Talisman, Ediţie aprilie
-
Upload
vera-mihailov -
Category
Documents
-
view
242 -
download
1
description
Transcript of Talisman, Ediţie aprilie
Fondator: Penitenciarul nr.6 Soroca.
Deviza: "Duralex sed lex" – legea e dură, dar e lege...
Pag. 2,3,4 – Activităţi penitenciarului
Pag. 5 –Scurt istoric
Pag. 6 – Buletin informativ-juridic
Pag. 7 –Tânăr naturalist
Pag. 8 – Voluntar
Pag. 9,10 – Din viaţa unui deţinut
Ediţia lunară fondată la 11.11.11 Nr. 6 (2) 30 aprilie 2012
Paştele la bucătăria din Soroca
În Bucătăria din Soroca sunt încadraţi 17 deţinuţi în câmpul muncii în funcţie
de bucătari care pregătesc zilnic bucatele pentru o Instituţie întreagă, dar acum
recent făcând vizită în bucătăria penitenciarului unde am găsit pe bucătari cum
pregăteau bucatele pentru masa de Paşti, în meniul zilei de paşti au fost prezente
oule roşii, pârjoale,clătite care au fost servite cu mulţumire,bucătarii sau stăruit
să creeze o atmosferă de sărbătoare dând dovadă de profesionalism în pregătirea
bucatelor.
CONCERT “ Ziua glumei”
O învălmăşeală mare, zâmbete, farse, glume prin care abia feţele mascate a actorilor
de pe scena casei de cultură a penitenciarului le mai puteai distinge, satira prezentată de
către cei 10 deţinuţi care au provocat o atmosferă de sărbătoare şi anume sa simţit că la
Soroca se sărbătoreşte 1 Aprilie, această zi se va memoriza în viaţa multora, nu în
fiecare an în penitenciare au loc concerte cu Genericul” Ziua glumei” şi din amintirile
zugrăvite în privaţiune vor fi şi pozitive. În program au fost prezentate scenete
compuse de înseşi deţinuţi („Banda lui Borea banditu” şi „Planul Uragan”), sceneta (
„Ivan Turbincă”). Doar lucrând în comun şi prin susţinere vom putea dezvălui
capacităţi pozitive ce trebuiesc dezvoltate în fiecare din noi”acesta a fost motoul
participanţilor la concertul de 1 Aprilie în mica societate din P-6.
Participanţii au fost menţionaţi şi sau bucurat de oportunitatea oferită de către
administraţia penitenciarului pentru a reflecta pe scena casei de cultură
însemnătatea zilei de 1 Aprilie. Din partea redacţie noastre le dorim succese, curaj
şi eliberare condiţionată cât mai curând.
Din viaţă penitenciarului
În rînd cu celelalte activităţi educative care se petrec în Penitenciarul nr.6 Soroca,
destinate reeducării, resocializării şi reintegrării deţinuţilor în societate, stă şi corectarea lor
prin muncă.
Astăzi în Penitenciarul nr. 6 Soroca sunt antrenaţi la munci remunerate zilnic câte 80 – 90
condamnaţi, dintre care în jur de 40 - 50, adică 50 la sută, sunt angajaţi la zona de producere a
penitenciarului în diferite sectoare de lucru, iar cealaltă jumătate este preocupată zilnic la
deservirea gospodărească a penitenciarului.
Dacă acum 20 ani, fosta zonă industrială, actuala ,,Întreprinderea de Stat Soroca” era o
întreprindere de o însemnătate sovietică deoarece confecţiona produse unice alături doar de
încă un penitenciar al URSS, iar condamnaţii lucrau în trei schimburi, astăzi spectrul de servicii
ce e prestat de condamnaţi e minimalizat, asigurând cu front de lucru puţini deţinuţi din cauza
lipsei de materie primă şi a ofertelor din partea agenţilor economici.
La ziua de azi, la ,,Întreprinderea de Stat Soroca” condamnaţii sunt încadraţi în câmpul
muncii remunerate la câteva sectoare de muncă, avem contracte permanente de muncă cu doi
agenţi economici, iar restul produselor fabricate de condamnaţi sunt efectuate la comanda
diferitor agenţi economici sau sunt depozitate în stocuri care aşteaptă realizarea sa.
Istoria sărbătorii Paştelui Mareste imea.
Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului, pentru primă dată fiind
sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos.
Deşi mulţi sărbătoresc şi astăzi Paştele, pentru mulţi această sărbătoare nu mai are nimic de
a face cu Dumnezeu, este doar un prilej de mâncare si băutură.
Sărbătoarea Paştelui poate fi asociată cu primăvară. Retrezirea naturii la viaţă simbolizează
noua viaţa pe care creştinii au câştigat-o prin crucificarea şi Învierea lui Iisus. Paştele creştin este
similar cu două tradiţii antice: una evreiască şi altă păgână. Ambele tradiţii sărbătoresc Învierea,
trezirea la viaţă.
Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc, numit Pesach, cuvântul de origine al cuvântului
Paşti.
Pentru primă dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. În această
dată, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Ieşirea) din
Vechiul Testament ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştilor în
timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în
care se aflau în Egipt.
Cu ocazia ieşirii din Egipt, când au sărbătorit pentru prima data Paştele, toţi evreii trebuiau
să ia un miel şi să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale uşilor de la
casele în care locuiau aceştia. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin
Egipt şi a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor in casele care nu aveau pe uşa sângele
mielului. În casele israeliţilor, nu a murit nimeni, pentru că aceştia ascultaseră poruncă lui
Dumnezeu şi au pus sângele mielului pe uşile lor. Sângele mielului oferea o garanţie, un semn
vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că au luat în serios avertismentul lui Dumnezeu.
În ceea ce priveşte creştinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliţii, de dată
această nu printr-un om, (Moise) ci prin Fiul Său, Iisus Mesia. Legământul cel nou nu mai este
un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor să primească iertarea păcatelor
prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia
sacrificat de Paşti după instrucţiunile date de Dumnezeu.
La Cina cea de Taina, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Domnul
Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testament, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.
De Paşti se sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Duminică - a treia zi după
Scripturi - femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol. Mormântul era gol pentru că
Hristos înviase. Împotrivă lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat şi batjocorit de atunci şi până
astăzi, numit în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spâni, rege al cărui tron era o Cruce,
părăsit de ai Săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucita
biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţă asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă
a putut fi tăgăduită, dar nu I-a putut fi smulsă niciodată.
Hristos a Înviat şi a biruit, pentru El şi pentru noi. Credem şi biruim prin Moartea şi
Învierea lui Hristos, murim pentru a învia şi înviem pentru a trăi în veci cu Hristos. Prin suferinţă
şi moarte ne bucurăm de Înviere; prin Înviere ne bucurăm şi triumfăm în triumful lui Hristos, că
triumf al nostru. El a murit pentru noi şi a triumfat pentru noi. În Moartea Lui stă mântuirea
noastră, în Învierea Lui stă biruinţă noastră.
Buletin informativ-juridic
În capitolul precedent ne-am referit la unele dispoziţii şi modalităţi de examinare a petiţiilor şi acum
aş dori să continuăm cu dispoziţiile art. 20 a aceleiaşi legi, care spune:
-“Petiţiile adresate a doua oară, care nu conţin argumente ori informaţii noi nu se reexaminează- fapt
despre care este informat petiţionarul”, însă (citesc art. 18 ) – “ refuzul neîntemeiat de a examina petiţia
sau tărăgănarea examinării ei, adaptarea unor de decizii ce contravin legislaţiei, divulgarea informaţiilor
privind viaţa personală a petiţionarului contra voinţei lui atrage după sine răspundere administrativă” ce
are ca scop conform dispoziţiei art. 13 prin care “nu se admite elucidarea unor informaţii privind
personalitatea petiţionarului dacă aceasta nu se referă la conţinutul petiţiei” şi mai ales” persecutarea
petiţionarului în legătură cu înaintarea petiţiei ori cu exprimarea unor aprecieri critice ce se con ţine în ea ,
în urma cărora au fost prejudiciate considerabil drepturile petiţionarului atrage după sine răspundere
penală “ (art.19). Conform legii cu privire la petiţionare şi chiar legii supreme orice persoană îşi exercită
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă fără ca cumva să limiteze sau să încalce drepturile
altora, de aceia petiţionarul reieşind din interesele prioritare a lui prin opiniile sale, ideile ori comentariile,
prin expunerea de fapt şi mai ales în scris va fi cointeresat să se abţină de la expresii care lezează onoarea,
demnitatea sau reputaţia altor persoane vizate indiferent este persoana în exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau are alt statut.
