Supliment pentru părinți Nr.1

Şteffy • Supliment pentru părinţi • Nr.1 1

anul I • nr. 1

supliment pentru

Pregătirea copilului pentru şcoală

• pag. 3

Importanţa rolului de tată

• pag. 8

Copilul şi divorţul părinţilor

• pag. 12

2 Şteffy • Supliment pentru părinţi • Nr. 1

Un supliment al revistei dedicat familiei, părinţilor şi copiilor este

o mare provocare. Trăim într-o epocă în care lucrurile simple au devenit tot mai complicate, în care informaţiile despre creşterea şi educarea copilului sunt adesea contradictorii. Solicitările sociale impun adesea un ritm de viaţă accelerat în care rămâne foarte puţin timp pentru copil și foarte puţină disponibilitate pentru joc din partea părinţilor. Ca părinţi, dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri și, de

aceea, uneori nu mai avem certitudinea că felul în care procedăm este cel corect. Meseria de părinte este poate printre puţinele meserii în care nu ţi se oferă nici o fi șă de post, nici un training. Majoritatea părinţilor învaţă pe par-curs tot ceea ce au de făcut, furând informaţii de la cei din jur, preluând modelele în care au crescut ei înșiși.

Uneori au impresia că dragostea cu care îi inconjoară pe copiii lor este sufi cientă pentru a-i orienta într-o direcţie bună.Fără a-și propune să intre în teorii complicate, suplimentul de faţă dorește să ofere soluţii practice, rapide și efi ciente pentru problemele cu care vă confruntaţi cel mai des în educarea copiilor voștri. Dorim să ne adresăm părinţilor care vor să-și îmbunătăţească relaţia cu copiii lor, vor să-și înţeleagă mai bine copiii și de ce, uneori, aceștia pot să fi e agitaţi, necooperanţi, retrași, agresivi sau autoagresivi, bolnăvicioși cu diferite temeri, apatici, lipsiţi de poft ă de mâncare, cu coșmaruri, care vor să poată distinge între moft urile și nevoile copilului; • vor să poată face distincţia între ce este normal și ce este problematic în evoluţia copilului; • vor să-și poată înţelege şi corecta reacţiile faţă de proprii copii. El vine în sprijinul vostru, oferindu-vă o serie de articole care să contribuie la armonia relaţiei părinte-copil.

Lucia Coşa

Editorial


Prima zi de şcoală reprezintă un prag cu multe şi importante aspecte psihologice, care poate marca adaptarea şcolară a copilului, care poate orienta direcţia vieţii de şcolar şi nu numai.

Dacă majoritatea copiilor abia aşteaptă momentul în care vor merge la

şcoală, atraşi fi ind de noutatea lucrurilor pe care le vor afl a, există şi copii pentru care ideea de a merge la şcoală, singuri, fără a-l avea alături pe unul dintre părinţi, poate reprezenta o experienţă traumatizantă şi înfricoşătoare. În aceste condiţii se vor găsi copiii ce îşi exprimă vehement refuzul sau teama de a merge la şcoală. Această reacţie numită şi “teama de separare” de mediul familial nu trebuie să îi alerteze pe părinţi, teama de şcoală fi ind un stadiu normal al dezvoltării emoţionale a copilului. Părinţii trebuie să fi e fermi pe poziţie. Reacţia lor este foarte importantă, aceştia nu trebuie să întărească comportamentul de ezitare al copilului. Părintele nu trebuie să-i permită acestuia să rămână acasă ori de câte ori recurge la o scuză pentru a nu merge la şcoală.

În scopul unei bune adaptări a preşcolarului la mediul şcolar, este necesar să existe o foarte bună colaborare între grădiniţă, şcoală şi familie. Astfel se pot

întreprinde acţiuni comune grădiniţă-şcoală, cum ar fi : prezentarea unor casete video cu aspecte de la primirea copiilor în prima zi de şcoală, avându-i ca invitaţi pe elevii clasei I şi pe învaţătoarea lor; asistenţa la o activitate de citire, matematică, scriere; organizarea unor activităţii de evaluare-concursuri care au loc impreună cu clasaI, plimbări în jurul oraşului, excursii în ţară, dramatizări în care rolul elevului este interpretat de copilul preşcolar,confecţionarea de felicitări cu ocazia diferitelor evenimente

Fiecare şcoală ar trebui să aibă pe timpul verii programe de tranziţie,

Psiholog Lucia CoşaPsiholog Loredana Moldovan

Pregătirea copilului pentru şcoală


pentru a face mai uşoară integrarea copilului în noul mediu. Părinţii trebuie să meargă cu copilul la şcoală înainte de a-l înscrie, să-l lase să se familiarizeze cu locul. Este bine ca micuţul să aibă în clasă un prieten împreună cu care să meargă la şcoală.

De asemenea, părinţii pot între prin-de, împreună cu copilul, o serie de

acţiuni care să favorizeze adaptarea mai uşoară la noul program.

