SINODUL TREI ECUMENIC

Efes 431

Pr. Prof. Peșetz Emil

Introducere

Diversele erezii care au apărut la începutul creştinismului1 au atacat fie

dreapta învăţătură despre Sfânta Treime2, fie învăţătura despre faptul că Hristos e

Fiul lui Dumnezeu sau cea despre faptul că Hristos este om adevărat. Ereziile au

apărut pentru că unii creştini au încercat să pătrundă cu mintea lor şi să explice

cu mintea lor adevărurile de credinţă.

Pentru a lupta eficient împotriva unei erezii nu era nevoie de o luptă

separată, izolată, ci de lupta întregii Biserici. De aceea, mai ales în cazul unor

erezii periculoase ca învăţătură şi întindere, s-au adunat episcopii din întreg

Imperiul Roman, la chemarea împăratului vremii; s-au pus sub purtarea de grijă a

Duhului Sfânt şi au discutat diverse probleme, luând hotărâri şi formulând

credinţa cea adevărată. Aceste adunări s-au numit sinoade locale în cazul în care

se adunau numai episcopii şi preoţii dintr-o zonă anume, şi „sinoade ecumenice”

când se adunau episcopii şi preoţii întregului imperiu. La sfârşitul unui sinod

ecumenic, cancelaria imperială trimitea hotărârile sinodului la toate bisericile, iar

administraţia imperială veghea la împlinirea lor.

Înalta formă de manifestare a consensului întregului corp al Bisericii nu

putea fi realizată mai bine decât prin călăuzirea Duhului Sfânt în lucrarea

Sinoadelor ecumenice. Convocarea for a fost determinată de cauze religioase dar

şi nereligioase.

1 Coord. Pr. Dr. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, ediţie colectivă, EIBMBOR, Bucureşti 1986, p. 12.2 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti 1992, p. 121.

1

Toate Sinoadele ecumenice s-au ţinut în Răsărit, unde au apărut problemele

ce au format obiectul lor. Ele au fost convocate de împăraţii romani, apoi

bizantini iar hotărârile lor au fost investite cu puterea legilor de stat.

Drept criteriu pentru consacrarea caracterului lor în sens religios, a servit

însuşirea de către întreaga Biserică a hotărârilor lor dogmatice.

Biserica Ortodoxă recunoaşte şapte sinoade ecumenice, care au avut loc în

perioada anilor 325 - 787. 

 

Sinodul III ecumenic de la Efes din 431. Nestorianismul

Cum este posibilă unirea divinităţii cu omenitatea în persoana lui Iisus

Hristos? Această problemă hristologică a provocat mari tulburari în cadrul

Bisericii in secolele V, VI, VII.

Mântuitorul Iisus Hristos, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, este Fiul

lui Dumnezeu, începutul şi sfârşitul vieţii noastre, dar şi centrul, este Om şi

Dumnezeu adevărat.

Robert McAfee Brown, în cadrul Adunării Generale de la Nairobi a

Consiliului Ecumenic a Bisericilor, în 1975, şi-a început expunerea cu

întrebarea: „Cine este Hristos?” Iar răspunsul său era: „Iisus este consubstanţial

cu Tatăl, Iisus este un combatant pentru libertate, Iisus este un profet, Iisus este

o prezenţă sacramentală, Iisus este un visător idealist, Iisus este un negru, Iisus

este om pentru semenii Săi, Iisus este Mântuitor personal”3.

Diversitatea acestor formule hristologice la care se referă McAfee Brown,

este rezultatul interpretării subiectiviste a omenităţii Mântuitorului, care pierde

legătura ei interioară cu divinitatea Sa. De aceea, omenitatea Mântuitorului nu

mai este interpretată în mod unitar, în funcţie de divinitatea Sa, potrivit

afirmaţiei Sfinţilor Părinţi: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se

îndumnezeiască”.4

3 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, „Iisus Hristos Pantocrator”, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 186.4 Ibidem, p. 187.

