sandra brown-dilema - alex.pdf

8/20/2019 sandra brown-dilema - alex.pdf

1/501


2/501


3/501


4/501

1Bărbatul termină șampania din cupafragilă de cristal și o așeză pe tava de

argint ținută cu îndemânare de un chelneaflat în trecere. Chelnerul, îmbrăcat însmoching, se opri un moment pentru cabărbatul să-și poată lua un alt pahar devin spumos, apoi dispăru în mulțimeanvitaților care stăteau de vorbă.

Reeves Grant sorbi din paharul de

șampanie proaspătă, întrebându-se de cel luase. Nu avusese chef de șampanie.Dintr-odată, parcă totul i se părea amar.Chiar și cel mai scump vin din lume îi

ăsa în gură un gust de cocleală. Ochiiui verzi, disprețuitori, examinară

adunarea de celebrități și VIP-uri, cu oexpresie de plictiseală tolerantă.


5/501

O stea franceză de cinema, cambătrâioară, dar încă foarte frumoasă, seagăța strategic de brațul noului său soț,

un magnat la petrolului din Tulsa,Oklahoma. Un atlet german, câștigătorulmedaliei olimpice de aur la o probă dealergări, înghesuia cu seriozitate oprințesă senzuală dintr-o țarămediteraneană, dar aceasta îl ignora cuncăpățânare. Un designer de modă din

ew York și „protejatul și tovarășului”, amândoi îmbrăcați în 5


6/501

smochinguri roz, strălucitoarentrețineau un grup de ascultători avizi,

cu o povestire răutăcioasă despre un

fotomodel vestit care se îngrășase cudouăzeci de kilograme și venise la ei săcomande o garderobă care să-imascheze silueta.n general, mulțimea era alcătuită din

oameni bogați, faimoși sau importanți.Sau o combinație din toate aceste trei

categorii. Sau, pur și simplu, scandalosde notorii, dintr-un motiv sau altul.Gazda somptuoasei recepții îi întâmpinacu multă grație. Înalt, puternic și zvelt,

el arăta exact ceea ce era, un industriașelvețian cu o avere incalculabilă. Părulblond și privirea albastră îi asigurau unoc pe lista „oamenilor frumoși” ai


7/501

umii.Ochii lui neascultători, de culoareaoțelului, refuzau comanda creierului și

se îndreptau fără greș spre femeia carestătea alături de milionar. Aceasta erambrăcată într-o rochie albă,

strălucitoare. Albă, pentru Dumnezeu!și spuse el înciudat. Cele douăzeci și

patru de ore ce trecuseră nu estompaserămaginea frumuseții ei din memoria lui

Reeves Grant. Rochia Dior cu un singurumăr putea rivaliza cu oricare alta dinncăpere. Colierul cu diamante și opale

ce îi înconjura gâtul zvelt era la fel de

distins ca oricare din bijuteriile cu carese împodobiseră celelalte doamne, iar simplitatea lui era aproape virtuoasăprin comparație cu acestea.


8/501

Părul ei fusese pieptănat cu atențiepentru această ocazie deosebită. Nu eraăsat liber, așa cum îl văzuse Reeves

ultima dată. Era ridicat într-un cocdeasupra capului. Dar agrafele secreteparcă nu aveau suficientă putere asupraacestor șuvițe negre și bogate, dintrecare unele scăpaseră deja dinstrânsoarea lor. La cea mai micăatingere - să zicem, de exemplu, sub

mângâierea degetelor unui bărbat -probabil că întreaga coamă de păr s-ar fdesfăcut înconjurând acea mână fericităLa naiba! Ce te-a apucat? se întrebă el î

gând. Era o prostie. Și, cu toate acestea,mpins parcă de o dorință masochistă,

nu-și putea 6


9/501

ua ochii de la ea. și repeta întrunantrebarea în gând: Ce făcea femeia înibrăria aceea aseară? Sau, și mai bine,

ce făcea aici? Printre toți aceștioameni? Cu oamenii ăștia? Cu bărbatulacela? Micul apartament modest dedeasupra librăriei și această salăsomptuoasă de recepție, cu plafonulacoperit de fresce aurite, cu pardosealade marmură și candelabrele strălucitoar

nu aveau nimic în comun. Locul ei nu eraici. Locul ei era în bucătărioara aceeaminusculă, cu strecurătoarea aceeanostimă și mirosul de cafea proaspătă.

Parcă o vedea și acum ghemuită pe uncolț de canapea, cu una din perneașezată comod sub sâni… La naiba!Lăsând șampania nebăută până la fund,


10/501

puse paharul pe o măsuță. Aparatul defotografiat marca Nikon îi atârna de gât,egat cu un șnur subțire de piele; îl

potrivi. Era atât de obișnuit cu aparatulde fotografiat, încât îl considera ca fiindo parte din el însuși, și nu păreanepotrivit cu hainele de seară. Mulțimeade oameni, obișnuiți să fie fotografiațipărea să nu acorde nicio importanțaaparatului, în timp ce Reeves își croia

drum printre ei, cu ochii ațintiți laprofilul de camee al femeii care acumdădea mâna cu un diplomat belgian.Bărbatul de lângă ea tocmai i-l

prezentase.Femeia se aplecase deasupra bărbatuluicare era cu câțiva centimetri mai scunddecât ea și îi vorbea foarte curtenitor,


11/501

nsă Reeves nu înțelese ce anume îispunea și ridică aparatul în dreptulochilor lui de expert. Ajustă inelul din

urul lentilei până când trăsăturiledelicate ale chipului ei ajunseră încentrul imaginii.Tocmai primea cu multă grație sărutuloficial al diplomatului depus pe mâna ecând fotograful apăsă pe declanșator.Blițul automat al aparatului o făcu să

resară și întoarse capul spre direcția deunde venea acesta. Bărbatul acționărapid din nou inelul de ajustare aclarității în timp ce fața ei era întoarsă

spre el. Femeia avea un zâmbet timid,dar conștient de sine, în momentul încare bărbatul apăsă din nou pedeclanșator. 7


12/501

De astă dată, lumina blițului o izbidirect în ochi și o orbi pentru o clipă. Opădure întunecată de gene clipi de

câteva ori înainte ca ochii ei cenușii să-și recapete vederea. Fotograful lăsăncet aparatul în jos din dreptul ochilor

căror privire verde o străpungea cu ostrălucire feroce, acuzatoare.Zâmbetul grațios al femeii înghețăpentru o clipă, după care se stinse de tot

Ochii i se măriră în mod vizibil. Inelelemisterioase din jurul irisului devenirămai închise la culoare. Limbandrăzneață și roz ieși să umezească

buzele devenite brusc prea uscate. Apoibuzele formară un O mic, rotund șisurprins.Reeves văzuse această expresie de


13/501

mirare și precauție chiar cu o searănainte. Plouase. Tunetul bubuise printre

aleile înguste și se lovise apoi de

zidurile de piatră ale clădirilor vechidin Lucerna, Elveția. Ploaia curgeapeste capul lui descoperit.Dar, dintr-o dată, furtuna încetase să-lmai preocupe. Când îi văzuse chipulprin ușa de sticlă a librăriei, toatecelelalte simțuri încetaseră să mai

funcționeze, în timp ce văzul îiacaparase toată atenția, devorândmaginea femeii.

— Oh! exclamase Jordan Hadlock.

Luată prin surprindere, strânse cu puterea piept cartea grea, când un alt tunet

zgudui geamurile vitrinei. Apoi își dăduseama că zăngănitul geamului nu era


14/501

numai rezultatul tunetului. Cineva băteacu putere în ușă.De acolo, de sus, unde stătea cocoțată

pe scara rezemată de rafturile cu cărți,putea să vadă foarte bine ușa din față amagazinului. Dar când închisese librăriacu câteva ore mai înainte, trăsese șiobloanele opace. Cel care înfrunta acumfurtuna și bătea insistent la ușă nu sevedea decât ca o siluetă desenată de

umina fulgerului.După mărime și formă părea să fiesilueta unui bărbat. Își făcuse 8


15/501

mâinile căuș și încerca să priveascănăuntru pe lângă oblon. Jordan îl auzi

cum rostea o înjurătură ce nu trebuia

pronunțată cu voce tare, după carebătăile reîncepură de astă dată și mainverșunate.

Jordan coborî încet de pe scară, în timpce inima îi bătea aproape la fel de tareca loviturile în ușă și ocoli cutiile cucărți și ziare, oprindu-se la câțiva metri

de aceasta.Un alt fulger contură silueta masivă abărbatului care stătea cu picioareledepărtate și mâinile în șolduri.

Oaspetele ei devenea tot mai nerăbdătorcu fiecare secundă. Femeia șovăiancercând să-și cântărească opțiunile.

Era periculos să deschidă ușa, așa de


16/501

ârziu, unui bărbat care, evident, erafoarte furios. Cu toate acestea, dacă ar favut vreo intenție dușmănoasă, cu

siguranță că nu și-ar fi anunțat prezențacu atâta zgomot. Poate că avea nevoie dajutor. Să fie vreo urgență medicală?Părea în mod clar disperat.Fără a mai aștepta să se răzgândească,femeia se duse la ușă și desfăcuobloanele suficient de mult ca să vadă

afară. Lumina din interiorul librărieicăzu pe un piept lat, îmbrăcat cu ocămașă de bumbac, pe care ploaia oipise de piele. Cămașa era descheiată

a gât și ochii ei curioși se urcară de lamușchii puternici ai gâtului către față.Ochii i se lărgiră de un interes pur feminin. Deși trăsăturile erau parcă


17/501

modelate cu dalta, aveau o expresieristă, tulburată, chipul omului nu era

amenințător. Privea cu atenție bărbia

fermă, nasul lung și subțire și ochii verzcând una dintre sprâncene se ridică într-o întrebare mută. Parcă o întreba: Eibine, ai de gând să stai acolo și să tezgâiești la mine, sau îmi deschizi ușa?Da, avea de gând să-i deschidă.Lăsă oblonul, dădu zăvorul la o parte,

nvârti de butonul de alamă și deschiseușa. Două sacoșe pe care nu leobservase fură aruncate prindeschizătură, mai s-o nimerească peste

picioare. Femeia se trase într-o parte,căci stropii reci de ploaie îi udară 9


18/501

picioarele goale când sacoșele aterizarăpe podea. Una era din piele cafenie,cealaltă din pânză de cort marinărească

Omul se năpusti în cameră la câtevasecunde după bagajul lui, se întoarse șirânti ușa ce se închise în urma lui.