Un prim pas ar fi crearea unei rutine de somn, cu câteva săptămâni chiar, înainte de începerea anului şco lar. Obişnuirea acestuia de a se trezi odihnit, la o oră similară celei din cursul anului şcolar, va crea copilului o stare de bună dispoziţie favorabilă adaptării la schimbările şi cerinţele şcolare. Aceas tă recomandare se poate face atât preşcolarilor, pentru care prima zi de şcoală este, cu adevărat, o noutate, dar şi pentru şcolarii mici care îşi schimbă foarte mult rutina de somn pe perioada vacanţei.

Pentru a stimula “poft a” de şcoală a copilului, părinţii pot face, împreună cu acesta, cumpărăturile aferente, lăsându-i libertatea (în limita bugetului stabilit de ei.) de a-şi alege o parte din lucrurile necesare pentru şcoală: modelul ghioz-danului, al penarului, setul de creioane, culori etc. Puteţi chiar încuraja copilul să-şi personalizeze aceste lucruri cu abţibilduri ale personajelor preferate de el.

Încurajaţi copilul să vă împărtăşească gândurile şi emoţiile generate de şcoală: unii copii au temeri legate de “note”, îşi doresc atât de mult să facă o impresie bună învăţătoarei şi colegilor încât se îngrijorează în legătură cu eventualitatea unor greşeli (“Poate nu voi şti răspunsul la întrebările învăţătoarei”, poate voi

greşi când răspund”). Alţi copii se tem că nu-şi vor putea face prieteni sau că nu vor înţelege explicaţiile da-te de doamna învăţătoare. Puteţi deza-morsa toate aceste temeri vorbind cu copilul, stimulându-l să găsească so luţii la unele dintre aceste situaţii, şi chiar împărtăşindu-i din propriile dum nea-voastră amintiri legate de începerea şcolii. Încercaţi să evidenţiaţi câteva dintre avantajele de care se va bucura odată cu începerea şcolii: va putea citi singur povestea preferată, va putea scrie o scurtă scrisoare verişorului său din alt oraş, va putea frecventa un sport în cadrul şcolii etc.

Este foarte important ca în primele săptămâni de şcoală să comunicaţi intens cu copilul, adresându-i întrebări specifi ce: “Cu cine te-ai jucat astăzi?”, “Unde ai mers în pauză?”, “Ce ţi-a plăcut să faci astăzi la şcoală?”, “Ce nu ţi-a plăcut aşa de mult?”. Toate aceste întrebări vă vor ajuta să vă creaţi o imagine mai clară în legătură cu procesul adaptării copilului la mediul şcolar, respectiv succesele, dar şi difi cultăţile cu care copilul se confruntă pentru a face faţă cerinţelor şcolare. Nu încercaţi să rezolvaţi prea multe dintre probleme în locul copilului, ci stimulaţi-l să găsească singur soluţiile, pentru că doar astfel vor creşte şi se vor dezvolta abilităţile sociale şi emoţionale ale copilului.

Având în vedere că atât procesul adaptării la schimbările impuse de in-tra rea în şcoală, cât şi perioada necesară pentru a le face faţă, diferă foarte mult de la un copil la altul, tot ceea ce puteţi face este să aveţi răbdare cu copilul şi să-l susţineţi emoţional pe tot parcursul acestei aventuri extraordinare.


Începutul anului şcolar nu este greu numai pentru copil, ci şi

pentru părinţii acestuia. Părinţii se îngrijorează nu numai datorită problemelor de adaptare ale co-pilului la cerinţele şcolare şi de trezire a motivaţiei pent ru învăţare, ci mai intervine şi programul de lucru încărcat. Se întreabă cum îşi vor ajuta copiii cel mai bine, care sunt metodele efi ciente de educaţie, cum aleg între programul prelungit şi studiul de acasă.

În primul rând este important să conştientizaţi faptul că ne-siguranţa şi temerile părinţilor vor fi transmise şi preluate de către copil. Un părinte încrezător şi optimist va educa un copil încrezător în forţele proprii şi cu iniţiative de explorare.

Psiholog Porkolab Annamaria

Reguli de educaţie a micului şcolar

„Înainte de a îndrăzni să începi să formezi un om trebuie să găseşti în tine exemplul pe care să-l dai”

J. J. Rousseau

Cum putem realiza acest lucru?

Oricum veţi alege, fie programul prelungit, fie studiul de acasă, este foarte important să nu deveniţi o a doua învăţătoare pentru copil. Ajutaţi-l să aibă încredere în forţele proprii, îndemnaţi-l să încerce cât mai multe modalităţi de rezolvare, încurajaţi-l!

Să-i spuneţi ce faceţi în timp ce el este la şcoală. Asiguraţi-l că ziua are un început şi un sfârşit şi că vă veţi întâlni din nou, imediat după terminarea programului.

Să-i oferiţi copilului feed-back privind acţiunile şi rezultatele obţinute, „să-i acordaţi recompensa cuvenită-lauda!”.

Să nu faceţi obsesie pentru notele mari. Orice început este greu, nu trebuie să intraţi în panică la primul calificativ negativ.

