Raport de practica la Ministerul Finantelor

CUPRINS:

Introducere………………………………………………………………………………..

Capitolul I. STUDIEREA STRUCTURII ORGANIZATORICE A INSTITUŢIEI

PUBLICE………………………………………………………………………………..

Capitolul II. POLITICA FINANCIARĂ....................................................................

2.1. Aspecte generale privind politica financiară...................................................

2.2. Politica fiscală...................................................................................................

Capitolul III. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE.....................................

3.1. Definirea şi clasificarea cheltuielilor publice......................................................

3.2. Politica şi priorităţile în domeniul cheltuielilor publice în Republica

Moldova.............................................................................................................

Capitolul IV. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE................

4.1. Impozite directe.....................................................................................

4.2. Impozite indirecte..................................................................................

Capitolul V. SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR....................

Capitolul VI. FINANŢE PUBLICE LOCALE.................................................

Capitolul VII. DATORIA PUBLICĂ..............................................................

Concluzii.............................................................................................................

Anexe..................................................................................................................

Bibliografie........................................................................................................

Capitolul I. STUDIEREA STRUCTURII ORGANIZATORICE A INSTITUŢIEI PUBLICE

Prin esenţa sa Ministerul Finanţelor este organul central de specialitate al

administraţiei publice, care elaborează şi promovează politica unica a formării şi

gestionarii finanţelor publice, al aplicării pârghiilor financiare în concordanţă cu

exigenţele economiei de piaţa. În activitatea sa MF se călăuzeşte de Constituţia RM,

legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui RM, hotărîrile Parlamentului,

ordonanţele, deciziile şi dispoziţiile Guvernului, acordurile internaţionale la care

Republica Moldova este parte, precum şi de Regulamentul privind organizarea şi

funcţionarea Ministerului Finanţelor (anexa 1).

Misiunea Ministerului constă în elaborarea şi implementarea politicii statului în

domeniul finanţelor publice.

Funcţiile de bază ale Ministerului sînt:

1) acumularea veniturilor la bugetul public naţional;

2) gestionarea finanţelor publice;

3) controlul utilizării conform destinaţiei a finanţelor publice;

4) administrarea datoriei de stat şi a garanţiilor de stat;

5) asigurarea monitoringului economico-financiar al activităţii întreprinderilor

de stat şi a societăţilor comerciale cu capital public sau majoritar public;

6) conformarea cadrului legal în domeniul bugetar-fiscal la standardele şi

practicile europene şi internaţionale;

7) administrarea resurselor financiare alocate Ministerului ca executor primar

de buget;

8) formarea şi dezvoltarea profesională a resurselor umane în sistemul

financiar.

Ministerul Finanţelor este format structural din aparatul central şi trezoreria de

stat (cu statut de direcţie generală). Organigrama Ministerului Finanţelor este prezentată

în figra 1.1.

Sursa: http://www.mf.gov.md/ro/about/organigrama/Figura 1.1. Organigrama Ministerului Finanţelor.

Direcţia generală politică şi legislaţie fiscală şi vamală (în continuare – Direcţia

generală) reprezintă o subdiviziune a aparatului central al Ministerului Finanţelor şi se

subordonează viceministrului finanţelor.

http://www.mf.gov.md/ro/about/organigrama/

În activitatea sa, Direcţia generală se călăuzeşte de Constituţia Republicii

Moldova, legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova,

hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile

Guvernului Republicii Moldova, ordinele ministrului şi hotărîrile Colegiului

Ministerului Finanţelor, alte acte normative, precum şi de Regulamentul Direcţiei

generale politică şi legislaţie fiscală şi vamală (anexa 2).

Direcţia generală structural se divizează în 4 direcţii şi un serviciu:

a) Direcţia politică fiscală;

b) Direcţia politică vamală;

c) Direcţia legislaţia impozite directe;

d) Direcţia legislaţia impozite indirecte;

e) Serviciul impozitarea internaţională.

Misiunea Direcţiei generale constă în realizarea reformei fiscale şi vamale şi

politicii statului în domeniul impozitării pe termen mediu; elaborarea, sistematizarea,

armonizarea şi perfecţionarea actelor legislative privind impozitele directe şi indirecte,

domeniul vamal.

Direcţia generală are următoarele sarcini de bază:

1) Realizarea reformei fiscale naţionale privind impozitele directe şi indirecte

şi reformei vamale naţionale.

2) Elaborarea şi reformularea obiectivelor politicii statului pe termen mediu şi

a documentelor de politici în domeniul impozitării directe şi indirecte,

domeniul vamal.

3) Analiza şi compararea opţiunilor a obiectivelor politicii fiscale şi vamale pe

termen mediu şi formularea recomandărilor privind opţiunile identificate.

4) Evaluarea ex-ante şi ex-post a impactului fiscal, social şi economic privind

impozitele directe şi impozitele indirecte, domeniul vamal, analiza

rezultatelor şi formularea de recomandări.

5) Elaborarea, sistematizarea, armonizarea şi perfecţionarea proiectelor de acte

legislative în domeniul impozitării directe şi indirecte, domeniul vamal.

6) Elaborarea şi actualizarea modelului de proiect moldovenesc al convenţiei

de evitare a dublei impuneri.

7) Negocierea şi renegocierea convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

8) Efectuarea analizei eficienţei şi rezultatelor influenţelor actelor legislative

în domeniul impozitării şi vamal şi formularea propunerilor de

perfecţionare a acestora.

9) Crearea bazei de date şi implementarea cadrului analitic standard necesare

pentru efectuarea analizei impactului obiectivelor politicii fiscale şi vamale

pe termen mediu şi elaborarea micro- şi macro- modelelor de simulare a

impozitelor şi taxelor şi metodologiei de efectuare a analizei impactului

obiectivelor politicii fiscale ţi vamale pe termen mediu.

10) Monitorizarea şi studierea măsurilor de politică fiscală şi vamală, a

legislaţiei fiscale şi vamale internaţionale, metodologiei de efectuare a

analizei impactului obiectivelor politicii fiscale şi vamale şi metodologiei

de creare a bazelor de date pentru elaborarea micro- şi macro- modelelor de

simulare a impozitelor şi taxelor.

11) Elaborarea indicaţiilor metodologice, acte normative departamentale,

comunicatelor informative în domeniul impozitelor directe şi indirecte,

domeniul vamal, aplicării Convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

12) Acordarea asistenţei metodologice în domeniul impozitării şi vamal

naţionale şi internaţionale, aplicării Convenţiilor de evitare a dublei

impuneri.

13) Examinarea corespondenţei pe probleme privind impozitarea directă şi

indirectă, domeniul vamal, aplicarea Convenţiilor de evitare a dublei

impuneri.

În exercitarea atribuţiilor sale, Direcţia generală colaborează cu Preşidenţia,

Parlamentul, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, asociaţiile şi

organizaţiile obşteşti, partenerii sociali, organismele de specialitate internaţionale.

Capitolul II. POLITICA FINANCIARĂ2.1. Aspecte generale privind politica financiară

Politica financiară a autorităţilor publice de stat este activitatea de influenţare a

proceselor economice şi sociale prin metode şi instrumente de natură financiară în

vederea realizării scopurilor macroeconomice şi obţinerea echilibrului general în

economie.

Principalele componente ale politicii financiare sunt:

-metodele şi mijloacele concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor

financiare;

-instituţiile, instrumentele şi reglementările financiare utilizate de stat pentru

influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale într-o anumită perioadă.

Fiind parte integrantă a politicii generale a statului, politica financiară are un rol

important în realizarea programelor de:

dezvoltare economică;

promovare a progresului tehnic şi ştiinţific;

formare profesională;

recalificare şi reîncadrare în muncă a şomerilor;

ocrotire a sănătăţii populaţiei;

protecţie socială;

dezvoltare a culturii;

apărare naţională etc.

Principalele domenii de manifestare a politicii financiare a statului sunt:

domeniul cheltuielilor publice;

domeniul resurselor financiare publice.

În domeniul resurselor financiare publice, politica financiară promovată trebuie

să stabilească:

1) volumul resurselor financiare publice;

2) provenienţa resurselor financiare publice;

3) numărul şi tipul canalelor (modalităţilor) de prelevare a contribuţiei la

fondurile publice;

4) instrumentele (pîrghiile financiare) de influenţare a proceselor economice;

5) veniturile care provin de la sectorul public;

6) modalităţile de realizare a echilibrului financiar.

1) Volumul resurselor financiare publice este indicat de cuantumul cheltuielilor

publice aferente fiecărei perioade. Teoretic, organele de decizie competente aprobînd

aceste cheltuieli determină însăşi volumul necesar de resurse financiare publice. Însă,

practic, între cererea de resurse financiare publice şi oferta de resurse financiare publice

nu există întotdeauna o concordanţă deplină.

Volumul resurselor financiare prelevate la fondurile publice depinde de:

gradul de dezvoltare economică a ţării (de regulă acesta este cu atît mai

mare, cu cît economia unei ţări este mai puternică, iar activitatea

desfăşurată de agenţii economici mai eficientă);

soluţiile adoptate de autorităţile publice cu privire la modul de satisfacere a

nevoilor sociale şi de finanţare a cheltuielilor pe care le antrenează.

2) În ceea ce priveşte provenienţa resurselor financiare publice, teoretic, organele

de decizie au două alternative, respectiv:

fie să opteze pentru folosirea de resurse interne, ce pot fi procurate pe plan

naţional;

fie să apeleze la resurse externe, ce pot fi atrase din afară.

Practic, nu există ţară, dezvoltată sau mai puţin dezvoltată economic, care să se

bazeze, exclusiv pe resurse financiare străine. De aceea, în orice ţară, indiferent de

dimensiuni şi grad economic de dezvoltare, satisfacerea nevoilor sociale se bazează, în

primul rînd, pe forţele sale proprii şi numai în subsidiar pe mijloace străine.

Resursele financiare publice interne pot proveni, în proporţii diferite, de la

sectoarele public, privat sau de la populaţie, în funcţie de structura din economie.

Organele de decizie pot promova:

fie o politică financiară care să trateze identic pe toţi agenţii economici,

indiferent de forma de proprietate (adică la venituri egale - contribuţia

financiară este identică);

fie o politică financiară preferentială care să favorizeze o anumită formă de

proprietate (diferenţierea contribuţiei se face în funcţie de forma de

proprietate, dimensiunea agentului economic, ramura căreia ii aparţine,

zona geografică unde este amplasată etc.).

În privinţa persoanelor fizice, diferenţierea contribuţiei, larg aplicată în prezent, se

face în funcţie de:

puterea contributivă a plătitorului (exprimată prin mărimea averii şi

volumul veniturilor);

situaţia personală a plătitorului (necăsătorit/căsătorit, văduv, divorţat, cu

sau fără copii sau alte persoane în întreţinere etc.);

capacitatea de muncă a plătitorului (integrală, parţială, incapacitate totală);

grupul socio-profesional caruia îi aparţine.

3) O altă problemă de politică financiară se referă la numărul şi tipul canalelor

(modalităţilor) de prelevare a contribuţiei la fondurile publice. În ceea ce

priveşte numărul canalelor de prelevare, în practică se utilizează mai multe canale (de

ordinul unităţilor sau chiar al zecilor), deoarece această soluţie asigură o soluţionare mai

buna a problemelor financiare. În privinţa tipului canalelor (a instrumentelor de

prelevare utilizate), contribuţia poate îmbrăca forma:

impozitelor şi taxelor stabilite în mod individual pe persoane fizice şi

juridice, în funcţie de venit (profit), avere (activ net) sau de alte criterii, şi

percepute la termene stabilite dinainte;

impozitelor şi taxelor percepute la vînzarea de bunuri, la prestările de

servicii, la importul sau exportul de produse etc., fără ca acestea să fie

repartizate, dinainte, pe platitori.

4) Impozitele şi taxele constituie nu numai canale de prelevare a unor resurse

financiare la fondurile publice, ci şi instrumente (pîrghii financiare) de influenţare a

proceselor economice.

De aceea, ele trebuie concepute astfel incît:

să incite agenţii economici la efectuarea de investiţii productive în anumite

ramuri (subramuri) economice, la crearea de noi locuri de muncă, la

ridicarea nivelului calitativ şi al competitivităţii produselor;

să stimuleze producătorii agricoli să crească producţia agricolă pentru

acoperirea nevoilor pieţei interne şi pentru export;

sa frîneze scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi silvic ş.a.

În domeniul cheltuielilor publice politica financiară trebuie:

să stabilească mărimea, destinaţia şi structura optimă ale acestor cheltuieli;

să definească obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea diferitelor

categorii de cheltuieli;

să precizeze căile, metodele şi instrumentele ce trebuie folosite pentru ca

obiectivele respective să fie realizate cu minim de efort financiar (cu

resurse financiare cît mai puţine).

Politica financiară este compusă din două laturi:

1) Politica monetar – creditară este activitatea de influenţare a proceselor

social economice prin oferta de bani în vederea realizării principalelor

scopuri financiar – economice. Instrumentele acestei politici sunt:

operaţiunile cu hîrtii de valoare de stat se mai numesc obligaţii cumpărate

sau vîndute de banca naţională cu scopul măririi sau micşorării masei

monetare în circulaţie;

modificarea ratei dobînzii bancare, influenţată de banca naţională prin

mărirea sau micşorarea dobînzii la resursele creditare acordate băncilor

comerciale. Rata dobînzii scade cînd masa monetară creşte şi invers.

modificarea ratei rezervelor obligatorii – schimbarea cotei de depozite

bancare păstrate în numerar la banca naţională (dacă rezervele sunt mai

mici masa monetară creşte şi invers)

intervenţia băncii naţionale pe piaţa valutară – stabilirea nivelului cursului

valutar prin vînzarea sau cumpărarea monedei proprii

2) Politica bugetar – fiscală este activitatea de influenţare a proceselor social-

economice prin venituri şi cheltuieli publice. Instrumentele politicii

bugetar-fiscale sunt: veniturile şi cheltuielile.

Veniturile bugetare se formează din:

a) venituri generale, obţinute din impozite, taxe, contribuţii de asigurări

sociale de stat, prime de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, granturi

şi alte încasări cu caracter nerambursabil, autorizate de legislaţie;

b) venituri colectate de autorităţile/instituţiile bugetare;

c) transferuri de la alte bugete.

Veniturile bugetare nu includ mijloacele băneşti obţinute din operaţiunile cu

activele financiare şi obligaţiile.

Delimitarea veniturilor între bugete se efectuează în conformitate cu legislaţia.

Cheltuielile bugetare reprezintă alocările de mijloace băneşti pentru realizarea

funcţiilor autorităţilor/instituţiilor bugetare, precum şi a altor angajamente ale statului,

prevăzute de legislaţie şi alte acte normative.

Cheltuielile bugetare includ:

a) cheltuieli curente destinate pentru implementarea programelor de cheltuieli,

inclusiv pentru activitatea operaţională a autorităţilor/instituţiilor bugetare;

b) cheltuieli capitale, destinate formării activelor fixe;

c) transferuri altor bugete.

Cheltuielile bugetare nu cuprind plăţile aferente operaţiunilor cu activele

financiare şi obligaţiile.

Delimitarea cheltuielilor între bugete se efectuează în funcţie de competenţele şi

responsabilităţile financiare prevăzute de legislaţie.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

1) impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părţi din veniturile

sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului;

2) taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru

serviciile prestate acestora de către instituţiile publice;

3) transferul - plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute

cetăţenilor;

4) achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de bunuri şi

servicii necesare statului.

Politica bugetară - reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.

Ea stabileşte:

1) mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor;

2) obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli;

3) căile şi metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieşind din

faptul că eforturile să fie minime.

Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiare

publice.

Ea stabileşte:

1) volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile

sale;

2) metode de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor

financiare, deci stabilirea sistemului şi instrumentelor fiscale;

3) obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de

constituire a fondurilor financiare.

Volumul şi provenienţa resurselor financiare se determină în dependenţă de:

1) cheltuielile publice care sunt redate de necesarul de resurse financiare;

2) produsul intern brut;

3) nivelul şi progresivitatea impozitelor.

Politica bugetar-fiscală se elaborează şi se implementează cu respectarea

concomitentă a următoarelor reguli:

a) rata anuală de creştere a cheltuielilor totale ale bugetului public naţional pe

termen mediu va fi menţinută sub/sau va fi cel mult egală cu rata anuală de

creştere nominală a Produsului Intern Brut prognozată pentru anii bugetari

respectiv;

b) soldul bugetului public naţional, cheltuielile totale şi cheltuielile de

personal ale acestuia, nu pot depăşi limitele macrofiscale prevăzute prin

legea privind aprobarea limitelor macrofiscale pe termen mediu;

c) nivelul limită al deficitului bugetar nu poate depăşi volumul cheltuielilor

capitale prevăzute în buget.

Politica financiară, la nivel naţional, stabileşte raporturile financiare dintre stat, pe

de o parte, şi contribuabilii săi, persoane juridice şi fizice, pe de altă parte. Ea este o

parte integrantă a politicii generale, sociale şi economice, a statului, care

constă în folosirea finanţelor în conformitate cu obiectivele politice, sociale şi

economice.

Economia Republicii Moldova pe parcursul anului 2010 denotă că s-a reuşit

depăşirea cu succes a crizei economico-financiară, înregistrîndu-se creşteri practic în

toate sectoarele. Datorită stabilizării economice a principalilor parteneri comerciali,

exporturile şi producţia industrială sunt în creştere. Sporirea remiterilor şi restabilirea

aşteptărilor pozitive ale populaţiei şi agenţilor economici au contribuit la majorarea

consumului şi importului. De asemenea, se conturează deja primele semne de ameliorare

a situaţiei în domeniul construcţiilor şi transporturilor, dar şi în sectorul financiar bancar.

Conform datelor preliminare, PIB în anul 2010 a înregistrat o creştere de 6,9%

comparativ cu descreşterea de 6,0% înregistrată în anul 2009. Aceste tendinţe au avut la

bază majorarea, în termini reali, a investiţiilor în capitalul fix - cu circa 16,7%, creşterea

nominală a exporturilor cu 20,1% şi a importurilor – cu 17,6%, precum şi de o uşoară

apreciere cursului de schimb al monedei naţionale de 1,2% faţă de finele anului 2009,

atingînd la finele anului 2010 -12,15 lei/dolar SUA.

Tendinţele pozitive ale economiei naţionale înregistrate în primele luni ale anului

2011, redresarea economiei mondiale şi ascensiunea nesemnificativă a dezvoltării

economice în ţările care sunt parteneri comerciali ai ţării noastre, determină o creştere

economică reală estimată pentru anul 2011 de 5 la sută. Aceasta va fi generată de

creşteri reale de circa 7,5% şi 5% a producţiei industrial şi agricole, creşteri ale

investiţiilor în capitalul fix de 12% şi intensificarea comerţului extern.

Pe termen mediu (2012-2014) se prognozează o creştere reală a PIB de circa 5%

mediu anual.

La baza acestei creşteri vor sta următoarele premise:

- accelerarea reformelor structurale;

- relansarea sectorului real al economiei, inclusiv prin atragerea investiţiilor

străine directe în economia naţională;

- dezvoltarea şi susţinerea întreprinderilor din sectorul privat (prin

simplificarea iniţierii afacerilor, facilitarea fluxului de credite, înlăturarea

barierelor neargumentate pentru comerţ etc.), ceea ce va determina ulterior

oferirea de noi locuri de muncă celor care le-au pierdut odată cu

declanşarea crizei economice;

- optimizarea structurii importurilor prin substituirea unor tipuri de mărfuri de

import cu produse de origine autohtonă;

- creşterea veniturilor populaţiei.

Efectele negative ale recesiunii economice, în care economia globală a intrat în

anul 2007, sau răsfrînt simţitor asupra economiei Republicii Moldova începînd cu anul

2009. Ca urmare, în anul 2009 veniturile bugetului public naţional în raport cu anul 2008

s-au redus cu circa 8,0%, această scădere fiind cauzată în mare parte de reducerea

încasărilor din TVA şi din comerţul exterior, precum şi a încasărilor nefiscale. De rînd

cu aceasta, cheltuielile bugetare au crescut cu circa 5%, iar deficitul bugetar s-a majorat

de la 1,0% în 2008 pînă la 6,3% în PIB - în 2009.

