Teologie Morala

Crestinismul este o doctrina religioasa sau o invatatura de credinta (lex credenti = legea credintei), dar este si un mod de viata (experienta credintei).Crestinismul = Doctrina + Morala Si Cult.Adevarul de credinta care este cuprins in dogme devine convingere launtrica si se exprima in formule de cult, rugaciune, gesture, semen, care constituie un limbaj nonverbal.Continutul normelor morale prezinta aspectul obiectiv , ca si actele in care se exprima, si ele constituie domeniul teologiei morale.MORALA (etimologie)In limbajul usual se folosesc doi termini: Morala EticaLa acesti termini se adauga atributele: Crestina FilosoficaEtica (gr.) = ithos = locuinta, patrie, (apoi) convingerile, caracterul sau felul statornic de a actiona.eFolosoful Aristotel foloseste termenul pentru a desemna virturile care se intemeiaza pe obicei, pe experienta si timp; virtuti etice.Intreaga filosofie ulterioara lui Aristotel utilizeaza termenul in acest sens.La ganditorii greci, ithos = morala.Ethos (gr.) = morala unui grup social, popor.Lingvistii afirma ca ithos si ethos au aceeasi tulpina in greaca.Filosofii afirma ca morala grupului social a fost cea dintai norma de viata.In Noul Testament ithos datina, liturgica (luca 1:9) Morala = mos, moris (lat.) moralis.Filosoful Seneca foloseste pentru prima data termenul Phylosofia moralis.Desi aproape echivalente, intre cei doi termini exista o diferenta.Etica = stiinta teoretica ce defineste viata morala arata esenta moralitatii.Ea este o refectie filosofica asupra principiilor generale ale moralei sau studiul sistematic al doctrinelor morale.Morala = faptele morale legate de anumite conditii (ex.: timp si loc) cu aspect subiectiv si colectiv.In limbajul teologic folosim sintagma teologie morala sau morala crestina, care conduce mai degraba spre aspectul practice al Crestinismului.Obiectul moralei reprezinta faptele sau actiunile omenesti, dar acestea fac si obiectul altor discipline sociologia, dreptul, psihologia, politicaDomeniul morale il constituie insa numai faptele constiente si libere ale omului (faptele morale).Faptele morale atag dupa ele responsabilitatea morala.Instinctele, actele facute din frica sau constrangere, nu intra in domeniul faptelor morale.Scopul cercetarii morale. Morala procedeaza la stabilirea unor principia morale, dupa care trebuie sa se indrume conduita omului = morala stiinta normativa nu doar descriptiva. Ea expune in mod sistematic normele dupa care omul trebuie sa-si indrumeviata pentru realizarea virtutii.Metodele Teologiei Morale.Metodele = calea pe care aceata disciplina teologica o urmeaza in expunerea invataturii morale crestine.Metodele utilizate de teologiea morala stau in legatura cu scopul disciplinei calauzirea crestinismului la desavarsire (indumnezeire).Morala filosofica utilizeaza ca metode de cercetare si de sistematizare: Observatia Introspectia

Iar datele obtinute sunt prelucrate prin inductie, deductive, analiza, sinteza, analogie, ceea ce inseamna ca ea foloseste atat metoda: Empirica RationalaPrin cele doua metode se ajunge la formularea unor principii si norme morale care sunt recomandate spre a fi urmate si anume: notiunile de baza ale morale: Constiinta Datoria ResponsabilitateaTeologia Morala nu ignora aceste metode dar, avand un specific propriu, nu poate ramane exclusive la acestea. Astfel, pentru ca Teologia Morala isi are fundamentul in revelatia divina, metoda empirica o va utiliza limitat, ca o ilusitrare prin fapte concrete, a unor adevaruri cuprinse in revelatia dumnezeiasca.Cat priveste metoda rationala, care consta in reflectia asupra datelor obtinute prin metoda empirica, prelucrarea si sistematizarea acestora, aceasta este utilizata de teologia morala pentru sistematizarea materialului ei, chiar daca aceasta provine din revelatie.Plecand de la scopul ultim al morale crestine (preamarirea lui Dumnezeu si fericirea omului) s-au individualizat trei metode, care corespund a trei deziderate:1. Cunoasterea adevarului metoda rational - dedcutiva2. Implinirea poruncilor - metoda practica 3. Unirea cu Dumnezeu metoda ascetic-mistica (duhovniceasca) - (invatatura despre vituti, avand ca scop viata in Hristos)Trei cai: Purificarea Iluminarea Unirea cu DumnezeuTeologia Morala disciplina teologica, care pe temeiul revelatiei Dumnezeiesti, expune sistematic si metodic normele morale dupa care crestinul trebuie sa se condica pentru a-si realiza mantuirea.

Caracteristicile Teologiei Morale:

1. Isi intemeiaza intregul continut pe autoritatea divina Binele moral care trebuie infaptuit este expresia voii lui Dumnezeu Poruncile morale porunci ale lui Dumnezeu, avand o autoritate absoluta. Din revelatie noi cunoastem menirea noastra, cauza slabiciunii noastre si posibilitatea si mijloacele de sfintire ale credinciosilor.Din punct de vedere practic, morala cuprinde principia cu valoare educativa2. Din punct de vedere al mijloacelor folosite: Naturale Supranaturale Sf. Tane, rugaciunea, postulHristos nu este doar un model exterior, ci e si o prezenta harica permanenta in viata crestinului, prin harul dumnezeiesc.3. Asprectul sinergetic conlucrarea credinciosului cu harul Dumnezeiesc, exemplu viata si mladitele.4. Caracterul ecclesiologic, sobornicesc si duhovnicesc al moralei ortodoxe.Binele absolut are un chip personal Dumnezeu (Sf. Treime), iar viata crestina este comuniune de viata intre noi, Hristos si intreaga creatie.

Raportul Teologiei Morale cu celelalte disciplinePana in secolul 16, in Apus, Dogma si Morala se faceau impreuna, iar Rasarit pana in secolul 18.Apoi, relatia cu studiile biblice si apoi cu liturgica, cu dreptul canonicMoralele confesionaleDeosebirile dogmatice dintre diferitele biserici si confesiuni crestine au imprimat o structura deosebita moralei fiecarei confesiuni:A. Morala Ortodoxa: Fidelitate fata de revelatia Dumnezeiasca Hristocentrismul Induhovnicirea Eclesialitatea Sinergismul Comuniunea in BisericaB. Morala Catolica: Rationalism Legalism Cazuistica Teoria merituluiBiserica Catolica a proclamat, in 1879, scrierile lui Toma DAquino normative pentru Dogmatica si Morala.Cazuismul a dus la sistemele probabiliste.C. Morala protestanta urmeaza principiile generale ale protestantismului: Sola Scriptura Sola Fide Solus Cristus Sola GratiaIn privinta pacatului (stramosesc si): Coruperea iremediabila a naturii umane predestinatia

Realizarea ordinii moraleIn inteles moral, Dumnezeu, ca Bine absolut, este si norma absoluta a moralitatii si ultimul scop al actiunilor morale. Prin urmare, Dumnezeu este autorul intregii ordini morale, iar vointa Sa afanta este cel mai inalt principiu.Ordinea morala se realizeaza potrivit unor principia (unele sunt indeplinite de Dumnezeu, altele de om). Astfel Dumnezeu, Binele supreme, Isi descopera voia Sa spre a o cunoaste si a o urma. Voia lui Dumnezeu este cuprinsa in Legea morala (principiul obiectiv al moralitatii).La randul lui, credinciosul trebuie sa realizeze in activitatea sa aceasta ordine morala; constiinta morala si libertatea de alegere si actiune sunt principiul subiectiv al moralitatii.Actele noastre, pentru a fi considerate acte normale, trebuie sa indeplineasca anumite conditii: Sa fie constiente Sa fie libereAstfel, faptele morale devinfapte morale bune (virtuti) si rele (pacate, vicii).Putem sintetiza:A. Conditii asigurate de Dumnezeu pentru realizarea ordinii morale: Legea morala Constiinta morala Libertatea moralaB. Conditii care privesc activitatea omului in raport cu ordinea morala: Caracterul moral al faptelor omenesti (virtutea si pacatul)In sens larg, prin lege se itnelege norma (dreptarul) dupa care actioneaza orice lucru sau fiinta. Ea este indrumarul actiunii omului.Statutul acestor legi poate sa fie enuntul al unor decrete devine ori adevaruri (formulari) ale ratiunii.Intrucat, potrivit invataturii crestine, orice autoritate isi are temeiul in Dumnezeu, intrucat scopul oricarei legi este realizarea binelui (comun si individual) legea morala este o prescriptie durabila in vederea realizarii binelui moral.Considerata astfel, legea are drept caracteristici: Necesitatea ObligativitateaIntrucat legea morala este obligatorie ea nu poate fi incalcata fara sanctiune. Ascultarea de lege se impune in mod neconditionat.

Insusirile legii morale:1. Necesitatea, care deriva din caracterul ei obligatoriu. Ea se exprima prin: forma imperativa (trebuie sau este intezis) Imperativul legii morale este categoric, in timp ce celelalte sunt ipotetice.2. Durabilitatea (permanenta) ea este valabila fara inrerupere (pentru legile divine, ea poate ajunge la vesnicie)Faptul ca legea morala este durabila, nu inseamna ca ea nu poate fi schimbata sau modificata 3. Vine, in mod direct sau indirect de la Dumnezeu 4. Intrucat atat persoana umana, cat si Biserica, isi desfasoara activitatea in societate. Societatea detine autoritatea jurisdictional care o indreptateste a fa legi.5. Scopul legii este promovarea binelui, atat pentru fiecare persoana,cat si pentru societate.6. Pentru a fi obligatorie, o lege trebuie promulgate.

