Referat Penal Special
-
Upload
horeabortan -
Category
Documents
-
view
31 -
download
0
description
Transcript of Referat Penal Special
Universitatea Româno-Germană SibiuFacultatea de Drept și Științe Administrative
“Probleme de drept soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin R.I.L. în materia infracțiunilor contra persoanei”
Lect. Univ. Dr. Elena BoțianStudenți
Mirela DRĂGANHorea Andrei BORȚAN
1
Aşa cum arată chiar denumirea acestuia şi astfel cum rezultă şi din dispoziţiile
legale în materie (art. 4142 C. pr. pen.), recursul în interesul legii nu este o cale de atac
cu efecte asupra situaţiei părţilor din proces, ci are ca scop asigurarea interpretării şi
aplicării unitare a legilor substanţiale şi de procedură pe întreg teritoriul ţării.
Prin urmare instituţia juridică a recursului în interesul legii are scopul de a asigura
în mod unitar, la nivelul întregii ţări, respectarea voinţei legiuitorului exprimată în spiritul
şi litera legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie ”Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte
instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.” Deciziile pronunţate în procedura
recursului în interesul legii reprezintă principala modalitate prin care instanţa supremă
îndeplineşte atribuţia constituţională de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a
legii. De aceea, recursul în interesul legii nu este numai o instituţie procedurală penală,
dar, în acelaşi timp, este o instituţie care îşi are fundamentul juridic în norma
constituţională mai sus menţionată.
Natura constituţională a recursului în interesul legii o consecinţă importantă.
Această consecință se referă la obligaţia legiuitorului de a reglementa în
procedura penală instrumentul juridic prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îşi
poată îndeplini atributul constituţional de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a
legilor de către toate instanţele de judecată. Dat fiind principiul conformităţii întregului
drept cu normele constituţionale, legiuitorul nu poate reglementa competenţa materială
a instanţei supreme fără să instituie şi instrumentul procedural prin care aceasta să
asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legilor de către toate instanţele judecătoreşti.
Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin care se
soluţionează recursurile în interesul legii, sunt obligatorii şi se publică în Monitorul
Oficial al României, partea I, fiind aduse la cunoştinţă şi de Ministerul Justiţiei.
Interpretarea şi aplicarea unitară a chestiunilor de drept se pronunţă numai în interesul
legii, nu are efect asupra hotărârilor judecătoreşti care s-au pronunţat diferit în
2
chestiunea judecată şi nici cu privire la situaţia părţilor din proces. Potrivit dispoziţiilor
art. 4142 C. pr. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie
pentru instanţe.
Sediul materiei studiate se găsește în Codul Penal, Titlul II, denumit
INFRACȚIUNILE CONTRA PERSOANEI, art. 174-204.
Art. 174 OMORUL = Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10
la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Problema soluționată de către ICCJ se referă la cazul în care acţiunea de
ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare a cadavrului, statuând că aceste
două fapte sunt distincte, succesive, respectiv infracţiunea de omor în forma în care a
fost săvârşită, precum şi infracţiunea de profanare de morminte, aflate în concurs real.
Art. 175 OMORUL CALIFICAT
Instanța supermă a decis în sensul că în situația în care omorul este săvârșit
asupra unor persoane aflate în relație de rudenie apropiată sau căsătorite, care locuiesc
și gospodăresc împreună, nu sunt aplicabile ambele dispoziții de agravare (respectiv
săvârșirea faptei prin violențe asupra membrilor familiei și cea în care se reține ca
agravantă condiția coabitării) deoarece va fi majorată în mod repetat pedeapsa
aplicabilă.
3
Art. 176 OMORUL DEOSEBIT DE GRAV
ICCJ a statuat faptul că, în situația în care, din două victime, doar una decedează, se
vor reține în concurs infracțiunea de omor (simplu, calificat sau deosebit de grav)
asupra unei persoane și tentativa de omor asupra celeilalte. Agravanta prevăzutâ în art.
176 lit. b) nu este aplicabilă întrucât se referă la două persoane care au decedat, iar
reținerea acestei circumstanțe ar încălca voința exprimată a legiuitorului.
