raport de tara SUA
-
Upload
cristian-marin -
Category
Documents
-
view
101 -
download
1
description
Transcript of raport de tara SUA
INTRODUCERE
Avem intotdeauna tendinta si instinctul de a alege tot ce este mai bun si mai puternic, pentru a
putea beneficia de avantajele alegerii facute. Am ales Statele Unite ale Americii, considerata drept cea
mai puternica economie a lumii, pentru a analiza si observa modul in care acest stat a reusit sa ajunga
deasupra celorlalte state, pentru a intelege cum au reusit si ce ar trebui sa faca in continuare pentru a-si
mentine aceasta pozitie.
Suntem cu totii de parere ca Statele Unite reprezinta un reper global in privinta standardelor
crescute de viata: produsul intern brut reprezinta aproape un sfert din totalul mondial, iar bugetul
militar este considerat a fi la fel de mare cat cheltuielile tuturor tarilor lumii alocate in scopul apararii.
Statele Unite au in continuare un grad ridicat de competitivitate, insa sectoarele public si privat ar
trebui sa colaboreze mai eficient. Punctele forte ale statului american sunt gradul de sofisticare si
inovare incredibil de ridicate al companiilor si, de asemenea, sistemul de educatie superior , care
coopereaza foarte bine cu mediul privat in domeniul cercetarii si dezvoltarii.
CAPITOLUL I: PREZENTARE SINTETICA
1.1 CAPITALA SI POZITIA GEORGRAFICA
Numele complet „Statele Unite ale Americii” este denumirea mentionata in Constitutie si tratate
si este inscriptionat pe bancnotele tarii. Capitala, Washington D.C.,este resedinta Statelor Unite din
anul 1800. Avand o populatie de 617,996 in anul 2011, capitala este al 25-lea oras dupa numarul de
locuitori din America. Deoarece sediul guvernului este la Washington D.C., „Washington” este adesea
folosit alaturi de sintagma guvern federal.
Cu o suprafata ce se intinde pe 9.8 milioane m2 (pozitia 3 in lume) Statele Unite ale Americii se
situeaza in Emisfera Vestica si reprezinta cel mai puternic stat, atat din punct de vedere economic, cat
si militar, avand interese globale. Termenul de “Statele Unite”, folosit in sens geografic, se refera la
partea continentala a Americii, Alaska, Hawaii, Guam si Insulele Virgin. Statul american se
invecineaza cu Canada, Mexic, iar ca vama maritima, cu Rusia, Cuba si Bahamas. Se compune din
patruzeci și opt de state adiacente in America de Nord, Alaska, o peninsula care face parte din partea
de nord-vest a Americii de Nord, și Hawaii, un arhipelag în Oceanul Pacific. Mai exista cateva teritorii
in zonele Pacificului și Insulelor Caraibe. Partea continentala a Statelor Unite ale Americii conține
două suprafete de cateva mii de kilometri de coastă, intre ele fiind două lanțuri muntoase, inconjurate
de campii intinse, la randul lor strabatute de nenumarate râuri si canale navigabile
interconectate .Texas-ul continental situat la rascruce de drumuri, intre deserturile din sud si intinderile
statelor Utah și Nevada completeaza ansamblul. De-a lungul nenumaratelor canale navigabile si a
raurilor ce se intind pe mii de kilometri lungime, se desfasoara aproape cea mai intinsa zona continua
de terenuri agricole din lume, fapt ce a adus o contributie insemnata in numirea Statelor Unite ale
Americii drept granarul lumii. Avand in vedere atat caracteristicile naturale, cat și unitatea politică a
statelor din regiunea Marilor Campii, in contrast cu bazinele hidrografice și a lipsei de unitate politica
din Europa, fac ca aceasta comuniune sa nu mai existe altundeva în lume.
Datorita suprafetei foarte mari si a varietatii formelor de relief, in Statele Unite ale Americii sunt
intalnite toate tipurile de clima, in majoritatea zonelor regasindu-se un climat temperat, iar in sud
subtropical. Climatul favorabil dezvoltarii agriculturii a contribuit la cresterea si dezvoltarea
economica, America reusind sa devina o putere a lumii. Anual insa, se produce o mare varietate de
calamitati naturale, provocand adevarate dezastre generate de: inundatii, cutremure, tornade sau
uragane.
1.2 SOCIETATEA SI CONTEXTUL ISTORIC
Statul America isi are originea in urma revolutiei care a dus la separarea de Coroana Britanica.
Constituția, elaborata in anul 1787, a stabilit un sistem federal, cu o repartizare a competentelor care a
ramas nemodificata in forma inca de la inceputurile sale. SUA contine o populație extrem de
diversificata, factor generat de numeroasele valuri de imigranti.
Primii imigranti din istoria Americii au venit din Anglia si Olanda. Fiind atrasi de oportunitatile
de dezvoltare economica, libertate politica si religioasa, imigranti din nenumarate alte state au luat cu
asalt Statele Unite, cea mai mare densitate inregistrandu-se intre anii 1892-1924. Considerata tara cu
cei mai multi imigranti, in anul 2007, populatia includea 38.1 milioane de persoane nascute in alta
tara, reprezentand aproximativ 12.6% din populatia totala a tarii. Legea revizuita a imigrarii emisa in
anul 1990 a creat o nisa pentru un numar de 675.000 de imigranti anual, anumite categorii fiind
exceptate de la limita. Aceasta lege are scopul de a atrage un personal cat mai calificat, profesionisti,
in special din tarile din care nu s-a emigrat in ultimii ani.
Desi majoritatea americanilor din ziua de astazi sunt din clasa de mijloc, societatea este impartita
in mai multe clase. Clasa sociala, descrisa de o combinatie de factori, nivelul educational, venitul si
nivelul profesional, reprezinta una dintre cele mai mari influente culturale din America. Diferitele
niveluri de trai, modelele de consum si valorile sunt asociate claselor diferite. Oamenii din clasa de
mijloc superioara considera educatia drept aspectul cultural cel mai important si obisnuiesc sa
vorbeasca intr-o maniera directa, inspirand intelepciune si credibilitate. Preferintele acestei clase sunt
consumul de materiale cat mai naturale, alimente ecologice, sau mai pe scurt, tot ce implica un trai mai
mult decat decent si totodata sanatos.
Clasa de mijloc, in general, pretuieste extinderea orizontului propriu, in mare parte deoarece
sunt mult mai educați și isi pot permite o mai mare petrecere a timpului liber și de a calatori. Clasa
muncitoare in schimb, se mandreste cu ceea ce reprezinta “adevarata munca”, și păstreaza relatii
apropiate de rudenie care servesc ca o măsură de protecție împotriva instabilității economice frecvent
intalnite. Profesia este asadar unul din factorii primordiali in randul americanilor si este intr-o relatie
stransa cu identitatea fiecarui individ. In medie, o saptamana de lucru pentru posturile cu norma
intreaga include 42.9 ore de munca, peste 30% din populatie incadrandu-se in aceasta categorie. De
remarcat ca cei din sectoarele superioare de venituri lucreaza peste 50 de ore pe saptamana. Un angajat
din clasa medie era platit cu $16.64 pe ora, in prima jumatate a anului 2006.
1.3 FORMA DE GUVERNARE SI FACTORII POLITICI
Statele Unite ale Americii reprezinta o republică federală constituțională, în care președintele
(șeful statului și șef al guvernului), Congresul și puterile judecătorești detin acțiuni rezervate in cadrul
Consiliului Național, guvernul federal detinand suveranitatea actiunilor asupra guvernelor de stat.
Ramura executiva este condusa de Presedinte si este independenta de legislatura. Puterea legislativa
este investita in cele doua camere, cea a Congresului si Senatului si Camera Deputatilor.
