„Din nefericire, omenirea are capacitatea de a produceprobleme noi mai repede

decât pot fi rezolvate cele vechi”George emil palade

1. Globalizarea a fost și este inelucrabilă. Numeroșifactori au contribuit și contribuie astfel. Iată o succintă evocare. Omul, din posturade individ, s-a „mișcat” spre familie, chiar dacă, inițial, oamenii s-au adunat încete. O viață dură și interese comune, în primul rând de intrajutorare, o viață rel-ativ primitivă atât de dură, au făcut, în bună măsură, ca familiile să se reuneascăîn localități. Mai bine protejate de chiar solidaritatea membrilor lor. Localitățile,inițial sate, apoi vădindu-se și alte traiectorii, îndeosebi funcții economice impor-tante, cu precădere comerciale (târguri), dar și de apărare (cetăți), porturi, ș.a., audevenit, unele dintre ele sau altele, orașe. S-au scurs zeci de mii de ani astfel(Toynbee, 1998). Desigur, tabloul este incomplet, dar mă refer la marile direcțiide evoluție și nu doar la Europa.În timp, s-au constituit națiunile, apoi, sau în paralel, țările, ulterior, de multe oriconsecutiv alianțelor, tratatelor, au apărut comunitățile de state... Pe măsuradezvoltării economice, a modernizării sistemelor de comunicații, a progreselorimense în ce privește mijloacele de transport – de la căruță, la avioanele modernede mare capacitate și viteză –, pe măsura amplificării științei de carte la nivel gen-

eral și a înlăturării nocivei ignoranțe primare, dar și poleite, pe măsura generalizăriiinformaticii – și mai sunt încă multe de spus – devenim oameni, cetățeni ai Terrei.Nu avem doar grijile și speranțele noastre, ci și pe cele ale altor semeni ai noștride pe alte meleaguri, cu care intercorelăm: în ce privește dezvoltarea, sănătatea,cultura, socialul etc. În ce privește clima, cutremurele și efectele lor, etc. Dinpăcate, avertismentul re-cent și dramatic alNASA, cu privire la climaTerrei, eu îl dădeam înanii 1980 (Popescu,1981, Popescu, 1984,Popescu, 1987 etc.). Dartrăind și cercetând înRomânia, nu m-a luat ni-meni în seamă. Sărevenim, însă. Națiunile,naționalitățile nu dispar,dar începe să prevaleze,chiar dacă la început cutimiditate, prima calitate,intercorelarea.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

“Stropul face o gaură înpiatră, nu prin forță, ciprin cădere repetată.“

Înțelepciune latină

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 441 anul XII marti, 1 noiembrie 2016 1 RON

27. economiști celebrii ai diasporei

Ascunde-ți atât punctele forte, cât și slăbiciunile așa încâtlumea din afară să nu știe niciodată precis nici realizările șinici eșecurile tale

daniel spulberDaniel Spulber, fiul marelui economist Nicolas Spulber, de-spre care am vorbit în articolul precedent, este profesor de

Afaceri internaționale și Strategie la Kellogg School of Management, NorthwesternUniversity, unde predă din anul 1990. Este, de aseme-nea, profesor de drept (Courtesy) la Northwestern Uni-versity Law School. A mai predat și la universitateaBrown, Southern California și Cal Tech. Este directorde cercetare la centrul Searle de legislație, regle-mentare și creștere economică, fiind și director fonda-tor al programului Kellog de afaceri și piețeinternaționale. A absolvit facultatea de economie în 1974 la Universi-tatea din Michigan, obținând masteratul și doctoratul îneconomie la universitatea Northwestern. Lucrarea sade doctorat, intitulată Studii privind planificareaadaptativă a investițiilor: cercetare și dezvoltare, pla-nuri de rulare și resurse regenerabile, a conceput-o subîndrumarea celebrului Dale Mortensen, câștigător alPremiului Nobel pentru economie în anul 2010.Domeniile sale de cercetare sunt diverse, cuprinzând economia internațională, ino-varea, organizarea industrială, teorie microeconomică, management strategic, drept,etc. A primit mai multe granturi speciale de cercetare, respectiv opt de la National Sci-ence Foundation, trei de la fundația Searl și trei de la fundația Ewing Marion Kauff-man.D. Spulber este și editor fondator al Journal of Economic & Management Strategy,revistă publicată de Wiley-Blackwell Publishing. A semnat numeroase articole dindomeniul economic și dreptului, în American Economic Review, Journal of PoliticalEconomy, Quarterly Journal of Economics, Review of Economic Studies, Journal ofEconomic Theory, Rand Journal of Economics, International Economic Review, Jour-nal of Economic Perspectives, Columbia Law Review, New York University Law Re-view, Harvard Journal on Law and Public Policy, Journal of Competition Law &Economics și Yale Journal on Regulation.Este autorul a treisprezece cărți: The Innovative Entrepreneur (2014, Cambridge Uni-versity Press), The Theory of the Firm: Microeconomics with Endogenous Entrepre-neurs, Firms, Markets, and Organizations, (2009, Cambridge University Press),Networks in Telecommunications: Economics and Law (împreună cu Christopher Yoo,2009, Cambridge University Press), Economics and Management of Competitive Strat-egy (2009, World Scientific Publishers), Global Competitive Strategy (2007, Cam-bridge: Cambridge University Press);

Conf. Univ. Dr. Cornel jucan, ulbs

Realităţi “in glissando”

continuare ^n pag. 3,4,5 și 8

continuare in pag. 2

Pentru majori-tatea statelorlumii, politica

socială este unmod de utilizarea puterii politiceasupra sistemu-

lui economic, pentru a obţine anumiterezultate pe baza altor valori decât celedeterminate de forţele libere ale pieţei.Într-o altă definiţie, politica socială esteconsiderată ca fiind centrul diviziunii ide-ologice între stânga şi dreapta politică.Aceste definiţii îşi vor demonstra valabil-itatea şi în viitor.

Primele linii directoare ale politicii so-ciale europene au fost lansate în 1957,în Tratatul de la Roma. Piaţa Comună afost prima etapă a integrării economice,care cuprindea şi libera circulaţie a forţeide muncă devenită ulterior libera

circulaţie a persoanelor. Libera circulaţie a muncitorilor a fostrealizată în anul 1968 de către membriifondatori ai Comunităţilor EconomiceEuropene. Libera circulaţie a per-soanelor este principalul deziderat alacţiunilor în domeniul politicii sociale.Această politică a evoluat etapizatdatorită alternanţei între perioadele derecesiune şi cele de creştereeconomică, care nu au fost tratate cuaceiaşi profunzime. În 1989 a fost elaborată Carta DrepturilorSociale Fundamentale ale Lucrătorilorcare a completat modelul social euro-pean.Tratatul de la Amsterdam din 1997 are osemnificaţie deosebită, deoarece politicasocială şi de ocupare a forţei de muncădevine o politică comună a Uniunii Eu-ropene.

Conf. Univ. Dr. Paullucian, ulbs

- continuare in pag. 6,7 -

EVOLUŢIA POLITICII SOCIALE ŞIDE OCUPARE A FORŢEI DE

MUNCĂ LA NIVEL EUROPEAN

prof. Dan popescu

În zilele de 29 septembrie - 1 octombrie a.c., la Academia Română, în Aula Mare, s-au desfășurat lucrările SeminaruluiInternațional de Prestigiu “Penser l’Europe”, a XV-a ediție. Tema seminarului: “În curând, un secol de la sfârșitul Primu-

lui Război Mondial: ce a învățat Europa din istoria sa?”. Au participat academicieni, cercetători, profesori de notorietate din mai multe țărieuropene, dar și din lume. Ca de fiecare dată, Seminarul s-a desfășurat sub prestigioasa coordonare a Academiei Române, FundațieiNaționale pentru Știință și Artă, Institutului Franței, Institutului francez de Relații Internationale, Academiei Regale de Științe Economicesi Financiare din Spania, Academiei Regale a doctorilor din Barcelona, etc., respectiv academicienii Eugen Simion, Maya Simionescu,Thierry de Montbrial, Jacques De Decker, Jaime Gil Aluja și alții. Publicăm în numarul de față al “Euroeconomiei”, comunicarea profesoruluiDan Popescu, urmând să publicăm și alte comunicări.

