Războaiele iugoslave

CUPRINS:

1. Introducere – fundalul premergator ostilitatilor.

2. Prezentare generala. A).Războaiele din perioada destrămării Republicii Socialiste Federative

Iugoslavia:

1.Războiul din Slovenia (Razboiul de zece zile) (1991)

2.Războiul Croat de Independenţă (1991-1995)

3.Războiul Bosniac (1992-1995)

- Bombardarea NATO în Bosnia şi Herţegovina (1995)

B).Războaiele din zonele populate de albanezi:

4. Războiul din Kosovo (1998 - 1999)

-Bombardarea NATO în R.F. Iugoslavia (1999)

5. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001)

6. Conflictul din Macedonia (2001)

3. Concluzii.

R.S.F. Iugoslavia :

- teritoriu care se întindea din Europa Centrală până în Balcani

- o regiune cu o istorie de conflicte etnice.

- conglomerare a şase republici regionale şi două provincii autonome

- opt unităţi federale

- şase republici: Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru,

Serbia, Macedonia

- două provincii autonome ale Serbiei: Kosovo şi Voivodina.

Repartizarea geografică a grupurilor etnice, din care a fost compusă Iugoslavia, a

fost astfel încât fiecare naţiune să posede o populaţie care trăieste în toate cele şase

republici.

Iugoslavia a fost declarata o ţară cu şapte frontiere, şase republici,

cinci naţionalităţi, patru limbi, trei religii, două alfabete, şi un şef.

1).Introducere – fundalul premergator ostilitatilor.

Iugoslavia a existat în cadrul frontierelor stabilite în 1945 cu toate

republicile fondatoare vreme de numai 46 de ani.

Cauzele destrămării Iugoslaviei:

- se regăsesc şi în cazurile republicilor separatiste din arealul fostei URSS

(Cecenia, Abkhazia, Oseţia de Nord şi de Sud, Karabah).

- au rădăcinile seculare într-un anume tip de experienţă negativă a trecutului,

- legate de matricea identitară diferită a etniilor componente, asimilarea

forţată, discriminarea naţională şi religioasă, asuprirea coloniala.

A).Cauze.

B).Alta viziune.

Adevaratul motiv al dezmembrarii Iugoslaviei? In 2000, Departamentul de

Stat American, in colaborare cu American Enterprise Institute (AEI) au tinut o

conferinta in Slovacia pe tema integrarii euro-atlantice. Printre participanti, lideri ai

multor state si diverse oficialitati de prim rang. O nota de corespondenta dintre un

politician german si cancelarul german a dezvaluit adevaratul motiv al campaniei

NATO din Kosovo. Nu a fost pentru impiedicare niciunui genocid, nici pentru

emanciparea vreunei minoritati oprimate, ci pentru largirea NATO ca opozitie fata

de Rusia, precum si motivul incontestabil al prezentei trupelor NATO in regiune,

prezenta justificata de ei prin “instabilitatea” zonei.

Asadar motiv de natura imperialista, concretizat prin activitati criminale.

“Democraţie înseamnă doi lupi şi un miel care votează meniul pe care îl vor servi”

Benjamin Franklin

“Socialismul este exploatarea omului de catre om.

Capitalismul este invers “

2. Prezentare generala.

Războaiele iugoslave au fost descrise ca fiind conflicte etnice între cetăţenii

din fosta Iugoslavie, mai ales dintre sârbi pe de o parte şi croaţii, bosniacii şi

albanezii pe de alta; de asemenea şi dintre bosniacii şi croaţii din Bosnia şi

Herţegovina şi macedonenii şi albanezii din Macedonia.

Războaiele iugoslave pot fi împărţite în două grupuri din diferite conflicte:

A). Războaiele destrămării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia:

1.Războiul din Slovenia (Razboiul de zece zile) (1991)

2.Războiul Croat de Independenţă (1991-1995)

3.Războiul Bosniac (1992-1995)

- Bombardarea NATO în Bosnia şi Herţegovina (1995)

B). Războaiele din zonele populate de albanezi:

1. Războiul din Kosovo (1998 - 1999)

-Bombardarea NATO în R.F. Iugoslavia (1999)

2. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001)

3. Conflictul din Macedonia (2001)

A).Războaiele din perioada destrămării Republicii

Socialiste Federative Iugoslavia:

In anii premergatori razboaielor iugoslave, relatiile intre republicile

componente ale R.S.F. Iugoslavia au inceput sa se deterioreze.

- Slovenia si Croatia si-au dorit autonomie mai mare in interiorul confederatiei

- Serbia incerca sa sustina autoritratea federala.

Presedentia Federala consta in reprezentanti ai celor 6 republici si ale celor 2

Provincii, precum si ai JNA (Armata Iugoslva Populara). Puterea comunista era

divizata catre toate republicile si in intrega lor structura.

Prabusirea finala a avut loc odata cu cel de-al 14 - lea Congres Al Partidului

Comunist cand delegatii croati si sloveni au plecat protestand impotriva majoritatii

pro integrare cand Congresul le-a respins amendamentele.

1.Războiul din Slovenia (Razboiul de zece zile) Războiul de Zece Zile (Desetdnevna vojna), uneori numit şi Războiul Sloven de

Independenţă ( Slovenska osamosvojitvena vojna) a fost un conflict militar de scurtă

durată dintre Slovenia şi Armata Populară Iugoslavă (JNA) în 1991, imediat dupa

declaraţia de independenţă a Sloveniei.

Dată 27 iunie 1991 - 6 iulie 1991

Locaţie Slovenia

Rezultat Victorie decisivă slovenilor

Armata Populara Iugoslava

Lider: Veljko Kadijević

Forte disponibile : 35,200

Pierderi : 44 morti,

146 raniti,

4,944 prizonieri

Slovenia

Lider : Janez Janša

Forte disponibile : 16,000 soldati

10,000 politisti

Pierderi : 18 morti

182 raniti

Slovenia isi declara independenta pe 25 iunie 1991, odata cu

declaratia Croatiei. Acest "avans" al datei de declarare a independentei a

fost un element important al planului slovenilor castigand un avantaj in

conflictul ce se lasa asteptat .

