Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea
-
Upload
anamaria-raluca -
Category
Documents
-
view
75 -
download
2
Transcript of Rezumatul Tezei de Doctorat NM Udrea
UNIVERSITATEA “BABEŞ BOLYAI” CLUJ NAPOCA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
GESTIUNEA AFACERILOR
TEZĂ DE DOCTORAT
Rezumat
CONTRIBUŢII LA PERFECŢIONAREA
MANAGEMENTULUI FINANCIAR AL
SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE
Conducător ştiinţific
Profesor universitar doctor
Lazăr CISTELECAN
Doctorand,
Ec. N. M. UDREA
2007
1
CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT
INTRODUCERE ................................................................................................ 1
1. O temă de certă actualitate ................................................................................. 1
2. Stadiul cunoaşterii ............................................................................................... 3
3. Demersul cercetării ............................................................................................. 7
Capitolul 1. PIAŢA ASIGURĂRILOR .......................................................... 10
1.1. Conceptul, structura, caracteristicile, operatorii şi parametrii pieţei
asigurărilor............................................................................................................. 10
1.2. Piaţa asigurărilor din România .................................................................... 16
1.2.1. O privire retrospectivă ................................................................................ 16
1.2.2. Starea actuală ............................................................................................... 22
1.3. Organizarea şi funcţionarea pieţei internaţionale de asigurări................. 27
1.3.1. Conceptul de piaţă internaţională în asigurări ......................................... 27
1.3.2. Componente ale pieţei internaţionale de asigurări ................................... 28
1.3.3. Principalele entităţi geografice ale pieţei internaţionale de asigurări .... 29
1.3.3.1. Cadrul general ......................................................................................................... 29
1.3.3.2. Pieţele de asigurare din Europa ............................................................................... 32
1.3.3.3. Piaţa de asigurare din America de Nord .................................................................. 38
1.3.3.4. Pieţele de asigurare din Asia ................................................................................... 39
1.3.4. Piaţa asigurărilor din România în contextul internaţional şi prin prisma
integrării europene ................................................................................................. 41
1.3.4.1. Legislaţia comunitară implementată în legislaţia românească ................................ 41
1.3.4.2. Regrupări pe piaţa românească de asigurare .......................................................... 43
Capitolul 2. ENTITATEA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN AREALUL PIEŢEI
ASIGURĂRILOR ............................................................................................. 48
2.1. Tipologie .......................................................................................................... 48
2.2. Cadrul legislativ de constituire, organizare, funcţionare şi supraveghere54
2.3. Reţeaua teritorială.......................................................................................... 60
2
2.4. Structura de personal .................................................................................... 66
2.5. Structura portofoliului ................................................................................... 72
2.6. Conţinutul şi obiectivele managementului general al societăţii de
asigurare ................................................................................................................. 87
Capitolul 3. DE LA GESTIUNE FINANCIARĂ LA MANAGEMENTUL
FINANCIAR ÎN ACTIVITATEA SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE .. 91
3.1. Gestiunea în societăţile de asigurare ............................................................ 91
3.2. Conţinutul, rolul, obiectivele şi funcţiile gestiunii financiare a societăţii
de asigurare .......................................................................................................... 93
3.3. Conţinutul şi obiectivele managementului financiar .................................. 97
3.3.1. Conţinutul managementului financiar ....................................................... 97
3.3.2. Obiectivele specifice managementului financiar în societăţile de
asigurare ................................................................................................................ 105
3.3.3. Factori de influenţă a managementului financiar .................................. 109
3.3.3.1 Factori specifici ........................................................................................ 109
3.3.3.2. Influenţa riscurilor globale asupra managementului în asigurări......111
Capitolul 4. MANAGEMENTUL FINANCIAR AL CICLULUI
ECONOMIC, STUDIU DE CAZ - S.C.ASIROM S.A. ............................. 115
4.1. Managementul ciclului de finanţare ........................................................... 116
4.1.1. Cadrul metodologic. ................................................................................... 116
4.1.2. Studiu de caz S.C.ASIROM S.A. .............................................................. 127
4.2. Managementul ciclului de exploatare în asigurări ................................... 130
4.2.1.Implicaţii manageriale ale gestiunii ciclului de exploatare ..................... 131
4.2.2 Implicaţii manageriale ale finanţării ciclului de exploatare în societăţile
de asigurare........................................................................................................... 132
4.2.2.1. Prime ..................................................................................................................... 135
4.2.2.2. Rezervele ............................................................................................................... 140
4.2.2.4. Studiu de caz ......................................................................................................... 148
4.3. Managementul ciclului investiţional ........................................................... 150
4.3.1. Tipologia investiţiilor în societatea de asigurări .................................... 153
4.3.2. Plasamentele ............................................................................................... 154
3
4.4. Managementul rezultatelor financiare ....................................................... 157
4.4.1. O analiză de ansamblu ............................................................................... 157
4.4.2. Studiu de caz ............................................................................................... 160
Capitolul 5. PARGHII SI INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI
FINANCIAR IN ASIGURARI. ..................................................................... 166
5.1. Pârghii ........................................................................................................... 166
5.2. Instrumente ................................................................................................... 167
5.2.1. Instrumente de previzionare financiară .................................................. 167
5.2.2. Instrumentele suport curente .................................................................... 180
5.2.3. Instrumentele suport post-faptic .............................................................. 180
5.2.3.1. Bilanţul .................................................................................................................. 181
5.2.3.2. Contul de rezultate ................................................................................................ 186
5.2.3.3.Tabloul fluxurilor de numerar ................................................................................ 191
5.2.3.4. Politicile contabile şi notele explicative la situaţiile financiare ............................ 194
5.3. Controlul –pârghie a managementului financiar în asigurări ................. 196
5.3.1. Elemente conceptuale ................................................................................ 196
5.3.2.Necesitatea, funcţiile şi rolul controlului în asigurări .............................. 197
5.3.2.1. Necesitatea controlului .......................................................................................... 197
5.3.2.2. Funcţiile controlului .............................................................................................. 199
5.3.2.3. Rolul controlului ................................................................................................ 200
5.3.3. Cadrul general de organizare şi funcţionare a controlului în asigurări200
5.3.3.1. Controlul autorităţii de stat asupra activităţii societăţilor de asigurare,
brokerilor şi agenţilor de asigurare................................................................................. 201
5.3.3.2. Controlul intern organizat şi dispus de acţionarii companiei de asigurări ........... 205
Capitolul 6. DIRECŢII ŞI ARGUMENTE DE PERFECŢIONARE A
MANAGEMENTULUI FINANCIAR ......................................................... 215
6.1. Emergenţa pieţei asigurărilor, între realitate şi deziderat ....................... 215
6.2. Marketingul, în arealul societăţilor de asigurare ...................................... 218
6.2.1. Caracteristici ale marketingului în domeniul asigurărilor .................... 218
6.2.2. Rolul personalului şi al clientului în domeniul asigurărilor ................. 221
6.2.3. Analiza mediului intern al firmei ............................................................. 223
6.2.4. Analiza mediului de marketing ................................................................ 225
4
6.2.5. Mediul socio-cultural al domeniului asigurărilor .................................. 226
6.2.6. Mediul tehnologic ...................................................................................... 228
6.2.7. Stategia de piaţă şi mixul de marketing .................................................. 228
6.2.7.1. Segmentarea pieţei; alegerea pieţei ţintă ............................................................... 228
6.2.7.2. Poziţionarea serviciilor ........................................................................................ 229
6.2.7.3. Strategia de piaţă .................................................................................................. 230
6.2.7.4. Mix-ul de marketing ............................................................................................. 233
6.3. Brokerajul, factor dinamizator pe piaţa asigurărilor .............................. 234
6.3.1. Brokerul de asigurare - operator al pieţei asigurărilor .......................... 234
6.3.1.1. Scurt istoric – cadrul legislativ, funcţii, dinamică ................................................ 235
6.3.1.2. Activitatea brokerilor de asigurare pe piaţa românească ...................................... 237
6.3.1.3. Activitatea de brokeraj pe piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor ..... 240
6.4. Bancasigurare un parteneriat de perspectivă ........................................... 242
6.5. Reasigurarea, pârghie în managementul financiar al societăţii de
asigurare ............................................................................................................... 244
6.5.1. Conceptul şi funcţiile reasigurării ............................................................ 244
6.5.2. Formele şi tehnicile reasigurării ............................................................... 246
6.5.2.1. Reasigurarea facultativă ........................................................................................ 247
6.5.2.2. Reasigurarea obligatorie ....................................................................................... 247
6.5.3. Pool-urile de reasigurare ........................................................................... 248
6.6. Informaţia şi fluxurile informaţionale, elemente de bază ale
managementului financiar în asigurări ............................................................ 250
6.6.1. Direcţii de perfecţionare ale sistemului informaţional în societăţile de
asigurări ................................................................................................................ 261
6.7. Managementul financiar al societăţiilor de asigurare, în coordonate
prospective ........................................................................................................... 264
6.7.1. Elemente de perfecţionare a managementului capitalurilor ................. 267
6.7.2. Elemente de perfecţionarea a managementului ciclului de expolatare 270
6.7.3. Elemente de perfecţionare a ciclului de investiţii .................................... 276
6.7.4. Elemente de perfecţionare a managementului rezultatelor financiare 279
6.7.5. Elemente de perfecţionare a politicii şi practicii dividentelor ............... 280
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................ 286
5
INTRODUCERE
PIAŢĂ, ASIGURARE, GESTIUNE, MANAGEMENT
1. Managementul financiar, în general, managementul financiar al societăţilor de asigurare,
constituie o temă a cărei abordare este de certă actualitate.
Capacitatea de a acumula avere, reprezintă principala funcţie a unei întreprinderi care
fiinţează în economia de piaţă. Managementul sau conducerea întreprinderii, cuprinde totalitatea
obiectivelor şi scopurilor strategice, a resurselor precum şi modalităţile de realizare a lor. Putem
afirma astfel, faptul că, managementul este o activitate continuă, bazată în principal pe elementele
de bază ale sale (previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control), dar numai împreună şi
sprijinit de cunoştinţele şi calităţile unui manager. Procesul de management se aplică nu numai
organizaţiilor ce au ca scop profitul, dar şi organizaţiilor non profit. Cunoştinţele actuale în
domeniul managementului sunt rezultatul unui proces îndelungat şi continuu de cercetare. Multe
dintre teoriile ce stau la baza ştiinţei managementului datează din perioada industrială. Astfel,
managementul poate fi abordat atât din punct de vedere al teoriilor de management, abordare
grupată în diversele şcoli, de la cea clasică la cea contemporană, cât şi din punct de vedere al
compartimentului specific dintr-o întreprindere, care cuprinde: managementul resurselor umane, al
investiţiilor, al rezervelor, al contabilitaţii, cel financiar, etc.
Managementul financiar se încadrează în subsistemul decizional şi de control al
întreprinderii, care prelucrează şi oferă informaţii atât din interiorul, cât şi din exteriorul
întreprinderii. Principala preocupare a managementului financiar o reprezintă conducerea
subsistemului fondurilor financiare, succesul acestei activitaţi fiind vital pentru supravieţuirea
firmei.
Principalul obiectiv al managementului financiar al unei întreprinderi este acela de a
maximiza valoarea ei indiferent dacă este vorba de surse sau de utilizarea lor.
În cadrul unei societăţi de asigurare, managementul financiar, prezintă anumite
particularităţi, legate de necesitatea de a se încadra în reglementările specifice legate de solvabilitate
şi de evidenţa contabilă a unei societăţi de asigurare. De asemenea, trebuie să se ţină seama şi de
limitele impuse societăţilor de asigurări în ceea ce priveşte volumul răspunderii asumate. De
exemplu, în România, volumul de activitate al unei societăţi de asigurare nu trebuie să depăşească
de cinci ori capitalul social, împreună cu rezervele. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi
caracterul social, specific asigurărilor, prin care societăţile de asigurări încasează prime de asigurare
de la persoane fizice şi juridice, şi le investesc pentru obţinerea celor mai ridicate profituri, ţinând
seama însă de constrângerile legale privind riscurile asumate.
Cele mai multe reglementări financiare din domeniul asigurărilor se referă la investiţiile
permise pentru fiecare categorie de fonduri şi includ procentul maxim care poate fi investit în
obligaţiuni de stat şi în alte tipuri de investiţii.
Înţelegerea aspectelor financiare este esenţială pentru succesul unei societăţi de asigurări;
aceasta determină stabilitatea financiară, care la rîndul ei, este absolut necesară asigurării
deţinătorilor de poliţe. Ca şi celelalte societăţi, cele de asigurări caută să creeze valoare pentru
proprietarii lor prin maximizarea valorii societăţii.
Managementul financiar al societăţii de asigurare este diferit de cel al societăţilor din alte
sectoare de activitate, avînd caracteristici unice, cum ar fi: proporţia redusă de active imobilizate şi
de creanţe financiare, utilizarea minimă a gradului de îndatorare, societăţile de asigurare nu au
nevoie de creanţe pe termen lung, pentru că ele pot folosi fondurile asiguraţilor. Aceste fonduri,
constituite din rezerva de primă, rezerva de daună pentru asigurătorii de bunuri şi răspundere civilă
şi rezerva tehnică pentru asigurătorii de viaţă, pot fi investite.
2. Asigurările s-au născut din nevoia de protecţie a omului împotriva calamităţilor naturale,
împotriva consecinţelor accidentelor, şi a oricăror pierderi sau limitări. Pe măsura dezvoltării
societăţii, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire şi limitare a calamităţilor
naturale, a accidentelor, bolilor etc. Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi
6
stabilite decât cu o mare aproximaţie. Poate, printre primii au fost negustorii chinezi1 care îşi
distribuiau marfa în mai multe vase, făcînd astfel o dispersie a riscului, nu şi o protecţie.
Asupra studierii începuturilor asigurărilor, dezvoltării şi perfecţionării acestei activităţi
specifice, s-au aplecat în cercetările lor mai mulţi autori, printre care putem aminti: profesorul
Trenerry C.F., în lucrarea The Origins and Early History of Insurance2, Clayton R., British
Insurance3, Smet R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes
4, care au analizat
primele forme de asigurare, dezvoltarea acestei activităţi în diferitele etape ale dezvoltării societăţii
omeneşti, pînă în prezent.
Dezvoltarea asigurărilor este strîns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor
maritime, care determină şi aparţia reasigurării, adică a asigurării asigurătorilor. Printre cercetătorii
care au aprofundat natura asigurărilor şi a conducerii acestei activităţi enumerăm: Hansell D.S.,
Introduction to Insurance5, Golding C.E., A History of Reinsurance
6, şi Hammond J.D., The
Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and Insurance7. Majoritatea
autorilor au statuat faptul că, nu toate evenimentele ce pot provoca pierderi pot fi protejate de
societăţile de asigurare. Pentru a fi asigurabil, riscul trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre
care, principale sunt, producerea sa să ducă la pierderi financiare, să fie posibil, dar nu inevitabil şi
nici cert şi nu în ultimul rînd să fie întîmplător.
Deasemenea, o mare parte a activităţii de cercetare s-a ocupat de perfecţionarea conducerii
unei societăţi de asigurare, de managementul asigurării, care a urmat traiectoria schimbărilor din
economie, a mediilor de afaceri mereu în schimbare şi greu de previzionat, generând o creştere a
gradului de complexitate a procesului de luare a deciziilor şi de orientare spre profit. Evoluţia
managementului a fost determinată de schimbarea forţelor dominante ale sistemelor economice,
guvernată de managementul erei industriale, în care capitalul era totul în economie, ajungând în
prezent într-o eră a informaţiei şi a globalizării.
Despre analiza managementului în asigurări, dezvoltarea şi perfecţionarea lui, au scris:
Duncan W.J., Great Ideals în Management8, Williams C.A., Heins R.M., Risk Management and
Insurance9, Halpern P., Weston F.J., Brigham E.F., Finanţe manageriale
10. Cercetările asupra
managementului societăţilor de asigurare au încercat să răspundă la întrebări referitoare la
obiectivele principale ale echipei manageriale în funcţie de etapă, elementele de strategie pe termen
scurt, mediu şi lung, precum şi dacă „arta managementului” poate avansa atît de mult, încât orice
completări ulterioare ale tehnicilor de management nu pot rezista decât puţin timp, pentru a fi apoi
înlocuite, şi dacă se poate găsi un model de bază care să conducă la o nouă înţelegere.
Activitatea de cercetare în domeniul asigurărilor în ţara noastră, se întinde pe o perioadă de
peste 136 de ani, avînd trei etape, corespunzătoare cu perioadele de dezvoltare a asigurărilor. Prima
etapă a început în anul 1871, cînd a fost înfiiţată prima societate de asigurări şi s-a încheiat în anul
1948, cînd a fost introdus sistemul economiei planificate. Dezvoltarea asigurărilor în această
perioadă s-a făcut în condiţiile specifice economiei de piaţă, atingînd performanţele cele mai înalte,
în perioda interbelică.
Perioada celei de-a doua jumătăţi al secolului al XIX-lea, pînă la începutul primului război
mondial, a fost epoca de proliferare a societăţilor autohtone de asigurări. Amintim dintre cele mai
reprezentative: Transilvania (1886), Dacia (1871), România (1873), Naţionala (1882), Generala
(1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Prima Ardeleană (1911).
1 Bikelhaupt, D.L., General Insurance, 9th edition, Homewood, IL 1974, pag. 62.
2 Trenerry, C.F., The Origins and Early History of Insurance, London, 1926, pag. 108-120.
3 Clayton, R., British Insurance, London, Elek Books, 1971.
4 Smet, R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes, Paris, pag. 87-132.
5 Hansell, D.S., Introduction to Insurance, Practical Guide, LLP, London, 1996.
6 Golding, C.E., A History of Reinsurance, Sterling Offices Ltd., 1927.
7 Hammond, J.D., The Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and Insurance, Glenview, III,
Scott, Foresman and Company, 1968. 8 Duncan, W.J., Great Ideals în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989.
9 Williams, C.A., Heins R.M., Risk Management and Insurance, 5th edition, McGraw-Hill Insurance Series, New York,
1985. 10
Halpern, P., Weston, F.J., Brigham E.F., Finanţe manageriale, Editura Economică Bucureşti, 1998.
7
Evoluţia societăţilor de asigurare este puternic marcată de pătrunderea şi dezvoltarea
capitalismului în Principatele Române, de concentrarea şi centralizarea capitalului. Proliferarea
asigurărilor şi cetralizarea capitalului pe plan intern a fost însoţită de o expansiune externă a celor
mai puternice societăţi din Principatele Române. Astfel, primele societăţi de asigurări din Bulgaria
au apărut ca filiale ale societăţilor Dacia-Română (1881) şi Naţionala (1889).
După primul război mondial, în activitatea de asigurări, se remarcă o pătrundere masivă a
capitalului străin. Dintre acestea, cea mai largă activitate au avut Adriatica din Italia, Victoria din
Berlin, Sun din Londra şi Pheonix din Viena.
În preajma celui de-al doilea război mondial, 11 din cele 21 de societăţi de asigurare din
România, care reprezentau peste 70% din capitalul social al întregului sector de asigurări, erau sub
controlul direct al marilor monopoluri străine, profiturile fiind în cea mai mare parte expatriate.
Această etapă, din punct de vedere a cercetării fenomenului asigurării a fost caracterizată de
o bogată bibliografie străină în principal din Anglia şi Franţa, dar au fost şi cercetători români care
s-au aplecat în studiile lor şi asupra fenomenului asigurărilor, cum ar fi Maria Trandafirescu, prin
lucrarea „Momente din istoria asigurărilor agricole din România, Probleme de asigurări”, Pitu D.I.
cu lucrarea „Prima Ardeleană” apărută la Institutul de arte grafice „Dacia Traiana” s.a., Sibiu
1941.
Cea de-a doua etapa începe cu anul 1948 în urma actului de naţionalizare, societăţile de
asigurare au trecut în proprietatea statului, constituind monopolul statului în domeniul asigurărilor
pînă în anul 1990.
Perioada monopolului de stat din punct de vedere al cercetării, este marcată în plan
istoriografic de studiul: „Apariţia şi dezvoltarea asigurărilor în România” apărut în volumul „
Materiale teoretice pentru învăţămîntul profesional în Administraţia Asigurărilor de Stat” avînd
trei ediţii, şi făcînd referire la toate formele de asigurări practicate pe teritoriul României. De
asemenea, au fost traduse lucrări din literatura sovietică cum ar fi: Konşin F.V.: „Asigurările de stat
în URSS”11
. În aceeaşi perioadă au publicat şi autori români, cum ar fi Văcărel I., „Finanţele
Republicii Socialiste România”12
, şi reeditate anumite lucrări, cum ar fi „Momente din istoria
asigurărilor agricole din România”, a d-nei Trandafirescu M. în 1973, la Bucureşti. De asemenea,
despre activitatea de asigurare s-a ocupat şi profesorul Rîmniceanu I., „ Asigurările de stat în
Republica Socialistă România”13
, unde, după o prezentare a elementelor principale ale asigurării, a
mecanismelor asigurărilor, defineşte o mare parte a contractelor de asigurare, inclusiv a celor prin
efectul legii şi de reasigurare, iar în capitolul al 12-lea analizează elementele de gestiune
economico-financiară ale Administraţiei Asigurărilor de Stat.
Cea de a treia etapă a început după evenimentele social politice de la finele anului 1989. La
29 decembrie 1990 a fost emisă Hotărîrea Guvernului nr. 1279, prin care s-a desfinţat ADAS,
activitatea acesteia fiind preluată de trei societăţi comerciale.
În prezent, piaţa asigurărilor se prezintă ca o piaţă privată, majoritar fiind capitalul străin.
Din punctul de vedere al cercetării, după anul 1990, este evidentă o efervescenţă a
publicaţiilor şi a autorilor, apărând totodată şi multe reviste despre domeniul asigurărilor.
Printre primii autori, preocupaţi de domeniul asigurărilor au fost: Văcărel I., Bercea F., cu
lucrarea „Asigurări şi Reasigurări”14
, Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de
asigurări”15
, Alexa C., Ciurel V., Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”16
, Cistelecan
L., Cistelecan R., „Asigurări Comerciale”17
, Constantinescu D. A. şi colaboratori, colecţia
„Naţionala”, cuprinzând peste treizeci de volume numai despre problematicile asigurărilor, Ciumaş
C., „Asigurările Intenaţionale- Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III” 18
, Şeulean
11
Konşin F.V.: „Asigurările de stat în URSS”, apărută în Editura de Stat pentru literatura economică şi juridică,
Bucureşti, 1954. 12
Văcărel I. „Finanţele Republicii Socialiste România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974. 13
Rîmniceanu I., Asigurările de stat în Republica Socialistă România, Editura Cluj Napoca, 1984. 14
Văcărel I., Bercea F. avînd lucrarea „Asigurări şi Reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti 1993. 15
Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de asigurări”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991. 16
Alexa C., Ciurel V., Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura All, Bucureşti, 1992. 17
Cistelecan L., Cistelecan R., „Asigurări Comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Tîrgu Mureş, 1996. 18
Ciumaş C., „Asigurările Intenaţionale- Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III” Editura Intelcredo,
Deva, 2001.
8
V.,ş.a., „Asigurări comerciale. Teorie şi practică.”19
, Lungu N.C., „Asigurările de viaţă şi
modernizarea acestora”20
, Purcaru I. „Matematică şi asigurări”21
.
Majoritatea acestori autori, au explicitat fenomenul asigurării, plecând de la esenţa asigurării,
adică, transferarea de către asigurat unei alte persoane, pericolul pierderii financiare determinate de
producerea unui eveniment, adică dispersia riscului, având la bază principiul mutualităţii, potrivit
căruia, fiecare asigurat contribuie prin plata primelor de asigurare la crearea fondului de asigurare,
din care se suportă valoarea daunelor suferite de asiguraţi. Astfel, scopul asigurării îl constituie
protecţia financiară, respectiv punerea asiguratului în situaţia patrimonială existentă înainte de
producerea dezastrului, şi nu obţinerea unui profit sau îmbogăţirea asiguratului
Managementul financiar al societăţilor de asigurare, are ca principal obiectiv, faptul de a
conduce subsistemul fondurilor financiare, iar succesul acestei activităţi este vital pentru existenţa
societăţii. Cunoaşterea şi studierea managementului financiar, în toate aspectele sale (de la
informaţii financiare, fonduri financiare, la decizii şi control financiar), devine din ce în ce mai
importantă. Pe măsură ce dimensiunea internaţională devine tot mai importantă, iar capacitatea de a
previziona implicaţiile tuturor fenomenelor susceptibile de a se produce scade, devine tot mai
importantă experienţa financiară.
3.Cercetarea managementului financiar al societăţilor de asigurare se înscrie pe linia valenţelor
actuale şi prospective ale României, în contextul tranziţiei la economia de piaţă.
Demersul cercetării a fost asumat şi a fost astfel conceput încât să includă ca preocupări
principale analiza entităţii organizaţionale în arealul pieţei asigurărilor, tiplogia investiţiilor în
societăţile de asigurare, pârghiile şi instrumentele folosite în managementul financiar al asigurărilor
şi modalităţile de perfecţionare ale managementului financiar.
Abordarea surprinde secvenţial aspecte teoretice, metodologice şi practice în legătură cu
problema cercetată. În succesiune cercetarea vizează:
- Piaţa asigurărilor (Capitolul 1) - locul de întâlnire al celor două componente ale pieţei, cererea de
asigurare şi oferta de asigurare. În primul plan cercetarea vizează entităţile instituţionale şi
economice care activează pe piaţa asigurărilor şi care au diferite statute juridice. În al doilea plan,
se prezintă o retrospectivă a pieţei asigurărilor din România, de la apariţia primelor preocupări de
întrajutorare în cadrul comunităţilor săteşti, amploarea activităţii de asigurare în timp şi starea
actuală a pieţei asigurărilor. În al treilea plan, cercetarea se referă la piaţa internaţională de
asigurări, componentele acesteia, principalele entităţi geografice ale pieţei internaţionale şi piaţa
asigurărilor din România în contextul internaţional şi prin prisma integrării europene.
- Entitatea organizaţională în arealul pieţei asigurărilor (Capitolul 2) - Cercetarea vizează, într-un
prim plan, cadrul tipologic al entităţilor pe piaţa asigurărilor, cadrul legislativ de constituire,
organizare, funcţionare şi supraveghere al pieţei asigurărilor. În al doilea plan, se cercetează
instrumentele manageriale folosite de societăţile de asigurare pentru crearea unei structuri optime
de personal. De asemenea, se prezintă structura de portofoliu pe piaţa asigurărilor din România,
cu modificările survenite în timp ca urmare a apariţiei unor riscuri noi şi ca urmare a modificării
cererilor de asigurări.
