SARMISEGETUZA CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR

S A R M I S E G E T U Z A

CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR

De ing. MARIUS VIOREL POPESCU

Motto: Întreaga cunoaștere e provizorie,

până se dovedește contrariul – Galileo Galilei

CONTRIBUȚII

De când a apărut pe Pământ, omenirea a făcut eforturi continue, pentru a descifra secretele naturii înconjurătoare, în scopul folosirii acestora spre binele ei. Multe dintre ele i-au fost dezvăluite la începuturi, de unii zei binevoitori, altele le-a descoperit și le descoperă singură, în lupta ei permanentă de a transcede de la condiția umană inferioară, de hibrid zeu-animal, la cea superioară, a creatorilor ei, aceea de zeu.

Astăzi, cuvintele puse în gura căpitanului Ahab de către scriitorul Herman Melville , în al său roman ”Moby Dyck” , devin din ce în ce mai chinuitoare : ”Pentru că nu am putut să îmi depășesc condiția umană, am strâns în mine atâta ură, câtă a strâns omenirea de la Adam și până azi.”

Ca un blestem, pe măsură ce aflăm răspuns la o problemă, acesta duce inevitabil la apariția unei noi serii de întrebări, așa că atunci când marii gânditori ai lumii ajung la bătrânețe și sunt întrebați dacă cercetările lor de o viață i-au făcut să știe mai multe, răspunsul este cel al lui Socrate : ”Singurul lucru pe care îl știu sigur este că nu știu nimic.”

De fiecare dată când ne apropiem de rezolvarea unei necunoscute din domeniul științelor,o mână nevăzută ne servește pe tavă o minciună bine documentată științific, care blochează cunoașterea pentru zeci sau chiar sute de ani, îndreptând-o pe piste false, care se termină în fundături, irosindu-se mințile sclipitoare a generații de cercetători. În același timp, este ștearsă istoria reală a omenirii, punându-se în loc o istorie falsă. Cineva ne modifică trecutul, pentru a ne controla viitorul.

Printre misterele Universului, în a căror dezlegare oamenii nu au reușit să facă nici cel mai mic pas, este TIMPUL. Azi, ca și la începuturi, nu știm nimic

1

despre acest fenomen: nu știm ce este, ce îl produce, de ce are sens unic, de ce fiecare acțiune se petrece cu viteză diferită de celelalte, nu putem să-l încetinim, să-l oprim sau să-i schimbăm sensul, nu ne putem deplasa pe coordonata temporală spre trecut sau spre viitor...În neputința lor, unii au ajuns să susțină că timpul nu există. Observând că toate evenimentele se derulează în timp, oamenii l-au cuantificat și l-au integrat în sisteme cronologice bazate pe fenomene astronomice ciclice. Pentru măsurători macro- folosesc anul cu cele 12 luni, ca durată a perioadei unei rotații a Terrei în jurul Soarelui, și ziua ca durată a perioadei unei rotații în jurul axei.Cele două diviziuni au fost ordonate în sistemul numit CALENDAR.

Pentru măsurători micro-, ziua a fost împărțită în 24 de ore, ora fiind divizată în submultipli minut, secundă etc. Ora și subdiviziunile ei au fost ordonate în sistemul CRONOMETRU. Azi,cele două sisteme sunt adoptate de întreaga omenire.

Dar în paralel, inițiații folosesc în studiile lor un alt tip de calendar, în care anul, spre deosebire de cel rotațional de 365 de zile, 5 ore, 48 minute, 46 secunde 045, este ceva mai lung: durează 25.920 ani rotaționali.

Acesta este ANUL PRECESIONAL, care are ca bază aparenta rotație a sferei cerești în jurul Pământului.

Conform versiunii oficiale, prezentate în Encyclopedia Britannica, astronomul și matematicianul grec Hypparchus din Nicea, mort în anul 127 î.e.n., ar fi decoperit precesia. El a observat pozițiile stelelor, pe care le-a comparat cu observațiile lui Timocharis din Alexandria, obținute cu 150 de ani mai înainte, și cu unele observații mai vechi, făcute de babilonieni.

Astfel, a descoperit că longitudinile stelelor de pe sfera cerească erau diferite de la an la an, și a formulat termenul de precesiune a stelelor pe cer, calculând că viteza de deplasare a acestora este de 45 – 46 secunde unghiulare pe an, foarte aproape de cele 50 de secunde acceptate azi.

Voi face câteva observații punctuale asupra afirmațiilor din Enciclopedie:

1. Acel Hypparchus din Nicea , la fel ca și Timocharis din Alexandria, nu erau greci. Toți marii matematicieni, astronomi, fizicieni, arhitecți etc., incluși eronat în așa-zisa civilizație grecească, erau geți ionieni și dorieni, veniți

2

din afara Greciei, de la poalele Munților Carpați, din Dacia (Da= munte, Ki= Pământ, adică Țara Muntoasă sau Muntenia), din zona Baia de Aramă și Baia de Fier, aducând cu ei elementele impresionantei civilizații daco-getice.

Până la apariția acestora în sudul Peninsulei Balcanice, în sec. XII î.e.n. , grecii ahei nu au avut cultură, ocupația lor de bază fiind jaful, așa cum reiese din cele două epopei naționale ale lor, „Argonautica”, și „Iliada”. Acestea nu au fost decât două expediții piraterești împotriva orașelor geților moldoveni, Dynogeția, aflat la vărsare Siretului în Dunăre, și a Troiei (EL.ION=Muntele lui EL), oraș întemeiat de marele zeu al geților, Apollon (Munteanu), și de Poseidon, unchiul acestuia, zeul mărilor și oceanelor, și populat cu geți moldoveni, neamul din care era Leto (Latona ), mama lui Apollon.

În 1870, marele arheolog amator, germanul Schlieman, a dezgropat Troia, descoperind ce mai rămăsese ascuns de ochii jefuitorilor ahei în timpul asediului dintre anii 1193 – 1183 î.e.n., demonstrând că miturile, considerate de istoriografia oficială „povești”, sunt istorie reală.

Schlieman a predat rămășițele așa-zisului tezaur al lui Priam- regele Troiei-, Greciei, în loc să-l predea României, de unde proveneau troienii. Astfel, după 3.000 de ani, jefuirea completă a orașului get a fost definitivată.

Finalul celor două expediții a fost tragic pentru participanți: conducătorul argonauților, Iason, a înnebunit, după ce soția sa, Medeea, pe care o răpise de la tatăl ei, Aiete, regele Dinogeției, i-a gătit copilașii și i-a servit la masă. Agamememnon, conducătorul expediției contra Troiei, a murit ca un câine, înecat în baie de soția sa și de amantul acesteia, copiii săi fiind executați și lăsați pe câmp să fie devorați de vulturi după ce și-au ucis mama, iar fiica sa a fost zidită de vie într-o peșteră.

Dintre membrii expediției tâlhărești puțini au scăpat cu viață, majoritatea căzând victime mâniei marelui zeu Apollon, cel care i-a condus pe supraviețuitorii Troiei în Italia, unde au dus cu ei limba latină și au fondat Roma.

Nu mai spun că ambele expediții s-au întors acasă cu mâna goală: cei care atacaseră Troia nu au găsit-o acolo pe Elena, care fusese oprită de faraonul

3

Egiptului, iar așa-zisa „lână de aur” nu exista, nefiind decât pieile de oaie, pe care geții separau aurul din nisipul aurifer, punându-le la uscat pe garduri.

Pe la anul 338 î.e.n., micile orașe grecești, exasperate de atacurile și jafurile la care erau supuse permanent de atenieni, spartani și tebani, au cerut ajutorul regelui Macedoniei, Filip al II-lea. Acesta- și după moartea sa , fiul său- au intrat cu armata în Grecia și i-au liniștit rapid pe tâlhari. La Cheronea, Filip al II-lea zdrobește armata Greciei unite, luptă în care fiul său, Alexandru, comandant al cavaleriei macedonene, are un rol hotărâtor. Această înfrângere aruncă o umbră de îndoială asupra amplorii bătăliei de la Marathon din 490 î.e.n., în care grecii ar fi învins o uriașă armată persană. Dar se pare că acolo nu a fost decât o ciocnire minoră cu un mic corp expediționar, venit în recunoaștere, și nu ciocnirea homerică pomenită de ei, în care au pierit doar 192 soldați greci.

De altfel, la declanșare de către macedoneni a campaniei împotriva Imperiului Persan, grecii, ca vasali, abia-abia au strâns zece mii de soldați, pe care i-au pus la dispoziția Lui Alexandru.

Precizez că Macedonia avea o flotă foarte puternică la Mediterana, care a însoțit armata până în India, iar așa-zisa Mare Egee de azi, la origine se numea Marea Tracică.

Alexandru Macedon a înglobat Grecia în regatul Macedoniei, unde a rămas timp de 162 de ani, din 330 î.e.n. și până la 168 î.e.n., când, în bătălia de la Pidna, grecii i-au trădat pe macedoneni, luptând de partea romanilor. Sub influența tracilor macedoneni, mult mai civilizați, și-au pierdut limba originară, aceasta fiind înlocuită de koina, un amestec de aheană și macedoneană. Ca fapt divers, alfabetul fonetic nu a fost inventat de ei, ci le-a fost adus de fenicianul Cadmos, iar în arhitectură, cele trei stiluri – ionic, doric și corintic – arată clar cine au fost creatorii lor, așa cum în occidentul Europei acel stil zis gotic era, de fapt, stilul getic.

Dar să ne întoarcem la ionieni și la dorieni.

Sub presiunea autohtonilor ahei, aceștia au migrat în insulele Mării Tracice și pe litoralul Anatoliei și al Mediteranei, unde au înființat orașe-stat înfloritoare, extrem de avansate, realizând câteva din cele 7 minuni ale lumii

4

antice: Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rhodos, Templul Artemidei din Efes, Farul din Alexandria și unde, împreună cu frații lor, tracii macedoneni, au creat, după moartea lui Alexandru, cele 4 regate conduse de dinastii macedonene, înființate de generalii marelui rege, edificând aacea epocă de mari realizări cultural-științifice, numită impropriu epoca elenistică (323-30 î.e.n.), numele corect fiind geto-macedoneană sau tracică.

Pretențiile grecilor de azi, cum că macedonenii ar fi fost greci, sunt cel puțin hilare: pentru că nu-i considerau greci, nu i-au primit la nicio Olimpiadă, iar după Primul Război Mondial, guvernul de la Atena plătea pe locuitorii din teritoriul sfârtecat din trupul Macedoniei, ca să emigreze în România, făcând ceea ce se cheamă epurare etnică și consființind ce știa toată lumea – că macedonenii, dacii și geții sunt frați, făcând parte din grupa popoarelor tracice, cei care azi se numesc ROMÂNI (RO, RE, RA= SOARE, MÂN= omul), adică OAMENII SOARELUI. Așa au ajuns în România cei care își spun „makidoni”. Nu mai vorbesc de genocidul săvârșit de greci între anii 1905-1910 pentru eliminarea aromânilor, cu larga susținere a patriarhului grec de la Istambul.

Dacă facem o analiză mai atentă, vom observa că majoritatea oamenilor de știință și cultură, care au fost incluși în așa-zisa civilizație grecească, au trăit și au creat în afara Greciei continentale.