Cu scopul depăşirii situaţiei create şi evitării unui colaps financiar, Guvernul

Republicii Moldova, cu susţinerea FMI, a iniţiat realizarea unui program de politici

macroeconomice şi financiare pe o perioadă de 3 ani (pînă în anul 2012), stipulate într-

un memorandum încheiat între Guvern, Banca Naţională a Moldovei şi FMI. Totodată,

iniţierea realizării acestui program a ajutat la asigurarea unei finanţări adecvate,

consolidarea politicii fiscal-bugetare şi îmbunătăţirea nivelului de încredere în

perspectivele economiei moldoveneşti. Consecinţele directe ale creşterii credibilităţii

determină atractivitate pentru investiţii străine, ceea ce ar permite crearea de noi locuri

de muncă şi creşterea veniturilor.

Ca urmare a măsurilor întreprinse în cadrul programului de activitate al

Guvernului şi al memorandumului susmenţionat, în anul 2010 creşterea economică a

revenit şi a constituit 6,9%, astfel compensînd descreşterea de 6% înregistrată în anul

2009.

Relansarea economică din 2010 a dus la majorarea veniturilor bugetului public

naţional cu circa 17% (excluzînd granturile – cu circa 15%), fiind admis un deficit

bugetar de 2,5% în PIB sau cu 3,8 puncte procentuale (p.p.) mai mic decît în anul

precedent.

Pornind de la rezultatele anului 2010 şi tendinţele creşterii economice, pentru anul

2011 bugetul public naţional este preconizat cu un deficit de 1,9% în PIB.

Principalele măsuri de politică care pe parcursul anilor 2010-2011 au favorizat

consolidarea poziţiei bugetar-fiscale au fost:

a) în domeniul politicii fiscal şi vamale:

- majorarea mărimilor anuale ale scutirilor personale şi pentru persoanele

întreţinute, la determinarea impozitului pe venitul persoanelor fizice;

- extinderea termenului cu 5 ani privind neimpozitarea venitului sub formă de

dobândă obţinut de către persoane fizice şi juridice de la depozite bancare, valori

mobiliare corporative, cît şi a venitului sub formă de dobândă obţinut de la depunerile

membrilor pe conturile de economii personale în asociaţiile de economii şi împrumut;

- extinderea termenului de beneficiere de facilităţi fiscale la impozitul pe venit

pentru angajaţii din domeniul tehnologiilor informaţionale;

- extinderea spectrului de surse de venit impozitate prin reţinerea la sursă;

- majorarea de două ori a plafonului de înregistrare obligatorie a contribuabililor

cu TVA;

- majorarea cotei reduse a TVA la gazele naturale şi lichefiate;

- introducerea cotei reduse a TVA pentru producţia agricolă primară;

- extinderea mecanismului de restituire a TVA pentru investiţiile (cheltuielile)

capital efectuate în tractoare agricole;

- majorarea cotelor accizelor la articole din tutun, bere, producţia vinicolă,

băuturile alcoolice tari şi slab alcoolice, benzina, motorina şi derivatele acestora,

parfumuri şi apă de toaletă, articole de bijuterie, autoturisme, aparataj electronic;

- introducerea accizului la articolele de cristal;

- implementarea etapei a doua a sistemului de impozitare a bunurilor imobiliare la

valoarea de piaţă (garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate; loturile

întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţiile amplasate pe ele ale cetăţenilor şi

bunurile imobiliare cu destinaţie comercială şi industrială ale agenţilor economici);

majorarea cotei maxime a taxei pentru amenajarea teritoriului şi a taxei pentru unităţile

comerciale şi de prestări servicii de deservire socială;

- anularea plafonului pentru stabilirea cotelor concrete ale taxelor locale;

- majorarea cotelor taxelor rutiere la autoturismele înmatriculate în Republica

Moldova, cu stabilirea cotelor taxei, în funcţie de influenţă asupra infrastructurii rutiere;

- implementarea Tarifului Vamal Integrat al Republicii Moldova (TARIM).

b) în domeniul cheltuielilor publice:

- raţionalizarea cheltuielilor curente prin stabilirea unui control strict asupra

angajărilor şi cheltuielilor de personal şi reducerea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii

cu prioritate joasă

- eliminarea unor înlesniri şi beneficii pentru angajaţii din instituţiile cu statut

militar şi special;

- aplicarea condiţiilor unice de acordare a indemnizaţiilor la eliberarea din

serviciu a colaboratorilor vamali, stabilite pentru salariaţi în sectorul bugetar;

- implementarea mecanismului de acordare a îndemnizaţiilor din contul bugetului

de stat pentru asigurarea cu locuinţe a unor categorii de beneficiari, în schimbul

acordării creditelor preferenţiale, întru evitarea cheltuielilor suplimentare legate de

achitarea dobînzilor bancare;

- eficientizarea prestaţiilor sociale prin implementarea treptată a sistemului de

ajutor social ţintit către cele mai vulnerabile categorii ale populaţiei şi de zicere de la

sisteme paralel de protecţie sociale;

- reformarea mecanismului de acordare a indemnizaţiilor pentru incapacitate

temporară de muncă;

- majorarea vîrstei de pensionare pentru funcţionarilor publici, precum şi

judecători şi procurori;

- majorarea perioadei de cotizare de la 30 la 35 ani, necesară pentru a obţine

dreptul la o pensie completă;

- iniţierea reformelor în sistemul educaţional, prin optimizarea numărului de şcoli,

claselor şi numărului non-didactic;

- lichidarea dublării cheltuielilor pentru remunerarea persoanelor antrenate în

procesul electoral şi inechităţii sociale între toţi membrii Comisiei Electorale Centrale

pentru munca prestată în procesul electoral;

- prelungirea termenului de intrare în vigoare a prevederilor legale privind

finanţarea partidelor politice din bugetul de stat;

- îmbunătăţirea procesului de achiziţii publice în scopul utilizării cît mai eficiente

a mijloacelor financiare publice disponibile şi neadmiterii asumării unor angajamente

fără suport financiar.

Relansarea economiei mondiale şi naţionale în perioada 2010-2011 a condus la

majorarea esenţială, în comparaţie cu anul 2009, a veniturilor bugetare şi la consolidarea

poziţiei bugetar-fiscale. Sporirea în anul 2010 a veniturilor bugetare, care au depăşit

încasările anului 2009 cu 17,1%, concomitent cu consolidarea lor, reformarea sistemului

de administrare fiscală, ţinerea la control în această perioadă a cheltuielilor publice au

rezultat în reducerea deficitului de casă al bugetului public naţional de la 6,3% în PIB în

anul 2009 pînă la 2,5% în PIB în anul 2010. În anul 2011 se menţine ritmul planificat al

ajustărilor bugetar fiscale şi tendinţa de reducere a deficitului bugetar care se estimează

la nivel de 1,9% În PIB.

Cadrul financiar global al bugetului public naţional pe anii 2012-2014 este

produsul politicilor bugetar-fiscale şi prezintă estimarea veniturilor şi delimitarea

deficitului ţintă, care la rîndul lor determină limita cheltuielilor bugetului public naţional

pe termen mediu. Cadrul financiar global al bugetului public naţional se prezintă în

tabelul 1.1.

Tabelul 1.1.Cadrul financiar global al bugetului public naţional

mil. leiExecutat Aprobat Estimat

2009 2010 2011 2012 2013 2014

Venituri, total 23517,7 27540,2 31016,1 34997,6 38487,0 42218,2

Ponderea în PIB (%) 38,9 38,3 37,8 38,2 38,1 38,1

Cheltuieli, total 27354,3 29326,4 32611,9 35726,6 39214,0 42990,2

Ponderea în PIB (%) 45,3 40,8 39,7 39,0 38,8 38,8

Deficitul bugetar -3836,6 -1786,2 -1595,8 -729,0 -727,0 -772,0

Ponderea în PIB (%) -6,3 -2,5 -1,9 -0,8 -0,7 -0,7

Deficitul primar -3002,4 -1238,6 -919,4 -36,4 -68,2 -152,3

Ponderea în PIB (%) -5,0 -1,7 -1,1 -0,04 -0,7 -0,14

Deficitul structural -5124,6 -3788,5 -3755,5 -2717,0 -2779,0 -2945,0

Ponderea în PIB (%) -8,5 -5,3 -4,6 -3,0 -2,7 -2,7

Produsul intern brut 60430,0 71849,0 82100,0 91600,0 101000,0 110800,0

Sursa: Cadrul bugetar pe termen medu 2012-2014. Anexă la Dispoziţia Guvernului nr. 129-d din 29 decembrie 2011[online] Disponibil: http://www.mf.gov.md/common/middlecost/CCTM2014/anexe29iunie/CBTM_2012-2014.pdf

Reieşind din angajamentele asumate de Guvern şi susţinute de partenerii de

dezvoltare, evoluţia indicatorilor cadrului financiar global pe anii 2012-2014 denotă o

tendinţă de diminuare a proporţiilor sectorului public în PIB, asigurarea controlului

programelor de cheltuieli publice, precum şi a nivelului de îndatorare a statului, ca

factori determinanţi ai stabilităţii macrofiscale.

Ajustările bugetar - fiscale vor reduce dependenţa bugetului de asistenţa externă

excepţională din partea FMI, iar finanţele publice să fie mai rezistente la riscurile

macroeconomice. Scopul acestor ajustări este de a reduce deficitul structural (cu

excluderea granturilor) care este un deficit ajustat la efectele ciclurilor economice, de la

5,3% în PIB în anul 2010 la 2,7% în PIB în anul 2014. Ca bază pentru dezvoltare vor

servi reformele ample în domeniul cheltuielilor publice, măsurile fiscale care vor

promova un echilibru între cuantumul veniturilor şi cheltuielilor corelat cu obiectivele

macroeconomice, orientarea resurselor bugetare către investiţii, acoperirea deficitului

din economii.

2.2. POLITICA FISCALĂ

Politica fiscală include utilizarea de către stat a impozitării pentru obţinerea

unor obiective macroeconomice. Ea este parte integrantă a politicii bugetare

http://www.mf.gov.md/common/middlecost/CCTM2014/anexe29iunie/CBTM_2012-2014.pdf

care tinde să acţioneze asupra economiei prin bugetul de stat: alegerea

volumului de cheltuieli publice, a deficitului bugetar etc. Impozitele şi

cheltuielile publice afectează atât consumul, cât şi venitul firmelor, având un

mare impact asupra costului şi disponibilităţii fondurilor. Prin politica fiscală se

stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de alimentare a bugetului public, metodele de

prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de

realizare a acestora.

Politicii fiscale, ca parte importantă a politicii bugetare a unui stat, îi revin

sarcini bine definite :

a) conceperea sistemului general de impozite si taxe ;

b) stabilirea nivelului general şi particular al fiscalităţii ;

c) colectarea, la timp şi în cuantumul preconizat, a plăţilor de

impozite directe şi indirecte ale contribuabililor, cu costuri aferente cât

mai mici ;

d) prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale.

Obiectivele generale ale politicii fiscale pentru anii 2013-2015 se bazează pe:

(1) asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale;

(2) optimizarea presiunii fiscale;

(3) stabilizarea şi simplificarea legislaţiei fiscale;

(4) armonizarea principiilor puse la baza legislaţiei fiscale naţionale cu cea

comunitară.

Pe termen mediu se preconizează o serie de măsuri de politică fiscală pe

principalele tipuri de impozite, precum urmează.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice

Pe termen mediu se prevede menţinerea sistemului progresiv de impozitare a

veniturilor cetăţenilor, concomitent cu majorarea tranşelor de venit impozabil precum şi

a scutirii anuale personale, scutirii personale majore şi scutirii pentru persoanele

întreţinute la rata inflaţiei prognozată pentru 2013 - 2015, conform tabelului 1. Măsura

dată are drept scop susţinerea persoanelor fizice cu venituri mici şi transpunerea treptată

a presiunii fiscale asupra populaţiei cu venituri medii şi mai sus de medii.

Tabelul 1. Evoluţia cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice în 2010 -

2015

2010 2011 2012 2013 2014 2015

efectivpropuneri pe termen

mediu Mărimea grilelor de venit impozabile (vi) şi cotele impozitului pe venitul persoanei fizice, lei anual / %

vi<25200:7%

vi>25200:18%

vi<25200:7%

vi>25200:18%

vi<25200:7%

vi>25200:18%

vi<26700:7%

vi>26700:18%

vi<28200:7%

vi>28200:18%

vi<29700:7%

vi>29700:18%

Scutirea anuală personală, lei

8100 lei(675 lei)+ 900 lei

8100 lei(675 lei)

0 lei

8640 lei(720 lei)+ 540 lei

9120 lei(760 lei)+ 480 lei

9600 lei(800 lei)+ 480 lei

10080 lei(840 lei)+ 480 lei

Scutirea anuală personală majoră, lei

12000 lei(1000 lei)

0 lei

12000 lei(1000 lei)

0 lei

12840 lei(1070 lei)+ 840 lei

13560 lei(1130 lei)+ 720 lei

14280 lei(1190 lei)+ 720 lei

15000 lei(1250 lei)+ 720 lei

Scutirea anuală pentru persoanele întreţinute, lei

1800 lei(150 lei)+ 120 lei

1800 lei(150 lei)

0 lei

1920 lei(160 lei)+ 120 lei

2040 lei(170 lei)+ 120 lei

2160 lei(180 lei)+ 120 lei

2280 lei(190 lei)+ 120 lei

Impozitul pe venitul persoanelor juridice

În anul 2013 se prevede:

a) efectuarea unui studiu privind sistemele de impozitare a fondurilor nestatale de

pensii naţionale şi internaţionale;

b) examinarea oportunităţii introducerii impozitului pe reprezentanţă în mărime

fixă;

c) examinarea oportunității introducerii impozitului unic consolidat în sectorul

agricol.

Pentru anul 2014 se prevede introducerea conceptului privind preţurile de transfer.

Scopul măsurii date este de a crea condiţii egale de impunere a agenţilor economici

autohtoni şi companiilor multinaţionale.

Contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare

obligatorie de asistenţă medicală

În anii 2013 - 2015 se prevede menţinerea cotelor generale ale contribuţiilor de

asigurări sociale (29%) şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (7%).

Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de

asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prezintă în tabelul 2.

Tabelul 2.

Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în 2010 - 2015

2010 2011 2012 2013 2014 2015efectiv propuneri pe termen

mediuCotele contribuţiilor de

asigurări sociale de stat obligatorii, total

29% 29% 29% 29% 29% 29%

pentru angajator 23% 23% 23% 23% 23% 23%pentru salariat 6% 6% 6% 6% 6% 6%Prima de asigurare obligatorie

de asistenţă medicală, total7% 7% 7% 7% 7% 7%

pentru angajator 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5%pentru salariat 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5%

În anul 2013 se prevede implementarea Titlului X al Codului fiscal „Contribuţii

sociale”, care va reglementa contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi

primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Măsura dată va permite

sistematizarea legislaţiei fiscale prin codificarea acestor plăţi.

Taxa pe valoarea adăugată


a) anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al

agentului economic;

b) introducerea cotei standard TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în

schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea (subvenţionarea) directă din partea

statului.

Accize

În anii 2013-2015 se prevede ajustarea la rata inflaţiei prognozată pentru anii

respectivi a cotelor accizelor stabilite în sume fixe.

În vederea ajustării graduale a cotelor accizelor la produsele din tutun la nivelul

ţărilor din regiune, cît şi la practica europeană, în anii 2013 - 2015 se prevede:

a) modificarea mărimii cotei accizului la articole din tutun, care se prezintă în

tabelul 3.

Tabelul 3.

Evoluţia cotelor accizelor pentru articolele din tutun-ţigarete cu filtru în 2012 – 2015

Poziţia tarifarăUnitatea de

măsură

Cota accizului2012 2013 2014 2015

efectiv prevederi 240220 Ţigarete cu filtru

Valoarea în lei/1000 bucăţi

20 lei + 24%

30 lei + 30%

40 lei + 36%

50 lei + 40%

b) modificarea mărimii cotei accizului la alcoolul etilic nedenaturat cu o

concentraţie alcoolică de pînă la/mai mult de 80% volum (poziţiile tarifare 2207, 2208),

alte băuturi alcoolice (poziţiile tarifare 2205, 220600), care se prezintă în tabelul 4.

Tabelul 4.

Evoluţia cotelor accizelor la alcoolul etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă

la/mai mult de 80% volum pentru 2012 - 2015

Poziţia tarifară Unitatea Cota accizului

de măsură

2012 2013 2014 2015efectiv prevederi

1 2 3 4 5 62205 Vermuturi şi alte vinuri din struguri proaspeţi, aromatizate cu plante sau cu substanţe aromatizante

Litru alcool

absolut/valoarea

în lei

15 lei + 15%

[20 lei + 20%

25 lei +25%

25 lei +25%]

2206 Alte băuturi fermentate (de exemplu, obţinute din suc de pere proaspete, cidru, hidromel); amestecuri de băuturi fermentate, amestecuri de băuturi fermentate şi băuturi nealcoolice, nedenumite şi necuprinse în altă parte2207 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de 80%vol sau mai mult; alcool etilic şi alte alcooluri denaturate, de orice concentraţie2208 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică de pînă la 80%vol., distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi alcoolice

30 lei + 30%

[40 lei + 40%

50 lei + 50%

50 lei + 50%]

Impozitul pe bunurile imobiliare

În anii 2013 – 2015 se prevede continuarea implementării următoarelor etape ale

noului sistem de impozitare a diferitelor categorii de bunuri imobiliare, în funcţie de

valoarea de piaţă a acestora, care se prezintă în tabelul 5.

Tabelul 5.

Etapele de implementare a noului sistem de impozitare a bunurilor imobiliare

Etapele de implementare

Categoria de bunuri imobile evaluate la valoarea de piaţă

Anulimplementării

III Bunurile imobiliare cu destinaţie locativă – apartamente şi case de locuit individuale din 2014

localităţile rurale; Bunurile imobiliare cu destinaţie agricolă – grădini din extravilan

IV Bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate, în baza valorii de piaţă

2014

Taxe locale


Efectuarea studiului privind revizuirea în întregime a sistemului naţional de taxe

locale (12), în vederea consolidării sistemului fiscal şi simplificarea administrării fiscale

şi evidenţei contabile.

Alte impozite şi taxe

În anul 2014 se prevede implementarea Titlului XII al Codului fiscal "Alte

impozite şi taxe", în vederea sistematizării legislaţiei fiscale, care va reglementa

impozitul privat şi patenta de întreprinzător.

Scop: promovarea măsurilor de politică fiscală şi vamală în scopul asigurării

continuităţii dezvoltării economice fiabile, reducerii presiunii fiscale a contribuabililor

cît şi diminuarea proporţiilor evaziunilor fiscale şi a contravenţiilor vamale.

Totodată, se urmăreşte perfecţionarea legislaţiei fiscale şi vamale în vigoare, în

scopul tratării tuturor dubiilor ce rezultă din legislaţie în favoarea contribuabilului,

racordarea normelor legale la necesitățile actuale, armonizarea legislaţiei naţionale cu

cea internațională.

Obiective:

- sporirea încrederii contribuabililor în organele fiscale şi vamale;

- reducerea presiunii fiscale a contribuabililor;

- perfecţionarea legislaţiei în domeniul fiscal şi vamal;

- simplificarea procedurii de administrare fiscală şi vamală;

- armonizarea legislaţiei fiscale și vamale naţionale cu acquis-ul comunitar;

- etc.

Măsurile de politică fiscală şi politică de administrare fiscală pentru anul 2013,

precum şi cele de perfecţionare ale legislaţiei fiscale şi vamale ţin de următoarele:

Privind politica fiscală:

Majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale

personale, scutirii anuale personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele

întreţinute la calcularea impozitului pe venitul persoanelor fizice, prin ajustarea

acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).

Această propunere ţine de realizarea Obiectivelor politicii fiscale pe anul 2013 şi

are drept scop ameliorarea stării financiare a populaţiei ţării cu venituri mici şi peste

media pe economie. Măsura dată vizează diminuarea presiunii fiscale a cetăţenilor şi

economisirea de către acestea a mijloacelor băneşti pentru procurarea de mărfuri,

servicii. Totodată, se urmăreşte cointeresarea persoanelor fizice să-şi declare veniturile

reale şi implicit impozitarea acestora.

Se propun următoarele opţiuni:

I. A nu face nimic.

II. Majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale personale,

scutirii anuale personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele întreţinute.

ALTERNATIVA POSIBILELE AVANTAJE

POSIBILELE DEZAVANTAJE

RISCURI

1. Alternativa a nu face nimic.

- venituri suplimentare la buget.