Se răsuci pe călcâie, gata să arunce oobservație răutăcioasă cu privire laezitarea ei de a-i deschide ușa, dar cuvintele îi amuțiră pe buze când se uită

a Jordan.Cei doi se priviră lung câteva clipe, fărăniciun fel de expresie, fără să rosteascăun cuvânt, examinându-se îndelung. Mai

recură câteva secunde în care respirațiaor începu să se audă. A lui era ușoară ș

rapidă din cauza eforturilor făcuterecent; a ei se potrivea cu a lui din


19/501

motive încă nedefinite. n cameră nu semai auzea nimic altceva decât picăturilede ploaie ce se scurgeau de pe Reeves ș

cădeau pe pardoseală.Jordan își desprinse privirile de labărbat și le îndreptă spre pardoseală,unde începuse să se formeze deja o micăbăltoacă în jurul ghetelor bărbatului.— N-ai un prosop? întrebă el fără preamulte menajamente.

— Ce? făcu ea, confuză și dezorientată.— Ai un prosop? repetă el.— O, da… o clipă.Fata traversă în fugă camera, aprinseumina de pe scări și o luă la goană de

parcă ar fi fugărit-o diavolul. Înhață unprosop de pe cea mai apropiată bară din

baie. Își dădu seama că era cel pe care


20/501

l folosise ea după duș, îl aruncă pepodea, mormăind insulte la adresapropriei prostii și deschise dulapul cu

enjeria ca să ia un prosop curat. Și, casă fie mai sigură, apucă două.n timp ce alerga în jos pe seara, își

recapătă controlul, se opri să tragă aer n piept, apoi porni din nou, de astă datăntr-un ritm ceva mai liniștit și mai

rezonabil. Ce o apucase?

Bărbatul stătea exact în același loc,examinând din priviri rafturile 10


21/501

din apropiere. și înclină capul ca săcitească un titlu de carte, iar Jordanobservă cum apa se scurgea în râulețe

de argint și pătrundea pe sub gulerulcămășii.— Am adus două. Se pare că o să ainevoie de ele, spuse ea, întinzându-iunul.— Mulțumesc, spuse el scurt și îșingropa fața în țesătura flaușată

absorbantă.și ținu acolo fața nemișcată câtevasecunde, după care se șterse cu prosopupe părul negru ciufulit și pe gât, trecând

rapid peste triunghiul adânc, undecămașa era descheiată. Părul des de pepiept era cârlionțat și ud Jordan își luă

repede privirile de acolo.


22/501

Privi în jos la băltoaca tot mai mare dea picioarele lui.

— Ți-am făcut mizerie pe podea, spuse

el. Scuză-mă.— Nu face nimic, am să șterg cu mopul.Cine...— O, la naiba, îmi cer scuze încă o datăSunt Reeves Grant.i întinse mâna și Jordan se stăpâni laimp să nu se ferească din fața ei. Din

motive neclare, i se părea foarte riscantsă-l atingă, fie chiar și numai pentru ostrângere de mână prietenoasă. Nu știace primejdie anume ar fi să-l atingă. Da

simțea că un contact fizic cu el estepericulos.Și așa fusese. Își înghițise temerea

nejustificată și îi întinsese mâna. În


23/501

momentul în care degetele bărbatului sestrânseră în jurul degetelor ei, simți cummușchii inimii i se contractă exact la fel

și, pentru o clipă, crezuse că nu va maiputea respira. Dar, spre marea eiușurare, impulsurile involuntare alecreierului preluară comanda și reuși săragă suficient aer în piept ca să poată

murmura:— Jordan Hadlock.

Deși bărbatul parcă nu avea chef să deadrumul mâinii, Jordan și-o retrase dinstrânsoarea lui.— Mulțumesc că mi-ați dat voie să

ntru, spuse el.— Ce faceți afară pe o noapte ca asta?Mă căutați dintr-un motiv 11


24/501

anume?Bărbatul zâmbi trist.— Nu. Mi-ar plăcea să pot spune că est

atât de simplu. Am sosit după-amiazaaceasta - de fapt pe întuneric. N-am maifost niciodată la Lucerna și voiam să facniște cercetări înainte să iau o cameră.Am dat drumul mașinii, apoi m-amplimbat pe mal un timp, am mâncat cevași pe urmă am început să hoinăresc prin

orașul vechi. Dar atunci a izbucnitfurtuna și m-am simțit complet pierdut.Zâmbi spre ea rușinat, fâstâcit și fatazbucni în râs.

— Nu fiți chiar așa de aspru. Este foarteușor să te rătăcești dacă nu cunoștiorașul vechi.

— Da, numai că eu sunt călător cu


25/501

experiență. Am cutreierat toată lumea șisunt cunoscut pentru faptul că „știu să mdescurc”. Sper că n-o să mă dai de gol

că mi-am compromis reputația în searaaceasta? șopti el pe un ton conspirativ.— Promit, șopti ea pe același ton. Apoil întrebă: Cu ce vă ocupați de

cutreierați întreaga lume, domnuleGrant?— Sunt fotoreporter. De cele mai multe

ori lucrez pe cont propriu. Uneori facechipă cu cei de la știri, dacă unul dintreoamenii lor nu e disponibil.Fata deschise ochii mari, cu uimire.

— Reeves Grant. Sunteți, așadar, acelR. Grant?El dădu afirmativ din cap.

— Am văzut des fotografiile


26/501

dumneavoastră. Citesc foarte multereviste. Zâmbi arătând cu mâna sprerafturile cu cărți. Munca dumneavoastră

rebuie să fie fascinantă, spuse ea.Bărbatul ridică modest din umeri.— Ei, mă ajută să-mi plătesc chiria. Saum-ar ajuta dacă aș avea o adresă.Locuiesc prin hoteluri în cea mai mareparte a timpului, spuse el. Oricum, nicin-am cuvinte să vă spun ce mană

cerească a fost magazinuldumneavoastră. Rătăceam pe-aici, prinploaie, de 12


27/501

peste o jumătate de oră și atunci amvăzut luminile aprinse aici. Nu-mi veneasă-mi cred ochilor când am văzut ce

scrie pe ușă. O librărie englezească! Unsemn prietenos în noapte, farul dinmijlocul furtunii, spuse el dramatic, iar Jordan râse din nou.— Ei, nu este chiar așa de impresionantspuse ea zâmbind. Dar mă bucur că amputut să vă fiu de folos.

— Aveți telefon? Și puteți să-mirecomandați un hotel înainte să vădistrug de tot pardoseala?— Răspunsul este da în ambele cazuri.

Se întoarse către casa de marcat demodă veche de pe tejghea și trase unelefon de sub aceasta, împreună cu o

broșură foarte uzată.


28/501

— Ce hotel preferați? Oricare din celede pe malul lacului este excelent, dacăbugetul dumneavoastră…

— Decontez cheltuielile, spuse elzâmbind. Puteți alege dumneavoastră.— Foarte bine.

Duse receptorul la ureche, apoi suspină— O, nu!— Ce s-a întâmplat?— Telefonul este mort. Îmi pare rău.

Uneori, când este o furtună maiputernică…Vocea femeii rămase suspendată în aer,n timp ce se uita trist la el. Bărbatul

ridică din nou din umeri:— Nu vă faceți griji din pricina asta.Am să găsesc o cameră dacă mă puteți

ndruma.


29/501

— Dar, cu ploaia asta, protestă ea. Ce-ar fi să mai stați puțin?Cuvintele o surprinseră chiar și, pe ea,

ar bărbatul ridică sprâncenele ușor amuzat. Încercând să-și ascundăstânjeneala, femeia spuse repede:— S-ar putea să se oprească în curând.Reeves privi pe fereastră furtuna deafară, ce continua să urle cu 13


30/501

furie. Tunetele și fulgerele păreau să fidevenit și mai feroce.— Nu am stofă de martir, recunoscu el.

Am să mai rămân puțin. Vă deranjezcumva?— Nu - puneam doar cărțile pe rafturi.Fata făcu un gest către scară.— Atunci, insist să vă ajut cât timp maisunt aici..— Nu, poate să mai aștepte. Eu…

— Vă datorez măcar atâta lucru, spuseel. Adică, dacă nu vă deranjează hainelemele ude.O deranjau, dar nu așa cum își închipuiael. Țesătura fină a cămășii bărbatului erncă udă și se lipea de mușchii și oasele

de pe trunchiul lui. Blugii, foarte strâmț

erau modelați cam la fel pe șoldurile și


31/501

coapsele înguste.— Nu, spuse ea cu un glas șovăitor. Niceu nu sunt îmbrăcată pentru a primi o

vizită.Brusc își dădu seama de felul în carearăta. După ce închisese magazinul,mâncase ceva ușor, făcuse un duș și îșipusese apoi cea mai comodă pereche depantaloni și un pulover de bumbacmpletit. Își strânsese părul la spate într

o coadă de cal și îl legase apoi cu oagrafa de baga. Era cu picioarele goaleși nu purta sutien - chestiune foartemportantă, descoperită de ochii verzi c

i parcurgeau trupul zvelt. Alarmațioarecum fie privirea lui scrutătoare,Jordan simți cum sfârcurile încep să i seridice pe sub bluza de bumbac roz și se


32/501

răsuci, dorind să-i facă să revină lastarea inițiali de relaxare.De ce oare nu purta una dintre fustele ei

funcționale sau unul din costumeleoficiale? Îmbrăcămintea et de casă făceca această situație bizară să pară maintimă decât o permiteau împrejurările.

Dar intimitatea era acolo și atât de realăncât părea aproape tangibilă. Simțea

deja un fior de anticipare ori de câte ori

se uita la Reeves Grant. Anticipare a ceanume? Toată treaba devenea absurdă șiera sigură că haosul exista numai înmintea ei. El nu-și dădea 14


33/501

seama de aceasta.Și, într-adevăr, când se uită din nou lael, văzu că acesta îngenunchease, cu

prosopul în mână, și ștergea băltoaca pecare o făcuse.— Vă rog, nu ștergeți cu asta, spuse ean timp ce se urca pe scară cu cărțile în

brațe.— Cred că hainele mele s-au uscatdestul, iar dacă reușesc să scap și de

băltoaca asta, am să mă simt mai puținvinovat că v-am invadat magazinul.Locuiți aici? întrebă el pe neașteptate.— Da, spuse ea. Sus este un mic

apartament. Stau aici de trei ani.— De trei ani? Reeves părea șocat.Sunteți americancă.

u era o întrebare, dar ea răspunse ca ș


34/501

când ar fi fost.— Da, sunt din Vestul Mijlociu. Acumrei ani, eram într-o situație grea și am

venit la Londra. Asociații de afaceri aiatălui meu m-au ajutat să obțin această

slujbă. Există o rețea de librăriienglezești în toată Europa, de regulă înorașe mai mici, unde ziarele americaneși cele englezești se găsesc mai greu.Evident, ne ocupăm în special de turiștii

anglofoni.— Dar ce s-a întâmplat acum trei ani deați rămas fără ocupație?Parcă nu mai auzise nimic altceva și se

oprise exact asupra acelui punct dinrelatarea ei, pe care ea ar fi vrut să-locolească. Se simțea tentată să-i spună

că asta nu era treaba lui și să schimbe


35/501

subiectul imediat.Dar, uitându-se în jos la el, de pe scară,ntâlni privirea ochilor verzi ridicați

spre ea, cerându-i să spună adevărul. Omână puternică, cu degete suficient desensibile ca să mânuiască structuradelicată a aparatului de fotografiat, seodihnea alături de piciorul ei gol, pemarginea scării.Jordan își dezlipi privirile din ochii lui

și murmură:— Soțul meu a murit.Manile îi tremurau și își făcu de lucru cucărțile pe care le alinia 15


36/501

pe unul din rafturile de sus. i lua multmai mult timp decât ar fi fost firescpentru a le așeza ca lumea.