Lege, porunca si sfat moralScopul vietii crestine este desavarsirea morala (asemenea cu Dumnezeu), motivul este iubirea, mijlocul este implinirea poruncilor.Sfera poruncilor este cea a binelui obligatoriu.In afara sferei binelui poruncit sau a ceea ce opreste legea morala, exista si un domeniu al binelui neobligatoriu, dar sfatuit pe langa porunci, exista si un spatiu al sfaturilor evanghelice (morale), al binelui sfatuit.In cadrul morale, sfaturile morale indica cele mai potrivite cai pentru realizarea desavarsirii morale. Sfaturile morale sunt mai presus de porunci, de aceea nu sunt obligatorii.Legea morala crestina este dispozitie in vederea realizarii binelui, care are caracterul cel mai general. Ea are forma unor porunci, care cer savarsirea unui bine obligatoriu sau opresc savarsirea anumitor fapte.Legea detine un loc de mijloc intre Dumnezeu (temeiul obiectiv al moralitatii) si credincios (subiectul binelui moral).Porunca este o dispozitie, preciza a Legii in legatura cu savarsirea unui bine determinat si obligatoriu sau in legatura cu oprirea savarsirii unor fapte nepermise. Legea cuprinde diferite porunci: unele impugn, altele opresc savarsirea anumitor fapte.Sfatul moral se refera al binele sfatuit. Prin implinirea acestuia, credinciosul ajunge mai usor la desavarsire.

Autonomia si HeteronomiaAutonomia este situatia morala in care omul este propriul sau legiuitor. Sistemele de morala folosite sunt sisteme autonome.Heteronomia descrie situatia cand legea morala este impusa dinexterior, din afara.Legile care provin de la Dumnezeu sunt teonome. Teonomia = autonomia + heteronomiaImpartirea legiiI. Dupa autor (origine)A.DumnezeiascaB. OmeneascaA. Legea Dumnezeiasca se exprima in: Legea vesnica Legea naturala Legea pozitiva (exprimata) a Vechiului Testament si a Noului TestamentB. Legea omeneasca: Bisericeasca Civila Juridical politicaII. Cu privire la forma:A. AfirmativaB. NegativaIII. Cu privire la obligatieA. Nemijlocit obligatorie (divina)B. mijlocit obligatorie (pemisiva)IV. Legea vesnicaA. FizicaB. Morala: Naturala Pozitiva Dumnezeiasca (Vechiul Testament si Noul Testament) Omeneasca (civila si bisericeasca)

Legea vesnica

Dumnezeu a creat lumea, in mod absolut liber si a fixat un tel (stabilit din vesnicie). Acesta este realizat in timp. El nu poate fi gandit in afara vointei si perfectiunii lui Dumnezeu.Scopul ultim al creatiei si realizarea lui este Dumnezeu.Existenta scopului presupune si existenta posibilitatilor de realizare a lui.

Plecand de la scopul creatiei, deosebim:a) Planul creatiei lumii, care exista din vecib) Planul mersului ordonat al lumii, ca impuls al creaturilor, in vederea realizarii scopurilor lui.c) Realizarea acestui plan, in mod statornic, prin providenta divina.Definitie: Legea vesnica este planul din eternitate al lui Dumnezeu, dupa care El a hotarat sa oranduiasca si sa conduca lumea spre scopul ei ultim.Legea vesnica este izvorul si norma a tot cea ce exista: A ordinii naturale (fizice) A ordinii spiritual morale din lumeLegea vesnica contine principiile generale dupa care trebuie sa se conduca creatura si prin aceasta, legea vesnica se deosebeste de providenta (principiul, modul de infaptuire a acestei legi general).Dovezi desper existenta legii vesnice La antici, filisoful stoic Zenon vede Legea vesnica in ratiunea universala vesnica, care patrunde totul (este identica cu Zeus) Preotul grec Oindar numeste legea vesnica regele tuturor. Sofocle o pune pe Antigona sa faca referire la legea vesnica. Regele Creon o opreste sa-si ingroape fratele. Acestuia, Atigona ii raspunde ca exista o porunca mai mare decat cea regeasca, care este din vesnicie si este data de Zeus, fiind inprescriptibila; trebuie urmata si porunceste sa-i ingroape pe cei morti. Cicero spune: Deasupra legilor omenesti exista o lege vesnica, ce cuprinde intregul univers. Ea iss are principiul in intelepciunea lui Dumnezeu. In Sf. Scriptura, in Pildele lui Solomom se face mentiune despre existenta acestei legi, iar in Noul Testament, Evrei: Dumnezeu toate le poate prin cuvantul puterii Sale.

Insusirile legii universal

1. Universalitatea legea vesnica se extinde asupra intregii ordini create (fizice si morale)2. Necesitatea din actul creatiei.Se cuvenea ca Dumnezeu sa dea un scop creatiei si sa randuiasca: ca toate sa tinda spre acelasi scop.3. Imutabilitatea (Neschimbabila) si durabilitatea (tine cat tine lumea)Legea vesnica este suprema lege. Ea este izvorul tuturor formelor temporale ale legii fizice si a intregii ordini morale.Legea morala naturalaLegea vesnica exista in Dumnezeu din eternitate si se comunica creatiei in timp prin legi temporale.Prima dispozitie (primul impuls) sadit de Dumnezeu in firea oamenilor, prin care ei sunt condusi spre realizarea scopului lor, este reprezentata de legea morala naturala.Definitie: Legea morala naturala este lumina inerenta firii omenesti sau dispozitia (capacitatea innascuta cognitiva) prin care omul cunoaste bienele pe care trebuie sa-l faca si raul de care trebuie sa se fereasca. Este cunoasterea pe care Dumnezeu ne-o impartaseste prin natura noastra pentru ca, pe baza experientei, omul sa faca binele si sa evite raul.Legea morala natura este data in firea noastra ca dispozitie, ca in mod spontan omul sa-si formeze, din experienta, cu ajutorul gandirii, notiunile de bine si rau si sa inteleaga ca binele trebuie facut, iar raul evitat.Legea morala naturala nu este identica cu constiinta morala. Constiinta morala este numai organul subiectiv de manifestare a legii morale naturale.Existenta legii Morale Naturalea) Prima dovada a existentei Legii Morale Naturale ne-o ofera ratiunea si judecata noastra. Daca admitem existenta unui scop al (unei finalitati) creatiei, atunci admitem si existenta unei ordini morale, iar aceasta presupune prescriptii care constituie tocmai Legea Morala Naturala.b) A doua ne ofera experienta Primele notiuni de ordine sunt cele de BINE si de RAU.c) A treia: Constiinta noastra moralad) Istoria, sociologia, etnografiae) cea mai importanta dovada (pentru crestini) ne-o ofera Revelatia Dumnezeiasca (Sf. Scriptura si Sf. Traditie)Locul clasic cu privire la Legea Morala naturala: Romani: paganii care nu au lege, din fire fac ale legii.Din traditie: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Ambrozie al Mediol.

Insusirile Legii Morale Naturale1. Unitatea (toate preceptele legii morale naturale vin de la Dumnezeu si cu acelasi scop: mentinerea ordinii morale, au acelasi obiect: ceea ce de la natura e bine sau rau; toate se deduc dintr-un singur principiu general: fa binele si evita raul)2. Universalitatea Legea Morala Naturala este coexstensiva naturii umane, sub raportul principiilor ei cele mai generale.3. Durabilitatea si neschimbabilitatea (bazata pe neschimbarea vointei divine si a firii umane)4. Nu admite abatere si nici dispensa.5. Legea Morala pozitiva (poruncita)Legea Morala Naturala nu este suficienta pentru a ne calauzi in realizarea scopului final, pentru ca e foarte generala.Legea Morala Naturala este evidenta numai in principiile ei generale. Cand trecem la cazuri concrete, principiile ei isi pierd claritatea, de nevoia unei legi pozitie, care sa stabileasca ce trebuie sa facem in situatii concrete.De asemenea dispozitiile Legii Morale Naturale sunt prevazute cu o sanctiune insuficienta.Legea pozitiva este o lege data in timp, promulgata in mod expres de o autoritate legitima (Dumnezeu sau omul0 si urmareste realizarea binelui individual si obstesc.

In functie de autor Legea pozitiva dumnezeiasca Legea pozitiva omeneascaInsusirile legii pozitive1. Sa provina de la autoritatea legitima O autoritate poate legifera numai cu privire la supusii sai si numai in chestiuni care tin de competenta sa.2. Sa nu contrazica dispozitiile legii morale naturale3. Sa urmareasca binele (individual si obstesc)Legea vesnica Fizica (lumii fizice) Morale (lumii rationale Naturale Poruncita (pozitiva) Dumnezeiasca Omeneasca Bisericeasca civila

Trebuie sa fie posibil de realizat atat din punct de vedere fizic, cat si moral.Impartirea legii morale pozitiveDupa originea ei: dumnezeiasca omeneascaa) Legea dumnezeiasca ne este data de Dumnezeu prin revelatia supranaturala, in vederea realizarii scopului nostru ultim: preamarirea lui Dumnezeu si fericirea creaturii.b) Legea omeneasca este data de autoritatea omeneasca competenta (bisericeasca sau zivila) inscopul promovarii bineluiRaportul dintre legea pozitiva si legea Morala Naturala.

Deosebirea fundamentala dintre ele sta in obligatie. Legea Morala Naturala isi are temeiul obligativitatii in Dumnezeu, in timp ce legea Morala Pozitiva isi are temeiul obligativitatii sale, fie in voita lui Dumnezeu, fie in vointa legiuitorului omenesc. Legea Morala Naturala impune acele fapte care, dupa natura lor, sunt bune si opreste pe cele care, dupa natura lor sunt releLegea pozitiva impune sau interzice, si fapte indiferente moral. Legea Morala Naturala poate as fie cunoscuta de mintea noastra prin reflectie, in timp ce legea pozitiva care se bazeaza pe o promulgare pozitiva, poate fi cunoscuta prin informatia (informare) personala, sau prin marturia altcuiva. Legea Morala Naturala este unitara si universala. Legea pozitiva este valabila numai atat timp, peste atat loc (spatiu) si in acele situatii cat se intinde vointa si puterea legiuitorului. Legea Morala Natura dupa esenta si, este dumenzeiasca, in timp ce cea pozitiva poate fi dumnezeiasca , fie omeneasca. Legea pozitiva in vechiul Testament

Dumnezeu a descoperit omului inca de la inceput scopul sau ultim. De aceea Dumnezeu a dat primilor oameni, inca in rai, porunci pozitive. Asa incat se poate vorbi de legea harului (din starea paradisiaca). Prin caderea in pacat, omul si-a atras asupra lui atat moartea trupeasca, cat si cea sufleteasca. De aceea pacatul a dus la o intunecare a constiintei lui morale, acum este nevoie de legea pozitiva.Fagaduinta unui Rascumparato si necesitatea pregatirii in vederea primirii Rascumparatorului, fac necesara legea pozitiva (poruncita).

