Ministerul de Educație din Republica Moldova

Unversitatea de Stat din Moldov

Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Administrative

Specialitatea Relații Internaționale

Studiu de Caz

Implicațiile societăților civile în conflictele balcanice

Realizata de: UrsuAna-Maria, grupa 302, anul III

Verificat de: Slobodeniuc Ghenadie, lector universitar

Chișinău, 2013

1

Cuprins

Introducere

1.1. Scurt istoric al conflictelor balcanice1.2. Primul război balcanic1.3. Al doilea război balcanic

Concluzie

Bibliografie

2

Introducere

Actualitatea temei. Sutele de articole atât cele ştiinţifice cât şi cele de popularizare

precum şi ştirile zilnice despre situaţia din Balcani ne demonstrează că tematica

balcanică este mereu actuală iar marele puteri din întreaga lume sunt cu ochii pe

ţările din peninsula balcanică. Diplomaţia internaţională este conştientă de faptul

că Balcanii continuă să rămână „butoiul cu pulbere a Europei”.

Istoria modernă a diplomaţiei ne arată faptul că situaţia care o avem astăzi

este diametral opusă celei de la sfârşitul sec XIX începutul sec. XX. Aceasta din

considerentul că marele puteri de pe atunci: Franţa, Anglia, Germania etc. nu

acordau o importanţă cuvenită Balcanilor şi popoarelor din această peninsulă,

lăsând pe seama Imperiilor Habzburgic, Imperiului Otoman şi cel Ţarist să-şi

dispute interesele lor în această peninsulă, fără a interveni decât în rare cazuri decât

ca arbitri sau intermediari pacificatori. De altfel anume în Balcani începe prima

conflagraţie mondială care a mistuit milioane de oameni, care a dus în cele din

urmă şi la declanşarea celui de-al II-lea război mondial care a fost şi mai nimicitor

decât cel dintâi, în acesta fiind antrenat întreaga planetă. Cea mai mare parte a

istoricilor confirmă faptul că I război mondial, de fapt, a reprezentat a treia

secvenţă sau al treilea scenariu după cele II-lea războaie balcanice. De altfel însăşi

ţările balcanice considerau că acesta este cel de-al III-lea război Balcanic, adică un

război local şi nu se aşteptau la faptul ca acesta să genereze într-un război mondial.

De ce totuşi atât de mult se vorbeşte astăzi despre Balcani, „balcanizare”?

faptul că sferele de influenţă a marilor puteri se intersectează efectiv în Balcani

este nerelevant - consideră unul din contemporanii războaielor balcanice, Hermann

Keyserling. Tot dânsul susţine faptul că „dacă Balcanii n-ar exista ar trebui

inventaţi”. Din acest motiv un conflict balcanic degenerează faptic mai uşor decât

oricare altul într-un incendiu mondial. Totuşi acesta nu este unicul motiv din

totdeauna în Balcani a domnit o elementară duşmănie între popoare încât ele par

întotdeauna gata să se năpustească unul asupra celuilalt. ”Spiritul Balcanilor” este

3

spiritul vrajbei eterne consideră acelaşi autor. El suprapune imaginea Balcanilor cu

imaginea cu cea a Europei. El nu poate să înţeleagă de ce primejdia cea mai mare

pentru Europa se numeşte fără voie „Balcanizare”? Potrivit esenţei sale şi Europa e

o peninsulă Balcanică susţine H. Keyserling. Să ne închipuim Europa la fel de

unitară şi uniformă ca America ori Rusia: sensul ei ar muri – subliniază

intelectualul. Europa este, în esenţă, mică şi dezbinată, atât fizic, cât şi psihic.

Spiritul ei cel mai vechi s-a născut în Balcani. Nu ascendenţa spirituală a grecilor

intră aici în discuţie, ci faptul că mai întâi în Balcani, în câmpul de tensiuni dintre

statele-oraşe ce se luptau între ele, a început diferenţierea specifică, care, de-atunci,

a fost continuată într-un şir neîntrerupt, de un popor după altul. Europa reprezintă

acelaşi tip de unitate ca Balcanii antici. Ea este ţinutul de interferenţă al celor mai

puternice şi mai ireductibile tensiuni care se manifestă şi azi

Scopul major al lucrării este de a demonstra specificul războaielor balcanice asupra evoluției sistemului de relații internaționale.