Guvernul sloven se astepta ca armata iugoslava sa raspunda prin

forta in ziua declaratiei sau la scurt timp dupa aceasta . Prin schimbarea in

secret a datei cu o zi in avans, slovenii au pus pe picior gresit guvernul

iugoslav, care a decis data atacului la 26 iunie .

Cu toate ca armata iugolava se opunea vehement independentei

slovene ,aceasta era divizata in legatura cu modul de interventie.seful statului

major general al armatei iugoslave sustinea o interventie la scara mare

,menita sa inlature regimul sloven si sa-l inlocuiasca cu unul aservit

iugoslaviei. Superiorul sau politic ,ministrul apararii ,Veljko Kadijević, a

pledat pentru o abordare mai precauta – un atac forta care sa descurajeje

regimul sloven. In cele din urma ultima abordare mentionata a fost si folosita.

1.1Desfasurarea ostilitatilor :

26 iunie 1991 :

Ocuparea de catre sloveni a aeroportului international Brnik

fara deschiderea focului : (majoritate vamesilor erau sloveni

reducandu-se la simplul schimb de

uniforme si insemne ..)

importanta strategica : controlul sloven asupra granitei ,economiei

regionale si a spatiului aerian

27 iunie 1991 :

Armata iugoslava incepe ostilitatile :

- pana la miezul noptii detin controlul asupra tuturor punctelor de trecere

a granitei catre Italia, catre Austria (mai putin trei) si asupra altor puncte

vamale noi intre Slovenia si Croatia.

- cu toate acestea unele unitati ale armatei populare iugoslave se aflau

in pozitii vulnerabile pe teritoriul inamic

28 iunie 1991 :

Armata Populara Iugoslava pierde teren :

factorul problema : DEZERTAREA : majoritatea soldatilor sloveni inrolati

in armata iugoslava dezeteaza sau pur si simplu schimba taberele

29 iunie 1991 :

Armata Populara Iugoslava da un ultimatum Sloveniei cerand incetarea

imediata a ostilitatilor pana la 9. 30 in data de 30 iunie .

Ca raspuns Slovenia adopta o rezolutie cerand o solutie pasnica a crizei care

sa nu incalce independenta tarii , respingand astfel ultimatumul iugoslav.

30 iunie 1991 :

Luptele continua :

Fortele armate slovene catureaza tunelul de importanta strategica

Karawanken ce treverseaza Alpii la granita cu Austria si captureaza deasemena

9 tancuri langa Nova Gorica.

Intrega garnizoana iugoslva de la Dravograd - 16 ofiteri si 400 de soldati , plus

echipament se predau iar garnizoanele Tolmin si Bovec sunt deasemenea

capturate.

1 iulie 1991

Armata Populara Iugoslava incearca o schimbare a abordarii .

Liderul iugoslav Borisav Jović, acolit al Serbiei refuza invazia Sloveniei.

2 iulie 1991 Cea mai sangeroasa zi a conflictului : Armata Populara Iugoslava pierde

unitati , trupe si echipament in cantitati mari .

La ora 21.00, presedintele sloven anunta un tratat unilateral de incetare a focului . Iugoslavii il resping jurand zdrobirea oponetilor.

3 iulie 1991 Luptele continua in defavoarea clara a iugoslavilor.

In seara zilei, Armata Populara Iugoslava capituleaza , acceptand retragerea si semnarea tratatului de incetare a focului.

4-6 iulie 1991 Trupele Slovene iau controlul asupra tuturor punctelor de trecere a granitelor

tarii ,permitand Armatei Populare Iugoslave retragerea catre Croatia.

7 iulie 1991 Razboiul de zece zile se incheie oficial prin semnarea Acordului Brioni.

Tancul Armatei populare

iugoslave, M-84, in timpul

primelor operatii in Slovenia.

Casa distrusa in Croatia cu

insemne si mesaje apartinand

Sarbilor nationalisti.

2.Războiul Croat de Independenţă

Războiul Croat de Independenţă a fost un razboi dus pe teritoriul Croatiei

intre anii 1991-1995. Luptele s-au dat intre guvernul croat, care a declarat

independenta fata de Republica Federala Iugoslavia, si Armata Populara Iugoslava ,

precum si impotriva fortelor sarbe care au stabilit in interiorul Croatiei un stat

autoproclamat, Republica Sarba Krajina (RSK).

Dată 1991 - 1995

Locaţie Croatia

Rezultat Victorie decisivă croatilor

Croatia

Serbia

2.1 Beligeranti:

1991:-Republica Autonoma Sarba Krajina

-Republica Autonoma Sarba Slavonia de vest

-Republica Autonoma Sarba Slavonia de est,

Baranja si Syrmia de vest

-Armata Populara Iugoslava

1991:Croatia

1992–1994: Republica Sarba Krajina 1992–1994: Croatia

1995: Republica Sarba Krajina

Republica Srpska (implicare limitata)

1995:Croatia

Bosnia si Herzegovina

(Operatiunea “Furtuna”)

Victime si pagube:

Surse sarbe:

• 6,760 ucisi sau disparuti

• 4,324 combatanti

• 2,344 civili

• 447,316 stramutati

Surse internationale :

• 300,000 stramutati

Surse croate :

• 10,668 ucisi

• 2,915 disparuti 37,180 raniti

SAU

• 12,000 ucisi sau disparuti

• 6,788 combatanti

• 4,508 civili Surse internationale :

• 20,000 ucisi sau disparuti

• 196,000–221,000 stramutati

Dupa : referendumul sloven:

aprobarea noii constitutii croate

Vechiul sistem ce isi avea originile in era doctrinara din Iugoslavia condusa

de Josepf Tito caracterizata de faptul ca fiecare republica avea o forta teritoriala de

aparare (Teritorijalna obrana sau TO), urma sa fie inlocuit imediat cu un sistem de

aparare centralizat organizat sub influenta comandamentului din Belgrad.