Până la moment împreună am făcut referinţă la legea N 190-XIII din 19.07.94 cu privire la petiţionare
şi dacă cineva consideră că i-au fost încălcate careva drepturi la soluţionarea petiţiilor adresate
persoanelor oficiale consider necesar de a proceda conform dispoziţiei art.16 a legii date care spune:
Punct 1. Petiţionarii care consideră că drepturile lor sunt lezate şi nu sunt de acord cu deciziile
organului sau persoanei oficiale care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de
contencios administrativ în termen de 30 zile de la data comunicării deciziei, dacă conform legii se
adresează direct în instanţă, sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau dacă în intervalul
menţionat nu a primit răspuns – din ziua când trebuia să primească.
Punct 2. Petiţionarul depune în instanţa de contencios administrativ concomitent cu cererea şi răspunsul
organului sau persoanei oficiale, care iau refuzat restabilirea dreptului.
Punct 3.În cazul când petiţionarul nu a primit nici un răspuns în termenele stabilite de (art. 8 ) el va
menţiona acest fapt în cererea depusă, iar instanţa de contencios administrativ va cere răspunsul respectiv.
Punct 4. Instanţa de contencios administrativ examinează cererea conform prevederilor legii
contenciosului administrativ N 793-XIV din 10.02.2000 cu modificările ulterioare.
Obiectul şi subiectul acţiunii în contenciosul administrativ, competenţa şi procedura examinării acţiunii
în aceeaşi instanţă vom face referinţă în capitolul următor, însă aş dori să atrag atenţia asupra faptului că
la orice etapă de examinare sau contestare a unor decizii ilegale, petiţionarul va fi nevoit să depună odată
cu cererea de chemare în instanţă de contencios administrativ , copia cererii prealabile cu dovada
expedierii sau primirii. În acest context aş sfătui să păstraţi copiile la orice petiţie expediată sau răspuns
primit.
Prodan Vasile
Tânărul naturalist
Despre lilieci – unde trăiesc şi cu ce se hrănesc?
Din ordinul Chiroptera, liliecii sunt singurele
mamifere capabile să zboare. Această specie are o amplă
varietate de comportamente, printre ele numărăm
modalitatea lor de-a vâna, locurile unde aleg s-o facă şi
evitarea concurentei. Pentru a identifica speciile de lilieci
este necesară capturarea acestor mamifere şi studierea lor
de îndeaproape pentru a observa şi cele mai mici detalii
(urechi, forma nasului, dinţii, organele sexuale). Aripile
acestor animale sunt extensii de piele, prinse de picioarele
din spate.
Pentru a se orienta, folosesc ecolocaţia, o metodă
similară a radarului, prin care aceştia emit ultrasunete prin
gură sau nas, ultrasunete ce ricoşează din obiecte (care apoi
se întorc către aceştia) şi le proporţionează informaţii despre distanţă, mărime etc.
Pentru a evita uscarea, aceştia îşi petrec ziua în peşteri, grote sau pe pereţi zgrunţuroşi, iar noaptea
pornesc la vânătoare. Aripile liliacului îi facilitează pierderea umidităţii şi căldurii, iar acest lucru îl face
să consume energie mai mult decât oricare mamifer pentru a-şi menţine temperatura corpului. Majoritatea
liliecilor se alimentează cu insecte (prea puţine specii se alimentează şi cu sânge), dar trebuie să tragă tare
(să mănânce cât pot de mult) între lunile martie şi octombrie deoarece în iarna este mai greu să găsească
hrană.
Masculii caută refugii mai răcoroase pentru a economisi energie, în timp ce femelele vor căuta
refugii mai calde pentru a putea naşte şi pentru a-şi putea îngriji puii. De aici se deduce că masculii şi
femelele trăiesc separat in timpul creşterii puilor, rămânând ca în toamna să se întâlnească şi pe final,
iarnă se produce hibernarea ce durează până primăvară.
