REZUMAT Coping Umor vs Stres
-
Upload
futemas-pesitultau -
Category
Documents
-
view
76 -
download
1
Transcript of REZUMAT Coping Umor vs Stres
UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
ŞCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE
Rezumatul tezei de doctorat
STRESUL PSIHIC ŞI STRATEGII DE COPING
LA ANGAJAŢII DIN SISTEMUL ENERGETIC Coordonator ştiinţific : prof.univ.dr. NICOLAE MITROFAN
Doctorand : BAICAN BIANCA SIMONA
BUCUREŞTI 2011
CUPRINSUL TEZEI
INTRODUCERE
PARTEA I
1. STRESUL PSIHIIC
1.1. Conceptul de stres
1.1.1 Apariţia şi evoluţia conceptului de stres psihic
1.1.2. Elemente generale privind stresul psihic
1.1.2.1. Factorii stresori şi influenţa lor
1.1.2.2. Markerii stresului psihic
1.1.2.3. Tipuri de stres psihic
1.2. Stresul psihic şi efectele sale
1.2.1. Nivele de receptare a stresului psihic
1.2.2. Efecte ale stresului psihic
1.2.3. Consecinţele stresului psihic
1.3.Stresul şi dezvoltarea individului
1.3.1. Reactivitate pe etape de vârstă
1.3.2. Influenţele stresului asupra dezvoltării individului
1.3.3. Stresul ocupaţional
2. METODE ŞI TEHNICI DE CONTROL A STRESULUI
2.1.Managementul stresului
2.2.Metode şi tehnici specifice de control a stresului
2.3.Coping – strategia de adaptare la stres
2.3.1. Copingul ca strategie
2.3.2. Clasificarea strategiilor de coping
2.3.3. Metode de evaluare a coping-ului
3. STRESUL ŞI INFLUENŢELE LUI ASUPRA PERFORMANŢELOR
3.1. Stresul la locul de muncă
3.1.1. Relaţia stres – performanţă
3.1.2. Măsurarea stresului
3.2.Soluţii pentru prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă
3.2.1. Managementul organizaţional de combatere a stresului
3.2.2. Modele de prevenţie a stresului la locul de muncă
3.2.3. Umorul la locul de muncă
PARTEA II
4. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ
4.1. Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale
4.2. Metodologia cercetării experimentale
4.2.1. Obiectivele cercetării experimentale
4.2.2. Ipotezele de lucru
4.2.3. Locul şi durata cercetării
4.2.4. Diversitatea eşantionului studiat
4.2.5. Metode care au stat la baza cercetării
4.2.6. Instrumente şi probe folosite în cercetarea experimentală
4.3. Desfăşurarea cercetării experimentale
4.4. Prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor cercetării experimentale
4.5. Compararea rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale
5. CONCLUZII FINALE
5.1. Concluzii generale
5.2. Contribuţii personale
5.3. Direcţii viitoare de cercetare
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
În ziua de azi, când în toate societăţile dezvoltate sau mai puţin dezvoltate, omul este
supus la numeroase şi variate solicitări, psihicul uman este asaltat, agresat de numeroşi stimuli
(agenţi stresori) într-un fel sau altul. Stresul denumit generic „boala secolului douăzeci” şi
chiar a secolului douăzeci şi unu, în opinie personală, a provocat mai multă durere şi mai mult
dezechilibru al sănătăţii în general decât orice altceva cunoscut de medicina modernă. Acest
impact uneori devastator asupra fiinţei umane se datorează schimbărilor survenite în mediu şi
societate care sunt mult mai rapide decât puterea de adaptare a individului uman.
Datorită specificului societăţii româneşti şi a culturii de masă pentru menţinerea
sănătăţii psihice, există încă prejudecăţi referitoare la recurgerea la sfatul unor specialişti
atunci când psihicul resimte negativ impactul evenimentelor sociale. Acest studiu şi-a propus
identificarea unei modalităţi care poate contracara şi diminua efectele stresului, asupra
personalului din sectorul energetic, personal cu vârste şi pregătire educaţională diferite, din
medii culturale diverse, dar cu o caracteristică comună, cea a unei munci aflată permanent sub
„tensiune”.
Premisa de la care s-a pornit a fost aceea că trăsăturile de personalitate joacă un rol
important în explicarea diferenţelor interindividuale în ceea ce priveşte stilurile de adaptare la
solicitările stresante, specifice vieţii şi activităţii din domeniul energetic, iar stimularea şi
dezvoltarea acestor trăsături pot conduce la o contracarare a efectelor stresului ocupaţional.
Din acest motiv s-a recurs la o modalitate de coping neintruzivă, care şi-a dezvoltat
potenţialităţile în cadrul unui grup semnificativ de angajaţi în mod indirect, studiindu-se
efectele generate la nivel de grup de muncă şi de organizaţie.
Eforturile generale ale specialiştilor sunt focalizate, atât la nivel european, cât şi la
nivel mondial, atât pe prevenirea stresului, cât şi acordarea unei asistenţe specializate pentru
dezvoltarea competenţelor angajaţilor, necesare pentru a face faţă mai eficient solicitărilor
posturilor pe care le ocupă. La aceste eforturi se adaugă şi lucrarea prezentă, care prin
evidenţierea efectelor unei anumite modalităţi de coping, cea bazată pe umor, se aliniază
efortului general de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă prin ameliorarea efectelor stresului
ocupaţional.
PARTEA I
Prima parte a lucrării urmăreşte fundamentarea teoretică a contextului ştiinţific în
care se încadrează prezentul studiu. Argumentele teoretice care au fundamentat studiul
prezent au fost prezentate pe parcursul a trei capitole.
CAPITOLUL 1. Stresul psihic
În CAPITOLUL 1 s-a urmărit definirea multidimensională a stresului cu pornirea de
la cuvântul de origine, din limba latină, până la cele mai recente definiţii date de diferiţi
oameni de ştiinţă subliniindu-se în final următoarele caracteristici: este un sindrom
multisimptomatic, ce se manifestă ca o stare generalizată de disconfort fizic şi psihic, este
generat de percepţia subiectivă a unor factori sau evenimente cu care individul intră în contact
de-a lungul vieţii, poate fi prevenit sau ameliorat când este instalat prin diferite metode şi
tehnici ce pot fi involuntare sau voluntare, chiar dezvoltate.
Tot în acest prim capitol este delimitat conceptual şi ca forme de manifestare stresul
psihic, indicându-se atât situaţiile care îl pot produce, cât şi efectele pe care le poate genera cu
consecinţele lor la nivelul individului. Stresul psihic, ca formă de percepţie afectiv-emoţională
a tot ceea ce intervine nou în viaţa individului, este considerat ca stimulativ în anumite doze şi
frecvenţe (eustresul), dar după ce asigură un optim funcţional individului, el poate deveni
dăunător, conducând la dezechilibre şi tulburări funcţionale prin modificări cognitive, afective
şi comportamentale (distresul). Prezentarea particularităţilor percepţiei la anumite vârste a
stresului psihic a conturat un tablou general pentru percepţia stresului ocupaţional, dar mai
ales cum individul îşi dezvoltă abilităţi de adaptare la stres.
Această argumentare teoretică a servit studiului în clasificarea factorilor de stres
după importanţa lor pentru angajaţii în sectorul energetic, precum şi în identificarea nivelului
pe autoevaluare a efectelor resimţite la nivel fizic şi psihic de fiecare.
CAPITOLUL 2. Metode şi tehnici de control a stresului
CAPITOLUL 2 prezintă anumite metode şi tehnici ce pot fi utilizate atât în prevenţia
stresului, cât şi în ameliorarea acestuia atunci când efectele şi consecinţele lui sunt resimţite şi
instalate. Metodele şi tehnicile prezentate sunt structurate pe nivele de implementare
(organizaţional şi individual), precum şi pe etapa de eficienţă maximă (prevenţie, ameliorare,
control/gestionare).
La nivel organizaţional sunt prezentate trei tipuri de strategii antistres:
1. Strategiile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii
insatisfacţiei în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică,
adaptarea iluminatului şi climatului termo-ambiental, ergonomizarea spaţiilor şi
mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt şi eficient.
2. Strategiile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din
organizaţie prin accesul tuturor angajaţilor la săli de sport, diete şi tratamente
speciale.
3. Strategiile terţiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin
programe de relaxare, antifumat şi antialcool, şi prin consilierea gratuită a
persoanelor care suferă de pe urma stresului cu menţinerea totală a confidenţialităţii.
Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidenţiate următoarele:
a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea
înlăturarea consecinţelor)
b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri)
c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igienă de hrănire, activitate fizică, conduite
preventive faţă de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice).
d) Conduite vizând creşterea eficienţei filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor
de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) şi combaterea unor modalităţi
de adaptare la stres pentru individ.
Ca strategie individuală de ajustare a stresului, a fost detaliat prezentată în cadrul
acestui capitol, cea denumită coping, care este descrisă a fi o strategie multidimensională de
control, a cărei finalitate este schimbarea, fie a situaţiei, fie a aprecierii subiective. Conceptul
de „coping” a fost elaborat de Lazarus şi Launtier în 1978, iar S. Kobasa, în 1982 descria
copingul ca un simţ al controlului personal, o dispoziţie de personalitate care reduce stresul în
viaţă. Ca strategie de relaţionare cu stresul, copingul, poate modela conduita afectivă a
individului în diferite feluri: modificând sensul orientării atenţiei (prin evitare sau creşterea
vigilenţei), modificând semnificaţia subiectivă a evenimentului (exagerarea, subevaluarea, sau
reevaluarea evenimentului, evidenţierea umorului) şi modificând termenii momentani ai
relaţiei individ-eveniment (înfruntare a situaţiei-problemă în scopul rezolvării acesteia prin
planuri de acţiune). Aceste trei modalităţi de orientare a conduitei de adaptare la stres
determină modificarea modului de percepere a situaţiei, la reevaluarea potenţialului stresant.
Fig 1. Modificări aduse de strategiile de coping
Focalizându-se mai mult pe acest gen de strategie, în acest capitol sunt prezentate şi
diferite clasificări ale copingului, propuse de-a lungul timpului de: Lazarus (1984, 1987) care
a distins copingul focalizat spre problemă şi copingul focalizat spre emoţie, Suls şi Fletcher
(1985) au propus diferenţierea între copingul evitant şi cel vigilent, iar Paulhan şi Bourgeois
(1995) au evidenţiat strategiile pasive şi strategii active. În 2002 Schwarzer şi Knoll au făcut
distincţia între patru tipuri de coping: reacţional, anticipat, preventiv şi proactiv /dinamic.