Fascinația istoriei ignorate– parcursuri economice explozive pentru care plătim un preț imens –

PUNCTUL PE EUROPA

,

HeatHrow, londra

realități “in glissando”2 MARțI 1 NOIEMBRIE 2016

urmare din pagina 1

Management Strategy (2004,McGraw Hill); Famous Fablesof Economics: Myths of MarketFailures (2002, Blackwell Pub-lishing); Market Microstructure:Intermediaries and the Theoryof the Firm (1999, CambridgeUniversity Press); The MarketMakers: How Leading Compa-nies Create and Win Markets(1998, McGraw-Hill/ BusinessWeek Books); DeregulatoryTakings and the RegulatoryContract: The CompetitiveTransformation of Network In-dustries in the United States(împreună cu Gregory Sidak,1997, Cambridge UniversityPress); Protecting Competitionfrom the Postal Monopoly(împreună cu Gregory Sidak,1996, American Enterprise In-stitute); Regulation and Markets(1989, M.I.T. Press); și Essaysin the Economics of RenewableResources (editat împreună cuLeonard J. Mirman, 1982, Else-vier-North Holland).Ultima sa carte, ”The InnovativeEntrepreneur”, a fost motivatăde teoria conform căreiacunoașterea tacită este criticăpentru inovare. Pentru ademonstra acest lucru el afolosit teoria jocurilor pentrumodelarea importanței econom-ice a cunoașterii tacite. Cartea mai sus menționată esteorganizată pe rezolvarea a cinciprobleme majore. Prima mare problemă descrisăeste cea a motivației antre-prenorului. Se caută răspuns laîntrebarea: de ce indivizii alegsă devină antreprenori inova-tivi? Antreprenorii au alternative; in-divizii au alte opțiuni pentru tim-

pul lor. Ei pot avea o slujbăzilnică sau o altă carieră îndesfășurare și trebuie săcântărească veniturile și recom-

pensele sau cariera vis a vis deveniturile și recompenseleobținute prin decizia de a fiantreprenori. Antreprenorii aualt tip de decizii de luat, ei potavea ceva bani cu care pot re-aliza investiții sau îi pot folosipentru educație. Ei trebuie să iadecizii legate de dorința de a in-vesti banii în pornirea unei afac-eri. Cea mai importantă estedecizia lor de a alege între a de-veni un antreprenor careurmează căile bătătorite sau adeveni un antreprenor inovativ.Un răspuns la aceastăproblemă oferit de către autoreste acela că indivizii fac acestealegeri în contextul ciclului deviață. Cu alte cuvinte, antre-prenoriatul este un mod de a-țiclădi avantajele personale pen-tru viitor, făcând ceea ce îțiplace să faci. Un mod de aînțelege decizia antreprenoriat-ului este acela că aceasta nueste o decizie instantanee, cieste o decizie major chibzuităcare survine în contextul ciclu-lui de viață.A doua problemă este legată deavantajele inovării personale șidin acest punct de vedere, separe că antreprenorii sedescurcă mai bine în acestdomeniu decât firmele exis-tente. Este o problemăimportantă deoarece o mulțimede oameni cred că marile firmerealizează inovațiile. Un motivpentru care marile firme nu potsă facă acest lucru este faptulcă se confruntă cu toate tipurilede inerție. Aceasta nu sedatorează doar faptului că man-agerii se concentrează peobiectivele pe termen scurt, dar,de regulă, firmele mari trebuiesă se concentreze pe

finanțarea afacerii existente șieste foarte greu să își schimbedirecția. Conform lui D. Spulberantreprenorii au un mare avan-

taj și acest avantaj este cheiacărții despre care vorbim. Avan-tajul este că antreprenorul nueste o organizație, fie ea maresau mică, ci, cel mai frecvent,este un individ, iar ca individareo mulțime de inițiative.

A treia problemă despre care sediscută în această carte estepresiunea competiției. Șianume dacă competiția ajutăsau face rău inovației. Multălume este îngrijorată că preamultă competiție prejudiciazăinovația, dar antreprenorii știucă se vor confrunta cuprovocări. Aici autorul considerăcă este important și benefic săexiste competiție și presiune dinpartea acesteia.A patra problemă se referă ladistrugerea creativității. De ceputem constata de foarte multeori distrugerea creativității și dece nu asistăm la vinderea ideiisau afacerii pentru a evitacompetiția? Autorul considerăcă există numeroase motive,unul dintre ele, fiind acela căeste dificil să îți valorifici ideeanovativă prin vânzare sau să obrevetezi în cadrul unei firmeiexistente. O altă cale, destul dedes întâlnită în practicaeconomică este aceea că, decele mai multe ori, persoanacare vine cu ideea cunoaște șicel mai bun mod de a o realiza.Deci, chiar dacă mediulînconjurător îți este potrivnic,ridicându-ți o multitudine de ob-stacole, refuzându-ți chiar oricemodalitate de sprijin, nu te re-trage. Trebuie să iei în consid-erare faptul că ai putea realizaacel lucru mult mai bine doarfăcându-l singur.A cincea problemă de careDaniel Spulber se ocupă încartea menționată este bogățianațiunilor. Rezolvarea constă îna găsi răspuns la întrebarea:cum afectează economia antre-prenorii?

Autorul consideră că acestlucru este extrem de importantdeoarece se pare că diriguitoriinațiilor au uitat ce importanțisunt micii antreprenori. În acestmoment doar companiile mari șimai ales, multinaționale, au oinfluență majoră asupra

reglementărilor economico-so-ciale și guvernelor. Așa încâteste tot mai greu pentru miciiîntreprinzători, firmele mici șicele cu capital autohton,(național) să supraviețuiască.Reglementările jurisdicționaleeconomice, financiare și fiscale,în cvasi-majoritatea cazurilor,tind să favorizeze marile firmemultinaționale în vreme cenivelul taxelor și absențaoricăror facilități tind să penal-izeze succesul individual.

Cunoașterea și înțelegereacontribuției importante a antre-prenorilor în economie va ajutala promovarea unor soluții caresă motiveze antreprenorii și săîi ajute să-și lanseze ideile.Antreprenorii inovativi suntprimii care mișcă economia,ajutând la depășirea a princi-palelor două tipuri de fricțiuniinstituționale. În primul rând,firmele existente nu pot inovaeficient datorită inerțieiconducătorilor (managementu-lui firmei). Motivația cel mai desinvocată ține de ajustarea și di-versificarea costurilor, efectulde înlocuiresau ajustareaimperfectă a așteptărilor.Dar s-a demonstrat că antreprenorulinovativ compensează neajun-surile prin introducerea inovațieiîn firma nouă mult mai rapid.În al doilea rând, piețele de

intervenție nu operează eficientdatorită costurilor detranzacționare, protecției imper-fecte a dreptului de proprietateintelectuală, costurilor de trans-fer a cunoașterii tacite șiinformațiilor insuficiente legatede descoperire. Antreprenorul inovativ seraportează în permanență laineficiența invențiilor în piețeprin utilizarea noilor sale de-scoperiri prin adoptarea șipunerea lor deîndată înpractică.

Conf. Univ. Dr. Cornel jucan, ulbs

prefesor dale Mortensen

KelloGG scHool of ManaGeMent, nortHwestern university

- va urma -

3MARțI 1 NOIEMBRIE 2016 sibiu: Piata mică in zile de toamnă Fascinatia...

urmare din pagina 1

De la Statele Unite ale Americii,de la statele Rusiei, în formăextinsă, de la comunitățile Eu-ropei, ale Americii de Sud, de laalianțele asiatice înlocuind totmai mult panasiatismul (Toyn-bee, 1998), ne îndreptăm, întimp, „tocindu-se” multeasperități, poate tot mai multe,spre Statele Unite ale Lumii. Iar,apoi, cu grad mare de certitu-dine, se pare că vom avea unstat global, al lumii, cu instituțiiglobale, cu interese globale,specifice și generale, un statpreluând din „amonte” tot maimulte atribuții (Popescu, 2007;Popescu, 2011). Nu cred, însă,că „deranjează” dacă rămânstatele naționale. Oricum, pentruEuropa, având în vedere sis-temul de producție european, in-dividul a fost și rămâne nucleul,elementul de bază. Chiar și statedin Asia, mai mult sau mai puțin,acum, cu mod de producție asi-atic, bazat pe grup, seorientează spre individ. VeziChina, India, economiile emer-gente din Asia de Sud-Est (Toyn-bee, 1998; ...Le bilan, 1992).Este, desigur, o schiță primară afelului în care evoluăm spreglobalizare. Sunt legi obiective șievoluții complexe care fac ca oastfel de dinamică să fieobiectivă. Procesul este dificil,îndelungat, de mare complexi-tate. Vor izbândi însă oamenii,ceea ce îi unește, înțelepciunea,speranțele și credințelecetățenilor, va izbândi istoria,într-un viitor complicat. Și estebine că am mers și mergem în

sensurile de acest fel, îm-potrivirea costând foarte mult,acum sau mai târziu. Putem dis-tinge, în acest cadru, etape binepersonalizate, care ilustreazăsemnificativ cele arătate,direcțiile. În opinia mea și foartepe scurt, o primă etapă aglobalizării o constituie mareleImperiu Roman, întins pe 3 con-tinente: Europa, Asia, Africa. Im-periul s-a destrămat, darcivilizația promovată de romania rămas, s-a dezvoltat chiar, fiindînglobată în tradiții, generândprincipii evolutive, comporta-mente, etc.; inclusiv „pax ro-mana” (Popescu, 2007). DarIsraelul, formațiune civilizată aantichității, răspândit apoi, suteși mii de ani, prin oamenii săi, înîntreaga lume, nu are și el ocontribuție astfel? (Attali, 2011)Au fost, după aceea, ca o adoua etapă, descoperirile ge-ografice, și mari și mici, care,mai ales începând cu secolulXV, au „aliniat” la Europa celedouă Americi, inclusiv Canada,apoi Australia, mai apoi, până înzilele noastre, cele două conti-nente „reci” (Arctica și Antarc-tica). „Au aliniat la Europa” însens de religii, știință, modalitățiși tehnologii economice, limbajulcheltuielilor și beneficiilor și chiarlimbajul general, tipul de activitățiși de viață, ș.a (Popescu, 2007).În sfârșit, ca o a treia etapă, cusubetape care continuă și astăziși vor continua multă vreme,revoluțiile industriale, cea de tre-cere de la lemn la cărbune șimetal, revoluția mașinismului, aelectricității, a țițeiului și de-rivatelor sale, revoluțiacibernetică și informatică, nan-otehnologiile, revoluțiile post in-

