Împreună este un cuvânt încărcat de semnificații... Împreună înseamnă bucurii, fericire, iubire, vise, promisiuni, dar și lacrimi, tristețe, durere, curaj, reușite, dar și eșecuri, îmbărbătare, acceptare, toleranță, dar și căldură, liniște, culoare, zâmbete... Împreună înseamnă viața însăși, bucuria de a trăi și de a iubi, bucuria de a fi alături de cei pe care îi apreciezi, bucuria de a fi alături de cei care au nevoie de tine. Împreună sugerează starea de bine pe care ne-o dorim cu toții.

Împreună poate să însemne și „acasă cu cei dragi sufletului tău”. Pentru noi toți, acasă ar trebui să însemne locul în care ne simțim cel mai bine, locul unde uităm de necazuri, locul în care întotdeauna suntem bineveniți, locul unde ne simțim protejați și iubiți, locul în care ne încărcăm bateriile, locul unde simțim

îmbrățișarea mamei, care ne vindecă de toate.

Există, însă, lângă noi persoane pentru care acasă nu semnifică aceleași lucruri, aceleași bucurii, aceleași speranțe...

Există copii lângă noi pentru care părinții nu sunt pregătiți să-și îndeplinească sarcinile și îndatoririle părintești, atât din cauza atitudinilor, valorilor și practicilor afișate în interiorul familiei cât și din cauza resurselor financiare și materiale reduse, multe familii trăind doar din alocațiile copiilor, venitul minim garantat și mici venituri provenite din munci ocazionale.

Există vârstnici lângă noi pentru care acasă înseamnă singurătate, durere, tristețe, dor de copii sau dor de viață pur și simplu...

„Împreună” te face să te simți ca acasă!

N-a

m m

ai

tre

cu

t d

e m

ult

pr

in s

at,

și-

mi

sp

un

e

Un

om

ce

de

pe

-ac

as

ă a

ve

nit

Cu

m c

-a-n

flo

rit

la

no

i m

ăli

nu

l

Și

c-a

i a

lbit

, m

ăm

uc

ă,

ai

alb

it.—

Nic

ola

e L

ab

iș

„Tu nu poți să faci pentru prietenii tăi

decât atât: să le lași bucuriile pe care le au

și să le sporești fericirea, gustând-o

împreună cu dănșii.” – Goethe

Pentru aceste persoane există Centrul de zi „Împreună” – un complex de servicii sociale, deschis către comunitate, care nu se substituie familiei, dar ajută copiii și părinții aflați în dificultate. Programul nostru este construit pentru a oferi copiilor servicii de educare înainte sau după terminarea orelor de școală, asistență socio-pedagogică, activități instructiv-educative, evaluare și consiliere psihologică, formare și dezvoltare de abilități de viață, activități creative, distractive și recreative, socializare și petrecerea timpului liber într-un mod constructiv și cât mai plăcut.

La Centrul de zi „Împreună” copiii sunt îndrumați de personal cu pregătire de specialitate, într-un spațiu adecvat, unde pot învăța lucruri noi și utile. Acestea pot stimula capacitatea lor de relaționare interpersonală și cooperare cu cei de aceeași vârstă, dar și cu adulții, nivelul comunicării verbale și nonverbale, nivelul creativității, îmbunătățirea competențelor sociale, cunoașterea propriei persoane. Copiii au nevoie să dobândească și să-și dezvolte aceste abilități, să-și construiască o imagine de sine pozitivă, să învețe să rezolve probleme, conflicte, să învețe să reziste stresului. Activitățile alese în cadrul Centrului de zi „Împreună” reprezintă modalitatea prin care îi putem ajuta pe copii să devină

fericiți, să aibă o acceptare de sine necondiționată, să fie siguri pe ei și pe valorile lor, să-și urmeze visele, să fie puternici și flexibili, să fie capabili să relaționeze eficient și responsabil cu alții și să devină adulți care funcționează la parametri optimi.

Aici, la Centrul de zi “Împreună”, copiii se simt cu adevărat copii, dincolo de greutățile vieții cotidiene. Aici copiii se simt “ca acasă”!

Elena-Daniela Strat

Director executiv

Fundația „Împreună”

Cine este Larisa?

Am cunoscut-o pe Larisa, o fetiță micuță, slăbuță cu ochii mari, curioși și inteligenți, dar triști când tatăl său a venit la noi cu doi dintre cei 6 copii pe care îi are, să ne ceară sprijinul – „Măcar pe aceștia doi să-i ajutați, să poată învăța și ei la fel cu ceilalți copii din clasă, să nu rămână în urmă...”.

De când frecventează Centrul de zi „Împreună” a devenit un copil foarte vesel și jucăuș, nu mai are acea tristețe în ochișorii ei mari și curioși. Îi place să vină la centru – la început ar fi venit și sâmbăta și duminica – se scula dimineața și o ruga pe mama ei să o îmbrace și să o aducă la noi, acum a învățat programul.

Larisa este unul din cei 50 de copii care sunt în evidența Centrului de zi „Împreună”. Fiecare copil are povestea lui, și, de cele mai multe ori, aceste povești nu sunt dintre cele mai vesele. În schimb aici găsesc o „oază de liniște”, „de altceva – diferit de acasă, de ce se întâmplă în cartier sau pe strada lor”. Și, precum fluturii care se metamorfozează din omizi, așa prind ei aripi după ce încep să vină la noi, la centru. Se schimbă – devin mai veseli, mai deschiși, mai comunicativi și obțin rezultate mai bune la școală. De aceea multe dintre proiectele derulate împreună cu și pentru copii și la sugestia copiilor – au în denumirea lor cuvântul „aripi” – deoarece ei simt că aici primesc aripi pentru a merge mai departe în viață. Fiecare copil primește atenția de care are nevoie, este apreciat, lăudat și valorizat. Fiecare activitate sau acțiune este gândită în așa fel încât copiii să beneficieze de efectele produse – pe termen scurt dar mai ales pe termen lung.

Ușile Centrului de zi „Împreună” nu se închid pentru copii nici măcar în perioadele de vacanță. Ba dimpotrivă: dacă în timpul anului școlar accentul activităților noastre cade mai mult pe pregătirea școlară, în vacanța de vară 2010, cu sprijinul financiar al Fundației Principesa Margareta a României am demarat un proiect frumos, flexibil și relaxant în același timp denumit sugestiv „Aripi spre viitor”.

