REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA

RMN

Rezonanța Magnetică Nucleară, RMN, este o tehnică spectroscopică nucleară foarte des folosită în chimie, chimie fizică, medicină nucleară, biofizică și inginerie nucleară pentru determinarea structurii diverșilor compuși chimici, în biochimie pentru determinarea structurii proteinelor fiind singura tehnică destinată determinării structurii proteinelor în soluție (condiții mult mai apropiate de cele native) sau în imagini diagnostice medicale sau radiologice pentru determinarea caracteristicilor fizico-anatomice a unor organe sau țesuturi.

Rezonanța magnetică este o metodă de cercetare care se ocupă cu studiul interacției momentelor magnetice nucleare și electronice cu câmpuri electrice și magnetice și cu tranzițiile care au loc între nivelele de energie rezultate din aceste interacții.

Prima experiență de mare succes de rezonanță magnetică a fost experiența paramagnetică electronică efectuată de Zavoiski în anul 1944 în URSS. Ea a fost urmată de experimentele de rezonanță magnetică nucleară ale altorsavanti la Stanford în anul 1946 în SUA.

De la bun început trebuie specificat faptul că în RMN experimentele se realizează pe nucleii atomilor și nu pe electronii acestora, deci informația furnizată se referă la poziționarea spațială a acestor nuclei în compusul chimic studiat. Acești nuclei au o proprietate intrinsecă numită spin dar pentru a explica fenomenologia care se ascunde în spatele acestei tehnici trebuie să ținem cont de mai multe considerente fizice.

In cazul investigațiilor medicale folosind RMN-ul/RMNI, corpul pacientului este așezat pe o masă orizontală de-a lungul unui câmp magnetic foarte puternic, iar cu ajutorul unor bobine se aplică un alt câmp de radifrecvență care ulterior (imediat după trecerea prin corp) este înregistrat. După cum am spus, din analiza acestui semnal se obțin informații despre structura chimică cât și anatomia corpului studiat.