Obiectivele:

- Sa facem o analiză a mersului istoric al conflictelor balcanice- Să determinăm evoluția evenimentelor din cadrul primului război balcanic- Să identificăm evoluția evenimentelor din cadrul celui de-al doilea razboi

balcanic

4

1.1. Scurt istoric al conflictelor balcanice

Balcani, termen cu care este desemnata Peninsula Balcanica, regiune la sud

de raurile Kupa, Sava si Dunare, cuprinzand Albania, Bulgaria, Grecia, fosta

Iugoslavie si Turcia europeana (Tracia). Infrangerea suferita in 378 d.Hr. la

Adrianopol de imparatul roman Valens a deschis Peninsula Balcanica catre

invaziile vizigotilor si aliatilor lor. Mai apoi popoare slave (precum sarbii) sau

slavizate (precum bulgarii), convertite la crestinism, au intemeiat aici regate

autonome. Prin luptele din Kosovo (1389) si Tarnovo (1393), turcii otomani au

subjugat regatele Serbiei si Bulgariei, au luat in stapanire o mare parte a

Balcanilor, iar in 1453 au pus capat Imperiului bizantin. Batalia de la Mohacs

(1526) a marcat o inaintare otomana in detrimentul regatului Ungariei, care se

intindea in Croatia pana la Adriatica. Esecul care a urmat asediului Vienei (1683) a

franat inaintarea otomana, dupa care a urmat o perioada lunga de tensiuni si

confruntari cu austrieci si rusii. Tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi (1774), i-a

recunoscut Rusiei drepturi asupra Crimeii si Ucrainei de sud si a marcat inceputul

decaderii Imperiului Otoman.1

Războaiele Balcanice au fost două războaie în Europa de sud-est în 1912-

1913 în timpul cărora statele Ligii Balcanice (Bulgaria, Muntenegru, Grecia,

șiSerbia) întâi au cucerit teritoriile otomane Macedonia, Albania și

majoritatea Traciei, și apoi nu s-au înțeles asupra împărțirii teritoriilor cucerite.

Cauza războaielor se află în incompleta apariție a statelor naționale din

rămășițele Imperiului Otoman în secolul al XIX-lea. Sârbii au obținut importante

teritorii în urma războiului ruso-turc 1877-78, iar Grecia a

obținut Tesalia în 1881 (deși a pierdut o mică parte în favoarea Imperiului Otoman

în 1897) iar Bulgaria (unprincipat autonom începând cu 1878) a încorporat fosta

provincie separată Rumelia Orientală (1885). Toate trei, împreună cu Muntenegru,

doreau teritorii adiționale din întinsele regiuni otomane cunoscute colectiv sub

numele de Rumelia.

1 http://www.ipedia.ro/razboaiele-balcanice-754/ (vizitat 25.02.2013)5

Tensiunile dintre statele balcanice legate de aspirațiile rivale în Macedonia și

Tracia s-au potolit oarecum în urma intervențiilor Marilor Puteri de la jumătatea

secolului al XIX-lea, care vizau asigurarea unei mai bune protecții pentru creștinii

majoritari, precum și pentru păstrarea status quo. Problema viabilității stăpânirii

otomane a fost însă din nou pusă după Revoluția Junilor Turci din iulie 1908 care

l-a obligat pe sultan să revină asupra constituției susupendate.

În timp ce Austro-Ungaria a profitat de nesiguranța politică otomană pentru

a anexa oficial provincia otomană Bosnia-Herțegovina, pe care o ocupase încă

din1878, Bulgaria și-a declarat independența completă (8 octombrie 1908), iar

grecii din Creta au proclamat unificarea cu Grecia, deși opoziția marilor puteri a

împiedicat punerea în practică a ultimei acțiuni.

Frustrată în nord de încorporarea Bosniei-Herțegovina de către Austro-

Ungaria, cu cei 825 000 de sârbi ortodocși (și mult mai mulți sârbi și simpatizanți

ai sârbilor de alte confesiuni), și obligată în martie 1909 să accepte anexarea și să

răstrângă demonstrațiile anti-habsburgice printre grupurile naționaliste sârbe,

guvernul acestei țări a privit către fostele teritorii sârbe din sud, în special "Vechea

Serbia" (Sângeacul Novi Pazar și provincia Kosovo).