Acesta cuprinde activități menite să înzestreze copiii cu abilități și deprinderi care să îi ajute în viață atât în prezent cât și în viitor. De aceea urmărește mai multe direcții: igiena personală, igiena spațiului de locuit și de joacă, igiena și întreținerea hainelor și a incălțărilor, dezvoltarea simțului artistic și al frumosului, gestionarea bugetului, socializare și activități în aer liber, participarea la evenimente locale, vizite la Grădina Botanică, firme și instituții din orașul nostru. Activitățile au fost pe placul copiilor și atfel proiectul de câteva luni s-a transformat într-un program permanent.

Avem și un club de informatică – unde copiii, ajutați de voluntari, descifreză tainele calculatorului; promovăm colaborarea intergenerațională – printre voluntarii noștri numărându-se atât elevi de liceu, cât și persoane vârstnice – pensionari care împărtășesc copiilor din experiența lor de viață.

Ne jucăm mult la Centrul de zi „Împreună”, și ne jucăm cu folos, deoarece copiii, prin joacă, învață cum să se descurce în viața viitoare de adult.

Vă mulțumim că v-ați oprit pentru o clipă din tumultul treburilor dumneavoastră pentru a citi povestea unei fetițe pe nume Larisa și a Centrului de zi „Împreună”.

„Copilul este

aidoma albinei

care adună

nectarul pentru

a face miere.

Copilul preface

totul în miere.”

Fiecare dintre dumneavoatră poate ajuta la crearea aripilor unui copil, îi poate face zborul pe cărările vieții mai lin, mai ușor. Rechizite, hăinuțe, jucării, mobilier, material didactic, un calculator sau prezența dumneavoastră alături de ei chiar și pentru un scurt timp într-o zi, lucruri simple și modeste i-ar ajuta foarte mult pe micuții noștri, și, vă garantăm – veți avea satisfacții sufletești deosebite. Zâmbetul adus pe fața tristă de copil este mai valoros decât orice pe lume.

Ionica Răduna

A abandona sau… a nu abandona școala?

Aceasta este întrebarea!

Cineva spunea că ,,Omul e ca litera, are sens numai între semenii săi’’. Aceste cuvinte mi-au venit în minte în timpul unei discuții, cu doamna Sava, în legătură cu riscul de abandon școlar al multor elevi ai generației mele. Șaptesprezece ani sunt de când Bunul Dumnezeu mi-a înzestrat trupul cu suflet. Șaptesprezece ani în care abia acum mi-am dat seama ce poate însemna riscul unui abandon școlar. Școala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine.

Există numeroși factori ce alimentează acest risc, însă cei ce s-au dovedit de un adevărat impact izbitor; pentru mine, au fost sărăcia și discriminarea, tot mai prezentă în școli, bazată pe diferite handicapuri, ca să nu mai vorbim de etnii. Fiecare copil primește aripi, însă acesta este dator să învețe să zboare singur. Trist este, însă, să realizezi că sărăcia, discriminarea și mulți alți factori pot sfâșia aceste aripi. Copii frumoși, sănătoși, dornici de o viață mai bună, sunt nevoiți să renunțe la visele lor de a deveni „doctor”, „învățătoare”, „profesor”, „cântăreț”, când vor fi mari, tocmai pentru că ei sunt prea mici pentru a lupta contra tuturor acestor puternici factori de risc, deși dorințele lor sunt mărețe. Ce e de ținut minte, însă, este faptul că putința celor mici nu trebuie subestimată niciodată, pentru că ea poate suprima neputința celor mari, asemenea unei lumânări minuscule ce poate reuși ceea ce marele soare nu va reuși niciodată: să lumineze noaptea. Un elev este supus băncii într-o școală, dar și stăpân peste aceasta. Cine oare are dreptul să le ia aceste funcții? Cum se poate ca educația să coste atât de mult?

Fie că ai 8, 13, 18 ani, abandonul școlar îți năruie toate visele de viitor, toate speranțele. Mulți spun că „școala vieții” este mult mai importantă. Însă pentru a o înțelege și pe aceasta este nevoie de o analogie cu școala, ca instituție.

Cei ce au privilegiul de a se forma într-o școală ca fiind oameni învățați, ar trebui să devină adevărați mentori pentru cei din jur. Din moment ce ei au acumulat, au învățat, au studiat anumite domenii, în mod automat, aceștia sunt capabili de a dărui, mai departe, cunoștințele lor, care, de asemenea, au reprezentat, cândva, darul altor mentori pentru ei. „Dar din dar se face Rai!”

Mulți părinți, din dorința de a-și integra copiii în societate, uită că situația financiară, psihologică sau de altă natură, poate simboliza un factor negativ în dezvoltarea copilului. Majoritatea copiilor, aflându-se într-o oarecare uniformitate, ajung să îi discrimineze pe cei „diferiți”, astfel ajungându-se la abandon școlar, tocmai pentru că, din nefericire, copilul nu renunță datorită incapacității de integrare datorită sinelui său, ci datorită situației sale.

Este foarte dureros să privesc un grup de copii, din care se rup doi-trei, tocmai pentru că sunt respinși, pentru faptul că au hainele sărăcăcioase, că au lipsă o mânuță sau au alte tipuri de handicap, care nu sunt atât de ușor percepute sau „digerate” de ceilalți. Pe de altă parte, mi se umple sufletul ca o candelă de lumină când îi văd crescând împreună, acceptându-se unul pe celălalt așa cum sunt, punând, adesea, mână de la mână, pentru a se ajuta între ei, indiferent de prejudecăți. Aceste adevăruri sunt general valabile, indiferent de vârsta la care s-ar afla școlarii despre care vorbim. Aici intervine iubirea față de aproapele, care, ne învață Mântuitorul, trebuie să fie mai mare decât iubirea de sine, să-ți iubești aproapele mai mult ca pe tine însuți. Această învățătură a Mântuitorului, odată dobândită, dovedește a fi o mare educație a sufletului nostru, o îndreptare a acestuia spre calea cea dreaptă, spre scopul suprem al omenirii: mântuirea. Când această orientare este sădită în suflet, încă de la o vârstă fragedă, inocentă, aceasta rămâne vie și se hrănește neîncetat cu Dumnezeu, care „este iubire, iar cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (Ioan IV, 16).