2.2 Situatia pre-conflict: o noua doctrina militara va fi

implementata in teritoriile iugoslave.

Armata Populara Iugoslava detinea o imagine impresionanta avand in inzestrare:

- 2000 de tancuri si 300 de avioane reactive de lupta

(tancul T – 54/55 {60%} ,Mig–ul 21 {40 %})

- arme anti-tanc si anti-aeronave moderne capabile sa distruga armament

avansat (cantitati importante)

Elemente ce au dus la scaderea eficientei armate :

- componeneta multietnica (dezertarea multor cadre educate )

- vechime (mai mare de 30 de ani) a unor elemente de tehnica

Odata cu retragerea fortelor API din anul 1992 , unitatile ramase au fost

reorganizate sub denumirea de Armata prvinciei Sarbe Krajina.

2.3 Fortele militare oponente:

Armata Populara Iugoslava

Starea armatei croate

a). primele etape ale razboiului

- lipsa unitatilor militare

- mare parte din forta confruntarilor va fi preluata de politia croata- noua forta militara, initial "Zbor Narodne Garde" (ZNG) si mai tarziu "Hrvatska Vojska“

- inzestare: numar redus de tancuri (chiar dinaintea WW2 ,veterane precum T-34)

biplane AN 2 folosite in agricultura si convertite ulterior inbombardiere.

-organizare: august 1991: 20 de brigazi (urmand sa creasca pana la 60)

voluntari locali si organizatii precum HOS

b). etapele finale

- armata croata devine eficienta centrata pe actiunile corpului de elita

- organizare : corpuri de elita "Guard Brigades" (opt)

regimente de aparare locala , precum si pe

brigazile obisnuite ,recunoscute ca regimente dupa 1992

c). elemente adjuvante:adopta stilul razboiului fulger, folosind corpurile elitiste

soldatii lupatu extrem de motivati, organizati in unitati locale

lupta in teren cunoscut capturarea baracilor detinute de API

Armata croata

Data Eveniment

31 Martie 1991 Incidentul de la lacul Plitvice

2 Mai 1991 Masacrul de la Borovo Selo

1 August 1991 Crimele de la Dalj

August 1991 Batalia din Dalmatia

Septembrie 1991 Lupta de la Vukovar incepe

14–19 Septembrie 1991 Partea principala a Bataliei baracilor

1 Octombrie 1991 Inceputul Asediului Dubrovnik

4 Octombrie 1991 Masacrul de la Dalj

5 Octombrie 1991 Croatia incepe mobilizarea generala

7 Octombrie 1991 API bombardeaza guvernul croat

10 Octombrie 1991 Masacrul de la Lovas

10–13 Octombrie 1991 Masacrul de la Široka Kula

16–18 Octombrie 1991 Masacrul de la Gospić

20 Octombrie 1991 Masacrul de la Baćin

31 Octombrie 1991 – 4 Noiembrie 1991 Operatiunea Otkos 10

7 Noiembrie 1991 Epurare etnica in Lipovaca, Vukovići and Saborsko

18 Noiembrie 1991 Batalia de la Vukovar se sfarseste

18 Noiembrie 1991 Masacrul de la Škabrnja

12 Decembrie 1991-3 Ianuarie 1992 Operatiunea Orkan 91

13 Decembrie 1991 Masacrul de la Voćin

21 Decembrie 1991 Masacrul de la Bruška

21 Iunie 1992 Batalia de pe platoul Miljevci

22 Ianuarie 1993 Operatiunea Maslenica

9–17 Septembrie 1993 Operatiunea Medak Pocket

Ianuarie 1995 Conceptia planului Z-4

1–3 Mai 1995 Operatiunea Flash

2–3 Mai 1995 Atacul cu rachete de la Zagreb

4–7 August 1995 Operatiunea Furtuna

12 Noiembrie 1995 Semnarea intelegerii Erdut

Acordul final de incheiere a ostilitatilor, al 21- lea, a fost semnat in I

anuarie 1992. Din decembrie 1991,dupa o serie de insuccese in materie,

UN a introus o forta de protectie in teritoriul croat detinut de sarbi. Forta

de protectie a natiunilor unite a fost insarcinata cu misiunea de a asigura

repectarea tratatului.

Pe 7 ianuarie 1992 pilotul Emir Sisic , apartinand de API a doborat un

elicopter apartinand Comunitatii Europene in Croatia, ucigand cinci

observatori ai armistitiului.

Croatia a fost oficial recunoscuta de catre Comunitatea Europeana pe 15

ianuarie 1922. API a inceput retragerea din Croatia chiar si din Krajina, cu

toate ca grupari paramilitare sarbe detineau controlul asupra teritoriilor.

Conflictele armate au continuat in croatia au continuat in mod

intermitent si la o scara mult mai mica.

2.4 Acorduri de incetare a focului

2.5 Conflicte ulterioare

La inceputul anului 1993 au avut loc doar trei evenimente militare notabile:

- centrala hidroelectrica Peruća, 27-28 January 1993

- operatiunea Maslenica, in apropierea Zadar, 22 Ianuarie - 10 Februarie

- operatiunea Medak pocket,zona din apropierea Gospić, 9-17 September

In timp ce operatiunile citate mai sus reprezentau un succes relativ

pentru guvern, succesul Operatiunii Medak pocket in 1993 a cauzat reactii

taioase din partea tarilor si organizatilor anti croate.

Aceasta a condus la stoparea oricarei actiuni ofensive in timpul

urmatoarelor 12 luni.