Fixaţi aşteptări clare, concrete şi pe care copilul le poate îndeplini.

Nu-l comparaţi cu alţi copii, el este unic, comparaţi realizările lui de la o zi la alta, de la o etapă la alta, astfel va învăţa să se autoevalueze corect.

Spuneţi-i cât mai des: – Eşti bucuria vieţii mele! – Sunt atât de mândră de tine! – Nu se întâmplă nimic dacă ai greşit, corectăm… – Ce deştept eşti că ai rezolvat această problemă! – Te iubesc.


Integrarea copilului în mediul şcolar presupune o bună acomodare a elevului la sarcinile pe care i le impune şcoala şi activitatea de învăţare.

Ea se evidenţiază prin capacitatea elevului de integrare în activitate şi în

viaţa şcolii, exprimată prin: reușita şcolară, acomodarea la cerinţele şcolii (colectiv didactic, clasa de elevi, microgrupuri formate), orientarea şcolară adecvată resurselor interne şi externe (cerinţele familiei şi ale mediului social). Un copil care e bine adaptat se simte integrat în grup, percepe pozitiv grupul şcolar (clasa), e perceput pozitiv de către grup, îi face plăcere să fi e la şcoală, reuşeşte să facă faţă cerinţelor diferitelor discipline de învăţamânt.

Inadaptarea şcolară a copilului poate cunoaşte diverse forme de manifestare: de la rezultate şcolare slabe la apatie, lipsa interesului pentru şcoală, tulburări de comportament până la refuzul frecventării orelor. Acest refuz poate fi manifestat în mod direct sau indirect prin invocarea unor dureri de cap, de stomac sau de gât, dureri manifestate cu puţin timp înainte de plecarea la şcoală, dureri care, de regulă, încetează imediat ce micuţului îi este permis să rămână acasă. Inadaptarea se datorează şi tensiunilor, eşecurilor, dramelor sentimentale, sentimentelor de abandon sau celor de ofense şi devalorizare

în ochii altor copii de vârsta lor sau ai unor persoane apreciate de ei ca fi ind persoane de care depinde succesul lor.

Un rol semnifi cativ în adaptarea şcoalară îl are familia. Atitudinea faţă de şcoală, felul relaţionării cu ceilalţi, depind de experienţa de viaţă acumulată în familie. Atunci când părinţii reuşesc să menţină în familie o atmosferă caldă, securizantă şi îşi manifestă autoritatea într-un mod fi resc, echilibrat, se creează premise favorabile unei bune adaptări şcolare (copilul are o stimă de sine înaltă, e încrezător în sine, responsabil).

Excesele în exercitarea autorităţii, determină difi cultăţi în adaptarea co-pilului, mă reşte de pen denţa acestuia de părinte, copilul nu se mai simte liber, este mai puţin prietenos şi spontan, va avea mari difi cultăţi în procesul de maturizare.

Dacă părintele este ostil şi autoritar, va crea copilului o supunere forţată, pasiv-agresivă. Copilul care trăieşte în tensiune, se simte respins, nefericit, inferior şi va dezvolta teama de adulţi, suspiciunea în legatură cu motivele şi comportamentele altora, va avea tendinţa să se autopedepsească şi va avea difi cultăţi de relaţionare.

La cealaltă extremă, copiii ai căror părinţi exercită un control insufi cient asupra lor, fi ind astfel forţaţi să fi e prematur autonomi, sunt dezordonaţi, mediocri, inadaptaţi la cerintele şcolare. Dacă

Psiholog Lucia Coşa

A daptarea copilului la şcoală


părintele este şi ostil, încurajează la copil impulsivitatea şi conduitele dezordonate, ceea ce-l împiedică în procesul de adaptare.

Orice suferinţă emoţională a co pilului se refl ectă în conduita şco lară, determinând apatie, dezin te res faţă de învăţătură, chiar res pingere faţă de şcoală sau ostilitate.Modul de a fi al părinţilor, felul lor de a gândi, de a-şi exprima trăirile, va servi drept prim model pentru copil. Dacă părinţii sunt capabili să-şi păstreze calmul şi încrederea în situaţii problematice, şi copilul va fi capabil de autocontrol. Părintele comunicativ, afectuos, deschis îl va stimula pe copil să se deschidă şi să comunice la rândul său. Toate acestea constituie bune premise pentru dezvoltarea unei personalităţi echilibrate, capabile să se integreze corespunzător în mediul şcolar şi să facă faţă provocărilor impuse de acesta. Pe de altă parte, este foarte important ca părinţii să manifeste interes şi preocupare faţă de activitatea

şcolară a copilului lor, oricât de încârcat ar fi programul zilnic al acestora. De asemenea, părinţii îi pot asigura condiţii bune de învăţat, îndrumându-l totodată să-şi organizeze timpul şi activitatea. Copilul nu trebuie obligat să exerseze la nesfârşit pentru a reţine. Temele nu trebuie să fi e o cursă contra cronomentru, ci un moment în care copilul fi xează cunoştinţele dobândite. Dacă nu reuşeşte să înţeleagă un enunţ, e bine să fi e încurajat să-şi sune un coleg pentru că o discuţie între colegi poate fi o bună modalitate de a-l responsabiliza faţă de munca lui şi de a-l face să conştientizeze valoarea noţiunii de solidaritate. Părintele trebuie să-şi încurajeze permanent copilul, să-l recompenseze şi să se bucure împreună cu el de toate reuşitele sale.