dustriale, ș.a (Popescu, 2007).Cine a înțeles și înțelege astfel,cine a acționat și acționează ast-fel, a reușit și reușește. Cine nu,în bună măsură, mai repede saumai încet, a dat și dă faliment(Popescu, 2014). Seglobalizează, însă, și răul, teror-ismul, mai ales, dar și bolile, miz-eria, etc. Ceea ce ridică imenscomplexitatea și costurileglobalizării. Din păcate, nu credcă le-a calculat cineva(Popescu, 2014). Suntem,oricum, cu drepturi șiresponsabilități, indivizi, cetățeniai unei țări, ai unei comunități,dar și „oameni globali”. Avem in-terese, speranțe, dureri, împliniri,aspirații, iluzii comune. Nu credîntr-o altă variantă.2. Este, firește, o ipoteză, oipoteză privind o anume evoluțiepe care am urmat-o și spre carene îndreptăm. Pare, cu un maregrad de probabilitate, cea maifirească. Desigur, nu este oevoluție liniară. Au fost și suntrupturi, unele grave, reculuri,multe uriașe, conflicte, războaie,cele mai multe cumplite, lovituride stat, genocide, moarte, epi-demii îngrozitoare, cataclismecatastrofale, confruntări de totfelul, interese divergente,discordanțe, dar în pofida tuturoracestora, ne îndreptăm, istoric,astfel. Ne resetăm, într-un felsau altul, spre principiile degeneză biblice sau ale altor re-ligii importante, principii privindumanismul, toleranța,înțelegerea, concordia chiar(Popescu, 2014). Este drept, nu-meroase din rupturilemenționate, inițial conflicte,războaie, dar și altele, de multeori „în numele dezvoltării”, țin, de

la un moment dat încolo, cândam devenit din ce în ce mai multconștienți de misiunile noastre,cu precădere din perioadamodernă, de o anume fascinațieparcă pe care a exercitat-o – și oexercită – asupra noastră istoriaignorată. Ce am învățat din isto-rie ca să scădem prețul a ceeace am obținut și obținem bun?Aproape nimic. Repetăm și nerepetăm greșelile. Au fost – șisunt – astfel parcursuri explozivepentru care s-a plătit – și seplătește în continuare, ignorareaistoriei vădindu-se, de multe ori,contagioasă, cu bubuieli dra-matice, – un preț imens. Ne vomreferi, în cele de față, la câtevaasemenea parcursuri econom-ice explozive generate de igno-rarea experienței istorice,parcursuri pentru care costurileau fost și sunt uriașe. Desigur,avem în vedere, mai ales, cei100 de ani care au trecut de laPrimul Război Mondial. Și, ade-seori, vom pune, cum este șifiresc, unele accente pe maimulte evoluții și involuții dinRomânia. Iar dintr-o astfel deperspectivă atât de complexă,ce viitor, ce destine seîntrezăresc?Iată unele întrebări în acestsens. Cât de puternică sevădește oare națiunea ca oformă de meditație și de mediere(Pommeranz, 2016) între indi-vidul izolat și genul uman? Și pecâtă vreme? Punem sub lacătfrontierele, de spaima terorismu-lui și a unei integrări uneoridezavantajoase în anumite com-ponente, pentru unii, sau lemenținem deschise, dar selec-tive pentru „rău”, le amplificămcapacitatea respirativă pozitiv

spre lume? Sunt oare națiunilecategorii dinamice, cu uverturispre lume, tot mai interferente,sau se vădesc ele doar ca cetățiasediate în sânul cărora trebuiesecate, chiar exterminate oriceexpresie a alterității? (Veverca,1941) Sunt oare războaielefatalități doar pentru că nu neputem închipui – nu putemadera la – o pace perpetuă,chiar dacă aceasta nu excludecompetitivitatea aprigă, luptadură pentru resurse, lupta pen-tru mai bine, în care, deseori,unii câștigă zgomotos, iar alțiipierd dramatic (Toynbee, 1998)?Nu putem oare atenua cel de aldoilea termen al binomului, ur-mând a afla acele contexte șiconjuncturi în care schimburile șicompetiția să finalizeze, într-unfel sau altul, cu avantaje pentrutoți participanții, fără a excludeierarhiile, desigur? De ce oaremarile puteri sunt mai puțin glob-ale și în mai mare măsurănaționale, în vreme ce țările maimici sunt chemate, trebuie să-șideschidă larg granițele econom-ice și să dorească globalizare cuorice preț (Popescu, 2014)? Neeste oare atât de greu săarticulăm teoria valorii muncă cugândirile astfel ale marginaliștilorvienezi, americani pe urmă,potrivit cărora utilitatea conferăvaloare produselor, iar prinschimburile de utiliății poatecâștiga – și trebuie să câștige –toată lumea maximum de avan-taje (Popescu, 1999)? Și câte șimai câte. Dar să ne referim, maiconcret, la experiențele re-cunoscute mai mult sau maipuțin, cu ceea ce au relevat ele,bine și rău, la ignorarea lor și laprețul uriaș plătit acestei ignorări.

Dan popescu

istoria ignorată MARțI 1 NOIEMBRIE 20164

urmare din pagina 3

3. ... Suntem spre mijlocul sec-olului XVIII și mai apoi. Estevorba de „Secolul luminilor”, dar„luminile” pătrund greu. ÎnFranța, de exemplu, în pofidadeschiderilor realizate de ȘcoalaMercantilistă și mai ales deȘcoala Fiziocrată lansând cere-brele cuvinte „Laissez faire, lais-sez passer, le monde va de luimême”, o invitație nealterată șinealterabilă spre comerț, dez-voltare și progres, în pofida de-schiderilor realizate de iluminiști,disprețul castei nobiliare, în ceamai mare parte a ei, față de„vulg”, față de populația rurală,urbană, mărginașe, ambelemizere, se vădea pe cât deimens, pe atât de consecvent(Popescu, 1999). Nu seînvățase nimic din experiențanefericitului rege de pesteMarea Mânecii, Carol I de Stu-art, căruia, cu circa 130 de aniînainte, securea călăului îiretezase capul pe butuc nu dinpricini de intrigi de familie șialcov, ci cu precădere din pricinisociale. Cromwell însemna cutotul altceva decât credințanestrămutată a unor Stuarț-i într-o lume de avantaje și privilegiicare, potrivit lor, nu trebuia și nuputea fi schimbată. Dacă cinevacu putere și influență ar fi cititatunci, în cheie socială, acestepagini de istorie a Angliei, eraposibil ca regalitatea în ansam-blul său să nu fi fost atât de gravzdruncinată de un uriașcutremur, simțit, uneori, și înzilele noastre. Era posibil ca re-galitatea, ca instituție, să fi de-venit mai înțeleaptă și săcoboare din turnul de fildeș deputere și bogăție în care se ur-case, aplecându-și în mai maremăsură urechea spre cerințeleoamenilor și ale timpului. Cumari avantaje economice pentrutoți. Într-un alt context, cât detrist, dar și cât de sugestiv, cu omare putere de generalizare,scria poetul român Vlahuță:„Minciuna stă cu regele lamasă”. Trebuie să spunem însăcă, spre cinstea ei, regalitateadin România nu se înscrie, înbună măsură, astfel. De exem-plu, trei mari regi – Carol I, Înte-meietorul, (desigur, nu-l uităm peAlexandru Ioan Cuza, cu o dom-nie mult mai scurtă, Întemeietorla rândul său) Ferdinand, Între-gitorul, și Regele Mihai I –, și-auriscat viața și tronul spre aacționa potrivit intereselor țării...Chiar în zilele noastre – mai alesîn acele state mai puțin dez-voltate, și nu doar din Europa,care au regalitate sau aspiranțisusținuți prin varii mijloace – s-aînțeles prea puțin din asemeneatimpuri și evenimente. Tot maimulți oameni pricep că viațareală este viața reală și în ea auloc tot mai puțin personaje maimult sau mai puțin anacronice,unele de mucava, dar zgomotosrevendicative. Dictaturile, foarteaproape de acel absolutismregal vădit în urmă cu câtevasecole și chiar în decenii alesecolului XX, au relevat și relevăaceeași logică a forței și im-punerii, a disprețului și pedepsiriisevere a oamenilor care nu leacceptă (Bainville, 1935). S-amers până la crimă, exterminări,genocid. Ceea ce explică de ce,