— Ce puneți acolo sus? întrebă el,rupând tăcerea ce se prelungea periculode mult.— Filosofie și religie, spuse ea.Bestseller-urile sunt pe rafturile de jos.Cu cât cartea este mai interesantă, cuatât se așază pe un raft mai jos.

Privi în jos spre el și zâmbi poznaș.Omul râse.— Bună negustorie. Uite, astea suntultimele, spuse el întinzându-i cărțile, și

se aplecă să le ia.n acel moment, un alt fulger se văzu

foarte aproape de magazin și, după o

explozie puternică, lumina se stinse.


37/501

Fata își pierdu echilibrul pentru o clipă,dar mâinile lui o cuprinseră pe dupăalie ca să-i asigure poziția pe scară.

— Ai pățit ceva? întrebă el înntunericul ce se lăsase brusc.

— Nu, răspunse ea cu respirația tăiată.i simțea mâinile calde prin țesătura

subțire a puloverului. Căută cu piciorulreapta acum invizibilă și coborî încetos, până atinse podeaua.

— Mi-e teamă că primeledumneavoastră impresii de la Lucernavor fi cam proaste, spuse ea cu voceremurătoare.

Mâinile lui stăteau încă ferm în jurulaliei ei.

— Aș spune că primele mele impresii a

fost încântătoare.


38/501

Vocea lui vibra de intensitate și lucrulacesta o luă prin surprindere. Mâinilebărbatului se mișcară imperceptibil,

până îi cuprinseră coșul pieptului.— O să aduc niște lumânări, spuse ea cuvoce nesigură. Se întâmplă destul defrecvent, o să vedeți.Se îndepărtă repede de el.— Mă întorc imediat.— O, nu, mi-e frică de întuneric, spuse

el. Vin cu dumneavoastră. 16


39/501

și băgă degetul mare într-o buclă acordonului ei, astfel că pumnul îi eraacum în dreptul coapsei ei.

— Arătați-mi drumul.Jordan își găsi drumul pe pipăite printrerafturi și stative, împiedicându-se pentuneric și conștientă tot timpul de

silueta ce se desena în urma ei și seovea de ea la fiecare câțiva pași.

— Trebuie s-o luăm la dreapta pe scară

E cam îngust.— Sunt chiar în spatele dumneavoastră,spuse el și își puse cealaltă mână pepartea opusă a taliei ei.

Parcurseră în câteva minute scaracufundată în întuneric, pentru că înungherele întunecate ale acesteia nu

reușea să pătrundă nici măcar lumina


40/501

fulgerului.— Am ajuns, spuse ea ușurată, când eradeja la etaj.

u-i era frică de întuneric, nici defurtună, nici de faptul că rămăsese fărăcurent electric. Era îngrozită desenzațiile pe cate i le trezea acest bărbași atingerea mâinilor lui.— Stați aici. Lumânările sunt înbucătărie.

— Mai repede, spuse el.Jordan râse și se duse spre sertarul undeștia că va găsi lumânări și chibrituri.Acestea erau exact acolo unde trebuia s

fie, dar fata nu părea în stare să scaperechibritul. Mâinile îi tremurau și nu îierau de niciun folos.

— La naiba, înjură ea încet.


41/501

— Ce s-a întâmplat?Reeves era chiar în spatele ei. Nu-lauzise venind și scăpă chibriturile din

mână.— V-am speriat? întrebă el îngrijorat.— Da.

— Îmi cer scuze.— Nu-i nimic. Nu pot să aprindchibritul.Părea absolut necesar ca lumina să

alunge acest întuneric prea 17


42/501

complet, prea izolator, prea intim.Apropierea lui o făcea extrem deneliniștită și nesigură.

Reeves luă cutia de chibrituri de peejghea, unde o scăpase Jordan. Dintr-o

singură mișcare, reuși să aprindăchibritul.— Mulțumesc, murmură ea, în timp ceridica lumânarea către flacăra mică.Ridică privirile spre el și descoperi că

fața lui era mult prea aproape de a ei.— Cu plăcere, răspunse Reeves.Se aplecă ușor în față și Jordan rămasecu răsuflarea tăiată, gândindu-se că

poate avea de gând s-o sărute. Dar el nufăcu decât să sufle ușor în chibrit care sstinse, lăsând fumul să stăruie între

fețele lor.


43/501

Oare ce simțea Jordan, ușurare saudezamăgire? Se depărtă în grabă de el șse duse spre ușa care făcea legătura

dintre micuța bucătărioară și living.— Mai am lumânări și aici, spuse ea,simțindu-se datoare să dea o explicație.

Traversă repede încăperea în timp ceumânarea îi asigura un mic cerc deumină și se opri de mai multe ori pentru

a aprinde alte lumânări parfumate. Încurând, camera era scăldată într-ostrălucire caldă și înmiresmată.— Dar știu că aveți câteva lumânări, o

achină el din ușa bucătăriei, unde maifusese aprinsă o altă duzină de lumânări

— Sunt pentru scopuri estetice dar,


44/501

uneori, după cum vedeți, pot avea și odestinație funcțională.Se opri stânjenită, cu picioarele goale

adunate unul lângă altul, cu mâinilencleștate în față. Acum ce să mai facă?

— Vreți puțină cafea? întrebă ea.

— Dar curentul electric?— Am o sobă cu gaz. 18


45/501

— Grozav. Sună foarte bine.Jordan se apropie de el, luând și unuldin sfeșnicele mari, cu mâner de alamă.

Reeves se dădu la o parte și fata trecupe lângă el pentru a intra în bucătărie.— Să nu vă simțiți obligată să văocupați de mine, spuse el în timp ceJordan umplea cafetiera cu apă. Dar nu-mi place să mă plimb pe afară fără aavea nici măcar lumină.

Jordan îi zâmbi peste umăr în timp cepunea cafea cu lingurița în coșulețul demetal.— Ce fel de americancă aș mai fi dacă

aș refuza să ajut și să alin unconcetățean? De unde ești, Reeves?Reeves, nu domnule Grant?

— Am crescut în California. Am studiat


46/501

a UCLA. Am început să lucrez cafotograf profesionist încă din colegiu.Jordan aprinsese aragazul și pusese

cafetiera pe arzător.— Ascultă, ți s-ar părea cam deplasatdacă mi-aș schimba hainele? Sunt tot ud

— Da… adică vreau să spun, nu! Înniciun caz. Probabil că te simți foartencomod.

— Mă duc jos să mă schimb în librărie.— Nu, mergi la baie. Uite, ia și oumânare ca să-ți aduci bagajele.

Jordan trecu repede pe lângă el și luă oaltă lumânare din living.— Mulțumesc, spuse el luând-o dinmâna ei și porni în jos pe scări.

Era evident mult mai sigur pe el decât


47/501

acum câteva minute, când se poticnea înspatele ei, agățându-se de ea de parcăviața lui ar fi depins de ea. Se întoarse

mediat, și Jordan îl îndrumă prindormitor spre baie, sperând ca aceastasă fie cât de cât aranjată. Știa că era celpuțin un prosop ud care zăcea pe jos.Când locuiești de unul singur, nu acorziprea multă atenție ordinii.Când cafeaua fu gata, se întoarse și el,

purtând o altă pereche de 19


48/501

blugi, o cămașă obișnuită - de astă datăde un galben deschis - și șosete. Fărăpantofi.

— Cafeaua miroase bine, spuse el dinușă.— Stai jos. Am s-o aduc acolo.Bucătăria abia dacă ajunge pentru osingură persoană.Stătea întins pe canapea, cufundat înpernele adânci dintr-un colț, când ea

veni cu tava cu cafea, frișcă, zahăr, douăingurițe, cești și farfurioare.Așeză tava pe măsuța joasă din fațacanapelei. De fapt, aceasta era alcătuită

din doi elefanți de ceramică, susținând obucată de sticlă între ei. Turnă cafeauaaburindă, aromată într-una din cești și

ntrebă:


49/501

— Ce să mai pun în cafea?— Nimic. Am învățat să mă descurc fărux prin locurile pe unde am fost, așa că

m-am obișnuit să beau orice se găsește.Sorbi din lichidul fierbinte.— Dacă nu mă înșală simțurile, asta e

cafea americană.Jordan râse.— Părinții mei îmi trimit cafea înfiecare lună.

— A, delicios.Reeves se linse pe buze.și turnă și ea cafea și se așeză în

celălalt colț al canapelei. Picioarele luiungi erau întinse în față. Prin contrast,

femeia își strânse picioarele sub ea.— De ce altceva îți mai este dor de

acasă?


50/501

ntrebarea era rostită ca din întâmplare,aproape prea mult din întâmplare.Conținea oare ceva mai mult decât o

curiozitate de suprafața?— Diverse comodități. Fast-food-urile.Serialele de televiziune.Reeves râse.— Cam atât. Mi-e dor și de părinții meideși anul trecut au fost în 20


51/501

vizită la mine. Lucerna este un locncântător. Elvețienii sunt inteligenți,

harnici și binevoitori. Am călătorit mult

prin Europa. Într-o zi aș vrea să scriudespre asta. Nici tu nu ești prea des înState. După ce anume duci dorul?

u e vorba de o femeie, își spuse ea, înimp ce el începea să-i înșire tot felul deucruri lipsite de importanță Nu ar fi

rezistat fără o femeie în preajmă. În

umina blândă și pâlpâitoare aumânărilor, părul lui dobândise onuanță de ambră, în timp ce cădea îndezordine în jurul capului. Chiar sub

ochi, pe pomeți, se întindea o colecțiede pistrui ce fuseseră atenuați de luminafluorescentă puternică din librărie.Luate separat, trăsăturile lui nu erau


52/501

frumoase la modul clasic. Nasul era camprea subțire. Iar gura era prea mare.Bărbia era cam voluntară. Dar ochii lui

erau de un verde fabulos și umbriți degene groase, dese. Toate acestea la unoc îl făceau deosebit de atrăgător.