În concluzie, constelaţia familială prin reţeaua ei de relaţii şi sistemul de valori, infl uenţează adaptarea şcolară a copilului.

8 Şteffy • Supliment pentru părinţi • Nr. 188888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888888 88888888888888888888888888888888888888888888 ŞŞtŞtŞtŞttŞtttŞtŞŞtttŞtŞŞ efefeffefefefefefeefefeeeffyfyfyfyfyfyfyffyfyfyfyfyfyfyfyy •••••••••• S SSS SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSupupupupupupupupupuppppppupuppuppupppupppupppppupupppppuupllllilliiilillililliliiililiilililililillillllilliiiiilil mmmmmmmmmmmmemeememeemeemememememmmmmeememmmmmmmmmmmmmmmmmmmemmmmmmmmmmmmmmemmmmmmmmmmmemmmmmmmmmmmemmmmmemmmmmmmmmemmmmmmemmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm nnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn

Interacţiunea şi relaţionarea tată-copil este deosebit de importantă. Folosirea unor pretexte precum “timpul este prea scurt” nu-l ajută cu nimic pe copilul care are nevoie imensă de tatăl său pentru a-l învăţa, pentru a se juca, pentru a fi împreună. Fiecare tată trebuie să îşi reevalueze relaţia cu copilul său şi să vadă ce este de îmbunătăţit.

S ă încerce să evite astfel de replici: “Tati mai are un pic de treabă, de ce

nu te joci cu mami până termin eu aici?”. Dar copilul îşi doreşte joaca cu tatăl său, joaca specifi că. Mami e altfel la joc, el îl vrea pe tati. Şi timpul trece, iar tati nu îşi mai îndeplineşte promisiunea de “mai târziu”.

Ca şi la joacă, şi în educaţie fi ecare dintre părinţi

are rolul său specifi c pe care nu-l poate compensa în totalitate celălalt părinte. Rolurile tatălui în educaţia copilului sunt următoarele:


Importanţa rolului de tată

Tatăl asigură copiilor bunurile ne-cesare, dar îi şi învaţă să se descurce singuri, să fie independenţi. Tatăl are aici un rol pe care îl joacă, învăţându-l pe copil, arătându-i şi explicându-i. Tatăl se ocupă de copil prin relaxare, joacă. E o formă de a cunoaşte lumea prin joacă, pe care tatăl o aplică. Se ştie că taţii se joacă diferit cu copiii faţă de mame, lucru specific matricei biologice. Tăticii au un stil mai dur în joacă, uneori ce întotdeauna presupune o provocare, fie ea fizică sau intelectuală.

Tăticii îi ajută pe copii să se implice în relaţiile lor cu oamenii din jur, în relaţiile de socializare şi de prietenie. Ast fel, ei îşi arată dragostea, gândurile, compasiunea, facilitând, totodată, rela ţionarea copilului cu ceilalţi.

Tăticii îşi ajută copiii să îşi formeze sistemul de valori şi credinţe care vor fi stâlpi de referinţă pe viitor.

Un tată stimulativ este răbdător, se centrează pe gândirea copilului, con sideră că fiecare problemă are o rezolvare, stimulează iniţiativele co pilului, sti mu lează pofta de joc, con sideră eşecul o componentă a învăţării, sprijină încercările copilului… şi nu uită niciodată să spună la reuşitele copilului: “Sunt foarte mândru de tine!”


Psiholog – Popescu TeodoraGrădiniţa cu PP Nr. 16, Tg.Mureş

Desenul copilului (I)“…de fapt, copilul în desenul său “povesteşte”

grafi c, fără ca aceasta să includă în mod necesar şi cuvinte. Desenul copilului este un veritabil

limbaj” (Roseline Davido).

Desenul va rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu

poate fi spusă în cuvinte. Culorile, hârtia, creta îl pot stimula pe copil să povestească lucruri pe care nu le poate verbaliza, fi e din cauza vârstei prea mici, fi e datorită blocajelor emoţionale.

Modul în care ţine creionul, uşurinţa cu care desenează, gradul de îngroşare sau tremurul liniilor, încadrarea spaţială, lentoarea sau refuzul de a continua, toate acestea sunt indicii ale dezvoltării motricităţii fi ne şi a gradului atins în dezvoltarea intelectuală a copilului. Putem sesiza difi cultăţi ale copilului, erori în percepţia formelor, o slabă asimilare a funcţiilor cognitive ce se dezvoltă treptat în relaţie cu vârsta copilului sau o inhibiţie la nivel afectiv care reduce capacitatea copilului de a se exprima.

