NR. 4

BALŞ 2014

REVISTA ELEVILOR DE LA ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BALŞ

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV ...................................................................................................................................... 4

CUPRINS ............................................................................................................................................................. 3

REDACŢIA ........................................................................................................................................................... 4

Omogenitatea și eterogenitatea în alcătuirea clasei de elevi ........................................................................... 6

Creativitatea - un mod de viaţă ......................................................................................................................... 9

Gândurile și sentimentele unui olimpic ........................................................................................................... 12

Stimularea calităţilor gândirii prin jocurile logico-matematice ....................................................................... 13

Jocuri matematice ........................................................................................................................................... 17

Curiozități matematice .................................................................................................................................... 18

CREATIVITATEA - CONDIŢIE ESENŢIALĂ A PROGRESULUI CUNOAŞTERII ........................................................ 19

Creații ale elevilor ............................................................................................................................................ 23

Rromii Europei, discriminați pe fondul crizei economice ................................................................................ 24

Nichifor Crainic - o identitate recuperată ........................................................................................................ 26

Lucrări ale elevilor premiate la concursuri ...................................................................................................... 32

Mihail Drumeş - “un caz“ al literaturii româneşti ............................................................................................ 35

Tinere talente .................................................................................................................................................. 39

Comportamentul moral și comportamentul social al școlarului mic .............................................................. 41

Metode de predare a informaticii. Particularități. .......................................................................................... 44

Legenda salciei ................................................................................................................................................ 48

Educaţia fizică şi sportul, activităţi de interes naţional ................................................................................... 54

Ghicitori ............................................................................................................................................................ 55

Mediul înconjurător ......................................................................................................................................... 59

ȘTIAȚI CĂ... ....................................................................................................................................................... 63

Tutunul–duşmanul sănătăţii ............................................................................................................................ 65

Avantaje ale studierii unei limbi strãine ......................................................................................................... 68

Promovarea turistică a ansamblului eclezial „Triunghiul Bisericilor” .............................................................. 70

Cuvânt introductiv

Motto: "Optimiştii sunt convinşi că, citind cărţi, îşi înfruntă propria ignoranţă.

Realiştii sunt siguri numai de faptul că primesc dovada ignoranţei lor. Măsura

inculturii este în realitate discriminarea între oameni. Vârsta, banii, aspectul, nu

contează, adevărata diferenţă este acolo."

(Giorgio Faletti)

Scopul principal al revistei este de a valorifica talentul şi de a stimula imaginaţia şi

creativitatea elevilor, de a le răspândi într-un fel munca.

De asemenea, dorim să implicăm comunitatea locală în activităţile noastre

viitoare şi, de asemenea, prin aceasta revista locuitorii oraşului nostru au ocazia să

afle în ce fel se desfăşoară procesul instructiv-educativ-formativ din şcoala noastră şi

în ce fel de acivităţi educative, şcolare şi extraşcolare sunt antrenaţi elevii.

Acest număr conţine lucrări ale elevilor, activităţi ale şcolii noastre organizate

cu diferite ocazii, interviuri, precum şi activităţi care vor fi organizate în perioada

următoare.

Sperăm că am reuşit să vă stârnim curiozitatea de a răsfoi şi citi revista noastră.

DIRECTOR : Dorinel Bogeanu

REDACŢIA

PROFESORII COORDONATORI:

Prof. înv. primar Dorinel Bogeanu

Prof. Mihaela Costache

Prof. Constantin Cătănoiu

Prof. Lorenţa Daniela Buciu

Prof. Mihaela Păun

MEMBRII COLECTIVULUI DE REDACŢIE

Prof. Mîinescu Victoria

Prof. Militaru Raluca Elena

Prof. Costache Vila

Prof. Rizea Rodica

Prof. Călugăru Viorel

Prof. Armega Irina

Prof. Antonie Denisa

Prof. Ciurez Geta Mirela

ELEVII:

Gherghina Rareș – clasa a VIII-a

Cruceru Dragoș – clasa a VIII-a

Mărgoi Iuliana – clasa a VII-a

Nistor George Daniel – clasa a VIII-a

Crăciun Jeliko-Alex – clasa a V-a

Șerban Giorgiana – clasa aIV-a

Badea Maria – clasa a VIII-a

Ilie Mariana – clasa a VI-a

Omogenitatea și eterogenitatea în alcătuirea clasei de elevi

Director Prof. înv. primar Bogeanu Dorinel

O dată cu dezvoltarea cercetărilor din domeniul dinamicii grupurilor, în anii '50, în

psihologia procesului educativ a început să fie abandonată ideea că interacțiunea

profesor-elev este singura interacțiune cu impact asupra progresului cognitiv al

elevilor. Studiile de psihologie socială au pus în evidență importanța uriașă a

climatului afectiv din grupul informal pentru participarea elevilor în școală, precum și

eficiența interacțiunii dintre elevi pentru procesul de învățare. Dacă școala

tradițională a avut o atitudine reticentă și chiar a descurajat cooperarea între elevi,

pedagogii contemporani o favorizează, plecând de la ideea că, în multe cazuri, grupul

mediază relația elev-profesor.

O caracteristică a grupului școlar, care pare să marcheze în mod fundamental

comportamentul elevilor, o constituie omogenitatea sa. Într-adevăr, spre deosebire de

alte tipuri de grupuri sociale, grupul educativ are o compoziție relativ omogenă, cel

puțin din punctul de vedere al vârstei, nevoilor, intereselor și aspirațiilor.

Există calităţi ale membrilor grupului ce funcţionează drept criterii pentru

alcătuirea claselor, putându-se asigura omogenitatea sau eterogenitatea claselor, a

colectivelor de elevi. În trecut capacitatea şi apartenenţa sexuală a elevilor erau astfel

de criterii: şcoli şi clase de băieţi sau numai de fete.

Problema fundamentală în privinţa formării claselor omogene şi eterogene este

legată de succesul sau eşecul şcolar al elevilor, dar şi de eficienţa profesorului.

Clasele omogene sunt constituite dintr-o singură categorie de elevi, spre exemplu, din

punct de vedere al inteligenţei, pe când clasele eterogene din 4 sau 5 categorii de

criterii. Practica a demonstrat că cei din clasele eterogene au obţinut rezultate mai

bune decât cei de la clasele omogene. Obiectivul fundamental urmărit prin

organizarea activităților pe grupe este: stimularea învățării prin cooperare.

Experiență personală: în clasele de gimnaziu, clasa din care am făcut parte a

avut o compoziție eterogenă din mai multe puncte de vedere: copiii au provenit din

medii sociale diferite – copii de intelectuali, copii cu o situație financiară foarte bună,

dar și copii care proveneau din clasa de jos. Tot aici s-a remarcat și faptul că elevii

aveau fiecare în parte un anumit statut, rang și valoare. Astfel, erau copii cu un nivel

de pregătire ridicat, dar și copii cu un nivel mediu și chiar slab (inclusiv cu retard

mental).

S-a demonstrat la sfârșitul gimnaziului că relaţiile armonioase cu ceilalţi și

spiritul de competitivitate mereu prezent au condus la o stimă de sine ridicată, la

dorinţa de a coopera şi a contribui la creşterea nivelului de aspiraţie. Elevii provenind

din această clasă (în afară de cei cu deficiențe evidente), au promovat în clase cu

potențial ridicat, iar ulterior s-au realizat și din punct de vedere profesional. În liceu,

am “beneficiat” de experiența unei clase oarecum omogene (alcătuită în proporție de

99% din fete). Aici s-a remarcat nivelul relativ redus de interacțiune între elevi și

independența scopurilor – fiecăruia dintre aceștia. La acestea s-a adăugat o foarte

slabă exploatare de către profesor a resurselor grupului. Fără o motivație deosebită și,

ceea ce este mai grav, fără formarea la elevi a abilităților necesare comunicării și

interacțiunilor cu ceilalți, a dus la o slabă performanță școlară, în comparație cu cea

din clasa alcătuită eterogen.

Astăzi, ca și dascăl care predă la țară, cred în eficiența organizării claselor

eterogene.

Aici, având în vedere circumstanțele de ordin social, clasele care se formează

nu pot fi decât eterogene. Elevii fac parte dintr-un cerc mai restrâns, sunt obișnuiți cu

diversitatea socială, de intelect și chiar etnică. Interacţiunea dintre elevii buni şi elevii

slabi aduce foloase ambelor categorii. Totuși, în clasele eterogene, care cuprind trei

categorii de elevi buni, medii şi slabi, cei mai dezavantajaţi sunt elevii cu rezultate

medii; ei de regulă sunt lăsaţi în afara interacţiunii. Dar datorită mediului din care

provin, datorită moștenirii genetice și mai ales din cauza circumstanțelor sociale și

politice, aspirațiile lor sunt limitate, iar nivelul de performanță școlară de multe ori

scăzut.

Ca o observație personală, aș putea să spun că astăzi organizarea claselor, mai

ales în mediul urban, se face și după criterii de natură materială, de unde și

omogenitatea claselor respective.

Astfel, organizarea omogenă a colectivelor de elevi înlesneşte, în cazul claselor

cu elevi foarte buni, predarea şi comunicarea profesorului cu grupul elevilor. Pentru

copii are avantajul că expunerea şi discuţiile din clasă au loc la un nivel accesibil

tuturor. Acest lucru devine un handicap în cazul claselor slabe, pentru că elevii de

aici nu vor ajunge niciodată să discute chestiunile dificile, având astfel de pierdut în

faţa celor buni.

Un alt aspect foarte important în gruparea elevilor îl constituie stima de sine. În

clasele omogene acest lucru este protejat (în cazul elevilor slabi ei nu au de suferit de

pe urma comparării lor cu elevii buni, pentru că nu există elevi buni în acea clasă!).

Pe de altă parte, aceşti copii ajung să înţeleagă că fac parte dintr-o clasă slabă şi că au

fost repartizaţi astfel tocmai pentru că nivelul cunoştinţelor şi abilităţilor lor, și de ce

nu chiar statutul lor social, nu este suficient pentru a fi cuprinşi într-o clasă bună.

Clasele omogene devin eficiente doar în cazul elevilor foarte dotaţi şi cu programe

intensive de instruire.

Ca o concluzie (tristă, de altfel), aș putea să spun că rezultatele recente de la

evaluările naționale sunt și o consecință a modului dezastruos, deficitar, de a organiza

astfel de clase omogene alcătuite după criterii pur subiective.

Bibliografie :

1. Iucu, R Managementul şi gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-

metodologice, Iaşi, Editura Polirom, 2000

Creativitatea - un mod de viaţă

Prof. Costache Vila

Şcoala Gimnazială Nr.1 Balş, jud.Olt

Creativitatea nu înseamnă doar receptarea şi consumul de nou, ci în primul

rând crearea noului. După C. Rogers adaptarea creativă naturală pare a fi singura

posibilitate prin care omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale.

În condiţiile ratei actuale a progresului ştiinţei, tehnicii şi culturii, un popor cu un

nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură limitată nu va putea rezolva eficient

problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor realiza idei noi şi originale în

adaptarea lor la mediu, atunci popoarele lor nu ar mai fi competitive în plan

internaţional.

Viaţa modernă, cu schimbările socioeconomice şi micşorarea depozitului de

resurse convenţionale, impune dezvoltarea creativităţii şi punerea ei în slujba

progresului uman şi bunăstarea materială şi spirituală a omenirii. Rolul cel mai

important în depistarea, stimularea şi finalizarea creativităţii îl ocupă şcoala. Astfel

şcoala contemporană trebuie să fie centrată pe elev, oferindu-i posibilitatea de

dezvoltare la maxim a capacităţilor şi aptitudinilor creatoare prin procesul învăţării.

Cercetările în domeniul creativităţii au arătat că există interacţiune între creativitate,

inteligenţă, randament şcolar, conţinutul învăţământului şi rezultatele învăţării.

Arthur Koestler spunea că „Creativitatea este un proces de învăţare aparte, la care

elevul şi profesorul sunt una şi aceeaşi persoană” fapt ce demonstrează că fiecare

cadru didactic are azi o mare responsabilitate în procesul de învăţământ, în sensul că

e obligat să le ofere elevilor posibilitatea dobândirii unei experienţe sociale şi

constructive noi, bazată pe cooperare şi colaborare în rezolvarea problemelor vieţii,

ca să poată să-şi asigure convieţuirea într-o lume paşnică. În cadrul competiţiei

globale, Uniunea Europeană şi-a propus ca scop cardinal crearea unei societăţii

bazate pe cunoaştere. Un element fundamental îl contituie creativitatea. Astăzi mai

mult decât oricând, creativitatea reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii

educaţiei, una dintre premisele esenţiale ale performanţei.

Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care foloseşte inventiv

experienţa şi cunoştinţele acumulate, oferind soluţii şi idei originale. Ea face posibilă

crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social.

Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare

reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi

cum noutatea, azi, nu se obţine cu uşurinţă, o altă componentă este voinţa,

perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări.

Oamenii se nasc cu înzestrări diferite, mai generoase ori mai sărace. Zestrea

ereditară poate prescrie limita superioară până la care poate ajunge individul în cursul

vieţii sale, dar nu asigură şi atingerea acestui vârf. Specialiştii domeniului afirmă că

„nu este niciodată prea devreme pentru a începe educarea creativităţii copiilor.” (A.

Stoica-1983, pg. 107).

Atunci când vorbim despre educarea creativităţii la elevi nu putem trece cu

vederea două probleme în privinţa cărora mai există încă opinii diferite: a) dacă este

educabilă creativitatea; b) care este calea optimă de stimulare şi educare a

creativităţii.

În ceea ce priveşte prima problemă, adepţii tezei educabilităţii creativităţii sunt

mai numeroşi. Ei aduc drept argumente: rezultatele pozitive obţinute prin metodele

de stimulare a capacităţilor creatoare; datele experimentelor pedagogice; studiul

analitic al factorilor creativităţii. Unele cercetări de dată mai recentă susţin că

problema educabilităţii creativităţii nu trebuie abordată global, ci diferenţiat, în

funcţie de natura factorilor ei specifici. Spre exemplu, factorii intelectuali ai

creativităţii sunt mai uşor educabili, în timp ce factorii de natură non-cognitivă se lasă

mai greu influenţaţi în direcţia şi la intensitatea dorite de educator. Totuşi, şi aceşti

factori ai creativităţii sunt educabili, dar cu răbdare, cu pricepere şi tact pedagogic. În

legătură cu cea de-a doua problemă, referitoare la căile optime de educare a

creativităţii la elevi, în literatura de specialitate există conturate trei căi principale:

a) introducerea unor cursuri speciale de creativitate, care să fie predate de educatori

cu conduită creativă; conţinutul acestor cursuri ar consta în formarea la elevi a unui

set de deprinderi şi abilităţi cognitive fundamentale, pe care elevii să le poată aplica

la diferitele obiecte de învăţământ;

b) restructurarea fiecărei discipline în parte, din perspectiva stimulării creativităţii

generale şi specifice la elevi;

c) preluarea de către educatorii pasionaţi şi cu conduită creativă a unor elemente de

bază dintr-un curs de creativitate şi utilizarea lor în cercurile şcolare, unde activităţile

implică selecţia şi libertatea de acţiune a elevilor.