Virilitatea lui era de-a dreptulamenințătoare - o primejdie în fațacăreia nu putea rezista nicio femeie.și purta hainele cu neglijență. Nu se

obosise să-și încheie cămașa curată nicimăcar atât cât o încheiase pe cea dedinainte, iar părul cârlionțat ce ieșea desub ea era foarte ispititor.

Jordan își dădu seama că nu mai vorbea— Mai vrei cafea? întrebă ea, încercândsă tragă suficient aer în piept pentru aputea articula această ofertă.


53/501

— Nu, mulțumesc.Se lasă din nou liniștea. Reeves o privede departe, de la celălalt capăt al

canapelei. Fără să vrea, aproapeautomat, se întinse peste perne și oapucă de mâna ce se odihnea pe coapsaei. Jordan nu-și trase mâna.Lumânările aruncau umbre uriașe pepereții camerei intime. Tencuiala albăfusese dată jos de pe perete, lăsând să s

vadă cărămizile vechi din spatele ei,ceea ce conferea mai multă 21


54/501

personalitate încăperii. Pe pereți seaflau afișe de la concerte, balete și altespectacole, în rame subțiri.

Ferestrele înalte și largi de pe unul dinpereți aveau draperii cu tonuri de roz,auriu și maro. Aceeași țesătură seregăsea pe canapea și pe pernelenghesuite într-un fotoliu maro.

Pardoseala de scândură, strălucind cu opatină pe care numai vârsta o putea da,

nu era acoperită de niciun fel de covoarcare i-ar fi ascuns frumusețea.— Îmi place apartamentul tău.și roti degetul mare pe încheietura

mâinii ei, aducând-o aproape într-o starhipnoză, apoi coborî mai jos ca săexploreze centrul palmei. Nu se uita laapartamentul ei. Se uita la gura ei.


55/501

— Mulțumesc, spuse ea cu voceangroșată. L-am… l-am decorat chiar eu

Am îmbrăcat din nou pernele de pe

canapea.— Sunt drăguțe, răspunse el, dar ochiinu i se dezlipeai de pe sânii ei, nu de lacanapea.Jordan înghiți în gol când ochii lui semutară înapoi pe fața ei și se întâlniră cuprivirea ei cenușie, încețoșată. Reeves

nu mai fusese niciodată în viața luicaptivat în așa fel de o pereche de ochi.Culoarea lor ușor cenușie, neobișnuită,crea unicitatea subliniată și mai mult de

cercul albastru închis ce înconjura irisuDar raritatea lor nu era dată numai deaspectele pur fizice. Aveau o viață și un

spirit numai al lor. Banda albastră ce


56/501

nconjura irisul cenușiu deschis părea săse îngusteze și să se lățească după cumdorea fata, permițând interlocutorului să

arunce numai câte o privire fugară însufletul ei. Reeves Grant simțea că esteabsolut necesar să cunoască toatesecretele pe care le ascundeau aceștiochi vrăjiți.Privea acum fix în ei și își văzumaginea reflectată în profunzimea lor.

și dorea să fi fost chiar acolo, înnteriorul capului ei, să știe ce gândea.Se apropie mai mult de ea.nima lui Jordan bătea atât de tare, încât

era sigură că o auzea și el sau o vedeaprin țesătura ce se întindea acum pestepieptul ei 22


57/501

umflat. Ochii lui erau prea pătrunzători,rupul lui prea cald, mâna lui prea

fierbinte, în timp ce continua s-o

mângâie pe a ei.Luptându-se cu impulsul de a se îndreptspre el, își trase mâna încercând să și-oelibereze. Însă el nu-i dădu drumul ușorJordan trase mai ferm și spuse:— Am să duc astea de aici, dacă nu maivrei.

Mâna îi tremura când apucă tava.Degetele abia puteau s-o țină.— Cred că ar trebui să mai încerc săelefonez încă o dată, spuse el fără

entuziasm.Jordan se întoarse în living după cepusese tava pe masa din bucătărie, iar

Reeves puse la loc receptorul în furca


58/501

elefonului. Ridicând ochii rugători cătrea, spuse.— Tot mort.

Un tunet sublinie acest anunț. 23


59/501

2— De ce nu rămâi aici?Cuvintele fură rostite înainte ca ea să-și

poată pune întrebarea dacă era înțeleptsă le pronunțe. Știa că asta era ceea cedorea el să audă. Pe moment, nu segândeau la consecințe. Riscurileevidente nu aveau importanță. Era ceeace trebuia spus în situația dată.— Credeam că n-o să-mi propui asta

niciodată, spuse el zâmbind larg.Pentru ca el să nu se pripească, săajungă la o concluzie greșită, Jordanspuse repede:

— Poți să dormi în dormitor. Eu am sărămân aici, pe canapea.— Nici nu vreau să aud, ripostă el

galant. Doamnele trebuie să-și păstreze


60/501

ntotdeauna patul. Mă culc eu pecanapea.— Dar nici nu încapi pe ea.

— Dacă ai fi văzut unele dintre locurilen care am dormit în timpul misiunii, aințelege cât de somptuoasă pare această

canapea.— Păi, dacă ești sigur…— Sunt sigur.— Foarte bine. Atunci, poate vrei să te

duci la baie, în timp ce eu pregătesccanapeaua. 24


61/501

— Corect.Reeves o salută și, ridicând una dinsacoșele pe care le adusese mai

devreme din librărie, se duse în baie. Sentoarse aproape imediat să ia oumânare. Zâmbind apoi sardonic, sentoarse în baie.

Jordan scoase în grabă câteva pături șicearșafuri din dormitor și zâmbi când îlauzi cum fredona în timp ce curgea apa.

Transformă apoi repede canapeaua într-un simulacru de pat confortabil, umflăperna și îi puse o față de pernă curată.Pe când întindea pătura a doua oară, îl

auzi venind în spatele ei.— E o experiență nemaipomenit de sexysă te speli pe dinți la lumina

umânărilor, râse el.


62/501

Era tot îmbrăcat, dar gulerul cămășii îiera ud acolo unde se spălase. Jordangnoră cuviincios remarca lui aluzivă.

— Mai ai nevoie de altceva? întrebă eamoale.Bărbatul puse sacoșa la picioare și făcurei pași înainte, până ajunse la numai

câțiva centimetri de ea.— Nu, am să-ți rămân recunoscător pentru ospitalitate până în cea din urmă

zi a vieții mele, draga mea verișoaraamericană.nainte ca Jordan să-și dea seama ce sentâmplă mâinile lui erau deja pe umerii

ei și bărbatul se apleca s-o sărute.Buzele lui le întâlniră pe ale ei într-unsărut zgomot prietenos, cu gura închisă.

u s-a întâmplat nicio nenorocire își


63/501

spuse ea în gând.Dar când ar fi trebuit să-și retragămâinile, nu și le retrase. Mâinile lui

rămaseră pe umerii fetei - iar degetelencepură să se miște ușor, ca într-o

mângâiere blândă. Buzele lui ezitauacum deasupra gurii ei. Răsuflările li seamestecară și descoperiră că acestamestec este delicios și se uniră veselntr-o boare invizibilă ce rămase ca o

fantomă între gurile lor.Luând imobilitatea ei țeapănă drept onvitație, buzele lui trecură șovăielnicncă o dată peste ale ei, apoi încă o dată

după care 25


64/501

râmaseră să se odihnească pe țesutul lormoale. Apăsarea gurii lui crescu pânăcând se putu spune că o săruta cu

adevărat. Ce ușor ar fi fost să accepteacest sărut, să se rezeme de trupul luiputernic, să se lase pătrunsă de căldurace emana de la el.Dar felul în care se pregătea el s-ombrățișeze o înspăimânta pe Jordan.

Faptul că își pierduse cu totul controlul

voinței o alarma. Dacă ceda acum, ar fifost o capitulare absolută și nu-și puteapermite un asemenea risc. Mâinile ei sendreptară spre umerii lui și îl împinser

cam cu jumătate de inimă, dar bărbatulacceptă acest gest de descurajare și sendepărtă de ea.

— Noapte bună, murmură el în timp ce


65/501

ochii lui se ațintită în ochii ei.— Noapte bună, răspunse ea, luând oumânare și îndreptându-se spre

dormitor.nchise ușa și se rezemă apoi de ea,

după care trase de câteva ori aer în piepca să-ți revină. Când pulsul îi reveni lanormal și se simți ceva mai bine se dusea baie.și dădu cu cremă pe față. Se spălă pe

dinți și îți desfăcu părul. Făcu toateaceste gesturi de rutină ca un automat,căci mintea încă i se mai învârtea, iar gândurile trădătoare o purtau la decizia

uată cu câteva clipe mai înainte. Oarede ce anume ar fi capabile buzele luicând își dă frâu liber pasiunii? Mâinile

care îi mângâiaseră umerii erau numai o


66/501

prefigurare vagă a talentului lui de a-istârni simțurile.Ce nebunie! se dojeni ca în gând, în timp

ce lua lumânarea și trecea în dormitor.Omul nu încercase decât să fie politicosEra un sărut de mulțumire. Prietenesc.Ca între doi concetățeni care sentâlnesc în străinătate. Atât și nimic ma

mult.Puse lumânarea pe noptieră și dădu la o

parte cuvertura și cearșafurile colorate.Degetele ei încercau să deschidăfermoarul de la pantaloni când auzi ușadeschizându-se în spatele ei.

Bărbatul era luminat din spate doar deumânarea lăsată pe 26


67/501

măsuța de cafea, dar Jordan observă cănu avea pe el decât pantalonii de lapijama, lăsați pe coapse. Conturul lui

umplu complet cadrul ușii, așa cumstătea cu brațele larg deschise, rezematde o parte și de alta a tocului.Jordan se uită la el cu un amestec deeamă și emoție. Își duse o mână la gât,

ca să-și oprească inima, ce părea căavea de gând să-i sară din piept. Pe

cealaltă și-o apăsă peste stomac,ncercând zadarnic să-și linișteascăeama care se zbătea acolo. Se simți

neajutorată, prinsă în ceva din care nu

avea scăpare. Să fugă? Dar oare chiar voia să fugă?— Ai de gând să țipi? întrebă el calm.Apoi, începu să înainteze către ea.