2. Având în vedere că precesia stelelor într-un an este extrem de mică, mai mică de un minut unghiular, pentru o deplasare de un grad fiind necesari 72 de ani rotaționali, iar pentru migrarea unei constelații dintr-o casă zodiacală de 30* în alta fiind necesari 2.160 de ani rotaționali, observarea acestor schimbări este dificilă și azi cu instrumentele pe care le avem, dar în urmă cu 2.000 de ani, când observațiile astronomice se făceau cu ochiul liber . Mai trebuie luată în calcul și instabilitatea comunităților umane, care nu permitea efectuarea de observații continue pe perioade lungi.

3. În concluzie, Hypparchus nu putea să vadă precesia. El s-a inspirat din redutabila moștenire științifică a sumerienilor, mai veche cu 4.000 de ani decât epoca sa, preluată de la aceștia de invadatorii akadieni, și de la ei de babilonieni, precum și din bagajul științific al neamului din care se trăgea, acela al geților ionieni.

5

Sumerienii, la fel ca daco-geții, cunoșteau precesia, pe care o urmăreau sub forma precesiei răsăritului Soarelui la echinocțiul de primăvară( 21 martie). Aici se impune o precizare: sintagma „precesia răsăritului Soarelui” este incorectă. Nu punctul din care răsare Soarele în fiecare an la echinocțiul precesează, ci stelele, care compun constelațiile, defilează prin fața acestui punct. Mișcarea constelațiilor este aparentă, în realitate, ceea ce precesează este axa de rotație a Terrei, bolta cerească fiind fixă. De aceea, observatoarele precesionale ale anticilor (piramide zigurate, cadrane sau alcătuiri de tip colimator) erau fixe.

Tot sumerienii au stabilit cele trei brâuri de constelații de pe sfera cerească, numindu-le Căi ale zeilor lor, având în centru Calea lui An (zeul lor suprem), aflată pe ecliptica( planul de rotație al planetelor Sistemului Solar în jurul Soarelui), și nu pe ecuatorul ceresc (proiecție a Ecuatorului terestru pe sfera cerească), Calea lui EN.LIL la Nord și Calea lui EN.KI la Sud. Calea lui AN se mai numește și Cercul Zodiacal, fiind formată din 12 constelații, fiecare ocupând un sector de 30° din cele 360° ale cercului, în ordine: Vărsător, Capricorn, Săgetător, Scorpion, Balanța, Fecioara, Leu, Rac, Gemenii, Taur, Berbec, Pești.

Menționez că dispunerea stelelor în constelații, așa cum le vedem de pe Pământ, în realitate nu există, întrucât nu sunt conținute în același plan, distanțele de la observatorul terestru până la fiecare dintre ele nefiind egale.

Numele constelațiilor zodiacale au fost date tot de sumerieni, neavând nicio legătură cu forma acestora, ci cu evenimente din viața zeilor lor sau cu anumite trăsături de caracter ale acestora. Iată câteva exemple:

- VĂRSĂTOR: Constelația lui EN.KI ( Domnul Pământului). Acest zeu, fiu al lui AN, a fost comandantul primei expediții a zeilor care, în urmă cu 445.ooo de ani, a coborât din cer pe Pământ, atunci când axa precesa prin acea constelație. Acesta este și motivul pentru care Anul Precesional începe cu constelația sa, atunci fiind localizat și ÎNCEPUTUL TIMPURILOR pe Terra. Semnul acestei constelații este reprezentat de undele unei ape, pe toate sigiliile cilindrice descoperite de arheologi în Mesopotamia zeul apărând înconjurat de recipiente pline. Alt nume al său era E.A. (Casă pe Apă).

6

- EN.KI, inginerul expediției, și sora sa, SUD, medicul expediției, au creat omul, pe ADAPA. De aici, SUD a primit supranumele de Mama Zeilor și a Oamenilor sau Mami. Tot ea a fost numită, pentru o perioadă, guvernator al TIL.MUN-ului (Ținutul Rachetelor), adică al spațioportului zeilor, aflat în Munții Bucegi, în zona BABELE (BAB=poartă, EL=zeul suprem al strămoșilor românilor, sinonim cu EN.KI, deci POARTA LUI EL. De aici a primit și supranumele de NIN.HAR.SAG (Doamna Grădinii Capului), acea grădină fiind Dacia, în centrul căreia se află faimosul CAP sau SFINX, pe unde trece AXIS MUNDI (Axa Lumii), iar România, supranumele de GRĂDINA MAICII DOMNULUI.

- Supranumele de Mama Zeilor sau Maica Domnului provin de la faptul că ea i-a născut lui EN.LIL un fiu, pe NINURTA, care urma să succeadă la tronul pământesc al tatălui său, dar nu a mai apucat, din cauza opoziției armate a fiului lui EN.KI, BEL.MARDUK. Și tot de la HAR.SAG (Grădina Capului) vine și denumirea de Ardeal (HAR.DEAL=GRĂDINA DEALURILOR), acolo unde EN.KI (EL) își stabilise reședința la bătrânețe, unde era MUNTELE ADUNĂRII ZEILOR DIN MIAZĂNOAPTEA ÎNDEPĂRTATĂ, sau MUNTELE LALA și laboratorul genetic din Munții Țibleș (TI.BET.EȘ= Casa Seminței Vieții), în care EN.KI și SUD au creat rasele albe europene. Denumirea de Erdely nu este decât o schimonoseală a maghiarilor asiatici a originalului românesc ARDEAL.

- TAUR : în această lună precesională a coborât din cer pe Pământ fratele lui EN.KI, un anume EN.LIL (Domnul Poruncii), care a sosit mai târziu, pentru a-l înlocui de la comanda misiunii terestre pe EN.KI. Acesta a fost un zeu tiranic, încăpățânat, ostil omenirii, pe care voia să o distrugă.

- LEU : în această lună precesională a fost născut unul dintre fiii lui EN.KI, cel numit BEL.MARDUK de babilonieni, BA.AL de canaaniți, GE.BEL.EIZIS de traci, KU.KUL.KAN și QUETZAL.COATL de mayași, VIRACOCHA de incași, KAN de hawaieni, BELI, BEL, BELENUS de gali, MER.ODAC de evrei.

7

Acesta, în urma unor lupte crâncene duse în mileniul XII î.e.n. cu fiii lui EN.LIL și cu guvernul metropolitan de pe a șasea planetă de la Soare, NIBIRU, a devenit Domn al Cerului și al Pământului. Sfinxul de la EL.GIZA, din Egipt (PĂMÂNTUL LUI EL DIN MIAZĂNOAPTE) , reprezintă chipul acestuia și luna precesională a Leului.

Sfărâmarea nasului Sfinxului cu tunurile de către invadatorii arabi se datorează faptului că era drept și nu strâmb ca al lor, caracteristic raselor semite.

Tot BEL.MARDUK a fost și constructorul uluitorului complex megalitic, format din cele trei Mari Piramide, tunurile stelare cu care a pulverizat planetele extratereștrilor, a 6-a și a 12-a de la Soare, care, conform Legii Titius-Bode, gravitau pe acele orbite, din ele rămânând doar sfărâmăturile care compun centurile de asteroizi Van Hallen și Kuipert, a bombardat baza astronavelor de luptă nibiriene de pe Lună, condusă de SIN,un alt fiu al lui EN.LIL, cu proiectile de tip BEN-BEN, și „a tras pielea de pe fața planetei Venus”, unde se afla o altă bază extraterestră.

Nu vi se pare ciudat că suprafața Lunii e ciuruită de cratere numai pe fața dinspre Pământ ? Dacă Luna ar fi trecut printr-un nor de asteroizi, după teoria oficială, dispunerea craterelor ar fi cu totul alta, iar Terra nu ar fi scăpat nelovită, urmele dăinuind până azi, dar ele nu există !

- GEMENII : atunci au fost născuți gemenii divini, numiți UTU și INANA de sumerieni, BA.AL și ANAT, de canaaniți, SHAMASH și ISTHAR, de akadieni, ASAR și AST (OSIRIS și ISIS) de egipteni, HUNAHPU și X.BAL.AN.QUE, de maiași, APOLLON și ARTEMIDA, de geți, FĂT-FRUMOS și ILEANA COSÂNZEANA, de români. (Mai multe amănunte despre aceste subiecte puteți afla lecturând de pe INTERNET articolul „Religia strămoșilor românilor, daci, geți și traci”,de același autor).

Planeta noastră, Pământul, execută mai multe mișcări: o mișcare de revoluție în jurul Soarelui, cu durata de un an rotațional, și o mișcare de rotație în jurul axei, cu durata de o zi, ambele în sens invers acelor de ceasornic (privind de deasupra Polului Nord). În afara acestora, o mișcare de înclinare și revenire a axei de rotație față de perpendiculara pe planul eclipticii în ecartul 22⁰06 minute-24⁰30minute-22⁰06 minute, în timp de 41.000 ani rotaționali, și

8

o alta, care face obiectul acestui articol, cea de precesie a axei de rotație, a cărei proiecție mătură cercul zodiacal, trecând succesiv prin dreptul fiecăreia dintre cele 12 constelații. Ultima mișcare se face în sensul acelor ceasornicului, un ciclu durând 25.920 de ani rotaționali.Acesta este ANUL PRECESIONAL : data de 23 decembrie 2012 e.n. (solstițiul de iarnă) a marcat trecerea din Constelația Peștilor în cea a Vărsătorului, începutul unui nou AN PRECESIONAL și al unei noi ERE.

Mișcarea de precesie a axei de rotație este specifică giroscopului, Terra fiind un uriaș titirez lansat la începuturi în mișcare de rotație. Având inițial o rotație rapidă,are axa perpendiculară pe planul de rotație, dar pe măsură ce viteza scade, axa se înclină și începe să descrie un cerc precesional din ce în ce mai mare. În final, când viteza scade sub un anumit prag, titirezul se va opri. Probabil că inițial Pământul avea o mișcare de rotație mai rapidă decât azi, axa fiind mai aproape de perpendiculara pe ecliptică, nu ca acum, când este înclinată cu 23⁰27 min.În aceste condiții, ziua era mai scurtă, anul avea 360 de zile, iar calotele polare erau cvasipermanente, întinzându-se de la poli spre Ecuator până la paralelele de 50-55⁰, concentrând o masă imensă de apă, nivelul oceanului planetar fiind cu 160 de metri mai jos decât azi. Această masă de apă a fost eliberată în atmosferă sub formă de vapori, prin încălzirea globală rapidă a planetei, ca urmare a înclinării bruște a axei de rotație, cauzată de folosirea unor superarme cu energie telurică în războiul interplanetar din mileniul XII î.e.n., dus de zeii pământeni ,conduși de BA.AL, împotriva zeilor extratereștri.

Cerul s-a acoperit de nori, lumina a dispărut, iar atmosfera suprasaturată a eliberat surplusul de apă prin Marele Potop, care a avut loc în luna precesională a Leului, între anii 10.948- 8.788 î.e.n., constând, conform Bibliei, din ploaie continuă timp de 40 de zile precesionale, adică 40 x 72 ani= 2.880 ani rotaționali.

Ca urmare, calotele polare s-au diminuat dramatic, nivelul oceanului planetar a crescut cu 160 de metri, iar viața pe Terra a fost în pragul extincției. Totodată, au apărut anotimpurile.

Cercetătorii de azi au descoperit că la începutul mileniului XI î.e.n., clima s-a schimbat brusc, începând de la Ecuator, modificările propagându-se spre

9

poli, ajungând în Europa la începutul mileniului IX î.e.n. Ei au stabilit la această dată trecerea de la paleolitic la neolitic.

