Sentinta BACAU vs. BCR

5/16/2018 Sentinta BACAU vs. BCR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/sentinta-bacau-vs-bcr 1/24

Mot ivat ia Cur t i i de Apel Bacau in pr ocesul

pier dut de cat r e BCR

Dosar nr. 788/103/2010R O M Â N I ACURTEA DE APEL BACĂU SECŢIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL DECIZIA CIVILĂ Nr. 2/2011 Şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2011Completul compus din:PREŞEDINTE Cezar Ştefănescu Judecător Olguţa Lungu Tranole Grefier Carmen Mititelu&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre pronunţare apelul declarat deapelantul-reclamant CULBECE MARIUS IOAN, împotrivasentinţei civile nr. 550/COM din 08 iunie 2010, pronunţată deTribunalul Neamţ în dosarul nr.788/103/2010, având ca obiectacţiune în anulare.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 06 ianuarie 2011fiind consemnate prin încheierea de şedinţă din acea dată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului comercial de faţă constatăurmătoarele: Prin cererea de apel formulatăde Culbece Marius Ion şi înregistrată pe rolul acestei instanţesub nr. 788/103/2010 s-au solicitat, în contradictoriu cuintimata Banca Comercială Română SA Sucursala Piatra Neamţ,următoarele:

- admitereaapelului;

–schimbarea sentinţei comerciale nr.550/COM/08.06..2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ şi pe

fond admiterea cererii formulate, adică să se constate că



prevederile contractuale care fac obiectul art. 5 şi 6 dincontractul de împrumut încheiat cu intimata, precum şiprevederile art.4.2-4.5 şi 4.13 din actul adiţional, reprezintăclauze abuzive.

Să fie obligată pârâta-intimată să modifice contractul cadru şiactul adiţional în sensul înlăturării clauzelor constatate cafiind abuzive.

În motivarea apelului se arată că Tribunalul Neamţ a respinsacţiunea reclamantului motivând că acesta a achiesat lacondiţiile acordării creditului de către pârâtă, drept care

clauzele nu pot fi considerate abuzive în înţelesul Legii nr.192/2000 şi O.G. nr. 21/2002, dând prevalenţă principiuluiconsacrat de art. 969 Cod civil.

Consideră că instanţa trebuie să lămurească două aspecte,anume dacă art. 969 alin. 2 Cod civil este aplicabil,complinindu-se situaţiei „din cauze autorizate de lege” şi dacădobânda poate fi modificată prin simpla dispoziţie a băncii,

fără ca acestea să fie modificate.

Apreciază că puterea judecătorească poate interveni ori decâte ori clauzele contractuale contravin legii, Legea nr.192/2000 consacrând legal intervenţia instanţei în relaţiiledintre comercianţi şi consumatori, pentru a atenua caracterulcontractelor de adeziune.

Susţine că banca a încălcat prevederile O.G. nr.21/1992 careprin art.9^3 lit. i) care dispune că lipsa răspunsului lanotificarea băncii nu poate fi considerată acceptare tacită dinpartea acestuia.

Potrivit art. 1 lit. a) alin. 1 din lista cuprinzând clauzeleconsiderate abuzive anexă la Legea 193/2000 numai în cazulunei motivaţii întemeiate sunt valabile clauzele prin care

furnizorul financiar poate, fără o notificare prealabilă, sămodifice unilateral rata dobânzii plătibile de consumator, însă



potrivit O.G. nr. 21/ 1992 lit. h) sunt interzise clauzelecontractuale care dau dreptul furnizorului de serviciifinanciare să modifice unilateral clauzele contractuale fără

încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator.

Banca poate modifica nivelul dobânzii, însă modificarea vaputea fi opozabilă consumatorului numai dacă acestaachiesează la noul nivel stabilit de bancă, iar modificareatrebuie să fie întemeiată.

Contractul de credit este un contract comutativ, întindereadrepturilor şi obligaţiilor fiind stabilite încă de la momentul

încheierii contractului, consumatorul având dreptul să ştie dela bun început costul întreg al creditului.

Modificarea unilaterală a dobânzii cu o creştere de ¼ dinvaloarea iniţială transformă contractul într-unul aleatoriu, faptinterzis de art. 9^3 lit. g) din O.G. nr. 21/1992.

În contractul încheiat între părţi nu se prevede nivelul maxim

al dobânzii, motive pentru care clauza privind modificareaunilaterală a dobânzii este abuzivă, pentru cauză nelicită.

Contestă şi motivele prin care BCR SA încearcă să explicecreşterea dobânzii, întrucât rezerva minimă obligatorie ascăzut constant de la data încheierii contractului, de la 40% lasemnarea contractului, până la 0 în prezent, pentru pasivelecu valoare reziduală mai mare de 2 ani de zile.

Pârâta admite în mod direct că rata de referinţă bancarăinclude şi comisionul de rezervă minimă obligatorie.

Chiar în situaţia în care banca s-a împrumutat de pe piaţainterbancară, împrumutul fiind în euro, dobânda se calculeazăla EURIBOR care a cunoscut o depreciere continuă, indiferentde perioada în care se calculează indicele de referinţă scăzând



cu 4-5 procente de la data încheierii contractului de credit,ajungând în prezent la procente între 0,3%-1,6%.

