TEORIA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

8/3/2019 TEORIA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

1/38

TEORIA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

1. Teorii. Sensuri. Concepte. Relatii Internationale. Organizatii.

Ultimele doua secole au impus la nivel global o serie intreaga de concepte, sisteme si realitati.

Toate acestea pe fondul nasterii sistemelor politice organizate, dar si al unor constrangeri de natura

istorica si conceptuala.

Revolutia franceza declanseaza ceea ce poate fi numit la nivel global si teoretic fuga istoriei.

Acest fenomen se datoreaza nu doar redimensionarii realitatilor batranului continent la finelesecolului al XVIII-lea si inceputului de secol XIX, ci si rapiditatii cu care marile puteri au inteles ca

baza puterii absolute va fi detinuta de aceia care vor detine informatia.

Aparitia primelor structuri nonstatale, organizatii cu caracter inchis sau deschis, din care faceauparte Marile Puteri constituie punctul de plecare al intregului parcurs istoric pe care omenirea il va fi

traversat in secolul XX.

Traim intr-o lume a extremelor, in care cel mai mult conteaza ziua de astazi. Niciodata istoria si

viata nu au fost mai reduse la prezent ca acum. Proverbialul pragmatism american a redus istoria lasecvente de o descriptivitate agasanta.

Rapiditatea cu care circula informatia este aceea care face diferenta astazi intre state, atat din

perspectiva politica, economica, militara, cat si culturala si geostrategica. O analiza pertinenta alumii secolului XXI nu poate fi realizata fara informatii de ultima ora.

Organismele internationale create teoretic pentru a asigura stabilitatea, pacea la nivelul lumii, nu

sunt altceva decat organisme supuse jocului puterii celor mai puternici actori de pe scenainternationala. Marile cancelarii occidentale isi cristalizeaza actiunile politice in functie de toate

aceste jocuri si totodata au creat la nivel institutional si educational scoli de gandire. La randul loraceste scoli de gandire au dat nastere primelor teorii si concepte, adevarate paradigme ale relatiilor

internationale, menite sa explice actiuni.

Teoria este un tablou, mintal alcatuit, in baza unor realitatii, o prezentare a organizarii unui

domeniu si a conexiunilor dintre partile sale. (Kenneth Waltz, 8). In cadrul unei teorii se imbinaenunturi descriptive, cu titlu definitiv, enunturi non-factuale teoretice, rolul acestora din urma fiind

de a da sens datelor noii realitati. In definitiv teoria are rolul de a justifica actiuni din perspectivapermanenta a celui care detine adevarul.

Teoria presupune imbinarea deductiei cu inductia.

In domeniul relatiilor internationale teoriile analitice - care tind sa studieze elemntele

ansamblului si relatiile dintre acestea - sunt doar parte a unui angrenaj mintal care ar trebui saincluda si realitatile curente, actiuni imprevizibile la nivelul organizatiilor.

Unul dintre teoreticienii relatiilor internationale si organizatiilor, K. Waltz, afirma ca teoria artrebui sa cuprinda trei elemente: unitatile componente ale sistemului, interactiunea dintre acestea si

structura.

Unitatile componente sunt reprezentate de state;


2/38

La nivel politic global, principiul organizator al acestui sistem al relatiilor si organizatiilorinternationale il reprezinta: anarhia. Teoretic nu exista nici o autoritate care sa impuna constrangeri

la nivelul actiunii politice a statelor, nimeni nu este indreptatit sa comande, nimeni nu este obligat sase supuna. Cu toate acestea practic aparitia organizatiilor internationale a avut rolul de a ordona

anarhia din sistem. Totodata exista, fara tagada, la nivelul politicii mondiale o serie de lideri care

imprima o directie in politica mondiala.

Asa cum aratam si mai sus rolul organizatiilor internationale, de orice natura ar fi acestea,

directioneaza fluxul economic, militar sau cultural, dand nastere polaritatii. Polaritatea este cea care

conditioneaza practic relatiile dintre state.

Teoriile explica legi ().

Legile sunt fapte de observatie.

La prima vedere cele doua concepte reduse la axiome, ca in cazul de mai sus sunt perfect logicesi coerente. Cu toate acestea legea este o creatie valabila doar intr-o unitate de timp, de la legile

fizicii si pana la cele ale dreptului, acestea nu reprezinta decat realitati temporare. In aceste conditii

teoriile isi pierd valabilitatea si tind sa se transforme in nonrealitati sau realitati factuale.

In arena internationala legile si teoriile apartin fiecarui actor in parte, iar acesta trebuie sa le

cunoasca in detaliu pe fiecare, pentru a se folosi, asemeni unui avocat, de utopia lor.

In urmatoarele etape vom analiza atat ideea de teorie a organizatiilor si relatiilor internationale,

cat si pe aceea de teorii ale organizatiilor internationale.

O teorie desi este asociata realitatii, ramane distincta de realitate. In fond realitatea nu poate ficongruenta nici cu teoria, dar nici cu un model pe care aceiasi teorie incearca sa-l acrediteze. Un

model, spune Waltz, reprezinta o aplicabilitate a teoriei, dar un model are tendinta de a se indeparta

de la realitate, datorita simplificarii sau complicarii lui prin elemente teoretice. O macheta de masinaar trebui sa arate ca o masina. Forta explicativa a teoriei, este data nu de apropierea de realitate, ci deindepartarea de ea. Cu alte cuvinte realitatea apartine fiecaruia dintre noi, dar la nivelul organizatiilor

si politicilor internationale realitatile se conserva la nivelul jocului, dar mentalitatile schimbate,

datorita informatiei noi acumulate, pot crea mutatii fundamentale la nivel teoretic.

Organizatiile internationale functioneaza dupa modele structurale structurate juridic si

administrativ, dar la nivelul realitatii ele se comporta anarhic si in functie de actiunea interioara si

exterioara a membrilor.

Cunoasterea trebuie sa preceada teoria, dar paradoxal, teoria sta la baza cunoasterii. Acestparadox aminteste de afirmatia platoniciana ca nu putem cunoaste nimic, pana nu stim totul. Teoria

ca si politica nu reprezinta un edificiu al adevarului, ci o reproducere convenabila a realitatii, uncadrul mintal suspus propriilor noastre sentimente si concepte.

Insasi ideile de la care au pornit concepte precum: statul sau natiune, istoria sau timpul au un

format holistic.

Teoria izoleaza un fragment de realitate de celelalte, izolarea este o preconditie a dezvoltarii unei

teorii. Constructia teoriile presupune mai degraba o aplicare a operatiunilor logice ale mintii umane,


3/38

decat o analiza a datelor observate. In aceste conditii vom defini in continuare, pe cat posibil,modelul uman actual, conceput prin prisma realitatilor cunoscute la scara umanitatii astazi.

Societatile omenesti construiesc obiecte si indivizi in mod similar, atat obiectele cat si

indivizii prin identificare, delimitare si clasificare, dau nastere conceptului de cultura. Culturamateriala si cultura spirituala, concepte care se completeaza reciproc, creand in secolul al XIX-lea,

ideea de spatiu cultural, idee identificabila cu conceptul de natiune. Conform majoritatii dictionarelorexplicative, termenul de cultura implica, totalitatea valorilor materiale si spirituale create de

omenire in procesulpracticii social-istorice, precum si a institutiilor necesare pentru crearea si

comunicarea unor valori. Mai potrivita pare sa fie cea de-a doua definitie, care face referire la

cultura arheologica: totalitatea uneltelor, vaselor, asezarilor, elementelor artistice si religioase, cu

trasaturi proprii unui anumit teritoriu si unei anumite perioade istorice, prin care se reconstituie

imaginea unei comunitati omenesti din trecut si gradul ei de dezvoltare.

Afirmam la inceput ca societatile omenesti, construiesc atat obiecte cat si indivizi, ceea ce

presupune nu un act de creatie, care sa-i ofere individului libertatea unei alegeri, ci un act prin care

societatea in care traieste il modeleaza dupa tipicul si regulile ei. Asemenea unui obiect, cu forme

diferite, dar cu intrebuintari asemanatoare, apare si omul. Omul se naste mostenind cultura societatii

in care s-a nascut. Secolul al XXI-lea afirma tot mai mult ideea de cultura si universalitate, unitateprin diversitate, cu toate acestea fiecare cultura beneficiaza de un grad mai mare sau mai mic de

acceptare, avand perspective diferite asupra viitorului.

O analiza a societatii, presupune implicit o definire a termenului si a semnificatiilor sale.

Cultura implica o societate, societatea implica la randul ei un grad de cultura. Societatea este

totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi de productie,

morale si spirituale. Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni, istoriceste

determinate. Societatile sunt sisteme deschise, dezordonate, folosirea conceptului de societate,

impune asupra realitatii sociale un format holistic, impune ideea ca distinctia intre procese endogene

si exogene, si ca, peste tot, contextul relevant pentru viata sociala este o unitate teritoriala, organizata

politic dupa modelul statului-natiune (Fredrik Barth). Conceptele noastre de cultura si societate,celebreaza legaturi intre institutii disparate, armonia din interiorul comunitatilor desi stim ca

interesele, valorile si experientele sunt contestate intre persoane aflate in interactiune stabila.

Comportamentul social este construit si nimic nu indica ca doua persoane interpreteaza la felun fapt.

Oamenii traiesc cu un orizont mult mai limitat decat societatea in intregul ei, pe care nimeni

nu o poate vedea, ea este conceptualizata de antropologi si sociologi. Ceea ce se intampla esteintotdeauna diferit de intentiile oamenilor. (Fredrik Barth).

Observam ca in fapt conceptele de societate si cultura, prin definitie se completeaza reciproc,

cu toate acestea, criticii secolului al XX-lea, cauta sa separe ideea de cultura de ideea de natiune sispatiu inchis, ceea ce Gustav Kossinna in "Die Herkunf der Germane", (1911), considera ca fiindimplicite, contribuind astfel la dogma nazista. In acest sens Binford, considera ca adaptarea

ecologica devine cea mai importanta explicatie pentru diferentele culturale, lucru facut si de Hegel(1997, p. 77), dar la randu-i acesta tinde sa renunte la ideile de difuzionism si migratiune, care ar fi

putut duce la modificari culturale si sociale importante.