Anticii l-au acuzat pe BA.AL că, prin folosirea bateriei de tunuri stelare de la EL.GIZA, formată din cele trei Mari Piramide, ar fi produs Potopul.

În 1863 e.n., cercetătorul Charles Liell a susținut că epoca glaciară a fost continuă timp de 800.000 de ani, încheindu-se la sfârșitul mileniului X î.e.n. Sunt perfect de acord cu el, înainte de 9.515 î.e.n. neexistând perioade glaciare și interglaciare periodice, conform teoriei oficiale.

Prima perioadă interglaciară din istoria Terrei a început în mileniul X î.e.n. și va dura 20.500 ani rotaționali, până când axa va ajunge la înclinarea maximă de 24⁰30 min., și apoi se va întoarce la înclinarea minimă de 22⁰06min., în timp de alți 20.500 ani, în cadrul trendului de răcire glaciar.

Astăzi, axa a depășit cu 9 minute de arc jumătatea intervalului de înclinare de 2⁰24 min., aflându-se la 23⁰27 min., producând încălzirea globală continuă a planetei, ale cărei efecte le vedem. Banchizele polare se vor retrage spre poli, o cantitate uriașă de apă va ridica nivelul oceanului planetar cu câțiva metri. Atmosfera va primi cantități din ce în ce mai mari de vapori și nu este exclus ca, la începutul perioadei de revenire a axei pe sectorul de răcire, în anul 10.987 e.n., sau poate mai devreme, să avem un nou Potop. Încălzirea globală nu are drept cauză poluarea, ci înclinarea axei care produce expunerea directă la radiația solară a unor suprafețe din ce în ce mai mari ale planetei.

Poluarea făcută de activitățile umane care emit CO2 este insignifiantă, în comparație cu imensitatea oceanului atmosferic, mai ales că natura are mai multe sisteme automate de curățare. Dacă ar fi așa cum susțin unii, ar fi trebuit ca în ultima sută de ani concentrația de CO2 din aer să fi crescut, dar ea a rămas neschimbată, fiind la celași nivel ca acum un secol: 0,3 la sută. Adevărata poluare este cea produsă de substanțele emise de industria chimică, acestea căzând pe pământ sub formă de ploi acide ca în 2018 e.n., care ard plantele, îmbolnăvesc oamenii și animalele, acele substanțe care au otrăvit solul, aerul și apele și ne distrug sistemul imunitar, dar despre asta nu se suflă o vorbă.

Cele prezentate mai sus explică de ce sumerienii luau de bază în astronomia lor Sistemul Solar cu 12 planete, care se rotesc în jurul Soarelui în

10

planul eclipticii și de ce sistmul lor de numărare era în baza 12, și nu în 10, ca al nostru. De ce calendarul are 12 luni și luna, 30 de zile, de ce sistemul lor de numărare era sexagesimal, de ce au stabilit cercul cu 360 de grade, și poate tot aici se află și explicația migrației anuale a unor păsări sălbatice, și existența marilor deșerturi, în general pe paralela de 30 de grade.

Pe măsură ce viteza de rotație a Terrei scade, axa se înclină tot mai mult, executând un cerc precesional din ce în ce mai amplu. În final, conform Legii a II- a a termodinamicii (Boltzman), care spune că entropia (gradul de organizare a unui sistem) tuturor sistemelor tinde spre haosul din care a fost creat, mișcările tititrezului Pământ vor deveni haotice, planeta fiind propulsată în Soare sau în negurile Universului.

Legea de mai sus se aplică și ființelor, acestea fiind tot sisteme termodinamice. Ele nu evoluează, nu progresează, adaptabilitatea la mediu manifestându-se într-o marjă extrem de îngustă, nefiind transmisibilă la urmași: ele sunt create, degenerează și dispar. Pierderea blănii de către maimuțele darwiniste care ar fi evoluat în om numai adaptare nu se poate numi. Ce deștept își aruncă de pe el haina naturală, care nu-l costă nimic, pentru a rămâne în pielea goală, fiind obligat toată viața să muncească pentru a-și face mijloace de protecție împotriva intemperiilor, și să mai și ucidă miliarde de animale, pentru a le lua blana ?

În esență, viața omului pe această planetă se reduce la o luptă continuă, pentru a-și asigura mâncarea și căldura, restul fiind iluzii ce ne jalonează existența inutilă pe drumul sângeros spre tărâmul de nicăieri.

Dacă la facerea lui omul nu ar fi fost dotat de creatori cu darul cunoașterii (rațiunea), care i-a permis să-și realizeze mijloace tehnice și organizatorice prin care să suplinească lipsa adaptărilor necesare rezistării pe această planetă, pe care totul îi este ostil, în secunda doi ar fi dispărut. Pe Terra, omul este un străin, un parazit periculos, pe care natura face eforturi disperate pentru a-l elimina.

Sistemul de numărare al sumerienilor era sexagesimal. Prin combinarea cifrei divine 6 cu numărul mundan 10, obțineau numărul de bază 60.

11

De la ei a mai rămas duzina cu 12 unități, piciorul cu 12 inchi, panteonul multor religii cu 12 zei, ziua și, respectiv, noaptea cu 12 ore.

Ca fapt divers, tot de la acest sistem provine și faimosul număr 666, menționat de Ioan Teologul în Apocalipsă (cap.13, al.18), ca nume sau număr al Fiarei care va stăpâni Pământul: „Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei: căci este număr de om. Și numărul ei este șase sute și șaizeci și șase.”

Numărul 666 nu este altceva decât numărul din sistemul sexagesimal sumerian, căruia, în sistemul actual zecimal, îi corespunde 2.160, adică durata în ani rotaționali a unei luni precesionale zodiacale: 6x6x6=216, la care se adaugă 0, obținând 2.160.

Sumerienii nu utilizau cifra 0, în locul ei lăsând un spațiu gol. Zero a fost întrodus în matematică de arabi, pe la anul 1.000 e.n., fiind excomunicat de Vatican, ca număr al diavolului !

Având în vedere că axa precesează cu 50 secunde pe an, elementele care compun ANUL PRECESIONAL azi sunt:

- 1 AN PRECESIONAL=360⁰=1.296.000 secunde:50 secunde=25.920 ani rotaționali;

- 1 lună precesională= 360⁰:12=30⁰=108.000msec.:50sec.=2.160 ani rotaționali;

- 1 zi precesională=30⁰:30= 1⁰=3.600 sec.:50sec.=72 ani rotaționali;- 1 oră precesională=1⁰=60min.:12 ore duble=5min.=300sec.:50sec.=6

ani rotaționali.

Menționez că sumerienii nu împărțeau ziua în 24 de ore, ci în 12 ore duble.

Baza calendarului precesional nu este anul rotațional, ci cercul cu cele 360 de grade ale lui. În acest sistem, durata anului rotațional nu contează, acesta având orice valoare, funcție de viteza de rotație a Terrei în jurul Soarelui.

Durata anului precesional este determinată de viteza de precesie a axei de rotație pe cercul zodiacal. În acest sistem, timpul este exprimat în diviziuni de arc de cerc, aspect care îl face imuabil.

12

ANUL PRECESIONAL, fiind prea mare în comparație cu viața și activitățile umane, nu este folosit în practică. Se impune întrebarea: De ce ne mai interesează, dacă nu ne este util ? Răspunsul este că acesta stă la baza calendarului zeilor pământeni. Având vieți foarte lungi, calendarul în ani rotaționali nu le era de folos.

Pe vremea când zeii trăiau împreună cu oamenii, nu au considerat necesar să le spună și despre precesie. Dar la un moment dat au trebuit să plece, promițând că se vor întoarce cândva, în viitor. Întrebați de apropiații lor umani când va fi acel moment, le-au răspuns: ”Priviți cerul !”, și le-au lăsat calendarul precesional, pentru a ști când va avea loc marele eveniment al reîntâlnirii.

În Evul Mediu, majoritatea astronomilor europeni acceptaseră sistemul geocentric al lui Ptolemeu, care considera că Pământul este imobil și plasat în centrul Universului, bolta cerească și componentele ei învârtindu-se în jurul său.Această teorie excludea precesia.

Eroarea a fost susținută prin teroare de bisericile catolică și luterană, care au condamnat lucrarea heliocentristă a polonezului Nicolaus Copernic, „De revolutionibus Orbium Coelestinum”, publicată de prieteni post-mortem, în 1.543 e.n., pentru a evita arderea pe rug a autorului de către Inchiziția catolică, l-au umilit și izolat pe Galileo Galilei, care observase mișcările planetelor Sistemului Solar cu prima lunetă astronomică inventată de el, și l-au asasinat prin ardere pe rug pe Giordano Bruno, cel care susținea că stelele sunt sori în jurul cărora gravitează alte lumi.

Dar cu 150 de ani mai târziu, lucrările despre mecanica cerească ale englezului Isaak Newton au dat dreptate heliocentriștilor, revenindu-se la concepțiile astronomice corecte ale anticilor.

Astfel, fenomenul de precesie a revenit în actualitate.

Astăzi omenirea deține un material informativ imens, referitor la precesia axei de rotație a Terrei, grupat pe mai multe capitole :mituri, observatoare, calendare, elemente de arhitectură. Amintesc templele marilor civilizații antice din Indochina și Indonezia, Angkor-Wat și Borobudur, în ale căror arhitecturi sunt înglobate elemente numerice ale ANULUI PRECESIONAL, mitologia europeană nordică, numerele lui Osiris, observatorul precesional de la Machu-

13

Pichu al incașilor, cel al americanilor anasazi din Canionul Chaco din New Mexico, și vestigiile altor calendare care s-au mai păstrat. Despre acestea, astronomia și istoriografia oficială nu suflă o vorbă, considerându-le cel mult temple sau sanctuare !

Despre un calendar precesional pomenește și Biblia, care, în esență, este o excelentă carte de știință. Acest calendar-observator poartă numele de Ceasornicul lui Ahaz.

Ahaz a fost rege al Israelului în jurul anului 700 î.e.n. Mergând la Damasc pentru a-i mulțumi regelui asirian Tiglat-Falasar că l-a scăpat de pericolul sirian (Împărații IV-, cap. 16, al.10-11), a văzut instrumentul respectiv în piața orașului și a trimis la Ierusalim preotului Urie imaginea și planul alcătuirii lui, cu ordin de a-l construi până la întoarcerea sa.

Preotul s-a conformat, iar la întoarcere Ahaz a mutat jertfelnicul de aramă din fața templului , punând în loc obiectul făcut după model sirian, obligându-i pe preoți ca de acum încolo să facă jertfele pe el.

Lui Ahaz i-a urmat la tron fiul său, Iezechia. Îmbolnăvindu-se de moarte, profetul Isaia i-a transmis că Domnul i-a ascultat rugile: l-a vindecat și i-a prelungit viața, întorcând umbra de pe cadranul lui Ahaz cu 10 trepte. În „Isaia”, cap. 38, al. 4-8, situația de mai sus este descrisă detaliat: „4. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: -Du-te și spune lui Iezechia: Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă 15 ani la zilele vieții tale(...) 8.Voi întoarce înapoi cu 10 trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât Soarele pe cadranul lui Ahaz. Și Soarele s-a dat înapoi cu 10 trepte de pe treptele pe care se coborâse”.

