal evolutia sistemelor
fiscale ale unor tari cu structuri economico-social asemanatoare.
_____________________________________________________________
1 J.P. Geffroy, Grand problemes fiscaux contemporaine, Paris 1993,pag. 150.
-
1.2.1 Clasificarile tehnice
Clasificarile tehnice sunt cele clasice si mai vechi, n legatura cu aceste
clasificari fiind retinute doua texte majore: tema impozitului unic si tema
alternativei impozitului direct-impozitul indirect.
A. Tema impozitului unic
Desi impozitul unic este considerat un capriciu financiar si o utopie, el
ramne o notiune foarte complexa si plina de nvataminte. Monismul fiscal nu este
n mod necesar subiect pentru fantezisti sau amatori, ci pentru economisti ca
Allais, Kaldor sau Salin. Maurice Allais dupa ce subliniaza greutatea psihologica a
progresivitatii impozitului pe venit care protejeaza averea dobndita si se opune
promovarii celor mai capabili si accesul lor la proprietate, el constata ca, pentru a
fi echitabila impozitarea trebuie ndreptata asupra bunurilor de consum.
Impozitul unic este o notiune complexa. Expresia a fost adesea folosita n
sens particular, acela de a cauta o asezare unica (o baza unica de impozitare)
menita sa permita evitarea cumularii impozitelor care cresc presiunea fiscala,
dispersnd efectele de sensibilitate si repartiznd posibilitatile de frauda fiscala.
Evolutia impozitelor pe cifra de afaceri, exprima aceasta dorinta, pe de o
parte, de a suprima sau de a reduce mult impozitele indirecte care s-au multiplicat
pe ntreg parcursul secolului XX, iar pe de alta parte sa le nlocuiasca cu un
impozit general pe consum. Cea mai mare parte dintre promotorii impozitului unic
mentin alaturi de acesta alte impozite anexe sau satelite (Allais asociaza impozitul
pe capital unei TVA cu rata unica, Kaldor asociaza impozitul sau general si
progresiv asupra cheltuielilor cu impozitele pe succesiuni). Acceptiunea unui
impozit unic, dominant, este destul de raspndita. Fiscalitatea scandinava ca si
cea americana se bazeaza n mod esential pe o impozitare dominanta pe venit.
Totusi impozitul unic este considerat n multe cazuri o utopie, criticile care i se
aduc fiind numeroase. n primul rnd se considera ca principiul unicitatii nu este
-
prin el nsusi un avantaj apriori. Impozitele pot fi n acelasi timp multiple si simple,
iar un impozit unic presupune o foarte mare complexitate. Cele mai frecvente
critici privesc problema ratei unui impozit care este destinat sa nlocuiasca toate
impozitele, ceea ce implica alegerea unui nivel de impozitare foarte ridicat pentru
garantarea unor ncasari fiscale cel putin echivalente cu cele procurate de
impozitele ce ar urma sa fie nlocuite. Kaldor a prevazut pentru impozitul sau
generalizat asupra cheltuielilor o rata mergnd de la 25 la 300%. n acest caz se
regaseste problema excesului rezultat din ratele confiscatoare ale ratelor
marginale ale impozitului pe venit, adica inconvenientele pe care reforma fiscala
ncearca sa le nlature. Economistul german Schueller a propus un impozit unic pe
energia electrica, sustinnd ca energia electrica se regaseste n pretul tuturor
produselor, si astfel toti ar suporta impozitul si s-ar elimina evaziunea si controlul
fiscal. n aceasta perspectiva impozitul unic este perceput ca un impozit dominant,
iar sistemele fiscale trebuie sa fie judecate pe baza a doua criterii:
a) efectele lor asupra gradului de inegalitate economica,
b) impartialitatea (fairness) lor ntre si dintre persoanele aflate n
circumstante similare.
Impozitul unic este perceput mai ales ca un impozit dominant care are la
baza venitul personal. Venitul personal este o combinatie a consumului si
acumularii de avutie dintr-o perioada data. Aceasta definitie include venitul direct
din toate sursele, incluznd economiile si investitiile, cstigul realizat din capital,
cstigul din obligatiuni, cstigurile din asigurari de viata etc. De asemenea, sunt
incluse veniturile n natura, cresterea de avere obtinuta de-a lungul unei perioade,
profiturile nedistribuite ale ntreprinderilor sau cstigul de capital.Sub aspect social
un astfel de impozit ar putea fi greu de personalizat si adaptat la situatia
individuala a fiecarui contribuabil. Sub aspect tehnic apar probleme legate de
exonerarea exportului, impozitarea importului si regimul autoconsumului. Sub
aspect concurential acesta ar favoriza formele de productie arhaice n defavoarea
unitatilor economice.