Ramura judiciară este compusă din Curtea Supremă de Justiție și instanțele federale inferioare,
care își exercită puterea judecătorească sau judiciara. Funcția sistemului judiciar este de a interpreta
Constituția Statelor Unite și totodata legile și reglementările federale. Acestea includ rezolvarea
disputelor de natura executivă și legislativă.
Aspectele Guvernului federal sunt explicate în Constituție. Două partide politice, Partidul
Democrat si Partidul Republican, au dominat politica americană de la Războiul Civil American, deși
au mai existat si alte partide. Exista diferente majore intre sistemul politic american si cel din tarile
cele mai dezvoltate. Acestea includ o putere mai mare în camera superioară a legislativului, un
domeniu de aplicare mai larg al puterii deținute de către Curtea Supremă de Justiție, separarea
puterilor între legislativ și executiv, precum și poziția dominantă a doar două partide principale.
Celelalte partide au mai puțina influența politică în Statele Unite decât în alte țări democratice.
Entitatea federala creată de către Constituția Statelor Unite este caracteristica dominantă a sistemului
guvernamental american. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor sunt supusi guvernului de stat, iar
apoi la diverse unități ale administrației publice locale. Acestea includ județe, municipii sau districte.
1.4 SISTEMUL EDUCATIONAL SI DE SANATATE
Sistemul educational in Statele Unite este asigurat in principal de guvern, conducerea si capitalul
fiind impartite in 3 categorii: federal, de stat si local. Prezenta la scoala este obligatorie in special la scolile
gimnaziale si liceu. Studentii au posibilitatea de a alege sa urmeze cursurile unei scoli private sau publice, sau
ale unei scoli la domiciliu. In privinta studiilor universitare si post-universitare, acestea sunt reglementate
separat.
Nivelul de Educatie in Statele Unite ale Americii, varsta – peste 25 ani (2009)
Educatia Procentaj
Absolventi de liceu 86.68%
Colegii 55.60%
Absolventi licenta 38.54%
Absolventi masterat 7.62%
Doctorat sau grade profesionale 2.94%
Evaluarea elevilor si studentilor se face conform normelor specifice:
Sistemul sanitar in Statele Unite este asigurat de mai multe organizații distincte. Desi majoritatea
facilităților din sistemul sanitar sunt în mare măsură deținute și operate de sectorul privat, asigurarile
de sănătate pentru angajații din sectorul public sunt oferite de guvern. Biroul US Census a raportat ca
un numar de 49.9 milioane de rezidenti, reprezentand 16,3% din populație, s-au asigurat în 2010 (fata
de 49.0 milioane, 16,1% din populație, în 2009). Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS),
Statele Unite au cheltuit mai mult pe serviciile de îngrijire a sănătății per capita (7.146 dolari), (15,2%)
din PIB, mai mult decat orice alta națiune in 2008. Referitor la acordarea de cheltuieli privind
îngrijirea medicala din partea guvernului per capita (3.426 dolari), Statele Unite se situeaza pe pozitia
a patra, dupa Monaco, Luxemburg și Norvegia.
Speranța de viață la naștere în Statele Unite ale Americii, 78.49, claseaza statul american pe
pozitia 50 în lume, mai jos decat cele mai dezvoltate națiuni și unele tari în curs de dezvoltare.
1.5 INFRASTRUCTURA - TRANSPORT SI TELECOMUNICATII
In comparatie cu Europa de Vest, Statele Unite se bazeaza in special pe transportul rutier atat
referitor la tranzitul personal cat si comercial. Masina ca proprietate personala este un aspect universal,
cu exceptia oraselor mari unde transportul in comun si feroviar au fost dezvoltate. Ansamblul
autostrazilor, includea in 2004 un numar de 75.376 de km de autostrazi, si reprezinta atat cel mai mare
sistem de autostrazi din lume, cat si cel mai mare proiect de lucrari publice din istoria Statelor Unite.
Autostrazile sunt intretinute si reparate de guvernele de stat. Sunt allocate totodata si fonduri federale
pentru constructia si mentenanta rutelor fara taxa ce reprezinta reteaua de strazi interstatale (75,000
km).
Infrastructura transportului aerian este foarte dezvoltata, incluzand aproximativ 5000 de piste de
aterizare pavate. In cifre, ca numar de pasageri, in 2004, 17 din 30 cele mai aglomerate aeroporturi din
lume au fost din Statele Unite, cel mai aglomerat fiind cel din Atlanta, iar referitor la cargo, 12 din 30
cele mai aglomerate au fost tot din America, cel mai aglomerat fiind cel din Memphis. Avioanele
private sunt de asemenea folosite pentru situatii medicale de urgenta, agentii guvernamentale, scopuri
de afaceri sau personale. In iunie 2008, a fost emisa Legea Economisirii Energiei in Transportul
Public, care ofera garantii autoritatilor de tranzit in masa pentru reduceri de preturi la pompe cu scopul
de a dezvolta serviciile de tranzit. Conform Departamentului American de transporturi, “transportul
este de o importanta vitala pentru economia Statelor Unite si este evident prin faptul ca mai mult de $1
la fiecare $10 din produsul intern brut se datoreaza activitatii de transport”. Totodata, rata de angajare
si tot ce tine de industria de transporturi reprezinta 7.4% din totalul de angajati, fiind al 5-lea grup de
angajare dintre sectoarele americane. Statele Unite investesc anual 0.6% din PIB in ramura
transporturilor.
1.6 INFRASTRUCTURA SISTEMULUI BANCAR
Sistemul bancar din Statele Unite ale Americii este condus atat de guvernele federale cat si de
cele de stat. In decembrie 2011, bunurile a 5 cele mai mari banci din America, reprezentau 56% din
economia statului, comparativ cu 43% cu 5 ani mai inainte.
Sistemul legislativ bancar este mult mai fragmentat in comparatie cu tarile din grupul G10. In
timp ce in celelalte tari exista o singura banca lider, in America bancile sunt conduse atat la nivel
federal cat si la nivel de stat. In functie de structura organizationala, o organizatie bancara poate fi
subordonata numeroaselor legi impuse la nivel federal sau statal. Spre deosebire de Japonia sau Marea
Britanie, unde autoritatea asupra bancilor, agentiilor de securitate si industriilor de asigurari, este
concretizata intr-o singura agentie de serviciu financiar, in statele Unite exista agentii diferite de
securitate pentru fiecare ramura in parte. Odata cu emiterea FDICIA - 1989, Actul de imbunatatire a
depozitului federal pentru corporatiile de asigurari,toate bancile comerciale care accepta depozite sunt
obligate sa obtina acest act de asigurare si sa primeasca reglementari din partea unui membru al
Sistemului Federal de Rezerva.
Sistemul bancii centrale, supranumit Sistemul Federal de Rezerva, a fost creat in anul 1913, ca
un raspuns in urma unor serii de panica financiara, in special cea din 1907. De-a lungul timpului,
rolurile si responsabilitatile Sistemului Federal de Rezerva s-au extins, iar structura acestora s-a
dezvoltat. Obiectivele actuale ale acesstui sistem sunt de a superviza si conduce institutiile bancare, de
a mentine un nivel stabil al sistemului financiar si de a asigura servicii financiare institutiilor
depozitoare, guvernului american si institutiilor externe.
CAPITOLUL II: ANALIZA MEDIULUI MACROECONOMIC
2.1 ECONOMIA STATELOR UNITE ALE AMERICII
Economia Statelor Unite este cea mai avansata economie din lume din punct de vedere
tehnologic, având cea mai mare producţie şi un nivel al produsului intern brut de aproape un sfert din
totalul mondial. Prima putere economică, politică şi financiară a lumii contemporane, SUA este
susţinută de resursele naturale foarte mari. Puterea economică a SUA este dublată de capacitatea
militară a acesteia. SUA își arogă controlul politico-militar asupra unor zone din întreaga lume.