Fie că suntem noi părinți, colegi sau profesori ai acestor elevi cu risc de abandon, trebuie să înțelegem câtă nevoie au ei de noi pentru a „crește mari”. Cu toții avem acest drept la educație, și este foarte important să înțelegem că datoria noastră este să ni-l apărăm. Să învățăm că nu școala trebuie abandonată, ci că noi trebuie să abandonăm abandonul școlar, fie că este vorba despre propriul nostru abandon școlar, fie că este vorba despre abandonul școlar al unui apropiat sau, de ce nu, al unui necunoscut.

Să luptăm pentru educație, să ne croim sufletul după învățăturile drepte, și să nu abandonăm calea cea bună! Să facem din toți copiii niște oameni mari, capabili, pe umerii cărora se vor clădi noi pași, și de pe umerii cărora alții își vor lua elan spre a zbura și mai sus decât am reușit noi să îi învățăm.

Alexandra Andreea Crețu

Implică-te

Dăruiește * Ajută * Sprijină * Susține

Să vorbim despre semnificația relațiilor dintre părinți și copii…

Iată că a sosit o nouă primăvară și cu toții ne gândim la dezgheț, la soare, la pomi înfloriți și vegetație renăscută. Primăvara este un anotimp al renașterii, al reînvierii. Dar această renaștere nu se produce doar în natură, adică în exteriorul nostru, ci și în noi.

Primăvara, forțele creative, reproductive din ființa umană sunt, și ele, activate. Unii pot resimți în mod foarte intens aceste tendințe, ca pe o nevoie procreativă intensă. Iar copiii ce vor fi concepuți în această perioadă se vor naște spre finalul acestui an sau în prima parte a anului viitor. Iată deci felul în care primăvara ne face să ne gândim la noi mlădițe, noi vlăstare.

Copiii reprezintă, de fapt, o nouă generație. Dacă ne gândim însă și la celelalte generații, cu o vechime mai mică sau mai mare, ne punem și problema relațiilor dintre generații.

Cea mai des invocată problemă o reprezintă conflictul dintre generații. Pentru a înțelege acest conflict, este necesar să percepem corect punctul de vedere al fiecărei generații.

O generație reprezintă un grup de persoane născute în același interval de timp, ceea ce presupune un anumit sistem de valori în care acei copii sunt crescuți. Chiar dacă pe parcursul avansului în vârstă fiecare om își reajustează sistemul de valori, asimilează noțiuni noi, își modifică, într-o anumită măsură, punctele de vedere, există anumite dominante ale generației din care face parte care nu se

modifică și care pot rămâne ca niște linii de forță ale concepției sale asupra lumii și vieții.

Bătrânii își încep adesea discursul cu expresia „Ehei, pe vremea mea...”. Avem tendința, destul de îndreptățită, să asociem vâsta a treia cu rigiditatea și conservatorismul. De ce oare? Pentru că oamenii care acum sunt vârstnici au fost și ei cândva tineri, au crescut și s-au dezvoltat pe baza unor principii care li s-au părut corecte. Acele concepții le-au călăuzit viața și ei au revoluționat poate principii și mai vechi, ce par foarte depășite acum, ale unor generații și mai străvechi. Ceea ce cândva, pentru ei, a fost o noutate și o inovație, acum poate părea perimat sau depășit. Dar generația vârstnică nu mai are acum energia de a opera o nouă transformare, încât preferă, din motive pragmatice, să apere ceea ce a cucerit altădată.

Tinerii (gratulați cu expresii de genul „Eh, tinerii din ziua de azi...”) beneficiază de avantajele libertății și ale progresului tehnologic, aspecte care schimbă semnificativ modul de abordare a vieții. Pentru tineri, viitorul este o cărare care se deschide în fața lor, iar acest drum așteaptă să fie parcurs.

Sentimentul că „ai viața înainte” este reconfortant (deși nimeni nu știe exact cât anume are la dispoziție, ca timp), așa că preferi „să te bucuri de viața”. Aceasta înseamnă relații amoroase, satisfacții bahice, plimbări, excursii, prieteni și tot felul de „distracții” (unele, din păcate, foarte toxice).

Dacă parcursul existențial al tinerilor este unul armonios, favorabil, lipsit de încercări majore, acesta depinde de mai mulți factori. Unul este personalitatea acelui tânăr, felul în care știe să acționeze, să reacționeze, să relaționeze, să iubească, să respecte, să fie el însuși, cu propriile valori, fără a distruge în mod haotic ceea ce au clădit alții. Un alt factor este educația primită din familie, felul în care a fost format, modelat de părinții săi (dar și de școală, în completare). Un factor important îl reprezintă și posibilitățile sociale, materiale în care tânărul trăiește, acestea fiind esențiale pentru felul în care își derulează existența, folosind zestrea sa natală, caracterială, dar și educațională.

Înțelegând toate acestea, putem creiona, acum, anumite modele. Unii sunt tinerii armonioși, care se folosesc eficient de ce le oferă copilăria și iau în viață un start bun, care îi pune pe o traiectorie existențială favorabilă; aceștia pot avea relații bune, calde cu părinții, cu alte generații. Alții sunt cei rebeli, contestatari, care manifestă multă agresivitate, resping mult din ce li se oferă, intră în conflict cu normele sociale, putând avea un start existențial chinuit, dificil, distorsionat; relațiile lor cu părinții sau

alte generații pot fi foarte dificile. Între cei doi poli, putem întâlni situații intermediare, de tineri care fac greșeli, dar au putere interioară și sprijin exterior pentru a se redresa, sau tineri care au toate datele pentru o mare reușită, dar pot avea eșecuri grave.

Ce poate face psihologul pentru a-i ajuta pe aceștia tineri? Psihologul poate compensa, într-o anumită proporție, deficitele la capitolul relațional, oferind, în limita posibilităților, un suport pentru manifestarea potențialului intelectual, creativ al tinerilor. Psihologul poate acționa mai ales asupra factorului caracterial, scoțând la lumină conflictele interioare ale tinerilor, pentru a le conduce spre o soluționare armonioasă. Psihologul mai poate acționa și asupra factorului socio-relațional, încercând să înțeleagă cât mai corect și să remodeleze eficient emoțiile negative, dizarmonice, ce pot afecta relațiile interumane.