- creşterea presiunii fiscale asupra persoanelor fizice la calcularea impozitului pe venit;- reducerea cheltuielilor cetățenilor pentru achitarea serviciilor, mărfurilor procurate

- creşterea evaziunii fiscale a persoanelor fizice prin eschivarea de la impozitarea deplină a veniturilor reale.

2. Majorarea tranşelor de venit impozabile, precum şi a scutirii anuale personale, personale majore şi scutirii anuale pentru persoanele întreţinute.

- ameliorarea stării financiare a populaţiei ţării cu venituri mici şi peste media pe economie;- diminuarea presiunii fiscale pentru populație;- cointeresarea persoanelor fizice să-şi declare veniturile reale şi implicit impozitarea acestora;- majorarea economiilor persoanelor fizice;- pierderile cauzate de măsura dată vor fi compensate de majorarea fondului de retribuire a muncii. Astfel, impactul final asupra bugetului va fi de +263 mil.lei.

- diminuarea venitului la buget.

- nu au fost identificate.

Modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty

prin introducerea reținerii finale a impozitului pe venit la sursă pentru persoanele

fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova și anularea reținerii prealabile a

impozitului pe venit la sursa de plată pentru agenții economici rezidenți ai Republicii

Moldova, precum și stabilirea unei cote unice a impozitului în mărime de 12 % pe

venitul obținut sub formă de royalty pentru toate categoriile de contribuabili.

Modificarea dată are drept scop diminuarea presiunii fiscale pentru toate

categoriile de contribuabili, simplificarea administrării fiscale și prevenirea schemelor

de evaziune fiscală.

Totodată, modificarea dată se efectuează în vederea respectării principiului echităţii

fiscale prin tratarea egală a tuturor categoriilor de contribuabili care obțin venit sub

formă de royalty: persoane fizice-cetățeni și agenți economici rezidenți și nerezidenți ai

Republicii Moldova.


I. A nu face nimic

II. Modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty

prin introducerea reținerii finale a impozitului pe venit la sursă pentru persoanele fizice-

cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova și anularea reținerii prealabile a impozitului pe

venit la sursa de plată pentru agenții economici rezidenți ai Republicii Moldova



RISCURI

1. Alternativa a nu face nimic

- venituri suplimentare la buget.

- creşterea presiunii fiscale asupra contribuabililor la calcularea impozitului pe venit.

- amplificarea cazurilor de evaziune fiscală prin achitarea veniturilor sub formă de royalty numai în folosul persoanelor fizice în vîrstă de 60 de ani şi mai mult.

2. Modificarea regimului de impozitare a venitului obținut sub formă de royalty prin introducerea

- diminuarea presiunii fiscale pentru toate categoriile de contribuabili;- tratarea egală a persoanelor

- diminuarea venitului la buget.

- nu au fost identificate.

reținerii finale a impozitului pe venit la sursă pentru persoanele fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova și anularea reținerii prealabile a impozitului pe venit la sursa de plată pentru agenții economici rezidenți ai Republicii Moldova

fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova care obțin venit sub formă de royalty;- excluderea necesității depunerii de către persoanele fizice-cetățeni rezidenți ai Republicii Moldova a declarației cu privire a impozitului pe venit în cazul obținerii veniturilor sub formă de royalty- simplificarea administrării fiscale.

Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol, care va include

toate impozitele și taxele, cu excepția TVA, contribuțiilor de asigurări sociale de stat

obligatorii și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Concomitent, menționăm că, TVA, contribuțiile de asigurări sociale de stat

obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi achitate pe

principii generale.


are drept scop susținerea și dezvoltarea sectorului agricol prin simplificarea sistemului

de impozitare, evidenței contabile și administrării fiscale, asigurarea încasărilor la buget

a impozitelor aferente persoanelor juridice şi fizice din sectorul agricol, precum şi

combaterea evaziunii fiscale.


I. A nu face nimic.

II. Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol.



RISCURI


- creşterea în continuare a proporţiilor de evaziune fiscală;- starea mereu stresantă a contribuabililor din cauza necesităţii prezentării mai multor declaraţii pentru o bază impozabilă mică;- diminuarea în continuare a veniturilor la buget.

- diminuarea în continuare a veniturilor la BPN achitate de către agenții economici din agricultură.

2. Introducerea impozitului unic consolidat în sectorul agricol.

- venituri suplimentare la buget;- simplificarea sistemului de administrare atât de către contribuabili, cât şi de către autorităţile fiscale;- diminuarea proporţiilor de evaziune fiscală.

- menținerea obligației de ținere a evidenței contabile;- nu ține cont de mărimea veniturilor realizate și cheltuielilor efectuate;- problema administrării fiscale în cazul în care subiectul mai desfășoară și alte activități decît cele agricole, cum ar fi prelucrarea materiei prime.

- creşterea presiunii fiscale asupra agenților economici din sectorul agricol în cazul realizării pierderilor.

Anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al

agenţilor economici.

Modificarea dată se efectuează în contextul extinderii, începînd cu 01 ianuarie

2012, a mecanismului de restituire a TVA pentru investițiile capitale efectuate în

mun.Chișinău și Bălți, precum și în scopul simplificării administrării fiscale și vamale.

Totodată, obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sunt orientate spre un sistem

general de impunere fără distorsionarea acestuia prin anularea stimulente și facilităților

fiscale.


I. A nu face nimic.

II. Anularea scutirii de TVA la mijloacele fixe depuse în capitalul social al

agenţilor economici.



RISCURI


- administrarea fiscală și vamală complicată.

- limitarea capacității Guvernului de a acumula resurse financiare necesare finanțării cheltuielilor publice.

2. Anularea scutirii de TVA, la mijloacele fixe depuse în capitalul social al agenţilor economici.

- simplificarea administrării fiscale și vamale;- acumularea de surse financiare suplimentare la buget;- eventualele venituri suplimentare la BPN se estimează la 200 mil. lei.

Introducerea scutirii de TVA pentru operaţiunile legate de circulaţia valutei,

mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată, în cazul

utilizării acestora în scopuri numismatice.

Scopul acestei propuneri este de a evita problemele de administrare fiscală în partea

ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în acelaşi timp mijloc de plată

legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.


I. A nu face nimic.

II. Introducerea scutirii de TVA pentru operaţiunile legate de circulaţia valutei,

mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată, în cazul

utilizării acestora în scopuri numismatice.



RISCURI


- existența problemelor de administrare fiscală în partea ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în acelaşi timp mijloc de plată legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.

- menținerea situațiilor de incertitudine în aplicarea legislației fiscale.

2. Introducerea scutirii de TVA a operaţiunilor legate de circulaţia valutei, mijloacelor băneşti,

- evitarea problemelor de administrare fiscală în partea ce ţine de delimitarea mijloacelor băneşti care constituie în

bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată, în cazul utilizării acestora în scopuri numismatice.

acelaşi timp mijloc de plată legal și totodată fiind utilizate şi în scopuri numismatice.

Introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în

schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea directă din partea statului.

Scopul acestei propuneri este de a evita distorsionarea sistemului general de

impozitare, precum și simplificarea administrării fiscale și susținerea producătorilor

agricoli. La aceasta, este de menționat faptul că, cota redusă de 8% a TVA pentru

producția agricolă se aplică doar la I-a etapă din tot lanțul de livrări – adică pentru forma

primară a producției, iar în cazul prelucrării acesteia se aplică cota standard a TVA de

20%. Pe lîngă aceasta, la moment, producătorii agricoli procură materia primă la cota

standard a TVA de 20%, iar la livrarea producției agricole aplică cota redusă a TVA de

8%, din care considerente aceștia acumulează trecere în cont a TVA pentru perioada

fiscală următoare.


I. A nu face nimic.

II. Introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară

în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea directă din partea statului.



RISCURI


- - distorsionarea sistemului de impunere;- acumulări de trecere în cont a sumei TVA.

- diminuarea în continuare a încasărilor la BPN la capitolul TVA ca urmare a existenței schemelor de

evaziune fiscală.2. Introducerea cotei standard a TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în schimbul cotei reduse a TVA de 8%, cu restituirea directă din partea statului.

- evitarea distorsionării sistemului de impunere;- diminuarea acumulărilor de trecere în cont a sumei TVA;- reducerea posibililor cauze de evaziune fiscală.

-

Anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii

judecătoreşti.

Modificarea dată se impune în contextul în care caracterul activităţii executorilor

judecătoreşti este supus unui regim fiscal general stabilit de legislaţie.


I. A nu face nimic.

II. Anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii

judecătoreşti.



RISCURI

1. A nu face nimic. - executorii judecătoreşti vor beneficia de un regim fiscal deosebit faţă de alţi contribuabili care activează în aceleaşi condiţii.

- nu vor fi încasate mijloace băneşti la bugetul de stat aferente serviciilor prestate de executorii judecătoreşti.

2.Anularea scutirii de TVA pentru serviciile acordate de către executorii

- aplicarea uniformă a normelor Codului fiscal, ceea ce va

judecătoreşti. elimina dificultăţile în administrarea fiscală.

Majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe, prin ajustarea acestora la

rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).



RISCURI

1. A nu face nimic. - eventuale pierderi la buget.

2. Ajustarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2013 (5%).

- acumularea de noi surse financiare la buget;- scăderea consumului;- eventualele venituri suplimentare la BPN se estimează la 92,6 mil. lei.

- creşterea poverii fiscale.

- neatingerea rezultatului scontat;- comerțul ilicit.


are drept scop asigurarea taxării veniturilor reale. Indexarea fiscală elimină efectul

creşterii inflaţioniste a veniturilor fiscale la BPN din contul sporirii încasărilor de la

accize.


I. A nu face nimic.

II. Ajustarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe la rata inflaţiei prognozată

pentru anul 2013 (5%).

Majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun și băuturile alcoolice.


are drept scop ajustarea graduală a acestora la nivelul ţărilor din regiune, inclusiv a celor

europene, fapt ce va permite acumularea de noi surse financiare la buget, precum şi

diminuarea consumului articolelor din tutun, băuturi alcoolice, mărfuri ce au o influenţă

negativă asupra sănătăţii populaţiei şi a dezvoltării societăţii în general.


I. A nu face nimic.

II. Majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun și băuturile alcoolice.

ALTERNATIVA POSIBILELEAVANTAJE

POSIBILELEDEZAVANTAJE

RISCURI

1. A nu face nimic. - consum ridicat de produse dăunătoare sănătății populației.

2. Majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun și băuturile alcoolice.

- asigurarea taxării veniturilor reale; - surse suplimentare la buget; - influenţarea asupra volumelor de producţie şi consumului de băuturi alcoolice și produse din tutun prin scăderea consumului acestora din considerentele creşterii preţurilor;- eventualele venituri suplimentare la BPN din majorarea cotelor accizelor la produsele din tutun se estimează la 150 mil. lei, iar în cazul băuturilor alcoolice acestea nu pot fi estimate.

- creşterea poverii fiscale;- reducerea comerțului cu astfel de mărfuri.

- majorarea comerțului ilicit; - neatingerea rezultatului scontat.

Introducerea limitei veniturilor din vînzări ale titularului patentei de

întreprinzător în mărimea de 100 mii lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.

Scopul acestei propuneri este de a contracara schemele de evaziune fiscală, precum

şi, stimularea trecerii persoanelor fizice – deținători de patente, odată cu dezvoltarea

activităţii, la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de lege, prin stabilirea

limitei veniturilor din vînzări în mărime de 100 mii lei, ce pot fi obținute de aceștia într-

o perioadă de 12 luni consecutive, mărime stabilită avînd drept bază plafonul de

înregistrare benevolă în calitate de contribuabil al TVA de 100 mii lei.

Suplimentar menționăm că, la momentul actual, plafonul veniturilor din vînzări

pentru persoanele fizice – deținători de patente ce se ocupă cu comerțul cu amănuntul

este stabilit în mărime de 300 mii lei.


I. A nu face nimic.

II. Introducerea limitei veniturilor din vînzări ale titularului patentei de

întreprinzător în mărimea de 100 mii lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.



RISCURI


- apariția și susținerea schemelor de evaziune fiscală.

- neatingerea scopului stabilit la instituirea patentei de întreprinzător, și anume, susţinerea persoanelor fizice în vederea iniţierii de către acestea a propriei afaceri, urmărindu-se dezvoltarea în continuare a acesteia în

oarecare forme organizatorico-juridice stabilite de lege, cum ar fi întreprinzători individuali, societăţi cu răspundere limitată, etc.

2. Introducerea limitei veniturilor din vînzări ale titularului patentei de întreprinzător în mărimea de 100 mii lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.

- contracararea schemelor de evaziune fiscală;- trecerea treptată a persoanelor fizice – deținători de patente la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de legislația în vigoare.

Excluderea genului de activitate „Întocmirea dărilor de seamă contabile” din

lista genurilor de activitate desfășurate în baza patentei de întreprinzător.

Scopul acestei propuneri prevede reducerea treptată a genurilor activităţii de

întreprinzător ce pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător, şi respectiv,

trecerea la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de lege.

Mai mult ca atît, persoanele date dispun de cunoştinţe în domeniul evidenţei

contabile, din care considerente, aceştia nu vor întimpina dificultăți la crearea unui agent

economic şi ţinerea evidenţei contabile.


I. A nu face nimic.

II. Excluderea genul de activitate „Întocmirea dărilor de seamă contabile” din

lista genurilor de activitate desfășurate în baza patentei de întreprinzător.



RISCURI


- apariția și susținerea schemelor de evaziune fiscală.

- neatingerea scopului stabilit la instituirea patentei de întreprinzător, și anume, susţinerea persoanelor fizice în vederea iniţierii de către acestea a propriei afaceri, urmărindu-se dezvoltarea în continuare a acesteia în oarecare forme organizatorico-juridice stabilite de lege, cum ar fi întreprinzători individuali, societăţi cu răspundere limitată, etc.

2. Excluderea genul de activitate „Întocmirea dărilor de seamă contabile” din lista genurilor de activitate desfășurate în baza patentei de întreprinzător.

- contracararea schemelor de evaziune fiscală;- reducerea treptată a genurilor activităţii de întreprinzător ce pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător;- trecerea treptată la o anumită formă organizatorico-juridică stabilită de lege de desfășurare a activității de întreprinzător.

Introducerea condiţiei suplimentare privind TVA pentru mărfurile autohtone

anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare.

Modificarea are drept scop excluderea cazurilor de obţinere a scutirii de la plata

TVA pentru reintroducerea mărfurilor autohtone anterior exportate pentru care

contribuabilul a beneficiat de restituirea TVA.


I. A nu face nimic.

II. Introducerea condiţiei suplimentare privind TVA pentru mărfurile autohtone

anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare.



RISCURI

1. A nu face nimic. - utilizarea abuzivă de către agenţii economici a facilităţilor fiscale şi vamale privind TVA.

2.Introducerea condiţiei suplimentare privind TVA pentru mărfurile autohtone anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare.

- coordonarea fluxului informaţional privind plata TVA.

- necesitatea obţinerii dovezii privind nerestituirea TVA.

Introducerea normei exprese referitor la eliberarea facturii fiscale pentru

vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate în cazul

achitărilor prin intermediul cardurilor bancare.

Scopul completării respective constă în eliminarea lacunei privind eliberarea

facturii fiscale în cazul în care cumpărătorul achiziţionează mărfuri sau servicii de la

agenţii economici prin intermediul cardurilor bancare.


I. A nu face nimic.

II. Introducerea normei exprese referitor la eliberarea facturii fiscale pentru

vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate în cazul

achitărilor prin intermediul cardurilor bancare.



RISCURI

1. A nu face nimic. - cheltuieli nejustificate în cazul utilizării facturilor fiscale de către agenţii economici.

2.Introducerea normei exprese referitor la eliberarea facturii fiscale pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate în cazul achitărilor prin intermediul cardurilor bancare.

- agenţii economici nu vor fi obligaţi să elibereze factura fiscală în cazul achitării pentru mărfurile sau serviciile procurate prin intermediul cardului bancar.

Impactul preconizat, urmare acceptării opţiunii „a nu face nimic” va avea

următoarele aspecte:

-- imposibilitatea realizării depline a măsurilor de politică fiscală şi vamală,

precum şi de administrare fiscală şi vamală;

-- diminuarea economiilor cetăţenilor;

-- dificultăţi în asigurarea părţii de venituri planificate în BPN;

-- imposibilitatea simplificării legislaţiei fiscale şi vamale în vigoare;

-- imposibilitatea armonizării legislaţiei fiscale şi vamale naţionale cu legislaţia

comunitară;

-- apariţia evaziunilor fiscale şi a fraudelor fiscale cauzate de tălmăcirea neunivocă

a prevederilor legale existente la aceste capitole;

În situaţia în care proiectul va fi aprobat, impactul acestuia asupra populaţiei,

mediului de afaceri şi a finanţelor publice va avea mai multe efecte pozitive.

Concluzii şi recomandări

Opţiunea recomandabilă este de a promova proiectul de lege.

Adoptarea proiectului respectiv va avea beneficii în privinţa concretizării unor

norme în sensul perfecţionării continue a legislaţiei fiscale şi vamale.

Capitolul III. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE3.1. Definirea şi clasificarea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice reprezintă forma de manifestare a funcției de repartiție a

finanțelor publice în faza redistributivă. Prin aceasta are loc o realocare a fondurilor

bănești pe diverse destinații, în funcție de necesitățile sociale și în funcție de politica

financiară promovată de stat.

După cum afirmă Iulian Văcărel, cheltuielile publice exprimă relații economico-

sociale în formă bănească, care se manifestă între state de o parte, și persoane fizice și

juridice, pe de ată parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale

statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia de drept public.

Richard Musgrave, consideră că problemele care sunt soluționate în domeniul

cheltuirii mijloacelor publice pot fi divizate în trei categorii:

Acordarea ajutorului social acelor membri ai societății care nu au

disponibilitatea să se asigure personal;

Asigurarea obligatorie în caz de boală, șomaj și alte situații de risc.

Pentru această categorie de cheltuieli procesul nu este limitat la redistribuire, ci

are loc o acumulare cu scopul plății ulterioare la apariția cazului asigurat;

Producția și achiziționarea bunurilor materiale și a serviciilor pentru

care statul își asumă responsabilitatea;

Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea funcției de alocare

finanțelor publice și anume de componenta ei privind repartizarea și utilizarea resurselor

financiare ale statului.

Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resursele

mobilizate pe diferite căi pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare

pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului.

Pentru soluționarea cât mai reușită a problemelor legate de utilizarea mijloacelor

publice și în scopul unei mai bune înțelegeri a problemelor privind cheltuielile publice,

este necesară clasificarea acestora. Richard Musgrave distinge următoarele formele de

realizare a cheltuielilor publice:

-- Finanțarea cheltuielilor de exploatare ale organizațiilor sectorului public;

-- Subvenționarea întreprinderilor și a organizațiilor care livrează producție;

-- Achiziționarea de bunuri și servicii ;

-- Plăți și ajutoare în formă naturală persoanelor cuprinse în programe de

ajutor social și asigurare;

Varietatea cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criterii pentru

structurarea lor. Clasificația cheltuielilor publice se poate face pe baza criteriilor de

conținut, dar și pe baza unora operaționale.

Structura cheltuielilor publice după anumite obiective economice, sociale,

militare, politice se face în baza diferitor criterii:

1. Clasificația administrativă- este necesară în vederea identificării

responsabilităților pentru principalele grupe de cheltuieli publice și pentru administrarea

operativă a bugetului. Clasificația administrativă are la bază criteriul instituțiilor prin

intermediul cărora se efectuează cheltuielile publice: ministere, instituții publice

autonome, unități administrativ teritoriale, etc. Gruparea cheltuielilor pe criterii

administrative este utilă, deoarece alocațiile bugetare se stabilesc pe beneficiari:

ministere și alte insituții centrale, raioane, orașe, comune ș.a.;

2. Clasificația economică- este necesară pentru analiza bugetului și punerea

la punct a politicii fiscale la nivel macroeconomic. Datele unei astfel de analize

identifică mijloacele prin care guvernul îndeplinește funcțiile pe care și le

asumă.Clasificația economică constă din două criterii de grupare:

a) Conform căruia cheltuielile se împart în:

Cheltuieli curente;

Cheltuieli de capital;

b) Conform căruia cheltuielile se împart în:

Cheltuieli privind bunurile și serviciile;

Cheltuieli de transfer;

3. Clasificația financiară în funcție de momentul în care se efectuează și de

modul în care afectează resursele financiare publice, cheltuielile publice se grupează în:

a) Cheltuielile definitive care cuprind cheltuieli de investiții si cheltuieli de

funcționare;

b) cheltuielile temporale sunt denumite operațiuni de trezorerie și sunt

evidențiate în conturile speciale ale trezoreriei;

c) cheltuielile virtuale ( posibile ) sunt cheltuieli pe care statul se angajează să

le efectueze în anumite condiții;

d) Cheltuieli fără contraprestație;

e) Cheltuieli cu contraprestație;

4. Clasificația după program care constă în general din mai multe activități

sau proiecte. Clasificarea cheltuielilor după program poate servi pentru două scopuri:

a) Identificarea și claritatea obiectivelor și politicilor;

b) Monitorizarea performanței operative prin indicatori de performanță, care

se pot referi la intrările, ieșirile sau rezultatele unui anumit program.