ART. 180 LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE
Pentru a soluționa în mod eficient diferențele de opinie existente între deciziile
instanțelor, ICCJ a analizat conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 180,
181 şi 189 din Codul penal comparativ cu cel al infracţiunii prevăzute în art. 306 din
acelaşi cod.
Obiectul juridic special reprezintă un prim element de diferenţiere, care în cazul
infracţiunilor contra persoanei sau libertăţii constă în relaţiile sociale ce ocrotesc
persoanele împotriva faptelor care cauzează suferinţe fizice sau vătămări corporale ori
îi afectează sănătatea sau libertatea, iar în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate
minorului acest obiect îl reprezintă relaţiile sociale ce apără familia şi implică grija faţă
de dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală şi morală a minorului.
Totodată, în timp ce infracţiunile contra persoanei sau libertăţii sunt infracţiuni de
rezultat, care au ca urmare imediată cauzarea de suferinţe fizice ori vătămări corporale
sau ale sănătăţii, infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracţiune de
pericol, constând în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau
morale a minorului.
4
În ceea ce priveşte sfera subiecţilor infracţiunii, infracţiunile de lovire sau alte
violenţe şi de vătămare corporală pot fi săvârşite de către orice persoană care are
capacitatea juridică de a răspunde penal, în timp ce în cazul infracţiunii de rele
tratamente aplicate minorului poate fi subiect activ numai persoana care are calitatea de
părinte firesc ori adoptiv sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi
educare, iar subiect pasiv nu poate fi decât o persoană care are statut legal de minor.
În ceea ce privește elementul subiectiv, infracţiunile contra persoanei sau
libertăţii sunt săvârşite cu intenţia (directă sau indirectă) de a produce suferinţe fizice ori
vătămări corporale sau ale sănătăţii, respectiv lipsirea de libertate, iar în cazul
infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului făptuitorul prevede şi urmăreşte sau
acceptă însăşi punerea în primejdie gravă a întregului organism al minorului sub
componenta sa fizică ori mintală.
Mai este de observat că, spre deosebire de infracţiunea de rele tratamente aplicate
minorului, la infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală acţiunea
penală se pune în mişcare, în principiu, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
împăcarea părţilor înlăturând răspunderea penală în toate cazurile (art. 180 alin. 3 şi 4
şi art. 181 alin. 2 şi 3 din Codul penal), iar infracţiunea de lipsire de libertate în mod
ilegal se urmăreşte din oficiu şi este sancţionată chiar dacă a rămas în faza de
tentativă.
Infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 din Codul penal,
vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal şi lipsire de libertate în mod
ilegal prevăzută de art. 189 din Codul penal, după caz, se vor reţine în concurs ideal cu
infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, în cazul faptei părintelui sau
persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, care abuzează de
autoritatea sa şi, contrar intereselor minorului, exercită acte de violenţă sau lipsire de
libertate împotriva acestuia, cu intenţia de a-i produce suferinţe, vătămări fizice sau
morale, şi care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a
minorului.
5
ART. 182 VĂTĂMAREA CORPORALĂ GRAVĂ
Pentru o aplicare unitară a prevederilor legale, instanța supremă a opinat că sintagma
"vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane", conţinută
în dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită
pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi la celelalte urmări
prevăzute în art. 182 alin. 2 din C.pen.
ART. 184 VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ
În temeiul și a DITS 1/1968, care prevedea că acţiunea de conducere a unui
autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată în stare de ebrietate nu este
suficientă prin ea însăşi să producă un prejudiciu al integrităţii corporale sau sănătăţii, ci
poate constitui cel mult o condiție favorizantă pentru săvârşirea unor acte păgubitoare
şi nicidecum cauza generatoare a unor asemenea prejudicii, întrucât pentru producerea
acestora conducătorul auto trebuie să mai săvârşească neapărat un act omisiv sau
comisiv, care să aibă drept urmare producerea prejudiciului.
Așa încât ICCJ a statuat că fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai, care a
produs o vătămare corporală din culpă constituie, după cum urmează:
1. În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai este concomitent, atât în
stare de ebrietate, cât şi cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, se va reţine
concurs real între infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 41 din C.pen şi cea prevăzută
de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
republicată;
2. În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai se află în stare de ebrietate
fără însă a avea o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, fapta sa constituie infracţiunea
unică prevăzută de art. 184 alin. 41 din C.pen.