Data 1–3 Mai 1995

Locatie Croatia

Rezultat Victorie croata decisiva

Schimbari

teritoriale

Croatia redobandeste aproape 500 km

patrati din teritoriul propriu.

Operatiunea “Flash”

La inceputul lunii mai 1995, violentele au erupt din nou. RSK a pierdut sprijinul

guvernului sarb,ca urmare a presiunilor externe asupra Belgradului. In aceeasi

perioada amata croata a recastigat toate teritoriile care erau ocupate in slavonia de vest

in timpul operatiunii “Flash”. Ca razbunare fortele sarbe au atacat Zagrebul cu rachete

ucigand 7 civili si ranind alti 175.

In August 1995, Croatia a declansat Operatiunea Furtuna cucerind rapid aproape

tot teritoriul RSK ,cu exceptia unei mici fasii de langa granita cu Serbia. In 4 zile

aproximativ 150-200000 sarbi au parasit Croatia. Dupa cateva luni razboiul s-a sfarsit

prin semnarea acordului Daytonin decembrie 1995.

1995: Sfarsitul razboiului

Data 4–8 August 1995 (84 ore )

Locatie Croatia

Rezultat

Victorie decisiva croata

Victorie decisiva bosniaca

Sfarsitul Republicii Sarbe Krajina

Sfarsitul Republicii Bosniei de Vest

Sfarsitul Razboiului croat de independenta

Schimbari

teritoriale Croatia recastiga 10,500 km2 (4,100 sq mi) dinteritorii.

Operatiunea “Furtuna”

Forte

130,000 soldati (HV) ~25,000 (ABiH)

350 tancuri (HV)

15 tancuri (ABiH)

500 piese de artilerie

50 lansatoare de rachete

18 avioane

17-38 elicoptere

40,000 soldiers (VSK),~10,000 soldiers(AWB),

400 tancuri

200 transportoare blindate

560 piese de artilerie

20 lansatoare de rachete

320-360 arme anti - aeriene,

22-25 avioane,

13-22 elicoptere,

Pierderi si victime

174-196 soldati ucisi

1100-1430 raniti

500-700 soldati si 500-677 de civili ucisi

2500 raniti

90000 refugiati

742 soldati ucisi1

196 civili ucisi

200000-250000 refugiati

Combatanti

Bosnia and Herzegovina(ARBiH)

Croatia (HV)

AP Western Bosnia

Republic of Serbian Krajina (VSK)

Republika Srpska (VRS)

3.Războiul Bosniac

Data 1 Aprilie 1992 – 14 December 1995

Locatie Bosnia si Herzegovina

Rezultat

Farmitarea teritoriala a Bosniei si Herzegovinei in conformitate cu

acordul de la Dayton. Pierderi masive de vieti umane din randurile

civililor bosniaci si peste un milion de refugiati.

Războiul Bosniac, cunoscut şi ca Războiul din Bosnia şi Herţegovina a fost un

conflict armat internaţional care s-a desfăşurat din martie 1992 până în noiembrie

1995.

Republica Bosnia si Hertegovina

Croatia

Rep.Croata. Herteg-Bosnia

Republica Srpska

RF Iugoslavia

Forte

100 tancuri

200,000 infanteristi

300 tancuri

70,000 infanteristi

600-700 tancuri

120,000 infanteristi

Victime si pierderi

31.270 soldaţi ucişi

33.071 civili ucişi

5.439 soldaţi ucişi

2.163 civili ucişi

20.649 soldaţi ucişi

4.075 civili ucişi

Combatanti

1992–1994:

Republica Bosnia si

Hertegovina

1992-1994:

Rep.Croata. Herteg-Bosnia

Croatia

1992-1994:

Republica Srpska

RF Iugoslavia

Prov.autonoma Bosnia de Vest

1994-1995:

Croatia

Republica Bosnia si Hertegovina

NATO(bombardament, 1995)

1994-1995:

Republica Srpska

Prov.autonoma Bosnia de Vest

3.1 Situatia pre-conflict:

Bosnia si Hertegovina a fost un stat multietnic pe parcursul intregii sale istorii.

In 1990, populatia tarii includea aproximativ 43% Bosniaci, 31% Sarbi si 17% Croati.

La primele alegeri multi partid ce au avut loc in Noiembrie 1990,cele trei

partide nationaliste principale au castigat: Partidul Democrat, Partidul Sarb Democrat si

Uniunea Croata Democrata.

Partidele au impartit puterea in functie de etnii, astfel: presedintele era bosniac,

presedintele parlamentului, sarb, si prim-ministrul croat.

1.) Acordul Karađorđevo Discutiile intre Franjo Tuđman and Slobodan Milošević ce includeau

"...impartirea Bosniei si Hertegovinei intre Serbia si Croatia” din Martie 1991

reprezinta Acordul Karađorđevo.

Dupa declaratia de independenta a Republicii Bosnia si Hertegovina, Sarbii

ataca diferite parti ale tarii. Administratia statului inceteaza efectiv sa mai functioneze

,pierzand controlul asupra intregului teritoriu. Sarbii doreau toate teritoriile unde

acestia reprezentau majoritatea etnica: Bosnia de est si cea de vest. Croatii si liderul

lor Franjo Tuđmandoreau deasemenea sa proclame teritorii din Bosnia si

Herzegovinaca apartinand croatilor.

Astfel sub incidenta intentiilor croate ,bosniacii erau o tinta usoara din cauza

slabei echipari a fortelor apartinand guvernului bosniac,total nepregatite pentru un

razboi.

2.) Referendumul pentru independenta in Bosnia si Hertegovina Dupa ce Slovenia si Croatia au declarat independenta fata de Republica

Socialista Federativa Iugoslavia in 1991, Bosnia si Hertegovina organizeaza

deasemenea un referendum in ceea ce priveste independenta..