La fel ca si arheologia, termenul de cultura a tins sa devina indispensabil in secolul al XIX-lea, cand nationalismul impunea o idealizare romantica a diferentelor etnice si nationale, si chiar o


4/38

credinta in existenta unor factori biologici care le explica. Arheologia avea ca scop reconstituireaoriginilor natiunilor, o istorie culturala a teritoriilor. Astfel conceptele de cultura, natiune, societate,

arheologie devin parte a jocului istoric. Eriksen, afirma in 1997, ca "granitele politice trebuie sasuprapuna pe cele culturale", ceea ce ar fi presupus, ceea ce afirmam mai sus, despre actele de

constructie sau de creatie, constituirea unei societati dintr-o masa de anonimi. Si totusi, acest lucru s-

ar fi putut intampla doar in cazul societatilor de tip utopic, comunist, nazist. Vom observa ca in cea

mai mare parte critica occidentala a culturii tinde intr-o maniera teoretica sa devina abstracta. Cutoate acestea, Anderson, avea dreptate, in 1999, afirmand: "membrii oricarei natiuni, fie ei chiar ai

celei mai mici, nu vor cunoaste niciodata pe cei mai multi dintre conationalii lor . si totusi in mintea

fiecaruia traieste imaginea comuniunii lor". Natiunile sunt comunitati imaginate, ca si culturile si

societatile. Toate acestea prind contur in mintea omului dintr-o nevoie acuta de istoricitate si

universalitate.

Cultura nu exista ca o entitate, ca un obiect ce poate fi descris, ci poate fi conceputa ca os

serie de acte individuale, care au ca scop producerea de sens. Cultura nu poate fi redusa la un sistem

alcatuit din elemente legate intre ele pentru ca formele culturale se articuleaza prin comportament,

prin actiune sociala.

O intelegere a societatii cere o intelegere a culturii materiale, dupa cum intelegerea culturiinecesita o intelegere a societatii (D. Miller). Oamenii nu sunt oameni fara cultura materiala, traim in

medii artefactuale care nu numai ca influenteaza ceea ce suntem, ci si fac parte din ceea ce suntem.

Existenta unei culturi materiale presupune si existenta unei culturi spirituale, oricat a incercat

societatea comunista sa modeleze omul dupa lozinca "noi muncim nu gandim", totul s-a dovedit a fi

fals. Omul nu poate trai fara spirit, altfel nu ne-am departa prea mult de societatea antropoidelor si de

buna seama rudele noastre cele mai apropiate ar fi maimutele. Cultura materiala leaga omul de

obiect, de materialitate, intr-un mod care poate conduce la ierarhizarea societatilor, la aparitia

si dezvoltarea structurilor de putere.

Obiectele exprima cuvinte, cuvintele rationamente, idei indispensabile aparitiei culturii si

civilizatiei. Traim intr-o societate materialista prin definitie, realitatile sociale si ierarhiile de putere

se construiesc pe aceasta baza, cu toate acestea in ansamblul toate aceste realitati creeaza o cultura sio civilizatie. Indirect structurile de putere create intr-o societate pe baza materiala, sfarsesc prin a se

culturaliza, a-si cauta legitimitate parentala si spirituala. Cumpararea unui tablou de Rembrandt, este pentru proprietar o incercare de culturalizare, indirect el afla ca pictura si pictura lui Rembrandt

reprezinta ceva, un act de cultura, un act de creatie. Cultura este creatie.

Iata ce afirma Constantin Radulescu-Motru, in 1904: "Cultura este o conditiuneindispensabila pentru dezvoltarea popoarelor iesite din barbarie. In cultura se oglindeste finalitatea

constiintei sociale, prin ea faptele omenesti dobandesc un inteles mai inalt, devin istorice. Poporul fara cultura n-are istorie, fiindca nu are un criteriu care sa stabileasca valoarea evenimentelor

petrecute ". Astazi o astfel de afirmatie ar putea fi usor considerata ca falsa, oare populatii dinAfrica, Oceania, care nu au stocat o informatie scrisa, nu au o istorie si astfel nu-si demonstreazaintr-un fel sau altul "utilitatea" la nivelul altor populatii. Cu ce pare mai culturalizata Europa

cruciadelor si a evului mediu, cu bunele si relele ei decat un trib dintr-o insula din Pacific?Obiceiurile si traditiile nescrise ale unui popor sunt cultura in cel mai pur sens cu putinta, ele

alcatuiesc seturi de valori materiale si spirituale indispensabile existentei umane. Cultura reprezintainsasi intregul existentei si devenirii spiritualitatii umane, exista zeci de mii de culturi, dar o singura

civilizatie.


5/38


6/38

Walter Schcking si Paul Reinsch, vor permiteconsacrarea definitiva a termneului la inceputulsecolului XX in cadrul a doua volume care teoretizau problema realtiilor dintre state: Organizatiile

lumii si Uniunile internationalepublice.

Odata cu cristalizarea conceptului, dar si cu aaritia primelor organsme internationale au fostdezvoltate trei curente principale care aveau sa defineasca rolul acestora ca instrumente, ca arene si

ca actori.

- ca instrumente - organizatiile sunt vazute ca instrumente prin care statele isi urmaresc

propriile interese, asa cum reiese chiar din deceiziile acestora.

- Ca arena - un adevarat loc de joaca, o tala de sah, adevarate forme ale scenariilordiplomatiei, unde actorii condamna, se justifica, intr-o incercare de coordonare coerenta a

propriilor actiuni politice;

- Ca actori - in acest caz statele apar ca entitati suverane, in care deciziile finale reprezintavointa unanima a membriilor;

Tipologia organizatiilor internationale este cu mult mai complexa decat apare la prima

vedere, in anuarulOrganizatiilor internationale, sunt indentificate nu mai putin de 15 categoriide organizatii.

1. federatii de organizatii internationale - organizatii internationale,interguvernamentale sau nonguvernamentale, care grupeaza cl putin alte trei

organisme regionale;

2. organizatii cu participare universala, organizatii nonprofit interguvernamentale saunonguvernamentale, cu membrii din toate zonele geografice, cu managemnt si control

politic;

3. organizati cu participare intercontinentala - organizatii internationale nonprofit,interguvernamentale sau nonguvernamentale ai caror membrii si ale caror preocupari

depasesc o regiune anume;

4. organizatii cu participare regionala - toate organizatiile internationale nonprofit,

interguvernamentale sau nonguvernamentale, ai caror membrii si preocupari suntrestranse la o regiune;

5. organizatii ce emana din persoane, locuri, obiecte de proprietate sau alte organisme,

orice organism international nonprofit, interguvernamental sau nonguvernamental, cepoate fi considerat o emanatie a unei anumite oragnizatii, loc, persoana sau obiect de

proprietate, fara o participare formala;

6. organizatii ce au o forma speciala, inclusiv fundatiile si fondurile de incredere -organizatii internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale -

banci, biblioteci, institute de instruire, laboratoare .;

7. organizatii nationale cu o orientare internationala - organizatii nationale cu o forme

variate de activitate internationala sau cu preocupari precum: cercetare, pace,dezvoltare, ajutor;


7/38

8. organizatii internationale inactive sau desfintate - nonprofit, interguvernamentale saunonguvernamentale, care au fst desfintate, sunt inactive in momentul respectiv sau

sunt in stare latenta;

9. organisme recent aparute sau neconfirmate inca, a caror creare a fost recent raportatasau propusa, dar despre care nu exista informatii;

10. organisme subsidiare si interne apartinand altor organisme interne, unitati

independente in cadrul unor organizatii internationale complexe;

11. ordine religioase, fraternitati si institute seculare, ordine sau congregatii religioase,

militare, fraternale, organisme similare bazate pe leadership charismatic sau devotatunui set de practici religioase;

12. serii de conferinte autonome - fara secretariat - cu un nume distinct si periodicitate,

care nu se afla in responsabilitatea unei organizatii permanente;

13. tratate si acorduri multilaterale - tratate, conventii, pacte, protocoale sau acorduimutilaterale, exceptandu-le pe acelea care privesc o singura tara, un eveniment

specific sau crearea unui organism interguvernamental;

Primele sapte tipuri sunt considerate a fi organizatii internatioanle conventionale, putand fi

asa cum am vazut interguvernamentale sau nonguvernamentale. Aici putem aduce in discutie directadistinctia dintre ONU si UE sau Amnesty Internatioanal si Greenpeaces. La prima vedere

organizatiile interguvernamentale au ca membrii state, adesea reprezentati prin agentiguvernamentali, in timp ce acelea nonguvernamentale unt formate din actori nonguvernamentali. In

cazul Organizatiei Internationale a Muncii, exista membrii din ambele categorii. Clarificarea in acestcaz ar trebui sa vina din Rezolutia 288 (X) s Consiliului economic si Social alONU, din februarie

1950, care afirma: orice organizatie internationala care nu este creata prin acord

interguvernamental nupoate fi considerata organizatie nonguvernamentala.

Celelalte sase tipuri amintite sunt considerate a fi - tipuri speciale, intrucat incadrarea lor

confrm Dreptului Internatioanal si reglementarilor existente nu se poate face.

O a doaua clasficare a organizatiilor internationale este in functie de obiectul de interes:

a. ajutor umanitar; schimb cultural; pace si dezarmare; sprijin pentru dezvoltare; drepturile

omului; mediu;

b. securitate si pace; comert si alte activitati economice; bunastare sociala si drepturileomului;

c. cultura si recreere; educatie si cercetare; sanatate, servicii sociale; mediu, dezvoltare si

conditii de locuire; legislatie si politici; filantropie si voluntariat; activitati internationale; religie,afaceri, societati profesionale si sindicate; grupuri neclasificate;

O a treia claificare apartine teoreticienilor Volker Rittberger si Bernhard Zangl, in care este

corelat criteriul tipului de membrii cu cel al competentelor.


8/38

Membrii pot avea o participare: universala, regioanla, economica sau culturala (rstrictionatapentru ultimele trei).

ONU si Organiztia Internationala a Muncii pe de-o parte; Ue si Agentia Spatiala Europeana

sau Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol;

Un statut si loc special il ocupa organizatiile de securitate, din acestea fac parte organizatiileguvernamentale precum ONU, NATO, OSCE, UE, GUAM, CSI etc.