indiferent de cum au început,mai toate dictaturile s-au termi-nat – și se termină – prost pentrudictatori și camarilele lor(Bainville, 1935; Popescu,2011). Au învățat și învață cevasocietățile din astfel de evoluții,respingând din fașă dictaturile,prevenind efectele lor nocive?Foarte puțin, nu puține dictaturise vădesc și astăzi...Să revenim, însă. Potrivit a nu-meroase opinii – și să le dămcredit – mizeria la scară amplă,de masă, mizeria „populară” înfapt, a generat și genereazărevoluții, după cum reformeleînțelepte, cu ținte sociale bineconturate și atinse, generândemulații materiale și spiritualedintre cele mai verosimile, egal-itate de șanse pentru toți, etc. augenerat și generează evoluții.Cred, însă, că nu toate revoluțiilesunt „rele”(Lăcusteanu, 2015),dimpotrivă. Și avem, astfel,printre altele, exemplul unorrevoluțiii românesti – „TudorVladimirescu”, cea de la 1848ș.a. Potrivit celor mai multe cal-cule ante și post factum,evoluțiile ar reprezenta, totuși, ocale mai lină și mai puțin costisi-toare spre progres, chiar dacăunii supralicitează revoluțiile,războaiele.Trebuie să spun că eu nu am în-doieli cu privire, de pildă, la amplaînsemnătate a Revoluției francezede la 1789, revoluție concepută,animată, desfășurată, victorioasăsub „umbrela” iluminismului, a de-vizei „Liberté, Egalité, Fraternité!”.La cât de mult a însemnat pentrucivilizație, deși a relevat și unelecomponente foarte sângeroase.Dar am îndoieli cu privire la auten-ticitatea de a schimba sistemul –ceea ce urmărește, face, de fapt,o revoluție – a unor „revoluții”,prea dese și, astfel, aproape ba-nale, din state din America de Sud(Bainville, 1935), din Africa. Am în-doieli cu privire la revoluțiile „fu-rate” parțial sau total (Portocală,1991) etc. Zgomot imens, clamăriși declamări, mult sânge, dar pen-tru foarte puțin social. Și mai avemexemplul celor două cumplite cat-aclisme mondiale din secolul tre-cut (... Le bilan... 1992), dar șiexemplul unor războaie mai mici,intestine, de o cruzimeinimaginabilă. Ce au învățatastfel conducătorii, cei privilegiați,cei care au avut – sau cei care au– posibilitatea să decidă? Aproapenimic, ei, fără prea multe merite,dar cu multă ignoranță, sperând înimuabilitatea, în eternizarea aceleilumi care i-a avantajat și îiavantajează...

Ce uriașe ecarturi se vădescîntre cele mai mici venituri dinlume (desigur, pentru țările înmăsură să le calculeze) – decâțiva cenți – și cele mai mari, demiliarde și miliarde de dolari. Și cea ieșit dintr-o astfel de opacitate,din luptele nutrite astfel? De multeori o mare pierdere, o veritabilăhemoragie, adesea, de substanțăsocială, de oameni morți, de familiiîndurerate, de speranțe spulber-ate, mizeria persistând. Iar, înbună parte, tocmai din astfel demotive, inclusiv ale unor contrastesociale morbide, Terra se află peun butoi cu pulbere (Popescu,2014). Oricum, chestiunile au fostși sunt nuanțate. De multe ori, înnumele „dreptății” și „binelui” (alecui, real, oare?), al religiilor, în ul-timul timp cu precădere funda-mentaliste, s-au desfășurat – șiîncă se desfășoară, din păcate –războaie, genocide, crime abom-

inabile, otrăviri spectaculoase,decapitări oribile, morți nu-meroase și precipitate prinîmpușcare, bătălii fără milă pentruaveri, s-a mințit și se minte cu ma-juscule. Iar consecințele au fost, șisunt deseori, cumplite. Tocmai deaceea, în decizii a fost și estenevoie de discernământ și echili-bru pronunțate, de pondere șireținere pozitivă mai mult caaltădată. Dar să revenim.4. Desigur că exemplelesituațiilor la care ne-am referit șine referim, pot – și sunt –nenumărate. Pentru acuratețeaexaminărilor să ne restrângem latimpul secolului XIX și mai apoi, alunor revoluții și evoluții industrialeși de activitate ca atare. Să ne re-strângem în perimetrul unormutații de producție șiproductivități, de structuri sociale,de familii și indivizi, în perimetrulde constituire și de pierdere decapitaluri, mai ales pentru Europa,cele două Americi, Asia și Africa.Un exemplu semnificativ,emigrația și imigrația. Motivațiile,de lungă distanță, ale emigrării,ale imigrării, procese care au exi-stat aproape de când lumea, aufost foametea, mizeria, speranțaunei vieți mai bune pe alte me-leaguri, chiar dacă maiîndepărtate (desigur, inițial maiapropiate). O anume dorință asubiecților respectivi determinată,deci, în general, de motive eco-nomice (Popescu, 2010).Adăugăm, în acest cadru, într-omăsură importantă – potrivit unorcalcule partea cea mai mare –,emigrările „forțate”. Practic, forțatede „alții”, de alți factori. Cele dinmotive religioase, de exemplu,hughenoții – protestanții dinFranța, după anularea în 1685 aEdictului de la Nantes de cătreregele Ludovic al XIV-lea,chestiune abordată de mine într-un amplu studiu (Popescu,2015,b). Apoi, colonizările militare.Pe urmă exilările în locuriîndepărtate, executareapedepselor de către ocnașii dinAnglia în Australia sau alte aseme-

nea deportări, nu doar din Anglia,în Asia, Africa, în arhipelaguri (veziși Henri Charrière, „Papillon” etc).Deloc în ultimul rând, emigrărilegenerate de frica de moarte, defrica de crime. Persecuțiile politiceca atare nu se află nici ele lipsitede însemnătate, dimpotrivă etc.Iată, deportările politice din Rusia,din Imperiul Țarist, în Siberia, cuprecădere după secolul XIX, și nudoar din Rusia. Apoi deportărileunor prizonieri, etc. Dar rasismul,politicile rasiste, imensul blestemal genocidului, care, pe lângămoarte, au mișcat și încă mișcă decolo-colo zeci și zeci de milioanede oameni (... Le bilan...1992)? Decele mai multe ori istoria le-areținut mai spectaculoase și multmai dramatice decât plecările cumotivații economice – mișcări con-siderate, pe nedrept, relativ „ba-nale”, difuze.Mai ales, o dată cu secolul al XIX-lea, cum scrie profesorul istoricamerican Kenneth Pomeranz dela Universitatea din Chicago,migrația populației s-a desfășuratîn măsură covârșitoare din cauzelegate de modificări concrete șirapide de structură în sferaproducției și productivității, fiindvorba nu de o migrație forțată, cimai ales de o „migrație liberă”,generată de propria voință, de an-umite libertăți, de mari progrese înunele părți ale lumii, și nu atât deconstrângeri tipice. Cu alte cu-vinte, era o migrație de multe oribine elaborată și înfăptuită liberchiar de către subiecții ei (Pom-meranz, 2016). Oare ce a deter-minat o astfel de schimbare, cums-au amplificat astfel dimensiunilemigrației, până la „zi”, persistândși întrebarea: ne putem oareopune ei?... În primele decenii ale secoluluiXIX – în Anglia chiar ceva mai de-vreme, aici debutând – sedesfășoară revoluțiile industriale –definite, în general, prin trecereade la activitatea manuală, de lamanufacturi, la mașinism. În plusde Anglia, mașinismul va izbândiîn Franța, în Belgia, în Olanda, în

Italia, în Statele Unite, în Germa-nia – puțin mai târziu, în Rusia. Seva vădi, apoi, în țări din Asia șiAfrica, în Australia etc (Popescu,1981). Este drept, în mai multe dinteritoriile coloniale, revoluțiile in-dustriale vor privi mai ales dru-murile de fier, existând prea puținăindustrie prelucrătoare în colonii,unde noile tehnologii ar fi putut săse extindă. Se vor releva, când sevor releva, cu precădere prin in-dustria extractivă. De asemenea,deseori, revoluțiile industriale vorprivi îndeosebi marile linii maritimetot mai dotate cu nave cu abur,mecanizările în porturi ș.a. Toateacestea îndeosebi în scopulfacilitării și ieftinirii transportului dematerii prime din colonii spremetropole și al produselor prelu-crate dinspre metropole sprecolonii (Pommeranz, 2016).Se schimbau, dar, în cea maimare parte, pe lungi distanțe, cu ointensitate din ce în ce mai mare,produse pe care o țară sau alta nule aveau și le dobândeau astfel.De regulă, cum spuneam, materiiprime și produse alimentare pri-mare, mai ales exotice, din colonii,cu produse prelucrate din stateleindustrializate. Nu ne referim ladezbateri privind avantajele șidezavantajele astfel, este limpedecum se așezau acestea. Ne-aspus-o, printre primii, argentini-anul Raul Prebisch prin teoria sa„Foarfecele prețurilor” (Popescu,1981).Încet, încet, însă, devine tot maisesizabilă o schimbare. Ea esteprodusă inițial, de Statele Unite –țară devenită din colonie, țarăindustrializată – și de integrarea înamplificare, în circuitul economicamerican, a teritoriilor din Vest. Oasemenea integrare se vădește șiîn Canada, în Australia, în țări dinAsia care se dezvoltă și ele din-colo de „marginile” colonizării.Transporturile sunt mai rapide,mai ieftine, iar mașinismulpătrunde în agricultura lor. Oagricultură dominată, de regulă,de mari latifundii.