Scrisoare deschisă
Pe parcursul vieţii fiecare din noi am avut de parcurs mai multe etape de
dezvoltare, începând cu grădiniţa, şcoala, facultatea, crearea unei familii, cea ce
determină până la urmă succesul formării unei personalităţi şi dacă la etapa
preşcolară ori şcolară am fost dependenţi de persoane care puteau influenţa
formarea caracterului, apoi pe parcursul atingerii majoratului (după caz)
dependenţa a fost redusă la minim însă totuşi mulţi dintre noi am rămas cu aceiaşi
percepţie a trecutului pe când totul era permis, toţi erau datori, totul era iertat. Dacă
e să ne uităm în urmă pot fi sigur că fiecare din noi găsim în trecut bune şi mai
puţin bune, chiar multe critice însă la acea etapă schimbări semnificative nu se
produceau, nici în comportament şi nici în subconştientul nostru. Eram dependenţi
şi toate acţiunile noastre erau dirijate şi coordonate într-un fel sau altul şi desigur
modul în care sau petrecut acele măsuri a şi determinat formarea ori crearea
personalităţii. Condiţiile de trai, comportamentul celor apropiaţi, celor din jur şi nu
numai au format în sufletul fiecăruia acel nucleu care va trebui să se dezvolte
atunci când vom fi adulţi la situaţia de a păşi de sinestătător în viaţă. A trecut
repede timpul şi astăzi suntem puşi în situaţia cu mai multă atenţie să facem o
analiză celor ce au fost, sunt şi vor fi în viitor, doar să ţinem cont de acel nucleu
care s-a format acolo, atunci, încă în copilărie sau pe parcurs, şi la care etapă a
dezvoltării noastre răul a prelevat?
Spun aşa pentru că simt necesitatea de a atrage atenţie că stringent este necesar
ca la nivel statal de făcut rectificări la politicile sistemului penitenciar şi de găsit
acel echilibru care ne-ar permite multora din noi ridicarea culturii în primul rând
spirituale prin promovarea pozitivului accentuat după necesităţi, chiar aş spune
promovarea frumosului, cea ce poate influenţa ori schimba calitatea nucleului
format deja sau în curs de dezvoltare.
La moment răul este acumulat în sufletul omului şi la un moment dat se va
răsfrânge în aceiaşi măsură negativ şi asupra intereselor lui proprii cât şi asupra
societăţii în întregime, creând noi probleme pe care cineva va fi nevoit să le
rezolve.
De fapt multe din ele nici nu sunt probleme ci consecinţe a altor factori negativi
nerezolvaţi la timpul şi în direcţia cuvenită.
P.S Sistema de bază a dezvoltării şi existenţei unei societăţi se formează atunci
când e dezvoltată deja cultura!
O poveste adevărată
Va redau mai jos un articol scris de un prieten al meu, Mihai, care conduce Serviciul
Umanitar pentru Penitenciare în Moldova. Mi s-a părut foarte interesanta aceasta "poveste"
care însa, se pare, mai are unele amănunte nedezvăluite in articol. Voi încerca sa le aflu
personal de la autor si, daca el e de acord, le voi publica tot aici.
Dragi prieteni,
aş vrea să cunoaştem povestea primului vieţaş pus în libertate. Pentru că am stat ani la
rând, (poate nu atât cât ar fi trebuit), lângă el, am încercat să îi iau un interviu cu privire la
viaţa lui. Mă numesc Valentin şi sunt născut în în Moldova la 26 Iulie 1968. Părinţii mei,
Vasile şi Maria şi-au construit o căsuţă în localitatea Bogdăneşti unde mi-am petrecut primii
ai din viaţă.
De la vârsta de 11 ani am rămas fără tată… Copilăria şi mai ales tinereţea, nu a fost uşoară.