-
B. Deosebirile dintre impozitul direct si impozitul indirect
La prezentarea deosebirilor dintre impozitul direct si impozitul indirect s-au
avut n vedere urmatoarele criterii: juridic (administrativ), economic, personalizarii
si cel al elasticitatii.
Criteriul juridic are la baza notiunea de rol nominativ. Din punct de vedere
material, rolul este lista contribuabililor unei societati administrative indicnd
caracteristicile principale ale situatiei lor fiscale. Juridic, el constituie un titlu
executoriu pe baza caruia administratia are sarcina ncasarii obligatiei fiscale.
Acest procedeu este caracteristic impozitelor directe, cum ar fi impozitul pe venit.
Dar criteriul de distinctie a rolului nominativ este astazi n foarte mare masura
depasit (impozitul pe profit este un impozit direct care nu se ncaseaza pe baza de
rol), si din punct de vedere stiintific contestabil, deoarece el face ca natura
impozitului sa depinda de un element exterior, de un element de procedura, pe
care o simpla modificare legislativa poate sa-l puna sub semnul ntrebarii.
Insuficienta criteriului juridic si administrativ a condus la apelarea la un
criteriu economic bazat pe incidenta, si conform caruia impozitul direct este
suportat de persoana care-l plateste, adica de debitorul legal, n timp ce sarcina
impozitului indirect este transferata asupra unei alte persoane. Astfel, impozitul pe
profit (pe venitul societatilor) este considerat ca un element de cost al productiei si
se repercuteaza asupra preturilor produselor, chiar daca aceasta repercutare
depinde n mare masura de mediul economic, de nivelul de activitate si de preturi.
Pe de alta parte, repercusiunea care caracterizeaza impozitele indirecte, este
departe de a fi absoluta. Criteriul de distinctie dintre impozitele directe si
impozitele indirecte rezida n capacitatea de personalizare a prelevarilor,
impozitele directe fiind cele mai apte de individualizare, n timp ce impozitele
indirecte n mod traditional reale, sunt indiferente la situatia personala a
contribuabililor.
Un alt criteriu care sta la baza distinctiei dintre impozite directe-indirecte
este cel al elasticitatii, adica al capacitatii de variatie al randamentului lor. Este
-
vorba, pe de o parte de elasticitatea economica care masoara variatia
randamentului impozitului provocata de evolutia conditiilor economice, si
elasticitatea legala care exprima posibilitatile de variatie a randamentului ca
urmare a modificarii ratei legale de impozitare.
Din punctul de vedere al elasticitatii economice se considera ca impozitele
directe beneficiaza de o mai buna elasticitate legala dect impozitele indirecte.
Astfel, cresterea ratei de impozitare a venitului persoanelor fizice nu are, ca
principiu si consecinta reducerea materiei impozabile si a randamentului
impozitului, n timp ce cresterea fiscalitatii indirecte, mai ales TVA, poate genera o
reducere a consumului, deci a randamentului impozitului. Elasticitatea economica
este o calitate recunoscuta a impozitelor indirecte, care prezinta o mai mare
sensibilitate la fluctuatiile conjuncturale.
Noile analize, legate mai ales de presiunea fiscala, si n special ale
economistilor ?ofertei? au ncercat sa arate ca sub presiunea unor rate marginale
excesive n ceea ce priveste impozitul pe venit, randamentul anumitor impozite
directe poate deveni descrescator. Elasticitatea economica este mult mai
satisfacatoare pentru impozitele indirecte care sunt mai sensibile la variatiile
conjuncturilor economice. O economie n crestere furnizeaza ntotdeauna venituri
fiscale directe si indirecte suplimentare. Fluctuatiile conjuncturale nu au dect o
incidenta redusa asupra randamentelor impozitelor directe datorita decalajului
dintre ncasarea venitului si impozitarea sa efectiva. Alta este situatia n cazul
impozitelor indirecte care sunt influentate ndeaproape de evolutia conjuncturii
economice si mai ales de nivelul preturilor, ntruct ele sunt calculate asupra
acestora din urma.
-
1.2.2 Clasificarile economice
Structura sistemelor fiscale nu este numai o problema legislativa. Ea este
dependenta de conditiile economice n care sistemul fiscal trebuie sa se aplice.
Nivelul de dezvoltare economica, diversitatea modurilor de producere a avutiei
(contributia specifica a f