Punga, sabia, balanta si crucea

Cristian Unteanu,

Acestea sunt cele patru simboluri majore care definesc puterea, capacitatea de supravietuire si forta de expansiune a unei formule statale. Si, prin extensie, a unei uniuni de state asa cum este cea din care facem parte, Uniunea Europeana.

Problema este ca, la un moment dat, cat mai rapid, ele trebuie sa treaca de la statutul de simbol teoretic la stadiul puterii reale, institutionalizate, capabila sa actioneze coerent si sa dispuna de mecanismele unitare pentru a aplica politicile decise intr-un centru unic, evident cu respectarea ulterioara a principiului subsidiaritatii, cel care deplaseaza pachete de decizii secundare inspre nivelele inferioare componente ale sistemului.

Dilema in care se afla acum Uniunea Europeana este ca si-a definit de mult timp simbolurile respective, si-a creat spatiile de aplicare, a instituit mecanismele...numai ca, din nefericire, nu a avut puterea sa-si asume decizia majora, cea de a le aplica unitar la nivelul tuturor Statelor Membre. Este exact ceea ce a aratat, la modul dramatic, aceasta criza majora a refugiatilor: exista in continuare o dualitate a sistemelor de decizie, pe de o parte sistemele institutionale europene, pe de alta, cateodata dublandu-le sau contrazicandu-le in mod flagrant, seria politicilor nationale bazate pe vechiul principiu al privilegiilor nationale de suveranitate, aparate cu strasnicie, cat se poate si prin orice mijloc posibil.

Consecinta? Ati vazut-o de atatea ori: consilii, reuniuni extraordinare, conferinte care se succed acum cate una sau doua pe saptamana in incercarea de a armoniza orgolii, prioritati si doleante nationale, timp pierdut sau

irosit degeaba deoarece, de cealalta parte, in disperare de cauza se folosesc optiunile coercitive existente in tratate tocmai pentru a se ajunge la o solutie oarecare.

Siuatie care se repeta cu regularitate de metronom in cazul fiecarei decizii majore, baletul de la Bruxelles fiind dedicat gasirii, adeseori in extremis, a "compromisului acceptabil", precedat de negocieri acerbe pe ceea ce ar fi trebui sa fie, teoretic, un proces de decizie unic pe baza unor criterii unice, asa cum au fost ele definite in Tratatele asupra carora, cel putin la nivel de semnatura, au cazut de acord toate Statele Membre.

Numai ca realitatea este departe, extrem de departe de principiul unitatii de spatiu pe care o induce denumirea de "Uniune Europeana". Fie si numai ca, in momentul negocierii aderarii lor la sistem, exista state care au impus o preconditie esentiala denumita "opt-out" care le permite sa nu aplice legislatia europeana (altfel obligatorie pentru toata lumea) in anumite domenii. Astfel, Danemarca a negociat pentru patru opt-outs, Irlanda pentru doua, Polonia pentru unul si Marea Britanie pentru patru. Ele se refera la Spatiul Schengen (Irlanda si Marea Britanie), la Uniunea Economica si Monetara (zona euro, opt out pentru Danemarca si Marea Britanie) ), Carta Drepturilor Fundamentale in UE (opt-out pentru Polonia si Marea Britanie), Zona de libertati, securitate si justitie (opt aut pentru Danemarca, Irlanda si Marea Britanie). Mai exista si o masura speciala, introdusa in termenii Tratatului de la Amsterdam, acolo unde se vorbeste despre principiul "cooperarii suplimentare" , permitand unui minimum de noua State Membre sa coopereze in tre ele in cadrul UE fara a implica alte State Membre dupa ce Comisia Europeana si un un vot cu majoritate calificata au aprobat masura respectiva.

Nu mai lungesc lista, dar este evident ca statele si-au creat (si mai incearca sa negocieze si acum, asa cum este cazul Marii Britanii), "spatii de fuga" pentru evitarea sau ignorarea a ceea ce ar trebui sa fie politicile comune majore, definitorii, al unui spatiu comun de forta.

Drept care, in acest moment, ne aflam in momentul decisiv in care, pornind de la elementul declansator pe care-l reprezinta, se produce o revalorizare in forta a ideii mai vechi a "Europei Unite" tocmai prin intarirea, in mare viteza si sub presiunea evenimentelor, a celor patru spatii, cele definite prin simbolurile de care aminteam in titlu. Care, din spatii de putere, devin (sau ar trebui sa devina) spatii identitare: cel al zonei euro (punga din traditia heraldica), Spatiul Schengen (cel al protectiei zonei principale de interes, cu simbolul sabiei), cel al libertatilor si justitiei (balanta dreptatii) si cel al definitiei culturale prin raport la traditia si principiile crestine.