Organizatiile internationale de securitate isi au originea in consensul statelor de a coopera in probleme de reducere a violentei si realizae a pacii si securitatii, printr-o serie de acorduri si

mecanisme. Exista cel putin patru seturi de sarcini pentru care organizatiile de acet tip militeaza:

- pro movarea dialogului de securitate si gestionarea crizelor ca sarcini de baza destinatestabilirii si-sau mentinerii pacii:

- crearea de sisteme de cooperare militara bazate pe constrangeri reciproce, destinate

reducerii pericolelor ce decurg din activitatile militare, sau pe capacitatile comune pentrumisiuni de mentinerea pacii;

- promovarea standardelor democratice si respcetarea drepturilor omului ca scopuri in sine,

- promovarea securitatii prin mecanisme economice, intarind atat prosperitatea, cat si

interdependenta actorilor, intr-o incercare de reducere a terorismului si a prolferarii

armelor nucleare sau de distrugere in masa;

O analiza pertinenta a statutului si rolului unei astfel d organizatii ar trebui facuta prin prismadurabilitatii si eficientei.

Din punct de vedere al teoriei aplicate in analiza organizatiilor internationale, cele doua curentetraditionaliste, realisml si neorealismul nu acorda o prea mare importanta organizatiilor

internationale, acestea fiind considerate doar modalitati de camuflare a intereselor statelor sau

forumuri necesare obtinerii acordului de principiu al unor state mai slabe in privinta raporturilor de

securitate. Influenta asupra comportamentului marilor puterii este redusa, acestea actionand

unilateral, tot asa este considerat si criteriul durabilitatii, care nu face decat sa contribuie la o stare de

facto.

In 1957, Karl Deutsch, considera ca organizatiile internationale ar trebui identificate sauconsiderate comunitati de securitate conform urmatoarelor principii:

- inexistenta planurilor militare ale unui membru fata de ceilalti;

- existenta unor valori politice comune sau compatibile;

- existenta capacitatii guvernelor de a reactiona rapid si fara violenta, cu mijloace

corespunzatoare;

- existenta unui comportament predictibil al unor membrii;


9/38

- existenta unor programe comune de instruire si schimb, a unor acorduri multilaterale saubilaterale;

Exemplele aduse in discutie de Deutsch, erau NATO si CECO din care avea sa se dezvolte UE.

Contraexemplu ar putea fi considerata ONU sau OSCE.

Aceste organisme sau o serie de state au dezvoltat in cadrul internationale o serie de forme de

cooperare, care sa camufleze actiuni care contravin in fapt Dreptului international, dar reglementate

ulterior pirn acelasi drept: parteneriatul de securitate regional, forme de securitate colectiva, sistemede alante opuse;

In sistemul mondial securitatea nu presupune doar probleme de ordin militar, ci si probleme

economice, culturale, sociale, ecologice etc.

Ideea constituirii unei organizatii internationale, menita - in principal - sa contribuie lamentinerea pacii in lume, este foarte veche. Inceputurile sunt legate de ,,marea uniune' a lui

Confucius si au inregistrat ulterior proiecte ca Organizarea federativa a lumii intregi, a lui Dante,De jure belli ac pacis, de Grotius sau Foedus pacificum imaginat de Kant. i acestea sunt doar

cele mai faimoase exemple dintr-o serie extrem de lunga de proiecte dintre care multe erau pureutopii. In secolul XIX, insa, asemenea planuri devin atat de insistente incat este clar ca se

nascuse o etapa de pregatire a terenului pentru transpunerea ideii in practica.

Conjunctura prielnica s-a creat abia in anii primului razboi mondial. Marile pierderi umane si

uriasele distrugeri materiale au impus orientarea preocuparilor cercurilor oficiale si ale unor particulari spre prevenirea in viitor a unui nou cataclism, tocmai prin crearea unui organism

international care sa militeze pentru mentinerea pacii. Eforturile depuse au fost cu totul justificate: primul razboi mondial s-a incheiat cu moartea a 1,9 milioane de germani, 1,4

milioane francezi, 0,7 milioane englezi, 0,5 milioane de italieni, 0,4 milioane de sarbi etc. Prima

etapa practica a constituirii celei dintai organizatii internationale, Societatea Natiunilor, acorespuns asadar anilor 1914-1918, cand au fost elaborate numeroase proiecte, particulare sau

publice.

Din domeniul privat, cele mai active studii au fost initiate de Liga pentru intarirea pacii, din

Statele Unite ale Americii, si Liga pentru Societatea Natiunilor din Marea Britanie. In aceasta din

urma au activat intelectuali de reputatie, ca Leonard Woolf, G. Lowes Dickinson, C. R. Buxton

sau J. A. Hobson, care au elaborat intre anii 1916-1918, planuri detaliate privind conducerea

problemelor internationale, preconizand diverse metode pentru solutionarea pacifica a

diferendelor internationale, pentru actiunea comuna impotriva unei agresor, chiar cu pretul

cedarii unor prerogative ale suveranitatii nationale. La nivel oficial, actiunea a fost tarzie: in 1917

in Franta s-a constituit un comitet ministerial condus de Leon Bourgeois, iar in Marea Britanie in

1918 un comitet prezidat de lordul Phillimore. Ideile, proiectele si initiativele, determinate denecesitatea gasirii unei solutii veritabile pentru conservarea pacii dupa marele razboi, au prins

conturul unor lucrari monografice, acestea fiind rezultatul unor dezbateri si campanii de presa in

primii ani ai razboiului, in care sunt incluse opiniile celor mai avizati oameni politici aimomentului. Asa a fost cartea lui Edgar Milhaud, La socit des Nations, publicata in anul 1917,

la Paris. Ce trebuia sa fie o Societate a Natiunilor? Un obiectiv al diplomatiei pentru lichidareamilitarismului, pentru instaurarea si conservarea unei paci drepte, care sa rezulte din principiile

universale si care sa fie garantata de ansamblul popoarelor. Aceasta lucrare, probabil si altele,vor fi influentat desigur atitudinea guvernelor angajate in conflict.


10/38

Studiu de caz

A fost infiintata in anul 1856, in urma Conferintei de Pace de la Paris, o data cuinternationalizarea apelor Dunarii, sub numele initial de Comisia Europeana a Dunarii, care a avut

sediul in Romania, timp de aproape un secol, la Galati siSulina.

Este una din primele organizatii internationale constituite in Europa si singura organizatieinternationala care are sediul la Budapesta.

11state sunt membre ale CD: Austria, Bulgaria, Croatia, Federatia Rusa, Germania, Moldova,Romania, Serbia, Slovacia, Ucraina si Ungaria.Patru tari au primit statutul de observator: Franta,

Turcia, Olanda si Cehia. Comisia este compusa din reprezentantii statelor membre, respectiv unulpentru fiecare tara, care sunt, de regula, ambasadoriiacreditati la Budapesta.

Conventia cu privire la regimul navigatiei pe Dunare, semnata la 18 august 1948, la Belgrad, este

instrumentul de drept international care reglementeaza navigatia pe Dunare si garanteaza liberacirculatie a vapoarelor pe acest important fluviu european, in conformitate cu interesele si

drepturile suverane ale statelor membre. De asemenea, ea asigura cadrul de cooperare economica

si culturala intre statele membre, dar si cu alte state europene.

In baza Conventiei mentionate, cele 11 state membre se angajeaza sa mentina sectorul lor de fluviu

in stare de navigabilitate pentru vapoare, sa execute lucrari de intretinere si sa nu impiedice in

vreun fel navigarea pe Dunare.

DELIMITARI CONCEPTUALE.TIPURI DE ORGANIZATII INTERNATIONALE

Suprematia statelor in rezolvarea diferitelor probleme cu care se confrunta comunitateainternationala este pusa la incercare de existenta unui numar important de organizatii internationale.

Forta cu care se manifesta organizatiile internationale in prezent contribuie in mod semnificativ la

subminarea autoritatii statelor in rezolvarea problemelor cu care se confrunta lumea de azi.Exista doua tipuri de organizatii internationale: organizatii interguvernamentale (acelea ale carormembrii sunt statele); organizatii neguvernamentale (acelea ale caror membrii sunt persoane

particulare sau anumite grupuri de persoane ori institutii private).

1.1. Organizatii interguvernamentale si neguvernamentale

Desi nici unul dintre aceste doua tipuri de organizatii nu a aparut in secolul pe care il incheiem,

totusi perioada de maxima intensitate si eficacitate a activitatii acestora se situeaza dupa anul 1900.

Uniunea Organizatiilor Internationale, care mentine o evidenta actualizata permanent in legatura

cu ambele tipuri de organizatii internationale arata ca numarul acestora a crescut rapid in secolul al

nouasprezecelea astfel incat in anul 1909 existau 37 de organizatii interguvernamentale si 176 de

organizatii neguvernamentale.

In secolul urmator cresterea a fost si mai rapida, astfel incat in anul 1960 existau 154 deorganizatii interguvernamentale si 1255 de organizatii neguvernamentale iar in 1997 numarul

acestora ajunsese la 260 si respectiv 5472.

In interpretarea tendintelor ce caracterizeaza evolutia organizatiilor internationale trebuie sa se

tina cont ca nu este usor sa se identifice si sa fie evaluate diferitele tipuri de organizatii

internationale.

In principiu, organizatiile interguvernamentale sunt definite nu numai de faptul ca membrii lor

sunt statele, dar de asemenea si de caracterul lor de permanenta a activitatii si de procedurile

institutionalizate pe care le utilizeaza. Organizatiile interguvernamentale se intrunesc la intervale


11/38

relativ regulate si au proceduri specifice de luare a deciziilor precum si un secretariat ori un cartiergeneral si un sediu. Cu toate acestea, ele nu au acces direct la cele mai multe dintre resursele

materiale pe care le pot utiliza statele. Daca aceste criterii de clasificare a organizatiilorinternationale ar fi fost mai elastice, fara indoiala ca numarul organizatiilor interguvernamentale ar fi

depasit cu mult pragul de 260 citat anterior, asa cum se intampla cu numarul organizatiilor

neguvernamentale. In prezent inca 1570 de organizatii aspira la statutul de organizatii

interguvernamentale iar alte mai mult de 9630 de asociatii la acela de organizatii neguvernamentale,avand caracteristici asemanatoare acestora.

Aceasta crestere extraordinara a numarului de organizatii transnationale si a membrilor acestora a

generat o retea complexa, ce se suprapune si se intrepatrunde. In anul 1996 aproximativ 200 de state

si teritorii aveau in total mai mult de 135.000 de diferiti delegati ce le reprezentau la toate

organizatiile internationale, atat cele interguvernamentale cat si la cele neguvernamentale.