Creativitatea cadrului didactic trebuie să-şi facă simţită prezenţa în fiecare

verigă a actului educaţional însuşi (cf. Al. Roşca, 1981, pg. 97). În concluzie, o parte

din creativitatea şcolarului rezidă din creativitatea cadrului didactic care vede

necesară modificarea modului de gândire şi a stilului de lucru din clasă, cristalizate în

secole de învăţământ tradiţional, puţin preocupat de această latură a personalităţii

elevului-creativitatea.

Creativitatea nu poate fi limitată la factorii intelectuali, gândirea divergentă sau

imaginaţia creatoare. Mulţi autori consideră factorii neintelectuali, precum motivaţia

şi atitudinile creative ca fiind cel puţin la fel de importante ca imaginaţia creatoare şi

gândirea divergentă.

Un învătământ cu adevărat democratic trebuie să dea satisfacție tuturor

categoriilor de elevi, de la cei cu cerințe educative speciale şi până la cei cu aptitudini

superioare în domeniile intelectuale, artistice, sportive etc. Atributul democratic este

dat de capacitatea sistemului de învătământ de a crea condițiile activizării tuturor

predispozițiilor şi posibilităților, mai mari sau mai mici, purtate de copii. Gândirea

creatoare a elevilor se dezvoltă în instituţia de învăţământ prin creşterea exigenţei faţă

de capacităţile lor, fără a distanţa însă prea mult exigenţele faţă de posibilităţi. Cerinţa

principală trebuie să vizeze nu reproducerea fidelă a textelor sau explicaţiilor date la

lecţie, ci stimularea independenţei şi originalităţii gândirii, căutarea activă de soluţii

şi răspunsuri, experimentarea, chestionarea etc. În şcoală elevii ridică adeseori

întrebări. Între întrebare şi răspuns este util să se ducă o mică discuţie de tip euristic

cu elevul, care să-i dea cât mai mult posibilitatea să contribuie la găsirea răspunsului,

pe baza experienţei şi a cunoştinţelor sale.

Una din greutăţile principale pe care le întâlnesc elevii la toate nivelele

învăţământului este detaşarea dintr-un obiect a componentelor esenţiale de cele

neesenţiale. Din acest motiv, activitatea de generalizare şi abstractizare este

influenţată de flexibilitatea gândirii, de capacitatea de a renunţa la ipotezele infirmate

de experienţă. S-au elaborat numeroase metode şi procedee menite să uşureze

procesul de conceptualizare la elevi. Aceste metode trebuie să aibă în componenţă şi

mijloacele de învăţământ adecvate.

Creativitatea nu se poate realiza numai prin educarea gândirii. Un rol

important revine factorilor motivaţionali. Mulţi autori consideră că motivaţia este o

componentă vitală a creativităţii. În şcoală, motivaţia principală, o constituie pentru

majoritatea elevilor, obţinerea unor note mari, dar şi satisfacţia multor elevi de a

descoperi noutăţi, fapte şi idei noi.

Scopul oricărei educaţii creative este acela “de a da elevului posibilitatea să

folosească din plin întregul său potenţial” (Landau,E.,1979), iar “discrepanţa dintre

capacitatea creativă înnăscută şi performanţele creative ale unui elev poate fi atenuată

printr-o educaţie bine orientată”, de la o învăţare necreativă la o învăţare creativă

(Parnes.S.J.,1962).

Bibliografie:

Sălăvăstru,D.,Psihologia educaţiei,Editura Polirom, Iaşi,2004

Jiga,I.,Negruţ, I., Învăţarea eficientă, Editura Editis, Bucureşti,1999

Roşca, A., Creativitatea generală şi specifică, Editura Academiei, Bucureşti, 1981

Ana Stoica, Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

Gândurile și sentimentele unui olimpic

Rareș Gherghina

Școala Gimnazială nr. 3 Balș

Viața unui olimpic poate fi destul de complicată, după cum cred unii copii.

Însă, după părerea mea, nu cred că există ceva mai frumos de atât…

A fi olimpic nu înseamnă doar a-ți petrece tot timpul învățând! A fi olimpic

înseamnă să iubești ceea ce faci, să depui eforturi fără nicio reținere, să poți să te

ridici în cazul unui eșec și să știi să te bucuri în urma unei reușite!

Într-adevăr, eu îmi petrec o mare parte din timpul liber învățând la materiile

mele preferate, însă, pentru mine, aceste clipe petrecute la birou, înconjurat de cărți și

de caiete, reprezintă mai mult decât niște lecții, reprezintă un mod de a mă distra

făcând ceea ce-mi place mie mai mult, reprezintă o cale către succes!

Dimineața de dinaintea unui concurs este cumplită. Simt cum emoțiile mă

năpădesc și îmi pierd treptat tăria. Dar îmi fac curaj și cu inima cât un purice pătrund

în sala de examen, unde mai mulți olimpici așteaptă emoționați împărțirea

subiectelor. Atât pe chipul meu, cât și chipurile lor se citește nerăbdarea. Am primit

subiectele… După un moment de ezitare îndrăznesc să-mi arunc privirile peste

probleme. Câteodată îmi vine să plâng, alteori zâmbesc și îmi vine să râd… și chiar în

hohote! Asta pentru că îmi dau seama că emoțiile mele au fost inutile.

După predarea lucrării încep să meditez: am făcut bine sau oare am greșit?!

Aceste întrebări nu contenesc să mă îngrijoreze până la afișarea rezultatelor. Cu

sufletul înghețat, îmi îndrept pașii timizi spre afișier, mă uit la rezultate și tresar: am

reușit!

Sunt fericit că am ajuns să descopăr frumusețea unei competiții și nu aș renunța

pentru nimic în lume la bucuriile, satisfacțiile și emoțiile pe care mi le oferă

olimpiadele și asta doar pentru că ador cu adevărat ceea ce fac!

Stimularea calităţilor gândirii prin jocurile logico-matematice

Prof. Costache Mihaela

Toate problemele matematice au un grad înalt de generalizare şi abstractizare.

Exersarea îndelungată a operaţiilor gândirii are drept consecinţă formarea

capacităţii elevilor de a gândi corect în multiple situaţii ale diferitelor activităţi

matematice teoretice şi practice. Aceste situaţii, care uneori au ceva special,

complicat sau inedit, pot să ofere rezolvarea mai rapidă, mai elegantă şi mai

originală în funcţie de calităţile gândirii.

Matematica posedă avantajul de a dispune de numeroase oportunităţi care

influnenţează pozitiv calităţile gândirii. Jocurile logico-matematice constituie un

deosebit prilej de a forma la elevi capacitatea de gândire corectă în multiple situaţii

în cadrul variatelor activităţi matematice.

Cuvinte cheie: spirit critic, supleţea, gândirii, profunzime, perspicacitate, rapiditate,

promptitudine, originalitate, ingeniozitate.

În viaţa de fiecare zi a copilului, jocul ocupă un loc important deoarece, atunci

când se joacă, acesta îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale

sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de

realitatea înconjurătoare. Rolul şi importanţa jocului matematic constă în faptul că el

facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar datorită

caracterului său formativ influenţează dezvoltarea personalităţii elevului. Jocul

logico-matematic este un important mijloc de educaţie intelectuală, care pune în

valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale elevilor. Jocurile logico-matematice au

scopul de a pune la dispoziţia copiilor mijloace agreabile care să le stimuleze

gândirea, perspicacitatea şi să le dezvolte atenţia şi creativitatea. O atenţie deosebită o

acord jocurilor matematice, ca instrumente care să contribuie în mod gradat şi plăcut

la apropierea elevului de cerinţele şi rigurozităţile matematicii, ajutându-l să-şi

dezvolte abilităţi specifice precum: gândirea logică, capacitatea de a raţiona şi a

emite judecăţi, identificarea soluţiei optime de rezolvare corectă şi rapidă a

situaţiei-problemă. Jocurile matematice constituie adevărate mijloace de evidenţiere

a capacităţilor creatoare, dar angajează şi metode de stimulare a potenţialului creativ

al copilului. Procesele intelectuale declanşate de jocul logico-matematic, în special

cele ale gândirii, îi conduc pe elevi pentru a descoperi adevăruri noi pentru ei, cu o

oarecare uşurinţă, pe fondul angajării doar în aparenţă a unui efort mic şi mai ales în

condiţiile unei satisfacţii evidente. Ţinând seama de puterea de concentrare a elevilor

din ciclul primar, de nevoia de varietate şi de mişcare în activitatea şcolară, lecţia de

matematică trebuie completată cu jocuri cu conţinut matematic. În general, un

exerciţiu sau o problemă de matematică poate deveni joc matematic, dacă

îndeplineşte următoarele condiţii:

- realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

- foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse,precum sunt:

competiţia individuală sau pe grupe de elevi, recompensarea rezultatelor bune sau,

penalizarea greşelilor comise.

- foloseşte un conţinut matematic accesibil, atractiv şi recreativ prin forma de

desfăşurare şi prin materialul didactic folosit;

- pentru realizarea sarcinii propuse şi pentru a stabili rezultatele competitive

se folosesc reguli de joc cunoscute anticipat de elevi, iar învăţătoarea este „arbitrul”

competiţiei.

Clasificarea jocurilor matematice se face după:

a) sarcinile jocului şi regulile stabilite pentru joc;

b) momentul în care se foloseşte jocul în lecţie;

c) materialul didactic folosit.

Etapele jocului logico-matematic sunt:

a) introducerea elevilor în atmosfera de joc se face printr-o discuţie unde ne

propunem ca obiectiv trezirea interesului copiilor pentru joc;

b) anunţarea temei jocului;

c) prezentarea materialului didactic;

d) explicarea sarcinilor jocului este cea mai importantă etapă;

e) rezolvarea jocului;

f) încheierea jocului este etapa în care învăţătoarea formulează concluzii şi

aprecieri în legătură cu soluţiile găsite de elevi,rapiditatea rezolvării jocului şi

câştigătorul jocului.

O altă calitate a gândirii este supleţea gândirii. Această calitate a gândirii

elevilor se dezvoltă prin jocuri logico-matematice în care enunţul permite mai multe

interpretări, mai multe soluţii. În acest sens, un real succes a avut jocul matematic

„Câţi vecini au zece numere naturale?” folosit la clasele a II-a, a III-a şi a IV-a.

Enunţul jocului a permis copiilor alegerea celor zece numere naturale în

diferite moduri. Astfel elevii care au ales numerele consecutive 0-9 au găsit 11 vecini.

În cazul numerelor naturale 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10, elevii au identificat 12 vecini,

deoarece, fiecare dintre aceste numere are un vecin mai mic, dar este şi vecin pentru

succesorul său, iar al zecelea număr are un vecin mai mare. Dacă elevii au luat cele

zece numere naturale la întâmplare, însă primul a fost 0, au găsit 19 vecini, pentru că

0 are numai un vecin mai mare. Dacă numerele naturale au fost scrise aleatoriu, fără a

fi consecutive şi fără ca primul număr să fie 0, elevii au găsit câte doi vecini pentru

fiecare număr, în total 20 de vecini.

Profunzimea este o particularitate a gândirii, care constă în atingerea

esenţei unei probleme sau a unui fenomen, stăruinţă în studierea lor şi a situaţiilor pe

care le implică. Cazul în care datele jocului matematic nu sunt aşezate în ordinea

folosirii lor, prin antrenarea analizei, sintezei şi comparaţiei, implică exersarea

profunzimii gândirii elevilor. La clasa a IV-a, am utilizat jocul „Matematica din

viaţa cotidiană”, atât individual, cât şi în echipă. Prin jocul logico-matematic „Cine

calculează mai repede” am urmărit ca elevii să descopere procedee de calcul

rapid, să ştie să folosească proprietăţile operaţiilor, să-şi dezvolte spiritul

inventiv-creator şi flexibil. Prin varietatea jocurilor propuse elevilor am urmărit să

dezvolt şi originalitatea gândirii copiilor, modul personal de a găsi soluţii pentru

diferite situaţii-problemă, independenţa în raţionament, complexitatea de

vederi, înalta capacitate de generalizare.

Cred că şi jocul logico-matematic, la fel ca şi poezia cere din partea elevilor,

dar şi a dascălului, imaginaţie, intuiţie şi nu se poate realiza fără vocaţie, fără dăruire

de sine.

Un alt joc care vizează perspicacitatea elevilor, pe care-l folosesc cu success

este jocul numit „Pătrate magice”, în care suma numerelor de pe fiecare rând, de pe

fiecare coloană şi de pe fiecare diagonală este acceaşi. Dacă am utilizat „Pătratul

magic” i-am provocat pe elevi să completeze cele 9 căsuţe ale pătratului cu numere

de la 1 la 9, găsind mai multe variante, astfel încât suma magică să fie 15.

Jocuri matematice

Elev Cruceru Dragoș, clasa a VIII-a

Prof. îndrumător Costache Mihaela

Iată câteva jocuri matematice:

1.

a. 1+2+3+4+5+6+7+8+9=

b. 1+2+3+4+5+5+4+3+2+1=

c. 1+2+3+4+5+15+16+17+18+19=

d. 1+2+3+4+5+6+9+10+11+12+13+14=

2. Le-am cerut colegilor mei să mute o singură liniuţă pentru a transforma fiecare

expresie matematică într-o egalitate:

V –V=II

X –X=XIX

VI+I=IV

II=II –I

L –II=LI

VI –V=I+I

III –II=IV

L –V=LIV

3. „Găsiţi semnele aritmetice!” în care le-am cerut colegilor să introducă semnele

matematice, între cifrele date, pentru a ajunge la rezultatele înscrise.

7 7 7 7 = 6

6 6 6 6 = 66

5 5 5 5 = 10

8 8 8 8 = 9

1 2 3 4 5 6 7 8 9 2 = 90

1 2 3 4 5 6 7 8 93 5 = 60

Curiozităţi matematice

Prof. Chirea Marilena

- În anul 1800 î.Hr. mesopotamiemii alcătuiesc primele tabele de înmulțire.

- În anul 585 î.Hr. utilizând proprietățile de divizibilitate a numerelor, Thales din

Milet (636 – 546 î.Hr.) prezice o eclipsă de Soare;

- Un număr este perfect dacă suma S a divizorilor săi (exceptând numărul însuși)

este egală cu numărul dat N.

