Reglarea Activitatii Cardio-Vasculare
-
Upload
adrian-costescu -
Category
Documents
-
view
580 -
download
3
Transcript of Reglarea Activitatii Cardio-Vasculare
REGLAREA ACTIVITATII CARDIO-VASCULARE
Aparatul circulator formeaza o unitate; nu se poate analiza separat reglarea
activitatii inimii si cea a vaselor, deoarece mecanismele adaptative actioneaza
concomitent si coordonat atât asupra inimii, modificând frecventa si forta de
contractie, cât si asupra vaselor, determinând modificari ale calibrului lor.
Reglarea circulatiei cuprinde totalitatea mecanismelor nervoase si umorale prin
care circulatia sângelui este adaptata la necesitatile nutritive, de respiratie etc. ale
tesuturilor aflate în activitate. Asa de exemplu, o activitate musculara intensa este
însotita de o crestere a debitului cardiac de la 4-6 litri/min (în repaus) la 20-35
litri/minut.
Reglarea nervoasa se realizeaza prin inervatia sistemului vegetativ simpatic si
parasimpatic prin circuite de feedback negativ, coordonate de centrii medulo-bulbo-
pontini, ce sunt influentati de impulsuri provenite din interiorul aparatului circulator,
si de la alte zone receptoare. Cele mai importante sunt circuitele, respectiv reflexele
de punct de plecare în peretii inimii si în asa-numitele zone reflexogene, care se afla
în vasele mari si în regiunea sinusului carotidian.
Receptorii acestor zone pot fi baroreceptori (presoreceptori) si chemoreceptori -
ei percep modificarile presiunii (distensia inimii si a vaselor) sau ale compozitiei
chimice a sângelui (variatiile presiunii partiale a O2 si CO2 din sânge) si descarca
impulsuri aferente spre centrii nervosi bulbari, determinând mobilizarea unor
mecanisme nervoase sau umorale care tind sa corecteze modificarile survenite si
sa normalizeze homeostazia tulburata.
Caile aferente sunt reprezentate de fibre parasimpatice si simpatice. Aferenta
parasimpatica o formeaza fibrele senzitive ale nervilor vagi si glosofaringieni la
centrii bulbo-pontini cardioinhibitor si vasodilatator, care determina bradicardie si
scaderea progresiva a tensiunii arteriale (reflex depresor).
1
Aferenta simpatica se realizeaza prin fibre ce au originea în ganglionii spinali
cervico-dorsali (pentru inima) si toraco-lombari (pentru vase) care se proiecteaza în
centrii medulari simpatici cardioacceleratori si vasopresori; deci aceste fibre
reprezinta calea aferenta a reflexelor presoare.
In afara acestor aferente specifice, centrii medulo-bulbo-pontini sunt influentati
si de aferente senzitive provenite din zone receptoare nespecializate din piele,
mucoase, viscere, musculatura etc.
Centrii nervosi ai reglarii cardiovasculare se gasesc în formatiunea reticulata
bulbo-pontina, unde s-au identificat doua categorii de neuroni:
- unii care regleaza activitatea cordului si formeaza centri cardiomotori si
- altii care regleaza tonusul vascular si formeaza centri vasomotori.
Interferenta accentuata a celor doua categorii de neuroni justifica denumirea de
centru cardiovasomotor data acestei zone; el prezinta o zona mediana care inhiba
activitatea simpaticului producând vasodilatatie si rarirea frecventei cordului, si zone
laterale a caror excitare determina stimularea simpaticului, deci induce
vasoconstrictie si accelerarea frecventei cordului.
Activitatea acestor centri este coordonata de alti centri superiori ai nevraxului:
1. Hipotalamusul intervine în modificari adaptative complexe (în schimbarile
temperaturii, sete, comportamentele de aparare, alimentatie, sexuale etc.).
2. Sistemul limbic este implicat în coordonarea modificarilor cardiovasculare
determinate de starile emotionale (frica, mânie, anxietate etc.).