În concluzie:

- Cadranul lui Ahaz era un instrument solar;- Piesele acestui instrument lăsau o umbră pe o scală sub formă de

trepte;- 10 trepte de deplasare a umbrei erau egale cu 15 ani rotaționali,

revenind 1,5 ani pe treaptă;

14

- Înmulțind 360 de grade ale cercului cu 1,5 ani, rezultă 540 de ani, și înmulțind 540 cu 4, se obțin numărul de ani ai unei luni precesionale, adică 2.160, chiar numărul 666 sumerian!

Este clar că acel cadran solar urmărea precesia răsăriturilor, fiind gradat pentru un sfert de lună precesională, având o formă circulară sau semicirculară.

Despre fenomennul precesiei scrie și Părintele Istoriei, getul ionian Herodot din Halicarnas, în „Istorii”, cartea a II-a, cap. CXLII: „În toți acești 11.340 de ani (cât au domnit faraonii umani de la MÂN până la SETHOS, în 705 î.e.n., n.a.) nu s-a arătat – spuneau ei – niciun zeu cu chip de om; dar nici mai înainte și nici după aceea, în timpul celorlalți regi care au domnit peste Egipt (până la vizita lui Herodot, în 480 î.e.n., n.a.) nu s-a mai ivit așa ceva.

În acest răstimp – spuneau ei – ,,Soarele a răsărit de 4 ori, altfel ca de obicei: de două ori a răsărit de acolo de unde asfințește acuma, și tot de două ori a apus acolo unde răsare”.

Pasajul de mai sus este catalogat de traducătoarea „Istoriilor” lui Herodot (ediția 1961), Felicia Vanț-Ștef, drept o absurditate, datorită faptului că Herodot n-ar fi înțeles foarte bine explicațiile preoților egipteni.

Autorul le-a înțeles foarte bine, în realitate cea care nu le-a înțeles este chiar traducătoarea, care face varză cele scrise de Herodot: într-un loc spune că „Soarele a răsărit de 4 ori”, ca imediat să afirme că „de două ori”.

Explicația preoților este foarte clară. Datorită precesiei axei de rotație a Terrei, punctul de unde răsare Soarele migrează din constelații în constelații cu viteza de 50 de secunde unghiulare pe an, astfel că, dacă azi răsare din direcția unei constelații – să zicem Vărsător-, peste 12.960 de ani, în dreptul punctului de unde răsare se va afla Constelația Leului.

În concluzie, cu 11.565 de ani înainte de Herodot, Soarele a răsărit și a apus altfel decât pe vremea lui. Constelațiile din dreptul apusurilor și răsăriturilor și-au schimbat locul odată, înregistrându-se 4 evenimente astronomice și nu 4 răsărituri, adică două răsărituri și două apusuri.

15

Cele spuse de preoții egipteni fac praf teoria oficială, care susține că MÂN, primul faraon uman care a venit la domnie în Egipt după plecarea faraonilor-zei, ar fi venit la conducere în anul 3.100 î.e.n.

Adunând 11.340 de ani de la MÂN la Sethos, cu 705 ani de la Sethos la anul 0, rezultă că începătorul dinastiilor de faraoni umani și-a început domnia în anul 12.045 î.e.n., devansând chiar și cea mai îndepărtată dată, adică 5.867 î.e.n., furnizată de Champollion, cel care a descifrat scrierea hieroglifică egipteană.

Criticii ar spune că, dacă împărțim cei 12.015 ani scurși de la MÂN la ultimul faraon, Cleopatra (30 î.e.n.), la cei 370 faraoni listați oficial, ar reveni o medie de 33 de ani de domnie per faraon, lucru imposibil.

Având în vedere că faraonii domneau pe viață, este foarte posibil. Și apoi, cine ne garantează că numărul de faraoni nu a fost mai mare de 370, sau că primii faraoni nu atingeau vârste matusalemice ca patriarhii biblici? În ultimul timp, din ce în ce mai mulți savanți contestă numărul de faraoni stabilit azi, susținând că în realitate au fost mai mulți.

Cronologia egipteană desființează și teoria oficială, care susține că Marile Piramide ar fi fost ridicate de faraonii din dinastia a IV-a, pe la 2.600 î.e.n., pentru a le fi morminte, ceea ce , evident, este o inepție. Pe Tăblița Victoriei, pe care este figurat MÂN Unificatorul cu coroana roșie a Egiptului Inferior pe cap, defilând prin districte și decapitând guvernatorii, apare Marea Piramidă. În dreapta capului său este scris supranumele acestuia, NAR.MER, în egipteana veche având înțelesul de Fulgerul Piramidei (NAR=fulger, rachetă, iar MER= piramidă). Deci Marile Piramide existau în mileniul XIII î.e.n., când MÂN și-a început domnia.

Și apoi, pe cine reprezintă Sfinxul ? Dacă fiecare mare piramidă ar fi fost ridicată de un alt faraon, fiecare și-ar fi imortalizat chipul în piatră în fața propriei piramide, azi având trei sfincși.

În prezent, pe Pământ mai există vestigiile a patru calendare precesionale importante:

16

1. Gobleki Tepe, în Anatolia, Turcia;

2. Stone Henge, în comitatul Wiltshire, Anglia;

3. Calendarul mayaș, în America Centrală;

4. Sarmisegetuza, în județul Hunedoara, România.

Câteva cuvinte despre primele trei.

1. GOBLEKI TEPE: în traducere, „Dealul Umflat” sau „Dealul Burtos”, este

situat în sud-estul Turciei, la 15 km. de orașul Șanliurfa. A fost excavat prima dată de către antropologi turci și americani în anii, 60.

În scurt timp, aceștia au decretat că situl este doar un cimitir medieval abandonat și nu prezintă interes, așa că în mod suspect au sistat săpăturile și au plecat. Dar după aproape 40 de ani lucrările au fost reluate de un cercetător serios, prof. Klaus Schmidt, de la Institutul German de Arheologie.

Descoperirile făcute de acesta au întrecut orice închipuire.

În urma excavărilor au fost dezgropate 4 structuri megalitice circulare enorme, realizate din câte 12 blocuri de piatră în formă de T, perfect finisate, cu înălțimi cuprinse între 3 și 6 metri, cântărind până la 15 tone, așezate pe o podea din lespezi de piatră grele de 30-50 de tone fiecare. Stâlpii sunt fixați în cerc de ziduri din blocuri de piatră așezate după sistemul folosit la ridicarea uriașelor ziduri și construcții megalitice din Peru, Egipt, Turcia și Italia, sistem care la cutremur nu permite împrăștierea lor, ci le face să se strângă mai bine. Diametrele cercurilor variază între 10 și 30 de metri, iar în centru sunt doi stâlpi mai înalți, așezați față în față. Toți stâlpii sunt decorați cu basoreliefuri care înfățișează diverse animale sălbatice. Și acum vine marea surpriză!

În urma datărilor de laborator a reieșit că acest complex a fost ridicat în mileniul XII î.e.n., în epoca de piatră!

În urma analizelor geomagnetice, în zonă au fost descoperite încă 16 structuri megalitice îngropate.

17

Istoricii oficiali și-au suflecat mânecuțele și s-au repezit imediat să ne explice ce și cum, conform misiunii lor secrete de a șterge istoria adevărată a omenirii și a pune în loc alta falsă, susținând că respectivele structuri ar fi sanctuare pentru practicarea unui cult al unor zei, uitând să precizeze care cult și care zei.

Veți observa că orice obiect sau construcție veche , despre care arheologii și istoricii oficiali nu știu la ce au folosit – sau vor ca noi să nu știm -, este catalogat drept obiect de cult sau templu.

Conform istoriei oficiale, care ni se bagă forțat în cap încă din copilărie, în urmă cu 14.000 de ani omenirea se afla în epoca veche a pietrei:oamenii semi-sălbatici se hrăneau cu rădăcini, vânau animale cu bâta, nu aveau animale domestice, locuințe și niciun fel de organizare socială, nu cunoșteau metalele, focul și roata, singurele lor unelte fiind niște pietre ascuțite, adunate din albiile râurilor.

Așa că, de plictiseală, neavând cu ce să-și ocupe atâta timp liber, se apucau să tot ridice la sanctuare de înalt nivel tehnico-științific!

Realitatea este că împărțirea istoriei omenirii în epoci ale pietrei și ale metalelor este de un primitivism grosolan, fiind produsă de grupuri oculte care controlează informația printr-o cenzură acerbă, folosind metode infame, unele cu caracter terorist, pentru a ascunde adevărurile istoriei.

Una dintre metode este ascunderea artefactelor vechilor civilizații în depozitele muzeelor sau în biblioteci, în fonduri de carte secrete, unde nu ai acces decât dacă ești de-al lor.

Un exemplu concludent este soarta artefactelor descoperite în ruinele orașului canaanit (fenician) Ugarit, scos la lumină de arheologi în 1.928 e.n. Descifrarea scrierilor de pe tăblițele din biblioteca orașului a adus în atenție una dintre cele mai avansate civilizații ale lumii, cea canaanită, care fusese scoasă din istorie de dușmani.Dar materialele descoperite de arheologul Claude F.A.Schafer, la reluarea săpăturilor în 1.929 e.n., care au fost trimise la muzee, au fost „îngropate” definitiv.

18

Probele duse de Schafer și I. Velikovski la laborator, pentru datare în scopul validării unei noi cronologii, care ar fi împins istoria omenirii cu mult în trecut, au fost contaminate cu tritiu!

Adevărul e că de la facerea omului, în urmă cu 300.000 de ani și până la plecarea zeilor de pe Terra, în mileniul XII î.e.n., pe Pământ a existat o singură limbă și o singură civilizație, cea antediluviană. Aceasta era condusă direct de zei și stăpânea cunoștințe pe care noi astăzi nu le avem. Un exemplu este chiar Gobleki Tepe, pe care un autor îl numește, pe bună dreptate, „Locul care nu ar fi trebuit să existe” (după oficiali, bineînțeles!).

Că civilizația umană există de mii de ani este demonstrat și de tăblița inscripționată, găsită de arheologul Layard în ruinele bibliotecii capitalei Asiriei, Ninive, bibliotecă înființată de regele Asurbanipal (685-627 î.e.n.), textul fiind scris chiar de el: „Zeul scribilor m-a cinstit, dându-mi secretul artei sale. Fost-am inițiat în arta scrisului. Pot citi chiar și încâlcitul scris al lui Shumer. Pot înțelege și pietrele cu enigmatice cuvinte, gravate pe ele în zilele de dinaintea Marelui Potop”.

Cum Marele Potop a avut loc între mileniile XI-IX î.e.n., cele două dovezi – Gobleki Tepe și tăblița lui Asurbanipal – se verifică reciproc, iar existența Marelui Potop este atestată fără drept de apel, cu toate că istoriografia oficială nu-l recunoaște. Și mai rezultă că, înainte de mileniul XI î.e.n., omenirea era civilizată, având scriere.

Descoperiri arheologice, care demonstrează că oamenii erau civilizați cu mult înainte decât se susține, s-au făcut și pe teritoriul României, cum sunt cele trei tăblițe de lut, inscripționate cu o scriere datată 5.500 î.e.n., cu 1.000 de ani mai veche decât cea sumeriană, tăblițe descoperite de arheologul Nicolae Vlasa în 1.961, la Tărtăria.