Exemplu: 6 = 1 + 2 + 3

28 = 1 + 2 + 4 + 7 + 14

- Numerele prietene (amiabile) sunt numerele care au proprietatea că fiecare este

egal cu suma divizorilor celuilalt. Lui Pitagora (570-500 î.Hr.) i se atribuie găsirea

primei perechi de numere prietene: 220 și 284

220 = 1 + 2 + 4 + 71 + 142

284 = 1 + 2 + 4 + 5 + 10 + 11 + 20 + 22 + 44 + 55 + 110

- Isaac Newton descoperă teorema generală a dezvoltării binomului;

- Leibnitz concepe o mașină de calcul care poate efectua operații de înmulțire și

împărțire;

- În anul 1801 d.Hr. Gauss demonstrează că fiecare număr natural este egal cu suma

a cel mult trei numere triunghiulare;

- În anul 1946 d.Hr. se naște calculatorul electronic;

- În anul 2000 d.Hr. matematicianul american Nayan Hayratwala a lucrat simultan

cu mai mult de 20000 de calculatoare de pe întreg globul și a obținut numărul

prim 26972593

– 1 ca fiind cel mai mare număr prim cunoscut.

Creativitatea - condiţie esenţială a progresului cunoașterii

Prof. Denisa Antonie

Şcoala Gimnazială nr. 1, Balş

Orice individ dispune de un potenţial creativ încă de la comportamentul

senzomotor şi de la procesul fundamental al percepţiei apărând demersuri creative.

Resursele creative sunt nelimitate, drept urmare creativitatea reprezintă o valoare

social umană şi educaţională de foarte mare importanţă.

“Creativitatea individuală este vitală pentru dezvoltarea individului, constituie

premisa creativităţii sociale, indispensabilă oricărei societăţi sau oricărei culturi”

afirmă E. Landau în “Psihologia creativităţii”.

În toate ipostazele sale (homo faber, homo sapiens, homo valens), în

dezvoltarea, definirea şi evoluţia sa, omul manifestă o caracteristică importantă şi

anume capacitatea, potenţialul creativ, calitate ce devine o condiţie esenţială a

progresului lumii şi cunoaşterii, cu implicaţii în dezvoltarea socio-economică.

În plan psihoindividual creativitatea presupune a obţine un produs nou într-o

manieră proprie pentru individ, chiar dacă, prin raportare la ştiinţă, acel produs este

cunoscut, a fost deja descoperit. Practic este vorba de “a descoperi” adevăruri deja

cunoscute de către individ, de aici importanţa strategiilor euristice în actul de predare-

învăţare.

Din studiile realizate a reieşit că ceea ce diferenţiază persoanele creatoare de

cele slab creatoare sunt anumite atitudini specifice creative, care au rol deosebit în

valorificarea resurselor intelectuale ale persoanei. Astfel, atitudinea pozitivă faţă de

perseverenţă, “ deschidere” în rezolvarea problemelor, atitudine ce implică reacţia

persoanelor la nou şi la idei provocatoare sunt hotărâtoare în procesul creativ.

Creativitatea, fiind dimensiunea principală a personalităţii omului

contemporan, constituie o problemă centrală a şcolii de astăzi. Ca urmare, pentru a

dezvolta la elevi capacităţile creatoare, va trebui ca profesorii să cunoască în primul

rând trăsăturile comportamentului creator care se referă la nivelul de inteligenţă

generală, la gândirea divergentă, la fluenţa gândirii ( asociativă, verbală, ideaţională,

expresivă), la receptivitatea faţă de probleme, la curiozitatea ştiinţifică, la spiritul de

observare dezvoltat, la capacitatea de a redefini, la imaginaţia creatoare, la

originalitatea, ingeniozitatea, independenţa gândirii, la capacitatea de a gândi abstract

şi de a efectua raţionamente în lanţ, la nonconformismul în idei, la inventivitatea,

capacitatea combinatorie şi de a sesiza cu uşurinţă relaţiile esenţiale, la spiritul critic,

la iniţiativa, intuiţia, deschiderea spre experienţă, la atitudinea interogativă, la

perseverenţa, încrederea în sine, la nivelul de aspiraţie ridicat, la dorinţa de prestigiu,

la tendinţa de dominare, la idei întreprinzătoare, neaşteptate, ieşite din comun, etc.

Dacă actul creator este unul inteligent, cel puţin până la coeficientul 120,

întrucât după acest coeficient mai importanţi în creaţie sunt factorii de personalitate,

în urma cercetărilor (A. Stoica) s-a confirmat că, randamentul şcolar nu reflectă fidel

nivelul de creativitate al elevului.

Vor fi folosite, deci, alte căi de apreciere a creativităţii elevilor, dintre care se

pot enumera : realizările obţinute de elevi la olimpiade, concursuri, competiţii, probe

şcolare cu caracter creativ specifice diferitelor discipline de învăţământ, pentru

depistarea aptitudinilor. Un loc important îl ocupă testele de investigare a

originalităţii ( de exemplu : “Utilizări neobişnuite ale unei cărămizi”), a flexibilităţii

gândirii (“ Găsiţi cât mai multe soluţii pentru problema X”), a fluidităţii gândirii (

“Enumeraţi cât mai multe cuvinte cu un sufix dat, sinonime, definirea cât mai multor

întrebuinţări pentru un obiect, completarea unei metafore” ) (A. Stoica) etc. Eficiente

sunt în acest sens aprecierile profesorilor şi ale colegilor de clasă pe baza unor

chestionare.

Aşadar în procesul învăţării şcolare trebuie pus accent pe formularea

obiectivelor instructiv-educative, care se vor reflecta în conţinutul învăţământului, dar

se pune accent şi pe atitudinea profesorului, pe relaţia sa cu elevii în abordarea unor

metode specifice şi nespecifice ( metode active, de observaţie independentă -

problematizarea, învăţarea prin descoperire). Însă şi activitatea în afara clasei şi

activitatea extraşcolară este deosebit de valoroasă şi trebuie valorificată.

Creativitatea este un proces complex care angajează întreaga personalitate a

elevului. În şcoală, nu se poate vorbi de creaţii de mare originalitate decât la elevii

excepţionali, la ceilalţi fiind vorba doar de un potenţial creativ ce urmează a fi

dezvoltat pe diferite căi, atât în procesul de învăţământ cât şi în cadrul activităţilor

extraşcolare.

Dintre metodele de învăţământ care dezvoltă creativitatea importante sunt cele

activ-participative, printre care : învăţarea prin problematizare si descoperire dirijată,

metoda modelării şi exerciţiile creative, care ar trebui să existe în manualele şcolare

la sfârşit de capitol, sau după un grup de capitole.

În cadrul cercurilor pe obiecte şi al cursurilor de dezvoltare a creativităţii se

folosesc şi metode specifice, cum sunt metodele logice şi procedeele euristice, prin

care se asigură o învăţare creativă, participativă şi anticipativă.

Educarea creativităţii este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot

parcursul şcolii, având în vedere toţi factorii cognitivi, caracteriali şi sociali.

Dezvoltarea acestui atribut esenţial al personalităţii omului contemporan poate fi

favorizată de următoarele condiţii : existenţa în şcoală a unor laboratoare şi ateliere

bine dotate, a unor cercuri tehnico-ştiinţifice şi literar artistice conduse de profesori

creativi, mediul şcolar creativ, concretizat în folosirea la lecţii şi lucrări practice a

metodelor şi procedeelor euristice. Deosebit de importante sunt însuşirea de către

elevi a unor procedee de dezvoltare a imaginaţiei creatoare, exerciţiile de creativitate,

la încheierea unor capitole sau în cadrul cercurilor de elevi, recunoaşterea şi

aprecierea valorilor create de elevi, existenţa unor relaţii de cooperare între profesori

şi elevi.

Învăţarea creativă se realizează folosind învăţarea euristica prin

problematizare, dialog euristic, descoperire, modelare, etc.

Psihopedagogia identifică drept metode de dezvoltare a creativităţii în grup:

tehnica listei de atribute, tehnica listelor de apreciere, brainstormingul ( metoda

Osborne), sinectica, philips 6/6, brainwritingul ( metoda 6/3/5), ingineria valorii,

inventica, iar individual:

- sesizarea, ierarhizarea și reformularea problemelor;

- goana după idei - nicio idee nu este respinsă înainte de a fi verificată;

- familiarizarea cu literatura din domenii de specialitate cât mai indepărtate ;

- cultivarea unei activităţi preferate ;

- acumularea de idei şi note originale ;

- finisarea ideilor noi prin formulare, expunere, redactare.

Drept concluzie putem afirma că istoria marilor invenţii şi descoperiri, a

operelor de artă şi a revoluţiei tehnico-ştiinţifice este istoria inteligenţei şi a

creativităţii, darul cel mai de preţ al omului, care i-a permis să făurească primele

unelte, să stăpâneasca natura prin ştiinţă şi tehnică, să creeze un peisaj nou pe planeta

noastră şi să pătrundă în spaţiul cosmic. În cuceririle ştiinţei, ale tehnicii şi culturii

artistice sunt materializate capacităţile creatoare ale omului, inteligenţa şi

sensibilitatea lui faţă de frumos. Bogăţia unui popor nu stă în bani şi nici în

milioanele de tone de petrol, ci în muncă şi creativitate.

G. Bernard Show afirma “Omul obişnuit se adaptează lumii în care trăieşte.

Omul neobişnuit se aşteaptă ca lumea să se adapteze lui. Totuşi, progresul este al

oamenilor neobişnuiţi.“

Bibliografie :

Ceauşu V., “ Autocunoaştere şi creaţie”, Ed. Militară, Bucureşti, 1983

Bunescu V., “ Proiectarea - rigoare, creativitate şi spontaneitate în condiţiile unui

proces didactic formativ” în “ Revista de Pedagogie”, Nr. 12/1988

Landau E., “ Psihologia creativităţii”, E.D.P., Bucureşti, 1979

Moore A. D., “ Invenţie, descoperiri, creativitate”, Ed. Enciclopedică Română,

Bucureşti, 1975

Nicola Grigore, “ Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ”, E.D.P.,

Bucureşti, 1991

Radu I., “ Introducere în psihologia contemporană”, 1991

Roşca Al., “ Creativitatea”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

Creaţii ale elevilor

Pe apa Dunǎrii

E varǎ. În amurgul serii, pe o cǎldurǎ înǎbuşitoare, toţi se gândesc la o adiere

linǎ de vânt care sǎ-i învioreze.

În Dunǎre, oameni şi copii sar ca nişte peşti, pe care nimeni şi nimic nu îi

poate opri. În apa ei îşi gǎsesc liniştea lor ascunsǎ în adâncul sufletului.

Luna strǎluceşte în Dunǎrea cristalină precum o perlǎ aflatǎ într-o scoicǎ

aleasǎ. Privind la ea, oamenii îşi aduc aminte de Luceafǎr şi viseazǎ la poezia scrisǎ

de Eminescu de parcǎ ar vrea sǎ devinǎ şi ei poeţi.

Pe plajǎ parcǎ a nins cu umbre şi covoraşe de diferite culori, formând în apǎ

un curcubeu fantastic. Castelele fǎcute din nisip de copii sunt desprinse parcǎ din

lumea basmelor.

Privind o astfel de lume mirificǎ, adulţii – pǎrinţi sau bunici – îşi aduc aminte

cu nostalgie de propria copilǎrie.

( Mǎrgoi Iuliana, elevă clasa a VII-a, Prof. îndrumǎtor Denisa Antonie)

A sosit primǎvara!

Primǎvara a sosit, Oamenii pe câmp trudesc,

Pǎsǎrele ciripind Pǎsǎrelele, zburdalnic,

Nouǎ-n prag azi ne-au venit Din vǎzduh se pogorǎsc

Gângurind şi nemurind. Spre un fericit localnic.

Nu ne prea vine sǎ credem

Cǎ zǎpada s-a topit.

Hai acum! cu toţi sǎ mergem

Cu cǎruţa la cosit.

( Crǎciun Jeliko-Alexandru, elev clasa a V-a Prof. îndrumǎtor Denisa Antonie)

Rromii Europei, discriminaţi pe fondul crizei economice

Prof. înv. preșcolar Ciurez Geta Mirela

Comunitățile de rromi sunt discriminate în Europa, sub povara crizei

economice. Grup etnic ce își trasează originea până la migrațiile din India, rromii

trăiesc în special în Europa de est și centrală și sunt uneori numiți peiorativ "țigani",

începe un articol Time preluat de Yahoo.

Marginalizați, fără educație și pregătire, deseori șomeri, rromii trăiesc în

sărăcie și suferă din cauza unei sănătăți precare. Sunt percepuți disproporționat ca

fiind responsabili de majoritatea infracțiunilor mici, hrănind astfel un cerc vicios al

discriminării și excluziunii sociale, arată textul. Cei 10-12 milioane de rromi din

Europa, din care 6 se afla în UE, suferă de secole de discriminări și persecuții, însă

criza economică din Europa a contribuit la creșterea retoricii populiste anti-rromi, în

condițiile în care politicienii caută țapi ispășitori pentru publicul larg.

În unele țări sunt partide de extremă dreapta cu agende anti-rromi: Jobbik în

Ungaria, Arraka în Bulgaria, Partidul Muncitoresc al Justiției Sociale din Cehia. Dar

și în politica mare se văd reverberante ale acestor atitudini. În Slovacia, comunitățile

rrome au fost separate de restul populației prin bariere de ciment. În Romania, țara cu

cea mai mare populație rromă, 30 de familii au fost evacuate dintr-o tabără din Baia

Mare. Grecia a fost condamnată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

pentru segregarea copiilor rromi în școlile din orașul Sofades.

Prejudecățile anti-rrome nu sunt limitate la această regiune a Europei, continuă

textul. Rromii din Franța și Italia s-au confruntat cu ostilitatea populară în ultimii ani,

intensificată de legi anti-rrome și deportări.

Deși retorica anti-rromă este mai puțin răspândită în Marea Britanie, temerile

privind ridicarea restricțiilor pe piața muncii la 1 ianuarie 2014 pentru români și

bulgari sunt disproporționat puse pe seama imigranților rromi, care constituie

comunități mari în ambele țări.

Articolul se încheie reluând că rromii sunt discriminați în continuare în Europa

zilelor noastre, sărăcia și inegalitatea sunt vizibile iar suspiciunile și ostilitatea față de

acești cetățeni rămân. Sentimentul anti-rrom pune sub semnul întrebării valorile UE

și arată puterea politicii populiste de dreapta în vremuri de instabilitate economică.