Orientul Mijlociu, Sud-estul Asiei, America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru
Statele Unite. Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat , caracter
capitalist, bazat pe proprietatea privată și libera inițiativă. Intervenția autorităților federale în economie
se manifestă prin strategii de politică bugetară și monetară. În același timp, bugetul federal are o
componentă ce vizează investițiile în cercetare . Legislația economică americană permite implicarea
guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american având și rolul de supervizor al
creșterii economice. Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca
Cola, Colgate, Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s,
reprezintă imaginea SUA în întreaga lume. În topul primelor zece corporații transnaționale din lume,
primele cinci sunt din SUA. Activitatea lor se concentrează asupra ramurilor cu reale perspective de
dezvoltare și de obținere a profitului. De altfel, companiile transnaționale sunt vârful de lance al
ofensivei americane în contextul globalizării economice.
Nivelul înalt al productivității întâlnit în economia americană permite Statelor Unite să atragă
uriașe fluxuri de capital dar și să exporte resurse financiare americane peste tot în lume dar mai ales în
Europa. SUA promovează un nou concept economic legat de productivitatea globală a factorilor de
producție, concept ce pune accent pe eficacitatea cu care economia americană îmbină munca
angajaților cu investițiile în cercetare și noile tehnologii. Chiar dacă SUA rămân în centrul sistemului
internațional ca mare putere economică și militară, globalizarea economică permite multor altor puteri
să se afirme și să concureze SUA, rolul acesteia de singură superputere fiind pus la îndoială.
2.2 PRODUSUL INTERN BRUT
Produsul intern brut, este indicatorul principal pentru creșterea economică în economia Statelor
Unite. Pentru Guvernul Statelor Unite, acest număr este deosebit de important, deoarece reflectă starea
generală economică a țării. Un PIB mai mare, în general, echivalează cu o satisfacţie mai mare a
guvernului și o perspectivă de ansamblu pozitivă asupra viitorului țării. Produsul Intern Brut al SUA
este influenţat de numeroşi factori precum:
1.Consumul: este componenta principală a PIB-ului. Acest număr reflectă toate achizițiile de
consum și de afaceri (bunuri şi servicii) realizate în decursul unui an.
2. Investiţiile: sunt formate din afacerile deja existente pe piaţă şi din afacerile noi. Acestea se
includ în calculul PIB, deoarece produc bani pentru economia ţării.
3. Cheltuielile guvernamentale: sunt componenta PIB-ului asupra căreia statul deţine cel mai
mare control, fiind formate din totalitatea cheltuielilor statului pentru bunuri şi servicii, inclusiv
salariile angajaţilor bugetari.
4. Exportul net: reprezintă diferenţa dintre export şi import. Statele Unite au înregistrat în 2010 o
valoare a exportului net de -633.000 milioane dolari, aflându-se pe ultimul loc în lista țărilor în funcție
de exportul net (pe primul loc se situează Germania, cu o valoare a exporturilor de 217.000 mlioane
dolari în 2010).
După statisticile Băncii mondiale, PIB-ul Statelor Unite a atins în 2011 o valoare de 15.094.000
milioane de dolari, aflându-se în fruntea clasamentului, la fel ca şi în anul 2010, când PIB-ul a avut o
valoare de 14.447.100 milioane de dolari. Pe locul al doilea, se află China, cu o valoare a PIB-ului de
7.318.499 milioane de dolari, reprezentând mai puţin de jumătate din PIB-ul Statelor Unite în 2011.
Comparativ cu anul 2007, cand PIB-ul avea o valoare de 13.961.800 milioane de dolari, în 2011
crescut cu 1.132.200 milioane de dolari, reprezentând o creştere cu 8,10 %, datorită creşterii volumului
investiţiilor şi a scăderii cheltuielilor guvernamentale.
2.3 CREŞTEREA REALĂ A PRODUSULUI INTERN BRUT
Între anii 2008-2011 PIB-ul real a avut o evoluţie fluctuantă, SUA având parte atât de scăderi
ale PIB-ului real în 2008 şi 2009, cât şi de creşteri ale valorii indicatorului în 2010 şi 2011. Valoarea
procentuală a PIB-ului real s-a modificat în sens negativ cu 0,3% în 2008, 3,1% în 2009 şi în sens
pozitiv cu 2,4 % în 2010. Pentru anul 2008, factorul care a contribuit cel mai mult la scăderea PIB-ului
a fost reprezentat de cheltuielile guvernamentale. În 2011, valoarea reală a produsul intern brut s-a
modificat în sens pozitiv cu 1,8 procente, reprezentând o încetinire a creşterii economice, în condiţiile
în care a scăzut cu 0,6 procente faţă de anul precedent. Comerţul cu amănuntul şi fabricarea bunurilor
de folosinţă îndelungată au fost unii dintre principalii factori care au contribuit deasemenea la
încetinirea creşterii economice din SUA. Ţara cu cea mai mare creştere a PIB-ului real a fost Quatar,
cu o valoare de 18,8%, urmată de Ghana, cu 13,5 . Un loc fruntaş ocupă şi China, situându-se pe locul
5, cu o creştere de 9,5%.
2.4 PRODUSUL INTERN BRUT PER CAPITA ( nominal)
PIB-ul per capita a avut în anul 2011 o valoare de 48.442 $ conform unui raport al Bancii
Mondiale. Statele Unite s-au situat pe poziţia a şaisprezecea în clasamentul ţărilor în funcţie de
valoarea produsului intern brut per capita, realizat de Banca Mondiala, pe primul loc situându-se
Monaco, cu o valoare de 172.676 $. PIB-ul per capita în Statele Unite reprezintă 304 % din media la
nivel mondial. Acest indicator se obţine prin împarţirea PIB-ului total al ţării, la numărul de locuitori,
ţinând cont de inflaţie. Produsul Intern Brut per capita a inregistrat o creştere continuă din anul 2009,
când avea o valoare de 46.000 $ până în anul 2011. În 2008, valoarea PIB per capita a fost de 46,900
$, cu 900$ mai mare decât în 2009.
2.5 PRODUSUL INTERN BRUT PE SECTOARE DE ACTIVITATE
Statele Unite ale Americii s-au aflat pe locul 1 în anul 2011 în clasamentul țărilor în
funcție de produsul intern brut pe sectoare de activitate, conform CIA World Fact Book. Astfel,
sectorul agricol ocupă o pondere de 1,2% din PIB, având o valoare de 181.128 milioane dolari,
sectorul industrial ocupă o pondere de 22,1%, reprezentând 3.335.780 milioane dolari, iar sectorul
serviciilor ocupă cea mai mare pondere, de 76,7% din PIB, reprezentând 11.577.117 milioane dolari.
Şi în anul 2010, Statele Unite s-au aflat tot pe primul loc, diferențele pe sectoare de activitate fiind
nesemnificative: sectorul agricol a înregistrat o pondere de 1,1%, ceea de înseamnă o creștere de 0,1
puncte procentuale în 2011, sectorul serviciilor a reprezentat 76,8% din PIB, ceea ce înseamnă o
scădere cu 0,1 puncte procentuale în 2011, iar ponderea din sectorul industrial a rămas constantă.