Dan popescu

MARțI 1 NOIEMBRIE 2016 5

urmare din pagina 4

Desigur, fără nordul american cuo agricultură a fermierilor multmai mobilă. Aceasta, pe de oparte. În același timp, trebuieținut seama de globalizareaaccentuată a pieței capitalurilor, apieței produselor, a pieței munciietc. În asemenea condiții,prețurile la produsele agricole, depildă, nu mai sunt cele aleproducătorului, ci cele de pe piațamondială. Astfel, devin ineficientenu puține gospodării agricole dinsudul Italiei, din Franța, din Ger-mania, din Anglia, din Irlanda, dinOlanda etc., rămase în urmă șicare nu pot face față, pentrugrâu, de exemplu, valului de pro-duse mai ieftine pe piață, obținutedin Statele Unite. Asemenea pen-tru lâna din Australia și NouaZeelandă, carnea, dejatransportată în vagoane și trenurifrigorifice, din Argentina, pieile,tot de acolo etc. Producția localătradițională din țări europenechiar avansate, și nu numai, seva confrunta astfel cu maridificultăți, o productivitate maiscăzută, costuri mai mari, iargospodarii vor falimenta (Pom-meranz, 2016).Ce au ales să facă acești oamenieuropeni? Să emigreze în valuri,în America, pe urmă în alte țări.Desigur, tabloul, zugrăvit judiciosde Kenneth Pomeranz, este cevamai complicat, dar în esență ast-fel stau lucrurile. Pieței nu i te poțiopune decât cu economii au-tarhice pe zone strict limitate.Ceea ce în timp de câteva sutede ani, în timpul nostru, al unoreconomii integrate, dar și al uneieconomii tot mai globalizate, sevădește dezastruos. Cine s-aputut opune oare – și de ce – val-ului imens de emigranți venițidupă secolul XVIII, în Americaatât de promițătoare, din Olanda,Franța, Germania, Irlanda, Rusia,chiar România? Nimeni, dar nicinu aveau cum. Acționau criteriileeconomice și sociale aledezvoltării. Și iată Statele Unitede astăzi... Cine s-a putut opune– și de ce –, valului imens deemigranți veniți din Italia răudezvoltată în Argentina leagăn desperanțe, în anii de sfârșit ai sec-olului XIX și de început ai secolu-lui XX? Nimeni, iar italienii s-auintegrat... Cine s-a opus celorveniți să caute de lucru în Ger-mania – ruinată de Al DoileaRăzboi Mondial, dar reușind overitabilă efervescențăconstructivă – la început din Italiași pe urmă din Turcia? Iară ni-meni, operația fiind eminamentereușită, economia germană de-venind înfloritoare și cu un astfelde sprijin (Popescu, 2016).Actualele valuri de emigranți din-spre Asia și Africa spre Europasunt generate, dincolo de fugadin calea morții, a persecuțiilor șia războaielor sângeroase, din-colo de pământurile sfârtecate,de către cauze economice deacelași tip. În condițiile în care încomerțul mondial nu mai estereprezentativ schimbul clasic din-tre metropole și colonii, în spețăproduse prelucrate sau înalt pre-lucrate contra materii prime sauproduse de primă prelucrare, dis-cutând și de grâu versus grâu,lână versus lână, bumbac versusbumbac, și de fructe versusfructe etc., țăranii din statele slabdezvoltate nu-și mai produc nicimăcar hrana proprie, nu-și

realizează nici autoconsumul.Pierd esențial la preț. Ei vor emi-gra într-o primă etapă, de regulă,în favelele, rezervațiile șibidonvilurile din marginea marilororașe, unde o vor duce și mairău, nefiind trebuincioșinimănuia, iar apoi spre „orizon-turile luminoase” ale țărilor dez-voltate. Cu acte sau fără acte, cuvoia statelor respective sau fărăvoia lor etc (Pommeranz 2016;Popescu, 2016). 5. Foarte greu te poțiopune unor astfel de evoluții sauinvoluții. „Zidurile” de granițădevin permiabile, găurite precumșvaițerul, sunt sărite, sunt chiardărâmate cu sacrificiile celor dor-nici de o viață mai bună. Cu atâtmai mult este greu de contestatprocesul, cu cât în economii eu-ropene dezvoltate - economii cuo populație de multe ori cu osperanță de viață greu de imagi-nat măcar pentru „săraciiaspiranți”, se vădește, deseori, onevoie acută de forță de muncă,de un anume tip, în generalprimară, acceptând salarii multmai mici decât cele ale auto-htonilor (Popescu, 2016). Că orecunoaștem sau nu, aceastaeste o altă chestiune. Valul deemigranți, cu tot ce aduce acestacu el sau după el, mai ales pefondul politic al spargerii unorrestricții privind reîntregireafamiliilor, reîntregire aflată printredrepturile fundamentale ale omu-lui, valul acesta, deci, poate fi câtde cât redus, cred eu, doar stim-ulându-se dezvoltarea și progre-sul în zonele lumii retardateeconomic. Are și aceasta un preț,însă. Un preț pe care nu întot-deauna, plătindu-l, obținemeficiența dorită. Iar dacă nu-lplătim este și mai rău (Popescu,2015, a; Popescu, 2015, b)...În raport cu ultimele valuri maride emigranți asiatici și africanidoritori să-și afle un viitor în Eu-ropa, mai ales în Germania, darși în alte țări, inclusiv România,protestele care s-au vădit dinpartea unor factori politici dinunele state europene – nu și dela nivelul Uniunii Europene – aufost, deseori vehemente. S-aureîntărit și consolidat granițe, s-au ridicat noi și noi ziduri, au fost„vânate” pe apă șalupe și navemici cu emigranți etc. În aceastăsituație, pe lângă zecile și sutelede mii de emigranți ce au fostadmiși în UE, pentru Germania,Italia, Franța... România, pe urmăîn Turcia etc. au existat mii și miide morți dintre cei „vânați”, inclu-siv, sau, mai ales, femei și copii.De asemenea, „fortificațiile” deun tip sau altul și restricțiile aucostat imens, dar, până la urmă,lucrurile s-au mai calmat, deșiprocesul de integrare al noilorsosiți a decurs și decurge greu,cu mari dificultăți: alte culturi, altecutume, alt orizont.În pofida chiar a unei activitățibirocratice de integrare binepusă la punct, mai ales înGermania, care a avut primaopțiune tocmai pentru aceiemigranți pe care i-a consid-erat și îi consideră utili încâmpul ei de muncă. Lucrurile au fost complicate șidin perspectiva faptului căprintre asiaticii și africanii nousosiți – foarte mulți de religiemusulmană – s-au aflatpotențiali teroriști careîntăreau, practic, segmentulrespectiv într-o țară sau alta.Finalmente, atmosfera s-amai liniștit și astfel, întrucât,după cum s-a dovedit și se

dovedește, nu puțini dintreteroriștii prinși sau căutați – înFranța, în Germania, în Bel-gia, în Spania, în StateleUnite, în Rusia, în Turcia etc.– erau și sunt de zeci de anicetățeni ai țărilor respective,numeroși născuți acolo darpăstrând nealterată, încredința lor intimă, jihadul,răzbunarea, teroarea, neper-mise însă de religia islamică.Nici de alte religii recunos-cute, asiatice, europene etc.Fără astfel de fapte criminale,generate și de o anumită mar-ginalizare și enclavizare apopulațiilor sărace în vestuleuropean, dar și în cel ameri-can, de o inserție socialăinexistentă sau extrem dedificilă (Popescu, 2015, a;Popescu 2014), desigur căprocesele de integrare ar fifost mult mai line, iar rezul-tatele pozitive mai consis-tente.Aceasta ar fi însemnatînsă o neignorare a istorieieconomice a lumii, deoarece,indiferent de măsuri și acțiunipunitive, nu te poți opune, fi-nalmente, unei emigrărideterminată de speranța pen-tru o viață mai bună și uneibune integrări a celor nousosiți (Vezi, printre altele, „lesemeutes des banlieues” dinFranța de la începutul anilor2000). Sosiți, desigur, nu ne-limitat, ci limitat. Nu estevorba aici de o recucerire aEuropei de către Asia, derevenirea ocupației islamicepe vechile aliniamente eu-ropene – uneori, chiar, pânăsub zidurile Vienei, ci, multmai simplu, consider, estevorba, de acțiunea unor cri-terii și legi economice într-olume mereu în schimbare.6. Primul Război Mon-dial, la care ne-am mai referitși de la care, iată, s-au îm-plinit o sută de ani, a izbucnitîn principal din dorințe decucerire, mai ales Germaniași Austro-Ungaria, și s-a final-izat printr-o pace care a lăsatGermania în incapacitateanominală de a se dezvolta, iarAustro-Ungaria s-a destrămat.Era firesc... Franța, MareaBritanie, Italia, Belgia, Româ-nia ș.a. au ieșit invingătoare,iar în Rusia s-a instauratbolșevismul. Mariledespăgubiri de război le-auîncasat, însă, doar unii.