68/501

— Nu știu, răspunse ea sincer, dând dincap disperată.Bărbatul se opri acum cam la un metru

de ea. Îi vedea clar proporțiileadmirabile ale trupului și trebui sărecunoască în sinea ei că nu mai văzusepână atunci niciun bărbat care să-istârnească simțurile așa cum o făcea el.— Nu cred, șopti ea.Apoi, mâinile lui se apropiară pentru a-

prinde obrajii ca într-o cupă și,nclinând-o spre spate, o sărută. Jordannchise ochii în timp ce murmura:

— Nu, nu am de gând să țip.

De astă dată, nu mai fu nici urmă deșovăială. Buzele lui le prinseră pe ale entr-un sărut sălbatic. Apoi, gura lui se

deschise și nu mai lăsă nici urmă de


69/501

spațiu pentru contraargumente de niciunfel. Îi posedă gura temeinic, iar fatadeschise buzele fără să opună nicio

rezistență, recunoscându-i astfel dreptulde proprietate. Limba lui se încolăcisenzual în jurul limbii ei și porni apoimai adânc să exploreze misterele guriiei. Le luă pe rând, unul câte unul.Mâinile lui o înconjurară delicat și sefixară apoi pe talia ei, ca s-o tragă cât

mai aproape, până când trupurile li seconfundară. Gura lui trecea 27


70/501

ucăușă pe deasupra gurii ei ca s-onecăjească, iar când Jordan scăpă unmic geamăt de frustrare, bărbatul îi

răsplăti tenacitatea luându-i din nou gurn stăpânire.

Mâinile ei se ridicară și se încolăciră înurul gâtului lui. Se lăsară pe pat fără să

se despartă și căzură ușor pe pernele cei întâmpinară firesc, ca și când acoloe-ar fi fost locul.

Bărbatul înălță capul și se uită în jos laea cu o privire înfierbântată. Vorbirepede, ca și când și-ar fi pregătit demult ceea ce urma să spună, iar acum, că

avea posibilitatea s-o facă, nu voia s-orateze.— Părul tău este așa de frumos. Atât denegru și de strălucitor.


71/501

și plimbă degetele printre șuvițelemătăsoase.— Și ai un ten atât de minunat, că nu ai

nevoie de niciun fel de machiaj. Ochiiăi… Dumnezeule, ești splendidă,

Jordan. Mai sărută-mă o dată. Te rog…Femeia nu avu nevoie de alte încurajăriMâinile ei se încleștară strâns în părulaspru de culoarea chihlimbarului și îirase fața în jos, către ea. Gurile lor se

ntâlniră cu aceeași nerăbdare, fiecaredin ele fierbinte și umedă, căutând să-șipotolească setea abia născută ce păreamposibil de stins.

Bărbatul se desprinse apoi din izvorulgurii ei și depuse sărutări de-a lungulobrazului și al urechii. Îi gustă lobulurechii cu o limbă moale, ca de catifea.


72/501

Degetele lui Jordan pipăiau mușchiiputernici de pe umeri, în timp ce limbaui capricioasă aluneca pe gâtul ei.

Mâna lui se mișca cu multă precizieprintre trupurile lor și îi acoperi pieptulDegetul mare îi mângâia curios vârfurilecare cereau atenție în mod impertinent.— Reeves, murmură ea și se arcui cătreel și mai mult. Dintr-o dată, își dăduseama ce era pe cale să facă. Cu o oră în

urmă nici nu-l cunoștea pe bărbatulacesta, iar acum era în pat cu el și îipermitea - ba nu, îl implora - s-o sărute,s-o mângâie cu o intimitate 28


73/501

fără egal. Nu era vorba de o sărutarebanală. Începuse să facă dragoste. Cu unstrăin! Își pierduse mințile? Trebuia să

nceteze. Imediat.Dar mâinile lui alunecaseră pe subpuloverul ei și făceau cunoștință cuproeminența blândă a sânilor.— Reeves, te rog… nu, murmură ea.

u… nu pot, nu pot…— Dar eu pot, Jordan. Pot. Ca niciodată

până acum.Apoi, îi scoase puloverul peste cap șifata rămase expusă în fața ochilor luifebrili.

— Dumnezeule, șopti el în timp ce odevora din priviri.Mâinile lui începură s-o mângâie blând,

cu o admirație plină de adorație, iar


74/501

sânii ei răspunseră imediat, plini dedorință la mișcările degetelor lui.Stânjenită de felul în care o privea și de

modul în care reacționa la atingerea lui,Jordan închise ochii. Gura lui se închiseatunci peste sânul ei. Sfârcul cunoscuatingerea dulce a limbii lui. O trase încespre el, dar Jordan simțea undeva foarteadânc în trapul ei un fel de siguranță ceuase foc și acum fierbințeala i se

răspândea prin vene, lăsând îi urma ei ostare de așteptare. Îl strigă încet penume.Bărbatul ridică imediat capul și întrebă

ngrijorat:— Te doare?— Nu, nu, îngână ea și îl apucă de capcu amândouă mâinile, trăgându-l spre ea


75/501

— Jordan, murmură el cu gura înfundatăn pielea ei înrourată. Ești delicioasă.

Gura lui continua s-o tortureze și s-oachineze și Jordan înțelese că e

pierdută. Bătălia se terminase înainte dea începe. Iar el învinsese pentru că, defapt, nu avusese niciun adversar. Jordanse predase. Acum îl dorea la fel de multcum o dorea și el.

Când Reeves îi dădu jos pantalonii șiapoi și chiloții, Jordan nu schiță niciungest de împotrivire Bărbatul se ridică înpicioare, trase 29


76/501

de șnurul de la pantalonii de pijama șiaceștia alunecară jos pe podea. Se culcăapoi din nou lângă ea și o trase cât mai

aproape.Trupul lui se mișca de-a lungul ei,dorind să simtă detaliile fizice care îideosebeau. Picioarele lui cu pieleanăsprită de prezența părului se așezară

de-a curmezișul peste ea, cu un gest greuși protector. Pieptul lui se freca acum de

sânii ei, gâdilându-i cu peria aspră apărului. Degetul mare i se plimba ușor pe un obraz, în timp ce o săruta profundși îndelung.

Mâna lui se plimba acum delicat peșoldurile ei cu pielea ca mătasea și de-aungul coapselor, apoi între ele. Trase

aer adânc în piept, o dată cu ea, în


77/501

momentul în care îi atinse poartafeminității. O găsi docilă și gata să-iprimească mângâierile.

— Jordan, ești așa de bună. Atât dencredibil de bună.

Degetele lui acționau ca o baghetămagică care inunda trupul cu scânteistrălucitoare de extaz. Pe pieptul eicădea o ploaie de sărutări, în timp cerupul lui continua să-l mângâie pe al ei

n fiecare clipă, cu fiecare respirațiegâfâitoare, îl implora s-o exploreze maimult, mai departe.Când nu mai putu să rabde, îl cuprinse

strâns. Bărbatul se așeză deasupra ei,dar se abținu suficient, ca s-o poatăntreba cu o voce răgușită:

— Jordan, există vreun motiv pentru


78/501

care nu ar trebui să fac asta?Da! Erau o sută de motive. Mii. În fațaochilor minții ei apăru imaginea unui alt

chip, dar refuză să se uite la el. Dorințaei ajunsese la un asemenea nivel, încâtnimic altceva nu mai conta. Reeves osărutase, o mângâiase așa cum, nu maifăcuse niciun bărbat până atunci. Nuputea să nege existența pasiunii adormitpe care i-o trezise el. Nimic din toate

acestea nu ar fi trebuit să se întâmple.Dar se întâmplaseră. Iar acum chiar voiaca lucrul acesta să se întâmple. Scuturadin cap către pernă.

— Nu, nu există niciun motiv. 30


79/501

Bărbatul își contopi trupul cu al ei cupatimă, iar Jordan își exprimă plăcerea,murmurându-i numele.

— Da, Jordan, da, șopti el răgușit lângăurechea ei. E bine, e minunat.Făceau un lucru corect și aceasta nuscăpă atenției minții lor. Amândoi îșidădeau seama de modul armonios încare trupurile lor se cuplau. Se mișcauntr-un ritm perfect, de parcă l-ar fi

exersat înainte. Nimic nu-i reținea. Nuexistau bariere. Inhibițiile erauproscrise.Și nici nu se grăbeau.

Fiecare mișcare era calculată pentru amai aduce încă o plăcere. Fiecaremângâiere era lentă și provocatoare,singura ei intenție fiind să provoace


80/501

plăcere. Se simțeau amândoi ca drogațide esența trupului celuilalt până cândmomentul culminant explodă asupra lor.

i străpunse pe amândoi în aceeași clipăca o rachetă. Reeves își îngropa fațaadânc în curba umărului ei. Jordan îlmbrățișă strâns, desfătându-se cu

victoria împlinirii.— Nu înțeleg, spuse ea și se trase maiaproape de el, odihnindu-și obrazul pe

părul negru de pe pieptul lui.— Ce este de înțeles aici? întrebă elblând.Brațul lui o cuprinse ca într-un leagăn,

n timp ce îi mângâia părul cu cealaltămână.— Nu-mi stă în fire. Eu… niciodată…

n-am mai fost cu niciun bărbat de când


81/501

soțul meu.. recunoscu ea sfioasă.Dar, probabil că el n-o va crede.Aproape că nici ei nu-i venea să creadă

Bărbatul ridică capul de pe pernă și seuită în jos la fața ei, umbrită de luminasingurei lumânări de pe noptieră.Arătătorul lui îi mângâia obrazul, plinncă de iubirea lui.

— Nu trebuie să te justifici și nici să tescuzi pentru asta. Cred că mi-aș fi dat

oricum seama. 31


82/501

Jordan ridică ochii și se uită la el.— Am fost chiar atât de stângace?ntrebă ea.

— Ai fost perfectă.Reeves o sărută blând pe buze.— Dar fizic vorbind, n-am avut senzațiacă ești foarte des împreună cu un bărbat

și afundă din nou capul în adăpostuloferit de umărul lui și el râse încet de

stânjeneala ei. Rămaseră întinși în tăcerși gânditori câteva clipe, bucuroși săprofite de căldura, de parfumul și deapropierea celuilalt. Apoi, bărbatul

vorbi cu o voce gravă, care îi dădeamultă încredere:— Povestește-mi despre soțul tău.

Mâna ei îi mângâia alene coastele și se


83/501

opri brusc.— Ne-am căsătorit după ce am terminatcolegiul Am fost căsătoriți patru ani.