5. Clasificația ONU- este o clasificare funcțională care organizează activitățile

guvernului după scopurile lor (ex. educație, asigurări sociale, sănătate etc.);

Clasificația funcțională O.N.U a cheltuielilor publice curpinde:

a) Servicii publice generale;

b) Apărare;

c) Ordine publică;

d) Educație;

e) Sănătate;

f) Securitate socială și bunăstare;

g) Acțiuni economice;

h) Locuințe și servicii comunale;

i) Recreație, cultură și religie;

j) Alte cheltuieli;.

În Republica Moldova mărimea și structura cheltuielilor publice sunt

reglementate legislativ de Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar nr. 847 din

24.05.96, Legea anuală a bugetului de stat, Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale

de stat, Legea privind organizarea administrativ-teritorială nr. 764–XV din 27.12.2001,

Legea finanțelor publice locale nr. 491-XIV din 09.07.09 ș altele.

Clasificarea cheltuielilor bugetare se supune Hotărîrii Parlamentului Republicii

Moldova privind clasificația bugetară nr. 969-XIII din 24.0796.

În Republica Moldova începând cu anul 2011, potrivit Ordinului nr. 32 din

30.03.2011 al Ministrului Finanțelor Veaceslav Negruță, în temeiul articolului 7,

alineatul 5, al Legii 847-III din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar și procesul

bugetar, s-a aprobat noua Clasificație Bugetară în următoarea structură:

1. Clasificația Organizațională a Bugetelor;

2. Clasificația Funcțională;

3. Clasificația Programelor;

4. Clasificația Economică;

5. Clasificația Surselor bugetare;

Astfel, la moment, în Republica Moldova conform clasificației funcționale

cheltuielile publice se împart în:

1. Cheltuieli publice pentru servicii de stat cu destinație generală;

2. Cheltuieli publice pentru apărare națională;

3. Cheltuieli publice pentru ordine publică și securitate națională;

4. Cheltuieli publice pentru servicii în domeniul economiei;

5. Cheltuieli publice pentru protecția mediului;

6. Cheltuieli publice pentru gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor

comunale;

7. Cheltuieli publice pentru ocrotirea sănătății;

8. Cheltuieli publice pentru odihnă, cultură și culte;

9. Cheltuieli publice pentru educație;

10. Cheltuieli publice pentru protecția socială;.

Oleg Stratulat, doctor în științe economice, consideră că cheltuielile publice

pentru acțiuni social- culturale constituie un segment important al finanțelor publice.

Aceasta se datorează, în primul rînd rolului care le revine în viața social-economică a

societății, iar în al doilea rînd politicii aplicate în gestionarea lor și diverselor metode și

tehnici utilizate în procesul de valorificare a resurselor respective.

Cheltuielile pentru acțiuni social-culturale sunt orientate spre oferirea de servicii

sociale în mod gratuit sau cu plată redusă, efectuarea alocațiilor bugetare pentru

formarea și întreținerea infrastructurii sociale, achitarea pensiilor, burselor, ajutoarelor

și îndemnizațiilor. Ele îndeplinesc un important rol economic și social în asigurarea cu

resurse financiare pentru educația și învățământul copiilor, instruirea profesională a

tinerilor, asistența medicală și ocrotirea sănătății indivizilor, protecția și securitatea

socială, creșterea nivelului cultural și de civilizare a membrilor societății.

Însemnătatea cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale este relevată de rolul care

ii revine în asigurarea garanțiilor sociale ale cetățenilor cum ar fi dreptul la învățătură,

dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la asistență și protecție socială etc.

Între cheltuielile pentru acțiuni social-culturale și cele pentru dezvoltarea

economică a țării există relații de intercondiționare.O țară dezvoltată din punct de vedere

economic va dispune de mari resurse financiare, își va putea îndrepta o importantă parte

din ele pentru finanțarea acestor acțiuni,iar la rîndul lor, acțiunile de învățământ, cultură,

sănătate vor conduce la instruirea și calificarea indivizilor, la păstrarea stării de sanătate

a populației sau la refacerea acesteia.

Astfel, investind în cheltuielile publice pentru acțiuni social-economice, statul

crește o societate sănătoasă, aptă de muncă, dezvoltată intelectual și cultural, în acest

mod asigurîndu-și creșterea activității economice și sociale.

3.3. Politica şi priorităţile în domeniul cheltuielilor publice în Republica Moldova

Politicile în domeniul cheltuielilor publice pe termen mediu urmăresc realizarea

priorităţilor Programului de guvernare „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,

Bunăstare” şi alte programe şi strategii naţionale, de rînd cu consolidarea

managementului resurselor publice.

Obiectivele generale ale politicii în domeniul cheltuielilor pentru perioada 2012-2014

sunt următoarele:

Sporirea calităţii programelor de cheltuieli publice. În condiţiile

constrângerilor bugetare existente, măsurile de consolidare a cheltuielilor în 2009-2010

au condus la optimizarea şi utilizarea mai eficientă a acestora. Pe de altă parte resurse

majore au fost direcţionate la cheltuieli cu caracter social pentru protecţia păturilor

vulnerabile. Deşi măsurile date vor avea un impact direct asupra bugetului public

naţional în următorii ani, calitatea serviciilor publice în cadrul programelor de cheltuieli

nu trebuie să fie afectată. Identificarea corectă a priorităţilor de politici sectoriale şi

sporirea eficienţei operaţionale a cheltuielilor bugetare cu asumarea responsabilităţii

pentru acestea de către beneficiarii de alocaţii de la buget, reprezintă obiectivul de bază

al politicii cheltuielilor publice.

Alocarea resurselor conform angajamentelor existente. Cadrul limitat al

resurselor publice disponibile în comparaţie cu necesităţile majore, impune alocarea

cheltuielilor preponderant pentru realizarea politicilor şi programelor de cheltuieli, care

constituie angajamente deja asumate.

Alocările de resurse pentru priorităţile noi de politici. Priorităţile noi de

politici sectoriale urmează să rezulte din obiectivele generale şi priorităţile Guvernului.

Autorităţile publice vor identifica priorităţi noi de politici sectoriale doar în cadrul

limitelor sectoriale de cheltuieli, prin redimensionarea şi reprioritizarea programelor de

cheltuieli existente, precum şi prin identificarea măsurilor de economisire a resurselor.

-- Reformarea procesului de planificare a cheltuielilor publice. Acţiunile

aferente acestui obiectiv derivă din angajamentele de implementare a metodologiei noi

de planificare bugetară, de rînd cu implementarea clasificaţiei bugetare noi, a business

proceselor şi procedurilor informatice moderne, menite să susţină procesul bugetar.

Implementarea treptată a planificării bugetare bazată pe programe şi performanţă, de

rînd cu alte acţiuni conexe, urmează să conducă la îmbunătăţirea utilizării banului

public.

-- Eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor. Cheltuielile publice din ultimii ani

reflectă că acestea, deţin o pondere majoră în PIB. Creşterile cheltuielilor publice din

ultimii ani, deşi au oferit o asigurare mai mare cu resurse publice a programelor de

cheltuieli şi au permis implementarea unor noi iniţiative de politici, scot în evidenţă

existenţa unor probleme legate de dimensiunea prea mare a sectorului public, ce impune

necesitatea diminuării treptate a acesteia. Aceasta urmează să fie realizată prin sporirea

eficienţei şi eficacităţii programelor de cheltuieli şi direcţionarea resurselor disponibile

la programe de importanţă vitală, care vor permite depăşirea situaţiei de criză, fără a

admite blocaje financiare în sistemul bugetar. Motivare pentru identificarea potenţialelor

rezerve în urma eficientizării programelor de cheltuieli, serveşte faptul că economiile

vor rămîne disponibile în ramuri, oferind posibilităţi de realocare pentru finanţarea

iniţiativelor de reforme pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate.

Distribuirea resurselor în Cadrul bugetar pe termen mediu (2012-2014) este

ghidată de priorităţile de politici stabilite de Guvern pentru perioada respectivă, precum

şi de obiectivele generale ale politicii în domeniul cheltuielilor.

Principalele priorităţi de politici şi acţiuni pe sectoare cuprinse în strategiile sectoriale de

cheltuieli pe anii 2012-2014, sunt următoarele:

Educaţia

a) reorganizarea reţelei instituţiilor de învăţîmînt preuniversitar prin:

- adaptarea numărului şi tipurilor de grădiniţe şi şcoli la numărul de copii şi elevi din

fiecare localitate, luînd în considerare şi prognozele demografice existente;

- crearea şi consolidarea şcolilor de circumscripţie;

b) promovarea educaţiei incluzive pentru antrenarea copiilor cu cerinţe educaţionale

special în activităţi cu caracter instructiv-educativ;

c) reformarea sistemului de instituţii rezidenţiale prin promovarea politicilor şi

programelor de dezinstituţionalizare a copiilor;

d) realizarea continuă a implementării formulei de finanţare pentru instituţiile de

învăţămînt primar şi secundar general din raioanele Căuşeni şi Rîşcani, precum şi

extinderea acesteia în anul 2012 – suplimentar pentru nouă raioane şi municipiile

Chişinău şi Bălţi, iar începînd cu 2013 – la nivel naţional.

Ocrotirea sănătăţii

a) Eficientizarea şi sporirea calităţii serviciilor de sănătate prestate, prin:

- reorganizarea şi fortificarea serviciilor de asistenţă medicală primară;

- sporirea continuă a autonomiei centrelor de asistenţă medicală primară şi dezvoltarea

instrumentelor contractuale de direcţionare a stimulentelor pentru creşterea eficienţei

serviciilor;

- raţionalizarea cheltuielilor de asistenţă medicală spitalicească;

- consolidarea capacităţilor instituţiilor medico-sanitare de a monitoriza şi evalua

performanţele sistemului de asistenţă medicală şi creşterea calităţii serviciilor publice.

b) Îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile de sănătate prin micşorarea

riscului financiar:

- sporirea ponderii populaţiei contributive prin introducerea evaluării veniturilor ca o

precondiţie pentru subvenţionarea în volum deplin a contribuţiilor/ primelor de asigurare

medicală;

- extinderea măsurilor de motivare/cuprindere maximală a populaţiei în sistemul

asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

Protecţia socială

a) dezvoltarea unui sistem de asistenţă socială bazat pe evaluarea necesităţilor

individuale ale persoanelor/familiilor în dificultate;

b) majorarea cuantumurilor indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a

indemnizaţiilor lunare pentru creşterea copilului;

c) substituirea treptată a sistemului de compensaţii nominative prin sistemul de

asistenţă socială bazat pe testarea veniturilor reale şi evaluarea necesităţilor

solicitanţilor, cu majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat al familiilor

vulnerabile;

d) perfecţionarea mecanismului de acordare a prestaţiei în cazul incapacităţii

temporare de muncă;

e) crearea Sistemului de asistenţă socială eficient direcţionat;

f) reorganizarea structurii şi a modului de funcţionare a Centrului Republican de

Expertiză Medicală a Vitalităţii;

g) perfecţionarea legislaţiei privind pensionarea, precum şi crearea unor condiţii

unice de asigurare cu pensii pentru toate categoriile de cetăţeni în temeiul contribuţiilor

de asigurări sociale plătite;

h) continuarea implementării măsurilor active şi pasive pe piaţa forţei de muncă în

scopul angajării în cîmpul muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;

i) prevenirea dezinstituţionalizării şi eficientizarea procesului de

dezinstituţionalizare, dezvoltînd servicii sociale de tip familial;

j) crearea Inspecţiei Sociale;

k) promovarea respectării egalităţii de gen.

Ştiinţa şi inovare

a) perfecţionarea cadrului legal şi instituţional al procesului de cercetare şi inovare în

scopul

b) eficientizării şi racordării acestuia la normele europene;

c) consolidarea cercetării în instituţiile de învăţămînt superior prin amplificarea

cooperării şi parteneriatelor în domeniul cercetării fundamentale şi aplicative cu

instituţiile şi fondurile europene şi internaţionale;

d) implementarea programelor de promovare a tinerilor cercetători şi încurajarea

repatrierii

e) diasporei ştiinţifice moldoveneşti;

f) încurajarea parteneriatelor publice-private pentru realizarea de proiecte şi

activităţi de cercetare, în scopul dezvoltării capacităţii naţionale de producere şi

asimilare a tehnologiilor avansate; sensibilizarea comunităţii de afaceri cu privire la

importanţa ştiinţei şi inovării;

g) promovarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice cu partenerii externi, inclusiv mari

companii transnaţionale (din ţară şi din străinătate), ce ar oferi acces la cercetarea

avansată şi la înalte tehnologii;

h) concentrarea cercetării în instituţiile de învăţămînt superior şi orientarea ei

prioritar spre

i) soluţionarea problemelor existente în sectorul real al economiei naţionale;

Cultura şi arta

a) asigurarea accesului larg al cetăţenilor la viaţa culturală şi la patrimoniul cultural

naţional;

b) promovarea culturii ca factor primordial al păstrării şi dezvoltării identităţii

naţionale;

c) asigurarea cadrului de dezvoltare şi de manifestare a diversităţii culturale în

scopul edificării unei societăţi deschise şi multiculturale;

d) păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional, promovarea valorilor ca

parte integrantă a spaţiului cultural european şi internaţional;

e) perfecţionarea capacităţii de gestionare a patrimoniului cultural naţional prin

crearea unui management adecvat;

f) modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale,

dezvoltarea unicităţii culturale locale prin modernizarea activităţii caselor de cultură,

echiparea şi internetizarea bibliotecilor;

g) dezvoltarea şi susţinerea relaţiilor cu diaspora moldovenească din străinătate.

Sportul şi acţiunile pentru tineret

a) promovarea prioritară a modului sănătos de viaţă;

b) reabilitarea infrastructurii sportive, inclusiv prin crearea unui parteneriat public-

privat;

c) susţinerea sportului de performanţă;

d) realizarea Programului de pregătire către Jocurile Olimpice din anii 2012 şi 2014;

e) consolidarea capacităţilor în vederea sporirii nivelului de participare a tinerilor la

dezvoltarea socio-economică a ţării;

f) asigurarea oportunităţilor egale şi condiţiilor adecvate pentru tineri;

g) asigurarea accesului tinerilor la servicii de educaţie, sănătate, informare şi

petrecerea timpului liber.

Apărarea naţională

a) efectuarea analizei strategice a sectorului;

b) adoptarea Strategiei Militare Naţionale;

c) formarea capacităţilor necesare şi implementarea întregului arsenal de instrumente

ce ţin

d) de exercitarea controlului civil şi democratic asupra sectorului apărării naţionale,

inclusiv prin extinderea posibilităţilor de coparticipare a mass-media şi societăţii civile;

accelerarea implementării Planului Individual de Acţiuni ale Parteneriatului Republica

e) Moldova-NATO (IPAP) în condiţii de transparenţă şi informare obiectivă;

f) profesionalizarea graduală a Armatei Naţionale, astfel încît aceasta să facă faţă

noilor ameninţări care se manifestă pe plan global şi regional şi pot afecta securitatea

naţională;

g) dezvoltarea în cadrul Armatei Naţionale a capacităţilor de colectare şi analiză a

informaţiei în scopul apărării naţionale.

Justiţia

a) reformarea sistemului judecătoresc şi a procuraturii în vederea asigurării unei

justiţii independente, imparţiale, funcţionale şi transparente;

b) reformarea Consiliului Superior al Magistraturii;

c) reformarea Curţii Supreme de Justiţie;

d) asigurarea unui sistem stabil şi eficient de finanţare a justiţiei;

e) reformarea procedurii penale, civile şi de contencios administrativ;

f) dezvoltarea instituţiilor arbitrajului şi medierii în calitate de mijloace alternative

de soluţionare a litigiilor;

g) fortificarea instituţiilor avocaturii şi acordarea asistenţei juridice garantate de

stat;

h) consolidarea rolului Curţii Constituţionale;

i) formarea continuă a angajaţilor din sector;

j) sporirea accesului la justiţie;

k) asigurarea unui cadru legislativ coerent şi previzibil, corelat cu exigenţele

europene în domeniu.

Sistemul penitenciar

a) crearea condiţiilor de detenţie ce ar respecta standardele naţionale şi

internaţionale în domeniul detenţiei, prin reconstrucţia penitenciarelor existente şi

demararea construcţiei unei case de arest;

b) crearea unui sistem unic de monitorizare şi evidenţă în sistemul penitenciar care

ar include şi probaţiunea;

c) îmbunătăţirea condiţiilor de instruire şi perfecţionare a colaboratorilor şi

funcţionarilor sistemului penitenciar;

d) consolidarea bazei tehnico-materiale, procurarea sediilor pentru Birourile

teritoriale deProbaţiune.

Turismul

a) îmbunătăţirea imaginii Republicii Moldova ca destinaţie turistică;

b) dezvoltarea turismului la nivel regional, pornind de la ajustarea cadrului

legislativ la legislaţia europeană;

c) identificarea mecanismului de atragere a investiţiilor pentru crearea

infrastructurii turistice şi dezvoltarea activităţii turistice în teritoriu, inclusiv în cadrul

proiectelor de renovare a drumurilor, de colaborare transfrontalieră şi de dezvoltare

regională;

d) elaborarea şi promovarea produselor turistice la nivel internaţional.

Agricultura, gospodăria silvică şi gospodăria apelor

a) modernizarea sectorului agricol şi diminuarea dependenţei acestuia de factorii

climaterici adverşi;

b) armonizarea reglementărilor în domeniul alimentar cu cele ale UE în asigurarea

inofensivităţii alimentare;

c) eficientizarea sistemului de subvenţionare a agriculturii şi promovarea

programelor multianuale;

d) dezvoltarea infrastructurii agricole şi creşterea calităţii capitalului uman;

e) crearea infrastructurii de vînzări;

f) reformarea instituţiilor implicate în cercetări agricole prin optimizarea şi

reorganizarea acestora şi consolidarea formării profesionale a specialiştilor în domeniu;

g) asigurarea securităţii alimentare a ţării;

h) repunerea activelor din sectorul agricol în circuitul economic şi asigurarea

accesului investitorilor la aceste active;

i) creşterea calităţii capitalului uman în agricultură prin stimularea instituţiilor de

extensiune agricolă;

j) stoparea degradării resurselor funciare prin modernizarea şi extinderea sistemului

de

k) îmbunătăţiri funciare;

l) revitalizarea sectorului viti-vinicol;

m) reformarea ştiinţei şi învăţămîntului agricol, consolidarea sistemului de

consultanţă;

n) ascensiunea sectorului zootehnic.

Transporturile şi gospodăria drumurilor

a) reabilitarea drumurilor publice naţionale;

b) eficientizarea serviciilor de transport şi sporirea calităţii acestora prin dezvoltarea

şi modernizarea infrastructurii de transporturi;

c) implementarea unui sistem mai veridic de finanţare a sectorului de întreţinere a

drumurilor;

d) implementarea unui sistem de control al limitării sarcinii pe osie pentru mijloacele

de transport de tonaj mare în vederea prevenirii deteriorării continue de către camioanele

extrem de încărcate şi supraîncărcate a drumurilor naţionale;

e) sporirea investiţiilor publice în infrastructura drumurilor, odată cu diminuarea

impactului exercitat de criza economică.