Detalierea acestei strategii de relaţionare cu stresul a fost strict necesară pentru
asigurarea bazei teoretice intervenţiei propuse în cadrul studiului, intervenţie care prin
stimularea unei anume strategii de coping şi-a propus să facă stresul mai suportabil pentru
angajaţii sectorului energetic.
CAPITOLUL 3. Stresul şi influenţele lui asupra performanţelor
Întrucât stresul generat de locul de muncă se află pe locul doi în ierarhia problemelor
de sănătate profesională în U.E., CAPITOLUL 3 şi-a propus să analizeze în amănunt acest
gen de presiune care acţionează asupra oamenilor în această perioadă socio-istorică de la
sfârşitul primului deceniu din mileniul III.
Datorită faptului că în multe domenii de activitate se constată o creştere a insecurităţii
şi instabilităţii (programului şi conţinutului muncii), că angajarea şi promovarea la locul de
muncă nu au ca principal criteriu meritocraţia, evenimentele ce se succed în viaţa unui individ
angajat profesional îşi amplifică frecvenţa şi presiunea, stresul devenind un mod constant de
viaţă, solicitând o continuă adaptare din partea omului.
În literatura de specialitate, stresul la locul de muncă este definit, fie ca stres
profesional, sau ocupaţional, fie ca stres organizaţional, fiecare dintre aceste concepte având
câte o particularitate care o diferă de celelalte. Reunind toate aceste accepţiuni a
conjuncturilor care pot afecta omul activ, s-a conturat următoarea idee: stresul de la locul de
muncă include stresul ocupaţional/profesional care implică impactul condiţiilor şi conţinutului
muncii asupra individului şi stresul organizaţional care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor
stabilite la locul de muncă.
Fig 2. Surse de stres la locul de muncă
La nivel conceptual se presupune că există 4 tipuri de relaţii între nivelurile de stres la
locul la de muncă şi performanţa individuală sau organizaţională: o relaţie negativă atunci
când scade productivitatea ca şi consecinţă a stresului, o relaţie liniară pozitivă când
productivitatea ar putea creşte, o relaţie în formă de U în care starea uşoară de stres ar putea
spori productivitatea până la vârf, ca apoi să scadă spre o stare de disconfort, sau o ultimă
variantă în care nu există nici o relaţie între cele două elemente.
Studiul prezent constată relaţia iniţial ascendentă până la un optim funcţional între
stres şi productivitate, care prin creşterea presiunii celui dintâi, destabilizează cel de-al doilea
element. Tocmai în această idee sunt subliniate în partea teoretică mai multe soluţii pentru
prevenirea şi combaterea stresului la locul de muncă, care sunt descrise pe larg de la modul
de depistare a nivelului de stres resimţit, până la descrierea amănunţită a nivelurilor şi
formelor de prevenţie şi intervenţie.
Există trei feluri de a preveni stresul la locul de muncă, care pot diminua mult
impactul stresului asupra individului şi a grupului, reducând impactul major al stresului
asupra productivităţii şi dezvoltării societăţii economice:
a. prevenirea primară – depistarea şi prevenirea atacurilor la sănătate, prin eliminarea
surselor de risc, printr-o bună organizare a muncii;
b. prevenirea secundară – vizează depistarea precoce a atacurilor la sănătate şi intervenţia
din timp pentru remedierea situaţiei;
c. prevenirea terţiară – prevenirea atacurilor cronice şi permanente asupra sănătăţii
Atunci când stresul este deja resimţit şi provoacă o serie de simptome cuprinse în
denumirea de insatisfacţie în muncă, este afectat însuşi motorul motivaţional care stimulează
productivitatea. În această situaţie, organizaţia sau persoana pot alege una din multitudinea de
căi de a răspunde insatisfacţiei, percepute ca şi conflict, apelând la tehnici ca: tehnici mentale
(empatia, discuţia cu sine, încadrarea în timp şi prezenţa activă), tehnici perceptive
(ascultarea, privirea, vocea, atingerea, respiraţia) şi tehnici de mişcare (postura, echilibrul,
distanţa, rezonarea), toate acestea fiind denumite şi tehnici non-verbale.
O altă soluţie comună de management a stresului, care poate fi ori preventivă, ori
combativă, este ergonomia, adică adaptarea muncii la om, adaptarea mediului de lucru la
funcţiile fizice şi psihice ale omului.
Un spaţiu mai larg, în fundamentarea teoretică, a fost destinat evidenţierii valenţelor
pozitive ale umorului în adaptarea la stres, în mod special a umorului voluntar, care poate fi o
strategie de coping foarte eficientă. Din acest punct de vedere s-au subliniat proprietăţile
excepţionale ale râsului pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului demonstrate
ştiinţific de medicină şi de psihologie. De asemenea sunt subliniate calităţile umorului în a
menţinea o stare de relaxare, de bună dispoziţie, de a stimula creativitatea şi mai ales
relaţionarea în cadrul organizaţiei, nu fără a sublinia limitele care se impun unei astfel de
atitudini la locul de muncă. Au fost astfel subliniate detaliat valoarea umorului ca mecanism
de coping cu reale implicaţii în ameliorarea presiunii resimţite de situaţiile stresante,
determinând atenuarea efectelor fizice, psihice şi comportamentale, precum şi puterea de
antidot a umorului pentru stresul şi problemele cotidiene, fiind uneori o soluţie foarte eficientă
de scădere a tensiunii şi a apăsării exercitată de situaţie asupra persoanei.
PARTEA II
CAPITOLUL 4. Cercetarea experimentală
Stresul psihic şi strategii de coping la angajaţii din sistemul energetic
Domeniul, tema şi problema cercetării experimentale
Partea a doua reuneşte etapele majore ale unei cercetări socio-psihologică
longitudinală cu caracter ameliorativ, alături de concluziile obţinute în urma studiului empiric.
Tema generală a cercetării a fost legată de influenţa stresului psihic asupra performanţelor
profesionale şi modalităţi de prevenire sau ameliorare a tulburărilor cauzate de factorii stresori
specifici locului de muncă, punctual focalizarea fiind pe identificarea şi evaluarea
modalităţilor de coping cu cel mai ridicat grad de impact asupra performanţei în muncă.
CAPITOLUL 4 prezintă în prima sa parte etapa constatativă a cercetării în care s-au
depistat factorii stresori cu cel mai mare impact asupra angajaţilor din sectorul energetic,
precum şi nivelurile de reactivitate la aceştia, utilizându-se un eşantion reprezentativ de peste
400 de subiecţi. În a doua parte a acestui capitol este prezentată etapa experimentală care a
constat în implementarea unui program de stimulare a umorului, pentru ca în a treia parte să
fie prezentate observaţiile făcute asupra ameliorării nivelului de resimţire a stresului,
finalizate prin conturarea unor concluzii.
Obiectivele şi concluziile etapei constatative.
Demersul investigativ corespunzător etapei constatative urmăreşte unul din cele
două obiective generale propuse în faza de programare a cercetării:
O1. Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi
efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic;
Urmărind această coordonată esenţială, s-au stabilit obiectivele specifice
corespunzătoare, pentru a contura direcţiile concrete de cercetare din cadrul acestei etape.
O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora
asupra sănătăţii fizice şi psihice;
O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi
afectarea productivităţii;
O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă;
O1.4. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de
presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice;
O1.5. – Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea
individuală la locul de muncă;
Tabelul 1. Structura demersului investigativ realizat în etapa constatativă
Obiectiv general Obiective specifice
etapei
Metode de
cercetare
Instrumente de investigare
Metode statistico-
matematice O1.1. – Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra sănătăţii fizice şi psihice O1.2. – Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi afectarea productivităţii
O1. – Identificarea existenţei relaţiilor semnificative între stresori specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul energetic
O1.3. – Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă
Ancheta pe bază
de chestionar
Metoda testelor
Job Stress Survey - Chestionarul JSS Chestionar de percepţie a relaţiilor cu locul de muncă – constituit din: - Scala de adaptare prin umor - Chestionarul – stiluri de umor - Scala PANAS - testeul ASSET
� frecvenţa indicatorilor � coeficientul de corelaţie simplă Bravais -Pearson (r); � testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii (t); � tehnica de analiză Anova.
În etapa constatativă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-a investigat un
eşantion din populaţia ţintă care are următoarele caracteristici: N=439, cu o repartiţie pe sexe
de 93% bărbaţi şi 7% femei, şi o proporţie a vârstelor de 27% tineri, 42% persoane adulte şi
31% persoane peste 50 ani.
Prima parte a analizei a fost orientată spre identificarea relaţiilor dintre stresori
specifici şi/sau generali şi efectele acestora la nivelul diferitelor organizaţii din sistemul
energetic, obţinând următoarele rezultate. Raportându-se datele obţinute la fiecare obiectiv
specific s-au desprins următoarele aspecte:
a) Identificarea relaţiei dintre sursele de stres socio-profesional şi efectele acestora asupra
sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.1.)
♦ Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi la nivelul sănătăţii fizice şi psihice au fost
identificaţi ca a fi următorii:
Tabel 2. Factorii stresori cei mai puternic resimţiţi
Factori stresori Proporţii la
nivelul colectivului
Echipament neadecvat sau de slabă calitate Personal insuficient pentru realizarea unor sarcini Insulte personale din partea superiorilor, colegilor, consumatorilor Salariu inadecvat Neîndeplinirea sarcinilor de către colegi Sprijin ineficient din partea şefului Lipsa posibilităţilor de promovare
55% 47% 43% 40% 38% 38% 35%
Ca efecte asupra sănătăţii s-au identificat că cel puţin 7 simptome care relaţionează
puternic semnificativ cu toate situaţiile de stres ocupaţional, iar ca efecte general resimţite s-
au constatat următoarele:
♦ asupra sănătăţii fizice cel mai mare impact îl are presiunea stresului (22%), existând relaţii
puternic semnificative între simptomele la nivelul sistemului digestiv şi stres (r = .105/
.155 /.172; p < 0,01);
♦ sănătatea psihică este afectată în proporţii mari de stresul general resimţit la locul de
muncă (62,5%), precum şi de presiunile unor situaţii imediate (66,6%) ca şi lipsa
sprijinului organizaţional, existând relaţii puternic semnificative între simptomele psihice
(oboseală şi iritabilitate constantă) şi stres (până la r = .244; p < 0,01);
♦ la nivel comportamental cele mai puternice efecte se resimt din partea presiunii
momentane ale stresorilor specifici profesiei (77%) existând relaţii puternic semnificative
între afectările comportamentului (evitarea altor persoane) şi stres (până la r = .197; p <
0,01).