În 1.962, antropologul C.Nicolăescu-Plopșor descoperă, la Bugiulești, jud. Vâlcea, un craniu uman vechi de două milioane de ani.

Se pare că la un moment dat cineva a schimbat macazul, trecând știința humanologiei pe linia zoologiei, prezentându-ne drept

19

strămoși diverși maimuțoi africani sau asiatici, pe baza fantezistei teorii a evoluției speciilor, a lui Darwin.

În 1973, într-o carieră de nisip de lângă Aiud, s-a descoperit o talpă de aluminiu, asemănătoare cu cele folosite azi la macaralele de mare tonaj, datată în laboratoare ca având o vechime de 250.000 de ani.

Dar despre cele 80 de schelete de uriași, descoperite între anii 1954- 1956, la Argedava, și furate de ruși, ce părere aveți ? Sau despre scheletul de uriaș dezgropat la Cârcea și ascuns la Muzeul Olteniei ?

Aceste descoperiri, la fel ca toate scrierile istoricilor antici despre Dacia, în număr de 300, după inventarul făcut în 1872 de Al. Papadopol-Calimah, care „au dispărut”, nu apar în nicio lucrare de istorie oficială sau în programa școlară, ca și cum nu ar exista. Iar precesia și răsăritul heliacal au fost eliminate din astronomie.

De altfel, prof. Klaus Schmidt, descoperitorul sitului anatolian, fiind un profesionist nealiniat, cu coloana vertebrală dreaptă și iubitor de adevăr, a catalogat ironic fabulațiile oficialilor astfel: ,,Să susții că vânătorii-culegători din epoca de piatră au ridicat Gobleki Tepe e ca și cum ai spune că cineva a construit un Boeing 747 în beciul casei cu un cuțitaș” . Se pare că asta i-a adus moartea prea timpurie, la numai 60 de ani, săpăturile fiind sistate sine die.

Din 1.995 și până azi nu a mai fost dezgropată nicio structură.

Vis-a-vis de cum se falsifică istoria, relatez două cazuri recente:

Pe 28 oct.2.008 apare în media occidentală (Daily Mail) o știre de senzație: ,,Cercetătorii americani din cadrul Universității din San-Diego, California, au descoperit într-o vale din Iordania minele lui Solomon, în zona numită Khribat en-Nahash, adică Ruinele de Aramă.”

Conform Bibliei, singura sursă care pomenește de Solomon, acesta a fost al treilea rege mitic al Israelului, fiu al lui David.

20

El a dezvoltat orașul Ierusalim, unde a ridicat un templu magnific, închinat zeului său.

Datorită continuării relațiilor de prietenie ale tatălui său cu Hiram, regele canaanit al Tyrului, acesta din urmă i-a furnizat toate materialele necesare construirii templului, inclusiv meșteri pricepuți din orașele canaanite Tyr, Sidon și Ebal (Biblos). Totodată, i-a permis lui Solomon să finanțeze construcția de corăbii la baza navală de la Elat, din nordul Mării Roșii, pe care Hiram a pus echipaje canaanite și le-a inclus în flota sa, care mergea la Ofir (Tarșișul african) din trei în trei ani, localizat de exploratorul german Karl Mauch, în anul 1.871, în actualul stat Zimbabwe.

Din această locație, unde tyrienii ridicaseră o cetate-depozit impunătoare, păzită de un fort, săpaseră mine de aur și de argint și construiseră topitoriile necesare (Tarșiș=topitorie), aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni.

După cum se vede, în Biblie nu apare nici cel mai mic indiciu că Solomon ar fi avut vreo mină pe undeva.

Sintagma „minele lui Solomon” a fost lansată de Hollywood în 1.985, în filmul de ficțiune cu același nume, turnat după un roman scris prin 1.885.

Ce m-a frapat la universitarii americani este că au atribuit vestigiile acelor mine de aramă din Iordania lui Solomon, fără nici o dovadă. Dar mai grav, pentru a-și susține aberația, au furnizat o traducere incompletă a toponimului, eludând ultimul cuvânt, Nahash, care arată clar ale cui mine fuseseră acelea.

Traducerea corectă este următoarea: KHRI .BAT EN-NAHASH ,cuvânt compus din KHRI = aramă, BAT = BET = casă, NAHASH = șarpe, deci CASA ARAMEI ȘERPILOR.

Având în vedere că locuitorii milenari ai Palestinei, acea țară a Canaanului, au fost canaaniții (KAN=Șarpe uriaș zburător, Balaur, și AN=zeul suprem al Sistemului Solar, rezultând Șerpii sau Balaurii lui

21

AN), este evident că aceia care au săpat minele au fost canaaniții, cu mult înainte de invazia evreilor în Canaan.

Pe 10 decembrie 2.o17, o televiziune locală publică știrea că în județul Olt s-a recuperat o brățară dacică de aur de 24 carate, cu o greutate de 120 gr., formată dintr-un corp și o piesă reprezentând un cap de lup alungit. Dar, stupoare! În fotografia prezentată, piesa alungită este un șarpe.

Probabil că acel „istoric”, care a redactat explicația, face parte din comandoul care vrea să șteargă din istoria românilor că zeul suprem al strămoșilor noștri a fost GE.BEL.EIZIS (FIUL STĂPÂNULUI PĂMÂNTULUI) sau BA.AL (STĂPÂNUL), zeu solar din familia zeilor balauri, cei care primii au coborât din cer pe Pământ sub conducerea Marelui Zeu EL, creatorul omului, înlocuindu-l cu ZAMOLXIS, zeu al Lumii Inferioare, al morții și distrugerii, sinonim cu MOT al canaaniților și cu MOLOH al amoniților, un zeu htonic satanist, care pretindea sacrificii umane.

După părerea mea, GOBLEKI TEPE este un set de calendare precesionale construite de niște oameni cu vaste cunoștințe tehnico-științifice, sub îndrumarea zeilor lor.

Cei 12 stâlpi de piatră reprezintă cele 12 constelații zodiacale sau luni precesionale, iar animalele sculptate pe ei, numele acelor constelații.

2. STONE HEN.GE. Etimologic, toponimul este compus din STONE=piatră, HEN=găină și GE=GEA, planeta Pământ. Rezultă GĂINA DE PIATRĂ A PĂMÂNTULUI.

Cuvântul GĂINĂ duce cu gândul la existența unei legături cu grupul stelar al Pleiadelor, aflat în constelația zodiacală a Taurului, numit de români Cloșca cu Pui, iar GE s-ar putea ca inițial să fi fost GET, în această situație denumirea fiind CLOȘCA CU PUI A GEȚILOR, aceasta nefiind o surpriză, întrucât în antichitate geții ocupau zona centrală a Europei, de la Atlantic până dincolo de Volga (Paul Lazăr Tonciulescu, general N.Portocală).

22

Daco-geții au avut cunoștințe tehnico-științifice uluitoare, iar în urmă cu câțiva ani, în zonă a fost dezgropat scheletul unui bărbat de rasă est-europeană, fapt ce face posibil ca cei care au ridicat calendarul precesional de la Sarmisegetuza să fi fost aceiași cu constructorii complexului STONE HEN.GE, sau pleistaii daci să fi colaborat cu druizii englezi.

Dacă GE ar fi o formă a verbului to GET (a ajunge) sau a substantivului GEAR (mecanism, angrenaj), care amintește de forma de roți dințate a componentelor, interpretarea numelui complexului ar putea fi PIETRELE CU CARE AJUNGI ÎN PLEIADE, sau MECANISMUL DE PIATRĂ AL PLEIADELOR.

Ultimele două interpretări sugerează că STONE HEN. GE, la fel ca toate calendarele precesionale din vechime, au fost instalații fizice, care deschideau un portal între Pământ și una dintre planetele satelit ale vreunei stele din Pleiade. Poate că aceasta este și explicația dispariției bruște , fără urmă, a celor care aveau astfel de instalații: pleistaii daci, incașii din Machu-Pichu, anasazii americani, druizii englezi.

Ipoteza de mai sus este susținută de o dovadă aflată la mii de kilometri depărtare: stânca-munte ULURU, cu o lungime de 3 km și aceeași adâncime, aflată în centrul Australiei.

Aborigenii spun că în trecutul îndepărtat, în acel loc s-a înfipt o săgeată de foc venită din Pleiade, ei fiind urmașii acelor cosmonauți. Acea săgeată o mai numesc și Șarpele Curcubeu.

De menționat că în zona estică a continentului se află mai multe calendare precesionale circulare, făcute din blocuri de piatră, unele dintre ele distruse de fermieri, la instigarea preoților creștini.

Aborigenii așteaptă și azi revenirea marelui lor zeu, BA.AL YAMA, conform promisiunii făcute la plecare.

Și tot în Australia a fost descoperit un culoar uriaș, tăiat între două stânci enorme, perfect finisate, inscripționate cu hieroglife

23

vechi de 4.600 de ani, care povestesc că aici au ajuns doi prinți egipteni, unul fiind mușcat de un șarpe și îngropat.

Structura megalitică STONE HEN.GE se află în sudul Angliei, în Câmpia Salisbury, comitatul Wiltshire, și este formată din blocuri de piatră dispuse în cercuri concentrice, la exterior având un șanț cu diametrul de 104 m, flancat spre exterior de un povârniș, iar spre interior, de un mal:

-cercul I(Aubrey): 56 de gropi; -cercul II(Sarsen): 30 de blocuri de piatră (menhire) verticale, cu aspect grosolan, având înălțimea de 4 m, lățimea de 2 m, grosimea de 2,5 m și greutatea de 25 t fiecare, cu boiandrugi curbați, dispuse într-un cerc cu diametrul de 33 de metri.

Azi, doar 17 blocuri mai sunt în picioare. -cercul III: format din 60 de pietre mai mici;

-cercul IV: format din 10 blocuri de piatră, uriașe, de câte 50 t fiecare, unite două câte două cu boiandrugi, fiecare din cele cinci componente formând un triliton. Aceștia sunt dispuși sub forma unei potcoave;-cercul V: format din 19 pietre mai mici, dispuse tot sub formă de potcoavă.

În centrul ansamblului se află o piatră micacee. Deschiderile celor două potcoave (cercurileV-VI) sunt orientate spre locul unde șanțul (cercul I) se racordează la un bulevard lat de 23 m și lung de 3 km.

În ultimii ani, în urma scanării zonei învecinate au mai fost detectate încă 16 structuri îngropate. Cu toate că situl a fost studiat încă din 1.640 e.n., până azi nu s-a aflat nimic despre el: când a fost construit, de cine și în ce scop.

De-a lungul a celor 400 de ani de cercetări au fost elaborate numeroase teorii, una mai fantezistă decât alta, dar, lucru curios, numai una, cea reală, nu a fost enunțată: că acest obiectiv a fost ridicat în mileniul XII î.e.n., de oamenii civilizației antediluviene, la comanda zeilor lor, fiind un calendar precesional asemănător celor de

24

la Gobleki Tepe și Sarmisegetuza și, de ce nu, fiind și un dispozitiv care deschidea portaluri circulației în Galaxie.

3. CALENDARUL MAYAȘ. În decursul mileniilor, în America Centrală s-au succedat mai multe civilizații, denumite după numele raselor de americani, care le-au edificat: olmeci, tolteci, zapoteci, mayași sau azteci. Aceștia au ridicat orașe impunătoare, dominate de piramide zigurate grandioase, au construit rețele de drumuri și sisteme de control a apei.