Impartirea Legii Vechiului Testament

1. Legea premozaica cuprinde toate porunzile date de Dumnezeu, pe perioada vechiului Testament, inainte de Moise, prin patriarhi (in special Noe si Avraam).Dupa continut, legea premozaica cuprinde presriptii ale legii morale naturale, ca si prescriptii pozitive descoperite de Dumnezeu prin Revelatie, purtatorilor acestora.Ex.: deosebire intre animale curate si necurate, interdictia de a consuma sange, taierea imprejur, casatoria de levirat.De legea premozaica tin:a) poruncile noahitice (legea lui Noe)b) poruncile date lui Avraam a) Acele porunci primite de Noe dupa potop: Interzicerea uciderii Interzicerea consumarii carnii carnii cu sange Porunca razbunarii emociderii (legea Talionului) Intarirea stapanirii omului pe pamantTraditia iudaica a completat aceste porunci, ridicand numarul legilor la sapte: A nu trai fara dregatorie A nu huli pe Dumnezeu A nu cadea in idolatrie A nu se casatori cu cansangeni A nu ucide A nu rapi A nu consuma sange, sugrumate, sau prada fiarelor.b) Poruncile date lui AvraamDupa raspandirea neamurilor pe pamant, Dumenzei a ales pe Avraam ca purtator al voii Sale, fagadunindu-si ca din el se va naste un popor ales si mare. Dumnezeu a facut cu Avraam un legamant, pecetluit cu semnul taierii imprejur si i-a dat o serie de porunci.2. Legea mozaica legea data de Dumnezeu prin Moise, atat prin modul descoperirii sale, cat si prin continut si scop (slujirea lui Dumnezeu). Scopul ei apropiat era pregatirea poporului Israel pentru viitorul sau mesianic, conducandu-l la mantuire si prin el, toate neamurile.Aceasta pregatire mesianica s-a realizat prin: Credinta intr-un singur Dumnezeu si ascultarea de El (monoteismul religios si etic) Intarirea constiintei pacatoseniei si recunoasterea necesitatii de a-si curata pacatele prin jertfa. Speranta ca prin mila si harul lui Dumnezeu vor dobandi un MantuitorIn ansamblu, legea mozaica cuprinde prescriptii diferite dupa continut:A. Legea moralaB. Legea ceremonialaC. Legea politica Civila JuridicaA. Legea Morala se cuprinde in Decalog, care contine cuvintele vietii. Cele 10 Porunci sunt expresia voii lui Dumnezeu cel viu si au menirea sa impartaseasca aceasta Viata si omului, potrivit poruncii. Paziti toate poruncile Mele si toate hatararile sa le tineti, caci omul care le primeste, va trai prin ele.Decalogul contine in mod explicit consecintele imediate ale principiilor celor mai generale ale Legii marale naturale, expuse intr-o forma pozitiva. De aceea, impreuna cu legea morala naturala, Decalogul formeaza un intreg inseparabil, pentru ca cele 10 porunci au fost date prin Moise, ele se mai numesc si Legea lui Moise si reprezinta cea dintai lege scrisa a poporului Israel. Doar 2 din cele 100 Porunci (2 si 4) depasesc prescriptiile legii morale naturale , Decalogul are o valoare absolut vesnica.Dupa expresia unui teolog, decalogul accentueaza unitatea si spiritualitatea lui Dumnezeu si pune cinstirea Lui in fruntea tuturor datoriilor morale si reglementeaza raportul dintre oameni pana azi.B. Legea ceremoniale: prescriptiile ceremoniale reprezinta in sens propriu legea mozaica. Din acestea rolul pedagogic pe care l-a avut Vechiul Testament. Ea se infatiseaza ca pedagog (indrumatorul unui popor care nu era pregatit pentru primirea Mantuitorului)Din acest motiv, prescriptiile legi ceremoniale sunt de natura externa si au numai o insemnatate simbolica si tipica.Prescriptiile legii mozaice cu privire la:jertfe, curatiri, lucruri sfinte, urmaresc sa trezeasca in cadrul poporului constiinta pacatului, cainta si dorul asteptarii unui Izbavitor, care sa-I scoata din aceasta stare.Astfel, legea ceremoniala exterioara realizeaza o pregatire interioara a poporului evreu,, pentru opera de mantuire care avea sa fie realizata de Mantuitor.Faptul ca legea era exterioara, a favorizat caderea poporului evreu intr-un formalism ritualist.Sf, Apostol Pavel numeste legea ceremoniala mbra bunurilor viitoare si stihurile cele slabe si sarace.Pentru Noul Testament (Legea harului si a iubirii). Legea ceremoniala a incetat.C. Legea politica Civila JuridicaAceasta se refera strict la organizarea poporului evreu intr-o forma teoretica. Legile lui de conducere provin direct de la Dumnezeu prin porunci pozitive. Ele sunt aplicatii ale legii morale naturale la viata sociala si servesc la realizarea misiunii poporului Israel.Obligativitatea acestei legi pentru poporul Israel era absoluta. Acceste legi pe de-o parte, reglementau raporturile dintre cetateni pe de o parte, ea mentinea separatia intre poporul ales si poporul pagan.Moralistii considera ca aceasta lege a incetat partial odata cu venirea mantuitorului.Cele 10 Porunci = Temelia moralitatii, ele au fost completate cu valoari inalte prin profeti si apoi prin invataturile Evangheliei.

Poruncile:1. Cinstirea lui Dumnezeu interna (prin virtutiile teologice si extera prin cult), (virtuti teologice contrar: idolatria, erezia, apostozia, schisma, agnosticismul, egoismul, indiferentismul)2. Interzice chipurile cioplite. Cinstirea lui dumnezeu este o adorare sau latreuntica (de slujire-. Icoana nu este idol, deoarece nu se substituie lui Dumnezeu.3. Dumnezeu este sfant si Numele Lui participa la sfintenie (Iahve, prin vocalizare Iehova)4. Ziua odihnei in Vechiul Testament este ziua Sabatului si a fost randuita ca ziua odihnei dupa facerea lumii si in amintirea scoaterii poporului evreu din Egipt.5. Cea dintai porunca cu fagadunita (ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant)6. Viata reprezinta bunul care este conditia tutror celorlalte7. Interzice desfranarea (relatiile in afara casatoriei) dar se paote extinde si la celelalte forme de neinfranare.8. Protejeaza proprietatea individuala9. Opreste marturia mincinoasa 10. Sa nu doresti nimic din cate are aproapele tau.Impartirea Decalogului In Biserica Ortodoxa pe prima tabla: Primele patru porunci (cinstirea lui Dumnezeu) Pe a doua tabla urmatoarele sase (iubirea aproapelui) In Biserica Catolica Primele patru primele 3 la ei (1+2 = 1) Urmatoarele 7 (una din ele se imparte in doua) In Biserica Protestanta Primele 5 Urmatoarele 5Legea Vechiului Testament Obligatorie si legata de alegerea poporului ales Este limitata in spatiu si timp Imperfecta in formulare si in realizarea ei Nu are putere de a indrepta pe oameni Era centrata pe datorie Implinirea legii era cauzata de frica de pedepse.Legea Morala a Noului TestamentCand a venit pliniea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau Cel nascut din femeie, nascut sub lege, ca e cei de sub lege sa-I raspumpere.Date fiind limitarile legii Vechiului Testament, ea avea menirea de calauza spre Hristos. In aceasta menire a ei era sa dezvolte in oameni constiiinta pacatoseniei, sa nasca in oameni dorinta dupa venirea unui Rascumparator.Ceea ce era cu neputinta Legii, pentru ca era slaba, a savarsit Dumnezeu, trimitand pe Fiul sau.Legea s-a dat prin Moise, iar harul si Adevarul prin Iisus HristosSf. Pavel ii spune: Hristos este sfarsitul legii.Sinodul de la Ierusalim (a 50) a hotarat sa nu se impuna crestinilor obligativitatea legii ceremoniale a Vechiului Testament.Referirile Noului Testament cu privire a vechiul testament ca:a) nu toata legea vechiului Testament este inlaturata in Crestinism, ci doar legea ceremoniala si cea civila si a ramas in uz legea morala.b) nu se poate sustine inexistenta legii Noului testament N-am venit sa stric legea, ci sa o plinescDomnul da porunci Apostolilor: Porunca noua va dau voua ; .al Legii celei noiAlte referiri exista la Sf. ApostoliEx.: Sf. Apostol Iacov vorbese despre Cretinism ca despre o lege. Stricam noi Legea prin credinta? Sa nu fie! Ci intregim Legea.Putem sa afirmam existenta legii Noului Testament, si caracterul legislativ al Evangheliei.Din punct de vedere formal, invatatura evangheliza nu este expusa sub forma unor legi morale, ci acestea se deduc din adevarurile morale geenrale, din sfaturi, sentinte, indemnuri.Legea Noului Testament este cuprinsa, in mod special, in cele 9 fericiri, in [orunca cea mare a iubirii si sfaturile evanghelice .Insusirile Noului Testament1. Lege desavarsita pentru ca prin Mantuitorul Hristos am primit harul si ni s-a revelat adevarul.2. Lege esential interna esenta ei este harul sfintitor care, prin credinta si prin iubire devine generator de viata noua.Sf. Pavel o numeste legea Duhului in Romani, iar Sf. Ev. Ioan o numeste Legea harului si adevaruluiCel care are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel care Ma iubeste interioritaeta legii Noului Testament nu exclude poruncile.3. Desavarsirea ei pentru ca ni se infatiseaza ca o lege a iubirii. Iubirea este motivul, cuprinsul si implinirea legii. Iar scopul ei e ascemenea cu Dumnezeu.4. Universalitatea si necesitatea pentru mantuire pentru ca se adreseaza tutror oamenilor, este unitara si nu poate fi supusa niciunei schimbari.