În concluzie percepţia generală a stresului şi lipsei sprijinului organizaţional are
efecte resimţite dominant în zona psihică, afectând uneori sănătatea. Presiunea stresului
ocupaţional afectează cel mai mult comportamentul.
b) Identificarea relaţiei dintre nivelul personal de percepere a evenimentelor stresante şi
afectarea productivităţii (Obiectivul 1.2.);
Ca efecte asupra performanţelor au fost identificate semnificative legături între
eficienţa în muncă şi 6 tipuri de stres ocupaţional, iar între perceperea propriei productivităţi
sunt strânse legături cu 2 tipuri de stres. Relaţiile dintre stresul ocupaţional şi eficacitate,
indică faptul că percepţia generală a stresului, ca şi presiunea situaţiilor problematice
influenţează foarte mult eficacitatea (r = .197; p < 0,01). În acelaşi timp productivitatea este
mai strâns dependentă de presiunea situaţiilor problematice (r = .120; p < 0,05) şi deloc
afectată de lipsa sprijinului organizaţional.
c) Identificarea relaţiei dintre starea de sănătate şi productivitatea la locul de muncă
(Obiectivul 1.3.);
Tabel 3.Corelaţiile stabilite între starea de sănătate şi percepţia propriei eficacităţi
Aprecierea stării de
sănătate Pearson Correlation ,125**
Sig. (2-tailed) ,006 SIMPT13. Sentimentul ca nu faceti faţă profesional sau personal N 439
Pearson Correlation ,294 **
Sig. (2-tailed) ,000 SIMPT20. În ultimele 3 luni, cât de productiv(a) v-aţi simţit în munca dvs.?
N 439
Relaţia dintre starea de sănătate percepută şi eficienţa, implicit productivitatea
autoevaluate, este puternic semnificativă, indicând faptul că deteriorarea stării de sănătate,
prin resimţirea stresului specific locului de muncă, afectează eficacitatea angajaţilor în
sectorul energetic.
d) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi efectele surselor de
presiune socio-profesionale asupra sănătăţii fizice şi psihice (Obiectivul 1.4.);
Pentru a stabili această relaţie, s-a apelat la două analize statistice, prima încercând să
identifice ce influenţă are copingul prin umor asupra stresului ocupaţional, iar a doua ce tipuri
de umor sunt specifice eşantionului, având în vedere particularităţile acestuia (dominanţă
masculină de vârstă adultă). În urma evaluării semnificaţiei relaţiilor s-au identificat corelaţii
puternic semnificative între copingul prin umor şi presiunea resimţită la locul de muncă (r =
.124; p < 0,01), ca şi acelaşi mod de adaptare la stres şi lipsa sprijinului organizaţional (r =
.130; p < 0,01). Din analiza statistică a reieşit o relaţie semnificativă şi între copingul prin
umor şi presiunile stresului momentan specific muncii (r = .104; p < 0,05). Aceste relaţii au
indicat o posibilă eficacitate crescută a umorului utilizat ca strategie de coping. Pentru a
stabili ce tip de umor este specific şi dominant utilizat în combaterea stresului, s-a recurs la
identificarea puterii semnificaţiei între patru tipuri de umor şi stresul specific locului de
muncă. S-a constat astfel, că utilizarea umorului pentru facilitarea relaţiilor corelează direct şi
puternic semnificativ cu toate cele trei tipuri de stres resimţit la locul de muncă (r = 131 / 181
/.235; p < 0,01) ceea ce permite interpretarea că există o necesitate de coeziune a unui grup,
care să faciliteze trecerea mai uşor peste situaţiile stresante. Cele mai semnificative şi
puternice relaţii există între umorul agresiv şi tipurile de stres specifice locului de muncă. (r =
.129 până la r = 200; p < 0,01), ceea ce indică faptul că organizaţiilor cu membrii dominant de
sex masculin are o mare predispoziţie pentru utilizarea umorului sarcastic, manipulator, de
înjosire, sau defăimător. Umorul pentru auto-discreditare, insinuare, sau negarea defensivă
(selfdefeating humor), indică corelaţii directe semnificative cu situaţiile de stres (r = .128
până la r = . 157; p < 0,01) subliniind tendinţele angajaţilor de a proiecta asupra propriei
vulnerabilităţi dificultăţile sarcinilor, dar mai ales a resimţirii unei suprasolicitări din partea
grupului organizaţiei prin exploatare excesivă, atunci când apar presiuni în cadrul sarcinilor.
e) Identificarea relaţiei dintre capacitatea de adaptare prin umor şi productivitatea
individuală autopercepută la locul de muncă (Obiectivul 1.5.);
Între resursele de adaptare şi control a stresului prin umor şi sentimentul de a nu face
faţă profesional (eficienţa) există o corelaţie directă puternic semnificativă (r = .125; p <
0,01), ceea ce nu se poate aprecia că există între productivitatea autoevaluată şi copingul prin
umor. Acest gen de relaţii între copingul de umor şi percepţia autoeficacităţii şi
productivităţii, indică faptul că umorul contribuie direct la mobilizarea individului, însă nu îi
creşte productivitatea în mod direct, ci mai mult facilitează modificarea semnificaţiei
evenimentului stresant şi reevaluarea lui pozitivă. Umorul poate atrage după sine mai multă
productivitate, numai în contextul unei colaborări în echipă, a obţinerii sprijinului
organizaţional şi nu individual. În consecinţă indivizii cu simţul umorului dezvoltat nu sunt
neapărat mai productivi, ci pot facilita productivitatea grupului din care fac parte,
mobilizându-l, sau resemnificând gradul de presiune al momentului stresant.
În concluzie – stresul la locul de muncă are efecte resimţite atât la nivelul sănătăţii,
cât şi al relaţiilor cu şi în cadrul muncii, dar şi asupra productivităţii şi eficacităţii la
persoanele angajate în sectorul energetic. În acelaşi timp umorul manifestă o largă utilizare ca
strategie de combatere a stresului la locul de muncă pentru 81% din subiecţii eşantionului.
Aceste elemente încurajează stimularea umorului ca strategie de coping pentru a facilita
adaptarea la situaţiile generatoare de stres specific locului de muncă.
Metodologia cercetării experimentale
Etapa ameliorativă a debutat cu selectarea celor două loturi, urmărind să se respecte
caracteristicile generale ale eşantionului investigat în scop constatativ. Lotul experimental cu
următoarele caracteristici N = 60, subiecţi de sex masculin 92%, subiecţi de sex feminin 8%,
tineri 30%, subiecţi peste 35 ani 70%. Lotul de control a avut şi el caracteristici similare: N =
60, subiecţi de sex masculin 90%, subiecţi de sex feminin 10%, tineri 33%, subiecţi peste 35
ani 67%. Întrucât în urma analizei realizate pe eşantionul lărgit s-a constatat o bună
deschidere spre umor în relaţionarea şi aprecierea stresului la locul de muncă, stabilindu-se
dezvoltarea acestuia ca strategie de coping. Selecţia lotului experimental a avut un criteriu
suplimentar, acela de a grupa subiecţii (la selecţie) pe două subgrupe: subiecţi cu simţul
umorului scăzut (sublotul A cu N = 30) şi subiecţi cu simţul umorului dezvoltat (sublotul B cu
N = 30). Această caracteristică a vizat în principal evidenţierea umorului ca strategie de
coping, fiind vorba de umor voluntar, urmărindu-se astfel realizarea celui de-al doilea obiectiv
general: identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor
stresului la nivelul profesiunii de energetician.
În vederea realizării celui de-al doilea obiectiv general şi obiectivelor specifice
desprinse din acesta, au fost parcurse trei etape investigative după cum urmează:
Tabel 3. Momentele etapei ameliorative
Momente/etape Demers investigativ Derulare
Etapa 1
A. Selecţia loturilor -experimental -de control B. Pregătirea colaboratorilor
Timp – 4 luni Organizare – selectarea lotului experimental N=60 – selectarea lotului de control N=60 – instruirea managerilor organizaţiilor pentru implementarea modificărilor de mediu organizaţional şi periodic în relaţionarea cu angajaţiiFinalizare – pregătirea monitorizării implementării variabilelor
Etapa 2
Manipularea variabilelor
Timp – 6 luni Organizare – intervenţii manageriale V.I. a1 – intervenţie individuală V.I. a2 – intervenţii asupra contextului V.I. a3 Finalizare – observaţii asupra comportamentului subiecţilor şi atmosferei generale de la locurile de muncă
Mom
entu
l II
E
tapa
am
elio
rati
v ă
Etapa 3
Testarea postexperimentală
Timp – 4 luni Organizare – aplicarea chestionarelor la subiecţii din lotul experimental şi cel de control – analiza datelor relevate de chestionare Finalizare – interpretarea analizei realizate
Etapa 2, experimentală, a constat în implementarea unui program de stimulare a
umorului care a cuprins următoarele modalităţi de intervenţie:
Denumirea programului: Program de stimulare a umorului ca strategie de coping
Durata programului: 6 luni
Perioada de desfăşurare: mai – octombrie 2010
Grup – ţintă: angajaţi ai Societăţii comerciale FDEE „ Electrica Distribuţie Transilvania Sud”
SA Braşov
Scopul programului: stimularea umorului ca strategie de coping pentru o mai eficientă
adaptare la stresul resimţit la locul de muncă
Obiectivele programului:
� Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de
sănătate a individului
� Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra
performanţelor organizaţionale
� Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea
adaptării la stresul locului de muncă
Metode şi tehnici de manipulare a variabilelor
1. program de stimulare a umorului grupului – introducerea unor situaţii şi prezentări cu
caracter relaxant, umoristic:
■ felicitări amuzante de ziua angajatului, sau de sărbători tradiţionale,
■ note informative hazlii,
■ organizarea unor zile tematice cu implicarea familiilor angajaţilor.
2. intervenţia individuală prin consiliere psihologică ca modalitate de obţinere a cooperării şi
interpretării corecte a schimbărilor de context
3. intervenţia asupra contextului ca modalitate de stimulare a relaţiilor bazate pe umor:
■ postere amuzante făcute de anumite grupuri de angajaţi,
■ panouri de afişaje cu imagini foto surprinse la locul de muncă.
Obiectivele şi ipotezele etapei experimentale
Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa constatativă au conturat un ghid de
intervenţie (experimental) pentru etapa ameliorativă, care s-a concentrat pe realizarea celui
de-al doilea obiectiv general al cercetării:
O2. Identificarea eficienţei modalităţilor de coping în prevenirea şi ameliorarea efectelor
stresului la nivelul profesiunii de energetician.