Rata de prezentare la referendum a fost de 67% iar 99.43% dintre voturi erau

in favoarea independentei. In cele din urma independenta a fost declarata pe 5

martie 1992.

Referendumurile au avut deasemenea si efecte negative , ele fiind foloite de

catre sarbi drept pretext pentru a organiza blocade in semn de protest.

3).Planul Cutileiro - Carrington Aceasta intelegere prevedea distribuirea egala a puterii pentru toate nivelele

administratiei. Cu toate acestea toate diviziunile teritoriale ale Bosniei si

Hertegovinei urmau sa fi clasificate ca fiind Bosniace, Sarbe sau Croate, conform

planului, chiar daca majoritatea etnica nu era evidenta.

Pe 18 martie 1992 , toate cele trei parti au semnat acordul; Alija Izetbegović

pentru Bosniaci, Radovan Karadžic pentru Sarbi and Mate Boban pentru Croati.

In ciuda acestui fapt, pe 28 martie 1992, Izetbegović, dupa intalnirea cu

ambasadorul Statelor Unite in Iugoslavia Warren Zimmermann la Sarajevo, si

retrage semnatura si se declara impotriva oricarui tip de divizare etnica a Bosniei.

“Ce s-a spus si de catre cine ramane neclar . Zimmerman neaga ca i-ar fi

spus lui Izetbegovic ca daca isi retrage semnatura , Statele Unite ar garanta

recunoasterea Bosniei ca stat independent. Ceea ce e indubitabil este ca chiar in

aceeasi zi Izetbegovic si-a retras semnatura,renuntand astfel la acord.”

4).Embargoul asupra armelor Pe 25 septembrie 1991 Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a aprobat

Rezolutia 713 ,impunand astfel un embargo in materie de armament pe tertoriul

fostei Guvernul bosniac a facut lobby in nenumarate randuri pentru ridicarea

embargoului, dar deciziei i s-au opus Regatul Unit, Franta si Rusia.

Propunerile Statelor Unite de e urma aceasta politica de operare este

cunoscuta ca principiul “ridica si loveste”.Congresul S.U.A a aprobat doua

rezolutii care cereau ca embargoul sa fie ridicat , dar ambele au fost respinse prin

drept de veto da catre presedintele Bill Clinton din teama de a nu crea bariere in

relatiile cu statele amintite mai sus.

In ciuda acestor piedici Statele Unite au folosit atat transporturi “la

negru” cu avioane C-130 pline cu armament , cat si canale de rezerva din

lumea grupurilor islamiste pentru a face trafic cu arme pentru guvernul

Bosniac prin Croatia.

1992:

12 mai - Armata Populara Iugoslava a parasit oficial Bosnia si Hertegovina

- independenta statului a fost proclamata

- se constituite in Armata Republicii Srpska.

- apare Consiliul Croat de Aparare (Hrvatsko Vijeće Obrane, HVO) , ca forta

armata a auto-proclamatei Herzeg-Bosnia.

Bosniacii erau majoritatea organizati in Armata Republicii Bosnia si

Hertegovina (Armija Republike Bosne i Hercegovine, Armija RBiH).

Presedintele Izetbegović l-a desemnat deasemenea pe colonelul Blaž

Kraljević, comandant al Fortelor Croate de Aparare in Herzegovina, sa fie membru al

comandamentului Armatei Bosniace, cu sapte zile inaintea asasinarii lui Kraljević's

pentru a asambla un front multi-etnic, pro bosniac.

3.2 Desfasurarea ostilitatilor:

FRONTURILE

RAZBOIULUI DIN

BOSNIA SI

HERTEGOVINA

Consiliul Croat de Aparare ia controlul in Bosnia centrala

Presati si haituiti de trupele sarbe puternic inarmate atat in Bosnia-

Herzegovina cat si in Croatia, trupele croate HVO si-au schimbat obiectivele de

interes major de la apararea teritoriilor detinute de catre ei in Bosnia impotriva

sarbilor , catre incercarea de a captura teritoriile detinute inca de armata

bosniaca.

Se presupune ca aceasta schimbare de abordare se datoreaza acordului

Karađorđev (Martie 1991) . Pentru a indeplini acest obiectiv fortele croate

trebuiau sa invinga armata bosniaca, ca urmare a influentei guvernului bosniac

asupra zonei pe care vroiau sa o cucereasca. HVO cu o mare angajare in lupta a

armatei republicii Croatia si sprijinul material al sarbilor au atacat populatia civila

reprezentata de bosniaci in Hertegovina si in Bosnia centralaincepand astfel

epurarea etnica a teritoriile locuite de bosniaci.

Desfasurarea razboiului

croato-bosnaic

1993

Planul de pace Vance-Owen

- 8 ianuarie 1993, sarbii il ucid pe prim ministrul Bosniei Hakija Turajlić.

- 15 – 16 mai 96% dintre sarbi au votatt in defavoarea planului Vance-Owen.

Planul de pace a fost ,in mod ironic, unul dintre factorii principali ce au dus la

escaladarea conflictului, ca urmare a politicii lordului Owen de a negocia mai putin

cu autoritatile croate ce doreau o Bosnie unificata in favoarea elementelor extremiste

ce sustineau separarea teritoriala si etnica.

- aprilie 1993, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite emite Rezolutia 816

invitand statele membre sa constituie o zona fara activitate aeriana deasupra Bosniei

si Hertegovinei.

-12 aprilie 1993 NATO declanseaza operatiunea Deny Flight pentru a intari aceasta

zona fara circulatie aeriana.

1994

- NATO a devenit implicat activ in conflict,

- 28 februarie 1994: patru aeronave sarbe doborate de catre aliati deasupra Bosniei.

- 24 februarie 1994 razboiul croato-bosniac s-a sfarsit oficial.