Protecţia mediului

a) definitivarea cadrului juridic de mediu existent în conformitate cu cerinţele,

directivele şi standardele Uniunii Europene;

b) promovarea în mediul de business a responsabilităţii corporative în domeniul

calităţii şi protecţiei mediului natural;

c) consolidarea potenţialului instituţional în domeniul protecţiei mediului şi utilizării

durabile a resurselor naturale, ajustarea politicii managementului deşeurilor la

standardele europene;

d) îmbunătăţirea măsurilor de prevenire a poluării mediului înconjurător prin

ridicarea nivelului de conştientizare a populaţiei şi incorporarea cerinţelor de protecţie a

mediului în politicile sectoriale ale economiei naţionale şi politicii teritoriale;

e) aplicarea măsurilor de asanare şi protejare a fondului acvatic;

f) extinderea şi protecţia ariilor naturale protejate de stat în baza experienţei

europene de

g) gestionare eficientă a resurselor naturale;

h) modernizarea şi eficientizarea sistemului naţional de monitorizare a stării şi

evoluţiei condiţiilor hidrometeorologice şi a calităţii mediului;

i) crearea infrastructurii necesare pentru reciclarea deşeurilor;

j) implementarea sistemului de circulaţie a certificatelor verzi pentru diminuarea

poluării mediului;

k) extinderea cooperării internaţionale în domeniul mediului în scopul facilitării

transferului de tehnologii şi preluării produselor inovaţionale;

l) stimularea cercetării aplicative în domeniul tehnologiilor curate şi promovarea

unor campanii naţionale de educare şi sensibilizare pentru ecologie şi dezvoltare

durabilă;

m) elaborarea şi aprobarea unei Strategii naţionale de diminuare a riscurilor

dezastrelor naturale şi celor provocate de om;

n) reabilitarea sistemului de diguri de protecţie în scopul prevenirii şi reducerii

impactului inundaţiilor.

Impactul politicilor asupra bugetului este determinat atît de politicile existente, cît

şi de asumările noi de politici, în conformitate cu strategiile şi programele naţionale.

Costurile pentru politicile existente, constituie partea majoră a cheltuielilor pe

termen mediu – 98,6% din costurile nominale în anul 2012, 95,7% - în anul 2013 şi

91,6% - în anul 2014.

Politicilor noi pentru anii 2012-2014 le sunt alocate volume de resurse , care

constituie între 1,4 şi 8,4% din suma totală a cheltuielilor.

Capitolul IV. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

4.1. Impozite directe

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea

persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor

publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara

contraprestatie directa din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora

catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza

venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform

legii, datoreaza impozit.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si/sau

juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege.

Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social, cel

mai important fiind rolul impozitelor care se manifesta pe plan fi-nancar, deoarece

acesta constituie mijlocul principal de procurare a resur-selor financiare necesare pentru

acoperirea cheltuielilor publice. Pe plan so-cial, rolul impozitelor se concretizeaza in

faptul ca prin intermediul lor, stat-ul procedeaza la redistrubuirea unei parti importante

din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele

juridice.

Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere, care s-a ivit şi

s-a practicat în perioadele cele mai timpurii de apariţie a relaţiilor financiare. Pe

parcursul deyvoltării istorice, ele au suferit variate modificări, cauzate de condiţiile

social-economice specifice fiecărei perioade. Iniţial aveau o răspîndire largă impozitele

aşezate pe diferite obiecte materiale şi genuri de activităţi. Ulterior au apărut şi s-au

extins impozitele stabilite pe diferite venituri.

Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor

persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor

de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la

anumite termene dinainte stabilite.

Impozitele directe deţin următoarele trăsături:

sunt individualizate;

sunt suportate efectiv de contribuail ;

sunt diferenţiate în conformitate cu puterea contributivă a contribuabilului ;

sunt progresive;

satisfac mai amplu principiul “echitate fiscală”;

sunt mai eficiente;

sunt mai puţin sensibile la conjunctura economic, fiind sursă stabilă de

venituri publice;

sunt mai costisitoare în asietă, dar mai preferabile datorită justeţei lor.

Impozitele directe pot fi grupate in impozite reale si impozite personale (figura

4.1).

Impozitele reale au ca obiect al impunerii nemijlocit anumite obiecte materiale

sau genuri de activităţi.

Impozitele reale sunt cele mai străvechi impozite, apărute în antichitate, în etapa

timpurie a societăţii umane. Iniţial, îmbrăcând forme primitive de ofrandă, care nu

întotdeauna erau binevole, dar constituiau o lege nescrisă, ele aveau conţinut material,

constituind o parte din produsele bunurilor obţinute prin vânătoare, pescuit, colectarea

alimentelor de provenienţă animalieră (miere, ouă etc.) şi vegetală (fructe, pomuşoare,

boabe, bulbi, grăunţe etc.).

Treptat, o dată cu diviziunea muncii şi stratificarea socială potrivit proprietăţii,

impozitele au cuprins noi genuri de activităţi şi s-au exstins asupra obiectelor materiale

aflate în proprietate privată. Drept obiecte de impunere în cazul impozitelor reale servea

materia care avea o importanţă mai însemnată în activitatea economică în etapa dată.

Dezvoltarea manufacturilor, fabricilor, comerţului şi profesiilor libere a condus la

creşterea însemnătăţii lor în crearea bunurilor materiale şi spirituale şi la mărirea

numărului persoanelor care le practicau: meşteşugari, fabricanţi, comercianţi, artişti

ambulanţi etc.

Pentru impunerea lor s-a introdus impozitul pe activităţile industriale, comerciale,

profesiile libere etc. Stabilirea lui de asemenea se făcea pe baza unor criterii exterioare,

şi anume: mărimea localităţii în care întreprinderea respectivă îşi desfăşura activitatea,

forma şi natura întreprinderii (atelier, fabrică, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul

Impozite directeImpozite realeImpozitul funciar

Impozitul pe clădiri

Impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere

Impozitul pe capital mobiliar

Impozite personaleImpozitul pe venit

Impozite pe veniturile persoanelor fizice

Impozite pe veniturile persoanelor juridice

Impozitul pe avereImpozite pe averea propriu-zisă

Impozite pe circulaţia averii

Impozitul pe sporul de avere

etc.), mărimea capitalului, numărul muncitorilor, mărimea forţei motrice folosite de

întreprinderi şi altele. Evident, nici în acest caz impozitul nu era dimensionat în funcţie

de capacitatea contributivă a plătitorului.

Dezvoltarea intensă a industriei şi comerţului în perioada capitalistă a atras după

sine dezvoltarea relaţiilor de credit, a băncilor, comerţul cu hârtii de valoare, bursele de

valori, asigurările şi alte activităţi financiare. Apare o categorie de persoane care se

ocupă cu plasarea capitalurilor băneşti în diferite operaţiuni, inclusiv speculative. Pentru

impunerea acestora s-a introdus impozitul pe capitalurile băneşti. În aceste cazuri

cuantumul impozitului se determina în funcţie de mărimea dobânzilor pe care creditorul

le încasa pentru capitalul dat cu împrumut

Impozitele de tip real se practică pe larg şi în zilele noastre. În mare măsură

imperfecţiunile lor au fost depăşite

Impozitele reale în condiţiile actuale se caracterizează printr-un şir de

particularităţi. În primul rind, a sporit considerabil gradul de organizare a lor. Datorită

Cadastrului funciar şi Cadastrului de imobil, este posibilă evaluarea mult mai exactă,

cantitativă şi calitativă, a materiei impozabile. Sistemele moderne electronice creează

posibilitatea monitorizării stricte a materiei impozabile, a contribuabililor, plăţilor,

termenilor etc., fapt ce reduce considerabil eventualitatea fraudei fiscale. În Republica

Moldova impozitele reale cuprind:

Impozitul pe imobil - un impozit local şi o plată obligatorie la buget de la

valoarea bunurilor imobiliare.

Subiecţii impunerii sunt:

- proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;

- deţinătorii drepturilor patrimoniale asupra bunurilor de pe teritoriul Republicii

Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea unităţilor

administrativ-teritoriale ori privată, inclusiv arendaşii, în cazul când obiectul impunerii e

arendat pe un termen mai mare de 3 ani şi contractul de arendă nu prevede altfel (dacă

bunurile imobiliare se află în proprietate comună în diviziunea a mai multor persoane,

subiect al impunerii este considerată fiecare din aceste persoane, în cota-parte care îi

revine).

Obiecte ale impunerii sunt:

- bunurile imobiliare;

- inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei,

transporturilor, telecomunicaţiilor, şi terenuri cu alte destinaţii) din intravilan (zona care

cuprinde întreaga suprafaţă construită a unui oraş sau unui sat) sau extravilan (teritoriu

aflat în afara spaţiului construit sau pe cale de construire al unei localităţi) şi /sau

îmbunătăţirile de pe ele:

- clădiri;

- construcţii;

- apartamente;

- alte încăperi izolate, inclusiv, îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a

construcţiei de 80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul

lucrărilor de construcţie.

Cotele impozitului pe bunurile imobiliare:

a) pentru bunurile imobiliare cu destinaţie locativă (apartamente şi case de locuit

individuale, terenuri aferente acestor bunuri) din municipii şi oraşe, inclusiv din

localităţile aflate în componenţa acestora, cu excepţia satelor (comunelor) ce nu se află

în componenţa municipiilor Chişinău şi Bălţi; pentru garajele şi terenurile pe care

acestea sînt amplasate, loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate

pe ele:

- cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;

- cota minimă – 0,05% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.

Cota concreta se stabileste anual de catre autoritatea reprezentativa a

administratiei publice locale;

a) pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decît cea locativă sau agricolă,

inclusiv exceptînd garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate şi loturile

întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele – 0,1% din baza

impozabilă a bunurilor imobiliare.

Termenele achitării impozitului

- Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părţi

egale nu mai tîrziu de 15 august şi 15 octombrie a anului curent.

- Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs

pînă la 30 iunie a anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei

impozitului ce urmează a fi achitat.

b) Impozitul funciar

Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul

funciar al Republicii Moldova

Cotele impozitului funciar se stabilesc de Parlamentul Republicii Moldova pentru o

unitate de teren în dependenţă de calitatea şi destinaţia acestora sub formă de plăţi

stabile pe un termen de trei ani, precizându-se anual, o dată cu adoptarea Bugetului de

Stat pe anul respectiv.

Impozitul funciar se calculează separat pe fiecare tip de teren ca produs dintre cota

concretă a impozitului şi:

- suprafaţa terenurilor ce aparţin persoanei fizice sau persoanei juridice sau

- valoarea cadastrală în grad-ha sau hectare.

Însumând toate impozitele astfel calculate, se obţine suma anuală a impozitului

funciar, care se eşalonează în mărimi egale pe termene de plată.

Persoanele juridice şi fizice, care sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, cu

excepţia gospodăriilor ţărăneşti, calculează de sine stătător suma anuală a impozitului

funciar şi prezintă organelor inspectoratelor fiscale teritoriale calculul impozitului

funciar până la 1 iulie a anului fiscal.

Pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi

pentru gospodăriile ţărăneşti, calcularea impozitului şi întocmirea avizelor se efectuează

conform instrucţiunii Ministerului Finanţelor, de către serviciile de colectare a

impozitelor şi taxelor locale a primăriilor cu participarea inspectoratelor fiscale

teritoriale.

Avizele de plată a impozitului funciar se înmânează subiecţilor impunerii cel târziu

cu 60 de zile până la expirarea primului termen de plată a impozitului, adică până la data

de 15 iunie.

În conformitate cu prevederile legale, persoanele juridice şi fizice care practică

activitatea de întreprinzător urmează să achite impozitul funciar în bugetul unităţii

administrativ-teritoriale respective, în părţi egale, nu mai târziu de 15 august şi 15

octombrie ale anului fiscal în curs, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului

funciar pentru anul fiscal în curs până la data de 30 iunie a anului respectiv, aceste

persoane beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a

fi achitat.

Impozitele personale de asemenea alcătuiesc o categorie distinctă de modalităţi

de impunere în cadrul impozitelor directe. Impozitele personale au ca obiect al impunerii

nemijlocit venitul şi averea. Obiectul impunerii în cazul impozitelor personale sunt unele

venituri obţinute de persoanele fizice şi juridice sub diferite forme şi anumită avere a lor,

materializată în diverse bunuri

Apariţia impozitelor personale de asemenea a avut loc în antichitate, în condiţiile

în care s-a consolidat proprietatea privată şi ea a început să genereze venituri însemnate

şi stabile. Impozitele personale, fiind solicitate în formă pecuniară, se percepeau foarte

frecvent şi în formă naturală.

Unul din primele impozite personale a fost “zeciuiala laică”, care se sechestra în

favoarea prinţilor, principilor, cnejilor deopotrivă cu “zeciuiala bisericească”. Această

practică s-a menţinut pe parcursul al multor secole – din Egiptul Antic până în Europa

Medievală. De exemplu, în Grecia Antică au fost introduse impozite pe venit în mărime

de 1/10 sau 1/20 din venit. Iar în Roma Antică sistemul de impozitare directă personală a

atins un înalt grad de organizare, care reglementa nu numai mărimea impo-zitului şi

termenele de achitare, dar şi controlul fiscal. Suma impozitului se determina o dată în

cinci ani de către cenzorii eligibili. Cetăţenii Romei depuneau cenzorilor declaraţii

privind propria situaţie materială şi familială. În aşa mod au fost puse bazele declaraţiei

despre venituri.

Dezvoltarea producţiei industriale şi industrializarea agriculturii au condus la

apariţia numeroaselor grupuri sociale – muncitori, funcţionari, arendaşi etc. – care nu

posedau obiecte materiale şi nu desfăşurau propriile activităţi, ce ar fi putut servi drept

materie impozabilă. Pentru lărgirea bazei impozitare, în vederea satisfacerii necesităţilor

crescânde de resurse financiare publice, s-a recurs la introducerea impozitului pe venitul

obţinut personal de fiecare cetăţean în diferite forme – salariu, profit, dobândă, rentă,

chirie etc. Ulterior, cu impozitele aşezate pe venit şi avere s-au cuprins şi personale

juridice.

Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi a impozitelor

pe avere.

Impozitul pe venit

Subiecti ai impunerii sînt:

a) persoanele juridice si fizice rezidente ale Republicii Moldova,care desfasoara

activitate de întreprinzator, precum si persoanele care practica activitate profesionala,

care, pe parcursul perioadei fiscale, obtin venit din orice surse aflate în Republica

Moldova, precum si din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

b) persoanele fizice rezidente cetateni ai Republicii Moldova care nu desfasoara

activitate de întreprinzator si pe parcursul perioadei fiscale obtin venituri impozabile din

orice surse aflate în Republica Moldova;

c) persoanele fizice rezidente cetateni ai Republicii Moldova care nu desfasoara

activitate de întreprinzator si obtin venit din investitii si financiar din orice surse aflate în

afara Republicii Moldova;

d) persoanele fizice rezidente cetateni straini si apatrizi care desfasoara activitate

pe teritoriul Republicii Moldova si obtin venit din orice surse aflate în Republica

Moldova si din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în

Republica Moldova, cu exceptia venitului din investitii si financiar din orice surse aflate

în afara Republicii Moldova;

e) persoanele fizice nerezidente care nu desfasoara activitate de întreprinzator pe

teritoriul Republicii Moldova si pe parcursul perioadei fiscale obtin venituri conform

capitolului 11 din prezentul titlu.

Subiectii impunerii sînt obligati sa declare venitul brut obtinut din toate sursele.

În venitul brut se includ:

-venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau

din alte activităţi similare;

-venitul de la activitatea societăţilor, obţinut de membrii societă-ţilor, şi venitul

obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii;

-plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile

acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele, şi alte retribuţii similare;

-venitul obţinut sub formă de dobândă;

-royalty;

-facilităţile impozabile acordate de patron.

Obiectul impunerii

Obiect al impunerii este venitul brut, inclusiv facilitatile acordate de patron,

obtinut de persoanele juridice sau fizice din toate sursele aflate în Republica Moldova,

precum si venitul obtinut de persoanele juridice si fizice care practica activitate de

întreprinzator din orice surse aflate în afara Republicii Moldova si venitul din investitii

si financiar obtinut de persoanele fizice – cetateni rezidenti – din surse aflate în afara

Republicii Moldova, cu exceptia deducerilor si scutirilor la care au dreptul aceste

persoane.

Cotele de impozit

Suma totala a impozitului pe venit se determina:

a) pentru persoane fizice, cu exceptia gospodariilor taranesti (de fermier) si

întreprinzatorilor individuali, în marime de:

– 7% din venitul anual impozabil ce nu depaseste suma de 25200 lei;

– 18% din venitul anual impozabil ce depaseste suma de 25200 lei;

b) pentru persoanele juridice – în marime de 0% din venitul impozabil;

c) pentru gospodariile taranesti (de fermier) si întreprinzatorii individuali – în

marime de 0% din venitul impozabil;

d) pentru agentii economici al caror venit a fost estimat în conformitate cu art.225

– în marime de 15% din depasirea venitului estimat fata de venitul brut înregistrat în

evidenta contabila de agentul economic.

Impozitele pe avere

Instituirea impozitelor pe avere a fost făcută în strînsă legătură cu dreptul de

proprietate al diferitor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Impozitele pe

avere cunosc următoarele forme: impozitele asupra averii propriu-zise, impozitele pe

circulaţia averii şi impozitele pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.

Impozitul asupra averii propriu-zise sunt de două tipuri:

-impozite stabilite asupra averii şi plătite din veniturile obţinute din exploatarea

averii respective;

-impozite instituite pe substanţa averii şi plătite nemijlocit din această avere.

Aceste din urmă conduc la micşorarea obiectului impozabil, motiv pentru care se

întîlnesc foarte rar ca impozite permanente, fiind introduse, de regulă, ca impozite

excepţionale care se percep o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea

unui rozboi, pentru rectificarea anumitor procese economice şi sociale etc.)

Ca impozite asupra averii propriu-zise ce se întâlnesc mai frecvent, pot fi

nominalizate impozitele pe proprietăţi imobiliare şi impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietăţi imobiliare se întâlnesc adesea sub forma impozitelor

asupra terenurilor şi clădirilor. Aceste impozite au ca bază de impunere valoarea

bunurilor respective sau veniturile generate de ele. Cotele de impunere sînt relativ mici.

Recurgerea la impozitele pe terenuri şi clădiri se face atît din considerente de

ordin financiar, cît şi din alte motive, preponderent economice. Impozitul funciar este

conceput ca un instrument de influenţare a modului de folosire a fondului funciar. În

acest sens, cotele impozitului sunt diferenţiate în funcţie de bonitatea solului, destinaţia

terenului, amplasamentul lui etc.

Impozitul pe clădiri nu stimulează creşterea averii şi nu este suficient de elastic,

dar deficienţele asietei – evidenţa strictă şi evaluarea exactă a materiei impozabile –

imprimă acestui impozit un caracter regresiv.

Impozitul asupra activului net are ca obiect întreagă avere mobilă şi imobilă pe

care o deţine contribuabilul. La plata acestui impozit în unele ţări sunt supuse atît

persoanele fizice, cît şi cele juridice (Germania, Suedia, Austria etc.), iar în altele fie

numai persoanele fizice (Olanda, Danemarca etc.), fie numai societăţile de capital

(Canada). Sub incidenţa acestui impozit, de regulă, cade patrimoniul agricol şi cel

forestier, fondul funciar, bunurile mobile şi imobile utilizate pentru desfăşurarea de

activităţi comerciale, profesii libere etc. din care sau dedus datoriile care le grevează.

Pentru calcularea cuantumului impozitului pe activul net se folosesc fie cote

proporţionale (în Germania, Olanda, Austria etc.), fie cote progresive (în Danemarca,

Suedia, Elveţia etc.).

Impozitele pe circulaţia averii - se instituie în legătură cu trecerea dreptului de

proprietate asupra unor bunuri mobile şi imobile de la o persoană la alta. În categoria

impozitelor pe circulaţia averii, întâlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donaţii,

impozitul pe actele de vînzare-cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile, impozitul

pe hîrtii de valoare ect. Cele mai des întâlnite sînt impozitele pe donaţii şi succesiuni.

a) În cazul impozitului pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie averea

primită drept moştenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru

toată averea lăsată moştenire, fie separat pentru partea din avere ce revine fiecărui

moştenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul

acestora este diferenţiat, atît în funcţie de valoarea averii care constituie obiectul

succesiunii, cît şi în funcţie de gradul de rudenie existent între decujus (persoană

decedată) şi moştenitorii acestuia.

b) Impozitul pe donaţii a fost introdus pentru a preveni eludarea impozitului pe

succesiuni, prin efectuarea de donaţii de avere în timpul vieţii. Obiectul impozitului pe

donaţii îl constituie averea primită drept donaţie de către o persoană. Impozitul cade în

sarcina persoanei care primeşte donaţia şi care se numeşte donatar şi se calculează pe

baza unor cote progresive. Nivelul lor este influenţat de valoarea averii donate, de gradul

de rudenie între donator şi donatar, de scopul şi momentul donaţiei. Potrivit ultimului

aspect, se întîlnesc donaţii între vii, donaţii în vederea morţii, donaţii pe patul morţii,

donaţii care produc efecte după moarte.

c) Impozitele asupra creşterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care

l-au înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Către acest gen de impozite

se referă impozitul pe plusul de valoare imobiliară şi impozitul pe sporul de avere

realizat în timp de război.