Această coordonată esenţială pentru experimentare, s-a bazat pe următoarele
obiectivele specifice:
O2.1. – Identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de
sănătate a individului;
O2.2. – Identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra
performanţelor organizaţionale;
O2.3. – Determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea
adaptării la stresul locului de muncă
Urmărind aceste obiective, în etapa ameliorativă, care a constat în implementarea
experimentului, s-au propus spre testare următoarele ipoteze:
IG – dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume strategie de coping atunci stresul
ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul indivizilor din organizaţie vor fi
ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează productivitatea şi influenţează
sănătatea fizică şi psihică.
Din ipoteza generală au fost particularizate o serie de ipoteze de lucru focalizate pe
concluziile evidenţiate în etapa constatativă. Aceste ipoteze au vizat următoarele aspecte:
IL1 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul
organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere
al sănătăţii fizice şi psihice;
IL2 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul
organizaţiei atunci va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor
de stres ocupaţional;
IL3 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel
organizaţional şi individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din
punct de vedere al productivităţii şi eficienţei;
IL4 – Dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate atunci se va dezvolta un
management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în muncă;
Urmărind realizarea celui de-al doilea obiectiv general, în etapa ameliorativă, ne-am
propus testarea unei ipoteze generale: dacă la nivelul unei organizaţii se dezvoltă o anume
strategie de coping atunci stresul ocupaţional şi modul de resimţire a acestuia la nivelul
indivizilor din organizaţie vor fi ameliorate din punct de vedere al simptomelor care afectează
productivitatea şi influenţează sănătatea fizică şi psihică (ipoteza generală).
Concluziile etapei experimentale
Realizarea obiectivelor propuse pentru etapa ameliorativă au facilitat testarea
următoarelor ipoteze de lucru realizându-se următoarele conexiuni:
a. S-a urmărit identificarea relaţiei dintre strategiile de coping prin umor şi starea generală de
sănătate a individului (Obiectivul 2.1.), pornind de la ipoteza că dacă modalităţile de
coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci va scădea
nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice
(Ipoteza de lucru 1);
Stimularea umorului, ca strategie de coping, a evidenţiat faptul că indiferent de
atributul personal de a avea sau nu simţul umorului dezvoltat, la orice individ starea sănătăţii
are de suferit din cauza stresului de la locul de muncă, umorul având proprietatea de a
ameliora efectele, de a produce o adaptare mai uşoară:
♦ în urma implementării experimentului, relaţiile dintre umorul utilizat la locul de muncă şi
efectele stresului la nivelul sănătăţii fizice s-au diminuat, dar destul de sensibil ca
semnificaţie la nivel digestiv (scade de la r = .449; p < 0,01, la un r = .430; p < 0,01), însă
în mod radical la nivel sistemului muscular (scade de la p < 0,05, la un p < 0,8).
♦ impactul stimulării umorului, ca strategie de adaptare la nivel psihic, a dus la accentuarea
relaţiei invers proporţionale între stres şi copingul prin umor, astfel că tăria semnificaţiei a
crescut în partea postexperimentală de la r = -.256; p < 0,01, la r = -.332; p < 0,01 (pentru
resimţirea epuizării, oboselii), şi de la r = -.274; p < 0,05, la r = -.317; p < 0,05 (pentru
iritabilitate constantă) indicând astfel o creştere a rezistenţei psihice în faţa stresului.
♦ apelând la efectul de scădere a simţului umorului ca urmare a stresului generat de locul de
muncă s-a observat că acesta este un simptom puternic resimţit de majoritatea angajaţilor,
iar dacă în faza preexperimentală acest simptom apărea ca a fi într-o puternică relaţie
directă cu stresul organizaţional (sprijinul colectivului), în faza postexperimentală puterea
semnificaţiei relaţiei scade foarte mult, trecând de la de la r = .375; p < 0,01, la r =.281; p
< 0,05. Această observaţie vine să întărească şi să susţină efectul tonifiant, asupra
psihicului, din partea umorului în percepţia stresului mai ales la nivelul relaţiilor, ceea ce
indică o influenţă indirectă, adică creşterea sprijinului organizaţional dezvoltată prin umor
duce la diminuarea efectelor stresului pe plan psihic. Acelaşi efect relaţionat cu stresul
general pierde din puterea semnificaţie, legătura scăzând, dar nu semnificativ, în timp ce
în relaţie cu presiunea unor evenimente imediate se constată din nou o puternică scădere a
legăturii (de la r = .450; p < 0,01, la r =.299; p < 0,05), ceea ce sprijină ideea că
momentele de dificultate cu presiune mare sunt resimţite mai uşor prin creşterea
sprijinului organizaţional, al grupului, al echipei. Pentru verificarea impactului real al
umorului stimulat în cadrul cercetării s-a recurs, pentru acest simptom, la compararea
valorilor între mai multe loturi (unul din ele fiind un studiu făcut la nivel european):
Tabel 4. Compararea valorilor simptomului „pierderea simţului umorului”
Lot experimental Lot de control Simptom
Lot UE (1541)
Eşanţion (439) preexperim. postexperim preexperim. postexperim
Pierderea simţului umorului
31% 25% 32% 16% 27% 29%
♦ în urma evaluărilor din cadrul studiului prezent s-a putut observa faptul că efectele
stresului nu sunt diferit resimţite datorită calităţii individuale de a avea simţul umorului
(bazat pe umor involuntar), ci datorită utilizării umorului ca strategie de adaptare
(voluntar) la stresul de la locul de muncă, de aceea se poate afirma că persoanele cu simţul
umorului dezvoltat nu au o rezistenţă fizică crescută, dar au o capacitate psihică de
adaptare mai mare (prin resemnificarea situaţiilor problematice).
♦ din punct de vedere comportamental, cea mai inedită constatare a fost aceea de recurgere
la asistenţă de specialitate în cazul resimţirii disconfortului fizic şi psihic, datorat stresului,
pentru că ea a evidenţiat faptul că nu există o relaţie semnificativă între copingul prin
umor şi alarmarea pentru sănătatea personală. Astfel în faza preexperimentală relaţia între
cele două era nesemnificativă, pentru ca în faza postexperimentală să rezulte o întărire a
relaţiei de r = .247; p < 0,05, ceea ce indică o semnificaţie redusă. Această constatare
indică o tendinţă de ignorare a tulburărilor echilibrului sănătăţii datorate stresului.
♦ influenţele avute de stimularea umorului voluntar au putut fi verificate şi prin compararea
modificărilor survenite la nivelul frecvenţelor pentru anumite simptome (fizice, psihice,
comportamentale) datorate stresului la locul de muncă, focalizat pe cele două loturi
comparabile, constatându-se în tab.5 că în timp ce valorile scad pentru lotul experimental,
ele rămân constante, sau chiar înregistrează anumite creşteri pentru lotul de control:
Tabel 5. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii efectelor stresului Lot experimental Lot de control Simptom
preexperim. postexperim preexperim. postexperim Lipsă de apetit sau apetit excesiv de mare
37% 32% 22% 21%
Dureri de cap dese 27% 22% 10% 11%
Sentimente de mânie sau enervare generate prea uşor
20% 16% 10% 11%
Dispoziţie fluctuantă resimţită
10% 5% 12% 14%
Dificultăţi de concentrare
17% 14% 10% 9%
Evitarea contactului cu alte persoane
18% 12% 9% 9%
♦ Aceste concluzii vin să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea
modalităţilor de coping prin umor va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional
din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice cu specificaţia că ameliorarea în
resimţire este mai puternică în plan psihic, decât în plan fizic. Prin aceste observaţii se
aduc unele ajustări opiniilor specialiştilor, care susţineau că o persoană cu simţul
umorului dezvoltat este mai sănătoasă fizic şi psihic, chiar mai productivă, iar umorul
creşte imunitatea la stres. Ceea ce trebuie semnalat în urma acestor concluzii, nu este
numai faptul că efectele stresului la locul de muncă sunt resimţite de către orice persoană
angajată, în mod diferit, ci faptul că aceste efecte sunt ignorate de cei cu simţul umorului
dezvoltat şi în mod special de bărbaţi (utilizarea dominantă a umorului agresiv şi defensiv
predispune la mascarea şi ignorarea unor afecţiuni). Ignorarea efectelor fizice, resimţite
în urma stresului profesional, poate afecta pe termen lung iremediabil sănătatea
persoanei, chiar dacă psihic îşi creează o oarecare ecranare prin umor.
Pornind de la ideea că în literatura de specialitate sunt susţinute efectele benefice ale
umorului şi în special ale râsului pentru sănătatea fizică şi psihică a individului, dar mai ales
la nivelul eficacităţii lui profesionale, persoana cu simţul umorului dezvoltat fiind mai
productivă, mai creatoare şi mai eficientă, s-au propus în cadrul acestui studiu analize care să
arate impactul umorului voluntar asupra acestor performanţe.
b. S-a propus identificarea gradului de impact al modalităţilor de coping prin umor asupra
performanţelor organizaţionale (Obiectivul 2.2.), urmărind efectul produs dacă
modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivel organizaţional şi
individual atunci va scădea nivelul de resimţire a stresului ocupaţional din punct de vedere
al productivităţii şi eficienţei (Ipoteza de lucru 3);
♦ relaţia dintre stresul generat de locul de muncă şi performanţele organizaţionale a fost
stabilită de multe alte studii, ea fiind confirmată şi de studiul prezent, eficacitatea fiind
evaluată de fiecare individ în raport cu intensitatea şi frecvenţa stresului general, în timp
ce productivitatea este autopercepută din prisma organizaţiei, adică din modul în care
omul simte sprijinul organizaţional. Din acest punct de vedere s-a observat tendinţa de a
exterioriza cauzele unei productivităţi mai scăzute, în timp ce eficacitatea este
autoevaluată mai obiectiv în raport cu toţi factorii de stres.
♦ modificările survenite în semnificaţia relaţiilor dintre eficacitate şi stres după
implementarea experimentului, indică foarte clar impactul pozitiv al dezvoltării umorului
voluntar, pentru că dacă la început existau relaţii puternic semnificative (r > .341; p <
0,01) între eficacitate şi 6 din 9 tipuri de stres specific locului de muncă, la finalul
experimentului eficacitatea se mai află în relaţii destul de slab semnificative (r < .280; p <
0,05) cu doar 2 din 9 tipuri de stres. Acest lucru indică o mare semnificaţie a umorului
pentru percepţia eficacităţii, această idee fiind susţinută de relaţiile puternic semnificative
(de la r = .698; p < 0,01) pe care le are cu umorul utilizat pentru destinderea situaţiilor
problematice.
