Strategia de comunicare a informației de mediu...
Transcript of Strategia de comunicare a informației de mediu...
1
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
Strategia de comunicare a informației de mediu
2020-2022
Document strategic pe termen mediu al Agenției de Mediu
Chișinău, 2019
2
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
Cuprins:
I. Introducere
II. Situația actuală, cadrul normativ și tipurile de comunicare
2.1. Situația actuală
2.2. Cadrul normativ
2.3. Tipurile de comunicare
2.3.1. Comunicare internă
2.3.2. Comunicare externă
2.4. Canale, priorități și instrumente de comunicare
2.4.1. Canale de comunicare
2.4.2. Priorități de comunicare
2.4.3. Instrumente de comunicare
2.5. Impactul estimat (ANALIZA SWOT)
III. Scopul şi obiectivele Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-
2022
3.1. Scopul Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-2022
3.2. Obiectivele Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-2022
IV. Grupurile țintă
V. Anexă: Planul de acțiuni al Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-
2022
3
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
I. Introducere
Agenţia de Mediu (în continuare Agenția) este autoritate administrativă
subordonată Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, creată în
baza Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenției de Mediu,
aprobat prin HG nr. 549 din 13.06.2018 cu privire la constituirea, organizarea şi
funcționarea Agenției de Mediu.
Agenția realizează funcţiile stabilite în domeniul prevenirii poluării mediului,
protecției aerului atmosferic și schimbările climatice; protecției și reglementării
utilizării resurselor de apă, a regnului animal și regnului vegetal, a resurselor
biologice acvatice; conservării biodiversităţii, managementul ariilor naturale
protejate de stat și a deşeurilor.
Procesul de modernizare a sistemului de protecție a mediului implică
inevitabil o mai mare transparenţă în activitate, deschidere spre dialog cu societatea
civilă, mass-media şi publicul larg.
Comunicarea este necesară în toate activităţile Agenției, contribuind la
imaginea instituţiei, precum şi la promovarea politicii statului în domeniul protecției
mediului înconjurător.
Dezvoltarea abilităților de comunicare ale instituției urmărește îndeplinirea
misiunii sale prin promovarea relației de empatie atît cu exteriorul (cetățenii,
societatea civilă, mass-media, instituții publice și private etc.), cît şi cu propriii
angajați.
Comunicarea trebuie să aibă un caracter proactiv, precis, accesibil şi uşor de
utilizat, să ilustreze întregul spectru de activități ale Agenției și să faciliteze
activitatea angajaţilor.
Pentru Agenție consolidarea capacităților profesionale ale angajaților săi și
asigurarea accesului cetățenilor la informația de mediu sunt prioritare. De aici derivă
necesitatea elaborării Stategiei de comunicare a informației de mediu 2020-2022,
document ce stabileşte principalele direcţii de acţiune și mecanismul de asigurare a
dreptului constituţional al cetățenilor privind accesul la informaţia de mediu și
implicarea lor în luarea deciziilor.
Prin intermediul acestui document strategic, canalele de comunicare internă
și externă folosite pînă la acest moment vor fi reevaluate și îmbunătățite.
4
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
II. Situația actuală, cadrul normativ și tipurile de comunicare
2.1 Situația actuală
Cadrul normativ în domeniul protecției mediului conține mai multe carențe și
imperfecțiuni, ca urmare a faptului că, în situația de dezechilibru și inconsecvență a
normelor de reglementare, există riscul de interpretare și de aplicare unilaterală și
derogatorie a acestora.
Realitatea demonstrează cazuri cînd autoritățile publice locale, agenții
economici, cetățenii prin diverse activități dăunează calității componentelor de
mediu și a resurselor naturale în favoarea intereselor economice pe care le
desfășoară.
În vederea combaterii acestor contravenții de mediu se impune necesitatea
implementării unor măsuri de reducere a impactului negativ al activității economice
asupra mediului și sănătății populației prin ridicarea nivelului de conștientizare
ecologică a populației, de impunere a respectării prevederilor actelor normative care
reglementează activitățile de întreprinzător cu impact asupra mediului înconjurător.
Totodată, mai mulţi factori externi, precum sondajele privind percepţia
organelor de protecție a mediului de către cetăţeni, publicaţiile în mass-media etc.,
denotă că acest domeniu necesită mai multă atenţie şi eforturi, care să fie realizate
în conformitate cu obiectivele şi principiile stabilite într-un document strategic.