2.6 INDICELE LIBERTĂŢII ECONOMICE
Statele Unite ale Americii, considerate mult timp un etalon pentru libertatea economică
între națiunile industriale mari, au cunoscut un declin substanțial în libertatea economică din ultimul
deceniu. Indicele libertății economice al SUA, cu un scor de 76,3 a căzut pe locul 10 în anul 2012,
ceea ce s-a resimțit asupra populației, 13,1 milioane de americani fiind șomeri. Această valoare este cu
1,5 puncte mai mică decât valoarea din anul precedent, din cauza cheltuielilor guvernamentale, a
libertății față de corupție și a investițiilor. Pe locul întai în 2012, se află Hong Kong, cu un scor de
89,9, urmat de Singapore și Australia, cu un scor de 87,5 respectiv 83,1. În anul 2000, SUA se aflau pe
locul 2 în clasamentul libertății economice, pe locul 8 în 2005 și pe locul 19 în anul 2010. În prezent,
economia SUA se confruntă cu provocări enorme. Chiar dacă bazele libertății economice rămân
puternice, intervențiile recente ale guvernului au modificat limitele cheltuielilor publice la toate
nivelele de guvernare, reușind să depășească până în prezent o treime din producția internă totală.
Povara reglementărilor asupra întreprinderilor continuă să crească rapid, iar diminuarea încrederii în
acțiunile guvernului de promovare și de susținere a piețelor deschise, i-a descurajat pe antreprenorii și
investitorii din sectorul privat. Reîntoarcerea economiei SUA la statutul de „economie liberă” va
necesita schimbări majore de politică, pentru reducerea guvernului și revizuirea sistemului fiscal. Prin
stimularea creșterii în sectorul privat, se vor putea reduce rata foarte ridicată a șomajului și rata
datoriilor publice, la niveluri acceptabile.
2.7 INDICELE DE PERCEPŢIE A CORUPŢIEI
În clasamentul țărilor în funcție de indicele de percepție a corupției din întreaga lume, indice ce
măsoară percepția corupției în sectorul public, Statele Unite ale Americii au obținut în anul 2011 un
scor de 7,1, situându-se pe locul 24 din totalul de 182 țări analizate. Această valoare este cea mai mică
măsurată până acum (din 1995 până în prezent), reprezentând o scădere de la un scor de 7,5 (locul 19)
în 2009 la un scor 7.7 (locul 16) în anul 2000. Chiar dacă precizia indicelui de percepere a corupției ar
putea fi contestată de unii, sectorul public al SUA își pierde din încrederea cetățenilor săi, ridicând
probleme de integritate.
Noua Zeelandă, Danemarca, Finlanda și Suedia, sunt țările care ocupă primele locuri în
clasamentul țărilor în funcție de indicele de percepție a corupției, cu un scor de 9,5, 9,4, 9,4, respectiv
9,3 în anul 2011. În 2010, primele 4 locuri au fost ocupate tot de țările menționate, în aceeași ordine,
în timp ce în anul 2008, Noua Zeelandă, Danemarca și Suedia s-au aflat pe aceeași poziție, cu un scor
de 9,3, urmate de Finlanda, cu un scor de 9,0.
2.8 INDICELE DE COMPETITIVITATE
Conform raportului competitivității globale publicat de World Economic Forum pentru
2011-2012, raport ce acoperă 142 de state, SUA au ocupat locul 5, cu un scor de 5,43. Pe locul intâi se
află Elveția, cu un scor de 5,74, urmată de Singapore cu un scor de 5,63. Între anii 2010-2011, Statele
Unite și-au continuat declinul început în 2009, căzând 2 poziții, până pe poziția a 4-a, cu un scor de
5,43, din cauza datoriilor foarte mari și a deficitului bugetar. Locul 1 a fost ocupat tot de Elveția,
caracterizată printr-o excelentă capacitate de inovare și un mediu de afaceri foarte sofisticat. Raportul
din 2010 afirmă faptul că publicul nu își menține încrederea în politicieni și de asemenea, comunitatea
de afaceri își manifestă îngrijorarea față de capacitatea guvernului de a menține relațiile cu sectorul
privat, considerând ca guvernul își cheltuie resursele într-o manieră inutilă. În raportul competitivității
globale pentru 2012-2013, capacitatea Statelor Unite de a concura pe scena mondială scade pentru al
patrulea an consecutiv ca și încrederea în politicienii țării, care continuă de asemenea să scadă. Astfel,
Statele Unite ocupă locul 7, în timp ce Elveția își menține poziția de top fiind considerată cea mai
competitivă națiune, urmată de Singapore, Finlanda, Suedia, Țările de Jos și Germania.
CAPITOLUL III
DATE DEMOGRAFICE
3.1 DATE DEMOGRAFICE
Statele Unite ale Americii au avut în anul 2011 o populație estimată de 313.085.400 de locuitori,
în creștere cu 3,57% față de anul 2007 când populația era de 302.284.600 locuitori, fiind astfel pe
locul 3 în lume ca populație după China cu 1.343.239.923 locuitori și India cu 1.205.073.612 locuitori.
Recensământul Statelor Unite ale Americii din 1790 a fost primul dintre recensămintele efectuate o
dată la zece ani în Statele Unite ale Americii, fiind primul dintr-o serie ce cuprinde azi 23 de calculări
ale populației Uniunii, în acel an populația era de aproape 4 milioane de locuitori. În 1790, Uniunea
era constituită din cele 13 state care fuseseră cele treisprezece colonii originare care se răsculaseră
contra Marii Britanii în 1775 1776.
Recensământul din anul 2010 este cel de-al 23-lea unde s-a înregistrat o populație de
308.745.538 locuitori, Uniunea fiind în prezent constituita din 50 de state, înca mai discutându-se
aderarea celui de-al 51-lea stat Puerto Rico fiind în prezent un stat insular din Caraibe asociat Statelor
Unite ale Americii. Astfel Statele Unite ale Americii au înregistrat o creștere medie anuală a populației
de la primul recensământ si până în prezent de 1.426.579,4 locuitori și se preconizează o creștere a
populației în anul 2020 pâna la 337.101.800 de locuitori.
Deși numărul de locuitori este mare densitatea populației în comparație cu suprafața de
9.631.418 km²(locul 3 în lume), este de doar 30,7 loc/km², fiind la egalitate cu Emiratele Arabe
Unite(populația de 2.563.212 locuitori și o suprafață de 82.880 km²) și cu Madagascar(populația de
18.040.341 locuitori și o suprafață de 587.040 km²), astfel ocupă locul 143 în lume din 194 de țari,
încadrându-se în categoria de țări cu o densitate a populației mică.
Pe de alta parte în Statele Unite ale Americii rata de urbanizare era de 82,6% din totalul
populației în 2011 față de anul 2007 când rata de urbanizare era de 81,4%, aceasta crescând cu 1,47%,
urmând ca în 2020 să ajungă la aproximativ 84,9% din totalul populației. Datorită faptului că mai bine
de 3 sferturi din populație locuiește în zonele urbane, plasează Statele Unite ale Americii în categoria
țărilor cu o rată a ubanizării foarte mare și pe locul 32 în lume după țări ca și Coreea de Sud, Olanda,
Emiratele Arabe Unite, Australia, Belgia, Frtanța, Danemarca.
Structura populației pe principalele grupe de vârstă sunt urmatoarele:
- 0-14 ani: 62.770.631 de locuitori ceea ce reprezintă 20% din totalul populației, dintre care
32.050.686 bărbați și 30.719.945 femei
- 15-64 ani: 208.599.130 de locuitori ceea ce reprezintă 66,5% din totalul populației, dintre care
104.156.828 bărbați și 104.442.302 femei
- Peste 65 de ani: 42.477.704 de locuitori ceea ce reprezintă 13,5% din totalul populației, din
care 18.424.785 bărbați și 24.052.919 femei
Raportul pe sexe este la naștere mai mare în favoarea barbaților dar odată cu înaintarea în vârstă
raportul devine mai mare în favoarea femeilor, astfel:
- La naștere: 1,05 bărbați la 1 femeie
- 0-15 ani: 1,04 bărbați la 1 femeie
- 15-64 de ani: 1 bărbat la 1 femeie
- Peste 65 de ani: 0,77 bărbați la 1 femeie
În totalul populației raportul pe sexe este de 0,97 bărbați la 1 femeie.