Psihoterapeut experiențialist

Minola Iuliana BRATOVEANU

INSIDE STORY HEADLINE

De 12 ani împreună pentru comunitate…

Te bucuri împreună cu ceilalți, lucrezi împreună cu ceilalți,

trăiești împreună cu ceilalți…

Fiecare dintre noi avem nevoie de cineva cu care să împărtășim

fericirea și grijile, preocupările și succesele,

bucuriile și eșecurile…

Primăvara începe cu tine...

Primăvara este anotimpul meu preferat! Cele mai bune lucruri mi s-au întâmplat primăvara: m-am născut primăvara,și am devenit mamă pentru prima oara, tot primăvara; iubesc ghioceii și mărțișoarele, măînviorează aerul proaspăt și întreaga natură deșteptată de Soare din somnul iernii. Tot primăvara, acum doi ani, am intrat pentru prima dată pe poarta Centrului de zi al Fundației „Împreună”, pentru a mă implica în activități de voluntariat. De atunci sunt„de-a casei”, pentru că: aici sunt privită ca o prietenă mai în vârstă, atât de către cei mici, cât și de către persoanele adulte care se ocupă de ei; aici sunt omul a cărui experiență pedagogică este apreciată; aici sunt pensionarul care se simte util și respectat. Aici sunt omul care vrea și poate să mai învețe de la ceilalți despre comunicare, despre organizare, despre toleranță și întelegere față de cei dezavantajați! În fine, aici ma simt mai tânără sufletește. Și, așa cum primăvara aduce întinerirea întregii firi, Centrul de zi al Fundației „Împreună” aduce o nouă primavară în viața mea!

Prof. Mihaela Liana Popa

primăvara nu vine, așa cum credem, din cer.

nu, ea vine cu trenul. vine din Laponia.

a stat în casa unui moș, a dormit, a mâncat și a

lâncezit

pe sofaua sa.

acum, firele electrice se desfac, se leagă unele de

altele;

gâzele joacă, țopăie. sunt fericite că are cine să se

joace cu ele.

noi?

noi stăm pe marginea unui balcon, cu capul în jos,

așteptând momentul în care să ne lepădăm

hainele de iarnă.

primăvara nu e nimic mai mult decât

un copil indecis.

Florin Buzdugan

O femeie tânără nu poate face o plimbare pe câmp fără să culeagă flori. Adela le alege metodic, cu ochiul atent, cu gesturi de preciziune, parcă ar urmări vietăți iuți și viclene.

Garabet Ibrăileanu, Adela

Primăvara a venit din nou, și, odată cu ea,

bine-cunoscutele sărbători ce o celebrează, 1

și 8 Martie. Și ce ocazie ar fi mai bună de a

dărui mărtișoare și zâmbete decât prima zi

din luna lui Mărțișor? Am avut, așadar,

deosebita onoare de a participa, în cadrul

Fundației „Împreună”, Galați, la un târg

artizanal, găzduit de galeriile Real, cu ocazia

acestor sărbători.

Trebuie să menționez că eu am fost un

singur figurant pe fundalul „scenei” din

galeriile Real, și că această experiență nu ar fi

fost posibilă fără dna. învățătoare Geta,

amintirea copilăriei, fără energia debordantă

a dnei. Otilia, fără devotamentul dnei. Leo,

fără latura artistică a dnei. Ionica, și fără

ultima, dar nu cea din urmă!, constanta

prezență în prima „tranșee” a dnei. Dana.

Produsele, realizate manual fie de copiii ce

beneficiază de programele Fundației, fie de

voluntari sau angajații ei, au fost expuse pe

un stand mic și modest, având, totuși, o înaltă

valoare tematică și spirituală. O înaltă valoare

și diversitate tematică, deoarece produsele au

variat de la mărtișoare simple, inocente, ce au

luat naștere în mâinile copiilor, până la picturi

pe sticlă (pahare,candele), ce i-ar face

concurență chiar și lui Van Gogh. Cât despre

valoarea spirituală, consider că nici nu e

nevoie să vorbesc, deși am să amintesc

bucuria copiilor atunci când lucrau la

proiecte, și sclipirea din ochii lor atunci când

mărțișorul făurit era gata. De asemenea,

toate încasările obținute în urma vânzărilor

sau donațiilor, sporadice, dacă mi se permite,

au fost direcționate către achiziționarea de

noi materiale, și folosite pentru dezvoltarea

noului program ce se va adresa vârstnicilor.

Din perspectiva trecătorilor, standurile

erau doar un mijloc de a se încânta și de a îi

încânta și pe cei dragi prin daruri, dar pentru

noi cei implicați direct și în special pentru

mine, standurile au reprezentat prilejul unei

investiții pe termen lung. Am investit timp și

am câștigat amintiri ce vor dura o viață, am

investit emoții, trăiri, și am câștigat prietenii

trainice, și, mai presus de orice, am investit

toată dragostea mea și am câștigat, în schimb,

dragostea a peste 50 de suflete.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât

să afirm că această experiență m-a marcat

pozitiv, și mi-a implementat dorința unui bis,

care se va depozita în adâncul sufletului meu

și va tresări la fiecare glas de copil, mărțișor,

primăvară.

Oanea Diana

Fundația Împreună față în față cu

Primăvara

Pr

imă

va

ra

, d

imin

ea

ță î

n z

iua

ma

re

a a

no

tim

pu

ril

or

, la

ca

pă

tul

că

ru

ia a

pu

ne

to

am

na

ca

un

so

ar

e g

alb

en

—

Gh

. T

op

îrc

ea

nu

„Împreună” primăvara

Primăvara – anotimpul renașterii, al bucuriei, al noilor începuturi și nu fără motiv prima lună este martie, care celebrează ziua mărțișorului și, mai ales, ziua femeii și în special ziua mamei.

A devenit deja tradiție ca la Fundația noastră să sărbătorim în mod deosebit această lună – copiii confecționează mărțișoare și felicitări, și pregătesc un program artistic pentru mamele lor.

În acest an, în perioada 24 februarie – 08 martie 2011, sub sloganul „Dăruiește zâmbete!” am participat la Târgul de Mărțișoare “ArtizanExpo”, organizat la Galeriile REAL din Galați.

Standul nostru oferea cumpărătorilor obiecte hand made realizate în atelierul lucrativ de copii, tineri, părinți, bunici, și de voluntarii organizației, de la mărțișoare, felicitări, brățări, șiraguri de margele, cercei, până la obiecte de sticlă pictate, perne decorative și alte surprize.

Cu totul inedit, în acest an vizitatorii au fost plăcut surprinși și, în același timp, molipsiți de voioșia și candoarea copiilor de la Centrul de zi „Împreună”, care au susținut un adevărat spectacol de cântec, dans și voie bună dedicat zilei de 8 Martie și, în special, doamnelor și domnișoarelor care au vizitat magazinul Real în data de 5 martie. Au primit aplauze și felicitări la scenă deschisă, iar atmosfera creată a fost una deosebită. A doua zi, între orele 11.00 – 13.00, am amenajat un atelier creativ de mărțișoare pentru copiii care au vizitat Târgul Mărțișorului. Aceștia, împreună cu câțiva copii de la Centrul de zi „Împreună”, au avut posibilitatea să confecționeze singuri mărțișoare sau felicitări pentru mamele lor. În jocul copiilor noștri au intrat și copii de la Centrul de zi al Fundației „Inimă de copil”. Pe lângă faptul că au confecționat mărțișoare și felicitări, ei au făcut cunoștință și au realizat un adevărat „schimb de experiență”, învățând, unii de la alții, noi tehnici sau modele de mărțișoare și felicitări. Obiectele confecționate „în plus” au fost dăruite vizitatoarelor magazinului Real.

Pe toată perioada târgului, Diana (voluntar) a fost alături de noi, experimentând rolul de „comerciant”. Și ceilalți voluntari ne-au fost alături și ne-au fost de un real folos la strângerea de fonduri – ei fiind comercianți de mărțișoare, felicitări și alte articole la ei în licee sau în rândul prietenilor, rudelor.

Tuturor voluntarilor și susținătorilor le mulțumim în numele nostru și al copiilor, sprijinul lor este important pentru noi și, de ce să nu

recunoaștem?, ceea ce realizăm la Fundația „Împreună” se datorează, în parte, și implicării necondiționate din partea lor.

Chiar dacă a fost prima participare a Fundației noastre la un târg în această formulă, considerăm că a fost un real succes al întregii echipe – copii, voluntari, personal, prieteni, susținători.

Fondurile obținute din vânzarea acestor produse vor fi folosite pentru susținerea activităților din cadrul Centrului de zi „Împreună”, pentru copii defavorizați, procurare de materiale pentru viitoarele produse marca „Fundația Împreună”.

Ionica Răduna, asistent social

„Un copil poate să-l învețe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată, și cum să ceară cu insistență ceea ce-și dorește.” – Paulo Coelho

Căci ziua, în aceeași clipită, cresc înalt,

Cresc două răsărituri: un soare și-un alt soare

Cu frumuseți și raze la fel de izbitoare,

Că pân' și cel din ceruri iubește pe celalt.

A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, și nimeni nu ar mai citi… A fost odată, în vremuri care nu au existat vreodată, într-un timp… în afara timpului, o țară în care oamenii uitaseră să râdă. Mai mult, verbul a râde fusese eliminat din dicționar. Ce rost ar fi avut păstrarea acestei părți de vorbire caracterizată prin proprie flexiune, din moment ce nimeni nu știa să schițeze nici măcar un surâs? În Ţara Tristă, până și decorul era cenușiu. Cerul prezenta un gri sumbru, locuințele nu aveau pic de veselie a culorilor vii care bucură ochiul, drumurile erau pline de praful tristeții, iar tristețea… da, doamnelor și domnilor, tristețea era totală. Nici chiar cei mai bătrâni dintre bătrânii Ţării Triste nu-și mai aduceau aminte când se petrecuse… Marea Transformare. Iar cei mici se nășteau și creșteau fără să fie învățați de nimeni să zâmbească.

Ţara tristă nu era o țară obișnuită! Nuuuu!

Era o țară fabuloasă în care câinii încă se plimbau cu covrigii în coadă, iar oamenii erau veșnic tineri, dar îmbătrâniți și prăfuiți de monotonie! Era așezată în mijlocul unui câmp, înconjurată, din toate părțile, de o pădure deasă… și era o țărișoară mică, atât de mică, încât, la un moment dat, oamenii au uitat că a existat vreodată!

Într-o zi, nu se știe cum, nu se știe de unde și nici cu ce mijloc de transport, în capitala Ţării Triste poposiră doi adolescenți. Ea, subțire ca o păpădie, cu păr de abanos până la mijloc, și ochi senini și negri ca cerul unei nopți de vară, el – tras prin inel, ca Feți-Frumoșii poveștilor, cu părul cărbune, și ochi

de tăciune. Se țineau de mână și priveau cuprinși de mirare cum trecea tristețea la braț cu fiecare locuitor. Fata se zgribuli și se lipi de pieptul băiatului, fiindcă în Ţara Tristă nici măcar soarele nu oferea un zâmbet de raze. Era din ce în ce mai frig în case și suflete, ca și cum, într-un final, o iarnă cruntă avea să se instaleze acolo pentru totdeauna… „Vreau să plecăm de-aici, murmură fata”, privind în ochii băiatului. „E frig, și miroase a tristețe…” În clipa aceea, băiatul cu ochi de tăciune cuprinse fata de mijloc și o sărută lung.

Sărutul lor nu dură o veșnicie. Însă, pe măsură ce își sorbeau iubirea de pe buze, casele începură să prindă culoare, pictându-se în feerie cromatică; frunzele copacilor prinseră verde de viață, cerul mohorât lăsă primele raze ale soarelui să pătrundă printre norii împrăștiați, iar în ochii trecătorilor care îi observară pe cei doi îndrăgostiți sclipi bucuria aducerii aminte. Nimeni nu mai știe, azi, încotro au plecat fata cu părul de grâu și iubitul ei. Poate trec și astăzi din loc în loc, sărutându-se lung în lumi care au uitat să râdă. Din acea zi, Ţara Tristă a redevenit o Ţară Veselă. Un simplu sărut fusese de ajuns pentru ca oamenii să-și reamintească sentimentul de mult uitat, despre care nici bătrânii nu mai vorbeau – IUBIREA! Învățând din nou să dăruiască și să primească iubire, locuitorii țării au reintrodus și verbul a râde în dicționar.

Acum, în Ţara Veselă locuitorii erau artiști: pictori, graficieni, sculptori și mesteșugari, și, cât era ziua de lungă pictau, sculptau și făceau obiecte micuțe și atât de frumoase încât nu puteai să îți iei ochii de la ele; iar, noaptea, toți, locuitorii țărișoarei

discutau noi idei, descoperiri și experiențe; ascultau muzică și vizionau filme sub cerul liber!

În acele vremuri îndepărtate, pe când timpul nu se grăbea, precum în zilele noastre, oamenii obișnuiți veneau în Ţara Veselă și admirau creațiile artiștilor; ascultau învățătura acestora și o duceau mai departe în familiile lor, în celelalte țări mari din care veneau și spre care se îndreptau. Uneori luau unele obiecte create în Ţara Veselă …și astfel și alți oameni veneau și se puteau bucura de fabulosul acelor locuri!

Cu timpul, însă, oamenii au devenit din ce în ce mai grăbiți; preocupați de viața de zi cu zi, de dosarele de acte de la locul de muncă, de siguranța zilei de mâine… Grăbiți în drumul lor, nu s-au mai oprit în Ţara Veselă, au ocolit-o, s-au îndepărtat și au trecut mai departe. Mai târziu au uitat… au uitat că undeva, în mijlocul unui câmp însorit, a existat odată o țărișoară fabuloasă numită Ţara Veselă!

În timp, Ţara Veselă a început să dispară ca urmare a ignoranței noastre față de lucrurile mărunte, care contează cu adevărat; rând pe rând, oamenii, căsuțele… câinii cu covrigi în coadă, puțin câte puțin, până când a dispărut de tot. Oamenii care au trecut pe acolo nu l-au mai putut vedea, nici daca l-ar fi căutat nu l-ar mai fi putut găsi, pentru că nu aveau timp, dar, uneori, din când în când, în lumina razelor de lună, treptat, treptat apar ca prin vrajă căsuțele și locuitorii din Ţara Veselă. Oamenii sunt înca veseli și își văd nestingheriți de arta lor… încă pictează, sculptează – și încă mai fac obiecte micuțe

și încântătoare; oamenii sunt la fel de tineri și frumoși, iubesc, și sunt mereu cu zâmbetul pe buze, ca în acele vremuri îndepărtate, când oamenii aveau mai mult timp!

Uneori însă, doar uneori, țărișoara apare în același loc, în mijlocul câmpului, ca și cum ar fi fost dintotdeauna acolo… și rămâne acolo cam două zile, nu mai mult. În acele două zile, oamenii pot veni ca în vremurile de demult, să admire lucrurile frumoase, să asculte și să împrumute din înțelepciunea locuitorilor din Ţara Veselă! În acele două zile, în locul în care apare, timpul se oprește. Oamenii uită de griji și preocupări și se pot bucura de artă, de frumos, de autentic! În aceste zile iubirea din Ţara Veselă reușește să îi facă artiști pe toți cei ce vin să admire arta sufletului!

Alexandra Andreea Crețu

discutau noi idei, descoperiri și experiențe; ascultau muzică și vizionau filme sub cerul liber!

În acele vremuri îndepărtate, pe când timpul nu se grăbea, precum în zilele noastre, oamenii obișnuiți veneau în Ţara Veselă și admirau creațiile artiștilor; ascultau învățătura acestora și o duceau mai departe în familiile lor, în celelalte țări mari din care veneau și spre care se îndreptau. Uneori luau unele obiecte create în Ţara Veselă …și astfel și alți oameni veneau și se puteau bucura de fabulosul acelor locuri!

Cu timpul, însă, oamenii au devenit din ce în ce mai grăbiți; preocupați de viața de zi cu zi, de dosarele de acte de la locul de muncă, de siguranța zilei de mâine… Grăbiți în drumul lor, nu s-au mai oprit în Ţara Veselă, au ocolit-o, s-au îndepărtat și au trecut mai departe. Mai târziu au uitat… au uitat că undeva, în mijlocul unui câmp însorit, a existat odată o țărișoară fabuloasă numită Ţara Veselă!

În timp, Ţara Veselă a început să dispară ca urmare a ignoranței noastre față de lucrurile mărunte, care contează cu adevărat; rând pe rând, oamenii, căsuțele… câinii cu covrigi în coadă, puțin câte puțin, până când a dispărut de tot. Oamenii care au trecut pe acolo nu l-au mai putut vedea, nici daca l-ar fi căutat nu l-ar mai fi putut găsi, pentru că nu aveau timp, dar, uneori, din când în când, în lumina razelor de lună, treptat, treptat apar ca prin vrajă căsuțele și locuitorii din Ţara Veselă. Oamenii sunt înca veseli și își văd nestingheriți de arta lor… încă pictează, sculptează – și încă mai fac obiecte micuțe

și încântătoare; oamenii sunt la fel de tineri și frumoși, iubesc, și sunt mereu cu zâmbetul pe buze, ca în acele vremuri îndepărtate, când oamenii aveau mai mult timp!

Uneori însă, doar uneori, țărișoara apare în același loc, în mijlocul câmpului, ca și cum ar fi fost dintotdeauna acolo… și rămâne acolo cam două zile, nu mai mult. În acele două zile, oamenii pot veni ca în vremurile de demult, să admire lucrurile frumoase, să asculte și să împrumute din înțelepciunea locuitorilor din Ţara Veselă! În acele două zile, în locul în care apare, timpul se oprește. Oamenii uită de griji și preocupări și se pot bucura de artă, de frumos, de autentic! În aceste zile iubirea din Ţara Veselă reușește să îi facă artiști pe toți cei ce vin să admire arta sufletului!

Alexandra Andreea Crețu

Rochia subțire de primăvară, împletită de

mama. E amintirea aceea dorită de mine pentru o

primă primavară. Sora mea făcea 18 ani pe atunci.

În fiecare primăvară o vedeam cum suflă în tort ca

într-o păpădie, numai că imediat o vedeai cum

închide pleoapele timid, și își pune o dorință știută

numai de ea. Mereu m-am întrebat dacă vreodată

i s-au îndeplinit dorințele. Rochia subțire de

primăvară, împletită de mama, nu am purtat-o

niciodată. De când eram mică o tot probam, și

așteptam anul în care să îmi vină. Anul acesta, în

sfârșit, îmi vine, doar că îi trebuie un elastic. Pot să

îl pun singură, sau poate vreau să păstrez

amintirea unei rochii de primăvară, a mamei, care

mi-a rămas mie.