- De la gestiunea financiară la managementul financiar în activitatea societăţilor de asigurare
(Capitolul 3) - tratează în principal activităţiile şi deciziile care participă la reglarea fluxurilor
financiare generate de încasarea primelor de asigurare, plăţi de despăgubiri, plasarea şi
fructificarea fondurilor atrase. De asemenea, cercetarea aprofundează obiectivele managementului
financiar cu privire la planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţii financiare.
- Managementul financiar al ciclului economic (Capitolul 4) - se axează în principiu, pe abordarea
specifică a celor trei componente ale ciclului economic: în prim plan, managementul ciclului de
finanţare, iar în planul al doilea ciclul de exploatare. De asemenea, în planul al treilea se
analizează managementul ciclului investiţional, tipologia investiţiilor în societăţile de asigurare şi
plasamentele acestora. Cercetarea s-a efectuat prin studiu de caz la S.C.ASIROM S.A.
19
Şeulean, V., Barna, F., Herbei, R., Mutaşcu, M., Răileanu, M., Asigurări comerciale. Teorie şi practică, Editura
Mirton, Timişoara, 2001. 20
Lungu, N.C., Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003 21
Purcaru, I., Matematică şi asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 1994.
9
- Pârghiile şi instrumentele managementului financiar în asigurări (Capitolul 5)- Vizează
caracterul complex şi operaţional al pârghiilor manageriale, şi a fost structurată în trei categorii de
pârghii manageriale şi anume: informaţionale, gestionare şi decizionale. Pentru a fi puse în
valoare, pârghiile informaţionale au drept suport trei categorii de instrumente: de previziune,
curente şi postfaptice. Instrumentele managementului financiar au fost analizate şi exemplificate
într-un studiu de caz la S.C. ASIROM S.A. În acest cadru s-a pus în evidenţă, o pârghie
importantă a managementului financiar, controlul, din punct de vedere al necesităţii, a funcţiilor,
a tehnicilor de realizare şi a rolului acestuia în asigurări.
- Direcţiile şi argumentele de perfecţionare a managementului financiar (Capitolul 6) – constituie o
sinteză a cercetării întreprinse şi relevate în finalul tezei de doctorat. Analiza surprinde:
emergenţa pieţei asigurărilor în evoluţia sa, între realitate şi deziderat; cadrul de implicare şi
rezervele de perfecţionare a tehnicilor şi activităţilor de marketing pe piaţa asigurărilor; contextul
intensificării brokerajului ca factor dinamizator al pieţei asigurărilor; parteneriatul de perspectivă
pe care îl oferă bancasigurarea; caracterul de pârghie al reasigurării în perfecţionarea
managementului financiar al societăţilor de asigurare. În acelaşi cadru, se realizează o sinteză a
soluţiilor de perfecţionare a managementului financiar al ciclului de finanţare, de exploatare şi de
investiţii în societăţile de asigurare.
Rezultatele la care am ajuns în demersul cercetării noastre, privit prin totalitatea eforturilor
depuse, suntem conştienţi de faptul că, în cel mai bun caz, au o valoare doar relativă. Ne vom putea
considera mulţumiţi dacă cercetarea noastră se va putea constitui, eventual, în puncte de sprijin pentru
alţi specialişti care doresc să se aplece, în cercetările lor asupra acestui domeniu.
Sperăm ca prin lucrarea de faţă, să creştem interesul privind managementul financiar al
societăţii de asigurare, a domeniului asigurărilor în general, atât pentru simpli cititori, pentru
specialiştii din domeniu, dar mai ales pentru cei care sânt chemaţi să ia decizii financiare optime şi
oportune care să ducă la îndeplinirea scopului propus.
În aceste momente de bilanţ a cercetărilor noastre, aducem deosebite mulţumiri domnului
profesor universitar doctor Lazăr Cistelecan, pentru îndrumarea paşilor noştri pe cărarea pregătirii
doctorale, prezentându-i acum toată preţuirea noastră.
Mulţumirile noastre se adresează şi colectivului Catedrei de Finanţe din cadrul Facultăţii de
Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, pentru
opiniile şi sugestiile exprimate pe parcursul susţinerii examenelor şi referatelor de doctorat, care ne-
au fost de un real folos.
Nu în ultimul rând, adresăm mulţumiri deosebite familiei, pentru sprijinul cald acordat pe tot
parcursul stagiului doctoral.
Capitolul 1.
PIAŢA ASIGURĂRILOR
Conceptul, structura, caracteristicile, operatorii şi parametrii pieţei asigurărilor
Piaţa asigurărilor poate fi definită drept cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează
operaţiuni de asigurare în baza unor contracte între asigurător şi asigurat.
La acest nivel are loc întâlnirea celor două componente ale pieţei, şi anume cererea de
asigurare cu oferta de asigurare. În cadrul ofertei de asigurare regăsim, în primul rând,
asigurătorii, prin aceştia înţelegându-se organizaţiile specializate şi autorizate să presteze o
activitate în domeniul asigurărilor, iar pe linia cererii de asigurare regăsim asiguraţii, persoane
fizice sau juridice, în calitatea lor de purtători de riscuri, interesaţi în prevenirea şi protecţia
riscurilor prin apelare la pârghia asigurărilor.
Între ofertanţi şi solicitanţi se află intermediarii, adică brokerii de asigurare şi agenţii de
asiguare, iar coordonarea generală a pieţei revine entităţii de supraveghere, adică Oficiului de
Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare, până în anul 2000, respectiv Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, după anul 2000.
Cu privire la operatorii prezenţi pe piaţa asigurărilor, au fost sintetizate următoarele aspecte:
1) OSAAR a desfăşurat activitatea de supraveghere a societăţilor de asigurări pe baza Legii
nr.47/1991 şi a Hotărârii Guvernului nr.574/1990, în perioada 1991-2000.
10
2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor22
a fost înfiinţată în urma promulgării Legii nr.
32/2000 luând locul O. S. A. A. R.
3) Societăţile de asigurare sunt agenţi economici specializaţi care activează în regim
comercial şi concurenţial şi care îşi asumă preluarea protecţiei de risc, având însă ca principal scop
profitul.
4) Asiguraţii sunt după caz, entităţi fizice şi juridice aflate sub incidenţa unor variate riscuri
care îşi caută şi acceptă protecţia oferită prin asigurare.
5) Agenţii de asigurare23
sunt persoane fizice sau juridice care au un contract legal cu
societatea de asigurare prin care încheie contracte de asigurare cu asiguraţi, din partea societăţilor,
în schimbul unei indemnizaţii, procent din suma asigurată
6) Brokerii de asigurare, 24,25
sunt intermediari, care au ca obiect de activitate consilierea
asiguratului şi încheierea unui contract de asigurare optim pentru asigurat, fiind plătiţi de către
asigurător printr-un comision.
Activitatea brokerilor s-a definit26
astfel: „o persoană juridică română sau străină,
autorizată în condiţiile prezentei legi, care negociază pentru clienţii săi, persoane fizice sau
juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare şi
acordă asistenţă pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după
caz”.
7) Comisariatul de avarii - administrează contractele de asigurare ale asiguraţilor (persoane
fizice sau juridice) cu domiciliu pe teritoriul României, implicaţi în evenimente cauzatoare de
prejudicii unor cetăţeni străini, aflaţi temporar pe teritoriul României sau pe teritoriul lor de
domiciliu.
8) Biroul Român Carte Verde27
- este autoritatea în domeniul asigurărilor de autovehicule
care au incidenţă externă. Această structură are la bază Biroul Asigurătorilor Auto din România,
denumit generic BAAR care a preluat arbitrajul în regularizarea daunelor externe de la ADAS.
9) Entităţi cu profil bancasigurare28
- majoritatea instituţiilor bancare sunt implicate în
parteneriate cu societăţile de asigurare, în unele cazuri deţinând şi participaţii la societăţi de
asigurare, sau făcând parte din acelaşi grup financiar.
Piaţa asigurărilor din românia, a fost abordată în două ipostaze:
1. O privire retrospectivă evidenţiază faptul că în România, asigurările în forme organizate se
localizează în jurul anilor 1870. Totuşi, o reglementare unitară a întârziat sa apară circa şase
decenii. Până în anul 1930 România a fost singurul stat din Europa lipsit de o lege care să
reglementeze industria asigurărilor. Până la Legea timbrului din anul 1927 contractele şi poliţele de
asigurare nu erau sub protecţia legii care să apere atât interesele asiguratului cât şi ale asiguratorilor.
Dintre toate actele normative apărute în această perioadă, cel mai important act normativ
care reglementa activitatea societăţilor de asigurare a fost Legea nr. 216 pentru construirea şi
funcţionarea intreprinderilor private de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare, din 7
iulie 1930, cu modificările ulterioare, menţionate mai sus.
În perioada interbelică piaţa asigurărilor din România a cunoscut un maxim al numărului
societăţilor de asigurare (Graficul din figura 1.1.)
Piaţa asigurărilor în România a avut o evoluţie ascendentă până în anul 1929 când
funcţionau 31 societăţi de asigurare, apoi a intrat în declin; în anul 1935 erau 22 societăţi de
asigurare, iar în anul 1938 numărul acestora a fost de 21 societăţi de asigurare.
22
Activitatea Comisiei de Supraveghere-partea I, cap I-Organizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. 23
.Bistricianu, Gh.,D., Bercea, Fl., Macovei, E.,I., Dictionar de asigurari, Editura Stiintifica, Bucureşti, 1991, pag.22. 24
Constantinescu, D.,A., Dobrin M., -Conjunctura pietei mondiale a asigurarilor-1999, Ed.Bucureşti, 2000, pag.25. 25
Bennett, C.,-Dictionar de asigurari,Editura Trei,Bucureşti, 2002, pag.128. 26
Legea nr. 76/ 2003, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2003. 27
Legea societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor nr.32, publicată în Monitorul Oficial nr.148/2000. 28
Cistelecan, L., Cistelecan, R.,- Op.cit. pag.153.
11
Dinamica societăţilor de asigurare in perioada 1922 - 1938 pe piaţa
românească de asigurare
1517
20 21
24 24
30 31
2527 27
25 2422 21 20 21
0
5
10
15
20
25
30
35
1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938
Ani de zile
Num
ăr s
ocie
tăţi
societăţi de asigurare
Sursa: www.1asig.ro
Fig. 1.1. Dinamica societăţilor de asigurare în perioada 1922-1938 pe piaţa românească
de asigurare
Capitalul total se ridica la 400 milioane lei cu rezerve de prime pentru ramurile elementare
(incendiu, transport, accidente, furt, etc.) de circa 200 milioane lei şi cu rezerve pentru ramura de
viaţă de peste 2 miliarde de lei.
Al doilea razboi mondial a adus cu sine şi stagnarea activităţii de asigurare. Multe dintre
aceste societăţi şi-au încetat activitatea. În 1945 mai funcţionau numai 13 societăţi de asigurare
româneşti şi 5 reprezentanţe străine. Putem afirma că acţionarii marilor companii de asigurare cu
capital străin ale vremii au anticipat evoluţia economică a României, retrăgându-se treptat de pe
piaţa prin vânzarea portofoliilor sau cedarea acestora.
În anul 1948 naţionalizarea a lovit întreaga economie. Pe lângă intreprinderile din industrie
s-au naţionalizat şi societăţile de asigurare29
, care au trecut în proprietatea statului cu toate activele
şi pasivele lor, fiind integrate economiei planificate. Societăţile de asigurare naţionalizate sunt
prezentate în tabelul 1.1. Naţionalizarea a intervenit dupa 78 de ani de funcţionare în cazul societăţii
de asigurare „DACIA-ROMÂNIA", 67 de ani pentru "NAŢIONALA" şi 55 de ani de activitate de
asigurare a societăţii "GENERALA". Societăţile de asigurare au funcţionat în vechea organizare
până la 01 septembrie 1949 când au fost puse în lichidare30
. În ziua publicării Decretului
nr.362/1949 toate întreprinderile şi societăţile de asigurare, prevăzute într-o listă anexă ce faceau
parte integrantă din decret, se considerau dizolvate de drept şi îşi încetau activitatea, intrând în
lichidare.
Guvernarea timpului, nu a respectat nici o procedură legală în vigoare la aceea dată, decât
dispoziţiunile actului normativ (decretului). La aceeaşi dată, Societatea Comercială de Stat de
Asigurări (C.A.S.) îşi înceta activitatea de asigurare şi se limita numai la operaţiuni de reasigurare.
Lichidarea acestor intreprinderi şi societăţi de asigurare s-a făcut numai în baza normelor din decret,
fără a fi respectate dispoziţiunile statutelor, codului de comerţ şi orice alte legi sau dispoziţiuni în
vigoare referitoare la lichidare
Singurul capital străin acceptat de conducerea politică de la acea vreme a fost cel sovietic31
prin "Societatea generală de asigurări Sovieto-Română pe acţiuni „SOVROMASIGURARE",
înfiinţată la data de 29 iulie 1949.
Tabelul nr.1.1 – Lista societăţilor de asigurare naţionalizate la 11 iunie 1948
Denumirea intreprinderii (fondata în
anul)
Sediul
1. Asigurarea Românească (1923) Bucureşt
i
2. Agricola Fonciera (1906) Bucureşt
i
3. Caledonian Română (1930) Bucureşt
i
29
Legea nr.119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări. miniere şi
de transporturi (publicată în Monitorul Oficial nr.133bis din 11 iunie 1948). 30
Decretul nr.362 din 1 septembrie 1949 pentru dizolvarea şi lichidarea întreprinderilor şi societăţilor de asigurare
(publicat în Buletin Oficial nr.58 din 1 septembrie 1949).
31
Decretul 345 din 19 august 1949 pentru înfiinţarea Societăţii unice generale de asigurări SovietoRomana pe
acţiuni (publicat în Buletin Oficial nr.54 din 20 august 1949).
12
4. Compania de Asigurare Bucureşt
i
5. Dacia România (1871) Bucureşt
i
6. Naţionala (1882) Bucureşt
i
7. Prima Ardeleană (1911) Cluj
8. Prima Societate de Înmormântare Braşov
9. Steaua României 1921) Bucureşt
i
10. Adriatica (reprezentanta) (1929) Bucureşt
i
11. Metropola (1928) Bucureşt
i
12. Standard (1931) Bucureşt
i
13. Minerva Cluj Sursa: www. 1asig.ro
Din anul 1952 s-a creat32
Administratia Asigurărilor de Stat - ADAS ca instituţie specializată
în activitatea de asigurare, reasigurare şi comisariat de avarie. Normele tehnice de lucru,
regulamentele de funcţionare precum şi condiţiile generale şi speciale de asigurare, tarifele de
prime, sumele asigurate au fost emise de către Ministerul Finanţelor, activitatea de asigurare
devenind astfel monopol de stat pentru o perioadă de 38 de ani. Rolul ADAS nu poate fi ignorat.
În perioada respectivă piaţa românească a interacţionat cu pieţele externe în domeniul
asigurării de autovehicule în Europa de Vest pe baza Convenţiei Carte Verde, iar în pieţele din
Europa de Est ce intrau în componenţa Pieţei CAER prin Convenţia Carte Albastră (organizaţie
similară Connveţiei Carte Verde, proprie ţărilor din Europa de Vest).
2. Starea actuală a pieţei asigurărilor, surprinde procesul de tranziţie la economia de piaţă
2.1. După anul 1990 piaţa asigurărilor din România revine într-o organizare liberală influenţată,
teoretic, de cerere şi ofertă. Primii paşi au fost făcuţi prin transformarea Administraţiei
Asigurărilor de Stat33
la 29 Decembrie 1990, în trei entităţi34
economice distincte cu patrimoniu
individual şi portofoliu separat, denumite: S.C. Asigurarea Româneaască S.A. (ASIROM), S.C.
Astra S.A. şi Agenţia de Comisariat de Avarie S.C. Carom S.A.. Legislaţia35
(provizorie)
permitea constituirea unor societăţi pe acţiuni sau S.R.L. Era posibil să se înfiinţeze o societate
cu răspundere limitată în domeniul asigurărilor cu un capital de numai 100.000 lei. În baza Legii
nr. 47/1991 s-a aprobat ca limită a capitalului minim subscris, pentru societăţile de asigurare,
care se înfiinţau, un cuantum de 25 mil. lei.
Ulterior prin Ordinul O.S.S.A.R., iar după anul 2000 prin Ordinul C.S.A. a fost stabilită limita
minimă a capitalului social, modificată în sens crescător de mai multe ori, ultima fiind prin Ordinul
C.S.A. nr. 3105/2005, unde limitele de capital au fost majorate astfel:
5 mil. RON, pentru activitatea de asigurări generale exceptînd asigurările obligatorii;
8 mil. RON, pentru activitatea de asigurări generale;
8 mil. RON, pentru activitatea de asigurări de viaţă.
32
Decretul nr.38/1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.710/1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.831/l952,
Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.828/1952.
33
Decretul nr.471 din 20 decembrie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, publicat în Monitorul
Oficial nr.161, din 28 decembrie 1971. 34
Hotărârea Guvernului României privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, nr.
1279/1990 din 8 decembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei nr.145 din 17 dec.1990. 35
Legea nr.47, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor,
Monitorul Oficial, Partea I, nr.151, din 19 iunie 1991.
13
Legislaţia nu a impus restricţii de solvabilitate, norme prudenţiale în domeniul asigurărilor.
Evoluţia numerică în timp a societăţilor ce au desfăşurat activitate de asigurare în România este
prezentată în tabelul nr. 1.2.
Tabelul nr.1.2.- Evoluţia numarului de societăţi de asigurare în Romania perioada 1991-2006
Anul 1991 1996 1997 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006
Număr
societăţi
de
asigurare
55 47 55 64 73 48 44 45 42 41
Sursa: Rapoarte emise de autoritatea de supraveghere OSSAR36 şi CSA37
O analiză a pieţei asigurărilor după reorganizarea activităţii societăţilor de asigurare în baza
Legii nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor a permis formularea
unor concluzii şi aprecieri impuse de realităţi practice la acea vreme. Din cele 73 de societăţi de
asigurare existente pe piaţă la sfârşitul anului 2000, pentru unele societăţi nu s-a mai solicitat
autorizaţie, altele au fuzionat sau în unele situaţii s-au efectuat transferuri de portofoliu. Au fost şi
situaţii în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a luat măsura suspendării activităţii. Un caz
mediatizat de retragere a autorizaţiei de funcţionare a fost cel al societăţii de asigurare GRUP AS,
ajungându-se în anul 2003 la declararea falimentului de către Tribunalu1 Municipiului Bucureşti38
.
Practic existenţa activităţii de asigurare din România a fost indisolubil legată de numărul
societăţilor de asigurare cu drept de funcţionare. Astfel de la începuturile activităţii de asigurare
numărul societăţilor a fost relativ constant în perioada interbelică, redus la minim în perioada
centralismului economic şi apoi după anul 1990 se observă o dezvoltare aceelerată şi o sedimentare
a acestora potrivit graficului din figura nr.1.2.
0
20
40
60
80
1922 1924 1926 1928 1930 1932 1934 1936 1938 1991 1997 2000 2003 2005
Numarul societatilor
Sursa: Statistica societatilor anonime din Romania, vol.XXI, Bucuresti,1939, Rapoartele de activitate OSSAR şi CSA
Figura nr.1.2. Dinamica societăţilor de asigurare în perioada 1922-2003 pe piaţa romanească
de asigurare
Considerăm că, s-a dat un semnal pozitiv din care rezultă faptul că în sfârşit piaţa asigurărilor
din România are o direcţie bună de dezvoltare. În etapa actuală mecanismul constituirii societăţilor
de asigurare se prezintă sintetic astfel: societăţi comerciale pe acţiuni sau societăţi mutuale de
asigurare înmatriculate în Registrul Comerţului numai după avizul favorabil dat de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor care se acordă în maxim 4 luni de la solicitare
2.2. Referinţele cu privire la piaţa internaţională a asigurărilor privesc: conceptul de piaţă
şi operatorii specifici, structurile zonal geografice şi comportamentul acestora.
1) Piaţa internaţională a asigurărilor există şi funcţionează. Ea este reprezentată de ansamblul
pieţelor naţionale, regionale, zonale şi continentale privite prin prisma mecanismelor care le asigură
convergenţa şi le atenuează şi le rezolvă divergenţele. Constituie un întreg ca scop, chiar dacă
componentele structurale evoluează dinamic şi concurenţial.
Dispersia internaţională a riscurilor mari prin intermediul asigurării poate fi realizată în mai
multe moduri: prin asigurare directă, posibil prin participarea asigurătorilor străini în calitate de
coasigurători alături de societăţile naţionale, sau prin transferarea unor părţi a riscurilor asumate de
societăţile naţionale, prin reasigurare internaţională.
36
OSSAR - Oficiul de supraveghere a asigurărilor şi reasigurărilor (1990-2001). 37
CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor -începând cu 2001. 38
Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3211/31.01.2003.
14
2) Tipurile de societăţi, companii pe care le întâlnim pe piaţa internaţională în calitate de
asiguratori sunt:
-societăţi comerciale de asigurare, companii de reasigurare, companii captive de asigurare şi
reasigurare, asociaţii mutuale, sindicatele Lloyd’s, pool-rile de subscriere.
Sunt puse în evidenţă elemente care conturează specificul funcţional şi operaţional al fiecărei
tip de entitate care activează pe piaţa internaţională a asigurărilor.
3) Principalele entităţi geografice care marchează structural piaţa internaţională de asigurări a
constituit un obiectiv al cercetării.
Pieţele de asigurări cele mai reprezentative la nivel mondial sunt cele care se află în cele mai
importante centre economice ale lumii, din America, Europa, Asia, Africa şi Oceania. Fiecare
dintre aceste pieţe zonale sunt în fapt pieţe internaţionale, deoarece o mare parte sau chiar cea mai
mare parte a activităţii de asigurare încheiate, provine de la societăţi de asigurare şi reasigurare din
alte ţări şi influenţează în mare măsură uzanţele şi practicile altor pieţe.
Pe aceste pieţe activează în general societăţile de asigurare menţionate mai sus şi
intermediarii, adică brokerii. În general pe aceste pieţe contractele de asigurare de valori mari nu
sunt încheiate direct, ci prin intermediari, brokerii, având şi scopul stabilirii celor mai bune legături
între asiguraţi şi asigurători, după cum reiese şi din tabelul 1.3.
Redăm mai jos principalele entităţi ale pieţei internaţionale de asigurare, din punctul de
vedere al volumului de prime în anii 2005 şi 2006:
Tabelul nr.1.3. Volumul primelor de asigurare pe principalele regiuni ale lumii
VOLUMUL PRIMELOR SUBSCRISE PE REGIUNI ÎN ANUL 2006 (milioane
USD)
Regiunea Asigurări de viaţă Asigurări non-viaţă Total
2005 2006 2005 2006 2005 2006
AMERICA 556.121 601.784 690.520 727.945 1.246.641 1.329.729
EUROPA 812.226 940.586 522.830 544.295 1.335.057 1.484.881
ASIA 578.567 602.266 186.644 198.553 765.221 800.819
AFRICA 29.676 35.468 13.042 14.200 42.718 49.667
OCEANIA 26.968 29.214 29.222 29.102 56.190 58.316
TOTAL 2.003.557 2.209.317 1.442.258 1.514.094 3.445.816 3.723.412 Sursa : Swissre Sigma 2007
Se remarcă autoritatea Europei asupra tuturor celorlalte zone, chiar faţă de America şi faţă de
Asia. Creşterile cele mai semnificative sînt remarcate în cadrul asigurărilor de viaţă care au evoluat
mai repede decât cele nonviaţă. În zonele din Africa şi Oceania, se observă un nivel scăzut al
primelor comparativ cu celelate zone, cât şi un ritm lent de dezvoltare în perioada analizată.
Din punct de vedere al densităţii asigurărilor, precum şi a gradului de penetrare în PIB,
putem concluziona faptul că se păstrează aceaşi ierarhie şi ordine ca şi în tabelulu 1.3. Cea mai
mare densitate de asigurări pe plan mondial se regăseşte la asigurările nonviaţă în America de Nord,
iar cea mai mică, la acelaşi fel de asigurări în zona Africii. Zona Americii de Nord domină, de altfel
la ambele forme de asigurare,
A. La nivelul Europei de Est, cele mai reprezentative pieţe sunt cele din Rusia, Polonia,
Cehia şi Ungaria. Ele deţin aproximativ 80% din piaţa de asigurări a Europei de Est. Din cele patru
ţări, enumerate mai sus, Rusia este cea mai mare piaţa de asigurări. Statele Baltice, deşi au pornit de
la un nivel redus de dezvoltare, au demonstrat cea mai rapidă evoluţie. Primirile în reasigurare pe
care le efectuează companiile din aceste ţări nu sunt reprezentative; de multe ori de-a lungul anilor,
dificultăţile de plată a daunelor au făcut ca societăţile cedente, serioase şi de renume să evite
parteneri din aceste ţări astfel încât nu sunt puţine cazurile în care afacerile sunt ,,proaste” datorită
nepriceperii, inabilităţii sau alegerii unor forme contractuale nepotrivite de către companiile de
asigurări directe. La nivel mondial, această piaţă de asigurări reprezintă mai puţin de 1% din piaţa
de asigurări mondială39
. Participarea societăţilor Europei de Est pe pieţele mari de asigurări şi
39
Ciurel, V., Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura ALLBECK, Bucureşti,
2000.
15
reasigurări este redusă, astfel încât, încă o lungă perioadă de timp, ele nu pot deveni concurente
serioase ai asigurătorilor existenţi. Perspectivele pieţei Europei de Est sunt bune, deşi situaţia
economică, inflaţia, afectează negativ dezvoltarea asigurărilor, în special a celor de viaţă.
Ca o trăsătură specifică, se poate observa faptul că gradul de penetrare în PIB al asigurărilor
non viaţă este mai mare decât la asigurările de viaţă, iar această constantă se păstrează pe întreaga
perioadă menţionată. Exemplul României, arată faptul că, deşi pe total, gradul de penetrare a
crescut, la asigurările de viaţă a scăzut.
Evoluţia primelor de asigurare în perioada 2004-2006 în Europa Centrală şi de Est (milioane
USD), se relevă în tabelul nr.1.4.