Speranța de viață la naștere în anul 2011 în totalul populației a fost de 78,49 ani reprezentând
locul 51 la nivel mondial din 222 de țări, langa state precum Guam, Taiwan, Danemarca și Portugalia,
fiind o țară cu speranță de viață mare și cu 10 ani peste media mondială care este de 68 de ani.
Speranța de viață a crescut în 2011 cu 0,59 ani sau 0,75% în comparație cu anul 2007 când speranța de
viață era de 77,9 ani. Raportat pe sexe, speranța de viață la naștere este mai mare la femei, fiind de
81,05 ani în 2011 și 80,4 ani în 2007, pe când la bărbați speranța de viață la naștere este cu 5 ani mai
mică în 2011 când era de 76,05 ani și tot cu 5 ani mai mică și în 2007 când era de 75,4 ani.
Astfel speranța de viață la naștere la femei a crescut cu 0,81% din 2007 până în 2011 și cu
0,86% din 2007 până în 2011 la bărbați. Potrivit FMI, dacă speranţa de viaţă la naștere va creşte cu trei
ani până în 2050, costurile legate de îmbătrânire, deja foarte mari, se vor majora cu 50%, ceea ce la
nivel global înseamnă o creştere de ordinul zecilor de trilioane de dolari, ceea ce înseamnă că cei care
vor ieşi la pensie peste 30 de ani trebuie să ia în calcul dublarea numărului de persoane pensionate faţă
de câte sunt acum, deci vor depune un efort financiar şi mai mare pentru a susţine pensionarii. Pentru a
preveni aceste evenimente, FMI recomandă guvernelor ca pentru atenuarea efectului riscului
longevităţii să combine mai multe măsuri, respectiv creşterea vârstei de pensionare, obligatorie sau
voluntară, majorarea contribuţiilor şi reducerea pensiilor.
3.2 INDICELE DE DEZVOLTARE UMANĂ
Coeficientul de alfabetizare conform cia.gov înseamnă persoanele în vârstă de 15 ani sau peste
care pot citi și scrie, în Statele Unite ale Americii coeficientul de alfabetizare este de 99% din totalul
populației, iar raportat pe sexe acelați procent de 99% pentru bărbați cât și pentru femei, astfel Statele
Unite ale Americii se încadreaza în categoria țărulor cu un coeficient de alfabetizare foarte mare.
Datorită coeficeintului de alfabetizare care este de aproape 100% , accesul la educație, ce
reprezintă numarul de ani de școlarizare pe care un copil cu vârstă școlară de intrate se poate aștepta să
îi primescă în Statele Unite ale Americii este foarte mare, ocupând locul 21 la nivel mondial după țări
pecum Norvegia, Franța, Italia, Australia, Spania, Cuba, Libya, Olanda. În Statele Unite ale Americii
în 2011 anii preconizați de scolarizare erau de 16 pe când în 2007 erau de15,7 ani, înregistrând astfel o
creștere de 1,91%.
Indicele de dezvoltare umană în Statele Unite ale Americii analizat din punct de vedere al
educației, sănătații și veniturilor este de 0,910 în 2011 în creștere cu 0,55% față de anul 2007 când
acesta era de 0,905, ocupând astfel locul 4 în lume după țări precum Norvegia, Australia și Olanda și
fiind cu mult peste indicele dezvoltării umane la nivel mondial ce era de 0,682, de altfel Statele Unite
ale Americii facând parte din categoria țărilor cu un indice al dezvoltării umane foarte mare.
3.3 BUNĂSTAREA SOCIALĂ
Bunăstarea socială reprezintă rolul pe care îl are statul în protejarea și dezvoltarea economică și
socială a bunăstării cetățenilor săi. Ea este bazată pe principiile șansei egale, distribuirea echitabilă a
bogăției și responsabilității publice față de cei ce nu se pot prevala de dispozițiile minime pentru o
viață bună.Statele Unite ale Americii folosesc 14,8% din PIB pentru bunăstarea socială fară educație,
iar împreună cu educația 19,4% din PIB, plasând astfel Statele Unite ale Americii în categoria țarilor
cu bunăstare socială scăzută spre deosebire de țările cu bunăstare socială foarte mare ce folosesc peste
30% din PIB și anume: Norvegia, Finlanda, Austria, Elveția, Belgia, Germania, Franța, Suedia și
Danemarca ce deasemenea au și un PIB pe cap de locuitor mai mic decât cel al Statelor Unite ale
Americii.
3.4 RELAȚIA DINTRE RATA INFLAȚIEI ȘI RATA ȘOMAJULUI
Cercetătorul neozeelandez Alban William Philips a evidențiat, pe baza unei cercetări minuțioase,
relația între rata de creștere a salariilor nominale și rata șomajului.El a ajuns la concluzia că cele două
se află în relație negativă. Când rata șomajului este ridicată, revendicările salariale ale sindicatelor și
angajaților sunt reduse și invers. Între rata inflației și rata șomajului există o relație stabilă, invers
proporțională, deci reducerea șomajului se poate face numai cu prețul unui nivel mai ridicat al ratei
inflației sau, altfel spus, niveluri mai mari ale producției naționale (venit național) sunt asociate cu
niveluri mai ridicate de prețuri şi cu o rata redusă a șomajului.
La fel se întâmplă și în cazul Statelor Unite ale Americii unde în 2011 rata inflației măsurată în
funcție de indicele prețurilor de consum a fost de 3,1% în creștere cu 6,8% față de anul 2007 când
acesta era de 2,9 % și plasând astfel Stalele Unite ale Americii pe poziția 65 în lume din 223 de țări, în
categoria țărilor cu inflație mică. Pe de altă parte rata șomajului a fost de 9% în anul 2011, în creștere
cu 95,65% față de anul 2007 când aseasta era de 4,6%, plasând astfel Statele Unite ale Americii pe
locul 103 dintr-un total de 201 țări, având o rată a șomajului mare, principala cauză fiind oferta de
forță de muncă mai mare decât cererea, cheltuielile guvernamentale reduse și investișiile reduse.
3.5 COEFICIENTUL GINI
În 2011 în Statele Unite ale Americii doar 81% din populația aptă de muncă era activă
economic, adică 124.416.000 de oameni din totalul de 153.600.000, acestă cotă a populației active în
totalul populației apte de muncă a crescut cu 0,12% față de 2007 când acesta era de 80,9%. Populația
aptă și activă economic în 2011 a fost structurată pe principalele sectoare ale activității economice
astfel:
- Sectorul economic primar(agricultură, pescuit, vânătoare și silvicultură): 0,7%
- Sectorul economic secundar(industrie și construcții): 57,5%
- Sectorul econimic terțiar(servicii): 41,8%
Tot pe principalele sectoare ale activității economice PIB-ul este structurat astfel:
- Sectorul economic primar(agricultură, pescuit, vânătoare și silvicultură): 1,2%
- Sectorul economic secundar(industrie și construcții): 22,1%
- Sectorul econimic terțiar(servicii): 76,7%
Coeficientul Gini măsoară inegalitatea distribuţiei veniturilor. Ultimele date arătau o valoare
minimă de 0,23 pentru Suedia şi 0,70 pentru Namibia, în condiţiile în care 0 semnifică o egalitate
absolută a veniturilor (toţi cetăţenii să aibă exact aceleaşi venituri), iar 1 o inegalitate maximă (avuţia
concentrată la o singură persoană), cu cât este mai mare coeficientul Gini, cu atât este mai inegală
distribuția venitului. În cazul Statelor Unite ale Americii coeficientul Gini este de 0,468, fiind plasate
la mijlocul clasamentului, lângă țări precum Argentina, Jamaica, Uruguay, Coasta de Fildeș și
Camerun.
