Revolu?ia de la 1848 a fost, în general opera intelectualita?ii europene, fapt ce i-a conferit coeziunea, caracterul democratic. Ea nu a avut un caracter preponderant de clasa, ?i, cu foarte pu?ine excep?ii, revendicarile programatice î?i propuneau modernizarea societa?ii europene prin intermediul parlamentarismului, care sa limiteze puterea suveranilor, sa genereze guverne ?i libertate politica. A fost momentul major pentru introducerea constitu?ionalismului ?i tran?area, în favoarea sa a disputei, nu odata sângeroasa cu monarhia. Na?ionalismul le-a încorporat, devenind vehiculul care transfer aceste precept în mijlocul maselor de ?arani, locuitori ai ora?elor ?i târgurilor. Revolu?ia intelectualilor a fost una radical-na?ionalista, character demonstrate fara dubii de programul acesteia. Credin?a pasionata a intelectualilor în na?ionalitate a devenit un credo al doctrine politice in Europa Centrala ?i de Rasarit.

Românii nu au facut excep?ie de la aceasta regula. În Transilvania, tipul de na?ionalism a fost unul liberal, cu trasaturi foarte apropiate de ale Risorgimento-ului italian. Faptul nu trebuie sa ne surprinda daca luam în considerare situa?ia din Peninsula Italica, farâmi?ata statal cu teritorii aflate sub domina?ie straina. Tânara Italie ?i apoi devenirea ei europeana reprezentau un model u?or accesibil pentru elita intelectuala româneasca, caracterizata prin tinere?ea ei ca mod de gândire. Promovarea rena?terii na?ionale a fost obiectivul major al carturarilor români, de la preo?ii ?i înva?atorii satelor pâna la elita intelectualita?ii. Acest element permitea fuziunea cu grupurile sociale mari, formarea na?iunii ?i apoi identificarea cu statul na?ional. Modelul italian însemna eliberarea de sub opresiunea politica ?i sociala, întrucât el avea trasaturi accentuate de liberalismul epocii, promovând forme de protest împotriva sistemului domina?iei politice, împotriva statului strain, care în opinia lor distruge

tradi?ia na?ionala ?i împiedica evolu?ia sa fireasca. Mazzini ?i tovara?ii sai de idei din ?arile europene au promovat credin?a în misiunea divina a na?iunii care este împiedicata în realizarea dezideratelor sale de stapânirea straina împotriva careia trebuiau sa lupte cu arma în mâna. Risorgimento a însemnat pentru na?iunile din monarhia austriaca afirmarea pricipiului solidarita?ii oprima?ilor împotriva opresorilor.

O component majora a acestui curent a fost na?ionalismul cultural, o grija aparte fa?a de soarta culturii, a limbii, artei, literaturii, educa?iei. El a adus astfel în fruntea revolu?iei intelectualitatea, fapt important pentru societa?i cum era cea româneasca, lipsita de for?a economica, deci incapabila sa propulseze personalita?i de alta natura decât cele culturale. Tocmai în aceasta rezida ?i elemental definitoriu al Revolu?iei române, ?i anume rolul decisive al intelectualita?ii.

O alta trasatura comuna a Revolu?iei europene de la 1848, oglindita cu fidelitate de marea majoritate a programelor din februarie-mai, o reprezinta straduin?a conducatorilor ei de a impune constitu?ionalismul ?i, implicit de a limita puterea absoluta a monarhilor, o reafirmare a principiilor Revolu?iei Franceze de la 1789, readucerea în actualitatea acelor ani a spiritului iacobin, a republicanismului, a democra?iei în ultima instan?a.

Lupta revolutionara desfasurata în cele trei tari române - Tara Româneasca, Transilvania si Moldova - a avut un caracter unitar. La baza acestei unitati au stat cauzele generale si obiectivele principale antifeudale si nationale. În acelasi timp, revolutia din tarile române a constituit o parte integranta a miscarii revolutionare europene.