Cooperarea in cadrul activitatii acestei "retele de interdependente' cum o numesc unii analisti,

acopera intreg domeniul unor probleme globale: schimburi economice, aparare, dezarmare si

controlul armamentului, dezvoltare economica, agricultura, sanatate, drepturile omului, arta si

cultura, combaterea traficului si consumului ilegal de droguri, turism, piata muncii, drepturile

femeilor, educatie, activitatea financiara, protectia mediului, criminalitatea, ajutor umanitar,gestionarea crizelor, telecomunicatii, stiinta, fenomenul globalizarii, imigratia si fluxul de refugiati si

inca multe altele.In prezent mai mult de 96% din totalul organizatiilor internationale sunt neguvernamentale, dar

celelalte 4% sunt mult mai importante, deoarece membrii lor sunt statele.Organizatiile interguvernamentale putine la numar pe care tarile le creeaza isi vor mentine in

continuare suprematia si importanta atata timp cat statele insele vor exista, deoarece organizatiileinterguvernamentale sunt importante prin insusi faptul ca sunt asociatii ale statelor, din autoritatea

carora izvoraste si autoritatea pe care o exercita organizatiile interguvernamentale, arata unii autori.

Organizatiile interguvernamentale sunt toate compuse din state, dar variaza foarte mult in ceea ce

priveste scopul si obiectivele propuse si numarul de membrii. Dupa unii cercetatori numai

optsprezece organizatii interguvernamentale pot fi incadrate in categoria organizatiilor ce urmaresc

obiective generale, iar dintre acestea numai O.N.U. este o organizatie cu caracter mondial. Toate

celelalte, adica mai mult de 97% din totalul organizatiilor internationale sunt foarte limitate in ceea

ce priveste numarul de membri si obiectivele propuse. Diferentele dintre aceste organizatii sunt

foarte mari, mai ales in ceea ce priveste acele organizatii ce urmaresc realizarea unui singur obiectiv

si aplica constrangeri referitor la primirea de membri. De exemplu, Organizatia Tratatului

Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) este in primul rand o alianta militara, in timp ce altele, ca de

exemplu Organizatia Statelor Americane (O.A.S.) sau Organizatia Statelor din Asia de Sud-Est

(A.S.E.A.N.) au drept obiective dezvoltarea economica si reforme politice.

In prezent multe organizatii interguvernamentale sunt angajate intr-un domeniu ingust deactivitate, urmarind obiective economice si sociale, cum ar fi facilitatea schimburilor economice, a

transporturilor sau alte tipuri de cooperare economica. Din aceasta perspectiva, organizatiileinterguvernamentale sunt in acelasi timp vectori dar si o reflectare a puternicelor interdependente ce

sunt rezultatul activitatilor transfrontaliere, din ce in ce mai semnificative.

Diferente foarte mari exista si in ceea ce priveste organizatiile neguvernamentale. Datoritanumarului lor mare si a diversitatii deosebite, este mult mai dificil sa fie caracterizate si clasificatedecat organizatiile interguvernamentale. In 1997, Uniunea Asociatiilor Internationale caracteriza

10% dintre organizatiile internationale neguvernamentale ca avand vocatie mondiala, in timp ce

celelalte 90% erau caracterizate ca avand vocatie intercontinentala sau regionala.

Din punct de vedere functional, organizatiile internationale neguvernamentale acopera practic

toate aspectele si componentele activitatii politice, sociale si economice, intr-o lume ale carei

tendinte spre o globalizare din ce in ce mai accelerata sunt evidente, mai ales in domenii precum

preocuparea pentru sanatatea planetei noastre, medicina, istorie si cultura, drept, etica, teologie,


12/38

securitatea nationala si internationala.Este util ca organizatiile internationale neguvernamentale sa fie privite si considerate drept

organizatii intersocietale, care faciliteaza incheierea de intelegeri si tratate intre state in probleme ceprivesc marea masa a populatiei. Multe dintre organizatiile neguvernamentale coopereaza si chiar

interactioneaza cu organizatiile interguvernamentale. De exemplu, mai mult de o mie de organizatii

internationale neguvernamentale se afla in relatii de cooperare si de consultare cu diferitele agentii

ale sistemului de institutii al O.N.U., mentinand birouri de legatura in mai mult de o suta delocalitati. Parteneriatul dintre organizatiile neguvernamentale si cele interguvernamentale da

posibilitatea ambelor tipuri de organizatii de a lucra impreuna, de a se constitui uneori intr-un singur

grup de interese sau de presiune in urmarirea unor politici si programe comune sau asemanatoare.

Cu toate ca sunt foarte raspandite din punct de vedere geografic, organizatiile neguvernamentale

sunt mult mai active in emisfera nordica, unde se afla majoritatea statelor dezvoltate din punct de

vedere economic si care beneficiaza de un sistem politic matur si un regim politic democratic.

Aceasta situatie se datoreaza societatii deschise, bazate pe pluralism politic in care cetatenii pot

participa fara restrictii la activitatile unor institutii specifice societatii civile. Printre institutiile

specifice societatii civile se numara si organizatiile neguvernamentale.

O clasificare a organizatiilor interguvernamentale:

Natura geografica a scopului

si obiectivelor organizatieiTipul obiectivelor urmarite

Obiective multiple Un singur obiectiv

Mondiale (globale) - Organizatia Natiunilor

Unite

- Organizatia Mondiala a

Comertului

- UNESCO

- Organizatia Conferintei

Islamice

- Organizatia Mondiala

a Sanatatii

- Organizatia Mondiala

a Muncii

- Fondul Monetar

International

- Uniunea Postala

Universala

Intercontinentale, regionale

si subregionale

- Uniunea Europeana

- Organizatia pentru

Securitate si Cooperare in

Europa

- Organizatia StatelorAmericane

- Organizatia Unitatii

Africane

- Liga Araba

- Agentia Europeana

pentru Spatiul Cosmic

- Organizatia Tratatului

Atlanticului de Nord

- OPEC

- Comisia Dunarii


13/38

- Asociatia Statelor din

Asia de Sud Est

Inca din antichitate oamenii au urmat doua cai pentru a obtine si prezerva pacea. Calea realista

(asa zisa Real politik) pune accentul pe solutiile militare. Calea liberala pune accentul pe solutiile

politice.Se pare ca totusi, in practica, calea realista a fost mult mai frecvent si intens utilizata decat calea

liberala, pana la inceputul secolului XX. Calea realista de prezervare a securitatii nationale si

internationale prevede utilizarea a trei instrumente: formarea de aliante; mentinerea echilibrului

puterii; controlul

Intr-o viziune realista elementele caracteristice ale mediului strategic international ar fi

urmatoarele:

Starea sistemului international: anarhie

Probabilitatea ca in sistem sa se produca schimbari

si reforme:

scazuta

Principalii actori ai sistemului international: statele si in principal marile

puteri

Obiectivele actorilor principali: exercitarea puterii asupra

altora

autoprotectie

securitate

Caracteristicile interactiunii dintre actori: competitie si conflict

Preocuparea permanenta a actorilor: securitatea nationala

Prioritatile statelor: asigurarea capacitatii militare

Practica curenta a statelor: fortele armate sunt utilizate

pentru a sprijini diplomatia

coercitiva

Adeptii caii liberale promoveaza patru instrumente in scopul asigurarii pacii, a securitatii nationale

si internationale: dreptul international; organizatiile internationale; integrarea; democratizarea.Deoarece toate aceste instrumente pun accentul pe utilizarea unor institutii, promotorii acestui curent

mai sunt numiti si "institutionalisti neoliberali'. Toti teoreticienii caii liberale impartasesc aceeasiteama de tendinta istorica a statelor de a purta razboiul, dar nu au un punct de vedere comun asupra

modului in care ar trebui asigurata securitatea internationala in sec. al XXI-lea. Ei sunt in general preocupati de faptul ca atat timp cat nu exista un drept international cu caracter imperativ si

universal, nu exista o autoritate suprema la nivel planetar si nici un mecanism de impunere adreptului international, orice schimbare in cadrul sistemului international poate fi la fel de usor

aprobata sau respinsa de catre orice stat.


14/38

Teoreticienii liberali si neoliberali considera conflictul armat drept un rezultat al deficientelorinstitutiilor nationale si internationale.

Ei considera, de asemenea, ca actuala stare anarhica a sistemului international este principala problema cu care ne confruntam astazi. Ei arata ca slabiciunea institutiilor internationale mareste

costul asigurarii securitatii nationale si internationale, iar bunastarea globala este inca subordonata

bunastarii nationale. Pentru a schimba aceasta situatie adeptii caii liberale solicita stabilirea unor

metode institutionalizate si bazate pe drept pentru a reforma acele regimuri politice nedemocraticeinca existente in unele state. Ei considera ca sistemul international este inca insuficient dezvoltat si

structurat si este necesara o reevaluare a rolului si locului institutiei statului suveran in cadrul acestui

sistem, a functiilor si instrumentelor utilizate de state, astfel incat un nou tip de stat sa poata asigura

eliminarea cauzelor razboaielor. Schimbarile de amploare globala ce au loc in sistemul international

vor continua, lor adaugandu-se in viitor, probabil, noi provocari la adresa pacii si securitatii

internationale.

Se manifesta o suprapunere din ce in ce mai mare a intereselor nationale ale statelor si a

responsabilitatilor internationale pe care acestea le au. Misiunea instrumentului diplomatic al puterii

nationale este de a face fata si de a rezolva prin metode politice specifice consecinte unor evenimente

diverse si uneori neprevazute, de a utiliza cu eficacitate si eficienta partajarea responsabilitatilor siintarirea parteneriatului cu alte state.