Recent, în Yucatan au fost descoperite vestigiile unui oraș mayaș, întins pe 2.000 km pătrați. Piramidele erau închinate Marelui Zeu KU.KUL.KAN, sau QETZAL.COATL, în traducere Șarpele Zburător sau Șarpele cu Pene, acesta nefiind altul decât BA.AL, din familia zeilor-balauri, stăpâni ai Pământului.

Astăzi, grație folosirii noii tehnologii de scanare aeriană LIDAR, magnificele orașe din jungla guatemaleză sunt scoase la lumină unul după altul.

Ca toate popoarele civilizate ale antichității, și vechii americani aveau cunoștințe avansate de astronomie, pe care le-au concretizat în calendare rotaționale și precesionale. Calendarul precesional mayaș, numit și Marea Numărătoare, Calendarul Sferic sau Marele Ciclu, început la 13 august 3.114 î.e.n., s-a încheiat pe data de 23 decembrie 2.012, exact atunci când axa Terrei a trecut din zodia precesională a Peștilor în cea a Vărsătorului, la începutul unui nou an precesional.

Zodia Vărsătorului este zodia tatălui lui BA.AL, cel numit EN.KI (Domnul Pământului) de sumerieni și EL, de canaaniți, traci, daco-gați, gali și creștini.

În Codex Vaticano-Latin, sub numele de Calendarul Preoților se păstrează calendarul ultimului an precesional, împărțit în cinci perioade numite Sori, durta fiecărui Soare fiind precizată în ani rotaționali, iar la ultimul chiar și anii între care s-a desfășurat:

25

-Soarele I- a durat 4.008 ani, între 20.239î.e.n. -16.231 î.e.n. Atunci au trăit uriașii. A fost distrus de un mare potop, care a constat în ploaie continuă.

-Soarele II- a durat 4.010 ani, între 16.231 î.e.n.-12.221 î.e.n. A fost distrus de Șarpele Sălbatic.

-Soarele III- a durat 4.081 ani, între 12.221î.e.n.-8.140 î.e.n. A fost distrus de foc.

-Soarele IV- a durat 5.026 ani, între 8.140 î.e.n.- 3.114 î.e.n. A fost distrus de un potop de sânge și foc.

-Soarele V- a durat 5.126 de ani, între 13 august 3.114 î.e.n.-23 decembrie 2.o12 e.n.

În total, ultimul an precesional a durat, după mayași, 22.251 ani rotaționali. Încadrarea primilor patru Sori în cronologie am făcut-o luând de bază duratele acestora, furnizate de calendar, și datele între care s-a derulat al V-lea Soare, precizate de ei.

La sfârșitul celui de-al V-lea Soare, mayașii așteptau întoarcerea zeului BA.AL.AM YOKTE, fiu al lui EL( EN.KI ).

De la azteci s-a păstrat calendarul precesional al celui de al 6-lea împărat, Axayakatl (1.479 e.n.), sculptat pe un monolit de piatră uriaș, de 24,5 tone, prezentând o serie de inscripții dispuse în cercuri concentrice, reprezentând cei 5 Sori, la fel ca la mayași:

-Soarele I - simbol OCELOTO NATIUH sau Zeul Jaguar. Atunci au trăit uriașii care au fost devorați de jaguari.

-Soarele II - simbol capul de șarpe al lui EHE COATL (Zeul Aerului). Distrus de furtuni și uragane.

-Soarele III - simbol cap de ploaie și foc ceresc. Distrus de ploaie de foc și șuvoaie de lavă.

- Soarele IV - simbol capul Zeiței Apelor, CHALKI-UHTLICUE. Distrus de ploi torențiale și potop.

26

-Soarele V - simbol chipul lui TONATIUH, Zeul Soare, care apare în interiorul simbolului OLLIN=mișcare. Numit și Soarele Mișcării. Este cel care s-a încheiat pe 23 decembrie 2.012, care va fi distrus de pârjolirea planetei de către Soare și de un cutremur catastrofal.

Câteva observații:

- ambele calendare precesionale sunt împărțite în 5 sectoare, numite Sori;

- toate fenomenele care au distrus Sorii sunt produse de Soare;- fenomenele care au distrus Sorii II-III sunt aceleași la ambele

calendare:uragane și foc;- în ambele, uriașii au trăit în Soarele I;- al III-lea Soare mayaș, dintre 12.221 î.e.n.-8.140 î.e.n., se

suprapune peste perioada Marelui Potop dintre anii 10.948 î.e.n.-8.788 î.e.n., declanșat de înclinarea semnificativă a axei de rotație;

- primii trei Sori din calendarul mayaș au durate aproximativ egale, în medie de 4.033 de ani fiecare. Începând cu al IV-lea Soare, durata crește brusc, cu circa 1.000 de ani la o medie de 5.076 de ani pe fiecare, datorită scăderii vitezei de rotație a Terrei în jurul Soarelui, de la 360 de zile/an la 365 de zile și 6 ore. Concomitent, a scăzut și viteza de precesie a axei la 50 de secunde unghiulare/an;

- cel mai interesant fapt este precizarea sfârșitului anului precesional la 23 decembrie 2.012, distrugerea acestui ultim Soare prin pârjolirea planetei de către astrul zilei, fenomen pe care am început să-l trăim, și producerea unui cutremur distrugător, care, se pare, va veni în curând.

Cu acestea, închei partea introductivă, în care am prezentat fenomenul astronomic al precesiei. Voi trata, în continuare, tema acestui articol, CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR de la SARMISEGETUZA, ROMÂNIA.

27

4. SARMISEGETUZA. Acest toponim utilizat astăzi este o formă „coruptă”- cum ar spune marele N.Densusianu- a originalului SARMISAGETHUZA, pomenit de istoricul Dio Cassius (155-253 e.n.) în opera sa ”Romaika” și reprodus de Nicolae Iorga în „Istoria neamului românesc”.

Etimologia lui este următoarea:

-SAR.MI.SAG.E.THU.ZA, cuvânt compus, format din cuvintele sumeriene : ȘAR= suprem Mi= cel care arată calea, indicatorul SAG= cap E= casă TU= margine ZA= miazănoapte, nord

Rezultă INDICATORUL SPRE CASA SUPREMULUI CAP din MARGINEA DE MIAZĂNOAPTE.

În anul 1.852, reverendul Charles Foster a scris o carte intitulată „The One Primeval Language” (Limba primordială), în care a demonstrat că toate limbile antice, descifrate până la el, inclusiv chineza veche și alte limbi din Orientul antic, se trag dintr-o singură limbă. Ulterior, unii au ajuns la concluzia că acea limbă originară ar fi sumeriana.

După părerea mea, realitatea este alta: în toate limbile există un fond de cuvinte identic, care provin din limba primordială sau adamică, atunci când „tot Pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte”, după cum spune Biblia (Geneza, cap.11, al.I), și nu că aceste cuvinte s-ar trage din sumeriană sau ar fi rămas de la niște migratori ipotetici.

Având în vedere că sumerienii au fost primii care și-au revenit după catastrofalul Mare Potop, este logic ca în limba lor să fi rămas cele mai multe cuvinte din limba adamică, iar în memorie, cele mai multe informații tehnico-științifice ale civilizației universale

28

antediluviene, din cioburile căreia au edificat, în mileniul V î.e.n., una din cele mai mari civilizații ale lumii, din care s-au „înfruptat” toți.

În perioada Marelui Potop, timp de aproape trei milenii și după aceea încă mult timp, rămășițele raselor de pe Terra au fost izolate unele de altele, fiecare constituindu-și o limbă nouă, fondul de cuvinte păstrat din limba universală devenind din ce în ce mai mic, în funcție de timpul scurs de la Potop la recivilizarea lor.

Acele cuvinte s-au păstrat cel mai bine în toponime, hidronime și patronime, lucru vizibil la români, unde majoritatea celor trei categorii lingvistice nu au niciun înțeles în limba română, dar, traduse din sumeriană, sanscrită sau canaanită își dezvăluie imediat sensurile.

Așa-zișii preoți daci, depozitari ai unor cunoștințe uluitoare, păstrate din perioada marii civilizații antediluviene, când oamenii trăiau împreună cu zeii lor, erau persoane de înaltă ținută moral-științifică. Ei nu operau cu limba populară, ci cu limba adamică, în scopul păstrării originalității cunoștințelor și a secretului acestora.

După cum se vede, cineva, cândva, în buna tradiție a falsificării istoriei, a schimbat o literă din numele toponimului, înlocuind pe „A” din componenta „SAG” cu „E”, golind de conținut informația originală.

Obiectivul este situat în jud. Hunedoara, în Munții Șureanu, pe raza comunei Orăștioara de Sus, satul Grădiștea de Munte, într-o locație izolată, greu accesibilă, apărată de relieful muntos, pe care a fost amplasat. La poalele vârfului pe care se află, curge râul Sargeția (ȘAR==suprem; GE=Gea, Terra; TI=viață; A= apă), în traducere APA VIEȚII SUPREMEI GEA.

Drumurile de acces erau păzite de garnizoane, staționate în câteva mici fortărețe: Blidaru, Costești, Piatra Roșie etc. Asta și pentru că aici era depozitat tezaurul dacic, compus din 1.625 t de aur și 3.270 t de argint, ulterior furat de invadatorii romani.

Sarmisegetuza nu a putut fi studiată de arheologii români decât după terminarea Primului Război Mondial, în urma căruia , după 1.000 de ani de ocupație maghiară, Ardealul a fost readus între

29

hotarele patriei-mamă, Dacia, în urma jertfei de sânge a românilor din Regat în bătăliile duse contra invadatorilor germani, maghiari și bulgari, dintre anii 1.917- 1.919.

Acest complex este compus din trei cadrane circulare, 5 grupuri dreptunghiulare de tamburi bazali și un zid-balustradă inscripționat, toate amplasate dezordonat pe două terase artificiale.

I. CADRANELE CIRCULARE1. SOARELE DE ANDEZIT: este o structură circulară din blocuri de piatră cu

diametrul de 6,90 m. Are în centru un bloc circular, cu diametrul de 1,46m, din care pornesc 10 raze cu lungimea de 2,76 m, ce formează 10 sectoare de forma unor felii de tort .

Lățimea sectoarelor este inegală, prezentând diferențe de 6-8 cm, iar cinci sectoare sunt parțial distruse.

Pe direcția centrul cadranului-Polul Nord, din laterală pornește o prelungire, formată din 16 blocuri, din care 4 au fost luate din zidul prăbușit al incintei și completate lipsurile, în ele observându-se spațiile în care se aflau capetele bârnelor de sprijin ale zidurilor dacice.

OBSERVAȚII PERSONALE:

Între sectoare nu există mortar. Cele 5 sectoare nedeteriorate sunt acoperite cu un strat de mortar de 3 cm grosime. Pe un sector neacoperit se văd urme de lovituri de bardă.

Având în vedere că dacii nu foloseau mortar, dar și lipsa fenomenului de eroziune a stratului acoperitor, acesta nu e mai vechi de 100 de ani.

Suprafața sectoarelor a fost inscripționată, scrierea fiind distrusă de pleistai la părăsirea complexului.

Soarele de Andezit reprezintă doi ani precesionali de 25.920 ani rotaționali, fiecare împărțit în 5 Sori, ca la mayași.