Impozitele directe reprezinta una din cele mai importante forme ale veniturilor

bugetului de stat al Republicii Moldova. Insa un nivel prea ridicat al impozitelor aduce

neajunsuri, slăbeşte iniţiativa şi multiplică fenomenele de evaziune şi fraudă fiscală,

generează inflaţia . De aceea, se consideră un nivel raţional al impozitelor dincolo de

care s-ar inregistra descreşteri în randamentul acestora .

4.2. Impozite indirecte

Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor

sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi normativ asupra contribuabililor.

Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria

celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situaţia personală a acestora.

Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor

vândute şi a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de

impozite nu asigură o repartiţie echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea

veniturilor obţinute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însa

raportat la întregul venit de care dispune cumpărătorul, impozitul indirect capătă un

caracter regresiv. Astfel, cu cat o persoana beneficiază de venituri mai mici, cu atât

suportă mai greu sarcina fiscală a impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează

puterea de cumpărare a consumatorilor şi deci contribuie la scăderea nivelului de trai al

populaţiei. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de consumaţie,

monopolurile fiscale, taxele vamale, taxele de timbru şi înregistrare (figura 4.2).

Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte cuprinse în preţul de vânzare al

mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării. Mărfurile asupra cărora se percep taxele

de consumaţie sunt, în general, cele de larg consum (zahărul, pâinea, uleiul, berea etc.).

Taxele de consumaţie îmbracă forma taxelor pe anumite produse, denumite

accize, fie forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor

mărfurilor.

Accizele sunt aşezate asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi

care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele. Astfel accizele se instituie asupra unor

produse care au o cerere neelastică cum sunt: vinul, berea, ţigările, produsele petroliere.

Impozite indirecte

Impozite de consumaţie

Venituri provenind de la monopolurile fiscale

Taxe vamale

Taxe de timbru şi de înregistrare

Taxele de consumaţie pe produs (accizele) se calculează fie în sumă fixă, fie în baza

unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare. Produsele provenite din

impozit trebuie să fie impuse cu aceleaşi taxe ca şi produsele indigene, iar cele destinate

exportului sunt, de regulă, scutite de impozit. Cotele la accize diferă de la o ţară la alta şi

de la produs la produs. Accizele sunt deseori utilizate ca instrumente pentru înfăptuirea

unor efecte sociale (reducerea consumului de alcool, al produselor din tutun etc.).

Accizele în Republica Moldova

Conform titlului IV al Codului Fiscal al Republicii Moldova , accizele reprezintă

un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum.

Subiecţi ai impunerii sunt: persoanele fizice şi juridice, care prelucrează, fabrică

sau importă mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova,.

Obiecte ale impunerii sunt mărfurile supuse accizelor şi licenţele pentru

activitatea în domeniul jocurilor de noroc.

Baza impozabilă pentru mărfurile supuse accizelor o constituie:

a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul

importului, sunt stabilite în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;

b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi TVA, dacă pentru aceste

mărfuri sunt stabilite cote ad-valorem în procente ale accizelor;

c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, dacă pentru mărfurile în cauză sunt

stabilite cote ad-valorem în procente ale accizelor;

Cotele accizelor se stabilesc:

a) în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii. Spre exemplu, accizele la un

şir de mărfuri constituie, după cum urmează, pentru: un litru de şampanie -–2 lei; un

litru de bere – 0,80; ţigarete fără filtru – 3 lei; o tonă de benzină auto –1800 lei; o tonă

de motorină –750 lei etc.

b) ad-valorem în procente de la valoarea de piaţă a mărfii .Astfel, la un şir de

mărfuri cotele de acciz constituie pentru:; icre roşii – 20%, icre negre – 25% din

valoarea în lei, articole de giuvaergie din metale preţioase – 10% din valoarea în lei;

Notă. Cotele accizelor sunt expuse conform Codului Fiscal, dar unele din acestea

sunt periodic modificate.

Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor. Subiecţii impunerii care

expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din încăperea de acciz (totalitatea

încăperilor unde aceste mărfuri se fabrică sau se depozitează), calculează accizele şi le

achită până la momentul expedierii mărfurilor din încăperea de acciz, conform cotelor

stabilite. Accizele la mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii

impunerii o dată cu achitarea taxelor vamale

Mărfurile supuse accizelor, cum sunt vodca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase,

vinurile din struguri ect., comercializate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate

şînt posibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul

fabricării mărfurilor, pînă la importarea acestora sau pînă la expedierea lor din încăperea

de acciz.

Înlesniri la plata accizelor.

Accizele nu se achită la importarea următoarelor mărfuri supuse accizelor:

a) definite ca ajutoare umanitare în modul stabilit de guvern;

b) definite ca asistenţă tehnică, acordată de organizaţiile de stat sau

internaţionale;

c) destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice în Republica Moldova;

Accizele nu se achită în cazul în care subiectul exportă mărfuri supuse accizelor

Înregistrarea subiecţilor impunerii. Persoanele juridice şi persoanele fizice care

preconizează să se ocupe cu fabricarea mărfurilor posibile impunerii cu accize, sînt

obligate să primească certificatul de acciz pînă a începe desfăşurarea activităţii în cauză,

în baza cererii depuse

În afară de accize se întâlnesc şi taxele generale pe vânzări, ca regulă, sub forma

impozitului pe cifra de afaceri. Din punct de vedere al verigii la care se încasează,

impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca forma impozitului cumulativ şi forma

impozitului unic.

Impozitul cumulativ presupune ca mărfurile să fie impuse la toate verigile prin

care trec din momentul ieşirii lor în producţie şi pînă cînd ajung la consumator. Acest

impozit se mai numeşte impozit “bulgăre zăpadă”, deoarece în cazul lui se percepe

impozit de la impozit.

Impozitul pe cifra de afaceri unic se încasează o singură dată indiferent de

numărul verigilor prin care trece o marfă, de la producător la consumator.

Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaşte

forma impozitului pe cifra de afaceri netă.

Impozitul pe cifra de afaceri brută se calculează prin aplicarea cotei de impozit

asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile

anterioare. În cazul mărfurilor exportate, în unele ţări se restituie exportatorilor

impozitul aferent mărfurilor vândute în străinătate.

Impozitul pe cifra de afaceri netă se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul

de vînzare şi preţul de cumpărare, adică doar asupra valorii adăugate de către fiecare

participant la procesul de producţie şi circulaţie al mărfii respective. Acest impozit e mai

progresiv ca cel anterior, deoarece rămîne neschimbat indiferent de numărul de verigi

prin care trece. Acest impozit în multe ţări europene poartă denumirea de taxă pe valoare

adăugată. Ca regulă taxa pe valoare adăugată se aplică în cote procentuale de la preţul de

vînzare din stadiul respectiv, obţinîndu – se astfel taxa asupra preţului de vînzare din

care se deduce taxa aferentă preţului de vînzare din stadiul anterior. Taxa pe valoare

adăugată este vărsată la buget de către fiecare întreprindere şi se suportă de către

consumatorii mărfurilor respective odată cu răscumpărarea lor.

Taxa pe valoarea adăugată în Republica Moldova

Taxa pe valoarea adăugată(TVA), conform Titlului 3 al Codului Fiscal al

Republicii Moldova, este un impozit general de stat, care reprezintă o formă de colectare

la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse

impozitării pe tot teritoriul Republica Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea

mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova .

Subiecţii impozabili sînt persoanele fizice şi juridice care sunt înregistrate sau

trebuie să fie înregistrate ca plătitori de TVA, inclusiv acele persoane ce importă mărfuri

şi servicii cu excepţia persoanelor fizice ce importă mărfuri de uz sau consum personal,

a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv.

Obiecte impozabile constituie:

a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd

rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;

b) importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau

consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita

stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;

c) importul serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia serviciilor importate

aferente produselor compensatoare rezultate din regimul de perfecţionare pasivă.

Se stabilesc următoarele cote ale TVA:

a) cota-standard - în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi

serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;

b) cote reduse în mărime de:

– 8% - la pîinea şi produsele de panificaţie ,la laptele şi produsele lactate, livrate

pe teritoriul Republicii Moldova cu excepţia produselor alimentare pentru copii care sînt

scutite de T.V.A. în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.2);

– 8% - la medicamentele,;

– 5% - la gazele naturale şi gazele lichefiate, atît la cele importate, cît şi la cele

livrate pe teritoriul Republicii Moldova;

c) cota zero - la mărfurile şi serviciile livrate la export.

Modul de calculare şi achitare a TVA:

Valoarea impozabilă a livrării reprezintă valoarea livrării achitate sau care

urmează a fi achitată (fără TVA), iar la mărfurile importate – valoarea lor vamală,

inclusiv impozitele ce urmează a fi achitate la import cu excepţia TVA.

Subiecţii impozabili sînt obligaţi să declare şi să achite la buget pentru fiecare

perioadă fiscală suma TVA, care se determină ca diferenţa dintre TVA încasată de la

consumatorii căror li s – au livrat mărfuri şi TVA plătită furnizorilor la momentul

procurării bunurilor şi serviciilor.

Livrările scutite de TVA

TVA nu se aplică pentru livrările de mărfuri şi servicii ce au ca obiect:

1) locuinţa, pământul şi terenul pe car se găseşte locuinţa;

2) produsele alimentare şi ne alimentare pentru copii, conform listei aprobate în

legea bugetului pe anul respectiv;

3) proprietatea de stat răscumpărată în procesul privatizării;

4) mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt, legate de procesul instructiv de

producţie şi educativ;

5) serviciile(acţiunile) întreprinse de către autorităţile abilitate, pentru care se

aplică taxa de stat (acordarea licenţelor, înregistrarea brevetelor) ect.;

6) serviciile medicale contra plată efectuate de către persoanele juridice şi fizice,

conform legislaţiei, le este permisă practicarea medicinii.

7) Servicii financiare inclusiv acordarea sau transmiterea creditelor, operaţiile

legate de evidenţa conturilor de depozit, operaţii legate de circulaţia valutei mijloacelor

băneşti, operaţiile legate de emiterea hîrtiilor de valoare, operaţiile de asigurare şi

asigurare ect.;

8) Serviciile oficiale poştale;

9) Lucrările de cercetări ştiinţifice efectuate din mijloacele bugetare

10) Servicii rituale

11) servicii legate de închirierea spaţiului locativ

12) serviciile prestate de transportul în comun ect.

Administrarea TVA

Subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor

publice, instituţiilor publice, instituţiilor medico-sanitare publice şi private, şi

deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al

T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de

mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 600000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A.

Subiectul este obligat să înştiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd

formularul respectiv, şi să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut

loc depăşirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în

care a avut loc depăşirea.

Monopolurile fiscale

Statul instituie monopolurile asupra producţiei şi vînzării unor mărfuri ca: tutun,

sare, alcool, cărţi de joc şi alte produse specifice. Monopolurile fiscale în funcţie de

sfera lor de cuprindere pot fi depline sau parţiale. Monopolurile fiscale depline se

instituie de către stat asupra producţiei dar şi asupra comerţului cu ridicata şi cu

amănuntul a unor mărfuri.

În schimb, monopolurile parţiale se instituie fie numai asupra producţiei şi

comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.

Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ importante, putem

menţiona: Italia(asupra tutunului, chibriturilor); Germania(asupra băuturilor alcoolice);

Spania (asupra tutunului şi alcoolului).

Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sînt formate pe de o

parte din profitul creat în procesul de producere a acestor mărfuri, iar pe de altă parte,

din impozitul indirect cuprins în preţ, care se încasează de la consumatorii mărfurilor

respective. Deoarece numai statul vinde astfel de mărfuri, el poate stabili un preţ în care

să fie inclus şi un asemenea impozit.

Taxele vamale

Taxele vamale se percep de stat asupra importului, exportului şi tranzitului de

mărfuri.

Taxele vamale de export se întâlnesc cu o frecvenţă redusă, deoarece statele sînt

interesate în calea cea mai importantă sursă de realizare a resurselor valutare.

Taxele vamale de tranzit se instituie asupra mărfurilor care fac obiectul

comerţului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terţe ţări. În condiţiile

actuale taxele vamale de tranzit nu se practică decît în cazuri rare. În prezent taxele

vamale cel mai des întâlnite sînt cele asupra importului de mărfuri.

Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor importante, în

momentul în care trece frontiera ţării importatoare. Taxele vamale au un rol de egalizare,

deoarece conduce la apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului

mărfii (similare ) indigene. Perceperea taxelor vamale de import conduce la majorarea

preţului produsului importat, care astfel ajunge la un nivel ce depăşeşte frecvent preţul

acestuia din ţara exportatoare.

După forma lor de exprimare, taxele vamale pot fi de trei feluri:

1. Taxe vamale ad – valorem, care se exprimă ca procent din valoarea mărfurilor

importate;

2. Taxe vamale specifice, care sînt stabilite ca sumă fixă pe unitatea fizică de

marfă importată (tonă, bucată ect.);

3. Taxele vamale compuse, ce apar ca o combinaţie a primelor două.

În funcţie de nivelul lor taxele vamale grupează în:

1. Taxe vamale în condiţia clauzei naţiunii cele mai favorizate se aplică la

importul de mărfuri pe care o ţară (membră a Acordului General pentru Tarife şi

Comerţ) îl efectuează din ţările membre ale aceluiaşi organism, sau din alte ţări cu care

acesta are acorduri bilaterale, pe baza cărora îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai

favorizate;

2. Taxele vamale autonome se aplică la importul pe care o ţară îl efectuează din

ţri cu care nu întreţine relaţii bazate pe clauza naţiunii celei mai favorizate. Aceste taxe

au un nivel mai ridicat ca cele din prima categorie;

3. Taxele vamale preferenţiale se practică în relaţiile comerciale dintre ţările care

fac parte din diferite uniuni vamale închise. Taxele vamale preferenţiale au un nivel mai

redus decît cele în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate.

Practicarea de către stat a unei politici vamale înseamnă, de fapt, reducerea sau

chiar eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri efectuat în alt stat, care

beneficiază de asemenea preferinţe.

Taxele sînt plăţi efectuate de persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate

acestora de instituţiile publice. Taxele întrunesc o serie de atribute specifice impozitelor,

şi anume: obligativitatea, nerambursabilitatea, dreptul de urmărire în caz de neplată.

După operaţiunea care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi:

- taxe de timbru;

- taxe de înregistrare.

Taxele de timbru se percep la efectuarea de către instituţiile publice a unor operaţii,

cum sînt: autentificarea de acte, eliberarea unor documente (de exemplu, buletine de

identitate, paşapoarte etc), legalizări de acte etc. încasarea acestor taxe se face prin

aplicarea de timbre fiscale.

Taxele de înregistrare se percep la vînzări de imobile, la constituirea, fuzionarea

sau lichidarea societăţilor de capital Aceste taxe se percep şi asupra fiecărei operaţii de

vînzare şi, respectiv, cumpărare la bursă etc

Atît taxele de timbru, cît şi cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad valorem

(atunci cînd acţiunile sau faptele supuse taxării sînt evaluate în formă monetară şi cînd

taxa se calculează prin aplicarea unor cote procentuale la valoarea respectivă), fie în

sume fixe, în toate celelalte cazuri. încasarea taxelor se poate face în numerar sau prin

aplicarea de timbre fiscale.

Impozitele indirecte se percep de la toti cei care consuma bunuri din categoria

celor impuse sau beneficiaza de anumite servicii, indiferent de veniturile, averea sau

situatia personala a acestora.

Fiind percepute în cote proportionale asupra valorii marfurilor vandute si a

serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitatea de masura, impozitele indirecte creeaza

impresia falsa ca ar fi suportate în aceeasi masura de toate paturile sociale, ca ar asigura

o repartitie echitabila a sarcinilor fiscale.

Chiar daca cota impozitului indirect perceput la vanzarea unei anumite marfi este

mica, indiferent daca cumparatorul acesteia este muncitor, taran, industrias sau

comerciant, raportat însa la întregul venit, impozitul indirect capata un caracter regresiv.

Asadar, cu cat o persoana realizeaza venituri mai mici, cu atat suporta pe calea

impozitului pe consum, o sarcina fiscala mai mare.

Toate impozitele directe si indirecte contribuie la scaderea nivelului de trai al

populatiei, dar în mod diferit. Astfel, în timp ce impozitele directe duc la scaderea

veniturilor nominale ale diferitelor categorii sociale, impozitele indirecte micsoreaza, în

schimb, puterea de cumparare.

În tarile dezvoltate, de regula, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor

fiscale ale statului este mai mic decat al impozitelor directe.

În tarile în curs de dezvoltare, însa, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza

pe cea a impozitelor directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului datorita:

- randamentului scazut al impozitelor pe venit si a celor pe avere;

- comoditatii si costului relativ redus al perceperii acestora (reclama, cheltuieli

modice de asezare, percepere si urmarire);

- caracterului lor mai voalat - fiind cuprinse în pretul de vanzare a bunurilor si

serviciilor, nemultumirea cumparatorilor se îndreapta asupra agentului economic si nu

asupra statului, care l-a instituit.

La impozitele indirecte nu este vorba de o constrangere politica, ca în cazul

impozitelor directe, ci de una de ordin economic.

În perioadele cand economia înregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte

au un randament fiscal ridicat, în schimb în perioada de criza si de presiune, cand

productia si consumul cresc mai lent încasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi

evolutie, pericicland echilibrul bugetar.

Capitolul V. SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR

Sistemul bugetar al fiecărei ţări cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor

organizatorice prin care se asigură formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor

bugetare. Problema esenţială a structurării oricărui sistem bugetar derivă din ierarhizarea

dreptului de decizie asupra folosirii resurselor bugetare, care impune instituirea unui

anumit sistem de venituri cuvenite fiecărei verigi, precum şi modalităţii specifice de

încasare a veniturilor şi de alocare pe destinaţii a resurselor bugetare. Sub aspect

organizatoric şi funcţional deosebim sistem bugetar de tip federal şi de tip unitar.

Sistemul bugetar de tip federal este constituit din trei verigi:

bugetul federaţiei;

bugetul unităţilor teritoriale constituente al federaţiei;

bugetul local.

Sistemul bugetar de tip unitar este constituit din două verigi:

bugetul administraţiei centrale de stat;

bugetul local al unităţilor administrativ – teritoriale.

Sistemul bugetar al Republicii Moldova este unul de tip unitar. În conformitate cu

Legea Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”, Nr.847 din

24.05.96 menţionează: “Sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şi fonduri,

care constituie bugetul public naţional, cuprinzînd:

a) bugetul de stat;

b) bugetul asigurărilor sociale de stat;

c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;

d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.”.

Bugetul de stat reflectă, prin indicatorii săi, relaţiile financiare exprimate de

cheltuielile corespunzătoare realizării obiectivelor şi acţiunilor de interes naţional,

respectiv resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului (Guvernului). Între

categoriile de cheltuieli incluse în acest buget se remarcă cele pentru realizarea

acţiunilor considerate de importanţă naţională în domeniile social-cultural, apărarea ţării,

protecţia socială etc., iar dintre formele sub care se regăsesc resursele curente (ordinare)

se disting impozitele (directe şi indirecte) în timp ce ca formă a resurselor extraordinare

se apelează, de regulă, la împrumuturile de stat.

Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) evidenţiază, la rîndul lor,

relaţiile financiare corespunzătoare cheltuielilor pentru acţiuni specifice colectivităţilor

locale, respectiv cele aferente formării veniturilor proprii sau sumelor ce se primesc de

la bugetul superior (de stat sau cel al raionului/municipiului respectiv). Bugetele UAT

asigură cu resurse financiare efectuarea măsurilor pentru satisfacerea necesităţilor

social-economice şi culturale ale populaţiei şi pentru dezvoltarea teritoriului din

subordine.

Unităţile administrativ-teritoriale (precum şi bugetele lor) sunt de două niveluri:

- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I, care sunt constituite şi

activează pe teritoriul satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) pentru promovarea

intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale. Autoritatea administraţiei

publice locale de nivelul I este reprezentată de:

1. Consiliul local – organ legislativ

2. Primarul localităţii – organ executiv

- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul II, care sunt constituite şi

activează pe teritoriul raioanelor, municipiilor şi altor unităţi teritoriale, pentru

promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei UAT respective.