Tabelul nr.1.4. Evoluţia primelor de asigurare în perioada 2004-2006 în Europa Centrală şi
de Est (milioane USD)
ŢARA
2004 2005 2006
Asig.
de
viaţă
Asig.
non
viaţă
Total Asig.
de
viaţă
Asig.
non
viaţă
Total Asig.
de
viaţă
Asig.
non
viaţă
Total
POLONIA 2.828 4.604 7.431 3.925 5.517 9.443 5.793 6.153 11.94
6
CEHIA 1.720 2.673 4.393 1.871 2.998 4.869 2.083 3.221 5.304
UNGARIA 1.179 1.708 2.887 1.492 1.871 3.363 1.936 1.853 3.789
RUSIA 3.544 12.809 16.351 904 16.61
8
17.52
1
571 20.932 21.50
3
SLOVACIA 603 885 1.488 631 1.069 1.700 704 1.116 1820
ROMÂNIA 251 818 1.068 318 1.192 1.510 405 1.638 2.043
LITUANIA 85 245 329 104 272 376 164 362 526
ESTONIA 64 188 252 101 214 315 124 251 375
BULGARIA 64 401 465 86 593 679 102 673 775
UCRAINA 29 2.894 2.924 63 2.405 2.468 89 2.649 2.738
SERBIA&M 34 444 478 45 476 521 57 517 574
SLOVENIA 531 1.278 1.809 576 1.348 1.924 678 1.486 2.164
CROAŢIA 260 838 1.098 323 928 1.250 373 1.030 1.403
ALTE ŢĂRI 37 659 699 52 821 874 230 819 1.049
TOTAL 11.229 30.444 41.673 10.491 36.32
2
46.813 13.309 42.700 56.00
9 Sursa: Swissre.Sigma, 2005,2006, 2007.
Creşterile cele mai semnificative le-au avut ţări ca Polonia, Rusia, România, iar Ucraina a
scăzut, deşi trendul general a relevat creşterea pe întreg ansamblul ţărilor din zona menţionată. De
asemenea se poate observa o creştere mai mare a asigurărilor de viaţă faţă de asigurările nonviaţă la
majoritatea ţărilor.
B. La nivelul pieţei din Europa de Vest activează una dintre cele mai prestigioase instituţii
care are preocupări în domeniul asigurărilor prin realizarea de rapoarte şi studii, adică C.E.A.
(Comitetul European de Asigurări).40
Asistăm la o globalizare şi la o ,,fuziune” a serviciilor financiare, chiar la un
management financiar global, percepute atât la nivelul companiilor, cât şi la nivelul consumatorului.
Conform ultimului raport C.E.A., reiese că 8 ţări membre ale Uniunii Europeane deţin aproximativ
84% din totalul pieţei de asigurări europene. Acestea sunt Marea Britanie (deţine cel mai mare
volum de prime încasate), Germania, Franţa, Italia, Olanda, Spania, Elveţia şi Belgia.
Cât priveşte evoluţia primelor de asigurare acestea se prezintă în tabelul 1.5.
Este evidentă poziţia de lider a Marii Britanii, în compania ţărilor din vest, precum şi faptul
că are şi cel mai dinamic ritm de creştere, faţă de ţări ca Elveţia a cărei dezvoltare a fost negativă, în
condiţiile dublării veniturilor în Europa de Vest, datorită scăderii asigurărilor de viaţă, dar şi a
creşterii atât a ponderii cât şi absolut, al asigurărilor nonviaţă.
40
CEA Annual Report 2006.
16
Tabelul nr. 1.5. Evoluţia primelor de asigurare în perioada 2004-2006, în Europa de Vest
(milioane USD)
ŢARA
2004 2005 2006
Asig.
de viaţă
Asig.
non
viaţă
Total Asig.
de viaţă
Asig.
non
viaţă
Total Asig.
de viaţă
Asig.
non
viaţă
Total
M.BRITANIE 189.591 105.241 294.831 199.612 100.629 300.241 311.691 106.676 418.367
FRANŢA 128.813 65.811 194.624 154.058 68.162 222.220 177.902 73.262 251.164
ITALIA 82.083 46.728 128.811 91.740 47.453 139.194 89.576 49.103 138.679
GERMANIA 84.535 106.261 190.797 90.225 107.026 197.251 94.911 109.636 204.544
BELGIA 24.112 14.741 38.853 31.026 15.367 46.393 25.081 12.807 37.889
SPANIA 23.592 32.311 55.903 25.518 34.757 60.275 28.285 37.528 65.813
ELVEŢIA 24.067 17.939 42.006 22.747 18.330 41.077 23.363 18.395 41.758
SUEDIA 15.790 8.285 24.075 18.866 8.844 27.710 20.032 9.150 29.182
LUXEMBURG 8.203 1.333 9.535 12.071 1.456 13.527 14.585 1.895 16.480
ALTE ŢĂRI 102.548 74.527 177.076 112.983 80.237 193.219 155.160 125.843 281.003
TOTAL 683.334 473.117 1.156.511 758.846 482.261 1.241.107 940.586 544.295 1.484.881 Sursa: Swissre.Sigma,, 2005,2006, 2007.
Sub aspectul volumului de prime, aşa cum reiese în tabelul 1.5., se disting 3 grupe de ţări:
În prima grupă sunt incluse Franţa, Germania şi Marea Britanie, care reprezintă împreună
56% din totalul primelor încasate de ţările Uniunii Europene foarte apropiate între ele.
Al doilea grup cuprinde 4 ţări, şi anume Italia, Olanda, Elveţia şi Spania, care reprezintă
împreună 25% din volumul primelor încasate de ţările membre ale UE, fiecare având ponderi
cuprinse între 11% şi 4%.
Celelalte ţări, a căror pondere în totalul volumului primelor de asigurare este de 19%, sunt
incluse în cea de-a treia grupă.
Nivelul dezvoltării economice al ţării este principalul factor al mărimii şi dimensiunii unei
pieţe de asigurări. Acest nivel de dezvoltare diferit este pus în evidenţă şi din simpla comparare a
celor două categorii de ţări cuprinse în analiză, dacă Polonia, cea mai puternic dezvoltată dintre
ţările Europei Centrale şi de Est, are la asigurările de viaţă un nivel de 2.828 mil. USD în anul 2004
şi creşte pînă la 5.793 mil. USD în anul 2006, mai mult decât dublu, în Marea Britanie, prima dintre
ţările din vestul europei, are la aceiaşi formă de asigurare un nivel de 189.591 mil USD în anul
2004, şi creşte până la un nivel de 311.676 mil USD în anul 2006. De aici, putem trage o concluzie
interesantă la prima vedere, şi anume, faptul că, deşi Polonia a avut un ritm de creştere mai mare
decât Marea Britanie, distanţa dintre ele s-a mărit, datorită bazei de raportare total discrepantă.
Piaţa de asigurări a Europei de Vest sau a Uniunii Europene, deţine un loc deosebit de
important la nivel mondial luptându-se pentru supremaţie cu celelalte două pieţe majore, SUA şi
Japonia.
17
41
Figura nr. 1.3. Ponderea primelor încasate de ţările membre UE în total piaţa comunitară
La acest nivel suma totală de prime încasate în anul 2006 în primele 9 luni a fost de: 873.
574. mii EURO.
În figura nr.1.3. este prezentată ponderea asigurărilor încheiate la nivelul pieţei comunitare în
statele membre în funcţie de tipul de asigurare, adică asigurări de viaţă sau generale42
. Se constată
o pondere deosebit de mare la asigurările de viaţă în Luxemburg, Finlanda Belgia, şi Suedia. În
primele două state ponderea asigurărilor de viaţă depăşeste 80% din totalul primelor de asigurare
încasate. Letonia are cea mai scăzută marjă de asigurări de viaţă, ponderea acestora fiind de numai
7% din totalul asigurărilor.
În Marea Britanie care este liderul european în ceea ce priveşte primele încasate, ponderea
asigurărilor de viaţă faţă de cele generale, este ridicată, având o proporţie de aproximativ 68% din
totalul asigurărilor. Franţa este destul de aproape de procentajul Marii Britanii cu 61%. Germania
care ocupă locul doi în încasarile de prime la nivelul UE şi are o piaţă destul de echilibrată, cu un
procentaj de 53% în asigurări generale şi 47% reprezentând asigurări de viaţă.
C. Piaţa de asigurări din America de Nord are o dimensiune atât de mare, încât nici o altă
piaţă din lume nu poate rivaliza cu ea din acest motiv, fapt ce a dus la dezvoltarea unei vaste şi
foarte puternice reţele de reasigurare. Portofoliul intern, deosebit de bogat a atras societăţi de
asigurare şi reasigurare din exteriorul graniţelor americane, către cea mai reprezentativă piaţă, cea
din New York.
Considerată ca fiind cel mai bun exemplu de liberalism economic raspândit în întreaga lume,
Statele Unite, în ceea ce privesc asigurările sunt organizate în pieţe extrem de reglementate şi de
controlate.
Asigurările sunt domeniu care este de competenţa fiecăruia dintre cele cincizeci de state
federale şi dacă un operator doreşte să funcţioneze în întreaga ţară, trebuie să se supună celor 50 de
legislaţii diferite de cele ale Statului Federal, a Districtului Columbia şi a Districtului Puerto Rico şi
trebuie să obţină 51 de agreeri separate pe lângă cele ale celor 50 de administraţii federale, plus cea
a Districtului Columbia şi eventual agreerea Districtului Puerto Rico43
.
Piaţă canadiană ţine seama de piaţă americană (structuri federale întărite de particularismul
cultural al regiunii Quebec, organizaţie economică şi socială) şi de piaţă britanică de unde sunt
originari principalii asiguratori (preponderentă în distribuţie, metode de subscriere inspirate din
piaţa londoneză). Partea asiguratorilor străini este în jur de 60% în asigurările de stricăciuni, şi ei
41
Sursa: CEA annual report 2006.
43
Ecole Nationale d’Assurances de Paris - Manuel International de L’Assurance, Editura Economica, cap.17.
Ponderea primelor incasate de tarile membre UE în total
piaţă comunitara
23%
17%
16% 11%
5% 5%
4%
3%
16%
GB United Kingdom
DE Germany
FR France
IT Italy
NL The Netherlands
ES Spain
CH Switzerland
BE Belgium
Celelalte ţări aparţinand pieţei comunitare din cadrul UE
18
provin îndeosebi din Statele Unite, Marea Britanie, Ţările de Jos, Franţa şi Elveţia, dar în asigurările
de viaţă partea capitalului străin este limitată la o treime.44
D. Pieţele de asigurare din Asia, au drept lider şi în acelaşi timp şi cea mai interesantă piaţă,
pe cea a Japoniei45
, pe care o regăsim în lupta pentru supremaţia mondială împreună cu cea nord
americană. Cele două pieţe sunt într-o luptă acerbă în care doar piaţa comunitară europeană are
şanse să intre. Deşi mărimea şi populaţia Japoniei sunt net inferioare celei a Statelor Unite, aici
piaţa de asigurare şi reasigurare generată probabil şi de intensitatea calamităţilor naturale a atins un
volum de prime şi o dezvoltare încât este considerată cea mai stabilă piaţă de asigurări la nivel
mondial.
Piaţa din Tokyo oferă cea mai mare capacitate de absorbţie a reasigurărilor. Tokyo, este
singura piaţă din lume care încheie toate tipurile de tranzacţii. Pe această piaţă activează două mari
companii specializate, una pentru reasigurări generale non-viaţă şi o altă mare companie pentru
reasigurări de cutremure. Cu excepţia acestora, toate companiile desfăşoară activităţi de asigurări
directe şi reasigurări.
Pieţele cele mai importante sunt deţinute de asigurarea de viaţă care reprezintă o parte
preponderentă a activităţii asiguratorilor în Japonia(80,1%), în Coreea (77,9%, ) în Taiwan (67,7%).
Referitor la pieţele internaţionale din ţările ce nu au ajuns la un nivel de maturitate în
asigurări, activitatea de asigurare şi reasigurare a căpătat, în ultimii ani, amploare, în America
Latină şi în Africa, dar datorită instabilităţii politice, aceste zone sunt încă privite cu reticenţă. În
aceste zone asigurările şi reasigurările internaţionale au contribuit la dezvoltarea pieţelor naţionale.
E. Piaţa asigurărilor din România în contextul internaţional şi prin prisma integrării
europene
Integrarea României în Uniunea Europeană a determinat luarea unor măsuri care să
contribuie la respectarea angajamentelor asumate în cadrul negocierilor pentru aderare, respectiv
emiterea legislaţiei armonizate. În acest sens, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în România a
elaborat legi şi acte normative armonizate cu cele din Uniunea Europeană.
Un exemplu de adaptare a legislaţiei româneşti îl reprezintă unele amendamente aduse prin
Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, printre care şi
acela de a permite societăţilor de asigurare compozite autorizate până la 31 decembrie 2005 să
desfăşoare în continuare ambele categorii de asigurări, dar cu separarea completă a managementului
acestora. Această decizie a fost luată având în vedere faptul că directivele europene lasă la
latitudinea Statelor membre varianta de separare (separare juridică sau doar a managementului)
precum şi argumentele suplimentare aduse de reprezentanţii pieţei în susţinerea unei astfel de soluţii
pentru România.
Principala preocupare şi obligaţie în acelaşi timp, a pieţei româneşti de asigurare este de a-şi
alinia legislaţia la Directivele Europene mai precis a Consiliilor şi Comitetelor privind asigurările şi
controlului asigurărilor din cadrul Parlamentului European. În Teza de doctorat, am redat cu titlu de
exemplu, câteva din Directivele Parlamentului European, precum şi câteva Decizii ale diverselor
comisii din domeniul asigurărilor. Legislaţia comunitară implementată în legislaţia românească, este
compusă din mai multe directive ale Parlamentului European sau ale Consiliului European din
domeniul asigurărilor, care reglementează totalitatea aspectelor din acest domeniu.
F. Regrupări pe piaţa românească de asigurare
Referitor la ultimele regrupări din piaţa românească de asigurări, cea mai spectaculoasă
mişcare este considerată schimbarea structurii acţionariatului la ASIROM. Astfel acţionarul
majoritar al ASIROM, a vândut pe Bursa Rasdaq 30,51% din acţiuni austriecilor de la Vienna
Insurance Group (VIG), pentru 146 milioane lei (46,79 milioane euro). Acţionarul majoritar, d-l
Ioan Nicolae deţinea, prin Interagro anterior tranzacţiei 59% din acţiunile ASIROM şi 8,3% prin
Rafinăria Astra Ploieşti. În urma preluării acţiunilor ASIROM, care are o cotă de piaţă de 10,46%,
Vienna Insurance Group a ajuns pe primul loc pe piaţa asigurărilor. VIG este prezent în România,
direct sau indirect, în acţionariatul Omniasig, Omniasig Asigurări de Viaţă, Unita şi Agras care
împreună au o cotă de piaţă de 17%.
44
Scoala Nationala de Asigurari Paris - Manual de Asigurari Internationale, Ed.Economica, cap.17. 45
Lungu, N.C., Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003, pag. 152.
19
O altă mişcare interesantă este preluarea de către grupul bulgar Eurohold a peste 75% din
acţiunile Asitrans Asigurări, incluzând achiziţia de titluri, creşterea de capital, precum şi pachetul
majoritar al vânzării auto şi afaceri imobiliare şi are o capitalizare curentă de 180 milioane de euro.
La începutul anului 2007 în luna martie, fondul ceh de investiţii PPF Investments a ajuns să
controleze peste 70% din acţiunile Ardaf Cluj-Napoca, după ce a preluat, prin intermediul Sabile
Limited din Cipru, un pachet de 56,19% din titluri de la Ovidiu Tender pentru 35 milioane de euro.
Anterior PPF intrase în acţionariatul Ardaf cumpărând acţiunile deţinute de avocatul Daniel Voicu
pentru 7,3 milioane de euro.
În plus, s-a parafat şi o schimbare importantă în acţionariatul unei alte companii – Astra.
Grupul austriac Uniqa şi-a majorat participaţia la 50% plus o acţiune, după ce a cumpărat 23% din
acţiunile acestei firme de la fostul acţionar majoritar, Nova Trade.
Austriecii vor controla aproape 40% din piaţa RCA şi Carte Verde, asigurări pentru care se
luptă majoritatea companiilor. Pe segmentul poliţelor Casco, grupul controlează după preluarea
ASIROM, 27% din piaţă, potrivit raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul
trecut. Noua achiziţie a austriecilor le va majora semnificativ numărul de clienţi, ASIROM fiind una
dintre cele mai cunoscute companii de asigurări din România, mai ales în mediul rural.
Analizând în mod global, pe primul semestru al anului 2007, asigurătorii din România au
înregistrat o creştere nominală a primelor brute subscrise, pe segmentul asigurări generale, de
30,6% de la 2,267 miliarde lei la (708 mil. euro), cât au înregistrat în primele luni din 2006.
Companiile de asigurări din România au plătit indemnizaţii brute în valoare de 1,57 miliarde
lei (471 milioane de euro) în primul semestru al acestui an, în creştere cu 32,2% faţă de acelaşi
interval din 2006, când valoarea indemnizaţiilor a fost la 1,187 miliarde lei.
Asigurărie generale au cea mai mare pondere în totalul indemnizaţiilor plătite, de 1,48
miliarde lei (444 milioae euro), în creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2006, când acestea
erau de 1,12 miliarde lei. Indemnizaţiile brute plătite de societăţile de asigurări în urma poliţelor de
asigurări de viaţă s-au ridicat la 87,2 milioane de lei (26,2 milioane de euro), cu 31,27% mai mult
faţă de acelaşi interval din 2006.
În anul 2006 societăţile de asigurare au înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de
5,72 miliarde lei (1,67 miliarde euro), creştere cu 29,70% faţă de anul anterior, ca urmare a
majorării tarifelor de prime şi a creşterii numărului de contracte. Din totalul primelor brute
subscrise la nivelul pieţei de asigurări în anul 2006, aproximativ 4,59 miliarde lei (1,3 miliarde
euro) au reprezentat primele brute subscrise din asigurări generale, iar 1,13 miliarde lei (320,6
milioane de euro) au rezultat din contracte încheiate pentru asigurări de viaţă, potrivit C.S.A.
Asigurările generale au continuat să deţină cea mai mare pondere în total prime brute subscrise,
respectiv 80,1%, comparativ cu anul 2005, când aceasta era de 76,5%.
Achiziţia făcută de Uniqa, ridică la 42% cota capitalului austriac în ansamblul pieţei de
asigurări. Nouă firme de asigurări au în spate acţionari austrieci, din care cinci sunt plasate în topul
celor mai mari zece jucători de profil. Piaţa de asigurări este dominată, peste tot în lume, de
jucătorii mari, cu forţă financiară. Faptul că în România sunt prezente acum aproape toate marile
grupuri internaţionale nu face decât să integreze piaţa locală în circuitul european. Intrarea fostei
Wiener Stadtische transformată în Vienna Insurance Group a însemnat, dincolo de o creştere a
calităţii serviciilor în piaţă, şi o contrabalansare a poziţiei Allianz-Ţiriac. În acest moment, grupurile
austriece formează un pol de putere, care este benefic pentru concurenţă.
Remarcăm cu uşurinţă, prioritatea capitalului austriac, care domină piaţa asigurărilor din
România, prin cele trei societăţi: Vienna Insurance Group, Grupul Erste şi Grupul Uniqa.
Considerăm faptul că piaţa românească a asigurărilor, aşa cum arată şi ultimile schimbări
din acţionariatul marilor companii româneşti, este foarte atractivă acum, cînd încă nu a ajuns la
maturitate, iar ritmul de creştere de la un an la altul este încă intens.
Prezentăm în tabelul 1.6. primele zece societăţi, din piaţa românească a asigurărilor la finele
trimestrului întîi al anului 2007, cu menţiunea acţionarului majoritar:
20
Tabelul nr.1.6. Primele 10 companii de asigurare din România în trimestrul I 2007
Sursa: www.1asig.ro
În concluzie, considerăm fatul că, în contextul continuării creşterii economice precum şi a
beneficiilor aduse de aderarea României la Uniunea Europeană, piaţa asigurărilor din Romînia va
continua ritmul ascendent înregistrat pe primul semestru a anului 2007, şi în perioada imediat
următoare.
Capitolul 2.
ENTITATEA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN AREALUL PIEŢEI ASIGURĂRILOR
În acest capitol am analizat entitatea organizaţională în arealul pieţei asigurărilor, vizând în
prim plan cadrul tipologic al entităţiilor de pe piaţa asigurărilor, şi funcţiile lor sugerând activităţi
specifice. Principalele entităţi din domeniul asigurărilor sunt: societăţile comerciale pe acţiuni şi
societăţile mutuale de asigurare.
A. Societăţile comerciale pe acţiuni:
a) sunt unităţi instituţionale private sau mixte pe acţiuni a căror funcţie principală constă în
aceea de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici şi populaţie;
b) colectează, transformă şi redistribuie disponibilităţile financiare sau transformă riscurile
individuale în riscuri colective;
c) funcţionează ca entităţi economice a căror scop principal este realizarea profitului;
d) funcţionează pe baza legii societăţilor comerciale şi a legii privind societăţile de asigurare
şi supraveghere a asigurărilor;
e) pot fi constituite numai ca societăţi pe acţiuni la care acţionarii semnificativi şi persoanele
semnificative sunt aprobaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
f) vor avea acţiunile nominative, cu toate elementele prevăzute de lege. Acţiunile pot fi
tranzacţionate prin societaţile de valori mobiliare şi prin intermediul bursei.
Uneori pentru a-şi proteja poziţia, acţionarii majoritari prevăd în statut ca societatea să fie
declarată societate închisă sau majorarea de capital să fie făcută prin intermediul drepturilor
preferenţiale de subscriere (DPS). În primul caz nu pot subscrie la majorarea de capital şi alte
persoane din afara sistemului. Drepturile preferenţiale de subscriere, conferă vechilor acţionari
dreptul de a subscrie cu prioritate noile acţiuni emise pe piaţa primară. În funcţie de numărul de
acţiuni deţinute, acţionarii au drepturi şi obligaţii proporţionale cu acestea.
Conducerea se realizează de către adunarea generală a acţionarilor, care alege şi revocă
membrii Consiliului de Administraţie şi hotăreşte politica economică şi comercială a firmei.
Administrarea societăţilor pe acţiuni din domeniul asigurărilor se realizează de către
Consiliul de Administraţie, ai căror membrii se aleg de către acţionari în cadrul Adunarii
Generale. O atribuţie importantă a acestuia este elaborarea unor politici manageriale în concordanţă
cu strategia de dezvoltare a societăţii. În unele cazuri consiliul de administraţie poate transmite o
parte din atribuţiile sale unui comitet de direcţie format din membrii aleşi ai acestuia. Consiliul de
Administraţie are ca atribuţii angajarea şi încadrarea personalului din funcţiile de conducere,
LOC COMPANIA ACŢIONAR MAJORITAR
PRIME BRUTE
SUBSCRISE
(MIL. EURO)
1 ALLIANZ-ŢIRIAC Grupul Allianz - Germania 97,85
2 BCR ASIGURĂRI Grupul Erste - Austria 64,99
3 ASIROM Grupul Interagro – România 64,42
4 OMNIASIG Vienna Insurance Group - Austria 58,87
5 UNITA Vienna Insurance Group - Austria 45,00
6 ASIBAN Grupul Erste, prin BCR, 25% 41,01
7 ASTRA-UNIQA Grupul Uniqa – Austria 35,44
8 ING ASIGURĂRI DE
VIAŢĂ
Grupul ING - Oalnda 34,35
9 GENERALI Grupul Generali – Italia 29,44
10 BT ASIGURĂRI Grupul Financiar BT - România 21,57
21
întocmirea şi supunerea spre aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli, întocmirea bilanţului
contabil, a contului de profit şi pierdere, a propunerilor de repartizare a profitului şi întocmirea
programului de investiţii pentru exerciţiul financiar următor.
Ca în orice entitate economică, într-o societate de asigurare se regăsesc asimilate funcţiile
care sugerează activităţi specifice:
a. Funcţia de cercetare - dezvoltare se realizează la nivelul direcţiilor de specialitate din
cadrul societăţilor de asigurare;
b. Funcţia de producţie în asigurări constă în contractarea, încasarea, urmărirea derulării
contractelor de asigurare, dezdăunarea, etc.;
c. Funcţia de gestionare a asigurărilor se realizeaza prin gestionarea portofoliului de
asigurări. Clasificarea portofoliului de asigurări se face în raport cu stadiul contractelor de asigurare
şi cu situaţia juridică a asiguraţilor;
d. Funcţia financiar - contabilă organizează contabilitatea, elaborează şi urmareşte
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, auditul financiar intern, stabilirea primelor de asigurare
şi analiza economico - financiară a rezultatelor;
e. Funcţia de personal analizează şi evaluează postul, planifică nevoia de forţă de muncă şi
o recrutează, asigură selecţia profesională, promovarea şi asigură condiţiile de muncă.
B. Societăţi mutuale de asigurare Cu toate că legislaţia permite, pe piaţa asigurărilor din
România această categorie de asigurători nu a apărut. Considerăm necesar şi am analizat secvenţial
această problemă. Societaţile mutuale au la bază principiul individualizării riscului. O societate
mutuală în funcţie de felul asigurării practică prime de asigurare diferenţiate. Dacă la asigurările de
deces, prima de asigurare este uniformă pentru toţi cotizanţii, la asigurările imobiliare prima este în
funcţie de suma asigurată. Prin acest mecanism se diminuează variabilitatea portofoliului, se
modifică riscul mediu, implicit primele plătite de asiguraţi. Asociaţiile mutuale au avut cea mai
spectaculoasă dezvoltare în Franţa.
În esenţă societăţile de asigurare funcţioneaza fie pe principiul profitului (cel mai adesea), fie pe
principiul echilibrului '"venit-cost" (cazul societăţilor bazate preponderent pe mutualitate, ca de
exemplu în asigurările maritime cluburile P&I46
. Faţă de societăţile clasice de asigurări
contractuale, cluburile P&I se deosebesc prin anumite trăsături speciale:
- urmăresc protejarea membrilor lor prin indemnizarea acestora pentru pierderile suferite ca
urmare a angajării răspunderii lor faţă de terţi (docheri, marinari, proprietarii mărfurilor transportate
pe navă, proprietarii instalaţilor portuare);
- principul dominant al organizării şi funcţionării unui club P&I este mutualitatea, clubul
deosebindu-se fundamental de societăţile tradiţionale de asigurare prin faptul ca activitatea sa este
lipsită de profit, potrivit ecuaţiei: " cotizaţii + venituri din investiţii = daune + cheltuieli";
- membrii cluburilor P&I au reconstituit dubla calitate de asigurat şi asigurător, fiecare fiind
desdăunat prin contribuţiile celorlalţi membrii şi participând, prin contribuţiile proprii, la
desdăunarea celorlalţi membri;
- cluburile P&I acoperă numai riscurile ce nu pot fi acoperite printr-o asigurare obişnuită
(contractuală).