Eficienţa activităţii Agenției este în strînsă dependenţă de modul în care agenţii
economici, persoanele fizice şi societatea în general percep rolul acestei autorități
publice, precum şi de înţelegerea importanţei pentru societate a rezultatelor
activităţii acesteia în ansamblu.
Se observă o creştere generală a cererii de informaţii din partea mass-media, în
special, tot mai mare sete de senzaţii, precum şi mari exigențe faţă de actualitatea şi
relevanţa de informaţii. Uneori, între Agenție, mass-media și societatea civilă apar
tensiuni, ceea ce este inevitabil, dat fiind faptul că tactica măsurilor operative cu
caracter confidenţial, precum şi alte particularităţi ale activităţii în domeniul
protecției mediului, adesea vin în contradicţie cu interesele mass-media și a societății
civile.
5
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
Pentru evitarea speculațiilor Agenția refuză acordarea interviurilor solicitate de
posturi TV și Radio pe tematici și subiecte ce nu țin de funcțiile și atribuțiile
Agenției.
Informarea complexă asupra tuturor aspectelor de activitate de mediu este
posibilă numai prin intermediul unui sistem integru de comunicare, care contribuie
la crearea şi menţinerea unui climat favorabil de comunicare.
Pentru a face faţă cerinţelor expuse mai sus, este necesară promovarea unei
politici de comunicare cu publicul şi mass-media. Asigurarea procesului de
comunicare cu presa şi publicul este pusă în sarcina Serviciului informare și
comunicare cu mass-media, a Serviciului informații de mediu, educație și
conștientizare ecologică, dar și a fiecărui funcționar public din cadrul Agenției.
Fluxul informaţional trebuie să contribuie la transparenţă în activitate, să creeze
o ambianţă de înţelegere şi încredere, precum şi să susţină activitatea şi măsurile de
caracter operativ ale Agenției.
În mod special, este necesar de a demonstra rolul Agenției în realizarea
următoarelor atribuţii de bază:
• asigurarea realizării prerogativelor constituţionale ale Guvernului de
promovare şi implementare a politicii statului în domeniul protecţiei mediului şi
utilizării raţionale a resurselor naturale, managementului deşeurilor, conservării
biodiversităţii, gospodăririi resurselor de apă şi monitoringului calităţii mediului;
• apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor în cadrul activităţii
de protecție a mediului;
• contribuirea la asigurarea securităţii ecologice a statului;
• stabilirea direcţiilor prioritare de activitate în domeniul protecţiei mediului în
baza unor evaluări a situaţiei, identificării problemelor și estimării riscurilor în
domeniul vizat;
• autorizarea activităţilor în domeniile utilizării resurselor naturale, utilizării şi
prelucrării deşeurilor, importului, exportului /reexportului florei şi faunei spontane,
importului, exportului, producerii şi consumului de substanţe ce distrug stratul de
ozon şi a altor produse şi substanţe nocive, organismelor modificate genetic, şi
studiilor de impact asupra mediului;
6
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
• asigurarea efectuării monitoringului calității factorilor de mediu, în scopul
asigurării populaţiei, economiei, apărării naţionale, precum şi a autorităţilor publice
centrale și locale cu informaţie de mediu veridică și actuală.
2.2. Cadrul normativ
Principiile generale în domeniul comunicării sunt stabilite în Constituţia
Republicii Moldova, precum şi în mai multe acte legislative şi normative, printre
care:
• Legea privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000
• Legea privind transparenţa în procesul decizional, nr. 239-XVI din 13.11.2008
• Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 158-XVI
din 04.07.2008
• Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public, nr. 25 din 22.02.2008
• Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, nr. 17-XVI,
15.02.2007;
• Legea cu privire la activitatea editorială, Nr.939-XIV din 20.04.2000;
• Legea presei, nr. 243-XIII din 26.10.1994;
• Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018;
• Legea cu privire la secretul de stat, nr. 245-XVI din 27.11.2008.
2.3. Tipurile de comunicare
În vederea asigurării implementării politicii de protecție a mediului,
comunicarea informației de mediu deține un rol prioritar. Astfel, pentru realizarea
funcțiilor de bază și a atribuțiilor principale, Agenția va dezvolta și consolida
mecanismul comunicării interne și externe.