Autoritatea administraţiei publice locale de nivelul II este reprezentată de:

1. Consiliul raional – organ legislativ

2. Preşedintele raionului – organ executiv

Consiliile locale, consiliile raionale, primarii, preşedinţii raioanelor au conform

legislaţiei, anumite atribuţii în domeniul finanţelor publice locale, care prin Legea

privind finanţele publice locale sunt aduse în concordanţă cu noile structuri

administrativ

Conform cadrului legal, UAT îşi elaborează şi aprobă bugetele anuale proprii în

limita resurselor financiare disponibile care se formează din:

- venituri proprii, formate din impozitele şi taxele locale, prevăzute pe fiecare

teritoriu în parte, în conformitate cu Codul Fiscal şi se virează direct şi integral la

bugetele respective.

- mijloace speciale, acestea sunt veniturile instituţiei publice, în condiţiile

autorizate prin acte normative, de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra

plată, precum şi din donaţiile, sponsorizările şi din alte mijloace băneşti intrate legal în

posesia instituţiei publice.

- defalcări de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale

stabilite prin legea bugetară anuală.

- transferuri de la bugetul de stat, acestea sunt mijloacele financiare alocate,

conform prevederilor legale, cu titlu definitiv şi în sumă absolută, de la bugetul de

stat la bugetele raionale, sau de la bugetele raionale către bugetele locale pentru

nivelarea posibilităţilor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul

asigurării exercitării unor anumite funcţii publice, finanţării domeniilor de activitate,

ce sunt în competenţa autorităţilor publice locale

- fonduri speciale, reprezintă mijloacele băneşti pentru susţinerea unor

programe de interes local, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cheltuielile anuale ale bugetelor UAT revin în responsabilitatea autorităţii

reprezentative şi deliberative respective şi se aprobă numai în limita resurselor financiare

disponibile. Acestea ţin de domeniul învăţămîntului, sănătăţii, culturii şi artei, sportului

şi acţiunilor pentru tineret, etc.

Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) cuprinde relaţiile financiare

exprimate prin cheltuieli specifice acestui domeniu, concretizate în plata pensiilor,

ajutoarelor şi indemnizaţiilor, protecţiei sociale, respectiv prin veniturile caracteristice

acestui domeniu, în primul rînd contribuţiile pentru asigurări sociale.

BASS este o componentă a bugetului public naţional, definindu-se drept un plan

financiar anual în care se reflectă constituirea, repartizarea şi folosirea fondurilor băneşti

destinate protejării salariaţilor şi pensionarilor, precum şi familiilor lor. Separarea de

bugetul de stat face posibilă utilizarea fondurilor proprii ale bugetului asigurărilor

sociale de stat pentru protecţia cetăţenilor, iar dacă la sfîrşitul exerciţiului financiar

rămîn resurse neutilizate, acestea se raportează în bugetul anului următor şi nu se

distribuie către alte bugete.

Sursele de alcătuire a veniturilor bugetului asigurărilor de stat îşi au originea în:

contribuţii pentru asigurările sociale; contribuţii parţiale ale salariaţilor la obţinerea

biletelor pentru odihnă sau tratament; contribuţii diferenţiate ale pensionarilor la

obţinerea biletelor pentru tratament; contribuţii pentru ajutorul de şomaj, alocaţiei de

sprijin şi ajutorului de integrare profesională; alte venituri.

Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt orientate spre

achitarea: pensiilor pentru munca desfăşurată pînă la depăşirea limitei de vîrstă;

pensiilor de invaliditate, ce se acordă pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de

accident de muncă şi boală profesională; indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară

de muncă; indemnizaţiilor de maternitate şi indemnizaţiilor pentru creşterea copilului

sau îngrijirea copilului bolnav; prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor; ajutorului

de şomaj; altor cheltuieli.

Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM).

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de stat

de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin contribuirea, din

contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea

cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate.

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală se realizează prin contracte încheiate

între subiecţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Încheierea contractului

de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este confirmată prin eliberarea de către

asigurător, fiecărei persoane asigurate, a unei poliţe de asigurare, în temeiul căreia acesta

beneficiaza de întregul volum de asistenţă medicală.

Plătitorul primelor de asigurare este asiguratul – persoană fizică sau juridică –

care a încheiat cu asigurătorul un contract de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

sau care devin asiguraţi prin efectul legii.

Veniturile fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă

prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Mărimea primei de asigurare în

formă de contribuţie procentuală la salariu şi alte forme de retribuire a muncii, se

stabileşte anual prin lege şi reprezintă raportul mărimii primei de asigurare în formă de

sumă fixă la salariul mediu anual pe economie prognozat pentru anul următor, exprimat

în procente.

Toate cheltuielile legate de acordarea de către persoanele asigurate a asistenţei

medicale în volumul prevăzut de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă

medicală, asigurătorul le achită trimestrial, conform facturilor prezentate de prestatorii de

servicii medicale.

Conceptul şi trăsăturile procesului bugetar

Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblu de activităţi şi operaţiuni, integrate

coerent şi convergent orientate, derulate stadial şi cuprinzînd: elaborarea proiectului de

buget; adoptarea acestuia; execuţia bugetului; încheierea şi aprobarea contului de

execuţie bugetară; controlul bugetar.

Aceste activităţi se desfăşoară într-un cadru constituţional şi administrativ –

instituţional, care prezintă particularităţi de la ţară la ţară, determinate de evoluţia

istorică a fiecăreia dintre ele. Indiferent de particularităţi şi de condiţionalităţi, procesul

bugetar prezintă însă şi trăsături comune:

PB este unul de decizie, care constă în ordonarea priorităţilor şi în alocarea

resurselor necesare finanţării obiectivelor vizate, avînd utilitate publică. Decizia ce

trebuie luată este una dintre cele mai grele, întrucît resursele mobilizabile sunt limitate şi

se situează, în toate cazurile, sub nivelul necesităţilor publice ale perioadei;

PB este predominant politic, întrucît deciziile privind alocarea resurselor

bugetare mobilizabile nu se întemeiază pe criterii sau informaţii ale pieţei, ci au la bază

obiectivele din programul de guvernare, fixate de partidul care deţine majoritatea

parlamentară. În consecinţă, decizia finală, concretizată în legea bugetară anuală, este

adoptată prin mecanismul reprezentării şi a votului.

PB are caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea

unui mare număr de subiecţi, de natură diferită, fiecare cu interesele, nevoile şi

posibilităţile sale.

PB este ciclic, realizîndu-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit

cerinţelor principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare.

PB este strict reglementat, astfel în derularea sa concretă se impune

respectarea legislaţiei în domeniu şi a normelor metodologice elaborate în acest scop de

către Ministerul Finanţelor.

Procesul bugetar în Republica Moldova este reglementat prin legea 847-XIII din

24.05.1996, care defineşte în articolul 3, procesul bugetar ca “procesul care începe cu

elaborarea bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre executarea lui

pentru anul bugetar respectiv. Anul bugetar pe teritoriul Republicii Moldova începe la

1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie ale fiecărui an.”

Rolul autorităţilor publice în procesul bugetar

Potrivit reglementărilor legale şi a situaţiei de fapt care are loc în decursul

procesului bugetar, principalii participanţi la procesul bugetar sunt:

1) entităţile care sunt finanţate de la buget (instituţii, unităţi administrativ-

terotiriale etc.), cunoscute ca ordonatori secindari sau terţiari de buget,

2) ordonatorii principali de buget (conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi

conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale)

3) Ministerul Finanţelor

4) Guvernul

5) Legislativul (Parlamentul)

6) Grupurile de interese şi cetăţenii.

Executorii de buget (principali, secundari, terţiari) se consideră că încearcă să-

şi extindă activităţile entităţilor pe care le reprezintă, cererile lor fiind aproape

nelimitate. Motivele pentru dorinţa acestora de expansiune includ prestigiul, mai

mulţi subordonaţi, mai mult spaţiu, mai mari salarii etc.

Ministerul Finanţelor elaborează pentru Guvern proiectul bugetului de stat în

baza proiectelor bugetelor locale. El are sarcina de a comunica executorilor principali

limitele de cheltuieli stabilite în baza politicii financiare a Guvernului, în vederea

definitivării proiectelor de buget. Sarcina principală a Ministerului Finanţelor este ca

pe baza proiectelor de buget să întocmească proiectul bugetului de stat pe care să-l

depună la Guvern.

Guvernul, după ce îşi însuşeşte proiectul bugetului de stat elaborat de

Ministerul Finanţelor, îl supune spre aprobare Parlamentului, însoţit de un raport

privind situaţia economico-financiară a ţării şi proiecţia acesteia pentru anul viitor.

Parlamentul aprobă bugetul de stat pe ansamblu, pe capitole, pe articole şi pe

executorii principali de buget. Legislatorul încearcă de mai multe ori să majoreze

cheltuielile publice. Motivaţia constă în faptul că parlamentarii sunt conştienţi că

alegerile viitoare vor depinde de abilitatea de care dau dovadă pentru furnizarea de

servicii publice, de realizare unor programe şi creşterea numărului de locuri de

muncă în circumscripţiile pe care le reprezintă.

Grupurile de interes sunt preocupate şi ele de creşterea bugetului de stat. Ele

caută să obţină mai multe avantaje pentru membrii săi şi să fie sprijinite fie prin

creşterea cheltuielilor publice în favoarea lor, fie prin reducerea impozitelor pe care

le plătesc.

Cetăţenii, deşi nu au un rol direct în procesul bugetar, au adesea un rol

indirect. Ei pot să voteze prin referendum limitarea veniturilor fiscale, să respingă

anumite forme de fiscalitate sau să ceară echilibrul bugetar. Ei pot să-şi exprime

opiniile cu ocazia alegerilor sau cerînd aleşilor săi să ţină cont de opiniile prezentate

de ei.

Toţi aceşti participanţi nu au numai scopuri bugetare diferite şi potenţial

conflictual, dar ei, în mod obişnuit, au niveluri diferite de putere.

Combinarea diferitor preferinţe şi a nivelurilor diferite de putere trebuie să fie

dirijată prin personalul bugetar, astfel încît să se obţină acordul tuturor părţilor care

trebuie să respecte legislaţia bugetară.

Teoria bugetară clasică atribuia Parlamentului puterea de decizie în domeniul

financiar, controlul încasărilor şi cheltuielilor bugetare fiind consecinţa sistemelor

politice din acele vremuri, simplitatea problemelor financiare ale epocii oferind

parlamentarilor posibilitatea asamblării informaţiilor necesare pentru adoptarea

deciziilor.

Evoluţia democratică a regimului parlamentar, manifestată prin introducerea

sufragiului universal, a consolidat autoritatea Parlamentului în condiţiile creşterii

prerogativelor Executivului, modificînd, totodată, mentalităţile parlamentarilor

confruntaţi cu limitările impuse de Guvern.

Dezvoltarea intervenţiilor economice ale puterii publice a declanşat procesul de

declin al rolului financiar al Parlamentului, printre altele, şi devenind principalul mijloc

al politicii economice, bugetul impunea parlamentarilor exigenţe de înţelegere şi

interpretare.

Elaborarea principalelor decizii bugetare se deplasează la nivelul Guvernului, al

organismului său specializat – Ministerul Finanţelor, adoptarea proiectului de buget de

către Parlament constituind un compromis în favoarea Executivului.

Elaborarea proiectului bugetului de stat

Procedura de elaborare şi adoptare de către Parlament a legii bugetare anuale face

obiectul Legii Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”,

Nr.847 din 24.05.96.

Datele economice de bază, necesare pentru elaborarea proiectului bugetului de

stat, se prezintă Ministerului Finanţelor în termenul stabilit de Guvern şi include, în

special:

a) prognoza indicatorilor macroeconomici şi sociali pe anul bugetar viitor, care

este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Economiei;

b) prognoza indicatorilor şi cerinţelor bugetului asigurărilor sociale de stat,

care este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi

a Familiei.

c) prognoza balanţei de plăţi, a creditelor, a obligaţiunilor externe şi a altor

indicatori ce caracterizează politica monetar-creditară a statului, determinată, elaborată

si prezentată de către Banca Naţionala a Moldovei.

În temeiul datelor prezentate şi al altei informaţii relevante, Ministerul Finanţelor

determină totaluri estimărilor preliminare de venituri şi cheltuieli pentru bugetul de

stat.

Estimările preliminare se transmit autorităţilor publice de către Ministerul

Finanţelor la data stabilită de ministrul finanţelor. Ministerul Finanţelor emite pentru

autorităţile publice note metodologice detaliate referitoare la elaborarea proiectului

bugetului de stat.

Autorităţile publice prezintă Ministerului Finanţelor propuneri de buget, la data

stabilită de ministrul finanţelor.

Propunerile de buget ale autorităţilor publice, structura şi conţinutul cărora se

determină de Ministerul Finanţelor, includ:

a) veniturile şi cheltuielile realizate în anul bugetar precedent;

b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar curent;

c) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;

d) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar

viitor;

e) justificările cerinţelor referitoare la estimările preliminare de venituri şi

cheltuieli distribuite de Ministerul Finanţelor potrivit rezultatelor estimate ale

programelor incluse în aceste cerinţe.

Pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate

solicita orice informaţie adiţională ce este asigurată în mod obligatoriu de către

autorităţile publice.

Ministerul Finanţelor examinează propunerile de buget ale autorităţilor

publice, care conţin:

a) propunerile de venituri şi cheltuieli;

b) informaţia şi justificările prevăzute.

Deciziile Ministerului Finanţelor referitoare la partea de venituri şi la partea

de cheltuieli ale bugetului pentru anul bugetar viitor se transmit autorităţilor publice la

data stabilită de ministrul finanţelor.

În temeiul informaţiei prezentate, autorităţile publice reexaminează

propunerile lor de buget şi le prezintă din nou Ministerului Finanţelor la data

stabilită de ministrul finanţelor. Dacă autorităţile publice nu sunt de acord cu

deciziile Ministerului Finanţelor divergenţele existente se soluţionează în ultima

instanţă de Guvern.

Ministerul Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat bazat pe:

a) scopurile bugetului de stat;

b) sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;

c) propunerile de cheltuieli detaliate ale autorităţilor publice;

d) propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale ;

e) propunerile privind finanţarea deficitului bugetar, dacă cheltuielile

depăşesc veniturile;

f) propunerile privind utilizarea excedentului bugetar, dacă veniturile

depăşesc cheltuielile.

Cheltuielile pentru investiţiile capitale sunt incluse în proiectul bugetului de

stat într-o poziţie distinctă. Cheltuielile pentru investiţiile capitale şi alte cheltuieli de

investiţii, care se finanţează potrivit legislaţiei din bugetul de stat, se fixează în

propunerea de buget în baza devizului de cheltuieli, întocmit de autoritatea publică, şi

cuprind:

a) evaluarea tehnică a fiecărei investiţii sau achiziţii;

b) evaluarea financiară a costului total al fiecărei investiţii sau achiziţii;

c) estimarea cerinţelor de cheltuieli anuale ale fiecărei investiţii sau achiziţii;

d) estimarea veniturilor anuale sau a cotizaţiilor, dacă acestea există, posibile

de a fi colectate de către Guvern ca rezultat al investiţiei sau al achiziţiei.

În temeiul informaţiei prezentate, Ministerul Finanţelor examinează fiecare

investiţie sau achiziţie propusă, pentru a determina:

a) conformitatea ei strategiilor şi obiectivelor Guvernului;

b) prioritatea ei în cadrul limitelor totale de cheltuieli ale bugetului de stat;

c) existenţa surselor de finanţare pentru a o completa în anii viitori.

În definitivarea procedeelor expuse, Ministerul Finanţelor elaborează proiectul

legii bugetare anuale, care cuprinde anexele, şi îl prezintă Guvernului împreună cu nota

explicativă.

Anexele proiectului legii bugetare anuale cuprind:

a) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;

b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar

viitor;

c) datele adiţionale, prevăzute de legea bugetară anuală.

Nota explicativă la proiectul legii bugetare anuale include prognozele

prevăzute, precum şi următoarele strategii ale Guvernului:

a) strategiile de dezvoltare socială şi economică;

b) strategiile politicii bugetar-fiscale;

c) strategiile datoriei de stat;

d) strategiile de sprijin financiar;

e) strategiile relaţiilor bugetului de stat cu bugetele unităţilor administrativ -

teritoriale.

În termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului

proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor, care include anexele si nota

explicativă. Pînă la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă Parlamentului:

a) proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;

b) lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare

anuale.

Adiţional se prezintă estimările de venituri şi cheltuieli ale bugetului consolidat.

Guvernul examinează proiectul legii bugetare anuale şi nota explicativă. La

solicitarea Guvernului, Ministerul Finanţelor prezintă informaţii sau explicaţii

adiţionale referitoare la proiectul legii bugetare anuale şi la nota explicativă.

Guvernul stabileşte procedura de apelare de către autorităţile publice a

proiectului legii bugetare anuale şi a notei explicative. Guvernul decide includerea

amendamentelor la proiectul legii bugetare anuale şi la nota explicativă şi

controlează operarea amendamentelor respective de către Ministerul Finanţelor. După

includerea amendamentelor, dacă acestea există, Guvernul aprobă proiectul legii

bugetare anuale.

Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale

Guvernul prezintă Parlamentului pînă la 1 octombrie a fiecarui an

proiectul legii bugetare anuale. Proiectul legii bugetare anuale include anexele şi este

însotit de nota explicativă. Adiţional la proiectul legii bugetare anuale, Ministerul

Finanţelor prezintă calculele veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi, care

prezintă Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Comisiile permanente ale

Parlamentului examinează proiectul legii bugetare anuale în condiţiile stabilite de

Parlament. La data stabilită de Parlament, comisiile permanente prezintă avizele la

proiectul legii bugetare anuale Comisiei pentru buget şi finanţe.

În baza avizelor comisiilor permanente şi a propriei sale examinări, Comisia

pentru buget şi finanţe întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra proiectului

legii bugetare anuale şi le prezintă Parlamentului la data stabilită de acesta.

Parlamentul examinează proiectul legii bugetare anuale, de regulă, în trei

lecturi.

Examinarea în prima lectură

În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şi

coraportul Comisiei pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale

şi examinează:

a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;

b) concepţiile de bază ale proiectului.

Parlamentul aprobă, în prima lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl

remite Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a doua

lectură.

În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi

prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în prima lectură.

Examinarea în a doua lectură

În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru

buget şi finanţe, examinează:

a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;

b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;

c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.

Parlamentul aprobă, în a doua lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl

remite Comisiei pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a treia lectură.

În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi

prezentare repetată a proiectului legii bugetare anuale în a doua lectură.

Examinarea în a treia lectură

În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru

buget şi finanţe:

a) examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;

b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;

c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuală.

Pînă la 5 decembrie a fiecarui an, Parlamentul adoptă legea bugetară

anuală.

Daca legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicată pînă la 31 decembrie,

finanţarea cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în mărime de a

douăsprezecea parte din suma cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar precedent.

Executarea bugetului de stat

Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat revine Guvernului.

În termen de 10 zile după adoptarea legii bugetare anuale, Ministerul

Finanţelor:

a) solicită de la autorităţile publice centrale planurile de finanţare ale

acestora, precum şi ale instituţiilor subordonate;

b) întocmeşte repartizări lunare ale veniturilor prevăzute de legea bugetară

anuală şi de alte acte legislative.

În termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul

Finanţelor aprobă repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat

conform Clasificaţiei bugetare.

Ministerul Finanţelor poate aproba alocaţii pentru fiecare program

guvernamental.

Repartizarea lunară se semnează de ministrul finanţelor sau de o persoană

autorizată din Ministerul Finanţelor, care aprobă cererea de cheltuieli pentru un scop

specific.

Nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fără autorizaţia semnată

de ministrul finanţelor sau de persoana autorizată din Ministerul Finanţelor.

Executarea de casă a bugetului de stat se efectuează de Ministerul

Finanţelor prin Trezoreria de Stat.

Ministerul Finanţelor poate angaja băncile comerciale, care activează pe

teritoriul Republicii Moldova, în calitate de agenţi pentru efectuarea operaţiunilor ce ţin

de executarea de casă a bugetului.