2

Iisus Hristos, n-a venit să se divizeze, aşa cum afirmă opiniile subiectiviste,

ci să unească şi să ridice oamenii la asemănarea cu Dumnezeu, prin caracterul

universal şi obiectiv al Persoanei şi lucrării Sale teandrice.

Pluralismul hristologic contemporan desparte omul de Dumnezeu în Iisus

Hristos.

Unitatea divino – umană a chipului lui Hristos nu a fost atacată acum pentru

prima data, ci în secolul IV, arianismul considera că Iisus Hristos nu este

Dumnezeu, ci o simplă creatură.

Împotriva acestei afirmaţii, Sfântul Atanasie cel Mare şi Sfântul Maxim

Mărturisitorul au arătat că lumea inteligibilă şi lumea sensibilă, diferite între ele,

sunt unite prin aceiaşi ordine raţională şi armonioasă a creaţiei, care îşi are

izvorul în Logosul Tatălui, prin Duhul Sfânt. Sfântul Atanasie mai adaugă faptul

că Logosul divin, Creatorul tuturor, Îşi extinde pretutindeni puterile şi umple

totul cu prezenţa Sa, le ţine pe toate împreună şi pe fiecare în parte, alcătuind o

singură ordine armonioasă a întregii creaţii. Rămâne nemişcat, dar le mişcă pe

toate, după bunăvoinţa Tatălui.5

Această ordine armonioasă a creaţiei, care ţine împreună lumea naturală cu

cea supranaturală, întemeiată pe existenţa şi lucrarea Logosului a permis

Bisericii Răsăritene să păstreze intact chipul lui Hristos ca Dumnezeu şi Om

peste veacuri, aşa cum l-a primit de la Sfinţii Părinţii.

Pr. Dumitru Stăniloae arată că sunt trei forţe personale ale Tatălui care

lucrează în creaţie pentru unificare ei. Prima este Logosul divin, a doua Logosul

întrupat, a treia Duhul Sfânt.

Ereziile determinate de problema hristologica sunt: nestorianismul sau

dioprosopismul, eutihianismul sau monofizismul si monotelismul.

Apolinarie din Laodiceea dorind să explice raţional modul unirii firii

dumnezeieşti cu firea omenească în persoana Logosului, pornea de la concepţia

că omul este compus din trup material, suflet animal şi suflet raţional şi

5 Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt către elini, PSB. Vol. 15, EIBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 79.

3

nemuritor, susţinând că, la întrupare, Fiul lui Dumnezeu a primit un trup

omenesc cu suflet animal, fără suflet raţional, deoarece locul raţiunii a fost luat

de Logos6. Prin concepţia sa distrugea integritatea sau deplinătatea firii umane a

Mântuitorului7 primită la întrupare şi punea astfel în primejdie întreaga Sa operă

mântuitoare.

Printr-o astfel de concepţie Apolinarie ataca integritatea firii umane8 din

persoana lui Hristos luată la întrupare şi, prin aceasta, însăşi deplinătatea operei

de mântuire9 săvârşită de Hristos pentru întregul neam omenesc.

Şcoala antiohiană învaţă că unirea dintre cele doua firi ale Mântuitorului a

fost numai morală şi constă numai din armonia conlucrării celor doua firi.

Concluzia acestei învăţături era că nu se cuvine închinare trupului Domnului, iar

expresiile: Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu s-a născut şi Dumnezeu a

pătimit, sunt eronate.

Şcoala alexandrină învaţă că cele doua firi erau unite în chip real, iar

expresiile Dumnezeu s-a născut, Dumnezeu a pătimit şi Născătoare de

Dumnezeu erau considerate ca ortodoxe10.

Nestorie, ereticul condamnat la Sinodul trei ecumenic, a crescut la școala

lui Diodor deTars și Teodor de Mopsuestia călugărindu-se de tânăr și s-a impus

prin talentul său oratoric.