Marile probleme ale lumii de azi nu pot fi rezolvate in mod unilateral, numai de catre unele state,in primul rand datorita faptului ca problemele cu care ne confruntam au un caracter transfrontalier,

afectand concomitent mai multe state.Procesul organizarii internationale se desfasoara concomitent si inseparabil legat de cel al

integrarii (regionale si sub regionale, deocamdata). Ambele pot da gres, unele organizatiiinternationale pot disparea in timp, dar daca se valorifica situatia creata in prezent, prin acumulari

continue, in special de-a lungul intregului secol XX, se poate ajunge in viitor la o transformare

majora a relatiilor inter-umane pe planeta noastra, care sa justifice, intr-o perioada inca nedefinita de

timp, afirmatia ca lumea va deveni guvernabila si ca umanitatea in ansamblul sau poate deveni o

comunitate capabila sa promoveze justitia, sa sprijine un anumit tip de ordine sociala si sa stabileasca

conditiile necesare bunastarii, care ar trebui sa fie obiectivul de baza al activitatii politice, prin

administrarea puterii. Unii teoreticieni liberali-institutionalisti arata ca puterea si atributiile statelor ar

trebui limitate mai mult decat sunt in prezent, deoarece statele suverane nu isi rezolva problemele pe

care le au pe plan intern si international intr-un mod satisfacator, caci de-a lungul timpului statele au

fost in primul rand instrumente pentru a duce razboiul impotriva altor state. In zilele noastre,

suficient de multe guverne ale statelor sunt, pe de o parte, ineficiente in a preveni izbucnirea

razboaielor civile, iar pe de alta parte nu reusesc sa-si asigure loialitatea cetatenilor proprii, in primul

rand datorita proastei administrari a puterii. "Criza globala de incredere' in guverne ce se manifesta

in zilele noastre s-a materializat, in unele situatii, in dezintegrarea unor state aflate in situatie de criza politica, economica si militara, concomitent cu manifestarea tendintei antagoniste, de strangere a

legaturii dintre state, de crestere a interdependentei dintre acestea, in cadrul unei comunitatiregionale si chiar globale. Statele au tendinta de a se uni, formand astfel institutii regionale si

mondiale, pentru a se autoproteja impotriva amenintarilor comune carora trebuie sa le faca fata.

Frontierele, marile si oceanele care le despart un pot sa izoleze insa statele si nici sa le protejeze deamenintarile la adresa securitatii lor, care pot fi doar tinute sub un control precar si relativ datoritaunui efort colectiv. Aceasta este de fapt cauza constituirii multora dintre organizatiile internationale

interguvernamentale. Persistenta unor amenintari colective determinate de globalizarea continua si

accelerata a relatiilor internationale si a proceselor sociale in ansamblul lor asigura durabilitatea

organizatiilor interguvernamentale. Pe masura ce globalizarea este facilitata din ce in ce mai mult de

avansarea in era informationala, ce succede erei industriale, iar permeabilitatea (sau dupa unii autori

"spiritualizarea') frontierelor se accentueaza, putem prognoza o accentuare a importantei caii liberale

de prezervare a pacii si securitatii internationale.


15/38

2. ORGANIZATII INTERGUVERNAMENTALE

Fiind produse ale activitatii statelor, organizatiile interguvernamentale reflecta si promoveaza

interesele acestora, utilizand instrumente specifice. Nu ne-am propus sa prezentam in mod exhaustivorganizatiile interguvernamentale, ci doar pe cele mai reprezentative, luand in considerare vocatia si

obiectul de activitate al acestora, cat si numarul de membri.Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial a marcat in mod evident esecul final al Societatii

Natiunilor, ce se infiintase in 1919 ca urmare a celor stabilite la Conferinta de Pace de la Versailles.

Nici macar nu s-a incercat utilizarea mecanismului Societatii Natiunilor spre a preintampina cea

de-a doua conflagratie mondiala.

Insuccesul Societatii Natiunilor nu a compromis insa ideea de organizatie internationala

consacrata cooperarii in vederea asigurarii pacii si progresului umanitatii. Aceasta idee capata

consistenta inca din primii ani ai celui de-al doilea razboi mondial.

Statutul juridic

al organizatiilor internationale

Pana la crearea Organizatiei Natiunilor Unite, in literatura de drept international au existat putine opinii in legatura cu statutul

organizatiilor internationale, si anume, daca ele au sau nu personalitate juridica. Referindu-se la Comisia pentru reparatii creata in urmaprimului razboi mondial, J. F. Williams afirma: 'Intregul comportament al Comisiei a fost in concordanta cu teoria beneficiului uneipersonalitati distincte in lumea internationala. Ar fi fost prin urmare dificil sa te indoiesti de faptul ca ea poseda personalitate

internationala. Vechea dogma potrivit careia statele sunt singurele subiecte de drept international nu poate fi sustinuta in continuare'.

Un pas inainte pe linia recunoasterii personalitatii acestor organizatii s-a facut prin modusul vivendi din 1926 incheiat intre

guvernul elvetian si Liga Natiunilor, care statua ca 'Liga, posedand personalitate internationala si capacitate juridica, nu poate fi, inprincipiu, potrivit regulilor dreptului international, chemata in fata tribunalelor elvetiene fara consimtamantul sau expres'.

Autorii Cartei Natiunilor Unite s-au preocupat de precizarea statutului Organizatiei inca din perioada redactarii ei, la DumbartonOaks. Un amendament prezentat de Belgia in cadrul lucrarilor Comitetului IV/2 pleda in favoarea recunoasterii exprese a personalitatii juridice a Organizatiei, acesta fiind formulat astfel: 'Partile la prezenta Carta recunosc ca Organizatia pe care o creeaza poseda

personalitate internationala, cu drepturile care decurg din aceasta'. Dorindu-se se pare, sa se evite posibilitatea considerarii Organizatieica fiind un suprastat, s-a ajuns in final la un compromis, astfel cum se prezinta articolul 104 al Cartei, si anume ca 'Organizatia se vabucura pe teritoriul fiecarui membru al sau de capacitatea juridica necesara pentru exercitarea functiunilor si indeplinirea scopurilor sale'.

Unicul act constutiv care consacra in mod expres alaturi de capacitatea juridica si personalitatea internationala a Organizatieieste Conventia de la Chicago din 1944 de creare a Organizatiei Aviatiei Civile Internationale (O.A.C.I.), in care se prevede ca

'Organizatia se va bucura pe teritoriul fiecarui stat contractant de capacitatea juridica necesara exercitarii functiunilor sale. Ea va aveapersonalitate juridica deplina pretutindeni unde Constitutia si legile statului interesat o vor permite'.

Conventia generala asupra privilegiilor si imunitatilor O.N.U. din 13 februarie 1946, ca si Conventia privind privilegiile siimunitatile institutiilor specializate din 21 noiembrie 1947 consacra de asemenea in mod expres personalitatea juridica a O.N.U. si ainstitutiilor specializate.

Dupa avizul Curtii Internationale de Justitie din 1949 in problema repararii pagubelor suferite de serviciul Natiunilor Unitepersonalitatea juridica internationala a O.N.U. nu a mai fost contestata, la opinia Curtii raliindu-se toti autorii.

In avizul sau C.I.J. arata ca 'personalitatea este indispensabila pentru indeplinirea scopurilor si principiilor din Carta si cafunctiile si drepturile Organizatiei pot f i explicate numai pe baza existentei, intr-o masura larga, a personalitatii internationale'.

In continuare, referindu-se la natura O.N.U., Curtea a declarat ca 'aceasta nu este acelasi lucru cu a spune ca ea este un stat,ceea ce cu siguranta nu este sau ca personalitatea sa juridica, drepturile si indatoririle sale sunt aceleasi ca si ale unui stat. Aceasta

inseamna ca ea este un subiect de drept international capabil sa aiba drepturi si obligatii internationale, precum si capacitatea de a-sirealiza drepturile sale pe calea unei reclamatii internationale'.

Capacitatea de a prezenta reclamatii internationale este inerenta personalitatii internationale.

Unul dintre argumentele invocate de Curte in sprijinul opiniei sale se referea la capacitatea Organizatiei (art. 43, 57, 63 dinCarta) de a incheia tratate internationale, parere impartasita de altfel si de Comisia de drept international care considera ca 'toateentitatile ce au capacitatea de a incheia tratate au in mod necesar si personalitate internationala'. Aceasta nu inseamna insa, dupa cumarata D. W. Bowett, ca este adevarata si cealalta posibilitate, ca personalitatea juridica internationala confera prin ea insasi capacitatea


16/38

de a incheia tratate internationale. Aceasta aptitudine se poate determina numai pe baza dispozitiilor actelor constitutive ale acestororganizatii.

Desi Carta nu defineste natura Organizatiei din punct de vedere al dreptului international, anumite atributii pe care i le confera,indeosebi capacitatea de a incheia tratate cu statele membre si cu alte organizatii internationale, presupun existenta personalitatii juridice

a O.N.U.

Cresterea numarului si a importantei organizatiilor internationale s-a rasfrant in nemijlocit si asupra modului lor de activitate, ele

evoluand de la 'cadru de reflectie colectiva' catre mecanisme de actiune in viata internationala. Necesitatea indeplinirii scopurilorstatutare pentru care ele au fost infiintate a impus acestora stabilirea unor relatii cu caracter juridic cu alte subiecte de drept international(state sau organizatii internationale).

Recunoasterea lor drept subiecte de drept international implica determinarea in prealabil a capacitatii lor de a participa in numepropriu la asemenea raporturi juridice internationale, individualitatea lor structurala fiind doar unul dintre elementele care trebuie avute in

vedere la aprecierea acestei calitati.

Masura in care acestea vor putea apare in raporturile juridice internationale, in relatii cu alte subiecte de drept international,

este hotaratoare pentru recunoasterea personalitatii lor juridice. Daca pentru state stabilirea de raporturi juridice cu alte subiecte de dreptinternational este o forma de manifestare a personalitatii lor, situatia organizatiilor internationale este din acest punct de vedere diferita.Personalitatea lor internationala este conditionata de existenta posibilitatii pentru ele de a lua parte la asemenea raporturi juridice cu

caracter international. In alti termeni, statele participa la aceste raporturi tocmai in virtutea personalitatii lor, in timp ce personalitateaorganizatiilor internationale poate exista doar ca o consecinta a acestei posibilitati de a participa la asemenea raporturi.

Componenta lor statala si natura scopurilor pe care le urmaresc, care proclama drept mijloc de realizare cooperarea dintre

state, confera prin urmare acestor organizatii dreptul de a participa la raporturile internationale, ele fiind prin esenta lor atat un cadru deapropiere intre state, cat si un instrument de infaptuire a acestei apropieri. Este neindoielnic faptul ca atunci cand actioneaza in aceasta

ultima calitate, ele apar in raporturile juridice internationale in nume propriu, ca entitati distincte.

Este adevarat insa ca organizatiilor internationale li se va putea recunoaste aceasta capacitate de a participa in nume propriu

la raporturile juridice internationale doar in masura si in limitele in care ele au nevoie (pentru indeplinirea scopurilor lor) de a intra in relatiijuridice cu alte subiecte de drept international.