Efecte „colaterale”: câtevazeci și zeci de milioane de oa-meni morți, răniți, dispăruți,alte câteva zeci de milioanede oameni pradă bolilor șimizeriei, decedați și ei, sutede mii de oameni mari mutilațide război, distrugerea unuiuriaș potențial economic, maiales în țările pe teritoriulcărora s-au purtat lupte, baniirosiți, speranțe spulberatepentru familii, mizerie șisărăcie crunte. În plus, amavut și avem de-a-face cu de-

balansarea demografiei pen-tru mai multe din statele belig-erante, lipsa bărbaților, înfapt, situație din care și-aurevenit foarte greu. Iar unii,încă, nu și-au revenit.Consecințe economice deza-struoase (...Le bilan...1992).Te-ai fi așteptat ca în urmaunui asemenea sângeros șicumplit bilanț, războiul, deastfel de dimensiuni, să fieînlăturat pentru totdeauna dinarsenalul politic și „postpolitic” al marilor state alelumii. Tratate, declarații,înființarea Ligii Națiunilor șidesfășurarea o bună perioadăa activității aici se vădeausemnale pozitive...Au trecut, însă, doar puțin maimult de două decenii (21 deani) și, în 1939, Germaniahitleristă și Rusia lui Stalin vordeclanșa din nou confruntăridevenite, rapid, prinrăspunsurile firești alePoloniei, Regatului Unit,Franței, pe urmă StatelorUnite etc., Al Doilea RăzboiMondial. Cam două decenii adurat, deci, înțelepciuneacelor ce au declanșat con-fruntarea. Iar urmările au fostși mai dezastruoase. Aproapeo întreagă Europă cucerită re-pede de Germania hitleristă,dar un Reich – cel de alTreilea – care nu a durat 1000de ani glorioși cum promiseseHitler, ci numai câțiva biețiani... Europa și Germania înruine, Rusia, „dezangajată”operativ de Germania șitrecută la inamici, cu imensepierderi și ea, dar extinzându-și apoi influența bolșevică șidictatorială pe întregul Est șiCentru european.Totodată, înrăzboi, prin hitlerism, geno-cide, politici rasiale extermi-natoare, din nou zeci și zecide milioane de morți, oameniși familii distruse. Apoi, înurma unor calcule poateeronate, bomba nucleară aamericanilor în Japonia, țarăcu vise imperiale pentru în-treaga Asie, la Hiroshima șiNagasaki. Aici, pe lângă morțiiîn masă, chinuri cumplite pen-tru mai multe generații: boala

și succesiunea în timp a boliiradiațiilor... Deopotrivă, re-desenarea hărții lumii,prăbușirea sistemului colo-nial, este drept, dar, în fapt, olume distrusă în mare partepentru ani și ani și care și-arevenit cu greu (...Lebilan...1992). Plătind cufoamete, boli, mizerie,persecuții și un nou și imensdeficit de populație activă șiprofesionistă. Este drept,însă, pentru că și acest as-pect trebuie relevat, s-auevidențiat și progrese tehno-logice, fundamentale.N-a fost însă de ajuns, avândîn vedere cumulul dezastrelor,pentru a înlătura războaieledin arsenalul de „comunicare”al statelor, tipul respectiv deconflicte rămânând pe un locfundamental. Am făcut – dinvarii motive – pași înapoi în ceprivește dimensiunea lormondială, fiind promovatedestinderea și înțelegerea,concordia și negocierilecomunităților de state etc. Darrăzboaiele au devenit cuprecădere localizate, iar, pelângă acestea, s-au transfor-mat, încet, încet, practic într-un război mondial împotrivaterorismului... Oricum, peansamblu, a fost și este ceva,și am sentimentul că am pro-gresat și progresăm. Chiardacă timid, puțin, cu pași mici,într-o lume în schimbare șiunde se modifică însășiconfigurația polilor de putereși interese. Să sperăm, însă...7. Dar din crizele mondi-ale, din cele două mari crizeeconomice mondiale, cea din1929-1933 și cea din 2007-2008 și care continuă, de fapt,în prezent, ce am învățatoare? Foarte puțin. Economiaspeculativă, în dauna celeiproductive, o financiarizareexcesivă, cauze principale alecelor două crize, rămân, dinpăcate, pe un plan esențial(Colson, 1918; Landes 1998;Gendarme, 1963; Popescu,2002,b, Popescu, 2015,a).

istoria ignorată

Dan popescu

- continuare în pagina 8 -

În deschiderea Simpozionului, laBanca Națională a României, afost lansat volumul “Penser l’Eu-rope” 2015, referitor la Seminarulde anul trecut, ce a avut ca temă:“Știința este o dimensiune aidentității europene?”. De aseme-nea, a fost lansat volumul profe-sorului Jaime Gil Aluja: “Un regardvers le passe - Un espoir pourl’avenir”.

ocuPare MARțI 1 NOIEMBRIE 20166

urmare din pagina 1

Mai târziu, Strategia de la Lis-abona prin noul obiectiv “a de-veni cea mai competitivă şidinamică economie bazată pecunoaştere capabilă decreştere durabilă, cu locuri demuncă mai numeroase şi maibune şi cu o coeziune socialăsporită” a contribuit la modern-izarea politicii sociale şi laperfecţionarea modelului socialeuropean. În anul 2000, la Nisaa fost adoptată Agenda PoliticiiSociale, care prevede cărevenirea la ocuparea deplinăimplică şi alte politici cu privirela creşterea ratei de ocupare,reducerea disparităţilor re-gionale, reducerea inegalităţilorpe piaţa muncii şi îmbunătăţireacalităţii locurilor de muncă.

Strategia “Europa 2020”, ocontinuare a Strategiei de laLisabona promovează ocreştere inteligentă ecologică şifavorabilă incluziunii. Unul din-tre cele 5 obiective de atinspână în anul 2020 cel târziuvizează creşterea la cel puţin75% a procentului din populaţiacu vârsta cuprinsă între 20 şi 64de ani, care are un loc demuncă. Statele membre sunt in-vitate să transpună obiectivele“Europa 2020” în obiectivenaţionalePolitica socială şi de ocupare aforţei de muncă este una dintrecele mai vaste politici, analizafiind îngreunată de gradul de di-ficultate a acesteia. Toatestrategiile economice europeneinclud şi ocuparea forţei demuncă. Analiza temei propuseeste mai eficientă, dacă abor-darea se face pe etape. Pot fidistinse mai multe etape înevoluţia modelului social euro-pean.

Prevederile Tratatului de laRoma cuprindeau doar câtevaelemente ale politicii sociale.Iniţial modelul social europeanse baza pe statul “bunăstării”,actualul model social europeanşi viitoarele modele sunt maicomplexe, deoarece întâmpinădificultăţi atât la nivel european,cât şi la nivel naţional. Analizase bazează îndeosebi pecauzele externe, careinfluenţează dezvoltarea mod-elului social, ţinând cont şi departicularităţile fiecărui stat,care traversează perioade derecesiune şi de creştereeconomică.

Cauzele externe careinfluenţează modernizareamodelului social european suntglobalizarea pieţelor, delo-calizarea activităţilor economiceşi extinderea Uniunii Europene.

Analiza perioadei de rece-siune, îndeosebi ceadeclanşată după anul 2008 ascos în evidenţă reduceri salar-iale mari, şomaj şi falimente înaproape toate sectoarele eco-nomice.

Autoriţăţile comunitare tre-buie să găsească soluţii la nivelcomunitar, în funcţie de speci-ficitatea politică a fiecărui stat şisă formuleze noi strategii, caresă sporească încredereacetăţenilor europeni îninstituţiile comunitare.

În prima etapă a evoluţieiconstrucţiei europene,prevăzută în Tratatul de laRoma, erau incluse numai

câteva aspecte legate de polit-ica socială şi anume: liberacirculaţie a forţei de muncă,îmbunătăţirea condiţiilor demuncă şi viaţă, principiile gen-erale de armonizare a sistemu-lui de educaţie şi formare.Vechiul model european sebaza pe securitatea locurilor demuncă iniţiale, rata înaltă de în-locuire a forţei de muncă, unsistem cuprinzător de asigurărimedicale, de pensii şi deeducaţie, stabilirea regulilor defuncţionare a pieţei muncii şi apieţei bunurilor, orientarea cătrelocuri de muncă stabile. Acestmodel era aproape ideal, nu ex-ista şomaj. Cei şase membriifondatori au beneficiat demăsurile prevăzute la nivel co-munitar. De asemenea se con-sidera că îmbunătăţireacondiţiilor de muncă şi viaţă varezulta din evoluţia procesuluiintegraţionist, iar alinierea politi-cilor sociale naţionale se va re-aliza fără intervenţia organelorcomunitare. Susţinerea libereicirculaţii a forţei de muncă aveala bază raţiuni pur economice.

Organele comunitare urmăreaunu numai asigurarea protecţieicirculaţiei forţei de muncă, ci şicrearea unor fonduri cum ar fiFondul Social European, caresă sprijine schemele de pen-sionare a forţei de muncă.