Datorită scăderii dobânzii de politică monetară de către BNR, în mod constant au scăzut şi dobânzile la depoziteleconstituite în moneda euro sau în lei pe care trebuie să leplătească BCR; la începutul anului 2009 dobânda la acestedepozite era de 7% în moneda euro, iar în prezent aceasta nudepăşeşte 3,5%.

Rezultă în mod clar că veniturile băncii au crescut de fapt caurmare a modificării rezervei minime obligatorii şi indicelui

bursier EURIBOR, întrucât costurile au fost diminuate.

Caracterul abuziv se regăseşte şi în privinţa clauzelor cuprinse în art. 6 din contract, precum şi în art. 4.13 din actuladiţional, relevant fiind faptul că nu se identifică în mod clarcosturile ori comisioanele ce urmează a fi plătite dereclamant, banca încălcând prevederile art. 9^3 lit. b) şi e) dinO.G. nr. 21/1992.

În drept se invocă prevederile art. 282 din Codul de procedurăcivilă.

Prin completarea motivelor de apel apelantul a indicat catemei de drept şi O.U.G. nr. 50/2010, în care se rată căformula după care de calculează variaţia dobânzii trebuieindicată în mod expres în contract.

Prin această nouă reglementare se elimină posibilitatea pentruo unitate bancară de a folosi pentru calculul dobânzii variabilepropria dobândă de referinţă, în cauza de faţă dobânda va firaportată la fluctuaţiile EURIBOR, la care se adaugă o marjăfixă pe toată perioada derulării contractului.

Contractul încheiat între apelant şi intimată nu cuprinde vreo

formulă de calcul, cum greşit a reţinut instanţa de fond,



aceasta admiţând că în acest contract nu se precizeazăperiodicitatea modificării dobânzii, element esenţial într-uncontract de împrumut bancar.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra existenţei motivaţiei întemeiate care a dus la majorarea dobânzii, simpla invocare acondiţiilor de piaţă, fără ca intimata să producă dovezi înacest sens, nu poate constitui un fundament pentrurespingerea cererii de chemare în judecată.

Nu a fost motivată nici respingerea capătului de cerere privindplata comisioanelor şi a celorlalte speze ce fac obiectul art.

4.13 din contract.

Rezolvarea acestui litigiu nu se poate rezuma doar larambursarea creditului, aşa cum apreciază instanţa de fond, cila adoptarea de către bancă a unei poziţii caracterizate prinbuna credinţă, ce se poate realiza doar prin cenzurareadreptului de a modifica în mod unilateral şi abuziv prevederilecontractului.

Intimata a depus întâmpinare prin care a cerut respingereaapelului ca nefondat.

Instanţa de fond a apreciat corect că apelantul a fost înmăsură să negocieze clauzele contractuale, atâta vreme câtoferta băncii cuprindea şi alte tipuri de credite cu condiţiidiverse în ce priveşte dobânda, iar acesta a ales tipul de credit

şi a cunoscut de la început clauzele contractuale.

Critica privind încălcarea de către bancă a unor prevederilegale, în sensul că banca a acţionat de pe o poziţie demonopol, este nefondată.

Întrucât existau o multitudine de instituţii bancare careofereau o gamă variată de produse, nu se poate conchide că

BCR SA a acţionat de pe o poziţie de monopol.



Nu sunt întemeiate nici criticile privind încălcarea legilor careguvernează protecţia consumatorului.

Clauzele contractuale privind modul de calcul al dobânzii suntclare, fără echivoc, iar înţelegerea acestora nu necesităcunoştinţe de specialitate.

Legea nr. 193/2000 transpune în legislaţia româneascăprevederile Directivei Consiliului 93/ 13/ CEE din 5 aprilie 1993privind clauzele abuzive în contractele încheiate cuconsumatorii.

Conform acestei directive, contractele supuse analizei seapreciază luând în consideraţie natura bunurilor sau aserviciilor pentru care s-a încheiat contractul, raportându-sela toate circumstanţele din momentul încheierii contractului.

Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveştedefinirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau aremuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile

furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura încare aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Acesta este deci, în opinia intimatei, cadrul în care trebuie săse pronunţe judecătorul asupra caracterului clauzelorcontractuale.

Apelantul a ales un credit pentru nevoi personale rambursabil

în 300 de luni, cu dobândă fixă în primul an şi variabilă pentrurestul termenului, alegerea acestui tip de credit fiind făcută îndeplină cunoştinţă de cauză.

După primul an dobânda curentă este formată din dobânda dereferinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care seadaugă 1,5 puncte procentuale, acest tip de dobândă fiindprecizată în oferta acestui tip de credit.



La momentul semnării contractului împrumutatul a avutposibilitatea de a accepta sau de a refuza acest produs.

Apelantul nu contestă modificarea dobânzii pe parcursulderulării contractului, ci aplicarea dobânzii variabile laexpirarea perioadei de 12 luni, în condiţiile în care a alesdobânda fixă care îi convenea pentru primul an, fapt ce nueste corect.

În speţă nu este vorba de modificarea clauzelor contractuale,ci de aplicarea lor întocmai cum au fost stabilite la momentulsemnării contractului.