Tocmai aceasta face ca personalitatea lor juridica internationala, calitatea lor de subiecte de drept international sa fie limitata,derivata si secundara. Urmarind, potrivit actelor lor constitutive, sa indeplineasca anumite functii, personalitatea lor are in acelasi timp uncaracter functional, in sensul ca aceasta este atribuita de catre state in scopul realizarii unor functii precise si determinate. Orice incalcare

sau indepartare de la acestea va fi in ultima instanta contrara vointei statelor membre.

In aprecierea personalitatii juridice internationale a organizatiilor trebuie sa se aiba de asemenea in vedere caracterul

raporturilor juridice internationale la care acestea pot participa, capacitatea lor de actiune fiind, dupa cum s-a aratat, limitata.

Organizatiile internationale, subliniaza Gr. Geamanu, pot deveni subiecte de drept numai in raporturile juridice internationalestrict necesare realizarii scopurilor pentru care au fost create.

Sfera acestor raporturi este asadar conditionata de scopurile pentru care au fost create, de unde rezulta in consecinta ca sipersonalitatea lor juridica este supusa acelorasi restrangeri.

Dupa parerea autorului britanic I. Brownlie, criteriile care stau la baza personalitatii juridice a organizatiilor internationale sunt:

y asociatie permanenta de state;

y distinctia din punct de vedere a capacitatii juridice si scopurilor intre organizatii si statele care le compun;

y existenta unei capacitati juridice ce ar urma sa se exercite pe plan international si nu doar in cadrul national al unuia sauunor state.

Potrivit unei alte opinii, la considerarea unei organizatii internationale drept persoana juridica trebuie avute in vedere, in modcumulativ, urmatoarele criterii:

y componenta sa statala;

y existenta unor scopuri ce intereseaza un numar insemnat de state;

y izvorul ei international (tratatul pe baza caruia a fost infiintata);

y posibilitatea de a participa la raporturi de drept international.


17/38

Acestor elemente trebuie sa li se adauge, dupa parerea noastra, capacitatea unei organizatii internationale de a exprima inrelatiile sale cu alte subiecte de drept o vointa proprie.

Acordurile incheiate de O.N.U. (precum si de catre celelalte institutii specializate) cu un mare numar de state, inclusiv cu statecare nu fac parte din Organizatie, atesta aptitudinea sa de a exprima o astfel de vointa. In limitele deja aratate, organizatiile internationale

se bucura de anumite drepturi proprii, care le sunt necesare pentru indeplinirea functiunilor lor. Intre aceste drepturi se numara siprivilegiile si imunitatile de care se bucura ele pe teritoriul statelor membre. Acordarea acestor privilegii si imunitati constituie un altcriteriu pentru recunoasterea calitatii lor de subiecte de drept international, a personalitatii lor juridice internationale.

In incercarile de a pune pe picior de egalitate organizatiile internationale cu statele si de a promova in acest fel ideeanecesitatii unei organizatii suprastatale, ca mijloc de a impune respectarea normelor dreptului international, de a asigura pacea si

securitatea, o serie de autori din occident nu ezita sa se foloseasca si de acest element - personalitatea juridica internationala aorganizatiilor internationale - ca argument in sprijinul tezelor lor. Este frecvent citata in acest sens opinia juristului norvegian F. Seyerstedcare sustine ca 'o organizatie internationala odata creata este subiect de drept international si in aceasta calitate ea are aceleasi

capacitati, potrivit normelor dreptului international, ca si orice alt subiect de drept international, afara doar daca este exclusa prin anumitereguli speciale sa indeplineasca unele acte'.

Admiterea unui asemenea teze contrazisa si de avizul C.I.J. din 1949 (care subliniaza ca recunoasterea personalitatii juridice aO.N.U. nu inseamna, sub nici o forma, a-i conferi caracterul unui suprastat) s-ar putea face doar prin negarea deosebirilor fundamentalecare exista intre state si organizatiile internationale.

Astfel, in timp ce statele se constituie prin putere proprie, se bucura de suveranitate - organizatiile internationale iau fiintanumai prin vointa concordanta a statelor care le compun, sunt o creatie a acestora. Suveranitatea apartine numai statelor si niciodata

organizatiilor internationale.

Din punct de vedere al personalitatii juridice, orice stat este si subiect de drept, in timp ce numeroase organizatii sunt lipsite de

o asemenea insusire. Chiar si acelea care intrunesc cerintele pentru a fi subiecte de drept international sunt, dupa cum s-a aratat,diferentiate prin intinderea capacitatii lor, aceasta fiind restransa la drepturile si obligatiile inscrise in actele lor constitutive. Statele auavantajul ca se bucura in deplinatatea calitatii lor de subiecte de drept international.

Este prin urmare greu de admis ca statele (care in general sunt reticente in a recunoaste exceptii de la competenta lor) arconsimti sa creeze entitati scoase de sub controlul lor si pe care, mai mult, le-ar subventiona.

Notiunea si definitia dreptului international. Aparitia si

dezvoltarea istorica a dreptului international.

Consideratii generale.

Dreptul international a aparut si s-a dezvoltat din nevoia statornicirii unor anumite norme de

con-duita bine definite dupa care statele sa se orienteze.De la aparitia primelor reguli de conduita cu

caracter international pana la formarea unui sistem de norme obligatorii capabile sa reglementeze

cele mai impor-tante relatiile internationale s-a scurs o perioada indelungata de timp.Pe masura

evolutiei istorice, relatiile internationale s-au dezvoltat si diversificat avand loc mutatii profunde.

Datorita acestor mutatii care se pe-trec in relatiile internationale, dreptul international public trece

printr-un proces de innoire si dezvoltare. Astfel in prezent suntem martorii unei noi etape in evolutia

relatiilor internationale caracterizata de dispari tia confruntarii ideologice Est-Vest.Dreptul

international public trebuie adaptat noilor realitati vietii inter-nationale prin imbunatatirea

continutului normelor sale si adoptarea de noi principii si norme pentru ca el sa devina un instrumenteficace al statelor in consolidarea pacii si securitatii internationale. Relatiile inter-nationale se

desfasoara in toate domeniile in care interesele statelor isi exercita vointa lor si ca atare aceste relatiipot duce uneori la divergente de interese.

Rolul dreptului international este de a asigura functionarea armonioasa a comunitatii

internationale , de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare armonioasa a acestei comunitati dea preveni si a soluti ona aspectele conflictuale. Acest rol rezulta din faptul ca dreptul international

reprezinta ansamblul prin cipiilor si normelor juridice faurite de statele existente pe baza acorduluilor de vointa in vederea regle-mentarii relatiilor dintre ele.


18/38

Relatiile internationale cuprind un domeniu vast si diversificat al contactelor dintre state, carelatii de putere, prin care statele colaboreaza si se confrunta in marile probleme ale vietii

internationale cum sunt cele economice, culturale, de familie. Aceasta gama variata si complexa alegaturilor ce exista intre state confera un continut deosebit de bogat relatiilor internationale. La

aceste relatii se mai adauga nume-roase raporturi care iau nastere intre persoane fizice si juridice

apartinand diferitelor state, intre institutii si organizatii de stat.O data cu aparitia pe scena

internationala a unor noi entitati, respectiv a organizatiilor internationale si cu participarea lor laviata internationala, dreptul international a dobandit dimensiuni. Pro cesul aparitiei si evolutiei

istorice a dreptului international este strans legat de aparitia si dezvoltarea state-lor a altor entitati

internationale si a relatiilor dintre ele.

In ceea ce priveste evolutia dreptului international public dupa cel de-al II razboi mondial, ea

este marcata printre altele de aparitia si dezvoltarea reglementarilor sale cu privire la promovarea si

garantarea internationala a drepturilor omului si liberatatilor fundamentale.Prin urmare existenta

unor reguli de con-duita si asigurarea respectarii lor reprezinta o necesitate vitala pentru societatea

internationala, pentru rela-tiile dintre state ca raporturi intre puteri suverane, precum si relatiile intre

celelalte entitati internationale.

Notiunea de drept international

Dreptul international reprezinta o emanatie a statelor care se afla intr-o permanenta

interdepen-denta datorita relatiilor dintre ele.

Acest fapt determina atat trasaturi generale cat si particularitatile dreptului international in

raport cu dreptul intern. In timp ce dreptul international reglementeaza relatiile ce se creeaza in

raporturile dintre state, dreptul intern reglementeaza relatiile sociale din cadrul statului. Prin

principiile si normele sale, dreptul international reglementeaza conduita statelor stabilind drepturi si

obligatii reciproce.

Prin urmare obiectul de reglementare il constituie drepturile si obligatiile partilor la relatiileinter-nationale, relatii care se creaza intre state si alte subiecte de drept international, precum si

organele repre-zentative ale popoarelor care lupta pentru eliberare, pentru crearea unui stat propriu.

Notiunea de drept international a fost folosita pentru prima oara in Anglia. In lucrarile marilor

ju-risti a predominat expresia dreptul gintilor , mostenita din dreptul roman - jus gentium. Jus

gentium avea un continut mai larg decat cel al dreptului international contemporan, deoarece el

cuprindea si norme care reglementeaza raporturile dintre cetatenii romani si straini.Cu toate acestea,

notiunea dreptul gintilor va fi mentinuta in paralel cu cea de drept international , desi notiunea in

cauza a avut o anumita semnifica-tie istorica, proprie dreptului roman.

In secolul 17-18, gandirea juridica atribuie dreptului gintilor cu caracter voluntar, fixandu-i

defini-tiv sensul de drept a relatiilor dintre state.

In doctrina juridica romaneasca s-au folosit termeni ca : drept international, drept

international pu blic, drept international contemporan. Termenul de drept international insa apare

mai adecvat, atat prin continut cat si prin frecventa sa, in doctrina si in practica diplomatica.

Definitia dreptului international


19/38

Definirea dreptului international a facut obiectul a numeroase studii si opinii, ea reflectandconcep tii si orientari politice diferite. Numerosi autori il numesc ca un ansamblu de principii si

norme create de state prin acordul lor de vointa care reglementeaza raporturile dintre ele si altesubiectelor de drept inter-national. Acesta definitie evidentiaza trasaturile cele mai generale si

totodata esentiale ale dreptului inter-national public. Astfel se subliniaza ca numai statele ca subiecte

principale ale acestui drept sunt creatoa-rele normelor de drept elaborate. Organizatiile internationale

care pot avea in mod limitat calitatea de su-biect de drept international nu pot participa la crearea denormelor generale ale acestui drept.