6
3. În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu se află în stare de
ebrietate, dar are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, există o pluralitate de
infracţiuni sub forma concursului real între infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 3 din
C.pen şi art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 sau între art. 184 alin. 4 din C.pen şi art.
87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
ART. 189 LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL
În aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. 1-3 din C.pen privind lipsirea de libertate în mod
ilegal, prin răpire, şi ale art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane, stabilesc:
1. Fapta persoanei care recrutează, transportă, transferă, cazează sau primeşte o altă
persoană pe care a lipsit-o de libertate, prin răpire, în scopul exploatării, constituie
infracţiunea complexă de trafic de persoane prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr.
678/2001, nefiind incidente şi dispoziţiile art. 189 alin. 1-3 din C.pen
2. Aceeaşi faptă de recrutare, transferare, transportare, găzduire sau primire a unui
minor lipsit de libertate, prin răpire, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea
de trafic de minori prevăzută la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente
dispoziţiile de drept comun ale art. 189 alin. 3 din C.pen
Cât timp prevederile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane au caracter special în raport cu cele ale art. 189 din
Codul penal, referitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal, în conformitate cu principiul
de drept specialia generalibus derogant se impune ca acest concurs dintre legea
specială şi legea generală să fie rezolvat în favoarea legii speciale.
Ca urmare, în ambele ipoteze sunt aplicabile, după caz, dispoziţiile art. 12 sau
cele ale art. 13 din Legea specială nr. 678/2001, cu agravantele corespunzătoare,
fiecare dintre aceste două infracţiuni având caracter complex în raport cu infracţiunea
de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 din Codul penal.
7
ART. 192 VIOLAREA DE DOMICILIU
În soluționarea diferențelor de opinie în privința soluționării cauzelor ce au ca
obiect infracțiunea de violare de domiciliu, ICCJ a statuat că:
1. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei de pătrundere, în orice mod, într-
o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării, în absenţa
unei distincţii legale referitoare la modul în care autorul tâlhăriei a ajuns într-o locuinţă
sau dependinţă a acesteia, de unde îşi însuşeşte bunul prin exercitare de violenţe sau
ameninţări, trebuie admis că această agravantă se realizează atât în cazul în care
autorul tâlhăriei accede în mod legal în locuinţa sau dependinţa respectivă, cât şi atunci
când ajunge în acel loc prin pătrundere fără drept, în condiţiile reglementate prin art.
192 din Codul penal, privind infracţiunea de violare de domiciliu.
Aşadar, în ipoteza în care autorul tâlhăriei se află în locuinţa sau dependinţa din
care îşi însuşeşte bunul, prin exercitare de violenţe sau ameninţări, fără să fi încălcat în
prealabil prevederile art. 192 din Codul penal, referitoare la săvârşirea infracţiunii de
violare de domiciliu, fapta sa nu va constitui decât infracţiunea unică de tâlhărie, în
formă calificată, prevăzută în art. 211 alin. 21 din Codul penal.
Dacă însă infracţiunea de tâlhărie comisă în circumstanţele prevăzute în art. 211
alin. 21 lit. c) din Codul penal este precedată de infracţiunea de violare de domiciliu,
săvârşită de autor pentru a ajunge în locuinţa sau dependinţa de unde ulterior îşi
însuşeşte un bun prin exercitare de violenţe sa în alte modalităţi specifice comiterii unei
tâlhării, atunci aceste două fapte consecutive, de încălcare a unor dispoziţii diferite ale
legii penale, nu pot fi considerate decât concurente, în sensul dispoziţiilor art. 33 lit. a)
din Codul penal.
În acest sens, este de observat că prin textul de lege arătat, în cuprinsul căruia
este reglementat concursul real de infracţiuni, se prevede că există concurs de
infracţiuni "când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană,
8
înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, [...] chiar dacă una dintre
infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea alte infracţiuni".
2. Infracţiunea de violare de domiciliu constă în "pătrunderea fără drept, în orice
mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără
consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea
acesteia".