3. Scoarta emisferelor cerebrale exercita influente stimulatoare sau inhibitoare
asupra centrilor medulo-bulbo-pontini prin intermediul hipotalamusului sau direct; ea
realizeaza integrarea cea mai fina si adecvata a activitatii cardiovasculare în cadrul
unor modificari adaptative fiziologice sau patologice.
Caile eferente sunt fibre motorii vegetative simpatice si parasimpatice.
Eferenta parasimpatica este constituita din fibre preganglionare vagale care fac
sinapsa cu neuronii situati în grosimea miocardului atrial, de unde pleaca fibrele
postganglionare scurte spre nodulii sinoatrial si atrioventricular. Transmiterea
2
excitatiei la fibrele miocardice se face prin intermediul acetilcolinei, care induce
efecte depresoare care protejeaza inima prin rarirea frecventei cardiace, scade forta de
contractie, iar la nivelul vaselor produce scaderea progresiva a tensiunii arteriale.
Eferenta simpatica este reprezentata de nervii cardiaci simpatici (superior,
mijlociu si inferior) care, dupa ce formeaza plexul cardiac, se distribuie la fibrele
miocardice. Transmiterea excitatiei simpatice la fibrele miocardice se face prin
intermediul simpatinei (= un amestec de adrenalina si noradrenalina), care mareste
frecventa cardiaca, forta de contractie a inimii si viteza de conducere a stimulului
nervos.
Fibrele vasomotorii simpatice formeaza plexuri în jurul vaselor; ele produc
vasoconstrictie, cresterea presiunii sanguine.
Reglarea umorala potenteaza si prelungeste actiunile neuroreflexe vegetative.
In reglarea umorala intervin unii hormoni secretati de glandele suprarenale, tiroida,
hipofiza.
Hormonii medulosuprarenalei, adrenalina si noradrenalina, au efecte activatoare
asupra activitatii cardiace, asemanatoare sistemului nervos vegetativ simpatic;
adrenalina stimuleaza în special activitatea cordului, iar noradrenalina realizeaza
cresterea tensiunii arteriale prin vasoconstrictie pe toate teritoriile vasculare.
Hormonii steroizi, corticosuprarenali (derivati din colesterol) stimuleaza
contractilitatea miocardului.
Hormonii tiroidieni maresc sensibilitatea miocardului la mediatorii chimici
(adrenalina, noradrenalina, simpatina).
Hormonul antidiuretic (vasopresina, ADH), în doze semnificative are efecte
vasoconstrictoare arteriolare.
REGLAREA ACTIVITATII RENALE
3
Reglarea activitatii renale este dubla: nervoasa si umorala; reglarea nervoasa
controleaza îndeosebi activitatea glomerulului, iar cea umorala, activitatea tubilor
uriniferi.
Reglarea nervoasa se realizeaza prin sistemul nervos vegetativ simpatic si
parasimpatic. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborarii urinei, ci
doar indirect, prin influentarea conditiilor de irigatie renala.
Rolul SNV parasimpatic este mai putin cunoscut, însa el se pare ca intervine
asemanator celui simpatic prin actiunea vasomotorie, vasoconstrictoare la arteriolele
aferente si eferente ale corpusculilor glomerulari. Prin aceste manifestari SNV reduce
în ultima instanta diureza, dar si scaderea eliminarilor urinare de Na+ prin cresterea
resorbtiei tubulare a ionului.
Reglarea umorala se realizeaza prin interventia mai multor hormoni si este
considerata a avea o pondere mai importanta în activitatea renala; ea se exercita
îndeosebi asupra activitatii tubulare - influentele nervoase asupra acestui segment
renal sunt mult mai slabe, aproape inexistente (un rinichi denervat continua sa
functioneze normal).
Dintre hormonii cu influenta mai mare asupra reglarii activitatii renale,
hormonul antidiuretic retrohipofizar (ADH) actioneaza la nivelul segmentului
distal al nefronului, marind resorbtia de apa, concomitent cu diminuarea
volumului si cresterea concentratiei urinei.