- martie 1994 o intelegere referitoare la pace, intre croati (representand Republica

Croatia) si bosniaci (reprezentand Republica Bosnia si Hertegovina) a fost semnat la

Washington si Vienna.

Sub incidenta acestei intelegeri teritoriile comune detinute atat de catre croati

cat si de bosniaci, a fost impartit in 10 cantoane autonome, punandu-se astfel bazele

Federatiei Bosnia si Hertegovina. Acest lucru a reprezentat de fapt sfarsitul razboiului

intre croati si bosniaci.

1995

Trupele sarbe au comis multiple masacre in timpul anului 1995 : masacrul de la

Markale, cel de la Tuzla, un al doilea masacru la Markale, si renumitul carnagiu de la

Srebrenica.

Dupa cel de-al doilea masacru de la Markale , NATO a raspuns prin deschiderea

unor actiuni ample de bombardare si distrugere asupra infrastructurii detinuta de

sarbii bosniaci.

Concomitent organismele internationale au creat presiuni asupra liderulor

Milošević, Tuđman and Izetbegović spre a ajunge la un rzultat la masa negocierilor.

In cele din urma razboiul se sfarseste prin Acordul de Pace Dayton semnat pe 21

noiembrie 1995. Versiunea finala a acordului a fost semnata pe 14 decembrie1995 la

Paris.

Military actions in western Bosnia which caused end of Bosnian war

Bosniaks(green) Croats(blue) Serbs(red) Western Bosnian (light green)

Victimele razboiului bosniac (CDC)

Total

97,214

Bosniaci 64,341 66.2%

Sarbi 24,726 25.4%

Croati 7,602 7.8%

Altii 547 0.5%

Total civili

39,685

Bosniaci 33,071 83.3%

Sarbi 4,075 10.2%

Croati 2,163 5.4%

Altii 376 0.9%

Total

soldati

57,529

Bosniaci 31,270 54.4%

Sarbi 20,649 35.9%

Croati 5,439 9.5%

Altii 171 0.3%

Neconf. 4,000

Victimele razboiului Bosniac( ICTY)

Total

102,622

Bosniaci & Croati 72,000

Sarbi 30,700

Total

civili

55,261

Bosniaci & Croati 38,000

Sarbi 16,700

Total

soldati

47,360

Bosniaci 28,000

Sarbi 14,000

Croati 6,000

Operatiunea Deliberate Force

intre 30 august si 20 septembrie 1995.

a implicat 400 de aeronave si 5000 de oameni din 15 natiuni diferite.

raspuns la cel de-al doilea val al masacrului de la Markale pe 28 august.

Pe perioada derularii campaniei s-au inregistrat un total de 3515 iesiri ale

aeronavelor impotriva a 338 de tinte individuale. Aeronavele implicate au decolat

fie din Italia, fie de pe portavioanele americane USS Theodore Roosevelt si USS

America. 68% dintre bombele folosite au fost bombe de inalta precizie.

3.3 Bombardamentele NATO din Bosnia si Hertegovina

Data 30 August - 20 Septembrie 1995

Locatie Republika Srpska in Bosnia si Herzegovina

Rezultat Eliberarea orasului Sarajevo

4. Razboiul din Kosovo

Termenul de Războiul din Kosovo (sau Conflictul din Kosovo) este folosit pentru a

descrie două conflicte militare paralele din Kosovo:

- 1998–1999: Conflict între forţele sârbe şi iugoslave, şi armata de eliberare din

Kosovo, o grupare paramilitară de gherilă a etnicilor albanezi, susţinută de NATO.

- 1999: Războiul dintre Republica federală Iugoslavia şi NATO, în perioada 24 martie

- 10 iunie 1999 cu scopul de atac asupra civililor şi armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi

continuând războiul cu forţele iugoslave, printre care o deplasare masivă a populaţiei în

Kosovo.

Dată 1998 –11 iunie, 1999

Locaţie Kosovo (provincie a fostei Republici Federale Iugoslavia)

Rezultat Victorie NATO (Se retrag forţele iugoslave, trupele KFOR sunt instalate)

Armata UCK este dezarmată

Schimbări

teritoriale

Nicio schimbare legala la graniţele Iugoslaviei conform Rezoluţiei 1244, dar

eficace politice şi economice, de separare a provinciei Kosovo de restul

Iugoslavia în cadrul Naţiunilor Unite pentru administrarea temporară.

Combatanţi

IUGOSLAVIA

POLITIA SARBA

FORTE

PARAMILITARE

SARBE

(OCILA)

ARMATA DE

ELIBERARE DIN

KOSOVO

VOLUNTARI MUJAHIDEEN

NATO

Forţe militare

NATO: 1,031 avioane

12,000-20,000 soldaţi(Luptatori UCK)

6,000-8,000 slodaţi(Surse sârbe)

Serbia 114,000 soldati

Serbia 20,000 politisti

Serbia 15,000 de voluntari

Pierderi

UCK: 2,000 soldati

NATO: 2 non-combatanţi

Iugoslavia Serbia 3,000 morţi

4.1 Începutul războiului (1996–1998):

Politica de rezistenţă pasivă a lui Rugova a reuşit să menţină Kosovo în linişte în timpul

războiului cu Slovenia, şi războaiele cu Bosnia şi Croaţia la începutul anilor '90. Cu toate

acestea, cum a fost evidenţiată prin apariţia UCK, a dus la creşterea frustrărilor populaţiei

albaneze. La mijlocul anilor '90, Rugova a pledat pentru o forţă de menţinere a păcii ale

Naţiunilor Unite pentru Kosovo. În 1997, Miloşevici a fost promovat la funcţia de Preşedinte

al Republicii Federale Iugoslavia. Continuarea represiunii sârbe, a radicalizat mulţi albanezi,

unii dintre ei susţinând că numai cu ajutorul rezistenţei armelor se poate duce la o schimbare a

situaţiei.