În al doilea rând, se evidenţiază, cadrul legislativ de constituire, organizare, funcţionare şi
supraveghere a pieţei asigurărilor care în
România este reprezentat prin acte normative care reglementează constituirea societăţilor de
asigurare şi activitatea desfăşurată de acestea. Modul în care cadrul legislativ a marcat intrarea
societăţilor de asigurare pe coordonatele tranziţiei către economia de piaţă poate fi sintetizat astfel:
a) înlăturarea monopolului de stat prin desfiinţarea A.D.A.S. şi constituirea primelor trei
societăţi de asigurare concurenţiale47
;
b) reglementarea, constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare, cu
capital privat, intern şi străin48
;
46
Ludwith, N. F., The Place of P&I Clubs în the Insurance Market, London, 1967. 47
Ordonanţa de Urgenţă nr.61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările în România, Publicată în MonitorulOficial al României nr.334, Partea I, 2005. 48
Legea privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, nr.47 din 16
iunie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr.l51, Partea 1, din 19 iulie 1991.
22
c) instituirea suprareglării pieţei;
d) instituirea fondului special pentru protejarea asiguraţilor49
;
e) reconsiderarea structurii portofoliului de asigurări prin renunţarea la asigurările prin
efectul legii (Legea 136/1995) şi reglementarea conţinutului cadru al contractului de
asigurare; 50
f) instituirea asigurării de răspundere civilă auto obligatorie prin renunţarea la asigurarea prin
efectul legii şi perfecţionarea normelor tehnice aferente (legea 136/1995;H.G.906/1998); 51
g) reglementarea funcţionării pieţei de asigurări prin eliminarea de pe piaţă a societăţilor cu
răspundere limitată.52
;
h) reconsiderarea unor prevederi ale Legii36/2000 privind funcţionarea societăţilor de
asigurări53
;
i) reconsiderarea cadrului de reglementare a raportului de asigurare prin contract54
;
j) reglementări privind redresarea financiară, falimentul şi armonizarea cu normele Uniunii
Europene;55
În continuare, sunt prezentate pe larg, condiţiile de constituire, cadrul de organizare,
condiţiile funcţionare, tipologia entităţilor, precum şi supravegherea pieţei asigurarilor.
În al treilea rând, s-au analizat pe larg structurile organizaţionale ale societăţilor de
asigurare mai reprezentative din România, atît a sediului central, cît şi în profil teritorial. Prezentăm
mai jos o organigramă a unei societăţi de asgurare în sistem clasic:
Cel mai mare avantaj al unei astfel de structuri funcţionale constă în faptul că organizaţia
este structurată în jurul unor experţi. Asemenea persoane sunt specialişti în domeniul lor de
activitate şi se presupune că au capacitatea de a rezolva eficient problemele specifice care apar.
49
Hotărârea Guvernului României privind atribuţiilor Oficiului de Supraveghere a activităţii de asigurare şi
reasigurare, nr.574, din 23 august 1991, publicată în Monitorul Oficial al României nr.182, Partea I din 11 septembrie
1991. 50
Legea privind asigurările şi reasigurările în România, nr.136 din 29 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial
al României nr.303, Partea I, din 30 decembrie 1995. 51
Legea privind asigurările şi reasigurările în România, nr.136 din 29 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial
al României nr.303, Partea I, din 30 decembrie 1995; H.G.906/1998. 52
Legea nr. 32/2000 a societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor publicată în Monitorul Oficial nr.148 din
10 aprilie 2000. 53
Legea nr.403/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor. 54
Legea nr.172 /2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în
România. 55
Legea nr.503 /2004 privind redresarea financiara şi falimentul societăţilor de asigurare.
23
Figura nr.2.1. - Organizarea unei societăţi de asigurare în sistem clasic
Iar, la polul opus, un sistem specific al altei societăţi, şi anume
Nederlanden:
Figura nr.2.2. – Organigrama unei societăţi de asigurare în sistemul specific de la
Nederlanden
Câteva reflexii critice asupra organizării funcţionale a societăţiilor de asigurare din ţara
noastră, se impun:
în primul rând, specific pentru o societate de asigurare comparativ cu alte domenii, în ceea
ca priveşte organizarea structurală rezidă în diferenţele dintre categoriile de gestiuni ale
diferitelor verigi. Astfel, dacă în cadrul unei sucursale teritoriale se poate vorbi în principal
de gestiunile: veniturilor, obligaţiilor fiscale, despăgubirilor şi a resurselor umane, la nivelul
central, pe lângă centralizarea tuturor gestiunilor enumerate mai sus apar gestiuni în plus
SEDIUL SOCIAL
Centrala
Sucursala Cluj Sucursala Brasov Sucursala Alba
Agent de asigurare Reprezentanta Salaj Reprezentanta Bistrita
Nasaud
Agentia Orasul Agentia LUNA
de SUS
Orase mici
Punct de lucru
Colaboratori
Colaboratori
Reprezentanta
Covasna
Reprezentanta
Harghita
Colaboratori Persoane fizice
autorizate
Reprezentanta Sibiu Reprezentanta
Hunedoara
Agentia (oras) Agentia
(comuna)
Punct de lucru
comuna
Agheent
colaborator
Centrala Nederanden
ALTE DIRECTII Sales Manager SM ALTE DIRECTII
Centru Zonal Regiunea
Banat Crisana Regional
Manager RM
Centru Zonal Regiunea
Moldova Regional
Manager RM
Centru Zonal Regiunea
Muntenia Regional
Manager RM
Centru Zonal Regiunea
Transilvania Regional Manager RM
Centru Zonal Regiunea
Oltenia Regional Manager RM
Agentie Unit Manager
UM la nivel de oras
Consultanti financiari
Head Manager agentii de asigurare colaboratori
Agentie Unit Manager UM
la nivel de municipii
Consultanti financiari
Head Manager agentii de asigurare colaboratori
Agentie Unit Manager UM
la nivel de municipii
Consultanti financiari
Head Manager agentii de asigurare colaboratori
24
cum ar fi: a rezervelor din asigurare şi de daune şi a rezultatelor etc. Astfel, încât verigile
teritoriale nu pot exista decât integrate organic în ansamblu;
în al doilea rând, se constată o modificare a stucturilor funcţionale ca urmare a externalizării
anumitor activitaţi, cum ar fi cele legate de daune, fie prin dirijarea lor spre service-uri fie
spre societăţi de intermediere specifice;
în al treilea rând, însăşi activitatea de baza se poate diminua (în condiţiile creşterii
volumului de încasări) facând astfel loc activităţiilor de intermediere şi de brokeraj, aparând
şi dezvoltându-se activitatea de subscriere şi modificând drastic structurile organizatorice
proprii;
în al patrulea rând, din punct de vedere al perspectivei, apreciem că în următorii ani, fiecare
societate de asigurări se va specializa în unul sau mai multe domenii: distribuţie, elaborarea
produselor de asigurare, subscriere, prelucrarea informaţiilor din asigurare, soluţionarea
daunelor, managementul investiţiilor, etc.
În al patrulea rînd, se analizează structura de personal a societăţii de asigurare, care trebuie
să creeze şi să păstreze un mediu favorabil salariaţilor săi. Este necesar să se realizeze legături între
scopurile firmei şi scopurile salariatului.
Elementele cele mai reprezentative sunt: selecţia personalului, stabilirea atribuţiunilor de
serviciu, care trebuie să cuprindă informaţii detaliate despre post, compartiment, cerinţele
specifice, atribuţiile, limitele de competenţă, precun şi responsabilităţiile. Deasemenea alte
elemente importante ale structurii de personal sunt: evaluarea performanţei şi recompensarea.
Datorită specificului muncii în asigurări, care se bazează pe mecanismul de redistribuire a
adaosului de primă sub formă de comision, am prezentatun model specific, în fig. nr. 2.3., astfel:
Comisioanele aferente contractelor se ce derulează conferă un confort financiar constant şi
pe termen lung. Astfel, la asigurările de viaţă, chiar dacă intervine decesul persoanei în primul an
de asigurare, se plăteşte beneficiarului doar un procent din suma asigurată (de exemplu 50%).
Distribuirea comisionului regresiv în perioada de
valabilitate a poliţelor
0
20
40
60
80
100
120
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Perioada de asigurare (ani)
Va
loa
rea
: P
rim
ei d
e
as
igu
rare
bru
tă, a
pri
me
i
ne
tă ş
i a
co
mis
ion
ulu
i (l
ei)
prima de asigurare brută
comision de
intermediere
prima de asigurare neta
Figura nr.2.3. Distribuirea comisionului de intermediere regresiv la încasarea primelor de
asigurare
25
Figura nr.2.4. Structura organizatorică în cadrul sediului central al unei societăţi de
asigurare
Dacă în fig. nr.2.4., am evidenţiat o structură specifică a sediului central aunei societăţi, în
fig. nr. 2.5., şi fig. 2.6. , am arătat organigrama unei sucursala, respectiv a unei filiale, care este
direct subordonată sucursalei.
Adunarea
Generală a Acţionarilo
r
Consiliul de
Administraţi
e
Preşedinte
Director
General
Direcţia
juridic
Direcţia de
control şi
revizie
Serviciu de
verificari
daune
Serviciu de
control şi
revizie
Ispectori
verificari
daune la
sucursale
Ispectori
verificari
daune la
sucursale
Oficiu
juruduc
Sucursale
Consilier
juridic
Director
general
Adjunct
Coordonator
vânzări
produse de
asigurare
Director
general
adjunct
Birou de
control şi
revizie
teritorial
Birou de
control şi
revizie
teritorial
Birou de
control şi
revizie
teritorial
Direcţia de
asigurări
persoane
Directia de
asigurari de
raspundere
civila
Direcţia de
asigurari gen
de bunuri
Serviciul
reasigurari
Serviciul
asigurari
Direcţia
contabilitate
Directia
investitii
Serviciul
Contabilitate
Serviciul
financiar
Serviciu
contabilitate
de la
sucursale
26
Figura nr.2.5.- Structura organizatorică în cadrul sucursalei unei societăţi de asigurare
Reprezentanţele au numai structuri de colectare a prime lor de asigurare şi uneori câte un
salariat de la celelalte compartimente funcţionale. În figura 2.6. ilustrăm cazul ideal în care sunt
prezente toate compartimentele:
Figura nr.2.6.- Structura organizatorică în cadrul reprezentanţei unei societăţi de asigurare
Putem denumi organizarea prezentată schematic mai sus drept o organizare clasică care se
regăseşte la cele mai importante societăţi de asigurare de pe piaţa asigurărilor din România.
În al cincilea rând, structura portofoliului, reprezintă un element specific domeniului
asigurărilor, denumit generic : portofoliu de asigurare.
În general, portofoliul reprezintă ansamblu de componente specifice într-un sistem unitar ca
funcţie şi scop. În asigurări portofoliul reprezintă setul de forme, produse de asigurare asumate de
asigurător, sau totalitatea primelor de asigurare încasate, având termene de plată diferite, între lunar,
trimestrial, anual şi multianual, aspect ce determină cota de piaţă a societăţii de asigurare. Acest
aspect determină în cel mai înalt grad valoarea unei acţiuni la bursa a unei societăţi de asigurare,
coroborat şi cu aspecte referitoare la daunalitate, plasamente, investiţii şi procentul dat în
reasigurare. În cercetarea noastră, am exemplificat evoluţia atât a primelor brute subscrise, cât şi a
primelor brute încasate, pe total piaţă de asigurare din România, luând în calcul un areal de atimp
semnificativ.
Prezentăm mai jos în tabelul 2.1., Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din
Romania pentru 2006 în funcţie de prime brute subscrise:
Tabelul nr.2.1. Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania pentru 2006
DIRECTOR
Birou control Director Adjunct Sef Serviciu Daune Contabil Sef Consilier juridic
Serviciul asigurari
administratie portofoliu
şi relatii cu publicul
Inspectori de
asigurare
Inspectori cu sarcini
de birou
Agenti de asigurare
Inspectori daune Serviciul financiar
Serviciul contabilitate
Birou administrativ
personal
Casieri
DIRECTOR
Colaborator Agentia Z Compartiment
contabilitaet Inspector asigurare Inspector dauna Agentia X
27
Top 10 Clasament General Anul2006
COMPANIE PRIME BRUTE SUBSCRISE
RON mil
1. ALLIANZ-TIRIAC 1.115,84
2. ASIROM 600,69
3. OMNIASIG 536,07
4. ASIBAN 436,81
5. ING Asigurări de Viaţă 435,85
6. BCR Asigurări 423,96
7. ASTRA-UNIQA 304,27
8. GENERALI 301,00
9. UNITA 259,22
10. BT Asigurări 211,00 Sursa: Revista de Specialitate PROFIL Asigurări
Deasemenea, în lucrarea noastră am prezentat şi clasamentele primelor 10 societăţi din
România, în anul 2006, în funcţie de primele brute subscrise la asigurările de viaţă şi la asigurările
non viaţă, care au arătat o ierarhie apropiată în ceea ce priveşte asigurările non viaţă cu clasamentul
general, şi o ierarhie schimbată la asigurările de viaţă, prin apariţia societăţilor specializate în
asigurări de viaţă, şi anume: ING Asigurări de Viaţă, AIG Life pe primele locuri.
Ca nivel de prime de asigurare brute subscrise cât şi ca urmare a rezultatelor financiare
obţinute, ASIROM, se situează pe locul doi în topul celor 10 societăţi de asigurare, după
S.C.Alianz-Ţiriac. Această situaţie poate avea mai multe cauze, între care: preluarea în asigurare a
unor riscuri cu acţiune frecventă, dispersia scăzută a riscurilor preluate, nemobilizarea
corespunzătoare a aparatului de achiziţie asigurări, publicitate necorespunzătoare a noilor forme de
asigurare şi în ultimul caz operativitate scăzută în deservirea clienţilor.
Redăm mai jos în tabelul 2.2., caracteristicile protecţiei de risc la cele 6 societăţi de asigurare.
Tabelul nr.2.2. Oferta protecţiei la risc a următoarelor societăţi
Societatea
Caracteristici ale protecţiei de risc
Omogene
Cu acoperirea
unor riscuri
suplimentare
Cu acperirea unor
riscui
complementare
Cu
acoperire
buchet
Acoperirea
secvenţială a
unor riscuri
ASIROM 60 19 17 3 35
ALIANZ-
ŢIRIAC 35 6 4 3 2
UNITA 28 9 3 3 -
ARDAF 16 5 4 1 -
GENERALI
ASIGURĂRI 14 3 6 - -
BCR
ASIGURĂRI 25 6 3 - 2
Sursa : prelucrare realizată de autor
În al şaselea rând, am abordat conţinutul şi obiectivele managementului general al
societăţii de asigurare, precum şi funcţiile sau atributele specifice domeniului asigurărilor.
Managementul din punct de vedere etimologic derivă din latinescul manus, exprimat în sens
acţional, de manevrare care este preluat în italiană ca mannegio – prelucrare manuală, pentru ca mai
târziu să îl regăsim în engleză to manage, care înseamnă a administra, a conduce, iar prin derivare s-
28
a ajuns la termenii de manager şi management. Dar, aşa cum preciza şi Peter Drucker “nu există un
cuvânt german sau francez care să redea corespunzător sensul cuvântului englez management”, nu
există nici un alt cuvânt în limba română care să redea întocmai conţinutul acestui termen.
Datorită caracterului său complex, de-a lungul timpului definiţia managementului a
cunoscut mai multe variante, dintre care enumerăm doar câteva:
Henry Fayol aprecia: “conducerea înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona
şi a controla”.56
W. Jack Duncan afirmă că: “Managementul este procesul în care managerul operează cu trei
elemente: idei, lucruri şi oameni, realizând obiectivul prin alţii”.57
C. Russu precizează că: “Managementul constituie o ştiinţă prin care se explică, în mod
sistematic, fenomenele şi procesele ce se produc în conducerea organizaţiilor, dar şi o artă ce
reflectă latura sa pragmatică şi care constă în măiestria de a se plia realităţilor diferitelor situaţii, în
condiţii de eficienţă, pe baza cunoştinţelor ştiinţifice”.58
Peter F. Drucker defineşte ciclul managerial, şi îl apreciază propunând următoarea formă:
informaţie - decizie - obiective - rezultate - feed-back, subliniind importanţa informaţiei în
management.
Aşadar, managementul poate fi considerat ca un proces complex desfăşurat de către
compartimentul decizional din firmă, în scopul folosirii raţionale a tuturor resurselor existente în
vederea realizării obiectivelor propuse, a creşterii productivităţii muncii, şi în final, a profitului59
.
Esenţa managementului o reprezintă funcţiile sau atributele lui. Cel care a identificat şi
analizat procesele de management pentru prima dată a fost Henry Fayol, în cadrul lor definind cinci
funcţii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul. Ulterior, alţi
specialişti au partajat diferit procesul de management şi au delimitat alte funcţii.
Însă, având în vedere natura sarcinilor implicate de desfăşurarea procesului de management
numeroşi autori delimitează cinci funcţii: de previziune, de organizare, de antrenare, de coordonare,
de control - evaluare60
.
Funcţia de previziune, sau “ce trebuie şi ce poate fi realizat în cadrul firmei?”, care se
concretizează în prognoze, în planuri şi bugete;
Funcţia de organizare, sau “cine şi cum contribuie la realizarea obiectivelor firmei?”;
Funcţia de coordonare, sau “organizarea în dinamică”, coordonarea se poate manifesta sub
două forme: bilaterală, care se derulează între un manager şi un subordonat, şi respectiv
multilaterală, care presupune comunicare concomitentă între un manager şi mai mulţi subordonaţi61
;
Funcţia de antrenare, sau funcţia care răspunde la întrebarea “de ce personalul societăţii
participă la stabilirea şi realizarea obiectivelor circumscrise acesteia?”;
Funcţia de control-evaluare, sau “cu ce rezultate s-a finalizat munca depusă?”, închide
ciclul procesului de management. Această funcţie cuprinde patru faze:
măsurarea rezultatelor;
compararea realizărilor cu obiectivele stabilite iniţial, evidenţiind eventualele abateri;
stabilirea cauzelor care au generat abateri;
efectuarea corecturilor care se impun prin acţionarea asupra cauzelor care au generat
abateri negative.
Managementul organizaţiilor (entităţilor economice) are un caracter sistemic reflectat în
primul rînd prin componentele, (formele) sale: management juridic, management tehnic,
managementul resurselor umane, managementul financiar etc.
În cercetarea noastră, am încercat să reliefăm specificul domeniului asigurărilor, care
determină componente specifice, cum ar fi: managementul despăgubirilor, a rezervelor tehnice de
primă sau de daune.
56
Fayol, H., Administration industrielle et general, Dunod, Paris, 1964. 57
Duncan, W.J., Great Ideas în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989. 58
Russu, C, Management, Ed. Expert, Bucureşti, 1993. 59
Pastor, I., Petelean, A., Principiile managementului modern, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004, pag.13. 60
Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Ediţia a III-a revizuită, Editura Economică, 1999, pag.43. 61
Nicolescu O., Verboncu I., Op.cit, pag.45.
29
Capitolul 3.
DE LA GESTIUNE FINANCIARĂ LA MANAGEMENTUL FINANCIAR ÎN
ACTIVITATEA SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE
O problemă deosebit de actuală o reprezintă studiul gestiunii financiare a societăţilor de
asigurare, cu tot ce are mai specific acest domeniu şi până la managementul financiar, în formele
sale specifice din asigurări. De fapt pentru studiul acestor aspecte, în lucrarea noastră, am abordat
elementele definitorii ale gestiunii financiare, conţinutul, rolul, obiectivele şi funcţiile gestiunii
financiare, precum şi conţinutul, obiectivele şi factorii de influenţă a managementului financiar în
societăţile de asigurare.
Conceptul de „gestiune” potrivit dicţionarelor explicative se referă la administrarea bunurilor
unei instituţii, intreprinderi sau persoane; răspunderea păstrării bunurilor şi a mânuirii fondurilor
unei instituţii, ale unei intreprinderi sau persoane62
. Gestiunea, putem spune, reprezintă totalitatea
operaţiilor privind primirea, păstrarea şi eliberarea bunurilor materiale sau ale valorilor băneşti care
aparţin altcuiva, fiind îndeplinite de un salariat în cadrul serviciului. Conceptul apare din perioada
romană când patrimoniul entităţilor statului era gestionat cu o mare rigurozitate.
Scopul gestiunii economice îl reprezintă obţinerea în timp util a unui volum cât mai mare de
utilităţi, corespunzătoare calitativ, în condiţiile folosirii eficiente a factorilor de producţie
Pentru exemplificare am ales cazul resurselor umane, deoarece în multe societăţi de
asigurare se dedică puţin timp acestui aspect, accentul fiind pus pe vânzări. În acest context
precizăm că în ceea ce priveşte resursele umane ale unei societăţi este necesară urmărirea a cinci
activităţi: planificarea necesarului de personal; selectarea persoanelor potrivite; dezvoltarea
potenţialului uman; evaluarea şi remunerarea personalului; precum şi activităţi legate de climat şi
activităţi sociale.
În majoritatea societăţilor de asigurări este desemnată o persoană care să se ocupe de
selectarea noilor angajaţi. De cele mai multe ori, această persoană este managerul, dar la societăţile
mari această atribuţie este delegată unui angajat. De exemplu, directorul de reprezentanţă angajează
agenţii de asigurare din zona sa de responsabilitate. Dar uneori, chiar dacă decizia iniţială se ia de o
persoană însărcinată, decizia finală se ia tot de către manager.
Periodic societăţile de asigurări realizează programe de pregătire bine structurate. Managerul
societăţii de asigurare trebuie să se asigure că personalul de care dispune este bine pregătit, iar
activitatea este orientată spre îndeplinirea obiectivelor organizaţionale.
Conţinutul, rolul, obiectivele şi funcţiile gestiunii financiare ale societăţii de
asigurare, relevă un anumit specific faţă de alte sectoare de activitate.
Specific pentru o societate de asigurare în ceea ce priveşte cadrul de manifestare a gestiunii
financiare, este diferenţa dintre categoriile de gestiuni. Dacă la nivelul unei sucursale teritoriale se
poate vorbi în principal de gestiunile veniturilor, obligatiilor fiscale, a despagubirilor şi a resurselor
umane, la nivelul central al sediului social, pe lânga centralizarea tuturor gestiunilor enumerate mai
sus, de la toate sucursalele, apar gestiuni specifice, cum ar fi: gestiunea capitalurilor constituite şi
acumulate, gestiunea rezervelor atât din activitatea de asigurare cât şi din reasigurare, precum şi
gestiunea rezultatelor societăţii de asigurare ca un întreg şi care prin interacţiune funcţionează ca un
sistem. Prin mecanism financiar al unei entităţi, adică o societate de asigurare se înţelege totalitatea
relaţiilor care alcătuiesc finanţele, un ansamblu de reguli de transformare a efectului utilizării
fondurilor avansate şi mai ales consumate în rezultate financiare
În domeniul asigurărilor gestiunea financiară cuprinde practic totalitatea operaţiunilor şi
activităţilor care participă la reglarea fluxurilor financiare generate de încasarea primelor de
asigurare, plata indemnizaţiilor de despăgubire, plasarea şi fructificarea fondurilor atrase precum şi
operaţiunile financiare pentru administrarea şi dezvoltarea societăţii de asigurare.
În contextul unei „economii de piaţă” prevalează funcţiile:
a) de acoperire a pagubelor;
b) de prevenire a pagubelor;
c) financiară, justificate mai ales în relaţiile de piaţă.
62
Crihaia, L. şi colectiv, Dicţionar Enciclopedic, Editura CARTIER Bucureşti, 2003, pag 369.
30
Într-o piaţă liberă controlul obiectelor asigurabile nu se poate face pentru că nu există nici un
drept de a inventaria bunurile asiguratului.
În literatura de specialitate definiţiile date managementului financiar sunt numeroase.
Unele, pornind de la funcţiile managementului şi aplicându-le funcţiei financiare consideră
managementul financiar ca "un proces prin care are loc planificarea, organizarea, conducerea şi
controlul activităţii financiare din cadrul întreprinderii, respectiv atragerea, repartizarea şi utilizarea
resurselor financiare în scopul realizării obiectivului strategic de maximizare a valorii
întreprinderii"63
. Alţi autori consideră managementul financiar ca fiind "un lanţ de procese de
reglare, generate la rândul lor de un lanţ de procese de decizie, ce pune în evidenţă reglajul
prospectiv şi cel retrospectiv al traiectoriei pe care aceste procese o urmează în derularea lor"64
, sau
raportându-l la domeniul său de activitate, se apreciază că acesta "se ocupă de toate aspectele
referitoare la modul în care îşi utilizează firma resursele financiare în scopul maximizării profitului
pe termen lung”65
.
Managementul financiar mai poate fi definit şi ca "o funcţie al cărui scop constă în
asigurarea permanentă a întreprinderii cu fondurile necesare, înregistrarea şi evidenţa valorică a
resurselor materiale şi financiare şi controlul rentabilităţii operaţiunilor angajate cu aceste fonduri"66
Ca parte integrantă a managementului general, managementul financiar se referă la
planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţii financiare.
Potrivit sferei sale de atribuţii, managerul financiar este chemat să răspundă la câteva
întrebări având ca obiect strategiile financiare ale întreprinderii:67
Care este profitabilitatea întreprinderii?
Ce tendinţă prezintă rata profitului şi cât de competitivă este firma?
Cum se prezintă situaţia capitalurilor întreprinderii?
Care este situaţia financiară generală a întreprinderii şi care sunt principalii factori de
influenţă?
Ce volum de lichidităţi deţine întreprinderea?
Firma are capacitatea de a-şi achita datoriile curente?
Care sunt termenele de achitare a datoriilor şi de încasare a creanţelor?
Există concordanţă între încasări şi plăţi?
Cum este respectată regula echilibrului financiar?
Sunt eficiente cheltuielile realizate?
Raporturile dintre principalele categorii de cheltuieli sunt favorabile întreprinderii?
Deţine firma un sistem de urmărire a costurilor pe produse?
Cum sunt elaborate deciziile financiare?
Se efectuează întocmirea planurilor şi programelor financiare la timp?
Care sunt riscurile majore pe care trebuie să le depăşească firma în afacerile desfăşurate?