Nu sunt incidente nici prevederile art. 1 lit.a) alin. 1 dinAnexa la Legea nr. 193/2000, text care permite modificareaunilaterală a dobânzii dacă există o clauză în acest sens, omotivaţie întemeiată şi consumatorul are libertatea de arezilia imediat contractul.

La punctul 4 „Dobânzi şi comisioane” parte din contractul

încheiat în speţă se stipulează că pe parcursul derulăriicreditului, nivelul dobânzii curente variabile de modifică înfuncţie de evoluţia dobânzii variabile de referinţăBCR/indicelui de referinţă LIBOR/EURIBOR/BUBOR, iar lapunctul 4.5 se prevede că „În cazul în care, în urmamodificării nivelului dobânzii de către bancă, împrumutatul nuva rambursa restul din creditul angajat şi dobânzile aferente

în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoştinţă, se

consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.”

Consideră că s-a dovedit astfel respectarea prevederilor dinLista anexa la Legea nr. 193/2000.

Prevederile din O.G. nr.21/1992, invocate de către apelant,au intrat în vigoare la data de 27.12.2008, după data încheierii contractului.



Modul de calcul al dobânzii are la bază elemente obiective, ceţin de situaţia pieţei financiar-bancare la un moment dat şi nupoate fi discreţionar, întrucât regulile comerciale ce ţin deconcurenţa cu alte instituţii financiar-bancare nu permit un

mod de abordare a acestei probleme în maniera prezentată decătre apelant.

Nivelul ratelor de referinţă variabile este stabilită pe bazacomponentelor: rata de dobândă stabilită pe piaţa din zonaeuro, costul cu rezerva minimă obligatorie (resurseledisponibile pentru finanţare sunt diminuate cu 40% în cazulcreditelor în valută) şi costurile de lichidate.

Datorită evoluţiei economiei din zona euro Banca CentralăEuropeană a crescut dobânda de referinţă pentru operaţiunilede refinanţare de mai multe ori în ultimii 4 ani şi a redus-obrusc într-o perioadă de câteva luni.

Marja suplimentară de lichiditate va trebui inclusă în costuri.

Această marjă de lichiditate acoperă nu numai riscul delichiditate pe care băncile şi-l asum, dar î n acelaşi timpacoperă şi acele marje suplimentare pe care băncile le plătescpartenerilor care îi finanţează datorită riscului de creditasociat cu aceste bănci.

Costul cu rezerva minimă obligatorie trebuie inclus în preţ,fiindcă BNR solicită băncilor să blocheze o parte din depozitele

sale în conturile băncii deschise la BNR, pentru care banca vaprimi o dobândă foarte mică, în general sub ratele de dobândăexistente în piaţă.

Structura ratei de referinţă variabilă este compusă din mediiale indicatorilor de pe piaţa monetară interbancară, la care seadaugă prime de lichiditate şi costul aferent rezervei minimeobligatorii.



Până în octombrie 2008 evoluţia ratei de referinţă urmăreşteevoluţia indicatorului corespunzător de pe piaţa monetară,EURIBOR la 6 luni.

Decizia BNR de a controla strict creditarea în valută a generatcreşteri adiţionale ale costului cu rezerva minimă obligatoriepentru bănci, însă BCR nu a majorat ratele de referinţă cufrecvenţa şi amplitudinea cu care s-au majorat ratele dedobândă de pe piaţă, de la 1 septembrie 2006 şi până în iunie2007 nefiind aplicată nicio majorare.

Sistemul bancar a fost însă influenţat de criza economică

mondială care a debutat în cursul lunii octombrie 2008 şi s-areflectat în creşterea puternică şi fără precedent a costurilorde protecţie împotriva riscului de credit pentru România şi aavut ca efect creşterea nivelului dobânzilor pasive, adică adobânzilor pe care băncile le plătesc celor care constituiedepozite bancare.

BCR nu a decis aplicarea unei creşteri bruşte a dobânzilor

aplicabile depozitelor şi creditelor acordate clienţilor săi,chiar dacă condiţiile de piaţă impuneau acest lucru.

Dobânda practicată de BCR se raportează în permanenţă lacondiţiile obiective impuse de piaţă şi se menţine în limiteabsolut rezonabile în raport cu alte instituţii financiar bancarecare oferă servicii similare pe piaţă.

Din cele prezentate rezultă că în speţă nu sunt întrunitecondiţiile prevăzute la art. 1 alin.3) şi art. 4 alin.4) din Legeanr. 193/2000, pentru că nu există nicio clauză contractualăcare să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, nu existănici un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, iarcomerciantul a acţionat cu bună-credinţă, conduita sa corectăfiind dovedită.

Nu există în speţă raportul juridic de conflict prevăzut delege.



Depune practică judiciară relevantă.

Solicită judecata în lipsă.

Prin precizările aduse la întâmpinare intimata răspunde lacompletările motivelor de apel , ce privesc aplicarea art. 37din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentruconsumatori la speţa de faţă.

Arată că potrivit dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă,pentru contractele de credit aflate în curs de derulare s-aacordat creditorilor un termen de 90 de zile de la intrarea învigoare a acesteia pentru a se asigura conformitateacontractelor cu dispoziţiilor ordonanţei.

Intimata BCR a trimis apelantului la data de 17.08.2010 unmesaj telefonic la nr. de telefon 0742533576 prin care acestaera invitat în perioada 13-19 septembrie la unităţile BCR pentru a alinia contractul de credit noilor realităţi normative.

Apelantul nu face referire la această invitaţie.

Acesta trebuia să se prezinte la BCR pentru a i se pune ladispoziţie actul adiţional la contractul de credit, însă atuncicând s-a prezentat nu a semnat actul adiţional pus la dispoziţiede către intimată.

Legiuitorul nu a impus băncilor un anumit nivel al dobânzii, cia impus doar transparenţa în redactarea clauzelorcontractuale, în sensul de a lega dobânda aplicabilă unuicontract de un indice de referinţă, la care se poate adăugao marjă, care nu este limitată în vreun fel de actul normativ.

Acest act normativ nu a impus diminuarea costurilor crediteloraflate în derulare, legal stabilite prin acordul de voinţă apărţilor contractante, prin alinierea contractelor de credit la

dispoziţiile legale.



Este cert că modul de formare a tipului de dobândă valabil ladata contractării creditului de către apelant era diferit înfuncţie de dobânda aleasă de către împrumutat.

În momentul semnării contractului de credit în oferta bănciiexista un produs la care dobânda se calcula prin referire laindicele EURIBOR, î nsă împrumutatul nu a optat pentru acesttip de produs.

Dobânda de referinţă variabilă a băncii se stabileşte în funcţiede resursele de creditare ale băncii şi se stabileşte în funcţiede 3 elemente, indicele EURIBOR/LIBOR, costul cu rezerva

minimă obligatorie şi costurile de lichiditate, costuri care suntstabilite prin reglementări emise de BNR.

Prin urmare, dobânda de referinţă a băncii este întotdeaunamai mare decât indicele de referinţă EURIBOR, fapt cedetermină diferenţe între marja fixă, mult mai mică a dobândade referinţă a băncii.

Ceea ce urmăreşte apelantul să obţină pe calea justiţiei estesă beneficieze retroactiv de o anulare totală a dobânzii. Nicioreducere de dobândă, prin aplicarea formulei EURIBOR plusmarja fixă de 1,5 procente nu se poate stabili de cătreinstanţă, câtă vreme apelantul, care avea în momentulcontractării creditului această posibilitate, nu a optat pentruacest tip de credit.

O asemenea soluţie ar constitui un precedent judiciar extremde periculos, de natură să destabilizeze sistemul bancar, prinpierderi financiare considerabile, în condiţiile în care odobândă de referinţă variabilă ar fi transformată pentru trecut într-o dobândă formată din EURIBOR plus aceeaşi marjăiniţială.

În restul precizărilor, intimata reia o parte din întâmpinarea

iniţială.



Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel reţineurmătoarele:

Potrivit art. 77 din Legea nr. 296/2004 republicată, în vigoarela momentul încheierii contractului de credit încheiat întrepărţile de faţă „În caz de dubiu asupra interpretării unorclauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoareaconsumatorului.”

Potrivit art. 78 din acelaşi act normativ „Se interzicecomercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”

Potrivit art. 79 din acelaşi act normativ „O clauză contractualăcare nu a fost negociată direct cu consumatorul va ficonsiderată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alteprevederi din contract, creează, în detrimentulconsumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, undezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilepărţilor.”

Potrivit art. 80 din acelaşi act normativ „O clauză contractualăva fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul,dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitateaconsumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractelepreformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate decomercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.”

Iar potrivit art. 81 „Faptul că anumite aspecte ale clauzelorcontractuale sau numai una dintre clauze a fost negociatădirect cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilorlegale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluareglobală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilitunilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că oclauză preformulată a fost negociată direct cu consumatoruleste de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”



Potrivit art. 973 din Codul civil „ Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante.”, iar potrivit art. 969 „ Convenţiilelegal făcute au putere de lege între părţile contractante.”

Potrivit art. 966 din Codul civil „Obligaţia fără cauză saufondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici uefect”, iar potrivit art. 968 „Cauza este nelicită când esteprohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şiordinii publice.”

Potrivit art. 970 din Codul civil „Convenţiile trebuie executatecu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres

într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul saulegea dă obligaţiei, după natura sa.”

Potrivit art. 984 Cod civil „ convenţia nu cuprinde decâtlucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus acontracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a

încheiat”, iar potrivit art. 983 „Când este îndoială, convenţiase interpretează în favoarea celui care se obligă.”

În fine, potrivit art.1) din Anexa 1 la Legea nr. 193/ 2000republicată „Sunt considerate clauze abuzive acele prevedericontractuale care:

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzelecontractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fieprecizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiulcărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul dea modifica rata dobânzii plătibile de către consumator oridatorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentruservicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există omotivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul esteobligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta

celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertateade a rezilia imediat contractul.



Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelorprin care comerciantul îşi rezervă dreptul de a modificaunilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, încondiţiile în care comerciantul are obligaţia de a-l informa pe

consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termenrezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de arezilia contractul;”

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege, rezultăurmătoarele:

- convenţiile (contractele) au putere de lege între părţile

contractante, însă numai dacă acestea sunt legal constituite,printre condiţiile legale fiind şi cea privitoare la existenţa uneicauze care să fie în acord cumorala;

– în cazul contractelor preformulate (de adeziune)legiuitorul enumeră anumite situaţii în care clauzelecontractuale pot fi considerate abuzive, profitarea de situaţiagrea a unui consumator fiind considerată de legiuitor ca o

cauză imorală (ilicită), şi de aceea dezechilibrul financiar alconsumatorului, unit cu caracterul preformulat al contractuluiconferă clauzei respective caracterul de clauză abuzivă, cucauză imorală (ilicită);

- convenţiile legal făcute au efecte numai între părţilecontractante, conform principiului res inter alios acta, allis

neque nocere neque prodesse potest şi prin urmare

executarea obligaţiilor contractuale (şi interpretarea clauzelorcontractuale) se poate face numai prin raportare la convenţia

încheiată între părţi, fără vreo altă referire la alte convenţii lacare cel puţin una din părţile iniţiale nu este parte; - convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, iar însprijinul acestui principiu legiuitorul a stipulat că orice clauzăexprimată neclar se va interpreta în favoarea debitorului in

dubio pro reo ori că obligaţiile nu pot cuprinde altceva decât

ceea ce e rezonabil că părţile au putut prevedea, oricât degenerali ar fi termenii folosiţi de părţi la încheierea



contractului actus non potest operar i ultra intentionem

agentos , reguli care se aplică cu mai mare rigurozitate înacele contracte în care una din părţi nu poate negocia direct(şi efectiv) întreg contractul sau numai unel clauze ale

acestuia;- o directivă CEE creează pentru statele cărora i se adreseazăobligaţii de rezultat, ce trebuie atinse într-un anumit termenprin mijloace legale interne ale statului adresat; acestea nucreează drepturi între cetăţenii comunitari (pe plan orizontal)ci numai, şi în anumite condiţii, între cetăţenii comunitari şistatul care nu a implementat sau a implementat în modincorect sau tardiv directiva respectivă în plan intern, cu

consecinţa că un resortisant comunitar nu poate invocaefectele unei directive în mod direct în litigiul purtat cu alresortisant şi prin urmare într-un astfel de litigiu nici nu poatefi formulată o întrebare preliminară cu privire laimplementarea directivei respective sau a efectelor sale peplan intern între cetăţenii comunitari.

Având în vedere prevederile legale arătate şi considerentele

de drept aferente, raportate la probatoriul administrat încauză şi la susţinerile părţilor, instanţa apreciază că apeluleste fondat, în limitele şi pentru considerentele care urmează.

Astfel, din art. 5 din contractul de credit bancar încheiat întrepărţi (fila 9 din dosarul de fond) rezultă că dobânda este fixă

în primul an şi variabilă pentru restul termenului derambursare, fiind numită dobânda curentă, formată din

dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR,la care se adaugă 1,5, iar la art. 4.2 din condiţiile generale decreditare (fila 12 din dosarul de fond) se arată că „Peparcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curentevariabile se modifică în funcţie de evoluţia dobânzii variabilede referinţă BCR/indicelui de referinţăLIBOR/EURIBOR/BUBOR.”

Se observă că, spre deosebire de susţinerile din întâmpinare,nu se specifică în condiţiile generale că în dobânda variabilă



sunt incluse costurile de lichiditate ori cele aferente rezerveiminime obligatorii, iar pe de altă parte nu se foloseşteconjuncţia „şi” care să arate că, aşa cum se susţine în apel decătre intimată, dobânda va conţine atât indicele EURIBOR, cât

şi costurile de lichiditate ori cele cu rezerva minimăobligatorie, iar în condiţiile generale de creditare (carecompletează contractul de credit) nu există o definiţie adobânzii variabile de referinţă, astfel cum aceasta esteprezentată de intimată cu ocazia litigiului.

Instanţa reţine deci că apelantului nu i-au fost aduse lacunoştinţă la momentul încheierii contractului elementele din

care era compusă dobânda variabilă de referinţă, ori că celpuţin lipsa conjuncţiei „şi” din cuprinsul art. 4.2 din condiţiilegenerale nu poate duce rezonabil la concluzia că

împrumutatul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie din ce estecompusă dobânda la care s-a angajat, clauzele cuprinse în art.5 din contractul de credit şi cele din art. 4.2 din condiţiilegenerale de creditare fiind cel puţin neclare, dacă nu chiarambigue, în ce priveşte componenţa dobânzii de referinţă

variabile.

Împrumutatul nu ştia şi nici nu putea şti în mod rezonabildecât faptul că dobânda curentă este variabilă în funcţie deindicele EURIBOR, LIBOR sau BUBOR, dar nu putea şti şi căaceasta ar cuprinde şi alte elemente nespecificate clar încontract.

În această situaţie devin aplicabile regulile deinterpretare actus non potest operari ultra intentionem

agentos , conform căreia obligaţia împrumutatului nu poatecuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că aacceptat la momentul încheierii contractului, adică indiceleEURIBOR şi dobânda fixă de 1,5 procente, indiferent defolosirea termenului general de „evoluţia dobânzii variabile dereferinţă BCR”, confuzie creată şi de faptul că ambele dobânzi

sunt variabile(atât cea curentă cât şi cea de referinţă) şiambele sunt stabilite de BCR şi afişate la sediile acesteia.



Cu aceeaşi incidenţă devine aplicabilă şi regula interpretăriiobligaţiei stipulate neclar, îndoielnic (sau prezentate părţii înacest mod) în favoarea celui care se obligă, astfel că împrumutatului nu-i pot fi incluse costuri ori elemente

variabile despre care nu a ştiut la semnarea contractului.

Este adevărat că la momentul semnării contractului nu existaprevederea legală care obliga banca să arate împrumutatului,

în cazul unui contract de credit cu dobândă variabilă, nivelulmaxim până la care poate fi majorată aceasta, dar asta nu

înseamnă că intimata poate majora acest cuantum peste unanumit nivel maxim la care s-a aşteptat în mod rezonabil

împrumutatul, pentru că la data semnării contractului erau învigoare prevederile Codului consumatorului (Legea 296/2004)care considera abuzivă, având deci o cauză ilicită, oriceclauză care creează dezechilibre financiare semnificative întrepărţi în cazul contractelor preformulate.

Buna-credinţă în derularea contractului (afirmată de cătreintimată) nu poate rezulta din faptul că BCR nu a modificat

ratele de dobândă atât de brusc precum s-a întâmplat pe piaţamonetară, pentru că în raporturile cu împrumutatul-apelantsunt obligatorii şi relevante numai efectele convenţiei încheiate între părţi, iar nu celelalte convenţii încheiate debanca-intimată cu alţi parteneri comerciali, pentru că obligaţia împrumutatului poate rezulta legitim numai din contractul încheiat, iar riscurile pe care banca şi le asumă prin încheiereaaltor contracte nu pot fi transferate, fără încălcarea

principiului relativităţii convenţiilor (art. 973 Cod civil),asupra împrumutatului; cu alte cuvinte, profitul băncii trebuiesă fie raportat numai la convenţia şi la garanţiile pentru care asemnat împrumutatul, care nu se poate plânge, spre exemplu,că preţurile s-au mărit ori că este în şomaj sau că investiţia sanu merge precum a preconizat, pentru a cere şi obţine oreducere a dobânzii, astfel că nici banca nu trebuie şi mai alesnu poate transfera costurile altor credite pe seama

împrumutatului care nu a semnat şi nici nu a garantat pentruacestea.



Gestiunea patrimoniului băncii şi situaţia sa economică nuinteresează şi nici nu poate interesa întinderea obligaţiei deplată dobânzii de către împrumutat, tot astfel cum nici situaţiaeconomică a împrumutatului nu are relevanţă asupra

îndeplinirii obligaţiei de restituire a creditului şi de plată apreţului acestuia (dobânda) la care s-a obligat când a semnatcontractul de credit cu BCR, în caz contrar aducându-se ogravă şi nepermisă atingere principiului egalităţii persoanelor

în faţa legii (art. 16 alin.(1) din Constituţia României),neputând fi tratată o instituţie bancară după alte principii saualte raţiuni ce exced acestui principiu constituţional (gen,nimeni nu doreşte falimentul băncii, vor fi urmări foarte grave

pentru întreg sistemul bancar, etc.) şi care sunt deci ilegitime.

Nu poate fi nici acoperită ilegalitatea unei perceperi adobânzii peste nivelul ce rezulta din interpretarea corectă aclauzelor contractuale, pe motivul că s-ar înregistra pierderimari pentru bancă, întrucât profitul trebuie să fie întotdeaunalicit, iar câştigul sau beneficiul ce nu are la bază legea (sauvoinţa reală a părţilor, în cazul de faţă) nu poate fi dobândit şi

rămas câştigat celui care a profitat de el.

Nu există vreo prevede legală care să dea dreptul la untratament preferenţial pentru bancă în detrimentul clienţilorsăi, pe motivul că banca (şi sistemul bancar) sunt de preferatsă supravieţuiască unei crize economice, în timp ce seacceptă că clienţii acestora pot sau nu suportaeconomic majorări ale dobânzilor şi pot sau nu supravieţui

financiar acestei crize, fiind în acest fel transformaţi îngaranţii gestiunii sistemului bancar, chiar dacă nu s-au angajatla aceasta şi nici legea nu-i obligă şi nu-i poate obliga în acestsens.

În temeiul acestor considerente, instanţa de apel va interpretaclauzele contractuale în favoarea debitorului-apelant şi vamodifica sentinţa apelată, în sensul că va obliga intimata să

restituie tot ce a perceput cu titlul de dobândă curentăvariabilă peste dobânda la care s-a obligat în mod real



apelantul- împrumutat, adică dobânda compusă din indiceleEURIBOR la care se adaugă procentul de 1,5.

Nu poate fi primită susţinerea intimatei, reţinută şi de instanţade fond, potrivit căreia clauzele au fost negociate în deplinăcunoştinţă de cauză pentru că împrumutatul a avut de ales între mai multe oferte bancare, întrucât buna-credinţă abăncii impunea redactarea clară a clauzelor contractuale,aceasta acţionând în calitate de profesionist, iar ambiguitateaclauzelor contractuale, lipsa definiţiei dobânzii variabile dereferinţă ori diferenţele dintre clauzele privind aceiaşitermeni după cum aceştia sunt redactaţi în contractul de

credit propriu-zis sau în condiţiile generale de creditare potprimi şi interpretarea că s-a dorit de către intimată încheiereaa cât mai multe contracte de credite în detrimentulconcurenţei, promiţând oferte avantajoase clienţilor cedoreau să se împrumute, însă care ulterior pot fi interpretateambiguu şi unilateral în detrimentul celor împrumutaţi,putându-se deduce rezonabil că aceştia nu ar mai fi contractatdacă ar fi avut în cunoştinţă întinderea reală maximă şi

posibilă (prin aplicare de majorări ) a obligaţiei de plată adobânzii .

În acest sens se observă că banca îşi întemeiazăcomportamentul şi raportează buna sa credinţă la prevederileart. 1) din Lista privind Anexa la Legea nr. 193/2000, însă niciaceste susţineri nu pot fi primite, din moment ce pentru a fiaplicabil textul de lege sunt necesare două condiţii

cumulative, anume să existe o motivaţie întemeiată şi clientul- împrumutat să poată rezilia contractul, ambele condiţii lipsinddin speţa de faţă; în ce priveşte prima condiţie, nu se explicăde către intimată faptul că indicele EURIBOR a suferitfluctuaţii, dar dobânda a suferit numai majorări, dar nu şiatenuări a acesteia în funcţie de condiţiile de piaţă,transformând cuvântul variabil în termenii de creştereinvariabilă a dobânzii, iar în ce priveşte cea de-a doua condiţie

se observă că această condiţie este interpretată de intimată însens strict formal, anume acela ca o parte să poată cere



rezilierea uni contract de împrumut, făcând abstracţie deinterpretarea după scopul avut în vedere de către legiuitor,anume posibilitatea efectivă, de altfel rezultată din lege, ca

împrumutatul să poată returna împrumutul său băncii

creditoare, adică să dispună de lichidităţile necesarerambursării restului de credit.

Într-adevăr, art. 1021 Cod civil acordă oricărei părţiposibilitatea de a cere rezoluţiunea (rezilierea) oricăruicontract, astfel că interpretarea că legiuitorul a repetataceastă posibilitate şi în Legea nr. 193/2000 nu are niciunsens, neproducând practic nici un efect nou, iar textul trebuie

interpretat în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul încare nu ar produce efecte,actus interpretandus est potius

quam ut valeat, quam ut pereat ; prin urmare, libertatea de arezilia imediat contractul priveşte în mod special capacitateacelui împrumutat de a rambursa creditul, iar nu numai aceeade a cere rezilierea contractului în faţa justiţiei, pentru că însens contrar orice bancă care a stabilit o dobândă variabilă vaputea majora abuziv şi unilateral dobânda ori de câte ori

apreciază că cel împrumutat nu va putea restitui imediat împrumutul, cum se întâmplă în majoritatea creditelor petermen lung, caz în care textul de lege interpretat astfel arpermite conduita abuzivă a băncii, ce ar profita material de peurma stării financiare a celui care nu poate returna imediat

împrumutul, caz clasic de cauză imorală şi care sesancţionează cu nulitatea absolută. Interpretarea textului de lege în acest sens ar permite şi ar

încuraja acest comportament abuziv (şi nelicit prin definiţie)contravenind în acest caz scopului legii, care are scop declaratcombaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţiacu consumatorii şi protecţia acestora din urmă în faţacomportamentelor abuzive ale comercianţilor; evident că oasemenea interpretare nu poate fi acceptată de instanţa de

judecată.

Nu poate fi primită nici cererea privind întrebareapreliminară, din moment ce directiva ca act comunitar nu



poate crea prin definiţie drepturi între resortisanţii unui statmembru U.E., ci numai între stat şi cetăţenii săi, în anumitecondiţii stabilite de practicaC.J.C.E.

Prin urmare, intimata nupoate invoca un drept al său împotriva apelantului derivânddintr-o directiva adresată României, ci poate solicita eventualdespăgubiri Statului Român pentru, neimplementarea,implementarea greşită ori tardivă a directivei.

În sfârşit, litigiul nu poartă asupra dreptului de a fi stipulatedobânzi într-un contract de împrumut, ci asupra faptului dacă

ele sunt percepute conform înţelegerii dintre părţi ori dacăacestea se percep abuziv, intervenţia instanţei sub acestaspect neputând fi interzisă de nici o directivă, pentru că ar însemna ca o directivă să poată, de plano, să încurajezemenţinerea unor practici abuzive prin excluderea controluluiinstanţelor, ceea ce este greu de conceput.