Hormonii tiroidieni (tiroxina si triiodotironina) intensifica în general
metabolismul celular, în special pe cel proteic, si în acest fel, prin cresterea
generarii de produsi finali de metabolism, stimuleaza diureza.
Hormonii paratiroidieni (parathormonul) cresc reabsorbtia calciului si sodiului
si stimuleaza eliminarile de K+ si fosfati.
Hormonii medulosuprarenali (adrenalina si noradrenalina) intervin în reglarea
functiei renale prin modificarile circulatiei sanguine de la nivelul glomerulului; ei
induc o scadere a fluxului renal sanguin printr-o vasoconstrictie puternica si, ca
urmare, o scadere a filtratului glomerular.
4
Hormonii corticosuprarenali, si în special mineralocorticoizii, regleaza
eliminarile de electroliti monovalenti: Na+ si K+ si prin aceasta, eliminarile de apa;
ei produc cresterea reabsorbtiei sodiului la nivelul tubului renal.
REGLAREA ACTIVITATII OVARIENE
Ovarul este glanda sexuala femela (gonada feminina) cu functie dubla:
- secretie exocrina, prin care se produc elementele sexuale - ovule (gametul o);
- secretie endocrina, prin care secreta hormonii sexuali feminini (estrogeni:
estrona, estradiolul si estriolul; si progesteronul).
Reglarea activitatii ovariene se realizeaza, în mod deosebit, prin mecanisme
neuro-umorale, în care intervin hipofiza anterioara, hipotalamusul si sistemul limbic.
Sub influenta hormonului foliculinostimulent (FSH) se initiaza de la pubertate
gametogeneza, maturatia foliculara si secretia estrogenilor, iar sub cea a hormonilor
luteostimulent (LH) si luteotrop (LTH) se stimuleaza ovulatia, formarea de corp
galben si secretia de progesteron. Secretia acestor hormoni gonadotropi
adenohipofizari (FSH, LH, LTH) este controlata de hipotalamus prin intermediul unor
neurosecretii (factori umorali) care ajung la hipofiza anterioara pe calea sistemului
post-hipofizar. Secretia hipotalamica-hipofizara se autoregleaza printr-un mecanism
de feedback negativ cu concentratia sanguina a hormonilor ovarieni (estrogenii si
progesteronul).
REGLAREA ACTIVITATII TESTICULARE
Testiculul, ca si ovarul, este un organ (gonada masculina) cu functie dubla:
exocrina si endocrina, asigurata de existenta a doua tesuturi diferentiate, care intra în
structura acestuia: tesutul seminal, care produce spermatozoizi si tesutul interstitial,
care secreta hormonii androgeni.
5
Reglarea activitatii testiculare se realizeaza, în principal, tot prin mecanisme
neuro-umorale, în care intervin hipofiza anterioara, hiopotalamusul si sistemul limbic.
Hormonul foliculinostimulent (FSH) întretine dezvoltarea testiculului si
spermatogeneza (formarea si maturarea gametilor), hormonul gonadotrop
luteostimulent si al interstitiului endocrin testicular (LH, ICSH) stimuleaza activitatea
celulelor interstitiale (celulele Leydig) si secretia de testosteron. La rândul sau,
secretia hormonilor hipofizari este reglata printr-un mecanism de feedback negativ de
catre nivelul testosteronului plasmatic, care actioneaza atât asupra unor nuclei
hipotalamici, cât si asupra hipofizei.
Hormonii gonadotropi pastreaza integritatea morfologica si functionala a
gonadelor adulte. Hiposecretia sau lipsa lor produce atrofia gonadelor si a organelor
genitale accesorii, regresarea caracterelor sexuale secundare, atenuarea sau chiar
disparitia instinctului sexual, sterilitatea; la copii face ca întregul aparat genital sa nu
se mai dezvolte, acesta pastrându-si caracterele infantile.
6