Or, în cadrul circumstanţei agravante prevăzute la art. 211 alin. 21 lit. c) din
Codul penal nu se regăseşte şi locul împrejmuit, la care se face referire în art. 192 alin.
1 din Codul penal, sau curtea, astfel că, în acest caz, infracţiunea de violare de
domiciliu nu poate fi concurentă cu infracţiunea de tâlhărie în formă agravată, prevăzută
în art. 211 alin. 21 lit. c) din Codul penal, ci numai cu oricare altă formă de infracţiune de
tâlhărie, prevăzută în art. 211 din Codul penal.
Aşa fiind, fapta de pătrundere fără drept, în orice mod, într-o curte sau într-un loc
împrejmuit ce ţine de domiciliul unei persoanei, urmată de săvârşirea unei tâlhării,
constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192
din Codul penal, după caz, cu o infracţiune de tâlhărie, prevăzută în art. 211 din Codul
penal, cu excepţia celei incriminate în cadrul circumstanţei agravante prevăzute în art.
211 alin. 21 lit. c) din Codul penal.
ART. 197 VIOLUL
ICCJ a urmărit prin prezenta decizie să separe în mod clar sintagma de "acte sexuale",
considerând că practicile sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm şi,
deci, nu pot fi considerate "acte sexuale" în accepţiunea legii, constituie acte de
perversiune sexuală, cum ar fi mângâierile obscene, fetişismul, voyeurismul,
exhibiţionismul şi bestialitatea și sunt sancționate prin altă normă din Codul Penal.
9
Spre deosebire de art. 197, prevederile art. 201 sunt interpretate că fiind atribuite
oricăror altor modalități de obținere a satisfacției sexual, altele decât actele sexual.
În alta decizie, pentru aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b din C.pen, referitoare la
concursul de infracţiuni: ICCJ a soluționat următoarele probleme: pronunțând că, în
măsura în care victima raportului sexual săvârşit în condiţiile prevăzute de art. 197 alin.
1 din Codul penal este rudă în linie directă sau frate ori soră cu autorul, fapta acestuia
trebuie încadrată, după caz, în infracţiunea de viol prevăzută de acest text de lege şi în
infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, dacă nu sunt aplicabile
dispoziţiile art. 1491 din acelaşi cod, referitoare la "membru de familie", sau în
infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi alin. 2 lit. b1) din Codul penal şi în
infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, dacă victima, rudă în linie
directă sau frate ori soră, locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.
Prin promovarea acestui RIL, instanța supremă a conturat un punct de vedere
unitar în legătură cu stabilirea încadrării juridice a pluralităţii de acte sexuale săvârşite în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale atunci când victima este membru al familiei,
prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce aceasta a împlinit 15 ani. În acest sens, a
statuat că
1.Raportul sexual săvârşit în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atunci când
victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de
imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, atât înainte, cât şi după ce
aceasta a împlinit 15 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol
prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41
alin. 2 din C.pen.
2. Infracţiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. 1 din
C.pen raportat la alin. 2 lit. b1) şi alin. 3 teza I din C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din
10
C.pen, se va reţine în concurs cu infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 din C.pen,
cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen
De asemenea, prin alt RIL, instanța supremă a extins aceeași interpretare și în
cazul infracțiunii sancționate prin art. 198, respectiv ACT SEXUAL CU UN MINOR,
diferența fiind adusă de vârsta acestuia, care trebuia să fie de maxim 15 ani.
11
BIBLIOGRAFIE
Codul Penal și Codul de Procedură Penală, cu modificări la zi
Boțian, Elisabeta-Mariana – Drept penal parte specială. Note de curs, Editura Burg Sibiu, 2012
Udroiu, Mihail – Fișe de Drept Penal partea specială, Ed. Universul Juridic, 2012
Udroiu, Mihail – Drept Penal. Parte Generală. Partea Specială. Ed. C.H. Beck, 2011
Toader, Tudorel – Drept penal român. Partea specială, Ed. Hamangiu 2011
Colecția Revistei Dreptul
Colecția Revistei de Drept Penal la zi
www.juridice.ro
http://www.scj.ro/decizii_SU.asp
12