♦ modificările survenite în percepţia productivităţii şi relaţiilor ei cu stresul organizaţional
sunt relativ slab semnificative (r < .270; p < 0,05), dar după cum am prezentat anterior nu
existau relaţii puternice nici în faza preexperimentală, ceea ce indică faptul că percepţia
productivităţii este puternic influenţată de umor. În acest sens relaţia dintre productivitate
şi copingul prin umor este puternic semnificativă, tăria relaţiei crescând mai mult după
experiment ((de la r = .401; p < 0,01)
♦ evidenţierea impactului umorului voluntar asupra percepţiei eficacităţii şi productivităţii
este susţinută şi de valorile comparate între lotul experimental şi cel de control:
Tabel 6. Diferenţe generate de experiment la nivelul resimţirii eficacităţii proprii Lot experimental Lot de control Simptom
preexperim. postexperim preexperim. postexperim Sentimentul că nu faceţi faţă profesional sau personal
18% 7% 8% 7%
Productivitate scăzută
12% 9% 4% 4%
♦ Toate aceste argumente susţin concluzia că prin stimularea umorului ca mecanism de
coping se poate induce o motivaţie şi o eficienţă crescută, care la rândul lor conduc la
creşterea productivităţii, dar numai în relaţie cu sprijinul organizaţional resimţit. Această
concluzie confirmă ipoteza de lucru care presupunea că dezvoltarea umorului ca strategie
de coping va duce la scăderea nivelului de resimţire a stresului la locul de muncă la
nivelul eficienţei şi productivităţii. Nuanţa semantică este foarte importantă, diferind de
ideea că o persoană cu simţul umorului dezvoltat este mai eficientă şi mai productivă,
subliniindu-se faptul că umorul stimulat ca strategie de coping a generat o modificare
pozitivă în autoevaluarea eficacităţii şi productivităţii proprii. Prin această concluzie
care confirmă ipoteza de lucru s-a realizat şi obiectivul propus pentru această dimensiune
a studiului, acela care îşi propunea identificarea gradului de impact a strategiilor de
coping prin umor asupra eficienţei şi productivităţii.
Întrucât impactul umorului voluntar asupra percepţiei stresului ocupaţional şi
organizaţional are o plajă largă de influenţe, s-a urmărit la ce niveluri s-au înregistrat cele mai
puternice modificări în urma experimentului. Pentru aceasta cu ultimul obiectiv specific au
fost conexate două ipoteze de lucru, care presupuneau pe de o parte puternice influenţe din
partea umorului voluntar asupra relaţiilor din cadrul organizaţiei, iar pe de altă parte
stimularea satisfacţiei în muncă.
c. S-a intenţionat determinarea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în
vederea adaptării la stresul locului de muncă (Obiectivul 2.3.), presupunând că dacă
modalităţile de coping prin umor sunt stimulate şi dezvoltate la nivelul organizaţiei atunci
va scădea nivelul de resimţire a lipsei sprijinului organizaţional ca factor de stres
ocupaţional (Ipoteza de lucru 2) şi dacă modalităţile de coping prin umor sunt stimulate
atunci se va dezvolta un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a
satisfacţiei în muncă (Ipoteza de lucru 4);
♦ pornind de la constatarea că între relaţiile de la locul de muncă şi umor există puternice
legături, iar umorul voluntar a câştigat putere în legătură în urma experimentului (r = .404;
p < 0,01), s-a constatat în final că umorul influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul
organizaţional, transformându-se la un moment dat în umor colectiv.
♦ stimularea umorului voluntar a generat modificări la nivelul relaţiilor organizaţionale,
stimulând sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care
este un factor important de sprijin în faţa situaţiilor stresante.
Tabel 7. Compararea evoluţiei relaţionării prin umor între lotul experimental şi cel de
control Lot experimental Lot de control
preexperim. postexperim preexperim. postexperim
redusă 18,3% 5,4% 20% 20,3% medie 68,3% 72,7% 65% 74,1%
Relaţionare prin umor
bună 13,3% 21,9% 15% 5,6% redusă 0 0 0 0 medie 40% 36,6% 41,6% 42,6%
Oportunităţi de prietenie
bună 60% 63,4% 58,4% 57,4% redusă 5% 0 8,3% 11,1% medie 38,3% 38,1% 36,6% 59,2%
Menţinerea relaţiilor
bună 56,6% 61,9% 55,1% 29,7%
♦ modificări ale percepţiei relaţiilor din organizaţie generate de umorul voluntar s-au
constatat şi la persoanele cu un simţ al umorului redus (sublotul A), ceea ce permite
interpretarea că umorul se transferă prin contagiune atunci când este utilizat frecvent ca
strategie împotriva stresului la locul de muncă în cadrul echipelor de lucru.
Tabel 8. Modificări ale relaţiilor dintre umor şi relaţiile organizaţionale la sublotul A
(cu simţul umorului scăzut) preexperimental
Humor coping
Affiliative humor
Selfenhancing humor
Agresivve humor
Selfdefeating humor
Oportunităţi de prietenie
Pearson Correlation ,189 ,349 ,116 ,075 ,331
Menţinerea relaţiilor
Pearson Correlation ,081 -,418* -,507** -,224 -,092
postexperimental
Humor coping
Affiliative humor
Selfenhancing humor
Agresivve humor
Selfdefeating humor
Oportunităţi de prietenie
Pearson Correlation ,460* ,506** ,275 ,180 ,414*
Menţinerea relaţiilor
Pearson Correlation -,002 -,460* -,515** -,251 -,080
♦ dacă la debutul experimentului existau legături semnificative între stresul organizaţional
(resimţit ca lipsa sprijinului) şi relaţiile deja existente în organizaţie (r = .272; p < 0,05),
prin stimularea umorului voluntar aceste relaţii îşi pierd complet tăria semnificaţiei, ceea
ce indică faptul că la resimţirea stresului se mobilizează în grupuri, pe echipe, bazându-se
unii pe alţii în cadrul organizaţiei în virtutea relaţiilor deja existente.
♦ Aceste constatări indică două lucruri fundamentale: stimularea umorului voluntar ca
strategie de adaptare la stres facilitează relaţionarea în colectiv, ajungându-se la un
umor colectiv care este liant pentru relaţii, motivant şi stimulant, mai ales în munca pe
echipe; umorul se transferă în cadrul organizaţiei prin contagiune, de la persoanele cu
simţul umorului dezvoltat, care îşi însuşesc strategia de adaptare mai uşor, spre
persoanele cu simţul umorului mai puţin dezvoltat, care au nevoie de o perioadă mai
îndelungată pentru familiarizarea cu această strategie. Cele două concluzii confirmă
ipoteza de lucru care presupunea că umorul voluntar va atenua gradul de resimţire a
lipsei de sprijin organizaţional ca factor de stres.
♦ între stresul resimţit la locul de muncă şi satisfacţia muncii prestate este una din relaţiile
care a evidenţiat anumite particularităţi prin stimularea umorului voluntar, întrucât s-a
stabilit că din perspectiva dimensiunilor investigate, satisfacţia este dependentă direct de
relaţia stabilite în organizaţie. Astfel lipsa sprijinului organizaţional corelează puternic cu
insatisfacţia în muncă şi accentuarea intenţiilor de schimbare a locului de muncă (r = .334;
p < 0,01), iar satisfacţia în muncă este legată semnificativ de oportunităţile de relaţionare,
ca şi de relaţiile deja existente ((r = .381 / 386; p < 0,01) mai ales după implementarea
experimentului.
♦ măsura în care umorul influenţează această dimensiune a adaptării profesionale, precum şi
în ce relaţie se află cu stresul organizaţional, a fost identificată prin tipul de umor care a
influenţat aceste dimensiuni, acesta fiind umorul utilizat în situaţii presante (selfenhancing
umor), numit şi umor de autoapărare, ceea ce susţine ideea transmiterii prin contagiune a
umorului în perioade de dificultate.
♦ Astfel se poate concluziona că umorul poate influenţa pozitiv satisfacţia resimţită la locul
de muncă prin latura ei psihosocială. În sprijinul acestei concluzii vine şi opinia lui M. B.
Wanzer, care a constat, că angajaţii spun că simt o mai mare satisfacţie la locul de muncă
atunci când lucrează cu cineva cu simţul umorului sau când umorul este folosit „corect”
în situaţii adecvate şi, în plus, îi ajută să depăşească situaţiile de stres. Această concluzie
vine să confirme ipoteza de lucru care presupunea că stimularea umorului voluntar
dezvoltă un management individual al stresului mai eficient şi o creştere a satisfacţiei în
muncă cu menţiunea că acest management depinde foarte mult de grupul profesional în
care este încadrat angajatul, mai ales de susţinea grupului. Confirmarea ipotezelor legate
de legăturile dintre adaptarea organizaţională şi umorul voluntar indică faptul că la
stresul generat de locul de muncă adaptarea se face mult mai uşor prin umor voluntar
dacă este precedată de acomodarea în grupul profesional.
Analizând influenţele sesizabile şi cuantificabile ale umorului voluntar se poate
concluziona că acestea se resimt la nivel individual prin adaptarea la stres cu efecte în
diminuarea deteriorării sănătăţii, apoi la nivel organizaţional în care prin acomodarea la grup
a individului acesta intră în contact cu umorul colectiv care are valenţe mobilizatoare sporind
performanţele şi satisfacţia în muncă. Prin aceste concluzii s-a îndeplinit şi obiectivul referitor
la stabilirea nivelelor de influenţă a umorului pentru o organizaţie în vederea adaptării la
stresul locului de muncă.
Fig 3. Efectele copingului prin umor pe nivele
CAPITOLUL 5. Concluzii şi consideraţii finale
În CAPITOLUL 5 sunt sintetizate principalele concluzii privind fundamentarea
teoretică şi intervenţia empirică realizată. În continuare prezentăm sintetic rezultatele obţinute
în cadrul cercetării, raportate la obiectivele urmărite.
Sinteza rezultatelor cercetării
Cercetarea a avut două etape distinctive care s-au focalizat pe identificarea nivelului
de stres resimţit de angajaţii din sectorul energetic şi dezvoltarea unei strategii de coping care
să faciliteze adaptarea la stresul specific profesiei şi respectiv să amelioreze efectele deja
resimţite ca stres profesional.
Etapa constatativă a avut în vedere conturarea unui tablou cât mai fidel al efectelor
stresului, dar şi a relaţiilor stabilite între stres şi umorul utilizat la locul de muncă, pentru un
eşantion de 439 de angajaţi. Colectarea datelor s-a bazat pe îmbinarea unor metode cantitative
(ancheta pe bază de chestionar, metoda testelor), iar prelucrarea acestora s-a realizat în cadrul
programului computerizat SPSS 12, utilizându-se metode statistico-matematice variate
(analiza corelaţională, testul de semnificaţie a diferenţei dintre două medii, regresia
multiliniară, tehnica de analiză ANOVA etc.).