Fericirile si explicarea lor (9 fericiri)

Sf. Ioan Gura de Aur, in Omilii la Matei zice: Hristos nu da invataturile Sale ca sfaturi sau porunci, ci ca fericiri, pentru a face placut la auz cuvintul Sau si pentru a deschide tuturor oamenilor usa invataturilor Sale.Cele 10 Porunci constituie baza moralitatii, in timp ce fericirile realizeaza un progres, arata virtutiile pe care trebuie sa le aiba un crestin caracter pozitiv, constructiv.Ele au si un caracter hristologic, pentru ca ne propun realizarea noastra in Hristos, dar au si un caracter ecclesiologic, in sensul ca ele sunt exemplificari ale virtutilor, realizate in Biserica.Toate fericirile au ca rasplata un dar dumnezeiesc: Imparatia CerurilorCelelalte denumiri sunt nume pentru darurile din Imparatia Cerurilor.Forma de viitor exprima dimensiunea eshatologica a vietii crestine, care se face prezenta in Biserica.I. Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este Imparatia CerurilorSfantul ev. Luca reda aceasta fericire intr-o forma mai concisa. Prin saracia cu duhul, Biserica a inteles intotdeauna smerenia.Sf. Ioan Gura de Aur: Dupa cum mandria este izvorul oricarui pacat, tot asa smerenia este incercarea oricarei virturi.Mentiunea cu duhul exprima spiritualizarea sensului cuvantului saracie (ii da o dimensiune morala).In consecinta, cei saraci cu duhul, sunt cei care cu creditna in Dumnezeu si cu smerenie isi lucreaza mantuirea. Ei nu au un duh plin de aburii mandriei. Nimic nu impiedica mai mult milostivirea lui Dumnezeu decat lipsa smereniei.II. Fericiti cei ce plnag, ca aceia se vor mangaiaPlansul este constiinta pacatoseniei si exprima dorul dupa viata in Hristos, iar mangaierea va fi primita in Imparatia Cerurilor.III. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantulAtat antichitatea greaca, cat si lumea iudaica au pretuit blandetea si linistea sufleteasca. Evlavia Vechiului Testament socotea blandetea ca fiind sinonima cu smerenia. Pentru greci, bladetea era asociata cu filantropia. Tot pentru ei, blandetea era semnul distinctiv pentru folosofi (Socrate este cel mai cunoscut).Pentru romani, blandetea (clementa) era virtutea caracteristica conducatorului intelept si bun. Opusul blandetii era brutalitatea (mania nestapanita)Blandetea nu ingaduie ca violenta si nedreptatea sa fie savarsite. Ex.: In Vechiul Testament, Moise este chipul blandetii, in timp ce Hristos este supremul blandetii.In planul vietii duhovnicesti, blandetea este imitarea blandetii Mantuitorului.Blandetea este intarirea rabdarii, usamaica dragostei, incercarea chibzuintei duhovnicesti, caci zice Scriptura: Invata-va Domnul pe cei blanzi, caile Sale.Din blandete se nasc alte virturi: cunoasterea gnoza, in timp ce din asprime se naste nestiinta.Prin pamant Sf. Maxim Marturisitorul zice ca trebuie sa intelegem deprinderile si puterea intarita si cu desavarsirea neclintita a celor blanzi, in bine.Sf. Ilarie Pictavianul Zice Domnul fagaduieste mostenirea pamantului, celor blanzi adica acel trup pe care El Insusi l-a asumat ca taberbernocul al Sau Si noi ne vom imbraca cu slava Trupului Sau transfigurat.IV. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptaet, ca aceia se vor saturaa flamanzi = a dori cu ardoarea inseta = a recunoaste, plin de durere, nevoia acelor lucruri ce revitalizeaza sufletul.dreptate = comportamentul bineplacut lui DumnezeuIn interpretarea clasica a Bisericii vechi, dreptatea nu este privita in raport cu legea juridica, ci cu cea morala (virtutea).Foamnea si setea dau o dimensiune dinamica tinderii spre virtute (care nu mai ramane doar la stadiul de vointa, ci devine o problema de fapt, de viata)Saturarea are un continut eshatologic, ea trimite la Imparatia cerurilor. Acolo se vor realiza taote aspiratiile omului. Saturaera este o metafora a ospatului Imparatiei. Sf. Ilarie Pictavianul zice: dorul adanc al sfintilor dupa Dumnezeu va primi o umplere desavarsita in Ceruri. Cea mai mare piedica in realizarea dreptatii este parerea de sine.V. Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.Cei milostivi sunt cei care isi manifesta mila si dragostea fata de cei lipsiti.In Noul Testament, Mantuitorul exprima prioritatea milei fata de jertfa.Prin mila se intelege si intr-ajutorarea frateasca si iertarea pacatelor. Fagaduinta ca aceia se vor mului trimite la realitatile eshatlogice.Voind sa vina in anutorul celor nevoiasi, Biserica a formulat un indreptar de milostenie.Faptele milei trupesti: A satura pe cel flamand A adapa pe cel insetat A imbraca pe cel gol A primi pe cel strain Cercetarea bolnavilor Cercetarea celor in temnita A ingropa pe cei mortiFaptele milei sufletesti: A indrepta pe cel care greseste A invata pe cel nestiutor A da sfat bun celui care are nevoie A ne ruga pentru aproapele A mangaia pe cei intristati A sufei cu rabdare asuprirea A ierta pe cei ce ne0au gresitIn legatura cu acestea, vom fi cercetati la judecata.Voind sa vina in ajutorul semenilor care sunt in situatii dificile, Biserica a formulat un indreptar al milei.Aceste fapte facute pentru semeni, Domnul le primeste ca fiind facute pentru El. De-a lungul istoriei sale, biserica a evidentiat caracterul comunitar al milosteniei = Institutia de asistenta sociala. Azile pentru vaduve Asezaminte pentru fecioare Orfelinate Asezaminte pentru straini Asezaminte pentru saraci Spitale Azile pentru batraniVI. Fericiti cei curati cuinima ca aceia cor vedea pe DumnezeuIn vovabularul ebraic, inima nu desemneaza organul fiziologic, ci centrul vointei gandirii si a simtirii, deci sufletul lui .Iudaismul preferanotiunea de inima, iar grecii pe cea de suflet. Puritatea inimii, integritatea, corespondenta intre actiunea externa si gandul intern, dorinta de a-I placea lui Dumnezeu, in analogie cu curatirea inimii se foloseste curatia ochiului.Curatirea inimii inseamna lipsa de rautate; omul curat este cel care nu are nici o patima, pozitiv, netulburat de nici o ispita, spiritualizarea, asa incat aceasta, sa slujeasca telurile celor mai inalte ale omului. Vederea lui Dumnezeu inseamna cunoasterea lui Dumnezeu.In aceasta cunoastere, important este ca aceasta prezenta divina sa ia forma in moi si sa se constituie in ceea ce noi numim stare de fericire. Sfintii primesc de aici ca o armura a slavei viitoare, darul vederii luminii Dumnezeiesti. Vederea eshatologice are ca obiect pe Dumnezeu Insusiasa cum El este.Sf. Grigore de Nissa: In fagaduinta vederii lui Dumnezeu e un indoit inteles; Al cunoasterii firii mai presus de toate si altul al unirii cu el prin curatia vietiiSf. Ioan Gura de Aur: Prin cei curati cu inima, Domnul intelege pe cei care implinesc toate virtutea, si n-au in cugetul lor nici un pic de rautate ca si pe cei care traiesc in curatie trupeasca si sufleteasca, caci de nici o alta virtute n-aveam nevoie pentru a-L vedea pe Dumnezeu decat virtutea aceasta, de aceea Dlmul arata ca nu este de ajuns milostenia pentru a-L vedea pe Dumnezeu ci e nevoie si de curatie trupeasca si sufleteasca.VII. Fericiti facatorii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chemaIndemnul de a realiza pacea ocupa un loc central in revelatia divina a Vechiului Testament si Noului Testament. Indemnul de a cauta si a infaptui pacea are o eferinta eshatologica, este o speranta de viitor. Numeroase texte scripturistice il prezinta pe Mesia ca Cel care aduce pacea in lume.Fiind facator de pace, crestinul Il imita pe Tatal Ceresc, care este Dumnezeul pacii.Prin lucrarea Sa si prin jertfa pe Cruce, Mantuitorul a impacat cerul cu pamantul, ingerii si oamenii.Sf. Maxim Marturisitorul stabileste cinci sinteze sau minumi pe care le-a realizat Hristos.Actul creatiei este caracterizat deosebirei care in urma pacatului au devenit contradictorii.Omul microcosmos este chemat sa fie mediator, vocatia lui era nu doare sa reflecte structura universalului, ci mai ales sa conduca multiplicitatea si dualitatea universalului spre unitatea lui Dumnezeu.Realizarea ei a fost cu neputinta din cauza pacatului din aceste motive,unitatea trebuie sa fie realizata mai intai si in totalitate de Hristos si apoi de catre om in Hristos.Aceste medieri infaptuite de Hristos sunt:1. Intre barbat si femeie2. Intre paradis si lumea locuita3. Intre cer si pamant4. Intre ceel sensibile si cele spirituale5. Intre intreaa fire creata si creatorCalitatea de Domn al Paci este afrmata la nastere de catre ingeri. In cuvatarea de desptartire Domnul le da apostolilor Pacea Sa. Dupa Inviere Domnul ii intampina pe apostoli cu salutul Pace voua.La trimiterea la propavaduire A CELOR 70 DE UCENICI, Domnul le-a poruncit: In ce casa veti intra mai intai spuneti Pace casei acesteiaPacea pe care Domnul ne-o da este intreita: pacea cu noi insine, pacea cu Dumnzeu si pacea cu semenii nostrilOpuse pacii sunt: razboiul persecutiile nedreptatea certurile vorbirea de rauSf. Grigore de Nissa: Facator de pace este cel care da pacea si altuia, insa n-ar putea-o impartasi cineva altuia daca n-ar avea-o el insusi. Pacea nu este altceva decat impreuna patimire iubitoare inreptata spre cel de aceeasi fire.VIII. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca acelora este Imparatia Cerurilor.Mantuitorul Iisus Hrisots si crestinii de-a lungul istoriei au fost supusi la persecutii si defaimari. Persecutiile din cauza dreptatii este o tema importanta in Vechiul Testament.Prototipul al acesteia este dreptul Iov. El sufera nevinovat dar stie ca cele rele sunt trecatoare. In iudaismul elenist, tema persectiti dreptului a devenit o teologie a martirajului. In predica de pe Munte, straduinta pentru plinirea dreptatii e aratata ca cel mai inalt scop, iar persecutia pentru drepttate trebuie sa fie cea mai aleasa virtute.Sf. Ioan Gura de Aur zice: ca in aceata fericire este vorba de cei prigoniti pentru vitute. In mod curent, prin dreptate se intelege intreaga filosofie a sufletului. Mantuitorul Hristos pune 2 conditii fericirii: sa fie ocarat pentru Hristos sa fie ocarat pentru nedreptateSf. Teofilact in talcuirile la Evanghelia dupa Matei zice: Fericiti sunt cei prigoniti pentru toata fapta buna.IX. Fericiti veti fi cand va vor ocara si sa vor prigonii si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.Bucurati-va si va veseliti, caci plata voastra multa este in ceruri.Aceasta fericire se adreseaza celor caer s-au angajat sa implineasca invatatura lui Hristos, acestia se considera urmatorii lui Hristos si ccepta prigoana suferinta pentru Hristos, asadar fagaduinta ii vizeaza nu pe toti prigonitii, ci numai pe cei care sufera petnru numele de crestin.Rasplata este acordata in Imparatia Cerurilor pentru toate fericirile.Sf. Maxim Marturisitotul: Multi prigoniti are lumea, dar pentru ca sunt fara randuiala, multi ocarati, dar petnru pacate rusinoase, fericiti sunt numai aceia care patinesc pentru Hristos dupa pilda.