Conducerea unei societăţi de asigurări presupune o serie întreagă de eforturi, a căror
finalitate să o regăsim în obţinerea şi menţinerea unei balanţe echitabile între cele cinci funcţii ale
managementului, astfel încât să se asigure succesul societăţii pe piaţă.
În cadrul demersului nostru, am prezentat pe larg aspectele specifice din domeniul
asigurărilor, ale funcţiilor managementului financiar.
Prima funcţie, este funcţia de previziune. Aşadar, “Care este misiunea, scopul societăţii de
asigurări?” este o primă întrebare la care un manager trebuie să găsească răspunsul. Deşi
planificarea nu reuşeşte “previzionarea exactă a viitorului, ea va minimiza numărul situaţilor în care
societatea este luată prin surprindere”. Iar în situaţia în care această planificare este bine
fundamentată, beneficiile rezultate vor depăşi cu mult costurile aferente acesteia.
63
Petelean, A., Managementul financiar, Editura Appendix, Târgu-Mureş 2002, pag.2. 64
Trenca, I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul Cluj Napoca, 1997, pag.606. 65
Amstrong, S., Manual al tehnicilor de management, pag.237. 66
Florea, Ş., Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Editura Victor, Bucureşti 1997,
pag.11. 67
Moyer, R.Ch., McGuigan, R. J., Rao, P.R., ContemporaryFinancial Management Fundamentals, Thomson, Ohio,
2003.
31
Cea de-a doua este funcţia de organizare, pe care am abordat-o în primul capitol, după
cum am arătat aduce o serie de întreagă de particularitaţi în cadrul unei societăţi de asigurări.
A treia funcţie este funcţia de antrenare. Prin fondurile pe care le centralizează temporar şi
prin rezervele constituite asigurătorii contribuie la finanţarea şi creditarea economiei dar şi la
menţinerea procesului de producţie în mare măsură compensând pagubele produse de societăţile
comerciale ca urmare a unor calamităţi naturale sau accidente.
Ultima funcţie este funcţia de control. Această funcţie ţine cont de mediul concurenţial
existent pe piaţă. În contextul actual funcţia de control se realizează cu acordul proprietarului.
Alinierea standardelor de asigurare la piaţa unică europeană obligă asigurătorii de a realiza acest
control prin complectarea unor chestionare care să ofere informaţii.
Ţinta stabilită la finalizarea efortului managerial, luând în discuţie ca alternative, este:
creşterea valorii de piaţă a acţiunilor şi deci a întreprinderii, sporirea averii acţionarilor şi creşterea
profitului, toate acestea atât în plan funcţional cât şi în plan financiar, comportă astfel, o analiză
selectivă68
, după cum urmează:
Obiectivele specifice managementului financiar în societăţile de asigurare, urmăresc realizarea funcţiilor fundamentale ale întreprinderii, ceea ce impune ca deciziile luate să
asigure realizarea acestora.
Aceste obiective ale managementului financiar se pot asocia uneia sau alteia din următoarele
trei alternative, după cum urmează:
1. Alternativa creşterii valorii acţiunilor:
a) creşterea valorii acţiunilor şi deci a valorii societăţii de asigurări .
b) parteneriatul bancassurance poate influeţa creşterea valorii societăţii de asigurare;
c) valoarea acţiunilor prezintă interes pentru deţinător.
2. Alternativa creşterii averii acţionarilor:
a) în asigurări de regulă acţionariatul este mai restrâns numeric, dar participarea la constituirea
capitalului este mai consistentă;
b) capitalul social este restricţionat prin prisma limitei minime.
c) averea acţionarilor poate creşte pe seama profitului distribuit sub forma dividendelor, dar şi pe
seama profitului nedistribuit, în măsura capitalizării acestuia sub forma rezervelor.
3. Alternativa creşterii profitului:
a) profitul realizat sau creşterea profitului poate reflecta o situaţie financiară bună.
b) în asigurări apar situaţii în care o societate înregistrează pierderi şi cu toate acestea ea nu intră în
categoria societăţilor cu o situaţie financiară dificilă, aşa cum rezervele se integrează în costurile
activităţii, chiar dacă se constituie pe seama veniturilor, este posibilă încheierea exerciţiului
financiar cu pierderi;
c) mizând pe obţinerea profitului, nu se poate ignora faptul că acesta se raportează specific la
fiecare exerciţiu financiar, prin masa, respectiv valoarea şi prin rata profitului.
Obiectivele de bază ale managementului financiar în sectorul asigurărilor sunt canalizate în
două direcţii importante: maximizarea profiturilor şi averii acţionarilor.
a. Maximizarea profiturilor. În teoria clasică a întreprinderilor acesta este obiectivul
predominant al managerilor firmei, iar toate deciziile ce se iau de către aceştia trebuie să
urmărească realizarea unui profit maxim Managerul financiar trebuie să ţină seama de gradul de
risc în alocarea resurselor societăţii69
.
b. Maximizarea averii acţionarilor. Estimarea valorii întreprinderii este dată de pieţele
financiare pentru întreprinderile cotate la bursă. Pe aceste pieţe, cursurile acţiunilor ţin cont de
rentabilitate şi risc. Pentru întreprinderile necotate de bursă, pieţele bursiere constituie o bază de
referinţă.
Factorii de influenţă ai managementului financiar, au fost analizaţi prin prisma specificului
domeniului asigurărilor, cum ar fi:
Caracterul aleatoriu al daunelor;
Forma juridică a asigurării. Modul de organizare şi conducere a activităţii de asigurare este
68
Moyer, R.Ch., McGuigan, R J., Rao P R., Contemporary Financial Management Fundamentals, Thomson, Ohio,
2003. 69
Florea Ş., Op.cit., pag.20-21.
32
diferit în funcţie de forma specifică de asigurare;
Ramura de asigurare. Influenţa ramurii de asigurare asupra managementului duce la
împărţirea asigurărilor în două categorii: de bunuri şi de persoane;
Sfera de cuprindere în profil teritorial. În funcţie de sfera de cuprindere în profil teritorial,
asigurările se împart în: asigurări interne şi asigurări externe;
O categorie specifică asigurărilor, care influenţează managementul financiar al societăţii
de asigurare o reprezintă riscurile. Vom alege pentru exemplificare riscurile globale. Riscurile
globale sunt acele riscuri determinate de o serie de cauze de ordin tehnic, economic, social,
financiar, monetar etc. şi se interpun în activitatea curentă de asigurare, putând conduce în final la
insolvabilitatea şi chiar la ruinarea societăţilor de asigurări. Riscurile globale se clasifică în riscuri
tehnice, riscuri investiţionale şi alte riscuri.
Riscurile tehnice sunt determinate de clasele particulare practicate de către societatea de
asigurare, de cele mai multe ori, acestea fiind rezultatul unor factori care nu ţin de controlul
asigurătorului
riscul de eroare - apare atunci când tarifele de prime de dovedesc insuficiente ;
riscul de deviere - apare atunci când pe parcursul desfăşurării activităţii societăţii de asigurare,
daunele şi costurile administrative au o evoluţie diferită de cea care a stat la baza calculului
primelor de asigurare;
riscul de evaluare - apare atunci când rezervele de prime nu sunt suficiente ;
riscul cheltuielilor de exploatare - apare la contractele de asigurare încheiate pe termen lung ;
riscul daunelor majore - apare atunci când, în aceeaşi perioadă, are loc producerea unui număr
excesiv de daune pentru care o societate de asigurări va trebui să le plătească;
riscul de cumul - apare în cazul daunelor de genul catastrofelor (de exemplu, uragan, cutremur
de pământ, inundaţii etc.) care pot produce o acumulare a daunelor într-o anumită zonă
geografică ce pot determina periclitarea situaţiei financiare a societăţii de asigurări;
riscul de creştere - apare atunci când o societate de asigurări se dezvoltă excesiv şi necontrolat;
riscul de lichidare - apare atunci când, în cazul încetării activităţii de asigurare, obligaţiile
financiare ale unei societăţi de asigurări sunt mai mari decât fondurile constituite ale acesteia.
Pe lângă riscurile tehnice şi cele investiţionale există şi o serie de alte riscuri care pot avea o
influenţă semnificativă asupra managementului unei societăţi de asigurare:
riscul de participare - apare atunci când o societate de asigurări participă ca acţionar la alte
societăţi comerciale;
riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor - apare atunci când asigurătorul garant este
pus în situaţia de a plăti o garanţie în îndeplinirea unei promisiuni făcute unei terţe
persoane;
riscul în legătură cu înregistrarea unor pierderi datorită unor terţi apare atunci când anumiţi
terţi nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate faţă de societatea de asigurare;
riscul general al afacerilor - apare atunci când în economie apar schimbări ce pot influenţa
negativ activitatea societăţii de asigurări;
riscul managerial - apare atunci când echipa managerială nu este competentă.
Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, principalii factori care favorizează
aceste riscuri sunt: economia de piaţă şi legile specifice acesteia; pieţe financiare nesigure;
caracterul ciclic al economiei; diminuarea atenţiei acordate valorilor etice.
Capitolul 4.
MANAGEMENTUL FINANCIAR AL CICLULUI ECONOMIC, STUDIU DE CAZ -
S.C.ASIROM S.A.
În acest capitol , am tratat managementul finanaciar al ciclului economic, cu cele trei
componenteale sale, adică: ciclul de finanţare, ciclul de exploatare, ciclului de investiţii şi a ciclului
operaţiunilor financiare.
În primul rând, am analizat managementul ciclului de finanţare, plecând de la capitalul
subcris şi vărsat, care, fapt specific pentru societăţile de asigurare constuie cel de-al treilea front de
rezistenţă al unei societăţi de asigurări, în ipoteza producerii unor riscuri în masă, ori a unor riscuri
33
grele, după încasările curente de primă şi după rezervele constituite. El poate fi majorat, prin
emisiune şi subscriere suplimentară, ori pe seama rezervelor constituite din profit nedistribuit
În gestiunea financiară a societăţii, o problemă de un interes deosebit o reprezintă structura
financiară, adică raportul optim dintre capitalurile împrumutate pe de o parte, şi capitalul propriu,
pe de altă parte. Structura financiară a firmei este optimă atunci când se realizează un nivel cât mai
ridicat de rentabilitate. Acest fapt este nespecific pentru societăţile de asigurare, unde marea masă a
capitalului provine din aportul acţionariatului şi din primele de asigurare, iar o mică parte o
reprezintă veniturile financiare a rezervelor şi alte venituri financiare din plasamente şi din
capitalul iniţial vărsat.
Analiza efectuată asupra gradului de capitalizare a societăţilor de asigurare de pe piaţă a scos
în relief o situaţie critică asupra gradului de omogenizare a pieţei. Din totalul de 46 societăţi de
asigurare autorizate, primele şase societăţi de asigurare clasate după valoarea capitalului social,
reprezentând o cotă de 13% din piaţă, deţin mai mult de jumătate din totalul capitalului social
subscris şi vărsat (53,31%). (tabelul 4.1.) Un alt aspect specific al societăţilor de asigurare este
determinat de însuşi obiectul de activitate, şi anume activele patrimoniale ale societăţilor de
asigurare.
Tabelul 4.1. Capitalul socialal societăţilor de asigurare în dinamica 1995-2006
Mil. ROL
Anul/indicator
Cap.soc.subscris
vărsat
Total Forme de proprietate
Publica Privat mixta Privat
autohton
1995 - subscris
- vărsat
76.665 32.791 - 43.874
70.034 32.791 - 32.743
1996 - subscris
- vărsat
119.263 23.791 61.389 34 083
103.671 23.791 67.844 35.202
1997 - subscris
- vărsat
178.401 38.592 40.985 98.824
172.129 38.592 21.333 112.204
1998 - subscris
- vărsat
405.149 37.581 273.036 94.532
395.864 37.581 268.520 89.663
1999 - subscris
- vărsat
101.1854 106 559 580.774 324.591
1.009.269 106 559 579.855 322 885
2000 - subscris
- vărsat
1.605.483
1.605.164
50.400
50.400
985.809
985.530
569.274
569.234
2001 - subscris
- vărsat
2.313.319
2.835.599
53.555
53.555
1.760.765
2.283.045
498.899
498.999
2002 - subscris
- vărsat
3.921.924
3.914.047
- 637.865
637.865
3.284.059
3.276.182
2003 - subscris
- vărsat
495.413.105
446.346.636
-
-
293.066.000
267.376.085
202.347.000
178.970.000
2004 - subscris
- vărsat
685.819.920
527.919.551
- 378.108.509
110.403.680
307.711.142
417.515.870
2005 - subscris
- vărsat
888.438.922
733.850.550
- 435.509.088
403.535.350
452.929.840
2006 - subscris
- vărsat
1.255.772.986
405.287.079
- 850.075.836
750.075.836
505.697.150
566.211.243
Structura capitalului social al societăţilor de asigurare, pe categorii de investitori în anul
2006 se reflectă în figura nr.4.1.
Categoriile de active admise să reprezinte rezerve tehnice pentru asigurător sunt: titluri de
stat şi titluri emise de autorităţile administraţiei publice70
, terenurile şi construcţiile71
; depozitele
bancare72
.
70
Evaluate la valoare nominală şi dobânda aferentă perioadei trecute de la data subscrieri până la data evaluării. În
această categorie pot fi cuprinse până la 100% din rezervele tehnice.
34
COTA DE PARTICIPARE
59.16%
41.23%
investitor strain
investitor autohton
Figura. 4.1. Structura capitalului social al societăţilor de asigurare, pe categorii de investitori
în anul 2006
Vânzarea produsului de asigurare se poate face şi printr-o reţea teritorială mobilă formată
numai din agenţi de asigurare dotaţi cu autoturisme achiziţionate în sistem leasing. Acestor structuri
de distribuţie a produsului li se asigură uneori un sediu închiriat. Situaţia prezentată pune sub
semnul întrebării necesitatea şi oportunitatea activelor din categoria imobilizărilor în patrimoniul
societăţilor de asigurare. Situaţia este oarecum avangardistă, deoarece pieţele de asigurări
dezvoltate care distribuie asigurările prin intermediul telefonului, al Internetului, băncilor şi prin
sistemele de distribuţie create de marile magazine nu simt nevoia unor active patrimoniale fixe. În
tabelul 4.2. se prezintă activele patrimoniale pe piaţa asigurărilor din ţara noastră în anul 2006.
Tabelul 4.2. Structura activelor patrimoniale, în anul 2006, pentru întreaga piaţă a
asigurărilor din România
Nr.
poz.
Structura activelor
patrimoniale
Valoarea
agregată
% din
total
Creştere faţă de anul
anterior
1 Imobilizări corporale 739.378.200 8,8 8,77
2 Imobilizări necorporale 4.503.220.348 53,6 12,5
3 Imobilizări financiare 1.320.978.177 15,7 32,42
4 Conturi la bănci şi caserie 422.605.423 5 52,47
5 Alte active 1.410.442.000 16,9 8.7
Total 8.396.623.670 100 26,40 Sursa: CSA raport 2006
71
Pot reprezenta maxim 40% din rezervele tehnice, înregistrate la valoarea actuală stabilită de un evaluator autorizat şi
agreat. Se acceptă valoarea cea mai mică obţinută prin cel puţin două din cele trei metode de evaluare (cost, randament
şi comparaţie pe piaţă). Pentru această categorie de active nu se acceptă o valoare mai mare de 10% din rezervele
tehnice pentru un singur teren sau construcţie. Construcţiile acceptate se vor asigura la un alt asigurător sau se vor auto-
asigura condiţionat de cedarea a 70% din răspundere în reasigurare. 72
Depozitele bancare nu pot depăşii 60% din totalul rezervelor. Disponibilităţile în lei se iau în considerare la valoarea
nominală fără dobânda aferentă, iar cele în valută vor fi evaluate la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a
României. Nu se admit depozitele colaterale constituite pentru garantarea unor instrumente bancare. A se vedea Ordinul
nr.1 al Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru modificarea şi completarea Normelor nr.6/2001 privind
categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale asigurătorului, Monitorul Oficial, partea I, nr.71 din 31
ianuarie 2002.
35
Patrimoniul73
este reprezentat de totalitatea bunurilor, precum şi a drepturilor aparţinând
unei persoane fizice sau juridice. Sensul economic al conceptului de patrimoniu se referă la
ansamblul bunurilor exprimate în bani, inclusiv rezultatul folosirii lor, ce aparţin persoanei
respective. Sensul juridic al conceptului de patrirnoniu74
se referă la toate drepturile şi obligaţiile cu
conţinut economic ale unui subiect de drept
O parte importantă a cercetării este, reprezentată printr- un studiu de caz la S.C.ASIROM
S.A. dând un caracter concret şi explicit lucrării noastre. Pe parcursul cronologic al lucrării, referirile
la S.C. ASIROM, S.A. şi comparaţiile acesteia cu celelalte societăţi din domeniul asigurărilor a avut
rolul unui exemplu. În continuare am prezentat elementele definitorii ale societăţii mai sus amintite,
de începuturile sale până în anul 2006.
Pentru exemplificare, vom reda mai jos evoluţia capitalului social subscris şi vărsat şi a
elementelor de patrimoniu la S.C.ASIROM S.A. în perioada 1991-2006 se prezintă în tabelul nr.4.3.
Tabelul 4.3 Evoluţia capitalului social subscris şi vărsat şi a elementelor de patrimoniu la
S.C.ASIROM S.A. în perioada 1997-2006
Anul CAPITAL
SOCIA
L
TOTAL ACTIVE Lei RON
Disponibilităţi
bancare
Active
imobilizate
din care:
Titluri de
participaţie
Debitori Alte active Total active
1991 300.000 1.352.160 27.890 17.800 72.120 3.870 1.473.840
1992 350.600 2.026680 306.460 164.630 33.260 219.560 2.750.590
1993 350.600 2.815.340 993.300 332.910 72.770 393.090 4.607.410
1994 1.049.780 8.363.550 2.405.020 383.330 337.180 252.090 11.741.17
0
1995 1 119.110 10938.590 3.724.460 878.450 920.770 45.370 16.507.64
0
1996 1.119.110 17.353.070 5.693.200 878.460 922.660 237.130 25.084.52
0
1997 1.119.110 39.484.000 12.261.540 1.112.130 1.410.000 2.623.460 55.779.000
1998 2.917.790 100.960.650 20.898.830 1.147.700 2.1942.20 2.172.500 126.226.200
2000 2.917.790 155.724.190 102.880.240 24.767.850 3.209.540 4.483.340 266.297.310
2001 7.797.990 214.416.830 128.236.940 34.186.190 4.535.300 19.987.520 367.176.590
2002 12.162.000 309.450.000 104.000.000 64.400.000 7.020.000 20.000.000 425.950.000
2003 63.786.000 312.000.000 113.400.000 113.000.000 8.020.000 15.100.000 427.459.000
2004 63.786.000 322.540.000 131.976.000 431.976.000 8.140.000 79.525.000 464.270.000
2005 63.786.000 328.312.000 120.202.000 420.202.000 8.210.000 50.511.000 472.780.000
2006 63.786.000 373.360.000 140.563.000 400.563.000 9240.000 61.516.000 475.650.000 Sursa: www.asirom.com.ro
În al doilea rând, am analizat managementul ciclului de exploatare în asigurări care, reflectă
cadrul specific în care se realizează asumarea protecţiei de risc şi prestaţia propriu-zisă de acoperire
a riscului în ipoteza producerii acestuia. Sintetic, ciclul de exploatare se regăseşte schematic în
relaţia:
Bani Prestaţii Profit/Pierdere
(Încasări de prime) (Angajamente de despăgubire şi
alte cheltuieli)
Managementul ciclului de exploatare în asigurări are valenţe complexe dar specifice.
Organizarea activităţii de asigurare este astfel concepută încât societatea de asigurări:
a) să-şi asume angajamente conform structurii de portofoliu avizată;
73
Noţiunea de patrimoniu se regăseşte pentru prima dată în dreptul roman având semnidficaţia averii familiale, după
care a reprezentat totalitatea bunurilor ce pot face obiectul unui act juridic de schimb comercial. 74
xxx, Dicţionarul de Economie, Editura Economică, Bucureşti, ediţia a-II-a, 2001, pag. 326.
36
b) să realizeze subscrierea de prime brute şi să asigure încasarea acestora în corelaţie cu
riscurile asumate;
c) să asigure o trezorerie activă, pozitivă pe seama căreia societatea să facă faţă în orice
moment cerinţelor aleatoare de acoperire a riscurilor produse şi asumate.
Ciclul de exploatare include activitatea de procesare a asigurărilor (vânzarea asigurărilor);
gestionarea portofoliului (evidenţa şi monitorizarea încasărilor de prime subscrise); tratarea
efectelor generate de riscurile produse (constatare, evaluare a pagubelor şi determinarea
indemnizaţiilor / despăgubirilor de asigurare). În cadrul ciclului de exploatare activele circulante
specifice societăţilor de asigurări se regăsesc în: disponibilităţi băneşti, titluri financiare, prime de
încasat, respective creanţe şi recuperări din reasigurări75
. Importantă este de asemenea gestionarea
corectă a disponibilităţilor băneşti ale societăţii prin modul în care se structurează fructificare
acestora. Ciclul de exploatare constituie cadrul în care asigurătorul susţine prima linie a frontului
de protecţie de risc asumată şi în care se interferează interesele asigurătorului şi asiguraţilor, aşa
cum se reflectă în figura 4.2.
Figura 4.2. Schema de principiu a ciclului de exploatare în societăţile de asigurare
Principalele elemente care formează veniturile societăţii sunt sumele sau valorile încasate
sau de încasat din: executarea obligaţiilor contractuale privind asiguraţii; avantaje pe care societatea
de asigurări a consimţit să le primească; executarea unor obligaţii legale sau contractuale privind
terţii; venituri extraordinare.
În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului se cuprind de asemenea veniturile din:
producţia imobilizată; eliberarea rezervelor tehnice; plasamente; diminuarea sau anularea
provizioanelor; cedarea activelor; alte venituri. Potrivit legii, contabilitatea veniturilor se ţine pe
categorii de venituri, care se grupează astfel:
a) Venituri din exploatare provin în principal din: prime brute subscrise la asigurări
facultative şi obligatorie de RCA; prime din reasigurare; despăgubiri recuperate din acţiuni civile în
regres şi plătite prin fraudă; servicii prestate; redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; eliberarea
rezervelor tehnice;
75
Constantinecu, D.A., şi colab., Op .cit., pag.43.
Reglementări contabile armonizate cu Directivele Europene şi Standardele internaţionale de contabilitate (Decizia
ASIROM nr.233/2002).
Bani /
încasări
Gestiune
financiară
Vânzare
poliţe
Procesare
asigurări
Gestionare de
portofoliu
Asumare
protecţie
de riscuri
Caz
asigurat
Nu s-a
produs
S-a produs Cheltuieli
despăgubiri indemnizaţii
Venit /
profit
pierdere
B
B’
B’+
B’-
37
b) Veniturile din plasamente sunt compuse din dobânzi şi fructificări ale rezervelor tehnice
şi de capital, ale titlurilor de valoare, plasate în investiţii, dobânzi bancare, în plasamentele masei
monetare, în depozite bancare şi la vedere;
c) Venituri excepţionale, reprezintă acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală
curentă a societăţii de asigurare. În cazurile în care vinovaţii pentru pagubele produse asiguratului
sunt terţe persoane care nu au asigurare de răspundere civila valabilă, se introduce acţiunea de
regres;
d) Venituri din provizioane şi ajustarea la inflaţie, cuprinzând venituri din provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli din provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor şi altor elemente de
activ, venituri din fondul comercial negativ, venituri din provizioane privind plasamentele.
Spre exemplificare, încasările de prime din asigurările facultative, practicate de
S.C.ASIROM S.A. au crescut de peste 36 de ori în 1996 faţă de 1991, avănd o evoluţie ascendentă
conform datelor prezentate în tabelul 4.4.
Diferenţa dintre totalul veniturilor şi cel al cheltuielilor societăţii de asigurări formează
profitul brut. Profitul se formează şi se calculează ca atare numai la nivelul societăţii de asigurări,
deoarece practic acoperirea cheltuielilor din venituri, ca de altfel şi realizarea propriu-zisă a
gestiunii financiare, nu este de conceput la nivelul sucursalelor. Acest lucru îşi găseşte explicaţia în
caracterul aleatoriu al cheltuielilor cu plata despăgubiri lor şi a sumelor asigurate. Existenţa unor
diferenţieri mari, în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor cu plata despăgubirilor, de la o sucursală
la alta şi de la un an la altul, permite aplicarea gestiunii financiare numai la nivelul societăţii de
asigurări.
O categorie specifică societăţilor de asigurare este constituită de către rezerve.
Tabel nr.4.4. Volumul total al primelor de asigurare subscrise la S.C.ASIROM S.A.
Anul Volumul primelor de asigurare subscrise RON
Prime de asigurare
subscrise la
asigurările de viaţă
Prime subscrise la
asigurări generale
TOTAL
1991 280 000 540 000 820 000
1992 310 000 1 040 000 1 350 000
1993 440 000 2 120 000 2 560 000
1994 820 000 4 730 000 5 550 000
1995 2 280 000 11 660 000 13 950 000
1996 3 690 000 19 690 000 23 380 000
1997 5.420.000 82.897.490 88.317.490
1998 8.790.000 96.698.000 104.480.000
1999 21.079.000 144.437.000 165.516.000
2000 27.328.000 163.247.000 190.575.000
2001 36.153.000 191.025.000 247.178.000
2002 52.820.000 210.980.000 263.800.000
2003 79.335.935 417.151.111 496.486.046
2004 89.001.039 426.986.164 515.987.203
2005 82.569.433 491.001.257 573.570.690
2006 90.920.000 509.770.000 600.690.000 Sursa: Analiza activităţii ASIROM perioada 1991-2006; Raport anual C.S.A. pentru perioada 1997- 2006.
În lucrare s-a prelucrat pe larg, având în vedere specificul activităţii unei societăţi de
asigurări determinat, în primul rând de caracterul aleatoriu al riscurilor şi în al doilea rând al
daunelor, remarcând şi faptul că aceastea îşi constituie pe lângă fondul de rezervă menţionat mai
sus şi alte fonduri de rezervă sau rezerve tehnice76
:
rezerva de prime;
rezervele de daune ;
76
Constantinescu D. A., Dobrin M., Tănăsescu P., Op.cit., pag.456-458, pag.80-85.
38
Alte categorii de rezerve tehnice:
rezerva pentru daune apărute, dar nenotificate,
rezerva pentru riscuri neexpirate,
rezerva pentru catastrofe,
rezerva pentru egalizarea daunelor.