Conform rezultatelor etapei constatative s-au putut identifica un număr de factori
stresori (11) cu mare incidenţă în starea sănătăţii fizice şi psihice, care determină dominant
modificări în comportament, stimă de sine (autoevaluare defavorizantă) şi performanţele
individuale. Determinând, în cadrul acestei etape, relaţiile existente între anumite simptome şi
anumite tipuri de umor specific locului de muncă, s-a decis ca strategia de coping aleasă să fie
stimulată, în cadrul experimentului, să fie umorul.
Întrucât această etapă a permis identificarea unor variabile psihoindividuale ale
angajaţilor, care le conferă sau nu o mai mare disponibilitate pentru relaţionarea prin umor,
ne-am propus ca în cadrul etapei a doua, cea ameliorativă, să valorificăm atât potenţialul celor
înzestraţi nativ cu simţul umorului, dar şi predispoziţiile ascunse, a celor care nu au manifestat
un simţ al umorului dezvoltat. De aceea lotul experimental s-a constituit din două subloturi pe
baza acestei caracteristici.
Etapa ameliorativă a presupus implementarea unor metode de stimulare a umorului ca
strategie de coping, în urma cărora s-a făcut o nouă investigare a nivelului de stres perceput la
locul de muncă. Dacă în opinia multor specialişti, simţul umorului a devenit o trăsătură de
caracter, care conferă individului abilitatea de a se integra şi acomoda mai uşor în noi
contexte sociale, iar alte opinii susţin că oamenii care râd mai mult sunt mai sănătoşi şi mai
productivi, s-a recurs la analiza statistică din acest punct de vedere a subiecţilor componenţi ai
lotul experimental.
Cercetarea prezentă a constatat şi stabilit statistic că persoanele cu un simţ al umorului
crescut nu au o rezistenţă fizică mai mare, dar capacitatea lor de adaptare le conferă o mai
bună rezistenţă psihică. Cu alte cuvinte, gradul crescut de adaptabilitate la stres, favorizează
un nivel crescut de acceptabilitate a simptomelor unei afecţiuni fizice, simptomele fiind la
rândul lor factori de stres, iar umorul protejând psihic gradul de alarmare. Rezistenţa psihică
generată de umor determină o alarmare tardivă faţă de simptomele unui dezechilibru al
sănătăţii fizice, ceea ce poate determina agravarea unor boli. În cadrul analizei, s-a mai
evidenţiat un semnal de alarmă, acela că alarmarea tardivă prin ignorare a simptomelor, poate
fi deseori însoţită de reţinerea de a apela la consultul unui specialist. Întrucât eşantionul a fost
format dominant din subiecţi de sex masculin, se poate concluziona că în general bărbaţii care
au dezvoltat simţul umorului, coroborat cu un umor dezvoltat şi utilizat voluntar,
conştientizează greu necesitatea de a apela la un specialist, atunci când sesizează tulburări la
nivelul sănătăţii fizice şi psihice.
Particularizând la aria ocupaţională a subiecţilor se poate aprecia că stresul specific
muncii în sectorul energetic generează simptome fizice, psihice şi comportamentale afectând
sănătatea globală şi funcţionalitatea eficientă a individului prin efectele sale, care pot şi
ameliorate prin intermediul umorului voluntar, însă există riscul ca efectele resimţite totuşi să
fie de multe ori ignorate, s-au deturnate în comportamente nocive (alcool, tutun, stimulente),
evitându-se prezentarea la un specialist (medic, psiholog, consilier, psihiatru). Datorită
particularităţilor activităţii prevăzute în sectorul energetic, unde riscul este mult crescut,
atunci şi nivelul de percepţie a stresului este specific, repercutându-se dominant în sfera
psihocomportamentală, care răspunde involuntar cu umor agresiv, tip de umor echilibrat prin
dezvoltarea strategiei de umor voluntar.
Toate aceste argumente şi concluzii au confirmat ipoteza referitoare la faptul că
stimularea adaptării prin umor voluntar la situaţiile de stres profesional poate ameliora sau
diminua resimţirea efectelor stresului asupra sănătăţii. În aceeaşi idee vine şi afirmaţia lui
Taylor (1992) care susţinea că „umorul şi optimismul unei persoane poate influenţa starea de
sănătate prin tentaţia de a-şi menţine poziţia afectivă pozitivă chiar şi în situaţii de stres acut”.
Baza ştiinţifică ce oferă la ora actuală posibilitatea înţelegerii depline a relaţiei dintre simţul
umorului şi sănătate face obiectul unei discipline denumită: psiho-neuro-endocrino-
imunologia, care se bazează pe teoria că emoţiile şi gândirea, prin intermediul căilor
sistemului nervos, influenţează secreţia de hormoni şi reglează activitatea sistemului imunitar.
Analiza minuţioasă a modului în care umorul influenţează interrelaţionarea în cadrul
organizaţional şi efectele acesteia pentru satisfacţia în muncă, productivitate, autoevaluarea
eficacităţii şi dezvoltarea reacţiilor emoţionale pozitive, a permis următoarea interpretare:
umorul voluntar influenţează relaţionarea pozitivă în cadrul organizaţional, stimulând
sprijinul şi ajutorul reciproc între indivizi, întărind coeziunea organizaţiei, care este un factor
important de sprijin în faţa situaţiilor stresante. Relaţiile pozitive stimulate prin umor pot
determina transformarea sprijinului ocupaţional din factor stresor, prin lipsa lui, în factor de
creştere a satisfacţiei în muncă şi de ameliorare a resimţirii stresului ocupaţional. Deci umorul
poate influenţa pozitiv satisfacţia resimţită la locul de muncă prin latura ei psihosocială în
cadrul căreia am identificat un nivel de umor colectiv, rezumat într-o stare de spirit
mobilizantă, cu valenţe ameliorative în situaţii de limită, de panică, prin raportarea individului
la colegii/grupul căruia îi aparţine.
Întrucât în opinia lui Maslow satisfacţia este cel mai important element motivaţional,
dar satisfacţia în muncă nu conduce în mod necesar la îmbunătăţirea performanţelor, s-au
identificat şi relaţiile existente între umorul voluntar ca strategie de coping şi eficienţa, care
este pilonul de bază al productivităţii. Faptul că între copingul prin umor şi autoaprecierea
eficienţei şi productivităţii există conexiuni semnificative care au suferit accentuări ale
legăturilor după stimularea umorului voluntar, indică influenţa acestuia asupra performanţelor
personale. Astfel se poate aprecia că satisfacţia psihosocială, sau latura ei de umor colectiv,
pot evident conduce la îmbunătăţirea performanţelor, respectiv a eficacităţii şi productivităţii.
Aceste observaţii confirmă ipotezele iniţiale, transformându-le în următoarea concluzie cu
caracter general: umorul stimulat în cadrul organizaţional, ca mecanism de coping, conduce la
diminuarea resimţirii efectelor stresului ocupaţional din punct de vedere al productivităţii şi
eficienţei, prin creşterea sprijinului organizaţional şi dezvoltarea gradului de satisfacţie
psihosocială.
Impactul pozitiv al activităţilor din cadrul programului ameliorativ, de stimulare a
umorului, a fost evidenţiat de rezultatele fazei postexperimentale, în care la nivelul lotului de
control nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între scorurile obţinute în pretest şi posttest
sub aspectul variabilelor dependente investigate, rezultate care demonstrează că efectele
stresului nu pot fi ameliorate la nici unul din nivele (individual şi organizaţional), fără
utilizarea unor strategii de adaptare.
Simţul umorului este atât o perspectivă asupra vieţii, un mod aparte de a percepe
lumea, dar şi un comportament care exprimă această perspectivă. Umorul este o calitate a
percepţiei care permite individului experimentarea unui tonus psihic bun, pozitiv, chiar şi
atunci când se confruntă cu adversitate, fiind mult mai eficient când este împărtăşit cu alţii.
Toate aceste calităţi ale umorului, nu îl transferă totuşi într-o tehnică infailibilă, pentru că ea
depinde foarte mult de cultura individuală şi gradul de civilizare a fiecărui individ, întrucât
limitele care trebuie respectate într-o relaţionare bazată pe umor pot fi uşor depăşite din lipsă
de educaţie a celor implicaţi în relaţionare. Umorul este o strategie care dacă face parte din
caracterul individului ca o calitate numită „simţul umorului” poate fi favorizantă dezvoltării
unei adaptabilităţi situaţiilor generatoare de stres. Dacă nu face parte din structura
personalităţii individului ca trăsătură de caracter, atunci el este eficient ca adaptare la stres din
perspectiva grupului, a organizaţiei., devenind tonifiant şi stimulator în situaţiile de criză, prin
atenuarea efectelor resimţite individual întrucât este resimţit sprijinul/suportul grupului.
În ansamblu, intervenţia formativă implementată s-a dovedit relevantă statistic sub
aspectul a două variabile dependente: starea sănătăţii fizice şi psihice, resimţirea satisfacţiei în
muncă şi intenţiilor de schimbare a locului de muncă, ceea ce echivalează cu validarea
parţială a programului experimental. Cercetarea îşi justifică relevanţa în contextul necesităţii
acute de a acţiona în direcţia prevenirii şi combaterii fenomenului de stres profesional, oferind
o posibilă modalitate de intervenţie în această direcţie, la nivelul angajaţilor din sectorul
energetic.
Contribuţii personale
Principala contribuţie adusă de lucrarea prezentă constă în participarea la validarea şi
omologarea instrumentelor de evaluare: Chestionarul JSS, pentru care eşantionul de bază al
cercetării a constituind 29% din eşantionul total utilizat pentru validarea pe România a acestui
chestionar (439 din 1533 subiecţi); Chestionarul de percepţie a relaţiilor cu locul de muncă
fost utilizat experimental, pentru a reduce un factor de stres suplimentar ce ar fi fost declanşat
prin aplicarea unui număr de alte 7 chestionare diferite. Aceste instrumente s-au dovedit
deosebit de utile în a desprinde unele aspecte specifice muncii în sectorul energetic şi analiza
datelor relevate de ele au permis luarea deciziei ca în perioada experimentală să fie utilizat ca
strategie de coping rezervele de umor ale subiecţilor.
Din punct de vedere teoretic, lucrarea prezentă a adus o modestă contribuţie în
reunirea accepţiunilor despre conjuncturile ce pot afecta omul activ, astfel s-a conturat
următoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupaţional/profesional, care
implică impactul condiţiilor şi conţinutului muncii asupra individului şi stresul organizaţional
care implică rezonanţa afectivă a relaţiilor stabilite la locul de muncă. (vezi fig.2)
De asemenea, lucrarea a scos la lumină faptul că simţul umorului nu dă imunitate la
boli, ci face să se evite evidenţierea tulburărilor apărute la nivelul sănătăţii, fie prin ignorare,
fie prin autosugestionare că nu i se poate întâmpla nimic rău, aceste atitudini faţă de propria
persoană putând fi dăunătoare, dacă sunt menţinute pe perioade îndelungate, întrucât pot
facilita accentuarea unor boli.