SFATURI EVANGHELICE

Porunca si sfat

Legea morala crestina este legea iubirii.Iubiea cuprinde toata legea si proorocii. Motivul implinirii poruncilor este dragostea de Dze si de aproapele. Implinirea poruncilor este dovada iubirii.Iubirea si desavarsirea sunt fara hotar, de aceea poruncile se extend in domeniul sfaturilor.Sfaturile evanghelice sunt moduri mai inalte si mai adecvate de desavarsire, dar si mai greu de realizat. Din acest motiv, ele nu sunt general obligatorii.1. Poruncile si sfaturile evanghelice sunt expresii si mijloace ale iubirii de Dzeu si de aproapele si ele constituie tinta vietii crestine.2. Poruncile arata binele general obligatoriu, a caror neimplinire este pacat si duce la pierderea mantuirii, in timp ce sfaturile evanghelice ne prezinta un bine mai inalt spre care ne impinge iubirea de Dzeu dar nu sunt obligatorii.3. Implinirea poruncilor da nadejdea mantuirii , iar implinirea sfaturilor evanghelice dadesavarsirea morala.PORUNCA regula generala obligatorie, a carei impliniri este necesara pentru mantuireSFATUL un indemn care face apel la voia noastra libera, spre realizarea unui bine mai inalt sfaturile evanghelize desavarsesc poruncile.Sfaturile evanghelice sunt in numar de trei:a) Fecioria - Recomandata de Mantuitorul cu prelejul vorbirii despre divortb) Saracia de buna voie - Recomandata de Domnul in convorbirea cu tanarul bogat.c) Ascultarea neconditionataAceste trei sfaturi, pe de-o parte, cer o renuntare, iar pe de alta parte, porpun o daruire.Obiectii la sfaturile evanghelice care s-au adus de unii: sunt importante firii sau degradeaza demnitatea umana.a) FecioriaCastitatea (inainte de casatorie) a fost mult pretuita si in afara monohismului, fiind socotita un bun temei pentru relatiile conjugale autentice.In miscarile ascetice, fecioria era privita drept o modalitate desavarsita de infranare, avand ca scop sa-l faca pe om liber, nedependent de nimeni, in masura sa-si stapaneasca toate reactiile fiintei sale, pentru a le supune in mod liber vointei sale.Dinacest punct de vedere, fecioriei i s-a atribuit un caracter sacral, fara ca sa fie obligatoriu considerat religioas. In acest sens, ea este valorizata ca nestricaciune, vesnica tinerete, vitalitate infloritoare.Aspectul religios al castitatii apare mai clar atunci cand acesta este asociat cu idea ca libertatea interioara este o conditie obligatorie pentru a ne putea unii cu Dzeu.Despre feciorie in Sf. ScripturiPoporul ales percepe binecuvantarea divina ca fecunditate, iar nerodirea ca bluestem si rusine. Numai Dzeu are puterea de a face roditoare pe anumite femei, sperpe pe altele (Sarra, Ana mama lui Samuel).Prin aceasta El arata ca alesii Sai purtatorii fagaduintelor divine, nu sunt riicati pe calea naturala a fecunditatii firii, ci printr-un har si printr-o interventie speciala a atotputerniciei lui Dzeu.Alaturi de aceasta linie teologica a Vechiului Testament, exista si situatia unor optiuni special pentru castitate. Iudita prefera sa ramana fidela vaduviei ei, Sf. Ana proorocita nu se recasatoreste, pentru a se alipi mai strans de Domnul. Intre cele mai importante prefigurari monahale cresinte: Sf. Ilie Si Sf. Ioan Botezatorul si Maica Domnului.In spatial iudaic, Filimon iudeul si Iosif Flaviu, consemneaza faptul ca esemianii renuntau la casatorie, pe care o considerau un obstacol pentru viata comunitara.SB sirian Afrate, inpolemica cu un evreu invoca traditia autentica a Vechiului Testament, potrivit careia Moise, dup ace a primit misiunea sa de la Dzeu, a renuntat la viata conjugal.Aceasta traditiei este consemnata si de Filom Iudeu, in Viata lui Moise.In Vechiul Testament, abstinenta era socotita necesara pentru savarsirea unui act sacru. Prin urmare, in situatiile critice, abstinenta se impune atat din punct de vedere ritual, cat si ca penitenta.Proorocul Ieremia primeste porunca divina de a nu se casatori, din prinica ruinei care ameninta tara. Acest text a fost adesea enuntat in literature monahala, in sprijinul legaturilor dintre feciorie cunoasterea semnelor timpului.In Noul Testament, fecioria este raportata la Biserica. Biserica e numita fecioara lui Israel.Cuvintele Domnului Sunt unii care s-au facut fameni pentru imparatia lui Dzeu confera fecioriei o dimensiune eshatologica.In (Matei 25) fecioarele asteapta Mirele, cele intelepte manifestand chipul authentic al Bisericii.Sf. Apostol Pavel arata fecioria ca preferabila casatoriei, insa spune ca aceasta este un dar si o chemare speciala a lui Dzeu.Sfintii Parintii incepand cu secolul IV constituie o literature bigata pe tema fecioriei: Sf. Atanasie, Af. Vasile, Af. Grigore de Nyssa, Sf. Ioan Gura de Aur, Evganie Pontcul.Pozitiile Sfintilor Parinti cu privire la feciorie pot fi grupate in jurul unor temeiuri: dogmatic, mistic, antropologic, ascetic, eclesial, eshatologicTemeiurile dogmaticeOrigen este teologul care urca tema pana la taina Preasfintei Treimi, caci relatiile dintre Persoanele Sf. Treimi sunt spiritual si deci feciorelnice.Prin intruparea Logosului, acest mesiter ceresc (al fecioriei) s-a realizat pe pamant: Iisus feciorelnic, nascut dinFecioara, comunica acest har Bisericii.Fecioria Bisericii are o dimensiune dogmatica, in sensul ca sfintenia desavarsita a Bisericii nu este stricta de sofisme si nici de supersitii, si aceasta se afimra si in fecioria menbrilor Bisericii care la unii, devine desavarsita.Trupul feciorelnic este aratat drept temple al Sf. Treimi, restabilire in aceasta lume a starii paradisiace si anticipare a imparatiei eshatologice si confirmare a Invierii lui Hristos.Fecioria trupeasca permite inca de pe pamant, sa transfigureze trupul nostrum asa cum a fost trupul Domnului pe Tabor.Fecioarele sunt associate misterului Fecioarei Maria, adica misterului fecunditatii spirituale.Tema preferata sfintilor parinti, aceasta maternitate se realizeaza ori de cate ori zamislim in izvorul viu al inimilor noastre, nestricaciunea duhului si dam nastere intelepciunii, dreptatii.Sf. Grigore de Nyssa: Aceasta noua maternitate face sa inceteze blestemul cel dintai, ce apasa asupra maternitatii umane, pentru ca ingaduie o nastere care nu mai tine de vointa carnii, ci de vointa lui Dzeu, ci se afirma in libertate si in iubire.Aspectul misticSfintii Parinti afirma ca intre feciorie si rugaciune exista o legatura ca intre mijloc sis cop.Sf. Grigore de Nyssa spune ca , prin acest mijloc sublime de vietuire ne putem ridica spre inaltimi, putem avea aripi, putem ajunge la contemplatie. Pentru el, metafora zborului evca teme biblic, el vorbeste e poru,bita si o asimileaza Sf. Duh.Duhul da impulsul zborului si ne duce la tinta Hristos:Sa ne facem luminosi, apropiindune de lumina cea adevarata.Contrar acestei stari privilegiate, casatoria esre prezentata drept o viata de griji sau mai degraba obarsia si radacina grijii celei desarte.Tertulian este cel dintai S. B. care a folosit expresia Sponsa Cristi (mireasa lui Hristos) pentru a desemna fecioria crestina.In randuiala bisericeasca a consacrarii fecioarelor, au fost introduce rituri care tin de slujba cununiei, pentru a sugera acest lucru.Ceea ce face din feciorie sa fie mireasa lui Hristos e nunta ei spiritual cu Hristos, care sustine aceasta feciorie perpetua.Fecioria nu mai poate avea alt mire, decat pe Hristos, si asteapta intoarcerea Lui cu veghe, cu inima desavarsita curate, cu ochii mari deschisi si candelele aprinse (Sf. Grigore de Nazianz)Nu a fost niciodata negat ca orice crestin botezat este mireasa lui Hristos, dar aceasta calitate strluceste mai cu seama insufletul feciorelnic.Aspectul antropologicPrincipiul vietii monahale afirma monahismul drept calea de a ne raintoarce la adevarata fire sau natura nepervertita a omului. A vietui conform firii sau naturii inseamna a restitui conditiei umane integritatea pe care acesta a avut-o la creatie si care va fi restaurata la sfarsitul timpului sip e care starea de feciori o vesteste.Fecioria este asadar recuperare a rauiului si prefigurare a imparatiei. Prin ea culegem bunurile harazite Invierii. Prinlibertatea fata de trup, prin dedicarea contemplatiei lui Dzeu in Treime, prin iubirea lor universala fecioarele sunt martore profetice a ceea ce va fi starea umanitatii inviate.Ele traiesc intimp, dar vestesc imparatia lui Dzeu. In feciorie nu exista nici intristare, nici placere, nici frica, nici indrazneala, nici manie sau vreo patima asemanatare. In ea se realizeaza biruinta asupra morti. Diviziunea firii umane in barbat si femeie s-a facut pentru a realiza o unitate suprerioara celei prin natura: Unitatea iubirii intre persoane libere, dupa chipul unitatii Sf. Treimi.Pentru Sf. Ioan, fecioria nu trebuie opusa casatoriei: a defaima casatoria inseamna a defaima slava fecioriei fiindca, fata de casatorie, fecioria reprezinta desavarsirea ei ultima.Aspecte asceticFecioria angajeaza toate eforturile ascetic in aceasta directive. Acceptarea liberta a acestei chemari inseamna consacrarea intregii finite lui Dzeu. De aceea , virtutea fecioriei, este asimilata martiriului. In apocalipsa sunt prezenti cei 144.000 de barbate feciorelnici parga Israelului duhovnicesc.Barbatul circumcise al Vechiului Testament este simbolul omului fecirelnic, care a lepadat grijile trupesti. Omul feciorelnic, zice Origen, isi reteaza patimile trupului, fara a-l atinge.De feciorie sunte legate: paza inimii si a minti, fuga de toate prilejurile de pacat, puterea de a rezista isiptelor, postul, asceza vederii,Manastirea trebuie sa fie abato (abatie) (nacalcata nici de femei, nici de copii, nici de tineri).In acest fel intelegemde ce monahii se sarguiau cu rigurozitate sa fuga de femei.Un monah spunea:Copiii mei, sarea vine din apa, dar daca este in contact cu apa, se dizolva si dispare. Tot asa monahul vine din femei, dar daca se apropie de femei, sfarseste prin a nu mai fi monah. (Sf. Ioan Moshu)Vaduvele aveau un statut special in Biserica primara Morala Cursul 8 21.04.2015