Pe 22 aprilie 1996, patru atacuri la personalul de securitate sârb s-au efectuat aproape

simultan în mai multe părţi ale provinciei Kosovo. O organizaţie până atunci necunoscută,

numită "Armata de Eliberare din Kosovo" (UCK) declarase că este responsabilă pentru aceste

fapte.

Originea UCK a fost prima dată necunoscută. De fapt, iniţial era un clan mic, dar grupul

format de albanezii extremişti nu era foarte bine pregătit, mulţi dintre aceştia fiind din

regiunea Drenica din vestul provinciei Kosovo. UCK a constat în principal din fermierii

locali, din strămutaţi şi din someri.

Se presupune că UCK a primit suport material şi financiar din partea albanezilor

kosovari şi din partea lorzilor de droguri albaneze stabiliţi în alte locuri din Europa. La

începutul anului 1997, Albania s-a prăbuşit în haos după căderea preşedintelui Sali Berisha.

Rezervele de material militar au fost jefuite cu impunitate de bande criminale cu cea

mai mare parte a obiectivelor de metal oprindu-se până în vestul provinciei Kosovo, astfel

mărind creşterea de arsenal pentru UCK.

Cei mai mulţi albanezi au văzut UCK ca "luptători de libertate" legitimi, în timp ce guvernul

iugoslav îi considera "terorişti" atacând poliţia si civilii.

4.2 UCK:

4.3 Incidentul de la Račak:

Incidentul de la Račak la 15 ianuarie 1999 a culminant cu atacurile UCK şi represaliile

sârbe care au continuat pe tot parcursul iernii din 1998-1999. Incidentul a fost imediat

(înainte de investigaţie) condamnat ca un masacru de către ţările occidentale şi mai târziu a

devenit una din principalele acuzări pentru crimele de război împotriva lui Miloşevici şi a

principalilor oficiali ai lui.

NATO a emis o declaraţie în care anunţă că este pregătit să lanseze lovituri aeriene împotriva

obiectivelor Iugoslaviei "de a obliga înţelegerea cu cerinţele comunităţii internaţionale şi de a

realiza o politică de colonizare“

Grupul de Contact a emis un set de "principii non-negociabile", care a constituit un pachet

cunoscut sub numele de "Status Quo Plus", în mod eficient de restabilirea autonomiei

Kosovo

În cele din urmă, la 18 martie 1999 delegaţiile britanicilor, americanilor şi albanezilor

au semnat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Acordul de la Rambouillet în timp ce

delegaţiile sârbilor şi ruşilor au refuzat.

Acest acord a solicitat:

- administrarea Kosovo de către NATO ca provincie autonomă a Iugoslaviei;

- o forţă formată din 30000 trupele NATO să menţină ordinea în Kosovo;

- un drept nestingherit de trecere pentru trupele NATO pe teritoriul iugoslav,

- imunităţi trupelor NATO şi a agenţilor asupra legilor iugoslave.

Delegaţiile britanice şi americane trebuie să fi cunoscut faptul că noua versiune nu ar

fi acceptată de către sârbi sau Grupul de Contact. Aceste provizii viitoare au fost la fel de mult

aplicate în Bosnia pentru misiunea SFOR (Forţele de Stabilizare).

4.4 Acordul de la Rambouillet

4.5 Campania de bombardare a NATO:

Campania de bombardare NATO a durat de la 24 martie la 11 iunie 1999, si implica

până la 1000 de aeronave de lupta care au operat în principal de la bazele din Italia şi de

aeronave de transport staţionate în Adriatica. Rachetele de croazieră Tomahawk au fost, de

asemenea utilizat pe scară largă, trase de la aeronave, nave si submarine.

Toţi membrii NATO au fost implicaţi într-o oarecare măsură, chiar şi Grecia, în ciuda

opoziţiei sale publice, la război.

Pe parcursul a zece săptămâni de conflict, aeronavele NATO au zburat in peste 38000

misiuni de luptă.

Pentru forţele germane aeriene (Luftwaffe) a fost prima dată când au participat la un

conflict de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

4.6 Retragerea armatei iugoslave şi trupele KFOR:

La 12 iunie 1999, după ce Miloşevici a acceptat condiţiile, trupele KFOR au început să

intre în Kosovo. KFOR, o forţă NATO, a fost pregătită pentru a efectua operaţiuni de luptă,

dar în cele din urmă, misiunea sa a fost doar de menţinere a păcii. Acestea erau bazate pe

sediile centrale Allied Rapid Reaction Corps, comandate atunci de locotenentul general Mike

Jackson al Armatei Britanice.

4.7 Reacţii la război:

Multe dintre partidele occidentale de stânga au văzut campania NATO ca o agresiune

şi o dovada de imperialism S.U.A., în timp ce criticile de la mâna dreaptă au considerat

irelevant razboiul pentru interesele de securitate naţională a ţărilor implicate. Veterani anti-

război precum Noam Chomsky, Edward Said, Justin Raimondo, şi Tariq Ali s-au opus

campaniei.

Cu toate acestea, în comparaţie cu protestele anti-război împotriva invaziei Irakului

din 2003, campania împotriva războiului din Kosovo, a avut mult mai puţin sprijin din partea

publicului.

Legitimitatea campaniei NATO de bombardare în Kosovo a fost subiectul unei lungi

dezbateri. NATO nu a avut sprijin de la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor

Unite, deoarece membrii permanenţi care aveau relaţii cu Iugoslavia, China şi în special cu

Rusia, s-au opus războiului, ameninţând că se vor opune oricărei rezoluţii de forţe autorizată.

NATO a susţinut că sfidarea lor faţă de Consiliul de Securitate, a fost justificat pe baza

cererilor unei "urgenţe umanitare internaţionale".

Cu toate acestea, singura ţară membră NATO, în

care instabilitatea ameninţa direct a fost Grecia.