Instanţa nu poate însă anula în întregul lor clauzele care

stipulează dobânzile, pentru că nulitatea totală constituie excepţia de la regulă, regula fiind anulareaparţială (raţiunea anulării subzistând numai în măsura în careactul juridic civil sau unele clauze ale sale contravin finalităţiilegii), indiferent de cauzele de nulitate absolută ori relativă ce permit anularea, iar pe de altă parte anularea totală aclauzelor privind dobânda ar transforma contractul de împrumut într-unul gratuit, ceea ce nici măcar nu se poate

prezuma în cazul unei bănci, comerciant profesionist prindefiniţie, şi care nu poate fi presupus generos ori gratuit înactele sale obişnuite de comerţ; de aceea instanţa nu va puteanici modifica clauzele contractuale şi nici nu va putea săoblige banca să încheie alt contract, întrucât principiullibertăţii contractuale (autonomiei de voinţă) se opun uneiasemenea intervenţii, conform principiului nemo potest cogi

ad factum .

Banca, subiect de drept privat, nu poate primi acelaşitratament şi nu poate fi înlocuit regimul actului juridic civil



(comercial) cu regimul aplicabil actelor emise de o autoritatepublică, autoritate care poate fi obligată la emiterea unui catadministrativ unilateral sau bilateral (contract administrativ)

în temeiul Legii 554/2004, pentru că dreptul administrativ

face parte din ramurile de drept public, ramuri care secaracterizează prin poziţia de supraordonare a autorităţilorfaţă de destinatarii legii, pe când dreptul civil şi dreptulcomercial sunt prin definiţie ramuri de drept în careraporturile de drept substanţial pot lua naştere numai prinvoinţa (comună) a părţilor (contractante), aceste subiecte dedrept neputând fi obligate să încheie sau să modifice un act

juridic civil împotriva voinţei lor, fără ca principiul libertăţii

contractuale ( autonomiei de voinţă) să fie grav încălcat.

De aceea instanţa de apel va constata că art. 5 şi 6 dincontractul de credit sunt nule parţial şi va obliga banca larestituirea sumelor care au fost percepute unilateral pestenivelul dobânzii (compus din indicele EURIBOR plus procentulfix de 1,5) care rezultă din interpretarea dată în funcţie detextele de lege arătate şi de principiile de drept pe care

acestea le transpun în practică, apelul urmând a fi admis înaceste limite, însă va respinge apelul în ce priveşte anulareatotală a clauzelor ce stipulează dobânda ori prin care sepretinde obligarea băncii la încheierea unui nou contract saula redactarea unor noi clauze, sentinţa apelată urmând a fimodificată în limitelearătate. Î n fine, susţinerile apelantului în sensul că lipsa răspunsului la

notificare nu poate duce în mod valabil la încheierea unui actadiţional, pentru că nu poate fi considerată o acceptare tacităo asemenea atitudine, nu este valabilă în speţă, din momentce legea, O.U.G. nr. 50/2010, permitea prin art. 95 o astfel de

încheiere; modificarea însă a O.U.G. nr. 50/2010 prin Legeanr. 288/2010, publicată în M.O. al României din data de 28.12.2010, a repus împrumutaţii în termenul de 60 de zile în carepot notifica în sens contrar băncile în ce priveşte ofertacuprinsă în actele adiţionale propuse de bănci şi refuzate a fisemnate de către împrumutaţi şi prin urmare, la data judecării



apelului nu se poate accepta că actul adiţional propus în lunaaugust 2010 este considerat, aşa cum prevedea iniţial actulnormativ, ca fiind considerat încheiat în mod tacit prin refuzul împrumutatului de a-l semna, pentru că cererea de chemare

în judecată are semnificaţia unei contraoferte pentru intimataBCR SA din partea apelantului-împrumutat şi prin urmare actuladiţional nu-şi poate produce efectele astfel cum a fostconsiderat încheiat în mod tacit, între părţi producându-şiefectele rezultate din clauzele contractului de credit iniţialastfel cum au fost acestea interpretate de instanţa de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de apelantul-reclamant C M I, cudomiciliul _______________________________ împotrivasentinţei civile nr. 550/COM din 08 iunie 2010, pronunţată de

Tribunalul Neamţ în dosarul nr.788/103/2010 în contradictoriucu intimaţii-pârâţi Banca Comercială Română – Sucursala PiatraNeamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, Bd. Traian, nr. 19 Bis,

judeţul Neamţ şi Banca Comercială Română S.A., cu sediul înBucureşti, sector 3, Bd. Regina Elisabeta, nr. 5.

Modifică în parte sentinţa apelată.

Admite, cererea reclamantului, în parte, în sensul că dobândastabilită şi calculată de pârâtă ce depăşeşte plafonul compusdin variabila EURIBOR şi procentul fix de 1,5%, este nulă.

Obligă pârâta la plata diferenţei de dobândă percepută pestenivelul stabilit de instanţa de apel, de la data modificăriiacesteia peste plafonul arătat.

Respinge celelalte capete de cerere ca nefondate.



Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2011.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,

CEZAR ŞTEFĂNESCU OLGUŢA LUNGU TRANOLE

GREFIER,

CARMEN MITITELU

Red.s. – Daniela Sandu

Red.d.a.- C.Ş. -

Tehnored.- C.Ş./C.M. – ex. 6

31 ianuarie 2011

Sentinta BACAU vs. BCR

Documents

Transcript of Sentinta BACAU vs. BCR