Votul saraciei de buna voie

In Vechiul Testament saracia nu era privita ca un ideal spiritual, ci ca o stare de pedeapsa, asociata cu lenea.Pe de alta parte, Dzeu Isnusi Se face aparatorul saracilor impotriva nedreptatii sociale.Strigatul saracilor urca la Dzeu si El Insusi vine sa-I mangaie pe cei nevoiasi in incercarile lor. Acestia sunt numiti saracii Domnului.In Noul Testament, Domnul Hristos avertizeaza impotriva primejdiei bogatiei, iar celor care doresc sa-L urmeza le cere saracia efectiva, prin renuntarea la toate bunurile.In Predica de la Munte, Domnul identifica pe mostenitorii Imparatiei Cerurilor pe cei saraci.In Biserica VechePrimii crestini proveneau din starile sociale mai putin bogate. Ei sunt invitati sa-si foloseasca bunurile pamantesti ca si cum nu le-ar avea. Securitatea lor este pusa in legatura cu iubirea reciproca, ci nu cu bunastarea.Sf. Vasile cel Mare, dar si alti autori de scrieri duhovnicesti, vorbeste cu entuzism de comunitatea bucurilor, atestate scripturistic.Aceste exemple nu au character juridic si nu trebuie invocate impotriva proprietatii private. Sf. Apostol Pavel ii avertizeaza pe tesaloniceni: cine nu vrea sa lucreze, sa nu manance.Atitudinea generala care predomina de la inceputul Crestinismului este de simpatie fata de saraci si de dispret pentru bogatie.Sf. Clement Alexandrinul, propune o alta optica asupra proprietatii. El atrage atentia ca pofta pacatoasa, si nu bucurile pamantesti in sine, impierdica postul.In monahismul timpuriua) Pustnicii (anahoretii) si monahismul idioritmicOptiunea pentru viata monahala presupune d la inceput renuntarea la toate bunurile personale si restrangerea bunurilor la un minim necesar.Apoftegmele Patericului condamna practica in care monahii si-ar fi pastrat anumite bunuri. Sf. Antonie cel Mare a poruncit unui momah sa cumpere cerne sis a o poarte pe trupul gol. Consecinta a fost ca a fost atact de caini, symbol al demonilor care ataca monahul care si pastreazabunurile personale.Exista multe povestiri ziditoare de suflet despre ascetii hraniti de ingeri; regula era ca monahii, prin lucrul mainilor sa-ai agoniseasca pentru necesarul vietii , iar daca prisosea, sa faca mila.Mnahii cei batrani si bolnavi traiau din milostenia celor tineri. Apoi foarte curand,s-a adaugat ajurotul din partea oamenilor.b) Monahismul pahomian (de obste. Chinovial)Are caracteristica comunitatea de bunuri,care a adunat monahii in obste.Punerea in comun a bunurilor asigura un mod de viata superior celui de sine.Pe langa aceasta, administrarea lor inteleapta permiteaacumularea bunurilor. In conscinta ierarhia Bisericii nu va intarsia sa profite de bunurile manastirilor.c) Viata de obste a mnahismului bizantin.In Imperiul Bizantin (Roman de Rasarit) proprietatea era caracteristica cetateanului roman. Confiscarea bunuriloe si exilul erau socotite echivalente cu pedeapsa cu moartea.Cu toate ca la inceputul vietii monahale Sf. Vasile, ucenic al lui Eustatie de Sevasta, accepta ca necesara renuntarea la orice preocupare lumeasca, el nu a fost niciodata convins ca bunurile pamantesti sunt in sine un rau. Folosite cu detasare, acestea devin unelte in slujba lui Dzeu, pentru ca prin natura lor, ele sunt menite slujirii binelui tuturor oamenilor, si deci posibilitatii de a face milostenie.Potrivit fomulei celei mai vechi a Sf. Vasile, acetul putea pastra administarea bunurilor sale pentru fratii din manastire. Acest lucru la facut si Sf. Vasile o perioada.Mai tarziu, Sf. Vasile a hotarat ca itnreaga administrare a bunurilor sa fie lasata manastirii.Aceasta asezare i se parea a fi intr-o mai mare continuitate cu traditia vechii Biserici din Ierusalim si ca ar corespunde mai bine idealului eshatologic al vietii monahale (Aceasta ultima pozotie a lui s-a impus in cele din urma) Filarghia patima iubirii de arginti.d) Necesitatea de a trai din munca proprie s-a impus in monahismul Palestinian, caruia I se aducea acuza ca ar cadea cu usurinta in ispita de a trai din pomeni.Hotarari canonice.In Bizant randuiala si practica manastirilor vasiliene a fost intarita prin legi imperial. POtrivit acestos decrete, inainte de primul vot, candidatul la monahism trebuia sa renunte la bucurile sale, afara de partea care revenea fratilor, daca avea. Renuntarea se face in favoarea cui voia el sa lase. Daca nu se facea aceasta formalitate, atunci proprietatea bunuriloe trecea automat pe seama manastirii. Daca se lasa fiilor, manastirea primea o parte echivalenta cu cea a unui fiu.Dupa renuntare, monahul era declarat inapt pentru a dobandi sau administra bunuri proprii. Pentru cei care incalcau aceste reguli, sinodul din Const. (859 -861) hotaraste ca bunurile dobandite nelegitim sa fie vandute si impartie saracilor, si monahii sa fie pedepsiti.Problemele bogatiei manastirii.Regulile chinoviale ale saraciei privesc realizarea saraciei individuale, dar manastirea putea avea bunuri, si acestea erau considerate -de la binefacatori, din donatii - sursa principal a veniturilor, era, insa munca monahilor.Organizatii bine ocrotite de guvernatori ,nanastirileau ajuns sa fie bogate si au ajuns adevarate puteri economice conflicte cu mireni (oameni politici) si cu ierarhia Bisericii.Din aceasta pricina, a bogatiei manastirii, manahii si au facut multi dusmani si persecutori.