7
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
2.3.1 Comunicare internă
Comunicarea internă cuprinde comunicarea managerială și comunicarea la
nivelul personalului. Comunicarea internă este generată de fluxul de informații ce
are loc în cadrul subdiviziunilor structurale ale Agenției.
Activitatea de comunicare internă se realizează în scris (prin ordine, dispoziții,
indicații, note informative, e-mail, avize), prin apel telefonic şi în cadrul ședințelor
de planificare/raportare. Obiectivele urmărite de comunicarea internă sunt de
caracter funcţional şi de informare pentru stabilirea unui dialog comun la nivel
managerial (în mare măsură formal), la nivelul personalului (în mare măsură
informal), precum şi între subdiviziunile interne și teritoriale desconcentrate pentru
sprijinirea de către personal a iniţiativelor conducerii, sporirea capacităţilor
personalului pentru comunicare eficientă în realizarea sarcinilor de serviciu.
2.3.2. Comunicare externă
Politica de comunicare externă are ca scop informarea corectă și constantă a
publicului larg, societății civile, instituțiilor statului despre rolul Agenției de Mediu
în prevenirea poluării mediului prin măsuri de protecție a aerului atmosferic și
schimbările climatice, protecție și reglementare a utilizării resurselor de apă,
protecție și reglementare a utilizării regnului animal și regnului vegetal, a resurselor
biologice acvatice, conservare a biodiversităţii, managementul deşeurilor, creşterea
gradului de educație şi conştientizare a populaţiei privitor la necesitatea stabilirii
relaţiilor eficiente şi armonioase între om şi mediul înconjurător.
Cele mai utilizate canale de comunicare externă sunt poșta instituției, pagina
web și rețeaua de socializare Facebook a Agenției.
Agenția este o instituție nouă și încă necunoscută pe larg. Astfel, pentru
informarea corectă și eficientă a tuturor actorilor este necesară dezvoltarea unei
comunicări externe explicită şi bine ţintită, folosindu-se toate mijloacele media
gestionate.
Deși se cunoaște că numărul persoanelor care preferă să se informeze de pe
internet creşte vertiginos, totuși cel mai valoros impact la proiectarea imaginii
instituţiei în exterior o are comunicarea actorilor cu angajaţii Agenției şi modul în
care aceştia interacţionează cu diferite grupuri ţintă.
8
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
Comunicarea externă este îndreptată spre persoanele şi instituţiile din afara
Agenției şi este organizată cu participarea următoarelor grupuri ţintă:
• autorităţile publice centrale şi locale şi funcţionarii publici din cadrul acestora;
• mediul de afaceri şi publicul larg ;
• mass-media;
• partenerii la nivel internaţional şi regional.
Organizarea activităţii de comunicare externă
În cadrul Agenției asigurarea procesului de comunicare cu mass-media şi
publicul este pus în sarcina Serviciului informare și comunicare cu mass-media și a
Serviciului informații de mediu, educație și conștientizare ecologică.
Obiectivul general al Serviciului informare și comunicare cu mass-media
constă în contribuirea la informarea obiectivă, coerentă şi amplă a societăţii civile
cu privire la activităţile realizate de Agenția de Mediu prin asigurarea unui sistem
integru de comunicare internă şi externă şi dezvoltarea dialogului multilateral cu
societatea civilă, mediul de afaceri şi mass-media.
Serviciul informare și comunicare cu mass-media exercită următoarele
atribuţii de bază:
- reprezintă Agenția în relaţiile cu publicul şi mass-media;
- efectuează planificarea strategică şi tactică a comunicării Agenției,
elaborează planuri de acţiuni instituţionale în domeniul comunicării;
- coordonează mesajele, comunicatele de presă, alte informaţii pentru public,
elaborează modelele comunicatelor de presă, declaraţiilor oficiale, răspunsurilor la
întrebări etc.;
- definitivează declaraţiile care exprimă poziţia oficială a Agenției de Mediu şi
răspunsurile ce infirmă datele cu conţinut eronat publicate de mass-media;
- iniţiază, organizează, conduce şi desfăşoară acţiunile de mediatizare
(interviuri la radio sau TV, conferinţe de presă etc.);
- selectează cele mai adecvate mijloace de informare pentru transmiterea
fiecărui mesaj în parte;
- coordonează administrarea informaţională a paginilor web oficiale;
9
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
- oferă consultaţii pentru mass-media;
- colaborează cu serviciul de comunicare al Guvernului şi a altor autorităţi
publice;
- monitorizează mijloacele de informare şi opinia publică şi informează
conducerea Agenției despre problemele de interes abordate de mass-media;
- monitorizează permanent feedbackul comunicării;
- elaborează rapoarte informaţional-analitice;
- asigură arhivarea materialelor din mass-media relevante.