Împaratul Teodosie II i-a incredințat tronul Constantinopolului la 10

aprilie 428. Inițial Nestorie era dușmanul ereticilor și schismaticilor și era numit

,,mâncător de eretici” dar apoi și-a expus doctrina sa eretică. Împaratul

Teodosie II și soția sa îl aprobau pe Nestorie iar sora împăratului Pulcheria îl

considera un eretic periculos.

6 Pr. Lector, George Remete, Dogmatica ortodoxă, Editura Episcopiei ortodoxe Alba-Iulia, 1997, p. 233.7 Coord. Pr. Dr. Dumitru Radu, Îndrumări misionare, ediţie colectivă, EIBMBOR, Bucureşti 1986.p. 21.8 Prof. Ioan G. Coman, „Şi Cuvântul trup S-a făcut” Hristologie şi mariologie patristică, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1993, p. 32.9 Pr. Dr. Laurenţiu Bărbulescu, Biserica de la începuturi până în secolul al XI-lea, Editura Macarie, Târgovişte, 2006, Colecţia Lumina Lumii, p. 162.10 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 136.

4

Nestorie susţinea că în Iisus Hristos există două persoane - Persoana divină

a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii şi persoana

umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. De

aceea erezia lui Nestorie s-a numit dioprosopism11 sau nestorianism12. Această

concepţie eretică despre existenţa a doua persoane în Iisus Hristos ducea la

afirmaţia că Dumnezeu-Tatăl a avut doi fii şi nu o persoană Dumnezeu-

Cuvântul13, în două firi: divină şi umană.14

 Consecinţa acestei erezii era că Fecioara Maria n-a născut pe Fiul lui

Dumnezeu ca să merite a fi numită Născătoare de Dumnezeu15 ci a născut pe

omul Hristos şi de aceea trebuie numită Născătoare de om, sau cel mult

Născătoare de Hristos16. Această învăţătură potrivit căreia în Hristosul întrupat

au existat două persoane separate, una divină şi una omenească şi implicit faptul

că Fecioara Maria născuse un om (pe Iisus Hristos), nu pe Dumnezeu Cuvântul

sau Fiul lui Dumnezeu şi că Logosul ar fi locuit, doar, în Hristos, ca într-un

templu, Hristos deci ar fi fost doar un purtător de Dumnezeu, era evident

contrară învăţăturii ortodoxe prin care Hristosul întrupat este o singură Persoană

- Dumnezeu şi Om în acelaşi timp. Una dintre ideile lui Nestorie era, deci,

respingerea denumirii de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) acordată

Fecioarei Maria. Nestorie o numea pe Maria Hristotokos (Născătoare de Hristos)

sau Anthropotokos (Născătoare de om), dând astfel naştere controversei

hristologice.17

Sfantul Chiril al Alexandriei a combătut în mai multe scrieri erezia lui

Nestorie:

11 Pr. Lector, George Remete, op. cit., p. 234.12 Pr. Dr. Dumitru Radu, op. cit., p. 21.13 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică ortodoxă, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, ed. a II-a, p. 53.14 Pr. Dr. Laurenţiu Bărbulescu, op. cit., p. 194.15 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 172.16 Pr. Dr. Dumitru Radu, op. cit., p. 314.17 Pr. Lector, George Remete, op. cit., p. 234.

5

- În Epistola pastorala din 429 Sfântul Chiril apăra unitatea personală a

Mantuitorului numind pe Fecioara Maria ,,Maica lui Dumnezeu” pentru că a

nascut pe Logosul cel unit cu natura umană.

- Scrisoarea ,,Catre monahii Egiptului” combate învățăturile eretice ale lui

Nestorie fixând cu precizie doctrina ortodoxî cu privire la unirea celor 2 firi ale

Mântuitorului cât și calitatea de ,,Maică a Domnului ” a Fecioarei Maria.