Desenul este o modalitate a copilului de a vorbi despre el, dar, în egală măsură, şi despre grupul din care face parte, despre oamenii care îl înconjoară. Şi aici ne referim în special la familie. Nimic din ceea ce constituie universul copilului nu este în afara universului familiei sale. Ceea ce exprimă este în relaţie cu cei care sunt în legătură cu el, cu cei cu care trăieşte împreună, simte, se dezvoltă, funcţionează. În afara lor

nu există o continuitate, şi spusele co-pi lului nu capătă semnifi caţie pentru noi, dacă nu le integrăm an samb lului din care face parte copilul. Desenul nu este destinat unei funcţii estetice, ci este destinat exprimării, indiferent de forma pe care aceasta o ia. A eticheta un desen drept frumos sau urât imprimă adesea copilului tendinţa de a desena imitând modelul perfect şi simţindu-se devalorizat în m o m e n t u l ne reuşitei unui desen “frumos”.

E x i s t ă o serie de probe psihologice de tip proiectiv, care se realizează prin desen, cum ar fi : desenul persoanei, desenul familiei, desenul casei sau desenul casă-copac-om care ne relevă trăirile conştiente sau inconştiente, adaptabilitatea, confl ictele intrapsihice sau pur şi simplu propria personalitate a copilului în formare. Acestea sunt foarte utile atât psihologului pentru intervenţia terapeutică, cât şi cadrelor didactice şi părinţilor pentru a putea sesiza anumite semnale de alarmă pe de-o parte, iar pe de altă parte, pentru a-l cunoaşte mai bine pe copil.


P ărintele şi edu-catorul perfect nu

există, dar oricine poate deveni un părinte sufi cient de bun, încercând să ofere copiilor un mediu familial cât mai stabil şi securizant, care să dezvolte în copil încrederea în sine şi sentimentul că este acceptat şi iubit necondiţionat.

Cum să fi u un părinte sufi cient de bun? Ce stil de educaţie să adopt? Întrebări la care răspunsul este o nouă întrebare....

Copiii învaţă regulile compor ta men -tale mai ales prin imitaţie. Astfel, un părinte cu încredere în sine, respectuos, atent va direcţiona copilul către com-portamente şi atitudini po zitive. Îndep-linirea efi cientă a rolului de părinte presupune ca părinţii să se cunoască pe ei înşişi, să conştientizeze comportamentul manifestat faţă de copil în situaţii diferite, să îşi identifi ce stilul parental, cu toate avantajele şi dezavantajele pe care acest stil îl are pentru dezvoltarea copilului lor. Este un părinte indulgent sau unul indiferent, un părinte supraprotector ori poate este un părinte autoritar,

educându-şi copilul cu o mână de fi er?… Mai există părinţi care pre-feră să rezolve toate problemele prin două palme, nu pentru că sunt răi, ci pentru că aşa au fost la rândul lor învăţaţi.

O persoană poa-te oscila între două sau mai mul te stiluri

parentale, în funcţie de personalitatea sa, de dispoziţia de moment, de con-junctura sau de momentul evoluţiei copilului. De asemenea, într-o familie, fi ecare dintre părinţi poate avea propriul stil, care poate fi , sau nu, compatibil cu al partenerului. Dacă însă stilurile sunt foarte diferite, se poate ajunge uneori la dezorientarea copilului şi la crearea unui climat afectiv nefavorabil dezvoltării armonioase. Toate aceste atitudini pot avea infl uenţe negative asupra dez vol-tării copilului.

Cunoscându-se urmările pe care le poate avea o atitudine nepotrivită faţă de copil, părintele se poate modela, mai ales dacă înţelege că toate eforturile îi vor fi răsplătite în viitor!

Descrierea stilurilor parentale în numărul următor…


S tiluri parentale“Faptul că ai un pian nu te face pianist,

dar naşterea unui copil sigur te va face părinte şi educator.”


Metoda e simplă. Intraţi în rolul unui animator învăţându-i pe

copii jocurile clasice şi implicându-i în concursuri haioase şi distractive. Iată câteva idei încă din timpul bunicilor.

S caunul gol

Aranjăm scaunele în formă de cerc cu spătarul către interiorul cercului. Numărul scaunelor este mai mic cu unul decât numărul participanţilor la joc. Porniţi muzica, copiii dansează. Re gula: Când opriţi muzica, fi ecare copil trebuie să ocupe un scaun. Cine nu reuşeşte iese din joc şi primeşte o bomboană. Scoatem un scaun şi continuăm jo cu leţul, până rămân trei copii. Ei sunt câştigătorii şi vor primi câte o acadea în aplauzele celorlalţi.

S alata de f ructe

Aşezăm scaunele ca şi în jocul precedent, însă cu faţa spre cerc. Fiecare copil stă pe un scaun, conducătorul jocului nu are scaun şi stă în picioare.