ASCULTAREA

Awa Moise a zis unui frate: Frate, sa venim la ascultare. Aici se afla smerenia, puterea, bucuria si rabdarea. Aici se gasesc staruinta, iubirea frateasca, strapungerea inimii si iubirea. Caci cine asculta bine, implineste toate poruncile lui Dzeu. Din contra, cine nu urmeaza acultarea, chiar daca posteste sau fac alt lucru care I se pare bun, nu va agonisi nici macar o singura virtute si nu va sti ce inseamna monahulViata sub ascultare duce mai sigur la scop, fiindca cel ce asculta este eliberat de toate grijile si dobandeste pacea.In lumea antica exista convingerea ca in Univers domneste ordinea, care cere subordonare, iar timpul este supus destinului.Filosofii stoici au elaborate un system al cunoasterii care organizeaza simturile in vederea dobandirii stiintei. De aici rezulta ca pe langa dereminismul natural, ei afirmau si o necesitatea psihologica care limiteaza libertatile.Filon dinAlexandria este cel ce a pus libertateaomului in legatura cu libertatea lui Dzeu de unde rezulta boia sa afirme ca supunerea li libertatea sunt conciliabile intr-un plan superior.In Sf. Scriptura.Revelatia afirma ca, ascultand de Dzeu, omul devine liber, iar prin neascultare, omul se fac rob al pacatului.Restaurarea libertatii s-a facut prin ascultarea Domnului Iisus Hristos, pana la moarte. Prin ascultarea Sa, El a devenit unica lege a vietii crestine. In acelasi timp, ascultarea este considerate drept un rod al credintei, care ne elibereaza din rebia legii.In Romani, Sf. Pavel recomanda ascultarea fata de autoritatea legitima.Potrivit textelor scripturistice, numai ascultarea de Dzeu este eliberarea pe cand oricare alta ascultare inseamna supunere fata de lume si fata de trup.Potrivit Evangheliei dupa Matei, ascultarea descrie cel mai bine relatia Fiului cu Tatal. Crestinii sunt chemati sa traisca ascultarea ca pe o urmare a lui Iisus Hristos.In monahism este recomandata ascultarea care nu judeca, care este alogos (fara ratiune) sau chiar oarba; asadar, ascultarea nu doar cu trupul, ci si cu mintea.Potrivit Sf. Ioan Scararul, cine asculta este vindecat de orbirea trupeasca.Sf. Varsanufie da sfatul de a nu trece sub tacere niciodata gandurile proprii. Sf. Teodor Studitul se plange de slabirea practicii de a-si marturisi gandurile.Marturisirea aceasta nu este Spovedanie, ci este indrumare duhovniceasca. Aceasta aratare a gandurilor este un mod de a verifica cum trebuie sa traisca in manastire si la ce trebuie sa fie atenti.Awa Doroteiii spune ucenicului sai DOsita: Mananca cat doresti, numai sa-mii spui ce mananci.Intrebarile sunt concrete, iar raspunsurile scurte si precise.

Aretologia stiinta despre virtute.

Virtutea este o notiune comunca moralei crestine si moralei filosofice. Cuvantul virtute este polisemantic.In limbajul comun si intr-un sens slab, cuvantul virtute = insusire fizica sau psihica a unei persoane, dar, intr-un sens mai deplin, prin virtute se intelege o anumita conduita a noastra conforma unor principii morale (statornicie).Din punct de vedere etimologic, cuvantul virtute vine de la latinescul virtus al carui corespondent in limba greaca este areti. Latinescul virtus vine de la vir = barbat si exprima curajul fizic, taria si de aici puterea de a rezista impotriva patimilor si a ispitelor si practicarea binelui.Filosoful Cicero defineste virtuea: Caci virtuea este numita astfel de la barbat, caci barbatului ii eset specifica si proprie puterea.La Homer si la vechii greci, cuvantul areti are intelesul de dispozitie, ceea ce la latini se numea habitus putere sau insusire corporala cu un inteles concret. Ex.:virtutea (vitejia) lui Ahile; (puterea) lui Hercule; (frumusetea) Afroditei.Asadar, virtutea a desemnat initial manifestarea exterioara a aptitudinilor si a superioritatii individuale care facea impresie si aducea lauda si cinste.Cel dintai filisof care acorda virtutii un sens interior, considerandu-o dispozitie sau putere sufleteasca, care arata caracterul cuiva, a fost Platon.De la el s-a impus sensul spiritual al virtutii, aceasta insemnand posedarea unor insusiri personale de natura spirituala, ca bunatatea, fidelitatea, etc.

Virtutea crestina si notele caracteristice.

In crestinism, virtutea primeste un inteles mai deplin, moral prin excelenta.In Noul Testament, cuvantul areti este folosit doar de 4 ori.In toate aceste lucrari, are un inteles dogmatic, desemnand fie puteri divine, fie umane.Pentru a desemna virtutea, in Noul testament se foloseste alte expresii: intelepciune, spiritualitate, viata in duh, nu dupa trup, sfintenie, dreptate, cucernicie, scultare, nazuinta spre fapte bune.In toate cazurile, insa e vorba de virtute numai acolo unde crestinul manifesta o nazuinta, o atitudine constanta spre implinirea legii morale si unde aceasta nazuinta se uneste cu fapta.Spre deosebire de intelegerea antica, pentru care virtutea este o putere de natura pur omeneasca, in Crestinism, izvorul virtutii, ca si conditiile de realizare a ei, nu rezida numai in puterile omenesti si doar staruinta crestinismului nu poate da nastere la virtute.Izvorul virtutii sta in harul dumnezeiesc, potrivit Sf. Ap. Pavel: caci Dzeu este cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti, si ca sa savarsiti dupa a lui banavointa.La harul divin se asociaza stradania credinciosului.Virtutea crestina este legata de persoana. Si in consecinta, ea angajeaza toate puterile sufletului (ratiune, vointa, sentiment) ca si abilitatile sufletului.Tinand seama de aceste elemente, putem definii virtutea ca fiind activitatea continua, statornica si libera a persoanei, izvorata din harul divin, caruia se asociaza puterile omenesti proprii si prin care se realizeaza voia lui Dzeu, in stradania continua de a ajunge la asemanarea cu Dzeu.Sf Ap. Pavel intelege credinta ca stare existentiala, ea implica faptele buneMetropola = capitala unei provincii. Episcopul metropolei = mitropolitAstfel inteleasa virtutea crestina, ea nu se rezuma nici la cunoasterea binelui, nici la dispozitia sau intentia spre bine, nici la multumirea pe care o simtim pentru bine, nici la deprinderea de a savarsi binele, dupa cum virtutea nu este nici fapta privita in sine.Din punct de vedere subiectiv, virtutea este atitudinea sau dispozitia constanta spre bine, iar din punct de vedereobiectiv este lucrarea care erzulta din aceasta atitudine interioara. Ea consta in statornicia si promptitudinea vointei spre fapte bune.Virtutea este deci statornicita in implinirea voii lui Dzeu exprimata in legea morala.Fiind legata de persoana si de procesul de desavarsire a acesteia, virtutea este fara de sfarsit.Pe de-o parte ea nu sfarseste din aceasta viata, iar pe de alta parte, nu este un bun care sa nu se mai poata pierde.Pana la iesirea din aceasta viata, crestinul trebuie sa lucreze si sa se straduiasca sa fie virtuos. In acest sens Sf. Ap. Pavel zice: Celui care I se pare ca sta, sa ia minte sa nu cada, si nu socotesc ca am luat rasplata sau ca sunt desavarsit(0 ci numai una fac: uitand cele de dinapoi si tinzand la cele de dinante, alerg la tinta spre rasplata chemarii () cati suntem desavarsiti, eaceasta sa gandim.In faza de inceput a viaetii duhovnicesti, virtutea presupune lupta intre tendintele potrivnice in noi. Dar, depasinta aceasta faza initiala, virtutea duce la realizarea armoniei interioare, la realitatea fiintei noastre. Scrierile duhovnicesti numesc aceasta stare isihie (liniste). Modul cel mai desavarsit de virtute crestina este Dze Omul Iisus hristos. Dupa Domnul Hristos sunt Sf. Apostoli, proorocii, Sf.martiri, Cuviosii si Cuvioasele, care au realizat in viata lor modelul vietuirii lui Iisus hristos.

Realizarea virtutii, dupa invatatura Sf. Parinti, cere: Harul dumnezeiesc Stradania crestina Invatatura crestina Practica statornica si continuaSf. Parintii si SB definesc virtutea evidentiind elementele care fac posibila realizarea ei. Clement Alexandrinul zice: virtutea nu este altceva decat o dispozitie a sufletului in concordanta cu ratiunea, referitoare la viata intreaga.Sfantul Grigore de Nyssa, sub influenta lui Aristotel, defineste virtutea drept calea de mijloc intre 2 excese.Sf. Grigore Teologul defineste virtutea ca fiind dispozitia spre savarsirea lucrurilor bune.Fericitul Augustin defineste virtutea ca fiind o dispozitie a sufletului, potrivita naturii si ratiunii sau o calitate a sufletului intelept sau ca iubirea binelui moral sub toate formele sale. El considera virtutea ca o putere care vindeca sufletul de pornirile lui potrivnice savarsirii binelui sau o putere care curata ochii inimii ca sa vada virtutea. Pentru el, virtutea este atat o terapie a sufletului, cat si o indrumare in viata crestinului.Sf. Maxim Marturisitoru, defineste virtutea ca fiind libertatea sufletului. Virtutea inseamna atat nevointele incordate ale libertatii indreptate spre bine, cat si roadele acestor nevointe. Osteneala existenta omului, dar harul care face posibila lucrarea virtutilor, vine de la Dzeu.Teologii protestanti nu considera virtutea ca mijloc pentru a ajunge la mantuire, ea nu face parte din procesul de mantuire, indreptare a crestinului, ci este un rod, o consecinta a indreptarii si a noii iubiri.Ei spun ca cel deja mantuit savarsesc binele.