Primăverile în familie sunt pline. Ziua

surorii, a nepoțicăi, și zilele acelea în care chiar și

cei care îți erau indiferenți până atunci merită un

pic de atenție. Nu cred în renașteri, nici în toate

trezirile primăverii. Primăvara e doar o fetiță

somnoroasă, care abia așteaptă să se facă mare,

să se poată aranja precum domnișoarele. Când se

trezește, calcă spre baie cu pași nesiguri. Gresiile

trosnesc sub tălpile încă înfășurate în ciorapi

flaușati, iar când umblă desculță, printre degetele

de la picioare întrezărește mici tulpinițe de

ghiocei. Primăvara poartă numele unei Svetlane,

de aceea ea nu poate renaște în fiecare an, ci doar

să-și prelungească numele.

Elena Donea

„De cele mai multe ori, aidoma melcilor, lăsăm în urmă o casă doar.” – Valeriu Butulescu

A venit primăvara, primul anotimp al erii. El ne-a îmbrățișat, dându-ne un val de căldură și de soare peste țară. Am renunțat la geci, și ne-am pus straiele scurte. Toată lumea este bucuroasă; natura și-a reluat cursul, după o iarnă crudă. Primăvara oamenii văruiesc copacii contra dăunătorilor, vin păsările din țările calde. Oamenii culeg roadele făcute. Este foarte frumos!, florile reînfloresc, copacii fac iar frunze și răsade, iar Soarele zâmbește cerului albastru. Se seamănă cerealele, oamenii fac curățenie prin grădini. Ce frumoasă este primăvara!

Gabriel Lefterache—14 ani

A sosit primăvara. Copiii se bucură de adierea vântului. Mielușeii pasc iarbă verde. Natura se trezește la viață, păsările călătoare s-au întors la noi în țară. Copacii au înflorit. Copiii au început să iasă afară la joacă, iar eu, împreună cu colega mea, am fost să ne plimbăm. Am fost, împreună cu părinții mei la munte, unde copiii de-acolo culegeau flori de pe câmp. I-am cules și eu mamei niște flori și i le-am dat, ca semn al sosirii primăverii și nu numai. Oamenii se plimbă, purtând haine subțiri; Soarele strălucește puternic. Ce anotimp frumos, primăvara!

Mihaela Mișcă—14 ani

Primăvara este primul anotimp dintre cele patru anotimpuri: primăvară, vară, toamnă și iarnă. Primăvara ghioceii înfloresc, trezindu-se la viață, de sub zăpada friguroas și cicălitoare. În acest anotimp copacii înfloresc, oamenii văruiesc copacii, ca omizile să nu poată distruge frunzele copacilor, iar păsările se întorc din țările calde, bucuroase și binevoitoare. Tot primăvara, albinele cultivă polenul, furnicile, harnice, ies din mușuroaie, adunându-și hrana, iar copiii așteaptă cu nerăbdare vara; renunțăm la hainele groase, iar ziua este mai lungă decât noaptea. Mie-mi place primăvara!

Gabriel Manolache—13 ani

Iarna s-a dus în zbor spre alte țări, primăvara a venit ca o privighetoare în zbor. Zilele reci s-au dus, în schimb, au venit zilele calde, în care păsările s-au întors la noi în țară, florile au înflorit miraculos. S-a încălzit foarte tare, și am renunțat la unele haine groase. Oamenii fac curat în grădini, văruiesc copacii. Afară este frumos, și foarte cald. Natura se trezește la viață. Vrăbiuțele își fac locuințe noi. Primăvara a venit și a încălzit sufletele tuturor.

Alexandru Cristu—13 ani

Copilul, iubire ce a devenit vizibilă

„Prieten

ia înse

amn

ă un

sufl

et în d

ou

ă trup

uri.” – A

ristote

l

Este în trend să fii eco?

Uităm că cercul apei și al vieții este același.

Jacques-Yves Cousteau

22 aprilie 2011 – Vinerea Mare pentru

unii, zi de naștere pentru alții, începutul unui

alt weekend al primăverii pentru majoritatea.

Puțini, însă, știu că data de 22 aprilie

marchează aniversarea nașterii mișcării

pentru protejarea mediului înconjurător.

Acest eveniment nu este trecut cu vederea în

cadrul Fundației „Împreună”.

Cu mic cu mare, de la copiii cu imaginația

încă în rod, până la voluntari și angajați,

fiecare și-a pus în practică spiritul creator al

unui designer, spre a făuri haine fashion, dar

eco. Și ce e o paradă eco fără saci menajeri,

PET-uri și câte și mai câte deșeuri reciclabile?

Ileanele Cosânzene și-au confecționat rochii

de seară, clutch-uri, poșete și accesorii, iar

Feții-Frumoși coroane, papioane, încălțări și

pantaloni, aceștia din urmă fiind un must-

have.

Unii mai talentați, alții mai puțin; au

contribuit cu toții la colecția eco primăvară-

vară, semnată Fundația „Împreună”. Și nu e

lucru ușor, vă spun sincer, să creezi o colecție

nu numai plăcută vizual, dar și una care poate

fi, practic, purtată. Toate articolele de

îmbrăcăminte sunt făcute pe mărimea

„modelului” ce urmează să defileze cu ele pe

catwalk-ul improvizat, și poartă semnele

calității și ale trăiniciei.

Dacă fetele au brodat, au cusut, au

îmbunătățit, înfrumusețat și au adăugat câte

un element specific feminin fiecărei piese în

parte, băieții s-au ocupat de partea tehnică, și

au lipit, tăiat, înșurubat, deșurubat la nevoie,

și, într-un final, au predat obiectul fetelor

pentru mici/ mari „retușuri”.

Colecția va fi prezentată pe data de 19

aprilie în incinta Fundației „Împreună”, și va

avea ca obiectiv atragerea atenției opiniei

publice asupra nevoilor și traumelor

crescânde ale Pământului, care pare să se

înece în marea de deșeuri ce plutesc în

nepăsare.

Vă invităm să vă bucurați, alături de micii

creatori de modă, la regalul de frumusețe și

candoare, care va avea loc pe 19 aprilie,

începând cu ora 11:00, în incinta Centrului de

zi „Împreună”.

