TENDINȚE PRIVIND ROLUL ENTITĂȚILOR STATALE ÎN...
Transcript of TENDINȚE PRIVIND ROLUL ENTITĂȚILOR STATALE ÎN...
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
3
TENDINȚE PRIVIND ROLUL ENTITĂȚILOR STATALE ÎN ASIGURAREA
CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII ECONOMICE
TRENDS REGARDING THE ROLE OF STATE ENTITIES IN SUPPORTING
GROWTH AND ECONOMIC DEVELOPMENT
Florin Bonciu Institutul de Economie Mondială – Academia Română, Bucureşti, România
Rezumat
Lucrarea analizează implicațiile mai multor fenomene, manifestate în ultimele două decenii,
pentru rolul jucat de entitățile statale în asigurarea creșterii și dezvoltării economice. Dintre
fenomenele care au determinat o tendință de creștere a rolului entităților statale în asigurarea
creșterii și dezvoltării economice s-au remarcat evoluțiile demografice și cele tehnico-științifice legate
de cea de-a Patra Revoluție Industrială. În același timp, alte fenomene, printre care noile tehnologii,
procesele de integrare economică sau cele socio-culturale și istorice au avut un efect de diminuare a
rolului entităților statale în asigurarea creșterii și dezvoltării economice.
Comparând cele două categorii de fenomene, lucrarea ajunge la concluzia că fenomenele
care determină o creștere a rolului entităților statale sunt mai numeroși și mai substanțiali, fapt de
natură a asista factorii de decizie la conceperea unor abordări și strategii adecvate.
Cuvinte-cheie: creștere economică, dezvoltare economică, globalizare, intervenție de stat, Uniunea
Europeană
Clasificare JEL: O14, O38, F52, F63
Abstract
The paper focuses on the analysis of the consequences of several phenomena that have
occurred in the past two decades in respect of the role played by state entities in supporting growth
and economic development. Demographic and technical-scientific developments related to the Fourth
Industrial Revolution were among the phenomena leading to an increasing trend in the role of state
entities in supporting economic growth and development. In the meantime, other phenomena,
including new technologies, economic integration and socio-cultural and historical processes, had a
diminishing effect on the role played by state entities in supporting growth and economic development.
By comparing the two categories of phenomena, the paper concludes that the phenomena
supporting an increase in the role of state entities are more numerous and substantial, a fact that may
assist decision-makers in developing appropriate approaches and strategies.
Key words: growth, economic development, globalization, state intervention, European Union
JEL Classification: O14, O38, F52, F63
Autor de contact: dr. Florin Bonciu, e-mail: [email protected].
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
4
1. Cauze și manifestări ale tendințelor de creștere a rolului entităților statale în
contextul relațiilor economice internaționale
După declanșarea crizei economice din 2008, dar fără a putea stabili o relație de
cauzalitate nemijlocită cu aceasta, s-a putut constata o creștere a rolului entităților statale în
planul relațiilor interne și internaționale. Folosim în acest context termenul de „entități
statale”, deoarece pe plan internațional se pot întâlni variate situații și forme de organizare ale
acestor entități, cum ar fi state naționale propriu-zise, state federale, state laice sau state
caracterizate de o ordine de drept de inspirație religioasă (de exemplu, Iranul sau Arabia
Saudită), state multi-etnice sau state mono-etnice (cum este Japonia, unde populația de origine
japoneză reprezintă 98,5% din totalul populației), state caracterizate de diferite forme de
democrație (directă sau reprezentativă, parlamentară sau prezidențială, precum și derivatele
acestora) sau state caracterizate de sisteme autocratice.
Constatarea unui fenomen de creștere a rolului entităților statale nu doar în plan
internațional, ci și intern, este determinată nu numai de existența unei relații biunivoce între
cele două dimensiuni (internă și internațională), dar și de faptul că în perioada crizei și ulterior
acesteia s-a putut remarca o implicare mai importantă a structurilor statale/administrațiilor
centrale în economia multor țări, tocmai pentru a contracara efectele crizei și a sprijini mediul
privat în identificarea de soluții de relansare a procesului economic, precum și pentru a
preveni agravarea unor probleme sociale. Din această perspectivă, putem considera că
inclusiv în statele în care abordările sunt de regulă în favoarea unui stat minimal, cum ar fi
cazul Statelor Unite ale Americii, în perioada de criză s-a intervenit masiv în economie prin
măsuri de politică monetară neconvenționale de tipul relaxării cantitative sau prin salvarea de
la faliment a unor firme „prea mari pentru a putea fi lăsate să eșueze”.
Tot în cazul Statelor Unite ale Americii, existența unor deficite masive ale balanței
comerciale au determinat administrația Trump să pună în discuție o serie de acorduri de
comerț liber, în primul rând Acordul de Comerț Liber Nord-American (NAFTA), care implică
relații economice cu vecinii săi (Canada și Mexicul), dar și să renunțe la o serie de
parteneriate aflate în faza de finalizare sau de ratificare (Parteneriatul Transatlantic privind
comerțul și investițiile cu Uniunea Europeană) și Parteneriatul Transpacific (cu statele din
bazinul Pacificului), parteneriate care urmăreau să redefinească regulile jocului pentru
principalele fluxuri economice ale lumii din prima jumătate a acestui secol. În opinia noastră,
interpretarea deciziilor și acțiunilor actualei administrații a Statelor Unite ale Americii, cu
referire la primul său an de mandat, trebuie înțeleasă ca o manifestare a primatului intereselor
economiei și societății americane în ansamblul său, chiar dacă această abordare poate leza
interesele unor firme sau persoane din SUA, și nu ca o orientare spre centralizarea deciziilor
și birocratizare, trăsături fundamental străine societății americane.
În cazul statelor care nu aparțin lumii occidentale, intervenția de stat în domeniul
economic ține în unele cazuri chiar de modul de funcționare a economiilor respective, fie că
este vorba despre China, India, Federația Rusă, statele petroliere etc. În cadrul acestei
categorii de state, intervenția autorităților centrale a căpătat un rol sporit în ultimii ani, în
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
5
măsura în care economiile respective au ajuns să dețină o pondere mai însemnată în economia
mondială (cazul Chinei și, într-o măsură din ce în ce mai semnificativă, al Indiei), sau ca
urmare a unor schimbări în opțiunile geostrategice (cum este cazul Turciei).
Tot în categoria fenomenelor de natură a indica o creștere a rolului statelor în
domeniul relațiilor economice internaționale se poate înscrie și tendința de revenire la
bilateralism sau plurilateralism în sfera relațiilor comerciale internaționale. Dacă un rol sporit
al instituțiilor internaționale, așa cum sunt Organizația Mondială a Comerțului, dar și multe
dintre organizațiile și agențiile din cadrul Organizației Națiunilor Unite, echivalează cu o
reducere a rolului statelor deoarece reglementări cu vocație universală presupun relații directe
între agenții economici și eventuala arbitrare a unor dispute prin intermediul organizațiilor
internaționale, în schimb revenirea la bilateralism sau plurilateralism semnifică un rol mai
mare pentru state care negociază bilateral sau în grup acorduri conforme cu interesele
participanților, precum și cu raporturile de forțe dintre aceștia.
La o primă vedere se poate interpreta această tendință drept un regres față de situația
anterioară în care Organizația Mondială a Comerțului asigura o reglementare cvasi-
multilaterală a comerțului mondial, dar o analiză aprofundată tinde să releve și alte
dimensiuni ale fenomenului. Astfel, apariția unor dezechilibre, manifestate prin excedente
foarte mari în cazul unor state și deficite foarte mari în cazul altora, par să reclame soluții care
nu pot fi găsite în interiorul actualei ordini instituționale privind comerțul internațional.
Tot în categoria motivelor care au condus la o diminuare relativă a rolului Organizației
Mondiale a Comerțului se înscrie și abordarea tradițională din cadrul acestei organizații
bazată pe atingerea consensului în luarea deciziilor. În contextul unei economii mondiale
care tinde spre convergență și universalizare sau uniformizare, ideea consensului este logică și
chiar fezabilă. Ea implică ideea de numitor comun și, prin urmare, pare să garanteze aplicarea
fără probleme a unei reguli adoptate prin consens. Dar în contextul unei economii mondiale
caracterizate de o diversitate în creștere, atât prin evoluțiile divergente dintre state sau din
interiorul statelor, cât și prin creșterea numărului de state în dezvoltare cu o contribuție mai
mare la fluxurile comerciale internaționale sau care ating un grad de maturitate politică și
națională mai mare și care vin cu propriile viziuni și interese, realizarea consensului este doar
un deziderat, din ce în ce mai dificil de atins. Tentativa de a rezolva această problemă prin
adoptarea unor reguli de luare a deciziilor bazate pe majorități simple sau calificate conduce
la noi probleme, deoarece cei care nu sunt de acord vor evita în mod tacit să respecte regulile
sau, chiar mai mult decât atât, vor renunța, cel puțin de facto, la recunoașterea deplină a
organizației.
În economia mondială contemporană, cea de după 2010, o serie de circumstanțe par a
reclama o mai mare implicare a statelor în organizarea și funcționarea economiei și societății,
deci pe plan intern, dar cu implicații și la nivelul relațiilor economice internaționale. Aceste
circumstanțe sunt determinate de manifestarea a două fenomene complexe (prin natura lor) și
cuprinzătoare (prin ponderea populației globului la care se referă), precum și de
interacțiunea dintre acestea.
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
6
1.1 Fenomenul demografic
Primul fenomen la care facem referire este cel demografic. Acest fenomen afectează
în mod diferit statele în dezvoltare și cele dezvoltate, desigur cu unele diferențe de la caz la
caz în cadrul fiecărui grup de state, dar în ambele cazuri pentru menținerea echilibrelor
economice și sociale este necesară intervenția unor autorități centrale prin intermediul unor
mecanisme de redistribuire. Principalele consecințe ale evoluțiilor demografice în cele două
categorii de state sunt prezentate în mod sintetic în Figura 1.
Motivul pentru care apariția și manifestarea masivă a unor probleme demografice
reclamă intervenția statului este acela că problemele societății în ansamblu sau cele care
privesc o parte considerabilă a membrilor societății nu pot fi abordate și rezolvate individual
(prin măsuri ad-hoc, luate caz cu caz) și nici nu pot fi lăsate la latitudinea responsabilității
sociale a corporațiilor sau a acțiunii unor organizații neguvernamentale. Dificultatea
soluționării problemelor demografice este dată, între altele, de caracteristica evoluțiilor
demografice și a eventualelor dezechilibre legate de acestea, care constă într-o inerție foarte
mare (determinată de succesiunea vârstelor biologice și de stratificările sociale ce le însoțesc).
Figura 1: Fenomenele demografice și necesitatea unei intervenții a autorităților centrale
Sursa: Figură realizată de autor.
1.2 Fenomenul științifico-tehnologic
Cel de-al doilea fenomen este cel științifico-tehnologic, determinat de începutul
manifestării pe o scară tot mai largă a celei de-a Patra Revoluții Industriale. Acest al doilea
fenomen presupune, între altele, posibilitatea înlocuirii masive a factorului uman pe termen
mediu și lung cu roboți și inteligență artificială. Dacă în perioada Primei și a celei de-a Doua
Revoluții Industriale mecanizarea și electrificarea au determinat înlocuirea într-o măsură din
ce în ce mai mare a forței fizice a omului cu forța mașinilor, în contextul celei de-a Patra
Revoluții Industriale apare posibilitatea înlocuirii dimensiunilor cognitiv-decizionale ale
omului, și drept urmare impactul este mult mai substanțial. Totodată, dacă în cazul înlocuirii
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
7
forței fizice, omul avea la dispoziție varianta de a primi o educație superioară și de a presta
munci intelectuale, în momentul în care și acest tip de muncă este înlocuit, opțiunile
oamenilor nu mai sunt evidente și, în orice caz, par a nu fi posibile pentru marea lor
majoritate.
Și în acest caz, motivul pentru care consecințe ale manifestării celei de-a Patra
Revoluții Industriale reclamă intervenția statului este acela că schimbări de anvergură care
privesc modul de desfășurare a majorității activităților economice, relațiile economice și
financiar-bancare, educația, formarea și repartizarea veniturilor și a avuției nu pot fi rezolvate
punctual, în cazuri individuale, ci prin definirea unor noi valori și reguli ale jocului, precum și
a unor noi instituții care să le gestioneze.
Utilizarea conceptului de stat sau de intervenție a statului în acest context nu semnifică
acțiuni sau decizii luate centralizat și autocratic, ci consultări largi și democratice care sunt
însă ulterior traduse în decizii implementate unitar de un mecanism statal care ar trebui să fie
deopotrivă un arbitru, dar și un inginer de sistem.
Figura 2: Efectele evoluțiilor științifico-tehnologice asupra necesității intervenției
statului în economie și societate în cazul țărilor dezvoltate
Sursa: Figură realizată de autor.
1.3 Cele două universuri paralele
Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că în perioada anilor 2015-2017
discuțiile și analizele privind fenomenele demografice și cele determinate de cea de-a Patra
Revoluție Industrială au loc în două universuri paralele. Astfel, în timp ce unii comentatori
vorbesc despre fenomenele de reducere a numărului populației în țările dezvoltate, precum și
despre îmbătrânirea accentuată a populației din țările dezvoltate și în dezvoltare (U.S.
Department of State, 2007), alți comentatori provenind de la Banca Mondială sau de la
reputate institute de cercetare analizează impactul robotizării și al utilizării inteligenței
artificiale, care pot crea multiple probleme, de la șomaj masiv, până la nevoia definirii unui
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
8
nou sens existenței umane confruntate cu o lipsă de activități și resurse financiare, dar și cu o
lipsă de motivare (Choi, 2017; McKinsey Global Institute, 2017).
În aceste lumi paralele, primii comentatori sunt preocupați de efectele creșterii
ponderii populației vârstnice în totalul populației și se tem de prăbușirea sistemelor de pensii,
astfel încât văd o posibilă rezolvare în fenomenul migrației care să completeze populația
existentă cu migranți din alte zone ale globului (United Nations, 2000).
Comentatorii din cea de-a doua categorie sunt preocupați, mai ales, de riscurile ce
decurg din apariția unei ponderi ridicate de populație excedentară/șomeră ca urmare a
utilizării roboților și inteligenței artificiale (The Economist, 2016). Probleme derivate, dar la
fel de importante în cadrul celei de-a doua abordări, sunt cele vizând redefinirea muncii prin
trecerea de la definirea locurilor de muncă în funcție de procese și sarcini la definirea acestora
în funcție de probleme (Evans-Greenwood, Lewis și Guszcza, 2017), precum și schimbarea
modalităților de repartiție a avuției, în condițiile asigurării unui mecanism de funcționare
viabil pentru economia de piață bazată pe raporturi de vânzare-cumpărare (Bowels, 2016).
Această problemă pune cumva sub semnul întrebării însuși modul de producție
capitalist, deoarece în condițiile robotizării și ale utilizării inteligenței artificiale deținătorii
mijloacelor de producție pot, în principiu, să producă bunuri și servicii fără utilizarea forței de
muncă umane. În acest caz ipotetic, capitalistul dispune de bunuri și servicii pe care nu are
cine să le cumpere deoarece nu mai există angajați umani și, prin urmare, nu mai există nici
salarii. Costurile de producție se reduc, dar producția nu mai are cui să fie vândută.
Consecințele unor astfel de situații, care deja sunt posibile nu doar din punct de vedere
teoretic, sunt cu atât mai dificil de evaluat, cu cât fenomenul de înlocuire a forței de muncă cu
roboți și inteligență artificială se va produce inițial în anumite zone ale globului, în vreme ce
altele vor fi caracterizate, încă o perioadă, de modul clasic de organizare a muncii.
Până la aplicarea pe scară largă a tehnologiilor celei de-a Patra Revoluții Industriale,
un efect care se poate constata deja este cel al adâncirii inegalității în repartiția avuției (Conn,
2017). Fenomenul este vizibil în țările dezvoltate deoarece în acele țări se utilizează deja cele
mai avansate tehnologii. Logica fenomenului este simplu de urmărit: roboții și inteligența
artificială determină costuri mai reduse, o eficiență mult superioară și o calitate mult mai
ridicată. Astfel de tehnologii sunt deținute de cei care dispun de resurse mari de capital. Deci,
aceștia sunt cei care beneficiază de randamentele și de câștigurile superioare. Ca urmare,
inegalitatea crește.
Implicațiile complexe ale utilizării pe scară largă a roboților și inteligenței artificiale
au determinat deja reacții din partea multor state, între care se remarcă preocupările Statelor
Unite ale Americii. Prin două rapoarte prezentate public în anul 2016 s-au făcut numeroase
recomandări privind politicile necesare pentru a valorifica potențialul noilor tehnologii,
urmărind în același timp evitarea apariției unor probleme sociale cauzate de șomaj sau
inegalitate.
Concluzia care se desprinde este aceea a necesității unui dialog permanent între
autoritățile statului și reprezentanții sectorului privat și ai societății, pentru a asigura o
tranziție controlată și suportabilă social de marea majoritate a populației (Executive Office of
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
9
the President of the United States of America, 2016a; Executive Office of the President et al,
2016b). Și dincolo de dialogul permanent care trebuie inițiat și moderat de autoritățile statale,
transpare și nevoia ca statul însuși să se schimbe pentru a putea înțelege și folosi în mod util
noile tehnologii.
Din perspectiva anului 2017, se pot identifica în literatura de specialitate două abordări
care par a rezolva, cel puțin parțial, problema veniturilor (sau a lipsei acestora) pentru cei care
vor fi înlocuiți de roboți și inteligență artificială. Cele două abordări se referă la:
venitul universal garantat (Universal Basic Income – UBI), care
presupune ca toți membrii unei societăți să primească în mod automat o anumită sumă
lunară, indiferent dacă dispun sau nu de alte surse de venit (Morris, 2017; Coppola,
2017);
activele universale garantate (Universal Basic Assets – UBA), care
presupun ca toți membrii unei societăți să primească în mod automat o serie de active,
care se pot referi la locuințe, bunuri de uz casnic, mijloace și servicii de comunicații
etc. (Gorbis, 2017).
Ambele abordări necesită o creștere a rolului statului în economie și societate, chiar
dacă interpretarea nu trebuie să fie mecanică, în sensul că prin stat nu înțelegem în acest caz o
extrapolare mecanică a structurilor statale cunoscute în prezent, ci avem în vedere structuri și
mecanisme decizionale la scara întregii societăți care acționează conform unor reguli ale
jocului stabilite în mod democratic și suficient de flexibile încât să permită ajustări
permanente pe bază de feedback.
Figura 3: Fenomenele științifico-tehnologice ale celei de-a Patra Revoluții Industriale și
necesitatea unei intervenții a autorităților centrale
Sursa: Figură realizată de autor.
1.4 O încercare de intersectare a celor două universuri paralele
În cadrul acestei cercetări, ne propunem să intersectăm evoluțiile și efectele
reprezentate de cele două fenomene, cel demografic și cel științifico-tehnologic. În opinia
noastră, ambele fenomene reclamă o creștere a implicării autorităților centrale/statelor,
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
10
deoarece ambele implică procese de colectare/impozitare a avuției nou create și de
redistribuire a acesteia. Fiind vorba despre aspecte foarte sensibile (colectarea de impozite și
redistribuirea de avuție), este evident că definirea acestor noi mecanisme trebuie să fie
realizată într-un mod cât se poate de transparent și democratic.
Acest proces de redefinire a colectării de impozite și de redistribuire trebuie să
pornească de la acceptarea unui rol important jucat de stat (definit la modul cel mai general).
Iar această acceptare se bazează pe faptul că, dincolo de toate limitele și criticile care se aduc
de regulă statelor sau instituțiilor administrative, astfel de procese (de impozitare și de
redistribuire) nu pot fi realizate pe baza unor mecanisme de piață, pe bază de decizii
individuale sau pe bază de decizii colective adoptate ad-hoc.
Ceea ce este interesant, este faptul că cele două fenomene par să ofere reciproc soluții
unul pentru celălalt în prezent, cel puțin în cazul țărilor dezvoltate. Astfel, dacă demografia
determină fenomene de reducere a numărului populației și de îmbătrânire a acesteia, în
schimb fenomenul științifico-tehnologic determinat de cea de-a Patra Revoluție Industrială
reduce masiv necesarul de personal uman și creează venituri care pot fi redistribuite. În acest
fel se rezolvă atât problema reducerii numărului populației active din țările dezvoltate, cât și
problema lipsei cotizațiilor la fondurile de pensii. Într-un mod simplist, dar cât se poate de
clar, se poate spune că roboții și inteligența artificială vor înlocui în țările dezvoltate populația
mai puțină și mai vârstnică, în vreme ce impozitarea veniturilor obținute prin activitatea
roboților și a inteligenței artificiale va alimenta fondurile de pensii și alte fonduri de asistență
socială. Desigur că mulți nu vor fi de acord. Dar este întotdeauna mai ușor să critici sau să
îmbunătățești o idee existentă decât să te afli în fața unei pagini albe (în absența vreunei idei).
Prin alăturarea celor două fenomene, societățile și economiile țărilor dezvoltate pot
atinge o nouă stare de echilibru, care însă nu poate fi guvernată de piață, nici de decizii
individuale, ci de decizii colective implementate de autorități centrale, respectiv de state.
Subliniem că nu susținem în niciun fel că un astfel de mecanism ipotetic ar fi ideal, perfect
sau optim, ci doar că el este fezabil și sustenabil, fiind deocamdată o ipoteză de lucru, testată
însă pe scară redusă în numeroase țări (Chakrabortty, 2017).
Tot prin alăturarea celor două fenomene, societățile și economiile din țările în
dezvoltare pot atinge și ele o stare de echilibru, în mod diferit de țările dezvoltate, respectiv
pot să se dezvolte mai rapid, deoarece tehnologiile celei de-a Patra Revoluții Industriale sunt
în mare parte bazate pe dimensiuni virtuale, pot fi accesate de la distanță și pot asigura o
multiplicare a dimensiunilor sau a sferei de aplicare fără o creștere a costurilor.
În cazul țărilor în dezvoltare, utilizarea comunicațiilor bazate pe internetul de mare
viteză și a inteligenței artificiale ar putea rezolva problema forței de muncă calificate,
deoarece expertiza ar putea fi furnizată la distanță (de la experți umani) sau local (prin
intermediul inteligenței artificiale), depășindu-se astfel o constrângere importantă. O abordare
similară poate fi concepută și în domeniul educației și formării profesionale. Dimensiunile
formative sunt deosebit de importante în cazul țărilor în dezvoltare, deoarece acestea sunt
caracterizate de o populație nu numai numeroasă, dar și foarte tânără.
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
11
Inteligența artificială aplicată în administrație, educație, sănătate, în sistemul bancar și
de asigurări ar putea permite țărilor în dezvoltare să facă un salt calitativ la nivel socio-
economic, deoarece ar putea să aplice imediat cele mai avansate procedee, tehnologii și
metode, fără a mai avea nevoie de perioade lungi de formare profesională și de maturizare
proprie.
Aspectele analizate mai sus sunt prezentate sintetic în Figurile 4 și 5, cu identificarea
diferențelor specifice situațiilor înregistrate în țările dezvoltate și în cele în dezvoltare.
Figura 4: Efectele evoluțiilor demografice asupra necesității intervenției statului în economie și
societate în cazul țărilor dezvoltate și în dezvoltare
Sursa: Figură realizată de autor.
În ceea ce privește corelația efectelor evoluțiilor științifico-tehnologice cu necesitatea
intervenției statului în economie, situația este diferențiată în cazul țărilor dezvoltate și al celor
în dezvoltare.
Dacă în cazul țărilor dezvoltate se poate concepe relativ ușor o nouă stare de echilibru,
în cazul țărilor în dezvoltare procesul poate fi mai îndelungat sau mai complicat, fie și pentru
faptul că instituțiile statale și practicile deciziilor colective/democratice nu sunt la fel de
mature și de echilibrate.
În privința țărilor în dezvoltare putem să anticipăm că statele vor avea un rol în
creștere din motive diferite, care țin de contextul specific al fiecărei țări. Astfel:
în țările în dezvoltare cu mare potențial economic, în care autoritățile statale
sunt deja consolidate și dispun de planuri și strategii pe termen lung (China,
India, Mexic, Vietnam, pentru a da doar câteva exemple), rolul statelor va
rămâne major și lor le revine sarcina de a conduce economiile și societățile
respective către statutul de țări dezvoltate;
în țările în dezvoltare cu mare potențial economic, dar în care autoritățile
statale nu sunt încă suficient de consolidate și de angajate în implementarea de
strategii de dezvoltare pe termen lung (Brazilia, Argentina, Egipt, Indonezia),
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
12
este de așteptat ca statele respective să cunoască procese de modernizare și
eficientizare, cu o tendință de creștere a rolului acestora;
în fine, în țările în dezvoltare aflate la începutul unor faze de maturizare
politică și națională (cum este cazul multor țări africane), rolul statelor
respective este de așteptat să crească în mod semnificativ, atât pe plan intern,
cât și în relațiile acestor state cu partenerii internaționali (fie că este vorba
despre alte state sau despre organisme internaționale).
Figura 5: Efectele evoluțiilor științifico-tehnologice asupra necesității intervenției statului în
economie și societate în cazul țărilor în dezvoltare
Sursa: Figură realizată de autor.
2. Cauze și manifestări ale tendințelor de reducere a rolului entităților statale în
contextul relațiilor economice internaționale
Cu referire la planul intern și cel internațional, se poate constata că există, deși într-o
mai mică măsură, și o serie de factori care în mod potențial pot determina o reducere a rolului
statelor.
După enumerarea acestora, vom încerca o comparare a celor două categorii de factori
(cei care tind să conducă la creșterea rolului statului în economie și cei care tind să conducă la
o reducere a rolului statului în economie) pentru a determina, la orizontul termenului mediu și
lung, care dintre ei prevalează și dacă se poate vorbi despre aspecte conjuncturale sau despre
mutații pe termen lung.
Printre factorii care tind, cel puțin în principiu, să conducă la o reducere a rolului
statelor se numără factori științifico-tehnologici, dar și factori care țin de fenomenele de
integrare economică interstatală cu elemente de supranaționalitate (așa cum este Uniunea
Europeană), la care se adaugă manifestarea unor factori socio-culturali și istorici, care
conduc la o serie de tendințe de autonomie sau chiar independență regională în cadrul unor
state existente (de la cazul Scoției, care a organizat în anul 2014 un referendum cu rezultat
negativ privitor la independența față de Marea Britanie, la cazul Cataloniei, care a organizat în
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
13
octombrie 2017 un referendum cu rezultat pozitiv dar neaplicat/neaplicabil privind
independența față de Spania, sau la inițiativele mai modeste ca obiective ale provinciilor
italiene Veneto și Lombardia, care în octombrie 2017 s-au pronunțat în favoarea unei
autonomii sporite în cadrul statului italian).
Din prima categorie de factori, cei științifico-tehnologici, face parte un fenomen
relativ nou în cadrul relațiilor economice internaționale, respectiv apariția unor noi forme de
derulare a relațiilor economice internaționale (cum ar fi lanțurile globale ale valorii),
diferite de relațiile comerciale internaționale tradiționale sau de relațiile economice
internaționale reprezentate de fluxurile de investiții străine directe. Acest factor mută accentul
de la actorii economici definiți în cadrul unor state naționale către societățile transnaționale,
care derulează o parte considerabilă a fluxurilor comerciale, fie între firmele mamă și filiale
(circa o treime din comerțul mondial), fie între diferitele societăți transnaționale (cu sistemul
de filiale aferent fiecăruia) – o altă treime a comerțului mondial.
În categoria factorilor științifico-tehnologici care au tendința și potențialul de a
determina o reducere a rolului statelor, putem include și apariția unor noi tipuri de decontări
folosind cripto-monedele (dintre care amintim Bitcoin, Ethereum, Ripple, Bitcoin Cash etc.),
precum și folosirea tehnologiei blockchain, care reprezintă sisteme distribuite de înregistrare
a tranzacțiilor dintre două sau mai multe entități, cu garantarea securității datelor. Cuvântul-
cheie în această definiție a tehnologiei blockchain este „distribuite”. După cum remarca
prestigioasa revistă Harvard Business Review, tehnologia blockchain ar putea conduce la o
nouă formă de organizare și conducere a economiei și societății, chiar dacă acest proces ar
putea să dureze câteva decenii (Iansiti și Lakhani, 2017). Apariția unor monede care nu mai
sunt legate principial de un loc geografic și de o entitate statală reprezintă în mod clar o
alternativă la una dintre prerogativele de bază ale entităților statale, respectiv emisiunea de
monedă. La rândul lor, tranzacțiile distribuite, desfășurate în sistemul global al rețelei internet,
transcend ideea de granițe naționale, precum și definirea clasică a importurilor și exporturilor.
În ceea ce privește cea de-a doua categorie de factori, reprezentați de integrarea
economică interstatală cu elemente de supranaționalitate, aceasta ar fi trebuit să fie
principalul factor de reducere a rolului statelor, mai întâi la scară continentală (pe continentul
european), dar cu posibilitatea extinderii către nivelul mondial și, de ce nu, cu finalitatea unor
forme de guvernanță globală, dificil de anticipat în detaliu la acest moment.
Fără a pune accentul în acest punct al analizei pe tipologia formelor de integrare
economică, trebuie totuși menționat faptul că formele mai simple de integrare economică, în
primul rând zonele de comerț liber, dar și uniunile vamale și, într-o anumită măsură chiar și
așa-numita „piață comună”, permit menținerea clară a identității statale și chiar manifestarea
competitivă a acesteia în cadrul negocierilor dintre statele participante. Exemple de acest fel
sunt reprezentate de Acordul de Comerț Liber Nord-American (NAFTA), Mercosur (Piața
Comună a Sudului) și Comunitatea Andină (localizată tot în America de Sud), care sunt
uniuni vamale cu elemente de reglementare și în zona circulației forței de muncă și a
capitalurilor, precum și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care este în
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
14
esență o piață comună, dar include și alte domenii de cooperare între națiunile participante
(politic, militar, cultural, educație).
Pe de altă parte, formele mai avansate de integrare economică, uniunea economică ș,
respectiv, uniunea economică și monetară (manifestate până în prezent doar în cazul Uniunii
Europene) conduc la o diminuare a indentității statale a participanților, prin transferul de
suveranitate pe domenii bine definite (respectiv, cele din zona politicilor comune) către
organisme și autorități suprastatale. În cazul uniunii economice și monetare (prezentă în Zona
euro), politicilor comune din anumite domenii li se adaugă și folosirea unei monede comune,
ceea ce implică renunțarea la moneda proprie și, deci, o reducere a rolului statului într-un
domeniu important, atât în planul real al derulării relațiilor economice, cât și în cel simbolic,
al elementelor constitutive ale suveranității statale.
Din această perspectivă, se poate spune că, la nivelul continentului european, dar cu
implicații și la nivel mondial, starea și perspectivele Uniunii Europene pot oferi un indiciu cu
privire la tendința referitoare la rolul statelor naționale. Din acest punct de vedere, estimările
care se pot face rămân în zona prudenței și a rezervei din următoarele motive:
în perioada crizei economice declanșate în anul 2008, Uniunea
Europeană și, mai ales, Zona euro au fost cele mai afectate din economia mondială;
criza din Grecia, situația dificilă din Spania, Portugalia sau Italia, apoi
decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea, precum și pozițiile guvernelor din Ungaria,
Polonia, Republica Cehă și mai nou Austria, descriu abordări destul de diferite, care,
în cel mai bun caz, amână o adâncire a integrării, oarecum în contradicție cu
optimismul reprezentanților instituțiilor comunitare;
contextul geopolitic din Europa, cu referire la relațiile cu Federația
Rusă, dar și cu Turcia, criza migranților, ascensiunea fulminantă a Chinei către statutul
de mare putere, precum și redefinirea în curs a poziției Statelor Unite ale Americii,
indică în mod clar necesitatea revenirii la utilizarea instrumentelor de „putere tare sau
explicită” (hard power), de care Uniunea Europeană nu dispune.
În noul context mondial, conceptul de „putere diplomatică” (soft power) este din ce în
ce mai puțin operațional, iar actorii principali sunt statele care dispun de coerență și
continuitate, precum și de putere economică, financiară și militară pe care le pot folosi în
contextul unor strategii pe termen mediu și lung.
Uniunea Europeană încearcă să răspundă acestor provocări imediate, precum și
provocării pe termen lung reprezentată de fenomenul globalizării printr-o adâncire a
globalizării în zona financiară, bancară și chiar militară. Dar, din perspectiva anului 2017,
aceste direcții de acțiune sunt doar niște planuri și deziderate (chiar dacă destul de detaliate în
unele cazuri), care nu pot fi efectiv utilizate în prezent. De măsura în care aceste planuri și
deziderate se vor traduce în realități funcționale va depinde nu numai viitorul Uniunii
Europene, dar și fezabilitatea funcționării unei entități suprastatale într-o lume a marilor puteri
statale.
Din perspectiva perioadei 2017-2020, Uniunea Europeană se confruntă cu două
provocări imediate. Pe plan intern, provocarea majoră este de a asigura prosperitatea și
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
15
siguranța cetățenilor din statele membre. Pe plan extern, provocarea este de a putea negocia ca
actor unic cu puterile reprezentate de actori statali.
Cea de-a treia categorie de factori de natură a determina o posibilă reducere a rolului
statelor (în limitele geografice și funcționale consacrate de acordurile postbelice) este
reprezentată de factorii socio-culturali și istorici. În acest caz, avem de-a face cu o serie de
mișcări, care fie revendică o mai mare autonomie în cadrul unor state existente (cazul
provinciilor italiene Veneto și Lombardia), fie revendică chiar independența față de statul din
care fac parte în prezent (cazul Scoției sau al Cataloniei). Dacă mișcările enunțate mai sus s-
au pronunțat deja prin intermediul unor referendumuri, în schimb, alte mișcări nu au ajuns la
expresii formale atât de avansate, dar se manifestă sub diverse forme. Numai în Europa se pot
menționa cazuri precum:
- flamanzii și valonii în Belgia;
- Țara bascilor, Corsica, Savoia, Occitania, Normandia și altele în Franța;
- Bavaria, Frizia de Est, Franconia, Lusatia și Schleswig-Holstein în Germania;
- Friuli-Venezia Giulia, Sardinia, Sicilia, Tirolul de Sud în Italia (pe lângă cele două
provincii, Veneto și Lombardia, care au făcut deja un referendum pentru autonomie
sporită);
- cantoanele Jura și Ticino în Elveția.
Desigur, astfel de mișcări se înregistrează nu numai în Europa, ci și pe alte continente.
Amintim aici formarea unui nou stat african în anul 2011, respectiv Sudanul de Sud, constituit
prin desprinderea de Sudan. Asemenea mișcări se bazează în multe cazuri pe factori culturali
și istorici, respectiv pe formațiuni statale care au existat în Evul Mediu și care au lăsat
moșteniri culturale importante. În condițiile manifestării unor decalaje de dezvoltare sau ale
apariției unor probleme specifice unor regiuni în cadrul unor state, locuitorii pot tinde să vadă
soluții sau perspective de viață mai bune prin revenirea la formele de organizare anterioare.
Este interesant de semnalat că astfel de mișcări care solicită o mai mare autonomie sau
chiar independența reprezintă în același timp un factor de erodare a statelor definite prin
ordinea internațională postbelică, dar și un factor de întărire a unor formațiuni statale
centrate pe orașe sau regiuni istorice.
În contextul în care entitățile statale definite de ordinea internațională postbelică
constituie unitatea de analiză în acest studiu, astfel de mișcări pot fi considerate drept factori
care determină sau favorizează declinul formațiunilor statale existente.
3. Concluzii
Pe baza celor prezentate mai sus, se poate concluziona că entitățile statale vor avea un
rol în creștere în deceniile următoare, cel puțin până la orizontul anilor 2050.
Această concluzie este bazată pe faptul că factorii de natură a determina sporirea
rolului statelor sunt mai numeroși și cu manifestare certă de lungă durată (fie că este vorba
despre factori demografici, științifico-tehnologici sau geopolitici), în vreme ce factorii de
natură a determina reducerea rolului entităților statale (factori decurgând din efectele celei de-
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
16
a Patra Revoluții Industriale, factori determinați de integrarea economică cu elemente de
supranaționalitate sau datorați mișcărilor ce vizează autonomia sau independența în cadrul
unor state existente) au o sferă de aplicabilitate mai redusă (sub aspect demografic, economic
și geografic).
Se remarcă faptul că în enumerarea de mai sus factorii științifico-tehnologici apar în
ambele ipostaze, respectiv atât ca factori ce reclamă o sporire a rolului statelor, cât și ca
factori care pot determina o diminuare a rolului statelor. Cu toate acestea, deoarece conținutul
celor două influențe nu este echivalent, se poate constata că efectul de sporire a rolului
statelor este mult mai însemnat decât cel de diminuare, deoarece efectul de sporire a rolului
statelor decurge din fenomene ce privesc întreaga populație a statelor respective, în timp ce
efectul de diminuare privește doar o parte a economiei și societății.
Un alt motiv pentru care balanța analizei înclină în favoarea creșterii rolului statelor în
perspectiva termenului mediu și lung are în vedere constatarea că principalul element de
acțiune în sensul diminuării rolului statelor este localizat în Europa (sub forma Uniunii
Europene), în contextul în care populația Uniunii Europene reprezintă circa 7% din populația
globului, iar ponderea Uniunii Europene (cu 28 de state membre, deci menținând Marea
Britanie) în produsul brut mondial (exprimat la paritatea puterii de cumpărare) era în 2016 de
circa 17%. Cu alte cuvinte, chiar dacă Uniunea Europeană ar fi un mare succes din
perspectiva integrării economice cu elemente de suprastatalitate (fapt ce nu este susținut din
perspectiva anului 2017 de realitate), tot nu ar avea un efect semnificativ la nivelul economiei
mondiale, din cauza ponderii reduse, și în declin, în populația globului și PIB mondial.
Din perspectiva geopolitică a anului 2017, economia mondială pare a fi tot mai mult
definită de trei centre de putere, respectiv Statele Unite ale Americii (ca super-putere în
exercițiu), China (ca superputere în devenire) și Federația Rusă (ca putere regională
semnificativă, cu valențe de jucător global în anumite domenii). Această configurație este
bazată pe puteri statale clasice, care dispun de resurse economice, financiare și militare
semnificative și pe care le pot utiliza imediat prin intermediul unor manifestări de putere
explicită (hard power).
Pe de altă parte, problemele demografice, dar și cele economice corelate cu cele
demografice (problema inegalității în țările dezvoltate și problema asigurării unui nivel de trai
relativ decent în țările în dezvoltare) nu pot fi abordate de o manieră efectivă decât prin
intermediul unor autorități statale.
La intersecția dimensiunilor demografice și științifico-tehnologice, se află problemele
legate de efectele celei de-a Patra Revoluții Industriale, care vor reclama noi moduri de
organizare a economiei, de impozitare și de distribuire a avuției, care nu pot fi concepute pe
baza unor inițiative individuale sau ad-hoc.
O economie mondială în tranziție de la configurația post-1990, bazată pe existența
unei singure superputeri, SUA, la o configurație multipolară, de la sistemul instituțional
postbelic către un nou sistem instituțional încă insuficient conturat, de la un model de
dezvoltare cu vocație universală (cel occidental) către o pluralitate de modele de dezvoltare,
de la un nivel științific și tehnologic la altul reclamă coerență, fermitate și consecvență din
Revista de Economie Mondială Vol.10∎ Nr.1∎2018
17
partea structurilor și entităților statale definite dinamic, cel puțin până la definirea unui nou
tip de economie și civilizație și a unei noi ordini mondiale.
Referințe bibliografice
Bowels, N. (2016). Our tech future: the rich own the robots while the poor have 'job mortgages'. The Guardian. 12
March. Disponibil la: https://www.theguardian.com/culture/2016/mar/12/robots-taking-jobs-future-technology-
jerry-kaplan-sxsw.
Chakrabortty, A. (2017). A basic income for everyone? Yes, Finland shows it really can work, The Guardian, 1
November. Disponibil la: https://www.theguardian.com/commentisfree/2017/oct/31/finland-universal-basic-
income.
Choi, J. (2017). The Future of Jobs and the Fourth Industrial Revolution – Business as Usual for Unusual Business,
The World Bank, Private Sector Development. Disponibil la: http://blogs.worldbank.org/psd/future-jobs-and-
fourth-industrial-revolution-business-usual-unusual-business.
Conn, A. (2017). Artificial Intelligence and Income Inequality, Future of Life Institute. March 16. Disponibil la:
https://futureoflife.org/2017/03/16/shared-prosperity-principle/.
Coppola, F. (2017). The IMF Gives A Cautious Welcome to Universal Basic Income, Forbes, 15 October. Disponibil
la: https://www.forbes.com/sites/francescoppola/2017/10/15/the-imf-gives-a-cautious-welcome-to-universal-basic-
income/#5d8b54f92b64.
The Economist (2016). Automation and Anxiety – Will smarter machines cause mass unemployment? Special Report.
June 25. Disponibil la: https://www.economist.com/news/special-report/21700758-will-smarter-machines-cause-
mass-unemployment-automation-and-anxiety.
Evans-Greenwood, P., Lewis, H., Guszcza, J. (2017). Reconstructing work: Automation, artificial intelligence, and the
essential role of humans. Deloitte Review, issue 21, July 31.
Executive Office of the President of the United States of America (2016a). Artificial Intelligence, Automation, and the
Economy. December.
Executive Office of the President et al. (2016b). Preparing for The Future Of Artificial Intelligence. October.
Gorbis, M. (2017). There Could Be a Real Solution to Our Broken Economy. It’s Called ‘Universal Basic Assets.’,
Institute for the Future, 4 April. Disponibil la: https://medium.com/institute-for-the-future/universal-basic-assets-
abb08ca2f0fc.
Iansiti, M., Lakhani, K. R. (2017). The Truth About Blockchain. Harvard Business Review, January. Disponbil la:
https://hbr.org/2017/01/the-truth-about-blockchain.
McKinsey Global Institute (2017). A Future That Works – Automation, Employment, And Productivity.
Morris, D.,Z. (2017). Universal Basic Income Could Grow the U.S. Economy by an Extra 12.5%. Fortune, September
3. Disponibil la: http://fortune.com/2017/09/03/universal-basic-income-economy-study/
U.S. Department of State (2007). Why Population Aging Matters – A Global Perspective.
United Nations (2000). Replacement Migration: Is it a Solution to Declining and Ageing Populations?, Press Release
DEV/2234, POP/735.
Vă rugăm să citaţi acest articol astfel:
Bonciu, F. (2018). Tendințe privind rolul entităților statale în asigurarea creșterii și dezvoltării
economice, Revista de Economie Mondială, 10(1), pp. 3-17