Iniţial organele comunitarenu au dat importanţă suficientăcoeziunii sociale raportat la ceaeconomică. Cea mai mare re-alizare a Comunităţilor Eco-nomice Europene se referă lapersoanele care doresc să lu-creze în spaţiul integrat dinraţiuni economice şi carebeneficiază de libertatea de an-gajare. Observăm că de multeori această libertate creazădisfuncţionalităţi pe piaţamuncii. Libera circulaţie a forţei demuncă dintr-o zonă în alta,dintr-o ţară în alta poate generadezechilibre în rata şomajului.Măsurile comunitare aumenirea să asigure protejareaşi conservarea securităţii so-ciale a lucrătorilor. De aseme-nea prin libera circulaţie a forţeide muncă apar dezechilibre

economice sectoriale, pe careorganele comunitare auobligaţia să le gestioneze prinintegrarea pieţelor naţionale.Toate economiile naţionale au ocomponentă socială naţională.

Datorită extinderii procesuluide integrare este necesară ges-tionarea disfuncţionalităţilor înplan social între politicile socialenaţionale. În noile state mem-bre au avut loc restructurări alesectoarelor productive însoţitede pierderea locurilor demuncă, fenomen nedorit de ceamai mare parte a forţei demuncă. Protecţia acestorlucrători afectaţi direct demecanismele integraţionsitetrebuie făcută la nivel comuni-tar.

Necesitatea adoptării unormăsuri care să protejezemuncitorii şi posibilitatea rein-troducerii lor în activitate a afec-tat şi companiile, prin pierdereaflexibilităţii şi adaptabilităţii lanoul climat economic comuni-tar.

Noul model social europeana înlocuit vechiul model social

european, luând alte măsuripentru susţinerea politicii so-ciale europene, asistăm astfella o nouă etapă a construcţieieuropene. În acest context,noul model social presupune:asistenţă (nu securitate) încăutarea unor noi locuri demuncă, stimulente pentru ac-ceptarea unui nou loc demuncă, crearea de locuri demuncă în noile firme, activităţide servicii şi stimulareaactivităţilor pe cont propriu, flex-ibilitatea ca strategie a firmelorşi flexibilitatea forţei de muncă.

În urma studiului efectuatconstatăm că ratele şomajuluidiferă de la o ţară la alta, de la oregiune la alta şi că cele maiafectate sunt statele dezindus-trializate, instituţiile comunitareau obligaţia să sprijine acestestate, pentru a depăşi stările denemulţumire a cetăţenilor eu-ropeni cauzate de şomaj. Lanivel comunitar au fost adoptatedirective în domeniul socialreferitoare la accesul egal laocupare şi formare şi dreptul dea beneficia de protecţie socială.

Conf. Univ. Dr. Paul lucian,ulbs

bruxelles

ocuPareMARțI 1 NOIEMBRIE 2016 7

urmare din pagina 6

Încă din 1974 s-au adoptat Pro-grame de Acţiune Socială, cuobiective precise şi anumeprotecţia drepturilor lucrătorilor într-o Europă marcată de recesiune, înspecial ale celor disponibilizaţi sauale firmelor în faliment, tratamenteegale între bărbaţi şi femei, întărireadialogului social între lucrători şi pa-tronate. Consiliul European de laBruxelles din 25 martie 2010 aaprobat principalele aspecte aleStrategiei “Europa 2020” pentruocuparea locurilor de muncă şicreştere economică.

UE vizează să crească la 75%rata de ocupare a forţei de muncăpentru femeile şi bărbaţii cu vârsteîntre 20 şi 64 de ani, până în 2020.În cadrul politicilor proprii, statelemembre trebuie astfel să pro-moveze participarea pe piaţamuncii a tinerilor, a lucrătorilor vârst-nici, a lucrătorilor cu un nivel scăzutde calificare şi a migranţilor legali.De asemenea, acestea trebuie săfacă mai atractivă ocuparea forţeide muncă, axându-se pe flexibili-tate, pe mobilitatea lucrătorilor şi peechilibrul între viaţa profesională şicea personală şi să promovezedesfăşurarea de activităţi indepen-dente, spiritul antreprenorial şicrearea de locuri de muncă, inclu-siv în domeniul locurilor de muncăecologice şi al serviciilor de îngrijire.

Aceste măsuri nu pot fi imple-mentate, dacă nu sunt cunoscutecauzele reale ale şomajului.Şomajul este una dintre provocărileactuale, recunoscute de către lideriipolitici europeni cu ocazia reuniu-nilor la nivel european. Apreciem căaceste cauze sunt: crearea unuinumăr mic de locuri de muncăcomparativ cu creşterea populaţieiactive în Uniunea Europeană,disparităţi între pieţele naţionale alemuncii care constau în salarii foartemici, condiţii diferite pentru acor-darea ajutorului de şomaj, codurinaţionale ale muncii nearmonizateîn funcţie de reglementările eu-ropene. S-a constatat că, la niveleuropean regiunile nordice, (“nu-cleul dur al Europei”), au şomajredus, iar regiunile sudice sunt gravafectate de şomaj. De asemeneaexistă şomaj inegal pentru diferitelecategorii de populaţie, adică şomajridicat în rândul femeilor şi scăzutîn rândul bărbaţilor, dar cei mai

afectaţi sunt tinerii calificaţi saunecalificaţi. Aceştia sunt nevoiţi săcaute un loc de muncă satisfăcătorcât mai departe de locul natal.Potrivit datelor raportate de Institu-tul de Statistică Eurostat (Biroul deStatistică al Comisiei Europene)rata şomajului în UniuneaEuropeană la începutul anului2016 a fost de 8,9%, în timp ce înRomânia erau în căutarea unui locde muncă 6,5% din cei care potlucra. Cele mai mari rate aleşomajului au fost înregistrate înSpania (20,4%), Croaţia (15,1%),Cipru (12,2%) şi Portugalia(12,3%), iar statele cu cel maiscăzut şomaj au fost Germania(4,3%) şi Cehia (4,5%).

Din situaţia statistică reţinempoziţia favorabilă, pe care o ocupăRomânia în rândul statelor din Uni-unea Europeana, aflându-se pelocul 8 în clasament. România estepe o poziţie nefavorabilă, atuncicând este analizat şomajul în rân-dul tinerilor, rata acestuia în rândultinerilor, cu vârste sub 25 de anieste de 24%, deci peste mediaUniunii Europene, de 22, 2%.Totuşi situaţia în România este maibună decât cea din alte state, pre-cum Spania (53%), Grecia (52%)şi Croaţia (45%). Facem precizareacă rata şomajului este furnizată deInstitutul Naţional de Statistică,calculată conform standardelorBiroului Internaţional al Muncii şi in-clude persoanele care îndeplinescsimultan 3 condiţii: nu au loc demuncă, pot să înceapă lucrul înurmătoarele 2 săptămâni şi şi-aucăutat activ un loc de muncă în ul-tima lună. O particularitate asituaţiei statistice din România estefaptul că persoanele din mediulrural nu îşi caută activ un loc demuncă, trăiesc din ferme desubzistenţă cu teren agricol sub 5hectare. Aceste persoane trebuiesusţinute financiar pentru a-şiîmbunătăţi situaţia şi a dezvolta ast-fel de ferme cu specific local.

Referitor la salariul, salariulmediu net pe economie a ajuns la1833 lei în luna septembrie 2016,în creştere cu 8% faţă de perioadasimilară din 2015 şi în creştere cu41 % comparativ cu septembrie2008. Deşi remarcăm o creştere asalariului, România se situează lafinalul clasamentului statelor dinUniunea Europeană. Numărulsalariaţilor din economie este de4,8 milioane, apropiat de numărulangajaţilor înainte de crizaeconomică financiară.

Apreciem că adevăratele cauze

ale şomajului european nu sunt da-torate numai perioadelor tot maidese de recesiune sau globalizării,ci şi neîncrederii cetăţenilor eu-ropeni în instituţiile comunitare. Uni-unea Europeană are nevoie dereformarea modelului de dez-voltare economică, care să poatăsprijini accesul mai rapid al tinerilorpe piaţa muncii şi reducerea chel-tuielilor bugetare în domeniulasistenţei sociale.

Reforma modelului europeande dezvoltare economică trebuiesă răspundă şi să se adapteze laurmătoarele provocări şi anumeglobalizare, şomaj, terorism, con-flicte armate şi migraţie.

Uniunea Europeană trebuie săadopte noi strategii ale politicii so-

ciale, care să reflecte noile realităţieconomice. De asemenea, Uni-unea Europeană trebuie să treacăla luarea unor noi măsuri pentrucreşterea încrederii în legitimitateademocratică a instituţiilor comu-nitare.