Fiecare copil va primi un nume de fruct, de exemplu: măr, banană, portocală etc. Este important

ca în cadrul grupului mai mulţi copii să aibă numele aceluiaşi fruct. Reguli: Dacă conducătorul jocului strigă: ”Portocalele să schimbe locul cu bananele!”, atunci copiii cu acest nume vor schimba locul. Nu este permis ca un copil să se aşeze înapoi pe acelaşi scaun ori pe scaunul imediat vecin. Copilul rămas fără scaun va conduce jocul în continuare, încercând să-şi procure un loc. Dacă va striga: „Salată de fructe!” atunci toate fructele, toţi copiii, îşi vor schimba locul. Jocul poate continua până când oboseşte toată lumea sau se poate folosi metoda descrisă mai sus cu eliminare.

S alata cu prob leme

Jocul este asemănător cu cel descris mai sus, doar că fi ecare copil va rămâne în propria piele şi nu va mai fi un fruct. Conducătorul invită participanţii să-şi schimbe locul dacă se confruntă cu vreo problemă asemănătoare cu a lui. Ex. „Să schimbe locul cei care poartă ochelari!”. Cel care rămâne fără scaun, va invoca o problemă: ex. „Să schimbe locul cei care nu au fraţi!”, etc. Acest joc are şi rolul de a creşte toleranţa copiilor faţă de problemele şi neajunsurile celorlalţi.


Jocuri pentru zile de naştere A sosit ziua cea mare, copilul dumneavoastră împlineşte 7, 8, 9 ani. Doriţi să sărbătoriţi acest eveniment prin a-i invita pe prietenii acestuia acasă la dumneavoastră, dar nu ştiţi cum o să vă descurcaţi cu 15 copii plini de energie şi gălăgioşi. Cum puteţi evita să asculte numai muzică şi să nu se dezlipească de calculator?


Psiholog Loredana Moldovan

Copilul şi divorţul părinţilorEfecte ale divorţului asupra copilului

Procesul divorţului este, cu certitudine, unul foarte dureros pentru toţi cei implicaţi, părinţi, copii şi rude apropiate. Teama părinţilor vizează în mod special posibilele efecte ale divorţului asupra copiilor. În acest sens s-a constatat că unii dintre factorii cei mai importanţi îi reprezintă vârsta copilului în momentul divorţului.

A stfel, bebeluşii şi antepreşcolarii (1–3 ani) vor avea difi cultăţi în a

înţelege schimbările care se petrec odată cu procesul divorţului, iar unele reacţii pot fi observate la nivelul dispoziţiei, energiei, apetitului alimentar şi som-nului.

Preşcolarul are în mod frecvent ten-dinţa de a se învinovăţi, crezând că el este cel care a cauzat divorţul părinţilor. Ar putea crede, astfel, că dacă ar fi


fost mai cuminte şi nu l-ar fi supărat pe tata, acesta nu ar fi plecat. De altfel, sentimentul abandonului este în tâl-nit în mod frecvent la copilul de vârstă pre-şcolară, iar reacţiile sale comportamentale pot lua diverse forme, de la negarea divorţului, refuzul oricărei schim-bări şi credinţa că pă-rinţii se vor împăca, la opoziţie, revoltă şi uneori chiar agresivitate.

Copiii de vârstă şco-lară pot înţelege mai bine explicaţiile părinţilor cu privire la divorţ, însă vor avea nevoie de sprijin în exprimarea şi controlul emoţiilor. Abilitatea lor de a face faţă unor stări precum furia, tristeţea, ruşinea legată de faptul că sunt altfel decât ceilalţi copii, confuzia privind loialitatea parentală (îndeosebi în acele cazuri în care tensiunile se menţin mult timp după divorţ) poate fi dezvoltată prin intervenţia unui spe-cialist, con silier şcolar sau psiholog. Scă derea ran damentului şcolar precum şi unele schimbări în atitudinea faţă de şcoală sunt deseori efectele cele mai vizibile şi îngrijorătoare pentru părinţi.

Adolescenţii ar putea reacţiona la schimbările impuse de divorţ fi e prin responsabilizarea excesivă, luând asupra lor diverse sarcini în cadrul familiei, fi e prin distanţarea de familie

şi căutarea sprijinului în grupul de prieteni.

Deşi multe dintre aceste reacţii şi stări emoţionale nu pot fi ocolite, întrucât reprezintă manifestări fi reşti ale copilului confruntat cu divorţul părinţilor, efectul lor asupra dezvoltării copilului depinde în mare măsură de atitudinea adoptată de părinţi. În măsura în care aceştia vor înţelege că propriul copil nu este doar o altă proprietate disputată în procesul divorţului, ci o fi inţă vie care are nevoia de a iubi şi a fi iubit de ambii părinţi, acesta va avea şansa unei dezvoltări să-nătoase şi echilibrate.

14 Şteffy • Supliment pentru părinţi • Nr. 114 ŞtŞt ffefffffy • SSS Supuplililiilimemememe tttntntntnt ppp penenenenenttttrtrtrrtruuuuuu ăpăăpăpăpăpăpăpă iiriririririrri ţţţnţnţnţnţnţnţnţnţiiiiiiiiiii ••• NNNrNNrNrNrNrNrNrNrNr.. 11111111111111

Igiena dentară a copiilor este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a dentiţiei temporare şi mai ales a celei permanente.