Oanea Diana

Na

tur

a,

lin

iște

a c

ea

ma

re

în

fa

ța a

git

ați

ei

no

as

tre

Natura, nu e un depozit de gunoi!

Creștini suntem, oare noi?

Pe pământul unde nu suntem stăpâni,

Ci doar, niște trecători păgâni.

Natura -temelie de credință

Scrisă-n pagini Scripturistice

Natura izvor de viață creștinească

... și izvor de viață românească

Dar omul o poate ajuta

Căci țara are legea sa

Vă întrebați de ce a suferit

Fiindcă am distrus

Și puțin am construit

Transformăm totul într-un haos

Viitorul întregii țări

Încălcăm rânduiala naturii

Ea fiind mâna lui Dumnezeu.

Emanuel Florentin Carbunaru

Primăvara este anontimpul în care înfloresc copacii. Primăvara înfloresc florile, oamenii renunță la îmbrăcămințea groasă, iar păsările călătoare se întorc din țările calde. Primăvara oamenii văruiesc copacii, ei greblează grădinile, animalele ies din ascunzători, copiii se bucură foarte mult, fiindcă pot sta mai mult pe afară, să se joace mai mult. Cerul este ca cristalul, iar soarele strălucește cu o putere foarte mare pe pământ. Aș dori ca primăvara să nu se termine niciodată!...

Petrica Gheorghe-Marin—9 ani

„ A

de

vă

ru

l ie

se

din

gu

ra

co

pii

lor

.” –

Pla

ton

În ziua de azi, a fi eco pare destul de greu, dar nu e. În cele

urmează, am selectat câteva sfaturi ecologice în ceea ce

privește modul de a face cumpărături:

1. Când faceţi cumpărături, folosiţi o sacoşă din alt material,

în afară de cel de plastic!

2. Privilegiaţi, mai degrabă, ambalajele biodegradabile

(hârtie, carton) sau reciclabile (sticlă, metal), decât amba-

lajele din plastic!

3. Folosiţi detergent compact, deoarece este mai puţin

poluant!

4. Preferaţi legumele şi fructele de sezon care nu necesită

un tratament anume, şi sunt cultivate în regiunea voastră!

5. Preferaţi produsele locale (alimentaţie, mobilă)! Astfel,

transportul negustorilor şi traficul rutier vor fi reduse.

6.Căutaţi să scrie pe ambalaj produse Eco sau produse re-

comandate de Ministerul Sănătăţii! Ele semnalează care

sunt produsele „respectate” de natură şi care nu.

Florin Buzdugan

În anumite zone din vestul Finlandei, oamenii aprind focuri mari în Duminica Paștelui. Se spune despre acest obicei că alungă vrăjitoarele care zboară prin aer între Vinerea Mare și Duminica Paștelui.

În Polonia, dacă bărbatul, care este considerat capul familiei,

participă la prepararea pâinii tradiționale de Paște, legenda

locală spune că mustața lui va albi, și aluatul pentru pâine nu

va crește. Din acest motiv, fericitului cap de familie îi este

interzis să ajute la treburile din bucătărie.

Peste 4.500 de ouă sunt folosite pentru prepararea unei omlete gigantice, în fiecare an, pe străzile orașului Haux, din Franța. Această omletă va trebui să hrănească până la 1.000 de persoane și este coap-tă într-un vas uriaș, amplasat în piața centrală, la ora prânzului.

În Elveția, toate satele își transformă fântânile în adevărate izvoare de Paște, folosind panglici colorate din hârtie, flori și ouă vopsite pentru a le decora. Această tradiție celebrează simbolul apei, o resursă foarte importantă în regiunile secetoase, situate dincolo de Alpi.

În Germania, tradiția cere aprinderea unui foc mare de Paște, folosind brazii de Crăciun, rămași din timpul iernii. Focul este un simbol al victoriei repurtată de frumoasa și însorita primăvară asupra zilelor reci ale iernii.

Și Marea Britanie are o tradiție originală pentru această sărbătoare. În timpul Festivalului Hocktide din localitatea Hungerford, polițiștii din oraș claxonează de fiecare dată când întâlnesc pe stradă grupuri de bărbați, pentru a-i chema să se reunească în sala mare a tribunalului local. Un juriu desemnează doi bărbați, care vor defila pe străzile orașului, și care vor oferi câte o portocală tuturor femeilor în schimbul unui sărut.

În Bucovina, se obisnuieste ca, în noaptea de Înviere, fetele sa mearga în

clopotnita bisericii din sat si sa spele limba clopotului cu „apa neînceputa”. Apa

neînceputa presupune ca persoana care a scos-o din fantana sa nu vorbeasca pana

cand apa va fi folosita la spalatul clopotului. Apoi, în zorii zilei de Paste, fetele se

spala cu aceasta apa ca sa fie frumoase si atragatoare tot anul.

În Transilvania, a doua zi de Paște,

tinerele fete sunt stropite cu parfum de

către feciorii îmbrăcați în haine

tradiționale. Acestea, la rândul lor, oferă

băieților de băut și câteva mici

daruri. Se spune că acele fete vor avea

noroc tot anul, iar bărbații care uita de

acest obicei vor fi urmăriți de ghinion.

Mai demult, obiceiul era ca fetele să fie

stropite cu apă de fântână. Olivia Radu

Joa

că-te!

Rebus: 1. îngeri; 2. omăt; 3. patinaj; 4. spiriduși; 5. reni; 6. vulpea; 7. ignat.

Spânzurătoarea: a. serafim; b. Rudolf; c. vulpea polară; d.vâsc.

Sudoku:

„Toate ființele umane sunt și

ființe visătoare. Visarea aduce

oamenii împreună.”

totoțți copiii vor si copiii vor săă meargmeargăă

întrîntr--o o TABTABĂĂRRĂĂ

Dar sunt unii copii care nu au reușit

din cauza dificultăților de ordin

financiar...

Să nu lăsăm aceste griji să întunece Să nu lăsăm aceste griji să întunece

zâmbetul de pe fețele lor!zâmbetul de pe fețele lor!

Donează, începând cu 10 lei, și contribuie la îndeplinirea unui vis de copil. Dăruiește o

parte din banii necesari unei tabere ca și cum ar fi pentru copilul tău.

Copiii nu ar trebui să sufere de pe urma

faptului că oamenii nu sunt egali din punct

de vedere financiar. Fii generos, și vei fi

răsplătit!