TENDINŢE ÎN PRODUCŢIA MONDIALĂ DE DROGURI

Drogurile au un impact negativ asupra funcţionării societăţii şi stării de sănătate a oamenilor; ele pun obstacole în calea programelor de dezvoltare şi pot compromite eforturile de restaurare a păcii şi de reconstrucţie în ţările destabilizate de războiul civil. Nivelul de trai scăzut şi guvernările fragile constituie terenul favorabil pentru producerea, traficul şi consumul abuziv de droguri. Fenomenul drogurilor se manifestă, însă, cu o intensitate sporită şi în ţările dezvoltate care dispun de un nivel general de viaţă ridicat şi de structuri de guvernare puternice. Din aceste motive, problema drogurilor implică o abordare mai largă, globală, care face apel la ansamblul societăţii1, la toate ştiinţele despre om şi societate precum şi la modul de manifestare a acestui fenomen în toate statele lumii, indiferent de nivelul lor de dezvoltare socio-economică. Aşadar, se impun măsuri noi pentru ameliorarea colectării şi analizei datelor referitoare la droguri, precum şi dezvoltarea unui program de cercetare viguros asupra structurii, funcţionării şi evoluţiei pieţei drogurilor. Dacă va fi bine înţeles modul în care evoluează piaţa drogurilor se vor putea programa şi echilibra mai bine intervenţiile. Se vor putea, de asemenea, repartiza mai bine resursele în timp şi între sectoare, ceea ce va permite ameliorarea eficienţei strategiilor de control al drogurilor2.

Organizaţiile criminale care produc şi fac un comerţ ilicit cu substanţe psihotrope şi psihoactive îşi permit să posede mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee, mii de angajaţi pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, adevărate armate pentru asigurarea protecţiei, specialişti în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar, etc., mijloace de transport de toate categoriile, inclusiv minisubmarine, în general toată logistica de care au nevoie în desfăşurarea activităţii lor ilegale. Asemenea teritorii, unde puterea este necontrolabilă sau legalitatea lipseşte cu desăvârşire, au fost denumite.“zone cenuşii”3; ele acoperă imense teritorii din Asia Centrală (Afganistan, republicile musulmane din fosta U.R.S.S., Kaşmirul, Xingiang) şi America Latină (Columbia, Ecuador, Brazilia, Bolivia, Peru). Aici s-au dezvoltat în ultimele decenii ale secolului trecut, puteri hibride, semipolitice şi semicriminale, ca rod al unor alianţe dubioase, cum ar fi: producătorii de heroină (prin alianţa cu luptătorii demobilizaţi în Asia), producătorii de cocaină (prin alianţa cu forţele de guerilă în America Latină). Există, în prezent, zeci de mii de indivizi înarmaţi care controlează suprafeţe întinse, inaccesibile pentru oamenii legii. Situaţiile de acest gen reprezintă unul din cele mai mari pericole care întunecă secolul XXI, motiv de reflecţie la cel mai înalt grad pentru organizaţiile

1 Denis Richard, Jan-Louis Senon, Dicţionar de droguri, toximanii şi dependenţe, Editura Ştiinţelor Medicale, 2005, p. 13.2 Denis Richard, Jan-Louis Senon, Dicţionar de droguri, toximanii şi dependenţe, Editura Ştiinţelor Medicale, 2005, p. 13.3 United Nations – Office on Drugs and Crime – 2004 World Drug Report, Vol 1; Analysis, pag. 43.

internaţionale angajate în lupta pentru menţinerea păcii în lume şi combaterea marii criminalităţi.

În Asia Centrală, principala “zonă cenuşie” se întinde de-a lungul frontierelor Uzbekistanului, Turkmekistanului, Afganistanului şi Pakistanului. În această zonă producţia de opium a înregistrat creşteri spectaculoase în ultimii ani. Clanurile asiatice produc şi livrează opium şi heroină pentru marile oraşe ale C.S.I., iar de aici drogurile sunt dirijate către piaţa occidentală. În urma implicării în activitatea de producere şi traficare a drogurilor, luptătorii mujahedini din Asia şi trupele de gherilă din America Latină au devenit adevărate structuri de putere, permiţându-şi să trateze de la egal la egal cu guvernanţii sau chiar să pretindă preluarea puterii în stat. Nici Europa nu a scăpat acestui flagel: din Surinam spre Ţările de Jos, din Afganistan spre Italia, din portul venezuelan Macaraibo spre Palermo, din toate ţările latino-americane spre Spania, cocaina soseşte în cantităţi impresionante. O situaţie similară se înregistrează şi în ceea ce priveşte heroina din Asia Centrală. Trei sferturi din aceasta se consumă în ţările Comunităţii Europene. După căderea “Zidului Berlinului”, şi până la intervenţia NATO, recolta câmpurilor de mac din Afganistan ajungea în Amsterdam în circa o săptămână. Anual, aproximativ 150.000 de containere sigilate sunt expediate pe căile ferate în fostele ţări ale U.R.S.S.