Clasificarea virtutilor

Virtutea, ca manifestare a crestinismului in raport cu savarsirea binelui, este unitara, dar din cazua manifestailor diferite ale vietii, se realizeaza in diferite virtuti special.Criterii de clasificareO impartire a virtutilor gasim inca de la Socrate (470 399 I.Hr.) care invata ca virtutile sunt idei si stabileste o clasificare a lor dupa care, virtutile particulare decurg din cele generale.Dupa el, virtutea pin excelenta este (sofia) intelepciunea = stiinta generala a binelui, care cuprinde toate celelalte virtuti, precum genul cuprinde speciile. Calea cea mai sigura spre virtute este stiinta. Cine stie/ cunoaste binele, il si face.Din intelepciun decurg alte patru virtuti:a) pietatea/ evlavia fata de zei (evsevia = Eusebiu)b) dreptatea fata de oameni (dicheosidi)c) curajul in primejdii (andreea)d) cumpatarea/ stapanirea de sine fata de placer (encrateea secta encretitilor = asceza extrema Tertulian a apartinut ei spre sfarsitul vietii)Platon (427 347 I. Hr. ) (elev al lui Socrate) socoteste ca prin virtute omul se aseamana cu Dzeu. Dupa el, binele este adevaratul sens al frumusetii; el are in sine puterea de atractie si pentru ca binele este identic cu frumosul, este suficient ca cineva sa-l vada, ca sa-l si practice. Potrivit conceptiei sale trihotonice asupra persoanei, pe care o rasfrange si asupra sufleului, el atribuie fiecarei puteri sufletesti cate o virtute anume: Ratiunea Irascibila Dorinta

Astfel:1. Ratiunii ii corespunde virtutea intelepciunea (sofia). 2. Puterii irascibile ii revine curajul 3. Dorintei ii corespunde cumpatarea.4. A patra virtute este dreptatea, care asigura armonia celorlalte virtuti si este (superioara) cunuma tuturor virtutilor fiecare virtute (ditre acestea) poate fi definta in raport cu dreptatea: Intelepciunea consta in justetea ratiunii Temperanta, in justetea simturilor Iar curajul, in justetea inimiiSentimentul este un mixt.Puterea irascibila: A avea (instinctual posesiei) A putea (instinctual dominarii) (directiile in care a fost ispitit Mnatuitorul in pustie) A valora (instinctual vanitatii)

Monahul trece de la a avea la a fiAristotel (384 0 322 I.Hr.) nu urmeaza impartirea virtutiilor data de Platon. Pentru el, virtutea este practica efectiva si continua a binelui. In sistemul sau moral, virtutile sunt:1. Intelectuale (dianoetice) ale ratiunii:a) intelepciuneab) intelegereac) prudent2. Etice (morale)Primele (Intelectuale) pastreaza raportul just al ratiunii fata de ea insasi si fata de pornirile sufletesti inferioare, in timp ce virtutile etice implica starea de mijloc (proportia dreapta) intre 2 excese.Aceasta impartire a fost preluata, in E.M. de catre Toma DAquino.Impartirea virtutilor in Crestinism se face dupa mai multe criterii:A. Dupa obiectul spre care se indreapta si dupa scopul lor:1. Virtuti teologice (in raport cu Dzeu)2. Virtuti morla (in raport cu oameni)B. La randul lor, virtutile morale se impart in:1. cardinal2. derivateVirtutile cardinal sunt socotite drept izvoare sau suporturi ale celor derivate.Intrucat virtutile teologice sunt daruri care se revarsa in sufletul omului credincios, deodata cu harul sfintitor, au fost numite de moralistii catolici, virtuti insuflate (dar nu este considerate cea mai potrivita denumire)Virtuti crestine se nasc la Botez.Teologii Romano- Catolici dau si alte impartiri:Virtuti:a) natural (datorate exclusive puterilor natural ale omului)b) supranaturale (daruri ale lui Dzeu catre om)Alti moralisti, urmand lui Toma dAquino, le impart in: Intelectuale MoraleAltii in: Insuflate DobanditeAlti Romano-Catolici, enumera intre virtutile insuflate si cele 7 daruri ale Duhului Sfant, pe care le considera mai inalte decat cele morale si mai adanci decat cele teologice.Teologia Ortodoxa nu considera darurile Duhului Sfant ca virtuti, ci ele ajuta pe crestini sa realizeze virtutile. Daca le consideram in finalitatea lor, realizate in viata crestina, ele sunt virturi de netagaduit.Virtutile cardinal

Virtutile cardinale sunt o categorie precrestina. Referinte in Vechiul Testament sunt la cartile sapientiale: Prov. Lui Solomon, Intelepciunea lui Solomon. la filosofii stoici.Numirea de virtuti cardinale vine de la latinescul cardinis = suport, balama, si indica locul or in viata crestina.Din aceasta cauza, ele sunt numite si virtuti capitale (de capetenie). Iar, dupa filosofii neoplatonici, unii moralisti le-au numit virtuti cetatenesti.In crestinism, virtutile cardinale sunt cunoscute de timputiu, dar o abordare a lor mai sistematica vom intalni la PSB din sec.4 (Sf Clement Alexandrinul, Sf. Grigorie Taumaturgul, Origen), iar in Apus: Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Sf. Ambrozie.Fericitul Augustin prezinta vitutile cardinale in stransa legatura cu cele teologice, socotindu-le drept exterioriza ale acestora. Tot Sf. Augustin considera virtutile cardiale drept sinteza tuturor virtutilor morale si le aseamana cu cele 4 fluvii ale Edenului. Parintii dau mai multe explicatii la faptul ca aceste virtuti apar si la filosofii antici, si in Sf. Scriptura.:1. Cea a imprumutul (din Sf. Scriptura, folosofii s-au inspirat)2. Cea a Sf. Iustin Martirul si Filosoful, plecand de la Logosul creator si revelator al lui Dzeu; inspiratia dubla.Aceasta explicatie ia ca baza revelatia naturala si afirma posibilitatea ratiunii sa cunoasca ratiunea dumnezeiasca.Filosofii antici (pagani) au primit o calauzire spre cunoasterea adevarului dumnezeiesc, prin revelatia nat.Astfel, folosofii antici au fost conacratii ca premergatori si Crestinismului, lucrare realizata si de proorocii Vechiului Testament, dar intr-un mod mai deplin.

Vecernia = timpul Vechiului Testametn, de pregatire In picturile exterioare ale manastirilor, sunt pictate cele 7 laude si Triodul (scara Sf. Ioan, Judecata) Admise in Crestinism, virtutile cardinale au primit o reformulare a sensului lor si au fost fundamentate pe virtutile teologice.

A. Pentru antici, INTELEPCIUNEA este scopul folosofiei.Socrate Intelepciunea = stiinta a cee ace stim si a cee ace nu stim. Ea imbina cunoasterea teoretica cu realizarea unui obiectiv practic.Inteleptul se deosebeste de savant si de omul de stiinta in masura in care el isi traieste existential credinta, iar viata lui se constituie ca o realizare si o marturie a adevarului.Idealul cel mai inalt al antichitatii era inteleptul.Cei sapte intelepti ai Greciei antice rau considerati ca poseda toate stiinta secolului, si de aceea erau consultati de cei care detineau puterea ploticica/ militara.Protagoras, ii mentioneaza pe urmatorii: Thales Pittacos Bias Solon Cleobul Myson ChilonCaracetristicile IntelepciuniiIn antichitate, le gasim la filosofi stoici. Particularitatea intalepciunii era trairea in armonie cu lumea. Legile cosmosului se oglindeau in viata inteleptului.Inteleptul pentru antici era cel care contempla lucrurile ceresti si care traia sentimentul profund al ordinii si al rationalitatii lucrurilor.Intelepciunea pentru antici reprezinta cunoasterea intuitiva a legilor Universului si se manifesta in intelegerea aratata problemelor celuilalt, in echilibrul personalitatii, in cumpatare si in moderatia dorintelor.In intelesul moral, intelepciunea se opune atat pasiunii, cat si nestiintei. Ea tinde sa se identifice cu prudenta.In Crestinism, Intelepciunea nu este doar rezultatul puterilor omenesti, ci ea se fundamenteaza pe harul dumnezeiesc si ea se arata in cunoasterea voii dumnezeiesti.

B. DREPTATEA era considerata la antici dreptul fundamentul ordinii sociale statornice. Ea se realizeaza dand fiecaruia ceea ce i se cuvine.Dreptatea s-a infaptuit cu dreptate retribuitiva dreptate distribuitivaa. Dreptatea retribuitiva urmareste sa echilibreze nedreptatea, corectand situatia si restaurand un echilibru, pe carenedreptatea la falsificat.Restaurarea se realizeaza prin luarea de la contravenient si oferirea catre partea vatamata.Aceasta conceptie pleaca de la ideea ca un delict striga dupa pedeapsa si ca ordinea morala este dezechilibrata, pana cand se va administra corectia.b. Dreptatea distribuitiva se realizeaza prin stabilirea de principii care statornicesc distribuirea dreapta a datoriilor si a beneficiilor, rezultatul fiind ca fiecare primeste ceea ce i se cuvine.Principiul care guverneaza este acela ca persoanele trebuie tratate in mod egal, daca nu exista temeiul pentru o inegalitate (tratament diferentiat)Aici survin apoi alte aspecte, precum rolul statului in corectarea inegalitatii si legaturii dintre sistemul distributiv si maximalizarea bunastarii si principiul diferentei, care urmareste asigurarea unei existente decente pentru toti cetatenii.In Crestinism, dreptatea devine sinonimul sfinteniei (drept = sfant), iar in Fericiri, Mantuitorul fericeste pe cei prigoniti pentru dreptate.

C. BARBATIA/ CURAJUL se dovedeste in infruntarea primejdiilor, dar si actelor care se opun infaptuirii binelui.Virtutea barbatiei incepe cu biruinta patimilor proprii si se extinde la biruinta piedicilor externe, care se opun binelui.Curajul crestin se dobandeste in rabdare, in suferinte, in staruinta nadejdii: cel care va rabda pana la sfarsit, acela se va mantuii.

D. La antici, CUMPATAREA reprezinta calea de mijloc intre doua extreme, ambele daunatoare.In Crestinism, cumpatarea este virtutea prin care crestinul dobandeste stapanire asupra lui insusi si urmareste calea care duce la mantuire. Se manifesta in: sobrietate, modestie, decenta, pudoare, discretie, economie si tacere.Importanta virtutiilor cardinaleEle sunt virtuti ale caracterului moral. Cu toate ca ele vin dupa cele teologice, nu se poate realiza o viata crestina fara ele.Prin raportarea lor la virtutiile teologice, ele capata o semnificatie mai inalta decat in aantichitate.Reprezentare lor alegorica: INTELEPCIUNEA = o fecioara care poarta o carte/ o oglina in mana, sau un sarpe inolacit pe bratul ei DREPTATEA = o fecioara cu o balanta/ sabie CURAJUL = un tanat imbracat intr-o armura de razboi/ sau un leu inlantuit CUMPATAREA = o fecioara care tine in mana un urcior in care amesteca ceva/ sau cu un frau (brau al castitatii).