Nichifor Crainic - o identitate recuperată

Mihaela-Gabriela PĂUN

Școala Gimnazială nr. 1, Balș

Motto: ,,Toate ideile mari au fost cândva gândite;

Trebuie încercat doar să le mai cugetăm odată” (Goethe)

Curentul gândirist este focusat pe autohtonism, naționalism și, neo-

ortodoxism. În opinia lui Alex Ștefănescu expusă în „Scriitori arestați” din România

literară, nr. 23/2005 , acesta-și revendică începuturile prin poetul Nichifor Crainic și

prin revista „Gândirea”, aflată sub conducerea sa.Pentru a pătrunde în ideologia

existențială a curentului gândirist,și- a descifra cheile de înțelegere ale operei

poetului, se impune o trecere în revistă a palierelor de abordare:

Remarcăm influența lui Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vieţii

(Lebensphilosophie) din ,,Declinul Occidentului” (“Der Untergang des

Abendlandes” ), în care erau explicate deosebirile dintre cultură şi civilizaţie şi se

proclamă prabuşirea Occidentului sub povara lipsei de cultură, a mesinismului şi a

civilizaţiei.

Se promovează tradiţionalismul culturii române, conceput ca îmbinare între

autohtonism şi ortodoxism, între temele şi valorile naţionale promovate de

mişcările literare anterioare, paşoptism, junimism şi sămănatorism şi

spiritualitatea ortodoxă, văzuta ca un “coviltir de aur” al bisericii române: ,,Cum

noi ne aflăm, geografic, în Orient, şi cum, prin religiunea ortodoxă deţinem

adevãrul lumii răsăritene, orientarea noastră nu poate fi decât spre Orient, adică

spre noi înşine, spre ceea ce suntem prin moştenirea de care ne-am învrednicit.

Moştenim un pământ răsăritean, moştenim părinţi creştini, – soarta noastră se

cuprinde în aceste date geo-antropologice. …Occidentalizarea înseamnă negarea

orientalismului nostru; nihilismul europenizat înseamnă negarea posibilităţii

noastre creatoare. Ceea ce înseamnă negarea principială a unei culturi româneşti,

unui destin propriu românesc şi acceptarea unui destin de popor născut mort.”

„Tradiţionalismul românesc se caracterizează prin valorificarea resurselor

expresive, etnice şi etice ale folclorului, dar şi prin tendinţa de resuscitare, dintr-un

unghi idilizant, al trecutulul istoric”.

Se argumentează superioritatea culturii bizantine, negând valoarea civilizaţiei

occidentale şi criticând tendinţele de occidentalizare a culturii şi a spiritului civic

românesc.

Cartea ,,Nostalgia originilor” cartea lui Crainic, prefaţată de D. Stăniloae oferă

argumente puternice pentru a demonstra importanţa ortodoxismului ca temelie a

tradiţionalismului în viziunea gândiristului. Teologia coincide cu estetica,

referundu-se la sensul teologic al frumosului, la inspiraţia giniului. Genialitatea şi

sfinţenia sunt egale, ,,ele sunt plinătăţi maxime ale frumuseţii şi ale bunurilor

morale, ale desăvârşirii….sensurile supreme ale acestei lumi stau în genialitatea şi

sfinţenia. Geniul e vizionar, contemplativ, deci nu voinţa îl apropie de sfânt, ci

contemplaţia…condiţia omenească a sfinţeniei este asceza. Arta este simulacrul

eternităţii, iar în contemplaţia genială se descoperă lumina unor realităţi

neidentificate”.

„Estetica lui este platonică, ,,omul e făptura lui Dumnezeu, arta e făptura omului,

arta e, deci făptura făpturii lui Dumnezeu. Scopul geniului este eternul,.. revelaţia

în forme sensibile a tainelor de sus” afirmă în „Nostalgia originilor”.

El susţine ideile lui Herman Keyserling, din “Das SpektrumEuropas”, potrivit

cărora România ar putea deveni un adevărat centru al bizantinismului. În această

orientare, arta ar trebuie sa fie numai de sorginte religioasă.

„Sensul tradiţiei- în viziunea lui N. Crainic- este ortodoxismul. Un adevărat artist

tradiţional trebuie să îmbrăţişeze preocuparea religioasă. Respingând paseismul

sămănătoriştilor, întemeiază tradiţia pe elemente mai durabile, mai substanţiale.

Cultura este un amestec de imponderabile şi factori vizibili: sânge, limbă, pământ

românesc, folclor, ortodoxie, or tocmai aceste amestecuri i-au fost recunoscute ca

fiind nişte metafore fără suport real”. (După Anastasia Dumitru, Sensul

tradiției….)

De-a lungul timpului, poetul Nichifor Crainic a fost apreciat negativ pentru

orientarea sa legionaro-fascistă și apreciat pozitiv, atât pentru poeziile sale, cât și

pentru contribuția sa în domeniul teologiei. În acest sens, Pr Dumitru Stăniloae îl

apreciază cu următoarele cuvinte: „Nichifor Crainic este cel dintâi teolog român din

epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strâmt și ocolit al

specialiștilor, prezentând-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii

intelec­tuale.... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie

care se mulțumea cu câteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori

prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvârșind “o adevărată restaurare a

teologiei românești în duhul ortodox”.

Revenind în spațiul literaturii, remarcăm debutul său, ca poet, înainte de Primul

război mondial în publicații precum: „Ramuri”, „Flacăra”, „Luceafărul”, „Cuget

românesc”. Limbajul poetic crăinicean s-a sustras observației criticilor, deoarece

nimeni nu avea cunoștințe suficiente de teologie pentru a-i descifra sensurile și

simbolurile.

În poezia lui Nichifor Crainic, omul este definit, din punct de vedere ontologic,

ca:

- pământ purtător de divinitate: : “argila bătrână” din care este plămădit omul e

totuşi “suflată cu smalț” în poezia: „Şoim peste prăpastie”;

- ființă strălucitoare, doarece este „micşorat, cu puțin, față de îngeri”.

- în „unda luminii”, „un mugur de carne fierbinte” (Laudă), „duh învălit în nălucă de

humă” ori „neant înflorit în minune” (Laudă) în raport cu „Cel care cugetă - şi se

naşte, voieşte - şi durează, respiră - şi-nfloreşte, iubeşte – şi vibrează”, adică cu

divinitatea.

- ființă lipsită de sens, dacă pierde harul, legătura matriceală cu Izvorul său, Creator

de viață: „În lume fără rădăcină,/ În ceruri fără semn polar”; Dezrădăcinat.

- aspirant la o existență superioară. În poezia „Copacul”, arbore cu rezonanțe mitice,

care individualizează spațiul între cer și pământ conferindu-i identitate și prin care

omul accede la tainele din „şoaptele veciei”. Desprins de trup, sufletul dorește

desăvârșirea prin contopirea cu Divinitatea, în ciuda suferinței : „(…) inima, de tine,

fâşii voi dezlipi-o,/ Amară frumusețe, pământ rătăcitor”, deoarece „frumoasa lume”

se va reduce la o simplă „piatră seacă”, iar evadarea din captivitatea acesteia va fi

singura posibilitate de accedere înspre o „spumoasă… pretutindenească vibrare de

lumină” (Dezmărginire). În poezia „Euthanasie”, clepsidra este imaginea poetică prin

care se scurge existența umană - viața, spre o altă viață: cu cât descresc în viață /cresc

în tine” (în moarte). Călin Sămărghițan remarcă în „Forma poetică a dogmei la

Nichifor Crainic - o încercare de aplicare a perspectivei lui E. Coşeriu asupra

limbajului poetico-teologic şi asupra modalității de exprimare a dogmei creştine” că:

„Omul se întinde sinestezic spre depăşirea simplelor funcții trupeşti, şi devine

sensibil spre cele spirituale, duhovniceşti: Clopotul are o corolă sonoră, văzută „nu cu

ochiul, ci numai în auz”, ce desfrunzeşte, ca într-o toamnă, sunetul în roiuri de foi de

bronz. Clopotul se integrează toposului existențial într-o desăvârşită imagine a

Liturghiei întregii creații într-una dintre cele mai plastice imagini ale unui adânc

adevăr dogmatic: „O toamnă-mi pare ceasul acesta de amurg/ Cu dangăte bronzate pe

turnurile sombre,/ Se scutură din clopot frunzare de octombre/ Şi-n foi de bronz

tomnatic se-ngroapă vechiul burg.” (Foi de bronz). Poezia „Unde sunt cei care nu mai

sunt?”este elocventă pentru revelarea divinului în existența umană prin imaginile

simbol: vântul, ciocârlia şi mai ales bufnița, care cunosc și simt adierile lumii

imperceptibile ochiului. Remarcăm, de asemenea, comuniune între cele două lumi,

printr-o absență prezențăa celor de dincolo: „Zis-a vântul: Aripile lor/Mă doboară

nevăzute-n zbor./(…) /Zis-a ciocârlia: S-au ascuns/ În lumina celui nepătruns”.

Bufnița “cu ochiul sferic,/ Oarba care vede-n întuneric” aduce înțelegerea şi pacea

celui care întreabă: „Când va cădea/ Marele-ntuneric, vei vedea”. În acest context,

„Marele întuneric” este chipul acestei lumi, masca ei, cortina aparenței, și, astfel,

bufnița e oarbă, văzând doar noaptea de dincolo de lumină. „Noaptea” la Crainic

devine spațiul ce permite creionarea spațiului de dincolo, o realitate atemporală,

„zarea lui Moş-Nicăieri” (Cântec strămoşesc) sau „țara lui Lerui-Ler”, printr-o

imagine inedită: „Spre țara lui Lerui-Ler/ Nu e zbor nici drum de fier, -/ Numai

lamură de gând,/ Numai suflet tremurând/ Şi vâslaş un înger” (Țara de peste veac).

- cunoscătorul care în căutarea adevărului şi absolutului ajunge la înțelegerea deplină,

la taina originară care este Hristos. De aceea, Mântuitorul îi apare milogului: „sosi o

umbră ca-n icoane/ Pe mâini cu semne de piroane/ Şi-o inimă ce sângera” (Milogul).

Și pentru că Hristos este Cel care „vremuieşte în omul dornic”, nemărginirea

dumnezeiască, este pururi „contemporan al spiritului” poetului/ estetului, mereu

actual, prin care i se revelează omului adevărata natură, în fața căruia ucigaşul-

omulpăcătos- îşi vede ticăloşia, neputința și limitarea. (Noaptea Învierii). Astfel, aflat

în fața bătrânei-conștiinței-care-l întâmpină cu: „Hristos-anviat!”, în zvon de clopote

şi mişcarea de nălucă a icoanei, omul își vede adevărata natură: „Odraslă de înger

rămasă-napoi,/ cascadă de munte căzută-n băltoacă,/ Zăpadă de suflet topită-n noroi!”

și, prin iluminare, se revendică originii divine cerându-și iertare.

Poezia lui Nichifor Crainic își dezvăluie frumusețea și pe alte paliere, ce

valorifică temecum ar fi: natura, patria și neamul omenesc. Nu mi-am propus să

epuizez subiectul, ci doar să reliefez câteva aspecte ale gândirii acestui mare poet

religios de la mijlocul secolului al XX-lea, chiar dacă demersul meu condeistic este

asemenea unui copil, care încearcă, cu o scoică, să aducă marea în gropița lui săpată

în nisip.

Bibliografie:

Crainic, N., Nostalgia originilor, Editura Moldova, Iaşi, 1994.

Dumitru, A. ,Sensul Tradiţiei. Nichifor Crainic. Gândirea. Disponibil:

http://arhivaneamulromanesc.wordpress.com/opinii/anastasia-dumitru-

%E2%80%9Esensul-traditiei-nichifor-crainic-gandirea%E2%80%9C/

Micu, D., Gândirea” şi gândirismul, Editura Minerva, Bucureşti, 1975.

Stăniloae, D. , Pr.Prof, Dr., Poezia creștină a lui Nichifor Crainic, 20 august

2012. Disponibil: CrestinOrtodox.ro

Sămărghițan, C., Forma poetică a dogmei la Nichifor Crainic - o încercare de

aplicare a perspectivei lui E. Coşeriu asupra limbajului poetico-teologic şi

asupra modalității de exprimare a dogmei creştine. Disponibil:

http://reviste.ulbsibiu.ro/antropomedia/obj/docs/Abstracte%20editia%20a%20

II%20a/Calin%20Samarghitan%20Forma%20poetica%20a%20dogmei%20la%20Nichifor%

20Crainic.pdf.

Lucrări ale elevilor premiate la concursuri

Premiul I la Concursul interjudețean

„Sărbătorile românești cu aură de colind”,

secțiunea proză scurtă, 10 decembrie 2013:

ÎN AJUN

E aproape seară. Câte un fulg cade alene din cerul cenușiu. Apoi altul, și altul,

și altul. Ninge din ce în ce mai tare. Doamne, parcă se țese o perdea brodată între cer

și pământ!

Iarna a-mbrăcat haină de sărbătoare. Pe alocuri se văd colindători, mici

mogâldețe ce se opresc în dreptul fiecărei case. Gerul de afară parcă se-ncălzește prin

glasul lor cristalin care se -mpletește armonios cu sunetele de tobă și clopoței. Pe

poteca îngustă care desparte troienele mari de zăpadă se zăresc oameni grăbiți să

răspundă prezent la glasul clopotelor. Biserica se umple de lumină și bucurie. Peste

sat răsună cald un murmur de colindă.

Micii vestitori ai nașterii lui Hristos au desaga plină cu nuci, mere și covrigi

însiropați. Gospodinele i-au ascultat cu răbdare și i-au ospătat pe măsura bucuriei

aduse. Cu obrajii rumeni, sub zăpada ce cade necontenit ei par omuleți de zăpadă,

plutitori deasupra potecii, pe drumul de întoarcere către case. Sunt răgușiți, obosiți,

merg cu greu, dar au suflete pline de bucurie și seninătate.

Diverse mirosuri desfată nasul durduliu și înghețat al copiilor, semn că, încă se

trudește de zor în gospodării. Pe la câte o fereastră apare câte un cap de copil ce

privește afară prin geamul decorat de iarnă cu flori de cristal. Privesc văzduhul în

seara de Ajun așteptându-l pe Moș Crăciun.

Întoarsă acasă, din pragul ușii, mâinile mamei mă atrag ca un magnet. Tocmai

scosese cozonacii din cuptor și se pregătea să-i așeze în cămară. Pe plita încinsă

forfonesc la foc molcom niște sarmale, iar din cuptorul sobei un dovleac împrăștie

aromă în jur. Totul e atât de frumos! Bradul din colț se joacă cu lumini și umbre.

Deasupra lui un înger de porțelan își desface aripile cu bucurie. Parfumul prăjiturilor

umplu casa de farmec și încântare.