CAPITOLUL VI
SECTORUL EXTERN AL ECONOMIEI STATELOR UNITE AL
AMERICII
Trăim într-o perioadă în care economia mondială se află într-o continuă schimbare.
Investiţiile străine directe reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale economiei
mondiale, iar în contextul unei globalizări continue aceste fluxuri financiare internaţionale determină
agenţii economici participanţi să le cunoască elementele definitorii şi să adopte un management
specializat în domeniul afacerilor internaţionale.
Suntem spectatorii unei expansiuni fără precedent a investiţiilor străine directe, factor
determinant al dezvoltării procesului de globalizare. În lucrare se analizează evoluţia investiţiilor
străine directe până în prezent, concomitent cu o ilustrare cât mai concisă a principalelor tendinţe ale
fluxurilor financiare internaţionale pentru 2010, respectiv 2011.
În contextul globalizării economice, este absolut necesar să se realizeze un studiu clar
asupra diverselor activităţi economice, dar mai ales asupra diferenţelor dintre ţări. Analizarea acestor
diferenţe este deosebit de importantă, deoarece ajută la îmbunătăţirea şi optimizarea strategiilor
externe adoptate de companiile transnaţionale.
În ultimii 15 ani, se observa că majoritatea companiilor din ţările emergente, caracterizate
printr-o expansiune deosebită, au adoptat în prima fază a existenţei lor strategii corporative care le-au
oferit posibilitatea de a se transforma în companii globale. Conform studiilor realizate, după atingerea
primului obiectiv, şi anume dobândirea statutului de companii multinaţionale, respectiv transnaţionale,
acestea au dezvoltat modele noi de business, superioare principiilor şi strategiilor clasice. Se
anticipează că în următoarele decenii strategiile companiilor din ţările emergente vor fi influenţate de
specializarea funcţională care, conform specialiştilor, influenţează procesul de globalizare1.
Țară a tuturor posibilităților, SUA a fost în permanență ținta emigranților proveniti de pe
toate continentele. „The American Dream” a fost posibil datorită sistemului economic de expansiune
economică a SUA . Emigranții s-au îndreptat cu precădere spre vest punând bazele agriculturii
americane.
1 ? Ideile acestui articol au fost prezentate la Simpozionul „Criza globală şi reconstrucţia ştiinţei economice”, 5-6 noiembrie 2010, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice, Bucureşti
Puterea economică a SUA este dublată de capacitatea militară a acesteia. SUA iși arogă
controlul politico-militar asupra unor zone din întreaga lume. Orientul Mijlociu, Sud-estul Asiei,
America Latină sunt declarate zone de interes strategic pentru Statele Unite. Statele Unite ale Americii
au rămas singura mare putere militară dominantă ce se manifestă la nivel mondial. Puterea militară a
Americii nu constă numai în mărimea efectivelor militare, cât mai ales în tehnologiile şi echipamentele
de ultimă oră din dotare, în pregătirea şi profesionalismul propriilor efective. Puterea de care dispun le
permit să se implice şi să influenţeze toate marile probleme ale lumii contemporane, fie printr-o
abordare directă, fie prin intermediul organizaţiilor internaţionale de securitate sau economico-
financiare.
Sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat, caracter capitalist,
bazat pe proprietatea privată și liberă inițiativă. Intervenția autorităților federale în economie se
manifestă prin strategii de politică bugetară și monetară. În același timp, bugetul federal are o
componentă ce vizează investiții în cercetare . Legislația economică americană permite implicarea
guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american având și rolul de supervizor al
creșterii economice.
Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaționale. Coca Cola, Colgate,
Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald”s, reprezintă imaginea
SUA în întreaga lume, care influenteaza cresterea productiei tranfrontaliere de ISD (Investitii straine
directe) asupra economiei globale. Realizarea fluxurilor ISD determină intensificarea relaţiilor între
cele mai importante ţări ale lumii cum ar fi Canada, Marea Britanie, Japonia , China, dar si cu tari din
Europa (Suedia, Elvetia,etc).
Anul 2009 a reprezentat un an de reducere considerabilă a fluxurilor ISD, trendul acestora
continuând să fie la fel ca în anul 2008. În anul 2009 au fost analizate datele provenite de la 26 de state
şi s-a putut oberva că 21 de ţări au înregistrat scăderi ale investiţiilor printre care chiar şi investitori de
calibru, precum Franţa, Germania şi Japonia. În anul 2009, fluxurile ISD au scăzut cu 46% faţă de
aceeaşi perioadă a anului 2008 în ţările emergente şi cu 57% în ţările dezvoltate. Rezultatele anului
2009 arată efecte negative ale fluxurilor ISD, reducerea acestora fiind drastică.
Conform datelor statistice obţinute de la companiile transnaţionale, în perioada 2009-2011,
companiile din ţările emergente din Asia şi companiile din America de Nord care au realizat investiţii
vor înregistra creşteri, datorită mediului de afaceri stabil şi politicilor avantajoase pentru investiţiile
străine. În plus, acestea se prezintă optimiste în privinţa propriilor investiţii corporatiste în Japonia şi
Europa. În plus, companiile din Asia doresc să-şi extindă investiţiile în anul 2011, 57% din totalul
companiilor asiatice vor dori să adopte strategii de internaţionalizare.
La fel ca şi companiile din Asia, companiile transnaţionale din SUA şi Canada au o
viziune foarte optimistă în ceea ce priveşte relansarea investiţilor străine, 71% din total companii
dorind să-şi internaţionalizeze activitatea în anul 2011, privind acest proces ca o şansă de reducere a
costurilor. Precum se poate observa, internaţionalizarea este privită de către companiile nord-
americane ca fiind o modalitate de a-şi reduce costurile şi a-şi creşte eficienţa.
Japonia nu este atât de optimistă, deoarece criza economică din SUA a influenţat într-o
manieră negativă fluxurile ISD, 73% din companiile transnaţionale japoneze fiind afectate de acest
fenomen economic, mai ales datorită exporturilor numeroase realizate de către Japonia în SUA.
Ca o concluzie, conform previziunilor realizate se poate observa că anul 2009 a
reprezentat o acutizare a efectelor din anul 2008, continuându-se efectele negative ale crizei
financiare, iar anul 2011 va reprezenta o reluare a fluxurilor ISD, viziunile ţărilor fiind una general
optimist.
Transnaţionalizarea producţiei, consolidată pe trendul ascendent al fluxurilor investiţiilor
străine directe, a ajutat ţările lumii, indiferent de statutul lor, ţări dezvoltate, ţări în curs de dezvoltare
sau ţări aflate într-o tranziţie către o economie de piaţă, să înregistreze o creştere economică
semnificativă faţă de anii precedenţi. Începând cu anul 2004, se poate spune că a început un ciclu de
creştere a investiţiilor străine directe, fluxurile ISD atingând cote semnificative în anii 2006 şi 2007,
ciclu ce se încheie în 2008. În această perioadă toate cele trei grupuri de ţări au rezultate benefice în
ceea ce priveşte ISD. Ţările dezvoltate reuşesc să domine în continuare statisticile fluxurilor ISD, însă
fiind îndeaproape urmărite de către ţările în curs de dezvoltare, în special cele asiatice, care se
identifică a fi pieţe atractive pentru investitori.