În al treilea rând, am cercetat managementul ciclului investiţional din cadrul societăţilor
de asigurări, care are un conţinut şi un cadru specific. În sectorul asigurărilor investiţiile directe,
corporale sunt prezente iar abordarea lor nu ridică probleme deosebite faţă de alte sectoare de
activitate, implicând fundamentarea necesităţii, oportunităţii şi eficienţei lor în plan tehnic,
organizaţional şi financiar. Înfăptuirea lor presupune declanşarea şi realizarea procesului
investiţional şi punerea lor în exploatare.
„Cumpără ceva, păstrează-l şi apoi aşteaptă creşterea valorii lui” Această expresie descria
strategia de investiţii a asigurărilor pâna în anii 80.77
Principalele elemente necesare pentru fundamentarea unei decizii de investiţii sunt:
Tipul investiţiei şi comparaţia cu ceilalţi concurenţi;
Informaţii calitative şi cantitative;
Studiul de piaţă;
Estimarea nivelului vânzarilor, costurilor şi cheltuielilor de capital.
Politica de investiţii în societăţile de asigurări se cere a fi stabilită pentru un anumit orizont
de timp. În principiu la orizontul de timp ales se scontează pe asigurarea unei corelaţii conform
căreia maturitatea activelor societăţii va coincide cu maturitatea pasivelor societăţii. Această
corelaţie este în măsură să asigure societăţii satisfacerea nevoilor de lichidităţi
Tipologia investiţiilor în societatea de asigurări constau în:
achiziţionarea de terenuri, construcţii şi alte active corporale şi necorporale pe termen
lung;
achiziţionarea de instrumente şi alte bunuri specifice activităţii societăţilor de asigurare;
plasamente în titluri, efecte bancare, acţiuni la entităţi comerciale, etc;
Plasamentele reprezintă în societăţile de asigurare forme prioritare ale rezultatelor
financiare.
Normele Nr. 6/200178
privesc categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale
asigurătorului care practică asigurări generale şi evaluarea lor; regulile de dispersare a
plasamentelor şi coeficientul de lichiditate.
În ce se pot plasa rezervele tehnice? Cum se evaluează? La ce valoare? În ce moment?
Categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale asigurătorului sunt:
titluri de stat şi titluri emise de autorităţile administraţiei publice locale;
trenuri şi construcţii;
conturi curente la bănci şi depozite bancare;
fonduri de investiţii şi valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri de
participare);
alte active.
În al patrulea rând, am anlizat managementul rezultatelor financiare,din domeniul
asigurărilor este considerat cel mai dificil dintre toate categoriile managementului financiar.
Aceasta pentru că societaţile de asigurări realizează fluxuri financiare, încasări, vânzarea unor
produse virtuale (promisiunea de plăţi indemnizaţii şi despăgubiri, dacă evenimentul pentru care şi-
a asumat protecţia se va produce). Dacă riscul se va produce vor interveni fluxuri financiare de
plăţi. Dacă riscul nu se va produce încasările băneşti se vor transpune în rezultate financiare
pozitive. Şi într-un caz şi în cel de-al doilea societatea va avea cheltuieli de administrare a riscurilor,
de gestionare a asigurărilor de constatare şi evaluare a cazurilor de daune.
Se poate afirma faptul că, rezultatele financiare depind în mare măsură de factori aleatori,
imprevizibili, (numărul de contracte încheiate, primele de asigurare stabilite şi în timp, încasate,
77
Constantinescu, D.A., Dobrin, M., Radu A.D., Leon M., Costache A., Management financiar în asigurări, Colecţia
Naţionala, Bucureşti, 1999, pag. 157. 78
Publicate în Monitorul Oficial al României nr.666 din 23 octombrie 2001.
39
angajamentele de sumă asigurate şi asumate, probabilitatea producerii riscului, amploarea
pagubelor, fluxul de trezorerie şi evoluţia sa în timp, nivelul rezervelor constituite şi evoluţia lor,
modul de plasare şi fructificare a rezervelor şi a altor disponibilităţi băneşti, cheltuieli de
administrare şi de gestiune, fiscalitate). Desigur rezultatele financiare depind şi de factori
previzibili.
Managementul rezultatelor financiare în societăţile de asigurări comportă un grad de
complexitate mai ridicat faţă de alte sectoare. Există factori de cauzalitate specifici, între care:
obligativitatea constituirii capitalului social în limite minimale impuse, de autoritatea
de supraveghere, dar în corelaţie cu structura avizată a portofoliului;
dorinţa expresă a acţionarilor de a-şi fructifica aportul de capital, prin dividende ori
prin tranzacţionarea acţiunilor;
obligativitatea plaţilor de prime de către asiguraţi, ca o condiţie a dreptului de
dezdăunare;
O companie care vinde asigurări generale de bunuri şi răspundere civilă sau asigurări de
viaţă are nevoie de o marja cel puţin egala cu fondul minim de garanţie pentru clasele de asigurare
pe care le tranzacţionează. Noţiunea de solvabilitate este legată de cerinţa principală ca un
asigurător să deţină permanent o valoare a active lor mai mare decât a obligaţiilor. Prima Directivă
Europeană a stabilit la începutul anului 1960 un standard minim de solvabilitate a primelor
subscrise (24%), a despăgubiri lor plătite (34%) şi a rezervelor tehnice (19%). Aceste valori pe care
nu puteau fi atinse decât un sfert din asigurători. În România conceptul este introdus în anul 2000,
odată cu aplicarea legii societăţilor de asigurare şi reasigurare din România.
Marja de solvabilitate generează un plus atenţie la supravegherea activităţii asigurătorilor
înainte de a intra în incapacitate de plată cu indemnizaţiile de despăgubire datorate. Un alt scop este
de a reduce probabilitatea de insolvabilitate.
Calculul marjei de solvabilitate minime are în vedere raportul dintre primele brute
subscrisedin acre se scad primele anulate şi media despăgubiri lor plătite şi a rezervelor de daune
din ultimii 3 ani
Marja de solvabilitate disponibilă, aferentă activităţii de asigurări generale, desfăşurată la
nivelul întregii pieţe era la data de 31.12.2006, de 996.166.815 lei. Această valoare a depăşit nivelul
marj ei de solvabilitate minimă la aceeaşi dată, de 440.201.478 lei. La data analizată toate
societăţile îndeplineau cerinţele legale de solvabilitate. În cazul S.C. ASIROM S.A. pe parcursul a 5
ani marja de solvabilitate a evoluat astfel:
Anul 2002 2003 2004 2005 2006
Marja de solvabilitate 1,61 2,09 2,06 1,98 1,58
Aspect relevat grafic în figura nr.4.3.
0
0.5
1
1.5
2
2.5
2002
2003
2004
2005
2006
Figura nr.4.3. Marja de solvabilitate
Din analizarea datelor de mai sus putem remarca stabilitatea societăţii menţionate din
punctul de vedere al marjei de solvabilitate, observându-se totuşi o descreştere continuă,
începând din anul 2003.
40
Capitolul 5
PARGHII SI INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI FINANCIAR IN ASIGURARI.
În acest capitol am analizat pe larg pârghiile şi instrumentele managementului financiar în
asigurări, vizând caracterul complex şi operaţional al lor. Deasemenea, în continuare am prelucrat o
pârghie mai deosebită a managementului financiar şi anume controlul, atât din punct de vedere a
necesităţii lui, a funcţiilor lui, cât şi a rolului deosebit pe care îl are în asigurări.
În primul rând, apreciem faptul ca pârghiile au un caracter complex şi operaţional şi pot fi
structurate pentru analiză în trei categorii şi anume: informaţionale, gestionare şi decizionale.
Pârghiile informaţionale, sunt oferite de sistemul informaţional specific domeniului
asigurărilor, prin cele trei componente ale sale79
:
a) sistemul informaţional statistico-matematic
b) sistemul informaţional operativ curent
c) sistemul informaţional financiar-contabil.
Pârghiile gestionare sunt puse în evidenţă de modul de concepere a structurii organizatorice
a societăţilor de asigurare, în plan teritorial, (prin sucursale, agenţii, puncte de lucru, ori prin birouri
teritoriale, după caz) precum şi prin modul de concepere a structurii interne a verigilor teritoriale ale
societăţii, astfel încât să fie acoperite, prin funcţii, locuri de muncă, ori compartimente, activităţile
specifice: asigurare, daune, financiar-contabile, juridic, secretariat-administrativ.
Pârghiile decizionale constitue atributul factorilor de autoritate, organe abilitate ori persoane
cu funcţii manageriale. Adunarea Generală, Consiliul de Administraţie, conducătorul
compartimentului financiar-contabil, şefii unor compartimente, din cadrul societăţii de asigurare pot
face uz de pârghiile decizionale în funcţie de atribuţiile lor. Ele pot lua forma unor simple
monitorizări, după cum pot lua forma deciziilor, ordinelor, hotărârilor etc.80
În al doilea rând, plecând de la formele pe care le pot avea pârghiile utilizate în
managementul financiar al societăţilor de asigurare, este evident rolul pe care îl deţin pârghiile
informaţionale. Pentru a fi puse în valoare pârghiile informaţionale se relevă prin trei categorii de
instrumente: de previziune, curente şi postfaptice. Fără a intra în detalii vom remarca locul pe care
îl au în derularea unei activităţi eficiente în societăţile de asigurare.
Previziunea financiară este o funcţie de bază a managementului financiar, deoarece orice
decizie financiară este premergătoare oricărei decizii economice. Previziunea financiară are drept
scop stabilirea unor orientări privind desfăşurarea viitoare a activităţii financiare.
Instrumentul utilizat în previziune este bugetul. Bugetul, se întocmeşte înaintea
desfăşurării activităţii şi este întocmit pentru nevoile interne ale firmelor, factorii de influenţă fiind:
cererea;
concurenţa;
vechimea produselor / servicilor oferite;
gradul de înnoire a produselor;
evoluţia preferinţelor şi pretenţilor consumatorilor;
evoluţia unor indicatori macroeconomici.
Instrumentele previzionale în economia societăţii de asigurare sunt ilustrate în figura 5.1.
iar în sinteză, conţinutul acestora se reflectă în bugetul de venituri şi cheltuieli- B.V.C.
Bugetul “producţiei” din cadrul unei firme este “transformat” într-o societate de asigurări
în bugetul vânzărilor, urmat de bugetul cheltuielilor şi de bugetul de numerar. 81
În procesul de stabilire a unui buget, managementul societăţii trebuie să răspundă la mai
multe întrebări, cum ar fi: ce perioadă de timp trebuie acoperită?, cînd începe perioada?, trebuie
stabilit un minim sau maxim de buget?, poate fi modificat pe parcurs sau este fix ?. Nu există
răspunsuri universal valabile pentru aceste întrebări. Fiecare societate de asigurare trebuie să ia în
considerare avantajele şi dezavantajele, în funcţie de strategia proprie stabilindu-şi astfel propriile
priorităţi. Pentru a se adapta cerinţelor de raportare a bilanţului anual, majoritatea societăţilor de
79
Cistelecan, L., Cistelecan, R., Asigurari comerciale, Editura “Dimitrie Cantemir”, Târgu Mures, 1967. 80
Ecole nationale d’Assurance de Paris, Manuel Internationale d Assurance, Editura Economică, Paris 1999, Cap. 4-5. 81
Nicolescu, O.,Verboncu I., Management – Editura economică, ediţia III revizuită,
41
asigurare folosesc un fel de calendar, ca bază pentru buget şi pentru sistemul de raportare. Acest
calendar reprezintă o facilitate pentru a face comparaţii de la un an la altul.
Bugetul este principalul instrument financiar de creştere a răspunderii organelor colective de
conducere şi a personalului în gospodărirea raţională a fondului de asigurare, de întărire a ordinii şi
disciplinei financiare în sfera asigurărilor, de stimulare a creşterii continue a activităţii de
asigurare82
. Bugetul cuprinde două părţi, venituri şi cheltuieli şi patru capitole, după cum urmează:
Capitolul I: Veniturile din activitatea de asigurare, venituri financiare şi alte venituri;
Capitolul II: Cheltuielile se prognozează pe destinaţii;
Capitolul III: Rezultatele;
Capitolul IV: Date informative.
Figura 5.1. Bugetarea în economia societăţii de asigurare
Am analizat, etapele principale ale bugetului, şi anume: elaborarea bugetului, aprobarea
bugetului, aplicarea bugetului şi rectificarea lui.
În continuare, am prezentat instrumentele suport curente, unde sunt reprezentate toate
documentele cu care se procesează asigurarea, documente de perfectare, derulare şi finalizare, şi
care de astfel stau la baza înfăptuirii gestiunii financiare a societăţii, prin reflectarea în
contabilitatea exerciţiului financiar. Principalele documente curente, necesare procesării asigurărilor
sunt: oferta de asigurare tip, cererea de asigurare, nota de calcul privind o anumită asigurare, poliţa
sau contractul propiu-zis, chitanţa de încasare, borderoul de depunere, precum şi situaţile
centralizatoare pe forme de asigurare, şi perioade de timp.
Bilanţul, reprezintă principalul instrument post-factum în managementul financiar.
În prima etapă a reformei (1990-1994) modelul de bilanţ adoptat se inspiră din sistemul
francez şi corespunde în principiu cu prima schemă de bilanţ prevăzută de Direcţia a IV-a (art.9).
Abordarea bilanţului este una de tip patrimonial specifică de altfel şi ţărilor Europei
continentale unde recursul la piaţa de capital este mai redus decât în zona anglo-americanâ. Forma
bilanţului este bilaterală.
82
Trenca I., Op.cit,.p.128
Bugetul
vânzărilor de
asigurari
Bugetul
resurselor
umane
Bugetul
activităţii de
asigurare.
Bugetul
investiţiilor
- plasamente
capital
- plasamente
rezerve
Bugetul
rezultatelor
cerere oferta incasari
prime
Plata
- indemnizaţiilor
- despăgubiri
numar structură
persoane
cheltuieli
salariale profit pierdere
dividende Cheltuieli
administrative şi
de achizitie
42
Formatul bilanţului prevăzut de OMF 1752/2005 respectă marea majoritate a structurilor şi
judecăţilor Directivei a V-a Europene dar există şi câteva diferenţe:
- Directiva a IV-a oferă posibilitatea înscrierii creanţei privind capitalul subscris nevărsat fie
ca prima rubrică a bilanţului fie ca element component al activului circulant. Ordinul a reţinut doar
cea de-a doua variantă;
- Directiva a IV-a prevede înscrierea cheltuielilor de constituire în cea de-a doua rubrică
înaintea activelor imobilizate considerându-se că aceasta reprezintă un activ fictiv necesitatea
capitalizării fiind o opţiune de probat;
- Directiva a IV-a reuneşte sub acelaşi element cheltuielile în avans şi venituri de primit
considerându-le conturi de regularizare. Ordinul separă cheltuielile în avans (rubrica C) de
veniturile de primit (în rubrica B2) la creanţe comerciale sold cont 418);
- Directiva a IV-a reuneşte de asemenea cheltuielile de plătit şi veniturile în avans
considerându-le conturi de regularizare.OMF1752/2005 separă veniturile în avans (postul I) de
cheltuielile de plătit (D sau G, prin soldul contului 408);
- Directiva a IV-a prezintă ca post distinct al provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli
provizioanele pentru impozite amânate (considerându-le o categorie distinctă de datorii care
corespund definiţiei provizioanelor). OMF 1752/2005 înscrie astfel de datorii în cadrul rubricilor D
sau G (soldul contului 441), ceea ce poate genera dificultăţi în realizarea unor analize financiare mai
amănunţite.
Cu toate aceste inadvertenţe, varianta de bilanţ prevăzută de Ordinul 1752/2005, reprezintă
un model care deschide noi orizonturi în studiul poziţiei financiare a întreprinderii.
Contul de rezultate, prezintă în cadrul societăţilor de asigurare, anumite particularităţi
specifice, prin contul tehnic al asigurărilor generale, contul tehnic al asigurărilor de viaţă şi
conturile de rezultate.
- Contul tehnic al asigurării generale este un instrument de analiză care arată pe tipurile de
asigurări generale, modul cum s-a desfăşurat activitatea societăţii pe parcursul unui an financiar.
Contul tehnic al asigurării generale se referă la veniturile din prime nete de reasigurare, venituri din
prime brute subscrise, prime cedate în reasigurare, variaţia rezervei de prime, variaţia rezervei de
prime cedate în reasigurare, cheltuieli cu daunele, nete de reasigurare, daune plătite, variaţia
rezervei de daune, variaţia altor rezerve tehnice de daune, cheltuieli de exploatare nete.
- Contul tehnic al asigurărilor de viaţă cuprinde în structura sa veniturile din prime brute
subscrise, venituri din prime nete de reasigurare, venituri din plasamente, sume plătite, variaţia
rezervei de daune, variaţia rezervei tehnice, cheltuieli de exploatare nete, cheltuieli de achiziţii.
- Contul de profit şi pierdere.
Începînd cu 01.01.1994, conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991 şi HG 704/1993,
întreprinderile erau oligate să întocmească un cont de profit şi pierdere având la bază clasificarea
după natura economică a cheltuielilor şi a veniturilor, iar forma de prezentare a structurilor în cadrul
acestuia era acea listă. Această alegere făcută de normalizatorii români a fost influenţată probabil şi
de specialiştii francezi care ne-au consiliat dar şi de interesul de satisfacere cu precădere a nevoilor
informaţionale ale statului.
Deşi în OMF 1752/2005 apar câteva explicaţii legate de caracterul curent şi respectiv
extraordinar o prezentare mai amănunţită a acestor elemente s-ar impune. Se poate constata că deşi
sunt regăsite prevederi ale normei IAS 1, totuşi structura contului de profit şi pierdere se apropie
mai mult de Directiva a IV-a).
Faţă de reglementarea anterioară se pot observa câteva modificări:
reglementarea actuală pune în evidenţă cifra de afaceri netă care pe lângă veniturile din
vânzarea mărfurior şi producţia vândută, cuprinde şi subvenţiile de exploatare aferente cifrei de
afaceri nete;
indicatorul producţia exerciţiului nu apare explicitat dar poate fi calculat prin însumarea
producţiei vândute cu variaţia stocurilor şi cu venituri din producţia imobilizată;
prezentarea cheltuieilor privind prestaţiile externe în cadrul postului « Alte cheltuieli de
exploatare » poate duce la o interpretare eronată a naturii şi a gradului de semnificaţie a
acestora. În cazul multor întreprinderi aceste cheltuieli au o pondere semnificativă iar IAS 1
43
recomandă regruparea în posturi intitulate « Alte cheltuieli » doar a celor care au o mărime
nesemnificativă şi sunt de aceeaşi natură sau îndeplinesc aceleaşi funcţii;
se observă o detaliere a veniturilor din subvenţii de exploatare în funcţie de destinaţia lor
pentru vânzări, pentru materii prime, pentru plata prsonalului;
în cadrul cheltuielilor de exploatare s-au cuprins o serie de ajustări a căror determinare nu este
tocmai uşoară deoarece se obţin prin scăderea veniturilor din cheltuieli;
cheltuielile şi veniturile financiare sunt prezentate mult mai detaliat faţă de reglementarea
anterioară datorită diversificării tranzacţiilor pe pieţele de capital;
introducerea indicatorului, « rezultatul pe acţiune », reprezintă o informaţie utilă în aprecierea
performanţelor întreprinderii.
Toate aceste îmbunătăţiri aduse de OMF 1752/2005 alături de inadvertenţele faţă de IAS
1 se înscriu într-un amplu program de dezvoltare al sistemului informaţional contabil început în
1990 şi neîncheiat încă. Totuşi unii specialişti reproşează faptul că normalizatorul nu a prezentat
structurile ambelor modele de cont de profit şi pierdere, lăsând libertatea întreprinderilor de a opta
pentru un model sau altul în funcţie de valenţe informaţionale vizate în gestiunea economică a
acestora.Totuşi într-una din notele explicative este prezentată o analiză a rezultatului de exploatare
care operează cu o clasificare a cheltuielilor de exploatare după funcţia acestora.
În al treilea rând, controlul – pârghie a managementului financiar în asigurări, s-a analizat
pe larg, pornind de la necesitatea lui, la funcţiile lui şi la rolul controlului în procesul managerial,
cercetând în continuare cadrul general de organizare şi funcţionare a controlului în asigurări.
Necesitatea controlului este determinată în mare măsură de nevoia de protecţie a intereselor
cum sunt: asiguraţii, acţionarii, salariaţii, instituţiile statului, partenerii de afaceri şi investitorii.
Prin funcţiile controlului se realizează contribuţia sa la îndeplinirea scopurilor manageriale.
Principalele funcţii ale controlului sunt:
Funcţia de evaluare a rezultatelor, funcţia preventivă, funcţia de documentare, funcţia recuperativă,
funcţia informaţională, şi funcţia educativă.
Controlul este întotdeauna dispus şi impus de o autoritate. Nu este o acţiune solicitată de
entitatea economică controlată, dar aceasta suportă controlul, pentru că nu se poate opune. În acelaşi
timp, controlul are atribuţii de îndrumare. În timpul desfăşurării controlului unităţile controlate sunt
îndrumate să înlăture deficienţele, să adopte cele mai corespunzătoare metode de activitate, să
cunoască temeinic normele în vigoare.
Direcţiile esenţiale de organizare a controlului sunt o eficientizarea a muncii, întărirea
ordinii şi disciplinei în activitatea financiar-contabilă, descoperirea operaţiilor nereale, neeconomice
şi nelegale, preîntâmpinarea apariţiei deficienţelor, neregulilor şi pagubelor, evaluarea eficienţei
rezultatelor obţinute, remedierea abaterilor constate.
Controlul efectuat pe piaţa asigurărilor este organizat, dispus sau solicitat în limitele nevoii
de cunoaştere de către părţile interesate a căror nevoie am detaliat-o mai sus. Pentru o bună
funcţionare a pieţei asigurărilor, părţile interesate organizează în mod direct sau indirect mecanisme
de control pentru a obţine o informaţie reală şi în timp util în funcţie de domeniul de interes. În
domeniul asigurărilor controlul se manifestă pe mai multe paliere şi în diverse planuri. Formele
controlului în asigurări sunt diverse:
(1) Controlul extern este executat de către Parlament, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, Ministerul Finanţelor Publice şi alte instituţii abilitate;
(2) Controlul intern se exercită de structuri proprii ale asigurătorului. Controlul intern se
organizează în funcţie de factorul timp şi poate fi preventiv, concomitent sau ulterior operaţiunilor.
Controlul preventiv se organizează de către fiecare subunitate, astfel încât efectele acestuia să
prevină operaţiuni eronate sau ilegale care vor genera pierderi financiare. Controlul concomitent
stopează pe flux informaţional erorile sau fraudele, oprind la sursă producerea pierderilor financiare
sau acţionând pentru încasarea corectă a primelor de asigurare. Controlul ulterior (cea mai
complexă formă de control) se manifestă sub forma controlului financiar sau de gestiune în funcţie
de obiectivele de atins. În funcţie de arealul informaţional prelucrat controlul intern poate fi de fond
sau tematic.
44
Capitolul 6
DIRECŢII ŞI ARGUMENTE DE PERFECŢIONARE A MANAGEMENTULUI
FINANCIAR
Acest capitol, reprezintă sinteza cercetării noastre, prin argumentele şi soluţiile pe care le
propune, fiind un set variat şi complex. Această analiză, are la bază cercetarea emergenţei pieţii
asigurărilor, marketingului în arealul societăţilor de asigurare, a rolului activităţii de brokeraj,
actualitatea şi perspectiva parteneriatului bancasigurare, importanţa reasigurării, rolul informaţiei şi
a fluxurilor informaţionale, precum şi o suită de elemente de perfecţionare a managementului
capitalurilor, ciclului de exploatare, ciclului de investiţii, a rezultatelor financiare şi nu în ultimul
rând a politicii şi practicii dividentelor.
În primul rând, în legătură cu emergenţa piaţei asigurărilor din România, din
analiza efectuată şi din investigaţiile întreprinse câteva aspecte pot fi remarcate:
-are loc o relativă stabilizare numerică a societaţilor de asigurare ;
-penetrarea capitalului străin constituie o realitate. După cum am arătat anterior, ponderea
capitalului străin pe piaţa asigurărilor a prezentat o evoluţie ascendentă de la an la an;
-perfecţionarea structurii portofoliului şi îmbunătăţirea ofertei de asigurări;
-diversificarea tehnicilor de asigurare şi perfecţionarea raporturilor dintre asigurător şi
asigurat constituie o cerinţa majoră a economiei de piaţă. După cum se ştie, după 1996,
asigurările prin efectul legii au fost desfiinţate. În aceste condiţii asigurările facultative de
bunuri au devenit o necesitate obiectivă;
-în ultima perioadă, pe piaţa asigurărilor a apărut un număr mare de brokeri de asigurare;
-activele pe piaţa asigurărilor au crescut semnificativ;
-rezultatele financiare au evut un trend ascendent. Din analiza efectuată rezultă că un număr de 10
societăţi de asigurare deţin 85% din volumul total al profitului net, în timp ce participarea celorlalte
societăţi este timidă;
-gradul de penetrare a asigurărilor în PIB a fost în anul 2006 de 1,67% faţă de 1,54%, în anul
anterior, contribuţia majoră la formarea primelor subscrise a continuat să fie adusă de asigurările
generale, avînd o pondere de circa 80%. Pentru anul 2007, se preconizează o creştere a primelor
brute subscrise pentru cele două categori de asigurare pînă la aproximativ 8 miliarde lei, ajungînd la
un grad de penetrare estimat de peste 2%;
-liberalizarea pieţei asigurărilor în România şi implicit apariţia pe piaţa a unui număr mare de
societăţi care şi-au propus să acapareze piaţa asigurărilor într-un ritm alert, prin folosirea unor
metode şi mijloace variate a condus adeseori şi la practicarea unei concurenţe neloiale pe piaţa
asigurărilor. Un factor determinant în eliminarea acestor practici l-a avut apariţia brokerilor pe piaţa
asigurărilor, care neavând ca scop încheierea de contracte cu o anume societate, au determinat în
mare parte eliminarea concurenţei neloiale dintre societăţi;
În al doilea rând, caracteristicile marketingului în asigurări sunt generate de
caracteristicile produselor de asigurare, influenţând în mod semnificativ proiectarea programelor de
marketing.
O companie de asigurare trebuie să ia în considerare cinci caracterisici principale ale
serviciilor atunci cand realizează un program de marketing: intangibilitatea, inseparabilitatea,
variabilitatea, perisabilitatea şi lipsa proprietăţii.