Principalul mijloc de realizare şi men-ţinere a igienei orale este periajul

dentar. Cu ajutorul periuţei şi pastei de dinţi indepărtăm placa bacteriană, acea aglomerare de bacterii ce aderă strâns de dinţi şi de celelalte structuri din cavitatea bucală, care atacă dinţii şi provoacă apariţia cariilor dentare.

Periajul trebuie început chiar înainte de erupţia dinţilor temporari şi trebuie efectuat măcar de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, ideal după fi ecare masă.

Cea mai simplă metodă efi cientă de periaj a dinţilor este aşa numitul “periaj vertical” în care deplasăm periuţa dinspre gingie spre partea terminală a dinţilor, efectuând 4–5 astfel de mişcări pentru fi ecare grup dentar. Mişcările orizontale sau rotatorii sunt permise doar pe suprafeţele masticatorii.

Un alt aspect important pe care îl aduc în discuţie este igiena alimentaţiei. Ţinând cont de nevoile fi ziologice ale copiilor (aportul caloric crescut realizat în proporţie de 50–60% de către glucide) şi atracţia acestora către dulciuri consider ca atitudinea cea mai potrivită a părinţilor este de a stabili consumul de dulciuri în cantităţi rezonabile după mesele principale, urmat de o igienă bucală corectă. Este de evitat consumul dulciurilor între mese.

În plus faţă de cele două “arme” îm-potriva cariilor – periajul dentar şi ali-mentaţia raţională – prezentate până acum, noi, medicii dentişti mai dispunem de două metode de protecţie a smalţului dinţilor, metode numite fl uorizare şi si-gilare dentară.

Pentru a face cunoştiinţă şi cu aces -tea şi pentru a vă clarifi ca orice ne-lămurire, vă aşteptăm în cabinete, un de majoritatea practicienilor oferă con-sultaţii gratuite.

Şi nu uitaţi, igiena orală este la fel de necesară ca igiena oricărei părţi a corpului!

Dr. Liana BeresescuAsistent Universitar UMF Tg. Mureş

Igiena oro-dentară la copiipppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

Şteffy Supliment pentru părinţi • Nr.1 ŞŞ

FFY STEFFSSTEFFYFF STSS EFFY STESTSS

EFFYFF STSS EFFYFF STESSTEFFYFF STEFFY STESTEFFYFF STSS EFFY STESSTEFFYFF STEFFYFF STESTEFFYFF STEFFY STE

Y S Y

STEFFYFF STSS EFFY STE

Y SSTEEFFYYY STTEEEFFFFYY

STEFFYFF STEFFYFF STE

Y SSTEEFFYYY STTEEFFFFYY

SSTEFFYFF STEFFY STE


STEFFYFF STEFFY STE


STEFFYFF STEFFY STE


STEFFYFF STEFFY STE




STEFFYFF STEFFYFF STE



Y SSTEEFFYYY STTEEFFFFYY SS

STEFFYFF STEFFY STE

Y SSTEEFFYYY STTEEFFFFY

STEFFYFFST FFYFF STE

Y SSTEEFFYYY STTEEFFFFY

STE

Y SSTEEFFYYY STTEFFFFY SS

Y SSTEEFFYYY STTEFFFFFY SS

Y SSTEEFFYYY STTEFFFFFY SS

Y SSTEEFFFFFFYYY SSSSSSTTTTTTTEEEEFFFFFFFFFYYYYY SSSTT

Y SSTEEFFYYYYYY SSSSTTEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFYYYYYYY SSSSSSSSSSS

Y SSTEEFFYYY STTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFYYYY SSSSSSTTTT

Y SSTEEFFYYY STEEFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYY SSSSTTTTT

Y SSTEEFFYYY STEEFFFFFFFYYYYYYYYYY SSSSSSSSSSTTTTTTT

Y SSTEEFFYYY STEEFFFFYY SSSSSSSTTTTTTT

Y SSTEEFFYYY STEEFFFFYY SSTTT

Y SSTEEFFYYY STEEFFFYY

Y SSTEEFFYYY STEEFFFYY SSTTTEE

Y SSTEEFFYYY STEEFFFYY SSTTTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEE

Y SSTEEFFYY STEEFFFYYYYYYYY SSSSSTTTTEEEEEE

TEFFYFF STEFF

SSTEEFFFYYYYY SSSSSSTTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFFFYY SSSSSSSTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEE

FFYFFSTEFFYFF STEFFY STEF

SSSSSSTTTTTEEEEEEFFFFFYYY STTTTEEEEEFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYYY SSSSSSTTTTTTTTTTEEEFFFFFFFFYYYYYYYYY

TEFFYFF

STEFFYFF STSS EFFY STEFFYY ST

SSSTTEEEFFFFFFFFFFYYYYYYY SSSSSSSTTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYYYY SSSSSTTTTEEEEEEEEEFFFFFFFFFFF