Din aceasta perspectiva, analizati programul politic anuntat in vara trecuta de Jean Claude Juncker in momentul nominalizarii sale ca Presedinte al Comisiei Europene. In realtie directa cu acest proiect teoretic, priviti cu mare atentie la "Programul Juncker" privind rezolvarea pe termen scurt si mediu a crizei refugiatilor, uitati-va la masurile propuse si incercati sa imaginati impactul acestora pe termen lung. Este vorba despre consolidarea identitatii comune europene prin mijloace institutionale, cele pe care le implica direct si indirect "solutia europeana comuna".

E vorba, desigur,in aceasta etapa, de masuri concrete pentru rezolvarea unei probleme deosebir de dificile si sensibile, cea a exodului care continua sa loveasca Europa. Dar, in paralel cu masurile de forta pentru protectia comuna a tarilor din Saptiul Schengen, se anunta, in clar, masuri deosebit de puternice pentru consolidarea noii identiti - si aceasta de forta - cea a Zonei Euro si institutiilor specifice cu care va fi dotata pentru a functiona cu maximum de randament (inclusiv cu un Parlament propriu).

Toate acestea, la nivelul ideilor, planurilor sau proiectelor, nu sunt noutati. Se discuta la acest nivel, tot in contradictoriu, de decenii. Numai ca acum, in spatiul a cateva luni, cu deosebire in ultimele saptamani, presiunea enorma a evenimentelor s-a transferat pana la urma, vrand-nevrand, chiar si asupra politicienilor cei mai recalcitranti ideilor de tip federalist. Confruntati acum cu o perspectiva foarte simpla si finala: fie lasa lucrurile sa mearga ca acum si Europa explodeaza si se desface spre nivelul statelor nationale, cu o imagine similara de cea oferita de continentul nostru inainte de inceperea celui de-al doilea Razboi Mondial si cu aparitia in peisaj a unor forte extremist-nationaliste din ce in ce mai violente, fie accepta ca solutia comuna este unica

formula de salvare comuna a marii investitii pe care o reprezinta UE si realizarile sale de pana acum.

Din pacate, in timp ce ai nostri se focalizeaza exclusiv pe problema pragului minim/maxim de refugiati pe care-i poate primi Romania, schimband optiunile nationale in functie de ce mai aud, cand aud si de la cine aud de la Bruxelles si din alte capitale, ceilalti au identificat corect si la timp despre ce e vorba si negociaza intens Marele Proiect. Cel pentru care au aparut deja actele constitutive, s-au definit prioritatile si mijloacele de actiune, repartizarile de sarcini si banii care se afla la dispozitie. Fonduri enorme destinate miscarilor proiectate in etape succesive dar, toate, subsumate unei noi ordonari in urgenta a mesei de joc.

Despre asta este vorba: NOUA EUROPA.

Nimeni nu are si garantia absoluta ca proiectul va reusi. Dar absoluta este urgenta supravietuirii pentru cei care-si doresc ca acest proces de evolutie sa continue si sa insemne, la un moment previzibil, intrarea intr-un acord superior de joc cu celelalte supra-puteri pentru care este vital parteneriatul cu o Uniune Europeana puternica si institutional credibila, tocmai prin noile sale caracteristici de functionare.

Cert este ca nimeni nu pare sa mai aiba timp de pierdut cu batalii politice sterile, cu jocuri minore si orgolii marunte. Se construieste un spatiu cu doua axe nevralgice majore din care lipsim: Schengen si Euro. Din primul am zis, prin cele mai autorizate voci ale statului, ca chiar e bine ca nu suntem in acest moment, iar pentru zona Euro vorbim in soapta, provizoriu, de orizontul 2019 sau, cum a spus BNR, de 2023 ca tinta optimala.

Numai ca proiectul acesta al Noii Europe se face acum, este inevitabil sa se faca acum pentru ca, altfel, nu vor mai avea ce construi.

Noi pe unde suntem? Tot aici, in spatiul carpato-danubiano-pontic, privind cu demnitate dar si cu modestie cum ne curge timpul pe Dambovita eterna. Uitand de sfatul pe care-l dadea Machiavelli Principelui sau: "Nu uita niciodata ca sta in natura omului obisnuit sa nu prevada furtuna cand inca e timp frumos".