În realizarea funcţiilor prevăzute, Ministerul Finanţelor este responsabil de:

a) asigurarea evidenţei stricte a veniturilor în baza încasărilor efective în

ordinea colectării;

b) efectuarea de cheltuieli, în caz de existenţă a autorizaţiei;

c) administrarea veniturilor şi cheltuielilor prin conturi distincte bazate pe

Clasificaţia bugetară;

d) asigurarea serviciului datoriei de stat;

e) efectuarea în contul autorităţilor publice a oricăror altor operaţiuni

financiare prevăzute în legea bugetară anuală şi în alte acte legislative.

Dacă în procesul executării bugetului de stat sporeşte nivelul deficitului,

Ministerul Finanţelor poate bloca cheltuieli în cuantum suficient pentru menţinerea

nivelului deficitului aprobat prin legea bugetară anuală.

Blocarea cheltuielilor se efectuează prin reduceri proporţionale lunare ale

tuturor cheltuielilor, cu excepţia celor scutite de blocare prin legea bugetară anuală.

În funcţie de evoluţia încasării veniturilor în bugetul de stat, Ministerul

Finanţelor poate modifica, cu 5 zile pînă la sfîrşitul lunii curente, estimările de

cheltuieli pentru perioada gestionară ulterioară, punînd la curent autorităţile publice

respective.

În caz de necesitate, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului, iar Guvernul

Parlamentului, un proiect de rectificare a legii bugetare anuale, care include:

a) estimări revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii (inclusiv

serviciul datoriei de stat) şi de deficit sau de excedent rezultant;

b) estimări revizuite de rambursări ale sumei datoriei de stat;

c) repartizarea soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării

bugetului în anul bugetar precedent;

d) estimări şi descrieri revizuite, dacă acestea există, la anexele şi nota

explicativă.

Autorităţile publice pot înainta Ministerului Finanţelor cereri pentru

alocaţii adiţionale în decursul anului bugetar. Fiecare cerere trebuie să includă o

justificare pentru cheltuielile adiţionale şi propuneri de compensări sub forma de

venituri majorate sau cheltuieli reduse.

În procesul executării bugetului de stat, autorităţile publice pot face cheltuieli

pentru diverse programe guvernamentale, cu condiţia ca aceste alocaţii să corespundă

legii bugetare anuale.

Alocaţiile aprobate pentru utilizări specifice nu pot fi redistribuite între

destinatari.

Alocaţiile incluse în repartizarea lunară pentru utilizări specifice nu pot fi

transferate pentru alte utilizări fără notificarea şi aprobarea ministrului finanţelor.

Se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la

emisiunea banească directă sau prin finanţarea directă de către bănci.

Se interzice dezafectarea incontestabilă a resurselor financiare din conturile

bancare ale Trezoreriei de Stat.

Titlurile executorii şi documentele de plată ce ţin de dezafectarea

incontestabilă a mijloacelor băneşti de la bugetul de stat se vor transmite spre executare

Trezoreriei Centrale.

Titlurile executorii şi documentele de plată ce ţin de dezafectarea

incontestabilă a mijloacelor băneşti de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale

se vor transmite spre executare trezoreriilor teritoriale respective.

Toate alocaţiile se închid la finele anului bugetar. Dacă anumite cheltuieli sînt

stabilite pentru un termen ce depăşeşte un an, sumele necesare sînt prevazute în

legile bugetare anuale ulterioare.

Eventualele disponibilităţi rămase neutilizate la finele anului bugetar pot fi

realocate în anul bugetar viitor.

Suma mijloacelor defalcate din veniturile generale de stat şi transferurile

virate în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în ultimele zile ale anului de

gestiune, dar intrate la conturile bugetelor menţionate în anul următor anului de gestiune,

se reflectă în executarea de casă a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în anul

de gestiune.

Sumele defalcărilor calculate din veniturile generale de stat în ultima zi a

anului de gestiune se transferî în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în anul

următor anului de gestiune, din contul soldului mijloacelor bugetului de stat la sfîrşitul

anului de gestiune, cu reflectarea în executarea de casă a bugetului de stat şi a bugetelor

unităţilor administrativ-teritoriale în anul de gestiune.

Sumele veniturilor încasate în ultima zi a anului de gestiune, destinate

transferului în fonduri cu destinaţie specială, se transferă în fondurile respective în anul

următor anului de gestiune, din contul soldului mijloacelor bugetului de stat la sfîrşitul

anului de gestiune, cu reflectarea în executarea de casă a bugetului de stat în anul de

gestiune.

În buget se percep impozitele, taxele si alte încasari numai daca au fost

stabilite prin lege.

Toate veniturile stabilite prin lege se acumulează la contul trezorerial în

ordinea colectării.

Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare anuale şi

aprobarea ei

La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate

conturile deschise în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual.

Toate veniturile neîncasate pînă la 31 decembrie se încasează în contul bugetului

pe anul viitor.

La sfîrşitul fiecărui an bugetar, Ministerul Finanţelor întocmeşte un

raport despre executarea bugetului de stat, care este prezentat Guvernului şi

Parlamentului pînă la data de 1 mai a anului următor anului de gestiune.

Structura raportului se stabileşte de ministrul finanţelor.

Raportul despre executarea bugetului de stat pe anul de gestiune se examinează şi

se aprobă de către Parlament.

O problema esentiala in cadrul procesului bugetar o reprezinta repartizarea

veniturilor si cheltuielilor intre diferitele nivele ale sistemului bugetar. Aceasta

repartizare se face in raport cu atributiile ce revin la fiecare nivel in realizarea actiunilor

publice. Ca regula generala, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administratiei

centrale de stat, iar impozitul pe avere se face venit la bugetele locale. Impozitele pe

venituri se repartizeaza intre organele administratiei centrale si locale, in functie de

sarcinile ce revin fiecarui nivel organizatoric al statului.

Capitolul VI. FINANŢE PUBLICE LOCALE

Conceptul de finanţe reflectă procesele şi relaţiile economice în expresie bănească

prin care se constituie, repartizează şi utilizează fondurile băneşti necesare funcţionării

statului şi altor entităţi economico-sociale.

În sens larg, finanţele locale includ finanţele publice locale, finanţele regiilor

autonome şi ale societăţilor comerciale constituite cu aportul autorităţilor administraţiei

publice locale şi alte resurse financiare locale.

Finanţele publice locale reprezintă o parte componentă a finanţelor publice alături

de finanţele publice ale administraţiei centrale de stat, care exprimă relaţiile economice

prin care se mobilizează şi utilizează resurse băneşti la nivelul unităţilor administrativ

teritoriale pentru satisfacerea unor cerinţe colective reprezentate de învăţământ, cultură,

asistenţă socială, servicii publice, dezvoltare. Conţinutul finanţelor publice locale este

reflectat de anumite trăsături:

a) Relaţiile economice prin care se mobilizează, repartizează şi utilizează

resursele financiare la nivel local se exprimă în formă bănească. Între raporturile

economice prin care se mobilizează, repartizează şi utilizează resurse băneşti şi

procesele în formă materială se manifestă relaţii de interconexiune. Procesele materiale

generează raporturi economice exprimate în bani prin care se formează şi utilizează

fonduri băneşti iar acestea la rândul lor influenţează asupra proceselor materiale;

b) Finanţele publice locale exprimă un transfer de valoare ce se realizează între

participanţii la relaţiile economice prin care se constituie şi utilizează fonduri băneşti la

nivel local;

Transferul de valoare realizat prin intermediul finanţelor publice locale determină

modificarea patrimoniului deţinut de participanţii la relaţiile economice de mobilizare şi

repartizare a fondurilor băneşti, respectiv persoane juridice, persoane fizice şi autorităţi

ale administraţiei publice locale. Transferul de valoare exprimă un transfer de putere de

cumpărare, deoarece participarea prin impozite şi taxe la bugetul local contribuie la

reducerea disponibilităţilor băneşti şi a puterii de cumpărare la unele persoane fizice sau

juridice şi la creşterea puterii de cumpărare a unităţii administrativ-teritoriale;

c) Transferul de valoare prin finanţele locale se realizează, fără o contraprestaţie

directă şi imediată, ceea ce înseamnă că persoana de la care se transferă resurse băneşti

la bugetul local nu primeşte în mod direct şi imediat un echivalent în bunuri, servicii sau

bani. Finanţele publice locale reflectă participarea persoanelor fizice şi juridice sub

formă de impozite şi taxe la formarea veniturilor bugetelor locale fără o contraprestaţie

directă şi imediată. De asemenea, transferul de valoare de la fondurile financiare publice

locale către anumite persoane fizice şi juridice se efectuează fără o contraprestaţie

directă din partea acestora. Transferul de valoare fără o contraprestaţie directă şi

imediată realizat în cadrul finanţelor publice locale nu presupune o anumită corelaţie

între contribuţiile prin impozite şi taxe şi sumele de care beneficiază o persoană fizică

sau juridică de la bugetul local;

d) Transferul de valoare prin intermediul finanţelor locale urmăreşte satisfacerea

unor cerinţe colective cum sunt cele privind învăţământul, cultura, ocrotirea sănătăţii,

asistenţa socială, servicii publice şi dezvoltare.

Finanţele publice locale se deosebesc de finanţele publice ale administraţiei

centrale de stat prin anumite trăsături:

fondurile băneşti se constituie şi utilizează la nivelul unităţilor administrativ

teritoriale;

fondurile băneşti depind de împărţirea administrativ teritorială a unui stat; (în

funcţie de structura administrativ teritorială a unui stat se pot constitui, repartiza şi

utiliza fonduri băneşti la două sau trei nivele ale organizării administrativ teritoriale;

formele de participare prin impozite şi taxe la constituirea fondurilor băneşti

locale se deosebesc prin materia impozabilă şi obiectele asupra cărora se aplică impozite

şi taxe;

contribuabilii de impozite şi taxe locale pot fi persoanele fizice şi juridice

prevăzute de legi generale sau prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale;

fondurile băneşti ce se constituie şi utilizează la nivelul unităţilor administrativ

teritoriale se administrează de autorităţile administraţiei publice locale;

resursele financiare ce se mobilizează şi utilizează la nivelul unităţilor

administrativ teritoriale depind de competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei

publice locale. Competenţele şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale se

stabilesc numai prin lege. Exercitarea competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege

revine autorităţilor administraţiei publice locale care se găsesc cel mai aproape de

cetăţean.

Fondurile băneşti ce se formează şi utilizează la nivelul unităţilor administrativ

teritoriale se administrează pe baza principiului autonomiei locale care presupune

iniţiativă şi răspundere a autorităţilor administraţiei publice locale, în raport cu finanţele

administraţiei centrale de stat;

Finanţele publice locale se individualizează în cadrul finanţelor publice printr-o

anumită complexitate, datorită numărului unităţilor administrativ teritoriale dintr-o ţară,

nivelului lor de dezvoltare economico-socială, particularităţilor locale.

Finanţele publice locale ocupă un loc important în ansamblul finanţelor publice

datorită complexităţii şi diversităţii acţiunilor social culturale, economice şi serviciilor

publice ce se desfăşoară în cadrul unităţilor administrativ teritoriale şi răspunderii

autorităţilor administraţiei publice locale în furnizarea unor servicii publice.

Finanţele publice locale reflectă raporturile economice prin care se constituie şi

utilizează resurse băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, fără o

contraprestaţie directă şi imediată în vederea satisfacerii unor cerinţe social culturale,

economice şi a furnizării unor servicii publice de către instituţiile autorităţile

administraţiei publice locale.

Finanţele publice locale mijlocesc procesele de formare repartizare şi utilizare a

fondurilor băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

Funcţia de repartiţie a finanţelor publice locale se manifestă prin constituirea

fondurilor băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale şi redistribuirea lor

pentru satisfacerea unor cerinţe colective delimitate prin competenţele şi atribuţiile

autorităţilor administraţiei publice locale.

Între cele două laturi ale funcţiei de repartiţie a finanţelor publice locale există

raporturi de interconexiune. Mobilizarea unor resurse băneşti la nivelul unităţilor

administrativ teritoriale se efectuează în vederea satisfacerii unor cerinţe colective.

Repartizarea resurselor băneşti de către unităţile administrativ teritoriale pentru

realizarea acţiunilor social culturale, a serviciilor publice, a dezvoltării economice

depinde de mobilizarea lor în cuantumul aprobat şi la termenele legale.

Fondurile băneşti administrate de către autorităţile administraţiei publice locale se

formează pe seama impozitelor şi taxelor locale, a veniturilor nefiscale şi a veniturilor cu

destinaţie specială.

Resursele băneşti proprii mobilizate la dispoziţia unităţilor administrativ

teritoriale se completează prin redistribuire cu sume, cote defalcate şi transferuri de la

bugetul de stat.

Fondurile băneşti de la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se repartizează

sub forma cheltuielilor publice pentru acţiuni social culturale, servicii publice,

dezvoltare, alte acţiuni de importanţă locală.

Funcţia de control a finanţelor publice locale urmăreşte modul în care se

mobilizează resursele băneşti la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, efectuarea

cheltuielilor, administrarea patrimoniului public şi privat şi utilizarea resurselor băneşti

în conformitate cu prevederile legale şi eficient.

Controlul prin intermediul finanţelor publice locale este un control bănesc ce

vizează procesele de formare şi repartizare a fondurilor băneşti de la nivelul unităţilor

administrativ teritoriale.

După momentul de exercitare a controlului financiar se deosebesc următoarele

forme: control financiar preventiv, control financiar concomitent, control financiar

ulterior (postoperativ).

Controlul preventiv se exercita înaintea realizării acţiunilor economice şi

financiare, în vederea prevenirii unor operaţii nelegale şi neoportune.

Controlul concomitent se efectuează în momentul derulării operaţiunilor

economice şi financiare, pentru a identifica unele neconcordanţe între obiectivele

autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice şi modul de utilizare

a resurselor băneşti.

Controlul financiar ulterior (postoperativ) se exercită după realizarea operaţiunilor

economice şi financiare, iar măsurile dispuse vizează îmbunătăţirea activităţii

economico-financiare în perioadele următoare.

În funcţie de modul de organizare şi de apartenenţa organelor de control, controlul

financiar poate fi intern sau extern. Controlul financiar intern se exercită de către

persoane din structurile de funcţionare ale autorităţilor administraţiei publice locale.

Controlul financiar extern se efectuează de către organele din structura aparatului

Ministerului Finanţelor şi de către Curtea de Conturi.

Controlul financiar ca expresie a funcţiei de control a finanţelor publice locale

urmăreşte modul de realizare a raporturilor băneşti privind constituirea şi repartizarea

resurselor financiare la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

Finanţele regiilor autonome locale şi ale societăţilor comerciale constituite cu

aportul autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă aceea o parte componentă a

finanţelor locale care reflectă procesele de mobilizare şi utilizare a unor resurse băneşti

în vederea furnizării serviciilor publice corespunzătoare fiecărei entităţi economice

locale.

Pe seama resurselor băneşti mobilizate şi utilizate de către regiile autonome locale

şi de societăţile comerciale constituite cu aportul autorităţilor administraţiei publice

locale se asigură furnizarea serviciilor şi a activităţilor pentru satisfacerea cerinţelor

locuitorilor din unităţile administrativ-teritoriale.

În sfera finanţelor publice locale se încadrează bugetele locale, finanţele

instituţiilor publice locale finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local,

finanţele instituţiilor publice locale finanţate integral din venituri proprii, creditele

externe şi interne, veniturile şi cheltuielile evidenţiate în afara bugetului local. Sfera

finanţelor publice locale este ilustrată de structura bugetului general al unei unităţi

administrativ-teritoriale care reflectă: bugetul local, bugetul instituţiilor publice finanţate

din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local, bugetul instituţiilor publice finanţate

integral din venituri, bugetul creditelor externe şi interne, veniturile şi cheltuielile

evidenţiate în afara bugetului local.

Bugetele locale reprezintă partea principală a finanţelor publice locale care

reflectă raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării

acţiunilor social culturale, economice şi de altă natură din competenţa autorităţilor


Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor,

fundamentarea resurselor financiare, stimularea iniţiativei locale, afirmarea autonomiei

locale şi exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale.

Bugetul local reprezintă instrument principal al autorităţilor administraţiei publice

locale în vederea selectării priorităţilor de finanţare din strategiile de dezvoltare

economico-socială ale localităţilor. Fundamentarea priorităţilor şi a opţiunilor privind

acţiunile social culturale, economice, serviciile publice care urmează să se finanţeze din

bugetul local, precum şi masurile necesare în vederea încasării veniturilor se realizează

în procesul elaborării şi adoptării bugetului local.

Bugetul local constituie instrumentul principal principal de asigurare a autonomiei

decizionale a autorităţilor administraţiei publice locale, de valorificare eficientă a

resurselor locale şi de îmbunătăţire a utilizării fondurilor locale.

Bugetele locale reprezintă o componentă distinctă şi autonomă în cadrul bugetului

consolidat, care are o serie de raporturi cu bugetul administraţiei centrale de stat prin

sumele defalcate şi transferurile de care beneficiază autorităţile administraţiei publice

locale.

Bugetele locale în calitate de parte principală a finanţelor locale reflectă cerinţele

de resurse financiare necesare realizării acţiunilor sociale culturale, economice,

serviciilor publice şi dezvoltare din competenţa autorităţilor administraţiei publice

precum pentru modul de procurare a resurselor financiare din cursul unui exerciţiu

financiar.

Prin aşezarea autonomiei locale la baza organizării şi funcţionării organelor

administraţiei publice locale, între bugetele unităţilor administrativ teritoriale sunt relaţii

de interconexiune, prin care se redistribuie resursele băneşti în vederea satisfacerii

cerinţelor colective.

Veniturile se repartizează pe bugete locale în funcţie de anumite criterii:

veniturile care provin de la agenţii economici se încasează în bugetul

unităţii administrativ teritoriale care îi coordonează;

veniturile de la instituţiile şi serviciile publice finanţate integral sau

parţial din bugetele locale se virează la bugetul din care se finanţează instituţiile şi

serviciile respective;

impozitele şi taxele locale se înscriu bugetele unităţilor administrativ

teritoriale, în funcţie de domiciliul contribuabilului sau pe baza locului unde se află

bunurile impozabile sau taxabile.

Veniturile bugetelor locale se constituie din impozit pe profit, alte impozite

directe, impozite şi taxe de la populaţie, venituri nefiscale şi alte venituri cu destinaţie

specială.

Cheltuielile ce se finanţează prin bugetele locale depind de atribuţiile autorităţilor

administraţiei publice locale, de coordonarea agenţilor economici şi a instituţiilor

publice.

Din bugetele comunelor, oraşelor şi municipiilor se finanţează învăţământul

preuniversitar, acţiunile de cultură şi religie, asistenţa socială, ajutoare, serviciile de

dezvoltare publică, transporturi, agricultură şi alte acţiuni sociale.

Prin bugetele judeţelor se asigură fonduri pentru acţiunile de cultură şi religie,

asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii, servicii de dezvoltare publică, transporturi şi

alte acţiuni sociale.

Finanţele instituţiilor publice locale şi serviciilor publice reprezintă o altă

componentă a finanţelor publice locale care reflectă resursele băneşti ce se mobilizează

şi utilizează direct de către acestea. Instituţiile şi serviciile publice locale se deosebesc

prin faptul că unele se finanţează integral din bugetele locale, altele se finanţează parţial

din bugetele locale şi din alte venituri proprii şi altele se finanţează integral din venituri

proprii.

Veniturile proprii ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local pot proveni

din taxe, chirii, tarife pentru manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,

publicaţii, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii, prestaţii

editoriale.

Instituţiile şi serviciile publice locale mai pot utiliza în vederea desfăşurării

activităţii lor mijloace materiale şi resurse băneşti primite de la persoane fizice şi

juridice sub formă de donaţii şi sponsorizări.

Veniturile şi cheltuielile cuprinse în bugetele locale, în bugetele instituţiilor si

serviciilor publice locale, din bugetele acţiunilor finanţate din venituri în afara bugetului

local se grupează, după criteriile unitare aprobate prin clasificaţie bugetară.

Sfera finanţelor locale s-a lărgit pe măsura descentralizării acţiunilor şi serviciilor

publice care implică resurse băneşti mai mari ce se administrează de către autorităţile


Finanţele locale au înregistrat mutaţii cantitative şi calitative pe planul resurselor

băneşti ce se mobilizează la nivelul unităţilor administrativ teritoriale şi al serviciilor

publice locale. Finanţele locale exercită influenţă însemnată asupra satisfacerii unor

cerinţe de servicii publice ale locuitorilor.

Capitolul VII. DATORIA PUBLICĂ

Raport de practica la Ministerul Finantelor

Documents

Transcript of Raport de practica la Ministerul Finantelor