De asemenea, în această perioadă, 2004-2008, au loc fuziuni şi achiziţii importante, care în
anul 2007, an de maximă expansiune al ISD, înregistrează la nivel mondial cote de 1.699 miliarde de
dolari SUA. Putem să amintim megaachiziţiile realizate de către SUA în Canada sau fuziunile realizate
pe continentul asiatic în China.
Ciclul de creştere a fluxurilor ISD se încheie în anul 2008, când criza financiară îşi face
resimţite efectele, astfel încât se pot observa reduceri drastice ale investiţiilor în toate categoriile de ţă
ri, reducere de 10% a fluxurilor faţă de anul 2007, dar şi o reducere a achiziţiilor şi fuziunilor
transfrontaliere cu aproximativ 29% faţă de anul precedent.
În anul 2009 trendul descendent al ISD se acutizează, ţările nord-americane şi cele asiatice
prezentând o atitudine optimistă, dorind să adopte pentru 2011 strategii de internaţionalizare în scopul
minimizării costurilor şi al creşterii eficienţei. Japonia este sceptică, suferă în continuare de pe urma
exporturilor masive realizate în SUA pe timp de criză, însă cu dorinţe de a-şi menţine la un nivel
moderat investiţiile străine directe pentru anul 2011. Ţările din Europa sunt pesimiste în ceea ce
priveşte ISD.
De câţiva ani auzim cu toţii vorbindu-se despre “globalizare”. Dar ce înseamnă de fapt
acest termen? Pe scurt, globalizarea de referă la procesul prin care ţări mai mari sau mai mici au
devenit din ce în ce mai interdependente – ceea ce se întâmplă într-o ţară va avea efecte pozitive sau
negative în alte ţări. În general, o combinaţie de forţe economice, istorice, tehnologice, socio-culturale
şi politice au colaborat pentru a dezvolta conexiuni între toate ţările din lume. De exemplu, ştirile
transmise la TV sunt globale, ceea ce înseamnă că o dezvoltare într-o anumită regiune poate stârni
imediat interesul şi reacţii din cealaltă parte a lumii. Acest articol atrage atenţia asupra aspectelor
economice ale globalizării, subliniid cum anume agravarea recesiunii din Statele Unite are impact
asupra lumii întregi şi cum acesta influenţează politicile economice şi procesul de revenire a
economiei.
Dacă o discuţie despre comerţul internaţional şi finanţe poate fi complicată, următoarele
exemple ilustrează conceptul simplu care stă la baza legăturilor comerciale. Primul exemplu este
gigantul Toyota, a fost unul dintre cel mai mare producător de automobile din lume, care are sediul
central în Tokyo, Japonia. Vânzările pe care Toyota le înregistrează în Statele Unite reprezintă o
treime din totalul vânzărilor companiei. Recesiunea a făcut ca vânzările companiei Toyota în Statele
Unite să scadă cu 37% în decembrie 2008 şi cu 32% în ianuarie 2009. Aceste scăderi au dus la scăderi
în producţie, şi în consecinţă, Toyota a anunţat reduceri de personal - angajaţii au fost trecuţi în şomaj.
În cel de-al doilea exemplu,compania Caterpillar din Peoria,Illinois, Statele Unite, cel mai mare
producător de echipamente pentru construcţii şi vehicule, a avut o scădere drastică a vânzărilor la
sfârşitul anului 2008, ceea ce se datorează faptului că 60% dintre vânzări se fac în afara Americii de
Nord. Efectele crizei financiare au încetinit construcţia de străzi, şcoli, locuinţe şi blocuri pentru
birouri sau apartamente atât în Statele Unite cât şi în restul ţărilor de pe glob. Anticipând scăderea
economiei în 2009, Caterpillar a anunţat în luna ianuarie că va concedia 20.000 de angajaţi.
Cel mai mare impact al reducerii de personal din cele două companii este acela că persoanele
proaspăt concediate îşi vor reduce cheltuielile în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile. Acest lucru
face ca sumele cheltuite atât în Japonia cât şi în Statele Unite să scadă. Mai mult, în companiile
americane şi japoneze care sunt partenere sau care lucrează cu aceşti giganţi ai economiei (de
exemplu, cei care furnizează cauciucuri pentru Toyota sau piese pentru Caterpillar), vor fi forţaţi să îşi
reducă producţia şi implicit numărul de angajaţi, fapt ce duce la sume şi mai mici cheltuite de
consumatorii din aceste ţări.
În primul exemplu, consumatorii din Statele Unite au simţit efectele recesiunii la sfârşitul
anului 2008, intrând cu frică în 2009. Ei au cumpărat mai puţine maşini marca Toyota. Bunurile şi
serviciile pe care Statele Unite le cumpără din alte ţări sunt numite “importuri”.
În cel de-al doilea exemplu, vânzările de echipamente şi vehicule Caterpillar în restul lumii au
scăzut. Bunurile şi serviciile pe care Statele Unite le vinde altor ţări se numesc “exporturi”.
Aici puteţi fi induşi în eroare, deci fiţi foarte atenţi. Să privim situaţia din perspective Japoniei.
Pentru Japonia, Toyota sunt automobile pentru export; pentru Statele Unite acestea sunt importuri.
Similar, buldozerele Caterpillat sunt pentru Statele Unite exporturi, pe când pentru Japonia sunt
importuri.
Deci cum şi de ce este afectată producţia şi rata somajului în Statele Unite şi în restul ţărilor din
cauza exporturilor şi importurilor pe care le fac Statele Unite? Luaţi în considerare următoarele
aspecte. Cheltuielile care se fac în economia Statelor Unite includ cheltuielile pe bunuri de uz casnic,
cele ale companiilor, guvernamentale şi străine (sub formă de exporturi). Cheltuielile pe importuri se
scad din totalul celorlalte cheltuieli pentru a determina volumul de bunuri şi servicii care sunt produse
în economie. Această masurătoare, denumită şi PIB (Produs Intern Brut) este folosită pentru a
determina nivelul total al activităţii economice a unei ţări. Economia SUA a avansat, in ultimii ani,
mai rapid decat cele ale altor tari industrializate, dar cresterea a impulsionat, in mod paradoxal,
declinul dolarului din ultimii ani. Apetitul insatiabil al consumatorilor americani pentru cumparaturi
transforma Statele Unite intr-o tara importatoare, ducand la cresterea deficitelor comercial si de cont
curent pana la niveluri record, iar ingrijorarile privind acest tip de dezechilibre au inceput sa afecteze
dolarul din ce in ce mai mult. Astfel Guvernul Statelor Unite a înregistrat un deficit bugetar de 1.300
miliarde de dolari în anul fiscal 2011, reprezentând 8,7% din PIB , idicatorul depăşind 1.000 de
miliarde de dolari pentru cel de-al patrulea an consecutiv. Deficitul înregistrat în anul fiscal 2008-
2009 echivalează cu 9,9% din PIB adica un deficit de 1.580 miliarde dolari. Cu toate ca deficitul
bugetar nu a scazut sub 1000 miliarde dolari, o crestere se poate observa de la 9,9% la 8,7%, in
decursul anilor analizati. PIB-ul SUA – 14.5 mird.$ (2009) este de circa un sfert din cel mondial, desi
populatia constituie mai putin de 5% din cea globala, americanii consumand un sfert din resursele
planetei, avand cea mai mare piata de desfacere, constituita ca o societate de consum.
Deci care au fost repercusiunile la nivel global ale recesiunii din Statele Unite?