STTEETEFFYFF

STEF EFFY STEFFYY STEFFY

SSSSSTTTTTEEEEEEFFFFFFFFFFYYYYYYY SSSSSTTTTTTTTTTTEEEEEEFFFFFFFFFFFFYYYYYY SSTTTTTTTTTTTTEEEEEEFFFFFFFF

STEFF FYY STEFFY STEFSSTTEEFFFYY SSSSSSSTTTTTTEEEEEEEFFFFFFFFFFYYYY SSSSSTTTTTTEEEEEEFFFFFF

ST EFFY STEFFYY SSTTEEFFFY SSSTEEFFFFY

STEFFYY SSTTEEFFFY SSSTEEFFFFY

FYY SSTTEEFFFY SSSTEFFFFY STTEEFFF

FFFYYY STEFFSSTTTEEEFFFFYYYFF STSS EFFY STEFF

SSTTTSSEEEFFFYYYFF STSS EFFYFF STEFFY ST

SSTTTEEEFFFFYFFFFY STEFFY

SSTTTEEEFFFYFF

TEFFY ST

SSTTEEEFFFFYFF

ST

SSTTEEEFFFYFF

FY

SSTTEEEFFFFFYFF

TEFFY

SSSSSSSTTTTTTEEEEFFFFFYYFF

EFFY

SSSSSTTTTTTTTTTEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFYYYYFF

EFFY

SSSSSSSTTTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFYYYFF

EFFY

SSSSSSSSSTTTTTTTTTEEEEEEFFFFFFFYYYYF

EFFY

SSSSSSTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEFFFFFFFFFYYYFFFF

EFFY

SSSSSTTTEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFYYYYYFFF

EEEEEEFFY

SSSSSSSTTTTTTTTTTTTTEEEEEEFFFFFFFFFYYYYYYYYFFFF

EEFFY

SSSSSSSSTTTTTTTTTEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFYYYYYFF

EFFY

SSSSSTTTTTEEEEEEFFFFFFFFYYFF

EFFY

SSSSSSSSSTTTTTTTEEEEEEFFFFFFFFFYYYFF

EFFY

SSSSSSSSSTTTTTTTTTTTEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYFFFFF

EFFY

SSSSSSSSSSSSSSTTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYFFFS

EFFY

SSSSTTTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYFFFS

EFFY

SSSSSSSSSSSSSSTTTTTTTTTTTTTTTTTEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYFFFFFFSS

FFY

SSSSSSSSSTTTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYFFFSSSSS

FFY

SSSSSSSSSSTTTTTTTTTEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYFFSS

FFY

SSSSSSSTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFYYYYYFFSSSS

FFY S

SSSSSSSSSSSSTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYYYYFFFFSSSS

FFY S

SSSSSSTTTTTTTTEEEEFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYFFSS

FFY S

SSSSSTTTTTTEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFYYYYYYFFSSSSSSS

FFFFYYY S

SSSSSSSSSTTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYFFFSSSS

FFY

SSSSSSSSSSSSSSSSTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEEEFFFFFFFFYYYYYYFFSSSSSST

FYY SS

SSSSSSSSSSSSSSSSTTTTTTTTTTTEEEEFFFFFFFFYYYYYYYFFSSSSSSTT

FFYY SS

SSSSSSSSTTTEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYFFFSSSSST

FFYY SS

SSSSSSTTTTTTTTTTTTEEEEFFFFFFFFFFFYYYYYYYYYYYFF

SSTT

FY S

SSSSSSTTTTTEEEEFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYYYYYFFFFF

SSSSSSSSTTTTT

FY ST

SSSSSSSTTTTTTTTTEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYYYYYYYYYYFF

SSSSSSTT

FY ST

SSSSSSSSSSTTTTEEEEEETTTTTTTTTEEEEEEEEEEEFFFFFFFFFFFFFFFFFYYYYYFF SSSSSSSSSTTTT

EFFY

FFY ST

SSSSSSSSSSSSSSSTTTTTEEEFFFFFFF

EFFFFFY STEFF

FYYY ST

SSSTTT FFY SSSTEFFY STE

YY

STEEEFFY STEFFY SST YY

YY STEFFY STTEEFFFY SSST

Cârţile apar în ediţie limitată. Vă rugăm să predaţi cuponul de comandă până la data indicată de cadrul didactic.

Mă angajez să achit suma:integralîn două rate lunareîn trei rate lunare

CUPON DE COMANDĂDoresc să comand cartea intitulată DICŢIONAR ILUSTRAT la preţul special de 35 RON. Marea carte a DESCOPERIRILOR la super oferta de 39 RON Marea carte a ANIMALELOR la super oferta de 39 RON

Nume: ....................................................................................

Adresă: ...................................................

Telefon: ................................. Semnătura: .............................

Cărţile pot fi comandate

în şcoli!

YY SSTEEFFYYY STTEEFFFFFY STEFFY STEF

35RON

Reducere-30%

556639RON

Supliment pentru părinți Nr.1

Documents

Transcript of Supliment pentru părinți Nr.1