O altă idee importantă reieşită din analiza şi interpretarea datelor, care este o
contribuţie reală a acestui studiu empiric, este aceea că suportul grupului este esenţial atât în
dezvoltarea umorului ca mecanism de coping, adică de adaptare conştientă, formându-se prin
contagiune un spirit al umorului colectiv, mobilizator şi atenuator al efectelor presiunii
stresului.
Dacă din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu de
persoane între care există legături integrative de tip funcţional, comunicativ, afectiv şi
normativ, iar sintalitatea grupului este totalitatea particularităţilor esenţiale, edificatoare
pentru profilul moral al unui grup, denumită şi personalitatea unui colectiv, atunci orice grup,
sau colectiv poate avea între particularităţile esenţiale şi un nivel de umor comun, care
caracterizează grupul şi influenţează dezvoltarea lui. Ştiind că sintalitatea grupului nu se
modifică dacă pleacă cineva sau dacă vine un nou membru, decât dacă personalitatea acestuia
este foarte puternică sau dacă deţine o poziţie influentă, putem considera că şi nivelul de umor
are aceeaşi particularitate, ba chiar mai mult, umorul fiind mobilizator este un factor care
influenţează foarte mult adaptarea la grup a oricărui nou venit.
Direcţii viitoare de cercetare
Rezultatele studiului prezent oferă o alternativă pentru a se acţiona în organizaţii,
mai ales în cele formate dominant din bărbaţi, pentru diminuarea efectelor resimţite datorită
stresului de la locul de muncă, aceea a dezvoltării unor relaţii bazate pe umor voluntar, şi a
unei strategii de coping prin umor. Din acest punct de vedere studiul prezent a înregistrat
anumite probleme care s-au evidenţiat în urma analizei datelor. Aceste probleme pot constituit
teme pentru viitoare cercetări.
Ameliorarea temerilor de apelare la specialist atunci când angajaţii resimt puternic
efectele stresului ocupaţional ar fi una din temele care ar putea constitui o nouă temă de
cercetare, iar acest lucru se poate face prin schimbarea prejudecăţilor legate de consultarea
unui psiholog sau consilier, creşterea încrederii în ajutorul primit din partea altora, mai ales la
subiecţii de vârstă adultă.
Rezultatele studiului prezent atrag atenţia asupra necesităţii unei cunoaşteri
aprofundate a factorilor stresori care pot afecta mai mult sănătatea psihică, întrucât s-a
evidenţiat un impact mai mare al stresului asupra acestui nivel al individului. Legat de această
temă se poate încerca identificarea modificărilor ale mediului profesional care să relaxeze
interrelaţionarea.
Metodele de îmbunătăţire a sprijinului organizaţional ca factor de ameliorare a
efectelor stresului şi implementarea lor la nivelul organizaţiei ar fi o altă temă de cercetare,
care ar completa studiul prezent, ca şi alte cercetări dedicate ameliorării stresului resimţit la
locul de muncă.
Deşi în UE problema stresului profesional şi a combaterii efectelor sale este intens
dezbătută, în România aceasta apare destul de rar la nivel discursiv şi este aproape invizibilă
în strategiile de management, iar psihologii trebuie să acţioneze în această direcţie, mai ales
când intervenţia lor se focalizează pe prevenţie şi ameliorare.
Bibliografie selectivă
1 Abric J. A., 2002 Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi 2 Albu, M., 1998 Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura
Clusium, Cluj-Napoca 3 Alluisi,E.A.,
Fleischman, E.A, 1992 Human performance and productivity: Stress And performance effectiveness, LEA Hildsdale, New Jersey
4 Aldwin, C. M., 1999 Stress, Coping, and Development: An integrated perspective, The Guilford Press, New York
5 Alexandrescu, L., 1993 Rolul diferenţiat al stresului în etio-patogenia unor boli psihice cu caracter reactiv sau endogen şi importanţa sa pentru profilaxia psihiatrică primară, Teza de doctorat , UMF Carol Davila, Bucuresti
6 Amado G., Guittet A., 2007
Psihologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iaşi
7 Aniţei, M. 2007 Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iaşi 8 Aniţei, M. 2009 Locul si rolul psihologului in comunitate- actualitati si
perspective in psihologia romaneasca, Conferinta internationala de psihologie „Psihologul in comunitate”, Arad, 17-20 septembrie 2009, comunicare prezentată şi publicată în volumul conferinţei, Ed. Universitatii Vasile Goldis, Arad
9 Aniţei, M. Chraif, M. 2010
Metoda interviului in psihologia muncii, Editura Universitara, Bucureşti
10 Aryee, S., Luk, V., Leung, A., Lo, S.,1999
Role Stressors, Interrole Conflict,and Well-Being: The Moderating Influence of Spousal Supportand CopingBehaviorsamong Employed Parentsin Hong Kong. Journal of VocationalBehavior,54, 259-278
11 Baban, A., 1988 Stres si personalitate, Ed.Presa Universitara Clujeana, Cluj- Napoca
12 Bakker, A.B., Demerouti, E., Euwema, M.C.,2005
Job Resources Buffer the Impactof Kob DemandsonBurnout.Journal of Occupational Health Psychology,10, 2, 170-180
13 Blalock, I. A., Interaction of cognitive avoidance coping and stress in
Joiner Jr., Th. E, 2000 predicting depression/anxiety, Cognitive Therapy and Research, vol. 24, nr. 1
14 Bogatyi, Z., 2004 Manual de psihologia muncii si organizationala, Editura Polirom, Iaşi
15 Bogathy, Z., 2007 Manual de tehnici şi metode în psihologia muncii şi organizaţională. Editura Polirom, Iaşi
16 Borangic, C., 2007 Vulnerabilitatea la stres, Revista de Somatoterapie, nr.17/2007, Bucureşti
17 Brotheridge, C.M., Lee, R.T., 2005
Impact ofWork-Family Interference on General Well-Being: A Replicationand Extension. International Journal of Stress Management, 12, 3, 203-221
18 Brate, A., 1996 Stresul ocupational si perceperea lui la militari si electricieni. Dizertatie/Master (Coordonator stiintific: prof. univ. dr. Horia Pitariu), Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
19 Capotescu , R., 2006 Stresul ocupational – teorii, modele, aplicatii, Editura Lumen, Iaşi
20 Carver, C. S., Scheier, M. F., Weintraunb, J. K., 1989
Assessing coping strategies; a theoretically based approach, Jurnal of Personality and Social Psyehology, nr. 56
21 Carlson, D., Deer, C.B, 2003
The Effects of Internal Career Orientation on Multiple Dimensions of Work-Family Conflict, Journal of Family and Economic Issues,Vo1.24(1)
22 Chelcea, S., 1995 Cunoaşterea vieţii sociale, Editura I.N.I., Bucureşti 23 Chelcea, S., 2001 Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si
calitative, Editura Economica, Bucuresti 24 Clocotici, V.,
Stan, A., 2000 Statistica aplicată în psihologie, Editura Polirom, Iaşi
25 Cocoară, M., 2005 Definire, manifestare, prevenire. Editura Crisserv, Mediaş 26 Cohen, S.,
Edwards, J.R., 1989 Personality characteristics as moderators of the relationship between stress and disorder. In R.W. Neufeld (Ed.), Advances in the investigation of psychological stress., Chicester : John Wiley & Sons
27 Cooper, C.L., Payne, R. (Eds.), 1991
Personality and stress: Individual differences in the stress process. Chichester, England, Wiley
28 Cooper, C.L., Sloan. G., Williams. S., 1988
The Occupational Stress Indicator: Management guide. Windsor: NFER-Nelson
29 Denny R., 2002 Communicate to win, Kogan Page Limited 30 Dewe, P.J.,
O'Driscoll, M.P., 2001 Organizational Stress: A Review And Critique Of Theory, Research And Applications, Thousand Oaks, CA: Sage Publications
31 Creţu, T., 2001 Psihologie generală, Editura Credis, Bucureşti 32 Cristea, D., 2001 Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania, Cluj 33 David, D., 2006 Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura
Polirom, Iaşi 34 Derevenco, P.,
1936-1986 Un bilanţ de cercetări internaţionale despre stres,1987, 1993, 1994, Revista de psihologie
35 Derevenco, P., Anghel, I., Băban, A., 1992
Stresul în sănătate şi boală. De la teorie la practică. Editura Dacia, Cluj-Napoca
36 Elloy. D.F., Smith, C., 2003
Patterns of Stress, Work-Family Conflict, Role Conflict. Role Ambiguity and Overload Among Dual-Career and Single-Career Couples: An Australian Study, Cross Cultural Management, vol.1
37 Eysenck, M., 1989 Personalizy, stress arousaland cognitive process in stress transactions.Advances in theInvestigation of Psychological Stress, Ed.J.Wiley and Sons, Chichester
38 Floru, R., 1974 Stresul psihic, Editura Enciclopedica Romana, Bucureşti 39 Fried , M., 1982 Endemic stress, Am.J.Orthopsychiat 40 Freud, A., 1996 Eul şi mecanismele de apărare, Editura Polirom, Iaşi 41 Freud S., 1999 Opere-Comicul şi umorul, Editura Trei, Bucureşti 42 Ford, M.T.,
Heinen, B.A., Langkamer, K.L., 2007
Work and family satisfaction and conflict: A meta-analysis of cross-domain relations. Journal of Applied Psychology, 92 (1), 57-80
43 Gardner, W., Reithel, B., Foley, R., Cogliser, C., Walumbwa, F., 2008
Attraction to Organizational Culture Profiles: Effects of Realistic Recruitment and Vertical and Horizontal Individualism Collectivism, SAGE
44 Gelade, G., Gilbert, P., 2003
Work Climate and Organizational Effectiveness: The Application of Data Envelopment Analysis in Organizational Research, SAGE
45 Giardini, A., Frese, M., 2006
Reducing the Negative Effectsof Emotion Work in Service Occupations: Emotional Competence Asa Psychological Resource.Journal of Occupational Health Psychology,11, 1, 63-75
46 Goodrick, G.K., Kneuper S., Steinbauer J.R., 2005
Stress perceptions in community clinic: a pilot survey of patiens an psysicians, Journal of Community Health, Aprilie
47 Goliszek, A., 1998 Învingeţi stresul, Editura Teora, Bucureşti 48 Goldstein, J.,1998 Why we watch: The attractions of violent entertainment. New
York: Oxford University Press 49 Golu, M., 1993 Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti 50 Golu, M., 2000 Fundamentele psihologiei, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti 51 Golu, P., 2002 Fundamentele psihologiei sociale, Editura ExPonto,
Constanţa 52 Golu, P., 2001 Perspective noi asupra grupurilor sociale în Zlate, M.,
(coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, Iaşi 53 Greenberg, J.S., 1999 Stress management, Sixth edition. Boston Burr Ridge, WCB
McGraw-Hill 54 Hammen, C., 2005 Stress and Depression. Annual Review of Clinical
Psychology, 1, 293-319 55 Hauck, P., 2004 Depresia nervoasă , Editura Polimark, Bucureşti 56 Hayes, C., 2006 Stress Relief for Theachers, Routledge, Taylor & Francis
Group, London and New York 57 Hobfoll, St. E.,
Pekrun, R., 1999 Anxiety, stres, and coping, International Journal, Horwood Academic Publischers, vol. 12, nr. 2
58 Holdevici, I., 1995 Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Editura Victor, Bucureşti
59 Holdevici, I., 1996 Elemente de psihoterapie, Editura All, Bucureşti 60 Holdevici, I., 2005 Psihoterapia cognitiv-comportamentală: Managementul
stresului pentru un stil de viaţă optim. Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti
61 Holt, R., 1982 Occupational stress, Editura Free Press, New-York 62 Holt, R .,
Gualaberger, L., 1982 Handbook of stress, Free Press, New-York
63 Hoffman,W., Brate, A., Purcia, D.C., 2001
Introducere in psihoterapia comportamentala. Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu
64 Hurrell, J.J., Jr., Nelson , D.L., Simmons B.L.,1998,
Measuring job stressors and strains : Where we have been, where we are and where we need to go. Journal of Occupational Health Psychology, Vol. 3, No. 4
65 Iamandescu, I.B., 1993 Stresul psihic şi bolile interne, Editura All, Bucureşti 66 Iamandescu, I.B., 1994 Psihologie medicală, Editura Infomedica, Bucureşti 67 Iamandescu, I.B., 2002 Stresul psihic: din perspectivă psihologică şi psihosomatică.