Raporturile sociale reglementate de dreptul international au un caracter specific intervenind

intre state sau/si intre alte subiecte ale acestuia. Din sfera de aplicare a dreptului international sunt

excluse ra-porturile juridice dintre state si persoane fizice ori juridice care se supun dreptului intern.

Sunt excluse raporturile juridice in care un stat participa nu ca purtator al puterii de stat, ori ca

subiect de drept interna-tional, ci ca subiect de drept civil cum ar fi de ex : incheierea unui act de

cumparare a unui teren, cladiri.

Rezulta deci ca raporturile juridice trebuie sa fie raporturi in care statele se manifesta ca

titulare ale drepturilor lor suverane.

Sunt unele definitii date dreptului international care se refera la norme si principii obligatorii

pen-tru statele civilizate in scopul de a exclude unele state de la aplicarea acestora. Alte definitii se

refera la o ordine a comunitatii internationale care se ridica deasupra statelor si popoarelor si le

leaga intre ele .

Considerand dreptul international ca un ansamblu de principii si norme, se are in vedere

intreaga varietate a raporturilor carora statele le confera obligativitate juridica.

Stabilirea si infaptuirea acestor raporturi are loc in cadrul politicii externe a fiecarui stat ca

ansam-blu de orientari si actiuni in relatiile cu alte state si alte subiectelor

ale dreptului international. De aceea exista o interactiune intre dreptul international si

politica externa a statelor, dreptul international fiind si mijlocul de influentare a politicii externe , dar

si instrument al acesteia.

Eficacitatea normelor dreptului international se asigura prin interesul pe care-l au statele de a

regle menta raporturile dintre ele din punct de vedere juridic. In caz de violare a acestor norme ele

pot fi garan -tate prin mijloace de constrangere exercitate in mod colectiv sau individual de catre

state. Aceste norme ju ridice pot fi cu caracter general, obligatorii pentru toate statele si cu caracter

particular, valabile pentru 2 sau mai multe state intr-o problema sau alta a relatiilor reciproce. Dintre

normele juridice generale se des-prind principii fundamentale. Acestea sunt obligatorii si determina

caracterizarea dreptului international contemporan ca un drept general, aplicabil relatiilor dintre toate

statele lumi..

De la organizatii internationale

la regimuri de securitate si comunitati de securitate

Contextul politic si geostrategic de dupa al II-lea Razboi Mondial a permis aparitia la nivelul

relatiilor internationale nu doar a unui numar foarte mare de organizatii internationale, dar si a unui

numar de regimuri internationale sau regimuri de securitate. Regimurile internationale sau


20/38

regimurile de securitate sunt definite ca fiind un set de principii, norme, reguli, proceduridecizionale implicite sau explicite, in jurul carora converg asteptarile actorilor, intr-un domeniu dat

al relatiilor internationale.

Regimurile de securitate nu trebuie onfundate cu organizatiile internationale. Acestea nu au nicio structura specifica, nici o personalitate juridica, fiind simple sisteme de cooperare, in cele mai

multe cazuri formale, utilitatea lor constand in faptul ca scad costul tranzactiilor internationale,reducand incertitudinea cu prvire la comportamentul celorlalte state.

Regimurile se pot construi in orice domeniu al vietii internationale, economie, mediu, securitate,

drepturile omului, comunicatii etc. Regimuriel se constituie in momentul in care doua sau mai multe

state recunosc ca se confrunta cu aceleasi probleme, iar acestea depasesc sfera de influenta politica a

statului. Odata ce in interiorul unor astefel de regimuri de securitate i-au nastere interactiuni politico-

militare si ecoomice, in care actorii respectivi isi regasesc idealuri si principii comune, acestea se pot

transforma in organizatii internationale. Comunitatea Europeana poate fi explicata prin teoria realista

care a condus a dus la transformarea unui regim de securitate intr-o organizatie internationala. In

urma cooperarii la nivel economic s-a ajuns in acest caz la formularea statutului unei organizatii

internationale, care-si regaseste unitatea si in plan militar si politic.

O serie de teorii afirma ideea ca aparitia regimurilor de securitate a fost determinata si este de

teoria stabilitatii hegemonice. Conform acestei idei, statele puternice dau nastere unor astfel de

sisteme cu intentia de a mentine pe de-o parte statu-quo-ul teritorial, iar pe de alta parte de a atrage in

sfera lor de influenta actori statali relevanti din perspectiva economica sau de alta natura. Este cazul

SUA, care dupa al II-lea Razboi Mndial au reusit sistematic sa dea nastere unor astfel de regimuri de

securitate, menite sa mentina un echilibru la nivelul deciziilor securitatii si cooperarii la nivel

mondial. Fondul Monetar International este considerat un model reusit de regim de securitate,

transformat in organizatie, cu scopul de a mentine sanatatea sistemului monetar international si de a

ajuta cu imprumuturi statele aflate in dificultate, datorita balantei de plati.

In opinia unor specialisti exista trei cai posibile in crearea si aparitia unor astfel de regimuri de

securitate.

1. spontana 2. negociata 3. impusa

Un exemplu concret de regim negociat, il constituie acordul SALT, de neproliferare a armelor

nucleare, aparut datorita temerilor unor ca incurajarea acestui tip de armament ar putea conduce la un

scenariu catastrofal pentru oameni.

Exista si exemple negative din aceiasi perspectiva a armelor nucleare, acordul Waschington -

New Delhi din vara anului 2005, prin care americanii furnizau echipament si tehnologie pentru

producerea armei nucleare in India.

SUA nu au semnat acordul de protectia mediului de la Kyoto si nici pe cel privind Statutul Curtii

Penale Internationale, ceea ce arata ca in definitiv o serie de regimuri de securitate nu reprezinta

decat interesele pe termen scurt, mediu sau lung al unor state.

Prin acceptarea unor astfel de regimuri statele tind sa-si maximizeze interesele. Un exemplu in

acest sesn il constituie si Acordul General asupra Tarifelor si Comertului (GATT), transformat

ulterior in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Acordul urmarea desfiintarea barierelor


21/38

tarifare in calea comertului international, ceea ce practic favoriza in mod clar o serie de state,defavorizand altele, datorita gradului dezvoltarii economice interne.

Nu doar statele pot dezvolta astfel de regimuri internationale, companiile bancare, de asigurari,

transporturi, pot da nastere unor astfel de organizatii.

In ceea ce priveste regimurile de securitate al caror scop declarat este asigurarea stabilitatiimilitare, acestea au o dinamica aparte, lucru datorat in special de increderea reciproca. Esecul

acordurilr SALT 1 si SALT 2 poate fi pus pe seama uneia stfeld e lipse de incredere intre SUA si

URSS (CSI), ca si in cazul denuntarii de catre Waschington a Tratatului Anti-Racheta (ABM),

considerat de SUA inutil in conditiile in care state precum Coreea de Nord refuza sa participe la

acesta.

Simpla existnta a unui regim de securitate nu poate fi considerata o garantie a securitatiiinternationale. Regulile putandu-se schimba din motive diverse. SUA folosesc dupa anul 2000, ca

pretext declarat contra regimurilor de la Phenian si Teheran, inarmarea nucleara si terorismul.

Unul dintre cele mai complexe regimuri de securitate, care functioneaza din 1817, fiind cunoscut

si sub denumirea de acordul Rush-Bagot, semnat intre SUA si Canada, vizeaza frontiera dintre cele

doua state, frintiera demilitarizata. Totodata acordul presupune o politica comuna de aparare aeriana

(NORAD).

Functionarea unui regim de securitate se bazeaza pe traditia grotiana rationalista care afirma

necesitatea cooperarii in atingerea unui obiectiv comun. Gradul de eficienta depinde de

disponibilitatea statelor de a a-si respecta angajamentele.

La inceputul anilor 50 a fost introdus un alt concept, comunitate de securitate, care desemneaza ogrupare de state care nutresc o reala convingere ca membrii comunitatii pe care o formeaza nu vor

lupta niciodata fizic unii cu altii, ci isi vor rezolva disputele intr-un alt mod.

Unul dintre teoreticienii acestui tip de cooperare, considera ca nu putem avea de-a face decat cudoua tipuri de comunitati de acest gen.

1. Comunitati amalgamate, care dezvolta si o forma de guvernare comuna (cauza a aparitiei

statelor federale);

2. Pluraliste - ale caror unitati isi pastreaza independenta unele fata de altele;

Pentru a doua categorie ar fi necesare o serie de valori si intelesuri pe care actorii participanti le

au in comun; cunoasterea directa a culturii si interactiunea dintre acestea; interese comune,reciprocitate, responsabilitate si chiar altruism. Totodata o astfel de comunitate nu presupune doar o

relatie formala si constienta intre guvernele acestor state, ci o apropiere absolut necesara intresocietatile civile.

Se considera ca exista trei etape in aparitia, evolutia si transformarea unei comunitati de

securitate:

- aparitia unor schimbari la nivelul mediului social intern si international, tehnologice,

demografice, economice, ecologice, identificare unor amenintari exterioare comune;


22/38

- factori de natura sa conduca la dezvoltarea increderii reciproce si a formarii uneimentalitati colective, ceea ce tine de puterea de cunoastere, de intelegere, de implicarea

institutiilor si organismelor de orice natura in apropierea acestora;

- in final formarea unei identitati comune, bazate pe valori si principii comune, poateconduce la recunoasterea egalitatii si transformarea pasnica intr-o comunitate de securitate;

NATO formata initial ca o astfel de comunitate de securitate, avand ca obiectiv razboiul contra

URSS, s-a confruntat dupa 1991 cu disparitia potentialului pericol regimul comunist. In aceste

conditii ceea ce fusese o comunitate bazata apropae exclusiv pe stoparea pericolului comunist a

devenit dupa dciziile din 1995 un organism de securitate colectiva bazat pe cinci principii:

1. statele membre sunt democratii cu economii de piata functionala

2. minoritatile de pe teritoriul lor sunt tratate conform reglementarilor OSCE;3. statele nu au dispute teritoriale sau de alta natura cu vecinii lor;4. sunt capabile sa puna la dispozitia NATO trupe si tehnica militara compatibila cu celelalte state membre;

5. mentinerea democratiei, a drepturilor omului si a institutiilor fundamentale ale statului;

Un exemplu situat la polul opus NATO il reprezinta incercarile nereusite de formare a unor

organizatii, comunitati sau regimuri de securitate in zona Americii Centrale si de Sud, acolo undeteoretic se intrunesc cel putin cateva principii care stau la baza teoretica a formarii unor astfel de

organisme: istorie, limba, religie si mentalitati comune. Cu toate acestea Comunitatea Andina siOrganizatia Statelor Americane nu reusesc sa-si diversifice sau sa-si extinda ideea de cooperare

economica, militara sau de orice alta natura, probabil si datorita interventiilor distructive ale unor

mari puteri precum Rusia si SUA.

