ROMANUL REALIST OBIECTIV INTERBELIC – Ion, de Liviu Rebreanu

VIZIUNEA DESPRE LUME

Opera literară Ion, de Liviu Rebreanu, este un roman, deoarece este un text epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acțiune complexă, structurată pe mai multe planuri. Acest text este un roman realist, întrucât sursele de inspirație ale autorului (numele protagonistului, sărutul pământului, tânăra țărancă bogată bătută de tatăl ei pentru că rămăsese însărcinată cu un flăcău sărac) sunt introduse în roman ca preluate din realitate. Romanul Ion este obiectiv, pentru că are narator omniscient, focalizare „zero” și viziune „dindărăt”. Publicat prima oară în anul 1920, el aparține perioadei interbelice.

Tema romanului are două componente:

■ monografia satului ardelenesc din zona Bistriței de la începutul secolului al XX-lea;

■ patima pentru pământ a unui țăran sărac.

O primă scenă reprezentativă este scena horei, la care participă toți sătenii, împărțiți pe grupuri (al bărbaților, al femeilor și copiilor, al flăcăilor și al fetelor), iar a doua scenă reprezentativă este aceea a sărutării pământului de către protagonist în urma câștigării luptei pentru obținerea acestuia.

Titlul anunță numele protagonistului, un vechi nume european, care sugerează legătura străveche dintre țăran și pământul pe care îl muncește.

Romanul este structurat pe două părți. Titlurile acestora sunt metafore ale conflictului interior al protagonistului: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Acțiunea este lineară, organizată pe mai multe planuri narative, paralele și interferente, ordonate prin tehnica alternanței. Incipitul și finalul realizează circularitatea construcției romanului, prin motivul drumului, care intră în sat la început și iese din sat la sfârșit.

Planul narativ central vizează destinul personajului Ion.

Expozițiunea cuprinde hora satului Pripas. Aici bogații sunt mândri și siguri pe ei, iar Glanetașu, tatăl lui Ion stă timid, „ca un câine la ușa bucătăriei”. Ion joacă cu Ana, fiica lui Vasile Baciu, o fată „urâțică”, dar bogată, deși o iubește pe Florica, o fată frumoasă, dar săracă.

Intriga o reprezintă momentul în care Vasile Baciu, tatăl Anei, apare și el, băut, la horă, și, când află că Ana „e în grădină, sub nuc, cu Ion”, se repede la cei doi tineri, amenințându-l pe flăcău și numindu-l în fața sătenilor, a preotului și a dăscăliței, „fleandură”, „sărăntoc” și „hoț”. Încă de aici se evidențiază crâncenul conflict exterior dintre Ion și Vasile Baciu.

Desfășurarea acțiunii surprinde evoluția acestui conflict. Ion o seduce pe Ana și o lasă însărcinată. Bătrânul o bate rău când află că tatăl copilului nu este George al lui Bulbuc, pe care și l-ar fi dorit el de ginere, ci Ion al Glanetașului. Ion nu mai trece pe la Ana după ce își atinge scopul. Când Baciu îl

întâlnește într-o zi pe uliță și îl întreabă dacă nu are niciun pic de rușine și îl avertizează că s-ar putea să-i pară rău, flăcăul îi răspunde obraznic, spunându-i că nu el are motive de regret. Preotul Belciug încearcă să-i împace, dar nu se vor învoi decât atunci când Baciu îi promite lui Ion că îi va da pământurile după nuntă. Nunta se face la casa miresei. Ana se mută apoi la socri cu toată zestrea pentru noua gospodărie. Conflictul dintre ginere și socru reîncepe, deoarece Baciu nu respectă învoiala și îi spune lui Ion că nu a reușit să-l tragă pe sfoară. Ion îl dă în judecată. Ana devine tot mai mult o victimă a acestui conflict, fiind bătută de amândoi și gonită de la casa unuia la a celuilalt. Într-o zi de vară, la seceriș, ea naște copilul, pe Petrișor, la câmp, sub un măr, când le aduce prânzul lui Ion și părinților lui. Pentru scurtă vreme Ion își îmbunătățește comportamentul față de ea. Într-o dimineață de iarnă, Baciu îl surprinde pe Ion, ducându-l de bunăvoie la notarul din Armadia, pentru a-i ceda toate pământurile. După căsătoria Floricăi cu George, Ion o caută pe Florica, împrietenindu-se cu George. Savista, oloaga satului, îi spune Anei că „Ion vrea Florica, George omoară”. Ana se spânzură în grajdul Glanetașilor. După înmormântare, Ion face o scurtă perioadă de închisoare. La scurt timp după întoarcerea sa acasă, copilașul, grav bolnav, moare. Baciu încearcă să-și recupereze drepturile, dar este lămurit că nu are șanse. Ion este tot mai împătimit de Florica. George este avertizat de Savista. El îi întinde rivalului său o capcană. Îl anunță că vrea să meargă într-o noapte la pădure, pentru a tăia lemne. Ion îi cere Floricăi să iasă când o va fluiera.

Punctul culminant corespunde uciderii protagonistului. George își uimește tatăl, întorcându-se din drum în mare grabă. Când îl aude prin curte, el îl omoară pe Ion cu trei lovituri de sapă. În dimineața următoare, își recunoaște fapta și este arestat, iar Florica rămâne singură. Unii oameni zvonesc că ar fi însărcinată cu Ion.

Deznodământul cuprinde hramul noii biserici, la care este prezent, din nou, tot satul.

Caracterizarea directă a lui Ion este făcută de către autor („iute și harnic, ca mă-sa”), de către persoonajul însuși („Mă moleșesc ca o babă neroadă.”) și de către alte personaje (Vasile Baciu îl numește „fleandură”, „sărăntoc”, „tâlhar” și „hoț”, iar dăscălița îl numește „ticălos”). Caracterizarea indirectă se desprinde din faptele lui Ion, vorbele lui și relațiile cu alte personaje. George Călinescu l-a considerat „o brută”, iar Eugen Lovinescu, un tânăr inteligent. Trăsătura dominantă a lui Ion este patima pentru pământ. Capitolul Sărutarea este încheiat cu scena sărutării pământului, care înfățișează confuzia din sufletul lui între pământ și femeie.

În opinia mea, romanul Ion reflectă viziunea autorului despre lumea satului transilvănean din primii ani ai secolului al XX-lea. În primul rând, autorul înfățișează viața satului cu toate momentele ei importante: horă, hram, nuntă, naștere, înmormântare, cosit, seceriș. În al doilea rând, romanul evidențiază lupta țăranului pentru pământul care îi asigură prestigiul în comunitatea săteasccă. În concluzie, romanul Ion, de Liviu Rebreanu, este reprezentativ pentru categoria romanului realist obiectiv din literatura română.