- 3 Memorii scrise în cursul anului 430 în care trata despre ,,Dreapta

credință” două fiind adresate Împaratul Teodosie II și soției sale iar una

adresată surorii împaratului Pulcheria o ortodoxă convinsă.

- ,,Cinci cărți pentru combaterea blasfemiei lui Nestorie”scrisă tot în anul

430 ca răspuns la predicile lui Nestorie și ca informare a papei Celestin al Romei

(422-432) despre erezia lui Nestorie.18

La 11 august 430, Celestin a convocat un sinod la Roma care și-a însușit

doctrina Sfăntului Ciril în privința hristologiei. Teoria lui Nestorie despre „cei

doi fii ai lui Dumnezeu", a fost declarată erezie. 

Teoria lui Nestorie despre cei doi fii ai lui Dumnezeu, a fost declarată

erezie la sinodul local de la Roma19 din 430.

Hotărârile dogmatice ale sinodului din Alexandria din acelaşi an20 au fost

cuprinse într-o epistolă sinodală de către episcopul Ciril şi adresată lui Nestorie,

arătând că natura umană nu s-a cufundat în cea divină, ci Cuvântul s-a unit

ipostatic cu natura umană. La sfârşitul scrisorii, a alăturat 12 capitole, care

conţineau pe scurt tot ceea ce trebuia să anatematizeze Nestorie, dacă voia să

mai rămână în comuniune cu celelalte Biserici. Mai târziu, celebrele 12 capitole

au fost numite Anatematismele lui Ciril din Alexandria.

Nesorie nu a răspuns la Anatematismele lui Chiril din Alexandria și mai

tarziu a alacatuit 12 Contraanatematisme combatand celor 12 Anatematisme ale

lui Chiril din Alexandria.

18 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 138.19 Pr. Dr. Laurenţiu Bărbulescu, op. cit., p. 193.20 Ibidem, p. 195.

6

Al treilea Sinod Ecumenic s-a ținut la Efes, în Asia Mică, în anul 431, în

timpul împăratului Teodosie al II-lea. Este cunoscut și ca Sinodul de la Efes. Au

fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; Sinodul a început înainte ca episcopii

din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, plină de

confruntări și de acuze reciproce. Acesta a fost al treilea în numărul Sinoadelor

Ecumenice şi principala problemă dezbătută a fost cea a nestorianismului.

Nestorie a venit la sinod insotit de comitele Irineu şi de 16 episcopi iar

Sfântul Chiril al Alexandriei de 50 episcopi.

Din părțile noastre a participat episcopul Timotei al Tomisului din Scytia

Minor care a semnat ca al 17-lea participant Anatematismele Sf Chiril și

condamnarea lui Nestorie.

Sfantul Chiril a deschis sinodul la 22 iunie 431, in catedrala Sfintei

Fecioare Maria din Efes și au durat de dimineata până seara tarziu. Nestorie nu a

dorit să se prezinte în fața sinodului, iar atat comisul Candidian cât și cei 68 de

episcopi din Asia au protestat pentru deschiderea sinodului, pentru ca episcopii

din Asia nu sosiseră.

Cei 198 de episcopi, participanţi la sinodul trei ecumenic (431) luând ca

bază cele 12 anatematisme ale Sfântului Ciril şi alte texte din scrierile Sfinţilor

Părinţi,21 în deosebi, din Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie

de Nisa, au declarat că în „Iisus Hristos sunt două firi, una divină şi alta umană,

dar o singură persoană, cea divină a Fiului lui Dumnezeu, iar Fecioara Maria

este Născătoare de Dumnezeu”. 22

Legatura dintre cele 2 firi este o legatură firească, ipostatică, nu una

morala, Hristos este cosubstanţial cu Tatăl după dumnezeire şi cosubstanţial cu

noi după omenitatea pe care a primit-o în sânul Fecioarei Maria şi ca atare este

numită ,,Nascatoare de Dumnezeu”.