Un studiu important a indicat existenţa unui număr de zece factori determinanţi ai percepţiei
calităţii al unui serviciu de asigurare, respectiv criteriile utilizate de consumatori pentru a aprecia un
serviciu:
accesibilitate (serviciul este accesibil şi oferit la timp ?);
credibilitatea(compania prestatoare este credibilă şi de încredere?);
gradul de cunoaştere (furnizorul de servicii înţelege cu adevărat nevoile
consumatoriilor );
încrederea (este serviciul demn de încredere şi consistent?);
siguranţa (serviciul este sigur ?);
competenţa (personalul este competent, având cunoştiinţele necesare pentru a presta un
serviciu de calitate ?);
45
comunicarea (cât de bine a explicat compania serviciul ?);
amabilitatea (personalul este politicos şi atent la dorinţele clientului ?);
disponibilitatea (este personalul dornic şi operativ în prestarea serviciului ?);
aspectul fizic (personalul, ambianţa şi alte atribute tangibile reflectă o calitate
ridicată?).83
Primii cinci factori determinaţi, se referă la calitatea rezultatului serviciilor de asigurare în
vreme ce ultimii cinci se referă la calitatea prestaţiei personalului propriu-zis.
Mediul intern al societăţii de asigurare este alcătuit din totalitatea elementelor ce asigură
realizarea obiectivului de activitate al acesteia. Acesta intră în acţiune nu ca o sumă aritmetică, ci ca
un ansamblu în care componentele “conlucrează ”, condiţionându-se reciproc, potenţându-se sau
anihilându-se una pe cealaltă după caz. Rezultă deci, că mediul intern are deopotrivă un conţinut
static şi unul dinamic.
În esenţă, mediul extern al firmei de servicii, nu se deosebeşte de cel al firmelor ce
tranzacţionează bunuri decât prin importanţa diferită a componentelor sale şi a particularităţile
unora dintre ele.
Macromediul, constituit din forţe care acţionează la nivel global (demografice, economice,
naturale, tehnologice, politice şi culturale ) îşi pune amprenta asupra activităţii firmei de servicii pe
trmen lung, prin generarea de nevoi noi detectabile prin analiza tendinţelor sale şi pe termen scurt
prin influenţe excitabile asupra micromediului şi, în special, asupra clienţilor (piaţa firmei) şi
furnizorilor de forţă de muncă (personalul).
Micromediul, firmei de servicii, constituit din componentele care acţionează direct,
permanent şi puternic asupra activităţii sale diferă în mare măsură de domeniul bunurilor prin
particularităţiile unora dintre ele (clienţi şi concurenţi) şi importanţa altora (furnizorii de forţă de
muncă).
Un sondaj realizat de G.F.K. Research Institute, relevă zece criterii esenţiale în alegerea
companiei de asigurări de viaţă figura 6.1. Primele cinci criterii sunt în ordine: să fie o companie
serioasă, profesionalismul acesteia, să fie o companie în care să poţi avea încredere, să ofere
siguranţă şi să fie o companie solidă financiar. Ceva mai puţin importante în alegerea unei companii
de asigurări sunt anii de existenţă ai acesteia, dacă este cunoscută sau nu, dacă are prime de
asigurare accesibile, dacă are servicii de calitate şi dacă este o companie puternic capitalizată.
Figura nr.6.1. Criterii esenţiale în alegerea companieie de asigurări
84
Motivele pentru care un procent important din populaţia României nu intenţionează să
cumpere o poliţă de asigurare de viaţă sunt în ordine: alte priorităţi financiare (36%), nu m-am
83
Kotler Philip, Amstrong Gary, Saunders John, Wong Veronica “Principiile marketingului ”,ediţia europeană, Editura
Teora, Bucureşti, 1999,
84
GFK Researche Institute, martie 2000 Cotidianul „Adevărul ” din 17 aprilie 2001.
46
gândit la asta (29%), nu am bani (25%), nu am încredere în societăţile de asigurare (12%),
asigurăriile de viaţă sunt prea scumpe (10%), nu am suficiente informaţii (8%), sunt prea tânăr să
mă gândesc la o asigurare de viaţă (8%), nu cred că o asigurare de viaţă mă poate proteja (5%), nu
am avut timp (4%), nu mă interesează (1%). Toate aceste date au fost prezentate cu ocazia unui
seminar organizat în luna februarie 2001 de către Violeta Ciurel, care în 2001 ocupa funcţia de
preşedinte al societăţii Nederlanden Asigurări de Viaţă.
Internetul este unul dintre instrumentele moderne de comunicare rapidă care se află în plină
expansiune, dovadă fiind creşterea spectaculoasă a tranzacţiilor pe acesată cale înregistrată în ultima
perioadă, precum şi utilizarea acestuia de către un număr cât mai mare de oameni.
Potrivit unui sondaj efectuat de către Media Controller, cei mai mulţi utilizatori au acces la
Internet la serviciu (35%), acasă (27%), 15 % atât acasă cât şi la serviciu, iar 23% apelează la
Internet Café-uri pentru a naviga.
În cercetarea noastră, se continuă, cu analizarea strategiei de marketing şi a mix-ului de
marketing, unde am aprofundat : marketingul de masă, marketingul ţintă, segmentarea pieţeişi alte
elemente deperfecţionare a strategiilor şi a poziţionării pe piaţă a societăţii de asigurare.
În al treilea rând, brokerajul operator al pieţei asigurărilor determina profesionalizarea
pietii asigurărilor. Brokerii de asigurare negociază pentru clienţii lor, asiguraţi ori potenţiali
asiguraţi, persoane fizice sau juridice, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare şi acordă
asistenţă pe durata derulării contractelor, ori în legătură cu regularizarea daunelor, deci, desi sustine
interesul asiguratului, brokerul este platit de către asigurator.
Conform Legii nr.32/2000 brokerii de asigurare se înscriu în categoria intermediari în
asigurări, alături de agenţii de asigurare, persoane juridice abilitate în baza autorizării unui
asigurător să negocieze sau să încheie în numele şi pe contul asigurătorului contracte de asigurare
cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul încheiat cu acesta.
Brokerul pune pe primul loc interesele solicitantului, şi în acest sens este obligat prin
definiţie, uzanţe să-şi utilizeze întreaga pregătire profesională teoretică şi practică pentru a încheia
cea mai bună asigurare, protecţia optimă cu o primă de asigurare rezonabilă.
În continuare, am analizat pe larg: cadrul legislativ al înfiinţării şi funcţionării brokerajului
în asigurări, un scurt istoric a acestei activităţi în România, funcţiile brokerului de asigurare şi o
dinamică a activităţii de brokeraj
În tabelul nr.6.1. redăm situaţia activelor totale şi a capitalului social al brokerilor de
asigurare.
Tabel nr.6.1. Activele totale şi a capitalului social al brokerilor de asigurare
Anul Nr.societăţi Total active Capital social subscris Capital social vărsat RON
2003 204 40 173 195 4 874 336 4 817 712
2004 234 93 444 319 7 033 357 6 989 849
2005 281 155 720 417 12 373 716 12 283 716
2006 313 235 521 586 14 985 334 14 884 384 Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 2003, 2004, 2005, 2006
Din tabelul de mai sus reese că numărul societăţilor de asigurare a crescut cu 14,7% în anul
2004 comparativ cu anul precedent, cu 20,1% în anul 2005 faţă de 2004. Într-un ritm mai ridicat au
crescut activele societăţilor de brokeraj, şi anume cu 132% în anul 2004 faţă de 2003, cu 16,4% în
anul 2005 comparativ cu 2004, şi cu 51,24% în anul 2006 faţă de anul 2005. Aceeaşi situaţie de
creştere se înregistrează şi în cazul capitalului social subscris şi în cazul capitalului social vărsat.
Referitor la capitalul social vărsat, anul 2005 constituie un an semnificativ pentru acest indicator în
sensul creşterii acestuia cu 75,74%.
În tabelul nr.6.2. sunt redate rezultatele financiare ale brokerilor de asigurare.85
85
Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în anii 2003, 2004, 2005.
47
Tabelul nr.6.2. Rezultatele financiare ale brokerilor de asigurare RON
Anul Nr.societ. de
brokeraj
Societăţi
cu profit
Societăţi cu
pierderi
Profit net
2003 204 121 53 11 808 053
2004 234 175 59 25 343 362
2005 281 206 75 48 573 681
2006 313 220 93 67 882 104 Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 2003, 2004, 2005, 2006.
După cum se observă în tabelul nr.6.2. profitul net al societăţilor de brokeraj a înregistrat
creşteri substanţiale, fiind aproape dublu de la an la an. Această situaţie se datorează încrederii
crescânde a populaţiei pe de o parte şi a societăţilor de asigurare pe de altă parte, brokerii fiind cei
care reprezintă interesele asiguraţilor dar şi aceia care promovează pe piaţă produsele asigurătorilor.
Se poate afirma că brokerii desfăşoară o activitate extrem de importantă şi valoroasă pentru
clienţii lor. Ei sunt mai mult decât agenţi de iniţiere, sunt specialişti care cunosc legislaţia
societăţilor de asigurare, practicile şi condiţiile concrete şi funcţionează ca intermediari între
profesionişti experţi.
În al patrulea rând, un alt flux de achiziţie este vânzarea asigurării ca produs bancar, în
cadrul parteneriatului bancasigurare. Practic, asigurarea este distribuită de societăţile cu profil
bancar ca produs suplimentar oferit clienţilor băncii. În literatura de specialitate cercetătorii au
radiografiat dimensiunea bancasigurării şi avantajele părţilor implicate în proces86
. Bancherii au
avantajul faţă de asigurători prin numărul mare al clienţilor care pot forma o piaţă potenţială pentru
asigurare. Reţelele mari de distribuţie şi practicarea vânzării direct la ghişeele băncii elimină reţeaua
de intermediari şi reduce costurile. Asigurătorii au de asemenea avantaje, prin gestiunea financiară
şi capacitatea financiară. Fondurile atrase de la asiguraţi sunt foarte importante pentru bănci.
Asigurătorii, prin reţeaua de vânzare mobilă, satisfac cererile în timp real. În anul 1999, după 20 de
ani de dezbateri, congresul SUA a anulat actul Glass – Stegall87
. Acesta interzicea băncilor să deţină
societăţi de asigurare sau firme de brokeraj. Ca rezultat, industria serviciilor financiare a fost
divizată în trei ramuri: bănci comerciale, asigurători şi societăţi de brokeraj. Actul de modernizare a
serviciilor financiare (Gramm–Leach–Bliley Act) permite afilieri între cele trei segmente ale
industriei financiare88
.
În Europa, combinaţia bănci-asigurări a adus o creştere a fenomenului cunoscut ca
bancassurance prin integrarea totală a serviciilor bancare de retail şi operatorii de asigurări. Pe
piaţa asigurărilor din România ideea de bancasigurare a apărut în 1992 prin crearea Băncii de
Export Import a României EXIMBANK. Tabelul nr. 6.3. prezintă situaţia grupurilor financiare
româneşti care practică bancasigurare:
Tabelul nr 6.3. – Situaţia grupurilor financiare care practică Bancasigurarea în România
Nr.
crt.
Denumire Acţionari
1. ASIBAN S.A BCR, BRD, CEC şi ISAF
2. BCR Asigurări BCR
3. SAR Transilvania Banca Transilvania
4. CARPATICA ASIG Banca Carpatica
5. PETROAS Banca Romexterra
86
Ciumaş C., Asigurările Internaţionale – arhitectură şi problematică la debutul mileniului III, Editura Intelcredo,
Deva, 2001, pag.54.; Cistelecan, L., Ştefan, D., Crişan. T., Bancasigurare realitate şi perspective, Rev
FINANTE,BANCI,ASIGURĂRI nr.10 11, 12/2004, nr.1/2005. 87
Actul datează din anul 1933 şi compartimenta industria de servicii financiare în vigoare de la crah-ul financiar din
perioada interbelică. 88
CITYCORP şi TRAVELLERS GROUP au anunţat în anul 1998 planul de fuziune. Operaţiunea era ilegală pentru
piaţa americană la aceea dată. Dacă nu intervenea retragerea actului GLASS-STEAGALL, TRAVELLERS GROUP ar
fi trebuit să elimine activităţile de asigurare în următorii 5 ani.
48
În al cincilea rând, am analizat reasigurarea, ca pârghie în managementul financiar al
societăţii de asigurare, definind conceptul reasigurării şi funcţiile acesteia, într-o primă fază.
Apoi, am prelucrat şi analizat formele cele mai importante ale reasigurării, atât cele obligatorii cât şi
cele facultative, cu toate elementele lor definitorii.
Reasigurarea poate fi realizată în formele, prezentate în tabelul nr. 6.4. :
Tabelul 6.4. – Forme de reasigurare
Reasigurare
Facultativă Obligatorie
Proportională Neproportională Proporţională Neproporţională
Excedent
de daună
Oprire de
daună /
Excedent de
daună
agregată
Cotă
parte
Excedent
de sumă
Facultativ/
obligatorie
Excedent de daună Oprire de
daună /
excedent de
daună
agregată
Per
risc
Excedent
de daună
agregată
Comform evoluţiei în decurs de zece ani, se poate observa o mare stabilitate a primelor două
locuri, precum şi o mai mare distanţă faţă de celelalte societăţi, distanţă care s-a mărit în ultimii
zece ani, determinând astfel o desprindere faţă de ceilalţi competitori.
Principalii reasiguratori sunt cuprinşi în tablelul 6.5.:
Tabelul nr.6.5. Topul companiilor de reasigurare în anii 1996 şi 2006
Nr.
crt.
Anul 199689
Anul 200690
Gupul Prime de
reasigurare nete
subscrise
(milioane USD)
Gupul Prime de reasigurare
nete subscrise (milioane
USD)
1. Munich Re Group 10.927,3 Munich Re 28.889,40
2. Swiss Re Group 8.648,5 Swiss Re 25.780,20
3. General & Cologne Re
Group 5.665,1
Berkshire
Hathaway Re 10.580,00
4. Lloyd’s 4.137,3 Hannover Re 10.125,90
5. Alliantz 3.944,7
GE Insurance
Solutions 8.173,00
6. Zurich Group 3.535,1 Lloyd's 7.653,10
7. Hannover Re Group 2.629,2 Allianz Re (1) 5.586,10
8. Gerling Global Re 2.292,0 Everest Re 4.531,50
9. Assicurazioni Generali 2.225,5 XL Re 4.149,30
10. American Re 1.908,2 PartnerRe 3.852,70
Deasemenea se poate consata faptul că societatea Lloyd’s, a pierdut locul 4 ajungând pe
locul 6, iar societatea Allianz Re, de pe locul 5 pe locul 7 având creşteri relativ mici comparativ cu
primele clasate.
În al şaselea rând, am analizat informaţia şi fluxurile informaţionale, elemente de
bază ale managementului financiar în asigurări, definind aspectele de bază şi determinând unele
direcţii de perfecţionare ale sistemului informaţional în societăţile de asigurări:
Mecanismele pieţei asigurărilor, trebuie perfecţionate după ce a fost armonizate cu
reguli din Uniunea Europeană şi pentru a realiza un deplin acord între piaţa din România
şi cea europeană;
89
World Insurance Report, S&P, Financial Times – 4 Septembrie 1998. 90
World Insurance Report, S&P, Financial Times – 8 Martie 2007.
49
Bonitatea societăţii de asigurare trebuie să fie determinată de orice persoană interesată.
În acest sens, un vot important îl are transparenţa indicatorilor economici ai societăţii de
asigurare;
Exercitarea cu mai multă fermitate a controlului de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor din Romania asupra activităţii desfăşurate de asigurători;
Crearea unor mecanisme profesionale de control în domeniul asigurărilor;
Prevenirea fraudei din partea propriilor salariaţi;
Crearea unei baze de date cu asiguraţii importanţi, actuali şi potenţiali;
Informatizarea societăţilor de asigurare;
Colaborarea între societăţile de asigurare pentru eficienţa şi combaterea fraudei;
Măsuri de prevenire şi înlăturare a cauzelor care generează riscuri în mod frecvent;
Elaborarea unui cod de conduită al brokerilor de asigurare;
Dezvoltarea activităţii brokerilor de interes naţional şi local;
Îmbunătăţirea serviciilor prestate de asigurători care solicită despăgubiri în urma unor
pagube produse bunului asigurat;
Pregătirea pieţei asigurărilor în vederea aplicării semnăturii electronice la vânzarea
contractelor şi poliţelor de asigurare prin sistemul informatic;
Specializarea unei instanţe judecătoreşti în dreptul asigurărilor;
Eliminarea de pe piaţa a asigurărilor care prejudiciază imaginea despre economia
asigurărilor din România pe plan extern;
Perfecţionarea mecanismelor de pe piaţa asigurărilor după intrarea pe piaţă a
societăţilor de asigurare din străinătate.
În al şaptelea rând, am prelucrat şi am propus o analiză a managementul financiar al
societăţiilor de asigurare, în coordonate prospective.
Principalele idei care pot fi reţinute în ceea ce priveşte perfecţionarea managementului
financiar sunt sintetizate astfel:
1) Managerului financiar trebuie să-i fie conferite atribuţii privind luarea deciziilor şi controlul
în ceea ce priveşte problemele întreprinderii, în ansamblul ei şi nu doar a celor din arealul
financiar întrucât toate problemele întreprinderii au ca punct iniţial şi final – banii.
2) Mediul în care acţionează managerul financiar este foarte important şi în continua evoluţie.
Noile pieţe apărute, precum şi noile instrumente financiare, corelate cu volatilitatea crescută
a mediului financiar, fac mai dificilă sarcina managerului financiar în prezent, faţă de
trecut. Se impune deci o bună pregătire profesională, competenţă, curaj, iniţiativă şi mare
răspundere.
3) Managerii financiari trebuie să integreze funcţiunea financiară în ansamblul celorlalte
funcţiuni ale intreprinderii. La fel ca şi în cazul managerului general, experienţa şi
cunoştinţele managerului financiar contribuie la luarea deciziilor majore care implică
utilizarea resurselor.
4) Sarcina care revine managerului financiar este dificilă, datorită existenţei incertitudinii. Deşi
se pot face o serie de previziuni şi în condiţiile în care nu se iau în consideraţie riscurile
existente, orice indicaţie de tip managerial trebuie să ţină seama şi de risc.
5) Un instrument foarte vehiculat în teoria financiară modernă, care integrează toate aspectele
financiare în cadrul unei pieţe eficiente. Pentru domeniul asigurărilor piaţa eficientă trebuie
înţeleasă în contextul intereselor, “divergente” dintre asiguratori şi asiguraţi şi al
concurenţei, dintre societăţile de asigurare. Piaţa eficientă în asigurări este şi va rămâne un
deziderat.
6) Funcţiunea financiară este vitală pentru firmă. Nu numai că ofera o viziune asupra firmei
într-un cadru holistic, dar succesul înregistrat de aceasta funcţiune poate asigura o mai mare
profitabilitate firmei. Profitabilitatea se refera nu numai la obţinerea şi vânzarea de bunuri şi
de sevicii, ci include şi utilizarea instrumentelor de reducere a riscului, cum ar fi swap-urile
şi speculaţiile valutare.
O altă cale de perfecţionare a managementului financiar al societăţii de asigurare o
reprezintă perfecţionarea managementului capitalurilor.
50
Deciziile financiare pe care trebuie să le ia întreprinderea trebuie să ofere răspunsuri la
următoarele întrebări:
1. Este necesar să se împrumute fonduri ?
2. Dacă da, care trebuie să fie structura finanţării, ţinînd seama de cele trei mari categorii de
surse de finanţare ?
3. Presupunînd că întreprinderea are fluxuri de fonduri continue atât în, căt şi în exterior, în
ce măsura trebuie să se realizeze plăţile discreţionare ?
Deasemenea, în lucrarea noastră am mai analizat structura optimă a capitalului unei societăţi
de asigurări, precum şi impotanţa influenţei tipului de proprietate.
O altă cale de perfecţionare a managementului financiaral societăţii de asigurare o reprezintă
perfecţionarea a managementului ciclului de explatare. Pentru analizarea activităţii societăţilor de asigurări, de bunuri şi răspundere civilă se
folosesc trei tipuri de indicatori:
1) Ratele de solvabilitate;
2) Ratele de lichiditate;
3) Ratele de rentabilitate.
Aceşti indicatori se calculează pe baza datelor din bilanţ şi a datelor din contul de profit şi
pierderi, fiind ajustaţi pentru o analiză comparativă.
1) Ratele de solvabilitate Exprimă, capacitatea unei societăţi de asigurări de a emite noi poliţe. Aşa cum băncile
menţin un echilibru între creditele acordate şi depozitele atrase, tot aşa, societăţile de asigurări
trebuie să menţină un echilibru între primele subscrise şi capitalul social plus rezerve
2) Ratele de lichiditate
Lichiditatea se referă la capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile ce-i revin. Această
capacitate este dependentă de cash-flow-urile societăţii, de relaţia dintre active şi datorii şi de natura
activelor disponibile pentru acoperirea unei datorii. Pentru determinarea caracteristicilor lichidităţii
unui anumit activ, trebuie luate în considerare durata de timp necesară transformării activului în
numerar şi valoarea estimată a se obţine.
3) Ratele de rentabilitate
Măsurarea rentabilităţii unui asigurator şi a activităţii de asigurare este o activitate
importantă şi complexă, de multe ori contraversată. Capacitatea unui asigurător de a fi rentabil va
garanta supravieţuirea şi creşterea firmei. Este posibil însă ca rentabilitatea unei societăţi de
asigurări să fie interpretată greşit. Rentabilitatea asigurătorilor determinată pentru o perioadă de
câţiva ani reflectă condiţiile concurenţiale în domeniul asigurărilor şi arată cum au evoluat
asigurătorii comparativ cu organizaţiile din alte sectoare. Rentabilitaea indică dacă condiţiile
existente sunt suficient de actractive pentru a atrage fluxuri de capital în domeniul asigurărilor, în
vederea extinderii capacităţii de asigurare.
O altă cale de perfecţionare a managementului financiar al societăţii de asigurare o
reprezintă perfecţionarea ciclului de investiţii
Profitul net din investiţii, este format din dobândă, dividende, venitul obţinut din investiţiile
în active imobilizate minus cheltuielile efectuate în activitatea de investire. Asigurătorii obţin profit
prin investiţia în titluri financiare. Aceştia deţin două surse de fonduri prin investiţii, valoarea netă a
asigurătorului (capitalul propriu plus profitul nerepartizat) şi fondurile oferite de asiguraţi (rezervele
pentru primele necuvenite, rezerva de daună şi rezerva pentru soluţionarea dosarelor de daună).
De asemenea, există factori care limitează capacitatea de subscriere a asigurătorului.
Normele contabile reprezintă unul dintre aceşti factori. Atunci când o noua poliţă este emisă, trebuie
deduse cheltuielile de subscriere care reduc reduc valoarea netă a firmei. Asigurătorul trebuie să
menţină o valoare netă minimă pentru a-şi continua activitatea. Dacă surplusul asiguraţilor este
epuizat, asigurătorul este considerat insolvabil, chiar dacă acesta are o valoare netă pozitivă. Aceste
reglementări contabile prevăd o limită absolută pentru desfăşurarea activităţii de subscriere.
Conducerea societăţii de asigurări nu doreşte mărirea volumului de prime pâna la limita lui
absolută, pentru că surplusul este necesar amortizării pierderilor neanticipate din activele investite şi
a erorilor de estimare a rezervei de daună.
51
În plus, societatea poate să nu angajeze o anumită parte din valoarea netă, pentru a beneficia
de flexibilitate în activitatea de lansare de noi produse sau realizarea de achiziţii.
Un alt factor de limitare a creşterii volumului de prime îl constituie scăderea marjei de profit
odată cu emitere de poliţe noi.
Datorită incertitudinii privind pierderile potenţiale din contractele de asigurări, societatea
poate limita vânzările înainte ca pierderile din subscriere să atingă valoarea profitului din investitii.91
Societăţile de asigurare au încercat „imunizarea” unei parţi din portofoliul de investiţii faţă
de riscul pierderilor de capital din vânzarea forţată de obligaţiuni la preţuri scazute. ”Imunizarea„
aceasta presupune investirea activelor în aşa fel încât să se înregistreze intrări de numerar sub formă
de venituri din dobânzi, iar, la scadenţa titlurilor financiare, ieşirile de numerar să se facă pe baza
rezervei de daună. Totuşi, dacă inflaţia determină modificarea cash-flow-urilor viitoare, imunizarea
unui portofoliu de obligaţiuni nu mai este posibilă. Există totuşi numeroase modele matematice
folosite la sincronizarea scadenţelor activelor cu scadenţele datoriilor de platit, astfel încât
asigurătorii să poată reduce.
O altă orientare de perfecţionare a managemetului financiar al societăţii de asigurare este
perfecţionare a managementului rezultatelor financiare.
Analiza financiară a unei societăţi de asigurări urmăreşte aceleaşi principii folosite la
evaluarea oricărei societăţi. Conceptele de lichiditate, grad de îndatorare, profitabilitate sunt
aplicabile şi societăţilor de asigurări. Caracteristicile specifice operaţiunilor de asigurare determină
anumite modificări în aplicarea acestor concepte.
Majoritatea firmelor de afaceri îşi pot estima costurile cu precizie înainte de stabilirea
preţurilor la produsele lor. Societăţile de asigurări nu pot face acest lucru. Ele trebuie să stabilească
mai întâi preţurile serviciilor prestate şi apoi costurile lor. De asemenea, preţurile curente trebuie să
se determine pe baza previziunii costurilor finale, costuri aşteptate să apară în perioada pentru care
s-au încasat primele. Această modalitate unică de stabilire a preţului influenţează situaţiile
financiare prin constituirea rezervelor de daună. Cunoaşterea preciziei cu care sunt constituite şi
menţinute rezervele este fundamentală pentru evaluarea unui asigurător.
Rolul de intermediar financiar al societăţilor de asigurare va influenţa analiza situaţiilor
financiare întocmite de acestea. De fapt, un asigurător administrează două portofolii de riscuri ce
pot fi descrise prin prisma profiturilor estimate şi a diferenţelor apărute între profiturile obţinute şi
cele previzionate. Un asigurător îşi măreşte fondurile sale prin emiterea de contracte de asigurare.
Acestea formează portofoliul de subscriere (asigurări). Rezultatele ce vor fi obţinute din activitatea
de asigurare nu sunt cunoscute de la început şi depind de daunele finale şi de experienţa
asigurătorului în efectuarea cheltuielilor.