Apoi, a murit într-un accident deautomobil.— Îmi pare rău. Trebuie să fi fostcumplit de greu pentru tine.Jordan oftă.— În momentul când a murit, noi eramdeja separați, Reeves. Charles era agen

de vânzări - dar fără succes. Treceadintr-un serviciu în altul, alerga după caverzi pe pereți, nu reușea niciodată săgândească în mod realist. M-am

rambalat și eu după el ani la rând, dintrun oraș în altul, dintr-un stat în altulsperând de fiecare dată că voi avea timp

să pun perdelele înainte să vină acasă și


84/501

să-mi împărtășească intențiile lui de ane muta din nou.n cele din urmă, m-am săturat de

această viață de nomad și l-am părăsit.Am găsit un loc la un ziar, unde scriamarticolele despre viața mondenă. Nu erao viață foarte incitantă, dar era stabilă.Charles a tot continuat să mă roage sămă întorc la el, dar am refuzat, pânăcând mi-a promis că se va stabili

undeva. Câteva luni mai târziu, a murit.Reeves răsuflă zgomotos și o trase maiaproape. 32


85/501

— Sper că nu ai niciun fel de remușcăripentru că l-ai părăsit.Femeia râse scurt.

— Poate că aș fi avut, dar după moarteaui au apărut mai multe foste iubite care

mi-au mărturisit spăsite tot felul dedetalii scabroase. Fuseseră amantele luicu mult înainte ca eu să mă despart de e

— După cum se pare, omul era un

adevărat învingător, spuse Reevessarcastic.— Nu fi prea aspru cu Charles. Așa erafirea lui și nu avea nicio vină pentru

asta, după cum nu are nimeni dintre noi.— Cred că ești prea mărinimoasă, șoptiel.

i cuprinse bărbia în căușul mâinii și îi


86/501

ridică fața pentru a primi un sărut dulceDintr-o dată, lumina se aprinse brusc,ar el o împinse departe de el, după care

săriră amândoi în picioare. Când îșidădură seama ce se întâmplase,zbucniră în râs.

— Am cunoscut războaie, foamete șinundații și nu mi-am pierdut firea, iar

acum era cât pe-aci să fac un atac decord când a venit lumina.

și trecu mâna prin păr cu un gestdrăgălaș, copilăresc.— Cât e ceasul?Reeves se uită la ceasul de la mână.

— Două și ceva.— Ei bine, legătura a fost restabilităntr-un timp aproape record, comentă ea

râzând.


87/501

— Rămâi acolo unde ești. Fată dragă,am să mă duc peste tot să sting luminile.

— Chiar așa? întrebă ea.Se așeză în capul oaselor și se uită la eluimită cum pășea peste pantalonii depijama ce zăceau aruncați pe jos.Sprâncenele lui se lăsară în jos pesteochii pofticioși care savurau 33


88/501

priveliștea sânilor ei.— Ai ceva împotrivă? o necăji el.Jordan zâmbi ștrengărește.

— Nu, dacă vii destul de repede înapoi

— Ah, femeie nesățioasă ce ești, oachină el în timp ce ieșea din cameră.

Jordan se lăsă să cadă din nou pe perneridicând brațele mult deasupra capuluiși întinzându-se cu poftă. Oftă profund

satisfăcută. Un zâmbet naiv îi arcuiabuzele în timp ce privirile îi rătăceauprin cameră, care parcă se schimbase decând apăruse aici Reeves Grant.

Ochii îi străluciră o clipă când privireaor întâlni sticluțele de parfum Lalique

de pe măsuța de toaletă. Își trecu în

revistă colecția, apoi se întoarse ca s-o


89/501

examineze cu mai multă atenție. HelmutHelmut îi dăruise cristalurile acum osăptămână „fără nicio ocazie specială”.

Timp de o clipă, atunci când Reeves ontrebase dacă exista vreun motiv pentru

care să nu-și desăvârșească actul iubiriichipul lui Helmut îi fluturase prin fațaochilor minții. Faptul că își petreceaacum noaptea cu Reeves nu era deloccorect față de Helmut. Cum să rezolve

problema aceasta?Oare să-i povestească lui Reeves desprHelmut? Firește că nu era absolut delocreaba lui, dar ar fi fost bine să scoată

otul la lumină chiar de la bun început.Care început?

u avea niciun motiv să creadă căucrurile vor merge mai departe de atât.


90/501

Poate că ar fi mai bine să se abțină pânăcând Reeves îi va mărturisi ce intențiiare.

u, deocamdată n-o să-i spună nimic.Dar când Reeves se întoarse în camerăși stinse lumina, ea știu că dorea să fiecinstită cu el.— Reeves, începu ea în timp ce bărbatuse strecura alături de ea și o cuprindean brațe. Reeves… 34


91/501

— Le-am stins pe toate. Să lăsămumânarea asta să ardă până la capăt?u vreau să nu mai fie niciun pic de

umină, pentru că nu mai pot să te vad.Vocea lui era aspră și buzele lui căutauriunghiul vulnerabil de la baza gâtului

ei.— Reeves…— Mmm…— Vreau să… ah… Reeves, te rog…

Vreau să vorbim.Mâna lui se plimba pe suprafața netedăa abdomenului ei, în timp ce buzele îiatingeau delicat sânii, făcând casfârcurile să se întărească, pline dedorință.— Chiar vrei să stăm de vorbă? Chiar

acum? întrebă el încă o dată.


92/501

După care gura lui se așeză etanș peste aei. Limba lui care se mișca precum ontrusă în gura ei o împiedica să

vorbească, dar nu mai conta. Oricum,uitase ce voia să-i spună.Helmut Eckherdt îi întinse mâna luiReeves Grant exclamă:— Domnule Grant. V-am văzut foarte rade când ați sosit. Sper că suntețimulțumit de cazare și de mâncare.

Zâmbetul îi lumina chipul frumos, și nuera câtuși de puțin conștient dencordarea dintre fotograf și Jordan.

— Vă mulțumesc, domnule, Eckherdt.

Mi-a foarte mare plăcere. Sincer.Ochii lui Reeves alunecară peste Jordancare stătea sobră și palidă alături de

Helmut.


93/501

— O, scuză-mă, draga mea, își ceruHelmut iertare și, o luă de braț.Domnule Reeves Grant, dați-mi voie să

vă fac cunoștință cu doamna JordanHadlock. Este încă cetățeană a țăriidumneavoastră, dar nu pentru mult timp.Așa sper.Helmut privi în jos la fața albă a luiJordan cu un zâmbet plin de 35


94/501

adorație, în timp ce fata îi întindea mânaui Reeves. Acesta nu-i apucă mânamediat. Făcu o pauză. Sângele îi năvăli

ui Jordan în creier și simți că amețeșteSimți că i se usucă gura. N-o să spunănimic despre noaptea trecută! Nu poatefi așa de ticălos! Mâna bărbatului seridică încet și o apucă pe a ei. Degeteleui se strânseră în jurul mâinii ei și

Jordan dădu din cap.

— Îmi face plăcere, doamnă Hadlock,rosti el cu o voce de mătase.— Și mie, murmură ea.— În zilele următoare o să-l vezi foarte

des pe Reeves - pot să-ți spun Reeves?zise Helmut. Trebuie să facă un reportajdespre mine pentru o revistă americană.

Este fotoreporter.


95/501

— Cunosc lucrările domnului Grant,spuse calmă Jordan.Privi curajos în ochii lui verzi, ațintiți

asupra ei.— Am văzut reportajul dumneavoastrădespre IRA din Time. Este cuprinzător șnteresant. Ați tratat un subiect foarte

delicat în mod realist, dar cu multăsensibilitate.— Vă mulțumesc, doamnă Hadlock. Mă

gândeam ca de data aceasta să lucrez laun subiect mai puțin deprimant. Abiaașteptam să-l cunosc pe domnulEckherdt. Cred că publicului american o

să-i placă un articol despre unul dintrecei mai influenți oameni din lume.— Aș dori s-o incluzi și pe Jordan în

acest articol, Reeves. De fapt, poate că


96/501

vrei să-ți pregătești aparatul defotografiat. În câteva minute, am să anunn public logodna noastră.

Jordan se răsuci imediat cu fața spre el.— Helmut! strigă ea. De ce… de ce numi-ai spus nimic?— Pentru că am vrut să-ți fac o surpriză

Helmut își arătă dinții într-un zâmbetarg și fericit.

— Iar dacă ți-aș fi spus, ai fi inventat alpretext ca să amâni ceea ce estenevitabil: vei deveni doamna Eckherdt.

Este numai o 36


97/501

chestiune de timp. Ai consimțit sau nu săe căsătorești cu mine?n timpul unei excursii recente la

Zermatt ea consimțise într-adevăr să segândească dacă să se mărite cu el, dupăce bărbatul insistase câteva ore la rând.Avea de gând să reia subiectul ceva maiârziu și să-i explice în mod rezonabil c

nu este pregătită să se căsătorească dinnou. Dar nu mai găsise niciodată un

moment prielnic și acum el urma să deaun aspect oficial lucrurilor, anunțândogodna. Și Reeves! Dumnezeule, cum

de s-a putut întâmpla așa ceva?

Rochia frumoasă pe care Helmutnsistase să i-o cumpere pentru această

recepție începu s-o strângă brusc Dintr-o dată simți că în încăpere este o


98/501

nghesuială cumplită. Șampania pe careo băuse îi fierbea în stomac și amenințasă-i vină înapoi. Inima îi bătea să-i

spargă pieptul. Și în tot acest timp,Reeves stătea acolo și se uita răutăciosa ea.

Jordan simțea că plutește cumva,deconectată de restul lumii, în timp ce îlprivea pe Helmut care atrăgea atențiauturor asupra lor. Treptat, toate

conversațiile încetară, capetele sentoarseră, iar tăvile cu mâncărurisofisticate fură lăsate deoparte. Oaspețise întorceau politicoși către gazda lor.

— Sunt sigur că cei mai mulți dintredumneavoastră ați cunoscut-o deja peJordan. Îmi face o deosebită plăcere săvă anunț în seara aceasta că, în curând,


99/501

va deveni soția mea.Afirmația fu primită cu cele mai feluritereacții. Femeile se uitau la ea cu invidie

bărbații cu apreciere; iar alții, care eraupreocupați mai mult de propriile lor povești de dragoste, afișau numai unnteres moderat.

Jordan se dădu înapoi în fața ochilor ațintiți asupra ei. Ca în transă, se lăsărasă de Helmut mai aproape și sărutată

pe gură cu un sărut cast. Era conștientăcă un aparat de fotografiat își îndreptaseblițul spre ei. Reeves o fotografia cumse săruta cu alt 37


100/501

bărbat.Acum, Helmut vorbea din nou:— Pentru a pecetlui înțelegerea noastră

vreau să-i dăruiesc lui Jordan acest inel

Scoase din buzunar o cutiuță de catifeape care o deschise. Luă de acolo un inelde platină în care era fixat cel mai maremai ostentativ și mai fără gust diamantșlefuit pe care îl văzuse vreodată

Jordan. Îi apucă mâna stângă ce atârnanertă și îi puse inelul în degetulmijlociu. Jordan îl simți acolo greu, caun lanț cu o ghiulea. Ridică privirile și

zâmbi silit. Aparatul de fotografiat sclipdin nou.Ar fi vrut să se întoarcă spre Reeves șisă-i spună să înceteze. Nu era adevărat.


101/501

imic din toate acesta nu conta și nici navea vreo legătură cu ceea ce sentâmplase noaptea trecută, dar blițul

aparatului era tot mai insistent.Mulțimea se îndrepta în valuri către ea,ca s-o felicite și să vadă diamantul de pmâna ei.Reeves văzu cum Jordan îl apucannebunită pe Helmut de mânecă.

Sângele îi zvâcnea furios prin vene. Îi

venea s-o înșface pe Jordan și s-ozgâlțâie până l-ar fi rugat să seoprească. Iar când ea avea să-l implores-o ierte în mărinimia lui, el ar fi urmat

s-o sărute până când își va da seama,fără nicio urmă de îndoială, că îiaparține lui. Dar ea nu făcu acest lucru.Se rezema de Helmut într-un gest


102/501

feminin, total neajutorat. Reeves nu maicunoscuse niciodată în viața lui oasemenea furie și gelozie. Buzele ei abi

dacă se atinseseră de cele ale luiHelmut, dar Reeves își aminti imediat dgustul lor. Îi șopti ceva lui Helmut, iar Reeves citi pe buzele bărbatului cândacesta îi răspunse:— Desigur, draga mea.Reeves își băgase mâna în buzunar ca să

a altă lentilă, dar nimeri unul din filtrelde care aparatul lui avea nevoie foartedes. Când văzu că Helmut își apasă dinnou buzele pe gura întredeschisă a lui

Jordan, degetele lui se strânserăspasmodic. Nu-și dădu seama că 38


103/501

sticla spartă îi tăiase trei degete.Abia atunci când scoase mâna și văzu căe plină de sânge care picura pe

pardoseală se grăbi să ia un șervet de pemasă ca să oprească hemoragia. Helmutfăcea acum un alt anunț, firește larugămintea logodnicei lui.— Doamnelor și domnilor, întrucâtsunteți toți prietenii noștri și în searaaceasta, aici, nu se află reprezentanți ai

presei, Jordan vă roagă să nu le relataținimic despre apropiata noastrăcăsătorie. Este de înțeles că nu vrea să ise facă publicitate înainte de a lua

egătura și cu părinții ei care sunt înStatele Unite.Helmut lăsă mulțimea să treacă rânduri-rânduri pe lângă el, scoțând diverse


104/501

exclamații la adresa perechii ca dinpovești. Privea la Jordan, care acceptacu multă grație toate urările de bine.

Când o matroană îndesată, acoperităoată cu bijuterii, o cuprinse înmbrățișarea ei sufocantă, Reeves îintâlni ochii peste umerii masivi ai

femeii.aiba s-o ia! Ochii aceia cenușii tiviți

cu o margine albastră îl priveau atât de

rugători. Erau larg deschiși și temători,se rugau de el și îl paralizau. Dar cumde îndrăznise să-și bată joc de el șiacum să-l privească în felul acesta!

Privirea lui ca de gheață nu se încălziniciun pic. Dar indiferența lui era numaiaparentă. Nici acum nu știa prea bine cei venea să facă, să-i astupe gura


105/501

mincinoasă cu propria ei mână sau s-orântească la podea și să facă dragoste

cu setea aceea sălbatică pe care o

simțea aproape insuportabil acum înșale.Jordan se lăsă să cadă istovită pe unfotoliu Ludovic al XIV-lea. Priveaabsentă la pardoseala scumpă demarmură. Una dintre baretele sandaleiargintii îi intrase adânc în degetul mic d

a picior. Ar fi vrut să-și scoatăsandalele și să meargă în picioarelegoale, așa cum făcuse noaptea trecută.

oaptea trecută!

și îndreptă privirile peste pardosealăspre servitoarele și 39


106/501

chelnerii care strângeau resturilepetrecerii. Unul dintre ei ștergeașampania vărsată pe jos, în timp ce altul

golea scrumierele de cristal într-ogăleată de alamă. Alți servitori umpleauăvile cu farfurii goale și șervete

folosite.Reeves și Helmut stăteau în picioareunul lângă altul în apropierea mesei pecare fusese amenajat bufetul și tăifăsuia

prietenește. Reeves își aruncă în gură omână de alune și apoi dădu capul pespate într-un hohot de râs copiosprovocat de ceea ce îi spunea Helmut.

Cum reușise ea, Jordan Hadlock, să sebage într-o asemenea încurcăturănadmisibilă? Măcar să-l fi întrebat

pentru ce misiune venise la Lucerna. Nu


107/501

ar fi fost o întrebare logică? Sau dacă el-ar fi spus că lucrează la un reportaj

monden despre un antreprenor elvețian.

Oare de ce nu venise vorba despresubiectul lucrării lui? Măcar dacă…dacă…Și ce s-ar fi întâmplat noaptea trecutădacă Reeves ar fi știut că este mai multsau mai puțin „combinată” cu HelmutEckherdt? Ar fi contat asta pentru el?

Helmut era cu cel puțin zece ani mai învârstă ca Reeves, era mult mai bogat șiatrăgea atenția asupra lui într-o manierăce îi intimida pe mulți. Cu toate acestea

acum când se uita le ei, Jordan văzu căReeves îl trata pe Helmut ca de la egala egal. Nu se simțea intimidat de

bogăția lui Helmut și nici de puterea pe


108/501

care o emana industriașul.Amândoi bărbații erau chipeși. Helmutavea înfățișarea tipică a unui bărbat

blond din Alpi, care ar fi făcut cinsteoricărui poster turistic. Trupul lui eraputernic și viguros, datoritănumeroaselor ore pe care le petrecea însala de antrenament și cu maseurulpersonal.Trupul lui Reeves arăta mai vital, astfel

că nu avea nevoie de niciun fel dentreținere specială. Fiecare mișcare aui era grațioasă, 40


109/501

firească, dar lăsa să se ghicească forțanterioară. Era cât se poate de americannfățișarea lui chipeșă amintea de

pionierii tipic americani din care serăgea.

Jordan îi admira fiecare gest, emoționatde sunetul zglobiu al râsului lui, deărăgănarea moale din voce. Cu oandrețe născută din amintirile recente,

Jordan se uită la mâinile lui care așezau

acum aparatul de fotografiat în husa deprotecție, apoi o închiseră, după care sentinseră ca să-i strângă mâna lui

Helmut. Observă că degetele de la o

mână erau învelite într-un șervet. Oarepetele acelea erau de sânge?

oaptea trecută, mâinile acesteaalentate o mângâiaseră până când


110/501

simțise că se pierde sub atingerea lor vrăjită. Fuseseră sensibile la reacțiileei, nu se grăbiseră cu mângâierile ce îi

aduseseră atât de multă plăcere.Urmaseră apoi buzele care îi devoraserăot trupul. Iar lăcomia lui fusese pe

deplin răsplătită.ar cuvintele de iubire pe care i le

susurase la ureche fuseseră la fel deexcitante ca și mângâierile. Charles,

soțul ei, fusese un amant silențios. Nuși-ar fi închipuit niciodată că acelefrânturi de fraze dezarticulate puteau săransmită atâtea mesaje pline de

nțelesuri trupului și sufletului ei.oaptea trecută, cuvintele lui fuseseră

pline de laude. Oare ce gândea acum,când venea împreună cu Helmut spre ea


111/501

și stăpâni lacrimile ce amenințau săasă pe la colțurile ochilor și încercă să

zâmbească, dar era sigură că nu era

decât un efort inutil.— Draga mea, îmi pare rău că te-aminut până acum, spuse Helmut. Am

câteva chestiuni importante de rezolvatn noaptea asta. Reeves s-a oferit să te

conducă acasă cu șalupa chiar până înfața ușii. 41


112/501

3Ochii lui Jordan zburară către Reeves,apoi la fel de repede se întoarseră la

Helmut.— Nu este nevoie. Pot să mă duc șisingură acasă după ce debarcăm pe chei

— Nici vorbă, doamnă Hadlock, spuseblând Reeves. I-am promis lui Helmutcă n-am să vă pierd din ochi până nu

ntrați în deplină siguranță pe ușă.Lui Jordan îi venea să-i ardă o palmă.și bătea joc în mod intenționat de ea. Înimp ce Helmut îi aducea șalul și poșeta

de seară de la garderobă, Reeves serezema nonșalant de o coloană demarmură, examinând-o de sus în jos cupriviri insolente.


113/501

— Ești gata, Jordan? întrebă Helmutpoliticos.— Da.

Helmut insistă să-i conducă până înspatele castelului. Domeniul lui Helmutera situat pe o insulă proprietate privatăcu o suprafață de câteva hectare, peLacul Lucerna. Casa, dacă îi putem da odenumire atât de modestă, era dincărămidă albă cu ornamente de lemn și

cu obloane la ferestre. În povidaarhitecturii ei aparent modeste, era opiesă rară. Interiorul era splendid, iar grădina o 42


114/501

adevărată mostră de perfecțiune îndomeniul horticulturii.Helmut îi conduse pe Reeves și pe

Jordan prin grădina sculpturală și înosul scărilor de piatră către

debarcaderul privat. Un marinar înuniformă îi ajută să se urce la bordulunei ambarcațiuni suple, după ce Helmuo sărută pe Jordan, urându-i noaptebună. Helmut închiria adesea bărci cu

motor pentru o seară ca să-i ducă și să-iaducă pe oaspeții săi din insulă pe mal.Acestea nu erau ambarcațiuni de lux, danici mediocre.

După ce Jordan și Reeves se așezară pescaunele de pe punte, pilotul pornimotorul și se desprinseră de debarcaderHelmut le făcu semn cu mâna până


115/501

dispărură din vedere, pierzându-se înnoapte, acoperiți de pulberea fină a apeăsate în siajul lor.

Jordan stătea foarte încordată peșezlongul adânc de pânză, tremurândușor în răcoarea aerului nopții. Seafundă mai adânc în capa ei de satin ceajungea până la pământ. Își fereaprivirea de bărbatul așezat pe șezlongulde lângă ea. Timonierul stătea cu spatele

spre ei în timp ce pluteau pe apa lină,astfel că erau ca și singuri.Jordan auzi în întuneric scăpăratul unuichibrit, apoi văzu flacăra acestuia

apropiindu-se de capătul unei țigări.Reeves scutură chibritul ca să-l stingă,după care îl puse cu grijă într-un vas cunisip fixat pe punte. Jordan simți în nări


116/501

parfumul înțepător al fumului, în timp ceReeves trăgea adânc din țigară și dădeaapoi fumul încet afară.

— Nu știam că fumezi, spuse ea calmă.Urmă o pauză lungă și Jordan îșinchipui că bărbatul fie nu auzise, fie își

propusese să o ignore. În cele din urmă,acesta spuse:— Nu fumez. M-am lăsat acum câțivaani. Tocmai m-am apucat din nou.

— Oh.Se întoarse cu șezlongul până ce ajunsecu fața spre ea. Se uită fix 43


117/501

a ea, cu ochii verzi și reci, și mai trasencă o dată din țigară. Se înecă, tuși,

blestemă tusea și aruncă peste bord

igara ce se stinse sfârâind în apaacului.

— Asta e tot ce poți să spui? „Oh”?— Reeves, te rog… Eu…— Scutește-mă de explicații teatrale, i-oreteză el scurt. Te asigur că n-am nevoiede așa ceva. Ne-am adăpostit în fân în

impul unei furtuni. Foarte romantic.Drăguț, n-am ce spune. Mi-a făcut mareplăcere. Și ție ți-a făcut plăcere. Asta-iot.

Tăie aerul cu mâna pentru a sublinia căsubiectul acesta este închis și Jordanobservă din nou degetele bandajate cu

șervetul.


118/501

Vorbele lui o străpunseseră adânc dar,pentru moment, atenția îi fu distrasă deșervetul pătat de sânge.

— Ce ai pățit la mână? întrebă ea.— Ce?Era vizibil agitat. Fiecare mușchi îi erancordat la maximum în închisoarea

hainelor.— Ce? repetă el mai înfierbântat ca șicând femeia n-ar fi reacționat așa cum s

așteptase el.— Ce ai pățit la mână?Se uită la ea uimit și furios, apoi în jos,a mână, ca și când ar fi văzut-o pentru

prima oară.— Oh… eu.. M-am tăiat. Nu e nimic.— Sângerează.

— Acum nu mai sângerează.


119/501

— Ești sigur? Poate că…— Am spus că nu e nimic.— Lasă-mă să mă uit…

— Dă-o naibii de mână! mugi el.Se ridică în picioare și își băgă mâinilen buzunarele pantalonilor, se duse spre

balustrada bărcii și se rezemă de ea.Judecând după 44


120/501

modul greoi în care i se ridicau umerii,Jordan își dădea seama că abia putea sărespire. Până acum, nu realizase cât era

de furios.Reeves rămase câtva timp lângăbalustradă, lovind ca pumnul în lemnulustruit și privind gol, spre luminile din

Lucerna ce deveneau din ce în ce maiputernice pe măsură ce se apropiau deoraș. Jordan rămăsese cu privirile

ațintite pe spatele lui și stătea liniștită.Ardea de dorință să-i spună care ererelația dintre ea și Helmut dar nu erantr-o dispoziție sufletească propice

pentru explicații calme. Trebuia să-lase să-i treacă furia, apoi va încerca săexplice.

Când Reeves se răsuci pe călcâie


121/501

ajungând cu fața spre ea, Jordan tresări.— Nu e vorba că aș avea scrupule dacăe să mă culc cu logodnica altui bărbat,

spuse el. Numai că m-ai mințit.Disprețuiesc mincinoșii, Jordan.— Nu te-am…— Ce părere ar avea Helmut daci ar știce s-a întâmplat noaptea trecută? Poatecă diamantul tău ar fi fost ceva mai mic?Sau poate că știe? Poate că vă înțelegeți

așa de bine, încât este dispus să-ți treaccu vederea escapadele ocazionale. Poatcă te împarte cu prietenii.— Încetează! strigă ea și aproape că își

pierdu echilibrul când sări de pe șezlonși porni pe puntea unde sufla vântul. Nue vorba de așa ceva. Aveam de gând să-

i povestesc despre Helmut în dimineața


122/501

aceasta, dar ai fugit, așa e? Când m-amrezit și am văzut că nu mai erai acolo,

n-am știut ce să cred: dacă fuseseși un

vis incredibil de adevărat sau uncoșmar. Am crezut că m-am culcat cu unbărbat tandru și sensibil, dar s-a dovedia fi un ticălos care s-a furișat afară laprimele raze de lumină. Ai vrut oplăcere de o noapte? Așa cum vorbescbăieții la vestiar despre femei?

Lacrimi mari îi ardeau acum ochii, iar ea și le șterse furioasă. Nu ar fi vrut cael să afle cât de nefericită se simțisecând se trezise, mult 45


123/501

imp după ce soarele era deja sus șiconstatase că bărbatul dispăruse fărăurmă. Dacă forma trupului lui nu ar fi

rămas imprimată în saltea, dacă aromaușoară a coloniei lui nu ar mai fipersistat în așternuturi, ar fi putut credecă visase.Dar semnele cele mai evidente alerecerii lui rămăseseră pe trupul ei.

Buzele îi erau ușor umflate și rănite de

ardoarea săruturilor lui. Sânii dureroși îaminteau de mângâierile lui. Dacă seconcentra, își amintea cu exactitatesenzația pe care o avusese când îl

simțise adânc în ea. Nu. Totul fusese câtse poate de real.— M-am întors după-amiază, dar evident că ai preferat să dispari, ripostă


124/501

el imediat. Erai acolo, înăuntru, totimpul cât am bătut la ușă ca un Romeo

nefericit?

Da, fusese acolo. Pe la mijlocul după-amiezii, copleșită de rușine și dedisperare pentru ceea ce se întâmplase,nchisese magazinul și se dusese sus să

se culce. Noaptea precedentă nu dormisprea mult. Helmut îi telefonase ca să-ispună că unul dintre servitorii lui o va

ua de acasă și o va însoți pe aleileorașului vechi până la debarcader, undeo va aștepta o barcă cu motor. Trebuiasă-și aducă rochia pentru recepție și să

se schimbe la castel, unde Helmut țineantotdeauna un apartament la dispoziția

ei.Tocmai închisese telefonul, când a auzit


125/501

bătăile în ușa de jos. Privise temătoaren stradă prin obloanele închise de la

dormitorul ei și inima i se oprise în

piept când văzu soarele strălucind înpărul lui Reeves. Acesta încercă din noumânerul ușii, apoi începu să bată maiare. O strigă chiar pe nume și se uită în

sus, spre fereastră. Jordan sărise la timpnapoi pentru ca el să n-o poată vedea.

De ce nu se dusese imediat jos să

deschidă ușa? Ce o făcuse să rămânămpietrită pe loc când îl văzuse din nou?Rușinea? Stânjeneala? Poate că înumina zilei n-o s-o mai găsească la fel

de atrăgătoare. Sau poate că nici ea n-osă-l mai placă la fel de mult. Alungăacest gând. Era cel mai atrăgător bărbatpe care îl văzuse 46


126/501

vreodată, la lumina lumânărilor sau înplin soare. Și atunci, ce o împiedicasesă alerge jos, să deschidă larg ușa și să

se arunce în brațe?Teama.n ultimii câțiva ani, trăise numai cu eansăși, învățase din propriile greșeli, își

sărbătorise singură realizările. Se ținusezolată, departe de lumea exterioară.

Cândva, își încredințase viața în mâinil

unui bărbat și totul se terminase în moddezastruos. După ce îl părăsise în celedin urmă pe Charles, își jurase să nu-șimai încredințeze niciodată viața

altcuiva. Moartea timpurie a lui Charleso împiedicase în mod ireversibil să semai întoarcă la o căsnicie nefericită șinu-și mai permisese de atunci nici măca


127/501

să se atașeze de un bărbat până într-atâtncât să devină dependentă de el.

Helmut se ținuse după ea luni de zile,

dar prudența o determinase să nu-iaccepte în întregime afecțiunea. Aceeașprudență o împiedicase să alerge în jospe scări în după-amiaza aceea și să-lmbrățișeze pe Reeves cu toată fericirea

ce clocotea în ea numai văzându-l.Dumnezeule mare! Se culcase cu omul

acesta. Timp de câteva ore, viața eifusese în mâinile acestui bărbat!Renunțase la orice fel de autocontrol șisubconștientul ei cedase în fața lui. Asta

nsemna să se joace cu focul, înțelegeacât se poare de bine! Așa că rămăseseacolo și se uitase la el cum scotea oagendă din buzunar, cum smulgea o


128/501

hârtie și scria apoi în grabă pe ea câtevacuvinte. După aceea, el introdusesehârtia în deschizătura din ușă pentru

poștă, iar Jordan luase hotărârea să nu-lmai vadă niciodată.După ce plecase Reeves, Jordan luasehârtia și o citise, ținând-o cu degeteleremurând.ragă (draga mea, dragă) Jordan,

Te rog să mă ierți că am plecat pe furiș

ără să-ți spun la 47


129/501

revedere, dar dormeai atât de adânc că

nu m-a lăsat inima să te trezesc.

(Mărturisire: Am tras cu ochiul pe sub

ătură. Superb!) Am vrut să iau ocameră (întâmplător, la Europa) și să

mă spăl înainte de a mă prezenta din

nou la ușa ta. Din păcate, ți-ai ales

oarte prost momentul de a te duce

după cumpărături. Toată seara voi fi

ocupat (afaceri), dar dacă lași lumina

aprinsă, trec pe la tine mai târziu.mintirile din noaptea trecută mă vor

ine pe jar. Pe curând…

eeves

Hotărârea ei recentă de a nu-l mai vedease evaporă pe loc ca o dâră de fum șidispăru în aer. Avea să se descurcecumva cu unul din „cocteilurile mici,


130/501

ntime” ale lui Helmut numai „pentrucâțiva prieteni apropiați”. După un timprezonabil avea să spună că o doare

capul și se va grăbi să vină acasă ca să-aștepte pe Reeves. O s-o întrebe dacăfusese plecată, și atunci o să-ipovestească despre Helmut și o să-iexplice foarte clar că nu e vorba despreniciun fel de angajament din partea ei.ar el ar fi spus atunci că se bucură și

audă asta și că înțelege. Și avea s-ocuprindă în brațe. S-o sărute.Cele mai bune planuri pe care și le fac

omul…

— Hai, spune ce ai de spus.Cuvintele lui aspre o aduseră brusc dinrecut în clipa prezentă. Ochii eimpăienjeniți de lacrimi se fixară asupra


131/501

ui. Vântul îi răscolea părul în șuvițesălbatice care, combinate cu strălucireavie a ochilor, îi dădeau o înfățișare

diabo

sandra brown-dilema - alex.pdf

Documents

Transcript of sandra brown-dilema - alex.pdf