Nu e uşor să trăieşti fără tată când eşti copil, când ai nevoie de protecţie… Cel mai dureros
este că le-am trăit departe de Dumnezeu, într-un anturaj în care alcoolul şi tutunul erau pe
primul loc şi care în cele din urmă m-au dus… departe de toţi. Eram departe de Dumnezeu
dar am ajuns departe şi de familie şi de prieteni. Mi-e ruşine de ce o să vă povestesc dar,
sunt lucruri reale pe care nu le pot ascunde. La vârsta de 21 de ani, diavolul mi-a sucit
minţile prin alcool şi… m-a târât în cea mai de jos mocirlă a păcatului, provocându-mă să
iau viaţa la doi vecini de-ai mei. Sigur că, moştenim această înclinaţie încă de la Adam de a
ne motiva cumva faptele dar, nu am curajul, nu îndrăznesc să aduc victimelor mele vreo
acuzaţie. Încă simt vina asupra mea chiar dacă sunt conştient şi cred din toată inima că prin
sângele Mântuitorului nostru care a curs pe dealul Golgotei şi eu pot fi iertat. Dar , am fost
arestat, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă. Impactul condamnării a fost foarte dur
pentru mine. Eram un tânăr, debusolat, iresponsabil, fără nici un plan de viitor. Mi-am
analizat… spiţa neamului şi după părerea mea urma ca să petrec între 80 şi 90 de ani după
gratii. Iar acest gând m-a terminat pur şi simplu. Timp de 13 zile am fost ca în comă sau
transă, eram… dar nu eram, nu gândeam, nu realizam ce este cu mine… iar după ce mi-am
revenit, am realizat că nu pedeapsa în sine era cea mai mare tragedie ci faptul că, luasem
viaţa la doi semeni ai mei. Dumnezeu le dăruise viaţa iar eu fusesem săgeata din arcul
diavolului care le-a luat viaţa…
Dincolo de durerea faptului că luasem viaţa la două persoane, lucru care nu se mai putea
remedia nicidecum, durerea mea cea mai mare era alta. Toţi cei din jurul meu mă
considerau un monstru. Toţi, şi pe bună dreptate îmi vorbeau urât, se purtau urât şi nu am
ce să le reproşez pentru că poate şi eu aş fi avut aceeaşi purtare dacă aş fi fost în locul lor.
Dar, în acele momente, am început să mă întreb la modul cel mai serios: oare, chiar sunt un
monstru? Să aibă dreptate societatea când în dreptul meu pune această etichetă? Doar la
atât s-a rezumat viaţa mea? E posibil să pot primi oare cândva iertare? Va fi posibil să mi se
ofere cumva o a doua şansă? Şi dacă da, voi şti eu să o valorific, să profit de ea? Din
păcate, nu… Nimeni nu avea timp pentru un criminal… Ei bine, aceste gânduri, aceste
întrebări, neavând cu cine să le… discut, de la cine să aflu răspunsuri au început să-mi
provoace coşmaruri. Urâte, dureroase, de nedescris. Coşmaruri care se accentuau de la o zi
la alta. Gândiţi-vă, eram un tânăr totuşi. La vârsta mea, toţi tinerii au vise frumoase,
realizări frumoase iar eu… singurul lucru pe care îl aveam şi îl conştientizam erau cătuşele
de la mâini şi lanţurile de la picioare pe care le purtam şi la toaletă şi la culcare, mereu şi
peste tot. Sigur că da… eram în stare să fac orice mi s-ar fi cerut să scap nu de pedeapsă ci
de povara păcatului făptuit. Şi, am apelat şi la cel care, poate, ar fi trebuit să mă caute el
pe mine, păcătosul. Am apelat la cel care ar fi trebuit să îmi vorbească de Dumnezeu dar…
în loc să aflu alinare mi s-a spus clar şi categoric că, în urma faptei mele, şapte ani de zile
nu mai am trecere în ochii lui Dumnezeu, nu am voie să mă spovedesc sau să mă
împărtăşesc… Înţelegeţi? A doua condamnare. Nu doar greu. Simţeam atunci că, chiar îmi
este imposibil să trăiesc. Pe de o parte, remuşcările şi coşmarurile, pe de altă parte, vestea
că Dumnezeu şi-a întors faţa de la mine pentru şapte ani, cătuşe şi lanţuri la mâini şi
picioare. Ce rost mai are viaţa mea? Pentru ce să mai trăiesc? Ca să scap de coşmaruri, îmi
făceam rost de medicamente pe care luam cu pumnul ca să nu dorm noaptea, să stau cât