O evaluare certă cu privire la suprafeţele arabile destinate culturilor de plante opiacee nu s-a realizat încă. Pentru zona latino-americană se estimează, totuşi, că suprafeţele plantate cu coca variază între 155.000 şi 316.000 ha.“Zonele cenuşii” au intrat şi în preocuparea ecologiştilor, ca urmare a faptului că în acestea se înregistrează un proces real de ameninţare a echilibrului ecologic. Apele limpezi din zona Anzilor încep să sufere datorită poluării provocate de rafinarea cocainei. Numai în anul 1991 această “industrie” a utilizat 23.000 tone de calciu, 10.000 tone piatră de calcar, 1.000 tone eter şi acetonă, 800 tone de acid sulfuric, 300 tone kerosen şi 50 tone de acid clorhidric, ale căror reziduuri au fost deversate, fără nici o precauţie, în fluviile, râurile şi lacurile din vecinătatea laboratoarelor de fabricare a drogurilor. De asemenea, “zonele cenuşii” reprezintă adevărate “depozite” de plasare a deşeurilor toxice, cancerigene, radioactive şi contaminate. Ceea ce îngrijorează cel mai mult este faptul că “zonele cenuşii” se extind de la an la an. Astfel, în Asia, în regiunea de la nord de Birmania şi Thailanda – celebrul Triunghi de Aur – spre provincia chineză Yunnan, sunt circa 2.000 km de frontieră necontrolabilă. Africa sahariană este, de asemenea, ameninţată. Cornul Africii, între Somalia şi Sudan, este din ce în ce mai inaccesibil autorităţilor statale, scăpând în mod progresiv de sub control. “Zonele cenuşii” sunt teritorii ideale pentru culturile de plante opiacee şi laboratoarele clandestine de prelucrare a acestora, precum şi pentru desfăşurarea altor activităţi compatibile cu crima organizată.

Canabis-ul plantă care creşte în numeroase regiuni ale lumii, se cultivă şi se valorifică de unele ţări pentru producerea de droguri. Estimările asupra producţiei mondiale de canabis sunt precare, datorită inexistenţei unui sistem de monitorizare a culturilor, în multe regiuni ale lumii. Africa Australă este cunoscută ca zona cu cea mai mare producţie

de plantă de canabis, iar Marocul se află în fruntea ţărilor producătoare de canabis, deşi suprafeţele cultivate s-au redus de la 143.000 hectare în anul 2003 la 120.000 hectare în anul 2004 şi la 72.500 hectare în anul 2005; producţia de canabis a Marocului este impresionantă cu toate că se află în declin: de la 109.000 tone în anul 2003 la circa 98.000 tone în anul 2004 şi la 53.300 tone în anul 20054. Marocul este urmat ca producţie de Pakistan, Afganistan, Jamaica, Paraguay ş.a.5. O particularitate a ţărilor din America de Nord, Europa şi Australia o constituie cultura de canabis hidroponică (în adăposturi) la care se constată o creştere de 45%, în 2004 faţă de 2001. Deşi în ultimii doi ani s-au obţinut rezultate semnificative în ceea ce priveşte reducerea suprafeţelor cultivate cu cannabis în Maroc (datorită monitorizării acestei recolte de către Guvernul Marocan şi Biroul Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea), la nivel global producţia de cannabis este în creştere. Producţia de canabis a crescut şi se estimează că a depăşit 80.500 de tone, în anul 2005.

Sub formă de drog, canabisul este traficat şi consumat ca: „marijuana” (iarbă), haşiş (răşină) şi ulei vegetal. Marijuana, („iarba” sau „kiful”), se obţine din frunzele sau florile de canabis6. Este cunoscut la noi faptul că această plantă conţine substanţe stupefiante. După fecundare, plantele feminine care conţin substanţe active (mai ales THC – respectiv tetrahidrocanabinol) sunt puse la uscat timp de două luni. După această fază, frunzele şi florile se taie în acelaşi mod ca şi tutunul. În acest fel rezultă marijuana care conţine aproximativ 10% THC. Principalele zone de producţie a marijuanei sunt Africa de Vest, Caraibe şi America de Sud, iar ţările de destinaţie ale acestui drog sunt cele vest-europene şi nord-americane. Traficul cu marijuana este monopolizat de grupările criminale din Africa de Vest şi cartelurile columbiene şi mexicane, care cooperează activ cu bandele criminale vest-europene.