Prelungirea îndreptată spre Nord, singura componentă a complexului cu orientare geografică precisă, reprezintă INDICATORUL

30

spre CASA SUPREMULUI CAP din MARGINEA de MIAZĂNOAPTE, conform titulaturii ansamblului. Acesta urmărește precesia constelațiilor din centura boreală și, implicit, a Stelei Polare . Azi, Steaua Polară este ALFA URSE MINORIS, iar în urmă cu 5.000 de ani era ALFA DRACONIS.

Prelungirea este racordată la sectorul inscripționat cu numele constelației nordice, care se va afla în dreptul ei atunci când zeii se vor întoarce pe Pământ.

2. CADRANUL MIC: este o structură circulară cu diametrul de circa 12 m, formată din 114 piese de piatră – 101 stâlpi cu partea de sus terminată într-un cep, împărțiți în 13 grupe inegale de către 13 lespezi: o grupă are 6 stâlpi, alta are 7, și 11 grupe au câte 8 stâlpi fiecare.


Cred că acest cadran a fost alterat de pleistai, ori de către cei care au făcut reconstituiri după anul 1.922, și că a avut inițial 12 sectoare a câte 9 stâlpi fiecare – în total, 108 stâlpi – plus o lespede despărțitoare.

Dovada alterării este faptul că lespedea, care delimitează pe partea dreaptă sectorul de 7 stâlpi, nu seamănă cu celelalte 12 lespezi nici ca formă, nici ca mărime, fiind mai mică.

Într-un ciclu calendaristic, subunitățile temporale sunt egale, iar numărul 13 nu are nicio relevanță, mai ales în cadrul calendarului precesional.

Acest cadran reprezintă un an precesional de 25.920 de ani rotaționali, împărțit în 12 luni a 2.16o de ani rotaționali fiecare, o lună fiind împărțită în 9 subdiviziuni a 240 de ani rotaționali fiecare.

3. CADRANUL MARE CIRCULAR : această structură este de o complexitate ieșită din comun, făcând din ȘARMISAGETHUZA o alcătuire unică în lume.

Cadranul este format din 3 aliniamente circulare concentrice, în centru aflându-se un aliniament în formă de potcoavă închisă:

31

- Cercul A: are diametrul exterior de 29,40 m și este format din 104 blocuri de andezit lipite între ele, cu lungimea de 80-90 cm, lățimea de 47-50 cm și înălțimea de 43-45 cm.


La reconstituire, o parte dintre blocuri au fost recuperate de pe panta versantului din apropiere, lipsind 5.

Cred că numărul inițial de blocuri a fost 108, corespunzând cu numărul celor din Cadranul Mic, reprezentând un an precesional de 25.920 de ani rotaționali: 108 blocuri = 240 ani rotaționali per bloc.

- Cercul B: este lipit de primul. Format din 180 blocuri împărțite în 30 de grupe a 6 blocuri fiecare, cu cap terminat în cep, despărțite de câte un bloc mai scund.

Blocurile înalte aveau înălțimea de 120-135 cm, lățimea 24,25-25,50 cm, grosimea 18-20 cm.

Blocurile mai scunde , ca niște praguri, aveau înălțimea de 55-56 cm, grosimea 21 cm, lățimea feței interioare de 52 cm și lățimea feței exterioare de 54 cm.


Unii cercetători au speculat că grupurile de 6 blocuri înalte, plus unul scund, ar reprezenta săptămâna de 7 zile, rezultând un an cu 30 de săptămâni și un total de 210 zile.

Nu poate fi așa. Săptămâna este o producție a evreilor palestinieni, care a ajuns târziu în Europa, prin sec III e.n., iar în Dacia și mai târziu, după anul 1.000 e.n., creștinismul fiind impus cu forța ca religie de stat de către domnitorii tinerelor state românești, după model bizantin. Astfel, religia strămoșilor românilor a fost înlocuită cu una străină. Capetele terminate în cep ale unor aliniamente de stâlp nu foloseau la fixarea unor markere: ele susțineau felinare care în timpul nopții luminau componentele Calendarului, sau materializau poziția aștrilor pe cercul zodiacal.

32

Acest cerc reprezintă un an precesional de 360 de zile precesionale, revenind 2 zile precesionale/bloc, adică 72 de ani precesionali X 2= 144 ani precesionali rotaționali, de unde 180 blocuri X 144 ani rotaționali = 25.920 ani rotaționali.

Constructorii nu au făcut cercul din 360 blocuri, întrucât diametrul său ar fi fost prea mare, sau lățimea blocurilor prea mică.

Blocurile scunde au doar rol de separare, individualizând grupele de 6 X 2 zile precesionale = 12 zile precesionale; 12 X 72 = 864 ; 864 X 30 = 25.920 ani rotaționali.

A se observa asemănarea cu Cercul II (Sarsen) de la STONE .HEN. GE, care este format din 39 de blocuri de piatră.

- Cercul C: are diametrul de cca. 20 de metri. Era format din 68 stâlpi de lemn cu înălțimea de cel puțin 30 de metri, groși de 40 cm, așezați la 36-40 cm unul de altul.

Este împărțit în patru sectoare de 4 praguri inegale ca lățime: 2 praguri opuse aveau lățimea de 1,30 m, iar celelalte două, de 2,20 m.

Sectoarele nu erau egale, având 17, 17, 16 și 18 stâlpi. Fețele stâlpilor erau acoperite cu o lipitură de lut și îmbrăcate în plăci subțiri de teracotă bine arse și foarte bine lustruite. În fiecare stâlp erau înfipte 9 – 13 piroane de fier, cu capul gros terminat într-un inel.

Acest cerc a fost compromis complet la restaurarea din noiembrie 2.017, numărul de stâlpi a fost mărit, au înălțimi variabile, între 1-2,5 m, sunt mult mai subțiri, iar de îmbrăcătură și piroane, nici urmă.


Cred că la origine cele 4 sectoare au avut câte 18 stâlpi fiecare, în total 72, corespunzând duratei unei zile precesionale de 72 ani rotaționali.

33

În ceea ce privește piroanele, în belciuge se legau funii care măturau cercurile A și B ca niște ace de ceas, rezultând anumite corelații calendaristice.

- Potcoava închisă este componenta centrală a Cadranului Mare, formată din 34 de stâlpi de lemn identici cu cei ai Cercului 3, împărțită în două sectoare de două praguri din blocuri de calcar: un sector care cuprinde lateralele și vârful cu 21 de stâlpi, și un sector care închide potcoava, cu 13 stâlpi.


La fel ca și celelalte componente, potcoava a fost compromisă total, mai ales la restaurarea din noiembrie 2.017. Același tip de potcoavă centrală se găsește și la Calendarul de la STONE HEN.GE, dar acolo e deschisă.

II. GRUPURI DREPTUNGHIULARE DE ALINIAMENTE DE TAMBURI BAZALI- Grupul 1: se află lângă Soarele de Andezit, pe terasa XI. Perimetrul este

delimitat de stâlpi de piatră scunzi, cu pietre mari la colțuri. Nu s-a putut restaura: din tamburi nu au mai rămas decât 5, împrăștiați.

Prin comparație cu grupul 2 vecin, am apreciat că ar fi avut 3 rânduri a câte 8 tamburi , în total, 24.

- Grupul 2: vecin cu grupul 1. Are 3 rânduri a 6 tamburi pe rând, în total, 18.

La fel ca la grupul 1, perimetrul este format din șiruri de stâlpi de piatră cu pietre mari la colțuri.

- Grupul 3 (Grupul Mare Nou): se află pe terasa X, mai sus de Soarele de Andezit.

Avea 6 rânduri a 10 tamburi, în total, 60.

OBSEVAȚII PERSONALE:

34

În anul 106 e.n. la părăsirea Sarmisagethuzei, pleistaii daci aveau în lucru acest grup care trebuia să înlocuiască Grupul Mare Vechi, care era complet deteriorat de eroziune în miile de ani de când fusese construit.

- Grupul 4 (Grupul de Calcar): pe terasa XI. Are 3 rânduri a 6 tamburi , în total, 18.

- Grupul 5 (Grupul Mare Vechi): pe terasa XI.

Avea 4 rânduri a 15 tamburi, în total 60, cu un grad de erodare extrem de avansat.

Pe mijloc se află 7 baze, compuse dintr-un tambur bazal, peste care s-a zidit un tambur din pietre lipite cu mortar, urmând un alt tambur de piatră.

Având în vedere că dacii nu foloseau mortar, cred că cele 7 baze centrale au fost adăugate la reconstituire.

III. ZIDUL DESPĂRȚITOR INSCRIPȚIONAT

Cele două terase, pe care se află Calendarul , erau despărțite de un zid-balustradă format din blocuri de piatră inscripționate cu 2-3 litere.

Hadrian Daicoviciu publică un repertoar cu 49 de piese (blocuri și fragmente), transliterând inscripțiile în alfabetul grec. La acestea, se mai adaugă 16 piese listate de Constantin Daicoviciu în anul 1.950, și 15 observate de Ackner cu un secol mai înainte, în total 80 de blocuri.

La efectuarea săpăturilor de către C.Daicoviciu, blocurile erau împrăștiate și acoperite cu pământ, astfel că eforturile de a descifra inscripțiile nu au dus la niciun rezultat.


Inscripțiile de pe blocurile zidului-balustradă sunt în alfabetul canaanit-palmirean, și nu în cel grecesc. Un exemplu este blocul nr. 24 din repertoarul lui H.Daicoviciu, căruia îi publică fotografia în volumul „Dacii”. Transliterând cele trei litere de pe bloc în alfabetul grecesc, i-a

35

apărut cuvântul QBE, care nu are niciun înțeles. Dar în alfabetul canaanit-palmirean apare cuvântul APS (APSU, ABZU), care desemnează punctul cardinal SUD, Lumea Inferioară sau Emisfera Sudică, contrazicându-i pe cei care au emis ipoteza că pe zid era gravată o listă de regi sau preoți.

Cu acestea, închei prezentarea complexului de la SARMISAGETHUZA și observațiile mele personale.

Studiile făcute de arheologi și istorici după anul 1.922, au dus la concluzii discutabile, în principal datorită stabilirii din start a dogmei că acesta era un Calendar care reprezenta un an rotațional, corectat periodic la secundă. Un alt handicap al cercetătorilor a fost că nici unul nu avea nici cea mai vagă idee despre precesie, despre alte Calendare de acest gen din lume, și nici cunoștințe minimale despre limbile marilor civilizații antice.

Singurul care face excepție, realizând o analiză științifică riguroasă, a fost Hadrian Daicoviciu, care a atins tangențial și subiectele precesiei și al răsăritului heliacal, dar nu le-a dezvoltat, firul vieții întrerupându-i-se în mod suspect în 1984, la numai 52 de ani, la fel ca al lui Klaus Schmidt, descoperitorului Calendarului Precesional de la GOBLEKI TEPE.

În suta de ani, care au trecut de la începerea cercetărilor la Complexul de la Șarmisagethuza, lista concluziilor eronate s-a tot mărit, cele mai cunoscute fiind :

a) Sarmisagethuza a fost capitala regatului dacCapitala nu putea fi aici. O capitală nu se amplasează într-un

loc izolat, greu accesibil, departe de rețeaua de drumuri principale pe care se deplasează rapid armatele, negustorii și curierii, pe care se face aprovizionarea, pe un spațiu restrâns, fără posibilități de susținere a unui număr mare de locuitori și fără niciun fel de sistematizare urbană.