mai mult timp treaz… dar… nici asta nu era bine… Mă vedeam deja o… arătanie de om trăind
la un ospiciu… În cele din urmă, am îndrăznit să strig la acel Dumnezeu care, aşa cum mi se
spusese îşi întorsese faţa de la mine. Îmi aminteam cum, atunci când greşeam cu ceva, şi
am greşit mult, mama, în ciuda pedepsei administrate, totuşi, mă ierta, mă primea în casă…
nu mă izgonea… Oare, îmi spuneam, Tatăl nostru ceresc să se poarte altfel decât mama
mea? Nu ştiu dacă pentru mine special, dar sunt convins că şi pentru mine, Dumnezeu a
făcut o minune, au venit Penitenciare lângă noi nişte creştini să discute cu noi, să ne
încurajeze şi mai mult, să ne vorbească de Dumnezeu. Ştii, e greu să îţi închipui dacă nu ai
trecut pe aici, ce înseamnă să ţi se spună că Dumnezeu şi-a întors faţa de la tine pentru
şapte ani şi apoi să vină cineva la tine şi să îţi citească – parcă cunoscându-ţi gândurile, din
Biblie că Dumnezeu te iubeşte cu o iubire veşnică, veşnică, şi îţi păstrează bunătatea Lui…
Sau, ţi-am spus că făceam o analogie între iubirea mamei şi a lui Dumnezeu. Şi, să ţi se
citească, tocmai atunci când te întrebai cum este, că chiar dacă o mamă îşi poate uita
copilul ei, Dumnezeu, nu mă va uita niciodată… E greu de explicat ce am putut trăi în acele
momente. Cuvintele citite din Scriptură, din Biblie, m-au bulversat, mi-au întors viaţa pe
dos… Nu ştiam ce să cred… E adevărat ce ne citeşte omul ăsta sau nu?… Nu cumva vrea
doar să ne… anestezieze cu încurajări nereale? Trăiam cele mai contradictorii sentimente. Pe
de o parte începeam să încerc să cred că… nu e totul pierdut, în timp ce parcă la urechile
mele cineva îmi şoptea: „Nu te îmbăta cu apă chioară…Uiţi cine eşti? Acum eşti un număr,
nici măcar o persoană.” ( Aşa ne strigau gardienii…deţinutul numărul…la apel…). Iar când în
final ni s-a citit frumosul text de aur prin are am aflat că Dumnezeu vrea ca nimeni să nu
moară, să nu piară ci toţi cei ce cred în El să aibă viaţă veşnică… a umplut paharul stors al
inimii mele şi mi-a dat curaj să sper.
Crezi că asta se poate uita vreodată? Primul om de care s-a folosit Dumnezeu pentru
a ajunge la inima mea a fost un pastor Constantin care mi-a oferit şi prima Biblie.
Atunci era o avere. Şi astăzi este la fel. Gândeşte-te că erau primele Biblii ce
ajungeau în mâna unui condamnat. Erau primele raze de speranţă pe care Dumnezeu le
trimitea în celulele şi inimile noastre întunecate. Cine avea o Biblie… era mare atunci. Iar
pentru omul sincer şi dornic de a descoperi voia lui Dumnezeu, chiar dacă cineva plăteşte o
sumă pe ea, pentru cel de după gratii valoarea ei este de nedescris. De aceea îndrăznesc să
vă rog, nu fiţi zgârciţi, puneţi Biblia în mâna celor condamnaţi. Sigur că unii, nu le vor
preţui, le vor vinde pe ţigări sau alimente, dar oricum Cartea asta va ajunge în mâna unuia
care suspină şi geme după răspunsuri de la Dumnezeu. Dacă pastorul m-ar fi catalogat cum
au făcut alţii spunând: „ ăsta este un monstru, este un criminal, nu are nevoie de Biblie”
astăzi fie nu mai eram în viaţă, fie eram o epavă… Pastorul m-a îndemnat să scriu o
scrisoare familiei pe care am îndurerat-o prin cele făcute de mine. Nu îmi trecuse prin
minte să fac aşa ceva. Dar, am ascultat şi am scris. Mi-am cerut iertare pentru nelegiuirea
mea şi îmi exprimam regretul. Ei bine, începând cu momentul în care am pus scrisoarea la
cutia poştală, Dumnezeu a făcut o altă minune în viaţa mea. Mi-a luat coşmarurile şi am
început încet, încet, să dorm liniştit. De ce? Atunci nu găseam răspuns. Acum ştiu că
Dumnezeu voia să mă înveţe lucruri minunate dar pentru asta aveam nevoie de linişte, de
pace şi de o minte clară. Şi Îi mulţumesc pentru încrederea acordată atunci, când mi-a fost
cel mai greu, imposibil aproape.