Nestorie a fost destituit din demnitatea arhiereasca si excomunicat la 22

iunie 431. Hotărârea condamnarii lui Nestorie a fost semnată de catre cei 198 de 21 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 139.22 Pr. Dr. Laurenţiu Bărbulescu, op. cit., p. 197.

7

episcopi carora li s-a alaturat mai tarziu şi alşi episcopi. Sinodul a reafirmat

învăţătura Bisericii potrivit căreia Domnul nostru Iisus Hristos este o singură

persoană, nu două persoane separate. S-a hotărât că Domnul Iisus Hristos, Fiul

lui Dumnezeu - Logosul, este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, cu un

suflet raţional şi cu trup. Unirea celor două firi ale lui Hristos se face în aşa fel

încât una nu o tulbură pe cealaltă.

A doua zi după ţinerea sinodului, hotararea rostită de Părinţii episcopi a

fost adusă la cunoştinţa lui Nestorie, a credincioşilor din Efes, a clericilor şi a

credinciosilor din Constantinopol.

Contra ei a protestat delegatul împăratului. Cinci zile după deschiderea

sinodului, a sosit la Efes şi Ioan al Antiohiei cu episcopii din Asia. Informat de

cele petrecute, şi-a convocat prietenii la un sinod, declarând nule şi fără valoare

hotărârile luate de Ciril şi de episcopii întruniti cu el. Ei au anatematizat pe

Chiril, autorul celor 12 Anatematisme.

Ambele sinoade, atât cel prezidat de Chiril, cât şi cel prezidat de Ioan de

Antiohia, au adus la cunoştinta împaratului Teodosie II hotărârile lor. După

primirea rapoartelor, Teodosie II a trimis la Efes, la 1 iulie 431, pe magistratul

Paladie, ca să comunice episcopilor că socoteste nule şi fără valoare hotărârile

luate la 22 iunie.23

Sosind la Efes cei trei delegati ai papei Celestin al Romei, (Arcadie, Proiect

şi preotul Filip24), s-au mai ţinut în prezenţa lor încă şase şedinţe, conduse tot de

Chiril. Au fost examinate din nou învăţăturile lui Nestorie, iar în ziua de 11

iulie, în şedinta a III-a, s-au aprobat toate hotărârile luate în şedinţa din 22

iunie. Nestorie, Ioan al Antiohiei şi prietenii lor, au fost excomunicaţi.

În şedinţa a IV-a din 16 iulie 431 părinţii sinodali au condamnat

pelagianismul erezie reprezentată de Pelagiu din Bretania, Celestin, Iulian de

Eclanum. Această erezie afirma că: omul poate ajunge la perfectiune morală şi

23 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 140.24 Pr. Dr. Laurenţiu Bărbulescu, op. cit., p. 195.

8

spirituală prin propriile forţe fără ajutorul Harului lui Dumnezeu folosind

libertatea voinţei sau liberul arbitru cu care l-a înzestrat Dumnezeu.

Canoanele sinodului 3 ecumenic au fost următoarele:

Canonul 1: Mitropoliţii şi episcopii condamnaţi de sinod, în numar de 43,

reîntorcandu-se acasă, nu vor fi primiţi în scaunele lor.

 Canonul 2: Episcopii care au apostaziat să fie „înlaturati cu totul din

preotie, şi să cadă din treaptă”.

 Canonul 3: Repunerea în treaptă de cei scoşi din ea de Nestorie. Clericii

aflaţi sub jurisdictia episcopilor eretici să nu se supună acelor episcopi.

 Canonul 4: Caterisire pentru adeptii clerici ai lui Nestorie.

 Canonul 5: Clericii reabilitaţi de Nestorie rămân caterisiţi

 Canonul 6: Hotărârile sinodului rămân neschimbate

Canonul 7 interzice introducerea sau compunerea altui Simbol de credinţă

decat cel niceoconstantinopolitan, sau vreun adaos sau vreo omitere.