Inițial sub încurajarea agenților ruși, au fost încheiate o serie de înțelegeri

între Serbia și Bulgaria în martie 1912 și între Grecia și Bulgaria în mai 1912. În

octombrie același an Muntenegru a încheiat, de asemenea, înțelegeri cu Serbia și

Bulgaria. Primul război balcanic a urmat imediat.2

Războaiele au fost un precursor important al primului război mondial,

deoarece Austro-Ungaria s-a alarmat de creșterea teritoriului și statutului regional

al Serbiei. Această temere era împărtășită de Germania, care considera Serbia un

satelit al Rusiei. Creșterea puterii sârbești a constribuit astfel la dorința celor

două Puteri Centrale de a risca un război după atentatul de la

Sarajevo asupra arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în iunie 1914.

2 http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/07/17/cele-doua-razboaie-balcanice-1912-1913-pacea-de-la-bucuresti-si-anexarea-cadrilaterului/ (vizitat 25.02.2013)

6

Mai apoi, armata austro-ungară a luptat timp de trei ani pentru a reuși

anexarea Serbiei și Muntenegrului, lucru reușit atunci când Bulgaria, Austro-

Ungaria și Imperiul Otoman s-au alăturat Puterilor Centrale alături de Germania.

Urlanis a estimat în Voini I Narodo-Nacelenie Europi (1960) că în

războaiele balcanice au fost 122 000 de morți în luptă, 20 000 morți în urma rănilor

și 82 000 în urma bolilor.

1.2. Primul război balcanic

În timpul războaielor balcanice, Liga Balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia,

și Bulgaria) întâi au cucerit teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte

a Traciei, iar apoi au intrat în conflict între ele asupra împărțirii acestor teritorii.

Tensiunile dintre statele balcanice legate de aspirațiile lor rivale în Rumelia,

Rumelia Orientală, Tracia și Macedonia s-au mai domolit după intervenția Marilor

Puteri la jumătatea secolului al XIX-lea, care au intenționat atât asigurarea unei

protecții sporite majorității creștine și a păstrării status quo-ului. Problema

viabilității stăpânirii otomane s-a pus însă din nou după revoluția Junilor Turci din

iulie 1908, care l-a obligat pe sultan să repromulge constituția suspendată.3

Serbia privea către Kosovo și spre sud, în Grecia, ofițerii au asigurat numirea

unui guvern simpatizant, care sperau că va rezolva problemaCretei în favoarea

Greciei, iar Bulgaria, a cărei independență îi fusese recunoscută de otomani în

aprilie 1909 și care se bucura de bunăvoințaRusiei, privea către Tracia Otomană și

nord-estul Macedoniei pentru o expansiune ulterioară. În martie 1910, o

insurecție albaneză a izbucnit în Kosovo. În august 1910, Muntenegru a urmat

precedentul Bulgariei, devenind un regat. În 1911, Italia a lansat o invazie

asupra Tripolitaniei, urmată repede de ocuparea Insulelor Dodecaneze. Victoriile

rapide ale Italiei asupra Imperiului Otoman au avut o influență majoră asupra

declarației de război a statelor balcanice, în octombrie 1912 (în aceeași lună în care

Italia a încheiat pacea cu turcii).

3 http://www.geostrategic.eu/razboaiele-balcanice.html (vizitat 25.02.2013)7

Muntenegru a pornit primul război balcanic, declarând război împotriva

otomanilor la 8 octombrie 1912. Grecii au ocupat Salonicul, apoi Albania, Epirul,

Macedonia și Tracia au căzut în mâinile aliaților, în timp ce otomanii au fost

obligați să apere Constantinopolul. Un armistițiu a fost semnat între Bulgaria (care

reprezenta și Serbia și Muntenegru) și Imperiul Otoman la 3 decembrie. Grecia

continuat singură războiul, încercând să cucerească Ioannina, participând totuși la

conferințele de pace de la Londra. Tratatul de la Londra a adus sfârșitul primului

război balcanic, însă disputele teritoriale au rămas nerezolvate. Ca rezultat, cel de-

al doilea război balcanic a urmat repede.

1.3. Al doilea război balcanic

Cel de-al doilea război balcanic a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o

parte și în principal Grecia și Serbia pe cealaltă. Dar având dispute teritoriale în

trecut cu România, noul război a invitat România la o intervenție militară în

Bulgaria. Totodată Imperiul Otoman s-a folosit de prilej pentru a redobândi unele

teritorii pierdute.4 Când trupele românești au invadat nordul Bulgariei și se

apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistițiu. Prin tratatul de la București

Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după primul

război balcanic către Serbia, Grecia, România și Imperiul Otoman. Rezultatul a

făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând

astfel Austro-Ungaria și fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului

Război Mondial

În timpul războaielor balcanice, Liga balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia,

și Bulgaria) au cucerit inițial teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte

a Traciei, însă apoi au avut divergențe cu privire la împărțirea teritoriilor cucerite.

Primul război balcanic a luat sfârșit odată cu Tratatul de la Londra, semnat la 30

mai, 1913. Liga Balcanică a eliminat Imperiul Otoman din Europa cu excepția

peninsulelor Chatalja și Gallipoli.

4 http://articole.famouswhy.ro/razboaiele__balcanice_din_1912-1913/ (vizitat 25.02.2013)8

Totuși, învingătorii nu s-au înțeles asupra împărțirii teritoriilor pierdute de

turcii otomani. Bulgaria credea că câștigurile teritoriale, în special

în Macedonia erau insuficiente. Grecia și Serbia au răspuns prin încheierea unui

pact militar, destinat evident împotriva expansiunii bulgare. Un alt conflict era cel

dintre Bulgaria și România pentru fortăreața Silistra de pe Dunăre, cerută de

români ca preț al neutralității lor în primul război balcanic.5

Arbitrajul Rusiei progresa foarte încet. Rușii nu doreau să-și piardă niciunul

din cei doi aliați din Balcani (Serbia și Bulgaria). În timpul negocierilor au avut loc

anumite confruntări militare de mică intensitate în Macedonia, în special între

trupele bulgare și cele sârbe. La 16 iunie, regele Ferdinant al Bulgariei a ordonat

trupelor sale să atace pozițiile sârbe și grecești, declarând în același timp război.

Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie și de a

domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia și Grecia războiul însemna șansa de a

împărți între ele Macedonia și de a împiedica hegemonia Bulgariei.

Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sârbilor cu armatele I, a III-a,

a IV-a și a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea pozițiilor

grecești de la Gevgeli și Salonic. Bulgarii au fost copleșiți numeric pe frontul

grecesc, și în curând luptele ușoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe

întreaga linie a frontului la 19 iunie. Forțele bulgare s-au retras imediat de pe

pozițiile lor de la nord de Salonic (cu excepția garnizoanei izolate din Salonic, care

a fost copleșită) pe poziții defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sârbă în

Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eșuat, iar bulgarii au fost opriți.

Bătălia de la Kilkis

Armata a II-a bulgară din Macedonia centrală comandată de generalul

Ivanov ocupa o linie de la Lacul Doiran la sud-est către lacurile Langaza

5 http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_balcanice (vizitat 25.02.2013)9

(astăzi Lacul Koronia) și Beșik (astăzi Lacul Volvi), apoi pe la

portul Kavala la Marea Egee. Armata era de poziții încă din mai (luptase la asediul

Adrianopolului în primul război balcanic), însă trupele erau supraextinse și

probabil nu numărau mai mult de 40 000 de oameni în două divizii slăbite. Grecii

au afirmat că li s-au opus cel puțin 80 000 de oameni.

Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii și o

divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la

unu față de trupele bulgare.6

La Kilkis bulgarii construiseră defensive puternice, care

includeau tunurile capturate de la otomani și care dominau câmpia de mai jos. La 3

iulie, diviziile a II-a, a IV-a și a V-a grecești au atacat peste câmpie în șarje,

sprijinite de artilerie. Au suferit pierderi grele dar până în ziua următoare ocupaseră

tranșeele. Între timp, în stânga bulgarilor divizia a VII-a grecească a

ocupat Nigrita iar diviziile I și a VI-a Lahana. Pe flancul drept al

bulgarilor Evzoni a cucerit Gevgeli și înălțimile Matsikovo. În consecință, calea de

retragere a bulgarilor prin Doiran era amenințată, iar armata lui Ivanov a început o

retragere disperată care în unele momente amenința să devină o fugă

dezorganizată. Întăririle, sub forma diviziei a XIV-a au sosit prea târziu, și s-au

alăturat retragerii spre Strumnitza și granița bulgară. Grecii au cucerit Doiranul la 5

iulie, dar nu au reușit să taie retragerea bulgarilor prin pasul Struma. La 11 iulie,

grecii împreună cu sârbii au avansat în amonte pe râul Strumapână ce au ajuns

în Defileul Kresna la 24 iulie. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim,

și înaintarea s-a oprit.

Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alți 6 000 au fost luați

prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit și ei pierderi grele, de 8 700 de

oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, și cel mai mare succes grecesc din

ambele războaie.

Bregalnica, Kalimantsi și Defileul Kresna

6 http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_balcanice (vizitat 25.02.2013)10

Pe frontul din Macedonia centrală sârbii au împins forțele bulgare către est

prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie - 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au

început să avanseze către orașul sârbescPirot (în apropiere de granița sârbo-

bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul și Nišul.

Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sârbă din Macedonia

la Kalimantsi la 18 iulie.

După liniștirea situației pe frontul sârbesc, bulgarii au trimis armata I în ajutorul

armatei a II-a care se opunea grecilor în pozițiile defensive excelente de la Defileul

Kresna. Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistițiu,

căutând o victorie decisivă pe câmpul de luptă.

La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri,

împingându-i pe greci în aval pe văile râurilor Struma și Mesta. Constantin s-a

confruntat cu o anihilare de tip Cannae, și a cerut sprijinul sârbilor. Din nefericire

pentru el, aceștia nu îi puteau oferi ajutor după bătălia de la Kalimantsi, iar

Constantin i-a cerut guvernului să obțină un armistițiu. Grecii pierduseră circa 10

000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, și

astfel Constantin a fost salvat de la distrugere.

Sfîrșitul războiului7

În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorința guvernului bulgar

pentru pace venea ca urmare a evenimentelor departe de Macedonia. La 10 iulie,

românii au invadat regiunea disputatăDobrogea și amenințau Sofia din nord. Pentru

a înrăutăți situația, otomanii au profitat pentru a-și recupera fostele posesiuni

din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a

trage un foc. Armatele otomană și română nu au pierdut trupe în lupte, deși au

suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră.

Un armistițiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale

reglate de tratatele de la București și de la Constantinopol. Bulgaria a pierdut cea

mai mare parte a teritoriilor câștigate înprimul război balcanic, inclusiv

7 http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_balcanice (vizitat 25.02.2013)11

sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia și coasta egeeană, cu

excepția portului Dedeagach. Serbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar

Grecia a obținut Salonic și împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei

Occidentale. A fost doar o înțelegere temporară. Zece luni mai târziu luptele au

reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

Concluzie12

Nu a existat niciodată un război bun sau o pace rea. Decaderea Imperiului Otoman

a dat nastere "problemei balcanice", adica a problemei privitoare la configuratia

hartii europene a imperiului, care coincidea cu regiunea Balcanica. Telurile

expansioniste rusesti si austriece s-au impletit cu nevoia de independenta a

popoarelor crestine aflate sub dominatie otomana, care-si pastrasera identitatea

culturala si religioasa.

Războaiele balcanice s-au datorat dorinței tinerilor state nou apărute în Peninsula

Balcanică de a-și împărți posesiunile otomane în Europa. Deșteptarea conțtiinței

naționale, pe fondul slăbiciunii acute de care dădea dovadă, de multă vreme

încoace, imperiul Otoman, au determinat Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Grecia

să-ți unească forțele. Dacă pînă în 1912 au existat destule disensiuni și chiar

conflicte armate între acestea, legate de diferende teritoriale, cum este cel din 1885

dintre Bulgaria și Serbia. Iată ce aajungea la o ănțelegere. Astfel, după încheierea

unui accord sîrbo-bulgar la 29 mai 1912, urmează parafarea unei înțelegeri Greco-

bulgare la 29 mai 1912, urmează parafarea unei ănțelegeri Greco-bulgare la 29 mai

1912 și în cele din urmă și alăturarea Mintenegrului.

Războaiele balcanice au constituit sfîrșitul influenței „omului bolnav al

Europei”, Imperiul Otoman în Balcani. Cea mai mare parte a posesiunilor sale

aduce nenumărate necazuri. Sudul Dobrogei, după cum arată statisticile vremii

sunt locuite în mare majoritate de turci și tătari.

Bibliografie

13

1. Neagu Djuvara. O istorie povestită pentru cei tineri,

http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/07/17/cele-doua-razboaie-

balcanice-1912-1913-pacea-de-la-bucuresti-si-anexarea-cadrilaterului/

(vizitat 25.02.2013)

2. Războaiele balcanice, http://www.ipedia.ro/razboaiele-balcanice-754/

(vizitat 25.02.2013)

3. Războaie balcanice, http://www.geostrategic.eu/razboaiele-balcanice.html

(vizitat 25.02.2013)

4. Războaiele balcanice din 1912-1913.

http://articole.famouswhy.ro/razboaiele__balcanice_din_1912-1913/ (vizitat

25.02.2013)

5. http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboaiele_balcanice (vizitat

25.02.2013)

14