Îmi place iarna cu Hristos și haine de sărbătoare!

ȘERBAN GIORGIANA

Școala Gimnazială Nr. 3, Clasa a IV-a

Prof. îndrumător: PĂUN Mihaela-Gabriela

Premiul al II-lea la Concursul interjudețean

„Sărbătorile românești cu aură de colind”,

secțiunea poezie, 10 decembrie 2013:Debut:

Mare bucurie Înviere

Sărbătorile-au sosit A înviat Hristos! O vorbă sfântă!

Sufletul ni l-au ticsit Atunci, astăzi, mereu.

De lumină și căldură, El e Stăpânul Vieții

Peste toate, voie bună. Și-al sufletului meu.

Între dobitoace, A înviat Hristos!

Pe fânul uscat, Ce mare bucurie!

A născut Curata Avem acum nădejde

Un fiu de-mpărat. De-a noastră mântuire.

S-a născut Pruncul cel Sfânt Din focul cel din Ceruri,

Cu iubire pe pământ. Ce an de an coboară,

O stea mare-a răsărit S-aprindem iar făclia,

Magi pe cale au pornit. Iubirii făr᾽ de seamă.

Și-n Betleem s-au oprit Să ardă orice spin,

Pe Prunc dacă l-au găsit De ură sau mândrie,

Cu daruri l-au dăruit. Să alungăm din inimi

Și cu toți s-au bucurat Orice fățărnicie.

Văzând micul împărat.

Și noi astăzi ne-ncetat Să fim curați ca floarea,

Colindăm pe-nserat Cea albă din grădină,

Cântând cu drag Domnului Să răspândim în jur:

Vestind din prag omului Mireasmă și Lumină!

Toți cu veselie: mare bucurie!

ILIE MARIANA

BADEA MARIA, Clasa aVI-a

Clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr. 3, Balș

Școala Gimnazială Nr 3, Balș Prof. îndrumător: PĂUN Mihaela-Gabriela

Prof. îndrumător: PĂUN Mihaela-Gabriela

Mihail Drumeş - “un caz“ al literaturii româneşti

Profesor: Irina Armega

Întreaga sa carieră scriitoricească a stat la mijlocul disputei, între

dezinteresul și rezerva criticilor importanți din perioada interbelică, care nu vedeau în

el un scriitor strălucit și entuziasmul publicului, tradus prin vânzări impresionante,

ceea ce a făcut ca Mihail Drumeș să fie privit ca un caz cu totul special în literatura

română.

Unul dintre cei mai iubiți, dar și constestați, în aceeași măsură, scriitori

interbelici, Mihail Drumeș a reușit să învingă părerile criticilor, care i-au considerat

scriitura de nivel mediu, prin romanele sale, care vibrează prin romantism, tensiune și

dramatism la cel mai înalt nivel. Generații întregi de tineri și adolescenți s-au

recunoscut în personajele sale și și-au rafinat trăirile și sentimentele, după lectura

romanelor lui Mihail Drumeș.

Mihail Drumeș a povestit într-un interviu acordat în 1978, că era prieten cu

un cireș. Locuind lângă balconul autorului, cireșul privea curios și atent, cum Mihail

Drumeș se răzvratea împotriva albului hârtiei. În timp ce truditorul cuvintelor

scrijelea cu mintea și cu sufletul său colile imaculate, cireșul înflorea, zâmbea și

rodea cireșe foarte gustoase. Până într-o zi, când privirea scriitorului a fost lovită de

suferința copacului. Era devastat, rupt, jefuit, cu crengile rănite. Cireșul i-a spus

prietenului său așa: "Nu te mira. Așa se întâmplă cu oricine dă roadă bună. De

salcâmul de colo nu se leagă nimeni, fiindcă nu face decât umbră. Așa că, scriitorule,

nu-ți face sânge rău dacă te defăimează unii confrați, ci, dimpotrivă, să-ți pară bine.

Prin scrierile lor ei nu te pot distruge, numai propria ta operă te poate distruge."

În acest fel auzea, probabil, Mihail Drumeș, rezerva criticilor literari

importanți din perioda interbelică, față de scrierile sale. Cert este că, volumele

semnate de Mihail Drumeș au fost foarte bine receptate de către publicul cititor și s-

au bucurat de vânzări impresionante. Acest dezechilibru între dezinteresul

specialiștilor și adeziunea entuziastă a publicului a făcut să se vorbească despre

Drumeș, ca despre un caz în literatura română. "Invitație la vals", "Elevul Dima dintr-

a VII a", "Scrisoarea de dragoste" au avut tiraje uriașe, cărțile au fost traduse în

câteva limbi europene, scriitorul având o incontestabilă popularitate în perioada

dintre cele două războaie mondiale. Perioadă în care, după cum aflăm din splendida

carte a Ioanei Pârvulescu, "Întoarcere în Bucureștiul interbelic", literatura era promo-

vata în diverse și ingenioase feluri. Trecătorii trebuiau transformați în cititori, așa

încât, din vitrinele librăriilor, afișele vorbeau. Imaginile sunt pitorești și memorabile.

"Un cap de măgar domina una dintre vitrine; dedesubt, cu litere de-o șchioapă: numai

eu nu citesc. Altă vitrină: un profil de bărbat legat la ochi: omul care nu citește,

trăiește în întuneric. Și după acea perioadă de vogă interbelică, Mihail Drumeș a

rămas unul dintre cei mai citiți romancieri. "Prăpastia dintre receptarea de către

cititori și cea de critică este greu de explicat, Drumeș ilustrând mai degrabă cazul

unui condamnat fără proces." ("Dicționarul general al literaturii române")

Romanul "Invitație la vals" apărut în

1936, i-a adus autorului o neașteptată

popularitate. Altminteri, așa a și fost numit, "un

romancier popular". A știut să atragă atenția, să

captiveze, să cucerească și să răvășească

sensibilitatea cititorilor. Romanele sale vibrează

prin dramatism și tensiune chiar și atunci când

formula scriitoricească este după cum s-a spus,

de nivel mediu. Cărțile sale se citesc, mai cu

seama de către tineri, cu sufletul la gură,

interesul este menținut prin suspans, iubiri devastatoare, iubiri sacrificate, tulburări,

exaltari, mistere. Sentimentele sunt puternice, arcușul patimii întins până la cea mai

dureroasa vibrație. Generații succesive de adolescenți și-au înțeles și rafinat simțirile,

în urma lecturii cărților lui Drumeș. Cititorii, chiar și cei mai apatici, pot reuși, să

simtă emoții intacte. Ceea ce nu e puțin lucru, într-o lume tot mai apăsată de griji,

neliniști și spaime.

În „Scrisoare de dragoste”, Drumeș disecă în profunzime sentimentul de

iubire și dă dovadă de subtilitate și agilitate în dezvăluirea gândurilor personajelor,

ale ei și ale lui. Totul începe în tren, fiecare personaj se află pe un drum separat, dar

care din puterea destinului se intersectează și totul se transformă într-o narațiune

asemănată unui cântec de iubire și regret față de persoana iubită. Subiectul romanului

este enunțat chiar în titlurile celor trei părți din care se compune acesta: Un băiat și o

fată se întâlnesc, se iubesc și se iau, Puteau fi fericiți toată viața, dar el, întâlnind o

fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubește, Dragostea călcată în picioare se

răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul. Narațiunea este, totodată, construită în

mod original și se conturează din confesiunile lui Dinu Gherghel și din scrisorile

Andei către prietena sa.

Tema romanului nu este una nouă pentru Mihail Drumeș. Acesta reia tema

nuvelei „Capcana”, publicată în anul 1927, dar pe care o extinde prin aspecte tipic

sociale, sondând, astfel, nevoia împlinirii sociale realizate printr-o căsătorie din

interes.

Florea Firan a numit romanul lui

Drumeș „Colocviu sentimental”, având o

arhitectură de exprimare duală, compunându-

se prin prisma a două mărturii, care se

anticipează, se completează sau se interpun, a

ei și a lui. Prima dintre aceste mărturii este una

adresată mai mult sinelui, un fel de conștiință a

personajului masculin, narator și judecător, în

același timp. A doua mărturisire îi aparține

personajului feminin, care ia forma unei

scrisori adresate unei prietene, fiind totodată

un mod de expunere al întâmplărilor și al

trăirilor pe care le simte aceasta.

Dacă prima parte a romanului este caracterizată de o nepersonalizare, care

subliniază întocmai ideea de oameni universali supuși legilor firești ale vieții, ultima

parte aduce o individualizare puternică, în special a personajului masculin, Dinu, care

deși cunoaște ascensiunea socială, este bântuit de regretele venite din căsătoria

anterioară, ce netezesc drumul către un final tragic. Personajul Dinu se sinucide,

convins de regretul unui compromis prin care a reușit să distrugă tot ceea ce a iubit cu

adevărat vreodată și pe care toți banii din lume nu ar putea cumpăra, și mai ales

pentru ca „Marile iubiri care ies din matca obișnuitului se rezolvă numai în moarte”.

"Cazul Magheru", primul roman al lui Drumeș, a fost publicat inițial în

foileton, în Dimineața, ziar de mare tiraj pe atunci. Se întâmpla în anul 1930. Mihail

Drumeș spune într-un interviu: "Nu-mi venea să cred. Era într-adevar o minune.

Ceasuri întregi mergeam năucit pe străzi. Mi s-a făcut o reclamă imensă: afișe pe la

toate chioșcurile de ziare, fotografii. Când, la plată, cinci mii de lei! Numai

dactilografiatul mă costase trei mii!... Noi, pe vremea aceea scoteam bani din buzunar

să tipărim, să facem reviste efemere..." ("Romanul românesc în interviuri", Ed.

Albatros) La prima ediție, romanul s-a numit "Sfântul Părere". Între coperte, trăiește

Ilarie Magheru, medic interesat de psihanaliza și de vindecarea prin hipnoză.

Când pare că acesta ar fi comis o crimă, medicina îl disculpă, pentru că fapta

fusese comisă în stare de somnambulism, când conștiința nu era activată. Intriga

psihologică este alaturată celei polițiste, într-un roman al devenirii personalității uma-

ne de excepție. Latura spectaculoasă a narațiunii, înfățișează acuzația, procesul

intentat lui Magheru, descoperirea adevăratului criminal. Lumina cade însă, pe

demonstrația faptului că experiențele biografice puternice, traumatizante, ieșite din

comun, activează extrem psihicul celui ce le trăiește, declanșându-i puteri terapeutice.

Povestea lui Ilarie Magheru vorbește despre rolul major al subconștientului, alături de

rațiune, în derularea existenței umane. Finalul este fericit, se găsesc fonduri pentru în-

ființarea unui spital de boli nervoase, destinat oamenilor nevoiași. Medicul Ilarie

Magheru deschide o cale, netezește un drum către vindecare.

Mihail Drumeș, cel iubit și contestat cu aceeași patimă, scriitorul interbelic

citit, recitit și reeditat, surâde poate răzbunător, într-o lume ceva mai demnă și mai

bună.

Tinere talente

Vintilă Denisa Clasa a VIII-a Școala Gimnazială nr. 2 Balș

Prof. îndrumător: Armega Irina

Om al nimănui

O, tu, om al străzii,

De ce ești judecat?

De ce nimeni nu vede c-ai câștigat?

Pe fața-ți plină de noroi,

Eu văd durere-n ochii tăi,

Tu suferință ai simțit,

Ceva ce nimeni n-a gândit.

Noi știm doar să judecăm,

Vrem doar să te-ndepărtăm,

Dar, nu-nțelegi că și noi

Putem cânta ura vieții,

Pe melodia bătrâneții.

Totul… sau nimic

La un moment dat, crezi că ai totul

Familie, prieteni, ești fericit,

Dar, viața, lumea asta nebună,

Îți ia tot ce-ai iubit.

Și-ți vine să zbieri,

Și uiți să mai speri,

Și uiți să mai râzi,

Chiar vrei doar să plângi.

Vrei ca cineva să-ți simtă durerea,

Să-ngroape tăcerea…

Ești solitar, undeva, unde nimeni nu aude,

Nimeni nu te-ascultă, nimeni nu te-ajută…

Acum, totul reprezintă nimic,

Orice urmă de tărie s-a transformat în nisip,

Aștepți doar să pleci odată, din această lume-n care,

Nu exiști…

Și chiar dacă toți cred că știi,

De fapt, nimănui nu-i pasă,

N-ai nimic pe masă,

Numai lumânarea,

Care-ngroapă uitarea.

Fără nimic…

Cândva aveai o casă, o masă,

Erai fericit, erai împlinit.

Visele se împlineau,

Oamenii te-nțelegeau.

Însă, în tăcerea nopții,

Observi repede, acum, că nimic nu e cum

crezi

Că nimic nu e cum vrei.

Chiar dacă viața ți-a luat totul,

Până și speranța,

Pînă și iubirea, până și menirea.

Nu mai ai nimic,

Decât furie și durere

Care, zbiară în tăcere.

Și, ai vrea să poți pleca, undeva,

Unde liniștea nu zbiară,

Unde gândul nu doare,

Unde poți merge-nainte,

Fără a crede în cuvinte.

Și, privind cu ochii-n lacrimi,

Ce-am avut și ce-am pierdut,

Îmi dau seama-ncremenit,

Că totu’ are un sfârșit.

Și, observ încetișor,

Că de-aici vreau să zbor,

Într-un vis frumos de vară,

Unde inima tresare,

Unde soarele răsare.

Însă totu’-i ruinat,

Nimic nu mai e la fel,

În această lume-n care,

Orice zâmbet are-n el,

O fărâmă de durere,

Și o undă de tăcere.

Comportamentul moral și comportamentul social al școlarului

mic

Profesor itinerant învățământ primar:

Buciu Lorența –Daniela

Status-rolul de şcolar face ca, la această vârstă, copilului să i se rezerve, atât în

cadrul familiei, cât şi printre ceilalţi copii, o nouă poziţie, caracterizată prin însemne

exterioare şi semnificaţii sociale distincte.

Copilul vine acum în contact cu cerinţe şi norme de conduită care, într-un fel,

sunt în dezacord cu perpetuarea unor particularităţi afective proprii vârstei preşcolare:

tendinţa de a realiza cu orice preţ unele tentaţii de moment, trăirile imediate,

spontane, adesea capricioase şi necontrolate.

Şcoala şi ambianţa şcolară reprezintă, pentru copil, o nouă colectivitate, care

adesea îl umple de nelinişte, făcându-l să trăiască cu frenezie fiorul contactului cu

neprevăzutul.

Asupra afectivităţii elevului îşi pun amprenta atât sarcinile de învăţare propriu-

zise, cât şi relaţiile interpersonale din cadrul colectivităţii şcolare. Se dezvoltă, astfel

atât emoţiile şi sentimentele intelectuale, precum şi sentimentele şi emoţiile morale şi

estetice.