Haşişul sau răşina de canabis se obţine din măcinarea mecanică a plantelor, prin separarea de seminţe, tulpini şi rădăcini, obţinându-se o substanţă al cărei conţinut în T.H.C. este de circa 40%. Răşina rezultată este ulterior prelucrată, iar la sfârşitul procesului substanţa obţinută conţine aproximativ 60 % T.H.C. (tetrahidrocannabinol).

Răşina de canabis sau haşişul se produce în mai multe ţări al lumii, cele mai mari producătoare fiind Marocul şi Pakistanul, urmate de Afganistan, Olanda, Albania, Jamaica şi Paraguay.

Culturile ilicite de mac opiaceu - au cunoscut creşteri mari în perioada 1990 – 2000, după care a avut loc o scădere bruscă, aproape la jumătate în anul 20017. După această perioadă au urmat creşteri mai puţin spectaculoase ale suprafeţelor cultivate cu mac opiaceu. În anul 2002, s-a estimat ca fiind cultivată suprafaţa de 182.500 ha., în anul 2004 – 196.800 ha, iar în 2006 – 208.500, ceea ce reprezintă o creştere de 10%.

4 Marocco – Cannabis survey 2005, UNODC.5 UNODC, WDR 2006, pag. 106.6 Roibu Ioan, Mircea Alexandru - -Flagelul Drogurilor la Nivel Mondial şi Naţional, Ed.Mirton, Timişoara, 1997, pag. 30 7 United Nations – Office on Drugs and Crime – 2004 World Drug Report, Vol 1; Analysis, pag. 59.

Fig. nr. 1. Suprafaţa cultivată cu mac opiaceu, 1990 - 2006

Suprafaţa cultivată s-a extins, în principal, în Afganistan. În anul 2004, aceasta a fost fără precedent, ajungând la 131.000 ha, ceea ce reprezintă circa 68% din suprafaţa cultivată la nivel mondial. Din fericire, în alte regiuni din sud-estul Asiei, recunoscute pentru culturile de opium, suprafeţele cultivate s-au restrâns, după anul 1998. Astfel, în anul 2004, suprafaţa cultivată cu mac opiaceu în Myanmar (44.200 ha) a scăzut cu 29% faţă de anul 1998. Tot în anul 2004, în Laos, suprafaţa cultivată cu mac opiaceu (6.660 ha) a fost cu 43% mai mică decât suprafaţa cultivată în 1998. Reducerea suprafeţelor cultivate în ţări, precum Laos sau Myanmar, nu au compensat, totuşi, creşterea celor din Afganistan.

Producţia de opiacee este în legătură directă cu suprafaţa de teren ocupată şi cu productivitatea. În anul 2004, la nivel mondial, s-au obţinut aproximativ 4726 de tone de opium, din care se puteau produce aproximativ 560 de tone de heroină

Fig. nr. 2. Producţia de opium la nivel mondial, 1990 - 2006

În anul 2002, s-a estimat obţinerea unei producţii de 4500 tone opiu şi 450 tone heroină faţă de 1600 tone opiu şi respectiv 160 tone heroină în 2001, ceea ce reprezintă o creştere de 281%. În anul 2004 producţia estimată de mac opiaceu a fost de 4900 tone faţă de 4500 în 2002, ceea ce reprezintă o creştere de 92%, iar în 2006 s-au obţinut aproximativ 6.726 tone din care se puteau produce aproximativ 720 tone de heroină, ceea ce reprezintă o creştere de 135% faţă de 2004. Relevant este că, la nivel mondial, ritmul producţiei de opium este în creştere uşoară iar la perioade de câţiva ani (5 -6 ani) apar creşteri mari cum sunt producţiile anilor 1994, 1999 şi 2006.

Preţul mediu al opiului în exploatările din Afganistan, în anul 2003, a fost de 283 dolari SUA pe kilogram, ceea ce reprezintă o scădere cu 19% faţă de anul 2002, în celelalte ţări producătoare preţul fiind şi mai scăzut. Afganistanul a înregistrat un record dublu: cea mai mare suprafaţă cultivată vreodată cu mac opiaceu din istoria ţării şi cea mai mare suprafaţă naţională cultivată la nivel mondial. Producţia de opium este calculată la 2,8 miliarde dolari SUA reprezintă 60% din PIB-ul Afganistanului pe 20038. Autorităţile afgane au semnalat, în octombrie 2003, faptul că în fiecare zi circa 1,2 tone de opium este transformat în heroină, activitate ce se desfăşoară în principal în laboratoare mobile. În Europa Orientală au fost descoperite, în anul 2002, 14 laboratoare de fabricare a opiaceelor (în special aşa-numita „heroină poloneză”), faţă de 408 în 2001. La nivel global au fost descoperite 41 de laboratoare clandestine în 2002 faţă de 723 în anul 2001, ceea ce

8 Denis Richard, Jan-Louis Senon, Dicţionar de droguri, toximanii şi dependenţe, Editura Ştiinţelor Medicale, 2005, p. 14.

înseamnă o creştere de 1763%, adică de aproape 18 ori mai mare, a numărului de laboratoare pentru procesarea opium-ului.

Cultura ilicită de arbore de coca a regresat cu circa 18%, din cauza reducerii suprafeţelor cultivate ilegal. Numai în Columbia acestea au scăzut consecutiv în 2001, 2002 şi 2003, în medie cu 30%. În anul 2005, suprafaţa cultivată cu arbore de coca a fost de 86.000 hectare, cu 50% mai puţin decât în anul 2000.

Fig. nr. 3. Suprafaţa cultivată cu coca la nivel mondial, 1990 - 2005În Peru şi Bolivia suprafeţele cultivate cu arbore de coca au crescut iniţial, însă,

datorită aplicării măsurilor drastice de eradicare, mare parte din acestea au fost defrişate, unele chiar voluntar, ca urmare a programelor de substituţie cu culturi legale. Drept consecinţă, se remarcă tendinţa deplasării culturilor spre Ecuador şi Venezuela unde controlul acestei plante este aproape inexistent.

În anul 2005, se estimează că suprafaţa globală cultivată cu coca a fost de159.600 ha9. Suprafaţa cultivată în Columbia a crescut cu 6.000 ha. faţă de 2004, în Peru a scăzut cu 2.100 ha., iar în Bolivia cu 2.300 ha., în plan mondial înregistrându-se o creştere cu 1% faţă de suprafaţa cultivată cu arbore de coca în 2004 şi cu aproape 4% faţă de 2003. Totuşi, faţă de suprafaţa cultivată în anul 2000, s-a înregistrat o scădere cu 38%. Preţul ridicat al frunzelor de coca a fost motivul pentru care fermierii din Peru şi Bolivia au extins suprafaţa cultivată în 2004. Astfel, preţul la frunzele de coca s-a dublat de la mijlocul anilor ’90, în Peru, ajungând la 2 USD/kg, iar în Bolivia preţul a fost de 5 USD/kg.

9 UNODC, World Drug Report 2006.

Fig. nr. 4. Producţia de cocaină la nivel mondial, 1990 - 2005

Producţia estimată de frunze de coca a fost în anul 2002 de circa 294.400 tone ceea ce reprezintă o cantitate potenţială de cocaină de 800 tone, mai mică cu 27 tone decât în 2001.

În perioada 1999 - 2003, producţia de cocaină a înregistrat o scădere datorită reducerii suprafeţelor pe care se cultiva arborele de coca. Această tendinţă de scădere a fost schimbată în anul 2004 în sensul creşterii, prin deplasarea culturilor spre Ecuador şi Venezuela. Cu toate acestea, cea mai mare parte a producţiei de cocaină provine din trei ţări: Columbia (64%), Peru (24%), şi Bolivia (12%), producţia globală de cocaină pentru 2005 fiind estimată la 910 tone10.

Grupul stimulanţilor de tip amfetaminic (ATS) cuprinde amfetaminele (amfetamine, metamfetamine), ecstasy (MDMA şi substanţele înrudite) şi alţi stimulanţi sintetici (methcathinone, phentermine, fenetylline etc.).

Producţia de ATS a avut o tendinţă crescătoare în anii 1990, atingând cel mai înalt nivel în anul 2000, după care a scăzut în perioada 2001-2003, iar din anul 2004 a început să fie iar în creştere, în parte datorită creşterii producţiei de ecstasy11.

Începând cu anul 1990, fabricarea stimulanţilor de tipul amfetaminei este în continuă creştere. Din numărul total de laboratoare clandestine descoperite, pe tot globul, în cursul perioadei 1990-2005, cele din Statele Unite ale Americii au reprezentat 97% (circa 30.000). Între 2001 şi 2002, numărul de laboratoare clandestine pentru fabricarea metamfetaminei a crescut cu 14%. Numai în Statele Unite ale Americii au fost descoperite 9024 laboratoare, dar acestea sunt de talie modestă în comparaţie cu cele descoperite în Asia de Est şi de Sud-est. Producerea amfetaminei este concentrată în principal în Europa unde, în anul 2002, au 10 UNODC, World Drug Report 2006.11 Ibidem.

fost descoperite 46 de laboratoare clandestine, faţă de 85 în 2001, ceea ce relevă aproape dublarea acestora. Printre ţările producătoare de amfetamine se numără Polonia, Africa de Sud, Olanda, Belgia, Estonia, Germania, Franţa, Marea Britanie. Fabricarea ilicită a substanţelor de tipul ecstasy, după numărul laboratoarelor clandestine descoperite, este concentrată în Europa Occidentală şi America de Nord, dar în ultimii ani fabricaţia de ecstasy s-a extins şi în Asia de Est şi de sud-est. Numărul laboratoarelor care fabrică stimulanţi de tipul amfetaminelor, specializate pentru diverse substanţe, este în creştere. În anul 2002, Australia a semnalat faptul că a descoperit un număr de 372 astfel de laboratoare complexe, faţă de 201 în 2001 iar Federaţia Rusă a comunicat descoperirea a 71 de astfel de laboratoare.

CONCLUZII Atât modul de manifestare a fenomenului, cât şi indicatorii statistici de evaluare

evidenţiază următoarele: La nivel global se constată creşterea suprafeţelor culturilor ilegale şi

totodată a producţiei de droguri. În urma monitorizării speciale a culturilor apar şi reacţiile în consecinţă: deplasarea culturilor din zone cu monitorizare strictă, în zone cu monitorizare mai puţin rigidă; scăderea preţului drogurilor pe piaţa neagră în zonele cu producţie mare (Afganistan); asigurarea culturilor cu diverse forme de pază; creşterea numărului de laboratoare clandestine.

Începând cu anul 2002, piaţa mondială a opiaceelor şi, în special, a heroinei a rămas stabilă, creşteri semnificative înregistrându-se, în anul 2006. Numai în Afganistan producţia de opiacee a fost mai mare decât producţia globală a anilor anteriori, reprezentând 92% din producţia globală a anului 2006.

În pofida acţiunilor organizate şi a creşterii capturilor de cocaină în ţările Americii de Sud, se constată că, producţia acestui drog nu s-a diminuat, preţurile rămânând constante ca, de altfel, şi puritatea drogului. Acest aspect poate fi explicat prin existenţa unor zone de cultură ingenios camuflate, acele culturi hidroponice (în adăposturi) şi prin utilizarea unor metode de procesare de mare randament.

În cazul canabisului, analiza confiscărilor din ultimii ani duce la concluzia unei creşteri a producţiei mondiale de canabis datorată unei expansiuni semnificative a criminalităţii legate de această clasă a drogurilor, relevant fiind faptul că în perioada 1993-2005, au fost identificate 164 de ţări noi cultivatoare de canabis.

Trends in world narcotic production(Abstract)

The analysis of drug production was realized separately for the four important groups: opiates, cannabis, cocaine and amphetamines.

Both the phenomenon and the statistical indicators for these categories reveal that: At global level there is an increase of both the total surface cultivated with drugs

and of the total production. Following specific monitoring of crops, reactions occur:

moving cultures from areas with strict monitoring in less monitored areas; decreasing drugs prices on the black market in areas with high production (Afghanistan); guarding illegal crops with security forces; increasing the number of illegal laboratories

Starting with the year 2002, the global market of opiates and especially of heroin remained stable, with significant increases recorded only in 2006. Only in Afghanistan the opiate production was higher than in the previous years, representing 92% of the total global production in 2006.

Despite organized actions and increasing in the cocaine seizures in South America, the production did not decrease, likewise as did not decrease the drug’s purity. This can be explained by the existence of ingenious camouflaged areas, hydroponic sheltered cultures and by using high efficiency processing methods

In case of cannabis, the data collected in the last years suggest an increase in the global production of cannabis connected with an increase of the criminality related to cannabis. Between 1993 – 2005 164 new cultivating countries were identified.