Canonul 8 confirma Autocefalia Bisericii din Cipru faţă de Patriarhia

Antiohiei care se pastrează pana astazi.25

Canonul 9: Ierhii nu pot demisiona decât în caz de forţă majoră.26

Împaratul a destituit atât pe Nestorie, cât şi pe Ciril şi Memnon, ordonând

întemniţarea lor. După îndelungate negocieri împaratul a revenit asupra deciziei

privitoare la exilarea lui Ciril al Alexandriei şi a lui Memnon al Efesului,27

reaşezându-i în scaunele lor. Nestorie a fost exilat în Manastirea Sfântul

Euprepiu de lângă Antiohia, unde fusese tuns în calugarie, iar în locul său la

Constantinopol a fost adus Maximiam.28

 După închiderea sinodului, sciziunea a continuat totuşi intre cei din

Alexandria şi cei din Antiohia.

25 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 141.26 Arhid. Prof. Dr. Ioan N Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, Sibiu, 1993, p. 72-77.27 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 141.28 Pr. Dr. Laurenţiu Bărbulescu, op. cit., p. 196.

9

  Împăcarea dintre patriarhul Ioan al Antiohiei şi Chiril al Alexandriei s-a

făcut, după doi ani de discuţii şi corespondenţă, la 12 aprilie 433.29

  Nestorie moare în exil pe la anul 450. Din ordinul împăratului, toate

scrierile lui Nestorie au fost arse. Persecutat fără cruţare, nestorianismul şi-a

găsit un refugiu, dupa 431, la marginea Imperiului, în scoala de la Edesa. În 489,

cand, din ordinul împaratului Zeno, scoala a fost închisă, nestorienii,

nemultumiţi cu stăpanirea Bizantului, au trecut în Persia unde au înfiinţat la

Nisibe o şcoală sub conducerea mitropolitului Barsuma, un nestorian înfocat.

Din Persia, nestorianismul s-a întins, în Mesopotamia, în Arabia, şi chiar până

în India şi China de Vest.

Concluzii

Sinodul de la Efes a reprezentat pentru Biserica noastră momentul unor

mari frământări, în timpul cărora Părinţi ca Sfântul Chiril sau papa Celestin au

ştiut să apere adevărul de credinţă cu orice preţ. Atitudinea acestor Părinţi faţă

de erezia nestoriană a stat, pentru mai târziu, la baza învăţăturilor de la sinoadele

ulterioare referitoare la Persoana lui Hristos. Prin hotărârile acestui sinod s-a

reiterat legătura strânsă ce există între persoana lui Hristos şi cea a Maicii

Domnului, dar şi legătura dintre calitatea de Născătoare de Dumnezeu a

Fecioarei Maria şi unirea celor două firi în Persoana lui Hristos.

Teotokia Fecioarei Maria nu poate fi negată deoarece ea stă în strânsă

legătură cu mântuirea noastră. Dacă Fecioara Maria nu a fost Născătoare de

Dumnezeu atunci şi întruparea lui Hristos ar fi fost efemeră, nu completă.

Unirea celor două firi în Persoana lui Hristos reprezintă premisă pentru calitatea

de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria. Cele două realităţi stau într-o

strânsă legătură; putem vorbi chiar de o simetrie între cele două.

Învăţătura ortodoxă despre taina persoanei Domnului Iisus Hristos,

propovăduită şi păstrată de tradiţia dogmatică, cultică şi canonică a Bisericii

29 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 141.

10

Ortodoxe, a fost exprimată de Părinţii Bisericii, într-un mod concis în reguli de

credinţă, simboluri baptismale, în Simbolul niceo-constantinopolitan şi în

hotărârile dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Această învăţătura despre

persoana Domnului Iisus Hristos - trecută ulterior în textul liturgic şi al

diferitelor catehisme şi mărturisiri de credinţă - a fost transmisă şi apărată de

Biserica Ortodoxă prin hotărârile sale canonice, în baza cărora a condamnat pe

toţi cei care au contestat fie divinitatea Mântuitorului fie omenitatea Sa, fie

naşterea din Fecioara Maria.