5. Conflictul din Serbia de sud:

Conflictele ce au avut loc in municipalitati precum Preševo, Bujanovac and

Medveđa (1999–2001) au fost in esenta lupte intre Republica Federala Iugoslavia si

o organizatie rebela albaneza, Armata de eliberare din Preševo, Medveđa and

Bujanovac (UCPMB).

Scopul acestei organizatii era acela de a anexa teritoriile ce se intindeau din

Serbia Sudica pana in Kosovo.

Ostilitatile s-au desfasurat intr-o zona de aproximativ 1,200 km2 cu o populatie

de aproximativ 100000 dintre care 70% erau albanezi.

Data 1999–2001

Locatie Preševo, Bujanovac, si Medveđa in Serbia

Rezultat Victoria RF Iugoslavia, rebelii dezarmati

Forte

Cateva sute de militanti 1,000 soldati

100 membri JSO

Victime si pierderi

20-30 de luptatori de gherila ucisi

(de catre sarbi)

5 luptatori de gherila ucisi

(de catre UCPMB )

45 de prizonieri

(KFOR)

15 politisti ucisi

6 civili ucisi

37 civili raniti

2 observatori UN raniti

Combatanti

Armata de eliberare din Preševo, Medveđa

and Bujanovac (LAPMB) RF Iugoslavia

5.1 Date generale referitoare la conflict:

Intre 21 iulie 1999 si 12 noiembrie 2000 s-au inregistrat 294 de atacuri ,cele

mai multe dintre ele (246) in Bujanovac, 44 in Medveđa si 6 in Preševo. Pe 23

noiembrie 2000, 4 politisti sarbi au fost ucisi in luptele impotriva insurgentilor. Pe

18 februarie 2001, alti 3 politisti sarbi au sfarsit trecand cu vehiculul in care se

aflau peste 2 mine antitanc. Mai tarziu in aceeasi zi , politistii ce examinau

vehiculul avariat au fost atacati cu mortiere si arme antitnc. Politia a deschis focul

ca raspuns la actiunile taberei adverse provocand posibile pierderi in randurile

acestora. Majoritatea satenilor au parasit satul si au fost escortati in siguranta in

Kosovo si Macedonia.

Vazand ca situatia nu mai poate fi stapanita NATO a permis armatei iugoslave sa

incerce recucerirea zonei demilitarizate pe 24 mai 2001, acordand in acelasi timp

sansa de a se preda rebelilor, acestia urmand sa fie eliberati imediat dupa

dezarmare si notarea numelor acestora

5.2 Desfasuare :

6. Conflictul din Macedonia:

Data Ianuarie – Noiembrie 2001

Locatie Regiunea Polog din Republica Macedonia in apropierea granitei cu

Albania si RF Iugoslavia

Rezultat Acordul Ohrid,stabilirea unui tratat de oprire a focului, militantii albanezi

se predau in schmbul mai multor drepturi ca etnici.

Combatanti

Armata de eliberare nationala (NLA) Macedonia

Strength

5,000 - 7,000 insurgenti 15,000

Victiime si pierderi

64 ucisi (revendicare macedoneana)

11 ucisi (revendicare NLA)

63 ucisi (revendicare macedoneana)

88 ucisi (revendicare NLA)

70 morti (60 etnici albanezi 10 etnici macedoneni

2 monitori EU

1 soldat britanic ucis

Primele actiuni ale etnicilor albanezi in Macedonia au inceput la sfarsitul anului

2000,inceputul lui 2001 de-alungul granitei macedonene cu provincia Kosovo

aflata in administrare UN.

Insurgentii au actionat conformui aceluiasi model folosit si in Kosovo in 1997

si 1998

cucerind gradual localitatile din teritoriul vizat. Initial aceste descinderi erau non-

violente populatia non albaneza fiind obligata sa plece. In ianuarie - februarie

2001 au inceput atacurile armate impotriva oficialitatilor.\

In ianuarie 2001 un grup autointitulat Armata nationala de eliberare apare pe

scena conflictului revendicand atacurile asupra fortelor politienesti. Liderii acestei

formatiuni incluzandu-l si pe Ali Ahmeti si pe unchiul sau Fazli Veliu, erau toti din

Macedonia de vest .

Acestia au afirmat ca pot mobiliza pana la cateva zeci de mii de luptatori

complet echipati, incluzand si islamisti fundamentalisti , mercenari strainin si

mujahedini

6.1 Inceputul luptei albanezilor:

6.2 Raspunsul macedonenilor

Dupa ce 8 membri ai fortelor armate macedonene au fost masacrati la Vejce,

macedonenii au iesit pe strazile oraselor , incendiind si atacand bunurile detinute de

albanezi , magazine si chiar moschei.

Astfel de atacuri au avut loc in principal in Prilep, Skopje si Bitola. Cetateni

macedoneni din Prilep au cerut arme pentru a ataca satele albaneze din invecinarea

oraselor, dupa ce 10 cetateni macedoneni si de etnie roma au fost atacati si ucisi intr-o

ambuscada destinata albanezilor.

Victime

Numarul victimelor ramane inca nesigur. Pana pe 19 martie 2001 BBC a raportat ca

fortele macedonene de securitate au revendicat ca doar 5 dintre soldatii lor au fost ucisi

in timp ce parte adversa a mentionat 11 victime.

Pe 25 decembrie 2001 Reteaua de Informare Alternativa citeaza aproximativ 63 de

morti in tabara macedoneana si 64 in cea a Armtei Nationale de Eliberare. Aproape 60

de etnici albanezi si 10 macedoneni au fost ucisi in timpul conflictelor.

Pana in august 2001 numarul oamenilor stramutati , majoritatea macedoneni in

timpul razboiului a ajuns la peste 170000 dintre care 74000 au fost stramutati intern.

Pana la 24 ianuarie 2004 inca 2600 de refugiati se gasesc departe de locurile lor de

provenienta.