Serviciul informare și comunicare cu mass-media asigură un proces continuu
de schimb de informaţii cu toate subdiviziunile Agenției, în vederea respectării
principiului coerenţei şi complementarităţii.
Servciul informații de mediu, educație și conștientizare ecologică asigură:
- accesul publicului interesat la informația de mediu,
- participarea publicului la luarea deciziilor privind problemele de mediu,
- organizarea activităților de promovare a educației și conștientizării ecologice
a populației.
2.4. Canale, priorități și instrumente de comunicare
2.4.1. Agenția va utiliza următoarele Canale de comunicare:
Comunicarea directă care se va face prin organizarea unor evenimente de
informare publică la care să fie invitaţi atît reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi
locale, cît şi ai organizaţiilor neguvernamentale, reprezentanţii mass-media și alți
actori.
Comunicarea prin mijloace electronice urmăreşte informarea privind
raportarea starea mediului, domeniile de activitate ale Agenției, lista actelor
permisive și a deținătorilor acestora, informații cu tematică de mediu pentru
informarea publicului larg, creșterea gradului de educație și conștientizare ecologică
a populației.
Comunicatele de presă se vor face prin plasarea informațiilor de interes
public – anunțuri.
10
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
2.4.2. Priorități de comunicare
Agenția prin implementarea Strategiei de comunicare a informației de mediu
2020-2022 va:
- înregistra progrese reale măsurabile pe segmentul comunicării;
- cultiva o relație eficientă de colaborare cu publicul larg, mass-media și societatea
civilă prin deschidere şi creare de parteneriate cu acestea;
- arăta în mod convingător că suntem un partener de încredere pentru Organismele
Internaționale din domeniu, iar suportul acestora este valorificat în mod eficace
pentru realizarea obiectivelor comunitare.
2.4.3. Instrumente de comunicare
Pagina web oficială a Agenției www.mediu.md conţine informaţii generale
despre instituţie, baza legislativă, organizarea, domeniile de activitate, lista actelor
permisive, Pașapoartele e-Permis pentru fiecare serviciu, informaţii de interes public
(anunțuri, audiențe, petiții Online, funcții vacante, achiziții publice), noutăți,
iniţiative, proiecte în derulare şi evenimente legate de activitatea Agenției. La data
elaborării proiectului Strategiei au fost înregistrați cca 340 mii vizitatori și peste 23
mii vizitatori unici.
Pagina oficială de Facebook a Agenției la momentul actual deține în jur de
1500 aprecieri, 200-600 vizualizări/zi și în medie 5 distribuiri/zi a informațiilor
plasate. Facebook-ul reprezintă un val de imagine, sensibilizare şi informare. În acest
context, Agenția va susţine informaţional în continuare și pagina de Facebook, care
va fi menţinută de către grupul de comunicatori.
Vizitatorii paginilor Agenției sunt obligați în comentariile la conținuturile
plasate pe Conturi:
a) să mențină o discuție constructivă, bazată pe argumente;
b) să se abțină de la utilizarea limbajului licențios, inclusiv a celui camuflat prin
asteriscuri sau ortografiere creativă;
c) să se abțină de la atacuri la persoană, îndreptate contra altor comentatori,
persoanelor vizate în postare;
d) să se abțină de la postarea unor imagini indecente sau cu conținut violent;
11
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
e) să evite postarea unor mesaje ce promovează anumite partide sau candidați
politici, inclusiv în perioada electorală;
f) să evite plasarea unor mesaje sau referințe (link-uri) de natură publicitară sau a
mesajelor repetate abuziv (spam);
g) să evite plasarea unor comentarii ce promovează, alimentează sau perpetuează
discriminarea bazată pe rasă, credință, culoarea pielii, vîrstă, gender, originea etnică
sau națională, orientare sexuală, dizabilitate fizică sau mentală.
2.5. Impactul estimat (ANALIZA SWOT)
Situația curentă privind Agenția pe dimensiunea sa de comunicare este
relevată de analiza SWOT a cîmpurilor de influență pe planul comunicării.
Realizarea analizei SWOT a modului în care se dezvoltă instituția şi se realizează
activitățile ei ne ajută să ne concentrăm eforturile pentru a exploata Punctele tari, a
minimaliza influența Punctelor slabe, a folosi la maxim Oportunitățile şi a aborda
creativ şi rațional Amenințările, pentru realizarea scopului acestei Strategii.
Analiza dată SWOT (Strengths / Weaknesses / Opportunities / Threats) include:
- analiza mediului instituției pentru identificarea oportunităților şi
amenințărilor;
- diagnoza internă a instituției pentru a identifica punctele slabe (slăbiciuni) şi
punctele tari (atuuri).
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
• Inițierea activității instituției noi-
create prin asigurarea sediului Agenției,
asigurarea managementului instituțional
al colaboratorilor;
• Dezvoltarea paginii web și Facebook
ca mijloace de comunicare a informației
de mediu. Asigurarea conectării
telefonice, crearea Liniei verzi a
Agenției;
• Acordarea suportului tehnic MADRM
la fundamentarea proiectelor de
• Personal insuficient comparativ cu
volumul de muncă;
• Fluctuaţia de personal şi existenţa unor
perioade de adaptare, de integrare în
activitate a noilor angajați;
• Nivel scăzut de colaborare între
colaboratorii subdiviziunilor Agenției și
ai altor autorități din subordinea
MADRM;
• Nivel scăzut de cunoaștere a
prevederilor legale specifice domeniului
12
documente de politici publice și de acte
normative în domeniul protecției
mediului;
• Conștientizarea de către colaboratorii
Agenției a necesității comunicării
interne și externe eficace pentru
realizarea funcțiilor și atribuțiilor sale;
•Conștientizarea necesității
perfecţionării profesionale continue a
personalului în vederea cunoaşterii
legislaţiei în domeniul protecției
mediului precum şi îmbunătăţirea
tehnicilor de comunicare;
• Realizarea instruirilor colaboratorilor;
• Deținerea și implementarea Sistemelor
Informaționale Automatizate
„e-Pescuit”, SIA GEAP, SIA „MD”.
• Suportul extern oferit Agenției.
subdiviziunilor, creîndu-se unele
impedimente în activitate.
OPORTUNUTĂȚI AMENINȚĂRI
• Existenţa colaborării cu autoritățile
publice de orice nivel, societatea civilă,
instituțiile media și publicul larg;
• Creșterea gradului de conformare
voluntară a operatorilor economici la
prevederile legislației în domeniul
reglementării activităților de
întreprinzător cu impact asupra
mediului înconjurător;
• Interesul și sprijinul partenerilor de
dezvoltare.
•Schimbări sociale și economice
frecvente;
• Deficitul sau nivel scăzut al colaborării
cu alte instituții ale statului;
• Număr sporit de activități nespecifice
funcțiilor și atribuțiilor realizate de către
colaboratorii Agenției;
• Perceperea unor instituții ale statului ca
fiind subordonare politic;
• Percepțiile eronate ale cetățenilor
privind activitatea Agenției de Mediu.
13
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
III. Scopul şi obiectivele Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020
- 2022
3.1. Scopul Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022 reprezintă un
ansamblu de acţiuni direcţionate spre identificarea priorităţilor în comunicarea
informației de mediu. Scopul principal fiind stabilirea măsurilor de realizare a
comunicării instituţionale și crearea mecanismelor practice în realizarea activităţilor
de comunicare a informației de mediu persoanelor fizice și juridice care desfășoară
activități cu impact asupra calității mediului, autorităților publice de orice nivel și
publicului larg. De o importanță majoră este și stabilirea dialogului cu societatea
civilă în vederea promovării politicii statului în domeniul protecției mediului
înconjurător, precum și, stabilirea metodelor de stimulare a participării active a
cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea și a altor părţi
interesate la procesul decizional, avînd la bază promovarea toleranţei şi
pluralismului social.
3.2. Obiectivele Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Identificarea și dezvoltarea unui mesaj coerent, specializat pe compenențele
vizate (internă și externă), va fi realizată prin stabilirea obiectivelor generale și
specifice.
OBIECTIVE GENERALE:
În plan intern
(la nivelul angajaților)
• dezvoltarea unei culturi organizaționale solide;
• creșterea gradului de colaborare între angajații Agenției;
• diseminarea în rîndurile angajaților a informațiilor de pe agenda publică ce au
legătură cu activitatea Agenției;
• îmbunătățirea informării publice cu privire la cazurile examinate de Agenție;
In plan extern
(în relațiile cu alte instituții, mass-media, societate civilă, asociații profesionale,
publicul larg, etc.)
14
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
• îmbunătaţirea imaginii publice a Agenției;
• asigurarea transparenței prin publicarea şi transmiterea mesajelor sau a
informaţiilor de interes public în timp util;
• creşterea gradului de încredere a opiniei publice în activitatea Agenției.
OBIECTIVE SPECIFICE:
• să informeze corect și constant publicul larg despre misiunea, domeniile de
activitate, funcțiile de bază, atribuțiile principale și drepturile Agenției;
• să asigurare transparența prin publicarea și transmiterea informațiilor de interes
public deținute de Agenție în timp util;
• să crească gradul de încredere al opiniei publice în activitatea Agenției;
• să comunice, folosind o terminologie accesibilă tuturor, procedurile prin care pot
fi solicitate eliberarea actelor permisive pentru practicarea activității de
întreprinzător cu impact asupra mediului înconjurător.
În prezenta Strategie sunt reflectate elementele fundamentale ale procesului
de comunicare: obiectivele generale si specifice, categoriile de public ţintă,
mijloacele utilizate în transmiterea mesajelor către audienţe pentru atingerea
obiectivelor propuse și modalităţile de evaluare.
Monitorizarea activității de informare și evaluarea implementării Strategiei
de comunicare a informației de mediu 2020-2022
În procesul implementării prezentei Strategii se va monitoriza continuu
realizarea obiectivelor şi rezultatelor obținute. Atingerea obiectivelor va fi asigurată
prin implementarea Planului de acțiuni al Strategiei de comunicare a informației de
mediu 2020-2022.
Monitorizarea nivelului de executare a obiectivelor stabilite se va realiza
semestrial de către Serviciul informare și comunicare cu mass-media, pe baza
raportărilor. Subdiviziunile Agenției responsabile pentru gestionarea unui anumit
serviciu au obligaţia de a executa obiectivele stabilite în această Strategie şi de a
întocmi rapoarte pe nivelul îndeplinirii acestora.
Rapoartele semestriale și anuale de monitorizare a implementării prezentei
Strategii vor include atît realizările, cît şi eșecurile referitoare la implementarea
obiectivelor strategice, care vor fi prezentate conducerii Agenției.
15
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
IV. Grupurile ţintă
Publicul larg:
•populația;
•liderii și formatorii de opinie;
•reprezentanţii mediului de afaceri;
•reprezentanţii mediului academic şi universitar;
•autorităţile publice centrale şi locale;
•organizaţiile nonguvernamentale (ONG);
•promotorii de proiecte;
•reprezentanţii societăţii civile;
•grupurile afectate de rezultatele implementării actelor normative în domeniul
protecției mediului înconjurător;
•reprezentanţii Republicii Moldova la diverse instituţii europene cu rol consultativ
sau decizional;
•politicienii.
Publicul intern:
•angajaţii Agenției
Media
•Audio-vizuală (TV, radio, Internet);
•Scrisă (la nivel naţional, regional, local).