Aici nu a existat nicio cetate impresionantă, cum se sugerează, ci doar o împrejmuire formată dintr-un zid scund, care înconjura un mic teren amenajat în terase artificiale, pe care se aflau componentele Calendarului și locuințele celor câteva zeci de pleistai, auxiliari și soldați, care-i asigurau funcționalitatea.

36

Zidul avea rol de delimitare și de apărare împotriva animalelor sălbatice, și nu de rezistență la asaltul unei armate – dacă te uiți la zidul dacic de la intrarea vestică, vei observa că este amplasat în partea de jos a terenului și nu pe coamă, cum cere strategia militară.

Adevărata capitală a fost la Hațeg, iar reședința regală, lângă oraș, stabilită de topograful militar colonel Constantin Zagoriț, în urma lucrărilor de cercetare și topografiere a Țării Hațegului, în inima Daciei, efectuate între 1.922-1.937.

Ruinele Cetății Regale a Daciei au fost ignorate până azi în mod nejustificat. Această locație îndeplinește toate condițiile pentru stabilirea unei capitale. Afirmația a fost făcută de un om de profesie, un ofițer superior al Armatei Române.

Analizând etimologic toponimul Hațeg, rezultă:

-HA.ȚEG = cuvânt compus, format din cuvintele canaaniților din Tyr, care, în mileniul V î.e.n., au pus bazele regatului dac: -HA = sunt, este -ȚEG = suprem, mare, vârf.

Rezultă: (Aici) ESTE CEL MARE, SUPREMUL, VÂRFUL.

Cuvântul ȚEG a intrat și în titulatura domnitorilor Țării Românești din familia Basarabilor, veniți de peste munți din Țara Hațegului, „și Amlașului și Făgărașului, HER.ȚEG”, adică DOMN SUPREM.

b) La SARMISAGETHUZA s-a dat o mare bătălie între daci și invadatorii romani.

În realitate, aici nu s-a dat nicio bătălie. Lupte crunte au dus invadatorii cu garnizoanele dace, care apărau drumurile de acces, și mai ales pentru cucerirea capitalei, Hațeg, și a Cetății Regale.

La sosirea romanilor la Sarmisagethuza, aceasta era pustie, căci pleistaii și oamenii lor distruseseră componentele

37

obiectivului, plecând într-o direcție necunoscută prin munții lor de nepătruns.

Romanii nu aveau niciun interes să distrugă Calendarul, din contră, au amplasat o mică garnizoană la poarta de vest, pentru pază, și au încercat să decripteze informațiile furnizate de acesta, lucru pe care nu aveau cum să-l realizeze. În istoria lor, mai rataseră o șansă de a afla viitorul Romei, și iată de ce: în fața unuia dintre primii lor regi legendari s-a prezentat o femeie, care spunea că vine din Dacia, că se numește Sibyla, că are 12 cărți unde se arată viitorul Romei, și vrea să le vândă. Dar regele nu a vrut să i le cumpere, suma cerută părându-i-se prea mare. Sibyla a spus că va mai rămâne în Roma 12 zile și în fiecare zi va arde câte o carte, până când regele se va răzgândi și le va cumpăra pe cele rămase, dar la prețul celor 12. În ultima zi, regele le-a plătit, dar nu a primit decât pe ultima.

Afirmația unora cum că romanii au pus pază pentru a opri eventuale pelerinaje ale populației dacice nu se susține.

În acele vremuri, românii nu îl deposedaseră pe Dumnezeu de proprietatea Lui, Universul, înghesuindu-l în niște rezervații strâmte și pompoase numite biserici, sinagogi, temple sau sanctuare, nu aveau o armată de sfinți umani la care să se închine toată ziua și nici mijlocitori trufași între ei și Divinitate. Dumnezeii lor erau marii zei care îi creaseră și urmașii acestora, aceia cu care strămoșii trăiseră împreună, pe care îi păstrau în cea mai valoroasă biserică, inima lor, și pe care îi așteptau să se întoarcă și îi mai așteaptă și azi. Zona Sarmisagethuza era o Zonă Sfântă Interzisă.

c) Componentele ansamblului erau sanctuare sau temple.

Ipoteza nu e credibilă. Grupurile de aliniamente de tamburi bazali și celelalte componente nu sunt ordonate de-a lungul unei străzi sau piețe centrale, iar în zonă nu a existat o populație numeroasă, care să justifice ridicarea lor.

38

Tamburii bazali au diametre exagerat de mari, între 2,20-1,40 m, presupunând existența unor coloane enorme, iar distanțele dintre ei, mici.

Dacă tamburii ar fi susținut coloane de piatră, acestea ar fi fost formate din cel puțin 4 tamburi aerieni cu înălțimea de un metru fiecare, coloana fiind înaltă de 4 metri.

La vârf, coloanele trebuiau legate cu boiandrugi transversali și longitudinali, pentru stabilitate. Ar fi fost necesari 720 de tamburi aerieni și 251 de boiandrugi, dar nu s-a găsit nici o piesă de acest gen.

În realitate, așa-zișii tamburi bazali se continuau cu un corp conic, cu care formau un monolit numit stupă, pe care erau inscripționate instrucțiuni de folosire a Calendarului sau previziuni ale unor evenimente.

Asemenea pise se află și pe terasa a treia a faimosului templu Borobudur din Indonezia, în număr de 72, chiar numărul de ani rotaționali ai unei zile precesionale, sau, dacă înmulțim numărul de stupe 72 cu numărul de ani rotaționali pe care îi reprezintă (72), rezultă 5.184 ani rotaționali, exact durata celui de-al V-lea Soare mayaș, care s-a încheiat pe 23 decembrie 2.012.

Dovada existenței stupei sunt cele două vârfuri conice pe care le-am observat la fața locului, unul așezat pe al 10-lea tambur bazal din rândul din mijloc al grupui nr. 3 (Grupul Mare Nou), iar celălalt, aruncat într-o grămadă de blocuri provenite din zidul prăbușit al incintei. Aceste vârfuri au înălțimea de 0,40 metri și diametrul de 1,40 metri.

Luând de bază diametrul tamburilor bazali ai grupului de 2,20 metri, dimensiunile unui cap conic și gradul de curbură a suprafeței, am reconstituit o stupă, rezultând că avea înălțimea de 3 metri. Forma de clopot a stupelor seamănă cu potcoava închisă din centrul Cadranului Mare, cu omphalosurile folosite

39

de antici pentru a comunica cu zeii, și cu mașinăria DIE GLOCKE (Clopotul) realizată de inginerii germani în timpul celui de al doilea război mondial, o mașinărie antigravitațională cu care se putea călători rapid în timp și spațiu și penetra portalurile dintre dimensiuni.

Tamburii bazali au câte o cioblitură pe margine. Când pleistaii au hotărât că stupele trebuie ascunse ca să nu cadă în mâinile invadatorilor, au tăiat partea aeriană inscripționată, lăsând la margine un mic sector nestrăpuns. Apoi au băgat pene în zona tăiată, au scos fierăstrăul și, cu ajutorul unor funii, le-au culcat în carele de transport, frângând mica porțiune marginală.

Precizia și acuratețea acestor tăieturi sunt incredibile. Azi, după 2.000 de ani de la tăiere, suprafețele tamburilor nu au nicio urmă de erodare.

d) Obiectivul a fost construit pe vremea lui Burebista (82-48 î.e.n.).

Dacă ar fi fost așa, vârsta Sarmisagethuzei la 106 e.n. era de 157 de ani, fapt contrazis de dovezile furnizate de grupul nr.5 de tamburi bazali (Grupul Mare Vechi).

Timp de 2.000 de ani, de când au fost tăiate stupele (106 e.n.) și până acum, suprafețele tamburilor bazali nu au suferit nicio eroziune, cu excepția tamburilor Grupului Mare Vechi, al căror grad de erodare este foarte avansat, erodare care apare după multe mii de ani.

Atunci când o componentă era prea erodată, devenind inutilizabilă, pleistaii ridicau o alta. Cariera unde au fost cioplite componentele Calendarului nu a fost identificată nici până acum.

După mine, vârsta Sarmisagethuzei este aceeași cu a celorlalte mari Calendare, GOBLEKI TEPE și STONE HEN.GE, adică 14 milenii.

40

e) SARMISAGETHUZA a fost un calendar care reprezenta un an rotațional, corectat periodic la miime de secundă.

Nu era nevoie de un complex de asemenea amploare pentru a calcula durata unui an rotațional, deoarece cu un simplu dispozitiv colimator gradat și un gnomon puteai face acest lucru din orice loc. Și apoi, la ce ar fi folosit cunoașterea la miime de secundă a duratei unui an ? Agricultorii nu aveau nevoie să li se transmită de la SARMISAGETHUZA când să semene, când să ducă oile la munte sau când să le coboare. Și cu ce, prin radio ? Ei aveau semnele lor, furnizate de mama natură, transmise din generație în generație.

ÎN CONCLUZIE:

SARMISAGETHUZA a fost un extraordinar CALENDAR PRECESIONAL, foarte sofisticat, care prevedea evenimentele majore și data când zeii pământeni se vor reîntoarce, conform promisiunii făcute la plecare. Întâlnirea va avea loc când indicatorul Soarelui de Andezit va fi îndreptat spre una dintre constelațiile zeilor.

Datorită complexității sale, acest Calendar este cel mai avansat instrument astronomic de pe Terra, superior tuturor alcătuirilor de acest gen.

Toate datele numerice ale obiectivului sunt elemente ale ANULUI PRECESIONAL, exprimate în sistemul de numărare sexagesimal.

CALENDARUL nu va putea fi decriptat fără planul lui originar, în baza căruia să fie reconstituit corect, fără stupele cu instrucțiuni și fără refacerea și descifrarea inscripțiilor de pe zidul despărțitor.

Când am început să studiez situl SARMISAGETHUZA în anul 2.016, nu mi-am propus să descifrez modul de funcționare al CALENDARULUI, acțiune pe care am

41

considerat-o imposibilă din cauza mutilării lui prin distrugeri, dispariții de piese relevante , restaurări „după ureche”, și a dogmelor oficiale incorecte. Scopul a fost să aduc unele contribuții la aflarea adevărului despre acest complex, reieșit în urma abordării dintr-o nouă perspectivă a problemei.

Poate că în viitor cele scrise de mine în acest articol îi vor ajuta pe cei care , mai tineri și mai inspirați, vor încerca să descopere misterele acestui CALENDAR PRECESIONAL, unic în lume.

Luna precesională a Peștilor s-a încheiat. Am intrat în era Vărsătorului, zodia Marelui Zeu Domn al Pământului, cel care ne-a creat din sângele său.

Înainte de a muri, Andrḗ Malraux a zis: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Poate că a venit vremea ca Dumnezeul strămoșilor noștri și Fiul Său să se întoarcă pe Pământ, la oamenii și la casa lor.

42

B I B L I O G R A F I E

Herodot din Halicarnas, Istorii

Biblia

Graham Hancock, Amprentele zeilor, 2.001

Cornel Bârsan, Revanșa Daciei, 2.002

Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, 1.972

Zecharia Sitkin, A 12-a planetă, 1.999

... Trepte spre cer, 2.000

.... Războaiele zeilor și oamenilor, 1.998

43

SARMISEGETUZA CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR

Documents

Transcript of SARMISEGETUZA CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR