Samanul accidental preview

Șamanulaccidental

Samanul accidental - BT.indd 1 27-May-16 16:30:13

H O W A R D G . C H A R I N G

Șamanulaccidental

Adevărul e mai straniu decât ficțiunea

Traducere din engleză de Florin Tudose


EDITORI:Silviu DragomirVasile Dem. ZamfirescuMagdalena Mărculescu

DIRECTOR:Crina Drăghici

REDACTOR:Constantin Dumitru Palcus

DESIGN COPERTĂ:Argo Media / Alexandra Cantor

DIRECTOR PRODUCȚIE:Cristian Claudiu Coban

DTP:Răzvan Nasea

CORECTORI:Dușa UdreaRodica Petcu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiCHARING, HOWARD G.Şamanul accidental : Adevărul e mai straniu decât ficțiunea / Howard G. Charing ; trad.: Florin Tudose. - Bucureşti : Lifestyle Publishing, 2016

ISBN 978-606-789-020-4

I. Tudose, Florin (trad.)

291.612

Titlul original: THE ACCIDENTAL SHAMAN. THE TRUTH IS STRANGER THAN FICTIONAutor: Howard G. Charing

Copyright © Howard G. Charing, 2016

Copyright © Lifestyle Publishing, 2016pentru prezenta ediție

Lifestyle Publishing face partedin Grupul Editorial Trei

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, BucureștiTel.: +4 021 300 60 90 ;Fax: +4 0372 25 20 20e-mail: [email protected]

www.lifestylepublishing.ro

ISBN 978-606-789-020-4


Cuprins

Cuvânt‑înainte ........................................................... 7

Introducerea autorului ............................................. 11

Dedicații și mulțumiri .............................................. 15

1. Accidentul .......................................................... 17

2. Începutul vindecării ........................................... 31

3. Hărți ale realității .............................................. 40

4. Călătoria șamanică — Trezirea corpului din vis ................................................................ 54

5. Recuperarea sufletului ........................................ 78

6. Realitatea ta este sacră ........................................ 92

7. Medicina energetică — explorarea câmpului energetic uman ................................................. 104

8. Întregul continuum al vieții ............................... 121

9. Vindecare și vrăjitorie în Filipine și Peru ........... 134

10. Culorile infinitului ............................................ 147

11. Ayahuasca, enteogenele și plantele sacre ........... 167

12. Șamanul ca artist și creator ............................... 189

Concluzie ................................................................ 211


7

Cuvânt‑înainte

Nu permiteți niciodată să vă fie subminată realitatea.

Howard G. Charing

Vă spun cu sinceritate că nu mai știu când l-am cunoscut pe Howard. El e într-o permanentă mișcare du-te-vino, la fel ca mulți alți șamani. Îmi amintesc că odată, când călătorea prin Statele Unite, a stat o săptămână în casa mea. Locuința mea se află pe o stradă aglomerată, destul de aproape de o plajă foarte populară și o grădină zoologică. În zilele în care l-am găzduit pe Howard, am stat împreună pe veranda casei, privind parada de vară a trecătorilor de zi cu zi, în timp ce el își savura trabucul de dimineață. Îmi amintesc ce încântat a fost când a găsit o frizerie de modă veche chiar peste drum de mine.

Am vorbit ore întregi, despre orice. Am descoperit un om ce cunoștea foarte bine culturile șamanice din întreaga lume și în mod special șamanismul din Amazonul Superior, cultură în care a viețuit ani de zile. A lucrat mult cu șamanii din aceas-tă regiune, publicând zeci de interviuri cu aceștia. Am des-coperit și că aveam multe cunoștințe comune; am împărtășit informațiile pe care le avea fiecare despre tradiția junglei, povești despre șamani deopotrivă imaculați și perfizi și am discutat pe larg despre iubirea și admirația pe care Howard i le purta șamanului și artistului vizionar Pablo Amaringo.

Așa am devenit conștient de ceva ce veți descoperi și voi ci-tind această carte: Howard este un povestitor fascinant. Dacă iubiți poveștile — dacă sunteți ființe umane, cu alte cuvinte… veți avea parte de un festin.


8 ȘAMANUL ACCIDENTAL

Pare că Howard a umblat peste tot. A participat la operații paranormale în Filipine, a lucrat cu unii dintre cei mai mari șamani din Amazon, a realizat picturi complicate și viu colorate inspirate de ayahuasca și a fost inițiat în filiația maeștrilor din regiunea Rio Napo, afluent al Amazonului Superior. Acum e în România, trăiește în Transilvania (nu departe de Castelul lui Dracula*), unde studiază șamanismul românesc. Nu sunt câtuși de puțin surprins.

E important, cred eu, să subliniem devoțiunea neabătută pe care Howard o arată față de ceea ce el numește „Marele Domeniu“. Prima lui carte a fost o lucrare despre medici-na spirituală a plantelor amazoniene, prefațată de Pablo Amaringo. La moartea sa, survenită în anul 2009, Amaringo a lăsat în urmă multe picturi necatalogate și note haotice. Împreună cu Peter Cloudsley, Howard lucrase luni de zile cu Amaringo pentru a-i ordona colecția, a-i adnota operele recente, a crea o arhivă digitală a creației sale artistice, dar și pentru a păzi picturile de deteriorarea la care sunt supuse în mediul tropical umed. Colecția aceasta meticulos catalogată și adnotată a devenit baza remarcabilei și splendidei cărți postu-me, The Ayahuasca Visions of Pablo Amaringo.

Cartea pe care o țineți acum în mâini este o altă comoară. Este un depozit al cunoștințelor, experienței și învățăturilor lui Howard. Dar e mai mult decât atât.

Psihologul James Hillman identifica două orientări majore ale viziunilor asupra lumii, pe care le numea spirit și suflet. Spiritul, spunea el, este detașat, obiectiv, intens, absolut, abstract, pur, metafizic, clar, unitar, etern și ceresc. Sufletul, pe de altă parte, este muritor, teluric, tulburat, trist, vulnera-bil, melancolic, slab, dependent și profund. Spiritul înseamnă foc și altitudine, centrul lucrurilor; sufletul e apă și adâncime, periferie și zonă de graniță. Spiritul caută să treacă dincolo de pământ și corp, mizerie și boală, încurcături și complicații,

* Referire la Castelul Bran, în mod obișnuit și eronat considerat „Castelul lui Dracula“. Din punct de vedere istoric, refugiul voievodului Vlad Țepeș a fost Cetatea Poenari, județul Argeș. Ruinele acestei cetăți pot fi vizitate și azi. (N.t.)


9

perplexitate și durere, „caută să scape sau să transceandă plă-cerile și solicitările vieții de zi cu zi de pe Pământ“. Sufletul, în schimb, după cum arată Thomas Moore în antologia de scrieri ale lui Hillman, „se află mereu în miezul lucrurilor: în reprimările, umbrele și dezordinea vieții, în boală și în dure-rea și confuzia iubirii“.

Sufletul, nu spiritul, este adevăratul peisaj al șamanismului — peisaj al suferinței, pasiunilor și dezordinii. Șamanii au de-a face cu boala, invidia, răutatea, conflictul, ghinionul, ura, disperarea și moartea. Într-adevăr, rolul șamanului este să coboare în valea sufletului — pentru a vindeca ce a fost stricat în corp și comunitate. Șamanii trăiesc cu trădarea, pierderea, confuzia, nevoia și eșecul — inclusiv cele proprii.

Cartea de față ne oferă o relatare remarcabilă și o cronică detaliată a unui șaman în acțiune. Howard e mai întâi de toate un vindecător și un vizionar, aflat fără doar și poate în valea sufletului, de unde împărtășește cu noi viziunile, practicile și remarcabila sa experiență. Totodată, avem prilejul să-l vedem gândindu‑și practicile de vindecare și experiențele, așezându-le într-un context mai larg, cu adevărat global. Este un om aflat la intersecția multor forme de șamanism, ținute împreună de misiunea sa personală de vindecător.

Avem de-a face de fapt cu trei cărți în una singură. Prima este fascinanta poveste a lui Howard, de la cutremurătorul său accident ce i-a deschis calea viziunilor tămăduitoare, trecând la întâlnirile sale cu învățătorii și șamanii și ajun-gând la propriile experiențe și practici de vindecare. A doua este reprezentată de explorarea sensului acestor experiențe… a modului în care aceste experiențe și vindecări își găsesc locul în varietatea de înțelegeri privind șamanismul pe plan global. În al treilea rând, cartea este un veritabil îndrumar de șamanism, conținând un număr de exerciții explorato-rii derivate din anii de workshopuri susținute de autor în toată lumea.

Cartea este povestea unui occidental din vremurile noas-tre care descoperă darul vindecării, învață să lucreze cu el și



încearcă să-l înțeleagă. O poveste ce poate fi prețioasă pentru noi toți.

Steve BeyerChicago USA

Autor al volumelor Singing to the Plants: A Guide to Mestizo Shamanism in the Upper Amazon și Talking Stick: Peacemaking as a Spiritual Path


11

Introducerea autorului

Printre primele întrebări, implicite sau explicite, pe care și le pune cititorul unei lucrări de nonficțiune se află și întrebarea dacă lucrarea respectivă va fi interesantă și utilă pentru el. Va învăța ceva din ea? Îl va inspira prin ceva? Întrebări greu de elucidat, desigur, căci vorbim de subiectivitatea fiecărui individ. Totuși, în timp am învățat că orice om se va identifica, va fi implicat și chiar își va simți sufletul mișcat când i se propune o istorisire sau o poveste personală. Asta oferă cartea de față — o tapiserie, un amestec alcătuit din călătoriile și aventurile mele ce au început acum treizeci de ani cu o experiență în pragul morții și ani de dizabilitate fizică provocată de un accident de lift. Scopul principal al acestei narațiuni „nonficționale“ este de-a asigura textura și cadrul circumstanțial al unor percepții, perspective și practici menite să-l inspire, să-l stimuleze și în cele din urmă să-l încurajeze pe cititor în aventura unică a vieții sale. Din acest punct de vedere, sper ca experiențele mele să fie daruri mobilizatoare pentru cititor. Lucrarea este de ase-menea un soi de hibrid, întrucât întrețese un jurnal personal de călătorie cu multiple observații și percepții post-factum ale unor experiențe, alături de exerciții și practici pe care cititorul le poate explora singur.

Cum se întâmplă frecvent, nu asta a fost intenția mea inițială. Am adunat mult material de-a lungul anilor și am dorit să ofer un punct de vedere neimplicat, o perspectivă oarecum detașată. Primul titlu la care m-am oprit a fost „Detalii din mun-ca unui șaman“, titlu ce respecta, în multe privințe, direcția cărților mele precedente, Plant Spirit Shamanism (Shaman, spiritul plantelor) și The Ayahuasca Visions of Pablo Amaringo.



Am început, așadar, să scriu cartea dintr-o perspectivă neutră, dar apoi, după câteva luni de muncă, într-o zi, când mă aflam la duș, am auzit brusc „vocea“ (despre care veți afla mai multe pe parcursul cărții). Mi-a spus cât se poate de răspicat: „Să schimbi titlul în… Șaman accidental“. Am fost uimit, fără doar și poate. Era un titlu grozav, cu înțeles dublu (iar eu iubesc jocurile de cuvinte și calambururile). După ce am ieșit de la duș, m-am întins și am început să iau în serios noul titlu și implicațiile sale. Titlul este important, deoarece dictează atât tonul, cât și scopul unei cărți. Am realizat că trebuia să modific accentul lucrării și să rescriu secțiuni importante pentru a fi în armonie cu noul titlu. Sarcină descurajantă, fără discuție, deoarece am înțeles că trebuia să includ în carte și erorile, gafele și o grămadă de situații complicate în care am ajuns în călătoria mea. Știu că o narațiune biografică, dacă își propune să fie sinceră și să îl implice onest pe cititor, trebuie să fie livrată fără ornamente cosmetice (cu tot cu negi și cicatrici, ca să zic așa). Așa că am scrâșnit din dinți și am mers mai departe și, după un traseu în care nu de puține ori mi-am ros unghiile, iată rezultatul încercării mele.

Sunt conștient, desigur, de fina ironie pe care o presupu-ne lectura unei cărți despre transformare spirituală, ilumina-re, dezvoltare personală și descoperirea rostului vieții. Însă căutarea înțelepciunii, a cunoașterii și a înțelegerii faptului că realitatea conține mai mult decât ni s-a spus sau arătat face parte din cultura noastră. Înțeleg că nutrim o dorință profun-dă (sufletească) de-a ne implica și cufunda deplin ființa deo-potrivă în dualitatea lumii fizice și în tărâmurile inefabile și acorporale ale ordinii superioare sau conștiinței universale. Aici e problema (ca să-l parafrazez pe Shakespeare), pentru că adevărata înțelepciune și căutarea iluminării personale nu pot veni niciodată din cuvintele unei cărți sau din relată-rile privind experiențele altora. Acestea pot fi perfecționate fără echivoc numai din călătoria personală, din experiența și cunoașterea individuale (în cazul meu, prin încercări suc-cesive), din dorința de a trăi o viață împlinită, încărcată de


13

semnificație și cu forța de-a păși frumos și grațios în lumea aceasta atât de prețioasă.

Marele meu profesor și maestru, șamanul și artistul vizionar amazonian Pablo Amaringo, exprima această re-alitate în stilul său unic, atunci când discutam cu el despre diferența dintre „cunoaștere“ și „înțelepciune“. „Iubirea nu este gnosis (cunoaștere)“, spunea el, „ci epignosis (deasupra cunoașterii). Poți, spre exemplu, să citești toată literatura despre ayahuasca, să-i cunoști compoziția chimică și așa mai departe; aceasta este gnosis. Dar numai când bei ayahuasca ai posibilitatea să înțelegi această cunoaștere sau epignosis“.

Dintr-o perspectivă mai largă și mai filosofică, modifi-carea transformativă se produce chiar în momentul acesta. Omenirea se află în fața unui nou început, într-un punct în care sunt vizibile semnele viitoarelor catastrofe ecologice provocate de om, fundamentalismele religioase vehemente, precum și semnele unui avânt tehnologic nemaivăzut. Noi, sau copiii noștri, va trebui să răspundem unor provocări sociale, economice și spirituale uriașe. Putem fi siguri că acest vortex turbulent de entropie va mătura multe dintre certitu-dinile noastre, însă tot aici se găsește și posibilitatea apariției unei lumi noi, exact ca în mitul eternei regenerări sau mitul păsării Phoenix ce renaște din propria cenușă. Omenirea este prin definiție adaptabilă și plină de resurse, acesta fiind motivul pentru care eu privesc spre viitor cu optimism. Există o mutație generațională cât se poate de tangibilă, adolescenții și cei foarte tineri funcționând pe o frecvență vibrațională nouă. O frecvență a interconectivității, transparenței și a conștientizării globale ce conține în ea unitatea omului cu natura. Acest proces de evoluție creativă e din ce în ce mai accelerat, tot mai mulți oameni cultivând azi semințele conștiinței evolutive interioare. Totul este așa cum trebuie să fie, actorii sunt pregătiți și scena este aranjată pentru ceea ce va fi o călătorie uimitoare, magnifică și electrizantă către o nouă paradigmă. S-ar putea ca eu să nu mai fiu prin preajmă atunci când se va produce, așa că vă binecuvântez de pe acum, în aceste vremuri ale dezvoltării și transformării.



* * *

Cartea este un obiect viu; cunoaște etapele conceperii, gestației, nașterii și dezvoltării. Apoi rolul ei este să iasă în lume, unde să informeze, să inspire, să provoace ori pur și simplu să ofere o perspectivă diferită. Dacă această carte va atinge oricare dintre obiectivele de mai sus, eu voi fi cu adevă-rat mulțumit.

Howard G. CharingCusco, PeruMartie 2016


15

Dedicații și mulțumiri

Doresc să le aduc multe mulțumiri și aprecierea mea din toată inima tuturor celor care m-au ajutat, provocat și inspirat în această călătorie (neîncheiată). În special lui Leo Rutherford, Pablo Amaringo, Peter Cloudsley, John-Richard Turner și Steve Bayer. Le mulțumesc, de asemenea, șamanilor și vinde-cătorilor indigeni cu care am lucrat de-a lungul anilor și care au fost extrem de generoși atunci când au împărtășit cu mine din cunoștințele și învățăturile lor privind vindecarea.


17

Capitolul 1Accidentul

„Eu nu cred în accidente. În istorie există doar întâlniri; nu există accidente.“

Pablo Picasso

Se întâmpla într-o superbă zi de primăvară în anul 1983. Eram în vacanță cu Shelley (soția mea) la Verona și savuram un espresso în Piazza Brà, admirând anticul amfiteatru roman din fața noastră. Acolo l-am întâlnit pe Aaron. Tocmai sor-beam din cafea când am auzit o bufnitură puternică în spatele meu. Când m-am întors, am văzut un grup de oameni strânși în jurul unui bărbat care avea în mod clar o criză de epilep-sie. Ai fi zis că un ciocan pneumatic invizibil îi îndesa trupul în pământ. Corpul bărbatului se izbea de pământ în ritmul unor zdruncinături sacadate. Martorii acestei scene evident tulburătoare erau foarte gălăgioși. Corpul întins la pământ, scuturat de convulsii, era înconjurat de o masă de oameni, ba chiar și de câțiva polițiști, însă nimeni dintre cei prezenți nu știa sau nu voia să-l ajute pe cel suferind.

Priveam de la masa mea această dramă, când l-am auzit pe bărbatul de la masa vecină exprimându-și dezacordul față de scena la care eram și noi martori. M-am întors către el, l-am privit și mi-am ridicat brațele în aer, cu palmele desfăcute, pentru a-mi exprima neputința în fața acestei situații. M-a privit cu o intensitate iscoditoare, dar nu neprietenoasă, apoi ne-a întrebat foarte politicos, într-o engleză impecabilă, dacă ar fi posibil să vină la masa noastră. „Da, chiar te rugăm“, am



răspuns noi; am dat mâna cu bărbatul necunoscut și am făcut cunoștință. Avea o înfățișare demnă, vârsta cuprinsă între patruzeci și cinci și cincizeci de ani, păr grizonant și pielea bronzată. Era Aaron, omul care avea să-mi schimbe viața.

L-am întrebat de ce era furios. S-a întors și a arătat către scena pe care o văzuserăm cu toții. Omul prăbușit era acum înconjurat de un grup mare de oameni, iar poliția începuse să ia măsuri, împingând oamenii deoparte pentru a-i asigura bărbatului cuprins de convulsii un spațiu în care să respire și să-și revină. Aaron a spus: „Sunt furios deoarece la una dintre mese stă un medic care nu vrea să intervină“. „De unde știi?“, l-am întrebat. Atunci și-a tras scaunul mai aproape de mine și mi-a privit concentrat figura. Am simțit că sunt analizat. A început să vorbească și pentru următoarea oră eu am ascultat transpus, prins parcă într-o vrajă. Mi-a vorbit despre viața mea, visurile mele, speranțele mele, dar și despre experiențele mele întunecate și dureroase. Eram o carte deschisă, iar taine-le mele erau descoperite pagină după pagină.

Apoi zgomotul de fond s-a estompat tot mai mult, pe măsu-ră ce eu am fost absorbit de un torent de emoții și sentimente reprimate, lacrimile curgându-mi șiroaie pe obraji. El s-a oprit un moment și i-a făcut semn unui chelner să mai aducă niște cafele, în timp ce eu încercam să mă adun și să asimilez experiența pe care tocmai o trăiam. Am rămas tăcuți câteva momente, sorbind din cafea; eu încercam să-mi regăsesc atitu-dinea încrezătoare și relaxată de mai devreme.

Apoi mi-a spus: „Întâlnirea noastră nu este întâmplătoare. Sunt unul dintre cei mai cunoscuți vindecători paranormali din Italia“. Și-a deschis brațele și a adăugat: „La mine vin oameni din toată Europa pentru vindecare“. M-a arătat cu de-getul și a spus: „Tu!…“. Și-a căutat o clipă cuvintele după care a continuat, „… ești un om foarte bun și vei ajunge să faci și tu munca pe care o fac eu“. Cafeaua mă ajutase să mă adun, astfel că i-am respins imediat ideea. M-a privit cu o expresie severă și mi-a spus: „E o chestiune foarte serioasă și eu nu glumesc cu așa ceva!“. Încercam să înțeleg ce-mi spunea, iar el a con-tinuat: „Acum te voi binecuvânta“. Și-a așezat o palmă peste


19

creștetul meu și a șoptit câteva cuvinte în italiană. În timpul binecuvântării mi-am simțit corpul ca un cazan în care fierbeau și se ridicau lichide, valuri de energie treceau prin mine, o căl-dură intensă izvora din coloana mea vertebrală ajungând la cap și pe umeri, coborând apoi prin brațe către palmele ce pulsau și pe care le simțeam incandescente.

Shelley, care a ascultat și a privit tot acest schimb dintre mine și străinul de la masă cu o neîncredere totală, a spus: „Asta e o brambureală!“ Aaron a privit-o și i-a spus cu blândețe: „Îi vei dărui un copil lui Howard“. Shelley a izbucnit în lacrimi și nu a mai scos niciun cuvânt, pierzându-și pe loc scepticis-mul, întrucât noi încercam de ceva vreme să ne facem o familie.

Mai târziu, ne-a invitat să cinăm împreună cu familia lui, oferindu-ne un minunat tur al Veronei, completat cu o vizită la celebrul balcon unde se consumaseră scenele dintre Romeo și Julieta. Înainte de-a ne despărți, ne-a făcut câteva daruri, printre care și câteva sticle de vin. Ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: „Munca noastră cu tine este încheiată“, după care ne-am luat rămas-bun prietenește.

O săptămână mai târziu, eram înapoi la birou în Londra, intram într-un lift și apăsam butonul corespunzător etajului la care intenționam să ajung. Dintr-odată, mi-am simțit stomacul în gât și am simțit o forță extraordinară care parcă mă zdrobea. Liftul scăpase de sub control și se prăbușea cu o viteză foarte mare. Am înțeles brusc, fără nicio urmă de îndoială, că urma să mor. Când am realizat asta, am dispărut, am ieșit din corp și m-am ridicat deasupra lui, lăsându-l departe și din ce în ce mai mic. Mă aflam undeva, fără corp, într-un „altundeva“ imposibil de descris. Spațiul acesta era plin de unde pulsatorii de lumină colorată, iar eu știam că era momentul unei decizii, dacă vreau să mai trăiesc sau să mor și am decis că nu voiam încă să mor. Imediat ce am luat această decizie, am revenit în corpul fizic.

S-a oprit timpul, s-a oprit lumea și m-am regăsit privin-du-mi cu calm corpul, simțind că am tot timpul din lume* și că

* Mult mai târziu am aflat că viteza maximă de cădere a liftului fusese de 11,7 m/s.



sigur sunt capabil să fac ceva! Am încercat să sar în sus (ches-tie pe care o știam din desenele animate cu Roadrunner), dar nu mă puteam mișca pe verticală, legile gravitației nu-mi permiteau să fac asta. Dar apoi am știut cu precizie ce trebuia să fac. M-am ghemuit, mi-am scos batista și mi-am îndesat-o în gură. Apoi liftul s-a prăbușit, am simțit șocul impactului, deși nu am simțit niciun fel de durere, fiind inconștient în acele momente. Când mi-am revenit eram cu fața în jos și nu puteam să mă mișc. Liftul părea că se ridică încet, iar ușile s-au deschis automat. Afară erau adunați mai mulți oameni (ulterior am aflat că zgomotul prăbușirii se auzise în toată clădirea). M-au scos din lift și m-au urcat într-o ambulanță care m-a dus la spital.

Din acel moment viața mea nu a mai fost niciodată la fel.

Însănătoșirea a fost un proces lent, lung și incomod. Dacă înainte de accident eram activ din punct de vedere sportiv, mergeam la sala de gimnastică, alergam și încercam să mă păstrez în formă, acum nu reușeam nici măcar să stau în picioare. Genunchii mei suferiseră o compresie și nu mai puteau susține greutatea corporală; a trebuit să port un guler cervical mare și incomod deoarece gâtul fracturat nu mai pu-tea susține greutatea capului. Regiunea lombară era zdrobită, iar mandibula îmi era încă amorțită din pricina impactului, însă dacă nu aș fi ținut acea batistă între dinți, probabil că mi-aș fi retezet limba cu dinții în momentul impactului. Mi-am dat seama că dacă nu m-aș fi ghemuit, absorbind șocul prin poziția corpului, o ruptură de coloană m-ar fi lăsat fără viață. Cum de am știut ce trebuia să fac era un mister, că doar nu avusesem la mine un plan de acțiune în caz de accident cu liftul.

În lunile ce au urmat, am avut dureri mari, o stare de dis-confort fizic și sentimente puternice de descurajare, resen-timent și amărăciune. Am devenit absent, plecat din propria


21

viață. Îmi petreceam zilele privind în gol pe fereastră. Îmi amintesc că în timpul toamnei am privit zile în șir cum cădeau frunzele din copaci, studiind modelele pe care le alcătuiau, ascultându-le foșnetul și urmărind cum sunt suflate de vânt, pentru a forma noi și noi modele.

Se mai întâmplau și alte lucruri, desigur. Am fost consul-tat de niște medici de la Harley Street Surgeons și am avut parte de toate beneficiile oferite de asigurarea mea medicală. Răspunsul lor a fost același: „Ne pare rău, dar nu putem face nimic. E nevoie de timp“.

În perioada acelor luni dificile, un amic mi-a sugerat că ar fi bine să consult și un vindecător alternativ. „De ce nu, doar nu am ceva mai bun de făcut!“, m-am gândit atunci. Ședințele la care am mers la acel terapeut au fost plăcute, chiar relaxante și de ajutor. Folosea un amestec de tehnici de lucru cu corpul, masaj și vindecare energetică. Am continuat așa câteva luni de zile, până ce într-o bună zi, pe când stăteam întins pe masa de masaj, am sesizat o căutătură neobișnuită în ochii vinde-cătorului. Pe un ton cu totul diferit, căci suferise un accident vascular și avea vorba împotmolită, mi-a spus cât se poate de clar și de elocvent: „Howard, tu vrei să te vindeci?“ Întrebarea m-a șocat și am descoperit că nu știam răspunsul, a trebuit să trag de mine pentru a formula un răspuns; chiar îmi doream să mă fac bine? În final, după un moment ce a părut foarte lung, i-am răspuns: „Da, vreau să mă vindec“. Am înțeles atunci că ajunsesem să mă obișnuiesc cu starea de slăbiciune și rău și că nici măcar nu luasem în calcul posibilitatea de-a mă vindeca vreodată. Cu aceeași voce neobișnuit de calmă, vindecătorul a adăugat: „Howard, iartă-i pe toți cei pe care îi învinuiești pentru accidentul tău“. „De acord“, am spus, gândindu-mă că pot să fac asta, după care mi-am închis ochii, m-am adunat, m-am concentrat și am spus cu voce tare cu toată forța de care am fost capabil: „Îi iert pe toți cei pe care îi învinovățesc pentru accidentul meu“. Am început imediat să simt cum de pe umerii mei se ridică o greutate uriașă. M-am simțit ușor, chiar imponderabil. Am conștientizat greutatea ce-mi apăsa umerii abia când aceasta s-a evaporat. A fost o experiență incredibilă.


Samanul accidental preview

Documents

Transcript of Samanul accidental preview