16
Strategia de comunicare a informației de mediu 2020-2022
Agenția de Mediu
Planul de acțiuni al Strategiei de comunicare a informației de mediu 2020-
2022
Activități
Subactivități
Indicatori de rezultat
Termen de
realizare
Responsabil
I. Comunicare internă
1.1.Consolidarea
dialogului la nivel
managerial
1.1.1.Prezentarea
propunerilor cu privire
la îmbunătățirea și
eficientizarea
colaborării
interdepartamentale
1.1.2. Colaborare în
realizarea sarcinilor
planificate
Numărul ședințelor
interdepartamentale
Comentarii, propuneri
expuse în formă scrisă
și verbal
Numărul activităților
comune desfășurate
2020-2022
Trimestrul I-
IV
Toate
subdiviziunile
Agenției
1.2.Utilizarea
mijloacelor
tehnice pentru
facilitarea
activității
funcționarilor
1.2.1. Avertizarea
primirii mesajului nou
Instalarea avertizorului 2020
Trimestrul I
Direcția
management
informațional
integrat de
mediu
1.3.Dezvoltarea
capacităților
funcționarilor prin
organizarea și
desfășurarea
instruirilor inițiale
și continue
1.3.1.Instruirea
funcționarilor Agenției
Numărul orelor
instructive
Evaluări
Rapoarte elaborate
2020
Trimestrul I-
IV
Toate
subdiviziunile
Agenției 1.3.2.Consolidarea
capacităților
profesionale ale
funcționarilor
17
II. Comunicare externă
2.1.Îmbunătățirea
calității
informațiilor
plasate pe paginile
Agenției
2.1.1. Susținerea și
promovarea continuă a
paginii oficiale și de
socializare (Facebook)
ale Agenției
Plasate cel puțin 10
noutăți/lună
Numărul ghidurilor
elaborate
2020-2022
Lunar
2020-2022
Trimestrul I-
IV
Serviciul
informații de
mediu, educație
și conștientizare
ecologică
Serviciul
informare și
comunicare cu
mss-media
Direcția
management
informațional
integrat de
mediu
Serviciul
informații de
mediu, educație
și conștientizare
ecologică
2.1.2. Îmbunătățirea
vizibilității informației
plasate, facilitarea
accesului la rubricile
paginii oficiale
2.2.Organizarea și
desfășurarea
forumurilor pentru
instruirea agenților
economici care
desfășoară
activități cu impact
asupra mediului
2.2.1. Identificarea
subiectelor și a
beneficiarilor
instruirii
Lista beneficiarilor
Lista subiectelor pe
domenii
Lista formatorilor pe
subiecte și domenii
2020-2022
Trimestrul I-
II
Serviciul
instruire și
consiliere de
mediu
2.2.2. Pregătirea
formatorilor pentru
instruire
2.3.Consultarea și
prezentarea
informațiilor
publice mediului
academic/
universitar/ de
cercetare, mediului
2.3.1.Asigurarea
dezvoltării unui dialog
cu grupurile țintă în
identificarea și
soluționarea
problemelor de mediu
Numărul adresărilor
pentru acordarea
consultațiilor
Numărul solicitărilor și
petițiilor examinate și
răspunse
2020-2022
Trimestrul I-
IV
Serviciul
informare și
comunicare cu
mss-media
18
de afaceri,
publicului larg,
instituțiilor
statului, Societății
civile și mass-
media
2.3.2. Organizarea
ședințelor cu părţile
interesate în scopul
utilizării informației de
mediu la elaborarea
proiectelor de decizii
Numărul ședințelor
organizate
Alte
subdiviziuni
(conform
competențelor)
2.4.Organizarea
consultărilor
publice în
probleme de mediu
și asigurarea
participării
publicului la luarea
deciziilor privind
mediul
2.4.1. Eficientizarea
procesului decizional
în cadrul Agenției
Număr de consultări
publice organizate
Număr de participanți
la dezbateri
Rezultatele
consultărilor publice
2020-2022
Trimestrul I-
IV
Serviciul
instruire și
consiliere de
mediu
Serviciul juridic
2.5.Asigurarea
transparenței în
procesul
examinării
cererilor privind
eliberarea actelor
permisive
2.5.1. Respectarea
termenului de
examinare a cererilor
Numărul petițiilor
soluționate în termen
Numărul actelor
permisive eliberate în
termen
2020-2022
Trimestrul I-
IV
Direcția
reglementare și
acte permisive
Serviciul
managementul
documentelor
Direcția
reglementare și
acte permisive
2.5.2. Consolidarea
colaborării între
Agenție și autoritățile
publice cu funcții de
control și avizare
(Inspectoratul pentru
Protecția Mediului,
Agenția ,,Apele
Moldovei”, Agenția
pentru Geologie și
Resurse Minerale,
Agenția pentru
Supraveghere
Tehnică, Agenția
Națională pentru
Sănătate Publică,
Agenția Națională
pentru Siguranța
Alimentelor)
19
2.5.3. Asigurarea de
către colaboratorii
Agenției a clarității
informației /(actelor)
solicitată/e
suplimentar de la
petiționari
Numărul solicitărilor
în format scris și
verbal
Numărul actelor
permisive plasate
săptămînal
Direcția
reglementare și
acte permisive
Direcția
evaluarea de
mediu și
expertiza
ecologică
2.5.4. Actualizarea
periodică pe pagina
oficială a listei actelor
permisive eliberate