Editura Infomedica, Bucureşti 68 Ionescu, S.,
Jacquet, M-M., Lhote, C., 2002
Mecanismele de aparare, Editura Polirom, Iaşi
69 Ionescu, Ş., 2007 Mecanismele de apărare-teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom, Iaşi
70 Jolov, G., 1984 Stresul şi stabiltatea psihică, Voennye Znanija 71 Kenny, D.T.,
Cooper, C.L.,2003 Introduction: Occupational Stressand Its Management International Journal of Stress Management, 10,4,275-279
72 Lazarus, R., 1999 Emotion and Adaptation, Oxford University Press, New-York 73 Legeron P., 2003 Cum sa te aperi de stres, Editura Trei, Bucuresti 74 Luban-Plozza, B.,
Pozzi, U., Carlevaro,T.,1997
Viaţa alături de stres, Editura Contact Internaţional, Iaşi
75 Luban-Plozza,B., Poldinger,W., Kroger,F., 1996
Bolile Psiho-somatice în practica medicală, Editura Medicală, Bucureşti
76 McKelvey R.S., Pfaff J.J., Acress J.G., 2001
The relationship between chief complaints, psychological distress and suicidal ideation in 15-24 -year -old patients presenting to general practitioners, Med. J. Aust
77 Maslow, A., 2008 Motivaţie şi personalitate, Editura Trei, Bucureşti 78 Miclea, M., 1997 Stres si apărare psihică, Presa Universitara Clujeană, Cluj
Napoca 79 Millward, L., 2005 Understanding Occupational and Organizational
Psychology, Thousand Oaks, CA: Sage 80 Minulescu, M., 1996, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică,
Editura Garell Publishing House
81 Mitrofan, I., 2005 Reflexia psihologica a celor patru elemente in dinamica integrarii ego-ului cu sine. Incursiune intr-o posibila analiza holistica de simbol., Rev. de psihoterapie Experienţială nr. 30, iunie, 2005
82 Mitrofan, I., 2005 Consilirea psihologica. Cine, ce, cum ?, Editura SPER, Bucureşti
83 Mitrofan, N., 1994 Etalonarea si reetalonarea testelor – o urgenta a psihologiei romanesti, in Revista Psihologia, nr. 6/1994, p. 2-3
84 Mitrofan, N., 2000 Psihometria şi direcţiile ei de dezvoltare la început de mileniu în Zlate, M., coord., Psihologia la răspântia mileniilor II-III, Editura Polirom, Iaşi
85 Mitrofan, N., 2001 cap. „Psihometria si directiile ei de dezvoltare la inceput de mileniu”, în Psihologia la raspantia mileniilor (coord. M. Zlate), Ed. Polirom, 2001
86 Mitrofan N., Mitrofan, L., 2005
Testarea psihologică, Editura Polirom, Iaşi
87 Mitrofan N., 2009 Testarea psihologicã. Aspecte teoretice şi practice. Editura Polirom, Iaşi
88 Mocan, I., 2005 SPSS. Introducere în analiza datelor. Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu
89 Moldovan, O., Eisikovits,M., Baban, A., Varga, E, 1994
Implicaţiile psihologice ale stresului, Revista de psihologie
90 Nicolau, A., 1997 Reprezentările sociale. Psihologia câmpului social, Editura Polirom, Iaşi
91 Nielsen, IK, Jex, SM, Adams, GA, 2000
Development and validation of scores on a two dimensional Workplace Friendship Scale. Educational & Psychological Measurement, 60(4), 628-643
92 Ogden, B., 1996 Combaterea stresului, U.S. Naval Institute Proceedings I 93 Paulham, M.
Bourgeois, 1995 Stress et coping: les stragies d’ajustement a l’adversite, PUF Nodules, Paris
94 Panisoara, O, Panisoara G., 2005
Managementul resurselor umane, Editura Polirom, Iasi
95 Percek, A., 1992 Stresul şi relaxarea, Editura Teora, Bucureşti 96 Pitariu, H., 2000 Managementul resurselor umane. Evaluarea performantelor
profesionale. Editura All Beck, Bucuresti 97 Pitariu, H., 2004 Stresul profesional la manageri. Corelate ale personalitatii in
contextul situatiei de tranzitie social – economica din Romania, nr. 93- 122, Editura ASCR
98 Pitaru, H., Miclea, H., 1996
Colocviu despre stres, Editura Teora, Bucureşti
99 Nicolescu, O. , 2001 Managementul modern al organizaţiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti
100 Răşcanu,R., 1989 Capitolul Socioterapie, în vol. Psihiatrie, sub redacţia V. Predescu, vol. I, Editura Medicală, Bucureşti
101 Răşcanu, R., 1995 Elemente de psihologia comunicarii, Editura Universitatii din Bucureşti, Bucureşti
102 Răşcanu, R., 2000 Introducere în psihologie aplicată, Editura „Ars Docendi”, Bucureşti
103 Răşcanu R., 2001 coautor Zlate M., coord
Psihologia la răspântia mileniilor, Editura Polirom,Iasi
104 Răşcanu, R., 2003 editia a II-a
Psihologie şi comunicare, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti,
105 Raşcă, L., Deaconu, A., 2002
Comportamentul organizaţional şi gestiunea resurselor umane, Editura ASE, Bucureşti
106 Roco M., 1996 Eu în relacie cu ceilalţi. În: Psihoteste, Editura Ştiincifică şi Tehnică, SA, Bucureşti, 1994, cap.8, p. 155-164, 1996
107 Roco M., 1999 Socializarea sau construirea socială a realităţii. În: 29 de teste pentru a te cunoaşte (red. Adrian Neculau), Editura Polirom, Iaşi, 1996, 1999, p. 94-114
108 Roco M., 2007 Creativitate şi inteligenţă emocională. Edicia a III-a, Editura Polirom, Iaşi,
109 Scherrer, J., 1993 Oboseala, Editura Humanitas, Bucureşti 110 Shvedin, B., 1995 Rezistenţa la stres, Revista Morskoj Sbornik, Nr,7 111 Sousa, F., 1996 Luarea hotărârii în condiţii de stres, Revista Baluarte, Nr.5 112 Stora, J.B., 1999 Stresul, Editura Meridiane, Bucureşti 113 Şchiopu U., 1997 Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti 114 Tellier, J,
Frumuşani, D. R. 1999 Resurse umane şi dezvoltare organizaţională, Editura Cavalioti, Bucureşti
115 Ticu, C., 2004 Evaluarea psihologica a personalului, Editura Polirom, Iaşi 116 Tudose, F., 2007 Psihologie clinică şi medicală, Manual, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti 117 Ursu, M.A, 2007 Stresul organizaţional, Editura Lumen, Iaşi 118 Vercellino, D., 2008 Sănătate organizaţională, suport de curs, SNSAP, Facultatea
de comunicare şi relaţii publice, www.scribd.com/sanatatea-organizatională
119 Verza E., 1997 Dictionar de psihologie (coautor), Ed. Babel, Bucuresti 120 Verza E., 2005 Comunicarea totala, in Revista de Psihopedagogie nr.2/2005 121 Verza E., 2006 Valentele comunicarii totale, vol. Simpozionului Centenarul
Psihologiei Romanesti, Bucuresti, 2006 122 Williams, S.,
Cooper, C.L., 1997 The Occupational Stress Indicator. In: R.J. Wood & Zalaquett, C. (Eds), Evaluating stress: A book of resources. Huntsville, TX Sam Houston State University
123 Watson, D., Clark, L. A., Tellegen, A. 1988
Development and validation of brief measures of positive and negative affect: The PANAS scale. Journal of Personality and Social Psychology
124 Zlate, M., 1997 Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti 125 Zlate, M., 2000 Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi 126 Zlate, M., 1999 Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iaşi 127 Zlate, M., 2000 Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucureşti 128 Zlate, M., 2005 – 2007 Tratat de psihologie organizaţional-managerială,vol-II,
Editura Polirom, Iaşi 129 Zorlentan, T.,
Burdus, E., Managementul organizatiei, Editura Holding Reporter , Bucuresti
Caprarescu, G., 1995 130 *** Investigarea si psihodiagnoza stresului socio-profesional -
articol în Revista Psihologia Resurselor Umane, nr. 2/2003 si reprezinta puncte de vedere autorizate ale Asociatiei de Psihologie Industriala si Organizationala din România
131 www.testcentral.ro Instrumente de măsurare a stresului ocupaţional 132 www.uib.no
/rg/bbrg/projects/naq NAQ, The Negative Acts Questionnaire, Bergen Bullying Research Group
133 www.scritube.com Positive affectivity and negative affectivity scale-momentary (PANAS)