Refacerea şi întărirea încrederiiîn valorile promovate de proiectuleuropean depinde de prosperitateafiecăruia dintre noi.

biblioGrafie

1. T.H. Marshall, Social Policy,Hutchinson, London, 19752. Loukas Tsoukalis. The New Eu-ropean Economy Revisited, OxfordUniversity Press, New York, 19973. Dumitru Miron, Economia Unni-

unii Europene, Editura Luceafărul,Bucureşti, 20064. Dinu Marin, Cristian Socol, Mar-ius Marinaş, Economie europeană.O prezentae sinoptică, EdituraEconomică, Bucureşti, 20045. Petre Prisecaru, Politici Co-mune ale Uniunii Europene, Edi-tura Economică, Bucureşti, 20046. Nicolae Sută, Curs de ComerţInternaţional şi Politici Comerciale,Editura Ceres, Bucureşti, 19927. Marius Profiroiu, Irina Popescu,Politici europene, EdituraEconomică, Bucureşti, 20038. Gheorghe H. Popescu,Economie europeană, EdituraEconomică, Bucureşti, 20079. www.europa.eu

Conf. Univ. Dr. Paul lucian,ulbs

Gara din strasbourG

fruMoasa Gară din MuncHen

istoria ignorată MARțI 1 NOIEMBRIE 20168

Articolele ap@rute în revist@ exprim@ punctele de vedere

ale autorilor, care pot fi diferite de cele ale redac]iei.

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Articole la: euroeconomiaxxi@gmail.com

urmare din pagina 5

Niciodată nu vom putea mâncahârtii, ci doar produse. Pe urmă,părăsindu-se, uneori, pistesănătoase, precum cele rele-vate de marele întreprinzătoramerican Henry Ford, ce adebutat ieșirea economieiamericane din criza din 1929-1933 prin amplificareanumărului locurilor de muncă șicreșterea salariilor, sporind con-secutiv producția și având cines-o cumpere – am scris, în maimulte rânduri pe aceste prob-leme (Popescu, 1999;Popescu, 2011) –, alți„specialiști”, cu precădereacum, au recomandat și execu-tat ieșirea din criză prin șomaj,mizerie, distrugerea sectoruluipublic, amputarea salariilor șipensiilor la oameni.Au creat astfel resurse, dar ori-entate, în bună parte, spre pro-pria înavuțire, despăgubireamarilor șefi din bănci etc.Încercările de a ieși din crize aufost „aruncate” pe umerii oame-nilor, ai populației (Popescu,2012). Și am fost și suntem ca„barca pe valuri”: nu știi dacăscapă, nu știi dacă sescufundă... Dar din compro-miterea FMI-ului prin criza de lasfârșitul anilor 1990, din stateledin Asia de Sud-Est? Au ieșitdin criză aceste economii, darfără FMI și prin politici econom-ice, de investiții – constituite cugreu, dar constituite –, prinpolitici de creștere a producției,de aliniere a ei la competiție,prin politci de amplificare a ven-iturilor. Prea puțin am învățat șiastfel...8. În ce privește Româ-nia, economia românească,dincolo de cele câteva marirealizări – în speță, intrarea înNATO și intrarea în UniuneaEuropeană, dobândirea calitățiide membru cu drepturi – dar șicu obligații – depline (negocier-ile au fost, însă, purtate cutimiditate și de pe poziții subal-terne, ceea ce nu s-a petrecutcu țările de la Visegrad),

câștigarea libertăților, ceea ceeste imens, am demonstrat șidemonstrăm că avem chiar o„chemare”, din păcate, pentruignorarea învățămintelor sacro-sancte ale istoriei, ignorare cuefecte negative deloc de negli-jat (Popescu, 2002, a; Popescu,2002, b; Popescu, 1990). Înmare măsură, distrugerea, ru-inarea unei bune părți dineconomie o vădește pe deplin.Eficiența foarte redusă aprivatizărilor pe fondul în careau fost privatizate aproape penimic firme din industrii impor-tante și care aveau contractede desfacere și realizau pro-dusele la prețuri competitive,este un alt aspect semnificativ.Cele mai multe astfel de între-prinderi au mai fost devalizateprin diverse și „iscusite”tehnologii – unele devenind, fi-nalmente, săli de spectacol șide reuniuni dansante, iar utila-jele fiind vândute la fier vechi –, producând mari pagubeavuției naționale și averi uriașeîn contul unor escroci, deveniți,iată, „protipendadă”. Aurăspuns cei culpabili astfel, fiindreaduși banii furați în circuituleconomic firesc? Nici vorbă saumult prea puțin. Un alt aspect: afost distrusă cercetarea, în-deosebi cea tehnică, socială,culturală. Și am pierdut și pier-dem imens și pe această cale.Și încă un aspect: înstrăinareaculpabilă și perdantă aresurselor naturale, a resurseloreconomiei, de la minereuri lapetrol și păduri, vezi șiînstrăinarea largă apământurilor, într-un timp încare toate acestea au o valoareuriașă. S-au îmbogățit pestemăsură câteva companii străineîn complicitate cu escroci și uniipoliticieni – și ei escroci –români, iar în rest nimic. Dinnou vinovații „lipsă la apel”, maidegrabă „mângâiați”. Justiția, încompartimente esențiale, s-avădit și se vădește, deci, demulte ori, selectivă, trenantă, curetractări și amânări nesfârșite,în vreme ce personaje cu mareîncărcătură negativă, penale,de multe ori ignorante sausemidocte, sunt libere șipersiflează epicurian, parcă își

bat joc de neamul românesc.Din nefericire, devin modele.Dacă ai furat doi porumbi, însă,de la procuror la judecător „temănâncă” pușcăria. Jean Val-jean din „Mizerabilii” lui VictorHugo revine în actualitate, dardoar în prima din ipostazelesale: cea de ocnaș...(Popescu,2014)Situația din agricultura noastrăeste la fel de compromițătoare.În mare parte, avem oagricultură fărâmițată, cu greuputem spune de subzistență,înlocuind agricultura moștenităcât de cât productivă. Măsuripripite, care, în bună parte, nuau putut și nici nu pot preveni,nici înlătura furtul și corupția, auamplificat și amplificăincapacitățile noastre agricole,făcându-ne strict dependenți depiața externă și prețurile aces-teia, deși nu am avea preamulte motive reale. Iar aceastaîn condițiile în care seprofilează o criză alimentarămondială foarte severă, cu alteefecte dezastruoase pentruțară. Nu am învățat nimic nicidin Reforma agrară a lui Cuza,din 1864, din Reforma agrarădin 1918-1921, nici din LegeaConversiunii, nici din „Reformaagrară” a comuniștilor din 1945.Nu am învățat aproape nimicdin drama „colectivizării” sovi-eto-comuniste, realizată cu

bâta etc (Popescu, 2002, a)...Oricum, să sperăm...Acei politicienii care au avut învedere nu interesele țării și pecele reale europene, ci în primulrând propria chiverniseală,vădindu-se, deseori,deopotrivă, hoți, escroci șimincinoși – ceva între „prostulharnic” și „deșteptul ticălos” –scufundă și mai mult înprăpastie economia și chiar so-cietatea românească. Odovedește presa, de un tip saualtul, de fiecare zi. S-a publicat:se închid, zilnic (octombrie2016), circa 300 de întreprinderimici și mijlocii, cele mai multefalimentând dureros. Desigur,uneori cifre oficiale pot arăta al-tfel, dar realitatea cenușie, chiarneagră, se vede cu precădereîn buzunarele cetățenilor deorice fel, România având,alături de Bulgaria, uneori, celemai reduse venituri din țărileUniunii Europene. Situațiile tul-buri create de mizerie șisărăcie, în plus efecteleocupației germane, cel maimult, dar și turcești și bulgăreștiîn vremea și în anii imediațiPrimului Război Mondial, cândțara a trecut prin momente din-tre cele mai grele (Cancicov,2015, 2016), se vădesc că aurămas pentru prezent fărăînvățămintele necesare.Experiențele din anii celui de Al

Doilea Război Mondial și demai apoi, când o mână deconducători închinau România,cu arme și bagaje, „mareluivecin de la răsărit”, așișderea(Popescu, 2002, a). Plătim, dar,prețul mai departe.În fapt, actualmente, pentrueconomia românească, pentrua-și conserva consistența chiarîn condițiile implicării șiintegrării ei firești în economiaUE dar și în economiaglobalizată a lumii, suntesențiale două aspecte: a)locurile de muncă, desigur, lanivelul de competitivitate nece-sar, condiție vitală a existențeiunei economii chiar dacăaceasta „exportă” prin emi-grare, prin „emigrare liberă”, 2-3 milioane de oameni forță demuncă; b) veniturile celor celucrează, recompensândmunca acestora dar fiind șiatrăgătoare cel puțin, pentru ceicare vor veni.Or, la noi, asemenea veniturisunt de circa 10 ori mai micidecât cele din statele europenedezvoltate cu ale căroreconomii, vrem – nu vrem,parțial sau nu, ne aflăm încompetiție. Pentru că ne aflămîn competiție. O competițiedură. Și în cadrul Uniunii Eu-ropene și în afara ei nu s-aufăcut și nu se fac cadouri.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:

DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGENEUGEN IORD~NESCUIORD~NESCUNICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Leonard {ERBAN{ERBANsecretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIU“DE TOATE PENTRU TO[I”SC. TRIBUNA SRL

Dan popescu

- va urma -

arcul de triuMf, paris