La nivel general cele trei modalitati de cooperare in plan international ofera pentru viitor

posibilitatea regasirii unor elemente comune tuturor tipurilor de societate pe care le grupeaza, chiar

daca cest deziderat probabil va ramane doar la stadiul declarativ.

Profilul organizatiei in teoria relatiilor internationale

Multilateralismul ca matrice originara

Studiu de caz: ONU

Se poate pune intrebarea: exista o teorie valabila pentru a explica importanta inventiilor

conceptuale si institutionale si, implicit, pentru a genera idei pentru modelarea organizatiilor

mondiale ? Mai mult, se poate justifica si influenta existenta ONU pe baza unei teorii, asa cum este

cazul in organizarea interna a statelor ? Teoretician si practician al sistemului ONU, MauriceBertrand considera ca raspunsul este negativ. El crede ca este invocata si respectata memoria marilor

personalitati care au propus concepte noi si au pus la punct institutii care sa garanteze libertatipublice si progres social, dar exista si tendinta determinista de a considera ca aceste inventii sunt

cumva inevitabile si nu ar fi putut imbraca alte forme.

Bineinteles ca acesta este numai unul dintre posibilele raspunsuri. In realitate, numeroaseconcepte specifice studiului relatiilor internationale pot servi la intelegerea organizatiilor existente si

la construirea unor teorii valabile.


23/38

Trecerea sumara in revista a catorva dintre aceste eforturi provine din convingerea autoruluiacestor randuri ca analiza profilului si potentialului sistemului ONU, ca model de organizare

internationala, din perspectiva stiintelor sociale, nu poate fi decat utila.

Capitolul de fata nu urmareste o trecere exhaustiva in revista a interpretarilor teoretice alerolului organizatiei mondiale, ci doar marcarea catorva repere, nu complet aleatorii, cele care revin

adesea in discutie, nu numai in disputele academice asupra ONU, dar si in cele politice. Evident,pozitiile teoretice acopera o plaja larga de optiuni, aflate uneori la extreme.

In teoria relatiilor internationale, unul dintre curentele raspandite sustine ca sistemul

international este o anarhie, a carei stabilitate este mentinuta de catre un hegemon individual sau un

grup de hegemoni. In secolul trecut, comunitatea internationala a incercat sa creeze un sistem

multilateral care sa modereze hegemonia si sa stimuleze o tranzitie dinspre anarhie spre valori si

norme comune. Din acest punct de vedere, ONU reprezinta cel mai inalt model de evolutie a

multilateralismului, fiind conceput ca un centru de armonizare a intereselor nationale, nu ca o arena

de confruntare. Ca alternativa la anarhie, Sewell si Salter propun conceptul de .panarhie., respectiv

guvernarea tuturor, de catre toti si pentru toti. Cu alte cuvinte, nimeni nu ramane in afara sferei

guvernarii, iar beneficiile si costurile guvernarii sunt impartite de toti, oricine putand participa in

mod echitabil la guvernare.

Evident, asa cum o recunosc si autorii, o stare panarhica de dezvoltare nu exista in realitate

nici macar la scara redusa, dar conceptul poate fi folosit in constructia normativa sau ca termen de

referinta pentru sistemele de guvernare.

Aceasta interpretare are o semnificatie notabila pentru dezbaterea asupra mandatului ONU si

situarea obiectivelor sale in sfera realpolitiksau in cea a aspiratiilor nobile, ca proiecte intotdeauna

dezirabile, dar niciodata integral realizabile. Atat in cazul Ligii Natiunilor cat si in cel al Organizatiei

Natiunilor Unite, dezbaterea asupra menirii organizatiei internationale a fost marcata de diferentele

de abordare intre curentul idealist si cel realist. David Whittaker considera ca, in ambele cazuri,

rezultatul a fost o combinatie intre ceea ce era de dorit si ceea ce era posibil.3 Idealistii disting trei

elemente tinta: o stare de lucruri care poate fi definita ca .pace dezarmata.; hotararea colectiva de a

aborda conflictele si agresiunea si de a construi un sistem de securitate colectiva; un documentconstitutiv obligatoriu pentru toti membrii, cum erau Pactul pentru Liga Natiunilor si Carta pentru

ONU. Parteneriatul si dreptul international deveneau criteriile succesului. Conceptul de .actiune:drept al celor puternici. facea loc celui de .actiune: responsabilitatea membrilor..

Realistii au considerat legitima aplicarea regulilor invingatorilor in razboi, existand putine

garantii pentru folosirea viitoare a unor principii idealiste. Suveranitatea nu era negociabila.Egalitatea avea limite, deoarece forta statelor era diferita. Pacea trebuia mentinuta in termenii

stabiliti de un .concert al puterilor. si construita gradual, pe baza unor asteptari realiste.

Dupa cum este lesne de remarcat, dilema stabilirii proportiei optime dintre idealism si realismse mentine la fel de relevanta acum, pe cat era in 1945. Personal cred ca proiectul unei organizatiiinternationale, intotdeauna chemata sa reprezinte si o etapa a viitorului, ar avea o deficienta

congenitala daca nu ar contine o doza de idealism. Crearea ONU este legata de problemeleinstitutionale aparute la incheierea celui de-al doilea razboi mondial.

Dupa castigarea razboiului, Statele Unite nu mai aveau interes sa revina la izolationism si,

totodata, urmareau sa perpetueze si pe timp de pace beneficiile obtinute. Aceasta cerea implicarea inafacerile internationale. In acelasi timp, publicul american nu dorea ca participarea sa se faca prin


24/38

sisteme complicate de aliante, precum cele care in fapt au generat si condus razboiul in Europa. In plus, presedintele Roosevelt, la vremea respectiva, voia o politica de control, prin integrare, a

potentialilor inamici, cum era Uniunea Sovietica, lucru care nu se putea face decat prin crearea unuinou club din care sa faca parte si aceasta din urma si SUA. Datorita acestei combinatii de obiective,

singura alternativa era o forma de organizare a securitatii colective.

Aceasta forma insa, nu era identica cu conceptul wilsonian in care securitatea colectiva eraasimilata unui substitut al echilibrului puterii. Asa a aparut ONU, care era prevazuta cu un mecanism

de constrangere, dar si cu mecanismul dreptului de veto, ceea ce reprezenta generic compatibilizarea

mecanismului de securitate colectiva cu cel al echilibrului puterii. In mod evident insa, Statele Unite

nu-si propuneau sa doteze Natiunile Unite cu puteri independente largi: nu aceasta era agenda

multilaterala. Ea consta inainte de toate in restructurarea ordinii internationale pe fronturi largi, la

nivel global, cu Europa Occidentala si peste Atlanticul de Nord.

In al doilea rand, Statele Unite au incurajat constituirea unor regimuri multilaterale majore in

domeniul finantelor si comertului. In fine, Statele Unite au ajutat la crearea a numeroase organizatii

internationale care sa furnizeze servicii tehnice competente si servicii politice convenabile. Prin

urmare, avem de-a face mai curand cu un multilateralism ad-hoc, croit in raport cu interesele

americane, trasatura care va insoti ONU pe toata durata existentei sale. In teoria relatiilorinternationale, multilateralismul nu a fost analizat si explorat suficient. Nici chiar un promotor activ

al conceptului noului institutionalism in relatiile internationale, cum este Robert Keohane, carestudiaza multilateralismul si il defineste, nu merge mai departe de descrierea sa nominala ca .practica

a coordonarii politicilor nationale in grupuri de trei sau mai multe state.

Aceasta abordare nu cuprinde si dimensiunea calitativa a multilateralismului care ii

determina de fapt distinctia fundamentala. Aspectul calitativ este aprofundat de John Ruggie, care

porneste de la definitia data institutiilor de acelasi Keohane: . seturi de reguli consecvente si legate,

formale si informale, care prescriu roluri comportamentale, limiteaza cadrul de activitate si

modeleaza asteptarile.. Ruggie crede ca simpla adaugare a adjectivului multilateral modifica

substantivul institutie.

Multilateralismul constituie astfel o forma institutionala generica in relatiile internationale,care coordoneaza relatiile dintre trei sau mai multe state pe baza unor principii de conduita

generalizate. Acesteprincipii vor specifica o conduita adecvata, indiferent de interesele proprii alepartilor sau exigentele strategice care pot exista in fiecare caz particular.

Exemplul clasic folosit in domeniul economic este clauza natiunii celei mai favorizate:

aceasta interzice discriminarea intre tarile care comercializeaza acelasi produs. In relatiile desecuritate, echivalentul este cerinta ca statele sa raspunda la agresiune oricand si oriunde se produce

aceasta, indiferent daca respectivele situatii corespund sau nu aspiratiilor individuale.

Bilateralismul si multilateralismul nu epuizeaza repertoriul institutional al statelor.Imperialismul este tot o institutie care coordoneaza relatiile intre trei sau mai multe natiuni. Dar, spredeosebire de bilateralism si multilateralism, o face prin negarea suveranitatii altora. Un corolar al

multilateralismului este ca principiile generalizate de organizare presupun indivizibilitatea intremembrii colectivitatii in privinta marjei de conduita astfel definite. Intr-o schema colectiva de

securitate, statele se comporta ca si cum pacea ar fi indivizibila si, in acest fel, chiar o determina safie. Al doilea corolar este ca eventualele cazuri de succes al multilateralismului conduc in practica la

asteptarea unor beneficii echivalente pentru toti membrii sai, in ansamblu si in timp.


25/38

Una dintre trasaturile remarcabile ale multilateralismului este cea sesizata de JamesCaporaso, care considera ca aceasta institutie este bazata pe obiceiurile, practicile, ideile si normele

mai putin codificate ale societatii internationale, sperand sa le influenteze.6 Termenul de multilateralpresupune cooperare. Nu orice cooperare este multilaterala, dar toate activitatile multilaterale include

cooperarea.

O alta interogatie in dezbatere este daca multilateralismul este un mijloc sau un obiectiv.Statele si institutiile acestora sunt protagonisti constienti de obiectivele pe care le urmaresc. De

aceea, multilateralismul poate fi

TEORIA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

Documents

Transcript of TEORIA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE