Tema 2. Managementul cercetării ştiinţifice

Subiecte ce vor fi discutate

1. Cunoaşterea comună şi cunoaşterea ştiinţifică

• Cunoaşterea ştiinţifică poate fi uşor diferenţiată de cunoaşterea comună (doxa, în limba greacă). Această deosebire o putem evidenţia pe mai multe planuri:

Cunoaştere empirică versus cunoaştere teoretică

• Cunoaşterea empirică rezidă într-o reflectare a obiectelor şi proceselor studiate de cercetător, de om. Metodele ei specifice de reflectare sunt observaţia şi descrierea. Deşi omul nu-i este proprie doar o cunoaştere senzorială pură, cunoaşterea empirică are totuşi acest pronunţat caracter (senzorial); culegerea, observarea şi descrierea faptelor şi datelor conţin în mod evident manifestările exterioare, fenomenele, proprietăţi ale obiectelor şi fenomenelor se structurează, în special, în senzaţii, percepţii şi reprezentări.

Cunoaştere empirică versus cunoaştere teoretică

• Cunoaşterea teoretică reprezintă o treaptă superioară de adâncire a cunoaşterii prin intermediul gândirii abstracte, realizându-se pătrunderea în esenţa proceselor şi fenomenelor economice, identificarea legăturilor interne, a cauzelor şi mecanismelor lor de existenţă,a legilor care guvernează. Cunoaşterea teoretică presupune elaborarea de teorii care să explice procesele şi fenomenele economice, cu ajutorul noţiunilor, categoriilor, judecăţilor şi raţionamentelor, al ipotezelor, al altor criterii sau legi etc. Cunoaşterea ştiinţifică rezultă deci din îmbinarea observaţiei empirice (sensibile) cu activitatea de gândire, a intelectualului. Immanuel Kant, în Critica raţiunii pure afirma că „ideile fără conţinut intuitiv sunt goale, dar intuiţiile fără concepte sunt oarbe .. Numai din faptul că ele se unesc poate să rezulte cunoaşterea”.

Cunoaşterea ştiinţifică cere ca o teorie să satisfacă mai multe exigenţe elementare, şi anume:

2. Particularităţile cunoaşterii ştiinţifice economice. Metoda economistului

• Dacă ştiinţele naturii, aşa cum am văzut, sunt definite drept cunoaştere exactă, universală şi verificabilă în timp ce ştiinţa economică poate fi definită doar ca o cunoaştere veridică şi verificabilă pe cale experimentală înţelegem că fenomenul economic „materia primă”a ştiinţelor economice se deosebeşte esenţialmente de fenomenele altor ştiinţe.

• În nici un caz, economiştii nu-şi pot forma vreun complex faţă de ştiinţele naturii în sensul că ştiinţa economică ar fi „mai puţin” exactă. Se poate cel mult afirma că ştiinţele economice nu sunt ştiinţe exacte şi universale. Dar, de la această recunoaştere se poate totuşi face, fără nici o concesie, precizarea că ştiinţa economică este doar cunoaştere veridică şi verificabilă. Nimic mai mult! Dacă vom cerceta fenomenul economic în ceea ce el poate avea comun şi specific cu fenomenele naturii, vom putea spune chiar că ştiinţa economică este mai dificilă, mai complexă decât ştiinţele naturii datorită complexităţii şi particularităţii fenomenelor economice.

Principalele particularităţi ale fenomenului economic

Funcţii:

Problemele economice – teoretice sau de analiză economică practică – devin teme de cercetare şi se propun spre a fi abordate şi soluţionate cercetării ştiinţifice.Cunoaşterea insuficienţei teoriei în raport cu faptele empirice este momentul cel mai dificil şi, totodată, cel mai fertil al cercetării ştiinţifice economice. Pe bună dreptate se afirmă că este mai greu să formuleze corect o întrebare (o ipoteză ştiinţifică, problemă economică) decât să răspundă la o întrebare bine pusă.Cunoaşterea, explicarea şi deci rezolvarea problemelor economice constituie conţinutul specific al activităţii de cercetare ştiinţifică economică.

Metoda economistului. Valenţe şi erori

• Ca un semn de recunoaştere şi distincţie, activitatea de cercetare ştiinţifico-economică este denumită curent drept metoda economistului. Astăzi, metoda economistului este considerată o metodă de analiză care se răspândeşte, se aprofundează şi acoperă practic toate domeniile economiei. Aceasta este o metodă care a anihilat graniţele dintre subdisciplinele economice, realizând practic „sistemul ştiinţelor economice”, o metodă care este exportată în alte ştiinţe sociale (sociologice, psihologice, etică etc.), care o percep ca metodă a economistului.

Erori şi limite ale economiştilor

Erori şi limite ale economiştilor

3. Caracteristicile tipurilor de cercetare ştiinţifică

• Asimilarea şi încorporarea cunoştinţelor ştiinţifice în formarea (ştiinţifică) a forţei de muncă şi în producţia de bunuri materiale şi servicii se realizează prin comunicarea cunoştinţelor ştiinţifice în principal prin intermediul lucrărilor ştiinţifice, al literaturii de specialitate.

• Variatele categorii de lucrări ştiinţifice constituie tot atâtea forme de comunicare a informaţiei ştiinţifice. Dintre acestea, în cele ce urmează,reţinem ca fiind mai importante următoarele:

A. Lucrări cu autoritate ştiinţifică, de consacrare:

B. Lucrările, pre şi postconsacrare, vizând verificarea ipotezelor existente şi formularea de noi ipoteze şi

direcţii de cercetare:

C. Lucrări de popularizare a literaturii ştiinţifice