De asemenea, asigurătorii au o stuctură diferită a capitalului, în comparaţie cu alte tipuri de
societăţi. Structura capitalului se referă la diverse forme de finanţare permanentă, reprezentate de
datoria pe termen lung, de acţiunile preferenţiale şi de acţiunile comune. De regulă, societăţile de
asigurări nu includ în structura capitalului datorii pe termen lung şi/sau acţiuni preferenţiale. În
schimb, capitalul necesar este obţinut de la deţinătorii de poliţe, de la acţionari şi din reinvestirea
profiturilor. Lipsa datoriei pe termen lung din structura capitalului face ca numeroase rate ale
îndatorării utilizate în analiza financiară să fie inadecvate în cazul asigurătorilor, în cazul în care nu
sunt modificate.
În lucrare, pentru analizarea societăţilor de asigurări de bunuri şi de răspundere civilă a fost
utilizat un set de indicatori de bază. Aceşti indicatori s-au bazat iniţial doar pe informaţiile
financiare statutare, dar, cu timpul, acestea au fost ajustate spre a fi comparabile cu cele din alte
domenii de activitate.
O ultimă direcţie de perfecţionare a managementului financiar al societăţii de asigurare este
perfecţionare a politicii şi practicii dividentelor.
Modelele financiare standard descriu valoarea intrinsecă a societăţii de asigurări ca fiind
valoarea actualizată a tuturor fluxurilor viitoare de numerar Acestea iau forma dividendelor în
numerar primite de acţionari pe un orizont de timp nelimitat, sau a dividendelor plătite într-o
perioadă limitată plus valoarea finală a acţiunilor la sfârşitul acestei perioade. Presupunând că rata
91
Ciumaş C., Economia Asigurărilor, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003.
52
rentabilităţii firmei este egală cu costul capitalului sau şi, în absenţa incertitudinii, a impozitelor, a
costurilor de tranzacţionare, proprietarii nu au preferinţă între încasarea unui venit periodic sub
formă de dividend şi reţinerea tuturor câştigurilor pentru creşterea fiecărei acţiuni a firmei. În acest
context, politica de dividend a unei firme are un efect neutru asupra valorii acesteia. Dar, din
punctul de vedere al incertitudinii, al impozitului aplicat în mod diferit asupra dividendului şi al
câştigurilor de capital, al costurilor de finanţare externă, al imperfecţiunilor şi al ineficienţelor
pieţei, conceptul de dividend nu este neutru, relevând faptul că managerii înclină spre reţinerea
profiturilor neplătind dividende.
Societăţile cu un singur asociat plătesc dividende, pentru că asociatul doreşte acest lucru.
Conducerea unei societăţi pe acţiuni se confruntă cu un spectru larg de preferinţe individuale ale
acţionarilor şi trebuie să decidă ce este mai bine pentru firmă. În procesul decizional, managerii au
în vedere obiectivul de maximizare a valorii de piaţă a firmei. Dacă profiturile vor fi reinvestite cu o
rată mai mare decât costul capitalului, se va indeplini acest obiectiv, dar absenţa dividendelor
curente va influenţa negativ preţul de piaţă al acţiunilor.
Acţionarii şi managerii multor societăţi cunosc faptul ca valoarea de piaţă al firmei se
bazează în final pe dividendele acordate acţionarilor, în plus, apare un acord tacit, prin care, odată
ce programul de acordare a dividentelor a fost iniţiat, el va fi continuat, devenind o prioritate a
firmei.
O politică de dividend optimă este aceea care maximizează valoarea firmei. Dacă valoarea
firmei este maximizată printr-o politică de acordare a unor dividende mari, mici sau chiar prin
neacordare de dividende, aceasta depinde de condiţiile economice existente.
Din cauza creşterii incertitudinii pe termen lung. Din punct de vedere al raportului risc –
rentabilitate, nerepartizarea profiturilor pe termen scurt în vederea acordării unor dividende mai
mari în viitorul îndepărtat este o acţiune riscantă, care implică aplicarea unei rate de capitalizare
(actualizare) ridicate asupra profitului aşteptat. Aceasta reduce valoare de piaţă a firmei.
Factorii determinanţi ai politicii de dividend într-o societate de asigurări
Practicile financiare ale asigurătorilor sunt diferite de cele ale societăţilor comerciale.
Decizia privind plata unor dividende este mult mai complexă, din cauza aspectelor unice ale
activităţii financiare în asigurări, cum sunt:
Prezenţa mai multor tipuri de societăţi: pe acţiuni, de tip mutual şi de schimb
reciproc;
Reglementările existente şi concurenţa imperfectă;
Reglementările speciale de determinare a profitului;
Structura unică a activelor şi capitalului;
În unele cazuri, afilierea la un holding.
Câştigurile (pierderile) de capital pot avea o influenţă mare asupra dividendelor societăţilor
de asigurări de răspundere civila şi de bunuri; aceasta se întamplă din cauza structurii activelor lor.
Faţă de societăţile comerciale, cele mai multe active ale asigurătorilor sunt formate din lichidităţi
(numerar, depozite bancare), titluri financiare şi bunuri imobiliare.
Deşi consecinţele asupra rezultatelor societăţii sunt importante, dividendele sunt rareori
reduse. Dividendele sunt tratate de societate ca un cost fix ce reduce flexibilitatea financiară a
firmei.
O alternativă de distribuire a profiturilor societăţii către acţionari este răscumpărarea
acţiunilor societăţii. Această activitate are ca rezultat o reducere permanentă a dividendelor viitoare,
o creştere a flexibilităţii şi poate creşte valoarea de piaţă a acţiunilor rămase. Un dezavantaj al
acestei activităţi este reducerea capacităţii firmei de a obţine profit.
Oficiile de supraveghere a activităţii asigurătorilor sunt concentrate supra dividendelor
acordate din cauza problemelor legate de solvabilitate. Distribuirea de dividende poate afecta
liniştea şi siguranta unui asigurător. Din dorinţa de protejare a asiguraţilor, oficiile de supraveghere
a activităţii asigurătorilor limitează capacitatea asigurătorului de a distribui fonduri către acţionari
dacă în acest fel se prejudiciază interesul asiguraţilor.
53
BIBLIOGRAFIE
I. Cărţi
1. Albu, C. I., Asigurarea creditului, Ed.Rosetti, Bucureşti, 2002.
2. Alexa, C., Ciurel V., ş.a., „Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional”, Editura All,
Bucureşti, 1992.
3. Angelescu, C., şi colectiv, Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
4. Armstrong, S., Manual al tehnicilor de management.
5. Balaure,V., coordonator, Adăscăliei, V., Boboc Ş., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop Al. N.,
Teodorescu, N., “Marketing”, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.
6. Bennet, C.,- Dictionar de asigurări,Editura Trei,Bucuresti,2002.
7. Bikelhaupt, D.L., General Insurance, 9th edition, Homewood, IL 1974 .
8. Bistricianu, Gh,D, Bercea Fl., Macove, E.,I., Dictionar de asigurări, Editura Stiintifica,
Bucuresti,1991.
9. Bistriceanu, Gh. D., Lexicon de finanţe, bănci, asigurări, Vol.I, Editura Economică, Bucureşti,
2001.
10. Bogdan, I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
11. Bogdan, M. D., Sistemul informational în societăţile de asigurare, Editura ANTET, Bucureşti,
2003.
12. Bogdan, M. D., Asigurări prin efectul legii, obligatorii sau facultative, în ,,Economia şi
societatea românească la începutul mileniului trei", Editura Universităţii „Petru Maior" Târgu
Mureş, 2003.
13. Bostan, I., Control financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
14. Boulescu, M., Ghiţă M., Controlftnanciar fi expertiză contabilă, Editura Eficient, Bucureşti,
1996.
15. Burlaud, A., Simon C. 1., Le contrâle de gestion, Edition La Decouverte & Syros, Paris, 1997.
16. Charbonnie, J., „Le marketing en assurance ”
17. Cistelecan, L., Cistelecan R., Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mures,
1996.
18. Cistelecan, L,. Economia, Eficienta şi Finantarea investitilor, Editura Economica.
19. Cistelecan, R., Contabilitatea financiară, Editura Universităţii "Petru Maior" Târgu Mureş,
2000.
20. Ciumaş, C., Asigurările internaţionale. Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III,
Editura Intelcredo, Deva, 2001.
21. Ciumaş, C., Economia Asigurărilor, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003.
22. Ciurel, V., Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura
ALLBECK, Bucureşti, 2000.
23. Clayton, R., British Insurance, London, Elek Books, 1971.
24. Cockerell, H. & Green E., The British Insurance Business-A Ghide to its History& Records,
Sheffield Academic Press, Sheffield, England, 1994.
25. Constantin, A., Ciurel, V.,Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Editura All,
Bucureşti, 1992.
26. Constantinescu, D. A., Asigurări şi reasigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
27. Constantinescu, D. A., Dobrin M., Ungureanu A.-M., Rotaru A., Ghenciu A., Popescu D.,
Stoica A. – Analiza managerială a firmei, Colecţia Naţională, Bucureşti 1999.
28. Constantinescu, D. A., Dobrin M., Tănăsescu P., Asigurări şi reasigurări, Colecţia Naţională,
Bucureşti, 1999.
29. Crihaia, L. şi colectiv, Dicţionar Enciclopedic, Editura CARTIER Bucureşti, 2003.
30. Constantinescu, D.A., - Asigurări şi Reasigurări, Culegere de probleme şi studii de caz,.
Bucureşti 1999.
31. Constantinescu, D.A., - Asigurări şi reasigurări, Editura tehnică Bucureşti 1998.
54
32. Deteşan, A., Ionescu C., Rus I., Albini L., Răspunderea patrimonială a personalului, Editura
Economică, Bucureşti, 1988..
33. Didier, A., The Language of Insurance, Ed.ARS Longa, 1997.
34. Dijmărescu, I., Management, Academia Română de Management, Bucureşti,1993.
35. Duncan, W.J., Great Ideals în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989.
36. Fayol, H., Administration industrielle et general, Dunod, Paris, 1964.
37. Florea, Ş., Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Editura Victor,
Bucureşti 1997.
38. Galiceanu, I., Organizarea şi eficientizarea asigurărilor de bunuri în România, Editura
Universitaria, Craiova, 1995
39. Giurgiu, A., Conceptul „Gestiune financiară a unităţilor economice”. Conţinut şi sferă de
aplicabilitate, în: Probleme ale gestiunii financiare în unităţile economice de stat, Editura
Academiei R.S. România, Bucureşti, 1977
40. Giurgiu, A., Bunduchi, M., Stâneanu, Gh., Mecanismul financiar al întreprinderii, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.
41. Gliga, I., Drept financiar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970..
42. Gordon, MI şi Shapiro – Capital Equipament Analyses; The Requind Rate of Profit,
Management Science, vol.3, 1956.
43. Golding, C.E., A History of Reinsurance, Sterling Offices Ltd., 1927.
44. Gusti, D., şi colectiv, Enciclopedia României - vol.IV - Economia Naţională. circulaţie.
distribuţie şi consum, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 1943.
45. Halpern, P., Weston F.J., Brigham E.F., Finanţe manageriale, Editura Economică Bucureşti,
1998.
46. Hammond, J.D., The Meaning and Measurement of Risk, Essays în the Theory of Risk and
Insurance, Glenview, III, Scott, Foresman and Company, 1968.
47. Hansell, D.S., Introduction to Insurance, Practical Guide, LLP, London, 1996.
48. Kotler, P., Amstrong G., Saunders J., Wong V. “Principiile marketingului”, ediţia europeană,
Editura Teora, Bucureşti, 1999.
49. Lambert, D.C., Economie des Assurances, Editura Armand Colin, Paris 1996.
50. Lungu, N.C., Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003.
51. Luca, G.P., Olariu N., Elemente de management financiar, Editura Dosoftei, laşi 1994.
52. Ludwith, N. F., The Place of P&I Clubs în the Insurance Market, London, 1967.
53. Gavrileta, D.M., Societăţile captive de asigurări, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004.
54. Manolescu, G., Managementul financiar, Editura Economică Bucureşti 1995.
55. Mihăescu, L., Management în asigurările comerciale, Ed. Universităţii “Lucian Blaga” din
Sibiu, 2002.
56. Mihoc, Gh., Ionescu N., Curs de matematici pentru statisticieni şi economişti, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1956.
57. Moise, I, Metodologie daune societatea de asigurare Grup As, Bucureşti, 2000.
58. Moldoveanu, N.,Instrumentarea dosarelor de daună în asigurări. Strategii. Metode. Tehnici,
Ed.Bren, Bucureşti, 2004.
59. Moyer, R.Charles, McGuigan R James, Rao P Ramesh, Contemporary Financial Management
Fundamentals, Published by Thomson South-Western, 2003.
60. Mureşan, M., Gestionarea patrimoniului agenţilor economici, Editura Dacia, Cluj Napoca,
1999.
61. Naghi, M., Gherasim, N., Lazăr, D.D., Mihuţ, I., Mureşan, C.A., Nistor, V.C., Paina, N., Plăiaş
I., Pop M.C., Pop M.D., Syego, I., Vorjak, A., „Bazele marketingului ”, Ed. Presa Universitară
Clujeană, 2002.
62. Negoescu, Gh., Risc şi incertitudine în economia contemporană, Editura Alter-Ego Cristian.
Galaţi, 1995.
63. Negoiţă, I., Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura Etape, Sibiu, 2001.
64. Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Ediţia a III-a revizuită, Editura Economică, 1999.
65. Nistor, I., Finanţele întreprinderii, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
55
66. Oană, Gh., Oprea N., Matei N., Isac P., Cartea cenzorilor din societăţile comerciale, Editura
Saeculum I. O., Bucureşti, 1995.
67. Olteanu, V. „Marketingul serviciilor ”, Editura Uranus, Bucureşti, 2000.
68. Pastor, I., Petelean, A., Principiile managementului modern, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004.
69. Pereş, I., Popovici, D., Control financiar şi expertiză contabilă, Editura Mirton, Timişoara,
1996.
70. Petelean, A., Managementul financiar, Editura Appendix, Târgu-Mureş 2002.
71. Petre, B., Gestiunea financiara a intreprinderii în economia de piaţa, Editura fundatiei,
Bucureşti 1999.
72. Popovici, D., Teoria şi tehnica asigurării-reasigurării de persoane, Ed.Orizonturi universitare,
Timişoara, 1999.
73. Purcaru, I., Matematică şi asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 1994.
74. Roşu, A., Evaluarea proprietăţii imobiliare, Colecţia Biblioteca ANEAR, Bucureşti, 2002.
75. Russu, C., Management, Ed. Expert, Bucureşti,1993.
76. Şeulean, V., Barna, F., Herbei, R., Mutaşcu, M., Răileanu, M., Asigurări comerciale. Teorie şi
practică, Editura Mirton, Timişoara, 2001.
77. Smet, R., Traite Theoretique et Practique des Assurances Maritimes, Paris.
78. Şchiopu, C., Inspecţia proprietăţilor în scopul evaluării, Editura Iroval, Bucureşti, 2003.
79. Trenca, I.., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul Cluj Napoca, 1997.
80. Trenerry, C.F., The Origins and Early History of Insurance, London, 1926.
81. Todea, A., Investiţii, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006.
82. Văcărel. Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti, 1998.
83. Vasile, I.., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura meteora Press SRL, Bucureşti, 2002.
84. Duncan, W.J., Great Ideas în Management, Jossey-Bass, San Francisco, 1989.
85. Udrea, N.M., coautor, Sisteme expert financiar bancare în asigurări, Editura „Alma Mater”
Sibiu, 2002.
86. Zimolo, A., Normative and Management Characteristics of Motor Third Party Liability
Insurance în the World, New York, 20-25.10.2002
87. Williams, C.A., Heins R.M., Risk Management and Insurance, 5th edition, McGraw-Hill
Insurance Series, New York, 1985.
88. xxx – Materiale teoretice pentru învăţămîntul profesional în Administraţia Asigurărilor de Stat,
Bucureşti, 1971.
II. Studii şi articole
1. Cistelecan, L., Implicaţii ale globalizării în asigurări, Revista Finanţe Bănci Asigurări, nr.1 din
ianuarie 2002.
2. Cistelecan, L., Radu A., Intervenţia statului în asigurări, Revista Finanţe Bănci Asigurări, nr. 1
din ianuarie 2002
3. Cistelecan, L., Bancasigurare, realităţi şi perspective, Revista Finanţe Bănci Asigurări, nr. 11,
nr. 12 din octombrie 2004; nr. 1/2005.
4. Galiceanu, M, Galiceanu, I., Bilanţul societăţilor de asigurare, Revista Finanţe Bănci Asigurări,
nr. 10 din octombrie 2003.
5. Gavrilaş, Gh. Consideraţii cu privire la conceptul, conţinutul, structura şi surse de constituire a
capitalului,. Revista Finanţe Publice şi Contabilitate, nr. 4 din aprilie 2003.
6. Gavriletea, M., Tendinţe ale reasigurărilor în SUA şi în UE., Revista Finanţe Bănci, Asigurări.,
nr. 10 octombrie 2004.
7. Trandafirescu, M., Momente din istoria asigurărilor agricole din Romănia, Probleme de
asigurări – Culugere de studii şi referate, Bucureşti 1973.
8. Cistelecan, L. Ştefan, D., Bogdan, M. D., Udrea, N.M., Coordonate ale managementului
financiar în societăţile de asigurări, în ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS, Series
OECONOMICA, FINANŢE – CONTABILITATE 8/2006, vol. II, p.82-89.
9. Bogdan M.D, Udrea, N.M., Procedee şi tehnici de identificare a fraudelor în asigurări, în
volum, Universitatea „Babes Bolyai” Cluj Napoca, 2000.
56
10. Udrea, N.M., Aspecte ale evaluării veniturilor şi cheltuielilor unei societăţi de asigurare
teritorială,, în volum, Fundaţia şi Universitatea „Bogdan Vodă” Cluj-Napoca, 2001.
11. Bogdan, M.D, Udrea, N.M., Contractul de asigurare, parghie de recuperare a prejudiciului
creat de riscul asigurat sau pierdere financiara, în volum, Universitatea Oradea, 2001.
12. Bogdan, M.D, Udrea, N.M., Fluxuri informationale în societăţile de asigurare, Universitatea
„Dimitrie Cantemir” Tg. Mures, 2001, apărută în volumul II, p. 40.
13. Bogdan, M.D, Udrea N.M., Fuziuni, Achiziţii şi Falimente în Asigurări ca efect a aplicării
Legii nr.32/2000, în vol.II Lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice, Universitatea “Petru
Maior” Tg. Mures, 2001, p.40-49.
14. Udrea, N.M., Unele aspecte ale managementului riscului în asigurări în BINOMUL SĂRĂCIE-
BOGĂŢIE şi INTEGRAREA ROMÂNIEI în UNIUNEA EUROPEANĂ, vol.II,, Universitatea
„Lucian Blaga” din Sibiu 2005, p.493-497.
15. Udrea, N.M., Piaţa asigurărilor,, în ECONOMIA şi SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, la
începutul mileniului trei, Editura Universitară „Petru Maior” Tîrgul-Mureş, vol. II, FINANŢE
CONTABILITATE, INFORMATICA ECONOMICĂ 2002, p.240-245.
16. Udrea N.M., The brockerage activity, component on the insurace market, realities and
perspectives în Romania, în ANALELE UNIVERSITĂŢII din Oradea, ŞTIINŢE
ECONOMICE, TOM XVI, 2007, vol. II, p. 633-639.
17. Udrea N.M., Managementul reasigurării, comunicare la Simpozionul “Risc şi asigurare în
coordonate manageriale şi financiare” Universitatea “Petru Maior” Tg. Mures, (1 iunie 2007),
în curs de publicare.
18. Simina, L., Simina, O., Particularităţile, organizarea şi baza financiară a asigurării reciproce
a armatorilor, în “Economia şi societatea românească la începutul mileniului trei”, volumul II,
Editura Universităţii “Petru Maior “ Tg. Mureş, 2002.
III. Cercetare pe bază de proiect.
1. Cistelecan, L. Ştefan, D., Bogdan, M. D., Udrea, N.M., Mărginean, C., Spătăcean, O.,
Şumandea, R., Stefan, A.,: Managementul riscului în asigurări în contextul integrării europene
şi al globalizării,, GRANT de cercetare finantat CNCSIS nr.472/2005-2007.
IV. Legislaţie.
1. Constantinecu, D.A. şi colab; Reglementări contabile armonizate cu Directivele europene şi
Standardele internaţionale de contabilitate (Decizia ASIROM nr.233/2002.).
2. Legea asigurărilor şi reasigurărilor din România nr. 136/1995, publicată în Monitorul Oficial
nr. 303 din 30 decembrie 1995.
3. Legea nr. 31/1999 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial, Partea III-a,
nr. 126-127/1999)p.
4. Legea nr. 32/2000 a societăţilor de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în
Monitorul Oficial nr.148 din 10 aprilie 2000.
5. Legea nr. 76/2003, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de
asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 193 din 26
martie 2003.
6. Lege privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor nr.32 din 30 aprilie 2000,
publicată în M. Oficial nr. 48 din 10 aprilie 2000.
7. Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006
Bucureşti.
8. Legea nr. 47, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din
domeniul asigurărilor., publicată în Monitorul Oficial, nr. 151,din 19 iunie 1991.
9. Legea nr. 403 din 11 octombrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000
privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 976 din 25 octombrie 2004.
57
10. Legea nr.119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de
asigurări. miniere şi de transporturi, Publicată în Monitorul Oficial nr.133 bis din 11 iunie
1948.
11. Legea nr.503 /2004 privind redresarea financiara şi falimentul societăţilor de asigurare.
12. Lege nr.240 din 7 iunie 2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de
produsele cu defecte, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.552 din 22 iunie 2004.
13. Decretul nr. 362 din1 septembrie 1949 pentru dizolvarea şi lichidarea întreprinderilor şi
societăţilor de asigurare., publicat în Buletinul Oficial nr. 58 din 1 septembrie 1949. Emitent:
Ministerul Justiţiei.
14. Decretul nr.345 din 19 august 1949 pentru înfiinţarea Societăţii unice generale de asigurări
Sovieto –Română pe acţiuni., publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 20 august 1949. Emitent:
Marea Adunare Naţională.
15. Decretul nr. 470 din 20 decembrie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România,
privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat., publicat în Monitorul
Oficial nr.161 din 28 decembrie 1971.
16. Decretul nr.38/1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.710/1952, Hotărârea Consiliului de
Miniştri nr.831/l952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.828/1952.
17. Hotărîrea Guvernului României nr. 1279 din 08 decembrie 1990 privind înfiinţarea unor
societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor., publicată în Monitorul Oficial nr.145
din 17 decembrie 1990.
18. Hotărîrea Guvernului României, nr.704 din 14 decembrie 1993, pentru aprobarea unor măsuri
de executare a Legii contabilităţii nr.82/1991. publicată în Monitorul Oficial nr, 303 din 22
decembrie 2003.
19. Hotărârea Guvernului României privind atribuţiilor Oficiului de Supraveghere a activităţii de
asigurare şi reasigurare, nr.574, din 23 august 1991, publicată în Monitorul Oficial al
României nr.182, Partea I din 11 septembrie 1991.
20. Ordinul nr. 3108/2003 pentru modificarea şi completarea Normelor privind informaţiile şi
documentele cerute pentru autorizarea brokerilor de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul
preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2001.
21. Ordinul nr. 3106/2003 pentru modificarea şi completarea Normelor privind limita minimă a
capitalului social vărsat, respectiv a fondului de rezervă liberă vărsat al asigurătorilor, puse în
aplicare prin Ordinul nr. 6/2002.
22. Ordinul nr. 3101/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind registrul asigurătorilor şi
brokerilor de asigurare.
23. CSA: Lista societăţilor de asigurare la 31 august 2004. Publicată în MO al României, partea I,
nr.686/23.09.2004
24. Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3211/31.01.2003.
25. Sentinţa civilă nr.297/13.02.2003 a Tribunalului Bucureşti - Secţia VII-a Comercială.
26. Decizia nr.3567/09.08.2004 de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi de stabilire a stării de
insolvabilitate a S. C. CROMA S.A (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.762 din 20
august 2004).
27. Ordonanţa de Urgenţă nr.61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României
nr.334, Partea I, 2005.
28. Norme nr 385 din 28 noiembrie 2003 privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor
abligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule
şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2004 (Publicate în
Monitorul Oficial, Partea I, nr,858 din 3 decembrie 2003).
29. Ordinul nr.6 din 10 octombrie 2001 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea
în aplicare a Normelor nr.6/2001 privind categoriile de active admise să reprezinte rezervele
tehnice ale asigurătorului care practică asigurări generale, reguli de dispersare a
plasamentelor precum şi coeficientul de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr.
666 din 23 octombrie 2001.
58
30. Ordinul ministrului finanţelor nr.1385 din 26 iunie 1996 pentru aprobarea Normelor
prudenţiale privind păstrarea lichidităţilor şi plasamentelor investiţionale ale societăţilor din
domeniul asigurărilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.135 din 28 iunie 1996.
31. Decizia nr.151/1993 a directorului general al S.C. ASIROM S.A. privind organizarea şi
funcţionarea controlului financiar de gestiune.
32. Decretul nr.209/1976 privind Regulamentul operaţiunilor de casă.
V. Alte surse
1. Daniel, I., BANCASSURANCE - o instituţie de mare viitor - prea puţin cunoscută în România
Adevărul economic, 13 septembrie, 2006.
2. World Insurance Report, S&P, Financial Times.
3. Statistique de l′ AGSAA, Paris, 1982.
4. Activitatea Comisiei de Supraveghere - Organizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
5. Administratia Asigurărilor de Stat din Romania - Materiale teoretice pentru invatamantul
profesional în asigurări, editia a II-a, Bucuresti 1970.
6. “Dictionarul complet al economiei de piaţa”, Editura SMM Business Books, Bucureşti, 1995.
7. Dicţionar de economie, ediţia a doua, Editura Economică, 2001.
8. Ecole Nationale d’Assurances de Paris - Manuel International de L’Assurance, Editura
Economica.
9. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Raport 2001-2006.,Bucureşti.
10. www.swissre.com
11. www.asirom.com.ro
12. www.generali.ro
13. www.allianz.com
14. www.allianztiriac.ro
15. www.primm.ro
16. www.1asig.ro
17. www.ardaf.ro
18. www.ingasigurări.ro
19. www.avus.com
20. Alte surse de pe internet.