Trăirile intelectuale sunt generate, îndeosebi, de învăţare ca activitate de

cunoaştere, cu greutăţile, reuşitele şi eşecurile ei. Învăţarea organizată raţional, care

oferă copilului perspectiva reuşitei, devine atrăgătoare, plăcută, contribuind, astfel, la

ataşamentul lui faţă de munca intelectuală, faţă de şcoală. Conţinuturile de învăţare

încep să-i apară ca fiind interesante prin ele însele. Apare curiozitatea intelectuală,

dorinţa de a afla, de a cunoaşte cât mai mult. Sub impactul activităţilor comune, care-

i prilejuiesc numeroase contacte şi relaţii, se dezvoltă sfera sensibilităţii morale a

elevului. Apare prietenia interpersonală, se dezvoltă sentimentul răspunderii,

delicateţea, nobleţea şi dăruirea afectivă. Contactul nemijlocit cu cadrul didactic şi

influenţa exercitată de acesta fac ca la elevi să li se dezvolte sentimentul încrederii,

stima şi ataşamentul faţă de persoana celui care îl educă şi-l instruieşte.

Cadrul didactic are un rol important în formarea comportamentului moral şi

social al elevului, în sensul că el trebuie să acţioneze în direcţia cultivării capacităţii

de stăpânire a manifestărilor emoţionale primare, explozive ale copiilor. El trebuie,

de asemenea, să rezolve cazurile de întârziere sau deviere afectivă, manifestările

răutăcioase, insensibilitatea afectivă a unora, lipsa coparticipării afective a altora.

Elevii trebuie sprijiniţi pentru a înţelege şi a-şi însuşi corect conţinutul noţiunilor şi

normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la

nivelul lor de înţelegere, apelând la situaţii practice de viaţă, ce însemnă, din punct de

vedere moral, binele şi răul, frumosul şi adevărul, curajul şi laşitatea, cinstea şi

necinstea.

Personalitatea şcolarului se distinge şi prin modul cum se manifestă el în planul

relaţiilor cu ceilalţi. În şcoală se dezvoltă contactele sociale dintre copii. Se amplifică

nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a stabili relaţii interpersonale cu cei

de o vârstă, de a forma, împreună cu ei grupuri, echipe care să se întreacă cu alte

echipe.

Şcolarul ajunge să înţeleagă mai bine ce înseamnă cinste, sinceritate,

corectitudine, curaj, mândrie, modestie. O funcţionare deficitară a mecanismelor

psihosociale se poate traduce într-o serie de fenomene neprielnice integrării socio-

educaţionale: relaţii competitive exagerate, relaţii conflictuale, accentuarea disonanţei

dintre aprecierea colectivă şi cea individuală. De aici necesitatea cunoaşterii situaţiei

reale a climatului psihosocial din grupurile de elevi, în vederea găsirii unor procedee

metodice de orientare a evoluţiei grupului şi de corectare a unor abateri de la modelul

unei funcţionări optime.

Metode de predare a informaticii. Particularităţi.

Prof. Cătănoiu Constantin

Palatul Copiilor ”ADRIAN BĂRAN” Slatina,

filiala Balș

Foarte mulți cred că problema fundamentală a informaticii în școală constă în

deficitul de computere în clase. Mulți dintre factorii de decizie a-i învățământului și-

au zis că e destul să înzestreze școlile cu tehnică de calcul modernă și problemele vor

dispărea. Însă realitatea e cu totul alta. Problemele informaticii sunt mai adânci și mai

serioase. Starea și nivelul tehnicii este partea vizibilă a aisbergului.

Obiectul cu denumirea sunătoare – "Bazele informaticii și tehnicii de calcul" –

a fost introdus în școală la mijlocul anilor 80, când abia apăreau calculatoarele

personale. Utilizarea computerului era accesibilă numai unui cerc restrâns și consta în

priceperea de a programa și de a lucra cu procesoare de text. Aveai aceste două

abilități, erai bun să-i înveți pe elevi.

Deoarece instituțiile pedagogice, pe atunci, nu pregăteau profesori de

informatică, noul obiect au venit să-l predea "specialiști ai MEC" – programatori de

prin centrele de calcul, electroniști, matematicieni - care au început a clădi de la zero

metodica predării informaticii.

Partea de bază a cursului a fost și este programarea. Însă cursul școlar de

programare este foarte simplificat comparativ cu cel ce se predă în instituțiile

superioare. Special pentru școală a fost creat un limbaj algoritmic de programare,

executanți (robot, trasor, furnica, cangur etc.), meritul principal a acestui curs

constând în posibilitatea predării informaticii fără tehnică de calcul. Apoi a fost

introdus limbajul BASIC, după care Pascal. Mulți ani, cursul de utilizator includea

studierea sistemului de operare MS-DOS, interfața NC și studierea unui editor

simplificat de text.

Totul n-ar fi fost așa de rău dacă nu era... dezvoltarea vertiginoasă a

tehnologiilor informaționale.

Ne place sau nu, dar cursul de informatică ocupă un loc deosebit în sistemul

școlar. Informatica se află la hotarul a doua lumi diferite.

Prima - lumea, în care informatica a apărut ca obiect și continue să existe:

sistemul educațional. Cealaltă - lumea, care-și condiționează existența în prima:

lumea tehnologiilor informaționale. Informatica nu aparține nici uneia dintre aceste

lumi. Sistemul educațional este conservativ după natura lui, și aceasta este un fapt

real. Esența oricărei instruiri constă în transmiterea experienței. Cunoștințe sigure și

metodici eficace pot fi obținute numai verificate în practică și în timp. De aceea,

sistemul educațional pur și simplu este obligat să fie conservativ. Ca exemplu pot să

servească reputația instituțiilor educaționale cu tradiții constituite de ani, și

recunoscute în toată lumea. Conservatismul sistemului educațional garantează

calitatea lui. Numai dacă nu este vorba despre învățarea cunoștințelor noi,

contemporane, care necesită tehnologii noi de instruire, noi metodici și materiale

educaționale, abordarea nestandardizată în pregătirea cadrelor și chiar a sistemului de

evaluare a cunoștințelor.

Lumea tehnologiilor informaționale este schimbatoare ca și moda. Ați

cumpărat azi un computer, mâină el se

învechește moral, tocmai ce ați învățat

ceva, că aceasta devine inutil. Lumea

calculatoarelor este foarte dinamică. Ea

ocupă noi domenii în producerea de

bunuri, în sfera serviciilor, absoarbe

resurse financiare enorme, integrând

interesele unui număr mare de producători

și utilizatori de tehnologii informaționale,

determinând în mare măsură tendințele

dezvoltării economiei mondiale. Această

lume nu suportă nici un element de

conservatorism, și în timpul apropiat

dinamica dezvoltării ei nu cred că va încetini. Această lume înaintează spre cu totul

alte cerințe în fața instruirii.

Posibilitatea autoinstruirii, puterea de orientare în fluxul de informație,

asimilarea volumului imens de cunoștințe, deprinderea metodelor noi de lucru și

folosirea lor în practică, adaptarea în legătură cu experiența căpătată și la cunoștințele

ce se învechesc destul de rapid – iată câteva dintre liniile ce trebuie urmate.

Necesitatea neîntreruptă a învăța și reînvăța – asta este ce cere lumea computațională.

Aptitudinea de a acumula și de a însuși cunoștințe noi foarte repede devine cu mult

mai important, decât abilitatea operării cu cele căpătate mai înainte. Numai lumea

tehnologiilor informaționale știe CE trebuie să-i învețe informatica astăzi și repet

astăzi, dar, pe lângă aceasta CUM să-i învețe, determină sistemul educațional

conservativ. De aceea, informatica în școală este asemănătoare cu starea disperată a

unui om, care încearcă să conviețuiească într-o mânăstire străină, după regulile sale.

Anume această contradicție, este problema principală a informaticii școlare. Iar

soluția acestei probleme constă într-o întrebare simplă, dar foarte dificilă: ce să facă

acest obiect în școală? Să se bazeze pe experiența acumulată sau să corespundă

cerințelor timpului? Această întrebare, în primul rând se referă la programele de

studii.

Trei ani în gimnaziu - 102 ore (academice):

- cursul de utilizator 52 ore: clasa 7 - 35 ore; clasa 8 - 17 ore;

- bazele algoritmilor 18 ore: clasa 8;

- programarea 35 ore: clasa 9;

Trei ani in liceu - 210 ore profil real; 105 ore profil uman:

- programarea: 140 ore - profil real; 54 ore - profil uman;

- structura computerului: 35 ore - profil real; 16 ore - profil uman;

- baze de date: 35 ore - profil real; 35 ore - profil uman;

Cum se vede partea de bază o constituie programarea. Dar aceasta nu înseamnă

de loc că alfabetizarea informațională constă în abilitatea de a crea algoritmi. Pur și

simplu așa s-a format istoric, aceasta este mai comod din punct de vedere metodic.

Cursul școlar de informatică nu este destinat educării programatorului, acest curs în

realitate s-a transformat în matematică aplicată, în "gimnastică a gândirii". Însă

timpurile s-au schimbat, au devenit mai pragmatice. Elevii nu mai doresc să învețe

"pur și simplu", ei doresc să știe de ce?

Cu toate că metodica predării cursului școlar de informatică este stabilită și

exploatată eficient, tehnologiile informaționale se schimbă așa de vertiginos că este

imposibil de creat o metodică destul de durabilă de predare a lor. Pe deasupra, mai

există și probleme cu tehnica de calcul. De aceea programa de învățământ lucrează

pur și simplu după principiul: îi învățăm ceea ce putem.

Legenda salciei

Prof. înv. primar: Miinescu Victoria

Se spune că Irod, regele iudeilor, voia să-l găsească pe Mântuitorul nou născut şi să-l

ucidă. Fecioara Maria, împreună cu Iosif au fugit de primejdie în Egipt, prin arşiţa

soarelui dogoritor.

În cale au găsit un plop şi s-au aşezat la umbra lui. Dar plopul îşi clătina frunza

şi umbră nu ţinea.

Atunci, Maica Domnului i-a spus copacului cu mâhnire:

- Umbră să nu ai în vecii vecilor!

Nu departe de plop era o salcie. Cei trei s-au aşezat la umbra ei deasă oferită

din belşug. Atunci Maria a spus:

- Copac bun şi blând, totdeauna să rămâi liniştit şi la umbra ta să vină lumea cu drag!

O ramură de a ta, dacă se va înfige în pământ, să prindă rădăcini şi să înmugurească!

Iepuraşul

Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, apărând

menţionat în cărţi în jurul anului 1500. În America, tradiţia iepuraşului de Paşti care

aduce cadouri ouă vopsite copiilor cuminţi, a fost adusă de emigranţii germani.

Iepuraşul

Tradiţii şi obiceiuri de Paşti

În Săptămâna patimilor sau Săptămâna neagră se crede că spiritele morţilor ies din

morminte. De aceea se fac pomeni pentru a le asigura hrana trupului nevăzut din lumea

cealaltă.

Este bine să se păstreze tot anul crenguţele de salcie din Duminica Floriilor deoarece

folosesc la vindecarea bolilor.

“Paştele Blajinilor”, o sărbătoare rară, cade la o săptămână după Paştele ortodox. În

această zi de luni, după Duminica Tomei sau a Orbului, oamenii aruncă pe cursurile

apelor coji de ouă, bucăţi mici de cozonac ca să ajungă la cei blajini din lumea de dincolo.

Anecdote cu şi despre matematicieni

Prof. Rizea Rodica

Școala Gimnazială nr. 3 Balș

O modalitate atractivă şi eficientă de prezentare a conţinutului matematic o

constituie inserarea în activitatea de predare-învăţare a unor istorioare şi anecdote cu

şi despre matematicieni. Este important pentru elevi să cunoască atât contextele

istorice care au condus la apariţia unor noţiuni, cât şi numele celor care au contribuit

esenţial în dezvoltarea matematicii.

Adesea, un răspuns cu un umor fin dat de profesor la situaţiile inerente care

apar în timpul orelor are un efect mai bun asupra elevilor, decât o discuţie

moralizatoare.

Pe seama matematicienilor sunt puse multe întâmplări amuzante, replici

umoristice surprinzătoare, anecdote cu tâlc, intrate în folclorul matematic.

Exemple:

Pentru situaţiile în care elevii sunt interesaţi mai mult de note decât de învăţare:

Strobaeus povesteşte următoarele despre Euclid:

„Cineva care a început să studieze geometria de

la Euclid, după ce a învăţat întâia teoremă, l-a întrebat:

Dar ce folos voi avea eu învăţând aceste lucruri? Euclid

şi-a chemat sclavul şi i-a zis: Dă-i acestuia trei oboli,

fiindcă el vrea să câştige din ceea ce învaţă."

Pentru elevii capabili de performanţă, care sunt

absorbiţi de rezolvarea de probleme şi neglijează alte

aspecte ale dezvoltării lor personale:

Câteva anecdote care îl privesc pe Newton şi care arată cât era de distrat acest

geniu:

Mergând odată călare, preocupat de probleme de matematici, la poalele unui

deal a descălecat; a luat apoi calul de căpăstru ca un automat, gândindu-se

mereu la problemă. A urcat dealul pe jos, ţinând de căpăstrul calului. Ajuns în

vârful dealului, a constatat că ţinea în mână căpăstrul, iar calul nu era

nicăieri!

Altă dată Newton, care era celibatar, a vrut să-şi fiarbă un ou fără să-şi

întrerupă lucrul. Şi-a luat ceasul său de precizie ca să se uite la el şi să vadă

când au trecut cele 3 minute pentru fierbere. Era însă atât de preocupat de

tema pe care o trata încât, când şi-a adus aminte de fierberea oului, spre

surprinderea lui, Newton a constatat că pusese ceasul la fiert, iar în mână

ţinea oul ca să citească minutele.

De la Leibniz ne-a rămas o frază optimistă: „Tout est pour le mieux dans le

meilleur des mondespossibles”. Această maximă este considerată teorema

fundamentală a optimismului.

Pentru situaţiile în care elevii nu înţeleg scrisul profesorului sau nu notează în

caiete ceea ce se rezolvă pe tablă:

Renumitul matematician român Grigore Moisil, pentru a compensa faptul că

scrisul său era indescifrabil, scria, la începutul cursurilor, mai mare, apoi, absorbit de

conţinutul prelegerii, scrisul devenea din ce în ce mai mărunt. Un student dintr-o

bancă din spatele sălii a intervenit zicând:

— Domnule profesor, nu se vede!

— Dar se aude! — a răspuns profesorul. Spre sfârşitul prelegerii, vocea

profesorului devenind mai atenuată, dă prilej studentului să intervină din nou:

— Domnule profesor, nu se aude!