Datorită faptului că această criză financiară a pătruns în mai multe sectoare ale economiei,
recesiunea a început la sfârşitul anului 2007, înregistrându-se o scădere dramatică a cheltuielilor
consumatorilor. Această schimbare de situaţie a dus la scăderea producţiei şi implicit la concedierea
angajaţilor. Faptul că americanii nu au mai cheltuit aceleaşi sume ca până atunci a dus la scăderea
importurilor. Această reducere, odată cu slăbirea economiei şi a sistemului financiar al Statelor Unite,
a afectat restul lumii asemeni efectului domino. Cum? Spunând că importurile pe care le fac Statele
Unite au scăzut, spunem implicit că exporturile pe care le fac alte ţări au scăzut. Din cauză că
exporturile sunt o componentă a PIB-ului - în multe ţări precum China şi Japonia, sunt o component
foarte importantă - scăderea vânzării de bunuri Statelor Unite a contribuit în mod semnificativ la
scăderea PIB-ului în toate ţările, întrucât companiile au scăzut producţia din cauza scăderii acestor
vânzări. Deci, după cum în toate ţările PIB-ul a început să scadă, alte naţiuni şi-au redus cumpărarea
de bunuri şi de servicii, inclusiv a celor produse în Statele Unite, ducând astfel la un declin al
exporturilor din Statele Unite. Acest lucru a dus la o scădere şi mai mare a cheltuililor în rândul
consumatorilor americani. Ca şi rezultat al acestei situaţii este scăderea dramatică a PIB-ului Statelor
Unite.
Pe scurt, comerţul internaţional dintre ţări înseamnă că ceea ce se întâmplă în economia unei ţări
poate avea efecte dramatice în alte ţări. Criza financiară care s-a resimţit prima dată în Statele Unite a
afectat comerţul în întreaga lume. Acest comerţ stă la baza interdependenţei şi integrării care definesc
globalizarea. În mod evident, scăderea PIB-ului Statelor Unite are efect de buclă, contribuind la o
scădere a economiilor de pretutindeni. Astfel restul lumii a “importat” criza financiară americană.
Este greu să ne imaginăm un exemplu mai sugestiv despre cât de importantă a devenit
globalizarea pentru a înţelege şi a rezolva problemele economice care apar, văzând relaţia dintre
Statele Unite şi restul lumii.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Pentru antreprenorii din toată lumea, Statele Unite ale Americii este încă un “El
Dorado” (Eldorado, în română Auritul, a fost un ținut imaginar din America, pe care
cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur și în pietre prețioase) datorită taxării foarte bune din
anumite state și mediului de afaceri prietenos, dar și pieței uriașe și nivelului de cumparare
crescut, în ciuda problemelor din ultimii ani de criză.. Statele Unite ale Americii oferă foarte
multe beneficii pentru investitorii străini, iar cele mai importante se referă la posibilitatea de a
locui în State pe o perioadă îndelungată, dreptul de a lucra, posibilitatea de a emigra cu toți
membrii familiei, posibilitatea de a ieși la pensie, așa numita viză de investitor E-2. Printre
avantajele vizei E-2 se numară faptul că antreprenorii își pot aduce imediat și membrii
familiei cu ei (soții/soțiile și copiii sub 21 de ani, necăsătoriți), care la rândul lor vor primi
vizele E-2, valabile pe aceeași perioadă ca și cea a antreprenorului. Soții/soțiile vor putea
studia în SUA și, de asemenea, vor avea drept de muncă. De asemenea, copiii antreprenorului
vor putea studia, însa nu vor avea drept de muncă. Ulterior, antreprenorul va avea posibilitatea
ca să aducă din Romania și câțiva angajați (inclusiv familiile lor) cu vizele E-2.
Un proiect antreprenorial cu șanse mari de reușită necesită o investiție minimă situată
între 100.000 și 150.000 de dolari și un plan bun de afaceri pentru următorii cinci ani.
În încheiere Mark Gitenstein, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a
spus că secretul succesului în SUA este meritocrația (un tip de societate în care bogăția și
poziția socială sunt obținute în principal prin competiție, sau prin talent și competență
demonstrate) și că persoanele care reușesc în Statele Unite ale Americii reușesc oriunde în
lume.
ANEXE CAPITOLUL 2
PRODUSUL INTERN BRUT IN IN ANUL 2011
INDICELE LIBERTĂŢII ECONOMICE IN ANUL 2012
INDICELE DE COMPETITIVITATE 2011
ANEXE CAPITOLUL 3
STRUCTURA POPULAȚIEI LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011
Sursa: www.wikipedia.org
DENSITATEA POPULAȚIEI STATELOR UNITE ALE AMERICII ÎN ANUL 2011
Sursa: www.wikipedia.org
INDICELE DEZVOLTĂRII UMANE ÎN PERIOADA 1980-2011
Sursa: http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/USA.html
BUNĂSTAREA SOCIALĂ LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011
Sursa: www.wikipedia.org
RATA INFLAȚIEI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII DIN PERIOADA 1910-2011
Sursa: www.wikipedia.org
RATA INFLAȚIEI LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011
Sursa: www.wikipedia.org
RATA ȘOMAJULUI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII ÎN PERIOADA 1890-2011
Sursa: www.wikipedia.org
INDICELE GINI LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2011
Sursa: www.wikipedia.org
ANEXA CAPITOLUL IV
COMERTUL EXTERIOR
Export $1.057 miliarde (2009)
Bunuri exportate
produse agricole (soia, porumb, fructe) 9.2%, bunuri industriale (produse chimice organice) 26,8%, bunuri de capital (tranzistori, aeronave, piese pentru vehicule cu motor, calculatoare, echipamente de telecomunicații) 49,0%, bunuri de larg consum (automobile, medicamente) 15.0% (2009)
Parteneri de export
Canada 13,2%; Mexic 8,3%; China 4,3%; Japonia 3,3%. (2009)
Import $1.558 miliarde. (2009 )
Bunuri importate
produse agricole 4,9%, bunuri industriale 32.9% (țiței 8,2%), bunuri de capital 30,4% (calculatoare, echipamente de telecomunicații, piese pentru vehicule, mașini de birou, mașini de energie electrică), bunuri de consum 31,8% (automobile, îmbrăcăminte, medicamente, mobilier , jucării) (2009)
Parteneri de import
China 15,4%; Canada 11,6%; Mexico 9,1%; Japonia 4,9%; Germania 3,7%. (2009)
Investiții străine directe
$2.398 billion (31 December 2009)
Datorie externă brută
$13.77 miliarde (30 June 2008)
CHELTUIELI MILITARE
BIBLIOGRAFIE
http://en.wikipedia.org/wiki/Global_Competitiveness_Report
http://en.wikipedia.org/wiki/Corruption_Perceptions_Index
http://www.indexmundi.com/g/g.aspx?c=us&v=66
http://www.fco.gov.uk/en/travel-and-living-abroad/travel-advice-by-country/country-profile/north-central-america/united-states
http://cpi.transparency.org/cpi2011/results/
http://www.heritage.org/index/country/unitedstates?src=home
http://www.indexmundi.com/united_states/gdp_composition_by_sector.html
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/us.html
http://www.treasury.gov/resource-center/data-chart-center/documents/20120229_essentialecon.pdf
http://research.stlouisfed.org/fred2/series/NETEXP
http://www.bea.gov/national/index.htm#gdp
http://www.tradingeconomics.com/united-states/gdp-growth
http://www.oecd-ilibrary.org/economics/country-statistical-profile-united-states_20752288-table-usa
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/us.html
http://hdrstats.undp.org/en/indicators/default.html
http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/USA.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Welfare_state
http://en.wikipedia.org/wiki/Gini_coefficient
http://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2009
UNCTAD, World Investment Report 1997
UNCTAD, World Investment Report 2002:Transnational Corporations and Export
Competitiveness (New York and Geneva, 2002)
UNCTAD, World Investment Report , 2005, 2006, 2007
UNCTAD, Assessing the Impact of the Current Financial and Economic Crisis on
Global FDI Flows, April 2009
UNCTAD, World Investment Prospects Survey 2009-2011