După cum se ştie, Biserica Ortodoxă învaţă ca Domnul Iisus Hristos S-a

întrupat mai presus de fire şi S-a născut din Fecioara, fiind Dumnezeu adevărat

şi Om adevărat, Dumnezeu-Om, având două firi, dumnezeiască şi omenească,

într-o singură persoană sau ipostas, persoana lui Dumnezeu Cuvântul. În baza

unirii ipostatice, Iisus Hristos este, din clipa zămislirii Dumnezeu-Om sau

Persoană divină în doua firi. Deşi om adevărat, adică din aceeaşi fiinţă cu noi,

totuşi, Iisus Hristos, ca om, are unele prerogative faţă de ceilalţi oameni, şi

anume naşterea supranaturală şi lipsa de păcat, impecabilitatea.

Deşi Biserica a învăţat dintru început dogma unirii ipostatice, ea a fost

nevoită să o formuleze de abia la Sinodul III ecumenic (Efes 431), condamnând

nestorianismul şi aprobând cele 12 anatematisme ale Sfatului Chiril din

Alexandria. A dezvoltat-o şi a precizat-o apoi la Sinodul IV ecumenic

(Calcedon, 451), împotriva monofizitismului, şi la al VI-lea Sinod ecumenic

(Constantinopol, 680), împotriva monotelismului. La aceste sinoade s-a

reafirmat că în Iisus Hristos sunt doua firi - divină şi umană - cu doua voinţe şi

lucrări corespunzătoare, unite într-o singură persoană sau ipostas. Această

persoană este Dumnezeu-Cuvântul sau Fiul lui Dumnezeu, Care rămâne singur

subiect neîmpărţit al celor două firi.

Modul de unire este fără împărţirea, despărţirea, amestecarea sau

schimbarea celor doua naturi. Urmările unirii ipostatice a celor doua firi au fost:

11

a) comunicarea însuşirilor - în virtutea căreia, dată fiind unitatea persoanei

în Iisus Hristos, firii dumnezeieşti i se atribuie însuşiri omeneşti şi firii omeneşti

însuşiri dumnezeieşti.

b) îndumnezeirea firii omeneşti în Iisus Hristos, adică ridicarea ei la cel mai

înalt grad de perfecţiune posibilă pentru ea, dar fără să-si piardă calităţile

proprii.

c) lipsa de păcat a lui Iisus Hristos

d) atât după Divinitate cât şi după Omenitatea Sa I se cuvine o singură

închinare

e)Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

12

Bibliografie

Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt către elini, PSB. Vol. 15, EIBMBOR,

Bucureşti, 1987.

Bărbulescu, Pr. Dr. Laurenţiu, Biserica de la începuturi până în secolul al

XI-lea, Editura Macarie, Târgovişte, 2006.

Coman, Prof. Ioan G., „Şi Cuvântul trup S-a făcut”Hristologie şi

mariologie patristică, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1993.

Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi

comentarii, Sibiu, 1993.

Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, „Iisus Hristos Pantocrator”, EIBMBOR,

Bucureşti, 2005.

Radu, Coord. Pr. Dr. Dumitru, Îndrumări misionare, ediţie colectivă,

EIBMBOR, Bucureşti 1986.

Rămureanu, Pr. Prof. Dr., Ioan Istoria bisericească universală, EIBMBOR,

Bucureşti .

Remete, Pr. Lector George, Dogmatica ortodoxă, Editura Episcopiei

ortodoxe Alba-Iulia, 1997.

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică ortodoxă, vol. 2,

EIBMBOR, Bucureşti, 1997, ed. a II-a.

13