— Dar se vede! răspunde calm profesorul.

Pentru a descuraja memorarea mecanică:

Întrebat de un individ oarecare dacă ştie şi alte zecimale ale numărului π (pi),

în afara primelor patru, Albert Einstein oferă un răspuns memorabil:

- Nu obişnuiesc să-mi încarc memoria cu lucruri care se pot afla din orice

carte de şcoală!

Bibliografie:

BOBANCU, Vasile, Caleidoscop matematic, Editura Niculescu, 2001;

GARDNER, Martin, Amuzamente matematice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968;

PURCARU, Ion, BÂSCĂ, Octavian, Oameni, idei şi fapte din istoria

matematicii. Din cele mai vechi timpuri şi până la sfârşitul secolului al XIX-

lea, Ed. Economică, 1996;

portal.matedidactica.ro

Educaţia fizică şi sportul, activităţi de interes naţional

Prof: Stoica Marian

Şcoala Gimnazială Nr.1 Balş

Educaţia fizică şi sportul reprezintă activităţi de interes naţional, cu rol crescut în:

întărirea sănătăţii, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea calitaţilor motrice,

intelectuale şi morale ale întregului nostru popor şi, în mod deosebit, a tinerei

generaţii. Integrată într-o educaţie generală cu profund caracter prospectiv, educaţia

fizică contribuie, prin conţinutul specific, la realizarea idealului educaţional şi a celui

social, de formare a unei personalităţi care să întruchipeze participantul competent şi

activ la rezolvarea problemelor societăţii şi la modelarea propriei persoane.

Copilul de azi trebuie pregătit pentru o societate dinamică, în continuă evoluţie,

societate care cere o anumită configuraţie fizică, intelectuală, morală, civică,un

anumit profil care sã îmbine în mod armonios, laturile personalităţii sale: un individ

sănătos, armonios dezvoltat fizic, cu o înaltă calificare, un om cu o gândire creativă,

rapidă, cu spirit de iniţiativă, cu capacitate de a selecta, sistematiza şi reorganiza

informaţiile, de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor în

practică.

Alături de celelalte discipline din planul de învăţământ, educaţia fizică

contribuie la integrarea profesională şi socială cât mai rapidă şi mai deplină a

tineretului. În asemenea context se evidenţiază funcţia formativă a educaţiei fizice,

care în această ipostază, trebuie să concure la dezvoltarea acelor însuşiri şi capacităţi

s-i permită tânărului să-şi însuşească cât mai bine şi mai repede meseria aleasă, să o

practice cu un randament sporit, să se poată angaja cu succes în activităţile sociale de

interes obştesc şi să poată acţiona în mod independent şi creator asupra mediului şi

asupra propriei persoane.

Ghicitori

Culese:

Prof. Înv. Preprimar Neacşiu Doina

În păduri, acolo creşte,

Omului îi trebuiește

Iară dacă nu ar fi

Multe lucruri ne-ar lipsi.

(Lemnul)

Încâ de mult, din vremea veche

Nu are decât o ureche;

De dânsul nu te poți lipsi

Şi-n car cu fân nu-l poţi găsi.

(Acul)

Se tot plimbă pe hârtie

Urma ei la toţi arată,

Bea din sticlă, nu se-mbată,

Nu știe citi, dar scrie.

(Peniţa)

0 poți ține-n buzunare,

Arde, însă nu-i ţigare:

Ori în casă, ori pe drum

Face scrum și scoate fum.

(Pipa)

Stă pe piele și-n grădină,

Este prins de rădăcină,

Dacă-l uzi atunci rodește:

Vrei nu vrei, et tot albeşte.

(Părul)

Nu îl poți privi în fund,

Are toartă, e rotund,

Nu ţine prea mult şi crapă

Dacă-l duci mereu la apă.

(Urciorul)

Vine, vine de departe.

Ape-adună, țări desparte;

Dintr-o „neagră" izvorăște

Şi-ntr-o „neagră" se sfârşeşte.

(Dunărea)

M I Ţ U

Culese: Prof. Înv. Preprimar: Neacşiu Doina

Miţu s-a spălat pe bot,

Pe lăbuţe, peste tot

Și-a pornit-o pe furiş

Tocmai sus pe .......

Miţu nu e singurică

A venit înc-o pisică

Şi se joacă împreună

Că-i frumos şi este .........

Şoricelul a simţit

Că e singur şi-a ieşit

Să se joace cum o vrea,

Ușurel de sub ......

Roade pâinea din cutie,

Brânza de pe farfurie,

Bea și din lăptic un pic

Și se șterge pe ........

Întâmplarea nu-i minune

Că şi-o vorbă veche spune:

Când pisica nu-i acasă

Joacă șoarecii pe ........

Mediul înconjurător

Prof. Boțogan Tudorina

Școala Gimnazială nr. 1 Balș

Planeta noastră, Pământul, s-a născut în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Dar, pe vremea

aceea, nu avea aspectul de azi: rocile, apa și aerul s-au format încetul cu încetul și

apoi a apărut viața.

Prin mediu înconjurător sau mediu ambiant se înțelege ansamblul de elemente

și fenomene naturale și artificiale de la exteriorul Terrei, care condiționează viața în

general și pe cea a omului în special. Sensul dat acestei noțiuni în cadrul Uniunii

Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, în complexitatea relațiilor lor,

constituie cadrul, mijlocul și condițiile de viață ale omului, cele care sunt ori cele care

nu sunt resimțite. O altă definiție o găsim în Legea protecției mediului, în care mediul

înconjurător este ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa,

solul și subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice și anorganice,

precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele

enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale și spirituale.

Bineînțeles că starea mediului înconjurător, ce depinde numai și numai de

fiecare dintre noi, ne afectează în mod direct viața și sănătatea noastră. Această temă

“Un mediu curat – o viață sănătoasă”, ar trebui să fie o deviză pentru întreaga

populație a globului. Este nevoie de mai multă atenție și de mai multă

responsabilitate din partea fiecărui cetățean pentru a trăi într-un mediu curat, pentru a

respira aer curat, pentru a bea apă curată și pentru a putea folosi condițiile de viață pe

care ni le oferă natura. Însă, se pare că oamenii tratează cu neglijență acest aspect

important al vieții lor, ceea ce duce la agravarea procesului de poluare și distrugere a

mediului și implicit la distrugerea sănătății fiecăruia dintre noi și a celor din jur.

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezența unor

componente străine, numite poluanți, ca urmare a activității omului, și care provoacă

prin natura lor, prin concentrația în care se găsesc și prin timpul cât acționează, efecte

nocive asupra sănătății, creează disconfort sau impiedică folosirea unor componente

ale mediului esențiale vieții. (Conferința Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)

Poluarea mediului privită îndeosebi prin prisma efectelor nocive asupra

sănătății a îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe aspecte concretizate în diferite

tipuri de poluare și anume:

I. Poluarea biologică, cea mai veche și mai bine cunoscută dintre formele de

poluare, este produsă prin eliminarea și răspândirea în mediul înconjurător a

germenilor microbieni producători de boli. Astfel, poluarea bacteriană însoțește

deopotrivă omul, oriunde s-ar găsi și indiferent pe ce treaptă de civilizație s-ar afla,

fie la triburile nomade, fie la societățile cele mai evoluate. Pericolul principal

reprezentat de poluarea biologică constă în declanșarea de epidemii, care fac

numeroase victime. Totuși, putem afirma că, datorită măsurilor luate în prezent,

poluarea biologică – bacteriologică, virusologică și parazitologică, are o frecvență

foarte redusă.

II. Poluarea chimică constă în eliminarea și răspândirea în mediul înconjurător

a diverselor substanțe chimice. Poluarea chimică devine din ce în ce mai evidentă,

atât prin creșterea nivelului de poluare, cât mai ales prin diversificarea ei. Pericolul

principal al poluării chimice îl reprezintă potențialul toxic ridicat al acestor substanțe.

III. Poluarea fizică este cea mai recentă și cuprinde, în primul rând, poluarea

radioactivă ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în știință, industrie,

agricultură, zootehnie, medicină etc. Pericolul deosebit al substanțelor radioactive în

mediu și în potențialul lor nociv chiar la concentrații foarte reduse. Poluării

radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o componentă a poluării fizice.

Zgomotul, ca și vibrațiile și ultrasunetele sunt frecvent prezente în mediul de muncă

și de viață al omului modern, iar intensitățile poluării sonore sunt în continua creștere.

Supraaglomerarea și traficul, doi mari poluanți fonici, au consecințe serioase asupra

echilibrului psihosomatic al individului. Un număr tot mai mare de persoane din

orașele aglomerate recurg la specialiștii psihiatri pentru a găsi un remediu pentru

starea lor proastă (anxietate, palpitații, amnezii neșteptate, lipsa puterii de

concentrare, dureri de cap). În sfârșit nu putem trece cu vederea poluarea termică,

poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu influențe puternice asupra mediului

înconjurător, în special asupra apei și aerului, și, indirect, asupra sănătății populației.

Marea varietate a poluării fizice, ca și timpul relativ scurt de la punerea ei în evidență,

o face mai puțin bine cunoscută decât pe cea biologică și chimică, necesitând eforturi

deosebite de investigare și cercetare pentru a putea fi stăpânită în viitorul nu prea

îndepărtat.

Însă cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea

solului, poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază ale vieții omenești

se pare că sunt și cele mai afectate de acțiunile iresponsabile ale ființei umane.

Întrucât mediul ne oferă condițiile de trai de care avem nevoie, la nivel

internațional au fost stabilite unele zile pentru a fi dedicate mediului înconjurător:

22 martie – Ziua mondială a protecției apelor

27 martie – Ziua internațională a apei

1 aprilie – Ziua internaționala a păsărilor

15 aprilie – Ziua pădurii

22 aprilie – Ziua Pământului

5 iunie – Ziua mondială a mediului

8 iunie – Ziua mondială a oceanelor

16 septembrie – Ziua internațională a ozonului

4 octombrie – Ziua internațională a protecției animalelor

6 octombrie – Ziua mondială a habitatului

Aceste zile oficiale recunoscute la nivel internațional, formează “calendarul

ecologistului”, și fiecare pământean ar trebui să-și amintească, în aceste momente,

importanța faptului de a trăi într-un mediu nepoluat, curat, și totodată să-și dea seama

cât de esențial este acest lucru pentru viața sa. În aceste zile, numerose organizații

nonguvernamentale și organisme internaționale, încearcă, pe diferite căi, să atragă

atenția populației asupra efectelor majore pe care le-ar avea traiul într-un mediu

poluat, murdar și plin de substanțe toxice. Oamenii au început să înțeleagă necesitatea

adoptării unui comportament responsabil față de natură. Însă responsabilitatea omului

pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât individuală, dar mai ales colectivă:

protecția naturii angajează colaborare și sprijin reciproc pe plan local, județean,

național și mai ales internațional.

Construind fabrici și uzine, dezvoltând orașele și transporturile, defrișând

pădurile pentru a folosi lemnul și a mări suprafețele agricole, aruncând nepăsător în

apă și în aer cantități mari de deșeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent

în mediul înconjurător, așa încât uneori și-a pus în pericol însăși viața lui. În

asemenea situație, ființa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine pentru înlăturarea

răului pe care l-a produs și să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru protecția

mediului înconjurător, pentru menținerea în natură a unui echilibru normal între toți

factorii care compun mediul.

Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor trebuiesc

corelate cu legile naturii. Organizații nonguvernamentale au luat ființă la nivel local,

național și internațional pentru combaterea poluării din lumea întreagă.

ȘTIAȚI CĂ...

1. Oul a fost mereu simbolul renaşterii lui Hristos. 2. Pentru evrei, oul marca timpul părăsirii Egiptului. 3. Tradiţia cerea ca în ziua de Paşte, cei care mergeau la biserică să poarte cel puţin o

haină nouă pentru a le aduce noroc. 4. În evul mediu, se obişnuia să se arunce cu ouă în biserici. Conform tradiţiei, preotul

arunca un ou fiert unuia dintre băieţii din corul bisericii. Oul a fost aruncat mai departe de la un băiat la altul şi cel care prindea oul exact în momentul în care bătea ora 12 era considerat câştigător şi oul rămânea în proprietatea lui.

5. Paştele se sărbătoreşte în prima zi de duminică după luna plină, în sau după data de 21 martie, echinoxul de primăvară.

6. Primele coşuleţe de Paşti au fost confecţionate în aşa fel încât să semene cu cuiburile păsărilor.

7. Pentru locuitorii vechiului Egipt, oul a fost un simbol sacru al renaşterii omenirii după potop.

8. Obiceiul de a oferi ouă de Paşti îşi are originea în Egiptul Antic, în Persia, la vechii greci şi germani, pentru care oul era simbolul vieţii.

CREDINŢE ŞI SUPERSTIŢII ROMÂNEŞTI LEGATE DE

PAŞTE

1. Cine mănâncă ouă prima dată în ziua de Paşte, după ce a postit, va fi uşor şi sănătos peste an.

2. Lumânarea cu care s-a adus lumină de la biserică se aprinde şi se pune în faţa icoanei pe timp de furtună, apărând de calamităţi.

3. Din anafura adusă în ziua de Pasti se va lua câte o înghiţitură la vreme de boală. 4. Busuiocul sfinţit foloseşte la vindecarea durerilor de urechi . 5. Hreanul sfinţit îl va face pe cel ce va gusta din el sănătos şi iute până la Paştele viitor. 6. Sarea sfinţită este folosită la sfinţirea fântânilor. 7. Cu făina sfinţită se freacă locul dureros. 8. Usturoiul sfinţit alungă duhurile rele din casă. 9. Cuişoarele mestecate uşor fac să treacă durerea de măsele.

Prof. înv. primar Mîinescu Victoria

Tutunul–dușmanul sănătăţii

Prof. Militaru Raluca Elena

Şcoala Gimnazială Nr.3 Balş

Tutunul este şi el un drog!!!

- Cuvântul "tutun" provine de la insula Tobago din arhipelagul Antilelor, acolo unde

această plantă era cultivată. Indienii numeau această plantă "petum".

- Aztecii şi incaşii foloseau tutunul cu precădere în timpul ceremoniilor religioase. Le

potolea foamea şi îi ajuta să reziste mai bine la oboseală.

- În limba spaniolă, cuvântul "Cigare" înseamnă "ciocul berzei" şi derivă din

"cigarar" = a înveli, a înfăşura în hârtie.

Fumatul este cunoscut de acum 300 de ani, dar a început să se răspândească

după cel de-al II-lea război mondial în toate ţările lumii. În lume, la ora actuală, au

loc mai mult de 1 milion de decese anual din cauza fumatului. În ultimi 40-50 de ani

s-a dovedit tot mai clar că tutunul conţine substanţe nocive. În frunze se găsesc

diverse componente chimice: celuloză, proteine, amidon, steroli, minerale etc. Aceste

substanţe se mai găsesc şi în alte plante, dar tutunul are ca substanţe specifice

nicotina şi isoprenoizii.

Fumul de ţigară, conţine peste 4000 substanţe chimice, incluzând 40 cunoscute ca

un potenţial carcinogen.

Nicotina: este o substanţă lichidă naturală, produsă de planta de tutun, care

duce la dependenţă.

Gudronul: este fumul lichefiat în plămâni. Un lichid maroniu, extrem de toxic

şi care, în timp, distruge organismul. Tot el îngălbeneşte dinţii şi degetele.

Monoxidul de carbon: este cel mai otrăvitor gaz prezent în fumul de ţigară,

care se combină de 200 de ori mai repede cu hemoglobina din sânge decât oxigenul.

Cu alte cuvinte, un fumător nu îşi oxigenează corect sângele, hemoglobina preferând

monoxidul de carbon în locul acestuia. Creierul care rămâne fără oxigen trimite

semnale de alarmă în tot organismul, iar inima şi plămânii se solicită la maxim pentru

a compensa lipsa oxigenului în organe. Acest lucru duce treptat la probleme

circulatorii.

Efectele negative pe termen scurt în urma inspirării fumului de ţigară sunt:

creşterea ritmului inimii, creşterea tensiunii arteriale, lezarea mucoaselor cavităţii

bucale, îngălbenirea dinţilor, iritarea naso-faringelui şi a laringelui, apariţia tusei,

scăderea rezistenţei la infecţii respiratorii a organismului, iritarea ochilor.

Pe termen lung, efectele negative sunt mult mai grave: apare sindromul

respirator al fumătorului cu tuse, expectoraţie, respiraţie greoaie, dureri toracice;

bronhopneumopatii, bronşite cronice, boli cardiovasculare, boli digestive, cancer al

cavităţii bucale, al esofagului, laringelui, vezicii urinare, cancer pulmonar şi alte

forme de cancer.

În lume, majoritatea fumătorilor au debutat înainte de 18 ani şi se observă o

tendinţă de diminuare a diferenţei dintre cele două sexe, fetele începând să fumeze

din ce în ce mai mult şi la vârste din ce în ce mai mici.

În România există circa 5 milioane de fumători. Dintre ei, mai mult de jumătate

au început fumatul înainte de a împlini vârsta de 18 ani.

Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc ce ameninţă sănătatea în

întreaga lume, la fiecare 6 secunde un om murind din cauza fumatului.

Este datoria fiecărui cetăţean al ţării să contribuie, în felul lui, la descurajarea

fumatului în rândul copiilor şi tinerilor:

- Cei care comercializează produse din tutun să respecte legea şi să nu vândă

aceste produse minorilor;

- Părinţii şi educatorii să nu fumeze în prezenţa copiilor şi să nu îşi lase pachetele

de ţigări la îndemâna copiilor;

- Părinţii să nu ofere ţigări sau bani pentru ţigări copiilor;

- Persoanele publice, personalităţile, vedetele şi alţi creatori de opinie să se abţină

de la a fuma în public sau a se lăsa filmaţi/ fotografiaţi când fumează.

O „Tinereţe fără tutun” este un pas esenţial pentru o viaţă lungă şi sănătoasă!

Avantaje ale studierii unei limbi strãine

Prof. Ţîrloaica Tatiana

Asimilarea unei limbi străine este o adevarată investiţie în viitorul tău. Cunoaşterea

sa temeinică poate avea multiple beneficii asupra carierei, dar şi a dezvoltării

personale. Iată 4 avantaje ale studierii unei limbi străine:

1. Avansul în carierã

Chineza mandarină, engleza şi spaniola sunt trei dintre cele mai vorbite limbi la nivel

mondial. Prin urmare, stăpânirea oricăreia dintre ele are şanse să îţi aducă beneficii

importante în carieră. Printre altele, stăpânirea a cel puţin o limbă străină te va ajuta

să ai acces la slujbe în străinătate, iar în ţară, să aspiri la joburi bine plătite, care

presupun folosirea limbii străine respective. La toate acestea se adaugă deplasările, în

interes de serviciu, în afara ţării!

2. Experienţa călătoriilor în întreaga lume

O limbă străină de circulaţie internaţională, cum este engleza, te va ajuta să te

descurci excelent într-o mulţime de ţări din lumea întreagă, fapt care îţi va permite să

străbaţi globul în lung şi-n lat fără probleme!

3. Inteligenţa superioară

Cunoaşterea unei limbi străine te va ajuta să îţi extinzi orizonturile şi să îţi păstrezi

mintea deschisă. Vocabularul tău se măreşte pe măsură ce înveţi tot mai bine o limbă

nouă, creierul tău (şi, odată cu el, şi inteligenţa) fiind stimulat în permanenţă. Nu în

ultimul rând, studiul unei limbi străine îţi îmbunătăţeşte şi memoria!

4. Imbunătăţirea limbii native

Surprinzător, dar adevărat: s-a demonstrat că stăpânirea unei limbi străine duce la

îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la limba nativă a unei persoane! Explicaţia?

Procesul de învăţare te determină să-ţi studiezi propria limbă, cu regulile sale pe care

le luai până acum ca atare.

Promovarea turistică a ansamblului eclezial „Triunghiul

Bisericilor”

Cuvioasa Paraschiva / Cepturoaia, Călui și Prisaca

Prof. drd. Iulian Viorel Călugăru

Turismul istoric și religios poate avea un impact deosebit în dezvoltarea

turismului rural prin conturarea unor destinații certe. Sunt bine cunoscute efectele

benefice, în acest sens, exercitate de pelerinajele religioase de amploare, de exemplu

Lourdes în Franta și Stonehenge în Marea Britanie.

Așezămintele religioase, depozitarele unor valori artistice și spiritua1e

remarcabile, au intrat de mult timp în sfera atracției turistice: Putna, Moldovița,

Sucevița, Voroneț, Humor, Agapia, Neamț, Tismana și multe altele cărora li s-ar

putea adăuga, în condițiile unei promovări corespunzătoare, bisericile și mănăstirile

din mediul rural al județului Olt. Printre cele mai importante așezăminte ecleziale din

județul Olt se numără – prin statutul de patrimoniu cultural național conferit de

vechimea construcțiilor și de frumusețea arhitecturală și cele trei biserici care fac

obiectul acestui articol: Cuvioasa Paraschiva / Cepturoaia, Călui și Prisaca.

Mănăstirea Călui se află pe malul Oltețului, în apropiere de Craiova, nu

departe de comuna Oboga, renumită pentru ceramica ei populară. Conform tradiției,

în locul în care a fost întemeiată mănăstirea se spune că Bălan, calul lui Mihai

Viteazul, a lovit cu copita în pământ ăi a țâșnit apă. Așezământul monahal, înconjurat

de un puternic zid de cărămidă, caramidă adusă de pe malul Oltețului și cărătă din

mână în mână pe o distanță de un kilometru, a fost întemeiată ăntre anii 1516-1521,

în timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), de către banul Vlad și frații săi,

Dumitru și Balica. Aceștia au ridicat edificiul până la nivelul temeliilor dar nu l-au

putut probabil termina datorită instabilității politice care a urmat domniei lui Neagoe

Basarab. Actuala Mănăstire Călui, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost refăcută de

către boierii Craiovești. Restaurarea și înfrumusețarea ei au fost făcute de către frații

Buzești în perioada 20 aprilie - 8 iunie 1588, atunci când au fost înființate și corpurile

de chilii, după cum precizează pisania, săpată în piatră cu majuscule frumos

executate, așezată deasupra ușii de la intrarea în biserică. Ulterior monumentului i s-a

adăugat un exonartex, mărginit de arcade laterale. Biserica Sf. Nicolae, de dimensiuni

mici - 15 metri lungime și 6 metri lățime - este un monument reprezentativ al

arhitecturii muntenești din secolul al XVI-lea, care se impune prin proporțiile

grandioase ale turlei și prin bogata decorație a fațadelor. Fațadele bisericii au un

parament de cărămidă și tencuială, cu un puternic brâu median, având registrul

inferior împărțit în panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble.

Interiorul păstrează un ansamblu de picturi murale realizate de meșterul zugrav Mina

între anii 1593-1594, care îi înfățișează pe Frații Radu, Preda și Stroe Buzescu,

precum și un tablou cu domnii Mihai Viteazul și Petru Cercel. Pictura va fi spălată în

anul 1908. În curtea mănăstirii se află turnul-clopotniță care datează din secolul al

XVII-lea. În vremurile de restriște aici a fost cetate. Mănăstirea era în acea vreme

foarte bogată, având în stăpânire nu mai puțin de 30 de sate. De aceea, multe puteri

au râvnit-o de-a lungul timpului. Așa cum se prezintă astăzi, în ciuda amprentei lăsate

de vremi, Mănăstirea Călui, ctitoria Buzeștilor, constituie una din însemnatele dovezi

ale aportului adus de meșterii autohtoni la dezvoltarea arhitecturii românești în

secolul al XVI-lea.

Localitatea Iancu Jianu de astăzi – Cepturoaia pâna la începutul veacului al

XVIII-lea, a fost stăpânită de puternica familie a Buzeştilor. S-a statornicit aici în

îndepartate vremuri ale secolului al XV-lea, un oarecare Duduc venit din parţile

Gorjului. Descendenţii lui Duduc au fost fraţii: Dimitrie Buzea Pârcalabul, Vlad

Buzea – banul şi Bădica Buzea – spătarul, cei care, în anul 1516, în zilele de

strălucită domnie a lui Neagoe Basarab, au pus temelia şi au început zidirea

Mănăstirii „Căluiul”, hărăzită să le fie loc de refugiu şi adăpost pentru ceasuri grele şi

necropolă a familiei.

Poziţia socială a lui Dimitrie pârcalabul i-a permis să ridice pe a sa cheltuială,

înainte de 1516, la Cepturoaia (Iancu Jianu azi), în partea de răsărit a culei sale cu

ogradă bolovănită, o mare şi rezistentă biserică. Satul pe vremea aceea avea o altă

biserică, dar fiind mică facută din lemn, probabil devenise neîncăpătoare şi prezenta

şi o mare nesiguranţă putând fi uşor incendiată de cetele de turci sau tătari, care în

incursiunile lor prădalnice se abăteau şi prin aceste locuri. Dorind să-şi apropie satul,

pentru a se putea organiza şi conduce mai bine apărarea în cazuri de atac, Dimitrie

pârcalabul, om cu stare materială strălucitoare prin părţile locului, a cerut meşterilor

să facă o zidire deosebită ca aspect şi durabilitate. Concepută şi zidită în formă de

corabie, biserica aceasta are o lungime de 24 m şi lăţimea de 6 m, proporţia între

lungime şi lăţime fiind de 1/4. Interiorul acestui monument istoric şi de arhitectură

cuprinde 4 încăperi: tinda, pronausul, naosul şi altarul. Ca proporţii, după cum afirma

V. Drăghiceanu şi Vasile Drăguţ, pe baza unor ample cercetări, biserica „Cuvioasa

Paraschiva” Cepturoaia este cea mai mare biserică de sat din câte s-au zidit în secolul

al XVI-lea în toată Ţara Românească. De asemenea, este unica zidire de acest fel, din

veacul respectiv cu pridvorul închis. Atât zidurile exterioare, cât şi zidurile ce despart

pridvorul de pronaus depăşesc ca grosime 1 m. În anul 1930, a fost refăcut soclul şi o

parte din mobilier. În 1941, după cutremurul din 1940, biserica a fost consolidată

printr-un sistem de tiranţi longitudinali şi transversali, unii îngropaţi, alţii aparent.

Biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul, Comuna Vulpeni. Biserica de lemn

din Marineşti, comuna Cruşeţ, judeţul Gorj, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, a fost

construită în jurul anului 1752. A fost transferată şi salvată în satul Prisaca, comuna

Vulpeni, judeţul Olt în 1966, unde îşi continuă menirea de lăcaş de cult. Câteva

renovări probabile sunt consemnate în 1776 şi 1865. Părăsită şi în pragul deteriorării

a fost salvată prin transfer în satul Prisaca, judeţul Olt. Destinul ei pe locul actual este

cuprins în noua pisanie, peste intrare în pronaos, astfel: „Cu vrerea Tatălui, cu

ajutorul Fiului, şi cu săvârşirea Sfântului Duh, prin stăruinţa p.c. preot Marin

Popescu, strămutatu-să acest sfânt locaş din satul Marineşti, comuna Slăvuţa, judeţul

Gorj, în anul 1966, după ce s-au primit toate aprobările legale, la îndemnul p. c. preot

Ilie Popescu, ajutat de consiliul parohial şi comitetul de construcţie, cu

binecuvântarea prea sfinţitului episcop Iosif, ...”. Cheltuiele de construcţie, pictură şi

dotare s-au suportat de enoriaşi. Pictura a fost executată de pictorii Marin Goacea şi

Marcel Codrescu din Bucureşti. Slujirea de sfinţire s-a săvârşit de către protopop

Niculae Şt. Popa. În anul 1984, luna octombrie ziua 21 înconjurat de un sobor de

preoţi în prezenţa unui număr de credincioşi.

Cele trei mănăstiri sunt conectate între ele de o infrastructură rutieră aflată în

stare foarte bună, accesul facil fiind o premisă extrem de favorabilă dezvoltării în

zonă a turismului rural și agroturismului. Mai mult, meșteșugurile tradiționale

practicate în zonă – olaritul, împletiturile din răchită și papură, încondeiatul ouălor,

sculptura în lemn, pot constitui – prin integrarea în circuitul turistic propus –

excelente vehicule pentru diversificarea economiei rurale dependente de agricultură,

contribuind astfel la creșterea veniturilor populației rurale și la stabilizarea acesteia,

precum și ca modalități cu valoare adaugată ridicată de valorificare a produselor

agricole locale. La promovarea acestui traseu turistic pot contribui, de asemeni,

sărbătorile locale cu periodicitate anuală în cadrul cărora comunitățile tradiționale din

zonă își pun în valoarea tradițiile etno-folclorice (portul tradițional, cântece și dansuri

specifice).

Bibliografie:

Glăvan, Vasile. Geografia turismulul, Editura România de Mâine, 2005.

Surse internet: www.google.ro

Biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul, Mănăstirea Călui

Comuna Vulpeni.

Cuvioasa Paraschiva / Cepturoaia,

Tehnoredactare: Prof. Mihaela Costache

Prof . Constantin Cătănoiu

2014